Capitolul I: Noiunea de sistem i ecosistem.

Tipuri de
ecosistem, structura ecosistemelor
n general, tot ce exist n lumea nconjurtoare poate fi numit
obiect sau sistem. Aceste noiuni nu sunt identice. Obiectul exist, ca
atare, cu toate caracteristicile i comportrile sale.
Cu alte cuvinte, prin obiect nelegem orice lucruri sau fenomene
reale: minerale, plante, animale, oameni, maini, procese, forme de
organizare, produse, programe de activiti etc.
Sistemul ns prezint doar un model sau reprezentare abstract,
care permite o definire sub form de relaii logice, expresii grafice sau
ecuaii matematice.
Prin sistem nelegem un ansamblu organizat de entiti, ale cror
conexiuni reciproce sunt constituite din relaii, ce condiioneaz aciuni
eficiente sau poteniale. De exemplu, ca sisteme se consider toate
corpurile minerale, vegetale, animale, pmntul ntreg i ntreg universul,
care sunt corpuri materiale cu o structur i cu o grupare a prilor
componente n diferite moduri i cu interaciuni reciproce. Deci, ntreaga
realitate obiectiv, luat n ansamblul ei, alctuiete un vast sistem, care
poate fi considerat ca o entitate.
Proprietile sistemului i unitatea lui se asigur prin legturile
existente dintre componentele sale. Astfel, aceleai corpuri, lucruri,
produse etc. pot fi considerate sisteme, n componena crora intr o serie
de elemente: molecule, piese, celule, organisme etc. Sistemele naturale
situate pe o scar ierarhic pot asigura punerea n eviden, existena a
dou aspecte deosebite ale materiei: vie i nevie. S-au stabilit 4 nivele de
organizare a sistemelor biologice, i anume:
1) individual (al organismului)
2) populaional (al speciei)
3) biocenotic
4) biosferic
Ecosistemul este o unitate de functionare si organizare a ecosferei
alcatuita din biotop si biocenoza. Ecosistemul cuprinde relatiile dintre
biotop si biocenoza. Intreaga varietate de organisme ce traiesc intr-un
ecosistem se numeste comunitate. Ecosistemele pot fi permanente sau
temporare.
Ecosistemele pot fi naturale, adica nu apare interventia omului si
artificiale, cele create de om.
1

Ideea centrala a ecosistemului este ca organismele interactioneaza

cu fiecare element din mediul lor. Eugene Odum
a spus: Orice
unitate
care
include
toate organismele intr-o anumita zona care
interactioneaza cu mediul fizic astfel incat un flux de energie duce la
structuri trofice clar definite, diversitate biotica, cicluri materiale (de
exemplu shimburi de materie intre componente cu viata si fara viata), in
cadrul sistemului este un ecosistem.
Avnd n vedere c organismele vii sunt n permanent relaie cu
mediul ambiant, se evideniaz noiunea de sistem ecologic, sub care se
nelege un ansamblu complex, alctuit din viu i neviu, caracterizat prin
aciunile reciproce ale sistemelor biologice i ale mediului lor nconjurtor.
n studiile ecologice este folosit unitatea fundamental, constituit ntr-un
spaiu limitat, care include ansamblul comunitilor de fiine vii i al
condiiilor energetice, fizice, chimice i biologice ale mediului nconjurtor.
Aceast unitate este cunoscut sub numele de ecosistem. n ea se includ
componentele biotice i cele abiotice ale mediului natural. Partea vie a
ecosistemului este numit biocenoz, iar partea nevie biotop. Noiunea
de ecosistem este cunoscut i sub alte denumiri: biosistem, holocenoz,
microcosm.
Ecosistemul prezint o unitate a comunitilor de organisme de pe
un teritoriu determinat, care se afl n asemenea relaie cu mediul, nct
curentul de energie creeaz o anumit structur trofic, o diversitate de
specii i un anumit circuit de substane n interiorul sistemului (adic
schimburi de substane ntre mediul biotic i abiotic). Deci fiinele vii sunt
inseparabile de mediul lor nconjurtor, elementele biotice i abiotice ale
unui ecosistem sunt supuse unui ir de interaciuni, constnd din schimburi
sau transferuri de substane, energie i informaie. Limitele dintre
ecosisteme nu sunt bruce, deci nu au granie liniare, ci sunt
materializabile prin poriuni de teritorii de dimensiuni variabile. Zona de
trecere sau de contact dintre dou ecosisteme, prin care are loc
intercalarea lor (arie de tensiune ecologic), se numete ecoton.
Funciunile principale ale ecosistemului sunt cele legate de fluxul de
elemente nutritive i de energie, de autoreglrile necesare pentru
asigurarea echilibrului ntregului sistem i de procesele n care este
implicat biocenoza.
Ecosistemele prezint unitile funcionale elementare ale biosferei.
Numrul de ecosisteme este extrem de mare i ele au particulariti nespus
de variate, de aceea este practic imposibil ncercarea de a forma categorii
de ecosisteme cu caractere similare. ns devine important a cunoate
planul spaial de structur a ecosistemului n care se disting 3 probleme:
2

delimitarea ecosistemului n spaiu; clasificarea i ordonarea ecosistemelor;

