Sunteți pe pagina 1din 64

Schalk Andor Oraca S.R.L.

A-8322 Eichkögl 97 - Austria


RO-Corod-Satu Mare – ROMANIA Tel. +43(0)3115/3879 Fax: +43(0)3115/4868
Cui RO20404208 E-mail: office@schalk-nutztiere.at
Tel. 0040(0)74959-7242 UID-Nr.: 41572703
www.schalk-nutztiere.at

Dorim pe scurt să ne prezentăm cititorilor revistei dumneavoastră, suntem o Firmă


austriacă care se ocupă în a patra generaţie cu comercializarea bovinelor. Firma mamă se
află în Austria, dar avem şi două puncte de colectare în Ungaria şi România, de unde
animalele se transportă la cumpărătorii noştrii în toată Europa.
Firma noastră ar avea interes într-o colaborare bilaterală între noi şi fermieri cu spijinul
Consultanţei Agricole a Judeţului Satu-Mare.
Avantajele pe care firma noastră le poate acorda colaboratorilor noştrii vi le
enumerăm pe scurt:
 Plata pe loc şi numerar a animalelor preluate de noi;
 Garanţie de preluarea animalelor de către noi, după ce producătorul garantează
livrarea animaleror;
 Clasificarea animalelor preluate de la producător se va face, la dorinţă şi cu expertiza
unui delegat al Consultanţei Agricole cu competenţa necesară de a clasifica animalele
preluate;
 Preţul animalului preluat de către noi după calitate şi rasă va fi stabilit la dorinţă în
prealabil şi cu expertul Consultanţei Agricole pentru a garanta plata corectă către
producător;
 Animalele vor fi trasportate de producător la un centru de colectare, de unde animalele
vor fi transportate de către Firma noastră la punctul nostru de colectare, căntărirea şi
expertiza animalului se va face la firma noastră, costurile de trasport fiind suportate de
noi;
 Firma noastră ar avea interes de cumpărare la Viţei şi Viţele, Vaci grele pentru
sacrificare, Vaci pentru îngrăsat, Viţele şi Tauri pentru sacrificare;
 Firma nostră poate prelua numai animale care deţin toate documentele sanitar
veterinare şi acte necesare exportului;
 Totodată putem ajuta la consolidarea şi elaborarea unui Program privind calitatea
animalelor (de exemplu încrucişare cu soiuri Austriece de carne la reproducţie) sau
livrarea de viţele gestante de calitate austriacă deosebită (rasa Simental) pentru
producţie de lapte (la preţ avantajos);
 În caz că Fermierii dumneavoastră ar avea interes de a cumpăra asemenea animale,
Firma noastră le-ar transporta la un preţ avantajos, în sensul că camionul nostru nu ar
veni în gol din Austria.
Firma nostră speră la o colaborare cît mai productivă şi avatajoasă pentru ambele
părţi. Noi sperăm într-o colaborare cu parteneri de încredere care să ne livreze animale de
calitate, în schimb dorim să contribuim la consolidarea creşterii de animale de rasă în
România. Din experienţa a patru Generaţii de crescători şi comercianţi de bovine, vă stăm la
dispoziţie dacă aveţi întrebări referitoare la creşterea animalelor de rasă.
Noi sperăm într-o colaborare cât mai productivă cu Fermieri interesaţi, colaborare care
să fie productivă pentru ambele părţi.

Cu mult respect 1
Satu Mare, Octombrie 2007
Firma Schalk
IMPACTUL SISTEMULUI DE CREDITARE ÎN SECTORUL AGRICOL

Aderarea României la structurile Uniunii Europene pentru sectorul agricol reprezintă în


continuare o provocare în sensul atingerii standardelor cantitative dar mai ales calitative
impuse de politica Uniunii Europene, dar în acelaşi timp şi accentuarea concurenţei pe piaţa
agricolă internă din partea ţărilor dezvoltate din aceste structuri.
Trebuie să fim realişti de decalajul destul de mare care există la ora actuală între
sectorul agricol românesc şi cel din ţările puternic dezvoltate din Uniunea Europeană,
respectiv avem obligaţia morală de a găsi căi, posibilităţi reale prin care să putem ajuta
sectorul agricol pentru a putea rezista concurenţei externe. În situaţia în care nu vom găsi
soluţii viabile de a spriji producătorii, fermierii agricoli progresişti, există riscul real ca aceştia
să părăsească sectorul şi să devină şomeri de lungă durată creând noi probleme sociale mai
ales în mediul rural.
În cele mai multe situaţii producătorii, fermierii agricoli din mediul rural nu au
posibilitate să-şi găsească un loc de muncă într-un alt domeniu de activitate decât sectorul
agricol în zona în care locuiesc.
Integrarea României în structurile Uniunii Europene pentru sectorul agricol a însemnat
un şoc de proporţii, deoarece există un decalaj semnificativ şi în cazul sistemului de creditare
atât pentru creditele pentru producţie pe termen scurt, cât mai ales pentru creditele pentru
investiţii pe termen lung.
Investiţiile reprezintã aceea categorie de cheltuieli care angajeazã în primul rând
viitorul fiind relaţia de legătură între generaţii, de care depinde de fapt viitorul.
A investi înseamnă a plasa un anumit volum şi valoare de capital la un moment dat şi
loc stabilit în cadrul economiei de piaţă.
Scopul investiţiei în agricultură o reprezintă, creşterea nivelului, performanţelor
utilajelor, dotărilor utilizate, obţinerea de venit şi profit pe termen lung, rambursarea la timp a
creditelor accesate cu dobânzile aferente, precum şi asigurarea de locuri de muncã şi a
siguranţei zilei de mâine.
În sens larg investiţiile în agricultură se identifică cu plasamentele economiilor
persoanelor fizice şi/sau juridice precum şi accesarea de credite bancare pe termen lung, în
diferite sectoare agricole – vegetal, zootehnic sau procesare.
Aderarea României la structurile Uniunii Europene nu a însemnat automat şi
rezolvarea multitudii de probleme existente în sectorul agricol românesc, cu precădere cele
legate de sistemul de creditare. Deşi România a preluat politica Uniunii Europene în sectorul
agricol încă dinaintea aderării fiind implementat mai mult sau mai puţin în cazul fermierilor,
producătorilor agricoli, nu acelaşi lucru s-a întămplat în situaţia sistemului de creditare.
Cel mai afectat sector de activitate care începe să resimtă noile probleme apărute este
cel agricol, datorită atât insuficienţei resurselor financiare proprii a fermierilor, producătorilor
agricoli cât şi sistemului bancar care nu prea ia în considerare particularităţile agriculturii, mai
exact decalajul de timp între resursele financiare alocate şi producţia realizată respectiv,
încasarea contravalorii producţiei.
„Asigurarea resurselor financiare necesare producţiei agricole are caracteristici
deosebite determinate de o serie de cerinţe specifice atât procesului de producţie din
agricultură cât şi multitudinii implicaţiilor sociale şi economice ale dezvoltării acestei ramuri
asupra economiei, în general şi a spaţiului rural, în special.
Lipsa fondului propriu de rulment obligă producătorul agricol să apeleze constant la
alte surse de finanţare care, de regulă, vizează creditul bancar pe termen scurt (maxim 12
luni). Decapitalizarea agenţilor agricoli, inclusiv a celor relativ consolidaţi, datorită, în
principal, rentabilităţii reduse sau real negative şi a fluctuaţiei uneori imprevizibile a ratei
inflaţiei a accentuat nevoia de noi surse de finanţare.”1
2
1
Otiman, P.I. – Agricultura României la cumpăna dintre secolul XX un secol al deznădejdii şi secolul XXI un secol al
Datorită faptului că sistemul de subvenţii acordat fermierilor, producătorilor
agricoli în perioada anilor 1990-2006 a fost modestă, incoerentă şi în cele mai multe
situaţii s-a acordat cu o întârziere de 30-120 de zile, respectiv sistemul de creditare în
sectorul agricol a fost aproape imposibil de accesat, consider că a venit momentul să
încercăm să rezolvăm această problemă.
Pe de altă parte trebuie să menţionez faptul că foarte puţini fermieri, producători
agricoli au reuşit să acceseze proiecte Sapard, datorită condiţiilor extrem de grele impuse de
sistemul bancar prin impunerea dovedirii adeverenţei de venit de care nu dispuneau.
Luând în considerare decapitalizarea sectorului agricol în cazul fermierilor,
producătorilor agricoli coraborată cu uzura fizică şi/sau morală ridicată a dotării tehnice sau
chiar lipsa acesteia, a venit momentul de a pune în aplicare un sistem de creditare viabil
pentru a avea şansa dotării acestor exploataţii. La ora actuală sunt mulţi tineri care lucrează
în sectorul agricol şi doresc să-şi dezvolte afacerea pentru a putea rezista concurenţei venite
din partea fermierilor, societăţilor agricole mai ales din ţările dezvoltate ale Uniunii Europene,
însă fără a accesa credite bancare cu precădere pe termen lung nu au nici o şansă.
„Fără a epuiza multitudinea factorilor care condiţionează procesul de producţie din
agricultură, dar ţinând seama de aceştia, formulăm următoarele cerinţe de bază care trebuie
să fie luate în considerare în acţiunea de asigurare a resurselor financiare necesare
desfăşurării normale a producţiei agricole.
1. Continuitatea şi siguranţa activităţii de creditare a agriculturii;
2. Procedura simplificată de contractare, garantare şi derulare a creditului agricol;
3. Preţul redus al creditului;
4. Stimularea creditului pentru investiţii pe termen mediu şi lung;
5. Asigurarea canalelor de distribuţie a creditului în mediul rural.”2
La ora actuală nu toate băncile agrează idea creditării agriculturii, deoarece acest
sector de activitate prezintă un factor ridicat de risc în ceea ce priveşte siguranţa rambursării
la timp a dobânzii şi ratelor bancare.
Băncile care acordă credite pentru activităţi de producţie sau procesare în sectorul
agricol, inpum condiţii suplimentare pentru a avea siguranţa rambursării la timp a creditului
accesat cu dobânzile aferente.
Sistemul bancar românesc în cazul creditelor pentru agricultură nu acceptă producţia
agricolă sau doar în anumite situaţii terenurile arabile ca garanţie, fiind un motiv în plus a
neîncrederii bancherilor în acest sector de activitate, respectiv fondul de garantare a
creditului agricol nu poate garanta toate cererile de credit.
Majoritatea şefilor de exploataţii nu doresc să-şi gireze imobilele, deoarece în cazul
unei calamnităţi naturale chiar dacă au încheiat asigurare pentru terenurile arabile şi
producţiile posibil de realizat, pănă în momentul încasării daunelor suferite există riscul real
ca banca creditoare să liciteze imobilele pentru a-şi recupera resursele financiare
împrumutate.
„Creditarea agriculturii în ţările dezvoltate a constituit o preocupare permanentă a
puterilor publice şi a organizaţiilor fermierilor, a îmbrăcat forme variate şi a cunoscut evoluţii
permanente.
În ţările vest - europene, formarea sistemului de creditare a agriculturii are
particularităţi naţionale. În Uniunea Europeană, în primele etape de aplicare a Politicii
Agricole Comunitare aceste particularităţi erau accentuate. În Franţa, Guvernul şi
organismele de intervenţie pe piaţă au folosit o lungă perioadă de timp sistemul de
subvenţionare a dobânzilor pentru creditele pe termen scurt şi creditele de investiţii.
Instituţia bancară principală care asigura finanţarea agriculturii era Crédit Agricol,
precum şi o largă reţea de cooperative de credit.

speranţei, Editura Agroprint, Bucureşti, 2002, pag.476 – 477. 3


2
Otiman, P.I. – Agricultura României la cumpăna dintre secolul XX un secol al deznădejdii şi secolul XXI un secol al
speranţei, Editura Agroprint, Timişoara, 2002, pag. 471- 472.
În ţările membre ale Uniunii Europene, creditarea agriculturii se face în prezent de
către băncile comerciale şi prin intermediul cooperativelor de credit rural care asigură accesul
nerestricţionat la sursele de finanţare a micilor producători agricoli.”3
Deoarece, marea majoritate a fermierilor, producătorilor agricoli sunt organizaţi în
ferme familiale de semisubzistenţă în situaţia în care nu vor reuşi transformarea acestora în
exploataţii agricole comerciale de tip familial nu vor putea rezista concurenţei de pe piaţă şi
vor dispărea.
Agricultura româneacă şi mai ales în cazul exploataţiilor agricole comerciale mixte au
nevoie extrem de mare în fiecare an de un volum însemnat de credite cu un sistem
preferenţiat a dobânzii şi termenelor de rambursare, atât pentru producţie, cât şi pentru
investiţii pentru a putea eficientiza activitatea în acest sector de activitate.
Datorită resurselor financiare proprii modeste de care dispun fermierii, producătorii
agricoli din România în vederea atingerii standardelor impuse de politica agrară a Uniunii
Europene se poate realiza în următorii 2 – 5 ani, în proporţie de 50% doar prin investiţii
structurale pe termen mediu şi lung prin accesarea de credite bancare.
Luând în considerare situaţia actuală marea majoritate a exploataţiilor actuale sunt
familiale de tip mixt, fiind motivul pentru care am luat acesta ca exemplu având în proprietate
30 de ha. pe care se cultivă porumb 10 ha., grâu 10 ha. şi lucernă 10 ha., respectiv 5 vaci cu
lapte. Cu o producţie medie de 5.000 l/lactaţie – tabel nr. 1 -.
Tabel nr. 1
Structura exploataţiei familiale mixte de tip comercial
Sector vegetal 10 ha. grâu 10 ha. porumb 10 ha. lucernă
Sector zootehnic 5 vaci cu lapte
Investiţii total 120.000 euro

Exploataţia agricolă familială de tip comercial pentru a se putea dota cu utilaje, 5 vaci
cu lapte şi un aparat de muls are nevoie de 120.000 euro, accesând un credit pentru investiţii
pe termen de 5 ani, pe care l-am calculat în 2 (două) variante: 1 – accesarea unui credit
bancar normal fără failităţi şi 2 – accesând un proiect tip U.E. cu 5% dobândă pe an şi o
perioadă de graţie de 1 an, conform Legii 231 din 2005 privind stimularea investiţiilor în
agricultură.
Tabel nr. 2
Analiza economico-financiară a structurii exploataţiei agricole familiale mixte de tip
comercial 2006-2007
Nr. Sector vegetal Sector
crt zootehnic
INDICATORI CULTURA Specia
Grâu – Porumb Lucernă Vaci cu lapte
secară boabe
1. Suprafaţa cultivată – ha. – 10 10 10 5
capete animale
2. Producţia medie/ha. sau 2.500 3.500 7.500 5.000*
animal – kg.-
3. Preţ mediu / kg. – lei / kg. - 0,7 0,65 0,5 0,8
4. Venit realizat / ha. fără 1.750 2.275 3.750 3.600
subvenţie
5. Sprijin financiar / ha./animal + 260 260 260 300** + 1.350
primă calitate lapte
6. Sprijin financiar motorină + 80 80 80 -
seminţe / ha.

3
4
Zahiu, L., Toncea, V., Toderoiu, F., Lăpuşan, A., Dumitru, M. – Structurile agrare şi viitorul politicilor agricole, Editura
Economică, Bucureşti, 2002, pag.364.
7. Total sprijin / ha. / animal 340 340 340 1.650
8. Venit realizat / ha. cu sprijin 2.090 2.615 4.090 5.250
financiar
9. Cheltuieli / ha./animal 2.000 1.950 1.400 4.200
10. Ponderea sprijinului financiar 17,00 17,44 24,29 39,29
din cheltuieli - % -
11. Venit total / parcelă 20.900 26.150 40.900 26.250
12. Cheltuieli totale / parcelă 20.000 19.500 14.000 21.000
13. Profit brut / parcelă + 900 + 6.650 + 26.900 5.250
14. Rata profitului comercial / - 12,50 + 14,29 + 62,66 - 16,66
parcelă fără sprijin - % -
15. Rata profitului comercial / + 4,31 + 25,43 + 65,77 + 20,00
parcelă - % -
16. Influenţa sprijinului financiar + 16,81 + 11,14 + 3,11 + 36,66
asupra profitului - % -
17. Profit brut / exploataţia + 39.700
agricolă familială mixtă de tip
comercială
18. Profit net + 33.348
19. Rata profitului comercial / + 34,76%
exploataţie agricolă
comercială - % -
* - 500 l. lapte se va utiliza pentru alăptarea viţeilor;
** - 200 lei pentru viţei + 100 lei pentru ţinerea lor pănă la vârsta de 6 luni, respectiv sprijin
financiar pentru calitatea laptelui de 0,3 lei RON/litru.

70
60 65,77
50
40
30 25,43 Rata profitului
20 comercial
20
10 4,31
0
Grâu Porumb Lucernă Vaci cu lapte

Figura 1 – Rata profitului comercial realizat

12,73
28,18 26,85 12,73
Grâu

Porum b

Lucernă
12,73
Vaci cu lapte 61,81
18,79
26,17
Grâu Porumb Lucernă Vaci cu lapte

Figura 2 – Ponderea comparativă a cheltuielilor şi sprijinului financiar din total


cheltuieli şi sprijin financiar/exploataţie agricolă familială de tip comercial - % - 5
Deoarece a achiziţionat un tractor performant poate presta lucrări agricole şi pentru alţi
fermieri/producători agricoli. Profit / ha. pentru lucrările agricole prestate altor
fermieri/producători agricoli este de 300 lei RON, putând lucra 120 ha., ceea ce înseamnă un
profit brut de 36.000 lei RON/an, respectiv profit net/an de 30.240 lei RON. Profitul net
realizat pentru prestare de lucrări agricole pentru alţi fermieri, producători agricoli este mai
mic cu 3.108 lei RON/an decât cultivarea terenului şi creşterea animalelor aflate în
proprietatea familiei.
În această situaţie profitul total brut pe exploataţia agricolă familială de tip comercial
luat în considerare este de 75.700 lei RON/an, ceea ce înseamnă 22.892 euro – curs mediu
1 euro = 3,3069 lei RON - .
În situaţia în care fermierul organizat în exploataţie familială de tip comercial ar fi putut
accesa un credit bancar pentru dotarea fermei de tip investiţii, respectiv dobânda şi
comisionul bancar fiind plătit ca sprijin financiar de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării
Rurale, pentru rambursarea creditului ar fi avut nevoie de 5 ani şi 88 de zile.
Luând în considerare faptul că ştim care ne sunt veniturile realizate în anul agricol
2006 / 2007, putem studia posibilitatea dacă putem accesa un credit bancar, mai exact dacă
vom fi capabili să rambursăm la timp ratele la credit cu dobânda aferentă – dobândă reală/an
de 15% -.
Tabel nr. 3
Varianta I - Rambursarea creditului agricol pentru investiţii fără accesare de proiect tip
U.E.
ANI CREDIT RATĂ CREDIT DOBÂNDA ANUALĂ TOTAL
2008 120.000 24.000 18.000 42.000
2009 96.000 24.000 14.400 38.400
2010 72.000 24.000 10.800 34.800
2011 48.000 24.000 7.200 31.200
2012 24.000 24.000 3.600 27.600
TOTAL 120.000 54.000 174.000
- dobândă reală/an = 15%

Prima variantă de accesare a unui credit bancar normal fără sprijin financiar pe proiect
U.E. este imposibil, deoarece profitul brut realizat de 22.892 euro/an nu-i asigură plata ratei
bancare cu dobânda aferentă nici măcar în ultimul an de rambursare când are de plătit
27.600 euro adică cu 4.708 euro mai mult decât profitul brut.
Tabel nr. 4
Varianta II- Rambursarea creditului agricol pentru investiţii prin accesarea de proiect
tip UE
ANI CREDIT RATĂ CREDIT DOBÂNDA ANUALĂ TOTAL
2008 120.000/60.000 12.000 3.000 15.000
2009 96.000/48.000 12.000 2.400 14.400
2010 72.000/36.000 12.000 1.800 13.800
2011 48.000/24.000 12.000 1.200 13.200
2012 24.000/12.000 12.000 600 12.600
TOTAL 60.000 9.000 69.000
dobândă reală/an = 5%

Varianta a - II – a este mult mai accesabilă exploataţiei agricole familiale de tip


comercial deoarece profitul realizat este mai mare decât cheltuielile legate de rata bancară şi
dobânda aferentă care trebuie rambursată în fiecare an.
Varianta a – III – a se bazează de asemenea pe accesarea unui proiect U.E., în
varianta sprijinului financiar care se acordă în anul agricol 2007 – 2008, ceea ce înseamnă 6
bonuri valori de 500 lei RON/ha. la cultura grâului şi 400 lei RON/ha. pentru cultura de
lucernă, la care se adaugă sprijinul financiar pentru suprafaţa cultivată fiind nemodificată faţă
de anul agricol 2006 – 2007. Sprijinul financiar pentru cultura porumbului, respectiv cel
acordat pentru creşterea vacilor cu lapte pentru anul agricol 2007 – 2008 rămâne
nemodifacată faţă de anul agricol precedent.
Accesarea unui proiect tip UE prezintă avantaj fermierului organizat într-o exploataţie
agricolă familială de tip comercial, deoarece după terminarea investiţiei 50% din resursele
financiare alocate vor fi rambursate.

Tabel nr. 5
Analiza economico-financiară a structurii exploataţiei agricole familiale mixte de tip
comercial 2007-2008
Nr. Sector vegetal Sector
crt zootehnic
INDICATORI CULTURA Specia
Grâu – Porumb Lucernă Vaci cu lapte
secară boabe
1. Suprafaţa cultivată – ha. – 10 10 10 5
nr.
2. Producţia medie/ha. sau 2.500 3.500 7.500 5.000*
animal – kg.-
3. Preţ mediu / kg. – lei / kg. 0,7 0,65 0,5 0,8
-
4. Venit realizat / ha. fără 1.750 2.275 3.750 3.600
subvenţie
5. Sprijin financiar / 760 260 660 300** + 1.350
ha./animal + primă calitate
lapte
6. Sprijin financiar motorină + 80 80 80 -
seminţe / ha.
7. Total sprijin / ha. / animal 840 340 740 1.650
8. Venit realizat / ha. cu 2.590 2.615 4.490 5.250
sprijin financiar
9. Cheltuieli / ha./animal 2.300 1.950 1.650 4.200
10. Ponderea sprijinului 36,52 17,44 44,85 39,29
financiar din cheltuieli - %
-
11. Venit total / parcelă 25.900 26.150 44.900 26.250
12. Cheltuieli totale / parcelă 23.000 19.500 16.500 21.000
13. Profit brut / parcelă + 2.900 + 6.650 + 28.400 + 5.250
14. Rata profitului comercial / - 21,24 + 14,29 + 56,00 - 16,66
parcelă fără sprijin - % -
15. Rata profitului comercial / +11,19 + 25,43 + 63,25 + 20,00
parcelă - % -
16. Influenţa sprijinului + 32,4 + 11,14 + 7,25 + 36,66
financiar asupra profitului -
%-
17. Profit brut / exploataţia + 43.200
agricolă familială mixtă de
tip comercială
18. Profit net + 36.288
19. Rata profitului comercial / + 35,06%
exploataţie agricolă
comercială - % -
* - 500 l. lapte se va utiliza pentru alăptarea viţeilor; 7
** - 200 lei pentru viţei + 100 lei pentru ţinerea lor pănă la vârsta de 6 luni, respectiv sprijin
financiar pentru calitatea laptelui de 0,3 lei RON/litru.

Din tabelul nr. 5 privind analiza economico-financiară a structurii exploataţiei agricole


familiale mixte de tip comercial 2007-2008 putem trage următoarele concluzii mai
semnificative:
 acordarea unui sprijin financiar de 500 lei RON/ha. la cultura grâului, respectiv 400 lei
RON/ha. pentru lucernă în bonuri valorice pentru achiziţionarea de sămânţă certificată,
motorină e.t.c., a avut ca efect creşterea preţului la seminţe între 20% - 55%, care a
contribuit la creşterea cheltuielilor / ha.;
 în această situaţie datorită producţiilor agricole mai slabe faţă de anii precedenţi, şi a
lipsei preţului minim şi a preţului de intervenţie, a avut loc pe piaţa românească o
creştere a preţurilor produselor agricol între 25% - 120%;
 profitul realizat în această variantă dă posibilitatea fermierului de a accesa credit
bancar chiar şi în varianta unui credit cu dobânda pieţei actuale de 15%, pe care l-ar
putea rambursa în 2 ani şi 281 zile.
În cazul exploataţiilor familiale mixte de tip comercial pentru a putea îmbunătăţi
situaţia actuală privind investiţiile în agricultură s-ar impune luarea următoarelor
măsuri concrete:
⇒ modificarea Legii Creditului Agricol pentru Investiţii pe termen mediu şi lung pentru a
putea fi accesat de producătorii, fermieri agricoli, deoarece în actuala formă această
lege poate fi accesată în cel mai bun caz doar de societăţile agricole;
⇒ prin aplicarea concretă a Legii Creditului Agricol pentru Investiţii să se acorde credite
pentru fermieri, producători, investitori pe termen mediu 1 – 5 ani şi lung 5 – 15 ani, iar
plata dobânzii şi a comisioanelor bancare să se facă integral de la bugetul de stat prin
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în momentul accesării creditului, respectiv
exploataţiile familiale de tip mixt având doar obligaţia de a rabursa creditul la timp;
⇒ acordarea de facilităţi suplimentare fermierilor, producătorilor agricoli dacă se
constituie în cooperaţii agricole;
⇒ acordarea de facilităţi suplimentare fermierilor, producătorilor agricoli individuali dacă
se constituie în asociaţii profesionale sau grupuri de producători în sectorul agricol;
⇒ acordarea de facilităţi suplimentare tinerilor fermieri, producători agricoli sub 40 de ani,
prin acordarea unui sprijin financiar nerambursabil de 20.000 lei euro dacă-şi
transformă gospodăria familială de subzistenţă în exploataţie comercială;
⇒ introducerea de facilităţi în politica bancară privind condiţiile de acordare a creditelor
pentru sectorul agricol – garanţii bancare cerute, flexibilizarea termenele de
rambursare a creditului în funcţie de condiţiile climaterice şi profitul realizat etc. -;
⇒ creditele accesate vor fi garantate integral prin investiţiile realizate şi prin Fondul de
Garantare a Creditului Rural, fără a mai fi necesară garanţii imobiliare din partea
fermierilor, producătorilor agricoli;
⇒ investiţiile realizate nu vor putea fi vândute înainte de rambursarea creditului accesat,
în afara cazurilor de forţă majoră – deces, invaliditate de muncă gradul 1;
⇒ ponderea sprijinului financiar pentru sectorul agricol în total cheltuieli efectuate ar
trebui să fie de minimum 25%, ca să avem şanse să concurăm cu agricultura
existentă deja în ţările membre U.E. dacă acest lucru nu se va realiza, investitorii
autohtoni nu vor fi interesaţi să investească în sectorul agricol, iar ceea ce este şi mai
rău va creşte în continuare importul de produse agricole şi agro-alimentare în
detrimentul producţiei autohtone.
Pentru sistemul bancar românesc actual, sectorul agricol mai exact posibilitatea,
necesitatea acordării de credite pe termen mediu şi lung reprezintă un factor ridicat de risc,
datorită riscului crescut care există privind posibilitatea rambursării la timp a creditului cu 8
dobânzile aferente, a instabilităţii şi fluctuaţiei preţurilor agricole, dar şi a importurilor masive.
De multe ori este mai rentabil să imporţi produse agricole şi agro-alimentare decât să-l
produci în România.
Acordarea din nou de Credit Agricol pentru Investiţii pe termen mediu şi lung va fi însă
condiţionată de pregătirea profesională în domeniu a fermierilor, producătorilor agricoli. În
situaţia în care producătorul, fermierul agricol nu dispune de pregătirea profesională
necesară – facultate absolvită în domeniu sau curs de specializare organizat de Oficiile
Judeţene de Consultanţă Agricolă - , nu va putea accesa Credit Agricol pentru Investiţii
pentru a putea accesa proiect tip U.E., numai în situaţia în care va angaja specialist în
domeniu.
Agricultura a fost, este şi va rămâne o ramură de bază, prioritară, deoarece România
dispune de condiţiile pedo – climaterice favorabile şi specialişti bine pregătiţi, însă prezintă
deficienţe mari în privinţa dotării tehnice.
Dotarea tehnică utilizată în sectorul agricol în prezent este uzată fizic şi / sau moral
aproximativ încă 40,0%, care influenţează în sens negativ randamentul şi eficienţa
economico – financiară a activităţii depuse, dar şi cantitatea, calitatea şi valoarea producţiilor
realizate, situaţie care se poate rezolva doar printr-un volum mare de investiţii structurale de
calitate.
Modificarea Legii Creditului Agricol pentru Investiţii va contribui printre altele la
concentrarea, comasarea terenurilor agricole şi arabile, care în urma aplicării efective a Legii
Fondului Funciar nr. 18 / 1991 cu completările ulterioare au suferit un proces de fărâmiţare
excesivă, iar interesul fermierilor trecuţi de 62 de ani pentru a accesa renta viageră este
extrem de scăzută – în judeţul Satu Mare pănă în data de 30 august au fost depuse doar 650
de cereri -.
În situaţia în care Legea Creditului Agricol pentru Investiţii va deveni accesibilă
fermierilor, producătorilor agricoli progresişti va avea ca efect direct creşterea eficienţei
economico – financiare din sectorul agricol, precum şi diminuarea decalajului care încă există
între agricultura românească şi cea din ţările dezvoltate din Uniunea Europeană.
În cartea sa ”Şocul Viitorului”, Alvin Toffler atrăgea atenţia că “pământul nu l-am
moştenit de la părinţii noştri, ci l-am împrumutat de la copii noştri”. Acest lucru capătă o
importanţă covârşitoare în viitorii ani şi mai ales în noua conjunctură mondială. Ce am făcut
noi cu pământul nostru, ce am făcut cu agricultura noastră se vede cu ochiul liber.

