I.

Introducere
Aş vrea să pornesc de la ideea că totul se face în limitele posibilităţilor statelor,
şi că statele, indivizii, structurile supranaţionali reprezintă actorii care creează,
interacţionează şi modifică natura guvernării la nivel global. Astfel acest proces
se schimbă în dependenţă de jocul politic de pe arena internaţională. Toate
acţiunile şi eforturile au şi ele unele obiective dintre care pot fi enumerate:
asigurarea bunăstării sociale, acumularea de profit şi finanţe, gestionarea
problemelor stringente precum terorismul şi crima organizată. Părţile tind să
modifice natura relaţiilor internaţionale, în dependenţă de capacităţile şi
interesele sale, statele tind spre instituţionalizare dialogului politic a cooperării
multilaterale şi nu în ultimul rând la modificarea scenariului în favoarea fiecărei
în parte.
De aceea apariţia fenomenului guvernării globale nu e un termen recent nou,
însă explicarea acestuia presupune schimbări esenţiale şi beneficii în contextul
politicii mondiale. Aşadar apariţia de noi actori politici, instituţionalizare de
alianţe statale tind să guverneze planeta în comun pentru a gestiona într-o
modalitate mai eficientă procesele şi schimbările care au survenit pe parcursul
secolului trecut. Indiferent de natura interacţiunii, ajungem la concluzia că
statele îşi au interesele sale proprii şi anume aceste interese le impun să
acţioneze într-o anumită direcţia şi cu o anumită dinamică dar aceste vor ţine
cont mereu de politica externă promovată de statul vecin. Însă guvernare
globală are ca scop scoaterea în evidenţă a problemelor stringente şi care
reprezintă un pericol la adresa societăţii civile mondiale. Astfel unei guvernări
globale îi este delegată puterea de a găsi ceea mai bună alternativă care să
reprezinte un beneficiu pentru întreaga comunitate mondială.
II. Apariţia Teoriei Guvernării Globale.

La începutul anilor 90’ mai mulţi savanţi în domeniul politicii mondiale au început
să opereze cu conceptul de guvernare globală. La aceea vreme noţiunea de
schimbări globale, implicaţiile sale şi caracteristicile, au tins să devină o
chestiune necesară în teoretizarea relaţiilor internaţionale. Astfel Teoria
guvernării globale sa instituit ca o poziţie avantajoasă la schimbările parvenite
din mediul extern. Schimbările globale au devenit temă de discuţii pe agenda
relaţiilor internaţionale. Până acum discuţiile au tins să se extindă de-a lungul
mai multor paralele, şi rareori ocolind o problemă de interes mondial. Există
ipoteza că sfârşitul războiului rece a însemnat un moment de cotitură, dar tot în
acelaşi continuitate timp o continuitate stabilă. Adiţional apar unele discuţii
1
privind gradul de schimbarea a relaţiei dintre societatea civilă mondială şi arena
cultural mondială. Aşadar este necesar de mecanisme mult mai generale şi o
abordare sofisticată care ar putea face conexiunea între schimbările mediului
global şi dezvoltarea societăţii.
Sfârşitul formal al războiului rece reprezintă o sursă şi o etapă nouă care
modifică şi contribuie la schimbarea atitudinii statelor şi la capacitatea lor de-a
prelua calea procesului integraţionist, dar şi de a stabili relaţii de cooperare cu
structurile occidentale. Realismul politic1 a sprijinit şi a explicat fenomenul
bipolarismului internaţional în condiţiile duelării, prin faptul că rivalităţile dintre
sistemul capitalist şi cel socialist tindeau de a institui un control global, cu alte
cuvinte o guvernare globală bazată exclusiv pe ideologie. Mai târziu
neorealismul a căutat să universalizeze concepţia Războiului Rece a statului şi a
sistemului de state. Modelul guvernării globale a părut iniţial să nu fie schimbat,
şi organizarea sa în jurul principiilor teritoriale ar fi putut prin urmare să fie
abandonat din cadrul studierii politicii mondiale. Actualmente acest proces a
devenit o chestiune necesară de a percepe modelele guvernării globale din
trecut cum au ajuns să se schimbe în prezent şi cum sa trecut de la abordarea
realistă la cea neorealistă. Cu toate acestea regimul şi principiile de organizare
care formează modele guvernării globale trebuie luate în cont de noile realităţi.
Până acum globalizarea în plan economic a fost privită din perspectiva statelor şi
a pieţelor de desfacere, ca un factor ce stă la baza schimbărilor globale.
