PLAN:

1. Introducere:evolutia,caracterul si importanta literaturii religioase romanesti pana in secolul al

XVII-lea;apartenenta textelor religioase la literatura,aparitia traducerilor,aparitia tipariturilor,cei
mai importanti reprezentanti ai literaturii de cult,constiinta estetica.
2.Coresi- viata si opera,propagarea cartii in limba romana, epoca lui Coresi,folosirea graiului
muntenesc si importanta acestuia in formarea limbii romane literare,iotacizarea verbelor.
3.Varlaam- viata si opera,importanta Cazaniei in biserici,stilul de factura populara impus de
acesta in operele sale,figurile de constructie de care se foloseste, procedeele stilistice introduse.
4.Dosoftei- viata si opera,stilul abordat in operele sale,comparatia sa cu Eminescu,Arghezi si Ion
Barbu, cunoasterea limbilor,elemente de versificatie, importanta operelor sale in biserici,psalmii
biblici.
5.Antim Ivireanul- viata si opera, originea, reintroducerea retoricii clasice,intruziunile
barocului,amprenta stilistica,preteritia,folosirea figurilor retorice clasice simple.
6. Concluzii si idei personale.

DIMENSIUNEA RELIGIOAS A EXISTENEI

In secolul al XVI-lea, limba slavona era pentru poporul nostru ceea ce fusese limba latina pentru
popoarele din Occident la inceputurile evului mediu.
Literatura noastra veche a evoluat in conditii cu totul deosebite de cele in care s-au dezvoltat
marile literaturi in occident. In occident traducerea bibliei si a cartilor sfinte a fost precedata de o
perioada lunde de 3-4 veacuri, in care perioada a inflorit literatura profana in limba nationala.
Limba literara in occidenta s-a slefuit deci in creatiile literare a jongleurilor, trubadurilor si
scriitorilor profani. Cu totul altfel se prezinta lucrurile la noi. Limba scrisa apare la noi intai in
scripturile sfinte si se formeaza, ca limba literara in textele religioase pana in a doua jumatate a
secolului al XVII-lea cand apare istografia moldoveneasca in limba nationala. Dar chiar dupa
aparitia cronicilor, singurele carti care se tiparesc la noi si se raspandesc peste toate tinuturile
romanesti, mentionand unitatea credintei si a graiului, sunt textele sfinte. Literatura religioasa,
canonica si aprocrifa, a format astfel in primele veacuri sungura hrana intelectuala a intregii
societati. Ea a creat o mentalitate religioasa care se dezvaluie in toate manifestarile poporului:
artistice, sociale, politice.
Sub influenta ideeilor puse in circulatie de reforme, maramuresenii, au pus, in sec al XV-lea
temeliile literaturii romanesti, talmacind Sfintele Scripturi in graiul stramosesc. Traducerile lor
raspandite in copii manuscrise au fost tiparite de catre diaconul targovistean Coresi in a doua
jumatate a secolului ai XVI-lea. Coresi a inlaturat, cat a putut, particularitatile arhaice si
dialectale, transpunand textele in graiul muntean care se ridica astfel la rangul de limba literara.
Textele lui Coresi au intrat la randul lor in mainile mitropolitului Varlaam si astfel de la Varlaam
la Simeon Stefan, de la accestea la mitropolitul Dosoftei si in sfarsit pana la biblia lui Serban si
pana la Antim Ivireanul, timp de doua veacuri si jumatate, a fost o continua elaborare a textelor

sacre, o continua framantare de a gasi pentru cugetarea bibilica in forma nationala, nu numai
cuvantul cel mai expresiv si cel mai precis, dar cuvantul care sa fie in acelasi timp inteles in toate
tinuturile romanesti, ca romanii nu graiesc in toate tarale intr-un chip, iar cuvintele trebuie sa
fie ca bani ca banii aceea sunt buni, carii umbla in toate tarile, asa si cuvintele acelea sunt bune,
carele le inteleg toti. Dar prin aceasta necontenita framantare in cautarea cuvantului expresiv, cu
rezonanta in toate cuprinsurile romanesti, in aflarea unui ritm amonios la care sa poata fi adaptata
melodia bizantina, acolo unde o cereau necesitatile liturgice, s-a creat limba noastra literara.
A taia latura religioasa din istoria literaturii romanesti inseamna a renunta la cunoasterea
trasaturii celei mai caracteristice din cultura noastra veche si la una din fetele ei de glorie(N.
Cartojan).
Pana in a doua jumatate a veacului al XVIII-lea, literatura romaneasca este in intregime opera
clerului si poarta, in alcatuirea ei, o trasatura adanc religioasa.
Pe la jumatatea secolului al XVII-lea se petrece insa o schimbare in dezvoltarea culturii noastre.
CORESI SI PROPAGAREA CARTII IN LIMBA ROMANA