Dr. ec. Scholtz Béla


Director executiv – Oficiul judeţean de Consultanţă Agricolă Satu Mare

A L E G E R E A T E R E N U L U I P E N T R U Î NF I I N Ţ A R E A P L A N T AŢ I I L O R
POMICOLE

Înfiinţarea plantaţiilor pomicole (pomi, arbuşti fructiferi şi cǎpşun), necesitǎ investiţii


mari şi pentru o perioadǎ lungǎ de timp (4-30 ani). De aceea fiecare fermier care face o astfel
de investiţie trebuie sǎ ia în considerare toate aspectele tehnico-economice care influenţeazǎ
desfǎşurarea activitǎţii pe toatǎ perioada de exploatare a plantaţiei.
Este foarte util ca fiecare fermier sǎ cunoascǎ cele mai noi rezultate obţinute în
cercetǎrile referitoare la:
- alegerea şi pregǎtirea terenului în vederea înfiinţǎrii plantaţiei;
- stabilirea sortimentului şi aprovizionarea cu material sǎditor de cea mai bunǎ
calitate;
- organizarea şi pichetarea terenului;
- plantarea pomilor;
- tehnologia de întreţinere a plantaţiei pânǎ la intrarea pe rod;
- întreţinerea şi exploatarea plantaţiilor pe rod;
9
- recoltarea şi valorificarea producţiei la un nivel maxim de eficienţǎ.
Alegerea terenului
O plantaţie pomicolǎ se poate înfiinţa numai în zone în care specia sau soiul cultivat
gǎseşte condiţiile optime de creştere şi fructificare şi producţia poate fi recoltatǎ şi valorificatǎ
eficient. Se vor lua în considerare factorii pedoclimatici şi socio-economici.
Condiţii climatice. Terenurile care nu întrunesc, ca valoare normalǎ (media pe o
perioadǎ de cel puţin 20-30 ani), urmǎtoarele condiţii climatice: temperatura medie anualǎ
peste 7ºC, amplitudinea termicǎ în intervalul decembrie-februarie sub 20ºC, precipitaţii în
perioada de vegetaţie mai-iulie peste 200 mm (în condiţii de culturǎ neirigatǎ), se exclud de
la folosinţe pomicole. (C. Budan, Al. Duţǎ, 1997).
La alegerea terenurilor pentru înfiinţarea plantaţiilor pomicole se fac studii pedologice
şi cartarea agrochimicǎ a acestora, care vor furniza date referitoare la grosimea solului,
textura şi structura acestuia, existenţa straturilor compacte sau de altǎ naturǎ (pietriş, piatrǎ
de var, argile compacte, straturi de glei impermeabile), însuşirile chimice, care ar putea sǎ fie
factori limitativi în amplasarea culturilor pomicole pe aceste suprafeţe. Cu ajutorul
informaţiilor obţinute se va putea stabilii ulterior tehnologia corectǎ de pregǎtire a terenului în
funcţie de cerinţele speciei pomicole ce urmeazǎ a fi plantatǎ
Solul. Terenurile pe care se amplaseazǎ plantaţiile pomicole trebuie sǎ corespundǎ
din punct de vedere al caracteristicilor solului sub urmǎtoarele aspecte: grosimea, însuşirile
fizice şi chimice, humusul, reacţia chimicǎ (pH).
Grosimea solului se referǎ la adâncimea pânǎ la roca compactǎ. Pentru o creştere
normalǎ a sistemului radicular speciile pomicole preferǎ solurile profunde, cu grosimea de 1-
2 m, în funcţie de modul de înrǎdǎcinare a portaltoiului. Dintre speciile pomicole rǎspândite la
noi, nucul şi pǎrul altoite pe portaltoi sǎlbatic cer soluri profunde, cu grosime de pânǎ la 3 m,
mǎrul altoit pe sǎlbatic, prunul şi caisul altoite pe mirobolan au nevoie de soluri cu grosime
pânǎ la 2 m, mǎrul altoit pe portaltoi vegetativi şi vişinul se dezvoltǎ bine pe soluri cu grosime
pânǎ la 1-2 m, arbuştii fructiferi pot fi cultivaţi pe soluri mai subţiri, de 0,6-1 m (A. Lazǎr,
1982).
Textura solului. Pentru cultura pomilor sunt favorabile solurile fertile, lutoase, luto-
argiloase, nisipo-lutoase şi cele nisipoase dacǎ existǎ condiţii tehnico-economice pentru a se
asigura apa şi substanţele nutririve la nivelul cerinţelor speciei cultivate.
Nu corespund cerinţelor speciilor pomicole terenurile mlǎştinoase, sǎrǎturoase,
pietroase şi cele calcaroase cu un conţinut de peste 8-10 % calcar activ.
Conţinutul în argilǎ al solului, unde se pot dezvolta normal rǎdǎcinile speciilor
pomicole, variazǎ în funcţie de specie: la prun 40 %, la mǎr 20-40 %, la pǎr 25-30 %. Solurile
argiloase, cu un conţinut de argilǎ mai mare de 45 % sunt compacte, grele, greu permeabile
pentru apǎ, slab aerate, umede, reci, improprii culturilor pomicole.
Solurile nisipoase sunt în general slab aprovizionate în elemente nutritive, au
permeabilitate mare pentru apǎ şi aer, se încǎlzesc uşor şi pierd repede apa. În regiunile cu
precipitaţii normale şi cu pânza de apǎ freaticǎ la adâncimi de 1,5-4,0 m, pe nisipuri
semimobile, slab humifere, cu un conţinut de 0,6-1,0 % humus şi peste 5 % argilǎ reuşesc
aproape toate speciile pomicole cultivate în ţara noastrǎ: mǎrul, pǎrul, prunul, piersicul,
vişinul, cireşul, coacǎzul negru. Aceste soluri necesitǎ aplicarea frecventǎ a îngrǎşǎmintelor
organice iar pe nisipurile uscate este obligatorie irigarea culturilor.
Reacţia solului este un factor important, care trebuie cunoscut deoarece speciile
pomicole au cerinţe diferite faţǎ de acesta: mǎrul are un domeniu optim al reacţie solului
când intervalul de pH este de 5,7-7,6; prunul 6,2-8,2; cireşul 6,2-8,2; vişinul 6,2-8,2; caisul
6,2-8,3; piersicul 6,8-8,3; afinul 4,3-5,8.
În general un pH scǎzut este nefavorabil pentru majoritatea speciilor pomicole. La
alegerea terenului pentru înfiinţarea plantaţiilor se vor avea în vedere cerinţele speciilor,
soiurilor şi portaltoilor faţǎ de acest factor.
Conţinutul în humus al solului influenţeazǎ creşterea şi dezvoltarea pomilor. Pomii
se dezvoltǎ echilibrat în soluri cu un conţinut în humus de 2-3 %. Cele cu un conţinut scǎzut, 10
erodate sau cele cu un conţinut ce depǎşeşte 5-6 % nu asigurǎ o dezvoltare normalǎ a
pomilor.
Adâncimea apei freatice. Limitele optime ale adâncimii apei freatice pentru diferite
specii sunt: arbuşti fructiferi 0,8-1,0 m, gutui 1,0-1,5 m, mǎr şi prun 1,5-2,0 m, pǎr şi piersic
2,0-2,5 m, cais 2,5 m, nuc 3,0 m.
Relieful terenului reprezintǎ de asemenea un factor limitativ în cultura speciilor
pomicole. Sunt excluse de la înfiinţarea plantaţiilor terenurile cu panta mai mare de 25 %,
versanţii expuşi proceselor de eroziune şi alunecǎrilor de teren, zonele expuse vânturilor
dominante, vârfurile de deal şi vǎile înguste.
Sunt recomandate din acest punct de vedere terenurile plane sau uşor înclinate (cu
panta de 3-5 %), deoarece pe astfel de terenuri se poate folosi toatǎ gama de maşini şi
utilaje necesare unei tehnologii moderne. În zonele favorabile pentru cultura pomilor multe
terenuri au pante mai mari, 6-12 %, care pot sǎ fie plantate dacǎ sunt uniforme. Versanţii cu
pante de 15-20 % se folosesc dacǎ sunt efectuate lucrǎri de amenajare a acestora (terasare
cu terase continue sau individuale), şi nu prezintǎ probleme de stabilitate.
Expoziţia terenului în zonele mai calde se alege în funcţie de cerinţele speciei
cultivate faţǎ de temperaturǎ. În zonele dealurilor înalte, unde clima este rǎcoroasǎ, cele mai
bune terenuri sunt cele cu expoziţie sudicǎ, sud-esticǎ sau sud-vesticǎ. Cu cât altitudinea
este mai mare se vor evita expoziţiile nordice, nord-vestice şi nord-estice, mai ales pentru
soiurile care ajung mai târziu la maturitate. Pe terenurile cu expoziţii mai puţin favorabile se
cultiva arbuşti fructiferi care au cerinţe mai reduse faţǎ de temperaturǎ şi luminǎ.
Altitudinea. La alegerea terenului pentru înfiinţarea plantaţiilor pomicole se va ţine
cont şi de altitudinea la care ne aflǎm, deoarece speciile şi soiurile se comportǎ diferit faţǎ de
acest factor. La mǎr de exemplu, soiul Jonathan se comportǎ bine la altitudini mai mari de
300 m, iar soiurile Starking delicious şi Golden delicious dau rezultate mai slabe.
La altitudini mai mari coacerea fructelor are loc mai târziu, acestea sunt mai puţin
colorate şi sunt fade.
Poluarea mediului. În cultura pomilor fructiferi este necesar sǎ se cunoascǎ, pentru
zona în care se amplaseazǎ, sursele posibile de poluare a solului, apei sau aerului. Ca surse
de poluare pot fi: diferite ramuri industriale, stocarea necorespunzǎtoare a deşeurilor cu
diferite provenienţe, agricultura prin folosirea defectuoasǎ a pesticidelor în perioadele
anterioare, aplicarea necorespunzǎtoare sau în exces a îngrǎşǎmintelor chimice.
Noxele poluante existente la un moment dat într-o zonǎ unde se cultivǎ pomi şi arbuşti
fructiferi, acţioneazǎ asupra acestora producând arsuri pe frunze, se acumuleazǎ substanţe
toxice în compoziţia fructelor, apar plǎci necrotice pe fructe, se produce deformarea
acestora.
Emanaţiile de SO2 în timpul înfloritului împiedicǎ polenizarea şi fecundarea, distruge
albinele şi insectele polenizatoare. Datoritǎ compuşilor toxici care pot sǎ existe în atmosferǎ
şi ajung pe frunze, se produce cǎderea prematurǎ a acestora şi astfel se pierde atât recolta
din anul în curs cât şi ce din anul urmǎtor, deoarece nu se poate produce diferenţierea
mugurilor de rod în absenţa foliajului.
Cunoscând zonele cu risc de poluare, fermierii trebuie sǎ evite organizarea unor
plantaţii noi în apropiera acestora, deoarece nu se vor putea obţine producţii de fructe de
calitate şi constante.
În cazul în care terenul pe care urmeazǎ sǎ se înfiinţeze o plantaţie pomicolǎ nu
îndeplineşte toate condiţiile prezentate, la nivel optim, dar nu sunt excluse de la plantare,
pentru mǎrirea capacitǎţii de producţie se pot lua mǎsuri care constau în:
- drenarea terenului în zone cu apa freaticǎ la adâncime prea micǎ sau cu risc de
bǎltire;
- executarea canalelor colectoare în zone cu pericol de inundaţii;
- lucrǎri antierozionale pe terenuri în pantǎ;
- instalarea unui sistem de irigare. 11
Pentru solurile mai puţin fertile se vor stabili planuri de fertilizare corespunzǎtoare şi
se vor lua mǎsuri de corectare a aciditǎţii.

Condiţii social-economice
Pentru buna desfǎşurare a fluxului tehnologic în plantaţiile pomicole, trebuie sǎ existe
acces la surse de apǎ necesare efectuǎrii tratamentelor fitosanitare şi a irigǎrii, drumuri de
acces pentru transportul produselor, sǎ fie în apropierea unor zone populate de unde sǎ se
poatǎ lua forţa de muncǎ necesarǎ, în special cea sezonierǎ (pentru plantare, efectuarea
lucrǎrilor de tǎiere, recoltare).
Dr. ing. Felicia PAŞCA - C.L.C.A. LAZURI

Fătarea la cabaline
Actul final al perioadei de gestaţie este fătarea (sau parturiţia), căreia trebuie să i se
acorde o importanţă deosebită, deoarece reprezintă un moment cu implicaţii majore în
procesul de reproducţie şi producţie al cabalinelor.
La sfârşitul perioadei de gestaţie, la nivelul placentei apar unele tulburări circulatorii
care provoacă modificarea secreţiilor placentare, determinând dereglarea echilibrului
hormonal care a asigurat, pe parcursul gestaţiei, dezvoltarea intrauterină a fătului. În această
perioadă se constată o secreţie crescândă a hormonilor hipofizari, care se acumulează în
sânge.
Datorită importanţei sale, actul fătării trebuie pregătit cu mare atenţie în ceea ce
priveşte amenajarea locului de fătare, pregătirea iepei pentru fătare, pregătirea personajului
care asistă la fătare, îngrijirea mânzului şi a iepei după fătare. Apropierea momentului fătării
se recunoaşte datorită unor semen evidente:
 iapa se mişcă tot mai greu şi oboseşte tot mai uşor;
 abdomenul este mai voluminos şi mai lăsat;
 muşchii crupei sunt relaxaţi, evidenţiind flancuri accentuat scobite;
 ugerul este mărit în volum şi prezintă, la vârful mameloanelor, picături de
colostru mici şi lipicioase, care sunt evidente şi la strângerea mamelonului între
degete;
 coada se mlădiază;
 vulva se măreşte şi se tumefiază, lăsând să se scurgă un lichid lipicios;
 uneori apar edeme pe feţele interne ale membrelor posterioare şi pe abdomen;
 iapa devine neliniştită şi nervoasă, loveşte podeaua cu copita, se culcă şi se
ridică foarte des.
Locul de fătare trebuie pregătit cu atenţie pentru a putea fi evitate accidentele sau
îmbolnăvirile. Este necesar să se asigure o suprafaţă utilă de circa 10-12 m 2 la un capăt de
grajd, care se dezinfectează stropindu-se cu o soluţie de lapte de var, creolină de 3%, acid
fenic 5% sau alte soluţii dezinfectante recomandate de medicul veterinar. Se asigură un
aşternut gros de paie de grâu sau de orz, curate, uscate şi nemucegăite.
Pregătirea iepei pentru fătare începe cu circa 10 zile înainte de data calculată a
fătării, când iapa trebuie adusă la locul pregătit pentru acesta. Iapa trebuie adăpostită, legată
şi obligatoriu despotcovită. Se asigură igiena corporală atentă a iepei. Se curăţă pe corp cu o
perie, i se spală copitele, coada şi vulva. În plus, vulva se şterge cu un tampon de vată sau
cu o cârpă curată, îmbibată cu o soluţie slabă de hipermanganat de potasiu. Dacă spaţiul de
fătare este organizat sub forma unei boxe, atunci iapa va fi dezlegată şi lăsată liberă în boxă.
Asistenţa la fătare este bine să se asigure de un cadru medical de specialitate care,
dacă este cazul, să poată intervene eficient. Semnele fătării sunt evidente atunci când
animalul este tot mai neliniştit, mai agitate, priveşte mereu spre flanc, agită coada şi transpiră
abundant, iar secreţia colostrului se evidenţiază permanent pe vârful mameloanelor. Se 12
pregăteşte un dezinfectant format din alcool, tinctură de iod, creolină 3% şi se asigură
intrumentarul necesar: foarfece, tifon, prosop curat, aţă de mătase sau nylon, apă caldă. Cei
care asistă la fătare, şi pot interveni dacă este nevoie, trebuie să aibe hainele şi mâinile
curate şi dezinfectate.
Fătarea are loc de obicei noaptea, de regulă în poziţia în picioare. În cazul fătărilor
distocice (grele), la iepele care fată întâia oară (iepele primipare) şi mai frecvent la iepele
bătrâne, fătarea are loc în poziţia culcat. În actul fătării se recunosc 3 timpi: pregătirea fătării,
expulzarea mânzului şi eliminarea placentei. Durerile apar cu 1-3 ore înainte de fătarea
propriu-zisă. Expulzarea fătului durează 10-30 minute şi se realizează prin contracţii mai mult
sau mai puţin puternice, concomitant cu accelerarea pulsului şi creşterea uşoară a
temperaturii corporale. Eliminarea învelitorilor fetale (“aruncarea casei”) are loc la circa 3 ore
de fătare, iar involuţia uterului se produce în 9-25 zile.
Ordinea de apariţie a diferitelor părţi corporale ale mânzului,la fătările normale,este:
copitele şi membrele anterioare, vârful botului, capul,gâtul, trunchiul, membrele posterioare.
În cazul prezentării posterioare a mânzului, ordinea este inversă.
Prezentarea, într-o alta ordine,a părţilor mânzului la fătare, situaţie întâlnită destul de
rar la cabaline, se considera fătare distocică şi necesită intervenţia personalului medical de
specialitate. Acesta trebuie să intervină şi în situaţia când fătarea este greoaie sau prea
lentă, cu întârziere în expulzarea mânzului, aşa cum este cazul iepelor bătrâne. Dacă fătarea
se produce în picioare, nou-născutul alunecă pe jaretele iepei şi apoi pe aşternutul de paie.
Cordonul ombilical se întinde şi se rupe, în general, aproape de vulvă.
În cazul fătarilor gemelare, al doilea mânz este expulzat aproape fără efort, în
maximum 2 ore după primul mânz. Placenta se elimină, în aceste cazuri, aproape
concomitent cu mânzul sau la un interval de 10-15 minute după acesta.

ing. Liviu FERNEA – OJCA Satu Mare

VÂNZAREA DIRECTĂ A PRODUSELOR AGRICOLE DE CĂTRE


PRODUCĂTORII AGRICOLI, FORMĂ A ACTIVITĂŢILOR AGROTURISTICE

1. Caracteristici ale activităţilor de vânzare a produselor agricole la locul de


producţie. Valoarea produselor agricole creşte prin industrializare şi comercializarea lor,
ceea ce duce la o diminuare a părţii din valoarea produsului care revine producătorului
agricol. Această situaţie nu este specifică numai agriculturii, fenomene asemănătoare se pot
întâlni şi în industrie.
Deci, vânzarea directă ce are loc prin deplasarea consumatorului la locul agricol de
producţie trebuie considerată un mod de comercializare propriu şi pentru activităţi de turism
rural, a cărei efectuare depinde de rentabilitate pe care o poate obţine producătorul agricol.
Această formă a activităţii de valorificare, desfăşurată de producătorul agricol, se
concretizează prin vânzarea directă a produselor sale consumatorilor finali, fenomene care
frecvent pot avea loc în exploataţia agricolă.
Prin vânzare directă, producătorul agricol îşi amplifică activităţile sale agricole, cu
activităţi de industrializare şi distribuţie a produselor obţinute din procesul de producţie
agricolă. Acest mod de valorificare directă a produselor agricole prezin1tă avantaje atât
pentru producătorul agricol, dar şi pentru dezvoltarea de ansamblu a zonelor agricole.
Avantajele pentru producătorul agricol se referă la: cu investiţii reduse şi echipamente
utilizate şi pentru alte sectoare de activitate, pot creşte veniturile realizate de populaţia
existentă în zonele agricole producătoare; vânzarea directă poate fi considerată ca debuşeu
pentru producţia care nu a fost achiziţionată de agenţii economici specializaţi în industria
alimentară, sau în distribuţia acestor produse agricole.
Avantajele pot fi semnalate şi pentru ansamblu zonelor rurale, aceste referindu-se la:
13
posibilitatea valorificării locale a produselor agricole, dar şi a altor produse specifice zonei de
producţie; responsabilitatea producătorilor agricoli pentru activităţi de industrializare,
distribuţie şi respectiv, a calităţii produsului în cadrul pieţii; existenţa unor utilaje şi depozite
de mici capacităţi. Dar, pentru desfăşurarea activităţilor privind valorificarea, se solicită forţă
de muncă neutilizată, în anumite perioade, în cadrul sau în afara sezonului de producţie
agricolă.
Totodată, vânzarea directă a produselor de către producătorii agricoli, presupune şi
existenţa unor limite sau restricţii privind această activitate, care se referă la:
- activităţile suplimentare de industrializare şi comercializare, desfăşurate de
producătorul agricol, determină în anumite perioade, o suprasolicitare a forţei de
muncă şi o competenţă ce nu poate fi improvizată;
- există situaţii în care vânzarea directă, practicată pe scară mai extinsă (cantităţi mari
de produse), necesită forţă de muncă salariată, în acest fel putându-se ajunge la un model
de comercializare, la care nu se poate permite a se calcula şi reţine valoarea nou creată
(plus-valoarea) în cadrul exploataţiei agricole. Vânzarea directă a produselor agricole a
existat în toate timpurile, dar ea deţine o mică proporţie (6-8%) din totalul activităţilor de
comercializare a produselor agricole, fiind în funcţie de tipul produsului agricol şi de regiunea
producătoare. Totodată, pentru ca vânzările directe să se poată desfăşura ca activităţi
importante este necesar să existe o cerere potenţială, aşa cum se manifestă în cadrul marilor
centre urbane, al zonelor turistice etc.
- producătorul agricol îşi asumă responsabilitatea civilă pentru toate riscurile de
intoxicaţie alimentară;
- produsele comercializate trebuie să fie diferenţiate de produsele obişnuite (de serie),
prin calitate şi/sau originalitatea lor;
- producătorul agricol trebuie să aibă cunoştinţe privind tehnologiile culinare, dar şi
cele ale tehnicii comerciale. El trebuie, în acelaşi timp, să cunoască şi să respecte regulile de
igienă.
2. Formele de vânzare directă pot fi diferenţiate prin delimitarea formelor individuale
şi colective de vânzare directă.
Formele de vânzare directă pot fi reprezentate prin:
- vânzare directă în cadrul exploataţiei agricole,care presupune existenţa unei cantităţi
importante de produse agricole disponibile şi a unor spaţii de depozitare. În acelaşi timp,
vânzătorul, care este şi producătorul agricol, trebuie să fie cunoscut astfel să existe o cerere
de produse agricole relativ constantă;
- vânzarea pe piaţă este considerată o formă de comercializare frecventă. În acest
caz, producătorul agricol va trebui să accepte şi să plătească un loc pentru vânzare, alături
de alţi comercianţi;
- vânzarea într-un magazin a produselor de către mai mulţi producători agricoli;
- vânzarea prin deplasarea în cadrul unor localităţi, care se practică ocazional, mai
ales în situaţia lichidării anumitor cantităţi de produse. Datorită unor opriri frecvente, existente
în cadrul acestei forme de vânzare, volumul total al timpului cu efectuarea vânzărilor se
prelungeşte foarte mult.
- vânzarea pe marginea şoselelor şi străzilor, care presupune asigurarea unor
responsabilităţi comerciale din partea producătorului agricol;
- vânzarea în campinguri, care poate fi făcută prin puncte fixe şi mobile.
Formele colective de vânzare directă se referă la crearea de către mai mulţi
producători agricoli a unor puncte de vânzare permanente sau sezoniere. Aceasta constituie
principala formă de vânzare directă spre care se tinde.
Criteriile organizatorice ale acestei forme de vânzare pot fi generate de existenţa unor:
cooperative, un grup de cooperative, grupuri de producători agricoli cu interese comune,
societăţi comerciale cu responsabilitate limitată, asociaţii simple şi specializate ale
producătorilor agricoli etc.
Avantajele unor astfel de forme colective de vânzare directă pot fi considerate 14
următoarele: existenţa unui sortiment larg de produse agro-alimentare destinate vânzării; prin
amplasarea unor puncte de vânzare în zone importante de consum, are loc o valorificare mai
bună a produselor agricole; o bună organizare a activităţi comerciale; posibilitatea unor
adaptări mai uşoare la noile cerinţe ale comerţului; finanţarea activităţii curente şi de investiţii
este mai uşoară.
Pot fi semnalate şi anumite inconveniente legate de: solicitarea unor investiţii, cu
referire, în special, la închirierea şi/sau cumpărarea localului; existenţa unor riscuri privitor la
apariţia unor niveluri ridicate ale cheltuielilor de funcţionare; rezolvarea greoaie a unor
probleme privind gestiunea stocurilor şi cantităţilor de produse nevândute; riscurile implicate
de schimbarea statutului fiscal.
Totodată, formele colective de vânzare pot utiliza, procedeele publicitare, frecvent
întâlnite la producătorii agricole, care practică vânzarea directă, şi anume: presa locală,
transmisiunile locale radiofonice, panouri publicitare amplasate pe drumuri publice, vizitele în
cadrul diferitelor expoziţii agricole, cu organizare de degustări, anunţuri sonore în cadrul
diferitelor puncte de vânzare etc.

Bibliografie:
Prof. univ. dr. Alecu Ioan Niculae –„Agroturism şi marketing agroturistic”, Editura
Ceres, Bucureşti, 2006.
ing. Ioan COSTIN – OJCA Satu Mare

H A B I T A T U L , L O C U Ţ EL E , S Ă N Ă T AT E A , S P O R T U L

Spaţul rural, indiferent de poziţia geografică (câmpie, deal, munte, litoral, etc.), poate fi
definit (sau ar trebui) ca un mediu geografic natural sănătos pentru locuit, atât datorită
condiţiilor de mediu ambiant, al peisajului, cât şi din punct de vederea a linişti sociale.
Ambientul şi activităţile complementare sunt cele mai căutate pentru persoanele care doresc,
după orele de serviciu sau la sfârşit de săptămână, să-şi petreacă timpul într-un mod
deconectat şi util.
În mediul rural, habitatul este o componentă economică şi socială importantă atât
pentru locuitori rurali rezidenţi în sate cât şi pentru citadinii care au locuinţa la ţară sau o
reşedinţă în mediul rural. Habitatul reprezintă la rândul său, mai mult de cât o simplă
chestiune de locuire, de casă sau locuinţă. Evident, habitatul presupune, pe lângă casa de
locuit şi spaţiul adiacent generator de confort psihic şi de destindere. Complementaritatea
activităţilor de acasă, comparativ cu cele de la serviciu, mediul natural şi social şi, nu în
ultimul rând, integrarea socială în colectivitatea locală, sunt aspecte care fac atractiv spaţiul
rural pentru orăşeni. Dacă pentru locuitorii permanenţii ai satului, habitatul este o chestiune
permanentă, o problemă de fiecare zi, este viaţa familiei rurale, pentru citadinii care au
reşedinţă în mediul rural habitatul este,aşa cum am subliniat mai înainte, fie o problemă de
locuire, fie un element al week-end-ului.
Locuirea sau habitatul în localităţile rurale (sate) este una din funcţiile cele mai
importante ale spaţiului rural. Din punct de vedere al ariei de cuprindere, apreciem că
locuirea are cea mai mare extindere, comparativ cu toate celelalte activităţi ale spaţiului rural.
Din punct de vedere al ariei de extindere, apreciem că locuirea are cea mai mare extindere,
comparativ cu toate celelalte activităţi ale spaţiului rural.
În ultimii 60-65 de ani, am asistata la un puternic atentat asupra satului românesc. În
prima perioadă, după instalarea comunismului atât prin naţionalizarea majorităţii
întreprinderilor şi a resurselor naturale ale ţării cât şi socializarea agriculturii, sau distrus
elementele fundamentale ale economiei private, în general, şi a agriculturii, în special. În
ultimul deceniu comunist, prin ideea diabolică a lui Ceauşescu de „sistematizare a satelor”, s-
a produs o schilodire, o traumatizare fără egal în istoria ruralităţii. Multe, multe sate din zona
preurbană a Bucureştiului cât şi din alte zone au fost „rase”, în locul lor apărând blocuri,
neconformă cu tradiţia rurală de locuire. După 1990, a apărut un alt fenomen, tot aşa de 15
neromânesc, nociv şi sfidător unor sate. Este cazul unor sate preurbane, unde sau aciuat
mulşi din „potenţiali perioadei, care în primitivismul lor, au un singur ţel, materializat în dorinţa
sfidării prin dimensiunile palatului, iar, la anumiţi cetăţeni, prin numărul turnurilor şi
turnuleţelor.
Fenomenul agrar care domină acum satul românesc din zonele dinamic economic se
manifestă în hidoşenia sa arhitectonică. Dacă Ceauşescu a ras de pe pământ casa
românească cu arhitectura sa tradiţională, nepăsarea şi neprofesionalismul autorităţilor
administrative locale, neimplicarea suficientă a arhitecţilor, precum şi primitivismul şi sfidarea
multor proprietari „noi” au schilodit, din punct de vedere arhitectural, tocmai cea ce avut mai
de bun gust, mai autentic casa românească: frumuseţea arhitecturală.
Elementele de arhitectură românească (tinda, cerdacul, balconul, faţada, etc., fără a
intra în acest domeniu pretenţios) pe care le întâlnim la casele satelor noastre, bunul gust al
artei populare, echilibru, etc., trebuie conservate şi regăsite la noile case şi vile. În
majoritatea ţărilor europene, după unele experienţe din anii 60-70, arhitecţi, urbanişti, edili s-
au trezit, au proiectat şi creat adevărate parcuri de arhitectură rurală, cu modele multiple din
care se pot inspira cetăţenii şi edilii. În acest fel, au reuşit, înainte de al doisprezecelea ceas,
să salveze tradiţiile arhitecturale rurale, autenticitatea artei populare, bazată pe construcţia
caselor, gospodăriilor, anexelor, etc. Arhitecţii au avut mare grijă în cea ce priveşte re-
modelarea, recompartimentarea interioară a acareturilor dezafectate de activităţile
zootehnice (scoase în ferme din câmp), industriale şi meşteşugăreşti (amplasate în
microzonele îndustriale rurale). Considerăm că este momentul să intervenim pentru a salva
satul românesc de cea ce nu a reuşit Ceauşescu să facă prin sistematizare, pentru a nu se
produce, acum, prin schilodire, cosmopolitizare excesivă, prin pierderea tradiţiilor,
autenticităţii, frumosului şi echilibrului arhitectonic.
Este firesc a ne întreba de ce au apărut aceste fenomene în ultimul sfert de secol?
Încercăm să dăm răspuns, pe rând, la ambele fenomene, iar, mai apoi, să propunem soluţii
de intrare în normalitatea ambientală şi urbanistică a satului românesc, supus unui proces de
reconstrucţie şi modernizare.
Habitatul în mediul rural a devenit în a doua jumătate a secolului al XX-lea, în
majoritatea ţărilor dezvoltate, un fenomen de amploare cu importante consecinţe economice
asupra spaţiului rural. În oraşul San Francisco- California, pe podul Golden Gate, intră în
fiecare dimineaţă circa trei milioane de oameni care lucrează în marea metropolă californiană
şi care după masa părăsesc oraşul îndreptându-se către casele, fermele lor. Acest fenomen
care a luat amploare în anii 1970-2000, triplându-se ca dimensiune, a impus o dezvoltare
impresionantă a infrastructurii, serviciilor, industriei automobilistice, a economiei zonale în
ansamblu.

