I.

Reformele lui Constantin si Diocletian

II.Structuri social-economice rurale in Bizantul secolelor IV-VI

1.Evoluia studiilor de istorie bizantin: etape, caracteristici, realizri (colile, unul-doi

reprezentani)
2.Fondarea Constantinopolului: istorie i ideologie
3.Eusebius din Cezareea teoretician al ideologiei imperiale bizantine
4.Nestorianismul i Monofizismul
5.Consecinele marilor migraii pentru statul bizantin
6.Criza secolului al VII-lea (consecine, transformri militare, economice, ideologice etc.)
7.Cauzele luptelor iconoclaste
8.Restaurarea imperiului universal n timpul lui Iustinian
9.Istoriografia bizantin secolele IV-VI
10.Cultur pgn, cultur cretin n Bizanul secolului VI

1.Evoluia studiilor de istorie bizantin

Interesul europenilor pentru lumea bizantina a inceput in perioada Renasterii, cand

Venetia si Genova dominau economia bizantina din secolul al XIII-lea. Studiul
istoriei bizantine a inceput odata cu aparitia umanismului in Italia (sec. XIVXV), Germania (sec. XVI), Franta (sec. XVII-XVIII). In Italia, interesul s-a
manifestat datorita operelor grecesti clasice. Inca din secolul XIII, italienii vizitau
centrele de cultura din Bizant, cautau si copiau manuscrisele gecesti si predau
limba greaca in universitatile din Italia, fiind create si prmele manuale de limba
greaca.
In 1453, Constantinopolul a fost cucerit de otomani, iar carturarii bizantini ca
Manuel Chrisoloras au fugit de pericol, gasindu-si refugiu in Italia, aducand cu
ei operele clasice. Florenta, angrenata in razboaie, si Venetia aflata in plin apogeu
comercial, erau interesate, in ultimul oras stabilindu-se un numar mare de carturari
bizantini.In Germania, interesul umanistilor pentru Bizant a inceput dupa cucerirea
Ungariei si primul asediu al Vienei, sursele bizantine oferind detalii despre
organizarea otomanilor. Pe fondul reformei lui Luther, sursele bizantine ofereau
argumente impotriva Papalitatii.
Pentru Franta, modelul bizantin a fost urmat si preluat de monarhii absoluti
francezi, fiind constituita nobilimea de roba, asta in timp ce vechea nobilime
incerca sa-si demonstreze prestigiul prin sursele bizantine. Apare prima colectie
cu operele autorilor bizantini-Corpus Parisimus. Du Cange a fost considerat a fi
fondatorul bizantologiei, realizand primul dictionar al limbii grecesti, publicand
lucrari despre lumea bizantina ca Imperiul de Constantinopol in timpul
imparatilor francezi si Istoria Bizantina. Au fost puse bazele diplomaticii
bizantine si paleografiei grecesti.
In Iluminism, din secolul al XVIII-lea, absolutismul este atacat si se incearca
demolarea modelului bizantin, imaginea iluministilor despre Bizant capatand
trasaturi negative, considerand-o o perioada de declin a istoriei romane. Imperiul
Bizantin este denigrat, aparand concepte de bas empire si bizantinism.

Imaginea Bizantului este reabilitata in etapa romantica, odata cu amploarea

interesului manifestat pentru studierea evului mediu. Miscarea de emancipare a
grecilor a fost privita cu simpatie de occident, masacrul grecilor din insula Chios
fiind condamnat. Imaginea Bizantului se idealizeaza. Au fost reeditate operele
autorilor bizantini-Corpusul de la Bonn, operele fiind insotite de traduceri in
latina si de note explicative J. Sabatier a pus bazele numismaticii bizantine, iar
G. Schlumberger a pus bazele sigilografiei bizantine.
In epoca stiintifica-informatica, au fost infiintate primele scoli de bizantologie,
prima fiind fondata de K. Krumbacher. Apare prima revista despre bizantologie.
A doua scoala de bizantologie a fost infiintata in Rusia de catre Vasilievski in care
se preda ideologia imperiala bizantina si cea sociala. Au fost infiintate scoli in
Franta (Gaudin), Grecia, Bulgaria, Romania (Nicolae Iorga a pus bazele
institutului de bizantologie), Iugoslavia, Ungaria, Austria, Marea Britanie si in
multe state din lumea araba. Este fondata si o scoala in SUA, in Dumberton Oaks.

Istoria Bizantului are patru componente:

*Componenta romana: pe plan institutional, militar, juridic. Bizantinii se
considerau romanii evului mediu. Limba latina era vorbita in cancelaria
imperiala si era utilizata pentru redactarea documentelor oficiale pana in secolul
VI, iar Theodosiu si Iustinian au sistematizat justitia dupa modelul roman.
*Componenta greaca: 95% din lucrari bizantine erau in limba greaca in secolele
IV-VI. Corpusul lui Iustinian cuprindea trei parti in latina si o parte in limba
greaca. Intre secolele VI-IX s-a desfasurat un proces de grecizare a imperiului
bizantin, Asia Mica fiind baza imperiului, fiind cea mai dominata de greci dintre
provinciile orientale. Pana in secolul al VII-lea, limba greaca era limba oficiala a
imperiului, folosita in cultura si in redactarea documentelor oficiale.
*Componenta crestina: De la Edictul de la Milano si oficializarea religiei crestine
in timpul lui Theodosius, majoritatea populatiei imperiului rasaritean era de religie
crestina. In secolul VII, termenul de crestin se confunda cu termenul de roman.
*Componenta orientala: s-a manifestat in arta si in ceremonialul palatial intre
secolele IV-VI, iar din secolul VII a castigat teren in domeniul Dreptului. Intre

secolele VIII-IX, influenta orientala a pierdut teren in urma venirii la putere a

macedonenilor.

2.Fondarea Constantinopolului: istorie i ideologie

Constantinopol era centrul politic, administrativ, economic, religios si cultural
al Imperiului Bizantin. A fost fondat de Constantin cel Mare in noiembrie 324,
la doua luni dupa victoria sa asupra lui Licinius, alegand fosta colonie megariana ,
Byzantion, drept locul unde avea sa puna bazele noului oras. Pornind de la Istoria
Romei, bizantinii au modelat istoria acestui oras, fiind fondat de pe urma unui
conflict dintre doi frati colonisti megarieni. Cand a fost atacat de macedonenii lui
Filip al II-lea, cainii din oras au latrat, iar locuitorii orasului au fost alertati si au
respins asaltul. In secolul al II-lea, orasul a fost asediat de romani in timpul
domniei imparatului Septimius Severus.
Constantin a ales aceasta cetate datorita unei inspiratii divine, legenedele tarzii
avand un rol ideologic si propagandistic. Alegerea acestui oras avea un rol
strategic si comercial, Byzantion fiind amplasat la intersectia celor doua mari
axe comerciale: una verticala care unea bazinul pontic prin Marea Marmara si
Marea Egee de Marea Mediterana, si cealalta , orizontala, terestra, care unea

Europa de Asia. Constantinopolul a prosperat datorita asezarii. Centrul imperial a

fost deplasat din Occident in Orient, Occidentul aflandu-se in declin.
Orasul se afla in apropierea a doua frontiere in care se desfasurau conflicte:
frontiera dunareana atacata de goti si frontiera orientala, atacata de sasanizi.
Constantinopolul era mai usor de aparat, fiind inconjurat de apa din trei parti,
era usor accesibil pe uscat doar dinspre vest, imparatii cladind multe fortificatii
pentru apararea orasului, ca Zidul lui Teodosius al II-lea sau Zidul lui
Anastasius, cu scopul de a-i respinge pe barbarii dinspre Dunare sa patrunda in
oras.
Mutarea centrului de greutate si stabilirea resedintei imperiale de la Roma in
alte orase ca Mediolanum sau Antiohia se manifesta de multe decenii datorita
declinului Romei. Legaturile cu provinciile orientale erau mult mai intarite
astfel.
Lucrarile de constructie a orasului au inceput in noiembrie 324 si s-au incheiat in
336, orasul fiind inagurat pe 11 mai 330. Pe 11 mai , anual, aveau loc festivitati de
cerebrare a construirii orasului, manifestate prin jocuri la hipodrom, procesiuni in
jurul unui car alegoric care transporta statuia imparatului, inaltata pe coloana de
porfir, construita pe timpul lui Constantin. Noul oras avea sa devina o copie a
vechii Rome, orasul fiind construit pe sapte coline. Constantin dorea sa
denumeasca orasul ca Noua Roma sau A doua Roma.Orasul a fost impartit
in 14 cartiere si era strabatut de raul Lykos. Imparatul cladise o serie de edificii
ale caror modele erau preluate dupa cele ale Romei: palatul imperial de
dimensiuni mici aflat in sud-estul orasului, hipodromul construit in vecinatatea
palatului imperial, piata publica-Forumul lui Constantin etc. Pe parcursul
secolului IV, Constantinopolul a fost doar resedinta imperiala si nu capitala.
Abia in timpul lui Teodosius , pozitia si drepturile Constantinopolului au fost
puternic sustinute.
In 381, importanta orasului a fost recunoscuta, al doilea conciliu ecumenic
desfasurandu-se in acest oras. Prin canonul al III-lea se recunostea pozitia
Episcopului de Constantinopol. In 395, orasul a devenit oficial capitala
Imperiului Roman de Rasarit. In 451 s-a desfasurat cel de-al IV-lea conciliu
ecumenic la Calcedon, iar prin canonul al XXVIII-lea, se stabilea ca primul loc

