Sunteți pe pagina 1din 15

Student: Paduraru Ioana,Master Stiinte Penale,Anul II, sem.

2
Psihologie judiciara
Tema 3, Ethical Issues in Forensic Psichology - Referat final

Probleme de Etica in Psihologia Criminalistica

1.Introducere
Unul dintre cele mai importante puncte de pornire n studiul eticii l
reprezinta ntelegerea corecta a sensului si semnificatiei termenilor cu care
aceasta opereaza. Aceasta, deoarece la nivelul simtului comun, precum si n
unele studii, analize, interpretari sau discursuri moralizatoare, n lucrari
stiintifice sau articole de presa termenii de baza ai domeniului moral sunt
adesea utilizati n mod inadecvat.
Un prim mod de utilizare inadecvata este stabilirea unui raport de
identitate ntre etica si morala, ca notiuni, sau ntre etic si moral ca atribute
ale unor persoane, actiuni, comportamente.
Un al doilea mod inadecvat este utilizarea npreuna, n acelasi timp si
sub acelasi raport, a celor doi termeni, sub forma binomului "etic si
moral" sau "etico-moral", sugernd cuprinderea lor sub acelasi gen proxim,
neidentificat, nsa.
Pentru nlaturarea acestor neajunsuri vom preciza originea termenilor,
precum si evolutia acestora spre semnificatia pe care au capatat-o astazi n
cele mai multe dintre studiile etice.
Termenii etica si morala au, la nceputurile utilizarii lor, anumite
similitudini. Ei provin din doua culturi diferite dar, n devenirea lor istorica,
aflate ntr-un proces de permanenta influenta: cultura greaca si cea latina.
Astfel, termenul etica provine din filosofia greaca (ethos = lacas,
locuinta, locuire si ethicos = morav, obicei, caracter), n timp ce
termenul morala provine din limba latina (mos-mores-moralis = obicei,
datina, obisnuinta). Chiar daca initial cei doi termeni au circulat cu relativ
acelasi nteles, filosofia moderna si contemporana le-au separat
semnificatiile, astfel ca cei mai multi eticieni considera etica drept disciplina

filosofica ce studiaza morala, n timp ce aceasta din urma are semnificatia


de obiect al eticii, fenomen real, colectiv si individual, cuprinznd valori,
principii si norme, aprecieri si manifestari specifice relatiilor interumane si
supuse exigentei opiniei publice si constiintei individuale. Aderenta la acest
punct de vedere nu este unanima, ea fiind mai pregnanta n rndul filosofilor
cu afinitati spre cultura greaca, n timp ce romanistii au preferat, o vreme, sa
interpreteze stiinta despre morala cu acelasi termen : filosofia morala sau pur
si simplu morala, cu sensul de stiinta. n filosofia contemporana, nsa,
interpretarea eticii ca stiinta despre morala a devenit predominanta, drept
pentru care ne-o asumam si noi, n cadrul acestui curs.
n lucrarea studiata, Handbook of forensic psychology, apare cazul n
care filosofia moral are un scop practic, fiind cel de a rspunde la
ntrebarea "Cum ar trebui s triesc? "Acesta nu este genul de ntrebare la
care se poate rspunde prin orice cod de etic profesional. Pentru un singur
lucru, codurile de etic profesional au un domeniu mai restrans de aplicare
dect ntrebarea cum ar trebui s traiesc.
Asociaia American de Psihologie a Codului de Etic (2002) are o
structur care este tipic codurilor profesionale. Acesta ncepe cu o seciune
cu principiile descrise delimitnd un ndemn ca aspirational. n cazul n care
psihologii nu ndeplinesc unul dintre principiile aspiraionale Codului, nu se
tem de nici o aciune disciplinar pentru eecul lor. Dar codul conine, de
asemenea, "standarde" care sunt proclamate de a se lega toi membrii
americani de Psihologie Asociere (APA). Atunci cnd psihologii membre ai APA
nu respect Codul standard, ei prezint riscul aciunii disciplinare confruntand
APA in cazul in care sunt aflati. Din punctul de vedere al APP, nesupunerea la
standarde este lipsit de etic de comportament.
Persoanele care ntreab de ce membrii APA au datoria de a respecta
Codul nvata c respectarea Codului APA este o condiie de membru APA. n
cazul n care unul se ntreab de ce nu ar trebui s se alture cu interes,
Codul APA nu se poate rezolva asta ntrebare fr s-l fi cerut. Aceast
ntrebare privete dac, de exemplu, ar trebui s trim printr-un cod pe care
l-am recunoscut n mod public. n cazul n care unii psihologi cred evident c
noi ar trebui sa o facem, ei sunt aproape siguri presupunnd c Codul APA
este un punct de vedere moral acoperitor, sau cel puin nu are dispoziii att
de respingtoare c o persoan nu este obligata moral s le ignore. Dac
cineva se opune c nimeni nu ar trebui sa Jure credin fa de o organizaie
public al crei cod este inacceptabil pentru el, aceast obiecie presupune
ca nu poate fi justificat aparinnd unei organizaii care are o poziie moral,