configuraia spaial intern a ecosistemului. Delimitarea spaial a
ecosistemului se ntemeiaz pe continent i n apele interioare, se
realizeaz n baza delimitrii substratului specific dup criterii
fizicogeografice, lundu-se n considerare i extinderea spectrelor de forme
biotice sau a combinaiilor de specii, adic flora i fauna.
Deci n ntreaga ecosfer deosebim dou categorii principale de zone
ecologice:
1) ecosisteme terestre;
2) ecosisteme acvatice.
Ecosistemele terestre au o capacitate mare de acumulare energetic,
biotopul lor este o poriune din uscat. n biociclul terestru, limita ntre dou
ecosisteme este identificat cu linia sau zona n care nceteaz prezena
unei anumite combinaii de specii vegetale. Productorii primari sunt
plantele de diferite specii, iar consumatorii (ierbivori sau carnivori) sunt
situai pe diferite nivele ale reelelor trofice. Cercetrile asupra
ecosistemelor terestre evideniaz o categorie important a domeniilor de
via, constituit de mediul subteran, care prin compoziia i structura lui
condiioneaz existena organismelor, deoarece acestea depind de
substanele nutritive extrase din interiorul scoarei terestre. Ecosistemele
acvatice includ ecosistemele dulcicole i cele marine. Ecosistemele
dulcicole sunt n lacuri i ruri, care acoper 23% din suprafaa Terrei.
Ecosistemele marine sunt n oceane i mri i acoper circa 71% din
suprafaa Terrei.
Se deosebesc urmtoarele grupe ecologice principale de vieuitoare
marine, care stau la baza clasificrii ecosistemelor acvatice:
a) neustonul cuprinde comunitatea de microorganisme, plante i
animale de mrimi mici i medii, care vieuiesc n zona peliculei tensiunii
superficiale a apei (asupra sau sub ea) bacterii, protozoare, alge, icre de
pete, larve hidrobiontice;
b) planctonul comunitatea bacteriilor (bacterioplancton), plantelor
(fitoplancton) i animalelor (zooplancton) cu deplasare pasiv n stratul
apei curgtoare, incapabil de a se mica de sine stttor la distane mari.
Planctonul cuprinde alge unicelulare, mezoplancton compus din sol
scurgeri n adncime Legend: Contururile haurate simbolizeaz
abundena plantelor animalelor microorganismelor ou i larve de specii
bentice sau nectonice (molute, echinoderme, peti) i holoplancton,
alctuit din formianifere, celenterate, crustacee etc.;
c) nectonul este alctuit din organisme vieuitoare n stratul de ap,
capabile de not activ i strbatere a curenilor de ap. Include mamiferele
3

marine, petii pelagici, cefalopode, crustacee; d) bentosul include

organismele, ce vieuiesc la fundul bazinului de ap i sunt adaptate la
substratele corespunztoare; se divide n fitobentos, zoobentos,
bacteriobentos; fiind mobile, se deplaseaz la distane scurte (ex. peti
echinoderme etc. i organisme fixe: alge, unele fonerograme rare), sunt
folosite n alimentaie de multe specii de peti. Pe lng clasificrile
menionate deja, exist i alte grupri ale ecosistemelor, la baza crora pot
fi puse diverse criterii (energetic etc.).
Cea mai mare parte din suprafaa terestr a globului o ocup
ecosistemele dependente numai de energia solar, care sunt populate de
un mare numr de specii adaptate la consumul redus de energie. Ele
ocup peste 70 % din ntreaga arie a planetei, n ele se purific aerul prin
consum de bioxid de carbon i de alte gaze i prin eliminare concomitent
de oxigen, n ele se recicleaz i autocontroleaz climatul. Fiecare
ecosistem, de regul, este influenat n mare msur de ecosistemele
nvecinate, graie schimburilor reciproce de cldur, umiditate, vnt,
substane minerale etc. De exemplu, migraiile periodice i neperiodice ale
animalelor, care conecteaz ecosisteme separate, situate la foarte mari
distane, ntr-un singur sistem. Cum ne-am nchipui noi structura
ecosistemelor? Ecosistemele din acest punct de vedere prezint un
ansamblu de elemente biotice interdependente, care mpreun formeaz o
unitate inseparabil. Partea nevie a ecosistemului este biotopul, de care
este ataat componena vie sau biocenoza. ntre partea vie i cea nevie
au loc permanente schimbri, cu efecte exprimate de reglare reciproc, ce
se manifest prin coexisten i prin coevoluie. Biotopul este constituit
dintr-o poriune a troposferei i servete drept spaiu vital i surs de
alimentare a unei anumite biocenoze.
El cuprinde ntr-un sistem fizic toi factorii naturali geomorfologici
(orografici), de clim (climatop) i de sol (edafotop), avnd propria sa
topografie, ecoclim i configuraie fizico-chimic. Biocenoza este format
din populaiile diferitelor specii, legate nu numai teritorial, n cuprinsul
aceluiai biotop, dar i prin relaii de interdependen. Biocenoza se
caracterizeaz prin structur, prin raporturile cantitative i calitative dintre
componente i prin interaciunile organismelor ce o alctuiesc. Avnd n
vedere caracterul spaial al biotopului, este necesar ca structura biocenozei
s fie descris prin distribuia organismelor, att pe orizontal, ct i pe
vertical. De exemplu, la stratificarea pe vertical se pot distinge pentru
ecosistemul terestru dou categorii mari de straturi: supraterane i
subterane. n cazul unor pduri, stratificarea ar putea cuprinde, de
exemplu, straturile arborilor, ale arbutilor, ale ierburilor nalte i stratul
4

