1.

Zaharul rafinat
A. Alaturi de faina alba acest aliment alcatuieste ceea ce s-ar putea denumi fara
exagerare otrava alba. Ca si in cazul fainii albe, prin rafinare, zaharul este complet saracit
fiind eliminate vitaminele, mineralele si fibrele. Prin consum constant, zaharul rafinat obliga
organismul sa furnizeze suplimentar vitamine (mai ales din complexul B), de asemenea
crom,
magneziu si zinc absolut necesare procesului de transformare a glucozei in energie.
Dincolo de faptul ca incarca organismul cu noi sarcini saracindu-l de anumite
elemente vitale, el nu este in intregime asimilat de catre organism favorizand aparitia
obezitatii si a diferitor (alte) boli. Mai mult, zaharul rafinat afecteaza si absorbtia unor
minerale (cromul si zincul) prezente in unele alimente consumate.
De asemenea, fiind extrem de concentrat el lezeaza organele digestive, pe care le
obliga sa prelucreze o cantitate de energie ce nu o pot suporta. Astfel, el trece imediat in
sange - prin intestinul subtire - provoaca hiperglicemie, ceea ce obliga pancreasul sa
produca
in exces insulina si deregleaza anumite functii ale organismului; efectul fizic este invers celui
asteptat, in sensul ca omul nu castiga energie (dupa cum se crede eronat datorita valorii
energetice ridicate a zaharului), ci pierde energie din pricina luptelor din interiorul
organismului si devine obosit sau agitat.
Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda eliminarea completa a zaharului rafinat din
alimentatie.
B. Stiindu-se efectele negative ale zaharului rafinat, industria alimentara a nascocit
substituentii zaharului, pentru a oferi o alternativa celor "certati" cu zaharul. Paradoxul
fenomenului il reprezinta faptul ca multi substituenti sunt mai toxici decat zaharul rafinat.
Cel
mai nociv dintre ele este aspartamul (E 950 si E 951), care "ajuta" la provocarea peste 70
de
tipuri de boli mortale.
O intrebare este iminenta: odata cu recunoastera efectelor negative ale zaharului
inlocuirea lui cu ceva si mai toxic se datoreaza ignorantei producatorilor, sau unei lacomii
nascute de "pragmatismul" si idealul de a creste profitul si cifra de afaceri specifice
bussiness
man-ului?
Oricare ar fi raspunsul, el tradeaza o iresponsbilitate vicioasa.
C. Mierea de albine este alternativa zaharului ce nu ridica nici o problema, nici un
risc, ci reprezinta o binecuvantare pentru organism. Termenul "inlocuitor" al zaharului este
impropiu pentru miere deoarece mierea a fost candva inlocuita de catre zahar, producerea
mierii pierzand foarte mult teren odata cu importul masiv de zahar din Indiile de Vest (sec.
al
XVII-lea).
D. Dar si in cazul mierii pot aparea probleme grave:
- poate fi falsificata;
- asemanatoare cu mierea de albine sunt comercializate unele produse in compozitia
carora intra variabil 20-30% miere de albine; de aceea consumatorului trebuie sa fie
atent pentru a fi sigur ca a cumparat miere de albine pura si nu miere de albine
amestecata cu glucoza sau alte substante ce au efecte negative asupra organismului;
- pentru a pastra limpezimea pretiosului aliment ce se pierde odata cu normala
cristalizare a lui, mierea poate fi incalzita periodic; unii producatori apeleaza la aceasta
metoda pentru ca se vinde mai usor, multa lume considerand ca mierea limpede este
superioara celei cristalizate. Supusa unei temperaturi ridicate mierea mai pastreaza
aproximativ 30% din propietatile sale, enzimele fiind distruse, in general, prin tratament
termic. Cristalizarea mierii nu este decat un semn al faptului ca ea este naturala.