ROLUL JOCULUI N EDUCAREA COPILULUI

Cuvntul "joc", motenit din latinescul "iocus"( glum, soie, distracie), a preluat n limba
romn i sensul substantivului latin "ludus" care desemna, deja n antichitate, o gam vast de
manifestri populare, ncepand cu scenele de amuzament din viata cotidiana si terminand cu
manifestari cu caracter sportiv, militar sau religios, ale unui oras, tinut sau imperiu.
Jocul are o putere imens n viaa copiilor. Exist o strans interdependenta intre
evenimentele de la inceputurile invataturii copilului si succesele si insuccesele din viitoarea
activitate educationala.
Jocul reprezint un ansamblu de actiuni si de operatiuni care urmaresc obiective de
pregatire intelectuala, tehnica, morala, fizica a corpului. Elementul de joc imprima acestuia un
caracter mai viu si mai atragator, aduce varietate si o stare de buna dispozitie functionala, de
veselie si de bucurie, de destindere , ceea ce previne aparitia monotoniei si a plictiselii, a
oboselii.
Copiii prin nastere au tendinta de a invata si a descoperi, de a sti si de a cerceta. In joc
exista libertatea spiritului care permite copilului sa caute si sa descopere noi idei. Exista o
tendinta de implicare personala, de control si dirijare. Jocul este un mod natural care determina
copilul sa lucreze in grup.
Copiii, majoritatea timpului liber si nu numai, si-l petrec jucandu-se. Jocul reprezinta
pentru copii o modalitate de a-si exprima propriile capacitati. Prin joc, copilul capata informatii
despre lumea in care traieste, intra in contact cu oamenii si cu obiectele din mediul inconjurator
si invata sa se orienteze in timp si spatiu. Putem spune ca jocul este"munca copilului".
O perioada mai lunga de joc pregateste copilul pentru intrarea cu succes intr-o lume
din ce in ce mai complexa de cuvinte si simboluri. Ca educatori ai copiilor mici, ar trebui sa
imbogatim cunostintele copilului cu materiale pe care el le poate folosi jucandu-se. Ar trebui sa
folosim toate ocaziile pentru a dirija atentia copilului spre obiectele si evenimentele naturale
petrecute in mediul sau, care pot stimula si satisface curriozitatea sa, timp in care se dezvolta
increderea si entuziasmul. In copilarie invatatura este naturala si spontana. Copilul invata pentru
ca-i place o activitate de cunoastere. Curiozitatea si gandirea care-l stimuleaza in joc sunt parte
integranta din placerea sa de a invata. Copilul invata prin cunoasterea lumii proprii. Prin joc
copilul se aventureaza in necunoscut. Incercand sa vada cat de inalt poate sa construiasca un turn
din cuburi, cate obiecte poate sa puna in scara inainte ca aceasta sa se dezechilibreze sau ce poate
modela din plastilina, el testeaza si materialul de joc, dar si pe sine.
Devenindu-i mai constient si mai familiar mediul sau inconjurator, el incepe sacunoasca
lumea prin noi modalitati. Isi foloseste imaginatia pentru a umple golurile dintr-un obiect,
folosind obiecte simple, natural (pietre, bete, apa ) invatand astfel sa faca diferente bazate pe
experientele sale. Face comparatii, observa noi proprietati si invata sa le explice siesi si
altora. Analizeaza noile sale experiente si se bucura, impartasind si altora si discutand rezultatele
sale.
In copilarie, copilul se familiarizeaza prin joc cu notiunile de greutate, masurare, sunete,
obiecte vii. Din experienta capatata prin joc, copilul dobandeste o gandire mai profunda, idei si
concepte abstracte de care va avea nevoie mai tarziu in matematica, istorie si alte obiecte de
invatamant pe care le va studia.
