Sunteți pe pagina 1din 7

CONTABILITATEA EUROPEANĂ ÎNTRE DIRECTIVELE EUROPENE, IAS-URI ŞI

RESPECTIV IFRS-URI

Necesitatea standardizării contabilităţii pe un plan superior celui naţional decurge direct din
internaţionalizarea fluxurilor de capital: investitorii dintr-o ţară investesc în alte ţări.
Pentru a investi în afară, întreprinzătorii trebuie să aibă la dispoziţie informaţii privind
situaţia şi performanţa financiară a întreprinderilor din alte tări. Aceste informaţii trebuie să
fie similare celor pe care le au la dispoziţie în propria ţară– trebuie să fie relevante, corecte şi
unitare. În contextul fenomenului de armonizare contabilă internaţională, calitatea informaţiei
financiar-contabile s-a ameliorat considerabil în ultimii ani. Abundenţa de informaţii permite
organizaţiilor să-şi sporească parametrii de competitivitate din punct de vedere informaţional
în raport cu concurenţii de pe piaţa internă şi internaţională. Informaţia reprezintă unica
resursă inepuizabilă, un veritabil factor de putere, un bun care influenţează nemijlocit gradul
de prosperitate al unei naţiuni. În plină revoluţie informaţională, cea mai profundă schimbare
se pare că este legată de culegerea, prelucrarea, producerea şi diseminarea informaţiei.
Pentru îmbunătăţirea comunicării financiar-contabile, asigurarea transparenţei şi pentru
crearea unui mediu de afaceri sănătos şi credibil, se fac eforturi la nivel global. Din 2002,
Uniunea Europeană încearcă alinierea standardelor europene de contabilitate la Standardele
Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) şi, totodată, folosirea unui singur limbaj în
derularea afacerilor prin găsirea unui punct de convergenţă între contabilitatea europeană şi
cea americană. Surse americane anunţă că, la rândul său, Statele Unite examinează
posibilitatea acceptării, până în 2007 sau 2008, a echivalenţei dintre standardele
internaţionale de contabilitate obligatorii în Uniunea Europeană şi cele americane (U.S.
G.A.A.P.), ceea ce ar simplifica foarte mult activitatea companiilor internaţionale.Primul pas
care s-a facut spre o armonizare şi convergenţă a informării contabile au fost directivele
europene.
Directivele europene
Reglementarile de drept contabil ale tărilor membre ale Uniunii Europene relative la conturile
individuale şi consolidate ale societăţilor comerciale sunt, în special, cadrate pe Directiva a
IV-a şi Directiva a VII-a care şi-au propus să realizeze o plitică unitară de informare.
Directiva a IV-a (76/660), din 25 iulie 1978, vizează conturile individuale (anuale) ale
anumitor tipuri de societăţi şi are o dublă misiune: să răspundă unor nevoi de informare
asupra întreprinderilor europene şi asigurării comparabilităţii informaţiilor publicate de aceste
societăţi.Această directivă vizat coordonarea dispoziţiilor naţionale referitoare la forma,
conţinutul bilaţului, contul de profit şi piedere şi al anexei (ansamblul celor trei documente
este denumit ,,conturi anuale’’ de către directivă); ea furnizează două scheme de prezentare a
bilanţului şi mai multe scheme de prezentare a contului de profit şi pierdere, lasând statelor
membre opţiunea alegerii.De asemenea, directiva prezintă regulile de evaluare a diferitelor
posturi din conturile anuale, reguli fondate pe principiul costului de achiziţie sau al costului
de revenire.
Directiva a VII-a (87/349), din 13 iunie 1983, vizează armonizarea întocmirii conturilor
consolidate.
Alături de directivele generale relative la conturile societăţilor, trebuie remacată existenţa
directivelor pentru entităţile din domeniul bancar şi cel al asigurărilor.Directiva 86/635, din 8
decembrie 1986, care vizează conturile anuale şi consolidate ale băncilor şi institţiilor
financiare şi Directiva 91/674, din 19 decembrie 1991, care vizează conturile anuale şi
consolidate ale societăţilor de asigurări.
Aceste patru directive au fost modificate de Directiva 2001/65, din 27 decembrie 2001,
princare se autorizează utilizarea valorii juste, noţiune introdusă de regulile anglo-saxone şi
IASB.

