Sunteți pe pagina 1din 4

Politica Externa a Marii Britanii

1.

Alegerile parlamentare din 14 decembrie 1918 se ncheie cu victoria coaliiei conservatorilor i a


partidului liberal condus de David Lloyd George. Cu toate acestea, din 10 ianuarie 1918 pan la 19
octombrie 1922 Marea Britanie va fi guvernat de un cabinet de coali ie, condus de Lloyd George, n
care au fost cuprini, pe lng liberali i conservatori, i ctiva lideri ai partidului laburist. Curnd,
guvernul va fi confruntat n interior cu puternice micri sociale (greve i demonstraii de mas n
Scoia, grevele muncitorilor textiliti) i cu probleme dificile n cadrul imperiului, ca urmare a
declanrii unor micri de eliberare naional n Irlanda, India, Egipt, Palestina, Afganistan.

2.

Din cauza unor eecuri n chestiuni importante de politic extern, Lloyd George va fi aspru criticat
de ctre conservatori, care s-au retras din coaliia parlamentar. Lipsit de sprijinul lor, el este nevoit
s-i dea demisia la 14 octombrie 1922. Succesorul su, liderul conservator Bonar Andrew Law, a
organizat alegeri generale la 15 noiembrie 1922, asigurandu-i o majoritate absolut n parlament:
344 mandate pentru conservatori, fat de cele 138 laburiste i 117 ale liberalilor. n mai 1923, fiind
destul de bolnav, Bonar Law a fost nlocuit la efia guvernului de un alt lider conservator, Stanley
Baldwin, care la nceputul lui octombrie 1923 va organiza o Conferin imperial, la care vor
participa primii minitri ai coloniilor. Principala decizie adoptat cu acest prilej a fost aceea de a se
acorda dreptul oricrui guvern din imperiu pentru a ncheia orice fel de tratate cu alte state, cu
condiia de a avertiza metropola sau dominioanele interesate.

3. In fata unei opozitii crescande, guvernul conservator n-a mai avut decat alternativa alegerilor
anticipate, fixate pe ziua de 6 decembrie 1923. Desi in urma acestora conservatorii au ramas pe mai
departe grupul cel mai numeros in parlament, ei au pierdut totusi aproape 100 de locuri in favoarea
laburistilor si liberalilor. Intrucat si acum mai persistau disputele politice dintre conservatori si
liberali cu privire la chestiunea protectionismului vamal, impiedecandu-se astfel formarea unui
cabinet de coalitie, in final aceasta sarcina va reveni partidului laburist, care sub conducerea lui
Ramsey MacDonald va infaptui intre 24 ianuarie-4 noiembrie 1924 prima guvernare laburista.Pe
plan extern, laburistii au continuat politica guvernelor anterioare, in senul sporirii rolului Marii
Britanii in solutionarea unor probleme internationale. Astfel, ei au fost nevoiti sa ia masuri represive
impotriva miscarii de eliberare nationala din Irak, iar pe de alta parte, colaborand cu francezii si
americanii, au cautat sa solutioneze pozitiv criza Ruhrului si au acceptat refacerea potentialului
economic al Germaniei prin punerea in aplicare a planului Dawes.
La 22 ianuarie 1924 s-a petrecut un eveniment politic important in Marea Britanie: accederea la putere a
primului guvern laburist avandu-l in frunte pe Ramsay Mac Donald. Guvernarea sa a fost scurta, pana la 4
noiembrie 1924, iar principala masura adoptata a fost una de politica externa: restabilirea relatiilor
diplomatice cu Rusia. In august 1924 s-a incheiat chiar si un acord anglo-sovietic referitor la
problemele politice si comerciale. S-au facut promisiuni de prietenie care au avut ca urmare o criza
politica interna cauzata de retragerea sprijinului liberal acordat guvernului minoritar laburist.

4. Insa in toamna anului 1924, nemultumiti de unele decizii laburiste, conservatorii cu liberalii se
coalizeaza, punand in minoritate guvernul in Camera Comunelor (la 8 octombrie 1924). In atari
imprejurari, parlamentul a fost dizolvat si au avut loc noi alegeri anticipate, castigate confortabil de
conservatori. Drept urmare, Stanley Baldwin formeaza la 7 noiembrie 1924 un cabinet conservator
(pana in 4 iunie 1929), in care patronatul britanic si-a pus mari sperante. Politica externa a fot
ncredinat lui Austin Chamberlain. Acest guvern a retras recunoasterea diplomatica acordata Rusiei
Sovietice si a reusit sa traverseze cu bine greva generala din 1926. Tot in aceasta perioada,

