Sunteți pe pagina 1din 3

Mijloace politico-diplomatice si jurisdictionale de solutionare a conflictelor

Solutionarea diferendelor dintre state s-a facut, de-a lungul istoriei, prin doua categorii de
mijloace:prin forta, inclusiv prin recurgerea la razboi i prin mijloacele panice.
Mijloacele panice se impart la randul lor in doua mari categorii: Politico-diplomatice si
jurisdictionale, dupa cum se observa in figura de mai jos.
Negociere

Bunele oficii
Politicodiplomatice

Mediere

Ancheta
Mijloace de
rezolvare a
diferendelor

Conciliere

Arbitraj
Jurisdictionale

Instante
jurisdictional
e

Elementul prin care se deosebesc cele doua categorii este modul in care se aplica solutia
rezultata. Astfel, in cazul mijloacelor politico-diplomatice: negocierea, bunele oficii, medierea,
ancheta si concilierea, solutia este facultativa pentru partile implicata, pe cand in cazul
mijloacelor jursdicionale, respectiv, arbitrajul si instatele jurisdictionale, solutia este obligatorie.
Reglementarea prin mijloace pasnice a diferendelor inter-nationale a fost consacrata in
plan juridic abia la finalul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX, prin Conventiile de la
Haga din 1899 si 1907. Conventia din 1907 este primul act de codificare partiala a normelor
internationale referitoare la unele mijloace pasnice de solutionare a diferendelor internationale.

Ca si organizatie, Societatea Natiunilor este prima care a pus problema rezolvarii diferendelor pe
cale pasnica, in defavoarea razboiului.
Solutionarea pasnica a diferendelor a fost prevazuta intr-o serie de alte acte internationale
precum si in conventii bilaterale. Carta O.N.U. inscrie in dispozitiile sale, atat principiul
solutionarii pasnice a diferendelor, mentionand ca diferendele de ordin juridic trebuie, ca regula sa
fie supuse de parti Curtii Internationale de Justitie.
Carta O.N.U. prevede n art. 2, paragraful 3, urmatoarele: Toti membrii organizatiei vor
rezolva diferendele lor internationale prin mijloace panice, n aa fel nct pacea i securitatea
internationala, precum i justitia, sa nu fie puse n primejdie1. Astfel, se consacra in scris ca
statele membre ONU se angajeaza sa respecte acest articol si sa rezolve diferendele in mod
diplomatic, facand apel la mijloace pasnice, nicidecum la cele ce implica forta.
Negocierea este cel mai cunoscut si cel mai frecvent mijloc utilizat in rezolvarea
diferendelor. Chiar si Carta ONU precizeaza in art. 33 ca: statele sunt obligate s recurg mai
nti la tratative n vederea aplanrii diferendelor dintre ele i numai n msura n care tratativele
directe nu au dus la rezultatul dorit s recurg la celelalte mijloace de soluionare panic. 2
Negocierea este singura modalitate prin care partile discuta direct probleme intre ele, fara a fi
implicata in mod obligatoriu o parte terta.
Rolul bunelor oficii il constituie prevenirea aparitiei unui diferend dintre state sau
solutionarea unui diferend deja produs. Astfel, putem observa ca rolul bunelor oficii este de a
facilita inceperea tratativelor. Functia lor principala este de a mentine bunele relatii ntre state
prin asistenta amicala acordata, tertul neavnd dreptul de a se implica n reglementarea de fond a
diferendului. De regula, dreptul de a oferi bunele oficii apartine unui stat, unei organizatii
internationale sau a unei persoane oficiale, care necesita acordul prealabil al partilor.
Medierea consta in reglementarea diferendelor prin implicarea unei parti terte, care poate
fi o organizatie internationala sau o persoana oficiala, care are rolul de a media comunicarea
1 Carta ONU, art. 2, paragraful 3
2 Carta ONU, art. 33

dintre cele doua parti implicate. Acesta examineaza cauza si gravitatea diferendului si ofera
solutii pentru rezolvarea acestuia, aplicarea solutiilor ramanand la latitudinea partilor implicate.
Ancheta presupune analizarea diferendului de catre o comisie special intrunita pentru
aceasta cauza, care are rolul de a explica in mod concis si corect faptele care au dus la aparitia
diferendului precum si a actiunilor ce au mai avut loc de cand aceasta neintelegere a aparut intre
cele doua parti. Avand o baza clara si explicita a faptelor care s-au intamplat, comisia poate
analiza directia in care se indreapta diferendul si poate cauta si solutii pentru a rezolva problema.
Concilierea este un mod de rezolvare a diferendelor asemanator medierii si anchetei.
Astfel ca, in acest caz, exista o parte terta, o comisia specializata alcatuita din 3-5 membrii, unul
din fiecare parte si unii impartiali, care are rolul de a analiza in mod obiectiv problema si de a
stabilii termenii unui angajament care sa fie acceptat de ambele parti aflate in conflict.
In ceea ce priveste arbitrajul, diferendul se rezolva prin hotararea unui organ arbitral
caruia partile ii supun diferendul si se angajeaza sa accepte si sa execute hotararea, care este
obligatorie numai pentru partile in cauza.
Instantele jurisdictionale au acelasi rol ca si cel al organului arbitral, numai ca in acest
caz, analiza se face de catre un organ jurisdicional, precum Curtea Internationala de Justitie, care
in urma analizarii diferendului ofera o solutie obligatorie pentru ambele state implicate.

Raluca Alexandra Al-Stani


RISE, An III, Grupa RI