Sunteți pe pagina 1din 43

Primul ajutor in intoxicatie

Intoxicatia reprezinta starea patologica determinata de actiunea unei substante toxice ce a patruns in
organism si de reactia organismului la prezenta toxicului. . Prin substanta "toxica" se intelege orice
substanta care patrunsa in organism pe diverse cai, provoaca tulburari functionale si/sau alterari structurale,
avand ca rezultat o stare patologica. Intoxicatiile pot fi voluntare - in cazul tentativelor de suicid, sau
involuntare - accidentale. Dupa patrunderea in organism, substanta toxica este absorbita in sange si
raspandita in organim, la diverse organe unde este metabolizata: ficat, plamani, rinichi, piele etc.
Eliminarea toxicelor se face pe cale renala pentru majoritatea toxicelor dar si pe cale digestiva, plamani sau
prin transpiratie.

Toxicitatea

Toxicitatea unei substante - proprietatea unei substante chimice de a produce modificari patologice in
organism si de a declansa reactii patologice din partea organismului - depinde de mai multi factori:
- proprietatile fizice si chimice ale substantei
- concentratia substantei
- viteza de raspandire in organism
- calea de patrundere in organism a toxicului
- timpul de actiune al toxicului
- varsta intoxicatului (varstnicii sunt mai sensibili)
- greutatea
- starea de sanatate: afectiunile hepatice, renale si alte conditii patologice cresc toxicitatea unei substante
- toleranta individuala.

Calea de patrundere

Toxicele pot patrunde in organism pe diverse cai:


- digestiva: toxicele sunt inghitite
- respiratorie: gazele si substantele volatile
- cutanata si prin mucoase (conjunctivala, nazala): solventi, pesticide, substante caustice, diverse unguente,
droguri
- parenteral: prin injectare intramusculara, intravenoasa, subcutanata

Metabolizarea si eliminarea

1
Dupa patrunderea in organism, substanta toxica este absorbita in sange si raspandita in organism, la diverse
organe unde este metabolizata: ficat, plamani, rinichi, piele etc. Eliminarea toxicelor se face pe cale renala
pentru majoritatea toxicelor dar si pe cale digestiva, plamani sau prin transpiratie.

Epidemiologie
Intoxicatiile acute reprezinta o urgenta medicala, deoarece in unele cazuri ele pot fi letale. Studiile
epidemiologice au aratat ca exista diferente evidente in functie de varsta, atat in ceea ce priveste frecventa
si caracterul intoxicatiei cat si in privinta substantelor implicate.
Astfel:
- la copii predomina intoxicatiile accidentale, fata de adult unde majoritatea sunt voluntare, in scop suicid
- majoritatea intoxicatiilor la copii se produc sub varsta de 5 ani
- sub varsta de 1 an, predomina intoxicatiile cu medicamente, prin supradozaj sau utilizarea
necorezpunzatoare a acestora
- intre 1-5 ani predomina intoxicatiile accidentale cu diverse substante casnice: detergenti, sampon, sapun,
diversi solventi casnici, dezinfectanti, etc.
- la adolescenti predomina intoxicatiile voluntare cu alcool sau medicamente in scop suicid
- la adulti, predomina intoxicatiile voluntare cu alcool si in scop suicid, cu medicamente (barbiturice,
benzodiazepine)
- dintre intoxicatiile accidentale la adulti, predomina cele cu insecticide, pesticide sau substante caustice.
In ultimii ani a crescut numarul intoxicatiilor cu droguri, in special in randul adultilor tineri. Mortalitatea
este mai mare in cazul intoxicatiilor cu medicamente (atidepresive triciclice) si cu ciuperci otravitoare.

Atitudinea in fata unei intoxicatii


La cea mai mica suspiciune de intoxicatie trebuie actionat ca si cum intoxicatia ar fi certa si trebuie
intervenit cat mai repede, deoarece fiecare minut inseamna o cantitate mai mare de toxic absorbit in
organism si consecutiv leziuni mai grave.
De aceea in cazul unei posibile intoxicatii se va solicita ajutor medical calificat apeland 112. Exista un
serviciu telefonic de urgenta: TOXAPEL (021)21.061.183, (021)21.062.282 - care functioneaza permanent
si poate fi apelat de la orice telefon public sau mobil, din toata tara, si unde se pot solicita informatii asupra
modului de acordare a primului ajutor in cazul intoxicatiei, pana la sosirea echipei medicale sau ajungerea
la spital.
Se vor furniza echipei medicale cat mai multe date despre persoana intoxicata, despre starea de sanatate a
acesteia si despre toxicul respectiv:
- nume, varsta, greutate, adresa si numar de telefon
- afectiuni preexistente
- toxicul incriminat: se va aduce daca este posibil flaconul sau ambalajul toxicului
- doza ingerata
- timpul scurs de la ingerare

2
- semnele si simptomele aparute si evolutia lor
- eventualele tratamente sau manevre aplicate pana la ajungerea la spital.

Limitarea absorbtiei toxicului

Primele masuri care se iau in cazul unei intoxicatii sunt masuri de prevenire a absorbtiei toxicului, prin
idepartarea toxicului care nu a fost inca absorbit in organism, masuri care se pot incepe la domiciliu:
- in cazul intoxicatiilor produse prin ingestie (inghitire): evacuarea continutului tubului digestiv fie prin
provocarea de varsaturi (prin stimularea fundului gatului cu degetul sau cu o lungurita dupa ce s-a baut un
pahar cu apa calda sau lapte) fie prin administrarea unor purgative
- in intoxicatiile prin inhalare de substante gazoase, primul gest va fi scoaterea victimei din mediu
- in cazul toxicelor care patrund prin tegumente, se va spala tegumentul cu sapun si apa in cantati mari
(dus)
- prevenirea absorbtiei toxicelor injectate se face prin aplicarea unei pungi cu gheata pe locul injectarii si a
unui garou, proximal de locul injectarii.
Provocarea varsaturilor este contraindicata la:
- victime inconstiente
- in caz de convulsii
- ingestie de substante caustice, volatile sau antiemetice.

Primul ajutor in intoxicatia alimentara

Intoxicatia alimentara (toxiinfectia alimentara) este o afectiune datorata consumului de alimente sau bauturi
contaminate cu microorganisme patogene precum, bacteriile, virusurile sau parazitii. Dintre infectiile care
pot fi dobandite prin contactul sau ingestia unor alimente infestate amintim Toxoplasmoza si Listerioza,
care sunt extrem de periculoase mai ales in randul femeilor insarcinate (pentru ca pot provoca avort spontan
sau pot determina malformatii congenitale grave, uneori incompatibile cu viata).

Cum sunt contaminate alimentele?

Alimentele pot fi contaminate prin urmatoarele metode:


- pe parcursul procesului de preparare. In mod normal organele si tesuturile animale pot fi colonizate de
diferite tipuri de microorganisme (in special la nivelul intestinelor), astfel ca acestea pot contamina
persoana care manevreaza carnea
- pe parcursul cresterii si anume in cazul fructelor si legumelor, care pot fi contaminate mai ales daca sunt
folosite ingrasamintele naturale sau daca este folosita irigatia cu apa dintr-o sursa contaminata
- in timpul procesului de preparare al alimentelor si anume in cazul persoanelor care sunt purtatoare a unui
tip de microorganism (de exemplu stafilococ) sau in cazul persoanelor bolnave, care de asemenea pot

3
contamina alimentul
- prin contaminare din mediul inconjurator, cu microorganisme patogene care se pot gasi in praf, pamant,
apa. Dintre aceste microorganisme amintim Cryptosporidium parvum (un parazit), Clostridium botulinum
(bacterie care provoaca botulismul) sau Clostridium perfringens (o bacterie care in cazuri grave poate
provoca diaree sanghinolenta).

Cauze

Toxiinfectia alimentara este o afectiune cauzata de ingestia unor alimente sau bauturi contaminate cu
microorganisme patogene precum bacteriile, virusurile sau parazitii.
Cele mai frecvente metode prin care se realizeaza contaminarea alimentelor, sunt :
- contaminarea alimentelor pe parcursul procesului de preparare (cel mai frecvent intalnite sunt
Campylobacter, Salmonella si E. coli)
- in timpul cresterii legumelor si fructelor (mai ales daca sunt folosite ingrasaminte naturale sau daca este
folosita o sursa de apa contaminata pentru irigatie)
- contaminare alimentelor de la o sursa infestata (omul bolnav sau purtator cronic al unui microorganism
patogen sau prin adaugarea in compozitie a unor incrediente contaminate)
- prin mediul inconjurator (Clostridium perfringens, Clostridium botulinum sau Cryptosporidium parvum)
Dintre infectiile care pot fi dobandite prin contactul sau ingestia unor alimente infestate amintim
Toxoplasmoza si Listerioza, care sunt extrem de periculoase mai ales in randul femeilor insarcinate (pentru
ca pot provoca avort spontan sau pot determina malformatii congenitale grave, uneori incompatibile cu
viata).

Factori de risc

Persoanele care au un risc crescut de a dezvolta intoxicatii alimentare, sunt:


- femeile insarcinate
- copiii mici (sugarii, prescolarii)
- varstnicii (frecvent peste 65 ani)
- persoane cu sistem imunitar compromis (persoane cu boli cronice, precum diabetul zaharat sau persoane
cu infectie HIV-SIDA)
Factorii responsabili de cresterea riscului de a dezvolta toxiinfectii alimentare, sunt:
- consumul unor alimente sau bauturi nepasteurizate, lapte nepasteurizat (nefiert), produse din lapte
nepasteurizat precum branza sau smantana
- consumul carnii insuficient preparate (carnat crud, friptura in sange), peste sau pui infestat, scoici, melci
sau moluste contaminate si insuficient preparate
- consumul unor alimente sau bauturi contaminate odata cu procesare sau prepararea lor
- calatoriile sau vacantele in tari in curs de dezvoltare
- persoanele care lucreaza in abatoare, pescarii sau in domeniul sanitar.

4
Simptome

Simptomele gastro-intestinale sunt principalele semne care apar in intoxicatia alimentara.


Primul simptom ca apare este de obicei, diareea.
Alte simptome pot include greata, varsaturile si durerea abdominala (crampele intestinale).
Timpul necesar pentru aparitia simptomelor, severitatea acestora precum si durata acestora, depind de mai
multi factori si anume: tipul microorganismului care a determinat infectia, varsta pacientului si starea
generala de sanatate.
Persoanele cel mai frecvent afectate de toxiinfectii alimentare sunt copiii si varstnicii. Simptomele acestora
pot dura mai mult si chiar si infectiile care in mod normal nu sunt grave, in aceste cazuri pot fi uneori
fatale. Acest lucru este valabil de asemenea si in cazul femeilor insarcinate, in cazul persoanelor cu
imunosupresie si in cazul celor cu boli cronice asociate.

Nu toate toxiinfectiile alimentare au aceste simptome "clasice" si anume diaree, greata, varsaturi si crampe
intestinale. Unele intoxicatii alimentare au alte simptome mult mai grave:
- intoxicatia alimentara cu Clostridium botulinum, bacterie care provoaca botulismul si care contine o
neurotoxina capabila sa provoace paralizie nervoasa si musculara. Simptomele apar la aproximativ 18-36
ore de la infectie si includ slabiciunea generalizata si vederea dubla. Paralizia progreseaza din regiunea
capului (nervii cranieni) si cuprinde apoi intreg corpul
- toxoplasmoza, o infectie produsa de un parazit, toxoplasma gondi, nu are de obicei simptome sau are doar
simptome minore precum cele aparute in raceala. Uneori se pot identifica adenopatii (inflamatia
ganglionilor limfatici), dureri si crampe musculare, care pot dura de la cateva zile la cateva saptamani.
Toxoplasmoza este extrem de grava daca apare la femeile insarcinate, pentru ca poate afecta fetusul
- listerioza, este o boala infectioasa care poate provoca febra, dureri musculare si cateodata greata si diaree.
Daca infectia se raspandeste la nivelul sistemului nervos si in special la nivelul creierului, apar simptome
precum cefaleea (durerea de cap), redoarea de ceafa (intepenirea cefei cu durere accentuata la mobilizarea
acestui segment), confuzie, pierderea echilibrului sau chiar convulsii. Femeile insarcinate cu listerioza pot
prezenta simptome usoare pseudogripale (asemanatoare celor din virozele respiratorii) dar in anumite
cazuri pot provoca leziuni la nivelul placentei si fatului cu avort spontan sau infectia nou-nascutului
- toxiinfectia alimentara cu E. coli O157:H7 (tulpina inalt patogena, extrem de agresiva) poate provoca o
infectie grava cu complicatii sanghine si renale severe si apar mai frecvent in randul copiilor sub 5 ani
precum si a persoanelor cu varste peste 65 ani
- salmoneloza, este o toxiinfectie alimentara cu diaree severa care uneori poate dura mai mult de o
saptamana si necesita de asemenea spitalizare.
Simptome gastro-intestinale precum diareea, greata sau varsaturile pot aparea si in cazul infectiei cu unele
microorganisme din mediul inconjurator si nu neaparat din alimente. Acesti agenti patogeni se raspandesc
prin contact interpersonal (de la om la om) sau prin apa contaminata.
Giardia lamblia, este un parazit care traieste in rezervele de apa si provoaca diaree si crampe intestinale mai
ales in randul copiilor.

5
Consult de specialitate

Urmatoarele simptome si situatii necesita consult medical de urgenta:


- diaree severa, apoasa sau cu striuri sanghinolente
- vedere incetosata sau vedere dubla, slabiciune musculara, fatigabilitate marcata, ameteala si cefalee
(simptome care pot semnala infectia botulinica)
- femeile insarcinate care au fost expuse la o posibila infectie cu toxoplasma sau listeria
- durere abdominala intensa, sau durere abdominala care se intensifica la mers, semne care pot semnala o
apendicita, afectiune care poate fi destul de usor de confundat cu o toxiinfectie alimentara
- semne de deshidratare severa, precum:
- oliguria (urina putina), anuria (lipsa urinii) pentru mai mult de 8 ore sau mai putin de 3 ori pe zi (in cazul
nou nascutilor lipsa urinii la nivelul scutecului)
- piele uscata cu pliu cutanat persistent
- ochi infundati in orbite sau fontanele deprimate (scizurile necalcifiate ale calotei craniene, care se infunda
in cazul deshidratarii severe, semn care apare la nou-nascutii si sugarii sub 3 luni)
- hipotensiune arteriala sau tendinta la lipotimie (lesin)
- tahicardie (batai rapide a inimii).