ca parte nesusinuta a principiilor sale reglatoare. Sunt,homosexualii, de


exemplu, n mod necesar n greseala atunci cnd servesc ca soldai n
armata Statelor Unite n timp ce intretin pe ascuns relatii sexuale cu acelai
sex? Intrebarile interesante cu privire la modul n care s trim au mai puin
de a face cu ceea ce un cod profesionist spune dect ceea ce raionamentul
moral dezvaluie atent despre ce ar trebui s fac cineva . Probabil, cel puin
n cazurile dificile , la un cod de etic conteaz doar un element n gndire
serioas cu privire la modul n care ar trebui s se triasc. n acest capitol,
intenionez sa explorez cteva probleme morale n psihologia medico-legala.
Din perspectiva mea , a unui clinician de lucru, nici Codul APA, nici liniile sale
directoare pentru psihologii criminaliti (Comisia pentru liniile directoare etice
pentru psihologi Medicin Legal, 1991) nu este de mare folos atunci cnd ne
gndim la cele mai dificile probleme n psihologia medico-legala. Eu vreau sa
amplific o abordare de gndire buna despre problemele morale pe care sper
c le vor lua cititorii dincolo de Codul sau liniile directoare ale APA.

2.Fundamentul Filosofiei morale


Fie-mi iertata descoperirea ca intreaga filosofie morala de pana acum
a fost plicticoasa si a facut parte dintre somnifere- si ca prin nimic
virtutean-a fost mai compromisa in ochii mei decat prin aceasta
plicticosenie a avocatilor ei: ceea ce nu inseamna ca as nesocoti utilitatea
generala a acestui caracter plictisitor.(Friedrich Nietzsche)
Morala cuprinde valori, norme etichete, tipuri ideale si modele
exemplare prin care se urmareste reglementarea raporturilor
interumane.Conceptiile si codurile morale prefigureaza criteria si modele
valorice, etaloane ale omenescului ce se impugn ca exigente in fata actelor
immediate.Valorile morale exprima aspiratii validate social, adica ceea ce o
societate considera dezirabil: semnificatii, intelesuri, sensuri pe care le
atribuim anumitor persoane, comportamente sau sanctiuni. Simbolurile
comportamentale, exigentele si normele morale exprima continuturi valorice
propuse spre realizare. Deseori insa acestea nu se multumesc sa recomande,
ci formuleaza imperative: trebuuie sa, ste necesar sa etc. Codurile
valorico-normatve sunt acele conventii prin care o colectivitate isi formuleaza
si isi construieste idealurile, facand posibila convietuirea interumana. Ele
introduce autoconstrangeri tuturor reactiilor psihosociale. Prin acestea
disciplineaza si orienteaza, investesc cu sens energiile instinctuale si psihice.