III. Perspective asupra proceselor globale.
Utilizarea conceptului de guvernare globală ca un punct avantajos sa evidenţiat în
acelaşi timp cu noţiunea de economie globală. Perspectivele globalizării
economiei se concentrează asupra schimbărilor globale convenţional având o
înclinare pe scară mondială de la state către pieţele mondiale. La o extremă este
situat mitul pieţei mondiale echilibrând statele pentru a crea o lume fără frontiere.
O viziune mult mai sofisticată este că internaţionalizarea pieţelor are mai multe
implicaţii directe spre coaliţionare şi promovare a interesului intern a fiecărui
stat în cadrul coaliţiei. La capătul celeilalte discuţii, alţii au instituit o abordare
mult mai minuţioasă, argumentând prin aceea că deoarece pieţele globale nu
sunt un produs nou, nici nu formează o piaţă unică economică integrată, nu
există o înclinaţie semnificativă decât în direcţia politicii autonome a statului. Pe
viitor conceptul de schimbări globale pe care guvernarea globală le evidenţiază
reprezintă deplasarea locului statului în contextul atât al fragmentării cât şi al

1 Google books/Global Governance. Approaches to global governance theory. Timothy J.Sinclair, Martin Hewson pag 3-
18
2
integrării, abordarea relatată de către J.Rosenau. El a adus conceptul guvernării
globale spre proeminenţă în conjuncţie cu terminologia creată pentru a modul în
care procesele globale se prezintă ca un fenomen cuprinzător, implicând
localizarea statului peste multiple nivele. Rosenau descrie procesul ca pe o
tendinţă omniprezentă în care schimbările majore în localizarea statului şi locul
central al mecanismelor sunt în curs de dezvoltare pe fiecare continent. În
particular Rosenau operează cu termenul guvernare globală cu scopul de a
evidenţia implicaţiile reorientării răspândite a calităţilor indivizilor. Reflecţiile lui
Rosenau asupra schimbării modelelor a guvernării globale la sfârşitul sec XX au
apărut pentru prima dată în lucrarea “Guvernare fără Guvern” mulţi savanţi
presupun că această operă a scos în discuţie termenul de guvernare globală.
Conţinutul ne vorbeşte despre o guvernare internaţională, alţi cercetători ne
vorbesc despre guvernare economică politică internaţională, guvernare într-o
lume mondială. A doua caracteristică a teoriei guvernării globale a apărut în
contextul teoriei regimurilor internaţionale, care a avut un impact semnificativ
asupra savanţilor şi cercetătorilor în mijlocul anilor 80’ . Unii au catalogat
aceasta ca o ruptură radicală ,alţii au clasat aceasta ca pe o perioadă scurtă şi
trecătoare. În una din multele cercetări , Kratocwil şi Ruggie au plasat aceasta
ca transformare calitativă şi un rezultat al schimbărilor din ultimii 50 de ani. Ei
nu au comparat acest fenomen cu disbalanţă şi nici cu o schimbare,ci o
continuitate a proceselor şi transformărilor din trecut. Potrivit lor teoria
regimurilor internaţionale reprezintă o dezvoltare la fel de lungă durată a
problematicii, o motivare asupra guvernării internaţionale, care are loc în cadrul
spaţiului format de multitudinea de state naţionale.
Totuşi Kratochwil şi Ruggie nu au putut explica natura guvernării globale aşa de
bine cum a făcut-o Ashley. Richard Ashley a propus înlocuirea conceptului de
guvernare globală cu scopuri globale. Scopuri globale deoarece obiectivul global
este format din acele discursuri ce produc continuitate în timp şi în spaţiu ceea ce
întruchipează structuri stabile ce creează efectul spaţial şi continuităţii
temporale, aceasta amână tulburările în aşa fel în care să se poată continua
legătura dintre hotarele suverane. Cu alte cuvinte Ashley pune accentul asupra
aceea ce poate fi numit negocieri continue în constituirea câmpului guvernării
globale. O altă interpretarea a teorii regimului internaţional a apărut cu noţiunea
de sistem de guvernare globală, ca răspuns, această idee recunoaşte că
caracteristicele teorii regimurilor se concentrează pe problematici cu aspecte
înguste care este o barieră în calea studierii proceselor noi a guvernării globale.