Copiii, femeile insarcinate si persoanele cu boli cronice precum diabetul zaharat, au un risc crescut de
deshidratare si trebuie urmariti indeaproape pentru a evita complicatiile care pot suveni.
De asemenea este necesar un consult medical in cazul in care varsaturile dureaza mai mult de o zi sau daca
diareea dureaza mai mult de 2-3 zile (la adulti), mai mult de 1-2 zile (la copii mai mici de 4 ani), mai mult
de 8 ore (la copii intre 3-6 luni), mai mult de 4 ore (in cazul copiilor cu varste mai mici de 3 luni).
Consultul medical de urgenta este necesar in cazul durerilor atroce care nu sunt diminuate de eliminarea
gazelor sau scaunului. In cazul in care durerea abdominala severa se asociaza cu oprirea tranzitului
intestinal (lipsa gazelor si scaunelor) este necesar un consult chirurgical de urgenta pentru a elimina
posibilitatea evolutiei unei ocluzii intestinale sau perforatii intestinale.
In majoritatea cazurilor de intoxicatii alimentare, exista o perioada in care nu se administreaza nici un
tratament medical si in care doctorul observa evolutia naturala a bolii. Aceasta metoda este recomandata in
cazul gastroenteritelor infectioase (viroze enterale), care au de obicei simptome precum diareea,
epigastralgiile (durerile de stomac) sau crampele abdominale si care dispar de la sine in cateva zile fara
necesitatea administrarii unui tratament.
De asemenea unele intoxicatii alimentare de etiologie bacteriana cu evolutie putin severa, nu necesita
tratament, simptomele disparand intr-un interval de cateva zile pana la o saptamana. In cazurile in care
diareea persista si simptomele se accentueaza este recomandat consultul medical si initierea tratamentului.

Investigatii

6
Din moment ce majoritatea toxiinfectiilor alimentare se vindeca de la sine, fara a necesita un tratament
medicamentos, nu este necesar un consult medical.
Medicul poate formula diagnosticul de toxiinfectie alimentara pe baza istoricului medical, al simptomelor
si examenului clinic general. Este important ca pacientul sa relateze ce alimente a consumat si daca si
ceilalti membrii ai familiei sau anturajului au dezvoltat simptome asemanatoare.

De cele mai multe ori sunt efectuate urmatoarele teste si investigatii:


- coprocultura, poate fi ceruta de medic in cazul in care este suspectata ingestia unor alimente contaminate
bacterian (virusurile si parazitii care pot de asemenea determina toxiinfectii alimentare, nu cresc in cultura)
si care provoaca simptome grave cu o evolutie severa a bolii. Expertii recomanda efectuarea unei
coproculturi in cazurile de intoxicatie alimentara cu diaree cu durata mai mare de o zi, mai ales daca
aceasta este insotita de febra, scaun sanghinolent, deshidratare severa sau in cazul in care pacientul a
efectuat de curand un tratament antibiotic, a fost internat in spital sau are grija de un copil mic.
- examenul microscopic al scaunului, poate identifica parazitul responsabil de intoxicatia alimentara cu
giardia
- teste de sange (hemoleucograma completa si biochimia sangelui) sunt utile in determinarea etiologiei
intoxicatiei alimentare (virale sau bacteriene) sau in cazul evaluarii severitatii sindromului de deshidratare
- teste pentru toxoplasmoza (anticorpii antitoxoplasma), in cazul persoanelor cu sistem imun deficitar (in
special cele cu infectie HIV-SIDA) sau in cazul femeilor insarcinate, unde exista suspiciunea expunerii la
parazit (pisica este purtator al acestui parazit si poate contamina direct femeia insarcinata)
Medicul trebuie sa raporteze boala (toxiinfectia alimentara este o boala infectioasa), pentru a identifica un
posibil focar si a elimina posibilitatea aparitiei unei epidemii.

Tratament

In majoritatea cazurilor simptomele intoxicatiei alimentare dispar in cateva zile (2-3 zile) fara aparitia unor
complicatii, astfel ca nu este necesar nici un tratament medicamentos.
Este suficient controlul adecvat al simptomelor precum diareea si evitarea aparitiei complicatiilor, fara a fi
necesar un tratament antibiotic. Deshidratarea cauzata de diareea severa este principala complicatie care
poate aparea. De asemenea sunt necesare 2-3 zile pana la atenuarea sau disparitia simptomelor si mai multe
zile pana la aparitia unui scaun de consistenta normala.
Scopul principal al tratamentului este inlocuirea lichidelor si electrolitilor pierduti prin diaree sau varsaturi.
Daca deshidratarea este severa si reechilibrarea hidroelectrolitica nu poate fi realizata la domiciliu, este
recomandata internarea in spital cu efectuarea tratamentului parenteral (administrarea hidroelectrolitilor pe
cale venoasa).

Pentru a preveni deshidratarea severa este recomandat consumul unor siropuri rehidratante (Lytren,
Rehydralyte sau Pedialyte), pentru fiecare scaun diareic este indicat consumul unui pahar mare de astfel de
sirop. Trebuie evitate bauturile energizante, carbogazoase si sucurile din fructe care contin prea mult zahar

7
si prea putini electroliti. In cazurile mai putin grave sunt folosite bauturi preparate in casa, precum ceaiurile
indulcite, compoturile proaspete sau zeama de legume.
Odata cu imbunatatirea starii generale, se poate incepe dieta de tranzitie cu banane, orez, sos de mere
(compot de mere proaspat), paine prajita sau biscuiti. Trebuie evitate alimentele condimentate (irita tractul
gastrointestinal), fructele proaspete, alcoolul, cafeaua pentru primele 2 zile de dieta si produsele lactate
pentru primele 3 zile de la disparitia simptomelor.
Medicatia antidiareica nu este de obicei recomandata in tratamentul intoxicatiilor alimentare, pentru ca se
stopeaza astfel mecanismul de curatire a intestinului de microorganismele patogene, precum si de toxinele
acestora, cu inrautatirea diareei si celorlalte simptome. Antidiareicele sunt folosite doar in cazul
recomandarii medicului.
De asemenea, antibioticele nu sunt recomandate decat in cazul in care infectia a depasit intestinul si
afecteaza alte tesuturi si organe.
Tratamentul medicamentos este insa obligatoriu in cazul femeilor insarcinate care sunt diagnosticate cu
toxoplasmoza si listerioza.

Tratamentul toxiinfectiilor alimentare la copil

Copii cu toxiinfectie alimentara necesita o atentie speciala, deoarece sunt predispusi la aparitia unor
complicatii, mai ales a deshidratarii severe.
Simptomele deshidratarii includ:
- deshidratarea usoara: iritabilitate, agitatie, oligurie (cantitate redusa de urina)
- deshidratarea moderata: scaderea apetitului pentru joaca, ochi infundati in orbite, hipolacrimatie (plange
cu putine lacrimi), oligurie moderata (mai putin de 3 urinari pe 24 de ore)
- deshidratarea severa: somnolenta exagerata, gura si limba uscate, tahipnee (respiratie frecventa),
tahicardie (batai cardiace cu frecventa crescuta), anuria (lipsa urinii pe 24 de ore)
Deshidratarea severa este o urgenta medicala si necesita tratament medical de specialitate.
Pentru copii cu varste mai mici de 4 ani si care sunt deshidratati secundar toxiinfectiilor alimentare, este
recomandata continuarea hranirii la san, respectiv cu formule de lapte speciale, cat mai mult timp posibil.
Copilul trebuie sa fie hranit mai des si in cantitati mai mici si de asemenea este recomandata folosirea unor
solutii rehidratante (Pedialyte), intre mese.
Pentru copii mai mari, cu sindrom de deshidratare, este recomandata rehidratarea cu o cana de apa (200 ml)
la fiecare ora si consumul in cantitati moderate a unor alimente precum bananele, orezul, compotul proaspat
de mere, painea prajita sau biscuitii (dieta de tranzitie).

Botulismul - intoxicatie alimentara cauzata de Clostridium Botulinum

8
Botulismul este o afectiune neuromusculara (paralitica) cauzata de o toxina bacteriana (toxina Clostridium
botulinum) care actioneaza la nivelul intestinului si determina "otravire" neuromusculara. Orice caz de
botulism este considerat a fi o urgenta de sanatate publica datorita potentialului de contaminare a altor
persoane care ingera alimentele infestate si de a folosi toxina botulinica ca pe o arma biologica. Este
obligatorie prin lege declararea oricarui caz de botulism.
Exista 3 tipuri de botulism:
- botulismul alimentar
- botulismul "de plaga"
- botulismul sugarilor

Botulismul alimentarapare atunci cand toxina botulinica, produsa in alimente contaminate, este ingerata
(mancata) sau sporii acestei toxine sunt inhalati.

Botulismul "de plaga" este determinat de toxina botulinica care se afla la nivelul unei plagi infectate cu
aceasta bacterie.

Botulismul sugarilor, cea mai frecventa forma de botulism din tarile dezvoltate, este determinat de
ingestia sau inhalarea sporilor de Clostridium botulinum si de producerea ulterioara a toxinei botulinice de
catre intestinele sugarilor afectati. (Toxina botulinica a devenit un agent terapeutic folosit in tratamentul
unor distonii si al altor boli.)
Orice caz de botulism este considerat a fi o urgenta de sanatate publica datorita potentialului de
contaminare a altor persoane care ingera alimentele infestate si de a folosi toxina botulinica ca pe o arma
biologica. Este obligatorie prin lege declararea oricarui caz de botulism.

Simptome

Incubatia dureaza de la 2 ore pâna la 14 zile de la ingestia alimentelor contaminate. Debutul bolii este
virulent si include tulburari digestive (constipatie, greata, voma, dureri abdominale, diaree moderata), stare
de letargie, slabiciune, ameteala, uscaciune in cavitatea bucala, greutate in inghitire si sete. Alte simptome
ale bolii mai sunt: cefaleea, diplopie (vedere dubla), imposibilitatea mentinerii pleoapelor deschise, vedere
neclara. In cazuri destul de restranse si numai daca nu se instituie tratamentul, poate aparea si paralizia unor
grupe de muschi (membre, gat, muschi respiratori).

Tratamentul necesită administrarea de antitoxina botulinica in primele 72 ore de la aparitia simptomelor -


ventilatie mecanica (toxina botulinica produce paralizia musculaturii respiratorii, aparand astfel insuficienta
respiratorie).

Salmonelozele

9
Salmonelozele reprezinta un tip de toxiinfectii alimentare cauzate de bacteria Salmonella. Exista mai multe
tipuri ale acestei bacterii: Salmonella typhimurium si Salmonella enteritidis, acestea sunt cele mai frecvente
tipuri intalnite.In fiecare an, aproximativ 40000 de cazuri de salmoneloza sunt raportate in SUA. Deoarece
cazurile usoare nu sunt diagnosticate sau raportate, numarul real al infectiilor poate fi de 30 de ori mai
mare.

Copiii sunt cei mai susceptibili sa faca salmoneloza; copiii mici, varstnicii si persoanele cu deficiente ale
sistemului imun fac formele cele mai grave ale infectiei.

Cauze

Se poate contacta salmoneloza prin consumarea de alimente contaminate cu Salmonella. Aceasta se poate
intampla in urmatoarele situatii:
-alimentul poate fi contaminat in timpul procesului de pregatire a mancarii
-alimentul poate fi contaminat prin manipularea lui cu maini nespalate sau infectate; o sursa frecventa de
infectie este reprezentata de o persoana infectata, care nu se spala pe maini cu sapun dupa folosirea toaletei
-Salmonella poate fi, de asemenea, gasita in fecalele animalelor de companie, in special a celor care
prezinta diareee; o persoana se poate infecta daca nu se spala pe maini dupa contactul cu materiile fecale
-reptilele sunt in mod particular purtatoare de Salmonella, de aceea se recomanda intotdeauna spalarea
imediata a mainilor, dupa un contact cu o reptila chiar daca aceasta este sanatoasa; adultii trebuie sa fie
atenti la copii, ca acestia sa se spale pe maini dupa ce s-au jucat cu o reptila.
Carnea de vita, pasare, laptele si ouale sunt cel mai frecvent infectate cu

Salmonella. Mancarea infestata de obicei arata si miroase normal.

Simptome

Simptomele salmonelozelor includ diareea, febra si crampele abdominale. Acestea se dezvolta la 12-72 ore
dupa infectie si boala persista in mod normal timp de 4-7 zile. Majoritatea oamenilor isi revin fara nici un
tratament. Totusi, diareea si deshidratarea pot fi grave si este uneori necesara internarea in spital. Varstnicii,
copiii mici si cei cu sistem imun deficitar, prezinta cel mai mare risc. In cazul aparitiei diareei, in mod
normal recuperarea este completa, chiar daca pot trece cateva luni pana ce habitusul intestinal se
normalizeaza complet. Un numar mic dintre persoanele infectate cu Salmonella dezvolta sindromul Reiter,
o boala care persista luni sau ani si duce la aparitia artritei cronice.

Diagnostic

Diagnosticul salmonelozelor se bazeaza pe anamneza si pe examenul obiectiv. Medicul intervieveaza


pacientul in legatura cu simptomele, alimentele consumate recent si cu factorii de mediu de la locul de

10
munca si de la domiciliu. O cultura din scaun si cateva analize sanguine, trebuie efectuate pentru a
confirma diagnosticul.

Tratament

Salmoneloza se trateaza prin controlul oricaror complicatii pana la disparitia lor. Deshidratarea cauzata de
diareee este cea mai obisnuita complicatie. Antibioticele nu sunt necesare in mod curent, ci doar in cazul in
care infectia s-a raspandit.
Pentru a preveni deshidratarea, sa se bea frecvent solutii de rehidratare (ca si Lytren, Rehydralyte sau
Pedialyte). Sa se incerce sa se bea un pahar de apa sau solutie de rehidratare, pentru fiecare eliminare de
scaun cantitativ mai mare. Bauturile energizante, sucul carbogazos si sucul de fructe, contin prea mult
zahar si o cantitate insuficienta din cei mai importanti electroliti care sunt pierduti in timpul diareei, astfel
trebuie luate alternativ cu o bautura de rehidratare.
Cand pacientul se simte suficient de bine, poate incepe sa consume mancaruri usoare, fara grasimi, ca de
exemplu banana, orez, sos de mere si paine prajita sau biscuiti. Aceasta este denumita dieta BRAT
(bananas, rice, applesauce, toast sau biscuiti). Sa se evite mancarea condimentata, alte tipuri de fructe,
consumul de alcool si cafea pentru doua zile si produsele consumate zilnic, pentru 3 zile dupa ce toate
simptomele au disparut.