In mod nemijlocit, raporturile dintre oameni , la nivel de individualitati


sau grupuri, au tendinta de a se manifesta ca raporturi de forta, de
dominatie. Fiecare ins sau grup tinde sa-si afirme puterile ,energiile,
indifferent de manifestare, pentru a obtine avantaje, eficienta, success.
Orice morala respinge din principiu cultul fortei si egoismul, calificandule ca vicii, defecte personale. Morala urmareste systematic ,intotdeauna,
rasturnarea raporturilor de forte dintre oameni, corectia expansiunii fortei,
resemnificarea conduitelor prin apel la idealuri, norme, modele. Morala
cultiva component umana a vietii, aratand ce si cum trebuie facut pentru ca
prin actiunile noastre sa fim demni de calitatea de om. Intemeierea valorii
morale este facuta diferit de la o conceptie morala la alta; codurile morale se
deosebesc intre ele prin modul in care inteleg autenticitatea umana si propun
anumite continuturi ca fundamente ale oricaror gesture umane.
In sens larg, etica vizeaza valorizarea unei actiuni (bine/bun, rau) in
termeni de mijloace si scop si in acest sens se disting doua pozitii majore.
Etica deontologica sustine ca valoarea morala a unei actiuni consta in
respectarea regulii, indiferent de cinsecintele ei, iar etica teleologica sustine
ca valoarea unei actiuni este data de scopul ei final. Sustinatorii eticii
teleologice afirma fericirea ca scop suprem al vietii, desi difera mijloacele prin
care este obtinuta. Hedonismul (Aristip, J. St. Mill) promoveaza absenta
durerii din corp si a suferintei din suflet ca mijloc de realizare a suferintei, iar
eudemonismul (Platon, Aristotel) teoretizeaza cautarea rationala a fericirii.
Ambele teorii privilegiaza ideea ca valoarea mijloacelor (placerea,
intelepciunea) este determinata de valoarea scopului si se centreaza pe
continutul actiunii morale. Totusi, hedonismul si eudemonismul nu stabilesc
cadrul necesar si universal in care continutul unei actiuni are deplina
valabilitate morala.
Psihologia etica a acestui secol dezvaluie o lectie importanta: adesea
nu felul de a fi al cuiva determina modul in care el va actiona, ci tipul de
situatie in care acesta va fi pus. Stanley Milgram, 1974.
Daca cineva influent ti-ar ordona sa trimiti in corpul altcuiva un soc
electric de 400 de volti, ai face-o? Majoritatea ar raspunde acestei intrebari
printr-un nu ferm, insa psihologul Stanley Milgram din cadrul universitatii
Yale, a reusit sa demonstreze opusul, prin intermediul unor experimente
desfasurate in anii 60. Stanley Milgram (15 august 1933- 20 decembrie
1984) a fost un psiholog faimos datorita cercetarilor sale controversate. Ceea
ce l-a determinat pe Milgram sa efectueze acest studiu au fost evenimentele
din timpul Holocaustului.

Experimentul a inceput in anul 1961, la scurt timp dupa inceperea


procesului de la finalul celui de-al doilea razboi mondial, al lui Adolph
Eichmann. In apararea sa, criminalul a declarat ca nu a facut decat sa
urmeze ordine atunci cand a condamnat la moarte milioane de evrei. Acest
lucru i-a starnit interesul lui Milgram, care, in cartea sa, Supunerea fata de
autoritate aparuta in anul 1974, ridica intrebarea: Este posibil ca
Eichmann si milioanele sale de complici care au luat parte la Holocaust,
numai sa execute ordine? Ii putem numi pe toti complici? Astfel, el dorea sa
evidentieze legatura dintre supunere si autoritate.
Prin urmare, Milgram a demonstrat ca subiectii au plasat
responsabilitatea asupra altcuiva, neconsiderandu-se asadar vinovati pentru
faptele lor. Acest lucru se aseamana cu viata de zi cu zi prin evenimentele in
cadrul carora oamenii se vad ca simple piese componenete ale unei
masinarii, facandu-si numai treaba, fapt ce le permite sa se sustraga
asumarii responsabilitatii pentru consecintele actiunilor fiecaruia. Milgram a
atins notorietatea pentru aceasta tactica, experimentul sau fiind ulterior
clasificat ca fiind total lipsit de etica, datorita presiunii si stresului exercitat
asupra subiectilor. Parerile membrilor comunitatii de psihologie au fost
impartite insa, sustinatorii afirmand ca scopul principal al experimentului lui
Milgram a fost motivarea actiunilor nazistilor impotriva evreilor.
n ciuda diferenelor reale care separ teoriile morale, ei de multe ori
pot fi de acord cu privire la principiile morale subsidiare sau, mai vag, privind
valoarea. In bioetica de exemplu, specialiti n etic tind s accepte patru
valori: autonomie, eficien, nonmaleficence, i justiie (Beauchamp &
Childress, 1994). Cu toate c persoanele care au un dezacord moral poate nu
sunt de acord cu privire la modul n care se cntresc principiile autonomiei,
eficienei, noneficientei i dreptatii, exist o prezumie copleitoare c
acestea au o anumit greutate. Aa c, dac cineva poate demonstra c o
aciune promoveaz interese de libertate , da o valoare de autonomie ca
motiv pentru favorizarea legalizarii, chiar dac el ajunge la concluzia c,
toate lucrurile luate n considerare, nu sunt obligatoriu s o favorizeze. De
asemenea, din moment ce se interzice permanent competenta pacienilor
aduli i libertatea psihologilor , autonomia da motiv pentru ca toat lumea
s favorizeze eliminarea acestei interdicii, chiar i n cazul n care,luand
toate lucrurile n considerare, efectele negative ale acestei liberti ar fi prea
grave pentru a permite acest lucru, cum se afirma in Codul APA .
In textul studiat am retinut urmatoarele: daca psihologii ar ncepe s
gndeasc la fel ca filosofii despre Codul APA de Etic n oricare dintre