apartinea vechii Rome, dar parintii acordau onoruri egale religioase si politice
si noii Rome-Constantinopol, acesta bucurandu-se de prezenta imparatului si a
senatului. In lucrarea Istoria Nova, Zosimos i-a reprosat lui Constantin ca prin
fondarea Constantinopolului nu facea altceva decat sa grabeasca declinul Romei.
In realitate, s-au emis medalii de aur si argint care reprezentau doua femei,
simbolurile Romei si Constantinopolului, tinand impreuna un scut simbolic al
unitatii imperiului.
Desi Eusebiu de Cezareea sustine ca senatorii s-au aflat la inmormantarea lui
Constantin cel Mare, in realitate, Senatul a fost creat de Constantiu al II-lea, fiul
acestuia. In 359 este mentionata prefectura orasului, ce avea atributii similare
cu cele ale prefectului vechii Rome, acesta fiind denumit si eparch al
Constantinopolului.
Poporul imperial era o alta institutie, locuitorii Constantinopolului reprezentand
poporul imperial, fiind impartit in deme ca :
*dema albastrolor-elita aristocratiei senatoriale, sustinatori ai ortodoxiei
* dema verzilor-populatia activa a orasului, negustori, mestesugari, fierari,
sustinatori ai monofozismului
Au loc dese ciocniri intre cele doua deme, precum cele din 445 ce au fost extrem
de violente, incepute la hipodrom si continuate pe strazile orasului. Demele
participau la desemnarea si aclamarea imparatului. Locul de intalnire dintre
imparat si poporul imperial era hipodromul, desi acestia nu prezentau rezultatele
politicii. In 532, demele s-au coalizat impotriva lui Iustinian. In 610, o alta coalitie
de deme l-a adus pe Heraclius la tron.
Din perspectiva demografica, Constantin a fost nevoit sa populeze orasul. A
scutit teritoriul orasului de plata impozitelor. A adus aristocratia din Asia Mica
sa cladeasca palate in noul oras. In 326, pentru a organiza aprovizionarea
orasului, a fost organizat un transport anual de cereale din Egipt in luna
septembrie. A instituit Annona, distribuind gratuit paine , stabilind un numar
de 80 000 de ratii de paine distribuite zilnic. In anii 360, rezultatele politicii lui
Constantin erau evidente. Succesorii sai si-au stabilit resedinta la Constantinopol,
venind din toate colturile imperiului persoane dornice sa ocupe functii

administrative, militare si comerciale. La inceputul domniei lui Teodosius,

orasul se prezenta ca un santier, iar cresterea accelerata a numarului locuitorilor a
facut ca populatia sa se intinda in afara zidurilor orasului, fiind astfel cladit un nou
zid de aparare intre 408-413.
Vechiul Byzantion, refacut de Septimius Severus, avea o suprafata de 200 hectare
si o populatie de 20-30 000 de locuitori. Dupa construirea zidului lui Constantin,
orasul avea 700 de hectare si avea o populatie de 100-150 000 de locuitori catre
sfarsitul secolului IV. Dupa construirea zidului lui Theodosius, suprafata orasului sa dublat, ajungand la 14 000 km patrati, populatia crescand. In 430, populatia
Constantinopolului depasise populatia Romei, avand 250 000 de locuitori. In
timpul lui Iustinian, aceasta s-a dublat, ajungand la 500 000 de locuitori. Dupa
secolul VII, populatia a scazut la 250 000 de locuitori, in secolul X, a crescut la
400-500 000 de locuitori. Din secolul XIII, populatia a intrat in declin
demografic, in secolul XV, populatia fiind estimata la doar 40 000 de locuitori si
7000 de soldati.
Dupa cucerirea Ierusalimului de arabi, Constantinopolul revendica titlul de centru
al lumii crestine. Heraclius a adus Sfanta Cruce la Constantinopol unde a ramas
pana in1204.
Din secolul VII a aparut ideea ca orasul era protejat de divinitate, avand-o ca
protectoare pe Fecioara Maria, care a respins multe asedii. In secolul XIII existau
poezii populare care o prezentau pe Fecioara Maria plangand din cauza asediului
Constantinopolului de catre latini. Cucerirea Constantinopolului de catre turci a
fost prezentata ca o pedeapsa divina aplicata noului popor ales pentru pacatele
sale. Zosimos sustine ca imparatul Constantin a cladit primele edificii, componenta
politica si religioasa al orasului fiind in partea sud-estica, pe tarmul Marii
Marmara. Strada Mese strabatea Constantinopolul pana la Forumul
Amastrianum. Componenta economica era Portul de Aur, Zona Cornului de
Aur, acesta fiind inchis cu lanturi in 1453 in timpul asediului.
Partea centrala a Constantinopolului a fost utilizata pentru construirea manastirilor
si multe locuinte se aflau in zona tarmului. Nu exista un sistem de canalizare, de
aceea tabacarii aruncau pieile in mijlocul orasului. Palatul imperial a fost
reconstruit, insa nu mai pastra nimic din vechea constructie. Constantin respectase

intitial elementele arhitecturii romane. Biserica Sfanta Sofia se afla in apropierea

complexului. Palatul imperial avea sa fie marit de succesorii lui Constantin pana
in secolul XI, devenind un complex de apartamente in care locuiau membrii
familiei imperiale si anturajul, biblioteci, capele, biserici, birouri si un
penitenciar, decorat si ornamentat de gradini si terenuri de joc. In secolul XI,
cladirile aflate in cadrul complexului aveau 100 de hectare, fiind dificil de
intretinut, Resedinta imperiala a fost ulterior mutata la Palatul Blacherne. In
secolul IX, imparatul Teofil a construit palatul Bucco Leon.
Hipodromul a fost construit de Constantin cel Mare. In timpul rascoalei Nika din
532, hipodromul a fost grav avariat. Cursele de cai se desfasurau in jurul spinei
care se mai pastreaza si azi. Hipodromul avea o intrare principala in partea nordica,
partea monumentala. De o parte si de alta erau grajdurile unde erau tinuti caii. In
momentul in care incepea cursa, portile erau deschise. Deasupra intrarii
monumentale erau trei cai de bronz auriti. Caii de bronz se afla in prezent in Piata
San Marco.
In complexul Palatului Imperial era Sala celor 19 paturi ce data din secolul IV,
fiind cate noua paturi de fiecare latura, aceasta sala fiind utilizata pentru dineuri
si cine festive, aproape fiecare sarbatoare civila si religioasa fiind urmata de un
dineu la care participau si invitatii imparatului, si principala sala de desfasurare a
ceremoniilor, Sala de Aur, construita in secolul VI, semanand cu Bazilica San
Vitale, peretii fiind impodobiti cu aur, copacii decorati cu nestemate si pasari de
aur ce cantau melodii , iar tronul din aur masiv era flancat de doi lei din aur, ca si
cum parea ca cobora treptat din cupola salii, pana ajungea la nivelul
pardoselii.Principala Poarta a Palatului Imperial era o poarta din bronz, fiind
refacuta in secolele VI-X, deasupra fiind construita o capela. Pana in timpul crizei
iconoclaste , poarta era decorata cu portretul lui Hristos.
Principala piata publica din Constantinopol era Piata Augusteon, construita in
secolul IV si refacuta de Iustinian, unde a ridicat o statuie a sa ce putea fi vazuta la
o zi distanta pe mare. In piata se vindeau manuscrise, se executau pedepsele
publice.

Turnul lui Constantin cel Mare se afla pe strada Mese, avand forma circulara,
impodobit cu statui. Statuia lui Constantin s-a prabusit in urma unui cutremur, fiind
inlocuita cu statuia lui Manuel Comnenul. Forumul lui Teodosius cel Mare avea
forma patrata, preluat dupa modelul forumului de la Roma. Acolo erau gravate
marile victorii ale acestuia. Strada Mese ajungea pana la poarta de aur a orasului.
Portile erau placate cu foita de aur si capela din zidul lui Constantin era decorata cu
statui. Zidul lui Teodosius al II-lea avea trei porti, una mare centrala de aur, in
care intra imparatul, intre doua porti mai mici, iar pe zid erau inaltate statuie unor
elefanti.Zidul lui Constantin nu a rezistat, pe cand din zidul lui Teodosius s-au
pastrat mici portiuni, acesta fiind construit intre 408-413.
Principalul apeduct a fost contruit in timpul lui Valens, apa fiind adusa de la 100
km de oras, iar apa adusa era pastrata in cisterne imense. Cisterna Basilica a fost
construita in secolul IV si refacuta de Iustinian. Se spune ca turcii au descoperit-o
abia in timpul unei secete puternice. Exista o cisterna in Palatul Imperial, insa nu a
rezistat.
Constantinopolul a avut multe edificii religioase ca bisericile Sf. Irina, Sf. Sofia si
Sfintii Apostoli. Biserica Sf Sofia a fost construita din 532 si inagurata pe 25
decembrie 537. Din 1453, biserica Sf. Apostoli a devenit Patriarhie, pe cand Sf.
Sofia a fost transformata intr-o moschee. Langa Biserica Sf. Apostoli se afla
Mausoleul lui Constantin. Majoritatea imparatilor au fost inmormantati la
Pantocrato, altii la Biserica Sfintiilor Apostoli.