criptogramic, n fiecare aceste straturi pot tri anumite categorii de

organisme. De menionat, de asemenea, c structura unei biocenoze este
dependent n mare msur de caracteristicile fizico-chimice ale mediului
i modificrile lor n timp. Schimbrile condiiilor de mediu sunt, de regul,
ciclice i includ alternana de zi-noapte sau succesiunea anotimpurilor.
Aceast alternan a zilelor i nopilor determin ritmurile periodizate
pentru hran i repaus, de asemenea, schimbrile de locuri n cazul
organismelor mobile. Trecerea de la un anotimp la altul exercit influen
asupra biocenozei prin mai muli indici, cum ar fi: variaia de temperatur,
luminozitate, umiditate etc., ceea ce determin modificri ale activitilor
biologice (nfrunziredesfrunzire, hibernare-estivare etc.), schimbri
comportamentale, migrri etc., ndeosebi la speciile cu o durat lung de
via. O deosebit importan are aspectul structural, care rezult din
existena n cadrul biocenozei a reelelor de relaii trofice ntre organismele
componente. De exemplu, lanul trofic: iarb-iepure-vulpe. Exist, deci,
piramide eltoniene, care ierarhizeaz relaiile trofice ale unei serii de
specii.
Ecosistemul include n componena sa biocenoza i biotopul, ntre
care exist multiple interrelaii. Biocenoza este un component activ al
ecosistemului i n permanen influeneaz biotopul prin modificrile
geochimiei solului i apei, precum i prin modificrile locale ale
microclimatului. Evident, organismele locuitoare n ecosisteme sunt
influenate de o serie de factori prin distribuia hranei, prin particularitile
climatice, edafice, chimice, biotice.
Multiplele interrelaii dintre elementele biocenotice i biotopice se
grupeaz n 3 categorii: aciunile (generate de factorii abiotici ai mediului),
reaciunile (rspunsurile corespunztoare ale fiinelor vii), coaciunile
(complexul integru de relaii dintre organismele de aceeai specie sau de
specii diferite).
a) Relaiile dintre organisme
Interaciunile dintre specii sunt de mai multe tipuri:
-togice (influenarea reciproc a speciilor n privina staiunilor lor de via),
-fabrice (utilizarea unor organisme din alt specie sau a resturilor moarte
ale acestora ca material de construcie de ctre anumite animale),
-forice (transportul i rspndirea unor organisme dintr-o specie de ctre
organisme din alt specie),
-trofice (migraia substanelor de la un organism la altul, cauzat de
hrnirea unui organism pe socoteala altuia).
Toate organismele existente se afl n anumite interrelaii (C.
Budeanu, E. Clinescu, 1982):
5

-relaii homotipice care aparin aceleiai specii de organisme;

-relaii heterotipice care aparin organismelor de diferite specii.
Sunt cunoscute urmtoarele relaii homotipice:
-competiia intraspecific, exprimat prin comportamentele teritoriale
pentru aprarea locului de trai, zonei de activitate, precum i meninerea
unei ierarhii a indivizilor dominani, prin lupta pentru obinerea hranei sau a
luminii;
-efectul de mas, care se manifest prin diminuarea natalitii reglate
la nivelul speciei n cazul densitii prea nalte a populaiei;
- tendinele de grupare a indivizilor (efect de grup) se manifest la
insecte, psri, vertebratele terestre etc. cu scop de sporire a siguranei
prezentate de traiul n comun fa de viaa izolat.
Se cunosc urmtoarele relaii heterotipice:
-neutralismul, cnd speciile nu provoac nici o influen reciproc i,
deci, rmn pe deplin independente;
-competiia, cnd are loc o influen defavorabil ntre specii, speciile
devin competitive pentru obinerea locurilor de locuit, pentru obinerea
hranei, ocuparea adpostului etc.;
-amensalismul una dintre specii (amensal) este mpiedicat n
dezvoltarea ei de ctre alte specii (inhibitoare);
-rdtorismul o specie prdtoare prinde i omoar prada pentru
a o folosi ca hran;
-parazitismul o specie, de obicei, cu dimensiuni reduse, paraziteaz
pe alt specie, mpiedicndu-i creterea i reproducerea i pe seama
creia se hrnete;
-comensalismul asocierea ntre specii are avantaje unilaterale;
cooperarea o asociere, care aduce unele avantaje ambelor specii, ce nu
sunt strict necesare;
-mutualismul speciile au strict nevoie de prezena reciproc,
deoarece ele depind una de alta.
Dintre toate, cele mai importante relaii sunt competiiile, care au loc
i ntre indivizii unei specii i ai speciilor diferite, ele stimuleaz mult
fenomenele de selecie. n ecosistemele din biosfer este prezent o parte
structural, numit ni ecologic, ce se refer la un punct n spaiu sau la
o parte elementar a biotopului. Deci, fiecare specie are nia sa ecologic.
b) Relaiile dintre organisme i mediul lor
Organismele vii pot fi caracterizate prin capacitatea lor de a
supravieui la aciunea factorilor ecologici, de limitele de toleran n fiecare
domeniu de existen. Fiecare specie poate avea un factor limitant, biotic
sau abiotic, care influeneaz cel mai eficient asupra organismelor n timpul
6