Profilaxie

Pentru a preveni salmonelozele:


-sa nu se consume oua crude sau insuficient gatite; ouale crude pot fi folosite in anumite mancaruri ca si
sosul olandez preparat acasa, sosurile pentru salate, tiramisu, inghetata, maioneza preparata acasa, coca
pentru prajituri
-sa se gateasca alimentele cat mai bine: sa se foloseasca un termometru pentru carne, pentru a fi siguri ca
este preparata la o temperatura adecvata; sa nu se foloseasca culoarea carnii (ca de exemplu atunci cand nu
mai este "roz") pentru a considera ca este gatita
-evitarea consumului de lapte crud sau nepasteurizat sau al altor produse consumate zilnic
-sa se spele sau sa se curete produsul inainte de consumare
-sa se evite contaminarea incrucisata a alimentelor; sa se pastreze separat carnea nepreparata de alte
produse, de mancarea gatita si de semipreparate; sa se spele minutios pe maini, tabla pentru taiat, tejgheaua,
cutitele si alte ustensile dupa manipularea alimentelor negatite
-sa se spele pe maini inainte de a lucra cu orice aliment si intre utilizarea diferitelor tipuri de produse
alimentare
-sa nu se prepare mancarea sau sa nu se toarne apa pentru altii, de catre persoana cu salmoneloza

11
-sa se spele pe maini dupa contactul cu fecale de animale; deoarece reptilele in mod particular sunt
purtatoare de Salmonella, sa se spele pe maini imediat dupa contactul cu ele; de luat in considerare a nu se
tine reptilele (inclusiv broastele testoase) ca si animale de companie, mai ales in prezenta copiilor mici.

Difteria - toxiinfectie cauzata de bacilul Klebs-Loeffler

Difteria este o afectiune bacteriana ale carei simptome clinice sunt legate de producerea unei toxine de catre
Corynebacterium diphtheriae, numit si bacilul Klebs Loeffler. In forma respiratorie, in functie de
localizarea infectiei, difteria afecteaza amigdalele, faringele, laringele si nasul; la tropice, forma cutanata
cauzeaza ulceratii ale pielii. Difteria se transmite pe cale respiratorie (prin tuse, stranut) si prin contactul
direct cu pielea contaminata.

Generalitati

Difteria este o afectiune bacteriana ale carei simptome clinice sunt legate de producerea unei toxine de catre
Corynebacterium diphtheriae, numit si bacilul Klebs Loeffler. In forma respiratorie, in functie de
localizarea infectiei, difteria afecteaza amigdalele, faringele, laringele si nasul; la tropice, forma cutanata
cauzeaza ulceratii ale pielii.
Difteria afecteaza toate grupele de varsta, dar in special copiii sub 15 ani nevaccinati. Boala apare mai ales
in timpul iernii si in zonele temperate. Factori predispozanti pentru aparitia bolii sunt: spitalizarea
prelungita, imunodepresia si terapia antimicrobiana anterioara.

Mod de transmitere

Difteria se transmite pe cale respiratorie (prin tuse, stranut) si prin contactul direct cu pielea contaminata.
Sursa de bacili difterici este reprezentata de purtatorii sanatosi sau persoanele bolnave de difterie, care
prezinta bacili difterici la nivelul orofaringelui sau la nivelul pielii.
Bolnavul este contagios timp de 6 saptamani, in absenta tratamentului. In timpul izbucnirilor epidemice
copiii purtatori de germeni la nivelul orofaringelui sau pielii, care nu prezinta semne si simptome de boala,
pot transmite boala.

Simptome

Perioada de incubatie este de 2-6 zile, dar simptomele pot sa apara uneori si dupa un interval de sase zile.
Tabloul clinic depinde de localizarea si intensitatea procesului difteric. Forma laringiana este grava; forma
nazala este mai putin severa, dar cu posibilitate de cronicizare. Numeroase cazuri sunt subestimate,
deoarece infectia se poate manifesta si in forme inaparente. In angina si laringita difterica primele
simptome sunt durerea de gat, pierderea apetitului (anorexie), febra moderata. Dupa 2-3 zile se formeaza
false membrane alb-sidefii, aderente, care cuprind tot faringele, sangerande la incercarea de a le indeparta.
Evolutia poate fi spre vindecare sau deces in urmatoarele zile.

12
In forma cutanata, leziunile sunt dureroase. Orice leziune cutanata cronica poate fi infectata cu bacilul
difteric.
Complicatiile se datoreaza mai ales toxinei difterice, care difuzeaza in organism, determinand fenomene
toxice la distanta, afectand mai ales inima (miocardita) si sistemul nervos. In forma respiratorie, boala e
mortala in 5-10% din cazuri.

Tratament

Se recomanda izolarea pacientului pentru a evita transmiterea bolii. Pacientii devin ne-contagiosi dupa
doua zile de la inceperea tratamentului. Antibioticele de tipul penicilinei sau eritromicinei sunt in general
eficiente in eliminarea bacilului difteric de la pacientii bolnavi sau purtatorii sanatosi.
Modul cel mai eficace pentru prevenirea difteriei este mentinerea unui nivel inalt de imunizare in
comunitate. In majoritatea tarilor din lume vaccinul antidifteric se administreaza concomitent cu vaccinul
antitetanic si antipertussis (DTP). Este recomandat un rapel de vaccin asociat antidifteric-antitetanic la
fiecare zece ani, pentru a prelungi imunitatea.

Intoxicatia alimentara cu oua

Ouale rosii sunt una din ingredientele principale ale sarbatorii pascale, insa acestea trebuie consumate cu
atentie pentru a preveni intoxicatiile alimentare. Cumparati oua numai din locuri avizate sanitar si care sunt
depozitate in frigidere. Transportati ouale cat mai rapid la domiciliu si depozitati-le in frigider in cutia de
carton in care le-ati cumparat si cautati cel mai racoros loc al frigiderului (nu pe usa). Daca drumul spre
casa dureaza mai mult de 30 de minute sau este o zi torida depozitati ouale intr-o cutie frigorifica.

Generalitati

Ouale rosii sunt una din ingredientele principale ale sarbatorii pascale, insa acestea trebuie consumate cu
atentie pentru a preveni intoxicatiile alimentare.
Mai jos aveti cateva masuri de precautie ce trebuie riguros respectate:

Cumparati oua numai din locuri avizate sanitar si care sunt depozitate in frigidere. Transportati ouale cat
mai rapid la domiciliu si depozitati-le in frigider in cutia de carton in care le-ati cumparat si cautati cel mai
racoros loc al frigiderului (nu pe usa). Daca drumul spre casa dureaza mai mult de 30 de minute sau este o
zi torida depozitati ouale intr-o cutie frigorifica.
- Nu cumparati oua care au termenul de valabilitate expirat.
- Cumparati numai ouale curate si intacte (care nu prezinta crapaturi - nici chiar cele care par superficiale)
si cautati stampila cu avizul sanitar-veterinar.
- Nu spalati ouale inainte de depozitare, pentru ca prin spalare puteti indeparta uleiul mineral protector care

13
inveleste oul favorizand astfel pantrunderea bacteriilor in ou.
- Depozitati ouale in cutia de carton in care le-ati procurat si pozitionati-le in frigider departe de mancaruri
si produse cu mirosuri foarte puternice precum pestele sau ceapa.
- Scoateti ouale din frigider numai in momentul utilizarii.
- Ouale pot fi pastrate in frigider (in mod corespunzator) fara a-si pierde din proprietati timp de maxim 3
saptamani.
- Ouale fierte - decojite sau nu - trebuie mancate nu mai tarziu de o saptamana de la fierbere.
- Folositi o igiena corespunzatoare cand preparati ouale. Spalati-va mainile, ustensilele si locul de preparare
cu apa calda si detergent (de vase) inainte si dupa ce ati intrat in contact cu ouale.
- Ouale pe care le veti folosi nu trebuie tinute afara mai mult de 2 ore (asta nu include timpul de preparare).
- Gatiti ouale la temperaturile corespunzatoare pentru a evita riscul de contaminare cu Salmonella sau alte
bacterii.

Intoxicatia cu ciuperci

Simptome
In Romania exista aproximativ 50 de specii de ciuperci otravitoare (din cele peste 4000 de specii de
ciuperci cunoscute) iar numarul acestora creste de la an la an datorita mutatiilor genetice, fenomen foarte
derutant chiar pentru cunoscatori.
Simptomele intoxicatiei cu ciuperci se clasifica in functie de perioada de incubatie a tipului de ciuperci care
provoaca intoxicatia, astfel:
- cu perioada de incubatie scurta - cazuri in care simptomele apar in minim 15 minute si maxim 3 ore de la
consumul ciupercilor si se manifesta prin: hipotensiune arteriala, halucinatii, tulburari nervoase, abundenta
salivatiei, lacrimare, pupila micsorata, dureri abdominale, scaderea frecventei cardiace, tegumente umede
- cu perioada de incubatie lunga (ciuperca alba, buretele viperei, etc) - semnele apar dupa cel putin 12 ore
de la consumul acestora si se manifesta prin: greturi, varsaturi, diaree, tulburari gastrointestinale, icter,
hemoragii, tulburari neurologice, encefalopatie, manifestari renale grave, afectiuni hepatice, hipoglicemie,
iar dupa 2 zile de la ingestie apare coma si apoi decesul persoanei in cauza. In jur de 90% din intoxicatiile
cu aceste ciuperci sunt mortale, procent ce demonstreaza pe de o parte gravitatea acestor intoxicatii iar pe
de alta parte, fiind vorba de intoxicatii vechi datorita perioadei lungi de incubatii si ineficienta masurilor
terapeutice ce se impun.

Tratament

Tratamentul intoxicatiei cu ciuperci se face in functie de durata perioadei de incubatie astfel:


- in cazul ciupercilor cu perioada de incubatie scurta - se provoaca varsatura (cu apa calda si sarata), se fac

14
spalaturi gastrice (prin aspirarea continutului gastric), purgative saline, atropina, carbune activat, etc. In
cazul intoxicatiei cu acest tip de ciuperci se mai poate administra tanin si cafea tare pentru insolubilizarea
toxicului din tubul digestiv. Utila este si administrarea de diuretice
- in cazul ciupercilor cu perioada de incubatie lunga - se fac spalaturi gastrice (desi eficienta e redusa fiind
vorba de o ingestie veche de 12 ore), se administreaza substante pentru diminuarea durerii, tratament
simptomatic, se introduc perfuzii cu glucoza si medicamente hepato-protectoare. Primul ajutor nu vizeaza
evacuarea tubului digestiv (din cauza faptului ca simptomele apar mai tarziu) ci internarea de urgenta
pentru ameliorarea dezechilibrelor biologice grave (hidro-electrolitice, acido-bazice, metabolice) care
pericliteaza viata celui otravit.

Intoxicatia cu acetona

Sinonime: dimetilcetona, propanona.

Proprietati fizice: lichid incolor, volatil, inflamabil, cu miros specific, miscibil cu apa, alcoolul, eterul.

Identificare: se face prin reactii colorimetrice din corpul delict, continut gastric, sange, urina.

Fiziopatologie: actioneaza prin iritarea mucoaselor, rar are efect narcotic.

Simptomatologie: Forma usoara: apar lacrimare, stranut, tuse, ameteli, cefalee, somnolenta, anorexie,
greturi, varsaturi. Scoaterea din mediul toxic este suficienta pentru disparitia fenomenelor.
Forma grava: intoxicatul prezinta sete, ameteli, greturi, varsaturi, salivatie, cefalee, tahicardie, tendinta la
colaps, coma. Pot aparea contractii ale musculaturii fetei, extremitatilor sau convulsii, mioza, respiratie tip
Kussmaul. Mirosul acetonic fara glicozurie, dar cu o moderata hiperglicemie constituie un semn foarte
important.

Tratament: : nu exista antidot specific.


- Se face spalatura gastrica; se administreaza purgativ salin (30g sulfat de sodiu) cand spalatura nu este
posibila.
- Se provoaca varsaturi (2-3 lingurite de sare la un pahar de apa calduta se dau intoxicatului, pentru
ingerare).
- Se opresc convulsiile cu Fenobarbital sau Clordelazin.
- Se combate colapsul si se face reechilibrarea hido-electrolitica si acidobazica.
- Se administreaza oxigen si se face respiratie artificiala, la nevoie.

15
Intoxicatia cu acid acetic

Sinonime: acid acetic glacial, esenta de otet.

Proprietati fizice: lichid incolor, caustic, cu miros intepator puternic; miscibil cu apa, alcoolul, eterul.

Identificare: se face prin reactii colorimetrice din corpul delict si din continutul gastric.

Fiziopatologie: local are o actiune puternic coroziva, dand leziuni ulcerative acoperite cu membrane albe.
Actiunea generala produce acidoza, hemoliza, alterari renale (necroza tubulara).

Simptomatologie: se descriu trei sindroame clinice: a) sindromul muscarinic (efect parasimpatic) - apare
prin acumularea acetilcolinei la nivelul terminatiilor nervoase post-ganglionare ale musculaturii netede,
miocardului si glandelor secretorii. Tulburarile care apar primele: mioza, lacrimare, rinoree, hipersalivatie,
sudori profuze, varsaturi, colici abdominale, diaree, hipersecretie bronsica, dispnee, edem pulmonar acut;
b) sindromul nicotinic (asupra muschilor voluntari) - prin acumularea acetilcolinei la nivelul placilor neuro-
musculare ale musculaturii scheletice. Tulburarile apar in general dupa ce simptomele muscarinice au atins
o intensitate medie: slabiciune musculara, fasciculatii (fibrilatii musculare locale), crampe musculare,
convulsii, in cazuri grave paralizii musculare, mai ales ale muschilor respiratori; c) sindromul nervos
central - anxietate, cefalee, hiperexcitabilitate, somnolenta sau insomnie, confuzie mintala, tulburari
amnezice si, in cazuri foarte grave, ataxie, disartrie, coma cu areflexie, respiratie Cheyne-Stokes, stop
respirator.
Avand in vedere gravitatea intoxicatiei si urganta interventiei, diagnosticul clinic trebuie facut rapid pe
baza urmatoarelor elemente:
- Existenta expunerii la toxic.
- Mioza precoce si persistenta.
- Hipersecretie glandulara generalizata.
- Bronhospasm (respiratie astmatiforma).
- Fibrilatii musculare localizate.
- Toleranta mare la atropina (se pot administra (4-6 mg atropina, fara sa apara semne de atropizare).

