Sunteți pe pagina 1din 1014

Farmecul

definiiilor
rebusiste

Cuvintele ncruciate sunt un tratat de logic la


ndemna mulimii (Bernard Shaw)
Despre Farmecul definiiilor rebusiste
Definiiile rebusiste de calitate sunt adevrate perle ale inteligenei i ale
priceperii n a folosi limba romn. Subtilitatea i frumuseea lor i ncnt nu
numai pe amatorii cuvintelor ncruciate, ci pe orice iubitor de frumos.
Am convingerea c aceste flori rare, al cror prim grdinar a fost un scriitor
i dramaturg (nu un autor de careuri) - Tudor Muatescu (vezi "Fiecare cu prerea
lui"), trebuie studiate cu mult atenie i introduse fr nici o reinere n circuitul
cultural. Pentru c ele constituie n mod evident un gen de literatur, cu trsturi
specifice clare ale literaturii romne, un exerciiu de inteligen i delectare
intelectual.
Autorii romni de cuvinte ncruciate au construit - i lanseaz n continuare
- o comoar de bogii ale limbii, al cror specific este, din pcate, acela de a fi
intraductibile.
Spre deosebire de ediiile tiprite ("Dicionar de definiii" - Editura Petrion
1998, "Poezia definiiilor rebusiste" - Editura Tehnic 2000), prezenta lucrare are
avantajul de a nu se ncheia niciodat. Ct timp ne va blagoslovi Dumnezeu cu
suficient pierdere de vreme, vom continua s completm aceast ediie on-line cu
definiii noi i vechi, demne de a rmne n amintirea posteritii.
Iar dup aceea, aceast munc poate fi continuat de oricare alt iubitor de
astfel de jocuri de cuvinte.
Adrian Atanasiu
7 aprilie 2015

A
Aa:

Aaa:
A:

Ab:

- Vorba scoasa cu clestele; Ca la dentist


- O scurta vocaliza la un consult de gt
- Brusca revenire a memoriei cu recidiva
- Semnul mirarii
- Marcheaza consecutiv o pereche de asi (C. Herescu)
- Prima dubla (ad litteram) (A. Dobosan); Prima proba la examenul oral; De doua
ori prima; Prima si ultima !; Prima oaie (neagra clonata)! (A. Doboan);
Inceput! (pl);
- O pereche de asi (ad litteram)! (C. Herescu); A vazut dublu !
- Deschizator de gura; (Exemplu de) gura casca (B. Stoianovici); Casca gura;
Gur cascata; Un cscat ...; Gura mare !
- Una (si cu una fac) dou!; Numai una si una !; Una dupa/i/lng alta ! (L.
Popescu, I. Plischi)
- Apa fara pete !; Apa chioara !; Apa din care s-a extras fosforul !; Para pentru
apar ! (I.G. Gruni)
- Aripi desfasurate la armata contraatacului! (P.Vasilache)
- Apar!; Apare la Maastricht!; Para! (I. Isac); Par n gura enigmistului ! (Gh.
Constantinescu)
- Bisa!; Abis!; Asia! (M. Frunz); Aici, aici!; Maria!; Una ... alta! (N. Mutulig)
- Ea si iar ea! (D. Hurtupan); Ea cu so !
- Gargara monovocalica!; Mirare bivocalica!; Alungit!; Asta n-are liniste!
- Compasuri deschise!; Dou unghiuri egale !
- Aripa stanga si aripa dreapta (Gh. Arvinte); Polii din Arctica si Antarctica!
(Gh.Dobrescu-Jr)
- Branza luata de acasa! (V. Negreanu, M. Puiu)
- Istria !; Tria !; Abia !
- Asigur !
- Ce se scoate din cas !
- Atac pe aripi !; Arip lateral !
- Arma descarcata! (Tr. I. Cioclteu,C. uta); Ars pe margini!; Ap secat ! (D
tirbu-Nica); Apa fara peste! (A. Tudose); Ag gras! (F. Matei); Alianta bilaterala (V. Feru)
- Debuturi literare; Debut in domeniul literelor (I. Plischi); Primele/Premiere adlitteram (D.M. Ivnu, M. Munteanu)
- Primele slove/notiuni/semne; Primele oi negre (D.I. Nicula)
- Se invata la inceput; Inceput simbolic
- Baza in studiu
- Oile din capul turmei
- Fruntase la invatatura
- Ba din contr !(M. Frunz); Ba nu e asa; Ba-i invers !
- Face din uz, abuz !; Abuz ce n-aduce folos ! (B. Stoianovici);
- Absint!; Abis!

Aba:

Abac:

numa-

Abaca:

- Cuba ... in ordine alfabetica (D.I. Nicula)


- Abia se zareste ! (T.I. Cioclteu); Abia-abia!; Abia la inceput !
- Faza incipienta a oricarui abces!; Consum nefacut in abuz!
- Curba la dreapta (sens invers) !
- Coada de crab ! (V. Rusu)
- Alb pe margini!; Tarm arab!; Strabate centrul Arabiei! (Gh. Braoveanu)
- Batuta la spate dar si la piua; Urzita/Batut la razboi; Razboiul a scos-o din fire
- Material de razboi; Darul din razboi al mioritei;
- Stofa de iarna; Stofa uni pe ambele fete; Stofa ce se poate intoarce
- Aspra la purtare (V. Potolinc); Aspra/Scoasa din fire
- Groasa de-un tol; Te imbraca gros
- Echipament de protectie pentru strungari
- Tare pe picioare (B. Stoianovici)
- Tesatura dubla
- Material cu densitate ridicata (I. Buzdugan)
- Panza cu doua fete (A. Tudose); Palindrom textil
- Incheie treaba ... ca e groasa ! (Gh. Gtescu); Termina treaba si gata !; Treaba
facuta pe jumatate !;
- Postav intors, neintors !; Postav ... pe ambele fete!
- Una ... care neaga !; Una si buna !
- Baba si-a pierdut capul !
- Cu asta, basta !
- Primarul care a dat candva socoteala oamenilor (V. Ifrim); Pus la socoteala;
Folosit cu socoteal (E. Gldu); Socotitor primar/consacrat; Socotitor ... bun
(C. uta); Ajutor de contabil/ socotitor; Pentru socoteli ... labile
- Un fel de joc cu bile pentru cei mari (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Socoteste ca
poate jongla cu bilele, mergand pe sarma (V. Petreanu); Cadru consacrat in
efectuarea unor operatii la bila (D. Guinea, I. Manzur); Pune bila la
contributie; Calcul la bila; Profilat pe operatii de calcul biliar; Recomandat in
caz de calcul ... biliar; Aparat rudimentar pentru operatii pe bila
- Prototip in industria calculatoarelor; Minicalculator; Calculator digital (O.
Slvuc); Calculator de banca; Bazele rudimentare ale tehnicii moderne de
calcul (Gh. Gndu)
- Luat ca numarator; Numaratoarea bobocilor (R. Sorescu); Numitor pentru
rator; Baza de numeratie
- Cadru profilat pentru efectuarea unr operatii mai simple (T. Nicov); Cadru
pentru operatii contabile (St. Iavorovski)
- Aritmetica pe portativ; Manual de aritmetica
- Nelipsit la adunarile de odinioara; Face matematica in pilule
- Margele pe sarma
- Trece marea ... doar cu un bac ! (Ma rog, fiecare isi are socotelile lui !)

- In capul coloanei; Intermezzo de piatra intr-o suita de coloane


Abajur:
- Perdea care se las peste intreg globul (M. Frunz); O perdea de lumina;

- Filtru/Con de lumina (D. Hulu); Se imbraca pe lumina; Atenuator de lumina


electrica (D. Nad); Coercitiv la luminii cu efecte de clar-obscur
- Cade pe bec; Aparator in zona becului (D. Serban)
- Asigura protectia pupilelor
- Face anumite reflectii
- Palarie de seara
Abandon:
- ndeprtarea atleilor de culoare, chiar in timpul cursei (N. Badea); Cursa
incheiata pe traseu
- Zbor fr intoarcere din cuibul conjugal (M. Gavril); Plecarea tatalui risipitor
- Dictat in condiii de inferioritate (Z. Turdeanu)
Abandonare:
- Abatere deliberata pe parcursul unui drum
Abanos:
- Negru vartos/vegetal, Negru din padurile Africii, Tare ... negru
- Alternativa exotica/cromo la pana corbului (At. Mateescu)
Abataj:
- Sut bine plasat in fund (I. Socolov); inta unui ut
A abate:
- A da curs unei porniri lturalnice (Gh. Chiril); A da/iesi din cale-afar
- A face o schimbare de directie (C. Broiu)
- A actiona la necaz (V. Potolinc)
- A fi in trecere pe undeva; A trece in fuga pe la cineva
- A avea circulatia intrerupta
Abate :
- Postul mare la mnstire (M. Rdulescu)
- Cap smerit (I. Riti)
- Un popa tuns; Om de rasa
- Un titlu care o ia razna
- Unu-si vede de drum
Abatere:
- Deplasare neconformista; Joc .. in deplasare
- Subiect de meditatie pentru examenul de absolvire (A. Botea, M. Dinc, D.
Guinea)
- Face un drum mai lung (C. Stnescu); Viraj pe cont propriu la drum drept;
- Din cale-afara
- Depasirea minimei sau maximei
- Derogare oficiala
- Lucrare in curs de modificare
- Greseala la servici
- Exceptie care intareste regula
- Element de calcul diferential (N. Badea)
Abator:
- Loc unde se moare pe capete (O. Slvuc); Loc in care iei la omor un dobitoc
(S. Vn); Locul unde se culca vitele; Casa jertfelor
- Aici se taie si se spanzura
- Pericol de moarte pentru o boala, cu raspandire in carne si oase (Gh. Guru)
- Rezervat pentru animale pe cale de disparitie (I. Riti)

- Taie in carne vie


Ab :

- Aspr la fire (Gh. Nicolau-Expo); Materie consistenta (R. Vasilescu)


- Grosolana la purtare (Gh. Luculescu)
- Aceeai stof, att pe fa ct i pe dos (N. Banu)
- Una si buna ! (C. Herescu)
Abtut:
- Trecut din cale-afara (I. Seicean); E din cale afar
- Tine calea stramba din drumul drept
- A luat un cot in fata (Gh. Crian)
- Nu e-n forma
- Dat in laturi
- Luat pe departe
- Deviat de la traseu si plouat; Ii ninge si ploua; Plouat din senin
- Vede negru inaintea ochilor; Negru la suflet; Sub valul negru al dezamagirii
- Inchis la dispozitie
- Se prezinta in chip deplorabil (C. Herescu)
- Aflat in centrul unei mici depresiuni (M. Frunz)
- A castigat cu un cuvant !
Abc:
- Semne de carte fixate de la inceput la pagina incepatorilor; Carte de munca
pntru
ucenici
- Inceputurile limbii romane
- Primele incercari/notiuni; Primele oi ale campului alb
- La portile cunoasterii
- Initiere in simboluri; Lectie de intiere
- Vinde si asa mai departe !
Abces:
- O punga rau umflata; Ii face gura pung
- Aici e buba
- Marele cos;
- Trasul la masea
- Tesut in relief
Abdicare:
- Cdere sub presiune (M. Gzea)
- Plecarea capului de bunavoie
Abecedar:
- Debut in pastoritul oilor negre pe campul alb; O carte de capatai/debut
- Cartea primelor semne/scrieri; Primul la carte; Marea carte a celor mici
- Materie prima (pentru pusti) (F.Georgescu, M. Guja); Primul la invatatura
- Deschide invatamantul (L.Popescu)
- Introducere in literatura; Invata literele
- Samanta pentru cultura (I. Caraiman); Teren de instructie
- Ajunge la mintea copiilor
- Permite accesul la biblioteci
Aberant:
- Realizeaza absurdul; O ia razna

- Ieit din comun


- Cu depasiri de norma
Aberaie:
- Absurditate de moda veche; Creatie a absurdului in gama cromtica; Corabia
absurditatilor plutind in deriva
- O grava eroare de judecata; Termen de judecat depit (I. Mnica)
- Pierdere din vedere; Pata de lumina; Imagine deformata
- Sfideaz normalul (N.C. Dumitru)
- O prapastie ... fara fund (V. Anghel, I. Vlase)
Abia:
- Indice de dificultate (Mihai Popescu, M. Anghel, I. Ttar; M. Bornemisa, M.
Popescu)
- Barem redus (ad litteram !) (T.I. Cioclteu); Barem ... anevoie realizat (Tr.
Cioclteu)
- Exprima o greutate incomparabila; O greutate specifica; Definitie data cu greu la
noi; O vorb spus la greu (A. Boboc); Un cuvant scos cu greutate; Se exprim
cu greutate (D. Bldea)
- Legat de trecutul chinuitor (V. Bucur); (Potrivita) cu chiu cu vai (D. Georgescu)
- Doar,doar; Cu cazna; Marcat de efort
- Nu se lasa usor
- Mers .. de accelerat
Abil:
- Descurc uor firele inclcite (D. Bldea); Cand se-ncurca, se descurca
- Priceput cu usurinta; Se misca usor; Cu mana usoara
- Greu de intors (N. Banu); Greu la bifat
- Ce face, cum face, tot in picioare cade; Face repede si bine; Factotum
- Iese in eviden prin strecurare (A. Tudose)
- Are leac pentru toate; Bun la toate
- Joaca bine nvrtita
- Isi face repede socotelile; Iute de mana
- Mester mare
- Scapr, nu alta
- Gen de siret
- Favorit la proba de indemanare (Gh. Postelnicu, Fl. Vldulescu)
- Gaseste cai de scapare chiar si in conditii foarte dificile (I. Ptracu, C.
Trnoveanu)
A abilita:
- A unge un cadru inalt (P. Aidimireanu)
Abilitate:
- tiinta si tehnica
- Reprezentanta diplomatica
Abiotic:
- Neaga viata in sine
Abis:
- Bun pentru saritura in adancime; Deschidere in adancime; Submarin de mare
adancime (G. Belu); La mare adancime
- Un gol marcat la o deschidere in adancime (P. Damian); Un gol formidabil
- O stare de depresiune cu imposibile accese; Depresiune acuta

- Intrnd in maruntaiele adanci ale pamantului (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Te


duce spre centrul pamantului
- Coborre n adncuri (E. Guja); Culme in adancuri
- Prpstios in felul lui (E. Guja); Le spui prapastii (sing)
- Fund de ochi (D. Bldea)
- Reliefat prin profunzime
- Marea necunoscuta a celor din cercetare (I. Socolov)
- Spatiu incomensurabil al deznadejdii sufletesti (E. Diradurian, A. Vljoag)
- Hauleste ca pe la noi ! (D. Manog)
- La salt inainte ... cu repetitie !
- Una si alta!; A plusa! (I. Muat); AA !
Abisal:
Abitir:

- De profundis (I. Riti); Molto profondo (L. Popescu)

- Comparativ, e mai mult decat altele; Comparativ mai mult


- Mai actrii; Si mai si
- Superlativ relativ
Ablaiune:
- Dus pe apa
Abnegaie:
- Suflet de imprumut
- Aduce consacrarea
A aboli:
- A scoate din uz unele articole (T. Capot)
Abominabil:
- E ceva grozav (A. Rbonescu)
- Imagine a repulsivitatii proiectata pe ecranul groazei
A abona:
- A se asigura de o bun primire (B. Stoianovici); A se asigura de ... niste foi de
parcurs
- A lua ziarul din timp
Abonament:
- Plata in avans in sfera serviciilor; Plata inainte
- Asigurare/Prestatie la domiciliu
- Un loc la masa presei
- Vine punctual acasa
- Investitie pentru un serviciu in familie
- Inscris pentru calatorii pe luna (N. Badea)
- Bilet de tren pentru navetisti (A.Tudose)
Abonat:
- Calator fara bilet, pe care nu il deranjeaza ... controlorul (M. Anghel); Circul
regulat fr bilet (I. Boar)
- Angajat cu contract in sfera serviciilor (P. Vasilache); i-a asigurat unele
servicii
- Cu loc rezervat
- tie pe ce da banii
- Are masa asigurata
- Cititorul fara grija

- Are jurnalul la zi (L. Popescu)


- Plateste cu ridicata si primeste cu amanuntul;
Abordabil:
- Se preteaza la orice
Abordaj:
- Lipitur la vase (L. Popescu)
- Accident de circulatie, in mare
Abordare:
- Prins la drumul ... mare
Aborigen:
- Lipit pamantului
Abracadabra:
- Cuvntul magic (C. inca)
- Vorba de duh de odinioara
Abra:
- Cal pe care nu trebuie s-l caui la dini; Un cal de sare (N. Caraiman)
- D cu piciorul
- Violent in manifestaii (Gh. Constantinescu, F. Mrescu)
- Cu capsa pus
Abraziune:
- Domeniul pilelor
Abraziv:
- Materia preferat a tocilarilor (I. Caraiman); Toceste la mai toate materiile
- Roade mult
Abreviaie:
- Da note mici la lucrarile scrise (M. Gzea)
- Scurt la vorb; Limiteaz cuvntul
- s la Iai !
Abreviere:
- Face un rezumat din economie (M. Radulescu)
- Sistem de economisire bine pus la punct (Gh. Toia)
A abroga:
- Cas n lege !
Abrupt:
- Ca un teren accidentat; Accident la coaste
- Prpstios din fire
- Plan vertical
Abscis:
- E subordonata ca functie (B. Vlad)
Absent:
- Plecat cu gndul (undeva departe); Capul plecat
- Nu rspunde la apel
- Nu deranjeaz cu prezena
- Are lipsuri
- Strin de situaie
- Gur-casc
Absen:
- Goluri valabile marcate prin forfait (sing); Marcheaz un gol

- Distracie major
- Atributul unor lipsuri
- Elips !
Absid:
- Pntecul navelor de uscat
Absint:
-Verde de Paris .. intr-o concentratie care nu otraveste si doar amesteste (L. Ivana)
Absolvent:
- Paraseste cursurile cu buna stiinta
A absolvi:
- A scpa de rspundere
Absorbie:
- Prindere la tamponare (Gh. Toia, M. Zgubea)
Abstinent:
- ncadrat ntr-un post
- nghite n sec
- Supus al stpanirii (N. Nasui)
Abstinen:
- Ofens adus cupelor de nectar ale vieii
- Post bun obtinut pe baza de voluntariat (M. Radulescu)
- Autostop (M. Anghel)
Abstract:
- Rupt de via
- Departe cu gndul
- Teorie fr practic
Abstracie:
- E greu de vzut
- Se face cu total lips de consideraie
Absurd:
- Cu gndul aiurea
- Trebuie adus la realitate
- Marele neneles
Absurditate:
- Ii lipseste ncrederea In sine
- Respinsa de la judecata (L. Popescu)
Abibild:
- Desene animate ... pentru copii
A se abine:
- A sta n rezerv
- A-i pune pofta n cui
Abinere:
- Un fel de a nu zice nici da nici ba
- Forma de retinere (N. Medru, D. Cioflic)
Abulic:
- Pierdut n terenul de int
- Tip de inertie (masc) (A.Tudose)
A abunda:
- A se afla mereu la discretia excedentului (P. Vasilache)

- A fi de prisos
Abunden:
- D pe dinafar
- Vorb de prisos
- Sursul Fortunei adresat muritorilor de rnd
Abur(i):
- Ap gazoas/clocotita/diafana (V. Potolinc, I. rlea, N. Badea); Apa pe foc;
Scos din apa; Zburtor ieit din ap; Apa a fost, apa va fi; Din apa se naste, in
apa piere
- Duhul viu al apelor, in lupta cu inertia; Duhul apelor
- Fora apei dezlnuit din mbriarea cu focul (D. Nad)
- Apare cand ai facut-o fiarta (L.Popescu); Izbucneste cu tarie cand fierberea e
generala; E in fierbere
- Dat in clocot (E. Gldu, C. Herescu, A. Tudose, B. Stoianovici)
- Dupa descoperire a devenit o mare putere; Sursa de cai putere
- Fabulosi cai de curse hraniti cu jeratic (sing)
- Exercita presiuni
- Generator de forta sub presiune; Cu forta de expansiune; Vector e forta; Fora
rapidului de altdat (M. Guja)
- Incalzeste caloriferul; Ies la incalzire (St. Marinescu)
- Pierdut/Vazut n cea (Gh. rdea); Valuri de ceata; Inceata!
- Perdea vaporoasa care nu se agata nicaieri (I.E.Meteleu)
- Inlocuirea vantului in navigatie; A schimbat panzele, sporind viteza
- Primit cu cldur pe la recepii (D. Bnciulescu, E. Gldu); Masa calda servita
la cazan; Tine de cald
- Iti fac baie ... fara cada
- Norii de pe cer
- Umiditate atmosferica
- Briza marii
- O calda mangaiere
- Scos la uscat (C. Herescu)
- Pufaie si tiuie prin supape; Desteptat cu fluier de sirena
- Agent de circulatie
- Gen de acvaforte
- In serviciul miscarii la caile ferate
- Tractor pentru automobile vechi
- Expirat in sezonul rece (B. Vlad)
Abureal:
- Se aseaza vara pe sticlele tinute la rece; Se aseaza la geam
- Apa gazoasa frapata la baterie (C. Herescu); E ceva foarte frapant
- Duhul apelor
A aburi:
- A face mat dintr-o suflare (P. Cojoaca)
Aburire:
- Actiuni de trecere a apei (sing)
Aburit:
- Facut mat (T. Nastase); Mat prin invaluire
- Efect/Produs de condensare (A. Boboc)

Abuz:

- Pierdut in ceata
- Nu este bine vazut
- Un pahar cu apa rece

- Depaseste orice limita; Depasire ilegala/interzisa/neregulamentara (D. Nad);


Depasire n forta peste limitele regulamentului(D. Baldea); Depasire interzisa
(B. Stoianovici)
- Exagerat de puternic; Ce-i mult si strica; Peste tot ce se poate
- Merge numai fortat
- Trece peste obisnuit, un exces in fond
- Rodul dezavuat al prisosintei inutile (I.E.Meteleu)
A abuza:
- A efectua o depasire neregulamentara (V. Negreanu)
- A forta nota
- A fi dus cu forta (D.N. Nicula)
Abuziv:
- Masura care depaseste masura
Ac(e):
- Urecheat infigaret (N. Dumbrav); Micul urechiat (V. Rusu); E-ntr-o ureche (t.
Ciocianu); E cu urechea pe fir (Gh. rdea); Tare de urech(i/e) (T. Ploni);
Dupa ce intra pe fir, mai trage si cu urechea; Trage cu urechea (M. Dinc); Are
de tras, cu o ureche infundata (Gh. Gustescu); Are ureche ... dar nu muzicala
(I. Moraru); Are ureche si totusi nu aude; Are o ureche foarte fina; Cu siguranta, n-are urechi; N-are urechi sa auda; Miniatura instrumentala executata dupa
ureche (I. Stanciu); Isi infunda bumbacul in urechi;
- Se infige la treaba (A. Tudose); Unul care se infige la lucru (Gh. Gtescu);
Impins la lucru (Gh. Nicolau-Expo); Impins la atac (!)(N. Mutulig)
- Leac eficace in cazul unor rupturi de tesut (C. uta); Element de baza la
refacerea tesuturilor (I. Ttar); Bun de crpit
- Forma de aparare ... tip arici (C. Cpn); Sistem de aparare tip arici (P.
ecman)
- (Un) capat de ata (D.M. Ivnu, M. Munteanu, V. Feru, R. Vasilescu, P.
Berteanu); Il trage ata
- Micutul croitoresei; Mester croitor; Se baga la munca la un croitor (A.
Doboan); A inventat degetarul
- (Otel/Ascutitul de) coase (V. Trolea, C. u); Tesator calificat (C. Raia)
- Angajat in industria de confecii (D. Bnculescu, E. Gldu, C. Mrgrit)
- Indemnat de unele femei, lucreaza si in pielea goala (V. Petreanu)
- Un prichindel infigaret; Puncteaza ... bine; Strecurat prin panza
- Inaintas penetrant, pe post de tragator; Tras pe sfoara
- Podoaba pomilor de Crciun (Z. Turdeanu); Podoaba vesnic verde a brazilor (O.
Eftimie); Desisurile padurilor de brad (sing) (A. Doboan); Impodobesc bradul
- La un ceas, doua (sing) (L. Popescu); La tot ceasul; Se intalnesc la ceas;
- Se invartesc din timp in timp (sing); (Merge) in pas cu timpul; Indicator pe
timpuri (D. Bako, E. Gldu); Cu timpul, cel mare il ajunge pe cel mic;
Limba care toaca tot timpul (I.E.Meteleu)
- Fusul ... orar (I. Boar); Angajat cu ora (V. Potolinc); Se incaleca din ora in ora
(I. Socolov); Pereche obisnuita cu randez-vous la fiecare ora

- In linii mari, se schimba de mai multe ori pe zi, dupa vreme (Gh. Chiril)
- Limba ... moarta (A. Manolache); Indicativ prezent
- Index cronologic
- Pus la cale (L. Popescu); Deschide o noua cale (H. Albert); Indrum pe calea cea
bun; Pe cale ... de acces (C. uta); Face calea-ntoarsa; Pus la cale de
altii, savarseste abateri diverse; Vine cu transfer pe calea ferata (M. Dogeanu)
- Indrumator/Director la caile ferate; Nod de cale ferata; Cu aplicatii in multe
directii
- Termen de schimbare a mersului trenurilor (A. Dobosan); Apar in mersul
trenurilor; Conductor de tren
- Realizeaza o combinatie de linii; Asezate in linie (sing) (N. Cioclteu); Pus la
linie; Remarcat pe linie de dirijare (C. Georgescu); Tras de mult pe linia moarta
- Secante la doua linii paralele (sing) (I. Socolov)
- Deschizator de drumuri (V. Stoian) ; Schimbtor de direcie (Gh. rdea)
- Despartire la gara
- Agent de circulatie la rascruce (Gh. Boban); Piesa de schimb in circulatie (I.
Muat)
- Functioneaza pe placi turnante (C. Herescu); Actioneaza pe o placa turnanta
- Isi baga nasul in perna/ Sta cu capul in perna
- Cu fire-n cap (C. Herescu); Bagatul pe fir (D. Marcu); Infipt din fire; Se baga pe
fir
- Fixativ pentru pr (O. Slvuc, C.Stnescu); Se iau de par (sing)
- Indicator tehnic (D.I. Nicula); Indicator de masura (T. Capot)
- Arma de aparare in colonii (C. uculeasa); Arma de calibru redus folosita intrun veritabil viespar (L. Popescu); Arma lancierilor din garda reginei (E.
Diradurian, A. Vljoag); Garda la regina. (V.Trolea)
- Rezultatul unei tehnologii de varf (T. Popescu); Form de vrf (E. Ndrag); Cu
varf si indesat; Varful trunchiului de con (N.V.Barbu)
- In forma de varf pentru proba de disc (C. Georgescu); Specializat in proba de
disc (M. Anghel)
- Se indreapta spre Nord (O. Huul)
- Nu impusca polul, dar il tinteste (I. rlea); Iti da un pol la nevoie (I. Vlase); Da
indicatii cu caracter orientativ (C. Herescu); Piesa rotativ a compasului
- Cautat in carul cu fan (C. Sabin); A avut noroc cu carul
- Piesa de insectar (I. Filip, P. Scrltescu); Printre fluturi
- Se poart cu cravat (N. Banu); Patru la purtare (sing) (M. Frunz)
- Produs injectabil (T. Nicov, I. rlea); Ti se baga sub piele
- Arma intrebuintata cu succes in unele sarje; Prezenta de spirit; Rautate mica (N.
Mrgineanu)
- Folosit uzual la perfuzii (V. Potolinca); Instrument folosit la transfuzii (I. Riti)
- Tine de momeala (N. Mutulig); Prinde peste cu undita
- Agent/Element de siguranta
- Suport nu prea comod in febra nerabdarii (T. Nicov); Suportul incomod al
nerabdarii
- Se deplaseaza cu greutate (Gh. Braoveanu)
- Prezenta de spirit (P. Ciurea)
- Ii aduc multumiri cu...sutele!; E desprins!
- Aceste! (V. Trolea); Acont, dat fireste la inceput!; Deschide o acolada! (L.

Aca:

Popescu); Sfertul academic!; Actor de frunte!; Cap de acuzare! (H. Albert)


- In fond ... face!; Centru de atractie!; E un daca la mijloc!; Plin de tact!
- Coada de drac!; Sfarsit de veac!; Finalizarea unui atac!; Se scoate din sac... si
din sacosa! (A.M.Samsonic)
- Activ in zori, buimac la stingere!
- Singura cuc!; Se scoate din sac!; Un sac des descusut! (D. Tipluic)

- Un ac si un capat de ata !' Sta intre ace!; Trasa dupa ac !


- Centru atacant !; Macaz central !
Acacia:
- Furnizoare de guma arabica (L. Popescu)
Acadea:
- E o bomboana/bombonica de copil (T. Capot); E o bomboana, nu alta
- Buna pentru copii; Un deliciu de copil; Dulcea plcere a copiilor sugari (M.
Frunz); Pseudoproteina pentru copiii intarcati
- Concentrat de bun gust; Pentru gustul mititeilor
- Te face sa-ti lingi buzele
- Dulceata-n hapuri
Academic:
- Sfertul de ora care trece cel mai greu
- Titlu titrat
Academician:
- Si-a castigat nemurirea; Corespondent pentru nemurire; Incununat cu nimbul
nemuririi
- Diplomat de frunte
Academie:
- Lca de cult (C. Crbu)
- Clasa marilor maestri
Acaju:
- Culoare ... de lemn; Lemn obtinut la cald
- Rosu vertical(T. Capota)
Acalmie:
- Armistitiu meteorologic la rascruce de vanturi
- Linistea furtunii; Finalul firesc la "O noapte furtunoasa"; Antract la "Furtuna"
(M.R. Pascalau)
- Reflux pe o mare framantata de pasiuni; Relaul vlaguit al framantarilor de
ambianta
- Pe loc repaus
- Somnul stihiilor
Acana:
- E de partea celor din satra (A. Doboan); E intr-o parte (... la judecata tiganeasca) (A. Doboan)
- Ceva ... in lturi
Acant:
- Frunze/Floare de piatra
- Planta la ndemana arhitectilor (M. Mardarescu)
- Decoratie inalta
- Coroana lui Dedal

Acant:
- Frunza pietrificata
- Floarea de colt (G. Onea)
- Podoaba elevata a unei coloane din Corint (Ed. Anca)
- Planta decorativa ... culeasa in vacanta!
A acapara:
- A depasi limitele unei adunari generale (Gh. Oncioiu); A exagera la adunare
- A strange de la altii
Acaparare:
- Luare ... cam cum nu trebuie
- Defineste o insusire strict personala
- Cu strangere de inima ... hapsana
Acaparat:
- Luat prin surprindere
- Stapanit de lacomie
Acaparator:
- Acumulator de mare capacitate (ca aplicatie a actiunii fortelor de dezechilibru)
(M. Guja); Acumulator auto (de mare putere); Acumulator de (mare) forta; Un
acumulator ... care nu da curent (H. Albert); Specialist in acumulari
- Figura de prim plan la adunari; Se remarca in orice adunare; Tare la adunare;
Participant activ la adunare (I. Vlase, Gh. Prodan); Participa fara scrupule la
toate adunarile; Aduna cu de-a sila
- Cu strangere de mana; Mai mult apuca decat strange; Strange rau
- Cel care apuca mereu pe cai gresite (A. Doboan)
- Individ cu nenumarate nsusiri(C. ua); Cu multe insusiri personale
- Responsabil cu aprovizionarile "en gros"
- Detin nejustificat stocuri supranormative (sing)
- Nu-i scapa nimic
- Nuda!
Acar:
- Face modificri/schimbari in mersul trenurilor/trenului (P. Haa); Specialist in
mersul trenurilor; Dirijor modest la simfonia rotilor de tren (N. Murean)
- Munceste pe orice cale; E pe cale de schimbare (P. Haa); Dau cale buna (sing);
Alege calea cea buna (S. Rus); Te duce pe calea cea buna; Face calea-ntoarsa
(C. uta); Pus la cale (la serviciu); Pus la cale de altii mai mari; Pus s
manipuleze pe orice cale (M. Frunz); i-a ales o cale-n viata; Stabileste calea de
urmat
- Director pe linia de serviciu (N. Dumbrav); Face deplasari pe linie de serviciu
(C. Herescu); Apreciat in deplasare pe linie de serviciu (B. Vlad); Schimba
linia legat de serviciu; Are un servici in lung de linie (Gh. Oncioiu)
- Arbitru/Cap/Pilot de linie (A. Vljoag, G. Magheru, E. Gldu);
- Deschizator de cai noi pe o anumita linie (D. Georgescu); Serveste pe lnie (M.
Popescu); Recunoscut ca vechi tragator de linii
- Remarcat pe linia de dirijare (C. Herescu); Oamenii directiei care dau linia de
inaintare (sing)
- Deschizator de drumuri (noi) (M. Vasile); Oameni la drum (sing); Aflat la
raspantie de drumuri (V. Butoi)

- Trage linii cu acul; Lucreaza cu acul; Cu acu-n mana; Are de lucru cu acele;
Capul acelor; Pus la mai multe ace (N. Badea); Un ac e instrumentul lui, dar
de-ntepat nu poate; Foloseste acele .. fara sa provoace nici o durere; Schimba
acul dar nu la patefon; Calauzitorul acelor ... dirijabile
- Face o partida din doua linii
- La intersectia unor paralele; Trage linii paralele; Lucreaza la paralele; Executa
exercitii impuse la paralele
- Dirijorul unui binecunoscut ansamblu CFR; Director la caile ferate/CFR (I.
Magla); Ghidul CFR-ului
- Pun de pe vremuri; Paun din poveste;
- Tap ispasitor aflat la o rascruce de drumuri (Gh. Boban); Agent de circulatie
(postat) la rascruce (M. Anghel, C. u); Om la rscruce (N. Caraiman)
- Muncitor calificat in indreptarea garniturilor (D. Munteanu, T. Ploni);
Selectioner oficial al garniturii ce evolueaza in deplasare (N. Murean);
Distribuie garnituri de mobile
- Agent de schimb operand la drumul mare; Unul care muta cu intentia de a
provoca un schimb
- Lucreaza la directia personalului; Dirijeaza personalul
- Actioneaza la o bara de direcie; Schimba directia
- Unul care evita orice intalnire periculoasa
- Micii din gar (sing) (T. Capot)
- Bagat intr-o incrucisare
- Agent de circulatie
- Lucreaza la anumite retele
- Om de legatura
- Un om cu brate de fier
- Comite abateri la locul de munca
- Personal la manevre
- Tip de nod ... feroviar (M. Bornemisa)
- Poarta lanterna rosie
- Duc ... posta !
- Un amic in fata carului !
Acaret:
- E de-al casei; Specialitatea casei; Casa de ajutor
- Plus/Maruni de casa (N. Ciocalteu); De-ale casei, multe si marunte (sing)
- Vecinul de langa casa (I. Riti); Vecinele casei noastre (sing)
- O casa pripasita ... langa casa; La casa omului; Pe langa casa omului; Stau pe
langa casa (sing)
- Atasat de casa de la tara; Domenii la tara (sing)
- Fac curte, nu gluma (sing)
- Gospodarie anexa (M. Bornemisa); Constructie secundara
Acarni:
- Locul unde-i pus in siguranta cel intr-o ureche
- Garnitura pentru ochi
A casa:
- A anula ptrintr-o unica pronuntare
Acas:
- Local familial (Gh. rdea); Cadru strict familial

Acat:

- Locul permanentelor chemari si al vesnicelor intoarceri; Loc de/pentru intors (A.


Boboc, Gh. Constantinescu, C. Dumitriu, I. Boar); Loc de tragere unde se intra
in schimburi; Loc de refugiu
- Punct de plecare/sosire; Punct de intoarcere; Punct cardinal pentru orientarea
fiilor ratacitori(I. Boar); Punct terminus al unei excursii
- Liman de calda intimitate care ne atrage de pe toate drumurile; Obisnuit cap de
drum; Sens unic al drumetiilor autumnale
- O chemare la adresa tuturor oamenilor (C. Herescu); La adresa oricui
- La usa ta; Imparatia ta !
- Coltul intimitatii
- Directia generala a asigurarilor de stat
- Cunoscuta statiune de odihna
- Unde ti se dau papucii
- Un acoperis fara pereche
- Tara fagaduintei pentru toti pribegii lumii
-Vatra n care mocnesc focurile nostalgiei (E. Mihu)
- Directia spatiului locativ(N. Caraiman)
- Este impartasit de firile asezate (N. Murean)
- Scoala generala de 7 ani

- Cu miros placut ... si intepator; Parfumat ... si intepat


- Are coroana cu spini
- Material pentru perdele verzi; Folosit la perdele
- Copac bun de spanzurat (I. Caraiman); Copacul ... spanzuratului
- Arici de padure
- Pseudolilieci salbatici (sing)
- Spinare !
- Cuprins de pacate!
Acatist:
- Ne pomenim cu el la slujba (A. Doboan)
Actrii:
- Cu o infatisare distinsa
- Confera un plus de caliti (M. Dogeanu); Certificat de calitate
Acare:
- Scoate ochii
Acat:
- Pozitie de sus-pus
Actoare:
- Tinde tot mai sus
Actor:
- Prins de carcei (V. Stoian)
Accelerare:
- Supliment de viteza
- Uzata la serviciul de urgenta (N. Dumbrava)
- Miscare fortata (D. Georgescu)
Accelerat:
- Un fel de garnituri ceva mai iuti; Garnitura preferata de .. Toprceanu
- Clasat in urma rapidului (L. Popescu)

- Alergator de cursa lunga


- Vaca neagra incrucisata cu-n armasar de foc
- Program redus pentru personalul feroviar
Accelerator:
- Inima pentru plasma;
- Face avansuri (N. Cioclteu)
Acceleraie:
- Mn forte
Accent:
- Povara unei inscrieri la cuvant (ad litteram) (V. Opri); Inscris la cuvant intr-o
expunere la inaltime (Gh. Chiril); Se tine de cuvant;
- Intareste spusele pe ici pe colo (si e scris pe deasupra) (I. rlea); Intareste
spusele (ad litteram) (T. Nicov);
- Deosebire de ton intr-o expunere verbala (Ed. Anca)
- Specialitate de limba; Apasator de limba;
- Semn de circulatie pe ulitele alfabetului. (E. Diradurian)
- Cade intotdeauna in picioare (A. Doboan)
- Schimba vorba
- Element de bonton
- Trasatura de caracter
A accentua:
- A pune punctul pe "i"
Accentuare:
- Procedeu de marcare ... ad litteram
- Intaritoare administrata per oral limbii (I.E.Meteleu)
Accept:
- Datorie de soldat
Accepotabil:
- Rezultat reusit aproape in extremis (O. Huul)
Acces:
- O intrare permisa si-o iesire necontrolata; Intrare ... sau iesire; Permis de
intrare/circulatie(I. Ttar); Iesire la mare;Anuntate sonor la toate iesirile (sing)
- Iesirea din criza (A. Doboan); Fenomenul/Semne de criza (D. Hulu); Criza in
medicina
- Un fel de a se porni precipitatii (N. Barbu); Reactii cu precipitatii (sing) (A.
Doboan)
- Fulger pe cerul senin al bunei dispozitii; Aprindere prin explozie
- Voie buna; Atractia ochilor verzi; Are trecere; Drept comun
- Dezlantuirea unui atac prefigurand un final dramatic
- Amprenta a virtuozitatii maladive precedand o ... cronica (mai putin favorabila!)
- Posibilitati de patrundere ... caracteristica nebunilor (sing)
- Furtuna trecatoare rabufnita din adancurile fiintei (T. Capota)
Accident:
- Soldat cu invaliditate (N. Badea)
- Evidentiat din intamplare
- Noduri negre pe firul alb al vietii
- Neregularitati pe teren ignorate de arbitri (sing) (C. Herescu)
Accidental:

- Nu se supune legii
- Gen de intamplare lipsita de importanta (masc) (V. Potolinc)
Accidentare:
-Eveniment provocator de avarii, raniri, mutilari sau chiar morti (M. Guja)
Acea:
- Aratata cu mana
- Aceasta-i in fa ! (Gh. Neme)
- Una mai departe
- Tot aia e
- Acele ... reduse la numar
Aceasta:
- Cand asta se tot prelungeste
Aceea:
- Una care se arata de la distanta (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Se prind acele de ea !
Acefal:
- Nu-i nimic de capul lui
Acei:
- Persoanele de fata se exclud (P. Berteanu)
- Nu-s apropiati de noi
- Indicator de distanta
- Cale intortocheata !
- Ruda lui mai de departe
Aceia:
- Indicatii la distanta(V. Tarsolea); Oameni distanti
Aceiai:
- Nu s-au schimbat deloc
Acel(a):
- Indicatie de la distanta (A. Ciurunga); Indicat la distanta (L. Popescu)
- E vorba de cineva de departe (B. Stoianovici); Unul care te ia mai pe departe
- Subiectul indepartat abordat in perspectiva (I.erban)
- Un om facut cunoscut prin pozitia sa (A. Boboc)
- Un tip indicat
Acelai:
- Cel ... recunoscut la o noua infatisare (D. Nad)
Acele:
- Aflate departe de subiect
Acer:
- Una care se invarte in cercuri inalte (M. Zgubea)
- Companie aeropurtata ... de vanatori de munte; Tabara la munte
- Imaginea rapitoare a curajului inaripat; E rapitoare
- Figura centrala in heraldica muntenilor
- Are ochi de vultur
- Piratii aerului (sing)
- Zburator prinzator
- Pica din nori (V. Vasilache)
- Pasare data pe bani (P.Ciurea)
Acerb():

- Se simte tare aspra (V. Potolinca); Aspru la purtare (D tirbu-Nica)


- Tip de lupta crancena (masc) (V. Stroe)
- Se porneste usor; Pornit ceva mai tare
- Nu se-ndura; Extrema dura
- Usturator la limba (A.Tudose)
- Se poate dovedi cu greu
- Trage cu dintii
- Pe viata si pe moarte
- Nu se uita la pret
- Haine !
Acest(a):
- Cel mai apropiat; Persoana apropiata
- Un fel de cesti mai mari (sing) (C. Georgescu)
- Pecizie demonstrativa;
- Aratat cu degetul;
- Aproapele nostru;
Acetat:
- Sare la farmacie (N. Caraiman)
Acetilen:
- Gaz ... lampant (C. ua)
- Fierastrau ... gazos
Aceton:
- Cu actiuni la o inteprindere pe cale de dizolvare (I. Manzur)
- Solutie aplicata pentru curatirea suprafetei lacului (E. Mihu)
Achitare:
- Termen de plata (N. Badea)
Achitat:
- Vinovatul fara vina (Gh. Crian, I. Socolov)
- Iesit basma curata
- Termen de plata (Gh. Crian, I. Socolov)
Achiziie:
- Metoda de imbogatire ... pentru colectionari
Aci:
- Indicativ prezent (V. Antoniu)
- Indicator pozitional fara echivoc; Indicator la mine; Indicator spatial
- Din aproape in aproape; Chemarea aproapelui (M. Frunz); Situat aproape;
Aproapele nostru; Aproape noua (D. Baldea, E. Nadrag); Vazut indeaproape;
- O solutie ... de fa (V. Feru); Prezent la fata locului; Tot pe loc; Locovorbitor;
- Local prin apropiere; Local aflat in apropiere; Pe plan local; Local pentru
vorbitor; Local familial (B. Stoianovici); Local cu specific popular (C.
Georgescu)
- E un loc din imediata apropiere (C.Bcu, I. Isac); Pozitie adoptata pe loc;Aroape
deloc!;
- Stabilit prin apropiere (N. Puna);Un apropiat al nostru (T. Capot); Mijloc facil
de apropiere!
- Limita minima a departarii
- Nu pastreaza distanta

- E sub ochii nostri (V. Potolinc)


- Vorba la locul ei
- La indemana
- Punct cardinal aratat de busola intimitatii
- De aici pana la el nu e decat un pas; Aici e aici !
- Motor de Dacia!; Mediu prielnic oricarui "bacil"!; Da la raci cand scade rul!
- Cai incalcite!
Acicular:
- Forma de varf
Acid():
- Servit cu apa minerala la masa (I. Filip, P. Scrltescu); Servit cu apa minerala
(sau cu sifon) (P. Abdoula); Servit cu sifon (D tirbu-Nica)
- La o baza inamica (masc) (N. Caraiman); Baza la pol; Lipsit de calitatile de
baza
(N. Barbu); Opus la baza; Combinatie de baza;
- Tocmai cand pui baza pe el, da si sare; Sare daca are o baza; Scoate sarea din
baza
- Solutie cu manifestari contradictorii: conserva si arde (Gh. Chiril); Arde cu fum
dar fara foc; Arde mocnit
- Intepator (la limba) (N. Dumbrava, N. Cioclteu)
- Provoaca niste piscaturi pline de acreala (C. Raia); E o acritura in felul lui
(A.Doboan)
- Suc gastric
- Compozitie pentru baterie (M. Frunza, C. Carabut); Tip de compozitie la baterie
(I. Moraru); Arzator pus la baterie
- Ataca fiarele (D.I. Nicula); Apa tare
- Arzator fara flacara
Aciditate:
- Ii lipsesc caracteristicile de baza
Acidulare:
- Cand ti se acreste (L. Popescu); Furnizaore de lapte acru
- Incarcarea sifonului (M. Frunza)
Acidulat:
-E cam acru si uneori tafnos; Un tip acru (C. Oglan)
Acin:
- Boaba de strugure anatomic
- Umflat la piept
Acioal:
- ine loc de casa
A se aciua:
- A-si asuma cu greu pozitia (D.I. Nicula)
- Un fel de a se caza la o gazda primitoare (C. Demetriade)
Aciuare:
- Asezare linistita intr-un loc mai izolat (T. Capot)
Aciuat:
- Adunat de pe drumuri
- Numirea unui atasat strain (P. Ciurea, V. Trolea)
- Si-a gasit locul

- E la adapost
A aclama:
- Infinitiv incandescent al aprobarii unanime; A aproba cu mare bucurie
- A-ti manifesta dragostea mpreuna cu ura (Gh. Toia, M. Zgubea)
- A transmite cele mai calduroase salutari
- A afirma cu toata energia
- Ac fixat de lama !
Aclamat:
- E la cazul vocativ
- Intampinat cu palme
- Cap de masa cinstit
Aclamaie/Aclamare:
- Concert de masa oferit public in cinstea unor mari artisti
- Admiratie in gura mare (L. Popescu)
- Cinstea si pretuirea ... demonstrate cu tarie (Gh. Chiril)
- Se manifesta cu ura din inima (I. Riti)
- Simfonie fara dirijor a entuziasmului
- Un val de simpatie
Aclimatizare:
- Puterea obisnuintei
Acnee:
- Cosuri de piele (sing) (R. Arpad); Marcheaza multe cosuri
- Haina de piele tinereasca (A. Doboan)
- Fond de ten pentru fete juvenile (N. Banu)
- Puncte de profil
- Data pe fata (A. Ciurunga)
Acolad:
- Se desface in timpul unor operatii
- Semnul adunarii .. pe verticala (B. Stoianovici); Semn de distinctie pentru un
tanar aflat pe treptele afirmarii (B. Stoianovici);
- Asigura obtinerea titlului ... la proba de spada (C. Herescu)
- Gen de confirmare la primirea unui ordin
- Intinsa ca un arc; Arc ... fara sageti
- Strange randurile
- Sprancene facute
- Scurta si cuprinzatoare
- Poate deschide drumul unor discutii adiacente
Acolea:
- Cunoscut din aproape in aproape
Acolit:
- Asociatii de intr-ajutorare (sing) (D. Nad); Element ajutator; Ajuta la rau (M.
Dogeanu)
- Se intelege rau cu prietenii (E. Gldu); Ajutor/Partas si la bine si la rau; Scul
... rea (C. uta)
- Ia parte din umbra la pacatele altora (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Supus legii gravitatiei (D. Preda, P. Rotaru); Satelit artificial
- Coactionar la o intrepindere (R. Tene)
- Insotitor capabil de orice

Acolo:

- Unealta in carne si oase


- Mana a doua la operatie
- Aliat neleal (A. Botea)

- inut departe de noi (N. Stancu); Departe de subiect (T. Capot); i asa mai
departe; Chemarea departarii
- E doar o aratare (V. Potolinc); In directia aratatorului; O anumita directie
- Tinut la distanta; Indicator de/la distanta (G. Barboni)
- Ajuns aici in opozitie; In nici un caz aici
- Evocarea unui loc parasit (I. Iosif)
Acomodabil:
- Se obisnuieste in tot felul; Se obisnuieste pe loc (O. Huul)
- Se deprinde usor cu noul; e prins usor !
Acomodare:
- Inceput de viata noua
A acompania:
- A executa o suita
Acompaniat:
- In ritm sustinut (N. Cioclteu)
Acont :
- Avansat la serviciu (Gh. Boban); Avansat in comert (C. Raia); Avansat inainte;
Forma de avansare
- Primul angajat intr-o intreprindere comercial (B. Stoianovici); Prima de
asigurare (M. Mnica); Prima dat .. ca plat (Gh. Constantinescu); Primul la
plata/datorie; Prime in bani (sing) (N. Stancu)
- Inima targului; Venit in targ
- Angajare pe bani (D.I. Nicula); Partea ... leilor
- Taxa de asigurare; Termen de garantie
- Fond de marf primit in devans
- Manifestare a precautiei
- Drept inainte
- Te indatoreaza si mai mult
A aconta:
- A face avansuri
- A da deroparte
Acontare:
- Avansare in interes de serviciu
Acopermnt:
- Cate unul pe cap de locuitor (P. Ciurea); Iti st pe cap
- Schimbul de noapte
- Asigura o protectie de sus
A acoperi:
- A inchide casa
- A-i cadea pe cap
- A se apara asa de ochii lumii
- A anula golul (R. ene)
- A justifica unele lipsuri (B. Vlad)
Acoperire:

- Vine pe deasupra
- Suprastructura
Acoperi:
- Palarie pentru una sau mai multe persoane; Palarie de casa;
- Sta pe casa; Depaseste plafonul de casa;
- Suprastructura unui pod (Al. Capatana); Dincolo de pod; Sta pe pod; Cap de
pod; Invelis de protectie pentru unele poduri (T. Capota)
- Cadre superioare in constructii (sing);
- Bulevardul pisicilor
Acoperit:
- Scapat din vedere
Acoperitor:
- Face umbra pamantului;
- Certificat de garantie (A.Gagniuc, E. Mnica)
- Agent de asigurare
Acord:
- Asa ne intelegem dar gasiti alt cuvant; Da dovada de intelegere; Tratat cu
intelegere; Intelegera gramaticii in mod potrivit
- Mai bine o invoiala dreapta (Gh. Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu)
- Aviz favorabil (V. Potolinc)
- Drumul care duce la targ (Gh. Arvinte)
- Rezultat la ncheierea unei dispute (B. Stoianovici); Rezultatul unui efort
conjugat
- Pune capat unor discutii
- Capul ce se pleaca
- Cu dare de mana
- (Mic) ansamblu muzical (I. Riti, V. Potolinc)
- Dafie!; Cada !
Acordare:
- Prinderea tonului
Acordeon:
- Specialitate de burduf; Burduf de lectii de muzica; Burduf ... cu cantec
- Pliant/Foaie cu cantec (C. Georgescu, L. Popescu)
- Evolutie in gama armonica (I.Socolov)
- Se iau de umeri si fac o hora (sing) (A.Gagniuc, E. Mnica)
- Pian cu bretele
- Protesteaza zgomotos cand ii tragi clapa
- Dotat cu registre
- Sentumental la imbratisari
- Intins pe burta (T. Nastase)
Acordeonist:
- Lucreaza in mai multe registre
Acordor:
- Intinde coarda
- Foloseste instrumente cu clape si butoane
A acosta:
- A ajunge la capatul pamantului (C. Raia); A ajunge la liman
Acostanent:

- Pamant descoperit de-a lungum drumurilor comerciale


- Din cale afara
Acostare:
- Operatie la coasta
- Stop neregulamentar
- Oprire facultativa
- Legatura la chei
- Lipirea vaselor de pamant
- Sarutare furata de tarm fiicelor marii
- Intalnire romantica la malul marii (Fl.T.Vasilescu)
- Rezolvare incorecta a unei probleme cu o necunoscuta
Acostat:
- La chei !; Are o legatura de chei
Acotiledon:
- Se inmulteste cu spor
- Orfan de mama
Acra:
- Cetate posomort
Acreal:
- Amaraul satulului
- Iti da borsul (T. Capota)
Acreditare:
- Scrisoare deschisa sefului (L. Popescu)
- Cheie de sol
- Omisiune ... diplomatica!
- Da dovada de demnitate
Acreditat:
- Se prezinta cu scrisori
- Recomandata ... trmisa in strainanate (masc) (C. Bcu)
Acrime:
- Starea celui plouat bine
A (se) acri:
- A deveni rau la bautura (O. Huul)
Acrire:
- Pregatirea de sezon a rosiilor ... verzi
Acrie:
- Dulceata de gogonele (C. Herescu)
Acrior:
- Nuanta de verde
Acrit:
- Iesit dintr-un proces de fermentare (I. erban)
- Dificil din fire; Trecut cu firea
- Vin necajit/fiert
- Nu-i chip de bucurie
- Tratat cu sitronata (A. Botea)
- Facut cu ... incetinitorul
Acritur:
- O ursuza servita la masa

Acrobat:
- Constructorii ametitoarelor piramide (sing) (M. Frunza); Corp de piramida
- Se intalnesc la nivel inalt (astia sunt experti !) (sing)
- Jucator profesionist cu salturi spectaculoase in activitate (Gh. Gndu); Lucreaza
in salturi
- Plasticianul instabilitatilor spectaculoase; Are indoieli cu care se da in spectacol
- Artist de suspans cu figuri in spatiu
- Sfideaza legea gravitatiei
Acrobaie:
- Exercitii de geometrie in spatiu (sing)
- Abilitatea unor descurcareti care pot lua plasa uneori(C. Pricop)
Acropole:
- Expozitie de arta deschisa in aer liber (At. Mateescu)
Acrostih:
- Ascunzis pe verticala cuvintelor de taina
Acr(u/):
- Caz de hiperaciditate (in felul sau) (C. uta, A. Manolache); Are o doza de
aciditate (V. Negreanu)
- Nu-i bun de gura (E. Manica); Face gura punga
- Vin pentru reforma (D. Baldea); Soi de vin vechi (M. Anghel); Vin fiert (A.
Doboan); Vinde muraturi !
- Trecut pe la crama (A. Doboan)
- E o poama ajunsa rau (A. Doboan); Impresie din copilaria poamelor
- Dau dovada de cruzime (sing)
- Castraveti ce se vand gradinarului (sing); Ca o varza iarna (Z. Turdeanu); Acid
alimentar (T. Capota); Un suc de lamaie; Lapte batut
- Masura ... care nu e pe placul unora (I.E.Meteleu. T. Hedeiu); Suprafata de
pamant arata; Sol indian
- Cavalerul tristei figuri (E. Ndrag); Min stramba; Zgarcit la intretinere
- Care nu comunica; Nu-i arde de glume;
- Strange din dinti
- Format mare de tipar !
Acru:
- Copil bahic cu valente acidofile
Act:
- Subansambluri de piese (lucrate in regie) (sing) (Sgrcea, J. Bue, M. Guja);
Bucati dintr-o piesa; Repere de piese; Aciunea unei piese (Gh. Oncioiu)
- Subansambluri la montaj (sing) (Gh. Oncioiu)
- Galerie/Colectie de tablouri (intr-un decor anume) (Ed. Anca); Grupare de
tablouri prezentate in templul Thaliei (sing) (M. Dogeanu); Suit de tablouri
(T. Capot); Au mai multe tablouri; Cel ce ncadreaz tablouri (Gh. rdea)
- Document ... legat de tablouri (A. Tudose)
- Fragmenteaz jocul (sing) (C. Herescu); Joc ... fragmentat (C. uta)
- Repriza/Faza (obinuit) de joc (I. Vlase, I. Isac, C. Herescu); Faze de joc
artistic apreciate de spectatori (sing) (E. Diradurian, A. Vljoag); Face parte
din joc (P. Berteanu); Rezultatul jocului ... la pauza (M. Bornemisa); Se dau in
spectacol (sing)
- Diferentiere pe baza de replici; O seama de replici; Schimb prelungit de replici

fara perdea
- (Cunoscuta) unitate de actiune din teatrul clasic (B. Vlad, M. Frunz); Teatru
scurt (S. Arvinte, V. Anghel); Teatrul Mic (A. Doboan); Component intr-un
ansamblu teatral
- Scene care se in lan (sing) (M. Frunz); Succesiune de scene
- Fragment dramatic dintr-o lucrare de gen; Etapa intr-o lucrare de dramaturgie
(P. Haa); Un episod pur dramatic; O repriza dramatica; Capitol in lucrarile
dramatice; Situatie dramatica posibila in diferite interpretari; Venetianul din
dramaturgia lui Camil Petrescu (C. Demetriade)
- Intre doua pauze; Se despart la pauza (sing); Sfarsit la pauza
- Lansat la rampa
- Se prezinta cu decorurile schimbate (P. Haa); Uneori aduce o schimbare de
decor
- Discutie fara perdea urmata de ... palme
- Martorul unui proces intre adevar si fictiune (Fl.T.Vasilescu); Un fragment din
Viata de artist (N. Cioclteu); Document teatral
- Fond documentar (datat i semnat) (A. Boboc); Cu mapa la semnat; O valoare
nsemnat (V. Trolea)
- Forma initiala de organizare a copiilor (I. Ptracu); Scrieri originale pentru
copii; D natere la copii (Gh. Luculescu); Plin de originalitate in lumea
copiilor
- De drept se prinde la dosar (A. Boboc); Strans sub sina
- Hrtie din care se fac dosare (A. Botea); Hrtie de pret
- Incepe oficial cu subsemnatul; Inscris din oficiu (C. Broiu)
- Inscris oficial; Minute oficiale
- Proba scrisa (la drept) (V. Feru); Inscris la drept
- Facerea lumii (A. Doboan); Face proba; E un facut (M. Gzea, I.Socolov); Se
face ca nu e nimic de dovedit
- Fapt(ul) divers/implinit (V. Feru, I. Filip, O. Manto-Jr., M. Mnica); Faptele
care vorbesc (sing); Un fapt important; Faptul in sine (Gh. Chiril); E un
sinonim ... de fapt
- Faza distincta de manifestare a ... bolnavului inchipuit;
- Se acorda de catre oficiali pentru o combinatie la inele; Temelia casei
- Pus in circulatie cu valoare nominala
- Patalama evoluata; Scrisoare legalizata; Atestat documentar (C. Herescu); Feti
birocratic; Vorbesc din oficiu
- Se da la ziua de nastere; Legat in ultima instanta; Forma de prezentare
- Negru pe alb; Foaie de parcurs
- Imprimat la cererea publicului; Cea mai sigura parola; Plin de importanta
- Actiune pe cont propriu
- Incheie un pact !
Actinie:
- O gura atragatoare
- Mini caracatita
Activ:
- Isi vede de treaba; E de treaba
- Om al muncii (C. Herescu)
- Pus pe fapte mari (P. Haa)

- Nu sta locului (L. Popescu)


- i sfarie calcaiele
- Prezent la intreprindere
- Un neastamparat
- Nici pasiv, nici reflexiv
- Vestala pe langa flacara eterna a harniciei (masc)
- Rezultatul cu plus al unei operatii
- Beneficiarul unei dileme contabile
- Soldat la termen; Viitor rezervist
- Vita de vie (masc)
- Ac prins de tiv !
Activitate:
- Afirmata prin munca; Forma de munca (D. erban); Campul muncii
- Regim de ocupatie; Ocupatie straina de stat (C. Pricop); La antipodul unei stari
de fapt
- Un lucru obisnuit (I. Riti)
- Consum de energie
Actor:
- i arde de joaca la serviciu(A. Dobosan, P. Goja, I. Tatar); Ii arde de joaca in
timpul serviciului; Joaca bine numai pe teren propriu; Joaca pentru oameni
mari; Joaca pe bani (L. Popescu); Joaca si castiga; Isi pune capul in joc; Face
jocul altora (C. Herescu)
- Jucator profesionist (N. Dumbrav); Jucator de carti (cu acte in regula) (Gh.
Guru); Jucator legitimat .. cu acte (A. Vlajoaga); Jucator in regie (V. Feru);
Jucator pe orice post (A. Dobosan)
- Om cu doua fete; Omul cu o mie de fete (I. rlea); Face fete-fete (P. Berteanu)
- Omul care primeste palme fara sa riposteze
- Oameni si masti (sing); Animator al unei colectii de masti si portrete; Idol cu
masca de imprumut in templul Thaliei
- Da viata - chestie de interpretare, a unor tablouri concepute de altii; Traieste mai
multe vieti intr-una; Expune tablouri
- Interpreteaza in fel si chip continutul unor acte (Gh. Crian, I. Socolov); Apare
in fel de fel de acte; Transpus in acte;
- Devine alt om cand apare in public (Gh. Crian, I. Socolov); Profesionist pus in
situatia de a fi mereu altul (L. Popescu); Intra in pielea altora/altuia(E.Globau,
C. Mangu); Se imbraca mereu cu hainele altora; Ia cuvantul in numele altora;
Cu personalitate multipla
- Se preface cand isi face meseria (I. Buzdugan); Amorez care se preface ca
iubeste numai asa, de ochii lumii (S.T.Cacuci); Robul duplicitar al fabulatiei,
imbracat in haine de imprumut (O. Manto-Jr.)
- Face pe eroul; Simulant ... cu multa arta
- Traducator de teatru; Traieste o situatie dramatica; Lucreaza in regie; Da replici
ca la carte
- Debuteaza ... toamna de toamna; Participant la un circuit de turnee de sala
- Cu rol hotarator in desfasurarea unor actiuni
- Interpreteaza diferite scrieri
- Activeaza sub diferite aspecte
- Genereaza unele replici cutremuratoare

- Obisnuit sa ne faca scene (P. Haa)


- Reprezentant notoriu al dramaturgiei universale (Ed. Anca)
Actorie:
- Arta prefacatoriei, aplaudata de mistificatii liber consimtite (N. Murean)
Actri:
- Isi schimba trasaturile si caracterul odata cu hainele
- Dama prinsa in joc; Isi pune viata in joc
- Femeie care ne face jocul (M. Frunza) ; Femeia care face scene
- Fabricanta de emotii
Actorie:
- E facuta cu regie
- Arta pentru arta ... transpusa in diferite scene
Actual:
- Are prezentul n fata (Al. Capatana); Pentru el nu-i timpul trecut
- Pe vremea noastra
- Plin de prospetime
Actualitate:
- Subiect pentru articole
- La ordinea de zi
- Prezent la orice curs de istorie; Timpul prezent (t.Ciocianu)
- Nota noua din buletin (T. Capota); Data noua (T. Capota)
- Le stim numai noi (sing) (N. Stancu)
Actualizat:
- Pus la curent (Gh. Oncioiu)
Acionar:
- Oameni de societate plini de titluri (sing); Stalpul societatii (Gh. Oncioiu)
Acionat:
- Pus la treaba
Aciune(i):
- Unitati economice cotate la bursa (A. Botea); Acte de proprietate de casa
- Sufletul piesei
- Miscare in sens unic
- Din scoarta in scoarta
- E ceva care intriga
- Proces verbal de constatare
- Sine pentru trebul vointei
- De la vorbe la fapte
Acu:
- Forma scurta a timpului prezent (E. Manica); Contradictoriu: indica atat
prezentul cat si trecutul (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Indicator de stricta actualitate; Vine ... imediat (I. Muat)
- Imperativul momentului (I. Iosif)
- Cum e acum! (Gh. Toia, M. Zgubea)
Acuarel:
- Culorile apei
Acuarelist:
- Autor de pasteluri
Acuitate:

- Sfredelul mintii
- Mult bun simt
- Sesizeaza orice amanunt
Acu/Acum/Acuma:
- Cotidian/Zi de actualitate (t. Ciocianu); Termen de stricta actualitate (V.
Anghel, I. Vlase); E de stringenta actualitate (C. Herescu)
- Modul indicativ prezent; Indicativ prezent; Prezentul continuu
- Moment hotarator in timpul prezent; Imperativ/Chestie de moment (C.
Herescu); Ultimul moment (V. Potolinc); La moment
- (E) Prezent la timp (T.Nastase); Tine pasul cu cu timpul; Timp niciodata trrecut;
Un timp probabil
- Imperativ al celor care traiesc clipa; Chiar in aceasta clipa
- Nu sufera amanare; Nu lasa nici un ragaz
- Nici mai devreme, nici mai tarziu;
- Moment de interferenta a trecutului cu viitorul (P. Haa); N-are inca viitor
- Cat ai bate din palme
- De aici incolo
- Pe loc!
- Termen de uz curent (V. Feru)
- Record neomogat in cursa ospatarilor
- Inima tacutului!; Acum ... lipseste ... doarme!
- Una suta unu !
- Am !
- Cap de acuzare !
A acumula:
- A ceda la stransoare (A. Ciurunga)
- A realiza economii
- A strange mana
Acumulare:
- O puternica strangere de mana
- Trecere in rezerva
Acumulator:
- O pila mare la conducere (C. Georgescu); Pila pentru avansari rapide; Pila mare
(N. Dumbrav, D tirbu-Nica); Isi pune toate pilele n functiune (Gh. rdea);
Isi atinge scopul prin pile
- Are resurse de energie; Plin de energie
- E la curent cu resursele; Pus la curent cu tehnica moderna; Tinut la curent in
materie de aparate
- Seiful electricianului; Pusculita electrica
- Indispensabil la startul curselor automobilistice (D. Georgescu); Incarcat in
masina (C. uta)
- Tip de economie planificata (K. Heinz)
- Minicentrala
- Capacitate variabila de inmagazinare
- Elemente in descompunere
- Isi aduna toate puterile
- Strnge ce si cum poate
- Curentare !

Acupunctur:
- Sistem manual de manevrare a acelor; Tehnica acelor care te trateaza la o clinica
- Te trateaza cu intepaturi
- Metoda simtita pe propria piele
Acuratee:
- Se remarca printr-o executie de mare finete (I. Muat); Precizie in executie (V.
Feru); Indicatoare de (mare) precizie
- Exemplu de fidelitate (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Curatenie livresca
- Amprenta unor degete de aur
- Urate in acte !
Acustic():
- Tub folosit pe calea undelor (I.erban)
- Vorba de mare rasunet
- Auditie de sala
- Prins de urechi
Acui(ca):
- Intr-o clipa (N. Caraman)
- Viitorul nostru apropiat (A. Rabontescu)
Acut():
- Critic muzical de inalta clasa (D.I. Nicula); Inalta calificare in domeniul muzicii
- O nota emisa de sus (M. Chiricuta); Nota stridenta
- Nota inalta; E inalta si ajunge pana la urechi; Deosebit de inalt; Inalt si subtire;
Nivel inalt de perceptie
- Nota specifica inaltimilor; Executat la naltime (Gh. Constantinescu); Cu
evolutie rapida la inaltime; E la inaltime
- Tonul de sus; Cel de sus (I. Caraiman)
- Sus si tare; Tare si cu forta; Tare ... la cantare; E tare
- Cu putere de patrundere
- Registru subtire
- Bate la ochi sau la urechi
- Tonul ridicat (Gh. rdea); Ton de comanda
- Cronica medicala la primele ei inceputuri
- Aflat in criza de medicamente
- Ascutita ... ca o gripa; Varf de ascutit
- Defectiune critica cu complicati in functionare; Intrat in faza critica
- Unul care a atins limitele afectiunii (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Pe care s-a pus accentul
- Ultrasunet !
- Ate !
A acuza:
- A arunca vina pe altul
- A pune in stare de aparare
- A scoate de mincinos
Acuzare/Acuzaie:
- Act de imputare
- Impune luarea unor masuri de aparare (M. Dogeanu)
- Haina de ceremonie a banuielii

- Ea e de vina.
- Pusa in actiune
Acuzat:
- Client aflat in fata unei probe; Cap de judecat
- Facut sa raspunda (V. Potolinca)
- E aparat la bara
- Parte dintr-o actiune; I se atribuie un rol
Acuzativ:
- Un caz in care apararea este neputincioasa; Unn caz grav
Acuzator:
- Un procuror in exercitul functiunii (H. Albert)
- Vorbeste cu repros ba chiar aspru; Te vorbeste de rau in public
Acvariu:
- Expozitie cu pesti ... de sticla (G. Magheru); Lac miniaturizat pentru peste viu
- Mica mare interioara (O. perlea); Mare-n casa
- Baza marina la Constanta; Baza pe uscat
Acvatic():
- Nu acosteaza niciodata
- Primul spatiu vital
- Marime ... intr-un sens mai larg (C. Herescu)
Acvil:
- Vanator de munte cu blazon (M. Frunza); Frumusete rapitoare
- Imaginea rapitoare a unei steme (D.I.Nicula)
- O Diana cu sange imperial sfidand tariile
- Figura de marca
Ad:
- Verso-ul unui da; Da, dar altfel!; Afirmatie inversa; Reversul unei afirmatii;
Reflexul afirmatiei!
- Era dat dracului
- Aed!; Coaja de agud!; Ard pe margini!; Acord bilateral!
- Ancorate in rada la tarmul Adriaticii! (T. Popescu, G.epelu); Cap in
Adriatica!; Cap de Adonis;
- In fruntea administratiei!; Inceput de adevar!; Adnotat in text!; Adnotare! (I.
Avram); Antet de/la o adresa! (A. Ciurunga, H. Albert); Adorat la inceput!;
Adineaori a inceput! (A. Manolache); Admis de la bun inceput !; Primele
(inscrise) la admitere! (Gh. Chirila); Primele admise la academie!; Admise din
prima in cadrul unui radical! (Gh. Guru); Adus la fata! (I. Boar, I. Manzur);
Patrundere/Deschidere in adancime !(S. Cozma);
- Adapa cu apa! (I. Riti); Adio, la fara 10 fix! (At. Mateescu)
- Jumatatea lui Adam !
- Intr-adevar, e la mijloc!; Cade la mijloc !; Zestrea/Scoase din lada !; In lada !;
Prinse-n nada!; Intrate in cada!
- Ultimele-n grad ! (M. Bornemisa); Grad inferior !; Talpa iadului !
Adagio:
- E aici temporar! (Gh. Gutescu)
Adaptabil:
- Incadrat imediat la noul loc de munca dupa transfer (C.V.Popa)
Adaptare:

Adam:

Adaos:

- Puterea obisnuintei (I. Caraiman)


- Pretul supravieturii intr-o lume ostila (C. Voica, O. perlea)
- Primul care-a demonstrat cu-n mar relativitatea ... fericirii (R. Iftodiu); Bunul
primar (E. Galdau)
- Cap de serie la masculin (M. Frunza)
- Dac-ar avea si ... mac in fata, ar sta intins pe strada (I. Apostol)

- Venit suplimentar (M. Frunza); Unul care se simte in plus


- Adus pentru incorporare la unitate (M. Dogeanu)
- Completarea unui bon de casa (A. Boboc)
- Lucru dat peste cap (P.Ciurea)
A adapta:
- A realiza un transplant evitand fenomenul de respingere (Gh. Chiril)
A adpa:
- A da de baut unor elemente inconstiente (C. Herescu)
Adpat:
- Servit la botul calului (L. Popescu)
Adptoare:
- Bautura la botul calului (M. Zgubea); Loc unde unii, precum animalele, beau
pana se satura (T. Capota)
A aduga:
- A vorbi in plus (B. Vlad)
Adogire:
- Supliment de masa ... cand se prelungeste (M. Frunz)
Adnc:
- Are fundul jos (E. Guja)
- Mult sub nivelul obisnuit (D.I. Nicula)
- Tinut al Dunarii de Jos (P.Ciurea)
Adncitur:
- Gol marcat pe teren (C. uta)
- Punct de extarctie (D. Georgescu)
Addenda:
- Nota data sub semnatura (Gh. Crian)
Adecvat:
- Nimerit n plin (M. Frunza)
- Vine la fix (I.Socolov)
A ademeni:
- A fi tentant ... si promitor
Ademenire:
- Plasa pentru pescuit (E. Galdau)
- Forma ... ispititoare in felul ei (C. Herescu)
Ademenit:
- Cazut n ispita (B. Stoianovici)
Adepi:
- Formatii de partizani (C. Herescu)
A adera:
- A intra n bloc (V. Negreanu); A intra la idei (P. Haa)

Aderent:
- Face corp comun (I. Buzdugan)
- Unul care se tine de-o parte (T. Popescu, G.epelu)
Aderen:
- Cheie de contact (G. Magheru)
Ades:
- Chemat la concentrare (A. Morar)
Adevr:
- Verde .. crud
- Nobil in slujba dreptatii (I. Stanciu)
- Rezultatul unui act justitiar
- Rade barbile (M. Gazea)
Adevrat:
- Nu raspunde pentru fals
- Inlocuitor de drept
Ades(ea):
- Indicator/curent de nalta frecventa (E. Galdau, A. Tudose)
Adeziv:
- Lipitoare sui-generis (masc) (Cl. u)
- Candidat la aderare (P. Vasilache)
A adia:
- A avea sufletul usor
- A se manifesta cu blandete cand ne bate
- Ce-am avut si ce-am pierdut ... la o adica ! (V. Anghel)
Adiacent:
- Are un contact comun (L. Popescu)
- Face atingere (B. Vlad)
Adic:
- Intra in detalii (I. Buzdugan)
- Da o nota explicativa (M. Frunza); Cuvant explicativ (V. Trolea)
- Formulare pentru precizari suplimentare (C. Herescu)
Adiere:
- oapt n vnt (Cl. u); Vanturatoare de mica putere (M. Frunza)
- Batai .. mangaietoare (sing) (M. Frunz); Bataie usoara (C. Raia)
- Curent de mica intensitate (E. Manafu)
- Pala de ventilator (V. Feru, I. Filip, A. Boboc)
- Tandre mangaieri de aripi molcome (sing) (At. Mateescu)
- Copila primavaratica din gradina lui Eol (I. Boar); Copil de suflet (L.Popescu)
- Isi da suflarea in tacere
Adio:
- Salutare n ultima instanta (V. Tarsolea)
- Motiv de divort exprimat deschis (A. Doboan); Pronuntarea unui divort (F.
Matei)
- Pune capat unei partide neoficiale (E. Galdau, T. Hedesiu, E. Manica)
- Semnal de abandon n lumea lungilor pareri de rau (N. Muresan)
- Pecetea sonora a ultimei despartiri (D. Arghir); Sentinta de despartire definitiva
(I. iu)
- Final clasic de melodrama (E. Guja)

Aditiv:
- Participant la o adunare (P. Hasas)
Adjuraie:
- E data dracului
A admira:
- A avea o atitudine de gura-casca (I. Socolov)
Admirabil:
- Om bun de cinste (V. Potolinca)
Admirator:
- Merge cu steaua (M. Frunza)
Admitere:
- Incercare de patrundere la poarta Universitatii (L. Popescu)
A adnota:
- A face insemnari pe marginea unui material (T.Ivana)
Adnotare:
- Nota explicativa (C. Herescu)
Adolescent:
- Tanar de viitor (I. Boar, I. Manzur)
Adonis:
- Mister legat de zeita frumusetii(t.. Leoveanu)
A adora:
- A place mult de tot (C.V.Popa)
Adorat():
- Cel mai iubit dintre pamnteni (E. Ndrag); Campioana unei mari iubiri (B.
Vlad); O iubita n extremis (I. Paun); Mai mult decat o iubita (I.C.Pun); Atins
de marea iubire (I. Socolov)
- Ramas la inima dupa o afectiune (I. Iosif)
- Lumina ochilor (A. Rabontescu)
Adorator:
- Colindator cu steaua (Gh. rdea)
Adoraie:
- inere cu putere
- Afectiune a inimii care duce la orbire (M. Bornemisa)
Adormit:
- Aflat la odihna (V. Negreanu)
Adormitor:
- Ne trimite in lumea viselor (C. Bnzaru)
Adres:
- Urmarita din oficiu prin corespondenta (Gh. Guru)
- Finala la cursa postasilor (Gh. Braoveanu); Cod postal
- Loc de casa (V. Potolinc)
- Comuna de bastina
- Indicatoare de stat (T. Nicov)
Adresant:
- Punctul final al unei expeditii (B. Stoianovici)
- Primeste o solie (A. Mitu)
- Servit la domiciliu ... din oficiu (Gh. Toia, M. Zgubea)
Aducere:

- Gen de semanat
A adula:
- A se ridica in slava (D. Arghir)
- A tine mult
Adulat:
- Dat cu periuta (Gh. Toia, Mihai Zgubea)
Adulator:
- Personaj anonim suprins in "Adoratia Magilor" (M. Guja)
Adulaie:
- Luata la perie (T. Nastase)
Adult:
- Un copil bine crescut (Gh. Florea); A dat in mintea copiilor
- Mare om ... de stat; Se da mare; Mareele!
- E deja copt; Copt cu timpul; Copt in arsita vietii (M. Boocea)
- Trecut de mult de prima tinerete (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Unul care s-a
realizat pierzandu-si insa tienretea (C. Crbu)
- Calificativ obtinut la maturitate (M. Guja); Promovat la examenul de maturitate
(Ed. Anca)
- Il paste batranetea
- Treapta superioara pe scara evolutiei umane (P. vasilache)
- Mediu de viata (M. Frunz)
A aduna:
- A face o operatie la coloana (V. Trolea)
- A concentra la unitate (A. Doboan)
Adunare:
- Operatie facuta sub semnul crucii (M. Gazea); Operatie pe coloana (L. Ivana)
- Soldata in totalitate (H..Simon)
-Acumulatoare in felul ei (N.Banu)
Adunat:
- Reunit sub semnul crucii (C. Dincovici)
Aduntur:
- Gramada neorganizata (A. Tudose)
Adus:
- Plecat ... in spate (R. Vasilescu); Plecat fara adresa (C. Herescu); Plecat nainte
si venit napoi (T. Capota)
Adversar:
- Tip de atac si aparare (N. Mutulig)
Ae:
- Una este !
- Ape secate! (O. Eftimie, Z. Turdeanu, Tr.I.Cioclteu); Ape cu peste! (N. Banu)
- Scoatere la aer ! (A. Boboc); Aruncare in aer ! (L. Stncescu); Acu e in aer ! (B.
Stoianovici); Aripi de avioane ... in aer ! (Ed. Anca)
- Capete de acuzare ! (I. Iosif, I. Boar, I. Manzur)
Aed:
-Poet de curte, ramas ca o mostenire a trecutului (Gh. Constantinescu, F.
Marasescu)
- Interpret al imnurilor olimpice (A. Doboan)
- Decanul de varsta al maestrilor cantareti (At. Mateescu)

- De-a indaratelea ! (C. Herescu)


Aer:

- Introdus cu forta in camera (M. Rdulescu, C. Stnescu); Intrat/nghesuit in


camera (P. Damian, C. ua, D. Manog); Iese val-vartej din camera (M.
Radulescu)
- Inspirat din natura (O. Cogalniceanu, M. Chiricuta); Sursa de inspiratie (C.
Jitariuc. M. Chiricu); Consemnat intr-un moment de inspiratie (V. Trolea);
- Face atmosfera
-Tras la nivelul pieptului (S.T. Cacuci, D. Onofrei); Tragator la cos (A. Dobosan)
- Scos din suflet (R. Vasilescu); Infiltrat pulmonar (Gh. Oncioiu); Eter pentru
inhalatii (C. Herescu); Prins de nas (I. Boar)
- Parte integranta a celui mai mare ocean al Pamantului (C. Demetriade); Face
ocolul pamantului (I. Riti); Mediu inconjurator (V. Potolinc)
- Aspect ... de importanta vitala (C. Herescu); Fluid vital (C. u); Fara el nu poti
sa traiesti (N. Cioclteu);
- Suflu eolian care aduce prospetime (P. Vasilache); Risipit in bataia ... vantului
(I. Socolov)
- Scapat din unele pene(V. Negreanu); Produce umflaturi (N. Medru, D. Cioflic)
- Folosit la orice instrument de suflat. (C. Herescu); Umple sticle goale (A.
Rabontescu)
- Termen pentru o noua/alta infatisare (I. Ilie); Dovada de incredere (Gh. rdea);
Nota personala (Fl. Georgescu); Mod de prezentare (C. Raia); Se infatiseaza in
public intr-un anumit chip (M. Dogeanu)
- Ocean transparent pentru navigatorii inaripati (P. Vasilache)
- Comprimat pentru uzul pustilor (N. Aragon)
- Tinutul zmeului
- Parada vedetelor (A. Doboan)
- Definitie ... expresie (T. Nicov); Expresie ... curenta;
- Mina la suprafata (V. Trolea)
- Extraterestru invizibil (B. Stoianovici)
A aera:
- A transmite efectul curentului (I. erban); A tine la curent
- A face o atmosfera favorabila (C. Prvu)
Aerare:
- Lucrare la siloz ... de uz curent (D. Arghir); Punere la curent (A. Dobosan);
Crearea unui curent favorabil (I. Manica)
Aerat:
-Traversat de curent (V. Bogos)
- Patruns de un suflu nou (I. Isac)
- I s-a alungat duhul rau (P. Ciurea)
- Dat la vanturat (A. Manolache)
Aeraie:
- Generatoare de curent continuu in circuit deschis (M. Guja)
- Sufla vantul prin silozuri
Aere:
- (Un fel de) fudulii de cocos (V. Potolinca, C. Herescu, L. Popescu)
- Etalate pe fata cu incredere (Fl. Barbu); Date in semn de mare incredere (T.
Nicov); Dovezi de mare incredere; Falsa infatisare, evidenta la afisarea

increderii (P. Vasilache)


- Date de (o) mare importanta (D.I.Nicula)
- Atmosfera la inaltime. (V. Feru)
- Fenomen de impunere (Gh. Chirila)
- Un fel de expresie (V. Negreanu, M. Puiu)
- Poze ... marite (M. Bornemisa)
- Contururile fluide ale inchipuirii desarte (Fl.T.Vasilescu)
Aerian:
- Ridicat in slava (A. Doboan)
- Un extraterestru sui generis
- Inregistrat in spatiu ... ca flotant (P. Ciurea)
A aerisi:
- A da cuvantul ! (B. Stoianovici)
- A se pune la curent (S. Cozma)
Aerisire:
- Interventie salutara cu efect inviorator in cazul unei atmosfere incarcate (L.
Popescu); Procedeu de purificare a atmosferei poluate (A. Gagniuc, E.
Mnica); Schimbare in atmosfera (E. Globau)
- Actiune pentru inlaturarea poluarii mediului inconjurator (C. Herescu)
- Activitate de uz curent privind realizarea unor interioare placute (M. Dogeanu);
O vorba de uz... curent (I.E.Meteleu); inere la curent (I. Buzdugan)
Aerisit:
- Tinut la curent; Alimentat de la o sursa de curent eoliana
- Aflat in bataia vantului
Aero:
- Un element de atmosfera (V.Trolea)
Aerobic:
- Antrenament cu cantec (A. Doboan)
Aeronautic:
- Privitor la cele ce zboara prin vazduh (V. Tarsolea)
Aeroplan:
- Navetist care pleaca si vine cu acelasi tren (P. Cojoac)
Aeroport:
- Ultimul popas spre cucerirea inaltimilor (Z. Nichici)
- Loc de stabilire a legaturilor la nivel inalt (M. Frunz)
- Opriri ... din zbor (sing) (D.M. Ivnu, M. Munteanu)
Aerosol:
- Ajutor medical venit pe calea aerului (A. Boboc)
Aerostat:
- Balon expediat in gol cu oarecare greutate (V. Tarsolea); Balon degajat in afara
terenului (A. Doboan)
- Se situeaza la inaltime in domeniul utilizarii gazelor (I. Manzur)
- Ridicat in slava cu multa caldura (I. Marian)
- Evolueaza la inaltime dupa o incalzire prealabila (O. Manto)
Aeroterm:
- Un bun cu sufletul cald (C. Carabut)
Af:
- Cap de afis!; Afis la cinematograf ! (L. Stncescu); Aflate la inceputuri ! (C.

Afabil:

Bnzaru)
- Centru de trafic ! (N. Banu); Raft nesprijinit ! (C. u)
- Urma de praf ( in raft) ! (V. Potolinc, C. Prvu); Asa se alege praful ... in cele
din urma (D. Guinea); Urme de praf observate in raftul safe-ului! (P.
Vasilache);; Ramas paf la sfarsit ! (A. Manolache)
- Cafea care s-a rasturnat ! (D.I. Nicula)

-Un om dragut (B. Vlad, I. Buse)


Afacere:
- Marea ocupatie capitalista (V. Tarsolea)
Afar:
- Proba eliminatorie intr-un concurs de imprejurari (N. Popescu)
- Comanda de evacuare. (L. Popescu)
- De uz extern (V. Opris)
Afnat:
- Cedeaza In fata greutatilor (Gh. Oncioiu)
Afect:
- Face senzatie
- Miscare interioara care se propaga la nivelul scoartei (Gh. Braoveanu)
Afectiv:
- Luat la sentiment
Afeciune:
- Buna conducatoare de caldura
Aferat:
- Pare (a fi) om de treaba (Gh. Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu, G. Onea,
G.Magheru)
- Truditor neobosit sub acoperisul leneviei (N. Murean)
Aferim:
- Recompensa verbala acordata sub semnul semilunei (E. Diradurian)
- OK-ul lui Ali (C. uta)
Afet:
- Vine in sprijinul artileriei (G. Negrea); Face parte din arma artileriei
- Suport pentru baterii (D. Cruicu, N. Caraman)
- Aparator postat in fata celui care trage bombe (C. Herescu)
- Trasul cu tunul (Gh. rdea, S. Arvinte, V. Anghel)
- Cadru militar prezent la petrecerea de adio (N. Gheorghiu)
A afilia:
- A lua parte la o reuniune de afaceri (C. Oglan)
Afiliere:
- Unirea care face puterea (P. Berteanu)
Afin(e):
- Arbust cu fructe... pentru lichior (N.Banu)
- Pilule cu dulceata acrisoara (B. Stoianovici)
Afinitate:
- Proprietate comuna (L. Capalna, M. Zgubea)
- Insusire apreciata la crearea unor compozitii (N. Cioclteu)
A (se) afirma:
- A iesi din anonimat (M. Gazea)

Afirmaie:
- O parere sprijinita cu argumente
Afi:
- Invitatie pentru toata lumea (M. Frunza); Invitatie la masa
- Atrage atentia publicului spectator (G. Magheru); Expunere n public (B.
Stoianovici)
- Prezinta un spectacol (A. Tudose); Un caz de prezenta pentru personalul artistic
- Panorama stelelor (C. Prvu)
- Evidentiat pe panou
- Buletin de stiri cu priza murala (N. Murean)
A afia:
- A pune in vedere (C. uta)
Afiat:
- Evidentiat pe panou (C. Herescu); Expus in public
Afix:
- In sfarsit, se tine de cuvant
Aflare:
- Rezultat optim in activitatea de cercetare (N. Cioclteu)
Afon:
- Nu respecta prevederile acordului (A. Antonesei, T. Popescu)
- Cu nereguli la cantare (T. Capota); Fals la cantare
- Interpret de muzica de jale (A. Doboan)
- Poseda un timbru fara valoare
- Ia mereu note proaste (A. Doboan)
Aforism:
- Sentinta pronuntata dupa judecata (B. Stoianovici); Termen de judecata
Africa:
- Marea ... neagra (O. Manto-Jr.)
African:
- Nu vezi o ciocolata din mana lui
Afrodita:
- Frumusetea marii la Olimp (V. Tarsolea)
Afront:
- Cuvinte de dor (sing) (E. Gldu, Gh. Dobrescu Jr)
- Lezeaza grav (P. Georgescu)
- Generator de tensiune legat la masa (G. Magheru)
Afumat:
- Se vede ca-i cinstit (E. Nadrag)
A (se) afunda:
- A se lasa In albie (M. Zgubea)
Ag:
- Argint viu ... cu valoare de simbol (C.V.Popa); Simbolicul loc doi (L. Popescu);
Simbol stralucitor pentru cel din urma invins in competitii olimpice (G. Onea)
- Element valoros aflat simbolic in bagaj! (Ed. Anca)
- In prag de agentie! (I. Boar, I. Manzur); Agrafa prinsa la cap!
- Inima de dragon ! (M. M. Popescu); Inima ... neagra! (Gh. nreanu);
Umplutura de drageu! (C. uta); Valoros in dragoste ! (G. Negrea)
- Pragul din urma! (A. Manolache)

Agale:

Agap:

- Rezultatul folosirii franei de picior in mers (B. Stoianovici); Rezultat obtinut in


deplasare folosiind tehnica temporizarii (C. Crbu)
- Tip de mars lent (M. Popescu)
- Pas de voie (B. Stoianovici)
- Un fel de a ... seduce (!) usor (L. Popescu)
- Ritm de deplasare in pierdere de viteza (At. Mateescu)

- Masa de oameni apropiati (Gh. Boban)


- Intalnire amicala in care scorul nu conteaza (C. Herescu)
- Vesela pentru o masa
Agarigacee:
- Poarta palarie In familie
A agasa:
- A pune sub tensiune (A. Dobosan)
Agasant:
- Te bate la cap (V. Trihub)
Agasat:
- Dat gata de repetitii de uzura (O. Huul)
Agat:
- Sursa de ape minerale (B. Stoianovici); Se scalda ... in mai multe ape
- Valoare pietrificata (C. Horowitz); Piatra cu diverse varste (A. Tudose)
Ag:
- Politaiul de la poarta (O. Slavuc); Stalpul apararii de la poarta (A. Doboan)
- Era un om de ordine (M. Popescu);
- Bani ... ca la turci (sing) (Gh. Chiril)
A aga:
- A recurge la suspendare (I. Musat); A suspenda lucrul
- Un fel de a se prinde in cuie fara a folosi ciocanul (I.E.Meteleu)
Agat:
- Tip suspus (M. Anghel, I. Tatar)
- Aflat in perioada de suspendare (I. Ttar)
Agtoare:
- Caracteristica unor anumite coarde (I. Moraru)
Ageamiu:
- Un om care nu stie ce are de facut (Gh.Dobrescu-Jr)
- Cu calificativ slab la instructie (N. Badea)
- Usor la dus si la intors
- Prins complet pe nepregatite (Gh. Chiril)
Agend:
- O carte potrivita pentru serialul de luni (M. Guja)
- Banca de date
(M. Dinca)
- Caiet de sarcini (C. Herescu)
Agent:
- Om la rascruce (B. Stoianovici);
- Factor comun
- Producator ... direct (Z. Turdeanu)
- Secret de serviciu (C. Herescu, D. Marcu)

- Prins in retea (D. Guinea)


Ager:

- Minte ceva de speriat (L. Popescu); Asa om cuminte mai rar !


- (Ne) Bate la cap (V. Feru, Gh. rdea); Munceste cu capul (D. Baldea); Taie
multe capete (I. Stanciu); Tare de cap
- Tipul descurcaretului (I. Boar); Tip de reactie spontana
- E usor de priceput (I. rlea); Se prinde usor (A. Manolache); Prinde cu usurinta
(L. Popescu)
- Se remarca prin reactii de mare promptitudine (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Realizeaza totul fara ezitare (V. Bucur)
- Da dovada de multa intelegere (M. Dogeanu)
- Greu de dus intr-o disputa (G. Onea)
- Ochi de vultur (P. Ciurea)
Agerime:
- Putere de patrundere la actiunile cu capul (I. Stanciu); Putere de patrundere in
viteza; Viteza de invidiat pe autostrada gandului (E. Diradulian)
- Minte de rupe (N.Medru, D.Cioflic)
Agie:
- Vechi cuib de sticleti (Gh. Luculescu)
- Comisariat ... cu multi sergenti (od) (D. Serban)
- Circa, pe vremuri (I. Muat)
Agil():
- Mladios ca o nuia, iute ca o randunea (At. Mateescu)
- Greu sa pui mana pe el dar se prinde usor
- Admis la proba de indemanare (P. Berteanu)
- Se misca bine in felul lui (D. Tipluic)
- Perpetuum mobile (I. Ttar)
- Dovada vie ca graba nu strica treaba (A. Tudose)
Agilitate:
- Descurcare la repezeala (Gh. Toia, M. Zgubea)
A se agita:
- A se clatina cu vasul
Agitat:
- Impresioneaza prin gesturile sale ... miscatoare (C. Herescu); Profund miscat (G.
Onea)
- Pus la vanturat (L. Stncescu)
- Afectat de precipitatii
- Pierdut in liniste (V. Potolinc)
- Suflet candriu, de om zbanghiu, mereu zglobiu si fistichiu (P. Vasilache)
Agitator:
- Creste pofta la masa (A. Doboan)
Agitaie:
- Precipitatii abundente (sing)
Agiu:
- Stramosul curcanului actual
Aglomerat:
- Prins la nghesuiala (N. Badea)
Aglomeraie:

- Ciorchini de masa ... la care se inghesuie lumea (sing) (Gh. Boban)


Agnostic:
- Nu se ncrede n cunostinte (V. Tarsolea)
Agonie:
- Premergatoare apusului la capatul zilelor (Ed. Anca)
- Lupta pe viata si pe moarte (N. Banu); Se zbate intre viata si noarte (P. Ciurea)
- Stare dupa un accident foarte grav (V. Negreanu)
- Da semnalul de stingere (B.. Vlad)
- Somnul ratiunii cu vise urate (Ed. Anca)
A agonisi:
- A lasa de azi pe maine (I. Manzur)
Agoniseal:
- Forma de prevedere a zilelor negre (V. Negreanu, M. Puiu)
Agonisire:
- Rezultat strans (B. Stoianovici)
Agonizant:
- Aflat pe cale de disparitie (G. magheru)
Agora:
- Elena ... pentru oratori (D. Bgrean)
Agramat:
-Victima ignorantei nedisimulate cu carente de cultura (R. Iftodiu)
- Incalca toate acordurile stabilite (B. Stoianovici)
- Nu stie de vorba buna (P. Ciurea)
Agrar():
- Legat de pamant (P. Goja); Ramura rodnica sprijinita pe pamant (D. Nad)
- Atributul oamenilor de cultura (M. Bornemisa); Evidentiat in domeniul culturii
- Domeniu in proprietatea funciara
Agravare:
- Motiv de ingrijorare in anumite cazuri
A agrea:
- A deveni simpatizant
Agreabil:
- Cum va place (B. Stoianovici)
Agregat:
- Combinat industrial pentru constructii de masini (C. Herescu)
Agrement:
- Distractie placuta (T. Capot)
Agresiv:
- Nu lucreaza cu manusi la unele interventii (E. Ndrag)
Agresor:
- pan sarit din scula de aschiere a zeului Marte (N. Murean)
Agricol:
- Legat de ramura care da roade (C. Baroiu)
- Atribut al culturii (Al. Cristici)
Agricultor:
- Om de cultura (T. Capot)
- Specialist al operatiilor pe scoarta (t.Ciocianu)
Agricultur:

- Domeniu dedicat culturii


- Una cu pamantul
Agri:
- Poama acra (L.Popescu)
Agurid:
- Poama rea (Liviu Popescu)
- Ii rod de vii fara sa se coaca
- Boabe de smarald din gradina lui Bacchus (I. Socolov)
Ah:
- Comprimat uzual in cazurile dureroase (O. Manto-Jr.)
- Cu durere in suflet (M. Popescu)
- Scos din necaz (D. Baldea)
- Putin ahtiat privind sahul! (N. Mutulig)
- Puntea iahtului!; Coperti de almanah !
Aha:
-Insoteste darea de seama (C. inca)
- Expresie revelatoare (I. Buzdugan)
- Dovada de intelegere
- Surpriza in continutul unui pahar ! (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Aho:
- Urator de Anul Nou (C. uta)
Ahtiat:
- Se consuma dupa dorinta (B. Vlad)
Ai:
- O hait de cei .. iui (V. Feru); Se imparte la caei (T. Capot); Catei care nu
musca (A. Doboan); Adunatura de catei (L. Popescu); Catei liliputani (sing)
(Gh. Toia, M. Zgubea); Catelul pamantului prins de funia bucatarului
- Cu cpna in funie (Gh. Boban)
- Memorialul durerii
- Acu-i acu ! (N. Badea);
- Aiurit la cap! (Gh. Igna); Inceput aiurea-n tramvai! (B. Stoianovici); Aisberg in
formare!
- Fain in fond! (S. Rus); Plin/Umplutura de paie! (Cl. u, I.Socolov); Taie pe
mijloc! (I. Plischi); Esenta de maia! (D. Guinea); Baia Centrala! (V. Antoniu,
L. Popescu); Continutul unor containere! (B. Stoianovici); Cuprins de spaima!
- Carne de oaie asezonata cu putin usturoi! (P. Vasilache)
- Coada de vatrai ! (D. Arghir); Picior de plai; Crai de la Rasarit! (C. Herescu, M.
Frunz); Asii Craiovei ! (I. Socolov)
Aia:
- O necunoscuta chemata de departe (V. Trdea); Luat mai pe departe (L.
Popescu);
- Una care se arata de la distanta (I. Ilie); Un fel de aratare (A. Tudose)
- Cea mai popular dintre femei (E. Gldu)
- Schimb acele (sing) (Gh. Oncioiu)
- Ceea ... ce este de demonstrat (C. Herescu)
- Aflata in preajma degetului (A. Morar)
- Cele ce cad din caiac! (A. Doboan)
Aicea:

- Aproape ... cunoscut


Aici:

Aida:

- Local ... din preajma (I. erban); Cel mai apropiat local (A. Botea); Local de
referinta pentru vorbitori (V. Stroe)
- Chiar in acest loc (M. Guja)
- Exprimare fara echivoc a pozitiei noastre (T. Capota)
- E o treaba prin apropiere (Gh. Gtescu)
- Veniti/Invitaie .. la Opera ! (N. Caraman, Tr. Cioclteu)
- Chemare la drumetie (G. Barboni)
- Are pe vino-ncoa (I.Apostol, V.Onofrei)

Aide:

- Comanda de plecare
Aidoma:
- Formulare tip pentru recunoasterea identitatii copiilor (C. Demetriade); Atesta
identitatea (C. Herescu)
- (Unul din termenii prin care se) exprima o identitate (V. Tarsolea, C. Bnzaru)
- Confirmare subiectiva a paternitatii (M. Bornemisa)
- Oglinda lexicala pentru chipul gemenilor (D. Popa)
- Copie la indigo
Aievea:
- Formula pentru asigurarea existentei. (Colea Herescu)
- Scoasa din inchipuire (N. Ciocalteu)
- Bine vazut (D. David)
Ailalt:
- Cea mai deosebita (V. Tarsolea)
Aior:
- Lapte ... de cuc (B. Stoianovici)
Aisberg:
- Spargator de gheata .. al marinei (A. Boboc)
A aiura:
- A vorbi n somn .. n unele ocazii (C. Herescu); A vorbi cu afectiune (M.
Dogeanu)
- A scapa de sub control (M. Tun, C. Untea)
- A se exprima cu toata caldura (C. Herescu)
Aiurea:
- Executie fara ordine (C. u)
Aiureal:
- Manifestare deliranta/de delir (C. uta, T. Capot, S. Spiru)
- nregistrata la temperaturi foarte ridicate
Aiurit:
- Cu capul plecat (A. Mitu, I. Vlase, Gh. Prodan); Batut la cap
- Aflat n neregula la controlul auto (T. Capota)
- Efectiv redus in concentrare
- Tip de manifestare in delir (E. Gldu, Gh. Dobrescu Jr)
- N-au nimic in comun (sing)
Aisberg:
- Inghetata de doi poli care se topeste pe drum

- Mont Blanc .. cu vedere la mare (.. Leoveanu)


Aista:
Aj:
Ajun:

Ajur:

- Plasat ntre cesti n chip demonstrativ


- Prim ajutor ... la plaja ! (D. Hulu)
- La sfarsitul voiajului ! (A. Gioal); Viraj la dreapta ! (A. Morar)
- Vremea penitentei, avand in vedere ca vine ziua de apoi (P. Vasilache); Prologul
zilei de apoi; Prevesteste ziua de apoi (V. Tarsolea); Vine inainte cu o zi (V.
Potolinca)
- Astazi e aproape epuizat (D. Serban)
- Inainte de termen
- Data nainte de sarbatori (N. Dumbrava)
- Trecutul apropiat (V. Potolinc)
- Creaza un precedent in desfasurarea evenimentelor (E. Ndrag)

- Lucratura cu firele trase artistic (M. Bornemisa)


A ajuta:
- A trage din greu (Gh. Luculescu)
Ajutor:
- Primul care te salveaza (M. Frunza)
- Amplificator de putere folosit la nevoie (I. Socolov)
Al:
- Articol de baza referitor la ordine (R. Vasilescu); Element/Cuvant de ordine (T.
Nicov, I. Ttar); Folosit cu numar de ordine; Preambul la ordine (Gh. Musc,
C. Stnescu); Simbol de apartenenta cu numar de ordine (At. Mateescu)
- Titlu de proprietate (E. Gldu, C.V.Popa); Punere in posesie (N. Rotaru)
- Alai! (O. Huul); Spalat in albie! (D. Serban); Aliniati la start !; Intrare in alerta!
(B. Stoianovici); Un albastru infinit! (A. Schindarli); Varf in Alpii din Italia!
(C. Herescu)
- Plin de fala! (C. Herescu); Oala fara toarte ! (T.I. Cioclteu); Cuprins de jale !
(V. Opri); La mijlocul vaii! (A. Tudose)
- Cand isi pierde calul ... potcoava! (I. Boar); Prinse la final! (M. Gzea); n spate
la stal! (L. Popescu); Picior de pocal! (N. Medru, D. Cioflic); Articol medical!; Sfarsit de carnaval ! (I. Muat); Articol din tergal! (D.I.Nicula)
- Intalnite in cale, si la deal si la vale! (I. Socolov); De la deal la vale! (C.
Cpn)
- Dat la ntors! (Gh. Luculescu)
- Prima ... si ultimele! (C. Georgescu); Acul la albine! (D. Manog)
Ala:
- Incep si sfarsesc alandala ! (M. Frunz); Mijloc de egalare! (Gh. Brasoveanu)
- Interaliata! (P. Haa)
Alabastru:
- Marmorean in felul sau (I.E.Meteleu)
Alah:
- Geniu al creatiei arabe (I. Socolov)
Alai:
- Grup dat in urmarire generala (Gh. Crian)

- Grup de persoane care petrec impreuna (A. Dobosan); Masa mare la o petrecere
(C. Herescu); Oameni/(Masa celor) care petrec (M. Dinca, P. Goja, T. Capota);
O gramada de oameni care se tine de petreceri (I. Ptracu, C.Trnoveanu);
Bine dispus la petrecere (A. Doboan); Grup de petrecareti, (cu sau fara
lautari) (Ed. Anca,I. Boar, I. Manzur); Petrece in grup (V. Potolinc); Un fel de
petrecere la o nunta (Gh.Dobrescu-Jr); Petrecere de nunta (N. Herescu)
- (O) petrecere n colectiv (V. Tarsolea, L. Popescu); Colectiv de conducere (N.
Medru, D. Cioflic, A. Dobosan, I. Magla); Conducere colectiva (C. Herescu)
- Masa de pe urma (G. Onea); Ridicat de la masa (A. Botea); Masa pompoasa/
festiva (A. Firimi, D. Serban); Masa unor corpuri in miscare (V.Trolea);
Tip de conducere legat de masa (E.Diradurian, A.Vljoag)
- Pompa zgomotoasa (C. Georgescu); Garnitura ... de pompa (C. uta)
- Vine dupa mireasa (A. Doboan)
- Suita la inaltime
- Toti cei care se iau dupa altii (A. Tudose)
- Companie n mars (S.T. Cacuci, D. Onofrei); Multime complementara
- Urmasii celor casatoriti (N. Stancu)
- Cei care urmeaza calea domnului (Gh. Chiril)
- Roi de albine bazaind admirativ la mutarea reginei (P. Vasilache)
- Plasa iesita din uz
Alaltieri:
- Ramas in urma cu 48 ore
Alandala:
- Opozitia la ordine (M. Frunza)
Alam :
- Compoziie pentru instrumente de suflat (B. Stoianovici); Compozitie pentru
fanfara
- Bun de tromboane
- Falsificatoare de aur (sing) (B. Stoianovici)
Alambic:
- Ne da taria sa ne facem bine; Generator de tarie
- Condensator intr-un circuit ... integrat (B. Stoianovici);
- Conduce concentrat in serpentine.
- Pregatit la curs pentru gradele superioare
- Pregateste ceva rafinat de dat pe gat (Gh. Gustescu)
- Cu aburii alcoolului in cap (S. Rus, Gh. Oncioiu)
- Productor de uic (M. Tun, C. Untea)
Alambicat:
- Gen de subtilizare intr-un stil rafinat (E. Ndrag)
- Un tip greu de ineles (M. Anghel, I. Ttar)
- Produs spirtos (M. Popescu)
Alandala:
- Ordine inversa (Gh. Ignat)
Alarm:
- Avertisment public pentru cazuri de tulburare a linistii (B. Vlad); Da semne de
neliniste (P. Berteanu)
- Generatoare de nalta tensiune (A. Botea, A. Craciunescu)
- O atentie facuta inaintea unui eveniment. (V. Feru)

- Produse pe baza de sunatoare (sing)


- Tulburatorul cantec al sirenelor (T.Capot); Cantecul sirenelor (L. Popescu)
- Semnal tip CFR (N. Badea)
- Sistem de asigurare a valorilor impotriva furturilor (T. Nicov)
Alaun:

- (Solutie acida realizata intr-un) combinat de aluminiu (P.Vasilache, Gh. rdea )


Almire:
- Ingalbenire la fata
Almuri:
- Piese pentru fanfara (P. Berteanu)
A alpta:
- A sta cu pieptul gol In fata pustilor (T. Capota)
A (se) altura:
- A se da de-o parte (T. Popescu)
- A face o integrare prin parti (A. Tudose)
Alturat:
- E prin vecini (S. Ceampuru)
Alturi:
- Aproape sigur (I. Musat)
- Vine imediat (D. Georgescu)
Alut:
- I se canta in struna, dar dupa ureche (V. Potolinc)
- Iubita unui vechi cobzar (P. Ciurea)
Alb:
- nceptor/Primul la ah (F. Matei, D. Georgescu); Debutant la masa regilor (E.
Gldu); Primul intr-o competiie de mas (N. Nsui);
- Culoare de deschidere/trecere (T. Capot); Culoare de spital (I. Hanga, C. uta)
Galben deschis; Deschis la maximum (D. Bldea)
- Vopsit... in toate culorile (Gh.Dobrescu-Jr)
- Fond de doi poli (B. Stoianovici); Fond pentru pace (M. Frunz); Fondul Crucii
Rosii; Fondul cartilor;
- Sinteza spectrala (Gh. Gndu); Ansamblu cromatic; Palton !
- Preacurat (T. Frasin); Blazonul candorii
- Peri batrani (sing) (L. Popescu)
- Dominanta cromatica in plastica iernii
- Scris cu creta
- Col londonez
Alba:
- Culoare locala ... judeteana (P. Berteanu)
Albatros:
- Pasarea furtunii
Alb:
- O noapte de pomina; Noapte de carnaval; Noaptea intre 50 si 65 grade
- Culoare pentru proba de fond a concursurilor de schi
- Rasa de pe suprafata pamantului
- Piesa de inceput
- Regia unui film
Albstrea:

- Floare de peruzea (A. Tudose)


Albea:
- Obstacol in vedere la receptia imaginilor
A albi:
- A da in spic
Albie:
- Baza de desfasurare a cursurilor (P. Ciurea); In curs de desfasurare; Curs de
hidrologie; Necesar oricarui curs
- Bun conductoare de curent (V. Trolea)
- Vas cu panze (D.I. Nicula); Vas de lemn
- Drum fara pulbere
- Baie comunala
- Calea undelor (T.I. Cioclteu)
- O trec toate apele (I. Ptracu)
- Obiectul unor frmntri in familie (N. Badea)
Albinar:
- Cultivator de ace volante
Albin:
- Are ac dar n-are ata
- Lucratoare intr-o fabrica de dulciuri
- Exemplu viu de organizare
- Grupate n jurul reginei (sing) (V. Negreanu)
- Conceptie de trantor (C. Herescu)
- Tragatoare la rame (C.V.Popa)
Albire:
- Varianta de deschidere. (Gh. Toia)
- Trecere prin par (V. Potolinca)
Albit:
- Trecut la seniori
Album:
- Cronica de familie (T. Capota); Arhiva de familie in imagini; Expozitie foto in
familie
- Volum de actualizare a memoriei vizuale (M. Guja); Volum de amintiri; Caleidoscop cu imagini ravasite de amintiri (I. Iosif); Videoteca/Sarcofagul
amintirilor (imbalsamate)
- Cartea amintirilor; Carte cu poze (C. Herescu)
- Unitate de vederi
- Se imbogateste cu noi fotografii
Albu:
- Il mananci din ochi; Albul ochiului
Alcalin:
- Element de baza (la baterie)
Alchimie:
- Activitate de producere a aurului sintetic
Alcool:
- Provoaca temperaturi inalte
- Tare la bautura
Alcov:

- Piesele deconectarii integrale, bantuite arbitrar de spectrele inconstientului


- Pozitie clasica de pat
- Camera cu intrare prin curte (M. Frunz)
Aldma:
- Bautura cu vanzare speciala; Cinstea celui ce vinde
- Pica la invoiala la spartul targului
- Cinste in afaceri
Alde:
- Cineva bine cunoscut
- Dintre cei apropiati
- Legatura de familie (I. Filip, P. Scrltescu)
Aldin(/e):
- Remarcata din plin in lumea literelor (B. Stoianovici)
- Ingroasa liniile la tipar; Urma mai groasa de plumb (M. Frunza)
- Corp trecut in revista
- Grase la corp (ad litteram) (B. Stoianovici)
Ale:
- Articol tratand despre proprietate
- Exprima un raport de apartenenta
- Alese si seduse! (A. Botea, M. Dinc, D. Guinea); A (pl) (C. Herescu); Ai (fem)
(I. rlea)
- Corp de balet!
Alean:
- Foc launtric care arde mocnit (Ed. Anca); Foc nestins
- Dor (dar nu) tare (sing) (Gh. Toia, M. Zgubea); Dor de duca; Varful cu dor;
Dorul lelii; Cantecel de dor si of
- Atac de inima/cord; Veche boala de inima
- Legatura indivizibila cu cineva de departe (V. Potolinc); Iubire de departe
- Nostalgica chemare la adresa celor dragi plecati dintre noi
- Durere inabusita
- Rau la suflet
- Ecou de romanta
- Marea chemare
- Motiv national cu inimioare albastre
- Nostalgic alearga spre fiinta iubita
Aleator:
- Are la baza o ntamplare (V. Tarsolea)
Aleatoriu:
- Vinde pielea ursului din padure
- Marime matematica determinata de ... jocul hazardului
Alee:
- Un sarpe strecurandu-se printre ronduri de flori; Sarpele din paradisul indragostitilor (I. Ptracu); Sarpe de gradina
- Linia dragostei serpuind intr-o palma de verdeata (E. Diradurian)
- Se incolaceste printre pomi
- Cu trecere pe la mai multe banci (L. Capalna, M. Zgubea); Drum facut de la o
banca la alta (L. Capalna); Acces la banca
- Trecatoare itnr-o gradina publica (I. Riti, V. Potolinc, C. Horowitz); (O) treca-

Alegat:

toare prin parc (A. Boboc,D. Hulu)


- Are mare trecere la indragostiti (L. Popescu); Indicatoare de trecere pentru
pietoni la culoarea verde; Loc de trecere la peluze; Trecere pentru pietoni
- Drum ce-i apropie pe indragostiti (Gh. Geafir); Drum in penumbra (N. Dumbrav); Drum ingustat (I. Manzur); Ies la drumul mare
- Calea cea mai simpla de relaxare in mijlocul naturii (B. Vlad); Calea consacrata
a unor juraminte de credinta (E. Diradurian, A. Vljoag); Cai intortocheate
batute mai ales in tinerete
- Are iesire la strada (N. Mutulig); Strada florilor; Copilul strazii (D. Baldea)
- Carare ingrijita la mijloc sau intr-o parte (L. Popescu); Miscatoarele carari (sing)
- Cadru romantic de petrecere pentru cupluri in devenire (R. Iftodiu)
- Pista pentru porumbei (A. Dobosan)
- Arie de promenada (A. Ciurunga)
- Calcata pentru plimbare (E. Galdau)
- Are o circulatie redusa
- Batuta la curte (T. Capota)

- Luat in serios
Alegtor:
- Ii surade mai multe partide (A. Botea)
- Are preferinte
A alege:
- A actiona intre doua drumuri
Alegere:
- Competitie in care partenerii asista ia publicul se ia la intrecere
- Scoatere pe baza de selectie
- Rezultat la aprecierea oricui
- Una din doua
- Efectul unei prize la masa
Alegorie:
- Abstract la modul concret
- Curente simboliste in literatura (sing); Poveste cu talc
- E ceva fabulos
- Oglinda parabolica
Aleluia:
- Binecuvantare parinteasca (T. Capota)
Alene:
- Marcheaza o evolutie slaba in deplasare (Gh. Toia, M. Zgubea); Slaba miscare
- In trei timpi ... si doua miscari (B. Stoianovici)
- De buna voie si nesilit de nimeni
- Se lasa moale
- Deosebit de iute
- Mers pe teren
Alergare:
- Disputa pe culoare
- Proba de sanatate lasand pudoarea la o parte
- Evolutia rapida a mersului inainte (B. Stoianovici)
- Pas ... ager

- Contratimp !
Alergtor:
- Demonstreaza cert ca fuga e sanatoasa; Pus pe fuga; Impresii fugare (sing)
- Da bir cu fugitii; Ii sfaraie calcaiele
- Prins in cursa (de bunavoie) (C. Herescu)
- In pas cu timpul
- Trecatorul grabit
- Vedeta de culoare
Alergtur:
- Cursa rapida (D tirbu-Nica)
- O plimbare cu acceleratul (D. erban)
- Misiune de curier ... nediplomatic (D. Arghir)
Alergie:
- Afectiune speciala pentru condamnatii lipsiti de imunitate (N. Oan)
- Stare care poate fi produsa de o nefericita inspiratie (C. Nicolau)
- Caz de nesuferit/netolerat (A. Doboan, I. Ttar); Fenomen de respingere
- Emisiunea unui corp microreceptor !
- Reactie speciala
- Haina de piele
Alert:
- Foarte zglobiu (Al. Cpn)
- In ritm vioi (V. Potolinca); Ritm impus la curse
Alertare:
- Semnal de alarma (I. Manzur)
Alert:
- Actiuni care se desfasoara in ritm aproape alarmant (sing); Semnal de alarma
pentru cititorii in stele; Alarma cosmica
- Emotie trezita de cantecul sirenei (V. Cernicica); Cantecul sirenelor
- Grbete pasul (B. Stoianovici); Graba care nu strica treaba
- Cod rosu de precipitatii in transmisie directa (C. Pacalu)
- Emisiune publica urmarita cu un plus de atentie
- Conventie internationala pentru evenimente la nivel inalt
- Sperietura savanta
- Apare la semnal
- E prevenitoare
- Mobila extra (C. Herescu)
- Ni se aprind calcaiele dupa ea (S. Vn)
Ales:
- Inaintea culesului (L. Popescu); Lucrarea de dinaintea culesului (Gh. Toia, M.
Zgubea)
- Scos din triaj; Scos in fata
- Ieit din cursa/cursa electoral (M. Frunz, I. Ttar); Investit cu dreptul de vot
(L. Cpn, M. Zgubea); Calificativ acordat unui candidat reusit (C.
Herescu); Castigator al unei partide cu caracter de selectie (I. Stanciu)
- (Un) Barbat de viitor (V. Feru)
- Reusit/Castigator la proba de selectie (D. Guinea, I. rlea);
- Soi selectionat
- Ca o mireasa la maritis (masc) (I.Socolov)

- Scump la vedere (A. Tudose)


- Se distinge bine
- Exponent real in cazul unei ridicri la putere (V. Trolea)
- I s-a acordat credit doar cu buletinul (A. Doboan)
- Dragoste de fata
- Alune cu sare !
Alestur:
- Din diverse motive
- Detaliu pentru covoare florale; Flori ..,. de la tara
Alevin:
- Somn mic
- Baza piscicola
A aleza:
- A lua foarte putin
- Prelucrare de finete (inf)
Alfa:
- Izvorul ... alfabetului grecesc; Prima din coada, la limba greaca !; A la grec (Gh.
Chirila, A. Rabontescu);
- A citi in Iliada
- Numarul unu din gama Omega
Alfabet:
- Romanii cu-ale lor, grecii cu-ale lor (de-aici le-au iesit vorbele) (sing)
Alfabetic:
- Ordine ad litteram (C. Herescu)
Alg:
- Firul apei (Gh. Luculescu); Fir de apa;O panglica de apa;Traieste ca pestele in
apa
- arpe de mare/apa (A. Doboan); Se cultiva in stil ... mare
- Verdeuri splate in mai multe ape (sing) (I. Moraru); Verdeturi muiate in
saramura (sing) (I. Riti)
- Verzi .. dar nu i uscate (sing) (C. uta); D und verde (C. Crbu); Fir verde
care se leaga la curent; In mare forma ... la masa verde; Verde marin
- Iarba la saramura
- Se lipeste de fundul vasului
- Liana in travesti la mare
- Sursa acvatica de calorii
- Plante in exces de umiditate
- Ghirlandele lui Neptun (sing)
Algebr:
- Criptografie clasica cu farmecul necunoscutului (At. Mateescu), Destrama
misterul necunoscutelor, Domeniu care cuprinde multe necunoscute (D tirbuNica)
Algiditate:
- Se manifesta cu raceala
Ali:
- Baba dintr-o veche societate interlopa. (Fl. Titu Vasilescu); Baba ... cu cea mai
proasta reputatie printre hoti (N. Popescu); Baba din poveste (L. Popescu);
Baba il urmeaza; Baba merge cu el (dar nu si oarba)

- Turc asociat cu babele i hoii (I. Bue)