Cele mai numeroase si cele mai importante pentru formarea limbii literare romanesti, intrucat ele
au fost multiplicate prin tipar, sunt, fara indoiala, cartile transpuse in romaneste sau revazute,
dupa traducerile si manuscrisurile mai vechi,de "popii" si "dascalii" romani din Brasov,care la
biserica Sf. Nicolae din Schei, zidita cu ajutorul lui Neagoe Basarab,au deschis si cea mai veche
scoala cu limba de predare romana Tipografia lui Coresi de la Brasov nu mai este intreprinderea
oficiala domneasca, instrument al culturii feudale controlat de ea, ci proprietatea unui
mestesugar,cleric marunt,el insusi om al "timpurilor noi", a deschis asadar mesajului cultural si
social ai Reformei, iar ca patron de intreprindere. El vine la Brasov fiindca acesta era un centru
de comert si un punct de intalnire al romanilor de peste tot si aici tipareste carti de toate
nuantele,comandate de reprezentantii mai tuturor curentelor ce se impleteau si se confruntau in
vremea aceea.Intre 1559-1581 din presa lui Coresi apar nu mai putin de 9 carti in limba
romana:Intrebarea crestineasca(1559),Tetraevanghelul(1561),Faptele Apostolilor(1563),Talcul
Evangheliei cu Molitvelnicului in anexa,ambele de evidenta factura calvina.(cca
1564),Liturghierul (1570),Pravalia(fara datare exacta)si, in sfarsit, Carte cu invatatura
(1581),cunoscuta si sub numele de Cazania a II-a.Coresi tipareste impreuna cu ucenicii sai intrun sfet de veac de patru ori mai multe carti decat tiparisera, la un loc, Macarie si Liubavici in

patru decenii.Diaconul Coresi,orodoxul venit din Tragoviste ,este prin situatia lui sociala un
membru al acestei clase si el nu se jeneaza sa gireze in 1564 pe numele sau cartea"eretica" ce-i
fusese comandata de nobilul calvin Forro Milklos.Datorita operei realizate in Brasov cu ajutorul
tipografiei lui Coresi ,ale carui carti se raspandesc pretutindeni ,cartea in limba romana inceteaza
a mai fi ,in a doua jumatate a secolului al XVI-lea ,un fenomen sporadic pierdut in fundul unui
sat ori in incinta vreunei manastiri ,si devine un adevarat curent prin care se exprima interesele si
aspiratiile unor paturi sociale noi si care este sustinut cu argumente ideologic-religioase ,chiar
patriotice, profiland zorii unei mentalitati noi.
Ridicarea limbii vorbite de popr la rangul de limba a culturii se transforma ,astel, datorita fortei
de difuzare a cuvantului tiparit ,intr-un fenomen ireversibil ,care va sfarsii prin a triumfa asupra
slavoinei multiseculare.
Ceea ce s-a petrecut in a doua jumatate a secolului al XVI-lea in Transilvania a fost ceva mai
mult decat inlocuirea unei limbi de cultura straina cu limba poporului " a fost orientarea noua a
fenomenului cultural in totalitatea lui,afirmarea in cultura a paturilor sociale