transpunerile sale (American Psychological Association, 1953, 1959, 1963,


1968, 1977, 1979, 1981, 1990, 1992, 2002), ei s-ar identifica probabil
nedumerit cu privire la dispoziiile lor pentru cel puin dou motive. n primul
rnd, de ce sunt acestea principiile i standardele care guverneaz practica
psihologic, mai degrab dect alte principii i standarde? n al doilea rnd,
de ce sunt unele standarde care sunt n mod legal i etic incluse redundant
n timp ce alte chestiuni de importan moral nu primesc mentiunea sau nici
o meniune direct, la toate? De exemplu, Codul APA impune ca psihologii sa
obina consimmntul informat al pacienilor lor. Dar cerina medicilor de a
obine consimmntul pentru cunotin de cauz de la subiecii de
cercetare i de la pacieni este un aspect stabilit de lege. Psihologii ar avea
aceasta datorie legal, chiar dac Codul nu le cere asta. i de ce, de
exemplu, Codul nu interzice nelarea n mod deliberat a unui pacient sau,
presupunnd c Codul a fost corect in a sri peste o interdicie mpotriva
minciunii pacienilor, face ca subiectii de cercetare sa primeasca o mai bun
protecie mpotriva practicilor neltoare dect pacienii ? i de ce Codul
conine interdicia mpotriva intretinerii relatiilor sexuale cu pacienii, dar nu
i o interdicie mpotriva uciderii lor? Eu nu spun c nu exist motive
ntemeiate pentru ceea ce prinii Codului au inclus i au excluse din el.
Istoria profesiei chiar conteaz. Psihologii fac sex cu mai muli pacieni dect
ii ucid. Ce este difuz n cazul Codului APA, spre deosebire de Decalog, este
justificarea pentru modul su de redactare, incluziuni, i excluderi.
Etica lui Koocher i a lui Keith-Spiegel n psihologie, a doua ediie
(1998) a fost printre operele influente n etic pentru psihologi. Acesta a fost
n format tiprit inca de la publicarea ei n 1985. Autorii si ofer un proces
de luare a deciziilor in nou etape care sftuiesc psihologii s procedeze dup
cum urmeaz:

Se determin ca problema este unal etica.


Consultai orientrile deja disponibile, care s-ar putea aplica la o
anumita identificare i un posibil mecanism de soluionare.
Luai n considerare, ct mai bine posibil, toate sursele care ar putea
influena tipul de decizie pe care o va face.
Localizarea unui coleg de ncredere cu care se poate consulta.
Evalueaz drepturile, responsabilitile i vulnerabilitatea tuturor
cazurilor afectate .
Generarea de decizii alternative.
Enumerati consecinele lurii fiecrei decizii.
Ia decizia.
Punerea n aplicare a deciziei. (Pp. 12-15)

Koocher i Keith-Spiegel sunt destul de vagi cu privire la modul de a


realiza pasul 5. Ei nu ofer ndrumare n modul de a "lua decizia dintre
alternative," care este presupusul scop al acestor nou etape. Ei pretind s
identifice o nou etic de principii i citeaz o amestectur din surse ca
precedentele lor. Sursele includ bioeticienii (Beauchamp i Childress), care
dein diferite teorii morale; un profesor de filozofie de la Universitatea din
Michigan (regretatul William Frankena, 1973), dar nu i materiale extrase din
cea mai recent versiune a textului su; doi psihologide dezvoltarede la
Harvard, care sunt n dezacord profund asupra dezvoltarii morale (Kohlberg,
1981, i Gilligan, 1982); un etician de afaceri a crui lucrare a fost publicat
de ctre propriul su institut (Josephson, 1991); un educator care a scris
despre etic; i un filosof care a obinut o reputaie ca traductor de Aristotel
i ca un campion al intuitiei etice a mai anchilozat varietatea . Din acest grup,
Koocher si Keith-Siegel pretind a identifica nou principii etice de baz: a nu
face nici un ru,respectarea autonomiei,beneficiul altora,doar a fi, sa fii
credincios, oferirea de demnitate , tratarea altora cu grija si compasiune,
urmarirea excelenei, acceptarea responsabilitii.
Ei nu explica de ce lista se termin la nou, alta dect probabil ideea
c aceasta este toat parada lor de autoriti care li s-a oferit. Dar, Koocher i
Keith-Spiegel nu se deranjeaza prea tare cu procedurile lor de decizie, codul
sau propriiile principii n analiza cazurilor.
3. Infractorii sexuali si tratamentul lor
Fenomenul infracional este extrem de complex att prin formele sale
de manifestare, ct i prin dinamica sa. Pentru a fi cel puin redus dac nu
poate fi stopat, necesit intervenii nu doar n plan juridic, penal, prin
aplicarea pedepselor privative de libertate, ci i n plan psihologic, prin
intervenii terapeutice care pot conduce la o schimbare
psihocomportamental a infractorului.
Aplicarea sanciunilor de ctre sistemul juridic a constituit unul dintre
principalele eforturi ale societii de a controla comportamentul infracional,
control realizat i prin intermediul ncarcerrii n penitenciare.
Unele sondaje au indicat faptul c att publicul (societatea, factorii de
decizie ai politicilor n domeniu), ct i deinuii consider nchisoarea ca fiind
cea mai sever pedeaps a comportamentelor criminale.
Din punct de vedere social, sistemul penitenciar contribuie la reducerea
fenomenului infracional prin faptul c descurajeaz infracionalitatea,

