Discurs

De ce oamenii mint ?
Din copilrie am fost comparai cu fratii, verisorii. Ei sunt mai cuminti, destepti si
trebuie sa fim ca ei. Printii au facut-o cu un scop nobil. Societatea in care ne-am
nascut, ne-a prezentat un model dupa care a trebuit sa ne ghidam. In principiu era bine
sa nu iesim din rind, sa fim ascultatori, sa nu deranjam pe nimeni, sa ascultam ce ne
spun ceilalti, daca faceam asta totul era in regula, eram copii buni.
Crescind intr-o educatie violenta, toti am gustat, fie fizic sau verbal, ne-a intrat in
singe o frica de a spune ce gindim. Suntem printre primele generatii, care ne putem
exprima mai liber, mai deschid, unde violenta fizica nu mai este prezenta cum era
cindva. Istoria ne povesteste cum inainte daca spuneai ceva puteai fi torturat sau au
existat perioade cind daca nu faceai ce zic acei de sus, puteai fi omorit. Chiar si parintii
ne povestesc cum pe timpul comunismului trebuia sa fii foarte atent la ce spui, daca
spuneai ceva ce nu aveai voie, te inchideau. De-a lungul istoriei oamenii au fost invatati
sa traiasca in frica, traiau sub reguli, de care trebuiau sa se tina, chiar daca nu erau
deacord cu ele. Cum aceasta frica a fost mai mereu prezenta, oamenii au crescut, au
trait si au imbatrinit intr-o frica ca exista posiblitatea sa gresesti. Cum acest mod a
trecut de la o generatie la alta a ajuns si la noi. Cuminti fiind parintii, nici copiii nu
aveau voie sa spuna si sa faca ce doresc si a trebuit sa se incadreze in aceleasi tipare in
care a trebuit sa se incadreze parintii, astfel educatia a trebuit sa devina una severa.
Astfel relatia din om si societate, dintre copil si parinte nu a fost una prietenoasa,
libera, a fost una stricta, cu reguli bine definite, care trebuiau respectate. Copiii nu
vorbeau cu parintii ca prietenii, exista o formalitate. Deoarece oamenii mai in virsta
trebuie respectati, acesta fiind motivul principal, insa sub aceasta eticheta nu se afla
respectul si supunerea.
Avind o relatie de genul, educatie severa, copiii nu prea au avut curajul sa spuna
"nu", odata ce au spus nu, au invatat ca data viitoare trebuie sa spuna "da". Crescind in
aceasta educatie, prea putini oameni au avut curajul sa spuna "nu" societatii, prea
putini copii au avut curajul sa spuna "nu" parintilor. Mai bine ascultai si faceai ce-ti
spune, doar ca sa fii lasat in pace. Dorintele noastre, deseori erau in contradictie cu a
parintilor, asa am avut de ales "ori-ori".
Ne-au inscris la scoala, unde sute de copii diferiti, am trebuit sa invatam aceleasi
lucruri si am fost comparati toti la fel dupa un regim anume. E firesc ca au fost utile
primele clase, unde ne-a prezentat simbolistica folosita in societate, ne-au invatat sa
scriem, sa citim, sa numaram, iar acolo s-a cam oprit. Sistemul educational din care am
luat eu parte, ne-a invatat cum sa memoram, nu s-a ocupat de dezvoltare, de
inteligenta, s-a ocupat de memorie. Cel care reusea sa memoreze multa informatie, era
cel mai bun, nu conta inteligenta, conta cit stateai in fata caietului si toceai. Nici unul
din noi n-a invatat, fiindca a gindit "mmm, ce bune sunt informatiile acestea", nu, am
invatat fiindca am fost obligati s-o facem. Nimeni nu a vrut sa invete, insa daca nu
invatai erai un copil problema.

In postura de copil am avut de ales, ori faceam doar ce ne place, insa intram intr-un
pericol pe care nu-l poate suporta nici un copil, deci nu o alegeam, ori alegeam varianta
lor, pe care multumeam pe toata lumea, mai putin pe noi. Asa cum nu era ideala nici
prima, nici a doua, noi am creat-o pe a treia, in care toata lumea era fericita, cel putin o
perioada, si noi, dar si ei.
Arma secreta era minciuna. Datorita presiunilor copiii au trebuit sa invete sa fie
smecheri. In locul in care ar trebui sa inteleaga de ce sa nu minta, au invatat cum sa
minta cit mai frumos.
Diana Gorita, MRU-151