Tratament: : antidotul este Atropina, care antagonizeaza efectele farmacodinamice ale acetilcolinei. Se
administreaza 1-4 mg i.v. si se repeta la fiecare 15 minute doza, pana cand apar fenomene de atropinizare
(midriaza, alura ventriculara ridicata, uscaciunea gurii). Cand reapar fenomenele acetilcolinice (mioza,
hipersalivatie, hipersudorafie), se administreaza din nou atropina. Toxogonin (R.F.G.), Pirrangit (E.G.Y.T
= Budapesta) reactiveaza colinesteraza blocata de toxic. Se administreaza i.v. in doza de 0,250 - 0,500 g (1
- 2 fiole) imediat dupa Atropina; se repeta de 2 - 3 ori/24 de ore, in functie de evolutie.
- Spalatura gastrica; se provoaca varsaturi sau se administreaza purgativ salin.
- Se trateaza edemul pulmonar acut, la nevoie.

16
- Se asigura permeabilitatea cailor respiratorii.
- Se spala cu apa si sapun tegumentele contaminate.
- Se supravegheaza permanent intoxicatul timp de 24 - 48 de ore, pentru urmarirea evolutiei.
- Tratarea convulsiilor, daca este cazul.
- Tratarea insuficientei respiratorii acute.
- Tratarea insuficientei circulatorii acute, cand este cazul.

Intoxicatia cu D.D.T.

Sinonime: Neocide, Dicophane, Clorofenaton, Trix, Lucex.

Proprietati fizice: pulbere cristalina, alba-cenusie, greu solubila in apa si usor solubila in solventi organici.

Identificare: prin spectroscopie sau reactii coloriometrice, din sange.

Fiziopatologie: prin formarea de carboxihemoglobina duce la anoxie tisulara. Se pare ca oxidul de carbon
are si o actiune citotoxica directa, factorii agravanti ai intoxicatiei cu oxidul de carbon: anemiile, bolile
cardio-respiratorii, varstele extreme, presiunea atmosferica scazuta.

Simptomatologie: se descriu doua stadii ale acestei intoxicatii: initial si comatos: stadiul initial -
constrictie frontala, cefalee, oboseala, ameteli, apoi dispnee, vajaituri in urechi, vedere incetosata, palpitatii;
se pierde capacitatea de a rationa, apare o intensa stare de oboseala, ceea ce il impiedica pe intoxicat sa
paraseasca singur mediul toxic, astfel intrand rapid in stadiul urmator: stadiul comatos - coma variaza de la
coma vigila la coma profunda, este calma, adeseori cu semnul Babinski prezent bilateral sau unilateral.
Starea de hipotonie musculara si convulsiile sunt foarte frecvente. Coloratia rozata a tegumentelor care se
descrie este relativ rara. Apar frecvent insa flictene, asemanatoare cu cele din arsuri, pe regiunile
comprimate. S-au descris chiar gangrene uscate ale extremitatilor (ca in arterite) la subiectii care au stat
mult in mediul toxic. Cianoza este frecventa. Pielea este umeda din cauza sudoratiei abundente. Respiratia
este rapida, neregulata, cu incarcare bronsica; in forme grave apare respiratie Cheyne-Stokes. Edemul
pulmonar acut apare si el ca o complicatie relativ frecventa. Insuficienta circulatorie acuta este frecventa in
cazul neinstituirii rapide a tratamentului. Prin tulburarea centrilor termoreglarii apare si hipertermia.
Modificarile de laborator ce se ivesc nu au importanta practica imediata, fiind nespecifice si intoxicatul
nelasandu-ne timp de interventie pana dupa obtinerea rezultatelor.
Uneori, este necesar un diagnostic diferential si trebuie avute in vedere: coma traumatica, comele
neurologice, comele toxice endogene (diabetica, uremica), comele toxice exogene (mai ales barbiturica,
alcoolica, morfinica, clorpromazinica, cu tranchilizante).

17
Tratament: antidotul este oxigenul in concentratie de 100% (grabeste descompunerea
carboxihemoglobinei si eliminarea gazului toxic pe cale respiratorie).
- Scoaterea victimei din mediul toxic.
- Asigurarea permeabilitatii cailor respiratorii.
- Respiratia artificiala, la nevoie.
- Combaterea insuficientei circulatorii acute, la nevoie.
- Tratamentul edemului pulmonar acut, la nevoie.
- Combaterea edemului cerebral (glucoza hipertona, Manitol).
- Antibioterapie de protectie.
- Tonicardiace, cand apare insuficienta cardiaca congestiva.
- Oxigenoterapia hiperbara (oxigen la presiune de 2 atmosfere), ĂŽn camere special construite, atunci cand
este posibil, se considera astazi ca tratamentul cel mai eficace.

Intoxicatia cu napoton

Sinonime: Clordiazepoxid, Benzodiazepin, Donapax, Elenium, Ljbrium.

Proprietati fizice: pulbere cristalina, incolora, cu reactie acida in solutie apoasa.

Identificare: reactii colorimetrice, din corpul delict, urina si din sange.

Fiziopatologie: prabuseste circulatia si respiratia. Consumul de alcool la ingerarea de Napoton creste riscul
si gravitatea intoxicatiei.

Simptomatologie: obnubilare, ataxie, hipotonie musculara, simptomatologie cardio-respiratorie foarte


redusa (in comparatie cu cea data de intoxicatia cu barbiturice, cu care se aseamana).

Tratament: nu exista antidot specific.

Intoxicatia cu nicotina

Sinonime: Nicotina, Nicotox.

Proprietati fizice: lichid uleios, galbui, cu miros de tutun, la aer se brunifica repede.

18
Identificare: prin reactii colorimetrice din corpul delict (solutii pesticide), continutul gastric si din sange.

Fiziopatologie: actioneaza complex asupra sistemului nervos central, periferic si autonom. Cele mai
sensibile structuri nervoase la acest toxic sunt sinapsele parasimpatice, urmate de cele simpatice.

Simptomatologie: forma supraacuta - arsuri buco-faringiene si epigastrice, colici abdominale, varsaturi,


diaree, obnubilare, tremuraturi, tulburari respiratorii, prabusire tensionala, moarte; forma acuta - paloare,
sudori profiize, cefalee, ambliopie, vertij, varsaturi, puls accelerat, tensiunea arteriala scazuta, somnolenta,
respiratie superficiala; forma usoara - stare pseudoebrioasa, cefalee, paloare, sudori, frisoane.

Tratament: nu exista antidot specific.


- Spalatura gastrica cu carbune activat, apa de robinet, permanganat de potasiu.
- Provocare de varsaturi, administrare de purgative.
- Oxigenoterapie si asistarea respiratiei.
- Tratamentul insuficientei circulatorii acute, la nevoie.
- Tratamentul convulsiilor, daca este cazul.

Intoxicatia cu izoniazida

Sinonime: H.I.N., Rimifon, Tebecid.

Proprietati fizice: pulbere cristalina, alba, fara miros, solubila in apa.

Identificare: reactii colorimetrice, din corpul delict, continutul gastric, urina si din sange.

Fiziopatologie: apar in principal fenomene de encefalopatie toxica, manifestata prin agitatie, convulsii,
coma; substanta se elimina foarte repede din organism.

Simptomatologie: agitatie, stare confuzionala, disfagie, hiperreflexie osteotendinoasa, convulsii, coma,


incontinuenfa sfincteriana, midriaza.

Tratament: nu exista antidot specific.


- Spalatura gastrica (cand nu sunt prezente convulsiile).
- Perfuzie cu glucoza 5%.
- Intubatie traheala, oxigenoterapie; la nevoie, respiratie artificiala.
- Vitaminele B6 si B12.
- Aspiratie orofaringiana sau traheala a secretiilor.

19
- Combaterea convulsiilor cu Fenobarbital; la nevoie curarizare.
- Antibioterapie pentru prevenirea infectiilor bronhopulmonare si urinare.

Intoxicatia cu meprobamat

Sinonime: Andaxin, Mepavlon, Meprin 50, Miltown, Pertranquil, Selene, Tranquil.

Proprietati fizice: substanta cristalina, alba, incolora, cu gust amar.

Identificare: prin reactii colorimetrice din corpul delict si continutul gastric.

Fiziopatologie: dau tulburari cardiace, digestive si senzoriale.

Simptomatologie: varsaturi, diaree, dureri abdominale, obnubilare, somnolenta, anxietate, cefalee, mialgii
difuze, astenie musculara, acuitate auditiva diminuata, vederea colorata (in verde, galben), frecvent
oligurie, bradicardie, bigeminism, extrasistole, colaps.

Tratament: nu exista antidot specific.


- Spalatura gastrica, provocare de varsaturi, administrare de purgativ.
- Clorura de potasiu - per os sau i.v., pana la corectarea hipopotasemei si a tulburarilor E.C.G. Ritmul
administrarii potasiului nu va depasi 20 mg clorura de potasiu/min, daca functia renala este deficitara.
- Daca functia renala este normala, se administreaza 2-31 lichide/24 de ore.
- Corectam tulburarile hidro-electrolitice provocate de varsaturi.
- Administram sedative, antiemetice (Emetiral).

Intoxicatia cu fenacetina

Sinonime: -

Proprietati fizice: pulbere cristalina, alba, fara gust, fara miros. Se intalneste in multe combinatii
antinervralgice.

Identificare: -

Fiziopatologie: actioneaza mai ales asupra centrului termoreglarii din sistemul nervos central.

20
Simptomatologie: cianoza, vertij, vajaituri, somnolenta, hipotensiune arteriala, hipo-termie, puls slab,
eriteme cutanate, urticarie, coma.

Tratament: nu exista antidot specific.


- Spalatura gastrica, provocare de varsaturi, purgativ salin.
- Tratarea insuficientei circulatorii acute.
- Oxigenoterapie, cand apar fenomene de methemoglobinemie.
- Respiratie artificiala, cand este cazul.
- Administrare de Helthion sau albastru de metilen i.v., cand apar fenomene clinice de methemoglobinemie.

Intoxicatia cu hidrati alcalini

Sinonime: hidroxidul de sodiu (soda caustica), hidroxidul de potasiu (potasa caustica).

Proprietati fizice: substante solide, albe, higroscopice, fara miros, foarte caustice.

Identificare: prin reactii colorimetrice din corpul delict si din continutul gastric.

Fiziopatologie: leziuni caustice locale pe piele si mucoase, alcaloza cu dezechilibre ionice.

Simptomatologie: arsuri grave bucale, faringiene, esofagiene si gastrice. Durerea este violenta. Salivatia
abundenta, dureroasa, insotita de striatii sanguine. Sialoreea dureaza pana la 2 saptamani. Apar varsaturi, la
inceput sanguinolente, apoi mucoase si seroase. Durerea la deglutitie (disfagie) este foarte puternica in
primele zile. Disfagia persista pana la 2 luni. Scaunele diareice, sanguinolente, sunt prezente impreuna cu
durerile abdominale puternice. In primele 2 saptamani: subfebra trebuie pusa pe seama resorbtiei tesuturilor
necrozate, dar daca continua trebuie pusa pe seama suprainfectarii plagilor. In intoxicatii grave apar
colapsul, coma si moartea.

Tratament: nu exista antidot specific.


- Spalatura gastrica, provocare de varsaturi, administrare de purgativ.
- Administrare de barbiturice, Clordelazin.
- Tratamentul insuficientei circulatorii acute, daca este cazul.

21
Intoxicatia cu chinina

Sinonime: -

Proprietati fizice: substanta cristalina, alba sau galbuie, fara miros, ;cu gust foarte amar.

Identificare: prin fluorescenta sau reactii colorimetrice din corpul delict, urina, si din continutul gastric.

Fiziopatologie: toxic protoplasmatic puternic, actionand mai ales asupra celulelor nervoase, miocardului,
nervilor senzitivi.

Simptomatologie: debuteaza ca o gastrita acuta (greturi, varsaturi, dureri abdominale), asociata cu


fenomene de betie chininica (vertij, instabilitate, obnubilare). Tulburarile auditive sunt: vertijul, hipoacuzia.
Tulburarile vizuale: fotofobia, diplopia, spasme ale pleoapelor, tulburari in perceptia culorilor, diminuarea
perceptiei culorilor. in intoxicatiile grave apare atrofia nervului optic. Bradicardia si modificarile E.C.G.
sunt generate de actiunea toxica asupra miocardului.

Tratament: nu exista antidot specific.


- Spalatura gastrica, provocare de varsaturi, purgative.
- Administrare de lichide, pentru a grabi eliminarea toxicului pe cale renala.
- Combaterea insuficientei circulatorii acute.
- Tratamentul insuficientei respiratorii acute.
- Amauroza chininica trebuie combatuta rapid de catre oftalmolog.

Intoxicatia cu cafeina

Sinonime: -

Proprietati fizice: substanta cristalina, alba, fara miros.

Identificare: -

Fiziopatologie: excitanti ai sistemului nervos central si, mai ales, ai cortexului cerebral.

Simptomatologie: a) Forma acuta - varsaturi (cu miros de usturoi), dureri, abdominale, diaree, facies
cenusiu, stare generala alterata, lipotimii, hipotensiune arteriala, colaps. Frecvent apar un ras scarlatiniform

22
si febra. Dupa 2-3 zile apare sindromul de hepato-nefrita toxica (oli-gurie, albuminurie, hepatomegalie
moderata, icter, azotemie, obnubilare).
b) Forma atenuata - circumstantele etiologice, gustul de usturoi, tulburarile digestive, sindromul hepato-
renal moderat sugereaza diagnosticul acestei forme.

Tratament: dimercaptopropanolol (B.A.L.) este antidotul care, gratie gruparilor sale sulfihidrilice,
formeaza cu arsenul compusi netoxici.
- Spalatura gastrica cu apa, urmata de un pahar de lapte sau solutie de thiosulfat de sodiu (hiposulfit de Na).
- Provocare de varsaturi, administrare de purgativ salin.
- Combaterea durerilor abdominale cu Mialgin.
- Tratamentul insuficientei circulatorii acute.
- Reechilibrare hidro-electrolitica.

Intoxicatia cu arsen

Sinonime: anhidrida arsenioasa (soricioaica) este cel mai raspandit produs.

Proprietati fizice: pulbere cristalina, alba, fara miros.

Identificare: prin reactii colorimetrice din corpul delict, continutul gastric, urina, sange si fanere (par,
unghii).