- Al cui e ?; Aluni !; Un amic cu lei !; Raliu ... negru !
- Alei printre eucalipti !; Talie mijlocie!
- Aliniere la stanga !
A (se) alia:
- A face o combinatie; A face o buna legatura; A face sa stea la un loc; A face o
asociatie de idei (C. Herescu)
- A se alinia in front (S.T. Cacuci, D. Onofrei)
- A se angaja in domeniul cooperatiei (I. Stanciu)
- Un mod de a lega
- A largi cooperarea
- A intra in bloc (I. Socolov)
- A trece in grup (H. Albert)
- A conferi o tarie de otel (I. Seicean)
- A se topi unul dup altul
Aliat():
- Intrat in formatie (I. rlea)
- Prinsa cu altul (A. Doboan)
- Combinat de otelarie (C. Herescu)
Aliaj:
- Combinat(ul) metalurgic/chimic(T.Capot, C. Pricop, D. Nad, M. Dogeanu);
- Combinatie tare; Unitate a structurilor tari
- Mixtum compositum
- Fuziune elementara; Sudura la cald
- Imperecherea fiarelor
Alian:
- Rezultatul inelegerii umane (D. Munteanu, T. Ploni); Putere de intelegere
- Vitamine pentru cresterea puterii colective (sing)
- Strngerea rndurilor (M. Bornemisa)
- Unire in cuget (B. Vlad); Acord major
- Legatura stransa
- Reuniune la nivel inalt
- Trasura de unire cu implicatie familiala
- Roade de afini (sing)
Alias:
- Termen pentru o alta chemare (T. Nicov)
- Zis ... ca atare
Aliat:
- Iti intinde mana; Om cu dare de mana; Merg mana in mana (sing)
- Brat la brat pe Calea Unirii (L. Popescu)
- Raportat/Merge la unitate; Unul pentru toti si toti pentru unul
- Om de legatura; Un om legat
- Remarcat prin apropiere; Aproape prin consens
- Aliniat intr-o formatie; In rand cu noi, la o adica
- Factor comun; Face front/corp comun (in urma unei suduri); Au interese comune
(sing);
- Inscris in colectiv (V. Potolinc)
- Element de intarire

Alibi:

- Lucreaza la acord; Parti de tratat


- Ales drept partener
- Rezerva ... de acoperire

- Scuzele mele pentru absenta; Dovada de absenta; Absente motivate la drept


vorbind; Absenta motivata; Certificat de absolvire pe baza de absenta
- Dovada a lipsei de raspundere; Dovedeste o lipsa; Te condamna n lipsa
- Te scoate dintr-o incurcatura judiciara; Te scoate basma curata
- Disculpa in lipsa de probe; Proba contratimp (M. Frunza)
- Mijloc sigur de aparare; Apararea acuzarii
- Justificare temporala in conul de umbra al incertitudinii (E. Diradurian, A.
Vljoag)
- Solutie care, la drept vorbind, indeparteaza orice pata
- Fuga de raspundere
- Inlatura toate banuielile
- Face act de prezenta
Alic(e):
- Strop de ploaie (dupa un tunet) (L. Popescu); Strop de grindina ucigasa; Strop
care pica
- Picatura dintr-o ploaie cu stropi grei; Ploaie in rafale; Lasat in ploaie
- Prinde/Prins in snopi la secerat; Snopite in bataie (Gh. Igna)
- Boabe bune de dat la rate, gaste etc (L. Popescu); Boabe mici si ucigatoare;
Boabe pentru pasarele
- Zburator intr-o formatie de vanatoare (D. Serban); Zboara in formatie de
vanatoare; Trimis special la o vanatoare (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Pleaca n
grup la vanatoare (Gh. rdea); Pornit in goana mare dupa vanat (V. Opri); Se
dau/d in vant dupa vanat (Gh. Toia); Urmareste vanatul (I. Boar, I. Manzur);
Serveste la impanat vanatul; Vaneaza in colectiv (B. Stoianovici); Condiment
pentru glumele vanatoresti; Risipa vanatoreasca in speranta unui ipotetic festin
(Gh. Chiril)
- Maruntis pentru pusti pus in ... pusculita
- Bomboane pentru pusti; Bilele unor pusti; Scapat din pusca; Sfera pustilor;
- Sfera de foc; Puncte de foc; Pus la foc mic; E mic, dar focos;
- Element nociv din grupa plumbului (V. Cernicica); Plumbul ca element nociv,
aducator de moarte (D. Georgescu); Soliile nefaste ale tacerilor de plumb (Gh.
Chiril); Provoaca un somn ... de plumb
- Pilula administrata la o bataie sora cu moartea; Moarte in pilule
- Intra in bataie dupa ce este urechiat din goana; Pusa la bataie
- Grindina devastatoare rapaind la cantatul cocosilor (P. Vasilache)
- Mic,voinic, o ia razna prin declic (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Proba de tir la talere
- Icre negre presarate in vant
- Punctul fatal (I. Caraiman)
- Tras la descarcat (P.Goja)
A (se) aliena:
- A da cu dreptul
- A fugi de lume
Alienare:

- Mai mult decat un moment de ratacire


- Intrarea in vacanta a facultatilor (Gh. Toia)
Alienat:
- E vai de capul lui; Cu capul ... gol
- Cuprins de somnul ratiunii (C. Georgescu)
- Acompaniaza o sonata (M. Has, F. Georgescu)
- Tip de reactie periculoasa (N.B. Verciuc)
- Intr-o ureche
- Apucat zdravan
- Ii sta mintea in loc
Alifie:
- Are un rol serios cand intra in pielea personajului (G. Petrone); Una grasa care
intra n pielea goala
- E pregatita pentru a face fata; Face fata si la batranete
- Face reparatii la suprafata
- Chestie de obraz
- O masa grasa
- Un soare !
Aligator:
- Imbracat in piele de crocodil; Plange cu lacrimi de crocodin (N. Pauna)
- Salbatic din jugla Amazoanelor
- Raufacator insidios din jungla americana
Aliman:
- La mare ananghie
- Privind de sus e o mare adancime, dar privind de jos e mare ... mare
Aliment:
- Banala introducere orala la o obisnuita actiune de masa; Ocupa locul de cinste la
oricare masa; Serveste la masa
- Factor care determina proportionalitatea directa dintre masa si forta
- Unul care se consuma; Consum zilnic; Se gateste in fiecare zi
- Ajuns n gura lumii (T. Capota); Nu scapa de gura lumii; Bun de gura (C. Prvu)
- Un fragment dintr-o compozitie
- Un fel de existenta (M. Dinca)
- Toti il mananca
- Combinat agrozootehnic
- Material de umplutura
- Vienez pe limba frantuzeasca
A alimenta:
- A pregati cursa ... cu mare pompa
Alimentar:
- Buna de gura gura (L. Popescu)
- A duce vorba de mancare
- Facuta de bacanie
Alimentare:
- Umplerea masinii in statie (V. Potolinc)
Alimentator:
- Izvor de energie (B. Stoianovici)
Alimentaie:

Alin:

- Mijloc de intretinere
- Deschide gura tuturor
- Serviciu de masa
- Consum zilnic de energie
- Meniu fix
- Baza calorica cu arderi fara scrum

- Nume cu renume de calm si liniste (I. Ptracu, C. Trnoveanu)


A alina:
- A face un act de binefacere (V. Stroe)
Alinare:
- Pala mangaietoare de zefir peste o frunte infierbantata (C. Demetriade)
- Binefacator balsam al durerilor mute; Termen de binefacere;
- Interventie pentru trecere cand e cazul (M. Popescu); Pune o vorba buna
- Remediu universal pentru orice fel de suferinta; Stinge focul
- Te ia cu binisorul
Alinat:
- S-a bucurat de mangaiere (L. Popescu)
- I s-au administrat calmante
- Scos din durere/necaz
- A pierdut din greutate
- Mai bine ... mai tarziu
- Cal ... mat !
Alineat:
- In spiritul si litera legii
- Schimba ideile (M. Anghel, I. Tatar)
Aliniament:
- Lung de linie (D. Huluta); De-a lungul liniilor
- Situat pe partea dreapta a drumurilor (C. Herescu)
- Asezare sistematizata
- Formatie tipizata
- Loc rezervat de accelerat
Aliniat:
- Intrat in linie dreapta (V. Potolinc); Trecut intre cei drepti; Adus pe calea cea
dreapta
- Sta la rand; Tras pe sfoara
- Faciliteaza schimburile de idei (G. Magheru)
Aliniere:
- Actiune de indreptare; Drept edilitar
- Intrare in bloc (C. Herescu)
- Ordine pentru militari
- Pentru raport inainte
Alint:
- Vorba dulce; Dulceata de pe buze (D.I. Nicula); O dulceata de copil
- Face ca cei mici sa devina rasfatati (D. Ndrag); Tip de rasfatat (D. Bako, E.
Gldu)
- Cu... tremurare usoara !
- Poem de dragoste, abia schitat; Joaca de drag

- Cantec de leagan, fredonat cu mana


A alinta:
- A trata cu dulceata pe cineva (I.erban)
Alintare:
- Ipostaza cand se folosesc diminutivele (C. Herescu)
- Complimente de la mama
- Figura de gratie ... felina
Alintat:
- Tratat cu multa caldura; Tratat cu dulceata (D. Baldea)
- Dezmierdat ... cu diminutive (V. Potolinc)
- Supus unui tramanet excesiv de tandrete (C. Georgescu)
- Luat cu binisorul (T. Capota)
Alior:
- Producator de lapte din habitatul cucilor (P. Vasilache); Laptele cucului (C.
u); (Un fel de) Lapte de pasare; Lapte ... cu iz de caine (A.Gagniuc, E.
Mnica); Iarba de lapte
Aliotman:
- Lotul complet al turcilor (t. Leoveanu)
A alipi:
- A intra in unitate (L. Stncescu)
Alipire:
- Atasamentul celor mici fata de cei mari (O. Coglniceanu)
- Un fel de a se lega la cap (P. Ciurea)
- Facuta fara nici un rost (R. Vasilescu)
- Actul unirii (C. uta)
- Situatie in care pe unul il doare in cot de tine (V. Petreanu)
Aliteraie:
- Repetitie la limba romana; Rezultatul repetarii la gramatica (E. Guja)
- Repetitie artistica; Reproducere considerata creatie artistica (A. Botea)
- Imitatie literara; Ecouri literare (sing)
- Mijloc de reproducere a unor sunete; Stereotip fonetic
- Reverberatie lirica
- Familie de cuvinte
- Ecouri prin pasaj
Alizeu:
- Un vantura-lume ajuns la tropice (N. Barbu)
Allegretto:
- Masuri cu cantec, luate la repezeala
Allegro:
- In timpul marsului
Alma:
- Mama inteleciunii
- Inscrisa la Universitate, la cursul de Latina
Almanah:
Buchet cu petale de hartie inflorite la un an odata
Alo:

- Publicat odata pe an

- Formula folosita pentru a intra in legatura cu un om invizibil (V. Trdea);


Formula uzuala pentru intierea unei convorbiri bilaterale (M. Dogeanu);
Formula de prezentare la receptie (in salon!) (A. Doboan, C. Herescu);
Formulare pentru receptie (D tirbu-Nica); Deschidere/Invitatie la (o) recepie
(C. Herescu); Termen de apel/receptie; Contact prealabil la o receptie de
bonton;
- Chemarea necunoscutului (I. Buzdugan); Chemarea secolului XX; Raspuns la
chemare (C. Herescu); Ordin de chemare (C. Stnescu)
- Primul indiciu al celor ce au prins firul (V. Cernicic); Introducere pe fir (I.
Boar)
- Apel stereotip cu raspuns intotdeauna afirmativ; Procedura/Termen de apel (I.
rlea,V. Trolea); Prezent la apel (B.Stoianovici); Face apel la cunostinte
(D.N. Nicula); Apel facut in instanta; Scos primul la apel (D. Bldea); Cel ce
apeleaza ... la balonzaid ! (Gh. Gustescu)
- Initiaza un dialog la distanta (V. Butoi); Deschidere pentru dialog (A. Doboan);
Invitatie la un dialog in salon! (C. uculeasa)
- Preludiu conventional intr-o conversatie la distanta; Prolog poliglot in conversatii cotidiene
- Prefix telefonic (I. Boar, I.Manzur); Deschide o discutie pe acelasi ton (N.
Rotaru)
- Introducere la discutii (V. Feru); Introducere intr-o discutie aveugle (Ed. Anca)
- Vorb ce urmeaz dup un anumit ton (V. Trolea); Vorba de legatura
- Invitatie la o flecareala platita cu bani pesin (N. Murean)
- Transmis din post in post; Inceputul transmisiei
- Intrebare si raspuns
- Apelativ popular
- Spus la ureche
- Cuvant inainte
- Parola de legatura (Gh. Arvinte, A. Vljoag)
- Intrare in circuit
- O prima strigare
- Chemarea fireasca a departarilor
- Semnal de control
- Uvertura la un duel invizibil
- In prima auditie (C. Horowitz)
- Inregistrat cand iti pica fisa (V. Feru, I. Filip)
- Formula clasica pentru realizarea unui contact (C. Demetriade)
- Vine ca turnat in palnie
- Aviz telefonic (L. Popescu)
- Proba de microfon (N. Medru, D. Cioflic)
- Teleprezentatori (B. Stoianovici); Teleinterfon !
- Mesaj de departare (A. Boboc, Gh. Constantinescu, C. Dumitriu)
- Perfecteza un contact (I. erban)
- O anumita chemare
- Dupa un ton, intra in galop! (L. Popescu)
A aloca:
- A rezolva o chestiune de fond (Gh. Oncioiu); A destina in fond si ... a predestina
- A deschide calea noului venit

Alocat:

- A da de cheltuiala
- Prevedere materiala

- Dat in exploatare
Alocaie:
- Venit cu ajutoare pentru casele de copii (D. Bldea); Dovedeste grija fata de
copii
- Dreptul de autor, dobandit dupa urma unei creatii cu continut profund uman
- Fond pentru dezvoltarea societatii (V. Anghel)
- Darurile periodice ale unui Mecena public
- Text cu propozitiuni circumstantiale; Aici e vorba de circumstante
- Specific unui om de cuvant; Cuvant de cinste
- Nu-i vorba lunga; Vorba dulce...
- Expunere de scurta durata
- Proces verbal de complezenta
Alocuiune:
- Cuvnt prescurtat (M. Frunz)
Aloe:
- Sursa de sabur (A. Doboan)
Alogen:
- Un nepoftit porimit cu oarecare ospitalitate
- Nu-i deloc!
Alonj:
- Caracteristic/Atu-ul celor cu mana lunga; Mana lunga pentru dat; Intinde mana
- Avantajul oamenilor cu dare de mana (M. Dogeanu)
- Nu e la indemana oricui
- Cuprinse in brate (sing); O intindere la brat
Alopat:
- Doctorii de leac
Alopecie:
- Gol ... de la cap
Alpaca:
- Tip de tacamuri de calitate superioara (M. Bornemisa)
- Compozitie instrumentala n cursa pentru argint (I. E. Meteleu)
- Un fel de lama
Alpi:
- Poseda un Mont Blanc original (cu varful ca tocit insa ...)
- Pepiniera elvetiana pentru campioni la inaltime ai Europei
- Culmi de pasaj pentru elefantii africani de odinioara
- Colosi europeni
- Eponimii unui sport al curajului
- Batuti de Cezar
- Trec peste Carpati (M. Frunza)
Alpin:
- Se prezinta la o cota ridicata (A. Schindarli); Tinut sus
- Climat de inalta tinuta; Cuvant cu semnificatie inalta
- Infinitul la poalele Alpilor!
Alpinist:

Alt:

Alta:
Altar:

- Existenta lui este legata de cea a ... pitonului (M. M. Popescu)


- Ajuns la culme
- Umbla pe varfuri
- Se tine de cioace
- O ia de la poale in sus
- Nu e ce pare a fi; Nu-i tot una (masc); Nu e acelasi; Nu ridica vocea;
- Nici una nici doua (massc)
- Un tip schimbator (M. Frunz); Solicitat pentru schimb (B. Stoianovici, T.I.
Cioclteu); Termen de schimb; Schimb personal; Schimbul urmator
- Formula uzuala de inlocuire a termenilor (O. Manto Jr.)
- Propus pentru inlocuire (M. Bornemisa); Oricare inafara de asta; Altul mai mic
- Un fel de dublura care schimba rolurile; Rezerva titularului
- Cele de fata se exclud (masc sing); Unul privit de la distanta
- Ceva deosebit
- Pretentie de mofturos
- Of-ul geloasei
- Antet postal !; Decor !
- In palton parca nu-i acelasi om! (D.N. Nicula)
- Spusa la prima schimbare (N. Mutulig)
- Judecata n lipsa

- Locul de unde pstorul isi indruma turma (Gh. Crian); Locul in care merg
parintii la slujba (E. Mnica); Loc pentru depuneri n contul zeilor (D. Popa)
- Marea masa a credinciosilor (I. Socolov)
- Fata bisericeasca (M. Frunza, C. Carabut)
Altdat:
- Acolad peste timp, suspendata in incertitudine
Alte:
- Diferite ca interpretare. (V. Potolinca)
Alteori:
- Nu apare la timp ,... cand trebuie (P. Ciurea)
A altera:
- A strica o vorba
Alterare:
- Transformare nereusita (A. Dobosan)
- Stricatoare in felul ei
Alterat:
- Nu miroase a bine (A. Ciurunga); Nu mai e ce-a fost odata
- Rau de gura
Altercaie:
- Cuvinte incrucisate; Schimb tare de cuvinte
- Disputa care reclama interventia arbitrului
- Proces verbal (de divergenta)
- Replica violenta la scena deschisa
A alterna:
- A participa la o succesiune (A. Rab)

Alternant:
- Cu reveniri succesive
Alternan:
- Ba una, ba alta
Alternativ:
- Isi schimba sensul si intensitatea in mod regulat; Se produce in doua schimburi
(I. Buzdugan)
- Ori ... ori
Alternativ:
- Actul de nastere al dilemei, subscris de magarul lui Buridan; Puntea magarului
intre fn si apa
- Una din doua, la alegere; Participa la alegeri
- Te pune in dilema
- Circulatie in ambele sensuri
- Cade la invoiala (P. Florea)
- Proba de admitere pentru a opta (T. Capota)
Alternator:
- Incarcator la baterie pentru unitatile motorizate (Gh. rdea)
Alte:
- Formula a puterii care este influentata de inaltimea arborelui; Aer de inaltime
prin cenusa imperiului; Titlu la naltime (Gh. Luculescu)
- Principii vechi (sing) (N. Stancu)
Altimetru:
- Lucreaza la ianltime; Stabileste ordinea la inaltime
- Ia masuri la inalt nivel (N. Banu)
Altitudine:
- Cotate la inaltime (sing) (C. Broiu); Creste in inaltime; La mare inalrtime
- Pleaca de la mare urcand spre munte (A. Antonesei, T. Popescu); De la mare
pleaca la munte
- Porneste pe jos
- Sus ... pusa
- Culmea culmilor (C. Herescu)
- Nivel de executie al unei suite (T. Capot)
- Diferenta de nivel
- Frana de motor
Alti:
- Impodobita cu flori; (Apare) cu flori in port; Numai fluturi numai flori
- La bratul mandrutei
- Purtata pe umeri; Batute pe umeri (sing)
- Pe umerii mandrelor curg rau; Rauri artificiale
- Pretext pentru un motiv aparte
Altminteri/Altminterea:
- Un tip aparte
- Circula pe varianta ... pe contrasens
Alto:
- Avand timbru sec se inscrie intr-un registru intermediar; Un caz grav trecut in
registru (I. Boar, I. Manzur); Caz grav in registru (D. Nstase)
- Emitator de joasa frecventa (fem) (L. Popescu)

Altoi:

- Vocea/Vioara a doua (O. Huul); Evolutie la vioara (A. Doboan)


- Portvoce ... sotto voce
- Calificativ general pentru o persoana care ia note mai scazute (M. Guja)
- Una din cor
- Prinde tonul la momentul oportun

- Grefa de ochi (A. Doboan)


- Un transplant in esenta (P.Goja)
A altoi:
- A bate .. cu nuiaua (Gh. Oncioiu)
Altoi:
- Surplus de buna crestere; Crestere aleasa
- Mentor pentru tinere vlastare
- Transplant de ochi
Altoire:
- Actiune cu rezultate deosebit de fructuoase prin livezi (C. u); Transplant cu
rezultate fructuoase
- Proces de innobilare
- Creanga din scoarta-n scoarta
Altoit:
- I s-a aplicat un transplant vegetal; Operatie de ... transplant (L. Popescu)
- I s-a facut o grefa de ochi
- Batut, dar nu in pamant
- Stins in argou
Altruism:
- Cand ti-e lumea mai draga
- Buna dispozitie
Altruist:
- Saritor la inaltime (M. Anghel); Saritor de exceptie (I. Muat)
- O mana generoasa intinsa omenirii (At. Mateescu); Fire de calitate
superioara
- Primul la mparteala (F. Matei)
- Donator universal de maniera sufletista
- N-are castig de cauza
- Isi ofera cu generozitate serviciile
- Fantana nesecata de metaforice camasi gratuite
- In ceea ce il priveste, nu dovedeste nici un interes (B. Stoianovici)
Altul:
- Nu-i de pe aici (L. Popescu)
- Reprezentant al schimbarii (O. Huul)
Ali:
- Inlocuitori anonimi (Colea Herescu)
- Nu-i vorba de cesti (E. Mnica)
Aluat:
- Argumentul necesar in sprijinul cresterii productiei de paine (P. Vasilache);
Intra-n paine; Paine moale/intermediara
- Se framanta pentru painea de zi cu zi; Desi bine crescut, e cuprins de framantari;
Unul care se framanta la munca (Gh. Gtescu); Rod al unor indelungate
framantari; Framantare cu rost

- Coca si-a schimbat numele de fata; Coca, prima la prajituri; A pus mana ... pe
Coca !
- Produs de panificatie (extrem de proaspat) (Z. Turdeanu)
- Notiune introductiva in arta culinara; Marmora moale pentru sculpturi culinare
- Intra in forma dupa o prestabilita pregatire
- La placinte, inainte
- Forma ... de copt
- Paste fainoase (sing)
- A prins cu mana !
Aluminiu:
- Facut oale si ulcele
- Bun pentru aviatie
Alun:
- D mncare la veverie (Gh. rdea); Preferatul veveritelor
- Sar codanele pe el (P. Vesa)
- Nuc in miniatura; Producator de nucsoara
- Esenta de fructe pentru drajeuri (C. Herescu)
- Tuf cu mrgele (A. Ciurunga); Il napadesc matisorii
- Arbustul din luna !; Luna, luna, esti nebunma!
- O, e invers ! (I. Muat)
Alun:
- Cunoscut varf de nuia (T. Capot)
- Incrustata in lemn cu gust
- Roade sub pamant (sing)
- Iese din gaoace
- Se crapa la consum (O. Huul)
- Merge la o bere (M. Bornemisa); Consum de bere
- Deliciu aparte dintr-un rai al veveritelor (Ed. Anca)
- Vorba cu miez
- Care se duc prin alunecare! (sing) (Gh. Gutescu)
- Una pe lun! (N. Caraman)
Alunecare :
- Campioana mondiala la patinaj viteza; Joc de culise (M. Chiricu)
- Inaintare la hochei (V. Anghel, I. Vlase)
- Ritm de vals
- Plecarea solului
Alunector:
- Face deplasari ... iarna; De plasat in culise !
- Merge uns
- Antrenat la patinaj
Alunecu:
- Drumul pe care cobori repede, fara sa faci un pas
- Cand simti pamantul fugind de sub picioare
- Culoare reci, cu luciu de otel (sing)
- Iarna pe ulita (E. Ndrag)
Alunel:
- Dansul de padure; Dansul ... veveritelor (I. Hanga, C. uta)
Aluni:

- Loc de promenada pentru codane;


- Raiul veveritelor
Aluni:
- Nu negi, dar nici nu poti afirma ca le simti pe pielea ta (sing); O mandrete de
fata care nu isi incape in piele; Semn de piele (T. Capota)
- Puncte de vedere expuse pe fata (sing); Pete pe fata curata (sing); Facuta pe fata;
Asta nu se spala pe fata toata viata
- Un semn cochet pe un obrajor de fata; Boabe de carbune ale cochetariei; Punct
de atractie cu exacerbarea cochetariei
- Puncte de atractie; Punct la figura; Bobite epidermice (sing)
- Mic defect, de mare atractie
- Face o figura frumoasa
- Semn neinsemnat
- Capriciu intr-o cromatica aparte
Alur:
- Impresie generala, fixata pe retina unui observator de ocazie (N. Murean);
Impresie personala;
- Proprietate personala care confera si o anumita pozitie in lume (N.Popescu);Port
in lume
- Remarcata la o evolutie in deplasare (B. Stoianovici)
- Inregistrata din mers (M. Rdulescu, C. Stnescu)
- Mai vie sau mai lenta pe pista de concurs
- Problema de fond !
- Tinuta apreciata; Prezenta fizica; Impozanta la stat
- Aer de nerespirat
Aluvionar:
- Forma de depunere la varsare (mac)
Aluviu:
- Adus de apa
Aluviune:
- Ramasitele pamantesti ale unui sol purtat de ape; Apa trece, ea ramane
- Se da la fund
- Restanta la cursuri
Aluzie:
- Vorbire/Lovitura indirecta (M. Ghidescu); Vorba spusa pe de laturi (B.
Stoianovici); Vorbe de duh si pe ocolite (sing); Vorbarie pe tema funiei in casa
spanzuratului
- Nu ti-o spune dar ti-o zice
- In esenta bate saua sa priceapa iapa
- Se da de inteles
- Travestiul ideilor
- Sugestie camumflata
- Tendentionalism referativ verbalizat
Alveolar:
- Loc pentru a trage la masea
Alveol:
- Isi arata coltii
Alvi:

Am:

A.M.:
Ama:

- Se bate si se mananca; Se bate ... cu dintii; Batuta la sfarsit de carnaval; Batuta


de turci; Luata cu zaharelul si apoi la bataie
- Consumat zilnic la pranz (arb.) (M. Popescu); Concentrate servite la pranz;
Inaintea unui pranz de familie; Pana la pranz
- (Comprimate luate) inainte de masa; Precede masa; Pe nepusa masa .. la amiaza
- Buna dimineata (V. Feru); De dimineata (abr) (D. Preda, P. Rotaru); Initiale la
orele de dimineata; O dimineata obisnuita (abr)
- Tineretea zilei prefigurand amiaza; Din zoi pana la amiaza
- Partea I din simfonia luminii; O jumatate de zi lumina
- Pana in ceasul al doisprezecelea (abr); Pana la jumatatea drumului intre rasarit si
apus
- Intre micul si marele dejun
- Scurt metraj la matineu; Timp de matineu; Breviar matinal
- Declaratie de proprietate la persoana intai (N. Murean); Insusire proprie
- A avea indicativ
- Tin la mine
- Amici pentru care apropierea a disparut! (D.N. Nicula); Amici (pentru noi)! (D.
Tipluic, V. Potolinc); Amici ... la catarama!; Sunt numai amici !
- Acum e acum! (C. Prvu, (I. Vlase); Acum ... e acum!; Chiar acum! (D.I.
Nicula); Acum la Mamaia
- Amutit de la inceput ! (N. Rotaru); Incep amintirile!; Amabil dar lipsit de
ingeniozitate! (I. Socolov); Amanunt nscris fara stire! (F. Marasescu); Ametit
la cap!; Primele amprente!; Amor neimplinit!; Preludiul amagirilor!;
- Western american!(C. Herescu); Izvorul Amazonului !
- Continutul amar al unei drame (A. Gheorghiu); In drama!; Gramaj mediu (la
salamuri)!; (C. Herescu, Cl. u, I. Riti); In mijlocul piramidei!; Crampe la
stomac!; Inima de mama!; Scoase din vama!; Prinse/Puse-n rama!; Dame de
pica!; Sufletul doamnei!; Si acum la toamna!; Din lame!; Facut cam fara cap!;
E cam ... ce nu-ti trebuie!; Cam fara o suta!; Tragere la rame! (P.Ciurea)
- Jumatatea lui Adam!; V-am luat fara veste!
- Pe scurt, dupa ora 12 iese din vigoare (Ed. Anca)
- Putin inainte de pranz

- A iubi in stil demodat; A iubi de foarte mult timp


- Dragoste, poveste veche; Figura ... de dragoste de odinioara, dar si de acuma!
- Veche expresie de afectiune (.. intre amici, desigur !)
- A pierde pe cineva din ochi (inv)
- Ironia unui bravo pe intelesul strabunicilor
- Acuma (e la Mamaia)!; Vechea dragoste din Mamaia !
- Amar nesfarsit!
- Taman la mijloc!; Continutul unui samar!; In hamac !
- Este a mea!; Amanete !
Amabil:
- Se poarta cu buna-cuviinta/manusi; Se poarta frumos
- Bucuros de oaspeti; Te primeste cu bucurie
- Imaginea etichetei afisata in salonul curtoaziei (P.Vasilache)

- Inscris in cod
- Se apleaca usor
- Cu multa buna vointa
- Saritor la inaltime
- Plin de caldura
- Diplomat al pacifismului
- Promovat cu nota 10 la purtare
- Cedeaza trecerea
- Doamne ajuta !
- Mina de aur (Gh. Dobrescu Jr.)
Amabilitate:
- Galanterie pentru femei, mai rar pentru barbati; Produs de galanterie cu eticheta
afisata
- Dulceata greu de gasit in comert; Vorba dulce
- Schimburi conventionale la o intalnire amicala (sing)
- Apreciata la purtare
- Caldura mare
- Compliment circumstantial
- Purtarea unei haine intoarsa pe dos
Amalgam:
- Ghiveci consistent din fluide flori de argint; Ghiveci savant
- Tip eterogen
Aman:
- Strmtoarea Bosforului (T. Capot); Stramtoare in Turcia; SOS lansat intr-o
strmtoare turceasc (Gh. Chiril); Ajuns la trecerea prin stramtoare
- Plangere cu rezonante orientale (I. Ptracu, C. Trnoveanu);
- Pune in evidenta o greutate neta; Surplus de greutate; Greutate turceasca
- Chemarea pasilor pierduti
- La mare ... inghesuiala (Gh. Dobrescu Jr.); Cerere de gratiere
- Producator muscelean de panza rara
- Posesiune veche, de acum un an ! Acum, peste un an !
A amaneta:
- A da garantii
Amanet:
- Termen de garanie(D. Bldea, M. Frunz); Intra in garantie; Prezinta garnatie
- Schimb in natura; Bun de schimbat
- Schimb de onoare lasat la datorie; Luat pe datorie; Revine acasa dupa
indeplinirea datoriei (I. Muat); St la datorie (S.T. Cacuci, D. Onofrei);
Ramas la datorie pana in ultimul moment
- Lasat in targ si luat la intoarcere; Despartire de ceva scump cu sperante de
intoarcere
- Dat pentru ce ai de dat; Lucru scump dat cu imprumut
- Speranta de supravietuire in cancerul pecuniar. (E. Diradurian)
- Un bun ramas pentru un timp
- Pretul neincrederii; Forma de asigurare
- Tine loc de ceva
Amanetare:
- Asigur un debit (A. Vljoag)

Amant:
- Secretul iubirii (N. Badea, I. Dragomir); Secretul pastrat de femei (A. Doboan);
Tip secret de legatura (M. Gzea)
- Cu lampa iubirii in suflet aprinsa; Iubitul in taina; Iubirea neimprtit (Gh.
rdea)
- Oaspei dragi primii in zilele fr so (sing) (D. Bldea); Un nesimit de so
- A doua latura a triunghiului teatrului bulevardier; Inscris in triunghi
- Protagonsit in jocul dragostei si al intamplarii; Ascuns in dragoste
- Purttor al unei afeciuni ascunse (A. Doboan)
- Venit ilicit in templul lui Eros
- Romantios vizitator nocturn
- Un om generos !
- Secund amorez
- Roata de rezerva la caruta conjugala (At. Mateescu)
- Proptit in paralel cu stalpul casei ((M. Moscovici)
- Tip care gusta dulceata de coarne (V. Cernicica)
- Element masculin la o evolutie la paralele (D. Bold)
Amant:
- Amendament discret la codul familiei (At. Mateescu)
- O urata de sotie ... pentru un barbat infidel (V. Petreanu)
Amar():
- (Pur si simplu) rau de gura (G. Petrone); Cunsocut ca rau de gura (M. Ialomieanu); Nu-i bun de gura; Gura stramba
- Jale concretizata in gura celui necajit
- Neplacut in felul sau (L. Popescu); Nu-i pe placul nimnui (D.Crstea-Firez, M.
Zgubea)
- Influenta negativa asupra limbii; Incompatibil cu limba noastr (M. Frunz)
- De prost gust; Gustul ... bilelor; Gust cu dezgust; Gramada ... fara gust; Gustul
esecului; ngust rau !
- Una cu un mar ... cam neplacut la gust!
- Nu-l poti inghiti asa usor; Se inghite cu greutate
- Nu-i agreat la palat (O. Huul)
- Dus dupa dulciuri (E. Cucu); Deosebit de dulce; Acru !
- Un fel de cirese pentru dulceata (masc, sing)
- Sare ... sa-ti aduca un scaun
- Se uita-n pahar
- Multime nemarginita; Cu toptanul
- Definit cu gramada ... altfel spus, e de jale
- Dat de necaz; Cu chiu, cu vai ... la necaz
- Se spune la necaz; Se zice de inima albastra; Spus la durere
- Reversul bucuriilor
- Ru la suflet (S. Rurean)
- Zile ... fripte (fem)
- Plin de fiere
- Plans de copil
- Greutate specifica
- Umple cupa invinsilor
- Criza cardiaca

- Suferinta mai scurta


- Nu se simte bine ... in felul lui (E. Gldu)
- Otrava lenta din cupa melancoliei (I.E.Meteleu)
A amara:
- A trage la mal
- A intinde funia la uscat
- A efectua o operatie de coasta
Amaraj:
- Asigurarea incarcaturii dintr-o barca
Amarare:
- Operatie la coasta (L. Popescu)
Amarat:
- Legat la chei
- Fixat pe ondulatii permanente
Amara:
- Mare mica in Baragan; Ochi de mare
Amar:
- Sare si nu se misca; Sare in ajutor la nevoie
- Calitate obisnuita de bere (F. Georgescu)
Amarnic:
- Un tip grozav de neinduplecat (P. Ciurea)
- Fara pic de mila
Amati:
- Vioara intai
Amator:
- Artist al poporului; Artist doar pe scena; Artist in felul lui; Artist in campul
muncii
- Joac fr a avea sperane de ctig (Gh. Chiril); Joaca cu pasiune; Joaca de
placere
- Slujitor de circumstanta in templul Thaliei (Ed. Anca)
- Un barbat/om care place (N. Cioclteu, D. Georgescu); Ce face, face de placere;
Placerea-i de partea lui
- Profesionist in timpul liber; Trecut la profesionism (Gh. rdea)
- Face o adevarat pasiune din orice; Adept al micilor pasiuni; Pasionat de profesie
- Face arta de dragul artei; De amorul artei
- Are o miscare specifica
- Oameni interesati (sing); Cautator cu interes; Cu totul dezinteresat
- Nu-si face meseria dar lucreaza cu drag
- Nu primeste recompense
- Lipsit de obligatii profesionale
- Pasionat de ochii lumii
- Curtezan care flirteaza cu vocatia
- De buna voie si nesilit de nimeni
- Atras de fumusete; Atras din convingere
- Voluntar car se zbate sa-si implineasca aspiratiile (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Predilect dispus la indeplinirea dorintelor (P.Vasilache); Dispus intr-un anumit
fel; Bine dispus; Pare dispus
- Bun de cumparat

- Profita de ocazie
- Viitor client
- Fac targul (sing)
- Se ofera bucuros
- Toata lumea de pe stadion (sing)
- Cantaret fara pretentii
- Amestec ... aromat !
Amazoan:
- Vitezele cailor (sing) (V. Tarsolea)
- Insurgenti androfobi calare pe situatie (fem!)
Am:
- Intra in amanunte doar in prima parte!
- O gramada la mijloc!
- Final de melodrama!; Bagate-n seama in cele din urma !
Amgeal:
- Isprava demna de o vulpe batrana
- Ducere cu cobza
A amgi:
- Un fel de ... a seduce; Duce la periferie
- A servi o portie de gogosi (T. Nastase); A trata cu gogosi
- A proiecta castele in Spania
Amgire:
- Plas pentru fazani (A. Doboan)
- Formul a atraciei universale (N. Caraman)
- Driblinguri, fente ... (sing)
- Vorbe dulci si inselatoare
- Tablouri desenate cu nimica pe o panza asezata nicaieri
- Puful papadiilor
- Creatoare de fictiuni dezmintite de mersul evenimentelor
- Intervine ... cand e vorba de inverntare
- Gogoasa otravita servita unui consumator naiv (P. Vasilache)
- Din poznele lui Pacala
Amgit :
- Unul care s-a dus singur (Gh. rdea); Dus de nas; Dus mai departe; Dus cu
presul fermecat; Dus si intors
- Purtat cu grija
- Tratat de minciunmele
Amgitor :
- Pregtit pentru dus (M. Frunz); Bun de dus; Are calitatea de ... duce (M.
Popescu)
- Specialist in traduceri
- Iti ia ochii
- Tinde sa te pacaleasca
- E fermecator
- Nu e ce pare a fi
Amnunt:
- Articol de lux pentru un spirit analitic
- Luat din bob in bob

- Punct cu punct
- Concentrat de tot
Amrciune:
- Rea la suflet (D.R. Giuglea); Cocleala sufletului
- Iti face sange rau
- Rau la inima; Neagra la inima
- Negrul corabiilor inecate
- Sta la panda n umbra fericirii (D. Georgescu)
- Spusa la necaz
- Clatite cu dulceata (sing)
- Impresia neplacuta lasata de albastrul cerului
Amreal:
- Servita cu pelin de mai
A amr:
- A prinde gustul tristetii
- A picura venin
Amrt:
- Ii tot ploua si sunt slabe sperantele se se insenineze; Le ploua necontenit (sing)
(R.Arpad); i tot ninge
- Nu-i arde de ras; Nu se prinde la glume; Nu-i in apele lui
- N-are chef de vorba; N-are ochi sa vada
- Omul care la nevoie se cunoaste (A. Boboc)
- Mina daramata (masc) (N.Medru, D.Cioflic)
- Tras/Negru la fata
- Suferind dar nu bolnav
- Emitator de ... ofuri
- Cu inima ... albastra
- I s-au inecat corabiile
- Cavalerul tristei figuri
- Face o proasta impresie
- Tip de sapa de lemn
- Ramas pe geanta
- Sfrit
Amrui:
- Figuri dulci de zahar ars
A amna:
- A nu face azi ce poti lasa pe maine; A o duce de azi pe maine
- A stabili un termen pentru o noua infatisare (H..Simon)
- A face o intrerupere de sarcina
- A intarzia cu buna stiinta
- A schimba jocul
- A trage de timp
- Una la mana
- A duce cu vorba
- Verb conjugat la viitor
Amnare:
- Mutare facuta in criza de timp; Cand se schimba timpul; Dus cu timpul si cu
vorba

- Lasata de azi pe maine; Vino maine ... in traducere directa; Grija zilei de maine
- Invitatie pentru ziua de apoi
- Termen pentru o noua infatisare (I. Murgoci, Gh. Oncioiu)
- Solutie sine-die pentru cei nehotarati (E. Diradurian, A. Vljoag)
- Deplasare de intentii in matca viitorului
- Intarziere la serviciu (T.Capot)
- Lipsa de punctualitate
- Metoda birocratica
- Plimbare pe la birouri
- Folosita uneori pana la refuz
- Nedorita mama a asteptarii
- Realizata in prelungiri
Amnat:
- Rechemat pentru rezolvarea unor probleme (P. Damian); Dat mai deoparte
pentru rezolvare (A. Doboan)
- Eveniment tegiversat de retineri bine intemeiate (N. Murean)
- Plimbat in fiecare zi; Vine de la o zi la alta
- Purtat/Pus pe drumuri; Drum neprogramat
- Lasat/Mutat mai incolo
- Operat de birocrat
- Se face tarziu
Amndoi:
- Proba de perechi (B. Stoianovici)
El si ea !
Ambalaj:
- Forma de asigurare pentru marfuri (A. Stnescu)
Ambalare:
- Forta motoare (Gh. Oncioiu)
Ambalat:
- Un fel de marfuri obtinute cu protectie (sing) (I. Pun)
Ambasad:
- Reprezentativa tarii peste hotare (Gh. Postelnicu, Fl. Vldulescu)
Ambasador:
- Un om de la tara (D.N. Nicula); Omul cu valiza
- Sol major;
Ambian:
- Ne este apropiata si totusi ne ocoleste (M. Frunz)
Ambidextru:
- Angajat cu sanse egale la bratele de munca (I. Socolov)
- Prestidigitator polivalent (Fl. Barbu)
- (Caz) cand stie si stanga ce face dreapta (C. uta, C. Herescu)
Ambii:
- O pereche de nedespartit (masc)
- Tot unul si unul; Face cat doi
- Mai buni ... amestecati !
Ambiguitate:
- Vorba in doi peri
- Te pune in dilema

- Generatoare de confuzii
- Si da si nu !
Ambiguu:
- Contravenient la normele privind sensul unic
Ambiie:
- Flacara aspiratiei aprinsa de chibritul parvenirii (E. Diradurian, A. Vljoag)
- Foc nestins pe drumul succesului (At. Mateescu); Asigura succesul unor
intreprinderi
- Calauza la un drum de ascensiune; Dorul inaltimilor
- Automobil de performanta, proprietate personala; Motor cu propulsie interna
- Tel si catare intr-un cuvant
- Stimuleaza initiativa particulara (A. Boboc)
Ambiios:
- Cu vointa intrecand putinta (Z. Turdeanu)
- Manifesta o ravna deosebita (T. Iliescu)
- Aspirator ... record
- Vanator de succese pe cararile gloriei
Ambreiaj:
- Cuplaj de curse auto
Ambrozie:
- Bautura pentru ... tinerete fara batranete
Ambulant:
- Calificat in urma unor evolutii in deplasare (V.Trolea)
- Nu sta pe loc
- Perpetuum mobile artistice (sing)
Ambulan:
- Chemata la serviciul de urgenta
Ambuscad:
- Activitate de cercetare cu aplicatii practice nebanuite
- Duce pe campul de lupta (I. Stanciu)
Ameliorare:
- Semn/Indicator de trecere (T. Nastase)
- Actiune de binefacere; E de bine; Sa auzim de bine
- Misiunea mediata a serviciului medical in lupta cu boala
Ameliorat:
- Lasa loc de mai bine
- Teme vechi in varaitiuni noi, dupa o buna incrucisare
Amelioraie:
- Amendamente la reforma agrara
Amendament:
- Mijloc de corectie n limitele legii (M. Dinca); O corectie aplicata in lege;
Certifica o abatere de la lege (E. Robciuc)
- Fonduri suplimentare acordate intr-un cadru strict legal (sing)
- Exceptia care intareste regula (O. Huul)
- Indreptar conform normelor
- Date pentru prosperitate (sing)
- Complement la un articol nehotarat
- Interventie diplomatica

Amend:
- Plata pacatului; Plata la anaghie; Rea de plata (V. Sandu)
- Rasplata ... greselilor (P. ecman); Plateste propriile greseli; Rascumpararea
greselii
- Bani dati de pomana pentru iertarea pacatelor
- Contributii primitive la fondul disciplinei (sing); Contribuie lipsita de
entuziasm
la veniturile publice
- Tratament la boala vitezei
- Pedeapsa ... leilor
- Bani pierduti din neatentie (A. Baican)
- Caracterizarea criticii
Ameninare:
- Prevestire rea (N. Puna); Prevestitoare de rele; Rau intentionat; Pune mereu
raul inainte
- Atentionare care poate avea urmari grave (D. Georgescu)
- Nor sumbru pe seninul sufletului (N. Muresan)
- Mustrare cu avertisment (T. Popescu)
- Argument neindicat in arsenalul convingerii
- Sens al degetului aratator; Ridica degetul
- Socul viitorului
- Preavizul violentei
- Da semnalul de alarma
- E ceva de speriat
- ahul pentru sahisti (C. Herescu)
Ameninat:
- Mustrat cu avertisment
- Aflat in primejdie
- N-are nici o siguranta
- Prevenit asupra raului
- Sub sabia lui Damocles
Amenintor:
- Sta gata sa intoarca foaia
- Face declaratii de rau augur
Ament:
- Ciucure verde (B. Vlad); Ciucure natural/inflorat
- Catarat pe copaci; Spanzurat de o creanga
- Podoaba unei pletoase
- Un cornet de floricele
- Misori care miauna cand ii tragi de coada (sing)
America:
- Gemene nascute intr-o premiera mondiala; Cuplu siamez, revelatia unei confuzii
de pomina
- Centrul exploziei auto
- Spalate in doua ape bune
- O panza in departare; Panza pentru colombina; Panza ... descoperita
American:
- Transatlantic !

Amerindian:
- Specie de rosii de peste ocean (sing)
- Lumea pe cale de disparitie dupa descoperirea lui Columb (sing)
Amerizare:
- Intrare la apa cu buna stiinta; Asezare/Popas pe apa; Lansare la apa; Sfarsitul
unui anumit zbor pe apa
- Descinderi in mare (sing)
- Asezare in fata oglinzii
Amerizat:
- Venit la mare pe calea aerului
- Ca o nava lansata pe apa
Amestec:
- Scos la ingramadeala
- Bagat in ciorba
Amestecare:
- Un fel de talmes-balmes
- Face complicatii
- Proba de compunere
- Cuvant pentru o noua oranduiala
- Acte pentru ncorporare(sing) (D. Hulu)
Amestecat:
- Implicat in diferite combinatii (P. Damian)
- Profund miscat
- Pus in incurcatura
Ametist:
- Violete pentru fete ... care nu se ofilesc niciodata (A. Tudose); Violete pentru
fete, pentru frumusetea lor (sing); Violeta ... tare !; Violeta ... cea scumpa
Ameeal:
-Genereaza miscarea aparenta de rotatie a pamantului; Efect al micrii de rotaie
(C. Crbu); Face sa se roteasca pamantul
- Rezultate din invarteli (sing); In vartejul dansului
- Betie alpina; Rau la betie
- Echilibru deranjat
- Senzatie de cadere in spatiu
- Exclude bunul simt
- Intoarce pamantul pe dos; Imponderabilitate populara
- Uneori iti ia vederea
- Simptom periculos in maladia succesului
Ameeli:
- Vin dup but (N. Badea)
A amei:
- A fi convins c pmntul se invrtete (C. Suta); A inregistra miscarea
pamantului
- A bate la cap
- A culege roadele unor ... invarteli
- A pierde cea mai apropiata cunostinta
- A scalda in ape tulburi
- A duce cu vorba

- A se intrece cu ... bautura


Ameire:
- Efect al miscarii de rotatie; Efectul unor "jumatati" consumate
Ameit:
- Umbl cu invrteli (T. Nstase); Dovedit a fi participat la niste invarteli; Dupa o
invartita buna; In jurul lui se invarte pamantul
- Nu gaseste drumul desi e pe trei carari; Face un drum ocolit (L. Popescu)
- Cuprins de betia inaltimilor; Dus de bautura; Viitorul I de la a bea
- Merge pe cai ocolite (B. Stoianovici); Se deplaseaza pe un teren sinusoidal; Face
slalom special fara schiuri
- Cu vederea tulbure din cauza alcoolului; Vede ... tulburel
- i joaca totul in fata ochilor
- Prezint unele lipsuri la control (N.C. Dumitru)
- A intrecut masura
- Candidat la dublu
- Nici treaz, nici beat
- Epav euat la armul raiunii
- Se-ncurca in picioare
- n mijlocul unui carusel sui generis
- Cauta un punct de sprijin
- Conectat la reteaua lui Bachus
- Tip de echlibru instabil
- Inregistrare cu efect a melodiei "Da-i cu spritul pan-la ziua"
- Ajuns la bere
- Fcut din sticl (T. Capot)
- O victima a succesului
- Cinstit mai mult decat se cuvine
- Dupa folosirea excesiva a unui dulap
Ameitor:
- Ca vinul tare, ca parfumul bun si ca haul fara fund; Ca orice invarteala (masc)
- Efectul raului de mare ... si de munte; Efectul unor panze pe ochi
- Care suceste capul; Creaza o stare euforica
- Transformator de inalta tensiune
- Parfumat la superlativ
- Marcheaza o revolutie rapida
- Deregleaza echilibrul stabil
Amfibie:
- Pentru ea podul e o constuctie inutila
- Tip de broasca
Amfiteatru:
- Potcoava cu noroc pentru candidatii reusiti
- Clasa superioara
- Centru universitar (C. Herescu)
Amfitrion:
- Bucuros de oaspeti
- Responsabil de casa
Amfor:
- Forma gratioasa de lut pastrand licorile trecutelor toamne; Mic depozit de vinuri

Ami:

vechi
- E in mare vaza la arheologi (I. Ptracu)
- Eol ... in antichitate !

- Un prieten arhicunoscut/franc; Un prieten sosit din Franta; Prietenul ... familiei !


- Placut interior de camin!; Camin intim!; Trunchi de piramid !
- Una la mie !
Amiabil:
- Angajat la galanterie (P. Ciurea)
Amiaz:
- Moment de cumpana constatat n fiecare zi (D. Georgescu); Faptul zilei
- Fel traditional de pranz (Gh. Crian); Cotidian de pranz (N. Dumbrava)
- In ceasul al doisprezecelea
- Samburelel efemer al unor boabe de lumina
- Apogeul unei evolutii stralucitoare
Amib:
- Mananca din picioare
- Materie prima
Amic:
- Un om recunoscut de aproape (B. Stoianovici); Cunoscut indeaproape; Aproape
noua/bun (C. Herescu, E. Gldu); Aproape ... barbat (O. Huul); Aproape
lipsit de orice interes (N. Gheorghiu); Tine-aproape; Din aproape in aproape;
Aproape de inima;Cunoscut prin apropiere
- Scade din greutate ... la nevoie (P. Goja)
- Saritor la inaltime/greutate; E la inaltime fata de alti saritori; Sritorul care calc
pragul (M. Frunz, C. Crbu); Fruntas la sarituri
- Omul de langa tine (I. Vlase); Om de incredere/serviciu
- Element de baza in primul ajutor (V. Opri); Prim-ajutor (T. Capot); Acorda
primul ajutor
- Iti iese in cale la nevoie; Definit de nevoie
- Cunostinte personale utile la nevoie; Adus la cunostinta; Cunostinta de baza;
Cunotine avansate (sing) (N. Banu)
- Oameni bine legati (sing); Bun de legat; Legat sufleteste; Punte de legatura
- Cu cat e mai vechi, cu atat e mai bun; Unul care iti vrea binele; Unul ... fara
pretentie
- Umbra care tine de cald inimilor noastre; Te trateaza cu caldura
- Numirea unor atasati in posturi de consilieri (sing) (V. Trolea)
-Ti se alatura cu ganduri bune si fapte generoase (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Accesorii la catarama (sing)
- Tovarasul prim (A. Doboan); O secunda favorabila (masc)
- Calit la flacarea vie a idealurilor comune
- Element caracteristic unor raporturi valoric apropiate
- De-al casei
- Alter ego
- Se au ca fratii (sing)
- Element de sprijin
- Iubitul nostru, al tuturor
- Membrii cercului nostru (sing) (M. Rdulescu, C. Stnescu)

- Veriga de complezenta in lantul slabiciunilor (At. Mateescu)


- Taina casatoriei
Amical :
- Un joc la care rezultatul e nul (V. Zaicu); Joc fara miza; Joc de placere
- Ca-n familie
- Fie vorba intre noi (masc)
Amiciie:
- Legatura suflteteasca inafara familiei; Legatura sentimentala (C. Herescu); O
legatura stransa
- Stabilita prin apropiere (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Cladita pe afectiune
- Sursa binefacatoare de caldura
- Flacara inalta la care se topesc spiritele comune (tip Concorde in Franta)
Amidon:
- Compozitie alba conferind panzei o rigiditate caracteristica (M. Guja)
- Materie prima pentru o impecabila lenjerie (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Un fel de praf de copt pus in clatite (V. Petreanu)
- Intaritor dupa spalat; Dulce si intaritor.
- Firimiturile fortifiantului textil
- Antideformant al elegantei in staif
- Intrat in paine
- Schimb de locuri la Dinamo !
Amigdal:
- Mura-n gura
Amilaz:
- Face dulceata din cea mai faina !
Amin:
- Cuvant/Formula de incheiere/despartire (P.Berteanu, A. Doboan, I. Ilie, H.
Albert); Cuvant de adio
- Epilogul unei cereri de asistenta suspusa (N. Murean); Postscriptum adaugat la
cererea de mai sus (P. Vasilache)
- Partea de vorbire care urmeaza dupa predicat; Punct dupa predicat (D. Baldea);
Predicat la sfarsitul frazei
- Punct final ... din serviciu (P. Ciurea); Gata de serviciu.
- Incheie sedinta cu parintii
- Pronuntat in ultima instanta; Termen final (N. Puna)
Aminte:
- O definitie expresie de neuitat; Retinut in expresie
- Se ia cu grija
A aminti:
- A-si iesi din minti
- A conjuga la prezentul istoric
Amintire:
- Jar scormonit in vatra vremii; Flori presate in cartea vremii
- Flori decolorate dintr-un ierbar sentimental
- Cenusa rascolita din vatra copilariei
- Album cu fotografii imaginare; Fila de album
- Clipe de viata retraite (sing); Presarate in cartea vietii; Imagini fugare in oglinda

retrovizoare, pe drumul vietii


- Trecutul adus la prezent (N. Caraman); Trecut la activ
- Cioburi reminiscente dintr-un tablou vivant (sing) (N. Muresan)
- Ganduri suave de cand era bunica fata (sing)
- Inapoiere in gandire (A. Moreanu)
- Fantoma clipelor apuse inlantuind realul (E. Diradurian)
- Popas pe calea timpului
- Golurile inaintasilor (sing)
- O privire in urma; Semn din urma
- Autobiografii cu note personale
- Reintoarcere catre tinerete
- Bijuterie comuna din vremea idilei
- Refugiu sentimental in toamna cea mare
- Durere de demult
- Film voalat
- Azi, maine
- Fapt divers intr-un jurnal
- Vesnica pomenire
- Fir de depanat
- Scoasa din cap; Citata din memorie; Inscrustata-n scoarta
- Conserva de creier in suc propriu (N. Popescu)
Amiral:
- Mai mare ntr-un serviciu de vase (V. Zaicu); La mare inaltime; Maree la mare!;
Mare pe mare; Cel mai mare ... lup de mare; Distins cu Steaua de mare; Stele
de mare (sing)
- Post de veghe la mare inaltime; Marele carmaci (A. Tudose)
- Marin ... cel mare; Marinar de frunte; Marinar de prim rang; Marinari luati la
modul general (sing)
- General vorbind despre apa; Stapanitor pe-ntinse ape
- Uzurpator vremelnic al stapanului tridentului (V. Cernicica)
- Militar superior capitanului (M. Gzea)
- Ghid autoritar pe drumuri miscatoare
- Dispune .. pe unde se afla (B. Stoianovici)
- Are multe vase; Vas gradat
- Hidrogen !
- Fluture ... de apa (T. Capot); Un fluture prin soare
- Retrogradat cand este contra (M. Frunza)
- Dublu ... Nelson (sing)
Amiralitate:
- Cea mai nalta cota a marii (N. Caraiman) ; Spuma de mare ; Casa de comenzi in
mare
- Se ocupa cu un serviciu de vase
- Peste sute de catarge
- Imparatia apelor
- Neptunul zilelor noastre
Amnar:
- Producator care lanseaza stele cu actiune prometeica (I. Ptracu, C.
Trnoveanu)

- Bricheta in faza de prototip (M. Bornemisa)


- Participant la botezul focului (D. Bakos); Se batea de mama focului (A.
Dobosan); Batut cu foc (E. Mnica)
- Bat de sar scantei (sing)
- Preambul sui generis la teoria chibritului (M. Gzea); Element introductiv in
teoria chibritului (M. Gzea)
- Asigura puful bunicului (V. Feru)
Amnezic:
- Cazul unei iesiri din minti (C. Crbu)
- Nu mai stiu chiar nimic de ei (sing) (A. Doboan)
- Gol marcat printr-o lovitura de cap (D. Manog)
Amoc:
- Deraiere periculoasa in viteza nebuna; Nebunia vitezei
- Te face sa iti iei lumea in cap
Amoniac:
- Dat pe la nas In caz de pierdere (L. Popescu)
- Praf administrat pentru crestere (Gh. rdea)
Amonte:
- Curs de nivel superior
Amor:
- Stimulator cardiac (cu dublu efect) (C. Herescu, C. uta); Afectiune cardiaca
(cu puseuri mai periculoase primavara) (A.M. Samsonic, A. Stroe)
- Provoaca atacuri de cord
- Afectiune cu tulburari acute localizate la calcaie (L. Popescu); Afectiune
serioasa la inima (V. Petreanu)
- Copil cu pasiune pentru tirul cu arcul (T. Popescu, G.epelu)
- Campion olimpic la tir cu arcul (I. Vlase, Gh. Prodan); Arcas in echipa olimpica
(A. Doboan); Pusti sui generis la echipa olimpica de tir
- Tip de solutie pentru lipit jumatati. (A. Boboc); Cuplaj de mare atracie (Gh.
Constantinescu); Catalizator pentru o dubl legtur (M. Frunz)
- Foc ce intretine o placuta ambianta in camin (I. Degeratu)
- Aplicatie practica a legii atractiei universale (D. Hurtupan); Legea atractiei
universale (M. Anghel); Cronica sentimentala;
- Ieit din curte (A. Tudose)
- Un cuvant rostit cu dragoste (N. Rotaru)
Amorezat:
- Iubitor de oameni (E. Robciuc)
Amorf:
- Sufer de form (Gh. Oncioiu)
Amors:
- Desteapta ... foc (T. Nicov)
Amortisment:
- Un fel de cadere la datorie (M. Gzea, Ed. Anca)
Amortizare:
- Serviciu de resort (C. Herescu)
Amortizat:
- Lasat mai moale (A. Tudose)
Amortizor:

- Comprimat calmant folosit n deplasari (I. E. Meteleu)


Amoreal/Amorire:
- Lipsa de bun simt
- Limita critica a sensibilitatii omenesti (O. Manto Jr.)
Amorit:
- Se manifesta ca un nesimtit cand l tratezi bine (I. G. Gruni)
Amper:
- A ... insusi din formulele de fizica (V. Trolea)
- Un fir de curent
Ampicilin:
- Luata la fix In unele cazuri (V. Zaicu)
A amplasa:
- A pune la punct (A. Doboan)
Amplasament:
- Situat pe o anumita pozitie.
Amplificare:
- Ridicare la putere
Amplu:
- Forma evoluata de dezvoltare (masc) (O. Eftimie); Bine dezvoltat (V. Potolinc)
- Remarcat n deschidere (C. Proca)
Amnar:
- Se bat cu pietre (cu inflacarare!) (sing) (M. Bornemisa)
- Participant la ciocniri de foc (A. Schindarli)
Amprent:
- Manuale de criminologie(sing) (V. Anghel); Manual de capatai pentru un
detectiv ... particular (S. Arvinte, V. Anghel)
- Figuri ... din buric (sing)
A amputa:
- A indeprta un membru devenit stanjenitor (A. Tudose)
Amu:
- Formula folosita n prezent la tara (T. Capota); Prezentul lui ... Creanga (D.
Iacovi)
- Termen care nu sufera amanare (I. Isac)
- Apel la urgenta (C. Herescu)
Amulet :
- Agat de seductorii cu puin noroc (M. Frunz); Se considera norocoasa ...
cand e agatata (N. Cioclteu); Chestie de noroc (vorba vine !)
- Protectie iluzorie pentru primejdii reale (G. Magheru)
Amurg:
- Petrecerea normala a unei zile (V. Potolinca); Evenimentul zilei in ediie de
sear; Se inscrie ultimul la ordinea de zi (L. Popescu)
- Dispare in intuneric (N. Badea)
- Toamna vietii
A amui:
- A incheia un proces verbal. (Liviu Popescu)
- A lua cuvntul (A. Mitu)
- A transforma argintul in aur... proverbial (I. Caraiman)
Amuire:

- Lovitura de knock-out receptionata in corzi (T. Popescu)


- Luare de cuvant (V. Anghel)
Amuit:
- Caracterizat printr-o luare de cuvnt (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Asa nu mai poate fi facut raspunzator de nimeni (Gh.Dobrescu-Jr)
A amuza:
- A da dispozitie (V. Feru)
- A face de rasul lumii (D tirbu-Nica)
Amuzament:
- Ne face pe plac (C. uta)
- Recomandat in cazul nevrozelor depresive
Amvon:
- Aici se poate exercita o profesiune de credinta (Z. Nichici)
An(i):
- Cresc odata cu timpul si slabesc pe zi ce trece (sing); Se implinesc/aduna cu
timpul (M. Anca); Se formeaza cu timpul din invartirea pamantului (P. Haa);
Acolada peste timp, cu numar de ordine (At. Mateescu); Anotimpurile (sing)
(N.Cioclteu); Timp schimbator, cand frigul e in toi (E. Ndrag); Timp trecut
in van!
- Periodic lunar/studentesc (P. Damian, N. Medru, D. Cioflic, N. Badea); Periodic de duzin (A. Doboan); Perioada de impliniri/bilant (P. Berteanu, Fl.
Georgescu)
- Sfarsit prin/de decembrie (I. Manzur, T. Nstase); Inceput de ianuarie (E. Guja,
I. Riti)
- Serialul/Adunarea de luni (in douasprezece episoade) (E. Ndrag, A.Tudose,
T.Capot); Realizat cu 12 luni .. in avans! (P. Berteanu); Un numar de luni;
Reuniune lunar (V. Potolinc); Are luna ca satelit (D. Georgescu)
- Consecina revoluiei (M. H, F. Georgescu); Schimbat dup revoluie (I. Ttar,
V. Feru, I. Vlase, Gh. Prodan); Evidenta periodica a activitatii revolutionare
(V. Opri)
- Noul ce se desprinde de trecut (Gh.rdea); Suta veacului trecut (sing) (M.
Frunz); Trecator pe sens unic
- (Apare) curent in zilele noastre (P. Ciurea, A.Doboan); Mare cat toate zilele (G.
Stroe); Schimbat intr-o zi
- Mult mai mic decat era (I. Buzdugan); Sute de veacuri (sing) (A. Doboan);
Zeci de decenii (sing)
- Recunoscuti dupa actul de nastere (sing) (I. Musat); Sarbatorit in ziua de
nastere.
(N. Ciocalteu)
- Vine si pleaca in miez de noapte (L. Popescu); Sarbatorit si la plecare si la
venire cu acelasi fast (Gh. Dobrescu Jr.)
- Secretul muierilor (T. Capot); Se cam uita la femei; Episoade uitate dintr-o
experienta feminina (sing) (P. Vasilache); Fond din contul secret al femeii (T.
Popescu, G.epelu)
- Se ingramadesc la mosi (L. Popescu); Multime adunata la mosi (sing) (M.
Guja); Crescuti la bunici (sing) (A. Doboan)
- Inel de lemn (B. Stoianovici); Inele-n par (sing) (t. Ciocianu)
- Cercurile unor trunchiuri (I. erban)

Ana:

- Trecuti prin viata (sing) (D. Hulu); Tavalug implacabil pe drumul vietii (Gh.
Boban); Monede adunate in pusculita vietii (sing) (N. Murean); Pasii egali cu
care strabatem hatisurile vietii (sing) (E. Diradurian, A. Vljoag); Foi de
parcurs pe drumurile vietii (sing); O crestatura pe rabojul vietii
- Unitatile implacabilului escamotate in declaratii cochete (E. Diradurian, A.
Vljoag)
- Trec ... printr-un moment de cumpana (sing) (C. Crbu);
- Sunt in etate (sing) (N. Mrgineanu); Leat vechi
- E in varsta (D. Guinea); Implineste o varsta oarecare (N. Mutulig); Masura care
se impune la o anumita varsta
- Inalta clasa universitara (C. Cpn); Unitate de invatamant superior; Formatie
studenteasca (I.G. Gruni); Clasa superioara (D. Manog, I. Ttar); Grupa mare
(Gh. Boban); Trecut prin aule (I.erban)
- Stagiune nonstop (G. Barboni)
- Masura vechimii unui lucru (P. Haa); Spor de vechime in unitate (N. Badea)
- Acumulari pe parcurs (G. Negrea); Cuprinsul unei agende
- Indicator al nivelului de trai (I.G. Gruni, O. Eftimie)
- Masoara spatiul cu viteza luminii (I.Socolov)
- Roata lumii (I. Caraiman)
- Perioada de bilant
- Gonit cu biciul (M. Livescu); Pagina de cronica
- Complex sezonier (C. Herescu, I. Degeratu)
- Lumanarile de pe tort (sing) (L. Stncescu)
- Rana drept in inima! (L.Popescu)
- Date in cele din urma (sing) (C. Herescu); Date la urma (sing) (H. Albert)
- Asin la un cioban de la stn!; Volan pe dreapta! (A.M. Samsonic); Dreapta in
plan ! (V. Trolea)
- Clan pe dinuntru!
- Posta ne vine la tanc! (C.Stnescu)

- Pus la zid de amorul artei (D. Bldea); Nevast credincioas pus fr vin la
zid (T. Popescu)
- Simbolul scarificiului uman in arhitectura medievala romaneasca (M. Guja);
Sacrificiu de dama al maestrului Manole
- Victima inocenta a unui meserias falimentar (N. Murean)
- Cariatid vie intr-un monument de balad (Gh. Gndu)
- Inchisa la manastrire (N. Cioclteu)
- Scheletul de azi al unei constructii celebre (A. Botea)
- O femeie cu doua fete! (V. Potolinc)
- O fata mult cantata prin partile Banatului (I.E.Meteleu)
Anaconda:
- Ofidianul superlativelor, care a ajuns sa se tarasca prin mocirla (P. Haa)
Anacronism:
- Termen de valabilitate depasit (F. Matei)
- Semne ale trecutului in actualitate (sing) (T. Capota)
Anagramare:
- Modifica ordinea inscrierii la cuvant
- Operatiunea prin care nimic nu se pierde, totul se transforma (L. Popescu)

- Produce incurcaturi in rezolvarea problemelor (C. Herescu)


Anagram:
- Iesita bine dintr-o incurcatura (M. Gzea)
Anale:
- Istorie cu amanuntul (A. Vlajoaga); Magazin istoric (N. Ciocalteu)
- Scrierile de dupa revolutie (A. Tudose)
- Nu trece anul fara istorisirea lor (P. Haa)
- Pagini alese dintr-un ciclu calendaristic (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Analect:
- Colecitv literar creditat cu lucrari de exceptie (C. Demetriade)
Analfabet:
- Ghiceste in carti (I. Boar)
Analist:
- Patrunde-n suflet si in gand (P. Berteanu); Iti intra in suflet
Analizator:
- Aparat functionand pe baza de bun simt (T.Popescu, G.epelu)
Analiz:
- Model de cercetare stiintifica de laborator (I. Ptracu, C. Trnoveanu);
Cercetare stiintifica (M. Frunza)
- Lucrare de control (N. Badea)
- Desfacere cu amanuntul (A. Doboan)
Analogie:
- Transfer de proprietate realizat prin corespondenta (B. Vlad); Rezolva
corespondenta (Gh. Oncioiu)
- Confruntare la paralele .. aproape egale (C. uta)
Ananas:
- Pepene cu solzi (T. Arghezi); Gutuie cu solzi crescuta departe intre ierburi. (Fl.
Titu Vasilescu)
- Doi ani alaturi de un campion ! (I. Socolov)
Ananghie:
- Prilej de verificare a cunostintelor (A. Moreanu)
- Mare stramtoare (T. Capot)
Anapoda:
- Ordine ... inversa (V. Feru)
- Incadrare pentru tulburarea ordinii
Anarhic:
- Inregistrat in ordine ... inversa (V. Feru, I. Filip)
Anarhism:
- Lipsa totala de stapanire (G. Stroe)
Anarhist:
- Nu este n ordine (N. Caraiman)
Anatem:
- Pedeapsa/Blestemul parintilor
- Afurisitul de parinte (D.I. Nicula); Aruncata de parinti (D.I.Nicula)
Anatomic:
- Referitor la structurile organice (M. Frunz)
Anatomie :
- Cartea omului (I. Seician)

- Aranjament interior in culori ... vii (B. Stoianovici)


- Tematica generala pentru studiul individual (D. Hulu)
Anatomist :
- Doctor la interne (D. Bldea)
Ancestral:
- Vine pe la gene (L. Popescu)
- Din mosi stramosi (T. Nicov)
Anchilozare:
- Stare de alarma instalata la nivelul mecanicului de miscare (P. Vasilache)
- Ratiune de stat (T. Capota)
Ancie:
- Realizare muzicala in care se pune ult suflet
A ancora:
- A prinde cu ajutorul cablului (Gh. Constantinescu); A se prinde de fund, de un
vas fiind vorba;
Ancorare:
- Facuta la mare fix (C. Prvu)
- Legatura de chei (N.Banu)
Ancor:
- Pica-n fund si se ridica
- Submarine in port (sing) (N.V.Barbu)
- Se arunca in valuri si se tot duce, pana da de pamant (Gh. Toia, M. Zgubea)
Andante:
- Muzica usoara (F. Matei)
- Mod de executie cu incetinitorul (A. Manolache)
Andin:
- Ansamblu din America de Sud (A. Doboan)
Andrea:
- Ceea ce se baga n ochi (V. Tarsolea)
Anemiat:
- Tratat pentru pierderi importante de sange (C. Herescu)
- Indepartat de putere datorita unor slabiciuni evidente (E. Mnica)
Anemic:
- Tanjeste dupa o tarie
Anemie:
- Afectiune apreciata ca o mare slabiciune personala(I. Ptracu, C. Trnoveanu);
Da dovada de slabiciune (D. Hulu); Slabiciune intrata in sange (T. Popescu,
G.epelu)
- Lovitura in forta (A. Doboan)
Anenometru:
- Pus la bataie (vezi cuvantul!) (I.E.Meteleu)
Anemone:
- Elemente de vaza, imortalizate de Luchian (sing) (C. uta); Primadona de
coloratura imortalizata de Luchian (E. Ndrag); Iubitele lui Luchian ... care iau fost si modele
Anesteziat:
- Cazut in nesimtire, necesita o interventie de urgenta (B. Stoianovici)
Anestezic:

- Produce atrofierea temporara a unor simturi


Anestezie:
- K.O. tehnic de competenta medicala (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Gen de pregatire pentru operatii; Prima operatie pe o masa chirurgicala (V.
Butoi)
- Te face sa cazi n nesimtire (I. Cristea)
- i linisteste pe cei ajunsi la cutite
Anestezist:
- Asta iti alina durerea (A. Doboan)
- Bine pregatit pentru faza de deschidere (C. Herescu)
- Om care adoarme pe la servici (Gh. Gtescu)
Anevoie:
- Indice de dificultate (Tr. I. Cioclteu)
Anevoios:
- Apreciat cu greu (M. Frunza)
Anex:
- Aflat n imediata apropiere (E. Robciuc)
Anexat:
- Prins ... in cele din urma (C. Herescu)
Anex:
- Dezvolta in subsidiar coordonatele unei lucrari de baza (I. Ptracu,
C.Trnoveanu)
- Nota explicativa in legatura cu anumite acte (C.Herescu); Act aditional (V. Feru)
- Arata ca un apendice (Gh. Gustescu)
- Trecuta n rezerva
Angajament:
- Forma de asigurare (Gh. Musc, C. Stnescu)
Angoasant:
- Are tulburari profunde (N. Mutulig)
Angora:
- Obarsie vie a firelor de matase (D. Popa)
Anilin:
- Agent de culoare (M. Bornemisa)
A anima:
- A da viata (L. Popescu)
- A propaga miscarea (B. Vlad)
- A trece de la pasiv la activ (C. Herescu, L. Popescu)
- A trage sforile din culise. (P. Damian)
- A activa la un teatru de papusi (C. Trnoveanu)
Animal:
- Pensionar din gradina publica (V. Potolinca, E. Galdau)
- Nu e in satre sa lege doua vorbe (L. Popescu)
Animare:
- Exercitiu de nviorare (M. Tun, C. Untea)
- Datatoare de viata (M. Anghel)
Animat(e):
- Ca un desen lucrat pe panza; Desene pe care le vedem dublate (D.N. Nicula)
Animatoare:

- Anrtrenoare secunda (C. uta, C. Georgescu)


Animator:
- Autorul unor manevre de culise (I. Buzdugan)
- Un artist care trage sforile la teatru
Animaie:
- Manevre de culise ale unui sforar dibaci (sing) (Ed. Anca)
- Insufletire pe scena (T. Capot)
- Producatoare de filme pentru copii (V. Trolea)
Animozitate:
- Cade la ntelegere (T. Capota, P. Ciurea)
Anin:
- Montan si riveran in esenta (Gh. Toia); Esenta unor cursuri (C. uta)
- Iesit la mal (N.C. Dumitru)
- Plecat peste ape (A. Dobosan)
- Udat la radacina (Gh. Luculescu)
A anina:
- A fi supus suspendarii printrr-o vrere populara; A recurge la o suspendare
- A marca cu puncte de suspensie (I. Socolov)
Aninare:
- Termen de suspendare (E. Galdau)
Aninat:
- Aflat in suspensie (I. Muat)
- Suspendat pe o perioada limitata (C. Herescu)
Anion:
- Atras n directia pozitiva (M. Bornemisa)
- Element negativ in gruparea radicalilor independenti (V. Potolinc)
- Are sarcina sa se indrepte spre unul din poli (P. Haa)
- Reactor ... nenuclear (I.Socolov)
Aniversar:
- Moment de referinta (A. Doboan)
Aniversare:
- Ziua marilor impliniri (D. tirbu); Moment de implinire (V. Negreanu, M. Puiu)
- Popas sarbatoresc in cronica evenimentelor (L. Popescu)
- Prilej pentru folosirea torturilor
Anod:
- Un plus de energie/atractie (T. Capot, C. Raia); Un plus in evolutia pe
circuit;Un plus obtinut cu pile; Plus de forta la baterie
- Desi notat pozitiv, umbla cu pile (At. Mateescu); Element pozitiv (T. Nstase,
A. Boboc)
- Punct de legtur pentru cei care umbl cu pile (T. Capot); Pila la pret de un
pol (P. Vasilache); Un pol ... electric (M. Anca)
- i poart crucea (L. Popescu)
Anodin:
- ters .. din paginile de inceput ale dictionarelor (I. Boar)
- Nu ramane nimic in urma lui (M. Gzea)
- Iesit din sfera valorilor (D.I. Nicula)
Anomalie:
- Iesire din fire

- Abatere flagranta de la regula


Anonim:
- Arhicunoscutul necunoscut (V. Negreanu, M. Puiu); Chemarea necunoscutului
(Gh. Toia, M. Zgubea); Omul... aceasta fiinta necunoscuta (R. Vasilescu)
- Pierdut n lume (L. Popescu)
Anonimat:
- Dincolo de limita cunoasterii umane (T. Capota)
- Mantie protectoare .. de nerecunoscut (B. Stoianovici)
- Starea celui ramas fara cunostinta (E. Gldu, Gh. Dobrescu Jr)
- Ipostaza incognito (A. Moreanu)
Anonim:
- Lucrare scrisa (A. Moreanu); Proba scrisa a unui necunosut (I.erban)
- Gen de carte trimisa de autor fara autograf (C. Herescu)
- Act de bravura cu demisie morala (At. Mateescu)
Anorganic:
- Mort dupa chimie
Anormal:
- Retras din fire (N. Nsui, V. Onofrei); Ieit din tipar (Gh.rdea)
Anost():
- Uniforma ... fara nici un semn distinctiv; Model banal de uniforma (masc) (T.
Popescu); E o uniforma ... pentru un barbat (Gh. Gustescu)
- Incolor, inodor si insipid (C. Herescu, V. Potolinc); Soi de .. slcii (Gh. Toia,
M. Zgubea)
- Plat n natur (V. Trolea)
- Fr nici un pic de distincie
- Cuprins de plictiseal (B. Stoianovici)
- Oricum ar fi, il privesti cu indiferenta (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Etern ! (M. Mnica)
Anotimp:
- Periodice care apar de patru ori pe an (sing) (T. Capot); Careul anului (M.
Frunza)
- Sezoniere pe vremuri (sing) (C. Herescu); Sezonier in felul lui (Gh. Igna)
- Chemarea iernii (E. Ndrag)
Anrocament:
- Piatra de temelie
Ansamblu:
- Colectiv omogen. (P. Haa)
- Fac totul (sing) (I.Apostol, V.Onofrei)
Ans:
- Serveste doar pe apucate (I. Ttar)
- Luata de urechi
Antagonism(e):
- Ceva de nenteles (N. Caraiman)
- Reprezentant al opozitiei
- Nu pot fi puse niciodata de acord (P.Berteanu)
Antagonist:
- Cu spirit de contradictie (M. Chiricuta)
Ante:

- Inaintea unei compuneri (. Leoveanu); Da inainte cu vorba (B. Stoianovici);


Inainte .. tot inainte. (A. Dobosan)
- Creaza un precedent
Antebra:
- Jumatate la dreapta, jumatate la stanga (A. Tudose)
Antecalcul:
- Prima oferta de pret (A. Boboc)
Antecedent:
- Se face mereu inainte (A. Ciurunga)
Anten:
- Angajat cu forme in regul la recepie (B. Stoianovici); Angajata pe post de
receptionera la Radio-TV (I. Socolov); inut pentru recepii
- Element cu priza la colectiv; Dispozitiv de prindere (E. Gldu)
- Dresoare de purici (Fl. Barbu)
Anteprenor:
- Ocupa functia cea mai inalta intr-o cosntructie (E. Anca)
Anterior:
- A creat un precedent (C. uta)
Antet:
- Evidentiat la loc de frunte (I. Ttar); Ce-i scris si in frunte pus (P. Berteanu, C.
uta); Situat n frunte la o proba scrisa
- Batut la cap (A. Imre); Batut si pus la colt (N. Ciocalteu)
- Efect de paginatie plasat la loc de cinste (N. Muresan)
- De la bun inceput te face sa stii cu cine ai de-a face (L. Popescu)
- Decodificator de adresa
Anti:
- Fruntas/Prototip al opozitiei (inscris la cuvant) (N. Popescu, Gh. Postelnicu,
Fl. Vldulescu, A. Boboc); Parte a opozitiei care se nscrie la cuvant (Gh.
rdea); Spusa-n fata la o o reuniune a opozitiei
- Opus nr.1 (Gh. Al. Kissling); Opus fatis (V. Antoniu); Se opune de la inceput
(L. Popescu)
- Arata de la inceput ca e contra
- Se vede dupa fata ca e impotriva (Gh. Gustescu)
Antic():
- Beneficiaza de un substantial spor de vechime (L. Popescu); Certificat de
vechime (C. Herescu)
- Nu-i de azi, de ieri (G. Negrea)
- Vechi tratat de istorie (V. Zaicu); Notata cu unu la istorie (T. Nstase); Prima la
istorie. (V. Feru)
- Trecut pe linie moarta (C. u)
Anticamer:
- Popas pe drumul spre nalta societate;
- Incapere cu acces direct la mare (A. Ciurunga)
- Cu trecere la director (N. Badea)
Anticar:
- Repune in circulatie efecte care au cunoscut patina vremii (I. Ptracu, C.
Trnoveanu)
- Negustor de mana a doua (Gh. Chiril)

- Preda oficial literatura veche; Amator de literatura veche (B. Vlad); Obisnuit cu
vechea scriere (C. Butisca)
- Traieste din amintiri (I. Boar)
Anticariat:
- Unitati pentru volume folosite in trecut (sing) (C. Herescu)
- Nu pune mare pret pe carte (P. Hasas)
- Preda literatura veche (Gh. Braoveanu)
- Prezentatoare de ocazie ... cu vechime (sing) (B. Stoianovici)
- Comertul cu amintiri (M. Chiricuta)
- Librarie de categoria a doua (G.epelu)
Anticipare:
- Amintiri despre viitor (sing) (V. Potolinca)
- Preaviz dat in perspectiva timpului (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- E ceva de prevazut (D. Georgescu)
- C-o fi, c-o pati (V. Potolinc)
Anticipat:
- Prevazut de azi pe maine (C. Herescu)
Anticipaie:
- Realizare inregistrata inainte de termen
Antidot:
- Ajutor pentru spor de toxicitate (A. Boboc)
- Actioneaza pentru eliminarea elementelor nocive
Antigel:
- Solutie administrata n caz de raceala
Antimaterie:
- O lume intoarsa pe dos (C. Herescu)
Antipatic():
- Figura .. de croit (N. Banu)
- Ipostaza neplacuta (I.C.Pun)
- Produce fenomenul de respingere (Fl. Georgescu)
Antirabic:
- Gata sa dea in turbare
Antireclam:
- Autogol inscris itnr-o disputa pentru promovare (D.I.Nicula)
Antologie:
- Recolta culegatorilor de perle (L. Popescu)
Antonim:
- Inversare de sens (O. Enache)
Antracit:
- Negru exploatat la mina (A. Tudose)
Antract:
- Fragmenteaza jocul (A. Dobosan)
Antren:
- Dispozitie de anulare a retinerilor pentru cei care pleaca de la stat; Da dispozitie
- (Facut) de buna voie (D. Guinea, N. Badea)
Antrenament:
- Complex de cultura fizica si sport (A. Boboc)
Antrenor:

- Pregateste masa sportivilor (E. Nadrag)


Antrepriz:
- Forma de organizare a unei inteprinderi de constructii (S. Raurean)
Antreu:
- Prime la serviciu (sing) (C. Herescu)
- Avans primit la casa (C. Suta)
Antum():
- Opera recunoscuta, cu sanse la autograf (D. Popa)
- Opus in viata
Anturaj:
- Companie particulara (I. Caraiman)
- Lumea inconjuratoare (N. Badea)
Anuar:
- Material sintetic de duzina (D.N. Nicula, C. Herescu); Rezumat la 365 zile (I.
Hanga, C. uta)
- Statistician bine documentat al unei miscari revolutionare (Ed. Anca)
- Lucrare scrisa la terminarea anului de studii (B. Vlad)
A anula:
- A obtine un rezultat nul (A. Rabontescu)
- A contramanda o operatie inceputa sau nu (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Anulat:
- Retras din circulatie (Gh. rdea)
- Redus la maximum
- Lipsit de vigoare (I. Maglan)
Anume:
- Alesul nostru in mod special (Gh. Constantinescu, F. Marasescu); Joaca pe
scena frazelor rolul lui ... special (E. Diradurian)
- Merge ... la o adica (B. Stoianovici)
- Spus inadins
Anumit:
- Nu-i un oarecare (E. Guja)
Anun:
- Calificat ca informator (E. Mnica); Agent de informatii (C. Herescu)
- Unul care poarta veste (Gh. Gustescu)
- Cadru de relatii (pentru cei neavizati) (M. Dogeanu, A. Tudose); Cadru de relatii
pentru public (C. Herescu);
- Se face cunoscut la public (A. Boboc)
- Scurt comunicat intr-o anumita problema (P. Ciurea)
- Mica publicitate; Buletin de stiri
- Se pricepea la toba
A anuna:
- A prezenta in public o cunostinta a sa. (Gh. Chirila)
Anxietate:
- Tensiune negativa (V. Tarsolea)
Ao:
- Allegro/Adagio ... da capo al fine!
- Haos fara margini! (C. Broiu), In plin haos! (Al. Cristici); Acolo, pe extreme,
cu o evolutie in haos! (P. Haa)

Aoleu:
Aort:

Aortic:

- Una si nimic n plus! (I. Buzdugan); Una si-una pastrate in universul haosului !
(P. Vasilache)
- Un adio in situatii extreme ! (I. Degeratu, V. rdea); Auto...gol! Tr.I.Cioclteu)
- Au strigat ndelung (M. Frunza)
- Un fel de alei .. pentru cei cuprinsi de dor (V. Tarsolea)
- Artera de circulatie unde se merge pe rosu (T. Nastase); Artera centrala de larga
circulatie (H. Albert); Artera blocata la stop (E. Mnica); Cea mai mare artera
cunoscuta de noi (I. erban)
- Roscata oxigenata (E. Nadrag)
- Canal principal de irigatie (Gh. Boban)
- Pornire din inima (Z. Nichici); Vine din plinul inimii (C. Herescu)

- Circuit inchis in care se circula pe rosu (P. Vasilache)


Aortit:
- Accident de circulatie (Fl. Barbu)
Ap:
- Cuvant de bun ramas citit pe sugativa (F. T. Vasilescu)
- Prime aparitii! (P. Berteanu); Apar in frunte! (R.Arpad); Aport ... cu un banut!
(E. Mnica); Inceput de aprindere! (L. Popescu); Intrare la apa! (Gh. Gndu);
Aplecat in fata!; In deschidere, apararea are cuvantul! (At.Mateescu); Aparitie
incipienta ... in noapte! (Gh. Arvinte)
- Miez de noapte! (I. Isac); Miezul noptii! (T. Nicov)
- Un fapt in sine (F. Georgescu)
- O jumatate de crap la protap! (C. Herescu); Inadaptare la mediu! (I.G. Gruni);
In varf la protap !
- Ce iese din cap! (Gh. rdea)
Apanaj:
- Proprietate aparte/particulara (I. Riti, A. Tudose)
- Termen unic de punere n posesie (E. Galdau)
Apar:
- Scoate painea din apa (N. Dumbrav); Mananca paine cu apa (Gh. Luculescu)
- Agent de asigurare a fluiditatii comerciale (Gh. Gndu)
- Era un furnizor de bautura la domiciliu (t. Ciocianu)
Aparat:
- (Unitate de) lucru mecanic
- Combinat industrial
- Participant la concursurile de gimnastica (V. Potolinc)
A apare:
- A intra in obiectiv
Aparent:
- Fals evident (Fl. Barbu); Creaza o impresie falsa (V. Stroe)
Aparene:
- Unele care inseala (fara rusine !) (N. Cioclteu)
Apariie:
- Act de prezentare
Apartament:

- Indeplineste importante functii de stat (A. Doboan); Unitate/Standard de stat


(V. Feru, N. Dumbrav)
- Cadru adecvat pentru reuniuni familiare (C. Raia); Scena de familie.
- Durate de locuit la bloc (sing) (P. Haa)
- Casa scarii (T. Capota)
- Ansamblu cameral (S. Contz)
- Centru vital al oamenilor
Aparte:
- Diferenta specifica (Fl. Georgescu)
Apartenen:
- Marcheaza o legatura de ansamblu (C. Crbu, I. Socolov)
- ine totul n ea (Gh. rdea)
A aparine:
- A fi supus stapanirii (I. rlea)
Apa:
- Un indian/american la Paris (B. Stoianovici); Soi de rosii din America (C.
Bnzaru)
- Erou negativ din "Misterele Parisului " (M. Dogeanu)
- Originar din Texas (C. uculeasa)
- Lepra ajunsa in Franta (D.N. Nicula)
- Umbrele noptii (sing) (B. Stoianovici)
Apatic:
- Nu prezinta nici un interes (R.Arpad); Un absent care nu prezinta interes (T.
Popescu); Absolut dezintereat (C. Herescu)
- Inchis inauntru(Gh. Luculescu)
- Unul caruia nici nu-i ninge, nici nu-i ploua (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Apatie:
- Frana pusa la pornire (Gh. Chirila)
Ap:
- Roade lantul (P. Goja); Rupe pana si lanturile; Strabate muntele la pas (A.
Boboc)
- Adunate pic cu pic (sing) (D. Georgescu); Pica de oboseala (M. Anghel, I.
Tatar); Calificata de sudori (R. Vasilescu)
- Materia de trecut la cursuri (N. Dumbrava); Materie de curs (V. Trolea);
Lichiditati la cursul obisnuit (sing) (D. Baldea); Redata intr-un mod curgator
(A. Boboc); Coboara pe albia raului (L. Popescu); Se tine dupa matca (T.
Nicov)
- Trei chimisti (doi sunt gemeni !) intalniti la mare (At. Mateescu); Desi contine
oxigen, nu intretine arderea. (P. Haa); Hidrogen ... lichid (R. Vasilescu)
- Bautura pentru botezul crmarului (M. Anghel); Bautura pentru botez; Botezul
focului (Gh. Chirila); Arma de foc (D.M. Ivnu, M. Munteanu)
- Bautura primita uneori de la ... castel (I. Stanciu); E bauta tot timpul
- Disparuta in desert (Gh. Toia); Aurul desertului, hulit in anturajele bahice (N.
Murean); Neam in Sahara (T.Ivana)
- Drum care serpuieste spre mare (D. Nad); Marea in fond (Gh. Dobrescu Jr.)
- Un fel de panza prezentata in valuri (T. Popescu, G.epelu)
- Baza de nataie (Gh. Toia, M. Zgubea); Baza navala (M. Dogeanu); Baza de
tratament la bai; Baza marina indispensabila (M. Anca)

- Suport pentru vase (Gh. Luculescu)


- Face ocolul pamantului (C. uta); Intinsa pe pamant (V. Potolinc); Detine
suprematia pe pamant (R.Arpad)
- Da solutii in multe cazuri (P. Georgescu); Da tot felul de solutii (V. Potolinc);
Tip de solutie pompieristica (V. Anghel, I. Vlase); Fluidul viilor (I. Muat)
- Ariile cromatice ale luminii (M. Dogeanu); Oglinda fara rama;
- Spalatoare comuna (Tr. I. Cioclteu, L. Popescu, Gh. Chiril); Folosita de
muiere (V. Feru)
- Loc unde se intra uneori ... fara voie (I. Boar); Din lac ... in put (I. rlea);
Elementul lui Arhimede (V. Feru)
- Arma pompieriei (B. Stoianovici)
- Se plimba grea prin centrala (D. Tipluic)
-Tare la lipituri (Gh. Oncioiu)
- Capac ce nu-l folosesti !
A apra:
- A netezi calea unei replici pe masura (N. Murean)
Apr(a)ie:
- Las-o balta (T. Capot)
Aprare:
- Serviciul de paza si protectie (A. Botea)
- Pregatita de atac (Gh. Oncioiu)
- Armata Salvarii
Aprat:
- Prins cand sa intre pe poarta (N. Banu)
- Contraatac bine pregatit (C. Herescu)
- Serviciu de garda
- Tip de protejat (Gh. Chiril); Are protectie (C.V.Popa)
Aprtoare:
- Sistem de asigurare pentru masini
- Pusa n garda (A. Dobosan)
- Prima de asigurare personala (P. Berteanu)
Aprtor:
- Capete de bara (sing) (Gh. rdea)
- Tip de contraatac (D. Georgescu)
Aprut:
- Intra n vederile noastre (T. Nastase)
A apsa:
- A face presiuni usor de imaginat
Apsat:
-Supus unor presiuni de sus (T. Capota); Tinut sub presiune (P. Haa)
Apstor:
- Se lasa greu (P. Berteanu)
Api:
- Un fel de a merge .. legat !(D. Banciulescu, E. Galdau, T. Hedesiu)
Ape:
- Surse de lux, batatoare la ochi (V. Stroe)
- Joc de pietre (pl) (M. Frunz); Jocuri de lumini
- Te trec la munca grea

- Strambaturi la oglinda (A. Tudose)


Apel:

- Cerere/Sonerie de telefon (M. Frunza, N.Banu); Se mai pierde la telefon cand nu


are vreo raspundere
- Fcut cu taraita. (P. Damian)
- Solicitare maxima la serviciu
- Verificarea efectivelor (A. Boboc)
- Ordin de chemare (Tr.I.Cioclteu)
- Strigat pe nume (D. erban, Gh. Oncioiu)
- Formula de atac (T. Popescu)
A apela:
- A cere echitate doamnei cu balanta (C. Georgescu)
- A face trimiteri la adresa cuiva (F. Matei)
Apelativ:
- Nume comun (C. Herescu)
Aperitiv:
- Introducere in arta culinara (I. Plischi)
- Servit n capul mesei (N. Dumbrava); Creeaza buna dispozitie la masa (A.
Dobosan)
- Bruiajul postului (I. Boar)
Apetisant:
- Bun de gura de felul lui; Bun de larg consum (I. Stanciu)
Apetit:
- Disparut imediat dupa masa si revenit abia intr-un tarziu (Gh. Chiril); Chemare
la masa (D. Baldea)
- Stimul al glandelor salivare
Apetisant:
- Atragator in felul lui (B. Stoianovici)
- Unul care starneste poftele (V. Potolinc)
Api:
- Paiul rasucit ! (C. Proca)
Apicol:
- Sectorul productiei de rame (C. Herescu)
Apicultor:
- Se mandresc cu famiile lor harnice (sing)
A aplana:
- Infinitiv diplomatic cu virtuti pacificatoare (V. Cernicica); A face pace (V. Feru)
- A reduce la zero amplitudinea tensiunii (P. Hasas)
- A stinge un foc
Aplatizare:
- Actiune de presa
A aplauda:
- A exprima multumirea cu doua palme (M. Frunza)
Aplice:
- Luminatoare prin pereti (M. Gzea)
Aplomb:
- Tupeu in travesti cu costumatie de croiala savanta. (E. Diradurian)
Apocalips():

- Ultima prevedere testamentara (O. Cogalniceanu)


Apod:

- Nu-i obisnuit cu mersul pe jos (P. Vasilache)


Apogeu:
- Ultima treapta a unei scari valorice (B. Stoianovici)
- Situatie limita pe verticala implinirilor (At. Mateescu)
Apoi:
- Termen/Titlu de succesiune (N. Caraiman, D. Manog); Ultimul termen de
judecata
- Impune o continuare (V. Negreanu, M. Puiu)
- Un cuvant care poate avea urmari (T. Capota)
- Pe urma vedem noi (D. Tipluic)
Apolitic:
- Aflati cu partidele n opozitie (sing) (A. Boboc)
Apolodor:
- I-a facut mendrele lui Traian (A. Doboan)
Aport:
- O mana de ajutor in orice intreprindere (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Prim ajutor
(V. Potolinc)
- Forma de colaborare (F. Georgescu)
- Fond de participare la o investitie (A. Antonesei, T. Popescu)
- Formulare tip pentru un ordin de aducere
- Expeditie cinegetica (P. Ciurea, N.Banu)
Apos:
- Cu umiditatea crescuta (I. Ttar); Cu continut de umiditate depasit. (I. Riti)
- Bun la stors
- Cel care are un fond lichid (I. erban)
- Mediu acvatic (P. Haa)
Aposteriori:
- Tributar experientei anterioare (I. Iosif)
Apostil:
- Nota pusa pe o lucrare scrisa (Gh. Crian)
Apostol:
- Ucenicul Maestrului
Apostolat:
- Indreptar crestinesc
Apostrof:
- Absolvent la litere (Gh. Oncioiu)
- Un fel ... a la minut (C. Herescu)
Apostrofare:
- Lansata spre luare aminte
- Atac la persoana cu baioneta reprosului (Fl. Matei)
- Proces verbal de imputare (P. Ciurea)
Apotec:
- Institutie deschisa in fata cetateanului cand isi spune oful (P. Vasilache)
Apreciativ:
- Intrat in disputa cu un spirit critic (A. Botea, M. Dinc, D. Guinea)
Apret:

- Face scoarta din fire (O. Huul)


- Praf de ntarire (D. Baldea); Intareste tesuturile
A apreta:
- A pregati panza pentru uscat (I. Boar)
- A trata un tesut cu intaritoare (I. Isac)
Apretare:
- Intarire a productiei de razboi (V. Onofrei)
Apretat:
- Iesit cu bine dintr-o anumita urzeala, este scortos din fire (E. Anca)
Aprilie:
- Patru pe trimetrul II (M. Gzea, Ed. Anca)
Apriori:
- Total lipsit de experienta (E. Manica)
Aprobare:
- Punere de acord (C. Herescu)
Aprod:
- Se remarca odata intr-un proces verbal (B. Stoianovici)
- A fost odata mare ... cat un purice (P.Berteanu)
Apropiat:
- Demn de incredere (A. Doboan)
Apropo:
- Fiindca veni vorba (B. Stoianovici)
Aproximativ:
- Se invarte in jurul unui punct fix (V. Feru)
Apt():
- Un bun oarecare/declarat/anume (P. Georgescu, V.Trolea); Luat de bun (M.
Frunz); Bun la servicii (S. Cozma); E bun si el la ceva (S. Rus, Gh. Oncioiu);
Tot e bun la ceva (C. Herescu); Poate ... e si el bun la ceva; Buna asta ... (A.
Doboan)
- Bun rezultat la examen (M. Rdulescu, C. Stnescu); Rezultat reusit la examen
- Reusit la admitere; Subiect la admitere (C. Herescu)
- Certificat de validitate/capacitate; (Declarat) reusit la examenul de capacitate;
- Se potriveste la orice
- Calificativ de ncadrare (T. Capota), Calificat la locul de munca
- Corespondent militar (S.T. Cacuci, D. Onofrei); Bun al armatei (inregistrat la
uz) (I. Socolov)
- Merge ... la locul de munca (I. Boar, I. Manzur); Certificat de buna purtare la
locul de munca (C. Herescu)
- Apreciat pentru calitati (V. Potolinca); Aflat n vigoare (Gh. rdea)
- Atributul puterii in realizarea utilului (P.Vasilache)
- Pregatit de plecare pe drumul afirmarii. (Fl. Titu Vasilescu)
- Pat stricat ... si totusi ! (Gh. Dobrescu Jr.)
- Un om de treaba (P. Georgescu)
- Potrivit pe post (A.Doboan)
Aptitudine:
- Buna dispozitie (A. Boboc)
- Capacitate suplimentara de productie (I. Filip, P. Scrltescu, T. Nicov)
- Avantaj la serviciu (T. Capot, Fl. Georgescu)

- Sine-qua-non al priceperii (T. Popescu)


A apuca:
-A prinde cu mana (T. Capota)
Apuctur:
- Prindere de mana
Apus:
- Eveniment de ultima ora ... inserat la inchiderea emisiunii (N. Popescu);
Inchiderea emisiunii de seara (A. Dobosan)
- Vestitor pe drum de seara (L. Popescu)
- Occidentul in viziunea tarilor din Est (P. Haa); Cardinal occidental; Disparut
n vest (A. Tudose)
- Cantecul lebedei interpretat la lumina zilei (E. Diradurian, A. Vljoag); Aflat la
capatul zilelor (E. Galdau)
- Moment de retragere dupa o activitate stralucitoare (O. Manto-Jr.); Retragere cu
torte la hotarul umbrelor (At. Mateescu)
- Prolog feeric la spectacolul ntunericului (Fl. T. Vasilescu)
- Deschidere in nocturna (M. Frunz)
- Trecut de-o noapte (I.erban); Cu noaptea in cap
- De domeniul trecutului (A. Boboc)
- Scapatat de-a binelea (C. Herescu)
- Cotidian de ultima ora (C. uta)
- Disparut la timp (S. Cozma)
Ar:
- Fac ha,ha ! (sing) (T. Capota)
- Are numai 10 pe linie (dar e la pamant/in agrotehnica) (I. Manica, D. Lazr);
Figura la sol notata cu 10 pe linie;
- Pentru dumneavoastra, un careu de decari (At. Mateescu); Careu de decari (Gh.
Chiril, P. Damian, I. Ritti, t.Ciocianu), Careu agricol (L. Popescu); Careul
mic din teren (N. Mutulig); A repune din careu! (A. Doboan)
- Patrat negru intr-un careu bine lucrat (t. Ciocianu)
- Incadrat in campul muncii (C. Herescu, M. Bornemisa);Unitate de camp (Gh.
Oncioiu); Masoara campul in lung si-n lat (L.Popescu)
- Arie campestra/celebra (O. Eftimie); Arieta in gama sol (C. Herescu)
- (Mica) unitate agricola (D. Ndrag); Unitate cu profil agricol (N. Mutulig);
Trecut in registrul agricol (O. Huul)
- Unitate din domeniul culturii (B. Stoianovici)
- Masura luata pe plan agricol/teritorial (Gh. Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu,
Gh. Igna); Masura luata n cadrul lotului(N. Gheorghiu); Masura luata la fata
locului (C. Herescu, V. Potolinc, Gh. Boban); Masura cuprinsa in planul de
munca/productie (A. Dinu); Masura adoptata pentru improprietarirea taranilor
(C. Herescu); Masura la tara! (L. Popescu); O masura care cam lasa de dorit
(D.I.Nicula)
- Face parte din lot/teren (C. Herescu); Incadrat pe teren (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Concureaza cate doi la prajina (sing) (E. Galdau); O prajina jumatate
- Poligon pentru inceperea campaniilor(M. Frunza); Zona de aplicatie in
campanie
- Un petec de uscat (D.M. Ivnu, M. Munteanu); Un petic de pamant la tara! (N.
Banu); O palma de pamant (A. Doboan); Mic plan de cultura (T.I. Cioclteu)

Ara:
A ara:

Arab:

- Se intinde la suprafata (Z. Nichici)


- Proba de o suta metri plat (la start !) (C. Herescu); Sute de hectare (sing) (I.E.
Meteleu)
- Unul de prin partile locului (I.E.Meteleu)
- Araci ! (D tirbu-Nica); Arici ( ... prin iarb)!(L. Popescu, N. Medru, D.
Cioflic); Amar !
- Artist debutant ! (M. Anghel); Primele semne de arterita! (A. Doboan); Fruntas
in armata!
- (Intra in cart) in largul marii! (N. Dumbrav); La mare ... in larg! (Gh.
Dobrescu Jr.); Luate de la tarm si duse in larg! (E. Ndrag); Terenul din parc!
(I. Ttar); Parc in centru la Calarasi!; Par plasate ... in gard! (C. uta); Inscrise
in arc! (I. Isac); Miezul verii! (V. Trolea, t.Ciocianu): In largul marii!;
Parcul/Aparat central! (T. Popescu, G.epelu); Larg la inima! (C. Broiu)
- Incheierea inventarului (M. Bornemisa); Ultimul patrar ! (A. Tudose); Litere de
tipar ! (P. Georgescu); Acar in gara ! (D. Baldea); Se varsa in estuar prin mare!
(A. Doboan); Postare ... la ziar ! (D.I. Nicula); Trecerea inapoi la orarul de
iarna ! (V. Bucur)
- Adevarul gol-golut !(E. Guja); Aer comprimat! (A. Dobosan, P. Georgescu); A
ajuns de rs !
- Are ... parte de carte! (M. Bornemisa); Are ... aur pe margini! (V. Vasilache)
- Pasare ... palindromica (T. Capot)
- Seara... se lasa afara! (D.I.Nicula)
- A face munca de teren (M. Gzea); A intra in teren; A patrunde pe teren (N.
Caraman); A lucra in deplasare pe teren (Tr. Cioclteu); A pregati terenul (noii
generatii) (D. Ndrag, N. Popescu)
- A efectua operatii pe scoarta (Gh. Oncioiu); A opera pe scoarta (C. uta)
- A initia un act de cultura
- A face o lucrare de debut in campul muncii (Gh. Gtescu); A o taia peste camp
(N. Dumbrava)
- A face sa semene (Gh. Luculescu); A face patul (A. Doboan)
- A se intoarce pe pamant (C. Herescu, D. tirbu)
- A merge cu randul pe teren (C. Broiu)
- A face ondulatii cu fierul (D. Baldea, I. Ptracu); A face sapaturi... in Sahara!
(T.Ivana)
- A executa un exercitiu impus la sol (N. Mrgineanu)
- A prelucra la fata locului
- A pregati un lot pentru ncorporare (V. Stroe)
- A actiona la fata locului (M. Gzea)
- Un incepator in lumea cifrelor din zilele noastre (N. Puna); Factor prim in
lumea cifrelor (P. Berteanu)
- Vetusti inovatori in teoria numerelor (sing) (Ed. Anca)
- Iesit castigator n urma sondajelor (D. ipluica)
- Maslinii din oaze (sing)
- Scoate aurul din punga
- O mina de carbune (V. Feru)

Arab:
Arabil:

- Conchistadorii Spaniei (sing) (C. Herescu); Constructor de castele in Spania


(Gh. Postelnicu, Fl. Vldulescu)
- Alba-neagra (L. Popescu);
- Vorbire in desert (L. Popescu)

- Un sol cu largi perspective de realizare (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Dat pe


brazda ... in perspectiva (I. Apostol)
- Tip de platou pentru bucate (S.R. Cacuci)
Arabic:
- Guma care nu sterge (N. Badea)
Arac(i):
- Imbracat numai n frunze de vita (V. Opris); Invelit in foi de vita (I. Sasu);
Forme elevatoare pentru vlastare de vita veche (sing) (Ed. Anca)
- Par sa fie de vita (I. Moraru); Par sa fie ... in mai multe exemplare (B.
Stoianovici)
- Bagheta de dirijat un ansamblu de coarde (Gh. Boban); Dirijeaza un ansamblu
de coarde (M. Frunza); Prins n corzi (O. Alexe); Legat cu coarda in panta
(Gh. Crian); Lemne pentru ntinderea corzilor (sing) (T. Capota)
- Bagati in pamant de vii (sing) (P. Goja)
- Picior la care ne apar carceii (E. Galdau); Prins de carcei (N. Badea)
- Uscaturi plantate cu sperante de prins (sing) (T. Popescu); Prins de agatatoare (I.
Riti)
- Un fel de spite .. la butuc (D. Huluta); Bete infipte la butuc (sing) (C. uta)
- Contribuie la ridicarea recoltei de boabe (M. Brsan); Intervine eficient in
ridicarea productiei de boabe; Ridica recolte de boabe (C. Prvu)
- Are o importanta contributie la cresterea productiei viticole
- Tirs impodobit cu verdele veseliei (Fl. Titu Vasilescu)
- Tutela rezervata progeniturilor lui Bachus (N. Murean)
- Indreptar pentru viticultori (D. Preda, P. Rotaru); Dreptul viilor (I. Dragomir, L.
Popescu)
- Inalta rugi spre cer
- Intoarcere la fata locului (C. Herescu)
- Obiceiul pamantului (C. Herescu)
- Fruntas la semanat (C. Herescu)
- Plantat n gradina, fara radacina (Gh. Chirila)
- Se nfige la fasole (N. Badea)
Aragaz:
- Te ajuta sa-ti faci felul (E. Galdau)
- Cu foc la gura tevii (I. rlea)
Arahnid(/e):
- Clasa marilor maestri ai panzelor din natura (M. Guja)
- Autoare a unor panze de gang (B. Vlad)
Aram:
- Bagata la cazan (A. Botea)
- Se da pe fata dupa ce se scoate masca (I. Boar)
Aranjament:
- Actiune pregatitoare pentru stabilirea unui acord global (B. Stoianovici)

- Raspuns pozitiv la o solicitare de moment


- Forma de organizare
- Da ordine (Cl. u)
- Ploi artificiale (sing) (C. Crbu)
Arap:

Arar:

- Proprietarul unor mine Inchise


- Varianta la negru (Al. Cristici)
- Slujitor inchis in palatele orientale (C. Broiu); Om inchis pe viata (Al.Cristici)

- Varianta intalnita tot mai rar (A. Tudose)


- Un fel de a se prezenta in putin randuri (T. Popescu, G.epelu)
- Are multe file albe in condica de prezenta (N. Murean)
- Indepartat in timp
- Adesea n opozitie
- Curent de joasa frecventa
- Cu goluri la activ (I. Iosif)
- Bisare ... la tarara ! (D.I. Nicula)
Ararat:
-Un port .. de la munte (C. Pricop)
- Cota escaladata de o familie cu jigodii cu tot (N. Murean)
Arat:
- Intoarcere la fata locului (C. Herescu); Intoarcerea solului (C. Herescu); Intoarcerea pamantului la tara (A. Tudose); Intors la munca cmpului (C. uculeasa,
V. Zaicu); Datul la-ntors cand vie toamna (N. Mutulig)
- Munca in cultura (P. Georgescu); Pregtit pentru cultur (T. Capot); Pregatit in
domeniul culturii; Rupt de cultura (A. Doboan); Act de cultura de prim rang
(C. Herescu)
- Brazdare de plug (V. Butoi)
- Patrundere in adancime pe teren (C.V.Popa); Teren desfundat (D. Georgescu)
- Intrat in campul muncii (O. Huul)
- Operatie pe scoarta (F. Georgescu)
- Inceput de campanie (D. Popa)
- Bun de samanta (P. Berteanu)
Arbesc:
- Frumuseile lumii musulmane (sing) (F. Mrescu)
Arcit:
- Lucrare de consolidare la terasa (C.Stnescu)
- Actiunea de sprijinire a micilor producatori agricoli (P. Haaa)
A (se) armi:
- Un fel de a se bronza
Armi(u/e):
- Bronzat la fata fara sa stea la soare (Gh. Crian); Ramas din perioada bronzului
(B. Stoianovici)
- Rosii (sing) (I. Sasu)
- O roscovana in felul ei (C. Herescu)
A arta:
- A pune n vedere
- A scoate la iveala (P. Georgescu)

Artare:
- Prezenta de spirit (D.R. Giuclea); Forma de prezentare (V. Opri);
- Aparitie postuma (A. Lcan)
- Imaginea descompusa a unui spectru (E. Galdau); O imagine de vis (A. Botea)
- Modul indicativ (D. Cruicu)
- Director de imagine in politica vedeniilor (P.Vasilache)
Artat:
- Pus la index (P. Berteanu, L.Popescu); Pus in vedere
- Scos in evidenta (V. Potolinc)
Arttor:
- Se ndreapta cu mana ntinsa spre o directie necunoscuta (A. Boboc)
- Indicator auto de directie (C. uta); Directorul cu indicatiile (D. Baldea)
- Membru al unui cvintet cu functie de director
- Manual de dirijare (G. Belu); Manual orientativ (D. Baldea)
- Se plimba pe scala (A. Boboc)
- Da ora exacta (A. Dobosan)
- Acolitii lui Cronos, naraviti de permanente invarteli (sing) (N. Murean)
- Doi la mana (I. Filip, P. Scrltescu)
Artos:
- Are succes la curte (B. Stoianovici)
- Se poarta frumos (D.N. Nicula)
- Se vede bine (A. Baican); Scump la vedere (C. uta)
- Cum va place (V. Trolea)
Artur:
- Debut in cultura (A. Vlajoaga)
- Broderie rustica pe o catrinta de lut (E. Diradulian)
- Prima executie la sol min asteptarea altora pe aparate (Gh. Chiril)
Arbalet:
- Pusti cu sageti (sing) (L. Popescu); Tragea candva sageti cu arcul (Gh. Boban)
A arbitra:
- A conduce intr-o partida
Arbitrar:
- Gen nedemocratic de a adopta o hotarare (C. Herescu)
Arbitru:
- Conducatori de partide (sing) (T. Capota)
- Fluierul picioarelor (V. Pisu)
- Om de ordine la meciuri (Gh. Toia)
- Judecator ... in infern (uneori !) (S. Arvinte, V. Anghel)
Arborad:
- Imagine schematica a unui fost urias al marilor
Arbore:
- Face depuneri n coroane (Gh. rdea); Verde Imparat cu coroana in cap (P.
ecman); Coroana n continua crestere (M. Frunza)
- Leaganul stramosilor, revendicat genealogic de stranepoti. (N. Popescu)
- Cotitul la masini (t. Ciocianu)
Arbust:
- Piticul din gradina de vara (M.Frunz)
- Pigmei ce traiesc n paduri (sing)

- Puiul padurii (E. Gldu)


Arc:

- Se intoarce periodic la ceasul potrivit (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Se intoarce


intr-un ceas (T.Capot); Sa fie intr-un ceas bun (!)(M. Gzea); Se desfasoara ...
cand iti suna ceasul (C. Herescu); Un motor care merge ... ceas (C. Herescu);
Dorm neintoarse cu ceasurile (sing) (C.Herescu)
- Manevrant de ace (M. Gzea, Ed. Anca)
- Aflat in componena unui cerc (V. Trolea, P. Ciurea); Prins in cercuri (C.
Cpn); Membre ale cercului (sing) (G. Barboni)
- Organul de resort ... de care depinde avansarea (I. Magla); Resort tehnic (N.
Dumbrav); Resortul serviciului de proiectri (M. Frunz);
- Primele instrumente cu coarde (sing) (Gh. Toia, M. Zgubea); Intinde coarda (A.
Vljoag)
- Piesa din panoplia frumoaselor razboaie de altadata (At. Mateescu); La razboi ..
inainte.
- Trecator de Calea Victoriei (H. Albert); Pasajul Victoriei (M. Chiricu); Portal
somptuos pentru primiri la inaltime (Ed. Anca); Ridicat in slava (A.
Manolache)
- Sistem vechi de tragere pe sfoara (C. Crbu, I. Socolov); Bune pentru tragerile
de odinioara (sing) (C. uta)
- Arma cu amortizor (M. Bornemisa); Sistem de amortizare (C. Sgrcea, I. Buse)
- Bate cu batul (cu varf si indesat !) (C. Herescu); Bate la o aruncatura de bat (I.
Mihalache)
- Cadru propice destinderii (I. Isac); Comprimat pentru destindere (A. Doboan);
Actioneaza in faza de destindere (C. Herescu); Destins dupa o apasare (P.
Haa); Se destinde prin parc! (A. Doboan)
- Incordatul muschilor de la maini (I. erban); Unul care sufera o intindere de
mana (V. Bucur); Intins la aruncri (N. Banu)
- Ii creste rapid tensiunea in situatiile de maxima incordare(O. Manto Jr.); Relaxat
dup o incordare vizibil (D. Cruicu, M. Gzea);
- Revine mereu dupa anumite solicitari; Supus unor presiuni (A. Doboan)
- Comprimat pentru prevenirea socurilor (V. Trolea)
- Se lasa cu greutate (I. Iosif)
- Descarcare cu scantei intr-o ambianta plina de tensiune (A. Gheorghe, L.Blaga);
Descrcare electric (I. Manzur)
- E la curent cu actiunile de prindere efectuate de mascati (N. Neghin); Oel
concentrat (I. Boar)
- Se alimenteaza din tolba (I. Ilie); Indicat de sageti
- Are o stare de indoial; Solutie in suspensie (D. Manog)
- Privit dintr-un anumit unghi (Gh. rdea)
- Imagine din Carpati (A. Doboan)
- Arma iubirii (L. Popescu)
- Piesa de tapiserie (A. Doboan); Piesa montata in studio (M. Mnica)
Arcad:
- Ansamblu de pavilioane (M. Dinc)
- Plasat pe orbit (M. Dinc)
- Cheia de bolta in arta arhitecturii (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Arcan:

- Vechi factor mobilizator (M. Frunza);Vechi sistem de recrutare (T.I.


Cioclteu);
- Veche arma de vanatoare ... pentur boboci (C. Crbu); Arma buna de
aruncat
- Lasoul unui cowboy indigen (F. Matei)
- Prinde cu laul (D. Bako, E. Gldu)
Arca:
- Amor la prima vedere (C. Herescu); Amor n vazul tuturor
- Venea cu tolba goala de la vanatoare (L. Ivana); Vanator cu tolba plina (C.
Herescu); Pleaca la vanatoare cu tolba plina
- i cam place sa intinda coarda
Arc:
- Barca de salvare (A. Doboan); Armata pentru salvarea de la diluviu (D.
Baldea); Solutie fabuloasa de salvare de la inec (B. Vlad)
- O corabie rezervata numai pentru perechi (I. Vlase, Gh. Prodan)
- Menajerie ambulanta (pe un traseu diluvian) (P. Vasilache, N. Banu)
- Caiac canoe !
A arcui:
- A pune la ndoiala
Arcuire:
- Actiune de tragere pe sfoara (C. ua)
Arcuit:
- Definit intr-o forma eliptica (C. Baroiu)
- Iesit din curba (I. Buzdugan)
- Dat dupa spranceana (D. Hulu)
Arcu:
- Ansamblu de coarde dirijat cu o singura mana (D. Nad); Atins la coarda
sensibila (Gh. Boban)
- Pe strune de vioara (L. Popescu); Confera tonuri viorii (t.Ciocianu)
- Preparat din coada calului (M. Chiricuta)
A arde:
- A saruta cu (mult) foc (A. Mitu, S.T.Cacuci)
Ardei:
- Daca nu-i gras, merge iute la masa (D. Munteanu, T. Plosnita); Iute n felul sau,
desi adesea e .. gras (I. G. Gruni); Actioneaza cu iuteala in felul sau (V.
Potolinc); Mancare iute (N. Badea)
- Grasi ... si plini in felul lor (C. Herescu); Se umple intr-un anume fel (B. Vlad)
- Povizii speciale pentru anumite guri de foc (N. Popescu)
- Adjuvant nelipsit de la o ciorba de burta (I. Ptracu)
Ardere:
- Forma de copt (T. Nastase)
- Faptul consumat in orice camin (E. Diradurian, A. Vljoag)
- Proces al Inchizitiei (I. Stanciu)
Ardoare:
- Caldura exagerata (L. Popescu)
- Marea pasiune (Gh. Postelnicu, Fl. Vldulescu); Pasiune si avant (M. Anca)
- Focul nestins al faptelor inaripate (Ed. Anca)
Areal:
- Cadru existential (T. Capot)

Aren:

- Domeniu de existenta (A. Doboan); Domeniu specific (S. Cozma)


- Limita in evolutia speciilor (V. Potolinc)
- E loc pentru o clasa (E. Mnica)

- Cerc circumscris unui trapez (A. Boboc); Aria trapezului/toreadorului (V.