1
De ce IFRS în Europa în 2005?
Pentru că, pe de o parte, contabilitatea şi informarea contabilă face parte dintr-un plan
european de acţiune global, iar pe de altă, pentru că alegerea IFRS constituie la nivelul
Uniunii Europene o decizie economic şi politică.În cadrul planului general de acţiune, Europa
trebuie să dispuna de un limbaj comun al tuturor societăţilor europene cotate, pentru o bună
informare financiară, care să răspundă nevoilor investitorilor, internaţional reunoscut.
Dintre cele două referenţiale recunoscute (IFRS şi US GAAP), Europa a ales IFRS. Explicaţia
alegerii poate fi motivată:
• Prin caracteristicile intriseci ale IFRS: normele sunt elaborate de un organism
internaţional, IASB, aceste norme având vocaţia de a fi difuzate la nivel mondial, sunt
orientate spre necesităţile investtorilor, fiind remandate de Organizaţia Internaţională
a Comisiilor de Valori Mobiliare (IOSCO) pentru toate cotaţiile transfrontaliere;
Prin decizia politică de a se îndepărta de normele americane (US GAAP), Europa neputând
avea nici o influenţă în elaborarea acestor norme concepute, înainte de toate, pentru economia
americană.
Asemănări între cele doua seturi de standarde
IFRS/IAS si GAAP au concepte de baza similare:
• Contabilitatea de angajament, respectiv convenţia de a reflecta tranzacţiile economice
la momentul aparitiei lor, şi nu în momentul decontarii (generarii de fluxuri
financiare);
• Conţinutul economic primează asupra formei juridice a tranzacţiilor;
• Prezumţia continuităţii activităţii – respectiv înregistrarea tuturor bunurilor,
obligaţiilor şi tranzacţiilor ca şi cum întreprinderea îşi va continua în mod normal
activitatea în viitorul previzibil.
• Ambele seturi de standarde informeaza investitorii asupra situaţiei şi performanţelor
financiare ale întreprinderii, pe baza unui cadru reglementat care asigură:
• Posibilitatea comparării indicatorilor în timp şi în plan orizontal între industrii;
posibilitatea de anticipare a capacităţii de generare a fluxurilor de numerar şi a
necesităţilor de finanţare ale întreprinderii.
• IFRS/IAS si GAAP sunt instrumente ale pieţei de capital, prin a căror aplicare se
urmareşte valorizarea corectă a instrumentelor de credit şi capital emise de
întreprinderi (acţiuni şi obligaţiuni). Scopul este ca, în final, să fie posibilă producerea
unei cotaţii (bursiere sau nu) pentru fiecare titlu financiar emis de întreprinderi.
Diferenţe majore între cele doua seturi de standard:
IFRS/IAS este un set de principii şi linii directoare de abordare a contabilităţii, cu scopul
declarat de a oferi o imagine fidelă a poziţiei financiare şi a performanţelor întreprinderii.
Aceasta imagine urmează să fie utilă unui grup larg de utilizatori în luarea deciziilor lor
economice.
GAAP este un set de reguli procedurale de urmat pentru înregistrările contabile. Scopul
redării imaginii fidele nu este expres declarat. De aici pot decurge probleme a căror amploare
s-a manifestat deja în lumea economică americană (vezi Enron, WorldCom), probleme care
au zguduit încrederea investitorilor, ajungându-se în pragul declanşarii unei recesiuni ample a
întregii economii.
În general, se considera că sfera de aplicare a IFRS/IAS este mai largă decât a GAAP.

