O noua icoana: secera si ciocanul

Andrei Plesu,
Am avut, in mai multe rinduri, o reactie de simpatie declarata fata de Sanctitatea Sa Papa Francisc. A facut
gesturi indraznete si marinimoase, a spus lucruri memorabile (printre ultimele, un avertisment fata de un posibil
,,Alzheimer spiritual" al Bisericii), a adus la Vatican si pe scena lumii un aer de cordialitate, de firesc, de
nonsalanta diponibila, cu care nu eram obisnuiti.
Din pacate, discursul sau din Bolivia mi-a turtit fesul. Nu mai stiu cine e omul, ce vrea de fapt, in ce ,,razboi"
este inregimentat.
Evident, Sanctitatea Sa este un om liber si nu i se pot interzice convingeri proprii si optiuni conjuncturale. Dar
exista, totusi, ca sa zicem asa, o ,,fisa a postului"! Si din acest punct de vedere, discursul sau bolivian e
stupefiant. Stupefiant prin tematica, prin stilistica si prin aparatul de protocol care l-a insotit. Putea fi discursul
unui prim-ministru de stinga, al unui secretar general ONU, al unui militant al ,,verzilor" din RFG, al unui
activist socialist, sau chiar al presedintelui Evo Morales, al carui oaspete era. Nu discut acum adevarul sau
neadevarul unora dintre spusele Papei Francisc. Discut atitudinea. Nu vreau sa aud din gura unui mare prelat
ceea ce pot auzi - si aud de ani de zile - din gura oricarui politician, uns cu toate unsorile demagogiei
cochete ideologic. Stiu: vrem o ,,noua ordine mondiala", condamnam ,,colonialismul" si ,,noul colonialism",
,,vrem schimbare", infieram banul si profitul, dam de pamint cu FMI-ul si cu marile corporatii capitaliste,
oblojim ,,demnitatea" falimentului grecesc, cerem imperativ ajutor pentru napastuiti, dar fara concesii de
,,suveranitate". Unii sunt obligati (si trebuie sa fie fericiti) sa ajute, altii sunt ,,obligati" (si mindri) sa primeasca.
Oricum, a se slabi cu ,,austeritatea"!
Noi, conservatori si pre-senili cum suntem, asteptam, cu sufletul la gura, un discurs papal in care sa se
vorbeasca despre ce avem de facut cu noi insine, despre trudnica desavirsire launtrica, despre ,,razboiul
nevazut", despre viata cumpatata (,,austera"), despre Imparatia care ,,nu e din aceasta lume". Asa scrie la
Evanghelie, asa ne-au invatat Parintii Bisericii. Or, ceea ce auzim este un indemn la fericire lumeasca, la
solidaritate cu zelotii, la actiune politica. Atentiune: nu dispretuiesc preocuparea pentru buna-starea aproapelui,
nu predic ruperea de lume si de mizeria ei. Ma astept, totusi, la un pic de grija pentru sufletul meu tulbure,
pentru nelinistea mea eschatologica, pentru ,,inactualitatea" vietii mele interioare. Iar ceea ce mi se ofera e un
manifest globalist si ecologic. Pentru asemenea (reale) probleme, prefer sa ma adresez altui ghiseu...
Incununarea derapajului papal a fost gesticulatia de protocol a presedintelui bolivian si reactia tandra,
,,crestineasca", a oaspetelui sau. Evo Morales, purtind o vesta pe care se afla imprimat chipul eficientului asasin
Che Guevara, face cadou Suveranului Pontif o sculpturica de lemn, reprezentind secera si ciocanul. Pe minerul
viril al ciocanului vedem imaginea lui Iisus rastignit! Prima observatie: obiectul e de un kitsch suveran! Se pot
face lungi prelegeri despre prostul gust, pornind de la analiza strict estetica a acestui ,,crocofant" solemn.
Pe de alta parte, avem de a face, aici, cu o dubla falsificare. O falsificare, mai intii, a vechiului simbol comunist.
,,Secera si ciocanul" consacrau, prin juxtapunere, solidaritatea de clasa dintre taranime si proletariat, inauntrul
unei ,,noi ordini", pentru care credinta era ,,opium" pentru popor, unealta burgheza de fraierit masele
pauperizate. Cum sa adaugi acestei ideologii imaginea-cheie a crestinismului, emblema credinteit Dar
falsificarea afecteaza si religia: a anexa simbolul luptei de clasa traditiei crestine e a face din Iisus o figura
premonitiva a marxism-leninismului, a amesteca sofistic tarimul ,,Cezarului" cu cel al lui Dumnezeu, a fi,
simultan, slujbas al lui Mamona si al lui Hristos

.
E vorba de inlocuirea ipocrita a discernamintului prin coreografie de protocol.
Sunt foarte tulburat de aceasta concesie papala. Trecerea secerei si a ciocanului, de pe steagul URSS si al
partidului comunist chinez, pe panoplia de daruri pioase ale Vaticanului mi se pare o emblema a haosului
spiritual spre care avansam euforic. Nu mai e vorba, in acest caz, de ,,iubirea aproapelui", sau a ,,vrajmasului".
E vorba de o forma de indiferenta, de anestezie valorica, echivalenta cu suspensia oricarei forme de iubire. E
vorba de inlocuirea ipocrita a discernamintului prin coreografie de protocol. Cred, sincer, ca Papa Ioan Paul al IIlea se rasuceste in mormint. Si sper ca viitorul Papa va gasi intelepciunea si limpezimea launtrica sa-si
ceara scuze pentru acest gest smintitor al predecesorului lui.