Studiul celulei ca element anatomic fiziologic si biochimic

INTRODUCERE

Biochimia studiaza natura chimica a materiei vii, compusii chimici produsi in

procesul de viata, functiile si transformarile substantelor in sistemele biologice, schimburile
chimice si energetice asociate cu aceste transformari.
Analiza chimica elementara arata ca organismele animale, inclusiv cel uman, se
formeaza din elemente care se gasesc rasp=ndite in scoarta pam=ntului si respectiv in apa si
aer.
Preluarea acestora din circuitul biologic este selectiva, unele dintre ele C, H, N, S, P
concentr=ndu-se in corpul omului. Acestea, impreuna cu oxigenul reprezinta peste 97% din
organism si sunt denumite bioelemente. Adaugarea a inca 5 elemente: Ca, K, Na, Cl, Mg,
arata ca 11 elemente constituie peste 99,9% din organismul uman.
Prin analiza spectrala au fost identificate in corpul uman un numar de peste 60
elemente, majoritatea lor gasindu-se in cantitati foarte mici de unde si denumirea de
oligoelemente.
Compararea rasp=ndirii elementelor din organisme cu situarea lor in tabelul lui
Mendeleev releva ca, in ansamblu, elementele cu numar atomic 1-20 reprezinta 99%, iar cele
cu numar atomic 21-42 restul de 1% din corpul uman, de unde concluzia ca pentru existenta
materiei vii sunt de interes proprietatile legate de marimea atomului, importante fiind
elementele mai simple, cu greutate atomica mica.
Diferenta intre materia nonvie si vie, si in cadrul acesteia intre plante si animale,
consta in cantitatea si calitatea moleculelor compusilor anorganici (apa, saruri minerale), dar
mai ales organici.
Dintre compusii organici, importanta maxima structurala si/sau energetica o au
glucidele, lipidele, proteinele si acizii nucleici, numite si biomolecule (moleculele vietii) si
compusii cu rol in reglarea proceselor biochimice, denumiti biocatalizatori (vitamine, enzime,
hormoni).

Pagina 1 din 105

Plantele verzi, autotrofe, sunt furnizori primari de glucide (prin fotosinteza, asimilare
clorofiliana) si folosesc glucidele polimere (amidon, celuloza) in construirea peretilor celulari
sau ca materiale de rezerva.
Animalele, heterotrofe, necesita consumarea unei alimentatii echilibrata in proteine,
glucide, lipide, vitamine, apa, saruri anorganice si oligoelemente.
In general, glucidele si lipidele simple servesc ca sursa de energie; lipidele complexe
in structurarea membranelor celulare si particulelor subcelulare.
Dintre biomacromolecule (biopolimeri), proteinele sunt suportul structurii, functiilor
si specificitatii, iar acizii nucleici sunt purtatori ai informatiei biologice.
Apa si sarurile minerale reprezinta mediul reactiilor biologice, iar oligoelementele
sunt efectori ai acestor reactii.
Cea mai insemnata caracteristica a materiei vii este structura organizata si gradul de
complexitate care creste odata cu dezvoltarea in scara animala, de la o specie la alta, de la un
tesut la altul, de la o celula la alta.

CAPITOLUL I
CELULA ELEMENT ANATOMIC, FIZIOLOGIC SI BIOCHIMIC

Celula este elementul anatomic, fiziologic, biochimic si genetic al tuturor organelor.

Marimea si forma celulelor difera mult dupa regn, specie, organ (tesut), functie, mediu
ambiant, compozitia si continutul citoplasmatic, regim alimentar, v=rsta, factori ecologici,
modul de prelucrare.
Componentele structurale ale celulei sunt: citoplasma, nucleu, mitocondrie, reticul
endoplasmatic, ribozomi, aparat Golgi, lizozomi, peroxizomi, microtubi, microfilamente,
membrane.
Nucleul reprezinta, in general, o treime din masa celulei, de forma diferita, contin=nd
unul sau mai multi nucleoli cu ARN si filamente cu cromatina alcatuite din ADN si proteine
bazice histone si nehistonice. In cursul diviziunii celulare, cromatina se organizeaza in
structuri denumite cromozomi, responsabile de transferul caracterelor ereditare celulelor
fiice.
Nucleul este sediul sintezei de acizi nucleici si este inconjurat de o dubla membrana.
Pagina 2 din 105

Citoplasma (citozolul) are o anumita plasticitate, cu structura de gel si unde sunt

amplasate organitele celulare. Fiecare organit celular indeplineste un rol bine definit c=nd se
integreaza in viata celulei.
Mitocondria este o formatiune intracelulara bine individualizata microscopic, de
forme si marimi diferite (in general elipsoidala). Are o dubla membrana: externa si interna,
separate intre ele printr-un spatiu electronomicroscopic clar, denumit spatiu intermembranar.
Membrana interna formeaza catre interiorul organitului pliuri (criste) care-i maresc suprafata
interna.
Partea interna a mitocondriei se numeste matrice.
Membrana externa contine diferite enzime: MAO (monoaminoxida), acil-gras
tiokinaza.
Membrana interna cu cristele, contine enzimele lantului respirator cuplat cu sinteza de
ATP.
Matricea contine enzimele ciclului Krebs, oxidarii acizilor grasi, ribozomi, ADN,
ARN.
Mitocondria este sediul a patru procese metabolice importante:
respiratia celulara (lantul respirator) principala producatoare de energie celulara;
sinteza de ATP din ADP si Pa in prezenta unor enzime localizate in particule legate de
membrana interna;
ciclul Krebs ale carui enzime sunt localizate in matricea mitocondriala;
oxidarea acizilor grasi in prezenta unor enzime localizate de asemenea tot in matricea
mitocondriala.
Membrana interna cuprinde sisteme enzimatice de concentrare a ionilor de Ca2.
In mitocondriile unor organe au loc procese metabolice specifice ca: ureogeneza,
sinteza de porfirine.
Reticulul endoplasmatic este un sistem canalicular care apare ca prelungire a
membranei nucleare in citozol, cuprinde intreaga celula si se prezinta sub forma de saci
turtiti, vezicule, cisterne.
Prin cest sistem circulator vehiculeaza substante nutritive si O2, iar in cazul fibrelor
musculare striate ar folosi la transmiterea excitatiei.
Se disting doua tipuri de reticul endoplasmatic: neted si rugos. Aspectul particular al
celui rugos se datoreaza prezentei a numeroase particule mari numite ribozomi.
Reticulul endoplasmatic este format din proteine.

Pagina 3 din 105

Microzomii contin fragmente de reticul endoplasmatic si ribozomi, fiind dotati cu un

echipamant enzimatic in care sunt incluse si enzimele de metabolizare ale medicamentelor.
Ribozomii sunt alcatuiti din proteine si ARN si sunt locul de sinteza a proteinelor.
Sunt mai abundenti in celulele hepatice, pancreatice, bacteriene.
Aparatul Golgi este prezent in toate celulele si are rol in prelucrarea finala a
proteinelor sintetizate pe reticulul endoplasmatic.
Lizozomii sunt organite de forme si marimi variate, situati pericapilar sau la periferia
citoplasmei. Sunt abundenti in ficat, rinichi si globule albe. Ei reprezinta sediul digestiei
celulare datorita continutului lor in hidrolaze acide (enzime proteolitice, nucleaze, enzime
care hidrolizeaza mucopolizaharidele, sfingolipidele).
Lizozomii sunt considerati saci de sinucidere ai celulei.
Peroxizomii sunt particule mai mici dec=t mitocondria si contin enzime oxidative
(urat-oxidaza, izocitrat-dehidrogenaza, D-amino-oxidaza, enzime de peroxidare a acizilor
grasi) prin actiunea carora se produce H2O2. Matricea lor contine catalaza cu rol in degradarea
peroxidului de hidrogen, nociv pentru celula.
Microtubii de forma cilindrica se formeaza prin autoasamblarea unui mare numar de
molecule proteice de doua tipuri: tubuline si.
Tubulinele se grupeaza sub forma de microtubi in prezenta de Ca2. Microtubii
contribuie la deplasarea cromozomilor in celula in timpul mitozei si meiozei, la motilitatea
cililor, flagelilor, la transportul intracelular a secretiei de hormoni.
Microtubii contribuie la formarea citoscheletului. Autoasamblarea tubulinelor este
impiedicata de colchicina si vinblastina.
Microfilamentele sunt structuri filamentoase care alcatuiesc citoscheletul. Sunt
formate din proteine contractile, in mod deosebit actina. Au rol in cresterea, miscarea
celulelor, morfogeneza.
Microfilamentele pot fi dezorganizate de citochalasina B, un compus vegetal.
Membranele celulare reprezinta primul organit celular diferentiat. At=t membranele
plasmatice ale diferitelor tipuri celulare, c=t si membranele intracelulare de la nivelul
celulelor eucariote, sunt alcatuite din aceleasi tipuri fundamentale de molecule:
Lipide, const=nd in esenta din fosfolipide, sfingolipide si colesterol. Acestea sunt
alcatuite dintr-o parte hidrofoba (-CH2-) si alta hidrofila (-OH, fosfat). Membrana cuprinde un
dublu strat lipidic cu partea hidrofoba orientata in interior.

Pagina 4 din 105

Proteine (foarte heterogene): unele integrale travers=nd membrana dintr-o parte in

alta, orientate cu partea hidrofoba la exterior si asociate cu partea hidrofoba a lipidelor; altele
periferice localizate pe partea externa sau interna a membranei.
Glucidele,

care reprezinta

aproximativ

10% din ansamblul

constituentilor

membranari, cu structuri foarte variate, complexe si ramificate. Sunt localizate pe partea

externa a membranei, combinate de cele mai multe ori cu proteine sau cu lipide alcatuind
glicocalixul. Glucidele au un rol important in relatiile intracelulare, in procesul de
recunoastere a unor molecule (lectine, toxine), particule virale, bacteriene.
Membranele biologice sunt asimetrice.
Asimetria lipidelor este partiala, iar a proteinelor si glucidelor este totala.
Membranele celulare prezinta o mare fluiditate laterala astfel inc=t localizarea unor
constituenti poate varia in timp.
Se disting mai multe categorii de membrane celulare:
1. Membrana citoplasmatica (plasmalema, membrana plasmatica) de circa 60-100 A
grosime separa continutul celulei de mediul inconjurator, impiedic=nd amestecarea
citoplasmei cu acest mediu. In acelasi timp, membrana citoplasmatica permite trecerea
selectiva a metabolitilor de la exterior spre interior, precum si invers, din celula spre exterior.
La plante si uneori la bacterii, plasmalena este dublata de o a doua bariera, care este
peretele celular.
2. Membranele organitelor celulare, care sunt mai subtiri de circa 60 A si care includ:
membrana dubla a mitocondriilor;
membrana lizozomilor a carei integritate asigura mentinerea enzimelor lizozomale
in stare inactiva, latenta;
reticulul endoplasmatic reprezent=nd o retea de canale ce traverseaza intreaga celula
si se compune din reticul neted si rugos (cu ribozomii atasati);
aparatul Golgi compus din vezicule si cisterne ce se afla in relatie de continuitate cu
reticulul endoplasmic. Membranele reticulului endoplasmic formeaza vezicule numite
microzomi;
membrana nucleului este dubla si prevazuta cu pori.
3. Membranele speciale: teaca de mielina, discurile segmentului extern al celulelor cu
bastonase din retina.
Functiile membranelor celulare sunt indispensabile pentru viata:
- membranele mentin individualitatea celulei, fiind bariere cu permeabilitate selectiva
prin care se fac schimburile intre celule si mediul inconjurator si
Pagina 5 din 105

- intervin efectiv in desfasurarea proceselor metabolice.

Interactiunile lipido-proteice in membrane sunt esentiale pentru functia enzimelor de
membrana.
Doua din procesele majore de conversie a energiei in natura se petrec in membrane:
- fotosinteza care are loc in membrana interna a cloroplastelor, prin care energia solara
este convertita in energie chimica si
- fosforilarea oxidativa, proces prin care energia rezultata din oxidarea alimentelor
este convertita in ATP si care are loc in membrana interna mitocondriala.
Membranele controleaza fluxul de informatii intre celule si mediul inconjurator
(contin receptori specifici pentru stimulii externi, miscarea bacteriilor spre hrana, perceptia
luminii, raspunsul celulelor la legarea hormonilor de membrana).
Membranele au proprietatea de a se modifica functional adaptativ si au rol in
procesele imunitare si de aparare ale celulelor si organismului.
Compozitia membranelor biologice consta in proteine, lipide, glucide, ioni si apa, in
proportii variabile.
Se pot considera trei tipuri de membrane dupa compozitia lor:
Cea mai simpla membrana este mielina constituita din lipide in calitate de
component major si foarte putine proteine.
A doua categorie sunt membranele citoplasmatice cu un continut de 50% proteine din
masa membranei.
Al treilea grup il constituie membranele citoplasmatice ale bacteriilor si membrana
interna a mitocondriilor ( cu functia de fosforilare oxidativa si sinteza de acizi nucleici) care
contin o cantitate mai mare de proteine (75% din masa membranei).
CAPITOLUL II
LIPIDELE

Lipidele din membranele celulare constau din: fosfolipide, glicolipide si colesterol.

Toate lipidele au ca singur element comun acizii grasi.
Acizii grasi sunt componenti fundamentali ai multor categorii de lipide.
Cei mai rasp=nditi si mai abundenti sunt acizii grasi monocarboxilici alifatici, cu
catena normala saturata sau nesaturata si numar pereche de atomi de carbon (de la 4 la 26
atomi de carbon).

Pagina 6 din 105

Acizii grasi saturati pot fi redati prin formula generala CH3-(CH2)n-COOH, unde n
este cuprins intre 2 si 28.
Acizii grasi saturati cei mai rasp=nditi in grasimile animale sunt:
Acidul butiric : CH3-(CH2)2-COOH
Acidul capronic : CH3-(CH2)4-COOH
Acidul caprilic : CH3-(CH2)6-COOH
Acidul caprinic : CH3-(CH2)8-COOH
Acidul lauric : CH3-(CH2)10-COOH
Acidul miristic : CH3-(CH2)12-COOH
Acidul palmitic : CH3-(CH2)14-COOH
Acidul stearic : CH3-(CH2)16-COOH
Acidul arahidic : CH3-(CH2)18-COOH
Acidul behenic : CH3-(CH2)20-COOH
Acidul lignoceric: CH3-(CH2)22-COOH
In lipidele de origine vegetala predomina acidul palmitic. La animalele cu s=nge rece
predomina acidul palmitic urmat de acidul miristic, iar in lipidele animalelor cu s=nge cald
(inclusiv la om) predomina acidul palmitic urmat de acidul stearic si in cantitati mici de
acidul miristic.
Acizii grasi saturati cu catena ramificata mai rasp=nditi sunt:
CH3 CH COOH CH3 CH CH2 COOH
CH3

CH3

acidul izobutiric:

,acidul izovalerianic:

Acizii grasi nesaturati cuprind una sau mai multe legaturi etilenice. Acesti acizi sunt
caracterizati prin lungimea catenei hidrocarbonate (Cn) si prin pozitia dublei (sau a dublelor)
legaturi, care este specificata prin numarul atomului de carbon de la care se porneste (C n : m).
Numaratoarea se face incep=nd cu gruparea carboxil: carbonul vecin sau C , C, ........ p=na
la ultimul CH3 care se noteaza cu C sau Cn.
Conventional, numarul si pozitia dublelor legaturi se indica astfel: acidul oleic, de
exemplu (care contine 18 atomi de C si o singura dubla legatura intre C9 si C10) se reprezinta
prin C18:(9.
acidul palmitoleic: C16:9.

Pagina 7 din 105

acidul linoleic: C18:9,12.

acidul linolenic: C18:9,12,15.
acidul arahidonic: C20:5,8,11,14.
Dupa gradul de nesaturare acizii grasi se subimpart in:
acizi grasi mononesaturati (monoetenoici sau monoenoici):exemplu este acidul
palmit-oleic;
acizi grasi polinesaturati (polietenoici sau polienoici);
acizi eicosanoici (cu 20 atomi de carbon) care deriva din acizii grasi eicosapolienoici
si care cuprind prostanoide si leucotriene. Prostanoidele includ prostaglandine (PG),
prostacicline si tromboxani (Tx). Termenul de prostaglandine se utilizeaza de obicei pentru
toate aceste substante;
acizi grasi cu functii secundare care apar ca intermediari (-hidroxilati si (-cetonici.
Acestia fiind legati in complexele multienzimatice nu se gasesc in general in stare libera si
nici in compozitia lipidelor naturale;
acizii alil-ciclici contin in molecula lor o parte ciclica si o catena laterala:
CH

HC
H2C

C
H2

CH (CH2) n COOH
n10

in

acidul hidnocarpic;
n12 in acidul chaulmogric.
Acestia au fost izolati din plantele tropicale si folositi in tratamentul leprei.
acizii grasi esentiali.
Organismul uman are nevoie de unii acizi grasi pe care nu ii poate sintetiza sau pe
care ii produce in cantitati insuficiente. Din aceasta categorie fac parte acizii linoleic,
linolenic, arahidonic.
Rolul acizilor grasi esentiali este in special structural, fac=nd parte din alcatuirea
fosfolipidelor celulare, mai ales mitocondriale.
Proprietatile acizilor grasi
Acizii grasi inferiori p=na la C8 sunt lichizi, ceilalti sunt solizi.
Acizii grasi nesaturati sunt lichizi si prezinta izomerie cis-trans. Formele naturale ale
acestor acizi sunt totdeauna izomerii cis.

Pagina 8 din 105

Acizii grasi sunt pusin solubili in apa, solubilitatea scaz=nd odata cu lungimea catenei
hidrocarbonate.
Din punct de vedere chimic acizii grasi prezinta reactiile gruparii carboxil: formeaza
saruri cu metalele si cu hidroxizii alcalini numite sapunuri, cu proprietati tensioactive;
formeaza esteri cu alcoolii, amide (sfingolipide).
Acizii grasi nesaturati aditioneaza hidrogen, halogeni si sufera procesul de peroxidare.
Peroxidarea este un proces radicalic care necesita un initiator X ce extrage un atom de
hidrogen de la gruparea metilenica din pozitia alilica cu formarea unui radical liber care se
izomerizeaza:
CH CH CH2 CH CH

+X

HX +

.
CH CH CH CH CH

.
CH CH CH CH CH

In prezenta O2 se formeaza un peroxid:

.
CH CH CH CH CH + O2

CH CH CH CH CH
_
O O

Acesta ataca alte catene nesaturate intretin=nd reactia de peroxidare in lant.

Alcoolii din structura lipidelor pot fi:
a. monohidroxilici: alcool cetilic: CH3-(CH2)14-CH2OH corespunzator acidului
palmitic; alcool stearilic: CH3-(CH2)16-CH2OH corespunzator acidului stearic.
b. polihidroxilici, dintre care cel mai important este propantriolul sau glicerina:
CH2 OH
CH OH
CH2 OH

Importanta din punct de vedere biochimic o au produsii de oxidare ai glicerolului:

Pagina 9 din 105

CHO

CH2 OH

COOH

CH OH

CH O

CH OH

CH2 OH

CH2 OH

CH2 OH

dihidroxi acetona

aldehida gliceric\

acidul gliceric

Gruparile hidroxil, -OH din glicerol pot fi esterificate:

CH2 OH
CH OH
CH2 OPO3H2

cu acidul fosforic se formeaza acidul glicerofosforic:

CH2O CO R1
CHO CO R2
CH2O CO R3

si cu acizi grasi saturati ori nesaturati form=nd trigliceride:

Aminoalcoolii sunt componente ale glicerofosfolipidelor dintre care cei mai

importanti sunt:
CH2 CH2
OH

NH3

etanolamina
(colamina)

CH2 CH2 N
OH

CH3
CH3
CH3

trimetiletanolamina
(colina)

CH2 CH COO
OH

NH3

serina

CH3 (CH2)12 CH CH CH CH CH2

OH NH2 OH
Un amino-alcool superior nesaturat este
sfingozina, care intra in structura lipidelor complexe, av=nd structura:
Alcoolii ciclici sunt reprezentati de inozitol (un hexahidroxialcool) av=nd structura:

Pagina 10 din 105

H
6

OH
5

HO OH H H
4
1
HO
OH
H
HO
2
3
H

Sterolii se gasesc in asociere cu lipidele. Sunt derivati de la fenantren (ciclurile A, B,

C), la care este atasat un nucleu de ciclopentan (D) fiind un inel de ciclopentano-perhidrofenantren.
Cel mai important dintre steroli este colesterolul ce contine o grupare OH de alcool
secundar la C3 din ciclul A, o dubla legatura intre C5-C6 din ciclul B si o catena laterala legata
la C17.
H3C
H3C
H3C
A

CH3
CH3
CH3

HO

Colesterolul se gaseste in grasimile animale si este precursorul hormonilor steroizi,

acizilor biliari, vitaminei D.
Grasimile neutre (triacilglicerolii sau trigliceridele) sunt componentele principale ale
grasimilor de rezerva din tesuturi si ale grasimilor din lapte. In cantitati foarte mici si in
proportii bine determinate se afla alaturi de alte categorii de lipide in structurile celulare.
Grasimile neutre sunt esteri ai glicerinei cu acizii grasi.
Dupa numarul gruparilor esterificate, pot fi: monogliceride (monoacilgliceroli),
digliceride (diacilgliceroli), trigliceride (triacilgliceroli).
CH2 OCOR

CH2 OCOR

CH2 OCOR

CH2 OCOR

CH OH

CH OCOR

CH OH

CH OCOR

CH2OH

CH2OH

CH2OCOR

CH2OCOR

monoglicerid

diglicerid

diglicerid

triglicerid

Pagina 11 din 105

Triacilglicerolii pot fi simpli sau micsti. In cazul c=nd un singur fel de acid esterifica
cele trei grupari hidroxil ai glicerolului se numesc simple (de exemplu: tristearil-glicerol,
tripalmitil-glicerol, trioleil-glicerol).
Triacilglicerolii micsti contin doi sau mai multi acizi grasi diferiti.
Grasimile naturale sunt compuse aproape exclusiv din trigliceride. Mono- si
digliceridele sunt intermediari in degradarea si sinteza trigliceridelor si se gasesc doar in
cantitati mici in tesuturi. Se formeaza in cursul digestiei grasimilor.
Starea de agregare a trigliceridelor depinde de compozitia lor in acizi grasi: cele
bogate in acizi grasi saturati inferiori sau nesaturati sunt lichide. Cu c=t continutul de acizi
grasi saturati superiori este mai mare cu at=t punctul de topire al unei trigliceride este mai
ridicat. Grasimile naturale sunt amestecuri de diverse trigliceride si nu pot fi caracterizate
prin constante fizice nete. La incalzire ele se inmoaie treptat p=na la topire. Trigliceridele au
densitati mai mici dec=t apa, sunt insolubile in apa av=nd un caracter aproape perfect
nepolar. Puse pe suprafata apei se intind dar nu pot interactiona cu apa.
Trigliceridele care cuprind trei resturi acil diferite, au un atom de C asimetric (C 2 din
glicerol) si vor putea exista sub forma a doi enantiomeri.
Substantele naturale au toate aceeasi configuratie, care este redata cu ajutorul
formulei:
CH2 O COR1
R2OCO C H
CH2 O COR2

Trigliceridele pot fi degradate prin hidroliza enzimatica la acizi grasi si la glicerol:

CH2 OH

CH2 O COR
ROCO

C H

+ 3HOH

CH OH

+ 3 R COOH

CH2 OH

CH2 O COR

In organismele vii, hidroliza trigliceridelor este catalizata de esteraze, denumite lipaze

sau triglicerid-lipaze.