Consiliul European de la Lisabona din martie 2000 avea să impună Comisiei Europene să
realizeze un plan de acţiune pentru serviciile financiare cu orizont de timp anul 2005.Acest
plan viza mai multe aspecte:
• Juridice (modernizarea dreptului, societatea europeană, guvernarea întreprinderii etc.);

2
• Operaţiunile şi pieţele;
• Auditul (independenţa);
• Infomarea financiară (transparenţa, informarea periodic, conturile intermediare,
Internetul etc.)
• Contabilitatea (valoarea justă, modificarea directivelor, utilizarea normelor contabile
internaţionale etc.)
În ceea ce priveşte informarea financiară şi contabilitatea, Comisia Europeană avea să
publice, la 13 iunie 2000, comunicare (,,Strategia Uniunii Europene în materia informării
financiare: calea de urmat’’) prezentând opiniiile sale asupra armonizării contabile în cadrul
Uniunii, impunând aplicare normelor IAS societăţilor cotate la bursă.Această poziţie a fost
confirmată prin publicarea, în februarie 2001, a unui proiect de reglementare care să realizeze
această armonizare.Reglementarea CE nr.1606/2002 a Parlamentului European şi a
Consiliului Uniunii Europene relativă la aplicarea normelor contabile internaţionale
reprezintă, practic, crearea cadrului armonizării contabile europene.
Această reglementare prevede că societăţile cotate în Europa au obligaţia ca în anul 2005 să
utilizeze referenţialul IAS/IFRS (şi interpretările corespunzătoare) în întocmirea şi
prezentarea situaţiilor financiare consolidate, termenul putând fi reportat în 2007 doar pentru
societăţilor unde numai obligaţiile emise de acestea sunt cotate pe o piaţă reglementată,
precum şi pentru societăţilor ale căror titluri (inclusiv acţiunile emise) sunt cotate pe pieţe
financiare neeuropene (spre exemplu, în SUA), care utilizau înainte de publicare
reglementării europene norme acceptate pe plan internaţional (US GAAP, de
exemplu).Utilizarea cu preferinţă a unei reglementări europene faţă de o directivă face să se
evite măsurile de transpoziţie în cadrul statelor membre ale Uniunii (o reglementare este
aplicabilă imediat).
Adoptarea unui referenţial contabil unic va favoriza omogenitatea informaţiilor financiare în
Europa; în plus, va permite limitarea opţiunilor existente (se cunoaşte că opţiunile autorizate
de directive sunt extrem de numeroase), favorizarea realizării unor comparaţii obiective între
datele financiare ale întreprinderilor europene (prin această reglementare sun vizate
aproximativ 7000 de societăţi).Pe de altă parte, pachetul de norme IAS/IFRS optează pentru
privilegiul substanţei asupra formei (optând definitiv asupra prevalenţei economicului asupra
juridicului), instaurează în anumite domenii regula evaluării la valoarea justă şi, în acest
context, lasă mare larghţe raţionamentului profesional al profesionistului contabil.
Reglementarea europeană oferă legiuitorulor naţionali două posibilităţi relative de aplicare a
IAS/IFRS în cadrul statelor membre ale Uniunii Europene şi anume:
• Prima variantă – oferă posibilitatea de a extinde aplicare normelor internaţionale
asupra conturilor societăţilor cotate;
• A doua variantă – oferă posibiltatea de a extinde aplicarea normelor internaţionale la
toate societăţile comerciale pentru situaţiile financiare consolidate şi/sau situaţiilor
financiare individuale.
În Romania prin OMFP nr.1827/22 decembrie 2003 pentru modificarea şi completarea unor
reglementări în domeniul contabilităţii, la art.6 s-a prevăzut faptul că ,,,începând cu situaţiile
financiare ale anului 2005, Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS), aşa
cum sunt prezentate şi publicate de Consiliul pentru Standarde Internaţionale de
Contabilitate, se aplică următoarelor categorii de persoane juridice:
• Persoanele juridice care aplică Reglementările contabile armonizate cu Directiva a
IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de
Contabilitate, aprobate prin OMFP nr.94/2001;
• Instituţiile reglementate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare;
• Instituţiile de credit;