Potolinca)
- Camp(ul) de lupta/atracie (cu succese pasnice) (E. Diradurian, A. Vljoag,
T.Capot, D tirbu-Nica, H. Albert)
- Cercul prin care sar animalele la circ (A. Rbonescu); Incadrata la circ (A.
Schindarli)
- Centru de dresuri (I. Paun)
- Aduna lumea la joc (D. Cruicu, M. Gazea)
- Spatiu destinat unor partide (T. Capota)
- Loc stabilit pentru intalnire (N. Cioclteu)
- Durata intrecerilor
- Dotata pentru sport (G. Magheru); Lot (!) ... de sportivi (I.C.Pun)
- Teren ... nearabil (Gh. Dunca, G. Negrea)
- Loc public pentru desfasurarea unor manifestatii (Gh. Chirila); Loc de
desfasurare a unor lupte sangeroase; Locuri centrale rezervate in cadrul
tribunelor (sing) (A. Schindarli)
- Leagan spectacular al culturii antice (Gh. Gndu)
A arenda:
- A se nvoi cu solul
- A-i da cuiva din teren o palma, platindu-i o polita (Gh. Toia)
Arenda:
- Ia bucatele n stapanire, contra cost (N. Dumbrava)
- Are dreptul la terenul altuia
Arend:
- Achitata pe loc (I. Ptracu)
- Castig sigur pe teren propriu (A. Dobosan)
- Venit de la munca campului (Gh. Braoveanu)
Areopag:
- Adunarea unor marimi ... de exceptie (B. Stoianovici)
- Brigada arbitrilor din Atena. (I. Caraiman)
Ares:
- Tip de razboi inventat de vechii greci (C. Herescu)
- Campion olimpic la lupte clasice (C. Stnescu)
Arest:
- Suprafata de pedeapsa (I. Dragomir)
- Camera de reflectie dupa ratarea unui examen de constiinta (R. Iftodiu)
- Cadru pentru meditatii la litera legii (D. Nad)
- Sanctiune pentru o patrundere fortata (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Aici petrecerea ncepe dupa nchidere (A. Dobosan, P. Goja, I. Tatar)
- Mititica trupei (E. Galdau)
A aresta:
- A salta ntr-un mod aparte (D. Georgescu)
- A pune la racoare (N.V.Barbu)
Arestare:

- Se manifesta cu retinere (O. Alexe)


Arestat:
- Inchis ntr-o colivie de sticleti (N. Dumbrava); Tinutul sticletilor (T. Ploni)
- La un schimb ... de tinut (masc) (Gh. Gustescu)
- Are o retinere (N. Stancu)
Aret:
- Caine care duce stapanul la vanat (D. Tipluic)
Argat:
- Tip de exploatare in agricultura (E. Manafu); Veche unealta de lucru in
agricultura (C. Crbu, I. Socolov)
- Om de treaba
Argint:
- Nobil la a doua nunta (N. Caraman)
Argintar:
- Contributiv de valoare la un serviciu de masa (P. Vasilache)
Argintrie:
- Ideal de serviciu (D. Baldea)
Argintiu:
- Specie de par tomnatic
Argou:
- Limba despicata ... rau (M. Popescu); Limbajul apasilor (I.E.Meteleu)
- Codul manierelor .. neelegante (M. Dinca)
- Vorbitor la penitenciar
Argument:
- Dovada realitatii (Gh. rdea)
Argus:
- Complet din mai multe puncte de vedere (O. Eftimie)
Arh:
- O arhitectura ciuntita, aspect simbolic al vechiului ! (M. Guja)
Arheologie:
- Stiinta specializata in cultura pamantului (A. Boboc); Stiinta care nu tine pasul
cu vremea (C. Georgescu)
- Domeniu in care cu buna stiinta se mai platesc si oalele sparte (P. Abdula)
Arhitectur:
- Specialitatea casei (G. Stroe, E. Ndrag)
- Linie de proiectare necesara in dezvoltarea imobiliara (O. Huul)
Arhivar:
- Pastrator al marturiilor trecutului (N. Caraman)
Arhiv:
- Loc de veci pentru martorii istoriei (Al. Mateescu)
Ari:
- Tarif mediu ! (B. Vlad); E un pariu la mijloc ! (Gh. Crian)
- Mari cu mici ! (C. uta)
Arian:
- Tip de rasa printre fratii de la cursul superior
- Ofera avantaj albului
Arici:
- Are ace pentru cojocul lui (A. Doboan); Foloseste frecvent acele de siguranta

Arid:

- Un ghem de ace (V. Potolinc); Ghemuit intre tepi (A. Boboc)


- Cactus nsufletit (V. Feru)
- Ciulin calator (P. Berteanu)
- Specialist in acupunctura
- Anticar sui generis care nu vinde carti (I.E.Meteleu); Anticar care nu vinde
nimic; Pregatit de anticar
- Se zburleste de frica (L. Popescu)

- Remarcat printr-o totala lipsa de cultura (R. Arpad); Fr nici o spoial de


cultur (V. Feru, Gh. rdea); nsetat de pmnt/cultur (Gh. Oncioiu, M.
Zgubea)
- Uscat la soare (I. Muat)
- Lipsit de precipitatii (V. Vasilache)
- Unde nu crete orice-i pui (N. Badea)
- Are nevoie de un pic de ajutor (A. Doboan)
- Lasatul secului
- Saharianul adaptat la climatul tropical (P. Vasilache)
- Lotul dinafara planului de productie (I. Caraiman)
- Teren pierdut prin retragerea treptata a apei (D. Nad)
- Tinutul pe care nu-l revendica nimeni (N. Murean)
- Un sol nevrednic de a sluji tarii (A.Doboan)
Ariditate:
- Caz flagrant de incultura (L. Popescu)
Arie:
- Pasajul de la Oper; Gen de opera clasica (I. Muat); Capodopera unei opere (D.
Hulu); Citate din opere (sing) (M. Dinc, C. Dincovici); Solista de opera si
opereta (A. Dobosan); Prim-solista la opera (C. Bcu, I. Isac); Numarul cantaretilor dintr-o opera (M. Frunz); Gen de opera muzicala preferata de marele
public (C. Crbu, I. Socolov); Extrase din opere artistice (sing) (Gh. Dunca,
G. Negrea); Fragmente din opere alese (sing)
- Vedeta de necontestat a scenei lirice, binecunoscuta de marele public (E.
Diradurian); Notorietati ale scenei lirice (sing) (P. Berteanu), Celebritate a
scenei lirice (C. Herescu); Celebra tirada din teatrul liric (B. Vlad); Monolog la
teatrul liric (N.Medru, D.Cioflic)
- Diviziune la cntare
- Compozitie in gama sol (I. Moraru)
- Domeniul oamenilor de cultur (B. Stoianovici); Sine qua non al culturii
generale (E. Diradurian, A.Vljoag)
- Plata in natura pentru munca campului (N. Popescu); Plata pe pamant (I. Iosif)
- Pmnt cutreierat (M. Frunz); O bucata de pamant arata
- Platforma agrarienilor
- Pregatita pentru datul in bobi (Tr. I. Cioclteu, P.Goja)
- Lateral la corp (O. Slvuc, D. Bnciulescu, E. Gldu, T. Hedeiu)
- Calcul superficial (T. Capot); Inscrisa in plan. (Gh. Toia); Volum ... in plan
Ariergard:
- Cu ea ai spatele asigurat (L. Popescu)
- Esalonul secund al trupelor de elita (P. Ciurea)
Arierat:

Arin:

Arini:

- Nu e cu mintea ntreaga (I. Iosif)


- Intarzie la judecata (N. Badea)
- Cont pagubos investit in bancile inapoierii (P. Vasilache)
- Esenta de apa (I. Musat); Specie acvatica in esenta.
- Plecat/Aflat pe calea undelor (A. Botea, A. Doboan); Petrece unde si unde (I.
Radu)
- Crescut din matca(T. Capota)
- Siluete verzi rasfrante in oglinzi albastre (sing) (Gh. Gndu)
- i st mu-n coad (B. Stoianovici)

- Padurice in lunca (T.Ivana)


Arip(/i):
- Forma de autoaparare ... pe roti (I. Plischi)
- Bate in deplasare (M. Dogeanu)
- Vasle/Pagae de lopatat intr-un ocean aerian (N. Murean); Propulsoare pe calea
aerului (L. Popescu)
- Plan de zbor (P. Georgescu)
- Antrenoare la naltime (sing)
- Casa mare pe la periferii (A. Dobosan); Casa la periferie (N.V.Barbu)
- Aflata ntr-o situatie extrema (T. Capota); Aflata pe linia de plutire (E. Galdau)
- Fotbalist care joaca pe tusa (Gh. Oncioiu)
- Locul unde se fac pene peste pene (E. Galdau, T. Hedesiu, E. Manica)
- Cheie aerodinamica la catusele gravitatiei (E. Diradurian)
- Pe la cuiburi se aduna (sing) (P. Ciurea)
Aripioar:
- Prezenta la bataia pestelui (L. Popescu)
- Inotatoare in apa (B. Stoianovici)
Aristocrat:
- Tip de patura de calitate superioara (M. Zgubea)
- Duce .. corespondenta
- Titlu obtinut la seniori
Aritmetic:
- Face fa la matematica (P. Damian)
- Iti da socoteala numai prin semne (M. Mardarescu)
- Tehnica de calcul (A. Dobosan)
- Gen de operatie fara complicatii (P. Berteanu)
- Domeniu in care se folosesc scrieri cifrate (C. Herescu)
Aritmic:
- Cel lipsit de tact (V. Trolea); Considerat ca lipsit de tact (C. Herescu)
Aritmie:
- Caz grav de abatere de la regulile de circulatie (N. Voicu)
Arivist:
- Inainteaza pe cai ocolite (L. Popescu)
A arma:
- A pregati focul (D. Guinea)
Armare:
- Uvertura la cantecul cocosului (O. Manto-Jr); Intervine inainte de cantatul

Armat:

cocosului (C. Crbu, I. Socolov)


- Masura de siguranta la nivelul galeriilor (I. Iosif); Sustinatoare la galerie (Gh.
Toia, M. Zgubea)
- Intarire pentru o aparare beton (D. Georgescu)
- Zeu pamantean luand cu asalt templul lui Neptun (Gh. Oncioiu)

- Conflictul de la care ni se trage (V. Potolinc)


- Pregatit pentru tragere/descarcare (I. rlea, N.V.Barbu)
- Intarit ca betonul (V. Potolinc)
- Bine sustinut la galerie (C. Crbu, I. Socolov)
Armat:
- Masa de comanda
Armator:
- Stapan deplin pe nava lui (C. Herescu)
- Element dominant in port (G. Magheru); Incarcator in port
Arm:
- Pusculita pentru oameni mari
- Pusa pe foc dintr-o proasta intelegere (Gh. Guru); Trecuta prin foc si .. sabie
(G. Magheru)
- Distinctie/Companie militara (A. Schindarli, P. Abdula)
- Forma de agresiune angajata intr-o stare conflictuala (P. Vasilache); Forma de
agresiune in starile conflictuale (P. Vasilache)
- Autoare de tragedii clasice si contemporane (Ed. Anca)
- Ridicata la lupta
- Lucru ... de mantuiala (M. Dogeanu)
- Se gaseste pe unde se nimereste (E. Galdau)
- Masinarie pentru tragerea plumbului n tevi (V. Tarsolea)
- Lasata-n pace (L. Ivana, V. Feru, D. Iacovi)
- Secrete ... de razboi (sing) (I. Iosif)
- Baza unui poligon (D.I. Nicula)
Armsar:
- Generator de multi cai putere
- Tip de baza pentru hipism (Gh. Boban)
- Perechi de iepe (sing) (A. Tudose)
Armtur:
- Structura de rezistenta (I. Iosif)
Armie:
- Chemare la oaste (O. Slavuc)
- Veche denumire a formatiei militare (M. Guja)
Armindeni:
- Inceputul lui .. mai demult (V. Tarsolea)
Armistiiu:
- Rezultat la pauza n disputa dintre formatiile militare (I. Manica)
- Semifinala la lupte clasice (D. Bako. V. Butoi)
- Evenimentul zilei... care anunta inchiderea unui teatru (I.erban)
Armur:
- Ocupata de cavaleri (V. Potolinc); Moda cavalerilor ratacitori (I. Boar)
- Confectie metalica (Gh. rdea); Camasa de forta (F. Matei)

Arnut:
- Solutie albaneza pentru ocrotirea vitei nobile (Gh. Boban)
Arnici:
- Fire de taran (sing) (Gh. Oncioiu)
Aro:
- Aduce cu jeepul la noi (L. Capalna)
A aroga:
- A forta un schimb de calitate (S. Rus, Gh. Oncioiu); A castiga fortat o calitate (I.
Riti)
Arogant:
- Om de incredere (D. ipluica)
- Mandra mandrelor (masc)
Arogan:
- Aer poluat (M. Frunza)
- Mandra-n toate cele
- Vedere de sus (I. Manzur)
Aromat:
- Vine cu odorul in vizita la niste mucoase (F. Georgescu); Poate sa-si faca
cunoscute calitatile odorante (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Miros placut (C. Herescu)
- Vin in cupa cu pretentii la castigarea competitiei (sing)
- Te invita la masa cu placere (I. rlea)
- Gatit cu bun gust (si dat cu parfum !) (P. Berteanu)
- Una care ne da peste nas in toate felurile (D. Cioflica)
A aromatiza:
- A face ceva de bun gust (N. Dumbrava)
Aromatizare:
- Formarea unui buchet cu distinctie si bun gust (V. Negreanu)
- Schimbare salutara facuta la inspiratie (P. Ciurea)
Arom:
- Odorul care te ncanta (B. Stoianovici)
- Te duc de nas spre propriul deliciu (M. Frunza)
- Nada florilor
- Stranse n buchet (sing) (C. Banzaru)
- Se simte bine la niste mucoase.. mbietoare (P. Hasas)
- Parfumuri (!) pentru nari sensibile (sing) (D. Georgescu); Parfum de bun gust
(N.Banu)
- Gen de inspiratie de bun gust; Mesagera a bunului gust
- Emisiune cu certe performante culinare (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Aromn:
- Neam cu noi mai de departe
Arpaca:
- Mancare de regim drastic pentru cei internati (M. Frunza)
- Material de umplutura (T. Capota)
Arpagic:
- Face ochii cat cepele (M. Frunza)
Ars():
- Un biet prlit (I. Buzdugan); Mai mult decat un parlit; Unul care a reusit sa

depaseasca statutul de parlit


- Complet mistuit (N.V.Barbu); Mistuit de foc (Gh. Dobrescu Jr.);
- Stins in foc (I. Vlase); Stingerea focului, Sustinut/Sarutat cu foc (N. Ciocalteu,
R.Arpad); A primit botezul focului (I. Cristea); Rapus dintr-un foc (I. Isac);
Intreprindere cu foc continuu
- Praf de copt (I. Socolov, N. Banu); Rascopt in felul sau (N. Medru, D. Cioflic)
- Ramas cu urme de la pojar (N. Dumbrava); Bine mistuit (E. Ndrag)
- Arta antichitatii romane (A. Ciurunga); Arta marilor inaintasi (P. Ciurea)
- (Faptul) Folosit/Consumat in orice camin (D.I. Nicula, R. Vasilescu, D.
Ndrag); Lasat la vatra (S.T. Cacuci, D. Onofrei, E. Manafu, C. Herescu)
- Facut praf si pulbere (D. Hulu)
- Are foarte multa materie cenusie (V. Bucur); Imbratisat cu mare caldura (T.
Capota); Inflacarat din cale-afara (I. Ttar)
- Pieile rosii ... in felul lor (masc, sing) (I. Filip, P. Scrltescu)
- Condamnat dupa un proces incendiar (I.E.Meteleu. T. Hedeiu)
- Luat la palme
- Gen de chibrit folosit odata
- Tratat cu iaurt (C. Herescu)
Arsen:

- As ... in chimie (G. Petrone)


Arsenal:
- Prolog costisitor la o tragedie virtuala (At. Mateescu)
Arsur:
- Afectiune cu temperatura ridicata.(A. Botea)
- Dor mistuitor (sing) (C. Herescu)
- Supliment la friptura (Gh. Oncioiu)
- Tratata cu iaurt (I.G. Gruni)
- Semn ramas de la pojar (I. erban)
Aric(e):
- Piesa de divertisment jucata de copii (At. Mateescu)
- Partidele cu ciolanul (D. Baldea)
- Zaruri din os (L. Popescu)
- Datul la gioale (T. Ploni)
- Un parlit care merge cu pana pe spate!
Arin:
- Masura depasita (A. Tudose)
Ari:
- Frig in plina vara (... intr-o ipostaza singulara) (N. Popescu, C.Herescu)
- Proces de ardere n aer liber (Gh. rdea)
- Te face sa te treaca toate apele (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Cuptor cu microunde (I. Socolov)
Art:
- Scurta prevedere a legii (V. Zaicu)
- Forma presuctata a unui fragment dintr-o dispozitie parlamentara (E. Anca)
Art(e):
- Izvor de frumusete (T. Popescu, Gh. Arvinte, I.Socolov); Frumosul la modul
general (I.Manzur); Una mai frunoasa ca alta (S.T.Cacuci)
- Categoria marilor maestri (N. Herescu); coala de maistri (E. Nadrag)

Arter:

- Cetatea eterna in care salasluiesc muzele (C. Demetriade); Teritoriu exclusiv


pentru alesii muzelor (D. Popa)
- Proba de indemanare (A. Doboan, S. Rus); Lucrare de geniu (Gh.
Oncioiu);Varf de activitate (N. Mutulig); Apogeul meseriei (M. Frunza)
- Domeniul unor opere ... de binefacere (C. Herescu); Cele sapte minuni ale lumii
noi (N. Popescu)
- Generatoare de curent (D. Cruicu, M. Gazea); Copila de talent (D. Bakos)
- Plasmuire umana incadrata la superlativ (P. Haa)
- Interpreta fantezista a pieselor naturii (Fl.T.Vasilescu)
- Forta spirituala metamorfozata in chip minunat (E. Diradurian)
- Domeniul creatorilor aflati in cautarea frumusetii eterne (M. Dogeanu)
- Perfectul simplu (T. Nastase)
- Constelatie de valori sugerand perfectiunea (V. Negreanu)
- Placuta inimii si mintii
- Cele sapte ... ale lumii (sing) (A. Tudose)
- Populeaza galeriile (D.I.Nicula)

- Vine de-adreptul din plinul inimii (E. Diradurian)


- Donatoare de sange (N. Caraman); Cai pur-sange (sing)
- Canal de irigatie (M. Ciornei, G. Stroe)
- Inscrisa in circulatie (I. Manzur)
Arterit:
- Blocarea cailor de acces pe rosu (I. Caraiman)
- Incarcarea periculoasa a unor vase de transport (B. Stoianovici)
- Caz de restrangere a circulatiei (C. Herescu)
Artezian:
- Stropitoare de gradina cu apa de la fantana
Articol:
- Litera de lege (A. Vlajoaga); Ele impart legea (sing) (Gh. Musc, C. Stnescu)
- Incheiat la manseta
- Incolonat si trecut in revista (Z. Turdeanu)
A articula:
- Un fel de a spune ... omeneste (V. Potolinc)
Articulare:
- Specialitate de limba (I.E.Meteleu)
Articulat:
- Prins n ncheiere (V. Opris)
Articulaie:
- Jocul ligamentelor (V. Bucur)
- Sprijina si favorizeaza miscarile de masa (Al. Cpn)
Artificial:
- Scos din cadrul natural (E. Ndrag)
Artificier:
- Trudeste cu inflacarare pentru cariera lui (C. Georgescu)
- Omul minelor ce se joaca cu focul (Gh. rdea)
- Tip de pusca (Gh. Oncioiu); Un tip care umbla cu fitile (N. Badea)
Artifici(u/i):
- Spectacol de sunet si lumina (I. Filip, P. Scrltescu)

- O operatie de calcul (cand se si elimina!) (C. Herescu)


Artilerist:
- Specialist n baterii/bubuieli (T. Capota)
- Tuna si fulgera intr-o disputa infocata (C. Crbu)
- Cand se apuca de lucru, trage tare (Gh. Gtescu)
- Casca de protectie la tir.
Artist():
- Traieste dupa cum i-a fost scris (P. Florea); Traieste cu una din frumoasele lumii
- Mai mult decat un figurant (Gh. Neme)
- Model/Unitate de creatie (P. Ciurea, St. Topoleanu, M. Zgubea)
- Element al unui ansamblu de distributie (M. Anghel, I. Tatar)
- Are chemare pentru o noua infatisare (R. Vasilescu)
- Un fals in acte publice (I. Pun)
- Lucrator in regie (t.Ciocianu)
- Om de actiune (S. Rus, Gh. Oncioiu)
- Femeie eroina (C. Herescu)
- Flacara de viata insufletind fantose (At. Mateescu)
Artistic:
- Simt de orientare in lumea inefabilului (N. Popescu)
Artizan:
- Maistru la lucru manual (I. Boar)
- Artist de formatie ... pop (A. Doboan)
Artizanat:
- Meseria .. bratara de aur
- Casa de creatie populara (M. Gzea)
- Decoratii obtinute uneori in razboi (sing)
Artrit:
- (Un) caz cand te doare in cot (C. Herescu, V. Potolinc)
- Te face sa nu mai ai ndoieli (V. Feru)
- Duce la slabirea unor legaturi ... pe baza de afectiune (E. Guja)
Artroz:
- Frana de picior cu uzura inaintata (At. Mateescu)
Arag:
- Generator de tensiune (cu ardere interna) (M. Dogeanu, N. Andrei)
- Temei petnru un proces verbal de divergenta
Arar:
- Crai incoronat pe taramuri nord-americane (N. Muresan); Incoronat in Canada
(D. Manog); Foaie obisnuita pentru canadiene (M. Bornemisa)
- Sta drept ca un paltin (C. Herescu); Ruda de paltin (T. Capota)
A arunca:
- A da din maini
Aruncare:
- Fel de dat n laturi (S.R. Cacuci)
- Tipatura ardeleneasca (M. Frunz)
Arunctor:
- Brandul traditional penru materiale de razboi
- Angajat in proiectare
As:

- Nu-l scoate nimeni de la serviciu (A. Doboan); Nu se ntoarce (mai) de la


serviciu (B. Stoianovici, I. Ttar); Plecat de la serviciu, nu se mai intoarce (T.
Popescu, G.epelu); Nu-l prea vezi la serviciu (R.Arpad); Pe asta nu-l prinzi
la serviciu (Gh. Boban); Aprecat/Impecabil la serviciu (D. Hulu); Serviciu
ireprosabil (I. Dragomir, S. Cozma, T.Popescu); Serviciu de maestru (V.
Trolea); Serviciu la care nu ai ce face (E. Deutsch); Apreciat/Marcant la
serviciu (E.Globau, C. Mangu); Primit rau la serviciu (T. Capot); Aduce
castig rapid la serviciu (O. Huul); Un serviciu ca la carte (I. Musat); Aportul
lui e la serviciu (C. Prvu); Realizare deosebita la serviciu (R. Vasilescu);
Realizare remarcabila pe linie de serviciu; Facut fara contraserviciu (M.
Livescu)
- Servit la fix (D. Hulu)
- Bomba din racheta (D. Baldea, M. Zgubea); Lansare reusita a unei rachete (M.
Frunza); Lansat cu racheta (Z. Nichici)
- Indeplineste norma de mare maestru; Titlu de mare maestru (V. Potolinc);
Mare maestru la tenis; Maestru calificat (M. Bornemisa); Maestrul si lovitura
sa; Exponentul numarul 1 din clasa marilor maestri (E. Anca)
- Campion la tenis
- Imbatabil cand intra in careu (C. Broiu)
- Ramas fara replica n urma unei lovituri (M. Ghidescu); Lovitura de gratie
ramasa fara replica (At. Mateescu)
- Expeditie (bine pregatita) care nu se intoarce (niciodata) (T. Capot); Expeditie
nereturnata; Nu dai mana cu el (A. Doboan)
- Punct de referinta pentru sportul alb (E. Ndrag); Se fac ghem (sing) (T. Capota)
- Superiorii popilor ce-i mai iau si n bataie de joc (sing) (C. Campeanu); Superior
regilor (A.M. Samsonic); Ca rang, superior popilor (L. Popescu); Mai marele
regilor/popilor (P. Berteanu, M. Anghel, G. Stroe)
- Neintrecut la carte; Carte buna (t. Ciocianu); Carte de capatai (A. Schindarli)
Cartea ... recordurilor (M. Frunz); Carte de (mare) succes (M. Frunza, E.
Nadrag, N.Banu); Carte pentru/de clasa I (V. Feru, C. Raia); Iese in evidenta la
o expunere de carte; Ochiul cartoforilor (M. Mnica)
- Obligatoriu pentru realizarea unui careu record (Gh.Dobrescu-Jr); Compun un
careu de exceptie (sing) (A. Botea)
- A insusi din cele scrise in carti (V. Trolea);
- Primul exemplar (C. Cpn); Primul in clasa (F. Georgescu); Primul la sport,
primul la carte (Gh.rdea);
- Persoana-nti; Concurent la formula unu; Numai unu si unu
- Forma sportiva de varf (I. Socolov); Everestul conditiei umane (E. Diradurian,
A. Vljoag)
- Are un singur ochi (si nici cu acela nu vede!) (C. Herescu); Ochi in frunte
(Al.Cristici)
- Se incarca cu superlative cand e vorba de specialitatea lui (I. Ptracu, C.
Trnoveanu)
- Stapan recunoscut al unui domeniu (T. Capota)
- Primar ales in unanimitate (Gh. Musc, C. Stnescu); Sta in primul rand (D.N.
Nicula)
- Certificat de calitate
- Mass media ! (Tr. I. Cioclteu)

- Tras pe dreapta! (C. Cojan, C. uculeasa); Ramas in urma! (Gh. Gndu)


Asa:
Asalt:

- Se afla in mijlocul unora! (P. Ciurea)

- Intetirea focului de tabara


- Atac final con fuoco (L. Popescu); Atac pe tuse (C. Herescu); Tragere spre tu
(B. Vlad); Tras pe plansa (I. G. Gruni)
- Se manifesta cu o mare putere de patrundere (M. Dogeanu)
- Determina unele luari de pozitie
- Cheia succesului intr-o campanie (I.erban)
A asalta:
- A incerca o luare de pozitie. (L. Popescu)
Asaltat:
- Suprasolicitat
A asambla:
- A lucra la un combinat (C.Stnescu)
Asamblare:
- Tip de combinat industrial (G. Oncioiu)
A asana:
- A sorbi din ochi
- A lasa ... secul (L. Ivana)
Asanare:
- Situatie cand se poate scoate ceva din apa (N. Ciocalteu)
- Indepartarea muierii ... care te lasa cu fundul gol (P. Vasilache)
- Betie de proportii cu apa chioara (N. Murean)
- Lasatul secului (L. Popescu); Lasarea cu fundul gol (I. Socolov)
Asanat:
- Le-au trecut toate apele (masc, sing) (B. Stoianovici)
Asanator:
- Mlastina seaca (A. Botea, A. Craciunescu)
Asasin:
- Un om care ia viata usor (A. Dobosan); Ia din viata cu premeditare (I. erban)
- Platit bine fiind, poate lua viata in serios; Platit pentru aranjarea viilor
- Executa o condamnare la moarte (I.E.Meteleu. T. Hedeiu)
- Intrerupator de circuit vital (C. Horowitz)
Asasinat:
- Pus la pamant (cu sange rece) (Gh. Dobrescu Jr.)
- Mort dupa atacurile la persoana (M. Frunza)
Ascendent:
- Evolueaza la inaltime (V. Potolinca)
Ascensiune:
- Inteprindere cu ridicata (Z. Turdeanu)
- Calea de acces la mare
Ascensor:
- Poarta cu usile inchise. (V. Antoniu)
- Mijloc de comunicare la nivel nalt (V. Tarsolea)
Ascet:
- Retrasul din viata monahala (N. Mutulig); Voluntar trecut in retragere

- Manifesta numeroase retineri (P. Berteanu)


- Singurul care se mai roaga
- Tip de viata privata (I. Boar)
- Om retinut ... in post (H. Albert)
Ascultat:
- Ante-vorbitor ! (N. Rotaru)
Asculttor:
- Prezinta interes intr-o discutie (C. Broiu)
- Asistent al unui conferentiar
- Un radioamator in felul sau (I. Riti); Un radiomator care receptioneaza... dar nu
emite; Posturi de radioamatori (sing) (A. Tudose)
Ascuns:
- Facut cu fereala (V. Antoniu)
A ascui:
- A actiona pe muchie de cutit
Ascuitoare:
-Unealta din tehnica de varf a minelor (M. Frunza)
- Prin antrenare duce la o forma de varf (D.I.Nicula)
As(e)ar:
- Intrata de ieri in schimbul de noapte (I. Socolov); Mai tarziu de ieri (V.Feru)
- Cu o zi n urma la tara, cu noaptea-n cap (A. Dinu)
- Pe la inceputul lunii trecute (I. Caraiman)
Asediator:
- Prins intr-o incercuire
Asediu:
- Rezultat prin forta mprejurarilor (Gh. Oncioiu)
- Atac pozitional amenintand cu luarea turnurilor
Aselenizare:
- Mod de realizare a venitului lunar
- Actiunea unuia care se usureaza de sase ori
A asemna:
- A face paralele (V. Feru)
Asemntor:
- (Unul care) aduce bine (A. Tudose); Bine-aduce (D. Georgescu)
- Gasit/Vazut prin apropiere (N.Medru, D.Cioflic)
Asemeni:
- Aduce bine ... ca atare (Tr. Cioclteu)
Asentiment:
- Aviz favorabil. (Gh. Chirila), Rezolutie favorabila (V. Potolinc)
- Acord major/bilateral (D. Guinea)
- Aprobare pentru o intreprindere particulara
- Voie buna (L. Popescu)
Aseriune:
- Forma de afirmare (M. Bornemisa)
Asesor:
- Asistent la dreapta judecata (C. Bnzaru); Vechi alesi ai poporului ajunsi la
judecata (sing) (I.erban)
Asfalt:

Asia:

- Tinuta moderna de strada (I. Vlase)


- Se moaie in cuptor (asa, pe parcurs!) (M. Bornemisa)
- Pregatit pentru a face fata la drum (D. Hulu)

- Mare in estul Europei. (A. Dobosan)


- Nunara o gramada de galbeni (C. Stnescu); Galbeni cat cuprinde (D.I. Nicula)
- Occidentul american (Gh. Oncioiu)
Asiduu:
- Caracterizat prin exces de zel (C. u)
A asigura:
- A actiona In aparare (V. Feru)
Asigurator:
- Termen de garantie (L. Popescu); Ofera un serviciu garantat (N.Medru,
D.Cioflic)
A asimila:
- A avea rezultate bune la invatatura (C. Georgescu)
Asimilare:
- Termen de incorporare (C. Sgrcea, I. Bue)
- Insusire apreciata in invatamant (I. Filip, P. Scrltescu)
Asimilaie:
- Forme pentru incorporare (sing) (M. Gzea)
- Proces in domeniul culturii (I. Caraiman)
Asimptot:
- O dreapta neintalnita in matematica (B. Vlad)
Asin:
- Stoic proverbial care-si duce povara in spate (Gh. Dobrescu Jr.)
- Poarta (pentru ciobanii) la stana (V. Potolinca, Gh. Musc, C. Stnescu, A.
Morar); Patruped ciobanesc (I.G. Gruni, D. Manog, A. Manolache);
- Ajutor de strungar (M. Bornemisa, B. Stoianovici); Incarcat cu sarcini de
serviciu la strungarie; Mai marele strungarilor
- Urca cu greutate (pe drumuri de) munte; Trece cu greutate la altitudine
(H..Simon); Se ridica pe varfuri cu greutate (M. Frunz)
- Are greutati mari dar isi poarta crucea cu incapatanare (Gh. Chiril)
- Asta pleaca dupa chef (A. Doboan)
- Reprezentant al opozitiei la tara (I.Socolov)
- Vechi mijloc de transport cu pornire dificila
- Merge la pascut cu oile (I.C.Pun)
- Tip de portbagaj (B. Stoianovici)
- Drumet obstinat, impovarat cu sarcini (C. Raia)
- Animal reprezentat rasturnat ... intr-o nisa ! (M. Guja)
Asirian:
- Floare obisnuita din gradina Semiramidei (Gh. Oncioiu)
A asista:
- A da o mana de ajutor (B. Stoianovici)
- A fi martor la un proces (I.Socolov)
Asistent:
- O mana de ajutor in caz de pericol (M. Frunz)
Asociat:

- Lucreaza in acord (sing) (M. Guja)


Asociere:
- Forma de angajare prin asumarea raspunderii (P. Vasilache)
Asolament:
-Miscarea de rotatie a Pamantului (Gh. Oncioiu); Rotatie la sol (Gh.
Constantinescu)
- Schimburi succesive pe linie de cultura (sing)
Asonan:
- Nepotrivire de caracter care conduce spre o anumita armonie la final
- Dezacord evident
A asorta:
- A merge pe culoare (T. Capota)
- A potrivi lucrurile ntr-o o maniera oarecare (B. Stoianovici)
Asortare:
- Potrivire de caractere specifice (Gh. Chirila); Potrivire ideala(D.
Bagarean)
- Nota buna la purtare (C. uta)
Asortat:
- Merge bine pe culoare (B. Stoianovici)
Aspect:
- Termen de nfatisare (N. Nasui, V. Onofrei)
- Vedere de ansamblu (si de detaliu !)
- Aer curat (V. Trolea)
Aspectuoas/Aspectuos:
- Place la prima vedere (I. Cristea); Bine vazut
Asperitate:
- Se ncadreaza n conditii aspre, fiind acceptata cu pile (E. Galdau)
- Forma de relief (E. Nadrag); Iesire in relief;
- Scoasa din plan
- Consecinta a unor vizibile nepotriviri de fond (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Aspersor:
- Contribuie la ridicarea nivelului de cultura
Aspic:
- Un fel de tremurat din toate madularele (G. Petrone); Tremura ca a fost prins (A.
Doboan); Se consuma tremurand (D.I.Nicula)
- Poftit la masa, vine intr-un costum transparent (F. T. Vasilescu)
Aspirare:
- Tragere de nas (C. Dincovici)
Aspirator:
- Se umple de praf in timpul lucrului (M. Bornemisa), E plin de praf la sfarsitul
lucrului (I. Riti)
Aspiraie:
- Gand tanjind dupa tarmul mplinirii (D. Popa)
- Lssa de dorit
Aspirin:
- Provoaca o stare (!) de raceala (E. Guja)
Asprime:
- Un fel de cruditati (sing) (C. Broiu)
Aspru:

Asta:
Ast:
Astzi:

- Zgarie uneori cand e mangaiat (M. Ciornei); De nemangaiat (I. Cristea)


- Se simte bine cand este pipait (M. Zgubea)
- Produce senzatie la buric (D. Banculescu, E. Galdau, C. Margarit)
- Aceasta-i mai mica (T. Nstase)
- Astazi, cand ziua a trecut ! (E. Ndrag)

- Ultima zi
- Timpul prezent (A. Gagniuc, E. Mnica)
Astmprat:
- Unul care a prins un moment de respiro (D. Hurtupan)
Astenic:
- Marcat de o slabiciune (I. erban)
Astenie:
- Manifestare tipica a slabiciunilor omenesti (I. Degeratu, V. rdea)
- Una care iti da dureri de cap (I. Ttar)
Astenizare:
- Actiune finalizata cu o luvitura de cap (I. rlea)
Asterisc:
- Semn bun de incurajare pentru critica de jos (N. Popescu)
- Steluta cea de jos (E. Guja); Stea a literaturii universale (R.Arpad)
- Coboara la subsol
Asteroid:
- Redus la scara planetara(M. Frunza)
- Ratacitor in spatiu
Astm:
- Caz notoriu de inec pe uscat (B. Vlad); Caz de inec (fara apa) (I. Isac)
- Gat uscat (I.E.Meteleu)
- (Acut) lipsa/pan de inspiratie (A. Mitu,I. Boar, I. Manzur, D. Bgrean, G.
Barboni)
- Impiedica tirajul la cos (D. ipluica)
Astral:
- Atribuit unui semn ceresc (Gh. Oncioiu)
Astrigent:
- Stramba din gura
Astronaut:
- As al rachetei (T. Capota)
Astronom:
- Priveste lucrurile/lumea de sus (V. Feru, C. Broiu)
- Apreciaza taria dupa numarul de stele
- Telespectator de meserie (V. Butoi)
Astronomic:
- Unul care se da mare (Fl. Marasescu);
- Privitor la stele
Astronomie:
- Cadru adecvat pentru un observator
Astru:

- Corp de iluminat (T. Capota); Tinta luminoasa identificata cu luneta; Lumina


aprinsa toata noaptea
- Semnalizator de pozitie in timpul noptii (A.M. Samsonic)
- Obiectivul unei cercetari pe timp de noapte (D. Hurtupan); Obiectiv la telescop
(V. Potolinc, I.G. Gruni)
- Steaua fara nume (N. Dumbrav)
- Ochi de veghe la vamile eternitatii (Fl.T.Vasilescu)
A asuda:
- A scoate apa (A. Rabontescu)
A asuma:
- A primi functia de responsabil (V. Potolinc)
- A merge ... la risc (C. Broiu)
A:
- Refuz lapidar
- Informa ... de gradul unu (C. Herescu)
Aa:
- Formula de circumstanta, vizand mentinerea statu-quo-ului (E. Diradurian);
Mentine statu-quo-ul (V. Potolinc, C. Stnescu); Confirma mentinerea statoquo-ului (T. Capot)
- O formula de demonstrat (C.Herescu); Model de invatatura din enuntul demonstratiilor (P.Vasilache); Folosit la demonstraii (C. Prvu)
- Confirma o identitate cu realitatea obiectiva (I. Ptracu, C. Trnoveanu);
Termen de confirmare (I. Boar, I. Manzur);
- Pentru conformitate (Gh. Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu); Declaratie/
Termen de conformitate (L. Stncescu, I. erban)
- Modul indicativ (t. Ciocianu, T. Capota); Indicator ... de pozitie (la o adica !)
(V. Feru)
- Impune mentinerea unei aumite pozitii (M. Dogeanu)
- Altfel nici nu se poate (A. Ciurunga); Astfel ... sau altfel (T. Nicov)
- Stabileste intr-un fel situatia (C. Cpn); Arata intr-un fel anume (I. erban)
- (In felul asta) nu schimba nimic (I. Buzdugan,V. Opri)
- In concluzie este de acord (O. Manto Jr.); Acord verbal/bilateral (I. Buzdugan,
V. Feru);
- O vorba care ne baga pe toti in aceeasi oala. (E. Diradurian); Cuvantul care
impune (A. Morar)
- Forma succinta de corespondenta (B. Stoianovici)
- Arata cum trebuie facut (L. Popescu)
- Masura mediocritatii intr-un joc alternativ (At. Mateescu)
Achie:
- Proba materiala In procesul unor spargeri (T. Capota); Provine dintr-o spargere
(N. Mutulig)
A aeza:
- A se ocupa un loc vacant (N. Badea), A pune la un loc (I. Riti)
- A face ceva cu buna dispozitie
- A plasa un obiect in spatiu (Gh. Chiril)
Aezare:
- Zi de odihna, pentru recuperare (Gh. Chiril)
- Depunere n banca

Aezat:
Ai:

- Intreprindere de stat (N. Badea)


- Locuinta la bloc (T.Capot)
- Intrat in spatiu (Gh. Dobrescu Jr.)
- Numit intr-o functie de stat (M. Frunza)

- Maetrii ... din main ! (A.M. Samsonic)


- Exprimare a indoielii si a neincrederii (D. Georgescu)
A aterne:
- A pune pe drumuri
Aternut:
- Cade la pat (A. Stroe)
- Ceai pregatit inainte de culcare !(Gh. Luculescu)
At:
- Cal ... de mare (Gh. Dobrescu Jr.)
- Cunoscut ca un cal breaz (A. Doboan)
- Exemplar din herghelia de la Mangalia
- Calcare se afla-n Carpati ! (T. Capot); Niscai rebusisti ! (Gh. Onicioiu)
- Atlet fruntas! (L. Popescu); Atleti fruntasi la decatlon! (C. Herescu); Atlet
debutant la maraton ! (C. Herescu)
- In fata la atelaj (Z. Nichici); Intrare in atmosfera (P. Berteanu); Atrage pe tacute
! (C. Herescu)
- Gratis in fond! (M. Popescu); Plin de vata la pansat!; Bate in piept! (Cl. u);
Inima de piatra! (A. Stnescu); Vatra satelor!; Esenta de platan!
- Agreat, acceptat si insurat in cele din urma! (N. Cioclteu); Atac frontal ... parat
in cele din urma!; Lasat/Ataat la urma! (B. Stoianovici,V.Rusu, R. Vasilescu)
- Instalat in spate la teatru ... de plasatoare! (C. Herescu); Placat la picioare din
spate! (T. Capot); Carat in spate! (Gh. Igna); Cuta din spate! (B. Stoianovici);
Aplecat spre dreapta!; Pasat pe extrema dreapta (I.E.Meteleu); Gen de apret
utilizat in ultima instanta la orice material! (C. Crbu, I. Socolov); Aparat in
ultima instanta! (C. Georgescu); Asteptat la iesire! (C. Proca); Inecat la mal! (I.
Boar, I. Manzur); Umblat in Est, de la Ekaterinenburg la Kamceatka!
- Se trage de la sat ! (V. Anghel, I. Vlase); Ce-i lipseste catului ! (N. Dumbrava);
Postate ! (R. Vasilescu)
- Atacat din fata, din spate (si din .. lateral)! (Ed. Anca, L. Popescu); Atac frontal/
nefinalizat! (P. Berteanu, O. Manto-Jr); Atacat pe flancuri ! (T. Capot); Argument nefondat ! (C. Herescu)
- Acaret ... la care se renunta! (V. Tirolea); Asezat la frontiere !
- Caz acut de insolatie! (C. Herescu)
Atac:
- Pana de motor ce blocheaza circulatia (la stop!) (C. Crbu, I. Socolov); Pana
de inspiratie; Accident de circulatie (Gh. Toia, M. Zgubea); Deregleaza
circulatia (C. Herescu)
- Pica cu tronc la inima (P. Damian, D. Hulu); Rau la inima (si la suflet!) (C.
Herescu); La insistentele lui, cedam cu o strangere de inima (C. Mateescu)
- Purtat din poarta in poarta (V. Feru); Poarta in fata portii (G. Onea); Intrare in
raza de bataie a becului de la poarta (P. Negru)
- Loveste n aparare (I. Dragomir); Vine n apararea cuiva (V. Amihaiesei);

Actiune intreprinsa in a lua apararea cuiva (I. Degeratu); Aparare avansata (I.
rlea); O aparare foarte buna (C. uta); Pornit sa-ti ia apararea (A. Doboan);
Ii pune in miscare pe aparatori
- Act pregatit pentru inscriere (N.V.Barbu); Acte necesare inscrierii (sing) (Gh.
Bellu)
- Permis pentru arme (A. Boboc, Gh. Constantinescu, C. Dumitriu); Arma
victoriei (D. Baldea)
- Activitate de varf pe teren (P. Berteanu); Operatie executata cu mult curaj;
Principala ocupatie a inaintasilor; Se poarta cu indrazneala (M. Dogeanu); Te
pune in garda (Gh. Dobrescu Jr.)
- Supus la proba de mers in gol (N. Blteanu); Merge inainte (L. Popescu);
- Dispozitiv de marcare (N. Banu); Colectiv marcant (C. Herescu)
- Impuls periculos din diversitatea pornirilor (P.Vasilache)
- Nelinisti intempestive la poarta motivatelor crispari (sing) (N. Murean)
- Intampinat de adversari ... cu urale (C. Herescu); Calea Victoriei (V. Potolinc)
- Debut muzical (V. Rusu)
- Moare lumea dupa el (I.erban)
A ataca:
- Verbul inaintasilor (t. Ciocianu)
- A insista la marcaj (T. Capot)
- A actiona n apararea cuiva (I. Tatar)
- A bate la poarta(A. Vlajoaga)
- A incepe o cucerire (N. Cioclteu)
- A initia executia unei piese dintr-o bucata
Atacama:
- Transatlantic... pustiu (T.Ivana)
Atacant:
-Asteptat la poarta cu bratele deschise (B. Stoianovici); Bate la poarta (T. Nicov)
- Fruntas cu multe goluri la activ (Ed. Anca); Fruntas prin activitatea desfasurata
pe teren (T.I. Cioclteu)
Atacat:
- Ajuns in pana de inspiratie (C. Herescu)
- Se simte ofticat fiind tras in piept (P. Haa)
- Traieste cu durerea in suflet (N. Mudava)
Atacator:
- Specializat In intretinerea focului (C. Georgescu)
- Decis sa ia apararea cuiva
- Se vrea cuceritor (L. Popescu)
Ataman:
- Conducatorul unei flotile de pescuit (M. Gzea);
- Cap de pescar (M. Popescu); Cap in delta
- Culegator de bancuri (I. Iosif); Reprezentant de frunte al celor care cauta bancuri
noi (E. Drng)
- Sef de echipa intrat la apa (E. Mnica)
Atare:
- Termen de corespondenta biunivoca intr-o analiza conclusiva (P. Vasilache);
Aflat in corespondenta (A. Dobosan)
- Mijloc de comparatie cu un exemplu la indemana (N. Murean)

Ata:

- Substitutul unui cuvant cu inteles asemenea (C. Raia)


- Merge la semanat (R. ene)
- Stare de fapt (Gh. Luculescu)
- Tot asa si iar asa (G. Negrea)
- De asemenea (C. Herescu)

- Monopost adaptat pentru extinderea capacitatii de transport (Gh. Alexandru);


Companie de transport
- Tras pe dreapta/roat (T. Capota, D. Guinea); Remorca trasa pe dreapta (H.
Albert, V. Negreanu)
- Capacitatea suplimentara a unui motor (D. Baldea); Barca cu motor la babord
(L. Popescu)
- Motociclist de legatura (A. Doboan, Tr.I.Cioclteu); Locul trei la motociclism
(M. Zgubea); Locul doi la cursele de motociclism; A fost prins ruland cu
motocicleta pe un drum ... lateral (P. Haa)
- Compartiment in serviciul circulatiei (D. Hurtupan)
- Anexat langa o a! (I. Iosif); Anexa la Codul Rutier
- Motonava de coasta (C. Herescu)
- Barca trasa pe uscat (I.Socolov)
A ataa:
- A prinde bine de cele mai multe ori (N. Mutulig); A te prinde
- A aplica metoda integrarii prin parti (B. Vlad)
Ataament:
- Caldura asigurata de resurse interne (A. Boboc); Lipeste la cald (G. Onea)
- Afectiune puternic localizata la inima (E. Mnica)
- Legatura sentimentala (Gh. Boban)
- Dovada de dragoste
Ataat:
- Prinsi in cele din urma (sing) (M. Anghel); Prins din urma (M. Gzea); Prins de
coada (N. Badea, M. Mnica)
- Legat la cap
- Pus la o parte (Gh. Dobrescu Jr.)
- Cadru de specialitate intr-o formatie reprezentativa (C. Trnoveanu)
- In sfarsit s-a cuplat si el (intr-o legatura !) (L. Popescu)
- Luat de suflet (A. Mitu); E aproape noua
Atavic:
- Vine pe la gene. (V. Potolinca, M. Vasile, C. ua); Venit prin mostenire (Gh.
Luculescu)
- Transmis din mosi stramosi. (C. Herescu)
A atrna:
- A descinde, la un moment dat, din evolutia liliacului (M. M. Popescu)
- A agata ... cui ii trebuie (P. Ciurea)
Atrnare:
- Sustinatoare la galerie (Gh. Toia, M. Zgubea)
Att(a):
- Limita acceptabila (O. Manto Jr); Un fel de a ajunge la limita (C. uta); Replica
ce limiteaza un rol (L.Popescu)
- Termen limita (C. uta, D. Bako. V. Butoi, I. Muat); Termen pentru incheierea

unei lucrari (A. Schindarli)


- Indica punctul terminus (I. Buzdugan); Punctul maxim al satietatii (B.
Stoianovici); Pune capat la toate
- Semnalizare pentru oprire (A. Boboc); Semnal de oprire (C. Herescu, V.
Potolinc)
- Manual indicat pentru masuratori de la distanta (C. Herescu)
- Gata la urma (T.I. Cioclteu)
- Se impune din ratiuni de stat (M. Dogeanu); Impune o restrictie
- Stop la o ncercare de depasire (C.Grigore); Stop ... din ambele sensuri!
- Expresie a suficientei (C. Herescu)
- Bariera in ambele sensuri
Atia:

- Formula aproximativa exprimand multimea (masc, pl) (D. Popa)


- Indicator numeric
Ateism:
- Ia calea bisericii (Gh. Oncioiu)
Atelaj:
- Motor pentru vehicul cu dubla tractiune (C. u); Cuplu motor la vehiculele cu
tractiune pe fata (E. Ndrag)
- Pregatit pentru cursele de trap
Atel(/e):
- Elemente de prim ajutor in remontarea unor membre (I. Ptracu, C.
Trnoveanu); Intinde o mana de ajutor ... cand este nevoie (D. Tipluic)
- Solutii de indreptare pentru scrantelile unora. (Gh. Chirila)
- Indreptar pentru operatii de sudura (P. ecman); Manuale de sudura (V.
Antoniu)
- Piesa de interventie in micile accidente (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Aplicatie strans legata de ortopedie (M. Gzea); Lucreaza pe mana cu cei de la
ortopedie; Menghine ortopedica (M. Bornemisa)
- Legata de maini si de picioare (cand este cazul) (Gh. Boban, I. Buzdugan)
- Lucreaza pe rupte (E. Galdau)
- Intinde mana la nevoie; Prinsa de mana (T. Capot)
- Alinare in contul unor aripi frante prematur (N. Murean)
Atelier:
- Clasa muncitorilor (N. Dumbrava)
- Camera mare de serviciu (E.Globau, C. Mangu)
- Plin de bancuri (N. Badea)
Atena:
- Pireul i e antreu (C. Herescu)
Atenuare:
- Tratament de slabire (C. Herescu)
- Rodul muierii (C. Herescu)
Atent():
- Angajat la receptie (Gh. Toia, M. Zgubea); Angajat in munca de cercetare
- Pregatit pentru primire la unele receptii (E. Ndrag); Pregatit pentru receptie
(I.E.Meteleu); Pregatit pentru primire la predare (B. Stoianovici)
- Conectat la faza (O. Cogalniceanu)
- N-are nici o scapare (N. Gheorghiu, Gh. Nicolau-Expo, Gh. Oncioiu)

- Chemat la concentrare (C. Herescu, S. Rus, Gh. Oncioiu, M. Bornemisa)


- Cu priviri interesante (G. Negrea); Femeia interesului
- Prins asupra faptului, (nu-i mai pasa de nimic) (Ed. Anca)
Atentat:
- Solutie de curatat (V. Tarsolea)
- Lovitura nepermisa (Al. Capatana)
Atenie:
- Ordin de chemare .. la concentrare (A. Dobosan)
- Dare de seama (V. Potolinc)
- Schimb de amabilitati (sing) (B. Stoianovici)
- Punere de acord cu predicatele verbale
- Gest de sensibilitate cu bataie lunga (At. Mateescu)
Atenionare:
- Act preventiv (T. Capota)
Atenionat:
- Subiect adus la cunostinta (E. Galdau)
A atenua:
- A actiona n forta
- A aplica un tratament de slabire (P. Ciurea)
Atenuare:
- Tratament de slabire (C. Herescu); Metoda clasica de slabire (B. Stoianovici)
- Scadere inregistrata la actiuni (A. Doboan)
Atenuat:
- Pierdut pe culoare (M. Guja)
Atenuant:
- Intervine in favoarea unui acuzat (Fl. Georgescu)
A ateriza:
- A participa la o proba de coborare (A. Schindarli)
A face legatura cu pamantul
Aterizare:
- Finala la sol dupa o evolutie la inaltime pe aparate (D. Nad)
- Finisul unei curse de viteza pe pista (C. Herescu)
- Ragaz necesar unei pasari epuizate (N. Murean)
- Venire cu trenul
Aterom:
- Accident de circulatie pentru aglomeratie (N.Banu)
A atesta:
- A veni n recunoastere (O. Alexe)
- A masura capacitatea fiecarui post de lucru (V. CIrstei)
- Un fel de a adeveri ceva (C. Herescu)
- A numi oficial un diplomat (I. Stanciu)
Atestare:
- Acordare de drepturi in urma unor demonstratii. (I. Magla)
- Confirmare scrisa (G. Belu)
Atestat:
- Confirmat in scris (V. Anghel, I. Vlase)
- Certificat de calitate (P. Goja)
- Inscris la scoala (A. Ciurunga)

Ateu:

Atic:

Atica:

- Iesit de sub tutela parintilot; Nu asculta de parinti (I. Moraru); Nu asculta de


sfaturile parintesti (M. Anghel); Aflat departe de casa parinteasca (D.
Muntenau, T. Dobrota); Sta departe de casa parinteasca (I. Manzur)
- Plecat/Detasat de la slujba (O. Slavuc, M. Frunz); Lipseste motivat de la slujba
(L. Popescu, A. Doboan); De obicei pierde slujba (I. Tatar)
- Om (tip) de rea credinta (A. Mitu, V. Potolinca); Nu ii vine sa creada (O.
Manto-Jr); E de necrezut in flerul lui. (I.Buzdugan); Om fara superstitii (C.
Cpn)
- Nu recunoaste prevederile anumitor testamente (C. Herescu); Nu face
juramantul pe Biblie (I.E.Meteleu. T. Hedeiu)
- Refractar la vorbele de duh (E. Guja); Are o groaza de rugi
- Slab de inger (Gh. Constantinescu); Dat dracului (M.R. Pascalau)
- Contestatar al ordinii impuse de sus (F. Matei)
- Exteriorul bisericilor (E. Galdau); Un om care ocoleste biserica (I.erban)
- Nivel maxim atins in constructii
- Numit la cel mai inalt nivel (I. Iosif)
- Cuibul de sub streasina

- Renumita frumusete a Greciei din antichitate (C. Herescu); Frumusetea ...


frumoasei Elena (C. Georgescu)
Atingere:
- O prima luare de contact (N. Cioclteu)
Atins:
- Contactat direct (usor) (D. Baldea, V. Tarsolea)
Atipic():
- Unul care depaseste normele (V. Potolinc)
- Un caz iesit din comun (C. Stnescu); Derivata de tip comun (Gh. Oncioiu);
Departe de comuna
Atitudine:
- Fel de fel
- Luare de pozitie intr-o ipostaza discutabila (C. Voica, O. perlea)
- Model de prezentare (Gh. Chiril)
Atlas:
- Cu lumea adunata la scara (I. Musat); Cartea lumii (D. Georgescu)
- Prezentator cunoscut pe plan mondial
- Plan care se face n vederea unei ntelegeri internationale
- Cap de coloana (M. Ciornei)
- Un os n gat (T. Capota)
Atlet():
- Are un corp atragator (A. Rabontescu, St. Cacuci); Tip de corp solid (N.
Popescu)
- Semizeu de olimpiana stirpe, reconfirmat contemporan (V. Petreanu); Baza
olimpica (O. Eftimie)
- Complex sportiv (C. Herescu); Fenomen fizic
- Femeie/Om de culoare (L. Ivana, V. Bucur)
- Sare la bataie (C. Herescu)

- Evidentiat in exercitiul puterii (P. Ciurea)


Atletic:

- Forma sportiva (masc)


- Vine bine facut ... de la stadion (L. Oranu)
Atletism:
- Complex pentru ntreceri sportive (M. Frunza)
Atol:
- Creatie hidrostatica infruntand stihiile marilor (I. Ptracu, C. Trnoveanu);
Aparitii scheletice ... asa, in mare (sing) (M. Anghel)
- (Mica) insula din fostele colonii (P. Berteanu, T. Capot); Colonie de peste mari
(T. Ploni); Marturia actuala a vechilor colonii din Marile Sudului. (sing);
Vestigiu colonial
- Inel/Colier de margean (sclipind in ape) (Gh. Boban, C. Herescu); Inel cufundat
n apa (Gh. rdea); Inelul lui Neptun (D. Bako, E. Gldu)
- Se invarte pamantul cu el la multa udatura
- Colac n saramura (F. Matei)
- Verigheta sui generis la logodna sirenelor (Fl.T.Vasilescu)
Atom:
- Baza nucleara/materiala (Gh. Toia, M. Zgubea, Z. Nichici); Baza de materii
prime (S. Arvinte, V. Anghel); Baza de studiu la orice materie (P. Ciurea);
Materie (de baza)/prima (C. Herescu, Gh. Luculescu, O. Manto-Jr, I. Boar, I.
Manzur); E primul in materie (V.Trniceanu)
- Mic dar plin de energie (Fl. Marasescu); Un pic de energie (V. Negreanu, M.
Puiu)
- Cel mai mic divizor comun
- Minimum de la existenta (A. Vlajoaga)
- Material la nivel elementar (N. Puna)
- Firimituri la masa (sing)
- Graunte de nisip din marea cea mare.
- Sistem de circuite electronice (C. Herescu); Centru orbital
Atomic:
- Razboiul ciupercilor (M. Livescu)
- Reprezentant al marilor puteri (T. Capota)
A atomiza:
- A transforma un lichid in picaturi foarte fine (M. Bornemisa)
Aton:
- Ajuns la capatul puterilor (C. Herescu); Cazut de la putere (V. Potolinc)
- Da dovada de slabiciune (D. Tipluic)
- Nu corespunde dispozitiei in vigoare (D. Marcu)
- Nu i se cunoaste accentul (A. Baican); Fals la cantare.
- Dus ... cu forta (O. Huul)
Atonal:
- Lipsit de armonie
Atonie:
- Ralanti functional la puterea zero (At. Mateescu)
Atot:
- Situat inaintea marilor maestri (C. Herescu)
- Dat inainte la o compunere ... de savarsit! (Gh. Gutescu)

- Nu-i scapa nimic de la bun inceput


Atottiutor:
- Te bate la cap cu cunostintele lui (P. Hasas)
Atractiv:
- Are proprietati magnetice (V. Bucur)
Atracie:
- Inductie magnetica (E. Galdau)
Atras:
- Cazut prada ispitei (I. Ptracu, Gh. Luculescu)
- Aflat sub influenta polului magnetic (B. Stoianovici)
- Prins in perspectiva (R. Vasilescu, I.G. Gruni)
- Dus cu forta (A. Mitu)
Atrgtoare:
- Privirea ei te cheama si-n gand te urmareste (At. Mateescu)
Atrgtor:
- Da satisfactie (T. Capota)
- Un fel de magnet (M. Gzea)
- Apreciat din ochi (V. Potolinc)
- Ei sunt cei care se duc! (sing) (Gh. Gutescu)
A atribui:
- A da ... ordine (C. Herescu)
Atribut:
- Trasatura naturala (T. Ploni)
- Calificativ bun obtinut la ora de gramatica (P.Vasilache)
Atribuie:
- Roluri incredintate inca de la angajare (sing) (A.Doboan)
Atriu(m):
- Doua odaite din cuibul dragostei (sing) (D. Popa)
- O camera interioara (A. Botea, A. Craciunescu)
- Jumatatea pe care o ai la inima (E. Mnica); Un inimos agent de circulatie
Atroce:
- Deosebit de bun, chiar grozav (L. Capalna)
- tiut de frica (L. Capalna, M. Zgubea)
Atrofiere:
- Reducere in corpore
Atropin:
- Te face sa deschizi bine ochii (I. Ttar)
Atu:
- Culoare avantajoasa/dominanta/atragatoare (L. Popescu, C. Georgescu, A.
Morar); Culoare ce confera un avantaj din start (B. Stoianovici); O culoare
care te avantajeaza (A. Dobosan); Culoare de trecere (intr-un joc al
intamplarii) (Ed. Anca, Gh. Arvinte); Culoare de forta (M. Livescu); Culoarea
cea mai tare (M. Bornemisa); Lider de culoare prezent la un salon de carte;
Vedeta de culoare la unele jocuri (V. Trolea); Reprezentant de culoare,
castigator la alegeri (C. Herescu); Element/Factor predominant dintr-un joc de
culori (O. Eftimie, D. Nad); Ofera jocului o deosebita culoare (M. Frunz)
- Punct care iti aduce avantaj cand se serveste (A.Gagniuc, E. Mnica)
- Folosit la taiatul cartilor (E. Nadrag); Folosit la taiere (L. Popescu); Taietor de

carti (M. Bornemisa, Gh. Chiril, V. Potolinca, N.Banu); Bun de taiat cartile
(M. Bornemisa); Taie in joaca (A.M.Samsonic)
- Carte de succes/cpti (M. Tun, C. Untea, D. Serban, P. Goja); Carte de mare
succes intr-o aparitie de masa (M. Anghel); Carte captivanta (N. Badea); Totul
pe o carte (L. Popescu)
- Carte de mare valoare, de negasit in librarii (N. Mrgineanu); Carte buna, de
negasit in librarii (C. Crbu); Best-seller in lumea cartilor (V. Trolea)
- Castigator la o licitatie de carti (Gh. rdea); Ctigator la licitatie (Gh.
Postelnicu, Fl. Vldulescu, M. Mnica); Castigator intr-o competitie de masa
(V. Potolinc)
- Factor de decizie la masa verde (T.Capot)
- Sursa de castig (E. Galdau); Ofera un castig net (I. Stanciu)
- Mai ceva decat un as (O. Manto-Jr); Bate si pe asi.
- Tarie recunoscuta; Decisiv in atac (P. Matei); Cand nu se poate altfel
- Da n carti (N. Ciocalteu)
- Handicapul suferit de un om cu carte (T. Popescu)
- Ecart la pornire in raliul realizarilor (P. Vasilache)
- Creaza conditii de superioritate in orice disputa (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Foita de buna calitate (M. Zgubea)
- Atractie magnetica a destinului (P. Ciurea)
- Primele ditnr-un concurs de imprejurari ... favorabile (sing) (I. Iosif); Piesa de
rezistenta intr-un concurs de imprejurari (Ed. Anca)
Atunci:
- Moment de referinta (C. Herescu)
A:
- Statie centrala (L. Popescu)
A:
- Legatura/ine de-o viata (T.I. Cioclteu, V. Potolinc); Se spune ca-i legata de
viata (H. Albert); Legaturi de-o viata care se destrama la capatul ei (sing) (Gh.
Chiril); Legaturi usoare (sing) (L.Popescu); Legatura obtinuta cu fir direct (N.
Gheorghiu); Intrata in legatura
- Trasa de ureche (fara intentii punitive) (Fl. Titu Vasilescu, T. Nastase, Gh.
Luculescu); Intra pe o ureche (si tot pe-acolo iese !) (P. Berteanu); Firele care
ies din ureche (sing) (V. Petreanu); Parte de tesut care intra in ureche; Astupa
urechea (T. Nicov); Tine urechile infundate (D. tirbu)
- Pune frau limbii (Fl. Georgescu); Tine de limba noastra; Legatura de limba
(I.E.Meteleu)
- Incrucisata la ochi (M. Gzea)
- Element care poate reface legatura in cazul unei rupturi (E. Mihu); Ruptura/
Prob de tesut (A. Doboan, Gh. Arvinte); Urma a unei rupturi de tesut (B.
Stoianovici);
- Tip de tesut obisnuit (N. Badea); Intra in structura tesutului
- Urma ramasa de la acupunctura (Gh. Oncioiu); Urma de acupunctura (M.
Zgubea); Prinse cu ace in anexa (sing) (C. Herescu)
- Strecurata dupa unul impins la treaba (I. erban); Coada celui care-mpunge (T.
Hedeiu)
- Linie tehnologica in industria confectiilor (N. Caraman); Articol de confectii (I.
Riti); Material pentru confectii (L. Popescu); Furnituri materiale (sing) (P.

Ciurea)
- Tine la haine (O. Huul); Incheietoare la orice fel de haina
- Unitate pentru desfacerea produselor textile (V. Amihaiesei); Unitate textila (Z.
Turdeanu)
- Rezultat scontat al unui ghem in curs de desfasurare (Gh. Guru); Rezulta din
desfasurarea unui ghem (A.Doboan); Facuta ghem (G. Onea)
- Va fac legatura in mod firesc (sing) (C. Herescu); Face legatura (L. Popescu);
Intrata in legatura (M. Bornemisa); Nu poti spune ca-i nebuna de legat (V.
Tarsolea); Legata la retea (O. Manto-Jr.); Se leaga de orice (V. Vasilache)
- Prinsa la butoniera (Gh. Postelnicu, Fl. Vldulescu); Prinsa prin batatura (A.
Botea, A. Craciunescu); Prinsa pe la incheieturi (R.Arpad); Prinse cu ace in
anexa (sing) (A. Schindarli)
- Finalul scontat al unei filari (M. Rdulescu, C. Stnescu)
- Priza de la croitorie (Gh. Braoveanu)
- Element de rezistenta a materialelor (C. Herescu); Material tricotat (V.
Trolea); Material pentru flori artificiale
- Incheie o operatie (N. Andrei); Buna de carpit (V. Potolinc)
- Inceputul unui proces de destramare; Iese la agatat
- Material pentru scule fine (D. Bagarean)
- Element de fond dintr-o panza clasica (Ed. Anca); Detaliu dintr-o panza (V.
Trolea)
- Trasa pe margini in orice port (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Fixeaza o petrecere
- Oricum ai intoarce-o, dai de un fir; Fir ... direct (D.M. Ivnu, M. Munteanu)
- Produs de bobinaj (M. Bornemisa)
- Inscrie goluri in plasa
- Element de suspans si miscare intr-un joc de animatie (Gh. Dunca); Protagonista
din umbra a unui joc de marionete (I. Boar)
- Dreapta exprimata la un drum cu tentatii (P. Vasilache); Magnetul tentatiei
irezistibile;Forta destinului (N. Cioclteu)
- Martora acuzatoare in alb, cu demistificari relevante (R. Iftodiu)
- O rupi la fuga (Gh. rdea)
- Tragatoare la tinta (N.V.Barbu)
A aa:
- A pune paie pe foc (V. Mihalacu); A declansa focul (D. Baldea, P. ecman)
- A folosi punctul de aprindere (D.I. Nicula)
- A fi provocatoare ... starnind pasiuni (N. Cioclteu)
- A pune sub tensiune .. si nimic mai mult (P. Berteanu)
- A pregati minutios o rafala de precipitatii (N. Murean)
Aare:
- Inflacararea din suflet. (C. Herescu)
- Declanseaza focul (D. Manog, A. Stan)
- Actiune revoltatoare
Aat:
- Pregatit pentru iesire (E. Gldu), Impins la iesire
- Rezultatul muncii de agitator (P. Vasilache)
- A raspuns la provocare (I. Pun)
- Inflacarat ... ceva mai tare

- Starnit din senin (D. tirbu)


- Montatul scenei (D. Iacovi)
- Prins de coada (I. Plischi)
Ator:
- Anima spiritele (O. Huul)
- Regizor de scena
Aic:
- O panza rara, amintind grafic de o frumsete perfecta (M. Guja)
A aine:
- A face dificil mersul nainte (S. Contz)
- A bloca o cale de acces (E. Mnica)
- A intampina pe drum (E. Gldu, Gh. Dobrescu Jr)
- A interveni pe parcurs (V. Anghel, N. Mihai)
- A urmari cu interes o intalnire
A ainti:
- A fixa un obiectiv ... la observator (C. Herescu)
Aintit:
- Concentrat pentru ochi (Gh. Luculescu)
- Luat in colimator (P. Ciurea)
A aipi:
- A acoperi ntreaga suprafata a globului (Gh. rdea)
- A prinde un pui de somn (N. Ciocalteu)
- A anticipa situatia de pat (D. Baldea)
Aipire/Aipeal:
- Falie de strecurat intr-un univers paralel (N. Murean)
- E aproape de realizarea visului (P. Ciurea)
- Rampa de lansare spre tara nimanui (At. Mateescu)
- Somn usor
Aipit:
- Predispus la visare (D. Manog); Un visator in perspective (L. Popescu); Putin
visator (V. Potolinc)
- Somn usor (S. Rus, Gh. Oncioiu)
- Intre vis si realitate
- Cu obloanele trase nainte de ora nchiderii (B. Stoianovici)
Aos:
- Scortos si sucit ca o fasole batrana (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Scortos din fire
(E. Guja)
- Facut sa se supere (I. Tatar)
- Gen de tesut, numai fibra (T. Capot)
Au:
- Strigatul de durere al maurului ! (D.I. Nicula); Spus cu durere n glas (I.
Buzdugan); Pronuntat cu durere (I. erban); Expresie de durere (I.E.Meteleu)
- Simbol de mare succes (C. Herescu); Valoare simbolica (T. Capota); Aspiratie
simbolica pentru cautatorii de comori (Ed. Anca)
- Acu .. ce lipseste?!; Iesit in aut!
- Acvariu gol ! (V. Potolinc)
- Exclamatia care-ti ia maul ! (D.I. Nicula)
A audia:

- A fi numai urechi (A. Ciurunga)


Audiere:
- Proces verbal ncheiat dupa depunerea marturiei (V. Tarsolea)
Audiie:
- Placere a oamenilor ascultatori (N. Caraiman)
Auditoriu:
- Masa de ascultare (sing) (I. Musat)
- Receptor ... public
Audiie:
- Receptie intr-un cadu mai intim (C. Herescu)
- Test pentru canto
Aul:
- Clasa marilor maestrii (A. Mitu); Clasa ntai (C. Oglan); Clasa universitarilor
(L.
Popescu); Clasa privilegiata (M. Frunz); Inalta clasa universitara
- Cadru universitar (de inalta clasa) (Gh. Braoveanu,Gh. Chiril,I. Ptracu,M.
Dogeanu, I. Tatar)
- Sala de auditii (C. Butisca)
Aur:
- Virusul febrei galbene. (E. Guja); Delir ce tulbura constiintele atinse de febra
galbena (C. Voica, O. perlea); Microbul care a declansat o febra aparte; Fond
galben (A. Morar)
- Element de mare valoare (D. Hulu); Element apreciat la inele (I. Buzdugan);
Impus la inele (L. Capalna, M. Zgubea)
- Metal cu proprietati magnetice (D. Baldea); Metal amintit in legatura cu anul ...
50
- Un nobil care a facut epoca (N. Caraman); Nobil din fire (C. u)
- Calitate superioara de placaj (L. Capalna); Strat subtire de polei
- Fondul monetar international; Intareste banca de rezerve; Regele finantelor (E.
Guja)
- Atractia Apusenilor (A. Doboan)
- Element de frunte/marca (C. Herescu, I.G. Gruni)
- Produs in lingouri (M. Bornemisa)
- Se spala in baie cu apa rece (I. Socolov)
- Creanga n viziunea lui Sadoveanu (V. Butoi)
- Au trecut la chimie
- Destinat primului venit (G. Popescu); Element pregatit pentru treapta intai (S.
Cozma); Elementul de distinctie al invingatorului (B. Vlad)
- Pretul tacerii intr-o maniera aforistica (V. Negreanu); Materie prima pentru
pretul tacerii (Ed. Anca); Moneda de schimb pentru pretul tacerii (P.
Vasilache)
- Fals tratat de chimie (V. Trolea)
Aurar:
- Om de valoare angajat in slujba unui nobil (B. Stoianovici); Autor al unor
lucrari de mare valoare (E. Ndrag)
- Suflator de valoare; Iti sufla ... tot ce ai de pret (A. Doboan)
- Bate in galben (D. Tipluic)
- Lucreaza scump (D. Baldea)

Aur:

- Stapanul inelelor
- Cautator de comori in nisipurile miscatoare (B. Vlad)

- Imaginata ca superioara ... peste sfinti (C. Herescu); Data de recunoastere a unui
sfant
- Lumina inconjuratoare (N. Mutulig); Lumina din lumina
- Cercul de religie (Gh. Oncioiu); Cercul magic (V. Trdea); Un cerc care
straluceste
- Haloul unui corp ceresc(D. Baldea)
- O faa luminoasa
Aureol:
- O cununa ... de glorie pentru marii performeri (C. Crbu)
Auricul:
- Sus inima (L. Popescu)
- Camera pentru o pompa care tine o viata(T. Capota)
- Sectie de cardiologie de nivel superior (H..Simon)
Aurit:
- Face fata cu stralucire (O. Manto Jr); Face fata in mod ... stralucit (T. Popescu)
- Galben la fata (T. Nastase)
Auriu:
- Culoare pentru castigatori (T. Capota)
- Cu infatisare de nobil
Auror:
- Debut precoce cu prespective din cele mai trandafirii. (N. Popescu)
- Regina noptii salutata cu zorele (G. Glodeanu)
- Final de nocturna (N. Cioclteu)
Auster:
- Deosebit de excesiv (D. Manog)
- Un tip ... de retinut (Gh. Igna)
- Traieste ... pur si simplu (G. Magheru)
Austru:
- Bate de usuca (V. Tarsolea, B. Vlad)
Auel:
- Impanat de mic ce este (I.erban)
Aut:
- Iesire din lumea sportului (O. Huul); Iesire/Scoatere din joc (V. Trolea, L.
Popescu); Iesire la jocurile populare;
- Situatie ... afara din joc (V. Potolinc); Faza de joc in care jucatorii privesc spre
tribuna (N. Badea)
- Depaseste limitele pe teren (M. Gzea);Depaseste barierele/limitele sportive
(Gh.
Arvinte); Sanctiune dictata pentru depasirea limitelor in sport (O. Manto Jr.)
- Penalizare pentru parasirea terenului (P. Hasas)
- Dat afara din serviciu (I. Magla)
- Manual de fotbal (C. Herescu)
- Se bat cu palmele (sing) (E. Mnica)
Autentic:
- Nu e deosebit de original (T. Capota); Original in felul lui de a fi (Gh. Dunca, G.

Auto:

Negrea)
- Certificat de origine (V. Bucur)

- Prefix personal la masina (T. Capota); Masina mica (C. Georgescu)


- Copil prost crescut ajuns inamicul public (At. Mateescu)
- De la sine inteles (C.Stnescu)
Autocar:
- Masina ... tip turism (B. Stoianovici)
Autocritic:
- Facuta pentru a pierde procese de constiinta (E. Galdau)
Autogir:
- Pe jumatate automobil, pe jumatate girafa ... zboara nu alta (I. Apostol)
Autogol:
- Inscris invers (Tr.I.Cioclteu)
Autograf:
- Scrisul stelelor pentru muritorii de rand (D. Baldea)
Automat(ic):
- Lucreaza dupa program de unul singur (B. Vlad, I. Buse)
- Domeniu de referinta pentru lucru mecanic (C. ua); Mecanic autorizat
Automatism:
- Mecanic auto mentinut in functie (Gh. Crian, I. Socolov); Lucru mecanic (V.
Amihaiesei)
- Obicei la care nu te mai gandesti (Gh. Crian, I. Socolov)
- Gest necugetat (B. Vlad)
Autopsie:
- Operatie fara nici un risc (C. Georgescu)
Autor:
- Cu drept de proprietate consfintit prin titlu (M. Frunza) ; Isi adauga titluri la
nume (Gh. Toia)
- Parintele istoriei (A. Botea)
- Un om citit ; Reusit la scris (C. Herescu)
- Are carte ... desigur are si parte (L. Popescu)
- Factor prim (V. Potolinc)
Autoritar:
- Se impune de la sine (C. uta)
Autoritate:
- Recunoscut ca mare specialist (V. Potolinc)
- Tip de autoimpunere (N. Banu)
- Colectiv de conducere la tara
- Caderea dintr-o functie importanta (G. Onea)
Autorizat:
- Certificat de atestare
Autostop:
- Semn de circulatie (A. Vlajoaga)
Autostopist:
- Pantomim de ocazie la discretia binevoitorilor (O. Manto-Jr.)
Autostrad:
- Bate toate drumurile (V. Trihub)

Autoturism:
- Cadru de conducere (C. Herescu)
- Curent pe o banda transportoare (V. Crstei)
Auz:
- Mijloc de autoreceptie (A. Doboan); Inregistrare la autoreceptie; Baza de
receptie (I. Pun, M. Anghel); Functionare la receptie (t.Ciocianu); Receptia
din pavilion (L. Popescu)
- Cu rol la perceptie (B. Stoianovici)
- Senzatie de neliniste (D. Baldea)
- E de prisos .. in tacere (I. Musat)
- Prins intre ciocan si nicovala (A. Doboan); Prins de urechi
- In pauza ... exerseaza timpanele! (D.I. Nicula)
A auzi:
- A lucra la perceptie .. tragand cu urechea (M. Guja;[ A trage cu urechea (A.
Doboan)
- A fi ascultator (Gh. Luculescu, G. Barboni)
Av:
- Are dreptul ... mai scurt (C. Raia)
- Tip de proces ... verbal (C. ua)
- Pe scurt la bara (V. Negreanu)
- Alternativ .. de o parte si de alta! (Gh. Brasoveanu)
- Avere facuta cu timpul ! (I. Socolov); Inceputul unei aventuri cu sfarsit grav ! (I.
Ptracu); Avariat la prova! (Gh. Igna); Avalansa pornita pe marginea avenei!
(I.E.Meteleu); Declanseaza o avalansa! (D. Guinea)
- Mijloc de excavare a travertinului din caverne ! (D. Nad)
- A prinde de veste ! (M. Guja)
Aval:
- Da semne de indreptare spre sfarsitul cursului (Gh. Chiril); Nivel inferior la
cursuri; Ultimul la curs
- Pragul de jos (V. Potolinc)
- Coborat pe firul apei (At. Mateescu)
Avans:
- Venit prima data la slujba (O. Cogalniceanu); Dreptul/Avantajul primului venit
(N. Banu, A. Tudose); Primul venit pe luna (N. Banu)
- Prima rata (V. Potolinc)
- E ceva in plus (D. Iacovi)
- Prelimineaza si certifica un act de vanzare-cumparare (I. Ptracu)
- Un inainte pe care nu-l sanctioneaza arbitrul (I. Socolov)
- Exces de viteza (V. Stoian)
- Luat la sarituri (O. Slavuc)
- Forme de detasare (sing)
- Regleaza miscarea limbilor (la timp!) (I.E.Meteleu)
A avansa:
- A calca pe urmele inaintasilor (O. perlea)
Avansare:
- Plecare catre superior (A. Botea)
- Saritura in inaltime (I. Apostol)
- Sutul in fund... fara intentii belicoase (P. Vasilache)

Avansat:
- Trage coada dupa el (P. Ciurea)
Avansuri:
- Actiuni deschise pentru hartuire sexuala (I. Socolov)
Avar:
- Nu-i da mana (sa faca cinste) (A. Dobosan, P. Goja, I. Tatar); Nu da din
maini (V. Butoi)
- Preocupat de inmultirea leilor .. in deert (M. M. Popescu); Devorat de pofta
leilor (St. Iavorovski)
- Saracii bogati (sing) (D.Carstea-Firez, M. Zgubea); Om bogat, om sarac
- Acumulator de mare intensitate care ... nu da curent (M. Dogeanu); Acumulator
auto (V. Negreanu); Acumulator complex actionand prin strangerea surubului
-Tip de strangere ... cu multa pasiune (D. Georgescu); Un tip cu insusiri care nu
ne plac.
- Evidentiat in adunarea generala (B. Stoianovici); Lider la adunarea generala (V.
Potolinc); Fruntas la adunare ... codas la impartire (A. Doboan);
- Nu se multumeste cu te miri ce si mai nimic (C. Trnoveanu); Nemilos in felul
lui (M. Frunz);
- Are cele mai mici cheltuieli (D. Ndrag)
- Economist ... cu ochelari de cal (E. Diradurian, A. Vljoag)
- Strans legat de anumite posesiuni (I. Stanciu)
Avarie:
- K.O. tehnic (O. Manto-Jr)
- Frana de motor (Tr. I. Cioclteu)
- Mai grea ca pana
Avariie:
- Demonstratie practica a magnetismului aurului (M. Guja)
- Instinct de conservare (Gh. Toia, C. Herescu)
- Reduce drastic orice cheltuieli (I. rlea)
- Frana de mana ... care opreste circulatia (I. Manzur)
Avatar:
- Schimbarea omului fara voia lui (M. Theodorescu)
- Neprevazutul unei recreri (L. Popescu)
- Furcile caudine responsabile de un destin zbuciumat (sing) (N. Murean)
- Chemare petru o noua infatisare (I.G. Gruni)
Av:
- Plasa la tribordul navei! (I. Caraiman)
Avnt:
- Luat nainte de bataie (V. Trihub); Luat pe sarite
- Stimulent viral
- Din familia elanului (Gh. Geafir)
A se avnta:
- A inainta cu mult curaj (D. Tipluic)
Avntat:
- Tip de expansiune caracteristic unui tip de elan (M. M. Popescu)
Ave:
- Parola de acces la forum
- Salutari de la Roma (sing)

- Dati Cezarului ce este al Cezarului ... (N. Popescu)


A avea:
- A fi in buna stare.
Aven():
- Caldare de var (N. Cioclteu); Caldare de piatra pentru apa de ploaie
(I.E.Meteleu)
- Haul muntilor
Aventur:
- Inteprindere particulara nelipsita de risc
Aventurier:
- Tip de intamplari neprevazute (M. Popescu)
- Subiectul unor expuneri prelungite
Aventuros:
- Implicat in actiuni de mare risc (P. Ciurea)
Avere:
- Stare de fapt (V. Negreanu, N.B. Verciuc)
- Cheag de calitate superioara (I. Cristea)
- Proprietati si insusiri cu totul deosebite (O. Manto-Jr.); Proprietate cu totul
deosebita (t.Ciocianu)
- Marea adunare a celor alesi (Gh. Chiril)
- O inmultire efectuata prin adunari repetate (I. Caraiman)
Avers:
- Partea leului ... in ipostaza de fata (!)(B. Stoianovici)
Avers:
-Un pic mai mult
- Varianta a potopului la scara redusa (D. Popa)
Aversiune:
- Fenomenul de respingere (I. Muat)
Avertisment:
- Veste de protectie (Gh. Crian, I. Socolov)
- Anunt prealabil pentru plata unei datorii scadente (Gh. Crian, I. Socolov)
- Sanctiune cu caracter preventiv (M. Bornemisa)
Aviator:
- Daca te lasi n seama lui, devii aerian (A. Boboc)
- Slujba pentru unul menit sa ia drumul cerului (B. Vlad)
- Extraterestru in exercitiul functiunii (N. Badea)
- E luat pe sus la munca (Gh. Gtescu)
- Om din ... inalta societate
Avicola:
-Furnizoare de carne de pasare (N. Dumbrava)
Avicultor:
- Obtine castiguri din gainarii (I. Caraiman)
Avicultur:
- Domeniul de activitate al unor gainari (I.Socolov)
Avid:
- Prezinta un interes deosebit (C. Herescu)
- Are o sete de nepotolit (N. Constantin)
- Unul care isi doreste ceva extrem de mult (M. Dogeanu)

Avion:

Aviz:

- Cuprins de o puternica pasiune (Z. Nichici)


- Cam strange .. (N. Banu)
- Face escala cu trenul (I. Manzur); Pleaca numai cu trenul (T. Frasin)
- Zgarie nori (Gh. Luculescu)
- Poarta spre cer (M. Guja)
- Desi suspendat, continua sa lucreze in serviciu comandat (I. Ptracu)

- Anunt cu caracter de mica publicitate (I. Boar)


- tire difuzata exclusiv pentru amatori (Fl. T. Vasilescu)
- Vot de incredere acordat unui plan de viitor (E. Anca)
- Serviciu postal la primirea coletelor (C. Trnoveanu)
A aviza:
-A face o comunicare oficiala (D. Popa)
Avizare:
-Serviciu de informatii (A. Mitu)
Avocat:
- Inscris la cuvant in ultima instanta (B. Stoianovici); Are dreptul la cuvant/munca
(C. uculeasa, D. Baldea)
- Protector de drept (D. Nad, L. Popescu, T. Nicov); Consilier de oficiu juridic
(C. Herescu)
- Ia parte la o actiune. (B. Vlad); Pus de-o parte (M. Dogeanu)
- Are castig de cauza si cand ... pierde (I. Filip, P. Scrltescu)
- Are fiecare parte cand e cazul (A. Morar)
- Aripa ocrotitoare a legii ... la drept vorbind
- Realizeaza venituri din comentare de articole publicate (I. Apostol)
- Sustinator elocvent, aprig la infatisare (B. Vlad)
Avort:
- Operatie opusa/contrara celei de inmultire (D. Marcu, D. Baldea)
- Nemplinirea unei sarcini (Gh. Luculescu)
- Chestiune de lepadat (T. Capota)
Avorton:
- Rebut al naturii (Z. Turdeanu)
Avut:
- Rezultatul adunarii (M. Frunza); Rezultat strans (L. Popescu)
- E un posedat (Gh. Oncioiu)
- Arata multa stapanire (D. Serban)
- Cheag consistent (C. uta)
- Face toti banii
Avut:
- Doamne ... cat sunt de posesive (sing)
Ax:
- Bat bagat in roate (V. Feru, D. Hulu)
- Linia de centru pe care o ocolesc extremele (Gh. rdea)
- Cand isi incepe treaba se face roata in jurul lui (Gh. Crian)
- Sprijin penru nvarteli
- Pusul pe din doua
- Pozitie ideala pentru centrare

Ax:

- Mijloace fixe (sing) (I. Socolov)


- Pasagere in taxi! (I. rlea)

- Strabate imaginar pamantul de la un cap la altul


- Aflata n mijlocul drumului (V. Negreanu); Intinsa pe mijlocul drumului
- Centru de rotatie (P. Abdula)
- Bete bagate-n roate
- Cu capul pe butuc (C. Banzaru)
- Ramane dreapta la o impartire egala
Axiom:
- Precede unele demonstratii (E. Gldau)
Axis:
- Anexa la atlas (C. Herescu)
Az:
- Doua caractere opuse; Limite ... ad litteram
- Primele azalee, in vaza! (Ed. Anca)
- Corp de paza (.. la magazie)! (P.Goja, A. Moreanu, B. Stoianovici); Paz la
centru !
- Obrazul drept ! (Gh. Neme)
- Acuze (la gazeta) ! (N. Mutulig, D. Bldea)
Azalee:
- Elemente exotice de arta decorativa
Azi:
- Eternul prezent, valabil oricand (C. Cpn); Prezen zilnic (I. Muat);
Prezent 24 ore (Z. Turdeanu); Prezentul supus schimbarilor (V. Bucur); Pontat
prezent toata ziua (T. Popescu, G.epelu)
- Ajunge/ine/Dat pn mine (C. Prvu, M. Frunz, N. Badea, D. Munteanu, T.
Ploni); Schimbul de maine (Gh. Dobrescu Jr.)
- Dat disprut la miezul nopii (D. Bldea); Data in circulatia curenta (P.
Ciurea); Spus pentru ultima data (I. Manzur)
- Nu-i timpul trecut (I. Mnica)
- Actualitatea la zi (M. Gzea)
Azil:
- Casa de ajutor a pensionarilor (C. Georgescu, A. Gagniuc, E. Mnica); Cas
btrneasc (N. Badea); Casa cu intrarea spre apus (A. Moreanu); Casa de la
apus (Gh. rdea); Casa de sute de ani
- Sprijin la btrnee (N. Badea)
- Internat la geriatrie
- Intlnire de old-boys (B. Stoianovici)
- Refugiu spre apus, pentru oamenii nimanui (Gh. Dunca)
- Separeu rezervat in anticamera neantului (N. Murean)
Azim:
- Paine primita de la parinti (I. rlea)
- Desi nu e bine crescuta, se duce la biserica
- Facuta turta (P. Abdula)
- Un fel de lipie
Azimut:
- Unghi de referinta pentru tragerile de artilerie (V. Negreanu)

- Masura de inalt nivel luata la fata locului (F. Georgescu)


Azot:

Azur:

- Cand il scoti la aer, dai de oxigen pur (Gh. Crian, I. Socolov); O cantitate
ridicat in aer (V. Trolea); Baz aerian (D. Bldea)
- Compozitie in mare parte in aer liber (P. Haa)
- Elemente de crestere a productiei vegetale (sing) (Gh. Crian, I. Socolov);
Element de inspiraie (A. Tudose)
- Ne este cunoscut din chimie (L. Popescu)
- Intretine atmosfera (N. Dumbrav)

- Disparut in nori (t. Ciocianu)


Azuriu:
- Aprut din senin (B. Stoianovici); Apare de dincolo de nori
A azvrli:
- A proiecta un lucru inutil (T. Capot)
Azvrlit:
- Incercare reusita la stilul aruncat (N. Banu)

b :
ci:
d :
i :

ia:
l:
la:

- Scrisa in dublu exemplar!; Remarcata la dublu ! (L. Stncescu); Dublat !


- Blbit!; ndoit !
- Legat n serie ! (V. Negreanu)
- Slabit la inima! (D. Nad)
- Buna dar invers !
- Racit la plamani (I. Buda)
- D inapoi !; D din coada !; Da aprobarea ... pe verso
- Facut cui! (P. Ciurea)
- La biei i la flci! (C. Herescu); La hais, nu la cea! (A. Tudose)
- A o taia prin centru! (L. Popescu)
- Taiat la mijloc ! (A. Ciurunga)
- Ala micu (I. Mihalache)
- Indicat/Artat (de) la distanta (V. Feru, E. Cucu, T. Hedeiu); Indicator de distanta

pentru

aproapele nostru (Ed. Anca); Omul indicat .. ca cel mai deosebit (V.Trolea)
- Se arata in departare; Anonim aratat cu mare precizie (D. Popa); Artatul cu degetul/

mna
(A. Boboc); Anonim artat cu mare precizie (D. Popa);
- Cel mai simplu/uzual (Gh. Luculescu, T. Capot); E tot acela (Cl. u)
- l mai lung/mare (D. Hulu, M. Bornemisa)
- Luat (mai) pe departe (L. Popescu); Plasat intr-o perspectiva indepartata; Nu
este aproapele nostru (V.M. Ptru); Nu-i de colea (V. Feru);
- sta dus de lng noi (M. Puiu); sta -i mai de colo (T. Capot)
- Printre altii
- Chemarea necunoscutului (D. Tipluic)
- Aproape anonim (D. Hulu)
- Celeste! (C. Sua).
- Ins ce apare din greseala in halat! (Gh. Dunca)
m:
- Singura cum este !
ma:
- Rmas la mijloc !
p:
- Crapat la mijloc ! (P. Berteanu)
rr:
- Dublur pe dos! (D.I.Nicula)
st

- Ceti rneti (sing) (Gh. Oncioiu); Ceti de tip popular (sing) (L. Popescu).
- Aproapele nostru din popor (C. Dincovici);
sta:
ti:
tt:
ti:
u :
v :

- Aratat cu degetul (T. Capot)


- Desemnat dintre noi
- Cesti de la tara (T. Ploni)
- Perechea de cai din batatura! (M. Zgubea)
- Umplutura de clatite ! (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Intra-n cu! (N.Banu)
- Coada de alu !
- Coada de pastrav ! (Gh. Boban)
- Prinsa de veste!

l:
n:
n:
z:

- Plin de tlc! (D. Bgrean)


- Pn la mijloc! (I.E.Meteleu)
- Cum arata o mana? !
- Gz apter!

B
Ba:

- Nu nseamna asta (A. Boboc); Nu-i totuna (A. Mitu); Nu-i la fel (C. inca); Nu
se mai spune (I. Ttar); Nu e tot aia (P. Berteanu); Asa nu se mai poate; Nu
mai vine pe la noi (E. Gldu);
- Forma a negatiei intr-un context mai putin filozofic (M. Dogeanu); Particula
negativa (D. Nad); Neaga afirmatiile facute (G. Magheru)
- Infirma .. la batranete ! (D. Dogaru, I. Paun); Infirm (n baston) (C. Raia Gh.
rdea, Al.Cristici); Articulaie de infirm (V. Trolea);
- Banii inainte! (St. Iavorovski); n Banat e fruncea !(Gh. Toia); Banatu-i fruncea!
(I. Socolov); Bea din bardaca ! (Gh. Toia); Atac la baioneta ! (B. Stoianovici)
- Rezolutie nefavorabila consemnata intr-un proces verbal
- Punct de plecare in lupta contrariilor. (At. Mateescu)
- Se afirm n cadrul opoziiei (M. Chiricu);
- Contrar cererii si ofertei (I. Stanciu)
- Dezacord total (V. Butoi);
- Scpat de negi (T. Hedeiu)
- Formulare tip pentru contestatii (O. Manto-Jr.)
Baban:
- Plinde ea (A. Doboan).
Bab:
- Cu veche traditie in prescrierea medicatiei populare (C. uta)
Bac:
- Pod pentru naveta (V. Negreanu, M. Puiu); Pod rulant (Gh. Boban); Pod luat de
ape (P. Scrltescu);
- Te trec apele (sing) (M. Anghel, I. Ttar).
- Se face luntre ... si punte (I. Boar, I. Manzur)
- Mobile din lemn masiv utilizabile la cursuri (sing) (D. Nad)
- Trecutul studentilor (D.I. Nicula)
- Cosmar pe capul invataceilor ce si-au baut cerneala (N. Murean)
Bacalaureat:
- Bilant ce evidentiaza fondurile de acumulare (B. Stoianovici).
Baci:
- eful strungarilor (A. Boboc); Maistru strungar (C. uta)
Bacil:
- Inamicul invizibil care i-o coace (M. Frunz)
- Ucigasul fara simbrie al omului cavernelor (S. Leoveanu).
Baclava:
- Mieroasa in felul ei (E. Ndrag)
Baci:
- Avantaj la serviciu (T. Capot)
Bade:
- In dorul lelii (I. Socolov, O. Eftimie)
Baft:
- Concurent cu noroc (N. Dumbrav).
- Ofera o sansa in plus; Ofera posibilitati sporite de castig
Bagaj:

Bai:
Baie:

Baier:

- Discret tovaras de drum .. care calatoreste fara bilet (M. Dogeanu)


- Profitul acumularilor obtinute pe baza de cunostinte (P. Vasilache)
- Problema Ardealului (A. Rbonescu).
- Racoritoare pentru sezonul estival (I.I. Zamfirescu)
- Recomandata cu caldura dupa impachetare (I. Stanciu)
- Baza balneara (I. rlea); Loc de scldat (Gh. Guru);
- Comun cu ap curent (M. Frunz)
- Articol de toaleta
- Solutie de curatat (A. Stnescu)
- Vine cu aur din fundul pamantului
- Schimb la mina, pentru ortaci (V. Trniceanu)

- Strans la punga(I. Musat)


Bairam:
- O masa de turci (D.I.Nicula)
Bai:
- Bronzeaza pielea ... in orice sezon (D. Georgescu); Pigment al pielii (S. Arvinte,
V. Anghel)
- Fata de mobila de calitate inferioara (A. Doboan)
- Inchide blana in dulap (Gh. Crian, I. Socolov)
- Sub oglinda de la sifonier (Gh. Crian, I. Socolov)
Bal:
- Prilej de desfasurare a jocurilor in nocturna (V. Negreanu); Joc n nocturn (A.
Boboc); Jocuri de salon (sing) (T. Nicov)
- Serbarile galante (sing) (N.Demetrescu-Giurgea)
- Superior ceaiului (A. Mitu)
Balama:
- Cu usa larg deschisa (I. erban); Umbla pe la usile oamenilor (N. Dumbrav)
- Face nvrteli cu materiale de construcie (E. Gldu);
- Automobile ! .. la poart (sing) (N. Caraiman)
Balamuc:
- Temnia celor condamnai la pierderea capului (V. Cernicic).
- Un grup de sonate (N. Cioclteu)
Balans:
- Cursa dus-intors cu impasul optiunii (At. Mateescu)
- Facut dintr-o miscare a corpului
Balansoar:
- Oscilator de frecven variabil (N. Caraman)
- Leagan pentru oameni mari (P. Berteanu)
Balan:
- Situatie financiara (St. Iavorovski)
- Echidistanta intre adevar si minciuna. (N. Muresan)
Balast:
- Pus la cale (Gh. Igna).
- Piatra din drum (N. Gheorghiu)
- Mentine echilibrul ... cu destula greutate (E. Anca)

Balastier:
- Depunere de pietre care se preteaz la o extracie nedureroas (D. Bldea).
- Cariera de constructori
Balaur:
- Prototip pentru un arunctor de flcri (V. Feru).
- Ataca cu mai multe guri de foc (C. Cpn); Tabara cu foc ca-n povesti.
- Deosebit de frumos, ca-n povesti (V. Potolinc)
- Reptile siameze (sing) (Gh. Gndu)
Balcon:
- Casa deschisa (C. Herescu)
- Iesind dintr-un bloc
Balen:
- Strns n corset (S. Contz);
- Maxim ce poti sa ceri de la via (E. Ndrag).
Balerin:
- Merge pe vrfuri (B. Stoianovici); Calc numai pe vrfuri (C. Butic).
Balet:
- Desen fcut cu picioarele (E. Gldu); Suita in varful picioarelor
- Plin de poante (T. Nstase); Spectacol cu poante (L. Stncescu)
- Jocul unor artisti pe scena operei (I. rlea)
Baliverne:
- Inventii ... nebrevetate
- Parola de acces la serverul sinceritatii (pl)
Baliz:
- Te face atent pe unde sa o iei (E. Drng); Pe unde nu trebuie sa treci daca dai
de ea
- Tip de circulatie periferica (asa, in mare !) (D. Novacovici)
Balon:
- Btutul din poart n poart (V. Bogo); Batut la meci (N. Badea)
- Copii de mingi (sing) (Gh. Chiril)
Balot:
- Ambalat la maxim (N.Medru, D.Cioflic)
Balotat:
- Oel-beton ... tras in banda (P. Ciurea)
Balsam:
- Leac pentru suflet si pentru trup (E. Diradurian, A. Vljoag)
-Compoziie care ne incanta si ne alina suferintele (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Pansament cardiac (V. Potolinc)
Baltag:
- Stil sadovenian de rzbunare (M. Frunz)
Balustrad:
- Centura de siguranta executata la scara mare (A. Doboan); Siguranta la scara;
Tobogan pentru copii, cu scara laterala (C. Herescu); n capul scrii (C.
Butic); Sunt pescari! (sing) (Gh. Gutescu)
- Bar de direcie (Gh. rdea)
Ban(i):
- Piesa de schimb (Gh. Gndu, M. Gzea, D. Hulu)
; Schimb de marfa (I.
Seicean)

- Partea leului (N. Puna); Mai putin puternic ca un leu (T. Capot); Pui de lei
(sing) (A.Tudose)
- Plute financiare asaltate de valurile inflaiei (E. Diradurian)
- Bagat la cheltuiala (P. Berteanu)
- Se duc dupa cumparaturi (N. Badea)
- E cat para de demult (T. Capot)
- O hrtie de valoare (T. Nstase)
- ncuiat n cas (Gh. rdea)
- Material rulant autohton (I. Manzur)
- Mijloace de circulatie (sing) (N.Banu)
- Dreptul la munca (P. Haa)
- Lira lui Byron (Gh. Constamtinescu)
- Vrful oltenilor .. de valoare (E. Drng); Maracine de prin Oltenia (L.
Popescu)
Banal:

- Foarte aproape de comuna (masc) (I. Tatar); Numitor .. comun (O. Huul)
- Perfect simplu (M. Guja)
Banalitate:
- Apa de ploaie (A. Moreanu)
- Iesita din comun (A. Doboan)
Banan:
- Contact radiofonic (A. Doboan); Legatura prin radio (E. Guja); Manual de
introducere in radiotehnica (B. Stoianovici)
Bananier:
- Cu poamele in ciorchini (Gh. Dumitrescu)
Banat:
- inut de mult n fruntea rii (T. Capot)
Banc:
- Mas (pe baza) de pete (S.R.Cacuci, M. Zgubea); Masa tacerii; Masa de
operatii (N. Cioclteu); Adunare la masa tacerii (D. Hulu)
- Facut de rasul lumii (V. Butoi, G. Popescu)
- Grl de peste (Gh. Musc, C. Stnescu)
- Loc unde se pun vasele la uscat
Banc:
- Colectiv de catedra (M. Rdulescu, C. Stnescu)
- Unitate colar de stat (T. Capot)
- St la baza unei aezri (E. Gldu, T. Hedeiu, E. Mnica)
- Un azil de batrane ... in fond (Gh. Boban)
- Rezervatie particulara pentru adapostirea leilor (P. Haa)
Band:
- Societate anonima constituita pe actiuni (B. Stoianovici)
- Asociaie cu scop lucrativ la drumul mare (T. Capot)
- Culoare .. de main (sing) (E. Deutsch)
- Schimba placa (C. uta)
Banditesc:
- Legat de tlhari (V. Trolea)
Bang:
- Zgomot facut de limba (V. Potolinc).

Bar:
- Bomba zilei si a noptii (L. Topor); Bombe fumigene (sing) (P. Goja); Bomb
modern n arsenalul lui Bachus (E. Diradulian)
- Altar de inchinaciune pentru adeptii lui Bachus (N. Murean); Loc special
pentru inchinare (G. Onea); Templu inchinat intru cinstirea neamului (N.
Murean)
- Bun de cinste zi si noapte (A. Boboc); Loc de cinste (intr-un ansamblu de
estrada) (M. Popescu, N. Caraman)
- Depozit de buturi (M. Anghel, I. Ttar); Vitrina cu bauturi; Unitate de masura
pentru bauturi (H..Simon); Cel ce ine la butur (Gh. rdea)
- Dulap de esen tare (L. Bot, V. Buzea); Dulap de sticla (V. Potolinc)
- Unitate de desfacere pentru produse de sticla cu program special
- Loc cu noroc pentru cei suspui (B. Stoianovici);
- Local unde se trateaza lumea (D. Novacovici); Local cu servire la inaltime;
Local cu program special (F. Georgescu); Local de ... tragere pentru gradele
superioare
- Plin de trie (M. Anghel, I. Ttar)
- Folosit expres la o dusc (D. Cruicu)
- Estrada pentru cantece de pahar (M. Dogeanu)
- Un careu cu betivi (E. Mnica)
- Presiune unitar (V. Trolea)
- Biroul unde se lucreza cu sugative notorii (P. Vasilache)
- Servete paie la botul calului (M. Frunz)
A bara:
- A opri la trecere (D. Bgrean)
Baracament:
- Dispozitie de stat la organizarea unui santier (C. Stnescu); Ansamblu de
locuinte in plin santier (C. Pricop)
Barac:
- Cas de ajutor (A. Doboan, P. Goja, I. Ttar); Plasat dup cas (P. Goja)
- Casa constructorului (I. Moraru); Unitate de stat specializat n construcii (V.
Trolea)
Baraj:
- Intrerupator semiingropat pentru curent continuu (B. Stoianovici); Intrerupator
de curent (O. Manto-Jr)
- Acumulator functionand cu apa (V. Potolinc)
- Limiteaz debitul (O. Slvuc)
Barat:
- Taiat de-a curmezisul (D. Manog)
Bar(/e):
- Cu plas pe teren (Gh. rdea); Prins cu plas (Gh. rdea)
- Trasa ... pe spatiul portii (G. Magheru)
- Rezerv de portar (M. H, F. Georgescu)
- Stlp al apararii (A. Schindarli)
- Prinse la vinclu (T. Nicov, I. Isac)
- Tribuna oratorilor de drept (B. Stoianovici)
- E dur dar dreapta (L. Popescu)
Barb:

- Pr de lam (N. Caraiman); Ras de lame/oameni (V. Amihiesei, E. Deutsch,


V. Trolea)
Barbion:
- Cioc cu care nu se poate ciuguli (P. Vesa)
Barcagiu:
- Omul amfibie
Barc:
- Micat din rame (I. Ttar)
Bard:
- Artist liric (C. uta)
Barem:
- Termen limit (T. Nstase)
- U trntit-n nas pentru cei mai slab pregtii (E. Diradurian)
- Un nivel pe care trebuie sa-l acceptam macar noi
- Fixat de plafon (V. Bucur)
- Limitele sportivitatii, depasite uneori (sing) (M. Dogeanu)
Baric:
- Consemnat sub o anumit presiune (J. Dolis); Aflat sub presiune n mod
sistematic (A. Mitu)
Baricad:
- Se inalta in aparare (D. Iacovi)
Barier:
- Lsat/(O poart) pe drumuri (I. erban,I. Moraru).
- Sistem de autoblocare (!)
Baril:
- Capacitatea petrolierului (P. Rotaru-Coli); Petrolier .. de capacitate obisnuita
(G. Petrone)
- Unitate la care se impart zeci de galoane (M. Puiu); Unitate de benzin (N.
Caraiman)
Bariu:
- Metal distribuit .. la sticla (D. ipluic).
Baroc:
- Moda de stil retro cu exagerari (I. Riti)
- Stilul liber permitand evolutii cu adevarat artistice (V. Feru, I. Filip)
Barometru:
- Presat de timp (G. Magheru)
Baron:
- Titlul unui mare mincinos (D. Georgescu)
Baros:
- Bate fierul cat e cald (I. Caraiman); Mare bataus (V. Feru, I. Filip)
- Soi de ciocanitori de talie mare (G. Petrone).
Barosan:
- Bogat n expresii (Fl. Mrescu).
Barz:
- Pasari care, dupa unii, aduc pe lume pui vii (sing) (D. Marcu)
Bas:
- Un caz grav produs pe scar (D. Bnciulescu, E. Gldu, T. Hedeiu); Caz grav
depistat pe cale orala (Gh. Enchescu); Un om grav in felul lui (M. Dogeanu);

Se exprima cu gravitate (P. Vesa)


- Emitor de joasa frecventa (I. Mihalache); Timbru la o nota joasa (St. Ciocanu)
- As al pedalei (A. Ciurung); Maestrul pedalei (L. Popescu)
- Volum gros in contextul operei (M. Frunz);
- Calificativ pentru scderea notei (Gh. Oncioiu)
- Gros n coarda (P. Vasilache).
Basamac:
- Tria mai redus a unor bombe (T. Capot)
Basarabia:
- Fragment lips din Constituia Romniei (D. Bldea).
Basc:
- Ibericul cu dou ri natale (M. Dinc).
- Clatita din cap (C. Crbu)
- Cu mot in frunte (V. Potolinc)
Basc:
- Plat pus pe cap de om (T. Hedeiu); Pusa pe cap cu varful in sus (A. Boboc)
- Cu mot in frunte (I. Riti)
Basculant:
- Masina-n rasturnare (D. Hulu)
Basm:
- Miraj al copilaiei purtand spre lumi de vis (T. Nicov)
- Tinut de poveste (E. Ndrag)
- Caier depnat la gura sobei (I. erban).
Basta:
- Cuvnt de incheiere (Al. Cristici)
- Opreste ... la stop (!) (C. Herescu)
Bastard:
- Un fel de catar (R. Arpad)
- Rodul florilor (A. Doboan).
Bastion:
- Vestigii ce probeaza resistenta vechilor cetati (I. Vlase)
Baston:
- Membru supleant (T. Nstase).
- Simbolul suprem al onoarei militare. (Gh. Gndu)
- Picior ... de lemn (D. Novacovici)
- Manual pentru orbi (G.epelu)
Batin:
- Tinut de ... creatie proprie (Gh. Crian, I. Socolov)
- Locul de ... tragere (Gh. Crian, I. Socolov)
Batal:
- Berbecul pcurarului (A. Doboan).
- Mai marele turmelor de oi (A.M. Samsonic)
A bate:
- A se da la fund (St. Marinescu)
- (Un fel de) a misca din inima (C. Herescu, C. Crbu, I. Socolov)
Baterie:
- Cheie de contact
Baterist:

Batic:

- Impune ritmul unei formaii .. cu cntec(M. Guja)


- Asul de toba (L. Popescu)

- Unul imbrobodit de femei (D. Nad); Se tine de capul femeilor (A. Tudose)
Batiscaf:
- Lansat in adancime. (L. Popescu)
Batist:
- Recomandata ... pentru racit. (L. Popescu)
- Fanion agitat la plecarea trenului (N. Caraiman)
- i dau lacrimile (B. Stoianovici)
Baton:
- Trecut la bastonase (I. Coresciuc)
Batracian:
- Populatie lacustra (sing) (T. Capot)
Baubau:
- Tip grozav de mititei (E. Gldu)
Bavet:
- O babeta care se agata de gatul pustilor (Gh. Musc, C. Stnescu)
Bazaconii:
- Inventiile nastrusnice ale copiilor minune (I.E.Meteleu)
Bazalt:
- Negru dur angajat la pavarea soselelor (T. Hedeiu).
- Taria unei case de piatra (F. Georgescu)
Bazar:
- Prezentator la varietati (L. Popescu)
- Expoziie cu vnzare (L. Popescu)
Baz:
- Elementul esenial al unei susineri (B. Stoianovici)
- Duo la trapez (sing) (Gh. Toia, M. Zgubea)
Bazin:
- Masa de apa. (L. Popescu)
B:
- Strigatura populara (I. Riti)
- Buna... de limba! (I.E.Meteleu)
Bboi:
- Petele btrnei doamne (T. Capot).
Bcan:
- Cu vechi state de vanzator.
Bcnie:
- Vanzatoare cu vechime in sectorul produselor alimentare (D. Hulu)
Biat:
- Tanar de perspectiva.
- Mari .. brbai ai neamului (sing) (I. Mnica); Se iau de barbati peste cativa ani
(sing) (E. Mnica)
- Gadila orgoliul masculin inca de la nastere (A. Morar)
Bieri:
- Strnse la pung (P. Vesa, C. u)
Blrie:

- Mostr evident a lipsei de cultur(Gh. Constantinescu, C. Dumitriu, Gh.