MITROPOLITUL VARLAAM
In activitatea sa culturara Vasile Lupu fu secondat de catre mitropolitul Varlaam, un carturar
distins din acea epoca. Ca scriitor, mitropolitul Varlaam se remarca prin claritatea si plasticitatea
limbii pe care el si-o formeaza in regiunea Neamtului. Mitropolitul Varlaam, ca toti carturarii
epocii, cunostea bine si limba slava bisericeasca si, probabil, si limba rusa. Prin activitatea sa
carturareasca, mitropolitul Varlaam deschide sirul traducerilor in limba romana a unui numar
mare de carti religioase, care umplu sec al XVII-lea si, al XVIII-lea. Ele insa contribuie la
dezvoltatrea limbii literare romanesti. Limba romana in aceste traduceri capata putere de
expresivitate pe care noi n-o gasim in sec. al XVI-lea. Ea gaseste o larga raspindire printre
carturari. Cea dintii traducere a mitropolitului Varlaam este Leastvita (Scara) lui Ioan Scarariul
traducere ce n-a vazut lumina tiparului. Opera lui I.Scarariul, scriitorul bisericesc din sec. al VII-

lea, este un fel de manual de viata calugareasca, care este compus din 30 de cuvintari, ce
corespund la 30 de trepte ale perfectionarii sufletesti ale calugarilor. Este o scriere ascetica,
foarte apreciata de catre calugari, scriere ce nu este lipsita si de unele calitati literare. Probabil ca
la manastirea Secu, mitropolitul Varlaam incepe traducerea vestitei lui Cazanii, care este o
traducere in romana a Evangheliei invatatoare a patriarhului Constantinopolului Callist. Cazania
lui Varlaam contine in totul 74 de predici la dumineci si sarbatori mai insemnate. Valoarea
literara a acestor predici consta in limba lor, care capata o putere de expunere, de mladiere noua.
In textul Cazaniei se gasesc pasaje de o rara frumusete, cum sunt cele din Invataturile lui Neagoe
Basarab; de exemplu: Asementea noastra iaste lumina si ochiul trupului, si daca se intuneca
mentea cu ginduri de pacate si cu pohtele lumii acesteia, atunci si trupul si sufletul iaste
intunecat. Cazania mitropolitului Varlaam a avut o influienta extrem de mare asupra vietii
spirituale si religioase a poporului romanesc. Tiparita intr-un numar mare de exemplare, cartea se
raspindeste in toate colturile locuite de romani. Prin continutul ei ortodox, prin simplicitatea
expunerii si prin vigoarea limbii , ea se impune si cetitorilor de rind, nu numai bisericii. O buna
parte din predicile mitropolitului Varlaam intra in colectia de predicicare apare la Alba-Iulia in a.
1699, sub denumirea de Chiriacodromion. Mitropolitul Varlaam a mai lasat o lucrare, si anume
Raspunsurile lui la catehismul calvinesc. Varlaam, in aceasta mica lucrare polemica ce apare in a.
1645, combate invataturile lui Calvin, socotindu-i pe calvinisti mai primejdiosi decit paginii,
turcii si tatarii.

MITROPOLITUL DOSOFTEIU (1624-1693)

Pe la jumatatea secolului XVIII-lea, o inviorare a culturii slavone nu mai era cu putinta in tarile
noastre,deoarece in sudul dunarean, oprimat sub apasarea turceasca, focarele de carturarie slava
se stinsesera.La aceasta raspantie din viata bisericii noastre se iveste marele Mitropolit
Dosofteiu,pe numele mirenesc de Dimitrie Barila. Acesta,adapandu-se din izvoarele autentice ale
ortodoxiei,incepe munca grea pentru introducerea limbii nationale in biserica.
Neculce,care era copil pe vremea cand Dosofteiu oficia serviciul divin din mitropolia Moldovei,
cu acea prestanta pe care i-o admirau chiar regale si nobilimea polona, ne-a lasat despre el
urmatorul portert: Acest Dosofteiu Mitropolitul nu era om prost de felul lui;era de neam de