3.Eusebius din Cezareea teoretician al ideologiei imperiale bizantine

Bizantinii au preluat ideea imperiala romana si cea crestina. Eusebiu de Cezareea
a fost considerat ca fiind teoriticianul ideologiei imperiale bizantine. El si dascalul
sau au fost victime ale persecutiilor crestine din timpul lui Diocletian. A fost inchis,

insa a fost eliberat in timpul lui Galerius si a devenit unul dintre consilierii
apropiati ai lui Constantin cel Mare.A participat la Conciliul Ecumenic de la
Niceea din 325 si a incercat o formula de compromis care nu a avut succes, fiind
adoptata formula episcopului Alexandrei.
Eusebiu de Cezareea a scris multe lucrari si o cronica universala in care a introdus
dimensiunea cronologica. A inagurat genul istoriei ecleziastice. A scris Vita
Constantini si discursul festiv rostit in 336 cu prilejul aniversarii de 30 de ani de
domnie a imparatului Constantin. Considera ca existenta imperiului roman era
expresia vointei lui Dumnezeu si a imparatiei divine, ierarhia terestra fiind preluata
dupa cea cereasca. Romanii se considerau a fi noul popor ales al lui Dumnezeu.
Imperiul era unic si universal si stapanea omenirea.Nu avea limite spatiale si
cuprindea intreaga lume cunoscuta. Orice expansiune era justificata prin impunerea
credintei crestine asupra tuturor popoarelor. Nu avea limite temporale, finalitatea
fiind intrarea imperiului terestru in planul divin.
Puterea imparatului era legitimata de Dumnezeu, imparatul fiind reprezentantul si
alesul lui Dumnezeu pe pamant. Orice act al imparatului era inspirat de divinitate,
fiind un imitator al gesturilor lui Hristos. Avea ca misiune providentiala
incredintata de divinitate de a face ca crestinismul sa domneasca asupra intregului
pamant. Imparatul era considerat un nou Moise desemnat de Dumnezeu pentru a
conduce nou popor ales. Era considerat ca fiind cel de-al treisprezecelea apostol,
avand o putere sacra. Imparatii bizantini erau reprezentati cu aura specifica
sfintilor inca din timpul vietii si tot ce detineau era sacru, de la Palatul Imperial la
domeniile imperiale.
Desi era considerat alesul lui Dumnezeu, era ales de senat, armata si poporul
imperial. Rolul revenea armatei in perioadele tensionate, ceremonia avand loc in
tabara militara din oras. In cadrul ceremoniei, bizantinii preluau de la romani
ridicarea pe scut in mijlocul armatei a celui ales ca imparat ce purta o diadema,
urmand gratificarea senatului si aclamatiile poporului.
In perioadele stabile, rolul cel mai important revenea senatului, fiind respectate si
celelalte rituri. Senatul desemna noul imparat, ceremonia avand loc tot in tabara
militara si incheindu-se cu aclamatiile poporului. Din secolul V intervenea si

Biserica in desemnarea imparatului, prin actul incoronarii religioase menite sa

intareasca ideea alegerii imparatului ca rezultat al vointei divine.
Primul imparat incoronat de patriarhul Constantinopolului a fost Leon I, ceremonia
desfasurandu-se la Biserica Sf Stefan din cadrul Palatului imperial. Imparatul
primea insemnele puterii imperiale: coroana, mantia de purpura si incaltamintea de
purpura-matasea rosie ce avea un atribut al puterii imperiale. In timpul ceremoniei
religioase insa, imparatul se incorona singur.
Dupa secolul V, Biserica a capatat cat mai multa putere, imparatul Anastasius I
fiind nevoit sa semneze un juramant-promissio. Acesta a ajuns la tron dupa ce s-a
casatorit cu vaduva fostului imparat, insa era cunoscut ca fiind eretic. Era obligat
sa semneze ca va renunta la monofizism.
In timpul dinastiei macedonene, nu mai era recunoscut pe tron decat cel care
organiza ceremonia de incoronare ce se desfasura la Biserica Sf. Sofia din secolul
VIII.
Imparatul era comandantul suprem al armatei, avea atributii legislative, era
protectorul bisericii si avea o putere absoluta, teoretic. In practica insa, erau o
serie de factori ce limitau puterea imperiala, imparatul fiind reprezentantul unei
grupari care ajungea pe tronul imperial si trebuia sa tina cont de interesele
acesteia, putand da legi, dar nu putea incalca una existenta. Biserica ii recunostea
imparatului anumite privilegii, anumite drepturi care il ridicau deasupra supusilor. I
se recunostea sa respecte institutia imperiala si sa fie un model pentru supusii
sai. Au fost patriarhi care s-au opus imparatilor care nu mai respectau principile.
In timpul dinastiei macedonene apare titlul de autocrator, intarind caracterul
absolut si avand un rol important in succesiunea la tron. Nu exista o regula clara
privind mostenirea tronului, deci nu intotdeauna primul nascut primea tronul.
Tronul revenea celui mai capabil fiu si au fost cazuri in care au primit ambii
copii, existand astfel riscul izbucnirii unui razboi civil.
Inspirat de Dumnezeu, imparatul isi desemna urmasul inca din timpul vietii, iar
daca nu avea fii, se asocia la tron cu o alta ruda sau o persoana in functie de
propriile merite, aceasta persoana fiind declarata co-imparat. In cazul desemnarii
unui co-imparat, erau respectate aceleasi rituri ca si in desemnarea imparatului,
doar ca in cadrul ceremoniei religioase, imparatul il incorona pe co-imparat.

Mostenitorul tronului primea demnitatea de Cezar, ce isi va pierde din importanta

in secolul VII. De la sfarsitul secolului VII a fost acordat si altor persoane care nu
aveau insa sa urmeze la tron.
Titulatura imperiala s-a mentinut din perioada romana, prin care imparatul primea
pe viata anumite puteri exceptionale si epitete cu caracter onorific ce ii glorificau
victoriile. Titlul oficial era cel de Imperator. In secolul VII, protocolul a fost
modificat in timpul lui Heraclius. Din 629, titlul oficial al imparatului bizantin era
cel de Basileus dupa ce titlul de imperator nu mai avea o semnificatie
deosebita pentru populatia grecizata. Dupa 812, in urma incoronarii lui Carol cel
Mare ca imparat al romanilor, izbucnind rivalitatea titutlaturilor dintre apus si
rasarit, bizantinii au modificat protocolul si titlul oficial al imparatilor devine cel
de Basileu al romanilor/romeilor, sustinand ca imparatul bizantin era adevaratul
imparat roman si continuator al politicii imperiale romane, titulatura fiind
mentinuta pana la sfarsitul Imperiului Bizantin.
4.Nestorianismul i Monofizismul
Luptele Cristologice aveau sa cuprinda patru secole, avand efecte semnificative
asupra Imperiului Bizantin, pe fondul invaziei arabe asupra provinciilor orientale,
dominate de erezii, manifestand opozitie fata de autoritatea centrala de la
Constantinopol.
Pana in secolul IV crestinii erau persecutati. Biserica acestora era egalitara si
marginala. Odata cu edictele emise de Galerius si Constantin cel Mare, Biserica
Crestina devina licita, organzizandu-se si mulandu-se in sisteme administrative ale
statului roman. Dioceza devine unitatea de baza a institutiei religioase. Biserica a
legitimat societatea ierarhizata, elementele conducatoare fiind recoltate din randul
aristocratiei. Apar tensiuni intre masele de credinciosi, fidele vechilor principii si
conceptii si elita religioasa.
Existau o serie de texte unanim acceptate-cele patru evanghelii si Faptele
Apostolilor, acestea insa oferind o doctrina coerenta bisericii, si pana la inceputul
secolului IV, termenul de erezie desemna alegerea pe care un preot o facea intre
mai multe texte. Odata cu schimbarea statutului reprezentantilor bisericii, s-a

incercat stabilirea dogmei coerente asupra careia sa cada de acord toti membrii
bisericii crestine, creandu-se tensiuni intre scaunele episcopale.
In secolul IV, Roma pretinde pentru episcopul sau pozitia dominanta in raport cu
ceilalti episcopi din imperiu, invocand pentru sustinerea acestei pretentii
argumentele legate de numarul mare de credinciosi pe care ii conducea episcopul
Romei, scaunul Romei fiind fondat de apostolul Petru, doctrina fiind ridicata la
rang de dogma. Scaunul pontifical devenea instanta suprema catre care se adresau
toti crestinii din imperiu. Insa la Constantinopol, episcopul era sustinut de imparat.
Teodosiu fondase un al doilea mare scaun episcopal din imperiu in timpul celui deal doilea conciliu ecumenic de la Constantinopol din 381, devansand episcopatele
de la Alexandria si Antiohia.
In 451, in timpul celui de-al patrulea conciliu ecumenic de la Calcedon, se stabilea
egalitatea dintre Roma si Constantinopol, imparatul Marcian manifestand sprijinul
fata de episcopul sau, ca si Teodosius. Se stabilise jurisdictia episcopului
Constantinopolului, mult mai largita, afectand autoritatea epsiscopului Alexandrei.
Provinciile orientale opuneau rezistenta fata de politica fiscala promovata de
Constantinopol si fata de tendintele de grecizare.
Secolul IV a fost dominat de raportul dintre cei trei membri ai Trinitatii (Tatal, Fiul
si Sfantul Duh), dezbatandu-se erezia lui Arie si erezia lui Macedonius. Intre sec.
V-VII se disputa raportul dintre natura divina si natura umana a lui Hristos si
modul cum coexistau cele doua naturi.
Dupa legalizarea crestinismului apar dispute in privinta stabilirii dogmei. In Egipt,
se afirma preotul Arius care propunea ierarhizarea Trinitatii: Dumnezeul Tatal era
singurul principiu necreat si nepieritor, Dumnezeul Fiul era creat de Tatal, dar nu si
din substanta Tatalui, nefiind de aceeasi natura cu el.
Astfel, in 320-321, este concovat sinodul local la Alexandria, prin care s-a decis
condamnarea doctrinei lui Arius, ce isi pierde parohia si este exilat in Egipt.
Principalul sau adversar a fost preotul Atanasios din Alexandria, apropiat de
episcopul Alexandru al Alexandrei.
Arius si-a raspandit ideile in provinciile orientale, provocand tulburari serioase,
ceea ce determina interventia lui Constantin cel Mare, convocand astfel primul