Pagina 12 din 105

Grasimile naturale aditioneaza la dublele legaturi hidrogen, halogeni, sau prin

expunere la lumina si aer sufera un proces de autooxidare in urma carora se formeaza
peroxizi.
Fosfolipidele (glicerofosfolipidele)
Sunt lipide complexe, componenti ai tuturor formatiunilor membranare celulare.
Substanta de baza a acestor lipide este acidul fosfatidic rezultat prin esterificarea glicerolului
cu doua molecule de acid gras si o molecula de acid fosforic:
CH2 O COR
CH O COR
CH2 O PO3H2
acid fosfatidic

Acizii fosfatidici sunt intermediari ai sintezei si degradarii fosfatidelor.

Fosfatidele cuprind un rest fosfatidil legat la diversi compusi cu functie alcoolica:
colina, etanolamina, serina, inozitol.
Fosfatidil inozitolii (inozitol-fosfatidele) contin alcoolul ciclic mesoinozitol
(mioinozitol)

care

este

unul

din

cei

noua

stereoizomeri

hexahidroxiciclohexanul:
OH
H H

H HO

O OH

H H

H
O

OH

HO
_

CH2 CH OCOR
CH2 O CO R

Fosfatidil mioinozitol

Pagina 13 din 105

pe

care

ii

prezinta

Substanta nervoasa alba si fibrele de mielina cuprind cantitati mult mai mari de
fosfatidil-inozitol dec=t substanta cenusie.
Aceste lipide participa la transportul cationilor prin membrane, proces fundamental
pentru functia nervoasa. Sub actiunea fosfolipazei C elibereaza diacilglicerol si inozitol
fosfati, acestia constituind efectori ai unor mesageri extracelulari.
Fosfatidil-glicerolii sunt fosfolipide fara azot si cuprind unul sau doua resturi de acid
fosfatidic legate la glicerol. Difosfatidilglicerolul sau cardiolipina este fosfolipidul cel mai
abundent din mitocondrii si a fost izolat din muschiul cardiac:
O
ROCO

CH2 O COR CH2 O P O CH2

_
C H
HC OCOR
O
CHOH O
CH2 O P O CH2
CH2 OCOR
_
O

Plasmalogenele (acetil-fosfatidele) se afla in toate tesuturile dar sunt mai abundente in

muschi si in membranele celulelor nervoase. Se deosebesc de celelalte fosfatide prin aceea ca
la C1 in locul unui acid gras (R-CH2-COOH) legat esteric, cuprind un enol superior:

CH2 O CH CH R
ROCO

C H

CH2 O P O alcool
_
O
Fosfatidil colinele (lecitinele) cuprind un rest fosfatidil legat de colina.

CH2 O COR
ROCO

C H

CH3
+
CH2 O P O CH2 CH2 N CH3
_
CH3
O

Pagina 14 din 105

In molecula unei lecitine exista o functie acida (restul fosforil) si o functie bazica
(baza cuaternara de amoniu) care se neutralizeaza reciproc, fapt ce confera lecitinelor
caracterul de ion bipolar si proprietati tensioactive puternice.
Lecitinele reprezinta categoria de lipide complexe cu rasp=ndirea cea mai larga, ele
sunt reprezentate in toate membranele biologice si in cantitatile cele mai mari. In proportie de
80-90% intra in compozitia surfactantului pulmonar, material ce acopera alveolele pulmonare
si impiedica colapsul la expirare.
Fosfatidiletanolaminele (cefalinele) sunt fosfatide ce cuprind restul fosfatidil legat de
etanolamina:

CH2 O COR
ROCO

C H

O
+

CH2 O P O CH2 CH2 NH3

_
O

Cefalinele se gasesc in tesuturi alaturi de lecitine dar in cantitati mult mai mici. Sunt
mai abundente in lipidele din tesutul nervos.
Fosfatidil serinele (serincefalinele) contin un rest de serina legat de radicalul
fosfatidil. Fosfatidil serinele insotesc celelalte fosfatide:
CH2 O COR
ROCO

C H

_
CH2 O P O CH2 CH2 COO
_
+ NH
O
3

Fosfolipidele sunt hidrolizate de fosfolipaze, enzime specifice, cu importanta in

determinarea structurii fosfogliceridelor. Aceste fosfolipaze sunt: A1, A2, C, D.

Pagina 15 din 105

A1
CH2O CO R1
A2
CHO CO R2
O
C
CH2 O P O CH2 CH2 X
_
D
O

`n care X= -NH2 (cefaline)

+
X= -N-(CH3)3 (lecitine)

Fosfolipaza A1 indeparteaza acizii grasi din pozitia 1 si fosfolipaza A2 din pozitia 2.

Prin

indepartarea

acizilor

din

structura

fosfogliceridelor

se

formeaza

lizofosfogliceride care sunt toxice si produc leziuni ale membranelor.

Fosfolipaza C a fost gasita in bacteria gangrenei gazoase si hidrolizeaza legatura
dintre acidul fosforic si glicerol, iar fosfolipaza D (din plante) indeparteaza colina sau
colamina pentru a forma acidul fosfatidic.
Sfingolipidele sunt lipide care nu contin glicerol. In locul glicerolului se afla
sfingozina sau derivatul sau hidrogenat, dihidrosfingozina:
CH3 (CH2)12 CH CH CH CH CH2OH

CH3 (CH2)14 CH CH CH2OH

OH NH2

OH NH2

dihidrosfingozin\

sfingozin\

In sfingolipide acidul gras este legat amidic la gruparea NH2 a sfingozinei pentru a
forma un ceramid:
CH3 (CH2)12 CH CH CH OH
CH NH C R
CH2OH

(ceramid)

Sfingolipidele se impart in sfingofosfolipide (sfingomieline) si sfingolipide fara fosfor

dar care cuprind o componenta glucidica, numite sfingoglicolipide.

Pagina 16 din 105

Sfingomielinele se gasesc in toate tesuturile animale dar sunt deosebit de abundente in

substanta nervoasa alba si nervii periferici.
Au in structura sfingozina legata la un acid gras cu 24 atomi de carbon, in care
gruparea alcoolica primara este legata la fosforilcolina:
CH3 (CH2)12 CH CH CH OH O
CH NH C R
O
+
CH2 O P O CH2 N(CH3)3
O

Proprietatile sfingomielinelor sunt asemanatoare cu ale fosfolipidelor, sunt amfioni,

au caracter amfipatic.
Glicosfingolipidele au in structura un ceramid legat glicozidic de monozaharide
(hexoze) sau oligozaharide. Se impart in cerebrozide, glicolipide neutre si gangliozide,
glicolipide acide.
OH

H
H

OH H

HO

H
H

HO
CH2OH

OH H

HO

H
H

CH2

O
O
CH2

NH

H C
H C

CH2OH

OH C

HC
CH

NH

H C
O

H C

(CH2)22

OH C

HC

CH3

CH

(CH2)12

(CH2)22
CH3

(CH2)12

CH3

CH3

Galactocerebrozid

Glucocerebrozid

Cerebrozidele

se

gasesc in majoritatea tesuturilor dar sunt mai abundente in creier (substanta alba), in nervi.
Sunt alcatuite dintr-un ceramid (un acid gras cu 24 atomi de C, legat la beta-galactoza
(galactocerebrozid) sau mai rar la beta-glucoza (glucocerebrozid).

Pagina 17 din 105

OH

H
H

_
SO3
H

HO
H

CH2OH
O
O
CH2
NH

H C
H C

OH C

HC

(CH2)22

CH

CH3

(CH2)12
CH3

Cerebrozidele nu au sarcini electrice; au caracter

amfipatic. In creier, galactocerebrozidele mai cuprin si resturi sulfat legate esteric de

galactoza form=nd lipide polare numite sulfatide.
Structura unei sulfatide:

Gangliozidele sunt glicolipide prezente in cantitati mici in toate tesuturile, dar sunt
mai abundente in creier si nervi. Cuprind un ceramid (in care acidul gras este acidul stearic)
legat de un oligozaharid alcatuit din glucoza, galactoza, N-acetil-galactozamina.
Oligozaharidul este legat la r=ndul lui de unul, doua sau trei resturi de acid sialic (acid
acetil-neuraminic).
Gangliozidele se clasifica si se citesc dupa numarul resturilor de acid sialic, in
monosialo-gangliozide (GM), disialo-gangliozide (GD) si trisialo-gangliozide (GT).
Natura oligozaharidului este desemnata printr-un indice numeric, 5-n, in care n arata
numarul de unitati hexozil.
De exemplu, gangliozidul GM1 are structura simplificata:
ceramid-Glc-Gal-Gal-Nhac-Gal
NANA

Pagina 18 din 105

unde: Glc - glucoz\

Gal - galactoz\
Gal-NHac - N-acetilgalactozamin\
NANA - acid N-acetil- neuraminic
GM 2 : ceramid-Glc-Gal-Gal-NHac
NANA
GD1 : ceramid-Glc-Gal-Gal-Nhac-Glc
NANA

NANA

Componenta glucidica a gangliozidelor se gaseste totdeauna pe fata externa a

membranelor, aceste lipide fiind implicate in procesele de pe suprafata a membranelor.
Desi structurile lipidelor sunt asa de diferite, acestea au o proprietate comuna: sunt
molecule amfifile (amfipatice) av=nd o parte hidrofila si una hidrofoba.
Partea hidrofila este gruparea polara in fosfolipide, resturile glucidice in glicolipide si
gruparea OH la C3 in colesterol.
Partea hidrofoba o constituie lanturile de acizi grasi in fosfolipide, lantul de acid gras
si lantul hidrocarbonat al sfingozinei in sfingomielina si glicolipide si toata molecula, cu
exceptia gruparii OH, in colesterol.
O consecinta a tructurii amfipatice este aranjamentul in mediu apos sub forma de
micelii sau de foita compusa dintr-un strat dublu lipidic.
Formarea stratului dublu lipidic este un proces rapid si spontan de autoasamblare.
Autoasamblarea fosfolipidelor in stratul dublu este dependenta de conformatia moleculei. Din
motive sterice, fosfolipidele saturate au o asamblare mai compacta dec=t cele nesaturate care,
din cauza conformatiei cis a legaturilor duble din lanturile acizilor grasi nesaturati, realizeaza
straturi duble mai laxe dec=t fosfolipidele saturate.
Caracterul amfifil al fosfolipidelor sta la baza obtinerii de lipozomi. Realizarea
lipozomilor a adus un aport important pentru biologie si medicina permit=nd studiul
permeabilitatii membranelor, utilizarea lor ca transportori de substante biologic-active si
terapia de substitutie a mucopolizaharidozelor tip tezaurismoze lizozomale, precum si in
studiile metabolice.
Fosfolipidele s-au dovedit a fi necesare si pentru activitatea unor enzime precum hidroxibutirat dehidrogenaza, glucozo-6-fosfataza, NADH-citocrom c- reductaza etc.

CAPITOLUL III
Pagina 19 din 105

PROTEINELE DE MEMBRAN|

Proteinele de membrana sunt la fel de diverse ca si proteinele plasmatice sau

citoplasmatice. Acestea se clasifica in:
a. proteine extrinseci sau periferice care sunt slab atasate de suprafata membranei si
pot fi usor indepartate in stare solubila prin extractii bl=nde;
b. proteine intrinseci sau integrale care reprezinta mai mult de 70% din totalul
proteinelor de membrana, - sunt foarte str=ns legate de partea lipidica si sunt indepartate doar
prin procese drastice.
Proteinele intriseci pot fi extrase cu detergenti precum dodecilsulfat de sodiu sau cu
guanidin clorhidrat 6M.
Prin extractie cu guanidin clorhidrat 6M s-a extras din membrana eritrocitara
glicoforina o glicoproteina care traverseaza complet membrana.
Membrana mitocondriala interna, cea mai complexa, contine peste 100 de feluri
diferite de lanturi polipeptidice.
Proteinele sunt formate din unitati de aminoacizi, legati prin legaturi peptidice.
R CH COOH
NH2

Aminoacizii sunt unitati structurale de baza care prin legatura

peptidica realizata intre gruparea aminica a unei molecule si gruparea carboxil a altei
molecule formeaza macromolecule proteice. Se cunosc aproximativ 300 aminoacizi dintre
care doar 20 sunt proteinogeni, specificati prin codul genetic, prezenti in toate organismele
vii, de la cele mai simple p=na la om.
Aminoacizii naturali se reprezinta prin formula generala:
sunt alfa aminoacizi.

N
H

COOH
(acid pirolidin alfa-carboxilic)

Face exceptie prolina care are o

functie aminica secundara, fiind un iminoacid:

Aminoacizii se clasifica dupa natura lui R care poate fi o catena hidrocarbonata:
alifatica, aromatica, un heterociclu sau poate sa contina si alte functii aditionale.
Pagina 20 din 105

Simbolic aminoacizii sunt denumiti si reprezentati de un grup de 3 litere sau de o

singura litera:
Denumirea

Simbol

Structura

uzuala
H CH COOHGli
NH2

Denumirea
rationala
acid aminoacetic

Glicina
Ala
CH3 CH COOH
NH2

acid alfa amino

Alanina
H3C CH CHVal
COOH
NH2
H3C

acid alfa amino

Valina
H3C CH CH2Leu
CH COOH
NH2
CH3

acid alfa amino

propionic

izovalerianic

izocaproic

Leucina
CH3 CH2 CHIleCH COOH
NH2
H3C

alfa amino, beta

metil valerianic

Izoleucina
Phe
CH2 CH COOH
NH2

alfa amino, beta

fenil propanoic

Fenilalanina
Pro
N
H

acid pirolidin

COOH

carboxilic

Prolina

N
H

HN

His
CH2 CH COOH
NH2

alfa amino, beta

imidazolil
propionic

CH2 CH COOH
NH2

Histidina

Pagina 21 din 105

Triptofan

Trp

alfa amino, beta

indolil propionic

Ser
CH2 CH COOH
OH NH2

afla amino, beta

hidroxi propionic

Serina
HO

Thr
CH2 CH COOH
NH2

alfa amino, betaOH butiric

CH3 CH CH COOH
OH NH2
Treonina
Tirozina

Tyr

para-hidroxi fenil
alanina

Cys
CH2 CH COOH
SH NH2

alfa amino, beta

tio-propionic

Cisteina
Met
CH3 S CH2 CH2 CH COOH
NH2

alfa amino, gama

metil tio-butiric

Metionina
Asp
COOH CH2 CH COOH
NH2

amino succinic

Acid aspartic
CH COOH
H2N C CH2 Asn
NH2
O

alfa amino, beta

amido-succinic

Asparagina
Glu
COOH CH2 CH
2 CH COOH
NH2

alfa amino
glutaric

Acid

Pagina 22 din 105

glutamic
CH2 CH COOH
H2N C CH2 Gln
NH2
O

alfa amino gama

amido glutaric

Glutamina
Lys2 CH2 CH COOH
CH2 CH2 CH
NH2
NH

alfa -diamino

Lizina
Arg2 CH COOH
CH2 CH2 CH
NH2
NH

alfa amino delta

caproic

guanidinovalerianic

C NH
NH2
Arginina

OH

HO
N
H

COOH

COOH

N CH3
(CH2)4
CH NH2
COOH
-N-metil Lizina
Pe l=nga cei

20 de alfa aminoacizi care intra curent in constitutia proteinelor se mai gasesc si altii care se
afla in cantitate mica numai in anumite tipuri de proteine specializate prin functiile pe care le
indeplinesc. Astfel

4-hidroxi prolina si 5-hidroxi prolina intra in structura proteinei

fibrilare colagen, iar N-metil-lizina se gaseste in miozina, proteina importanta din muschi.
Unii aminoacizi neproteinogeni sunt importanti precursori sau intermediari in
metabolism.
Astfel:
CH2 CH2 COOH

beta alanina

coenzimei A

NH2

CH2 CH2 H2C COOH

este component al

acid gama amino butiric

NH2

Pagina 23 din 105

neurotransmitator

acid amino levulinic

CH2 CO CH2 CH2 COOH

NH2

intermediar in
biosinteza hemului

citrulina

COOH CH (CH2)3 NH C
NH2
NH2

intermediar in
ureogeneza

COOH CH (CH2)3 NH2

NH2

ornitina

COOH CH CH2 CH2

SH
NH2

homocisteina

ia parte la procesul
de ureogeneza

intermediar in
metabolismul
aminoacizilor

COOH CH CH2 CH2

OH
NH2

Homoserina

intermediar in
metabolismul
aminoacizilor

COOH C6H4 NH2

acid para-amino benzoic

factor de crestere
pentru bacterii,
component al
acidului folic

Aminoacizii se mai clasifica in: aminoacizi esentiali sau nutritionali, indispensabili,

adusi prin aport exogen si care nu pot fi sintetizati de organism si aminoacizi neesentiali
sintetizati de organism.
Din cei 20 de aminoacizi naturali, 8 sunt esentiali: treonina, metionina, izoleucina,
leucina, valina, lizina, fenilalanina, triptofanul. Histidina si arginina sunt partial esentiali.
Aminoacizii neesentiali sintetizati in organism sunt: glicina, alanina, serina, acidul
aspartic, acidul glutamic, cistina, prolina, citrulina.
Peptidele sunt substante formate din mai multe molecule de aminoacizi. In functie de
numarul acestora, peptidele se impart in: dipeptide, oligopeptide cu numar mic de
aminoacizi (3-8 aminoacizi) si polipeptide, cu un numar mare de aminoacizi.

Pagina 24 din 105

Peptidele se formeaza din mai multe molecule de aminoacizi prin legaturi peptidice
CO-NH-.
Polipeptidele sunt lanturi mari contin=nd un numar insemnat de legaturi peptidice si
resturi de aminoacizi p=na la 100.
Exemple de peptide:
Carnozina este un dipeptid prezent in muschi. Este format din histidina si betaalanina:
N
HC

C CH2 CH NH CO CH2 CH2

NH2
COOH
CH

Are actiune hipertensiva si sub forma de carnozin fosfat intervine in procesul de

contractie musculara.
Un alt dipeptid este anserina (beta alanil N3-metil histidina).
N
HC

C CH2 CH NH CO CH2 CH2

NH2
COOH
CH

CH3

Este prezenta in muschii pasarilor.

Aceste dipeptide sunt considerate atipice pentru ca nu sunt formate numai din alfa
aminoacizi, fiecare cuprinde un alfa aminoacid si un beta aminoacid.
Dintre tripeptidele atipice, glutationul este un constituent universal al sistemelor
biologice absolut necesar dezvoltarii si supravietuirii celulei. Participa la sistemul celular
redox si este donor de grupari gama-glutamil. Rolul fiziologic de baza este functia sa de
sistem redox (prin trecerea din forma sulfhidril SH in forma disulfurica (-S-S-) cu
participarea glutation reductazei).

CH2 CO NH CH CO HN CH2 COOH

CH2
CH2
CH NH2
SH
COOH

Pagina 25 din 105

glutation redus (gama glutamil cisteinil glicina)

Glutation
reductaz\

CH2 CO NH CH CH2 S S CH2 CH NH CO

CO
CO
CH2
NH
H2N
NH
CH NH2
CH2
CH2
COOH
COOH
COOH

CH2
CH2
CH
COOH

glutation oxidat (G-S-S-G)

Peptidele de origine animala si bacteriana prezinta grade diferite de condensare, iar
dupa rolul biologic pot fi grupate in: hormoni propriu-zisi secretati de glandele cu secretie
interna (hipotalamus, hipofiza, pancreas etc.), hormoni tisulari (angiotensina), hormoni
digestivi (secretina, gastrina).
Peptidele de origine bacteriana manifesta actiuni de antibiotice si sunt folosite in
chimioterapie (colamina, triptofan, leucina, valina).
Polipeptidele existente la microorganisme (sau obtinute prin sinteza chimica) numite
si ionofori, au proprietatea de a creste selectiv permeabilitatea pentru ioni.
Ionoforii, din punct de vedere structural, sunt peptide ciclice (valinomicina) sau
liniare (gramicidina).
In functie de mecanismul prin care creste permeabilitatea stratului bilipidic al
membranei, se disting doua categorii de ionofori: transportori ionici mobili sau carausi care
preiau ionul de pe o parte a membranei difuz=nd in stratul bilipidic si elibereaza apoi ionul la
nivelul fetei opuse a membranei (K(, Ca2(, Mg2() si ionofori care formeaza canale si care se
dispun in stratul lipidic pentru a forma pori transmembranari ce permit trecerea selectiva a
cationilor monovalenti in sensul gradientilor electrochimici (exemplu tipic gramicidina,
filipina, nistatina, amfotericina B).

