Sunteți pe pagina 1din 3

Moartea lui Fulger Tema si viziunea despre lume a autorului

George Cobuc a fost un poet, critic literar si membru titular al


Academiei Romne din anul 1916 , creaiile sale recomandandu-l drept un
autor clasic al literaturii romne, un om cu un gust literar desvrit .
Publicata in 1893 , "Moartea lui Fulger" este o balada culta ce are ca tema
ceremonialul inmormantarii, cu grave rezonante de bocet popular, ilustrat
prin tulburatoarea disparitie prematura a unui erou. Epicul nu se constituie
intr-un subiect propriu-zis, ci este construit prin gradarea secventelor
ritualice, care ilustreaza intense trairi emotionale ale personajelor.
Titlul ilustreaza tragica intamplare , care sta la baza poemului si anume
moartea tanarului erou pe nume Fulger.Numele acestuia, Fulger", ofera ideea
unei vieti prea scurte, dar care a stralucit puternic, asemenea fenomenului
naturii precizat atat de direct.
La nivel structural , Poemul "Moartea lui Fulger" este organizat in patruzeci
de strofe, fiecare fiind formata din cinci versuri de cate opt silabe si unul scurt
de patru silabe, in finalul strofei.
n ceea ce privete viziunea despre lume, vom observa cum momentul
tragic al mortii din aceasta balada este conturat intr-un realism crud, caci
moartea este ireversibila si definitiva pentru om.
Poezia inepe cu o strofa-prolog, de un tragism zguduitor, care prevesteste
apropierea dramei cumplite ce defineste subiectul baladei.
Solul care vine sa anunte vestea tragica este cuprins de disperare, stare ce
reiese din infatisarea lui ravasita, "in goana roibului un sol / Cu frau-n dinti sin capul gol / Rasare, creste-n zari venind".
Ideea mortii tragice a tanarului erou este sugerata prin metafora corbilor,
care constituie un simbol recunoscut: "Si-n urma-i corbii croncanind / Alearga
stol". Solul plecat din tabara de lupta, aduce regelui nu numai vestea
cutremuratoare a mortii fiului, ci si trupul acestuia, "atata semn de la razboi".
Tragedia disparitiei viteazului Fulger in batalie este relatata intr-un ritm alert,
cu notatii precise, sugestive pentru desfasurarea rapida a luptei si producerea
instantanee a mortii: "Pe Fulger mort! Pe-un mal strain / L-a fulgerat un brat
hain! /[] Si pieptul gol al celui mort / De lanci e plin".
Cosbuc exprima cu o mare forta emotionala tristetea sfasietoare a regelui la
vederea corpului mutilat al fiului sau, incat "de-abia l-a cunoscut", ramanand
inmarmurit de durere, "Cu pumnii stransi, fara de glas, / Ca un pierdut".
Lumea se prabuseste pentru craiul care se intreaba retoric, nemai intelegand

rosturile firii, "Cum pier miseii, daca pier / Cei buni asa?". Pentru el viata nu
mai are nici un sens, intrebarile retorice exprimand prabusirea sufleteasca
totala: "De dragul cui sa mai traiesti, / Tu soare sfant?".
Regina mama este sfasiata de durere, parul i-a albit brusc, alearga
deznadajduita prin iatacuri cu parul despletit, hohotind si blestemand,
strigatul ei disperat depasind limita suportabilului, "Si tot palatul plin era / De
plans cumplit". Aproape de nebunie, mama isi rupe "vestmantul" si retraieste
noptile de veghe in care isi asteptase cu infrigurare baiatul sa se intoarca de
la lupta si sa-l poata strange in brate. Ea cuprinde cu disperare si dragoste
trupul mort al fiului si vrea cu toata fiinta sa fie ingropata impreuna cu el:
"Nu-l dau din brate nimanui! / inchideti-ma-n groapa lui".
Prin hiperbole, autorul transmite cu un mare impact sugestiv suferinta
cumplita a mamei, care se simte chinuita de neputinta de a-si readuce fiul la
Viata, (neputinta)accentuata prin negatia de la inceputul versurilor: "Ah,
mama, tu! Ce slaba esti! / N-ai glas de vifor, sa jelesti; / N-ai mani de fier ,-ca
fier sa frangi; N-ai mari de lacrami, mari sa plangi, / Nu esti de foc, la piept
sa-l strangi, / Sa-l incalzesti!". Repetitia amplifica durerea sfasietoare simtita
in profunzimea sufletului matern: "N-ai maini de fier, ca fier sa frangi". Ea isi
aminteste despre vitejia si curajul fiului care se aruncase in lupta manat de
un entuziasm eroic: "Radeai de moarte prin batai, / Dar ea te-a-nvins".
Obiceiul stravechi a priveghiului este relatat prin elementele ritualului
stramosesc privind pregatirea mortului pentru trecerea in lumea
cealalta,ilustrat prin bocetul mamei: pe pieptul fiului, in care batuse, o inima
neinfricata, a fost asezat "colac de grau", in locul buzduganului avea acum
"faclii de ceara", iar in mana care purtase scutul, "Ti-au pus un ban", cu care
sa plateasca "vama peste rau" pentru a putea intra "dincolo".
Viteazul Fulger va face sa se cutremure si cerul, atunci cand se va infatisa in
fata lui Dumnezeu, ingerii vor inlemni de durere, pana si soarele va fi umbrit
de stralucirea eroului mort pe campul de bataie. Inmormantarea prezinta, de
asemenea, si ritualul traditional, unde intreg poporul este prezent pentru a-l
conduce pe ultimul drum si ca "sa planga pe-un fecior / De imparat!".
Cosbuc contureaza prin diferite hiperbole cortegiul funerar, transmitand
caracterul tragic al dramei: "Iar cand a fost la-nmormantat / Toti mortii parca
s-au sculat / Sa-si planga pe ortacul lor, /Asa era de mult popor / Venit sa
planga pe-un fecior / De imparat!".
Mama eroului este sfasiata de durere, suferinta ei capata o intensitate
maxima prin bocetul cu care-si plange fiul iubit si prin cugetarea exprimata
privind conditia omului in lume.Viata omului este trecatoare si, in ciuda
eforturilor, nimeni nu lasa nimic in urma lui. "Sa fii cat muntii de voinic, / Ori
cat un pumn sa fii de mic, / Cararea mea si-a tuturor / E tot nimic!". Nu are