conciliu ecumenic la Niceea in 323. 318 de preoti au participat, disputand

problema arianismului, cele mai aprige discutii fiind intre Arius si Atanasios, ce
avea sa devina episcop al Alexandrei.
Eusebiu de Cezareea sustine ca Constantin a fost impresionat in mod neplacut de
atitudinea si limbajul lui Arius, motiv pentru care acesta a intervenit, condamnand
arianismul ca erezie, iar doctrina sustinuta de Atanasios era declarata ca fiind
dreapta credinta, ce sustinea ca Tatal si Fiul sunt de aceeasi natura. Arius a fost
condamnat si exilat. S-au elaborat primele articole din formula Crezului, aceste
articole afirmand credinta in Dumnezeu Tatal si Dumnezeu Fiul, Isus Hristos, Unul
nascut din Tatal, fiind evidentiata si cosubstantialitatea, Crezul luand denumirea de
Simbolul niceean.
S-a stabilit dogma oficiala a bisericii in privinta relatiei din cadrul Trinitatii, avand
o semnificatie religioasa si politica, stabilind pentru un mileniu relatia dintre
imparat si biserica. Imparatul avea dreptul de a convoca si prezida conciliile
ecumenice, credinta sa fiind impartasita de toti supusii sai.
Desi lucrurile pareau sa se calmeze, Arius avea sustinatori aprigi pe langa
Constantin cel Mare, ca Eusebiu de Nicomedia si Eusebiu de Cezareea. Constantin
l-a rechemat pe Arius exilat in Iliricum si i-a cerut sa-i explice doctrina. I s-a parut
mult mai favorabila pentru ideologia imperiala datorita monoteismului riguros
propus. A decis reabilitarea sa cu prilejul conciliului de la Tyr din 335, Arius
intorcandu-se in Alexandria. Acesta a murit la scurt timp dupa intoarcerea sa.
Constantin a fost botezat in rit arian inaintea mortii sale, iar Constantiu al II-lea a
oficializat arianismul, ce se va raspandi si in randul gotilor, Ulfila crestinandu-se in
rit arian.
La mijlocul secolului IV s-a manifestat erezia lui Macedonius care accepta
cosubstantialitatea Tatalui si Fiului, dar sustinea ca Duhul Sfant nu era egal si
cosubstantial cu ceilalti doi membri. S-au constituit grupari in imperiu. Teodosius a
decis sa puna capat disputelor si a convocat cel de-al doilea conciliu de la
Cosntantinopol in 381, condamnand arianismul, erezia lui Macedonius si alte
erezii manifestate. Simbolul Niceean, Crezul, a fost definitivat, fiind rostit la
fiecare slujba.

Desi luptele cristologice pareau sa fi luat sfarsit, s-au fondat alte doua scoli
cristologice in Antiohia si Alexandria in secolul V. Cea din Antiohia se apropia
de linia arianista, iar cea din Alexandria se apropia de linia mistica a lui
Atanasios , Vasile cel Mare, Grigore de Nazians si Grigore de Nyssa.Scoala din
Antiohia sustinea ca Isus, dupa intrupare, era predominat de natura umana,
astfel, Fecioara Maria nu putea fi considerata Nascatoare de Dumnezeu, ideea
fiind raspandita de Nestorios, care in 428, a devenit episcop al Constantinopolului,
aparand ia nastere Nestorianismul.
Scoala de la Alexandria era traditionalista, sustinand ca Hristos avea o natura
divina dupa intrupare, insa natura umana se pierdea in cea divina, astfel, ia
nastere Monofizismul. Cele doua doctrine s-au confruntat la cel de-al treilea
conciliu de la Efes in 431. Au fost adoptate decizii privind nestorianismul, fiind
condamnata ca erezie sub influenta puternica a episcopului Alexandriei.
Nestorios a fost depus si exilat. Conciliul de la Efes marcheaza victoria
monofizita sustinuta de scoala de la Alexandria, Fecioara Maria fiind declarata
ca Nascatoare de Dumnezeu.Monofizitismul a castigat teren datorita puterii
faraonice a episcopului Alexandrei.
Episcopul Constantinopolului, sustinut de papa Leon cel Mare, a condamnat
monofizismul, iar Teodosius al II-lea a convocat un nou conciliu la Efes in 449.
Au fost comise abuzuri, fiind maltratati trimisii Papei. Sinodul talharesc a fost
nerecunoscut de biserica. Urmeaza Marcian la tron ce era casatorit cu sora lui
Teodosius, sustinatoare a ortodoxiei. In 451 este convocat cel de-al patrulea
conciliu la Calcedon prin care erau condamnate nestorianismul si monofizisimul,
stabilindu-se ca dogma oficiala diofizismul, prin care natura umana si cea divina
a lui Hristos erau considerate a fi unite. Dupa condamnarea monofizismului,
tensiunile s-au accentuat in provinciile orientale, mai ales in Egipt,
manifestandu-se in lupte deschise intre tabara ortodoxa condusa de episcopul de
la Constantinopol si tabara monofizita, condusa de Patriarhul Alexandrei. S-a
constituit prima biserica monofizita, Biserica Copta din Egipt, urmand sa fie
organizate noi biserici monofizite in Siria si Armenia . Tensiunile s-au adancit, iar
imparatii au incercat sa faca un compromis intre cele doua tabere. Imparatul Zenon
chiar emite edictul Henotikon in 482 prin care sunt interzise disputele religioase.

In 553 , Iustinian a convocat cel de-al cincelea conciliu la Constantinopol,

incercand sa-i impace pe ortodocsi si pe monofiziti prin condamnarea scrierilor
nestoriene, dar a esuat.
In secolul VII, arabii cuceresc provinciile orientale ce opun o slaba rezistenta
impotriva acestora in urma tensiunilor religioase interne. Se arata initial o toleranta
fata de monofiziti. Heraclius a incercat sa impuna doua formule de compromis,
emitand monoenergismul, adica cele doua naturi, dar o singura energie, si apoi,
monothelismul, adica cele doua naturi, dar o singura vointa de a actiona, ce avea sa
fie impusa prin doua edicte din 638 si 648. Rezultatele nu au fost cele asteptate, iar
in secolul VII, Imperiul Bizantin a pierdut Egiptul.
In 680-681, a fost organizat cel de-al saselea conciliu ecumenic la Constantinopol,
convocat si prezidat de Constantin al IV-lea, ce condamna ereziile, inclusiv
formulele de compromis, restabilind ortodoxia, insa cu pretul pierderilor
teritoriale.

5.Consecinele marilor migraii pentru statul bizantin

Din secolele IV-VII, Bizantul s-a confruntat cu doua mari probleme majore, prima
fiind generata de invaziile barbare si cea de-a doua de luptele cristologice. In
secolele IV-V se inregistreaza trei valuri succesive de migratori: vizigotii, hunii si
ostrogotii.
In secolele VI-VII se inregistreaza alte trei valuri de migratori: slavii, urmati de
avari si bulgari in zona Dunarii.
Inca din secolul III, migratorii au devenit o problema pentru Imperiul Roman.
Gotii s-au scindat in vizigoti si ostrogoti dupa retragerea aureliana din Dacia.
Constantin cel Mare a organizat o campanie impotriva vizigotilor, iar in 332 a
impus un foedus prin care gotii isi asumau apararea liniei Dunarii si furnizau
trupe auxiliare imperiului. Dupa crestinarea acestora pe rit arian, vizigotii au reluat
atacurile in timpul domniei lui Valens, nemultumiti de politica fiscala a
Constantinopolului . Acestia s-au revoltat in 378, iar in Batalia de la Adrianopol,
inving armata romana si il ucid pe imparatul Valens.

In 379, Teodosius i-a oprit pe vizigoti, iar in 382 a impus un nou foedus, vizigotii
fiind isntalati in provinciile din vecinatatea Dunarii, in Dacia subdunareana si
Moesia, acestia bucurandu-se de privilegii de populatie romana in Peninsula
Balcanica, constituindu-se Gotia. Teodosius a atras elitele vizigote in slujba
acestuia, incurajand casatoria acestora cu femeile din aristocratia romana. Vizigotii
sunt astfel integrati in populatia romana. In 395, noul rege vizigot, Alaric, a reluat
atacurile la sud de Dunare, atacand Pannonia, Moesia si ajunge pana in Peloponez,
instalandu-se in 397 in Epir. Galinas, ce era in fruntea garzii din Constantinopol,
trimis sa innabuse o rascoala in Asia Mica, s-a aliat cu cei revoltati si si-a facut
intrarea in Constantinopol, intre 399-400, Constantinopolul aflandu-se sub control
vizigot. Populatia se revolta si ii alunga pe vizigoti. Vizigotii lui Alaric au parasit
Epor si s-au indreptat spre Italia, jefuind Roma.
Hunii si-au facut aparitia in 376 in Europa, provocand o reactie in lant in stepele
nord-pontice. Contigente ale cavaleriei hune au participat la Batalia de la
Adrianopol. Initial, aflandu-se la nord de Dunare, in Pannonia, au actionat ca aliati
ai imparatului. Sub domnia lui Attila, hunii au atacat provinciile imperiului
bizantin, iar imparatul de la Constantinopol a fost nevit sa-i plateasca tribut regelui
hun. In 447, Attila a pretins triplarea tributului , iar statul bizantin platea sume
imense. Attila a emis si pretentii teritoriale. Constantinopol a trimis o solie la
curtea lui Attila, din care faceau parte Priscus din Panion ce observa o societate
hunica sedentarizata in Pannonia, in care au patruns influente romane ca baia
romana. Priscus l-a convins pe Attila sa renunte la pretentii teritoriale, astfel, Attila
isi indreapta atentia spre Apus.Attila ajunge in Galia, praduind orase, iar in timpul
campaniei s-a infruntat cu Flavius Aetius, ce angajase si goti. Attila a fost infrant in
Batalia de la Campiile Catalaunice, insa nu renunta la ambitiile sale. Imparatul
Marcian a refuzat sa-i mai plateasca subsidii si si-a mobilizat armata pentru
aparare. Attila a cucerit si praduit orase din nordul Italiei, dar este impiedicat de
Papa Leon cel Mare si de conditii nefavorabile sa atace Roma. In 453, Attila
moare, astfel, hunii nu mai erau o amenintare pentru bizantini.
Dupa destramarea dominatiei hunice, in bazinul Dunarii s-au stabilit gepizii, iar
ostrogotii din Pannonia s-au scindat in doua grupari, una trecand la sud de Dunare
si intrand in serviciul imparatului bizantin, Teodoric Strabo devenind conducator al
Garzii Imperiale din Constantinopol in timpul lui Leon I. Din Pannonia a fost