izoleaz infractorii de societate, asigurnd restabilirea ordinii prin


incapacitarea celor care ncalc legea, i i aduce aportul n reabilitarea
infractorilor prin transformarea acestora n ceteni productivi i care nu
mai comit infraciuni. Programele din penitenciare destinate reabilitrii
deinuilor includ educaie, consiliere personal, precum i formare
profesional pentru a-i pregti n vederea eventualei relansri sociale i a
eliberrii condiionate.
n societatea modern, dei nc exist opinii rezervate, pesimiste, c
nu exist nimic funcional pentru recuperarea deinuilor, rolul penitenciarului
nu mai este considerat a fi doar cel de custodie, punitiv, fiindu-i alturat cel
educaional, de recuperare psihosocial (n concordan cu legislaia
naional i internaional), prin programe ce au ca scop final scderea ratei
recidivei i reinseria social. n lucrrile de specialitate se arat c reducerea
semnificativ a ratei recidivei este mult mai puin probabil fr acordarea
unei mai mari atenii fa de procesele mentale ale infractorilor la nivel
individual dar i la niveluri de motivaie personal.
Infracionalitatea este un fenomen social, ns actul infracional este o
aciune individual, comis de o persoan ntr-un anumit context,
determinat de interaciunea a numeroi factori att interni, ct i externi,
cum sunt cei socioeconomici, culturali, educaionali, de mediu, psihologici.
Din plaja complex a tipurilor de infraciuni, cele sexuale reprezint o
problem grav, cu un impact psihologic puternic asupra societii i, cu
precdere, asupra victimelor acestui tip de infraciune, crora, marcate de
suferin fizic i psihic, le scade calitatea vieii.
n Romnia, la data de 30.04.2013, din datele statistice furnizate pe
site de ctre Administraia Naional a Penitenciarelor cu privire la
infraciunile sexuale, situaia se prezint astfel:

n ceea ce privete tipul de infraciune, din datele prezentate se


remarc prevalena infraciunii de viol, ns nu sunt de neglijat infraciunile
sexuale asupra minorului, acestea reprezentnd aproximativ 10% din total.
Dac, n trecut, literatura de specialitate sublinia c doar un singur
factor poate fi suficient pentru a declana un comportament sexual deviant,
studiile contemporane susin modele multifactoriale, ce sugereaz c, la baza
acestui tip de comportament, se afl o varietate de elemente care nu doar c
l influeneaz, ci l i menin (Hall, 1990; Marshall, 1993).
Comportamentul sexual delincvenional are o etiologie polivalent, iar
teoriile evideniaz numeroi factori cauzali, cum ar fi: promovarea
comportamentului de consum sexual i a unui hedonism eminamente
iresponsabil, depersonalizarea sexualitii prin promovarea vulgaritii i a
pornografiei, incultura i nenelegerea specificului sexualitii umane,
solitudinea i lipsa capacitii de dezvoltare a unor relaii adulte fireti,
handicapurile afective ale celor care nu pot s fac distincia ntre afeciune
i putere, considerarea femeii ca un obiect al plcerii sexuale (Decsei-Radu,
2007, p. 139, 140).
Factorii comuni despre care se consider c ar fi legai de
comportamentul sexual infracional sunt: excitarea sexual deviant, factorii
psihologici, de personalitate, caracteristicile atitudinale, istoria victimizrii,
relaiile interpersonale deficiente i funcionarea social.
Din perspectiva impactului psihologic, costurile pe care le sufer
comunitatea se reflect n apariia fricii, tristeii, furiei i ngrijorrii datorate
lipsei controlului asupra acestui tip de infraciune care poate avea loc oricnd
i oriunde, iar victima poate fi att minor, ct i adult.
Nu n ultimul rnd, sunt de menionat efectele acestui tip de infraciune
asupra victimei care sufer din punct de vedere fizic, experimenteaz o
varietate de emoii (tristee, durere, furie), se consider vinovat, i este
afectat stima de sine, apar dificultile n funcionarea psihosocial precum
i cele de relaionare, care se manifest pe termen lung, alternd att viaa
ei, ct i pe cea a familiei sale.
Din dorina de a avea, mcar aparent, posibilitatea de a identifica un
potenial infractor sexual sau de a lua msuri de protecie, societatea
perpetueaz unele mituri.
ntr-un proiect realizat n cadrul Centrului pentru Managementul
Infractorului Sexual, Biroul pentru Programe n Justiie, Departamentul de
Justiie al Statelor Unite, se exemplific dou astfel de mituri: unul este acela