prezenei lor n mediul nconjurtor. n funcie de specie sau de factorul de

mediu, limitele de toleran sunt foarte variate.
De exemplu, n privina temperaturii mediului intervalul de toleran
pentru organismele vii este cuprins ntre 0 i 50C. ns sunt i excepii:
unele bacterii triesc n ape termale i rezist la t de +80C; mediul lichid
al unor molute are +46C; crustaceele i desfoar viaa n ap la
+55C; miriapoda exist la t de 50C, unele insecte la 80C; renul cu
uurin suport 60C. n funcie de limite, se disting organisme
ligotermale, care tolereaz temperaturi foarte sczute i organisme
politermale, care tolereaz temperaturi nalte.
Pe lng limitele de toleran, se distinge i un interval de preferin
sau de optimum. Indiscutabil, reaciile organismului se realizeaz cu
participarea sistemului nervos.

Capitolul II: Evoluia ecosistemelor

Orice biocenoz este dinamic,cu elemente schimbtoare, cu

modificri permanente n starea i activitatea vital a membrilor ei i n
raporturile dintre populaii. Aceste modificri pot fi ciclice i ascendente.
Toat comunitatea de procese de formare i de dezvoltare a biocenozelor
trece succesiv prin diferite faze seriale, de la cele mai tinere pn la cele
mature, i poart denumirea de succesiune ecologic. Modificrile
ciclice ale comunitilor reflect periodicitatea condiiilor externe zilnice,
sezoniere i multianuale, i manifestarea ritmurilor endogene ale
organismelor. Activitile biocenozei modific biotopul. Pentru speciile, care
au fost produse, condiiile de via au devenit improprii i ele treptat dispar.
ns n locul lor apar alte specii, pentru care condiiile de existen sunt mai
potrivite. Modificrile acestea decurg dup anumite legiti, finisndu-se, de
regul, cu o faz de stabilitate i durat mare, aa-numita faz de
maturitate sau faza de climax.
Astfel, succesiunea ecologic este un proces, care decurge la nivelul
ntregii biocenoze i practic permanent are sensul diversificrii structurii ei.
ncepndu-se cu cheltuieli mari de energie, ea tinde spre o economisire tot
mai mare a energiei i spre o micorare a entropiei. Pe tot parcursul
7

succesiunii, biomasa, producia biologic i gradul de organizare sunt n

cretere. Menionnd faptul c echilibrul ecosistemului depinde de foarte
muli factori biotici i abiotici, trebuie de recunoscut c cel mai important
este fluxul de energie, care l traverseaz. Intensitatea fluxului depinde de
cantitatea de energie luminoas absorbit i transformat n form
utilizabil de ctre productori. Acest coninut iniial de energie determin
existena tuturor organismelor biocenozei. Aspectele principale, ce
caracterizeaz evoluia ecosistemelor, includ o list extrem de mare, dintre
care pot fi menionate varietatea speciilor, aria ocupat de organisme,
biomasa total, diversitatea biochimic, organizarea spaial, lanurile
trofice, specializarea nielor, ciclurile biologice, criteriul de selecie n
realizarea produciei, schimburile reciproce ntre organisme i mediu etc.
Aceste aspecte sunt caracteristice pentru stadiile de incipien i de
maturitate. Lund n considerare modificrile ciclice, este important de
menionat c transformrile diurne din biocenoze sunt mai pronunate n
cazurile diferenelor mari de temperatur, umiditate i ali factori ai mediului
ntre noapte i zi. n orele aride ale zilei, ritmul vieii se diminueaz, multe
specii se ascund ziua de ari i devin mai active noaptea.
O influen deosebit de impresionant asupra biocenozelor o are
anotimpul. Caracterul sezonier se exprim prin mai multe aspecte:
modificri ale activitii, strii i raportului numeric al unor specii. n funcie
de anotimp, au loc migraiile speciilor, modificri de reproducere, pieirea
rspunsul organismului unor generaii, trecerea n stare de hibernare.
Variaiile sezoniere sunt mai exprimate n acele zone climaterice, unde
condiiile sunt mai contrastante iarna i vara. Modificrile multianuale ale
biocenozei se manifest prin periodicitatea speciilor dependente de
particularitile ciclului de via a plantelor, animalelor, microorganismelor,
de capacitile de reproducere n mas a acestora, de schimbrile pe
parcursul anilor a condiiilor meteorologice (fluctuaiile climaterice) i a altor
factori, ce influeneaz comunitatea (secetele ndelungate, precipitaiile
abundente multianuale, scderea treptat a nivelului apelor subterane,
schimbrile n flor i faun, dispariia unor specii i apariia altora etc.).
De exemplu, flora pdurilor n Republica Moldova (859 specii) se
caracterizeaz printr-o pondere mare (38,7%) a speciilor introduse din alte
regiuni floristice, ceea ce indic potenialul vital slab al ecosistemelor
forestiere. Degradarea pdurilor se exprim i prin ponderea considerabil
a speciilor rare i vulnerabile. Ecosistemele de step practic au fost
distruse. Evoluia ecosistemelor se poate exprima i prin modificri
ascendente, care pot contribui la nlocuirea unei comuniti cu alta, cu un
alt set de specii dominante.
8