Lazar).
Bnet:

- O groaz de lei (T. Capot)


Bnuitor:
- Nu e om de incredere (I. Magla)
Bnu:
- Investitie minima ... intr-o gainarie
Brgan:
- Platou mare pentru paine (A. Tudose)
Brbat:
- Oameni alesi la curte (sing) (V. Trolea)
Brbos:
- Un individ care isi ascunde obrazul (M. Dogeanu)
Btina:
- Un om la locul lui (P. Abdoula)\
Btaie:
- Dat pe u afar (V. Potolinc).
- Primita cu multa durere (V. Potolinc)
Bti:
- Indicatoare de circulatie (C. Herescu)
Btlie:
- Lupte clasice (sing) (M. Gzea, Ed. Anca)
- Incercarea puterilor (A. Mitu)
Bttor:
- Se alege praful de el (N. Caraiman)
Bttur:
- D o groaz de roade (D. Bnciulescu, E. Gldu)
Btrn:
- La multi ani .. (I. Manzur); Cu ani in urma; Cu mult timp in urma
- Are un nivel de vata ridicat (C. Herescu)
- Calator intarziat intr-o lume care a fost (At. Mateescu)
- Batut de vreme(M. Guja)
Btrnesc:
- Privitor la mosi (V. Trolea)
Btrnee:
- Perioada de trecere (P. Abdula)
- Vine cu timpul
Btrnicios:
- Nu sunt ce par a fi (sing)
Btut:
- Mar altoit
B:
- Ramura pregatita pentru altoit (M. Zgubea); Ram(ura) de altoit (Gh. Luculescu,
Fl. Barbu, L. Topor)
- Creanga desfrunzita (C. Herescu)
- Simbol perimat al amenintarii cu forta (At. Mateescu)
- Inlocuitor de ... drept (R. Vasilescu)

Bos:

But:

- Sanctiune minora
- Ajutor de batranete
- Neam de traista
- Sabie intre pusti
- Element de siguranta in deplasare
- Parsec!; Bun cu unt !
- Un om drept n felul lui (A. Boboc)
- Tributar al verticalitatii inflexibile
- Afectat sever de anchiloza solemnitatii

- Descarcatul vaselor (I. Caraiman)


- Inghitit pe nemestecate (C. Herescu)
Butor:
- Se turteste cu ciocanul (A. Boboc)
Butur:
- Element de baterie
Blbial:
- Proces verbal confuz, cu multe reluari inutile (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Condamnata dupa pronuntare (T. Hedeiu)
- Piedica in calea afirmarii personale
Blbit:
- Unul care se lungeste la vorba (P. Berteanu); Se lungeste cu vorba; Se intinde la
vorba
- Vorbeste in plus
- Amana pronuntarea
Blci:
- Un targ de-a dreptul scandalos (P. Berteanu)
Br:
- Vorb de strungar spus pe leau (T. Popescu)
A bri:
- A da multa bataie de cap (E. Gldu, Gh. Dobrescu Jr)
Brf/Brfeal:
- Tocatura de limba (C. Bacu)
- Judecata in lipsa
Brn:
- Aparat de mare precizie (A. Botea, M. Dinc, D. Guinea)
- Propriul defect, trecut aforistic cu vederea
Bt:
- Prim ajutor pentru strungari (A. Tudose); Sprijin pentru strungari (I. Coresciuc)
- Manual de oina (P. Berteanu, C. Herescu)
- Argument forte (E. Diradurian)
- O moaca de cioban (Gh. Guru)
- Par ceva mai in varsta
- Se lovete cu ciomagul (C. Pricop)
- Luata la bataie (C. uculeasa)
Bz:
- Sunetul unui zbor fara motor

- Vorba spusa ... in bataie de joc (D. Hulu)


Bb:
Bc:
Bd:
Be:

A bea:

Beat:

Beat:

- Baobab scorburos ! (L. Ivana)


- Banc sec! (I. Boar, I. Vlase); Bec (spart)!; Un bunic singur cuc !
- Merg dupa una !
- Bland si totusai fara inima ! (L. Popescu)
- Limba de oaie/miel (V. Feru, I. Filip,A. Antonesei); Facut de oaie
- Prins intre ace !
- Debuturi benefice, superbe in final! (E. Diradurian, A. Vljoag); Halba de bere!
- Butelie descarcata ! (A. Boboc); Borne la hotare ! (C. uta)
- Bec clasat ! (O. Huul); Becul ... minuscul ! (V. Trolea)
- Laterale la barbie! (V.Trolea)
- Bune !; Bena ! Burta de obez
- Rebele .... fara a fi rele !
- A consuma din fondul lichid (I. Socolov)
- A lua cupa (O. Slvuc); A licita pe cupa
- A da peste cap (M. Chiricu)
- Un fel de a trage
- A stinge focul pe dinauntru
- A nu sta la un pahar
- A sorbi din ochi (N. Mutulig)
- Un om plin de tarie .. intr-un moment de slabiciune (Cl. Crbu); Om cu multa
tarie (V. Potolinc); Plin de tarie (Gh. Igna); Prins cu tarie (E. Mnica)
- Cinstit mai mult decat trebuie (C. Herescu); Mult prea cinstit (A. Doboan);
Foarte cinstit
- Tip obisnuit de local, bine aranjat (C. uta); Om bine facut
- O face lata prin turtire (P. Vesa); Fcut din sticl (T. Capot)
- Intr-o faz avansat se exprim cu greutate (B. Stoianovici); Cu dificultati de
pronuntie si tendinta la limbaj colorat
- Se abate de la drumul drept (I. Avram); Drumet pe serpentine
- Adeseori in cautarea unui punct de sprijin (L. Popescu)
- Cade la examenul/proba de circulatie (I. Ttar)
- Se pierde usor si se gaseste greu

- O femeie cinstit(S.T.Cacuci)
Beatitudine:
- Beie fr alcool(L. Popescu)
Bebe:
- E un papa lapte
Bec:
- Colivie de sticla pentru o pasare de foc (D. Nad); Glob/Par de foc (A.
Moreanu)
- E la curent cu luxul (A. Vljoag); Obiect de lux; Un lucru de lux care se tot

aprinde (P. Haa)


- Pies principal n sistemul de aprindere (N. Caraiman); Aprins din fire
- Mic consumator din reteaua publica (Gh. Constantin, C. Dumitru, Gh. Lazar)
- Arzator de tip casnic (I. Caraiman); Arde fara flacara; Radiator electric
- Pune in lumina un interior (D. Georgescu); Sursa de lumina din fire (C.
Herescu)
- Un fel de sticl de lampa (I. Muat)
- Prins in far
- Doi de para
- Aparator depasit (E. Guja); Aparator ... inaintas; Stalpul din fata portii
Becar:
- Coboar din nlime (Gh. rdea); Urca si coboara in trepte
- Semn pentru revenirea la acelai ton (A. Boboc)
- Evita accidentele (D.I. Nicula); Inlatura urmarile unui accident
- Vulnerabil pentru armura
Becher:
- Om fara dare de mana (vezi Caragiale)
Beci:
- Camera obscura (M. Dinc)
Beduin:
- Marinar pe corabia desertului (M. Gzea).
- Colindator mascat din traditia mahomedana (B. Vlad)
- Turist imbrobodit prin imparatia nisipurilor (P. Vasilache)
Bee:
- Limb de oaie (A. Mitu).
Bei:
- Pai mruni (n cadrul porii) (B. Vlad, I. Bue, I. Buzdugan); Pasi deosebiti;
Traieste ca un pasa (N. Banu)
- Tip de mare putere in lumea araba (Ed. Anca)
- Principe de pe vremea turcilor
Bej:
- Cafea cu lapte la vedere (A. Ciurung)
Beladon:
- Face ochii mari
Belciug:
- O pereche de lacate (sing) (I. Muat)
Belea:
- Plocon intempestiv cu durere de cap (At. Mateescu); Czut pe cap (D. Bldea)
- Iesita din incurcatura (V. Potolinc)
- Btaie nefast a destinului la poarta vieii (C. Raia)
Beligerant:
- Lupta pe viata si pe moarte
Belug:
- Din plin (D. Nstase)
Bemol:
- Indicator de coborre
- Descendent dintr-o familie muzicala
Ben:

- Cupa ridicata intru slava muncii; Cupa de piatra; Cupa cupelor


- Gura-casca
Benefic:
- Schimb avantajos (Gh. Luculescu)
Beneficiar:
- Castiga din munca altora
- Figuri de efect la orice receptie (sing)
Benghi:
- Se face c-i deochiat (O. Slvuc)
Benjamin:
- Big Ben (M. Frunz)
Benti:
- Mezina bandei
Berar:
- Preocupat de inmultirea tapilor in perioade calduroase (M. M. Popescu); Umbl
cu apul (T. Capot)
Berbant:
- Cuceritor din alte vremuri (B. Stoianovici)
Berbec(e):
- Se dadea cu capul de toti peretii (L. Popescu); Dat(ul) cu capul de perei (n
vremuri de restrite) (T. Popescu, M. Dogeanu)
- Varf de atac cu actiuni penetrante la poarta adversa (Gh. Boban); Atacant cu
lovituri puterrnice la poarta (P. Goja)
- Un incornorat ajuns in tagma magarilor (I. Manzur)
Berber:
- Biber !
Berc:
- Unul are a scapat de coada (L. Popescu)
- Ursul pacalit de vulpe
- Amputat in extremis (D.I. Nicula)
Bere:
- Se poarta mai ales cu guler revarsat (P. Berteanu); Msurat la guler (E. Gldu)
- Ispititoare blonda invitata la petreceri (At. Mateescu)
- O amarata de bautura (S. Ciocianu)
- Indicatoare de presiune (D. Georgescu)
- Lichid stimulator pentru cei mici (G. Manta)
- Face spume la gura
- O plcere de ap (V. Butoi); Potoleste setea la un tap
- Pereche de crenvursti
Berechet:
- Cu de toate pentru toti
Beret:
- Scufita .. (pentru) lup(ului) (A. Doboan, Gh. Luculescu)
- Se ia dupa capul fiecaruia
- Fruntea marinarilor (V. Opri)
Bern:
- Paznicul de noapte al visurilor noastre (At. Mateescu)
- Coborare intr-o mare depresiune .. din Elvetia (T. Capot)

- Spectrul negru al mortii


Bestie:

- Forma ... bruta (C. Herescu)


Bestseller:
- Vedeta sezonului pe Broadway-ul beletristicii (E. Diradurian)
- Carte de citire de clasa I
Beta:
- Radiatii din surse ... homerice
Beteag:
- Infirma tot ce se poate spune despre ea (masc) (A. Tudose)
Beteal:
- Podoaba argintie a brazilor in iarna. (E. Diradurian)
Beteug:
- Caz de accident mai grav
Beton:
- Armate de rezistenta (sing); Armate .. fr puti (sing) (A. Mitu)
- Piatra din casa
Beie:
- Euforie cu pierderea cunostintei(D. Georgescu)
Beivan:
- Corp in echilibru instabil(N. Caraiman)
Bezea:
- Sarutarea mainii (I.E. Meteleu)
- Dulce ... ca o sarutare la despartire (G. Magheru); Dulce .. la sarut (E. Drng);
O dulce... sarutare (T.Capot); Dulceata ... buzelor; Dulciuri primite de departe
(sing); Dulcegarii veritabile pentru indragostiti (sing)
Bezn:
- Puterea ntunericului (A. Mitu)
- Mediu ambiant specific orbetilor (M. M. Popescu)
- Masa umbrelor
Bf:
- Partile unui batiscaf! (C. Herescu); Bluf la care pierzi un leu !(D. Bnciulescu,
E. Gldu)
Bg:
- Periferiile unui burg din Belgia ! (C. Herescu); Baltag, nu alta ! (V. Potolinc)
Bi:
- Dubleaza miza daca-l pui inainte (O. Huul); Prima dubla (C. Herescu); D
duble (V. Feru, I. Filip); De serviciu la dublu; La dublare intr-o combinatie (N.
Mutulig)
- Componenta de baza a unui ansamblu ... de doi (M. Dogeanu); Face ct doi (I.
Buzdugan, A. Doboan); Scurt pe doi; De dou ori .. mai scurt(G. Pavl)
- Bun de indoit (Gh. Gndu); Indoire in fata(N. Caraiman); Indoieste totul; Pus la
indoiala; Laconism initial cu caracter de dualitate (O. Manto-Jr.)
- Pereche ... cu inima deschisa pentru iubire! (D.I.Nicula); Debuteaza la perechi
(A. Doboan); Formeaza cuplurile
- Un duo in faza de debut (B. Stoianovici)
- Face inca pe atat (D. Manog)
- Cubist!; Dedublare (D. Vacarciuc, I. Iosif, I. rlea);

Biban:
Biber:

- Bidon cu apa!
- Baieti fara inima, nascuti din prima iubire! (D. Ndrag); Buni ! ... de reproducere; Bei la arabi ! (M. Rdulescu, C. Stnescu)
- Combinat central!; Inima iubitei !
- Ultimele secvente ale unui derbi! (Gh. Gndu)
- Moned dubl !(N. Caraiman)
- Soarele baltilor

- Specialist in constructii hiodrotehnice


- Ii iese parul prin caciula
- Vanat din colonii
Biberon:
- O sticl care merge la mici (N. Caraiman)
- Serveste la masa mititei (Gh. Luculescu)
- Loctiitor masculin al mamei (V. Lupan)
- Dispozitiv de alimentare la o sursa de energie
Bibilic:
- Vorbeste cu pacat
Biblie:
- Istoria cretintii(O. Slvuc)
Bibliotec:
- Arie/Unitate pentru volume (C. Butic, A. Doboan); Baza volumului
Bici:
- Lucru de mn (I. Pun); Mn de la mn (la nevoie) (A. Mitu, M. Dinc);
Mn forte (I. Bzdugan)
- Schimbtor de viteze (la vehicule lente/trasura) (D. Baldea, C. Butic)
- Merge cu plugusorul (D. Marcu)
- Se trag de la capra (sing) (B. Stoianovici)
- Accelerator de viteza in transportul hipo; Accelerator ... de mana
- Generator simplu pentru o forta de tractiune
- Remediu perimat folosit la stimularea circulatiei
- Pocnitoare de revelion (de obicei) (C. Herescu)
- Stimulent senzorial de uz veterinar
Biciclist:
- Inaltat in sa (L. Popescu)
Biciuire:
- Torturi cu frisca (sing)
Biciuc:
- Mana forte ... daca o alinti putin (V. Trolea)
Bidinea:
- Se da cu capul de pereti
Bidon:
- Vas .. petrolier/comercial (M. Gzea); Confectii metalice pentru transportul
petrolier (sing)
- Rezervor de benzina (la autovehicule) (E. Anca, M. Gzea)
- Tancuri usoare (sing) (M. Frunz)
Biel:

Biet:

A bifa:
Bifat:
Bifor:

- Participa la o cursa de masini (tur-retur!) (O. Manto-Jr)


- Organ de presa
- Luat in tragic (N. Popescu)
- Cuprins de pareri de rau; Cum e mai rau
- Definit/Caracterizat cu chiu cu vai(N. Ciocalteu)
- Scos din necaz
- Se prezinta intr-o forma jalnica
- Apreciat cu mila
- Are multe lipsuri
- Situat in opozitie (C. Bnzaru)
- A face adnotari la o lucrare de control (L. Ivana); Lucrare de control
- A face semne
- Inregistrat pe o tabela de marcaj (C. Herescu)

- Deschidere dubla
Bigam:
- Protagonistul a doua partide simultan (V. Trolea); Inregistrat in partida dubla;
Susine concomitent dou partide(O. Slvuc); Tine casa in dubla partida
- Un cap de familie la dou case (M. Frunz); Face dubl-n cas (T. Capot)
- Se nsoar cu ndoial(M. Frunz)
- Sot cumulard (L. Popescu)
- Are dou jumti(V. Feru)
- Traducator cu acte in regula (N. Gheorghiu)
- Bivalent in combinatii
Bigamie:
- Dou partide i un singur iubit conductor(D. Bldea)
Bigi bigi:
- O dulcea de cadn (T. Capot)
Bigudiu:
- Fac noduri la capete (sing)
- Tub capilar
Bijuterie:
- Pietrele Doamnei !
Bijutier:
- Lucreaza cu arta pentru arta
Bikini:
- Costumatie simbolica penru o sirena moderna
- Port la mare
Bilan:
- Finalul unei activiti de care trebuie s dai socoteal(E. Gldu, T. Hedeiu,
E.Mnica); Procedeu decisive in procesul de incheiere a socotelilor
- Material sintetic prezentat intr-un cuvant de incheiere (Fl.T.Vasilescu); Ora de
inchidere
- Incheiatul conturilor (T. Nstase)
- Controlul intrarilor si iesirilor intr-o intreprindere (B. Vlad)

- Furnizor de solduri
Bilateral:
- Impartit in doua printr-o axa de simetrie (C. Horowitz)
Bil:
- Fond de rulment (P. Berteanu, A. Mitu)
- Sfer restrns(A. Dinu); Sfera productiei industriale
- Plin de amrciune (A. Doboan, P. Goja, I. Ttar)
- (Ca) pelinul .. de mai (O. Slvuc, I. Socolov)
- Opereaza la ficat (D. Novacovici); Extract de ficat
- E numai fiere
- Isi varsa amarul
- Cu drept de vot
- Sfera unor preocupari infantile
- Specie de dovleac (Dorina, P. Berteanu)
- Cap de expresie
- Alba-neagra pentru alesii neamului (I. Tatar)
- La, la !
Bilet:
- Permis de libera trecere (M. Anghel, A. Doboan, I. Ttar); Permis de circulatie
- Libera trecere ... la spectacol
- Foaie de parcurs/drum
- Scrisoare przentata la intrare
- Se prezinta in fata examinatorului
- Curierul de ambele sexe
- Definit in cateva randuri
- Formulare pentru reteta
Bileel:
- Scriere prescurtata format redus (O. Huul)
- Au note mici (sing) (N. Medru, D. Cioflic)
Biliard:
- Ofera agreabilul prilej de a lovi cu bastonul(B. Vlad, M. Zgubea)
- Ocazioneaza dispute la masa verde
Binar:
- Dublu ... masculin (V. Potolinc)
Bin:
- In curs de calificare;
- Facuta de spoiala
- naintea casei
- Semifabricate sui-generis in constructii (sing)
Bine:
- Implica utilul cu placutul (E. Diradurian, A. Vljoag)
- Pentru conformitate
Binecrescut:
- Pregatit dupa codul bunelor maniere(Al. Cristici)
Binefacere:
- Mostra de galanterie (G. Negrea)
Binefctor:
- Campion de fond la mila

- Bun de leac
Binee:

- Salve de ntmpinare(M. Gzea)


- Parol de recunoatere(F. Matei)
Binevoitor:
- Dovedeste rea-vointa(A. Rbonescu)
Binoclu:
- Punct de vedere sui generis pentru apropierea telului urmarit (E.Diradurian,
A.Vljoag); Cu doua pouncte de vedere; Iti aduce o vedere de departe.
- Iti aduce aproape tot ce vrei; Mijloc de apropiere strict personal
- In loc de recunoastere este dat uitarii.
Binom:
- Dualism exprimat in termeni rigurosi
- Simplu ca unu si cu unu la matematica (A.Tudose)
Bio:
- Arata ca viata merge inainte (C. Herescu); Viata de dinainte (V. Potolinc);
Viata inainte de toate (N. Mutulig, O. Huul)
- Cuvantul magic datator de viata (At. Mateescu); Primele semne de viata; Duce
pe calea vietii (D.I.Nicula)
Biogaz:
- Aer de nesuferit (Teodor Capota)
Biograf:
- Da relatii, patrunzand in intimidate (Gh. Toia, M. Zgubea)
Biografic:
- Scriere de-o viata.
Biolog;
- Om cu scoala vietii
Biped:
- Merge in pas cu lumea (Gh. Constantinescu, C. Dumitriu, D. Manzat)
Bir:
- Obol al credinei pltit pgnilor (Fl. Barbu)
- Spoliere sistematica din visteria vechilor domnitori (N. Murean)
- Impus de un regim sever (A. Stroe)
- Contributie ... care se impune (O. Huul); Forma de impunere
- Plata la casa (od) (E. Ndrag)
- Dare de seama (P. Berteanu)
- Opriri obligatorii la tara (sing) (N.Banu)
Birjar:
- Conducator al unei inteprinderi falimentare (T. Capot)
Birocraie:
- Defect .. de functionare(P. Abdula)
- Caruselul tampilelor(V. Potolinc)
Birotic:
- Inzestrare pentru scris (T. Capot)
Birou:
- Masa servita de functionary in timpul programului (P. Haa); O masa
pretentioasa
- Bancul functionarului

Birt:

Bis:

A bisa:
Bisare:
Bisat:

- Camera de serviciu
- Pupitru de comanda
- Unul mic si modest dar bun de cinste (T. Hedeiu); Bun de larg consum
- O bomba care te ameteste (E. Mnica)
- Local familial
- Repetiie pe scen (cu public) (V. Feru); Repetitie la spectacol; Repetitie
artistica;
- Chemarea vedetelor la repetitie (A. Tudose); Chemarea stelelor
- Motiv de a te da in spectacol in repetate randuri (O. Manto-Jr)
- Indoitul unei piese (F. Matei); Cerere de executare a unor piese in serie
- Reluare dintr-o bucat (A. Boboc)
- Vocabula finala ce impune revederea (M. Gzea)
- Osana publica invocand valori artistice (E. Diradurian, A. Vljoag)
- Repriza de joc in prelungiri (C. Herescu)
- Reproducere de arta
- Chestie de dubla interpretare (C. uta)
- Bravo la superlativ
- Supliment la cerere
- A juca .. in repriza a doua(A. Doboan)
- Verb iterativ la chemarea stelelor(V. Negreanu)
- Marcheaza iesirea in ... recreatie (Gh. Arvinte)

- Rejucat... in sala (C.Herescu)


Biscuit:
- Pasta de dinti
Bisectoare:
- Taietore pentru unghie ! (C. Suta)
Bisericu:
- Cerc vicios(D. Bldea)
Bisturiu:
- Taie-n carne vie
- Unealta folosita la taiatul viilor
- Autorul unei introduceri in anatomie
Biniar:
- Se ocupa de micul trafic(A. Doboan)
Bitum:
- Se gaseste pe toate drumurile; Alat pe un drum bun; Se asterne la drum
- Haina de strada care vine turnata (E. Diradurian, A. Vljoag)
- Pus la cale
- Negru vartos
Bizar:
- Un caz deosebit(L. Popescu); Un lucru uimitor (V. Potolinca)
- E o fire curioasa
- Nu este de comun acord

- Plin de fantezie (O. Huul)


Bizarerie:
- Manifesta curiozitate (M. Dogeanu)
Bizon:
- Un aa bou mai rar(A. Mitu)
- Ultimul mohican din preerie
Bizuire:
- Forma de incredere constatata la nevoie (R. Iftodiu)
Bl:
- Becul din blitz! (t. Ciocianu); Becul ... de la tablou! (D.N. Nicula)
Blacheu:
- Batutul la talpi (I. Ttar); Batut bine si tinut sub papuc (P. Gavrilut)
Blam:
- In dezacord cu faptele petrecute(Gh. Tardea)
- Act de condamnare(V. Potolinc)
- Vot nefavorabil
A blama:
- A vorbi cu parere de rau
- A improsca cu noroi (A. Doboan)
Blamare:
- Parte de vorbire folosta cu apostrof
Blan:
- Imbracaminte de piele. (P. Damian); Paroasa la piele
- Perie de par (Gh. Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu)
Blanc:
- Secventa dintr-o carte la care ramai mut(E. Gldu)
Blat:
- O felie de tort(I. Riti, C. Herescu, I. Seicean)
- Micare de rezisten n rzboiul preurilor(E. Diradulian)
Blazare:
- Transfer voluntar in aria indiferentei
Blazat:
- Un tip retinut(A. Rbonescu)
Blazon:
- Semn de recunoastere oficiala
Blnar:
- Isi vinde scump pielea (N. Caraiman)
Bleag:
- Vie veted (F. Matei)
Blegit:
- Atarnat ... la ureche (V. Bucur)
Blend:
- Loc potrivit pentru fotografiat
Blestem:
- Apel la instan superioar pentru o sentin de condamnare pe via (B.
Stoianovici)
- Invocatie profana cu intentii punitive (M. Dogeanu)
Blestemat:

Blid:

- Complesit cu vorbe grele (V. Potolinca)


- Cere ajutorul parintilor la o dezlegare

- Neam de strachin (M. Zgubea)


Blindaj:
- Camasa de forta;
Blitz:
- Explozie de lumin (D. Bldea)
- Instantaneu foto (C. Herescu)
Bloc:
- Casa cu scara interioara(P. Rotaru-Coli)
Blocaj:
- Contraatac la fileu(B. Stoianovici)
Blond:
- Luminat la cap (D.I. Nicula)
Blues:
- Masuri populare pentru negrii americani (sing) (D. Bgrean)
Bluf:
- Cursa ... auto;
Bluz:
- Efectele verii (sing) (A. Tudose); Efecte estivale (sing)
- Asta cam asa e !
- Se umfla-n piept
Bluzon:
- Efecte ale activitatii sportive (sing) (G. Magheru)
Bm:
- Bairam la periferii ! (V. Potolinc)
Bn:
- Invelis de beton (t. Ciocianu)
- Bon cu valoarea zero !(T. Capot); Beduin in deert ! (C. Herescu); Balon
dezumflat ! (C. Herescu, P. Berteanu)
Bo:
- Un zbor cu aripi frnte !(A. Mitu); Zbor fara aripi ! (T. Popescu)
- O boaba ... doua! (S. Rus, Gh. Oncioiu); Fete de box ... la bocanci!; Cap de bour
! (D. Bako. V. Butoi)
- Preludiu si final la bolero !
Boa:
- Strange de-ale gurii (E. Gldu)
- Inghite pe sufocate (P. Haa)
- Vanator cu sange rece
- Inabusitor in padurile tropicale
Boabab:
- Un codru de paine
Boal:
- Lovitur la corp (E. Gldu)
Boare:
- Curent de slab intensitate (O. Enache); Curent literar
- Abia sufla; Suflet calator

Bob:

- Bataie usoara
- Deplasare de placere pe calea aerului (T.Capot)
- Racoritoare naturala

- Canalizat pe o pista artificiala (I. Riti)


- Mic tratat de agricultura
Bobrnac:
- Pocnet din degete
Bobin:
- Secvente ditnr-un film de lung metraj (sing) (Gh. Toia)
Boboc:
- Copil din flori(V. Feru); Floare timpurie (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Definiie pentru nceptori (sing) (M. Frunz)
- Promisune primavaratica de gingasie si culoare (M. Dogeanu)
Bocanc:
- Lovete balonul cu piciorul la fotbal(M. Guja)
A bocni:
- A obtine un rezultat de rasunet la aruncarea ciocanului
Boccea:
- Traista ciobanului (A. Doboan); Neam de traista
Boc(e/i)t:
- Cntec de petrecere (B. Stoianovici, L. Popescu);
- O plangere cu cantec (V. Gogea, P. Goja); Mai mare plansul
- Scena lacrimogena
A boci:
- A fi ntr-o stare de plns(Gh. Luculescu)
- A recita un text dramatic(T. Pocutan)
Bodoganeal:
- Expresia discreta a opozitiei (V. Potolinc)
- Contestatie verbala lipsita de intelegerea adevarului
Boem:
- Cautator de comori ratacit in gradina lui Epicur (M. Dogeanu)
- Hippy clasic
Bogat:
- Are proprietati deosebite (D. Dogaru, I. Paun); Are o stare buna
- Un tip stapan pe situatie (P. Ciurea)
- Cu bratele incarcate
- Plin de resurse
Bogie:
- Rezultate maxime obtinute dupa o reusita evolutie la sol
Bogdaproste:
- Raspuns multumitor (T. Capot)
Boia:
- Rosie cu gust de ardei (I. Manzur)
Boiangerie:
- Tehnica aplicarii culorilor pe panza
Boier:
- Stlp de sprijin la palatele voievodale (Fl. T. Vasilescu)

Boiler:
Boire:
Bol:

- Fierbtor electric (V. Crstei)


- Producia unei pelicule color (V. Trolea)

- Preparat alimentar la autoservire


Bolborosire:
- Parte de vorbire nearticulata (Gh. Toia)
Bold:
- Angajat de prob la croitorie( D. Bnciulescu, E. Gldu)
- Ac folosit pentru insailat (T. Porcuan)
- Mica piesa, oarecum satirica
Bolero:
- E mic dar ine piept (T. Capot)
Bolid:
- Vehicul spatial (V. Negreanu, M. Puiu); Ratacitor printre stele
- O picatura din eter
Bolnav:
- Caz in cercetare la circa (C. Herescu)
Boloboc:
- Cumpana apelor
Bolovan:
- Bate piatra (T. Popescu)
- Un fel de drob ... foarte sarat (O. Manto Jr)
Bolt:
- Sub cupola circului (S. Cozma)
Bombardier:
- Ridicat la lupt (D. Bldea)
Bombare:
- Rotunjirea pieselor (S.R. Cacuci, D. Onofrei)
Bombastic:
- Umflat... la limba (T.Capot)
Bomb:
- Merge la carciuma in ultimul hal
Bombneal:
- Monolog imperceptibil (L. Popescu)
Bon:
- Un act de pret (V. Potolinc); Act de achitare (Gh. Dumitrescu, I.Socolov);
- Act de vanzare-cumparare (C. uta); Inscris pentru vnzare-cumprare (A.
Tudose)
- Acopera casa (D. Manog); Act de casa (E. Ndrag);
- Nota de plata(V. Potolinc)
Bon:
- Modeleaza la domiciliu vlastare tinere (Ed. Anca)
- Mama vitrega (tolerata in intimitatea conjugala) (N. Murean, Gh. Enchescu)
- Tinuta pentru copii in casa (I. Mihalache)
- Sprijin in crestere
- Educatoare de moda veche

- Dadaceste toata ziua (L. Popescu)


Bondoc:
- Mic - gros (I. Buzdugan)
Bonet:
- Se tin de capul recrutilor (sing) (D. ipluic)
Bonificaie:
- Avantajul primului venit (L. Topor)
Bonom:
- Pur i simplu (M. Frunz)
- Plin de voie buna
- Ambasador al prieteniei venit de pe meleagurile Senei
Bont:
- Efectul consumului de vrf (M. H, F. Georgescu); Rezultatul unui consum de
varf (C. uta)
Boom:
- Realizarea unei superproducii (M. Frunz)
Bor:
- Jos palaria (I. Manzur, Gh. rdea, D tirbu-Nica), Scos din palarie (C. Herescu,
I. Degeratu, V. rdea), Inel prins la plrie (C. uta)
- Circumscris unei emisfere (M. Anghel, A. Doboan, I. Ttar)
- Nimb la loc de frunte cu umbrirea ochilor (R. Iftodiu)
- Element .. parasolar (D. Baldea)
- La baza calotei (N.Medru, D.Cioflic); Face inconjurul calotei (V. Potolinc)
- inut pe frunte (N. Banu)
Borangic:
- Specialitati de gogosi
Borcan:
- Un conservator cu gur mare (L. Popescu)
Bordei:
- Locul de refugiu in vremuri de restriste (M. Dogeanu)
Born:
- Se planteaz la margine de drum (M. Chiricu)
- Din cale-afara
- Autosugestie !
Bor:
- Se amestec n ciorba cuiva (N. Stancu)
- Un fel de deschidere (A. Rab)
- Un acru autohton (M. Chiricu)
- Mancarea mincinosilor (B. Stoianovici)
Boroas:
- Duce o viata noua la tara (Gh. Luculescu)
Boss:
- ef de producie la americani (I. erban)
Boston:
- Derulat cu incetinitorul in pasi de vals (E. Ndrag)
Botin:
- Masa presei data la o parte (P. Haa)
Bot:

- Urt mirositor (D. Bldea)


- Are apucaturi animalice (C. Mateescu)
- Aplecat deasupra urmelor (A. Rbonescu)
- Organ pus pe urmele infactorilor (I. Socolov)
Botanic:
- Stiinta aflata in plina inflorire (I. Buzdugan)
- Carte de bucate
Botez:
- Poart de intrare n lumea cretin (E. Diradurian); Intrare la apa mai mult cu
numele (V. Trolea)
Botin:
- Are o limba ... lunga (M. Bornemisa)
Botos:
- Desi are gura mare, tace chitic (B. Stoianovici)
Bo:
- (O bucata)/Pui de mamaliga (T. Capot,I. Iosif)
Bou:
- Coarnele plugului (care se tin de taran) (E. Ndrag, M. Frunz, C. uta)
- Care trage din greu (O. Huul);Trage .. de mic la poarta (T. Hedeiu); Forta de
tractiune;
- Primele tractoare de teren (sing)(B. Stoianovici); Tractor de larg consum
- Se lasa pe tanjala(P. Ciurea)
- Vit al crei pre se calculeaz n mrci (V. Zgubea); Taur ... imblanzit (I. Riti)
Bour:
- Se pune mare pre pe capul lui (V. Butoi)
Bovin:
- Nascut sub zodia Taurului (M. Zgubea)
Box:
- Confruntare in care cococul iese jumulit de pene (E. Gldu)
- Apriga disputa, dar intre domni cu manusi (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- (Bataie in lege la un) Spectacol de gala (C. Herescu)
- Croiala moderna
- Sportul careului magic
Box:
- Separeu la subsol (B. Stoianovici)
- Camera obscura
Boxer:
- Se bate dansnd (V. Trihub); Se bat cu pumnii in cap (sing) (Gh. Gustescu)
- Bataus de meserie (N. Caraiman)
- Cel ce ridica manusa (P. Vasilache)
Bp:
- Debutul lui Hasdeu in litere (V. Trolea)
Br:
- Cuprins de friguri (A. Botea, M. Dinc, D. Guinea)
- Bere bruna ... de la Gambrinus! (C. Herescu); Bere rece consumata la Gambrinus ! (N. Popescu); Bere la Bragadiru ! (T.I. Cioclteu); Bere ... adusa de la bar
(B. Vlad)
- Antebra! (M. Chiricu)

- Brodata! (Al. Cristici)


Braconier:
- Fr permis n compartimentul ucigailor(Gh. rdea)
- Tip de curse ... de urmarire (I.Socolov)
Brad:
- De obicei se taie in preajma Anului Nou (I. Ptracu, C. Trnoveanu); De Anul
Nou imbraca haine de sarbatoare
- Dreptul muntenilor(N. Caraiman); Etalon botanic pentru un om drept; Dreptul la
padure
- Semet strajer al piscurilor carpatine
- Trunchi de con (N. Cioclteu)
- Un martor de circumstanta pe la nunti taranesti (Gh. Dobrescu Jr.)
- Pomul laudat la care se vine cu sacul
- Miracol inocent in visul unei nopti de iarna
- Un oras format din arbori !
Brag:
- Apa tonica
Brambura:
- Nesupus la ordine (Gh. Musc, C. Stnescu)
Brambureal:
- Monument al dezordinii (V. Potolinca)
Bramburit:
- Prost dispus (D. Constantinescu)
Bran:
- Cu mare pondere in filmul mut
Brancard:
- Pat de suferinta
- Vehicul pentru invalizi, actionat manual
Brandenburg:
- Siret din fire
Bran:
- Cadru de specialitate(M. Rdulescu)
Bran:
- Cartonas ... pentru o talpa pusa cu dibacie (Z. Turdeanu); Talpa dubla (la pantof)
(C. Herescu, G. Belu); Batut la talpi; Mijloc de a-ti bate cuie-n talpa
Bras:
- Proba de inot ... subacvatic (I.Socolov)
- Ca broasca .. in apa (P. Berteanu)
Brasard:
- Luata la brat (Gh. Toia, M. Zgubea)
Braserie:
- Cu serviciu la sonda
Braoav:
- Gogosi servite la masa (sing) (R. Arpad, D. Bakos)
Bra(e):
- Prins de umar (N. Popescu); Da din umeri/coate (V. Potolinc, Gh. Dunca, G.
Negrea); In final, i-arat cotul(V. Potolinc)
- Bgat (adesea) pe mnec(V. Butoi)

Brav:

- Il ai la mana; Iti intinde mana; Mn de lucru (M. Chiricu); E la indemana


oricui
- Punct de sprijin intr-o activitate direct productiva (I. Ptracu, C. Trnoveanu);
Sprijin de nadejde
- Un fel de a da din mini i din picioare pentru a iei la liman(C. Butic)
- Forte de munca (I. Ttar); Membru cu puteri depline
- Mijloace proprii de ridicare
- Menghina sentimentala
- Se ofera din galanterie
- Al doilea volum al unui curs important (T. Popescu); Prezent la sfarsitul unui
curs; Curs secundar
- Din aceeai categorie cu delfinul i fluturele(L. Popescu)
- Fiul deltei (A. Mitu)

- Indicat pentru decorare (M. Bornemisa)


- Om de isprava
Bravad:
- Revelatoare pentru supraexpuneri (B. Stoianovici)
Bravo:
- Demn de toata lauda (L. Popescu)
- Aplauze verbale
- Cuvant de apreciere (V. Potolinc)
Bravur:
- Valoarea unui leu (A. Boboc)
Brazd:
- Intoarsa la munca campului (C. Tuculeasa)
- Incrustatie-n scoarta benefica pentru oameni (Gh.Dobrescu-Jr); Cicumvolutiuni
in scoarta
- Partie de bob
Brdet:
- Aria trunchiului de con (T. Hedeiu)
Brila:
- int atins orbete (D. Bldea)
Brar:
- Lucru de mana (pentru femei) (B. Stoianovici); O ai la mana; Amintire la
ndemana oricui; Prinsa cu gingasie de mana (T. Nstase); Cercul mainilor
indemanatice (A. Moreanu); Inelarele mainilor (sing)(C. Herescu)
- Veriga pretioasa in lantul slabiciunilor feminine
- Trofeu de aur vizat in calificari
Brnci:
- Procedeu folosit totusi la luptele clasice(L. Popescu)
- Vant neprielnic(B. Stoianovici)
Brndu:
- Violete pentru fete (sing) (T. Capot)
Brnz:
- Lapte condensat
Bru:
- Un joc ... care te/se incinge (M. Zgubea); Se-ncing la hora din sat (sing) (V.

Bre:

Trolea); Incins ... fara foc (A. Gagniuc, E. Mnica)


- Joc barbatesc, dar fara duritati; Joc de mijloc; Prins la mijloc; Ocupant al unui
loc de mijloc (S. Rus, Gh. Oncioiu)
- Cordon ombilical (P. Berteanu, C. Herescu); Mediu inconjurator
- Tinut in lanturi (Gh. Musc, C. Stnescu)

- O atentie de/ca la turci (D. ipluic, T. Popescu); Semnul mirarii .. la turci (N.
umuleanu); Bi la turci (T. Capot, D. Bldea); Apel fcut n limba turc (M.
Zgubea)
- Atentionare verbala (C. Herescu); O atentie in familie; Atrage atentia in mod
familiar; Atrage atentia la tara (I. Tatar)
- Cu adresa la tara; Adresa directa cu atentie marita (At. Mateescu)
- Strigatura populara (M. Ciornei)
- Chemarea necunoscutului (Gh. Arvinte); Chemare intima
- E de mirare
Breasl:
- Liga profesionitilor (E. Deutsch); Club profesionis; Echip de profesioniti (V.
Trolea)
- Vechile scoli de meserii (sing) (G. Belu)
- Unitate de producie cu circuit nchis(O. Eftimie)
Breaz:
- Cal de bataie
- Cu mot in frunte
- Iesit din anonimat
Brelan:
- Un tertet luat din carti (D.I. Nicula)
Breloc:
- Ancorat la chei (D. Bldea); Intra (perfect) in gaura cheii(I. Ttar)
- Se preteaza la agatat (V. Potolinca)
- Se intalneste uneori la ceas
Bre:
- Gol inscris de inaintarea formatiei militare (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Crare fcuta .. la pruial (D. Bldea); Obtinuta numai prin spargere
- Intrare fortata; Intra in dispozitiv
- Front deschis
Bretea:
- Forma de suspans cand nu te mai tin curelele (Gh. Dobrescu Jr.); Motiv pentru a
- strange cureaua
- Articol de imbracaminte purtat pe umeri (Gh. Dobrescu Jr.)
- Material supraelastic de pantaloni
- Sta cu bratele incrucisate
Bretele:
- Aflate n suspensie(L. Popescu)
- O pereche de pantaloni (P. Cornei)
Breton:
- Drept in frunte (O. Enache, M. Popa, O. Sperlea); Taiat la frunte; Fruntas ...
drept din fire
- Parul de pe fata(Gh. Enchescu)

- Solutie salvatoare pentru evitarea unui inceput de chelie


Brevet:

- Acte intocmite la inventare (sing) (I. Stanciu); Act incheiat dupa inventare
- Dovad oficial de recunoatere a paternitii(B. Vlad, I. Bue)
- Pecetea noului (V. Potolinc)
- Virtutea militar (S.T. Cacuci, D. Onofrei)
Briantin:
- Straluceste in aria lui Figaro
Bric:
- Batranul Mircea pentru care situatia este albastra (D.N. Nicula); Mircea cel
Batran ... pentru marinari (D. Hulu)
- Lebada de mare cu cioc de barza si aripi de panza
Briceag:
- Are limba ascutita
Brichet:
- Incheiere sui generis la teoria chibritului (I. rlea)
- Mecanism de dare a focului; Oua puse pe foc
- Casa Scnteii (C. Herescu)
- Chibrit automat
Brici:
- Lama de ras (M. Zgubea)
- Solutie pentru depilat (C. Herescu)
- Se atinge cu limba pe obraz (A. Ciurunga)
- Rade in barba, domnilor; Articol de toaleta pentru barbati (C. Herescu)
Brid:
- Forma de prindere a unui cordon ombilical (B. Stoianovici)
Brigad:
- Echipa aflata pe teren (I. Buzdugan)
Briliant:
- Izvor de ape minerale (C. Herescu); Face fete-fete
- Unul care s-a slefuit nu gluma (L. Popescu)
- Micul tipograf
Brio:
- Insufletire livresca
- Rclama reusita
Brio:
- Cozonac foarte putin crescut
Briz:
- Racoritoare ieftina pe terasa marii; Naveta cu racoritoare la mare
- Curent alternativ de mica intensitate
- Suflarea litoralului (A. Mitu)
- Ventilatoare cu baleiaj la templul lui Neptun (Gh. Oncioiu); Evantai natural
Broasc:
- Se nchide n ea (Gh. rdea)
- Sta pe usile oamenilor
Broboad:
- Val pentru mirese la nunile de aur(I. E. Meteleu)
- Luata pe dupa umeri si stransa la piept cu caldura (L. Popescu)

Broboan:
- Perlele efortului adunate ntr-o batist (sing) (I. E. Meteleu)
Brodat:
- Material prezentand o expunere de motive
Brodeal:
- Aterizare la punct fix cu parasuta capricioasa a hazardului
- Telepatie folclorica
Broker:
- Tip de speculatie bursiera (A. Tudose)
Brom:
- Subiect de film in analiza
Brontozaur:
- Fiare vechi (sing)
Bronz:
- Semn distinctiv pentru pieile rosii( V. Feru)
- Al treilea castiga (A. Doboan)
Bronzat:
- Inchis n sezonul estival (V. Bogo)
- Harap ... alb
A broa:
- A incheia ... un trattat
Bro:
- Odoare stranse la piept (sing) (I. Musat); Luata-n piept
- Ac de siguranta cu dichis
Brour:
- Fascicol de lumina
Brotac:
- Verde lacustru (I. Covalschi)
- Varietate de lac
Brr:
- Senzatie de repulsie .. la frig (Gh. Constamtinescu)
- Expresie ... de raceala (N. Banu)
- Mana turmele de oi (E. Mnica)
Brownian:
- Miscare de nealiniere (T. Capot)
Bruiaj:
- Se prezinta cu multe nereguli la post(E. Drng)
Brum:
- Asa cum e zatul in cafea (C. Herescu)
Brum:
- Cu alte cuvinte, o nimica toata (Gh. Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu)
- Nivelul minim al averii (B. Stoianovici); Fata palida a unei averi neimplinite (B.
Stoianovici)
- Cu putine cunostinte
- Patine de argint, frecvente in zonele alpine (sing)
- Argintul toamnei cazut peste fire (T. Capot); Pudra dimineatilor de toamna
- Spaima florilor
Brun:

- Posesor al unei mine de carbune (C. Suta)


- Inchis la fire (Gh. Arvinte); Inchis pe dinauntru
- Cu noaptea-n cap
- In buna stare ! (masc)
Brusc:
Brut:

Brutal:

- Gen de demaraj cu viteza maxima (A.M. Samsonic)


- Materie prima (masc) (M. Anghel); Material de prelucrat (C. Broiu)
- Un necioplit in felul sau (L. Bot, V. Buzea)
- Cat se poate de natural

- Incompatibil cu codul bunelor maniere (V. Potolinc)


Brutar:
- Mester specialist in prelucrarea prafului de aur(T. Nicov)
- Mnnc din pine(M. Rdulescu)
Brut:
- Omul, ca animal(I. Boar)
Bs:
- Batos si fara suflet ! (G. Negrea)
Bt:
- Subtil, cand e prins la mijloc!; Mijloc subtil de abtinere! (C.Stnescu)
- Baiatul ramas gol dupa ce pleaca ia! (P. Vasilache); Bust gol de baiat ! (C.
uta);
- Batut cu cartea mare/buna! (A. Doboan); nainte si-napoi, ca-n Banat la noi!
(A. Doboan)
Bu:
- Bune la debut ! (E. Anca)
Bub:
- Boala copiilor (V. Feru, I. Filip)
Bucat:
- Unitate de masura folosita in cometrul cu amanuntul
Buc:
- Chestie de obraz ... (D. Marcu)
Buctar:
- Face ce face si intra-n gura lumii;
- Desfasoara o activitate de masa
Buctreas:
- Una care ne face felul (Gh. rdea)
Buctrie:
- Atelier de arta culinara
Bucele:
- Rezultatul impartirii
Buche:
- Reproducere ad litteram !
Buchet:
- Ieit din fire (O. Slvuc)
Bucium:
- Coloana sonora

Bucl:
- Frumoasa moului
- Sucita din fire
- Ondulatie permanenta
Bucolic:
- Spatiu mioritic
- Legat de o idila
Buc:
- Manson de protectie .. care nu tine de frig (Gh. Igna)
- Imbuca doua bucati deodata
Bucuros:
- Interpretul clasic al unei partituri vesele (V. Stoian); Vesela pusa la dispozitia
oaspetilor (masc) (P. Goja)
- Se simte incantat (C. Herescu)
- Reflectat in oglinda seninului (I. Manzur)
- Expune niste flori de mina (C. Raia)
Buduar:
- Loc rezervat pentru femei
Buf:
- Se lasa cu o cadere; Cazut in mintea copiilor
Bufet:
- Expresul din gara
Bufon:
- Nebunul de langa rege (E. Ndrag)
Buftea:
- Loc unde angajaii sunt pui pe turnat (V. Trolea)
Buh:
- Creste ca un ciuf
Bujie:
- Stimulatoare pentru ardei interne (M. Rdulescu, C. Stnescu)
- Serveste curent dintr-o baterie
Bul:
- Sfera bancurilor indigene (A. Tudose)
- Copilul minune al anecdoticii noastre (V. Feru)
- Balon umplut cu aer (D.I. Nicula)
- Stabileste planul la anumite nivele (I. Socolov); Indicatoare de plan
- Sta in cumpana
Bulb:
- Creier interior (Gh. Gndu)
- Cunoscut producator de lalele (N. Dumbrav)
Bulbuc:
- Basica udului (C. Oglan)
Bulgr:
- Neabatuta !
Buliba:
- Rom tare/superior (V. Trolea)
- Negru-Voda
Bulin:

- Un dram de ajutor, cand se alege praful; Plin de praf


- Un pic mai mare
- Punct farmaceutic
Bumb(i):
- Din familia lui Nasturel (originar din Bumbesti !) (A. Tudose)
- Incheiau pieptarul (I. Stanciu)
Bumerang:
- Se intoarce fara succes de la vanatoare (I. Degeratu, V. rdea)
Bun:
- Ruda din partea bunicii (G. Stroe)
- Batran .. dar in vigoare (D. Constantinescu)
- Una din radacinile arborelui genealogic (V. Trolea)
- Unul frumos i corect (S.T.Cacuci)
- Excelent la superlativ (S. Contz)
- Satisface toate gusturile (I.E.Meteleu)
Bun:
- Haina luata pe dos (S. Varsami)
- Mamaia intr-o ipostaza familiara (P. Damian)
Bunstare:
- Proba materiala a unor forme superioare de viata
Bunavoin:
- Pofta buna (G. Negrea)
Bunic:
- Bun pentru copii(T. Pocutan)
Bur:
- Maruntis lichid(N. Caraiman)
- Cte-un pic, cte un strop(A. Ciurung)
Burduf:
- Bine legat (V. Feru, I. Filip)
Buret(e):
- Spltor comun (G. Magheru)
- tergtoare de tabl (sing) (Gh. rdea)
- Specialitate de gogosi; Rezultatul unor gogosi rasuflate
Burg:
- Oraul epocii de piatr(C. Prvu)
- Cetatea neamtului (V. Feru, I. Filip)
Burghiu:
- Gen de scobitoare, folosit si de ... stomatologi (C. Herescu)
Buric:
- Cavitatea abdominala (D. Constantinescu)
- Centru de dansuri igneti (D. Bnciulescu, E. Gldu); Micat de dansatoarele
orientale (M. Frunz)
Burlac:
- Un crai fara pereche(T. Porcuan); Barbat fara pereche (Z. Turdeanu)
- Solist virtuos, refractar unui joc de doi
Burni:
- Timp n care se poate merge cu balonul(D. Bldea)
Burs:

Burt:

- Venit la facultate (S. Contz)


- Cetatea banilor azi
- Baza materiala a unor studii individuale (N. Popescu)
- Are un joc care se soldeaza de multe ori cu pierderi (t. Ciocianu)
- Intervine in cursul actiunii (D. Manog)

- Forma de exces alimentar (A. Doboan)


- Depozit cu produse de intretinere
Busculad:
- O gramada de incurcaturi
Busol:
- Calauza in camp (A. Moreanu)
Bust:
- Privitul in oglinda de la baie (Gh. Guru)
- Comentariu omagial realizat cu economie de material plastic
- Chip cioplit
- O jumatate de om (T. Popescu)
Bueal:
- Bataie la scena deschisa intr-un spectacol de gala
Buon:
- E in siguranta pe orice circuit
Butean:
- Masa de lemn
- Arbore de pluta (T.I. Cioclteu)
- Niste neciopliti (sing)
But:
- Tinta tragatorior(M. Anghel, I. Ttar); Tinta la care se trage (I. Socolov)
- (Stalpul apararii la) nalta poarta (V. Potolinc); Poarta stadionului
- Bare pentru transformator
Butad:
- O gluma serioasa
- Plina de spirit
- Expresie de bunavoie
- Muscatura cu venin
Butaforie:
- Piese de teatru, in ansamblu (t. Ciocianu)
Buta:
- Ramura cu productie largita
Butelc:
- Babeasca la sticla
- Vin cu ea la tara
Butelie:
- Scoate flacari pe gura !
But(i)e:
- Cu cana la gura (M. Popescu)
- Prinsa-n cerc
- Capacitatea de lucru a dogarilor (P. Haa)
Butoi:

Buton:

- Pastrator de traditie in domeniul vinicol (B. Vlad)


- Conservant pentru vin varsat; Conservator clasic (T. Capot)
- (Un obez prins n) hora doagelor (A. Mitu, L. Popescu)
- Vas de lemn pentru navigatia in ape tulburi
- Baie improvizata

- Piesa de comanda in executie proprie; Lanseaza o comanda pe plan tehnic (Gh.


Toia); Comand manual(A. Tudose)
- I se invarte capul
- Perechi carora le sta bine la brat (sing)
- Se iau cate doi de mana (sing)
- Bagat pe maneca
Butonier:
- Taiata/Deschidere pe rever
Butuc:
- I se bag bee n roate (V.M. Udrite)
- Suportul celor terminati (sing) (S. Petrica)
- Pus la jug .. desi nu e animal (M. M. Popescu)
- Originea vinului
Buzat:
- Pacalit ... cu gura mare (V. Potolinc)
Buz:
- Cu nasul pe sus (T. Popescu)
- Gura casca (sing) (P. Goja); De-ale gurii; Inchide gura
- Pun pecete pe un act de unire (sing) (Ed. Anca)
- Rade pe sub mustata
Buzeti:
- Veche casa de bani
Buzna:
- Data la repezeala

C
Ca:

- Sufer orice comparaie (M. Frunz); Compara una cu alta (G. Negrea); Suporta
comparatii (N. Rotaru); Element/Model de comparatie (I.Socolov); Comparativ de ...
calitate (D. Hulu)
- Termen scurt de trimitere a corespondenei (V. Cernicic); Rezolv corespondena (C.
ua); Pe marginea unei corespondene
- Termenul constant al unei relatii de asemanare (B. Vlad); Termen/De asemenea (D.
Manog); Ne arat cum se seamn (Gh. rdea); Arata sa semene (A. Tudose); Nu
poti semana fara el (N. Mrgineanu); O vorba buna pentru semeni; Bun de semanat
- Formul de raportare ntre egalii n grad (A. Antonesei); Confirm o egalitate de
termeni (E. Gldu); Numitor comun intr-un raport de egalitate (O. Manto Jr.);
Stabilete egalitatea (I.I. Zamfirescu)
- Menit sa stabileasca potrivirile de caracter (I. Degeratu, V. rdea)
- Certificat de identitate (I. Ttar); Aproape .. leit (M. Ghidescu);
- Aduce la acelasi numitor
- Le face pe toate la fel (I. Ttar); Le face pe toate deopotriva
- Face paralele ... (D. Iacovi); Angajat la paralele (T. Capot); Semn de egalitate
- Simbol esenial ntr-o expunere mural (V. Negreanu)
- Spaima balbaitului
- Mijloc de apropiere intre parti (M. Frunz)
- Dat de exemplu
- Precum (D. Nstase)
- Care n-are nici o not! (M. Bornemisa); Care ... nici nota nu are! (V. Mtie); Cale fara
sfarsit!; Inceput de carie la caninul stng! (D. Novacovici); Fatada casei!; Primele la
catalog!; Capitol introductiv!; Pe primele locuri in campionat!; Carte de capatai!
(N.Medru, D.Cioflic)
- Atacanti la centru!; La mijlocul decadei!
- Terminand politehnica, sunt la inceput de cariera !
- Trage caciula pe urechi! (M. Mnica); Aripile casei!
- O suta una!; 14 carate!
Caban:
- Ofer servicii la nlime (F. tefnescu); Gazda la inaltime (N. Badea); O gazda la
inaltime
Cabaret:
- Expres de noapte
- Se preteaza la cancanuri
Cabin:
- Camer nemobilat cu intrare separat i telefon, pentru persoan singur (L. Popescu);
Camera comuna cu intrare separata si acces la baie; Camera de baie
- Avanscen artistic (C. Oglan)
- Cas de comenzi (S.R.Cacuci)
- Garsoniera marinarului; Barlogul unor lupi
Cablu:
- Scos/Izolat din fire (C. ua); Fir conducator;
Cabotin:
- Ratacitor printre stele

- Copil de trupa;
- Da piese rebut
Cabrare:
- Face calul s mearg n dou picioare (N. Badea);
Cacao:
- Servita cu lapte;
- K.O.!
Cac(i/e)alma:
- Minciunele la masa
- O carte proast .. bun de ars (T. Nstase); Final cu suspans la o carte
- Farsa bine jucata (P. ecman)
Cactus:
- Specie de arici... rezistent la seceta (O. Eftimie); Arici vegetal;
- Hibrid de castravete ... cu scaiete (M. Bornemisa)
- Pensionar al gradinii botanice, inarmat pana-n dinti
- Sarma ghimpata la ghiveci
- Salata fachirului
- "CiulniiBaraganului" in editie mexicana
Cadastrare:
- Inregistare la fata locului (N.Medru, D.Cioflic)
Cadastru:
- Legat de pamant
Cad:
- Spltoare de metal (Gh. rdea)
- Cadru adecvat pentru prezentarea nudurilor (V. Negreanu, M. Puiu)
- Prozaic decor pentru niste nudiste de circumstanta
- Volumul/Laboratorul lui Arhimede (V. Negreanu, N.B. Verciuc)
- Unde se poate intra la apa fara pericol (L. Popescu)
- Vas aflat sub tirul unei baterii (C. Crbu, I. Socolov); Se alimenteaza de la baterie
- Sta (goala) sub dus
- Baia de Arama
- O scalda ...
Cadn:
- Florile din grdina seraiului (sing) (L. Popescu)
- Femeie aprat de un fost brbat (S. Radu); Un grup de femei cu sot (sing) (E. Mnica)
- Pasare orientala in colivie aurita
Caden:
- Joc de picioare (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazr); Btut cu picioarele n stil
cazon (I. Muat); Batuta cu piciorul
- Tinuta de militar in mars (D. Marcu)
- Uniforma de parada (A. Boboc)
Cadet:
- Pregtit de lupt (C. inca, P. Ciurea)
- Puti ntre puti (E. Gldu)
- Se pregateste pentru maturitate
- Spre stele visator
Cadou:
- Luat de ocazie (N.V.Barbu)

- Ar mai fi insa prezent, dar ... (B. Vlad)


- Cu nici un pret
- Atentie concentrata
- Surpriza zilei
Cadran:
- Pist de alergri contra cronometru (At. Mateescu)
- Aren circular pentru hora timpului (V. Cernicic)
- Rondul rozelor (Gh. Toia, M. Zgubea)
Cadr:
- Limita in arta picturala
- Suport tehnic (I.I. Zamfirescu)
- Caramele !
Cadrilat:
- Material remarcabil ... privind incrucisarea (Gh. Toia, M. Zgubea)
Cadru:
- Tip de serviciu personal (C. Herescu)
Caduc:
- Aa ceva nu ine (N. Caraiman)
Cafe:
- Inaintea unui concert .. la Paris (T. Capot)
Cafea:
- Buna dimineata!
- Nationala Braziliei (I.E. Meteleu)
- Se consuma in mici vase cu aburi (L. Popescu)
- Stimulent cardiac oferit la serviciu; Stimulator pentru cardiaci
Cafenea:
- Local unde se servesc in special bauturi .. turcesti (I. rlea)
Caia:
- Tinta bidiviului/calului/cavalerilor (G. Onea, M. Bornemisa)
- Un fel de cui in talpa (V. Potolinc); Batuta la talpi
- Cui in forma de U
- Plasata in potcoava
Caiac:
- Concurent la canoe (Gh. Boban)
- Condus cu padelele (A. Doboan)
Caic:
- Papuci de lac (sing) (S. Rus, Gh. Oncioiu)
Caid:
- Cap in Africa de Nord
Caier:
- Adunat cu furca (I. erban); Cu el au femeile/unele au de furca (T. Popescu, V.
Potolinc); Da de firca
- Tine de tors (Gh. Gustescu)
Caiet:
- Foi de parcurs, capsate laolalta (sing) (D. Constantinescu)
Caimac:
- E ca spuma laptelui (T. Capot); Lapte condensat (C. Herescu)
- Fruntea productiei de lactate (N. Caraman)

- Cafea superioara; Iese la o cafea (T. Capot); Motiv de disputa dintre cafea si iaurt (L.
Popescu)
- Se prinde la masa celor mici (D. Guinea)
- Frunte alba
Caimacan:
- Ban vechi de schimb
- Suplinitor de rang domnesc (I. Iosif)
Caiman:
- Intra cu placile in apa
Cais:
- Vine i el ntr-un tarziu cu florile dalbe (A. Mitu)
- Trandafirii cand sunt infloriti (sing) (V. Hotea, V. Trolea)
Cais:
- Portocalii din livezile noastre (sing) (I. Ttar, S. Petric)
Cal:
- Un animal in putere (P. Berteanu); Unul cu care ne masuram puterile (D. Marcu, I.
Caraiman); Putere de circulatie (I. Ttar); Inlocuit/Asociat/Aflat la putere (E. Gldu,
V. Potolinc); Unde-s multi, puterea creste; Simbol al puterii
- Motorul camionului (M. Zgubea); Pune motorul in functiune (C. Bcu, I. Isac)
- Forta a naturii (V. Rusu)
- Remarcati prin sarituri la jocul de cap (sing) (P. Vasilache)
- Piesa care se joac pe srite (E. Robciuc); Piesa jucata langa un turn (D.V. Tofoleanu)
- Pe lng nebuni sunt numai puin ntr-o parte (sing) (M. Frunz)
- Puricele ahistului (C. uculeasa)
- Inselat adeseori (V. Feru); Inelat la curse (E. Gldu); Atras in cursa si inselat (A.
Doboan); Animal prins in cursa (T. Capot, P. Haa); Se prinde in cursa (L.
Popescu)
- Perechea unui cavaler (M. Guja); Inferiorul unui cavaler la turnire (D. Georgescu)
- Mobilul turnirului
- E o vita incaltata (A. Doboan); I se bat cuie in talpa (C. Herescu)
- Mijloc de transport cu piciorul pe scara (M. Molesag)
- Baz hipic (I. Boar, T. Nstase)
- Indispensabil pentru jochei (V. Trolea)
- Tinut in frau
- Face zambre
- Poarta-n spate (E. Gldu)
- Are de tras toata viata (N. Badea)
- Interpreteaza un galop (L. Popescu); Alergator la stafeta
- Prezent la fiecare sarja
- Schimbat pe vremuri la posta
- Personaj absurd colorat, obiectul unor proiectii murale
- Ultima oferta la o licitatie istorica (M. Gzea)
- Aparat prevazut cu manere (Gh. Arvinte); Aparat cu (doua) manere (I. rlea, L.
Popescu)
- Oglinda unui lac! (D.I.Nicula)
Calambur:
- Mod de a te juca cu cuvintele (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Joc de cuvinte ce face
posibila definirea cu pista falsa (T. Hedeiu); Joc dublu;

Calamitate:
- Rea din fire (C. Herescu); (E) rea cu toat lumea (Al. Cpn, V. Potolinc)
- For de distrugere (D. Bldea); Distrugatoare in actiune (D. Georgescu)
- O groaza de oameni, ceva de speriat (D. Georgescu); O groasza de oameni sinistrati (A.
Tudose); O groaza de lume
- Inamicul public numarul unu (N.Medru, D.Cioflic)
- Nedorita dar se intampla (C. Florea)
- Plaga societatii (T. Porcuan)
- Dupa mine, potopul
- Dezordine fireasca
- Mare paguba
- O lovitura in stil mare
- Caz de forta majora
Calapod:
- Incaltate acasa dupa scoaterea pantofilor (sing) (C. Herescu); Incaltate fara ciorapi
(sing) (I. Filip, Gh. Glea)
- Forma piciorului (I. Boar); O pereche de ghete
- Membru supleant (A. Tudose)
- Bun de tipar
- Simbol invariant al unor manifestari de rutina
Cal:
- Magazie/ Cuprins de coca (E. Gldu, T. Hedeiu, E. Mnica); Golul din coca (A.M.
Samsonic)
- Floarea marinei comerciale (I. Manzur, P. Ciurea), Floare subacvatica (A. Tudose)
- Flori puse la pstrare n vase (sing) (D. Bnciulescu, E. Gldu, T. Hedeiu); Suport
pentru vase; Depozit de vase (T. Capot), Loc rezervat pentru incarcarea vaselor (I.
rlea)
- Depozit pe apa (V. Potolinc); Bagata cu greu la apa; Intra-n apa cu burta plina (B.
Stoianovici)
- Compartimentul marinei comerciale; Floarea marinarului
- In contact cu fundul de ochi
- Oficiu de transporturi marine
- Magazie plutitoare
Calc:
- Baza pentru mai toate proiectele (D. Georgescu)
Calcar:
- Piatr pentru sculptarea monumentelor naturii (M. Frunz)
A calcula:
- A face o operaie la cap (D. Novacovici)
Calculator:
- Da socoteala sigur de ceea ce face (H. Petcu)
- Lucreaza cu fiarele (N. Medru, D. Cioflic); Lucreaza de obicei dupa program
Cald:
- Avansat/Superior in grad (P. Abdula)
- Frig puin (sing) (V. Feru)
- Dezmierdat cu sarutari de foc (T. Capot)
Cale:
- Drum bun (C. Oglan)

- Urmeaza cel mai scurt traseu (E. Mnica)


- Panglicile unor retele cu care oamenii isi leaga destinele (sing) (C. Demetriade)
Caleac:
- Fantomatica gondola trecuta ieri pe Podul Mogosoaiei (At. Mateescu)
Caleidoscop:
- Jocul oglinzilor (I. Boar)
- Prezentator de varietati la revista (P. Ciurea)
Calc:
- Apelezi la el cand vrei sa faci copii (N. Dumbrava); Foaie aplicat pentru zmislirea
copiilor (N. Caraiman); Bun pentru copii
- Specialitate la copiat
- Baza pentru mai toate proiectele
Calcan:
- Pus la zid
- Pestele din spatele casei
Calcar:
- Alb la fata ca varul
- Tare ca piatra
Calcul:
- Tine cont de ... inserare
- Te face sa oftezi din fundul rarunchilor
Calculat:
- Tip de diplomat
Calculator:
- Lucreaza dupa program
- Instalatie pentru operatii de urgenta
- Masina timpului
Cald:
- Avansat in grad
- Apreciat ca pozitiv
Caldarm:
- Batut cu maiul si calcat in picioare
Cale:
- Intinsa si batuta; Buna de batut
- Merge alaturi cu drumul; Drum bun
- Mijloace fixe de circulatie; Fond de circulatie
- Un tip de strada mare
- Traiectorie precisa
- Fir conducator
- Flori pentru directie
- Intrate la apa
- Deruta in deplasare!; Demers!
Caleidoscop:
- Un miraj de cioburi; Film in culori din cioburi animate
- Cinema in miniatura pentru un film tehnicolor mut
- Desene animate pe burlan
- Camera oglinzilor inundata de curcubeu
Calendar:

- Se ine cu zilele (Gh. Oncioiu); Ordine de zi (N. Cioclteu); Tine evidenta/socotelile la


zi (P. Abdula); Evidenta zilnica; Informatii la ordinea zilei; E la ordinea zilei; Are
zilele numarate; Isi duce zilele de azi pe maine
- Contine toate datele insemnate dintr-un an (Gh. Postelnicu, Fl. Vldulescu); La un an
odata; Se innoieste de Anul Nou
- Slabeste pe zi ce trece
- In pas cu timpul
- Cuprinde orice termen
- Baz de date (A. Boboc, E. Drng)
- Cartea melor
- Cronica revolutiei
Calende:
- Date insemnate din strabuni (Al. Cristici)
Calf:
- Baiat de treaba
- Ce mai e inainte de alfa!
Calic():
- Cu mana intinsa; Oricum nu-i da mana
- Cerber ce pazeste cu strasnicie bunurile din care se vor infrupta altii
- Nu da nici o atentie nimanui (N. Caraman)
- Un tip primitor la biserica (T. Capot); Tip de manifestare a egoismului
- Biet vaslas pe o albie fara apa
- Om cu multe lipsuri; Are o multime de lipsuri.
- Cu chiu cu vai
- Avarii in mare (sing)
- O dublura potrivita pentru rolul lui Harpagon (A. Mitu)
- Nuda!
Calicire:
- Strangere de mana
Caliciu:
- Frunze strnse ntr-o cup (M. Zgubea)
- Ambalaj pentru floricele (T. Capot)
Calificare:
- Etapa de campionat (T. Hedeiu)
- Trecere intr-o faza eliminatorie (C. Herescu)
- Reusita in lupta pentru promovare (I. Riti)
- Justificare pentru locul ocupat
- Cunostinte atestate
Calificat:
- Gata de lucru
- Format de serviciu
- Merge inainte
- Sef de promotie trecut pe tabelul de onoare
Calificativ:
- Nota de distinctie (E. Ndrag); Nota mare (ad litteram); O nota oarecare/aparte
- Certificat de calitate
- Pretul stiintei
- Rezultat de apreciat la locul de munca

- Concluzie la o judecata de valoare


Caligraf:
- Maestrul cuvantului scris
- Scriitor clasic de curte
- Uricar modern si maestru in redarea caracterelor (M. Anca)
Caligrafiat:
- Cu caracter frumos
Caligrafic:
- Cu trasaturi frumoase de caracter ((D.R. Giuglea); Reusit la scris (C. Herescu)
Caligrafie:
- Apreciata pentru frumoase trasaturi de caracter; Adusa frumos din condei
- Arta grafica
- Asternut curat
Calitate:
- O buna insusire a a materiei (C. Butisca); Bunatatea omului
- Plus de productie (Gh. Chiril); Insusire de produse
- Tip de proprietate personala
- In firea lucrurilor
- Roade dalbe pe tulpina caracterului (sing)
Calm:
- Dovad c te-au lsat nervii (M. Zgubea); Criza de nervi (L. Popescu)
- Aflat sub stapanire; Stapanire engleza/britanica (M. Frunza)
- Nu raspunde la atac (P. Matei); Nu-i saritor; Nu se prea consuma
- Lipsit de precipitatii
- In mare ... liniste (T. Capot); Are o existenta linistita
- Cu echilibru stabil
- Dispozitie de retinere
- Redresor pentru tensiuni inalte
Calmant:
- Potoleste spiritele
- Da senzatia de liniste
Calmare:
- Reducatoare de tensiune (B. Stoianovici)
- Depresiune nervoasa (I. Boar)
Calmat:
- Antrenat in lupta pentru pace
Caloian:
- Omul care aduce ploaia
Calomniator:
- Cauta solutii de compromis (Gh. Stoica); Autor al unei formule de compromis
- Ia totul in nume de rau
Calomnie:
- Bomba cu explozie intarziata si reactie in lant
Calomniere:
- Solutie de compromis
Calomnios:
- Vin cu solutii de compormis (sing) (V. Potolinc)
Calorie:

- Unitate de msur pentru mas (C. Herescu); Calculata la mancare


- Element de combustie interna
- Arse de vii (sing)
Calorifer:
- O sursa de caldura ... elementara; O combinatie de elemente cu degajare de caldura
- Camin modern
- Te impiedica sa stai la gura sobei
Calot:
- Se pun pe cap .. la Pol (sing) (M. Bornemisa); nghetata polar
- Caciula de doi poli; Ditamai caciula alba; Caciula la eschimosi; Caciula alba pe capul
Terrei
- Ca o scafarlie seaca (P. Ciurea)
- Sus palaria (P. Gavrilu, V. Feru)
- In combinatie cu borul, face bine la cap
- Minge taiata
Calp:
- Lipsit de valoare (Gh. rdea)
Calup:
- Forma uzuala pentru fabricarea branzei telemea; Forme pentru telemea (Tr. I. Cioclteu)
- Pus pe drumuri
Calviie:
- Da cheilor un luciu stralucitor (C. uta); Legata de chei
Cam:
- Prezinta/Exprima o apreciere (relativa) (A. Mitu, I. erban); Cuvnt (bun) de
apreciere/apropiere(C. Pricop, V. Potolinc)
- Indica apropierea intr-o confruntare (T. Nicov); (Spune ca este) pe aproape (A.
Tudose); Aproapele nostru; Circa cea mai apropiata; E pe-aci, pe-aproape
- Aria lingvistica a aproximatiei; Termen de comparatie, definit cu aproximatie (E.
Ndrag); Temen de aproximatie; Masoara cu aproximatie; Aproximativ acelasi lucru
- Alternativa la "fix" (N. Caraiman); Aproape la fel (G. Onea)
- Mai mult sau mai putin precis (C. Stnescu)
- Merge .. la semnat (V. Potolinc)
- Nici prea-prea nici foarte-foarte
- Camion cu sarcin redus! (M. Guja)
- Incertitudine laconica
Camaraderie:
- Unitate militara in actiune (D. Hurtupan)
- Legatura la catarama
- Spiritul de echipa al soccerului francez
Camaril:
- Curtea palatului
Cam:
- Nodurile unor arbori de esenta tare (sing); Nod pe arbori (Gh. Oncioiu); Mugur de
arbore
- Cucui in sfera tehnicii (M. Molesag)
- Hernie de disc (A. Doboan); Imprimare pe disc (R.Arpad)
- Apendice organic
Camt:

- Rasplata obtinuta la indeplinirea datoriei (M. H)


Cambie:
- Prezenta la datorie
Cambuzier:
- Ospatar bagat la apa
Camee:
- O brosa facuta cu cap (B. Bogos)
- Chip cioplit in piatra
Cameleon:
- Mim exotic inspirnd comportamentul arivitilor de orice culoare (V. Bogo); Se
potriveste la culoare in cele mai diverse locuri (A.M. Samsonic)
- Specie care se adapteaz pe orice teren (M. Frunz)
- Maestru al disimulrilor cu snge rece (V. Cernicic)
- Parte dintr-un proces cu mai multe infatisari (M. Anghel)
- Se face una cu pamantul (L. Popescu)
- Cu un dezvoltat simt cromatic
- Nestatornic indragostit de moda intr-o implicatie mimetica
- Autorul unui schimb in natura
Cameraman:
- Om preocupat de propria imagine (M. Puiu)
Camer:
- Inchisa intre patru pereti; Perimetrul domestic al intimitatii date de toti peretii; Data de
toti peretii; Data de pereti
- Despartire de casa fara pareri de rau; Corp de casa; Intra-n casa
- Diviziune in bloc
- Se umfla in pene; Autogol!
- Trimite vederi din departare; Ia vederea
- Comuna in Anglia
Camerist:
- Se tine numai de gateli si asta ... in timpul servicului
- O gasesti itnr-un personal de clasa I
Camion:
- Carul mare
Camionet:
- Masina de curse de capacitate medie (I. Riti)
Campanie:
- Razboi pasnic
Camping:
- Oras demontabil pentru vantura-lume
- atra moderna pentru niste nomazi de ocazie
Campion:
- In fruntea tuturor
- Evidentiat in fata plutonului
- Elita sportului de performanta
- Varful Omu, greu de atins in ascensiunea sa (E. Ndrag)
- As de cupa
Campionat:
- O adevarata cursa cu obstacole

- Scoate mereu un cap de serie


Cana:

- Serveste la crama (I. Ttar)


- Vechea sonda (T. Popescu, G.epelu)
Canal(e):
- O deschidere n adncime (Gh. Chiril); Merge pe sub panmant
- D drumul la cursuri (A. Dinu); Trece de la un curs la altul; Lucrare pentru un curs in
domeniul geografiei
- Tratat de alianta intre doua puteri navale (Fl. Titu Vasilescu)
- Ultimul ... brat al Dunarii (Tr.I.Cioclteu)
- Agent de circulatie acvatica
- Stramtoare mare; Brat de mare; Are gura cam mare; Intremari!
- Oglind venetian (Gh. Arvinte); Strada dogilor
- Calea undelor (E. Manafu); Unda ... cu imagini
- Cale de transmisiein radio si televiziune;Numar de programare la televiziune (G. Stroe)
- Unitate de emisie TV (C. Stnescu); Da in emisar cu tot felul de porcarii (T. Ploni
- Chipurile trec prin el (D.N. Nicula)
- Colector de rebuturi
Canalizare:
- Traficul unor lichiditati iesite din uz (V.M. Patru)
Canalizat:
- Preluat de la un colector (C. Georgescu)
Canapea:
- Fotoliu-pat; In pozitie de pat
- Divan ad-hoc
- Piesa de camera
- Forma de destindere in casa (B. Stoianovici)
- Predispusa la intinderi
- Baza psihanalizei freudiene (D.N. Nicula)
Canar:
- Soprana de coloratura cantandu-si solitudinea dupa gratii (N. Murean)
- Interpret de culoare la terasa (P. Ciurea); Interpret de muzic de camer (T. Capot);
- Un inspirat si inaripat cantaret de culoare (D. Georgescu); Cantaret din frunza
- Sta inchis in casa si canta (S. Ceampuru); Galbeni pastrati prin casa (sing)
- Galben inchis (H. Albert)
- Solist de muzica de camera
- Tranzistor ... la colivie
Canat:
- Prins/Nimerit in/pe cadrul portii (I. Buzdugan)
- Prezent si la deschidere si la inchidere (Gh. Dobrescu Jr.); Aripi in deschidere
- Tinut la usa (V. Potolinc); Strans cu usa
- Mobile la fereastra (sing)
- Luat la ochi
Canava:
- O tesatura rara
Can:
- Pretendent la cup (G. Ciopron)
- Servit numai cu butur (N. Stancu)

- Luata la orice chef de toarta; Luata de ureche


- Pui la oala cu care merge o bere
- De servicu la crama
- Vas fara panze
- Forma de turnat
Cancan:
- Un fel de desert frantuzesc servit la marile restaurante
- Joc de dame
-Aria caomniei
Cancelarie:
- Clasa de profesori (D tirbu-Nica)
Cancer:
- Racul care nu merge/da napoi (A. Mitu, A. Doboan)
Candelabru:
- Reuniuni de lux in marile saloane (sing)
Candel:
- Lumina credintei (M. H)
Candid:
- Pur si simplu
- Exemplu de curatenie (T. Capot)
- Floare de crin din gradina neprihanirii (P. Vasilache)
Candoare:
- Proba de nevinovatie
Canea:
- O gur de vin (Gh. Chiril)
- E intr-o doaga
- Fereastra lui Diogene
Canelur:
- Merge in capul coloanei; Ornament de coloana
- Buna de imbucat
Cange:
- Gheara acvatica
- Deprindere buna!
Cangren:
- Iti face sange rau
Cangur:
- Sare pe coada (Al. Cristici)
- Cu punga la brau; Serveste puii la punga (N. Badea)
- Are buzunare din piele
- Campion australian la sarituri
Canibal:
- Te-ar servi cu placere (Gh. Docea)
- Poate avea un musafir la masa
Canicular:
- Raspandeste multa caldura in jurul lui (Gh. Igna)
Canicul:
- Efectul activitatii solare la apogeu (I. Mihalache)
- Face zile fripte

- Prajitura din cuptor


Canid:
Canin:

- Gen de vulpoi (Al. Cristici)

- Se infige printre primii la masa (T.Popescu, G.epelu)


- Un os de ros (A. Doboan)
- Mai mult decat ... un incisiv (T. Popescu); E aproape incisiv (T. Capot); Se exprima
incisiv
- Colt Alb (printre chinologi) (M. Zgubea); Colt de masa (I. Magla); Coltul gurii (C.
uta)
- Musca ... ca un caine (I. Avram); E de-a dreptul muscator
- Iti rupe bucatica de la gura (C. Herescu)
- Varf de atac (I. Ttar)
- Piesa redutabila in arsenalul gurilor rele
Canis:
- Mondo cane
- Palatul dogilor
Canistr:
- Se ocup cu rezervele de combustibil (sing) (D. Bldea)
- Mic tanc petrolier
Cani:
- Celu cu prul cre (L. Popescu
Canon:
- Fiul durerii purtnd hainele smereniei (E. Diradurian)
- Scenariu pentru un spectacol de tinuta spirituala ... suspusa (!)
A canoni:
- A fi condamnat la munca silnica (D. Hurtupan)
A canota:
- A munci la lopata (V.Trolea)
Canotaj:
- Dansul acvatic al loptarilor (T. Capot)
Canotor:
- Lopatar de lac (V. Trolea); Cel ce aduna aurul cu lopata (T. Popescu)
- Pune ramele in valoare; Bun de pus la rama
Cant:
- Dat de-o parte (I.C.Pun); E ntr-o parte (C. Georgescu)
- La un colt; Sta pe colt
- Linie de demarcaie/margine (C. Herescu, I.Socolov)
- Laterale la corp (sing) (I. Caraiman); O alta latura
- Model de dung (I. Pun); E intr-o dunga
Cantaragiu:
- Cu greutati in munca
Cantat:
- Dedicatie muzicala (S. Leoveanu)
- Oda pentru fapte mari, dedicata unor melomani (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Cantin:
- Unitate din reeaua de consum (V. Negreanu); Unitate de serviciu pentru abonati (I.
Manzur)

- Lcaul papei (Gh. Oncioiu)


Cantitate:
- E o masura in toate
Cantitativ:
- Cu privire la o multime de lucruri
Canto:
- Muzica/Studiu pentru o formatie de coarde (Gh. Arvinte)
- Cantare de mare sensibilitate
Canton:
- Arbitru de linie de categorie inferioara (G. Barboni); Punct plasat pe linie
- Reprezentantul Elvetiei in circuitul feroviar
- Pus la cale
A cantona:
- A servi echipei gazda (N. Badea)
Cantonament:
- Internat cu pregatire speciala
- Asezare pe teren ... inainte de joc!
- Tabara cu profil sportiv
Cantonier:
- Pus pe drumuri cu sarcini de serviciu (P. Berteanu)
- Ridica obstacole in calea unora, in detrimentul altora
Caolin:
- Produs de porelan (I. Moraru)
- Chip de lut
Cap:
- Iesire in larg (A. Tudose); Iesire la mare (C. Herescu); Se avanta mult in mare (M.Anca)
- Ultimul sol in imparatia marii (B. Vlad, M. Zgubea); Orgoliu terestru confruntat cu
delirul marii; Desi intra in mare, ramane uscat (Ed. Anca); Inainteaza in mare
- Avantpost teluric in imperiul apelor (E. Diradurian); Un oarecare intrnd n ap (V.
Trolea); Uscat de apa
- Avanseaza de la rm in larg (I. Iosif)
- Semnalizeaza cu farul
- In vrful coloanei (Gh. rdea); Partea superioara a unei coloane (C. Herescu)
- Iti vine pe gat (A. Boboc); Iti sta in gat; Da din umeri (V. Feru); Membru superior al
trunchiului (C.Herescu),
- Cu fruntea sus (Tr.I.Cioclteu); Cu fata inainte (Gh. Neme, V. Trolea)
- Sediul organelor de conducere (T. Capot); Conducator auto (D. Nad)
- Are initiativa
- Sfera cunostintelor umane/noastre (Gh. Toia,M. Frunz); Sfera notiunilor
- ine minte (E. Gldu, V. Potolinc, I.C.Pun); E cuminte!
- Lider .. extremist (M. Bornemisa)
- Superiorul nostru (M. Anghel, I. Ttar)
- Atestat la judecata (P. Vesa); Termen de judecata (A.Gagniuc, E. Mnica); Complet de
judecata cu procese de constiinta; Judecator unic
- Centrul tuturor combinatiilor; Centru de inregistrare a informatiilor; Centru de calcul;
Centru coordonator; Focar central de reflectii
- Revelator de imagine in clarobscuritate
- Gandeste cu creierul (P. Haa); Da de gandit; Termen de gandire

Capac:

- Traieste in lumea ideilor


- Varf de creatie/serie (P. Matei); Primul din serie
- Plecat in recunoastere (Gh. Oncioiu, H..Simon); Plecat la slujba (M. Dinc)
- Cuib ... de pasarele (Gh. Boban); Colivia cu sticleti
- Luceste la chei (I.I. Zamfirescu)
- Scapara scantei (P. Ciurea, N.Banu)
- Inceput ... si sfarsit (I. Riti); La urma urmei
- In primul rand
- Aici e ceva cu schepsis
- Instalat primul la masa comun (A. Antonesei, T. Popescu)
- Varf de atac la fotbal in careul adversarilor (C. Herescu)
- Factor prim in orice calcul
- Sursa de scantei
- Situatie limita
- Alimentat rational

- Mai mare pe vas (Gh. Chirila); Asigurare standard pentru vas (P. Ciurea); Pod de vase
(D. Marcu); Copertina vaselor
- Pastreaza secretul artei culinare
- Astupa gurile mari; Inchide gura
- Acoperitoare palindromica pentru ochiuri
- Pus in miscare de aburi
- Izolator de siguranta
- Pune varf la toate
- Asigura acoperirea la un foc sustinut
Capacitate:
- Volum mai mare .. pentru somitati in materie (C. Herescu); Volum de stiinta in
biblioteca personala; Volum de memorii (V. Potolinc); Cuprinsul unui volum (C.
uta)
- Gol intr-o oarecare masura; Plin cu goluri (Al. Cpn)
- Cap si ... gol; Cap la cap
- Minte de te lasa cu gura cascata; Minte cu masura
- Baza de acumulare/receptie (I. Ttar)
- Atuul reusitelor
- Cam cat iti poate mintea
- Indice de mare productivitate
- Forma si continut
- Element de rezonanta
- Conditia omului de geniu
Cap:
- Apanajul cavalerilor in slujba doamnelor; Piesa de recuzita pentru un rol de cavaler (I.
Iosif)
- inut pe umeri de cavaleri (M. Anghel, I. Ttar); Aruncata/Purtata pe umeri
- Tinuta din scurt; Cam scurta la vedere (M. Cheneres)
- Palton mini la parada modei de odinioara
- Colaboratoare conventionala la realizarea unor incrucisari desuete (L. Popescu)
- Protectoare a spadasinilor (A. Tudose); Accesoriu clasic de la luptele cu spada (M.
Guja); Se lovesc cu spadele (sing) (E. Gldu)

Capt:

- Ofera o acoperire partiala


- Balon de odinioara
- Una dupa cap !

- Termen limita/final; Final banal; Final decis de cei ajunsi (D. Tipluic)
- De la inceput ... la sfarsit; Sfarsit cu aspect de inceput
- Alfa ... si omega (C. Herescu)
- Extrema fantezista
- Pus la punct
- Unul de isprava
Capcan:
- Niste fiare prin padure (sing) (Gh. Boban); Fiarele padurii (sing) (Tr.I.Cioclteu)
- Arm de vntoare .. fr cartue (M. Dinc)
- Ochi de plasa; Prinde bine
- Naa cumtrului (Z. Turdeanu)
- Masina de curse
Capelan:
- Purtator de cuvant al rasei negre
Capel:
- In fruntea ostasilor
Capere:
- Categorie de boboci buni la gatit (de bun gust in felul lor!)
Capilar:
- Vas de mare circulatie
- Tip de circulatie periferica (M. Gzea); Vine din zonele periferice (R. Vasilescu)
Capilaritate:
- Circulatie pe un singur fir
Capital:
- Implicat in afaceri (O. Manto-Jr.); Se lanseaza in afaceri
- Materia prima a oricarei intreprinderi (Gh. Dobrescu Jr.); Banii de la intreprindere (T.
Capota)
Capital:
- Centru la tara (C. u); Centru de greutate
- Fruntasa la oras (N.V.Barbu)
Capitel:
- Incheietor/Cap de coloana (C. Herescu)
- Flori pe ianltimi de piatra
Capitol:
- Fragment de opera (I. Moraru)
- Cuprins de carte; O parte din volum
Capitulare:
- Proces de predare (- primire) (M. Puiu)
- Marcata cu stegulete albe
Capiu:
- Mielul turbat
Capodoper:
- Realizare de exceptie
- Pasaport pentru eternitate (P. Goja)

- O folie pentru cultur (M. Frunz)


- Productie de varf (Gh.. Toia)
- Perfectul compus (D. Serban)
Caporal:
- Iesit din plutonul fruntasilor
Capot:
- Nelipsita confectie din garderoba unei casnice (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Tinuta de o
femeie ... casnica (D. Arghir)
- Vechi acoperamant de casa; Tinuta in casa; Confectie de casa
- Schimb de casa/locuinta (cu confort sporit) (B. Stoianovici); Invelitoare de casa pentru
comode
- Prins de femeie cu un cordon ombilical (C. Herescu)
Capot:
- Acoperis pliabil (Gh. Trdea); Acoperis/Usa la bloc
- Foaie de drum pentru depalasari auto; Trasa la masina
- Nivelul superior al turismului nostru, cu posibilitati de ridicare (O. Manto Jr.)
Capr:
- Esafod pentru capete de lemn; Taietori de lemne (sing)
- Un animal pregtit pentru tiere (I. Vlase, Gh. Prodan)
- Campioana de culoare la saritura in naltime; E saritoare ... de obicei (D. Bako, E.
Gldu); Remarcabila la sarituri
Capricios:
- Om de chef (A. Mitu)
- E de mirare ce poate s fac (E. Gldu)
- Cer ... schimbator (sing) (E. Ndrag)
Capsat:
- Poate fi inchis printr-o simpla apasare de buton (V. Potolinc); Apasat pe buton la
inchidere (Gh. Crian, I. Socolov)
- Prins in jocul copiilor (Gh. Crian, I. Socolov)
- Legat de revist (I. Muat)
Caps:
- Instrument de percuie (L. Popescu)
- Folosita la incheierea unei operatii (V. milovici)
- Gloante pentru pusti (sing); Sensibila la apropierea cocosului
- Scoate scantei
- Legatura de hartie
Captare:
- Operatie de adunare (N. Dumbrava)
- Prindere de urechi
- Trecere in rezzerva
Captur:
- Rezultatul unei curse strnse (L. Popescu)
Captiv:
- O vreme cam nchis (masc) (Gh. Toia)
Captivitate:
- Stare de veghe
Car:
- Mobile rneti/rustice (sing) (D. Bldea, M. Gzea)

- Vehicul cu dubla tractiune (V. Antoniu, V. Potolinc)


- Greu la deal cu boii mici; Trasul la jug (V. Potolinc)
- Se trage de la tara (N. Mudava, Th. Ciobncan); Trasul la jug (T.Popescu, G.epelu)
- Bate ulitele
- Confectie de iarna
- Face un transport cu tragere de inima
- Vehicul cosmic extraterestru (P. Abdoula); Vehicul spatial (V. Potolinc)
- Sapte stele in tarie (A. Doboan)
- Transmite reportaje (filmate) de pe teren (S. Radu, I. Pun); Trimite vederi din
deplasare (A. Rbonescu)
- Unitate/Agent de transmisiuni (A. Tudose, M. Anghel, I. Ttar)
- Cadru pentru telereporter
- Patrunde in esenta lucrurilor (V. Potolinc); Patrunde in esenta unor lucruri
- Rasnita de lemn; Scobitoare in lemn (sing) (V. Trolea); Tocator/Burghiu de lemn; Isi
face o masa de lemn (A.Gagniuc, E. Mnica)
- Producator de rumegus (A. Gagniuc, E. Mnica)
- Descompune anumite esente; Face gaura-n cer
- Rod din pom (sing)
- Are o evolutie periculoasa la barna
- Defileaza prin fata literelor; Batut la masina; Batut ... ad litteram
- Etalon de exprimat un noroc excedentar (N. Murean); Masura norocului
- Casier !
Carabinier:
- Un roman politist (D. Marcu)
- Un jandarm in misiune prin Italia
Caracati:
- Submarin avand motor cu reactie (I. Ttar); Submersibile cu reactie (sing (P. Goja)
- Aplic ventuze dureroase (A. Doboan); Aplica ventuze in cazuri grave; Pun ventuze la
muiere (sing); Pune ventuze fara recomandare medicala (D tirbu-Nica)
- Te asteapta la mare cu bratele deschise; Se revarsa in mare prin opt brate
- Vntoare subacvatic cu braele goale (A. Doboan)
- Unde-i sunt picioarele acolo i e i capul (L. Popescu)
- Imbriarea adncurilor (D. Ursuleanu)
Caracter:
- Harta amanuntita a fetei nevazute
- Fire de calitate
- Bun de tipar
A caracteriza:
- A defini in fel si chip
Caraf:
- Prietena de pahar care te serveste la masa (Ed. Anca)
Caragiale:
- Tatal cetateanului turmentat (I. Odobescu)
Carambol:
- Ciocnire la masa verde; O intalnire la masa verde
- Lovitura indirecta obtinuta intr-o faza de joc
Carambolaj:
- Rezultat remarcabil dupa un contact direct la masa verde (M. Puiu); Ciocniri la masa

verde soldate cu castig (sing)


Caramel:
- Zahr ars la pachet (D. Cruicu)
Carapace:
- Dispozitiv de siguranta la unele broaste
Carat:
-Da dovada de mare finete in aprecierea valorilor; Masura a valorii (L. Popescu);
Indicator de valoare (Al. Cristici); Plafon valoric
- (Creste) pretul aurului (Gh. Gndu); Ridica pretul la bursa aurului (D. Vacarciuc); Titlu
in aur
- Unitati specializate in comercializarea pietrelor pretioase (sing) (P. Haa)
- Fudulia cocoselului (P. Ciurea)
Caravan:
- Flota marilor deserturi; Miriapod al desertului; Bate drumurile in desert
- Trecatoare care nu se teme de caini
- Transsaharian !
Carmb:
- Ridic un pantof oarecare la rangul de cizm (E. Diradurian); Ridicat n picioare (D.
Bldea)
Carbon:
- Negrul cu perspective stralucitoare (A. Ciurunga)
Carbonizat:
- Mort - copt (G. Petrone)
Carburant:
- Autopropulsor (T. Capot)
Carburator:
- Unitate de alimentare a automobilelor cu gaz (R. Arpad, D. Bakos)
Carcas:
- Sistem de asigurare pentru masini (C. uta)
Carcer:
- Locul executiei pentru un condamnat (M. Anghel, A. Doboan, I. Ttar)
Cardiac:
- Are un of la inimioara (Al. Cristici)
Cardinal:
- Parinti suspusi (sing) (V. Feru)
Cardiogram:
- Taina inimii tradate
- Indicatoare de circulatie
Care:
- Formulare standard in stabilirea identitatii (N. Murean)
Carenat:
- Aflat intr-o forma de coca intarita
Caren:
- Coca lasata la apa
- Submarine ale flotei (sing) (A. Manolache, C. Herescu)
Caren:
- Un loc liber la masa calitatii (H.S. Simon); Un gol valabil
- Absenta nemotivata

- Greseala tehnica
- Scadere sau extragere de radical
Caret:
- Aduce cu caruta
- Echipaj de promenada
Careu:
- Marcat .. chiar de langa poarta (D. Vacarciuc)
- Suprafata de joc in care se mai intra si cu capul (N. Popescu)
- Semnalat la fluierul arbitrului (M. Bornemisa)
- Patrat magic (Gh. Boban)
- Dezlegat ad litteram (V. Stroie)
Cari:
- Produc rumegus taind lemne (C. Herescu); Taietori de lemne ... acre lasa in urma lor
ceva rumegus (C. Herescu); Scobitori de lemn (N. Badea)
Cariat:
- Scobitul dintre dinti
Cariatid:
- Femeia de langa stalpul casei (E. Ndrag); O situatie cand femeia este stalpul casei
- Femeie de casa; Femeie incolonata
- Duce greul casei
Caricatural:
- Tip de deformare plastica (Gh. Tardea)
- Negativul pozei
- De rasul lumii
Caricatur:
- Schita satirica/umoristica (S. Cozma, Gh. Pintiliasa, N. Cioclteu, H..Simon, T.
Popescu)
- O figura facuta cuiva; Creionare intentionat accentuata
- Deformare plastica
- Replica de duh a unor oameni seriosi (pe hartie !) (N. Popescu)
Cariat:
- Mancat ... cu dintii (I. Stanciu)
Cariatid:
- Gratia sculpturala a pieselor de rezistenta dintr-o galerie
Carie:
- Spart/Scobitoare-n dinti (C. u, Gh. rdea); Scobitoare de/pentru dinti (C. Herescu,
G.epelu); Se scobesc in dinti (sing) (H..Simon); Se cauta la dinti
- Rea de gur (A. Vljoag, I. Vlase, Gh.Prodan); Tare de gura (sing) (Gh. Arvinte)
- Produce o cadere alarmanta a coroanei (T. Hedeiu); Uzurpatoarea fatisa a unei coroane
(Ed. Anca)
- Ne face s tragem la msea (A. Ciurung); Trage la masea
- Cavitatea bucala (C. Herescu, V. Negreanu)
- Efectele unei guri necontrolate (D. Georgescu)
- Tratat de stomatologie (fem) (F. Matei)
- O lipsa care trebuie curmata de la radacina
Carier:
- Forma de exploatare a omului (M. Gzea)
Carierist:

- Veleitar/Fanatic al ascensiunii pe scara de serviciu (M. Guja)


- Contrabandist de profesie
Carioca:
- Vedeta consacrata in carnavalul de la Rio (At. Mateescu)
Caritabil:
- Campion la proba de o mila (D. Vacarciuc)
Caritate:
- Un fel de sora ... de ocrotire (D. Novacovici)
Cariu:
- Foarfec mobil (Gh. Onicioiu); Sfredel pentru lemn (M. H)
- Calamitate forestier (C. Oglan); Roade in livada (I. Ttar)
Carnaval:
- Prilej de a te distra cu orice chip (A. Moreanu)
- Dans cu figuri (M. Frunz)
- Mari ansambluri de jocuri populare (sing) (V. Feru); Ansamblu sofisticat la parada
jocurilor populare (P.Vasilache)
Carne:
- Material de umplutura (T. Capot)
Carnet:
- Document justificativ al fondului de acumulare din banc (B. Stoianovici)
- Tip clasic de alcatuire a unui aide-memoire (C. Demetriade)
- Enciclopedie de buzunar (I. Ttar)
- Portativ de note (S. Cozma, Gh. Pintiliasa)
- Inscris la masina (C. Bcu)
Caro:
- Tob/Semn de carte (Z. Turdeanu, N. Dumbrav); Varietate de toba (L. Popescu); O
tob bun de btut (E. Gldu); Toba la unele jocuri populare (O. Huul); Toba ... de
sange (P. Berteanu, V. Rusu)
- Culoare rosie (A.M. Samsonic); Patrulaterul rou (I. Bogdan)
- Un romb desenat ca la carte (A. Dobosan)
Caroserie:
- Autodotare la nivel superior (S. Rus, Gh. Oncioiu)
Carot:
- Trufanda pentru iepuri (C. Stnescu)
Carou:
- O figura de specialitate ... in materie (Gh. Neme)
Carpet:
- Valoare de .. un tol
Cart:
- Schimb de ture (I. Seicean); Schimburi efectuate .. pe calea apelor (sing) (O. Eftimie)
- (Un) serviciu de apa/vase ( pentru sase persoane) (O. Slvuc, M. Dinc, I. Caraiman, M.
Guja); Serviciu de vase la care trebuie sa fii cu ochii in patru (D. Marcu)
- Priveghi solitar pe o insula plutitoare (M. Dogeanu); Privighetori acvatice (sing) (M.
Mnica)
- Masina de curse de formula unu (N. Puna); Masina mica (I.G. Gruni)
- Straja intinderilor albastre (I. Ttar)
A carta:
- A face o repartizare din oficiu (A. Botea)

Carte:
- Cu foi de parcurs (D. Bldea)
- Detinatoarea titlului (I.I. Zamfirescu)
- Un as care nu poate fi campion
- Luati in general ... de carii! (Gh. Gutescu)
Cartel:
- Bon de mas (M. Rdulescu)
Carteziene:
- Coordonate in mod rational (M. H)
Cartier:
- General numit la comanda mai multor armate (P. Georgescu); General ... in armata (Tr.
Cioclteu)
- Incadrat la oras (C. Herescu)
Cartof:
- Galben ... pai
Carton:
- Tare la carte (V. Potolinc)
Cartuier:
- Bru de foc (Gh. Boban)
Carusel:
- Cursa de cai fara castigator (A. Mitu)
Cas:
- Sacul intors pe dos ! (V. Potolinc)
Casanova:
- Craiul crailor (D. Bldea)
Casant:
- Sensibil la contacte dure (M. Anghel)
- Dur i i sare repede andra (M. Frunz); Ii sare tandara usor (Gh. Luculescu)
Casap:
- Om de sacrificiu (N. Caraman); Om obisnuit cu sacrificiul
- Taie in carne vie (I. Ttar); Taie i spnzur (T. Capot)
- Ucigas platit, nepedepsit de lege (M. Gzea)
- Tip de executie
Casat:
- Scos din circuit (V. Negreanu)
Casata:
- Bagata la racoare in mai multe randuri (I.E.Meteleu. T. Hedeiu)
Cas:
- Standard/Unitate/Resedinta de stat (R. Vasilescu, Tr. I. Cioclteu, Gh. rdea)
- Asociatie de locatari (A. Doboan)
- Ansamblu .. de camera (L. Popescu); Camerele reunite (I. Bogdan)
- Durata unei casatorii obisnuite (A. Tudose)
- Loc de plecari si sosiri zilnice (P. Haa)
- A fost odat prin peteri (E. Gldu)
- Scoala de menaj (D. Banculescu, E. Gldu, T. Hedeiu)
- I se face curte (V. Trolea)
- Afieaz rezultatele pe tabela de marcaj (M. Frunz)
- Loc unde se adapostesc anumiti lei (T.Ivana)

Cascador:
- Angajat in productie, avand spor de pericilitate (E. Diradurian)
- Prezent la dublaj in faze periculoase (B. Vlad)
- Castigator la un pariu cu frica (A. Tudose)
Casc:
- Protectoare suspusa
- Vas de mare capacitate (I. Ttar)
- Element de recunoastere intre poloisti (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Caset:
- Concurenta la disc (C. Georgescu)
- Cutie muzical (M. Anghel, I. Ttar)
Casetofon:
- Un mag de factura mai noua (C. Herescu)
- Altadata spargea casa cu banda (D.I. Nicula)
Casier:
- Nu face nimic fr s plteasc (Gh. rdea)
Casierie:
- Cusca leilor (C. Herescu)
Cascador:
- Sare la dublaj (Gh. rdea)
Cascadorie:
- Folosete frecvent metoda substituiei (A. Doboan)
Casolet:
- Lagar de exterminat dusmani la scara redusa (N. Murean)
Cast:
- Element pur (C. Ciurcanu); Un fecior ... pur si simplu (S. Rus)
- N-are de ce s i fie ruine (P. Haa)
- Model de curatenie in interior (V. Negreanu)
- Insemnat cu floarea de crin (F. Georgescu)
- Lipsit de pete
Castagnet:
- Partenera la dansurile spaniole (P. Vesa); Asociata cu un tacanit ... din Spania (V.
Bucur)
- Batuta in ritmul muzicii (P. ecman); Batuta in ritm spaniol
- Vedet a muzicii rednd ritmurile sud-americane (A. Antonesei, T. Popescu)
- Se pocnesc n pumni, pe ring (sing) (I. Caraiman)
Castan:
- Arbore ale carui fructe se coc ... dupa ce au fost culese (M. Dogeanu)
- Producator de ghioage cu desfacere proprie (B. Vlad)
- Furnizor de materie prima pentru ... pireu
- Amintire a unei romante (I. erban)
Cast:
- Preacurata si nevinovata fecioara
- Indicii care se strng laolalt (M. Rdulescu)
- Un soi de vi indian (E. Gldu)
- Gruparea asociativa din tagma breslasilor (P. Vasilache)
Castel:
- Casa domnitoare/regala (A. Dobosan, D. Bldea); Are plafon de casa ridicat (St.

Iavorovski)
- Un cuib de nobili
- Bloc de stanca (I. Ttar)
Castitate:
- Abstinen recomandat de prini (N. Dumbrav)
Castor:
-Maistru constructor in sectorul hidrotehnic cu cazarea asigurata in colonie (L. Popescu);
Colonist canadian, taietor de lemne si pescar (C. Herescu)
Castrare:
- Operaie contrar (opus) nmulirii (N. Dumbrav, E. Gldu)
Castrat:
- Un dobitoc intors in batatura (P. Ciurea)
Castron:
- Vas de mare adancime (I. Musat)
Castru:
- Punctele tari ale romanului (sing) (M. H)
Ca:
- Lapte condensat
- Portia de lapte .. luata de la gura copiilor (O. Eftimie); Bucata rupta de la gura copiilor
(V. Feru); Compromis lactat pentru guri adolescentine (R. Iftodiu)
- Branza celor fara experienta (Gh. Nistoroaia); Branza ... framantata (A. Gagniuc, E.
Mnica)
- Un alb ciobnesc (N. Banu)
- Galben la plisc (D. Nada)
- Produs de gura puilor (D. Ndrag)
Camir:
- Un fel de mohair indian
Cat:
- Nivel (superior) de trai (D. Tipluic, N. Banu, Gh. Constantinescu); Nivelul de lucru al
constructorilor (P. Haa);
- Se ntlnesc la nivel de stat (sing) (E. Gldu); Mai inalt de stat (V. Potolinc)
- Nivel ridicat (A. Rbonescu); Situat la un nalt nivel (N. Badea)
- Treapta obligatorie la o scara (I. Pancotan); Ridicat la scara
- Numarat la casa (I. rlea, Gh. Igna); Plus de casa (D. Manog)
- E intotdeauna la inaltime (C. Georgescu); Inaltat la conac (I. Iosif)
- Creaia ziditorului pentru semenii si suspui (M. Gzea); Creatia zidarului pentru
inaltarea (cat de cat) a speciei umane (P. Vasilache)
- Suprafata locuibila (I. Boar)
- Are acces la balcon (C. Bacu)
- Se ridic de la parter (Gh. rdea)
- Cota-parte de intretinere la bloc (C. u)
Catafalc:
- Masa tacerii (N. Mrgineanu)
Catalan:
- Remarcat in formatia ... Barcelonei (V. Potolinc)
Cataleptic:
- Victima unor contractri deloc benefice (I. Caraiman)
Catalizator:

- Din partea lui te poi atepta la o nou reacie (T. Capot)


- Solutie tehnica pentru mairea vitezei sau incetinire la reactoare (M. Zgubea)
Catalog:
- Portativ pentru note (C. Butic, V. Trolea, I. Moraru)
- Acumuleaza rezultate corespunzatoare la invatatura si disciplina (M. Molesag)
Catalogare:
- Aezarea n clas (A. Vljoag)
Catapeteasm:
- Loc de inchinare la portretele sfintilor (I. Iosif)
Cataplasm:
- Solutie de aplicat in unele cazuri (D. Hurtupan)
Catapultat:
- Scapat ca din prastie (D. Georgescu)
Cataract:
- O piedica in calea uitarii (C. Herescu, Gh. Oncioiu)
- O cadere ... in urm careia risti sa umbli cu bastonul (O. Manto Jr)
- Prezenta la unele cursuri, la diferite nivele
- Tare in interiorul globului (R.Arpad)
Cataraman:
- Vas cu doua chile (T. Trofin)
Catarg:
- Arbore pentru foc (T. Capot); Arbore de pluta (G. Barboni)
- Suporter la yahting (V. Potolinc)
Catastrof:
- O pagina din tragedia umana
- O groaza de lume
Catr:
- Membru al opozitiei care refuza avansarea (I. Socolov); Liderul opoziiei (V. Potolinc)
- Refuza sa prea comanda (L. Popescu)
- Un mgar cu aere de armsar (T. Popescu)
Catedr:
- Cadre didactice (sing) (I. Pun)
- Loc unde se lucreaza cu cataloagele
- Fruntasa clasei (A. Manolache)
Caten:
- Tip de combinatie chimica (I. Buzdugan)
Cater:
- Folosit pentru niste operatii la trunchi (Gh. Gustescu)
Catet:
- Latura a matematicii in atentia lui Pitagora (M. Molesag); O latura mai putin
importanta a geometriei lui Pitagora (B. Vlad, M. Zgubea); O latura mai putin
importanta a geometriei pitagoreice (C. uculeasa)
Catifea:
- Material folosit frevent de lustragii
Cation:
- Notat cu plus la chimie (H. Petcu)
Catod:
- Minus la pol (E. Ndrag); Cu minusuri la fizic (sing) (O. Slvuc)

- Specificul negativ al unei pile (V. Antoniu)


Catran:
- Un negru ce se ntinde la soare (B. Stoianovici); Negru vartos (B. Stoianovici); Negru
de suprare (I. Muat)
Catren:
- Cvartet liric (V. Trolea)
Catrin:
- Pnz n port (N. Dumbrav)
- Se ine de fuste (Gh. Chiril)
- Foi fcute sul (M. Frunz)
- Cad chiar cand nu sunt bete (sing) (Gh. Musc, C. Stnescu)
Ca:
- Gura rea careia dentistul nu-i da de hac (Gh. Chiril); Gura/Limba de foc (I. Mihalache,
Tr.I.Cioclteu), Gura de varsare cu debit marit
- Moar stricat pe vadul rului de cicleli (E. Diradurian)
- Poate inlocui melita
- Metamorfoza predilecta a privighetoarei dupa maritis (Gh. Dobrescu Jr.)
- Purtatoare de cuvant (V. Feru)
- Oricat le-ai opri, tot i scot vorbe (sing) (N. Cioclteu)
- E disparut in ceata! (Gh. Gutescu)
Cauciuc:
- ine nchis o camer nemobilat (Gh. rdea)
- Tras pe roata (A. Manolache)
Caustic:
Intepator la limba
Cauter:
- Foc bine tintit
- Arde in carne vie
Cauzal:
- Cu un rol determinant
Cauz:
- Distribuita in rol (N. Cioclteu)
- Produce diferite efecte
- Subiect subintales
Cav:
- Situaie (clar) de gol (T. Capot); Marcheaza un gol; Dat de gol; Gol golut/valabil (L.
Popescu, a. Ciurunga)
- Cu lipsuri profunde (J. Dolis); Cu lipsuri in materie
- Scobit .. prin excavaie (M. Frunz); Lasat in urma de scobitori (L. Popescu)
- Un mod gunos de prezentare (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Adus inauntru
- Tras cu bolta
- Lipsit de continut
- Luat de la centru
Caval:
- Fluier prelung (A. Tudose, I. Pancotan); Fluierul piciorului ... de plai
- Ne ncnt cu mult suflet (M. Frunz)
- Lujerul prin care urca seva doinei

- Ca valul trece !
- Precu M. Vasile !
Cavaler:
- Doamne fereste/ajuta !; Fanii pentru dame (sing) (L. Popescu)
- Un om fara pereche (I. Ttar); Fara partener in proba de dublu; Un burlac ... amabil
- ine la oonoare dar nu la cea de familist (T. Popescu)
- Mostra demodata de galanterie barbateasca
- Canta de inima albastra
- Omagiul arbitrilor
- Poet al manierei
- Cedeaza trecerea
- Se poarta cu toata atentia
- Castel ... medieval !
Cavalerism:
- Stil de saritor ... la ianltime
Cavalerist:
- Realizatorul unor arje spectaculoase (D. erban)
Cav:
- Cale spre inima omului
- Vina recunoscuta !
- Vas de mare circulatie
Cavern:
- Aezare descoperit n comuna primitiv (B. Stoianovici)
- Garsoniera tip din epoca de piatra
- Microhabitatul (dis)confortului primordial
- Casa din deal
Caviar:
- Recolta de perle negre
- Antreu la casele mari (A. Doboan)
Cavitate:
- Spatiu locativ pentru anumite organe (L. Popescu)
- Deschidere in adancime
Cavou:
- Reedina celor fr suflet (T. Capot)
- Ultimul domiciliu cunoscut (A. Botea)
- Garsonier cu confort sporit .. la subsol (P. Haa)
Caz:
- Un bolnav vazut de medic (B. Stoianovici); Tratat/Subiect de medicina (I. Mihalache,
St. Marinescu, C. Herescu); Certificat/Tratat medical. (P. Haa, I. rlea))
- Situatie critica, tratata ca atare (T. Capot)
- In centrul atentiei
- O oarecare poveste
- Spus la intamplare
- Faptul divers (Gh. Arvinte)
- Situatie complexa cu caracter insolit; Situatie aparte
- Obiect de investigare
- Dat in judecata (D. Constantinescu)
- Distribuit ntr-un rol (M. Frunz)

- Cinci la gramatica
A caza:
- A oferi gazduire (M. Frunz)
Cazan:
- Baie de aburi (M. Cioclteu); Vas cu aburi in dotarea marinei
- Instrument diabolic de tortura (T.Popescu, G.epelu)
Cazare:
- Petrecerea care ncepe la recepie (V. Potolinc)
- Oficiu de gazda (V. Potolinc)
- Asigurare pentru casa
Cazarm:
- Aici toamna se numara bobocii
- Corp de armata
Cazein:
- Se intinde la cascaval
Cazemat:
- Cetatea de foc
Cazier:
- Referinte prinse la dosar ca tinicheaua de coada (sing) (T. Popescu)
Cazino:
- Loc unde se joaca piese (C. Bnzaru)
- Are o ruleta ... cu care se masoara norocul (A. Doboan)
Cazma:
- Arma pregatita pentru transee (C. Herescu)
Cazn:
- Cuvant cu greutate
C:
- Camt .. clar! (M. Zgubea); Camera nemobilata!; Compusa din doua parti! (C.
Stnescu)
- Om ieit din com! (T. Hedeiu); Caravana in desert! (N.Banu)
- Primele nsemnri de cltorie!; Cap de cmila i coad de pisic ! (I. Ptracu, C.
Trnoveanu)
- Replic finala!; Singuric!
- Clrind!
Cci:
- Cuvant de lamurire
Cciul:
- Aerodromul mustei tradatoare
Cdere:
- Aterizare fortata
A cina:
- A face o plangere (V. Bucur)
Cinare:
- Comportament lamentabil (P. Vesa)
Cin:
- Regrete tarzii exprimate fatis (P. Haa)
- Te face sa suferi, din pacate
- Bocet intarziat pe canavaua greselilor

Cit:
- Cu forte sporite dupa o serie de dure incercari (C. Demetriade)
- i exprima regretele ... si compatimirea (H. Albert); Aflat intr-o ipostaza regretabila
(N. Banu)
Ci:

- Protectoare suspusa (C. Crbu)


Clare:
- Urcat pe scri (C. ua); Ridicat la scar (C. u)
- Mersul pe patru picioare (Gh. Toia)
Clre:
- Omul cu mroaga (M. Chiricu)
- Urca pe scari pentru a nu obosi (I. Caraiman); Vine si pleaca pe scari
- Alearga cat il tin picioarele altuia; Avanseaza pe spinarea altora
- Ii ine supuii n fru (T. Popescu)
- Specialist al sarjelor rapide (V. Feru)
- Virtuos al executiilor la cal
- Umbla pe patru picioare
- Prins in cursa
- Se poarta cavalereste (D. Nada)
A clri:
- A avansa pe spinarea altora (I. Ttar)
Clrit:
- Calatorie pe scari (I. Boar, I. Manzur)
Cltor:
- Aflat/Pus pe drumuri (I. Vlase, Gh. Prodan); Ii sta bine cu drumul; Il gasesti pe toate
drumurile; Bun de drum
- Om plecat de-a binelea (I. Boar); Om cu trecere; Trece multe cu vederea
- Agent de circulatie; Amator de circulare
- Practica schimbul de locuri
- E in continua miscare
- Are porniri preconcepute
- Inregistrat cu domiciliul flotant
- Unitate de transport auto
- Venit obisnuit
- Pas ... ager!; Tu rist ! (sing)
Cltorie:
- Intreprindere de transport auto (Tr.I.Cioclteu)
- Actiune desfasurata pe parcurs
Clu:
- Asasin platit (C. Georgescu); Pltit pentru lichidare (Gh. rdea)
- Execut la ordin (D. Cruicu, M. Gzea); Organ/Personal de executie (M. Anghel)
- Tia i spnzura (dei nu fcea el legea n ar) (T. Popescu); Taie rasuflarea
- Moartea in persoana (I.E. Meteleu)
- Ia viata usor
- Om de sacrificiu
Cluz:
- Conducatoare de turism (M. Popescu); Conducatorule ehipei in deplasare
- Te impiedica sa o ei pe cai gresite (S. Cozma, Gh. Pintiliasa)

Clcat:
Clci:

- Umbla pe mai multe carari


- Om de petrecere (N. Badea)
- Lucrare de fier (Al. Cpn)

- Se salta pe tocuri (Gh. Docea)


- La urma urmei
- Corp osos (A. Tudose)
Cldare:
- Circ in aer liber
Cldur:
- Avansarea in grad
- Pentru ea imi dau si haina de pe mine
- Face zile fripte
A cli:
-A ajunge la putere (P. Haa)
- A conferi o tarie de otel (I.Apostol, V.Onofrei)
Climar:
- Scaldatare pentru pene; Neagra si cu pene
- Sticlute consumate de scriitori la masa
Clire:
- Tratament de intarire aplicat cu multa caldura
- Ridicare la putere
Clit:
- Invingator in, lupta cu obstacolele (S. Ceampuru)
- Trecut prin foc si apa (P. Ciurea)
Clugr:
- Frati de cruce (sing) (D. Bldea)
- Fire de izolat de mica frecventa
Clugri:
- Niste surori .. care se au ca fratii (sing) (M. Puiu)
- Castele inschinate domnului (sing) (D. Nad)
Clu:
- Iti impune tacerea (I. Ttar); Reduce la tacere
- Dop nedorit cu functie de lacat la gura (E. Diradurian, A. Vljoag)
- Te obliga sa-ti tii cuvantul
- Pune frau limbii
- Baraj sonic pe calea aerului
- Joc brbtesc specific echipelor romneti (D. Bldea)
Cluar:
- Saritor cu prajina
- Luat cu batul de la joc
Clu:
- Face zmbre (dim)
- Cocosatul din poveste
Cmar:
- Depozit de alimente intr-o gospodarie ... anexa (D. tirbu); Microdepozit cu autoservire
- Baza de aprovizionare la domiciliu

- Conservatoare cu regim special


- Are un bogat continut nutritiv
Cma:
- Panza cu nuduri; O panza in port
- Prezent n (toate) schimburile de zi (i de noapte) (V. Trolea)
- Subtirica la trup (I.C.Pun)
- O trec toate naduselile
- Echipament pentru bob
- Ultima expresie a darniciei
- Tesut aprobat de epiderma
- Noaptea-i lunga, ziua scurta
- Stransa la piept
- Obiect de schimb
- Imbracaminte/Haina de piele (F. Georgescu)
- Anuleaza golul
- Efecte estivale de larga circulatie (sing)
- Cota minima la bursa bunei stari (Fl.T.Vasilescu)
Cmru:
- Mici de stat (sing) (D. Hulu)
Cmtar:
- Mai mult primete dect d (O. Slvuc)
- Ia ceva pe datorie
- Rechin pentru cei in treacat prin stramtoare
Cmtrie:
- Metoda de inmultire artificiala a leilor
Cmil:
- Unitate de transport pentru ... nisip (D. Hurtupan)
Cmin:
- Local familial (A. Doboan); Tine loc de casa (D. Tipluic)
- Plin de fumuri (M. Dinc)
- Ii arde focul (Gh. Oncioiu)
- Se prinde pe toate canalele
- Internat ... fara nici o boala
A cni:
- A lucra la negru (T. Capot); A innegri .. anumite vase (D. Constantinescu)
- A scoate peri albi (A. Mitu)
- Un fel de a reveni in fire (M. Frunz)
Cnire:
- Actiune a negrului indreptat contra albului (T. Hedeiu)
- Intinerire forat (L. Popescu)
- Vopsea pentru .. fire naturale (L. Popescu)
- Schimba parul (M. H)
Cpstru:
- Agent de legtura la cavalerie (Z. Turdeanu)
- Poarta ochelari de cal (M. Frunz)
Cpti:
- Moalele capului (M. Rdulescu, C. Stnescu)
Cpetenie:

- Lider autoritar care conduce detasat (Gh. Boban)


Cpitan:
- Om de ordine in companie (T. Capot)
Cpiat:
- Sufera de boala vacilor nebune (V.M. Patru)
Cpi:
- Rezultat inalt la stransu (P. Berteanu)l recoltei (D. Arghir)
Cprar:
- Detasat de plutonul fruntasilor (A. Doboan); In fruntea fruntasilor (Gh. Luculescu)
Cpu:
- Mic .. dar cu butura n snge (V.M. Udrite)
A cra:
- A duce greul (V. Potolinc)
Crare:
- Alee/Drum printre peri (V. Butoi, B. Vlad); Drum ngustat (V. Negreanu)
- Iese la drumul mare ... fara sa atace (Ed. Anca)
- Batuta cu picioarele (Gh. Guru)
- Ruda mizera a autostrazii (C. Georgescu)
- Trecatoare la munte
Crat:
- Intreprindere de transporturi auto (B. Stoianovici)
Crmid:
- Roii preparate la cuptor (sing) (Gh. rdea); Rosii de casa ... de la cuptor (sing) (V.
Petreanu)
Cru:
- Poarta pe drumuri
Crni:
- Muschi crud
Crturar:
- Cultul strabunilor (B. Stoianovici)
Crunt:
- Trecutul prin pr (Gh. Oncioiu)
Cruneal:
- Indicatoare de trecere (N. Medru, D. Cioflic)
Cru:
- Se plimba cu unul care bea din sticla
Crua:
- Care conduce (N. Badea)
- Un om care se lasa dus ... de mn (V. Trolea)
Cru:
- Mobila din lemn in mediul rural (B. Stoianovici)
- Care sunt ceva mai mici (sing) (A. Tudose)
- Plimbat n spatele cailor (N. Caraman)
- Durata iernii (Gh. Oncioiu)
- Termen de referinta rpivind o proverbiala ramanere in urma (D. Arghir)
Cstorie:
- Unire-n cuget i simiri (C. Herescu)
- Actiuni de consolidare dupa alegeri (sing) (B. Stoianovici)

- Puscarie cu doi internati de un ofiter (N. Murean)


Cstorit:
- Un om si jumatate (N. Dumbrava)
- Unii prin aliane n cadrul partidelor (sing) (Gh. Constantinescu, F. Mrescu)
- E nemaipomenit ca flacau (D. Dogaru, I. Paun)
A csca:
- A face gura mare nainte de a nchide ochii (T. Capot)
Cscat:
- Deschide gura si inchide ochii (L. Popescu); Deschide gura fara sa spuna nimic (B.
Stoianovici)
- Absent la aciune (V. Trolea)
- Prefigureaza o situatie de pat
A cta:
- A se angaja la tara (D. Marcu)
- A se trata un subiect (C. Herescu)
Ctare:
- Luata la ochi (A. Antonesei)
- Directoare la un cerc de tir
Ctat:
- Tratat popular de medicina (I. Degeratu)
Ctinel:
- Un fel de a se furisa (A. Doboan)
Ctrnit:
- Bine facut (Gh. Luculescu)
- Om suferind de naduf (T. Popescu)
Ctre:
- Ghid de orientare (V. Trolea)
- Indicator de sens (T. Hedeiu)
Ctun:
- Retras la tara (H. Petcu)
- Copiii satelor (sing) (C. u)
Ctue:
- Fiare n captivitate (M. Tun, C. Untea)
A se cra:
- A merge pe vrfuri (T. Capot)
Crare:
- Castig neconventional la inaltime (M. Puiu)
Crtor:
- Se agata de orice (D. Georgescu); Se-agata-n unghii la ucare (I. Iosif)
- Aflat n ascensiune (C. Ciurcanu)
- Fericit la culme
Cea:
- Originea caninilor (T. Capot)
- Actioneaza in rafale pe camp (V. Bucur)
Cel:
- Canin de lapte (B. Vlad)
- Boxer din echipa juniorilor
- Fura puii din cotet (sing)

- Mic producator de hamuri


Cu:

- Un gol marcat cu mana (C. Crbu); Un fel de lingura facuta (cu mana)/manual (M.
Molesag, H..Simon)
- Lemn cu continut ridicat de apa (C. Broiu)
- Vase de lemn... scobite cu mainile goale (sing); Vas facut cu palmele (M. Puiu)
A cuta:
- A lucra n cercetare (A. Doboan, St. Ciocianu); A se angaja in cercetare (I. Ttar)
- A actiona pentru recuperarea pierderilor (P. Berteanu)
- A da in urmarire (O. Huul)
Cutare:
- Actiune de binefacere (C. Herescu)
Cuttur:
- Asta va priveste (L. Popescu)
Cztur:
- Intamplare neprevazuta cand intervin piedici pe parcurs
C:
- Cu cantec inainte ! (A. Stnescu)
Cine:
- Se pune n micare la mar (S.T. Cacuci, D. Onofrei); I se comand un mar (I. Cristea)
- Scap hamul din gur (Gh. rdea); Se prinde in hamuri (D. Hulu)
- Trage la oase (E. Ndrag)
- Paznic fara uniforma (C. Herescu)
- Lup dresat (Z. Turdeanu)
- Ajutor de strungar (N. Cioclteu)
- Asociatii de vanatoare (sing) (t.Ciocianu)
Cinos:
- Canin la baza dintelui
- Asul de pica
- Aparitia unui simptom dureros
Cli:
-Iesiti din fire dupa ce au scapat din coltii unor fiare (M. M. Popescu); Scoi din fire (F.
Matei)
- Complicata retea de existenta gratie culturii de canabis (M. Molesag)
Cmp:
- Domeniu al culturii, cu bune rezultate (E. Drng); Zon cultural (D. Bldea)
- Plan de insamantari (Tr. I. Cioclteu)
- O suprafata agricola (I. Boar)
- Zona in care nu au loc accidente severe
- Nu iese cu nimic in relief (V. Opri)
- Scoar verde esut n gherghef de lut (E. Diradurian)
- Batuti fara rost (sing)
Cmpie:
- Partea dreapt a terenului (B. Vlad, I. Bue)
Cnd:
- Chestionare care se completeaza la timp (P. Haa)
Cnt:
- Episod epopeic (N. Barbu)

Cntar:
- Loc unde se ia masa (Gh. Igna); Ofera clientilor o masa la comanda' Sensibil la masa
(B. Vlad)
- Factor de echilibru in economia de piata; Mentine un echilibru relativ intre cerere si
oferta.
- Apreciaza cu greutate
Cntare:
- Ia note bune la oral (I. erban)
A cntri:
- A aprecia o mas la justa ei valoare (C. Herescu); A lua masa (I.G. Gruni)
Cntrire:
- Intreprindere cu greuti inerente n desfurarea activitii (C. Herescu)
Cr:
- O replica la cucurigu (C. Herescu)
Cr:
- Pica .. rar (I. Caraiman)
- Mentionata itnr-un proces verbal de divergenta
Crc:
- Adusa de spate (B. Bogos); Spate pus la greu (I. Boar)
- Mijloc de transport auto (Gh. Dunca, G. Negrea)
Crcota:
- Nu termina cu inaintarea contestatiei (D.N. Nicula)
Crd:
- Gramezi organizate pe aripi (sing) (B. Stoianovici)
Crlan:
- Asigur schimbul la strungari (I. Caraiman)
Crlig:
- Casca gura cand il strangi de coada (B. Stoianovici)
- Inchide usa pe dinautru (A.M. Samsonic)
- Tipul infigaretului (L. Popescu)
- Intrus rapitor in lumea tacerii (E. Diradurian)
- Un capat de ata pescareasca (M. Bornemisa)
Crlionat:
- Impodobit cu inele, uneori in mod permanent (B. Vlad)
Crm:
- Tine calea la drumul mare (M. Guja); Dirijeaza circulatia ... asa in mare (H. Albert)
- Aflata pe vas (C. uta)
Crmuitor:
- Dirijor al orchestrei nationale
Crn:
- Unul care n modestia sa nu-i vede lungul nasului (T. Popescu); Strmb din nas
(masc) (D. Preda , P. Rotaru); Nu-l poti duce de nas (V. Onofriu, L. Stncescu); Cu
nasul nfundat (I. Dragomir); Adus la nas (V. Trolea); Nu-i vede lungul nasului (L.
Popescu); (Umbla) cu nasul pe sus (D. Guinea, A. Tudose)
- I se arat n fa ce-i lipsete (D. Munteanu, T. Ploni)
- Tip de ... mops (M. Gzea)
- Sufer de o insuficien respiratorie (M. Frunz)
- Cam mic pentru purtat ochelari (C. Stnescu)

A crni:
- A se intoarce la tara (M. Zgubea)
Crpeal:
- Reparatie de calitate inferioara (V. Potolinc)
A crpi:
- A bate din palme (V. Trolea)
Crpit:
- Lucrare de restaurare a unei panze rare (O. Manto Jr.)
Crti:
- Baba oarba prin maruntaiele pamantului (Gh. Boban)
- Furnic n muuroi (M. Frunz)
C:
- Sperietoare de pasari (I. Degeratu)
Ctig:
- Trofeul invingatorului (M. Gzea)
- Scos din joc (C. Stnescu)
- Rezultat de valoare la trageri (C. Herescu); Rezultat bun la intrecere (F. Georgescu)
Ctigtor:
- Cei ce pot, salt-n joc (sing) (A. Dinu)
- Prono-profet cu acces la cornul abundentei (At. Mateescu)
Ct:
- Prezentat/Scos/Ieit/Soldat la raport (V. Feru, N. umuleanu, P. Vardol, P. ecman, A.
Doboan); Generalul iesit la raport (V. Trolea);
- Este neindoios o chestiune de pret (B. Stoianovici); Chestie de valoare/pret (V.
Potolinc)
- Rezultat bun pentru dou puncte (M. Frunz); Rezultat pentru care se dau doua puncte
(I. Boar)
- Un fel de fractie simplificata (I. Mihalache); Simplificarea unei fractii (L. Popescu)
- Aflat ultimul cand se imparte ceva (B. Stoianovici); Produs la impartire (N. Dumbrava)
- Prezentat cu restul de matematicieni (C. ua)
- Indicator al nivelului de trai (A. Rbonescu)
- Numarat la casa (Gh. Igna)
- Cere socoteal (V. Potolinc)
Ctime:
- Inregistrata la receptia calitativa (C. Herescu)
Cb:
- Cub gol ! (P. Berteanu); Unu ridicat la cub ! (D. Marcu); Muchiile unui cub !
- Coarne de cerb ... pe peretii clubului (C. Herescu)
Cc:
- Bice! (N.Banu); Bis de succes! (T. Capot); O pereche in Occident (D. Marcu)
- Circ fr dresur ! (N. Banu); Circumferinta cercului!; Semicercuri! (A. Doboan)
- Economisite la CEC ! (Gh. Oncioiu)
- Valoreaza doua sute (L.Popescu)
Cd:
- Cand inainte, cand inapoi ! (I. Pun)
- Crud, fara pic de inima! (V. Trolea)
Ce:
- Expresie lapidara a curiozitatii umane (P. Vasilache); Emblema curiozitii (B.