Pagina 26 din 105

Proteinele sunt compusi macromoleculari de natura polipeptidica, ce detin functii

fundamentale specifice organismelor vii.
Au rol structural, impreuna cu alte substante (lipide, glucide, acizi nucleici) formeaza
materialul din care se construiesc membranele celulare, organitele celulare ( nucleul celular,
mitocondrie, ribozomi).
Rol in activitatea contractila si locomotorie (actina si miozina din muschi).
Rol catalitic proteinele intra in structura unor factori biologic activi (enzime,
hormoni proteici).
Rol de transport si de depozitare a unor compusi chimici precum: ioni metalici,
vitamine, oxigen, dioxid de carbon, (transferina, hemoglobina, serumalbumina, citocromi.
Rol de aparare a organismului impotriva infectiilor intra in structura anticorpilor,
imunoglobulinelor, complementului, interferonului.
Rol in coagularea s=ngelui (fibrinogenul etc.).
Prin proprietatile fizico-chimice intervin in reglarea schimburilor hidrice dintre
capilare interstitiu-celule, precum si in mentinerea echilibrului acido-bazic.
Rol in procesul de crestere si reparatie celulara.
Proteinele intervin astfel in majoritatea proceselor fiziologice fundamentale.
Structura proteinelor
Macromolecula proteica este formata dintr-un numar mare de aminoacizi uniti prin
legaturi covalente. Legatura peptidica se poate realiza intre gruparea COOH a unui
aminoacid si NH2 a altui aminoacid; mai multe asemenea legaturi, intre mai multi
aminoacizi, formeaza lanturile polipeptidice:
R

R2

CH

CH

CH

R1

Ca urmare a combinarii in mai multe moduri a aminoacizilor apare o mare varietate

de proteine, care se diferentiaza intre ele prin modul de organizare, de asezare a lanturilor
polipeptidice. Organizarea spatiala este dependenta si de radicalul R care contine grupari
NH2, -COOH, -OH sau SH.

Pagina 27 din 105

Proteinele au in molecula lor catene de dimensiuni mari, cu structuri interne diferite

care pot adopta in spatiu diverse orientari, sau pot interactiona intre ele. Au mai multe nivele
de organizare numite structuri: primara, secundara, tertiara si cuaternara.
Structura primara se refera la legatura covalenta a lantului peptidic si la secventa si
natura resturilor aminoacizilor in lant.
Structura primara se mai numeste si secventa aminoacizilor. Legatura peptidica a fost
studiata prin metoda difractiei cu raze X in cristalele de peptide sintetice, constat=ndu-se
valoarea distantelor interatomice intr-o catena si unghiurile dintre atomii componenti ai
secventei respective. Perioada de identitate intre resturile de aminoacizi a fost gasita de 7,27
A iar distanta interatomica C-N (din legatura peptidica) este mai mica dec=t in mod normal.
Aceasta legatura nu este flexibila ca legatura simpla, ci este rigida, av=nd caracter partial de
dubla legatura. In jurul legaturii simple, ce incadreaza legatura peptidica, se produc rotatii
care vor imprima anumite conformatii lanturilor polipeptidice.
In catena polipeptidica scheletul este alcatuit din atomi de C carbonilici, atomi de N
iminici si atomi de C din pozitia alfa a aminoacidului, form=nd catenele in zig-zag.
R2
C
O

H O
CH

CH
C

R1

N
H

H O
CH
R3

N
Atomii

legaturii peptidice sunt coplanari, iar resturile aminoacizilor R 1, R2, R3 alterneaza de o parte si
de alta a planului legaturii peptidice:

Determinarea structurii primare poate fi facuta sub doua aspecte: identificarea

calitativa si estimarea cantitativa a resturilor de aminoacid prezente precum si determinarea
secventei.
Numarul lanturilor polipeptidice se stabileste prin determinarea numarului
aminoacizilor N-terminali sau C-terminali, oentru ca fiecare catena are la una din extremitati
o grupare alfa-amino libera, iar la cealalta o grupare alfa-carboxilica libera. S-a convenit ca
aminoacidul N-terminal sa fie la st=nga, iar cel C-terminal la dreapta lantului polipeptidic.
Aminoacizii N-terminali se determina cu ajutorul reactivilor specifici: 2,4dinitrofluorbenzen, fenil izotiocianat etc.

Pagina 28 din 105

Aminoacizii C-terminali se pot determina cu reactivii: hidrazina, mercaptoetanol, acid

performic, enzime.
Determinarea secventei aminoacizilor in produsii de degradare se face prin
identificarea naturii aminoacizilor.
R
C

H H

C
R

Structura secundara defineste orientarea spatiala a lantului

polipeptidic, datorita legaturilor de hidrogen dintre gruparile CO si NH ce apartin

diferitelor legaturi peptidice din aceeasi catena sau din catene separate:

Pauling si Corey au stabilit criteriile care stau la baza formarii structurii secundare:
a) atomii legaturii peptidice sunt coplanari si apartin aminoacizilor seriei;
b) formarea unui numar maxim de legaturi de H care asigura o stabilitate maxima;
c) atomul de H din legatura de H sa fie c=t mai aproape de o linie imaginara ce uneste
cei doi atomi ai legaturii peptidice si anume de O din gruparea CO si N din NH.
S-au elaborat doua modele teoretice limita: cel spiralat sau helicoidal (ce se realizeaza
prin rasucirea in spirala a catenei polipeptidice, si care, are la baza legaturile de H
intracatenare si modelul in foaie pliata (realizat prin plierea catenei, av=nd la baza legaturile
de H intercatenare).
Modelul helicoidal sau alfa-helix rezulta prin rasucirea catenei polipeptidice in jurul
unui cilindru imaginar c=nd elicea poate sa apara sub doua forme: cu sensul de insurubare
spre dreapta si spre st=nga. Fiecare spira este formata din 3, 6 unitati de aminoacid. Spiralele
au un ax de simetrie longitudinal, distanta dintre doua spire fiind de 5,4 A. Radicalii R ai
aminoacizilor sunt dispusi in afara helixului si intre ei pot aparea interactiuni, astfel ca
structura helicoidala (secundara) depinde de secventa aminoacizilor (de structura primara).
Elicea alfa dreapta este mai stabila si la ea se refera structura secundara. Aceasta aranjare
spatiala este mentinuta datorita legaturilor de hidrogen. In acest model repetarea resturilor de
aminoacizi se face dupa 5 spire ceea ce repezinta aproximativ 18 aminoacizi.

Pagina 29 din 105

Modelul in foaie pliata este caracteristic proteinelor fibrilare, beta-keratinelor si se

bazeaza pe legaturile de H intermoleculare, care sunt orientate perpendicular pe directia
catenei principale. Aceasta structura este de doua tipuri: paralela si antiparalela.
Metodele de investigare a structurii secundare utilizeaza metode fizico-chimice ca:
spectroscopia in infrarosu, dispersia rotatiei optice si metoda schimbului izotopic.
Structura tertiara este un grad de organizare superior si reprezinta interactiunea dintre
resturile aminoacizilor din catenele polipeptidice (R).
In aceasta arhitectura, mai multe alfa-helixuri se infasoara sub forma unor
suprahelixuri. In mentinerea structurii tertiare sunt implicate forte de atractie intre catenele
laterale, care pot ajunge in pozitii favorabile formarii legaturilor de tipul:
- legaturi ionice intre resturile COO-- a acizilor dicarboxilici si a NH 2 a acizilor
diaminici; deci proteinele in solutii au un numar maxim de grupari polare, care sunt expuse la
suprafata arhitecturii moleculei, interaction=nd usor cu solventul:
NH

CH CH2 CH2 C O

NH

H3N CH2 CH2 CH2 CH2 CH

CO

CO

- legatura disulfurica, -S-S- intre doua resturi de cisteina:

NH
O

CH C
HN
C

H
O

H
S

C
H
O

NH
C
CH

NH
C

- legatura esterica intre un grup COO -- (din acid glutamic sau aspartic) si un grup
OH alcoolic (din serina, spre exemplu:)

Pagina 30 din 105

NH

NH

CH CH2 CH2 C O CH2 CH

CO

CO

- legaturi de hidrogen intre CO dintr-un lant si NH din alt lant:

HC

NH
CH
C O
HN

C
HN
CH

- legaturi prin forte Van der Waals intre grupe nepolare: spre exemplu, intre gruparea
CH3 a alaninei si gruparile metil din valina sau leucina:
Leucin\

CH

CH3

CH3 Alanin\

CH3

Desi slabe, legaturile de H si Van der Waals sunt foarte numeroase, ele contribuind
intr-o mare masura la consolidarea lanturilor si la imprimarea structurii tertiare a proteinelor.
Dezorganizarea unei astfel de structuri complexe aduce cu sine pierderea
proprietatilor biologice a proteinelor.
Determinarea structurii tertiare se realizeaza prin metoda difractiei razelor X.
Structura cuaternara este cel mai inalt grad de organizare a proteinelor si consta in
agregarea a doua sau mai multe molecule identice sau usor diferite structural. Aceste agregate
sunt unite intre ele prin aceleasi tipuri de legaturi ca si in cazul structurii tertiare, action=nd
intracatenar.
Exemplu tipic de structura cuaternara il ofera hemoglobina si unele protein-enzime.
Hemoglobina are molecula formata din lanturi polipeptidice, fiecare cu structura primara,

Pagina 31 din 105

secundara, tertiara. Lanturile polipeptidice sunt legate intre ele prin legaturi de H, forte Van
der Waals, legaturi polare.
Nivelele superioare de organizare a structurii proteinelor sunt conditionate de
structura primara.
Stabilirea structurii complete a proteinelor presupune izolarea si purificarea lor,
determinarea masei moleculare, identificarea aminoacizilor si modul lor de legare, deci a
secventei exacte.
Proprietati fizico-chimice
Proteinele au greutate moleculara mare (de la zeci de mii p=na la 1 milion daltoni).
Determinarea greutatii moleculare se poate face prin ultracentrifugare, masurarea presiunii
osmotice a proteinelor, viteza de difuzie, viteza de filtrare prin gel sau a v=scozitatii.
Proteinele au activitate optica data de prezenta C asimetric din structura aminoacizilor
si de asimetria generala a arhitecturii macromoleculare, c=nd proteina are structura
helicoidala.
Caracterul amfoter este dat de aminoacizii constituenti. La valoarea pH egala punctul
izoelectric molecula proteica are solubilitate, v=scozitate, presiune osmotica si reactivitate
chimica minime.
Sarcinile electrice libere determina puncte izoelectrice diferite anumitor proteine
deci mobilitate electrica in functie de pH-ul mediului in care proteinele sunt dizolvate, de
concentratia ionica a acesteia, de intensitatea c=mpului electric, temperatura. Metoda
electroforetica este una din posibilitatile de fractionare a proteinelor serice.
Unele proteine sunt solubile in apa, altele insolubile, iar altele se solva in solutii saline
diluate, in solutii acide sau bazice.
Precipitarea proteinelor ( reversibila, ireversibila) se realizeaza prin adaugarea de
saruri ale metalelor alcaline sau solventi organici miscibili cu apa, la solutia proteinei.
O precipitare ireversibila se realizeaza prin adaugarea de saruri ale metalelor grele:
CuSO4, HgCl2, acizi minerali (azotic, percloric, tungstic) sau unii acizi organici complecsi
(fosfowolframic, tricloracetic, sulfosalicilic). Aceasta precipitare ireversibila are loc cu
producerea unor transformari chimice mai profunde a proteinelor (denaturare).
Denaturarea este modificarea structurala datorata actiunii agentilor fizici (T, pH) si
chimici asupra proteinelor, care este insotita de pierderea activitatii fiziologice. Mecanismul
de actiune consta in formarea complexelor metalice insolubile.

Pagina 32 din 105

Hidroliza consta in desfacerea legaturii peptidice cu eliberarea in final a aminoacizilor

constituenti. Hidroliza se poate face sub influenta acizilor, bazelor sau a enzimelor
proteolitice.
Reactiile de culoare ale aminoacizilor pot fi utilizate si la analiza proteinelor: reactia
biuretului, reactia xantoproteica, reactia Millon, reactia Adamkiewicz.

Clasificarea proteinelor
Proteinele se clasifica in: proteine simple (formate numai din aminoacizi) si proteine
conjugate.
Proteinele conjugate se impart la r=ndul lor in:
fosfoproteine, in care gruparea prostetica este acidul fosforic, care esterifica grupari
alcoolice din hidroxiaminoacizi (serina, treonina), ce intra in constitutia componentei
proteice. Fosfoproteinele sunt insolubile in apa si acizi, dar sunt solubile in alcalii (NaHCO 3).
Cele mai importante fosfoproteine de origine animala sunt caseina din lapte, vitelina si
fosvitina din galbenusul de ou.
glicoproteinele au grept grupare prostetica glucidele, sub forma de monozaharide:
manoza, galactoza, xiloza, glucoza, fructoza, acizi uronici (D-glucuronic), aminozaharuri
(glucozamina, galactozamina) sau derivati ai aminozaharurilor: acid neuraminic si acid sialic
proveniti din manozamina.
CH2OH

CH2OH

HO CH

HO CH

HO CH
H

O
H

H2N H
HO

HO CH
H

COOH
OH

O
H

H3C C HN H
O

Acid neuraminic

HO

COOH
OH

Acid sialic

Glicoproteinele sunt foarte rasp=ndite in organism. Ele predomina in tesutul

conjunctiv. Se gasesc in plasma (haptoglobina, orosomucoidul, factorii grupelor sanguine), in
sucul gastric (factorul intrinsec indispensabil pentru absorbtia vit.B12), in structura unor

Pagina 33 din 105

hormoni (tiroidstimulant, foliculostimulant, luteinizant) si a unor enzime (in special

transferaze).
Majoritatea glicoproteinelor joaca rol de substante lubrefiante si protectoare fata de
diversi agenti mecanici sau termici.
Dintre glicoproteinele foarte bogate in glucide, interes deosebit prezinta mucinele
substante v=scoase care precipita la incalzire sau la tratare cu acizi (pH 2 4,5).
lipoproteinele cuprind drept grupare prostetica colesterol, fosfolipide, gliceride, acizi
grasi.
Au molecule mari, greutatea moleculara depasind 1.000.000 daltoni. Ele joaca un rol
important in permeabilitatea selectiva a membranelor.
Au densitate mica si de aceea floteaza - ridic=ndu-se la suprafata mediului supus
ultracentrifugarii.
Lipoproteinele sunt mult rasp=ndite in organism intr=nd in structura membranelor
celulare, in mitocondrii si reticulul endoplasmatic. In plasma, lipoproteinele indeplinesc rolul
de transportori ai lipidelor.
Metaloproteinele sunt proteine conjugate in care gruparea prostetica este constituita
dintr-un atom de metal acesta este chelat (legat complex) de resturile de aminoacizi din
partea proteica a moleculei.
Dintre metaloproteine prezinta interes deosebit cele care au rolul de a transporta
metale (transferina pentru fier, ceruloplasmina pentru cupru), sau de a depozita metale
(feritina pentru fier) precum si unele proteine enzimatice (ascorbat oxidaza contine cupru,
anhidraza carbonica contine zinc).
Cromoproteinele sunt formate dintr-o parte proteica iar ca grupare prostetica au o
substanta colorata care absoarbe anumite radiatii din spectrul vizibil, imprim=nd culoarea ei
intregii molecule. Aceasta clasa se imparte la r=ndul ei in cromoproteine porfirinice (care au
gruparea prostetica de tip tetrapirolic) si cromoproteine neporfirinice.
Cromoproteinele

porfirinice:

hemoglobina,

mioglobina,

citocromii,

enzimele

heminice, toate au rol respirator in organism.

Cromoproteine neporfirinice mai importante: flavinenzimele, carotenoproteinele,
feritinele etc.
Nucleoproteinele sunt alcatuite dintr-o parte prostetica - acizii nucleici si o proteina
bazica de tip histona sau protamina, cu un continut crescut de acid fosforic ce le confera un
caracter acid.

Pagina 34 din 105

Acizii nucleici sunt cele mai mari biomolecule si rolul lor consta in inmagazinarea
informatiei genetice si a transcrierii sale in biosinteza tuturor proteinelor din organism.
Acizii nucleici sunt rasp=nditi sub forma a doua tipuri principale: ADN si ARN.
Hidroliza cu acizi, baze, enzime, arata ca acizii nucleici contin trei categorii de
componente: acidul fosforic, pentoze (riboza in ARN si 2-deoxiriboza in ADN) si o baza
azotata de tip purinic si pirimidinic. Pentoza este D-riboza sub forma furanozica, cu structura:
HO

CH2 OH

H H

OH

OH

sau D-2deoxiriboza sub forma furanozica, cu structura:

HO
NH2

N
N

CH2 OH

H H

OH

Dintre bazele purinice:

Adenina (A) (6 aminopurina) cu structura:

OH
N

N
H2N

si guanina (G) (2 amino-oxipurina) cu structura:

Hipoxantina si xantina apar ca metaboliti ai bazelor purinice:

OH

O
N

N
N

N
H

HN

N
N

N
H

Din adenina rezulta hipoxantina:

Pagina 35 din 105

OH

O
N

N
N

HO

HN

N
H

Hipoxantin\

xantin\

Iar din guanina rezulta xantina:

acid uric
OH

OH

OH

HO

N
N

HO

(6-oxipurina)

OH

(2,6 dioxipurina)

(2,6,8 trioxipurina)

Dintre bazele pirimidinice mai importante sunt:

- Uracilul (2,4 dioxipirimidina) cu structura:

OH

O
HN

N
HO

H
H

N
H

OH
CH3

N
HO

CH3

H N
O

si timina

(2,4 dioxi 5 metil-

pirimidina):
Timina a fost izolata din timus si este considerata ca baza pirimidinica a ADN.

NH2

NH2
N

N
HO

N
H

- Citozina (2 oxi-4 amino-pirimidina):

Pagina 36 din 105

Se gaseste at=t in ADN c=t si in ARN, in unele nucleotide (citidinfosfati) si are rol
important in biosinteza fosfolipidelor.
OH
N
N

HO
orotic

COOH

Ca precursor important in biosinteza pirimidinelor este acidul

(2,4 dioxi-6-carboxil pirimidina):

Nucleozidele au fost izolate din produsii de hidroliza ai acizilor nucleici si

nucleotidelor.
Structural, nucleozidele sunt N-glucozide heterociclice ale bazelor pirimidinice si
purinice cu o pentoza in configuratia beta. Unirea celor doi componenti se face prin
intermediul N9 al purinelor, respectiv N1 al pirimidinei cu C1 (glicozidic) al ribozei sau 2deoxiribozei.
Ribonucleozidele

apar

in

cantitati

mici

si

libere,

spre

deosebire

de

dezoxiribonucleozide.
Nucleozidele formate din baze azotate si pentoze sunt: adenozina, guanozina, citidina,
uridina, timidina.
NH2

OH
N

N
N

N
H

N
O

CH2 OH

H H

OH

OH

H2N

N
H

Adenozin\

O
H

H H

OH

OH

Guanozin\

Pagina 37 din 105

CH2 OH

NH2
N

N
N

CH2 S (CH2)2 CH COOH

H H

OH

OH

CH3

NH2

Un nucleozid important in

procesele de transmetilare este S-adenozil metionina:

Nucleotidele se formeaza prin legarea esterica a unui radical fosfat la un oxidril al
pentozei din nucleozid (5/ sau 3/).
Purin nucleotidele mai importante sunt cele cu adenina: acidul adenilic sau adenozin
monofosfat (AMP) si cu guanina (GMP) -acidul guanilic.
OH

NH2
O

CH2 O P OH

H H

OH

OH

OH

Acid adenilic (5' AMP)

N
H

CH2 O P OH

H H

OH

OH

OH

5' GMP (acid guanilic)

Pirimidin nucleotidele cu riboza sunt: acidul uridilic (UMP), acidul timidilic (TMP),
acidul citidilic (CMP).
OH
N
HO

N
H

CH2 OH

H H

OH

Acidul uridilic are structura:

Pagina 38 din 105

Prin esterificarea a doua grupari oxidril din acidul fosforic cu doua grupari oxidril ale
ribozei din pozitia 3/ si 5/ se obtin nucleotide ciclice:
3/, 5/ AMP ciclic si
3/, 5/ GMP ciclic cu rol important ca al doilea mesager in activitatea hormonilor.
Acizii nucleici sunt polinucleotide realizate prin stabilirea de legaturi covalente intre
nucleotidele ce se succed in lant.
Gruparea 5/ -hidroxi a unui nucleotid este legata de gruparea 3/ -hidroxi a
ribonucleotidului urmator prin legatura fosfat diesterica.
O
N
5'
CH2
O
P

NH

N H2N

CH2

O
H H
H

NH2

H
H
P

O
H3C

H H

CH2

O
H

H
H
P

NH
O
CH2

O
H H
H

O
O

NH2

H
H
P

A N

O
H H
H
H
3' H
P
O

Structura covalenta a ADN

Fiecare catena polinucleotidica are doua capete: capatul 5/, la care gruparea OH de la
C5 este libera si capatul 3/ la care gruparea OH de la C3 nu este angajata intr-o legatura
inter nucleotidica.
Prin conventie, structura unei catene polinucleotidice este scrisa totdeauna cu capatul
5/ in st=nga si cel 3/ in dreapa.
De exemplu, succesiunea ACGAC semnifica faptul ca adenina are gruparea 5 / -OH
neangajata in legatura cu alt nucleotid, in timp ce citozina are libera gruparea 3/ -OH.
Doua lanturi polinucleotidice sunt antiparalele c=nd unul se deruleaza in directia 5/
( 3/, iar celalalt in directia 3/ ( 5/.

