Cronicarii moldoveni

Din pomelnicele de domnii tinute de catre ctitoriile voievodale au iesit prin usoare
dezvoltari si infrumusetari retorice ,,letopisetele slavone, care incepeau cu un
hronograf de la Facere (,,Adam au nascut pe Sith, Sith au nascut pe Enos, Enos pe
Cainan, Cainan pe Malelen), continuand tot atat de sec. Macarie, Eftimie si
Azarie sunt primii ,,autori, dar in slavona, Latina de atunci a bisericii nosatre.
Intaiul se ocupa cu domnia lui Petru Rares, mergand pana la 1551, al doilea impinse
letopisetul pana la a doua venire a Lapusneanului(1553), al treilea pana dupa
domnia lui Ioan Armeanul(1574). Toti compileaza, furand tropi din Istoria sinoptica
a bizantinului Manasse, cultivand caligrafia, arta vorbelor ,,in aur impletite. Dar
tocmai de aceea ei au dat cei dintai o notiune de poezie. Fuga lui Rares in Ardeal (la
Macarie) nu e lipsita de un anume alpestru:
,,Si dete de niste locuri prapastioase si muntoase si de vai paduroase, si
neputand sa le treaca Calare, isi lasa acolo iubitul sau cal, pe care nimenea altul nu
incalecase, si, patrunzand pe niste cai nepatrunse de oamnei si locuite numai de
fiare salbatice si printer piscuri inalte, gol, ranit la maini si descult, merge ape
carari aspre si neumblate, marele in vitejii si furiosul ca un leu in lupta etc.
Adevarata istoriografie moldoveana incepe cu Grigore Ureche ( c.1647). Cronica
lui romanesca mergand pana la 1594 e doar o prelucrare de izvoare, fara experiante
directa, insa intr-o limba cu aroma mierii, plina de metafore. Moldovenii au
,,picat ,,cat au nalbit poeana(tablou floral). In vremea lui Petrul Schiopul a fost
seceta ,,si unde prindea mai nainte peste acolo ara cu plugul. ,,Copacii au sacat de
sacaciune; dobitoacele nu aveau ce paste vara, ce le-au fost daramand frunza; si
atata prav au fost, cat se stringea troiene la garduri, cand batea vant: ca de omat
erau troiene de pulbere. Iara despre toamna, s-au pornit ploi, si au crescut mohor, si
dintr-acele si-au fost prinzand foamea saracimea (imagini de invalmaseala). Darul
lui Ureche e portretul moral, concis,xilografic:
,,Era acest Stefan-Voda om nu mare la stat, manios, si degraba varsa sange
nevinovat; de multe ori la ospete omora fara judet. Era intreg la minte, nelenevos, si
lucrul seu stia sa-l acopere; si unde nu cugetai, acolo il aflai. La lucruri de rasboae
mester: unde era nevoie, insusi se vara, ca vazandu-l ai sei san u se indarapteze. Si
pentru aceea, rar rasboiu de nu biruia. Asijderea si unde-l biruiau altii, nu pierdea
nadejdea; ca stiindu-se cazut jos se ridica deasupra biruitorilor.
Miron Costin avea cultura poloneza, stia latineste, putin italieneste, era om citit. Pe
de alta parte se prilejeste insusi la evenimentele cronicii sale, care se termina cu
moartea lui Stefanifa Lupul (1661). El are talent literar, stilistica savanta de factura
clasica, putinta de a descrie. Pagina despre navala lacustelor e dantesca:
,,Un stol tinea un ceas bun, si daca trecea acest stol, la al doilea ceas sosea altul;
si asa, stol dupa stol tineau, cat tinueau din pranz pana indeseara. Undee cadeau la
mas, ca albinele zaceau; nice cadea stol peste stol, ce treceau stol de stol, si nu se
porneau pana nu se incalzea soarele bine spre pranz; si calatoreau pana indeseara,
si pana la cadere de mas cadeau si la popasuri. Insa undea maneau ramanea numai