conservatorii au fost confruntati si cu delicata problema a raporturilor dintre metropola si


dominioane. Acestea din urma (Canada, Australia, Noua Zeelanda si Uniunea Sud-Africana), intrucat
inregistrau o dezvoltare economica continua, erau membre ale Societatii Natiunilor si aveau dreptul
sa incheie tratate si acorduri cu diverse state, se simteau din ce in ce mai putin legate de metropola,
aspirand la independenta totala. Londra a incercat sa amelioreze raporturile cu ele, convocand intre
19 octombrie-18 noiembrie 1926 o noua conferinta imperiala, unde s-au adoptat decizii extrem de
importante privind noul statut al dominioanelor, care confirma larga autonomie a acestora,
transformand structura constitutional-juridica a imperiului in Comunitatea Britanica de Natiuni.
Conform prevederilor din noul statut, dominioanele devin membre cu drepturi egale ale Comunitatii,
liantul fiind devotamentul comun fata de Coroana. Din acest moment, tarifele preferentiale intre
diferitele componente ale imperiului au inceput sa aiba un rol pozitiv in dezvoltarea relatiilor
economice dintre ele. De preciza faptul ca, in dominioanele albe, dupa modelul britanic,
functionau regimuri politice liberal-democratice, cu alternanta la putere a unor puternice partide,
sporindu-le prestigiul pe arena vietii politice internationale. Astfel, de pilda, Canada a fost
guvernata, alternativ, de guverne liberale si conservatoare; in Australia s-au impus partidul national si
partidul laburist, unificate in 1931; in Noua Zeelanda partidele liberal si conservator, unificate si ele
in 1931.

5. la alegerile parlamentare din 30 mai 1929 victoria sa revina laburistilor, care vor forma cel de-al
doilea lor guvern, la 8 iunie 1929, condus de R. MacDonald. Acesta, pentru a-si asigura sprijinul
liberalilor in parlament, a facut unele concesii, renuntand la cateva puncte importante din programul
electoral laburist, cum ar fi cele referitoare la nationalizari. Cabinetul lui MacDonald, care a
guvernat Marea Britanie pana la 4 august 1931. a fost confruntat din plin pe plan intern cu
dificultatile provocate de marea criza economica din anii 1929-1933. Astfel, regresul atinge
domeniile de varf ale industriei engleze; productia de fonta, de pilda, a scazut de la 7.589.000 t. in
1929, la 3.773.000 t in 1931, cea de otel de la 9.636.000 t. la 5.203.000 tone. Totodata, valoarea
comertului exterior englez a scazut cu 60%.

6. In iulie 1931, comisia prezidata de bancherul George May, insarcinata sa investigheze situatia
financiara a tarii si sa faca propuneri menite sa duca la redresarea economiei nationale, a solicitat
guvernului sa reduca ajutoarele de somaj cu 20%, sa diminueze salariile invatatorilor si sa
abandoneze partial muncile obstesti la care fusesera angajati somerii. Insa, cand a fost pus in discutie
planul May, acesta a iscat multe controverse, cei mai multi fiind impotriva lui. In aceste conditii,
MacDonald a constituit la 25 august 1931 un cabinet de coalitie nationala (laburisti, conservatori,
liberali) pana la 7 iunie 1935. In octombrie 1931 au avut loc alegeri parlamentare, castigate de
coalitia care formase guvernul. Prin Statutul de la Westminster, dat in luna decembrie a aceluiasi
an, se definitiva transformarea imperiului in Comunitatea Britanica de Natiuni (Commonwealth),
dominioanele devenind membre cu drepturi egale. Din acest moment, nici o lege engleza nu putea fi
aplicata in dominioane fara aprobarea acestora. Totodata, legile dominioanelor nu mai aveau nevoie
de aprobarea parlamentului din Londra pentru a putea fi aplicate.
In vara anului 1932 a fost
convocata o noua conferinta imperiala, la Ottawa, in Canada, cu scopul de a pune pe alte baze
relatiile economice din cadrul Comunitatii, introducandu-se sistemul preferential: produsele
importate de Marea Britanie din dominioane urmau sa fie supuse unor taxe mici sau sa fie netaxate,
si invers. Dar incercarea de a se ajunge la o uniune vamala in cadrul imperiului nu s-a

materializat.Conservatorii, castigatori ai alegerilor, au optat pentru crearea unui guvern de uniune


nationala care s-a aflat la conducerea statului intre 1931 si 1935. Bancile britanice ajunse intr-o
situatie disperata au facut apel la Banca Angliei care, pentru a salva lira, a fost nevoita sa ceara
ajutorul american si al Bancii Frantei. Astfel, s-a constituit baza necesara pentru redresarea industriei
britanice. Anglia a fost nevoita insa sa renunte la mentinerea valorii de aur a lirei si sa incheie un
sistem economic preferential intre tarile Commonwealthului, stabilit in urma Conferintei de la
Ottawa din 1932.