Pagina 39 din 105

catena
I

catena
II

A...................T
A...................T
3' G...................C
A...................T
T...................A
5' C...................G
C...................G
G...................C

catena
I

5'

3'

catene antiparalele ale ADN

catena
II

A
A
3' G
A
T
5' C
C
G

C
G
G
A
T
C
T
T

5'

3'

catene paralele, `n care bazele

nu sunt complementare

At=t ADN c=t si ARN pot fi hidrolizati de enzime numite nucleaze. Sunt doua tipuri
de nucleaze:
endonucleaze care hidrolizeaza legaturile fosfat diesterice din interiorul catenei
polinucleotidice si
exonucleaze care hidrolizeaza legatura nucleotidica terminala de la capatul 5/ sau 3/.
Acizii dezoxiribonucleici sunt polidezoxiribonucleotide cu masa moleculara mare in
structura carora intra obligatoriu patru baze azotate: adenina, guanina, timina si citozina.
ADN contin informatia genetica completa pentru a specifica structura proteinelor din
organism.
Prin analiza cromatografica efectuata pe molecule de ADN izolate din diverse specii
s-a stabilit ca in toate tipurile de ADN numarul de resturi de adenina este egal cu cel al
resturilor de timina, iar cel a resturilor de guanina cu cel de citozina; numarul de baze
purinice este egal cu cel al bazelor pirimidinice (AG TC).
Prin difractia cu raze X, efectuata pe cristale de ADN, s-a demonstrat existenta a doua
perioade de identitate de-a lungul axei lungi a moleculei: una mare de 3,4 nm si una mica de
0,34 nm.
Pornind de la aceste date, Watson si Crick au elaborat un model tridimensional al
moleculei de ADN cu urmatoarele caracteristici:
doua lanturi polidezoxiribonucleotidice se rasucesc helicoidal si in acelasi sens in
jurul unui ax comun, form=nd o dubla helice cu orientare dreapta;

Pagina 40 din 105

- inelele glucidice, legate prin resturi fosfat, constituie scheletul extern al dublului
helix, iar bazele azotate, hidrofobe sunt orientate spre interior si perpendicular pe axa
helixului;
- toate gruparile fosfat la pH 7 sunt ionizate si incarcate negativ;
cilindrul ce incadreaza dublul helix are un diametru de 2 nm;
distanta dintre planurile a doua baze adiacente este de 0,34 nm;
perioada de identitate este de 3,4 nm, deci structura se repeta dupa 10 baze azotate;
Stabilitatea dublului helix este asigurata de interactiunile hidrofobe dintre bazele
azotate si de legaturile de hidrogen ce se stabilesc intre bazele azotate de pe o catena si cele
complementare de pe cealalta catena.
Legaturile de hidrogen se stabilisc intre o baza azotata purinica de pe o catena si una
pirimidinica de pe cealalta catena. Bazele pereche sunt A T si G C, deoarece numai
acestea pot stabili numarul maxim de legaturi de hidrogen, asigur=nd configuratia cu energia
libera cea mai mica, deci cea mai stabila pentru molecula de ADN.
Adenina se leaga de timina prin doua legaturi de hidrogen, iar guanina de citozina
prin trei legaturi de hidrogen.
Cele doua catene polinucleotidice ale dublului helix nu sunt identice ci
complementare, in sensul ca adeninei dintr-o catena ii va corespunde totdeauna timina de pe
cealalta catena, iar guaninei, citozina.
Succesiunea bazelor azotate dintr-o catena dicteaza succesiunea bazelor azotate din
cea de a doua catena; o catena este replica celeilalte.

Pagina 41 din 105

CH3

dR

H
H N
O

NH

O
H

dR

C
O

N H
N

N
dR

O
HN

H N
H

G
N

N
dR

Baze complementare unite prin

leg\turi de hidrogen

Din secventa bazelor azotate din catenele ADN rezulta si informatia genetica cu
privire la biosinteza de proteine.
ADN stocheaza si transmite informatia genetica de-a lungul generatiilor.
Acizii ribonucleici sunt produsi macromoleculari formati prin policondensarea
ribonucleotidelor prin legaturi fosfat diesterice intre gruparea OH din pozitia 3/ a unui
nucleotid si gruparea OH din 5/ a nucleotidului succesiv.
Bazele azotate care intra in structura ARN sunt: A, G, U, C.
Moleculele de ARN sunt monocatenare.

Pagina 42 din 105

O
N
CH2
O
5'

CH2

3' H

NH2

N H2N

O
H

NH

H
OH

3' H

H
OH

CH2

O
O

NH2
O
CH2

O
H

3' H

H
OH

O
3'

H
H

H
OH
P

Structura covalenta a ARN

Dupa rolul ce le revine in procesul de biosinteza a proteinelor, ARN pot fi: ARN
mesager (ARNm), ARN de transfer sau solubil (ARNt), ARN ribozomal (ARNr).
ARN mesager este sintetizat in nucleu pe matrita de ADN. El iese in citoplasma unde
va servi ca matrita (template) pentru sinteza unui polipeptid cu o secventa specifica de
aminoacizi. Fiecare aminoacid este codificat de catre o secventa de trei nucleotide, numite
codon.
Timpul de supravietuire a ARNm in celula este de ordinul orelor.
ARN de transfer sunt molecule mici (70-90 nucleotide) monocatenare, in care
procentul de baze complementare este deosebit de mare fata de alte specii de ARN. Raportul
AG/UC este aproximativ 1.
ARNt prezinta o conformatie in foaie de trifoi av=nd 4 zone de perechi
complementare si 3 necomplementare expulzate ca bucle.

Pagina 43 din 105

3'
5'

P O
O
O
O
O
O
O
O
OO

O O O O O O OO
O
O
O
O O OO
O O O O
OO
O
O
O
O
O
O
O
O O

A
C
C
O
O
O
O
O
O
O
O

OO

O O O O
O O O
O
O
O
OOOOO
O O
O
O
O
O
O
O
O
O
O
O
O
O
O
O O
O
O
O
O
O
O

anticodon

La capatul 5/ terminal ARNt are un

rest guanilic, iar la capatul 3/ toti au secventa nucleotidica CCA. La capatul buclei se gaseste
anticodonul.

Toate tipurile de ARNt contin un mare numar de baze minore: tiouridina, inozina,
pseudo-uridina, ribotimidina.
In biosinteza de proteine ARNt are doua functii:
1. transportul aminoacizilor, activati in faza solubila, la ribozomi, sub forma de
complexe aminoacil-ARNt.
Fiecarui dintre cei 20 de aminoacizi care intra in structura proteinelor ii corespunde
cel putin un ARNt specific.
2. adaptarea aminoacidului transportat in dreptul codonului de pe ARNm care-l
specifica. Aceasta racordare este posibila prin recunoasterea codon-anticodon.
ARN ribozomal (ARNr) sunt molecule mari, flexibile si deformabile.
In functie de constanta de sedimentare (S) care depinde de forma si marimea
particulei, se impart in:
ARNr 23S, 16S, 5S la procariote
ARNr 28S, 18S, 5,8S si 5S la eucariote.
ARN ribozomal este tipul de ARN cel mai abundent (aproximativ 75% din totalul
ARN celular) si cel mai stabil metabolic.

Pagina 44 din 105

ARN ribozomal se agrega cu proteine si lipide form=nd ribozomii (descoperiti de

George Palade).
Dupa valoarea constantei de sedimentare ribozomii pot fi 70S la bacterii si 80S la
eucariote, acesta din urma poate disocia in 60S si 40S.
Ribozomii constituie sediul biosintezei proteinelor.
Pe suprafata fiecarui ribozom sunt doua situsuri: situsul aminoacid care leaga ARNt,
purtator al unui aminoacid si situsul peptid, care leaga ARNt purtator al unui lant polipeptidic.
Modalitatea specifica de sinteza a ARN este transcrierea, respectiv sinteza
moleculelor de ARN pe matrita de ADN.
Pe una din catenele duplexului de ADN nuclear se edifica o catena de ARN
complementara cu portiunea de ADN transcrisa - in acest mod structura ARN reflecta
compozitia in baze a fragmentului de ADN transcris.
ARN poate fi degradat de o nucleaza specifica numita ribonucleaza care este o
endonucleaza.
Produsii finali ai actiunii ribonucleazei sunt pirimidin nucleozid 3/ fosfati si
oligonucleotide cu pirimidin 3/ fosfati ca nucleotide terminale.
Unii acizi nucleici se afla asociati necovalent cu proteine specifice form=nd complexe
supramoleculare. Dintre aceste sisteme acid nucleic proteina, cu structuri si functii
biologice foarte complexe, ribozomii si virusurile sunt cei mai bine cunoscuti.
Cele mai complexe sisteme acid nucleic proteina sunt cromozomii din celulele
eucariote.

CAPITOLUL IV
ENZIME

Enzimele sunt catalizatori proteici pentru reactiile chimice care se petrec in sistemele
biologice. In absenta enzimelor, majoritatea reactiilor din celula vie s-ar petrece cu viteze
foarte mici.
Spre deosebire de catalizatorii neproteici (ioni metalici, H , OH--) fiecare enzima
catalizeaza un numar mic de reactii, de cele mai multe ori una singura.

Pagina 45 din 105

Exista un numar foarte mare de enzime; pentru fiecare compus organic c=t si pentru
multi compusi anorganici exista macar o enzima capabila sa reactioneze cu acesta si sa
catalizeze o anumita modificare chimica.
Mult timp s-a crezut ca activitatea enzimatica exista numai in celulele intacte; ulterior
multe enzime au fost extrase fara pierderea activitatii lor biologice, ceea ce a permis studiul
lor extracelular.
Extractele enzimatice sunt utilizate in studiul reactiilor metabolice, a structurii si
mecanismului lor de actiune si chiar in calitate de catalizatori in sinteza industriala de
compusi biologic activi: hormoni, medicamente.
Activitatea diferitelor enzime este str=ns legata de localizarea lor celulara; exista un
aranjament spatial si o compartimentare a enzimelor, coenzimelor si substratelor.
In citoplasma sunt localizate enzimele glicolitice. Mitocondriile, centrale de energie
ale celulei capteaza energia furnizata de procesele oxidative sintetiz=nd ATP din ADP si Pa.
In mitocondrii sunt localizate enzimele ciclului Krebs, cele ale oxidarii acizilor grasi.
Lizozomii, organite subcelulare, contin enzimele digestiei celulare care degradeaza grasimile,
proteinele, acizii nucleici si alte molecule mari in molecule mai mici care sunt apoi
metabolizate de sistemele enzimatice ale mitocondriei.
Multe celule au un sistem de membrane interne in citoplasma (reticulul endoplasmatic
format din lipoproteine). Pe suprafata interna a reticulului endoplasmatic se gasesc
numeroase granule bogate in ARN, numite ribozomi si care sunt sediul sintezei proteinelor.
Nucleul contine o cantitate mare de cromatina cu un continut mare din ADN-ul celular.
Clasificarea si nomenclatura enzimelor.
Comisia pentru enzime a Uniunii Internationale de Biochimie a stabilit un sistem de
clasificare zecimala care tine seama de reactia catalizata si de natura substratului si serveste
at=t pentru clasificare c=t si pentru nomenclatura. In acest sistem fiecare enzima este notata
cu un numar de cod format din patru cifre, numar care permite identificarea enzimei, a
substratului asupra caruia actioneaza si a reactiei catalizate. Prima cifra a numarului de cod
indica clasa si se refera la tipul reactiei catalizate. Din acest punct de vedere enzimele sunt
grupate in sase clase:
1. Oxidoreductaze catalizeaza reactii de oxidoreducere;
2. Transferaze catalizeaza transferul de grupari de pe un substrat (donor) pe alt
substrat (acceptor);
3. Hidrolaze catalizeaza reactiile de scindare in prezenta apei;

Pagina 46 din 105

4. Liaze catalizeaza scindarea nehidrolitica a unei grupari de pe un substrat cu

formarea unei duble legaturi sau fixeaza o grupare la o dubla legatura;
5. Izomeraze catalizeaza reactiile de izomerizare;
6. Ligaze (sintetaze) unirea a doua molecule (formarea de noi legaturi) cu energia
cedata prin hidroliza ATP.
A doua cifra a numarului de cod defineste subclasa si se refera la tipul gruparii din
molecula substratului asupra careia actioneaza enzima.
A treia cifra defineste subclasa si indica gruparea transferata sau natura acceptorului.
A patra cifra din numarul de cod reprezinta numarul de ordine a enzimei in subclasa
respectiva.
De exemplu enzima cu numarul de cod 1.1.1.1. este Alcool:NAD-oxireductaza.
Pe l=nga aceasta denumire stiintifica a enzimei, se utilizeaza o denumire uzuala, care
este in acord cu numele stiintific. Denumirea uzuala este formata din doua parti: prima parte
indica substratul sau substratele asupra carora actioneaza enzima, iar partea a doua indica
reactia catalizata. De exemplu alcool:NAD-oxidoreductaza se numeste curent alcool
dehidrogenaza (ADH).
1. Oxidoreductaze
Enzimele grupate in aceasta clasa catalizeaza reactiile de oxidoreducere dintre doi
compusi prin transferul electronilor de la un donor (agent reducator) la un acceptor (agent
oxidant) dupa reactia generala:
Sredus ( Soxidat (( Soxidat ( Sredus
In multe reactii transferul electronilor se face concomitent cu transferul protonilor
(deci are loc transferul de H). In acest caz reactia poarta numele de dehidrogenare si este
echivalenta cu reactia de oxidare, iar dehidrogenarea este echivalenta cu reducerea.
Transportul de H in aceste reactii este partea coenzimatica a enzimei.
Principalele coenzime cu rol in oxidoreducere sunt coenzimele pirimidinice (NAD ,
NADP), coenzimele flavinice (FMN si FAD), acidul lipoic, citocromii, coenzima Q.
Oxidoreductazele catalizeaza oxidoreducerea gruparilor:
-CH-OH; -CH2-CH2-; -CH-NH2; -CHNH.
1.1. Oxidoreductaze care actioneaza asupra grupelor CH-OH ale donorilor.
Alcool:NAD-oxidoreductaza (alcool-dehidrogenaza)

Pagina 47 din 105

ADH

CH3 CH2 OH

NAD+

CH3 CHO

NADH+H+

1.1.1.27. L-Lactat:NAD-oxidoreductaza (lactat dehidrogenaza)

LDH
CH3 CH COOH
CH3 C COOH
OH
O
NAD+
NADH+H+
1.4. Enzime ce actioneaza asupra gruparii CH-NH2 ca donor de electroni.
1.4.13. L-glutamat: NAD(P) -oxidoreductaza (glutamat dehidrogenaza).
L-glutamat + H2O +

NAD(P)+

GlDH

Alfa+
Cetoglutarat + NH4 + NAD(P)H+H+

1.9. Enzime ce actioneaza asupra gruparii hem ca donor de electroni

1.9.3.1. Citocrom c:O2-oxidoreductaza (citocrom oxidaza)
4 citocrom ( O2 ( 4 H( (( 4 citocrom c oxidat ( 2 H2O
1.11. Enzime ce actioneaza asupra H2O2 ca acceptor de electroni.
1.11.1.6. H2O2: H2O2- oxido reductaza (catalaza)
H2O2 ( H2O2 (( O2 ( 2 H2O
2. Transferaze
Transferazele catalizeaza reactiile de transfer a unor grupari G (alta dec=t H) de la
un substrat S1 la alt substrat S2, conform reactiei:
S1-G ( S2 (( S1 ( S2-G

Pagina 48 din 105

Gruparile transferate pot fi grupari cu un singur atom de carbon, resturi de aldehide,

cetone, acil, alchil, glicozil, amino, fosfat, sulfat.
Acil-transferaze
2.3.1.6. Acetil-CoA: Colin-O-acetil-transferaza (colin acil transferaza)
Acetil-CoA colina

CoA O-acetilcolina

2.4. Glicozil-transferaze (transglicozidaze) transfera glicozil.

1,4-Glucon:ortofosfat-glicoziltransferaza (fosforilaza)
(glucoz\)n + H3PO4

fosforilaz\

(glucoz\)n-1 + G-1-P

2.7. Enzime ce catalizeaza transferul gruparilor fosfat

2.7.1.1. ATP-D-hexoz-6-fosfotransferaza (hexokinaza)
glucoz\ + ATP

HK

ADP + G-6-P

3. Hidrolaze
Sunt enzime ce catalizeaza ruperea unor legaturi organice cu participarea apei, dupa
reactia:
A-B ( H2O (( AH ( BOH
Legaturile care pot fi desfacute prin hidroliza sunt legaturile esterice, eterice,
peptidice, anhidride, C-N (altele dec=t C-N din legatura peptidica), C-X, P-N.
Caracteristic pentru aceasta clasa de enzime este lipsa coenzimelor. Ele necesita
prezenta unor ioni metalici pentru activare. Din aceasta clasa fac parte in general enzimele
digestive.
3.1. Esterazele scindeaza legaturile esterice: carboxi esteraze, tio esteraze, fosfo
esteraze, sulfo esteraze.
3.1.1.8. Acetilcolin-acil hidrolaza (pseudocolin-esteraza)

Pagina 49 din 105

CH3 CO O

CH2 CH2 N(CH3)3

+ H2O

CH3 COOH +

CH2 CH2 N(CH3)3

OH

3.4. Enzime ce actioneaza asupra legaturilor peptidice.

Peptidazele scindeaza legaturile peptidice din proteine:
exopeptidaze actioneaza asupra legaturii peptidice terminale; unele sunt specifice
pentru legaturile din capatul N-terminal (amino peptidaze) iar altele pentru capatul Cterminal (carboxi peptidaze).
R1

R2

R3
R4
H2N CH CO NH CH CO.................... NH CH CO NH CH COOH

endo peptidazele scindeaza legaturile peptidice situate in mijlocul lanturilor peptidice

acestea sunt peptidazele propriu-zise: - pepsina, tripsina, chimotripsina, catepsina.
4. Liaze
Sunt enzimele care catalizeaza indepartarea unor grupari din molecula substratului
fara participarea apei duc=nd la formarea unei duble legaturi:
X

C C
X Y

Y +

Aceasta clasa include enzimele care actioneaza asupra legaturilor C-C, C(O, -C(N,
(C(S, -C-X.
4.1.2. Aldehid-liaze:
4.1.2.7. Cetoz-1-fosfat-aldehid-liaza (aldolaza) scindeaza legatura C-C din fructoza
fosforilata:
Fructoz-1,6-Difosfat

Aldolaza

dihidroxi aceton-fosfat + glicer-aldehid-3-fosfat

4.2. Carbon-oxigen-liaze
4.2.1.2. L-Malat-hidro liaza (fumaraza)
Pagina 50 din 105

L-Malat

Fumarat H2O

5. Izomeraze
Cuprinde enzimele care catalizeaza interconversiunea izomerilor optici, geometrici si
de catena.
5.1. Racemaze si epimeraze
5.1.1.1. Alanin-racemaza:
L-Alanina

Alaninracemaza

D-Alanina

5.2. Cis-trans-izomeraze
5.2.1.3. All-trans-retinol:11-cis-trans-izomeraza (retinen-izomeraza)
All-trans-retinol

11-cis-retinol

5.3. Enzime ce catalizeaza interconversiunea aldozelor si cetozelor:

CHO
HC OH
CH2 O P

CH2OH
C O

TI

CH2 O P

Aldehid\ 3-P-gliceric\

Dihidroxi aceton fosfat

6. Ligaze
Clasa ligazelor cuprinde enzimele care catalizeaza legarea a doi compusi, cuplata cu
ruperea unei molecule de ATP (utilizeaza aceasta energie pentru realizarea noii legaturi). In
acest mod se realizeaza legaturi C-O, C-S, C(N, C-C.
6.3. Enzime care catalizeaza formarea legaturii C-N
6.3.1.2. L-Glutamat amoniac-ligaza (ADP) (glutamin sintetaza):

L-Glutamat + NH4

Glutaminsintetaz\
ATP

Glutamin\

ADP+Pa

6.4. Enzime care catalizeaza formarea legaturii C-C

Pagina 51 din 105

6.4.1.2. Acetil-CoA: CO2-ligaza (ADP) (acetil-CoA-carboxilaza)

CO2

Acetil-CoA
ATP

Malonil-CoA

ADP+Pa

Structura enzimelor
Specificitatea mare a unei enzime este str=ns legata de structura ei fizica si chimica.
Din punct de vedere chimic, o enzima este formata dintr-o parte proteica - apoenzima si o
parte neproteica - coenzima sau cofactor.
Partea proteica este termolabila iar coenzima este termostabila si dializabila.
Tipurile de reactii care necesita pentru cataliza participarea coenzimelor sunt reactii
de transfer de grupari, de izomerizare, de oxido reducere (transfer de H) si cele care au drept
rezultat formarea de legaturi covalente (clasele 1, 2, 5, 6).
Spre deosebire de acestea, reactiile litice, incluz=nd si pe cele hidrolitice (reactiile
catalizate de enzimele digestive) nu au nevoie, pentru actiune de coenzime (clasele 3 si 4).
Apoenzima. Enzimele simple si apoproteinele enzimelor complexe sunt formate din
catene lungi polipeptidice, av=nd aceleasi nivele de organizare structurala ca si alte proteine:
primara, secundara, tertiara si cuaternara.
Desi toate enzimele au structuri primare, secundare si tertiare, structura cuaternara nu
este obligatorie.
Fiecare nivel de organizare structurala are o anumita semnificatie biologica. De
exemplu, o enzima care are o structura primara corecta, dar celelalte structuri incorecte, nu
este catalitic activa. La fel, subunitatile cu structura primara, secundara si tertiara corecte, dar
fara structura cuaternara corecta, sunt inactive.
Structurile secundara, tertiara si cuaternara pot fi dictate de structura primara. desi o
proteina poate avea mai multe conformatii, forma biologica activa este aceea cu nivelul
energetic cel mai scazut, aceea cu cea mai mare stabilitate structura tridimensionala. Un
argument in favoarea acestui fapt il constituie capacitatea multor enzime, a caror conformatie
activa a fost distrusa prin denaturare bl=nda, de a-si reface activitatea prin pastrarea in
conditii care favorizeaza ruperea si refacerea legaturilor secundare.
Coenzime. Frecvent, coenzimele contin in structura lor vitamine din grupul B. Astfel,
vitamina B6 , vitamina PP, vitamina B1, B2, acidul pantotenic si acidul lipoic participa la