Copilul incepe cunoasterea cu mainile, jocul sau cu obiectele observand diferente
intre obiecte( marime, grosime, forma, culoare) implicandu-l in procese de clasificare,
generalizare, de formare a notiunilor si de rezolvare de probleme.

Avand grija de plantele dintr-o gradina, copilul invata notiuni importante referitoare la
plante, animale. Jocurile de constructii, in care copilul lucreaza pentru realizarea unui produs
final, devin din ce in ce mai elaborate pe masura ce copilul inainteaza in varsta.
Prin joc copilul este un initiator in propria sa lume. Jocul determina cresterea increderii in
sine a copilului, cat si dorinta de autodepasire lasandu-i libertatea de a-si folosi fantezia si
imaginatia pentru propria sa placere si a altora. Jocul il ajuta sa-si dezvolte acuitatea observativmotrica sa-si coordoneze miscarile.
Prin joc, copilul isi castiga increderea in sine pentru integrarea in societate, se dezvolta si
invata amuzandu-se. Pentru el, nu exista diferente intre a se juca si ainvata. Copilul invata, de
asemenea, prin manevrarea obiectelor sau ideilor pe care vrea sa le cunoasca. Din acest motiv, el
are nevoie si doreste sa fie activ. Inteligenta se construieste plecand de la coordonarea si de la
repetarea acestor actiuni, fizice sau mentale.
Jocul are un rol fundamental in dezvoltarea copilului. Este dovada bunei sale sanatati
fizice, psihice si intelectuale. El permite crearea unor conexiuni importante si dezvolta simtul
umorului. Este cel mai bun mijloc pentru invatare, caci prin joc, copilul invata usor, fara sa-si
dea seama. Pe langa placere, jocul ii permite copilului mic sa-si stimuleze corpul si organele de
simt. Ii da ocazia sa parcurga un mare numar de informatii si are o formidabila valoare de
antrenament. Prin joc, copilul invata sa se concentreze, sa-si respecte partenerul de joaca, sa
construiasca, sa-si dezvolte si sa-si structureze imaginatia. Parintii trebuie sa creeze o ambianta
specifica jocului, sa-i favorizeze copilului posibilitatea de a experimenta si sa petreaca impreuna
cu el cat mai mult timp posibil.
Toti copiii au o pofta nebuna de a se juca si de a invata, dar le place mai ales safie cu
adultii. Copilul isi doreste ca parintele sau sa fie interesat de el si sa-i acorde timpul si afectiunea
sa. Copilul progreseaza si invata, in masura in care i se intretine motivatia. Aceasta
motivatie va fi mult mai puternica daca i se propun activitati pe care le poate face, pe care le
simte la indemana. In sens contrar, va fi pus intr-o situatie riscanta, chiar de esec si rezultatele
obtinute vor fi contrare celor asteptate: copiulul se va interioriza, isi va pierde increderea in el si
nu va mai vrea sa invete cu adultul. Din contra, daca se afla in situatia de reusita, este bine sa fie
felicitat, sa fie mandru de el, aceasta motivand si dorinta de a face mai mult.
Modul in care copilul reflecta si percepe lumea este diferit de al adultului. Cu cat
copilul este mai mic, cu atat modul sau de a gandi este mai diferit de al nostru. Crescand,
el va dobandi progresiv structurile mentale ale adultului. Pentru Piaget, gandirea
copilului este un caz particular al adaptarii biologice, existand patru factori esentiali in
dezvoltarea lor. Primul este maturizarea:copilul se naste dotat cu anumite capacitati, numite
reflexe, care nu trebuie sa fie antrenate si care vor disparea la cei mai multi, si cu anumite
capacitati potentiale, care vor aparea pe masura ce sistemul nervos se va maturiza. Numarul si
varietatea ocaziilor pe care le are copilul pentru a-si exersa capacitatile sunt cele care determina
posibilitatea dezvoltarii sale depline.
