1.

Examenul clinic obiectiv

2.Bilantul paraclinic
3.Parotiditele acute

Proiect realizat de
Mihaltan Cristina Ioana

1.EXAMENUL CLINIC
OBIECTIV
Examenul clinic trebuie sa fie riguros si sistematic.
Inspectia
Se va aprecia comparativ tegumentele precizandu-se
prezenta semnelor inflamatorii a hipervascularizatiei sau a
cicatricelor existente. Se va cauta prezenta semnelor de
paralizie faciala incompleta sau partiala. Se va cauta
prezenta semnului lui Charles-Bell si a reflexelor pielosului
fetei (semnul lui Babinski). Se va nota eventual prezenta
sindromului lui Claude Bemard-Horner, modificari ale
pavilionului, prezenta unor fistule regionale, se va inspecta
C A E si timpanul. Se vor aprecia tumefactiile si prezenta
unor tumori de vecinatate, a plagilor si a cicatricelor.

Palparea
Trebuie facuta conjugat cu examenul endobucal,
apreciinduse si consistenta si aspectul orificiului
canalului lui Stenon, Warton si Rivinus.
Palpare va preciza situatia tumefactiilor in raport
cu reperele osoase ale regiuni examinate,
intinderea si limita tumefactiilor, consistenta
(elastica, dura, fluctuenta sau renitenta, omogena
sau neomogena), mobilitatea in raport cu pielea si
planurile profunde caracterul dureros sau nu,
existenta unor pulsatii, expansiuni sau zgomote
palpare.

Ascultatia
Poate fi utila, ea putand depista sufluri sistolice in caz de
fistula arterio-venoasa.
Examenul endocavitar
Examenul cavitati bucale si a bucofaringelui este
obligatoriu. El se va adresa aspectului mucoasei si va preciza
prezenta inflamatiei, va aprecia starea danturii, atingerea de
fapt a glandelor salivare accesorii, prezenta inflamatiei sau a
turgescentei la nivelul orificiilor canalelor salivare si in final
va aprecia aspectul salivei la expresia glandelor salivare.
Se va aprecia aspectul orofaringelui, eventual asimetria
valului, aspectul amigdalei, eventuale bombari ale peretelui
lateral al faringelui lateral provocate de prezenta unor tumori
situate in spatiul subparotidian anterior sau posterior, se va
aprecia mobilitatea si sensibilitatea valului.

 Palpare bimanuala este indispensabila pentru

aprecierea tumefactiilor si a mobilitati tesuturilor.
Se va proceda si la palparea glandelor salivare
comparativ.

Se vor explora sistematic ariile ganglionare

cervicale. Se va cauta prezenta spleno sau
bepatomegaliei.

In cursul examenului clinic se poate elimina

unele diagnostice cum ar fi: o hipertrofie de apofiza
transversara a atlasului, o hipertrofie a meseterilor,
o tumoara a ramuri ascendente a mandibulei,
adenopatiile cervicale inalte.

2.BILANTUL PARACLINIC
Studiul secretiei salivare pentru fiecare
glanda in parte
Din punct de vedere diagnostic, o saliva parotidina
mucoasa este considerata patologica, o saliva
parotidiana cu un pH superior lui 6 pledeaza
pentru o infectia bacteriana (bacteriile piogene
elibereaza proteaze care cresc pH) sau pledeaza
pentru transformarea mucoida a salivei, ca in
sindromul Gugerot-Sjogren. Suspiciunea prezentei
unei leziuni parotidiene consecutiva unei afectiuni
imunologice justifica studiul imunoglobulinelor
salivare.

Radiografia simpla si tomografia

indispensabile pentru aprecierea extensiei tumorale.

Sialografia este un mijloc de diagnostic mai ales

in afectiunile medicale ale glandei parotide,
putanduse diagnostica sialitele si sialozele.

Sialografia cu substanta de contrast ofera

imagini utile pentru diagnosticul litiazei, a cancerului
glandei parotide si in diagnosticul fistulelor salivare.

Arteriografia se justifica in prezenta

angeodisplaziilor iar fleblografiile sunt utile in
angioamele venoase.

Tomodensitometria in diagnosticul afectiunilor parotidiene

este destul de limitata, ramanand ca indicate pentru tumorile
lobului profund al glandei parotide si pentru prelungirile
eventuale spre fosa pterigomaxilara si in spatiul parafaringian.
Ecografia este utila in diagnosticul tumorilor parotidiene.
Termografia lojii parotidiene permite inregistrarea temperaturii
si a emisilor inflarosii fiind folosita in diagnosticul tumorilor
maligne si in precizarea zonelor de dezordine vasculara.
Teletermografia este utila in explorarea glandelor salivare.
Explorarea izotopica a glandelor parotide aduce argumente
diagnostice, topografice, morfologice si functionale, indicatiile
fiind relativ limitate la tulburarile secretorii ale glandelor salivare.
Gamma-camera este o metoda de explorare izotopica a glandei
parotide ce permite explorarea morfologica a glandei salivare si
studiul dinamicii functionale salivare.