al molestatorului de copii tipic, btrnul murdar care st agat de gardul


unui loc de joac, avnd o acadea n mn pentru a ademeni copilul; a doua
exemplificare este aceea a violatorului tipic, brbatul mascat care se ascunde
n spatele unui tufi, urmrind s atace pe neateptate femeia care trece pe
aleea ntunecat.
n fapt, studiile au artat c majoritatea infraciunilor sexuale sunt
comise de ctre indivizi care fac parte din familie, care locuiesc n
vecintatea victimei sau care s-au ntlnit, mcar ntmpltor, o singur dat
nainte de a avea loc actul criminal.
Dac Mulvihill (apud Canter, 1996), n 1969, nota c, din totalul
victimelor, un procentaj de 53% au fost violate de un individ strin, n 1982,
raportul lui Kocis pentru Europa de Est (apud Canter, 1996) indica un
procentaj de 55% victime care erau cunoscute de ctre infractor, dar, mai
mult, 40% dintre ele intraser n contact cu infractorul nainte de comiterea
actului; foarte puine victime apar c ar fi complet necunoscute infractorilor.
n studiul realizat de Lloyd i Walmsley, publicat n 1989 n Marea Britanie,
cifrele referitoare la anul 1973 sunt mai apropiate de cele din Statele Unite,
artnd un procentaj de 49% al victimelor unor infractori necunoscui.
n contextul indicatorilor anteriori i al zonelor menionate, Canter
(1996) apreciaz c este posibil ca diferenele raportate s se datoreze
factorilor culturali.
Un raport al Departamentului de Reabilitare i Corecie din Ohio,
Statele Unite, realizat n baza colectrii i examinrii datelor unui numr de
879 infractori sexuali eliberai din detenie n anul 1989, a indicat
urmtoarele caracteristici: din cei 879 de infractori inclui n studiu, 869 sunt
brbai; media de vrst la ncarcerare era de 31 de ani; nu exist o diferen
semnificativ n ceea ce privete mediul, cifrele artnd un procentaj de
52,5% pentru mediul urban i 47,5% pentru mediul rural. n ceea ce privete
relaia agresorvictim, doar 17,3% dintre victime erau persoane
necunoscute, fa de 16,4% care fceau parte din familie (rude de snge) i
60,1% care, la un anume nivel, intraser n contact, fie c erau vecini, fie c
se ntlniser ntr-un bar, fie c erau copii vitregi.
Mitul infractorului sexual necunoscut victimei este relevat i de ctre
Dr. Isaac Van Patten, consilier n regiunea Roanoke Valley (Virginia, Statele
Unite) care, n urma discuiilor privitoare la Legea lui Megan, a expus
problema lipsei de contientizare a populaiei asupra caracteristicilor reale
ale infractorilor sexuali.