Bibliografie:
Acad. Păun Ion Otiman- „Dezvoltare rurală durabilă în România”

ing. Ioan COSTIN – OJCA Satu Mare

P Ă S T R A R E A C A R T O F UL U I P E N T R U C O N S U M

După recoltarea unei culturi de cartof consum, aceasta se depozitează de regulă pe


durată de timp diferită, în funcţie de ritmul şi cantităţile valorificate. În funcţie de starea
tuberculilor în momentul recoltării şi durata păstrării, trebuie asigurate spaţii şi condiţii
corespunzătoare de păstrare. Scopul principal al depozitării corecte este reducerea la minim
a pierderilor şi păstrarea calităţii tuberculilor, pînă la valorificare.
PIERDERI ÎN TIMPUL PĂSTRĂRII
Tuberculul de cartof este un organism viu, a cărui activitate fiziologică nu se opreşte
după recoltare, în timpul depozitării. Procesele naturale care au loc în această perioadă, 16
datorită cărora se înregistrează pierderi destul de însemnate sunt: respiraţia, deshidratarea şi
creşterea colţilor, la care se mai adaugă şi pagubele produse de bolile de putrezire. Mărimea
acestor pierderi variază în limite foarte largi, în funcţie de starea de sănătate şi de integritate
a tuberculilor în momentul depozitării, cît şi de condiţiile de păstrare.
PIERDERI prin vătămarea tuberculilor se produc de obicei la recoltare, transport şi
sortare, apreciinduse că aproximativ 70-80% din tuberculi sunt răniţi mai mult sau mai puţin
grav. Mureşan S.(1999) încadrează tuberculii în trei grupe de vătămare:
- tuberculi nevătămaţi, care sunt fără răni sau cel mult cu leziuni pînă la 1,7 mm.
adâncime;
- tuberculi uşor vătămaţi, cu adâncimea rănilor cuprinse între 1,7 mm şi 5 mm.;
- tuberculi puternic vătămaţi, cu adâncimea rănilor mai mare de 5 mm.
Tuberculii cu diferite grade de vătămere sunt mult mai expuşi pierderilor decât cei
sănătoşi. Drept urmare pierderile datorită vătămării tuberculilor, pot ajunge în medie până la
25% din producţia depozitată, cu limite de variaţie între 7-48%. Pierderile normale în urma
vătămărilor şi a bolilor în timpul depozitării sunt de 5-7%.
PIERDERILE prin respiraţia tuberculilor cresc odată cu intensificarea proceselor
biologice, deoarece energia necesară acestor activităţi se realizează prin respiraţie, în urma
căreia se consumă amidonul acumulat şi se eliberează energie. În procesul de respiraţie, cu
ajutorul oxigenului, hidraţii de carbon se desfac în bioxid de carbon şi apă, degajând căldură.
Procesul este inversul asimilaţiei (fotosintezei ). Intensitatea respiraţiei depinde în primul rînd,
de temperatură şi de starea fiziologică a tuberculilor. La temperaturi mai ridicate procesul de
respiraţie este mai intens. PETERFI .I. şi col. (1977) menţionează că la temperaturi de 20*C,
prin respiraţie, o tonă de tuberculi poate elibera 8-14 grame bioxid de carbon pe oră. După
BURTON, W.G.(1966) prin desfacerea 1 gram de hidrat de carbon se degajă 2,5 Kcal de
căldură. În primele zile după recoltare, datorită unei activităţi fiziologice mai ridicate şi în
urma vătămărilor, degajarea de căldură din tuberculi poate atinge şi valori de 1.000-1.500
Kcal./to. tuberculi/zi.
Citând pe MULLER, arată că degajarea de căldură în perioada de repaus, în funcţie de
temperatură, este după cum urmează:
 la 50C este de 240 Kcal./tonă/zi;
 la 80C este de 360 Kcal./tonă/zi;
 la 100C este de 530 Kcal./tonă/zi.
Sub temperatura de 50C activitatea fiziologică creşte din nou, iar la 00C degajarea de
căldură poate atidge valori de 450-550 Kcal./tonă/zi. În urma procesului de respiraţie,
deoarece se consumă amidonul din tuberculi, poate scădea valoarea lor nutritivă şi culinară.
PIERDERILE prin deshidratarea tuberculilor depind în primul rînd de temperatură şi
umiditatea relativă a aerului din spaţiul de depozitare, de grosimea cojii şi turgescenţa
tuberculilor, cît şi de integritatea acestora. Pierderile prin deshidratare sunt mari imediat după
recoltare, care pot atinge valori de 1% din greutatea tuberculilor pe zi, dar mai târziu se
reduc, în urma îngroşării cojii tuberculilor. Procesul de deshidratare este mult mai intens dacă
tuberculii încolţesc.
În depozitele mai uscate, în care umiditatea relativă a aerului se poate păstra numai în
jur de 80%, pierderile prin deshidratare pot reprezenta 70% din totalul de pierderi. În urma
deshidratării, până la o scădere a greutăţii tuberculilor cu 10% nu se depreciază calitatea
culinară în mod semnificativ.
PIERDERILE prin încolţire se produc în timpul păstrării, după ce tuberculii ies din
repaus. Prin acest proces au loc o serie de pierderi, mai ales că la valorificarea cartofului
pentru consum, colţii formaţi trebuie înlăturaţi. Procesul de încolţire este favorizat de
temperatură, conţinutul ridicat de bioxid de carbon, condens de apă, vătămări şi boli.
Încolţirea tuberculilor nu se poate opri prin ruperea şi îndepărtarea colţilor, din contră
procesul se intensifică. Prin rănile rămase după ruperea colţilor se crează condiţii pentru
pătrunderea agenţilor patogeni, care pot produce putrezirea tuberculilor.
PIERDERILE prin putrezirea tuberculilor în timpul depozitării se datorează infectării lor 17
cu bacterii sau fungi. Aceşti agenţi patogeni sunt prezenţi pe toată suprafaţa cojii şi la
tuberculii sănătoşi. Dacă în timpul păstrării condiţiile sunt prielnice dezvoltării bolilor,
tuberculii sănătoşi iniţial se pot strica la fel ca şi cei infectaţi. Bolile cauzate de mană,
Fusarium şi Erwinia la temperaturi de 2-4*C nu se răspîndesc şi rămîn inactivi în mare parte.
Procesul de infecţie se accelerează o dată cu creşterea temperaturii mai ales datorită
condensului de apă. Este periculos dacă condensul în masa de tuberculi se formează
imediat după recoltare cănd rănile încă nu sunt vindecate. Tuberculii cu suprafaţa umedă,
dacă sunt aşezaţi în vrac, fără a fi ventilaţi pentru zvântare, după 1-2 ore de păstrare se pot
infecta. În depozite moderne (frigorifice sau cu ventilaţie mecanică) pierderile prin putrezire,
sunt în general sub 1%. În condiţii necorespunzătoare de păstrare pot atinge chiar valori de
peste 20%. Putrezirea nu se poate opri prin sortarea lotului infectat şi putrezit, deoarece prin
manipulare (sortare) se produc noi infecţii. Loturile infectate şi în putrezire se vor sorta numai
în momentul valorificării.
Cartoful pentru consum, în funcţie de cantitatea şi calitatea producţiei, cît şi durata
păstrării, se poate depozita în diferite spaţii în care producţia să fie ferită de intemperii, să fie
posibil accesul şi circulaţia uşoară la introducerea, controlul, pregătirea şi scoaterea
materialului depozitat şi să se asigure condiţiile optime de păstrare (ventilarea, dirijarea
temperaturii şi a umidităţii relative a aerului etc.). Ventilarea cu aer umed este indicată. Este
greşită ventilarea cu aer uscat pentru că produce pierderi prin deshidratarea tuberculilor.
Pentru păstrarea de scurtă durată (provizorie) pot fi folosite şoproane, grajduri, magazii, sau
alte spaţii inprovizate, în care producţia să fie ferită de razele solare, temperaturi ridicate sau
scăzute, ploi etc. Aceste spaţii trebuie să aibă în mod obligatoriu posibilităţi de aerisire
(naturală) sau ventilare (mecanică). Depozitarea pentru durată mai lungă se poate face în:
pivniţe, beciuri, silozuri de pămînt, macrosilozuri, depozite moderne frigorifice sau cu
ventilaţie mecanică. În cazul pivniţelor, beciurilor sau silozurilor de pămînt se poate asigura
numai o aerisire naturală, în timp ce în macrosilozuri sau depozite se asigură ventilarea şi un
control al condiţiilor de microclimat. Pentru a preveni încolţirea cartofului de consum
depozitat pentru o perioadă de 2-3 luni, încolţire care se declanşează de regulă după 6-8
săptămîni de la recoltare la temperaturi mai mari de 60C, se folosesc diferite substanţe care
se găsesc în comerţ la Fitofarmacii şi anume: KEIM-STOP 1Kg./to. sau SOLENID ori
CARTOFIN în cantităţi de 2 Kg la tona de produs. Aceste substanţe sunt sub formă de pudră
şi cartoful se prăfuieşte înainte sau în timpul depozitării.

ing. Constantin BURLACU – CLCA Halmeu

Stadiile fermentării gunoiului de grajd şi accesibilitatea


elementelor nutritive din acesta

Absorbţia de către plante a elementelor nutritive din gunoiul de grajd aplicat solului
depinde de stadiul său de fermentare, de condiţiile de mineralizare după introducerea lui în
sol de provenienţa gunoiului.
Se cunosc patru tipuri de gunoi după stadiul de fermentare:
1. gunoi proaspăt – culoarea paielor este neschimbată iar extractul apos din gunoi are
culoarea galbenă;
2. gunoi semifermentat – paiele capătă o culoare brună şi greutatea gunoiului se
micşorează;
3. gunoi bine fermentat – paiele nu se pot distinge cu uşurinţă iar greutatea iniţială a
gunoiului se reduce cu aproximativ 50 %;
4. gunoi putred sau mraniţă – are aspect pământos iar greutatea faţă de cea iniţială
scade la 25 %.
Indiferent de stadiul de fermentare gunoiul de grajd este un îngrăşământ ce conţine
toate elementele necesare nutriţiei plantelor.
18
Accesibilitatea elementelor nutritive din gunoi pentru plante depinde de
elementele:
POTASIUL se află sub formă de săruri anorganice solubile şi uşor accesibile plantelor.
Absenţa ionilor de Cl şi SO4 cu care este asociat potasiul în îngrăşămintele minerale, conferă
întâietate potasiul din gunoiul de grajd mai ales la culturile sensibile la concentraţii ridicate de
clor cum este cartoful, viţa de vie, tomatele etc.;
FOSFORUL Accesibilitatea acestuia din gunoi are loc pe măsura mineralizării
compuşilor organici sub acţiunea microorganismelor. Fosforul se valorifică superior în primul
an de la aplicare în cazul gunoiului de grajd (aproximativ 30 %) faţă de îngrăşămintele
minerale (10 – 20 %);
AZOTUL – accesibilitatea acestuia din gunoiul de grajd depinde de stadiul de
descompunere, specia de animale de la care provine, tipul de sol, condiţiile climatice,
anotimpul aplicării etc. Plantele folosesc mai mult azot în primul an de la aplicare de la
gunoiul semifermentat comparativ cu gunoiul din alte stadii de fermentare.
În accepţia celor mai mulţi cercetători în primul an de aplicare se foloseşte:
 23 % din gunoiul semifermentat;
 18 % din gunoiul fermentat;
 8 % din gunoiul proaspăt;
 5 % din gunoiul mraniţă.
Gunoiul proaspăt conţine puţin azot accesibil plantelor şi numai sub formă amoniacală.
El asigură azot în primul an culturilor cu perioadă lungă de vegetaţie, ca de exemplu:
porumb, rădăcinoase, furajere, cartofi de toamnă, varză de toamnă.
Culturile cu perioada scurtă de vegetaţie profită puţin de azotul şi fosforul existente în
gunoiul proaspăt. Atenţie dacă gunoiul este păios, microorganismele din sol pot consuma o
parte din azotul mineral pentru sinteza plasmei lor, devenind concurent al plantelor cultivate
în ce priveşte consumul de elemente nutritive. Se estimează că 50 – 60 % din azotul total al
gunoiului aplicat are efect direct sau remanent asupra culturilor, 10 – 20 % se pierde prin
volatilizare sau denitrificare, iar restul se infiltrează în straturile de sol inferioare celui de
distribuţie a rădăcinilor.
Valorificarea potasiului şi fosforului din gunoiul de grajd în primul an de la aplicare are
valori superioare îngrăşămintelor minerale.
În cazul azotului coeficientul de valorificare din îngrăşămintele minerale este cuprins
între 30 – 80 % din cel aplicat în timp ce la gunoiul de grajd acesta ajunge la numai 20 –
25%. De aceea când se foloseşte gunoi de grajd este necesar pentru completarea şi
folosirea îngrăşămintelor minerale.
Un exemplu edificator privind modul cum se completează cele două tipuri de
îngrăşăminte este următorul:
- dacă se consideră că o tonă de gunoi conţine 4,5 kg azot, 1,09 kg fosfor şi 4,5 kg
potasiu, la o doză de 3 tone gunoi se aplică:
 135 kg N;
 32,7 kg P;
 135 kg K;
şi luăm coeficienţi de valorificare:
o 20 – 25 % N;
o 30 % P;
o 60 % K;
rezultă că în primul an după aplicare plantele folosesc 27 – 37 kg N; 9,8 kg P; 80 kg K.
Pentru obţinerea unei producţii de 5 tone boabe porumb la hectar este necesar pentru
consumul plantelor o cantitate de 125 kg N; 22 kg P; 125 kg K, de aici se observă şi nevoia
intervenţiei prin îngrăşăminte minerale care conţin N şi P pentru realizarea recoltei amintite.
Recolta maximă se obţine dacă se utilizează concomitent îngrăşăminte organice 19 şi
minerale.
Efectul remanent al gunoiului de grajd durează 2 – 3 ani. Utilizarea elementelor
nutritive din gunoiul de grajd depinde şi de fertilitatea solului. Pe soluri sărace în humus,
acide sau alcaline, gunoiul de grajd are efecte superioare, crescând mai mult coeficienţii de
valorificare a elementelor nutritive, comparativ cu solurile având fertilitate ridicată.

ing. Vasile TOMA – CLCA Batarci

CREŞTEREA FERTILITĂŢII SOLULUI


PRIN LUCRĂRILE DE VARĂ

Lucrările solului se aplică cu scopul de a-i modifica însuşirile şi a dirija factorii de


vegetaţie (apă, aer, căldură, elemente nutritive) pentru a creea condiţii optime pentru
dezvoltarea plantelor şi pentru efectuarea de calitate a celorlalte lucrări tehnologice cum ar
fi :semănatul şi recolarea mecanizată a culturii.
Lucrările solului determină în primul rând modificări ale însuşirilor fizice care
influienţează însuşirile chimice şi biologice ale solului. Momentul în care se execută lucrările
solului sunt subordinate cerinţelor plantelor, precum şi condiţiilor ecologice de climă, sol şi
relief.
Prin afânarea solului se favorizează infiltrarea apei, şi pătrunderea rădăcinilor plantelor
de cultură, grăbeşte descompunerea humusului şi eliberarea de substanţe nutritive necesare
plantelor. Un aspect important reprezintă menţinerea unui echilibru corespunzător între
humificare şi mineralizare care se poate realiza fie prin aplicarea de materie organică în doze
mari, sau prin reducerea intensităţii afânării solului.
Fertilitatea biologică a solului este cu atât mai bună cu cât lucrările solului sunt
executate imediat după recoltarea plantei premergătoare, resturile vegetale sunt încorporate
la adâncimea la care activitatea biologică de humificare - mineralizare este maximă (10 -15
cm), terenul se menţine curat de buruieni şi se combate eroziunea solului. Pentru a influenţa
pozitiv fertilitatea biologică a solului după premergătoare care se recoltează vara (borceag,
mazăre, rapiţă, orzul, grâul etc.) terenul trebuie obligatoriu lucrat şi nu lăsat până în toamnă
sau primăvară deoarece este supus uscării, buruienile îl sărăcesc iar activitatea biologică
stagnează. După aceste culturi este indicat semănatul culturilor successive sau a culturilor
pentru îngrăşămînt verde.
Principalele lucrări care se execută în perioada de vară după premergătoare timpurii
sunt: dezmiriştitul, arătura de vară, afânarea adâncă şi afînări fără răsturnarea brazdei.
Aceste lucrări se pot asocia cu fertilizarea şi amendarea.
Dezmiriştitul se excută cu discul imediat după recoltarea plantei premergătoare la
adâncimea de 10 -12 cm, pentru mărunţirea resturilor vegetale , distrugerea buruienilor şi
atunci cînd umiditatea este prea mică pentru a efectua arărura de vară. Această lucrare
mobilizează solul şi intensifică activitatea microorganismelor, favorizînd pătrunderea apei în
sol şi conservarea mai bună a acesteia. Efectuarea acestei lucrări la adâncime mică
favorizează germinaţia seminţelor de buruieni, iar după răsărire buruienile şi salamustra sunt
încorporate prin arătura de vară sau de toamnă ce va urma.
Arătura de vară se recomandă să se execute cu plugurile reversibile la adâncimea de
20- 22 cm pentru culturile de toamnă, la 22- 25 cm pentru floarea soarelui, soia, porumb şi la
28 – 30 cm pentru cartof şi sfeclă, în agregat cu grapa stelată pentru a asigura mărunţirea şi
nivelarea solului.
Avantajele arăturii de vară sunt:
 în solul arat vara apa pătrunde cu uşurinţă şi se împiedică evaporarea şi consumul
neproductiv al apei. Cantitatea de apă acumulată în stratul arat şi grăpat a fost de
1.000 t/ha şi de 160 t/ ha la terenul nearat în urma determinările care s-au efectuat
toamna; acumularea unor cantităţi mari de elemente nutritive în forme uşor asimilabile.
20
În solul arat vara se formează o cantitate de 4-6 ori mai mare de nitriţi decât în terenul
nearat până în toamnă. Acidul azotic şi acidul carbonic format ca rezultat a activităţii
mai intense a microorganismelor contribuie la o mobilizare mai mare a fosforului din
sol. În toamnă în solurile arate din vară se găseste cu 25% mai mult fosfor accesibil
plantelor. Din aceste motive culturile de grâu şi orz de toamnă de pe terenurile arate
vara sunt mai viguroase, de culoare mai închisă, mai bine înfrăţite, mai rezistente la
ger şi secetă iar recoltele sunt mai mari;
 arătura de vară reduce potenţialul de îmburuienare al solului cu 40-60% faţă de
terenurile arate cu întârziere;
 creşterea producţiei cu 15-20 % la culturile de toamnă şi de 5-10% la culturile de
primăvară în comparaţie cu arătura de toamnă.
Este foarte important ca resturile vegetale să fie incorporate la 10 -15 cm acolo unde
activitatea biologică este cea mai intensă, iar ternul să rămână nivelat fără bulgări sau curele.
Sunt indicate in acest sens plugurile cu cormana formată din mai multe segmente sau fâşii –
plugurile lamelare, astfel încât solul mărunţit trece printre acestea iar terenul rămâne mai
nivelat şi resturile vegetale mai bine amestecate şi incorporate în sol.
Afânarea adâncă se excută cu scarificatoare speciale la adâncime mare (40-50 cm.),
fără răsturnarea brazdei şi urmăreşte mobilizarea şi aerisirea orizonturilor subarabile.
Această lucrare este necesară o dată la 5 ani pe solurile cu conţinut mare de argilă compacte
şi care trec foarte repede de la exces de umiditate la deficit.
Afânări fără răsturnarea brazdei se efectuează cu cizel şi paraplow. Sunt
recomandate în special pe terenurile situate în pantă dar şi pe cele nisipoase asigurând
avantaje ecologice dar şi economice. Aceste utilaje afânează solul până la 15 - 25 cm fără
să-l întoarcă, resturile vegetale rămân amestecate la suprafaţa solului formând o bună
protecţie împotriva eroziunii solului.
ing. Constantin CRISTEA – CLCA Căuaş

Cultura de mazăre cea mai economică sursă de proteină


pentru furajarea animalelor

Mazărea (Pisum sativum L.) cultivată pentru boabe uscate, este bogată în
proteină.Urme evidente de utilizare a mazării au fost descoperite cu mulţi ani în urmă, în
Anatolia, Iran, Palestina şi Grecia, de unde aflăm că originea speciei ar fi în Orientul Mijlociu
(Persia sau India). Ulterior a pătruns în Asia Mică şi în Europa.
Fiind o plantă cu cerinţe reduse de temperatură şi umiditate, cultura s-a adaptat bine
începând de la tropice până la nord (40-500 latitudine nordică). Se poate cultiva în perioada
de toamnă-iarnă, în regiunile cu ierni blânde, mediteraneene, şi în cultură de primăvară în
regiunile cu climat temperat. Importanţa mazării constă în conţinutul său ridicat în proteine (în
medie, 27,8%) şi amidon (43,2%) din substanţa uscată, fiind o foarte bună sursă proteică şi
energetică.
În perioada actuală mazărea se utilizează în multe ţări, ca mazăre boabe uscate,
sparte, decojite, pentru prepararea supelor şi piureurilor. Dar cea mai largă utilizare o are
mazărea recoltată înainte de maturitate, cu circa 80% apă şi tegumentul bogat în zaharuri,
folosită ca legumă în hrana oamenilor. Ea se utilizează în hrana omului sub formă de boabe
verzi pentru consum: proaspete, congelate sau conservate.
Cea mai importantă utilizare o are mazărea, în hrana animalelor ca sursă de proteină
şi energie. Având un conţinut mediu din substanţă uscată de 27,8% proteină (20,4-53,7%),
mazărea se utilizează ca o sursă intermediară de proteină şi energie, între şroturile de soia
(cca 45% proteină) şi boabele de cereale (grâu 59% şi porumb 68% amidon). Bogăţia
proteinei în aminoacizi, în special în lizină (7,5%), o face comparabilă, în acest aminoacid, cu
carnea de porc (7,8%), dar mai bogată decît şroturile de soia (6-6,4%) şi de floarea-soarelui 21
(3,3-3,6%). Ca preţ, mazărea se situează între şroturile de soia şi boabele de grâu.
Mazărea are o valoare energetică mai ridicată decât a grâului şi echivalentă cu cea a
porumbului (3.400 kcal/kg PB). Având un conţinut intermediar de proteină (23-28% la soiurile
de mazăre), iar proteina având cel mai mare conţinut echilibrat în aminoaciză sulfuraţi
(mentionină şi cistină), mazărea intră în compoziţia raţiilor furajere, în special în hrana
porcilor şi păsărilor.
În Franţa, cel mai mare producător de mazăre proteică pentru boabe (3-3,5 milioane
de tone anual), dar şi în alte ţări ale Uniunii Europene mazărea se foloseşte în proporţie de
35-38% în raţiile furajere ale porcilor. Exemplificăm câteva amestecuri furajere folosite în
Franţa în hrana porcilor (tabelul 1.).
Tabelul 1
În hrana porcilor
Specia
în creştere la finisare
Mazăre 35 30
Grâu 48 57
Şrot rapiţă 14 10
Lizină - -
AMV 3 3
Metionină 0,03 0,03
Raţie lizină/EN 4,2 3,7

În hrana păsărilor mazărea se poate încorpora până la 25-30% la păsările pentru


carne şi până la 20% la păsările ouătoare. În hrana bovinelor mazărea aduce un aport
energetic de 1,16 UU/kg substanţă uscată şi 2.598 g/kg SU valoare proteică, atât pentru
lapte, cât şi pentru îngrăşat.
Vrejii sunt folosiţi în hrana rumegătoarelor, având o valoare energetică de 0,59 UFL şi
o valoare proteică de 80 g PD/kg SU, fiind mai valoroase decât cele de cereale, apropiindu-
se de fânul de lucernă.
Şroturile de soia constituie, încă, 50-60% din totalul substanţelor proteice vegetale
folosite în furajarea animalelor. Dar, cca. 90% din producţia de soia este produsă de SUA,
Brazilia şi Argentina, ţări care influenţează preţul şroturilor. Diferenţa de materie proteică
vegetală (M.P.V.) o asigură mazărea (10-15%), bobul, lupinul, şroturile de floarea-soarelui,
de rapiţă şi de in.
În Uniunea Europeană s-au produs în anul 1998 cca 6 milioane de tone de M.P.V., din
care 4,7 mil.tone au fost de mazăre. Mazărea s-a cultivat în U.E. pe cca 1,2 mil.ha,
obţinându-se o producţie medie de 4.400 kg/ha. Franţa, cel mai mare producător mondial de
mazăre, cultivă cea mai mare suprafaţă din U.E., respectiv 600-700 mii ha, adică aproximativ
5% din suprafaţa cultivată cu cereale şi plante tehnice, faţă de 3% în U.E. Producţia medie a
fost în anul 1998 de 5.310 kg/ha. Aceste producţii au putut fi obţinute numai prin ameliorarea
soiurilor de mazăre care s-au dovedit a fi foarte productive (s-au obţinut producţii de 7.000-
8.000 kg/ha).
În România, mazărea s-a cultivat în anul 2001 pe 11.214 ha, adică 0,12% din
suprafaţa arabilă a României, timp în care cerealele se cultivau pe 66%, iar plantele tehnice,
fără soia, pe 20% din suprafaţa arabilă.
În anii 1980-1989 mazărea s-a cultivat constant pe 50-95 mii ha (adică 0,5-1% din
suprafaţa arabilă). Apoi, suprafeţele s-au restrâns după anul 1990, datorită desfiinţării multor
societăţi agricole, complexe şi ferme zootehnice de stat. Actualmente, din cele 10,9 mii
exploataţii agricole, 81% reprezintă gospodăriile particulare ce au o medie de 2,47 ha, deci
suprafeţe mult prea mici pentru a permite rotaţii raţionale, iar baza lor materială este săracă.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a elaborat un program de dezvoltare pentru
perioadă 2000-2010, care prevede o creştere a suprafeţelor şi a producţiilor de soia la 750
mii tone (de1.136,1%) şi la 175 mii tone (355%) a producţiei de leguminoase pentru boabe
(fasole, mazăre, bob, lupin etc.). 22
Se prevede asigurarea consumului fiziologic de carne la nivelul de 2.161 mii tone, din
care cca 575 mii tone carne de porc, a cca 8.800 mii hl lapte şi a 7.500 mii bucăţi ouă până
în anul 2010.
Pentru realizarea acestor producţii este necesară redresarea sistemului de agricultură,
atât în sectorul producţiei vegetale, cât şi în sectorul zootehnic şi în industria alimentară.
Este necesară, de asemenea, formarea de societăţi sau asociaţii mari, care să
permită o rotaţie judicioasă a culturilor, în care mazărea, datorită importanţei sale de
ameliorare a fertilităţii solului, a faptului că lasă azot în sol şi realizează producţii ridicate de
proteină la hectar, să ocupe o pondere tot mai importantă.
În condiţiile României, peste 31% din suprafaţa arabilă este cultivată cu grâu şi orz,
experienţele atestând superioritatea mazării ca premergătoare pentru toate culturile, dar în
special pentru cerealele păioase de toamnă. La grâul semănat după mazăre, producţiile sunt
mult mai ridicate, iar consumul energetic se reduce cu până la 35%, îmbunătăţindu-se şi
calităţile fizico-chimice ale solului. Mazărea lasă în sol 30-60 kg azot fixat biologic, fiind o
cultură ecologică.
În sectorul zootehnic trebuiesc înfiinţate ferme specializate de creştere a animalelor,
trebuie sporite efectivele de animale cu material biologic cu valoare ridicată şi potenţial mare
de producţie şi introducerea de raţii furajere recomandate de tehnologiile de creştere şi de
îngrăşare a animalelor.
Noile soiuri de mazăre tip afilă au o rezistenţă destul de bună la cădere şi scuturare,
putându-se recolta mecanizat, diminuând pierderile la recoltat. Asigură producţii constante
pentru majoritatea regiunilor şi tipurilor de sol, se poate cultiva în toată ţara, cu excepţia
solurilor grele şi celor uşoare, nisipoase.
Dacă se respectă tehnologia în care sămânţa se tratează cu fungicide ce nu afectează
tratamentul bacterian, se efectuează erbicidarea corectă şi 1-2 tratamente cu insecto-
fungicide, în perioada de vegetaţie, se poate obţine o producţie bună de boabe, de peste
3.000-4.000 kg/ha. Se utilizează în jur de 50 kg fosfor şi 40 kg azot, 1-2 erbicide, 1 insecticid
şi 1-2 fungicide în amestec, conform produselor indicate de tehnologie şi de codexul
pesticidelor omologate.
Costul unui hectar de mazăre este inferior unui hectar de soia, necesitând un
volum redus de forţă de muncă.
Pentru ameliorarea fertilităţii solurilor, a eficientizării randamentelor la cereale şi a
disponibilizării de proteină ieftină necesară hranei animalelor, în condiţiile reducerii
importurilor de şroturi de soia, considerăm necesară extinderea culturii de mazăre proteică
pentru boabe.
Cultivă mazăre şi vei fi mulţumit.
ing. Gheorghe BORA - CLCA Supur

PLANUL DE AFACERI

Planul de afaceri constituie baza unei afaceri de succes, fiind un instrument de


planificare şi un ghid pentru activitatea viitoare. Numai pe baza elaborării unui plan de afaceri
credibil se poate finanţa o afacere. Acesta este un studiu complex care se elaborează în
vederea începerii unei afaceri, modernizării tehnologiei prin efectuarea de investiţii, a
restructurării activităţii sau alte elemente ce se pot realiza prin autofinanţare şi/sau prin
finanţări din exterior.
Finanţarea fermei agricole, în condiţiile tranziţiei agriculturii la economia de piaţă, are
ca finalitate creşterea cantitativă şi calitativă a producţiei şi produselor destinate
comercializării. Restructurarea sistemului economic agroalimentar trebuie să ducă la
alinierea produselor la standardele de calitate ale UE, precum şi la creşterea competitivităţii.
Sursele de finanţare ale afacerii prezintă o deosebită importanţă pentru activitatea
fermei agricole. Deoarece viteza de circulaţie a mărfurilor în acest sector este mult mai mică 23
decât în alte sectoare economice, iar valoarea profitului obţinut nu permite întotdeauna să fie
alocate cheltuieli pentru dezvoltare şi/sau retehnologizare, pe lângă sursele firmei este
nevoie de infuzii de capital din exterior. Aceşti bani se obţin din împrumuturi, în vederea
accesării lor fiind necesar a se elabora o serie de studii, bazate pe informaţiile date de
activitatea curentă a firmei, dar şi de condiţiile impuse de mediul extern. Aceste studii se
referă la:
- prognoza pieţei interne şi externe a produselor ce urmează a fi obţinute în firmă;
- asigurarea surselor de finanţare ale afacerii;
- prognozele tehnologice pe produs sau grupe de produse;
- studii de marketing pe produs şi/sau activităţi;
Pentru planificarea afacerii viitoare, accentual se pune pe caracteristicile produselor,
preţurile previzibile, comercializarea produselor şi aspecte privind comercializarea produselor
şi promovarea vânzărilor, ambalarea, manipularea, transportul şi depozitarea, ţinând cont de
cerinţele consumatorilor şi de concurenţă.
Finanţarea fermelor agricole se face din:
- surse proprii, reprezentate de profitul net şi fondul de amortizare a fermelor pentru
persoane juridice, sau marja brută pentru fermele familiale;
- surse atrase, care provin din:
 bugetul de stat (subvenţii);
 asistenţă financiară externă nerambursabilă;
 intrări de credite externe;
 credite bancare;
 alte surse interne, cum ar fi cooperative de credit, cămătari, rude şi
prieteni, certificate de depozit, leasing.