3.PAROTIDITELE ACUTE
Parotiditele acute virale
O perioada lunga de timp, parotidita
urliana a fost considerata singura
parotidita virala. In stagiul actual un
nnumar mare de virusi se considera
ca sunt responsabili de inflamatia
glandei parotide.

Parotidita urliana
Def: Inflamatia glandei parotide cu virusul
urlian
Etiologie: agentul cauzal este un
paramixovirus din grupul II de mixovirusi. Este
un virus ARN cu tropism glandular si nevraxic,
imunizat si dotat cu putere hemaglotinata. Se
transmite prin contact direct si prin picaturi de
saliva. Infectia este endemica in zonele
temperate izbugnind in mici epidemii la sfarsitul
ierni si primavara.

 Clinic, parotidita urliana apare cel mai frecvent la copii. Incubatia

este de 21 de zile. Debutul boli este insidios, cu simptone generale
atenuate, cu sindrom febril, cefalee, brdicardiie, uneori reactiie
mengiala frustra si otalgie uni sau bilaterala. Chiar de la debut se
poate constata la bucofaringoscopie o rosata si o turgescenta a
orificiului canalului lui Stenon. Aceste elemente si cefaleea frecvente,
absenta antecedentelor urliene, contactul cu bolnavul, durerea
provocata in punctele Rillet si Barthez (regiunea
temporomandibulara, mastoidiana si retrotemporomaxilara)ne
orienteaza spre diagnostic.
Diagnosticul odata pus, trebuie izolat copilul, care in acest stadiu
prezinta o contagiozitate extrema si trebuie imobilizat la pat 24-48
ore, diagnosticul este confirmat de aparitia tumefactie parotidiene.
Palparea dureroasa da o senzatie de rezistenta elastica. Tumefierea
bilaterala a glandei este semnul caracteristic al boli si se
aconpaniaza de durere spontana si surda ls nivelul regiuni auriculare,
de adenopatie submaxilara si pretragiana moderata, de o faringita si
stomatita cu inflamatia orificiului canalui lui Stenom. Secretia salvara
diminua ca volum dar ramane clara.

 Diagnosticul pozitiv se pune pe baza simtomelor

mai sus amintite si se confirma prin examenul
sangelui care indica o linfocitoza si hiperamilazemie,
pe notiunea de contact cu pacientul bolnav si pe
detaliul de incubatie al afectiuni. Izolarea virusului
din lichidele biolegice (LCR, saliva si urina) poate fi
utila. Reactiile serologice care vizeaza cresterea
titrului de anticorpi specifici (reactia de deviere a
complementului si reactia de inhibitie a
hemaglutinari)daurezultate pozitive dupa a
douazecea zi de contact. Un titru al antigenilor marit
de 4 ori este o dovada de infectie urliana.

Evolutie este de regula beligna la copii. Semnele

generale dispar in 4-5 zile, dar tumefactia
parotidiana poate persista un timp mai indelungat.

 Formele clince sunt dominate prin

sintomele de localizare ale infectiei si
la alte organe. Dupa pubertate otita
urliana poate fi o posibila localizare.
Localizarile pancreatice, ovariene,
lacrimale, mamare sau tiridiene sunt
mult mai rare iar localizarea
meningiala pune problema
meningitei linfocitare acuta. Nevrita
acustico-vestibulara, care antreneaza
aparitia verijului si o surditate de
perceptie definitiva este destul de
frecventa.

 Tratamentul se limiteaza la:

1.repaus la pat;
2.izolarea pacientului;
3.antalgice;
4.parasimpaticomimeticele sunt capabile
sa scurteze faza de deficit salivar;
5.tratamentul cu gama-globuline specifice
si cu ser de convalescent sunt indicate la
persoanele cu imunodepresie;
6.dieta va fii hidrica pe tot parcursul bolii si
se limiteaza dulciurile.

Alte parotidite virale

Sunt urmare a infectiei cu virusul gripal,cu
virusul influenzae tip A, cu virusul Koxsackie
de tip A care poate determina necroze, cu
virusul Echo, cu virusul Epstein-Bar, cu
citomegalovirusuri- acesta din urma putand
afecta glandele salivare inca din primele zile
de viata ale copilului si care antreneaza un
retard mintal al nou-nascutului,
hepatosplenomegalie, purpura
trombocitopenica si uneori o atingere a SNC.