Capitolul I

Scurt istoric si unele aspecte de drept comparat

Sectiunea I

Consideratii introductive

Omul este creatorul tuturor bunurilor materiale si spirituale din societate care,
transmise din generatie n generatie, au asigurat si asigura progresul continuu al
omenirii.

Sub denumirea generica de omucidere, Codul nostru penal incrimineaza faptele

care aduc atingere vietii omului, ca atribut fundamental si indispensabil al persoanei
umane si de care depinde existenta si fiinta sa. Aceste incriminari sanctioneaza cele
mai grave atentate mpotriva persoanei: omorul, omorul calificat, omorul deosebit
de grav, pruncuciderea, uciderea din culpa si determinarea sau nlesnirea
sinuciderii.

Apararea persoanei si ndeosebi, a vietii, constituie o preocupare constanta, comuna

a tuturor sistemelor de drept. din orice ornduire sociala, viata fiind ocrotita de lege
nu att ca fenomen biologic, ci mai presus de toate, ca fenomen social, ca valoare
primara si absoluta a oricarei societati, ca o conditie indispensabila a nsasi
existentei societatii omenesti. Legea ocroteste nu numai interesul fiecarui individ de
a trai, de a-si conserva si prelungi viata, dar mai ales, interesul societatii ca viata
fiecarui om sa fie pastrata si respectata de ceilalti, conservarea vietii indivizilor fiind
hotartoare pentru existenta societatii, care nu poate fi conceputa dect ca formata
din indivizi n viata.

Dreptul la viata al tuturor oamenilor a fost proclamat solemn odata cu revolutiile

burghezo-democratice, dndu-se astfel expresie celor mai nobile nazuinte ale
omenirii. Aceleasi idei au fost exprimate si prin Declaratia universala a drepturilor
omului, adoptata de Adunarea Generala a O.N.U. la 10 decembrie 1948. n art.3 din
Declaratie, se arata ca orice om are dreptul la viata, libertate si la inviolabilitatea
persoanei, iar Pactul cu privire la drepturile civile si politiceprevede n art.6 pct.1 ca
dreptul la viata este inerent persoanei umane; acest drept trebuie ocrotit prin lege;
nimeni nu poate fi privat de viata sa n mod arbitrar.

Acest drept figureaza si n alte importante documente interna 13313i87n ;ionale si

anume, n Conventia europeana pentru protectia drepturilor omului si libertatilor
fundamentale(art.2), ct si n Documentul Reuniunii de la Copenhaga a Conferintei
pentru dimensiunea umana a C.S.C.E.

Constitutia Romniei, adoptata n decembrie 1991 si modificata la 19 octombrie

2003 n urma referendumului, reglementeaza si garanteaza dreptul la viata si la
integritate fizica si psihica n art.22:

Dreptul la viata, precum si dreptul la integritate fizica si psihica este recunoscut

tuturor persoanelor; nici o persoana nu poate fi supusa la tortura, precum si nici
unei pedepse inumane sau degradante; pedeapsa cu moartea este interzisa.

Sectiunea a II-a

Scurt istoric

Ocrotirea persoanelor mpotriva actelor ndreptate contra vietii s-a impus ca o

necesitate obiectiva nca din timpurile cele mai ndepartate. Cei care suprimau viata
unui membru al grupului social erau alungati din comunitate si, atunci cnd acest
lucru nu prezenta un pericol pentru trib, partile interesate aveau la ndemna
posibilitatea razbunarii (initial, nelimitata).

Faptuitorul alungat din cadrul tribului si lipsit de protectia grupului era practic,
condamnat la disparitie.

Treptat, un rol mai mare revine razbunarii limitate (legea talionului), raul suferit de
cel vinovat neputnd sa depaseasca raul pricinuit victimei.

n Grecia antica omorul era pedepsit, fie ca era premeditat, fie ca era involuntar.
Omorul premeditat se judeca n Aeropag, n complet alcatuit din mai multi arhonti
alesi pe viata si prezidat de arhontele-rege. Oratorii erau obligati sa se rezume la
expunerea faptelor si sa nu apeleze la pasiuni sau mila, iar sentintele cuprindeau,
fie o solutie de condamnare la moarte, fie o solutie de achitare. n caz de paritate de
voturi, presedintele adauga un vot n favoarea condamnatului.[1]

n Roma antica, exercitarea dreptului la viata si la moarte de catre un ascendent

asupra descendentilor supusi autoritatii sale, nu constituia fapta de omucidere
astfel ca, pna n epoca mparatului Constantin cel Mare era posibila uciderea fiului
supus puterii parintesti de catre acela care era nvestit cu o asemenea autoritate.
Era nsa aparat de pedeapsa cel care a ucis pe ruda adulterina.

Cel mai vechi cuvnt roman care denumea omuciderea era parricidium si nsemna
uciderea intentionata a unei persoane. Numai spre finele Republicii acest termen
va denumi exclusiv uciderea unei rude, crima pentru care s-a pastrat vechea
pedeapsa pentru omucidere n general.

Un aspect care ar putea fi interpretat ca referitor la premeditare, este evidentiat de

cuvntulhomicidus, care apare n latina clasica pe lnga notiunile sicarius
(ucigas platit) si veneficius (otravitor).

Legea lui Sylla asupra ucigasilor platiti si otravitorilor (lex Cornelia de sicariis et
veneficiis) a ramas fundamentala n aceasta materie, n timp ce legea lui Pompei
asupra uciderii unei rude, nu a facut dect sa modifice sanctiunile.

n dreptul barbar, spre deosebire de dreptul roman, numai ncepnd cu sfrsitul

Evului Mediu, pe lnga omorul simplu se pedepsea si omorul agravat, omorul prin
mandat, omorul unei rude, omorul patronului, asasinatul (denumire ce era data
initial omorului prin mandat, dar care a fost extinsa apoi si la omorul premeditat).

n ceea ce priveste legiuirile romnesti, o deosebire ntre actul spontan de ucidere si

actul premeditat s-a facut nca din primele astfel de reglementari, precum Cartea
romneasca de nvatatura. Tot aici, paricidul se referea la uciderea parintilor,
copiilor, fratilor, sotiei sau sotului si se pedepsea cu moartea, judecatorii hotarnd
numai asupra modului n care se va executa pedeapsa.

Anterioara Codului penal, Legiuirea Caragea a fost ultima legiuire feudala, ea

cuprinznd dispozitii despre omorul cugetat (omorul cugetat, singur sau dimpreuna
cu altul, sa se omoare).[2]

Legea penala romna n vigoare, dupa cum se stie, incrinimeaza faptele contra vietii
ntr-o sectiune distincta, numita generic: omuciderea.

Asa cum se observa, legiuitorul roman din 1969 a simplificat mult aceasta materie,
sistematiznd mai bine diferitele ipoteze legislative ale omorului, pe lnga faptul ca
a incriminat numai cele mai semnificative fapte care se savrsesc contra vietii.
Aceasta a nsemnat un progres evident fata de legile penale romne anterioare.

Astfel, Codul penal din 1865 incrimina ca fapte contra vietii:

omorul simplu;

omorul comis cu precugetare sau gndire (asasinat);

parintuciderea;

pruncuciderea;

otravirea;

omorul fara voie.

Tot astfel, Codul penal intrat n vigoare n 1936, cuprinde mai multe ipoteze de fapte
contra vietii. Astfel, erau incriminate:

omorul simplu;

omorul n forme agravate;

pruncuciderea;

oferta de omor;

 omorul din culpa;

omorul la rugamintea victimei;

determinarea la sinucidere;

omorul din mila pentru suferintele victimei;

sinuciderea prin tragere la sorti.

Sectiunea a III-a

Drept comparat n materia infractiunii de omor si omor calificat

Legea penala romna, n materie de omucidere, realizeaza o anumita simplificare n

raport cu legile straine de referinta.

Astfel, legea penala italiana incrimineaza ca fapte contra vietii: omorul simplu,
omorul agravat, omorul comis n alte circumstante agravante, infanticidul, omorul
cu consimtamntul victimei, instigarea sau nlesnirea sinuciderii, omorul
praeterintentionat si omuciderea din culpa.

Legea penala germana, incrimineaza ca infractiuni contra vietii: omorul agravat,

loviturile mortale, omorul comis n conditii atenuante, omorul la cerere, avortul,
genocidul, abandonul si omorul din culpa.

Desi legea penala italiana si germana se situeaza pe aceeasi pozitie n ceea ce

priveste momentul nceperii vietii, atitudinea fata de infractiunea de avort, de
exemplu, este diferita. Astfel, legea germana considera avortul o infractiune contra
vietii, pe cnd legea italiana sistematiza aceasta infractiune pna n 1978, n titlul
10, intitulat infractiuni contra integritatii corporale si sanatatii neamului. Dupa
1978, acest titlu a fost abrogat prin lege, reglementarile n materie, facnd obiectul
unei legi speciale. Solutia italiana este apropiata de cea a legii penale romne, care
reglementeaza avortul, nu n cadrul infractiunilor contra vietii, ci a celor contra
integritatii corporale sau a sanatatii.

Legea penala franceza, incrimineaza sub denumirea de infractiuni contra vietii:

omorul simplu, omorul n forma agravata (sunt prevazute trei categorii de
circumstante agravante), atentatul la viata altuia prin otravire-text care nu a figurat
n proiectul initial, fiind introdus de Parlament prin reproducerea art.301 din Codul
penal anterior-si omorul din culpa. Infractiunea de provocare la sinucidere
(asemanatoare celei prevazute de legea penala romna n art.179, n cadrul
capitolului referitor la infractiunile contra vietii), este incriminata n capitolul al IIIlea sub denumirea de punerea n pericol a persoanei, ntr-o sectiune autonoma
intitulata provocarea la sinucidere. Tot acolo sunt incriminate si faptele de
propaganda sau publicitate n favoarea produselor, obiectelor sau metodelor
preconizate ca mijloace de sinucidere.

n sfrsit, Codul penal spaniol, incrimineaza n omuciderea si formele sale: omorul

simplu, omorul n circumstante agravante, omorul din culpa, ndemnul la sinucidere
si omorul la cerere. Asa cum se observa, reglementarea spaniola se apropie mult de
cea romna, cu exceptia neincriminarii distincte a pruncuciderii si a incriminarii n
schimb, a faptei de omor la cerere.

O prima concluzie care s-ar putea desprinde din aceasta analiza istorica si de drept
comparat a infractiunilor contra vietii, ar fi aceea ca majoritatea legislatiilor
moderne incrimineaza faptele de omor simplu, omor agravat (existnd una, doua
sau trei forme agravate) si omor din culpa. Pruncuciderea este incriminata numai de
unele legislatii (romna, italiana), alte legislatii asimilnd aceste fapte cu cele de
omor (legea penala franceza, germana, spaniola).

A doua concluzie se refera la formele agravate. Cea mai simpla formulare a

circumstantelor agravante, o cuprinde legea spaniola. Dupa aceasta lege, omorul se
pedepseste mai grav cnd este comis:

cu perfidie;

ca pret, recompensa sau cu promisiune;

cu nversunare;

amplificnd deliberat si inuman durerea victimei (art.139).

n acest caz, pedeapsa este nchisoarea de la 15 la 20 de ani. Daca fapta se

constituie n conditiile mai multor circumstante agravante, pedeapsa este
nchisoarea de la 20 la 25 de ani. Este de retinut ca limitele pedepsei pentru omor
simplu sunt prevazute de la 10 la 15 ani.

La fel de simpla este si reglementarea legii penale germane. n acest caz, omorul
are caracter grav cnd este comis din placerea de a ucide sau de a-si satisface
pornirile sexuale oridin lacomie sau din alte motive josnice, prin viclenie, cruzime,
prin mijloace prezentnd un pericol comun sau pentru a nlesni sau a ascunde o alta
infractiune. n aceste situatii, omorul se pedepseste cu detentiune pe viata.

Ceea ce prevaleaza n cele doua legislatii de mai sus, sunt agravantele privitoare la
atitudinea psihica a faptuitorului (motive josnice, perfidie, nversunare, viclenie,
placere, satisfactie sau scopul de a nlesni sau de a ascunde o alta infractiune, a
primi o recompensa, un pret, a ndeplini o promisiune) si, n secundar, modul de
savrsire a faptei (prin cruzimi sau prin mijloace prezentnd un pericol comun).

Mult mai numeroase si mai diversificate sunt circumstantele agravante ale omorului
cuprinse n legislatia romna, franceza, italiana si nord-americana.

Astfel, dupa legea penala italiana constituie circumstante de agravare (iar pedeapsa
este nchisoarea pe viata, dupa abrogarea pedepsei cu moartea):

omorul savrsit pentru a executa sau a ascunde o alta infractiune sau pentru a
obtine ori pentru a asigura obtinerea pentru sine sau pentru altul a produsului, a
pretului sau a nepedepsirii pentru o alta infractiune;

omorul comis contra unui ascendent sau descendent;

cnd concura una dintre urmatoarele circumstante: a actionat din motive josnice
sau usuratice, a folosit chinuri, maltratari ori a actionat cu cruzime fata de victima
sau cnd s-a folosit de un mijloc otravitor ori de alt mijloc insidios sau cnd s-a
comis cu premeditare;

cnd fapta s-a comis de un fugar pentru a se sustrage de la arestare, captura sau
ncarcerare sau pentru a-si procura mijloace de subzistenta n timpul ct era fugar;

 cnd omorul s-a comis de un asociat la infractiune pentru a se sustrage de la

arestare, captura sau ncarcerare;

cu ocazia savrsirii vreuneia dintre infractiunile prevazute n art.519 (viol), art.520

(viol prin abuz de autoritate) si art.522 (acte violente de desfru).

Pedeapsa este nchisoarea de la 24 la 30 de ani cnd fapta a fost comisa asupra

sotului, fratelui, surorii, tatalui sau mamei adoptive sau asupra fiului adoptiv sau
asupra unui afin n linie directa.

Codul penal francez cuprinde de asemenea, o varietate de circumstante agravante.

Astfel, n timp ce omorul simplu se pedepseste cu nchisoare pna la 30 de ani,
omorul este agravat si se pedepseste cu nchisoare pe viata:

cnd precede, nsoteste sau urmeaza o alta crima;

omorul savrsit n scopul de a pregati sau de a nlesni savrsirea unei infractiuni

ori de a favoriza fuga sau de a asigura nepedepsirea autorului sau a complicelui;

omorul comis cu premeditare (asasinat);

omorul comis asupra unui minor de pna la 15 ani ori asupra unui ascendent
legitim sau natural ori asupra tatalui sau mamei adoptive;

asupra unei persoane a carei stare deosebit de vulnerabila (datorita vrstei, bolii,
unei infirmitati sau deficiente fizice sau psihice sau starii de graviditate), era
aparenta sau cunoscuta de autor;

asupra unui magistrat, jurist, avocat, functionar public sau ministerial sau asupra
oricarei alte persoane care detine o autoritate publica sau este nsarcinat cu o
atributie n serviciul public, n exercitiul sau cu ocazia exercitarii functiilor sau
atributiilor sale, cnd calitatea victimei este aparenta sau cunoscuta de faptuitor;

 asupra unui martor, victime, parte civila, fie pentru a o mpiedica sa denunte
fapta, sa formuleze plngere sau sa depuna ca martor n justitie, fie din cauza
denuntarii, a plngerii sau a depozitiei sale.[3]

Tot astfel, legea penala romna prevede omorul agravat sub doua forme: omor
calificat[4]si omor deosebit de grav.[5]

n legislatia nord-americana, constituie circumstante agravante ale omorului:

comiterea faptei dupa condamnarea la nchisoare ori cnd faptuitorul a mai fost
condamnat pentru omor sau pentru o fapta savrsita prin amenintarea victimei cu
acte de violenta;

comiterea unui alt omor n timpul savrsirii acelui omor;

cnd faptuitorul, cu stiinta, a creat riscul mortii mai multor persoane;

cnd omorul a fost savrsit deoarece faptuitorul s-a obligat la aceasta sau a fost
complice la comiterea faptei sau a ncercat sa o comita ori imediat dupa comitere
sau n ncercarea de a o comite a savrsit un jaf, rapire de femei, acte sexuale
anormale prin forta sau amenintare cu forta, incendiere, spargere sau rapire de
copii;

cnd omorul s-a savrsit n scopul evitarii sau prevenirii arestarii;

cnd omorul s-a savrsit n scopul evadarii dintr-o paza legala;

cnd omorul s-a savrsit pentru a obtine un cstig;

cnd omorul s-a savrsit cu cruzime, cu atrocitate, faptuitorul manifestnd o

exceptionala depravare.[6]

Asa cum se observa, categoriile de circumstante agravante sunt mult mai

diversificate n aceasta din urma legislatie. Pe lnga agravante, care se refera la

atitudinea psihica (premeditarea, mobilul, scopul) ori agravante privind modul de

comitere a infractiunii, apar agravante referitoare la calitatea subiectului activ (sot,
ruda apropiata, o persoana care a mai savrsit un omor) sau la calitatea subiectului
pasiv (sot, ruda apropiata, doua sau mai multe persoane, femeie gravida, minor
pna la 15 ani, persoana vulnerabila, functionar public sau ministerial, tec .). Dintre
agravantele mentionate, cea mai controversata este circumstanta agravanta a
premeditarii.[7]

Capitolul al II-lea

Ocrotirea vietii prin normele de drept penal

Sectiunea I

Consideratii generale asupra partii speciale a Codului penal

Dreptul penal, ca ramura a sistemului de drept, este alcatuita din doua parti-partea
generala si partea speciala, parti care, desi sunt strns legate ntre ele, prezinta
totusi anumite particularitati.

Unii autori, ndeosebi cei francezi, pornind de la aceste particularitati, sunt nclinati
sa admita chiar existenta unui drept penal general si a unui drept penal special. Un
asemenea punct de vedere nu a fost si nu este mpartasit n literatura noastra
juridica, aceasta admitnd numai diviziunea dreptului penal ntr-o parte generala si
una speciala, considernd ansamblul dreptului penal ca fiind o ramura de drept cu
caracter unitar.

Nu ne vom opri asupra partii generale dect cu precizarea ca aceasta cuprinde

norme ce reglementeaza n general lupta mpotriva infractionalitatii prin intermediul
mijloacelor de drept penal.

Partea speciala a Codului penal cuprinde norme care, spre deosebire de cele
generale, nu prevad reguli ce se aplica la modul general, tuturor faptelor ce prezinta
pericolul social al infractiunii, ci reglementeaza lupta mpotriva infractionalitatii
chiar prin stabilirea acestor fapte, precum si prin stabilirea sanctiunilor aplicabile
celor ce le savrsesc.

Astfel, putem defini partea speciala a dreptului penal ca fiind acea parte ce
cuprinde ansamblul normelor penale si n care sunt stabilite faptele de pericol social
ce constituie infractiuni, precum si sanctiunile ce se aplica celor care le savrsesc.

ntre partea speciala si cea generala a dreptului penal exista o strnsa legatura.
Astfel, ambele constituie parti ale aceleiasi ramuri de drept si urmaresc aceeasi
finalitate-apararea unor valori fundamentale n existenta carora societatea este
interesata n mod vital: suveranitatea, independenta, unitatea statului, persoana si
drepturile sale, dreptul de proprietate, precum si ntreaga ordine de drept.

Se observa ca, primordiala n actualul Cod penal este apararea sigurantei statului.
De lege ferenda, se preconizeaza ca infractiunile contra persoanei sa ocupe primul
titlu al viitorului Cod penal, avnd n vedere o politica penala care sa tina cont n
primul rnd de siguranta persoanei, de viata acesteia, de sanatatea, integritatea
corporala, libertatea si demnitatea persoanei.

Fixnd cadrul legal al fiecarei fapte ce constituie infractiune, normele penale

speciale nfaptuiesc principiile si regulile stabilite n partea generala a codului pe
care astfel le concretizeaza si carora le dau prin aceasta, importanta practica.

Rolul deosebit de important al dreptului penal n ceea ce priveste apararea valorilor

fundamentale ale societatii, se evidentiaza cu mare pregnanta tocmai n partea
speciala. Prevaznd si sanctionnd cu severitate faptele ndreptate mpotriva
persoanei, mpotriva atributelor esentiale ale fiintei si personalitatii umane, ca si pe
cele ndreptate mpotriva celorlalte drepturi si libertati ale omului, normele penale
speciale apara interesele care i sunt recunoscute si prin a caror atingere s-ar afecta
grav un interes social general.

Partii speciale a stiintei dreptului penal, i revine sarcina de a examina fiecare din
faptele prevazute de normele penale speciale, precum si modul n care acestea sunt
sanctionate, pentru a asigura ntelegerea justa si aplicarea lor uniforma de catre
toate organele judiciare, n stricta concordanta cu vointa legiuitorului.

Cu alte cuvinte, partea speciala a Codului penal trebuie sa narmeze pe cei ce aplica
normele penale speciale, cu cunostintele necesare si sa le formeze aptitudinea de a
face o corecta ncadrare juridica a faptelor, aceasta asigurnd legalitatea n
realizarea sarcinilor justitiei penale.

Sectiunea a II-a

Ocrotirea penala a vietii persoanei

Dintre toate valorile sociale, omul reprezinta, cu siguranta, valoarea cea mai de
pret. De aceea, legea penala l apara att n ceea ce priveste existenta sa fizica si
atributele fundamentale ale personalitatii sale, ct si n ceea ce priveste toate
celelalte drepturi si interese ce-i sunt recunoscute.

Facnd distinctia ntre faptele de pericol social ndreptate mpotriva drepturilor

absolute privitoare la existenta fizica si la principalele atribute ale fiintei si
personalitatii umane pe de o parte, si faptele de pericol social ndreptate mpotriva
altor drepturi si interese ale persoanei, pe de alta parte, legiuitorul a inclus pe cele
dinti ntr-o categorie distincta de infractiuni, concretizata n titlulinfractiuni contra
persoanei.

Ocrotirea persoanei prin mijlocirea legii penale se nscrie printre cele mai
importante obiective ale dreptului penal; persoana omului este aparata att sub
aspectul personalitatii sale fizice (viata, integritatea corporala, sanatatea), ct si a
personalitatii sale morale (demnitate, onoare, libertate, etc.).

n cadrul ocrotirii penale a persoanei, locul central l ocupa apararea vietii omului.

Viata, ca nsusire biologica a individului, constituie atributul sintetic si fundamental

fara de care nu ar putea exista nici una dintre celelalte nsusiri ale persoanei. Ea
reprezinta bunul, valoarea cea mai de pret a individului, conditia suprema a
existentei si afirmarii rolului sau n cadrul grupului social.

Societatea, de asemenea, nu poate fi conceputa dect prin existenta unor oameni,

ceea ce nseamna ca viata indivizilor devine o conditie suprema a existentei
societatii nsasi. Fara respectarea vietii nu este posibila nici colectivitatea, nici
convietuirea sociala.

Implicarea dreptului n reglementarea relatiilor sociale si n ocrotirea valorilor

sociale, a transformat aceste relatii n raporturi juridice, iar raporturile juridice care
se nasc si se dezvolta n jurul valorilor sociale ocrotite, devin obiectul juridic al
infractiunii.[8] Viata devine astfel, dintr-o valoare biologica, o valoare sociala si

juridica-adica un drept absolut la viata al individului, drept a carui ocrotire este

constatata de legea si doctrina penala si pe care toti cei din jur trebuie sa-l
respecte. Mai mult chiar, ocrotirea vietii nseamna apararea tuturor relatiilor sociale
normale si utile, deoarece fara persoana n viata, aceste relatii nu ar fi posibile.

Capitolul al III-lea

Omorul calificat

Sectiunea I

Consideratii generale

1.Conceptul de omor calificat si caracterizare

Desi fapta de omor, privita schematic, prezinta ntotdeauna aceleasi caracteristicianume, actiunea de a ucide cu intentie o fiinta omeneasca, actiune ce are ca
rezultat moartea victimei-n realizarea concreta poate prezenta diverse
particularitati dupa cum, n jurul faptei tipice (omorul simplu) se grupeaza si diferite
elemente care, fara a schimba substanta faptei, i dau acesteia o coloratura diferita,
sporindu-i vadit gradul de pericol social.[9]

Legea prevede mprejurarile ce constituie elemente circumstantiale n continutul

infractiunii de omor, cernd astfel anumite modalitati normative agravate ale
acesteia.

Aceste elemente circumstantiale se alatura ca cerinte esentiale, fie laturii obiective

a infractiunii, fie laturii subiective. Alteori, mprejurarile agravante privesc subiectul
activ sau pasiv al infractiunii ori relatia care exista ntre cei doi subiecti.

Asa cum am mai spus, Codul penal grupeaza aceste mprejurari care schimba
ntotdeauna gradul generic de pericol social al infractiunii de omor, n doua categorii
de modalitati normative ale omorului, sub denumirile de omor calificat si omor
deosebit de grav.

Omorul calificat este fapta persoanei care savrseste un omor n anumite

mprejurari grave, anume prevazute de lege. Aceasta fapta prezinta un grad de
pericol social mai ridicat dect infractiunea de omor simplu, ceea ce explica
incriminarea sa prin dispozitii separate si sanctionarea ei mai severa.

Din punct de vedere al conceptului, omorul calificat nu difera deci de omorul simplu
dect prin elementele circumstantiale care indica un grad de pericol social mai
ridicat. Aceste elemente circumstantiale, facnd parte din continutul infractiunii de
omor calificat, sunt, n acelasi timp, specifice acestei infractiuni.[10]

2.Conditiile preexistente si continutul constitutiv n cazul infractiunilor contra

persoanei

In ceea ce priveste obiectul juridic, infractiunile contra persoanei au ca obiect juridic

comun relatiile sociale referitoare la drepturile indisolubil legate de existenta fizica
si de personalitatea omului.

Obiectul juridic generic l constituie relatiile sociale care privesc apararea persoanei,
privita sub totalitatea atributelor sale.

Obiectul juridic special l constituie relatiile sociale referitoare la fiecare dintre

atributele esentiale ale persoanei privite ca drepturi absolute ale acesteia, opozabile
tuturor (erga omnes). Aceste drepturi, denumite si drepturi personale
nepatrimoniale, sunt inseparabil si indisolubil legate de persoana omului, prin ele
este garantata si se ocroteste personalitatea omului, att sub aspect fizic, material,
mpotriva faptelor care aduc atingere existentei fiintei umane ori integritatii sale
corporale, ct si sub aspectul drepturilor persoanei de a se manifesta n mod liber n
societate cu respectarea atributelor personalitatii sale (libertatea de a actiona,
demnitatea, inviolabilitatea sexuala, inviolabilitatea secretului, etc.).

n doctrina penala, de asemenea, se recunoaste ca n sfera protectiei penale, sunt

cuprinse acele drepturi absolute, legate intim de persoana umana, denumite si
drepturi ale personalitatii, care sunt garantate prin normele instituite de stat pentru
a apara diferitele atribute fundamentale ale omului.

Unele dintre infractiunile contra persoanei (toate, in cazul omuciderii), au si un

obiect material, constnd n corpul victimei infractiunii, iar altele sunt lipsite de un

asemenea obiect (cum sunt infractiunile contra libertatii persoanei, contra

demnitatii).

De regula, infractiunile contra persoanei nu sunt conditionate de o calitate speciala

a faptuitorului, astfel ca subiectul activ nemijlocit al infractiunilor contra
persoanelor, de regula, poate fi orice persoana.

Sunt si cazuri nsa, n care legea cere o astfel de calitate, fie pentru existenta
infractiunii n forma simpla, fie pentru existenta unor forme mai grave: calitatea de
sot sau de ruda apropiata, n caz de omor calificat.

De regula, infractiunile contra persoanei se pot comite si n participatie, fie ca este

vorba de participatie proprie, fie improprie.

Subiectul pasiv este persoana fizica ale carei valori (viata, integritate fizica,
sanatate, libertate sau demnitate) au fost lezate prin savrsirea faptelor
incriminate.

Sub aspectul laturii lor obiective, infractiunile contra persoanei constau n fapte de o
destul de mare varietate. La unele dintre aceste infractiuni (omor, ucidere din
culpa), elementul material se poate prezenta, fie sub forma unei actiuni, fie sub
forma unei inactiuni, pe cnd la altele (amenintare, santaj, calomnie), fapta nu se
poate realiza dect prin actiune.

n unele cazuri, legea cere si producerea unui anumit rezultat, ca de exemplu

moartea persoanei, n cazul infractiunilor contra vietii. Daca mijloacele de savrsire
a faptei sunt n general, indiferente pentru existenta infractiunii contra persoanei,
totusi, n unele cazuri, folosirea anumitor mijloace conditioneaza fie existenta
infractiunii n forma simpla, fie existenta unor forme mai grave (mijloace care pun n
pericol viata mai multor persoane, n cazul omorului).

De asemenea, locul sau timpul savrsirii faptei intereseaza n unele cazuri existenta
infractiunii n forma simpla, iar n altele, existenta unor forme mai grave (de pilda,
savrsirea omorului n public face ca fapta sa se ncadreze n prevederile art.175 din
Codul penal).[11]

Atunci cnd legea conditioneaza incriminarea de existenta unei urmari materiale

(cum este cazul omorului calificat), va trebui sa se stabileasca raportul de
cauzalitate ntre fapta si rezultat.

n privinta laturii subiective, cele mai multe infractiuni contra persoanei se

savrsesc cuintentie directa sau indirecta. Unele dintre acestea se savrsesc nsa, si
din culpa. n sfrsit, sunt infractiuni contra persoanei care se savrsesc si cu
praeterintentie sau numai cu praeterintentie.

Stabilirea formei de vinovatie cu care a actionat faptuitorul si a modalitatilor

corespunzatoare fiecarei forme, prezinta importanta pentru ncadrarea juridica a
faptei si uneori pentru individualizarea pedepsei. De regula, mobilul cu care a
actionat infractorul sau scopul urmarit de acesta, nu prezinta relevanta pentru
existenta infractiunii, ci doar pentru dozarea pedepsei. Ele sunt cuprinse, fie ca
cerinta a continutului incriminarii, fie ca circumstanta agravanta. O exceptie de la
aceasta regula exista n cazul omorului calificat, cnd att scopul, ct si mobilul
sunt prevazute ca cerinte n continutul incriminarii.

3.Conditiile preexistente si continutul constitutiv n cazul infractiunilor contra vietii.

Relatii sociale fundamentale

Infractiunile contra vietii, reunite n Codul penal ntr-o sectiune distinctaomuciderea, constituie cele mai grave infractiuni contra persoanei.

Asa cum rezulta si din denumirea data lor, acestea au ca obiect juridic, relatiile
sociale referitoare la atributul fundamental al fiintei umane, care este dreptul la
viata. n cadrul acestor relatii sociale, fiecare persoana, luata n consideratie n mod
individual, apare ca titulara a dreptului absolut la viata, iar toti ceilalti membri ai
societatii au obligatia de a se abtine de la savrsirea oricarei fapte prin care s-ar
aduce atingere dreptului la viata al titularului.

Ceea ce caracterizeaza n principal subgrupa infractiunilor contra vietii, constituie

valorile sociale ocrotite, care privesc existenta si securitatea fizica a persoanei.

Infractiunile care alcatuiesc aceasta subdiviziune, se caracterizeaza apoi prin

elementul lor material, care consta ntr-o activitate (actiune sau inactiune) prin care
se aduce o atingere valorilor sociale ocrotite.

Aceasta atingere poate avea ca urmare consecinta cea mai grava: stingerea vietii si
desfiintarea fizica a persoanei-dar poate avea si consecinte mai putin grave (n
ipoteza faptei ramasa n forma de tentativa): vatamarea integritatii corporale sau a
sanatatii. Aceste fapte pun n primejdie nu numai securitatea fiecarei persoane, ci
implicit, a ntregii colectivitati, avnd n vedere ca fara respectarea vietii si a
celorlalte drepturi ale persoanelor nu este posibila o linistita convietuire sociala.[12]

Desi toate faptele de omucidere aduc atingere acelorasi relatii sociale si au ori sunt
susceptibile de a avea ca rezultat moartea unei persoane, gradul de pericol social
pe care l prezinta fiecare fapta difera dupa mai multe criterii: forma de vinovatie,
modul savrsirii, relatiile ntre faptuitor si victima. Aceste deosebiri se rasfrng nu
numai asupra sanctiunii, ct si asupra continutului incriminarilor.

Sectiunea a II-a

Obiectul si subiectii infractiunii

1.Obiectul infractiunii

1.1.Controverse asupra obiectului juridic[13]

nca din perioada constituirii scolii clasice penale, au aparut n doctrina unele
idei asupra obiectului juridic al infractiunii, chiar daca acest concept nu era nca pe
deplin clarificat si nu era diferentiat n mod clar de acela de obiect material al
infractiunii.

ntrevaznd ca obiect juridic al infractiunii necesitatea ocrotirii existentei societatii,

un reprezentant al scolii clasice penale afirma ca faptele care trec dincolo de
necesitatea de conservare a existentei societatii, sunt nedrepte n natura lor.

Dupa Carrara, obiectul agresiunilor este violarea idealurilor necesare pentru

colectivitatea sociala. O infractiune reprezinta o agresiune si o violare a bunului, real
sau ideal, garantat de lege.

Aceste idei vor fi aprofundate de doctrinele penale liberale moderne, mai ales n
cadrul dezbaterii controverselor create si de conceptiile national-socialiste totalitare.

Spre deosebire de acestea din urma, care promovau ideea unui drept penal
subiectivist-simptomatic, considernd infractiunea ca o violare a unei datorii de
fidelitate fata de stat si ca o forma de razvratire a individului mpotriva vointei
statului, teoriile moderne asupra obiectului juridic, pun accentul pe ocrotirea
valorilor fundamentale ale societatii ca obiect juridic al infractiunii, pozitie specifica
regimurilor democratice-liberale.

n doctrina italiana moderna, obiectul juridic al infractiunii este bunul sau interesul
protejat de legea penala. Prin bun juridic se ntelege tot ceea ce satisface o
trebuinta umana, iar prininteres se ntelege relatia dintre subiect si bun.

ntr-o opinie[14], obiectul juridic al infractiunii este acel bun interes pe care fapta
incriminata l lezeaza sau l expune unui pericol si pentru ocrotirea caruia, intervine
legea penala. n opinia sa, toate infractiunile au un obiect juridic, chiar daca unele
nu au obiect material. Bunul sau interesul juridic tutelat de legea penala reprezinta,
n esenta, interesul social de a ocroti anumite valori; este vorba, prin urmare, de
ocrotirea unui bun sau a unui interes general, chiar daca, cel lezat nemijlocit ar fi o
persoana particulara.

Legea penala protejeaza anumite valori pentru conservarea lor si buna convietuire
sociala, independent de interesele indivizilor izolati sau de interesele particulare ale
acestora.