3
• Societăţile de asigurare, asigurare-reasigurare şi de reasigurare şi brokerii de
asigurări;
• Companiile şi societăţile naţionale, regiile autonome şi alte persoane juridice de
interes public nominalizate de Ministerul Finanţelor Publice prin ordin al acestuia;
• Persoanele juridice care aparţin unui grup de societăţi şi intră în perimetrul de
consolidare de către o societate-mamă care aplică Standardele Internaţionale de
Raportare Financiară;
• Persoanel juridice care la sfârşitul exerciţiului financiar al anului precedent depăşesc
două din următoarele trei criteria:
− Cifra de afaceri: peste 7,3 milioane de euro;
− Total active: peste 3,65 milioane de euro;
− Număr mediu de salariaţi: peste 50.
• Persoanele juridice altele decât cele prevăzute anterior pe baza aprobării date de
Direcţia de reglementări contabile din Ministerul Finanţelor Publice, ca urmare a
opţiunii acestora de aplicare a IFRS., aceste persoane putând aplica prevederile
acestor standard chiar de la înfiinţarea lor.
Introducerea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) în Europa va fi un
demers canalizat pe trei direcţii:
A) printr-o reglementare europeană;
B) printr-un nou cadru european;
C) prin intermediul dreptului fiscal european.
A) Reglementarea europeană
,,Reglementarea IFRS 2005’’ a fost aprobată şi publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor
Europene la 11 septembrie 2002, chiar dacă iniţial a fost amendată de către Cosiliul ECOFIN
(care grupează miniştrii de finanţe din toate ţările Uniunii Europene). Principalele două
obiective ale acestei reglementări sunt:
• Aplicarea şi adoptarea IFRS de către statele membre în scopul armonizării informării
financiare consolidate prezentate de către societăţile cotate, cel mai târziu în exerciţiul
financiar care începe la 1 ianuarie 2005, cu scopul de a asigura un grad ridicat de
transparenţă şi comparabilitate a situaţiilor financiare şi o funcţionare eficace a pieţei
comunitare de capitaluri şi a pieţei interne;
• Posibilitatea oferită statelor membre, în mod indirect, de a extinde, într-un ritm
propriu, armonizarea acestei informări financiare la societăţile necotate şi, de
asemenea, la nivelul societăţilor individuale.
În principiu, ,,mecanismul de adoptare’’ ar putea permite Uniunii Europene să dezvolte o
relaţie cu IASB-ul comparabilă cu cea a guvernelor naţionale vizavi de organismele lor,
respectiv de normalizarea contabilă.
A) Noul cadru contabil european
Concretizarea voinţei de a utiliza IFRS în Europa nu se limitează numai la publicarea
Reglementării IFRS 2005. Pentru punerea în practică, Europa a realizat un nou cadru
general ,,IFRS’’:juridic, politic şi de control:
1) Modernizarea directivelor contabile europene în scopul revizuirii şi modernizării lor
astfel încât să rămână la baza informării financiare în Europa şi de a permite
comparabilitatea totală cu IFRS.Directivele contabile europene îşi păstrează rolul lor
primordial în mediul societăţilor europene, chiar dacă în viitor se vor aplica IFRS-
urile.În fapt, pentru societăţile cotate, ele joacă un rol impotant în mecanismul de
adoptare a IFRS, aşa cum este prevăzut în reglementarea europeană, iar pentru
societăţile necotate, ele ramân legislaţia contabilă de bazăpentru toate entităţile care
aplica IFRS.În plus ele vor continua să reglementeze aspecte importante (ca de