10

Legea lui Megan a fost rezultatul unei duble infraciuni care a avut loc
n anul 1994, cnd o feti din New Jersey n vrst de 7 ani a fost violat i
omort de ctre un vecin care a fost condamnat pentru ambele infraciuni:
cea de viol i cea de omor. Aceast Lege, cere statelor s menin bazele de
date penale cu infractorii sexuali i spune c autoritile de stat i cele locale
trebuie s elibereze informaiile relevante, care sunt necesare pentru a
proteja publicul(Hudson, 1998).
Dr. Isaac Van Patten, care lucreaz direct cu infractorii sexuali
condamnai, a menionat c relaia strin-pericol este un mit n care
comunitatea este pclit s cread c delincvenii sexuali au tendina de a fi
strini spre deosebire de persoanele de ncredere, astfel, uor de identificat.
Acest lucru, a spus el, este un mit foarte periculos, deoarece studiile arat c
aproximativ 80% dintre delincvenii sexuali sunt persoane de ncredere i
care sunt cunoscute de ctre victimele lor prini, rude, prieteni de familie.
Faptul c societatea are tendina de a crede n acest mit nu este deloc o
problem minor, deoarece d comunitii un sentiment fals al securitii i
i mpiedic pe oameni de la a mai fi precaui exact cnd ar trebui s fie mai
vigileni (Hudson, 1998, apud Chan 1998).
Urmrind s traseze un profil general al infractorului sexual din
regiunea New River Valley (Virginia, Statele Unite) cercetarea iniiat n
septembrie 1997 de ctre Vanissa W. Chan i ncheiat n mai 1998, a
formulat caracteristicile unui numr de 63 de infractori sexuali, concluzia
fiind c poate fi ntocmit acest profil prin evaluarea datelor care au fost
preluate i prelucrate din dosarele penale.
Astfel, autoarea afirm c exist o posibilitate mare ca abuzatorul
sexual s fie singur, de vrst medie, s fi suferit un abuz sexual n copilrie,
nu are o istorie vocaional consistent, nici mcar liceul absolvit, nu are
antecedente privind abuzul de droguri, nu are stagiul militar satisfcut, are
probleme de sntate mintal, a mai intrat n conflict cu legea i locuiete cu
o rud apropiat. n continuare, se menioneaz c autorul infraciunii este,
probabil, recidivist, care pare a fi cunoscut de ctre victim. Aceasta este,
probabil, o femeie n jurul vrstei de 18 ani sau mai tnr. Mai mult dect
probabil, infractorul nu a fost sub influena vreunui drog n timpul comiterii
faptei. (Chan, 1998, apud Decsei-Radu 2007).
Rezultatele studiului au artat c din 63 de agresori sexuali, 61 au fost
brbai, ceea ce indic un procentaj de 96,8%; 40 dintre ei aveau sub vrsta
de 26 de ani, procentajul indicat pe aceast categorie de vrst fiind de
63,5%, iar media vrstei tuturor fiind de 33,7 ani. n ceea ce privete

11

ocupaia lor, 40 dintre ei ori nu au putut s s-i menin locurile de munc,


ori nu au lucrat niciodat.
Dei agresiunea sexual ar putea traversa prin toate categoriile de
diagnostic tulburri psihice, foarte puini dintre cei care comit astfel de fapte
sunt diagnosticai cu tulburri grave, cel mai des ntlnit dintre tulburri
fiind tulburarea de personalitate antisocial.
Literatura de specialitate este foarte bogat iar numeroasele cercetri
arat interesul permanent manifestat de specialiti n a stabili un profil al
infractorului sexual.
William Marshall, unul dintre cercettorii de elit n acest domeniu,
sugereaz c exist tendina de a se pune accentul pe ceea ce i deosebete
de societate i de a se trece cu vederea orice caliti sau atribute pozitive au
agresorii sexuali, aceasta fiind o eroare ntruct acetia reprezint un grup de
indivizi care mai degrab seamn dect s se fie diferii de ceilali (Marshall,
1996).
n concluzie, nu exist agresorul sexual tipic. Delincvenii sexuali pot:
s fie de sex masculin sau feminin;
s fie tineri sau vrstnici;
s aib diferite niveluri de educaie;
s fie cstorii sau singuri;
s aib cu legturi puternice cu familiile sau s aib legturi
slabe/inexistente;
s nu aib antecedente anterioare de implicare infracional
Din cele expuse, se poate concluziona c este puin probabil
posibilitatea ntocmirii unui profil specific infractorului sexual i c, un
asemenea comportament deviant, are o etiologie polivalent ce se datoreaz
unui cumul de factori care l determin.
Cinci caracteristici marcheaz tratamentului persoanelor cu istorii de
agresiune sexual. Aceste caracteristici, trebuie remarcat , sunt neobinuite
n terapiile normale : transparen relativ, loialitate mixt, motivaie
extern, constrngere terapeutica i sanciuni, precum i obiectivele
nenegociabile. Sa luam n considerare fiecare la rndul su:
1. Transparen relativ. Terapia infractorilor sexuali este relativ
transparenta, ntruct terapia psihodinamica tinde s fie camuflata. Pacienii
obinuii presupun c ceea ce ei spun terapeutul lor va rmne confidenial.
Pacieni n acest tratament experimenteaza in mod curent privirea altora in