Astfel, integritatea corporala este ocrotita de legea penala n masura n care

constituie un interes n a carui conservare este interesata ntreaga societate si nu
numai o persoana determinata care a fost victima unei agresiuni.

Prin urmare, obiectul juridic al oricarei infractiuni prezinta n mod necesar un interes
public, deoarece si atunci cnd se refera la interesele individuale, acestea sunt
protejate ca interese colective, pe care statul le apara indiferent de vointa
individului izolat.

n conceptia unor autori[15], orice infractiune, asa cum are un subiect activ, are si
un obiect juridic, adica un bun-interes protejat de drept (de aici si denumirea de bun
juridic) si pe care norma l protejeaza prin amenintarea cu pedeapsa a celor ce
savrsesc fapte care lezeaza valorile sociale fundamentale.

n continuarea acestei opinii, bunul juridic este orice lucru susceptibil de a satisface
o cerinta umana. El se poate nfatisa ca un lucru palpabil sau ca o entitate ideala.

n ce priveste notiunea de interes, aceasta exprima un raport ntre subiect si bun,

adica evaluarea de catre subiect a aptitudinii bunului de a satisface o trebuinta.
Este vorba aici de reflectarea subiectiva a bunului si exprima tendinta, aspiratia
subiectului spre conservarea acelui bun. Desi sub un anumit aspect este vorba de
notiuni diferite, majoritatea autorilor le folosesc n mod egal, considernd ca
distinctia are mai mult o valoare terminologica.

O alta problematica analizata n doctrina[16] este tendinta de a substitui

conceptului de obiect juridic pe acela de scop al legii penale (ratiunea incriminarii),
ca si tendinta de a supraevalua importanta bunului juridic. Mai ales n cazul unor
infractiuni care au acelasi bun juridic (ca de exemplu, viata persoanei-bun juridic
ocrotit n cadrul sectiunii definita omuciderea), n determinarea pericolului concret
pe care l prezinta infractiunea, se vor avea n vedere si alte elemente dect
obiectul juridic, si anume: mijloacele, modalitatile de savrsire, locul, timpul, pozitia
subiectiva a faptuitorului, raporturile dintre acesta si victima, etc.

n doctrina dreptului penal se confrunta[17] si conceptia dupa care infractiunea este

o agresare a propriului obiect juridic, cu cea dupa care infractiunea este o simpla
violare a unei obligatii de supunere, de obedienta n fata normelor de drept.[18]

Mai mult, n doctrina penala, s-a afirmat chiar ca exista infractiuni care au un
adevarat obiect juridic (normele de acest fel ar fi legitime) si infractiuni care au
numai imaginea unui obiect juridic, aceasta imagine fiind lipsita nsa de orice
continut (normele de acest fel ar fi ilegitime si deci, nu ar trebui aplicate).[19]

Valoarea sociala trebuie nteleasa ca o valoare abstracta a ordinii sociale, protejata

juridic, pentru a carei mentinere comunitatea manifesta interes si care poate fi
atribuita, fie individului, fie colectivitatii.

Ca o categorie pur formala, obiectul juridic reprezinta categoria tuturor obiectelor si

valorilor individuale pe care legea penala le protejeaza. Teoria moderna germana
accentueaza chiar, necesitatea abstractizarii notiunii de valoare juridica, ntelegnd
prin aceasta relatiile sociale cu privire la anumite valori sociale vitale pentru
interesele comunitatii.

1.2.Obiectul juridic al infractiunii

Obiectul juridic generic al infractiunii de omor calificat, asa cum am mai afirmat, l
formeaza ansamblul relatiilor sociale ce constituie obiectul juridic comun al tuturor
infractiunilor contra persoanei.

Ca si la fapta de omor simplu (art.174 C.p.), obiectul juridic special al infractiunii de

omor calificat, l constituie relatiile sociale a caror formare, desfasurare si
dezvoltare, nu sunt posibile fara respectarea n prealabil a vietii persoanelor.[20]

Avnd ca moment initial pe cel n care, terminndu-se procesul fiziologic al nasterii,

copilul este expulzat, dreptul la viata (ca o componenta a capacitatii de folosinta a
persoanei) nceteaza odata cu producerea fenomenului natural al mortii. Desi s-ar
parea ca determinarea acestui moment este simpla, n realitate nu este deloc asa.

Dreptul la viata se naste n momentul cnd copilul, separat de corpul mamei, si

ncepe existenta sa proprie.

Sub reglementarea Codului penal anterior si chiar dupa intrarea n vigoare a

actualului Cod penal, s-a sustinut ca dreptul la viata exista din momentul cnd
copilul se angajeaza n procesul nasterii, nu neaparat din momentul respiratiei
acestuia. Acest punct de vedere nu poate fi mpartasit, deoarece legiuitorul,
prevaznd n art.177 C.p., pruncuciderea ca forma (ce-i drept, atenuata) a
omuciderii, deci ca infractiune contra vietii, arata ca aceasta consta n uciderea
copilului nou-nascut savrsita imediat dupa nastere, ceea ce nseamna ca, potrivit
conceptiei sale, dreptul la viata nu se naste n momentul conceptiei si nici n
momentul cnd copilul se angajeaza n procesul nasterii, ci abia cnd acesta, fiind
expulzat, si ncepe propria sa existenta. Dreptul la viata implica existenta vietii.

ntruct dreptul la viata este recunoscut n egala masura tuturor persoanelor, nu

intereseaza daca victima infractiunii a fost o persoana tnara sau batrna,
sanatoasa sau bolnava, barbat sau femeie, s.a.

n discutia teoretica potrivit careia dreptul la viata este ocrotit pentru ca raspunde
unui interes al individului sau pentru ca este o valoare sociala n care este
interesata ntreaga colectivitate, teza dominanta[21] a fost aceea ca statul
ocroteste viata umana n interesul individului, pentru care aceasta constituie bunul
suprem, nsa ocrotirea priveste mai cu seama interesul colectivitatii n considerarea

obligatiilor ce revin individului fata de familie si fata de societate. Acest din urma
interes este prevalent; asa se explica de ce omorul la cerere sau cu consimtamntul
victimei, chiar n legislatiile care admit o atare reglementare, nu este n afara
sanctiunii penale( chiar daca se prevede o pedeapsa mai redusa ).[22]

Importanta vietii individului pentru societate a determinat din totdeauna interesul

grupului social pentru ocrotirea vietii n cadrul relatiilor sociale, viata devenind
astfel, o valoare sociala-un bun care intereseaza ntreaga colectivitate.

Concepnd viata ca o relatie sociala (relatio ad alteros), se explica de ce nu este

posibila incriminarea si sanctionarea ncercarii de sinucidere. Aceasta nu este de
conceput, nu pentru ca o persoana nu ar avea dreptul sa si ridice viata, ori pentru
ca sinuciderea ar fi n contradictie cu interesele persoanei sau ca fapta nu ar fi de
natura sa alarmeze societatea, ci pentru ca n aceasta situatie nu poate fi vorba de
o relatie sociala cu privire la viata. O persoana nu poate stabili relatii sociale cu sine
nsasi, deci lipseste obiectul juridic special al ocrotirii penale, adica relatia sociala
care se creeaza n jurul acesteia si confera semnificatie acestei valori devenita
astfel, o valoare sociala.[23]

1.3.Obiectul material al infractiunii

Obiectul material al omorului calificat, ca si n cazul omorului simplu-fiind vorba, asa

cum am mai aratat, de o varianta agravata a faptei prevazute la art.174 si de faptul
ca ambele infractiuni au acelasi obiect juridic, este corpul omenesc n complexitatea
sa, iar ntr-o precizare mai exacta,corpul persoanei-subiect pasiv.

Avnd nsa n vedere ca unele modalitati normative din cuprinsul textului de lege
impun o anumita calificare a subiectului pasiv, sintagma corpul victimei se poate
limita, n cazul acelor modalitati, la a enunta unele categorii de persoane al caror
corp poate constitui element material al infractiunii prevazute la art.175 din Codul
penal. Astfel, actiunea sau inactiunea distructiva a faptuitorului se poate ndrepta
mpotriva corpului sotului sau unei a rude apropiate (lit.c), mpotriva corpului
persoanei aflate n neputinta de a se apara (lit.d), al persoanei care si ndeplineste
ndatoririle de serviciu sau publice (lit.f) sau al persoanelor prin a caror ucidere,
faptuitorul si asigura sau asigura altuia sustragerea de la urmarire sau arestare ori
de la executarea unei pedepse (lit.g) sau nlesneste ori ascunde savrsirea altei
infractiuni (lit.h).

De mentionat este si observatia asupra careia ne-am oprit atentia si anterior,

potrivit careia, actiunea sau inactiunea distructiva a ucigasului nu poate viza dect

corpul unui om n viata, deoarece altfel nu se poate concepe savrsirea infractiunii

de omor, fapta neputnd ntruni elementele constitutive ale unei infractiuni, dect
cel mult elementele constitutive ale infractiunii de profanare de morminte, fapta
prevazuta si pedepsita de art.319 din Codul penal, atunci cnd profanarea exista si
se poate dovedi.[24]

Prin urmare, obiectul material al infractiunii consta n corpul unui om n viata,

indiferent de vrsta (copil, tnar, adult, batrn), sex (barbat sau femeie), starea
sanatatii (sanatos, bolnav sau muribund) sau a normalitatii bio-antropologice
(normal, anormal, viabil sau neviabil, cu malformatii sau monstruozitati anatomice
sau antropologice).

Viata este un fenomen complex ca forma de miscare, ea avnd la baza procese

biologice si psihice care subordoneaza procesele inferioare (chimice, fizice,
mecanice). Daca nceteaza viata n sens biologic, nceteaza si viata ca valoare
sociala, ca relatie sociala, si implicit, nceteaza relatiile legate de ea. De aceea
intereseaza nu numai aspectul social al vietii, dar si cel biologic.

Obiectul material nu se confunda cu subiectul pasiv. Dupa consumarea omorului,

persoana pierde calitatea de subiect pasiv si devine o victima; din subiect pasiv
devine obiect material al infractiunii. n acest caz, obiect material este corpul lipsit
de viata al persoanei ucise.

n caz de tentativa nsa, persoana continund sa traiasca, trasaturile sale ca subiect

pasiv, se confunda ntru totul cu cele ale obiectului material.

n problematica definirii obiectului material al infractiunii de omor, doctrina si

practica judiciara au relevat un aspect care este din ce n ce mai mult dezbatut n
tot mai multe state: considerarea ca tentativa de omor a unei situatii care, cel putin
n dreptul nostru penal de pna acum, era considerata fapt putativ. Altfel spus, n
analiza valorii concrete protejate de legiuitor (obiectul material al infractiunii de
omor), s-a ridicat chestiunea daca reprezinta sau nu o conditiesine qua non, faptul
ca subiectul pasiv sa fi fost n viata n momentul n care s-a comis asupra lui
elementul material al faptei.[25] Problema este, n primul rnd, ridicata de practica
si, dupa cum vom vedea n continuare, prezinta un interes cert.[26] De asemenea,
de rezolvarea acestei probleme profita si situatia n care faptele sunt savrsite din
culpa. S-ar putea afirma ca n toate aceste cazuri, fapta savrsita este infractiune
de omor?

Este evident ca, un eventual raspuns afirmativ se bazeaza pe faptul ca autorul nu

stia ca victima decedase anterior actiunii sale si ca, din punct de vedere penal,
vinovatia lor este sinonima cu aceea a unor autori care comit fapta asupra unei
persoane aflate n viata.

Spre o asemenea solutie este nclinata mai ales jurisprudenta, n dorinta ei de a nu

lasa nesanctionata o atitudine deosebit de periculoasa pentru societate, atitudine
care s-a obiectivat. Aceasta tendinta duce la includerea faptului putativ n sfera
represiunii penale.[27] Jurisprudenta franceza ofera un exemplu n acest sens, n
care ncadrarea juridica facuta a fost aceea de tentativa la omor.[28]

Aceasta conceptie, care si desprinde argumentele din latura subiectiva a infractiunii

si din necesitatea protejarii eficiente a ordinii sociale si a valorilor pe care ea se
ntemeiaza, conduce la retinerea tentativei la infractiunea de omor n toate cazurile.

Admiterea cu valoare de principiu a unei asemenea solutii, ar putea duce nsa, la o

spiritualizare a obiectului represiunii penale, deoarece aceasta nu se va mai adresa
exclusiv unui fenomen obiectivat, care a produs n realitate urmarea ceruta de lege.

2.Subiectii infractiunii

2.1.Subiectul activ al infractiunii

Subiectul activ nemijlocit (autor) al infractiunii de omor calificat, poate fi orice

persoana care savrseste un omor n vreuna din mprejurarile enumerate de art.175
din Codul penal. n raport cu una dintre aceste mprejurari, subiect activ nemijlocit
nu poate fi dect o persoana care are o anumita calitate (art.175 lit.c.): sot sau ruda
apropiata cu subiectul pasiv.

De asemenea, subiectul activ, fara a fi calificat, trebuie sa ndeplineasca anumite

conditii pentru ca fapta savrsita de el sa mbrace elementele constitutive ale
infractiunii de omor calificat. Astfel, subiectul activ trebuie sa fi premeditat fapta, sa
urmareasca un interes material, sa foloseasca mijloace care pun n pericol viata mai
multor persoane, sa aiba interesul de a se sustrage sau de a sustrage pe altul de la
urmarire, arestare sau de la executarea pedepsei, sa urmareasca nlesnirea sau
ascunderea unei alte infractiuni sau sa comita fapta n public.

Aceste conditii ndeplinite, infractiunea poate fi savrsita de orice persoana care

ndeplineste conditiile generale psihofizice ale raspunderii penale.

La savrsirea faptei pot contribui si alti subiecti activi (coautori, instigatori,

complici).

n cazul coautoratului, n literatura juridica se subliniaza necesitatea unei contributii

nemijlocite la fapta a coautorului (fapta consumata sau tentativa). Exista o
asemenea contributie nemijlocita a coautorului, cnd acesta savrseste acte care
apartin actiunii tipice, specifice laturii obiective a infractiunii date, descrise sau
indicate de verbum regens din norma incriminatoare. n cazul omorului vor fi deci,
astfel de acte, orice activitati susceptibile sa produca moartea unei persoane. Astfel,
n practica judiciara, s-a decis ca exista coautorat daca mai multe persoane au lovit
victima cu un instrument apt de a ucide (cutit, topor, briceag, ciomag, etc.), chiar
daca numai lovitura unuia dintre participanti a fost mortala; actionnd simultan cu
aceeasi intentie de a ucide si completndu-se unul pe altul, inculpatii sunt coautori.
[29]

2.2.Subiectul pasiv al infractiunii

Subiectul pasiv special si imediat este persoana a carei viata a fost suprimata, n
una din mprejurarile prevazute de art.175 din Codul penal (n cazul faptei
consumate) sau a carei viata a fost pusa n pericol de catre cel ce a avut intentia de
a ucide (n caz de tentativa).

Aceeasi persoana nu poate fi si subiect activ si subiect pasiv al infractiunii de omor

calificat. Pentru existenta subiectului pasiv al infractiunii de omor calificat este
suficient sa se constate ca:

persoana titulara a valorii ocrotite penal a suferit raul produs prin savrsirea
infractiunii, adica moartea sau punerea n pericol a vietii;

sa ndeplineasca cerintele speciale cerute de lege pentru ncadrarea

faptei n

art.175 C.p., si anume: sa fie o persoana prin a carei ucidere faptuitorul sa fi

urmarit un interes material (lit.b), sa fie sot sau ruda apropiata cu persoana asupra

careia se ndreapta actiunea distructiva (lit.c), sa fie o persoana n stare de

neputinta de a se apara (lit.d), sa fie o persoana ucisa n legatura cu ndeplinirea
ndatoririlor sale publice sau de serviciu (lit.f) ori n legatura cu sustragerea de la
urmarire, arestare sau de la executarea unei pedepse, a

faptuitorului sau a unei alte persoane (lit.g).

Dupa consumarea omorului, subiectul pasiv nu mai este o persoana, ci o victima.

n literatura de specialitate s-a subliniat pe drept cuvnt, ca nu trebuie confundat

subiectul pasiv al infractiunii, adica persoana vatamata, cu subiectul pasiv de drept
civil al infractiunii, respectiv persoana care a suferit paguba prin infractiune.
Distinctia este importanta fiindca, daca de cele mai multe ori persoana vatamata
este n acelasi timp si persoana pagubita prin infractiune, exista si cazuri n care
cineva poate fi subiect pasiv, deci persoana vatamata, fara a fi nsa si persoana
pagubita (de exemplu, copiii victimei unei infractiuni de omor au calitatea de
persoane care au suferit o paguba prin infractiune, nsa nu au calitatea de persoane
vatamate).

Sectiunea a III-a

Latura obiectiva si latura subiectiva a infractiunii

1.Latura obiectiva a infractiunii

Ca de altfel n cazul tuturor infractiunilor, si n cazul celei de omor calificat, analiza

laturii obiective implica analiza elementelor componente ale acesteia: elementul
material, urmarea imediata si legatura de cauzalitate.

1.1.Elementul material

Elementul material se realizeaza, din punct de vedere obiectiv, prin uciderea unei
persoane, adica prin orice activitate materiala care are ca rezultat moartea unui om.

Elementul material poate consta ntr-o actiune (comisiune) sau ntr-o inactiune
(omisiune). n oricare dintre ipotezele mentionate, aceasta se refera la incriminare,
nu la fapta concreta, fiind vorba de un act care sa posede o anumita forta
distructiva, respectiv, sa fie apt obiectiv sa provoace moartea persoanei n conditiile
date.

O asemenea forta distructiva exercitata asupra victimei se poate manifesta sub

forma unor actiunifizico-mecanice (sugrumare, lovire, taiere, mpuscare, ntepare,
electrocutare, etc.), actiuni chimice (otravire), actiuni psihice (socuri psihice), etc.

Aceeasi forta distructiva este prezenta si n cazul inactiunii, atunci cnd faptuitorul
avea obligatia (legala, contractuala, sociala) de a face sau de a ndeplini actiunea
prin care s-ar fi putut mpiedica sau nlatura desfasurarea unor procese de natura sa
provoace moartea victimei.[30] De exemplu, prin omisiunea intentionata de hranire
a copilului, a unui bolnav sau neputincios, prin lasarea lor n frig, prin
neadministrarea medicamentelor, prin neaplicarea tratamentului necesar unui
bolnav, s-a dat posibilitatea sa actioneze procesele naturale care au condus la
moartea victimei.

Actiunea ucigatoare poate fi savrsita n mod direct sau nemijlocit asupra victimei,
dar si n mod indirect, mijlocit, prin folosirea sau antrenarea unor forte sau energii
neanimate sau animate (asmutirea unui cine, folosirea unui animal salbatic, a unei
reptile veninoase) sau chiar prin folosirea energiei fizice a victimei, constrnsa fizic
sau moral la aceasta (de exemplu, prin constrngerea acesteia sa se mpuste sau sa
se arunce de la naltime).[31]

Infractiunea exista si se pedepseste ca atare si atunci cnd faptuitorul, stiind ca

victima sufera de cord si ca o emotie puternica i va provoca moartea, n dorinta de
a o ucide, i provoaca o asemenea emotie.[32]

Fapta ucigatoare poate fi savrsita prin orice mijloace sau instrumente (iar n cazul
prevazut la lit.e, prin mijloace care pun n pericol viata mai multor persoane).
Acestea pot fi clasificate n:

mijloace fizice: corpuri contondente, arme albe, arme de foc, materiale explozive,

instrumente taietoare, ntepatoare, taietor-ntepatoare, etc.

 mijloace chimice: substante chimice care exercita o actiune toxica sau coroziva

cauzatoare de moarte asupra organismului uman.

mijloace psihice prin care se provoaca un soc psihic sau stari emotive intense care

produc moartea victimei: amenintarea grava, surpriza, sperierea, intimidarea,

durerea

psihica profunda, stresul psihic, etc.[33]

Mijloacele sau instrumentele ntrebuintate trebuie sa fie apte pentru savrsirea unei
activitati ucigatoare, fie prin ele nsele, fie prin ntrebuintarea lor n anumite moduri,
mprejurari sau conditii.[34]

Chiar mijloacele aparent inofensive ar putea fi folosite pentru provocarea mortii unei
persoane (de exemplu, numai faptul de a da o bautura ndulcita cu zahar unei
persoane care sufera de diabet pentru a-i provoca treptat agravarea bolii si, n final,
moartea).

Infractiunea de omor implica ntotdeauna aceleasi caracteristici, si anume, existenta

unei actiuni (inactiuni) comise cu intentia de a suprima viata unei persoane, actiune
care are ca rezultat moartea victimei. n realizarea sa concreta, actiunea sau
inactiunea poate prezenta nsa unele particularitati, dupa cum, n jurul faptei tipice
(omorul simplu) se grupeaza diferite elemente care, fara a schimba substanta
faptei, i dau acesteia o coloratura diferita, sporindu-i vadit gradul de pericol social.
Aceste mprejurari sunt valorificate de legiuitor si prevazute caelemente
circumstantiale n continutul infractiunii de omor, reprezentnd o modalitate
normativa agravata a acesteia.[35]

Potrivit art.175 din Codul penal, omorul calificat consta n uciderea unei persoane n
una din urmatoarele mprejurari:

1.1.1.Omorul savrsit cu premeditare[36]

1.1.1.1.Unele aspecte de drept comparat

Aceasta circumstanta, desi exista sub o forma sau alta n majoritatea legislatiilor, nu
are o definitie n lege.

n conceptia clasica, premeditarea nsemna comiterea infractiunii cu snge rece,

spre deosebire de fapta comisa ntr-o stare de excitatie.

Cu timpul, cei mai multi autori au aderat la ideea ca premeditarea ar presupune

att un element cronologic (o distantare n timp a actului de executare n raport cu
momentul luarii hotarrii criminale), dar si un element exterior, compus din acte de
pregatire.

n acest sens s-a pronuntat si jurisprudenta italiana. n mai multe decizii ale Casatiei
italiene,[37]s-a argumentat ca premeditarea presupune un element cronologic, dar
si o hotarre criminala ferma, care poate fi desprinsa numai din manifestarile
exterioare ale faptuitorului, manifestari cu valoare simptomatica: pregatirea
mijloacelor de executare, cautarea ocaziei propice si orice alte elemente din care
judecatorul ar putea desprinde concluzia asupra finalitatii urmarite de agent.

n conceptia doctrinei penale franceze, de asemenea premeditarea presupune o

executare calma, cu snge rece, a faptei, pe baza unei gndiri prealabile, dar proba
premeditarii implica o referire la manifestarile exterioare care au precedat sau au
nsotit hotarrea faptuitorului (de exemplu, o amenintare cu moartea a victimei);
cnd premeditarea se desprinde din manifestarile exterioare, ea devine o
circumstanta reala, care se transmite participantilor.

Teza convertirii circumstantei personale a premeditarii ntr-o circumstanta reala, a

fost sustinuta si n doctrina penala romna. n Codul penal romn din 1865,
premeditarea este definita numai prin elementul cronologic (art.227 prevedea ca
precugetarea este atunci cnd, mai nainte de comiterea faptei, s-a luat hotarrea
de a se actiona asupra vietii unei persoane anume). Codul penal din 1936
prevedea, de asemenea premeditarea, ca o agravanta a infractiunii de omor
(art.464), nsa n doctrina timpului (mai ales n comentariul elaborat de V. Dongoroz)
s-a subliniat ca premeditarea presupune nu numai un dol deliberat (dolus
deliberatus), n opunere cu dolul spontan (dolus repentius, de proposito), dar si un
act de pregatire n vederea savrsirii faptei.[38]

1.1.1.2. Art.175 lit.a)

Premeditarea, cea mai analizata modalitate normativa care califica omorul si l

ncadreaza n art.175, nu este definita de legea romna, fiind doar enuntata ca
circumstanta de calificare.

n sensul literal al cuvntului, premeditare nseamna gndire anticipata, chibzuire

asupra unei activitati viitoare. Unii autori au preluat acest sens literal si au
considerat ca pemeditarea, n sens juridic, nseamna comiterea faptei dupa o
gndire prealabila cu intensitate; durata ndelungata si chibzuinta faptuitorului la
rece sau cu stapnire de sine, netulburat de afecte sau emotii puternice, ar
nsemna premeditare.

n legatura cu ntelesul notiunii analizate, n teoria si practica dreptului penal s-au

conturat doua puncte de vedere diferite.

Potrivit unui punct de vedere,[39] premeditarea are un caracter complex-subiectiv si

obiectiv-deoarece presupune, pe lnga o anumita intensitate a actului de gndire, si
masuri concrete care sa justifice distinctia si modalitatea actiunii care se va
ntreprinde. Ea cuprinde att elemente de ordin psihic, ct si elemente obiective,
nefiind suficient sa treaca un anumit interval de timp mai ndelungat ntre luarea
hotarrii de a savrsi infractiunea si punerea ei n executare, ci trebuind sa existe si
alte acte materiale si spirituale de pregatire a infractiunii,[40] care fac ca rezultatul
sa fie cert. Deci, omorul premeditat trebuie sa fie pregatit efectiv prin masurile care
se iau de catre faptuitor, pentru crearea conditiilor necesare realizarii lui, nu numai
sa fie acceptat psihic si chibzuit. Ca urmare, pentru existenta premeditarii ca
circumstanta agravanta a infractiunii de omor, este necesara ndeplinirea
cumulativa a urmatoarelor conditii:

1.
luarea rezolutiei infractionale trebuie sa preceada cu un oarecare interval de
timp
actiunea agresiva. Exista premeditare atunci cnd hotarrea (rezolutiunea)
de a savrsi o infractiune premerge executarii infractiunii, n asa fel nct, ntre
luarea hotarrii infractionale si punerea n executare a acesteia, s-a interpus un
interval de timp n care faptuitorul a desfasurat o activitate premergatoare constnd
n: luarea de informatii, procurarea de mijloace, cautarea de complici, pndirea
victimei sau atragerea acesteia n cursa.Asadar, pentru ca hotarrea prealabila de a
savrsi infractiunea sa constituie premeditare n sensul legii penale, trebuie ca acea
hotarre sa fi fost neaparat exteriorizata, manifestata n acte de pregatire, singur
elementul timp nefiind suficient (adica, doar existenta acelui interval ntre luarea
hotarrii si executarea ei).

2.
hotarrea luata anterior trebuie sa se concretizeze n anumite activitati de
pregatire care trebuie sa fie de natura a nlesni savrsirea infractiunii.

3.
chibzuirea infractorului trebuie sa fie suficienta. Premeditarea este deci
compusa din doua elemente care se completeaza reciproc: pe de o parte elementul
de chibzuire activa (determinat prin prefixul pre), iar pe de alta parte, elementul
de chibzuire pasiva (determinat prin meditare) asupra elementului tactic,
chibzuire data n vileag prin nsusi felul n care a fost realizata infractiunea
(pregatirea, nlaturarea de obstacole, luarea de precautiuni pentru a mpiedica
descoperirea faptei si a faptuitorului,etc.). mbinarea acestor elemente sta la baza
conceptului juridic de premeditare.

Potrivit celuilalt punct de vedere,[41] premeditarea are un caracter pur subiectiv,

constnd ntr-o chibzuire a faptuitorului mai ndelungata dect cea obisnuita si ntr-o
stare de relativ calm cu privire la actiunea sau inactiunea infractionala, la timpul,
locul si la modul de savrsire a acesteia.

Adeptii acestui punct de vedere sustin n acelasi timp ca o hotarre infractionala

pusa n aplicare imediat, nu se poate caracteriza prin premeditare, chiar daca , n
mod concret, desfasurarea n timp a actiunii ar dura mai mult. De aceea se arata ca,
pentru existenta premeditarii este necesara si trecerea unui interval de timp de la
luarea hotarrii si pna la punerea ei n executare, pentru a spori sansele producerii
urmarii dorite.

Autorii care mbratiseaza punctul de vedere subiectiv privind ntelesul notiunii de

premeditare, sunt de parere ca actele materiale sau spirituale de pregatire, nu fac
parte din continutul premeditarii, ci sunt doar elemente cu ajutorul carora se
probeaza existenta ei, ea ramnnd un factor exclusiv psihic. Tot n sustinerea
acestei opinii, s-a afirmat ca pentru existenta premeditarii, nu este necesar nici un
act de pregatire. Daca ar fi altfel, ar nsemna ca omorul cu premeditare sa nu se
poata desfasura dect prin actiune, ceea ce, n opinia acestor autori, este inexact.
n plus, ntr-o decizie a Tribunalului Suprem, au fost semnalate situatii n care, desi
existau acte de pregatire, nu exista si premeditare.

Dupa cum se observa, n ambele puncte de vedere, se accepta ca hotarrea de a

ucide o persoana este luata, n cazul premeditarii, ntr-un anumit interval de timp ce
trebuie sa fie mai ndelungat dect cel obisnuit (morasu habens). El nu este
prestabilit, instanta trebuind sa-l fixeze de la caz la caz.

Unii infractori chibzuiesc mai mult, iar altii trec la executarea actiunii sau inactiunii
dupa o chibzuinta mai scurta, relevanta nsa, sub aspectul premeditarii.

n orice caz, chibzuinta este un element complex care nu se rezuma n exclusivitate

la o meditatie de o oarecare durata, ci asociaza la actiunea sau inactiunea de
ucidere mprejurari concrete, pentru a obtine cu certitudine mai mare rezultatul
dorit. Ea se deosebeste de straduinta sau perseverenta n finalizarea hotarrii
de a ucide, care apartine elementului subiectiv al infractiunii de omor n oricare
dintre formele sale.

De asemenea, este incompatibila cu o vointa oscilanta, de a ucide sau nu.

Ea presupune vointa ferma de a suprima viata unei persoane, alegnd n acelasi

timp momentul si locul unde se va savrsi infractiunea.[42] Nu sunt ndeplinite
conditiile premeditarii n ipoteza n care, din mprejurarile de fapt, rezulta ca
inculpatul nu cunostea persoana fata de care dorea sa se razbune, neaflndu-se n
situatia de a medita cu privire la timpul, locul si modalitatea de savrsire a
omorului.

Considerarea premeditarii ca o mprejurare care califica omorul, se explica prin

aceea ca o fapta savrsita n mod spontan este socotita ca fiind mai putin grava
dect fapta comisa n urma unei reflectii ndelungate, a unei deliberari prin care
faptuitorul a elaborat un plan de executare si a organizat aducerea acestuia la
ndeplinire.

n cazul premeditarii nu se poate vorbi de o simpla ntmplare, de un moment de

ratacire, de un ceas rau n viata faptuitorului, ci de o atitudine vadit antisociala,
de o comportare nesovaielnican hotarrea de a savrsi infractiunea, de un grad
ridicat de periculozitate a faptuitorului.

n literatura de specialitate s-a subliniat n mod corect ca actul meditativ,

chibzuinta, presupune ca faptuitorul sa se afle n conditii de normalitate psihica
corespunzatoare. Factorii ce pot influenta chibzuinta, sunt:

starile obsesive; n situatia n care obsesia atesta o stare psihica anormala care
are ca efect alterarea gndirii, elementul chibzuintei nu poate fi retinut. Daca nsa,
faptuitorul este obsedat doar de gndul de a ucide, aceasta stare este compatibila
cu premeditarea.

 betia; betia voluntara completa nu este compatibila cu premeditarea ntruct

faptuitorul a intrat n mod voit ntr-o asemenea stare si a putut sa-si dea seama de
consecintele ei. n legatura cu aceasta, sunt posibile doua situatii: faptuitorul si
creeaza starea de betie pentru a savrsi omorul, caz n care, evident, actioneaza cu
premeditare (betie preordinata); faptuitorul, aflndu-se n stare de betie, savrseste
un omor, caz n care fapta poate fi, fie spontana, fie premeditata, n raport de
situatie;

provocarea; faptul ca hotarrea de a savrsi fapta a fost luata sub o anumita

conditie (de exemplu, si daca persoana mpotriva careia ar urma sa se savrseasca
fapta, va trece printr-un anumit loc sau daca aceasta nu va accepta o propunere a
faptuitorului ori daca va opune o oarecare rezistenta), nu exclude premeditarea.
Rezulta deci, ca ntre scuza provocarii si premeditare nu exista incompatibilitate,
acestea putnd coexista si putnd fi retinute n cadrul aceleiasi infractiuni.

Circumstanta premeditarii exista de asemenea, si n ipoteza n care hotarrea de a

ucide nu priveste o anumita persoana, ci orice persoana. Deci premeditarea este
avuta n vedere chiar si atunci cnd, n locul persoanei vizate, a fost omorta o alta
persoana n caz de error in personam sau de aberratio ictus. Astfel, daca faptuitorul
a premeditat sa ucida pe X, dar din cauza erorii asupra persoanei sau a gresitei
mnuiri a mijloacelor de executie a ucis pe Y, se va tine seama de existenta
premeditarii si fapta va fi considerata omor calificat. Binenteles, nu se extind
efectele premeditarii atunci cnd faptuitorul care luase hotarrea de a ucide pe X,
ntlneste din ntmplare pe Y si n urma unei dispute l omoara, fiindca hotarrea
de a savrsi acest omor este distincta si spontana.

Plecnd de la diferenta de opinii privind continutul premeditarii, s-au exprimat

puncte de vedere diferite si n ceea ce priveste efectele premeditarii asupra
participantilor.

Astfel, dupa o parere,[43] se apreciaza ca, ntruct premeditarea include cu

necesitate pregatirea omorului, participantii care cunosc actele de pregatire sau le
prevad raspund pentru omor cu premeditare, nu pentru omor simplu.

Dupa o alta parere,[44] ntruct premeditarea este o circumstanta personala ce tine

de latura subiectiva a infractiunii, ea nu se extinde asupra participantilor care nu au
actionat premeditat. Efectele sale nu se transmit ntre participanti, nsa aceasta,
numai atunci cnd contributia fiecarui participant este spontana, altfel, existenta
participatiei implica premeditare n raport cu toti participantii.

n ipoteza rar ntlnita, dar nu exclusa, a unor participanti care actioneaza cu

premeditare, iar autorul savrseste fapta spontan, premeditarea va opera pentru
participanti-nu si pentru autor.

Mentionam ca n terminologia dreptului penal, omorul savrsit cu premeditare este

denumitasasinat.