Noţiunea sistemul guvernării globale relaxează împrejurările din jurul regimurilor
3
individuale pentru a le plasa într-un context de suprapunere a regimurilor
internaţionale. Schimbând continuarea câmpului de la o problemă îngustă spre
una generală de sistem, aceasta facilitează analizarea schimbărilor în condiţiile
procesului de guvernare globală. Aici putem evidenţia câteva exemple, începând
chiar cu ultimele trei decenii. Numărul regimurilor internaţionale a crescut de la
ceva nesemnificativ la aproximativ 100 în dependenţă de modul lor de
existenţă. Oran Young a analizat acest ansamblu de politici ca pe un sistem de
guvernare globală. O a doua particularitate este că odată cu finisarea Războiului
Rece cele două supra puteri au susţinut în continuu un ansamblu de regimuri şi
au urmărit conflictele internaţionale şi cursa înarmării în direcţiile acceptate de
către ele. Pentru Ernesto-Otto Czempel acesta poate fi înţeles ca un sistem de
guvernare globală. Un moment important poate fi ordinea mondială instituită de
marile puteri în perioada 1815-1914. Aceasta înseamnă dorinţa de a consolida
aşa regimuri care ar reduce riscul unei eventuale conflagraţii mondiale care ar fi
în stare să submineze stabilitatea şi capacitatea militară a statelor. K.J. Holsti
punctează pe ideea sistemului guvernării globale fiind asemenea unei păcii
instituite pe baza unor norme juridice şi acceptate de către statele lumii.
Probabil întreaga compoziţie a regimurilor internaţionale din care aspectul
economic, cel de securitate şi de mediu pot fi considerate sistem de guvernare
internaţional. Marck Zacher explică structura regimurilor este probabil acţiunea
declanşării unei perioade de proliferare, în situaţiile când experienţele mondiale,
efectele asupra scăderii eficacităţii, asupra războiului, creşterii degradării
mediului, extinderea interdependenţei economice şi răspândirea comunicaţiilor
globale în fiecare democraţie. Evidenţiind aceste exemple acceptăm că noţiunea
de guvernare globală a furnizat o modalitate nouă de în a clasifica blocajele şi
neajunsurile în cadrul teoriei regimurilor internaţionale anilor 80’

IV. Procesele Globale şi Organizaţiile Internaţionale.

O a treia trăsătură în cadrul conceptului de guvernare globală este că procesele
globale au schimbat natura organizaţiilor internaţionale. O caracteristică a
guvernării globale sa datorat finisării Războiului Rece care a instituit o nouă
etapă pentru ONU şi alte organizaţii internaţionale. În particular aşteptările au
crescut asupra potenţialului de intervenţii umanitare prin intermediul ONU. Un
rol deosebit l-au avut organizaţiile internaţionale care au servit ca o punte în
încurajarea economiei globale. Grupul G-7 a început să se întrunească în 1974,
FMI la rândul său şi-a asumat un rol proeminent în promovarea liberalizării
economiei în timpul crizelor din anii 80’ a sec. XX. Aşadar Organizaţia
4
Internaţională a Muncii a fost fondată în 1995 pentru a supraveghea extinderea
liberalizării serviciilor şi a sectoarelor în agricultură. Un alt efect al implementării
conceptului de guvernare globală a fost formarea sau cu altfel spus apariţia şi
consolidarea societăţii civile mondiale. După prima Conferinţă asupra mediului
natural în 1972, acţiunile mişcărilor mediului cele umanitare şi feministe şi cele
pentru drepturile omului au crescut semnificativ trecând pe agenda de lucru a
mai multor organizaţii. În acest context conceptul guvernării globale serveşte ca
un suport util pentru programele şi documentele de reformare a organizaţiilor
internaţionale. În acest fel au fost postate declaraţii privind modul de
comportare şi de activitate a organizaţie în calitate de lider mondial. În acest
mod ideea guvernării globale a câştigat unele proeminenţe pe lângă mediul
academic şi în unele sectoare a dezbaterilor publice. Ca răspuns la noile acţiuni
ale ONU în timpul războiului din Golf , o iniţiativă a prim-ministrului Ingvar
Carlsson a adus la constituirea unei Comisii cu privire la guvernarea globală
pentru a propune sugestii asupra restructurării modului de funcţionare a ONU.
