Sunteți pe pagina 1din 9

Taenia saginata

Încadrare sistematică Regnul Animalia Încrengătura Platyhelminthes Clasa Cestoda Subclasa Eucestoda Ordinul Cyclophyllidea Familia Taeniidae Genul Taenia

Clasa Cestoda cuprinde helminți formați dintr-o colonie liniară de segmente, fiecare segment având o organizare genitală hermafodită. Organele prin care se

fixează aceștia sunt reprezentate de : ventuze sau ventuze și cârlige. Tubul digestiv ai helminților din clasa Cestoda este absent. Ordinul Cyclophyllidea. Reprezentanții acestui ordin au ventuze rotunde, papila genitală marginală, iar uterul îl au închis. Familia Taeniidae este caracterizată prin faptul că reprezentanții acestei familii au pori genitali alterni. Genul Taenia cuprinde tenii parazite la om sub formă adultă: Taenia saginata, Taenia solium, Taenia coenurus (multiceps), Taenia serialis (Multiceps serialis), Taenia echinococcus (Echinococcus veterinorum).

Taenia saginata Încadrare sistematică Regnul Animalia Încrengătura Platyhelminthes Clasa Cestoda Subclasa Eucestoda Ordinul Cyclophyllidea Familia Taeniidae

Fig. 1 Taenia saginata

Mediul de viață

Taenia saginata

Gazda definitivă: omul, cu localizare intestinală

Gazdă intermediară: bovinele, în musculatura cărora se dezvoltă cisticercul

Examen microscopic

Mărime: 5-20 m Culoare: albă-gălbuie, opacă, datorită musculaturii bine dezvoltate. Aspectul extern. Corpul este format din segmente, acesta este subțire în

regiunea anterioară și se lățește treptat către extremitatea posterioară a helmintului, ultimele segmente pot atinge lungimea de 3 cm.

Examen macroscopic

I. Morfologie externă Corpul este format din trei porțiuni: scolexul (capul), gâtul, strobil (strobilul

reprezentând totalitatea proglotelor).

Mediul de viață Taenia saginata Gazda definitivă: omul, cu localizare intestinală Gazdă intermediară: bovinele, în musculaturag . 2 – Taenia sa g inata A. Cor p între g : scolex, g ât, p ro g lote; B. Scolex http://image.slidesharecdn.com/presentacintaeniasaginataysollium-121106191917-phpapp01/95/presentacin-taenia- saginata-y-sollium-1-638.jpg?cb=1352251262 A. Scolexul Mărime: 1,5 – 2 mm Formă: pentagonală sau piriformă Scolexul prezintă ventuze rotunde sau ușor ovalare în număr de patru. Acestea sunt săpate în grosimea scolexului. În centrul ventuzei se află o depresiune înconjurată de o zona musculară cu structură radiară. Între cele patru ventuze se observă o înfundătură simulând o a cincea ventuză. Fig. 3 Scolex. 1-ventuze, 2-a cincea ventuză, 3-gât " id="pdf-obj-1-23" src="pdf-obj-1-23.jpg">

Fig. 2 – Taenia saginata A. Corp întreg : scolex, gât, proglote; B. Scolex

A. Scolexul

Mărime: 1,5 – 2 mm Formă: pentagonală sau piriformă Scolexul prezintă ventuze rotunde sau ușor ovalare în număr de patru. Acestea sunt săpate în grosimea scolexului. În centrul ventuzei se află o depresiune înconjurată de o zona musculară cu structură radiară. Între cele patru ventuze se observă o înfundătură simulând o a cincea ventuză.

Mediul de viață Taenia saginata Gazda definitivă: omul, cu localizare intestinală Gazdă intermediară: bovinele, în musculaturag . 2 – Taenia sa g inata A. Cor p între g : scolex, g ât, p ro g lote; B. Scolex http://image.slidesharecdn.com/presentacintaeniasaginataysollium-121106191917-phpapp01/95/presentacin-taenia- saginata-y-sollium-1-638.jpg?cb=1352251262 A. Scolexul Mărime: 1,5 – 2 mm Formă: pentagonală sau piriformă Scolexul prezintă ventuze rotunde sau ușor ovalare în număr de patru. Acestea sunt săpate în grosimea scolexului. În centrul ventuzei se află o depresiune înconjurată de o zona musculară cu structură radiară. Între cele patru ventuze se observă o înfundătură simulând o a cincea ventuză. Fig. 3 Scolex. 1-ventuze, 2-a cincea ventuză, 3-gât " id="pdf-obj-1-51" src="pdf-obj-1-51.jpg">

Fig. 3 Scolex. 1-ventuze, 2-a cincea ventuză, 3-gât

  • B. Gâtul

Gâtul reprezintă continuarea scolexului, de care este bine diferențiat. Lungimea acestuia este de 2 – 4 cm. Gâtul este mai îngust decât scolexul. Posterior prezintă striații transversale, care reprezintă limitele viitoarelor segmente.