trimis ca ostatic si Teodoric, crescut dupa moda romana, educat in scolile din
Constantinopol, familiarizat cu obiceiurile si modul de lupta al bizantinilor.
In 470, Teodoric se intoarce in Pannonia si se infrunta cu Teoderic Strabo pe care il
invinge. In 474, Teodoric primeste de la Zenon titlul de Magister Militum,
comandant al garzii imperiale din Constantinopol. Acesta il inlatura pe Odoacru
din Italia, iar in 488-489, ostrogotii parasesc zona Dunarii.
Desi pericolele au fost prevenite, atacurile populatiilor migratoare au cauzat
pierderi imense Bizantului, mentinand starea de insecuritate si neliniste, afectand
comertul si drumurile din Peninsula Balcanica, slabind frontiera dunareana. Nu sau inregistrat pierderi teritoriale, provinciile orientale au ramas neatinse,
diplomatia bizantina s-a dovedit a fi abila , ridicandu-i pe barbari impotriva altora,
insa, Imperiul Roman de Apus, nefiind capabil sa evite atacurile, a colapsat in 476.
In anii 500 isi fac aparitia slavii, in zona stepelor nord-pontice si la Dunare, fiind
doua grupuri diferite: anti din zona stepelor nord-pontice si sclavini de pe linia
Dunarii. Slavii si-au inceput atacurile la sud de Dunare in timpul lui Anastasius I.
Slavii praduiau teritoriile in mod regulat, navalind anual si pricinuind suferinte
populatiei, luand 200 000 de prizonieri bizantini. Atacurile erau mai indelungate pe
parcurs, slavii iernind la sud de Dunare, atacurile culminand in 559, slavii atacand
in trei directii: spre Chersones, spre sudul Peninsulei Balcanice si spre estul
Peninsulei Balcanice, spre Constantinopol. Iustinian il trimite pe generalul
Belizarie sa respinga atacurile.
Au urmat avarii in 558, ce si-au facut aparitia in nordul gurilor Dunarii. Acestia au
trimis o solie la Iustinian, cerandu-i sa le plateasca subsidii anuale pentru a nu
ataca si un teritoriu pe care sa se stabileasca, gen Dobrogea. Iustinian i-a ignorat.
Se incheie insa un tratat, prin care Iustinian accepta plata unor subsidii anuale si
astfel, avarii raman la nordul Dunarii. Dupa moartea lui Iustinian, Iustin al Iilea
refuza sa mai plateasca tributul si astfel, avarii au presat asupra liniei Dunarii,
instalandu-se in Pannonia estica si in Transilvania de azi, determinandu-i pe
longobarzi sa paraseasca regiunea si sa atace Italia ce apartinea bizantinilor. Avarii
din Pannonia s-au aliat cu slavii si au organizat atacuri la sud de Dunare. In 582,
avarii cuceresc orasul Silmium, devenind resedinta khaganului avar. Tesalonicul a
fost atacat de doua ori. Bizantinii respingeau atacurile. Arhiepiscopul Ioan al
Tesalonicului scrie lucrari despre aceste atacuri, plus multe alte lucrari ca cea

anonima din 680. Dupa incheierea pacii cu persii, Mauritius si-a concentrat fortele
pe Dunare impotriva slavilor si avarilor. Friscus a fost rechemat si actiunile
bizantine au culminat in 601. Armata se revolta in 602 din cauza neplatii soldelor,
sub conducerea lui Phocas, parasind astfel linia Dunarii. Mauritius a fost inlaturat
si executat cu toti fii sai. Phocas se proclama imparat.
Slavii s-au instalat in provinciile imperiale de la sud de Dunare, alaturi de avari,
atacand orasele. Au cucerit Naisus, Serdica, au asediat Tesalonicul,
Constantinopolul in 619, in 626 culimand cu atacuri ale slavilor, avarilor si
persilor. Apararea orasului era asigurat de Patriarh. Dupa respingerea din 626,
avarii nu au mai avut un rol predominant, iar slavii au continuat sa se instaleze in
Peninsula Balcanica, urmand trei directii: spre vest, spre Marea Adriatica, spre sud,
spre Marea Egee, si spre litoralul Marii Negre. Imperiul mai controla doar orasele
de pe litoralul Marii Adriatice, Salona fiind cucerit de avari. Atena, Patras si
Tesalonic au fost mentinute sub control bizantin. Slavii au pus bazele unor asezari
lavinii bazate pe legaturi de rudenie, spre secolul VII dezvoltandu-se relatii
productive intre bizantini si slavi. Slavii incep sa cultive pamanturile si adopta
influentele romane.
Perbundos, conform cartii Miracolele Sf. Dimitrie, purta imbracaminte de moda
romana si vorbea limba greaca.
In cele din urma au venit bulgarii, ce au stablit o formatiune politica condusa de
Kubrat in nordul Muntilor Caucaz la mijlocul secolului VII, care au stabilit
contacte cu Heraclius. Dupa moartea lui Kubrat, formatiunea s-a destramat sub
atacurile kazarilor si s-au desprins multe formatiuni bulgare. O parte intra sub
conducerea lui Asparuch, care pleaca spre vest si se aseaza in sudul Moldovei de
azi, de aici, bulgarii incepand sa atace teritoriile imperiului bizantin. Intre anii 679680, bulgarii au traversat Dunarea si s-au instalat in zona Varnei. Bizantinii au
organizat o expeditie sub Constantin IV pentru a-i respinge. Au incercat sa-i
inconjoare pe bulgari intre Dunare, unde se afla flota imperiala, si armata. Soldatii
s-au retras in urma unui zvon, iar campania a esuat. Constantn IV a incheiat un
tratat cu bulgarii lui Asparuch si a recunoscut existenta statului bulgar la sud de
Dunare. Slavii au fost integrati in statul bulgar, dar au oferit si limba acestora.
Pe plan politic, Bizantul a fost nevoit sa accepte pierderea unor teritorii, ca cele
cuprinse intre Muntii Balcani si Dunare, unde s-a format statul bulgar cu
capitala la Pliska.

Pe plan economic, efectele nu au fost dramatice initial, insa bizantinii au pierdut

controlul asupra drumurilor comerciale din Peninsula Balcanica. Artera care
traversa Peninsula Balcanica devenise un drum al invaziilor, fiind astfel scoasa din
uz, iar vechea Via Ignatia, artera sudica, este scoasa din functiune dupa invazia
slavilor. In 688, o expeditie degajeaza artera care facea legatura pe uscat intre
Constantinopol si Tesalonic. Insecuritatea a sporit in sate si in orase. Tesalonicul
a fost asediat de multe ori. Mari metropole bizantne din Balcani sunt distruse. Se
inregistreaza perioade de criza alimentara si foamete in secolul VII. Viata
economica a intrat in declin treptat, comertul s-a dezorganizat, iar Bizantul pierde
controlul asupra provinciilor orientale cucerite de arabi.
Pe plan administrativ, sistemul administrativ era afectat din Peninsula Balcanica,
insa provinciile administratiei au fost desfiintate. Dupa 602, dispar perfectura
Iliricum si dioceza Tracia. Pe plan religios, s-au mentinut episcopatele si
manastirile in Peninsula Balcanica dupa asezarea slavilor, acestia fiind
crestinati intre sec. VII-IX.
Din perspectiva demografica, slavii au cuprins peninsula balcanica, de la Dunare
pana la Peloponez. Populatia romanizata se retrage spre sudul peninsulei, in Epir
si Macedonia, fiind aparata de armata si autoritatea imperiala, iar o alta parte se
retrage in zona muntoasa a balcanilor, aparand primele surse despre vlahi. Altii sau retras in Serbia si Croatia de azi, catre zona Dalmatiei, spre orasele bizantine.
Populatia romanica apare in sursele sarbesti din sec. XII-XIV. Slavii instalati in
Grecia sunt asimilati, adoptand modul de viata roman si obiceiurile romane si
crestinismul. De asemenea, slavii sunt alfabetizati, creandu-se un nou alfabet, cel
chirilic, preluat dupa cel grec. Procopius sustine ca 200 000 de bizantini
vorbitori de latina s-au transferat de la sud de Dunare la nordul Dunarii,
consolidand romanitatea nord-dunareana, cei mai multi fiind prizonieri dusi de
slavi. Se creeaza statul bulgar, iar jumatatea nordica a peninsulei balcanice este
cuprinsa de slavi lingivistic. Sudul Peninsulei balcanice ramane vorbitor de limba
greaca pana in secolul IX.