CONCEPTUL ŞI OPORTUNITATEA PLANULUI DE AFACERI

1.) CONCEPT
Planul de afaceri este o componentă a noului concept de management strategic, un
instrument de prezentare a obiectivelor strategice ale fermei şi a modalităţilor de realizare a
acestora. Atingerea obiectivelor necesită fundamentarea activităţilor selectate şi alocarea
optimă a resurselor.
Strategia unei ferme reflectă o viziune asupra viitorului, ce urmăreşte un obiectiv
fundamental compus din obiective parţiale, stabileşte căile şi mijloacele de realizare.
Strategia unei ferme trebuie să-i permită obţinerea unui avantaj concurenţial durabil în fiecare
sector de activitate.
Planul de afaceri este un instrument de adaptare a producţiei la cerinţele pieţei. El
permite stabilirea în timp a tipului de resurse ce vor fi alocate în vederea atingerii obiectivelor
în timp.
Strategia poate fi de specializare şi/sau diversificare, de alianţă sau cooperare, de
fuziune şi divizare. Planul de afaceri poate fi elaborat la nivelul unui produs, grupă de
produse, activităţi sau pe întreg nivelul fermei.
Ca instrument de planificare în procesul de dezvoltare a unei afaceri, planul de afaceri
asigură cunoaşterea stării actuale şi perspectivele firmei în ansamblu şi pe structuri de
activitate, precum şi în competiţie cu alţi producători de bunuri şi/sau servicii similare, dar şi
cu alţi parteneri în cazul realizării de investiţii comune sau în vederea asocierii.

2.) OPORTUNITATEA PLANULUI DE AFACERI


Oportunitatea planului de afaceri este dată de o serie de elemente legate de structura
societăţii agricole, de tipurile de activităţi prestate, de cunoaşterea aprofundată a mediului
extern al firmei.Dintre aceste elemente se pot aminti următoarele:
24
- necesitatea evidenţierii imaginii de ansamblu a afacerii şi evidenţierea „punctelor
forte” ale acesteia, care îi asigură obţinerea de avantaje competitive prin diminuarea riscurilor
generate de „punctele slabe sau critice”;
- evaluarea şanselor de succes a afacerilor în curs şi realizarea unor imagini clare
asupra oportunităţii şi eficienţei afacerii propuse;
- testarea propunerilor făcute înainte de începerea acţiunilor de demarare a afacerii în
vederea unei planificări optime care să ducă la creşterea veniturilor şi diminuarea
cheltuielilor;
- delimitarea scopurilor urmărite, cum ar fi producţia programată, desfacerea
produselor pe piaţă, realizarea profitului programat, plata la timp a creditelor şi dobânzilor;
- cunoaşterea schimbărilor structurale ce vor avea loc pe parcursul derulării proiectului
propus, a structurilor existente şi a celor propuse, volumul şi calitatea factorilor alocaţi pentru
a se putea asigura ritmicitatea şi continuitatea fluxurilor de aprovizionare, producţie, vânzare
şi încasare a fondurilor băneşti;
- formularea clară a obiectivelor strategice, stabilirea căilor de realizare a acestora,
atragerea de potenţiali investitori şi/sau parteneri de afaceri;
- punerea în evidenţă a condiţiilor de eligibilitate a fermei în cazul fondurilor atrase de
la buget sau din finanţări externe nerambursabile;
- evaluarea bonităţii financiare în cazul solicitării unor credite de investiţii de la bănci
sau alţi finanţatori interni ori externi.
Un plan de afaceri se elaborează cel mai adesea de producătorii agricoli în
condiţiile solicitării unui sprijin financiar nerambursabil pentru investiţii sau a unui
credit bancar rambursabil şi are grade diferite de complexitate. Producătorul agricol
poate fi persoană fizică sau juridică, asociaţie familiară fără statut juridic, societate
agricolă cu statut juridic sau societate comercială agricolă.
Fermierii care solicită un ajutor nerambursabil trebuie să fie capabili să-şi elaboreze şi
să-şi susţină planul de afaceri, scop pentru care ei pot urma cursuri de specializare în cadrul
unităţilor Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă.
Pentru contractarea unui credit de investiţii pe termen mediu sau lung de la bănci,
fermierii trebuie să întocmească un plan de afaceri detaliat, iar pentru proiecte cu valoare
mare este necesară întocmirea unui studiu de fezabilitate. Acest studiu se coroborează cu
planul de afaceri. Băncile solicită fermierilor în cadrul acestor studii prognoze tehnologice,
studii de marketing şi rapoarte de evaluare a patrimoniului. Studiul de fezabilitate, care
cuprinde şi planul de afaceri, are un volum de 30-40 de pagini, plus anexele aferente. În text
se vor face analize însoţite de tabele cu informaţiile solicitate de ghidul de îndrumare, se
calculează indicatorii tehnici, economici şi financiari relevanţi, se prezintă proiectul şi se
propun soluţii.
Studiul de fezabilitate cuprinde documentaţia tehnică şi economică a investiţiei şi
trebuie să scoată în evidenţă utilizarea raţională a cheltuielilor de capital şi a cheltuielilor de
exploatare şi să asigure viabilitatea proiectului. În cazul unor proiecte cu valoare mai mică, ce
nu includ lucrări de construcţii (ex. achiziţii de utilaje agricole) studiul de fezabilitate se
înlocuieşte cu un „Memoriu justificativ”, care este mai puţin complex, dar care are o
structură similară.
Planul de afaceri împreună cu Studiul de fezabilitate trebuie să demonstreze
viabilitatea economico-financiară a proiectului propus, respectiv să scoată în evidenţă
performanţele efective ale fermei la care se aplică proiectul.

STRUCTURA ŞI FUNDAMENTAREA PLANULUI DE AFACERI

Planul de afaceri abordează corelat activităţile de producţie, comercializare şi


financiare, folosindu-se metode de cuantificare şi indicatori tehnico-economici şi financiari,
pentru analiza perioadei anterioare şi pentru proiectare. 25
Calitatea planului de afaceri depinde de calitatea concepţiei şi de efortul depus pentru
reuşita sa. Reuşita unui plan de afaceri se bazează pe o evidenţă bună care conţine
informaţii suficiente în vederea analizei complete a afacerii. Informaţiile din ultimii ani de
activitate a fermei, exprimate fizic şi valoric, oferă credibilitate proiecţiilor din planul de
afaceri. Proiectarea rezultatelor viitoare care se bazează pe experienţa trecută, oferă planului
de afaceri un grad mai ridicat de credibilitate şi o mai mare şansă de succes.
Planul de afaceri cuprinde două părţi principale:
- Diagnosticul economic, care se încheie cu o analiză SWOT;
- Evaluarea activităţii viitoare, care asigură o analiză previzională în perioada de
realizare a proiectului;

A.) ANALIZA DIAGNOSTIC


Analiza diagnostic sau analiza SWOT, are ca scop să stabilească starea economică a
fermei, evoluţia acesteia în ultimii ani şi cauzele care au influenţat rezultatele obţinute. O
analiză diagnostic bine efectuată asigură alegerea variantei strategice optime şi credibilitatea
planului de afaceri.
Analiza diagnostic reprezintă un ansamblu de concepte, tehnici şi instrumente care
asigură tratarea informaţiilor interne şi externe în vederea formulării unor aprecieri pertinente
referitoare la situaţia unui agent economic şi calitatea performanţelor sale, la gradul de risc
într-un mediu concurenţial dinamic. Aceasta presupune reperarea identificarea problemelor
şi/sau disfuncţionalităţilor din fermă, cercetarea şi evaluarea responsabilităţilor, identificarea
cauzelor, elaborarea unor programe prin care să se reuşească ameliorarea sau eliminarea
acestor performanţe.
Analiza diagnostic permite cunoaşterea dificultăţilor existente privind nivelul producţiei
fizice realizate şi constituie baza estimărilor viitoare.
Pentru realizarea analizei diagnostic este necesară parcurgerea unor etape:
- prelucrarea informaţiilor;
- evidenţierea performanţelor şi a disfuncţionalităţilor;
- identificarea cauzelor;
- propunerea unor soluţii.

B.) EVALUAREA ACTIVITĂŢII VIITOARE


Evaluarea strategică a activităţii fermei şi a proiectării activităţii viitoare trebuie să
asigure răspunsul la două întrebări cheie: unde dorim să ajungem? şi cum vom face să
ajungem acolo?
Această parte a planului de afaceri cuprinde:
- analiza şi estimarea pieţei viitoare;
- descrierea proiectului propus;
- bugetul proiectului şi planul de finanţare;
- proiecţiile financiare şi indicatorii financiari.
În partea a doua a acestui articol, vom detalia un studiu de caz cu aplicabilitate la
partea teoretică pe care am prezentat-o acum.

BIBLIOGRAFIE:
Ioan Niculae ALECU şi colaboratorii - Manual de management al fermei, Ed. Atlas
Press Bucureşti – 2004

ing. ec. Claudiu GOVOR – CLCA Culciu

TEHNOLOGIA DE CULTURĂ A ORZULUI

26
IMPORTANŢA CULTURII
Dintre cerealele păioase, orzul are cea mai mare vechime în cultură având numeroase
întrebuinţări:
 în industria alimentară constituie materia primă pentru fabricarea berii, a alcoolului,
glucozei şi dextrinei;
 în furajarea animalelor se foloseşte sub formă de boabe (concentrate), furaj verde, fân,
şi nutreţuri grosiere;
 în amestec cu mazărea şi măzărichea formează borceagurile, ce constituie un furaj
foarte bun mai ales în hrana vacilor cu lapte;
 în regiunile colinare, orzul poate fi cultivat ca plantă protectoare pentu trifoiul roşu.
ZONELE DE CULTURĂ
Orzul de toamnă se cultivă în zonele de stepă şi silvostepă, cele mai mari zone de
cultură fiind: Câmpia de Vest, sudul Olteniei şi Munteniei, Câmpia Bărăganului, Silvostepa
Moldovei şi Transilvaniei. Aria de cultură este limitată de rezistenţa la ger a orzului. Judeţul
Satu Mre este inclus în zona favorabilă de cultură.
TEHNOLOGIA DE CULTIVARE
Cele mai bune premergătoare pentru orzul de toamnă sunt leguminoasele anuale şi
perene, rapiţa de toamnă, cartoful timpuriu, urmând floarea soarelui, soia şi cartoful. Sunt
contraindicate culturile recoltate târziu şi monocultura.
Lucrările solului se diferenţiază în funcţie de planta premergătoare astfel:
⇒ după premergătoare timpurii, solul se lucrează cu grapa cu discuri şi se efectuează
arătura mai târziu, iar pregătirea patului germinativ se va face în aşa fel încât să se
realizeze o suprafaţă nivelată şi curate de buruieni cu un strat de sol bine măruntit;
⇒ după premergătoare care eliberează terenul târziu arătura se execută imediat la
adâncimea de 15-20 de cm, iar pregătirea patului germinativ se face cu grapa cu
discuri astfel încât să se realizeze o mărunţire a bulgărilor, nivelarea şi afânarea solului
pe adâncimea de 5-6 cm.
Fertilizarea se va face pe baza cartării agrochimice şi în funcţie de planta
premergătoare, fertilizarea anterioară şi producţia prevăzută a se obţine.
Fertilizarea organică, se recomandă la cultura premergătoare, orzul valorificând mai
bine efectul remanent al gunoiului.
Fertilizarea cu fosfor se face prin împrăţtiere la suprafaţa solului şi se încorporează
odată cu arătura în doză de 60-100 kg la ha.
Fertilizarea cu potasiu se face tot odată cu arătura în doză de 40-60 kg la ha.
Fertilizarea cu azot se face fracţionat în doua etape: jumătate din doză toamna şi
jumătate primăvara, în perioada de alungire a paiului, la formarea celui de-al doilea internod.
Aplicarea îngrăşămintelor foliare se face prin 1-2 tratamente la începutul înfrăţirii-
începutul împăierii, iar al doilea tratament la începutul inspicării.
Semănatul orzului se face astfel încât de la data semănatului şi până la venirea
îngheţului suma gradelor de temperatură să fie 500-600 grade Celsius. În aceste condiţii
perioada optimă pentru semănat este între 20 septembrie şi 5 octombrie. Densitatea la
semănat este cuprinsă între 400-500 boabe germinabile/m, distanţa între rânduri este de
12,5 cm, adâncimea de semănat 3-4 cm.
Combaterea buruienilor se realizează prin cultivarea în asolament, prin lucrări corecte
ale solului, prin semănat în epoca optimă şi utilizarea erbicidelor.
Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor se va face prin tratarea seminţei cu
Prelude SP 2 kg/t, Vitavax 2 kg/t sau tratarea seminţelor cu un insecticid: Protilin AL 81 PTS
3 kg/t, Vitalin 85 PTS 3 kg/t, iar împotriva patogenilor şi dăunătorilor de sol se poate folosi
Lindan în suspensie concentrate.
Recoltarea trebuie să asigure reducerea la minim a pierderilor prin treierat incomplet
sau prin scuturare, durata maximă fiind de 4-6 zile.
Orzul pentru boabe se recoltează în faza de coacere deplină, când umiditatea bobului 27
este de 14-15 %.
ing. Daniela CRISTE –CLCA Valea Vinului

RECOLTAREA PORUMBULUI. PRODUCŢII CE POT FI OBŢINUTE. ŞI


METODE DE PĂSTRARE A PRODUCŢIIEI

Procesul de formare şi maturare a bobului. Această perioadă de formare şi de


maturare a bobului de porumb durează aproximativ 50% din perioada de vegetaţie a
porumbului.acest proces cuprinde trei faze distincte, coacerea în lapte, coacerea în ceară, şi
coacerea deplină.
Coacerea în lapte la porumb durează aproximativ două săptămâni, acest lucru diferă
dela un hibrid la altul, în această perioadă planta de porumb este în întregime verde, cu
excepţia frunzelor din treimea inferioară care încep să se îngălbenească, pănuşile externe
ale ştiuleţilor capătă o culoare galbenă-verzuie, dar culoare lor poate să rămână verde in
continuare, iar tulpina capătă o culoare mai închisă, cu nuanţe de violaceu, în această fază
stigmatele devin negre şi uscate, boabele îşi continuă creşterea şi nu se pot desprinde de pe
rahis, boabele printro uşoară strângere între degete elimină un suc lăptos.
La începutul acestei faze, bobul are un conţinut mare de apă de până la 85%. De la
începutul acestei perioade şi până la sfârşitul ei, creşte mult conţinutul de amidon, de grăsimi
brute şi scade conţinutul în azot şi conţinutul în hidraţi de carbon solubili în apă, în această
fază embrionul este format încă de la început, astfel boabele de porumb sunt capabile de
germinaţie. Lipsa de apă in sol în această fază perturbă foarte mult dezvoltarea boabelor, în
bună parte de acest lucru depinde producţia de porumb obţinută, astfel unele boabe din
partea superioară a ştiuletelui rămân şi ştave.
Maturarea galbenă sau în pârgă, durează aproximatiuv două săptămâni, această
periopadă se caracterizează prin acumularea de substanţe de rezervă şi printr-o reducere
accentuată a apei, astfel boabele capătă aspect sticlos si apare culoarea specifică hibridului,
totodată boabele se desprind de pe rahis. Plantele de porumb în această fază au frunzele
uscate în proporţie de 45% iar pănuşile exterioare au un aspect albicios.
Coacerea deplină, conţinutul de apă în această fază se reduce foarte mult sub 30%,
sub aspect chimic bobul de porumb este maturat pe deplin
După M. Derieux (1978), maturitatea deplină la porumb este, momentul când porumbul poate
fi recoltat, iar acest moment depinde numai de umiditatea bobului.
Pierderea apei din boabele de porumb, este o caracteristică a hibrizilor şi ia depinde in
mare măsură de climă si de precipitaţiile care cad în această perioadă, dacă condiţiile
meteorologice sunt în creştere atunci pierderile de apă vor fi mai intense iar dacă in această
perioadă vor fi multe ploi pierderile de apă vor fi mai scăzute.
Recoltarea porumbului se poate face eşalonat pe o perioadă mai lungă de timp fără
pierderi de recoltă, pierderi pot apărea totuş atunci când perioada de recoltare se
prelungeşte prea mult, prin frângerea tulpinilor, din cauza unor boli şi dăunători sau din cauza
fenomenlor climatice, vânt, ploi, etc.
Metode de recoltare a porumbului. Porumbul se poate recolta, sub formă de ştiuleţi
depănuşaţi şi sub formă de boabe. Metoda de recoltat este aleasă de fermier în funcţie de
metoda de păstrare.
Dacă se alege recoltatul sub formă de ştiuleţi, atunci păstrarea se face cu costuti de
depozitare mai mici, faţă de recoltatul sub formă de boabe, în acest caz apar costuri mai mari
cu tehnologia de uscare şi păstrare a lor.
Recoltatul sub formă de ştiuleţi depănuşaţi se poate realiza, manual sau mecanic,
ţinând seama de costurile ridicat a recoltatului manual, tot mai mulţi fermieri aleg recoltatul
mecanizat, care se poate face cu mai multe tipuri de maşini, aceste recoltează porumbul pe
două rânduri, si toacă tulpinile şi le împrăştie pe sol, urmând să fie încorporate în sol.
28
Recoltarea porumbului în boabe se face cu combina de recoltat cereale păioase şi alte
culturi, boabele se recoltează în buncăr, iar tulpinele rămân pe sol sau pot fi adunate şi
folosite în hrana animalelor.
Producţii. Dintre toate cerealele porumbul asigură cele mai ridicate producţii la unitate
de suprafaţă, astfel el dă producţii constante, conform anuarului statistic în peroada anilor
2000-2002, producţia medie mondială, a fost la porumb de 43,4q/ha, iar în România
producţia de porumb se află undeva în jur de 41q/ha, dar se obţin şi producţii de 70-80q/ha în
fermele care cultivă hibrizi valoroşi.
Păstrarea porumbului. În funcţie de metoda de recoltare, porumbul se poate păstra
sub formă de ştiuleţi sau sub formă de boabe.
Sub formă de ştiuleţi este cea mai răspândită metodă de păstrare de la noi din ţară,
pentru acest lucru porumbul trebuie să fie curat fără resturi vegetale cum ar fi pănuşi, frunze
etc. păstrare porumbului sub formă de boabe, presupune de la început reducerea umidităţi
de până la 14-15%.
ing. Gavril CRĂSNEAN – CLCA Ardud

CÂTEVA PRECIZĂRI DESPRE CUM A FOST Ş I CUM S-A DEZVOLTAT


CULTURA CARTOFULUI ÎN ROMÂNIA

Asupra istoricului culturii cartofului în ţara noastră există puţine date şi acestea foarte
sumare. Dovezile scrise, cunoscute până în prezent, stabilesc că, în primul rând, s-a introdus
în Transilvania abia pe la 1815, determinată fiind de aceeaşi cauză - foametea - ca şi în alte
ţări. Acest flagel a determinat pe guvernatorul Transilvaniei să dea în primăvara anului 1815
o circulară în care se insistă asupra modului uşor de a cultiva cartoful în cuiburi, la care s-a
adăugat şi asigurarea cu material de plantare, astfel s-a extins cultura cartofului mai ales în
judeţele Braşov, Covasna şi depresiunea Ciuc. Din Transilvania s-a introdus cultura cartofului
în depresiunile extramontane din Moldova şi din Muntenia.
Important de reţinut este faptul ca în zona colinară a ţării se cultivă cartoful cu totul
sporadic iar în zona de stepă şi cea de silvostepă nu se cultivă deloc. Asigurarea cu cartof
pentru consum o făceau cultivatorii din depresiunile montane şi cele extramontane.
Cultivatorii de cartof de aici, toamna după recoltare, umpleau căruţele cu cartof şi mergeau în
localităţile din România unde nu se cultivă cartof şi făceau schimb cu grâu, porumb sau vin.
Părinţii mei, din zona colinară a Gorjului, luau cartof la schimb pe vin, dar nu-i foloseau
pentru consum, ci pentru sămânţă, deoarece pentru consum cultivau dănşii.
În cadrul celebrului ICAR (Institutul de Cercetări Agricole al României) unde am
început să lucrez şi eu din anul 1947, când am terminat Facultatea de agronomie, au început
să se efectueze numeroase experienţe cu cartof la celebrele staţiuni de cercetări agricole de
la ICAR din Transilvania, Moldova, Muntenia şi Banat. Din aceste cercetări s-a ajuns la
concluzia că se poate cultiva cartoful şi în aceste zone din România, nu numai în
depresiunile intra şi cele extracarpatine.
După mai mulţi ani de cercetare mi-am luat doctoratul şi apoi am obţinut dreptul de
conducător la doctoranzi. Am reuşit să fac 54 de doctori în agronomie în domeniul cartofului,
pe unul dintre ei, dr. ing. Gheorghe Antochi, l-am luat la doctorat când era director general al
Direcţiei Agricole Bacău dar, spre norocul culturii cartofului din România, imediat a fost adus
la Ministerul Agriculturii ca adjunct al ministrului. Acest lucru m-a determinat să-i dau ca să
efectueze cercetări pentru elaborarea tezei de doctorat despre cultura cartofului în judeţul
Constanţa. După circa trei ani, am fost invitat la cabinetul regretatului ministru de atunci
Angelo Miculescu. Acolo era prezent şi Gheorghe Antochi. Angelo Miculescu mi-a spus că a
fost informat de Gheorghe Antochi despre faptul că pentru rentabilizarea sistemelor de irigaţii
care atunci începuseră să se realizeze în ţara noastră cel mai bine se comportă cartoful. Ca
atare, m-a rugat să elaborez instrucţiuni pentru cultura cartofului în condiţii de irigare, ceea
ce am făcut imediat şi le-am predat Ministrului Angelo Miculescu. Acesta le-a multiplicat şi le- 29
a trimis la toate judeţele din zona de stepă, zona de silvostepă şi zona colinară, pentru a fi
aplicate şi testate. S-au obţinut rezultate excepţionale. Astfel a început cultivarea cartofului şi
în aceste zone. Datorită acestor activităţi, astăzi nu mai există în România nici un locuitor al
satelor care să nu cultive cartof pentru consumul propriu, dar şi pentru piaţă. Astfel a devenit
cartoful a doua pâine în România.
Aceste precizări trebuie să le cunoască toţi locuitorii acestei ţări şi să se reţină că
dezvoltarea culturii cartofului în România s-a datorat cercetării ştiinţifice, care era foarte
apreciată în vremea aceea de către conducătorii Ministerului Agriculturii noastre. Personal
încep să am convingerea că şi actualii conducători din M.A.D.R. sunt susţinători de nădejde
ai cercetării ştiinţifice din agricultură. În acest fel noi cei care mai suntem în cercetare, foarte
puţini, în puţinele unităţi de cercetare care au mai rămas în ţara noastră, trebuie să
redevenim optimişti şi să luptăm pentru revigorarea cercetării ştiintifice, în primul rând pentru
a doua pâine a României, cartoful. Pentru zona montană a ţării noastre cartoful nu este a
doua pâine, ci chiar prima.
Prof.dr.doc. Matei BERINDEI

SOIUL ŞI SĂNĂTATEA CARTOFILOR DE SĂMÂNŢĂ, PRINCIPALII


FACTORI PENTRU OBŢINEREA DE RECOLTE MARI LA CARTOF

În general în agricultură importanţa soiului este covârşitoare. Acesta deoarece


sporirea producţiei agricole prin soi se face fără a creşte volumul de cheltuieli materiale. Într-
adevăr, un potenţial ridicat, materializat prin munca creatoare a geneticienilor şi
amelioratorilor într-un soi, care este materializat prin sămânţa sănătoasă şi cu valoare
biologică ridicată, constituie un mijloc de creştere a producţiei fără nici un fel de aport fizic,
material şi energic.
La cartof, soiul ca resursă biologică, este cel mai important factor al producţiilor mari,
atât în ceea ce priveşte cantitatea cât şi calitatea fizică şi culinară a producţiei. Tehnologia de
producţie nu face altceva decât să asigure realizarea potenţialului productiv şi calitativ al
soiului, creând condiţii optime de creştere a plantelor. Sămânţa, calitatea acesteia şi
pregătirea pentru semănat, constituie cea mai importantă verigă tehnologică în menţinerea
capacităţii de producţie a soiului. Soiurile de cartof sunt foarte diferite. În funcţie de lungimea
perioadei de vegetaţie: sunt soiuri de cartof pentru consumul timpuriu, pentru consumul din
timpul verii, pentru consumul de toamnă-iarnă şi pentru industrializare. Drept urmare
cultivatorii de cartof trebuie să-şi aleagă soiul în funcţie de scopul culturii de cartof şi in
funcţie de condiţiile ecologice din localitatea lui. Pentru a veni în sprijinul cultivatorilor de
cartof începând cu acest an Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de
Zahăr Braşov va prezenta la M.A.D.R. lista soiurilor de cartof recomandate pentru condiţiile
ecologice din România.
Din cercetările noastre, efectuate cu mulţi ani în urmă, s-a ajuns la concluzia că
îndeosebi la cartof pentru realizarea unor producţii ridicate şi constante, calitatea materialului
pentru plantare contribuie în proporţie de 50%. Calitatea cartofului pentru sămânţă este o
noţiune complexă caracterizată de însuşirile fizice, biologice şi fitosanitare ale tuberculilor.
Din punct de vedere al calităţii fizice, interesează în primul rând integritatea
tuberculilor şi mărimea acestora. Integritatea tuberculilor are o importanţă deosebită,
deoarece vătămările reprezintă căi de pătrundere a bolilor de putrezire la cartof şi a altora.
Din această cauză, pentru loturile semincere la cartof este interzisă tăierea tuberculilor. În ce
priveşte mărimea tuberculilor de sămânţă, cea mai bună este aceea de mijlocii spre mici. Dar
pot fi folosiţi şi tuberculii ceva mai mari, cu condiţia ca desimea de plantare să se regleze în
funcţie de mărimea acestora. De fapt la cartof, indiferent de mărimea tuberculilor, desimea
de plantare trebuie stabilită în funcţie de mărimea acestora. Acest lucru presupune calibrarea
lor înainte de plantare.
Din punct de vedere fitosanitar, marea majoritate a bolilor cartofului se transmit prin
30
tuberculi, din care cauză calitatea fitosanitară a cartofilor pentru sămânţă este determinantă
în realizarea de producţii mari şi la cartoful pentru consum. Dintre numeroasele boli care
produc pagube în culturile de cartof, cele mai dăunatoare sunt virozele respectiv cele care
produc degenerarea virotică. Rezultatele cercetărilor efectuate la institutul nostru de la
Braşov, cu mulţi ani în urmă, au arătat că producţia de cartof poate fi diminuată cu cca. 30%
în cazul soiurilor tolerante la viroze, până la 90% la cele sensibile. Singura posibilitate de
evitare a acestor pierderi imense este utilizarea la plantare a cartofilor pentru sămânţă liberi
de boli virotice sau cu un procent minim de infectie care să nu afecteze semnificativ
producţia. Acest lucru deosebit de important trebuie să-l ştie toţi cultivatorii de cartof din
România inclusiv de locuitorii satelor care cultivă numai cartofi în grădină, pentru consumul
propriu.
Din punct de vedere al sănătăţii cartofilor pentru sămânţă, aceeaşi importanţă asupra
realizării capacităţii de producţie a soiurilor o are şi calitatea biologică a cartofilor pentru
sămânţă. Trebuie să fie bine înţeles faptul că în România există şi degenerarea climatică,
cauzată de stresul termohidric. Din fericire cercetările noastre au arătat două lucruri deosebit
de importante. În primul rând, avem şi soiuri rezistente la stresul termohidric. În al doilea
rând, este generalizat în România, cu intensităţi diferite de la o localitate la alta. Rezultă deci
că noi nu trebuie să ne mai ocupăm de înmulţirea soiurilor care nu sunt rezistente la stresul
termohidric.
Avem numeroase soiuri de cartof dintre care multe soiuri noi. Soiuri timpurii, pentru
consumul timpuriu, soiuri semitimpurii pentru consumul din timpul verii, soiuri semitărzii
pentru consumul de toamnă-iarnă şi soiuri târzii.
Locuitorii satelor trebuie să aibă cartof pentru consum tot timpul anului: atât pentru
consumul familiar cât şi pentru animalele din curte. Drept urmare, la cultura cartofului în
grădină se folosesc mai multe soiuri. De alegerea acestora depinde totul.
Realizarea obiectivelor arătate mai înainte are o importanţă naţională. Prin integrarea
în Uniunea Europeană intrăm într-o concurenţă acerbă la cartof. Atât în ceea ce priveşte
costurile cât şi calitatea culinară şi cea biologică a tuberculilor. Deci, cultivatorii de cartof din
România trebuie să obţină producţii mari, economice şi de calitate corespunzătoare. Acest
lucru, este perfect posibil dacă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale monitorizeaza în
toată ţara ceea ce pune la dispoziţie cercetarea ştiinţifică din punct de vedere al soiurilor de
cartof, al producerii corecte a cartofilor pentru sămânţă şi nu în ultimul rând reînnoirea
corectă a cartofilor pentru sămânţă. Altfel dispare cultura cartofului din România.