4
exemplu întocmirea unui raport de gestiune şi situaţiile legate de certificarea
situaţiilor financiare).
Chiar dacă directivele europene îşi păstrează importanţa, este necesară modernizarea lor, cel
puţin din două motive:
• Vechimea directivelor: directivele contabile nu au mai fost modificate de la adoptarea
lor, în timp ce conceptele contabile şi practicile agreate au evoluat considerabil;
• Incompatibilitatea cu IFRS: în anumite domenii prescripţiile directivelor contabile
europene sunt incompatibile cu prevederile IFRS.
Principalele obiective vizate de propunerea de modernizare a directivelor contabile europene
sunt următoarele:
• Pentru societăţile cotate: eliminarea tuturor divergenţelor actuale dintre directive şi
IFRS;
• Pentru societăţile necotate: crearea cadrului ca opţiunile contabile oferite în prezent de
IFRS să poată fi aplicate şi de întreprinderile europene care păstrează directivele
drept legislaţie de bază;
• Pe plan general: actualizarea directivelor în funcţie de practicile contabile europene
modern, urmărind flexibilitatea acestora cu scopul de a putea integra, în viitor,
schimbările în special cele legate de IFRS.
Aceste modificări se referă la: adoptarea unui format de prezentare a bilanţului şi contului de
profit şi pierdere conform IFRS; posibilitatea evaluării tuturor activelor la valoarea justă (nu
numai a instrumentelor financiare); posibilitatea evaluării tuturor imobilizărilor (implicit şi a
celor necorporale); eliminarea condiţiei de detenţie a unei participaţii în capitalul altei
societăţi pentru a o considera filială şi a o consolida.
2) Crearea unui mecanism european de adoptare a IFRS care să permit asigurarea
aplicării omogene şi riguroase a acestor norme.
Pentru evitarea suveranităţii Uniunii Europene în materie de drept contabil, reglementarea
prezintă un mecanism specific de adoptare a normelor cu dublu nivel:
• Un nivel poltic reprezentat de intervenţia Comitetului de reglementare contabilă
(ARC – Accounting Regulatory Committee);
• Un nivel tehnic reprezentat de EFRAG – European Financial Reporting Advisory
Group.Mecanismul de adoptare este o verigă esenţială a reglementării.
Pentru stabilirea IFRS care se vor aplica din 2005, trebuie să se ţină seama de:
a) Criterii ce trebuie avute în vedere pentru adoptarea unui IFRS;
b) Organizarea mecanismului european de adoptare;
c) Procesul de funcţionare a mecanismului european de adoptare;
d) Calendarul de adoptare legat de prima aplicare a IFRS în 2005.

a) Criteriile de adoptare a IFRS


O normă contabilă internaţională nu poate fi adoptată decât dacă răspunde cumulativ la
următoarele cerinţe:
• Nu vine în contradicţie cu principiul imaginii fidele enunţat de Directiva a IV-a şi
Directiva a VII-a;
• Corespunde interesului public european;
• Corespunde cerinţelor de inteligibilitate, relevanţă, fiabilitate şi comparabilitate
solicitate de informarea financiară necesară luării deciziilor economice şi evaluării
gestiunii administratorilor societăţii.
b) Organizarea mecanismului European de adoptare
Reglementarea europeană prevede un dublu nivel de adoptare a IFRS:

