Istoricul expertizei judiciare.

Aparitia si dezvoltarea balisticii judiciare

Diferite aspecte ale unora din formele expertizei se intalnesc tinca din
antichitate, bineinteles limitate la nivelul respectiv de dezvoltare a
cunoasterii stiintifice.Cele mai vechi date sunt cele despre expertiza
medicala, intalnita la aproape toate popoarele. Documentele vremii atesta
consultarea, in materie de specialisti, a medicilor si moaselor in cursul
desfasurarii activitatii judiciare inca de la inceputul sclavagismului si chiar
in timpul vechilor civilizatii orientale (la babilonieni Codul lui
Hamurabi). La babilonieni, ca si la asirieni si fenicieni, istoria evoca
cercetari efctuate cu precizie la animale.
In Egipt legile lui Menos
prevedeau obligatia ca o femei condamnata la moarte, ce pretinde ca e
insarcinata sa fie examinata de o matroana.
La grecii antici medicina
cunoaste o ampla dezvoltare, si se pare ca nici medicina legala nu era total
necunoscuta. In cetatile grecesti medicul era in general functionar municipal,
fapt ce indreptatea participarea lui la infaptuirea operei de justitie. La
romani, unii autori semnaleaza ca, in procesul civil extraordinem, in cazurile
de divort, era cunoscuta folosirea expertizei obstetrice, numite inspectio
centris. Cunoscutele leges regiae prevedeau examinarea cadavrelor de
catre medici, iar potrivit Digestelor lui Justinian, medicii erau socotiti mai
importanti decat martorii, deoarece in fata explicatiilor acestora marturiile
obisnuite deveneau secundare, judecatorul calauzindu-se dupa elementele de
convingere stabilite de specialisti. In Digeste erau, de altfel, prevederi
exprese ce recomandau judecatorilor sa se prevaleze de avizul medicilor in
materie de casatorie, impotenta, separatie de corp, etc. De asemenea, la
romani era cunoscuta si expertiza psihiatrica, existand legi ce pedepseau
familia pentru fapte comise de copii sau de bolnavi. In Legea celor 12
table, in partea referitoare la tutela smintitilor, era stabilita o gradare in
stabilirea liberului arbitru, prevazandu-se obligatia stabilirii gradului de
iresponsabilitate a individului cercetat de catre un om de stiinta si nu de
judecator. Expertiza criminalistica isi are si ea inceputurile din vremea
romanilor, prin aparitia expertizei scrisului. In anul 539, Justinian, prin doua
nuvele, se refera la un act care initial a fost declarat fals de catre experti,
pentru ca ulterior sa se dovedesca autenticitatea lui.
In Franta, primele
date in legatura cu expertiza criminalistica se gasesc in dreptul autumian ( un
decret al lui Carol al-V-lea din anul 1370, care se refera la cercetarea unui

fals in care era implicat chiar sambelanul regelui, de la Rivire). Prima

informatie privind expertiza scrisului o avem din anul 1569, cand s-au
intreprins cercetari asupra modului in care fusese falsificata semnatura
regelui Carol al-IX-lea.
Balistica judiciara are drept punct de plecare descoperirea metodelor de
identificare individuala a armelor de foc dupa gloantele si tuburile arse.
Istoria balisticii judiciare este strans legata de perfectionarea si dezvoltarea
armelor de foc, de raspandirea acestora pe toate teritoriile lumii, de folosirea
armelor de foc la comiterea diferitelor infractiuni.
Prima incercare de a
gasi, cu ajutorul glontului, calea spre arma cu care a fost tras, a fost a lui
Henry Saddard*(VASILE MACELARU Balistica judiciara), din politia
judiciara londoneza, care, in 1835, a urmarit si prins un infractor care
comisese un omor cu ajutorul unei arme de foc. Pe glont, el a descoperit o
excrecenta care s-a potrivit cu tiparul pentru gloante gasit la banuit.
Mai tarziu, in 1860, in Anglia, un politist a identificat un infractor care isi
impuscase pritenul, folosindu-se de dopul de hartie cu ajutorul caruia, pe
vremea aceea, pulberea si gloantele erau fixate in teava.
In Statele Unite, in 1879, un judecator a chemat drept martor pe un armurier
pentru a stabili daca s-a tras sau nu de curand cu arma invinuitului.
Primii care au evidentiat valoarea criminalistica a striatiilor au fost,
paradoxal, nu criminalistii, ci medicii legisti, care au descoperit ca profilul
interior al tevii armei de foc lasa pe gloantele trase anumite dungi ce pot
folosi la identificarea armelor de foc. Astfel, profesorul in medicina
Alexandre Lacassagne, la Lyon, in urma examinarii unui glont scos dintr-un
cadavru, a observat pe acesta sapte dungi longitudinale, pe care apoi le-a
comparat cu armele create de interiorul tevilor armelor prezentate,
identificand astfel exemplarul armei folosite.
In anul
1898, chimistul judiciar din Berlin Paul Jeserich a folosit o metoda noua de
identificare criminalistica, efectuand o tragere experimentala cu arma
banuita, obtinand astfel ceea ce noi mai numim astazi model de comparatie.
Jeserich a fotografiat la microscop glontul corp delict si glontul
experimental, observand aceleasi stritii produse de profilul interior al tevii pe
ambele gloante.
In
anul 1902, in Massachusetts, Statele Unite, Oliver Wendel Holmes, care
trebuia sa judece o persoana invinuita de omor prin impuscare, a apelat la un