Fiziopatologie: este toxic celular si vascular, mai ales al capilarelor. Inhiba grupele enzimatice celulare
care contin grupul sulfhidrilic (SH).

Simptomatologie: a) Forma supraacuta - sindrom holeriform (varsaturi dureroase, diaree profuze


sanguinolente), oligurie, colaps.
b) Forma acuta - varsaturi (cu miros de usturoi), dureri, abdominale, diaree, facies cenusiu, stare generala
alterata, lipotimii, hipotensiune arteriala, colaps. Frecvent apar un rash scarlatiniform si febra. Dupa 2-3
zile apare sindromul de hepato-nefrita toxica (oligurie, albuminurie, hepatomegalie moderata, icter, azo-
temie, obnubilare).
c) Forma atenuata - circumstantele etiologice, gustul de usturoi, tulburarile diÂgestive, sindromul hepato-
renal moderat sugereaza diagnosticul acestei forme.

Tratament: Dimercaprol (B.A.L.) este antidotul care, gratie gruparilor sale sulfihidrilice, formeaza cu
arsenul compusi netoxici.
- Spalatura gastrica cu apa, urmata de un pahar de lapte sau solutie de tiosulfat de sodiu (hiposulfit de Na).

23
- Provocare de varsaturi, administrare de purgativ salin.
- Combaterea durerilor abdominale cu Mialgin.
- Tratamentul insuficientei circulatorii acute.
- Reechilibrare hidro-electrolitica.

Intoxicatia cu alcool etilic

Sinonime: etanol, alcool, spirt.

Proprietati fizice: lichid incolor, volatil, inflamabil, miscibil cu apa.

Identificare: prin reactii colorimetrice din corpul delict, sange.

Fiziopatologie: actioneaza depresiv asupra sistemului nrvos central (chiar faza initiala "de excitatie" se
datoreaza tot actiunii depresive asupra centrilor nervosi superiori, cu rol de control si inhibitie).

Simptomatologie: perioada de "excitatie": intoxicatul este logoreic, incearca sa dovedeasca agilitate, poate
provoca scandaluri, acte violente, furturi etc. Perioada de incoordonare: vorbire incoerenta, ideatie saraca,
este dezorientat, confuz. Mersul este titubant, sensibilitatea diminuata, unii au diplopie, apare somnolenta.
Coma alcoolica: reflexele osteo-tendinoase sunt abolite, pupilele dilatate; pierderi de urina si fecale.
Faciesul este hiperemic; bolnavul exala o halena alcoolica. Respiratia este superficiala, stertoroasa.
Tendinta de colaps.

Tratament: nu exista antidot specific.


- Vitamina B6 intravenos, pana la 500 mg, ajuta metabolizarea alcoolului.
- Se administreaza la nevoie stimulenti ai centrului respirator (Karion 0,25 g i.m. sau i.v.).
- Perfuzii cu glucoza 20%.
- Diureza osmotica in come grave.
- Antibioterapie pentru profilaxia si combaterea infectiilor bronho-pulmonare.
- Se sustin functiile vitale (circulatia, respiratia).
- Nu se administreaza deprimante ale sistemului nervos central.
Nu exista un antidot specific in intoxicatia cu etanol, masurile terapeutice bazandu-se in principal pe
sustinerea functiilor vitale, mai ales combaterea deprimarii respiratorii (daca pacientul este in coma),
reechilibrarea hidroelectrolitica (datorita efectului diuretic marcat al alcoolului) precum si administrarea de

24
tonice si vitamine, in special a celor din complexul B, cum ar fi B1 (Tiamina) si B6 (Piridoxina). Se
recomanda, de asemenea, administrarea de glucoza intravenos 50% si de naloxona + vitamina B1
(administrarea lor face parte din protocolul de tratament al tuturor intoxicatiilor ce afecteaza si sistemul
nervos central).

Daca pacientul este in coma, se recomanda intubarea orotraheala in vederea combaterii deprimarii
respiratorii, precum si pentru a preveni aspiratia secretiilor (in special gastrice - regurgitatii sau voma) care
pot determina, odata ajunse in plamani, aparitia unor bronho-pneumonii deosebit de agresive, ce pot duce
chiar la moartea pacientului.
Intubarea propriu-zisa presupune montarea in interiorul traheei a unui tub scurt si flexibil, realizat din
material plastic. Tubul ajunge cu capatul terminal sub corzile vocale, iar la exterior este conectat la un
aparat special ce asigura respiratia pasiva a pacientului. Varful tubului de plastic are un mic balon in jurul
sau, care se umfla si solidarizeaza astfel capatul tubului la suprafata interna a traheei. Astfel se realizeaza 2
lucruri esentiale:
- impiedicarea aerului pompat de aparat sa se piarda in cavitatea bucala si directionarea lui catre plamani
- oferirea de protectie pulmonara impotriva lichidului de varsatura, nepermitand continutului gastric ajuns
in gura (deosebit de periculos datorita sucurilor digestive acide) sa treaca mai departe, prin trahee, in
plamani, unde poate duce la aparitia pneumoniei de aspiratie sau chiar poate determina moartea pacientului
prin asfixie.
Dupa acordarea masurilor de prim ajutor si daca intoxicatiei nu ii coexista complicatii majore, pacientul
poate fi externat. Insa, datorita implicatiilor majore de ordin medico-legal si social, majoritatea spitalelor au
reguli stricte privind monitorizarea intoxicatilor cu alcool, pe care ii tin de cele mai multe ori sub observatie
pana cand concentratia de alcool din sange scade sub valoarea de 100 mg/dl.

Doza toxica de alcool este de 5-7 grame alcool pur/kg corp in cazul adultilor si de 3 grame/kg corp in cazul
copiilor. Absorbtia alcoolului are loc in cea mai mare parte la nivel intestinal (80%), in aproximativ 60 de
minute absorbindu-se 95% din cantitatea ingerata. Acest interval este prelungit la 5-6 ore in prezenta
alimentatiei. Organismul metabolizeaza alcoolul la nivel hepatic, ficatul avand capacitatea de a epura 7-10
grame de etanol/ora (sau 100-125 mg/kg corp/ora). Acestei viteze de eliminare ii corespunde o scadere a
concentratiei plasmatice de 20 mg/dl/ora.
Cunoscand acesti parametri, se poate calcula timpul in care concentratia plasmatica va ajunge sub 100
mg/dl, putandu-se aproxima momentul externarii pacientului:
timpul = (concentratia de alcool din momentul primei determinari - 100)/20.
Exemplu: concentratia plasmatica a unui intoxicat este, in momentul primei determinari, la miezul noptii,
de 280 mg/dl. Utilizand formula de mai sus se calculeaza (280-100)/20= 9ore, ceea ce inseamna ca
valoarea plasmatica va fi sub 100 mg/dl in aproximativ 9 ore, pacientul putand fi externat dupa ora 9 a.m.

Simptomele acuzate de pacient variaza in functie de concentratia alcoolului in sange, astfel:


- la 0,3g‰-1,2g‰ pacientul este euforic

25
- la 1,8g‰-3g‰ devine confuz
- la 4g‰ sa se instaleze stupoarea si coma.
Tratamentul de sustinere implica administrarea de magneziu, vitamina C, K, B1, B6, corectarea tulburarilor
hidroelectrolitice. Daca in timpul perioadei de recuperare se instaleaza sindromul de sevraj, medicatia utila
este reprezentata uzual de benzodiazepine si de beta-blocante.
Anterior externarii este recomandat ca pacientul sa fie vizitat de un psiholog si de un asistent social, in
scopul de a orienta individul spre un centru de dezintoxicare. Aceasta etapa a tratamentului de ansamblu al
intoxicatului decurge deseori anevoios, deoarece persoanele nu isi recunosc problema si refuza sistematic
ajutorul de specialitate.

Intoxicatia cu alcool metilic

Sinonime: metanol, spirt de lemn.

Proprietati fizice: lichid incolor, volatil, cu miros asemanator alcoolului etilic.

Identificare: prin reactii colorimetrice din corpul delict, continutul gastric, sange, urina, lichidul
cefalorahidian.

Fiziopatologie: este toxic prin anoxia tisulara provocata de blocarea oxidazelor celulare.

Simptomatologie: aceasta intoxicatie se caracterizeaza prin fenomene grave, rapid mortale, cu sau fara
fenomene oculare. Fenomenele de intoxicatie apar dupa o perioada de latenta de la 1 la 36 de ore. Apar
starea ebrioasa, alterarea starii generale, ameteli, senzatia de slabiciune, cefalee puternica, somnolenta,
varsaturi, diaree, dureri abdominale, facies cianotic, transpiratii profuze, tahicardie, dispnee, hipotensiune
arteriala. Intoxicatul acuza senzatie de constrictie toracica. Se instaleaza coma, insotita de hipotermie si
uneori edem pulmonar acut. Apar destul de precoce tulburari de vedere („vad ca prin ceata") si, uneori,
alterari ale perceperii culorilor. Apar fenomene nervoase. Coma este agitata, insotita de crize de contracturi
tetaniforme sau/si convulsii. Se instaleaza acidoza, care trebuie eficient corectata, si este un important
element prognostic. Bolnavul trebuie supravegheat minimum 5 zile (timpul de eliminare a metanolului din
organism).

Tratament: antidot este alcoolul etilic, care blocheaza metabolismul alcoolului metilic si favorizeaza
eliminarea acestuia din urma din organism. Se administreaza o solutie de alcool etilic 50% din 4 in 4 ore,
cate 0,5 ml/kilocorp.
- Se face spalatura gastrica cu suspensie de carbune activat in solutie de bicarbonat de sodiu 5%.
- Se provoaca varsatura.

26
- Se corecteaza acidoza.
- Se hidrateaza intens bolnavul (41/24 de ore).
- Se administreaza Mialgin (50 - 100 mg s.c. sau i.m.), in caz de dureri abdoÂminale foarte puternice.
- Se administreaza oxigen.
- Se aplica pansament ocluziv pe globii oculari.
- Se evita utilizarea lactatului de sodiu pentru alcalinizare si a sulfatului de magneziu pentru combaterea
edemului cerebral.

Intoxicatia cu cianuri

Cianidele sunt substante toxice care contin gruparea chimica CN. Acestea pot patrunde in organism si
determina intoxicatii prin ingestie (alimente sau cianuri), pe cale inhalatorie (inhalarea de gaze), prin
tegumente sau mucoase (nazala su conjunctivala). Sursele de cianide sunt foarte variate: atat naturale cat si
sintetice. Nici intoxicatia cu cianuri, nici cea cu monoxid de carbon, nu pot fi tratate la domiciliu. Este
necesar tratament medical imediat.

Cianidele sunt substante toxice care contin gruparea chimica CN. Acestea pot patrunde in organism si
determina intoxicatii prin ingestie (alimente sau cianuri), pe cale inhalatorie (inhalarea de gaze), prin
tegumente sau mucoase (nazala su conjunctivala). Sursele de cianide sunt foarte variate: atat naturale cat si
sintetice.

Sursele sintetice sunt reprezentate de:


- solventi care contin cianide
- ierbicide, insecticide, raticide
- productia de cauciuc sintetic, cianizi, fumiganzi
- substante utilizate la curatarea metalelor
- substante utilizate pentru developarea filmelor fotografice
- industria chimica, a maselor plastice
- substante folosite la extractia aurului din minereurile aurifere.

Surse naturale:
- in cantitati reduse se gasesc in: varza, spanac,tutun, bere, mustar
- samburii de pruna, cirese, mar, piersica, caise
- samburii de migdale (ingestia a 60 samburi este letala)
- radacini de cassava (tapioca)
- fum, gaze care se degaja in incendii: in urma combustiei diverselor materiale naturale (lana, matase) sau
sintetice (poliuretan, poliacrilonitril) se elibereaza cianuri

27
- fumul de tigara
- eruptii vulcanice
- nori meteoritici, etc.

Tratament medical
In functie de gradul afectarii, tratamentul poate varia.
- Daca pacientul este inconstient, toate incercarile vor fi indreptate spre salvarea vietii pacientului. O serie
de masuri invazive ar putea fi necesare, ca plasarea unui tub la nivelul traheei pentru a asigura respiratia sau
inserarea de multiple catetere la nivelul vaselor sanguine si vezicii urinare pentru a monitoriza atent
pacientul.
- Daca starea pacientului nu este grava, se vor efectua investigatii suplimentare. Se vor indeparta hainele in
caz de contaminare a acestora cu cianuri, deoarece contaminarea poate continua atat pentru pacient cat si
pentru personalul sanitar.
- Se poate efectua lavaj gastric daca ingestia de cianuri este recenta. Aceasta de efectueaza prin
introducerea unei sonde nasogastrice, urmata de spalaturi gastrice.
- Se poate administra un antidot specific daca exista suspiciune puternica de intoxicatie cu cianuri. Acesta
consta din trei medicamente: unul se administreaza pe cale inhalatorie, celelalte doua se administreaza
intravenos. Desi nu sunt eficiente 100%, aceste antidoturi pot preveni intoxicarea in continuare a
pacientului.
- Daca pacientul prezinta si intoxicatie cu monoxid de carbon, se va administra oxigenoterapie hiperbara
daca este disponibila. Aceasta presupune plasarea persoanei intr-o camera cu presiune crescuta a
oxigenului. Inca mai exista controverse in ceea ce priveste rolul terapiei hiperbare in tratamentul
intoxicatiei cu monoxid de carbon.
- De obicei clinica de toxicologie sau medicul toxicolog va fi informat in legatura cu pacientul. Aceste
informatii il vor ajuta in adoptarea unei conduite terapeutice adecvate.
- In cazul in care se stabileste ca riscul intoxicatiei cu cianuri este foarte mare, victima va fi supravegheata
timp de cateva ore. Daca starea pacientului nu se modifica, pacientul poate fi externat, dar cu instruirea
pacientului de a reveni imediat la spital in cazul in care apar alte semne sau simptome.
- In cazul pacientilor cu expunere severa la cianuri, cu alte afectiuni asociate sau cu diagnostic nesigur si
care au stare foarte grava, vor fi spitalizati pentru monitorizare si tratament adecvat.

Tratament la domiciliu
Nici intoxicatia cu cianuri, nici cea cu monoxid de carbon, nu pot fi tratate la domiciliu. Este necesar
tratament medical imediat.

- In primul rand se recomanda punerea in siguranta a victimei si salvatorului (departe de fum, foc, etc).
- Apel la 961 sau 112, cu comunicarea precisa a adresei, numelui si tipului de accident.
- Ulterior se recomanda indepartarea oricaror surse de intoxicatie care ar mai putea exista (de exemplu
indepartarea hainelor pacientului in cazul in care sunt contaminate).

