Sunteți pe pagina 1din 3

Planul Schuman si Comunitatea Europeana a Carbunelui si

Otelului(CECO). Tratatul de la Paris.


Propunerea lui Jean Monnet,care a fost prezentata de guvernul francez sub numele de
Planul Schuman, era ca industria carbonifera si siderurgica a Frantei si Germaniei de Vest
sa fie subordonate unei singure, Inalte Autoritati, care sa le supravegheze dezvoltarea
Solidaritatea creata intre cele doua tari prin productia comuna va arata ca un razboi intre
Franta si Germania devine nu numai de neconceput, ci si imposibil sub aspect material, a
spus Schuman cu prilejul lansarii planului sau pe 9 mai 1950.
La 20 iunie 1950, la paris, si-a inceput lucrarile o conferinta internationala ; dupa zece
luni de lucru, este parafat un proiect de conventie elaborat de experti, la 19 martie 1951.
Tratatul a intrat in vigoare la 25 iulie 1951 si, alaturi de statele fondatoare - Franta si
Germania Occidentala a fost semnat de Italia in persoana lui Alcide de Gasperi, Belgia,
Olanda si Luxemburg.
Marea Britanie a refuzat la negocieri,
aceasta noua Lotharingie prea influienta.

deoarece

era

neincrezatoare

in

Tratatul prevedea infiintarea comunitatii pe o perioada de 50 de ani si era deschis


aderarii altor state, obiectivul acestuia era crearea ( la dimensiunea celor 6 state
member ) unei piete comune a carbunelui si otelului in care sa domneasca libera circulatie
a marfurilor, serviciilor si capitalurilor si libera concurenta.
CECO este prima organizatie europeana ce dispune de puteri supranationale. Aceasta
rezulta din delegarea suveranitatii consimtita de state prin intermediul unui proces de
negociere a textelor ratificate de parlamentele nationale.
Supranationalitatea este valabila numai asupra unor sectoare limitate : Inalta Autoritate
are coppetente in gestionarea pietei comune a carbinelui si otelului. Conform declaratiei
Schuman, misiunea principala a Inaltei Autoritati este de a asigura in cit mai scurt timp,
modernizarea productiei si cresterea calitatii acesteia, furnizarea carbunelui si otelului in
aceleasi conditii pe piata franceza si cea germana, cit si pe pietele celorlalte tari aderente,
dezvoltarea exportului comun spre alte tari, egalizarea progresului in ceea ce priveste
imbunatatirea conditiilor de viata ale fortei de munca din aceste industrii.
A fost creat Consiliul de Ministri, constituit ca organism interguvernamental pentru
apararea intereselor tarilor membre, format din cei 6 ministri de externe care isi da avizul
favorabil fata de unele decizii ale Inaltei Autoritati.
Adunarea Comuna este un
organism de
control democratic
al factorului
executiv ;reprezinta interesele popoarelor statelor membre ; este compusa din 78 de
membri, delegati de catre parlamentele nationale.
Controlul politic asupra Inaltei Autoritati era incredintat unei adunari(devenita azi
Parlamentul
European),
iar Curtea
de
Justitie, nou-creta
urma
sa
asigure
respectarea si suprematia dreptului in interiorul sistemului.
A mai fost fondat si un comitet special de ministri(devenit astazi Consiliul Comunitatii
Europene sau al Uniunii Europene), in care reprezentantii sistemelor membre garantau ca
Inalta Autoritate actioneaza doar in strinsa legatura cu guvernele nationale.

Acest prim Tratat a realizat o integrare foarte profunda. El a infiintat institutii interne
carora le-a definit, totodata, functiile. Finalitatea sa integratoare se observa, in primul rind,
in material concurentei : orice afectare a concurentei intra sub incidenta articolului 64 si
urmatoarele. Deasemenea finalitatea sa integrationista se reflecta prin impunerea, inca din
anul 1951, aunui control comunitar.
Tratatul instituind CECO prvedea posibilitatea de a exercita o actiune directa asupra
pietei, daca circumstantele o cereau. Din aceasta perspective era posibil sa se impuna
preturi si cote de fabricare, dar si de repartizare in sectorul carbunelui si otelului.
Tratatul a fost semnat pe o perioada de 50 de ani, efectele sle incetind la data de 23
iulie
2002. Instituirea CECO a determinat politicienii europeni sa extrapoleze noul sistem de
integrare economica si la alte domenii :Aparare (CEA) ;guvernelor
statelor
membre
proiectul tratatului instituind Comunitatea Politica Europeana (CPE) ;