6.Criza secolului al VII-lea (consecine, transformri militare, economice,

ideologice etc.)
Situatia s-a complicat in a doua jumatate a secolului VII cand s-a creat statul bulgar
si cand armata persaan ataca provinciile orientale ca Siria, Palestina , Mesopotamia
si Armenia, desfasurand raiduri in Asia Mica, pana pe malurile Bosforului. In 626,
Constantinopolul a fost asediat, dar flota slava si atacurile persilor au fost respinse.
In 610, Heraclius este incoronat imparat al unui imperiu bizantin lipsit de resurse
financiare. Heraclius a apelat la Biserica, iar in 622 incepe contraofensiva bizantina
ce s-a prelungit pana in 628 comandata de el insusi. Dupa obtinerea unor succese,
capitala imperiului sasanid este cucerita. In 628, regele sasanid a cerut incheierea
pacii in conditii avantajoase pentru bizantini. Insa slabirea imperiului sasanid avea

sa aiba efecte semnificative in anii urmatori cand incep atacurile arabilor. In 632,
Peninsula Araba a fost unificata sub noua religie-Islamul. Arabii au inceput sa
comita primele raiduri asupra teritoriilor bizantine si sasanide. Fortele bizantine sau mobilizat atunci cand imperiul sasanid a fost cucerit intre 635-637. Stapanirea
bizantina a fost lichidata in orient, fiind pierduta Palestina , Siria, Damascul si
Antiohia predandu-se in urma catastrofalei infrangeri de la Yarmuk. Dupa 639-641,
sunt pierdute Mesopotamia si Armenia, iar pana in 642, este pierdut Egiptul,
Alexandria fiind cucerita.
Bizantinii au organizat o expeditie pentru recucerirea Egiptului in 645, dar au esuat
atunci cand arabii si monofizitii egipteni au incheiat o alianta. Catre sfarsitul
domniei lui Heraclius, bizantini mai stapaneau doar Asia Mica. Arabii cuceresc
treptat insulele Cipru, Rhodos si alte insule din arhipeleagul grecesc, bizantinii
pierzand controlul asupra Marii Mediterane dupa ce califul Moawija, guvernator al
Siriei, creeaza o flota proprie. Pensinsula Cyzic si orasul Smirna au fost cucerite.
Bizantinii au rezistat eroic sub Constantin al IV-lea, utilizand focul grecesc, un
amestec pe baza de petrol, realizat de un sirian, fiind improscat prin tevi lungi
atasate de corabii, astfel, incendiind corabiile adversarilor. Erau de asemenea
aruncat in recipienti din sticla.
In 678 s-a incheiat un tratat i nconditii avantajoase pentru statul bizantin, primind
tribut anual de 3000 de livre de aur, 50 de sclavi si 50 de cai de rasa.
In 698, Cartagina a fost cucerita de arabi, iar intre 717-718, are loc al doilea asediu
al Constantinopolului. Imparatul Leon al III-lea Izaurianul a luat masuri pentru a-i
impiedica pe arabi sa patrunda in oras si a folosit focul grecesc pentru a incendia
vasele acestora. Curand, a izbucnit o epidemie de ciuma in randul armatei arabe,
iar bizantinii, sprijiniti de armata bulgara a hanului Tervel, resping atacul arabilor.
Victoria asupra arabilor si respingerea asediului Constantinopolului a fost
comparata cu victoria francilor de la Poitiers. Imperiul a pierdut insa controlul
asupra Peninsulei Balcanice, asupra Italiei, asupra nordului Africii si pensinsule
iberice, precum si asupra provinciilor orientale.

Pierderea provinciilor orientale a cauzat pierderi economice, procesul de

ruralizare accelerandu-se. Toate orasele (cu exceptia capitalei bizantine) si-au
pierdut statutul de Polis. Orasele erau denumite castre-kastron, avand funtii
administrative si militare. Comertul intra in declin, Bizantul controland doar

activitatea comerciala din Marea Egee, Marea Adriatica, in Strambtori si in Marea

Neagra. Pierderea granarului imperiului a restrans aprovizionarea
Constantinopolului cu grau, astfel, bizantinii au incheiat aliante cu kazarii si mai
cumparau cereale doar din zona Dobrogei, Tracia, din zonele nord-pontice si din
Peninsula Crimeea.
Pe plan social insa, situatia persoanelor dependente s-a imbunatatit, sclavul
transformandu-se in colon si apoi in taran liber. S-a trecut de la o societate
ierarhizata la una orizontala, dominata de comunitati libere si structuri de obsti
satesti libere, micile proprietati taranesti fiind protejate de imperiu.
Pe plan administrativ s-a manifestat o puternica tendinta de descentralizare,
disparand vechile structuri ca Magister Officiorum, atributiile fiind preluate de
multe departamente. Apar nou unitati administrative- theme, unitati militaroadministrative conduse de strategi ce avea puteri administrative pentru
mobilizarea resurselor in caz de pericol.
Militar, la fiecare thema, se constituie o armata formata din stratioti-tarani
inarmati, care primeau din partea statului pamant pe care il detineau cu drepturi
depline, venitul obtinut de fiecare taran inarmat fiind de 18-19 nomisme anual
pentru intretinerea familie isi procurarea echipamentului militar, acesta
prezentandu-se la exercitii militare si la aparare. Efectivele se ridicau la zeci de
mii, existand pe langa si un corp central militar, cu efective de 20-24 000 de
soldati, fiind o armata operativa, comandata de imparat.
Pe plan ideologic, este abandonata politica universalista si doctrina
universalista, imparatii promovand o politica externa realista, Bizantul devenind
dintr-un imperiu universal un imperiu national grec ce milita pentru valori ca
patria si ortodoxia. Imperiul era bilingv, dar pana in secolul VII, dupa pierderea
provinciilor orientale si balcanice romanizate, Bizantul a devenit un imperiu grec.

7.Cauzele luptelor iconoclaste

Cultul reprezentarilor vizuale nu mai era acceptat in Bserica. In 306, in cadrul
conciliului de la Evira, s-a decis in canonul XXVI interzicerea afisarii picturilor si
adorarea si venerarea acestora. In secolul V, episcopul Epifanie de Salamina
scria ca venerarea imaginilor ducea spre paganism, desi altii , ca Papa Grigore
cel Mare considerau ca puteau servi pentru educarea populatiei. A fost
informat de episcopul Marsiliei ca s-a cerut scoatarea si distrugerea icoanelor
din bisericile din cadrul eparhiei sale. Biserica nu a adoptat o atitudine clara.
Conflictul iconoclastic a fost starnit in perioada de criza izbucnita de invaziile
arabe, cang populatia isi gasea refugiul la biserica, iar icoanele reprezentau o
mare importanta, fiind luate drept nasi pentru copii botezati. Iconodulii
erau majoritari in provinciile europene, pe cand iconoclastii, influentati de
monofiziti, erau majoritari in provinciile orientale din Asia Mica. Multi bogati isi
cedau averile manastirilor, astfel, Biserica devenind cel mai mare proprietar
funciar. Puterea imperiala si-a transferat prestigiul catre biserica, deoarece
imparatul nu-si mai putea proteja supusii, ci doar divinitatea. Biserica incepuse sa
se emancipeze. In 723, califul arab Yazid al II-lea a interzis cultul icoanelor in
bisericile crestine aflate sub autoritatea sa pentru a se conforma Coranului.
Miscarea iconclasta a fost inagurata prin decretul lui Leon III in 726 prin care se
interzicea cultul icoanelor. Leon III Isaurianul a inlaturat portretul lui Isus de
pe poarta de bronz al palatului imperial. Au urmat insa represalii si revolte din
partea populatiei in Grecia si in Italia. Patriarhul Constantinopolului, Germanios si
Papa Grigore al II-lea s-au opus politicii lui Leon al III-lea, care a organizat un
consiliu largit pentru a-l inlocui pe Germanios cu Anastasios. Sub Constantin al
lV-lea, s-a convocat un sinod la Constantinopol in 754, la care nu au participat
legatii papei si patriarhii din orient, prin care se condamna cultul icoanelor si
pedepsirea celor care le fabricau si le venerau. Constantin V a declansat o lupta
impotriva bisericii ce detinea vaste teritorii. Au fost readusi la viata activa
calugarii. Multe manastiri au fost transformate in institutii de binefacere.
Constantin a decis distrugerea picturilor din biserici si a operelor de arta. Biserica
Sf. Sofia a fost redecorata. Se punea accent pe semnul crucii, pe scene florale si

pe reprezentarea animalelor si livezilor. Sub Irina, regenta a imparatului minor,

Constantin VI, i-a sustinut pe iconoduli si a convocat un nou conciliu la
Constantinopol, in 786. Dupa ce i-a imprastiat pe participanti folosindu-se de
armata, a reorganizat conciliul la Niceea un an mai tarziu. A restaurat cultul
icoanelor, relicvele au fost reasezate, lacasurile de cult au fost restaurate,
manastirile au devenit locuinte, iar manastirile secularizate au fost restabilite
si a fost condamnata simonia. Iconoclasmul a reizbucnit in secolul IX sub
Leon V Armeanul, care in 815 a convocat un sinod la Constantinopol, reluand
lupta impotriva icoanelor. Multi calugari au fost arestati si ucisi. In 820, Leon V a
fost asasinat. A fost urmat de Mihail II si Teofil care au continuat luptele impotriva
cultului icoanelor. Sub regenta Teodorei si a fiului ei, Mihail III, in 863, cultul
icoanelor a fost restabilit. Biserica a redevenit aliatul supus al autoritatii
imperiale, autoritatea imperiala fiind intarita in urma secularizarii proprietatilor
bisericesti. De-a lungul luptelor iconoclaste, multe monumente, picturi, sculpturi
realizate in sec. IV-VI au fost distruse insa.
8.Restaurarea imperiului universal n timpul lui Iustinian
Iustin si-a asociat nepotul, Iustinian, la tron. Iustinian a fost sustinut de Dema
albastrilor, aristocratia senatoriala, insa a adoptat o serie de masuri pe care l-au
facut nepopular. In 532 a izbucnit rascoala Nika impotriva imparatului, in care
dema albastrilor si dema verzilor s-au coalizat. Iustinian l-a inlaturat pe Ioan de
Capadocia. Dar rasculatii au proclamat alt imparat. Iustinian era gata sa abdice,
insa a fost convins de sotia sa Teodora, sa nu renunte. Ea l-a trimis pe Narses sa-i
dezbine pe rasculati si pe Belizarie ca sa reprime rascoala, 20 000 de rasculati
fiind ucisi. Imparatul si-a salvat tronul si si-a consolidat puterea.
A refacut edificiile: hipodromul, a reconstruit bisericile din secolul IV-Sf Sofia,
Sf. Irina, Sfintii Apostili.
Conform De edificis de Procopius de Cezareea, Iustinian a intreprins o
impresionanta activitate in domeniul constructiilor si ca s-a preocupat de supusii
sai. A ridicat noi fortificatii la Dunare, noi edificii civile si militare. A elaborat un
Corpus de patru parti in 528, iar in 529, a aparut Codul lui Iustinian ce includea
Codul lui Teodosius . In 533 au aparut Digestele sau Pandetele si a fost elaborat
manualul de drept pentru studiile juridice-Institutele. Invatamantul a fost