28
- Daca se cunosc tehnicile de resuscitare cadio-pulmonara, acestea pot fi efectuate, insa nu trebuie sa se
faca respiratie gura-la-gura fara bariera de protectie deoarece resuscitatorul poate fi contaminat cu cianuri
prin aceasta maniera. (S-a citat un caz de intoxicatie cu cianuri la un barbat care ii facuse resuscitare cardio-
pulmonara cainelui!). Daca nu se cunosc manevrele de resuscitare, se recomanda asezarea victimei in
pozitie de siguranta (culcata pe partea stanga).
- Se recomanda cautarea la locul accidentului de sticlute cu medicamente sau scurgere de gaze, care ar
putea fi de mare ajutor pentru stabilirea tipului intoxicatiei.

Primul ajutor in ingestia accidentala de baterii

Cele mai frecvente ingestii accidentale de baterii sunt citate in patologia pediatrica, peste 66% din cazuri
fiind descrise la copiii sub 6 ani (cu un varf maxim al incidentei cuprins intre varsta de 1-2 ani). Este de
amintit si faptul ca 10% din cazuri apar la persoane cu varste intre 60-90 de ani. Ingestia accidentala de
baterii nu este atat de rara pe cat se poate crede, in Statele Unite, de exemplu, fiind raportate minim 2100 de
cazuri/an.
Bateriile sunt produse ce contin, printre altele, mercur, zinc, litiu, cupru, argint, hidroxid de sodiu si de
potasiu. Ele nu afecteaza in mod vital si dramatic sanatatea celui ce le inghite decat daca se opresc undeva
de-a lungul tractului gastro-intestinal. Cea mai frecventa localizare este esofagul, prezenta bateriilor la acest
nivel determinand aparitia sechelelor clinice. Sansele ca o baterie sa se opreasca in alt loc, dupa ce a trecut
de esofag, sunt foarte mici. Sechelele esofagiene apar rapid si se datoreaza continutului in hidroxid de sodiu
al bateriei, care va determina necroza de lichefiere la locul unde se opreste. Necroza poate fi urmata in
aproximativ 6 ore de perforatia esofagiana, care reprezinta o importanta urgenta chirurgicala.

Tratament la domiciliu
Cea mai prudenta indicatie in cazul ingestiei accidentale de baterii este ca pacientul sa nu mai manance sau
sa bea nimic si sa se prezinte la spital. Este recomandat sa duca si o mostra din tipul bateriei pentru ca
medicii sa stie despre ce este vorba (majoritatea bateriilor au la suprafata un cod ce poate fi utilizat in
vederea identificarii producatorului, marimii exacte si continutului bateriei). Daca nu poate fi dusa o baterie
identica, atunci chiar si obiectul din care a fost scoasa poate fi de un minim ajutor (fie ca este vorba de un
ceas de mana, de un calculator de buzunar, etc.).
Nu se recomanda administrarea de antiacide, chiar daca experimental s-a demonstrat eficienta acestora in a
impiedica scurgerea continutului in tractul gastro-intestinal, mai ales in cazul copiilor, deoarece dozele cu
real beneficiu terapeutic sunt considerate a fi prea mari pentru ei, raportat la greutatea corporala.
De asemenea, nu se recomanda administrarea siropului de ipeca (substanta proemetica) sau a altor
medicamente ce induc voma, deoarece acestea pot determina intoarcerea bateriei din stomac in esofag,
datorita miscarii retrograde din timpul emezei.

29
Tratament de specialitate
Managementul unui pacient care a inghitit accidental o baterie implica, printre altele:
- asigurarea masurilor de prim ajutor (daca starea pacientului o impune) cu verificarea permeabilitatii cailor
respiratorii aeriene (pentru a asigura o ventilatie corespunzatoare), restabilirea sau mentinerea functiei
respiratorii si cardiocirculatorii
- daca starea pacientului este stabila, se vor efectua radiografii toracice si abdominale pentru a determina
localizarea exacta a bateriei
- in functie de localizarea bateriei se va trece la tratamentul specific ce are ca rezultat scoaterea bateriei din
corpul pacientului.

Indicatie de interventie au:


- localizarile esofagiene, cand se recomanda indepartarea de urgenta a bateriei, deoarece poate duce in scurt
timp la perforatie;
- bateriile cu diametru de peste 15,6 mm, ingerate de copii cu varste sub 6 ani, in cazul in care nu trec prin
stomac in 48 de ore;
- bateriile aflate sub esofag nu impun indepartarea pe cale endoscopica decat daca determina o
simptomatologie gastro-intestinala zgomotoasa, manifestata prin dureri abdominale, hematemeza (varsatura
amestecata cu sange) sau hematochezie, sau daca diametrul bateriei este mare, aceasta neputand trece prin
sfincterul piloric. Exista specialisti care afirma ca, in cazul in care apare o intarziere a tranzitului intestinal
distal de pilor mai mare de 8 ore, se impune interventia endoscopica sau chirurgicala, deoarece asociaza un
risc crescut de aparitie a complicatiilor corozive. Simpla modificare a nuantei scaunului sau vomei, in
absenta sangelui, nu reprezinta indicatii de interventie.

Necesitatea recuperarii bateriei folosind abordul endoscopic depinde si de dimensiunile corpului ingerat.
Dintre bateriile cu diametru de peste 15 mm, 25% trebuie indepartate, in timp ce doar 2,8% din cele cu
dimensiuni sub 15mm impun interventia endoscopica.
Metoda de electie in aceste cazuri este utilizarea endoscopului flexibil - acesta este un tub lung si flexibil,
cu fibra optica, ce are la un capat un mini-cleste cu care se poate apuca, fixa si trage la exterior diferite
materiale sau continuturi ale tubului digestiv. El este trecut prin cavitatea bucala si poate trece prin esofag
si sa ajunga in stomac. Bateriile se pot indeparta folosind endoscopul, dar numai dupa o prealabila
vizualizare si inspectie a esofagului (se verifica astfel aparitia eventualelor leziuni cauzate de prezenta
fizica a bateriei). Endoscopia are rezultate favorabile la aproximativ 90% dintre pacienti cu baterii
localizate in esofag, iar experimente de actualitate indica faptul ca aceasta metoda pate fi folosita cu succes
si pentru indepartarea bateriilor din stomac. In general, doar un mic procent din pacienti (sub 1%) au
nevoie, in final, de interventie chirurgicala pentru scoaterea bateriei.

Timpul de tranzit al tubului digestiv, pentru o baterie de dimensiuni medii, variaza foarte mult: 12 ore-14
zile. Majoritatea trec insa in aproximativ 72 de ore, de aceea pacientul este sfatuit sa caute bateria in
materiile fecale pentru a verifica eliminarea ei. Pentru a urmari progresia bateriei prin tractul digestiv se pot

30
face radiografii, insa frecventa lor nu trebuie sa fie crescuta (mai ales in cazul copiilor).
In cazul in care la radiografii se vizualizeaza bateria ca fiind localizata dupa sfincterul piloric (deci, a trecut
de stomac) se poate incerca evacuarea ei prin clisme, irigatii colonice, etc. Aceste metode sunt foarte
eficiente in cazul copiilor cu tranzit intestinal lent.
Daca bateria contine mercur, iar la radiografii se observa ca s-a fragmentat si nu mai este integra, vor fi
necesare recoltarea unor probe de urina si efectuarea hemoleucogramei, pentru a stabili cu exactitate nivelul
mercurului din organism. In cazul in care acesta este crescut semnificativ se impune administrarea de
medicatie chelatoare pentru a contracara efectele toxice ale acestuia.
Dupa ce corpul strain a fost indepartat, iar starea de sanatate a pacientului este stabila, acesta poate fi
externat. Internarea pentru cazurile necomplicate este o practica rara si in general perioada de spitalizare
este in jur de 2 zile.

Intoxicatia cu monoxid de carbon

Monoxidul de carbon este un gaz, incolor, inodor, insipid. Acest gaz invizibil, otravitor, provine din arderea
unor gaze precum gazul natural, motorina, petrolul sau a lemnelor (de exemplu in sistemul de incalzire
casnic, in motoarele masinilor, in sistemele de gatit sau focuri).
Intoxicarea cu monoxid de carbon apare cand se inhaleaza destul monoxid de carbon, incat acesta incepe sa
inlocuiasca oxigenul transportat de sange. Aceasta se intampla, deoarece moleculele de monoxid de carbon
se ataseaza de celulele rosii din sange de 250 de ori mai puternic decat cele de oxigen. In timp ce oxigenul
din sange este inlocuit de monoxidul de carbon, tesuturile si organele din organism care depind de acest
oxigen, nu mai pot functiona normal.

Cauze

Intoxicarea cu monoxid de carbon e cauzata de inhalarea monoxidului, un gaz insipid, inodor, incolor,
provenind din arderea incompleta a unor gaze. Se poate acumula in zone inchise sau semi-inchise, cum ar
fi: masini, case, cladiri. Daca se acumuleaza o cantitate prea mare de monoxid, acesta poate deveni mortal.
Surse uzuale de monoxid de carbon pot include: - surse uzuale de incalzire (cum ar fi cele pe baza de gaz,
lemne sau sobe pe carbune)
- gaze de masina (gaze de esapament)
- generatoarele barcilor locuibile
- gazele emise de aparatura casnica
- rulote propulsate pe baza de propan, masini de lustruit gheata si alte echipamente de lucru
- fumul de la o masina in flacari sau de la o cladire.

Factori de risc

31
Majoritatea factorilor de risc ai intoxicatiei cu monoxid de carbon pot fi schimbati sau controlati. De
exemplu, prevenirea acumularii monoxidului de carbon in locuinta se poate realiza astfel:
- sistemele de incalzire din locuinte sau semineele din interiorul locuintei vor trebui verificate anual si
reparate daca este necesar
- toate sistemele care prezinta instalatie de aerisire (de exemplu, cosuri sau furnale) care nu functioneaza,
trebuie reparate imediat
- sistemul de esapament al masinii sau cel de evacuare al locuintei trebuie verificat si reparat intr-un mod
regulat
- nu trebuie pornita masina si lasata pornita intr-un spatiu inchis sau semi-inchis, ca de exemplu in garaj.
De asemenea, o persoana poate fi expusa la monoxid de carbon si in alte situatii, care nu se pot controla,
incluzand:
- la locul de munca: de exemplu in depozitele unde sunt folosite elevatoare propulsate pe baza de propan, in
topitoriile de otel, in fabricile de presat hartia
- in timpul incendiilor (de exemplu, intr-o cladire, pe un vas sau un avion).
Riscul de a fi expus la monoxidul de carbon este favorizat de prezenta unor semne la nivelul sistemelor de
incalzire ori la nivelul dverselor dispozitive, fie la domiciliu fie la serviciu. Aceste semne pot include:
- lipsa sau prezenta unui cos de evacuare instalat prost
- caderea caramizilor sau deconectarea cosului de evacuare din jurul semineului
- funinginea, rugina sau apa scursa pe semineu, pe acoperisul sistemului de evacuare, pe furnal sau pe
instalatia de incalzit.

Manifestari clinice

Simptomele intoxicatiei cu monoxid de carbon variaza de la simptome usoare, pseudogripale (cum ar fi


durerile de cap sau de stomac urmate de febra) pana la tulburari severe ale inimii si creierului. Expunerea
prelungita la cantitati reduse de monoxid de carbon, pe parcursul mai multor zile poate determina moartea.
Oamenii reactioneaza in mod diferit la expunerea la cantitati identice de monoxid de carbon. De aceea
intoxicatia cu monoxid de carbon poate avea urmari usoare pana la cele grave, asupra diverselor persoane
cu acelasi grad de expunere.
O persoana cu simptome usoare, de obicei nici nu suspecteaza intoxicarea cu monoxid de carbon.
Simptomele primare pot imita simptomele gripei sau ale unor alte boli cu simptome similare, ceea ce
ingreuneaza diagnosticul pus de un medic. Este de asemenea posibil ca o persoana cu simptome mult mai
grave, sa nu fie constienta de seriozitatea sau gravitatea conditiei in care se afla, deoarece expunerea la
monoxid de carbon poate induce oboseala sau confuzie. Daca o persoana are simptome de intoxicatie cu
monoxid de carbon sau daca se suspecteaza intoxicarea cu acest gaz, primul gest care trebuie facut este

32
scoaterea persoanei in afara zonei poluate si apoi trebuie chemata salvarea.
Simptomele intoxicatiei cu monoxid de carbon nu sunt specifice si de aceea pot fi asemanatoare cu
simptomele prezente in alte boli. Aceste simptome includ:
- dureri de cap
- greata, stare de voma (adesea intalnite la copii)
- ameteala
- oboseala.
Alte simptome pot include:
- confuzie, somnolenta
- ritm cardiac si puls rapid
- vedere slabita
- dureri toracale
- convulsii, atacuri de diferite forme
- pierderea constientei.

Simptomele intoxicatiei cu monoxid de carbon se schimba in functie de concentratia din sange a


carboxihemoglobinei (hemoglobina de care se ataseaza monoxidul de carbon, in locul oxigenului).
In unele situatii pot aparea indicii aratand expunerea la monoxidul de carbon. De exemplu, daca o familie
sau un grup de oameni, traiesc sau lucreaza in aceeasi cladire si se plang de dureri de cap sau alte simptome
ale gripei, aceste simptome ar putea fi induse de concentratii mari de monoxid de carbon. De asemenea,
animalele de companie ce traiesc in casa se pot imbolnavi, acesta fiind un alt indiciu pentru diagnosticarea
precoce a intoxicarii cu monoxid de carbon. Pe perioada de iarna, durerile de cap inexplicabile pot fi
cauzate de sistemele de incalzire care nu functioneaza corect si care duc la acumularea de monoxid de
carbon.
Simptomele ce debuteaza mai tarziu, ale intoxicatiei cu monoxid de carbon, pot aparea dupa zile sau
saptamani de la intoxicatie. Simptomele intarziate sau efectele intoxicatiei pot duce la: pierderea memoriei,
modificarea personalitatii, dezorientare, pierderea auzului si tulburari in comportament si dificultati in
memorare.