Prof.dr.doc. Matei BERINDEI

CE TREBUIE SĂ ŞTIE TOŢI LOCUITORII ROMÂ NIEI DESPRE


CULTURA CARTOFULUI ÎN CONDIŢIILE ECOLOGICE SPECIFICE
ROMÂNIEI

Scriu aceste rânduri, în primul rând, deoarece sunt îngrozit despre ceea ce aud de la
mulţi specialişti din MADR, precum ca " aşa este în Uniunea Europeană ".
După câţiva ani de cercetare la staţiuni de cercetare agricolă ale celebrului Institut de
Cercetări Agricole al României (ICAR) am fost transferat în centrala acestui institut. Aici am
primit ca temă principală pentru rezolvare " Stabilirea zonelor naturale (ecologice) de cultură
a cartofului în România ". Pe baza studierii condiţiilor de climă şi sol, a modului cum cerinţele
biologice ale cartofului sunt satisfăcute de condiţiile exteme, mi s-a conturat clar faptul că în
ţara noastră condiţiile ecologice pentru cultura cartofului sunt extrem de variate. Nu numai de
la o zonă la alta, dar chiar de la o localitate la alta şi chiar în cadrul aceleiaşi localităţi.
Aceasta în timp ce în ţările din vestul Europei şi anume nordul Franţei, nordul Olandei, nordul
Danemarcei, nordul Germaniei, în Belgia, există o făşie lată de terenuri cu soluri uşoare şi
foarte bogata în precipitaţii. Deci, condiţii ideale pentru cultura cartofului. În plus, aici vântul
31
dominant este dinspre Marea Nordului, unde nu cresc afide transmiţătoare de viroze şi nici
surse de infecţie cu virozele cartofului, boală care provoacă degenerarea cartofului. Deci, să
nu mai luăm ca model ţări din Uniunea Europeană. Noi trebuie să avem propria strategie,
adaptată condiţiilor ecologice de la noi. Şi-o avem.
O altă problemă care trebuie bine cunoscută de toţi agricultorii din România şi în
primul rând de cei care conduc destinele agriculturii este necesitatea reînnoirii cartofilor
pentru sămânţă. Toţi cercetătorii din lume sunt de acord că principala cauză a degenerării
cartofului o constituie bolile virotice. Acestea acţionează în diferite forme asupra foliajului,
reduce suprafaţa de asimilare a plantei şi drept urmare se reduce proporţional producţia de
tuberculi.
Subliniem faptul că după al treilea an de reînmulţire, după cercetările efectuate de
institutul nostru de cercetări cu mulţi ani în urmă, scăderea producţiei de tuberculi ajunge
până la 50-60%. Ca atare, acelaşi institut de cercetări a pus la punct lucrările care trebuie
efectuate pentru a se obţine cartofi de sămânţă sănătoşi liberi de viroze. De asemenea,
stresul termohidric, care reduce considerabil producţia de tuberculi. Fosta staţiune de
cercetare de la Mărşani-Dolj a descoperit faptul că există şi soiuri rezistente la stresul
termohidric. Aceştia reprezintă salvarea cartofului din ţara noastră. Din această cauză trebuie
să conştientizăm pe toţi agricultorii din ţara noastră ca să nu mai cultive decât cartofi din
soiurile rezistente la stresul termohidric. Staţiunea de Cercetări pentru Cartof de la Mărşani s-
a unit cu Centrul de Cercetări de la Dăbuleni-Dolj, deci acest laborator de testare a
rezistenţei la stresul termohidric este la Dăbuleni. Pentru buna derulare a acestei acţiuni este
deosebit de important ca MADR să aprobe un proiect sectorial special privind asigurarea şi
organizarea laboratorului pentru testarea rezistenţei la stresul termohidric a soiurilor de cartof
create în România şi a celor aduse din import. Deci, nu se interzice importul de cartof pentru
sămânţă, dar importatorii să-şi testeze materialul la Dăbuleni. În acelaşi timp MADR, lCDCSZ
Braşov şi FNCCR să nu se mai ocupe de producerea de cartofi pentru sămânţă din soiurile
care nu sunt rezistente la stresul termohidric.
În calitatea care mi se atribuie de părinte al cartofului în România, închei cu câteva
sfaturi. Prin integrarea României în Uniunea Europeană intrăm într-o concurenţă acerbă şi
din punct de vedere al culturii cartofului. Toate cele scrise în acest material constituie
măsurile care trebuie luate de noi în România, pentru a face faţă acestei concurenţe. Deci,
strategia de cultivare a cartofului în România, pentru condiţiile ecologice din România. Ca
atare, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, împreună cu Federaţia Naţională a
Cultivatorilor de Cartof din România şi bineînţeles având ca mentor lnstitutul Naţional pentru
Cultura Cartofului şi Sfeclei de Zahăr de la Brasov, să facă front comun şi să definitiveze
această strategie care să fie larg popularizată în România cu sprijinul Oficiilor Judeţene de
Consultanţă Agricolă.
Nu pot să închei fără să mai scriu un lucru. După ce celebrul ICAR a devenit Institutul
Central de Cercetări Agricole, la conducerea acestuia a fost adus răposatul prof. dr. doc.
Nicolae Giosan. Acesta, deşi făcuse aspirantura în fosta Uniune Sovietică, pe noi ne-a trimis
în vizite de documentare şi chiar la doctorat în ţări din actuala Uniune Europeană. Întorşi în
ţară, am orientat tematica de cercetare spre ceea ce am văzut şi am auzit acolo. Deci, ştim
totul despre cultura cartofului în aceste ţări. Numai să fim ascultaţi şi să se implice cei din
conducerea MADR în implementarea acestor lucruri, inclusiv în strategia nouă de cultura
cartofului în România.
Prof.dr.doc. Matei BERINDEI

REÎNNOIREA CARTOFILOR PENTRU SĂMÂNŢĂ - MĂSURĂ


TEHNOLOGICĂ LA CULTURA CARTOFULUI, FĂRĂ DE CARE NU SE POT
OBŢINE PRODUCŢII ECONOMICE

Cultura cartofului presupune costuri mari de producţie. Din această cauză pentru a se
32
obţine recolte mari şi deci, economice, trebuie să se respecte cu multă grijă tehnologia de
cultivare a acestei plante. Dintre verigile tehnologice un rol hotărâtor, în afară de soi, îl are
calitatea cartofilor pentru sămânţă. Pe baza numeroaselor cercetări, s-a ajuns la concluzia
că, în condiţiile din România, pentru obţinerea de producţii economice de cartof, calitatea şi
pregătirea materialului pentru plantare contribuie - în anumite situaţii - cu peste 50%.
Cartoful degenerează. Din punct de vedere fitosanitar marea majoritate a bolilor
cartofului se transmit prin tuberculi. Degenerarea cartofului este de natură virotică. Virusurile
sunt agenţii patogeni care au însuşirea de a se înmulţi în celulele plantelor de cartof şi
migrează împreună cu substanţele asimilate în toată plantă, inclusiv în tuberculi, prin care se
transmit de la alte plante-gazdă (cca. 350 specii) prin afide, cicade, ciuperci, nematozi sau
prin contact. Bolile virotice nu se văd pe tuberculi fără aparatură şi o tehnică specială. Din
această cauză calitatea cartofilor pentru sămânţă, pentru a fi liberi de boli virotice, se asigură
din lanurile în care se aplică tehnologiile speciale pentru producerea cartofului de sămânţă.
Verigile superioare se produc de unităţile de cercetare pentru cartof care coordonează
producerea şi a celorlalte verigi. Categoriile biologice, certificată A şi certificată B, se pot
produce în microzone închise din judeţele din zona submontană şi din zona colinară. De aici,
cultivatorii de cartof pentru consum, trebuie să-şi asigure materialul de plantare pentru ei.
Deci, nu e vorba de schimbarea cartofilor pentru sămânţă, ci de reînnoire, de asigurarea
cartofilor pentru sămânţă, cu material produs special pentru acest scop. Se impune ca
producătorii să aibă certificat de recunoaştere după controlul efectuat de specialiştii M.A.D.R.
Este o contradicţie flagrantă în ţara noastră între ceea ce se vinde în pieţe ca şi cartof pentru
sămânţă şi ceea ce ar trebui să se facă la nivelul fiecărui judeţ.
Ce este de făcut?
În primul rând, conştientizarea cultivatorilor de cartof, indiferent de suprafaţa pe care o
cultivă, despre necesitatea de reînnoire a cartofilor pentru sămânţă. Pentru aceasta, trebuie
ca Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de zahăr Braşov (ICDCSZ) să
elaboreze o fişă de organizare a loturilor demonstrative şi impreună cu Ministerul Agriculturii
şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă (ANCA), prin Direcţiile
Generale Agricole judeţene şi Oficiile Judeţene de Consultanţă Agricolă, să materializeze 2-3
loturi demonstrative în fiecare judeţ, care să fie bine valorificate. Din punct de vedere al
valorificării acestora, se impune organizarea cu cultivatorii de cartof din judeţ, a două întălniri
la lotul demonstrativ. Prima, când plantele de cartof vorbesc, adică în timpul înfloritului
plantelor şi a doua la recoltare. La vizitarea de la recoltare este important ca să se
căntărească producţia de tuberculi din fiecare parcelă şi să se facă şi un calcul economic.
Acţiunea nu se face într-un singur an, ci în 2-3 ani consecutivi.
Paralel cu aceasta, trebuie ca în anul 2007 şi anul 2008 să se termine acţiunea de
organizare de microzone pentru înmulţirea cartofilor de sămânţă şi acest lucru să fie larg
popularizat în fiecare judeţ. Aceasta pentru ca ţăranii care trebuie să facă reînnoirea cartofilor
pentu sămânţă să ştie clar la cine pot apela.
Din păcate, în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu este nici un
specialist care să se ocupe de cea mai importantă problemă a culturii cartofului în România:
producerea şi reînnoirea cartofilor pentru sămânţă. Confuzia care se face acum ca cei care
se ocupă de recunoaşterea culturilor de cartof pentru sămânţă se ocupă şi de producerea
cartofilor de sămânţă este extrem de dăunatoare.
Se mai face o greşeală mare în ceea ce priveşte producerea cartofilor de sămânţă din
verigi superioare. Până la superelită, aceştia trebuie produşi numai în unităţile de cercetare.
În primul rând a celor pentru cartof inclusiv baza superelitei. Pentru dimensionarea acestora,
se impune să gândim în timp. Trebuie ca în scurt timp să se ajungă la reînnoire corectă.
Deci, necesarul de Bază superelitei să se calculeze de MADR, împreună cu Institutul de
Cercetare-Dezvoltare pentru cartof, pentru ca funcţie de acesta să se dimensioneze
suprafeţele unităţilor de cercetare.
Am auzit un zvon, pe care nu pot să-l cred. Se spune că şeful sectorului pentru
recunoaşterea culturilor de seminţe nu consideră că de Baza superelitei să se ocupe 33
cercetarea. Dacă este aşa, am convingerea că acesta nu ştie că producerea Bazei
superelitei la cartof este un adevărat proces de selecţie şi nu se poate face decât de
cercetători specializaţi.
Pentru a putea ajunge la o reînnoire corectă în ţara noastră, la cartof, trebuie să ne
gândim în primul rând la câmpurile de selecţie clonală, pe care le au staţiunile noastre de
cercetare la munte. Este necesar deci ca prefecturile din judeţele unde există câmpuri pentru
selecţie clonală la cartof să sprijine unităţile de cercetare în ce priveşte dimensionarea
corectă pentru a funcţiona bine câmpurile de selecţie clonală.
În calitatea care mi se atribuie de către cultivatorii de cartof din ţara noastră, ca
parinte al cartofului din România, trag un putemic semnal de alarmă.
În primul rând să nu mai vorbim că aşa este în Uniunea Europeană. Condiţiile
ecologice de la noi sunt altele.
În al doilea rând, aceia care lucrează în M.A.D.R. şi nu ştiu să discute cu cei din U.E.
să fie înlocuiţi cu specialişti competenţi.
În al treilea rând, trebuie să ne unim forţele pentru a conştientiza pe toţi cultivatorii de
cartof din ţara noastră despre importanţa şi necesitatea reînnoirii cartofilor pentru sămânţă,
inclusiv pe cei care cultivă cartoful în grădină, pentru consumul propriu.
Să nu uităm faptul că am aderat la Uniunea Europeană. Drept urmare am intrat într-o
competiţie acerbă. Pentru a face faţă acestei concurenţe trebuie să realizăm la cartof
producţii mari şi economice. Acest lucru nu se poate realiza fără o corectă reînnoire a
cartofilor pentru sămânţă. Fără această verigă tehnologică, cultura cartofului va dispărea din
România şi vom deveni importatori de cartof pentru consum.
Prof.dr.doc. Matei BERINDEI

Alimentaţia porcinelor - Necesarul de substanţe nutritive

Necesarul de nutrienţi al porcinelor conţine, pe de o parte acele substanţe nutritive


care sunt indispensabile menţinerii funcţiilor vitale, deci sunt absolut necesare vieţii, iar pe de
altă parte conţine substanţele nutritive necesare realizării produselor: a cărnii, a grăsimii, a
sarcinii la scroafele gestante, a laptelui la scroafele care alăptează. Deci raţia zilnică se
compune din două părţi: cea de întreţinere şi cea de producţie.
Dar creşterea intensivă al porcinelor nu are nici o fază în care porcul să nu realizeze
produse şi să se mulţumească numai cu raţia de întreţinere, deoarece porcii sunt crescuţi să
producă, adică să realizeze sporuri în greutate bazate pe depunerile de carne multă de bună
calitate cu cât mai puţină grăsime, cu un consum specific de furaje cât mai mic.
Despre necesarul pentru întreţinerea funcţiilor vitale nu am intenţia să vorbesc, dar
doresc să mă opresc mai mult asupra factorilor care influenţează aceste necesaruri,
deoarece acest necesar este influenţat în mare măsură de factorii de mediu, de condiţiile de
creştere, exploatare etc.
Porcii, ca şi celelalte specii de animale, au temperatura corpului la un nivel relativ
stabil, ce se realizează pe seama energiei care rezultă în urma consumului de furaje
energetice. În cazul în care condiţiile de întreţinere nu sunt în concordanţă cu cerinţele
fiziologice ale animalelor, de exemplu temperatura grajdului este scăzută, umiditatea relativă
a aerului este ridicată, curenţii de aer din grajd sunt mari, porcul va folosi mai multă energie
din furaje pentru menţinerea temperaturii corpului. Dacă această energie nu se asigură în
plus prin furaje, ea va fi luată din energia de producţie şi ca consecinţă se va reduce sporul în
greutate realizat. Dacă energia se va asigura în plus prin raţia zilnică nu vom face altceva
decât vom încălzi grajdul cu furaje scumpe. Situaţia se poate readuce la normal prin
îmbunătăţirea condiţiilor de microclimat din grajd şi adaptarea lor la cerinţele specifice
fiecărei stări fiziologice şi fază de creştere.
La fel creşte necesarul pentru întreţinere şi în cazul în care animalele fac prea multe
mişcări. Aceasta poate să fie şi o consecinţă a factorilor de microclimat necorespunzători
prezentate mai sus, când porcii nu se odihnesc pe pardosea umedă şi rece, dar poate să fie 34
şi rezultatul unei infestări cu paraziţi interni sau externi.
În consecinţă putem afirma că menţinerea necesarului pentru întreţinerea funcţiilor
vitale la un nivel optim, corespunzător cerinţelor fiecărei categorii de animale, presupune
cunoştinţe şi pricepere din parte acrescătorului.
Necesarul de producţie este dat de necesarul pentru creşterea ţesutului muscular şi
de creşterea ţesutului adipos. Raportul de creştere a masei musculare şi a grăsimilor este
influenţat de vârsta animalului: în faza tănâră creşte mai mult musculatura, şi se depune mai
puţină grăsime. Pe măsura creşterii în greutate situaţia se inversează treptat, se reduce
creşterea masei musculare şi cresc depunerile de grăsimi. Carnea nu înseamnă numai ţesut
muscular, înseamnă şi grăsime, cu atât mai multă cu cât animalul este mai dezvoltat şi mai
bătrân. Pe măsură ce porcul creşte, cresc şi depunerile de grăsimi, atât între fibrele
musculare cât şi în interiorul fibrelor şi în ţesutul adipos. Acest lucru este confirmat şi de
faptul că carnea provenită de la animalele tinere este mai săracă în energie decât a
animalelor adulte, sau altfel exprimat, pentru producerea cărnii la animalele tinere se
consumă mai puţină energie din furaje decât la animalele adulte. Pe acesta se bazează
creşterea intensivă a porcinelor, unde este exploatat la maxim ritmul intens de creştere al
animalelor tinere în vederea obţinerii de produse cerute de consumatori şi anume carne cu
grăsime puţină.
Pentru producerea cărnii sunt necesare în primul rând proteinele, deoarece carnea se
obţine în exclusivitate numai din proteine, pe când grăsimea se obţine din toate tipurile de
substanţe nutritive, dar cele mai importante sunt hidraţii de carbon, având ca reprezentantul
cel mai important amidonul, care se găseşte în cantităţi mari în cereale.
Obţinerea sporurilor de greutate presupune nu numai o aprovizionare constantă cu
substanţe organice, sunt necesare şi substanţe minerale, îndeosebi în faza intensă de
creştere, când se formează scheletul, care constituie suportul pentru o masă musculară
puternic dezvoltată, iar acest lucru nu se poate realiza fără o aprovizionare constantă cu
calciu, fosfor şi cu o serie de alte substanţe numite micro- şi macroelemente, vitamine etc.
O parte din energia furajelor este folosită pentru întreţinerea funcţiilor vitale,
constituie sursa de energie al proceselor metabolice, iar cealaltă parte este folosită pentru
producţie şi se depune în organism sub formă de grăsime şi care constituie rezerva de
energie al organismului. Cu cât consumul de energie administrat prin raţie depăşeşte
necesarul organismului cu atât cresc depozitele de grăsime.
Prin naştere porcul are tendinţa să formeze depozite de energie, iar dacă furajarea se
bazează numai pe cereale foarte bogate în energie şi sărace în proteine, consecinţa va fi o
îngrăşare exagerată, chiar şi în cazult folosirii raselor şi hibrizilor specializaţi pentru producţia
de carne.
Pe parcursul vieţii porcului se schimbă necesarul de energie. Necesarul cel mai mare
de energie au purceii şi porcii tineri, necesar care scade treptat până la greutatea de 50-60
kg, după care începe să crească. Acest lucru se explică prin ritmul intens de creştere al
purceilor şi tineretului porcin, care presupune o susţinere energetică intensă, iar pe măsură
ce animalul înaintează în vârstă se reduce şi ritmul de creştere, deci scade şi necesarul de
energie, iar după greutatea de 50-60 kg scade şi mai mult ritmul de formare a cărnii şi începe
formarea depunerilor de grăsime, ceea ce presupune un necesar mai mare de energie.
Necesarul de energie al porcinelor destinate îngrăşării este prezentat în tabelul
alăturat, exprimat în kilocalorii pe zi (kcal/zi).
Proteinele sunt cele mai importante dintre substanţele nutritive, deoarece proteina din
produsul cel mai important (carnea) se realizează numai pe seama proteinelor din furaje, în
acelaşi timp este şi componentul cel mai scump a raţiei.
Din această cauză asigurarea necesarului de proteină trebuie să se facă cu mare
atenţie. În cazul în care se înregistrează un deficit de proteină din raţie, ritmul intens de
creştere al animalelor tinere se diminuează , şi cresc depunerile de grăsime în organism. În
schimb, dacă proteina este administrată peste necesar, aceasta nu mai poate să fie
transformată în carne deoarece depăşeşte capacitatea biologică de sintetizare a cărnii 35 şi
trecând printr-un proces biochimic complex va fi folosită ca sursă de energie, şi poate să se
depună sub formă de grăsime.
Dar folosirea proteinelor scumpe pentru obţinerea grăsimii ieftine constituie cea mai
mare risipă!
Pe lângă cantitatea proteinelor administrate contează foarte mult şi calitatea acestora.
Proteinele, fie de provenienţă vegetală sau animală, sunt constituite din aminoacizi, dintre
care aproximativ jumătate nu pot fi sintetizaţi de câtre organismul porcului, deci trebuie să le
primească prin furaje, acestea sunt denumiţi aminoacizi esenţiali sau indispensabili.
Cealaltă jumătate sunt reprezentaţi de aminoacizi care pot fi sintetizaţi de câtre organism sau
pot rezulta din transformarea lor, şi sunt denumiţi aminoacizi neesenţiali sau dispensabili.
Este foarte important să ştim că necesarul de aminoacizi al porcilor este dat şi ei nu
pot adapta necesarul lor la nivelul şi structura aminoacizilor asiguraţi prin raţie. Rezultă deci,
că structura şi nivelul aminoacizilor din furaje trebuie să se adapteze la necesarul porcilor !
Să vedem ce se întâmplă în cazul în care un aminoacid esenţial se găseşte în
cantitate mai mică faţă de necesar ? Necesarul în toate cazurile înseamnă cantitatea zilnică
de care porcul are nevoie pentru întreţinerea funcţiilor vitale şi pentru realizarea sporului
zilnic caracteristic rasei sau hibridului, într-un anumit stadiu al creşterii.
În cazul în care dintr-un aminoacid esenţial se înregistrează un deficit, procesul de
formare a cărnii se va opri atunci când aminoacidul respectiv a fost consumat în întregime.
Aminoacidul respectiv limitează folosirea şi ai celorlalţi aminoacizi care sunt disponibili în
organism. Dacă aminoacidul respectiv este completat în raţie procesul de formare a cărnii se
reia, dar poate intra în limitare un alt aminoacid esenţial care se găseşte în cantitate mai
mică faţă de necesar. Deci oricare aminoacid esenţial poate deveni la un moment dat
limitativ.
Se poate pune întrebarea: ce se întâmplă cu aminoacizii care se găsesc la dispoziţia
organismului când, din cauza acţiunii de limitare, procesul de formare a cărnii a fost oprit ?
Răspunsul este că aceşti aminoacizi se pierd şi nu mai pot fi folosiţi în acţiunea de
sintetizare a cărnii.
Concluzia este că în vederea formării neîntrerupte a cărnii toţi aminoacizii de care
animalul are nevoie să se găsească în acelaşi loc şi în cantităţi corespunzătoare !
În vederea realizării unei raţii echilibrate din toate punctele de vedere trebuie să se
facă calcule precise, iar deficitul trebuie completat cu furaje proteice, bogate în aminoacidul
de care este nevoie, cu concentrate proteice sau chiar cu aminoacizi sintetici.
În cazul în care folosim raţii alcătuite la întâmplare, bazate pe cerealele bogate în
energie şi sărace în proteină atât cantitativ cât şi sub aspectul aminoacizilor esenţiali,
procesul de formare a cărnii va fi perturbat şi din cauza cantităţii mari de energie administrat
procentul de grăsime din carcasă va fi mult mai mare, chiar şi în cazul raselor sau a hibrizilor
specializaţi pentru producerea cărnii. Acest fapt duce şi la prelungirea exagerată a perioadei
de îngrăşare, făcând total nerentabilă creşterea porcilor.
Dintre aminoacizii esenţiali cei mai importanţi sunt: lizina, metionina + cistina, şi
triptofanul, lizina fiind cel mai important, devine cel mai repede limitant şi la care se
raportează procentul de participare ai celorlalţi aminoacizi. Trebuie remarcat că cerealele în
general sunt sărace în lizină.
Conţinutul în cei mai importanţi aminoacizi este specificat pe etichetele furajelor
combinate şi în tabelele cu valoarea nutritivă a principalelor furaje, exprimate în gram/kg furaj
(g/kg).
Necesarul pe zi al porcilor destinaţi îngrăşării în privinţa energiei, proteinelor şi
aminoacizilor este prezentat în tabelul alăturat:

Greutatea vie (kg) 5-10 10-20 20-35 35-60 60-100


kg kg kg kg kg 36
Consum zilnic de furaje (g) 600 1250 1700 2500 3500
Spor zilnic de greutate (g) 300 500 600 750 900
Energia digestibilă (kcal) 2100 4370 5610 8250 11550
Energia metabolizabilă (kcal) 2020 4200 5390 7920 11090
Proteină brută (g) 132 225 272 350 455
Lizină (g) 5,8 9,8 11,9 15,3 19,9
Metionină şi cistină (g) 4,1 7,0 8,5 10,9 14,2
Triptofam (g) 1,1 1,8 2,2 2,8 3,7

În vederea realizării unui porc de abator care să corespundă din toate punctele de
vedere cerinţelor procesatorilor, deci a consumatorilor avem nevoie de următoarele:
- de rase sau hibrizi de porci specializaţi pentru producerea cărnii;
- de satisfacerea cerinţelor acestora faţă de microclimat şi condiţiile de creştere;
- de raţii furajere stabilite strict după necesarul animalelor, sau de furaje combinate;
- de respectarea precisă a tehnologiei de furajare;
- de evitarea greşelilor de alimentaţie;
- de respectarea regulilor sanitar-veterinare.

ing. Vaida Ludovic – CLCA Căpleni

ORDIN nr. 763 din 4 septembrie 2007


privind modificarea anexelor A şi I la Ordinul ministrului agriculturii,
pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 850/2006 pentru aprobarea normelor
metodologice privind modul de acordare a sprijinului financiar pentru
activităţile din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătăţirilor funciare
şi al organizării şi sistematizării teritoriului, precum şi condiţiile de
eligibilitate
EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 26 septembrie 2007

Având în vedere prevederile lit. b) pct. 1 din anexa nr. 1 şi lit. b)


pct. 1 şi 2 din anexa nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
123/2006 pentru aprobarea acordării sprijinului financiar producătorilor
agricoli din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătăţirilor funciare şi al
organizării şi sistematizării teritoriului, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 125/2007,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 385/2007 privind organizarea şi
funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,
în baza Referatului de aprobare nr. 287.619 din 7 august 2007 al
Direcţiei generale implementare politici agricole,
ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin:

ART. I
Anexele A şi I la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi
dezvoltării rurale nr. 850/2006 pentru aprobarea normelor metodologice
privind modul de acordare a sprijinului financiar pentru activităţile din
sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătăţirilor funciare şi al organizării
şi sistematizării teritoriului, precum şi condiţiile de eligibilitate,
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.054 şi 1.054 bis
din 30 decembrie 2006, cu modificările ulterioare, se modifică şi se
înlocuiesc cu anexele nr. I şi II care fac parte integrantă din prezentul
ordin.
ART. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Decebal Traian Remeş
Bucureşti, 4 septembrie 2007. 37
Nr. 763.
ANEXA I
-------
(anexa A la Ordinul nr. 850/2006)
---------------------------------