reorganizat. Din 534 a emis legi noi-Novelele-partea a patra. Primele trei parti ale
Corpusului au fost publicate in latina, cea de-a patra a fost publicata in greaca,
corpusul influentand legislatia occidentala.
Imperiul Bizantin avea o economie solida, o populatie numeroasa si se mentinea
ideea unitatii si universalitatii Imperiului Roman, condus de un imparat ce era
privit ca liderul lumii crestine.
Teritoriile ocupate de barbari erau administrate temporar de acestia. Multe
capetenii ale populatiilor migratoare au fost legate de Constantinopol, primind
demnitati si functii, dar nu puteau emite legi si nu puteau bate moneda. Imparatul
avea misiunea de a reinstaura crestinismul in regiunile controlate de arieni.
In Despre Razboaie de Procopius, se prezinta razboaiele conduse de Iustinian.
Iustinian a trimis o solie la regele francilor prin care ii cerea sprijin impotriva
arienilor. Armata imperiala era puternica si condusa de generali priceputi si
apreciati ca Belizarie. Apar tensiuni ca urmare a aparitiei a doua grupari:
aristocratia care s-a sedentarizat, devenind receptiva la influentele romane si
cealalta ce era fidela traditiilor germanice si se opunea influentei romane. In
Spania vizigota, regele vizigot arian se infrunta cu un pretendent la tron ce era
catolic.
In 552, pacea cu sasanizii este incheiata, iar din septembrie 533 pana in martie
534, Belizarie recucereste nordul Africii, ocupand Cartagina . Regele vandal
Gelimer s-a predat, iar vandalii sunt expulzati din nordul Africii. Restul Africii a
ramas insa sub stapanire berbera.
In 535, Iustinian a inceput campania de recucerire a Italiei. Intre 534-540,
armata bizantina era condusa de Belizarie care obtine succese importante,
debarcand Sicilia, cucerind Neapole, Roma in 536, dar a infruntat rezistenta
ostrogota. In 538, Belizarie isi continua campania spre nordul Italiei si cucereste
Ravenna in 540.
Ostrogotii se revolta sub regele Totila in 542, fiind sprijiniti de coloni si sclavi,
recucerind Italia. Belizarie a fost trimis din nou in Italia ,insa este invins. In 550,
imperiul bizantin pierde Peninsula Italica.
Este trimis Narses in nordu Italiei, care debarca la Ravenna si recucereste
peninsula. In 554, la Vezuviu, ii invinge pe ostrogoti. Italia este readusa sub
controlul bizantin, teritoriul fiind reorganizat printr-un document-Pragmatica
Sanctiune, Italia fiind organizata ca prefectura, condusa de la Constantinopol,

Narses impunandu-se ca despot in Italia, din care faceau parte insule. Sicilia a
fost organizata separat, iar Sardinia si Corsica erau incluse in provincia
Africa.
In 554, este initiata campania de cucerire a peninsulei iberice, bizantinii ocupand
Sevilla, Malaga si Cordoba. Vizigotii isi muta resedinta la Toledo.
Marea Mediterana era sub controlul deplin al bizantinilor. Desi a avut succes pe
plan politic pe termen scurt, rezultatele au fost dezastruoase pe termen lung pentru
imperiu. Teritoriile cucerite de Iustinian au fost pierdute dupa 14 ani, Italia fiind
ocupata de longobarzi. In secolul VII este pierduta Spania, in 698 este pierduta
Cartagina si nordul Africii.Resursele au fost epuizate. Frontierele din Orient si de
la Dunare au fost neglijate, iar slavii si persii au putut ataca imperiul. Politica lui
Iustinian este considerata responsabila pentru criza din secolul VII.

I.Reformele lui Diocleian i Constantin cel Mare

Pe plan politic: Diocleian desfiineaz instituiile Principatului.
Imperiul nceta s mai fie o confederaie de ceti i devine un stat riguros
centralizat, condus de la Constantinopol i populat de douloi (supui), condui de
un despot (stpn), influen venit din despoiile orientale.Aceast influen
oriental a mrit distana dintre mprat i supuii si.
Dei n Bizan locuitorii continua s fie, cel puin n surse, prezentai ca politai
(ceteni), mergnd pe filiera roman.mpratul devine un personaj sacru. Este
adorat dup modelul despoilor orientali.La curte se introduce obiceiul
prosternrii (proskynesis) n faa mpratului (lat. adoratio).
Senatul i pierde rolul important n stat, mai ales dup mutarea centrului
Imperiului la Constantinopol. Este format mai mult din acei oameni noi ce nu
aveau contiina puternic a celor de la Roma.Dispar provinciile senatoriale i
ultimele privilegii ale Italiei. La nivel central, Palatul este centrul administrativ
cel mai important, acolo unde funcionau o serie de birouri (skrinia) populate
de funcionari care se ocupau de problemele administraiei centrale.Importante
schimbri apar i la nivelul administraiei provinciale.Imperiul este reorganizat din
punct de vedere administrativ.Au fost nfiinate, n vremea lui Diocleian, circa 120
de provincii.Mai multe provincii erau grupate n dioceze.Existau n vremea lui
Diocleian 12 dioceze (14 n vremea lui Constantin cel Mare).Au fost organizate
prefecturile n vremea lui Constantin cel Mare (mai multe dioceze = o prefectur).
Erau patru prefecturi: Gallia, Italia, Iliricul. Separarea puterii civile de cea
militar...Apare o nou reform la nivel politic.Diocleian introduce Diarhia fiecare parte a imperiului era condus de un August.Pentru a o completa, introduce
Tetrarhia fiecare August era dubla de cte un Caesar.Caesarul era ridicat la acest
rang n funcie de meritele sale.Acest sistem a funcionat circa trei decenii, pn
cnd Constantin cel Mare reintroduce monarhia, eliminnd ceilali
tetrarhi.Constantin a mrit numrul provinciilor, diocezelor, prefecturilor.El a venit
cu msuri n domeniul social-economic, tot n ncercarea de a stopa criza i a
revigora Imperiul Roman.O prim msur, pentru a asigura mna de lucru: n 332,

l-a legat pe colon de pmnt i pe meteugar de meseria lui.Reform monetar

a introdus moneda de aur numit solidus (lat.) sau nomisma (gr.)Aproape de 24
de karate.Moneda aceasta de aur a fost etalonul economiei medievale aproape un
mileniu, pn n secolul XI. Tot Constantin cel Mare a fost cel ce a stabilit
monopoluri economice asupra unor ramuri/domenii considerate strategice:
producerea armamentului i industria minier.Mai trziu, dup ce bizantinii
descoper secretul viermilor de mtase, industria mtsii devine i ea monopol al
statului.Legalizarea cretinismului, n anul 313, prin Edictul de la Milano, n fapt o
reluare a Edictului dat n 311 de Galerius.Constantin e considerat de Biserica
Cretin un fondator.
O alt msur a fost fondarea Constantinopolului, decizie luat dup eliminarea
celorlali tetrarhi.
Punnd bazele acestui ora, el a dat o capital orientului, care ulterior s-a confundat
cu capitala Imperiului Bizantin.
II.Structuri sociale-economice rurale n Bizanul secolelor IV-VI
Ieit din criza secolului al III-lea, imperiul se afla n pragul unor transformri
profunde, grbite de reformele lui Diocleian i Constantin. Opera de reconstrucie
ntreprins de cei doi mprai a dat o nou fa lumii romane din punct de vedere
economic, care avea s fie, n liniile sale mari, i aceea a statului bizantin. n
condiiile dezechilibrului economic tot mai pronunat, care amenina s
compromit orice efort de redresare a sistemului su defensiv i a bazei asle
financiare, Diocleian i Constantin au iniiat un amplu program de reforme, care,
n spiritul concepiilor orientale, erau menite s duc la o centralizare riguroas a
imperiului i la extinderea rolului statului n viaa sa economic i social.
Urmrite cu perseveren de mpraii din secolul al IV-lea, la care aveau s se
asocieze i unii dintre urmaii lor din veacul urmtor, reformele au cuprins, n
principal, trei domenii: organizarea produciei, fiscalitatea i finanele.
Una dintre cele mai importante urmri ale criuei secolului al III-lea a fost
abandonarea de ctre micii productori a terenurilor agricole, n condiiile
fiscalitii excesive i anarhiei politice interne, fapt ce a determinat scderea
suprafeei cultivate i apariia n imperiu a unor vaste terenuri pustii. Pentru
repunerea n valoare a pmnturilor abandonate, statul acord micilor productori o
serie de avantaje scutiri fiscale, drept de proprietate n schimbul unor redevene
sczute sau lrgete considerabil domeniile proprii, pe care le lucreaz cu

