A da o definitie tragicului nu echivaleaza cu restrangerea

semnificatiilor acestuia intr-o singura fraza, ci a fixa

coordonatele pe care acesta se construieste in operele
tragediei antice grecesti. Lucrarea de fata nu are scopul
de a "sufoca" definitia tragicului in cateva cuvinte deci, ci
de a aborda dimensiunile pe care le atinge tragicul, modul
in care acesta este perceput si in care se manifesta, dar si
functiile pe care le are acesta in operele celor trei poeti:
Eschil, Sofocle si Euripide.
Tragicul aduce in discutie omul in lupta cu propriul destin,
acesta fiind plasat in centrul intamplarilor, urmarindu-se
evolutia sa psihologica si drama pe care o traieste in
contextul luptei zadarnice impotriva fortelor universului. El
este centrul de greutate al propriei sale lumi, in jurul caruia
graviteaza toata actiunea, omul dispunand de libertate de
alegere, libertate ce are insa o forta subjugatoare in mod
paradoxal, deoarece tocmai aceasta are puterea de a-i
aduce decaderea si moartea. Avand in vedere teza lui N.
Berdiaeff, putem reconsidera in acest sens semnificatia
mortii: "Moartea este cel mai semnificativ si mai profund
eveniment al vietii; ea il ridica pe ultimul dintre muritori
deasupra rutinei obisnuite si a platitudinii; numai ea pune
in profunzime, problema sensului vietii. Viata, privita prin
prisma mortii, capata alte semnificatii, aceasta capata o
noua dimensiune, situandu-se in ansamblul ei complet,
universal, existential. Autorul se raporteaza astfel la viata
dintr-o perspectiva exhaustiva, ridicandu-se deasupra axei
unidimensionale a vietii, acolo de unde lucrurile se vad
complet si unde dimensiunea umanului se intrepatrunde
cu dimensiunea universalului, la interferenta carora se
nasc cele mai profunde intrebari existentiale....