mazil, prea invatat; multe limbi stia:elineste, latineste, slavoneste si altele. Adanc din carti graia
si deplin si bland ca un miel; in tara noastra pre aceste vremi nu se afla om ca acela.
Din cercetarea mai atenta a operei lui Dosofteiu se vede cat de indreptatita este afirmatia lui
Neculce: multe limbi stia.
Justificarea traducerilor lui Dosoftei este identical cu aceea a lui Coresi si a lui Varlaam.El arata
ca: in biserica mai voia mi-i cinci cuvinte cu mintea sa graiesc ca si pre altii sa-nvat, decat zeace
mii de cuvinte intr-alta limba si constata ca in tara nu se mai cunoaste limba slavona: ca si acea
putina sarbie ce o invata de-n-telegea,inca s-au parasit....
In epoca lui Matei Basarab si Vasile Lupu din ciclul cartilor obisnuite in biserica,abia se
tipariseraCazaniile care tineau locul predicilor si care se citesc la sfarsitul serviciului
divin.Dintre cartile de ritual, numai in Muntenia se tiparisera trei- Pogribania, Mystirio si
Tarnoisania bisericilor- cu indicatiile tipicului, adica cu lamurilile ce sse dau preotului la chipul
cum trebuie sa slujeasca in romaneste, dar cu rugaciunea in slavona.
Din nenorocire si acest pas timid inainte a fost impiedicat prin zbuciumul vremurilor ce au urmat
si in care tipografia lui Matei Basarab si cea a lui Vasile Lupu fusesera ruinate.Urcandu-se pe
scuanul metropolitan al Moldovei, Dosofteiu , calugar de o larga cultura ortoxa , intemeiat pe
sensul intim al Sfintelor Scripturi, introduce cu curaj, douazeci de ani mai tarziu, in biserica
Moldvei , marea Reforma a natonalizarii serviciului divin.La doi ani abia dup ace fusese ales
mitropolit , el daruise cum spune insusi limbii romanesti Psaltirea talmacita in versuri si
tiparita la manastirea Uniew din Polonia. In acelasi an ,1673, tipareste tot in romaneste si tot la
Uniew , Acatistul Nascatoarei de Dumnezeu. In 1679, tupareste dumnezeiasca liturghie ,
retipartita si in 1683, si cuprinzand liturghia Sf. Vasile cel Mare si a Sf. Grigore Dialogul la care
s-au mai adaugat slujbele obisnuite.
Dosoftei a mestesugit versuri intreaga sa viata, cu o rabdare si cu o placere aparte. El nu uita sa
adauge ca a tradus cartea cu multa truda si vreme-ndelungata, cum au putut mai frumos, ca sa
poata trage hierea omului catre cetitul ei.Aici este un inceput de argument estetic.Mazilu si
Negrici sustin ca exista si o constiinta poetica la Dosoftei, care secatuieste toate izvoarele vii ale
lumii spre a obtine o echivalenta romaneasca demna de originalul biblic. Pana la Budai-Deleanu
si la Eminescu, nimeni nu mai face la noi un efort la fel de considerabil intru constituirea unei
limbi poetice. Inainte de Dosoftei nu este, desigur, un gol, cum s-a vazut. Dar precarele incercari
de versificare care l-au precedat nu-l explica si nu pot constitui o traditie.Cel mai mare merit al
lui Dosoftei acesta si este: de a fi oferit in Psaltire, pe neasteptate, intaiul monument de limba
poetica romaneasca. In acest scop, el a abuzat de toata cultura lui lingvistica, imprumutand si
calchiind termini din cinci sau sase limbi; a creat, totodata, altii nemaiauziti, apeland la vorbirea
si, poate, la poezia poporului, a silit cuvintele sa primeasca accentul trebuitor prozodiei lui pe cat
de naive, pea tat de sofisticate; a supus topica unor distorsiuni care ne duc cu gandul la unii poeti
din secolul XX, ca Ion Barbu, de exemplu; a organizat, in fine, un adevarat sistem de rime si a
incercat mai multe cadente si mai multi metri decat gasim in toata poezia noastra de pana la
romantism. Poate fi perfect justificabila banuiala lui E. Negrici ca Dosoftei nu se conforma
vocabularului psalmilor biblici, ci regulilor prozodice, mai mult, ca e posobil ca varietatea de
masuri sa se datoreze unor necesitati de rima (poietul taind versul exact acolo unde ii iesea si
continuand cu lungimea respectiva). Chiar si imprejurarea ca prima traducerea psalmilor a
realizat-o in proza, consacrand apoi transpuneri in stihuri unde ceniu de viata poate arata ca
mitropolitul moldovean era un obsedat al versificarii (Mazilu, IbidemSunt si cateva cadente
accidentale la Dosoftei, rezultat al nefixarii matritei in care poetul ar merita sa fie considerat un
pioner: amfibrahi, tactili, anapesti si peoni.