  • C. Strobilul

Strobilul reprezintă succesiunea de segmente (proglote) de vârste diferite, acestea putând ajunge ca număr la 1200 – 2000. Proglotele din apropierea gâtului (proglote tinere) sunt mai mult late decât lungi. Proglotele mai îndepărtate de gât (proglote adulte) au formă pătrată și sunt mai mult lungi decât late. Ultimele proglote (proglote bătrâne) sunt de cinci ori mai lungi decât late. La proglotele adulte și la cele bătrâne se observă pe margine o formațiune proeminentă, papila genitală.

B. Gâtul Gâtul reprezintă continuarea scolexului, de care este bine diferențiat. Lungimea acestuia este de 2

Fig.4 Fragment din strobil

II. Morfologie internă Proglota tânără nu are o organizație internă bine definită. Proglota adultă Sistemul nervos este format din doua cordoane laterale externe, dispuse în lungul întregului strobil, acestea își au originea dintr-un inel ganglionar situat în solex.

Aparatul excretor este reprezentat prin două canale principale, longitudinale laterale, dispuse intern față de cordoanele nervoase. Ele sunt unite la partea posterioara a fiecărei proglote printr-un canal transversal, reprezentând astfel un aspect scalariform și comunicând cu exteriorul la nivelul ultimei proglote prin două orificii foramen caudale. Aparatul reproducător mascul este format dintr-un număr de 400 - 500 foliculi testiculari, formațiuni rotunde sau ovalare răspândite mai ales în partea anterioară și laterală a proglotei. De la foliculii testiculari pleacă canalele eferente care converg toate către un canal comun: canalul deferent. În porțiunea lui incipientă se află o veziculă seminală. Canalul deferent ia o direcție transversală spre papila genitală; de la început el devine sinuos în traiectul său și se termină prin a fi ondulat și gros în locul unde se deschide papila genitală. În porțiunea sa terminală, canalul deferent este

înconjurat de un organ musculos: punga cirului. Punga ciurulu are formă cilindrică, rotunjită spre partea sa internă și mai ascuțită spre papila genitală. Canalul deferent, în porțiunea sa terminală, se transformă în organ de copulație: cirul.

înconjurat de un organ musculos: punga cirului. Punga ciurulu are formă cilindrică, rotunjită spre partea sa

Fig.5 Proglota adultă 1. papila genitală, 2. cordon nervos, 3. canal excretor longitudinal, 4. canal excretor transversal, 5. testiculi, 6. canale eferente, 7. canal deferent, 8. punga cirului, 9. glanda germigenă, 10. germiduct, 11. glanda vitelogenă. 12. răspântia genitală, 13. glanda cochiliară, 14. vagin, 15. receptacul seminal, 16. sfincter vaginal, 17. uter.

Aparatul reproducător femel este alcătuit din doua glande germigene (ovare), inegale ca mărime, cea din partea papilei genitale fiind mai puțin dezvoltată. Ovarele sunt situate în partea inferioară a fiecărei proglote, de o parte și de alta a liniei mediane. Ovarele sunt formate dintr-o serie de canale închise în „deget de mânușă”, cu o dispoziție în rețea, care comunică între ele. Canalele ovariene converg într-un canal transversal voluminos, germiduct, care, unindu-se cu cel din partea opusă, se deschide în germiductul (oviductul) comun, ce ia o direcție antero-posterioară. La partea inferioară a proglotei se mai găsește o glandă în formă de rețea, cu o dispoziție orizontală, numită glandă vitelogenă, de la aceasta pornește un canal cu direcție postero-anterioară, care se întâlnește cu oviductul comun într-o mică dilatație numită răspântia genitală. În răspântia genitală se deschide un al treilea oviduct, vaginul, acesta este un canal subțire, drept, care, pornind de la răspântia genitală, ia o direcție anterioară, înconjoară ovarul mai puțin dezvoltat și se îndreaptă apoi spre papila genitală. Pe traiectul canalului vaginal, în apropierea răspântiei genitale, observăm o mică dilatație, care servește ca rezervor spermatie: receptaculul seminal. Tot pe traiectul aceluiași canal, spre extremitatea sa terminală, se distinge o strangulare a canalului vaginal, datorită unui sfincter musculos caracteristic pentru Taenia saginata. La unirea celor trei canale, germiductul, viteloductul și vaginul, se găsește o glandă cu structură radiară, cu rolul de a forma coaja oului: glanda cochiliară. Din răspântia genitală pleacă anterior uterul, un canal drept, închis, cu un început de ramificații laterale. Papila genitală este o mică depresiune căptușită cu un strat cuticular. În fundul acestei depresiuni se găsește sinusul genital, în care se deschide anterior canalul deferent ce traversează punga cirului, iar posterior se găsește deschiderea canalului vaginal.