7. Pe plan politic intern, conservatorii au renuntat in 1935 la serviciile laburistului MacDonald si au


constituit un nou guvern, prezidat de Baldwin. Acesta a organizat alegeri generale, care au asigurat
partidului conservator o majoritate confortabila in Camera Comunelor. Baldwin a ramas la putere
pana la 28 mai 1937, cand a demisionat, succesorul sau la sefia guvernului fiind Neville
Chamberlain (pana la 10 mai 1940). In politica internationala promovata de Marea Britanie, in mai
tot timpul anilor 30 conciliatorismul a fost privit cu ochi buni: el era socotit continuarea unei
indelungate traditii diplomatice prin care s-a incercat rezolvarea pe cale pasnica a conflictelor. Cei
care s-au opus politicii de conciliere erau socotiti atatatori la razboi (Alan Farmer). In 1937, de
pilda, dezbaterile politice din cercurile guvernante engleze erau dominate de razboiul civil din
Spania. Desi laburistii il criticau aspru pe Anthony Eden, el era cel putin un adept sincer al
neinterventiei. Dar guvernul, oficial neutru, avea totusi cativa membri proeminenti care simpatizau
cu Franco. De fapt, intelegerea cercurilor diriguitoare engleze manifestata fata de insolenta
regimurilor fasciste din Europa, care doreau revizuirea tratatelor si amenintau pacea lumii, s-a
concretizat pentru guvernantii britanici inca la 18 iunie 1935, prin semnarea Acordului naval cu
Germania hitlerista, care ii dadea acesteia din urma dreptul sa-si creeze o puternica forta militara
navala, apoi prin recunoasterea intereselor fascistilor italieni in Etiopia, continuata curand prin
facilitarea interventiei germano-italiene in Republica Spaniola in spatele politicii de neinterventie.
Falimentul total al politicii conciliatoriste va fi inregistrat in 1938, cand Marea Britanie a asistat
neputincioasa la actul inghitirii Austriei de catre Germania (12 martie), iar la 30 septembrie prin
semnatura pusa si de Chamberlain pe Acordul de la Mnchen acceptase verdictul de mutilare a
Cehoslovaciei, impus de nazisti.
General
Politica extern a Marii Britanii n perioada interbelic
n domeniul politicii externe dup primul rzboi mondial Marea Britanie s-a confruntat cu mai multe
probleme legate de reorganizarea Imperiului colonial. n 1921 n cadrul Conferinei Imperiale au fost
ascultate opiniile reprezentanilor dominioanelor referitoare la modificarea statutului acestora. O
nou Conferin, care are loc n 1926, a pus bazele transformrilor structurii constitu ional-juridice a
Imperiului, ncepnd de la suprimarea termenului propriu-zis i nlocuirea lui cu cel de
Commonwelth.
Guvernul britanic a promovat n anii 30 o politic duplicitar fa de agresori. Astfel, dei n cadrul
Societii Naiunilor agresiunea italian asupra Etiopiei a fost acuzat, blocada economic nu
prevedea un embargou asupra unor mrfuri de natur strategic: petrol, crbune, minereu de fier etc.
Marea Britanie a promovat o politic de neamestec n rzboiul civil din Spania, n condi iile cnd
Hitler i Mussolini l-au susinit masiv pe generalul F. Franco. La nceputul anului 1937 Marea
Britanie a semnat cu Italia un acord prin care ambele pri s-au obligat s-i respecte interesele n
Marea Mediteran. Politica de concilierea Marii Britanii a fost demonstrat n mod convingtor n
septembtrie 1938 la Mnchen, cnd Cehoslovacia a fost lsat la discreia Germaniei naziste. n
ajunul celui de-al doilea rzboi mondial relaiile cu Germania s-au nrut it. Marea Britanie a
semnat tratate de ajutor mutual cu Polonia, Romnia, Grecia, Turcia care, ns, au fost respectate
doar parial.