Pagina 52 din 105

reactiile de oxido reducere, iar acidul folic si vitamina B12 intervin in metabolismul
fragmentelor de un atom de C.
Coenzimele sunt considerate ca al doilea substrat pentru enzima sau cosubstrat.
Dupa taria legaturilor dintre apoenzima si cofactor, deosebim:
grupari prostetice care sunt molecule organice fixate pe apoenzima si care disociaza
greu. Gruparea prostetica determina mecanismul dupa care se desfasoara unele procese
enzimatice, cum ar fi transportul de hidrogen, de electroni, de grupari NH2, -CH3, acetil.
coenzimele (se separa de apoenzima prin dializa si trec usor de la o apoenzima la alta)
sunt reprezentate de: NAD, NADP, NADHH, NADPHH, ATP, CTP, FMN, FAD, acidul
lipoic etc.
cofactorii anorganici sunt reprezentati de ioni ai diferitelor metale (Mg 2, Mn2, Cu2,
Zn2) care sunt indispensabili activitatii metal-enzimei. Acesti ioni metalici sunt furnizati in
cantitati mici prin alimentatie.
Nu se poate face, uneori, o delimitare neta intre coenzima si gruparea prostetica.
Acestea pot aduce enzima intr-o stare activa sau se pot comporta ca un al doilea substrat care
fixeaza temporar grupari, radicali sau electroni ce vor fi transferati de pe un substrat pe altul.
Coenzimele pot fi clasificate dupa tipul reactiei la care participa in doua categorii:
A. Coenzime ce participa la transferul hidrogenului:
1. Coenzimele piridinice (NAD, NADP)
2. Coenzimele flavinice (FMN, FAD)
3. Acidul lipoic
4. Coenzima Q
B. Coenzime care participa la transportul de grupari (altele dec=t H):
1. Glucide fosforilate
2. CoA-SH
3. Tiamin pirofosfat (TPP)
4. Piridoxal-5-P
5. Acizii folinici
6. Biotina
7. Coenzimele vitaminei B12
8. Acidul lipoic

Pagina 53 din 105

Se constata ca in structura multor coenzime intra AMP, de aceea aceste coenzime pot
fi considerate derivati ai AMP care difera in privinta substituentilor R 1; R2; R3 si ai numarului
de grupari fosfat legate la carbonul 5/ din riboza.
NH2
N

N
N

O
CH2

N
O

O P O R1
OH n

H H
H
H
R2O OR3

Izoenzimele sunt forme moleculare multiple ale aceleiasi enzime. Ele catalizeaza
aceeasi reactie enzimatica, dar difera intre ele in privinta proprietatilor fizice, chimice si
imunologice.
Interesul medical pentru izoenzime a fost stimulat prin descoperirea in 1957, in serul
uman, a mai multor izoenzime LDH, a caror proprietati relative se modifica semnificativ in
anumite stari patologice.
Existenta izoenzimelor a fost relatata si in alte tesuturi ale mamiferelor, ca si la pasari,
pesti, insecte.
Cele 5 izoenzime LDH difera intre ele in ceea ce priveste structura cuaternara.
Molecula activa de LDH este un tetramer format din doua tipuri de subunitati H si M luate
c=te patru (fiecare subunitate av=nd 34.000 daltoni).
Subunitatea H (heart) este caracteristica muschiului inimii si in general tesuturilor cu
metabolism aerob, iar subunitatea M (muscle) este caracteristica muschiului scheletic si in
general organelor si tesuturilor cu metabolism anaerob. Exceptie fac ficatul si eritrocitul.
Clement Markert a utilizat fenomenul de distrugere si refacere a structurii cuaternare,
pentru a clarifica structura izoenzimelor LDH. Efectu=nd experiente cu LDH 1 si LDH5, a
ajuns la concluzia ca acestea sunt formate din subunitati de acelasi tip. Amestec=nd LDH 1 si
LDH5 purificate prin recombinare, a obtinut inca trei izoenzime hibride : LDH2, LDH3 si
LDH4. Structura celor 5 izoenzime LDH este:
LDH1 H4
LDH2 H3M1

Pagina 54 din 105

LDH3 H2M2
LDH4 H M3
LDH5 M4
Sinteza celor doua tipuri este coordonata de doua gene diferite.
Ulterior au fost evidentiate izoenzime si pentru alte enzime: creatinkinaza CK 1(BB);
CK2(MB) si CK3 (MM), hexokinaza, fosfataza alcalina etc.
Specificitatea enzimelor
Majoritatea enzimelor fac parte din clasa proteinelor complexe, fiind compuse dintr-o
parte proteica - apoenzima si o parte prostetica - coenzima. Prin unirea celor doua parti se
formeaza holoenzima sau enzima propriu-zisa, forma sub care ea este activa.
In partea proteica este situata specificitatea enzimei, de actiune, dar mai ales de
substrat.
Dupa specificitatea de actiune enzimele pot fi grupate astfel:
a) enzime cu specificitate absoluta;
b) enzime cu specificitatea absoluta de grup;
c) enzime cu specificitate relativa de grup;
d) enzime cu specificitate optica sau stereochimica
a) Specificitatea absoluta. Unele enzime actioneaza numai asupra unui singur substrat,
cataliz=nd o singura reactie, de exemplu ureaza:
H2N C NH2 + H2O ureaz\
O

2 NH3 + CO2

Aceasta enzima este total inactiva fata de compusi foarte asemanatori structural cum
este tioureea: H2N-CS-NH2. De asemenea, arginaza, enzima care hidrolizeaza L-arginina la
uree si ornitina nu poate hidroliza esterul metilic al argininei sau scindarea agmatinei
(rezultata prin decarboxilarea argininei.
NH CH2 CH2 CH2 CH COOH
HN C
NH2
NH2

Arginaza

Pagina 55 din 105

NH2 + H2N CH (CH2)2 CH2

NH2
COOH
C O
NH2

b) Specificitatea absoluta de grup prezinta enzimele ce actioneaza numai asupra

unei serii de substrate apropiate ca structura chimica (cu legaturi chimice de acelasi fel).
Din aceasta categorie fac parte glicozidazele si succin-dehidrogenaza, care catalizeaza
reactia de trecere a acidului succinic in fumaric, dar cu aproximativ aceeasi viteza si
dehidrogenarea acizilor L-metil-succinic, L-etil-succinic si L-clor-succinic.
HOOC CH2 CH2 COOH

SDH

HOOC CH CH COOH

c) Specificitatea relativa de grup. Multe enzime sunt specifice numai pentru anumite
tipuri de legaturi chimice indiferent de structura moleculelor respective.
Din acest grup fac parte ligazele sau esterazele care fac posibila scindarea mono-, disi trigliceridelor si chiar alti esteri cu structura chimica mult mai complicata. De exemplu,
acetilcolinesteraza, specifica pentru acetil-colina, poate scinda si alti esteri ai colinei cu acizii
propionic, butiric etc. Butiril-colina pare a fi substratul de electie, fiind hidrolizata mai rapid
dec=t alti esteri ai colinei.
Enzimele proteolitice care hidrolizeaza legaturile peptidice din proteine si din alti
compusi neproteici, fac parte tot din acest grup.
d) Specificitatea optica. Enzimele catalizeaza transformarea numai a unui
stereoizimer; aceasta specificitate optica este de obicei absoluta, celalalt antipod ram=n=nd
neschimbat. De exemplu, L-serin-hidroliaza si D-serin-hidroliaza enzime care catalizeaza
dezaminarea serinei la piruvat:
CH2 OH
CH NH2
COOH

CH2
C NH2
H2O COOH

CH3
C NH
COOH

H2O

NH2

CH3
C O
COOH

Exceptie fac racemazele care catalizeaza interconversiunea antipozilor optici.

Enzimele care recunosc substrate cu izomeri geometrici au o specificitate geometrica.
Fumaraza, de exemplu, permite hidratarea acidului fumaric (izomer trans) si nu a
acidului maleic (izomer cis) cu formarea acidului malic ca produs final.

Pagina 56 din 105

Fumaraza

HOOC C C COOH
H

HOOC CH CH2 COOH

H2O

OH

Stereospecificitatea isi gaseste o aplicatie directa in studiul centrului activ al

enzimelor sub numele de marcaj de afinitate.
Metoda consta in formarea unui complex intre enzima si un analog steric al
substratului pe care se grefeaza o functie chimica reactiva. Analogul se comporta ca un
inhibitor competitiv. Initial, se formeaza un complex reversibil intre enzima si analogul A (EA), dupa care, printr-o reactie chimica ireversibila intre functia X a analogului A si
aminoacidul R din centrul activ al enzimei, se formeaza un complex E-A legat covalent.

x
R
E

k1

k3

k2
(E-A)

E-A

Dupa proteoliza enzimei modificate, se poate identifica aminoacidul care a reactionat

cu analogul.
Metoda permite identificarea aminoacizilor din centrul activ care intervin fie in
recunoasterea substratului, fie in mecanismul catalitic. Cromatografia de afinitate este o
aplicatie directa a specifictatii enzimatice.
Cinetica reactiilor enzimatice.
Studiul cineticii enzimatice permite cunoasterea mecanismelor, intelegerea si
clasificarea proceselor metabolice si importanta lor fiziologica pentru organism. Masurarea
activitatii enzimatice se reduce la studiul cineticii sau vitezei reactiei catalizate care
reprezinta, in general, cantitatea de substrat transformata in unitate de timp sau de produs
(produsi) format in reactie.
Centrul catalitic al enzimei
Structura binara a enzimelor este indispensabila actiunii catalitice. Luate separat, at=t
cofactorul c=t si apoenzima nu au activitate catalitica.

Pagina 57 din 105

Din numarul foarte mare de resturi de aminoacizi numai un numar limitat (un segment
limitat de enzima) participa la interactiunea cu substratul. Pe aceasta portiune exista grupari
functionale capabile sa atraga si sa fixeze molecula substratului intr-o pozitie privilegiata si
intr-un loc (situs) strict determinat. Ansamblul acestor grupari chimice functionale alcatuiesc
centrul catalitic al enzimei. In segmentul polipeptidic al centrului catalitic se deosebesc trei
grupe de aminoacizi:
- aminoacizi implicati in prima etapa a catalizei enzimatice deci cei care constitue
locul sau situsul de specificitate si asigura recunoasterea substratului pentru reactia ES
E-S sa poata avea loc;
- aminoacizi care participa la transformarea chimica a substratului in produs de reactie
conform ecuatiei E-S EP. acesti aminoacizi alcatuiesc partea catalitica a centrului
activ;
- aminoacizi necesari mentinerii conformatiei adecvate a centrului catalitic, a situsului
alosteric (care regleaza functionarea centrului activ) si pozitionarea adecvata a enzimei in
interiorul celulei (de exemplu, asocierea enzimei cu alta enzima pentru formarea unui
complex multienzimatic sau legarea de membrana).
Centrul catalitic cuprinde aminoacizi din primele doua grupe.
Uneori centrul catalitic este reprezentat de unele catene laterale ale lanturilor
peptidice din structura enzimei.
De exemplu, in cazul pseudocolinesterazei, centrul catalitic contine acid glutamic,
serina, alanina. S-a sugerat ca la nivelul acidului glutamic (la gruparea carboxil) se fixeaza
gruparea bazica a colinei (-N(CH3)3 iar la nivelul gruparii OH din serina s-ar fixa radicalul
acetil. Prin aceasta, molecula de acetilcolina se leaga labil de enzima, iar legatura esterica se
desface. Produsii care rezulta (colina si acetatul) parasesc centrul catalitic al enzimei care va
fixa o noua molecula de acetilcolina.
Deci reactia enzimatica poate fi conceputa ca av=nd loc in doua etape: formarea
complexului enzima - substrat, urmata de modificarea substratului si desprinderea produsului
de reactie de pe enzima.
Centrul catalitic a fost conceput multa vreme ca un tipar rigid, preformat, substratul
potrivindu-se in enzima ca si cheia in broasca (lock and key) sau template (modelul
Fischer). Desi in acest model centrul activ este rigid, el se mai foloseste inca pentru
explicarea unor proprietati enzimatice, cum ar fi legarea intr-o anumita ordine a substratelor
sau curba de saturare cu substrat.

Pagina 58 din 105

E+P

ES

E+S

S
S

E+P

ES

E+S

Un model mai perfectionat este

cel imaginat de Koshland, numit induced fit (fixare indusa), modelul cu cel mai puternic
suport experimental. Principala caracteristica a acestui model este flexibilitatea centrului
activ. In absenta substratului, gruparile catalitice si de legare a substratului sunt situate la
departare unele de altele, separate de mai multe resturi de aminoacizi. Apropierea substratului
induce o modificare conformationala a enzimei inc=t gruparile care participa la legarea
substratului sau la reactia catalitica se apropie spatial.
Situsul (centrul) activ dintr-o enzima poate fi pus in evidenta prin tratarea cu anumite
substante ce au capacitatea de a se combina specific cu aminoacizii centrului catalitic,
inactiv=nd enzima.
Astfel, di-izo-propil-fluorfosfatul se combina specific cu serina din centrul activ al
majoritatii hidrolazelor (ex. colinesteraza).
CH3
HC O
CH3
H3C HC O
CH3

O
P

CO
HO CH2 CH

CH3
HC O
CH3

NH

-HF

Pagina 59 din 105

H3C HC O
CH3

O
P

CO
O CH2 CH
NH

Para-clor-mercuribenzoatul se combina specific cu resturile de cisteina, aflata in

centrul activ al majoritatii dehidrogenazelor, bloc=nd astfel reactiile metabolice catalizate de
acestea.
CO
Hg Cl

HS CH2 CH
NH

CO
_ HCl

Hg S CH2 CH
NH

COOH

COOH

Derivatii cu arsenic se combina cu resturile de cisteina explic=nd in mare parte

toxicitatea arsenicului:
CO

CO
R As O

HS CH2 CH NH HS CH2

CH2 CH CH2
OH SH SH

CH NH CO

- H2O

R As

S CH2 CH NH S CH2 CH NH CO

Gruparile tiol pot fi deblocate cu ditioglicerol

utilizat in terapeutica in intoxicatiile cu metale grele,

in special in intoxicatiile cu cupru.
Viteza reactiei enzimatice
Enzimele modifica reactiile asupra carora actioneaza. Pentru o reactie de tipul A P
viteza de reactie se defineste ca fiind raportul dintre cantitatea de substanta A care se
transforma intr-un interval t, in produsul P.
Viteza de reactie poate fi exprimata si in functie de concentratia produsului de reactie
format intr-un timp t si care este data de relatia dP/dt.

Pagina 60 din 105

(P)
1

t0

0
t1

t
Daca se reprezinta grafic cantitatea de

substrat transformat in produs, in unitatea de timp, se obtine o curba care comporta o parte
rectilinie in care viteza este constanta si una curba in care viteza scade pentru ca in final sa
devina nula.
Prima parte a curbei indica viteza initiala a reactiei v o, definita prin panta maxima a
curbei (unghiul dintre abscisa si tangenta la curba vo tg o

Pagina 61 din 105

Viteza reactiei (v) la un timp dat (t) este egala cu dP/dt. Pentru a cunoaste viteza, este
suficient sa se masoare unghiul pe care il face tangenta la curba, la timpul t.
Tangenta la origine da viteza initiala a reactiei, v o. Viteza de reactie este influentata de
o serie de factori: concentratia enzimei, concentratia substratului, temperatura, pH, agenti
redox, presiune, radiatii etc.
Influenta concentratiei enzimei
Daca se utilizeaza concentratii cresc=nde de enzima (E1, E2, E3) cantitatea de substrat
transformat in unitatea de timp creste proportional cu concentratia enzimei (1X, 2X, 3X)
numai pentru un interval de timp si numai pentru portiunea rectilinie a curbei.
Proportionalitatea dispare c=nd este depasit un anumit timp t2 pentru concentratiile E2
si E3.

V
E3
E2
E1

3x
2x
1x

t0 t1

t2

Cinetica unei reac]ii enzimatice

`n prezen]a unor concentra]ii
crescute de enzim\

E
0

Varia]ia vitezei reac]iei enzimatice

`n func]ie de concentra]ia `n enzim\

Daca intr-un preparat biologic, de exemplu, se formeaza X mg P intr-un timp dat si in

alt preparat, in acelasi timp se formeaza 2X mg P, inseamna ca acesta contine de doua ori mai
multa enzima care catalizeaza formarea de produs P.
In practica fenomenul de inflexiune a curbei nu se observa deoarece cantitatea de
substrat in raport cu cea a enzimei este mai mare. Fenomenul este limitat si de solubilitatea
macromoleculei proteice. Proportionalitatea dintre viteza de reactie initiala si concentratia
enzimei are importanta practica, pentru ca se pot calcula concentratiile relative ale unei
enzime din preparatele biologice si eventualele variatii in afara limitelor normale permit=nd
diagnosticarea unor stari patologice.

Pagina 62 din 105

Influenta concentratiei substratului asupra vitezei de reactie.

V
Vmax
Vmax
2

S
Km

Daca se mentine constanta concentratia de

enzima si se mareste concentratia de substrat S, se constata o crestere rapida a vitezei de

reactie, p=na la o valoare limita (vmax.). Daca S continua sa creasca, curba capata o inflexiune
si pentru valori mari de S viteza nu mai creste, curba tinde asimptomatic catre o valoare
maxima (vmax.).

Cresc=nd in continuare concentratia substratului viteza reactiei ram=ne constanta

deoarece nu mai exista enzima libera. Transformarea substratului in produs (produsi) de
reactie are loc cu formarea, pentru scurt timp, a unui complex enzima-substrat.
E + S

ES

Ipoteza formarii complexului ES a fost emisa prima data de Michaelis. Existenta

acestui complex a fost demonstrata practic prin analiza spectrelor de absorbtie in ultraviolet,
vizibil, rezonanta magnetica nucleara, fluorescenta sau prin dializa.
Reactia de baza care descrie cataliza enzimatica este:
E + S

K1
K2

ES

K3

E+ P

(1)

Cantitatea de produs P formata depinde direct de concentratia complexului ES.

Daca S continua sa creasca, este evident ca ES nu va continua sa creasca dec=t p=na
la o valoare maxima care depinde de cantitatea de enzima disponibila. E devine factor
limitant al formarii complexului ES si o crestere a S nu va avea efect asupra vitezei de reactie
(platoul din graficul de mai sus).

Pagina 63 din 105

E + S

ES

E + P

(2)

Un

studiu

cantitativ

variatiilor vitezei unei reactii enzimatice in functie de concentratia de substrat a fost efectuat
de Michaelis si Menten si care se bazeaza pe relatia:
Obtinerea unui echilibru intre E, S si ES este un proces rapid in comparatie cu reactia
ES ( E(P (3).
Viteza reactiei enzimatice este proportionala cu concentratia complexului ES, deci v
( K3 ES (4).
La vmax., concentratia de substrat este cea la care toata enzima este legata de substratul
sau.
ET
vmax = K3 ET

(5)
Valoarea maxima a ES este egala cu concentratia

totala in enzima:

v
vmax

Km = Ks =

K ES
K ET

K2
K1

ES

(6)

ET

si in acest caz se poate scrie:

E . S

(7)

ES

Constanta de echilibru sau constanta

Michaelis pentru disocierea complexului ES este:

Km =

ET _ ES . S

(8)

ES

in care E este concentratia enzimei libere,

egala cu ET-ES. Inlocuind, se poate deci scrie:

care trece in forma:
ET . S
ES

= Km + S

sau

ES =

ET . S
Km + S

Pagina 64 din 105

(9)

ES

ET
ES

ET

(10)

Km + S

sau inca:

vmax

vmax

dar

(11)

Km + S

si se poate astfel scrie:

Atunci c=nd viteza de descompunere a complexului atinge jumatate din valoarea

vitezei maxime, adica
vmax
2

S . vmax

(12)

ET + S

v =

vmax
2

obtinem

din care se poate calcula Km:

Km + S =

2 S vmax
=2 S
vmax

si Km = S

(13)

Constanta Michaelis sau constanta de echilibru a disocierii complexului ES este deci

egala cu concentratia substratului pentru care viteza este egala cu jumatate din valoarea
vitezei maxime. In general, valorile Km sunt cuprinse intre 10-2M si 10-8M.
Km este o masura a afinitatii enzimei pentru substratul sau. O valoare mica a Km indica
o afinitate mare a enzimei pentru substrat, iar o valoare mare a Km indica o afinitate mica a
enzimei pentru substratul sau.
Daca se examineaza ecuatia Michaelis si Menten scisa sub forma:
v = vmax

S
Km + S

Pagina 65 din 105

S
Km

vmax

se vede ca S este foarte crescuta in raport cu Km si se poate neglija Km

iar v tinde spre vmax.. Daca, din contra, S este foarte mica in raport cu Km, v devine egal

cu

, deci v este proportionala cu S.

.

ES

In cataliza enzimatica se disting doua etape: formarea complexului ES

care implica recunoasterea substratului de catre centrul activ al enzimei, etapa caracterizata
prin Km egal cu

si o a doua etapa este descompunerea complexului ES in EP si

care este caracterizata de vmax. Deoarece este dificil de reprezentat viteza reactiei pentru
concentratii mici de substrat, unde precizia este destul de mica, s-a incercat o linearizare a
ecuatiei Michaelis care a fost realizata de Lineweaver si Burk.
Ecuatia Michaelis si Menten se poate scris sub forma:
v =

vmax S
Km + S

(14)

sau

Km + S
1
=
v
vmax S

(15)

sau inca

1 + 1
vmax
S

1 = Km
v vmax

(16)

1
v
Km
v max

care

1
v max

si

1
S

Scrisa sub aceasta ultima forma este o ecuatie de tipul yax b in

sunt variabilele y si x iar

1
S

si

1
v

Pagina 66 din 105

sunt constantele a si b.

1
v

1
vmax
1
v max

vitezele invers

- 1
Km

1
Km

in functie de

iar axa abciselor in punctul

sau

deci:

1
S
Reprezent=nd grafic

se obtine o dreapta care taie ordonatele in punctul

, asa cum reiese din graficul urmator:

Km
1
1
+ vmax
0= v
x
max
S

(17)

v
1 =- 1
x max
v
Km
max
S

(18),

1 = 1
S
Km

(19)

1
v =0

Daca se poate scrie:

Aceasta reprezentare grafica este mai comoda pentru determinarea constantei

Michaelis (Km) si a vitezei maxime (vmax) a reactiei pentru o concentratie data de enzima.
Aceasta permite deosebirea intre un inhibitor competitiv si unul necompetitiv.
Influenta temperaturii asupra activitatii enzimatice
Viteza de reactie creste cu cresterea temperaturii, dar in anumite limite. Studiul vitezei
initiale a unei reactii enzimatice in functie de temperatura determina aparitia a doua faze
distincte care corespund la doua fenomene diferite:
in zona de temperaturi mai mici (0 si 40oC) viteza reactiei creste c=nd temperatura
creste. Aceasta crestere a vitezei cu temperatura se explica printr-o crestere a concentratiei
complexului activat (intermediar) atunci c=nd se furnizeaza mai multa energie sub forma
termica sistemului de reactie.
La o temperatura ce depaseste 45oC se asista la o denaturare a proteinei.