12

terapiile lor. La nivel individual, ofierii de eliberare condiionat pot revizui


actele de tratament, discuta despre progresul n terapie, sau pot discuta
cazul pacientului cu medicul curant. Clinicienii fac claa descoperirea lor
despre crime noi sau vechi, si vor avea ca rezultat rapoarte ctre autoriti.
Aceste rapoarte pot duce la arestarea pacientului.
2. Credin mixt. n terapia obinuit, pacientului bun este terapeutului
preocupare primar. Cu toate ca terapeui pot cred ca pacientii lor de multe
ori se angajezeaza n comportamente duntoare pentru bunstarea altora,
n terapia ordinara protecia altora este o excepie, mai degrab dect o
rutin, luata in considerare. In schimb, terapeutul i pacientul convin sa se
limiteze in a lucra pe problemele pacientului. Persoanele carora un pacient
ar putea sa le dauneze sunt lsate s aiba grij pentru ele nsele. Tratamentul
infractorilor sexuali se plaseaza , cel puin teoretic, deasupta siguranei
publicului impotriva infraciunilor sexuale i depistarea crimelor sexuale din
trecut .
3. Motivaia extern. Pe cat de dureroasa poate fi terapia , pacientul obinuit
a ales s se angajeze n ea. Infractorii sexuali sunt, de obicei,impusi de Curte
s urmeze o terapie i n mod normal, sa ncheie terapia imediat ce acestia
nu mai sunt obligai s fie n ea.
4. Coerciie i sanciuni terapeutice. Pacienii obinuii, cum ar fi pacientii
recidivistii sexual sunt ncurajai s fie cat se poate de deschisi in a dezvlui
despre ei nii , dar impotrivirea lor de a face acest lucru duce la mai puine
penaliti dect exista pentru pacienii infractori de agresiuni sexuale . Un
pacient n tratamentul de infractor sexual care nu coopereaz are un risc
real de a fi ameninat cu o varietate de sanciuni, inclusiv revocarea eliberrii
condiionate. Rezistena este mult mai susceptibila de a fi bombardata cu
ameninri dect s fie privita ca un fenomenul clinic interesant n sine, i
unul care, probabil, este n valoare de interpretare.
5. Obiectivele de tratament nenegociabile. n terapia obinuit, psihologii
tind s evite s ia o atitudine moral asupra a ceea ce este un rezultat bun.
Psihologii asista pacienii n realizarea schimbrii. Ei pot sau nu pot fi de
acord cu privire la dezirabilitatea a ceea ce un pacient caut s obin. Pe
lng luarea unei atitudini morale fa de molestarea sexual, psihologii unui
comportamentcu orientare cognitiva vin periculos de aproape de a crede c
nimeni nu caut sex cu altcineva dect un adult cu consimtamant , decat
dac nu are devieri cognitive sau erori de gndire. (Dac ar fi aa .)
Angajamentul lor nseamn, de asemenea, c ei simt placere n mod curent
fata de anumite comportamente pe care le consider ca fiind cu risc ridicat.

13

n cel puin aceste cinci feluri de infractiuni sexuale este diferit dect
in terapia obinuit, n special terapia psihodinamica. n msura n care
acestea sunt elementele solicitate pentru tratamentul infractorilor sexuali
,acestea blocheaz procesul terapeutic obinuit pe care psihologii
psihodinamici sunt de natur s-l neleag.
4.Concluzii
De ce cred c toate astea conteaz moral? n primul rnd, cred c
acest domeniu este ntr-un impas i c progresul nu va fi probabil fcut dect
dac exist o deschidere mai mare a varietatii de alte abordari decat terapia
cognitiv-comportamental. Chiar i n cadrul taberei cognitivcomportamentale , stresul privind reducerea riscului ca obiectiv central in
terapie a fost contestat de promitoarea abordare in Good Lives a lui Tony
Ward (Ward, Legile, & Hudson, 2003).
Convingerea larg rspndit c faptele pe care le facem au efecte
nefaste. Sa menionm dou. n primul rnd, n cazul n care psihologii cred
c au tratamente care functioneaza pentru o tulburare, acestia sunt mai
putin probabil sa fie dispusi sa faca presiuni pentru teste aleatorii pentru
eficacitate i eficien. n al doilea rnd, dac toat lumea recunoate c noi
nu stim inca ce funcioneaz, este mult mai uor de a vedea necesitatea unor
studii aleatorii.
Dei Codul are rolul su n gndirea morala a psihologilor , el nu trebuie
s devin o lumin orbitoare. Prea adesea codurile isi priveaza aderentii de a
observa zone vaste neexplorate de preocupare moral.

14

Referinte:

Handbook of forensic Psychology, Resources for Mental Health and


Legal Professional, Edited by William ODonohue & Eric
Levensky,Elsevier Academic Press;
www.descopera.org/etica-in-psihologie/
www.psihoechilibru.wordpress.com/comportamentul-sexualinfractional-infractorul-sexual/
Teza de disertatie, master Psihologie aplicata in domeniul securitatii
nationale, Dana Gotia
Curs de filosofie morala,Vladimir Jankelevitch, Universitatea Libera
din Bruxelles 1962-1963, Polirom ,2011

15