Al doilea factor este experienta fizica: aceasta inseamna ca pentru a se dezvolta intelectual,
copilul trebuie sa intre in contact fizic cu mediul inconjurator, cu obiectele, cu locurile, cu
persoanele, etc. Doar manipuland obiectele copilul invata sa descopere, sa distinga ce este
normal de ceea ce este neobisnuit si sa inteleaga care este consecinta actiunilor sale.
A treia regula este transmiterea culturala si sociala. Explorarea mediului inconjurator nu-l
invata pe copil sa vorbeasca, sa se joace, sa se spele, micile obiceiuri din viata de zi cu zi,
specifice fiecarei tari, respectiv fiecarei familii. Fiecare cultura a inventat propria sa muzica,

valorile sale, regulile de politete, un mediu social specific in care copilul este crescut si a carui
transmitere nu poate fi negijata.
Ultima regula este autoreglarea. Copiii se nasc cu o forta interioara care ii conduce in
directia unei adaptari intelectuale din ce in ce mai performante. Ei merg de la simplu la complex,
de la obiectul real la simbolul sau, de la concret la abstract.Conceptul de reglare expica modul
cum se petrece aceasta. Este vorba de un proces de echilibrare interna, care adapteaza in
permanenta cunostintele copilului astfel incat acesta sa integreze noile sale experiente. Primul
demers mental va consta in stabilirea unei legaturi intre un lucru nou si lucruri sau categorii deja
cunoscute, astfel incat sa le poata preciza sau sa le poata largi.
Jocul este definit de psihologul elvetian drept un "exercitiu functional" cu rol de "extindere
a mediului", o modalitate de transformare a realului , prin asimilare si de acomodare la real, deci
un mijloc de adaptare. In evolutia jocului, Piaget delimiteaza trei mari categorii de joc: jocul
exercitiu, jocul simbolic si jocul cu reguli. Jocurile de exercitii domina la varstele mici, insa apar
mai tarziu. Ele sunt asociate registrului senzoriomotor, cu rol in dezvoltarea motricitatii si
interiorizarea lumii reale si a registrului mintal, o subcategorie de exercitii vizand exersarea
gandirii (jocuri de cuvinte, comunicari verbale). Jocului simbolic Piaget ii recunoaste o
importanta deosebita pentru dezvoltarea limbajului si imaginatiei, dar mai ales pentru asimilarea
realitatii printr-un proces de reprezentare si semnificare de o maniera proprie a lumii reale. Jocul
cu reguli exercita o importanta functie de socializare progresiva a copilului, prin interiorizarea
unor norme de conduita de relationar, impuse de regulile jocului.
Jocul este o sursa de placere, deoarece el presupune eliberare de realitatea constrangatoare
si libertate de reflectare si transformare in maniera personala a acestuia. Jocul incepe si se
incheie, el este limitat in timp si spatiu, ceea ce confera celui implicat un sentiment de securitate.
Jocul creeaza o ordine in realitatea dezordonata, are inclinatia sa fie frumos si presupune
placerea data desucces(HuizingaJ. ,1998).
Astfel, putem spune ca jocul devine la varsta prescolara o conditie importanta pentru
evolutia sa ulterioara, iar lipsirea de joc sau de resursele necesare desfasurarii lui(timp, spatiu,
oportunitatea de a repeta temele de joc, jucarii, aprobarea si asistenta adultului) determina
aparitia unor carente in dezvoltarea personalitatii, chiar daca lipsa jocului a fost compensata de
abordarea altor forme de educatie.
La varsta prescolara, jocul este o realitate permanenta. Copilul de 3-6 ani se joaca cea mai
mare parte a timpului si pe masura cresterii si dezvoltarii joaca sa ia forme din ce in ce mai
complexe si diverse, influentand si subordonand toate celelalte actiuni de viata, interese si
preocupari. Jocul copiilor obtine astfel un caracter multiactional, activitatea practica, invatarea,
hranirea sau imbracarea, luand forma unei actiuni ludice. Manifestarile de joc evolueaza,
avand un caracter dinamic.