1.1.1.3.Posibilitatea retinerii circumstantei atenuante a provocarii

n legatura cu posibilitatea coexistentei provocarii cu premeditarea, nu exista un

punct de vedere unitar n literatura de specialitate si n practica judiciara.

ntr-o opinie,[45] s-a sustinut ca exista situatii cnd starea de puternica tulburare
sau emotie provocata, si pastreaza intensitatea si dupa trecerea unui anumit
interval de timp, astfel nct fapta penala se poate savrsi cu premeditare.[46]

La fel, este posibil ca faptuitorul sa premediteze uciderea unei persoane alcatuindusi un plan conditionat de actul provocator al victimei.

ntr-o alta opinie,[47] pe care unii doctrinari o considera justa,[48] s-a considerat ca
premeditarea omorului este incompatibila cu provocarea, ntruct chibzuinta
specifica premeditarii, contrazice prin conceptie, spontaneitatea ce caracterizeaza
starea de provocare.[49]

Circumstantele atenuante, cum este si cazul provocarii-prevazuta n art.73 C.p. ca

fiind savrsirea infractiunii sub stapnirea unei puternice tulburari sau emotii,
determinata de o provocare din partea persoanei vatamate, produsa prin violenta,
printr-o atingere grava a demnitatii persoanei sau prin alta actiune ilicita grava, nu
tin de ncadrarea juridica a faptei, ci de individualizarea pedepselor, opera ce
apartine magistratului. Asa cum rezulta si din litera legii, nu se impune cerinta
(deoarece textul legal nu distinge) ca tulburarea sau emotia provocata de victima sa
se materializeze n savrsirea faptei penale ntr-un moment imediat urmator actiunii
de provocare, asa cum se face expres precizarea de catre legiuitor n materia
pruncuciderii (fapta savrsita imediat dupa nastere de catre mama aflata ntr-o
stare de tulburare pricinuita de nastere).Asa cum rezulta din textul legal al
pruncuciderii, legiuitorul a nteles ca fiind necesar sa precizeze ca tulburarea
pricinuita de nastere trebuie sa existe imediat dupa nastere.

Astfel, ntr-o speta care s-a aflat pe rolul Tribunalului Calarasi, la individualizarea
pedepsei aplicate inculpatului, instanta a retinut n favoarea acestuia, circumstanta
atenuanta prevazuta de art.73 lit.b din Codul penal (scuza provocarii). mpotriva
sentintei de fond, Parchetul a formulat apel, viznd urmatoarele aspecte:
nejustificata retinere a scuzei provocarii, precum si gresita condamnare, cu
retinerea acestui text fara schimbarea ncadrarii juridice a faptei. Curtea,
examinnd actele si lucrarile din dosarul cauzei, att din prisma motivelor de apel
invocate de Parchet, ct si din oficiu, sub toate aspectele, constata ca apelul este
nefondat. Astfel, deplin justificat si ntemeindu-se pe probele concludente
administrate n cauza, instanta de fond a retinut ca ntre inculpat si victima aveau
loc dese conflicte, cu violente fizice si verbale reciproce. S-a dovedit ca n ziua
producerii omorului, victima a fost cea care, n mai multe rnduri, a avut o
comportare violenta si agresiva, adresndu-i inculpatului insulte grave, cuvinte
deosebit de grele, apoi i-a aplicat inculpatului repetate lovituri cu u vatrai. Pe fondul
vechiului conflict ce exista ntre cei doi, aceste mprejurari de fapt din ziua crimei
sunt de natura sa justifice pe deplin aplicarea scuzei provocarii, avnd n vedere
tulburarea produsa inculpatului de comportamentul agresiv, insultator si violent al
victimei. Ct despre schimbarea ncadrarii juridice potrivit art.334 C.p.p., este cu
totul nentemeiata deoarece circumstantele atenuante tin, nu de ncadrarea juridica
a faptei-pe care o da partea speciala a Codului penal, ci de individualizarea
pedepselor-opera ce este n sarcina magistratului. Apelul urmeaza a fi respins.

1.1.2.Omorul savrsit din interes material[50]

Aceasta mprejurare constituie elementul circumstantial al infractiunii de
omor calificat (art.175 lit.b), atunci cnd se constata ca faptuitorul a savrsit
infractiunea de omor, determinat fiind de un interes material.

Caracterul agravant al mprejurarii decurge din pericolul grav pe care l prezinta

recurgerea la actiuni de ucidere pentru realizarea sau satisfacerea unor interese
materiale.

Interesul material, ca agravanta de calificare n materie de omor, nseamna, n

principiu, orice folos, avantaj sau beneficiu de natura patrimoniala urmarit prin
savrsirea infractiunii (de pilda, se urmaresc avantaje rezultnd din deschiderea
unei succesiuni, se urmareste stingerea anumitor obligatii, modificarea unor
drepturi, etc.).

ntr-o parere[51] n continutul notiunii de interes material nu intra nsa, avantajele

materiale rezultate din strngerea bunurilor victimei n momentul uciderii ei. n
cazul omorului din interes material, faptuitorul dobndeste folosinta bunurilor sau

drepturilor invocnd numai vocatia patrimoniala rezultata din chiar faptul mortii
victimei. Aceasta forma de omor calificat nu subzista atunci cnd el a fost savrsit
din alte motive: razbunare, gelozie, n urma unor certuri, aceasta, chiar daca
decesul victimei i-ar aduce faptuitorului un avantaj material.[52] Deci, potrivit
deciziei instantei supreme, retinerea agravantei de la lit.b este independenta de
agravanta legala de laart.75 alin.1 lit.d-savrsirea infractiunii din motive josnice,
iar la individualizarea pedepsei, aceasta agravanta legala nu este luata n calcul,
fiind suficienta dispozitia art.175. n cazul n care motivul (mobilul) care consta n
obtinerea unui avantaj material se dovedeste a fi nereal (de exemplu, n realitate,
testamentul nu era n favoarea faptuitorului, dar acesta a considerat n mod gresit
ca are vocatie succesorala), cerinta legii este totusi ndeplinita deoarece relevanta
n aceasta situatie pentru ncadrarea juridica a faptei n prevederea legala de la
lit.b, este latura subiectiva a infractiunii.

ntr-o alta opinie,[53] interesele materiale sunt adesea provocate de necesitati

stringente asa ca, tentativa de a le realiza prin orice mijloace, chiar si prin omor,
devine extrem de mbietoare pentru elementele lipsite de orice scrupule, pentru firi
adnc pervertite. Ocrotirea vietii oamenilor si a relatiilor sociale aferente (cum sunt
si cele patrimoniale), nu ar fi suficient asigurata fara o sanctionare a unor astfel de
elemente. Interesul material, dupa cum arata nsasi notiunea, trebuie sa constea n
urmarirea unui folos, avantaj, beneficiu material concretizat fara deosebire daca
acest beneficiu provine dintr-o vocatie patrimoniala sau din culegerea spontana a
bunurilor victimei dupa savrsirea faptei. Astfel, interesul poate consta n obtinerea
unei sume de bani sau a unor bunuri materiale ori a unor titluri de valoare sau n
dobndirea unei succesiuni ori stingerea unei datorii sau n ncasarea pretului
promis pentru savrsirea omorului.[54] Pentru existenta mprejurarii agravate a
interesului material, este suficienta constatarea ca faptuitorul a urmarit un astfel de
interes prin comiterea actiunii de ucidere, fiind indiferent daca a realizat sau nu acel
interes.

1.1.3.Omorul savrsit asupra sotului sau unei rude apropiate[55]

Omorul savrsit asupra sotului sau unei rude apropiate constituie o mprejurare
agravanta, deci un element circumstantial n continutul omorului calificat (art.175
lit.c).

mprejurarea consta din calitatile pe care la au reciproc, subiectul activ si subiectul

pasiv al omorului calificat (calitatea de sot sau de ruda apropiata a faptuitorului n
raport cu victima infractiunii). Aceasta legatura dintre autorul infractiunii si subiectul
pasiv al acesteia, formeaza n esenta, continutul agravantei de la lit.c a art.175.
Sfera persoanelor a caror ucidere formeaza aceasta agravanta este precis limitata
la dispozitiile explicative din art.149 din Codul penal.

Intra n aceasta sfera: ascendentii;

descendentii;

fratii si surorile si copii acestora;

persoanele devenite, potrivit legii (prin adoptie), astfel de

rude.

Considerarea legaturii dintre faptuitor si victima ca o mprejurare agravanta si afla

justificarea n gradul de periculozitate pe care l prezinta subiectul activ al unui
astfel de omor. Faptuitorul ncalca, nu numai datoria generala de a respecta viata
semenilor lui, ci si pe aceea speciala, de a respecta viata celor apropiati din punct
de vedere al familiei.

Omorul savrsit n contra sotului sau unei rude apropiate, apare deosebit de odios
n societatea contemporana, n care familia trebuie cladita pe sentimente de stima
si afectiune, de respect reciproc ntre soti si toti membrii acesteia.

Pentru ntelesul notiunii de rude apropiate, trebuie sa ne referim, dupa cum s-a
aratat mai sus la dispozitiile art.149 din Codul penal, care, n alin.1 arata ca rudele
apropiate sunt ascendentii si descendentii, fratii si surorile, copii acestora, precum si
persoanele devenite prin nfiere, potrivit legii, astfel de rude.

n alin.2 al art.149 se adauga ca dispozitiile din legea penala privitoare la rude

apropiate, n limitele prevazute de alineatul precedent, se aplica, n caz de nfiere cu
efecte depline, persoanei nfiate, ct si descendentilor acesteia si n raport cu rudele
firesti, iar n caz de nfiere cu efecte restrnse, nfiatului, ct si descendentilor
acestuia si n raport cu rudele nfietorului.

Rudenia, ca institutie juridica, si gaseste reglementarea n dreptul familiei. n mod

firesc, la explicarea expresiei ruda apropiata, Codul penal trebuie sa tina seama
de dispozitiile referitoare la rudenie din Codul familiei: art.45-46, art.66, art.75,
art.77.

Expresia rude apropiate este deseori folosita n Codul penal, att n partea
generala(art.103 alin.1), ct si n partea speciala (art.170 alin.2, art.173 alin.5,
art.175 alin.1 lit.c, art.193 alin.1, art.210 alin.1, art.221 alin.2, art.234 alin.2,
art.265 alin.2).

Calitatea de ruda apropiata priveste de cele mai multe ori, persoana infractorului
(subiect activ), constituind o cauza de nepedepsire sau o circumstanta
modificatoare de pedeapsa (agravanta sau atenuanta); la unele infractiuni, datorita
naturii lor, au calitatea de rude apropiate, att subiectul activ, ct si cel pasiv
(omorul ntre rude, furtul ntre rude).

Cele de mai sus cu privire la frecventa folosirii n reglementarile Codului penal a

expresiei rude apropiate, justifica existenta dispozitiei explicative din art.149.

Dispozitia explicativa din alin.1 al art.149, prevede o enumerare limitativa a

persoanelor care, n ntelesul legii penale, sunt considerate rude apropiate. Aceste
persoane sunt:

1.
ascendentii si descendentii, adica acele persoane care coboara unele din
altele, unite fiind printr-o legatura de snge, rude n linie dreapta (art.46 lit.a din
Codul familiei); copiii recunoscuti sau pentru care s-a obtinut o hotarre
judecatoreasca de stabilire a paternitatii, au acelasi statut juridic cu cei din
casatorie; de asemenea, pentru ascendenti sau descendenti, nu intereseaza gradele
de rudenie.

2.
fratii si surorile, adica acele persoane care, fara sa coboare unele din altele au,
cu toate acestea, un ascendent comun, rude n linie colaterala de gradul II. (art.46
lit.b din Codul familiei).

3.
III.

unchii sau matusile si nepotii sau nepoatele, rude n linie colaterala de gradul

4.
copiii apartinnd fratilor sau surorilor, adica veri primari-rude colaterale de
gradul IV.

Calitatea de ruda apropiata, n cazul rudeniei de snge, nu este conditionata de

mprejurarea ca aceasta rudenie provine din casatorie sau din afara casatoriei,

aceasta calitate fiind determinata de fenomenul natural al nasterii si nu de

existenta actului juridic al casatoriei.

Este de relevat faptul ca sotii nu sunt enumerati printre persoanele considerate

rude apropiate deoarece, dupa reglementarea Codului familiei, casatoria nu creeaza
raporturi de rudenie ntre soti. Aceasta este cauza pentru care n partea speciala s-a
folosit sintagma sotul si rudele apropiate, pentru a se aplica sotilor acelasi
tratament juridic cu al rudelor apropiate.

Dispozitia explicativa din art.149 alin.2 extinde reglementarea din Codul penal
privitoare la rude apropiate, si la persoanele legate prin rudenie fireasca.

n cazul adoptiei cu efecte depline (art.79 C.fam.), extinderea priveste n limitele

aratate la alin.1 al art.149, att pe cel adoptat, ct si pe descendentii acestuia n
raport cu rudele firesti ale adoptatului; n cazul adoptiei cu efecte restrnse (art.75
C.fam), extinderea priveste, ntre aceleasi limite legale, pe cel adoptat, ct si pe
descendentii acestuia, n raport cu rudele adoptatorului.

Potrivit acestei extinderi, n cazul nfierii cu efecte depline, daca cel nfiat sau un
descendent al sau ar ucide un ascendent sau un frate al nfiatului, i se va aplica
agravanta rudeniei apropiate; la fel n cazul nfierii cu efecte restrnse, daca nfiatul
sau un descendent al acestuia ar ucide pe un ascendent (sau un frate al
nfietorului), i se va aplica agravanta rudeniei apropiate.

Calitatea de ruda apropiata, n cazul nfierii va atrage aplicarea dispozitiilor din

Codul penal privitoare la rudele apropiate, atunci cnd aceasta calitate a existat n
momentul comiterii faptei penale.

Daca, dupa savrsirea faptei prevazuta de legea penala, a intervenit anularea sau
desfacerea adoptiei, aceasta nu va influenta asupra situatiei faptuitorului din punct
de vedere al legii penale, viznd raspunderea agravata a acestuia. Dovada nrudirii
pentru constatarea calitatii de ruda apropiata, se face cu actele ntocmite sau
nscrise n registrele de stare civila ori prin orice mijloc de proba, n cazul n care
aceasta dovada nu se poate face cu actele de stare civila constatatoare.[56]

n cazul nfierii cu efecte depline, dovada acesteia nu se poate face dect cu actele
de stare civila (art.79 alin.ultim C.fam.), iar, n caz de adoptie cu efecte restrnse,
decizia de ncuviintare a adoptiei (art.73 C.fam.).

Codul penal anterior explica n art.138 pct.5, ntelesul termenului rude, aratnd
casunt rude ascendentii si descendentii, sotii si parintii lor, fratii si surorile, copiii
adoptivi, afinii n linie dreapta, cumnatii si cumnatele.

Dispozitiile din Codul penal anterior lamureau ntelesul termenului rude, pe cnd
dispozitia din codul actual, explica ntelesul termenului rude apropiate. Acesta
explica deosebirea de continut (pe lnga altele, de exemplu, sotii nu sunt rude)
dintre cele doua dispozitii lamuritoare.

n raport cu aceste deosebiri, n cazul situatiilor tranzitorii, legea mai favorabila va fi

aceea care prevede felul de rudenie ce s-ar invoca (de exemplu, afinii si cumnatii
din textul C.p. anterior sau copiii fratilor sau surorilor din textul actualului cod).
Dupa legea penala actuala, omorul este simplu, necalificat, n cazul uciderii unui
afin n linie dreapta, precum si n cazul n care victima se afla cu victima n raporturi
naturale ori cnd rudenia este prin alianta (de pilda, victima este sotul matusii
inculpatului, sora tatalui sau, etc.).

Raportul matrimonial trebuie sa fie valabil n momentul savrsirii infractiunii. Daca

la data savrsirii faptei, sotii divortasera sau casatoia, dintr-un anumit motiv, era
nula, mprejurarile prevazute de art.175 lit.c, nu exista.

n cazul cnd faptuitorul nu a cunoscut raportul sau cu victima, precum si n caz de

error in personam sau de aberratio ictus mprejurarea agravanta nu se va pune n
seama infractorului potrivit dispozitiei din alin.2 al art.51 din Codul penal (nu
constituie circumstanta agravanta mprejurarea pe care faptuitorul nu a cunoscut-o
n momentul savrsirii infractiunii[57]).

n cazul n care faptuitorul luase hotarrea de a savrsi omorul contra sotului sau a
unei rude apropiate, dar din eroare asupra persoanei sau din devierea actiunii, a
ucis o alta persoana, de asemenea, nu se va aplica agravanta din art.175 lit.c,
deoarece legea nu ia n considerare dect agravantele efectiv realizate si esentiala
este intentia de a ucide pe sot sau pe o ruda apropiata.

Fiind o circumstanta personala, ea nu se rasfrnge asupra participantilor.

Este de mentionat ca n terminologia dreptului penal, omorului calificat, datorita

calitatii de sot sau de ruda apropiata a victimei si a faptuitorului, i se dau uneori
denumiri specifice, ca:uxoricid, patricid, fratricid, etc.

1.1.3.1.Stabilirea continutului infractiunii de pruncucidere si delimitarea ei de

infractiunea de omor

O atare analiza se arata pertinenta mai ales din perspectiva raportarii infractiunii
prevazute la art.175 lit.c C.p. ( omor savrsit asupra sotului sau unei rude
apropiate), la cea prevazuta la art.177 C.p.-constituie infractiune de pruncucidere
uciderea copilului nou-nascut savrsita imediat dupa nastere de catre mama
aflata ntr-o stare de tulburare pricinuita de nastere.

n ipoteza prevazuta la art. 177 C.p., subiectul activ al infractiunii este

esentialmente calificat, infractiunea de pruncucidere neputndu-se savrsi dect
asupra unei rude apropiate care, n cazul de fata este copilul nou-nascut si numai de
catre un singur subiect-mama copilului.

Se observa deci, o legatura indisolubila ntre cele doua infractiuni a caror calificare
n practica, fie ca omor calificat n modalitatea normativa prevazuta la lit.c, fie ca
pruncucidere, este necesar sa se faca n conformitate cu legea.

Pentru aceasta trebuie sa se aiba n vedere n primul rnd latura subiectiva a

fiecareia dintre cele doua fapte si, cu precadere, vinovatia. In concreto, n cazul
infractiunii de pruncucidere, discernamntul subiectului activ este alterat, intentia
mamei copilului
nou-nascut de a ucide neputnd fi confundata cu intentia
subiectului activ al infractiunii prevazute la art.175 lit.c (mama, sot sau orice alta
ruda apropiata), caz n care, n lipsa unor circumstante-cum ar fi provocarea-nu se
poate vorbi n principiu, de un discernamnt alterat.

Prin urmare, pentru existenta infractiunii de pruncucidere se cere a fi ndeplinite

doua conditii: uciderea copilului nou-nascut sa fi avut loc imediat dupa nastere;

mama sa se fi gasit ntr-o stare de tulburare pricinuita de nastere.

Cu privire la probele ce sunt necesare pentru stabilirea acestor doua elemente

constitutive, instantele nu au formulat un punct de vedere unitar.

Unele instante au considerat ca ascunderea sarcinii de catre femeia gravida,

sustragerea de la evidenta si de la controlul medical a femeii nsarcinate,
ascunderea momentului nasterii prin nesolicitarea asistentei din partea altor
persoane, constituie probe hotartoare n dovedirea mprejurarii ca femeia care si-a
ucis copilul nou-nascut nu s-a aflat n starea de tulburare pricinuita de nastere, la
care se refera art.177 C.p.

Alte instante au considerat ca existenta starii de tulburare pricinuita de nastere,

urmeaza a se retine, indiferent de conduita anterioara a mamei, ori de cte ori se
constata, chiar si numai pe baza unor depozitii de martor, ca femeia s-a aflat ntr-o
stare psihica determinata de nastere care i-a diminuat capacitatea intelectiv-volitiva
si sub stapnirea acestei stari, a suprimat viata copilului printr-o activitate comisiva
ori omisiva.

n fine, alte instante au considerat ca, pentru a putea conchide asupra elementelor
constitutive ale infractiunii de pruncucidere, si anume, referitor la existenta starii de
tulburare pricinuita de nastere si la faptul ca nou-nascutul a fost ucis imediat dupa
nastere, pe lnga alte mijloace de proba, este necesara si efectuarea unei expertize
medico-legale prin care sa se ateste ca, n mprejurarile concrete n care a fost
comisa fapta, mama respectiva a actionat n conditiile mentionate.

Aceasta din urma solutie este cea legala.

Legea penala prevede ca fapta constituie pruncucidere, numai daca respectivul

copil a fost ucis imediat dupa nastere. Constatarea corecta a mprejurarii ca
uciderea copilului a avut loc imediat dupa nastere, implicnd cunostinte de
specialitate, nu poate fi facuta numai pe baza de declaratii de martori sau numai pe
baza relatarilor mamei copilului, ci instantele de judecata urmeaza sa dispuna
efectuarea unei expertize medico-legale, din care sa se poata trage o concluzie
certa cu privire la aceasta mprejurare esentiala pentru caracterizarea infractiunii de
pruncucidere.

De asemenea, pentru existenta infractiunii de pruncucidere este necesar ca

uciderea copilului nou-nascut sa fi fost comisa de catre mama, n timp ce se afla
ntr-o stare de tulburare pricinuita de nastere. Din modul cum se exprima legiuitorul,
rezulta ca nu orice tulburare, cauzata chiar si de factori externi, este de natura sa
justifice ncadrarea faptei n prevederile art.177 C.p.,ci numai tulburarea ivita n
procesul nasterii sau consecutiva acesteia.

Procesele afective specifice nasterii ori manifestarile emotional-afective

determinate de anumite situatii neconvenabile mamei (de exemplu: mprejurarea ca
a fost parasita de barbatul cu care a ntretinut relatii intime, teama ca va fi alungata
de parinti, anumite conceptii retrograde datorate nivelului cultural redus), pot fi
luate n considerare la individualizarea pedepsei, fara ca aceste mprejurari sa poata
duce la ncadrarea juridica a faptei n dispozitiile art.177 din Codul penal. Pentru a
se retine existenta tulburarii pricinuite de nastere, pe lnga alte mijloace de
proba, este necesara efectuarea si a unei expertize medico-legale.

Este evident ca n practica, nu ntotdeauna pot fi examinati mama si nou-nascutul,

imediat dupa comiterea faptei, mai ales cnd uciderea copilului a fost descoperita
mai trziu. Totusi, si n aceste cazuri este necesara efectuarea expertizei medicolegale, urmnd ca expertul, la stabilirea concluziilor, sa tina seama si de
mprejurarile de fapt rezultnd din actele de cercetare penala sau judecatoreasca.

1.1.3.2.ncadrarea faptei de ucidere a copilului nou-nascut n dispozitiile art.175 din

Codul penal

Pentru cazul n care uciderea de catre mama a copilului nou-nascut nu ntruneste

elementele constitutive ale faptei prevazute de art.177 C.p., iar fapta urmeaza a se
ncadra ca infractiune de omor, s-a pus problema elementelor circumstantiale ce
determina ncadrarea faptei n dispozitiile art.175 din cod.

Unele instante au ncadrat omorul comis de mama numai n dispozitiile art.175 lit.c
din Codul penal.

Alte instante au ncadrat asemenea fapte n dispozitiile art.175 lit.a si c din acelasi
cod.

n fine, alte instante au decis ca ncadrarea juridica trebuie facuta ntotdeauna n

dispozitiile art.175 lit.c si d din Codul penal, iar, cnd din probe rezulta ca fapta a
fost savrsita cu premeditare, aceasta trebuie ncdrata si n dispozitiile de la litera a.
din mentionatul text de lege.

Aceasta ultima solutie este cea legala.

ntr-adevar, omorul savrsit de mama asupra unui descendent, ruda apropiata n

ntelesul art.149 C.p., se ncadreaza n dispozitiile art.175 lit. c din Codul penal.
Fapta urmeaza sa fie ncadrata si n dispozitiile art.175 lit.d, deoarece n asemenea
cazuri, a fost suprimata viata unei persoane profitndu-se de starea de neputinta a
acesteia de a se apara.

Copilul nou-nascut este, prin natura situatiei lui, n neputinta de a se apara, iar cel
care-i suprima viata, profita implicit, de aceasta stare.

n cazurile n care mama a premeditat uciderea copilului, fapta va trebui ncadrata si

n lit.a din art.175 C.p. n atare caz, este de observat ca unele instante au retinut
premeditarea n mprejurarea ca femeia a ascuns sarcina fata de membrii familiei
sale ori fata de alte persoane, ca nu s-a prezentat la organele sanitare pentru luarea
n evidenta femeilor nsarcinate ori pentru control, a ascuns momentul nasterii, nu a
solicitat vreo asistenta din partea altor personae, etc.

Or, numai mprejurarile sus-aratate, nu sunt suficiente pentru a se putea deduce

concluzia ca femeia nsarcinata a premeditat uciderea copilului.

Premeditarea,[58] ca element circumstantial al omorului calificat, presupune

realizarea a doua cerinte, si anume: luarea rezolutiei infractionale sa fi precedat
activitatea materiala de ucidere si, totodata, subiectul infractiunii sa fi trecut la
unele acte premergatoare ale faptei, cum sunt: procurarea de mijloace cu care sa
actioneze, cautarea de complici, alegerea locului unde sa comita fapta.

n lipsa unei chibzuiri anticipate si a unor acte de pregatire in vederea suprimarii

vietii copilului, nu se poate retine premeditarea.

In consecinta, uciderea copilului nou-nascut, de catre mama care nu se afla in stare

de tulburare pricinuita de nastere, se ncadreaza in art.175 lit.c si d C.p., iar cnd
din administrarea probatoriului rezulta ca mama a actionat cu premeditare,
ncadrarea urmeaza a se face si in dispozitiile de la lit.a din acelasi articol.

In cazul in care fapta mamei de a-si fi ucis copilul nou-nascut, constituie infractiunea
de omor calificat, activitatea celorlalti participanti (complici, instigatori, coautori), se
ncadreaza, de asemenea, ca omor calificat (art.175 lit.d C.p.). n cazul n care
exista agravanta premeditarii si cu privire la acestia ori sunt rude apropiate, fapta
lor va fi ncadrata si n lit.a si c din acelasi text de lege.

Daca uciderea nou-nascutului a fost comisa de o alta persoana, activitatea de

participare a mamei urmeaza sa fie ncadrata ca instigare, complicitate sau
coautorat la infractiunea prevazuta la art.175 lit. c si d din Codul penal sau si din
lit.a din mentionatul text, n cazul n care a actionat cu premeditare, deoarece
calitatea de ruda apropiata sau premeditarea, sunt mprejurari agravante personale
care determina o asemenea ncadrare juridica a activitatii infractionale pe care ea a
savrsit-o, chiar daca ceilalti participanti nu sunt rude apropiate cu victima si nici nu
au actionat cu premeditare, iar ncadrarea la lit.d din acelasi text de lege le este
comuna.

Pentru asigurarea unei practici judiciare comune, instanta suprema a statuat o serie
dedecizii de ndrumare.[59]

Astfel:

pentru ca suprimarea vietii copilului de catre mama sa fie considerate

pruncucidere in sensul art.177 C.p., trebuie sa rezulte ca uciderea, imediat dupa
nastere, a fost savarsita de catre mama aflata intr-o stare de tulburare pricinuita de
nastere. Pentru dovedirea mprejurarii ca suprimarea vietii copilului a avut loc
imediat dup nastere, precum si a faptului ca mama si-a ucis copilul in timp ce se
afla intr-o stare de tulburare pricinuita de nastere, pe lnga alte mijloace de proba,
este necesara si efectuarea unei expertize medico-legale, prin care sa se ateste ca,
in mprejurarile concrete in care a fost comisa fapta, mama a actionat in conditiile
mentionate; daca expertiza medico-legala nu a fost efectuata imediat dup nastere,
expertul medico-legal, in concluziile sale, va tine seama si de mprejurarile de fapt
care rezulta din actele de cercetare penala sau judecatoreasca.
activitatile complicitorii ale instigatorului la suprimarea vietii copilului nounascut, imediat dup nastere, de catre mama, se considera complicitate sau
instigare la infractiunea de omor calificat (facnd aplicate lit.d sau, dup caz, si lit.a
sau c din acelasi articol), iar nu la infractiunea de pruncucidere.
in lipsa unor elemente circumstantiale care sa justifice ncadrarea faptei ca
pruncucidere, activitatea mamei de a fi suprimat viata copilului nou-nascut,
urmeaza a fi ncadrata in dispozitiile art.175 lit.c si d din Codul penal; daca din
probe rezulta ca mama copilului a actionat cu premeditare, se va retine, ca element
circumstantial al omorului calificat, sic el prevazut la lit.a din art.175 C.p.
daca uciderea nou-nascutului a fost comisa de o alta persoana dect mama
copilului, activitatea de participare a mamei urmeaza sa fie ncadrata ca instigare,
complicitate sau coautorat la infractiunea prevazuta de art.175 lit.c si d din Codul
penal, sau si la lit.a, n cazul n care s-a actionat cu premeditare.

1.1.3.3.Posibilitatea retinerii circumstantei agravante prevazute la art.75 lit.b din

Codul penal

Sustinnd posibilitatea retinerii circumstantelor agravante generale reglementate

de art. 75 lit.b din Codul penal n cazul infractiunii de omor calificat, unii autori au
argumentat n esenta[60]ca infractiunea de omor calificat prevazuta si pedepsita de
art.175 lit.c nu exclude, ci impune aplicarea circumstantei agravante generale,
reglementata prin prevederea art.75 lit.b din Codul penal, n teza savrsirii
infractiunii prin violenta asupra membrilor familiei.

Cele doua texte de lege (art.75 lit.b si art.175 alin.1 lit.c) nu sunt identice, astfel
nct, prin aplicarea lor n acelasi caz, nu se realizeaza o dubla agravare a
raspunderii penale.[61]

Problema de drept adusa n discutie, att prin solutiile de caz ale Tribunalului
Olt[62], ct si prin punctele de vedere doctrinare exprimate-aceea a raporturilor
dintre circumstantele generale legale de agravare a raspunderii penale si cele
speciale, constituite de aceeasi mprejurare-nu este deloc inedita, asa cum s-a
afirmat, ea fiind repetat examinata si solutionata deopotriva jurisprudential si
doctrinar.[63]

Ineditul, determinat de modificarea prevederilor art.75 lit.b din Codul penal, si

raportarea agravantei savrsirii infractiunii prin violenta asupra membrilor familiei,
la aceea de omor calificat, prevazuta si pedepsita de art.175 lit.c din Codul penal,
este anihilat din moment ce el se circumscrie unor abordari si solutionari de
principiu preexistente care trebuie avute n vedere si luate n considerare cu att
mai mult cu ct sunt opuse celor aduse n discutie.

n conformitate cu prevederile art.75 alin.1, lit.b din Codul penal,[64] constituie

circumstante agravante, ntre altele si savrsirea faptei prin acte de cruzime, prin
violenta asupra membrilor familiei sau prin metode sau mijloace care prezinta
pericol public.[65]

Noutatea de reglementare a prevederilor art.75 lit. b aduse prin L 197, consta n

faptul ca, pe lnga mprejurarile initiale determinate si mentinute-savrsirea
infractiunii prin acte de cruzime sau prin metode sau mijloace care prezinta pericol
public, a fost adaugata aceea a comiterii infractiunii prin violenta asupra membrilor
familiei. Au fost grupate astfel, n aceleasi prevederi legale, trei mprejurari distincte
care constituie circumstante agravante legale generale, cu aceleasi efecte n planul
raspunderii penale. Legiuitorul a instituit o circumstanta legala generala, constnd

n savrsirea infractiunii prin violenta asupra membrilor familiei, n care, att

subiectul activ, ct si cel pasiv sunt membrii aceleiasi familii. Violenta, faptele de
violenta savrsite asupra membrilor familiei, pe lnga lezarea integritatii corporale
sau sanatatii acestora, pot afecta, periclita, nsasi existenta acesteia, determinnd
nu rareori, destramarea ei. Efectele indiscutabil si profund daunatoare ale violentei
ntre membrii familiei, att pentru acestia, ct si pentru societate n ansamblul ei,
ca si recrudescenta unor asemenea acte de violenta, au impus prevenirea si
combaterea acesteia prin mijloacele proprii legii penale.

Prevederea n cadrul si limitele art.75 alin.1 lit.b C.p. si a circumstantei de agravare

a raspunderii penale n cazul savrsirii infractiunii prin violente asupra membrilor
familiei, raspunde nevoii sociale majore de aparare mai ferma, mai eficienta a ei
mpotriva starilor de pericol create prin acestea. Dar acestei necesitati i raspund
deopotriva si modificarile aduse infractiunilor de lovire sau alte violente si de
vatamare corporala prevazuta n art.181, prin L.197/2000, prin care au fost
reglementate modalitatile agravante ale acestora prin introducerea alineatelor 1 si
2 si respectiv, alineatul 1, atunci cnd faptele sunt savrsite asupra membrilor
familiei. Este, fara ndoiala, n afara oricarei discutii ca lovirea sau alte violente si
vatamarea corporala n modalitatile agravante prevazute n art.180 alin.1 si 2 si
art.181 alin.1 din Codul penal, sunt infractiuni care se comit prin violenta asupra
membrilor familiei. Lovirea sau alte violente si vatamarea corporala sunt,
nendoielnic, infractiuni care se comit prin violenta si care, fiind savrsite asupra
membrilor familiei, determina existenta modalitatilor normative agravate ale
acestora.

Chiar daca solutiile de caz ale practicii judiciare au privit alte agravante legale si
alte infractiuni dect cea n discutie, ele au valoarea unor statuari de principiu n
ceea ce priveste situatia concursului dintre agravanta legala si circumstanta de
agravare normativa a unei infractiuni, atunci cnd sunt determinate de aceeasi
mprejurare.

Prin toate aceste solutii s-a statuat constant ca nu sunt aplicabile prevederile art.75
din Codul penal, daca aceeasi mprejurare agravanta apare n continutul
circumstantial al infractiunii n modalitatea ei agravata. Ca urmare, nu se poate face
aplicarea concomitenta a prevederilor art.75 pe de o parte si cele ale modalitatilor
agravate ale unei infractiuni, pe de alta parte n acele situatii n care mprejurarea
agravanta este unica, definindu-le, caracterizndu-le deopotriva.

Doctrina juridica a sprijinit si a motivat convingator aceste solutii cu valoare de

principii n materia adusa n discutie. n toate cazurile n care mprejurarea de
circumstantiere n sens agravant este unica si inclusa ca element circumstantial n
continutul calificat sau agravat al diferitelor infractiuni, ea nu mai poate fi retinuta si

aplicata separat ca circumstanta agravanta legala. mprejurarile prevazute n art.75

alin.1 din Codul penal, au caracter de circumstante legale generale. Prevederile
legale pe care le reglementeaza sunt aplicabile, oricare ar fi infractiunea savrsita,
cu exceptia cazurilor n care unele dintre aceste mprejurari, constituie elemente
circumstantiale ale unei infractiuni calificate, agravate, avnd caracterul unor
circumstante speciale. n astfel de situatii se aplica regula potrivit careia
circumstanta speciala primeaza si exclude pe aceea generala.[66] Este firesc sa fie
asa pentru ca, prin retinerea agravantei speciale a infractiunii, care are prioritate, sa valorificat mprejurarea de fapt care constituie si o circumstanta agravanta legala
generala. Or, este inadmisibil ca una si aceeasi mprejurare sa determine de doua
ori agravarea raspunderii penale att ca circumstanta generala agravanta, ct si ca
element de calificare, de agravare a infractiunii.