Capitolul III: Ecosistemele naturale

Ecosistemele naturale sunt ecosisteme lipsite de interventia

omului si care s-au format de-a lungul timpului.
Evolutia
ecosistemului reprezinta tendinta ecosistemelor spre
productivitate minima si stabilitate maxima. Cele mai instabile dar
n acelasi timp cele mai productive ecosisteme sunt cele agricole, iar
cele mai stabile si mai putin productive sunt ecosistemele formate de
padurile tropicale. Lantul trofic este un sir care enumera relatiile de
hranire
dintre organismele componente ale unui anumit ecosistem.
Fiecare organism depinde, pentru a se hrani, de membrul anterior al
lantului sau trofic. Este o unitate functionala de transformare a
substantei si de transfer de energie, alcatuita dintr-un sir de specii, pornind
de la o baz trofica si sfarsind cu un rapitor de varf sau un ultrahiperparazit.
Lantul trofic mai poate fi definit ca o unitate trofodinamic de transformare
si circulatie a hranei, in care substanta organica circula de la o specie la
alta intr-un singur
sens. Fiecare organism care intra in componenta lantului trofic formeaz o
veriga trofica.
Numarul verigilor intr-un lant trofic este variabil; frecvent sunt 3-5
verigi, rareori ajungand la un numar mai mare. Prima veriga o constituie
producatorii, care de obicei sunt plantele. Rolul lor este sa transforme
materia anorganica in materie organica. Ultima veriga o constituie mereu
descompunatorii, care sunt microorganismele, al caror rol este de a
transforma materia organic n cea anorganica. A doua veriga o constituie
animalele fitofage, sau consumatorii primari, care se hranesc cu plante (cu
organe ale plantelor sau cu produse de natura vegetala, cum ar fi frunze,
ramuri, radcini, fructe, seminte, nectar, polen, in functie de care ele se
impart in patru categorii: ierbivore, frugivore, granivore, nectarivore).
Ierbivorele (mamifere copitate, insecte si larvele lor) consum
organele vegetative ale plantelor.
Frugivorele (ex.: sturzul de vasc) se hranesc, cu predilectie, cu
fructele plantelor.
Granivorele (ex.: forfecuta) se hranesc cu seminte.
9

Nectarivorele (insectele lepidoptere si himenoptere, iar dintre pasari Colibri) se hranesc cu nectarul si polenul, favorizand polenizarea
incrucisata a florilor si inmultirea plantelor.
A treia veriga o constituie consumatorii secundari, a patra- cei tertiari,
iar a cincea-cei cuaternari, vergile 3-5 fiind reprezentate de animale
polifage (se hrnesc cu hrana amestecata, denumite si omnivore) si
zoofage (denumite si carnivore sau carnasiere).
In principiu se disting 3 tipuri de lanturi trofice:
-lantul pradatorilor (fitofag-carnivor) se caracterizeaza prin faptul
c talia organismelor creste de la verigile inferioare spre cele superioare.
-lantul saprofagelor este alcatuit din organismele saprofage
care consuma materialul vegetal sau animal mort.
-lantul parazitilor prezinta un numar redus de verigi, de obicei 2 sau 3:
gazd parazit si, uneori, hiperparazit. Talia organismelor la un astfel de
lant scade de la gazd spre parazit sau hiperparazit.
Ecosistemele acvatice
Ecosistemele acvatice sunt de 2 tipuri: de apa sarata si de apa dulce.
Ecosistemele de apa sarata ocupa 71% din suprafata
pamantului si reprezinta aproximativ 97% din cantitatea de apa.
Genereaza 32% din productia primara a lumii. Se diferentiaza de
ecosistemele de apa dulce prin continuturile de saruri dizolvate in apa.
Aproximativ 85% din substantele dizolvate in apa de mare sunt clor si
sodium. Apa marii are salinitatea medie de 35 parti la mie.
Ecosistemele marine pot fi impartite urmatoarele zone:
-oceanica: partea relativ superficial a oceanului care se afl asupra
platoului
-continental
-profundal (apa de adncime)
-bentonice (substratul de jos)
-intertidale (zona dintre maree inalt si joas )
-estuare
-mlastini de sare
-recifele de corali
-izvoarele hidrotermale
Clase de organisme prezente in ecosistemel marine sunt: alge brune,
diflagelate, corali, cefalopode, echinoderme, rechini.
10