Mecanism fiziopatogenic

Intoxicatia cu monoxid de carbon apare atunci cand monoxidul de carbon se amesteca si se leaga de
hemoglobina sangvina, formand carboxihemoglobina (COHb). In urma acestui proces prin care monoxidul
de carbon se leaga de hemoglobina, rezulta o scadere a cantitatii de oxigen care ajunge la nivelul tesuturilor
organismului sau la nivelul organelor vitale, ca de exemplu creierul si inima. Monoxidul de carbon are o
afinitate fata de hemoglobina de 250 de ori mai mare decat oxigenul.

Factorii care determina afectarea organismului in urma intoxicatiei cu monoxid de carbon sunt:
- capacitatea de ventilare a locului unde exista monoxid de carbon

33
- cantitatea de monoxid de carbon inhalata
- durata de timp cand persoana este expusa la monoxid de carbon
- varsta persoanei: copiii mici si persoanele invarsta sunt mult mai usor afectati si prezinta simptome mult
mai severe
- starea generala de sanatate: persoanele care au si alte afectiuni, ca de exemplu boli cardiace sunt mult mai
usor afectate si au simptome mai severe de boala
- cantitatea de monoxid de carbon ajunsa in circulatia sangvina la persoanele care fumeaza: fumatorii au
deja o anumita cantitate de monoxid de carbon in sangele lor si dezvolta simptome mult mai severe
- altitudinea: la inaltime, in aer se gaseste o cantitate mai mica de oxigen care poate concura in cazul
expunerii cu monoxidul de carbon.

Simptomele intoxicatiei cu monoxid de carbon sunt diferite in functie de concentratia carboxihemoglobinei


din sange. Persoanele raspund diferit la acelasi nivel de monoxid de carbon la care sunt expuse. Copilasii,
copiii, alte persoane si persoane cu alte efectiuni pot avea simptome mai severe. In cazul expunerii la
monoxid de carbon a unei femei insarcinate, fatul prezinta un risc ridicat de intoxicatie cu monoxid de
carbon. Dureaza mult mai mult eliminarea monoxidului de carbon din sangele fatului decat eliminarea
gazului din sangele mamei.

Atitudinea in caz de intoxicatie

Trebuie anuntat imediat un serviciu medical daca:


- exista simptome ale intoxicatiei cu monoxid de carbon, ca de exemplu dureri de cap, greata sau ameteala
si in cazul suspectarii intoxicatiei cu monoxid de carbon
- persoana prezinta simptome ale intoxicatiei cu monoxid de carbon si este foarte confuza si dezorientata
sau se plange de dureri in piept (persoana trebuie scoasa din mediul in care a fost expusa la gaz inainte de
anuntarea serviciului medical)
- persoana este gasita inconstienta dupa expunerea la monoxid de carbon; aceasta trebuie scoasa in aer
liber, afara din locuinta, cladire, autoturism sau din locul unde monoxidul este prezent.
Trebuie anuntat medicul, daca apar modificari ale vederii, miscarilor de coordonare sau modificari in
comportament, in timpul saptamanilor de tratament urmate dupa intoxicatia de monoxid de carbon.

Diagnostic si investigatii

In cazul expunerii la monoxid de carbon sau atunci cand este suspectata intoxicatia cu monoxid de carbon,
medicul trebuie sa adune informatii despre istoricul producerii intoxicatiei. Intrebarile vor fi despre durata
simptomelor prezente, despre sursa posibilei intoxicatii cu monoxid de carbon, cate alte persoane (membrii
familiei sau colegii de serviciu) au fost expuse si daca au aceleasi simptome si despre sistemele de incalzire
si de gatit folosite. In urma acestor intrebari, medicul decide daca este necesar un test pentru monoxidul de

34
carbon.
Testul standard pentru monoxidul de carbon masoara nivelul de carboxihemoglobina (COHb) din sange.
Acest test nu trebuie sa intarzie niciodata inceperea tratamentului. Tratamentul trebuie inceput cat mai rapid
posibil.
In cazul unei suspiciuni de intoxicatie cu monoxid de carbon, pot fi facute si alte analize, ca de exemplu
determinarea gazelor arteriale sangvine si concentratia acestora in sange. Aceste teste pot fi recomandate
pentru a evalua intreaga stare de sanatate sau pentru a identifica problemele cauzate de intoxicatia cu
monoxid de carbon.

Cu ajutorul unui analizor portabil al respiratiei, se poate masura cantitatea de monoxid de carbon prezenta
in aerul expirat. Acest test poate masura nivelele inalte ale gazului, dar nu poate determina nivelele scazute
de monoxid de carbon.
Intrebarile puse de medic precum si alte investigatii, sunt necesare pentru a detecta modificarile subtile ale
capacitatii de gandire clara a persoanei suspectata de intoxicatie cu monoxid de carbon.
Acestea pot fi folosite pentru determinarea tipului de tratament folosit.
Masuratori ale nivelului de alcool sau a altor medicamente din sange, sunt adesea facute in cazurile cand se
suspecteaza o incercare de sinucidere sau o intoxicatie accidentala cu monoxid de carbon.
Tehnicile imagistice, ca de exemplu rezonanta magnetica nucleara (RMN) si tomografia cu emisie de
pozitroni, pot fi uneori folosite pentru a evalua afectarea creierului.

Tratament

Scopul tratamentului in intoxicarea cu monoxid de carbon este de a inlatura monoxidul de carbon de la


nivelul hemoglobinei sangvine si de a determina un nivel normal al oxigenului in sange.
Tratamentul imediat in intoxicatia cu monoxid de carbon, este de a inlatura persoana din mediul in care
monoxidul de carbon este prezent.
In cazul in care se cunoaste sau se suspecteaza intoxicatia cu monoxid de carbon se iau urmatoarele masuri:

- parasirea cladirii sau a masinii unde monoxidul de carbon este prezent


- persoana trebuie sa stea linistita (in acest mod se va conserva oxigenul in sange, care este deja in cantitati
mici, deoarece monoxidul de carbon l-a inlocuit partial)
- in spital se recomanda oxigenoterapia: cel mai frecvent tip de oxigenoterapie este terapia cu oxigen 100%,
aceasta implicand administrarea oxigenului prin intermediul unei masti etanse
- in cazul intoxicatiei severe cu monoxid de carbon, cand nu se poate realiza o respiratie fiziologica se
recomanda intubarea si respiratia artificiala a persoanei respective
- in unele cazuri se recomanda terapia cu oxigen hiperbar, in care persoana respectiva este asezata intr-o
camera unde exista presiune crescuta a aerului (camera hiperbara) pentru a inlatura mai rapid monoxidul de
carbon.
In momentul tratarii intoxicatiei cu monoxid de carbon se iau in considerare prezenta anumitor factori.

35
Analizele recomandate determina cantitatea monoxidului de carbon din sange.
Tinerii, copiii mici, persoanele invarsta sau persoanele cu afectiuni cardiace, sunt mult mai afectati de
prezenta monoxidului de carbon in sange. De obicei, tratamentul include oxigenoterapie pentru tratarea
simptomelor severe si scaderea cat mai rapida a nivelului de monoxid de carbon din sange.
Daca tratamentul este prompt, majoritatea persoanelor isi revin din intoxicatia de monoxid de carbon. Daca
nu este tratata, intoxicatia severa cu monoxid de carbon determina lezarea inimii sau a creierului sau chiar
moartea. Chiar dupa tratament, daca o persoana supravietuieste dupa o intoxicatie severa cu monoxid de
carbon, aceasta poate ramane cu o pierdere permanenta de memorie sau lezarea creierului. Oricum, cele
mai multe persoane aflate intr-o stare grava sau care mor in urma intoxicatiei cu monoxid de carbon, nu au
primit niciodata tratament. Este extrem de important ca persoanele sa fie atentionate in privinta semnelor de
intoxicatie si in initierea imediata a tratamentului in cazul intoxicatiei cu monoxid de carbon.
Oxigenoterapia nu trebuie intarziata de recoltarea analizelor. Dupa tratament, orice modificare a vederii, a
miscarilor de coordonare sau de comportament aparuta in saptamanile urmatoare trebuie discutata cu
medicul. In cazul unei femei insarcinate, intoxicatia cu monoxid de carbon trebuie tratata chiar daca
monoxidul de carbon nu mai este prezent in sange, deoarece acesta poate fi in sangele fatului.
Nu exista tratament medicamentos pentru intoxicatia cu monoxid de carbon. Nu exista tratament
chirurgical pentru intoxicatia cu monoxid de carbon. Tratamentul standard pentru intoxicatia cu monoxid
de carbon este oxigenoterapia. Aceasta isi propune sa aduca nivelul de oxigen din sange la valori normale.
Oxigenoterapia determina inlocuirea monoxidului de carbon cu oxigen. Doua tipuri de oxigenoterapie sunt
folosite.

Oxigenoterapia cu 100% oxigen

Acest tratament este cele mai frecvent folosit in intoxicatia cu monoxid de carbon. Cu ajutorul acestei
terapii respiratia se realizeaza prin intermediul unei masti sau in unele cazuri, se foloseste ventilatia
mecanica asistata (un tub introdus prin trahee). Oxigenoterapia determina scaderea concentratiei de
monoxid de carbon din sange. De obicei nu sunt riscuri dupa oxigenoterapia folosita o scurta perioada de
timp. Cu toate acestea, persoanele care au bronhopneumopatie cronica obstructiva (BPOC) pot avea
probleme cu respiratia daca primesc prea mult oxigen.

Terapia cu oxigen hiperbar

Aceasta presupune inchiderea persoanei intoxicate cu monoxid de carbon intr-o camera de presiune, in timp
ce oxigenul pur este pompat cu presiune. Aceasta reduce rapid nivelul de monoxid de carbon din sange si
restabileste capacitatea de transport a oxigenului. Camera hiperbara furnizeaza oxigen cu o presiune inalta.
Acest tratament este folosit in cazurile moderate sau severe de intoxicatie, deoarece actioneaza mai rapid
decat oxigenoterapia cu oxigen 100%. Un studiu recent a aratat ca trei tratamente cu oxigen hiperbar pe
parcursul a 24 de ore, reduc riscul de aparitie a problemelor cognitive (de cunoastere), ca de exemplu

36
pierderea memoriei, atentiei sau concentrarii.
Decizia de a folosi terapia cu oxigen hiperbar, este luata in functie de caz, depinde de persoana si de
severitatea intoxicatiei cu monoxid de carbon. Este folosita cel mai adesea pentru tratarea cazurilor severe
de intoxicatie cu monoxid de carbon, la persoanele care sunt sau au fost inconstiente datorita intoxicatiei,
persoanele care au simptome severe, ca de exemplu confuzia, femeile insarcinate care au fost expuse o
perioada importanta de timp la monoxid de carbon.
In prezent, cercetatorii sunt pe cale de a dovedi ca folosirea ambelor gaze ca oxigenul si dioxidul de carbon
impreuna, pot reduce nivelul de monoxid de carbon din organism. Acest tratament potential nou, este numit
hiperventilare cu gaze normale. In multe spitale nu exista spatiu pentru camera hiperbara iar terapia cu
oxigen si dioxid de carbon poate fi mult mai accesibila si mai eficienta ca terapie in intoxicatia cu monoxid
de carbon.

Intoxicatiile cu medicamente

Intoxicatiile cu medicamente pot fi accidentale si voluntare. Asimilarea substantelor toxice se face pe cale
digestiva, prin piele, prin respiratie si la nivelul conjunctivei oculare. Intoxicatia se poate produce cu
medicamente sau cu substante chimice nemedicamentoase.
Simptomele sunt variate intrucat exista o varietate de medicamente si substante nemedicamentoase care
provoaca reactii diferite.
Tratamentul implica decontaminarea interna si externa in prima faza si se face in functie de substanta care a
produs intoxicatia, presupunand realizarea unei ventilatii optime (prin administrarea de oxigen),
imbunatatirea functiei cardiace, administrarea glucozei si vitamina B1 etc.

Intoxicatia cu benzodiazepine

Benzodiazepinele sunt medicamente ca: diazepam, oxazepam, nitrazepam, midazolam, cloriazoxid, etc.
Intoxicatiile cu acestea produc somnolenta, dificultati de vorbire, tulburari ale reflexelor si uneori coma.
Tratamentul consta in administrarea de flumazenil intravenos.

Intoxicatia cu barbiturice

Barbituricele sunt medicamente ca: fenobarbital, ciclobarbital, amobarbital, etc. Intoxicatiile cu barbiturile
produc ameteli, cefalee, tulburari de vorbire, depresie respiratorie, hipotensiune, tahicardie, hipotermie,
coma.
Tratamentul presupune administrarea de diuretice si ventilatie mecanica in cazul insuficientei respiratorii.

Intoxicatia cu antidepresive

37
Dintre medicamentele antidepresive enumeram: imipramina, clopipramin, amitriptilina, maprotilin,
doxepin, etc.
Simptomele specifice intoxicatiei cu antidepresive sunt: tulburari cardiovasculare, hipotermie, depresie
respiratorie, dezorientare, convulsii, retentie urinara, constipatie, uscarea tegumentelor, midriaza, coma.
Tratamentul implica perfuzia cu bicarbonat de sodiu si tratarea in parte a simptomelor.

Intoxicatia cu neuroleptice

In categoria neurolepticelor se incadreaza clorpromazina, promazina, tioridazin, haloperidol,


levomepromazina, etc.
Simptomele se manifesta prin tulburari neurologice, tulburari cardiovasculare, salivatie abundenta, retentie
urinara, tulburari de vedere, etc.
Tratamentul se face prin administrarea de flumazenil intravenos.

Intoxicatia cu betablocante

Betablocate sunt propanolol, timolol, oxaprenolol, etc. Intoxicatia cu betablocante se manifesta prin
tulburari cardiace, spasm bronsic, depresie respiratorie, midriaza, coma.
Tratamentul presupune administrarea intravenoasa de atropina sau glucagon sau izoprenalina si in cel mai
grav caz, instalarea unui stimulator cardiac intern.

Intoxicatia cu salicilati

Intoxicatia cu aspirina se manifesta prin cresterea frecventei respiratiei, greturi, varsaturi, tahicardie, dureri
abdominale, varsaturi cu sange, cefalee, ameteli, tulburari de constienta, transpiratii, coma, etc.
Tratamentul specific se face prin hidratarea intravenoasa si administrarea de glucoza si bicarbonat de
sodiu. In situatii grave, se vor elimina salicilatii prin hemodializa.

Primul ajutor:
- evaluarea starii de constienta si a functiilor vitale (ABC), si resuscitarea cardio-respiratorie in cazul in
care victima este in stop cardio-respirator
- apelarea serviciului de urgenta 112
- daca este inconstienta sau varsa, se va aseza in pozitia de siguranta (culcat pe o parte)
- daca victima este constienta se poate incerca provocarea de varsaturi
- se cauta ambalajele medicamentelor posibil a fi raspunzatoare de intoxicatie
- pana la sosirea echpei medicale se poate apela serviciul TOXAPEL pentru a solicita informatii cu privire
la acordarea primului ajutor.