Prin prevederea art.175 lit.c din Codul penal este incriminat omorul calificat savrsit
asupra sotului sau a unei rude apropiate. El constituie indiscutabil, cea mai grava
infractiune care se savrseste prin violenta (pe care, de altfel, o implica n mod
necesar) mpotriva unui membru de familie. Omorul astfel calificat absoarbe,
ncorpornd n continutul sau constitutiv, actele de violenta savrsite mpotriva
sotului sau unei rude apropiate si care, izolate de acesta si de modalitatile calificate
ale altor infractiuni, constituie agravanta generala prevazuta la art.75 lit.b.

Violentele exercitate mpotriva sotului sau mpotriva unei rude apropiate, calificnd
omorul astfel savrsit, constituie o circumstanta speciala de calificare a acestuia,
pierzndu-si statutul de circumstanta legala agravanta generala.

ntr-adevar, asa cum s-a sustinut, cele doua texte de lege nu au continut identic.
Nici nu putea fi astfel, din moment ce unul incrimineaza omorul calificat, iar al
doilea stabileste o circumstanta agravanta generala. Daca ar fi avut un continut
identic, unul dintre textele de lege n discutie ar fi fost inutil si trebuia nlaturat.

mprejurarea care circumstantiaza agravant att modalitatea normativa a omorului,

ct si n general, raspunderea penala, este aceeasi: savrsirea unei infractiuni prin
violenta asupra persoanelor care au o anumita calitate.

Calitatea de membru al familiei, impusa de art.75 lit.b din Codul penal, este
conditionata de aceea de sot sau de ruda apropiata care califica nu numai subiectul
activ si pasiv, ci, prin acestia, nsasi infractiunea de omor prevazuta si pedepsita de
art.175 alin.1 lit.c din Codul penal, fiind mai restrictiva dect acestea din urma.

Pentru ca, potrivit art.149 din Codul penal, prin membru de familie se ntelege
sotul sau ruda apropiata, daca aceasta din urma locuieste si gospodareste mpreuna
cu faptuitorul, raportul dintre notiunea de sot sau ruda apropiata-care
conditioneaza calificarea omorului-si membrul de familie-care circumstantiaza
agravant si general infractiunea savrsita prin violenta n conditiile art.75 lit.b, este
unul de la ntreg la parte, situndu-se n afara identitatii dintre membrii raportului
de mai sus, doar acele rude apropiate care nu locuiesc sau gospodaresc mpreuna
cu faptuitorul, dar cu privire la care are loc circumstantierea faptei de omor si
ncadrarea ei n prevederile art.175, n cazul n care respectiva fapta este ndreptata
mpotriva acestora.

Deci, n reglementarea si definirea legii, membrul de familie nu poate fi dect sotul

sau ruda apropiata, cu conditia specifica acesteia din urma (nu si sotului), de a locui
si gospodari mpreuna cu faptuitorul. Conditia de a locui si gospodari mpreuna cu
faptuitorul, impusa numai rudei apropiate pentru a fi socotita membru de familie, nu
nlatura din vedere si limitele ce intereseaza problema n discutie, caracterul unic al
mprejurarii care circumstantiaza n sens agravant infractiunile savrsite prin
violenta asupra unei persoane care are un asemenea statut.

Aceeasi mprejurare apare asadar, att ca circumstanta generala de agravare, ct si

ca una speciala, definitorie pentru omor calificat, astfel nct, logic si legal, nu poate
agrava de doua ori raspunderea penala pentru uciderea sotului sau a rudei
apropiate, n masura n care aceasta din urma locuieste si gospodareste mpreuna
cu faptuitorul.

Prin analogie, examinnd si solutionnd problema concursului ntre doua agravante

legale-una generala si una specialaconstituite de aceeasi mprejurare, practica
judiciara a statuat n mod constant si ca agravanta legala generala prevazuta n
art.75-savrsirea infractiunii prin acte de cruzime-nu poate fi aplicata n cazul
infractiunii de omor deosebit de grav, care include n continutul sau constitutiv o
circumstanta similara.

Prin urmare, toate aceste solutii pot fi calificate ca fiind rezolvari de principiu,
indiscutabil juste.

1.1.4.Omorul savrsit profitnd de starea de neputinta a victimei de a se apara[67]

Aceasta mprejurare agravanta este considerata ca element circumstantial al
omorului calificat la lit.d a art.175 din Codul penal.

Se considera calificat, potrivit acestei prevederi, omorul pe care faptuitorul l-a

savrsit asupra unei persoane care nu avea posibilitatea fizica de a se apara, iar
faptuitorul a profitat de aceasta stare pentru a comite omorul.

Agravanta se justifica prin aceea ca, pe de o parte, omorul asupra unei persoane
care se afla n stare de neputinta de a se apara, se savrseste mai usor, iar pe de
alta parte, ca cel care profita de o asemenea stare a victimei pentru a o ucide,
vadeste un grad sporit de pericol social.

Prin aceasta, legea a creat un plus de ocrotire pentru viata celor aflati n neputinta
de aparare. Neputinta de aparare mpotriva unei actiuni de ucidere este evident, o
neputinta fizica. Starea de neputinta poate nsa proveni din diferite cauze, de ordin
fizic sau psihic, cauze care diminueaza sau anihileaza aptitudinea de aparare a unei
persoane.

Aceasta agravanta se retine atunci cnd faptuitorul cunostea starea de neputinta a

victimei si o transforma ntr-un mijloc de realizare cu mai multa usurinta a omorului.

Pentru retinerea acestei agravante, se cere a fi ndeplinite urmatoarele conditii:

sa existe starea de neputinta a victimei de a se apara; neputinta de a se apara a

victimei este o mprejurare de natura fiziologica, care poate fi naturala (infirmitate,
convalescenta, batrnete, vrsta frageda, somn)[68], provocata n mod ntmplator
de factori externi sau interni (de exemplu, persoana se gaseste ntr-un loc izolat,
fiind lipsita de vreun mijloc de aparare ori a suferit un accident) sau provocata chiar
de victima (de pilda, betia voluntara[69] sau administrarea de narcotice). Sunt n
neputinta de a se apara, persoanele care, datorita unei stari fizice sau psihice ori
datorita altor mprejurari, nu pot reactiona mpotriva agresorului. Aceasta
circumstanta este incidenta deci, si n situatia n care omorul a fost savrsit asupra
unei persoane care, desi nu suferea de nici o infirmitate n momentul savrsirii
faptei, nu a avut posibilitatea de a se apara, iar faptuitorul a profitat de aceasta
stare pentru a comite fapta. Dupa cum am vazut, starea de neputinta fizica sau
psihica a victimei de a reactiona, aparndu-se n fata atacului, trebuie sa fie
exterioara activitatii autorului, adica sa nu se datoreze faptelor acestuia. Este, de
asemenea n neputinta de a se apara, persoana a carei forta fizica este vadit
disproportionata n raport cu a faptuitorului, precum si persoana care, atinsa fiind de
vreo maladie psihica, nu si da seama de pericolul care o ameninta.
faptuitorul sa profite de aceasta stare; textul utilizeaza expresia profitnd de
starea de neputinta, ceea ce nseamna ca, alaturi de conditia imposibilitatii de
aparare, trebuie sa subziste si conditia folosirii acestei stari de catre faptuitorul n

cauza. A profita de starea de neputinta a victimei de a se apara, presupune

cunoasterea de catre faptuitor a conditiei precare a victimei si hotarrea acestuia
de a se folosi de aceasta stare a victimei pentru a o ucide. Cele doua elemente
(cunoasterea unei stari si hotarrea de a se folosi de aceasta mprejurare) trebuie sa
fie ndeplinite cumulativ, ceea ce face ca fapta sa prezinte un grad de pericol social
mai grav din punct de vedere obiectiv (neputinta victimei de a se apara), ct si din
punct de vedere subiectiv (perversitatea faptuitorului care a ucis, profitnd de
aceasta mprejurare).[70]
Sunt deci, doua conditii corelative: una privind victima, cealalta pe faptuitor, una
fara cealalta nefiind suficienta pentru a caracteriza aceasta modalitate a omorului
calificat.

Agravanta nu se aplica n ipoteza n care faptuitorul, desi cunoaste starea

de neputinta a victimei, nu se foloseste de ea n executarea omorului (spre
exemplu, se toarna otrava n mncarea din care consuma mai multe persoane
printre care si un orb sau se provoaca o explozie n locul unde se afla un infirm,
cazuri n care nu este antrenata agravanta de la lit.d). De asemenea,eroarea
faptuitorului n ceea ce priveste starea n care se afla victima, nlatura aplicarea
agravantei. Aceeasi solutie se impune si n caz de aberratio ictus. Pentru a se aplica
agravanta este necesar ca, att persoana efectiv ucisa, ct si persoana mpotriva
careia s-a ndreptat actul de ucidere, sa nu ndeplineasca conditia aptitudinii de a se
apara mpotriva activitatii faptuitorului. Circumstanta de calificare, avnd un
caracter obiectiv, se rasfrnge asupra participantilor, n masura n care acestia au
cunoscut-o (art.28 aln.2 C.p.).

1.1.5.Omorul savrsit prin mijloace care pun n pericol viata mai multor
persoane[71]
Aceasta mprejurare agravanta constituie un element circumstantial al omorului
calificat (art.175 lit.e).

Aceasta circumstanta, referindu-se la mijloacele de savrsire a omorului, are n

vedere mijloace care, fie prin natura lor, fie datorita modului de folosire, fac ca n
afara mortii victimei, sa se creeze o stare de pericol si pentru viata altor persoane.

mprejurarea agravanta exista atunci cnd faptuitorul a ales ca mijloc de savrsire a

omorului un mijloc a carui folosire este de natura sa puna n pericol viata mai multor
persoane si, cu toate ca si-a dat seama de posibilitatea acestui pericol, prevaznd
existenta lui, totusi s-a folosit de acel mijloc la savrsirea actiunii de ucidere.

Pentru existenta agravantei, se cere a fi ndeplinite urmatoarele conditii:

1.
mijloacele folosite de faptuitor sa prezinte un pericol potential pentru viata
mai multor persoane; este vorba de acele mijloace care prin ele nsele, prin natura
lor (bombe, gaze axfixiante, incendii) sau prin modul cum sunt folosite (otravuri,
diferite reptile, etc.) pot pune n pericol viata unei pluralitati de subiecti pasivi.
Astfel, punerea unei bombe ntr-un loc pe unde obisnuit trece persoana mpotriva
careia este ndreptata actiunea de ucidere, loc pe unde pot trece nsa si alte
persoane, punerea otravii n mncarea destinata persoanei pe care faptuitorul si-a
propus s-o ucida, dar din care s-ar putea sa mannce si alte persoane, infectarea
apei din fntna persoanei vizate de faptuitor, fntna din care, uneori iau apa si
vecinii, sunt cteva mijloace care pun n pericol viata mai multor persoane.

Pericolul pentru viata mai multor persoane, nu este obligatoriu sa rezulte n mod
exclusiv din natura mijloacelor de ucidere folosite, ci din mprejurarile sau
circumstantele cu care, n concret, se asociaza acele mijloace, agravnd pericolul.
Astfel, n practica judiciara s-a decis ca fapta inculpatului de a ucide cu o rafala de
pistol mitraliera o persoana car statea n picioare n mijlocul unei camere n care
dormeau alte trei persoane, constituie omor calificat prevazut de art.175 lit.e C.p.
deoarece, tragnd mai multe gloante asupra victimei n directia n care se aflau si
alte persoane, a fost pusa n pericol si viata acestora.[72]

Folosirea unor astfel de mijloace nu numai ca pune n pericol viata mai multor
persoane, dar este concludenta si n ceea ce priveste periculozitatea grava a celui
care a recurs la astfel de mijloace, acceptnd riscul de a ridica prin fapta sa, viata
unei pluralitati de persoane.

2.
faptuitorul sa cunoasca pericolul pentru viata mai multor persoane, pe
care l prezinta mijloacele folosite; n toate cazurile, faptuitorul trebuie sa aiba
cunostinta de existenta acestor circumstante la care expune prin fapta sa, viata mai
multor persoane, urmarind sau acceptnd producerea rezultatului, din punct de
vedere subiectiv, fiind necesara stabilirea acestui aspect. Faptuitorul trebuie sa aiba
cunostinta de mijloacele utilizate si de pericolul potential pe care l prezinta, dnd
dovada de dispret nu numai pentru viata persoanei vizate, ci si pentru viata tuturor
persoanelor expuse pericolului de a fi ucise. Astfel, acela care amplaseaza un
dispozitiv exploziv ntr-un loc aglomerat, chiar daca regleaza dispozitivul astfel nct
sa ucida o anume persoana, are reprezentarea ca prin fapta sa ar putea sa produca
mai multe victime. n acest caz, chiar daca explozia nu se produce, sau, n cazul n
care se produce, nu provoaca moartea nici unei persoane, autorul va raspunde
pentru tentativa la infractiunea de omor calificat.

n literatura de specialitate,[73] s-a subliniat ca n materia infractiunii de omor

calificat, n modalitatea omorului savrsit prin mijloace care pun n pericol viata mai
multor persoane, intentiaeste amplificata, n sensul ca este directa n ceea ce
priveste persoana vizata ca victima (neputndu-se concepe ca infractorul sa
accepte numai, posibilitatea producerii mortii acelei persoane) si indirecta n ceea
ce priveste persoanele a caror viata este pusa n pericol prin mijloacele folosite,
deoarece a pune n pericol viata mai multor persoane nseamna a prevedea acest
rezultat grav, care nsa nu este urmarit, ci doar acceptat de faptuitor.

Agravanta nu opereaza daca infractorul foloseste un mijloc de ucidere apt sa

provoace moartea mai multor persoane (de exemplu, o explozie), dar acest rezultat
nu este cu putinta sa se produca, la locul vizat neaflndu-se sau neputnd sa se afle
dect o persoana (cnd explozia este provocata ntr-un loc complet izolat).

De asemenea, pentru existenta mprejurarii agravate, nu se cere ca fapta sa fi avut

ca rezultat moartea altor persoane, fiind suficient ca viata acestora sa fi fost pusa n
primejdie prin mijlocul folosit de catre faptuitor. n situatia n care mijloacele folosite
ar produce si moartea altor (altei) persoane, fapta va constitui omor deosebit de
grav (art.176 lit.b).

Mai mult, pentru ca mprejurarea agravanta sa-si produca efectul, nu este necesara
nici uciderea persoanei vizate de catre faptuitor, deoarece tentativa la omor calificat
savrsit n modalitatea de la lit.b, se pedepseste potrivit alin.2.

Aceasta circumstanta este una reala si se rasfrnge asupra participantilor n masura

n care acestia au cunoscut-o.

n literatura de specialitate[74] s-a remarcat ca mprejurarea agravanta a folosirii

unor mijloace care pun n pericol viata mai multor persoane, ar fi putut fi
incriminata ca o infractiune de pericol de sine statatoare; s-a socotit nsa ca un
element circumstantial al omorului calificat.

1.1.5.1.Posibilitatea retinerii concursului de infractiuni

n literatura de specialitate s-a pus problema existentei concursului de infractiuni

ntre infractiunea de omor calificat (pe lit.i) si cea de port fara drept a unei arme
albe (fapta prevazuta si pedepsita ca atare de art.1 din L.61/1990, republicata) sau

daca cea de-a doua este absorbita n continutul infractiunii de omor calificat, care
devine astfel, o infractiune complexa.[75]

Analiznd cele doua puncte de vedere, va fi analizat ntr-o prima faza continutul
infractiunii prevazute n art.1 din L.61/1990, articol introdus prin L.169/10 aprilie
2002, care prevede:constituie infractiune si se pedepseste cu nchisoarea de la 3
luni la 2 ani sau cu amenda, daca nu constituie o infractiune mai grava, portul fara
drept, n locurile si mprejurarile n care s-ar putea primejdui viata sau integritatea
corporala a persoanei ori s-ar putea tulbura ordinea si linistea publica, a cutitului,
pumnalului, sisului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte confectionate
anume pentru taiere, mpungere sau lovire, precum si folosirea n asemenea locuri
sau mprejurari, a armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a obiectelor
confectionate pe baza de amestecuri pirotehnice ori a dispozitivelor pentru socuri
electrice.

Din sintagma daca nu constituie o infractiune mai grava, unii autori au apreciat ca
aceasta infractiune se absoarbe n continutul infractiunii de omor calificat,
aceasta din urma, nefiind posibil a se savrsi fara savrsirea celei dinti.

n opinia autorului, aceasta solutie nu poate fi acceptata. Din spiritul L.169/2002

care a modificat L.61/1990, rezulta intentia legiuitorului de a sanctiona portul
nelegal de arme mai grav, transformnd astfel de fapte din contraventii n
infractiuni. Autorul opineaza n continuare ca sintagma daca nu constituie o
infractiune mai grava face trimitere la infractiunea imediata-aceea a nerespectarii
armelor si munitiilor, prevazuta de art.279 din Codul penal, ct si n legile speciale
n materie.[76]

ntr-adevar, omorul n sine presupune n cele mai multe cazuri, folosirea unei arme
(n cazul de fata-arma alba) pentru suprimarea vietii. Dar aceasta se poate realiza n
cadrul unei intentii imediate, anterioare sau concomitente intentiei de a suprima
viata persoanei si n cele mai multe cazuri inculpatul nu poarta asupra sa arma, ci
foloseste drept arma un obiect vulnerant gasit n imediata apropiere. Or, din probele
administrate rezulta ca inculpatul, n urma unui conflict anterior cu victima,
simtindu-se amenintat, purta n mod obisnuit cutitul automat asupra sa, acceptnd
ideea ca n cazul unui atac din partea victimei, l va folosi, eventual chiar pentru
suprimarea vietii, ceea ce s-a si ntmplat.

Din aceste considerente se poate aprecia ca inculpatul, nainte de comiterea faptei,

n mod distinct n cadrul unei intentii infractionale, a hotart sa poarte asupra sa n
mod obisnuit, un cutit, pe care l-a purtat asupra sa si n locuri publice, savrsind
astfel infractiunea prevazuta la art.1 pct.1 din L.61/1990, republicata. Pentru

aceste motive, consideram ca infractiunea de omor calificat intra n concurs real cu

infractiunea de port fara drept a unei arme albe.

De lege ferenda, se considera utila modificarea L.17/2 aprilie 1996, n sensul de a

reglementa detaliat regimul portului de arma alba si a permisului de port-arma alba,
precum si a regimului de detinere si a portului armelor cu aer comprimat si a celor
cu electrosocuri.

1.1.6.Omorul savrsit n legatura cu ndeplinirea ndatoririlor de serviciu sau publice

ale victimei[77]
Aceasta mprejurare agravanta constituie un element circumstantial n continutul
omorului calificat (art.175 lit.f).

Considerarea acestei mprejurari ca agravanta, se justifica prin aceea ca omorul

savrsit n legatura cu ndeplinirea ndatoririlor de serviciu sau publice ale victimei
capata caracter de act de rebeliune sau de razbunare, asa nct, alaturi de obiectul
juridic special al omorului se mai adauga si atingerea adusa autoritatii publice.
Exista aceasta circumstanta si atunci cnd faptuitorul ucide pentru a mpiedica
victima sa-si exercite ndatoririle de serviciu.

Omorul savrsit n aceasta mprejurare agravanta prezinta evident un grad sporit de

pericol social, nct calificarea lui este pe deplin justificata.

Pentru existenta acestei agravante, sunt necesare urmatoarele conditii:

1.
victima sa ndeplineasca anumite ndatoriri; calitatea detinuta de victima,
constnd n exercitiul unor ndatoriri de serviciu sau se refera si la cele privind
exercitiul autoritatii de stat, situatie n care infractiunea de omor n forma calificata
absoarbe si ultrajul prevazut de art.239 din Codul penal.[78]

2. infractiunea de omor sa fie savrsita n legatura cu aceste ndatoriri; pentru

existenta agravantei, este necesar ca fapta sa fie savrsita n legatura cu
ndatoririle de serviciu sau publice ale victimei, adica, sa fi fost determinata de
nemultumirea justa sau injusta a faptuitorului, de modul cum victima si-a ndeplinit
fata de el ndatoririle de serviciu sau publice. Daca nu exista aceasta legatura, fapta
constituie omor simplu. Legatura ntre infractiunea de omor si ndatoririle de
serviciu sau publice ale victimei, ceruta de lege pentru existenta acestei agravante,

consta n nsasi motivatia interioara car sta la baza actiunii sau inactiunii de ucidere
si care are n vedere att viata persoanei, ct si functia ndeplinita de ea.

Este de remarcat faptul ca, n cazul n care victima ndeplineste o functie importanta
pe linie de stat sau politica, fapta se ncadreaza n art.160 din Codul penal, daca
sunt realizate si celelalte conditii cerute n cazul acestei infractiuni.

O problema de calificare se ridica n legatura cu posibilitatea retinerii agravantei n

cazul ndeplinirii necorespunzatoare sau nelegale a ndatoririlor de serviciu de catre
victima, ndeplinire datorita careia faptuitorul urmareste sa se razbune.

n literatura si n practica judecatoreasca n materie, au fost sustinute doua opinii.

ntr-o opinie,[79] nu se face distinctie dupa cum victima si-a ndeplinit corect sau
incorect obligatiile de serviciu, aducndu-se drept argument exprimarea folosita de
legiuitor, si din care pare sa rezulte ca n toate cazurile de omor n legatura cu
ndeplinirea ndatoririlor de serviciu ale victimei, agravanta opereaza deoarece
legea nu distinge.

mpotriva abuzurilor functionarului exista alte cai legale de solutionare, nefiind

permis nimanui sa suprime viata functionarului pentru modul cum acesta a nteles
sa-si ndeplineasca obligatiile de serviciu. De altfel, se poate ridica n aceasta
situatie si problema existentei provocarii din partea functionarului.

ntr-o alta opinie si, mai ales n practica instantelor, s-a sustinut ca agravanta si
deci, omorul calificat, se poate retine numai n cazul ndeplinirii legale a ndatoririlor
de serviciu,[80] nu si n cazul n care victima si-a depasit atributiile de serviciu sau
publice.

Pericolul sporit al faptei de omor n acest caz, consta n aceea ca autorul actioneaza
condus de dorinta de a se razbuna pe victima, dar nu pentru o nentelegere
personala, ci din cauza felului n care aceasta si exercita, n general atributiile de
serviciu. Pentru existenta acestei modalitati, este suficient ca omorul sa fi avut ca
mobil acest sentiment al razbunarii legat de ndeplinirea ndatoririlor functiei. Ceea
ce agraveaza fapta este mobilul razbunarii cu care actioneaza autorul, dorinta lui de
a-si face dreptate singur, pedepsind pe functionar pentru faptele comise n legatura
cu serviciul. O asemenea atitudine anarhica, de negare a autoritatii, este

periculoasa pentru ordinea de drept, fie ca atitudinea functionarului, victima a

omorului, a fost corecta sau nu n ndeplinirea obligatiilor de serviciu.

n doctrina se subliniaza de asemenea, ca agravanta opereaza, fie ca nemultumirea

faptuitorului fata de functionar era justa, fie injusta. n practica s-a retinut corect
aceasta mprejurare de calificare n cazul unui omor savrsit asupra unui portar al
unei ntreprinderi, de catre o persoana care a urmarit sa se razbune pentru felul
corect n care victima si ndeplinise fata de el ndatoririle functiei sale.[81]

Legea va pretinde o ordonare n timp a elementelor celor doua conditii necesare

pentru existenta acestei modalitati normative: savrsirea omorului si ndeplinirea
ndatoririlor de serviciu sau publice. Textul de lege nu pretinde simultaneitatea si
nici macar concordanta n timp ntrecalitatea detinuta de victima (din care decurg
ndatoririle de serviciu), pe de o parte si momentul savrsirii faptei, pe de alta parte.
Este suficient ca fapta sa fie n legatura cu ndatoririle de serviciu ale victimei,
indiferent daca aceasta s-a aflat n exercitarea obligatiilor de serviciu chiar n
momentul faptei ori aceste atributii au fost exercitate n trecut, nainte de savrsirea
faptei. aceasta interpretare decurge firesc, att din ntelesul expresiei n legatura
cu ndatoririle de serviciu sau publice ale victimei, folosita de textul de lege, ct si
din ratiunea ce a stat la baza acestuia. ntr-adevar, ceea ce a determinat
sanctionarea mai grava a omorului n aceste cazuri este, cum am mai spus,
pericolul social al unei asemenea fapte, care nu difera dupa cum ea a fost savrsita
n momentul cnd victima si ndeplinea ndatoririle de serviciu si n legatura cu care
faptuitorul era nemultumit, sau la un interval de timp-mai mare sau mai mic-dupa
ndeplinirea unor acte n cadrul ndatoririlor de serviciu.[82]

n practica judiciara s-a decis ca, pentru a se retine ca omorul a fost savrsit n
legatura cu ndeplinirea ndatoririlor de serviciu sau publice ale victimei, nu este
suficient ca aceasta, n momentul savrsirii faptei sa se afle n exercitiul unei
asemenea ndatoriri, fiind necesar ca mobilul agresiunii sa fie n legatura cu
ndeplinirea ei de catre victima, iar nu cu o stare conflictuala survenita din alte
motive, straine de ndeplinirea ndatoririlor victimei.

1.1.7.Omorul savrsit pentru a se sustrage sau pentru a sustrage pe altul de la

urmarire, arestare sau de la executarea unei pedepse[83]
Aceasta mprejurare agravanta constituie un element circumstantial n
continutul infractiunii de omor calificat, potrivit lit.g a art.175.

mprejurarea agravanta consta n aceea ca faptuitorul a savrsit omorul pentru a se

pune la adapost-pe el sau pe altul (legea neprevaznd vreo limitare n aceasta

privinta), de o urmarire penala, de masura preventiva a arestarii sau a executarii

unei pedepse. Pericolul social sporit al omorului comis n acest fel decurge din
scopul pe care faptuitorul l urmareste prin savrsirea omorului, astfel nct, pe
lnga atingerea adusa relatiilor sociale care formeaza obiectul juridic al infractiunii
de omor, se mai aduce atingere si relatiilor sociale privitoare la nfaptuirea justitiei,
acestea din urma fiind periclitate prin orice fapt care zdruncina, stirbeste ncrederea
n aceste organe si implicit, aduce prejudicii prestigiului justitiei; are acest caracter,
orice act prin care o persoana se opune masurilor luate de organele justitiei.

Pentru eficienta agravanta a acestei mprejurari, nu intereseaza daca sustragerea

de la urmarire priveste o infractiune savrsita cu putin timp nainte de savrsirea
omorului sau o infractiune savrsita cu mult anterior.

Ceea ce are importanta este dovada scopului urmarit de faptuitor; n consecinta, nu

intereseaza daca faptuitorul sau persoana pe care a nteles sa o sustraga de la
urmarire, arestare sau de la executarea unei pedepse, a reusit sau nu sa atinga
scopul propus.

Agravanta prevazuta la lit. g consta, n concret, n suprimarea fizica (sau n

ncercarea de a suprima fizic) a persoanei chemate sa exercite acte de urmarire
penala sau sa execute mandatele emise mpotriva celor n cauza, dar si mpotriva
oricaror persoane ce contribuie direct sau indirect la procedura de urmarire sau
arestare (de pilda, uciderea anchetatorului pentru a face sa dispara probele,
uciderea persoanei ce urmeaza sa aduca la ndeplinire mandatul de arestare-n
acest caz, retinndu-se att aceasta agravanta a omorului, ct si cea prevazuta la
lit. f). Ea presupune ndeplinirea urmatoarelor conditii:

1.
sa fi fost pusa n miscare o procedura de urmarire, arestare sau de
executare a unei pedepse fata de faptuitor sau fata de alta persoana; cu privire la
ntelesul notiunilor dearestare si a celei de executare a unei pedepse, nu exista
controverse n literatura de specialitate. Nu acelasi lucru se poate spune despre
notiunea de urmarire, datorita faptului ca legiuitorul nu a nteles sa precizeze
daca este vorba numai de urmarirea penala sau daca a avut n vedere si sensul de
urmarire fizica. Consideram astfel, ca, n baza principiului de drept ubi lex non
distinguit, nec nos distinguere debemus, termenul urmarire are att sensul de
urmarire fizica (faptuitorul surprins n flagrant delict, este urmarit de o persoana
pentru a fi prins si predat organelor de stat), ct si sensul de urmarire penala, n
acceptiunea legii de procedura penala (faptuitorul, de exemplu, savrsind o fapta
pentru care s-a nceput urmarirea penala mpotriva sa, comite un omor pentru a
mpiedica activitatea de tragere la raspundere penala). Conform art.200 din Codul
de procedura penala, urmarirea penala este acea faza a procesului penal care are
ca obiect strngerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunii, la

identificarea faptuitorilor si la stabilirea raspunderii acestora, pentru a se constata

daca este cazul sa se dispuna trimiterea lor n judecata. Prin arestare se ntelege
att arestarea ca masura preventiva privativa de libertate luata de instanta la
propunerea organului de urmarire penala, ct si arestarea n vederea executarii
pedepsei, masura luata n baza unei hotarri de condamnare definitiva. Avnd n
vedere ca masura preventiva a arestarii se ia n cursul urmaririi penale, iar
legiuitorul mentioneaza distinct notiunea de urmarire, se impune sa consideram-n
cazul n care se ridica ntrebarea daca, pentru a exista conditia sustragerii de la
urmarire se impune sa fie luata masura preventiva privativa de libertate a arestarii
sau masura retinerii, ca, n continutul notiunii de urmarire intra toate actele de
procedura efectuate de organele de urmarire penala n vederea aducerii la
ndeplinire a obiectului fazei de urmarire penala. Prinexecutarea unei pedepse se
nteleg masurile luate pentru aducerea la ndeplinire a dispozitiilor privind
executarea pedepselor principale, complementare ori accesorii.

2.
faptuitorul sa realizeze uciderea persoanei n scopul zadarnicirii procedurii
judiciare de urmarire, arestare sau executare a unei pedepse; conditia privind
scopul urmarit este formulata expres de lege: pentru a se sustrage sau pentru a
sustrage pe altul de la urmarire sau arestare sau de la executarea unei pedepse.
Legea nu pretinde si obtinerea finalitatii, adica, prin savrsirea omorului sa fie
mpiedicata efectiv procedura de urmarire sau arestare. Este suficient ca acest scop
sa fi existat n momentul savrsirii infractiunii; daca el lipseste, agravanta nu poate
fi aplicata.

Daca faptuitorul savrseste omorul n scop de evadare proprie din executarea unei
pedepse, se va face aplicarea agravantei si se va retine infractiunea de evadare n
concurs cu cea de omor calificat. Se va tine seama totodata de prevederile art.269
alin.3 din Codul penal, pedeapsa pentru infractiunea de evadare adaugndu-se la
pedeapsa aflata n curs de executare, precum si de prevederile legale referitoare la
recidiva postcondamnatorie. Daca omorul s-a comis pentru nlesnirea evadarii altei
persoane, autorul omorului va raspunde si pentru nlesnirea evadarii. Persoana care
a beneficiat de aceste nlesniri, va raspunde pentru evadare n conditiile art.269 din
Codul penal.

Controversata n literatura juridica este existenta modalitatii normative n sitatia n

care urmarirea penala, arestarea si masurile luate n vederea executarii pedepsei,
nu au caracter legal.

ntr-o parere,[84] agravanta va opera n orice situatie ntruct legea nu

conditioneaza agravanta de existenta unei activitati de urmarire penala, a unei
arestari sau a unei executari de pedeapsa care sa aiba un temei legal. Eventualele
nemultumiri ale inculpatului mpotriva urmaririi penale, aretarii, executarii pedepsei,

etc., vor fi supuse organelor competente spre solutionare si n nici un caz nu este
permis nvinuitului sau inculpatului sa evalueze legalitatea masurilor luate mpotriva
sa ori a altor persoane.

Asa cum, de pilda, nu este aparata de raspunderea penala-se sustine-persoana care

evadeaza dintr-un loc de detinere, motivnd ca este nevinovata si ca pedeapsa
legal aplicata ascunde o eroare judiciara, tot astfel nu ar putea mpiedica aplicarea
agravantei sustinerea ca urmarirea, arestarea sau masurile de executare a pedepsei
la care inculpatul a fost supus, nu are n fond temei legal.[85] Consideram nsa, ca
acest exemplu nu este pertinent n sustinerea acestei pozitii, deoarece relevanta
poate prezenta, nu pozitia subiectiva a faptuitorului, parerea acestuia despre
legalitatea masurilor luate, ci o vedere obiectiva, dupa lege, asupra acestor masuri.

ntr-o alta parere,[86] n ipoteza n care masura arestarii are caracter ilegal ori
executarea pedepsei nu poate fi adusa la ndeplinire, intervenind gratierea, fapta
constituie omor simplu, nu calificat. n sustinerea acestei opinii se motiveaza ca n
textul legal opereaza prezumtia ca legiuitorul a nteles sa se refere la caracterul
legal al masurilor enuntate si nu la posibilitatea ncalcarii drepturilor persoanei
nvinuite ulterior pentru omor calificat (sau tentativa la acesta), n varianta
prevazuta la lit.g. De altfel, arestarea ilegala sau cercetarea abuziva constituie, la
rndul lor infractiuni potrivit art.266 din Codul penal.

1.1.8.Omorul savrsit pentru a nlesni sau a ascunde savrsirea altei infractiuni[87]

Aceasta mprejurare agravanta constituie un element circumstantial n continutul

omorului calificat potrivit art.175 lit.h.

mprejurarea agravanta consta n aceea ca faptuitorul savrseste omorul n scopul,

fie de a nlesni savrsirea unei alte infractiuni, fie de a ascunde si mpiedica
descoperirea acesteia. Justificarea acestei agravante este similara cu aceea a
agravantei de la lit.g.

Nu are importanta daca faptuitorul a reusit prin savrsirea omorului, sa nlesneasca

savrsirea unei alte infractiuni sau sa ascunda o infractiune comisa.