NORME METODOLOGICE
privind modul de acordare a sprijinului financiar şi condiţiile de
eligibilitate pentru susţinerea unor cheltuieli de
depozitare a produselor agricole, astfel cum este prevăzut la lit. b) pct.
1 din anexa nr. 1, precum şi pentru susţinerea producţiei marfă la
culturile de sfeclă de zahăr, orez, in şi cânepă pentru fibră, şi/sau ulei
şi/sau alte utilizări industriale, soia convenţională, hamei, culturi
energetice (biocarburanţi şi biomasă), astfel cum este prevăzut la lit. b)
pct. 2 din anexa nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2006
pentru aprobarea acordării sprijinului financiar producătorilor agricoli
din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătăţirilor funciare şi al
organizării şi sistematizării teritoriului, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 125/2007

ART. 1
Beneficiarii formelor de sprijin financiar sunt producătorii agricoli,
persoane fizice şi/sau persoane juridice, care sunt înregistraţi în
Registrul agricol/Registrul fermelor/alte evidenţe funciare şi exploatează
terenuri arabile, individual sau în forme de asociere conform legislaţiei
în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole destinate
comercializării.
ART. 2
Implementarea formelor de sprijin financiar, verificarea modului de
îndeplinire a condiţiilor legale pentru acordarea acestora şi decontarea
sumelor aferente către beneficiari se asigură prin direcţiile pentru
agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului
Bucureşti.
ART. 3
Se acordă sprijin financiar producătorilor agricoli din sectorul
vegetal care depozitează în spaţii de depozitare autorizate produse
agricole în vederea comercializării.
ART. 4
În sensul prezentelor norme metodologice, următorii termeni de definesc
astfel:
a) spaţii de depozitare autorizate - spaţiile de depozitare pentru
produse agricole, autorizate în conformitate cu prevederile Ordinului
ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 222/2006
pentru aprobarea Regulamentului privind autorizarea spaţiilor de depozitare
pentru produse agricole, cu excepţia spaţiilor de depozitare pentru cartof,
legume-fructe, struguri de masă, flori;
b) produse agricole - cereale, oleaginoase, leguminoase boabe, cartof,
legume - fructele, strugurii de masă şi florile.
ART. 5
Beneficiarii sprijinului financiar pentru cheltuielile cu plata
serviciilor de depozitare sunt producătorii agricoli prevăzuţi la art. 1,
care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) depozitează în spaţii de depozitare producţia agricolă obţinută, în
vederea comercializării;
b) nu deţin în proprietate sau în administrare spaţii de depozitare
pentru cereale, oleaginoase sau leguminoase boabe.
ART. 6
(1) Perioada maximă de depozitare, pentru care se aplică prevederile 38
prezentelor norme metodologice, este 1 iulie-31 martie ale fiecărui an de
piaţă, pentru cereale, oleaginoase, leguminoase boabe, respectiv 1
septembrie-30 aprilie pentru legume-fructe, struguri de masă, cartof,
flori.
(2) Sprijinul financiar reprezintă o cotă procentuală din valoarea
cheltuielilor efectuate cu serviciile de depozitare, pentru cantităţile de
produse agricole depozitate în perioada prevăzută la alin. (1).
ART. 7
(1) Sprijinul financiar se acordă beneficiarilor pe bază de cerere-tip,
al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1, care se depune la direcţiile
pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului
Bucureşti.
(2) Cererile se înregistrează de persoane responsabile cu verificarea
documentelor, numite prin decizie de către directorii executivi ai
direcţiilor pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a
municipiului Bucureşti, în Registrul special de evidenţă a beneficiarilor
de sprijin financiar, însoţite de următoarele documente:
a) copie de pe buletinul sau cartea de identitate, pentru persoanele
fizice, ori copie de pe certificatul de înmatriculare şi/sau certificatul
de înregistrare, pentru persoanele juridice, după caz;
b) copie de pe actele care dovedesc dreptul de folosinţă şi/sau
proprietatea asupra suprafeţei de teren cultivate;
c) în situaţia suprafeţelor arendate, tabelul contractelor de arendă
încheiate, avizate de secretarul consiliului local şi de primar, care va
cuprinde numărul şi data contractului, numele şi prenumele arendatorului şi
suprafaţa de teren arendată;
d) adeverinţă eliberată de primăria localităţii pe a cărei rază
teritorială este situat terenul, conform înscrisurilor din Registrul
agricol;
e) declaraţie pe propria răspundere a beneficiarului că acesta nu
deţine în proprietate sau în administrare spaţii de depozitare pentru
cereale, oleaginoase şi leguminoase boabe;
f) copie de pe contractul de prestări de servicii încheiat între
beneficiar şi operatorul economic care deţine în proprietate sau în
administrare spaţii de depozitare pentru produse agricole, însoţită de
copia autorizaţiei de depozit;
g) copii ale facturilor fiscale privind serviciile de depozitare
prestate, precum şi ale actelor care dovedesc încasările contravalorii
acestor servicii.
(3) Pentru cartof, legume-fructe şi struguri de masă, cererile de
acordare a sprijinului financiar se depun în termen de 10 zile de la
ieşirea din depozit a cantităţilor depozitate, însoţite de următoarele
documente:
a) copie a contractului de depozit încheiat între producătorul agricol
şi depozitar;
b) declaraţie de depozitare;
c) documente de depozit, privind intrările şi ieşirile din depozit.
(4) Persoanele responsabile cu verificarea documentelor, numite prin
decizie de către directorii executivi ai direcţiilor pentru agricultură şi
dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, verifică
cererile şi documentele justificative anexate şi vor comunica în scris
solicitantului decizia luată, în termen de 5 zile lucrătoare de la data
înregistrării cererii.
(5) Cererile soluţionate favorabil se finanţează în ordinea cronologică
a înregistrării, în conformitate cu principiul "primul venit-primul servit"
şi în limita sumelor aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului
Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
ART. 8
Reprezentanţii direcţiilor pentru agricultură şi dezvoltare rurală 39
judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, întocmesc Lista
producătorilor agricoli cărora li s-a aprobat acordarea sprijinului
financiar, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2.
ART. 9
În baza Listei producătorilor agricoli cărora li s-a aprobat acordarea
sprijinului financiar, direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală
judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, întocmesc Situaţia
centralizatoare a sumelor necesare pentru acordarea sprijinului financiar,
conform modelului prevăzut în anexa nr. 3, pe care o depun la Direcţia
buget-finanţe din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,
în primele 10 zile ale lunii următoare celei la care se face referire.
ART. 10
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în baza Situaţiei
centralizatoare a sumelor necesare pentru acordarea sprijinului financiar,
întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 4, solicită Ministerului
Economiei şi Finanţelor deschiderea creditelor bugetare.
ART. 11
Se acordă sprijin financiar prin subvenţie pe produs pentru producţia
marfă la culturile de sfeclă de zahăr, orez, in şi cânepă pentru fibră
şi/sau ulei şi/sau alte utilizări industriale, soia convenţională, hamei,
culturi energetice (biocarburanţi şi biomasă).
ART. 12
(1) Produsele agricole şi perioadele de valorificare a acestora, care
beneficiază de sprijin financiar prin subvenţie pe produs, sunt prevăzute
în anexa nr. 5.
(2) Produsele agricole prevăzute la alin (1), valorificate sub formă
de sămânţă pentru semănat, nu beneficiază de prevederile prezentelor norme
metodologice.
(3) Produsele agricole vegetale care fac obiectul plăţii în natură al
contractelor de arendare, concesionare sau al contractelor de livrare a
îngrăşămintelor, pesticidelor şi altor inputuri, inclusiv al contractelor
de leasing pentru utilaje agricole, nu constituie marfă pentru care se
acordă sprijin financiar potrivit prezentului ordin.
(4) Produsele agricole prevăzute la alin. (1), care se utilizează ca
materie primă pentru realizarea de produse alimentare şi/sau industriale în
cadrul unităţilor proprii de producţie ale producătorilor agricoli, sunt
considerate produse agricole destinate comercializării şi beneficiază de
prevederile prezentelor norme metodologice.
(5) De la prevederile alin. (3) face excepţie sfecla de zahăr livrată
la fabricile de zahăr procesatoare.
ART. 13
(1) Pentru a beneficia de sprijin financiar prin subvenţie pe produs,
producătorii agricoli trebuie să formuleze o cerere-tip adresată
direcţiilor pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a
municipiului Bucureşti, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 6.
(2) Cererile se înregistrează de persoane responsabile cu verificarea
documentelor, numite prin decizie de către directorii executivi ai
direcţiilor pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a
municipiului Bucureşti, în Registrul special de evidenţă a beneficiarilor
de sprijin financiar prin subvenţie pe produs, însoţite de următoarele
documente:
a) copie de pe buletinul sau cartea de identitate, pentru persoanele
fizice, ori copie de pe certificatul de înmatriculare şi/sau certificatul
de înregistrare, pentru persoanele juridice, după caz;
b) copie de pe actele care dovedesc dreptul de folosinţă şi/sau
proprietatea asupra suprafeţei de teren cultivate;
c) schiţele de amplasare a culturilor;
d) în situaţia suprafeţelor arendate, tabelul contractelor de arendă
încheiate, avizate de secretarul consiliului local şi de primar, care va 40
cuprinde numărul şi data contractului, numele şi prenumele arendatorului şi
suprafaţa de teren arendată;
e) adeverinţă eliberată de primăria localităţii pe a cărei rază
teritorială este situat terenul, conform înscrisurilor din Registrul
agricol, din care să rezulte cultura şi suprafaţa ;
f) declaraţie pe propria răspundere privind producţia totală obţinută,
din care producţia marfă;
g) copii de pe actele care dovedesc încasarea contravalorii mărfii
livrate, iar la sfecla de zahăr, pe baza documentelor de recepţie a
cantităţii de sfeclă de zahăr neto livrată la fabricile de zahăr.
ART. 14
(1) În baza cererii-tip adresate direcţiei pentru agricultură şi
dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pe a cărei
rază se află suprafeţele exploatate, se întocmesc dosare producătorilor
agricoli, care cuprind documentele prevăzute la art. 13 din prezentul
ordin.
(2) Obligaţia întocmirii dosarului prevăzut la alin. (1) revine
reprezentantului direcţiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală
judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, numit prin decizie de
directorul executiv.
(3) Dosarele întocmite se păstrează în original la sediul acesteia şi
se introduc într-un program informativ, care se actualizează, în funcţie de
situaţiile deosebite apărute în teritoriu, ori de câte ori este necesar.
(4) Răspunderea pentru realitatea şi exactitatea datelor cuprinse în
dosarele producătorilor agricoli revine reprezentanţilor direcţiei pentru
agricultură şi dezvoltare rurală judeţene sau a municipiului Bucureşti.
(5) Termenul limită pentru depunerea cererilor în vederea acordării
sprijinului financiar prin subvenţie pe produs este până la expirarea
perioadei de valorificare a produselor agricole vegetale pentru care se
acordă sprijin financiar prin subvenţie pe produs prevăzute în anexa nr. 5.
(6) Direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene sau a
municipiului Bucureşti, după verificarea documentaţiei şi aprobarea
cererilor formulate de producătorii agricoli, întocmesc situaţia
centralizatoare privind cererile pentru încasarea de la bugetul de stat a
fondurilor alocate ca sprijin financiar prin subvenţie pe produs, potrivit
modelului prevăzut în anexa nr. 7.
(7) În baza situaţiei centralizatoare prevăzute la alin. (6),
direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene sau a
municipiului Bucureşti întocmesc şi depun la Ministerul Agriculturii şi
Dezvoltării Rurale centralizatorul cuprinzând sumele cuvenite ca sprijin
financiar prin subvenţie pe produs, potrivit modelului prevăzut în anexa
nr. 8.
(8) Acordarea sumelor se face în ordinea depunerii cererilor, până la
utilizarea în întregime a fondului alocat pentru producţia marfă, pe
culturi şi pe judeţe, respectiv pe municipiul Bucureşti.
ART. 15
În baza centralizatorului al cărui model este prevăzut în anexa nr. 8,
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale transmite Ministerului
Economiei şi Finanţelor Situaţia centralizatoare privind sumele necesare ca
sprijin financiar prin subvenţie pe produs, potrivit modelului prevăzut în
anexa nr. 9, în vederea deschiderii creditelor bugetare.
ART. 16
După aprobarea de către Ministerul Economiei şi Finanţelor a
deschiderii creditelor bugetare, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării
Rurale alimentează cu sumele necesare conturile direcţiilor pentru
agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului
Bucureşti, care virează sumele aprobate în conturile în lei ale
beneficiarilor formelor de sprijin financiar. 41
ART. 17
Anexele nr. 1-9 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.

ANEXA II
--------
(anexa I la Ordinul nr. 850/2006)
---------------------------------

NORME METODOLOGICE
privind modul de acordare a sprijinului financiar şi condiţiile de
eligibilitate pentru procesarea inului şi a cânepei pentru fibră, astfel
cum este prevăzut la lit. b) pct. 1 din anexa nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 123/2006 pentru aprobarea acordării sprijinului financiar
producătorilor agricoli din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătăţirilor
funciare şi al organizării şi sitematizării teritoriului, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 125/2007
ART. 1
Beneficiarii sprijinului financiar sunt prevăzuţi la art. 6 alin. (2)
din Ordonanta de urgenţă a Guvernului nr. 123/2006 pentru aprobarea
acordării sprijinului financiar producătorilor agricoli din sectorul
vegetal, zootehnic, al îmbunătăţirilor funciare şi al organizării şi
sistematizării teritoriului, aprobată cu modificări prin Legea nr.
125/2007.
ART. 2
(1) Pentru obţinerea sprijinului financiar pentru procesarea inului şi
a cânepei destinate producerii de fibre, beneficiarii prevăzuţi la art. 1
depun la sucursalele judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, ale
Agenţiei de Plăţi si Intervenţie pentru Agricultură o cerere-tip, al cărei
model este prezentat în anexa nr. 1, însoţită de următoarele documente:
a) copia autorizaţiei de procesare primară a tulpinilor de in şi/sau
cânepă pentru fibră;
b) copia contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu producătorii
agricoli, furnizori ai materiei prime sau lista acestora, dupa caz;
c) borderoul de achiziţie a materiei prime contractate şi dovada plăţii
efectuate, după caz;
d) declaraţia pe propria răspundere referitoare la cantităţile de
tulpini de in, cânepă şi fibre aflate pe stoc.
(2) Sprijinul financiar se acordă pentru cantităţile de fibre obţinute
în perioada 1 ianuarie-30 noiembrie 2007 din producţiile obţinute înainte
de anul 2007, al căror conţinut de impurităţi este de până la 25%.
(3)Termenul limită pentru depunerea cererilor pentru acordarea
sprijinului procesatorilor prevăzuţi la art. 1 este de până la 5 decembrie
2007 inclusiv.
ART. 3
(1) După verificarea documentaţiei depuse şi stabilirea cantităţilor de
fibre ce urmează a beneficia de sprijin financiar, sucursalele judeţene,
respectiv a municipiului Bucureşti, ale Agenţiei de Plăţi si Intervenţie
pentru Agricultură aprobă cererile formulate de beneficiari şi întocmesc
Centralizatorul cuprinzând sumele cuvenite ca sprijin financiar
procesatorilor primari de fibre de in şi cânepă, potrivit modelului
prevăzut în anexa nr. 2, pe care îl transmite aparatului central al
Agenţiei de Plăţi si Intervenţie pentru Agricultură.
(2) Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură aprobă Situaţia
centralizatoare privind sumele cuvenite ca sprijin financiar procesatorilor
primari de fibre de in şi cânepă, prevăzută în anexa nr. 3, şi o transmite
Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
(3) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, in baza Situaţiei
centralizatoare privind sumele cuvenite procesatorilor primari de fibre de42
in şi cânepă, al cărei model este prevăzut in anexa nr. 4, solicită
Ministerului Economiei şi Finanţelor deschiderea creditelor bugetare.
ART. 4
După aprobarea cererii pentru deschiderea creditelor bugetare de către
Ministerul Economiei şi Finanţelor, din bugetul Ministerului Agriculturii
şi Dezvoltării Rurale se alimentează contul Agenţiei de Plăţi şi
Intervenţie pentru Agricultură, care virează sumele în conturile
solicitanţilor.
ART. 5
Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.

BULETIM LEGISLATIV PE LUNA OCTOMBRIE 2007

1.ORDIN nr. 766 din 6 septembrie 2007, pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de
prevenire, constatare, evaluare şi aprobare a pierderilor provocate de fenomene meteorologice
periculoase şi de alţi factori vătămători fondului forestier naţional,vegetaţiei forestiere din afara
fondului forestier naţional şi obiectivelor instalate în acestea
EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 646 din 21 septembrie 2007;
2.HOTARARE nr. 1.118 din 18 septembrie 2007, pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.
463/2007 privind aprobarea activităţilor pentru care se acordă sprijin financiar producătorilor agricoli
din sectorul vegetal şi sectorul de îmbunătăţiri funciare, în anul 2007, a cuantumului acestuia, a
sumelor alocate fiecărei activităţi, precum şi pentru abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 140/2007
privind aprobarea cuantumului plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic, în anul
2007
EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 647 din 21 septembrie 2007;
3.ORDIN nr. 798 din 12 septembrie 2007, privind aprobarea cotelor de recoltă la specia ciocârlia de
câmp (Alauda arvensis) pentru sezonul de vânătoare 15 mai 2007-14 mai 2008
EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 657 din 26 septembrie 2007;
4.ORDIN nr. 763 din 4 septembrie 2007, privind modificarea anexelor A şi I la Ordinul ministrului
agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 850/2006 pentru aprobarea normelor metodologice
privind modul de acordare a sprijinului financiar pentru activităţile din sectorul vegetal, zootehnic, al
îmbunătăţirilor funciare şi al organizării şi sistematizării teritoriului, precum şi condiţiile de eligibilitate
EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 26 septembrie 2007;
5.ORDIN nr. 697 din 22 august 2007, privind aprobarea Normelor de acordare a ajutorului comunitar
pentru furnizarea laptelui şi a anumitor produse lactate în instituţiile şcolare
EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 659 din 26 septembrie 2007;
6.ORDIN nr. 349 din 3 mai 2007, pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind
organizarea şi funcţionarea Comisiei interministeriale pentru autorizarea îngrăşămintelor în vederea
înscrierii în lista îngrăşămintelor autorizate, cu menţiunea RO-ÎNGRĂŞĂMÂNT, pentru utilizarea şi
comercializarea în România, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului
şi al ministrului sănătăţii nr. 6/22/2004
EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 27 septembrie 2007;
7.ORDIN nr. 813 din 25 septembrie 2007, privind completarea anexei la Ordinul ministrului
agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 149/2005 pentru aprobarea listei cuprinzând agenţiile
autorizate de clasificarea a carcaselor de porcine, bovine şi ovine
EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 28 septembrie 2007;
8.ORDIN nr. 797 din 10 septembrie 2007, pentru constituirea băncii de date analitice în vederea
creării cazierului vinicol pentru fiecare an de producţie
EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE 43
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 666 din 28 septembrie 2007;
9.ORDIN nr. 767 din 6 septembrie 2007, privind aprobarea Listei resurselor genetice animale în
stare critică, în pericol de dispariţie şi a celor vulnerabile, care sunt supuse programelor de
conservare în anul 2007
EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 670 din 01 octombrie 2007;
10.ORDIN nr. 340 din 20 aprilie 2007, pentru modificarea şi completarea Ordinuui ministrului
agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale , al mistrului mediului şi gospodăririi apelor, al ministrului
administraţiei şi internelor şi al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului
nr.810/2006/9/120/141/2007 pentru aprobarea punctelor de trecere a frontierei de stat prin care se
efectuează importul, exportul şi tranzitul de vegetale şi produse vegetale EMITENT: MINISTERUL
AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 671 din 1 octombrie 2007;
11.ORDIN nr. 796 din 10 septembrie 2007, privind aplicarea măsurii de retragere sub control a
subproduselor vitivinicole pentru campania viticolă 2007-2008
EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 2 octombrie 2007.

Ec. Livia Bora

Fii partenerul nostru

Venind în sprijinul producătorilor agricoli, Centrul Judeţean de Consultanţă Agricolă


Satu Mare şi Centrele Locale de Consultanţă Agricolă din judeţ, vă oferă următoarele servicii:
Informaţii generale:
- consultanţă agricolă gratuită;
- identificarea şi definirea problemelor urgente ale producătorilor agricoli;
- răspândirea informaţiilor utile şi practice;
- transferul de cunoştinţe moderne tehnice şi de organizare a fermei de la cercetare,
universităţi, către alte ferme;
- introducerea principiilor şi formelor de calcul economic pentru îmbunătăţirea
profitabilităţii fermei;
- informaţii privind agricultura ecologică şi protecţia mediului;
- instruiri profesionale pentru producători;
- organizarea de expoziţii şi schimburi de experienţă;
- sprijin pentru înfiinţarea de asociaţii şi cooperaţii;
- consultanţă privind legislaţia agricolă.
Consultanţă de specialitate:
Producţia vegetală Producţia animală Managementul fermei
- stabilirea culturilor - producerea şi conservarea furajelor - analiza şi planificarea fermei
-pregătirea terenului, - creşterea animalelor - finanţarea şi creditul
semănat,întreţinere
- mecanizare - nutriţia animalelor - planificarea investiţiilor
- noutăţi tehnologice - înmulţirea animalelor - informaţii despre subvenţii
- fertilizare, erbicidare şi - igiena şi sănătatea animalelor - programe de sprijin pentru
protecţia plantelor agricultură
- irigaţii, prevenirea -managementul fermei zootehnice - organizarea fermei
eroziunii
- recoltare, depozitare, - marketingul fermei zootehnice - informaţii - tehnologii
procesare tehnologii avansate
avansate
Cumpărarea mijloacelor de producţie şi comercializarea produselor 44
- informaţii privind mijloacele de producţie (surse, preţuri, demersuri pentru
procurare);
- informaţii privind îmbunătăţirea calităţii produselor;
- informaţii despre produsele agricole ( cerinţele de piaţă, preţuri, calitate).
Obţinerea consultanţei:
Pentru obţinerea directă a informaţiilor, adresaţi-vă cu încredere la centrele de
consultanţă de pe raza judeţului din următoarele localităţi:
- Satu Mare - str. 1 Decembrie 1918 nr. 13, tel: 717.348, 717.890;
- Negreşti – Oaş – ing. Ciorcaş Vasile, tel: 854.842, 0741369691;
- Ardud – ing.Crăsnean Gavril, tel: 771.529;
- Halmeu – ing. Burlacu Constantin tel: 773.002, 773.520;
- Oraşu Nou – ing. Balogh Pál, tel: 0745697770, 0261-830.092;
- Viile Satu Mare – ing. Cheşcheş Emil, tel: 754.290, 0724720854;
- Căpleni – ing. Vajda Ludovic, tel: 865.262;
- Santău – ing. Mihalca Elena, tel: 827.240;
- Căuaş – ing. Cristea Constantin, tel: 864.411;
- Supur – ing. Bora Gheorghe, tel: 776.032;
- Culciu – ing. Govor Claudiu, tel: 829.610;
- Batarci – ing. Toma Vasile, tel: 837.291;
- Lazuri – Dr. ing. Paşca Felicia, tel: 753.248;
- Valea Vinului – ing. Criste Daniela, tel: 876.746.

Schalk Andor Oraca S.R.L. A-8322 Eichkögl 97 - Austria


RO-Corod-Satu Mare – ROMANIA Tel. +43(0)3115/3879 Fax: +43(0)3115/4868
Cui RO20404208 E-mail: office@schalk-nutztiere.at
Tel. 0040(0)74959-7242 UID-Nr.: 41572703
www.schalk-nutztiere.at

Szeretnénk az olvasóknak röviden bemutatkozni. Mi egy szarvasmarha


kereskedelemmel foglalkozó négy generációs osztrák vállalkozás vagyunk. Az anyacég
Ausztriában van, melynek két leányvállalata van, egy Magyarországon, egy pedig
Romániában, ezek rendelkeznek gyűjtőteleppel, ahonnan a vevők részére - Európa egész
területére - szállítunk.
Cégünk szeretne a helyi mezőgazdasági kamarával együttműködni, ezek tagjaival és
más érdekeltségű gazdákkal is.
Együttműködésünk előnyeit szeretnénk röviden listaszerűen bemutatni:
 Azonnali készpénzfizetés az állatok átvételekor;
 Garanciavállalás az állatok átvételére, ugyanakkor szállítási garancia vállalása a
tagoktól;
 Érték megállapítás az átvett állatokra a leendő osztályozás szerint, kérésre a
mezőgazdasági kamarától egy teljeskörű meghatalmazott szakértő szerinti (aki
megfelelő szaktudással rendelkezik) megállapítása alapján; 45
 Ármegegyezés a mezőgazdasági kamarával előre leegyeztetett fajtánként és minőség
alapján történik, így az érthető és korrekt kifizetések mindig biztosítva vannak;
 A tagok az állatokat egy előre leegyeztetett gyűjtőhelyre szállítják, ahonnan a
pontosan megegyezett időpontban az állatok felrakodásra kerülnek és érték és
súlymegállapításra cégünk telephelyére szállítjuk, vagy a tagok leszállítják az állatokat
telephelyünkre, ahol a fentiekben említett értékhez még szállítási költség is kifizetésre
kerül;
 Cégünk keres tejesborjúkat, bika- és üszőborjúkat, nagysúlyú teheneket vágásra,
teheneket továbbhizlalásra, bikákat és üszőket vágásra;
 Az átvétel feltétele részünkről, hogy az elengedhetetlen hivatalos papírokat az
exportszállításhoz már az állat beszállításakor biztosítani kell. (állatorvosi igazolások,
vizsgálati eredmények);
 Továbbiakban hozzá tudunk még járulni az állatok minőségi fejlesztési programjához,
például osztrák húsmarhával (keresztezett) a fiatal állatállományhoz (magasabb
kihozatalt eredményez) vagy osztrák vemhes üszőkkel a tejtermelők részére (osztrák-
tarka/Simental) alacsony áron.
Abban az esetben, ha a gazdát érdeklik a fent nevezett állatok és megrendeli őket
cégünktő, szállítmányozási cégünkön keresztül ajánlani tudunk egy kedvező szállítási
lehetőséget az állatok Romániába szállításához, mivel cégünk a saját állatait folyamatosan
szállítja az országból külföldi országokba is.
Cégünk remél egy kétoldali eredményes együttműködést Önöktől.
Reméljük, hogy a jövőbeni partnereken keresztül és jövőbeni szállítások után
hozzájárulhatunk az állatállományuk növeléséhez.
Továbbá szeretnénk segítségünket felajánlani sokéves tapasztalatunk alapján
bármilyen problémás kérdésekben, amelyek esetlegesen a gazdáknál felmerülnek.
Reméljük sikerült részben áttekinthetően bemutatnunk, hogy együttműködésünk
minkét részről milyen előnyökkel járhat.

Üdvözlettel:
Satu Mare, Oktober 2007
Firma Schalk

KIMÉLŐ TALAJMŰVELÉS

A KIMÉLŐ TALAJMŰVELÉS összetett gazdálkodási rendszer, amely az erőgép–


munkagép–talaj kapcsolatában FŐ SZEMPONTNAK TEKINTI A TALAJ VÉDELMÉT,
szerkezetének, mint élő környezetnek a fenntartását.
A talajművelés elsődleges célja, hogy mechanikai úton olyan talajfizikai állapotot
hozzunk létre, amely a talajban végbemenő folyamatok szabályozásával, a termeszteni
kívánt növény igényét optimális mértékben kielégíti. A múltban a talajművelésben a
mikrobiológiai szerkezetképző és tápanyagfeltáró, gyom- és kártevőirtó eljárások döntő
szerepet játszottak. Ma, a gyomirtók, inszekticidek és műtrágyák világában elsősorban a
termesztett kultúrnövények mag és gyökérágyának előkészítése, a fejlődésüket és
növekedésüket meghatározó víz-, levegő-, hő- és biológiai tápanyag-gazdálkodás
szabályozása állnak előtérben. Fő cél a terméseredmények növelése, és kevés figyelem
vetül arra, hogy az adott művelési módok milyen hatást gyakorolnak a termőterület talaj és
tápanyagmegtartó képességére, az adott területen élő hasznos állat és növényvilágra.
A szántóföldi növénytermesztés igen fontos kérdése a talaj és a növény
kapcsolatának olyan irányba történő befolyásolása, hogy a talaj termékenységét, valamint a
növényben rejlő potenciális termőképességet a lehető legkedvezőbb összhangba tudja
hozni. Növénytermesztésünk célja a maximális profit elérése mellett a környezet és a talaj
46
védelme. Ezt úgy igyekszünk elérni a gyakorlati megvalósulás során, hogy minél kisebb
ráfordítás mellett minél több piacképes terméket állítunk elő.
A kalászos gabonák termesztésének jelenlegi gyakorlatában, bármely elővetemény
utáni őszi búza vetésekor, a vetést megelőzően több menetben is szükséges
talajelőkészítési munkálatok végzése. Ezen munkaműveletek (tárcsázás, szántás és annak
elmunkálása, vetőágykészítés) nemcsak jelentős költséget, hanem tetemes időráfordítást is
igényelnek, így egyaránt növelik a termelési költségeket, illetve a többmenetes
talajelőkészítési műveletek végrehajtása késlelteti a vetést, amihez még a sokszor
csapadékos őszi időjárás miatt előálló időhiány is hozzájárul.
A minimális talajművelési irányzatok, s ezen belül a költségtakarékos talaj- és
környezetkímélő talajművelési technológiák egyik lehetséges megoldásának tekinthető
kombinált talajelőkészítés és vetés gyakorlati kivitelezése nem újkeletű. Létrehozását
indokolta, hogy a korábbi rendszerekben külön munkafolyamatként végzett műveleteket
összevonják a gépkombinációk lehetőségei révén, amely másodsorban lehetővé tette
néhány eljárás kihagyását. Ez a rendszer tehát, egyszerre szolgálja a talaj védelmét a kisebb
műveletszámmal járó kisebb taposással, mechanikai aprítással és csökkenti a munkagépek
üzemeltetési költségeit.
A növénytermelési technológiák szinte mindegyikénél alkalmazható eljárás lényege a
két munkaművelet egy menetben történő végrehajtása, amelynek különböző módozatai
lehetnek, figyelemmel a termelendő növényre, a művelés mélységére és intenzitására,
valamint a gépcsoport technikai jellemzőire. Legszélesebb alkalmazási terület a kalászos
gabonatermesztés, amelynek extenzív és intenzív alternatíváinál lényeges konstrukciós
eltérések találhatók.
A talajhasználat során a legnagyobb ráfordítást a talajművelés igényli. A XIX.
századig a talajművelés egyetlen célja a megélhetés biztosítása volt. Mára ez megváltozott,
a jelen kor már többet követel meg ettől. A fejlesztéseket befolyásoló tényezők köre kibővült:

• Tudományok előrehaladása;
• a mennyiségi, majd a minőségi termésszint növelésének igénye;
• a gépfejlesztés, gépválaszték bővülése;
• a kedvezőtlen, vagy kedvezőtlenné vált termőhelyi körülmények enyhítésének
szükségessége;
• energiával való takarékosság kényszere;
• talajvédelem szükségessége;
• új földművelési és tájtermesztési rendszerek kialakulása folytán új igények ébredése a
talajműveléssel szemben.

