Magda Isanos - Acuma Cntecul S-a Sfrsit

Acuma cintecul s-a sfirsit.

Nu stiu de-i bine ori rau.
Din frunze-am
cintat. Dumnezeu,
linga mine stind, mi-a soptit.
De fapt nu era
Dumnezeu, era pom.
Si citeodata-avea glas de om.
"Sarbatoreste, mi-a
spus el, aceste
cimpii dezmierdate si creste..."
Si ca o pasare
neinvatata
m-am apucat sa cint. Eram mirata
si bucuroasa, si nici n-am
simtit
cum trece anotimpul fericit !
Zburati, cintece, zburati
departe,
scuturati-ma de pamint si moarte,
si preamariti natura-n care
inca
e liniste si-ntelepciune-adinca.

POMII CEI TINERI

Pomii cei tineri, n dimineata de marte,
unii lng altii au stat s se roage fruntile lor strluceau inspirate deasupra
pmntului nc-n zpezi.
Si-n aerul n care nu erau zboruri,
pomii, ale cror umbre nu se nscuser,
cntau un imn pentru viat,
ca niste oameni goi si frumosi ei cntau:
"Soare de-aram, zeu popular printre plante,
priveste oastea noastr-ndrzneat;
ici-colo aerul e rumen de tot printre ramuri,
c viitoarele fructe acolo vor sta...

Noi nu ne-nchinm de fel si nu plngem

ci pregtim un loc ct mai nalt pentru cuiburi
si pregtim o org de brazi pentru vnturi,
soare de-aram, zeu totdeauna rotund...
Ni s-a povestit despre tine-n pmnt,
cnd nu cunosteam dimensiunile cerului;
ni s-a povestit despre tine-n leagnul cald.
Semintele-n somn visau c exist colori,
rosu, albastru si gri, minunate colori.
Tu, peste fruntile noastre, soare, cobori.
Si noi vom da fructe, si noi vom fi hore de flori.
Gloria noastr toat-n vrf se presimte..."
Si-un curcubeu pe deasupra tulpinilor strimte
cade vestind: nu moarte, desigur, nu moarte,
pomilor tineri n dimineata de marte...
Din volumul "Poezii", 1943

VIS VEGETAL
Vreau, suflete, s m dezbar de tine
si s triesc ca pomii de pe vale,
cu flori n locul gndurilor tale,
o viat fr ru si fr bine.
Departe, -ntr-o pdure de la munte,
cnd psrile toate-or face haz,
s m trezesc cu soarele pe frunte
si lacrimile cerului pe obraz.
Si despletita ploaie s m spele
de pulberea durerii de demult,
din care rdcinile mi-am smult,
iar noptile s-mi dea cercei de stele.
Luna cea plin vreau s-o cumpnesc
mirat-n lantul crengii ca pe-un cuib.
De raze si de sev s m-mbuib,

ca tot deasupra altora s cresc.

Atunci mi-oi face ferecate strune
din ramurile mele si-am s cnt
doar bucuria fraged c snt;
pdurea-n jurul meu o s s-adune.
"nsemnri iesene", nr.9, 1937

CALUL DE LA BIRJA DE NOAPTE

Parc s-ar fi-nchegat din ceat: sade
btrna birj-n gar si se-aud
locomotive triste-n aer ud n care-asteapt ploaia si nu cade;
si se gndeste calul fr vlag
la biciul ce-l pndeste si la drum,
la umezeala grajdului si cum
e hamul greu si nu i-l mai dezleag.
Iar buza lui btrn se-nfioar
de-o suferint fr rzvrtire,
simtind aroma fragedelor fire
de iarb, ce rsar pe cmp afar;
si, pirotind, urechea-si atinteste,
s-aud glasul aspru care-i cere
mereu s-si miste trupu-ntr-o durere,
ce, ca si drumul, nu se mai sfrseste.
O vreme-avu pe-alturea tovars,
si boturile cnd li s-atingeau,
povara mult mai lesne-o dovedeau,
dar a czut prietenul - si iarsi
st calul si nu poate s priceap
ntunecoasa lege care-l mn
prin nopti mucegite si prin ap.
Si-n sinea lui se roag s rmn,
cum a rmas si cellalt, pe paie,
nesimtitor la bici si-njurtur.
Fierbinte fulger gndurile-i taie,

si-adnc simtind nc-o njurtur,

porneste, -n spate rotile s-aud,
ca ieri, ca-ntotdeauna, si departe
locomotive, -n aerul cel ud,
ca strigte de dincolo de moarte.
"nsemnri iesene", nr.7, 1937