In joc, copilul transpune impresii dobandite in mediul extern, fizic si social, apoi in
transpunerea in joc a unor elemente aale realitatii: roluri, conduite, atitudini, obiecte, prelucrate
in contexte ludice diverse.Cunoasterea prin experienta directa pe care o asigura jocul presupune
implicarea capacitatilor perceptive, a abilitatilor de reactie, de comunicare, copiii avand
posibilitatea de a analiza posibilitatile de rezolvare si de punere in practica a solutiilor pentru ca
jocul sa continue. Confruntarea cu sine si cu ceilalti imbogateste gama de trairi afective, a
dobandirii capacitatii de stapanire a emotiilor si raportarii la realitate.
Prin intermediul jocului, copilul achizitioneaza informatii, notiuni necerare intelegerii si
integrarii lumii reale. Investigand realitati fizice diverse, copilul manipuleaza, alege, ordoneaza,

clasifica, masoara, se familiarizeaza cu proprietatile diverselor lucruri si dobandeste cunostinte

despre greutate, duritate, inaltime, volum, textura, categorii, serii si familii de obiecte.
Majoritatea tipurilor de joc ,mai ales cele de cooperare, de competitie sau de rol presupun
relationare, adaptare a actiunilor proprii la acelea ale unui partener de joc, asumare a
responsabilitatii propriului comportament si respectarea conventiilor comportamentale impuse de
situatie. Pe tot parcursul varstei prescolare, adultul are unrol important in contracararea
tendintelor negative: distructive, egoiste si incurajarea respectului pentru mediu, sine si celalalt.
Obligat de contextul jocului sa se dedubleze si sa interpreteze roluri diverse, copilul ajunge sa-si
formeze un sens al identitatii proprii si sa acumuleze elemente ale imaginii de sine.
Copiii care se joaca par a fi inepuizabili, pierd masura timpului, absorbiti cu totul de joc.
Jocul desi activitate ce nu exclude dificultatile, apare si ca o forma de odihna. Pentru ca
presupune activizarea libera a unor functiuni ce nu sunt solicitate in alte conditii.
Inteligenta depinde concomitent de o componenta ereditara si de mediul inconjurator.S-a
demonstrat ca experientele multiple, stimularile variate, un mediu afectuos pot sa contribuie la
dezvoltarea, in cel mai bun mod posibil, a potentialului propriu fiecarui copil.
Se spune destul de des ca, inainte de o anumita varsta, "totul era o joaca". In realitate,
nimic nu este numai o joaca. Primii ani au un rol esential in dezvoltare si nu trebuie subestimat
nimic din ceea ce s-ar putea face cu copilul mic in aceasta perioada, care i-ar permite acestuia sasi construiasca baze solide pentru viitor.
Dezvoltarea creierului este cu atat mai rapida cu cat copilul este mai mic si este aproape
completa inainte ca acesta sa mearga la scoala. Atat calitatea cat si cantitatea primelor experiente
stau la baza dezvoltarii mentale viitoare. Nu trebuie uitat, atat in calitate de parinti cat si in
calitate de educatori, ca prin joaca putem furniza copilului mecanisme de gandire, de inventie, de
invatare si toate procesele care presupun functionarea inteligentei si care ii sunt foarte pretioase
acum, dar mai ales mai tarziu, in viata de zi cu zi.
BIBLIOGRAFIE:
"Jocuri pentru copii de la o zi la sase ani" Anne Bacus, Ed. Teora
"Intre parinte si copil" Dr. Haim ,G. Ginott, Ed. Humanitas
"Didactica prescolara" Elinor Schulman Kolumbus, Ed.Integral Bucuresti 1998
"Copilul si jocul" Revista de pedagogie
"Revista invatamantul prescolar" Nr.1-2/1992