Prin urmare, n cazul acestei modalitati normative, sunt necesare urmatoarele

conditii:

1.
sa existe o alta infractiune; prin expresia o alta infractiune se ntelege
orice fapta care constituie infractiune potrivit legii penale si care este prevazuta n
partea speciala a Codului penal si n alte legi speciale. Potrivit art.17 din Codul
penal, constituie infractiune fapta care prezinta pericol social, este savrsita cu
vinovatie si este prevazuta de legea penala. Nu intereseaza daca infractiunea
respectiva a fost consumata sau a ramas n forma tentativei (deoarece textul de
lege foloseste expresia alta infractiune n sens larg, referindu-se la orice fapta pe
care legea o pedepseste ca infractiune consumata sau tentativa), ci exclusiv
constatarea ca inculpatul a comis omorul n scopul savrsirii acelei infractiuni; de
asemenea, nu prezinta importanta nici natura acelei infractiuni (cu doua exceptii) si
nici faptul daca mijlocul ales pentru comiterea omorului era sau nu adecvat scopului
propus-acoperirea celeilalte infractiuni. Legea pretinde doar ca omorul sa fie
savrsit, fie pentru nlesnirea ei (de pilda, este ucis paznicul pentru ca inculpatul sa
sustraga bunuri dintr-o unitate), fie pentru ascunderea ei (de pilda, dupa viol,
victima este ucisa pentru a se acoperi savrsirea infractiunii, astfel nct aceasta sa
nu fie descoperita). De asemenea, exista agravanta si atunci cnd infractiunea a
carei savrsire a fost nlesnita sau ascunsa, a fost comisa de o alta persoana dect
cea care a savrsit omorul si chiar si atunci cnd fapta a carei ascundere se
urmareste nu a fost nca savrsita, ci urmeaza sa se nfaptuiasca n viitor. Aceasta
interpretare se impune tot n baza principiului ubi lex non distinguit, nec nos
distinguere debemus.

De la aplicarea acestei agravante exista nsa, urmatoarele exceptii:

cazul cnd infractiunea nlesnita sau ascunsa consta

tot nomor sau tentativa de omor, situatie n care se face aplicarea agravantei
privind pluralitatea de infractiuni de omor prevazuta la art.176 lit.b-omor deosebit
de grav sau tentativa la acesta.

cazul n care cealalta infractiune este o tlharie sau o piraterie, infractiuni n

legatura cu care legea instituie o forma speciala de omor-omor deosebit de grav.

2.
scopul nlesnirii sau ascunderii savrsirii altei infractiuni sa fie
determinat; n practica judiciara s-a decis ca, pentru ncadrarea faptei n prevederile
art.175 lit.h, este necesar a se stabili ca infractiunea a fost savrsita efectiv pentru
nlesnirea sau ascunderea altei infractiuni. Nu exista o astfel de situatie atunci cnd
faptele inculpatului ntrunesc elementele constitutive ale infractiunii de omor,
alaturi de alte infractiuni concomitente urmarind aceeasi finalitate.[88] Legea
pretinde ca nlesnirea sau ascunderea savrsirii altei infractiuni, sa fi alcatuit scopul
suprimarii vietii victimei. Daca scopul s-a realizat va exista un concurs de infractiuni
ntre infractiunea de omor calificat si infractiunea nlesnita prin savrsirea omorului.

Agravanta nu functioneaza daca ntre omor si cealalta infractiune nu se stabileste

concordanta subiectiva ceruta de lege.

Aceasta din urma conditie atribuie agravantei un caracter personal, astfel nct
aceasta nu se rasfrnge asupra participantilor.

n literatura penala,[89] s-a subliniat ca, pentru ncadrarea unei fapte n art.175
lit.h, cnd este vorba de nlesnirea sau ascunderea unui viol, este necesar sa se
faca distinctie ntre situatia n care faptuitorul a actionat ab initio cu intentia de a
ucide n scopul savrsirii violului (caz n care violul, care presupune un subiect pasiv
n viata, nu ar mai fi posibil, savrsindu-se infractiunea prevazuta la art.319 din
Codul penal-profanare de morminte) si situatia n care faptuitorul, dupa ce a violat
victima, i-a suprimat viata pentru a ascunde infractiunea savrsita (caz n care fapta
se ncadreaza n prevederile art.175 lit.h teza I din Codul penal). Aceasta, plecnd
de la o cauza aflata n solutionarea unei instante n care s-a decis ca inculpatul
raspunde pentru omor calificat prevazut de art.174 combinat cu art.175 lit.h C.p.,
retinndu-se n sarcina sa ca, ncercnd sa ntretina relatii sexuale cu victima, a
lovit-o cu pumnii si a strns-o de gt, cauzndu-i leziuni care, dupa viol, au condus
la decesul acesteia.

ntr-o opinie personala, rezultatul produs (moartea victimei violului) nu

materializeaza o legatura subiectiva ntre infractiunea de viol si uciderea victimei
acestuia n vederea ascunderii savrsirii infractiunii, deoarece faptuitorul a actionat
cu intentia de a viola si nu de a ucide victima dupa savrsirea infractiunii, moartea
acesteia intervenind ca un rezultat mai grav fata de cel aflat n reprezentarea sa.
Deci, sub aspectul laturii subiective, vinovatia faptuitorului se caracterizeaza
prinintentie directa in ceea ce priveste savrsirea violului si culpa cu previziune n
ceea ce priveste rezultatul mai grav, ceea ce face ca fapta sa se ncadreze n
prevederile art.197 alin.3 teza a II-a din Codul penal (viol urmat de moartea
victimei-modalitate agravata a infractiunii de viol).

1.1.9.Omorul savrsit n public[90]

Potrivit lit.i a art.175, omorul savrsit n public constituie un element de
circumstantiere a faptei de omor calificat.

O asemenea mprejurare evidentiaza un grad sporit de periculozitate a infractorului,

iar fapta are un mare ecou social, determinnd o nesiguranta publica privind viata
ca valoare sociala.

Conform legii penale (art.152 lit.a-e C.p.), fapta se considera savrsita n public
atunci cnd a fost comisa:

ntr-un loc care prin natura sau destinatia lui este totdeauna accesibil publicului,
chiar daca nu este prezenta nici o persoana [91] (strada, piata, parc public, gara,
port, etc.);
n orice alt loc accesibil publicului, daca sunt de fata doua sau mai multe persoane
(sala de spectacole, scoala, muzeu, alta institutie);
n loc neaccesibil publicului, cu intentia nsa ca fapta sa fie auzita sau vazuta si daca
acest rezultat s-a produs fata de doua sau mai multe persoane;
ntr-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu exceptia reuniunilor care pot
fi considerate ca au caracter de familie, datorita naturii relatiilor dintre persoanele
participante;
prin orice mijloace cu privire la care faptuitorul si-a dat seama ca fapta ar putea
ajunge la cunostinta publicului.
Prin urmare orice fapta de omor sau de tentativa la infractiunea de omor savrsita
n vreuna din mprejurarile enumerate mai sus, constituie infractiunea de omor
calificat sau infractiunea de tentativa la omor calificat.

1.2.Urmarea imediata

1.2.1. Omorul calificat-infractiune de rezultat

Descrierea faptei incriminate mai cuprinde, pe lnga descrierea actiunii sau

inactiunii incriminate si aratarea rezultatului, acolo unde legiuitorul conditioneaza
existenta faptei incriminate de producerea unui rezultat material, conceput ca o
entitate exterioara conduitei, diferita cronologic si logic de actiune, dar cauzata de
aceasta.

n acest caz, rezultatul face parte din descrierea actiunii (din elementul material al
laturii obiective) si constituie consecinta, urmarea acesteia. Prin urmare, rezultatul
face parte, mpreuna cu actiunea sau inactiunea, din descrierea faptei
incriminate[92] si se nfatiseaza, n cazul infractiunii de omor, sub forma unei
modificari a substantei obiectului material (de exemplu, uciderea unei persoane).

n cuprinsul descrierii faptei incriminate, rezultatul, de care legiuitorul conditioneaza

existenta incriminarii, este aratat de regula n mod explicit, prin anumite expresii. n

mod exceptional nsa, rezultatul poate sa nu fie descris explicit, ci sa apara ca o

consecinta a modului cum este descrisa actiunea. Aceasta sugereaza prin ea nsasi
necesitatea unui rezultat diferit de actiune n timp si spatiu. n acest mod se
nfatiseaza rezultatul material la infractiunea de omor. n acest caz, substantivul
folosit n sintagma omorul savrsit n vreuna din urmatoarele mprejurari, nu reda
numai actiunea, ci si rezultatul-uciderea persoanei, consecinta a actiunii. Este vorba
aici de incriminarea cu rezultat comprimat.

Incriminarile n care legiuitorul a descris rezultatul explicit sau comprimat,

n norma de incriminare, se numesc incriminari de rezultat, spre deosebire de cele
unde lipseste o atare cerinta si care se numesc incriminari de simpla actiune
(formale). Delimitarea celor doua categorii de incriminari nu este ntotdeauna usor
de facut, mai ales n ipoteza incriminarilor cu rezultat comprimat, cum este cazul
celei analizate n lucrarea de fata.

Unul dintre criteriile de delimitare ar putea fi cel al tentativei terminate;

incriminarile la care se poate concepe o asemenea modalitate a tentativei vor
constitui, incontestabil, incriminari de rezultat si nu de simpla actiune, la care nu
este posibila dect tentativa neterminata. Delimitarea este importanta deoarece
numai n cazul infractiunilor de rezultat este necesara probarea existentei
rezultatului, la cele de simpla actiune, urmarea imediata fiind implicita actiunii. Tot
astfel, legatura de cauzalitate nu trebuie stabilita dect daca norma de incriminare
prevede necesitatea producerii unui rezultat.

n doctrina penala se discuta despre un sens restrns al notiunii de rezultat, care

coincide cu rezultatul descris n norma de incriminare, dar si de un sens larg al
acestei notiuni, acela care ar putea fi conceput si la incriminarile de simpla actiune,
care ar consta n simpla savrsire a actiunii.

Acest sens larg al notiunii este folosit n legea penala romna atunci cnd se
defineste intentia prin expresia prevede rezultatul. Daca n aceste cazuri s-ar avea
n vedere notiunea de rezultat n sens restrns, ar fi exclusa posibilitatea ca n
norma de incriminare sa se prevada cerinta vinovatiei n raport cu incriminarile
formale, de simpla actiune.

n ipoteza omorului calificat este avuta n vedere notiunea de rezultat n sens larg si
anume, rezultatul ca finalitate a actiunii, si care cuprinde att ipoteza n care
rezultatul este urmarea actiunii, ct si ipoteza n care acesta coincide cu actiunea.
[93]

Aceste semnificatii ale notiunii de rezultat trebuie diferentiate de notiunea de

rezultat conceput ca o relatie logico-juridica ntre actiune si valoarea sociala
protejata de legea penala: obiectul juridic.

Legiuitorul nu incrimineaza dect acele actiuni sau inactiuni care aduc atingere
valorilor sociale ocrotite. n acest sens, toate incriminarile presupun ab initio, un
rezultat logico-juridic, acela care se rasfrnge asupra valorilor sociale ocrotite. Acest
rezultat, fiind implicat n orice incriminare nu apare necesitatea de a fi probata, nici
existenta sa, nici a legaturii de cauzalitate ntre actiune si rezultat. Nu s-ar putea
opera cu sensul mentionat al notiunii de rezultat nici pentru a defini intentia,
deoarece prevederea rezultatului care sta la baza acestor procese psihice, trebuie
raportata la consecintele firesti, nemijlocite, ale actiunii sau inactiunii faptuitorului si
nu la valorile sociale ocrotite de lege.

Actul de violenta devine relevant, sub aspectul infractiunii de omor n general-si, n

special, al celei de omor calificat, n momentul n care se produce rezultatul,
constnd n moartea victimei n mprejurarile speciale prevazute de art.175 alin.1
din Codul penal. n lipsa acestui rezultat, actul de violenta poate fi luat n
considerare ca element al tentativei la infractiunea de omor calificat (art.175 alin.2)
sau al altei infractiuni de violenta, dar nu ca element constitutiv al infractiunii de
omor. Aceasta, fiind o infractiune de rezultat, se cere producerea unui rezultat
determinat, indiferent daca moartea s-a produs chiar n timpul efectuarii activitatii
de ucidere, imediat dupa aceasta sau mai trziu.

n realitatea faptica pot exista situatii n care, n realizarea laturii obiective a

infractiunii de omor, apar elemente de durata. Acesta poate fi cazul uciderii victimei
prin otravire lenta, realizata prin administrarea repetata a unor doze mici de otrava,
urmnd ca efectul, moartea victimei, sa survina n timp, caz n care, indiscutabil,
executarea elementului material al laturii obiective se prelungeste n timp, uneori o
durata apreciabila pna la producerea rezultatului letal. Indiscutabil ca n asemenea
situatii, actiunea de ucidere prin otravire este una de durata.

Cu toate acestea, omorul astfel savrsit este si ramne o infractiune instantanee,

pentru ca ceea ce este esential n aceasta privinta, este ca infractiunea se
savrseste, ia sfrsit, se consuma, odata cu producerea rezultatului.[94]

Exista nsa, si cazuri n care rezultatul (moartea persoanei), survine la un interval de

timp mai mare dupa executarea actiunii sau inactiunii care defineste elementul
material al laturii obiective.

mprejurarea ca moartea a survenit la un anumit interval de timp, mai mare sau mai
mic dupa executarea actiunii sau inactiunii care definesc elementul material al
laturii obiective, este lipsita de relevanta juridica n ceea ce priveste caracterul si
esenta de infractiune instantanee a omorului.

Infractiunea de omor este savrsita, consumata, la survenirea mortii victimei,

deoarece atunci se produce rezultatul cerut de lege pentru existenta ei, indiferent
de timpul n care a avut loc si nceteaza executarea actiunii sau a inactiunii.
Intervalul de timp scurs din momentul n care actiunea sau inactiunea a luat sfrsit
si pna s-a produs moartea victimei, nu modifica, nu poate schimba caracterul
instantaneu al infractiunii de omor, a carui savrsire, consumare, nu poate fi
conceputa fara survenirea acestui rezultat.

Atunci cnd n caracterizarea infractiunilor instantanee, cum este aceea de omor,

activitatea infractionala ia sfrsit odata cu survenirea rezultatului, se impune
concluzia ca, dupa instalarea acestuia, ea nu se mai prelungeste n timp.[95]

Fie ca privesc savrsirea actiunii sau inactiunii propriu-zise, fie timpul scurs ntre
ncetarea acestora si producerea rezultatului, aspectele de durata anterioare acestui
moment sunt lipsite de relevanta din unghiul de vedere al determinarii si definirii
caracterului instantaneu al infractiunii de omor.

Din acest punct de vedere, sunt cel putin discutabile unele concluzii si solutionari de
principiu ale practicii judiciare la cel mai nalt nivel, care, chiar daca au fost
statornicite cu mai multa vreme n urma, pot influenta si n prezent, tocmai prin
caracterul lor orientativ, ndrumator.

Confruntata cu practica neunitara a instantelor de judecata si avnd de rezolvat

problema de a statornici ntelesul notiunii data savrsirii infractiunii, de care legea
penala leaga anumite efecte juridice-cum poate fi vorba de aplicarea prevederilor
art.13 din Codul penal, a celor referitoare la regimul penal al minorului, prescriptia
raspunderii penale, amnistie si gratiere, stare de recidiva si formele acesteia-plenul
instantei supreme a statuat ca prin aceasta se ntelegedata actului de executare
care caracterizeaza latura obiectiva a infractiunii, si nu data consumarii acesteia
prin producerea rezultatului.

Ca urmare, s-a statuat ca, n cazul infractiunilor instantanee, care de regula se

comit printr-un singur act de executare, cum sunt cele contra vietii persoanei, data
savrsirii lor nu poate fi alta dect cea a executarii actiunii sau inactiunii,
consecintele juridice amintite urmnd a fi raportate la aceasta data. n aceasta

conceptie, ultimul act de executare a elementului material al laturii obiective

trebuie considerat ca data savrsirii infractiunii, chiar si atunci cnd consumarea ei
prin producerea rezultatului are loc la o data ulterioara.

Deci, n cazul omorului, infractiune instantanee si de rezultat, are loc o suprapunere

a momentului savrsirii cu acela al consumarii. Asa fiind, nu credem ca se mai
poate deosebi ntre cele doua momente (cel al savrsirii si cel al consumarii
infractiunii).

1.2.2.Moartea persoanei. Aspecte medico-legale.

La fel de discutabil este momentul producerii rezultatului, adica moartea

persoanei.

De asta data, legiuitorul att cel romn, ct si cel strain, nu ofera nici un termen
legal de referinta si nici nu este silit sa clarifice acest moment pentru a distinge
infractiunea de omor de alte infractiuni.

De regula, legislatiile folosesc expresiile: omor, ucidere, ucigas, etc., care, desi
evoca rezultatul actiunii, si anume moartea victimei, nu o definesc si nici n alt mod
nu precizeaza momentul cnd intervine acest rezultat. n aceasta privinta trebuie sa
ne adresam cercetatorilor medicali.

Potrivit constatarilor medicale, moartea constituie un proces compus din mai multe
etape:

1.

preagonia-aparitia de stari de luciditate, stari euforice, anxietate.

2.
agonia-momentul cnd are loc trecerea de la viata la moarte clinica,
fenomenele biologice fiind treptat anihilate de cele tanatologice.

3.
moartea clinica-disparitia functiei respiratorii si a celei cardiace, disparitia
activitatii reflexe, a activitatii electrice a creierului.

4.
moartea cerebrala-ncetarea functiilor psihice, leziuni morfologice, ireversibile
ale neuronilor corticali.

5.
moartea reala-oprirea metabolismului si aparitia semnelor mortii reale, a
modificarilor cadaverice ca urmare a actiunii factorilor de mediu asupra cadavrului.

De regula, odata cu instalarea mortii cerebrale se poate afirma ca s-a produs

rezultatul cerut de norma de incriminare.

Dupa confirmarea mortii cerebrale este posibila efectuarea de transplanturi de

organe si tesuturi n scop terapeutic, cu consimtamntul binenteles, prealabil
mortii, al defunctului (vointa sa trebuie exprimata n scris) sau al sotului sau al
rudelor (parinti, copil major, frate, sora).

n doctrina penala engleza, de asemenea, s-a remarcat ca nu exista o definitie

legala a momentului mortii unei persoane.

Daca n trecut se considera ca o persoana este moarta atunci cnd inima nceta sa
mai bata si cnd persoana nceta sa mai respire, n prezent aceste criterii au fost
depasite.

Autorii englezi au criticat sever lipsa unei precizari legale a momentului morii
victimei, subliniindu-se ca aceasta creeaza o anumita incertitudine in rezolvarea
cauzelor in care stabilirea acestui moment este esentiala pentru stabilirea existentei
sau inexistentei faptei de omor.

Se sugereaza a se adopta solutii care exista si in alte legislatii, anume ca momentul

mortii sa fie considerat cel al ncetarii functiilor creierului.

Legea penala nu descrie conduita susceptibila sa provoace rezultatul, de aceea

moartea poate fi provocata prin orice mijloace ( infractiunea de omor face parte
dintre infractiunile cu continut deschis de incriminare sau infractiune in forma
libera ).

Suprimarea vietii poate avea loc printr-o actiune sau printr-o inactiune, prin mijloace
directe sauindirecte-de exemplu, ndemnnd un animal sa ucida ori prin expunerea

victimei la frig, etc.,-prinmijloace fizice ( arma, otrava, forta musculara, curent

electric, gaze axfixiante,etc. ) ori psihice ( provocarea spaimei, a unei dureri atroce
cardiace ), mijloace periculoase prin ele insele saumijloace nepericuloase prin ele
insele, ci numai asociate cu alti factori preexistenti , concomitenti sau surveniti ( de
exemplu, obligarea unui diabetic sa bea o solutie zaharoasa concentrata ).

1.2.3.Metode de probatiune medico-legala, mecanisme lezionale, probleme de

cauzalitate si tanatogeneza[96].

Ca si n cazul vatamarii integritatii corporale sau a sanatatii si, avnd n vedere n

mod deosebit, periculozitatea sociala a faptei, medicul legist este acela care, prin
constatarile si concluziile sale, ofera justitiei principala proba de obiectivare a
realitatii, conditiile si mprejurarile comiterii infractiunii.

Codul de procedura penala arata conditiile si cazurile in care se solicita expertiza

medico-legala, metodologia acesteia, modul de redactare si continutul raportului
medico-legal in astfel de cazuri.

Regulamenul de aplicare a Decretului 446/1966 privind organizarea instructiilor si

serviciilor medico-legale detaliaza atributiile medicilor legisti, preciznd competenta
expertilor, conditiile si modul de redactare a raportului medico-legal in astfel de
cazuri.

In acest mod se ofera justitiei elemente de ordin medical indispensabile ncadrarii

faptei, precum si gradarii pedepsei in raport cu o serie de factori cu rol determinant,
favorizant sau conditionat in cazul infractiunii de omor.

Varietatea mare a modalitatilor traumatice posibile in cadrul omuciderii in general si

a omorului in special, reprezinta un cadru mult mai larg dect se impune a analiza
in cadrul acestei probleme.

Indiferent de ncadrarea juridica a faptei, in cazul infractiunii de omor, medicul legist

are rolul de a elucida diferite aspecte legate de organismul uman si anumiti factori
de ordin biologic care pot constitui probe obiective in justitie pentru dovedirea si
ncadrarea faptei.

Examenul victimei in cazurile de omor consta in necropsia medico-legala si n

examinarile complementare de laborator pe materialul recoltat de la cadavru in
conditiile impuse de cauza respectiva.

Examenul autorului sau a presupusului autor al faptei, cuprinde examenul clinic

privind diferite afectiuni patologice, infirmitati fizice preexistente, ca si leziuni
traumatice recente, recoltarea de probe de laborator (alcoolemie, grupa sangvina)
si examenul psihiatric si psihologic pentru precizarea unei eventuale boli psihice cu
afectarea discernamntului.

Participarea medicului legist la cercetarea locului faptei vine ca o necesitate

practica pentru rezolvarea unor probleme ca:

. un prim examen al victimei cu precizarea realitatii si a datei mortii; examinarea

imbracamintii, descrierea sumara a leziunilor traumatice si, eventual, a modului de
producere, cum este cazul celor rezultnd din aparare.

. descrierea obiectului sau a corpurilor delicte cu care se puteau produce leziunile

constatate (atunci cnd acestea se gasesc la locul faptei);

. descrierea si recoltarea de produse biologice sau substante toxice ce pot fi gasite

la locul faptei sau in apropierea acestuia.

In cazuri deosebite, medical legist este chemat sa participe si sa-si formuleze unele
opinii in cadrul reconstituirii conditiilor in care s-a putut savari fapta.

In infractiunea de omor, att subiectul pasiv, cat sic el active este omul, astfel nct,
mai mult dect in orice alte cauze, rolul medicului legist este evident, iar
colaborarea sa cu organul de urmarire penala este obligatorie. In aceste conditii, si
tinand seama de periculozitatea sociala a faptei, necesitnd o probatiune temeinica,
medical legist isi extinde activitatea pe toata desfasurarea urmaririi penale, att
alaturi de organelle judiciare, cat si prin examinarile sale de specialitate. In
colaborarea sa cu criminalistul sau cu organul de urmarire penala, medical legist are
rolul de consilier al acestora in problemele de specialitate, dar ara sa-si depaseasca
propria competenta, att in cercetarea locului faptei, cat si prin aprecieri asupra
ncadrarii faptei.

Principala activitate a medicului legist o reprezinta examinarea victimei, respective,

necropsia. Metodologia si tehnica acesteia urmeaza regulile generale cunoscute,
raportul medico-legal ntocmit trebuie sa fie amanuntit, neomitandu-se nici un
detaliu, chiar daca acesta, aparent nu are legatura cu cauza respective.

In cazul victimelor neidentificate (pe lnga sarcina organelor de specialitate),

medical legist va urmari cat mai multe detalii de ordin general (talie, greutate, sex,
vrsta) cat si particulare (culoarea parului, a ochilor, forma fetei, a nasului,
urechilor, formula dentara, cicatrici posttraumatice sau postoperatorii, eventuale
tatuaje, nervi pigmentari, etc.).

1.3.Legatura de cauzalitate

Este unanim acceptat faptul ca ntre activitatea desfasurata de faptuitor si moartea

victimei, trebuie sa existe un raport de cauzalitate. n descrierea faptei de omor, si
cu att mai mult, n descrierea celei de omor calificat, nu apare o expresie anume
care sa sugereze legatura cauzala, nsa aceasta rezulta implicit, din descrierea
actiunii (fiind o actiune cu rezultat comprimat). Astfel, substantivul derivat dintr-un
verb-uciderea, folosit n descrierea faptei de omor, arata nu numai n ce consta
actiunea incriminata, dar si rezultatul, deci, potentele cauzale ale actiunii.[97]

nsa, chiar atunci cnd n descrierea faptei incriminate este exprimata

explicit cerinta legaturii cauzale, legiuitorul nu clarifica n nici un fel continutul
acestei relatii. Din aceasta cauza, o atare ndatorire i revine doctrinei penale.

n acest sens s-au exprimat multiple pareri, considerndu-se ca poate avea caracter
cauzal: conditia eficienta, conditia preponderenta, conditia ilicita, conditia tipica,
conditia indispensabila, etc.[98] n dreptul anglo-american s-a exprimat ideea ca are
caracter cauzal, conditia cea mai apropiata si n relatie directa si imediata cu
rezultatul (proximate causae).

Teoria dominanta considera ca, de regula, este cauza a rezultatului, orice actiune
care a constituit conditia necesara producerii rezultatului (conditio sine qua non).
[99]

Pentru a nu se ajunge nsa la concluzii absurde (ca de exemplu, sa se ajunga sa fie

considerat drept cauza a mortii, nsusi faptul nasterii), s-a propus introducerea unor
corective care sa limiteze cercul conditiilor cauza. Acest rol, ntr-o conceptie, ar
putea sa-l joace vinovatia, n sensul ca numai conditia necesara creata de o
persoana care a actionat cu vinovatie, ar putea avea caracterul de cauza. O
asemenea conceptie ar duce la o evaluare subiectiva a relatiei cauzale, desi
principial, aceasta are caracter obiectiv.

n doctrina s-a ales si un alt corectiv-caracterul adecvat, conditia necesara pentru a

provoca rezultatul, n sensul de a se verifica daca, n raport cu experienta comuna
de viata, actiunea sau inactiunea analizata drept conditie a rezultatului, era n stare
sa provoace prin ea nsasi, rezultatul.

Tot ca un asemenea corectiv, pentru a evita excesele teoriei conditiei necesare, s-a
propus selectarea conditiei-cauza din ansamblul conditiilor rezultatului prin analiza
cerintelor continutului incriminarii, considerndu-se ca acesta releva cu suficienta
care trebuie sa fie conditia completa cu rol cauzal (teoria relevantei), limitnd
corespunzator cercul persoanelor susceptibile sa raspunda pentru o infractiune
determinata.

Dar si cu aceste corective, nu au fost remediate insuficientele conceptiei conditiei

necesare. Asa de pilda, s-a observat ca rezultatul poate fi produs nu numai printr-o
cauza unica, ci si printr-o pluralitate de cauze. n aceasta situatie, ar putea aparea
att o cauza necesara, ct si o cauza ne necesara, care s-a alaturat celei necesare.
Ca urmare, chiar si o conditie ne necesara poate fi considerata cauza (de exemplu,
daca mai multe persoane lovesc victima, actiunea tuturor va fi considerata cauza a
rezultatului, desi este posibil ca numai lovitura unuia dintre participanti sa fi fost
mortala si sa fi constituit cauza necesara a rezultatului).

De asemenea, cerinta impusa conditiei, de a fi necesara, poate fi ndeplinita numai

daca, n prealabil s-a cunoscut cauza rezultatului; numai atunci se poate afirma
daca o conditie a fost necesara producerii rezultatului sau nu. Daca nu se cunoaste
cauza rezultatului, nici nu se poate afirma daca o anumita conditie a fost necesara.

Jurisprudenta a mai nvederat situatii cnd o conditie a atras raspunderea penala a

subiectului, fara ca, n realitate, aceasta sa fi fost cauzal, legata de rezultat si fara
sa fi avut loc o selectie a cauzei necesare, din ansamblul conditiilor rezultatului. Dar
chiar n acele situatii cnd instanta a urmarit sa identifice cauza reala dintr-un
complex de conditii, s-a dovedit ca simpla experienta a acesteia nu este suficienta,
fiind necesar sa se apeleze la persoane de specialitate care sa determine legatura
cauzala dintre actiune si rezultat, orientnd, implicit, solutia juridica.[100]

n final, trecnd n revista toate aceste teorii, tragem concluzia ca, pentru a exista
infractiunea consumata de omor calificat, actiunea sau inactiunea faptuitorului
trebuie sa fi cauzat moartea victimei. Sunt deci aplicabile regulile cunoscute n
materie de cauzalitate. Cu privire la cauzalitate, au fost exprimate numeroase
puncte de vedere si n. literatura juridica straina.

Astfel, n jurisprudenta italiana, divizndu-se complexul cauzal care a dus la

moartea victimei si acordndu-se o importanta mai mare laturii subiective, s-a decis
ca provocarea mortii, nu ca urmare a loviturilor grave aplicate victimei, ci a
ngroparii acesteia (autorul creznd ca victima a decedat n urma loviturilor), atrage
raspunderea penala pentru un concurs de infractiuni: tentativa de omor si ucidere
din culpa.[101]

n viziunea doctrinei penale engleze, faptuitorul ar putea fi tras la raspundere

pentru omor numai daca a produs n fapt rezultatul (factual causation) si daca, din
punct de vedere legal poate fi considerat autor al mortii victimei (legal causation).
Moartea victimei a fost provocata n fapt de faptuitor numai daca, fara conduita
acestuia nainte de deces, nu s-ar fi produs rezultatul mortal. n speta White
(1910), inculpatul a dat mamei sale o cantitate de otrava, nsa, pna ce otrava sa-si
faca efectul, victima a decedat ca urmare a unui atac de cord. n acest caz, instanta
nu a retinut n sarcina inculpatului infractiunea de omor. A doua conditie pentru
existenta n fapt a legaturii cauzale, este aceea ca actiunea sau omisiunea
faptuitorului sa constituie mai mult dect o contributie minima la moartea victimei.
Aceasta nseamna ca nu este suficient ca prin conduita sa faptuitorul sa fi accelerat
producerea mortii, ci trebuie sa o fi determinat.

Dupa stabilirea de catre judecator ca, n fapt, inculpatul a provocat moartea

victimei, el va trebui sa puna n fata juratilor chestiunea daca actul inculpatului a
fost suficient, sub aspect legal, sa provoace moartea victimei. n aceasta privinta,
trebuie sa se faca proba ca actiunea sau omisiunea inculpatului a fost cauza
determinanta si semnificativa a mortii.

Tot cu privire la relatia cauza-efect, n speta R. Contra Smith (1959), instanta a

considerat ca interventia tardiva a medicului si tratamentul neadecvat aplicat de
acesta, nu ntrerup legatura cauzala dintre loviturile grave initiale aplicate victimei
si moartea acesteia.

Tot astfel, ntreruperea de catre inculpat a aparatului care mentinea n viata victima
(speta R. Contra Malcherek si Steel-1981) cnd a aparut clar ca au ncetat functiile

creierului, nu ntrerupe legatura cauzala ntre vatamarile initiale produse victimei si

moartea acesteia.

Exista, sub aspect legal, legatura de cauzalitate si cnd actul care a intervenit si a
provocat moartea era previzibil pentru inculpat (de exemplu, daca inculpatul, dupa
ce a lovit victima, a lasat-o n stare de inconstienta pe o plaja, stiind ca fluxul va
veni curnd si ca o va neca). Dimpotriva, n speta R. Contra Corbett (1996),
inculpatul a lovit de mai multe ori victima, aceasta a fugit, a cazut ntr-un sant si a
fost lovita de o masina, fapt n urma caruia a decedat. Instanta l-a achitat, motivnd
ca purtarea ulterioara a victimei nu a fost previzibila pentru inculpat. Un punct de
vedere similar se sustine si n doctrina nord-americana.[102]

O alta analiza priveste problema existentei sau inexistentei legaturii de cauzalitate

n cazul n care a trecut un interval ndelungat de timp ntre momentul aplicarii unor
lovituri victimei si momentul survenirii decesului acesteia.

O regula traditionala a dreptului englez era aceea ca o persoana nu poate fi trasa la

raspundere pentru omucidere daca au trecut 366 de zile (un an si o zi) de la data
aplicarii loviturilor victimei. Daca se depasea acest termen, se considera ca autorul
mortii nu este inculpatul, lipsind legatura de cauzalitate ntre actiunea sau
omisiunea sa si rezultat. Aceasta regula a fost mult timp criticata n doctrina penala
engleza pentru caracterul ei excesiv de formal. S-a aratat n acest sens ca
cercetarea medicala evidentiaza ca o persoana poate sa traiasca nca multa vreme
dupa producerea unor vatamari corporale, chiar daca aceste vatamari au
reprezentat n final, cauza mortii. Aceste observatii critice au convins autoritatile
engleze sa renunte la regula de mai sus prin reforma din anul 1996. S-a prevazut
nsa, ca pentru evitarea oricaror abuzuri, este necesara, pentru nceperea urmaririi
penale, aprobarea procurorului general, n cazul cnd victima moare dupa 3 ani de
la data cnd i s-au produs vatamarile despre care se afirma ca i-au produs moartea
sau dupa ce faptuitorul a fost condamnat anterior pentru vatamarile initiale.

2.Latura subiectiva a infractiunii

Asa cum am mai afirmat, latura subiectiva a infractiunii reprezinta pozitia intelectivvolitiva a faptuitorului, iar analiza acesteia presupune analiza urmatoarelor
elemente: vinovatia infractorului,mobilul infractiunii si scopul n care a fost savrsita
infractiunea.

2.1.Vinovatia

Omorul calificat se savrseste cu intentia de a suprima viata unei persoane, adica,

fie cuintentie directa, atunci cnd a prevazut si a urmarit rezultatul actiunii sale
(moartea victimei), fie cuintentie indirecta, cnd faptuitorul a prevazut rezultatul
actiuni sale si fara a-l urmari, a acceptat totusi posibilitatea survenirii acestuia.

n practica judiciara, intentia de ucidere se deduce din materialitatea actului, care,

n cele mai multe cazuri releva pozitia faptuitorului fata de rezultat. Demonstreaza
astfel, intentia de ucidere, urmatoarele: perseverenta cu care inculpatul a aplicat
victimei numeroase lovituri cu piciorul si cu un lemn, care au cauzat leziuni osoase
grave si ruperi pulmonare; multitudinea loviturilor si locul aplicarii lor, unele
interesnd regiuni vitale ale corpului (cord, rinichi, ficat); aplicarea unei singure
lovituri n regiunea gtului, n profunzime; intensitatea cu care loviturile au fost
aplicate si repetarea lor pe tot corpul victimei, folosindu-se un obiect dur.