A minimális talajművelés (minimum tillage) az USA-ból indult az 1950-es években. Az


új irányzat célja volt a különböző műveletek összevonása, valamint a nem feltétlenül
szükséges műveletek elhagyása. A talajvédő művelés (conservation tillage) az USA-ban az
1960–70-es évek közepétől számít a talajművelési rendszerek legfontosabb szempontjának.
Az Észak-amerikai típusú talajművelési rendszerek közé soroljuk a művelés nélküli
direktvetést (No tillage), amely során a talajművelést mindenféle értelemben elhagyjuk. A
vetést speciális géppel végzik, melyek képesek az elővetemény szármaradványait átvágva a
vetőmagot megfelelő minőségben elvetni. A direktvetés speciális nyitócsoroszlyás
vetőgéppel megmunkálatlan talajba történő vetés, amely során a talaj felszínének legfeljebb
10%-át bolygatják. A gyakori talajmozgatással járó műveletek hatására a hagyományos,
sokmenetes talajművelés (alapművelés őszi szántással) a talaj szerkezetének
degradációjával, tömörödésével (szerkezetleromlás), a szerves anyag csökkenésével jár
együtt.

47
A fenntartó, talaj- és költségkimélő művelés térségünkbeli bevezetését számos
körülmény indokolja, ilyenek:
• A szélsőséges időjárási jelenségek gyakoriságának növekedése;
• A szárazabb vagy csapadékosabb időszakok nagyobb kárositása, a
gazdálkodás bizonytalanságának növekedése;
• A talajok kultúrállapotának romlása;
• A tömörödés, a szél- és vizkárok kiterjedése;
• Az ingadozó és többnyire alacsony felvásárlási árak.

A kimélő talajművelés előnyei:


A kimélő talajművelés elsődleges célja az, hogy megtartsa a növénymaradványokat a
talaj felületén a betakaritás után. A szármaradványok elősegitik a tápanyagok visszafogását
és a szerves anyag megtartásán keresztül növelik a talaj termőképességét. A kimélő
talajművelés előnyeit gazdasági, agronómiai és környezeti szempontok szerint tárgyaljuk.

Gazdasági előnyök
A kimélő talajművelés a gazdálkodók számára számos gazdasági előnyt biztosit,
hiszen alacsonyabb költség mellett ugyanolyan, vagy magasabb hozamok érhetők el, mint a
hagyományos, szántásos műveléssel.
Időmegtakaritás- A kimélő talajművelést alkalmazó gazdák jelentősen kevesebbet
járnak földjükön és kevesebbet is tapossák. Ez kevesebb traktoron töltött órát jelent. Például
200 hektáron az idő megtakaritás évente 225 óra vagy több is lehet.
Költségek csökkentése- A kimélő talajműveléssel jelentősen csökkenthetők a
fajlagos költségek. Akevesebb munkamenet a következőket jelenti:
 Alacsonyabb üzemanyag költségek. Átlagosan 30-50 liter megtakaritást jelent
hektáronként és évenként;
 Kevesebb traktor és eszköz, ami csőkkenti a tőkeköltségeket;
 Kevesebb gépkopás és karbantartási költség.
A megnövekedett hatékonyság- Segiti a gazdálkodókat,hogy:
 Évről-évre biztosabb termésük legyen;
 Nagyobb területet műveljenek meg;
 Legyen idejük allattenyésztésre;
 Találjanak időt arra, hogy a gazdaságon kivül dolgozzanak;
 Több időt töltsenek családjukkal.

Agronómiai előnyök
Gazdasági előnyei mellett a kimélő talajművelés segit a talaj minőségének és
termőképességének növelésében.
Termöréteg - Hosszú ideig alkalmazva a kimélő talajművelést, javul a talaj
szerkezete, művelhetősége, vizbefogadó- és viztartó képessége. Ezáltal bármely növény
igénye könnyebben, és jelentősen kevesebb ráforditással teljesül.
Szerves anyag - A szerves anyag fontos a termőréteg felépitésében és javitja a viz-
és tápanyagtartó képességét. A kimélő talajművelés elősegiti a szerves anyagokat felépitő
szén talajban tartását, a talaj hordképességének folyamatos javulásssát.
Az erózió megelőzése - A kimélő talajművelés által meghagyott növényi maradékok
mulcsként szolgálnak, amely:
 Csökkenti az esőcseppek becsapódását a talajfelületére, és igy csökkenti a
talajeróziót;
 Lassitja a viz lefutását, ami tovább csökkenti a talajeróziót;
 Árnyékolja a talajfelületet, ami csökkenti a viz elpárolgását.
A viz megőrzése - A talaj felületén levő és a talaj legfelső rétegébe kevert
tarlómaradványok a talaj szerkezetének előnyös javulásán keresztül jobb vizbefogadást és
tárolást, kedvezőbb nedvességforgalmat segitenek elő. 48
Környezeti előnyök
A kimélő talajművelés védi a termőtalajt, a környezetet és javitja a viz- és
levegőminőségét.
Csökkenti a talajeróziót - A talaj felületén hagyott növényi maradványok
megakadályozzák a viz- és széleróziót. Attól fügöen, hogy mennyi növényi maradvány
található a felszinen, a talajerózió akár 90%-kal is csökkenhet, összehasonlitva a sokszor
bolygatott, szerkezetében elporositott, fedetlen talajokal.
Javitja a vizminőséget - A növényi maradványok segitenek abban, hogy a talaj és a
fontos növényi tápanyagok a szántóföldön maradjanak. Ez csökenti a felszini vizekbe való
elfolyását.
Javitja a levegő minőségét - A kimélő talajművelés számtalan módon javitja a levegő
minőségét:
 A növényi maradványok mérséklik a szélsebességet a talajfelület közelében,
ami csökkenti a levegőbe kerülő talajrészecskék mennyiségét;
 A kimélő talajművelés elősegiti, hogy a széndioxid inkább a talajban maradjon
és ne jusson a légkörbe;
 A növényi maradványok az atmoszférából kivont szenet tartalmaznak és ezt
szerves anyagként juttatják a talajba.
A kimélő talajművelés gyakorlatának megismerése sikeresebbé teszi a gazdálkodókat,
környezetvédelmi szemléletet alakit ki. Alkalmazói a gazdaságukat jobb állapotban hagyják
az utódokra, mint azt az elődeiktől örökölték.

BALOGH PÁL

A novemberben esedékes mezőgazdasági munkálatok

A szátóföldi növénytermesztés
 folytatódik az őszimélyszántás;
 szántás előtt ha van, érdemes kijutatni az istálótrágyát;
 a raktárakban, silókban ás górékban tárolt terményt ellenőrizük;
 a kártevők közzül ebben az időszakban talákozhatunk a gabonafutrinka,
mezeipocok kártételével és ha szükséges megkezdjük a védekezést.

Az állattenyésztésben 49
 folytatódik a kukoricaszár levágása és behordása;
 be kell fejezni az istálók hőszigetelését;
 biztosítani kell az állatok mindennapi mozgását;
 a méhesekben figyelni kell arra, hogy a méhcsaládokat ne zavarja semmi;
 a viasz kiolvasztása és tárolása;
 el kell ellen az időszakban esedékes állategészégügyi munkálatokat.

A zöldségtermesztésben
⇒ a megkésett kulturák betakarítása, mint a káposzta, téliretek;
⇒ a talaj egyengetés elvégzése;
⇒ az ősszel esedékes istálótrágya kiszórésa, legalább 30 tonnát hektáronként;
⇒ a palántaneveléshez szükséges trágya kialakítása;
⇒ a palántaneveléshez szükséges anyagok beszerzése;
⇒ a megtermelt zöldségek értékesítése.

A gyümölcsösben
 a faiskolából származó csemeték ellenőrzése;
 a gyümölcsösbe szükséges trágya kihordása, a szántás elvégzése és az esetleges
hiányok pótlása;
 a rágcsálók elleni védekezés megkezdése és az őszi lemosó permetezés elvégzése.
A szőlészetben
o a szőlőcsemeték felszedése, csomagolása elszálítása;
o ebben a periódusban szedjük le az oltóveszőket és tároljuk ezeket;
o a szőlősben be kell fejezni a szüretekést;
o a veszők kiszabadítésa a támrendszerből;
o könyitő metszés elvégzése;
o a szőlő takarása és feltöltése.

Kompász Erzsébet - kertészmérnök


Fodor István - agrármérnök

A sertés takarmányozása
A sertés táplálóanyag-szükséglete

A sertés tápanyagigénye két szükségletet fedez, az egyik rész biztosítja azokat a


tápanyag-komponenseket amelyek a létfenntartást, vagyis magát az életet jelentik, a másik
rész a termelést szolgálja, amely lehet a növekedés, a zsírtermelés, vehemépítés vemhes
kocák esetében és a tejtermelés szoptató kocák esetében.
Valójában az intenzív sertéshústermelésnek nincs olyan szakasza, amelyben a sertés
ne termelne és elegendő lenne számára csak a létfenntartó takarmányozás. Vagyis:
sertéseinket azért tartjuk, hogy termeljenek, tehát testsúly-gyarapodást produkáljanak és
nem is akárhogyan, hanem a piaci igényeknek megfelelően: kevés zsírt, sok és jó minőségi
húst állítsanak elő, minnél kevesebb takarmány elfogyasztásával.
A létfenntartás szükségletével nem fokog részletesen foglalkozni, inkább azokra a
tényezőkre szeretném felhivni a sertéstartók figyelmét, amelyek ezt a szükségletet
befolyásolják, ugyanis ez a szükséglet nagymértékben függ a környezeti feltételektől.
Mint ismeretes a sertés, mint minden más állatfaj, testhőmérsékletének állandó
szinten való tartására törekszik és ennek biztosítására energiát használ fel, amít a takarmány
energiát tartalmazó összetevőiből vesz fel. Abban az esetben, ha a környezeti feltételek nem
felelnek meg az állat fiziológiai állapotából adódó igényeknek, például az istálló hőmérséklete
alacsony, a páratartalom magas, a légáramlat erős, akkor az állat testhőmérsékletének 50
biztosítására a takarmányból több energiát fog felhasználni. Abban az esetben, ha ezt az
energiát nem pótoljuk a napi fejadagban, akkor azt az állat szervezete a termelésre fordíható
energiahányadból fogja pótolni, aminek következtében a napi testsúly-gyarapodás kisebb
lesz az elvártnál. Ha ezt a plusz energiát pótoljuk is a fejadagban a lehető legrosszabb
megoldást alkalmaztuk, ugyanis istállóinkat drága takarmánnyal fűteni nagyon költséges. A
megoldás az, ha megfelelő környezeti feltételeket biztosítunk sertéseinknek minden
növekedési fázisban.
Hasonlóan nagyobb a létfenntartás szükséglete abban az esetbe is, ha a sertés a
szükségesnél többet mozog. Ez az állapot lehet következménye a fenntebb említett
helyzetnek is, amikor a nem megfelelő környezeti feltételek következtében a sertés nem
pihen, egymást zavarja mert éhes vagy fázik, de lehet következménye a paraziták által
okozott kellemetlenségeknek is.
Következésképpen elmondhatjuk, hogy a létfenntartás szükségletének normális-,
vagyis az állat fiziológiai szükségleteinek megfelelő szinten való tartása nagyban függ az
állattartó hozzáértésétől, szakmai felkészűltségétől.
A növekedés szükségletét az izomszövet és a zsírszövet építésének szükséglete
szabja meg. Az izom- (vagyis a hús) és a zsírszövet építésének aránya függ a sertés korától:
fiatal korban intenzív a hústermelés és alacsony a zsír termelése, majd a sertés
növekedésével fokozatosan csökken a hús- és növekszik a zsírtermelés. A hús nem csak
izomszövet, hanem zsírt is tartalmaz, éspedig annál többet, minél nagyobb és minél idősebb
a sertés. A növekedés előrehaladtával a sertésben mind több zsír rakódik le, de egyben a
hús elzsírosodásának mértéke is fokozódik. Ezt bizonyítja a fiatal sertés húsának alacsony
energiatartalma is, de ebből következik az is, hogy fiatal korban egységnyi hús előállításához
sokkal kevesebb energia szükséges, mint idősebb korban, vagyis fiatal állattal húst előállítani
gazdaságosabb, tehát olcsóbb, mint idősebb korban lévővel. Ezen alapszik a modern
sertéstartás, amely maximálisan kihasználja a fiatal sertések nagy növekedési erélyét és
zsírban szegény, a piac által megkívánt sertéshúst állít elő.
Az izomszövet építéséhez mindenekelőtt fehérjére van szükség, mivel hús semmi
másból nem állíható elő csak fehérjéből, zsír termeléséhez pedig bármilyen energiahordozó
tápanyag megfelel, melyek közül a leggyakribbak a szénhidrátok, amelyek legfőbb
képviselője a gabonafélékben bőven található keményítő.
A testtömeggyarapodás nemcsak kiegyensúlyozott szervesanyagellátást feltételez,
hanem rendkivül fontos a takarmányok ásványianyag tartalma is, különösen az intenzív
növekedési folyamat során, amikor fejlődik a csontrendszer, amí a test gyarapodásához a
feltétlenül szükséges vázat jelenti, ehez viszont kielégítő cálcium és foszfor ellátás
szükséges.
A sertés a takarmánnyal felvett energia egyik részét az életfolyamatainak
fenntartására használja fel, vagyis az energiaforrásként szerepel az anyagcsere-
folyamatokban, másik részét termékek előállítására veszi igénybe, vagyis zsír formájában
lerakódik a szövetekben és a test külömböző részein, mint tartalékenergia. Minél nagyobb a
sertés szükségleteit meghaladó energiafelvétel, annál nagyobb lesz a felhalmozódó
tartalékenergia, ami a sertés elzsírosodását vonja maga után.
A sertés, örökletes módon, hajlamos arra, hogy energiatartalékot halmozzon fel és ha
takarmányozása csak gabonaféléken alapszik, amelyek energiában rendkivűl gazdagok és
fehérjetartalmuk alacsony, az elzsírosodási folyamat elkerülhetetlen, még akkor is, ha
hústermelésre szokosodott fajtáról vagy hibridről van is szó.
A sertés energiaszükséglete élete folyamán változik. Legnagyobb energiaigényük a
fiatal malacoknak van, aztán az igény csökken 50-60 kg-os testtömegig, majd növekvő
tendenciát mutat, aminek oka az intenzív növekedési folyamat csökkenése és az
energiatartalékok fokozatos növekedése.
A mi sertéstakarmányozásunkra az energiabőség jellemző, ami a gabonafélék magas
keményítőtartalmával magyarázható, amely, mint láttuk, az energia legfontosabb forrása.
A hízósertések energiaszükséglete az alábbi táblázatban van feltüntetve, 51
kilókalóriában (kcal) kifejezve, mint emészthető- és metabolizálható energia.
A fehérjék valamennyi táplálóanyag közül a legfontosabbak, mert a sertés
szöveteiben és termékeiben lévő fehérjék, tehát a legfontosabb és legkeresetebb termék a
sertéshús is, semmi másból csak a takarmány fehérjéiből épűlhet fel, ugyanakkor a fehérje a
legdrágább táplálóanyag is. Ennek megfelelően a sertés fehérjeigényét rendkívül
körültekintően kell kielégíteni. Ha ugyanis kevés fehérjét etetünk nem ervényesülhet a
sertés magas hústermelő képessége, a takarmányból több olcsó zsír képződik, amelyre a
fogyasztók részéről nincs igény. Ha viszont a takarmányban az igényhez képest sok a
fehérje, ami nem jellemző, azt a sertés már képtelen hústermelésre fordítani és bonyolult
kémiai folyamatok során energiává alakítja át, amely zsír formájában lerakódhat. Viszon
drága fehérjéből olcsó zsírt előállítani a legnagyobb pazarlás !
A felhasznált fehérje mennyiségén kívül randkívül fontos annak minősége is.
A fehérjék, legyenek azok növényi vagy állati eredetüek, aminosavakból épülnek fel,
amelyek mintegy fele olyan, amelyet a sertésnek készen kell kapnia, vagyis azokat nem
képes előállítani, ezeket nélkülözhetetlen vagy esszenciális aminosavaknak nevezzük. Az
aminosavak egy másik csoportját a sertés képes előállítani, vagy más aminosavakból
átalakítani, ezeket nélkülözhető vagy nem esszenciális aminosavaknak nevezzük.
Az emésztési folyamat során a takarmányok fehérjéit az állat aminosavakra bontja le,
majd azokat a sertéshúsra jellemző összetételben újrakombinálja.
Nagyon fontos tudnunk, hogy a sertés aminosavigényét, akár létfenntartó akár
termeléséhez szükséges aminosavigényét, nem képes a takarmányban készen kapott
aminosavkészlethez igazítani. Ennek gyakorlati jelentősége az, hogy a takarmány aminosav-
készletének kell a sertés igényeihez alkalmazkodnia.
Lássuk, mi történik akkor, ha a takarmányban lévő fehérjében valamelyik esszenciális
aminosav kevesebb, mint az igény ? Az igény minden esetben azt a mennyiséget jelenti,
amely a fajtára vagy hibridre jellemző napi testtömeggyarapodáshoz és létfenntartáshoz
szükséges, egy adott növekedési szakaszban.
Abban az esetben, ha egy nélkülözhetetlen aminosavból kevesebb van, akkor a
húsképződési folyamat csak addig lesz zavartalan, míg az illető aminosav el nem fogy. Amint
az a bizonyos aminosav már nem áll rendelkezésre a hústermelés leáll, vagyis azt mondjuk
az illető esszenciális aminosav limitálja a többi rendelkezésre álló aminosav beépülését.
Abban az esetben, ha ezt a nélkülözhetetlen aminosavat pótoljuk, egy másik nem megfelelő
mennyiségben lévő esszenciális aminosav válik limitálóvá. Tehát elmondhatjuk, hogy
bármelyik esszenciális aminosav limitálóvá válhat, ha mennyiségük és egymáshoz
viszonyított arányuk nem felel meg az igényeknek !
Jogosan vetődhet fel a kérdés, mi történik a rendelkezésre álló többi aminosavval,
akkor, amikor a limitáló hatás következtében a húsképződés leállt ?
A válasz az, hogy azok a takarmányozás szempontjából elvesznek, sőt bonyolult vegyi
folyamat révén energiává alakulhatnak, hozzájárulva ezzel, az amúgy is felesleges
zsírszövetek növekedéséhez.
Ezért az abrakkeveréket mindig pontos számítások alapján kell összeállítani és
értékes esszenciális aminosavakat tartalmazó, fehérjében gazdag takarmányokkal
(napraforgó- és szójasrót), és koncentrátumokkal kiegészíteni !
A zavartalan fehérjeszintézishez, vagyis sertéshúsképződéshez, az összes
aminosavra szükség van ugyanabban az időben.
Abban az esetben, ha gabonafélékra alapozott és találomra összeállított fejadagot
használunk, aminek energiatartalma magas, a fehérje mennyiségileg nem kielégítő és
aminosavtartalma hiányos, akkor a húsképződési folyamat rövid időn belül le fog állni, a
feleslegben bevitt energia pedig zsír formájában lerakódik. A következmény minden esetben
a vágósertés alacsony hús- és magas zsírtartalma lesz, amire a fogyasztók részéről már
nincs igény.
Az esszenciális aminosavak közzül a legfontosabbak a lizin, metionin+cisztin,
triptofán, de a legértékesebb a lizin, amely a leghamarabb válhat limitálóvá. Itt érdemes 52
megjegyezni, hogy a gabonafélék általában lizinben szegények. A legfontosabb
aminosavakat fel is tüntetik a készen vásárolható takarmánykeverékeken, valamint a
takarmányok tápértékét feltüntető táblázatokban, gramm/kg-ban kifejezve.
.
A sertések napi energia -, fehérje- és aminosavszükséglete az alábbi táblázatban van
feltüntetve:
Élősúly (kg) 5-10 kg 10-20 kg 20-35 kg 35-60 kg 60-100 kg
Napi takarmányfogyasztás (g) 600 1250 1700 2500 3500
Napi testtömeggyarapodás (g) 300 500 600 750 900
Emészthető energia (Kcal) 2100 4370 5610 8250 11550
Metabolizálható energia (Kcal) 2020 4200 5390 7920 11090
Nyersfehérje (g) 132 225 272 350 455
Lizin (g) 5,8 9,8 11,9 15,3 19,9
Metionin és cisztin (g) 4,1 7,0 8,5 10,9 14,2
Triptofán (g) 1,1 1,8 2,2 2,8 3,7
Azért, hogy a piaci igényeknek minden tekintetben megfelelő árusertést tudjunk
előállítani feltétlenül szükségünk van az alábbiakra:
- magas hústermelő képességgel rendelkező sertés fajtára, vagy hibrid sertésre;
- azok környezettel kapcsolatos igényeinek pontos kielégítésére;
- a sertés igényei szerint összeallítot takarmánykeverékre, vagy készen kapható
kombinált takarmányra;
- a takarmányozási tehnológia pontos betartására;
- a takarmányozási hibák elkerülésére;
- az állategészségügyi előirások tiszteleben tartására.

Vajda Lajos - Kaplony

KEDVES GAZDÁLKODÓ OLVASÓ !

„Amikor a világ lassan változik, nincs szüksége sok információra. Amikor azonban a
változás gyors, akkor az információ nagyon szükséges útmutató a változások folyamatában.”
Lester BROWN

Az Európai Unióhoz való csatlakozás rendkívül sok új dolgot hozott magával, ilyenek
például a különböző támogatási formák és a farkastörvényű piaci verseny kihívásai.
Önnek nincs szüksége szaktanácsadásra ha: minidg időben rendelkezésére áll a
szükséges információ, rendelkezik elegendő szakmai ismeretekkel, tájékozott az új változás
nyújtotta lehetőségekről, hiteles információhoz időben hozzáférhet és nem mulaszt el
lehetőségeket mert nem tud róla, de ha ezekre a kérdésekre nem tud igennel válaszolni,
akkor van szüksége szaktanácsadásra.

Legyen a partnerünk!

A mezőgazdasági termelőket és szakmai fejlődésüket támogató Szatmár Megyei


Mezőgazdasági Szaktanácsadó Hivatal és a Területi Tanácsadói Irodák a következő
szolgáltatásokkal állnak az Ön rendelkezésére:

Általános szolgáltatások:
- ingyenes szaktanácsadás minden gazdálkodónak;
- a gazdák és gazdacsoportok szakmai gondjainak felleltározása és meghatározása;
- új, hasznos információk terjesztése;
- kutatási intézmények technikai, gazdasági és farmszervezési eredményeinek
ismertetése; 53
- gazdasági elvek és számítások bevezetése a farmok szintjén;
- környezetbarát mezőgazdaság ismertetése;
- szakmai felkészítők gazdálkodóknak;
- kiállítások és farmlátogatások szervezése;
- gazdatársulások és szövetkezetek alapítása;
- jogi tanácsadás.

Szaktanácsadás:
Növénytermesztés: Állattenyésztés: Farmvezetés és –

szervezés:

• kultúrák kiválasztása ⇒ takarmányelőállítás és  tevékenység


tárolás kiértékelése
• talaj előkészítés és ⇒ takarmányozás  farmtervezés
talajművelés
• gépesítés ⇒ állattartás  pénzügyek és kölcsön
• új technológiák ⇒ szaporítás  befektetés – tervezés
• szerves és szervetlen ⇒ állategészségügy  állami ártámogatások
trágyázás
• növényvédelem ⇒ farmtervezés és  segítőprogramok
farmvezetés ismertetése
• öntözés és erózió ⇒ szerves trágyázás  farmszervezés
megelőzés
• termésbegyűjtés ⇒ az állattenyésztő farm  új technológiák
marketingje ismertetése
• tárolás, feldolgozás

Munkaeszköz vásárlás és termékértékesítés :


- adatismertetés (eszközválasztás, beszerzési lehetőség, ár, működés);
- termékminősség javítás;
- piackutatás (kereslet – kínálat, ár, minőség).
Kapcsolatteremtés a szaktanácsadói szolgálattal:

Az igényelt közvetlen szaktanácsadás mellett a megyei és községi tanácsadó


szakembercsoport felveszi Önnel a kapcsolatot a helyi hírközlés segítségével. Keresse fel
bizalommal a szaktanácsadó irodákat a következő városi és községi központokban:
- Szatmárnémeti , 1 Decembrie 1918 utca 13, tel: 717.348, 717.890;
- Avasfelsőfalu - Ciorcaş Vasile, tel: 854.842, 0741369691;
- Erdőd - Crăsnean Gavril, tel: 771.529;
- Halmi - Burlacu Constantin, tel: 773.002 , 773.520;
- Avasújváros - Balogh Pál, tel. 0745697770, 0261-830.092;
- Szatmárhegy - Cheşcheş Emil, tel: 754.290, 0724720854;
- Kaplony - Vajda Lajos, tel: 865.262;
- Tasnádszántó - Mihalca Elena, tel: 827.240;
- Érkávás - Cristea Constantin, tel: 864.411;
- Szopor - Bora Gheorghe, tel: 776.032;
- Kolcs – Govor Claudiu, tel: 829.610;
- Batarci – Toma Vasile, tel: 837.291;
- Borhíd - Criste Daniela, tel: 876.746.
- Lázári – Dr. Paşca Felicia, tel: 753.248; 54
Schalk Andor Oraca S.R.L. A-8322 Eichkögl 97 - Austria
RO-Corod-Satu Mare – ROMANIA Tel. +43(0)3115/3879 Fax: +43(0)3115/4868
Cui RO20404208 E-mail: office@schalk-nutztiere.at
Tel. 0040(0)74959-7242 UID-Nr.: 41572703
www.schalk-nutztiere.at

Wir möchten uns Ihre Lesen kurz vorstellen, wir sind ein österreichische Betrieb in
vierte Generation beschäftigen wir uns mit Viehhandeln. Die Mutterfirma ist in Österreich, wir
haben aber zwei Töchterfirmen in Ungarn und Rumänien, mit dazugehörigen Sammelstellen
von wo wir Tiere im ganz Europa zu unsere Kunden liefern.
Unsere Firma hätte Interesse um eine Zusammenarbeit durch die zuständige
Landwirtschaftskammer mit seine Mitliedern und andere interessierte Farmer.
Die Vorteile die durch unsere Zusammenarbeit entstehen würden, möchten wir
Ihnen kurz auflisten:
 sofortige Barzahlung bei Übernahme der Tiere;
 Abnahme-Garantie der Tiere von uns, bei gleichzeitiger Liefergarantie von Ihnen bzw.
Ihren Mitgliedern;
 Bewertung bzw. Klassifizierung der von uns übernommenen Tiere wird auf Wunsch
von einem bevollmächtigten Fachmann von Landwirtschaftskammer durchgeführt
werden der das nötige Fachwissen besitzt;
 Die Preisverhandlungen bezüglich der einzelne Gattungen und Qualitäten werden mit
der Landwirtschaftskammer in vorhinein geführt, damit eine klaren und korrekte
Auszahlung immer gesichert ist;
 Die Zulieferung der Tiere soll von Ihren Mitgliedern zu festgelegten Sammelstellen
erfolgen, von wo diese zu genau vereinbarten Terminen von uns abgeholt und zur
Bewertung und Verviegung zu unserem Stall gebracht werden, oder Ihre Mietglieden
bringen die Tiere direkt zu unserem Stall, wofür zusätzlich eine Anliefergebühr von uns
bezahlt wird;
 Unsere Firma hätte Interesse an Jungvieh männlich und weiblich, schwere Kühe für
Schlachtung, Kühe für weiterfütterung, Kalbinen und Stiere für Schlachtung;
 Die Übernahme-Voraussetzung von uns ist, dass für sämtliche Tiere die benötigten
behördlichen Papiere für den Export schon bei Anlieferung vorhanden sind;
 Zusätzlich können wir bei dem Aufbau von Qulitätsprogrammen behilflich sein, zBsp.
Österreichische Fleischrassen-Einkreuzung zur Jungtier-Erzeugung (bringt hohe Erlös-
Steigerung) oder trächtige Kalbinen österreichische Abstammung (Rasse
Fläckvieh/Simental) für die Milchviehbetriebe (zu günstigen Preisen);
 In Fall das Farmer Interesse an solche Tiere haben und bestellen unsere Firma bittet
eine günstige Liefermöglichkeit im Sinne das unsere Transporteur die Tiere nach
Rumänien bringen kann, wenn er unsere Tiere abholt.
Unsere Firma hofft an eine für alle Seiten nützliche und erfolgreiche Zusammenarbeit.
Wir hoffen um zuverlässige Lieferkunden und als Gegenleistung möchten wir dazu beitragen
das Viehvielfalt erweitert wird. Wir werden auch behilflich sein durch unser langjähriges
Fachwissen im Problemfragen die eventuell die Farmer haben könnten. 55
Wir hoffen mit diesen Ausführungen einen Überblick gegen zu haben, wie eine
Zusammenarbeit, beiden Teilen Vorteile bringen würde,

Mit freundlichen Grüssen


Satu Mare, Oktober 2007
Firma Schalk

EINFLUSS DES KREDITSYSTEMS AUF DIE LANDWIRTSCHAFT

Der Anschluss Rumäniens an die Strukturen der Europäischen Union ist für die Landwirtschaft eine
Herausforderung, die quantitativen und qualitativen Standarten zu erreichen. Gleichzeitig wird sich
auch die Konkurrenz auf dem Agrarmarkt zuspitzen.
Wir müssen einsehen, dass der Unterschied zwischen dem rumänischen Agrarsektor und dem in den
entwickelten Ländern der EU ziemlich groß ist, es ist auch unsere moralische Pflicht der
Landwirtschaft zu helfen, damit der Außenkonkurrenz Stand halten kann. Falls wir keine Lösungen
finden, die Erzeuger, entschlossene Farmer zu unterstützen, besteht das Risiko, dass sie diesen Sektor
verlassen, sie können für lange Zeit arbeitslos werden.
In den meisten Fällen können Farmer auf dem Land keinen Arbeitsplatz finden.
Die Integrierung Rumäniens in die Strukturen der Europäischen Union war für Agrarsektor ein
Schock, auch in der Krediterhaltung ist ein großer Unterschied, schwierig ist es besonders für Kredite
auf lange Frist.
Investieren heißt Einsatz von einem Kapital in die Marktwirtschaft.
Der Zweck der Investition in der Landwirtschaft heißt eine leistungsfähige Landtechnik, Erhalt eines
langfristigen Gewinns, Rückzahlung der Kredite und Zinsen, Sicherung von Arbeitsplätzen und
Sicherheit des morgigen Tages.
Im weiteren Sinne des Wortes, sind die Investitionen in der Landwirtschaft Einlangen der Ersparnissen
von physischen- oder juristischen Personen oder langfristigen Kreditannahmen in verschiedenen
landwirtschaftlichen Sektoren – Pflanzenbau, Viehzucht oder Verarbeitung.
Der Anschluss Rumäniens an die EU-Sektoren hat die vielen Probleme in der rumänischen
Landwirtschaft nicht auch automatisch gelöst, vorzüglich das Kreditsystem. Vieles wurde von der EU-
Politik schon vor dem Eintritt übernommen, mit dem Kreditsystem geschah das nicht.
Die unzureichend für den Farmer sind die finanziellen Mittel, selbst auch die Banken wollen die
Eigentümlichkeiten der Landwirtschaft nicht in Betracht nehmen, Zeitspanne zwischen dem gewährten
Kredit und Kassierung des Wertes der Produkte.
Dem Farmer fehlen eigene Fonds, er ist gezwungen Kredite von der Bank aufzunehmen (Maximum 12
Monate).
Die Rentabilität in der Landwirtschaft ist gering oder auch negativ, Schwankung der Inflationsrate ist
nicht immer vorausgesehen, es ist immer deutlicher, dass neue Finanzierungsquellen gefunden werden
müssen.
In den Jahren 1990-2006 war die Subvention in der Landwirtschaft gering, nicht zur richtigen
Zeit, 30-120 Tage Verspätung, das Kreditsystem für Landwirtschaft war fast unmöglich, das
Problem muss unbedingt gelöst werden.
Schwierig für den Agrarerzeuger war auch ein Sapard Projekt zu erstellen, die Bedingungen über das
Einkommen, die von der Bank gestellt wurden, konnten nicht erfüllt werden. Wegen Geldmangel
konnten die Landmaschinen nicht erneuert werden, der Maschinenpark entspricht den heutigen
Ansprüchen nicht, nur durch ein günstiges Kreditsystem kann den Jungenunternehmern geholfen
werden, ohne ein langfristiges Kredit gibt es keine Chancen.
56
Für eine normale Aktivität in der Landwirtschaft soll beachtet werden:
1. Ununterbrochene Kreditierung und Sicherheit in der Landwirtschaft;
2. Eine vereinfachte Prozedur für Krediterhalt;
3. Niedrige Kreditzinsen;
4. Langfristige Kredite für Investitionen;
5. Sicherung eines Verteilernetzes im ländlichen Bereich.