Astfel studiul cel mai teoretic şi istoric asupra relaţiilor dintre procesele globale şi
organizaţiile internaţionale este studiul lui Craig Murphy asupra dezvoltării
organizaţiilor din anul 1850. Dimensiunea proceselor globale asupra căreia
Murphy se concentrează, este cu seamă dezvoltarea capitalismului industrial
având origini din timpul celei de-a doua revoluţii industriale a crizei fordismului
în anii 1970-80. În studiul lui Murphy guvernarea globală se referă la activităţile
organizaţiilor internaţionale. Oricum el declară că începând cu 1850 aceste
procese sau evidenţiat de la capacitate coaliţiilor transnaţionale liberale a
forţelor social –liberale pentru a însărcina organizaţiile internaţionale cu
misiunea de a consolida industriile de vârf în etape succesive ale
industrialismului. Astfel structurile internaţionale au creat beneficii şi au stimulat
randamentul industriilor naţionale. Un subiect comun în această parte a teorii
guvernării globale este importanţa societăţii civile globale ca o sursă de
revitalizare pentru structurile internaţionale. Acţiunile social democratice pentru
reînoirea organizaţiilor internaţionale prevăd o reproiectare pe care le
transformă în reţele încorporate în societatea civilă globală, astfel structurile
internaţionale ar fi mai în stare să influenţeze societatea civilă globală. Ele se
vor baza mai mult pe resurse şi expertiza societăţii civile transmiţând
responsabilităţile firmelor şi agenţilor nonprofit. În aşa fel s-ar încuraja
răspândirea societăţii civile globale, prin susţinerea guvernelor democratice.

VII Guvernarea globală şi statele naţionale

5
O problemă esenţială în studiul guvernării globale o constituie analiza reacţiei
publice şi politice a statelor suverane la apariţia problemelor externe dar şi
interne comune care impun statele să gestioneze crizele şi acţiunile sale
individuale în grup. Unele opţiuni strategice a statelor sunt menţionate în
următoarele postulate:
Integrarea activă a statului în structurile supranaţionale, creează prin urmare
apariţia unui intervenţionism agresiv, care este caracterizată de dorinţa statului
de a ocupa un loc printre cei mai importanţi actori ai guvernării globale. În
analiza acestui aspect trebuie de asemenea de subliniat că procesul de
guvernare globală este de asemenea unul neuniform şi provoacă un dezechilibru
geografic. Poziţia dominantă îl deţin statele ce conduc la capitolul dezvoltare
economică şi au o influenţă economică şi politică apăsătoare. Participare noilor
state industrializate la acest proces tinde spre o poziţie favorabilă şi un echilibru
ce ar regla celor mai influente state din grupul restrâns. Statele mici şi sărace
cele în curs de dezvoltare nu participă la actul guvernării globale şi mai degrabă
sunt prezentate ca obiecte de dirijare. Iată de ce mecanismele instituţionale
existente a reglementării globale, în special în sfera economică şi financiară nu
prezintă instituţii reprezentative şi cu un carater exclusiv global. Cele mai
importante structuri globale sunt G-72 ,OMC, FMI OCDE fiind sub influenţa marilor
puteri, şi a statleor care domină procesele integraţioniste. Gestionarea conflictelor
una din opţiunile necesare statelor, pentru aderarea la alianţele ad-hoc şi
instituţionalizarea instituţiilor internaţionale care ar avea ca obiectiv,
soluţionarea diferitor probleme financiare de securitate şi în special de mediu. În
acest caz realizarea guvernării globale se va forma în conformitate cu principiul
unipolarităţii care se bazează pe faptul că în cadrul unei alianţe de forţe se
cristalizează şi se suprapune acel stat care este mai bine echipat la toate
capitolele şi are capacitatea de a influenţa decizia celorlalte şi a schimba direcţia
de activitate. Aceasta presupune instituirea propriilor norme şi reguli ţinând cont
de poziţia celorlalte state, însă mereu orientându-se ca deciziile luate să nu fie în
detrimentul său. Astfel se poate vorbi despre o guvernare globală omogenă şi
eficientă însă nu este garantată posibilitatea de consens durabil în cadrul
alianţei. Cu cât unipolaritatea va tinde spre idealizare cu atât va fi posibil riscul
destrămării alianţei. Această contradicţie poate duce în cele din urmă la o
explozie a întregului sistem al guvernării globale. În acest sens o descurajare a
statelor pentru realizarea actului de guvernare globală este teama pierderii
poziţiei de lider în favoare altui pretendent. Este necesar de subliniat că odată