Pagina 67 din 105

V Curba de Curba de
denaturare activare
Temperatura
optim\

20o

40o

60o

T, oC Curba care corespunde temperaturii optime este

rezultanta a doua curbe punctate: curba de activare si curba de denaturare. Temperatura

optima este cea la care cele doua fenomene se gasesc in echilibru. Ele depind de pH, de forta
ionica a mediului si de timpul de reactie, de puritatea enzimei, prezenta activatorilor si
inhibitorilor.
Se observa deci ca p=na la o anumita temperatura viteza reactiei creste ating=nd o
valoare maxima dupa care scade cu cresterea temperaturii. Temperatura corespunzatoare
vitezei maxime de actiune a enzimei reprezinta temperatura optima de actiune. Efectul
temperaturii asupra reactiilor enzimatice este exprimat prin coeficientul de temperatura Q 10,
care reprezinta factorul de crestere a vitezei de reactie enzimatica prin ridicarea temperaturii
cu 10oC.
Temperatura optima pentru cele mai multe enzime este de 30 oC 40oC. Temperaturile
scazute conserva activitatea enzimatica. Unele enzime cu greutate moleculara mica si a caror
stabilitate structurala este realizata prin punti disulfidice, cum sunt ribonucleaza, miokinaza,
sunt rezistente la incalzire.
Exista microorganisme termofile care traiesc in apa la 70oC 80oC si a caror enzime
sunt active la aceasta temperatura. La 0oC unele enzime isi inceteaza reversibil activitatea,
aceasta temperatura constituind temperatura de conservare pentru unele enzime.
Unele enzime imobilizate pe gel de poliacrilamida, rasini schimbatoare de ioni etc.,
sunt mai rezistente la caldura. Aceste enzime imobilizate pot fi utilizate in medicina in
tratamentul unor boli (galactozemie, ateroscleroza).
Influenta pH-ului
Variatiile de pH pot avea efecte at=t la nivelul enzimei, c=t si la nivelul substratului.
Astfel, se poate modifica gradul de ionizare a unor grupari functionale de pe enzima a caror
sarcina pozitiva sau negativa este necesara fie formarii complexului enzima-substrat, fie
mentinerii conformatiei tridimensionale native a protein-enzimei. De asemenea, la nivelul
substratului poate fi modificat gradul de ionizare impiedic=nd sau favoriz=nd formarea

Pagina 68 din 105

complexului enzima-substrat. Valoarea pH-ului la care reactia enzimatica se desfasoara cu

viteza maxima se numeste pH optim.
v

4 6

pH

Se observa, din grafic, ca de o parte si de alta a valorii optime a pH-ului viteza de

reactie descreste rapid ating=nd valori neglijabile. In cazul ribonucleazei, de exemplu, viteza
este foarte mica, cu 0,5 unitati de pH de o parte si de alta a pH optim, ceea ce arata
importanta unui mediu de reactie bine tamponat pentru studiul reactiei enzimatice in vitro.
In vivo, variatiile de pH pot influenta actiunea enzimelor. La animalele superioare, de
exemplu, pH-ul sanguin este mentinut in limite foarte inguste datorita sistemelor tampon si
eliminarii acizilor sau bazelor in exces.
pH-ul optim pentru cele mai multe enzime are valori cuprinse intre 6 8. Exceptie fac
enzimele digestive, pepsina (pH1,5 2), arginaza (pH9,5 10).
Variatiile de pH modifica geometria centrului activ si deci activitatea catalitica a
enzimei, modific=nd incarcarea electrica a unor grupari departate de acest centru, dar care
intervin in mentinerea conformatiei adecvate a lantului polipeptidic.
E

SH
SH

S
oxidare
E
reducere
S

Potentialul

redox al

mediului

influenteaza

starea

gruparilor care intra in constitutia enzimelor, ele put=nd fi oxidate sau reduse. Astfel
gruparile SH din dehidrogenaze pot fi modificate prin reactii de tipul:

determin=nd schimbari conformationale ale enzimei si antren=nd modificari ale

activitatii enzimatice.
Influenta presiunii si a radiatiilor
Enzimele supuse la presiuni foarte mari (18.000 atm.) isi pierd ireversibil actiunea
catalitica.
Pagina 69 din 105

Acelasi efect il au radiatiile energice : U.V., radiatiile , razele X. Efectul radiatiilor se

datoreste in parte oxidarii unor grupari functionale (-SH) din structura enzimelor de catre
peroxizii si radicalii liberi de tipul HOformati din apa sub actiunea radiatiilor cu energie
mare.
Influenta efectorilor asupra activitatii enzimelor
Efectorii sunt substante care maresc sau scad actiunea catalitica a enzimelor. Acestia
pot fi activatori sau inhibitori.
Activatorii sunt compusi de natura organica sau anorganica care in concentratii mici
maresc viteza unei reactii enzimatice atunci c=nd se gasesc in mediul de reactie.
O serie de ioni metalici cum ar fi: K, Cu, Fe, Mg, Mn, Co, Mo au efecte pozitive
asupra unor reactii enzimatice.
Fe, Mo, Cu participa in reactiile de oxidoreducere, Mg este necesar in reactiile de
transfer ale gruparii fosfat, Ca este necesar in reactiile enzimatice ce intervin in coagularea
s=ngelui.
Metalele influenteaza reactiile catalizate enzimatic prin unele mecanisme cum ar fi:
participarea directa a ionului metal in cataliza prin schimbari ale valentei si
transportul de electroni in procesele de oxidoreducere (de exemplu Fe in citocromi);
formarea de complexe intre substrat si metal (de exemplu ATP si Mg 2 in reactiile de
transfer de fosfat);
formarea unor metaloenzime care leaga apoi substratul intr-un complex enzima-metalsubstrat;
inducerea unor modificari conformationale a enzimei sub influenta ionului metalic.
Un numar mare de enzime contin un ion metalic, in calitate de cofactor, absolut
necesar activitatii catalitice. Alcool dehidrogenaza, anhidraza carbonica, fosfataza alcalina,
carboxipeptidaza, contin Zn 2(. Arginaza, aminopeptidaza, contin Mn2(, fosfokinaza - Mg2(,
tirozinaza - Cu2(, succindehidrogenaza Fe, xantin oxidaza - Mo2( etc.
In calitate de activatori functioneaza si unele kinaze care permit transformarea unor
proenzime in enzime. De exemplu, enterokinaza activeaza transformarea tripsinogenului in
enzima activa numita tripsina,; plasmokinaza transforma plasminogenul in plasmina,
trombokinaza transforma protrombina in trombina.
In calitate de activatori lucreaza si unele substante reducatoare care au grupari SH
(cisteina, glutationul, marcaptoetanolul) si care blocheaza ionii metalelor grele evit=nd
inhibarea gruparilor SH din aminoacizii protein-enzimei.

Pagina 70 din 105

Inhibitorii enzimatici sunt compusi care diminueaza sau anihileaza activitatea

enzimelor. Ei au compozitie chimica si mod de actiune diferit. Utilizarea unor inhibitori a
permis determinarea naturii aminoacizilor din centrul activ si cei care participa la formarea
complexului ES. Printre substantele capabile sa se fixeze pe diferite grupari din proteine
(hidroxil, sulfhidril, carboxil) si sa determine proprietatile catalitice, fie prin modificarea
conformatiei, fie prin blocarea centrului activ al enzimei, se gasesc ionii metalelor grele, sau
compusi cum sunt acidul monoiod-acetic sau acidul paraclor mercuri-benzoic care
reactioneaza cu gruparile tiol:

Enzim\

SH + ICH2

COOH

HI + Enzim\

S CH2 COOH

(reactie reversibila), sau:

Enz-SH Cl-Hg-C6H4-COOH HCl Enz.-S-Hg-C6H4-COOH
(reactie reversibila prin adaugarea in exces a unei substante reducatoare cum este
cisteina).
Astfel, di-izopropilfluorfosfatul care permite fosforilarea restului de serina din centrul
activ al diverselor enzime (esteraze si unele enzime proteolitice cum este tripsina) provoaca
inactivarea ireversibila a enzimei:
O

CH3
CH3
Enzim\ CH2OH + F P
O CH CH3
CH3
O CH

CH3
CH3
CH2O P
O CH CH3
CH3
O

HF + Enzim\

O CH

Inhibitorii competitivi sunt compusi care prezinta o analogie structurala cu substratul

enzimei si pot intra in competitie cu acesta pentru a se fixa pe situsul activ al enzimei.
Enzima se poate combina fie cu substratul, fie cu inhibitorul stabilindu-se echilibrele
urmatoare:

ES

EP

EI

Pagina 71 din 105

Este clar ca enzima angajata in complexul EI nu poate functiona ca un catalizator,

numai complexul ES va permite formarea produsilor de reactie.
Inhibitia depinde de concentratia substratului, inhibitorului, de afinitatea enzimei
pentru substrat si pentru inhibitor.
Adaugarea unui inhibitor competitiv favorizeaza disocierea complexului ES si
cresterea constantei Michaelis. La adaugarea de cantitati mari de substrat inhibitorul este
deplasat din centrul catalitic al enzimei, care va fi ocupat de substrat, iar viteza de reactie va
avea aceeasi valoare maxima ca si in absenta inhibitorului.
Inhibi]ie
necompetitiv\

_
1
V

Inhibi]ie
competitiv\

1
1
- __
- __
Km

1/Vmax

F\r\
inhibitor

Km

1
S

Se observa, din graficul alaturat, ca

dreapta corespunzatoare inhibitiei competitive taie axa absciselor intr-un punct 1/K m care
permite calculare valorii K/m.
Inhibitia competitiva exista la toate enzimele. Un analog structural al substratului,
nemetabolizabil, este in general un inhibitor competitiv.
De exemplu, succindehidrogenaza, inhibata de diferiti analogi structurali ai acidului
succinic:

COOH

COOH
CH
+ AH2
HC
(acceptor,
COOH form\ redus\)

CH2

+ A
(acceptor,
form\ oxidat\)
COOH
CH2

Acid succinic

Acid fumaric

Actiunea enzimatica este inhibata de acizii:

Pagina 72 din 105

COOH
COOH

acid
oxalic

COOH
CH2
COOH
acid
malonic

COOH
CH2
CHOH
COOH
acid
malic

COOH
CH2
C O
COOH
acid
oxalacetic

COOH
(CH2)3
COOH
acid
glutaric

datorita asemanarii lor structurale cu acidul succinic.

Inhibitia competitiva are numeroase aplicatii practice, in special in terapeutica.
Exemplu clasic este cel al sulfamidelor, analogi structurali ai acidului para-aminobenzoic:

H2N

COOH

H2N

acid para aminobenzoic

SO2 NH2

sulfonamid\

Sulfamidele intra in competitie cu acidul p-aminobenzoic si inhiba producerea de acid

folic necesar cresterii bacteriilor.
Chimioterapia anticanceroasa face apel la numerosi antimetaboliti, in general analogi
structurali ai bazelor purinice sau pirimidinice, permit=nd inhibitia biosintezei acizilor
nucleici si blocarea diviziunii celulare.
Alt exemplu de inhibitor competitiv utilizat ca medicament este alopurinolul ce inhiba
actiunea xantin-oxidazei care oxideaza xantina la acid uric. Acesta este utilizat in tratamentul
gutei, prevenind incarcarea organismului cu acid uric.
Inhibitorii necompetitivi se fixeaza fie pe enzima (dar intr-un situs diferit de situsul
activ), fie pe complexul ES pentru a forma un complex ESI, fie pe am=ndoua.
Situsurile active ale enzimei isi pierd capacitatea de a reactiona cu substratul datorita
unui fenomen de impiedicare sterica. Gradul de inhibitie depinde de concentratia inhibitorului
si de afinitatea enzimei pentru inhibitor. Exemple de inhibitori necompetitivi sunt cianurile,
care se combina cu unele metale necesare activitatii enzimei (Fe2, Fe3) cu care formeaza
complexe inactive asemanatoare cu fero- sau fericianurile.
Unele metale grele (Hg, Pb, Cu, Ag) sunt inhibitori deoarece se combina cu gruparile
SH ale enzimei form=nd mercaptide:

Pagina 73 din 105

Enzima-SH ( Ag( ((( Enzima-S-Ag ( H(

Agentii chelatanti de tipul acidului etilendiaminotetraacetic (EDTA) leaga Mg 2 sau
Ca2.
Un tip rar de inhibitie este cea data de inhibitori care nu se leaga la enzima libera ci
numai la complexul enzima-substrat. Aceasta este o inhibitie necompetitiva. Un astfel de
inhibitor micsoreaza in egala masura viteza maxima c=t si valoarea Km, dar raportul dintre Km
si v ram=ne acelasi. Un exemplu de inhibitie necompetitiva este cel al inhibitiei
citocromoxidazei de catre azida de sodiu.
C=nd in mediul de reactie exista un exces de substrat are loc formarea unui complex
ESS care este mai putin activ sau chiar inactiv. Are loc in acest caz o inhibitie prin exces de
substrat.
Un exemplu de inhibitie prin exces de substrat este hexokinaza care este inhibata de
glucoza-6-fosfat, produsul propriei reactii.

Efectorii alosterici
Activitatea catalitica a enzimelor poate fi alterata si de compusi care se fixeaza pe
enzima in locuri indepartate de centrul activ (loc alosteric). Acesti compusi pot creste
activitatea catalitica si se numesc efectori pozitivi, sau pot reduce activitatea catalitica si se
numesc efectori negativi. Acestia sunt deci modulatori metabolici sau efectori enzimatici.
Enzimele alosterice se deosebesc de alte enzime prin faptul ca au un raspuns atipic al
vitezei de reactie in functie de S iar curba obtinuta are o forma sigmoida (in forma de S)
ceea ce demonstreaza ca aceste enzime au un efect cooperativ, adica legarea primei molecule
de substrat la centrul catalitic al enzimei favorizeaza legarea celei de a doua molecule, marind
capacitatea catalitica a enzimei.

Pagina 74 din 105

Vmax

Km'

KmKm'

Vmax
2

O curba asemanatoare se int=lneste la

fixarea O2 pe hemoglobina pentru a forma oxihemoglobina.

In figura de mai sus este reprezentata cinetica unei reactii catalizate de o enzima
alosterica:
curba 1 - in absenta efectorului
curba 2 - in prezenta activatorului
curba 3 - in prezenta unui inhibitor alosteric.
Enzimele alosterice au o structura cuaternara, oligomera, formate dintr-un numar
variabil de monomeri legati prin legaturi necovalente.
In afara situsului catalitic unde se fixeaza substratul, aceste enzime poseda unul sau
mai multe situsuri alosterice, care pot fi situate pe acelasi lant polipeptidic unde se afla si
centrul activ dar in portiuni (zone) diferite (nu au anologie structurala cu substratul).
Activatorii alosterici se fixeaza la situsul alosteric determin=nd o modificare a
conformatiei enzimei, numita tranzitie alosterica, care antreneaza o modificare a conformatiei
la nivelul situsului catalitic. Acest situs determina o conformatie mai propice pentru fixarea
substratului, cresc=nd afinitatea enzimei pentru substrat (K/m Km). In acest caz se modifica
forma curbei care din hiperbolica devine sigmoida.
ACTIVATOR

Schematic, se poate reprezenta

tranzitia alosterica cauzata de fixarea activatorului si repercursiunile la nivelul situsului activ
conform figurii alaturate.

Pagina 75 din 105

Daca se studiaza v in functie de (S( se constata ca curba are totdeauna o forma

sigmoida dar cu o diminuare a afinitatii enzimei pentru substrat (K/m( Km).
S
INHIBITOR

Tranzitia alosterica cauzata de

un inhibitor alosteric este redata in figura de mai jos.

Reactiile catalizate de enzime au loc cu viteze anumite determinate de concentratia

enzimei, a substratului, pH-ului, temperaturii etc. Aceste reactii nu sunt independente unele
de altele, acestea sunt grupate si se succed form=nd cai metabolice care functioneaza
simultan si in mod coordonat calitativ si cantitativ.

Zimogenii (proenzime) sunt secretate in forme inactive, iar prin ruperea unor
legaturi peptidice specifice sunt transformati in catalizatori activi, printr-un proces ireversibil.
Activarea zimogenilor este un proces catalitic, alteori autocatalitic gener=nd o activare in
cascada. Astfel de cascade activatoare sunt int=lnite la digestia proteinelor, coagularea
s=ngelui, functionarea sistemului complementului.
Antienzime (antiproteaze)
Unele enzime proteolitice provin din zimogeni prin procese activatoare declansate de
anumite semnale. Pentru a bloca, a intrerupe actiunea acestor proteaze este utilizat un
mecanism inhibitor la care participa unele proteine reglatoare denumite antiproteaze
(antienzime). Proteina antienzima se leaga prin forte necovalente la enzima, bloc=ndu-i
centrul activ. Mai cunoscuta este o familie de antienzime care blocheaza actiunea unor
proteaze care cuprind resturi de serina in centrul activ si sunt denumite serpine. Din aceasta
familie fac parte inhibitorul pancreatic al tripsinei, antitrombina, 1-antitripsina, 2macroglobulina.
Inhibitorul pancreatic al tripsinei este o proteina mica care se leaga foarte str=ns la
tripsina prevenind astfel activarea prematura a cascadei de enzime proteolitice.

Pagina 76 din 105

Antitrombina este prezenta in plasma, inactiveaza trombina si alti factori ai coagularii

(XIIa, XIa, IXa si Xa) intrerup=nd cascada de coagulare.
(1-antitripsina ((1-antiproteaza) este componentul principal al fractiunii (1globulinice, functioneaza ca inhibitor al unor proteaze prin legarea ireversibila la centrul activ
al enzimei tinta.
1-antiproteaza difuzeaza din plasma in spatiul interstitial unde isi exercita functia
antiproteazica.
Rolul fiziologic este de blocare a actiunii elastazei eliberata de neutrofilele activate
intr-un focar infectios, inflamator. In centrul focarului, elastaza isi exercita actiunea
proteolitica deoarece (1-antiproteaza a fost inactivata. Neutrofilele activate produc si secreta
oxidanti puternici care ataca restul metionina-358 din (1-antiproteaza, grupare esentiala
pentru actiunea sa. Restul metionina-358 este oxidat la sulfoxid:

NH CH CO
NH CH CO
oxidare
CH2
CH2
ComplexeCH
multienzimatice
CH2 S CH3
2 S CH3
O
Cresterea eficientei globale a unui proces care implica parcurgerea
unui sir mai lung
Metionin\
Metionin\
sulfoxid
de reactii se realizeaza prin asamblarea diverselor proteine catalitice intr-un complex
multienzimatic sau prin localizarea fiecarei activitati catalitice pe un domeniu structural al
unei proteine mari, rezult=nd o enzima multifunctionala.
Integrarea structurala a mai multor enzime intr-o unitate functionala face posibila
cataliza coordonata a unei succesiuni de reactii.
Intermediarii de reactie trec pe r=nd de la un centru activ la altul, nu are loc difuzia si
diluarea lor in mediu. Pentru o enzima multifunctionala, codificata de o singura gena, sinteza
proteica asigura si raportul optim cantitativ intre diversele activitati catalitice.
Ca exemple de enzime multifunctonale amintim: piruvat-dehidrogenaza, (cetoglutarat dehidrogenaza, acid gras sintetaza.
Diversele activitati catalitice sunt localizate pe acelasi lant polipeptidic organizat in
mai multe domenii structurale.
Distributia intracelulara a enzimelor.
Separarea organitelor celulare prin ultracentrifugare urmata de identificarea cu
ajutorul tehnicilor histochimice si biochimice a permis elaborarea unui tablou al distributiei
intracelulare a enzimelor.

Pagina 77 din 105

Orice celula specializata dispune numai de enzime care catalizeaza reactii in celula
data.
Unele enzime cum sunt cele implicate in biosinteza proteinelor si a acizilor nucleici,
glicoliza, ciclul Krebs etc. se afla in toate tipurile de celule specializate. Fara functionarea
acestor cai nici un tip de celule nu poate exista.
Pe de alta parte, fiecare tip de celula specializata dispune de seturi de enzime care
catalizeaza reactii din caile metabolice particulare. Asa sunt enzimele din sinteza ureei care se
afla numai in ficat, creatinkinaza care se afla aproape in totalitate in muschi, enzimele
implicate in biosinteza hormonilor tiroidieni sunt localizate numai in tiroida etc.
Intr-o celula data, locul unde se afla unele enzime coincide cu locul de desfasurare a
unei cai metabolice sau a unei secvente metabolice din care face parte reactia pe care o
catalizeaza. Astfel, glicoliza se desfasoara numai in citoplasma, deci toate enzimele glicolizei
sunt in citoplasma. Biosinteza ureei are loc in mitocondria hepatica si in citoplasma, astfel ca
unele enzime a acestei cai metabolice sunt citoplasmatice, altele mitocondriale. Enzimele
implicate in sinteza ARN-ului sunt localizate in nucleul celular care este sediul sintezei.
Unele

enzime

au

localizare

dubla:

izocitric

dehidrogenaza,

glutamic-oxal-acetic

transaminaza, pot fi at=t mitocondriale c=t si citoplasmatice. Multe enzime sunt legate de
membrana celulara sau sunt incluse in aceasta membrana, cu localizare spre citoplasma sau
spre exterior. In cazul mitocondriilor, enzimele pot fi legate de membrana interna, de
membrana externa sau se gasesc in matricea mitocondriala.
In plasma se afla un numar foarte mare de enzime functionale (cele implicate in
coagulare si fibrinoliza, pseudocolinesteraza, lipoprotein lipaza) si nefunctionale a caror
activitate se determina in relatie cu bolile de metabolism (glucidic, lipidic si protidic). Aceste
enzime nefunctionale au o provenienta multipla (hepatica, cardiaca, musculara, renala,
osoasa).