5
• Un nivel poltic reprezentat de ARC format din reprezentanţi ai statelor membre şi
coordonat de Comisia Europeană.Aceasta comunică în permanenţă cu ARC în ceea ce
priveşte stadiul proiectelor IASB în curs şi asupra tuturor documentelor aferente
elaborate de IASB, în scopul coordonării opiniilor şi facilitării discuţiilor relative la
adoptarea unei norme; de asemenea are obligaţia de informa direct ARC asupra
intenţiilor de a adoptare a unei norme.
• Un nivel tehnic reprezentat de EFRAG, format din Consiliul de Supraveghere
(Supervisory Board of European Organisation-SBEO) şi un Comitet tehnic contabil
(Tehnical Expert Group-TEG).
c) Procesul de funcţionare a mecanismului european de adoptare
Conform reglementării, IFRS nu pot să fie adoptate şi să se aplice în cadrul Uniunii Europene
numai dacă răspund criteriilor strict definite de reglementare.Pentru aceasta trebuie să se
urmeze:
• Evaluarea tehnică a normei de către EFRAG;
• Adoptarea de către ARC;
• Decizia de aplicare a Comisiei Europene;
• Traducerea în fiecare limbă oficială a Comunităţii Europene;
• Publicarea sub forma unei reglementări în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.
d) Calendarul de adoptare legat de prima aplicare
Adoptarea reglementării se realizează în două faze:
• Adoptarea IFRS şi a interpretărilor existente până la 14 septembrie 2002,
respective a celor 34 norme IAS şi a celor 31 SIC existente deja, etapă ce s-a
finalizat în septembrie 2003;
• Etapele ulterioare care se concretizează în adoptarea de noi norme şi interpretări
(publicate după 14 septembrie) care se validează după procesul descries anterior.

3) Realizarea de către regulatorii europeni a unui cadru de control al aplicării IFRS


În dorinţa de a dezvolta o abordare comună regulatorilor europeni asupra aplicării IFRS, în
cadrul Uniunii Europene, Committee of European Securities Regulators (CESR) a publicat, la
21 martie 2003, primul său standard asupra informării financiare: Enforcement of Standards
Financial Information in Europe- CESR/03-073 (,,Controlul aplicării normelor de informare
financiară în Europa’’.
B) IFRS – viitoarea bază fiscală în Europeana?
În martie 2003 , Comisia Europeană a lansat o consultare generală asupra oportunităţii
reţinerii IFRS drept bază fiscală comună.Acesta cosultare prezintă în primul rând un interes
practic deoarece pune în discuţie aspecte susceptibile a fi abordate pentru opţiunea oferită
statelor membre, de reglementare europeană, asupra aplicării eventuale a IFRS în situaţiile
financiare individuale.
Contabilitatea rămâne, în momentul de faţă, un domeniu foarte dinamic la nivel internaţional.
Profesia contabilă a încetat de mult timp să se cantoneze în imaginea „angajatului cu
mânecuţe” care face adunări şi scăderi. Activitatea unui profesionist contabil adevărat este
deosebit de variată, creativă, fundamentată pe o cunoaştere care trebuie să depăşească
perimetrul aplicării legislaţiei interne şi internaţionale în vigoare privind contabilitatea şi
auditul organizaţiilor. Un reprezentant al profesiei contabile, astăzi, trebuie să aibă o viziune
integratoare asupra activităţii de ansamblu a unei organizaţii, să aibă cunoştinţe de analiză
economico-financiară, de evaluare, de control, de audit financiar, de informatică, de
management strategic, de etică profesională etc., astfel încât să poată practica această profesie
şi să fie capabil să conlucreze cu uşurinţă cu alţi specialişti, pentru a obţine şi valorifica

6
informaţia financiar-contabilă în interesul organizaţiei, în fundamentarea proceselor sale
decizionale, adică, pe scurt, pentru a fi un profesionist contabil EFICIENT.
BIBLIOGRAFIE

1.Bunget O. (2005), ,,Contabilitatea românească între reformă şi convergenţă’’, Editura


Economică, Bucureşti;
2.Cucui I., ,, Impactul proceselor de armonizare şi de normalizare contabilă desfăşurate la
nivel internaţional şi naţional asupra tipurilor de comunicare aflate la dispoziţia conducerii
organizaţiei’’, Universitatea “Valahia” Târgovişte;
3 Petriş R., ,,Armonizarea şi convergenţa contabilităţii româneşti’’, Universitatea ”Ştefan cel
Mare” Suceava
4.www.contabilul.ro, ,, Cadrul general de reglementare a contabilităţii pe plan
internaţional’’ (1 martie 2006)