Exista intentia de a ucide si atunci cnd, desi activitatea faptuitorului nu ar fi apta,

n general, sa produca rezultatul, acesta actioneaza cunoscnd starea victimei
asupra careia si dirijeaza forta distructiva. Astfel, inculpatul care loveste pe socrul
sau n vrsta de 75 de ani cauzndu-i o hemoragie meningo-cerebrala,
exteriorizeaza intentia de a ucide, nu de a vatama corporal.[103] La fel, faptul de a
lovi doar cu palma, pe o fetita de doua luni, dar n mod repetat, ceea ce a provocat
fractura boltii craniene si moartea ei, constituie infractiunea de omor, iar nu aceea
de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte.[104]

Att n literatura de specialitate, ct si n practica judiciara, s-a aratat ca pozitia

psihica a faptuitorului trebuie stabilita n fiecare caz, n raport cu mprejurarile
concrete si ndeosebi, n raport cu instrumentul folosit de faptuitor (instrument apt
sau nu de a produce moartea), curegiunea corpului lovita (o zona vitala sau nu), cu
numarul si intensitatea loviturilor (o singura lovitura sau mai multe lovituri aplicate
cu mare intensitate), cu raporturile dintre infractor si victimaanterioare savrsirii
faptei (de dusmanie sau de prietenie), atitudinea infractorului dupa savrsirea faptei
(a ncercat sa dea un prim ajutor victimei sau a lasat-o n starea n care a adus-o).

De asemenea, s-a subliniat ca este necesara luarea n considerare a tuturor acestor

mprejurari, si nu numai a unora, deoarece, chiar daca unele mprejurari par
concludente, privite izolat, pot duce la o ncadrare juridica gresita a faptei. Astfel, de
exemplu, mprejurarea ca faptuitorul a folosit un cutit, deci o arma alba apta de a
produce moartea victimei, nu este suficienta pentru determinarea intentiei de a

ucide, deoarece cu un astfel de instrument se poate realiza si numai o vatamare

corporala. Daca nsa, acestei mprejurari i se adauga si altele, cum ar fi lovirea
victimei n zona inimii, n mod repetat si cu mare intensitate, se va retine fara nici o
dificultate ca faptuitorul a actionat cu intentia de a ucide.[105]

ntr-o alta problema, eroarea asupra persoanei victimei, nu are nici o influenta
asupra vinovatiei faptuitorului si nu nlatura raspunderea sa penala, deoarece
aceasta eroare nu are caracter esential, adica nu se refera la o mprejurare de care
depinde caracterul penal al faptei. Astfel, se sustine ca legea penala apara viata
oricarei persoane, n genere, astfel ca eroarea agentului asupra identitatii victimei
nu are relevanta penala. De asemenea, infractiunea exista si atunci cnd faptuitorul
si ndreapta actiunea asupra unei persoane pe care vrea s-o ucida, dar datorita unei
gresite manipulari a instrumentului folosit sau a altor cauze accidentale, rezultatul
urmarit se produce asupra unei alte persoane. Agentul va raspunde n raport cu
victima reala, pentru infractiunea consumata de omor si care s-ar fi retinut si daca
nu se producea eroarea de executie n raport cu victima aflata n reprezentarea
acestuia.

2.1.1.Unele probleme de calificare juridica n dreptul strain

Sub aspect subiectiv, legea penala romana incrimineaza omorul savarsit cu intentie
directa sau indirecta si omorul savarsit din culpa, sub ambele modalitati: culpa cu
previziune sau culpa simpla.

Situatiile cunoscute sub numele de error in personam si aberratio ictus, nu

influenteaza raspunderea autorului pentru omor intentionat. Acest tratament se
extinde si asupra participantilor.

Unele procese subiective constituie elemente circumstantiale de agravare. Este

cazul omorului savarsit cu premeditare (omor calificat), la fel, al omorului savarsit
cu un anumit mobil-din interes material ( omor calificat) sau intr-un anumit scoppentru a se sustrage sau pentru a sustrage pe altul de la urmarire sau arestare sau
de la executarea unei pedepse ori pentru a nlesni sau a ascunde savarsirea unei
alte infractiuni (de asemenea, omor calificat).

Legea penala italiana, incrimineaza omorul intentionat: acela care cauzeaza in mod
voluntar, moarte altuia. Doctrina considera ca este vorba de un dol generic, fiind
suficiente constiinta si vointa autorului de a ucide. Altfel spus, autorul trebuie sa
aiba reprezentarea ca moartea victimei constituie o consecinta a actiunii sau
inactiunii sale si sa voiasca acest rezultat (dol direct) ori sa voiasca oricare dintre

alternativele aflate in reprezentarea sa (dol indirect alternativ) ori sa voiasca

rezultatul ca o eventualitate, acceptnd riscul producerii mortii victimei (dol indirect
eventual).

Teza dolului eventual este acceptata de majoritatea doctrinei italiene si de

jurisprudenta.[106]

In doctrina italiana s-a exprimat si punctul de vedere dupa care dolul eventual nu
ar fi suficient pentru existenta infractiunii de omor, ci ar trebui ca, ntotdeauna
autorul sa voiasca producerea rezultatului, nu numai sa accepte producerea lui.
Acest punct de vedere, desi a fost consacrat si printr-o decizie a Curtii de Casatie
italiene (decizia din 10 decembrie 1971), a ramas izolat.

Prin numeroase alte decizii, Casatia italiana a hotart ca, pentru existenta
infractiunii de omor este suficient dolul eventual (decizia din 27 ianuarie 1979).

Astfel, raspunde pentru omor cu titlu de dol eventual, acela care, pentru a scapa de
arestare, isi face scut dintr-un ostatic care este ranit mortal de politistii care au
deschis focul asupra inculpatului. In acest caz, uciderea ostaticului a fost un rezultat
previzibil si acceptat de cel care a procedat astfel; acesta a admis riscul ca ostaticul
sa fie ranit mortal.

In doctrina franceza, raspunderea penala pentru savarsirea infractiunii de omor,

presupune doua elemente: vointa de a comite o atare fapta aflata in reprezentarea
autorului si concomitenta intre intentie si actiune. (pentru a distinge dolul generic
de premeditare).

Legea penala germana incrimineaza omorul savarsit cu intentie sau din culpa.
Constituie elemente circumstantiale agravante, omorul comis dintr-un anumit mobil
(din placerea de a ucide, din lacomie sau din alte motive josnice) ori pentru
realizarea unui anumit scop (satisfacerea pornirilor sexuale ori pentru a nlesni sau a
ascunde savarsirea unei alte infractiuni).

In doctrina engleza se face deosebirea intre omor (murder), notiune care nu este
definite in lege, ci in common law, ca reprezentnd uciderea unei persoane cu
premeditare, din rautate-malice aforethought si omorul spontan, savarsit cu vointa
(voluntary manslaughter) sau comis fara vointa (involuntary manslaughter).

In cazul omorului (murder), latura subiectiva (mens rea), consta din

intentia premeditata de a omori sau de a provoca serioase vatamari corporale
victimei.(speta r contra j)

Autorii englezi subliniaza faptul ca instantele socotesc ca exista omor si cnd

autorul nu a actionat cu rautate. De pilda, daca a savarsit omorul din motive de
mila, compasiune (eutanasie). Dar si conditia unei deliberari, a unei hotarri
anticipate, nu este ceruta ntotdeauna. Daca exista intentia evidenta de a omori sau
de a provoca serioase vatamari corporale victimei, se va retine infractiunea de
omor, chiar daca faptuitorul a comis fapta sub imperiul momentului (on the spur of
the moment).

Mai mult chiar, instantele admit ca poate exista omor savarsit att cu intentie
directa, cat si cu intentie indirecta (oblique intention).

Exista intentia directa de omor cnd autorul doreste in fapt rezultatul care se
produce si se straduieste sa-l realizeze (de exemplu, faptuitorul, in mod voluntar
ndreapta arma spre victima, doreste sa o ucida si o impusca)

Intentia indirecta exista atunci cnd inculpatul nu doreste un rezultat anume, insa
actioneaza ca si cum l-ar dori, acceptnd riscul ca rezultatul sa se produca.

In cazul omorului se pronunta obligatoriu pedeapsa cu nchisoarea pe viata (the

mandatory life sentence). In toate cazurile cnd nu exista conditiile infractiunii de
omor (murder), fapta va fi considerate manslaughter.

Aceasta forma de omucidere poate fi voluntara sau involuntara.

Omuciderea este voluntara cnd, desi actus reus (conduita faptuitorului), ca si mens
rea (pozitia lui subiectiva) sunt similare infractiunii de omor, fapta se comite in
anumite circumstante atenunte care determina o raspundere mai putin grava a
faptuitorului. Aceste circumstante, potrivit legii penale engleze, sunt:

provocarea, cnd prin lovituri sau injurii din partea victimei,

faptuitorul isi pierde brusc si temporar autocontrolul, atitudine evaluata in raport cu
reactia unei personae rationale; autorii englezi critica reglementarea existenta in
materie de provocare, deoarece creeaza o discriminare intre femei si barbati, in

sensul ca femeia nu poate invoca aceasta circumstanta, daca isi ucide sotul ca
urmare a batailor repetate suferite, dect daca reactioneaza spontan, imediat, la
agresiunea sotului. S-a relevat insa, ca reactia femeii la provocare nu este similara
cu a barbatului, de regula, femeia reactionand mai trziu.

responsabilitatea diminuata ca urmare a unor stari anormale psihice

datorate privatiunii de libertate sau dezvoltarii ntrziate a creierului sau altor
cauze, cum ar fi o boala sau o vatamare corporala, constituie o alta circumstanta
care converteste omorul premeditate in omor atenuat (manslaughter).

existenta unui pact de sinucidere reciproca intre

coparticipanti,constituie ultima astfel de circumstanta.

In cazul omuciderii de tip manslaughter, savarsita involuntar, fapta se comite din

neglijenta grava sau prin neindeplinirea unei obligatii de diligenta sau printr-o
conducere periculoasa pe drumurile publice.

Autorii englezi propun in perspectiva, abolirea distinctiei intre murder si

manslaughter,crendu-se o singura infractiune de omucidere voluntara, ca si
abolirea obligativitatii de a se pronunta o sentinta cu privatiune de libertate pe
viata, in caz de omor.

S-a argumentat, sub acest din urma aspect, ca nu se poate pune pe acelasi plan
omorul savarsit in mod salbatic, cu snge rece sau de catre elemente teroriste, cu
omorul comis fata de personae grav suferinde de o boala incurabila, din mila si
pentru curmarea suferintelor.

De altfel, o comisie a Camerei Lorzilor a propus inca din 1989 abolirea acestor
dispozitii, sugernd sa se lase la aprecierea instantei aplicarea pedepsei si in caz de
omor.

Autorii englezi discuta, de asemenea, situatia culpei cu previziune (reckless), daca

aceasta este o forma de omucidere involuntara sau este o forma specifica de
manslaughter.

Legislatia si doctrina nord-americana clasifica, de asemenea, formele de omucidere

tot in raport cu pozitia subiectiva a faptuitorului, in: omor, omor atenuat
(manslaughter) si omucidere din neglijenta.

Constituie omucidere criminala, fapta de a cauza anume, cu stiinta, cu temeritate

sau din neglijenta, moartea altei fiinte umane.

Deci, omorul nseamna uciderea unei personae anume sau cu stiinta sau cu
temeritate sau in circumstanta care dovedesc o totala indiferenta fata de valoarea
vietii umane. O atare indiferenta si temeritate sunt prezumate, daca faptuitorul se
angajeaza, ca autor sau complice, sa comita sau sa ncerce sa comita un omor, sau
dupa comitere sau dupa ncercarea de a-l comite, savarseste un jaf, rapirea de
femei, relatii sexuale anormale prin forta sau prin amenintare cu forta, comite o
fapta de incendiere, spargere, rapirea de copii sau evadare.

Manslaughter presupune savarsirea faptei cu temeritate sau sub influenta unei

tulburari mintale sau emotionale, pentru care exista o explicatie rationala sau o
scuza, din punct de vedere al unei personae rationale care s-ar afla in situatia
autorului si in circumstantele in care aceasta actioneaza.

Exista omucidere din neglijenta cnd fapta se comite din culpa.*

2.1.2.Unele reflectii asupra infractiunii deviate

Infractiunea deviate este una dintre cele mai dificile si controversate probleme in
materia unitatii naturale de infractiune, sub cele doua forme ale sale: error in
personam si aberratio ictus.

Dupa cum se cunoaste, att doctrina romna, ct si jurisprudenta, au adoptat

solutia unitarii de infractiune, in cazul erorii privind obiectul material, ca si in cazul
devierii actiunii asupra altui obiect material, retinandu-se o singura actiune
consumata, savarsita cu intentie. Aceasta solutie simplificatoare, desi contravine
unor principii, cum ar fi vinovatia penala, pluralitatea de infractiuni, raspunderea
penala, etc., are totusi meritul de a fi creat o practica unitara indiferent de tipul de
infractiune si relativ echitabila din punct de vedere al corelarii raspunderii penale,
cu gravitatea faptei savarsite.

Problematica infractiunii deviate a preocupat doctrina penala inca de la nceputul

secolului XX, fiind exprimate o serie de opinii.

Cu toate acestea, in situatia in care se suprima viata altei personae dect cea aflata
in reprezentarea faptuitorului, din eroare sau datorita devierii actiunii, nu s-ar putea
retine o infractiune de ucidere din culpa sau o tentative la infractiunea de omor, ci o
singura infractiune de omor (in forma calificata, dupa mprejurari), ntruct, din o
singura intentie si actiune nu se pot naste doua infractiuni. infractiunea de omor
nu poate fi contestata, oricare ar fi victima (persoana vizata sau cealalta).

Infractiunea deviata este apreciata ca fiind o forma a unitarii naturale de

infractiune, ntruct tentativa asupra persoanei vizate de catre faptuitor, nu se
absoarbe in infractiunea consumata.

Profesorul V. Dongoroz, care a avut un rol important in sistematizarea si structurarea

dupa criterii logice, a materiei unitarii si pluralitatii de infractiune, combate teoriile
potrivit carora ar trebui retinut un concurs de infractiuni intre o tentative si o
infractiune consumata din culpa, motivnd ca legea penala ocroteste anumite valori
sociale in mod indeterminat, iar pentru corecta ncadrare juridica a activitatii
infractionale, nu intereseaza daca s-a suprimat viata unei alte personae dect cea
vizata de catre faptuitor; din moment ce s-a actionat cu intentie, sunt realizate
cerintele unitarii reale (de fapt) si juridice specifice unitarii naturale de infractiune.

In doctrina penala mai noua s-a sustinut ca nu in toate cazurile trebuie retinuta o
singura infractiune si ca, in cazul lui aberratio ictus, s-ar impune sa se adopte
solutia concursului intre tentative pedepsibila la infractiunea aflata in reprezentarea
faptuitorului si infractiunea consumata cu intentie, realizata asupra altui obiect
material, retinandu-se in ambele cazuri intentia ca forma de vinovatie. Se
motiveaza ca tentative mpotriva unei personae nu poate fi absorbita in infractiunea
consumata, realizata mpotriva altei personae, cu att mai putin in ipoteza in care
persoana vizata a fost totusi vatamata corporal de catre faptuitorul care a dorit sa-i
suprime viata, dar care a ucis o alta persoana datorita devierii actiunii.

S-a sustinut de asemenea si parerea ca, in situatia infractiunii deviate sunt posibile
numai doua solutii: ori sa se retina o singura infractiune intentionata comisa asupra
persoanei efectiv vatamate, considerndu-se, in baza unei fictiuni juridice, ca
faptuitorul a actionat mpotriva acestei victime cu aceeasi pozitie psihica cu care ar
fi actionat fata de persoana aflata in reprezentarea sa; ori sa se excluda orice fel de
fictiune si a se tina seama de realitatile procesului psihic care a stat la baza faptei,
retinandu-se comiterea unei tentative la infractiunea dorita si a unei fapte
consumate, din culpa sau fara vinovatie, fata de persoana efectiv vatamata.

Referitor la argumentul dupa care legea penala ocroteste persoana umana

indiferent de identitatea ei, in sustinerea solutiei unitarii de infractiune, se arata ca
acesta este discutabil. Normele de incriminare se refera la persoana umana in
general, ntruct incriminarile nu pot fi dect abstracte si generale, insa ceea ce
intereseaza pentru stabilirea corecta a ncadrarii juridice si a raspunderii penale, in
situatia infractiunii deviate, este pozitia psihica cu care faptuitorul a actionat,
raportata la fapta savarsita in realitate.

In literatura juridica italiana au fost analizate si alte modalitati de deviere a actiunii,

cum ar fi: aberratio causae si aberratio delicti. Acestea constituie tot erori asupra
capacitatii executive.

In cazul lui aberratio causae, rezultatul infractiunii se produce, nu potrivit cu lantul

causal aflat in reprezentarea faptuitorului, ci datorita unei cauze neprevazute de
acesta, cum ar fi, spre exemplu, producerea decesului victimei aruncate in apa spre
a se neca, drept urmare a lovirii cu capul de o piatra aflata sub apa. Aceasta
mprejurare nu va influenta raspunderea penala a faptuitorului, pentru ca el a luat
hotarrea si a actionat pentru a suprima viata victimei, iar actiunea sa, de fapt, a
condus la producerea urmarii periculoase. Specific acestei situatii este si faptul ca
autorul nu mai exercita vreun control asupra procesului causal, din momentul
terminarii actiunii sale si cel al producerii rezultatului.

Modalitatea aberratio delicti se refera la situatia cnd subiectul, datorita devierii

actiunii, produce din culpa, o alta ncalcare a legii dect cea aflata in reprezentarea
sa. In acest caz, daca rezultatul intentionat nu s-a produs, el va raspunde numai
pentru fapta din culpa (daca este incriminata).

In doctrina germana, opinia majoritara considera ca eroarea asupra subiectului

pasiv este neesentiala, astfel ca, in situatia infractiunii deviate sub forma error in
personam, se va retine o singura infractiune consumata savarsita cu intentie in
dauna persoanei efectiv vatamate. Se admite totusi, ca in unele cazuri, eroarea
asupra persoanei vatamate este esentiala, cum ar fi situatia in care faptuitorul nu
cunoaste calitatea ceruta de lege pentru subiectul pasiv. S-a exprimat si opinia
potrivit careia eroarea asupra victimei este esentiala, impunndu-se solutia
concursului de infractiuni, cu unele exceptii, cum ar fi ipoteza dolului impersonal,
cnd faptuitorul s-a hotart sa suprime viata oricarei personae pe care o va ntlni,
situatie in care eroarea nu are practice, nici o importanta.

Referitor la aberratio ictus, in doctrina germana se considera ca se impune solutia

concursului intre tentative la infractiunea fata de persoana vizata si infractiunea din
culpa, in raport cu rezultatul produs asupra victimei efectiv vatamate, solutie care
este adoptata si in practica.

In cazul lui aberratio causae, cnd rezultatul se produce in alt mod dect cel aflat in
reprezentarea faptuitorului, se arata ca, de regula, eroarea este neesentiala sin u
influenteaza ncadrarea juridica a faptei. Numai in cazul incriminarii cu continut
nchis, cnd legea prevede o anumita modalitate de producere a rezultatului,
eroarea devine esentiala, inlaturand intentia in raport cu fapta respective, daca
rezultatul s-a produs in alt mod dect isi reprezentase faptuitorul.

Ipoteza mentionata nu trebuie confundata insa, cu situatia cnd in desfasurarea

actiunii si producerea rezultatului, se interpune un alt lant cauzal, urmarea
producndu-se datorita acestui lant cauzal. In acest caz, urmarea nu este
imputabila faptuitorului, desfasurarea cauzala initiala fiind ntrerupta. Spre exemplu,
faptuitorul nu va raspunde pentru infractiunea consumata de omor calificat, ci
pentru tentative la infractiunea de omor calificat, daca a lovit mortal victima, insa
aceasta a decedat din cauza unui accident de circulatie produs in drum spre spital
de catre soferul autovehiculului care o transporta.

In literatura juridica franceza, majoritatea autorilor considera ca eroarea asupra

identitatii subiectului pasiv este neesentiala, deoarece legea apara generic
persoana umana, indiferent de particularitatile subiectului pasiv concret, astfel ca in
situatia lui error in personam se va retine o singura infractiune intentionata
referitoare la victima efectiv lezata.

Cu privire la aberratio ictus, jurisprudenta franceza si opinia majoritara in

doctrina, au adoptat solutia unitarii de infractiune, in sarcina faptuitorului urmnd a
se retine o singura infractiune intentionata comisa mpotriva persoanei lezata
efectiv. S-a exprimat insa, si opinia potrivit careia solutia jurisprudentei franceze ar
trebui reevaluata dupa modelul german actual, recunoscndu-se ca in cazul
aberratio ictus s-a comis un concurs de infractiuni.

In doctrina engleza exista de asemenea, opinia ca, in ipoteza error in personam,

se impune solutia retinerii unei singure infractiuni intentionate mpotriva persoanei
lezate efectiv, ntruct eroarea asupra subiectului pasiv nu nlatura intentia
faptuitorului. Referitor la aberratio ictus, se sustine necesitatea adoptarii solutiei
concursului de infractiuni.

Aceasta trecere in revista a doctrinei penale romane si straine in materie, releva o

tratare inca incompleta a problemelor specifice infractiunii deviate sub cele doua
forme ale sale. Opiniile exprimate au in vedere numai anumite aspecte sau se
refera la cazuri particulare, solutiile preconizate nefiind corelate cu celelalte principii
si cu reglementarile referitoare la alte institutii juridice. Pentru o rezolvare
corespunzatoare a acestei problematici, ar fi necesar sa se stabileasca in primul
rnd sfera infractiunii deviate prin studierea posibilelor modalitati de realizare I
raport cu fiecare categorie de infractiuni, dupa care, prin generalizarea concluziilor
desprinse, sa se formuleze o definitie corespunzatoare, aplicabila pentru fiecare caz
concret. De asemenea, solutiile ar trebui corelate cu principiile de drept penal
(legislatia incriminarii si a raspunderii penale, individualizarea sanctiunilor de drept
penal) si cu alte institutii care au o legatura cu situatiile analizate (vinovatia,
concursul de infractiuni), pentru a se ajunge la o ncadrare juridica corespunzatoare
cu gravitatea activitatii infractionale si a urmarilor produse. Cu privire la sfera
infractiunii deviate, consideram ca aceasta forma de unitate naturala de infractiune
se poate realiza in mai multe situatii dect cele analizate in doctrina.

2.2.Mobilul

Mobilul este cel de-al doilea element al laturii volitiv-intentionale a infractiunii si

formeaza, alaturi de scop, continutul legal al omorului calificat, exprimnd unul
dintre elementele de circumstantiere si n acelasi timp, de agravare, care determina
ncadrarea juridica a faptei.

Desi la omorul simplu, latura subiectiva nu include cerinta savrsirii faptei dintr-un
anumit mobil, n cazul omorului calificat, mobilul (motivul) infractiunii este esential
legat de existenta unor modalitati normative ale acesteia. Astfel, savrsirea faptei
din interes material (art.175 alin1 lit.b) sau n legatura cu ndeplinirea ndatoririlor
de serviciu sau publice ale victimei (art.175 alin.1 lit.f), confera omorului un
caracter calificat.*(vezi pag. x-post)

2.3.Scopul

Ca si n cazul mobilului, omorul, n forma sa simpla, nu este conditionat nici de

savrsirea faptei ntr-un anumit scop. Nu este cazul nsa, al omorului calificat, care
exista prin nsasi existenta unor circumstante de agravare a faptei.

ntruct scopul, ca si mobilul, influenteaza periculozitatea sociala a faptei si a

faptuitorului, organele de urmarire penala si instantele de judecata vor fi
preocupate sa-l stabileasca n fiecare caz, att n vederea ncadrarii faptei n art.175

din Codul penal, ct si n vederea unei juste individualizari judiciare a pedepsei.

Astfel, un anumit scop care, potrivit aprecierii legiuitorului confera un grad de
pericol social mai ridicat omorului, este prevazut ca circumstanta agravanta (alin.1
lit.g-pentru a se sustrage sau a sustrage pe altul de la urmarire sau arestare sau de
la executarea unei pedepse si alin.1 lit.h-pentru a nlesni sau a ascunde savrsirea
unei alte infractiuni).

Sectiunea a IV-a

Forme, modalitati, sanctiuni

1.Forme

1.1.Consideratii generale

Ca si infractiunea de omor prevazuta n art.174, fapta prevazuta n art.175, fiind o

infractiune comisiva (care poate fi realizata att prin actiune ct si prin inactiune) si
o infractiune materiala conditionata de producerea unui rezultat distinct de actiune
n timp si spatiu si determinat de aceasta, este susceptibila de desfasurare n timp
si deci, de forme imperfecte, cum ar fiactele preparatorii si tentativa.

Actele preparatorii nu se pedepsesc, n schimb, potrivit art.175 alin.2 din Codul

penal,tentativa se pedepseste, ea fiind posibila n toate formele sale.

1.2.Tentativa

1.2.1.Incriminarea tentativei

Ca forma de activitate infractionala incriminata si pedepsita, tentativa este, n

esenta, o infractiune. Ca este asa, rezulta din art.144 C.p., care arata ca prin
expresiile savrsirea unei infractiuni si comiterea unei infractiuni se ntelege
savrsirea oricareia dintre faptele pe care legea le pedepseste ca infractiune
consumata sau ca tentativa (astfel ca, n cazul n care s-ar retine o circumstanta
atenuanta, reducerile de pedeapsa pe care le prevede art.76, trebuie raportate la
pedeapsa prevazuta de lege pentru tentativa).

Potrivit art.21 din Codul penal, tentativa se pedepseste numai cnd legea prevede
expres aceasta. Tentativa se sanctioneaza cu o pedeapsa cuprinsa ntre jumatatea
minimului si jumatatea maximului prevazute de lege pentru infractiunea
consumata, fara ca minimul sa fie mai mic dect minimul general al pedepsei. n
cazul cnd pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata, se aplica
pedeapsa nchisorii de la 10 la 25 de ani.

Tentativa la infractiunea de omor calificat poate fi ntrerupta atunci cnd activitatea

autorului a fost oprita si mpiedicata sa se desfasoare din cauze exterioare vointei
faptuitorului. Spre exemplu, n practica judiciara s-a retinut tentativa ntrerupta la
infractiunea de omor calificat n varianta normativa prevazuta la lit.a, n sarcina unei
persoane care a aplicat victimei doua lovituri de cutit n zona toracelui, dupa care a
fost imobilizata de catre cei prezenti.

Infractiunea de omor poate mbraca si forma tentativei perfecte, care se realizeaza

atunci cnd actiunea tipica a fost executata n ntregime, dar rezultatul-moartea
victimei, nu s-a produs. Exista o asemenea modalitate cnd faptuitorul a aruncat
victima de la etajul 5 al unei cladiri, actiune care nu s-a soldat cu moartea victimei
datorita faptului ca a cazut ntmplator pe un sol afnat si acoperit cu vegetatie. De
asemenea, s-a retinut frecvent tentativa perfecta la infractiunea de omor calificat,
n cazurile n care, prin modul n care a actionat asupra victimei, infractorul a pus
intentionat n pericol viata acesteia, dar rezultatul socialmente periculos, respectiv
moartea, nu s-a produs datorita interventiilor medicale prompte si calificate.

Tentativa la infractiunea de omor calificat poate mbraca si forma tentativei relativ

improprii, care se caracterizeaza prin caracterul impropriu sau inapt al mijloacelor
folosite, precum si prin lipsa obiectului de la locul unde faptuitorul credea ca se afla.

n practica judiciara s-a retinut aceasta modalitate a tentativei n situatia cnd

faptuitorul, pentru a suprima viata victimei, i-a administrat o doza de otrava
insuficienta sau atunci cnd, n vederea uciderii unor persoane, infractorul a folosit
o cantitate insuficienta de explozibil, pe care a plasat-o defectuos sub cladirea n
care se afla victima (facndu-se ncadrarea juridica a faptei n dispozitiile art.175
alin.2 cu aplicarea art.175 alin.1 lit.e).

Tentativa poate fi comisa si cu intentie indirecta, daca inculpatul a aplicat sotiei sale
mai multe lovituri, cu obiecte grele, din care unele asupra capului si cu intensitate.
n acest caz, inculpatul, prevaznd posibilitatea mortii acesteia, nu a dorit
producerea acestui rezultat, dar l-a acceptat.

Este nsa discutabil daca tentativa se poate comite cu intentie indirecta. ntr-o
opinie s-a motivat ca, n cazul tentativei exista acelasi continut subiectiv ca si n
cazul infractiunii consumate, deoarece tentativa nu este dect un fragment dinamic
din actiunea tipica susceptibila sa duca la consumarea infractiunii; deci, ca si
infractiunea consumata, si tentativa poate fi comisa cu intentie indirecta.

mpotriva acestui punct de vedere* s-ar putea sustine ca, tentativa, asa cum este
reglementata n art.20 din Codul penal, consta n punerea n executare a hotarrii
de a comite infractiunea, de unde se deduce ca numai actele care releva intentia
directa a inculpatului, ar putea avea caracterul de acte de executare si ar fi
susceptibile, n caz de ntrerupere sau de neproducere a rezultatului, sa constituie
tentativa la infractiunea respectiva.*

Hotarrea de a comite infractiunea face parte din continutul psihic al intentiei,

autorul prevaznd rezultatul faptei si urmarind producerea lui. A urmari producerea
rezultatului nseamna a da expresie, prin conduita exterioara, hotarrii de a comite
o fapta determinata. n cazul hotarrii indirecte, autorul urmareste sa obtina un alt
rezultat (fie si ilicit), nsa adite posibilitatea survenirii si a unui rezultat care sa-i
atraga raspunderea penala, iar pe acesta, desi l prevede, nu l si urmareste, ci
numai l accepta ca o consecinta posibila a actelor de executare ndreptate spre
obtinerea primului rezultat.

De aceea, asemenea acte de executare (ndreptate spre obtinerea unui rezultat care
a fost numai acceptat, nu si urmarit), s-ar parea ca nu se nscriu n continutul art.20
si nu ar trebui sa atraga raspunderea penala pentru tentativa la infractiunea
consumata daca au fost ntrerupte ori nu si-au produs efectul. Faptuitorul ar putea
raspunde n acest caz numai odata cu consumarea faptei si producerea rezultatului
prevazut, dar pe care nu l-a urmarit, deoarece numai din acest moment rezultatul
posibil si acceptat a devenit relevant din punct de vedere juridic.

Unii autori si-au exprimat rezerva daca prin notiunea de hotarre folosita de
legiuitor n art.20 se exprima intentia n ambele forme, asa cum se arata n prima
opinie, si daca s-ar putea vorbi de hotarre n cazul intentiei indirecte. Aceasta
pentru ca s-ar parea ca notiunea de hotarre face referire numai la rezultatul aflat
n reprezentarea faptuitorului, nu si la actiunea prin care acesta va ajunge la
aceasta finalitate. Actiunea, chiar susceptibila de rezultate multiple, ar putea sa
reflecte o anumita hotarre a faptuitorului, dar ceea ce intereseaza, n raport cu
prevederile art.20, este rezultatul urmarit si pe care faptuitorul este hotart sa-l
realizeze. Or, a fi hotart sa realizeze rezultatul, implica, n sensul art.20, intentia
directa.

n practica judiciara nsa, foarte multe instante au retinut ca tentativa nu este

incompatibila cu intentia indirecta. n sprijinul acestei solutii s-ar putea arata ca
fiecare act de executare a faptei are acelasi caracter ca si fapta n ansamblul sau.
Fiecare act de executare are vocatia sa realizeze att rezultatul urmarit, ct si pe cel
acceptat. De aceea, ntreruperea acestor acte trebuie sa atraga raspunderea penala
a autorului pentru tentativa la infractiunea consumata, chiar daca fapta a fost
savrsita cu intentie indirecta, daca tentativa pentru infractiunea respectiva este
pedepsibila (deci, indiferent daca faptuitorul a urmarit producerea rezultatului, ori
numai a acceptat realizarea lui). Acesta este, de altfel si motivul pentru care
instantele au aderat la prima opinie.

De lege ferenda propunem folosirea, n locul notiunii hotarrea a notiunii

mai largi-intentia .

Deosebirea dintre infractiunea consumata si cea tentata, fiind numai de ordin

cantitativ, nu calitativ (relatia dintre ele fiind aceea de la ntreg la parte), nu s-ar
putea pune conditiile subiective de tragere la raspundere pentru savrsirea
ntregului a acelora care privesc partea. O asemenea rezolvare ar trebui consacrata
si n cuprinsul art.20, prin modificarea corespunzatoare a acestor prevederi.

Infractiunea de omor calificat se consuma n momentul n care activitatea de

ucidere a produs urmarea imediata, adica moarte victimei.(vezi pag. x-ante)

Pna la producerea rezultatului, care poate surveni la un oarecare interval de timp

dupa efectuarea activitatii de ucidere, fapta constituie o tentativa de omor calificat
si va fi urmarita si sanctionata ca atare, sub rezerva schimbarii ncadrarii n cazul
cnd, ulterior, se va produce consumarea.

1.2.2.Tentativa la omor calificat si varianta agravata a punerii n primejdie a vietii

persoanei, prevazuta la art.182 alin.2

n multiple cauze ajunse pe rolul instantelor judecatoresti, s-a pus problema

distinctiei ntre tentativa la infractiunea de omor calificat (n fapt, tentativa la
infractiunea de omor) si infractiunea de vatamare corporala grava, n varianta
punerii n primejdie a vietii persoanei (art.182 alin.2 C.p.).

Se cunoaste faptul ca cele doua infractiuni au un obiect material comun, care este
corpul persoanei (n viata) asupra careia faptuitorul exercita actiunea socialmente

periculoasa. n ceea ce priveste subiectul activ si cel pasiv nu se ridica probleme

deosebite, deoarece fapta de omor calificat si cea de vatamare corporala grava, pot
avea, deopotriva, aceiasi subiecti (de exemplu, poate fi subiect activ al infractiunii
de vatamare corporala grava oricare dintre subiectii circumstantiati de la art.175,
cum de altfel, poate fi si subiect pasiv-sotul sau ruda apropiata poate fi subiect activ
sau pasiv, att n cazul unei infractiuni, ct si n celalalt).

Sub aspectul laturii obiective, de asemenea nu sunt deosebiri esentiale, ambele

infractiuni putndu-se savrsi att printr-o actiune, ct si printr-o inactiune, cu
conditia ca acestea sa fie apte a produce moartea.

ntre infractiunea de vatamare corporala grava prin punere n primejdie a vietii

persoanei si tentativa la infractiunea de omor, exista deosebiri de esenta n ceea ce
priveste latura subiectivace caracterizeaza activitatea ilicita a autorului faptei.