Compozitia enzimatica a subcompartimentelor mitocondriale

Membrana interna
Spatiul
Membrana interna
Monoamin oxidaza,

Kinurenin

intermembranar
Adenilat kinaza,

Nucleozid difosfat-

Matrix

Succinat

Piruvat

dehidrogenaza,

dehidrogenaza,

F1-ATPaza,

Citrat sintetaza,

Pagina 78 din 105

hidroxilaza,

kinaza

Nucleozid difosfat-

NADH-

Izocitrat

kinaza,

dehidrogenaza,

dehidrogenaza,

Fosfolipaza A,

-OH-

Aconitaza,

dehidrogenaza,
Acid gras-CoA

Citocromii b, c1,c,

Fumaraza,

sintetaza,

a,a3,

NADH.cit.c

Carnitin-acil-CoA

Succinil-CoA

reductaza,

transferaza,

sintetaza,

Colin

Adenin nucleotid

Malat-

fosfotransferaza,

translocaza,

dehidrogenaza,

Mono-, di- si

Glutamat-

tricarboxilat

dehidrogenaza,

translocaza,
Glutamat-aspartat

Glutamat-

translocaza

oxalacetat
transaminaza,
Ornitin
transcarbamilaza,
Sistemul oxidarii acizilor
grasi

Dupa T.M.Devlin:
Biochemistry, 1992
Unele enzime sunt considerate markeri pentru anumite organite.

Pagina 79 din 105

Astfel:
glutamic dehidrogenaza este marker pentru mitocondrie,
glucoza-6-fosfataza pentru reticulul endoplasmic,
fosfataza acida pentru lizozomi,
Na/K-ATP-aza si 5 nucleotidaza pentru membrana plasmatica,
catalaza, acid uric oxidaza pentru peroxizomi,
galactozil transferaza pentru aparatul Golgi, iar
lactat dehidrogenaza pentru citoplasma.
Enzime imobilizate
Enzimele imobilizate sunt importante din punct de vedre teoretic pentru modelarea
membranelor biologice naturale c=t si din punct de vedre practic datorita duratei de viata
prelungita. Au aplicatii in cromatografia de afinitate, in terapie si in tehnologia industriala ca
agenti biologici. Ca aplicatii terapeutice, importante sunt protezele interne enzimatice (prin
implantarea permanenta a unei enzime imobilizate) pentru tratamentul erorilor enzimatice
innascute si membranele de oxigenare utilizate in dializa renala (purtatoare de catalaza si
anhidraza carbonica).
Un sistem important pentru terapie este si cel reprezentat de lizozomi, in care se
includ enzime lizozomale pentru tratamentul substitutiv in tezaurismozele sfingolipidozice.
Enzimele se includ in membrane lipidice artificiale sau in membrane de eritrocit.
O trasatura caracteristica, importanta pentru aplicatiile practice si care decurge din
imobilizare, este aceea ca cinetica acestor sisteme se indeparteaza de legile cineticii in sistem
omogen si se apropie mai mult de cinetica enzimelor alosterice care prezinta interactii
cooperative. Factorul important care determina cinetica reactiei in interiorul structurii
enzima-suport este difuzia speciilor moleculare.
Imobilizarea mareste durata de viata a enzimelor si micsoreaza probabilitatea de
distrugere ireversibila sau a denaturarii termice, scaz=nd capacitatea de autoliza.
Prepararea sistemelor de enzime imobilizate se realizeaza prin:
- absorbtia pe suport inert (sticla, colodiu, nylon) sau pe rasini schimbatoare (carboximetil-celuloza, DEAE celuloza, sefaroza activata cu bromura de cianogen), suporturi derivati
de polistiren, peptide artificiale, polimeri micsti de polilizina si anhidrida maleica, siliconi;
- legarea incrucisata covalenta a protein-enzimei de un suport insolubil in apa prin
grupari functionale neesentiale pentru activitatea sa biologica;

Pagina 80 din 105

- incluzia in geluri reticulate de sefadex sau poliacrilamida;

- legarea incrucisata covalenta a protein-enzimei prin intermediul unui reactiv
bifunctional de tipul aldehidei glutarice.
Aceasta conditie creata in mod artificial se apropie de cea naturala a sistemelor
enzimatice incluse ca unitati structurale si functionale in membranele biologice.
CAPITOLUL V
HIDRATII DE CARBON
Hidratii de carbon, zaharidele sau glucidele sunt substante organice naturale
rasp=ndite in regnul animal c=t si in cel vegetal, in stare libera sau sub forma de polimeri
Glucidele au functii biologice fundamentale:
functie nucleara (sub forma de pentoze intra in structura acizilor nucleici);
functie de sustinere (prin tesutul conjunctiv in a carui compozitie participa in cantitati
mari mucopolizaharidele);
functie nervoasa (prin participarea cerebrozidelor in a caror compozitie intra glucoza,
galactoza sau oligozide);
functia de detoxifiere (prin acidul glucuronic);
rol functional in calitate de componente a unor hormoni, anticorpi;
rol energetic.
Din punct de vedere al structurii chimice, glucidele sunt aldehide sau cetone ale
polialcoolilor, sau produsii lor de condensare. Au formula empirica Cn(H2O)n.
In functie de structura si proprietati, glucidele se impart in oze si ozide.
Ozele sau monozaharidele nu pot fi hidrolizate in molecule mici. Acestea pot fi:
aldoze si cetoze.
Ozidele, prin hidroliza pun in libertate una sau mai multe molecule de oze. Unele
ozide pot pune in libertate, in plus, si un compus de natura neglucidica. Ozidele care prin
hidroliza elibereaza numai produsi de natura glucidica se numesc holozide. In functie de
numarul ozelor din molecula, holozidele se impart in: oligozide (cu 2....... 6 oze) si
poliholozide (cu 6.......n oze). Ozidele care prin hidroliza elibereaza, in afara de oze, si alte
substante de natura neglucidica se numesc heterozide (glucozide).
C

O
H Ozele

sau monozaharidele contin o functie carbonilica de tip semialdehidic

sau semicetonic, alaturi de functii alcoolice primare si secundare. Dupa numarul atomilor de
carbon pot fi trioze, tetroze, pentoze, hexoze, heptoze etc.

Pagina 81 din 105

ciclu piran
aldehidice (

ciclu furanO serie de anomalii in comportarea functiei

) a ozelor a determinat pe Colley (1870) si Tollens (1882) sa propuna o

formula ciclica a monozaharidelor care sa scoata in evidenta adevaratele proprietati ale

acestor glucide. Formularea a fost admisa de Fischer (1912) iar natura spatiala a structurii a
fost stabilita de W.M.Haworth (1926). Cercetarile au dovedit ca structura ciclica prin aparitia
unui nou atom de carbon asimetric poate sa apara sub forma a doi izomeri: unul cu puntea
semiacetalica intre C1 si C5, de tip piranic, al doilea cu legatura semiacetalica intre C1 si C4,
de tip furanic.

H OH
1C
H 2C OH
HO 3C H O
H 4C OH
H 5C

CH2OH
CH2OH
O
O OH
H
H
H
H
H
;
H
OH
H
OH
HO
OH HO
H
OH
OH
H
H

6CH2OH

H OH
C
H C OH
HO C H O
H C OH
H C
CH2OH

-D-glucopiranoz\
(tip Tollens)

-D-glucopiranoz\

Un exemplu il constituie structura si-D-glucopiranozei si a -D-fructofuranozei.

Pentru -D-fructoza structura, mai des folosita, este cea furanizica:
1CH2OH
2C

OH

O
HO 3C H
H C OH
4
H 5C

HOH2C 5
C
H
H

HO

OH

CH2OH
OH

CH2OH

-D-fructofuranoz\

Inelul piranozic poate exista in doua conformatii: forma scaun si forma baie.

Pagina 82 din 105

formabaie

formascaun

Forma scaun a inelului piranozic este mult mai stabila predomin=nd in solutiile
hexozelor.
H

HO

HO

CH2OH

CH2OH

HO

HO
OH

OH

H
H
OH

OH

-D-glucopiranoz\

-D-glucopiranoz\

Structura

conformationala (forma scaun) a -D si-D-glucopiranozei este redata astfel:

Intre formele particulare ciclice si formele carbonilice adevarate exista un echilibru,

singur in masura sa explice comportarea ozelor in unele din reactiile care au dus la
confirmarea structurii lor.
Diferite tipuri de oze
Ozele se pot diviza in patru categorii: oze neutre, ozamine, acizi uronici si acizi sialici
(neuraminici).
Ozele neutre sunt reprezentate de D-glucoza, D-galactoza, D-manoza, D-xiloza etc.
Acestea au in molecula o singura grupare carboxilica (de tip aldehidic sau cetonic) si functii
de alcool (primar, secundar).
Din aceasta grupa mai fac parte unele oze care au pierdut unul sau doi atomi de
oxigen. Este exemplul 6-dezoxihexozei care poate fi considerata, fie ca o aldohexoza a carei
grupare CH2OH terminala a fost inlocuita cu o grupare CH3, fie ca o aldopentoza a carei
atom de hidrogen de la C5 a fost inlocuit printr-o grupare CH3. Este exemplul (-L-ramnozei
(6-dezoxi-L-manoza), (-L-fucozei (6-dezoxi-(-L-galactoza).
H

CH3
4
H
HO

OH
HO

OH

OH

-L-fucoz\

O OH

CH3
4
OH
HO

HO 1
H

-L-ramnoz\

Pagina 83 din 105

Acesti doi compusi sunt componente importante ale peretelui celular bacterian.
Importanta deosebita prezinta 2-dezoxi-D-riboza, o pentoza care deriva din D-riboza
prin inlocuirea gruparii hidroxil de la C2 printr-un atom de hidrogen:
5

HO H2C

OH

4H
H 3

H1
2 H

H
Aceasta pentoza intra in structuraOH
acizilor
dezoxiribonucleici.
-D-deoxiriboz\
CH2OH
CH
CH2OH
2OH
(2
dezox
i-D-riboz\)

O
O
H
OH
H
H
HO
H
i
H
H
;
H
;
H

OH
H

OH

HO

NH2

OH

H2N

OH

HO

OH

NH C CH3

OH
O

D-galactozamin\

D-manozamin\

N-acetil-D-glucozamin\ Ozaminele

sunt derivati ai ozelor la care gruparea hidroxil de la C2 a fost substituita printr-o functie
amino (-NH2), frecvent acetilata. Importante sunt patru hexozamine reprezentate de:
galactozamina, manozamina, glucozamina, acid muramic:

CH2OH
H
HO

H
OH

H3C
H
C
H
_
COO

OH
H

OH

NH C CH3
O

acid N-acetil-muramic
(-lactil-N-acetil-glucozamin\)
D-galactozamina este componenta glicolipidelor si a polizaharidelor din cartilagii
(condroitin-sulfatul).
D-glucozamina este prezenta in multe din polizaharidele tesuturilor de vertebrate si
este componentul major al chitinei, un polizaharid structural al tegumentelor exterioare ale
insectelor si crustaceelor.
Acidul N-acetil muramic este elementul major din structura peretelui celular bacterian
si se afla legat cu N-acetil-glucozamina. Legatura intre acesti doi compusi poate fi usor
desfacuta de lizozim, o enzima prezenta in gura si cavitatea nazala care constituie un
mecanism de aparare nespecific.

Pagina 84 din 105

Acizii uronici sunt derivati ai aldozelor in care functia de alcool primar este oxidata la
functie carboxilica, cu conservarea functiei aldehidice.
Mai rasp=ndit este acidul D-glucuronic. Participa la procesele de detoxifiere prin care
unii compusi sunt eliminati, sub forma conjugata, din organism. Se formeaza prin
conversiunea D-glucozei.
COOH
H
HO

OH

H
OH

OH

OH

acid D-glucuronic

Din acidul glucuronic deriva acidul L-iduronic, D-galacturonic.

COOH

H
H
HO

COOH
OH
H

OH
H

HO
H

OH

H
OH
H

OH

OH
H

OH

OH

acid galacturonic

acid iduronic

Acizii sialici sunt constituienti ai glicoproteinelor si glicolipidelor din invelisul celular

si membranele tesuturilor animale. Sunt derivati ai acidului neuraminic rezultati prin
condensarea unei molecule de D-manozamina cu acidul piruvic.

OH

COOH

H
C

H3C C HN
O
C

H C OH

H
C
OH

H C OH
CH2OH

acid N-acetil neuraminic

Pagina 85 din 105

Derivatii acidului neuraminic sunt numiti acizi sialici. Acizii sialici sunt distribuiti in
toate tesuturile. Cei din tesuturile umane contin o grupare N-acetil, iar cei din celelalte specii
contin o grupare N-glicozil.
Unii compusi, precum acidul L-ascorbic, L-sorbitolul, D-manitolul, glicerolul,
mioinozitolul sunt derivati ai ozelor.

CH2OH

HO C

H C OH

HO C
H C

HO C H
H C OH

CH2OH

H C OH

HO C H

CH2OH

CH2OH

acid L-ascorbic

H C OH
CH2OH

HO

OH

OH

H
OH

H
H

OH

OH
H

glicerol
mio-inozitol

L-sorbitol

Proprietatile generale ale ozelor

Ozele sunt compusi optic activi datorita prezentei atomilor de carbon asimetrici. Sunt
foarte solubile in apa, putin solubile in alcool si prezinta o solubilitate aproape nula in
solventi organici apolari, hidrocarburi, cloroform. Sunt substante cristalizate, incolore, cu
gust dulce.
Proprietatile

chimice

sunt

determinate

de

prezenta

gruparilor

functionale

caracteristice. Prezenta gruparii semialdehidice la unele oze confera acestora putere

reducatoare. In solutie apoasa ozele reduc sarurile metalelor grele: Cu, Hg, Ag, in mediu
alcalin, la cald, cu obtinerea unui precipitat de metal sau oxid inferior, in functie de substanta
folosita.
R-CHO 2 Ag(NH3)2 2 OH-- RCOO-- 2 Ag 3 NH3 NH4 H2O
sau R-CHO ( 2 Cu2( ( 5 OH-- ( RCOO-- ( Cu2O ( 3 H2O
Reactivii cei mai folositi sunt Fehling, Tollens.
Reactiile sunt folosite pentru recunoasterea puterii reducatoare a glucidelor si pentru
dozarea lor.
Ozele pot fi esterificate la functia de alcool primar (se obtine de exemplu glucoza-6fosfat, fructoza-1-fosfat, fructoza-6-fosfat, gliceraldehid-3-fosfat etc.) sau la functia
semiacetalica (exemplu glucoza-1-fosfat), sau poate fi esterificata si functia semiacetalica si
cea de alcool primar (exemplu: 5 fosforibozil-1-pirofosfat).

Pagina 86 din 105

In prezenta unor agenti alcalini si sulfat sau iodura de metil, gruparile hidroxil libere
pot fi inlocuite cu grupari metoxi (OCH3). Metilarea se foloseste pentru determinarea pozitiei
puntii de oxigen din structura moleculei sau a locului in care se face legatura ozidica in
structurile poliozidice.
Cu alcoolii, aldozele sau cetozele, in prezenta de acid clorhidric, formeaza si
heterozide:
CH2OH
H
HO

H
OH

CH2OH

OH
H

[i

HO

OCH3

OH

H
OH
H

O OCH3
H

OH

-metilglucozid

-metilglucozid

Heterozidele sunt hidrolizate de enzime specifice numite sau -glucozidaze.

Cu acizii concentrati si la cald, aldozele si cetozele dau nastere la furfural (in cazul
pentozelor), la hidroximetilfurfural (in cazul hexozelor) sau la acid furoic (in cazul acizilor
uronici).

OH
CH
HOH2C C

H
OH

CH
O
CH C
H
HO

H2SO4
(cald)

HC
HOH2C C

CH
O

C C

O
H

hidroximetilfurfural

D-glucoz\

Cei doi compusi, in prezenta unor derivati fenolici (rezorcina, orcina) dau derivati de
condensare colorati, cu care se pot identifica diferite cetoze, pentoze, metilpentoze si se pot
diferentia aldozele de cetoze.
Actiunea fenilhidrazinei in exces, la cald, se finalizeaza prin formarea unor osazone
caracteristice pentru fiecare tip de glucid.

Pagina 87 din 105

O
C

H C OH

C N NH

CH2OH

C N NH

C O

HO C H
H C OH

HO C H
H C OH

HO C H
H C OH

H C OH

H C OH

H C OH

CH2OH

CH2OH

D-glucoz\

CH2OH

D-fructoz\

osazon\ comun\
glucozei [i fructozei

Global, se prezinta

astfel:

Reactia de reducere a zaharidelor consta in formarea de alcooli polihidroxilici. Astfel

din glucoza se obtine sorbitol iar din manoza se obtine manitol. Doi polioli sunt importanti
din punct de vedre biologic, care exista in stare naturala si anume glicerolul (component a
numeroase lipide) si inozitolul (intra in structura fosfatidil-inozidelor).

H C OH
HO C H
H C OH
H C OH

H2

CH2 OH

CHO

CHO

CH2 OH

H C OH

HO C H

HO C H
H C OH

HO C H
H C OH

H C OH

H C OH

H2

HO C H
HO C H
H C OH
H C OH

CH2OH

CH2OH

CH2OH

CH2OH

sorbitol

glucoz\

manoz\

manitol

Oxidarea aldozelor se poate efectua cu oxidanti mai energici (HNO 3 concentrat) sau
oxidarea se poate efectua cu protejarea gruparii carbonil c=nd se obtin acizi uronici cu
importanta biologica in detoxifierea organismului.

Pagina 88 din 105

COOH
H C OH

oxidare
energetic\

HO C H
H C OH

CHO

COOH

H C OH

H C OH

H C OH

oxidare
bl=nd\

HO C H
H C OH

COOH

Acid D gluconic

HO C H
H C OH
H C OH

H C OH

CH2OH

CH2OH

Acid D-gluconic

COOH

Glucoz\

cu protejarea
grupei -CHO

HO

OH

H
OH

OH

OH

Acid D-glucuronic

Epimerizarea ozelor
Se numesc epimeri doua substante care nu difera dec=t prin conformatia spatiala a
unui singur centru de asimetrie moleculara, intr-o molecula care contine mai multi centri
asimetrici. Sunt epimeri D-glucoza si D-galactoza, in raport cu atomul de carbon 4, iar Dglucoza si D-manoza in raport cu atomul de carbon 2;

CH2OH
HO

H
4
OH
H
H

OH
H

CH2OH
H

OH

OH

D-galactoz\

HO

H
OH
H

OH
H

OH

OH

D-glucoz\

CH2OH
H
HO

H
OH
H

OH

HO

OH

D-manoz\

Trecerea unui epimer in altul (epimerizare) se poate practic realiza pe cale chimica
sau enzimatica.
Ozidele sunt glucide care, prin hidroliza acida sau bazica, genereaza una sau mai
multe oze. Acestea cuprind: holozide, care contin numai molecule de oze si heterozide care se
desfac, prin hidroliza, in oze si o componenta neglucidica (numita aglicon).
Holozidele mai studiate sunt diholozidele, triholozidele, poliholozidele.

Pagina 89 din 105

Diholozidele naturale pot fi reducatoare (c=nd functia semi-acetalica a unei oze este
angajata intr-o legatura ozidica cu hidroxilul alcoolic a celei de a doua oze) si nereducatoare
(c=nd cele doua oze sunt legate prin cele doua functii semiacetalice).
Dintre diholozidele reducatoare fac parte maltoza formata din doua molecule de (-Dglucoza unite (-1,4 glicozidic), lactoza (rezultata prin unirea unei molecule de D-galactoza
angajata prin functie semiacetalica si o molecula de D-glucoza angajata prin hidroxilul din
pozitia 4) si trehaloza rasp=ndita in ciuperci si formata din doua molecule de (-glucoza unite
(-1( glicozidic:
CH2OH
H
HO

H
OH

CH2OH

OH
H

H
O

OH

H
OH

CH2OH

OH
H

HO

;
OH

OH

H
OH
H

CH2OH
H
H
HO

H
OH
H
CH2OH

H
HO

H
OH
H

OH

HO

HO

HO

H
OH

H
OH
H

OH
H

OH

OH

OH
H
HO

HOH2C

O
C H HO C
H
CH2OH
OH H

O
H

H
OH
H

lactoza

maltoza

CH2OH

CH2OH

zaharoza
(1 -D-glucoz\
2 -D-fructoz\)

Trehaloza
Dintre holozidele nereducatoare, mai rasp=ndita este zaharoza formata prin unirea
unei molecule de D-glucoza, cu o molecula de D-fructoza, ambele angajate prin functiile lor
semiacetalice in legatura ozidica.
Dintre triholozide, mai rasp=ndita este rafinoza, obtinuta din sfecla de zahar si care
contine glucoza, galactoza si fructoza. Este un triholozid nereducator.

Pagina 90 din 105

Laptele de femeie este bogat in oligozide derivate din lactoza, unele av=nd un rol
fiziologic important favoriz=nd activitatea florei intestinale a sugarului. Laptele contine
oligozide cu acizi sialici.
Poliholozidele sau polizaharidele sunt formate dintr-un numar mare de oze, fie
identice (homopoliozide), fie de tipuri diferite (heteropoliozide).
Homopoliozidele (glucozani, poliozide homogene) sunt formate numai din unitati de
glucoza. Din aceasta categorie face parte amidonul cu cei doi constituienti (amiloza,
amilopectina), glicogenul, celuloza, dextranii, chitina.
Amidonul este polizaharidul de rezerva din vegetale. Contine aproximativ 20%
amiloza si 80% amilopectina. Sursa principala din care se obtine amidon este reprezentata de
tuberculi, cartofi, boabe de gr=u, porumb. Este o macromolecula formata din unitati de (glucoza legate ( 1(4 si ( 1(6 glicozidice. Amidonul da solutii coloidale iar in lumina polarizata
reprezinta caracterul de birefringenta. Cu iodul da o culoare albastra.
Glicogenul, polizaharidul de rezerva din organismele umane, are o structura
asemanatoare amilopectinei dar mult mai ramificata. Cu iodul da o culoare brun-roscata.
Detranii sunt poliozide formate din unitati de ( glucoza legate 1-6 glicozidic. Se
gasesc la diferite bacterii. Sunt utilizati pentru cromatografie pe gel sau unii sunt utilizati in
terapeutica ca inlocuitori ai plasmei sanguine.
Chitina este polimer de N-acetilglucozamina a carei molecule sunt unite prin legaturi
-1,4. Asociata cu saruri minerale si cu proteine constituie exoscheletul artropodelor.
Arabanii insotesc de foarte multe ori materiile pectice int=lnite in peretii celulelor, in
pulpa si invelisul fructelor.
Xilanii se gasesc in lignina vegetalelor si sunt formati din unitati de xilopiranoza.
Fructozanii, cum este inulina formata din unitati de fructofuranoza, se gasesc in
tuberculii unor plante. Inulina este utilizata in explorarile functionale ale rinichiului.
Heteropoliozidele elibereaza prin hidroliza monozaharide neutre, acizi uronici,
ozamine, acizi sialici..
Acesti polimeri, liniari sau ramificati, se gasesc in peretele citoplasmatic al bacteriilor
si in capsula. Sunt substante care deternina specificitatea diferitelor tipuri de bacterii. La
bacterii, aceste poliozide asigura rigiditatea si soliditatea germenului.
La animale, poliozidele se int=lnesc ca mucopolizaharide de structura, iar in s=nge
sub forma de mucopolizaharide de secretie.