La Dosoftei se intalneste, de asemenea, o calitate extraordinara a scriiturii, pe o gama care

cuprinde suavul, grotescu, delicateta, viguarea, muzicalitatea, plasticitatea, solemnitatea,
pamfletul, rugaciunea, sfiosul, plangearea ori bucuria. A strabate Psaltirea echivaleaza cu o
calatorie printr-o tara a minunilor poetice.
O lamentatie a celui ce se simte parasit de Domnul este foarte intalnita in spiritul biblic, dar cu o
concretete naiva a metaforelor care nu exista in cartea sfanta.
Doua aspecte se cuvin relevate. Unul este ca Dosoftei are reprezentari destul de precise ale
lucrurilor infatisate, fie ele din ordinea naturala, fizica, fie din aceea morala. Pedepsele poseda la
el de obicei o plastica din care nu lipsesc amanuntele anatomice, duse pana in pragul fiziologiei
decreptitudinii(ramolire). In psalmul 57, avem cateva pilde in acest sens. Dumnzeu e solicitat sa
certe pe pacatosi. Insa cum? Sa-i loveasca peste falci, francandu-le dintii, sa le ia puterea asa
incat sa se slabeasca din foale si arcul sa-si traga moale, sa li se scurga toata vlaga, ca apa
varsata in pamant. Acestea sunt defapt curate chinuri. Pentru discutia referitoare la baroc, este
util sa atrag atentia ca fizicul ori corporalul se limiteaza totusi aici la ceea ce medievalii insusi
retineau din trup.In psalmul 49, fapturile biblice de campie devin fiare silvestre, boii pasnici se
prefac zimbri, care umbla totusi in cirezi, in vreme ce pasarile innegresc cerul.Cantitativul joaca
aici rolul pe care-l va juca mai tarziu in natura lui Sadoveanu,domesticitatea fiind
fabuloasa.Poetul dovedeste un talent iesit din comun in evocarea unor viziuni oribile si
terifiante.Pedepsirea fiilor lui Efraim din psalmul 77 nu mai consta nici macar in niste chinuri ale
trupului ori ale sufletului.Cosmosul intreg sufera o anomalie, o regresiune pe scara materiei.
Cata mangaiere in clipe de suferinta ori in ceasuri de meditatie religioasa au adus psalmii lui
Dosoftei se vede din faptul ca dascalii si cantaretii anonimi au adaptat pentru unele bucati,
melodii. Din nadejdea pusa de neobositul mitropolit moldovean de a da aripi poeziei vechi
crestine, cativa psalmi au coborat astfel in sufletul poporului, amestecandu-se in cantarile si
nazuintele lui.
Munca lui Dosoftei,atat cat o avem, reprezinta istoria culturii noastre vechi, un mare pas
inainte.El, cel dintai dintre vladicii Principatelor, a deschis drumul limbii romanesti catre altarul
Bisericii. Prin traducerea Psalmii in versuri, Dosoftei a asezat temeliile versificatiei in
literatura noastra culta, iar prin Vietile Sfintilor a daruit sufletului romanesc din veacul al
XVIII-lea o bogata literatura de imaginatie, impletite cu elemente miraculoase,plina de pietate si
uneori inviorata de gratie naiva.
Prin destinul sau tragic,ramane o figura care sintetizeaza vitregia(rautate) imprejurarilor in care
s-au zbatut toti marii carturari ai literaturii noastre vechi.

ANTIM IVIREANUL (1650-1716)