Latura subiectiva a tentativei de omor calificat consta n intentie directa sau

indirecta, dupa cum faptuitorul a urmarit moartea victimei (rezultat care nu s-a
produs nsa-intentie directa) sau doar a acceptat posibilitatea producerii rezultatului
(intentie indirecta). Avnd n vedere teoria sustinuta n doctrina, potrivit careia
tentativa la omor calificat nu se poate savrsi cu intentie indirecta, autorii acesteia
au sustinut ca, n cazul n care, prin actul de primejduire a vietii, s-a acceptat
posibilitatea producerii mortii persoanei, ncadrarea juridica corecta este n art.182
din Codul penal. Tot n sustinerea acestei opinii, punerea n primejdie a vietii
persoanei constituie tentativa la infractiunea de omor calificat, numai n cazul
intentiei directe, cnd prin actul de primejduire a vietii s-a urmarit rezultatul mortal.

n ceea ce priveste latura subiectiva caracteristica infractiunii de vatamare

corporala grava, nu exista deci, un punct de vedere unitar n literatura de
specialitate.

Astfel, ntr-o prima opinie s-a sustinut ca n forma de baza prevazuta n alin.1 al
art.182 anterior modificarii prin legea 169/2002, cnd aceasta modalitate normativa
a fost prevazuta la alin.2 al aceluiasi articol, vinovatia cu care s-a comis infractiunea
se traduce numai prin praeterintentie, iar forma agravata prevazuta n alin.2
(anterior modificarii), putea fi comisa numai cu intentie directa.

ntr-o alta opinie, s-a afirmat ca forma de baza a infractiunii de vatamare corporala
grava n varianta punerii n primejdie a vietii persoanei, putea fi comisa cu
praeterintentie, iar forma agravata, att cu intentie directa, ct si cu intentie
indirecta.

Alti autori sunt adeptii punctului de vedere potrivit caruia, forma infractiunii
prevazute n art.182 alin.1 C.p.,anterior modificarii, putea fi comisa, fie cu intentie
indirecta, fie cupraeterintentie, iar forma agravata se poate comite numai cu
intentie directa.

Potrivit unui alt punct de vedere, forma de vinovatie cu care poate fi comisa
infractiunea de vatamare corporala grava, nu este aceeasi n cazul tuturor
modalitatilor prevazute n art.182. Astfel, daca fapta prin care s-a pricinuit punerea
n primejdie a vietii persoanei, a fost comisa cu praeterintentie, ea va fi ncadrata ca
infractiune de vatamare corporala grava, iar daca a fost comisa cu intentie
indirecta, fapta va constitui tentativa la infractiunea de omor calificat (daca sunt
ndeplinite conditiile vreunei modalitati normative prevazute la art.175), deoarece
faptuitorul prevede posibilitatea punerii n primejdie a vietii persoanei, ceea ce
presupune faptul ca faptuitorul prevede si posibilitatea producerii mortii acesteia si,
desi nu o urmareste, accepta posibilitatea producerii acestei urmari.

Autorii adepti ai acestei opinii sunt deci, de parere ca forma agravata a infractiunii
de vatamare corporala grava n varianta punerii n primejdie a vietii persoanei
(prevazuta la actualul alin.2 al art.182), poate fi comisa numai cu praeterintentie
sau cu intentie directa. Se pune astfel ntrebarea, cum se justifica prezenta alin.3 al
aceluiasi articol, care se refera la savrsirea faptei cu scopul (deci cu intentia
directa) de a produce urmarile prevazute n alineatul precedent (deci, si punerea n
primejdie a vietii persoanei). Asupra acestei probleme vom reveni n final.

Potrivit unei alte pareri ntlnite n literatura juridica, vinovatia cu care a fost
savrsita infractiunea n discutie, poate consta fie n intentie indirecta (atunci cnd,
lovind victima sau vatamnd cu intentie integritatea corporala sau sanatatea unei
persoane, faptuitorul prevede posibilitatea cauzarii vreuneia dintre urmarile grave
enumerate n art.182 si, cu toate ca nu doreste, accepta posibilitatea producerii
oricareia dintre ele), fie n praeterintentie (atunci cnd, actionnd n acelasi mod,
faptuitorul nu prevede rezultatul ce caracterizeaza infractiunea de vatamare
corporala grava, desi trebuia si putea sa-l prevada sau, cu toate ca-l prevede, spera
fara temei ca el nu se va produce).

Ca urmare a intrarii n vigoare a legii 169/2002, art.182 din Codul penal a suferit
unele modificari, n sensul ca alin.1 incrimineaza fapta prin care s-a pricinuit
integritatii corporale sau sanatatii persoanei o vatamare care necesita pentru
vindecare ngrijiri medicale mai mult de 60 de zile. n aceasta forma de baza,
consideram ca fapta se poate savrsi fie cu intentie directa, fie cu intentie indirecta,
fie cu praeterintentie, n acest din urma caz, faptuitorul urmarind sa loveasca

victima ori sa-i cauzeze o vatamare corporala, nsa actiunea sa are un rezultat mai
grav dect cel dorit-cauzarea unei vatamari corporale grave pentru a carei
vindecare sunt necesare mai mult de 60 de zile de ngrijiri medicale, consecinta
care depaseste intentia sa si n raport cu care se afla n culpa. De asemenea,
trebuie acceptata posibilitatea ca fapta care a avut urmarea prevazuta n acest
alineat, sa fie savrsita si cu intentie indirecta deoarece, n situatia n care o
persoana, prin actiunea sa vatamatoare asupra alteia, are reprezentarea rezultatului
faptei sale (rezultat pe care, desi nu l urmareste, l accepta)-doar o vatamare
corporala, fapta sa nu va putea fi ncadrata ca tentativa la omor calificat atta timp
ct aceasta nu a avut reprezentarea pe plan psihic, a posibilitatii producerii mortii
persoanei.

n ceea ce priveste fapta care a avut ca urmare punerea n primejdie a vietii

persoanei (prevazuta la alin.2 al art.182), pentru a putea fi ncadrata n art. 182
C.p., esential este sa se stabileasca faptul ca autorul infractiunii nu a actionat cu
intentia de a ucide victima, ci cu aceea de a produce o vatamare corporala, nsa
prin modul n care actioneaza, el creeaza posibilitatea concreta ca victima sa
nceteze din viata. n cazul n care, actionnd violent asupra victimei, faptuitorul are
reprezentata posibilitatea producerii mortii acesteia, urmare pe care o doreste sau,
desi nu o doreste, o accepta, fapta va fi ncadrata ca tentativa la omor calificat,
savrsita cu intentie directa, respectiv, indirecta. Daca nu are aceasta reprezentare,
fapta constituie infractiunea de vatamare corporala grava, n varianta punerii n
primejdie a vietii persoanei.

ntr-o opinie personala si n consideratia exacta a textului de lege, ratiunea pentru

care legiuitorul a vazut necesara reglementarea de la alin.3 al actualului art.182
C.p. si divizarea alin.1 n doua alineate, este tocmai sistematizarea laturii subiective
a infractiunii. Astfel, plecnd de la textul alin.3 (cnd fapta a fost savrsita n scopul
producerii consecintelor prevazute n alin.1 si 2) si avnd n vedere ca infractiunea
de vatamare corporala din culpa este incriminata separat, se poate trage concluzia
ca faptele prevazute la alineatele 1 si 2 ale art.182 se pot savrsi numai cu
praeterintentie sau cu intentie indirecta (n ambele cazuri, faptuitorul avnd n
reprezentare si intentionnd faptele prevazute la art.180 sau la art.181), n timp ce,
daca acestea se vor savrsi n scopul producerii acelor urmari, se va face aplicatia
alin.3, considerndu-se ca au fost savrsite cu intentie directa.

n sfrsit, se impune a analiza o problema de terminologie. Astfel, expresiile

moartea persoanei si punerea n primejdie a vietii persoanei, nu pot fi confundate,
ele necaracterizndu-se prin identitate, fiind folosite din ratiuni diferite. Deci,
prevederea de catre faptuitor a faptului punerii n primejdie a vietii persoanei, nu
nseamna si prevederea de catre acesta a faptului mortii acesteia. Faptuitorul poate
actiona cu intentia (directa sau indirecta) de a pune n primejdie viata persoanei,
nsa aceasta intentie nu poate fi interpretata depasit astfel nct sa se poata afirma

ca faptuitorul a pus n executare hotarrea de a ucide, hotarre care a fost

ntrerupta sau nu si-a produs efectul.

Pentru a diferentia cele doua fapte, organele judiciare trebuie sa stabileasca n mod
corect pozitia subiectiva a autorului n momentul comiterii infractiunii.

La stabilirea intentiei cu care actioneaza autorul, trebuie avute n vedere toate

mprejurarile concrete ale savrsirii faptei: natura obiectului vulnerant folosit (apt
sau nu de a produce moartea), regiunea corpului n care s-au aplicat loviturile,
precum si cea vizata de faptuitor (zona vitala sau nu), numarul si intensitatea
loviturilor, raporturile dintre autor si victima anterioare savrsirii faptei sau
atitudinea faptuitorului dupa comiterea faptei. De asemenea, mai trebuie tinut
seama de persoana faptuitorului, de constitutia sa fizica n raport cu cea a victimei,
precum si de sistarea de catre acesta a actelor vatamatoare din proprie initiativa.

Aceste mprejurari trebuie avute n vedere mpreuna, iar nu separat, deoarece unele
mprejurari care ar fi apte prin ele nsele sa produca moartea, totusi, privite izolat,
pot duce la o ncadrare juridica gresita a faptei.

n literatura de specialitate s-a subliniat ca, pentru clarificarea pozitiei subiective a

faptuitorului, mai trebuie sa se stabileasca si pna la ce limita ar fi continuat el sa
exercite actele de violenta daca nu ar fi fost dezarmat sau imobilizat (de exemplu,
daca loviturile nu au putut fi continuate datorita interventiei unui tert).

Tot n raport cu pozitia subiectiva a faptuitorului si cu mprejurarile concrete ale

savrsirii faptei, se face distinctia si ntre infractiunea de omor calificat si cea
prevazuta la art.183 C.p.-loviri sau vatamari cauzatoare de moarte.

n cazul lovirii sau vatamarii cauzatoare de moarte, legiuitorul foloseste expresia

daca vreuna din faptele prevazute n art.180-182 C.p. a avut ca urmare moartea
victimei, deci avem pe de o parte o lovire (vatamare), cu caracteristicile prevazute
de articolele precedente, care nu provoaca, n mod obisnuit, prin ea nsasi,
rezultatul letal, iar pe de alta parte, moartea (conditie specifica pentru existenta
acestei infractiuni), elementul sau circumstantial.

2.Modalitati

Faptele contra persoanei pot fi incriminate sub numeroase modalitati normative:

simple sau calificate (atenuate sau agravate). n cazul omorului calificat este vorba
numai de modalitati normative agravate(vezi pag. x-ante). Infractiunea nsasi este
un cumul de modalitati normative, o specie a omorului prevazut la art.174 din Codul
penal.

Asa cum am aratat, omorul calificat se consuma ca si infractiunea de omor

prevazuta la art.174, n momentul n care, datorita actiunii de ucidere, victima a
decedat.

Ca forma agravata a infractiunii tip, omorul calificat pastreaza componentele

esentiale ale omorului simplu, la care se va alatura una sau mai multe dintre
mprejurarile prevazute n dispozitia incriminatoare la literele a)-h) din art.175 C.p.,
ca elemente de circumstantiere. n afara de aceste modalitati normative, n raport
cu fiecare dintre acestea, omorul calificat poate prezenta numeroase si variate
modalitati faptice, determinate de mprejurarile concrete n care a fost savrsita
fiecare fapta.

Elementele circumstantiale care pot intra n continutul infractiunii de omor calificat,

sunt:

2.1.Drept comparat n materia modalitatilor normative ale infractiunii de omor

calificat

ncercnd sa facem o comparatie ntre elementele circumstantiale de agravare din

legea penala romna si cele din legislatiile straine continentale luate drept referinta,
observam ca exista unele circumstante de agravare comune mai multor legislatii,
cum ar fi: premeditarea, savrsirea faptei asupra sotului sau a unei rude apropiate
ori pentru a se sustrage sau pentru a sustrage pe altul de la urmarire, arestare sau
de la executarea unei pedepse (prevazute si de legea penala italiana si franceza),
din interes material (prevazuta si de legea penala italiana si germana), prin mijloace
care pun n pericol viata mai multor persoane (prevazuta si de legea penala
germana), n legatura cu ndeplinirea ndatoririlor de serviciu sau publice ale
victimei (prevazuta si n legea penala franceza), pentru a nlesni sau a ascunde
savrsirea unei alte infractiuni (prevazuta si n legislatia penala franceza, italiana si
germana).

Unele circumstante sunt proprii numai legii penale romne, cum este omorul comis
profitnd de neputinta victimei de a se apara sau omorul comis n public, iar alte
agravante sunt specifice fiecarei legislatii:

 legea penala spaniola: omorul comis cu viclenie, ca pret, recompensa sau

promisiune;

legea penala italiana: omorul comis cu mijloace otravitoare sau cu alte mijloace
insidioase;

legea penala franceza: omorul comis contra unui minor de pna la 15 ani, a unei
persoane vulnerabile datorita vrstei, bolii, infirmitatii fizice sau psihice;

legea penala germana: omorul comis din placere, pentru satisfacerea placerilor
sexuale, din viclenie;

Potrivit unei opinii emise n literatura de specialitate, daca ar fi sa reflectam la

solutia cea mai corespunzatoare n privinta agravantelor la omor, s-ar putea sugera
o reducere simtitoare a numarului acestora si o formulare mai sintetica a acestora.

Astfel, s-ar putea agrava sanctiunea pentru omor n raport cu scopul de a obtine
anumite avantaje ilegale ori daca fapta a fost savrsita prin modalitati susceptibile
sa usureze comiterea ei sau sa-i confere o mai mare rezonanta sociala sau daca
fapta este savrsita asupra unor persoane care au nevoie de o ocrotire deosebita ca
urmare a functiei lor n organele ce exercita autoritatea de stat, ca urmare a vrstei,
a bolii sau deficientelor fizice sau psihice sau a relatiilor de rudenie cu faptuitorul.
Aceste circumstante agravante ar putea fi prevazute n continuarea omorului
simplu, nefiind absolut necesara sistematizarea ca n prezent a acestor agravante.

Tot potrivit acestei opinii, s-au exprimat rezerve cu privire la posibilitatea prevederii
unei dispozitii anume n ceea ce priveste omorul savrsit n conditii atenuante
(provocarea sau alte mprejurari agravante), dupa modelul legii germane.
Reglementarea existenta n legea penala romna, n sensul de a lasa sa opereze
circumstantele generale legale si judiciare atenuante, este mai potrivita. n felul
acesta ar opera si provocarea ca circumstanta atenuanta, precum si alte mprejurari
care ar imprima faptei un caracter mai putin grav, circumstante la care se refera si
legea germana.

Legislatia penala nord-americana prevede multiple ipoteze cnd omorul are caracter
atenuat si care ar putea fi avute n vedere si de legiuitorul romn.

Astfel, constituie omor savrsit n circumstante atenuate: omorul comis de o

persoana infractor primar; omorul comis de o persoana sub influenta unei tulburari
puternice mintale sau emotionale; omorul savrsit cu participarea victimei si cu
consimtamntul acesteia; omorul comis n circumstante n care faptuitorul crede ca
purtarea sa era justificata moral sau ca beneficia de o atenuare, omorul comis n
calitate de complice, nsa cu o participare minora; omorul comis sub constrngere
sau din cauza dominatiei altei persoane; omorul comis din cauza tineretii
faptuitorului(vezi sect.210.6).

n ceea ce priveste alte fapte contra vietii, subscriem la solutia abrogarii dispozitiilor
referitoare la pruncucidere (solutie deja luata de legea franceza, spaniola si
germana), lasnd sa opereze prevederile generale de incriminare a faptei de omor
calificat (lit.c).

n felul acesta, legea penala romna s-ar nscrie pe linia tendintelor moderne n
materie, care nu mai fac deosebire nici ntre uciderea copilului natural sau legitim,
nici ntre vrstele copilului si nici ntre limitele de pedeapsa aplicabile n cazul
uciderii copilului nou-nascut sau a oricarei alte persoane.

Diferentierile de pericol social, vor fi analizate de la caz la caz, putndu-se opera

oricare dintre reducerile prevazute de lege pentru sanctionarea faptelor comise n
conditii atenuante, fie ca evaluarea lor ca atenuante apartine legiuitorului, fie
judecatorului.

3.Sanctiuni

3.1.Consideratii generale asupra sanctiunilor de drept penal

Sanctiunile de drept penal sunt consecintele pe care legea penala le impune n

cazul ncalcarii preceptelor sale, masuri de constrngere pe care le atrage
comiterea faptelor prevazute de legea penala si totodata, instrumente de realizare
si de restabilire a ordinii de drept.

Norma penala nu cuprinde numai descrierea conduitei interzise, incriminarea, ci si

indicarea expresa si precisa a consecintelor coercitive pe care trebuie sa le suporte
cel care nesocoteste norma penala. Aceste consecinte constau, n esenta, n
anumite privatiuni si suferinte la care este supus faptuitorul si care trebuie, n
acelasi timp, sa aiba aptitudinea de a exercita o functie inhibatorie, n masura sa-i
determine pe aceia care ar fi nclinati sa ncalce legea penala, sa se abtina de la o
astfel de conduita. Sanctiunile au menirea de a determina, prin aplicarea lor fata de
cei care au comis fapte interzise, o schimbare a mentalitatii si atitudinii fata de
valorile sociale fundamentale ocrotite de legea penala si fata de relatiile sociale
care apar si se dezvolta n jurul acestor valori.

Prezenta sanctiunilor n normele penale asigura functia preventiva a legii penale,

prentmpina posibilitatea de a se comite din nou fapte asemanatoare celor care au
servit ca sursa de inspiratie pentru legiuitor. Elemente fundamentale ale
reglementarii juridice penale, sanctiunile sunt necesare si pentru a exprima
grevitatea abstracta a faptei interzise si intensitatea avertismentului pe care legea
penala l adreseaza destinatarilor sai.

Notiunea de sanctiuni de drept penal desemneaza sanctiunile pe care dreptul

penal le reglementeaza n mod special-anume: pedepsele, masurile educative si
masurile de siguranta. Acestea formeaza cadrul special al sanctiunilor dreptului
penal.

Pedepsele reprezinta cele mai importante sanctiuni de drept penal, fiind totodata,
sanctiunile specifice dreptului penal si obiectul prezentului capitol.

Prin dispozitia nscrisa n art.52 C.p., legiuitorul a definit pedeapsa ca o masura de

constrngere si, n acelasi timp, ca un mijloc de reeducare a celui condamnat. din
aceasta definitie rezulta ca n dreptul nostru penal, pedeapsa are un dublu caracter:
unul coercitiv si altul corectiv, fiecare dintre aceste doua caractere implicnd o
finalitate distincta.

Cadrul de pedepse statornicit n cod, cuprinde trei categorii de pedepse diferentiate

dupa modul de aplicare:

a) pedepse principale: detentiunea pe viata, pedeapsa cu nchisoarea si amenda

penala.

b)

pedepse complementare: interzicerea unor drepturi si degradarea militara.

c)

pedeapsa accesorie: interzicerea unor drepturi anume prevazute de lege.

Infractiunea de omor calificat este sanctionata (mai sever dect omorul simplu)
cupedeapsa nchisorii de la 15 la 25 de ani (pedeapsa principala) si cu interzicerea
unor drepturi (pedeapsa complementara ce poate fi dispusa pentru un termen de la
1 an la 10 ani). Dispozitia sanctionatorie este prevazuta n teza finala a alin.1,
indiferent daca exista una singura sau mai multe mprejurari dintre cele aratate la
lit. a-i.

n ceea ce priveste sanctionarea faptei ramase n forma de tentativa, se poate vorbi

despre sanctionarea tentativei la infractiunea de omor calificat, n doua acceptiuni:
prima se refera la nsasi prevederea sanctionarii acesteia n alin.2 al art.175 din
Codul penal (deoarece tentativa se pedepseste numai cnd legea prevede expres
aceasta-art.21 alin.1), iar cea de-a doua are n vedere sanctionarea concreta a
acestei infractiuni. Astfel fiind, potrivit art.21 alin.2 din cod,tentativa se
sanctioneaza cu o pedeapsa cuprinsa ntre jumatatea minimului si jumatatea
maximului prevazute de lege pentru infractiunea consumata, fara ca minimul sa fie
mai mic dect minimul general al pedepsei. Prin urmare, pedeapsa pentru tentativa
este cuprinsa ntre 7 ani si 6 luni si 12 ani si 6 luni.

3.2.Pedeapsa principala a nchisorii

Pedeapsa nchisorii, ca masura de constrngere, consta n izolarea de societate a

celui condamnat, prin ncarcerarea acestuia sub regimul legal. nchisoarea se
executa n locuri anume destinate detentiei, barbatii, femeile si minorii fiind detinuti
separat. Regimul executarii se ntemeiaza pe obligatia condamnatilor de a presta o
munca utila, pe actiunea educativa, pe respectarea de catre acestia a disciplinei
muncii si a ordinii interioare, precum si pe stimularea si recompensarea celor
staruitori n munca, disciplinati si care dau dovezi temeinice de ndreptare (nu au
obligatia de a munci condamnatii barbati care au ndeplinit 60 de ani si
condamnatele femei care au mplinit vrsta de 55 de ani si acestia putnd fi admisi
la munca daca solicita aceasta si daca sunt apti din punct de vedere medicalcerndu-se si avizul medicului n astfel de cazuri).

Potrivit art.58 din Codul penal, munca prestata de condamnati este remunerata.
Retribuirea muncii acestora se face dupa cantitatea si calitatea acesteia, potrivit
normelor stabilite de ramura de activitate unde acestia muncesc.

Limitele de pedeapsa prevazute n art.175 pentru savrsirea infractiunii de omor

calificat, constituie limite speciale de pedeapsa, ncadrndu-se sub aspectul
cuantumului, n categoria pedepselor grave, diferenta fata de pedeapsa legala
pentru omor deosebit de grav facnd-o prevederea n continutul art.176 a
detentiunii pe viata, alternativ cu pedeapsa nchisorii.

3.3.Pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi

Aceste categorii de pedepse sunt ntotdeauna alaturate pedepsei principale, pe care

o completeaza. Ele nu pot fi pronuntate singure, de sine statatoare. n raport cu
modul lor de aplicare, ele se aplica de instanta, functionnd numai ope judiciis.
Aplicarea lor poate fiobligatorie (cnd legea prevede aceasta-cum este si cazul
art.175) sau facultativa (aplicarea ei este lasata la aprecierea instantei), dar atunci
cnd sunt aplicate, functioneaza ntotdeauna cumulativ cu pedeapsa principala.

n ceea ce priveste aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi,

aceasta se va face conform prevederilor art.64 din partea generala a Codului penal,
constnd n interzicerea unuia sau unora dintre urmatoarele drepturi:

a)
dreptul de a alege si de a fi ales n autoritatile publice sau n functii elective
publice;

b)

dreptul de a ocupa o functie implicnd exercitiul autoritatii de stat;

c)
dreptul de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie de natura celei de
care s-a folosit condamnatul pentru savrsirea infractiunii;

d) drepturile parintesti (pedeapsa aplicata mai ales n cazul savrsirii faptei

prevazute la litera c.) ;

e)

dreptul de a fi tutore sau curator.

Instanta judecatoreasca are obligatia de a indica n hotarrea de condamnare ce

anume drepturi din cele prevazute n art.64 interzice si pe ce durata. Se stie ca
instanta poate dispune interzicerea unor drepturi numai atunci cnd a aplicat

condamnatului pedeapsa nchisorii de cel putin 2 ani, iar aceasta pedeapsa este
necesara tinnd cont de natura si gravitatea infractiunii, de mprejurarile n care s-a
comis si de persoana infractorului-situatie care nu ridica probleme n cazul omorului
calificat.

Executarea pedepsei complementare ncepe dupa executarea pedepsei nchisorii,

dupa gratiere (totala sau partiala) sau dupa prescriptia executarii pedepsei
nchisorii.

3.4.Individualizarea pedepsei n situatia retinerii unor circumstante

n cazul n care se retin circumstante atenuante, pedeapsa poate fi coborta, daca

tinem seama de prevederile art.76 lit.a C.p. (cnd minimul special al pedepsei
nchisorii este de 10 ani sau mai mare, pedeapsa se coboara sub minimul special,
dar nu mai jos de 3 ani.), pna la 3 ani. Consideram nsa, ca aplicabil n aceasta
situatie este, nu alin.1 lit.a al art.76, ci alin.2 al aceluiasi articol, potrivit caruia n
cazul infractiunilor contra sigurantei statului, infractiunilor contra pacii si omenirii, al
infractiunii de omor, al infractiunilor savrsite cu intentie care au avut ca urmare
moartea unei persoane sau al infractiunilor prin care s-au produs consecinte
deosebit de grave, daca se constata ca exista circumstante atenuante, pedeapsa
nchisorii poate fi redusa cel mult pna la o treime din minimul special, din
cuprinsul caruia ne intereseaza mentiunile referitoare la omor si la infractiunile
savrsite cu intentie care au avut ca urmare moartea unei persoane.

Se observa deci, ca aceasta prevedere legala include fara nici un fel de dubiu
infractiunea de omor calificat n forma consumata. n textul legal de mai sus nu este
avuta n vedere tentativa, aceasta rezultnd att din folosirea notiunii singulare de
omor si din expresia au avut ca urmare moartea unei persoane (legiuitorul
ntelegnd sa sanctioneze mai grav si sa rezerve o prevedere speciala pentru fapta
de omor n forma consumata), ct si-indirect-din contextul ntregului text legal, care
se refera la fapte de o gravitate deosebita si la un element al laturii subiective, care
confera o periculozitate sporita celui ce savrseste acele fapte.

De asemenea, potrivit alin.3 al aceluiasi articol, cnd exista circumstante

atenuante,pedeapsa complementara de interzicere a unor drepturi, prevazuta de
lege pentru infractiunea savrsita, poate fi nlaturata.

Pe de alta parte, atunci cnd se constata existenta unor circumstante agravante, se

poate aplica o pedeapsa pna la maximul special (25 de ani). Daca maximul
special este nendestulator, se poate adauga un spor de pna la 5 ani (art.78 C.p.).

3.5.Problema responsabilitatii minorului pentru omor

In reglementarea legii penale, nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea

penala savarsita de catre un minor care la data comiterii acesteia nu ndeplinea
conditiile legale pentru a raspunde penal.

Este reglementata astfel, o cauza de nlaturare a caracterului penal al faptei

ntemeiata pe mprejurarea ca faptuitorul este un minor care, potrivit legii nu
raspunde penal.

Potrivit prevederilor art.99 din Codul penal, minorul care nu a mplinit vrsta de 14
ani nu raspunde penal, cel care are vrsta intre 14-16 ani raspunde penal numai
daca se dovedeste ca a savarsit fapta cu discernamnt, iar minorul care a mplinit
vrsta de 16 ani raspunde penal.

Asadar , in reglementarea legii penale romane, minorii care nu raspund penal sunt:

a)
cei care nu au mplinit vrsta de 14 ani; acestia nu raspund niciodata pentru
faptele prevazuta de legea penal ape care le-ar savarsi.

b) cei care au depasit vrsta de 14 ani, dar nu au mplinit 16 ani, si care, de

principiu, nu raspund penal, existnd prezumtia ca nu au dezvoltarea psihica
necesara; aceasta prezumtie este insa una relative, putndu-se face proba contrara,
ca minorul a savarsit fapta cu discernamnt, situatie in care acesta va raspunde
penal. Raspunderea penala a minorului din aceasta categorie este dublu
conditionata -de limita de vrsta
(14-16 ani) si -de existenta
discernamntului.

Din prevederile legale amintite rezulta asadar, fara ndoiala si in afara de orice
discutie, ca raspunderea penala a minorului pentru omor si regimul sanctionator
aplicat acestuia, sunt determinate si reglementate in raport cu momentul savarsirii
faptei prevazute de legea penala in materialitatea ei (actiune sau inactiune) sin u de
acela al realizarii continutului constitutive al infractiunii.

Ele exclude posibilitatea, ntrevazuta de instant-si pe care aceasta a vrut sa o

nlature prin hotarrea sa, ca in cazul infractiunilor contra vietii, integritatii

corporale sau sanatatii persoanei, al caror rezultat survine in timp, in raport cu data
savarsirii faptei (actiune sau inactiune) sa fie angajata raspunderea penala a celui
care, fiind minor la acea data, nu mplinise vrsta de 14 ani ori sa fie supus
regimului sanctionator pentru major, daca intre timp a dobndit acest statut.

Autorul unei asemenea fapte va raspunde penal sau nu ori va suporta regimul
sanctionator stabilit pentru minor daca a avut acest statut juridic in momentul
savarsirii faptei prevazute de legea penala si nu in acela al realizarii continutului
constitutiv al infractiunii, care include si rezultatul, componenta a laturii obiective a
acesteia.

Capitolul al IV-lea

Consideratiuni finale

Sectiunea I

Aspecte procesuale, precedente legislative si situatii tranzitorii

Actiunea penala, pentru infractiunea de omor calificat, se pune n miscare din

oficiu.Urmarirea penala se efectueaza n mod obligatoriu de catre procuror potrivit
art.209 alin.3 din Codul de procedura penala, iar potrivit alin.4 al aceluiasi articol,
este competent sa efectueze urmarirea penala si sa exercite supravegherea asupra
activitatii de cercetare penala, procurorul de la parchetul corespunzator instantei
care, potrivit legii, judeca n prima instanta cauza.

Fapta de omor calificat este de competenta n prima instanta, a Tribunalului

Judetean (art.27 pct.1 lit.a C.p.p.).

n cauzele penale privitoare la omorul calificat, pentru a se stabili cauzele mortii,

este necesara efectuarea unei constatari medico-legale sau chiar a unei expertize,

pentru a se stabili cu exactitate cauza mortii, fapt prevazut de art.114 din Codul de
procedura penala: n caz de moarte violenta, de moarte a carei cauza nu se
cunoaste ori este suspecta, pentru a se constata pe corpul victimei urmele
infractiunii, organul de urmarire penala dispune efectuarea unei constatari medicolegale si cere organului medico-legal sa efectueze aceasta constatare. Daca nu s-a
ntocmit un raport medico-legal, este obligatoriu sa se efectueze o experiza.

n Codul penal de la 1864, mprejurarile care calificau omorul erau prevazute n

dispozitiile articolelor 226-234; aceste mprejurari erau:

premeditarea;

pndirea;

patricidul;

pruncuciderea;

otravirea;

folosirea de cazne sau chinuri;

savrsirea omorului nainte, deodata sau dupa savrsirea unei crime;

savrsirea pentru a nlesni sau a ascunde comiterea unui delict.

Codul de la 1936 prevedea mprejurarile care constituiau circumstante agravante

legale ale omorului n dispozitiile art.464. Aceste mprejurari erau:

premeditarea;

ascunderea unei crime sau a unui delict;

 sustragerea de la urmarire sau arestare;

savrsirea faptei asupra unui ascendent sau descendent, frate sau sora.

Actualul Cod penal contine n art.175 o enumerare a mprejurarilor agravante numai

partial asemanatoare cele din codul anterior. Sunt prevazute noi mprejurari
agravante la literele b, d si e, iar cele care existau si n codul de la 1936 au primit
unele mbunatatiri redactionale.

Ct priveste mprejurarea prevazuta la lit.c din actualul cod, continutul acesteia

reprezinta unificarea unor situatii prevazute n codul de la 1936 n alineate (puncte)
diferite (art.464 punctele 3,4,5).

De asemenea, mprejurarea prevazuta la lit.g din actualul cod, figura si n Codul

penal anterior la art.464 pct.2, nsa n codul actual a primit o noua sistematizare si
un continut mai larg. Astfel, continutul mprejurarii a fost largit n sensul ca a fost
prevazuta si sustragerea de la executarea unei pedepse, cu precizarea ca, n toate
cazurile sustragerea poate privi fie pe faptuitor, fie o alta persoana.

n sfrsit, mprejurarea prevazuta la lit h a capatat de asemenea, n actuala

reglementare, un continut mai larg, n sensul ca s-a adaugat si ipoteza omorului
savrsit n scopul de a nlesni savrsirea unei infractiuni.

Sub raportul situatiilor tranzitorii si al aplicarii legii mai favorabile n cazul omorului
savrsit n mprejurarile agravante introduse n actualul Cod penal (lit.b, d si e),
aceste agravante nu se vor aplica si omorul va fi socotit ca simplu atunci cnd fapta
a fost savrsita nainte de intrarea n vigoare a Codului penal, deoarece codul
anterior nu prevedea aceste mprejurari. Relativ la pedeapsa pentru omorul calificat,
legea mai favorabila este actualul Cod penal, care prevede nchisoarea de la 15 la
25 de ani fata de codul de la 1936, care prevedeamunca silnica pe viata.

Sectiunea a II-a

Aspecte criminologice

Societatea romneasca plateste un tribut greu infractionalitatii care aduce atingere

vietii, deoarece continuu sunt curmate vietile a numeroase persoane. O succinta
trecere n revista a datelor statistice privind evolutia criminalitatii n cazul
infractiunilor contra vietii n perioada post-totalitara a Romniei, este suficienta
pentru a ridica numeroase semne de ntrebare privind ocrotirea vietii n societatea
actuala.

Se stie ca violenta este un indiciu asupra crizei unei societati, o dovada a faptului ca
ea nu mai ofera modele viabile membrilor sai ori nu mai reuseste sa-si impuna
valorile si sa-si faca respectate normele.

ncercnd unele generalitati asupra cauzelor infractiunilor contra vietii este de

observat ca, n majoritatea cazurilor, aceste infractiuni sunt comise de indivizi care
si-au pierdut simtul uman, indivizi dominati de mentalitati profund retrograde, de
conceptii suburbane, primitive si josnice, elemente inadaptate ale caror structuri
psihologice si etice proiecteaza rasturnat valorile sociale, acestia manifestnd o
desavrsita sensibilitate, cel mai adesea unita cu o imbecilizare intelectuala, cu
trasaturi esentialmente dizarmonice (tendinte impulsive, agresive, obsesive,
paranoide sau chiar schizoide) ori cu sugestibilitate exacerbata.

Majoritatea teoriilor care trateaza etiologia faptelor contra vietii utilizeaza conceptul
de personalitate criminala ca baza teoretica a explicarii acestui tip de
comportament.