Stoianovici)
- Cel mai scurt interogatoriu (I. Manzur); Intra la interogatoriu (N. Cioclteu)
- Formula de chestionare (L. Popescu); Intrebare la obiect (I.. Caraiman); Chestie de
raspundere (N. Popescu); Mijloc de investigatie (A. Doboan)
- Solicit precizri (V. Potolinc)
- Clasata pe locul trei (ad literram) (O. Manto-Jr.)
- Prioritati in cercetare! (A. Doboan)
- Intrebare ... cu accent ! (I. erban)
- Formula stereotipa in combinatii necunoscute (Fl.T.Vasilescu)
- Ceapa deshidratata ! (M. Anghel); Ceai de macese ! (I. Degeratu, V. Potolinc, C.
Herescu, A. Schindarli);
- Zice i face ! (Tr. I. Cioclteu); O elice in extremis! (L. Popescu)
- O pereche de cercei! (V.Trolea)
- Coate-goale! (L. Ivana, C. uta); Coperte de carte!
Cea:

- Orientare de dreapta (T. Nstase); Asigura circulatia pe dreapta (V. Hotea); Semnal de a
trage pe dreapta (N. Banu); Ordin de tras pe dreapta; Comanda de a trage pe dreapta
(O. Huul); Comanda la dreapta (N. Mutulig); Acorda prioritate de/spre dreapta (S.
Radu); Sens giratoriu de dreapta (P. Haa)
- Dreapta naional (P. Haa); Bou de dreapta (V. Pisu)
- Indemn pentru indreptare (J. Dolis)
Ceacr:
- Trage cu ochiul (A. Tudose)
Ceaf:
- Partea nevazuta a lunii (I. Socolov)
- Incheiere care te face s o iei de la cap (E. Gldu)
- Depozitul de grasime al lacomului invederat (C. Suta)
Ceai:
- Masa lichida (N. Badea)
- Bautura tonica din plante (T. Hedeiu)
- Negru excitant dorit de o lady fierbinte (M. Dinc)
- Tare-i mai abureste pe cei aflati in ceata (O.P. barboni)
- Turnat la serviciu in cadrul unor reuniuni colegiale (C. Oglan)
- Balul bobocilor (A. Doboan)
Ceainic:
- Garnitura pentru bautura ... calda (N. Badea)
Ceam:
- Trasul cu pietre de-a lungul fluviului (C. Pricop)
Ceap:
- Te face sa plangi (L. Bot, V. Buzea); Cauza pentru o plangere (V. Potolinc); Se plange
dupa ea cand se sparge (V. Onofriu, L. Stncescu); Se gateste de-ti vine sa plangi (D.I.
Nicula)
- Cand o vezi dezbracata, (aproape ca) te apuca plansul (I. Socolov)
- Elegie vegetala citita printre lacrimi (Fl. Titu Vasilescu); Volume cu foi ce storc lacrimi
(sing) (L. Popescu); Sursa de gaze lacrimogene (I.G. Gruni)
- O leguma care ... se sparge (I. Sasu)
- Iute la cpn
Cear:

- Ansamblu de figuri inramate in iatacul reginei (E. Diradurian); Dormitorul unei regine
in spe (Ed. Anca)
- Sediment depus la matc (V. Opri)
- Face fa cu strlucire (L. Popescu)
- Cu figuri ... in chenare/rama (L. Popescu, C. Herescu)
Cearcn:
- Dovezi pentru ce s-a petrecut sub ochii notri (sing) (M. Frunz); Defect la ochi (P.R.
Coli); Inchide un ochi (T. Capot)
- Semn de reunoastere pentru santinelele de noapte (I. Caraiman)
Cearda:
- Stilul de joc al reprezentativei maghiare
Cearaf/Cearceaf:
- Costum de gala la balul fantomelor (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, D. Mnzat)
- Imbracaminte pentru plaja (Gh. Dobrescu Jr.)
Ceart:
- Atitudine a unor oameni nenelei (B. Stoianovici); Vorbe de neinteles (C. Herescu)
- Proces verbal de divergen (M. Gzea)
- Dezacord manifest in lupta contrariilor (At. Mateescu)
Ceas:
- Devine rau la necaz (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, D. Mnzat)
- Are timpul masurat (L. Popescu); Cutiuta cu ace pe timpuri (C. Herescu)
- Specialitate a la minut (Al. Cristici)
- Umbla dupa invarteli (T. Capota)
- Tolba arcului cu sageti (C. Crbu, I. Socolov)
- Se exprima in 2-3 limbi si e inteles de toata lumea (Gh. Chiril)
- Cu bratara la mana (D. Hulu, I.Socolov)
Ceasornic:
- Invenie veche, pe msura timpului nostru (N. Gheorghiu)
Ceasornicar:
- Omul potrivit la timpul potrivit (I. Socolov)
- Angajat cu ora (M. H)
- Foloseste tehnica batailor regulate (S. Petric)
Ceac:
- Prezent la serviciu (N. Banu); Ia cte o cafea la serviciu (I. Mnica); Servita cu ceai ..
la serviciu (I. Riti)
Ceat:
- Rezultatul unei adunri (Gh. Trdea); Adunare populara (I. Buzdugan)
- Mas strns/neregulat/neorganizata(V. Feru, I. Pancotan, D. Cruicu)
- Echipa bine organizata in aparare
- Steag vechi pe campul de lupta (A. Latcan, C. Untea)
- Tacam vechi ... la o masa cazona (D. Tipluic)
Cea:
- Apariie meteoric privit cu rceal (E. Gldu); Te nconjoar cu mult rceal (M.
Bornemisa)
- Incertitudine privind vremea (Gh. Docea); Tulburare de vedere ivit cu vremea (C.
Crbu); Albeaa care mpiedic vederea (T. Nstase)
- Masc de gaze (S.T. Cacuci, D. Onofrei, P. Crciunescu)
- Creaza o situatie de mat (V. Negreanu)

- Cortina in aer liber (L. Popescu)


- Perdea vaporoasa (C. Herescu)
- Plafon coborat la nivelul solului (M. Bornemisa)
Ceaun:
- I se pun pirostriile (A. Mitu)
Cec:
- Bilet de favoare care circula printre colegii de banca (P. Vasilache); Un titular in mare
forma, tinut in banca de rezerve (V. Petreanu); Banca rezervelor (E. Guja)
- Act de achitare (H. Petcu, I. rlea)
- Cu sau fr acoperire (I. Stanciu)
- Nota/Bun de plata (C. Herescu, O. Alexe)
- Zacamant cu unele resurse devastate du un trai mizer (N. Murean)
- Foaie volanta cu autograf de valoare (Ed. Anca)
Cedare:
- Pierdere prin abandon (C. Herescu)
Ceea:
- Cea mai mare! (V. Trolea)
Cefalopod:
- Gen de apa cu mai multe brate (V. Butoi)
Ceferist:
- Merge deseori cu trenul pe linie de serviciu
Cei:
- Indicaii de sus (Gh. rdea)
Cel (a):
- Cuprins n superlative (M. Frunz)
- Vorbit de la distanta (A. Bacalu); Indicator de distanta (M. H)
- In fond ... tot acela e (I. Seicean)
Celebritate:
- Companie de elit acoperit de glorie (T. Popescu)
- Orice om care posed un nume (I. Bue)
- Figuri impuse (sing) (D.R. Giuclea)
- Bresa adanca in blindajul indiferentei publice (Gh. Constantinescu)
Celebru:
- Ca o vedet .. din clasa star (C. ua)
- Cunoscut om de vaza (I. Iosif)
Celenterate:
- Clas primar elementar (B. Stoianovici)
Celest:
- Rupt din soare si din stele
Celibatar:
- Solist pe scena vietii (C. Voica, O. perlea, (R. Arpad); Solist de camera
- Unul fara pereche (L. Popescu)
- Candidat independent pe listele de alegeri (Gh. Constantinescu, F. Mrescu)
- N-are nici o trecere in fata unor ofiteri (P. Haa)
- Declara forfait la o partida oficiala (I. Covalschi)
- Plateste impozit pentru casa .. pe care nu o are (P. Abdoula)
Celibatar:
- O femeie ce nu poate fi bun (B. Stoianovici); Solo feminin (I. Riti)

Celofan:
- Conserva la borcan (L. Popescu)
Celul:
- Materie prima pentru tesut (M. Frunz)
- Unitate organica de proportii microscopice (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Subiect din galeria figurilor de ceara (I. Ttar)
- Aflata la inchisoare... fara vina
Cenaclu:
- Uniunea scriitorilor (V. Potolinc);
- Atelier unde se lucreaza mai ales cu picioarele (B. Stoianovici)
Cent:
- Fac dolari cu sutele (sing) (P. Goja); O suta pentru un dolar (T. Porcuan)
- Cotat sub dolar pe orice piata (L. Popescu); Financiar marunt inghitit de lumea
dolarului
(N. Popescu)
Central:
- Aici e ceva la mijloc (N. Caraman)
Centru:
- Trimite raze in toate directiile (B. Bogos)
- Punct initial pentru debutul oricarei partide (A.M.Samsonic)
- Mijlocas pe teren (A. Stnescu)
Centur:
- Luata de mijloc (L. Popescu)
- Linie de circulatie periferica (P. Damian)
- Siguranta la volan (A. Doboan)
- Aparare prevazuta de cavaleri pentru castele din Evul Mediu (I. Stanciu)
Cenu:
- Pulbere de foc (A. Mitu)
- Depus n urne (D. Popa)
Cep:
- Buricul unui pantec doldora de bautura (C. Georgescu); Cana prin care curge butura
(Fl. Matei); Punct de desfacere a bauturilor
- Tras din butoi (V. Feru); Se da ... la butoi (T.I. Cioclteu)
- Clu la gur (M. Gzea); Gura de varsare
- Poarta deschisa in subteran spre comorile lui Bachus (Ed. Anca); Mijloc de evadare din
templul lui Bachus (Ed. Anca)
- Inchide o gaura de scurgere (V. Potolinc)
- Pe drept cuvant ... e intr-o doaga (C. Cojan, C. uculeasa); (E) intr-o doaga si batut in
cap (N. Mutulig)
- Deschidere de vase
- Cuiul din roata (A. Boboc, Gh. Constantinescu, C. Dumitriu)
Cer:
- Tarie (evidentiata) cu (multe) stele (S. Radu, I. Caraiman); Estrada stelelor (I. Moraru)
- In funcie de trie (D. Munteanu, T. Ploni)
- Il vezi deseori cu privirile sus (B. Vlad, M. Zgubea); Vazut intotdeauna cu privirile sus
(T.Popescu, G.epelu); Cel de sus pentru oameni (T.Hedeiu)
- Baz aerian (N. Banu)
- Obiectiv pentru luneta/telescop (Gh. Luculescu, P. Berteanu); Luat in obiectiv

- Fcut peste capul nostru (Gh. Trdea)


- Din zare in zare (D. Bldea); Bolta rece (I. Avram, D. Manog); Acoperis de
circumstanta (P. Cornei);
- Falsa cupola zugravita in albastru (M. Guja); Cupola azurie (M. Anca)
- Un extraterestru aflat sub observatie (M. Frunz); Intrat in vederile unui observator (V.
Potolinc)
- Limita maxima a inaltimii (C. Broiu)
- Loc rezervat pentru curse aeriene (C. Herescu)
- Oglinda lacului (I. Boar)
- Ecran panoramic tip Mondoviziune (V. Opri)
- Palat personal (T. Capot); Ne nchide gura la toi (Gh. rdea)
- Cuprins de maxilarul superior (D. Novacovici)
- Tine la bautura (D tirbu-Nica); Crai de ghinda la masa verde (L. Popescu)
Ceramic:
- E cu tehnica la pamant (D. Hurtupan); Pamant parjolit (M. Anghel, A. Doboan, I.
Ttar)
Cerat:
- Atribut plastic la o mica tabla de insemnari in limba latina (masc) (Ed. Anca)
- Lustruitul parchetului
Cerb:
- Recunoscut ca un incornorat notoriu (Gh. Guru)
- Are coroana ramuroasa (M. Popescu)
- Se bat cap in cap (sing) (I. Hanga, C. uta)
Cerc:
- Tras pe roata (M. Anghel, I. Ttar)
- Ansamblu de coarde (I. Boar)
- Asociatie de idei (O. Huul)
Cercel:
- Element ornamental la intrarea in pavilion (I. Caraiman); Anexe la pavilioane (sing) (D.
Hulu); Prezinta moda la pavilion (C. Broiu)
- A ajuns si la urechea lui Petru (M. Bornemisa); Floare la ureche (P. Berteanu)
Cercettor:
- Nu isi termina studiile niciodata (R. Arpad, D. Bakos); Examineaz variante n studii
teoretice (V. Negreanu)
- Indeplinete cu bun tiin o misiune de iscoad (S.T. Cacuci, D. Onofrei, P. Berteanu)
- Se pricepe sa faca observatii. (L. Popescu)
- Cauta ... sa afle noutati (C. Herescu, M. Mnica)
- Calator perseverent pe drumuri nebanuite (C. Georgescu)
- Da socoteala de faptele altora
Cerdac:
- Galerie de arta populara; Galerie aflat n construcie (Gh. Toia, M. Zgubea); Galerie in
aer liber (N. Mutulig)
A cere:
- A vorbi cu inteles in dorul de mireasa (At. Mateescu)
- Un fel de a fi pretentios (M. Bornemisa); A emite pretentii (D. Bako, E. Gldu)
Cereale:
- Roadele culturii milenare (I. Muat)
Cerebel:

- Inferior din punct de vedere cerebral.


Cerere:
- Solicita o dare de seama (T. Hedeiu)
- Petitie in scris care se anexeaza la dosar (I.E.Meteleu. T. Hedeiu)
- Carte de rugciuni (C. Herescu)
- Procedur de apel (M. Bornemisa)
- Scrisoare plina de rugaminti (V. Butoi)
- Inaintata in asteptarea unei solutionari (N. Mutulig)
Cerin:
- Cere satisfactie (Cl. u)
Cernit:
- Il gasesti totdeauna inchis (E. Drng)
Cernut:
- Cazut intr-o operatie de triere (N. Badea)
Ceretor:
- Iti intinde o mana de ajutor (P. Berteanu); Om care iti intinde o mana de ajutor la
nevoie (I. Riti)
Cerit:
- Activitate de strada cu strangere de mana (Gh. Guru)
A certa:
- A realiza/face un proces verbal de imputare (V. Potolinc, E. Gldu)
Certat:
- Tinut sub strica observatie (T. Popescu)
Certificat:
- Scriosare de acreditare
Certitudine:
- Castel vremelnic in lumea ipotezelor. (Fl. Titu Vasilescu)
- Data exacta (C. Raia)
Cerumen:
- Secretare .. intr-o ureche (I. Caraiman)
Cetate:
- Cuib strategic cu pui bataiosi (D. Ndrag)
- Se lasa cucerita greu
Cetean:
- Un om in tara lui (I. Buzdugan)
- Brbat de stat (D. Bnculescu, E. Gldu, C. Mrgrit)
- Cei care au stat aici (sing) (E. Gldu)
Cetera:
- Interpretarea ca in Ardeal a unui violonist (A. Tudose)
Ceter:
- Vioar cu .. mo (A. Vljoag)
Cetin:
- Acele care nu se usuca (A. Tudose); Suport de ace
Ceva:
- Indice cantitativ (V. Feru)
- Cu sau fr valoare (P. Goja)
- Strictul necesar existenei (E. Gldu)
Cezar:

Cg:
Cheag:
Chec:
Chef:
Cheie:

Chel:

- Tarele Imperiului Roman (E. Gldu); Titlul primului roman ... istoric (Gh. Toia);
Cunoscut roman de dragoste legat de Cleopatra (C. Herescu)
- De fiul su ucis (V. Feru)
- Crang ramas pustiu! (G. Belu); Capete de carlig! (Tr. I. Cioclteu)
- Baza pentru prelucrarea laptelui (Gh. Magheru)
- Compania britanica a ceaiului (M. Guja)
- Sportul sticlelor goale (M. Frunz)
- Pofta buna (I. Isac)
- Bun la deschidere (V. Negreanu); Piesa mutata in deschidere (I. Filip, Gh. Glea)
- In urma unor centrari pe spatiul portii ... intra in gol (N. Badea)
- Mijloc de patrundere
- Franceza, ca obiect de studiu pentru invatamantul profesional, Franceza universala (M.
Frunza)

- Cu luna stralucind deasupra (N. Caraman)


- Cu capul descoperit (C. Herescu)
- Cu parul lasat pe spate (B. Vlad, M. Zgubea)
- Netuns ... de multi ani (C. Herescu)
Chellial:
- Situaie de plns ntr-o via de cine (M. Anghel, I. Ttar)
Chelie:
- Luna brbailor (M. Dinc); O lun n cap (N. Caraman)
- Practica impotriva tragerilor de par (L. Popescu)
Chelner:
- Vine neinvitat la masa (V. Bucur)
Cheltuial:
- Fond de ten subtire (A.M.Samsonic)
Chemare:
- Procedura de apel (E. Ndrag)
Chemat:
- Menit sa-si implineasca o vocatie
Chenar:
- Careu aprut n pagin de revist (M. Frunz)
- Forma de incadrare (A. Rbonescu, Gh. Toia); Incadrare in schema (I. Muat)
Chenzin:
- Venit .. de dou ori pe lun (C. uculeasa); Banii semilunii (C. Herescu)
- Periodic lunar pentru muncitori (C. Herescu)
Cherestegiu:
-Specializat in confectii de blana (M. Gheorghiu)
Cherchelit:
- E bine facut (M. H); Zis i fcut (A. Mitu)
Cherem:
- Plcerea turcului (A. Tudose)

Cherestegiu:
- Vinde blana "ursilor" din padure
Chestionar:
- Formulare pentru un test (E. Ndrag)
- Buletin de informaii (V. Potolinc)
- Prezint anumite semne de ntrebare (C. ua); Pus sub semnul intrebarii (I. Socolov)
- Scrisoare in care se dau mai multe raspunsuri (V. Potolinc)
Chet:
- Adunare public cu scopuri filandropice (D. Bgrean); Adunare filandropica (T.
Capot)
Chibi:
- Companion discret la jocul hazardului (E. Anca); Observator neutru in joc (V. Trolea)
- Jucator marginalizat la o intalnire cu miza (M. Gzea)
Chibrit:
- Lemne de foc (sing) (A. Antonesei, T. Popescu,D. Tipluica)
Chibzuin:
- Termen de judecat (I. Dragomir)
- Formula de calcul (E. Ndrag)
- E o msur n toate (V. Potolinc)
Chic:
- Fire din care iese un fel de guler (D. Bldea)
- Cu plete .. identice (sing) (N. Badea)
Chichinea:
- Camera obscura (Gh. Toia)
Chichi:
- Nod in papura
Chicot(eal):
- Cascada in care se ineaca rasul
- Pui de ras (T. Capot), Facuta de ras
Chil:
- Un fel de coca (I. Isac); Coc ntrit (A. Tudose)
- Tarie pe fundul vasului (I. Caraiman)
Chilie:
- Garsoniera celibatarului convins (A. Tudose)
Chilipir:
- Luat la bani mruni (V. Trolea)
Chimie:
- Studiaza toate aspectele in substanta (T. Capot)
Chimir:
- Se ncinge cnd e vorba de bani (M. Anghel, I. Ttar)
- Centura pretioasa ... pusa-n joc (t. Ciocianu)
Chimono:
- Curent retro in moda nipona (T. Popescu)
- Modelul japonez (M. Frunza)
- Piesa de schimb pentru galbeni (Gh. Stoica)
Chin:
- Prob de incercare pentru un om cu multa rabdare (M. Dogeanu); Depaseste faza de
incercare (D. Popa); Grea incercare

China:

- Framantari crescute (sing) (P. Ciurea)


- Impozit variabil fixat asupra fericirii (F. T. Vasilescu)
- Nscut n dureri (M. Frunz)

- Stat .. major (D.R. Giuglea)


Chindie:
- Incepatoare la cursul seral
Ching:
- Curea din piele ... de cal (C. Broiu)
Chinin:
- Trateaza cu amaraciune (L. Popescu)
Chintesen:
- Central n lucru (T. Capot)
Chiolhan:
- O impresionanta masa de oameni (T. Capot)
Chioc:
- Camera de luat vederi (V. Rusu)
Chiot:
- Scos la hor (D. Bldea)
Chip:
- Schimbare la fa (I. G. Gruni)
- Oglinda de interior arantand cu timpul tot mai stramb (Gh. Boban)
Chipiu:
- Militar de frunte
Chircit:
- Strns n talie (N. Badea)
- Foarte zgarcit
Chiria:
- Da bani la casa fara sa cumpere nimic (Gh.Dobrescu-Jr)
Chirie:
- Bani retinuti pe stat (B. Vlad); Alocatie de stat (C. Herescu)
- Drept de proprietar (Gh. Constantinescu)
- Fond de cas (M. Gzea)
- Venit din spatiu (A. Doboan)
Chiromanie:
- Practic pentu cei care cer mna (M.R. Pascalu)
Chist:
- Vis de canceros (C. Herescu)
Chitoc:
- Se lasa de fumat (T. Capot)
Chit:
- Expresia unei remize banesti
- Absolvent de drept la datorie
- Gen de legatura la ochi (M. Bornemisa); Fixativ pentru ochi
- Material plastic folosit pentru priza (V.Trolea)
Chitanier:
- Colecie de acte ntocmite pentru achitare (I. Buzdugan)
Chitar:

- Incep sa cante cand se ciupesc (sing) (C. Herescu)


- Recuzita trubadurului implicat in scena balconului (P. Vasilache)
Chitarist:
- Canta in struna (C. Pricop)
Chitic:
- A tcea .. ca petele (A. Tudose)
- Forma imperativa a tacerii, cand musca se lafaie pe caciula (N. Murean)
Chiibuar:
- Se ine/ocup de fleacuri (G. Magheru, V. Potolinc)
- Specialist in desfaceri en detail (T. Capot)
A chiui:
- A da glas bucuriei (S. Petric); A se bucura tare ... e un fel de a spune (C. Herescu)
Chiuitur:
- Manifest de fluierare a jucatorilor (C. Oglan)
- Tipetele de tot rasul ale celor pusi pe scene (sing)
Chiul:
- Rezerva de stat pentru cei angajati la o intreprindere (T. Capot)
- Insctis la ... fara frecventa.
Chiulangiu:
- (Remarcabil) om de stat (V. Potolinc, M. Anghel)
- Furii de moment (A. Vljoag)
Chivernisit:
- Ajuns cu bine (la mare) (T. Capot)
Chix:
- Falimentul unei mici nteprinderi (I. Buzdugan)
Ci:
- Un dar deosebit (Gh. Toia); Un dar mai aparte; Un dar la mintii; Darul vorbirii; Cel mai
mic dar (N. Banu); Micul dar (E. Diradurian); Un mic dar de Craciun ! (I. Ttar);
Darul aflat ntr-o felicitare ! (E. Diradulian); Darul unui zgrcit ! (I. Buzdugan); Este
dar, dar nu-i cadou.
- Cuvntul opoziiei (O. perlea, V. Potolinc); Aflat in opozitie (... din cinism !)
- Replica in contradictie la o adica (I. Degeratu, V. rdea); Contraindicatie
- Contrazicere evidenta/flagranta infirmand/negand cele spuse anterior (M. Dogeanu)
- Termen pentru contestatie; Element de controversa; Indicator de sens contrar
- Lant gramatical pentru lipit contrariile; Macaz lexical
- Adversitate laconica; i ntoarce vorba!; Vine cu argumente.
- Unu la suta!; Altfel nu!; Baba! (sing); Ciob, ciob ! (C. Suta); Uncie!
- Cucu .... la cuci ! (C. Herescu); Cuci!;
- Ce cui!; Cui fara potcoava!
- Cifrati!; Cifrele 1 si 2!
- Veniti primii la cina! (R. Vasilescu); Cei de la cina! (O. Huul); Primii ciorchini ...
culesi de pe margini !; Prologul unei civilizatii citadine ! (I. Ptracu, C.Trnoveanu);
Radacina de cires ! (V. Vasilache); Intrare la cinema/circulatie! (G. Barboni); Ciori,
fara nici un dubiu ! (A. Rbonescu)
- Ciclop cu palarie ! (O. Enache, M. Popa, O. perlea); Scamator lexical care face ca din
clop sa apara ciclop! (E. Diradurian)
- Deopotriva/Revin la cinci! (V. Bucur); Doua din cinci ! (A. Doboan); Repetitia de la
cinci !; Dubla de cinci ! (C. uta)

- O pereche de cipici (V. Trolea)


- Umplutura de placinta! (D.I. Nicula); Acid in esenta! (I. Filip, P. Scrltescu); Cei de la
medicina!; Incins/Racita la mijloc!; Centrare la precizie! (I. Ttar); Intr-o cocina de
porci!
- Solicitate din plin in finalul unui meci! (M. Dogeanu)
- Crai caruia i se topeste inima! (C. Crbu); Cercuri pe margini!; Cei din provincie! (D.
Tipluic)
Ciacr:
- Om cu puncte de vedere diferite (D. Georgescu)
Cianur:
- Praf (Soluie) de curat (T. Capot, E. Gldu)
Cicatrice:
- Urme mici ale unor dureri mari
- Amintiri din razboi
-Incrustatie in piele
Cicatrizare:
- Incheierea unei operatii (T. Capot)
Cic:
- Vorbete lumea ... (E. Guja); Vorba altuia; Asa se zice
- Inceput de poveste fantastica.
- Parola de trecere a zvonului hoinar
- Chipurile ... (Gh. Neme)
Cicleal:
- Mult zgomot pentru nimic (e uun fel de a spune) (C. Herescu)
- Muzica de camera.
- Impuls nervos exterior.
- Repetitie la nivel superior.
- Rafala care poate preceda asaltul cu farfurii zburatoare.
Ciclit:
- I se reproseaza mereu cate ceva (C. Herescu)
- Plictisit de atatea repetitii (N. Rotaru)
Ciclitor:
- Sare cu gura (N. Caraiman); Gura mare.
- Masina de tocat
- Mare maestru la intinsul corzilor.
- Da multa bataie de cap (Tr.I.Cioclteu)
- Iti calca pe nervi.
- Face mereu procese verbale de imputare
- Gaitele in montare proprie (masc)
Cicero:
- A vorbit pn i-a pierdut capul (V. Feru)
Ciclic:
- Vine la repetitii cu regularitate de ceasornic, sau aproape.
Ciclon:
- Atac aerian cu efecte distrugatoare (Petru Damian)
- Manifestatie violenta desfasurata in aer liber
Ciclop:
- Doarme numai cu un ochi; Are un ochi fara pereche.

- Monoclu mitologic.
Ciclu:

- Variatiune pe aceeasi tema (I.I. Zamfirescu)


- Element al sistemului periodic (C. Herescu)
- Repetitie generala.
Cicoare:
- Cafeaua insectelor.
Cifrat:
- Pastrat sub cheie doar pe hartie; Predat la cheie.
- Tratat matematic.
Cifr:
- Ia parte la operatii;Numar de operatii
- Soliste prezentand numere in combinatie (sing)
- Pleaca de la zero
- Element de valoare
- Formeaza numarul.
- Unitati adunate in coloana (sing)
- Mici ... romane (sing)
Cifric:
- Exprimare prin numere (T. Capot)
Cifru:
- Se nelege prin semne (N. Badea)
- Vorbe cu tlc
- Asociatie secreta
- Algebra protectionismului ermetic
- Pus la discretie
- Enigma broastei.
Cil:
- Fir de pr care i intr in ochi (N.C. Dumitru); Firul cu care se nchide un ochi (Gh.
rdea); Firul vietii (V. Hotea)
- Scos/Iesit din celula pentru (putina) miscare (V. Onofriu, L. Stncescu, G. Belu, A.
Morar); Membru al unei celule (D.I. Nicula); Motor de tip celular
- Autopropulsor din prima generatie (I.I. Zamfirescu)
- Face miscari in apa (C. Bnzaru); Se agita in prelungiri
- Evolueaza in deplasare cu o formatie de categorie inferioara
- Merge doar cu lamele (D.N. Nicula)
- Picior fixat la microscop (C. Herescu)
- Maruntel din fire
- Membru inferior (P. Ciurea)
- Mijloace primitive de transport acvatic (sing);
- Peria fin a unei catifele vii (F. T. Vasilescu)
Ciliate:
- Mobile cu picioare subtiri (D. tirbu)
Cilindric:
- Un fel de a bate drumurile (G. Petrone)
Ciment:
- Curent la priz (D. Bldea); Face o buna priza
- Material de legaturi trainice; Materie cenusie

- i trebuie apa multa cand se face beton


- Element de baza in consolidarea unui camin (S. Rus)
A cimenta:
- A realiza o legtur trainic (Gh. Chiril)
Cimentare:
- Legare la priza (E. Ndrag)
Cimilitur:
- Nscut pentru ghicit (Fl. Mrescu); Merge pe ghicite; Ghici, ghicitoarea mea?
-Vorb de clac (Gh. Nicolau-Expo); Problemele sezatorilor (sing)
- (Vechi tip de) ncuietoare rneasc (N. Banu, Gh. Luculescu)
- Perla enigmisiticii folclorice
- Incuietoare rustica
- Enigmatica intrebare din batrani
Cimitir:
- Loc de odihn dup slujb (N. Caraman)
- Teren plin de gropi (M. Stancu)
- Statiune cu locuri rezervate (D. Bakos)
- Casa umbrelor cu garsoniere din lemn (E. Diradulian)
- Culise pentru cei iesiti definitiv din secana.
- Parcul singuratatii pavat cu destainuirile regretelor.
- Punct terminus pentru ultimul drum (L. Popescu)
Cimpoi:
- Cantaret pop ... in haine de piele; Se umfla-n piele.
- Gen de burduf scotian .. cu cantec (P. Haa); Burduf sonor.
Cimpoier:
- Un scotian plecat la lupta cu armele muzicii (C. Demetriade)
Cin:
- Asociaia frailor de cruce (Gh. Oncioiu); Form de asociere (V. Potolinc)
- Tagma veche; De rang vechi
- Ridicare la putere
- Unitate de conducere
- Categorie depasita
- Functie de gradul unu (C. Herescu)
- Ordine ca la manastire (sing) (V. Potolinc)
- Micul vas ... cu clinchet la cinste! (C. Herescu)
Cin:
- Vine/Servita ultima (la mas) (I. Cristea, I.E. Meteleu, D. Nicula, V. Trolea, T.
Capot); Ocup ultimul loc la mas (V. Zaicu)
- Ultimul fel la masa (N. Ciocalteu, D. Hulu); Ultimul fel de mancare (C. Herescu)
- Mas pus ntre icoane (D. Bnculescu, E. Gldu, C. Mrgrit)
- A treia mas de diminea (M. Frunz); Felul trei la masa.
- Masa umbrelor.
- Nocturna intr-o interpretare de masa
- Se mistuie n noapte (F. Matei)
- Inghitita in cele din urma (D. Nad)
- Pretext pentru o invitatie pe inserate (N. Cioclteu); Se asterne odata cu inserarea; Curs
seral de alimentatie publica; Gtita pentru plcerile serii (M. Frunz); Buna seara (V.
Trolea); Faptul serii.

Cine:
- O ntrebare necesar pentru aflarea identitii celui n cauz (M. Guja); Intrebare la
subiect; Chestiune ce se pune privind identitatea unei persoane (Gh. Boban)
Cineast:
- Specialist in proiectari artistice
- Fabricant de iluzii pe banda rulanta (D. Nad)
Cinefil:
- Cu ochii mereu la stele.
Cinel:
- Formula din limbajul ghicitului; Cap de ghicitoare
- Invitaie insistent la unul din jocurile noastre populare (C. ua)
- Te pune pe ganduri
- Suna a bataie de joc.
- Pus la baterie
Cinema:
- Cas de filme (A. Mitu)
- Loc de unde poi privi la stele (N. Stancu)
Cinematec:
- Galaxie cu formatii de stele (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Cinematograf:
- O lume iluzorie, din umbre si lumini
- Local de arta figurativa
- Casa de filme
- S-a nascut mut.
Cineva:
- Necunoscut ajuns celebru (B. Stoianovici)
- O persoan important .. pe care n-o divulgm (M. Guja)
- Iesit din anonimat.
- Marele anonim.
Cinic:
- Haina deschisa (masc) (T. Capot); Haine maxi (masc.,sing)
- Face haz de necaz
- Nonconformist fara perdea
- Condotierul afrontului moral
- Un rau iremediabil
- Lanseaza sageti otravite (C. Herescu)
Cinism:
- Filosofie la rece.
- Licenta neacademica (afisata cu nonsalanta)
Cinste:
- Termen de garantie.
- Forma de tratat (V. Potolinc)
A cinsti:
- A trata cu toata atentia (M. Zgubea)
- A acorda cuiva respectul cuvenit (P. Ciurea)
Cinstire:
- Termen de onoare. (C. Herescu)
- Sacrificiu altruist pe altarul lui Bachus (M. Dogeanu)
Cinstit:

- Tratat cu deosebita atentie.


Cioar:
- O pasre nchis (L. Popescu)
- Cioclu de pripas pe un cer de iarna (At. Mateescu)
- Calitate inferioara de rom (P. Goja)
Ciob:
- Proba evidenta ca s-a comis o spargere (At. Mateescu)
- Ruptura de vase (G. Manta)
- Criticul unor semeni de lut.
- Praful ales din amfore (A. Doboan)
- Proba a neglijentei din serviciu.
- Fractiuni ordinare (sing)
- Tragicul sfarsit al celui tras pe roata (V. Opri)
- Reminiscenta a iubirii de romane
Cioban:
- Calificat ca si strungar
A ciobi:
- A face o spargere (T. Capot, Marian Gzea, Ed. Anca)
- A lua o bucic din oal (S.R. Cacuci)
Ciobire:
- Pune la cale o spargere
Cioc:
- Tacm de pasre (I. Caraiman); Mancator de pasari (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Varf penetrant in tactica atacului pe aripi; Vrf de atac cu deschideri n adncime (T.
Capot)
- Umbla dupa mica ciupeala (M. H); Inclinat spre mica ciupeala (D. Guinea)
- Scurt la brbie (masc) (N. Stancu)
Ciocan:
- Batut in cuie (C. Tuculeasa)
- Instrument .. bun de aruncat (Gh. Igna)
- Specialist al loviturilor directe (B. Stoianovici)
Ciocnel:
- Usor de batut.
A ciocni:
- A trage la tinta (C. Herescu)
Ciocnitoare:
- Batutul in lemn le poarta noroc (P. Haa)
Ciocnitur:
- Scoasa la bataie (T. Capot)
Cioclu:
- Tip de transport funerar (T. Hedeiu)
Ciolan:
- Obiectiv politic (I.I.Zamfirescu); Politicos ! (Gh. Oncioiu)
Ciont:
- Prezint unele lipsuri n contul su personal (A. Boboc)
Cioplitor:
- Scoate bani din piatra seaca (V. Butoi)
Ciorap:

- Il iau toti peste picior ca pe o carpa (P. Haa); Luat peste picior (V. Feru)
Ciorb:
- Un fel de lingur care se poate lungi (E. Gldu)
Ciordeal:
- Deposedare neregulamentar (V. Trolea)
Ciorn:
- Concept depasit (I. Socolov)
Ciorovaial:
- Proces verbal de divergenta (L. Popescu)
Ciot:
- (O) scurttura prin pdure (B. Stoianovici, B. Vlad, I. Bue,A. Doboan, P. Ciurea)
- Scurt de coada (N. Medru, D. Cioflic, P. Damian); Scurta la mana (M. Nstase)
- Relicva de lemn ramasa-n amintirea unor falnici disparuti; Mult a fost, putin a ramas (I.
Caraiman)
- Jalnica reminiscenta a unui majestos copac (C. Georgescu)
- Ramas pe o pozitie retrasa dupa eliminarea varfului (P. Matei)
- Urm de picior (Fl. Mrescu, M. Zgubea)
Cip:
- O pasareasca cam cu jumatate de gura (Gh. Chiril)
- Scos din cuib (A. Delca)
- Un pas decisiv pentru lumea crilor (E. Gldau)
- Micul gigant din lumea electronicii (M. Puiu)
Cipici:
- Usori la drum cand emrgi acasa (L. Popescu)
Cir:
- Pui/Facut de mamaliga (C. Tuculeasa, A.Morar); Moale ca o mamaliga (D. Hurtupan
,R. Vasilescu, C.Bnzaru, V. Potolinc)
- Paste fainoase de culoare galbuie/galbena (sing) (V. Potolinc, N. Banu)
Cirac:
- Candidat de maestru (I. Isac); Ucenic pe langa un maestru. (C. Herescu);
- Calificare pentru ucenic (A. Morar)
- Satelit gravitand in jurul unei stele (C. Crbu)
Circ:
- Spectacol unde artistii pot lua plasa uneori (I. Ttar); Spectacol n aren (G. Ciopron);
Spectacol .. lunar (V. Potolinc)
- Perimetrul trapezului (V. Trolea)
- Expozitie de dresuri (E. Ndrag)
- Arenele romane (sing) (M. Anghel, I. Ttar)
- O caldare de apa rece (G. Manta)
Circa:
- Apreciere aproximativa a valorilor (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Un cuvant de apreciere
(V. Potolinc)
Circar:
- Se da in spectacol (A. Rbonescu)
- E fericit cand pica in plasa (A. Botea)
- Cunoscut producator de dresuri (P. Ciurea)
- Fiecare cu numarul lui (I. erban)
Circular:

- Tip de activitate in ture (D. Guinea)


Circulaie:
- Manifestaie de strad (A. Baican)
Circumspect:
- Retinut in fapt (T. Capot)
- Chemat la judecata cu dispozitie de retinere
Ciread:
- Masa obisnuita a rumegatoarelor (P. Vesa)
Cire:
- Stand cu cercei sui generis (I. Caraiman); Productor de .. cercei (N. Caraman)
Cirip:
- Lait motiv pentru un cantaret din frunza (A. Doboan)
- Vorbire pasareasca in traducere libera. (At. Mateescu)
Ciripeal:
- Concert in lunca (A. Stnescu)
Ciripit:
- Tril n travesti (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Psreasc get beget (L. Popescu)
- Pizzicato live, in aer liber (V. Bogos)
Ciroz:
- Mai rau (N. Caraiman)
Cirus:
- Un bulgare de vata plutind pe cer senin (O. Eftimie)
Cisalpin:
- Partea de sus .. a unei cizme (masc) (A. Rbonescu)
Cistern:
- Vas tras pe uscat (A. Botea)
Cimea:
- O gura de apa (Tr.I.Cioclteu)
A cita:
- A vorbi din amintiri (D. Marcu); A vorbi ca din carte (P. Berteanu)
- A fi purttorul de cuvnt al cuiva (C. Bnzaru)
- A face o reproducere (T. Capot)
- A face apel la judecata (T. Capot, P. Berteanu)
- A da exemplu (I. Ttar)
- A reda textual (Gh. Gndu)
- A prelua, intre ghilimele fie spus (N. Mutulig)
Citadel:
- Luata cu turnurile (E. Mnica)
Citare:
- Procedura de apel in justitie (C. Herescu)
- Reluare dupa alti autori
Citat:
- Reprodus cuvnt cu cuvnt (B. Stoianovici); Reprodus ad-litteram (P. Abdula);
Reproducere fidela dupa un maestru clasic (M. Dogeanu); Reproducere dupa o opera
celebra (V. Bucur); Pus in valoare prin reproducere (I. Ttar); Reproducere neplagiata
(T. Capot)
- Selectiuni din carte (sing) (I. Coresciuc); Servit a la carte (C. Herescu)

- Copiat .. la o lucrare scrisa (I. Caraman); Consemnat in scris (L. Popescu)


- Hain de mprumut pentru o parad livresc (O. Popa)
- O bucat dintr-o oper (N. Dumbrav); Preluare dintr-o bucata (V. Trolea)
- Se ia dup spusele altora (E. Gldu, Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazr)
- Omagiu de obicei adus unui inaintas respectat (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Ajutor insusit de la un precursor intr-o argumentatie (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Are o chemare aparte (A. Rbonescu)
Citaie:
- Chemarea celor destinai s slujeasc justiia (V. Trolea); Ordin de chemare
- Face apel la judecata (Gh. Toia, M. Zgubea)
Cite:
- Trecut usor cu vederea (I. Vlase)
- Reusit la scris (A. Tudose)
A citi:
- A trece cu vederea peste ce ti-e scris (A. Boboc); A trece cu vederea rand pe rand (Ed.
Anca); A trece printre randuri
- A inregistra o scrisoare (C. Herescu)
- A descifra caracterele (O. Huul)
- A paste oile .. negre (Gh. Igna)
Citire:
- Dezlegatoare de rand (A. Doboan)
- Carte de capatai (V.Feru)
Citit:
- Parcurs luminos pentru hambarele mintii (E. Diradurian, A. Vljoag); Parcurs conform
unor scheme grafice (N. Barbu)
- Reprodus ad litteram (I. Vlase)
- Evidentiat in domeniul culturii (B. Stoianovici)
- Are o multime de cunostinte (L. Popescu)
Cititor:
- Subiect de lectur (I. Buzdugan)
- Cu privire la domeniul literelor (H.S. Simon)
- Parcurge o multime de pasaje (N. Badea); Parcurge un curs de grafie (P. Haa)
Citric:
- Acidul ceaiului (N. Banu)
Ciu:
- Merge cu un hap .. la raceala (L. Popescu)
- Ciu dac sare ! (N. Caraiman)
Ciubr:
- Vas lemnos (V. Potolinc)
- Baie comunala (V. Potolinc)
Ciubuc:
- Ciupitul leilor (C. Raia)
Ciuciulete:
- Muiere stranic (zdravn) (D. Bgrean, Gh. Luculescu)
Ciudat:
- Provoaca o stare de soc (M. Anghel)
- Atribut al curiozitatii.
Ciud:

Ciuf:

- Spus la mnie (V. Potolinc)


- Pic sigur (T. Capot)
- Un necaz ... de invidiat in felul sau (C. Herescu)

- Luat de mot (M. Gzea)


Ciuguleal:
- Mncare de pasre (T. Nstase)
Ciulin:
- Cactus de Brgan (M. Frunz)
Ciulire:
- Curioziti din lumea animalelor (sing) (M. Tun, C. Untea)
Cium:
- Acuzat de genocid n evul mediu (I. Vlase, Gh. Prodan)
Ciung:
- Ofer/Solicita o mn de lucru (A. Boboc, A. Tudose)
Ciuperc:
- Spor ... la vechime (I. Boar)
A ciupi:
- A strnge puin cte puin (E. Ndrag)
Ciur:
- Mijloc de selectie (D tirbu-Nica); Selectioner popular (V. Potolinc)
- Luat la palme la alegeri; Manipulat la alegeri
- Filtru pentru frecventa ... obisnuita (G. Magheru)
- Sita gaurita; Se gaureste des (V. Potolinca)
- Iscusite la vanzare! (M. Nstase)
Ciurd:
- Masa obisnuita a unui vacar (V. Trolea)
Ciuruire:
- Actiune care ridica productia de boabe (A. Doboan)
Ciuruit:
- Vazut ca prin sita (C. Herescu)
Ciu:
- Merge cu un magarus (N. Puna)
Ciut:
- Cu coarnele lasate (D. Marcu); Nu-i poti cata in coarne (M. Gzea); Solist la corn
Ciut:
- Numfa padurilor lacrimand in fata mortii. (N. Muresan)
Ciut:
- O mndree de cerb .. fr coarne (C. Herescu); Moartea cerbului (M. Frunz)
- O apuca rasul (I. Ttar)
Ciutur:
- Vas lansat la apa (N. Caraiman)
- Sta in cumpana (P. Georgescu)
Civic:
- Certificat de cetenie (C. Herescu)
Civil:
- Rzboi la ar (I. Boar)
- Calificativ obinut la terminarea serviciului militar (L. Popescu)

-Scos din cadrele armatei (M. Nstase)


Civilizat:
- Are un standard de viata ridicat (C. Florea)
Civilizaie:
- Nivel atins in cultura mare
A cizela:
- A atinge perfeciunea (M. Frunz)
Cizelat:
- Gen de finalizare cu multa finete (I. Isac)
- E foarte bine facut
Cl:
- Primele doua din clasa! (T. Popescu); Cele mai mici din clasa! (I. Riti); Clasele
primare! (A. Schindarli)
- Introduse in clor! (Gh. Braoveanu)
- Neclar in fond! (P. Damian)
- Malurile canalului! (D.M. Ivnu, M. Munteanu)
- Covrigii dui dincolo! (T. Capot)
A claca:
- A o rupe la fuga (T. Porcuan)
Clacaj:
- Rupere la fuga (I. Caraiman)
- Face joc de glezne
Clac:
- Colectiv de munca la tara (T. Popescu); Forma de prim ajutor la sate
- Prilej serios de a spune vrute si nevrute (Ed. Anca)
Claie:
- Con de umbra (I. Caraiman)
- Cladire pe camp, acoperita cu paie (C. Herescu)
- Are o superioritate neta... la gramada
Clam:
- Piesa la dosar (T. Capot)
Clan:
- Nume de familie (N. Stancu); Viata de familie in perioada de inceput (O. Manto Jr.);
Marile familii (D. Guinea)
- Neam de vi veche (I. Boar);
- Tip de gasca (P.R. Coli)
- Banda inregistrata ... defectuos (T. Capot); Banda inregistrata in arhiva Interpolului
- Mas n capul creia st naul (E. Gldu)
Clan:
- Lab/Gura/Coad de broasc (Gh. Luculescu, T. Hedeiu, Gh. Boban); Limba broastei
(L. Popescu); Membrele superioare ale broastei (sing) (D. Hulu)
- Nu sta de vorba (T. Hedeiu)
- Manuale de deschideri (sing) (I. Mihalache)
Clap:
- Trage la car (ad literram !) (C. Herescu)
- Jucate pe degete (sing) (B. Stoianovici)
- Batuta la masina (L. Popescu)
Clapet:

- Mica piesa pentru suflatori (Gh. Toia)


Clapon:
- Nu-ti mai calca prin ograda (V. Trolea)
- Cavaler fara prihana cu lipsa .. la inventar. (At. Mateescu)
Clar:
- Un tip distins (E. Drng); Tip distins evidentiat de la prima vedere (D. Nad)
- (E) bine vazut (A. Mitu, I. Boar, I. Manzur); Vzut cu ochi buni (A. Boboc); Se bucur
de o bun vedere (Gh. Luculescu)
- Se inteleg bine (sing) (I. Ttar); Asta-i chiar de-nteles (N. Mutulig)
- S-o spunem deschis (N. Badea); Spus pe sleau
- Iesit din lumea umbrelor (Gh. Gndu)
- Curat ca lacrima (M. Gzea)
- Venit net la perceptie
Clarvztor:
- Ghicitori din traditia populara
Clarviziune:
- La buna vedere (I. Seicean)
Clasament:
- Ordine pe cmpul de lupt (T. Capot)
- Concluzia unei intreceri (A. Rbonescu)
Clasare:
- Tip de reforma (C. Tuculeasa)
Clas:
- Anii de coal (sing) (V. Potolinc)
Clasic:
- Scriitor consacrat ... post mortem (I. Riti)
- Subiect de antologie (t.Ciocianu)
Clasor:
- Volum inchis intr-o colectie de marca (I.I. Zamfirescu); Expozant de marca (I. Ttar);
Album cu imagini de marca (I. erban)
- Prezentator de emisiuni (V.Feru)
Claustral:
- Rezervat oamnilor de ... rasa (Ed. Anca)
Claustrare:
- Izolatie auto
Claviatur:
- Sensibila la palpare
Clbuc(i):
- Rezultat de la o aciune dus pn-n pnzele albe (T. Popescu)
- Spumos .. cu apa (A. Mitu)
- Apar in bataile cu frisca (P.Ciurea)
Cldit:
- Durat (masc) (N. Caraman)
Clnneal:
- Simptom al crizei energetice (M. Frunz)
Cltit:
- Reabilitat dupa o sapuneala buna (C. Pricop)
Cltit:

- Se intoarce din zbor numai cand e pregatita (C.Herescu)


A clefi:
- A mnca ntocmai ca la troac (N. Dumbrav)
Clei:
- Eufemism peiorativ pentru crasa nestiinta (E. Diradurian, A. Vljoag)
Clem:
- Realizeaz un cuplaj cu piese ntr-un act (B. Stoianovici)
- Falci puternice de fiare (sing) (C. uta); Fiare ce se prind uor (sing) (B. Stoianovici)
- Mijloc de prindere cu mari eforturi (M. Puiu)
- Fixativ pentru par (fem) (T. Capota)
A clti:
- A da intr-o apa si nimic mai mult (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Clei:
- Cauza obisnuita a unor aderente (A. Gagniuc, E. Mnica)
Cleios:
- Are o calitate de a prinde repede
Clenci:
- Substratul gandului ascuns (Gh. Guru)
Cleptoman:
- Are insusiri de hot dar nu e (A. Doboan); Hot fara vina (H. Albert)
- Condamnat pentru anumite insusiri (I. erban)
- Om cu apucaturi rele (V. Potolinc)
- Nu ia nimic n serios (C. Bnzaru)
- Are boala mainilor ... murdare
Cleptomanie:
- Boal care se manifest cnd se ia de la alii (M.R. Pascalu)
- Mania apucatului (E. Drng)
Cler:
- Totalitatea oamenilor de ras neagr (C. ua)
- Reuniunea cu parintii (A. Bacalu)
Cleric:
- Reprezentant al rasei negre (V. Potolinc)
- Incadrat intr-un careu de popi (A.Gagniuc, E. Mnica)
Cletar:
- Vaza de sticla pentru poeti (Gh. Oncioiu)
Clete:
- Cu bratele incrucisate (L. Bot, V. Buzea)
- Stransul mainii (desigur, daca ai cui!) (P. Haa)
Clic:
- Familie ntemeiat din interes (M. Frunz)
- Cerc vicios (T. Ploni)
Client:
-: Femeie de cumparat (N. Caraiman)
Clim:
- Studiata tot timpul (I. Ttar)
- Complex meteorologic local. (V. Feru)
Clin:
- Adaos mic perceput la confecii (D. Bldea); Adaos aplicat (la confecii) / (n croitorie)

Clinci:

(Gh. Constantinescu)
- Cu el te simti mai in larg (L. Popescu); Permite extinderea portului in larg
- Petic purtat fara jena (A. Tudose)

- Imbratisarea unei perechi intr-o evolutie pe ring (T. Capot)


Clinchet:
- Cantec de pahar (I. Manzur, M. Guja)
Clinic:
- Adresa provizorie unde poti fi cautat (M. Stancu)
A clinti:
- A porni ntr-o scurt deplasare (Gh. Oncioiu); A face o scurta deplasare
Clip:
- Film muzical, de regul cu un singur interpret (M. Zgubea)
Clip:
- Record .. de timp minim (C. Stnescu); Trecatoare foarte grabita (I. Degeratu)
- Se duce cum a venit (I. Ttar)
- Moment de referinta. (P. Damian)
Clips:
- O podoaba de femeie .. floare la ureche de agatat (T. Popescu)
- Executie artistica a unui lob de toata frumusetea (T. Capot)
Clis:
- Merge la o palinca (A. Gagniuc, E. Mnica)
Clieu:
- Imagine ... producand o impresie negativa (C. Crbu)
A cloci:
- A pregati puii pentru viata (Gh. Igna)
Clocitoare:
- Naste o multime de pui (C. Herescu)
Clocot:
- Se declaneaz cu un foc susinut (V. Potolinc)
Clocotitor:
- Generator de aburi (V. Potolinc)
Clon:
- Tare-n gura (A. Doboan)
Clop:
- Plrie care se poart la bi (S. Ceampuru)
- Cu mot .. in frunte (A. Latcan, C. Untea)
- Cunoscut fruntas ardelean (I. Boar, I. Manzur)
Clopot:
- Pamanteana portavoce a spiritului divin (M. Molesag)
- Mijloc de comunicare intre rase (D. Hulu)
Clopotar:
- Calificat in trasul de limba (M. Ialomiteanu)
Clopotni:
- Inaltata in slava cerului la biserica (C. Herescu)
Clor:
- Cele puse pe curatenie !
Clo:

- Se simte in largul sau in fusta (V. Potolinc)


Cloc:
- Angajata intr-o inteprindere avicola de stat (C. Crbu, I. Socolov)
- Baza unor gainarii ordinare
- Cade in ograda (V. Bucur)
Clovn:
- Provoac bufnituri (T. Capot)
- Om care si-a facut meseria de ras (O. Manto Jr.)
Club:
- Formula de echipa (I. Riti, D. Hulu)
- Baza sportiva (I. Mihalache),
- Casa Fotbalului
- Anturaj de petrecere a timpului liber (I. Degeratu)
Cm:
- Cum a iesit unu ... din francmasonerie ! (P. Haa); Cam gol ! (Gh. Dobrescu Jr.); Calm
in aparenta (dar nu si in esenta) ! (I. Manzur)
- Unde merge suta, merge si mia! (A. Doboan, Gh. Postelnicu, Fl. Vldulescu); Sute de
metri! (A.Tudose)
- Ce mai, asta este ! (P. Goja)
- Intocmai asa! (C. Herescu); Tocmai in centru! (V. Potolinc)
Cn:
- Toarte la ceaun! (N. Badea); Toarte de castron! (C. Trniceanu)
- Canin, scuturat cu vrsta! (M. Frunz); Canin cariat! (I. Buzdugan, I. rlea)
- Canton parasit! (M. Frunz); Corn fara miez! (R. Vasilescu); Varfuri de creion !
- Pocnit in plin/plex! (C. Herescu); Extrase din ocna! (E.Globau, C. Mangu)
Cneaz:
- Mai mare ca banul (T. Capot)
- Chinezul din Banat (Gh. Crian, I. Socolov)
- Craii de la Curtea Veche (sing) (M. Gzea)
- Un vlastar rasarit din tarina (Gh. Crian, I. Socolov)
Cnezat:
- Formaie cu principii de stil vechi (N. Caraiman); Cele cu principii vechi pe la noi
(sing) (V. Bucur)
Cnut:
- Instrument sui generis pentru executat ... incrustatii in piele (Ed. Anca); Firul cu plumb
ca instrument de corectie
- Cu asta dadeau rusii cu alice (G. Onea)
Co:
- Expresie incognito pentru oamenii de afaceri (Al. Mateescu)
- Companie redusa (T.I. Cioclteu); Element de companie .. pentru cea mica (E. Drng)
- Creasta cocosului! (A. Doboan); Cocosi focosi la inima! (D. Bako. V. Butoi)
- Se arata primii cocori ! (E. Ndrag); Coboara primele ... din vehicol! (H. Albert); Cap
pentru o coroana! (I. Stanciu); Conotatii din context!
- De la cap la coada! (I. Musat); Ocrotit de colegi! (Gh. Onicioiu); Se arunca la cos! (A.
Tudose)
- (Un) scop in sine! (M. Frunz, V. Potolinc)
Coad:
- Prul de pe spate (D. Bldea)

Coal:

- Impletitur de dam (Gh. Gutescu, P.Ciurea)


- Lucru pe apucate
- Prelungirea unui act de vnzare-cumprare (M. Frunz)
- Institutie de stat in piata comuna (At. Mateescu)
- Buna dispozitie a oamenilor de rand (N. Barbu)
- Apendice in ultimul stadiu
- Sfarsitul firesc la majoritatii vietuitoarelor (C. Broiu)

- Unitate de volum (C. Butic)


- Piesa inclusa intr-un top (T. Hedeiu); Plasata in top
- Alba la fata, uneori din lipsa de inspiratie (E. Diradurian, A. Vljoag)
- Colectiv de marca (C. Herescu)
Coaliie:
- Face o masa comuna (P. Abdula)
Coam:
- Prinsa de gatul calului (L. Popescu)
- Par salbatic (E. Guja)
Coan:
- Doamna Tarii Romanesti (D. Bldea)
Coaps:
- Sunt prinse de solduri ... cu admiratie (sing); Prinsa la solduri (M. Gzea)
Coard:
- Merge struna (Gh. Luculescu)
- Ciupit pentru o bucat de cntec (C. Raia)
- Sarita ... de pe lista jucariilor
Coas:
- Lam cenuie care mnnc iarb (T. Capot)
- Arma mortii ca atare (Gh. Dumitrescu)
A coase:
- A prinde un fir (A. Boboc)
- A lucra cu maina (D. Bldea)
Coast:
- Material de dama (la Eva) (D. Huluta, Gh. Boban); Confectii de dama la proba intai
(sing) (G. Petrone); Materie prim pentru confecie de femei (N. Caraiman)
- Transplant genezic in premiera mondiala (At. Mateescu)
- Iesitura rotunda la o coloana (C. Herescu)
- Sta ferm in fata apelor si le tine piept (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Coate:
- Parghii folosite la miscarea de avans (Gh. Constamtinescu)
Cobai:
- Sacrificat pe altarul stiintei de catre discipolii lui Esculap (M. Dogeanu); Martir
involuntar pe altarul tiinei (E. Diradurian)
- Pacient care nu poate vorbi, tratat fara voia lui (I. Socolov)
- Tip de studii medicale (O. Manto Jr)
Cobalt:
- Rezervor de cerneala simpatica (N. Dumbrava)
Cobe:
- Cu limba de moarte (Al.Cristici)

- Canta de jale (P. Maftei)


Cobili:
- Indoita de spate (A. Tudose)
- Tip de vanzator ambulant care poarta marfa pe umeri (H. Petcu)
- Transportoare auto plecate odata la targ (sing) (T. Ploni)
- Curbe de sarcin (sing) (O. Enache)
Cobr:
- Provoaca prin injectie ... o racire ireversibila (M. Bornemisa)
- Ucide ... cu sange rece
Coc:
- Strangator/Iesit din fire (fem !) (D.R. Giuglea, A. Doboan); Stransul firelor prinse cu
ace
- Pr fcut mciuc (T. Capot); Par rotat (N. Dumbrava)
- Ghem luat de la cap (Gh. Stoica); Sucit la cap (V. Potolinc); Se tine de capul femeilor
(C. Georgescu); Podoab capilar (M. Dinc)
- Urcat la cap (N.Medru, D.Cioflic); Se ridic mai sus cu un cap i apoi i se nfig acele
(N. Banu)
- Se ridica strans pe carare (T. Hedeiu)
- Frez (cu prelucrare) vertical (C. u, T.Capot)
- O intrece ! (I. Ttar); O intrece in precocitate ! (C. Stnescu)
- Coada facuta covrig (I. Riti)
Cocard:
- Floarea miresei (N. Mutulig)
Coc:
- Rezultatul unor multiple framantari; Se framanta zdravan pentru painea zilnica (T.
Nicov); Pine moale (L. Popescu)
- La placinte inainte
- Se masoara cu chila
- Limita de navigatie
- Fruntasa in cosntructia de nave (A. Tudose)
- Pici (sing) (L. Popescu)
- Aici e sigur ... a luat! (Gh. Gutescu)
Coccis:
- Cap de coloan (V. Trolea)
- Tarele spatelor (T. Capot)
Cocean:
- Imbrcatul ppuii (N. Caraiman)
- Raman fara porumb (sing) (T. Hedeiu)
Cochilie:
- Seif pentru perle
A cocli:
- A se face verde la fata (M. Frunza)
Cocoa:
- Un deal ce se inalta in spate (O. Eftimie); Iesirea prin spate (N. Banu); Iesita din
coloana (I.G. Gruni)
- ira spinrii (M. Tun, C. Untea)
Coco:
- Desteptator fara arc ... actionat de soare (L. Popescu)

- Te trezesti cu el cantand (St. Marinescu)


- Se culca odata cu gainile (D. Marcu)
- Un cofraj de oua
Cocoat:
- Adus din spate (N. Stancu)
Cocot:
- Momeala pentru pesti (A. Tudose)
Cocotier:
- Specie producatoare de lapte .. care nu se mulge niciodata (C. Herescu)
Cocs:
- Piatra de bricheta (O. Manto-Jr)
Cod:
- Legtura de chei .. ad litteram (C. Herescu); Cheie de mesaje secrete (T. Capot); Cheie
potrivita pentru desfacerea transmisiei
- Travestiul informatiei (C. Georgescu)
- Se inteleg prin semne (sing) (G. Negrea)
- Adunare legislativ (I. Bogdan)
- Un anumit numar de localitati (N. Cioclteu)
- Vine pe la gene (P. Berteanu)
Coda:
- Final la fug (M. Frunz)
Coda:
- Un om complet depit (Gh. rdea)
- Tip de lantern (M. Frunz)
Codeal:
- Retinere retroactiva (S. Arvinte, V. Anghel)
- Amana adoptarea unei hotarari
A se codi:
- Un fel de a se antrena la fuga de raspundere (T. Popescu)
Codicil:
- Coad de legat (N. Caraiman)
Codo:
- Face parte din constelaia Petilor (D. Bldea); Specie de peste (C. Mateescu)
Codru:
- Colecie de coroane (T. Capot)
- Dincolo de padure (I Vlase)
Coeren:
- Acord global (Gh. Luculescu)
Cof:
- Tinuta cu apa (A. Rbonescu); Unitate de masurat debitul apei de ploaie (Z. Turdeanu)
- Cursa din scandurele pentru nepriceputi si naivi (I. Ptracu)
Cofetar:
- Te ia cu zaharelul
Cofetrie:
- Camera de torturi (D.M. Ivnu, M. Munteanu)
Cognomen:
- Numitor la puterea a treia (Gh. Toia, M. Zgubea)
Coif:

- Intervine cu capul intr-o actiune de stavilire a atacului (G. Petrone); Evit btaia la cap
(Gh. Luculescu)
- Casca de protectie (I. Ttar)
- Conul de umbra (I. Boar)
Col:
Cola:

- Gatuirea unui organ de la interne

- Esenta de pepsi. (C. Herescu)


Colaborare:
- Inteprindere de lucru in acord (V. Negreanu); Acord armonios (L. Popescu)
- Scrieri alese .. i culese (A. Vljoag)
- Sprijinul de care se bucur un grup de lucru (A. Boboc)
Colaborator:
- Trecut in revista
Colac:
- Cercul de ap (Gh. Oncioiu); Salvator aruncat n ap (M. Frunz)
- Cerc de inot pentru incepatori (D. Bakos)
- Un opt luat de poman (N. Banu)
Colan:
- Floarea de margaritar care atarna la gatul excelentelor (P. Vasilache)
Colani:
- Stransi ... la parada modei (P. Ciurea)
Colaps:
- Accident de circulatie
Colb:
- Ridicat de la pamant (D. Tipluica)
Colecie:
- O adunatura aparte de oameni (M. Anghel)
Colecionar:
- Are o strngere la inim (T. Capot)
Coleg:
- Ne dau clas la adunare (sing) (E. Gldu)
- Domnul .. tovar (C. Crbu)
- Asociat in aceeasi banca (Gh. Oncioiu)
- Invata impreuna (sing) (I. rlea)
Coleopter(e):
- Compania CARABUS (C. Herescu)
Colesterol:
- Un element prost crescut care ne face sange rau (C. Herescu)
Colet:
- Un pachet de masuri conventionale; Un pachet de legi (A. Tudose)
- Se ambaleaza in expeditie (O. Huul)
- Pregatit pentru calatorie (N. Caraiman)
- Unitate de mesagerie
Coletrie:
- Seviciu care intervine in expeditiile grele (A. Bacalu)
Colib:
- Forma de stat de la inceputurile civilizatiei (M. Anghel, I. Ttar); Mica unitate de stat

(L. Popescu)
- Poarta palarii de paie (sing) (Gh. Dobrescu Jr.)
Colibri:
- Musca psrilor (A. Mitu)
Colier:
- Legtur strns realizat n domeniul tehnic (B. Stoianovici)
Coliliu:
- Complet deschis din fire (I. Covalschi)
Colin:
- Prefigureaz un drum n pant (V. Negreanu)
- apte romane fundamentale (sing) (D. Bldea)
Colind():
- Serenada pe zapada
Coliv:
- Tort macabru (V. Potolinc)
Colnic:
- Predeal (Gh. Toia, M. Zgubea)
Colo:
- Stabilit prin apropiere (T. Capot)
- Portiune de pamant arata (N. Caraiman)
Coloan:
- Sta pe spate si se tot misca incoace si incolo (A. Moldovan)
Colocatar:
- inut de cas, adus din strintate (masc) (Gh. rdea)
Colportor:
- Are primul cuvnt ntr-o transmisiune de tiri (A. Boboc)
- Vanzator de gogosi
Coltuc:
- Codru ciopartit (P. Ciurea)
Col:
- Unghiul decolteului (N. Banu)
- Patru la ptrat (sing) (I. Caraiman)
- Loc punitiv pentru abateri minore (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Arma speciala pentru elefanti (P. Cornei)
- Varf de atac (P. Matei)
Colar:
- Vrf de stnc (M. Anghel, I. Ttar)
- Tehnica apararii la unele lovituri de colt (N. Popescu)
Coli:
- Pregtii pentru o lupt tioas .. la mas (S.R. Cacuci, D. Onofrei)
Colun:
- Il iau unii peste picior (G. Petrone)
Comandament:
- Corpul ofiterilor superiori
Com:
- Vagon de dormit atasat la trenul mortii (I. Boar)
- Pardalnic ceas de veghe inaintea plecarii la coasa (V. Petreanu)
- Anunta stingerea/decesele (D. Hurtupan, C. Herescu)

- Culmea incontienei/nesimtirii (M. Livescu, L. Bot, V. Buzea)


- Somnul raiunii (A. Boboc)
- Scena ambigua in anticamera lui Hades (I. Neagoe)
- Te tine cu sufletul la gura in finala pe aparate (M. Soare)
- Nesimtitor si rece (in extenso!)
Combin:
- Masina de teren/cules (I. Buzdugan,t. Ciocianu)
Comemorare:
- Forma a prezentului istoric (I. Caraiman)
Comensurabil:
- E apreciabil ntr-o anumit msur (Z. Turdeanu)
Comentator:
- Purttorul de cuvnt al partidelor (E. Ndrag)
- Potenial de energie static (I. Vlase, Gh. Prodan)
Comercial:
- Tip de activitate desfasurata in schimburi (T.Popescu, G.epelu)
Comer:
- Act de vanzare-cumparare (M. Vasile)
Comestibil:
- Bun de gur (V. Feru)
Comet:
- Stea a marelui ecran, insotita de un alai plin de stralucire
Comic:
- Un hatru bun de glume care te distreaza (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Comis:
- Tip de voiajor (H. Albert)
Comisariat:
- Are putere de concentrare (C. Broiu)
Comoditate:
- Atitudine ferm n beneficiul statului (B. Stoianovici)
Comparabil:
- Unii care se impaca bine (sing) (A. Tudose)
- Apt pentru confruntare (V. Potolinc)
Comparaie:
- Exercitiu de stil la paralele
Comptimire:
- Moned acordat nefericirii cu teama de a nu le lua locul (Fl. T. Vasilescu)
Competen:
- Limit de funcii (V. Negreanu, N.B. Verciuc)
Competitiv:
- Cu sanse reale de resuita intr-un concurs (Gh. Georgescu)
Competiie:
- Angajament ferm cu rezultate performante (B. Stoianovici)
Complezen:
- Merge totdeauna cu plcere la serviciu (B. Stoianovici)
Complice:
- Coautor la drept vorbind (A. Tudose)
- Asistent al celui care opereaz (M. Anghel, I. Ttar)

- Mana a doua la operatie (A. Manolache)


Compliment:
- Produs de galanterie pentru femei (C. Crbu, I. Socolov)
- Fcut pe placul nostru (T. Hedeiu)
- Tactica cavaleriei (E. Ndrag)
A complimenta:
- A face un lucru de toata lauda (G. Stroe)
Complot:
- Mancare de regim
Compoziie:
- Ansamblu artistic in deplin acord (D. Constantinescu)
Compres:
- Aplicatie la un tratat medical (A. Tudose)
Compresor:
- Corespondent de presa (Tr. Cioclteu)
- Creaza o atmosfera apasaroare
Comprimare:
- Restrangere de spatiu (N. Cioclteu)
Comprimat:
- Volum redus de medicina. (P. Haa)
Compromis:
- Solutie de mijloc
Computer:
- Banc modern de date (A. Boboc)
Comun:
- O localitate care nu iese cu nimic n eviden (V. Trolea)
A comunica:
- A da dintr-una in alta
Comunicare:
- Aflata in treacat (V. Potolinc)
- Transmisie directa. (P. Damian)
Con:
- Forma de varf/eruptie (I. Ilie, T. Capot, P. Matei);Varf pentru pomul de iarna (V.
Potolinc); Varf de brad (T.Capot); Prefigureaza un varf de munte ascutit (I.
Ptracu, C. Trnoveanu)
- Puiul codrilor de brad (R. Vasilescu); Unitate productiva la Brazi (C. Stnescu)
- Corp remarcabil de la trunchi n sus (E. Gldu); Trunchi .. retezat (P. Goja. M. Zgubea)
- Figura conturata/schitata din varful creionului (C. Herescu, I. Muat)
- Forma unei guri de foc (B. Stoianovici)
- Corp geometric .. printre ace (M. Puiu); Remarcabil printre ace (D. Hulu)
- Ii lipseste doar sulul ca sa arate ca un diplomat ! (I. Ptracu)
- Podoabe pentru pomul de Craciun /iarna (sing) (I. Musat, V. Potolinc)
- Acoperit cu solzi (V. Potolinc)
Conac:
- Resedinta rurala a unor nobili de vita veche (M. I. Ialomieanu)
- (O) casa de bani (I. Sarbu, N. Caraiman)
Connac:
- Acoperamnt pentru cap specific rasei negre (V. Trolea)

Concediu:
- Absenta motivata de la serviciu (A.Doboan)
- Perioada de destindere (I.Socolov)
Concentrat:
- Scos din rezerva (P. Ciurea)
Conciliabul:
- Coc in stil clasic (sing)
Concis:
- Modul economic intr-o anumita expunere (I. Caraiman, M. Guja)
Concret:
- Aflat intr-o buna situatie materiala (I. Vlase)
Concuren:
- Disput pe tema economiei de pia (V. Potolinc)
Condic:
- Act de prezenta in colectiv (T. Popescu, G.epelu)
Condiment:
- Adaos practicat la produsele alimentare (T. Porcuan)
Condotier:
- Roman de capa si spada (D. Marcu)
Conductor:
- Cap limpede pe drum de tara (Ed. Anca)
Conector:
- Constituie o legatura stabila (N. Cioclteu)
Confesiune:
- Scriere culta (V. Potolinc)
Confeti:
- De-ale carnavalului (C. Herescu)
Confluen:
- Intlnii la cursuri (sing) (A. Rbonescu)
Conglomerat:
- Bloc dat in exploatare unei inteprinderi geologice (P. Ciurea)
Coniac:
- Soi de esenta tare (V. Trolea)
- Cititul in stele
A conjuga:
- Infinitivul verbelor (V. Trolea)
Consens:
- Dorina arztoare a totalitaritilor, pus-n slujba ipocriziei (A. Mitu)
- Vedere unic (V. Potolinc)
Conserv:
- Cutie de alimentare (O. Enache)
Consimire:
- Armonia acordurilor (A. Mitu)
Consonan:
- Armonie deplin (L. Popescu)
Conspect:
- Cuprinsul unui volum (C. uta)
Conspiraie:

- Sarituri la cap ducand la caderi spectaculoase (sing)


Constant:
- E in nemiscare (N. Cioclteu)
Constelaie:
- Colonie de stele (M. Dinc); Parada stelelor (L. Popescu)
Consternat():
- Afectat in urma unui atac prin surprindere (O. Manto-Jr)
- Stana de piatra (I.C.Pun)
Consultaie:
- Cercetare fundamentala in domeniul medicinii (C. Herescu)
Contiin:
- Dare de seama care reflecta realitatea (T. Popescu)
Cont:
- Bani pentru cheltuieli; inut n cetatea banilor (P. Goja); Rezerv bancar (N.
Dumbrav)
- Se deschide pentru intrri i ieiri (A. Vljoag)
Contabil:
- Pus sa dea soscoteala (V. Negreanu)
Contagios:
- Caz izolat (A.M.Samsonic)
Container:
- Modul de transport (Gh. Gndu)
Contemplare:
- Stare poetic dup o lung uitare (T. Capot)
Contenit:
- E un impiedicat (T. Capot)
Contes:
- Treapta a scarii care duce la marchiza (V. Trolea)
Contestare:
- Formula de atac ... ca un mijloc de aparare (D. Bako. V. Butoi)
Contestatar:
- Ia poziie n opoziie (M. Dinc)
Contestat:
- E de nerecunoscut (L. Popescu)
Contestaie:
- Trecuta in opozitie (C. Bacu,I. Isac)
Contingent:
- Unitate militar n recrutare (N. Barbu)
Continuare:
- Repriz de prelungiri (N. Barbu)
- Exemplu de urmat (C. Herescu)
Conto(a)r:
- Cuplat la reea (O. Enache)
- Estimator pentru consumul intern (A. Baican)
- Valorifica pana si .. apa chioara (P. Goja)
- Face inregistrari de uz curent (D. Bako. V. Butoi)
Contondent:
- Produc socuri ... tari (sing) (M. Gzea)

A contra:
- A da replica (N.Medru, D.Cioflic)
Contraband:
- Reea subteran de transmisiuni lucrnd n trafic internaional (C. Pricop)
- Asigura marfa fara TVA
Contract:
- Scrisoare de impacare fara sentimentalisme (At. Mateescu)
Contracie:
- Scdere de form (A. Tudose)
Contratimp:
- Nepotrivit pe moment (T. Capot)
A contrazice:
- A intoarce pe dos (I.I. Zamfirescu)
Controlor:
- Ia mai multe bilete la examen (E. Ndrag)
- Munceste in cercetare (V. Potolinc)
Controvers:
- Dialog cu un membru al opoziiei (I. Bue)
A contura:
- A schita .. in felul sau (t. Ciocianu)
Conopist:
- Persoana angajata la copii (St. Marinescu)
Convenien:
- Codul bunelor maniere in inalta societate (P. Maftei)
Convent:
- Sfatul parintilor (T. Nicov)
Cooperaie:
- Lucru comun (Z. Turdeanu)
Coordonate:
- Stabilite intr-un plan de masuri (P. ecman)
Coordonator:
- Tip de conducere in colectiv
Copac:
- Simbolul unei reuninui de ramuri (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Copan:
- Picior de masa (N. Caraiman)
- O frumusete de puicuta (A. Rbonescu)
A copia:
- A lua lucrurile aa cum sunt (I. Boar)
Copiat:
- Furtul dintr-o banca (Gh. Luculescu)
Copie:
- Fara a fi originala, reda exact realitatea (M. Guja); Repetitie la o piesa originala (T.
Capot)
- Exemplar obtinut prin reproducere (N. Dumbrav)
- Una dupa alta (R. Arpad, D. Bakos)
Copil:
- Calator cu mersul de-a busilea pe cararea existentei (N. Murean)

- Considerat ca un om crud (D. Dogaru, I. Paun)


- Pici (sing) (L. Popescu)
Copila:
- Copii in miniatura (sing) (M. Guja)
Copilros:
- D dovezi de cruditate (V. Potolinc)
A copili:
- A taia prin vie (D. Constantinescu)
Copilot:
-: Ocupa locul doi la o cursa de viteza (S. Petric)
Copit:
- Baza hipica
- Loc de munca pentru potcovar
Copt:
- Rezultat ... fructuos in ultima instanta
Cor:
- Colectiv care executa lucrari in acord (Al. Cristici); (Formul de lucru n) acord global
(I. erban, A. Ciurunga)
- Companie producatoare de cntare (A. Doboan); Unitate de msura pentru cntare (V.
Butoi); Masa pusa pe cantare (A. Doboan); Gramada la cantare (N. Badea); Cantarea
cantarilor (P. Berteanu)
- Asociaia cntreilor profesioniti (Dorina, P. Berteanu)
- Inscenare cu cantec (N. Rotaru); O multime de cantece (I. Pun)
- Colectiv care evolueaza in deplina armonie (M. Dogeanu); Colectiv armonios. (L.
Popescu)
- Glasul multimii (Gh. Constantinescu); Multime care se exprima intr-un glas (Gh.
Gndu);
- Ansamblu de opera (V. Potolinc); Ansamblu/Formatie de coarde (V. Blidaru, C.
Herescu, V. Potolinca); Dirijabil in formatie (L. Popescu)
- Compozitie vocala (C. Stnescu)
- Grup de gura casca la scena deschisa (Gh. Constamtinescu)
- Interpret comun intr-o tragedie clasica (V. Butoi)
- Conglomerat polifonic cu actiune dirijata (L. Popescu); Vechi interpret al unui personaj
polifonic (A. Ciurunga)
- Simultan de rasunet cu numerosi participanti (N.V.Barbu)
- Vox populi .. vox dei (C. Pascu, I. Manzur)
- Gura lumii (Gh. Gndu)
- O intrecere ... la muzica! (D.N. Nicula)
Corabie:
- Brlogul ... lupilor (V. Rusu)
Coral:
- Piatra prinsa la inelul lui Neptun (Cl. u)
Coral:
- Ansamblu de coarde
Coran:
- Prima carte cu caractere arabe (O. Alexe)
Corb:
- Zburtoare Poe..tic (A. Ciurung)

Cord:
- Oprit printr-un stop (T. Hedeiu)
Corect:
- Taman bine (B. Stoianovici)
- (Vine ...) negresit (M. Gzea)
- Certificat de buna purtare (C. uta)
Corector:
- Ii duce viaa mergnd din greeal n greeal (M. Zgubea)
- Vin dupa culegatori, atenti sa nu le scape nimic (sing) (T. Popescu)
Corectur:
- Lucrarea care urmeaza culesului (E. Drng)
Corid:
- Lupta dintre un taur si ... un bou
Corigent:
- Ramas dupa orele de scoala (I. Ttar); Rmas la coal (T. Capot)
- Certat cu disciplina (Gh. Oncioiu)
Corigen:
- Nu poate fi luata pe nepregatite (T. Nstase)
Corepetitor:
- Solist/Pianist de mana a doua (C. Raia)
Coridor:
- Detalii cosntructive apropiate de culoare (sing) (M. Guja)
- Are trecere pe la multe usi
Corist:
- O voce din mulimea care se d n spectacol (I. E. Meteleu); O voce din multimea de
gura casca (A. Doboan)
Corn:
- Varful capului (C. Pascu); Tare de cap (D. Bldea, A. Vljoag)
- Inceput de lun (i sfrit..) (C. Herescu)
- Formatie de lupta asezata in frunte (O. Huul)
Corner:
- Lovitura executata de pe linia portii (in extremis!)
Cornet:
- Cupa de racoare in arsita verii (V. Negreanu)
- Servit cu inghetata
- Unitate de desfacere a semintelor (O. Huul)
Corni:
- Executie peste zid la lovirea cu exteriorul
Cornut():
- Nscut n zodia taurului (L. Popescu)
- Apreciat ca un Cap de Bour (P.Berteanu)
Coroiat:
- Nasu-n jos (L. Popescu)
Corol:
- Frumoas asemnat cu calicii (T. Capot)
Corp:
- Forma obisnuita de evidentiere a femeilor (D. Nad)
- Tratat de anatomie (Gh. Luculescu)

- Casa in bloc (M. Bornemisa)


- Volum legat in piele
Corporaie:
- Masa meseriasilor de altadata (D. Bako. V. Butoi)
Corset:
- Intins pe burt (P. Haa)
- Inconjurat de balene (L.Popescu)
Cort:
- Se desfasoara ... intr-o casa de odihna (M. Frunz); Casa de vacanta (V. Potolinc);
Casa alpinistului (E. Ndrag); esut de cas (A. Tudose)
- Adpostul din spate (A. Rbonescu)
- Asigura cazare cu confort redus (T. Butoi, Gh. Moldovan, G. Popescu)
Cortegiu:
- Cu siguranta ... ala-i! (Gh. Gutescu)
Cortin:
- Piesa de teatru, remarcata printr-o cadere spectaculoasa ce scoate spectatorii din sala (L.
Popescu); Ecran sui genersi intr-o sala de teatru (Gh. Boban)
Cosa:
- Ataca la firul ierbii (P. Matei)
Cosit:
- Lucrare mortal (M. Frunz)
- Tras la firul ierbii
Cosi:
- Fac coada la femei
Cosmetician:
- Curata courile (V. Feru)
Cost:
- Face toti banii (R. Arpad)
- Contravaloare (N. Medru, D. Cioflic)
A costa:
- A fi propus pentru achitare (D. Constantinescu)
Costum:
- Piesa din 2-3 parti (A.M. Samsonic); Piesa de teatru (V. Anghel, I. Vlase)
Costumaie:
- De-ale carnavalului
Co:
- Form de erupie pe suprafa (F. Mrescu); Mic crater la eruptie (I. Filip, P.
Scrltescu)
- Nu scoate fum fara foc (Panad); Negru de fum (N. Puna); Trage pe sus cu mult fum (P.
Haa); Inaltimea sa, plina de fumuri
- Executa tragerea dupa darea focului
- Scos din cuptor (I.Socolov)
- Ieit n faa celor tineri (Gh. Braoveanu); Un punct negru aici de fata (P. Haa)
- Toboganul lui Moc Crciun (L. Popescu)
- Inaltat peste pod (P. Maftei); Dincolo de pod (C. Herescu)
- Achizitor efemer al unei colectii de obiecte inutile (Gh. Chiril); Se ocupa cu achizitiile
(C. Bcu, I. Isac)
- Iese din casa (M. Firimi)

Coar:

- Atinge un inalt nivel de poluare (P. Vesa)


- Masa pusa la cantare (N. Caraiman)
- Un fel de caverna a plamanilor (C. Herescu)
- Tinta pentru tragatori (C. Herescu)
- Golul marilor juctori (D. Bldea)
- Realizat prn impletire (Gh. Gustescu)
- Mic depozit de maculatura (D. Guinea)

- Negru de fum in exercitiul functiunii; Un alb negru; Omul negru care aduce noroc (A.
Doboan)
- Ins afumat care d noroc (D. Bldea)
- Asigura bunastarea caminului (E. Guja); Patrunde in intimitatea caminului.
- Factor decisiv in cresterea tirajului.
- Ambasador de culoare al zeitei Fortuna (Gh. Oncioiu)
- Se inalta si trage la cos
Comar:
- Face nopti albe.
- Copil bezmetic al noptilor de groaza (M. Dogeanu)
- Pana de somn
Comelie:
- Rest de casa.
Cot:
- Plasament ad-hoc al durerilor de circumstanta; Locul durerilor fara importanta (E.
Ndrag); Localizarea durerii care ne lasa rece (A. Doboan); Indiferent la dureri (Gh.
Igna); Punct anatomic afisand o falsa indiferenta la durere; Localizarea unei dureri
inexistente. (V. Antoniu); Cand te doare ... nu-ti pasa (Gh. Braoveanu, Gh. Chiril,
I. Ptracu); Suporta durerea cu nepasare (M. Popescu); Aici nu iti pasa daca te doare;
Amintit cu durere ... dar cam in bataie de joc (D. Marcu)
- Zona afectata in patologia indiferentei (At. Mateescu)
- Un schimb facut la drept (T. Porcuan); Abatere de la drumul drept (N. Banu); Se abate
de la drept.
- Schimbare decisa la directie (T. Popescu); Schimbator de directie (V. Potolinc);
Schimba directia de mers (H. Albert); Schimbare de culoare.
- O anume ntorstur a lucrurilor (T. Capot); Face cale intoarsa; O ia in alta parte.
- Modificare survenita pe parcurs
- Intoarcerea de la curs (I.erban);
- Loc de ntoarcere pe drumurile publice (B. Vlad, I. Bue); ntoarcere din drum; Drum
ocolit (C. uta)
- O legatura sub brat (C. Herescu); Iti prinde bratul.
- Si la stanga si la dreapta.
- l ai la mn; Aflat la mana tuturor (Gh. Gndu); Unu la mana.
- Se dau de obicei din mana in mana (sing).; Se dau pe sub mana ca atentie (sing) (T.
Hedeiu); Dat ca atentie (A. Doboan)
- Manual de nivel mediu (I. Ttar, A. Rab, I. Manzur, T. Nstase, D. Hulu); Mijloc
manual de semnalizare; Mijloc de semnalizare la mica distanta; Mijloc de autopropulsie/avansare (A. Doboan)
- Infipt in coaste de alpinistii ce urca in viata (Gh. Boban)
- Baioneta improvizata intr-o aglomeratie urbana (N. Murean)

- Dat usor la strecurat; Vsla parvenitului.


- Articulatie pentru semnalizari complice; Dat cu subneles.
- Unghi de tras favorabil.
- Anatomia refuzului.
- Umbla cu periatul la serviciu (Gh. Crian)
Cotare:
- Examen de capacitate (R. Vasilescu)
- Aezare n banc (T. Capot)
Cotat:
- Apreciat in raport de calitate.
-Luat in considerare.
- Exprimat cu masura.
Cot:
- Inaltime muntoasa (M. Anghel, I. Ttar, G. Petrone, V. Trolea, I. Muat); Un numar la
inaltime (I. Buzdugan)
- Indicatoare de nivel (Gh. Igna); Da dovada de un inalt nivel; Nivelare!
- Indice/Element de plan (S. Ceampuru, C. Georgescu)
- Notatia varfurilor
- Porneste de la zero dar ajunge mare
- Partea leului, in fond; Se da la o parte
- Face un marcaj strict (N. uselescu)
- Contributie de valoare
- Formatie divizionara (Gh. Toia)
- Numarul cartilor dintr-o biblioteca; Semn de carte in biblioteca
Cotcodcit:
- Limba pasareasca.
- Semnal victorios adus la cunostinta intregii curti.
Cote:
- Confectionat din blana pentru animale (D. Bldea)
- Acopera o mare gainarie (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, D. Mnzat)
- Rezervatie pentru pasari; Aici canta numai cocosul
- Duce o viata de caine (Gh. Luculescu); Mondo cane
- Cu catel... cu purcel (A.Tudose)
- Colul boxerului (Gh. Luculescu)
- O casuta in care se intra in patru labe (M. Bornemiza)
A coti:
- A merge intr-o parte (I. Buzdugan)
- A da din colt in colt.
- A comite o abatere.
Cotidian:
-Traieste de pe o zi pe alta.
Cotig:
-Te leaga!
Cotit:
- Drumul la intoarcere (V. Potolinca); Abatut din drum
- Nu e drept (N. Caraiman)
Cotitur:
- Intoarcere din drum (V. Potolinc)

- Cale-ntoarsa (V. Feru, I. Filip)


Cotlet:

- Vedeta de coasta in felul ei (A. Kadar)


Cotlon:
- Recomandabil s fie .. de Piteti (M. Bornemisa)
Cotonogit:
- Rezultatul altoirii (D. Manog)
Cotor:
- Baze de desfacere a cartilor; Pe marginea cartilor; Prezinta cartile la biblioteca; ine la
carti (I. Isac); Tare la carte
- Partea nescrisa a biletelor; Amintirea unui bilet (V. Potolinc); Coada la bilete; Rest
ramas de la bilete (R. Arpad); Ramas fara bilet
- Ramas dupa o ruptura (V. Potolinc)
- Loc de unde se elibereaz o chitan (M. Frunz)
- Se arunc dintr-un mr (Gh. rdea); Mere rase (sing) (V. milovici)
- Varza rasa (O. Manto Jr)
Cotropitor:
- Ia poziie de lupt n teritoriul advers (V. Potolinc)
Covat:
- Baia comunala.
Coviltir:
- Bolta carului mare.
Covritor:
- Complex de ... superioritate
- A intrecut orice masura
- Un numar de forta
- Si mult si greu
Covor:
- Luat la palme (pentru c a fost clcat n picioare) (N. Caraiman); Batut cu palma;
Suporta cu stoicism niste palme date asa .. gospodareste (T. Popescu)
- Zburatorul in literatura persana (E. Ndrag); Zburator fermecat/legendar (V. Trdea);
Persan vestit care umbla cu farmece; Vestigiu in razboaiele persane;
- Piesa de decor la ... divanul persan; Piesa de valoare la sah
- Mijloc de circulatie ca-n basme.
- Produs al razboiului la cel mai de jos nivel; Batut in razboiul taranesc.
- Bate preul (I. Cristea)
- esatura de casa care se calca zilnic (A.Doboan); Calcat in picioare.
- Expunere de motive, servind drept acoperire
- Element de baza la o proba de sol (C. Herescu)
Covrig:
- Braul de opt incins la vatra noastra
- Paine goala (Gh. Chirila)
- Cercul brutarilor (I. Isac)
Coxatroz:
- Te ine n picioare (F. Mrescu)
Coz:
- Tip de frumusete feminina (I. T,arlea)
Cozonac:

- Iesit din forma.


Cozoroc:
- Aparator de frunte.
Cp:
- Termen redus pentru corespondenta (T. Capot)
- Cepe! (D. Arghir)
- Luata de la cap ! (T. Pocutan); Cap sec! (D. Manog)
Cr:
- E picat din cer! (I.E.Meteleu, V. Butoi, G. Popescu); Picate din cer !
- Cucereste (prin sacrificii)! (G. Onea, V. Potolinc, I. Cristea)
- Varf in Creta, de negasit pe atlas! (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Crapa dupa deshidratare
! (C. Herescu); Fata de criminal ! (A. Doboan); Cratia ! (V. Feru)
- Mijloc secret ... prin care se face gaura-n cer ! (N. Popescu)
- Calator in desert! (H. Albert)
- Des vin dupa ele!
Cra:
- Sumbrul strigat al ciclilor de toamna.
- Intoarce arcul!
Crab:
- Da inapoi ca racul (V. Rusu); Luat in mare, merge ca racul (E. Anca)
Crac:
- O pereche de pantaloni (E. Guja); Imbracat in pantaloni (N. Badea)
- Luat peste picior (Gh. Luculescu)
- Desparte turul in doua (R. Arpad)
Cracare:
- Rupe lanturile in mod rafinat (I. Muat)
Crac:
- Subdiviziunile coroanei (sing) (A. Boboc); Subunitate forestiera
- Creanga in viziune populara (T. Capot)
- Are un nod la capat (F. Georgescu)
Crah:
- O lovitura tare la bursa (M. Bornemisa); O lovitura de bursa ... neagra (C. Georgescu);
Bursa neagra (B. Vlad, M. Zgubea)
Crai:
- Purtator de pantaloni ce umbla cu fuste (V. Trolea)
- Figura de popa (I. rlea)
- Cavaler ratacitor cu multe cuceriri la activ (E. Diradurian)
- Om de curte (V. Potolinc)
- Poligam fr acte (S.T.Cacuci)
- Mag de tip vechi (C. Herescu)
- Nu lipsesc de la craniu! (Gh. Gustescu)
Crainic:
- Bate toba si vorbeste in gura mare (A. Moldovan)
- Un bun vorbitor.
- Post de radio si de televiziune (in emisie!) (I.Socolov)
Cram:
- Adposturi cu boxe pentru vieri (D. Preda, P. Rotaru); Ingropata ... de vie; Groapa cu
ramasitele celor vii (P. Ciurea)

- Interioare subterane unde se demonstreaza pe viu rotatia pamantului.


- Colecie de buchete cu parfum care te mbat (B. Stoianovici, V. Hotea)
- Subterana a lui Bachus (L. Popescu); Imperul ametitor al lui Bachus; Templul lui
Dyonisos (C. uta)
- Un fel de bomba
- Loc rezervat pentru sugari; Loc de inchinare (Gh. Luculescu)
- Sediu citadin al bauturilor ... fara apa.
Cramp(e):
- O strngere dureroas (M. Frunz)
- Taie n carne vie (C. Herescu)
- Dor de duca (Gh. Guru); Dor mistuitor (C. Herescu)
Crampon:
- Mentine echilibrul pe teren (t. Ciocianu)
Cramponare:
- Tinere cu forta (V. Potolinc)
Craniu:
- Capul oaselor (C. Prvu); Tare la cap (P. Matei); Cap tare/descreierat
- Carcasa de calculator (M. Frunz); Carcasa pentru centrul nostru de comanda (M. Anca)
- Cutia cu surprize.
- Asta-i ca sa tina minte.
Crap:
- Specialitate pescareasca preparata la cuptor (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- E-n protap dar nu e jalba (A. Ciurunga)
Cras:
- Calificat prost .. in ultima faza (Gh. Constamtinescu)
- Lasa foarte mult de dorit (D. Guinea); Rau famat (M. H)
Crater:
- Gur de incendiu (V. Potolinc); O gura fierbinte.
- O oala de pamant cu fiertura ce da in foc; i varsa focul; Tipa din gura cu mult foc
- Aruncator de flacari; Aruncator la co (I. rlea)
- Descoperire de mare senzaie, dup multe frmntri (B. Stoianovici)
- Periodic de mare tiraj (Gh. Oncioiu)
- Palnie ce functioneaza de jos in sus
- Trunchi de con in proiectie pe verticala
- Tip de caracter vulcanic (P. Abdoula)
- Deschidere in adancime
- Se manifesta cu efuziune (N. Cioclteu)
- Cosuri ce apar la eruptii (sing)
Cratim:
- Poate lega doua vorbe dar nu prin viu grai (C. Broiu); Nu poate lega mai mult de doua
vorbe; Leaga bine cuvintele; Face legatura.
- Semn facut la despartire (R. Arpad, I. Manzur); Semn ce insoteste cuvintele la
despartire
- Simbolul unirii.
- Notata cu minus la ortografie (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazr)
Crati:
- Obsesia unei femei condamnate la locul de munca (Gh. Constantinescu, C. Dumitru,
Gh.Lazr); Atasament msogin la un mesaj privind conditia femeii (Gh. Gndu);

Simbolul anacronic al ocupatiilor feminine.


- Inegrita la ochi atunci cand se gateste (Gh. Guru); Ii pui capac cand iti frige una peste
ochi (E. Purcherea)
- Cu gura pana la urechi.
- De serviciu la bucatarie (L. Popescu)
- Prietena la toarta cu orice gospodina (Gh. Geafir)
- Piesa din laboratorul alchimiei empirice (At. Mateescu)
Cravat:
- Atarna de gatul barbatilor; Cand o iei, ti se pune un nod in gat; Cu nod ... in gat; I se
opreste nodul in gat; Prinsa cu un lat de gat
- Fluturas la moda.
- Prinsa in lat.
Crawl:
- Personal navigant de proba (V. Potolinc)
Crcnat:
- In paranteza fie spus, are niste picioare ... (G. Onea)
Crcnel:
-Tradus din Caragiale
Crcu:
- Creang copil (T. Capot)
Crpat:
- Incepator in faza de deschidere (C. Herescu); Aflat in prima faza a deschiderii (L.
Popescu)
- Facut la inceputul zilei (I. rlea)
- Plesnit .. in fata (T. Porcuan)
Crptur:
- Iese la deschidere (N. Dumbrava)
- Evideniaz un viciu de form (M. Guja)
Crpcean:
- Latul blii (E. Ndrag)
Crcneal:
- Rezistenta de mica valoare
Crmpei:
- Fractii ordinare (sing)
Crng:
- Verdele crud din paleta cromatica a naturii (M. Dogeanu); Viitor de aur .. verde (A.
Moreanu)
- Fiul codrului (Gh. Gndu)
- Padure fara uscaturi (C. Bcu, I. Isac)
- Debutant in domeniul forestier (P. Georgescu); Fondul forestier
- Parc natural
- Puiul padurii
A crea:
- Un fel de a obtine noutati (C. Herescu)
Creast:
- Pluteste pe valuri (Gh. Oncioiu)
- Fudulie de cocos (... pe val) (I. Socolov, M. Gzea, A. Rab)
- Sfarsitul unei ascensiuni (M. Anghel, I. Ttar)

Creat:
- Facut de la inceput (N. Banu)
Creator:
- Titlu de autor (C. u)
- Sunt dai exemplu de prini (sing) (Fl. Mrescu)
Crea:
- Plin de inele (V. Feru); Impodobita cu inele (C. Crbu)
Creaie:
- Certificat de natere (N. Cioclteu)
- Lucrare de arta (I.E.Meteleu)
Credit:
- Intrat ntr-un debit (A. Boboc)
- Tip de incredere (V. Potolinc)
Credul:
- Un interpret sincer al trombonului (M. Frunz)
Credulitate:
- Prostia omeneasc (Gh. rdea)
- Deformatie optica pe fondul naivitatii (R. Iftodiu)
- Faciliteaza un abuz de incredere
Creier:
- E tot un pachet de nervi (P. Berteanu); Culmea nervilor (C. Herescu)
- Centru de comanda cu program la purtator
- Loc unde se judeca toate procesele
- Gndete la toat lumea (N. Badea)
- Arma geniului (V. Trolea)
- Moalele capului (P. Goja)
Crem:
- Aspect untos (B. Vlad)
Crematoriu:
- Unde in final se face uz de urna (L. Popescu)
Crem:
- Chestie de obraz (D. Georgescu)
- Intra in propria piele (D. Guinea)
- Protejeaza fata la box (T. Nstase)
Cremene:
- Se bat de sar scantei (sing) (M. Anghel)
- Era pusa in bataia pustilor (N. Cioclteu)
Crenel:
- Deschideri ale turnului ce favorizeaza o buna aparare (sing) (T. Hedeiu); Deschiderea
turnului (V. Feru)
- Gol isncris prin zidul aparatorilor (N. Medru, D. Cioflic)
Creol:
- Alba - neagra in familie (P. Ciurea)
- Frumoasa de ciocolata (Gh. Dobrescu Jr.)
Creponat:
- Cret din fire (V. Potolinc)
Crepuscular:
- Ipostaza la sfarsitul zilei (Al.Cristici)

Cresctor:
- Indicator al dezvoltarii pe verticala (Ed. Anca)
Cresctorie:
- Pensiune gratuita cu clientela predispusa la obezitate (O. Manto-Jr.)
Crescendo:
- Suie treptele afirmarii muzicale
- Sustinator al progresului
- Forteaza nota
Crescut:
- Ridicat la inaltime (V. Potolinc)
A cresta:
- A trece pe rabojul vremii (P. Ciurea)
Cresttur:
- Insemnari pe raboj (sing) (t. Ciocianu)
- Incizie superficiala dupa care apar dintii
Cre:
- Loc de stat inaintea caminului (C. Herescu)
- Cuib temporar pentru puii de om (Gh. Dobrescu Jr.)
- Comun cu muli copii (E. Gldu)
- Gradinita cu flori de langa casa (P. Ciurea); Gradin cu flori udat de grija celor mari
(E. Diradurian); Sera cu flori de la poarta gradinitei
- Crescatoare de boboci
- Local cu mici ... proaspeti (C. Herescu)
A crete:
- A merge spre mare (T. Porcuan)
Cretet:
- Sus capul (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, D. Mnzat)
Cretin:
- Oameni de bun credin, dup noi (sing) (N. Caraiman)
Cret:
- Obiect de tabl folosit de copii (I. Caraiman); Confecii de tabl (sing) (M. Zgubea);
Piesa alba la table (A. Dobosan, D. Bako, E. Gldu); Albele la table (sing) (M.
Anghel, A. Doboan, I. Ttar, V. Potolinc); Piese uzuale la table (sing); Face de
serviciu la tabla
- Insula .. calcaroasa (I. Ttar)
- Descrieri ! (sing) (C. uta)
Cretin:
- A picat la facultate ca un nerod (P. Haa)
Cre:
- Plin de inele (M. Puiu); Remarcabil la inele
- Se afla permanent pe capul nostru (E. Gldu); Rezultat permanent (I. erban)
- Vartej in par (N. Medru, D. Cioflic); Negru la par (P. Vesa); Par rotat (M. H)
- Varietate de par african (P. Ciurea)
- Nedrept/Sucit din fire (... permanent) (N. Caraiman, V. Potolinc)
- Prelucrat la freza (C. Suta)
- Model specific de dantelarie (V. Stroe)
- Deformatie cutanata
- Cut la fust (C. Butic)

Crevas:
- Forma de desfacere a ghetii (A. Manolache)
Crez :
- De baz pentru culturi (Gh. rdea)
- Tip de conceptie personala (D tirbu-Nica)
Cri:
- Cantec trist de menestrel la sfarsit de stagiune (B. Vlad); Cantec care in esenta e o ...
autocritica! (D.I. Nicula); Cantecul cosasilor (C. Herescu)
- Refren estival (la o serata campestra) (V. Negreanu, M. Puiu, I.I. Zamfirescu); Refrenul
autumnal al unui vesnic trubadur (E.Globau, C. Mangu)
- Repertoriu unic al unui lautar fabulos (G. Petrone)
- rial de var (T. Capot)
Cric:
- Ajutor de sofer (la o intreprindere cu ridicata) (T. Nicov, N. Medru, D. Cioflic);
Angajat la o intreprindere cu ridicata (P. Berteanu); Ridica putin ... dar mult (A.
Ciurunga)
- Urca cu greutate intr-un singur picior (C. Crbu, I. Socolov); Ridicator de greutati (P.
Vesa); Sprijin la greu (A. Rbonescu);
- Manual ... pentru depanare auto (V. Trolea); Piesa auto de langa roata de rezerva (B.
Vlad, M. Zgubea)
- Ajutor de mecanic auto (C. Mateescu); Mecanic auto care vine in sprijinul soferilor
- D apsare .. n sus (N. Caraiman); Urca pas cu pas (V. Feru)
- Evolueaza la pana (I. Manzur)
- Atlas rutier
- Intermediar solicitat intr-un schimb de camere (B. Stoianovici)
Crim:
- Flagrant delict (C. Oglan)
- Pcat de moarte (D. Bldea)
Criminalist:
- Cel aflat la urm .. ce d de bnuit (B. Stoianovici)
- Se tine numai de rele (I. Filip, P. Scrltescu)
Crin:
- Potir cu parfum (T. Capot)
- Cupa cu ... otrava mirositoare (Gh. Dunca, G. Negrea)
- Florile raului in versiunea franceza originala (sing) (T. Nstase)
Crinolin:
- Fust cu armtura (M. Bornemisa)
- Cadea la picioarele femeilor prin saloanele de altadata (N. Cioclteu)
Cript:
- Camer linitit la subsol (A. Doboan, P. Goja, I. Ttar)
- Casa pierduta printre gropi, la care ajungi in cele din urma (Gh. Crian, I. Socolov)
- Ultimul domiciliu cunoscut (Gh. Crian, I. Socolov)
Criptografie:
- Subiectul unei teze cu doctorat pentru farmacisti
Criptolog:
- Profesionist in prinderea codului (C. uta)
Crispat():
- Aflat sub tensiune (T. Nstase)

- Contractat .. dup o oarecare ncletare (B. Stoianovici)


- O zgarcita in felul ei (V. Feru)
Cristal:
- Nobil de Bohemia nscut n casa focului (E. Diradulian)
- Sticla cu un continut superior
- Zahar bucati (sing)
- Piatra pura in forma geometrica
Cristalin:
- Specificul unui cantec de pahar (C. uta)
- Ecran la purtator
- Lentila pentru vederile noastre
- Limpede ca lumina ochilor
Criteriu:
- Avut in vedere la clasificare (L. Popescu)
- Proba la alegere, cu efect decisiv in clasament (N. Popescu)
- Baza de seletie/receptie
- Punct de vedere
Critic:
- (Cunoscut) interpret de (arii de) opera (P. Maftei, E. Ndrag, I. Moraru); Interpret de
valoare la opera (B. Stoianovici)
- Gaseste tot felul de lipsuri (M. Guja)
- Carcota al lucrului frumos, pus pe slava si fasoane (At. Mateescu)
- Pana ascutita
- Scrie pe marginea cartilor; Da in carti ... cu buna stinta
- Calauza pe drumurile frumosului
- Momentul hotararilor decisive
- Element de analiza
Criticabil:
- Pasibil sa suporte o imputare (V. Stroe)
Criticat:
- Apreciat din punct de vedere artistic (vorba vine!) (A.Doboan)
Critic:
- Prere de ru (V. Potolinc)
- Proces verbal de imputare
- Revelator de film (M. Bornemisa)
- Judecata de apoi ...literara
- Meserie de dragul artei; Facuta de amorul artei
- Actiune de judecata
- O discutie ca la carte
- Negatia negatiilor intr-o expunere cu caracter moralizator
Cri:
- Otel... instabil; Otelul lui Bachus!
- Facut peste masura
Criv:
- Bataus, rau la suflet, te baga-n racori (t.Ciocianu); Bataie cu zapada
- Permanent la rece
Crizantem:
- Prezenta autumnala in ikebana autohtona (V. Hotea)

Criz:

- Bulgari de petale (sing) (Gh. Constamtinescu)


- O floare care apare... cand sunt lipsuri in tema!

- Vrf de atac (foarte periculos) (M. Guja); Formula de atac (D. Hulu)
- Produsa de uz ... curent (N. Banu)
- Prezenta nedorita la patul bolnavilor
- Cheama salvarea
- E de rau
Crocant:
- Scrasneste din dinti
Crochiu:
- Momente si schite (sing) (P. Ciurea)
- Rezumat pe o fila de desen
Crocodil:
- Izvorul lacrimilor false
- Prefacuti in apa (sing)
A croi:
- A trage in forta (N. Medru, D. Cioflic)
- A lucra dupa tipar (D. Iacovi)
- A face fasoane
Croial:
- Transpunerea n fapt a msurilor luate (L. Popescu); Facuta pe masura fiecaruia
- Iesita de sub tipar
- Avantpremiera unor lucrari in port
- Arta modei
- Procedeu de altoit (M. Gzea)
Croire:
- Intreprindere fruntasa de confectii (C. Herescu)
Croitor:
- Lucrator in port (A. Doboan)
Croitoreas:
- Maestr a volanului (V. Negreanu)
- Muierea hainelor noi (T. Capot)
- Dativ!
Crom:
- Confer o sntate de fier (Gh. Oncioiu)
- Combinat siderurgic pentru oeluri speciale (V. Potolinc)
Cromare:
- Operatie de invaluire pentru stavilirea atacului la baioneta
Cromatic:
- Arta de a da tonul (O. perlea)
- Joc de culoare
Cromoplatie:
- Schimba parul, dar naravul ba
Cronicar:
- Povestitor de istorii (D. Manog); Istoricul evenimentelor
- Are ani si ani de studiu (P. Ciurea)
- Scriitor de actualitate... din trecut

Cronic:
- Petala din floarea istoriei; Reportaj istoric; Lucrare scrisa la istorie
- Critica de jos in sus
Cronologic:
- Se desfoar n sensul acelor de ceasornic (I. Ttar)
Cronologie:
- Ordine de zi (T. Capot)
Cronometror:
- Om al timpului (T. Capot); Ia masuri din timp (Al.Cristici)
Cronometru:
- Ia masuri la timp in domeniul sportului (M. Anghel); Dat in exploatare la timp
- Clepsidra marilor intreceri de astazi (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Cros:
- Cursa unde intervin accidente pe parcurs (C. Herescu); Cursa cu numeroase accidente
pe parcurs (I. Riti); Cursa pe parcursul careia se inregistreaza multe accidente (C.
Crbu, I. Socolov); Curs de fond n care accidentele se in lant (B. Vlad, I. Bue)
-Miting pe aratura, unde lumea da buluc .. care mai de care mai iute de picior (T.
Popescu)
- Form pentru fond (D. Bldea)
- Imprejurare in care fuga e sanatoasa si deloc rusinoasa (I. Ptracu, C. Trnoveanu);
Fuga in masa
Cros:
- Impinsa din spate pe gheata (Gh. rdea); Conduce pe gheata (L. Popescu)
- Bate la porti in vreme de iarna (N. Popescu)
- Manuale de hochei (sing) (C. uta)
- Baston .. de cauciuc (I.I. Zamfirescu)
- Arma atacului prin alunecare
Croet:
- Una subtire ce trage cu ochiul (E. Drng)
Croeu:
- Solutie de ras .. pentru cocosi (E. Ndrag)
Cruce:
- Semn divin (V. Opri)
- Simbolica in lumea tacerii (I.E.Meteleu); Simbolul credintei
- Depunere... la anod!
Cruciad:
- Lupta de eliberare a ostilor Domnului
Cruci:
- Portretul unui complexat pictat in nuante contorsionate (N. Murean)
Crucitor:
- Vas protector (T. Capot)
- Obisnuit sa raspunda la replici numai pe calea undelor (E. Drng)
Crud:
- Luat asa pe nepregatite, intr-un anumit fel (C. uta), Luat pe nepregatite in felul sau
(I. Mihalache)
Cruditi:
- Fructe i legume ca aperitiv (A. Tudose)
Crug:

Crunt:
Crup:

- Cale intoarsa
- Orbita de soare
- Timp astronomic
- Tip de reactie violenta (P. Berteanu)

- Codasa la calarie (E. Gldu)


- Are o boala .. in zona lombara (P.Ciurea)
Crupier:
- Conductori de joc .. cu mult noroc (sing) (N.C. Dumitru); Coordonator de joc (M.
Frunz)
Crust:
- Se opune varsarilor de sange (M. Nstase)
- Urma de ranire (I. rlea)
- Imbracaminte de protectie (L.Popescu)
- Prinsa-n copci
- Scoarta legata in piele
Cruare:
- Concesia salutara facuta in arena de un virtual invingator (M. Dogeanu)
- Sa ne fie cu iertare (L. Popescu)
Cruzime:
- Legea junglei
Cs:
- Vin dup bere ! (Fl. Matei)
- Ticsit inauntru in rucsac! (A. Doboan); Ticsit in fond la rucsac! (A. Dobosan)
- A iesit afara din casa!
- Coada de sconcs! (C. uta)
C:
- Cos ... dupa o aruncare de la centru (V. Anghel)
- Pescuite pe malurile Caraului ! (C. Herescu)
- Camasa cartusului ! (B. Stoianovici)
Ct:
- Practic in fond !; Mijloc de tractare!; Sector central ! (V. Potolinc)
- Creuzet gol! (M. Bornemisa); Gol in continut ! (A.M. Samsonic); Circuit exterior ! (L.
Popescu); Curat, fara dusmanie! (V. Potolinc)
- Incheie un contract intr-un sector de activitate ! (M. Anghel); (Contact bilateral vizand)
incheierea unui pact! (C. Herescu, (T. Nicov); Puse in sfarsit la punct! (B.
Stoianovici); Punct final ... si de la capat! (O. Manto-Jr); Efect/Contact/Pact final ! (I.
Isac, V. Feru)
Ctitor:
- Sponsor al unei intreprinderi (I. Buzdugan); Om de baz (n inteprindere) (A. Doboan);
Fruntas intr-o intreprindere constructoare (t.Ciocianu); Tip de intreprindere
- Cel ce lucreaza la o fundatie (O. Huul); Baza fundamentului (Gh. Oncioiu); Contribuie
la o fundamentala edificare (St. Marinescu)
- Un incepator in ramura constructiilor (D. Bako. V. Butoi); Inaintas remarcat in faza de
constructie (A. Schindarli)
- Ramas tablou la inaltarea Domnului (I. Coresciuc)
- Vine primul la biserica (Gh. Guru)

- Model pentru picturi votive


- Ilustratii la textul unei pisanii (sing) (I. Iosif)
- Stalp de local (P. Vesa)
- Un fel de tata pentru o casa (V. Feru)
Ctitorie:
- Veche asezare voievodala (Gh. Toia)
- Inaltarea Domnului (A. Doboan)
- Durata de domnie (Gh. Toia)
- Manuale de pictura votiva (sing) (I. rlea)
- Lucrare de baza
C:
- Comert exterior! (T.Capot)
Cu:
- Da arama pe fata (Gh. Neme)
- Suna de adunare (A. Antonesei, T. Popescu); Termen de adunare (N. umuleanu);
Aduna mereu (C. Broiu)
- Baza oricrei asociaii (C. Proca)
- Indic plusul (A. Ciurung)
- Repetiia unui solist celebru (N. Banu)
- Sinteza complicitatii
- Semnul crucii
- Liant lexical
- Agent de legatura ... intr-un cuplu! (C. Herescu); Legatura-n cuplu; Legatura directa;
Face legatura
- Cuvant inainte! (I. Riti, T.Popescu, G.epelu); Primele inscrise la cuvant... in orice
adunare!; Culmea culmilor!; Cum... necum!
- Niste lunecusuri in fond! (E. Ndrag); Ascuns la mijloc!; In centrul discutiei!; Tesut
intramuscular!
- Sieste!; Si intr-altfel; Cesiu!
- Unu la suta!
Cuar:
- Cristalinul pentru opticieni (I. Socolov); Cristalinul natural al aparatului optic
- Sticla de ceas/lampa (C. Crbu); Se toarna la sticla
Cub:
- Putere intreita (T. Hedeiu); Are o putere cat trei (P. Haa); Putere pentru trei ridicari
- Dublu patrat (I. Degeratu); Ridicare la ptrat.
- Produsul unei duble inmultiri
- Metru ca masura spatiala (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Un careu spatial; Careul cu trei dimensiuni; ase careuri strnse ntr-un volum (B. Vlad,
I. Bue)
- Element de constructie la gradinita (I. Ttar); Element de constructie in tara piticilor;
O figura din castelul copilariei (A. Tudose)
- Figura la joc
Cubitus:
- Da din coate
Cuc:
- Pasarea timpului (care ni se arata din cand in cand) (M. Gzea, Al. Cristici)
- Mic robot programat sa-si spuna numele si sa dea ora exacta (L. Popescu)

- Limba de pendula/ceas (H. Petcu); Mecanic de precizie (I. Caraiman)


- Pasare ... care nu cloceste (C. Herescu); Unicat in lumea pasarilor (D. Bldea)
- Cantaret solist (I. Ttar); Solist printre pasari; Solist angajat cu ora; Se recomanda (de
unul) singur (I.Degeratu)
- Cantaret doar cu numele; Cnt cu bis/ora (N. Badea); Canta ceas de ceas
- Un singuratic care si-a schimbat numele in renume (Gh. Chiril); Singur... la categoria
pana
- Crescut in puf .. printre straini (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazr)
Cuc:

- Chestiune de stat pe capul boierilor (T. Capot)


A cuceri:
- A pune mna pe inim (N. Caraman)
- A finaliza un atac pe terenul adversarilor (A. Dobosan)
Cuceritor:
- Forta atractiei universale
Cucu:
- Glasul de veghe de la frontiera timpului (At. Mateescu)
Cucui:
- Consecinta nedorita a ciocnirilor frontale (D. Bldea); Denivelare in plan frontal
- Remarcabil la loviturile de cap (Gh. Oncioiu)
- Reactie de impact in decor instelat
Cucurigu:
- Apare la cantatul cocosilor (D. Marcu)
Cufr:
- Depozit artizanal pentru un inventar rustic (O. Manto-Jr.)
- Inchis in odaie (I. Ttar)
- Unitate de transport in comun (I. Degeratu)
Cuget:
- Termen de judecata (C. Herescu)
- Produs de conceptie proprie (St. Marinescu)
Cugettor:
- Se tin mereu de judecati (sing) (T. Popescu, G.epelu); Judecata de apoi
- Sfatul batranilor
- Realizari in forma maxima
Cui:
- Intreine o legtur cu mult btaie de cap (A. Rbonescu, St. Cacuci); Batut la/in cap
(A. Gagniuc, E. Mnica)
- Ptrunde n adncime dup o lovitur de cap (M. Guja); Patrunde datorita unei precise
lovituri
- Btutul n lemn (D. Crstea-Firez, M. Zgubea); Fier batut (C. Broiu)
- Batut la proba ciocanului; Face treaba numai daca il bati
- Fiare (prinse) in blana (sing) (N. Caraiman)
- Impucat la zid (M. Frunz)
- Un vrf penetrant (N. Dumbrav)
- Flori cu tij .. de lemn (sing) (D. Bldea); Intra inauntru cu florile la spate (sing) (T.
Capot); Are o floare batuta
- inta obisnuita a dregatorilor autohtoni (M. Gzea)
- Asigura etalarea tablourilor itnr-o expozitie (I. Ptracu, C. Trnoveanu)

Cuib:

- Motiv de suspendare (T. Capot)


- Sustinator la galerie (M. Anghel, I. rlea)
- Ia primul contact cu pista de alergri (Gh. rdea)
- Piesa de legatura
- Stil folosit in scrierile vechi

- Cminul suspus al celor crescui n puf (B. Vlad, I. Bue); Leagan al copilartiei
petrecute-n puf (D. Ndrag)
- Fiecare cu pasaricile lui (D. Marcu, Gh. Luculescu)
- Cresctorie de pui/pasari (V. Potolinc); Fiecare cu pasarica lui
- Casa cu aripi (D. Bldea); Casa de nasteri
- Lacas de cultura
- Aici apar primii fulgi
Cuibar:
- Sediul inteprinderii avicole
- Cu oua umplute (sing) (A. Tudose)
Cuier:
- Unul in fata caruia iti scoti palaria (I. Manzur)
- Soi de pom care nu da roade (M. Popescu); Pom ce se dezgoleste cand se pleaca (C.
Broiu)
- Cu hainele pe brate
- De obiei sta pe la colturi i se preteaza la agatat
- Mobila din lemn... de anin si acat!
Culant:
- Buna ... cada! (masc) (Gh. Gutescu); Ii da mana
- Face cinste tuturor
Cul:
- Aici au fost toti banii dumneavoastra (sing) (C. Bnzaru); (Veche) casa ... de bani (I.
Avram)
- Face parte din formatia "Cetatii Baniei" (C. Herescu); Cetatea banilor
Culcat:
- Statul care ocupa cea mai mare suprafata de teren (C. Broiu)
- Pregatit pentru prinderea somnului
- Faptul serii
Culcu:
- Justificarea unui divan ad-hoc
Cules:
- Degajare n teren (V. Potolinc)
- Prins de mana la urcarea in pom (M. Gzea)
- Rezultat strans (P.Ciurea); Strangerea bucatelor
- Operatia de adunare
- Potrivire de caracter
Culinar():
- Vin de la bucatarie (sing) (N. Badea)
- Arta apreciata dupa gustul fiecaruia
Culisare:
- O plimbare cu sania (D. Georgescu); Alunecarea unei sanii in sant (C. uta)
- Manevre de culise (sing) (D. Georgescu, D.R. Giuglea)

Culis:
Culise:

- Decor petru aranjamente in secret


- Vestiarul unor jucarii de mare arta

- Spatiu de manevre
Culme:
- Tinta speciala pentru alpinisti (N.Banu)
- Asta le pune varf la toate
- Extremitate superioara
Culoar:
- Se prinde in cursa (I. Ttar)
Culoare:
- Combinaie pe linia de tu (M. Frunz)
- Apariii spectrale (sing) (E. Guja)
- Fondul plastic pentru pictori (Al.Cristici); Material plastic
- Proba de fond
Cult:
- Cu calificativ foarte bun la instructie (A. Tudose); Fruntas la instructie (D. Hulu)
- Certificat de studii (V. Amihiesei)
- Minte, nu gluma (M. Gzea)
- Exemplu de invatat
Cultur:
- Unitate agricola pe camp (C. u)
- Un cerc de cunostinte
Culturism:
- Sport in care faci o intindere de muschi (A. Doboan)
Cum:
- Pus sub semnul inrrebarii
- Cere detalii asupra modului de preparare (P. Haa)
- Intervine cu o lamurire (Gh. Guru)
- Adverb de mod (P. Damian)
Cuman:
- Turc privit ca avar!
Cumtru:
- Invitat de onoare la un ritual crestin (M. Gzea)
- O chemare pentru cei de-acelasi leat (M. Popescu)
Cuminte:
- Exemplu al prudentei coroborate la carul intelpciunii (R. Iftodiu)
Cumpn:
- Se inclina cu greutate
Cumprtor:
- Amator de lucruri pe care se pune pret (V. Stroe)
Cumprtur:
- Inima targului
Cumpt(are):
- Proba grea
- (Face) echilibru n cap (N. Banu)
Cumul:

- Sum pentru servicii (M. Frunz)


- De ici, de colo se aduna (L. Popescu)
Cumulare:
- Rezultatul adunarii (D tirbu-Nica)
Cunosctor:
- Om de tiin (V. Potolinc)
Cununie:
- Zilele unirii
- Fecare cu naul ei
Cup:
- Vas sportiv (G. Ciopron);Vas .. care merge la inima (E. Manica, T. Hedeiu); Inima de
cartofor (L. Popescu)
- Rosie la culoare (H. Petcu); Cartonas rosu (I. Isac)
- Trofeu pentru adepii stilului beat (V. Opri)
- O croiala ... ca la carte (O. Manto Jr)
Cupeu:
- Element de tractiune depasit prin forta aburului
- Mobila de epoca
- Trasura de unire
Cupiditate:
- Cu strangere de mana
Cupidon:
- Amor propriu
Cuplaj:
- Ansamblu de jocuri populare
Cuplat:
- Element legat de tehnica
Cuplet:
- Anecdota muzicala
- Un numar de revista
Cuplu:
- Cand se leaga unul de altul (M. Guja)
- Cea mai saraca echipa (A. Botea)
Cupon:
- Urm de val (Gh. Luculescu)
- Scurt metraj (Gh. Oncioiu)
- Ramasite materiale (sing) (C. Herescu)
Cuptor:
- Ochi nchis cnd se coace ceva (I. E. Meteleu)
Curaj:
- Virtutea militara (D. Hulu)
- Dovedit cu acte
Curat:
- Ideal reprezentand esenta pura (I. Degeratu); Pur i simplu (V. Bucur)
- Arata mai bine dupa un tratament la bai (P. Georgescu); Aflate dupa bai (sing)
- Rezultatul tratamentului cu spalaturi (A.M.Samsonic)
- mecher al combinatiilor trecut prin etuvele purificarii (P.Vasilache)
- Strain de soi

- Pur si simplu
- N-are nici un amestec
Curativ:
- Sfatul medicului
Cur
- Regim unic/totalitar in felul sau (P. Maftei, M. Gzea) ; Regim totalitar/tiranic (D.
Bldea, D. Huluta); Regim special preferntial
- Un fel de masa pentru tratament (V. Potolinc); Baz de tratament (N. Dumbrav)
- Scris de medic (fem) (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazr)
- Post de prim ajutor (A. Doboan)
- Piedica obezilor (P. Ciurea)
- Meniu fix (I. Boar)
- Mijloc de binefacere
- Data pentru refacere
Curat:
- Faza de degajare
Curenie:
- Activitate la care aspir femeile (Gh. rdea)
- Fata vizibila a lunii
Curb:
- Merge incovoiat (V. Potolinc)
Curb:
- Potcoava gasita pe drum (C. Herescu); Intoarcerea din drum (T. Nstase)
- Abatere de la drumul drept (D. Georgescu)
Curbur:
- Intoarcere din drum (T. Capot)
Curc:
- Duce boala pe picioare (A. Doboan)
Curcubeu:
- Televiziune in culori ... la Bolta Rece (T. Nstase)
Curea:
- Ecuatorul pmntenilor (I. Caraiman)
- Pielea de pe burt (V. Potolinc)
- Fcut s se incing uor (I. Vlase, Gh. Prodan)
- Agenta de transmisiuni (I. Socolov, A. Gagniuc, E. Mnica)
Curent:
- Curs de hidrologie (M. Mrdrescu)
- Provenit de la unele cercuri (V. Feru)
- Produs de electrotehnica (Gh. Postelnicu, Fl. Vldulescu)
Curgtor:
- Atributul emisiunilor pe calea undelor (masc)
Curier:
- Ajuns pe drumuri n interes de serviciu (T. Nstase)
- Ii d concursul prin coresponden (Gh. Oncioiu)
- Realizeaza legaturile intr-un sistem de transmisiuni (C. Crbu, I. Socolov)
- Factor comun (A. Boboc)
Curios:
- Cel care se uit (A. Botea)

- Angajat permanent n cercetare (M. Frunz)


- Aflat in urmarire generala (V. Potolinc)
Curiozitate:
- Paspartout de descuiat cutia Pandorei (Fl.T.Vasilescu)
Curs:
- Baza de studiu in invatamantul superior (B. Bogos); Manual de nivel superior (I.G.
Gruni)
- Diferentiat pe clase (A. Ciurunga)
- Trecerea materiei la starea lichida (P. Vesa)
- Tratat de hidrologie (V. Potolinc)
- Calea undelor (V. Potolinc)
- Duce la liman (P.R. Coli)
- Indic deteriorarea continu a puterii leului (M. Guja)
Curs:
- Parcurge acelasi itinerar dupa un orar prestabilit (Gh. rdea)
- Mainarie infernal n care se nvrtete un gnd viclean (T. Popescu)
- Mersul trenurilor (P. Goja)
- Prinsoare .. fcut n mare grab (B. Stoianovici)
- Goan dup aur, argint i bronz (M. Chiricu)
Curte:
- Campanie asidu n perspectiva alegerilor (D. Bldea)
- Formula atractiei universale (I. erban)
- Forma obisnuita a bataturii (D. Georgescu)
- Un gol marcat in spatele portii (I. Boar)
Curtean:
- Aflat n slujb la casa Domnului (D. Crstea-Firez, M. Zgubea)
- Faceau cate un serviciu asa, in plata domnului (sing) (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Curtenitor:
- Unul cu atentia marita (D. Hurtupan); Un tip de doamne-ajuta (V. Potolinc)
Cusur:
- Se conjuga la imperfect (O. Eftimie)
Cuc:
- Casa pensionarilor (V. Potolinc)
- Duce o viata de caine
Cuet:
- Loc de odihna ... la mare (Gh. Dunca, G. Negrea)
- Mobila pentru dormit ; Unde dormi dus (L. Popescu)
Cum:
- O frumusete de miel (V. Potolinc)
- Vin pe capetele oamenilor de cultura (sing) (D. Tipluic); Cu par in cap (I.E.Meteleu)
Cutare:
- Chemarea necunoscutului (B. Stoianovici)
- Mister X
Cutat
- Indoit dar nu dublat (E. Trifan)
- Insemnat la trecerea prin viata (G. Onea)
- Cazut... in valuri
Cut:

- Consecinele unor ndoieli (sing) (A. Vljoag); Urma de indoiala (D. Tipluic)
- Cret in frunte (I. Isac)
- Pronuntata intr-un chip batranesc
A cuteza:
- A-ti asuma riscul
Cuteztor:
- Echivalentul vitezei;
- Isi asuma riscul
Cutie:
- Pastreaza secretul corespondentei (M. Gzea, Ed. Anca)
Cutr:
- Mutra care se schimba la fata pentru a intruchipa prefacatoria (C. Pricop)
- La gura sobei (L. Popescu)
Cuit:
- Obiect pe care un tocilar l pregtete de nota 10 (C. Crbu); Subiect pentru tocilar (D.
Georgescu)
- Face sacrificii (S.R. Cacuci, D. Onofrei); Intra la sacrificiu (O. Huul)
- Un junghi obinuit (T. Capot); Scula de aschiat (P. Cornei)
- Piesa din arsenalul despartirilor curente (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Are functii de impartitor (P. Goja)
- Se remarca in sectorul de desfacere (N. Mihai)
Cuitar:
- Specialist in limbi (Gh. Enchescu); Scoate limba la oameni (Gh. Guru)
Cuu:
- Chemarea omului pentru un prieten (A. Rbonescu)
Cuviin:
- Regulament de ordine interioara (C. Oglan)
Cv:
- Competitiv da capo al fine ! (Ion Stanciu)
- E ceva cu ea ... cand se prezinta la interviu~
- Inregistrat cantitativ cu o lipsa esentiala! (C. Demetriade)
Cvadratur:
- Marea problema a cercului magic (V. Trdea)
Cvadruplet:
- Gemenii cu gemeni (A. Rbonescu).
Cvartal:
- Incadrat la oras (C. Herescu)
- Cartier mai vechi (t.Ciocianu)
Cvorum:
- Confera legitimitate unei adunari (D. Guinea)

D
Da:

A da:
Dac:

- Rspuns obligatoriu naintea lunii de miere (A. Mitu);


- Aprobare data (la primarie) pentru o casa noua (E. Diradurian, A. Vljoag, C.
Demetriade); Rostit la inaugurarea unei case noi (G. Belu)
- Aprobare de nfiinare a unor partide (D. Bnciulescu, E. Gldu); Cuvnt pe
care se bazeaz partidele (I. Bogdan); Confirmare la intrarea in partide (N.
Mutulig)
- Formulare pentru aprobri (M. Frunz);
- Spus de bun voie i nesilit de nimeni (M. Frunz);
- Posibilitate de afirmare (V. Feru); Aflat in plina afirmare (A. Lcan, C. Untea);
Un fel de a se afirma si confirma (C. Herescu)
- Un fel de a se pune de acord (C.Herescu); Acord final (C. Herescu); Tip de
acord... bilateral
- Ba din contra (E. Drng);
- La intrarea in camin (D.I. Nicula)
- A ceda la limita! (M. Vasile); Ultimele acorduri ale lambadei! (A.Doboan)
- Dacia! (V. Negreanu); Dat din cap! (I. Socolov)
- A transmite cuiva o oferta (I.erban)
- A o lua n sens invers (A. Mitu); A o lua pe contrasens

- Un bun al nostru (S. Cozma); Locuitor bun (D. Bldea); Bunul nostru
naional/comun (C. ua, A..Doboan); Bun comun (P. Georgescu)
- nainta romn (C. Butic); Un inaintas ... cu ceva trac (A. Doboan)
- Sfrit de roman (Gh. Constantinescu, C. Dumitriu, D. Mnzat).
- Originar din mosi-stramosi (D. Serban)
- Neam de vita autohtona
- Radeau de se prapadeau (sing) (O. Huul)
- Cad din spate ... la o Dacie! (Gh. Gutescu)
Dacapo:
- Formul adoptat pentru repetitia generala (T. Nicov).
Dac:
- Se preteaza la orice conditii (B. Stoianovici)
Dacia:
- Patria mum (Gh. Luculescu)
- Vatra romaneasca (M. Anghel, A. Doboan, I. Ttar)
Dactilograf:
- Pana la masina (D.M. Ivnu, M. Munteanu)
Dafin:
- Incoronat cu lauri (C. Herescu); Lauri care incununeaza opera bucatarului. (N.
Popescu)
Dairea:
- Luate in bataie de joc prin Orient (sing) (C. Herescu)
Dal(e):
- Portiune de drum pavat (T. Nicov, V. Butoi, C. Herescu); Unitate de constructii
pentru drumuri; mbracaminte pentru drum (I. Degeratu); Se aterne la drum

uneori

Dalt:

(A. Ghioal)
- Portiune de trotuar betonata (I. Manzur); Face trotoarul (D. Manog); Fac
trotoarul (sing)
- Calcata in picioare la plimbare (T. Hedeiu)
- Fond de rulare cu forme de regula (B. Stoianovici)

- Scobitoare dintr-un material plastic (V. Trolea); Scobitoare/Sapa de lemn (M.