Problemele privind ecosistemele marine sunt exploatarea

necontrolata a resurselor, poluarea, schimbarile climatice.
Ecosistemele de apa dulce ocupa 0.80% din suprafata
pamantului si reprezinta 0.009% din apa totala, genereaza 3% din
productia primara.
Ecosistemele de apa dulce contin 41% din numarul de specii de pesti
cunoscuti.
Exista 3 tipuri de ecosisteme de apa dulce:
-ape statatoare: lacuri, iazuri si bazine
-ape curgatoare: rauri si izvoare
-zone umede: zone in care solul este saturat sau inundat parte din timp
Multe lacuri treptat se imbogatesc in substante nutritive si sunt
umplute cu sediment organice, un process numit eutrofizare. Proces
natural sau artificial de imbogatire cu materii organice si cu substante
nutritive (nitrati, fosfati etc.) a apelor lacurilor si a baltilor. Prin
actiunea sa pe termen lung, acest fenomen face ca apele sa fie din ce in
ce mai sarace in oxigen, distrugand in final fauna acvatica (pesti etc.)
Eutrofizarea este accelerata de activitatile umane de pescuit.
Zonele majore in ecosistemele fluviale sunt determinate de albia
raului si de viteza curentului de apa. Cu cat apa curge mai repede cu atat
contine concentratii mai mari de oxigen dizolvate in apa, astfel sprijina o
biodiversitate mai mare.
Zonele umede sunt dominate de plante vasculare ce s-au adaptat
solurilor saturate.
Zonele umede sunt cele mai productive ecosisteme naturale. Datorita
productivitatii, zonele umede sunt transformate in uscat cu diguri si canale
de scurgere, pentru a fi utilizate in domeniul agricol
Bazinele sunt un tip specific de ecosisteme acvatice ce se bazeaza
pe algele autotrofe, care asigura nivelul trofic de baza pentru toate formele
de viata din zona. Cel mai mare pradator intr-un astfel de ecosystem este
un peste si un numar mic de insecte si microorganisme. Pot sustine o
scara de organisme de la bacterii la finite mai mari cum sunt gandaci de
apa, serpi, broaste, soparle, testoase.
Ecosistemele acvatice implinesc mai multe functii de mediu, cum ar
fi: reciclarea nutrientilor, purificarea apei, atenuarea inundatiilor,
reincarcarea apelor subterane, rolul de habitat pentru fauna. Ecosistemele
acvatice au un scop in recrearea umana si pentru industria turistica mai
ales zonele costale.
Starea de sanatate a ecosistemelor acvatice se degradeaza atunci
cand capacitatea acesteia de a absorbi un stres. Acel stres poate fi de
11

natura fizica, chimica sau biologica. Modificarile de natura fizica include

schimbarea
temperaturii
apei,
debitul apei si disponibilitatea de lumina.
Modificarile de natura chimica includ modificarea ratei de incarcare
cu nutrienti biostimulatori, material consumatoare de oxigen si toxinele.
Modificarile de natura biologica include introducerea de specii exotice.
Recifele de corali
Reciful de corali reprezinta un sistem bio-ecologic, care a avut un rol
deosebit de important in procesul de formare in marile calde a unor atoli
sau insule de origine coraligena. Reciful sau rifful este format din colonii de
corali din grupa Scleractinia, Millepora. Acestia populeaza zonele de
adancimi diferite ridicandu-se treptat prin sedimentarea scheletelor spre
suprafata marii. Recifele de corali formeaza un ecosystem impreuna cu
animale sau plante marine cu care traiesc impreuna.
Supranumiti si paduri tropicale de mare recifele de corali formeaza
una din cele mai diversificate ecosisteme de pe pamant. Ocupa mai putin
de a 10 parte dintr-un procent din suprafata oceanului mondial si ofera
camin pentru 25% din toate speciile marine inclusive pesti, moluste,
echinoderme si bureti.
Paradoxal recifele de coral infloresc cu toate ca sunt inconjurate de
ape oceanice care ofera putini nutrienti.
Ecosisteme terestre
Deserturile
Deserturile sunt regiuni caracterizate prin cantitai extreme de mici
de precipitatii, mai putin decat necesarul pentru a sustine dezvoltarea
majoritatii plantelor. Nisipul acopera 20% din deserturile de pe pamant.
Avem 5 forme de desert:munte si bazin desertic, deserturi
Hamada(consta in platouri), Regs(consta in pavaje de roca), Ergs(mari de
nisip) si bazine intermontane. Desi deserturile sunt cunoscute datorita
faptului ca sustine un numar redus de organisme, are o biodiversitate
foarte mare, incluzand animale ce stau ascunse pe timpul zilei pentru a
evita temperaturile foarte mari. Exemple de animale: sobolanul cangur,
soparle, coiot. Multe animale si plante prezinta adaptari pentru conservarea
apei, sau toleranta pentru caldura. Flora cuprinde mici arbusti,
desert holly, brittlebush etc.
12