armurier, care a tras cateva cartuse cu arma invinuitului, a captat gloantele

intr-un cap cu bumbac si apoi le-a studiat cu lupa si microscopul, ajungand
la concluzia ca glontul corp delict a fost tras cu acceasi arma.
Punctul hotarator in dezvoltarea balisticii judiciare avea sa apara in Statele
Unite, in timpul primului razboi modial. La 21 martie 1915, in localitatea
West-Shelly din statul NewYork a fost comis un dublu asasinat. Invinuit
pentru asasinat a fost un anume Stielow care, in urma unei expertize false a
fost condamnat la moarte. Cazul a prezentat un interes deosebit in special
pentru Charles E.Waite care, obsedat de aceasta condamnare la moarte a
unui nevinovat, in 1919 a cautat sa gaseasca o cale stiintifica de a ajunge de
la glontul corp delict la arma cu care a fost tras acesta. El a colindat in
perioada 1919-1923 fabricile de armament atat din Statele Unite cat si din
Europa, strangand date precise in legatura cu toate modelele de arme
fabricate dupa anul 1850, colectionand un numar de 1500 de modele diferite
de arme de foc. Charles E. Waite a fost ajutat de fizicianul John Fisher si
chimistul Phillip O. Gravelle (specialist in microscopie si fotografie). Phillip
O. Gravelle a inventat in 1925 microscopul de comparare, instrument care a
facut posibil ca doua gloante sa poata fi vazute simultan, intr-o singura
imagine.
Munca inceputa de Charles E. Waite a fost
continuata de Calvin Goddard, ale carui realizari au asigurat Statelor Unite
primatul in domeniul criminalisticii stiintifice, America devenind astfel tara
de nastere a balisticii judiciare.
Si in Europa necesitatea de a se cerceta omorurile comise cu arme de foc a
silit organele de politie sa se ocupe temeinic de balistica judiciara. In
Luxemburg, Pierre Mediger a reluat in 1919 cercetarea urmelor de pe
tuburile de cartus. Doctorul G. de Rochetar, care a preluat in 1920
conducerea nou-infiintatei scoli de criminologie si politie stiintifica, si
locotenent-colonelul Mage, profesor la scoala militara de razboi belgiana, au
lucrat an de an amprentand si fotgrafiind tuburi de cartus. La Paris,
profesorul Balthazard, la Lyon Locard, la Atena grecul Georgiades, rusii
Matvejev si Suskin, precum si multi altii s-au evidentiat in lucrari stiintifice
in domeniul balisticii judiciare.
Tehnica moderna a ajuns mai
greu in Europa, englezul Robert Churchill fiind primul european care a vazut
utilitatea microscopului de comparare. El a comandat un asemenea
exemplar, a luat legatura cu Goddard la New York si arezolvat cu succes o

crima impotriva politistului Gutteridge (26-27 noiembrie 1927). Continuand

pe calea pe care pornise Churchill, au fost construite microscoape de
comparare de catre Soderman in Suedia, Locard la Lyon, Mezger la
Stuttgart si Kraf la Berlin. Se observa astfel ca dezvoltarea balisticii
judiciare este strans legata de inventarea, perfectionarea si folosirea acestui
aparat de stricta necesitate in expertiza balistica, microscopul comparator.
Domeniu distinct al tehnicii criminalistice, balistica judiciara s-a conturat ca
ramura de sine statatoare in ultimii 60 de ani prin elaborarea si
perfectionarea unor metode proprii de examinare, indeosebi de identificare a
armelor dupa urmele formate pe tub si proiectil[1]
Balistica
judiciara este destinata examinarii armelor de foc si a urmelor acestora, prin
metode si mijloace tehnico-stiintifice specializate, in scopul determinarii
circumstantelor in care a fost folosita o arma de foc la comiterea unei
infractiuni si al identificarii sale.
Desi foloseste o serie de
date din balistica generala (cunoscuta si sub denumirea de balistica militara),
cum ar fi cele referitoare la traiectorii (balistica exterioara) sau la impactul
asupra tintei (balistica tintei), se detaseaza de aceasta prin obiectivele
urmarite si prin metodele la care apeleaza, propunandu-si de exemplu
identificarea armei dupa urmele lasate de aceasta pe elementele de munitie
(tuburi, proiectile), distanta de la care s-a tras si directia de tragere sau
timpul aproximativ al producerii impuscaturii (pe baza urmelor secundare
ale tragerii), etc.