Rdulescu, C. Stnescu, C. Herescu)
- Pana maiastra a modelatorilor de frumos (C. ua)
- Piatra seaca
Damasc:
- Asternut cu forme de relief (L. Bot, V. Buzea)
Dam:
- ahist din prima categorie (S.R. Cacuci, D. Onofrei); Prima de joc pentru
sahisti (P. Ciurea)
- Visul de marire al unui pion oarecare (I. Degeratu, V. rdea)
- Ilustratie de carte in patru culori (At. Mateescu); Femeia zugravita in carti;
Femeie cu carte (N. Caraiman)
- Companie regala (B. Stoianovici)
- Schimb de doua ture (G. Barboni)
Dambla:
- Boal dobndit dintr-o iubire nebun (I. E. Meteleu)
- E cu buna voie (V. Potolinc)
Damf:
- Trazneste .. din senin (L. Popescu)
- Odoare pe are nu dai doi bani (M. Gzea)
Damigean:
- Produsa in impletituri (I.erban)
- Grasa ... de Cotnari (B. Stoianovici)
Damnat:
- Sta la cazane (A. Antonesei)
Dan:
- Capitan al plaiurilor mioritice (M. Bornemisa)
- Nivelul de lupta al japonezilor (T. Capot)
Dana:
- Fata ... de la magazie (D. Marcu)
Dan:
- Port-chei (A.M. Samsonic)
Dandana:
- Greutate specific (M. Frunz)
Dandy:
- Ft Frumos n versiune englez (N. Caraiman)
Dang:
- Limba de clopot (I. rlea)
Dangt:
- Apel la buna credinta (N. Caraiman)
- Limb de clopot (N. Dumbrav, A.M.Samsonic)

Dans:
- Joc de picioare pe ring (H. Albert); Joc in cuplaj (A. Doboan)
- Micare ritmic n ring (D. Bgrean); Miscare muzicala (T. Nstase)
- Evolutie artistica in ritm sustinut (D. Hulu); Gimnastica ritmica
A dansa:
- A avea un bun joc de picioare in ring (I. Iosif)
Dansator:
- Etaleaza in ring un joc bun de picioare (C. Crbu, I. Socolov)
Dantelrie:
- O lucrare n port cu scop ornamental (V. Trolea)
Dantur:
- Impodobite uneori cu coroane de aur (sing) (St. Iavorovski); Dau valoarea reala
a unei coroane (sing) (T. Hedeiu)
- De-ale gurii (sing) (S. Petrica)
Dar:
- Cumprat de ocazie (Gh. Oncioiu)
- Atentie obisnuita in anumite ocazii (C. Stanescu); Atentie sporita (T. Capot);
Obiect n atenia noastr (M. Frunz); Fcut cu atenie (O. Slvuc)
- Cadou ... cu o conditie (D. Bgrean); Cadou .. conditionat (P. Goja); Totusi .. e
un cadou (I. Coresciuc)
- Oferta ocazionala/avantajoasa (la care eticheta de pret nu conteaza) (I. Ptracu,
C. Trnoveanu, I. Boar, T. Nicov); Se ofera cu placere (V. Potolinc); Oferta
acceptata cu placere
- Date cu caracter festiv (sing) (Gh. Neme); Datele aniversarilor (sing) (Gh.
Toia); Dat ... cu anumite condiii (Gh. Chiril)
- Venit la nunta dupa cum e obiceiul
- Bun .. ramas dupa o vizita (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazr); Primit
in vizita (N. Caraiman)
- Raza de lumina strabatand prin fereastra sarbatoritului (N. Murean)
- Polita acordand dreptul la recunostinta (Fl. Titu Vasilescu)
- Insotitor al oaspetilor, totdeauna bine primit de gazde (Z. Turdeanu)
- Venit fr munc (N. Badea)
- Primit cu flori si urari (N. Badea)
- Predat de bunavoie (N. Cioclteu)
- Conjunctie adversativa (P.Ciurea)
Dara:
- Plus la cantar (V. Potolinc)
- Iese cu bataie (A. Ciurunga)
Darac:
- Luat la scrmnat (F. Matei)
- Trage cu dintii (V. Negreanu, I. Vlase)
- Descurcaret din fire (E. Gldu, Gh. Dobrescu Jr, C. Herescu)
Daravel:
- O vorb spus la ntmplare (N. Banu)
Dare:
- Raspuns favorabil la cerere (M. Gzea)
- Onoreaza oferta (I. Ptracu)
- Suma impunatoare (E. Ndrag)

- Forma de transfer (V. Potolinc)


Dat:

Datat:
Dat:

- Aciune n funcie de cerere i ofert (M. Frunz); Transmis ca oferta (I. erban)
- Luat in primire (E. Manafu, M. Dogeanu); Luat in sens invers
- Preluat ca atare (C. Herescu)
- Instrainat de buna voie (V. Potolinc)
- Transmis in direct (T. Nstase, V.M. Patru)
- Care nu ne mai apartine (N. Badea)
- Iesit afara la un colt de iarba verde (C. Herescu)
- Se inmneaz personal (F. Georgescu)
- Exemplu de daruire (C. Herescu)
- Pus la dispozitie ... la sfarsitul mandatului! (P. Haa)
- Precizat la timp (D. Tipluica)
- Trecut la ordinea de zi (O. Huul)

- O zi insemnata (T.I. Cioclteu); Schimb de zi (Fl. Georgescu); Se schimba zilnic


(A. Stoica); Insemnri zilnice (sing) (t. Stoicescu); Note de uz zilnic (sing) (I.
Moraru); Zi calendaristica
- Buletin de identitate in tunelul timpului (E. Diradurian); Se reine pentru un
anumit timp (A. Boboc)
- Termen de referinta (C. Herescu); Termenii n care se pune o problem (sing)
(A. Dinu)
- Bazele istoriei (sing) (A. Baican)
- Crampei memorial cu identitate bine conturata (E. Diradurian, A. Vljoag)
Datin:
- Regula intrata in obisnuinta (N. Popescu)
- Practica uzuala (de obicei) (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Tradiie care impune respectul neamurilor (C. Butic)
- inuta tipicarului (M. Frunz)
Dator:
- Calitate obtinuta prin imprumut (H.S. Simon)
- i-a pus pielea n saramur pentru bani (N. Caraiman)
- Bun de plata (A. Curelici)
- Posesorul unor obligatii (P. Goja)
- Rmas la serviciu (T. Capot)
- Angajat la debit (V. Negreanu)
- Inhamat de nevoie la caruta unei saracii asistate (N. Murean)
- Notat cu minus la aritmetica acumularilor (P. Vasilache)
Datorie:
- Sarcina obisnuita pentru oamenii de serviciu (I. Manzur); Serviciul oamenilor de
ordine de la ar (E. Gldu)
- Asta se d pe bani (A. Rbonescu, St. Cacuci)
- Continutul unui debit (M. Guja)
Daun(/e):
- Rezultat negativ (V. Trolea)
- Vin din pierderi (N. Mutulig)
D:

- Coada cozii ! (P. Berteanu)


Ddac:
- Se angajeaza sa-i invete pe cei mici (A. Ridiche)
- Educatoare la casa copilului (L. Popescu)
Drcit:
- Cu firele scrmnate (D. Bldea)
Drcitoare:
- Dintata rebela, numai buna de luat la scarmanat (P. Vasilache)
Drpnat:
- Ca o casa dupa spargere (masc) (B. Stoianovici)
- O constructie aproape gata (masc) (I. Hanga, C. uta)
A drma:
- A trage o lovitura care trece prin zid (P. Haa)
Drmat:
- Culcat pe pmntul gol (N. Caraman)
Drmtur:
- O casa terminata (D. Cruicu)
A drui:
- A acorda o atentie speciala (C. Herescu)
Druire:
- Data din toata inima (D. Hulu)
- Cu spirit de sacrificiu (C. u)
Druit:
- Facut cu o atentie deosebita (O. Manto Jr)
Dmb:
- Scoate capul din pamant (A. Rbonescu); Ridicat de la pamant (S. Petric)
- (Mica) iesire pe teren (D. Ndrag, M. Gzea); E mic dar iese totui n relief (A.
Boboc); Mic modificare de plan (D. Bldea)
Dr:
- Semn ramas dupa o tragere continua (Gh. Igna); Ramasa in urma (R. Vasilescu,
V. Potolinc)
- Urmarita de caini politisti (C. Stnescu)
Dc:
- E dracul gol ! (C. uta)
- Disc inregistrat pe ambele parti! (N.Banu)
Dd:
- Depus n dublu exemplar ! (S. Contz)
De:
- Confera un titlu de noblete
- Desigur! (Gh. Luculescu); E o deceptie de la debut ! (M. Gzea); Unde dai! (I.
rlea)
- O pereche de decari in deschidere ! (L. Popescu); Intra la idei ! (A. Doboan)
- Plin de idei!
- Frunte descretita ... in urma unor bufonade ! (E. Diradurian); Incepe devreme si
sfarseste repede!
- Durere la coaste! (C. uta); Dune ... in desert! (M. Bornemisa); Dinte cariat! (I.
Socolov)
Deadweight:

Deal:

- Limita de umplere a unui vas (I. Ttar); Termen limita de umplere a unui vas
(C.V.Popa)

- Baza viticola traditionala (I. erban); Sector viticol ... care iese in relief (Ed.
Anca); Domenul celor vii
- Cobort de la munte (A. Kadar); Copiii muntilor (sing) (I. Vlase)
- Ridicat din poale (I. Ttar)
- Asta-i culmea ! (M. Bornemisa)
- Mediu la inaltime (D.I. Nicula)
- Bat colinele (sing) (T. Nicov)
Deasupra:
- Forma de prezentare la superior (A. Doboan)
A debarasa:
- A lsa masa goal, fr nimic pe ea (M. Guja)
Debarasare:
- Vine la serviciu ... dupa masa (B. Stoianovici)
Debarasat:
- Degajat pentru a scapa de presiune (C. Herescu)
Debarcader:
- Chei de contact (V. Negreanu); Sistem de chei (E. Gldu, Gh. Dobrescu Jr);
Portchei (!) (I. rlea)
- Suportul de care se aga vasele (Gh. rdea)
- Post de atasat naval (C. Herescu)
Debil:
- Socotit mintal foarte greu (M. Frunz)
Debit:
- Magazin de cartue (C. uta)
- Camera de luat vederi (P. Abdoula)
- Lucreaza in regie (I. Caraiman)
- Unitate de transport pe ape curgatoare (D. Georgescu)
Debut:
- Merge bine la inceput (P.Berteanu)
Deca:
- Zece la compunere (T.Popescu, G.epelu)
Decadent:
- Inregistrat regresiv
Decalat:
- Trecut mai inainte (L. Popescu)
Decan:
- Are o facultate la baza (D. Georgescu)
- Lider la bara (F. Mndru)
Decantare:
- Solutie de limpezit (C. Herescu)
Decapitare:
- Executie in stil clasic (I. rlea)
Decar:
- Centru de tir (A. Doboan); Notat cu zece la proba de tir (D. Arghir)
- Carte de nota 10, imprimata in culori (N. Popescu)

Decepie:
- Capul Bunei Sperante (M. Guja)
Deces:
- Finala la aparate (I. Ttar)
- Sfarsit dramatic de tragedie clasica (I. Riti)
- Un capat de ata (A. Doboan)
Deci:
- Nota de zece (D. Hulu); Ia zece la compunere
- Fractie zecimala (intr-o oarecare masura!) (C. Herescu)
- In loc de concluzie (D. Preda, P. Rotaru)
A decima:
- A reduce cu o zecime (Gh. rdea)
Decimat:
- Executat n sistem zecimal (M. Livescu)
- Companie cu mari pierderi (masc) (D. Bldea)
Decis:
- Hotrt la judecat (A. Boboc)
- Numit si stabilit (O. Huul)
Decizie:
- Anuntata de arbtrul de ring prin ridicarea mainii
Declanare:
- Generatoare de impulsuri (C. uta)
Declaraie:
- Scris ordonat (A. Moreanu); Prob scris i oral (N. Banu); Marturie scrisa (I.
Pun)
- Forma de prezentare a unei afectiuni de inima (C. Herescu)
Declin:
- Drumul catre apus (V. Trolea);
- Coborare de pe inaltimi
Decolteu:
- Expune la desfacere un cos cu mere ... domnesti (C. Crbu, I. Socolov)
Decont:
- Act de justificare a unor cheltuieli (B. Vlad)
- Note de calatorie prezentate itnr-o adunare (Gh. Chiril)
Decor:
- (Ansamblu de) piese montate artistic (V. Feru, Gh. Gndu); Ansamblu artistic,
nemiscat pe scena (B. Vlad)
- E o lucrare de scena in fond (P. Haa); Folosit la montarea unor piese
- Plantat n climatul platourilor (M. Frunz)
- Fals in acte ... publice (I. Boar, I. Manzur)
- Se schimba cu vremea (in timp si spatiu) (Gh. Dobrescu Jr.)
Decorat:
- Brevetat ca excepional (V. Butoi)
- I s-au acordat unele merite (V. Vasilache)
Decorator:
- Face fel de fel de scene (P. Ciurea)
Dedal:
- Creta i-a adus faima de constructor (Al. Cristici)

Dedat:
- Naravit la rele (S. Rus, Gh. Oncioiu)
Dedicat:
- Scris de un autor ... consacrat (C. Herescu)
A defalca:
- A face buci (C. inca)
A defila:
- A veni pe rnd la o mas festiv (M. Bornemisa)
A degaja:
- A face o intrerupere de sarcina (I. Buzdugan)
Degertur:
- Imbolnvire de rceal (D. Bldea)
Deget:
- Manual de aritmetica la scoala elementara (C. Herescu); Manual de nivel
inferior (A.M. Samsonic); Unitate de lucru manual (T. Capot)
- Infundat n nas (A. Stroe)
- Solicitat la proba de inele (Gh. Constantinescu)
Degetar:
- Ajutor de croitor (V. Trolea)
Degusttor:
- Specialitate de limba (T. Popescu)
Delapidare:
- Lovitura favorizata de alonja .. cu sanse de castig (Gh. Const, C. Dumitriu,
Gh. Lazr); Gaura facuta in casa (Gh. Luculescu)
- Un caz judecat in lipsa
- Judecata in lipsa (C.V.Popa)
Delator:
- Unealta de sapat (P. Abdula)
Delaiune:
- Forma pentru turnatorie (Gh. Docea)
Delavrancea:
- Cunoscut nainta n triplet cu Barbu i tefnescu (M. Guja)
Delco:
- D startul ntr-o curs auto (M. Anghel, I. Ttar)
Delectat:
- Servit cu placere (C. Herescu)
Delegat:
- Substituire de persoana ... cu acte in regula (G. Magheru)
Delfin:
- Rege crud din istoria Frantei (D. Bldea)
- Prezumtiv proprietar al unui fotoliu stil Ludovic al XIV-lea (Ed. Anca)
Delstor:
- Isi amana indatoririle pe altadata (V. Feru)
Deliberare:
- Sfat care atest o serioas judecat (M. Anghel, I. Ttar)
Delicatee:
- Nota buna la purtare (I. Covalschi)
- Bate tactul (M. Frunz)

Deliciu:
- Da totala satisfactie
Delict:
- Aflat sub urmarire penala
- Act nelegal (I. Hanga, C. uta)
Delicvent:
- Un om cu judecata (Gh. Luculescu)
Delimitare:
- Linie de demarcatie (L. Popescu)
- Un fel de a se margini la ceva (V. Potolinc)
Delir:
- Fantezia capetelor infierbantate (P. Abdula)
- Manifestare a monstrilor zamisliti de somnul ratiunii (M. Dogeanu)
- Entuziasm exacerbat de fervori morbide (At. Mateescu)
Delirant:
- Caracterizat ca exaltat (I. Boar)
Deloc:
- Adverb ... de loc ! (D. Bako. V. Butoi)
Delt:
- inut ntre brae (M. Dinc); Cuprinsa-n brate (T. Capota)
- Se intalneste uneori la terminarea cursurilor (C. Butic)
- Tara lui Papura Voda (G. Stroe)
Demagog:
- Lucreaz n devize convertibile (Gh. Oncioiu)
- Servete gogoi la mas (A. Tudose)
A demara:
- A intra in cursa (t. Ciocianu)
A demasca:
- A face o descoperire (Gh. Luculescu)
Dement:
- Cu capul plecat (V. Antoniu)
Demis:
- A primit .. un picior n spate (C. Butic)
- Scos din functionare/functiune (datorita unor defectiuni majore) (C. Herescu)
Demitizare:
- Descalificare la o proba olimpica (Gh. Constamtinescu)
Demiurg:
- Factor genetic primordial, se sorginte extraterestra (V. Patru)
Demolare:
- Eradicarea din temelii a vechilor structuri (A. Mitu)
- Terminarea unei construcii (V. Zaicu)
Demolator:
- Ia banii dup ce sparge casele (I. Muat)
Demn:
- Drept ... vertical (P. Ciurea)
Demodat:
- Era moderna (V. Trolea)
Demon:

- E tot un drac (N. Caraiman); Dracul gol (P.R. Colti); Dat dracului (M. Gzea)
- Duce o viata de-a dreptul infernala (vorba sa fie !) (A. Stnescu)
- Piaza rea (Gh. Luculescu)
- Fochist la cazane (N. Caraman)
Demonstrativ:
- Nelipsit de la parada (Gh. Dobrescu Jr.)
Denaturare::
- Schimbare de sens incorecta. (P. Damian)
Denaturat:
- Scos din fire (C. uta)
Denigrator:
- Adopta solutii de compromis (M. Bornemisa)
Denivelare:
- Abatere din teren (P. Vardol); Accident rutier.
Denivelat:
- Da in gropi (V. Potolinc)
Dens:
- Chemat la concentrare (C. Herescu, C. Bcu, I. Isac); Soldat dupa concentrare
(V. Trolea); Concentrat pe loc (A. Rbonescu)
- Strans unit intr-un tot (Gh. Toia); Strns legat (V. Bucur)
- Plin de sine (V. Trolea, A. Doboan, C. ua)
Dentin:
- Se perforeaza prin cariere (C. Herescu)
Dentist:
- Specialist in cariere (I. Isac)
- Unul care te lasa cu gura cascata (Gh. Gurau)
Denun:
- Primit in calitate de parat (I.Socolov)
Deodat:
- Elementul surpriza (N. Cioclteu)
Deopotriv:
- Nu prezinta nimic deosebit (N. Banu)
Deosebire:
- Confera in particular o distinctie aparte (M. Dogeanu)
Depanare:
- Mersul inainte al istoriei (E. Guja)
Depanator:
- Doctor la aparate.
Deplasat:
- Unul care nu-i la locul lui (V. Butoi)
Dependent:
- Se bucura de sustinere (T. Porcutan)
Dependen:
- Tinuta prin atrnare (V. Potolinc)
Depe:
- Mijloc de comunicare rapida, in criza de timp (N. Popescu)
Depresiune:
- Cazuta la pamant (A. Morar)

Depuntor:
- Coleg de banc (N. Caraiman)
- Acumulator n depozit (V. Bucur)
Deputat:
- El a trecut de a opta (D.I.Nicula)
Deraiat:
- E ceva nafar din cale (N. Caraiman)
Deranj:
- Cheam la ordine (A. Ciurung)
- Modificare neprevzut n program (B. Stoianovici)
A derapa:
- A pierde controlul (V. Negreanu)
Derapare:
- Abatere de la drumul cel drept (L. Popescu)
Deratizare:
- Loc unde pisicile nu prind soareci (C. Herescu)
Derby:
- Intlnire la nivel nalt (A. Mitu)
Dereglaj:
- Nereguli semnalate la conducere (sing) (N. Badea)
A deretica:
- A aciona atunci cnd nu e lun (B. Stoianovici)
Dereticare:
- Munca la domiciliu (M. Nstase, L. Stncescu)
- Aranjament in vedrea unui schimb de locuinta (I. Pun)
Dereticat:
- Cuvant de ordine (A. Boboc, S,t.Leoveanu)
Derizoriu:
- Pretioasele ridicole (sing) (C. Herescu)
Dermatolog:
- Are solutii pentru scos petele (E. Mnica)
- Stie ce ne poate pielea (C.Stnescu)
Dero:
- Praful din main (A. Tudose)
Derut:
- Stare cnd se impune un moment de reculegere (G. Magheru)
- Zon n care intri fr s gseti ieirea (V. Trolea)
Des:
- Rezultat strns, fr multe goluri (J. Doli); In randuri stranse (B. Stoianovici)
- Foarte apropiati unul de altul (sing) (I. Mihalache); Asezat prin apropiere (A.
Boboc)
- Ceva de neptruns (M. Mrdrescu); Crecut n densitate (N.B. Verciuc);
Concentrat sui generis; Prins la inghesuiala (V. Negreanu, M. Puiu)
- Calificativ dat pentru buna frecventa (D. Cruicu);
- Vine pe neasteptate (E. Guja); Vin imediat (sing) (Gh. Luculescu);
- Rnd pe rnd (M. Frunz)
Desvrire:
- Idealul absolutului in perspectiva dainuirii artei (Gh. Dunca)

- Curs de perfectionare (Gh. Dunca, G. Negrea)


Descrcare:
- O execuie din cale afar, finalizat cu gol (I. Muat)
- Dare din cale-afar (V. Potolinc)
Descenden:
- Ramura dintr-un arbore din gradina vietii (R. Iftodiu)
Deschidere:
- Cuvant introductiv (Gh. Dobrescu-jr)
Deschiztor:
- Inainta pe terenul cel nou (T. Capot)
Descifrare:
- Inelegere prin semne (A. Rbonescu)
Descoperire:
- (Actiune onorabila,) jos palaria (Gh. Dunca, G. Negrea, I. Ttar)
Descoperit:
- Scos de sub urmrire (Gh. rdea)
- Gol ... cu capul (N. Badea)
- Aflat in cercetari (C. Herescu)
Descurcre:
- Ascutit la cap (C. Tuculeasa)
Desen:
- Produs superior obtinut din carbune (L. Popescu)
- Reprezentare grafica (C. Herescu)
- Gen de lucrare intr-un bloc (F. Mndru)
Desfurare:
- Proces de succesiune implicat in cursul actiunilor (I. Stanciu)
Desfigurare:
- Schimbare la fata (cu consecinte de neuitat) (I. Stanciu, T. Capot)
Desfiinat:
- Scos din functiune (T.Popescu, G.epelu)
Desfundare:
- Serviciu de sticla pentru vin (V. Potolinc)
Desi:
- Esenta concentrata (N. Cioclteu)
- O legatura mare de verdeata (O. Eftimie)
Desprire:
- Producatoare de bezele pe peroanele garilor (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Despletit:
- O codan fr cozi (masc) (C. uta)
Despot:
- Negru Vod (A. Rbonescu)
- Dispune o pedeapsa aspra (I.E.Meteleu. T. Hedeiu)
Despovrare:
- Intrerupere de sarcina
Destin:
- Decizia sortilor prefigurand viitorul (P. Abdoula)
- Scenariu science-fiction pentru filmul vietii
Destinatar:

- Cititor de carte (N. Banu); Punct final la o carte (L. Topor); Punctul final al unei
expeditii (E. Mnica)
- Aflat la dresa indicata (V. Potolinc)
- Omul fa de ce i este scris (A. Moreanu)
- I se duce vestea (T. Capot)
Destinaie:
- Precizare privind darea in folosinta (S. Petric)
Destrblat:
- O cztur sadea (T. Capot)
Destrmare:
- Iesire din fire (P. Vardol); Proces care te scoate din fire (I.E.Meteleu. T.
Hedeiu)
Destrmat:
- Produs textil cu desfacerea asigurata (M. Dogeanu)
Destul:
- Se declara satisfacut (H.S. Simon)
Deeu:
- Raman in fabrica dupa terminarea lucrurlui (sing) (A. Tudose)
A deira:
- A scoate din fire (T. Capot)
Deirat:
- Scos din fire (M. Guja)
Detaare:
- Evadare din cursa (M. Ciornei)
Detectiv:
- D de bnuit (Gh. Oncioiu, T. Michinici)
Detent:
- Element de valoare la saritura in inaltime (M. Bornemisa)
Deteriorat:
- Asa nu mai merge (D. Tipluic)
Detractare:
- Barfa auzita la cenaclul literar (M. Puiu)
A detrona:
- A lua un titlu la ah (N. Banu)
Detuntur:
- Galagie produsa de un cocos (L. Popescu)
Deinut:
- Om care se pzete bine (Gh. rdea)
- Un tip de retinere (T. Capot)
Devlmie:
- Actiune cu gramada (D. Manog)
Developare:
- Actiune .. revelatoare (C. Herescu)
-Valorificareadupa toate regulile artei a unui cliseu consumat (L. Popescu)
Deviere:
- Facuta mai pe ocolite (L. Popescu)
Deviz:
- Intiinare de plat (A. Mitu)

Devotament:
- Pornire dintr-un suflet de caine (Ed. Anca)
Dezamagit:
- Eroina principala din "Iluzii pierdute" (P. Berteanu)
Dezinteres:
- Si nu ne duce pe noi in ispita (V. Patru)
Dezmierdare:
- Aduce atingere (T. Capot)
Deznodmnt:
- Pune capat intrigilor (T. Capot)
Dezordonat:
- Prost dispus (N. Cioclteu)
Df:
- Dampf rasuflat stricto sensu ! (Ed. Anca)
Dg:
- Marginile digului ! (A. Boboc)
- Dragul cu inima pierduta ! (B. Vlad)
Dh:
- Ei vin dupa ele ! (V. Potolinca)
- Duhul pustiului (V. Trdea)
Di:
- Semnal de start intr-o cursa hipica (H..Simon); Articulaie de mn (V.
Trolea)
- Bici .. verbal (Gh. Constantinescu, C. Dumitriu, Gh. Lazr); Muta calul ... (D.
Tipluic); Accelerator la ham (V. Negreanu)
- Mn ! (N. Caraiman)
- Directa de stanga ! (C. Baroiu); Perechea Didinei ! (V. Petreanu)
- Dintii din fata ! (A. Doboan); Inceput de dialog in diplomatie ! (V. Potolinc)
- Un gradinar in fond ! (I. Sasu); Medici la interne!
Diabet:
- Dorul ce te-mbie mereu la bautura (I.E.Meteleu)
Diac:
- Scriitor de moda veche (Gh. Chirila); Scriitor de odinioar pentru copii (C.
uculeasa)
- Ridic vocea n faa prinilor (V. Potolinc); Invatat sa ridice vocea la parinti
(M. Zgubea)
- Prelungitor la cantare (T. Capot)
Diadem:
- Podoaba capilara (C. Bcu)
- Formatie de frunte etaland un joc de-adreptul stralucitor (B. Stoianovici)
Diagnostc:
- Rezultat la examenul de medicina (A. Boboc)
Diagonal:
- D din col n col (T. Capot)
Dialect:
- Limb bifurcat/despicata (N. Caraman, I.E.Meteleu)
Dializ:
- Operatie de epurare (I. Ttar)

Dialog:
- Purtat cu vorba (P. Abdula); Fie vorba intre noi (V. Patru)
- Se consuma in doi la o parola (L. Popescu)
Diamant:
- Piatra tare (P. Haa)
- Izvor de ape minerale pentru oameni afectati (I.E.Meteleu)
- Invinge constant Otelul in deplasare (A. Boboc)
Diametru:
- Are o raza dubla de actiune (D.N. Nicula)
Diana:
- Cunoscuta campioana mondiala la tirul cu arcul (P.Berteanu)
Diaree:
- Zor nevoie (Gh. Docea)
Diascop:
- Videocasete pentru filme mute (sing) (C. Herescu)
Diaspora:
- Persoane stabilite prin aziluri (I.I. Zamfirescu)
Dibcie:
- Castig dobamdit prin munca (Gh. Toia)
Dictare:
- Proba de scris... dupa oral
Dictat:
- Samavolnicie la tara (A. Rbonescu)
Dictator:
- Rol in care Charlot s-a impus cu autoritate (C. Herescu)
Dicton:
- Sentinta unei judecati drepte (C. uta)
Dicionar:
- Volum de traduceri (C. Herescu, H. Petcu)
- Nu-i scapa un cuvant (sing) (D. Tipluic)
Didactic:
- Activitate sustinuta in profitul direct al personalului din banci (I. Caraiman, M.
Guja)
Diesel:
- Motorul economiei (V. Trolea)
Diet:
- Mas pentru care se fac reineri (Gh. rdea)
- Se serveste cu mancaruri alese (L. Popescu)
- Regim special (T. Capot)
- Fara sare si piper (N. Cioclteu)
Diez:
- Ridic tonul (C. Bnzaru)
Diferit:
- Fara asemanare (N. Caraiman)
Diform:
- Mult .. sub aspectul armoniei (O. Sperlea)
Diformitate:
- Lovitur de graie (F. Matei)

Dig:
- Limiteaz o ntindere de ap (A. Kadar); Unul de la protecia apelor (N. Badea);
Tinut cu forta in apa (P. Goja); Tine la apa; O constructie ridicata .. ca din apa
(E. Drng)
- Val puternic ridicat aproape de tarm (D. Nad); Un val ridicat peste talazuri (L.
Popescu); Sistem de aparare la atacurile in valuri (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Face plaja pe litoral (D. Hulu); Cladire obisnuita pe litoral (I. Manzur)
- Cota ridicata la cursul curent (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazr)
- Msura pentru stabilirea cursului (M. Chiricu); Izolator de curent (T. Nstase)
- Manusa aruncata duhurilor marii (At. Mateescu)
- Opreste curentul (O. Huul)
- Osatura bazinului (Gh. rdea)
Digital:
- Caracterul unei semnaturi indescifrabile
- Impresia lasata de un manual de capatai
- Aratat cu degetul
Digresiune:
- Netematica .. la tema (V. Potolinc)
- Spusa pe ocolite (V. Potolinc)
Dihor:
- Cunoscut ca gainar (S. Petric)
- Un puturos proverbial (T. Capot)
- Salbatic ocrotit de duhuri rele (V. Trolea)
Dijm:
- Plata pe loc (Gh. Luculescu)
A dilata:
- A face o ntindere la nclzire (A. Tudose)
- A se autodepi (I. Muat)
- A ajunge mare crescand in grad (O. Huul)
Dilem:
- Bisectoare spirituala, nascand tragedii optionale (E. Diradurian, A. Vljoag);
Cumpana spirituala cu tragedii optionale (T. Nicov)
- Leagnul incertitudinilor (A. Mitu)
- Graii dupa care se dezbate o decizie insolvabila (sing) (N. Murean)
Diletant:
- Un om nestiutor in felul lui (C. Herescu)
Diletantism:
- Muza sterila a celor lipsiti de chemare (Gh. Gndu)
Diligen:
- Cale de o posta (L. Popescu)
Diluare:
- Nume de botez (C. Herescu)
Dimie:
- Te imbraca gros (I. Iosif)
- Pline de ae ... albe (sing) (A. Gagniuc, E. Mnica)
Diminutiv:
- Miniaturi semantice (sing) (M. Puiu)
- Vorbe bune pentru cei mici (sing) (L. Popescu)

Dimpotriv:
- Cuvantul opozitiei (H. Albert)
Din:
- Vorba care te trimite la sursa (Z. Turdeanu)
- Marcheaza un punct de plecare (Gh. Geafir)
- Element de interior (D. Ursuleanu)
- Indicator de origine (R. Iftodiu)
- Utilizat la o extracie (C. uta); Folosit pentru extractii (de dinti!) (C. Herescu)
Dinadins:
- Bine intenionat (M. Frunz)
Dinam:
- Lucreaza ca incarcatoare la masini (sing) (C. uta)
Dinamic:
- Tip de actiune (M. Anghel)
Dinamitare:
- Intreprindere miniera fruntas (N.Medru, D.Cioflic)
Dinar:
- Batut de sarbi (D.V. Tofoleanu)
Dinastie:
- O familie in slujba coroanei (I. Boar)
Dineu:
- Servit de inalti demnitari (D. Bldea)
Dinte:
- Coltul mesei/gurii (A. Antonesei, M. Frunz)
- Unitate pentru desfacerea produselor alimentare (D. Hulu); Produs de lapte
pentru hrana copiilor.
Diod:
- Prins ntr-un circuit cu sens unic (N. Badea)
Diogene:
- Nu si-a gasit omul (Panad)
Dioxid:
- 0-0 obtinut pe terenul Chimiei !
Diplomat:
- Cadru de relaii internaionale (C. Herescu)
- Gen de siret
Diplomaie:
- Remarcata intr-un exercitiu la sol (S. Arvinte, V. Anghel); tiin legat de sol
(A. Botea)
Directiv:
- Linie trasat (V. Bucur)
- Indicatoare de orientare (N. Dumbrava)
Diriginte:
- Un critic de clasa (Gh. Geafir); eful clasei (A. Doboan, A. Tudose)
Dirijabil:
- Balonul oval (Gh. Luculescu)
Dirijat:
- Treaba facuta cu masura .. intr-un anumit sens (P. Berteanu)
Disc:

- Piesa plata folosita la cantare (N. Popescu) ; Talerul de la cntare (I. Boar);
Asezate pe platan la cantare (sing) (M. Zgubea)
- Cntre de culoare (N. Banu)
- Caruselul melodiilor (I. Manzur)
- Conservator de muzica (I. Moraru)
- Fata vizibila a Lunii (V. Rusu)
Dischinezie:
- Bil nceat (T. Capot)
Disciplinat:
- Om de ordine (T. Capot)
Disciplin:
- Definitie directa, la obiect (V. Potolinca)
Disco:
- Muzic popular pentru tineret (T. Capot)
Discontinuu:
- E marcat in permanenta de lipsuri
Discopatie:
- Atac periculos pe la spate (M. Anghel, I. Ttar)
Discordant:
- Se face remarcat pritnr-un ton cam nepotrivit (T.Popescu, G.epelu)
Discreditat:
- Compromis (T. Capot)
Discrepan:
- Indica un dezacord strident
Discurs:
- Cu gura pn la urechi (N. Caraman)
Discutabil:
- Lipsit de convingere (T. Capot)
- Pretext de conversaie ndoielnic (V.M. Udrite)
Discuie:
- Purtat cu vorba (Gh. Oncioiu)
A (se) diseca:
- A se taia la studiu, fiind necesara interventia chirurgului (P. Haa)
Disecie:
- Analiza finalizata dupa plecarea pacientului (E. Dara^nga)
Disensiune:
- Dezacord strident abatandu-se de la legile armoniei (M. Dogeanu)
Disertaie:
- Studiu postuniversitar (C. Herescu)
Disimulare:
- Caz cand aparentele inseala
Dispecerat:
- Cas de comenzi (Gh. rdea, G. Andon, N. Badea)
- Creierul i inima unui aparat vital (N. Caraman)
- Punct de control (I. Ttar)
A displace:
- A produce fenomenul de respingere (C. Herescu)
Disponibil:

- O rezerv .. n fond (V.M. Udrite)


Dispoziie:
- Comanda de executat (V. Potolinc)
Dispre:
- Fenomenul de respingere care survine in tratamentul ... nebunilor (M. Dogeanu)
- Manifestare infamanta la intalnirea cu uratul (M. Dogeanu)
Distilerie:
- Sursa de tarie (L. Popescu)
Distins:
- Remarcabil n fel i chip (I. Ptracu, C.Trnoveanu)
Distracie:
- Terapie eficienta pentru o depresiune psihica (M. Dogeanu)
Distrat:
- Personaj prezent .. remarcat prin absen (I. Boar)
Distribuit:
- Pus pe rol (C. Herescu)
Distrugtor:
- Sprgtor de vase (T. Capot)
Distrugere:
- Terminarea lucrului (G. Andon)
Ditirambic:
- Stilul in care cei vechi faceau cinste lui Bachus (I. Apostol)
- Exprimare cu caracter bombastic
Diurn:
- Incadrat cu ziua
Divan:
- Aflat ntr-o poziie de pat (P. Haa)
- Suporta o intindere (V. Potolinc)
- Sfat batranesc (V. Potolinc); Un sfat ... de stat (N. Mutulig)
Div:
- Idolul femeilor (Gh. rdea); Femeie bine judecata pe rol (I.E.Meteleu. T.
Hedeiu)
- Monstru sacru ... din "razboiul stelelor" (C. ua)
- Aparitie feerica in contextul unei mici constelatii (C. Demetriade)
- Fruntasa in productie (P. Abdoula, C. u)
Divergen:
- E ceva de neinteles (C. Herescu)
- Faza care reclama interventia arbitrului
- Cade la invoiala (I. Vlase)
- Duce la destramarea Conventiei (Gh. Constantin, C. Dumitru, Gh. Lazr)
Divers:
- Atributul unui ansamblu de varietati (C. Prvu)
Diversiune:
- Bulverseaza cursul actiunilor (Gh. Constantinescu, C. Dumitriu, Gh. Lazr)
Divin():
- Din familia cerului (T. Capot)
- Serviciu pentru prini (N. Dumbrav)
- Mesajul esoteric al unui psalm (L. Popescu)

- Compliment de circumstanta care defineste viclenia feminina (P. Vasilache)


Divinitate:
- Corp ceresc (M. Tun, C. Untea)
- Inaltul cerului (V. Potolinc)
Divor:
- Falimentul unor partide (D. Bldea)
Dizeur:
- Tip de muzica vocala (T. Capot)
Dl:
- Pe margini de deal! (P. Berteanu); Deal trecut fara ea ! (T. Porcutan)
- Dantele!
Dn:
- Inscriptie lapidara la drumul mare (V. Negreanu); Drumurile noastre de tara (T.
Hedeiu); Drum national ... strabatand masivul Rodnei ! (C. Herescu)
- Sunt de nedescris ! (O. Manto-Jr.)
- Limite ale declinului redate itnr-o adnotare ! (E. Diradurian); Capete de dorn (V.
Butoi);
Do:
- Subsol ... cu patru trepte! (M. Frunz)
- Doi minus unu! (N. Banu); Doici ! (Gh. rdea)
- Debut muzical! (L. Popescu); Antet la documentul din dosar!; E doar doua
jumatate! (P. Berteanu)
- Nota dubla (P. Ciurea)
- Dovezi din documente! (Gh. Gutescu)
- Trecute de zero! (V. Negreanu, N.B. Verciuc)
Doag:
- nscris/Strns n cercuri/putina (V. Negreanu, N.B. Verciuc, C. Tuculeasa).
Doar:
- Conditional optativ
Dobnd:
- Preul napoierii economice (M. Frunz).
Doc:
- Uscatul pentru marinari (M. Frunz).
- O panza in port (M. Gzea, I. Socolov, M. Rdulescu, C. Stnescu)
- Fond de baza investit in productia de blugi (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Atelier pentru restaurarea vaselor ciobite (P. Cojoac)
Docil:
- Dat spre ascultare (L. Popescu)
Doct:
- Pseudobiblioteca ambulanta, imposibil de contrazis (masc) (E. Diradurian, A.
Vljoag)
- Ne bate mereu la cap
Doctor:
- Apelam la el numai cand e cazul (D. Iacovi)
Doctorand:
- Intrat n calificari, trage tare la titlu (C. uta)
Doctrin:
- Subiect la teza de doctorat (T. Hedeiu)

Document:
- Minute (sing) (N. Caraman)
- Trecut pe hartie (A. Ciurunga)
Documentar:
- Informator turnat (M. Livescu)
- Atestat ... in scris ca atare. (V. Potolinca)
- Rezultat vizibil al integrarii cecetarii cu productia (D. Manog)
Documentare:
- Bazele tiinei (V. Bucur)
Documentat:
- Unul pus intotdeaunaa la punct (Ed. Anca)
Dodii:
- Muzele ametite ale unei retorici enigmatice (F.T. Vasilescu)
Dog:
- Aparator german masiv (I.erban)
Dogar:
- Constructor pentru bojdeuca lui Diogene (S. Leoveanu)
Dogit:
- Atacat pe coarda (D. Tipluica)
Dogm:
- Norma intreaga pentru profesorul de religie (I. Boar)
Dogoritor:
- Unul care te cam arde (T. Capot)
Doi:
- Numai unu si unu (A. Tudose)
- Parul cel mic (V. Negreanu, M. Puiu)
- O pereche potrivita (P. Georgescu)
Doic:
- Dublur de piept (N. Banu); Donatoare de lapte
- Serveste micii .. clientilor (C. Stanescu)
- Rezerva de maternitate
Doin:
- Un nume de referinta al cantecului nostru popular (E. Drng)
Dolar:
- Tarele economiei de piata (B. Stoianovici)
- Transatlantic in circulatie (D. Hulu)
- Cuceritorul Americii (I. Boar)
- Fondul monetar internaional (Gh. rdea); Und verde pentru fluena circulaiei
internaionale (A. Vljoag)
Dolean:
- Problema care se cere rezolvata (Cl. u)
- Asta la nevoie se cunoaste (P.Ciurea)
Doliu:
- Umbra unor calatori plecati cu ochii inchisi (Fl. Titu Vasilescu)
Dom:
- Lucrare monumentala consacrata parintilor (L. Popescu); Casa parinteasca
- Durate de impunere a credinei (sing) (E. Gldu, T. Hedeiu, E. Mnica)
- Capul bisericii catolice (A. Rbonescu)

- Poarta trasaturile artei gotice la elevate cote de valoare (C. Trnoveanu)


- Marea cupol a cerului (M. Frunz)
Domesticit:
- Facut din fiare pentru nevoi casnice (I. Sarbu)
A domicilia:
- A fi un om aezat (C. Pricop)
Domino:
- Joc pe puncte (A. Tudose)
Domn:
- Mare de stat pentru noi (C. Herescu)
- Uns la punerea in functiune (V. Trolea)
Domnioar:
- Castele necucerite de cavaleri (sing) (V. Trolea)
Don Juan:
- Pasionat dupa aventuri (C. Herescu)
Donare:
- Un gest gratuit (E. Guja)
Donaie:
- Dat pe gratis (N. Caraiman)
Dop:
- Tras pe gt (direct din sticl) (L. Cplna, N. Badea); Vrt pe gat; Se scoate de
la gt nainte s se dea peste cap (L. Cplna, M. Zgubea); Le sta multora in
gat (la bautura mai ales) (M. Guja)
- Microbaraj la gurile de vrsare (M. Guja); Soluie contra vrsatului (A. Stroe)
- Te impiedica sa tragi o dusca (L. Popescu)
- Acopermnt de sticl (V. Trolea)
- Un "lacat" la gura (A. Doboan)
- Accident n circulaie (N. Caraman)
- Impediment la turnare (V. Trolea)
- Taie rasuflarea (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Gloante oarbe pentru pusti (sing) (Gh. Boban)
Dopaj:
- Curs sportiv (D. Bldea)
Dor:
- Chemarea departarilor (rascolind linistea unui suflet solitar) (I. Boar, A.M.
Samsonic); Chemare ... in lipsa (V. Potolinc)
- Simit de departe (N. Dumbrav)
- Il ai tocmai cand iti lipseste mult ceva (V. Butoi)
- Boal veche de inim (T. Hedeiu)
- Stare febrila (T. Capot)
- Zbor alb de pescarus spre un tarm necunoscut (At. Mateescu)
A dori:
- A face o urare (I. Manzur)
- A avea chemare din interior (T. Hedeiu)
Dorin:
- Chemare din interior (A. Mitu)
- Pofta buna (V. Gogea, P. Goja)
- Se citesc dintr-o privire (sing) (A. Rbonescu)

Dormez:
- O piesa montata in studio (V. Trolea)
A dormi:
- A raspunde la urarea de noapte buna (I. Manzur); A petrece toat noaptea (M.
Frunz)
Dormitor:
- Loc unde se poate petrece de seara pana in zori (V. Potolinc)
- Separeu intr-un local de noapte (C. Herescu);
- Interior de vis (A. Doboan)
Dorsal:
- Trecut la spate (B. Stoianovici)
Dos:
- inta preferat a bocancilor nevricoi (E. Diradulian)
- Portchei (V. Smilovici)
- Turul lumii abordat nefiresc (M. Frunza)
- Partea care nu ne privete (D. Bnciulescu, E. Gldu)
- Faa nevzut a lumii (B. Vlad, I. Bue); Fata ascunsa a lucrurilor
- Loc de asezare; Asezat pe scaun (S. Petric)
Dosar:
- Documentar la arhiv (C. Herescu)
- Complet de judecata (C.Herescu)
- Locul pieselor in aparare (E. Ndrag)
- Cortina trasa dupa ultimul act (Gh. Toia)
- Locul de veci al clipelor de viata ramase pe hartie (E. Diradurian)
A dosi:
- A da la spate
Dosit:
- Aranjat sa nu se afle.
Dosnic:
- Capitulat ! (C. Suta)
A dospi:
- A crete pentru cei ce fac i coc (D. Bldea)
Dotare:
- Cele primite in noul camin (N. Caraiman)
- Primirea ajutorului la locul de munca (V. Potolinc)
Dotat:
- Intrece msura la capacitate (A. Doboan)
Dot:
- Pregtirea miresei (T. Nstase); Merge cu mireasa (A. Rbonescu)
- Luata in casatorie
- Avantaj primire la o partida de dublu mixt (I. Ttar)
- Chestie de interes intr-o cerere de mana (M. Puiu)
- Promisiune fcut alegtorilor (D. Bldea)
- Fond alocat pentru o noua casa (C. Herescu)
Dou:
- Numai una si una (A. Tudose)
Dovad:
- Logica demonstratiei (I. Boar)

Dozaj:
- Cota parte
Dozare:
- Un proces de proportii
Doz:
- Portia zilnica de sanatate
Dp:
- Dropgol ! (T. Popescu)
Dr:
- Parafa medicala (C. Herescu, V. Hotea) ; Comprimat prescris de doctor n reet
(M. Frunz)
- Cadre (!) ... de inalta calificare (abr.) (C. uta); Cadre ... care sunt in drept! (Gh.
Gutescu)
- De la dreapta la stanga ! (A. Doboan)
Drac:
- Oaia neagr a pstorului (M. Zgubea)
- Nebunul/Ingerul negru (V. Trolea, I. Riti)
Dracula:
- Al naibii domn (A. Tudose)
Drag:
- Sorbit din ochi (A. Tudose)
- Lipit de inima (Gh. Gndu)
A draga:
- A intra in adanc (I.I. Zamfirescu)
- A deschide un curs ... de mine (P. ecman)
Dragare:
- Curirea oglinzii (T. Nstase)
- Luat de mine (Gh. Constantinescu)
Drag:
- Vine mancand pamantul pe drumuri fara pulbere (E. Diradurian) ; Vas de
pamant (I. Vlase)
- Nav care ajunge pe fundul apei (M. Zgubea)
- Iubita din port (L. Popescu)
Dragoste:
- Aliaj de pret pentru inelul de logodna (Gh. Dobrescu Jr.)
- Temelia unei case de piatra (C. Herescu)
- Afectiune din tinerete devenita cronica (T. Capot)
Drajeu:
- O boab dulce (I. Boar)
Dram:
- Barem minim (I. Buzdugan); Minimul posibil (O. Manto-Jr.)
- Un pic mai mult/altfel (A. Boboc, D. Georgescu)
Dramatic:
- Mod de exprimare pe un ton grav (T. Popescu, G.epelu)
Dramatic:
- Arta jucatorilor profesionisti (N. Banu)
Dramatizare:
- Carte de joc (G. Stroe)

- Scenariu livresc pentru manevre de culise


- Teatru de opera
Dramaturg:
- Are piesele pregatite pentru joc (V. Feru, I. Filip)
Dramaturgie:
- Ansamblu de piese (N. Popescu); Stoc de piese pentru montare (V. Trolea)
- Arta conversatiei (Gh. Chirila)
Dram:
- Poveste cu sfarsit tragic (Gh. Dobrescu Jr.); Prologul tragediei (E. Gldu, Gh.
Dobrescu Jr)
- Iesita ditnr-o nenorocire (O. Huul)
- Actiune cu final nedorit (E. Anca, M. Gazea)
- Ce mai, e un spectacol de plns (M. Guja)
- Evenimentul zilei marcat de ceasul rau (At. Mateescu)
A drapa:
- A face un lucru cu perdea (M. Gzea)
Draperie:
- Pnz expus la intrare (T. Capot); O panza cu greutate la galerie (S. Varsami)
- Portiera (A.M. Samsonic)
Drastic:
- Maximum de pedeapsa (masc) (Gh. Toia, M. Zgubea)
Drgstos:
- Tip de manifestare in iubire (D.M. Ivnu, M. Munteanu)
- Face caz de amorul propriu (C.V.Popa)
Drgu:
- Femeie frumoas i alintat (M. Frunz)
- Figura de gratie (C.Stnescu)
Drmb:
- uiera printre dinti (C. Bcu)
Dregtor:
- Inalt de stat (C. uta)
A drena:
- A elimina tot raul din sistemul sanitar (E. Mnica)
Drenare:
- Lasatul secului (C. Herescu)
- Tragere din apa la uscat (C.V.Popa)
Drept:
- Tradus n justiie (M. Frunz)
- Romanul care a pus bazele literaturii juridice moderne
- Porneste cu stangul la drum (D. Bldea)
- Indicator de plan (I. Seicean)
- Nu are nici o ndoial (D. Cruicu, M. Gzea)
Dres:
- Luat peste picior de catre femei .. pe fata (N. Cioclteu)
- Pantalonul .. reparat (V. Trolea)
- Repus in functiune (L. Bot, V. Buzea)
- Indreptat intr-un sens anume (A. Boboc)
Dresaj/Dresur:

- Lucrare de modelare a fiarelor (N. Popescu); Tehnica maleabilitatii fiarelor (C.


uta)
- Invatata cu animalele (M. Frunz)
Dresat:
- Un fel de animal salbatic in arena
Dresda:
- Reprezentativ german cu o renumit galerie (V. Feru)
Dribling:
- Invrtelile din lumea fotbalului (sing) (F. Matei); Conducerea tehnica a lotului
de fotbal (M. Anghel)
Dric:
- Poart la cimitir (V. Trolea); Poarta spre eternitate (C. uta)
- Vehicul pe un drum cu gropi (M. Frunz); Vehicul fara marsarier (Gh. Toia)
- Un car de lacrimi (E. Gldu)
- Efectueaza ultima mutare (P. Berteanu)
- Locul dirijorului la executarea unui mars funebru (Ed. Anca)
Dricar:
- Angajat pentru ultimul drum (H. Albert)
Driver:
- Cadru tehnic de conducere
Droag:
- Ramasa de caruta
Drob:
- Sare ca un bolovan, periclitand integritatea celor saraci cu duhul (B. Vlad); Sare
la gramada (D.I. Nicula); Sare cu greutate (C. Broiu)
- Greutatea muncii de ocna (I. erban)
- Bulgaras din fundul vechilor mari sau oceane (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Un fel de miel (S. Varsami)
Drog:
- Te face s vezi viaa n roz (I. Ttar)
- Interzis n trafic (V. Negreanu)
- Distrugator ... de vise (T. Nicov)
A droga:
- A fi tratat ca un toxicoman (M. Chiricu)
- A patrunde prin efractie intr-o lume de vis (M. Zgubea)
Dromader:
- Se deplaseaza in caravane (T.Ivana)
Drot:
- Piesa/Articol de tapiserie (Gh. Dobrescu-jr, N.Banu)
- Face parte dintr-un divan (D. erban)
- Se destinde la ridicare (S. Rurean)
- Pies montat n studio (L. Popescu)
- Se lasa sub salteaua somierei la culcare (E. Ndrag)
- Iti face parul cret (A. Doboan); Scula pentru ... frezat
Drujb:
- Roade n copaci (T. Capot)
Drum:
- Constituie un mijloc de circulatie in comun (A. Doboan); Ofera un mijloc de

deplasare (D. Georgescu)


- Trecator pe parcurs (N.Banu)
- Sarpe de munte (I. erban)
Drume:
- In pas cu cerntele autotransportului (M. Frunz)
- Calator cu mijloace ... auto (V. Potolinc)
Ds:
- Desprinse ! (C. Herescu)
- Demers nefondat ! (A. Boboc)
Dt:
- Duet avocalic ! (A. Schindarli)
- Deert ca atare ! (P. Abdula, M. Rdulescu, C. Stnescu); Marginile desertului !
(Gh. Bra ! (Gh. Braoveanu); Dat n lturi/deert (Gh. rdea, V. Vasilache);
Pustiu ... in desert ! (C. uta)
- Hotarele clasice ale unui ducat! (Fl. Titu Vasilescu); Cadet ... in Kronstadt !
(D.I. Nicula); Desfacut in doua parti ! (C. u)
Du:
- Ordin de transport (C. Herescu, M. Anghel)
- Dus si sedus ! (I. Buzdugan)
- Duz fr legatur ! (F. Matei); Dureri de cap !
Dub:
- Masina de gunoi (M. Moleag)
- Autovehicul pazit (de hoti !) (N. Badea)
Dubiu:
- Cade la intelegere (E. Robciuc)
Ducat:
- Provincia unui mare senior feudal (P. Ciurea)
- Napoleon batut de italieni (I. Seicean); Napoleon ... batut in Italia (T. Nicov)
Duc:
- Se poate spune la plecare (M. Bornemisa)
A duce:
- A purta pe drumuri (I. Vlase)
Ducere:
- Actiune in transporturi (I. Caraiman, M. Guja)
Duces:
- Marchize mai mari (sing) (T. Calota)
Duco:
- Lac artificial (D. Guinea)
Dud:
- Baz sericicol (V. Trolea)
- Baza de aprovizionare pentru uzina vie a matasurilor (D. Nad); Baz de
alimentare pe drumul mtsii (V. Opri); Incoronat .. pe drumul matasii (V.
Potolinc); Crescator de viermi de matase (P. Vesa)
- Asigura cresterea gogosilor (I. erban); Producator de gogosi (V. Feru, I. Filip)
Dud:
- Om cu loialitatea ridicata (P. Haa)
Duduc:
- Duduie pe Copou (C. Georgescu)

A dudui:
- A bate toba ... intr-o formatie feminina (M. Zgubea)
Duel(are):
- Rezolvarea conflictului in prezenta martorilor (A. Mitu)
- Garda de onoare intr-o sarja de cavalerie (I. Socolov)
- Proba de foc a orgoliului rnit (Gh. Oncioiu)
- Solutie sui generis pentru spalarea ... unui afront (M. Dogeanu)
- Cand doi se bat ... (A. Doboan)
A se duela:
- A lua parte la o confruntare cu martori (M. Zgubea); A schimba replici taioase
de fata cu martori (D. Hurtupan)
Duet:
- Muzic siamez ntr-o nregistrare simultan (Fl. T. Vasilescu)
- Complex muzical cu doua difuzoare (At. Matescu)
Duh:
- Vorb de spirit (I. Stanciu)
Duioie:
- Fond de binefacere (V. Potolinc)
Duium:
- Lume .. lume (N. Dumbrava)
- Element de referinta in aria multimilor
Dulap:
- Baza de depozitare pentru haine .. din blana (E. Drng)
- Depozit pentru mobil (M. Frunz)
Dulu:
- Greul hamului (I. Boar)
Dulce:
- Deliciu gastronomic (A. Doboan)
- De bun gust ... dar cam mieros (M. Anca)
Dulie:
- Spnzurat cu crligul de la lamp (A. Rbonescu)
- Calca pe bec (Gh. Toia, M. Zgubea); Aparatori in spatele becului (sing) (C.
Prvu)
Dum:
- Un fel de diet (T. Capot)
Dumicat:
- Unitate particulara cu un specific alimentar (D. Georgescu); Unitate de masa
(D. Georgescu)
Dum-dum:
- Te rupe cu bataia daca il scuipa niste pusti
Dun:
-Val din Marea Galbena (A. Tudose); Valuri (ridicate de vant) in marea pustie
(sing) (C. Crbu, I. Socolov, L. Ivana, M. Ciornei)
- Cocoaa (coama) cmilei (M. Frunz, N. Banu)
- Nisipuri mictoare (sing) (V. Bucur); Inaltata din nisip (T.Ivana)
Dunet:
- Sus pe punte (I. Iosif)
Duo:

- Moment muzical cnd un interpret se bucur de succesul confratelui ca de al su


propriu (Z. Turdeanu)
- Numr cu so (M. Zgubea)
- Un cuplu in deplina armonie (I. Degeratu, V. rdea)
Duoden:
- Operat de ulcer (Gh. Luculescu)
Dur:
- Se remarca prin tarie (P. Abdoula); Straluceste in tarie
- Rezistent la ocuri (D. Bgrean)
- Diamantul n natur (C. Herescu)
- Un tip de nepatruns (V. Potolinc)
- Calificat cu severitate (I. erban)
- Atribut sui generis pentru o gorila (masc) (C. Herescu)
Dura:
- Factor esential in formula miscarii de rostogolire (B. Vlad)
Durabil:
- ine .. la noi (N. Caraman)
Durat:
- Bine cladit (V. Potolinc)
Durat:
- Incadrata la timp
Durere:
- Provocata la bataie (A. Boboc, Gh. Constantinescu, C. Dumitriu)
- Se simte foarte rau dupa operatie
Dureros:
- Loc de tratament
Dus:
- Purtat pe drumuri
Du:
- Ploaie artificiala (I. Filip, Gh. Glea); Se face ca ploua (A. Moreanu)
- Hidro-fantezie in desert (T.Ivana)
Duc:
- Secata dintr-o sorbitura (S. Rus, Gh. Oncioiu)
Dumnie:
- Simpton agravat al unei raceli netratate (B. Stoianovici)
Duumea:
- Scndur de clcat (A. Boboc)
Duz:
- nitoare din apa (P.R. Colti)
- Pusa pe aragaz (A. Tudose)
Duzin:
- Indice de calitate indoielnica
Dv:
- Vede ... totul pe dos ! (P. Berteanu); Vede ... cand sta cu spatele la adversar !

E
Ea:

E:
Eb:

- Societate anonim (M. Bornemisa); Prezinta o anonima (R. Vasilescu); O


anonim recunoscut (Gh. rdea); O dama anonima ... dar o stiu toti (A.
Doboan)
- Femeia necunoscut/nebotezat (H.S. Simon, L. Popescu); Chip de femeie
necunoscuta (I. Socolov); Necunoscuta din Ardeal ! (I. Ttar)
- Persoana considerata a treia ... jumatate a lui (I. Magla); Persoana de neam !
- Companie la care se face ordine (D. Bldea); Dama de companie;
- Una dintre enigmele lumii (P. Ciurea); Gen de enigma greu de dezlegat; Eterna
enigma/Eva (V. Trdea, C. Georgescu)
- Laitmotiv pentru o poveste de dragoste (C. Crbu, I. Socolov)
- ine legatura cu el (A. Boboc), Leac la inima ... pentru el! (A. Doboan)
- Steaua fr nume (C. Herescu, P. Berteanu)
- Sex-simbol n persoan (M. Frunz);
- Ceea ce nu mai este! (O. Enache, M. Popa, O. perlea).
- Sotia in familie (P. Haa)
- O oarecare privita personal (E. Anca)
- Parte principala de vorbire
- Cea ... din dreapta! (C. Cojan, C. uculeasa)
- Evaluata in stil personal! (C. Herescu)
- Ultimul personal de Tulcea! (V. Trolea); Citea din Creanga la teatru!
(C.Stnescu)
- Una prezenta la ceas, intr-o seara! (A.Doboan)
- Era redus la un ceas! (T. Capot); Steaua fara nume (T. Nicov)
- Extremele echipei! (T. Capot)
- Sfarsitul unui efeb ... cu inima de plebeu ! (E. Diradurian, A. Vljoag), Efeb gol
din eben ! (C. Herescu)
- Capac de ebonita ! (D tirbu-Nica)
- Da, sunt mereu in fata !
- Inainte de baie!
- Gheb in spate ! (D. Hulu)

Eben:

- In esenta, e negrul pe care il pretuim (Gh. Crian); Una din cele mai tari variante
ale negrului .. in esenta (M. Guja); Aurul negru in esenta (C. Herescu);
- Negrul din jungl (M. Frunz); Material negru din care se confectioneaza o
blana scumpa (Gh. Gustescu)
- Furnizor de blani scumpe de culori inchise (R. Iftodiu)
- Carbune de lemn (C. u)
Ebenist:
- Face tot felul de operatii la negru (t. Ciocianu)
Ebonit:
- nchis la izolaie (V. Trolea); Izolatoare din cauciuc (I. Buzdugan).
Ebo:
- Introducere n artele plastice (A. Doboan);

- Studii artistice (sing) (Gh. Dobrescu-jr).


- Uvertura la opera (D. Serban)
Ebrietate:
- Obinut dintr-o sticl .. topit (N. Caraiman);
- Facerea lumii (E. Anca, M. Gzea);
- Stare de dezechilibru mintal care afecteaz membrele inferioare (A. Mitu).
Ec:
- Reflectie la o intrebare! (C. Raia); O intrebare pusa cum nu trebuie (M.
Popescu)
- Un prim punct lasat pe seama hazardului (Gh. Dunca); Punctul de la meci ! (P.
Haa); Punct de plecare in aruncari aleatorii (V. Negreanu)
- Intrare in economat! (I. Stanciu); Primele aparitii ale ecranului!; Extrem de
econom! (E. Manafu)
- Inima rece!, Trecut pe linia de mjloc!; Plecat la centru! (D. Nstase); Medii de
zece! (I.C.Pun), Unul din zece! (I. rlea);; Meci deschis! (P. Goja)
- E singur cuc! (I. Pun, P. Berteanu)
- Plecata fara plata! (D. Nad); Intrecut la meci! (C. Herescu)
A ecarisa:
- A prelucra in esenta (V. Anghel)
Ecarisaj:
- Organizator al curselor de cini (M. Frunz), O groaza de caini (M. Puiu).
- Curatarea celor mai buni prieteni (T. Capota)
- Inchizitie arestand credinciosii fara buletin (N. Murean)
Ecarlat:
- Roii i vinete (masc. sing) (T. Capot).
Ecartament:
- Uniforme (pe linie de) CFR (sing) (T. Hedeiu, I. Buzdugan); Uniforme pentru
ceferisti (sing) (Al. Cristici).
- Pastreaza distanta legala pe parcurs (H. Albert); Mentine riguros distanta legata
de parcurs (C. Herescu)
- Se impune constant la paralele (V. Butoi);
- Prins intre roti (B. Vlad)
Ecaterina:
- mprteasa cu cai mascai (V. Feru).
Eche:
- Mica prevedere inclusa in orice indreptare de navigatie
Echer:
- Linie cu trei muchii (D. Preda, P. Rotaru); Linie tripl (I. Musat, M. Puiu);
- Trage linii n triunghi (N. Badea), Form de triunghi .. dreptunghi (C.
Herescu);
- (O) linie frnt nchis (C. Pricop), V.Trolea)
- Colar obinuit (T. Capot);
- ndoitur artistic la inele (L. Topor).
Echi:
- Folosit in caz de egalitate (A. Doboan)
Echilibrat:
- Prins la terminarea unei batai la cutite (A. Botea, M. Dinc, D. Guinea)
Echilibrist:

- Umbla clatinandu-se la serviciu (A. Dobosan)


Echilibru:
- Sigurana statului (M. Anghel, I. Ttar)
Echinociu:
- Limita a sporului de noapte (I. Magla); Intervine cand se ingn ziua cu noaptea
Echipament:
- Efecte normale (T. Capot)
Echip:
- Compuneri pe teme sportive prezentate in public (sing) (Gh. Crian, I. Socolov);
Frontul comun intr-o lupta sportiva (D. Nad)
- Trupa pregatita pentru infruntare (V.Trolea)
- Ansamblu de jocuri populare
- Forme de incadrare in munca (Gh. Crian, I. Socolov)
- Fac parte din mai multe categorii (sing) (I. Hanga, C. uta)
Echitabil:
- Inscris la drept (T. Ploni)
Echivalent:
- Schimb de valoare (T. Capot)
Eclatant:
- I s-a dus buhul ... prin Franta (A. Tudose)
Eclectic:
- Vehiculeaza diferite idei ... neoriginale (I. Mihalache)
Ecler:
- Picoturi cu fric (sing) (M. Anghel, I. Ttar)
- Servit cu crema la desert (V. Rusu)
- Sandvis ... de dulce (P. Ciurea)
Eclips:
- Efect vizibil al unei puneri n lumin (T. Capot), ntreruptoare de lumin (G.
Magheru)
- Ne/i face zile negre (I. Moraru, P. Berteanu), Ucide ziua (V. Trolea), Zi i
noapte (M. Frunz)
Ecluz:
- Poarta pe canal (M. Dinc)
- Trecere la baraj (I. Buzdugan)
Ecolog(ist):
- Lucrator angajat la salubritate (I. Socolov)
- Cer curat (sing) (Gh. rdea)
Ecologic:
- Bate spre verde
Econom:
- Scoate banii cu greutate (I. Iosif); Cedeaza greu (V. Potolinc)
- Unul care d puin din mini (T. Capot); Nu-i prea da mana (R.Arpad)
- Face mici investiii de la buget (E. Mnica); Stransul la punga (G. Onea)
- Retinut in momentul platii (A.Gagniuc, E. Mnica)
- Acumulator auto (A. Rbonescu)
- Remarcabil in adunari (V. Potolinc)
- Avarii in sens pozitiv (sing) (V. Trolea)
- Are grija leilor (St. Iavorovski)

- Lasator de azi pe maine (V. Anghel)


- Se gandeste la viitor fara a fi viitorolog (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Econometrie:
- Socoteala de acasa potrivita cu cea din targ (I. Caraiman, M. Guja)
Economicos:
- Intoarcerea fiului risipitor (R. ene)
Economie:
- Rezultat strans dupa o evolutie modesta (Gh. Constantinescu, C. Dumitriu, Gh.
Lazr)
- Lasata de azi pe maine (A. Stnescu)
A economisi:
- A trece n rezerv (E. Ndrag)
Economisire:
- Trecere n rezerv (M. Gzea); Asigura trecerea in rezerva
- Forma de asigurare acceptata cu strangeri de mana (E. Drng); O strangere de
mana ce provoaca unele rezerve (C. Raia)
Economist:
- Capital financiar (D. Bnculescu, E. Gldu, C. Mrgrit); Angajat la administratia financiara
Ecosez:
- Tip scoian .. dup echipament (M. Guja)
Ecosistem:
- Intelegerea mediului de viata (T. Porcuan)
Ecotip:
- Un grup mare la iarba verde
Ecou:
- D replici n modul cel mai natural (I. Caraiman); Replica tare (I. Buzdugan);
Replic la un monolog (D. Crstea-Firez, M. Zgubea)
- Raspunde dupa o prealabila reflectare (Gh. Oncioiu); Rspuns prompt de la un
adresant inexistent (A. Moreanu)
- Repetiie ntr-o sal goal (M. Frunz); Repetitie in aer liber (I. Socolov)
- (Iti/Ne) intoarce vorba (fara rusine) (A. Tudose, A. Moldovan,V. Potolinc, R.
Calomfir); Unul care-si intoarce vorba (A. Tudose); Repede intoarce vorba (A.
Boboc, Gh. Constantinescu, C.Dumitriu); Intoarce vorba din batrani intr-un
decor anume! (Gh. Guru)
- Intors din decor (A. Rbonescu); Se intoarce la receptie
- Bumerangul invizibil al propriilor noastre cuvinte (L. Popescu); Bumerang
acustic (D. Bldea)
- Rezultat de rsunet (I. G. Gruni); Un venit de rasunet (L.Popescu); Amplificator
de sunet (I. Socolov); Inregistrarea sunetului post sincron (B. Vlad); Cltorie
dus-ntors cu viteza sunetului (Al. Mateescu)
- Reflectie ... cu voce tare (C. Herescu); Reflexie acustica (C. Herescu)
- Bis la o prim audiie (C. Crbu)
- Se trezete vorbind n gol (B. Stoianovici)
- Copiaza la oral (M. Guja); Copie la oral (O. Hutul)
- Papagal de munte (M. Nstase, P. Berteanu)
- Zvon... repede confirmat (Gh. nreanu)
- Retur ... tare

Ecran:

- Copii dupa un proces verbal (V. Trrolea)


- O umbra repetenta ce tulbura tacerea (At. Mateescu)

- Plan de productie (in proiectare) (Gh. Luculescu, A. Botea, C. Herescu, N.


Badea, C. Herescu); Plan de proiectare pentru productie (D. Hulu); Fond ce
evidentiaza rezultatele procesului de productie (B. Stoianovici); Un dedesubt
al micrilor din producie (E. Gldu); Inter mediar in livrarea productiei;
Cadru de expunere a roadelor din producie (O.Coglniceanu)
- Desfasurat inaintea proiectarii (A. Boboc, Gh. Constantinescu, C. Dumitriu);
Spatiu pus la dispozitia proiectantilor (R. Vasilescu); Centru de proiectare;
Material de proiectie (N. Cioclteu)
- Pregatit pentru proiectare/rulare (Al.Cristici, P. Gavrilut)
- Revelator (special) pentru/de filme (gata developate) (M. H, M. Zgubea, St.
Ceampuru, N. Stancu)
- Scen imaculat pentru ntmplri imaginare (M. Gzea); Realizator de imagine
(S. Leoveanu)
- Panza pe care se tes povesti (T. Capot); Panza reprezentativa pentru arta
secolului XX (D. Cruicu)
- Ultima escala la o calatorie pe canal (H. Albert); Statie terminus prin canal (I.
Boar, I. Manzur)
- Partea finala a unei emisiuni de televiziune (Gh. Dobrescu Jr.); Piesa privita la
televizor (A. Tudose)
- Inregistreaza mesaje pe calea undelor (E. Anca); Oglinda undelor (A. Doboan)
- Privitul pe ntuneric la apariia stelelor (C. Pricop); Calea cea mai scurta catre
stele
- Finalul unei transmisii TV (I. Cristea)
- Scena cinematografica (A. Doboan, I. rlea)
- Loc de urmarire cu radarul (C. Herescu)
- Asigura o buna vizionare ... sau o impiedica (I. Magla)
Ecranare:
- Izolatoare pentru cei expusi radierii (A. Dobosan)
Ecranizare:
- Oper zugrvit pe pnz (D. Munteanu, T. Ploni)
- Scriere n reproiectri (A. Moreanu)
- Piese turnate (sing) (P. Haas)
Ecuator:
- Deine recordul mondial la paralele inegale (C. Herescu); O linie de mijloc de
talie mondial (M. Guja)
- Mediul inconjurator al Terrei (Gh. Oncioiu)
- Aflat la zero grade (C. uta)
Ecuatorial:
- Model de vegetatie luxurianta (D. Tipluic)
Ecuaie:
- Problemele pe care poi avea cu nite necunoscute (sing) (. Leoveanu); Prilej
de a intra in relatie cu necunoscute (N. Beghidian); Portretul unei necunoscute
(At. Mateescu); Relatii cu necunoscute (sing)
- Enigme literare dezlegate metodic (sing) (C. uta)
Ecuson:

Ed:

Edec:

- Carte de vizita la vedere (A. Tudose)


- Face prezentarile dupa regulile etichetei (M. Frunz)
- Reprezntarea practica a unei functii (N. Cioclteu)
- Legitimatie de servici brosata (C. Herescu)
- Marca cu nume (Fl. Morcov)
- Semnalizarea arbitrului (M. Frunz)
- Editie princeps (a abecedarului)! (Gh. Crian, I. Socolov, L. Popescu); Prefata
unei editii! (C. uculeasa)
- Eduard intaiul si al doilea, restul nu conteaza ! (At. Mateescu)
- Pledat in fond! (C. Georgescu); Predat la centru! (I. erban); Fond de credit!
(N. Badea); Credit luat de la centru! (Gh. Crian, I. Socolov)
- A reda in fond niste puncte de vedere! (V. Anghel); Vede in profunzime!
(A.M.Samsonic)
- Cuvantul de la intoarcerea din concediu!; Bun de intors! (V. Negreanu)
- Dinainte scrise! (A. Morar)

- Mijloc de a trage tare la cursuri (B. Stoianovici)


- Dispozitiv de tragere de tip naval (V. Onofrei)
- Suport pentru agarea vaselor (Gh. Toia)
Edecar:
- Remorcher naval tragand la mal (I.Socolov)
Edelvais:
- Floarea cea vestita a intregului apus (I. Socolov)
Edem:
- Accident de circulatie cu consecinte grave (A. Mitu)
Eden:
- Rai uno (T. Capot); Corespondent la rai (I. Covalschi)
- Loc unde nu se ajunge din pacate (I. Ttar)
- E n al noulea cer (N. Caraman)
- Leagnul oamenilor care n-au avut copilrie (B. Stoianovici)
- Promisiunea parintelui (pentru un fiu bun) (V. Butoi, G. Popescu, S. Varsami)
- O gradina fara poame
- Martin pentru Jack (M. Frunz)
Edict:
- Ordin bisericesc (L. Popescu)
Edificare:
- Ptrundere n adncime (N. Dumbrav)
Edificator:
- Ajungi cu el la o buna intelegere (A. Boboc)
- Responsabil cu lumina (T. Hedeiu)
Edil:
- Angajat ca ngrijitor la ora (primrie) (A. Tudose, M. Zgubea); Angajat la un
serviciu in oras (I. erban)
- Mai marele unui cartier ... general (L. Popescu); Responsabil de cartier
- Un orasean gospodar (Gh. Geafir); Fruntas ... la oras (A. Boboc); Frantas in
gospodaria colectiva (I. Stanciu)
- Face un targ convenabil (Gh. Toia)

- E un nume ... in munca de folos obstesc (C. Trnoveanu)


- Arhitect al vietii noi in peisajul citadin (Gh. Chiril)
Edilitar:
- Probleme de-ale orenilor (sing) (L. Popescu)
A edita:
- A scoate din tipare (C. Pricop)
- A da in circulatie (L. Popescu)
Editare:
- Munca oamenilor cu carte (P. Haa); Datul cartilor la masa (L. Popescu)
- Ieire din tiparele obinuite (A. Botea)
- Emisiune literar (M. Frunz)
Editor:
- Vanzator .. la librarie (I. Filip, Gh. Glea)
- Director (dirijor) de oper (N. Dumbrav, C. Butic)
- Prima mana la datul cartilor (G. Belu)
- Judecator ce da sentinta peste un vraf de manuscrise (N. Murean)
- Agentii de presa (sing) (A.Tudose)
Editur:
- Lucreaz manual (Gh. Oncioiu)
- Intreprindere ce-i programeaz volumul produciei (M. Frunz); Unitate pentru
volume (C. Herescu)
Ediie:
- Scoas dintr-o oper (T. Capot)
- Aparitie obisnuita... de tip livresc (B. Vlad)
- Unitate pentru/de volume (I. Filip, P. Scrltescu, C. uta, L. Popescu)
Educat:
- Valoare de cult (t. Ciocianu)
Educator:
- Grdinreas (!) cu diplom, specializat n creterea bobocilor (masc) (C. uta)
- Cadru de instruire a personalului din bnci (T. Capot, E. Mnica); Responsabil
cu acumularile din banci (P. Goja)
- Pregtit n vederea predrii (Gh. Oncioiu)
- Director de coal (M. Frunz)
Educaie:
- Invatamantul prescolar (V. Potolinc)
- Formatie de juniori (H..Simon); Metoda de pregatire pentru juniori
Ee:
- Atentiune, este in dublu exemplar ! (At. Mateescu); Existenta dubla ! (A.
Tudose)
- Capat de alee!; O pereche pe alee ! (A. Boboc, Gh. Constantinescu, C.
Dumitriu); E o pereche intr-un jeep ! (C. Herescu)
- Pare ... de neelucidat!; Este ... precum pare ! (C. Herescu); Este prins din doua
parti! (P. Haa)
- E cu sot ! (I. Ttar); E copiat la indigo ! (A. Doboan)
- In fine, o idee! (M. Bornemisa); Iesirea din transee! (Gh. Boban); Sfarsit de
maree in Marea Egee! (V. Negreanu, M. Puiu); Melopee consumandu-si
ultimele acorduri! (N. Murean)
- Eternele extreme care aici se ating! (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Capete de

Ef:

Efeb:

expresie! (A. Stoica); Maneci la efecte! (Gh. Gustescu); Ele fara el!
- Doi la o bere! (Gh. Braoveanu)
- Efort gratuit/incipient! (A.Doboan, O. Hutul, C. uta); Efort in van, fara nici o
valoare !
- Cap de efigie/efeb ! (I. Boar, C. Broiu); Deschidere de efect! (N. Mutulig)

- Admirat de ochii lumii (V. Trolea)


- Un gigolo de moda veche (I. Musat)
Efect(e):
- Isi urmeaza cu consecventa cauza; Sustinator al unei cauze ... pierdute (B. Vlad);
Scos din cauza
- General de corp de armata (D. Marcu); Port militar (M. Zgubea)
- Echipament pentru lupte (N. Cioclteu)
- Concluzie logica a actiunilor anterioare (M. Gzea); Rezultat in consecinta (Gh.
Arvinte)
Efectiv:
- Numr de mas (C. Oglan)
Efemer:
- Fara grija zilei de maine (Gh. Dobrescu Jr.); Traieste de azi pe maine (Gh.
Nistoroaia)
- Are un nivel de viata extrem de scazut (A. Kadar)
- O viata pentru o idee
- Ultimul mohican din rezervatia trainiciei (P.Vasilache)
- Pas...abil ! (B. Stoianovici)
Efemeride:
- Traiesc de azi pe maine (N. Cioclteu)
Efervescent:
- Face spume la gur (M. Bornemisa)
- Fierbator cu gaze.
Efervescen:
- Furtuna intr-un pahar cu apa (T. Arghezi)
Eficace:
- Corespondent calitativ al unui tip cu bune rezultate intr-o intreprindere
Eficacitate:
- Sporeste productivitatea muncii (P. Abdoula)
- Rezultatul dorit obtinut la poarta incercarilor (E. Anca)
- Conditie de inscriere la un concurs (M. Frunz)
Eficien:
- Contributie sine-qua-non pentru realizarea unui deziderat (Ed. Anca)
Efigie:
- Figura de marca in unele emisiuni
Efor:
- Atent la ochiul dracului din casa Domnului (M. Zgubea)
- Conducator care a trecut (D. Banculescu, E. Gldu, T. Hedeiu)
- Stalpii orasului (sing) (I. Boar)
Efort:
- Angajat/Incadrat n munc (V. Potolinc); Spor la munca (T. Capota, C.

Stnescu); Spor de activitate (Gh. Igna)


- Risip de energie (I. Manzur)
- Scoate limba cand e mare (A. Moldovan)
Efracie:
- Intrare n for rspltit cu penalizri personale (V. Trolea)
- Act care ntrete vina unui ho (V. Trolea)
Eg:
- Geam la oglinda ! (P. Ciurea, N.Banu); Trage in ultima instanta prin intoarcere.
- Delegati de la centru aflati in regula! (Ed. Anca); Integrat in fond!; Icre de ceg!
(C. Herescu)
- Continutul legii ! (A. Tudose); In cuprinsul legii ! (C. Georgescu)
- Bataie pe malurile Begi!
Egal(i):
- Certificat/Semn de identitate (D. Cruicu, M. Gzea, I. Socolov), Semn particular
pentru stabilirea unor identitati (B. Vlad), Semn de recunoastere a identitatii
(V. Gogea, P. Goja), Semn rmas dup operaie (V. Negreanu), Semn al
emanciparii feminine (I. Degeratu, V. rdea)
- Paralele cand se aduna (V. Potolinc); Gen de paralele ... pentru barbati (sing)
- Fac .. acelasi lucru (N. Caraiman), Face corespondenta (M. Popescu)
- Anunta rezultatele unor operatii (H. Petcu); Rezultat fara bataie (P. Haa)
- Nici mai mult, nici mai putin (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazr)
- N-are nimic deosebit (fata de altii) (L. Popescu, P. Berteanu); Model de
uniforma (masc) (t. Ciocianu)
- Sta in cumpana (Gh. Dobrescu Jr.); Te ajuta sa pastrezi echilibrul
- Una ca alta (masc) (T. Capot)
- Figureaza pe acelasi loc (Gh. Neme)
- De-o seama cu toate cele (Gh. Postelnicu, Fl. Vldulescu)
- Neintrecut pe teren (M. Frunz); Protagonistii unui meci nul
- Necunoscuta pronosportitilor (M. Frunz)
- E tot o apa si-un pamant
A egal(iz)a:
- A ajunge din urma (B. Vlad)
- A aduce la numitorul comun (D. Constantinescu)
- A anula un avantaj (I. rlea)
- A stabili identitatea (P. Berteanu)
Egalare:
- Caz cand se anuleaza avansul initial (C. Herescu)
Egalat:
- Prins din urma si adus la acelasi numitor (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Ajuns din urma (pe treapta performantei) (At. Mateescu, Tr.I.Cioclteu); Ajuns
la un examen de echivalen (B. Stoianovici); Asta a fost de ajuns (Gh. rdea)
- Adus la acelasi nivel (P. Maftei)
Egalitate:
- Remiz (V. Negreanu); Echilibru perfect (L. Popescu)
- Rezultat fara castig si fara pierderi (C. Pascu)
Egalizator:
- Atributul unui punct dupa care se restabileste echilibrul (B. Stoianovici)
Eghilet:

Egid:

Egipt:

- Decoratie pe pieptul militarilor (I. Socolov)


- iret din fire, se ntinde pe spinarea ostailor (C. Bnzaru)
- Forma de aripa (L.Popescu); Aripa de protectie (Al. Cristici);
- Protectoare suspusa (C. uta)
- Se foloseste drept sprijin (I.I. Zamfirescu)
- Cadru de conducere la o intreprindere. (V. Antoniu)

- Suprafata piramidei (S. Ciocianu)


Egiptean:
- Forma de copt. (P. Damian)
Ego:
- Eu ... inainte (V. Rusu)
Egocentrism:
- Lentila convergenta pentru a privi un autoportret (C. Raia)
Egoism:
- Meschinarie la persoana intai (T. Hedeiu)
Egoist:
- Traieste pe apucate (N. Caraiman)
Egumen:
- Sef care merita sa fie pus pe cruce (E. Gldu)
- Profesiune de credinta
- Cel mai mare dintre frati
Eh:
- Scos din necaz (A. Tudose); (Vorba) spusa la necaz
- Vorba de om necajit (V. Feru)
Ehe:
- Introducere la o evocare (t. Ciocianu)
- Ton dat la romanta trecutelor tinereti (N. Murean)
- Rostit pentru aducere aminte (M. Guja)
Ehei:
- Exclamatie evocand trecutul (B. Stoianovici)
Ei:
- Lumea a treia (V. Trsolea, T. Capot), Personalul de pe linia trei, Treimea din
mijoc ! (M. Bornemisa)
- Situati pe a treia treapta privind lucrurile la modul personal (I. Ptracu,
C.Trnoveanu)
- Persoanele de fata se exclud (C. Herescu); Personal necalificat (V. Potolinc)
- Oameni despre care se vorbete (I. Boar); Ce-i ce nu se arat la fa ! (A.
Antonesei)
- Merg alaturi de ele privind lucrurile in ansamblu (Fl. Titu Vasilescu)
- Un grup de necunoscuti (pentru noi personal!) (I.Socolov)
- Etui gol! (t.Ciocianu)
- Inchise in seif ! (A. Doboan)
- Trei cutere! (L. Cplna, M. Zgubea); Doi necunoscuti din trei! (V. Opri)
- Cei din urma! (S. Cozma); Cei ce nu mai exista! (N. Barbu); Cercei fara inel!
(M. Frunz); Polei pe jos! (V. Potolinca); Urme de ulei/polei/clei! (A.M.
Samsonic, A. Boboc, I. Mihalache); Cozi la femei! (Tr. Cioclteu)

Ej:
- Sus-jos la etaj ! (G. Petrone)
- Esenta de stejar (C. Herescu)
A ejecta:
- A parasi un avion cu reactie (M. Puiu)
Ejecie:
- Forta de reactie
El:
- Persoana fara identitate (C. Herescu); Personal masculin (V. Potolinc);
Personal format dintr-un accelerat ! (Gh. Toia)
- Exemplu concludent dintr-o ecuatie cu mai multe necunoscute (masc) (N.
Murean)
- Nedefinit ... intr-un anumit sens (C. ua)
- Un oarecare (L.Popescu)
- Un om intre oameni (V. Potolinc); Omul de langa tine (C. Crbu)
- Ocupa locul trei la individual
- Asociat intr-o companie (M. Brsan)
- Pronume cu pantaloni (S. Avramescu)
- Cu gandul la ea ... (M. Bornemisa)
- Eleva nenominalizat! (L. Cplna); Elici la elicoptere! (D. Dogaru, I. Paun);
Anonimul din Elogiile lui Aristotel!
- Cel ce se pierde! (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazr)
- Coada de purcel! (A. Stoica); Varf de sfredel!
- Le suceste (... in stilul dumnealui !) (V. Bucur, L. Popescu)
- Dnsul ... cu breloc ! (I. erban)
Elaborare:
- Pregtire special (M. Frunz)
Elan:
- Vant prielnic (pentru executarea unor suturi) (T. Hedeiu, G. Onea, A. Doboan)
- (Face) vant (A.M. Samsonic, B. Stoianovici); Te duce ca vntul (E. Gldu)
- Vantul ce ti-l faci dupa incalzire; Vantul inainte de bataie (C. uta); Vant .. din
nord (D. Bako); Vant .... care sufla si in nordul inghetat (E. Ndrag);
- Luat .. de vant (S. Ciocianu); Luat pe sarite (P. Abdula, R. Arpad, D.Georgescu);
Luat la probele de srituri (A. Tudose)
- Caracterizeaz oamenii sritori (D. Bnciulescu, E. Gldu, T. Hedeiu);
Pregatire fizica pentru saritori; Salt nainte (M. Frunz, Gh. Luculescu, C.
Herescu)
- Depasire de viteza soldata cu bataie (At. Mateescu); Se termin cu btaie (T.
Capot); Precede btaia (T. Capot)
- Baz de lansare (A. Tudose, Gh. Luculescu); Pregatire pentru o lansare in spatiu
(H.S. Simon)
- Explozie declanat n anumite intreprinderi (B. Stoianovici)
- Sursa miscarilor uniform accelerate (Gh. Braoveanu)
- Motor cu ardere intern sfidnd ineria (E. Diradurian)
- Pasrea tinereii cu aripi infinite (E. Diradulian)
- Resursa energetica (L. Popescu); Generator de impulsuri
- Pornire in forta care te face sa ajungi la groapa (Gh. Gurau); Te duce la groapa
(V. Potolinc, t. Ciocianu); Luat inainte de a ajunge in groapa (I. Ttar)

- Apreciat din start (A. Boboc, Gh. Constantinescu, C. Dumitriu)


- Pregatire de zbor (Gh. Toia)
- Supliment de viteza (C. Herescu)
- Cu muchi dezvoltai (sing) (D. Bldea)
- Te trece pragul (L. Ivana); Se opreste-n prag
- Mijloc de auto-propulsie (Tr. Cioclteu)
- Resort intim, declansand energii juvenile (E. Diradurian)
- Debutant la proba de sulita (L. Popescu)
- Conditie sine qua non pentru o inteprindere cu ridicata (Ed. Anca)
- Cu lopetile prin zapada (D. Iacovi); Cu lopeti printre nameti (A. Doboan)
- Ii cresc muschii (sing) (I. erban)
- Alergator pe un teren inghetat (B. Stoianovici)
- Cunoscut masiv din America de Nord (E. Drng); Rege incoronat al Nordului
indepartat (R. Iftodiu); Lopatar care migreaza in Nordul indepartat (Gh.
Boban); Cu niste ramuri bogate prin padurile nordului (A. Morar)
Elastic:
- Predispus la ntindere la cel mai mic efort (B. Vlad, I. Bue); Este predispus
oricnd s fac o ntindere (T. Capot); Iesit din forma in urma unei intinderi
(Gh. Constantinescu); Isi revine dupa o intindere (I. Ttar); Cand face o
intindere, isi revine repede; Asta se intinde fara jena (P. Ciurea)
- Aflat in revenire de forma (I.I. Zamfirescu)
- Strange la ciorap (A. Ciurunga)
- Fcut pratie (Al. Cpn)
- Se apleaca dupa cum bate vantul (T. Nicov)
Ele:
- Ansamblu/Personal/Colectiv feminin (prin excelenta/anonim) ! (D.R. Giuglea,
Al. Cristici,V. Potolinc, M. Bornemisa, Gh. Dobrescu Jr., Gh. Luculescu, A.
Boboc)
- Un personal ... care intra intr-un accelerat ! (P. Georgescu)
- Steaua fara nume intr-o interprertare de ansamblu (C. Voica, O. perlea)
- Femei la discreie (M. Frunz); De la o pereche de dame in sus (L. Popescu)
- Vin dup ei (M. Frunz); Lumea a treia (C. Raia)
- Sunt multe ca dansa
- Cele ce nu se observ! (N. Barbu)
- Primele din urma! (P. Abdula)
- Acele scurte (T. Hedeiu)
Elector:
- Alege dupa ce e ales (N. Banu); Alegator ales (C. Herescu); Alege pentru alii
(N. Badea); Reprezentantul maselor la alegeri (O. Hutul)
Electoral:
- Gen de pregatire pentru reusita unr candidati (M. Rdulescu, C. Stnescu)
Electrician:
- Unde intervine, se face lumina. (L. Popescu)
Electrizat:
- Pus la curent cu anumite sarcini (I. Vlase)
Electrolit:
- Compoziie pentru baterie (C. Butic)
Electroliz:

- Mars fortat spre pol (D.I. Nicula)


Electron:
- Satelit evoluand pe orbita ... cu propulsie nucleara (G. Belu)
Electronic:
- Atributul unui joc popular, acum la mod (A. Rbonescu)
Electronist:
- Asigura contactul prin unde radio (P. Ciurea)
Elefant:
- Miroase a verdeata de departe
Elegant:
- Figura de gratie (masc) (Gh. Neme)
- Se poarta ca un om model
Elegan:
- Ratiunea omului model (M. Frunz)
Elegie:
- Plangere facuta in scris (P. Ciurea); Plangere scrisa (C. Herescu)
- Cantareata lirica cazuta in melancolie (V. Negreanu); (Lirica) melancolica (V.
Antoniu, M. Frunz)
- Doina dorurilor noastre (E. Ndrag)
- Pasrea tristeii nchis n colivia rimelor (E. Diradurian)
- Cu dureri .. n picioare (B. Stoianovici)
Elei:
- Expresie desueta intr-un context retoric (At. Mateescu)
Element:
- Detaliu ditnr-un tablou celebru (A. Tudose)
- Pur si simplu.
Elementar:
- Primar general (Gh. Constantinescu); Primar clasa nti (F. Matei); Candideaz
la funcia de primar (A. Rbonescu)
- Debutant in invatamantul scolar (C. Herescu); Cunostinte din primii ani de
scoala (sing) (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Prima data (P. Vesa)
- Comuna primitiva (masc) (I. Pancotan)
- Perfectul simplu (E. Manafu)
Elementar:
- Prima/Fruntasa la scoala (M. Moleag, I. rlea); coala la care prezena este
obligatorie (A. Antonesei, T. Popescu)
- Prima treapta, incepand de la baza (L. Popescu)
Elen:
- A la grec (Gh. Chiril); Chip de grec (Gh. Neme)
- Primii la olimpiada (sing) (V. Potolinc)
Elena:
- Greaca veche, cu succes la Paris (M. Frunz); O miss la Paris (V. Rusu)
Eleron:
- Dirijor de zbor
Eleteu:
- Ochi de pete (M. Bornemisa, I. Buzdugan)
Elev():

Elevat:

- Capital de viitor crescut in banca (V. Trolea); Fond de acumulare aflat in


banca (B. Stoianovici); Ii depune lucrurile n banc (A. Doboan, P. Goja, I.
Ttar); Aflat n banc pentru o acumulare de fond (B. Stoianovici); Incadrat la
banca (T. Capot); Lucreaza cu ora intr-o banca de stat (Gh. Gtescu)
- Tanar invatator la scoala (A. Doboan); Invatatoare la scoala/clasa (V.
Potolinca, N. Badea); Invatator fruntas (V. Potolinc); Masa de lucru pentru
cadrele din invatamant (sing); Invatat sa-si faca bagajul; Om invatat (M.
Anghel, A. Doboan, I. Ttar)
- Coresponden ... scolara (Gh. Musc, C. Stnescu); Unitate/Element de clas
(A. Boboc, I. Mihalache)
- Material/Cadru didactic (I. Buzdugan, I. Ttar); Inregistrat in catalog (D.
Hulu); Subiect pentru examen (D. Constantinescu); Promovat prin
cunostinte (V. Feru)
- Un copil care lipseste de acasa cu orele (D. Marcu)
- Invatat ... sa fie ascultat (V. Potolinc)

- Crema pentru obrazul subtire (C. Mateescu)


Elevator:
- Sisif modern (I. Caraiman)
- Trage puternic pe sus (L. Popescu)
- Distribuitor cu ridicata (A. Ciurunga)
Elf:
- Spiridus nazdravan in lumea fratilor Grimm (I.E.Meteleu)
Eliberator:
- Rupe lanturile in aclamatiile multimii (C. Herescu, M. Rdulescu, C. Stnescu);
Sfarma lanturi (T. Capota)
- Te scutete de orice ocupaie (C. Georgescu)
- Un bun dezlegator (V.Trolea)
- Inrolat n Armata Salvrii (N. Gheorghiu)
Elice:
- Poarta aeriana (C. Herescu); Poarta la inaltime
- Se da dupa cum bate vantul (A. Boboc, Gh. Constantinescu, C. Dumitriu);
Merge cu aripile in vant (B. Stoianovici)
-Papion usor contorsionat cu aplicatii in domeniul fluidelor (I. Ptracu, C.
Trnoveanu)
- Dupa mai multe invarteli devine invizibila (L. Popescu); Umbl pe sus cu
nvrteli (T. Capot)
- Cand i se da drumul, e ca o sfarleaza (L. Popescu); Are sensul dup regula
burghiului (V. Crstei)
- Antrenare la zborul cu motor (A. Schindarli)
- Generatoare de curent (C. Oglan)
- Forte aeropurtate (I. Boar)
- Una ca ea ... sustrage! (Gh. Gutescu)
Elicoidal:
- Un fel de organ al ... melcului (A.M.Samsonic)
Elicopter:
- Zboar fr aripi (Gh. Nicolau-Expo)
- Libelula mecanica (C. uta)

- De-a dreptul inaltator.


A elida:
- A relata mai laconic (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Eligibil:
-Candidat care rspunde perfect (N. Badea); Candidat cu multe sanse (I.
Buzdugan)
A elimina:
-A face o extracie (B. Stoianovici)
Eliminare:
- Ieirea la aer (N. Nsui, V. Onofrei)
Eliminator:
- Definitoriu pentru un concurs alba/neagra (M. Puiu); Cu scoatere la concurs (N.
Mutulig)
- Caracter resipingator in favoarea selectiei (I.erban)
- Conduce la iesire (V. Stoian)
- Lucreaza in triaj (L. Stncescu)
Elin:
- Fel a la grec (D. Manog)
Eliofob:
- Crescut intr-un regim intunecat (I. Ttar)
Elips:
- Cerc lrgit (D. Georgescu); Un cerc mai larg ... de privitori (C. Herescu)
- Un fel de circuit electronic
Elit:
- Ridicat de la mas (I. Muat,I. Vlase, Gh. Prodan, T. Capot); Fa de mas (C.
Herescu, M. Zgubea); Flori/Primii la masa (sing) (T.I. Cioclteu, V.
Potolinc); Soi de vin inainte de masa (sing) (P. Vesa)
- Colectiv ales/fruntas (A. Doboan, C. Stanescu, V. Potolinc, I. rlea, B.
Stoianovici, P. Haa, G. Petrone, O. Huul, T. Capot); Colectiv de oameni
alesi; Inalta sfer a celor alei (T. Capot); Buchetul ales al unor oameni de
lume (C. Demetriade)
- Selectionata lumii; Varf semet al lumii (T. Capot)
- Grup de frunte aflat la conducere (T. Hedeiu); Grupa elementelor nobile (N.B.
Verciuc); Insemnat n frunte (N. Banu)
- Patura de calitate superioara (Adi Botea); Clasa superioara (D. Iacovi);
Spuma/Patura subtire (M. Puiu, C. Mateescu)
- Lot reprezentativ (B. Stoianovici); Reprezentativa nationala (V. Potolinc);
- Detasament de avantgarda
- Vrful piramidei inaccesibil profanilor (M. Gzea)
Elitist:
- La masa, prefera totdeauna crema (C. Pricop); Derivat pe baza de crema
Elitr:
- Scripca trubadurului flamand (Gh. Constantinescu)
- Aripa falsa cu sarcini defensive (M. Gzea, Ed. Anca); Dubland aripa realizeaza
o eficienta acoperire in aparare
Elixir:
- Secretul nemuririi (T. Capot)
- Clasic universal al Renasterii (N. Andronescu)

- Taria cavalerului feudal (A. Boboc, t.Leoveanu)


Eliziune:
- Prescurtare uzuala care confera cursivitate unor texte literare (Gh.Dobrescu-Jr)
ELO:
- E o valoare in lumea sahului
- Forta de lupta a unui combatant cerebral (N. Murean)
Elocin:
- Colorit specific pentru papagal (M. Zgubea)
- Arta conversaiei (S. Ceampuru)
Elogiu:
- Reveren adnc fcut cu graia slovelor (E. Diradurian)
- Credit acordat fara retineri (B. Stoianovici)
- Face cinste (O. Manto-Jr)
Elongaie:
- Abateri admise in sectorul pendulelor (sing) (A. Botea, M. Dinc, D. Guinea)
Elucidare:
- Munca de lamurire (C. Herescu)
- Rezolvarea unei enigme (D. Guinea)
Elucubraie:
- Pica la intelegere cu organele de judecata
Eludat:
- Ferit pe parcurs (G. Petrone)
Elveia:
- Statul comod in banci (I.E. Meteleu)
Em:
- Manifesta emotie la debut... in cinematografie ! (E. Diradurian, A. Vljoag);
Emotii in premiera ! (Gh. Arvinte);Emotii la debut ! (P. Berteanu); Primele
emotii ! (N. Badea); Incep emotiile! (L. Popescu)
- Dublura la emblema!
- Chemat la centru! (Gh. Braoveanu, A. CiurungaD.N. Nicula); Tema de fond !
(D. Manog); Lemn descojit! (F. Georgescu)
- Doarme pe spate! (A.Gagniuc, E. Mnica)
- Mereu luat da capo si reflectat in oglinda ! (N. Murean)
- Vine dupa el (I. Buzdugan)
Email:
- Intaritura vasului impotriva focului (P. Haa); Apara vasul de raufacatori;
Partea din fata a vaselor, cu rol decorativ si de rezistenta (N. Popescu);
Camumflaj pentru un vas supus focului (E. Drng);
- Face fa cu strlucire (F. Matei)
- E vesela imbracata cu el (Gh. Gustescu)
- Izolator de ceramica (T. Nicov)
Emailat:
- Vas special dotat cu mijloace de aparare (N. Popescu)
- Gatit ... la oala (O. Huul)
A emana:
- A realiza o emisiune (pe calea undelor !); A realiza o emisiune mortala (N.
Murean)
- A scapa de la camera de gazare (P. Haa)

- A da dinauntru ... pe dinafara (Gh. nreanu)


Emanare:
- Ieire necontrolat (A. Boboc)
- Se manifesta cu degajare (V. Butoi)
- Datul afara (A. Rbonescu)
Emanaie:
- Degajare la intamplare (F. Lazr); Degajarea terenului (A. Vljoag); Degajare ..
postrevoluionar (Gh.Constantinescu, F. Mrescu);Se manifesta ca degajare
- Efectul unei iesiri necontrolate (B. Stoianovici)
- Transmisie directa (N. Cioclteu)
- In fond e o aruncare in aer (I.I. Zamfirescu)
A emancipa:
- A absolvi cu brio examenul de maturitate (T.Popescu, G.epelu)
Emancipare:
- Puterea stpnirii de sine (D. Georgescu); Puterea deplinei stapaniri de sine (P.
Ciurea)
- Trecere in timp la o noua calitate (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Rezultatul firesc al unei degajari ... pripite (Ed. Anca)
- Scpare de sub controlul prinilor (A. Antonesei, T. Popescu)
- Promovarea examenului de conducere auto (A. Botea)
Emancipat:
- Trecut la examenul de conducator auto (L. Popescu)
- Degajat prin autopropulsie.
- Intrat in lume
- Era ... primitiva (masc) (V. Trolea)
Emblematic:
- Curent simbolist (S. Rus, Gh. Oncioiu)
Emblem:
- Semn de distinctie aparte.
Embolie:
- Restricie in circulaie (N. Banu); Accident de circulatie (I. Ttar)
Embriolog:
- Specialist in aflarea vietii viitoare (P. Berteanu)
Embrion:
- Omul primitiv (O. Manto-Jr.)
Emerit:
- Titlu de mare maestru (V. Bogo); Maestru intre maestri (I. Patrascu, C.
Tarnoveanu)
- Profesor de clasa intai (N. Caraiman)
Emfaz:
- Abuz de incredere (D. Guinea)
Emi:
- Emisfera nordic ! (M. Frunz)
Eminamente:
- Intrete un act de dominare (social economic) (E. Gldu)
- Solicit declaraii n exclusivitate (C. Pricop)
- Definit prin excelenta (L. Bot, V. Buzea)
- E ceva special (V. Potolinc)

- Doar asa (C.V.Popa, G.epelu)


Eminent:
- Superlativul absolut (M. Gzea)
- Extraterestru ! (M. Zgubea)
Eminen:
- Minte cu multa pricepere (T. Capot)
Emir:
- Inlimea dunelor de nisip (I. Bue); Un cap de inut n nisip (M. Frunz)
- Mrimea deerului (O. Slvuc); Mare n deert (N. Badea); Ia numele domnului
n deert (D. Cruicu, M. Zgubea); Spita buna pentru a pune pe roate treburile
in
desert (M. Puiu)
- Cap de serie la golf (Gh. Oncioiu); Lider autoritar la golf (P. Gavrilut); Locul I
la golf (T. Capot); Mare in lumea golfului (A. Antonesei); Titular in echipa de
golf (A. Doboan); Reprezentant sui-generis al federatiei de golf (Gh. Dunca);
Mare la sud de Golful Persic (L. Popescu)
- ah prin corespondenta;Variant la ah (S.R. Cacuci, D. Onofrei, V. Trolea);
Principii de baza in domeniul sahului (sing) (B. Stoianovici)
- Amiral n alb pe un ocean de aur negru (E. Diradulian); Lider propulsat de
magia neagra (V. Trdea)
- Principii dupa care se conduc musulmanii (sing) (H.S. Simon)
- Tip de mare putere in lumea araba (I.Socolov)
- Crai de la rsrit (Z. Turdeanu)
- Pursnge arab (M. Gzea)
- Profil inalt pe un cer cu luna noua (Fl. Titu Vasilescu)
- Baciul unor pacurari ... crescatori de ... camile
- Regele alb, intr-o varianta orientala (E. Diradurian, A. Vljoag)
- Cap cu turban (D. Cruicu)
- Aspiraie pentru orice bei (M. Frunz)
- Rime ... din dictionarul invers! (M. Guja)
Emirat:
- Statul la soare (D.I. Nicula); Statul pe nisip sub un soare arzator (G. Andon);
Statul pe nisip la Marea Rosie (E. Drng)
- Teren de golf (I. Buzdugan, R. Vasilescu); Membru al federaiei internaionale
de golf (C. Herescu)
- Regat .. pustiu (D. Bldea)
- Domeniu de referinta pentru ... regele petrolului (A.M. Samsonic)
Emis:
- Dat afara din post (L. Popescu); Dat la canal (C. Herescu)
- Pus in circulatie (P. Abdula)
- Are ieire pe difuzor (V. Crstei)
- Dizolvat n eter (M. Frunz)
Emisar:
- Poart ce se deschide la destinaie (E. Gldu)
- Dus cu vorba (M. Frunz, D. erban); Umbl cu vorbe pe la alii (E. Robciuc);
Umbla cu vorbe bine ticluite de la unul la altul (Ed. Anca)
- Concurent la proba de sol (Gh. Oncioiu); Aflat la nivelul solului (A.
Rbonescu)

- Curierul naional (M. Frunz)


- Colector .. trimis n locul altuia (M.R. Pascalu)
- Postas ad-hoc folosit in transmisiuni (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Realizeaza un contact .. intermediar (M. H)
- Persoana venita de la tara (M. Frunz)
- Gura de comunicare la serviciu
- Mijloc clasic pentru transmiterea informatiei
- Prezentatorul unui buletin de stiri pe teme externe (C. Crbu, I. Socolov)
- Purtatori de veste, indiferent de anotimp (sing) (A. Ciurunga); Pe unde apuca,
poarta veste; Poarta veste la tara (F. Georgescu)
- Primit cu ceva ce nu se spune (I. Ttar)
Emisfer:
- Legat printr-o centur de pmntare (V. Crstei)
Emisie:
- Forma de radioactivitate (C. Herescu); Radioactivitate in limite normale (A.
Doboan)
Emisiune:
- Tine postul (G. Magheru)
- Promenade atomice pe autostrazi invizibile (sing) (E. Diradurian)
A emite:
- A da afar din post (O. Eftimie); A da afar .. de-a binelea (B. Stoianovici)
Emitent:
- Tragator de valoare recunoscuta (B. Stoianovici)
- Starter oficial intr-o competitie a valorilor conventionale (Gh. Gndu)
- Agent de circulatie incepator (L. Popescu)
Emitere:
- Lansare intr-un cadru legal (Gh. Gurau)
Emitor/Emitoare:
- Furnizor pentru bazele de receptie (A. Boboc); Ne cheam la recepie (Gh.
rdea)
- Specializat in transmisiuni (H. Albert)
- Folosit din post in post (I. Ttar)
- Baz de lansare n spaiu (N. Badea)
- Generator de putere (S,t. Ciocianu)
- Care pe unde apuca
Emolient:
- Crema speciala pentru muieri (L. Popescu)
Emotiv:
- Da dovezi concrete de sensiblitate exarcebata (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Barbatul caruia i se incurca limba, desi nu pare a fi baut (O. Manto Jr.)
- Aflat n pierdere (C. Georgescu)
- Usor (de) miscat (O. Enache, M. Popa, O. perlea, I. Pun)
- Ii d inima brnci (A. Mitu)
- Reacioneaz nervos (V. Bucur)
Emotivitate:
- Mai mare ruinea (T. Capot)
- Un complex de fire miscatoare (C. Pricop)
- Genereaza aparitia crizelor de tahicardie

- Cultivarea de trandafiri in gradina inimii (C. Raia)


Emoie:
- O micare care (poate) duce la pierdere (S.R. Cacuci, D. Onofrei); Lucreaz n
pierdere (E. Gldu)
- Reactie afectiva care produce tahicardie (M. Dinc); Produce de obicei
tahicardie
- Neam de trac (N. Banu, C. Herescu)
- Trecere pe rou, ntr-o circulaie intens, ce duce la blocaj (B. Stoianovici)
- Tulburari ale inimii (sing) (V. Hotea)
- Prezenta la examen (V. Feru)
- Rezerva la joc (R.Arpad); Dispozitie de retinere
- Interpreta fidela a unor partituri sentimentale (E. Diradurian)
- Ia de multe ori cuvantul (P. Abdula)
- Neliniste inscata de umbra unui nor (At. Mateescu)
A emoiona:
- A supune miscarii (L. Popescu)
Emoionant:
- Te pune in miscare (Gh. Docea)
Emoionare:
- Pierdere justificata printr-un consum intern exagerat
Emoionat:
- Pierdut n mulime (L. Cplna, M. Zgubea)
Empiric:
-Invatat doar cu munca (A. Latcan, C. Untea)
- Produs experimental
Emul:
- Lupta pentru titlul de fruntas in intrecere (S. Cozma); Lupta pentru intaietate
(M.
Anghel)
- Participant la cursa vizand primul loc (C. Voica, O. perlea); Aflat/Angajat ntro curs de urmrire (B. Stoianovici)
- Cauta sa obtina o detasare permanenta (C. Crbu)
- Alearga dupa egalare (V. Potolinc)
- Intrat in depasire (G. Onea)
- Lume cu susu-n jos ! (E. Ndrag); O lume sucita! (Gh. Gutescu)
Emulaie:
- Participant activ la ntreceri (B. Stoianovici)
- Cursa de urmarire
- Ingrmdire la vrf (E. Gldu)
Emulsie:
- Pelicula de film (Gh. Arvinte); Prinsa pe pelicula (T. Capot)
- Ape tulburi (sing) (A. Boboc)
En:
- Nevazut, necunoscut, sucind capul nebunilor! (A. Vljoag); Necunoscut ... prin
excelenta (P. Ciurea); Ne intoarcem aici! (D. Marcu)
- Ten tras! (Gh. Luculescu); Ene pe la gene! (G. Negrea)
- Fond de amenzi de la contraventii! (C. Herescu); Concentrat in esenta! (B.
Stoianovici); Esenta esentei! (T. Popescu, G.epelu); Plin de sens! (E.