Majoritatea plantelor sun tolerante fata de seceta sau sare, cele

xeropozitive. Alte plante stocheaza apa in frunze, tulpini sau radacini. Alte
plante au radacini lungi ce ajung pana in stratul de apa daca este present
sau au radacinile rasfirate pentru a absorbi apa dintr-o zona mai mare.
Frunzele s-au transformat in tepi pentru a micsora suprafata de
evaporare a apei.
Padurile
Padurea este o suprafata mare de teren pe care cresc in stare
salbatica specii de arbori si arbusti, specii de plante erbacee, muschi,
dar si diferite specii de animale.
Mediul de viata se caracterizeaza prin diferiti factori naturali.
Cei lipsiti de viata se numesc factori abiotici, iar vietuitoarele sau
produaiii acestora se numesc factori biotici.
Comunitatea de populatii (plante, animale, microorganisme)
caracteristice unui biotop aflate n relatii interspecifice se numeaste
metamorfoza.
Unitatea structurala si functionala care se stabileste intre un biotop si
o biocenoza constituie un ecosistem.
Ecosistemul unei paduri de stejar
Padurile de stejar se intind n zonele cu altitudine de pana la 700-800
m. In zonele de campie, aceste paduri sunt formate din stejar brumariu si
stejar pufos. In zonele joase, ele sunt formate din stejar in amestec cu cer
sau garnita (rude cu stejarul). In zona dealurilor inalte se intalneste gorunul
care formeaza paduri intinse numai de gorun (numite gorunete) sau in
amestec cu alte specii de foioase.
Fauna: radasc, arici, salamandra, cuc, caprioara etc.
Vegetatia: ghiocel, porumbar etc.
Caracteristici ale biotopului:
-soluri: brune si brun-roscate de padure;
-temperatura medie anual in jur de 10 C;
-lumina care ajunge pan la suprafata solului, filtrata printre coroanele
arborilor;
de aceea exista numeroase plante erbacee si arbusti.
Componente ale biocenozei:
-arbori : carpen, ulm, tei, frasin, paltin de campie, artar, cirea salbatic;
-arbusti: maces, paducel, soc, lemn cainesc, corn, porumbar, gherghinar;
13

-plante erbacee: golomat, paius etc.

-animale nevertebrate: viermi, paianjeni, melci, insecte, etc.
-animale vertebrate: broasca bruna, brotacel, soparla, sarpe, cuc, lup,
vulpe, etc
Ecosistemul unei paduri de fag
Padurile de fag, (numite si fagete), sunt raspandite n zonele cu altitudini de
600 - 1300 m. Padurile de fag se intalnesc insa si la altitudini mai mici, pe
versanti umbriti (400m) sau la altitudini de 1500 m, pe versantii insoriti.
Vegetatie: alun, ciuperci etc.
Componente ale biotopului:
-soluri: brun-acide, brune de padure si soluri podzolice;
-temperatura medie anuala de 6-8 C;
-lumina slaba
Componente ale biocenozei:
-arbori: fag, mesteacan, paltin de munte, carpen, ulm de munte, tei, molid,
brad;
-arbusti: alun, mur, corn;
-plante erbacee: feriga, muschi, licheni, mierea-ursului, paius;
-animale nevertebrate: insecte (carabus de padure, croitorul fagului);
-animale vertebrate: ciocanitoare, gaita, huhurez, cerb, urs brun,
jder, ras, veverita, mistret, pisica salbatica.
Ecosistemul unei paduri de molid
Padurile de molid, (numite si molidisuri), ocup regiunile inalte ale
muntilor nostri, de la limita superioara a fagului pana in zona subalpina. Ele
sunt instalate la altitudini de 1200-1800 m. In nordul Carpatilor, limita
inferioara a padurilor de molid atinge, in unele locuri, 600 m.
Fauna: omida molidului, ciocanitoare, pitigoi de bradet, forfecuta, soarece
vargat, jder, cocos de munte, etc.
Caracteristici ale biotopului:
-soluri: podzolice brune;
-temperatura medie anuala de 3-5 C;
-precipitatii de 800-1300 mm anual;
-lumina foarte slaba, padurile sunt intunecoase;
-vanturi, uneori, puternice.
Componente ale biocenozei:
14

-arbori: molid, zada, zambir, pin, brad, fag, mesteacan, paltin de padure,
etc.
-arbusti: afin, merisor, zmeur, coacaz de munte;
-plante erbacee: ciuperci, muschi, licheni (matreata bradului), feriga;
-animale nevertebrate: insecte (omida, viespe ,etc);
-animale vertebrate: oparla de munte, naparc, pitigoi de bradet, cocos de
munte, ciocanitoare, veverita, jder, mierla, etc.
Padurea tropical
Copacii in padurea tropicala cresc sub forma de etaje, astfel se pot
aminti sase etaje de vegetatie care nu se pot delimita clar, pe sol sunt
plantele ierboase, tufisuri, arbusti. Solul are un strat subtire de humus cu o
capacitate redusa de hrana, de aceea un rol important joaca in asigurare
cu hrana Mykorrhiza.
Procesele de transformare a substantelor sunt accelerate in aceasta
regiune din cauza climei calde si umede, prin desisul de radacini absorbtia
hranei e rapida cu o fotosinteza intensa. Dar numai 5 % din hrana sunt
absorbite din sol de catre plante, o parte din sursa de hrana cade ca
materii in descompunere pe frunzis, sau pe sol, prin lipsa anotimpurilor
exista tot timpul anului frunze cazute care sunt supuse imediat
unor procese de descompunere, prin capacitatea redusa de depozitare a
stratului subtire de humus, aceste substante in descompunere sunt imediat
absorbite de plante. Furnicile si termitele joaca un rol important in
aceste procese complexe de simbioza, si de transformare a biomasei
vegetale in proteina animala, fiind intermediary intre producator si
consumator, in prezent se cerceteaza procesele de transformare care au
loc in coroana arborilor din etajele superioare a padurii tropicale. O
categorie insemnat (80 %) din vegeta ia regiunii o constituie
plantele agatatoare (lianele) si epifitii ca ferigile, ciupercile, muschii,
orhidee, bromelii , care contribuie la mbogairea humusului.
Savana
Savana este un tip de stepa africana, semiarida, situata in regiunea
tropicala din partea centrala a Africii
Biotopul este diferit de cel al altor stepe. In savana cad mai putine
precipitatii decat in stepa europeana. Clima in savana este mai calda, iar
anual sunt inregistrate secete. Solurile sunt mai putin fertile, iar
15