proiectul CPE este lasat in nelucrare ; Ministrii afacerilor externe ai celor sase reuniti in
cadrul Conferintei de la Messina din 1-2 iunie 1955, recunoscind viabilitatea si logica
constructiei europene inceputa in 1951, confirma ca statele lor sunt cointeresate
de
continuarea
integrarii
lor economice si accepta sa extinda domeniul energiei
nucleare ;elaboreza un raport asupraposibilitatilor unei uniuni economice generale, ca si
asupra unei uniuni in domeniul nuclear
Integrarea institutionala este realizata mult mai tirziu, prin Tratatul de fuziune si prin
extinderea
competentelor
Adunarii
Generale,
a alegerii
membrilor
ei prin
sufragiu universal direct si trecerii de la cerinta votului unanim la votul majoritar in cadrul
Consiliului Piteti
C. E. C. O. - Comunitatea European a Crbunelui i Oelului -Pentru a preveni izbucnirea
unui nou rzboi european, dar i pentru utilizarea n comun a resurselor de crbune i oel,
Frana, Italia, Belgia, Germania de Vest, Olanda i Luxemburg au alctuit prin Tratatul din
1951 de la Paris aa numita Comunitate European a Crbunelui i Oelului sau, pe scurt,
C. E. C. O.
Ideea acestei comuniti a aparinut printelui fondator al Uniunii Europene, Jean Monnet
(de meserie economist francez), i a fost aprobat ca i
proiect
de
ministrul
de
externe
francez,
Robert
Schuman.
Datorit strnselor relaii dintre Monnet i
preedintele Statelor Unite, acestea din urm au contribuit semnificativ la promovarea
proiectului.
n ciuda unor proteste i opoziii notabile cu privire la poporul german,
Schuman s-a implicat intens n integrarea Germaniei n aceast comunitate, motivele fiind
constituite de evitarea conflictelor care au avut loc i n trecut ntre nemi i francezi,
precum i promovarea unor concepii de egalitate ntre state i nu de dominaie prin for
armat sau putere politic (aa zisa democraie internaional). n principiu, cele dou
ri Frana i Germania- au constituit premisa
nfiinrii unei astfel de
comuniti, prevederile C. E. C. O. fiind cele care nu numai c le-ar fi mpiedicat iniiativele
armate, dar le-ar fi i obligat s colaboreze pentru binele rilor, dar i al ntregii
Comuniti.
n urma declaraiei lui Schuman din 9 mai 1950 (dat care va fi srbtorit ulterior ca Ziua
Europei), Frana s-a artat dornic din punct de vedere politic i economic de a face parte

dintr-o comunitate de mai multe state cu aceleai drepturi, avnd o pia comun. Planul
proiectului ntocmit de Monnet a fost conceput, scris i editat mpreun cu Bernard Clapier
(directorul cabinetului lui Schuman) i de Paul Reuter (avocatul Ministrului de Externe)
Printre numeroasele prevederi i acorduri la care statele participante ar trebui s adere se
numrau urmtoarele idei: naterea unei Europe Unite, idee care se referea mai ales la
unirea Europei de Est cu cea de Vest (care fuser desprite prin fenomenul Cortina de
Fier), imposibilitatea popoarelor de a-i mai declara rzboi i promovarea pcii n lume prin
unirea statelor sub acelai scop, crearea primei instituii supranaionale cu caracter
de agenie
anti-cartel,
alctuirea
unei
piee
unice
care
s
lege
statele
Comunitii prin revitalizarea domeniului de prim importan (i anume cel al industriei
crbunelui i oelului), i, implicit, revigorarea economiei Europei, conferirea pe
plan mondial a unui aport de mbuntire al economiei, mai ales al rilor n curs
de dezvoltare (C. E. C. O. urmrea de asemenea s acumuleze resurse suficiente pentru
dezvoltarea continentului african)

nalta Autoritate (predecesorul la Comisia European) a fost un corp executiv format din nou membri care au
guvernat comunitatea. Frana, Germania i Italia au numit doi membri fiecare Autoritatii i trei membrii mai mici,
fiecare. Acesti opt membri numeau la randul lor, o a noua persoana care sa fie Presedintele Inaltei Autoritati.
In ciuda faptului ca este numit de comun acord de guvernele na ionale, ac ionnd mpreun, membrii si-au luat
angajamentul sa nu reprezinte interesul lor naional si au facut un jurmnt de a apra interesele generale ale
Comunitii n ansamblul su.
Princiupiul inovatiei Autoritatii a fost caracterul su suprana ional. Ea a avut o arie larg de competen pentru a
asigura ca obiectivele tratatului au fost ndeplinite i c pia a comun a func ionat fr probleme. Inalta Autoritatea ar
putea emite trei tipuri de instrumente juridice: decizii, legi care au fost n ntregime obligatoriu; recomandri, care au
avut obiective obligatorii, dar metodele au fost lsate la latitudinea statelor membre; i de avize, care nu a avut nici o
for juridic.
Pn la fuziune n 1967, autoritatea avut cinci preedini, urmat de un preedinte interimar pentru ultimele zile.