Fig. 6 Papila genitală 1. sinusul genital, 2. punga cirului, 3. canal deferent, 4. orificiul genital

Fig. 6 Papila genitală 1. sinusul genital, 2. punga cirului, 3. canal deferent, 4. orificiul genital mascul, 5. vagin, 6. sfincter vaginal, 7. orificiul genital femel

Structura proglotei adulte: la exteriorul acesteia se observă o cuticulă poroasă, sub aceasta se află o pătură subcuticulară, urmată de țesutul conjunctiv care umple întreg corpul viermelui, formând un țesut de susținere parenchimatos. În mijlocul rețelei conjunctive se observă o musculatură formată din trei tipuri de celule musculare, celule longitudinale ce apar în secțiune cu un aspect punctat, un strat transversal de celule musculare circulare și un al treilea strat de celule musculare cu poziție dorso-ventrală. Stratul muscular cel mai profund – stratul transversal – delimitează două zone: o zonă corticală extrenă și o zonă medulară internă. Pe părțile laterale, în zona medulară a secțiunii se observă cele două cordoane nervoase și intern față de ele, secțiunea prin canalele excretoare. Se constată și secțiunea organelor genitale. În regiunea centrală a zonei medulare se observă secțiunea transversală prin cavitatea uterină și a ramurilor sale pline cu ouă, iar lateral, secțiunea transversală prin foliculii testiculari.

Fig. 6 Papila genitală 1. sinusul genital, 2. punga cirului, 3. canal deferent, 4. orificiul genital

Fig. 7 Secțiune transversală într-o proglotă 1. cuticulă; 2. pătură subcuticulară; 3. parenchim; 4. musculatura longitudinală; 5. musculatura transversală; 6. zona corticală; 7. zona medulară; 8. canal excretor; 9. testiculi; 10. uter cu ouă; 11. corpusculi calcari;

Structura proglotei bătrâne: proglota bătrână se studiază cu lupa sau macroscopic pe fond negru; în structura acesteia se observă că a rămas doar papila genitală cu partea terminală a celor două conducte: canalul deferent și canalul vaginal. Uterul foarte dezvoltat transformă proglota într-un sac cu ouă. Uterul, datorită numărului mare de ouă s-a destins, dând naștere la numeroase ramuri laterale secundare, caracteristice prin numărul și poziția lor. La Taenia saginata observăm de fiecare parte a axului principal uterin aproximativ 20-30 de ramificații secundare, care se divid dicotomic. Aceste ramificații sunt închise în „deget de mânușă”; uterul nu are orificiu de pontă și numai macerarea proglotei poate pune în libertate ouăle.

Oul de Taenia saginata Privit la microscop (cu obiectivul 3 și 7) se observă următoarele caracteristici:

Înveliș extern: coaja este subșire, transparentă, neregulată, albuminoasă. În interior se găsește o formațiune ușor ovală, cu un înveliș relativ gros, cu structură radiară și de culoare brună. În interiorul acestui înveliș se găsește o masă proto- plasmatică transparentă, cu șase cârlige, acesta este embrionul hexacant, care împreună cu învelișul radiar formează embrioforul, acesta are dimensiuni cuprinse între 35-50/20-30 µ. La analiza coproparazitologică, ouăle se găsesc rar și întotdeauna sub formă de embrioni de tenie, membrana externă albuminoasă fiind distrusă de fermenții digestivi.

Structura proglotei bătrâne: proglota bătrână se studiază cu lupa sau macroscopic pe fond negru; în structura

Fig. 8 Oul de Taenia saginata A. ou de Taenia saginata privit cu obiectiv 7; B. embriofor de Taenia saginata privit cu obiectiv 7; C. Câmp microscopic dintr-un preparat coproparazitologic; se observă cu obiectivul 3 embrioforii de Taenia saginata; 1. învelis extern albuminos; 2. embriofor; 3. înveliș gros radiar; 4. embrion hexacant; 5. resturi viteline.