luminozitatea este maxim. Sunt 2 anotimpuri principale: sezonul secetos

si sezonul umed.
Flora savanei este una adaptata conditiilor climaterice neprielnice din
savana.
Astfel n savana se intalnesc asa arbori, precum baobabul, care ofera
faunei fitofage a savanei hrana necesara. Insa vegetatia dominanta este
cea ierboasa. Astfel, pentru a supravietui, arborii si arbustii depoziteaz in
trunchi apa pentru a supravietui sezonului secetos, iar plantele ierboase isi
usuca partea superioar a corpului (situat deasupra solului), transportand
substantele hranitoare si apa la radacini, si astfel reduc evaporarea apei.
Fauna este reprezentata de mai multe tipuri de animale:
carnivore:
-leul,
-hiena,
-leopardul,
-ghepardul;
primate:
-babuinul;
cornute:
-antilopa;
-antilopa-gnu
Stepa
Stepa reprezinta o zona de vegetatie in care flora este reprezentata
de plante ierboase si conditiile climaterice sunt semiaride. Stepele sunt
caracteristice regiunilor euroasiatice, dar pot fi intalnite, cu unele modificri,
si n Africa, Australia, in America de Nord si in America de Sud. In Romania,
regiuni de stepa sunt cele din estul Campiei Romane, o parte din Dobrogea
si un sector din sud-estul Podisului Moldovei.
Biotopul stepei este unul diferit de cel al padurilor. Cad putine
precipitatii, nu mai mult de 400-600 mm pe an. Luminozitatea este ridicata.
Temperatura medie iarna este de -10C...-5C, iar vara poate ajunge pana
la 30...35C. Stepele se dezvolta pe soluri din clasa molisoluri:
cernoziomuri, soluri cenusii, soluri balane.
Flora este dominata de graminee si din plante cu rizomi (care se
dezvolta rapid dupa ce apar conditii favorabile), dar si din tufarisuri si plante
spinoase. Exemple: ovaz, salvie, colilie, spinul vantului, etc. Arborii si
arbustii lipsesc din cadrul stepelor.
Fauna este reprezentata de diferite:
16

-rozatoare:
-harciog;
-popandau;
-soarece-de-camp;
-hermina;
-lagomorfe:
-iepure;
carnivore:
-lup
In stepe sunt comune rozatoarele si ierbivorele, diverse specii de
antilope, cai salbatici si cmila cu dou cocoaae; dintre pasari se remarca
dropia. In Asia de Est, componenta si cea a regiunii biogeografice
palearctice, fauna este originala, cu tigrii siberieni, ursul panda urias (in
muntii din estul Tibetului). Animalul specific Asiei este dromaderul, originar
fiind din stepele din jurul Marii Caspice. In India, fauna este in cea mai
mare parte tropicala si se aseamana cu cea a Africii. Se ntalneste: leul (in
peninsula Kathiawar si sud-estul Iranului), tigrul (arhipelagul indonezian),
sacalii si hienele (India). Maimutele specifice sunt gibonul (prezent n
nord-estul Indiei si n Myanmar) si urangutanul (prezent in insulele
Sumatera si Borneo).
Tundra
Tundra este o zona de vegetatie situata la nord de zona
padurilor, ocupand regiunile cu clima subarctica (extremitatea nordica a
Europei, Asiei si Americii de Nord si unele regiuni din sudul Oceanului
Inghetat sau Arctic).
Biotopul
tundrei
este
neprielnic
organismelor.
Cresterea
si
inmultirea
organismelor vii este foarte dificil din cauza conditiilor naturale.
Temperatura nu depaseste -18 C iarna si 0 C vara. Luminozitatea este
redusa. Solurile sunt foarte sarace. Vanturile sunt reci si micsoreaz
temperatura simtit subiectiv de organisme.
Flora tundrei este foarte saraca. Conditiile specifice (perioada scurta
de vegetaaie, vanturi, inghet peren, soluri reci si suprasaturate cu apa), au
determinat la plante aparitia unor adaptari caracteristice. Tundra este
formata din plante cu inaltimi reduse (arborii lipsesc complet), de obicei
perene, cu sistem radicular superficial. Predomina muschii si lichenii,
gramineele, unele plante cu flori viu colorate, iar n sud, arbustii pitici si
tufsurile scunde (salcie polara, mesteacan pitic).
17

Este si ea la fel de variata precum flora. Zona de tundra este slab

populata cu rozatoare mici si cateva feluri de pasari care traiesc in
tunele facute in zapada si hranindu-se cu muschi si licheni plantele
specifice tundrei.
Fauna este extrem de bogata in tundra: renul, elanul, vulpea polara,
lupul de tundra ,iepurele alb, potarnichea polara.
In insulele Oceanului Artic:
-ursul alb; in ape: foca, morsa. In taiga sunt: veverita, lupul,
-ursul brun, rasul, hermelina si samurul, renul, elanul. In zona
padurilor amestecate: lupul, vulpea, ursul, pisica salbatica etc. In stepa:
rozatoare, pasari rapitoare, n semidesert: serpi de desert.

18