pamantul negru, imputit; nice frunze, nice pae, ori earba, ori semanatura, nu
ramaneau si se cunostea si poposeau, ca era locul nu asa negru la popas, cu era unde
manea aceea manie a lui Dumnezeu.
In portrete intra in masuri egale simtul personalitatii si idea de destin, de aceea
umorul e lyric, transcris teatral. Stefan Tomsa II da porunca ,,racnind sa fie
omorat Vasile Stroici, care increase sa fuga: ,,Ai cainele, au vrut sa moara cu sotii.
Boierii il roaga sa ierte pe un diac, bun carturar: ,,Ha, ha, ha hohoteste voda- mai
carturar deact dracul nu este altul ! si-l omoara. Boierii se razvratesc impotriva-I,
dar Tomsa prinde de veste si-I taie. ,,Pre cati-si aducea prinsi, pre toti ii omoria cu
mustrarea ce avea el in obicei: Sa nut e erte Dumnezeu cu acel cap mare al tau ! Pe
doamna lui Ieremia-voda o prinsese Scindir-pasa: ,,Eara doamna la mare ocara au
sosit; de care singura au marturisit catra boieri: Boieri, boieri! Rusinatu-m-au
paganul! Cronica e plina de amanunte familiare ce dau viata lucrurilor. Ivirea lui
Calga tatarul si a cazacului Hmil, ascunderea lui voda ,,in neste poeni, arderea
Iasului (,,intr-o mica de ceas cenusa s-au facut), molima ce a urmat, insotirea
Ruxandrei cu Timus cel cu ,,numai singur chip de om, eara toata firea de heara,
venit cu ruscilelui care cantau ,,Lado, lado ,,pren toate unghiurile, siretenia lui
Gheorghe Stefan, care ,,cu fata scornita de mare mahniciune, cand domnul se
gateste sa porneasca la biserica, cere voie a merge la mosie, la nevasta pe moarte,
simplitatea lui voda cainand pe logafatul fara grije de giupaneasa, somnul lui
Iorgachi vistiernicul scarbit de osandirea Ciogolestilor, fuga lui Vasilie, care singur
pe marginea Nistrului pe ,,un scaues priveste cum I se trec boarfele sale, in vreme
ce un oarecine incearca a-l lovi cu un glont dinr-un sacalus, sunt pagini din roman.
Spectaculos este episodul reintoarcerii lui Vasilie cu cazacii. Timus taie pe Cotnarski
pisarul. Boierii vor sa se ascunda pe langa domn, care ,, cu greu suspina, si-si
frangea manele de ginere ca acesta. Cazacul se imbata, taie, arde, nu-I om de
inteles: ,,Ce cui sa zici aceste ? sau cu cine sa sfatuiesti ? Cu un om in hirea hiarelor
salbatice? Polcovnicii ce erau, unul sau un cuvant nu cuteza sa zica; ca numai
pentru un cuvant, cu sabia smulta da ca intr-un cane intr-insul. Si Bohul polcovnicul
cu mana legata de rana de sabie, facuta de Timus, imbla ca fara sine. Observatia
generala se sublimeaza in aforisme, in cea mai mare parte scoase din Biblie:
,,Nestiutoare firea omeneasca de lucruri ce vor sa fie pre urma; ,,Zice un cuvant
lesesc: sula de aur zidul patrunde; ,,Zice Isus Sirah: Vai de ace acetate unde este
domnul tanar !; ,,Zice moldoveanul: Nu sunt in toate zilele Pastile; ,,nasc si in
Moldova oameni.
Nicolae Costin( 1712), fiul lui Miron, sufera de pedanterie, si predoslovia la a sa
Carte pentru descalecatul dentai incepe in stilul molierescului Diafoirus: ,,Nime mai
bine si mai pe scurt toata desfatarea istoriei n-au cuprins, iubite cetitorule, decat
acela domnul voroavei ramlenesti, Cicero, carele o au numai ocarmuitoarea vietii
etc. Asadar Nicolae e un erudite. Insa talentul nu-I lipseste si portretistica lui e
miscatoare si plastica. In special asupra lui Duca-voda se lasa toata inversunarea
cronicarului. Duca era ,,rau si pismator, indelungaret la mania si lacom la avutie, si
el si doamna sa. ,,Domn era, si Vistiernic mare, si negutator, si vames si ,,precupea
toate. ,,Doamna sa, de alta parte, carciumarea bucatele din casa, panea ori pe unde
avea, si bautura si pocloanele ce le veneau la beciu. N-aveau decat o insusire