Astfel, din perspectiva teoriei psihanalitice a doctorului Sigmund Freud, entitatile

responsabile pentru agresivitatea individuala ar fi att sinele, ct si supereul. Totusi,
Freud insista asupra faptului ca, n mod frecvent, entitatea psihica vinovata de
comportamentul antisocial, este supereul, n functie de tipul sau de structurare.
Astfel, insuficienta structurare a supereului permite acceptarea nediferentiata a
instinctelor si tendintelor abisale cu caracter antisocial, iar structurarea negativa a
acestuia, sugereaza existenta unei personalitati profund antisociale care, n timp, a
asimilat norme si valori total opuse celor general acceptate de societate.

n aceasta a doua categorie, se plaseaza infractorii care savrsesc infractiuni de

omor calificat si omor deosebit de grav. Principala lor caracteristica, alaturi de
agresivitate, este indiferenta afectiva, lipsa de sensibilitate fata de suferinta umana.

Referindu-ne la societatea actuala din Romnia, observam ca, ncepnd cu anul

1990, criminalitatea contra vietii n tara noastra si are cauzele si motivatiile strns
legate de perioada de criza pe care o traversam.

Prima dintre cauze este specifica evenimentelor revolutionare n general si rezida n

declansarea unei stari anomice de ansamblu, cu consecinte greu de evaluat pe
termen mediu sau lung. Starea de anomie, nteleasa ca o stare de anormalitate
sociala determinata de crize de amploare, determina o devalorizare a sistemului de
norme si valori, care par sa apartina unei epoci trecute.

Aceasta situatie a dus la o diminuare considerabila a respectului fata de lege si fata

de institutiile nsarcinate cu impunerea acesteia. Lipsa de reactie a acestor institutii
a permis crearea unei false imagini asupra drepturilor si obligatiilor indivizilor certati
cu normele morale si legale, n reprezentarea carora democratia permite orice si
care si-au imaginat ca pot scapa nepedepsiti pentru faptele lor antisociale.

O alta cauza a fost lipsa de reactie a factorilor de putere n cazul unor tensiuni
sociale, politice si economice, fapt care a permis initierea, desfasurarea si
amplificarea unor conflicte majore, soldate cu morti si raniti.

Tot la nivelul ansamblului social post-revolutionar se remarca aparitia unei

cauzalitati economice din ce n ce mai pronuntata, determinata pe de o parte, de
goana dupa o mbogatire rapida, iar pe alta parte, de lipsa efectiva a mijloacelor de
trai.

n ceea ce priveste dinamica infractiunilor contra vietii la nivel mondial, procentul

de omucideri, ct si a celorlalte infractiuni contra vietii, a crescut n ultimii ani.

Mai mult, statisticile nationale ale majoritatii tarilor occidentale reflecta participarea,
din ce n ce mai masiva, a minorilor la criminalitatea care vizeaza viata persoanei.
Exista o strnsa si nemijlocita relatie ntre escaladarea infractiunilor contra vietii si
consumul de alcool si de stupefiante, mai cu seama la tineri-reprezentnd pentru
cei care se drogheaza, mijlocul la care recurg n mod disperat pentru procurarea
banilor necesari consumului costisitor de stupefiante.*(A.Dincu, bazele
criminologiei, Editura Proarcadia, bucuresti,1993, p.100.)

Sectiunea a III-a

Aspecte criminalistice

ntr-o acceptiune mai larga, criminalistica a fost definita ca stiinta care are drept
obiect cercetarea mijloacelor si elaborarea metodelor pentru strngerea, fixarea si
examinarea probelor judiciare n vederea descoperirii infractiunilor si infractorilor,
precum si gasirea unor procedee de prevenire a savrsirii infractiunilor.*

n cercetarea infractiunii de omor, organelor de politie le revin o multitudine de

sarcini pe linia cercetarii, administrarii probelor, identificarii si prinderii faptuitorului.
Organele de politie au ndatorirea sa cunoasca n detaliu modalitatile de comitere a
infractiunii si, n raport cu acestea si cu particularitatile fiecarei cauze n parte, sa
aleaga metodica de cercetare cea mai adecvata.

Problematica ce trebuie sa-si gaseasca rezolvarea pe parcursul cercetarii este

deosebit de variata si de complexa. Att n forma sa tipica, dar si n formele
agravate, omorul poate prezenta o multitudine de modalitati faptice determinate de
mprejurarile concrete n care a fost savrsit.

Dar, indiferent de modalitatile de comitere sau de particularitatile ce tin de

realizarea concreta a actiunii de ucidere, cercetarea trebuie sa clarifice, n principal,
urmatoarele probleme: natura mortii (neviolenta-patologica sau fiziologica-sau
violenta, sinucidere sau accident, organele de urmarire penala trebuind sa
lamureasca daca rezultatul produs este sau nu urmarea directa a actiunii de
ucidere), cauza nemijlocita a mortii (daca ntre activitatea desfasurata de faptuitor,
mijloacele folosite de acesta si rezultatul produs, exista sau nu o legatura de
cauzalitate), locul si timpul savrsirii infractiunii (n functie de care, organele de
urmarire penala vor putea stabili cu aproximatie traseul si activitatile desfasurate
de victima nainte de savrsirea infractiunii asupra sa, persoanele care au vazut-o
ultima data, eventualele incidente avute, s.a.), metodele si mijloacele folosite
pentru savrsirea si acoperirea infractiunii (n functie de care poate fi descoperit
mult mai repede autorul), identitatea si calitatea victimei, faptuitorii, calitatea
acestora si contributia la savrsirea infractiunii, mobilul si scopul savrsirii
infractiunii, precum si conditiile si mprejurarile care au generat, facilitat sau
favorizat savrsirea omorului.

Printre activitatile de urmarire penala urgente la care organele de cercetare penala

ale politiei participa nemijlocit, se nscriu:

cercetarea la fata locului;

dispunerea constatarii sau a expertizei medico-legale;

 dispunerea constatarilor tehnico-stiintifice sau a expertizelor criminalistice;

stabilirea identitatii victimei;

identificarea si ascultarea martorilor;

efectuarea perchezitiilor;

identificarea, urmarirea si prinderea faptuitorilor.

Toate aceste activitati, exceptnd cercetarea la fata locului, nu se desfasoara ntr-o

ordine prestabilita. Aceasta, din considerentul ca toate activitatile mentionate, fie ca
privesc stabilirea identitatii victimei, fie ca au menirea sa duca la identificarea
faptuitorului si probarea activitatii infractionale, converg si se completeaza reciproc
n realizarea scopului procesului penal, respectiv, aflarea adevarului n cauza si
asigurarea tragerii la raspundere penala a celor vinovati.

Desfasurarea cu prioritate a uneia sau alteia dintre activitatile mentionate, tine de

specificul fiecarei cauze, determinate de mprejurarile concrete n care s-a savrsit
fapta si de considerente ce tin de tactica adoptata n cercetare.

Sectiunea a IV-a

Sistemul sanctionator n viziunea proiectului de Cod penal

(D.nr.2/2003, pag.21-Stefan Danes)

n evolutia oricarei legislatii penale, adoptarea unui nou Cod penal constituie o
initiativa legislativa de interes national deoarece ea marcheaza un moment

important pentru apararea, n conditii ct mai eficiente, a persoanei, a drepturilor si

libertatilor acesteia, a societatii n general, mpotriva infractiunilor.

Privita din aceasta perspectiva, initiativa legislativa privind elaborarea unui nou Cod
penal, nscrisa n programul de guvernare 2001-2004 n vederea aducerii la
ndeplinire a obiectivelor referitoare la reconsiderarea reformei n domeniul
justitiei, constituie o cerinta stringenta determinata de ntinderea si profunzimea
schimbarilor produse n plan economic si social, precum si de noile realitati juridice.

Constituind un instrument juridic de interes general, noul Cod penal va trebui sa

cuprinda dispozitii fundamentate pe solutii stiintifice temeinice si durabile. De
asemenea, dispozitiile sale trebuie sa reflecte progresele obtinute n plan penal n
domeniul legislativ si pe tarm juridic, dupa adoptarea Codului penal actual si, mai
ales, dupa 1989.

Adaptarea legislatiei penale la nevoile practicii judiciare este un proces continuu si

absolut necesar, dinamica acestui proces fiind determinata de cauzele penale
numeroase si deosebit de variate din practica judiciara, de nevoia cresterii
capacitatii legii procesual penale de a exercita o influenta pozitiva n crearea unei
practici judiciare unitare si mai ales, de cerinta de a spori rolul legislatiei penale n
influentarea atitudinii faptuitorilor, componenta esentiala a procesului de
reintegrare sociala.

n afara de obiectivul de a satisface cerintele practicii judiciare si de a influenta

atitudinea faptuitorului, este necesar ca la elaborarea noului Cod penal sa se tina
seama de obiectivelelegislatiei Uniunii Europene, de Conventia pentru aplicarea
drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si de Rezolutiile Consiliului Europei.

Proiectul Codului penal, n varianta cvasidefinitiva data publicitatii la sfrsitul lunii

aprilie 2003, parcurge una din etapele importante premergatoare definitivarii lui de
catre comisia de specialisti care l elaboreaza n vederea intrarii n procedura
parlamentara de dezbatere si adoptare.

Analiza de ansamblu a proiectului nvedereaza ca la elaborare au prezidat cel putin

trei mari idei (obiective): n primul rnd, realizarea unui instrument juridic eficace n
lupta cu sfidarile multiple si grave ale fenomenului criminalitatii; n al doilea rnd,
ncercarea de a aborda att fenomenul criminalitatii, ct si reactia sociala la
infractiune din perspectiva interesului statului de drept, urmarindu-se consolidarea
democratiei constitutionale si promovarea relatiilor sociale specifice economiei de
piata; n al treilea rnd, odata cu integrarea principiilor si solutiilor de baza ale

dreptului penal ntr-o conceptie realista, pragmatica, s-a pus un accent deosebit pe
caracterul modern al reglementarii penale, cu scopul promovarii lor n circuitul
european al ideilor de specialitate, asigurndu-se ntr-un grad ct mai nalt
integrarea Romniei, iar din acest punct de vedere, n orientarile si exigentele n
domeniu ale comunitatii statelor Uniunii Europene.

Sistemul pedepselor constituie ntr-un Cod penal, piatra unghiulara a acestuia. n

proiect, acest sistem este diversificat n functie de natura faptelor (crime sau
delicte) si de subiectii activi ai infractiunii (persoana fizica sau juridica).

n ce priveste pedepsele privative de libertate, proiectul mentine, n genere,

reglementarea actuala, desi, cu toata ofensiva formelor grave ale fenomenului
criminalitatii, este momentul reevaluarii limitelor maxime (generale si speciale) ale
pedepselor. n mileniul al treilea, pedepse de 25 sau 30 de ani de nchisoare, pe
lnga faptul ca atrag caracterizarea Codului penal ca fiind represiv, nu par n acord
cu evolutiile n materie din legile penale europene moderne si n orice caz, nu sunt
n consens cu scopul declarat al pedepsei.

Pe de alta parte, nici nu trebuie demonstrat ca eficacitatea unei pedepse nu este

determinata de durata ei ct mai mare, cu toate disfunctiile majore privind viata n
penitenciar, ci de promtitudinea aplicari si de modul executari ei.

Credem ca fiind nca actuala si exacta aprecierea formulata cu multi ani n urma de
catre profesorul polonez Katarbinski potrivit careia, nu se poate face nici un calcul
de rentabilitate ntre o pedeapsa de 10 ani de nchisoare si una de 15 sau 25 de ani.

Categoriile juridico-penale de crima si delict par a fi complicat sistemul pedepselor

adoptat n proiect, neputndu-se stabili praguri rationale de pedepse, n special
limite maxime rezonabile n raport cu gravitatea infractiunilor. Disfunctii vizibile
apar mai ales n ipotezele de agravare a pedepselor cnd, sub presiunea inertiala a
unor pedepse severe sau foarte severe si a teoriei sporurilor de pedeapsa, nu s-au
gasit alte solutii dect n depasirea, n astfel de cazuri, a limitelor maxime speciale
ale pedepsei, fie pentru delicte, fie pentru crime, durata acestora conducnd la
schimbarea caracterizarii juridice a faptei definite initial delict. n acest fel, proiectul
cuprinde infractiuni care, n forma tipica constituie delicte, iar n unele forme, n
regimul prevazut pentru delictul sau crima n forma neagravata, probabilitatea
depasirii limitelor maxime ale pedepselor intersecteaza principiul legalitatii
incriminarii si sanctiunilor penale. Sunt si pareri ca astfel de temeri sunt nemotivate
din moment ce nsasi legea penala prevede un astfel de sistem sanctionator.

BIBLIOGRAFIE

I. CONSTITUIA ROMNIEI, CODUL PENAL, CODUL DE

PROCEDUR PENAL

II. TRATATE, CURSURI, MANUALE

1.

Alexandru Boroi Infractiuni contra vietii, Editura National, 1996.

2.
Alexandru Boroi, Gheorghe Nistoreanu Drept penal, Partea speciala, Editura
All Beck, Bucuresti, 2002.

3.
Alexandru Boroi Drept penal, Partea generala, Editura All Beck, Bucuresti,
2002.

4.
Gheorghe Nistoreanu, Vasile Dobrinoiu, Ion Molnar, Ilie Pascu, Alexandru Boroi,
Valerica Lazar Drept penal. Partea speciala, Editura Continent, XXI, Bucuresti,
1995.

5.
Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu,
Constantin Bulai, Rodica Stanoiu, Victor Rosca Explicatii

6.
teoretice ale Codului penal roman, Partea speciala, vol. III, Editura Academiei,
Bucuresti, 1971.

7.
Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu,
Constantin Bulai, Rodica Stanoiu Explicatii teoretice ale Codului penal roman,
Partea generala, vol. I, Editura Academiei, Bucuresti, 1969.

8.

Vintila Dongoroz Drept penal, Bucuresti, 1939.

9.

Constantin Bulai Curs de drept penal, Partea speciala, vol. I, Bucuresti, 1975.

10. Ion Dobrinescu Infractiuni contra vietii persoanei, Editura Academiei,

Bucuresti, 1987.

11. Octavian Loghin, Tudorel Toader Drept penal roman, Partea speciala, Casa de
editura si presa sansa S.R.L., 1994.

12. Gheorghe Nistoreanu, Costica Paun Criminologie, Editura Didactica si

Pedagogica, Bucuresti, 1995.

13. Matei Basarab Drept penal, partea speciala, vol. I, Cluj-Napoca, 1985.

14. Ion Neagu Drept procesual penal, vol. I, II, III, Editura S.C. Euro Trading, 1993.

15. Emilian Stancu Criminalistica, vol. I, II, Editura Proarcadia, Bucuresti, 1993.

16. Vladimir Hanga Istoria dreptului romnesc, vol. I, Editura

Bucuresti, 1980.

Academiei,

17. Andrei Radulescu Legiuirea Caragea, Editura Academiei, Bucuresti, 1955.

18. Vladimir Belis Medicina legala, Editura Juridica, editia a IV-a, Bucuresti, 2003.

19. Giuseppe Bettiol Dritto penale, Parte generale, ottavo editione, CEDAM,
Padova, 1973.

20. Hans Heinrich Jescheck Lehrbuch des Strafrechts, Allgemainer Teil, vierte
Auflage, Duncker und Humblot, Berlin, 1988.

21. Vincenzo Manzini Trattato di dritto penale italiano, volume ottavo, Torino,
1937.

22. Reinhardt Maurach Deutsches Strafrecht, allgemainer Tail, dreite Auflage,

1965.

23. Andre Vitu Traite de droit criminel, Droit penal special, Editions Cujas, 1982.

24. Remo Pannain Manuale di dritto penale, Parte generale, vol. I, Torino, 1967.

25. Tullio Padovani Dritto penale, Giuffre Editore, Milano, 1990.

26. Donnedieu de Vabres Traite de droit criminel et de legislation penale

comparee, troisieme edition, Sirey, Paris, 1947.

ARTICOLE, STUDII

1.
Avram Filipas Despre convertirea faptului putativ n tentativa n materia
infractiunii de omor, R.D.P. nr. 2/1994.

2.
Cristina Maracinescu Tentativa la infractiunea de omor calificat si vatamarea
corporala grava, R.D.P. nr.

3.

Iulian Popescu Proiectul noului Cod penal, revista Dreptul, nr.8/2003.

4.

Gavril Paraschiv Reflectii asupra infractiunii deviate, R.D.P. nr.

5.
stefan Danes Opinii cu privire la adoptarea unui nou Cod penal, n revista
Dreptul, nr.2/2003.

6.
nr.

Vasile Draghici Controverse asupra obiectului juridic al infractiunii, n R.D.P.

7.

George Antoniu Forme moderne ale justitiei private, n R.D.P. nr.

8.

George Antoniu Ocrotirea penala a vietii persoanei, n R.D.P. nr.

9.
Horia Diaconescu Consideratii cu privire la momentul consumarii infractiunii
de omor, n Dreptul nr.3/2003.

10. Horia Diaconescu Cu privire la posibilitatea retinerii circumstantei agravante

generale reglementate de art.75 lit.b din Codul penal n cazul infractiunii de omor
calificat, prevazuta si pedepsita de art.175 lit.c din cod, n Dreptul nr.12/2003.

11. Liviu Herghelegiu Cu privire la posibilitatea retinerii concursului ntre

infractiunea de omor si cea de port fara drept a unei arme albe, n Dreptul
nr.1/2004.

PRACTIC JUDICIAR
1.

George Antoniu, Constantin Bulai, Rodica Stanoiu, Avram Filipas,

Constantin Mitrache, Vasile Papadopol, Cristiana Filisanu Practica

judiciara penala, vol. III, Partea speciala, Editura Academiei,

Bucuresti, 1992.

2.

George Antoniu, Nicolae Volonciu, Ion Neagu, Valeriu Stoica, Vasile

Papadopol Practica judiciara penala, vol. IV, Procedura penala, Editura Academiei
Romne, Bucuresti, 1993.

3.
Constantin Bulai, Constantin Mitrache Culegere de probleme din practica
judiciara, Casa de Editura si Presa sansa S.R.L., Bucuresti, 1994.

4.
Curtea de Apel Bucuresti, Culegere de practica judiciara pe anul 1999, Editura
Rosetti, Bucuresti 2001.

5.
Curtea de Apel Bucuresti, Culegere de practica judiciara pe anul 2001, Editura
Rosetti, Bucuresti 2003.

6.
C.S.J., Buletinul jurisprudentei, Culegere de decizii pe anul 1993, Editurile
Continent XXI & Universul, Bucuresti, 1994.

7.

C.S.J., Culegere de decizii pe anul 2000, Editura Juris Argessis, 2001.

ALTE PUBLICAII
1.

Homicide Act, 1957

2.

Model Penal Code

[1] Andrei Marin, Pagini alese din oratori greci, Editura stiintifica si Enciclopedica,
Bucuresti, 1969, p. 20.

[2] Andrei Radulescu si colab., Legiuirea Caragea, Editura Academiei, Bucuresti,

1955, p.140, citat de Alexandru Boroi n Infractiuni contra vietii, Editura National,
Bucuresti, p.37.

[3] Frank Terrier si Francis Le Gunehec, Nouveau Code pnal. Mode demploi, Paris,
p.137.

[4] Codul penal, titlul II, capitolul I, sectiunea I, art.175 si infra. p.21-45.

[5] Codul penal, titlul II, capitolul I, sectiunea I, art.176.

[6] Model Penal Code, sectiunea 210. 6

[7] Infra. p. 21.

[8] Infra. p.15.

[9] Alexandru Boroi, Infractiuni contra vietii, Editura National, Bucuresti, 1996,
p.119.

[10] V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stanoiu, V.

Rosca, Explicatii teoretice ale Codului penal romn, vol III., partea speciala, p.186.

[11] Codul penal, art.175 alin.1, lit.i.

[12] Vintila Dongoroz si colab., Explicatii teoretice, vol. III, op. cit., p. 186.

[13] Vasile Draghici, Controverse asupra obiectului juridic al infractiunii, n Revista

Drept penal nr.

[14] Vincenzo Manzini, Tratatto di dritto penale italiano, volume ottavo, Torino 1937,
p.128.

[15] Francesco Antolisei, Manuale di dritto penale, p. 165.

[16] Francesco Antolisei, op. cit., autorul combate att tendinta de a substitui
conceptului de obiect juridic, pe acela de scop al legii penale, ct si tendinta de a
supraevalua importanta bunului juridic.

[17] Ferrando Mantovani, Dritto penale, Parte generale, secunda edizione, CEDAM,
Padova, 1988, p.170.

[18] aceasta din urma conceptie, nsusita de doctrina national-socialista, a devenit

conceptia de baza a statului totalitar italian.

[19] teorie a penalistilor germ. si de politica pen., folosita de legiuitorul german ca

fundament teoretic pentru depenalizarea unor infractiuni sexuale, relevata si
criticata de Pagliaro, potrivit caruia nu s-ar putea transfera argumentele de politica
penala care ar putea justifica depenalizarea unor fapte, n argumente stiintifice
pentru a legitima teoretic astfel de masuri prin absenta bunului juridic; ar nsemna
sa se forteze demonstratia, sustinndu-se existenta unei fapte ilicite lipsite de
obiect juridic.

[20] astfel fiind, vor constitui infractiuni contra vietii numai faptele prin care se
aduce atingere dreptului la viata al altuia, nu si propriei vieti; aceasta este, de altfel,
si explicatia pentru care ncercarea de sinucidere nu este incriminata.

[21] V. Dongoroz si colab., op. cit., p.184.

[22] legislatia noastra nu admite nca o asemenea posibilitate.

[23] A. Boroi, Infractiuni contra vietii, op. cit., p.15

[24] astfel, nvinuitul nu va raspunde pentru omor (fapta consumata sau ramasa n
forma de tentativa) daca, creznd ca victima doarme, a luat o arma de vnatoare si
a tras n directia acesteia cu intentia de a-i suprima viata, fara a cunoaste nsa ca
aceasta decedase anterior, ca urmare a unui infarct.

[25] A. Filipas, n Despre convertirea faptului putativ n tentativa n materia

infractiunii de omor, n RDP nr.2/1994, p.54

[26] de exemplu, fara a-si da seama ca tinta atacului sau este o persoana care
decedase cu putin timp nainte, faptuitorul l mpusca mortal).

[27] R. Merle, A. Vitu, Trait de droit criminal, Droit penal special, vol. II, citati de A.
Filipas, op. cit., p.55 si A. Boroi, op. cit., p.56.

[28] Arrt de la chambre criminelle de la Cour de Cassation, n Code penal, Dalloz,

1989-1990, art.296.

[29] Tribunalul Suprem, sect. pen. dec. nr. 1362/1983; T.S. sect. pen. dec. nr.
360/1979, n RRD nr. 10/1979, p.66.

[30] R. Pannain, Manuale di dritto penale, Parte generale, vol. I, Torino 1967, p.296,
citat de V. Dobrinoiu, Drept penal, partea speciala, p.27.

[31] V. Dongoroz si colab., Explicatii teoreticeVol. III, p.204 si C.S.J., sect. pen.,
dec. 156/1992, n Dreptul nr.5/1993, p.80.

[32] Opinia este unanim mpartasita n literatura noastra de specialitate: T. Vasiliu si

colab., op. cit., vol. I, p.74; O. Stoica, op. cit., p.66; C. Bulai, op. cit., p.100 si Gh.
Scripcaru si M. Terbancea, Patologia medico-legala, Editura Didactica si Pedagogica,
Bucuresti, 1978, p.53.

[33] Gh. Scripcaru, M. Terbancea, Patologia medico-legala, p.33.

[34] Gh. Scripcaru, T. Ciornea, N. Ivanovici, op. cit. p.54

[35] V. Dongoroz si colaboratorii, Explic teoretice, vol III, op. cit., p.186 citat de A.
Boroi n Infractiuni contra vietiip.119.

[36] Codul penal, art.175 alin.1, lit.a.

[37] Deciziile din 13 mai 1993, 24 iulie 1992, 14 iunie 1972.

[38] aceeasi idee fusese dezvoltata de Carrara Manzini, Alimena, Maggiore si altiiRatescu-cod pen. Carol al II lea, adnotat,editura Gocec-Bucuresti., 1937.

[39] sustinut de I. Oancea, Grigore Rapeanu.

[40] dec. sect. pen. nr. 1014 din 9 iun 1993-pentru a se retine savrsirea omorului
cu premeditare nu este suficient ca autorul sa comita actiunea agresiva dupa
cteva minute de la momentul conflictului, ci dupa o per, de timp n care sa poata
reflecta asupra savrsirii faptei, sa ia hotarrea de a o comite si sa faca acte
concrete de pregatire n acest scop

[41] sustinut de L. Biro, M. Basarab.

[42] Curtea de Apel Bucuresti a decis n mod corect ca intentia indirecta este
incompatibila cu premeditarea.

[43] A. Filipas, op. cit., p.98.

[44] O. Stoica, op. cit., p.70.

[45] I. Tanoviceanu,

[46] De pilda, conducatorul locului de munca i da o palma unui angajat; acesta,

surescitat din cauza actului de violenta si a atingerii aduse demnitatii sale,
paraseste unitatea, consuma bauturi alcoolice si, revenind la locul de munca, aplica
provocatorului o lovitura n cap. Instanta retine omor cu premeditare savrsit n
stare de provocare, ntruct nimic nu se opune ca premeditarea sa coexiste cu
provocarea.

[47] sustinuta de L. Biro, M. Basarab, C. Niculescu.

[48] Gheorghita Mateut, Drept penal, partea speciala, p.89.

[49] n acelasi sens, instanta a decis ca inculpatul se face vinovat de omor cu

premeditare atunci cnd, n urma unor nentelegeri repetate cu victima, a
mprejmuit gradina cu un conductor electric din srma si , n fiecare noapte, ntre

orele 23.00-05.00, a conectat instalatia la reteaua electrica, fapt datorita caruia,

cnd victima a intrat n gradina inculpatului pentru a-i distruge legumele, aceasta a
fost electrocutata mortal.

[50] Codul penal, art.175 alin.1, lit.b.

[51] Gheorghita Mateut, Drept penal special. Sinteza de teorie si practica zudiciara.,
vol.I, p.89.

[52] T.S., dec. nr. 1004/07.05.1987.

[53] V. Dongoroz si colab., op. cit., p.190.

[54] n cazul omorului la comanda, n timp ce n sarcina platitorului se va retine

agravanta premeditarii, n sarcina ucigasului platit se va retine savrsirea faptei n
modalitatea normativa prevazuta la lit.b-din interes material.

[55] Codul penal, art.175 alin.1, lit.c.

[56] art.24 din Decretul 31/1954.

[57] T.S., sect. pen., dec. nr. 472/1988; instanta a hotart ca fapta inculpatului de asi ucide din gresala sotia, cu o lovitura care era destinata altei persoane, nu poate fi
ncadrata n prevederile art.175, ci n cele ale art.174 (omor simplu).

[58] infra. p.22.

[59] dec. nr. 2 din 3 apr.1976 referitoare la pruncucidere n R.R.D. nr. 5/1976.

[60] C. Niculeanu si C. Turuianu

[61] C. Niculeanu.

[62] sent. pen. nr. 87/26 iun.2001, ramasa definitiva prin decizia nr. 545/18 oct.2001
a Curtii de Apel Craiova.

[63] Horia Diaconescu, Cu privire la posibilitatea retinerii circumstantei agravante

generale reglementate de art.75 lit.b din C.p. n cazul infractiunii de omor calificat,
prevazuta si pedepsita de art. 175 lit.c. Cp., n Dreptul nr.12/2003, p.141.

[64] Codul a fost astfel modificat prin Legea 197/2000 publicata n M.Of. partea I,
nr.568 /15 nov. 2000.

[65] n aceeasi masura, problematica poate fi analizata si n cazul modalitatii

normative prevazute la lit.e din art.175 savrsirea faptei prin mijloace care pun n
pericol viata mai multor persoane.

[66] D.Lucinescu, pag.451.

[67] Codul penal, art.175 alin.1,lit.d.

[68] asa cum s-a constatat n practica instantelor, vrsta naintata a victimei si
mprejurarea ca aceasta sufera de anumite boli, nu duc la concluzia ca se afla n
neputinta de a se apara, daca la data uciderii aceasta ducea o viata activa,
normala, desfasurnd diferite activitati; C.S.J., sect. pen., dec. nr. 881/02.04.1992

[69] s-a decis ca lasarea unei persoane n vrsta, aflata n stare de betie voluntara
completa, dupa violarea ei, pe cmp, partial dezbracata, noaptea, la sfrsitul lunii
noiembrie, pe vreme geroasa, cu urmarea decesului prin soc hipotermic, constituie
infractiunea de omor calificat savrsita profitnd de starea de neputinta a victimei
de a se apara; C.S.J., sect. pen., dec. nr. 2229/21.09.1995.

[70] vz. CSJ, sect. pen., dec. nr. 152/1999, n Dreptul nr. 5/2000, p.56.

[71] Codul penal, art.175 alin.1, lit.e.

[72] C.S.J., sect. pen., dec. nr. 68/2000, n Dreptul nr. 7/2001, p.58.

[73] T. Vasiliu, V. Dondoroz, O. Stoica, I. Dobrinescu, O. Loghin.

[74] V. Dongoroz, op. cit. p.94.

[75] Liviu Herghelegiu, n Dreptul nr. 1/2004, p.137.

[76] L.17/ 2 apri1ie 1996regimul armelor de foc si al munitiilor si L.126/1995,

modif. si complet. prin L.464/ 18 iulie 2001regimul materialelor explozibile.

[77] Codul penal, art.175 alin.1, lit.f.

[78] Cu privire la aceasta situatie, trebuie sa se faca distinctie de cazul n care

victima este politist, jandarm, magistrat sau militar, situatie n care fapta va ntruni
elementele constitutive ale infractiunii de omor deosebit de grav, prev. si ped. n
art. 176 C.p.

[79] A. Boroi, Gh. Nistoreanu, Drept penal. Partea speciala, Editia a II-a, p.81.

[80] V. Dongoroz si colab., op. cit. p.193;

[81] T.S., sect. pen., dec. nr. 1389/1980, n R.R.D. nr. 3/1981, p.64.

[82] stefan Danes, Combaterea faptelor de violenta prin mijloace de drept penal, n
R.R.D. nr. 11/1990, p.9.

[83] Codul penal, art.175 alin.1, lit.g.

[84] A. Boroi, Gh. Nistoreanu, op. cit. p.81.

[85] V. Dongoroz si colab. op. cit. p.259; autorul arata ca nu se poate admite un
control din partea celui retinut sau arestat asupra oportunitatii masurii luate n cazul
n care s-au respectat sau nu masurile legale.

[86] Gh. Mateut, op. cit. p.96.

[87] Codul penal, art.175 alin.1, lit.h.

[88] n speta, inculpatul a lovit cu pumnul n abdomen pe fiul sau n vrsta de sase
ani, provocndu-i o vatamare foarte grava, dupa care l-a aruncat n rul Bistrita,
unde acesta a decedat prin asfixie mecanica.

[89] Rodica Stanoiu, G. Antoniu.

[90] Codul penal, art.175 alin.1, lit.i.

[91] fapta inculpatului care, n timp ce se afla ntr-un bar, a intrat n conflict cu
partea vatamata, s-a narmat cu un cutit si i-a aplicat o lovitura, provocndu-i o
plaga cu hemoragie interna, ntruneste elementele constitutive ale infractiunii de
tentativa la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art.174, 175 lit.a C.p. si nu ale
tentativei la infractiunea de omor.

[92] Horia Diaconescu, Consideratii cu privire la momentul consumarii infractiunii de

omor, n Dreptul, nr.

[93] F. Mantovani, Dritto penale, parte generale, seconda edizione, CEDAM, Padova,
1988, p.166; T. Padovani, Dritto penale, Giuffre editore, Milano, 1990, p.147 acesta
face deosebirea ntre rezultatul n sensul naturalist si rezultatul n sens juridic; H.
Jescheck, op. cit., p.234 autorul subliniaza ca actiunea nsasi poate fi un rezultat,
deoarece este consecinta impulsurilor volitive ale agentului; sub acest aspect se
poate discuta despre un rezultat n sens larg si n sens restrns , acesta din urma
avnd o valoare practica, deoarece numai n acest caz se pune problema legaturii
cauzale; M. Donini, op. cit. p.15, arata ca rezultatul nu poate fi privit n afara
actiunii; rezultatul capata rezonanta si sensuri semnificative numai prin raportare la
actiune (de exemplu, suprimarea vietii unei persoane poate fi, n egala masura,
rezultatul unei fapte intentionate, din culpa sau praeterintentionate, numai actiunea

putnd sa clarifice semnificatia juridica a rezultatului). Tocmai pentru ca actiunea

poarta n ea rezultatul, poate fi considerata ea nsasi rezultat.

[94] G. Antoniu, Ocrotirea penala a vietii persoanei, n R.D.P. nr. p.10

[95] Horia Diaconescu, Consideratii cu privire la momentul consumarii infractiunii de

omor, n Dreptul nr. p.145.

[96] Vladimir Belis, Medicina legala, p.

[97] A. Boroi, Gh. Nistoreanu, op. cit. p.86.

[98] V. Dongoroz, op. cit. p.225; G. Antoniu, op. cit., p.109; R. Maurach, op. cit.,
p.161; A. Vitu, op. cit., p.417; G. Bettiol, Dritto penale, parte generale, p. 251.

[99] n acelasi sens este si jurisprudenta romna: exista legatura de cauzalitate

daca, fara existenta actiunii ilicite de a lovi pe victima, nu s-ar fi produs rezultatul
mortal.

[100] de exemplu, daca A si B toarna cte o cantitate de otrava n ceasca lui C fara
sa stie unul de altul si victima moare, conditia care a produs rezultatul nu poate fi
stabilita dect prin analiza cantitatii si a calitatii otravii varsate de fiecare dintre
agenti si a efectului acesteia asupra organismului victimei; numai astfel se va stabili
cine raspunde pentru infractiunea consumata de omor si cine pentru tentativa la
aceasta infractiune.

[101] Casatia italiana, sectia I, decizia din 2mai 1988; aceasta solutie a fost
aprobata n doctrina de Antolisei si Pannain.

[102] General principles of criminal law, New York, 1960, p.247.

[103] Trib. Mun. Bucuresti, Sect. a II-a Penala, dec. nr. 332/1992, n Dreptul nr.
2/1993, p.82.

[104] T.J. Constanta, dec. pen. nr. 268/1993, n Dreptul nr. 5/1994, p.73.

[105] C.S.J. sect. pen. dec. nr. 223/1993, n Dreptul nr. 15/1994, p.80.

[106]Daca autorul a admis riscul uciderii victimei, nsa aceasta s-a salvat, Casatia
italiana a decis ca va exista o tentativa la omor, cu dol eventual.