Pagina 91 din 105

Mucopolizaharidele de structura se gasesc in tesutul conjunctiv sub forma unor

molecule simple de tipul acidului hialuronic si al condroitinei.
Acidul hialuronic a fost izolat si identificat din cordonul ombilical uman, s=nge,
lichid sinovial, piele. In structura lui intra acidul glucuronic si o molecula de N-acetil
glucozamina:
CH2OH
COOH
O

H
OH
H

O
H

O
H

HO

H
OH

NH
C O
CH3

N-acetil glucozamin\

acid glucuronic

Acidul hialuronic are o functie importanta de a fixa usor moleculele de apa in spatiile
intracelulare ale tesutului conjunctiv. Hialuronidaza depolimerizeaza lantul lung al acidului
hialuronic si functioneaza ca un factor de difuziune permit=nd patrunderea mai usoara in
organism a unor produsi straini.
Condroitina are structura asemanatoare cu a acidului hialuronic fiind formata din acid
glucuronic si o molecula de N-acetil galactozamina:

CH2OH
COOH
O

H
OH
H

HO

O
H

H
OH

O
H

H
H

NH
C O
CH3

acid glucuronic

N-acetil galactozamin\

O categorie de mucopolizaharide str=ns legate de colagen o constituie acizii

condroitin sulfurici. Au rol de sustinere in perioada elaborarii structurii fibrilare a
colagenului, iar prin capacitatea lor de a fixa ioni de Ca2( participa la procesul de osificare.
Concentratia acestora in tesuturi scade cu v=rsta.

Pagina 92 din 105

Mucopolizaharidele de secretie sunt reprezentate de heparina si acizii heparin

sulfurici.
Heparina este secretata de mastocite, are proprietati anticoagulante si este un activator
al lipoprotein lipazei. Este formata prin condensarea unei molecule de acid glucuronic cu o
molecula de glucozamina dublu sulfatata:
CH2 OSO3H
O

COOH

OH

H
OH

H
O

NH SO3H

H
OH
H

OH
H

OSO3H

heparina

In tesuturi, se gaseste combinata cu proteinele si lipoproteinele.

Acizii mucoitin sulfurici au fost izolati din mucusul secretat din glandele tubului
digestiv si ale aparatului respirator. Au structura asemanatoare cu acizii condroitin sulfurici in
care hexozamina o reprezinta N-acetil-glucozamina esterificata in pozitia 4 si 6 cu acid
sulfuric. Mucinele imprima v=scozitatea solutiilor. Aceasta poate dispare prin actiunea unei
sialidaze (neuraminidaze).
Glicoproteinele sunt complexe glucido-proteice in care glucidele au structura liniara,
ramificata sau neramificata. Componenta oligozaharidica imprima glicoproteinelor functii
extracelulare specifice, stabilitate, localizare.
Legatura intre componenta oligozaharidica si proteina corespunzatoare se realizeaza
prin legaturi de tip N-glicozilaminica si O-glicozidica.
Legatura N-glicozilaminica se realizeaza intre functia reducatoare a N-acetil
glucozaminei cu functia amidica a asparaginei:
CH2OH
H
HO

H
OH
H

C O
NH C CH2 CH

NH C

CH3

NH

Pagina 93 din 105

In mureina din peretii bacteriilor, legatura se realizeaza prin condensarea gruparii

carboxil a acidului N-acetil muramic cu functia amino a alaninei:
CH2OH
H
HO
H3C

OH

H
O

NH C CH3

OH
O

HC
CH3 CH NH C O
COOH

Legatura O-glicozidica, caracteristica O-glicozil proteinelor se realizeaza intre functia

reducatoare terminala a unui glican (in general a N-acetil-galactozaminei) cu hidroxilul
provenit de la serina sau treonina:

CH2OH
HO
H

OH

H
OH

NH

R
O CH

unde R = H (serin\)
R = CH3 (treonin\)

NH
CH
C O

C O
CH3

Glicoproteinele sunt rasp=ndite in tesuturile animale si vegetale, in microorganisme si

virusuri.
Lichidele biologice (saliva, urina, bila, lapte, s=nge) sunt foarte bogate in
glicoproteine.
Anticorpii, proteinele plasmatice (transferina, ceruloplasmina, haptoglobinele,
protrombina si fibrinogenul) sunt glicoproteine.
Proteinele de grup sanguin contin lanturi oligozaharidice laterale formate din resturi
de L-fucoza, D-galactoza, N-acetil galactozamina, N-acetil glucozamina. Aceste lanturi
determina specificitatea de grup sanguin.

CAPITOLUL VI

Pagina 94 din 105

LANTUL RESPIRATOR SI FOSFORILAREA OXIDATIV

Lantul respirator reprezinta ansamblul enzimelor si sistemelor redox care participa la

transferul echivalentilor reducatori (atomi de hidrogen sau electroni) de la coenzimele reduse
p=na la oxigen. Reprezinta etapa finala a oxidarilor biologice in care atomii de hidrogen ai
substratelor energetice, care au fost labilizati prin reactii de dehidrogenare, se combina cu
oxigenul molecular:
(H( ( O2 ( H2O
Aceasta interactiune a hidrogenului cu oxigenul are loc in etape succesive prin care
atomii de hidrogen, sau numai electronii acestora, sunt transportati pe sisteme redox cu
afinitati cresc=nde pentru echivalentii reducatori ca in final acestia sa fie acceptati de
molecula de oxigen.
Componentii lantului respirator, sistemele redox si alti factori auxiliari sunt localizati
in membrana interna mitocondriala intr-o ordine corespunzatoare descresterii potentialului
redox negativ. Numarul de mitocondrii per celula este functie de intensitatea metabolismului
oxidativ aerob proprie fiecarui tesut. Tesuturi bogate in mitocondrii sunt ficatul, miocardul,
cortexul renal. Membrana externa este neteda pe c=nd membrana interna prezinta numeroase
pliuri care ii maresc foarte mult suprafata. Spatiul delimitat de membrana interna este
denumit spatiu matricial (matrix). Cele doua membrane delimiteaza un spatiu
intermembranar.
Membrana interna si externa au compozitii si functii diferite.
Membrana externa are o compozitie lipidica asemanatoare cu cea a altor membrane.
Cuprinde aproximativ 50% proteine, este permeabila pentru ioni si molecule mici, cu pori,
canale strabatute de diverse molecule.
Membrana interna are un continut foarte ridicat in proteine (80%). Compozitia
lipidica este particulara contin=nd o proportie mare de cardiolipine. Nu cuprinde colesterol.
Lantul respirator si fosforilarea oxidativa sunt localizate in membrana interna
mitocondriala. Aceasta constituie o bariera de permebilitate pentru multi compusi care
participa la metabolismul oxidativ mitocondrial. In afara de CO 2 si O2 care strabat liber, prin
difuzie, aceasta membrana, alti compusi (ADP, ATP, Pi, H, HO--, metaboliti intermediari,
aminoacizi, coenzime) nu pot traversa liber aceasta membrana. Translocarea acestor compusi
intre matrix si compartimentul exterior implica participarea unor sisteme transportoare.

Pagina 95 din 105

Transportul echivalentilor reducatori

Cea mai mare parte a reactiilor generatoare de coenzime reduse se desfasoara in
mitocondrii, in vecinatatea imediata a lantului respirator. Piruvat dehidrogenaza, ciclul Krebs,
-oxidarea acizilor grasi sunt localizate in matrixul mitocondrial si alimenteaza direct lantul
respirator. Dar, glicoliza (degradarea glucozei la piruvat) genereaza NADH in citosol.
Membrana interna este impermeabila at=t pentru NADH c=t si pentru NAD . atomii
de hidrogen din NADH sunt translocati din citosol in matrix cu ajutorul navetei malataspartat:
Membran\
intern\

Citosol
Glutamat

Oxal-acetat

Aspartat
GOT

Translocaz\

Matrix
Glutamat
Aspartat GOT
Oxal-acetat
H+ +NADH

H+ +NADH
MDH -cetoglutarat
Malat

Translocaz\

-cetoglutarat MDH
Malat
NAD+

NAD+

Bilantul net al functionarii navetei:

(NADH.H()citosolic ( (NADH.H()mitocondrial
Nucleotidele cu ADN si ATP sunt participanti directi la fosforilarea oxidativa.
Patrunderea in matrix a ADP este corelata cu iesirea ATP, schimbul dintre acestea este asociat
cu deplasarea unui proton din matrix in compartimentul exterior.
Lantul respirator este alcatuit din ansambluri multienzimatice a caror activitate este
conditionata de succesiunea lor stricta in membrana mitocondriala

Pagina 96 din 105

NAD+
FMN
protein\

Substrat

cit.c

cit.a

Cu2+

Fe-S
protein\

cit.a3

cit.b
CoQ

Fe-S protein\

cit. c1

O2

sau sub forma simplificata, cuplurile redox pot fi reprezentate astfel:

SH2

NAD+

FpH2

Fe2+

CoQ

citocromi
S

NADH.H+

Fp

CoQH2

Fe3+

1/2 O2
_
O2

2H+

H2O

Substratul de baza este NADH care provine in urma oxidarii diferitelor substrate: OH butirat, -OH acil-CoA, glutamat, malat, izocitrat, piruvat, -cetoglutarat. Oxidarea
NADH de catre coenzima Q este catalizata de un complex de proteine NADH-dehidrogenaza
(simbolizate Fp1). Unele substrate sunt legate de lantul respirator prin intermediul
flavoprotein dehidrogenazelor (FAD, succinat, glicerol-3-fosfat) la coenzima Q.
De la nivelul coenzimei Q protonii trec in solutie, iar electronii sunt transferati
sistemului citocromic. Coenzima Q (ubichinona) este un compus lipidic, cu o molecula mica,
solubila in stratul lipidic al membranei mitocondriale, si se deplaseaza usor. CoQ formeaza
chinone relativ stabile capabile sa accepte un electron transform=ndu-se in semichinona sau
in chinol:

Pagina 97 din 105

O
H3CO

CH3

H3CO

(CH2 CH=C CH2)n H

CH3

chinon\
_
+2 (+ H+ +2e )

+ H+ +2e

O.

OH
H3CO

CH3

H3CO

CH3

H3CO

H3CO

OH

OH

ubichinol

ubisemichinon\

Coenzima Q constituie o adevarata placa turnanta a lantului respirator.

Citocromii sunt hemoproteine transportoare de electroni prin schimbarea starii de
oxidare a Fe2 la Fe3 :
cit Fe3+

_
+e
_
-e

cit Fe2+

Mitocondriile cuprind citocromii a, a3, b, c si c1. Citocromii difera intre ei prin natura
hemului, natura lantului polipeptidic si a modului de asociere dintre hem si proteina.
Citocromul c difera de hemul din hemoglobina sau mioglobina prin legarea covalenta
la resturile vinil din pozitiile 2 si 4 cu doua resturi cys (cys 14 si cys 17) din lantul
polipeptidic.

Pagina 98 din 105

protein\
CH3
protein\

CH3

S CH

H3C

Fe

H3C

S protein\
CH CH3

N
N

CH3

CH2

CH2

CH2

CH2
COOH

HOOC

protein\

Citocromul c
Citocromii de tip a (a si a3) au in pozitia 8 gruparea CHO iar la restul vinil este
atasata o catena izoprenica cu 15 atomi de carbon.
CH3

CH3

CH3

CH2
C
CH2
CH2
C
C
CH2
CH
CH CH2
CH2
CH3
CH
CH3
HO CH
H3C
O C
H

Fe

CH CH2

N
N

CH2

HOOC CH2

CH3
CH2
CH2 COOH

Proteinele cu Fe-Sulf sunt componenti oxidoreducatori mitocondriali la care fierul nu

face parte din structura hemului.
Componentii lantului respirator, cu exceptia citocromului c si a coenzimei Q, sunt
oragnizati in complexe respiratorii, entitati de sine statatoare.
Un complex respirator primeste echivalenti reducatori de la un donator din afara si ii
cedeaza unui acceptor extern. Legatura functionala intre complexe este asigurata de coenzima
Q si de citocromul c care difuzeaza liber in membrana.
Lantul respirator cuprinde patru complexe:
Complexul I (NADH-CoQ reductaza) catalizeaza oxidarea NADH si reduce coenzima
Q. Procesul global este:

Pagina 99 din 105

NADH.H( ( CoQ ( NAD( ( CoQH2

Este cunoscut sub numele de complexul NADH dehidrogenazic.
Complexul II (succinat-CoQ reductaza) primeste doi atomi de hidrogen de la succinat
care ajung pe coenzima Q:
succinat ( CoQ ( fumarat ( CoQH2
Este numit complexul succinat dehidrogenazic.
Complexul III (CoQH2-citocrom c reductaza) primeste atomi de hidrogen de la
coenzima QH2 si elibereaza electroni care reduc citocromul c extern:
CoQH2 ( 2 cit.c (Fe3() ( CoQ ( 2 cit.c (Fe2() ( 2 H(
Complexul IV (citocrom c oxidaza) primeste electroni de la citocromul c redus si
dupa trecerea lor prin citocromii a si a3 si ionii de cupru, reduc oxigenul cu formarea
moleculei de apa:
4 cit.c (Fe2() ( O2 ( 4 cit.c (Fe3() ( 2 O2
2 O2 ( 4 H( ( 2 H2O
NADH.H+
I
FMN, Fe-S
Polipeptide
CoQ
II
I
FAD,Fe-S
Fe-S
FMN,
Polipeptide
Polipeptide
Succinat

III
I citocromii b,
c1, Fe-S
FMN,
Polipeptide
Polipeptide

cit.c

I cit.a, a , Cu
IV
3
FMN,
Fe-S
Polipeptide
Polipeptide

alte
proteinflavine

NADH si succinatul alimenteaza lantul respirator cu echivalenti reducatori la nivelul

complexelor I si II. Alte dehidrogenaze cu FMN sau FAD care nu fac parte din complexele
respiratorii alimenteaza lantul cu echivalenti reducatori (glicerol fosfat dehidrogenaza, acilCoA dehidrogenaza, succinat dehidrogenaza).
Formarea unei molecule de apa in lantul respirator asigura eliberarea unei energii
echivalenta cu aproximativ 52 Kcal:
Global: NADH.H O2 NAD H2O

Pagina 100 din 105

H -52 Kcal

Energia eliberata partial se pierde sub forma de caldura sau o parte se inmagazineaza
temporar in legaturile macroergice ale ATP, care este utilizata in functie de necesitatile
energetice ale celulei.
Fosforilarea oxidativa este procesul de sinteza a ATP din ADP si fosfat anorganic
cuplat cu lantul respirator.
ADP ( Pa ( energie libera ( ATP ( H2O
Capacitatea de fosforilare se apreciaza prin c=tul de fosforilare , P/O, care corespunde
numarului de moli de fosfat anorganic ce trec din stare minerala in ATP pentru un atom de
oxigen consumat.
Pentru NADH raportul P/O ( 3 iar pentru coenzimele FMNH2 sau FADH2, sau pentru
metaboliti care furnizeaza atomi de hidrogen acestor coenzime, raportul P/O ( 2.
Sinteza de ATP in mitocondrii este catalizata de o enzima oligomera numita ATP
sintetaza. Aceasta are capacitatea de a utiliza energia libera mobilizata in lantul respirator
pentru sinteza de ATP. Asupra mecanismului fosforilarii oxidative s-au emis mai multe
ipoteze: ipoteza cuplarii chimice, conformationala si ipoteza cuplarii chemiosmotice. Cea mai
larg acceptata este teoria cuplarii chemiosmotice a lui P.Mitchell (1961) potrivit careia
energia proceselor oxidative este conservata sub forma unui potential electrochimic
transversal membranei interne mitocondriale. Rezultatul procesului este realizarea unui
gradient de concentratie protonica intre cele doua fete ale membranei interne, gradient dublat
de un potential electric datorita distributiei inegale a sarcinilor pe cele doua fete ale
membranei. Acest potential electrochimic este utilizat de ATP sintetaza pentru sinteza de ATP.
Regiunea transmembranara functioneaza ca un canal protonic prin care curg protonii
in sensul gradientului electrochimic, din exterior in spatiul matriceal, energia mobilizata
permit=nd legarea fosforului anorganic la ADP cu sinteza de ATP.
Au fost identificate in lantul respirator trei locuri furnizoare de energie pentru
fosforilare: un loc situat intre NAD si coenzima Q, altul intre citocromul b si c si al treilea
intre citocromul a si oxigen:
Fp2
NAD+

Fp1

CoQ

acid succinic
cit.b

1/2 O2
cit.c

ADP+Pa

ADP+Pa
ATP

Fp2

acil-CoA

ATP

Pagina 101 din 105

cit.aa3
ADP+Pa
ATP

O2-

Sinteza de ATP in toate cele trei puncte de fosforilare este un proces enzimatic.
Multi compusi chimici, naturali sau sintetici, au calitatea de a decupla lantul respirator
de fosforilarea oxidativa si anuleaza total sau partial gradientul protonic. Unul din primii
compusi recunoscuti ca decuplant al respiratiei de fosforilare este 2,4 dinitro-fenolul.
Inhibitorii lantului respirator impiedica fluxul de electroni si translocarea de protoni
care in consecinta inhiba consumul de oxigen.
Alti inhibitori, precum oligomicina, inhiba ATP-aza care transloca protoni sau
consumul de ADP.
Unele substante cu caracter lipofil leaga specific cationii stimul=nd transportul lor
prin membrane. Este exemplul valinomicinei care fosforileaza transportul K in afara
mitocondriei. Asemenea substante se numesc ionofori.
Citocromii au si alte localizari in afara lantului respirator mitocondrial.
Astfel citocromul b5 si citocromul P450 sunt amplasati in reticulul endoplasmatic si sunt
componente ale lantului transportor de electroni microzomial, nefosforilant. Acesti citocromi
sunt implicati in metabolizarea unor compusi endogeni, xenobiotice, inclusiv medicamentele.
Citocromul P450 este o hemoproteina terminala a catenei respiratorii microzomiale
nefosforilante cu rol de monooxigenaza cu functie mixta. Catalizeaza introducerea unui atom
de oxigen in diferiti compusi, celalalt atom de oxigen fiind redus la H2O. Monooxigenazele
functioneaza cuplat cu un sistem redox care furnizeaza doi electroni:

O2

H2O

SH

SOH
Red.

Ox.

Functia oxigenata primara este cel mai adesea gruparea OH, dar produsul oxigenat
poate avea si alta structura: epoxid, aldehida, sulf-oxid, N-oxid etc.
Toate monooxidazele utilizeaza ioni metalici (fier, cupru), care participa la ciclul
catalitic, ca transportori intermediari de electroni.
Prolil- si lizil- hidroxilaza actioneaza asupra procolagenului transform=nd resturi
prolil- si lizil- in derivatii lor hidroxilati:

Pagina 102 din 105

H2O

O2

OH

O
N

Prolil

O
HN

-cetoglutarat

succinat + CO2

Hidroxi prolil

H2O

O2

C O

CH C

O
HN

CH C
CH2

CH2

-cetoglutarat

CH2
CH2

CH2
succinat + CO2

HC

OH

CH2 NH2

CH2 NH2

Hidroxilizil

Lizil

Alte monooxigenaze utilizeaza drept coenzima tetrahidrobiopterina, inrudita structural

cu acidul folic.
SOH + H2O

SH + O2

O
N
H2 N

H
N

CH2 CH CH3

CH3
H2 N

Tetrahidrobiopterin\

Dihidropterin
reductaz\

CH2 CH CH3

CH3

Dihidrobiopterin\

NADPH.H+

NADP+

Reactii de hidroxilare dependente de tetrahidrobiopterina sunt hidroxilarea

fenilalaninei la tirozina, a tirozinei la DOPA, a triptofanului la 5-hidroxitriptofan.
Hidroxilazele citocrom P450 dependente utilizeaza ca sursa imediata de electroni
NADPH:

Pagina 103 din 105

H2O

O2

S-OH

SH
NADPH.H+

NADP+

Ciclul catalitic in care activeaza citocromul P450 si care transforma un compus SH in

derivatul sau hidroxilat S-OH este urmatorul:
SOH
S

P450-Fe3+

H2O
2H+
P450-Fe3+

P450-Fe3+

2-

O2

1e
1e
P450-Fe3+
_
O2.
S

P450-Fe2+
S
O2

P450-Fe2+
S

O2

Cei doi electroni furnizati de NADPH sunt transferati spre citocrom astfel: primul
electron permite legarea oxigenului si formarea radicalului superoxid, iar al doilea electron
reduce mai departe oxigenul molecular permit=nd scindarea moleculei si inserarea unui atom
in molecula produsului final (S-OH).
Sunt hidroxilaze cu citocromi P450 multe enzime implicate in sinteza hormonilor
steroizi din colesterol: enzima de clivare a colesterolului, -17, -11, 21-, 18-hidroxilazele, 25si 1 -calciferol hidroxilazele.
Monooxigenazele cu citocrom P450 sunt abundente in reticulul endoplasmatic din ficat.
Transferul electronilor din lantul respirator din reticulul endoplasmatic este folosit
numai pentru modificarea substratelor. Nu este asociat nici cu captarea energiei eliberata in
timpul reactiilor de oxidare si nici cu fosforilarea.

Pagina 104 din 105

Pagina 105 din 105