Antim Ivirenul este cel mai de seama dintre Mitropolitii munteni,prin munca lui neobosita in
cultura religioasa a neamului,prin cuvantarile lui indraznete,dar pline de suflu moral,oentru
societatea si timpul lui,si prin stralucirea pe care a stiut sa o dea scaunului mitropolitan din
Bucuresti.
Trebuie sa mentionam ca mitropolitului Antim ii revine meritul de a fi introdus pentru totdeauna
limba romana in slujba bisericeasca, desavarsind ceea ce se incepuse sub Matei Basarab (tipicul
in romaneste) si Serban Cantacuzino (textele biblice). Prin tiparirea cartilor de slujba in
romaneste, Antim a contribuit si la faurirea unei limbi liturgice romanesti, care dainuieste pana
astazi. Textul liturgic de azi nu se deosebeste decat foarte putin de cel tradus de Antim. Dupa el
au mai ramas netraduse numai Mineiele, Triodul si Penticostarul, care se vor tipari mai tarziu.
Dupa asezarea sa in scaunul mitropolitan a intemeiat o noua tipografie la Targoviste. A tiprit un
numr de 18 cri (5 greceti, una slavo-romn, una slavo-romno-greac, 11 romneti), ntre
care se remarc cele romneti:
nvtur bisericeasc la cele mai trebuincioase i mai de folos pentru nvtura preoilor
(1710),
Capete de porunc la toat ceata bisericeasc, pentru ca s pzeasc fietecarele din preoi i din
diaconi deplin i cu cinste datoria hotarului su (1714), ambele originale,
Psaltirea (1710),
Octoihul (1712),
Liturghierul (1713),
Evhologhionul (1713),
Catavasierul (1714);
A avut un rol nsemnat n introducerea complet i definitiv a limbii romane in slujba, n acelasi
timp, dei strin de neam, a creat o limba liturgica romneasc limpede, care a fost neleas i
folosit pn azi.

Analiza crilor originale publicate, dar i a celor dou manuscrise duce la constatarea c Antim
Ivireanul avea nu numai o frumoas cultur teologic, ci i una profan ntruct folosea nu doar
citate din Biblie, dar i din literatura patristic, respectiv din filosofi antici. n multe din ele fcea
o critic vehement a moravurilor vremii. Didahiile l aeaz, fr nici o ndoial, n rndul celor
mai de seam predicatori cretini din toate timpurile.
LITERATURA RELIGIOASA ADUCE IN SPATIUL NOSTRU CULTURAL DE ORIENTARE
BIZANTINA O FORMA MENTIS DE TIP MEDIEVAL CARE COINCIDE IN MARE PARTE
CU MODUL DE GANDIRE OCCIDENTAL.A PUS ASTFEL BAZELE PRIMELOR FORME
ALE LITERATURII ARTISTICE, A AJUTAT LA INLOCUIREA SLAVONEI CU LIMBA
ROMANA DESCHIZAND CALEA SPRE UN STIL CARTURARESC;A CONTRIBUIT LA
UNIFICAREA LIMBII ROMANE LITERARE PE BAZA DIALECTULUI MUNTEAN
PROMOVAT IN TIPARITURILE CORESIENE.

REDACTARE FINALA
Cele dinti licriri ale literaturii romneti se ivesc in domeniul religios i in scrierile
istoriografice, o dat cu nlocuirea limbii slavone i introduce-rea limbii romne ca limb de cult
in biserici .
Reprezentani culturali de seam sunt n Moldova mitropoliii Varlaam i Dosoftei, n ara
Romneasc Coresi i Udrite Nsturel iar in Transilvania Simion tefan, evideniindu-se ulterior
si Antim Ivireanul n Muntenia.
Mentalitatea profund religioas,specific evului mediu,este fireasc la noi n cazul mitropoliilor
Varlaam i Antim Ivireanul, dar i crturarilor Miron Costin,Ion Neculce sau Grigore Ureche.
Acetia i creeaz o concepie teologic despre evenimentele pe care le surprind in propriile
opere.
n secolul al XVII-lea se creeaz un climat propice rspndirii culturii prin intermediul
tipriturilor, acestea contribuind,mpreun cu traducerile religioase utilizate in biserici,la
unificarea limbii romne literare,format pe baza graiului muntean promovat de Coresi in
tipriturile sale.
O problematic indelung disputat de teoria literar i de istoria literaturii o reprezint
nengrijorarea autorilor vremii de a-i lsa amprenta stilistic asupra textelor lor. Dosoftei, din
aceast privin poate fi considerat primul poet din literatura romn,deoarece, este singurul care
i-a pus n acea perioad problema valorii estetice,dnd un alt coninut i o alt forma
prozodicului.El adapteaz frumuseea versurilor la utilitatea lor religioas, avnd astfel un
nceput de contiin istoric.
Dupa cum afirm marele critin Nicolae Cartojan,a tia latura religioas din istoria literaturii
romneti nseamn a renuna la cunoaterea trsturii celei mai caracteristice din cultura noastr
veche i la una din feele ei de glorie.
Scopul principal al traductorilor a fost introducerea limbii romne ca limb oficial de cult in
biserici, justificandu-i astfel inteniile: n biseric mai bine voia mi-i cinci cuvinte cu mintea s
griesc ca i pre alii s-nva,dect zeace mii de cuvinte intr-alt limb
Mitropolitul Coresi (1510-1583) ,a fost un tipograf din ara Romneasc, stabilit ulterior la
Braov,unde i va nfiina propria tipografie.ncepnd cu anul 1557 public unsprezece tiprituri