Cisticercul Macroscopic, cisticercii se prezintă sub forma unor formațiuni ovalare de mărimea unui bob de linte, cu dimensiuni cuprinse între 5-7 mm, de culoare albă sidefie. Într-un punct de pe suprafața învelișului lor se observă o pată opacă, ce corespunde locului unde se găsește scolexul. Cisticercii sunt vezicule hidroscopice (pline cu lichid) care au în grosimea peretelui lor invaginat un scolex de tenie. Cisticercul devine astfel o veziculă monochistică-monocefalică. Aceste formațiuni chistice se dispun la gazda intermediară între fibrele musculare, unde iau un aspect mai mult ovalar, cu diametrul mare în direcția fibrei musculare. La un cisticerc presat între lamă și lamelă se observă următoarele detalii: o membrană veziculară neregulată, datorită presiunii, fără structură definită; într-o porțiune a acestei membrane se organizează, prin invaginarea cuticulei cisticercului, o mică depresiune în spatele căreia ia naștere scolexul, în așa fel încât scolexul nu se găsește în cavitatea plină cu lichid a cisticercului, ci în afara ei, în grosimea cuticulei. Aspectl scolexului este asemănător cu al teniei adulte, acesta prezentând patru ventuze.

Ciclul evolutiv

Omul se infectează prin consumul cărnii insuficient preparată termic ce conține cisticerci. Ajunși în intestinul subțire al omului, cisticercii se transformă în larve, apoi în adulți.

La Taenia saginata, datorită musculaturii puternice, proglotele bătrane, pline cu ouă, se desprind una câte una și se elimină activ, între scaune, forțând sfincterul anal. În afara corpului, proglotele rămân un timp mobile; pot migra în regiunea perianală sau pe lenjerie. După desprinderea proglotei de strobil, uterul comunică în partea anterioară cu exteriorul și astfel se pot elimina ouăle, eliberarea ouălor nu este deci dependentă de dezintegrarea proglotei. În mediul extern, ouăle pot contamina vegetalele; acestea rămân viabile două luni. Ouăle pot fi distruse prin desicație, îngheț și căldură. Fără umiditate nu trăiesc mai mult de două săptămâni, supraviețuiesc două luni la 0°C și două săptămâni la

-5°C.

Gazda intermediară este reprezentată de bovine, care ingeră ouăle odată cu iarba contaminată. Embrionii hexacanți eliberați în tubul digestiv, traversează peretele intestinal, trec în circulație și sunt dispersați în muschi, în special miocard, țesut subcutanat și SNC. În câteva luni, se transformă în cisticerci (Cysticercus bovis), larve, cu aspect de veziculă, cu diametrul de 2-3 mm, pline cu lichid și conținând, invaginat, scolexul viitoarei tenii (protoscolex).

Fig. 9 Ciclul evolutiv – Taenia saginata Patogenie, simptome, tratament Taenia saginata este un agent etiologic

Fig. 9 Ciclul evolutiv – Taenia saginata

Patogenie, simptome, tratament Taenia saginata este un agent etiologic al teniazei. De obicei, în intestinul

subţire al omului se dezvoltă o singură tenie adultă, ce va trăi până la 20 de ani fără tratament. Teniaza este de obicei asimptomatică, de aceea este importantă examinarea cărnii de către veterinar. Când se manifestă, teniaza se caracterizează prin tulburări digestive – greţuri, dureri abdominale, diaree şi modificarea apetitului cu scădere în greutate. Toate aceste semne apar în perioada de creştere a parazitului, odată transformat în tenie adultă, semnele şi simptomele dispar. După maturarea parazitului, un pacient îşi poate da seama de prezenţa teniei prin identificarea proglotelor eliminate. După contaminare numărul eozinofilelor creşte doar în faza de maturare a parazitului şi revine la normal când tenia începe să elimine proglote. Examinarea proglotelor din materiile fecale ale pacientului, prin examen coproparazitologic, permite punerea unui diagnostic de specie. Tratamentul teniazei presupune urmarea unei diete hidrice şi practicarea de clisme evacuatorii, apoi se administrează tratamentul specific speciei de tenie.

Prevenție

Măsurile generale de prevenţie impun prepararea termică eficientă a cărnii de porc sau de vită şi evitarea răspândirii ouălor de tenie în mediul exterior pentru cei infectaţi. Un alt mijloc de prevenţie este practicarea unui control veterinar, indiferent dacă animalul sacrificat a crescut la fermă sau în propria curte. La porc, evidenţierea cisticercilor este simplă datorită numărului mare şi localizării în ţesutul celular subcutanat. Cisticercii din carne pot fi distruşi prin congelarea cărnii o perioadă mai mare de 15 zile sau prin preparare termică eficientă.

Bibliografie

  • 1. GEORGESCU M., STEINBACH, SIMIONESCU O., BELCHIȚĂ A.,

„Elemente practice de parazitologie”, Editura Medicală, București, 1956

  • 2. http://www.scientia.ro/biologie/37-cum-functioneaza-corpulomenesc/3744-

parazitii-din-corpul-nostru-taenia-solium.html

  • 3. http://www.rasfoiesc.com/sanatate/medicina/TAENIA-SAGINATA98.php

  • 4. https://www.scribd.com/doc/63929770/PARAZITOLOGIE