38
Intoxicatia cu paracetamol

Paracetamolul (acetaminofen) este unul din cele mai utilizate antipiretice (substante care combat febra)
si antialgice (scad durerea) si se gaseste in compozitia a peste 100 de produse farmaceutice disponibile fara
reteta medicala (apartin clasei de medicamente over the counter). Se utilizeaza in special pentru
ameliorarea febrei si durerii, a cefaleei, dar si a altor dureri minore, dar suparatoare (si care nu au
componenta inflamatorie), in stari gripale si raceli banale. In combinatie cu antiinflamtoarele nesteroidiene
sau chiar cu opiodele se poate folosi cu succes in tratamentul unor dureri cronice severe (dorsalgii,
lombalgii si chiar dureri neoplazice).

Mecanismul exact de actiune al paracetamolului este deocamdata incomplet cunoscut.


Se pare insa ca amelioreaza durerea ridicand de fapt pragul de aparitie a acesteia (deci stimulul dureros
trebuie sa aiba o intensitate mult mai mare pentru a declansa o senzatie ce poate fi resimtita si
constientizata ca durere). Efectul antipiretic pare a fi realizat prin influenta directa asupra centrilor de
termoreglare cerebrali (hipotalamici).

Paracetamolul este un preparat cu metabolizare primara hepatica.


Aici este transformat in produsi netoxici prin 3 cai metabolice, iar la randul lor, produsii rezultati sunt
eliminati urinar din organism.
Eficacitatea sa demonstrata de-a lungul timpului a facut ca acest compus sa fie foarte utilizat de catre
pacienti. Totusi, daca se exagereaza si doza administrata este ridicata, paracetamolul poate afecta grav
organismul (in special ficatul si rinichii) punandu-l chiar in pericol vital. Uneori hepatotoxicitatea si
leziunile sunt atat de importante incat pacientii au nevoie de transplant hepatic pentru a supravietui
intoxicatiei. Exista insa un antidot care trebuie administrat in primele 8 ore de la ingestie - N acetil cisteina.
Administrarea la timp a acestuia poate salva pacientul si poate limita toxicitatea paracetamolului. De aceea,
intoxicatia trebuie recunoscuta, diagnosticata si tratata imediat. Este o urgenta medicala iar pacientul
trebuie sa anunte medicul daca considera ca a luat o doza prea mare.

In prezent paracetamolul este disponibil in multiple forme:


- tablete,
- comprimate,
- supozitoare,
- suspensii lichide sau preparate pentru administrarea intramusculara sau intravenoasa.
In cazul supradozelor acute, caile de metabolizare hepatica sunt saturate si nu mai fac fata excesului de
paracetamol. Ca urmare, metabolismul este deviat spre cai ce vor determina aparitia unor compusi toxici.
Acestia sunt capabili sa interfere cu proteine celulare si cu membrana celulara a hepatocitului (celula
hepatica). Aceasta cascada de reactii va duce in final la necroza hepatocelulara (hepatocitul devine

39
incompetent functional si moare). Procentul celulelor afectate depinde in mod direct de doza de
paracetamol administrata si de intervalul de timp in care a fost consumata.

Cauze

Exista o serie de factori de risc care predispun la aparitia hepatotoxicitatii, in pricipal boli cronice de ficat
si patologie sistemica ce interfera cu metabolizarea acestuia.
Cele mai frecvente sunt reprezentate de malnutritie, HIV/ SIDA, abuzul cronic de etanol (prin afectarea
hepatica toxica directa pe care o determina).
De asemenea, daca exista boli hepatice de etiologie virala (in principal hepatite) pacientii au un risc mai
mare de a dezvolta leziuni. Astfel de pacienti ar trebui sa fie foarte precauti daca iau paracetamol si sunt
sfatuiti sa isi anunte medicul anterior administrarii.

Specialistii insista ca pacientii care consuma mai mult de 3 pahare de bauturi alcoolice zilnic sa evite
paracetamolul si alte medicamente care il contin.
Administrarea cronica de paracetamol in dozele recomandate de catre medic dar si de catre producator nu
determina aparitia leziunilor hepatice, chiar daca pacientul mai consuma, din cand in cand, un pahar de
alcool slab.

Copii cu varsta sub 5 ani se recupereaza mai bine dupa intoxicatia cu paracetamol comparativ cu adultii, in
special datorita capacitatii crescute de conjugare a acetaminofenului.

Simptomatologie

Toxicitatea acetaminofenului este exprimata clinic prin faze de evolutie a semnelor si simptomelor. Imediat
dupa ingestia de paracetamol pacientul este asimptomatic, perioada de latenta avand in general o durata de
48 de ore.
Semnele intoxicatiei cu paracetamol sunt si ele numeroase si uneori sunt specifice anumitor faze,
astfel:
Faza 1: paloare, maleza, voma, diaforeza,
Faza 2: sensibilitate spontana si la palparea cadranului abdominal superior, tahicardie, hipotensiune,
Faza 3: margine hepatica palpabila dureroasa, icter, manifestari ale coagulopatiilor (inclusiv hemoragii
digestive), tremor, mers ataxic, reflexe hiporeactive, rigiditate musculara, nistagmus.
Din cauza semnelor si simptomelor atat de diverse, medicul trebuie sa faca diagnosticul diferential cu o
serie de patologii care au uneori aceleasi manifestari. Indicatia de diagnostic diferential este obligatorie
daca medicul nu cunoaste circumstantele de aparitie a simptomelor.

Tratament

40
Masuri de prim ajutor la domiciliu
Datorita severitatii intoxicatiei cu paracetamol, pacientii nu trebuie sa incerce sa se autotrateze la domiciliu.
Dupa ce au realizat ca au depasit doza maxim admisa sunt sfatuiti sa se prezinte la camera de garda a unui
spital sau sa cheme ambulanta (in special daca au aparut detresa respiratorie sau manifestari ale suferintei
nervoase). Daca pacientul este constient, este recomandat ca la prezentarea la spital sa informeze corect
personalul medical cu privire la medicamentele ce au fost administrate, la alte medicamente pe care le ia
(deoarece paracetamolul interactioneaza cu foarte multe alte substante), doza (si implicit numarul de
pastile) si intervalul de timp care a trecut de la ingestie.
Paracetamolul interactioneaza cu substante precum carbamazepina, izoniazida, rifampicina si potenteaza
efectul anticoagulant al warfarinei.

Tratamentul de specialitate
Tratamentul instituit la camera de garda depinde foarte mult de patologia de fond a pacientului dar si de
alte substante care puteau fi administrate concomitent. In cazul in care se suspicioneaza intoxicatia cu
paracetamol insa pacientul este asimptomatic, primele masuri includ:
- Decontaminarea gastrica - se realizeaza prin administrarea pe cale orala de carbune activat (care are
capacitatea de a adsorbi acetaminofenul) daca este administrat la 1 ora de la ingestie. Carbunele activat este
indicat in foarte putine cazuri deoarece pacientii nu se prezinta decat in rare cazuri la medic in primele
minute dupa ingestie. Golirea stomacului are aceleasi indicatii ca si administrarea carbunelui activat.
Spalaturile gastrice se fac pentru a preveni si a reduce absorbtia paracetamolului. Carbunele activat se
recomanda si in cazul pacientilor care au ingerat si substante care pot diminua motilitatea sau golirea
gastrica. Se recomanda administrarea unei doze de 1 gram/kg corp sau de 10 ori cantitatea de medicament
ingerata. Nu trebuie administrat concomitent cu sirop de ipeca deoarece il inactiveaza si nu trebuie
administrat nici cu lapte, iaurt, inghetata, serbet (deoarece acestea reduc semnificativ proprietatile
adsorbtive ale carbunelui).
Carbunele este contraindicat daca exista si o supradoza cu substante acide sau acaline, iar administrarea lui
trebuie facuta cu precautie in cazul pacientilor alcoolici sau care au coingerat litiu sau saruri de fier.
- Administrarea de N-acetil cisteina - aceasta este antidotul in cazul supradozelor de paracetamol. Se
poate administra oral sau pe sonda nazogastrica sau chiar intravenos. Acetil cisteina are un gust neplacut
insa poate fi administrata cu un suc de fructe pentru a-i imbunatati aroma. N-acetil cisteina se administreaza
timp de 20-72 de ore. Studiile au demonstrat ca substanta este 100% hepatoprotectoare daca se
administreaza in primele 8 ore postingestie. In cazul in care acetilcisteina este administrata la peste 8 ore,
eficienta ei se reduce semnificativ deoarece cascada evenimentelor toxice a fost initiata, crescand astfel
foarte mult riscul de necroza hepatica. Se considera ca acetil cisteina este eficienta (in masura diferita) daca
este administrata cel tarziu la 48 de ore de la ingestie. In spital, protocolul de tratament prevede ca daca
pacientul se prezinta mai tarziu de 8 ore sa fie trecut imediat pe acetilcisteina deoarece se considera ca
etapa de administrare a carbunelui activat este deja depasita. Administrarea intravenoasa pare a fi la fel de
eficienta ca si cea orala (daca sunt realizate in 8 ore).

41
Cele mai frecvente reactii adverse ale acetilcisteinei includ reactii anafilactoide, manifestate de obicei prin
eruptie tegumentara, wheezing si hipotensiune arteriala (cu valori medii). Acestea sunt mai frecvente la
pacientii tratati cu acetilcisteina intravenoasa, iar procentul de aparitie variaza intre 5-25% din pacienti.
Reactiile pot fi uneori grave, in special in cazul pacientilor astmatici.
Pacientul trebuie examinat de catre un medic toxicolog in special daca situatia s-a complicat si pacientul
are insuficiente organice sau ingestia de paracetamol a fost combinata cu alte substante toxice.
Rata mortalitatii in intoxicatiile acute incepe sa creasca dupa 48 de ore de la ingestie si este maxima
in ziua 4, apoi descreste progresiv.
Pacientii care se prezinta la spital cat mai rapid dupa ingestia paracetamolului si carora le este administrat
rapid antidotul si tratamentul suportiv au un prognostic favorabil si evolueaza spre recuperare completa, cu
o speranta de viata normala (asemanatoare populatiei generale).

Terapia cu agenti chelatori

Terapia cu chelatori reprezinta un proces chimic in care o solutie sintetica denumita EDTA (acid
etilendiaminotetraacetic) este injectata intravenos pentru a elimina metalele grele sau mineralele din
organism.
A chela inseama a lega, a lua. Injectarea de EDTA determina legarea mineralelor ca mercur, fier, arsen,
aluminiu, calciu, plumb, cupru si eliminarea lor din organism. In afara utilizarii in otraviri, terapia cu
chelatori este controversata si necertificata.
Terapia cu chelatori se poate institui la un pacient in ambulator, de obicei nefiind necesara internarea.

Indicatii

Terapia cu chelatori este foarte eficienta in tratamentul intoxicatiilor cu metale grele. Injectarea de EDTA
duce la legarea metalelor de catre acest compus, apoi acestea vor fiind eliminate impreuna la nivel renal.
Unii medici au folosit terapia cu chelatori pentru tratamentul aterosclerozei sau bolilor coronariene, desi nu
exista destule dovezi stiintifice ca acest tratament ar fi eficient. Se considera ca acidul
etilendiaminotetraacetic leaga calciul din depozitele arteriale (parte a placii ce obstrueza fluxul sanguin) si
astfel se vor elimina depozitele de calciu din artere, reducand riscul de dezvoltare al afectiunilor cardiace.
Aceasta terapie este controversata.
Unii medici considera ca acidul etilendiaminotetraacetic poate actiona ca un antioxidant prin indepartarea
metalelor combinate cu LDL-colesterol, ce produc afectiuni ale arterelor. Acesta teorie sustine ca
indepartarea metalelor ce circula libere in sange (cupru si calciul) poate incetini progresia unor boli de
genul aterosclerozei. Unii specialisti considera ca acidul etilendiaminotetraacetic elimina calciul si din
oase, muschi sau alte tesuturi, pe langa cel din arterele afectate.
Multi pacienti au raportat diminuarea durerii in cazul terapiei cu chelatori a unor boli inflamatorii cronice
ca artrita reumatoida, lupusul eritematos sistemic sau sclerodermia. Teoria sustine ca acidul

42
etilendiaminoteraacetic actioneaza ca un antioxidant, ce va proteja organismul de inflamatie si va proteja
vasele de sange. Nici aceasta teorie nu a fost aprobata de cercetatori.

Siguranta terapiei cu chelatori

Terapia cu chelatori nu este indicata la copii, femei insarcinate sau persoane cu insuficienta renala sau
cardiaca.
La unele persoane, terapia cu doze mici de chelatori poate fi destul de sigura. Timp de mai multi ani,
chelatorii se administrau in doze relativ mari, iar efectele adverse constau in leziuni renale si tulburari de
ritm cardiac. Chiar si la administrarea acestor substante in doze mici pot aparea efecte adverse, inclusiv
hipertensiunea arteriala, cefaleea (durere de cap), rashul cutanat (eruptii la nivelul pielii), niveluri scazute
ale glicemiei sau tromboflebita (inflamatie a peretelui unei vene si formare de cheaguri de sange, care pot
duce la obstruarea totala sau partiala a venei).
Acidul etilendiaminotetraacetic poate elimina din organism si minerale vitale, alaturi de cele toxice. Din
aceasta cauza, la solutia de acid etilendiaminotetraacetic sunt adaugate vitamine si minerale pentru a
mentine un nivel optim al acestor substante in organism si pentru a pastra starea de sanatate.
Este indicata informarea medicului in cazul utilizarii de terapii alternative sau intentiei de a trece pe terapii
alternative. Poate fi daunatoare intreruperea tratamentului conventional medical si trecerea pe terapii
alternative.

Bibliografie:

1. Toxicologie - Cornelia Vata, Editura Mongabit, 2002


2. http://www.netmedic.ro
3. Intoxicatii acute (diagnostic si tratament) - Gheorghe Mogos, Editura Medicala, 1981
4. Intoxicatiile acute: identificarea toxinelor; diagnostic; tratament – Banciu Dorin, Mircea Oarda,
Editura Medicala, 1964
5. Toxinfectiile alimentare – N. Nestorescu, Marcela Popovici, Editura Medicala, 1959

43