2 http://globalanti.risa.ru/reports.php?cat_id=31&doc_id=13
6
integrată în structurile suprastatale ea îşi pierde treptat suveranitate. Acest
sentiment de frica unei guvernări globale sa conturat în rândurile statelor pro
ruse şi care prezintă că guvernare globală va fi una care în cele din urmă va fi
impulsionată dacă nu direct atunci indirect de SUA. Discuţiile care se duc pe
tema guvernării globale, încetul cu încetul în conformitate cu legile socio-
psihologice pot dobândi un caracter de auto identitate profetică. În domeniul
politic acest efect în sensul cel mai clar al cuvântului sa extins după prăbuşirea
bipolarismului şi sfârşitului războiului rece. În consecinţă atât în discuţiile
politologilor cât şi în literatura de specialitate au început din ce în ce mai des să
se acuze că sfârşitul erei bipolare semnifică refuzul de la tratatul de la Ialta şi
Potsdam şi de la sistemul Westfalian care stabile sistemul modern de frontiere în
Europa, bazat pe primatul de suveranitate a statului. În rezultat concepţia
pierderea suveranităţii eroziunea sa de sus se amplifică în ultimul timp, drept
exemplu concret poate servi U.E. care a permis susţinătorilor să opereze cu
această concepţie. Cu toate acestea ar trebui remarcat faptul că o serie de ţări precum
SUA, China India şi Rusia în practica lor politică nu tind să ţină cont de
renunţarea suveranităţii, de aceea experienţele statelor europene trebuie
avansate la nivel global cu un rezonabil grad de precauţie. Cu toate acestea conceptul
de pierdere a suveranităţii câştigă popularitate şi în mediul politic şi ca urmare o
percepţie generală acceptată de inevitabilitatea globalizării. Împreună cu
noţiunea pierderii suveranităţii s-ar putea crea o opinie publică în jurul
schimbărilor instituţionale şi evoluţiilor domeniului juridic la nivel global. Mia mult
ca atât odată cu interacţiunea stat-structură globală este necesar de menţionat
următoarele: 1) Bugetul( cu diferite procente pentru cheltuieli, 2)impozitarea
directă, 3) structurile de putere legitime. Iată unele din caracteristicele ale
statului contemporan care determină suficienţa şi în cele din urmă puterea de
finanţare şi furnizare a armelor pentru asigurare suveranităţii sale. În acest
context guvernare la nivel mondial ca o formă reală de guvernare va fi posibilă
pe termen lung numai atunci când executarea acestor atribuţii vor fi transferate
de la statul suveran la coaliţia de state supranaţională. Este oare posibil acest
lucru pe termen relativ mediu? Conform abordărilor existente probabil că nu, în
special dacă să nu polarizăm experienţa U.E în întreaga lume. În acelaşi timp
raporturile efectuate de PNUD ( programul naţiunilor unite pentru dezvoltare) cu
privire la dezvoltarea concepţiei umane, nu exclude o redistribuire a
responsabilităţilor între state şi instituţii la nivel global în domeniile bugetar şi
asigurări sociale. Pe de altă parte partenerii de încredere a ONU pot oferi
organizaţiei aşa instrumente legitime pentru a atrage statele naţionale. În aşa
7
fel pot avea loc schimbări posibile în transferul de funcţii administrative la nivel
supra naţional. Un alt model de existenţă a guvernării globale este atunci când
la nivel global se adoptă documente politice, care apoi sunt recunoscute de
către guvernele naţionale acestea sunt puse în aplicare de către state şi astfel
preiau forma cadrului legislativ. Este evident că această metodă de punere în
aplicare a acestor depinde în primul rând de voinţa statelor care sunt libere în
alegerea lor de a semna sau a ratifica unul sau careva proiect de lege, de a vota
pro sau contra unei rezoluţii în cauză.
Concluzii: Una din cele mai importante caracteristici în câmpul relaţiilor
internaţionale la începutul anilor 90 este preocuparea de apariţia noilor procese a
schimbărilor globale. Ideea unei noi lumi urmată de sfârşitul războiului rece deja
sa instituit. Totuşi este prezentă şi dezvoltarea asupra implicaţiilor competiţiei în
economia globală, precum şi tendinţa spre globalizare culturală. Se pare că
totuşi instituirea unei guvernări globale rămâne la discreţia statelor şi această
va impulsiona relaţiile dintre ele. Oricum crearea unei guvernări globale e deja în
proces de formare asta se observă în cadrul Uniunii Europene, a NATO în cadrul
ASEAN care tind să gestioneze în comun politicile statelor membre. Multitudinea de eforturi
va crea un echilibru mondial care va acţiona conform cadrelor legislative sau pe
baza de tratate încheiate între părţi.