nici o importanta cum sau cat traieste un om, pentru ca toti devin egali in
fata mortii, care anuleaza toate valorile sau nonvalorile vietii: "De mori tarziu,
ori mori curand, / De mori satul, ori mori flamand, / Totuna e! Si rand pe
rand / Ne ducem toti!".
Reginei i-a slabit credinta si-l considera pe Dumnezeu "nedrept stapan", care
a invidiat-o pentru norocul de a avea un fiu atat de inzestrat cu cele mai
valoroase calitati, de aceea il acuza direct: "E un pagan si Dumnezeu, / E un
pagan". Coplesita de durere, mama considera ca in zadar oamenii se
straduiesc sa traiasca cinstit si isi cladesc o viata plina de credinta si de
dragoste, cu totii mor la fel si nimic nu ramane in urma lor: "Ori buni, ori rai,
tot un mormant! / Nu-i nimeni drac si nimeni sfant! / Credinta-i val, iubirea
vant / Si viata fum!".
Un sfetnic "batran ca vremea" si "nascut cu lumea intr-un ceas", s-a oprit in
fata reginei si, avand o atitudine senina in fata mortii, pe care o accepta ca
pe un dar firesc al existentei umane ii explica reginei ca Fulger nu este mort,
ci "Traieste-n veci, / E numai dus", a intrat in eternitate . Sfetnicul considera
ca "plansu-i de nebuni scornit / Si de femei!" si o indeamna pe regina sa-si
traiasca viata ei si sa nu incerce sa dezlege taina mortii: "Traieste-ti, doamna,
viata ta! / Si-a mortii lege n-o cata!".
Regina este impresionata de spusele sfetnicului, care ajung in adancul
sufletului sau in mod deformat neintelegandu-i pildele intelepte. Ea "n-a mai
plans", s-a uitat la oamenii din jur si, vazandu-i plangand si inaltand rugaciuni
in fata gropii, a izbucnit intr-un ras nestapanit: "in fata unei gropi s-aduni /
Atata lume de nebuni! / Sa mori razand!".Observam cum Regina a innebunit
brusc, platind astfel pacatele blasfemiei si ale imprecatiilor aduse lui
Dumnezeu.
Ultima strofa a poeziei seamana cu un verset biblic, prin care glasul celui
aflat in mormant exprima mesajul divinitatii adresat celor vii.
George Calinescu a exprimat, poate, in modul cel mai sugestiv cu putinta
sensurile filozofice ale baladei lui George Cosbuc, "Moartea lui Fulger", al
carui sens liric este "inutilitatea reactiunilor personale in fata rotatiei lumii".
Moartea lui Fulger este, aadar, un poem a crui principal tem ar fi
exprimarea atitudinii n faa morii, reconstituind, ntr-un poem cu rezonane
grave de bocet popular, ceremonialul nmormntrii i problematiznd
totodata pe marginea unei ntmplri tragice, nsui sensul vieii.

Adi Moisa