n limba slavon si nou tiprituri n romn, cu ajutorul alfabetului chirilic. Principalele sale
opere sunt Cathehismul(1559), Tetraevanghel (1561), Liturghier (1570) i Psaltire(1570).Acestea
sunt cele dinti cri in limba romn i datorit faptului c au avut o circulaie foarte larg, au
contribuit simitor la unificarea limbii romne literare. Specific operelor coresiene sunt
iotacizarea verbelor(transformarea lui d n z : crez, vz, auz) , dar i folosirea unor
arhaisme fonetice(ex.:iaste, creade , viaz , tocmealele),morfologice(ex.: iertaciunea,
caele, tocmealele), sintactice sau semantice.Limba noastr a evoluat astfel,pregtind locul
tipriturilor din alt domeniu dect cel religios.
Mitropolitul Varlaam traduce cu aproape ase decenii mai trziu dect Coresi i colaboratorii lui,
limbajul su fiind desigur mai elevat fa de cel al diaconului muntean i al preoilor
ardeleni.nfiineaz o tipografie la Biserica Trei Ierarhi,unde i va tipri cartea cea mai
important, Cazania(1643),care va reprezenta secole de-a rndul cartea de baza n slujirea
bisericeasc.Dei nu are o cultur foarte vast, Varlaam reuete s impun un stil de factur
popular operei sale dar i s-i dea amprenta personal.
Dezvoltarea limbii romne literare se face cu ajutorul mitropolitului Moldovei, Dosoftei(16241693),un mare cunosctor de limbi strine, un obsedat al versificaiei i primul care depete cu
mult sarcina de traductor,punandu-i amprenta stilistica.Este pus de ctre critici pe aceeai linie
cu Eminescu datorit rimelor rare pe care le formeaz(ex.: stric-nemic, salte- nalte), i
asemnat cu I.Barbu i T. Arghezi datorit dislocrilor topice.Principalele sale opere sunt Viata si
petrecerea sfintilor(1686) i Psaltire n versuri(1673), aceste opere devenind surs de inspiraie
pentru poeii romantici i pentru modernitii interbelici.
Intenia prozodic a lui Dosoftei va fi continuat de ctre Antim Ivireanul, originar din Ivir,adus
in Muntenia de ctre Constantin Brncoveanu, unde va deveni ulterior mitropolit.Cunosctor a
multor limbi,pentru el insi limba romn este o limb invat.Stpnea n mod desvrit mai
multe meteuguri destinate tipriturii,care -l vor ajuta s i structureze discursurile, pe care
trebuia s le pregteasc pentru publicul su ales,n mod savant.Poart un rol benefic n formarea
literaturii culte,el modificnd substanial arta oratoriei religioase,fiind pasionat de speculaia
teologic, de ideile nnoitoarei acordnd o deosebit atenie construciei fiecrei predici dup
modelul clasic al omiliilor,urmnd astfel s avem pari ale retoricii clasice.Antim se folosete de
preteriie(falsa umilin) pentru a se sustrage de multe ori de la responsabilitatea de a vorbi de
sfntul zilei. Ofer textului o construcie riguroas bazat pe simetrii,introducnd anumite
laitmotive, principala sa oper constituind-o Didahiile(1709-1716).
Literatura religioas aduce in spaiul nostru cultural de orientare bizantin o form mentis de tip
medieval care coincide n mare parte cu modul de gndire occidental.A pus astfel bazele
primelor forme ale literaturii artistice, a ajutat la nlocuirea slavonei cu limba romn,unificando, deschiznd calea spre un stil crturresc.