ajutorul sclavilor. Mult mai important prin consecinele ei n viaa socialeconomic a fost msura legrii micului productor de profesie. Prin decretul din
332 colonul este legat de pmmnt (adscriptus glebae), dar pstreaz libertatea
juridic, n timp ce la ora meteugarul i negustorul, integrai n corpraii
(collegia) , sunt legai de meseriile pe care le exercit i sunt fcui responsabili cu
bunurile lor de desfurarea activitii. Din punct de vedere fiscal, cel mai
important aspect al reformei lui Diocleian l constituie disocierea dintre unitatea
fiscal, reprezentat de suprafaa de pmnt ce putea fi lucrat de o persoan i i
era suficient pentru ntreinere (jugum), i capacitatea sa de munc (caput), de
unde avea s decurg i dublul criteriu n funcie de care se calculat impozitul
pmntul (jugatio) i persoan (captatio).
Reformele celor doi mprai au avut efecte divergente n cele dou jumti
ale imperiului. Dac n Occident acestea au grbit procesul de ruralizare a
societii, n Orient ele au reuit s stvileasc fenomenele de criz i s dea o nou
vigoare statului, chiar dac rezultatele nu au fost ntotdeauna cele ateptate de
reformatori. ncununat de succes n industrie i comer, opera de redresare
economic a nregistrat rezultate diferite n agricultur. Dincolo de unele succese
obinute n defriarea terenurilor abandonate, fiscalitatea excesiv i insecuritatea
din imperiu au stat la baza unuia dintre cele importante fenomene din societatea
roman trzie: consolidarea marelui domeniu i, legat de aceasta, extinderea
patronajului. n Occident, dar mai ales n provinciile orientale Egipt, Siria,
Palestina, Mesopotamia marele domeniu (villa) cunoate o perioad de
prosperitate, extinzndu-se pe seama micii proprieti rneti. El se transform
ntr-o unitate economic i administrativ, nzestrat cu largi imuniti, unde i
caut refugiu, n faa agenilor fiscului i a insecuritii, sclavi, coloni i chiar
rani liberi, ultimii renunnd la proprietile lor n schimbul proteciei, pe care nu
le-o puteau oferi organele puterii publice. Repetatele edicte imperiale care interzic,
sub pedepse severe, fenomenul patronajului primul este dat de Constaniu al IIlea n anul 360 rmn fr efect n faa micrii irezistibile din ntreaga societate
roman, formndu-se astfel n imperiu o clas de mari proprietari care disput
puterea n provincii dministraiei din Constantinopol. Dar implantarea marii
proprieti nu a fost pretutindeni aceeai pe teritoriul imperiului. Mica proprietate
rneasc liber s-a meninut n toate provinciile romane la sfritul antichitii,
iar n regiunile improprii extinderii marilor domenii, cu deosebire pe platourile

nalte din Balcani i Asia Mic ea era precumpnitoare n raport cu proprietatea

aristocratic.
Evoluia structurilor sociale din societatea roman trzie st sub semnul
marilor transformri din secolele IV-VI. n fruntea ierarhiei se afla aristocraia
funciar, a crei putere are la baz stpnirea unor imense domenii, pe care le
extinde exploatnd tuluburrile sociale i politice din stat. Puterea ei economic
este dublat, foarte adesea, de una politic, rezultat al poziiilor pe care le deine n
administraia central i provincial, n senat i armat. Din rndurile acestei
categorii fceau parte: 1) vechii proprietari funciari (aristocraia senatorial,
proprietari ecleziastici, municipali sau Casa impperial, deintori ai unor
proprieti ntinse, cu venituri foarte mari, circa 500-600 livre aur pe an; multe
dintre aceste latifundii erau lucrate n mai mic msur n regie direct, din lipsa
minii de lucru servile, ns frecvent arendate, ceea ce i transforma pe proprietari
n adevrai rentieri);
2) elementele noi intrate n rndurile marilor proprietari, cei care, dispunnd
de putere n calitate de mari funcionari imperiali, civili sau militari, au reuit s
dobndeasc mari averi n unele provincii ale imperiului. Dou exemple sunt de
menionat n aceast situaie, primul fiind cel al lui Magnus din siria, fost
comandant militar, administrator de vam i administrator a dou case divine,
reuind s devin stpn al unor domenii care i aduceau anual venituri de cca.
1000 livre aur. Mai bine cunoscut este ns situaia membrilor familie Appion din
Egipt, despre care papirusurile descoperite n provincia respectiv ne ofer
informaii pe o perioad cuprins ntre anii 488 i 625. Ocupnd poziii nalte n
administraia imperial (guvernator al provinciei Arcadia, prefect al pretoriului
Teodosie Ioan, Appion I; magister officiorum sau ef al vistieriei imperiale n
vremea lui Iustinian fiul lui, Strategios; fiul acestuia din urm a fost unul dintre
ultimii particulari care au primit consulatul (540) i se pare c i-a fcut ntreaga
carier n Egipt, unde a fost dus de Tebaida, fiind semnalat n mai multe rnduri ca
tribun, ultimul Appion menionat n papirusuri a fost Strategios al III-lea (615625), iar dup invazia persan nu se mai vorbete nimic despre aceast familie),
acetia au ajuns cei mai nsemnai dintre proprietarii funciari din Egipt, avnd mai
multe domenii repartizate n diferite regiuni, administrate de funcionari care
formau un corp bine constituit, n afara agenilor statului. n unele cazuri,
excedentul ncasrilor asupra cheltuielilor este evaluat la 178 livre aur pe an, iar
banii datorai fiscului erau trimii direct la Alexandria, fr a mai trece prin minile

funcionarilor provinciali, transporturile fiind nsoite de soldai particulari i de

casieri ai domeniilor.
Structura productorilor direci este, ca n orice perioad de tranziie, foarte
eterogen: sclavi, coloni, rani liberi. Dintre acetia, sclavii i pstreaz poziiile
mai ales n lumea urban, unde munca lor era folosit n atelierele meteugreti,
n schimb aceast categorie este ntr-un declin rapid n societatea rural, pe de-o
parte datorit reducerii surselor care alimentau pieele de sclavi, dar mai ales ca
urmare a randamentului lor redus n agricultur. n schimb, cea a ranilor liberi,
organizai n comuniti steti libere i deintori ai unui lot de pmnt n
proprietate deplin i ereditar, avea s cunoasc n perioada urmtoare o
remarcabil revitalizare. Cea mai numeroas era ns categoria colonilor,
alimbentat permanent cu elemente provenite din rndurile celorlalte dou, care
traverseaz la sfritul Antichitii o perioad de mare instabilitate.
Structuri social-economice n secolele VII-IX
Pierderea provinciilor orientale n faa arabilor i a teritoriilor balcanice dup
instalarea slavilor lsa imperiul dezarticulat, lipsit de principalul su grnar
Egiptul i de bogatele metropole din Orient, pilonii economiei monetare
mediteraneene. n noul cadru teritorial, redus la Asia Mic i, n Europa, la
Constantinopol i Thessalonic, imperiul a reuit s-i gseasc echilibru prin
deplasarea centrului de greutate al vieii economice din oraele orientale n
provinciile agricole micrasiatice. Procesul de ruralizare a societii a constituit,
astfel, rspunsul eficient al statului bizantin n noile condiii n care era obligat si duc existena.
Asia Mic, transformat n grnarul Constantinopolului prin fora
mprejurrilor, cunoate o remarcabil dezvoltare agricol i devine principalul
factor de stabilitate n viaa economic a statului. Dar aceast transformare din
economia bizantin a avut drept complement n planul social o schimbare
profund: dup ce n secolele precedente marea proprietate exercitase o supremaie
necontestat, puinele surse ale perioadei urmtoare ofer un tablou total diferit al
statului bizantin, dominat de mica proprietate rneasc liber. Noua realitate
social din lumea bizantin este rezultatul pierderilor teritoriale suferite de imperiu
n secolul al VII-lea, care i lsau Constantinopolului tocmai regiunile n care
marea proprietate nu deinea greutatea pe care o avea n celelalte provincii

imperiale, dar i al dificultilor aristocraiei funciare de a se adapta la noile

condiii economice i politice ntr-un secol dominat de un climat de insecuritate
provocat de invaziile strine. La acestea aveau s se asocieze efectele politicii
imperiale, deplin contient de interesele ei fiscale i militare, de protejare a micii
proprieti rneti libere de pe platourile anatoliene i din Balcani i de
revitalizare a ei prin masive colonizri de populaii orientale i slave.
Elementul central al vieii agricole bizantine devine comunitatea rural
(chorion), n care ranul deine n proprietate deplin i ereditar lotul de pmnt
pe care l lucreaz i, n devlmie cu ceilali membri ai copmunitii, punile,
pdurile i ntregul pmnt necultivat. Comunitatea rural forma nu numai o
unitate economico-social, ci i o unitate administrativ-fiscal, membrii ei erau
solidar responsabili la plata impozitelor i participau la distribuirea periodic a
loturilor abandonate de stpnii lor. De asemenea, la nivelul acestor mici
colectiviti, litigiile erau frecvente, iar n acest caz avea loc un proces, problemele
fiind adus n faa judectorilor obtei, alei din cadrul comunitii respective.
Aceast nou realitate social apare limpede n legea rural (Nomos georgikos),
elaborat n vremea lui Iustinian al II-lea, datnd aadar de la sfritul secolului al
VII-lea sau din primii ai veacului urmtor.
Dar vechea categorie aristocratic nu a disprut n ntregime. n secolul al
VIII-lea este menionat n Asia Mic (Paphlagonia, pe coast micrasiatic a
Pontului) prezena unui mare proprietar, Philaret, care deinea peste 40 de domenii,
600 de boi, 12000 de oi, 100 de atelaje de munc, numeroi sclavi i multe alte
bunuri. n secolul urmtor, vduva Danielis stpnea n Pelopones 80 de domenii,
3000 de sclavi, turme ntregi de vite i alte bunuri. Aceasta a i fost, de altfel, una
dintre cile de constituire a unei noi categorii sociale de proprietari funciari, aflat
n plin ascensiune ncepnd de la sfritul secolului al VIII-lea, dar mai ales n
veacurile i menionat n izvoarele vremii sub numele de puternici (dynatoi).