Zurzeit vergeben die Banken nicht mit Vorliebe Kredite in der Landwirtschaft, in diesem Sektor kann
es zu Risiken kommen und befürchten, dass die Rückzahlung, sowie auch die Zinsen mit Verspätung
kommen.
Banken, die in der Landwirtschaft Kredite vergeben, stellen zur Sicherheit zusätzliche Bedingungen,
damit die Rückzahlungen zur rechten Zeit erfolgen.
Das rumänische Banksystem akzeptiert als Garantie keine Agrarprodukte oder Boden, es ist ein
weiterer Beweis für geringes Vertrauen in diesem Sektor.
Die meisten Betriebsleiter sind nicht bereit, ihre eigene Häuser als Garantie zu stellen, in der
Landwirtschaft kann durch eine Missernte, verursacht von ungünstigen klimatischen Verhältnissen der
Erlös verringert sein, wenn auch der Ertrag versichert ist, die Entschädigung kommt mit großer
Verspätung, bis dann ist dem Betriebsleiter sein Haus, von der Bank schon versteigert damit das
Darlehen gedeckt ist.
In den fortgeschrittenen Ländern wurde die Landwirtschaft bei Kreditvergabe von mehreren
Institutionen und Organisationen der Farmer unterstützt. In Westeuropa sind Kredite für
Landwirtschaft in verschiedener Weise ausgefolgt. In Frankreich z.B. wurden für kurze und
langfristige Kredite die Zinsen auf lange Zeit subventioniert.
In den EU Ländern war die hauptsächlichste Bank-Institution Crèdit Agricol sowie auch Kredit
Kooperation Netz.
In den EU Staaten sind die Agrarkredite von dem Kommerzbanken und ländlichen
Kreditorganisationen gewährt.
Kleine Agrarbetriebe können der Konkurrenz nicht widerstehen, sie müssen sich in kommerzielle
Agrarbetriebe umwandeln.
Die rumänische Landwirtschaft, vor allem gemischte kommerzielle Agrarbetriebe, benötigen ein
großes Volumen von Krediten für Produktion und Investition zu günstigen Zinsen und Termine für
Rückzahlung.
Die Agrarerzeuger in Rumänien können mit ihren bescheidenen Eigenleistungen und Bankkrediten in
2-5 Jahren die EU Standarten im Verhältnis zu 50% erreichen.
Die meisten Agrarbetriebe sind gemischt, deshalb ein Beispiel eines Betriebes mit 30 ha Ackerland
und 5 Milchkühe mit einer durchschnittlichen Leistung von 5000 l Milch in einem Zyklus:
Tabelle Nr. 1
Die Struktur eines gemischten kommerziellen Familienbetriebes:

Pflanzenbau 10 ha. Weizen 10 ha. Mais 10 ha. Luzerne


Tierhaltung 5 Milchkühe
Gesamt Investition 120.000 Euro

Der kommerzielle Familienbetrieb benötigt für Ankauf von Geräten, 5 Milchkühe und eine
Melkanlage, 120.000 Euro als Darlehen zu 5 Jahren Rückzahlung, berechnet in 2 Varianten:
1. Gewöhnliches Darlehen, ohne Fazilitäten;
2. EU Projekt mit 5% Zinsen pro Jahr, Gratifizierung 1 Jahr laut dem Gesetzt 231/2005.

Tabelle Nr. 2
Finanzielle Analyse der Struktur eines kommerziellen Familienbetriebes 2006-2007

Lfd. Pflanzenbau Tierzucht 57


Indikatoren
Zahl KULTUR Art
Weizen – Mais Körner Luzerne Milchkühe
Roggen
1. Bebaute Fläche – ha. 10 10 10 5
– Nr.
2. Durchschnittlicher 2.500 3.500 7.500 5.000*
Ertrag/ha oder per Tier
-kg
3. Durchschnittpreis/kg - 0,7 0,65 0,5 0,8
Lei/kg
4. Einkommen/ha ohne 1.750 2.275 3.750 3.600
Subvention
5. Finanzielle Hilfe/ha 260 260 260 300** + 1.350
Tier +Prämie
Milchqualität
6. Finanzielle Hilfe 80 80 80 -
Kraftstoff + Saatgut/
ha.
7. Hilfen gesamt/ ha. / 340 340 340 1.650
Tier
8. Ertrag / ha. mit 2.090 2.615 4.090 5.250
finanzieller Hilfe
9. Ausgaben / ha./Tier 2.000 1.950 1.400 4.200
10. Anteil der Hilfen zu 17,00 17,44 24,29 39,29
Ausgaben - % -
11. Gesamt Einkommen / 20.900 26.150 40.900 26.250
Parzelle
12. Gesamtausgaben / 20.000 19.500 14.000 21.000
Parzelle
13. Gewinn Brutto / + 900 + 6.650 + 26.900 5.250
Parzelle
14. Gewinn Rate / Parzelle - 12,50 + 14,29 + 62,66 - 16,66
ohne Hilfen - % -
15. Kommerz Gewinn / + 4,31 + 25,43 + 65,77 + 20,00
Parzelle - % -
16. Einfluss der + 16,81 + 11,14 + 3,11 + 36,66
finanziellen Hilfe/auf
Profit - % -
17. Gewinn Brutto / + 39.700
Agrarbetrieb -gemischt
Typ kommerziell
18. Gewinn Netto + 33.348
19. Kommerzielle Profit + 34,76%
Rate/kommerzieller
Agrarbetrieb - % -

- 500 l Milch wurde dem Kalb verabreicht;


- 200 Lei für Kalb +100 Lei für Futter bis zum Alter 6 Monaten, finanzielle Hilfe für
Milchqualität 0,3 Lei RON/Liter

58
70
60 65,77
50
40
30 25,43
Profit Rate
20
20
10 4,31
0
Weizen Mais Luzerne Milchkühe

Figur 1- Kommerzielle Profitrate

12,73
28,18 26,85 12,73
Weizen

Mais

Luzerne
12,73
Milchkühe 61,81
18,79
26,17
Weizen Mais Luzerne Milchkühe

Figur 2 - Vergleichender Anteil der Ausgaben und finanzielle Hilfe aus den gesamten Ausgaben
und finanzielle Hilfe des Agrarbetriebes kommerzieller Typ -%
Weil auch ein leistungsfähiger Traktor gekauft wurde, können Dienstleistungen bei anderen Farmern
gemacht werden. Gewinn/ha für Dienstleistung ist 300 Lei RON, falls 120 ha bearbeitet wurden, heißt
dass 36.000 Lei RON/Jahr, das heißt Profit Netto/Jahr 30.240 lei RON. Netto Gewinn für
Agrararbeiten bei anderen Farmern ist mit 3.108 Lei RON kleiner als Bearbeitung des Bodens und
Tierzucht wenn es Eigentum der Familie ist.
In diesem Fall ist Brutto Gewinn des kommerziellen Familienbetriebes 75.700 Lei RON/Jahr das
bedeutete 22.892 Euro nach dem Wechselkurs 1 Euro=3,3069 Lei RON.
Falls der Farmer in einem kommerziellen Familienbetrieb organisiert ist, könnte er Bankkredit für
Investition beantragen, d.h. die Bankzinsen und Bankgebühren sind als finanzielle Hilfe vom
Ministerium für Landwirtschaft und ländliche Entwicklung bezahlt, für Tilgung des Kredites hätte 5
Jahre und 88 Tage gebraucht.
Wir gehen davon aus, dass uns das Einkommen im Agrarjahr 2006/2007 bekannt ist, da können wir
auch berechnen ob wir die Termine für Rückzahlung des Kredites und der zusätzlichen Zinsen
einhalten können - Zinsen 15%/Jahr.

Variante I- Rückzahlung des Agrarkredits für Investition ohne Erstellung eines Projektes Typ
EU.

JAHRE KREDIT KREDIT RATE JÄHRLICHES KREDIT GESAMT


2008 120.000 24.000 18.000 42.000
2009 96.000 24.000 14.400 38.400
2010 72.000 24.000 10.800 34.800
2011 48.000 24.000 7.200 31.200
2012 24.000 24.000 3.600 27.600
GESAMT 120.000 54.000 174.000

59
Die erste Variante für ein normales Bankkredit ohne finanzielle Hilfe von EU ist unmöglich, weil sein
Brutto Profit von 22.892 Euro/Jahr die Rückzahlung der Bank-Raten und Zinsen nicht einmal im
letzten Jahr 27.600 Euro deckt, d.h. mit 4.708 Euro ist sie höher als sein Brutto Profit.

Variante II- Rückzahlung des Agrarkredits für Investition mit Hilfe eines EU Projektes

JAHRE KREDIT KREDIT RATE JÄHRLICHES GESAMT


KREDIT
2008 120.000 24.000 18.000 42.000
2009 96.000 24.000 14.400 38.400
2010 72.000 24.000 10.800 34.800
2011 48.000 24.000 7.200 31.200
2012 24.000 24.000 3.600 27.600
GESAMT 120.000 54.000 174.000

Die zweite Variante ist leichter möglich, weil der Profit höher ist als die Bankraten und zusätzlichen
Zinsen, die in jedem Jahr erstattet werden müssen.

Variante III bezieht sich auch auf Erstellung eines EU Projektes, das im Agrarjahr 2007-2008
finanziert wird, das heißt Wert Tickets von 500 Lei RON für Weizenkultur und 400 RON/ha für
Luzerne, dazu kommt noch die finanzielle Hilfe für die bebaute Fläche im Agrarjahr 2006-2007. Für
Maiskultur, d.h. für Tierfutter (Milchkühe) bleibt unverändert gegenüber dem vergangenen Agrarjahr.
Für den Farmer ist ein EU Projekt von Vorteil, wenn er in einem kommerziellen Familienbetrieb
organisiert ist, weil nach Beendigung der Investition, 50% der Finanzierung rückerstattet wird.

Wirtschaftliche und finanzielle Analyse der Struktur eines kommerziellen gemischten


Familienbetriebes 2007-2008

Lfd Pflanzenbau Tierhaltung


Nr. CULTURA Art
INDIKATOREN
Weizen– Körner Mais Luzerne Milchkühe
Roggen
1. Bebaute Fläche – ha. – 10 10 10 5
Nr.
2. Durchschnittliches 2.500 3.500 7.500 5.000*
Ertrag/ha. oder Tier –
kg.-
3. Durchschnittlicher 0,7 0,65 0,5 0,8
Ertrag / kg. – Lei / kg. -
4. Einkommen / ha. Ohne 1.750 2.275 3.750 3.600
Subvention
5. Finanzielle Hilfe / ha./ 760 260 660 300** + 1.350
Tier + Prämie
Milchqualität
6. Finanzielle Hilfe + 80 80 80 -
Diesel/ ha.
7. Hilfen gesamt/ ha/Tier 840 340 740 1.650
8. Ertrag/ ha. mit 2.590 2.615 4.490 5.250
finanzielle Hilfe
9. Ausgaben / ha./Tier 2.300 1.950 1.650 4.200
10. Anteil des Hilfen zu 36,52 17,44 44,85 39,29 60
Ausgaben - % -
11. Gesamt Einkommen / 25.900 26.150 44.900 26.250
Parzelle
12. Gesamtausgaben / 23.000 19.500 16.500 21.000
Parzelle
13. Gewinn Brutto / Parzelle + 2.900 + 6.650 + 28.400 + 5.250
14. Gewinn Rate / Parzelle - 21,24 + 14,29 + 56,00 - 16,66
ohne Hilfen - % -
15. Kommerz Gewinn / +11,19 + 25,43 + 63,25 + 20,00
Parzelle - % -
16. Einfluss der finanziellen + 32,4 + 11,14 + 7,25 + 36,66
Hilfe/auf Profit - % -
17. Gewinn Brutto / + 43.200
Agrarbetrieb -gemischt
Typ kommerziell
18. Gewinn Netto + 36.288
19. Kommerzielle Profit + 35,06%
Rate/kommerzieller
Agrarbetrieb - % -
*500 l Milch für Kalb
** 200 Lei für Kalb +100 Lei für Unterhalt bis zum Alter 6 Monate und finanzielle Unterstützung für
Milchqualität 0,3RON/l.

Von der Tabelle 5 können folgende Schlussfolgerungen gezogen werden:


 Vergabe einer finanziellen Unterstützung von 500LeiRON/ha für Weizen, 400Lei RON/ha für
Luzerne in Form von Tickets für Ankauf von zertifizierten Saatgut, Diesel u.s.w, hatte als
Effekt Anstieg der Preise für Saatgut zwischen 20-55%, das auch höhere Ausgaben/ha
bewirkte;
 In dieser Lage, dank des schwächeren Ertrages im Vergleich mit den vergangenen Jahren,
sowie auch ohne einen Minimalpreis und Interventionspreis, wurde auf dem rumänischen
Markt ein Anstieg der Preise für Agrarprodukte zwischen 25%-120%;
 Der Gewinn in dieser Variante gibt dem Farmer die Gelegenheit ein Bankkredit aufzunehmen
auch in der Variante ein Kredit mit Zins zu 15% das er in 2 Jahren und 281 Tagen
zurückzahlen kann.
Für einen besseren Aufschwung der kommerziellen gemischten Agrar-Betrieben müssten
folgende konkrete Maßnahme getroffen werden:
 Änderung des Gesetzes für Agrarkredite auf mittlere und längere Termine, die von den
Erzeugern und Farmern aufgenommen werden können. In der heutigen Farm können die
Kredite nur von den landwirtschaftlichen Gesellschaften aufgenommen werden;
 Durch Anwendung des Gesetzes Agrarkredit für Investitionen - mittel und langfristig 1-5 und
5-15 Jahre für Farmer, Erzeuger, Investoren, sollen die Zinsen und Bankgebühren über das
Ministerium für Landwirtschaft und ländliche Entwicklung vom Staatsbudget bezahlt werden.
Der Betrieb muss nur den Kredit rückerstatten.
 Wenn die Farmer sich in einer Kooperation vereinigen, können noch andere Fazilitäten
vergeben werden.
 Jungfarmern, Agrarerzeugern unter 40 können Fazilitäten gegeben werden, falls sie ihren
Familienbetrieb in einen kommerziellen Betrieb umwandeln, sie bestehen aus einer nicht
rückzahlenden Hilfe von 20.000 Euro.
 Einführung von Bankfazilitäten bezüglich der Bedingungen, Flexibilität bei Rückzahlung nach
Kalamität und kleineren Einkommen.
 Der Kredit ist mit der Investition abgesichert ohne einer immobiliaren Absicherung seitens des
Farmers; 61
 Die Investitionen können nicht veräußert werden, Ausnahme sind im Todesfall, Invalidenfall 1.
Grades;
 Der Anteil der finanziellen Unterstützung im Agrarsektor soll wenigstens 25% von den
Gesamtausgaben sein, nur so wird es unseren Farmern möglich sein der Konkurrenz in den
anderen EU Ländern Stand zu halten. Falls dies nicht geschieht, wird auch kein Interesse sein
in der Landwirtschaft zu investieren, als Folge wird weitere Einfuhr von Agrarprodukten sein;
Für das heutige Banksystem ist das Agrardarlehen ein Risiko. Instabilität und Schwankung der Preise
der Agrarprodukte führen zu unregelmäßigen Rückzahlungen, sowie auch zur Einfuhr der
Agrarprodukte. Es sind Fälle, dass Importprodukte billiger sind als alle autochthonen Produkte.
Neue Agrarkredite können nur an Farmern vergeben werden, die eine Ausbildung als Landwirt haben,
oder die einen Kurs für Spezialisierung in der Landwirtschaft abgeschlossen haben, der von der
Kreisberatungsstelle für Landwirtschaft organisiert war.
Die Landwirtschaft war, ist und bleibt eine Hauptbeschäftigung, Rumänien hat ein günstiges Klima
und Boden, verfügt über gut ausgebildete Spezialisten, es fehlt die technische Ausstattung.
Die technische Ausstattung, die heute noch genutzt wird, ist veraltert, die den heutigen Ansprüchen
nicht mehr entspricht, sie hat einen negativen wirtschaftlichen Einfluss auf Qualität und Erlös. Dieses
Problem kann nur durch massive Investitionen gelöst werden.
Änderungen des Gesetzes für Agrarkredite, werden neben anderen einen Einfluss auf große
Parzellenbildung haben. Durch das Bodengesetz Nr. 18/1991 wurden die großen Flächen zerkleinert,
Farmer über 62 sind an der lebenslänglichen Rente nicht interessiert, im Kreis Sathmar wurden in
diesem Sinne kaum 650 Anträge erstellt.
Falls die Farmer von dem Gesetz für Agrarkredite Gebrauch machen können, wird die wirtschaftliche
Effizienz wachsen, der Unterschied zwischen der rumänischen Landwirtschaft und jener in den
entwickelten Ländern wird bedeutend verringert.

Dr. Ökonom Scholtz Bela


Direktor des Beratungszentrums für Landwirtschaft Kreis Sathmar

WAHL DES TERRAINS FÜR OBSTBAU

Errichtung einer Obstplantage (Obstbäume, Sträucher und Erdbeeren benötigt eine massive
Investition für einen langen Zeitabschnitt 4-30 Jahre). Ein Farmer, der sich zu dem entschließt, muss
alle technischen und wirtschaftlichen Standpunkte in Betracht nehmen, die die gesamte Tätigkeit in
dem Zeitraum beeinflussen.
Es ist seht wichtig, dass aller Farmer die letzten Ergebnisse der Forschung kennen, sie beziehen sich
auf:
- Wahl und Vorbereitung des Terrains für Errichtung der Plantage;
- Festlegung der Sorte und Beschaffung der Setzlinge;
- Organisierung des Terrains;
- Setzen der Bäume;
- Technologie für Bearbeitung der Plantage bis zur Fruchttragung;
- Bearbeitung und Ausbeutung der Fruchttragende Plantage;
62
- Ernte und Verkauf der Produkte zu gutem Preis.
Wahl des Terrains
Eine Obstplantage kann nur dort errichtet werden, wo die Sorte am besten gedeiht und findet
die besten Bedingungen für Entwicklung und Fruchtbildung, wo die Produktion gut verkauft werden
kann.
Klimatische Bedingungen
Terrains, die keine normale Werte haben (im Schnitt auf eine Zeitspanne von 20-30 Jahren) für
Klima-Bedingungen: Temperatur Jahresdurchschnitt mehr als 70 C, Wärme in der Zeitspanne
Dezember-Februar unter 200 C, Niederschläge in der Zeit Mai-Juli über 200mm (bei einer Kultur ohne
Bewässerung) sind für Obstbäume Plantage ausgeschlossen.
Bei der Wahl des Terrains für Obstbau werden Studien des Bodens unternommen, Bodenchemie, Tiefe
des Bodens, Bodenstruktur, kompakte Bodenschichten (Gesteine, Kalkstein, kompakter Lehmboden,
wasserdichte Schichten), chemische Eigenschaften könnten hemmende Faktoren für Obstbauplantage
sein. Mit Hilfe der erhaltenen Informationen kann eine richtige Technologie für Bodenvorbereitung
getroffen werden, angepasst an die Art der Obstbäume die gepflanzt werden.
Der Boden. Terrains auf denen Obstbäume gepflanzt werden, müssen Eigenschaften des
Bodens entsprechen. Tiefe, physische und chemische Eigenschaften, Humus, chemische Reaktion
(pH).
Tiefe des Bodens bezieht sich bis auf ein kompaktes Gestein. Für eine normale Verwurzelung
ziehen die Bäume einen tiefen Boden vor, eine Tiefe von 1-2 m. Unter den Arten, die bei uns sehr
verbreitet sind - Nussbaum und Birnbaum verlangen tiefe Böden, mit einer Tiefe von bis 3 m, Apfel,
Pflaume und Aprikosen brauchen einen Boden von 2 m Tiefe, Sauerkirschen entwickeln sich gut auf
Boden mit einer Tiefe von 1-2 m, Fruchtsträucher können auf Böden mit einer Tiefe von 0,6-1 m gut
entwickeln.
Textur des Bodens. Für Obstbäume sind günstig fruchtbare, lehmige, Sand-lehmige und
Sandboden, wenn es wirtschaftlich ist, das Wasser zu sichern sowie Nährstoffe nach Bedarf.
Nicht geeignet sind sumpfige, säure, steinige und Kalkböden mit einem Inhalt von mehr als 8-
10% aktiver Kalk.
Tonhaltiger Boden, in dem sich die Wurzeln der Baumarten gut entwickeln, ist unterschiedlich:
für Pflaumen 40%, Apfel 20-40 %, Birne 25-30 %. Lehmige Böden mit einem Lehmgehalt von mehr
als 45% sind schwere Böden, schwer durchdringlich für Wasser, schwach gelüftet, nass, kühl –
deshalb für Obstbau nicht geeignet.
Sandböden haben gewöhnlich wenige Nährstoffe, Wasser und Luft dringen leicht durch, sie
erwärmen sich leicht und verlieren rasch das Wasser. In den Regionen mit normalen Niederschlägen
und Grundwasser in einer Tiefe von 1,5-4,0 m, auf halbfliegenden Sand, mit 0,6-1% Humus und über
5% Lehm gedeihen fast alle Obstbäume, die in unserem Land gezüchtet sind: Apfel, Birne, Pflaume,
Pfirsich, Sauerkirsche, Kirsche, Johannisbeeren. Diese Böden benötigen organischen Dünger, auf
trockene Sandböden ist Bewässerung der Kulturen notwendig.
Reaktion des Bodens ist ein wichtiger Faktor, der Bedarf ist nach den Baumarten
unterschiedlich: für Apfel 5,7-7,6, Pflaumen 6,2-8,2, Kirsche 6,2-8,2, Sauerkirsche 6,2-8,2, Aprikosen
6,2-8,3, Pfirsich 6,8-8,3, Heidelbeeren 4,3-5,8.
Im allgemein ist ein niedriges pH. für Obstbau ungünstig. Die Bäume entwickeln sich gut in Böden mit
einem Humusgehalt von 2-3%. Müder Boden oder mit einem über 5-6% Humusgehalt sichert eine
normale Entwicklung der Bäume nicht.
Tiefe des Grundwassers. Die optimale Tiefe des Grundwassers für verschiedene Arten sind:
Fruchtsträucher 0,8-1,0 m, Quitte 1,0-1,5 m, Apfel und Pflaume 1,5-2 m, Birne und Pfirsich 2,0-2,5 m,
Aprikosen 2,5 m, Nussbaum 3,0 m.
63
Relief des Terrains ist auch für Obstbäume begrenzt. Die Plantagen sind ausgeschlossen: mit
größerem Abhang als 25%, Abhänge mit Erosionen, Erdrutschung, vorwiegendem Wind,
Hügelspitzen, Engtäler.
Empfohlen ist plattes Terrain oder Gefälle 3-5%, hier können alle Maschinen genützt werden,
die einer modernen Technologie entsprechen. In günstigen Zonen für Obstbäume ist das Gefälle größer
6-12%; hier können Plantangen errichtet werden, wenn sie einförmig sind. Abhänge von 15-20%
benötigen eine Terrassierung.
Orientierung des Terrains hängt bezüglich Temperatur von der Art ab. In einer kühlen Zone
soll der Hang südlich ausgerichtet sein. Je höher das Gelände ist, soll Norden, Nord-Westen, Nordost
umgehen sein, besonders Arten von Spätreif. Auf wenig günstige Terrains können Fruchtsträucher
gesetzt werden, sie sind weniger empfindlich auf Temperatur und Licht.
Höhenlage spielt eine Rolle. Jonathanäpfel gedeiht gut auf Höhen über 300 Meter, Starking
delicios und Golden delicios haben einen kleineren Ertrag. Auf großen Höhen ist die Reifezeit später,
sind weniger gefärbt und weniger geschmacksvoll.
Verschmutzung der Umwelt. Im Obstbau muss die Zone gut bekannt sein. Eine Plantage soll
frei von Boden-, Wasser- oder Luftverschmutzung sein. Verschmutzungen, schlechte Lagerung von
Abfällen verschiedener Herkunft, schlechte Nutzung der Bekämpfungsmittel vor der Plantage,
Nutzung von Mineraldüngern in großen Mengen, Schadstoffe, die in einer Plantage vorkommen,
verursachen auf den Blättern Ätzungen, in der Frucht sammeln sich Schadstoffe, auf der Frucht
erscheinen Flecken und Deformationen.
Schwefeldioxid hemmt während der Blütezeit die Befruchtung, vernichtet Bienen und andere Insekten,
die die Befruchtung bewirken. Schadstoffe aus der Luft verursachen frühzeitiger Fall der Blätter, so
geht der Ertrag vom heurigen und nächsten Jahr verloren.
Falls das Terrain nicht alle Bedingungen erfüllt, ist aber von einer Plantage nicht
ausgeschlossen, können einige Maßnahmen getroffen werden: bei kleiner Tiefe des Grundwassers
kann das mit einer Drenage verbessert werden; - Kanalbau für Wasserabfluss bei Überschwemmung;
Bekämpfung der Erosion- Errichtung einer Bewässerungsanlage.
Schwache Böden können gedüngt werden, Säuregehalt kann verbessert werden.
Sozial –ökonomische Bedingungen. Zugang zu genügend Wasser notwendig für Bekämpfung
und Bewässerung, Straßen für Transport der Produkte und Arbeitskräfte (für Plantage, in Ernte -und
Schneidezeit)

Dr. Ing. Felicia PASCA- CLCA LAZURI

64