Tot un compromis a permis englezilor si salveze imperiul, a crui dezmembrare era anunat de
muli europeni prin 1925. Dominioanele Canada, Australia, Noua Zeeland, Africa de Sud
dduser n timpul rzboiului, fr precupeire, oameni i bani ca s ajute metropola. Dar nelegeau
so fac n calitate de state independente. Cnd fu creat Societatea Naiunilor, cerur s aib
reprezentani deosebii de cei ai Angliei. Al doilea statut de la Westminster (1931) stipula c
parlamentul britanic nu va mai avea dreptul s legifereze pentru dominioane; c dreptul de pace sau
de rzboi, ca i acela de a ncheia tratate, n ceea ce le privete va aparine dominioanelor; i, n
sfrit, primminitrii dominioanelor depindeau direct de suveran. De aci nainte regele este singura
legtur oficial dintre Anglia i naiunile care formeaz Commonwealthul.
89 Om politic conservator (18881958); ntre 1930 i 1940 a deinut i funcii guvernamentale.
154
Printrun tratat din 1921 se hotrse ca i Irlanda s fie dominion. Se crease un stat liber al Irlandei de
Sud, provinciile Ulsterului rmnnd, aa cum doreau, engleze. Din 1922 pn n 1931, Irlanda, sub
preedinia dlui Cosgrave, accept aceast situaie, dar n 1931 de Valera, carel nlocui pe Cosgrave,
rupse complet toate legturile cu Anglia. Din acel moment, Irlanda nu mai recunoate nici legtura
monarhic, nu trimite reprezentani la ceremoniile britanice i se comport ca un stat independent.
Tot un compromis a permis englezilor si salveze imperiul, a crui dezmembrare era anunat de
muli europeni prin 1925. Dominioanele Canada, Australia, Noua Zeeland, Africa de Sud
dduser n timpul rzboiului, fr precupeire, oameni i bani ca s ajute metropola. Dar nelegeau
so fac n calitate de state independente. Cnd fu creat Societatea Naiunilor, cerur s aib
reprezentani deosebii de cei ai Angliei. Al doilea statut de la Westminster (1931) stipula c
parlamentul britanic nu va mai avea dreptul s legifereze pentru dominioane; c dreptul de pace sau
de rzboi, ca i acela de a ncheia tratate, n ceea ce le privete va aparine dominioanelor; i, n
sfrit, primminitrii dominioanelor depindeau direct de suveran. De aci nainte regele este singura
legtur oficial dintre Anglia i naiunile care formeaz Commonwealthul.
89 Om politic conservator (18881958); ntre 1930 i 1940 a deinut i funcii guvernamentale.
154
Printrun tratat din 1921 se hotrse ca i Irlanda s fie dominion. Se crease un stat liber al Irlandei de
Sud, provinciile Ulsterului rmnnd, aa cum doreau, engleze. Din 1922 pn n 1931, Irlanda, sub
preedinia dlui Cosgrave, accept aceast situaie, dar n 1931 de Valera, carel nlocui pe Cosgrave,
rupse complet toate legturile cu Anglia. Din acel moment, Irlanda nu mai recunoate nici legtura
monarhic, nu trimite reprezentani la ceremoniile britanice i se comport ca un stat independent.
Politica extern a Marii Britanii n perioada interbelic n domeniul politicii externe dup primul
rzboi mondial Marea Britanie s-a confruntat cu mai multe probleme legate de reorganizarea
Imperiului colonial. n 1921 n cadrul Conferinei Imperiale au fost ascultate opiniile
reprezentanilor dominioanelor referitoare la modificarea statutului acestora. O nou Conferin,
care are loc n 1926, a pus bazele transformrilor structurii constituional-juridice a Imperiului,
ncepnd de la suprimarea termenului propriu-zis i nlocuirea lui cu cel de Commonwelth.
Guvernul britanic a promovat n anii 30 o politic duplicitar fa de agresori. Astfel, dei n cadrul
Societii Naiunilor agresiunea italian asupra Etiopiei a fost acuzat, blocada economic nu
prevedea un embargou asupra unor mrfuri de natur strategic: petrol, crbune, minereu de fier etc.
Marea Britanie a promovat o politic de neamestec n rzboiul civil din Spania, n condiiile cnd
Hitler i Mussolini l-au susinit masiv pe generalul F. Franco. La nceputul anului 1937 Marea
Britanie a semnat cu Italia un acord prin care ambele pri s-au obligat s-i respecte interesele n
Marea Mediteran. Politica de conciliere a Marii Britanii a fost demonstrat n mod convingtor n
septembtrie 1938 la Mnchen, cnd Cehoslovacia a fost lsat la discreia Germaniei naziste. n
ajunul celui de-al doilea rzboi mondial relaiile cu Germania s-au nrutit. Marea Britanie a
semnat tratate de ajutor mutual cu Polonia, Romnia, Grecia, Turcia care, ns, au fost respectate
doar parial.