(malitie !), ca erau curati in purtari: ,,in casa lor se vrea putea canta sfanta
liturhia. Duca a fost ,,un factor de rele caruia ,,i se largise matele spre luat. ,,Pun
martot jura perfid Costin- pre Dumnezeu, si ma las pre marturia a toata Moldova,
de la mare pana la mic. Cu o placere vizibila Nicolae Costin descrie calculi gasiti in
trupul lui Duca, mort de ,,cataroi: ,,Si spintecandu-l doftori, dup ace au murit,
spun ca au gasit in herea lui 27 de petre rosii, asa de late si de groase, intr-un chip
cumu-i aceasta figura, ce scrie aicea.
Ioan Niculce (c.1672 c.1745), cu tot dispretul lui de boier pentru neamul ,,prost,
va avea, ca Creanga mai tarziu, ticuri de rural: ingenuitatea sireata, obisnuinta de a
se socoti neghiob crezandu-se totusi destept (,,Asa socotesc eu cu firea mea aceasta
proasta), proverbialitatea, filozofia batraneasca, vaietatura, darul de a povesti.
Experienta, varsta inaintata ii dau lui Niculce dezlegarea limbii, tonul barfitor si
moralizator.Cronicarul e intepator si cu un firesc umor popular. Despre pedeapsa cu
inhamarea lesilor la Dumbrava-Rosie se spune rautacios ca ,,ei se rugau san u-I
impunga, ce sa-I bata cu biciuscele, eara cand ii bateau cu biciuscele ei se rugau sa-I
impunga. Cu doamna lui Duca ,,si-au facut cheful turcii. Cand Duca e mazilit,
Niculce parodiaza vorbirea munteana a doamnei, fata Brancoveanului: ,,Aolio !
Aolio ! ca va pune taica punga da punga din Bucuresti pana in Tarigrad; si, zau, nun
e va lasa asa, si iar ne vom intoarce cu domnia indarapt. Muntenii care nu putuse
pagubi lui Antioh-voda ,,numai se tranteau si lesneau de ciuda. Duca, abia
inscaunat, daca auzi ca Antioh, posibil pretendent, este scos din inchisoare, ,,indata
se imbraca cu camesa de ghiata. Avea casa grea ,, cu multime de mancai si ii
fugira curand boierii ,, si-si aprinse poalele de toate partile. Mihai Racovita ,,se
facea a nu-i place sa primeasca domniea, ca si fata ceea ce zice unui voinic: Fa-te tu
a ma trage, si eu oi merge plangand. La usturatura cuvintelor se adauga filozofia
proverbelor, de asta data mai ales din izvor popular: ,, Paza buna trece primejdia
rea; melul bland suge la doua mume; capul plecat nu-l prinde sabia; ,,...si se
potriveau amandoi acesti boieri intr-o fire, dupa cum se zice: calul raios gaseste
copaciul scortos. Cronicarul isi frange mainile de-a lungul letopisetului, vaietanduse si creandu-se pe sine ca tip al boierului cu jale de tara: ,,Oh ! oh ! oh! Saraca
teara a Moldovei si teara Munteneasca, cum va petreceti si va desmardatiInsa
vaietele de mai sus sunt luate dintr-un portret caricatural al lui Dumitrascu-voda,
caci Niculce e barfitor, incondeiator bufon al lucrurilor: ,,si era om nestatator la
voroava, telpiz, amagitor, geambas de cai de la Fanar din Tarigrad; si dupa aceste,
dupa toate, era batran si curvar. Doamna lui era la Tarigrad; eara el aice isi luase o
fata a unei racherite, de pe Podul Vechiu, anume Arhipoae; eara pre fata o chiema
Anita, si era tiitoarea lui Dumitrasco-Voda; si o purta in vedeala intre toata
boierimea; si o tinea in brate de o saruta; si o purta cu salbi de galbeni, si cu haine
de sahmarand, si cu slic de sobol, si cu multe odoare impodobita; si era tanara si
frumoasa, si plina de suliman, ca o fata de racherita. Portretul niculcian isi are
tehnica sa, intre caricature si tablou: o insusire sau anomalie fizica, starea
intelectului, predispozitia etica; o insusire sau o scadere morala, un tic, o manie, un
obicei, totul dozat, ritmat si rotit in jurul unei virtuti sau diformitati substantiale.
Istoriagrafia moldoveana nu mai prezinta, dupa Niculce, interes literar. Axintie
Uricarul e un compilator, bine informat pentru epoca 1711-1716, cronica grecului
Amiras ramasa in text grecesc (epoca 1726-1733), a diacului Nicolae Muste (epoca

1662-1729), alui Ienache Kogalniceanu (epoca 1733-1774), a spatarului Ioan Canta

(epoca 1769-1774) sunt simple documente.