Globau, C. Mangu)
- Incadrate in chenar la desen ! (C. Herescu); Orientul mijlociu! (At. Mateescu);
Cuprins de lene!; Plin de sens! ((R. Dumitrescu)
- La iesirea din teren... prin centru! (A.M.Samsonic)
- Termen final! (Tr. Cioclteu); Pinten la picior! (C. Herescu)
- Ne vine pe dos! (Gh. Gutescu)
Encarp:
- Buchetul de flori pus la zidul istoriei (Gh. Guru)
Encefal:
- Menine echilibrul ntr-un complet de judecat (V. Opri)
- Centru de calcul si prelucrare a datelor (Gh. Chiril)
Encefalit:
- Caz ce da mare bataie de cap (M. H); Lovitura data in moalele capului (M.
H)
Endoscopie:
- Consult la interne (S. Contz)
Ene:
- Eroul unor poveti de adormit copiii (M. Zgubea, N. Badea, L. Stncescu)
- Somnifer pentru copii; Somnifer din traditia populara (V. Trolea); Somnifer
traditional (N. Caraiman)
- Tip de momeala pentru somn (E. Manafu); Pica ... de somn (N. Medru, D.
Cioflic); Tip somnoros.
- Terapeut suprarealist de insomnii puerile (N. Murean);
- Omul visurilor noastre (A. Vljoag); Poarta spre tara viselor (C. Herescu)
- Dupa cine vine mosul?! (S. Leoveanu); Un mos care adoarme pe unde apuca (I.
Ttar); Un mos bun chemat la pat (I.erban); Mosul care inchide ochii (A.
Tudose)
- Batranul maestru al cantecelor de leagan (At. Mateescu); Batran predispus la
visare (D.I. Nicula)
- Insotitor nevazut pe cararea visurilor (At. Mateescu); Inchide ochii nevazut (Gh.
Chiril)
- Vizitator nocturn care te lasa lat (V. Negreanu); Venit la pat de obicei (St.
Iavorovski)
- Responsabil cu stingerea (R. Arpad); Trage obloanele (V. Feru)
- Productor tradiional de gene lipite (M. Frunz); Bun aromitor (Al. Cristici, A.
Boboc)
- Truc hipnogen rezervat unei clientele naive (N. Murean)
Eneida:
- Scrierea primului roman (V. Trolea)
- Odiseea .. dupa Iliada (C. Herescu)
Energetic:
- Produs de larg consum
Energic:
- Hotarat in ultima instanta (I.I. Zamfirescu)
- Potential pozitiv (N. Mutulig)
Energie:
- Capacitate de productie (A. Doboan)
- Incadrata la fortele de munca (C. Crbu, I. Socolov)

Enervant:
- Agent provocator in felul lui (C. Herescu)
- Te impinge usor catre iesire (V. Bucur)
Enervare:
- Provocare psihologic (M. Frunz)
- Datul n clocot la fiert (B. Stoianovici); Punct de fierbere.
- Iritatie insoitita adesea de inrosirea pielii, putnd genera eruptii violente
Enervat:
- Interlocutor recalcitrant care este condus spre iesire (P. Vasilache); Pornit spre
ieire (Gh. rdea)
- Sufera de iritatie (C. Herescu)
Englez:
- D valoare timpului (N. Caraman)
- Inaintas la fotbal (T. Capot)
Enigmatic:
- Asta nu e de inteles (O. Huul); Se face greu inteles (P. Berteanu); Un om care
se intelege mai greu (E. Guja)
- E un nepriceput in felul lui (C. uta)
- Pastreaza totul pentru el (Al. Cristici)
- Prezinta un aspect de nebulozitate
Enigm:
- Problem cu o necunoscut (V. Negreanu, N.B. Verciuc, I. rlea); Incurcaturi
cu necunoscute (sing) (M. Frunz); O necunoscuta care creeaza probleme
(T.Porcuan)
- Ecuatie cu una sau mai multe necunoscute rezolvata prinn metoda substitutiei
(C. Crbu, I. Socolov)
- Problema ramasa fara raspuns (P. Ciurea)
- Cu ea trebuie sa duci munca de lamurire (C.Herescu); Una cu care duci munca
de lamurire (R. Vasilescu)
- Domeniu de cercetare.
- Nu e de inteles (N. Caraiman)
- Desfacuta cu chei fixe (M. Zgubea)
Enigmist:
- Muncete pe chei (C. Herescu); Problemele de care se ocupa se tin sub cheie
(C.
Herescu)
Enoria:
- Inregistreaz discursul n timpul slujbei (Gh. Constantinescu, F. Mrescu)
- Legat de parinte (G. Manta)
Enoria:
- Femeie de pastor (S,t. Ciocianu)
Enorie:
- Casa parintilor (A. Boboc, Gh. Constantinescu, C. Dumitriu)
Enoriu:
- Taramul credintei (D. Tipluic)
Enorm:
- Peste mare (N. Banu); Trece marea (masc) (A. Doboan); Iesit in larg la mare
(D. Nad); Munte ieit din mare (A. Antonesei, T. Popescu)

- Multilateral dezvoltat (V. Potolinc)


- Gabarit depasit (N. Puna)
Enormitate:
- Gogoa nfuriat (E. Gldu); O gogoasa bine crescuta (L. Popescu); Mai multe
feluri de gogosi (sing)
- Rau de mare (D. Tipluic);Marea cea mare (in extremis !) (P. Berteanu); Culmea
maririi (Colea Herescu)
- Nu este demn de crezare (F. Matei)
- Creatia unui mare inventator (Gh. Toia)
- Nemarginita prostie omeneasca (O. Manto-Jr.)
Enot:
- Cine care se duce la vntoare n delt (M. Zgubea); Cinele din brate (S.
Petric, D. Bgrean)
Entitate:
- Defineste esenta lucrurilor (Al. Cristici); Esenta cu continut determinat (I. Iosif)
- Existenta ca atare (fara amestec din afara) (A. Schindarli); Ii asigur singur
existena (M. Frunz)
- Volum de sine statator (t. Ciocianu)
- Un intreg bine conturat (Gh. Chirila)
Entomofag:
- Ru de musc (D. ipluic)
Entomolog:
- Se tine de goange (V. Ptru)
Entomologie:
- O ramura pe care se aseaza mustele (I. Iosif)
Entors:
- Scrnteal curat (L. Popescu); Anticamera scrantelii (I. Socolov)
- Jocul ligamentelor (M. H)
Entuziasm:
- Oda bucuriei (A. Doboan)
A enumera:
-A se prezenta rand pe rand (P. Vardol)
Enumerare/Enumeraie:
- Actiune intr-un proces de succesiune (S. Cozma); Act de succesiune (G.
Negrea);
- Aezare fireasc la urma urmei (V. Opri)
- Trecere in revista a unor unitati aliniate (Gh. Gndu)
Enumerativ:
- Mod de prezentare ... rand pe rand
Enun:
- Formulare care se completeaz la judecat (N. Barbu); Formulare pentru
trimitere in judecata (N. Cioclteu); Dat n judecat (T. Capot)
- Fondul problemei (L. Cplna, M. Zgubea); Un fel (obinuit) de a pune problema (C. Herescu, M. Dogeanu, Gh. Postelnicu, Fl. Vldulescu); Mod de punere
a problemei (S. Petric); Pune probleme
- Punere in tema (S. Cozma)
- Baza pentru obtinerea unei solutii (V. Hotea)
- Cerere data spre rezolvare

- Expunere nepericuloasa (in teorie !) (C. Herescu)


A enuna:
- A teoretiza prin formulare (N. Dumbrava)
- A da din gura creand altora probleme (C. Oglan, I. Negru)
- A se infatisa la judecata de apoi (C. Mateescu, P. Vasilache)
Enuniativ:
- Cuprinde o expoziie (I. Caraiman)
Eo:
- Neon la care nu vezi bine! (D. Cioflica);Nucleu de neon!(T.Popescu, G.epelu)
- Legate la nul! (O. Enache)
- Partea luminoasa a unui tub de neon! (Fl. Titu Vasilescu); Nucleu ... meteoric!
(D. Nad); Corp de creola! (N.V.Barbu); Stereotipa in continut! (D.Georgescu)
- Prioritate de dreapta la iesire dupa D.N.! (N. Gheorghe)
Eocen:
- Tratat de geologie (T. Popescu)
Eol:
- Zeul celor care bat (V. Trihub); Zeu cu suflet mare (Gh. Chiril)
- Un olimpic adulat ... de toata suflarea Pamantului; Un olimpic vijelios (L.
Popescu)
- Mai mare peste uierturi (A. Boboc); eful sectorului suflete (M. Livescu)
- Stapan peste intreaga suflare (A. Boboc); Toat suflarea Atenei (L. Popescu)
- Sufleur de import in teatrul antic (N. Murean)
- Cuvnt nainte ! (I. Stanciu, C. Herescu)
Eolian():
- Aflat in bataia vantului (A. Moldovan); Vorba-n vant (Gh. Chiril)
- I se d un aer de micare (Gh. Oncioiu); Epitet specific unui aer deplasat (V.
Trolea)
- Atribut al suflatului (C. Crbu)
- Energie ieftin din curent natural (M. Guja); Curentul ecologistilor
- Inamicul emancipat al lui Don Quihote (A. Morar)
Ep:
- ep de tras! (D. Bldea)
- Lege la piata! (V. Potolinc)
- Incepe epopeea! (N. Dumbrav); Prologul unui episod de epopee ! (I. Ptracu,
C.Trnoveanu); Slove incepute pe piatra unui epitaf ! (N. Murean)
- Samburele intelepciunii la epicurieni! (Ed. Anca); Esenta intelepciunii (B.
Stoianovici); Indreptata de mijloc! (A. Tudose)
- Talpa de crep! (C. Herescu)
- Ecotip in desert! (T.Ivana)
Eparhie:
- Domeniu bisericesc (I. Buzdugan)
A epata:
- A afisa cu ostentatie un autoportret ... suprarealist (O. Manto-Jr.)
- A face o bun impresie (A. Tudose)
- A casca gura la te miri ce (P. Ciurea)
- A spune una mai gogonata
- A puncta decisiv la impresia artistica
- A trudi din greu la o imagine personala derizorie (N. Murean)

Epatant:
- Expresie de soc .. la prima vedere (E. Drng)
- Stupefiant n felul lui (S. Contz)
- Te face sa casti bine ochii (D. Tipluic)
Epatare:
- Te face s te simi minunat (Dorina, P. Berteanu)
- Umflare de facto pe calea grandorii (D. Nad)
- Gura- casca
Epav:
- Un vas plin cu apa (A. Botea, M. Dinc, D. Guinea, I. Craiman); Vas plin/
umplut cu ap (M. Dinc, I. Buzdugan, I. Ttar); Un vas spart/gurit la fund
(Gh. Toia, C. Herescu); Vas submarin (A. Moreanu)
- Submarine ale flotei (sing) (I. rlea)
- Una cu viza de flotant expirata (P. Abdula)
- Barlogul lupilor trecuti in nefiita (M. Gzea)
- Pretul infruntarii omului cu marea (At. Mateescu)
- O vorba buna pentru un ratat (M. Guja)
Epic:
- Gen de povestire (C. uta, D. Manog); Lumea povetilor (masc) (M. Livescu);
Un gen de poveste (I. rlea)
- Volum de scrieri .. prozaice (C. Herescu); Gen de scriere cam labartat (P.
Ciurea)
Epicentru:
- Buricul pamantului (V. Gogea, P. Goja)
- Un pol care poate pune casa in pericol (I. Caraiman, M. Guja)
Epidemiolog:
- Cavalerul alb care dovedete afeciunea multora (T. Capot)
Epidiascop:
- Proiectant principal (L. Popescu); Model de proiectare (D tirbu-Nica)
Epigon:
- Copii de geniu (sing) (C. Pricop)
Epigram:
- Cvartet bine apreciat
- Pastile de sare amara (sing) (C. Herescu)
Epigramist:
-Penita ascutita (I. Pancotan)
- Critic literar si poet care se exprima cu multa concizie (C. Crbu)
Epilare:
- Luare de pr (M. Frunz)
-Solutie care te scoate din fire (A. Tudose)
Epilat:
- Scos din fire (C. Herescu)
- Lasat in pielea goala (L. Popescu)
Epilog:
- Coad la cri (Gh. rdea); Ultimul la carte (Z. Turdeanu); Inchide cartea (L.
Popescu)
- Cuvnt de ncheiere (B. Stoianovici)
- Formul final n geometria volumelor (D. ipluic); In final (B. Stoianovici)

Episcop:
- Inaltime a crucii (D.I. Nicula)
Episcopat:
- Precede postul mare al cretinilor (V. Trolea)
Epistol:
- Vechi cai de comunicatie (sing) (I. Caraiman)
Epitaf:
- Scriere/Opera de capatai (N. umuleanu); Scriere postuma (cu caracter lapidar)
(E. Gldu, Gh. Dobrescu Jr, M. Zgubea)
Epitalam:
- Note acordate unor concurenti la inele
Epitet:
- Floarea poetului (N. Dumbrava)
- Calificativ pentru un scriitor (V. Potolinc); Certificat de calificare; Are
rezultate bune in calificari; Intrat/Inscris n calificri (T. Capot)
- Grandoare de complezenta afisata de literati (Gh. Gndu)
- Etichetare de buna sau rea credinta atribuita altora (I. Ptracu, C.Trnoveanu)
Epitetic:
- Apropoul aluziv al insusirilor altora (P. Vasilache)
Epoc:
- Bucata interpretata la timp (E. Gldu)
- Capitol insemnat din istoria lumii (C. uculeasa); Fila de istorie (S. Leoveanu)
Epolet:
- Purtat pe umeri de militari (Gh. rdea); (Militar) cu arma la umr (B.
Stoianovici, S.T. Cacuci, D. Onofrei, C. Herescu); Prezint arma la/pe umr
(C. u, B. Vlad)
- Aplicatii militare pentru toate gradele (sing) (I. Ttar); Indicator in grade (N.
Caraiman); Baza militara unde se fac expuneri pentru toate gradele (E. Gldu)
- Cei prezenti totdeauna in uniforma militara (sing) (Gh. Gustescu); Poarta o
distinctie militara
- Gradat in armata (L. Popescu, Gh. Toia, M. Zgubea, I. rlea)
Eponim:
- Nume de botez folosit pe toate meleagurile (P. Has)
Epopee:
- Istorie antica (R.Arpad)
Epos:
- Scurta istorie (V. Potolinca)
A epuiza:
- Mod de a se sfarsi totul (C. Herescu)
A epura:
- A administra o curenie (M. Chiricu)
- Un fel de a se purifica in fond (B. Stoianovici)
Epurare:
- Drumul spre apa vie (I. Caraiman)
Equus:
- Cal ... savant (C. Herescu)
Er:
- Prezenta constanta in cadrul unui cerc! (I. Degeratu); Intrecere la cerc ! (T.

Era:

Capot); Cerc la centru! (L. Popescu); O raza ... la cerc!; Centrul cercului,
vazut de la periferie! (Gh. Guru)
- Eclipsa in cer! (V. Trolea); Ce cade din cer! (A. Ciurunga)
- Eroare? Sigur! (B. Stoianovici); Eroare fara nici un dubiu!
- Samburi de mere (si de pere)! (I. Pun, Z. Turdeanu); Mere si pere cojite ! (I.
Isac)
- Eritem incipient!
- Dubl tras la cerere (O. Slvuc)
- (Ferm in sine, e) plin de nerv! (I. Ptracu, C. Trnoveanu, Gh. Gndu); Plin de
nerv spre sfarsitul intrecerii! (M. Dogeanu); Mers direct la inima! (I. Ttar);
Insertie mediana! (A. Tudose); Operat la stomac!; Mijloc de traversare... in
deert! (T.Ivana); Incerc un mijloc... de convingere! (T.Capot); A alerga in
fond!
- Capatul unui cutter (D. Novacovici); Un miner jos in galerie! (C. Herescu);
Iesirea de la parter! (N.V.Barbu)
- Scriere pe dos! (T. Hedeiu); Intoarcere din mers! (Gh. Toia, M. Zgubea);
Reintors in Serbia !
- O raza de speranta (in deert)! (M. Dogeanu, I.E.Meteleu. T. Hedeiu)
- Laturile eichierului/echerului! (Tr. I. Cioclteu); Ecler fara umplutura!
(A.Tudose)

- A fost .. un timp la general (P. Haa); A fost odat (M. Chiricu, C.Stnescu)
- Fuse de tip oltenesc (C. Herescu)
- Inversare ! (A. Ciurunga)
Eradicare:
- Eliminare definitiva de pe teren
Eradicat:
- Ca raul taiat de la radacina (I. rlea)
Erat:
- Recunoasterea scrisa a neglijentelor din timpul culesului (I. Ptracu, C.
Trnoveanu); Codasa la cules (datorita unor greseli) (R. Vasilescu); In loc de
reculegere (I. Caraiman); Alternativa la reculegere (N. Caraiman); Impune
negresit o reculegere
- Pacatul marturisit in scris (M. Moleag); Dezmintire data in scris (ad litteram !)
(C. Herescu); Spovedanie in scris (P. Vesa)
- O list plin de greeli (V. Bucur); Eticheta cu greseli de tipar (Ion Stanciu);
Lucrare cu multe greseli de tipar (I. Ilie); Greeal recunoscut n scris (Gh.
rdea); Recunoasterea greselilor (L. Popescu); Scoatere in evidenta si
indreapta greselile altora; Inregistreaza greselile facute la carti (L. Popescu);
(Scriere) tiparita din greseala (A. Boboc, Gh. Constantinescu, C. Dumitriu, I.
erban); Aparuta din greseala (P.Berteanu)
- Indreptar pentru cititori/lectori (V. Potolinc, Gh. Arvinte); ndreptare ... ad
litteram (A.Doboan); Nota de indreptare (R.Arpad); Glosar de termeni pentru
indreptare (B. Vlad); Indreptar ortografic (si de punctuatie) (Gh. Toia, M.
Zgubea); Indreptarea oilor negre pe calea cea buna (M. Anghel)
- Ultima corectur fcut n pagin (F. Matei); Ultima corectur la o carte (A.
Rbonescu); Corectoare de carte (T. Nstase); Corectoare la tipografie (A.
Doboan); Factor de corectie (ad litteram) (V. Antoniu, N. Medru, D.

Eratic:

Er:

Cioflic)
- Nota la o lucrare scrisa ce a fost corectata (A. Doboan); Note pentru lucrarile
corectate (sing) (V.Trolea)
- Scuza (tardiva prezentata) in scris (V. Negreanu, t. Ciocianu); Scuze tarzii in
maniera livresca (sing) (B. Stoianovici); Scuze prezentate la redactie (sing);
Final scuzabil intr-o carte prost scrisa (P. Berteanu)
- Addenda corrige la o lucrare scrisa (P. Vasilache)
- Petitie incarcata cu pacate livresti (N. Murean)
- Tabel anexa intocmit de un revizor (C. Herescu); Adaugire la o editie revizuita
(V. Negreanu)
- Actul final al unei drame de caracter (E. Diradurian, A. Vljoag); Final nedorit
al unor carti (I. erban)
- Post scriptum la festa erorilor (Ed. Anca); Anexa la epilog (V. Potolinc)
- Suplimentari aferente unui volum de reparatii (sing) (C. Crbu, I. Socolov)
- Autocritica data in scris in ultima instanta (P. Berteanu); Critica literara
- Comedia erorilor
- Fiecare cu ratacirile lui (L. Popescu)
- Se misca pamantul cu el
- Bloc de gheata ... fara gheata (D. Bako, E. Gldu)
- (O) vreme bun (A. Doboan, Gh. Luculescu, I. Buzdugan, L. Bot, V. Buzea, L.
Popescu,T. Nicov, S. Cozma, A. Tudose); O vreme de pomin (V. Potolinc);
Amar de vreme (S. Rurean); Un car de vreme (pe drumul batut in piatra) (A.
Doboan); Durata multa vreme; Situata pe locul intai de multa vreme (Al.
Cristici); Cunoscuta de foarte multa vreme (V. Potolinc); Masuri luate din
vreme ...pe teren ! (sing) (B. Stoianovici)
- Mari acumulari facute in timp (sing) (G. Negrea); Rezultatul unei acumulari in
timp (A. Gagniuc)
- Timp de studiu pentru geologi (I. Ttar); Timp afectat leciilor de geologie (A.
Boboc)
- Are timp berechet (A. Ridiche); Au timp destul de refacere (sing) (D. Tipluic);
Timp remarcabil (L. Popescu); Masura extrema luata la timp; A intins-o la
timp (V. Potolinc); Parcursa in timp (N.Banu); Repere in timp (sing); Cu
multa trecere la timpul sau (C.Herescu); La timp cu impartirea pamantului (A.
Boboc); Maxi .. la timpul ei (N. Banu); Timpul probabil pe o perioada
indelungata; Durata de timp cu mai multe etaje (E. Guja); Maxima citata la
trecerea timpului (I. Iosif); Stiuta de o groaza de timp (P. Ciurea)
- (Borna pe) lunga timpului carare (E. Mnica, B. Stoianovici, M. Nstase, L.
Popescu)
- Intinsa pe pamant de mult timp (E. Mnica, T. Hedeiu); Intinsa la pamant (C.
Herescu); Faza lunga (.. la pamant) (D. Bldea, N. Gheorghiu); Perioada de
revolutie a pamantului (A. Doboan); Un sfert din viata Pamantului (C.
Cpn); Se da mare, desi e la pamant
- Periodice de mare tiraj (sing); Perioada (specifica) de referinta (T. Capot, D.
Guinea); Doua perioade de imperechere! (sing)
- O despartire de durata (V. Trolea)
- Durata dupa inregistrarea unui eveniment de rasunet (Gh. Chiril); Marcata de

evenimente (A. Boboc, L. Ivana, Gh. Igna)


- O clipa terestra in oceanul eternitatii (E. Diradurian, A. Vljoag); Clipa cea
mare a eternitatii (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Bucata mare desprinsa din
intregul eternitatii (P. Vasilache)
- Capitol al istoriei universale (C. Herescu); Istorie multimilenara (E. Guja);
Istoria noastra bimilenara; Pagina rupta din cartea de istorie (O. Huul); A
noastra de peste 2000 ani (M. Guja); Au trecut mii de ani (sing) (D. Bldea);
- Termen de lunga durata (C. Bcu); Apreciata ca o chestie de durata (M. Puiu);
Durat n ceramic ! (T. Capot)
- Recordul lungimii omologat de Cronos (I. erban); Graunte de nisip din desertul
lui Cronos (Ed. Anca)
- Stil/Schimb de epoca (M. Rdulescu, C. Stnescu, I. Stanciu)
- Trepte/Epoca de piatr (sing) (B. Stoianovici, St. Ciocianu); File de istorie
incrustate-n piatra (sing) (Gh. Boban); Domeniu geologic (V. Potolinc);
Studiata/Descifrata (de geologi) din scoarta-n scoarta (I. Hanga, C. uta);
- Valuri terestre pe oceanul eternitii (sing) (E. Diradurian); Un bob zabava in
mersul garbovit al eternitatii (N. Murean); Doar o clipa este in timpul infinit
(E. Diradurian);
- Are multa trecere (A. Morar); Este folosita la trecut (C. Herescu)
- Limita superioara de varsta (A. Tudose); Model/inut de epoca (M. Anghel,
O. Huul)
- Capitol atotcuprinzator intr-o cronologie sui-generis; Cldit cu mai multe etaje
(C. Crbu)
- Evolutie (prelungita) la sol (T. Popescu, Al.Cristici); Evolutie la sol (pe timpuri!)
- Intervalul marilor prefaceri (I. Iosif)
- Mare in oceanul vesniciei; Marile intinderi ale Terrei (sing) (P. Ciurea)
Erbacee:
- Masa verde (N. Cioclteu)
Erbicid:
- Amestecul chimistilor in cultura
Erbicidare:
- Curatatorie chimica
Erbivor:
- Tine un regim vegetarian foarte strict (A. Ciurunga)
Erect:
- Aflat in pozitie de drepti (V. Stoian); Admis la drept (N. Caraiman); Ridicat
drept de la radacina (P. Ciurea); E de-a dreptul inaltator (L. Popescu)
- Situatia de drept a cresterii productiei vegetale (I. Caraiman, M. Guja)
Ereditar:
- Druit posteritii din zestrea strmoilor (D. Popa)
- Lasat in urma (M. Puiu)
- Transmis in direct (V. Trolea)
Ereditate:
- Lsarea genelor (A. Dinu); Remarcat dup gene (D. Bldea)
- Mostenire impartita in mod egal inte urmasi (t. Ciocianu); Forma de mostenire
fara testament la baza (O. Manto-Jr)
- Act de succesiune

Er(e)mit:
- Ajuns la izolare pentru convingerile sale religioase; Fire de izolat din conexiunea comunitatii (P. Vasilache)
- Tip de viata privata (I. Riti); Singur ... la parinti
- Se retrage fara a renunta la post (A.Gagniuc, E. Mnica)
Eres:
- Iesire din cuvantul parintilor (Gh. Dobrescu Jr.); Pacatele parintilor
- Rtcirea oilor unui pstor (T. Capot)
- Stea cluzitoare pentru spiritul orb (E. Diradulian)
- Simpla naivitate, ca sa nu spun o prostie (D. Georgescu)
- E ceva de necrezut (D.I. Nicula)
- Fals in acte publice
Erete:
- O groaz de pui (M. Livescu); Ce-i pui, aia mananca (Gh. Boban); Mananca tot
ce-i pui (I. Covalschi); Se d la pui (ca hran) (A. Boboc, A. Rbonescu, Gh.
Luculescu); Unde-i pui, acolo stau (sing) (I. Ttar); Aflai .. unde pui nu mai
gseti (sing) (B. Stoianovici); Prefera puiul crud (A. Tudose),
- Se da in vant dupa puicute (M. Anghel); Aversa celesta in fieful puicutelor (V.
Negreanu)
- Gainar notoriu intr-un proces de rapt prezentat la curte (C. Oglan); Se tine de
gainarii (A. Rab); Gainar invartandu-se in cercuri inalte (T. Popescu); Retinut
ca gainar (T. Capot)
- Supraveghetor la curte (G. Manta); Supraveghetor la ferma avicola (C. Herescu)
- Fiecare cu psrica lui (T. Capot); Sperietoare de pasari care se ridica odata cu
porumbul (M. Soare); Prefera cu predilectie carnea de pasare (P. Haa)
- Daunator al porumbului (V. Tarsolea)
- Pirat al aerului (T. Capot, Gh. rdea)
- Zburtor prinztor (N. Banu)
- Sunt de-a dreptul rapitoare (sing) (I. Degeratu, V. rdea)
Eretic:
- S-a ars odat (E. Guja, A. Rbonescu, St. Cacuci); Unul care s-a ars cu vrajeala
(C. Herescu); Arsul pe rug (I. Boar)
- Martor inflacarat pe altarul propriei credinte (N. Murean); n nflcrat de odinioar, cruia nu-i venea s cread (O. perlea); Un "opus" ... executat cu foc
(C. Raia)
- Renegat de parinti (I. Manzur); Nu-i ascult prinii (N. Caraiman); Nu asculta
de sfatul parintilor (D. Marcu)
- Un tip afurisit (T. Capot)
- Oaie rtcit (A. Tudose, E. Guja)
- Adversar al dogmelor, cu argumente doctrinare (I. Caraiman, M. Guja)
- Trecut la reforma (L. Popescu)
- Tratat cu multa indulgenta in scop de indreptare (V. Petreanu)
Erevan:
- Postul care nu prea e respectat la noi (A. Bacalu)
Erezie:
- Tratata cu prea multa caldura de niste parinti de moda veche (T. Hedeiu);
Abatere sanctionata de parinti (B. Vlad)
- Baza teoretica a unui proces de ardere; Pacat .. de cei care s-au ars odata (E.

Gldu)
- Rtcirea oilor (Gh. rdea)
- Abatere voita de la un drum jalonat
- Una de rea credinta
Erg:

- Desertul Saharei (T.Ivana)


- Unitatea care da puterea (I. Boar)
- Cot/Plin de energie! (I. Manzur, C. Bnzaru, I. Buzdugan)
A erija:
- A lua locul altuia (fara aprobare !) (V. Feru)
Erijare:
- Asumarea unui drept .. pe nedrept (M. Puiu)
Erinii:
- Femei de-a dreptul infernale ... cu furiile lor (A. Tudose)
Eritem:
- La originea pieilor roii (L. Popescu); Nume generic pentru pieile roii (O.
Slvuc)
- Caz cand treci pe rosu (A. Doboan); Pateaza cu rosu (Gh. Toia); Rosii la
mancare (friptura) (sing) (E. Ndrag, Gh. Oncioiu)
- Se infatiseaza cu bujori in semn de afectiune (S. Rus, Gh. Oncioiu)
Ermetic:
- Cu rasuflarea taiata (P. Vardol); I s-a taiat rasuflarea (C. ua)
- Aflat intr-o situatie fara scapare (M. Popescu); Inchis fara sanse de scapare (P.
Goja); Nimic nu-i scap (A. Mitu)
- Greu de ptruns (V. Trolea)
Eroare:
- Factor incorect care viciaza rezultatele (C. Baroiu Ed. Anca); Viciaza rezultatul
(D.tirbu); Viciaza un rezultat
- Viciu de procedura (N. Mutulig)
- Urmare regretabila a unor operatii prost facute (C. Herescu); Diagnostic stabilit
dupa o operatie nereusita (V. Trolea); Concluzie deprimanta dupa o operatie
nereusita (D. Nad); Consecinta nedorita a unei operatii nereusite (P.Goja)
- Complicatie la un calcul, necesitand o noua operatie (V. Potolinc); Scdere la
un calcul (V. Feru)
- i face socoteala de rs; Face socoteli gresite (C. Stanescu, N. Badea); Asta iti
incurca toate socotelile (E.Globau, C. Mangu); Inseala la socoteala (Al.
Cristici)
- Greseala tehnica (A. Doboan)
- Rezultat ... sub asteptari; Rezultat contestat la matematica
- Abatere de la program (E. Manafu); Urmarile unor abateri (sing) (V. Potolinc)
- Rezultat al precipitrii (M. Frunz)
- Nepotrivire de caracter (I. Socolov)
- Autogol inadvertent inscris cu capul (At. Mateescu)
- Deturnare de fond, sancionat ca atare (B. Stoianovici)
- Acuzata de abateri la judecata (A. Botea, M. Dinc, D. Guinea)
- Cand apare, cu sau fara intentie, eludeaza adevarul stiintific (I. Ptracu, C.
Trnoveanu)
A eroda:

- A sapa pamantul (C. u); A sapa insidios la temelia Terrei (N. Murean)
Erodare:
- Roade in pamant (V. Potolinc)
- Toceste pe rupte ... la geografie (S. Arvinte, V. Anghel)
- Un fel de mancare care se pregateste in vase noi (E. Gldu)
Erogenetic:
- Legat de lanturi (I. Ttar)
Eroic():
- Privitor la viteze (masc) (C. Georgescu); Viteze de excepie (sing) (Gh. rdea);
In concordanta cu actiunea vitezei (masc) (N.Medru, D.Cioflic)
- Fapte vitejie in felul lor (sing); Maret in felul lui (A. Tudose)
- Dovedit cu acte (I. Buzdugan)
Eroin:
- Femeie foarte cinstita (C. Herescu)
- Viteze mari (sing)
- Mama mare (A. Rbonescu)
Eroism:
- Fapt care impune darea unor ordine exceptionale (C. Herescu)
- Insusirea pe merit a unor lei (V. Trolea)
- Motiv decorativ. (Gh. Toia)
- Virtutea militara. (T. Capota, C. Herescu)
Eronat:
- Supus greselii (L. Popescu, E. Mnica, T. Hedeiu)
- Dat la corectat (P. Berteanu)
- La drept vorbind, este stramb (M. Bornemisa)
- Iesit prost la socoteala
- Remarcat la o nvrtit pe furate (A. Boboc)
- Rezultat surprinzator in ecuatia rationamentului (P. Vasilache)
Eros:
- Copil ateptat cu dragoste (T. Capot)
- Amorul mascat.
Erotic:
- Caracterizat printr-o mare senzualitate (A. Rab)
- Atribut pentru gndirea izvort din iubire (Fl. T. Vasilescu)
- De amor propriu (O. Huul)
Erotomanie:
- Boala de tras la pat (I.erban)
Erou:
- Subiect in jurul caruia se tes multe intrigi; Subiect de roman/teatru (R.
Vasilescu, E. Drng); Subiect de studiu la istorie
- Nelipsit din orice intriga (P. Ciurea)
- Om de aciune/carte/ordine/neuitat (M. Livescu, A. Doboan, C. Herescu, V.
Potolinc, G. Onea); Un om cinstit (L. Popescu); Om de isprava dus la lupta (I.
Socolov)
- Luptator cu performante de exceptie (D. Hulu); Figura impusa la lupte (A.
Latcan, C. Untea)
- Fruntas la carte (C. Herescu); Asul din carti (A. Tudose);
- Ajuns de poveste (M. Anghel, I. Ttar); Implicat continuu intr-un proces literar

(E. Diradurian, A. Vljoag);


- E o personalitate in creatia literara (T. Popescu); E o personalitate in literatura
(V. Trolea); Personalitate marcanta din lumea operei;
- (Unul care) nu se uita nici mort (O. Huul, D. Bldea); Muritor .. nemuritor (A.
Doboan)
- Persoana de o distinctie aparte (V. Potolinc); Chip distins amintit cu veneraie
(M. Gzea)
- Prim solist la opera (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Cel mai iubit dintre pamanteni (A. Tudose)
- Figura perena prin negura vremii (M. Gzea)
- Cruia i citeti gndurile (V. Feru)
- Recunoscut din intamplare
- Vis de artist (C. Herescu)
- Schimbatoare de viteze (masc) (D.I. Nicula)
- Spirit de sacrificiu (C. uta)
- Aflat pe Calea Victoriei (B. Stoianovici)
- Cinstit ca la tara (I. Ttar)
Eroziune:
- Intrare in teren (D. Guinea)
- Tocesc .. la geologie (sing) (N. umuleanu)
- Un fel de mncare (V. Trolea)
- Devalorizarea ce te bag n pmnt (Gh. rdea)
Erudit:
- In caz de nevoie apeleaza la tot felul de cunostinte (M. Zgubea)
- Citit si invatat pe deasupra (V. Trolea)
- Enciclopedie ambulanta (O. Manto Jr)
- Minte cu buna stiinta (S. Ciocianu)
- Performer al culturii intensive (B. Stoianovici)
A erupe:
- A arunca la co ntr-o faz fierbinte (Gh. Oncioiu)
Erupie:
- Aparitie navalnica a unor energii din adancuri (I. Patrascu, C. Tarnoveanu)
- Sistem sui-generis de vulcanizare ... la cald (C. Crbu, I. Socolov)
- Iesire necontrolata (D. Hurtupan, L.Popescu)
- Originea pieilor roii (C. uta)
Erza:
- Reproducere nereusita expusa intr-un salon de cafea (P.Vasilache)
- Nu ne mai da de ghicit (D.I.Nicula)
Es:
- Avangarda escortei! (S. Arvinte, V. Anghel); Primele acorduri la estrada! (L.
Popescu); Debutante la estrada! (V. Potolinc); Gura estuarului! (T. Nicov);
De la est la vest! (M. Ciornei); Este teafr! (I. Buzdugan, T. Capot, Gh.
Luculescu); Eseu ce nu poarta pecetea personalitatii autorului! (Gh. Chiril);
Intrare in esofag! (I.E.Meteleu)
- Mijloc de viespe! (Z. Turdeanu); Presat la mijloc! (A. Morar);
- Fes fara mo!; Ales la urma! (R.Arpad); Unse pe spate! (P. Ciurea); OrientExpres!(M. Frunz)
- Eros gol infatisat intr-o fresca! (T. Capot)

- Scaune rasturnate la restaurant! (O. Huul); Se da inapoi cu restul! (I. Stanciu);


Se intoarce la dresaj! (I.erban)
Escadr:
- Companie de zbor/navigatie (C. Herescu)
Escadril:
- Pe unde merge formatia de vedete (A. Botea, M. Dinc, D. Guinea)
Escadron:
- Companie cavalereasc (I. Cristea)
- Pe cai la atac .. inainte (Gh. Constantin, C. Dumitru, Gh. Lazr)
Escaladare:
- Drum in varf de munte (C. Herescu); Mers pe varfuri (N. Badea)
- Cale de a atinge cote mari (I. Riti)
- Progresia geometrica a unor apucaturi belicoase (N. Murean)
Escalad:
- Mersul pe vrfuri (verticala) (M. Guja, N. Caraman)
Escal:
- Inscrisa in jurnalul de bord (t. Ciocianu)
- Acostari ... din mers (sing) (T. Capot)
- Popas turistic ... coborand de la inaltime (I. Ttar)
- Pauze pentru un nivel ridicat de trafic (sing)
- Realizarea legaturii cu pamantul (I. Ttar)
- Stationare pe litoral (C. Herescu)
A escamota:
- A retrage un tren (din circulatie) (B. Stoianovici, D. Constantinescu)
Escamotabil:
- Fcut s scape uor (A. Dinu)
Escamotare:
- Manevra trenului inapoi (I. Pancotan); Sistem de protectie pentru trenuri in
timpul mersului (P. Maftei)
Escapad:
- Caz cand se merge de obicei ... mascat (L. Popescu)
Escort:
- Petrecere pentru oameni mari (A. Doboan)
- Companie in mars cu vigilenta sporita (L. Popescu); Companie militara;
- Prezent la o acompaniere (L. Popescu)
- Colectiv de conducere (M. Dinc)
Escroc:
- Vulpi care vneaz n pdurea inocenei (sing) (E. Diradurian); Vulpoiul ce
vneaz fazani (V. Trolea); Vanator de gaste si fazani (P. Ciurea)
- Unul care rade de altii pe infundate (T. Popescu)
Escrocherie:
-Ctigul din pagub (P. Haa)
- Lovitura de tun care lasa-n urma o gaura mare (Gh. Crian)
Esculap:
- Medic de familie odinioara (C. Herescu); Medic al lotului olimpic (A. Doboan)
Ese:
- Prese ! (I.I. Zamfirescu)
Eseist:

- Specialist cu studii la baza (Gh. Toia)


Esen:
- Miezul problemei (L. Popescu)
- Concentrare maxima (I. Ttar)
- Suflet de floare trecut prin purgatoriu (F. T. Vasilescu)
- Chemare la comentare (L. Popescu)
- Dau uneori solutii, unanim acceptate (sing) (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Calitate in dendrologie (I. erban)
- Inima padurii (P. Ciurea)
- Unitate forestiera (C. Herescu)
Esenial():
- Deintor al unui rol principal (Gh. Chiril)
- Se remarca printr-o circumscriere de prim ordin (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Conditie fundamentala (P. Berteanu)
Eseu:
- Inscris intr-o competitie de rugby (V. Potolinc); Se culca in timpul meciului de
rugby (E. Mnica);
- Avantaj n poziia culcat (T. Capot); Tras la tinta in pozitia culcat (I.E.
Meteleu); Nimerit la ... tinta (in pozitia culcat !) (P. Berteanu); Se da de gol la
culcare (E. Gldu); Culcat la iarba verde (M. Ciornei)
- Marcaj pe teren (A. Kadar)
- Prefigureaza o posibila transformare (Gh. Toia, M. Zgubea); Atrag dupa sine
eventuale transformari (sing)
- Incercare in maniera personala (I.erban); Incercare in domeniul literar (V.
Potolinc); Incercare literar (D. Cruicu, M.Dinc); Gen de incercare ... pe trei
sferturi reusita uneori (M. Dogeanu)
- Iesire impetuoasa din teren, apreciata pozitiv de spectatori (I. Ptracu)
- Studiu primar/individual/economic (I. Riti, M. Frunz, B. Stoianovici); Studii
neterminate/elementare (sing) (C. Herescu, D. Bako, E. Gldu); Lucrare
ramasa in faza de studiu (P. Haa)
- Nota critica in exprimare succinta (M. Gzea)
- Gen de literatura ... sportiva (O. Manto-Jr)
Esofag:
- Conducta de alimentare (I.I. Zamfirescu)
- Un fel de macaroana care iti sta in gat (T. Hedeiu)
Esop:
- A incoronat leul ca regele animalelor (C. Herescu); Realizatorul celebru al unor
experiente cu animale (I. Boar)
- Rege din antica Elada (fabulos la propriu si la figurat !) (C. Herescu)
- Un grec ... fabulos (T. Capot); Cap de fabula (T. Michinici)
Esperanto:
- Prima limba de circulatie internationala (M. Stancu)
- Compromis privind intelegerea intre popoare (I. Ttar)
Est:
- E ceva mai lung (L. Popescu); E pentru orientare (T. Porcuan); E trecut intr-un
plan de teren (T.Nicov); E pus la punct (pentru iluminatul exterior) (O.
Enache, I. Ttar, Gh.Arvinte); E .. redus la maximum (N. Cioclteu); E ..
extrem de zorit (M. Popescu); E rezumat intr-un atlas (M. Frunz); E lungit pe

partea dreapta (I.Boar); E pe roze (M. Gzea);


- Maree la geografie! (t.Ciocianu); E intalnit/inscris la geografie (C. Butisca, R.
Vasilescu);
- Orientare actuala in analiza "eului" (N. Popescu); Element orientativ in estetica!
(N. Mrgineanu); Cardinal n inima unui cretin! (V. Trolea)
- Primul punct la ordinea de zi (A. Mitu, E. Gldu, C. Dincovici); Primul la
puncte (St. Ciocianu); Un punct de vedere care aduce lumina (I.E.Meteleu. T.
Hedeiu); Punct de observare a primelor efecte solare (A. Boboc); Punct de
difuzare a primelor fascicole (D. Bldea); Punctul de origine al razelor (M.
Frunz); Punct orientativ/luminos (A. Boboc, L. Popescu); Un punct pe
dreapta n plan (V. Trolea); Puncte pe o harta ! (V. Onofriu, L. Stncescu)
- Cardinal cu vederi de dreapta (Gh. Oncioiu); Cardinalul ... de la Trieste!
(I.erban)
- Orientare (puncte) de dreapta (Gh.rdea, I. erban, C. Herescu, V. Feru, I.
Filip); E de dreapta de felul lui (A.Doboan); Extrema dreapta; Dreptul la
pamant (stricto sensu!) (C. Herescu)
- Poarta soarelui (Gh. Dobrescu Jr., C. Herescu); Anunta o zi cu soare (M. H);
Aici soarele nu apune niciodata (A. Doboan); Punct de degajare a energiei
solare (I. Boar, I. Manzur); Locul unde soarele saruta marea.
- Intr-o anumita directie e mare (C. Herescu); E mare ... intr-un anumit sens
(I. Murgoci); Intr-un anumit sens ... e mare (C. Herescu)
- Trecute pe harta! (D. Bgrean)
- Petala de roza scaldata in roua diminetii (C. Crbu, I. Socolov)
- Rasaritul rozelor (V. Negreanu); Rasarit la nivelul pamantului (V. Trolea);
Glastr purpurie n care rsar florile luminii (M. H)
- Izvor de lumina (in viata de zi cu zi); Sursa de lumina (V. Potolinca); Startul
luminii (C. Georgescu)
- Punct de plecare in cursa de 24 ore (N. Gheorghiu); Startul cursei de 24 ore (I.
Ttar)
- Poziia clar a Rusiei fa de Europa Ocidental (I. Negru); Originar din Orient
(D. Popa, P. Rotaru); E mereu ... in Orient (V. Potolinc); Orient Expres (I.E.
Meteleu)
- Tinutul primilor destepti ai lumii (V. Petreanu)
- Rampa de lansare pentru o stea de prima marime
- Debutant la aruncarea sulitei
- Reper indubitabil pentru inceputul de drum catre ziua de apoi (E. Anca)
- Start intr-un tur de orizont (O. Huul)
- Opus V (I. Ttar)
Estacad:
- Loc de acostare la un cap de pod (A. Tudose)
Ester:
- Iesit dintr-o combinatie cu alcool (D. Tipluic)
Estet:
- (Un) Indrgostit (mai mult) de form (A. Rbonescu, St. Cacuci, L. Popescu; T.
Popescu); Rasfatatul artist, indragostit de forma (C. Demetriade); Impune
mentinerea in forma a echipelor de artisti); Preocupat de form (F. Matei);
Tipul formalistului cu lux de amanunte (O. Manto Jr.)
- Profesionist in forma ... mare (P. Ciurea)

- Un arbitru in forma (I. Boar, I. Manzur); Arbitru numai de forma (Gh. Toia);
Arbitru la impresia artistica (S. Leoveanu)
- Acorda note pentru impresia artistica (T. Popescu)
- Soarbe elixirul frumuseii din paharul artei (A. Baican); Lucreaz de amorul
artei (R. ene); Amator de arta (O. Manto-Jr.)
- Te/Ne ia (mereu) cu frumosul (I.E.Meteleu. T. Hedeiu, M. Guja); Are o
meserie de toat frumuseea (N. Nsui, V. Onofrei)
- Are pasiunea lucrului bine facut (M. Zgubea); Un tip cruia i plac cele bine
fcute (M. Zgubea)
- Face treab pentru a scpa de urt (V. Zaicu)
- Prietenul/Alesul muzelor (I. Boar)
Estetic:
- Nu ine de urt (T. Hedeiu)
Estetic:
- Una care te ia cu frumosul (T. Capot)
- Studii la belle arte (sing) (C. Herescu)
- Detine rolul principal in "Cum va place" (B. Vlad)
Estetician:
- Face treaba buna, luat cu frumosul fiind (E. Mnica); Luat cu frumosul (C.
Tuculeasa); Specialist in operatii de infrumusetare (L. Popescu)
- Nu-l prinde uratul.
Estic:
- E dat cu titlu orientativ (V. Rusu)
- Vine de la rasarit (L. Popescu, R. Arpad, D. Bako)
- Specific Orientului/oriental (L. Popescu, I. Iosif); Se opune categoric
occidentului (I. Muat); Tinut sub observatia Occidentului (P. Haa)
- Prezinta un punct de vedere privind originea luminii (C. Voica, O. perlea)
A estima:
- A cantari cu unitati de masura nesigure (A. Antonesei)
- A aproxima valori (St. Iavorovski)
Estimare:
- Forma de pretuire (V. Potolinc)
Estimativ:
- Studiu de analiza valorii (A. Boboc); I se atribuie o oarecare valoare (C.
Trnoveanu)
- Luat la ochi (N. Mutulig)
Estrad:
- Treapta intr-un colectiv de catedra (C. Herescu), Element de baza intr-un
colectiv de catedra (D. Nad, M. Frunz, T. Nicov)
- Scena in public (S. Arvinte, V. Anghel)
- Plaforma ... program (C. Herescu)
Estrocare:
- Actiune inselatoare (finalizata cu gol in fond) (A.M. Samsonic)
Estuar:
- Gur de canal (M. Ghidescu)
- Gura casca la mare (C. Herescu); Gura casca (vorbind in mare) (M. Gzea); Tip
de gura cascata (I. Vlase)
- In curs de a deveni mare (Z. Nichici); In mare, numai el deschide gura (A.

E:

Ridiche)
- Face gura palnie (I.E. Meteleu); Plnie de ap (Gh. Luculescu, R.. Vasilescu)
- Forma de varsat (T. Capot, R. Vasilescu, Gh. Enchescu); Ciupit de varsat la
gura
- Forma de lichidare a unui debit fara depuneri (O. Eftimie)

- E ca i spus ! (D. tirbu)


- Un pres la picioare! (A. Botea)
Eafod:
- Scena unui spectacol de adio (C. uta); Scena finala din tragediile clasice (Gh.
Toia); O scena dangeroasa dintr-o drama istorica (C. Crbu, I. Socolov)
- Cadru de executie in ultima instanta (Ed. Anca)
Ealon:
- Detasat in serviciul militar (I. erban); Etaj ocupat de militari (E. Gldu)
- Cadru restrans pentru pregatirea unei trupe ce vizeaza succesul (E. Drng)
- Redus la o unitate (Gh. Chiril)
- Selectionata divizionara evoluand in deplasare (M. Chiricu)
- Unitate de transport in comun
A ealona:
- A da prin pri (Gh. Oncioiu)
- A o ntinde la timp (M. Chiricu)
Ealonare:
- Proces de succesiune cu implicarea tuturor partilor (I. Ptracu)
Eantion:
- Proba pentru examenul de admitere (C. Herescu); Proba data la examen (B.
Stoianovici); Proba de examen/laborator; Folosit ca proba in cercetare
(D.Constantinescu); Proba pentru analize (E.Mnica)
- Reprezentativa selectionata din lotul mare (C. Herescu); Face parte ditnr-un lot
reprezentativ (D. tirbu); Reprezentant comercial (C. Herescu)
- Articol demonstrativ (A. Tudose)
- Exponent al calitatii produselor (I.I. Zamfirescu)
Eapament:
- Ansamblu cu o singura toba (A. Rbonescu)
- Gura de foc in urma exploziei (P. Haas)
Earf:
- Tine mana la piept atunci cand e cazul (D. Guinea); Are braul n gips (C.
Crbu)
- Manuale de prim ajutor in caz de fracturi (sing) (A. Doboan)
- Strns de gt (E. Deutsch)
- Da semne de despartire (I.I.Zamfirescu)
Eec:
- Aciune fcut de florile mrului (V. Hotea); Actiune finalizata altfel decat neam fi dorit (D. Georgescu); Actiune incheiata/soldat cu gol (T. Capot, A.
Doboan)
- Desi nu e vorba de un dezbracat, e totusi gol ... intr-o actiune (Gh. Gustescu);
Finalizare in gol (V. Potolinc); Sutul trimis in gol (T. Hedeiu)
- Inregistare in pasivul intreprinderii (B. Stoianovici); Falimentul unei
intreprinderi (T. Capot, C. Broiu); Intreprindere falimentar (C. uta, M.

Guja); Intreprindere cu planul neralizat


- Tip de ratat (V. Potolinc); Experiena unui ratat (Fl. Mrescu); Eseu intr-o
transformare ratata (D.I. Nicula);Rezultat scontat dupa imense ratari (P. Haa)
- Accident grav inregistrat pe drumul vietii; Inregistrat cu minus la activ (P.
Ciurea); Inregistrat la pierderi (M. Moleag); Pierdere neplanificata (N.
Gheorghiu)
- Nereusita in felul ei (V. milovici)
- Obstacol ce-i taie elanul (B. Stoianovici)
- Tinta doborata (B. Stoianovici)
- Rezultat nesperat/nul (E. Guja, M. Chiricu, A. Tudose)
- Sfarsit rau (I. Avram); Soldat prost (C. Herescu)
- Te las cu buza umflat (N. Caraman)
- Cheia insuccesului (M. Bornemisa)
- Consecinta a unei biruinte (I. Buzdugan)
- Iluzii pierdute (sing)
- Marcat printr-o aruncare la cos (D. Nada)
- Medalia de argint a campionului (B. Stoianovici)
Eichier:
- Baza materiala pentru o competitie de masa (I. Buzdugan); Masa tacerii
A eua:
- A nu ajunge pe parcurs la rmul mplinirilor (Fl. T. Vasilescu); A rataci drumul
spre tarmul implinirilor (P. Vasilache)
- A se aseza pe nisip intr-un caz de forta majora (I. Ptracu)
- A pune la uscat (D. Constantinescu)
- A se prinde la bancuri (D. Bgrean)
- A se infunda un vas, intrerupandu-se circulatia (C. Herescu)
- A calca in strachini (N. Gheorghiu)
- Capota ... ca atare (A.M. Samsonic)
Euare:
- Rezolvarea greit a unei probleme (B. Vlad, I. Bue)
- Sfarsitul la bancuri (V. Feru)
- Moartea jalnica a marilor ambitii (E. Diradurian)
Et:
- Agent de legtur strin (L. Popescu)
- E si la francezi (S. Petric); Valabil i n Frana (E. Gldu)
- i mai ic (C. Butic)
- Face/Tine legatura cu compania
- Termen de garantie nelimitat (M. Dumitrescu)
- Unu, doi .. etc. ! (D. erban)
- Date ... peste cap! (C. uta); Antete! (V. Potolinc)
- Primele etalate la pietre! (C. Herescu); Primele etape dintr-o competitie! (C.
Herescu); Primele (doua) etape din retur! (I. Isac); Etapa de debut intr-o
competitie de atletism ! (C. Herescu)
- Copiii Eteriei intrati in eternitate! (N. Murean); Intrarea in eternitate! (A.
Doboan)
- Etalon de baza! (C. Herescu)
- Imbietoare in fond! (I.G. Gruni);
- Mijlocul fetelor!; La fete ... si la baieti ! (D. Nad)

Eta:
Etaj:

Etajat:

- O sete nemarginita! (D. Constantinescu); Cuprins de sete (... la robinet)! (Gh.


Crian)
- Ultimele (litere) din alfabet! (E.Globau, C. Mangu); Atlet in finale! (D.
Guinea); Varf de stilet! (S. Rus, Gh.Oncioiu)
- Duet final la opereta! (A. Boboc); Final de verset intr-un context poetic!
(I.E.Meteleu)
- E originar din Grecia (T. Hedeiu)
- Miez de metal ! (M. Bornemisa)
- Nivel de trai/viata (ridicat la casa mare) (t Ciocianu,A.Tudose, A.Rbonescu);
Nivelul de crestere in habitatul vertical (At. Mateescu); Nivel optim de ...
supravietuire (M. Frunz); (Loc de popas cu) diferenta de nivel (At. Mateescu,
Gh. Luculescu)
- Plus de casa inregistrat conform planului (B. Stoianovici); Numarat la casa (I.
Riti)
- Executat la scara
- Se urc n lift (D. Bnciulescu, E. Gldu, T. Hedeiu)
- Fixat in parter printr-un procedeu ethnic (Gh. Toia)

- Ridicat de la domiciliu (A. Doboan)


- Proprietatea caracteristica unui zgarie-nor (P. Vasilache)
Etajer:
- Biblioteca pentru toi (A. Schindarli); Biblioteca mobila, deschisa permanent (V.
Potolinc)
- Stabileste nivelul cartilor (T. Capota);Tine la carti si la bibelouri (M. Bornemisa)
A (se) etala:
- A juca cu cartile pe fata (P. Maftei, Gh. Dumitrescu)
- A face prezentarile la masa (Gh. Gurau)
- A apela la cunotine (T. Capot)
- A pune in vedere (I. Ttar)
- A se afisa la public
Etalare:
- Expunere/Afisare (in public) (B. Stoianovici, D. Georgescu, P. Abdula, O.
Manto Jr)
- Fcut de ochii lumii (I. Vlase, Gh. Prodan); Punere in vedere (R. Vasilescu)
- Prezinta diferite exponate (I. erban)
- Depunere de pietre
Etalat:
- Joac cu crile pe mas (C. Herescu); Jucat in deschidere la o competitie de
masa (P. Vesa)
- Un tip de expunere (A. Rbonescu); Citat dintr-o expunere (I. Vlase)
- Dat afara la o partida ... de table (C. uta)
- Pus la vedere (V. Antoniu)
- Dat uitarii (P. Berteanu)
- Prezentat la parada modei (S. Rurean)
Etalon:
- O prima masura care se impune pe plan international (I. Stanciu); O masura

impusa/adoptata pe plan international (C. Crbu, I. Socolov, A. Schindarli, P.


Goja); Baza legal a unor msuri impuse (B. Stoianovici); O masura care se
impune (I. Negru); Impune pastrarea masurii (D.I.Nicula); Intrece orice
msur (Gh.Oncioiu); Masura ce nu admite nici o abatere (R. Arpad); Msur
pentru msur (V. Butoi); Pastreaza masura
- Model original lucrat la mare fix (At. Mateescu); Unitate model (T. Capot)
- Exemplar de valoare apreciat ca top model (P. Vasilache)
- Tip de control specializat pentru anumite ... unitati (L. Ivana); Face ordine prin
uniti (E. Gldu)
- Se opune liberului arbitru (A. Mitu)
- Exemplu de urmat (M. Bornemisa)
- Mijloc de comparaie (A. Kadar)
- Director la metrologie (C. uculeasa)
Etalonat:
- Adus in situatia de a se lua unele masuri cu el (E. Gldu)
Etamin:
- Panza rara la pret rezonabil (I. Musat); O panza rara, pretuita ca atare (A.
Doboan); O raritate de panza (A. Rab)
- Material rar, aferent industriei de razboi (M. Gzea); Material rar, produs al
industriei de razboi (E. Gldu, Gh. Dobrescu Jr); Se bate rar in razboi (I.
Ttar)
Etan:
- Rezultat la sondaj (I. Avram); Ieit din sondaje (T. Hedeiu)
- Bun de ars gazul pe langa o sonda; Gaz de sonda (A. Ridiche)
- Insoteste petrolul la iesirea din teren (S. Petric)
- Strans/Arde la punga (I. Socolov, A. Doboan)
Etan:
- I s-a taiat rasuflarea (B. Stoianovici, N. Caraiman); Isi tine rasuflarea un timp
nelimitat (A. Ciurunga); Cu rasuflarea taiata (I. Magla); Prins bine de gat, incat
nu mai rasufla (I. Socolov)
- N-are pic de suflet/suflu (Gh. Oncioiu, Fl. Matei)
- Nu mai are nici o scapare (I.E.Meteleu. T. Hedeiu, V. Potolinc); Nu are
scpare (Gh.rdea); Nu las s-i scape nimic (E. Robciuc)
- Inchis fara posibilitate de scapare (T. Popescu); Inchis fr nici un rost/scapare
(D. Bldea, O. Coglniceanu)
- Inchis de tot la culoare (C. Stnescu); Complet inchis la culoare (V. Antoniu)
- Aflat ntr-o situaie fr ieire (C. Ciurcanu); Blocat la iesire (V. Potolinc)
- Indicator de trecere oprita (C. Herescu)
- Nu intr nici musca (N. Caraiman)
- Impermeabil (P. Maftei)
- Caz cu totul izolat (C. Herescu)
A etana:
- A intreupe fluenta circulatiei (C. Herescu); A pune o bariera oprind circulatia in
ambele sensuri (C. Herescu)
Etanare:
- Masura care conduce la prevenirea pierderilor (A. Boboc)
- Aciune deliberat care nu permite degajarea (V. Trolea)
- Inchidere n sine (A. Botea)

Etaneitate:
- Inchidere fara putinta de scapare (P. Goja); Situatie fara scapare/iesire (O.
Manto-Jr, I. Isac)
Etap:
- Treapta in evolutie (I. Boar, I. Manzur); Treapta pe scara evolutiei (D. Hulu);
Un pas, o treapta; Pas (B. Stoianovici)
- Treptele devenirii insirate pe scena timpului (sing) (E. Diradurian)
- Perioada de trecere pentru toata lumea (C. Herescu)
- Ziua pronosportistului (L. Popescu); Ziua internationala a sportului rege
- Duminica .. ce poate cadea intr-o miercuri (I.E. Meteleu)
- Faza la fotbal (A. Doboan)
- Simultan cu mai multe partide (C. Herescu)
- Ansamblu de jocuri populare
- Diviziunea muncii (C. Broiu)
- Parte implicat intr-un proces (I. Iosif)
Etate:
- Perioada de referinta in evolutia vietii (D. Nad); Viata in universul adunarilor
temporale (E. Diradurian); Se leaga de viata oamenilor (C. uta); Masura
luata cat esti in viata (A. Doboan); Un bilant obisnuit pe rabojul vietii. (Gh.
Chirila); Se strnge ntr-o via de om (N. Banu); Ascensorul vietii, cu o
evolutie numai de jos in sus (P.Abdula); Rulaj pe drumul plin de hartoape al
vietii (N. Murean)
- O suma de impliniri in viata (V. Petreanu); Perioade de mari impliniri (sing) (H.
Albert)
- Nivel de via/trai (aflat) n cretere (A. Boboc, M. Frunz, Fl. Georgescu);
Nivel de acumulare n timp (N.B. Verciuc); Indicativ al nivelului de trai (A.
Rab)
- Succesiunea unor mpliniri (B. Stoianovici); Implinirea personala a fiecaruia din
noi (E. Drng)
- Se uita la femei (I. Ttar); Tinuite de femei .. cu anii (sing) (S.T.Cacuci);
Denaturat adesea cnd e vorba de femei (D. Georgescu)
- Misterul feminin (T. Capota); Misterul batranei doamne (Gh. Constantinescu,
C. Dumitru, Gh. Lazr)
- Scurtat de dame (N. Banu); La discretia ei (Gh. Geafir)
- Functie de timp (Gh. Dobrescu Jr.); Eviden personala pastrata la timp (St.
Iavorovski); Timpul tuturor implinirilor (C. Herescu); Traiul cotidian in
balanta timpului (M. Gzea)
- Suma indexata anual (Gh. Constantin, C. Dumitru, Gh. Lazr); Statistica anuala
(N. Badea)
- Trecutul considerat ca o dimensiune personala (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Are un anumit stadiu de vechime (Gh. Gtescu); Se adun din vreme (A.
Doboan)
- Avansata la cei cu argint la tample (P. Haa); Mare la batranete (C. Herescu)
- Ne aduce ghiocei (N. Caraiman)
- Spatiu vital (D.R. Giuglea)
- Secretul tineretii vesnice (C. Herescu)
- Masura luata cat esti in viata (A. Doboan)
Etatizare:

- Adversara declarata a privatizarii (C. Herescu)


Etc:

- Epilog la un serial (B. Stoianovici); Rezumatul unui serial (B. Stoianovici)


- St la coad pentru o mulime de lucruri (M. Frunz); Aezat n coada listei (O.
perlea); Mai scurteaza coada (N. Caraiman); Colectiv anonim codas
(A.M.Samsonic)
- Scurt si cuprinzator (.. pentru altii) (Gh. Stoica, N. Cioclteu); Scurt si cuprinzator la urma urmei (C. Herescu)
- Colac de salvare pentru un naufragiat n marea de cuvinte (E. Diradurian); Colac
de salvare pentru naufragiul oratoric (E. Diradurian)
- Limita unui ir (D. David, I. erban, V. Trolea); Intrerupe irul vorbirii/vorbelor (V. Amihiesei, Gh. rdea)
- Stop pentru vorbe n ir (M. Frunz); Nu mai lungeste vorba (L. Popescu);
Pretext pentru a nu lungi vorba (E. Ndrag); Ce sa mai lungim vorba ... (D.I.
Nicula); O vorba care spune multe (in ultima instanta) (M. Gzea, Ed. Anca);
- Totul despre vorbe nerostite nc (Gh. Chiril)
- Ultimul cuvant in numele colectivului (O. Eftimie); Face economie de cuvinte
(L. Popescu); Cuvinte cu subinteles
- Ocupantul ultimului loc n serie (M. Frunz); Ultimul termen al unei serii (M.
Bornemisa); Cap de serie ... anomim; Cap de serie care promite multe (C.
Herescu, B. Stoianovici); Cap de serie intr-un colectiv anonim (M. Popescu);
- Groapa comuna a anonimatului (At. Mateescu); Colectiv anonim care promite
multe
- Colectiv restrans in ultima instanta (I. Filip, P. Scrltescu); Ultimul la rand
intr-un colectiv (C. Herescu); Colectiv de rand (T.Capot)
- Formul economic de continuare (D. Bgrean); Simbolul continuitatii la
romani (L. Popescu)
- Termen dupa care se deruleaza succesiunea (E. Mnica, T. Hedeiu); Formulare
pentru renuntarea la succesiune
- Taie pofta de a nira verzi i uscate (M. Zgubea)
- Tot ce mai urmeaza (I. Ttar)
- Sistem de economisire cu parol, bine pus la punct (Gh. Toia)
- Tine loc si altora la rand (P. Ciurea)
- Rupe lantul (N. Caraman)
- Intrerupator de debit (T. Porcuan)
- Sumarul unei enumerri (O. perlea)
- Pune capt repetiiei (C. Georgescu)
- Comprimat pentru cruarea memoriei (M. Frunz)
- (Presupune) nite chestii nemaipomenite (T. Capot)
- Zagaz formal la un torent lingvistic (M. Puiu)
- Indicator pentru un drum ... pe scurtatura (H. Albert)
- Formula finala cu mai multe necunoscute (V. Anghel)
- Prescurtare uzuala (L. Popescu)
- Incheie lista de asteptare (D.I. Nicula)
Etcetera:
- Pung ncptoare pentru articole de acelai fel (A. Vljoag)
- Abreviaie latin .. pentru pomelnic (M. Frunz)
- Cuvant ce se pronunta ... la nesfarsit (Gh. Guru)

Eter:

- Coad scurtat (D. Bldea)


- Termenul general al unui sir
- Definirea nedefinitelor (A. Mitu)
- Momeala/Nada pentru somn (T. Capot); Te trimite direct la somn (T. Hedeiu)
- Te face sa devii/rmi nesimtitor ... si rece (L. Popescu, C. Crbu, I. Socolov,
C. Demetriade)
- Aer(ul) ametitor (al Casei Albe) (Gh. Oncioiu, T. Nstase); Aer de salon (N.
Gheorghiu); Aer aparte (A. Tudose)
- Gaz ... aerian (C. Herescu)
- Cand te loveste in nas, te trece in lumea viselor (M. Puiu); Atmosfera ... de vis
(D. Manog); Izvor de inspiratie pentru visatori (I. Ttar)
- Adoarme cand se inspira din anumite surse;Recunoscut de adormit (V.Potolinc)
- Ajutor de operator (V. Hotea)
- Folosit la o operatie ... dar nu de adunare (D.I. Nicula)
- Amestec nedefinit in prepararea tariilor (V. Petreanu)
- Esenta de cer (V. Trolea)
- Spatiu de transmisie ideal pentru emisiuni (I. Stanciu); Spatiu de emisie (nelimitat) (A. Tudose, E.Gldu, N. Badea, C. Herescu); Agent de transmisiuni
- (Spatiu afectat unei transmisii pe) calea undelor (D. Arghir, T. Capot, I. Boar,
I. Manzur, V. Potolinc); Difuzat pe calea undelor (Gh. Dunca, G. Negrea)
- Baza de transmisiuni
- Mediu specific, frecventat de radioamatori (G. Magheru)
- Bulevardul pe care vagabondeaz mesaje de tot felul (N. Murean)
- Nemarginita intindere albastra (R.Arpad)
- Oceanul de neant, dominat de muzica sferelor (Gh. Dunca)
- Atmosfera de cenaclu literar (D. Tipluic)
- Element de atmosfera poetica (D.I.Nicula)

Eterat:

- Aflat sub influenta alcoolului (A. Boboc); Duhneste a alcool


- Cam aerian de felul lui (L. Popescu)
Eteric:
- Botezat ca fin (V. Feru)
- Inrudita cu fina (C. Broiu)
Etern:
- Termen fara limita de timp (P. ecman); Are tot timpul (E. Gldu); Remarcat
printr-un timp excepional (N. Caraman)
- Termen de garantie nelimitat (M. Bornemisa)
- Asa a fost intotdeauna si asa va fi mereu (R. Iftodiu); Spus pentru totdeauna (A.
Mitu)
- Caracterul unui proces continuu (N.B. Verciuc)
-Vesnica pomenire (T. Nstase)
- Are tot viitorul n fa (V. Potolinc)
- Privitor la o evolutie neintrerupta (I.erban)
- Un lucru neterminat (D. Bgrean)
- Nu are trecere (A. Doboan)
- Extemporal la filosofie! (N. Nsui)
Eternitate:

- Timpul liber (M. Rdulescu); Are timp berechet (N. umuleanu); Prezenta
totdeauna la timp (Gh. Dunca, G. Negrea); Incadrat perfect n timp (V.
Bogo, A. Antonesei); Are tot timpul la dispozitie (G. Onea); Timpul nemuririi
(P. Scrltescu); Lunga timpului carare (E. Diradurian, A. Vljoag); Monstru
ce hacuieste necontenit din trupul timpului (N. Murean)
- Termen de durabilitate nelimitat (C. Horowitz); Record de durata (M. Puiu)
- Durata pentru totdeauna (R. Arpad, D. Bako); O data pentru totdeauna (V.
Potolinc); Cuvantul dat pentru totdeauna (I. arlea)
- Asta nu are trecere (A. Doboan)
- Ct ine vremea bun (Fl. Barbu)
- Vesnica ei pomenire (A. Rbonescu)
- Termen nelimitat (Z. Nichici, V. Rusu
- Coloana infinitului (P.R. Colti)
- Viata cea de toate zilele (A. Schindarli)
- La trecutu-ti mare, mare viitor.
- Oceanul nesfrit n care se neac muritorii (E. Gldu)
Eternizare:
- Formula nemuririi (C.Herescu)
Eterogen:
- Compozitie de ghiveci (masc) (I. Sasu)
- Mixtum-compositum
Etic:
- (Are) moral(ul) ridicat (M. H, F. Georgescu, H.S. Simon); Sta bine cu moralul
(M. Anghel); Sustine moralul (H..Simon, I. Isac); Tip de moralist (R.
Vasilescu); Prezentator de tinuta la parada moralitatii (P. Vasilache)
- Bun apreciat la purtare (V. Potolinc); Bun de cinste (D. Bldea)
- Cu reputatie ireprosabila (C. Herescu)
- Respect normele cu strnicie (V. Butoi); Se incadreaza in norme (E. Guja)
- Ales ca tinuta cand se iese in lume (M. Zgubea)
- Invatat cum sa se poarte (O. Hutul)
- Trecut in lumea celor drepti (A. Doboan); Reprezentant de drept (I. Magla);
Dreptul de proprietate individuala (I. Socolov)
- Invatat cu binele (O. Huul)
- Model de conducere in colectiv (M. Frunz)
- Tine de codul bunelor maniere (I.Socolov)
Etichetare:
- Caracterizare lapidara lipsita uneori de substanta adevarului (C. Trnoveanu)
Etic:
- Susine moralul (L. Popescu); Sustinatoare a moralului (C. Herescu); Se tine de
morala (L. Popescu)
- Norme de conducere si autoconducere (Gh. Chiril); Norme de conducere ...
auto (sing) (A. Doboan)
- Not bun la purtare (T. Capot, T. Nstase); Tocmai buna de purtat (V. Ptru)
- Calea dreapta (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazr)
- inut la respect (B. Stoianovici)
- Proba obligatorie la scoala bunei cuviinte (M. Gzea)
- Indreptar elevat pentru membrii societatii civile (P. Vasilache)
Etichetare:

- Calificativ dat fr drept de reeexaminare (A. Antonesei, T. Popescu)


- Cuvant de apreciere (S. Petric)
- Curs de calificare (in domeniul reclamei comerciale) (D. Serban)
Etichetat:
- Beneficiara unei categorii de incadrare (St. Ciocianu)
Etichet:
- Mica publicitate in atentia consumatorului (P. Vesa)
- Se afiseaza cu numele (B. Vlad)
- Oficiu de protocol (I. Seicean)
Etilic:
- Alcoolul pentru bautori in felul sau (N. Banu)
Etilism:
- Rau la bautura (N. Badea)
Etimolog:
- Omul care stie ce inseamna cuvantul dat (A. Tudose)
Etimologie:
- Povestea vorbii (P. Abdula, Panad)
- Inscrisa prima la cuvant (I. Riti)
Etimon:
- Originea unui cuvant (A. Doboan)
A etira:
- A suferi o intindere (L. Stncescu)
- A merge pe firul actiunii (D.I.Nicula)
- A trage... in bara (A.M.Samsonic)
Etirat:
- Tras .. ca prin inel (C. Cpn); Tras tare (D. Bako, E. Gldu)
Etna:
- Teroare de tip sicilian (D. Bldea)
Etnic:
- E/Originar din popor (V. Potolinc, A. Dob, A. Doboan); Bun al ntregului
popor (M. Zgubea)
- Vin de la neamuri (sing) (V. Trolea); ine de neamuri (T. Capot)
- Specific national (I. Cretu); Component al lotului national
Etnie:
-Mas cu specific naional (A. Botea); Imbraca ceva cu specific national (Gh.
Gustescu)
- Formatie locala aflata in inferioritate (G. Ciopron)
- Remarcabila prin cultura si civilizatie (A. Tudose)
Etnogenez:
- Proces care implica tot neamul (Gh. Toia)
Etnolog:
- Specialist in studii populare (I. Buzdugan)
- Se ocupa de neamuri (Gh. Musc, C. Stnescu)
Etnograf:
- Culegator de roade din mediul rural (M. Zgubea)
Eto:
- Un prefix cu sensul de morala (D. Georgescu)
Etol:

Etos:

- Se ia de gat (Fl. Morcov); Cu peri pe gat; Pielea de pe gt (E. Gldu); Soluie


pentru gt, n caz de rceal (M. Zgubea)
- Lata-n umeri (P. Goja), Tinuta de umeri ... sau luata de guler (I. Stanciu)

- Quintesenta spirituala
Etrav:
- Pana de despicat spuma de mare (Fl.T.Vasilescu); Bate spuma (N. Caraiman)
- Avangarda tenace in lupta cu stihiile (vorbind in mare !) (Ed. Anca)
- Ataca in valuri (I. rlea, I. Buzdugan)
- Profil de vedeta in prim plan (Gh. Constantinescu)
- Coca intarita (N. Puna)
Etufare:
- Incalzirea gogosilor (I. Ttar)
Etui:
- Toc dupa moda frantuzeasca (St. Marinescu); Toc rezervor (purtat in buzunar)
(C. Herescu, Gh. Oncioiu, A.M.Samsonic); Un toc rezervor ... pentru un stilou;
Toc fr flecuri (M. Gzea); Toc de sticla (T. Nstase); Inlocuitor de toc (R.
Vasilescu); Schimbul unui toc ... pentru un stilou
- Poarta ochelari (de protectie) (A. Tudose, P. Rotaru-Coli); Poarta ochelari ...
inchisi (L. Popescu); Se poart cu sau fr ochelari (N. Badea); Poseta pentru
ochelari (M. Anca)
- Acoperamant si element de protectie pentru ... biciclisti (I. Ptracu, C.
Trnoveanu); Camera de rezerva pentru biciclete sui-generis (R. Iftodiu);
Camera de bicicleta (S. Rus, Gh. Oncioiu); Ascunde o bicicleta (I. erban);
Parcare pentru biciclete (F. Stefanescu); Husa biciclistilor (P. Ciurea)
- Se ocup de lucruri mrunte (V. Negreanu); Sipet miniatural pentru lucruri
fragile (M. Gzea)
- Mica piesa de protectie la purtator (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Mic depozit de
valori (I. Socolov); Micul ecran pentru cei mici (C. Herescu)
- Tine doua sticle in buzunar (E. Gldu)
- Protectorul celor ... dusi de nas (D. Manog)
Etuv:
- Celul nchis ndeplinind supliciul paraziilor (M. Gzea); Form de parazii
destinat nimicirii totale (Z. Turdeanu); Termina cu viata de parazit (Cl.
Crbu); O groaza de paraziti (I. Ttar); Soluie folosit pentru deparazitare
(L. Popescu)
- Constituie un mijloc de tratament pentru sterilitate (C.Stnescu)
- Antibiotice uzuale la temperatura mare (sing) (C. Herescu)
- Curatatorie chimica (V. Potolinc)
- Vas cu aburi (C. uta)
E:
- Promise la un anumit pret! (A. Doboan)
Eu:
- O personalitate marcanta in filosofie (M. Dogeanu); Personalitate a filozofiei
(I.I.Zamfirescu)
- Personal pentru mine (M. H, C. Herescu); Proprietate personala; Circula cu
personalul numai la a intaia; Un tip a-ntia (C. Prvu)
- Imagine intim din oglinda gndului (D. Popa)

- Om de suflet (R. Vasilescu)


- Lumea din adancuri (P. Berteanu)
- Baiatul tatei (L. Popescu)
- Prezente la unu !
- Vesteuropean! (M. Bornemisa); Europa Occidentala! (C.V.Popa); Cap in
Europa! (I. rlea)
- Semigreu ! (N. Voicu); Croeu de dreapta ! (N. Medru, D. Cioflic); Incheie un
traseu !; Sfarsit de turneu prin Europa. (A. Dobosan)
Eufemistic:
- Un fel de a uza perdeaua (Gh. Luculescu)
Euforie:
- Efect stupefiant (E. Gldu, Gh. Dobrescu Jr)
- Vorba spusa la betie (T.Popescu, G.epelu)
- Dispozitie primita cu multa placere (Gh. Dunca, G. Negrea)
Eunuc:
- Paznic de incredere al onoarei de familist (At. Mateescu); Paznic care nu se
poate culca n timpul serviciului (M. Frunz); Pazea nevestele altuia (V. Feru)
- Privighetori din gradina sultanului (sing (O. Enache, M.Popa, O. perlea);
Garda pentru ... Sultanica (A. Ciurunga)
- Triete cu mai multe femei fr nici o plcere (M. Frunz)
- Nebunul (!) n faa damei (S.R. Cacuci, D. Onofrei, V. Trolea)
Eurasiatic:
- Construcie de tip intercontinental (M. Livescu)
Euri:
- Copii de suflet (D. Ndrag, C. Herescu, A. Boboc)
- Personalitati incognito (C. Herescu)
Euro:
- Batut cu multa putere in piata
Europa:
- Alb la fa (M. Frunz)
- Conglomerat statal (C. Herescu)
Eustache:
- Proprietarul unei trompe (St. Ciocanu)
Euthanasie:
- Solutie de curatat, nu prea folosita de multa lume (I. Ttar)
Ev:
- Cunoscut demult ca mediu (B. Stoianovici); Adaptat la mediu (I. Negru); Mediu
obscur/istoric (D. Manog, E. Gldu); Mediu de cultura (L. Stncescu); Mediu
din trecut (V. Potolinc)
- Etapa de referinta pe lunga timpului carare (M. Dogeanu); Perioada de referinta
(M. Gzea)
- Are timp berechet; Timp indelungat (V. Feru)
- O frm din ceva ce umple eternitatea (V. Cernicic); E ceva la mijloc! (P.
Georgescu)
- Era altfel .. pe vremuri (G. Petrone)
- Inceputul evenimentelor cuprinse intr-o revolutie ! (Ed. Anca)
- Un sambure de adevar!; Aici e ceva la mijloc!
- Elev codas (!) .... la istorie

- Mediu feudal (I. Stanciu)


Eva:

- Costi goal (N. Caraman); Coast hipertrofiat (N. Caraman); Vedeta de


coasta (P. Berteanu)
- Rezultatul primului transplant osos (V. Hotea)
- Star feminin in premiera absoluta in spectacolul lumii (D.R. Giuglea); Eternul
feminin (I. Isac); Femeie fatala (E. Ndrag)
- Jumtate din Grdina Icoanei (Gh. Guja); Prima jumtate (V. Feru)
- Floarea din gradina (in premiera mondiala) (C. Herescu); Floarea din gradina, in
prima editie (G. Andon)
- Nascuta in conditii neclare, fara sa-si cunoasca mama (I. Socolov); Mama care a
nascut prima oara (C. Herescu)
- Buna ... la toate (E. Guja)
- Persoana a doua (D. Vacarciuc); A doua fata a lumii
- Frumusetea primului gol (L. Popescu)
- Sotia din prima casatorie (M. H)
- Zburatoare din paradis (A. Bacalu)
- Gatita-n foi de vita (V. Trolea)
- Debutanta n piesa "Facerea lumii" (D. erban)
- Evaluata ad litteram !
Evadare:
- Zborul din colivia sticleilor (D. Cruicu, M. Gzea)
- Iesire inaintea plutonului (N.V.Barbu)
Evadat:
- Pensionar cu pacate ajuns pe drumuri (M. Gzea)
- Oameni cu iesiri condamnabile (sing) (I. Iosif)
Evaluare:
- Apreciere de care se bucura un lucru de pret (P. Goja. M. Zgubea); E de apreciat
(M. Bornemisa)
Evaluat:
- Rezultat al unei bune aprecieri (B. Stoianovici)
Evantai:
- Generator de curent alternativ (Gh. Chiril); Pene de curent (Gh. rdea)
- Instrument de suflat (M. Zgubea); Bun la suflet (D. Serban)
- Aduce un aer proaspat doamnelor (D. Cruicu)
- Sistem de racire actionat manual (At. Mateescu)
Evazat:
- Crescut in larg (B. Stoianovici)
Evazionist:
- In fond ... n-are nici o contributie (A. Doboan, P. Ciurea); Nu-i aduce nici o
contribuie (T. Capot)
- Tip de economie subteran (D. ipluic)
Evaziv:
- Cu greu poate fi inteles (I. Plischi)
- Lipsit de eviden (A. Kadar)
- Luat mai pe departe (I. Buzdugan)
Eveniment(e):
- Vorba spusa la intamplare (C. Bcu, I. Isac); Termen dat la intamplare (G.

Event:

Petrone); Intamplare neobisnuita (Gh. Igna)


- Tratat de istorie (V. Potolinc); Chestiunea zilei (A. Doboan)
- Punct de referinta pro memoria timpului fugar ... pentru o trecere in revista (Ed.
Anca)
- Date n evidena populaiei (sing) (B. Stoianovici)
- Actiuni in crestere la bursa vietii (sing) (E. Diradurian, A. Vljoag)
- Pulsatii de mare intensitate in viata sociala (sing) (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Da culoare si greutate banalului cotidian (I. Ptracu)
- Date pentru tinere de minte (sing) (D. Manog)

- Dubl cu care ctigi la ultima linie (G. Magheru)


- Curs englezeasc (T. Capot)
Eventual:
- Ii acord o ans (Gh. Chiril)
- La o adica (V. Feru)
- Intra/Inclus in calculul probabilitatilor (N. Banu)
Eventualitate:
- Curs facultattiv la teoria probabilitattilor (I. Manzur); Notiuni de calculul
probabilitatilor (sing) (G. Raia)
- Vedere in perspectiva (I. Groza-Gruni)
- A fi sau a nu fi, aceasta este intrebarea (Gh. Boban)
Everest:
- Culmea culmilor (G. Oncioiu)
Evideniere:
- Iesire ... un pas ianinte din plutonul uniformitatii (P. Vasilache)
- Scoatere in relief (C. uculeasa)
A evita:
- A ctiga prin neprezentare (M. Frunz)
- A nu veni la ntlnire (Gh. rdea)
- A preveni o eventuala confruntare (I. Degeratu, V. rdea)
Evitare:
- Anularea unei ntlniri (A. Kadar)
- Asigurare personala pentru cursul nefavorabil al actiunilor (E. Drng)
A evoca:
- A reproduce din memorie
Evocare:
- Amintire din trecut (I.Apostol, V.Onofrei)
- Vesnica pomenire (D. Georgescu)
- Citare din memorie (Gh. Luculescu)
- Fapte de pomina reprezentate pe scena amintirlor (sing) (Gh. Chiril)
Evocator:
- Da glas amintirlor
A evolua:
- A creste vazand cu ochii (M. Bornemisa)
Evreu:
- Tip de mozaic (M. Theodorescu; Mozaic etnic (M. Frunz); Mozaic de import
- Cred cu putere in steaua lor (sing) (A. Doboan)
Evrika:

- Formula lui Arhimede (A. Doboan)


Ex:

- A fost nainte (T. Capot); Pretextul celor ce-au fost (T. Capot)
- Exprima in avans o pozitie pierduta sau abandonata (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Text cu teste (M. Bornemisa); Expuse in text! (I. Riti); Figureaza intr-un text in
anexa!
Exarcerbare:
- Amplificatoare de imagine (A. Boboc)
Exact:
- Nu admite nici cea mai mica abatere (I. Negru); Unul fr abateri (V. Trolea)
- Trecute fix (sing) (N. Banu); Chemare la ora fixa (B. Bogos)
- Vine dupa o ora la radio (masc) (P. Vasilache)
Exactitate:
- Prima calitate in materie de ceasuri (V. Potolinc)
- Calitatea de a fi fix (F. Mrescu)
- Apreciata in ordinea sosirii (I. Riti)
- Manifesta totdeauna fidelitate (M. Dinc)
Exagerare:
- Ru de mare (A. MItu)
- Evolueaz pe extreme (I. Muat)
Exagerat:
- E preamarit (A. Tudose)
- Rezultat in urma unei infloriri de proportii (V. Negreanu)
Exalaie:
- Degajare de sus (N. Caraiman)
Examen:
- Cercetare fundamental n domeniul medicinii (D. Preda, P. Rotaru); Cercetare
de baza in medicina (D. Hulu)
- Punte de trecut dupa un proces de acumulari succesive (I. Ptracu, C.
Trnoveanu)
- Nu poate fi luat pe nepregatite (T. Nstase)
- Proba concludenta pentru anumiti judecatori (A. Doboan)
- Disputa finala in lupta pentru promovare (I. Seicean)
Examinator:
- Un tip asculttor (S. Rurean); Un om care ascult pe alii (N. Caraiman);
Ascultator la scoala
- Subiect de analiza in domeniul cunoasterii (A. Boboc)
- Cercetator in domeniul insusirilor materiei (C. Herescu)
- Te intreaba si socoate...
Exarh:
- Tip de viata aproape patriarhala (N. Caraiman)
Excedentar:
- Mai mult decat necesar (C. Stanescu)
Excelent:
- Rand dupa rand, da o nota buna cofetariei (D.I. Nicula)
Excentric:
- Vrea cu orice chip sa iasa in evidenta (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Excepie:

- Intaritor de regula (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, D. Manzat)


Exces:

- Procedeu periculos de efectuare a depasirilor (D. Hulu); Depaseste necesarul


(I. rlea)
- Trecere de nivel (Gh. Toia)
Excomunicat:
- Un tip afurisit (T. Capot)
Executant:
- Lucreaza pe baza de comenzi (C. Herescu); Unul care lucreaza dupa dispozitie
Execuie:
- Soluie de curtat (E. Robciuc)
Exeget:
- Interpret la care textul se afl pe primul plan (N. Banu); Interpret la opera (I.
Socolov)
Exemplu:
- Admis ca proba (P. Vasilache)
Exaequo:
- Gemenii de sub semnul balantei (I. Caraiman)
Exercitat:
- nregistrat la functionare (I. Isac)
Exersare:
- Metoda de antrenament (C. Herescu)
Exhaustiv:
- Ajuns la epuizare (T. Capot)
Exhibiie:
- Numr de senzaie executat de un maimuoi (E. Gldu, T. Hedeiu, E. Mnica)
Exigent:
- Desi nu e zgarcit, nu face nimanui nici un fel de rabat (C. Demetriade)
- Care nu iart greelile noastre (N. Badea)
- Om cu pretentii
Exil:
- Metoda clasica pentru scoaterea unor valori din tara (N. Caraiman); Situaia grea
a celor plecai de la ar (E. Gldu); Pedeapsa cu detasarea la tara (Fl. Lazr)
- Plecarea celui neplecat (I. Caraiman)
- Osanda despartirii de vatra ancestrala (At. Mateescu)
Exilat:
- Trimis special al unei tari (I. Socolov)
Existen:
- Certificat de natere (M.R. Pascalu)
- Domeniu de importanta vitala.
Exlibris:
- Semn de carte pentru posesor (Gh. Toia)
A exmatricula:
- A scoate dintr-un catalog (M. Frunz)
Exod:
- Plecarea la masa (N. Caraiman, M. Zgubea); Miscare de masa
- Lumea iesita la drumul mare (A. Boboc)
- Marul forat al unei companii n retragere (S.T. Cacuci, D.Onofrei)

- Condamnarea celor multi pentru parasirea de domiciliu (I.erban)


Exonerare:
- Un fel de a scoate din incurcatura pe cei aflati la stramtoare (I. Ptracu, C.
Trnoveanu)
Exorbitant:
- Pret cu ridicata (C. Herescu); Pus la mare pret (V. Potolinc)
A exorciza:
- A se linisti dupa ce a fost plin de draci (C. Mateescu)
Exotic:
- Tip excentric de peste mari si tari (A. Doboan); Un tip ciudat tinut la distanta
(Gh. Boban)
- Chemarea plina de mister a departarilor (masc) (M. Dogeanu); Ceva straniu in
departare (I. Boar)
Expectativ:
- Autostop in asteptarea unei ocazii (B. Vlad, M. Zgubea)
Expedient:
- Venit adesea pe cai ocolite
- Mica ciupeala
Experien:
- Castig ramas .. chiar in paguba fiind (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, D.
Manzat)
- Baze de cercetare (sing) (P. Has)
- Facuta cu titlu de incercare
Experiment:
- Probele unui caz aflat in cercetare (sing) (I.E.Meteleu. T. Hedeiu); Aciune de
cercetare (S.T. Cacuci, D. Onofrei, I. Pun)
- Pilot de incercari pe drumul spinos al cunoasterii (E. Diradurian, A. Vljoag)
Expert:
- Atestat dup examenul de capacitate (M. Bornemisa)
- Stapanitorii unor domenii limitate (sing) (I. Stanciu)
- Calificat in cercetare (T. Capot)
A expira:
- A-i da sufletul (Gh. Oncioiu)
Expirat:
- Iesit afara la aer (C. Herescu)
Explicaie:
- O chestiune de lmurit (T. Capot); Munca de lamurire (I. Isac)
- Primul ajutor dat celor fara cunoscinta
Exploatat:
- Apasat sub calcai (D. Constantinescu)
Expeditor:
- Cumparator de marci din oficiu (V. Trolea)
Exponat:
- Prezentat la vedere (I. Socolov)
- Piesa reprezentativa infatisata marelui public (Gh. Crian)
Exponent:
- Ii arat puterile (T. Capot); Reprezentantul puterii (T. Capot)
Export:

- Expeditie peste hotare


Exportat:
- Bun pentru uz extern (C. uta)
Expres:
- Form de zile mari a rapidului (M. Anghel, I. Ttar)
Expresie:
- Stare de fapt citita pe fata (P. Abdula)
Expunere:
- Descoperire, intotdeauna la latitudinea hazardului (E. Diradurian, A. Vljoag)
Extaz:
- Fericire absoluta (D. Hulu); Dulcea pasre a fericirii (A. Mitu)
- Caz fericit de pierdere a cunotinei (D. Bldea);
- Suprema iubire (B. Stoianovici)
- Culmea admiratiei (I. Socolov)
- Depasirea limitei bunului simt (G. Magheru)
- Bunstare pe fond de pierdere (I. Muat)
Extaziat:
- Tip de manifestare in delir (C. Stanescu)
Extemporal:
- Prob scris (.. cu oral n ultima instana) (S. Rurean)
- Control scolar inopinat
Extensor:
- Cu mainile intinse (sing) (I. Caraiman)
Extenuat:
- Sfarsit de activitate (C. uta)
Exterior:
- Stiut pe dinafara (C. Herescu, L. Popescu)
- Intins n faa uii (M. Zgubea)
Exterminare:
- Dupa asta toti oamenii sunt nenorociti (E. Gldu)
- O finala apocaliptica
Extern:
- Merge n afar (V. Negreanu)
- Nu are un camin al lui
Extinctor:
- Primul ajutor in caz de incendii (Gh. Stoica)
Extra:
- Certificat de calitate (I. Musat)
Extragere:
- Iesirea unor numere castigatoare la loto (E. Drng)
Extravagant:
- Are o comportare deosebit (T. Capot)
Extrem():
- Termen - limita (P. Vardol)
- Punct si de la capat (P. Ciurea)
Extremist:
- Tipi departajati prin idei care se bat cap in cap (sing) (I.Ptracu, C.Trnoveanu)
Extremitate:

- Punct terminus (M. H, F. Georgescu)


- Finala la lungime (I. Socolov); Circumstaniale finale (sing) (T. Capot)
- Chemarea marilor departari (sing)
Exuberan:
- Oda bucuriei intr-o interpretare molipsitoare (E. Diradurian, A. Vljoag)
- Dispozitie superioara (V. Potolinc)
- Iesire din obisnuit (I. Seicean)
Ez:
- Ezitant la debut !; Ezita pana intra-n fir !
- Increzator in sine (M. Gzea, Ed. Anca); Alezat in interior ... la freza ! (C.
Herescu);Tija de frezie ! (Gh. Boban)
A ezita:
- A nu se afla n siguran (E. Deutsch)
Ezitant:
- Ii iese greu decizia
Ezitare:
- Determina anularea deciziei (P. Maftei); Amana luarea unei decizii (Gh.
Dobrescu Jr.); Amana decizia
- Motiv pentru care se amn luarea unei hotrri (J. Doli)
- Frana in actiune (V. Potolinc); Te intoarce din actiune (E. Drng); Motiv
pentru ruperea aciunilor (M. Frunz)
- Popas la rascruce de drumuri (Gh. Chiril); Popas la poarta curajului (B.
Stoianovici)
- Retinere individuala (Gh. Toia); Retinere la locul faptei (E. Anca)
- Punere la ndoial (L. Popescu)
- Nu te las s faci un pas (E. Gldu)
- Depite n alegeri (sing) (N. Banu)
- Rupere de ritm (Gh. Constamtinescu)
- Greutate in pronuntare (M. Bornemiza)
- Duce de obicei la ratare (C. Herescu)

F
Fa:

- Strigtur popular ntr-un ansamblu feminin (I. E. Meteleu); Strigt de femeie


la ar (T. Hedeiu);
- Sub linia solului (D. Guinea); Subsol ... la fatada ! (I. Musat); Cheie de subsol !
(E. Gldu, Gh. Dobrescu Jr)
- Nota medie (C. Stnescu); Dup mie! (I. Mihalache).
- Fa n fa! (N. Dumbrav, V. Rusu); Factori primi! (G. Magheru); Intrare la
facultate!; Cap de familie!
- Repetiia muzical a fanfarei ! (V. Trolea);
Fabul:
- n final se alege cu o morala buna (P. Abdoula)
- Pledoaria pentru omenie a unui dobitoc (N. Caraiman).
A face:
- A trece la activ
Facere:
- Termen de executie
Fachir:
- Circar care sfideaz colii ascuii ai fiarelor (M. Dumbrav);
- Indicii pentru numere iraionale (M. Zgubea); Indicii .. de vrf la un spectacol
(sing) (P. Vesa).
Facial:
- Privit n fa (I. Iosif).
Facilitare:
- Una care trage din greu (T. Capot).
Factor:
- Poart mult coresponden n sectorul lui de activitate (C. uta).
- Casier la un oficiu de pensii (C. Herescu)
Facultate:
- Ultima la nvtur (N. Banu).
- Scoala postliceala (D. Hurtupan)
Fad:
- Lipsit de bun gust (C. Broiu); Nu-i dezvluie gusturile (M. Stancu); Gust
privat (T. Capot);
- (Un) nepoftit la masa (I. Isac, A. Kadar);
- Subevaluat condimentar la o reteta culinara (R. Iftodiu)
- Soi de slcii (sing) (D.V. Tofoleanu).
Faeton:
- A trecut trsura peste el (D. Bnciulescu, E. Gldu, T. Hedeiu).
Fag:
- E ntr-o doag (D.J. Georgescu).
- Da mancare la porci
Fagot:
- Tub de lemn n ansamblu (T. Capot).
Fagure:
- Turt dulce cu miere (I. Manzur).
- Lucrat in ulei si inramat (C. Crbu)

Faim:
- Tinichea suflata cu aur la reverul performerilor (N. Murean)
Faimos:
-Nume de renume (I. Stanciu).
Fain:
- Ca lumea ... din Ardeal (D.I. Nicula)
- Prima de calitate (masc)
Fair play:
- Calificat ca sportiv (V. Trolea).
- Probe ... de concurs (N.V.Barbu)
Falanster:
- Asociaie care muncete n folosul comunitii (R. Arpad).
Fal:
- Titlu de glorie (T. Nicov); Dou note pentru gloria noastr (O. Huul);
- Pomp cu aer condiionat (B. Stoianovici); Pomp pentru umflatul n pene (D.
ipluic).
- Mandrie fara prejudecata care duce la ... trufie (E. Anca)
Falc:
- Susine o coroan dinat (M. Puiu);
-Piese articulate pentru mas (sing) (V. Trolea).
Fald:
- Calitate de fusta creata (G. Barboni)
Falie:
- Despartire la marginea blocului (Gh. Crian)
- Ruperea scoarei (A. Boboc)
- Fractura dupa o cadere in teren (E. Guja)
Falimentar:
- Caracter de om pierdut (M. Frunz); Caracterul unui proces de insolvabilitate
(N.B. Verciuc)
- Soldat prost in felul sau
Falit:
- Nu mai are nici o valoare (E. Ndrag)
- Si-a pierdut tot ce avea mai bun ... si nu mai are stare (D. Marcu)
- Pe punctul de plecare in afaceri
Fals:
- Copie nelegalizata (Gh. Luculescu)
- N-are pic de originalitate (P. Cornei)
- Pe ultimul loc in clasamentul adevarului (Gh. Docea); Adevrul n opoziie (C.
Oglan)
- Inselaciune cu premeditare (L. Popescu)
- Nu sunt ce par a fi (sing) (M. Guja)
Famat:
- Tip rau .. cu reputatie proasta
Familie:
- Form celular a vieii n perpetuare (A. Vljoag)
- Un om i jumtate (Gh. Oncioiu)
Familist:
- Ins cu o afeciune dobndit n cmin (C. Pricop)

- Tip de ntreinere permanent a celulelor umane (M.D. Fola)


Fan:

- Pasionat de stele (P. Ciurea, L. Stncescu); Adorator fervent al imaginii unei


stele (D. Popa); Omul stelei (I. erban); Fiecare cu steaua lui (M. Zgubea)
- Discipol fidel in corul admiratorilor (M. Gzea)
- Recunoscut dup favorii (D. Bldea)
- Robit de pasiune (M. Anghel, I. Ttar)
Fanatism:
- Iubirea cea mare (D. Guinea)
Fanfar:
- Se foloseste de tromboane in stil mare (L. Popescu)
Fanfaron:
- Un om inchipuit
Fanion:
- E galben i se agit la manevre (T. Capot)
Fantom:
- Spirit de care nu se rde (N. Caraiman); Prezenta de spirit (P. Berteanu)
Fanto:
- Trasa pe sfoara (V. Bucur)
Fapt():
- Cunoscut din intamplare (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, D. Manzat)
- Element de circulatie in cotidian (I. Manzur)
- Act inregistrat fara copii (C. Demetriade); Act ... in copie
Far:
- Stea de mare (D. Guinea, D. Cruicu); Steaua litoralului (I. Cristea)
- Ghid pe litoral (D. Georgescu, P. Georgescu, A. Rbonescu, L. Topor, D.
Hulu); Angajat la proiectari pe litoral; Vederea nocturna a litoralului (I.
erban)
- Face cu ochiul la marinari (I. Filip, P. Scrltescu); Cluz marin (N. Badea)
- Turn de control pentru nave.
- Maturatoare de strada in timpul noptii (sing) (C. Crbu); Maturator de strada
(S. Rus)
- Bate drumurile (N. Caraiman)
- Arata pe unde sa mergi (D.I. Nicula)
- Reflector auto (Gh. rdea); Centru de proiectare (M. Popescu)
- Indrumtor pentru cltori extrateretri (N. Caraman)
- Ii/Ne d o btaie care poate duce la orbire (E. Gldu)
- Aprins in fata (Gh. Toia)
Faraon:
- Inaltimea unei piramide egiptene (V. Trolea)
Fard:
- Chestie de obraz (M. Anghel)
- Schimba fata lumii (V. Potolinc)
- Solicitat pentru o noua infatisare (M. Gzea)
- Dat cu boia (D. ipluic)
Farmec:
- Forta de atractie universala
Fars:

- O figura de 1 aprilie (Gh. Neme)


Fascinatie:
- Are proprietati magnetice (T. Hedeiu)
Fast:
- Prezentat intr-o lumina .. favorabila (Gh. Magheru)
- (Garnitura de) Pomp (N. Caraiman)
- Fenomen de stralucire ce ne orbeste la diverse inaltimi
- O zi de implinire (masc) (I. Plischi)
Fasung:
- Cade pe bec (N. Badea)
- Drumul spre lumina (Tr. Cioclteu)
Fa:
- Legatur de snge (A. Doboan, P. Goja, I. Ttar, P.Ciurea)
- Cordonul noilor nascuti (G. Andon)
- Invelitoare pentru pusti
Fatal:
- Duntor al viilor (T. Capot)
Fatalitate:
- Linia vietii (T. Hedeiu)
- Prezenta inevitabila (V. Potolinc)
Fat:
- O femeie de viitor (M. Stancu)
- Florile pamantului, cele fara de pereche (sing) (At. Mateescu)
Fa:
- Fond de ten (C. Herescu, D.R. Giuclea, V. Potolinc, P. Goja)
- Avantpost mult incercat de asaltul vremii (C. Georgescu)
- Cu ochi si sprancene (P. Scrltescu)
- Rasa de oameni
Faet:
- Izvoare de apa din piatra (sing) (D. Vacarciuc)
- Gen de piatra slefuita
- Evidentiata printr-o abordare selectiva (I. Iosif)
A faulta:
- A lovi un corp ... dupa incalzire (M. Bornemisa)
- A cosi pe camp (C. Herescu)
Faun:
- Lumea celor care nu cuvanta; O lume plina de viata (E. Robciuc)
- Marea gradin zoo (Gh. Luculescu); Volum de zoologie (Gh. Igna)
Faur:
- Prins intre ciocan si nicovala (D. Hulu); Bate fierul ct e cald (M. Ghidescu)
- Stpnul fiarelor (T. Capot)
- Omul de tinichea (D. ipluic)
Faust:
- Si-a dat sufletul pe scena
Favoare:
- Mn de ajutor acordat cu bunvoin (D. Popa)
- Dar de circumstanta oferit cu prioritate (D. Hulu)
Favor:

- Acorda prioritate (C. Stnescu)


Favoritism:
- Prioritate de trecere (I. Manzur)
Favorii:
- Ingroasa obrazul (I. Caraiman)
Fazan:
- Fraier cu cioc (C. Herescu)
- Unul care nu s-a prins la fent (T. Popescu)
- Impucat din prostie la o vntoare de rs (E. Gldu)
Faz:
- Aparitie lunara; Schimbari lunare (sing) (L. Bot, V. Buzea)
- Se da de multe ori ... de gol
F:
- Dispozitie de lucru/executat (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazr, E.
Gldu); Ordin de execuie (I. Cristea, D. Hurtupan)
- Nota de comanda (V. Feru, G. Stroe)
- Face apel la dama (V. Trolea)
- Ordinul muncii(Gh. Oncioiu)
Fcle:
- Mai mic (N. Caraman)
- Se nfige la mmlig (A. Rbonescu)
Fclie:
- Arde ca o torta (I. Manzur)
- Par ... cu codita (D.M. Ivnu, M. Munteanu)
Fga:
- Pus la directie (V. Potolinc)
Fgduial:
- Forma de angajare (Gh. Constantinescu, C. Dumitriu, D. Mnzat)
Fget:
- Esenta tare (D. Vacarciuc)
Fin:
- Alba ca zapada in tara minunilor culinare (E. Diradurian)
- Praf de copt
A se fli:
- A se increde prea mult (G. Onea)
Flci:
- Se deschid n fa (T. Capot)
Fra:
- Colecionar profesionist de obiecte fr valoare (Al. Mateescu)
- Platform de gunoi mobil (M. Frunz)
- Manual de igien pentru toaleta casei (V. Negreanu)
- Tabl de materii ieite din uz (Gh. Oncioiu)
- Transportor pentru corpuri incandescente (M. Bornemisa)
- Strnge ntr-un volum mizeria condiiei umane (C. Mateescu)
- Pus la munca de jos (A. Doboan)
- Specializat in aruncari la cos (A. Rbonescu); Aruncator la cos
- Sta la gura sobei (L. Popescu)
- Aduna resturile (P. Haa)

- Coada de matura (I.E.Meteleu)


Fr:
Ft:

- Evidentiat in lipsa (B. Stoianovici)

- Incheie o sarcina la termen (Gh. Crian); Sarcina concreta; Sarcina realizata la


termen (H. Petcu)
- Protagonistul unei coproductii, sarbatorit cu pompa la debutul sau (O. Manto-Jr.)
- O idee de om (E. Gldu)
- Puiul mamei (C. uta); Copil de viitor (A. Mitu)
- O frumusee de basm (Gh. Oncioiu)
- Crai Nou (N. Cioclteu)
Farnic:
- Acuzat de falsuri in acte publice (J. Doli)
Farnicie:
- Se manifesta prin prefaceri continue (C. Herescu)
Furitor:
- Incadrat intr-un colectiv de creatie (A. Tudose)
Fn:
- Mancare de vita (M. Gzea)
- Servit la botul calului (V.M. Patru)
- Motivul pentru care se ntrebuineaz cositorul (E. Gldu, T. Hedeiu, E.
Mnica)
- Ce-a fost verde s-a uscat (G. Petrone)
Fnea:
- Rasa de vite
F:
- Panza... de apa (M. Dinca, Gh. Luculescu)
- Un fel de balon meteorologic (C. Herescu)
Fie:
- Banda inregistrata (C. Stnescu)
F:
- Pestele cel mic cu care se prinde cel mare (L. Popescu)
F.B:
- Notat initial .. foarte bine ! (C. Herescu); Pe scurt, foarte bine facut (Gh.
Gtescu)
Fc:
- O scoate din foc! (A.M. Samsonic); Cu mana mea am scos-o din foc ! (Gh.
Geafir)
Fe:
- Simbol al tariei (C. Herescu)
- Defect interior! (A. Tudose)
Fecioar:
- Castele pierdute prin casatorie (sing)
Fecior:
- Proaspat candidat la insuratoare (C. Cpn)
Feciorie:
- Se recomanda unei fete in vederea casatoriei (N. Badea)
Fecund:

- Produce curent (N. Banu)


Fedele:
- Legatura indestructibila
Federaie:
- Organizatia Natiunilor Unite (C. Herescu)
Feeric:
- Privitor la o lume de basm (A. Manolache)
Feerie:
- Hain de gal purtat la spectacol (E. Gldu)
- Etapa de mas (M. Frunz)
Fel:
- Unitate de masa/serviciu (Gh. Chirila, I. Manzur, D. Bldea, A. Dobosan);
Asteptat la masa (T. Capot)
- La orice ospat, soseste la momentul oportun (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Specialitatea bucatarului
Felicitare:
- Ravas de mare staisfactie pentru succesele altora (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Emisiune omagiala intr-o colectie (E. Gldu)
Felie:
- Unitate de desfacere a painii (C. u, G. Barboni)
- Rezultate la impartire (sing)
Felinar:
- Instalatie de nocturna la galerie (I. Socolov)
Femeie:
- Jumtate din viaa omului (D. Bldea)
- Coasta care, uneori te duce de rp (Gh. Chiril)
Feminitate:
- Atractie universala (N. Sumuleanu)
- Ce-i al ei, e-al ei (L. Popescu)
- Complementul de gratie al omenirii
Femur:
- Taria ascunsa a unei coapse (I. Boar)
A fenta:
- A se duce la un meci de fotbal (A. Moldovan)
Fent:
- Inseala vigilenta portarului
Ferat:
- Cale lung .. de un anumit fel (G. Magheru)
Ferecat:
- Legat in lanturi (A. Doboan)
Ferestruic:
- Mica lucratura pentru pereti ... de sticla (D. Hurtupan)
Ferestruire:
- Operatie de aschiere (B. Bogo)
Fericire:
- E de dorit la orice aniversare (I. G. Gruni)
Ferit:
- Izolat, asa de ochii lumii (A. Rbonescu)

Ferm:
- Hotarat sa-nfrunte vanturile, valurile (At. Mateescu)
- Greu de clintit (I. Pncotan)
- Nu-i chip sa-l misti (L. Popescu)
Ferm :
- Entitate creatoare a unei culturi bogate (C. Georgescu)
Fermector:
- Luat cu frumosul (V. Potolinc)
Fermentare:
- Proces dup care trebuie s dai de but (E. Gldu)
Fermier:
- Tip de gospodarie rurala (G. Barboni)
Fermoar:
- Se strange la incheierea lucrului (I.I. Zamfirescu); Strnge din dini (M. Anghel,
I. Ttar)
Feroaliaj:
- Combinat siderurgic (C. Herescu)
Fertil:
- Asigura o buna reproducere (A. Rbonescu)
Fertilitate:
- Stare de gratie ce apare in faza de conceptie (Gh. Crian)
Fes:
- Purttor de interes acoperind podoabe capilare (A. Vljoag); Purtat de interes ..
la turci (D. Crstea-Firez, M. Zgubea)
- Toca la turci (D. Manog); Unul pe cap de locuitor la turci (Gh. rdea)
- Cu mo n cap (D. Bldea); Moul capului (D. Cruicu, M. Gzea)
- Deasupra capului la poarta (Fl. Morcov)
- Capela in portul din Istanbul
- Calota craniana
Fest:
- O partida de pacalici (I. Manzur)
Festin:
- Banchet pentru multe persoane (T. Capot)
Festivism:
- Umflare la pompa (D. Manog)
Fetelire:
- Caz tratat cu spalaturi (D. Bako, E. Gldu)
Feti:
- Idol de buzunar (L. Popescu)
- Tip de mascota, ignorata de cofetari (M. Gzea, Ed. Anca)
Fetru:
- Croit dupa cap (D. Hulu)
Fi:
- Sublimul existential, ros de indoieli hamletiene (Gh. Dunca)
- Fileu ... gratuit!; Tras la fit! (A. Doboan);
- Debutante in finala (V. Feru); Incepe o finala la calificari! (N. Mutulig)
A fi:
- Tobe englezeti !(T. Capot)

Fiabil:
Fiar:

- Cu siguranta are o viata mai lunga (I. Socolov)

- Numele unui animal slbatic (N. Badea)


Fiasco:
- Incheierea unei afaceri nerentabile (Gh. Toia)
- Actiune soldata cu un gol
- Verdict pentru un caz nefericit (I. erban)
Fibr:
- Cauza initiala a unei intinderi de muschi.(N. Popescu)
- Unitate textilista fruntasa (T. Nstase)
Fibul:
- Clips in vesmintele romanilor (P. Ciurea)
Ficat:
- Sacrificiu prometeic pe altarul focului (V. Negreanu)
- Se simte rau dupa bautura (E. Gldu, Gh. Dobrescu Jr)
Ficel:
- Mai mic in felul sau (B. Stoianovici)
Fidea:
- Fire de macaronar (St. Ciocanu)
Fidel:
- E cu sot, dar nu se imparte la doi (masc) (C. Crbu)
Fier:
- Unul care facut epoca la vremea lui (A. Antonesei)
- Combinat de siderurgie (Gh. Igna)
- Aliatul numrul unu (C. inca)
- Aflat ntre ciocan i nicoval (M. Anghel, I. Ttar)
- Baza materiala a civilizatiei (M. Guja)
Fierar:
- Neam de potcovar (L. Popescu)
- Oelar ... fruntas (B. Stoianovici)
Fierstru:
- Rupe cu dintii (A. Stan)
Fiere:
- Pelin de mai (C. Herescu)
Fiert:
- Rasolit in felul sau (C. Herescu)
- Fcut la oli (T. Capot)
- Supranclzit (V. Feru)
Fiesta:
- De-ale carnavalului (D. Guinea)
- Serbrile din Piaa Spaniei (sing) (M. Frunz)
Figurant:
- Actor care nu are nevoie de sufleur (Gh. Geafir)
- Vedeta inchipuita careia nu i se poate imputa nici un rol (T. Popescu)
- Personaj al filmului ... mut (N.V.Barbu)
Figur:
- Schimb de mina (A. Antonesei)

- Jucatoare categoria I-a la sah (C. Sgrcea, I. Buse)


Fiin:

- Vita de vie (I. Mihalache); Chemare la vie (T. Capot)


- Figureaza ... in viata (Gh. Neme)
- Lupta pentru existenta(V. Trolea)
Filantrop:
- Da primul ajutor (Gh. Constantinescu, C. Dumitriu, D. Mnzat)
- Om de bine, menionat ntr-o dare de seam (P. Berteanu)
Filandropie:
- Dare de seama pentru cei cu lipsuri (L. Popescu)
Filatelie:
- Truda pasionata a unor interpreti de marca (Gh. Dobrescu Jr.)
Filatelist:
- Schimb banii n mrci (Gh. rdea)
Fil:
- Vin una dup alta n top (sing) (A. Rbonescu)
- Unitate de volum (A. Stnescu)
Filer:
- Marunteii maghiarimii neadmisi in zona euro (sing) (P. Vasilache)
Filet:
- Gol de mare finete ... marcat prin intoarcere (B. Stoianovici)
Filetat:
- Aprofundat ... pas cu pas (C. Herescu)
Fileu:
- Cunoscuta retea in domeniul sportului (I. Plischi); Reeaua cluburilor de tenis
(A. Rbonescu); Reea antirachet/comerciala (T. Capot, A.Doboan)
Film:
- Proiectat in bezna (L. Popescu)
- Productie de panza (R. Vasilescu)
Filmare:
- Obiectiv pentru un operator de cinema (V. Trolea)
- Inregistrare video (A. Gagniuc, E. Mnica)
Filon:
- Apreciat la mine (scuzati lauda !) (V. Potolinc) ; Floare de min (C. Butic)
Fin:
- Se simte bine cnd e mngiat (F. Matei)
Final:
- Incheiere (t. Ciocianu)
Final:
- Ultima ... data (V. Rusu); Ultima picatura servita din cupa (Ed. Anca)
Finalitate:
- Prevazuta in orice plan de activitate (C. Herescu)
Finalizare:
- Incheierea definitiva a unei intreprinderi (T. Hedeiu)
Fin:
- Rud aleas (A. Tudose)
Finisare:
- Incheierea lucrului (M. Mrdrescu)

Finit:
Fiol:

Fior:

Fiord:

- Ajuns pe ultima treapta de dezvoltare (M. M. Popescu)


- Sticl pentru seringi (N. Badea); O bucatica de sticla (I. Boar)
- Sticluta pentru medicamente cu inchidere ermetica (C. Herescu); Sticluta cu
medicamente (inchisa ermetic) (Gh. Igna)
- Test pentru conducere
- Reactie realizata la temperatura scazuta (C. Herescu)
- Sagetile trairilor de varf infipte in seninul trupului (sing) (E. Diradurian)
- Face senzatie (prin efectul sau cutremurator) (L. Stncescu, L. Popescu)
- Und de oc (Gh. Toia); Varf de senzatie (P. Matei)
- Pumnal de gheata (V. Potolinc)

- Minigolf (N. Caraman)


Fioros:
- Face prul mciuc (M. Gzea)
Fir:
- Unitate horticola (D. Manog); Unitate de ... florarie (C. Herescu); Unitate
pentru desfacerea florilor (I. Caraiman); Unitate de vanzare a florilor (A.
Tudose); Unitate de bobinaj (N. Barbu)
- Se face ghem (N. Stancu)
- Cuanta de lumina (C. Mateescu)
- Ras la fata (C. Herescu)
- Agent de legtur (M. Gzea, Tr. I. Cioclteu)
- Comunicare telefonica.
- Forma de guta obisnuita la pescari
Firav:
- Tip de slabiciune omeneasca (Gh. Igna)
- Delicat si cu slaba sustinere (T. Capot)
- Corigent la constitutie (G. Negrea)
Fire:
- Se poate pierde in situatii critice (P. Vesa)
- Considerata ca a doua natura (T.Popescu, G.epelu); A doua natura a noastra
(I.Ptracu)
Firfiric:
- Bancuta in casa (M. Gzea)
Firid:
- Intrare in casa (P. Ciurea)
- Fereastra inchisa (P.Ciurea)
Firimitur:
- Se ridica ultimele de masa (sing) (M. Anghel, A. Doboan, I. Ttar); Se ridica
nemancata de la masa (C. Sgrcea, I. Buse)
Firm:
- Titlu de comerciant (T. Capot)
- Inscriptie de fatada (Gh. Neme)
Fis:
- Cade la nelegere (Gh. Constantinescu)

Fisc:
Fiscal:
Fistic:

- Legatura telefonica (I. rlea)


- Bani falsi vehiculati la jocurile de noroc (sing) (Gh. Crian)
- Instituie unde se lucreaz cu minile n buzunare (M. Frunz)
- Legat de impozite (N. Caraiman)

- Arborele .. de inghetata (V. Potolinc)


Fisurat:
- Pleznit de nu se vede (D. Guinea)
Fi:
- Banca de date (V. Potolinc)
- Inscrisa la biblioteca (V. Bucur)
Fiet:
- Casa fierarului
Fiic:
- Unitate monetar (C. Herescu); Monetar adunat pe coloana (L. Popescu)
- Aduna banii gramada (D. Marcu)
- Mai marele unora marunti (D. Bako, E. Gldu)
Fit:
- Soldat cu lipsuri la instructie (la trageri !)
Fitil:
- Motiv de cearta, cautat cu lumanarea (N. Popescu) ; Drept ca lumanarea
- Utilizat la aprindere (N. Caraiman)
- Conduce la explozie (M. Gzea)
- Intriga ... fara amor (L. Popescu)
- Soparla veninoasa (B. Stoianovici)
A fitui:
- A marca un gol dup ce s-a consumat o faz prelungit (I. Boar)
- Variant neobinuit pentru a-i gsi sfritul (D. Popa)
Fi:
- O fandosita care nu-si gaseste niciodata locul (Ed. Anca)
Fiuic:
- Bilete de banc (sing) (C. Oglan)
Fiu:
- Ram intr-un arbore genealogic (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, D. Mnzat);
Ram din arborele genealogic
- Produs de concepie proprie (V. Trolea); Vin din vita proprie (sing)
- Reproducere personal (T. Capot)
- Fratele .. tatlui (A. Tudose)
- Cuvant cu care se cheama puii (sing) (I. Degeratu); Pui .. de barza (P. Vesa)
- Tot ... natul (L. Popescu)
- Schimb de generatie in succesiune directa (Ed. Anca)
- Baiat de familie (A. Gagniuc, E. Mnica)
Fix:
- Coordonata spatiala sub semnul preciziei (V. Negreanu)
- Da ora exacta (P. Haa)
Fixativ:

- Solutie care face parul maciuca(P. Vasilache)


Fl:

- Cazul in care pierde la fel ! (A. Doboan)


Flacr:
- O par roie(Gh. rdea)
- Formula de incheiere la teoria chibritului (Gh. Boban)
Flacon:
- Unitate de parfumerie (A. Doboan)
Flam:
- Darul lui Prometeu itnr-o versiune vetusta (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Flanc:
- O parte din armata(D. Hulu)
Flash:
- Stralucirea de o clipa a actorilor din cadru (M. Gheorghiu)
Flanetar:
- Cantaret ambulant care lucreaza prin rotatie (B. Stoianovici)
A flata:
- A gadila cu periuta(I. Ttar)
Flcruie:
Para chioara (M. Popescu)
Flmnd:
- Linitit numai la mas(Gh. rdea)
Flec:
- Batut la talpi(St. Ciocanu)
Flecar:
- Unul care nu prea sta de vorba(T. Hedeiu); Nu prea sta la discutie (D. Manog)
- Unul caruia ii ies vorbe oricum (B. Stoianovici)
- Orator nedorit de asistenta (A. Stnescu)
Flecareal:
- Vorba multa .. saracia omului(T. Hedeiu)
- Proces verbal redactat prolix si fara comentarii (M. Popescu)
Fler:
- Simtul orientarii bazat pe un miros special; Mirosul dezvoltat (V. Feru)
- Miros bun/specific/aparte (I. Muat, N. Gheorghiu, N. Gheorghiu, R. Vasilescu,
B. Stoianovici)
- Instinct primar (Gh. Luculescu)
- Auxiliar orientativ (L. Popescu)
- E ceva de prevazut (P. Gavrilu)
- Prezenta de spirit care te scoate din impas (T. Hedeiu)
- Avantajul oamenilor are se lasa dusi de nas (M. Dogeanu)
- Arma ascunsa a detectivului (V.Trolea)
Flecial:
- Uda la picioare(P. Vesa)
Fle:
- Specie de fazan (E.Globau, C. Mangu)
Flirt:
- Curtea mica (L. Popescu); Intrare in curte (P. Rotaru-Colti)
- Manevra usoara pentru cedarea damei (V. Trolea)

- O legatura care se desface usor (Gh. rdea)


- Nuanta languroasa din paleta cochetariei. (N. Muresan)
- Introducere fara pretentii la un roman de dragoste (M. Dogeanu)
- Joc de dublu mixt (intr-o intalnire cu caracter amical) (M. Dogeanu, C. Herescu)
Floare:
- Fruct timpuriu (P.Goja)
- D roade dup maturizare (A. Rab)
Flor:
- Mama natural a copiilor din flori (V. Feru)
- Material brut pentru un tratat complet de botanica (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Floret:
- Tinuta de cavaleri intr-o disputa plina de eleganta (M. Guja)
Floricultor:
- Ofera subiecte de lucru unui artist ikebana (Ed. Anca)
Flotant:
- Angajat temporar la spatiul locativ (P. Vesa)
- Aparitie pasagera intr-un decor citadin (V. Negreanu)
- Stat puin consolidat (T. Capot)
Fluid:
- Materie de curs (D. Hulu, M. Frunz)
- Putin consistent in felul lui (V. Potolinc)
Fluturatic:
- Constanta ii e straina (N. Caraiman)
Fluture:
- Degustator de nectar (A. Stnescu)
Flux:
- Curent continuu(P. Vasilache)
- Afluen la mare pe plaj (D. Preda, P. Rotaru)
Fo:
- Perforat la abdomen!
Foaie:
- Bucati intrate in topuri chiar inainte de a fi scrise (sing) (N. Barbu)
- Iesita din teanc pentru minte, inima si literatura (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Intoarsa intr-o schimbare de atitudine (C. Stnescu)
- Produse pentru copii (sing) (C. Herescu)
Foaier:
- Sala de asteptare pentru public (inainte de reluarea audientelor !) (M. Frunz)
- Invadat de spectatori dupa o repriza mai mult sau mai putin dramatica
(I.Socolov)
Foale:
- Instrument de suflat (n acompaniament de ciocane) (A. Rbonescu, M. Gzea)
- Plaman artificial (C. Horowitz)
Foc:
- Executat prin impuscare de catre militari (C. Pricop); Din gura pustilor (V. Feru)
- Comanda finala aflata in executie (I. Caraiman, M. Guja); Comanda de executie
(C. Herescu)
- Descoperire de epoc aruncnd o lumin nou asupra civilizaiei (M. Guja)
- Reduce cantitatea de combustibil (Gh. Braoveanu)

Focar:
Focar:
Foc:
Focos:

Fond:

- Specialitate la cuptor
- Rosu aprins
- Punct de concentrare la lumina zilei (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Intalnire pe calea undelor (D. Nad)
- Centrala termica (M. Rdulescu, C. Stnescu)
- In companie la morse (P. Ciurea, N.Banu)
- Prinse la copca (sing) (V. Potolinc)
- Instrument de percutie (A. Tudose)
- Cuprins de un dor nestins (A. Boboc)
- Provoaca explozie la mine (C. Herescu) ; Anexe folosite odata la mine (sing) (C.
Herescu)

- Suport de culori (in esenta !) (M. Gzea)


Fofeaz:
- Aripile vantului itnr-o ipostaza don-quijoteasca (sing) (C. Cpn)
A se fofila:
- A trece neobservat (A. Rbonescu)
Foial:
- Miscare de masa (I. Buzdugan)
Foileton:
- Roman de serie (R. Vasilescu)
Foitaj:
Produs de umplutura in felul lui (M. Rdulescu, C. Stnescu)
Foie:
- Produse pentru copii (sing) (C. Herescu)
Folclor:
- Larga manifestare populara (V. Bucur)
Folos:
- Nu e lipsit de interes (Gh. Geafir)
Folositor:
- Prezent frecvent la serviciu (B. Stoianovici)
- Practici de uz curent (sing) (C. Herescu)
Fonetic():
- Termen de pronuntare (L. Popescu)
- Specialitate de limba
Fonf:
- Ii bag nasul n procesul verbal(T. Capot)
For:
- Piaa Roman (T. Capot); Instanta la Roma (J. Doli)
- Autoritate recunoscut n lume (Gh. Constantinescu, F. Mrescu)
- Crema diriguitorilor, solicitat personal (N. Murean)
- Colectiv de conducere (T. Nstase)
A fora:
- A efectua o patrundere in adancime (D. Bgrean)

Forare:
- Patrundere in adancime
Forfoteal:
- Agitatie de masa
Formal:
- Ieit din convenie (V. Amihiesei)
Format:
- Mod de prezentare a unor hartii oficiale (L. Bot, V. Buzea)
Formulare:
- Prezentare in termenii stabiliti (V.Trolea)
Fornit:
- Un fel de a se exprima ... cu raceala (V. Feru, I. Filip)
Fort:
- Element fundamental n aprarea .. indian (I. G. Gruni)
Fortrea:
- Sistem de aparare betonata (P. Haa)
Fortifiant:
- Tip de ... imputernicit (V. Potolinc)
Fortuit:
- Rezultat ca urmare a lipsei de prevedere (N.Medru, D.Cioflic)
Fos:
- La scena deschisa (I. Caraiman)
- Un fel de mare ... prapastie (B. Stoianovici)
- Zona de vegetatie (A. Stnescu)
Fose:
- Zone de vegetatie(C. Herescu)
Fosil:
- Inviat din mori(M. Frunz)
Fosil:
- Da primele semne de viata (A. Boboc)
- Marturie pastrata in memoria timpului.
- Urme de fiare vechi (sing) (Gh. Docea)
- Subiect din vremuri imemoriale, incremenit intr-o sala de muzeu (N. Murean)
Fost:
- Cei ce fura (sing) (D. ipluic)
Fonet:
- Produs din celofan (I. erban)
Fot:
- Suprafata rectangulara in port, brazdata cu rauri si flori
- Cade la picioarele mndrulielor (M. Zgubea)
- Poale-n bru (A. Doboan, P. Goja, I. Ttar, N. Dumbrav); inut de poale (F.
Matei)
- Imbracate cu ii (sing) (V. Trolea)
Fotbalist:
- Bate din poarta in poarta(I. erban)
Fotograf:
- Artist de film
Fotografie:

- Cadru de film (C. Herescu)


- Rezultat pozitiv inregistrat pe negativ
Fotoliu:
- Scoate un pat in ultima instanta (G.epelu)
Fotosintez:
- Gatitul in verede care degaja in jur un aer de prospetime (Gh. Boban)
Fr:
- Cufere ... din Africa ! (I. erban)
Fra:
- Organe de masini intr-o faza de proiectare (sing) (C. Herescu)
Frac:
- Se poarta cu joben (V. Potolinc)
Fractur:
- Poate fi inchisa sau deschisa .. dupa cum e cazul(I. Filip, Gh. Glea)
Frag:
- Roie de pdure (A. Rbonescu)
- Poama buna de gura (V. Negreanu)
Fraged:
- Apreciat ca fiind bun, dar uneori crud (M. Puiu)
Fragi:
- Ispita buzelor .. dulci (G. Magheru)
Fragil:
- Un fel de bibelou de portelan (G. Onea)
Fraier:
- Specie de fazan(A. Doboan)
A franca:
- A finanta o expeditie
Francmason:
- Are locul sau rezervat in loja (N. Gheorghiu)
Franj:
- Gene pentru pleoapa unui ochi de sticla (sing) (I.E.Meteleu)
Frapant:
- Figura remarcabila (masc) (I.I.Zamfirescu)
Frapier:
- Conviva frigida la un festin dionisiac (Ed. Anca)
Frate:
- Copiii mamei (sing)(M. Chiricu)
- Conceptii diferite in creatia unui singur autor (sing)
Fratricid:
- Dumanul neamului (A. Botea)
Frmntare:
- Ceea ce face omul cu mana lui pentru a scoate de-o paine (R. Arpad)
Frnat:
- Act/Lucrare de stat (N. Badea, E. Gldu)
Frn:
- Autostop (N. Dumbrav, M. Chiricu)
Frnt:
- Sfarsitul lucrului (P. Vesa)

- Caz de fracturare (G. Barboni)


Fru:

- Manual de clrie (N. Banu)


- Frane de mana (sing) (N.Banu)
- Preintimpina unele iesiri necontrolate
- Se foloseste la tara cu tot tacamul
Freatic:
- O apa ... adanca in felul ei (masc)
Frecare:
- Se naste dintr-un contact ceva mai strans (B. Vlad)
- O for orientat contra puterii (V. Zaicu)
- Solutie de curatat (V. Potolinc)
A fremta:
- A frunzari, cu un aer grabit (Gh. Toia, Mihai Zgubea)
Frenetic:
- Cuprins de exces de zel (I.I.Zamfirescu)
Fresc:
- Zugrveal tehnicolor (M. Bornemisa)
- Benzi desenate proiectate pe perei (sing) (B. Stoianovici)
- Tablou vivant al unei lumi disparute (M. Dogeanu)
Frez:
- Potrivire la fire (B. Stoianovici)
Fricos:
- Alearga ca un iepure (E. Gldu, Gh. Dobrescu Jr)
A frige:
- A actiona cu multa caldura (Gh. Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu)
- A sta ca pe jar
Fript:
- Atins de pojar (M. Tun, C. Untea)
- Supus unui tratament termic (M. Bornemisa)
Fripturism:
- Trasul la oase(R. Arpad)
Fric:
- Proiectata pe ecran in faa multora, starneste hohote de ras (C. Crbu)
- Un fel de batai ca-n filme (C. Herescu)
Frizer:
- Munceste pe capete (Gh. Geafir); Lucreaza cu capul (I. Riti)
- Lucreaza dupa ureche (I. Boar)
Frizerie:
- Aria lui Figaro(I. Filip, Gh. Glea)
Front:
- Spaiu de manevr(N. Dumbrav)
- Arena pentru lupte clasice (L. Popescu)
Frontier:
- Tua de la ar(V. Trolea)
Fruct:
- Bun de cules (I. Buzdugan)
- Copil din flori

Frumoas:
- Urta urtelor(Dorina, P. Berteanu)
Frumos:
- Cum va place (E. Trifan)
- Moartea unui artist (S. Arvinte, V. Anghel)
Frunte:
- Fata in fata (C. Herescu); Partea de sus, din fata (T. Hedeiu); Suprafata !(C.
Herescu)
- Inaltate pe orbite (sing) (B. Stoianovici)
- Luata dacapo (L. Popescu)
Frunz:
- Colaboratoare temporar la RAMURI(I. Buzdugan)
Fs:
- Fes turtit! (Tr. I. Cioclteu); Da frumos din colt in colt! (V. Bucur); Fals dat de
gol! (I. Iosif)
F:
- Luata din fasa! (V. Potolinc)
Ft:
- Fete mari (ad litteram) ! (E. Diradurian, A. Vljoag); Fete ... din Buftea! (V.
Tirsolea);
- Fost extremist, rmas fr ciolan !(N. Caraman)
- Poftim ... la mijloc ! (R. Vasilescu)
Ftizic:
- Omul cavernelor(T. Capot)
Fu:
- Trecutul n Oltenia(I. Caraiman)
- Fumuri la cap! (C. Herescu)
- Mini-fusta; Fusta! (Gh. Gustescu)
- Fru liber! (Gh. Igna)
Fug:
- Proba care te scoate de sub urmrire (M. Frunz)
- Mijloc de autoaprare (L. Popescu)
Fuleu:
- Inregistrat in pas alergator (V. Butoi)
- Evolutie decisiva pentru o victorie in deplasare (I. Stanciu)
Fulg:
- Strop de apa inflorit (L. Blaga)
Fulger:
- Curent de nalt frecven(I. Manzur)
Fum:
- Scos (afar) din cmin (M. H, F. Georgescu, D. Bako); Scos din foc (I. Iosif)
- Localizeaza focul (C.l Sgrcea, I. Buse); Urma de foc
- Gazele nascute in zonele calde (sing) (V. Trolea)
- Norocul cosarului (E. Gldu, Gh. Dobrescu Jr); Inaltat la cos (D. Hulu)
- Conserva ... la mezelarie (M. Gzea)
- Urma de pojar (V. Negreanu)
A fuma:
- A beneficia de munca in regie (V. Trolea)

- A se inspira ... rau (I. Plischi)


Fumat:
- Deprinderea de a trage la cos (I. Degeratu);Tras in piept rau de tot (A. Doboan)
- Prilej de a scoate ciubucul (T. Capot)
Fund:
- Se poate incadra bine la mijloc(T. Hedeiu)
Fundament:
- O baz, n fond(N.B. Verciuc)
Funda:
- Un tip pus la zid(D.V. Tofoleanu)
Funerar:
- Caracterul celor care dau din gropi n gropi(T. Capot)
Funie:
- Articole de legi (sing)(I. Bogdan)
- Un fel de sforarie mai mare(H. Petcu)
Furgon:
- Care ... sunt mai mari in armata (sing) (C. Stnescu)
Furie:
- Pornire de nestavilit (P. Cornei); O treaba ... de nestapanit (Gh. Gtescu)
- Se spune la manie(N. Caraiman)
- Iesita din criza (T. Ploni)
- Cale ... de acces (I.E.Meteleu)
Furier:
- Cunoscut scriitor militar (Al. Cristici)
Furnal:
- Gur de foc de oel (C. Herescu)
- Marele cos (I. Vlase)
Furori:
- Senzatii tari (V. Stroe)
Furt:
- Deposedare incorect, penalizat crunt (C. Crbu); O deposedare cu mana (T.
Hedeiu)
- Un mod condamnabil de a ciupi (C. Raia)
- Tentaie morbid pentru degete nesioase (N. Murean)
- Prinde houl (Gh. Oncioiu)
Furtun:
- Criza de nervi a lui Neptun (Ed. Anca)
- Atac aerian cu urmari dezastruase (C. Cpn)
Fus:
- Inhamat permanent la carul vremii (Gh. Dobrescu Jr.)
- Schimba un ceas
- Lemn sculptat pentru tors (V. Trolea)
Fust:
- Piesa transformata in dama (C. Herescu); Schimb de dame (I. Manzur)
Fusti:
- Reprezentata a modei mini (I. Riti)
Fz:
- Faza fara Maria ! (P. Georgescu)

G
Ga:

A gafa:
Gaf:

- Semnal de alarm n vechea Roma (R. Arpad); Alarma la Capitoliu (I. rlea);
Chemare capitolina (M. Bornemisa)
- Piesa dintr-un concert capitoliun intr-o stagiune trecuta (Ed. Anca)
- Apel domestic pentru salvarea cetii eterne (V. Cernicic); Semnal de alarma
din cetatea eterna (C. Georgescu)
- Nota aparte intr-un glas de gasculita (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Limba de
gasca (O. Huul); Sos (!) la gsc (Gh. Boban);
- Onomatopee cu vechi rezonante salvatoare (D. Georgescu); Veche nota si strigat
salvator intrat in legenda.
- De la stnga .. la dreapta ! (V. Trolea); Stnga - dreapta ! (Gh. rdea);
- Gura Sparta! (C. Sgrcea, I. Buse)
- Deschide gala! (I. Mihalache); Galben la fata! (Gh. Dobrescu Jr.); La intrarea
in garaj! (P. Abdula)
- Bagate in gara la magazia de bagaje! (C. Herescu); In talie la fulgarin! (Gh.
Gutescu)
- Legata la mijloc! (I. Buzdugan); Legati la bru ! (P.A. Vasilescu); Legata la corp
cu un garou! (P. Haa)
- Laguna! (I. Buzdugan).
- Intalnit adeseori alaturi de ... mac (O. Eftimie)
- A face una boacn (V. Butoi, G. Popescu).
- Se produce cand calci stramb ... si o scrantesti (G. Belu)
- Sincop nedorit pe calea afirmrii (M. Gzea).
- Copilrie nefericit (P. Ciurea);
- Una boacn ca atare (P. Abdula);
- Ratare personal (T. Capot);
- Comedia erorilor (G. Oncioiu)
- Bate tactul (M. Popescu)

Gag:

Gaic:
Gaie:

Gai:

- Comic vestit al cinematografului ... mut (C. uta); Cunoscut comic de film (Gh.
rdea); Figur cunoscut din istoria comediei (M. Frunz); Comic de situatie
(I. Manzur); Comic al ecranului (P. Abdula);
- Facut de ras (P.Berteanu)
- Farsa proiectata (C. Herescu)
- Amintire de la Bran
- Ia parte la o petrecere .. ct o in curelele (R. Arpad, D. Bako).
- Se prinde in cuie fara ciocan (Marian Gzea, Ed. Anca)
- Se da la pui (I. Buzdugan); Apuc tot ce-i pui (E. Drng);
- Mic pirat aerian specializat in zboruri de zi (C. Demetriade); Rpete toat ziua
(Gh. Oncioiu);
- Pica-n ograda neinvitata (G. Onea)

Gaj:

Gal:

- Moar stricat (B. Stoianovici).


- Gura-sparta
- Certificat/Termen de garanie (L. Popescu, D. ipluic);
- Dovad de ncredere (D. Constantinescu)
- Element demn de reinut n afaceri (D. Hulu).
- Asigura achitarea

- Unul ... din razboaiele marelui Cezar (C.Stnescu)


- Franci vechi (sing) (Gh. rdea).
- Moul cu cocoul (D. erban);
- Galben la fa ! (A. Rbonescu);
Galant(on):
- Chemarea cavalerilorla curte (C. Herescu); Titlu de cavaler la curte (P. Maftei);
Om de curte (A. Doboan).
- Doamne-ajuta (P. Berteanu)
- Scump dar face (Panad)
Galantar:
- Bun de pus la vitrina (P.Berteanu)
Galanterie:
- Limbaj distins la curte (A. Tudose)
Galapagos:
- Tara uriasilor (asa, in mare !) (C. Herescu)
Galaxie:
- Caruselul stelelor prezentat intr-un ansamblu la Mondovision (C. Demetriade)
Gal:
- Reprezentatie in care tot ce se incaseaza se pune la bataie
- Chemare la intrecere in careul magic (V. Trdea)
- Rund .. de box (S. Radu); Lupt de cocosi (C. Mateescu);
- Manifestaie artistic n atmosfer srbtoreasc (P. Abdula);
- Festivitate de inchidere cu participarea laureatilor (M. Ciornei)
- Spectacole de mai multe categorii (sing) (P. Haa).
- Parada vedetelor
Galben:
- Culoare pentru ateptare (I. erban);
- Se bteau ca nite cocoei (sing) (V. Trolea).
Galer:
- Corabia mititica (D. Bldea); Corabia ... nebunilor (L. Popescu, B. Vlad)
- Ambarcaiune cu vslai bine legai (M. Frunz);
- Loc unde i ispeau pedeapsa cei intrai la ap (T. Frasin).
Galerie:
- Drumul strabatut de orbita pamantului (I. Socolov)
- Culoare de sut (sing) (C. u)
Gale:
- Languros n felul su (D. Manog).
- Un fel de a privi cu multa simpatie (V. Potolinc)
Galic:
- Rasa de cocosi (S. Leoveanu)

Galilei:
- Cititor in stele cu vedere ... maxima (N. Banu)
Galon:
- Distinctie militara.
- Purtatoare de grade itnr-un anumit serviciu (sing) (Gh. Gtescu)
Galonat:
- Inaintat in grad (T. Capot)
Galop:
- Micare forat a calului n criz de timp (V. Trolea)
A galopa:
- A merge in viteze, la Calarasi (P. Haa)
Galo(i):
- Pneuri sui-generis pentru deplasari pe terenuri umede (A.M. Samsonic)
- Anvelope auto din cauciuc (D. Georgescu)
- Incaltaminte fara siret .. lavabila (A. Tudose)
Gam:
- Face ordine pe scara (D. Hurtupan); Suita pe scara (V. Anghel, I. Vlase)
- Ipostaza sui-generis privind cuprinsul unor note similare; Suma tuturor notelor
(T. Capot); Are note numai de la sapte in jos (I.Socolov)
- Codul genetic al vieii muzicale (E. Diradurian); Octet muzical (E. Ndrag)
- Coloana sonora
Gamb:
- Face o miscare superioara jocului de glezne
Gang:
- Loc predilect al nelegerilor ilicite (B. Stoianovici)
- Pasaj obscut intr-o lucrare de arhitectura (B. Vlad)
A gara:
- A asigura starea tehnica a autovehiculelor (L. Stncescu)
Garaj:
- Constructie de masini (D. ipluic); Constructie pentru autoaparare (P. Goja)
- Mijloc de autoaprare (T. Capot); Asigurare auto (T. Capot)
- Parc pentru odihna celor care nu mai sunt n circulaie (T. Capot); Parcare
acoperit (V. Potolinc)
Garant:
- Element de siguran n caz de faliment (I. Iosif); Responsabil cu asigurarile (C.
u)
- Om de ncredere n afaceri (M. Frunz)
- Prezent la datorie (T. Capot)
Garanie:
- Credibilitatea atribuit bncilor (Gh. rdea)
- Perioada cand ... degeaba se mai fac reparatii (C. Herescu)
Garare:
- Cea mai convenabil asigurare auto (N. Cioclteu)
- Oprirea turismului in parc (V. Potolinc)
Gar:
- Local de petrecere de unde se pleaca pe doua carari (A. Doboan, Gh.DobrescuJr); Loc de unde pleci pe doua carari (D.V. Tofoleanu); Local public de
petrecere cu program nonstop (C.V.Popa); Loc de petrecere (V. Trolea);

Gard:

- Locul unde se intalnesc liniile paralele (I. erban, P. Ciurea); Trasa la linie (V.
Potolinc); Are un sef pe linie de serviciu (A. Boboc)
- Local in care personalul intarzie uneori sa ne serveasca (M. Frunz)
- Tip de tren ... local (I.Apostol, V.Onofrei)
- Fieful traditional al formatiei feroviare (Gh. Gndu); Formatie feroviara (I.
Tatar)
- Scena clasica de despartire tulburata de fluieraturi (D. Nad)
- Aici faceti semnul despartirii (Al. Cristici)
- Platou cu garnituri (A. Botea, T. Capot)

- Probe de sarituri .. pentru alergatori (sing) (V. Potolinca); Pregatite pe stadion


pentru sarituri (sing) (I.Socolov)
- Obstacol de netrecut pentru sectorul privat (M. Frunz)
- Corp de paza la curte (G. Belu)
- Limita materiala a dreptului de folosinta (Gh. Brasoveanu)
Garderob:
- Locul rezervat pieselor ... de teatru
Gardian:
- Element dintr-un dispozitiv de protectie (I.I. Zamfirescu)
Gargar:
- Spalat pe gt (Cl. u)
- Buna de gura (P.Berteanu)
Garnizoan:
- Casa Armatei (M. Ghidescu)
Garou:
- Asigura intreruperea temporara a circulatiei (D. Guinea)
- Pune capat varsarilor de sange (I. Ttar)
Garsonier:
- Mic de stat pentru un solist (Gh.Dobrescu-Jr)
Gastrit:
- Primul semn de afectiune provenind de la o mucoasa (M. Puiu)
- Lovitur la stomac (N. Dumbrav)
Gastronom:
- Exponent al bunului gust (M. Gzea)
- Consumator cu legare la mas (V. Crstei)
Gastronomie:
- Chestie de bun gust
Gac:
- Cerc vicios (T. Capot, A. Doboan)
Gata:
- Declaratie/Sentinta finala (V. Potolinca, D. Cruicu)
- Te obliga sa te potolesti (S. Petrica)
- Pus la punct (F. tefnescu)
- Si cu asta, basta (M. Gzea)
Gater:
- Croitor/Furnizor de blana (V. Potolinc, M. Mnica); Croiete blana (N.
Dumbrav, V. Butoi)
- Gen de scurtatura taind padurea (I.Socolov); Taie-n lung pdurea (Gh. Oncioiu)

Gaur:
- Pauza de masa (M. Anghel, A. Doboan, I. Ttar); Lipsuri materiale (sing) (T.
Capot)
- Deschidere in adancime (V. Gogea, P. Goja, T. Hedesiu)
- Loc de trecere (C. uta)
- Gol de aer (L. Popescu)
- E o cascata (Al. Cristici)
- Se da rotunda (I. Iosif)
Gavot:
- Prescura strecurata in frugalitatea ostirii combatante (P. Vasilache)
Gaz:
- Iesit din sondaje (L. Stncescu)
- Nu-si mentine forma (N. Caraiman)
- Produs imbuteliat sub presiune (I. Vlase)
- Curent la lampa (I. Caraiman)
Gazare:
- Provoac o inspiraie nefast (D. Bldea)
Gazd:
- Cas de mprumut (L. Popescu)
- Titularul aprnd n poarta la o lovitur (V. Trolea)
Gazel:
- Un oriental care canta dragostea si vinul (C. uculeasa)
Gazel:
- Frumusetea stepelor africane remarcata in fuga (C. Crbu, I. Socolov)
Gazetar:
- Tip de presa (A.M.Samsonic)
Gazet:
- Apare zilnic in presa (C.Stnescu)
Gazon:
- Marcheaza terenul (V. Potolinc)
G:
- Gargauni la cap !
- Garnitura descarcata... la gara ! (C. Herescu)
Ginar:
- Gen de pasari rapitoare (sing) (I.Socolov)
Gin:
- Crescut n puf (A. Rab)
- Se scutura dupa ce este calcata (I. Iosif)
- Contracandidat la prioritate cu un ou (S. Rurean)
- Amplasamentul unui celebru targ apusean (M. Frunz)
- Primul tip de clocitoare, folosit si astazi (I. Ilie)
- Renumit la stilul orb (V. Negreanu)
Gitan:
- Siret din fire (V.Trolea)
- Veche decoratie militara (C. Herescu)
Gleat:
- Vas pentru transporturi lichide (I. Caraiman, M. Guja)
- Cand cade in apa, o scoatem doar dupa ce s-a inecat (Gh. Chiril)

- Sta in cumpana (P.Ciurea)


Gluc:
- Greu de inghitit una ca asta (L. Popescu)
Gman:
- Se intinde la masa (Cl. u)
Gmlie:
- Cap nfierbntat (T. Capot); Capul acelor (C. Herescu)
Goace:
- Casa de nasteri parasita prin efractie (At. Mateescu)
- Final la Spargatorul de Nuci (N. Cioclteu)
Grdule:
- Contribuie intr-o masura mai mica la ingradirea proprietatii private (I. manzur)
- Paznic la gradinita (P. Goja)
- Nu-i prea rasarit dar face curte (M. Lazr)
- Sistem de aparare pe teren propriu (O. Manto)
Gselni:
- Gen de definitie ... strict originala (C.Stnescu)
A gsi:
- A da de lucru (D. Bldea)
- A se afla pe loc (P. Berteanu)
Gsitor:
- Castigator dupa pierdere (N. Caraiman); Castiga de pe urma celor ramasi in
pierdere
Gtat:
- Gata ... pregatit ca la tara (V. Potolinca)
- Un sfarsit mai aparte
Gteal:
- Poleiala amagitoare pentru o bomboana de fata
- Decoratie pentru femei (Gh. Toia)
A (se) gti:
- A organiza o aciune de mas (T. Capot)
- A se prepara intr-un anumit fel (C. Stnescu)
Gtit:
- Pregtit n meseria de buctar (N. Dumbrav)
- Preparat culinar (A. Rab); E pe gustul nostru
- Sunt n stare s se mnnce (Gh. rdea)
- Finalizat in cadrul productiei de masa (A. Schindarli)
- Pus la punct (I. Ttar)
- Prezinta o lucrare facuta cu dichis (Ed. Anca)
A guri:
- A trece din fata in spate (T. Nicov)
Gurire:
- Patrundere in adancime finalizata cu gol (D. Nad); Execuie din bar-n gol (A.
Doboan)
- Operatie facuta cu spirale (Fl. Barbu)
- Provoaca rupturi de tesut (C. Herescu)
Gurit:
- Trecut din fata ... in spate (C. Herescu)

Gtej:
G:
Gde:

- St n mod obinuit la gura sobei (T. Capot)


- Cel mai mic din cmin (V. Trolea)
- Un gnd n cap! (C. Prvu); Gdilat la cap! (N. Badea)

- Ucigas platit (V. Tarsolea)


- Executa o pedeapsa la locul de munca (P. Haa)
Gdilare:
- Provocare in saga cu efect zguduitor (D. Nad)
Gfit:
- Suflul care ii caracterizeaza pe alergatori (N. Barbu)
Gl:
- Se repeta dupa o dusca buna
Glc:
- Nod in gt (G. Belu)
Gnd:
- Omniprezent in activitatea de conceptie (M. Gzea)
- Rodul imaginatiei (E. Robciuc, L. Popescu)
- Specialitate de creier (N. Caraiman)
- Samanta de dovleac (C. Herescu)
- Recordmen de viteza (V. Potolinc); Supercampion la viteza (E.Globau, C.
Mangu)
A gndi:
- A face munca de conceptie (C. Herescu)
Gnditor:
- Prezent si absent (N. Badea)
Gngav:
- Are mari probleme la articulatii (T. Hedeiu)
- I se-ncurca limba-n gura (I.E.Meteleu)
Gnsac:
- Un tip de gac ! (F. Matei)
Gt:
- Strns/Prins de guler (Gh. rdea, A. Rbonescu)
- Cu capul pe umeri (D. Marcu); Da din umeri/gura (C. Herescu, N. Dumbrav)
- Cap de coloana; Cu un cap mai sus (M. Guja); O legatura la cap (I.erban)
- Radacina limbii (I.E.Meteleu)
- Tub de legatura (I. Plischi)
- Locul unde se strng sticlele (Gh. rdea); Loc special pentru turnare la sticle
(C. Herescu)
- Locul unde trage racul (M. Gzea, Ed. Anca)
- Tobogan folosit in alimentatia publica (E. Ndrag)
- Unitate de masura populara pentru lichide (M. Dogeanu); O masura de tarie la
carciuma
- Limita maxima a tolerantei
Gtuit:
- E in pana de inspiratie (O. Huul)
Gb:

- Extremitatile globului; Glob gol ! (V. Potolinc)


Gc:

Gd:
Ge:

Geac:
Geam:

- Un grec afon ! (A. Boboc, Gh. Constantinescu, C. Dumitriu)


- Aripi de gandac/gansac ! (C. uta); Cochilia unui ghioc!
- Gonesc pe extreme ! (D tirbu-Nica);Vid galactic ! (t. Ciocianu)
- Pe aripile .. gandului ! (A. Doboan); Capete de gard!
- Dialogul Est-Vest ! (L. Stncescu)
- (Sfarsitul unui rege) in plina tragedie! (At. Mateescu); Un rege isi da sfarsitul in
plina tragedie! (At. Mateescu); Un rege decapitat! (V. Trolea)
- Unge ... pe la gene! (V. Anghel); Impinge din spate si ajunge in cele din urma!
(D. Nad); Ajunge pe linia de sosire (P. Ciurea); A doua grupa de sange!;
- Vin la tutungerie dupa tutun! (D. Hurtupan)
- Management de la centru! (Gh. Gtescu)
- Acum dispar de la geam! (Gh. Braoveanu)
- Stransa la piept (I.I. Zamfirescu)

- Trecut cu vederea (M. Frunz); Strapuns cu privirea (D. Nstase)


- Intre patru ... ochi (M. Popescu); Partea transparenta a ochiului
Gean:
- Pr lsat peste ochi (Gh. rdea); Inchide ochii
- False tratate de cosmetica (sing) (A. Tudose)
- Dau des din pleoape (sing) (M. Frunz)
- Se las seara (sing) (A. Doboan)
Geant:
- Portbagaj auto (Gh. Gndu); Portbagaj de uz pietonal (A. Ciurunga)
- Se ine de mn sau dup gt (N. Badea)
- Cu damele la brat (sing) (A. Boboc)
- Manuale pentru scolari (sing)
Gel:
- Material bine nchegat (V. Trolea)
- Gelatina pentru gatit (C. Mateescu)
- Solutie de stropit livada de peri a filfizonului (P. Vasilache)
- Dat la spalat (A. Boboc, Gh. Constantinescu, C. Dumitriu)
Gelatinos:
- Tremurtor ca piftia (M. Frunz)
Gelos:
- Partener chinuit de teama de a nu pierde partida (P. Abdula)
- Trece pe galben la brat cu dragostea (A. Morar)
- Ar vrea sa fie fara rival (I. Plischi)
Gelozie:
- Febra .. galbena (A. Tudose)
- Suferinta celebrului cuplu mauro-venetian (S. Leoveanu)
Gem:
- Prins la borcanul cu dulceata (P. Abdula,O. Huul)
- Dulciuri pentru micul dejun (sing) (A. Rbonescu); Se leaga la un vas de apa

Gem:

dulce
- Un fel de a nghii gutuia (Gh. Oncioiu)
- O specialitate tare de prune

- Sare din ocn (N. Caraiman)


- Izvoare de apa cristalina (sing)
A geme:
- A raspunde la o lovitura (T. Nastase)
- A te exprima cu durere in suflet; A da glas durerii (M. Guja)
Gemeni:
- Copii ... la indigo (A. Ciurunga)
- Pusti cu repetitie
- Figuri asemenea (Gh. Neme)
Gemut:
- Durere ce nu se poate exprima in cuvinte (D. Tipluic)
Gen:
- Unul e pentru el, altul pentru ea si ultimul e .. pentru amandoi (I. Muat)
- Trei la gramatica (C. uculeasa)
- Membru de familie (I. Socolov)
- Rezultat din impartirea lumii (R. Arpad)
Gen:
- Mostenire pentru viitor (C. Stanescu); Preluat prin motenire (A. Vljoag)
- D motenire urmailor (Fl. Mrescu);Articol de cod transmis urmasilor (Ed.
Anca)
- Unitate de transmisiuni (E. Gldu); Stafeta transmisibila de la o generatie la
alta (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Hieroglifa din alfabetul n care se scrie cartea vieii (I. Boar)
- Crampei dintr-un mesaj codificat transmis viitorimii (M. Dogeanu)
Gene:
- Urmase la mosternire (L. Popescu)
- Anexe la glob, intretinute cu cochetarie (D. Cruicu)
- False tratate de cosmetica
General:
- Fruntas in armata (V.Feru)
Generator:
- Termen fizic de predare pentru un producator (T. Capot)
- Certificat de nastere (C. uta)
Generic:
- Fruntas in proiectare (I. Ilie)
Genetic:
- Atributul unei mosteniri din tata in fiu (B. Vlad)
Genialitate:
- Calitate de titan (B. Stoianovici)
Geniu:
- Capabil de orice (V. Tarsolea); Capacitate maxima (D. Baldea)
- Un om care ne bate la cap (Gh. rdea); Creierul mare (Gh. Dunca, G. Negrea)
- Figuri impuse (sing) (Gh. Neme)
- Arma ... de tip extraterestru (D. Nad)

Gentil:
- Un tip de doamne-ajut (. Leoveanu)
- Unul care iti creaza obligatii la tot pasul (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Gentilee:
- Schimb de amabilitati (sing) (Gh. Gndu)
Gentilom:
- Cavaler .. de onoare
Gentleman:
- Tip de caracter (I. Ttar)
Genune:
- Deschidere in adancime ce se incheie cu un gol exceptional (I. Socolov); Un gol
colosal (T. Capot)
- Gaur neagr (T. Capot)
Geolog:
- Diplomat de carier (M. Frunz)
Geometrie:
- Materie intalnita si in spatiu (A. Tudose)
Geometru:
- tie bine figurile (I. Boar)
Ger:
- Inamicul aparut pe timp de iarna si intampinat cu foc continuu (P. Vasilache)
- Frig tare (I. Buzdugan); Frigul notat cu ... plus (Gh. Chiril)
- Vine cu flori la geam (A. Rbonescu, St. Cacuci); Va ofera flori ... pe geam;
Florile lui nu se dau iubitei (Al. Cristici)
- Pictor abstractionist al naturii moarte care pur si simplu te lasa rece (R. Iftodiu);
Pictor pe sticla zamislind albe flori (E. Ndrag); Florarul de iarna cu exponate
la ferestre (N. Murean)
- Sfarma Piatra din vremea lui Alb Imparat (B. Vlad); Sfarma Piatra, recunoscut
la atare, judecand la rece (C. Demetriade)
- Timp aspru (B. Stoianovici); Degradare avansata datorita timpului (A. Boboc);
Rezultat al degradarii cu timpul (V.Feru)
- Furnizor de gheata (C. uculeasa); Tip de congelator (M. Popescu)
- Conservant la rece (A. Tudose)
Gerar:
- Luna in prima faza (Gh. Chiril); Inceput de luna (pop) (C. uta);
- O prim lunar (Gh. rdea); Prima anuala (V. Rusu)
Geriatrie:
- Disciplina pe domeniul tineretii fara batranete (P. Abdula)
German:
- Un om de marca (A. Doboan)
Germen:
- Unul care abia da semne de viata (Gh. Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu);
Datator de viata (V. Antoniu)
- Viitorul aflat in bobi (C. Herescu)
Germene:
- Primul element al inmultirii (Gh. Stoica)
Germinare:
- Factor de nmulire (T. Nstase)

Geros:
Gest:

- Determin valori maxime la contractri (M. Gzea)

- Exprimare muta, elocventa in felul ei (D. Bako. V. Butoi); Manual .. de


conversatie pentru surdo-muti (V. Anghel); Vorba mutului
- Auxiliar mimetic al al elocventei (V. Negreanu); Replica unui mim (D. CrsteaFirez, M. Zgubea)
- Exercitiu de pantomima (P.Ciurea)
- Amprenta psihofiziologica descoperita la locul faptei (E. Diradurian)
- Dare de mana (C. Herescu)
Gestionar:
- Una cu sau fara lipsuri in chestiuni de fond (Gh. Geafir)
Get:
- Din mosi stramosi (Gh. Toia)
- Dac-ar fi fost... (T. Capot)
Geta:
- Diminutiv feminin ... la daci (C. Herescu)
Get:
- Dac-i doar att (T. Capot); Daca a fost candva .. (T. Capot)
Ger:
- Productor de cuie (M. H, F. Georgescu)
- Inghea cursul (Gh. rdea)
Gf:
- Malurile golfului!
Gg:
- Unge (pl. !) (P. Abdula)
- Bigam! (C. Prvu)
- Un grog sec! (I. Caraiman); Geolog in desert ! (V. Potolinc)
Gheat:
- Se tine bine pe picior (Gh. Toia)
Ghea:
- Apa cristalina (C. Herescu)
Ghei:
- Surde si danseaza pentru galbeni (S. Leoveanu)
- O palida mangaiere pentru samurai (A. Botea, M. Dinc, D. Guinea)
Ghem:
- Baza de aprovizionare care deserveste fabrica de tricotaje a bunicii (E.
Diradurian)
- Mas rotund pentru textiliti (N. Badea)
- Potul incasat dupa ce ai avut in mana un careu de asi (P. Vasilache); Careu de
ai (T. Capot)
- Intr ntr-un set .. pe lng alte scule (C. Pricop)
Gheret:
- Camera de garda (T. Popescu)
Gherghef:
- Rama speciala pentru lucrarile pe panza (T. Hedeiu)
- Plasa pentru muste. (I. Buzdugan)
Ghes:

- Stimulator cardiac (C. Pricop)


- Pornire luntric pe drumul mplinirilor (M. Gzea)
Gheeft:
- Mica intreprindere fara autorizatie de functionare (T. Capot)
Gheu:
- Teren de patinaj
Ghiaur:
- Inainta n faa porii (V. Trolea)
A ghici:
- A fi un om prevazator (D. ipluic)
Ghicitoare:
- Buna vestire (N. Badea)
- Baz de date la care te duci cu mna ntins (E. Diradurian)
- Cititoarea unui scris necunoscut (V.Trolea)
Ghicitor:
- Om prevazator (T. Capot, P. Maftei)
Ghid:
- Se remarc la conducere (E. Gldu, T. Hedeiu, E. Mnica); Cadru de
conducere (Gh. Luculescu); Tip de conducere colectiva
- Te poarta pe drumuri si te duce cu vorba (I. Degeratu, V. rdea)
- O valoare orientativ (E. Gldu)
Ghilimele:
Cuprind tot felul de citate (C. Herescu)
Ghimpe:
- Jarul pe care se perpelesc nerabdatorii (M. Gzea)
Ghind:
- Picata din cer (D. ipluic, G. Barboni)
Ghinionist:
- Nu i se ofer nici o ans (V. Trolea)
- Nu reuete ca s se enerveze (E. Gldu)
Ghint:
- Spirale pentru puti (sing) (A. Tudose)
Ghioc:
- Dar de mare .. prezictor (D. Bldea)
Ghiveci:
- Vas de pamant (I. Buzdugan)
Gi:
- Cap de girafa cu gtul sus! (Al. Cristici)
- Pagina din mijloc! (P. Abdula); Cuprins de rugina! (P. Goja)
- Desertul Gobi! (C. Herescu)
Gimnastic:
- Buna dimieata (Cl. u)
Gimnaziu:
-Clasele de jos (M. Frunz)
Gin:
- Solutie alambicata intr-o maniera englezeasca (B. Stoianovici)
- Taria boabelor ... de ienupar (C. Voica, O. perlea)
Ginere:

- Copil adoptiv, botezat ... in ziua nuntii (C. Crbu); Fiu adoptiv (C. uta)
- Gatitul miresei (V. Tarsolea)
Ginga:
- Chestiune delicata (masc) (D. ipluic)
Gingie:
- Se spal cu periua (N. Badea)
- Roata dintata
A gini:
- O observa discret in maniera picaresca (At. Mateescu)
- A pune ochii pe ceva ... de la satra (Gh. Gustescu)
Gint:
- Vechiul clan (Gh. Constantinescu, C. Dumitriu, D. Manzat)
- Caramida genetica la casa marilor familii (E. Diradurian)
Gioale:
- Piese de recuzita bune de facut arsice (M. Molesag)
Gir:
- Asigurare de plata (E. Robciuc); Agent/Act de asigurare (D.I. Nicula, S.
Ciocianu)
- Polita in alb data ca prinos increderii (E. Diradurian); Dovada ca te-ai increzut
(I. erban)
- Certificat de garantie (L. Popescu, F. tefnescu); Garanteaza achitarea (I.
Musat, V.Feru)
- Element de siguran (V. Potolinc)
- Dat pe datorie (T. Porcutan, Gh. Guru)
- Colac de salvare pentru naufragiati insolvabili (C. Raia)
- Tinut in custodie pana se da hotararea de achitare
A gira:
- A prezenta garantie (I. Boar, I. Manzur); A garanta (S.T.Cacuci)
- Un fel de a plti pentru alii (A. Mitu)
- A da dovada de incredere (M. Anghel); A da un vot de incredere (Gh.
Constantinescu)
- A acorda un credit bancar (M. Anghel)
Giraf:
- Roade din vrful pomului (D. Bldea)
- Recordmena mondiala la inaltime (C. Herescu)
Girant:
- Un angajat la datorie (M. Ciornei); Da dovada de angajare .. de proba pentru
cineva (V. Petreanu)
- Omul care risca ajutandu-l pe altul (I. erban)
- Colac de salvare pentru un naufragiat n oceanul finanelor (E. Diradulian)
- Certificat de garantie
Giratoriu:
- Luat pe ocolote intr-un sens anume (P. Berteanu)
Girl:
- Corp de balet (pe Broadway !) (C. Herescu)
Gitan:
- Rom original la o masa latino (O. Huul)
Gitan:

- O jumatate de rom cubanez (T. Capot); Compania spaniola a romului (V.


Tarsolea)
Giubea:
- inut de boier la curte (V. Trolea)
Giugiuleal:
- Cheie de contact (Gh. Luculescu)
Giulgiu:
- Cortina trasa intr-o tacere mormantala
Giumbuluc:
- Un numr impresionant de maimue (C. Bnzaru, A. Doboan)
- Nu-i de luat in serios (L. Popescu)
- Comicul de situatie
Giurgiuvea:
- O cadra la fereastra (L. Popescu)
Gl:
- Gol .. in stil propriu ! (Florian Lazr)
Gladiator:
- Luptator profesionist in arena
- Lupt pentru existen (V. Trolea); Lupta pe viata si pe moarte (L. Popescu)
Glagorie;
- Minte ca-nainte (T. Capot)
Gland:
- Responsabil de secretare (Gh. Oncioiu); Apte pentru secretare (sing) (C. uta);
Specializate n activitatea de secretare (sing) (D. Bldea)
- Secreta in felul ei (V. Feru, G. Oncioiu)
- O substan biologic secret (V. Trolea)
Glas:
- Se face auzit in timpul discutiilor (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazr)
- Se inscrie la cuvant, fiecare in felul sau (N. Rotaru); Purttor de cuvnt (M.
Frunz, Gh. Luculescu)
- Se drege cu un pahar ... de apa (Z. Turdeanu)
- Specialitate de limba (I.E.Meteleu)
A glasa:
- A trata cu ciocolata fina (A. Doboan)
Glasat:
- I s-a facut fata cu stralucire (P. Ciurea)
- Efect special la turnarea unei pelicule (V. Trolea)
Glaspapir:
- Frez de netezit cu mna (B. Vlad, I. Bue)
Glaucom:
- Cumuleaz tensiunile la ochi (V. Negreanu)
Glazur:
- Indulcete torturile (I. Popescu)
Glazvand:
- Perete plin cu sticle (t.Ciocianu)
Gled:
- Cat e el de subtire, face fata daca e dat pe pereti (C. Pricop); Pus de fata .. dar nu
ca martor (Gh. Constantinescu)

Glezn:
- Solicitata la fiecare pas (I. Caraiman)
Glie:
- Scoara de la ar (I. Caraiman); Scoarta nationala (M. Frunz)
- Ancora sentimentala pentru corabia natiunii (E. Diradurian)
A glisa:
- A face manevre de culise
Glisare:
- Manevra de culise (E. Manafu, G. Oncioiu)
Gloab:
- Gunoi de grajd (L. Topor)
- Calul dracului (N. Caraiman)
Gloat:
- Mulime solitar tratat cu dispre (D. Popa)
Glob:
- Pmntul mprit la toat lumea (M. Frunz)
- Legate n serie pe o ramur (sing) (V. Crstei)
Global:
- Nu-i scap nimic (Gh. Luculescu)
Globule:
- Rude de sange inchise in celule diferite (T. Hedeiu)
Glonte:
- Omoara in bataie (I. Vlase)
Glon:
- Scpat de la mpucare (D. ipluic)
- Tras la descarcare (V. Anghel)
- Iese dintr-un foc (A. Kadar)
Glorie:
- Arc de triumf pentru maretia clipei (At. Mateescu)
Glosar:
- Cuvant invechit de dictionar (C. Herescu)
Glug:
- Data peste cap (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazr)
Glum:
- Se face de tot rasul cand se prezinta in public (M. Ficeac); Expunere
surprinzatoare la care rasul isi arata coltii (I. Boar)
- E si asta o poveste cu deschiderea minelor (E. Purcherea)
- Spirit ironic (M. Gzea)
- Izvorul cascadei
Glume:
- Maseur pentru fruntile incruntate (Z. Turdeanu)
Gm:
- Geam spart ! (C. Cpn)
Gn:
- Gen(ul) scurt! (V. Potolinc, G. Stroe, V. Trniceanu); Gen ... eclipsa ! (R.
Vasilescu)
- Centru de lignit !
Gnom:

- Spiritul de conservare venit din adancuri (E. Drng)


Gnu:
Go:

- Umbla in piele de antilopa (D. ipluic)


- Sprintena africana

- Reprezentativ pentru partidele traditionale japoneze (M. Frunz); Exemplu ludic


de inteligenta nipona (D. Popa)
- Joc de doi ... si pe la noi; Joc tactic (Tr.I.Cioclteu)
- Pornire in goana! (A.M.Samsonic)
- Umplutura de trigoane!; Interpretate geologic ! (Gh. Oncioiu)
Goalkeeper:
- Chemat la poarta pe englezeste (I. erban)
Goan:
- Zbor la nivelul solului (D. Bldea)
- Schimbatoare de viteza (D. Hurtupan)
- Cursa rapida (C. Herescu)
Godac:
- Mici din carne de porc (sing) (N. Dumbrav)
- De la lapte trece direct la mar (D.N. Nicula)
Godet:
- Vas in care culorile se amesteca in maniera lui Tonitza (D. Marcu)
Godin:
- Ajutor de inclazire pentru cei cu venituri mici (P. Haa)
Gofrat:
- esut striat (Gh. Braoveanu)
Gogoa:
- Desert .. la osp vntoresc (A. Moreanu)
- Forma de neadevar, modelata la cald si servita unor gura-casca (C. Untaru)
Gogori:
- E ceva de speriat (A. Tudose)
Gogoar:
- Rosii ... pentru muraturi (sing)
Gol:
- Intr pe poarta stadionului (V. Trolea); Intrat pe poarta (O. Hutul); Intrarea ..
de la poarta (I. Boar)
- Are o valoare cand este marcat (A. Ridiche); Ramane marcat dupa o faza
fierbinte
- Idealul de lupt al naintailor (T. Capot)
- Tinta la tir, pentru tragatori fara arma
- Decide soarta unor partide (A. Boboc)
- Termen de inscriere (I. Seicean)
- Reusita la lansarea unui balon in spatiu. (N. Popescu)
- Produce explozie in galerie
- Nimic .. n plas (Gh. rdea); Nu are nimic de ascuns (V. Bucur)
- Rmas fr acoperire (F. Matei); Imbracat in piele (C. Oglan)
- Un fel de puc (C. uta)
- Ca un prunc nou nascut (M. Gzea)
- Amor asa cum ni-l imaginam de obicei (T. Capot)

Golan:

- Lipsit de continut (I. Mihalache)


- Are numai lipsuri (V. Potolinc)
- Interior in care masa e absenta (C. uculeasa); Pauza de masa (I. Buzdugan)
- I se face plinul (Gh. rdea)
- Vorba in deert
- Imbracat pe dos (V. Trolea)

- Curent vagabond (M. Frunz)


- Tot pe drum .. saracul (A. Rbonescu)
- Poama ... de masa
Golgheter:
- Protagonist de marca
A goli:
- A vrsa totul (A. Stroe)
Goliat:
- Unul cruia i s-a tras din pratie (C. Pricop)
Golire:
- Rezultatul turnarii (G. Andon)
Gologan:
- Luat la bani marunti
Gona(c/):
- Merge la vanatoare ... fara arma (C. Herescu); Starneste slabiciunile asupra
vanatorilor (P. Haa)
Gondol:
- Nava din flota venetiana (M. Dinca); Carnaval la Venetia ! (A. Doboan)
Gondolier:
- Cu ndeletniciri bine canalizate (M. Frunz)
Gong:
- Gen de lovitura de teatru; (Suporta de la inceput o) lovitura de teatru (I. Boar,
M. Bornemisa); O piesa de teatru evidentiata la debut (C. Herescu); Tinta unor
batai teatrale (D. ipluic); Batut la teatru (D. Hurtupan)
- Semnalul de inchidere/incepere a jocului (Gh. Gndu,A. Ciurunga); Bataie de
joc (V. Potolinc)
A goni:
- A parcurge la repezeala (D.M. Ivnu, M. Munteanu)
Gorgan:
- Ridicat din mormant (T. Capot)
Goril:
- Maimuta folosita dept caine de paza (M. Frunz)
- Tip de protecie n jungla tranziiei (T. Capot)
- Animal de companie (A. Doboan)
Gorun:
- Ramur de stejar (A. Dinu); Drept ca stejarul (C. Georgescu)
- Aproape de cer (O. Eftimie)
Gospodrie:
- Specialitatea casei (M. Frunz)
Gotic:
- Stil hanseatic de exprimare (V. Butoi)

Gr:

Grab:

Grad:

- Curge in sens contrar ! (N. Cioclteu); Curge invers ! (L. Popescu)


- Ger in Groenlanda !
- Gras la fata ! (S. Rus)
- Fotografie de interior ... in grinegru! (At. Mateescu)
- Caracteristica de baza a unui precipitat (Gh. Toia); Precipitatii .. (sing) (A.
Moreanu)
- Supliment de viteza (R. Arpad)

- Trepte urcate n pas de front (sing) (Gh. Constantinescu)


- Pus la scar (A. Kadar)
Gradat:
- Marcat pe linie (C. Georgescu)
Gradaie:
- Trepte pe scara de serviciu (sing) (V. Trolea)
Grafic:
- Ieit din funcie (E. Gldu, T. Hedeiu, E. Mnica)
Grai:
- Form n care localnicii i modeleaz vorbirea (C. Butic)
- Buletin de identitate fonetic pentru locuitorii mapamondului (E. Diradurian)
- Specialitate de limba (N. Dumbrav); Limba despicata (C.Herescu)
- Tratat de lingvistica (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Iesit din articulatii (M. Gzea)
- Expunere de idei (E. Drng)
- O seama de cuvinte
- Cod etnic operand in limite geografice (E. Diradurian)
- Mijloc de comunicatie (N.Banu)
Gram:
- Mii de kilograme (sing) (I. erban,V. Potolinc)
- Unitate de mas (T. Capot); Unitate pentru luat masa (Gh. Stoica)
- Mici la masa ... care nu se mananca (sing) (I. erban); Mici greuti cnd vrei s
iei masa (sing) (Gh. rdea)
- Masura adoptata .. fara prea multa greutate (Gh. Gndu)
Gramatical:
- Conventional in exprimare (P. Maftei)
Grandoare:
- Peste mare (A. Boboc)
Grandomanie:
- Aer de mare (T. Capot)
Granit:
- Element dur la proba de sol (A. Doboan); Trii din depozitul de la subsol (sing)
(D. ipluic)
- Are o evolutie stralucitoare la inele (M. Anghel)
- Piatra din casa (C. Herescu)
Grani:
- Prezenta la despartire (L. Popescu)
Grap:

- Se antreneaza pe teren cu mai multe discuri (T. Popescu)


Gras:

Gratie:
Gratii:
Gratis:

- Vine printre primii la masa (A.M. Samsonic); Umflat de la masa (Gh. Gndu)
- Tip de masa mare (I. Avram)
- Au greutati mari (sing) (C. Herescu); Mare de oameni (I. Iosif); Vizeaza numai
castigul cel mare (C. Crbu, I. Socolov)
- Plin de sine/el (V. Tarsolea, M. Frunz, M. Zgubea)
- Stadiul cert la mpliniri (B. Stoianovici)
- Cu stele deasupra (T. Capot)
- Are o pondere crescuta (N. Popescu)
-Terenul fertil in agricultura (E. Ndrag)
- Introdusa in grila
- Specialitate la gratar
- Specialitati la gratar (T.I.Cioclteu)

- Lucru care nu este preuit (D. Bldea); Nu e pretuit de nimeni (N. Barbu)
- Nu face nimic (D. Constantinescu, L. Popescu)
- Dat de pomana (T.I. Cioclteu)
Gratitudine:
- Indatorire de serviciu
- Plecata in recunoastere
Gratuit:
- Date ... lipsite de valoare (sing) (C. Herescu)
Gratuitate:
- Degeaba, niciodata nu va fi achitata (E. Mnica)
A graia:
- A absolvi fara restante (L. Topor)
Graie:
- Atuul de necontestat al frumusetii feminine (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Atractie universala; Forta de atractie (C. Herescu)
- Chestiune delicata (L. Popescu)
Graii:
- Fiare ntlnite la menajerie (N. Badea)
Graiere:
- Indulgen .. de condamnat (C. Herescu)
- Iertare de pacate (C. Mateescu)
Graios:
- Foarte gingas in felul lui
Graur:
- Pasare cu capul gri (!) si coada de aur (!)
Gravitaie:
- Legea pmntului aplicat de sus n jos (M. Frunz); Priza cu legatura la pamant
(A. Doboan)
- Atragatoare in felul ei (C.V.Popa)
Grbit:
- Intrat n vitez (N. Caraiman)

- Aflat in criza de timp (M. Gzea, Ed. Anca)


Grdin:
- Daca e mica are copii, daca e mare e a lui Dumnezeu; Parc-ar fi, dar parca-i mai
mica.
- Domeniul bancilor de stat.
Grdinrit:
- Activitate pe langa o casa ... de cultura
A gri:
- Un fel de a spune (M. Popescu)
Grire:
- Schimb de vorbe (A. Doboan)
Grit:
- Inregistrat intr-un proces verbal (C. Cpn)
Grmad:
- Prindere in joc la rugby (C. Prvu)
Grnicer:
- Controleaz bornele n circuit (V. Negreanu)
Grsan:
- Plin de el (A. Rbonescu)
Grsime:
- Temeiul material al implinirilor personale
Grtar:
- Grila pentru cei mici (Al. Cristici, Gh. Constantin, C. Dumitru, Gh. Lazr);
Reea de distribuire a micilor (O. Slvuc)
- Frig ... cand e cald (sing)
- Te intampina uneori in prag (I. Ttar)
- Statie de filtrare (V. Potolinc)
Gru:
- Da un plus la cantare (P. Ciurea, N.Banu)
Grea:
- Femeie din popor cu concepii proprii (Gh. Oncioiu)
- Are o sarcina... dificila
Grea:
- Iz neplcut la gurile de vrsare (F. Matei)
- Ii ntoarce o invitaie la mas (E. Gldu)
Grebl:
- Fiara cu coli care se trsc pe pmnt (V. Trolea); Cu coada ridicata si coltii
in pamant (L. Popescu)
- Mana de fier
Grec:
- Debutant la jocurile olimpice
Grecia:
- Baza olimpica
Greder:
- E pe cale de a realiza planul (D. Munteanu, T. Ploni)
Gref:
- Transfer la secia chirurgie (M. Mrdrescu)
Greier:

Grena:
Greoi:
Gre:

- Renumit cantaret, ajuns de poveste (A. Doboan)


- Interpret cunoscut al unor refrene estivale (E. Drng)
- Hibrid intre rosie si vanata (I. Caraiman)
- Circula cu viteza redusa (I. Manzur)

- Rezultat scontat dupa unele ratari (P. Haa)


A grei:
- A finaliza cu gol (A. Manolache)
Greu:
- Depasaste masura la cantare (A. Mitu); Atributul celui care ntrece msura la
mas (B. Vlad, I. Bue)
- Primul la masa (T. Capot); Are supliment la masa; Un fel de masa mare (masc)
(C. Herescu); Unul care se simte bine la masa (E.Globau, C. Mangu)
- Nu e usor de definit; Nu se lasa usor
- Ultimul clasat la proba de simplu
Greutate:
- Trage la talere (Gh. Luculescu)
- Ridicat cu fora conform celor n vigoare (F. Matei)
Gri:
- Metis .. de culoare (Gh. rdea); Culoare de trecere ... ba inchise, ba deschise
(V. Potolinc); Culoare ce se realizeaz odat cu deschiderea negrului (V.
Trolea)
- Bastard de culoare castigat la alba-neagra (Gh. Oncioiu); Trecere de la alb spre
negru (I. erban); Incrucisarea lui alb si negru; Solutie alb-negru; Pastel de
toamna in alb-negru
- Alb nespalat (V. Feru); Negri doar 60% ! (N. Caraiman)
- Surcica ! (V. Anghel); Surda la batranete ! (P. Goja)
Gril:
- Preparat pentru cei mici
Grimare:
- Schimbarea la fata (Gh. Luculescu)
Grimas:
- Arata rau la fata (I.I. Zamfirescu)
Grim:
- Figuri ale scenei (sing) (V. Trolea)
- Aranjarea figurilot pentru joc (C. uta)
Grind:
- Rezultatul unor depuneri lichide (M. Guja)
- Insula Terra Nova din ... Delta Dunarii (V. Stroie)
Grindin:
- Btaie cu pietre (Gh. Toia, M. Zgubea)
Gri:
- Un fel de pap lapte (V. Potolinc); Face felul unui papa lapte (M. Zgubea)
- Servit cu lapte (A. Doboan)
- Nisip comestibil (L. Popescu)
- Praf pentru pusti (A. Ciurunga)

Grizat:
- Ameteste foarte usor (C. Herescu)
Groap:
- Lucrare de baz n construcii (C. Herescu)
Groaz:
- Mai mult decat inspaimantatoare in felul ei (T. Nicov)
Grof:
- Un nabab maghiar (S. Leoveanu)
Grog:
- Leac eficient pntru inimi indurerate (M. Gzea)
Gropar:
- Iese viu din mormint (D. Manog); Ajutor de inmormantare (Gh. Dobrescu Jr.)
Gropi:
- Facuta de ras (V. Feru); Se face de ras (M. Scutaru)
Gros:
- Se simte in largul lui (C. Herescu)
Grosso modo:
- Pe post de general in Imperiul Roman (A. Morar); Ordinul generalului (T.
Capot)
Grot:
- Casa de piatra (A. Latcan, C. Untea)
- Sala de expozitie pentru picturi naive (Ed. Anca)
Grumaz:
- Tine capul sus (I. Musat)
Grup:
- Luat nainte de mas (D. Bnculescu, E. Gldu, C. Mrgrit); Mas redus (Gh.
Luculescu)
- Reuniune in cadru restrans (D. Georgescu)
- Stuctura amorfa in teoria multimilor
Grupare:
- Adunare ... dupa impartire (V. Potolinc)
Grupat:
- Rezultat la adunare .. si la impartire (N. Caraiman)
Grup:
- Formatie studenteasca (A. Schindarli, G. Barboni)
Gs:
- Nu-ti da inima ghes! (V. Trolea)
- Gelos pana la extreme! (D.I.Nicula)
G:
- Ghetus cu luciul topit ! (N. Murean)
Gt:
- Golit in adevaratul inteles al cuvantului! (B. Stoianovici); Golit in felul sau! (C.
Herescu); Golit ca atare! (V. Negreanu, C. Stnescu);
- Gravat pe margini! (L. Popescu); Cand ai gatul gol! (V. Mihalacu); Gt gol!
(M. Anca)
- Gest scurt la care se pleac! (D. Popa); Gata luata ! (I. Coresciuc)
G:
- Gol golu!

Gu:

Gua:
Gui:

- Deschide gura pe jumatate!; Gura incipienta!; Gura-n gura! (I.E.Meteleu)


- Figuri de fond intr-un fagure! (V. Butoi); Figura centrala intr-un fagure! (G.
Petrone)
- Greu se ia o nota ... de trecere! (V. Petreanu)
- Pnz de ap (M. Frunz)
- Unitate de Fondului Plastic (Gh. Toia, M. Zgubea)

- Limba de porc (I.E.Meteleu)


A guia:
- A protesta ca un porc (O. Huul)
Guiat:
- Un limbaj grobian venit de la un porc sadea (I. Socolov)
Guler:
- Taiatul pe rever (D. ipluic); Rever n band (M. Frunz); Prins de rever (C.
Georgescu)
- Vine pe gt (N. Barbu)
- Cunoscut in diferite porturi pentru prinderea balenelor (M. M. Popescu)
Gum:
- Cu bun gust, dei nu o poi nghii (A. Botea)
- Parcurge distructiv cele scrise (A. Moreanu)
- Inlatura orie impresie proasta (M. Gzea)
- Solutie pentru ras (N. Badea)
Gumilastic:
- Strange la ciorap (A. Tudose)
Gunoi:
- Dat afar din casa (N. Caraiman)
- Rezultat dupa curatenie (M. Gzea, Ed. Anca)
- Un rest de natura moarta (O. Eftimie)
Gunoier:
- Ne scoate din mizerie
Guraliv:
- Are mancarime la limba (I.E.Meteleu)
- Primul la o intreprindere de debitare mecanic (T. Capot)
- Unul care nu sta la discutie (V. Trrolea)
Gur:
- Unitate de alimentaie public (I. Seician); Lucratoare in alimentatie (M.
Popescu)
- Mancatoare de oameni (V. Anghel)
- Detaliu facial care se exprima ... de la sine (M. Guja)
- Una care scoate vorbe (Gh. rdea); Are darul vorbirii (t. Ciocianu, P. Vesa); Ii
ies vorbe (ca-i deschisa) (N. Rotaru, V. Petreanu)
- Deschizatura la varsare (V. Vasilache)
- Moar care se nchide cu lactul (P. Haa)
- Nu sta in discutie (N. Badea)
- Stransa la ... punga (T. Popescu)
- Poarta sarutului (H. Petcu)

- Incinta palatului (A. Boboc)


Gurmand:
- Consuma curent dupa pofta inimii (L. Topor)
Guru:
- Chipul eruditului n viziune oriental (M. Gzea)
Gust:
- Face senzatie in felul sau (Gh. Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu)
- Simtitor in felul lui (V. Potolinc)
Gustare:
- Micul dejun (A. Botea)
Guat:
- Afectat vizibil de o dubl la brbie (V. Negreanu)
- Un nenorocit care i ascunde cu grij punga plin (Fl. Matei); Cu punga la gat
(T. Capot)
Gu:
- Punga de piele cu graunte pentru pasari (A. Tudose); Punga cu de-ale gurii (A.
Doboan)
- Dubla la barbie (M. Gzea)
- Depozit avicol (L. Popescu)
Guter:
- D din coad cnd e n primejdie (Gh. Oncioiu)
Gut:
- Cu pluta la pescuit (C. Stanescu)
- Cade la undita (V. Potolinc)
- Un soi de par obtinut pe cale artificiala (V. Trolea)
Gutuie:
- Galbenele la fereastra (sing) (E. Drng)
Guturai:
- Scuza de circumstanta pentru niste ... mucosi (I. Ilie)
- Luat de la rcit (Gh. rdea)
Guvern:
- Echip aflat la conducere (V. Trolea)
Guvernator:
- Pasi inainte (sing)
Guzgan:
- Roade de pe camp
Gv:
- Un lingvist in fond !
Gz:
- Gaz vidat ! (I. Magla)

H
Ha:

- Facut de rsul lumii (C. Herescu), Pui de rs (C. Proca, M. Popescu, C. uta),
Se face de rs (A. Doboan)
- Suprafa redus (T. Capot);
- Centrale in Sahara si in Thar! (T.Ivana)
Habar:
- Deficit informaional exprimat negativ (At. Mateescu).
Hagiologic:
- Privitor la aventurile Sfntului (C. Pricop).
Hai(de):
- Suporter sportiv (P. Ciurea).
- Ordin de chemare (N. Stancu); Chemare la start (V. Trolea)
- Formulare de venit (T. Capot);
- Suprasolicitare sui-generis.
Haiduc:
- Braconier umanitar la drumul mare (E. Diradurian)
Haimana:
- Colinda conform unui obicei vechi (M. Frunz)
- Model de pelerin (D. Manog).
- Nomad rau famat (C. Prvu)
Haimanalc:
- Marea hoinareala venind de la turci (I. Socolov)
Hain:
- Ru famat (A. Tudose).
- Luat in nume de rau (I. Ptracu)
Hain:
- i vrea binele (N. Gheorghiu)
- Se poarta dupa moda (V. Potolinc)
- Da omului aspectul civilizat al zilelor noastre (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Hait:
- Asociatie chinologica (cu sediu instabil) (O. Manto-Jr., A. Doboan)
- ncolete iarna (prin pduri) (C. Georgescu. N. Boboc);
- Are o groaz de lupi (N.C. Dumitru).
- Companie in atac (I. Manzur)
Hal:
- Cazatura urata (V. Bucur); ine de urt (I. Vlase);
- Se prezinta deplorabil
- Ultimul pe scara involuiei (M. Dinc);
- Situaie de compromis (C. Mateescu).
- Evidenta stare de ... indispozitie; Nivel maximal al starii critice
Halal:
- Luat de la turci, spre lauda unora (C. Pricop).
Halat:
- inut pe lng corpul medicilor (M. H); Tinuta la internat (C. Herescu)
- Purtate pe la spitale (sing) (V. Potolinc).
- Schimb de experien (Gh. Luculescu);

Hal:

Halb:
Hald:

- Pia comun pentru comerul interior (M. Frunz), Piata interna. (I. Buzdugan)
- O sala cat o piata (Z. Turdeanu); Sala mainilor(Gh. Luculescu).
- Centru industrial si comercial (V. Potolinc)
- Camer de comer (A. Tudose);
- O pereche de api (M. Gzea).

- Pierderi nregistrate la combinatul siderurgic (sing) (N.I. Panait).


Halima:
- Scriere arab (M. Frunz).
Halit:
- Sare in ajutorul bucatarilor
Halo:
- Coroana de aur pentru regina noptii (O. Eftimie)
- Luminat la cap (C. Bnzaru).
Halt:
- Somatie de poprire (C. Herescu)
Halt:
- Pusa la cale (Gh. Arvinte)
Halterofil:
- Evolueaz cu greutate n faa spectatorilor (N. Gheorghiu); Evolueaz cu
greutate la bar (T. Capot); Se confrunta cu cele mai mari greutati (V. Bucur)
Halucinant:
- Tip de pareri rupte de realitate (sing) (C. uta)
Halvi:
- Se bate pentru ultima porie de mncare (T. Nstase).
Ham:
- Manevreaz caii (E. Ndrag); Piele de cal (N. Caraiman);
- Luat de la gura cainelui ... pentru cal (Gh. Chiril)
- Legturi cu atelajele (sing) (M. Frunz); Frana de mana
- Reacia celui ntrtat (N. Badea), Limba dogilor (V. Feru, I. Filip)
- Permis de port-arm (C. Herescu);
Hamac:
- Schimb de pat (M. Anghel).
- Plasa cscatului (C. Mateescu); Plas de prins somnul (G. Magheru);
Hamada:
- Podis in Sahara (T.Ivana)
Hamal:
- Circula cu greutate in zona garii (I. Buzdugan); Om cu greutate (D. Arghir); Are
greutati in munca (V. Potolinc)
- Pune umrul la treab, fr s trag din greu (T. Popescu); Pune spatele la greu
(P. Ciurea)
- Rastoarna totul in cale (D. Marcu); D din cale-afar (N. Badea)
- Voinicul din crare (M. Frunz)
- Folosit ca portbagaj (C. Herescu)
Hambar:
- Trezoreria Bncii Agricole (P. Goja)

Hamlet:
- Erou shakespirian ... cu doua capete intr-un monolog celebru(V. Potolinc)
Han:
- (Vechi) loc de tragere (I. Ttar, Gh. Luculescu); Tinta pentru trageri de noapte
(I. Buzdugan)
- Lca pentru mnere (Gh. Oncioiu)
- Pus pe drumuri pentru persoane cu multa trecere (T. Hedeiu)
- Crai de la rasarit (C. Herescu)
Hang:
- inut n expresie (I. Iosif)
Hangar:
- Inlat pe aeroport (A. Tudose)
Haos:
- Vid de putere (P. Vesa)
Haotic:
- Este incredibil de incalcit, dar adevarat (S. Leoveanu)
- Un fel de varza, facut brambura (I. Sasu)
Hap:
- Inghititul pe nemestecate (I. Iosif); Inghiit cu noduri (V. Potolinc, I. Hanga, C.
uta)
- Un fel de nasture (I. Dragomir)
- Titlu generic pentru doctorii de gat (D. Nad)
Har:
- Chemare din cer (V. Trolea); Chemare divina (T. Capot)
- Darul parintilor (P. Vesa); Un dar primit la ziua de nastere
- E un talent nnscut (I. Buzdugan)
- Ajutor de maestru (C. uta)
Harababur:
- Nu-i (gsit) n ordine (T. Nstase); Rezultatul nesupunerii la ordine (A.
Ridiche)
- Asezare babiloniana (M. Frunz); Asezare nesupusa sistematizarii (L. Topor)
- Exclude orice aranjament (E. Gldu, T. Hedeiu, E. Mnica)
- Mediu propice pentru indelungi cautari (A. Rbonescu)
- Amestec in treburile interne
- Deranj ca la turci (V. Negreanu, M. Puiu)
- Scoasa din incurcatura (V. Potolinc)
Harabagiu:
- Castiga bani cu carul (Gh. Guru)
Harachiri:
- Sfrit de veac la japonezi (D. Bgrean)
Haraci:
- Rata de trecut la turci (Gh. Docea)
Haram:
- Boala rea (G. Onea)
Harap:
- Min neagr (A. Moreanu); Negru ... alb (V. Feru)
- Inchis la privire (A. Dobosan)
Harapnic:

- Imblanzitor de animale (Florian Lazar)


Harem:
- Grup de femei plecate la turci (I. Dragomir); Femei pe care le-au purtat paii la
turci (I. Bue)
Harf:
- Triunghi melodic din geometria veche. (Fl. Titu Vasilescu)
- O chestie de ciupeala (P. Vasilache)
Harnaament:
- Schimb de cai
Harnic:
- Detasat in interes de serviciu (M. Frunz)
Harpagon:
- Un acumulator de provenien strin (V. Negreanu)
Harp:
- Luat n brae ca s cnte (A. Boboc)
- Trianglu muzical remarcat printr-un ansamblu de coarde (V. Trolea)
Hai:
- Iarba dracului pentru un fumtor nrit (A. Ciurung); Fumatul interzis (M.
Frunz)
Hart:
- Cadru didactic care face elevii sa se uite pe pereti (T. Popescu)
- Calauza pentru turisti
- Plan de teren (V. Potolinc)
Hat:
- Pmntul rmas nelucrat (P. Goja); Pamantul nimanui (S. Leoveanu)
- Hotar la ar (N. Caraiman)
- Limitele unor culturi primitive (sing) (Gh. Enachescu)
Hatr:
- Plac turcului (V. Potolinca); Bunul plac (M. Gzea)
Havan:
- Foi de tras (sing) (T. Capot)
Havuz:
- Izvor de creatie artistica (O. Eftimie)
Haz:
- Avut la dispoziie (M. Frunz)
Hazard:
- Surasul Fortunei (C. Mateescu)
Hazardare:
- Expunere libera la scoala curajului (C. uta)
Hazliu:
- Se face de ras in orice imprejurare (I. Isac)
Hbuc:
- Nebunul satului (I. Caraiman)
Hita:
- Merge la vanatoare fara sa impuste nimic (N. Badea)
- Pus n urmrire (N. Badea)
H:
- Merge cu biciul in mna (D. Bldea)

- Conducator hipic (N. Badea)


Hu:

- Gol marcat pe teren (B. Stoianovici); Un gol valabil (D. Georgescu); Un gol de
mare rasunet (N. Cioclteu);
- (Gol marcat printr-o spectaculoasa) deschidere in adancime (Gh. Boban, A.
Stoica)
Hulire:
- Ecoul unei manifestri artistice (E. Gldu)
Hd:
- Un om de neuitat (Gh. Arvinte, C. uta, I.Socolov)
Hrb:
- Dat afara din serviciu
- Urma de spargere
Hrc:
- Cap sec (Gh. Postelnicu, Fl. Vldulescu); Capul gol (V. Potolinc)
Hrjoneal:
- Btaie de joc (E. Gldu)
Hrle:
- Instrument pentru o operatie pe scoarta (L. Popescu)
Hrtie:
- Bun de tipar (A. Boboc)
Htru:
- Un om cu prezenta de spirit
He:
- Nobilul luat simbolic in balon (T. Capot); Gaz .. concentrat in balon (I.I.
Zamfirescu)
- Facut de mai multe ori de ras (T. Hedeiu)
Hebdomadar:
- Magazin deschis odat pe sptmn (C. Pricop)
Hecatomb:
- Tip vechi de macelarie (V.Trolea)
Hectometru:
- Din 10 n 10 kilometri ..(N. Badea)
Hehe:
- Sunete specifice rsului (T. Capot)
Hei:
- Apel la ascultare (E. Mnica)
Hematie:
- Examinata la sange (A. Tudose)
Hematom:
- Rana inchisa (R. Vasilescu)
Hemiparez:
- Boal rspndit la 50% din oameni (M. Frunz, V. Hotea)
- Reducere de functionare in unele organe (T. Capot)
Hen:
- Manual pentru fotbal(isti) (N. Dumbrav, C. Herescu)
- Priza la balon ... sanctionata (G. Magheru)
- Gen de handbal ... in 16 (A. Schindarli)

Herghelie:
- Dezvolta caii putere in cursele de Formula 1 (I. Socolov)
Hering:
- Argintul viu al mrii (N. Badea)
Herpes:
- Te lasa cu buzele umflate (Panad)
Hi:
- Puior de rs (T. Capot)
- Fund de ochi ! (R. Vasilescu; V. Trolea)
Hiat:
- Pauza pentru pronuntare (P. Rotaru-Coli); Sentinta de despartire data in
pronuntare (Gh. Oncioiu)
- Un gol ... neasteptat (ad litteram !) (T. Capot); Situatie dupa gol (D. Manog)
- O mica inghititura, cand te iei cu vorba ... (Gh. Chiril)
Hib:
- Samanta indolentei incoltita in gradina calitatii (E. Diradurian)
Hibrid:
- Cuvant potrivit la incrucisare
Hidraulic:
- Disciplin unde totul merge ca pe ap (C. ua)
Hidr:
- Aratarea gurilor de foc (C. Mateescu)
Hidrofor:
- O gura de apa (A. Rbonescu)
Hien:
- Urla in deert (Gh. Neme); Un fel de caine... sanitar in desert (T.Ivana)
- Traieste si dupa moarte (I.E. Meteleu)
Hieroglif:
- Caracter dificil (F. Matei)
Higien:
- Curatenie generala (A. Dobosan)
- tiin .. pur (M. Frunz)
Higienizare:
- Ordinea fcut n sistemul sanitar (I. Mnica)
Himen:
- Sigiliul pcatului (fem !) (M. Frunz)
Himer:
- Inchipuita inchipuitelor (T. Capot); O inchipuita (T. Porcuan)
- Vis nscut mort (D. Bldea)
- Plin de imaginaie( M. Anghel, I. Ttar)
- Proiect de construcie pentru castele n Spania (M. Guja)
- Fata Morgana in felul ei (T.Ivana)
Hingher:
- Un vanator cu batul ... cainos in felul lui (C. Herescu)
Hint:
- Leaganul pentru copii (T. Capot)
Hipermetrop:
- Se face c nu-i observ pe cei din jurul su (T. Capot)

Hipic:
- La care sunt pui s trag cai (Gh. Luculescu)
Hipnotic:
- Aciune de transformare a mediului (T. Capot)
Hipnotism:
- O estur de pase (T. Capot)
Hipnotizat:
- Trecut cu vederea ... in dormitor (t. Ciocianu)
Hipo:
- Deschidere cu combinatie de cai (V. Trolea)
Hipocrat:
- Medic primar (V. Hotea)
Hipofiz:
- Au functii de secretare si cresc odata cu implinirea sarcinilor (T. Calot)
Hipotrofie:
- Prognoza pentru crestere zero (T. Capot)
Hirotonisit:
- Primit ceremonios n casa printeasc (T. Capot)
Histrion:
- Face fete - fete intr-o comedie umana (V. Butoi, G. Popescu)
Hit:
- Muzic popular (T. Capot); Bucuriile muzicii (sing) (D. ipluic)
- Cantare de performanta (T. Capot)
- Slagar britanic (A. Doboan)
Hl:
- Albia Bahluiului ! (C. Herescu)
Hlamid:
- Panza aflata/infasurata intr-un port grecesc (C. uta, I. Socolov)
Hm:
- Expresie de neincredere. (C. Herescu)
- Vorba pusa la indoiala (D. ipluic)
HO:
- Homari ! (M. M. Popescu)
Ho:
- Plin de grohotis !
Hoard:
- Masa la hanul din alte vremi (A.M.Samsonic); Grup de turiti n preajma
hanului (T. Capot)
Hoac:
- Hain btrneasc (C. inca)
Hochei:
- Joc presarat cu atacuri prin alunecare (B. Vlad); Joac pe gheu (T. Capot)
Hocheist:
- Figuri obligatorii intr-o competitie pe gheata (sing) (Gh. Toia)
Hocus Pocus:
- Execuie public a unor mincinoi (D. Bnculescu, E. Gldu, C. Mrgrit)
- Formula experientelor iluzorii (O. Huul)
- Parola magica pentru schimbare (A. Rbonescu)

Hohot:
- Cascad ce cade n mod natural (M. Frunz)
- Mai mare rsul (I. Buzdugan)
Hoinar:
- Obstinat al deplasrilor sub semnul hazardului (M. Guja)
- Calator cu adresa necunoscut a(B. Vlad)
Hoinareal:
- Deplasare nejustificata (I. Ttar)
Hol:
- Schimb de culoare (S. Petric)
- Camera cu acces la dependinte; Uvertura la camerata (L. Popescu)
Hold:
- Un codru de paine (P. Abdula)
- Comuna ... de campie (V. Potolinc)
- Rezerva de aur a Bancii Agricole
Holtei:
- Deine titlul de cavaler (C. inca)
- Un om fr dare de mn (Gh. Luculescu)
Homeric:
-Mai mare rsul (A. Tudose)
Homosexual:
- Unul care-i iubete semenii (A. Tudose); Asta-si iubeste cu adevarat semenii
(A. Dobosan)
- Genul masculin si neutru ... fata de genul feminin (A. Tudose)
Hongkong:
- O ar napoiat (M. Frunz, C. Crbu)
Hop:
- Incercare de trecere (M. Dinc)
- Accident rutier (C. Herescu)
Hor:
- Cerc de dans (T. Capot); Cercuri evidentiate intr-o suita de jocuri (sing); Joc
realizat in cerc (I. Manzur); Joc popular cu multa trecere la tara (I. Manzur)
- Roata .. pentru unire (P. Maftei)
- Batute cand au fost prinse cu invarteli pe la sate (sing)
Horn:
- Trag la vechile vetre (sing) (I. Magla)
- Iese din casa de la gura sobei (I. Socolov)
Horoscop:
- Scriere de anticipatie (publicata zilnic) (P. Haa, V. Negreanu, M. Puiu)
- Hrile viitorului (sing) (C. uta)
- Prezicator cu studii ... astrologice
Hotar:
- Aflat la capatul puterilor (V. Anghel, I. Vlase)
- Legatura intre popoare (D. Iacovi)
Hot:
- Trage fum ... pe ochi (A. Tudose)
Hotrt:
- Ferma model (masc) (A. Antonesei)

Hotrtor:
- Factor de decizie (I. Buzdugan, P. Haa, C. Herescu)
Hotel:
- Locuinta provizorie (P. Berteanu); Loc de tragere (T. Capot)
- Oficiu de stat pentru turisti (C. Herescu)
- Ofera o receptie pentru persoane cu multa trecere (M. Dogeanu)
Ho:
- Sanctionat pentru activitati nepermise (N. Barbu)
- Om cu apucaturi rele .. pana i se infunda (T. Popescu)
- Personaj negativ cu insusiri condamnabile (B. Vlad)
Hoie:
- Aciune soldat cu lipsuri regretabile (V. Potolinc)
Hp:
- Antepronunate la un IQ ! (A. Botea, M. Dinc, D. Guinea)
Hr:
- Incepe hranirea !; Radacini de hrean !
- Margini de hotar ! (C. ua)
Hram:
- Merge la biserica de sarbatori (S. Petric, P. Vesa)
Hran:
- Produse de consum curent (sing) (N. Badea);
- Productie de masa (I.C.Pun); Mas comun (A. Mitu); Poftita si asezata la
masa (D. Bldea)
- Complex alimentar (I. Pun)
Hrnit:
- Plin de el (I. Ttar)
Hrnitor:
- Bun alimentar (I. Ttar)
- Favorit intr-o competitie de masa (C. Herescu)
Hrean:
- Solicitat iute in probleme de gust (M. H); Conviv solicitat in chestiuni de gust
(F.T. Vasilescu)
- Rdcin tradiional la conservator (T. Capot)
- Ras cu lacrimi (Gh. Boban)
Hrib:
- Crescut pe picior mare (L. Popescu)
- Un fel de ciulama (V. Rusu)
Hrisov:
- Piesa istorica intr-un act (T. Capot)
- Act de transfer pentru o unitate de teren (I. Degeratu, V. rdea)
- Adeverinta de vechime (M. Frunz)
Hronic:
- Carte de istorie veche (I. Caraiman)
Hs:
- Hais !(T. Capot)
- Precursoare in IT ! (A. Botea, M. Dinc, D. Guinea)
Ht:
- Un yacht la tribord! (N. Muresan)

- Hartuit din flancuri (N. Gheorghiu)


H:

- Capetele hului ! (D. Iacovi)


Hublou:
- Fereastr cu vedere la mare (A. Ciurunga)
Huhurez:
- Singur in noapte (D. ipluic)
- Striga in pustietatea casei
Hul:
- Dansul lui Neptun dup o lupt ntre cer i valuri (F. T. Vasilescu)
- Matura mare (A. Doboan)
A huli:
- A face de ocar (T. Capot)
- A deschide gura ca sa muste (A. Rbonescu)
Huligan:
- Galeria de vita salbatica (sing) (L. Topor)
Hulpav:
- Bun de gur (T. Capot)
Hulub:
- Un soi de porumb (V. Trolea)
Hun(i):
- Turm condus de biciul lui Dumnezeu (D. Bldea)
- Asezai n acelai loc nainte de avari (V. Trolea)
- Venitul in Europa Centrala (E. Ndrag)
Huo:
- Iesire la iarba verde (A. Doboan)
Husar:
- Vine de la Calarasi la Viena (E. Ndrag)
- Se lupta cu honvezii (N. Voicu)
Hus:
- Confectie trasa .. la masina (I. Caraiman)
- Tip de asigurare pentru autoturisme (Gh. Stoica)
Hua:
- Cuvnt adresat celui din leagn (N. Badea); Cantec de leagan (I.E.Meteleu)
Huzur:
- Nivel ridicat de trai
Hx:
- Hori ! (C. Herescu)
Hz:
- Havuz gol ! (A. Boboc)

I
Ia:

Iac:

Iaca:
Iad:

Iad:

- Ofert de serviciu (A. Mitu, C. ua); Formulare tip pentru oferte de serviciu (A.
Antonesei); Ofert sigur/comercial (A. Boboc, D. Marcu); Oferta pietei! (M.
Frunz); Lanseaz oferta (D. ipluic); Invitatie/Oferta neprotocolara (la
receptie) (Gh. Boban, B. Vlad); i se ofer nepoliticos (L. Topor); Oferta
(data) la ziar! (M. Frunz, Gh. Dobrescu Jr.);
- Exemplu de generozitate si daruire (T. Nstase)
- D invers (M. Chiricu);
- Ordin de primire (V. Potolinc);
- Magarie strigata in gura mare
- Unu si una! (I. Manzur, V. Feru); Una cu unu in fata !
- 12 ianuarie, n iarn ! (N. Caraman); Incep iarna ... in ianuarie ! (I. Seicean);
Inceputul iernii la Sinaia! (V. Potolinc); Incepatoare in prima luna! (B.
Stoianovici); Cand incolteste iarba! (M. Gabor)
- Motor de Fiat la Dacia! (A. Dobosan); Contributii de fond la ziar ! (A. Botea,
M. Dinc, D. Guinea); Pian deschis!; La pian! (D. Hurtupan)
- Cocosat impvarat si pus la munca pe platou (I. erban); Gen de pasune pe
platourile inalte (A. Doboan)
- Masiv in Himalaya (A. Doboan); Masiv himalaian (A. Doboan)
- Cai de intoarcere! (A. Doboan)
- Termen pentru infatrisare (D. Serban); Termen de prezentare ... la prima
infatisare (Al. Cristici); Formula de prezentare (Fl. Georgescu)
- Loc infernal (V. Rusu) ; E de-a dreptul infernal
- L-au apucat toti dracii (O. Huul); Dat dracului (I. Negru); Aici dai de dracu
(Gh. rdea); Plasat tocmai la mama dracului (Gh. Toia, Mihai Zgubea);
Dracu stie unde e, ca nu l-a vazut nimeni (E. Diradurian)
- Stpnit de Satan (Fl. Mrescu);
- Panoptic de oameni pctoi (C. Herescu, I. E. Meteleu); Perspectiva sumbr a
splrii de pcate (M. Frunz); Deschis permanent amatorilor de pcate (D.
Georgescu);
- Cosmarul somnului de veci (I. Iosif)
- Un loc oferit celor fr grij de prini (A. Rbonescu);
- ara de Foc (Gh. rdea);
- Teatrul supliciilor (M. Gzea);
- Scen dramatic (D. Hurtupan).
- Tip imposibil de viata (A.M. Samsonic)
- Subsolul plin de gunoaie
- Punct de fierbere la un nivel inferior (V. Trolea)
- Campioana la sarituri (G. Negrea); Sare n natur (M. Frunz); O bucic de
sare (I. Boar);
- Sare peste capr, avnd o bun detent (T. Popescu); Carne proaspt de capr
(I.I. Zamfirescu); Consumatoare de lapte de capra (I.C.Pun, P. Ciurea)

Iade:
- Jocul de-a prinselea (B. Stoianovici); Os de prins (O. Alexe);
- Joc care se las cu oase rupte (Fl. Barbu); O disput care se termin cu oase
rupte (M. Puiu); Prinderi de oase rupte (sing) (A. Doboan, M. Popescu, A.
Stnescu); Provoac o ruptur de oase (A. Boboc);
- Bucatica rupta din piept de pasare (Gh. Toia)
- Tras la oase (t. Ciocianu).
-Martor ritual agresat de cei in disputa (At. Mateescu)
Iago:

- Tip de intrig la teatru (L. Popescu).


Iahnie:
- Scazuta intr-un fel anume (I. Riti)
Iaht:
- Spuma/Stea de mare (Gh. Postelnicu, Fl. Vldulescu, N. Dumbrav);
-Vedet de coast (Gh. Luculescu); Vedeta a marinei; Vedeta intai la regate (P.
Ciurea)
- Fiecare isi etaleaza luxul ... pe unde apuca (Gh. Crian, I. Socolov); Luxos in
unele regate (C. ua)
-inut pe linia de plutire de miliardari (Gh. Constantinescu, C. Dumitriu, D.
Mnzat);
- Merge in croaziera (P. Berteanu)
- Vas special pentru crema (A. Doboan)
- Cand a luat ceva la bord, e-n mare chef (Gh. Crian, I. Socolov)
Iak:
- Cocoat ca un bou (I. erban);
- Reprezint Tibetul la masa verde (M. Frunz).
Iama:
- Dat() la repezeal (M. Stancu, C. Bcu, I. Isac); Un fel de a da buzna; Dat pe
pustii (E. Gldu).
- Atesta o mare risipa materiala (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Miscare locala cu urmari seismice
Iamb:
- Formatie artistica care pune in valoare picioarele (N. Popescu); Ia masura la
picior (V. Feru); Picior introdus invers! (Dorina, P. Berteanu); Picior pe care
se sprijina lira
- Component de baza al unui ansamblu liric (M. Dogeanu)
- Ritmul de tango al poeziei (Gh.Dobrescu-Jr)
Ianuarie:
- Prim lunar (fixat anual) (N. Barbu, L. Ivana); O luna in cap
- i face debutul de revelion (T.Capot)
Iap:
- O dam pentru un cal (V. Trolea, S.R. Cacuci, D. Onofrei); Fat la cal (V.
Feru); Partida castigata de cal; O frumusete de cal (Gh. Constantinescu, C.
Dumitriu, D. Mnzat); O pereche de armsari/cai (sing) (A. Tudose, N.
Caraiman)
- Echivalen pentru un cal putere (V. Potolinc); Jumatatea unui cal putere (E.
Drng); Adevrate generatoare pentru cai putere (sing) (I. Boar)
- Figura cabalina (E. Gldu, Gh. Dobrescu Jr)

Iar():

Iari:

Iarb:

- Purtata de jocheu in cursa (P. Ciurea)


- Cand e blanda, se lasa inselata (A. Mitu)
- Merge/Chemare la repetitie (D. Bldea, L. Popescu, A. Doboan); Anunta repetitia (Gh. Igna); Obisnuit la o repetitie (D. Georgescu); Nu lipseste de la
repetitie (V. Petreanu)
- Zis/Spus ... la revedere (C. uta, A. Gagniuc, E. Mnica); (I se mai) spune la
revedere (V. Butoi, A. Tudose, M. Frunz, C. Crbu); Asa se mai spune la
revedere (T. Capot, N. Banu); Formula obisnuita de spus ... la revedere (E.
Diradurian, A. Vljoag)
- Marcheaz o revenire (S. Rurean, I. Ttar); Termen de revenire
- Pronunat la a doua nfiare (I. Buzdugan); Se spune la a doua intalnire (N.
Cioclteu)
- Citat pentru o noua infatisare; Termen pentru o noua infatisare (G. Barboni);
- Termen de reeditare/reprezentare (V. Potolinc, V. Anghel)
- Bis interpretat da capo al fine (At. Mateescu); Cere o reluare (I. Covalschi)
- Dar acceptat .. cu o impotrivire formala (T. Popescu); Ilustrativ de mai (Gh.
Oncioiu)
- Exprim o frecven (V. Crstei)
- Intoarcerea/Intors din rai ! (B. Stoianovici, M. Frunz)
- Obsesia repetentului. (N. Popescu)
- Punct si de la capat (N. Gheorghiu)
- Modul iterativ (C. Herescu)
- Revenire n forma consacrat (Gh. rdea)
- Deschide o succesiune (T. Capot)
- Merge la o repetiie (A. Mitu, Gh. Chiril)
- Citat la o nou nfiare (D. Preda, P. Rotaru)
- Faz n reluare (E. Gldu)

- Covor verde ros (A. Antonesei); Covor din fire naturale (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Linoiul de gala al renasterii timpurii (I.E.Meteleu)
- Rasa de oi/rumegatoare (C. u, Gh. Luculescu, N. Banu)
- Masa campeneasca (E.Globau, C. Mangu)
- Fire tunse (sing) (N. Badea); Fn ... cosit (H..Simon)
- Prezinta pe teren la un meci de fotbal (At. Mateescu)
Iarmaroc:
- Societate comercial cu profil tradiional (O. perlea); Complex comercial
deschis la o anumit dat (A. Mitu)
Iarn:
- Un sezon care ine de doi ani (T. Capot, A. Tudose); Perioada de doi ani (D.
Bako, E. Gldu); Trece dintr-un an in altul (I.I. Zamfirescu); Trece in anul
urmator (C. Herescu); Batranetea anului (Chamford); Finala anului, inceputa la
1 decembrie (T. Ploni)
- Vremuri de restriste la cumpana anilor (E. Diradurian); Vremea fluturilor albi
(P. Damian); Vreme n care nu mai vezi negrul de pmnt (E. Mnica)
- I se scurteaz zilele (B. Stoianovici); Ne scurteaza zilele (R. Vasilescu)
- Perioada de degradare cu timpul (V. Stroe); Perioada apropierii de cmin (M.

Frunz); Perioada glaciara (G.epelu)


- Se manifesta cu raceala (A. Boboc)
- Alb ca zpada ajuns bab (T. Capot)
- Antimpul circulatiei ... cu plugul (I. Manzur)
Iasc:

Iatac:

- Ciuperca prin care se poate propaga pojarul (I. Coresciuc); Ciuperc cu coninut
de ap ridicat (T. Popescu); Tip de ciuperci deshidratate (sing) (A. Doboan)
- Uscaturi pentru foc (sing) (C. Herescu); Uscata la foc (P. Ciurea); Uscatura de
padure, bune de foc (sing) (C. Herescu)
- Combustibil cu aprindere prin scanteie (P. Vesa)

- Aflat ntr-o cas .. de odihn (L. Popescu); Tinut candva intr-o casa de odihna
(T. Hedeiu); Loc de odihna pentru stramosii nostri (V. Trolea)
- Aflat n poziie de pat (S.R. Cacuci, D. Onofrei); Pozitie de pat intr-o varianta
veche
- Local intim unde-i petreceau nopile numai cei alei (C. Cmpeanu); Local
familial unde petreci o noapte intreaga (I. Isac); Local pentru petrecerile de
noapte (I.I.Zamfirescu); Loc unde se petrece toata noaptea (I. Pncotan);
Folosit in schimbul de noapte (V.M. Ptru)
- Refugiu nocturn pentru vistorii de altdat (Gh. Alexandru); Cadru pentru o
petrecere nocturna (I. Buzdugan); Teren moldav pentru cuplaj n nocturn (I.
Caraiman)
- Loc de retragere la ar (M. Frunz); Un loc de vis pentru barbati (A. Doboan)
- Dormitor n stil rustic (D. Bldea)
- Divanul ad-hoc al jupanitelor (C. Herescu)
- Camera mobilata pentru doamna singura
- Lumea de vis a coanei Chirita (C. uta)
- Sanctuarul visurilor noastre (Gh. Chiril)
- Cuibusorul de nebunii de odinioara (C.Herescu)
Iatagan:
- Tia la turci .. pe capete (V. Feru); Lam turceasc (D. Bgrean); Limba turc
(D. Georgescu)
- Intors dintr-o lupta cu oastea otomana (B. Stoianovici)
- Arma atacului la poarta (V. Potolinc)
- Spanzurat de ieniceri (V. Butoi, G. Popescu)
- Curbe de sacrificiu (sing) (D. ipluic)
Iat:
- Indeamna la uitare (I. Coresciuc), Ca si ... uitati (!)(N. Badea)
- Mod/Formul/Termen de prezentare (V. Negreanu, D.R. Giuglea, C. Herescu, R.
Arpad); Termen pentru infatisare (D. Nad)
- Zis la o etalare (L. Popescu)
- Nu-i decat o aratare (F. Mndru)
- Priveste intr-un anumit fel (A. Mitu)
- Invitatie neprotocolara la o expozitie (P. Vasilache)
Iaurgiu:
- Gen de laptar ambulant ... cu cobilita
Iaurt:
- Prins la borcane (V. Trolea); O acritur la borcan (Gh. Oncioiu)

Iava:
Iaz:

Ib:

Iberic:

- Un fel de tratament impotriva arsurilor; Tratament in caz de insolatie (I. erban)


- Aduce alinare unui prlit
- Balsam indigen pentru pieile roii (L. Popescu); Binefacator al pieilor rosii (C.
Herescu); Albul ... in anturajul pieilor rosii (A. Doboan)
- Alb-laptos (A. Boboc)
- Acid lactic (pentru uz alimentar) (C. Herescu, Gh. Dunca, G. Negrea)
- Lipsit de precipitaii (Gh. Luculescu)
- La pas ca melcul (C. u)
- Ochi de peste (A. Doboan, C. uta, I. Dragomir, C. uta, N.V.Barbu); Ochiul
tau cel limpede (A. Mitu)
- Acumulari realizate la unele cursuri (sing) (A. Tudose); Acumulator de curent
(V. Trolea)
- Lac de acumulare (la baraj) (C. Herescu); Varietate/Imitatie de lac (Gh. Toia, M.
Zgubea, I. Caraiman); Specie lacustra (R. Vasilescu)
- Apa iesita din matca (C. Herescu); Ne da apa la moara (C. Sgrcea, I. Buse);
(Albie cu) ap sttut (V. Trolea, C. Herescu)
- Corespondentul tau din lunca
- Teren inundat (C. Herescu)
- trand comunal (D. Preda. P. Rotaru)
- Oglinda pentru baie (A. Rbonescu)
- Cristalinul stralucind la parada sisturilor montane (P. Vasilache)
- Rezervatie artificiala pentru reproduceri "in vitro" (M. Gzea)
- Indica pe scurt acelasi loc de origine (D. Georgescu)
- Scurta trimitere la un text citat (E. Guja); Scurt la citare (N. Badea)
- Dubleaza ... pe dos ! (D.I. Nicula)
- Cucu ... in cuib ! (C. Herescu)
- Inscrisi la bai! (P. Ciurea, N.Banu)
- Ibrice fara coada! (V. Stroe); Ibis! (M. M. Popescu, A. Tudose)
- E o hiba la mijloc!; Cuib de bibilici! (G. Petrone); Nucleu de stibiu!; Calibraj
mediu! (C. Herescu); Atribut din inima!; Tribut substantial! (A.Doboan)
- Bei ... care se intoarce cu un tribut! (I.erban)

- Extremist vest-european (C. Pricop); Vest-european din sud (C. Bcu, I. Isac)
Ibidem:
- Recitator (!) .. totdeauna din aceeasi carte (C. Herescu)
- Trimitere la aceeai surs (V. Onofrei)
Ibis:
- Vine ca barza din tarile calde (L. Popescu); O barza ramasa in tarile calde (I.
Tatar); Forma faraonica a povestii cu barza (N. Popescu)
- Monopod in umbra piramidelor (R. Arpad)
- Gen de peste rapitor din delta Nilului (I. Tatar)
- Replica africana a vestitoarelor primaverilor noastre (I. Ptracu, C.Trnoveanu)
Ibovnic:
- In dorul lelii (A. Boboc)
Ibric:

Ic:

Icar:

- Specialitate de cafea (V. Potolinc); De serviciu la cafenea (N. Gheorghiu)


- Isi baga nasul in ceasca de cafea (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, D. Mnzat)
- Vas sub pavilion turcesc, esuat adesea in nisip (G. Petrone); Vas ajuns cu
fundul pe nisip (M. Frunz); Incins de nisipul fierbinte (Gh. Dobrescu Jr.)
- Pus la fiert .. cu cioc i coad (Gh. Chiril); Cafegiu notoriu ... cu cioc (C.
uta); Ajutor de cafegiu
- Ptrunde/Intr (uor) n esen (B. Stoianovici, T.Capot, C. Butic, P. Vesa, A.
Ciurung); Patrunzator in esenta (Gh. Dunca, G. Negrea, M. Frunz);
- Bate in lemn; Lovit/Btut pana crapa (A. Boboc, T. Nstase, V. Feru, A. Boboc,
Gh. Constantinescu, C. Dumitriu); Batutul in lemn (R. Arpad, C. Suta, I.
Ttar); Btut zdravn (la categoria pan) (M. Frunz, D. Georgescu); Batut la
proba de inele; n esenta, e un batut in cap; Pus la bataie cand se da o spargere;
- Bun de spart (N. Mutulig); Participant la spargeri (T. Butoi, Gh. Moldovan, G.
Popescu); Btut pentru spargeri (A. Boboc); Se infige la o spargere (I. Ttar);
Micul spargator (A. Ialomiteanu, D. Georgescu); Spargator bagat in butuci (C.
Herescu); Spargatorul din Sicilia! (N. Mutulig)
- Bagat cu capul in butuci (C. Herescu); Cu capul pe butuc (G.epelu); Infigaret
implicat in altoirea butucilor (P.Vasilache);
- Auxiliar in valorificarea lemnului (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Unitate pentru
desfacerea lemnelor de foc (C. Herescu), Desface noduri (N. Caraman);
- Rupe inele (t. Ciocianu)
- Varf de atac (P. Matei)
- Lucreaza la desfacere in sectorul forestier (A. Doboan)
- Piesa forjata care crapa de-i lovita (I.erban)
- Altoit intr-o esenta tare (P. Vesa)
- Instrument de percuie (C. Butic)
- Complice la svrirea unor abateri (C. uta)
- Final dramatic! (I. Ilie, P. Berteanu); Coada de ibric ! (P. Berteanu, S. Rus, Gh.
Oncioiu); Terminal cibernetic la oficiul central ! (M. Guja);
- Pana in trafic la un autovehicul!; Pan de electricitate! (A. Botea); Pana recunoscuta in lirica romantica! (V. Potolinc)
- Pica de la inima! (Gh. Gustescu); Pica (cu tronc!) la inima ! (C. Herescu);
Slabiciune la inima! (V. Anghel); Indicate de la centru !; Mijloc ilicit pentru
realizarea unui fond particular ! (Gh. Gndu); Nimic la capat si nici la mijloc !
(Gh. Chiril)
- O pereche la picnic!(V. Trolea)
- Rezolvare 99% (!)(D. Georgescu); Unice ! (Gh. Constantinescu)
- Clasicul zburator fara motor (I. Ttar); Inaintas al zborului fara motor (T.
Nichitin); Victima naiva a mitului zburatorului; Exponent legendar al unui
zbor esuat (I. erban); Pionier al zborului (C. Bnzaru)
- A cazut lovit de insolatie (M. Bornemisa); A cazut odata mort ... de insolatie (M.
Bornemisa); Prima victim a insolaiei (L. Popescu); Temerarul care a sfarsit
tragic de la o banala insolatie (P. Vasilache); Afectat de insolatie, s-a inecat la
mal (Gh. Dobrescu Jr.)
- Picat cu ceara, conform legendei (I.I.Zamfirescu); Ca picat cu ceara (D.I.

Nicula); Primul in ordinea celor picati


- Victima suprarealista a dorului de inaltimi (N. Murean)
- Imitatorul de psri (N. Caraiman)
- Pilot de formula unu (C. Herescu)
Icea:
Ici:

Icnet:

A icni:

- Reper local (la iesirea din Zimnicea !) (H. Albert)


- Aproape/Local familiar (C.Herescu, T. Nicov, H..Simon); E pe-aproape (N.
Rotaru); Aproape .. de regiune (B. Stoianovici); Aproape nou (I. Dragomir);
Aproape .. deloc! (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazr, R. ene);
Undeva, pe-aproape A. Ciurung); Aproapele nostru (Gh. Oncioiu, V.
Potolinc); Stabilit n apropiere ( C. Bnzaru); Termen foarte apropiat (C.
Herescu); E pe o poziie apropiat (A. Dinu); Ne este aproape (intr-un sens
sau altul!) (D. Nad)
- Local la ar (B. Stoianovici); Local (cu specific) popular/rustic (N. Dumbrav,
M.R. Pascalu, D. Bldea, I. Iosif, V. Bucur, P.Ciurea); Local(nic) prin
apropiere (T.Capot, C. Herescu); Localul de lng noi (A. Mitu)
- Spus pe loc (A. Kadar); Merge in locul nostru (Gh. Docea); Deloc bun (!) (A.
Boboc)
- Indicator de pozitie in spatiul imediat (At. Mateescu)
- Pozitia noastra clara cu privire la alegerile locale (P. Vasilache)
- E de fata (V. Potolinc)
- Este o pricin la mijloc ! (M. Frunz)
- Aici e un viciu de fond ! (Gh. Toia, M. Zgubea), Vicii de fond ! (C. Herescu)
- Mici cum sunt in Sicilia ! (I. Socolov)
- Efecte de impact cu rezonante impresionabile (sing) (E. Diradurian)
- Scpat de durere (L. Cplna, M. Zgubea)
- Tare la stilul smuls

- A replica scurt la lovituri (M. Bornemisa); A rasufla usurat cand dai lovitura (T.
Popescu)
- A da niste replici cu mare greutate
- A-si exprima durerea muta (A. Tudose)
- A da o proba tare scurta de efort (Gh. Chiril)
- A geme (C. Butic)
Icoan:
- Cadru reprezentativ pentru o adunare spirituala (V. Trolea)
- Fata bisericeasca (N. Dumbrav, O. Slvuc)
- Chipul celui adorat (A. Boboc)
- Figura impusa la o profesiune de credinta (I. Boar)
- Una careia i se aprinde lumanarea (Gh. Guru)
- Ulei sfintit (A. Doboan)
- Imagine paradisiaca (C. Herescu, I. Ilie); Imagini pastrate cu sfintenie (sing)
Iconar:
- Pentru el pictura este o profesiune de credinta (I.Socolov)
- I se pastreaza picturile cu sfintenie (R. Vasilescu); Face pe sfantul (M. Anghel);
- Chipurile lucreaz .. privind la cer (B. Stoianovici); Cel care lucreaza chipurile

(P. Haa)
- Lucrator la cadre care merg la biserica (C. Herescu)
Iconi:
- Cadru restrans in care intalnesc sfintii (A. Doboan)
Icosar:
- Bani .. ca la turci (sing) (O. Slvuc, L. Popescu);Btui de turci (sing) (C.
Pricop); Turcu-l pltete (T. Muatescu)
- Cum e turcul ... si pistolul (V. Rusu); Un fel de pistol turcesc (L. Popescu);
Marca ... de pistol turcesc (S. Rus, Gh. Oncioiu); Pistol turcesc care se purta la
targ (E. Gldu)
- Cocoel care se ine de gtul femeii (T. Capot)
Icr:
- Spor aparte la conceput bancuri noi (D. Nad); St la originea noilor bancuri (I.
Iosif); Se lasa de bancuri (I.I.Zamfirescu); Fac bancuri nesarate (sing)
- Produs piscicol de baza care nu se pescuieste (D.T. Brbulescu); Unitate piscicola (S. Petrica)
- Unitate specializata in dezvoltarea puietilor (M. Cristea)
- Un pic de viata in lumea tacerii (Z. Turdeanu)
- Un fel de peste fara oase (I. Pun)
- Un bob zabava ... pana la ivirea somnului (N. Popescu)
- Rosie din Manciuria (D.I. Nicula)
- Margaritar care incolteste in gradinile lacustre (M. Gzea)
- Bilua neagr de la mas (E. Gldu)
- Obiectul unei depuneri la cursul curent (T. Capot)
- Soi de peste de crescatorie (C. Herescu)
Icre:
- Apar la bataia pestelui; Dau la peste (O. Huul); Past/Maruntaie de pete (N.
Dumbrav, I. rlea)
Tratate cu lapti de peste (I.G. Gruni);
- Ou servite la o salat de pete (P. Haa); Oua in balta (M. Dinc); Oua
cleioase (C. Herescu); Oua facute moi (St. Ciocianu)
- Sunt la pamant cu bancurile noi (St. Ciocanu); Sursa unor bancuri noi (I. Vlase,
Gh. Prodan); Originea tuturor bancurilor (P. Georgescu)
- Prime pentru piscicultori (C. Herescu); Sarcini de perspectiva petnru
piscicultura
(C. Herescu);
- Puncte de suspensie care asigura in mare ... continuitatea (D. Nad)
- Depuneri la curs curent (M. Frunz); Banuti cu spor la curs (Gh. Boban)
- Perle de acvacultur (N. Badea)
- Puiet subdezvoltat (G. Magheru)
- Bobite savurate cu placere (P. Matei)
- Sperante de viata risipite in adancuri (C. Broiu)
Ics:
- La 45 grade .. plus!
Icter:
- Nuana grav a galbenului (D. Georgescu); Pericolul galben (D. Bldea); Febra
galbenilor (A. Doboan); Producator de galbeni falsi (I. Filip, Gh. Glea);
Adun galbenii la salon (A. Doboan); Patima/Boala galbenilor (M. Frunz, A.

Ictus:
Id:

Ida:
Ide:

Ideal:

Bacalu)
- Dezechilibru n "jongleria" cu bila (N. Banu); Ricoseu periculos de bila; Tragi
cu el pe langa bila (E. Drng)
- Incepe sa ingalbeneasca ... prin mai (D. Hulu); Amar de mai (A. Rab); Se
asteapta la mai rau (M. Popescu); Arata ... si mai rau (D. Novacovici); Asta
mai mult srtric (P. Ciurea)
- Interpret de coloratura intr-o arie plina de amaraciune (N. Popescu)
- Produce ingalbenirea viilor
- Iti mananca ficatii (Florian Lazr)
- Caz de cadere in dizgratie (C. Herescu)
- Scurta mentiune privind o reproducere anterioara (M. Guja)
- Mod de referinta la ceva ce a mai fost (At. Mateescu)
- Acid care nu inteapa! (V. Feru)
- Nucleu de iridium izolat in vid! (D. Nad); Mijloc de ghidaj! (Gh. Boban)
- Mnat inapoi! (I. Caraiman)
- Plin de sfidare! (A. Vljoag); In fond ... este o sfidare ! (t. Ciocianu)
- Zilele romanului istoric (T. Capot); Date rmase de la romani (C. u); De pe
vremea romanilor (D. Preda, P. Rotaru)
- Zi-le pe latineste! (Gh. Toia, M. Zgubea)

- Mai mult ca perfectul (L. Popescu); Reusit la perfectie (P. Abdula)


- Intre vis i realitate (M. Frunz); Marele vis (Cl. u)
- Luceafarul sperantei ... nemuritor si rece (E. Diradurian, A. Vljoag); Marile
sperante (A. Boboc)
- Proiectul vieii (M. Frunz)
- Bunul cel mai de pret (I.Socolov)
- inta la care se trage (C. Pricop)
- Mai presus de toate (D. Bldea)
- Prime de calitate (sing) (C. u)
- Culme greu accesibila (V. Butoi, G. Popescu)
- Satisface toate preferintele (Gh. Constantinescu, C. Dumitriu, D. Mnzat)
- E un inchipuit (Gh. Magheru)
- Far pentru navigatorii spre tarmul absolutului (E. Diradurian)
- Fata Morgana in pustiul vesnicelor cautari (Gh. Boban)
- Dulcea pasare a tuturor varstelor (At. Mateescu)
- Reusit cu nota maxima (T. Nicov)
- Cum va place (D. Guinea)
Ideatic:
- Modul abstract de prezentare logic (M. Guja)
Idealist:
- Viseaza frumos, dar ce folos (M. Ciornei)
Idealizare:
- Transfigurare artistica a mitului frumusetii desavarsite (E. Ndrag)
Idee:

Idem:

- Ieit din mini (L. Popescu); Spoturi de lumina pe ecranul mintii (sing) (C.
Georgescu)
- Preparata de creier dupa o reteta proprie (C. Crbu, I. Socolov); Specialitate/
Fiertura de creier (T. Capota, N. Caraman)
- Surs de inspiraie (B. Stoianovici); Rod al inspiratiei (D. Arghir)
- (O) baz pentru experiene (V. Trolea, G. Andon); (E) de baza la inventare (H.
Albert, C. Stnescu)
- Infatisata dupa recurs la judecata (E. Mnica); Termen de judecat (D. ipluic)
- E luata de la cap conform cu intelegerea; Marcata cu capul (N. Dumbrav); Cap
de studiu (M. Guja)
- Flash traversand emisferele (P. Ciurea)
- Scnteia necesar aprinderii (N. Barbu)
- (Produsa prin) autosugestie (L. Popescu, P. Abdula)
- Ce-i trazneste omului prin minte (D. Bako. V. Butoi)
- Gand la gand ... cu bucurie (M. Gzea)
- Prim plan in expunere (B. Stoianovici); Prevedere de plan
- Ratiune de moment (V. Potolinc)
- (E) de inteligenta sclipitoare (Cl. u, Tr.I.Cioclteu)
- Florile/Bogatiile scoartei (sing) (V. Hotea, A. Doboan)
- Smn de dovleac (I. Caraiman, A. Botea, T. Capot)

- Formulare pentru incheierea corespondentei; Corespondent fidel (C. Mateescu)


- Stabileste o identitate (Gh. Guru)
- Indicaie dat la repetiie (M. Guja)
- Atributul invocat cand se cere o reluare (P.Vasilache)
Identic:
- Primul la semanat (T. Nastase)
- Se potriveste perfect (V.Feru)
- Se prezinta ca niste copii (sing) (F. Stefanescu)
- N-au puncte de vedere deosebite (sing) (I. Ttar)
- Rezultat egal in urma confruntarii (I. erban)
Identitate:
- Stabilita prin buletinul oficial (D. Hulu); Data-n buletin (T. Porcuan)
- Problema cu o necunoscuta (S. Petric)
- Proprietate personala dovedita cu acte (H.S. Simon); Proprietate particulara (Gh.
Luculescu)
Ideologie:
- Rationament de conjuntura din teoria intereselor de grup (P. Vasilache)
Idi:
- Semne .. de ntrebare ! (C. Herescu)
Idil:
- Prima iubire (C. Herescu); Uvertura iubirii interpretat n duet (M. Gzea)
- Muguras din buchetelor inflorescentelor de dragoste (I. Ptracu, C.
Trnoveanu)
- Ieit din curte (B. Stoianovici); Intrarea in curte (Gh. Luculescu); Un joc
nevinovat in curte (P. Abdula); Curte cu flori de primavara (V. Hotea, B.
Stoianovici)
- Dragoste la prima vedere (C. Bcu, I. Isac)

Idiom:
Idiot:

- Jocul dragostei si al intamplarii (L. Popescu); Joc de dublu mixt (S. Ceampuru);
Joc in deschidere la un cuplaj (C. Herescu)
- Grai ce ni se pare cunoscut si apropiat (M. Anca)

- Cu capul plecat (Gh. Luculescu); Umbl mereu cu capul gol (C. Crbu)
- Ii sta mintea-n loc (D. Constantinescu); Are o minte ce nu s-a pomenit (E.
Gldu); O minte ratacita la portile cunoasterii (Ed. Anca)
- Vaduvit de o judecata dreapta (N. Caraiman)
- Condamnat la napoiere (M. Frunz)
- Rtcit definitiv n noaptea necunoaterii (D. Popa)
- Ultimul la desteptare (T. Capot)
- D dovada de nepricepere in toate (I. Seicean); Un om de neinteles (A. Tudose)
Idiotizare:
- Ii face pe toti tampiti (T. Calot)
Idioenie:
- Lipsa de intelegere (G. Andon)
Idol:
- Iubit(ul) care se lasa rugat (R. Arpad, V. Potolinc); Simbol al iubirii (T.
Capota), Marea iubire (C. ua), Iubirea cea mare
- Obiect de cult (N. Nsui, V. Onofrei); Un cult pentru .. un incult (N. Caraiman)
- Model supradimensionat proiectat pe soclu (M. Guja)
- Divinizat in dragoste (P. Maftei)
- Venerat pana la Dumnezeu (P.Ciurea)
- Fiind mult adorat, trebuie sa te rogi de el (A. Boboc)
- Omul la care ai vrea sa ajungi in cele in urma
- Chip cioplit cu dalta veneratiei (O. Manto-Jr.)
- Creatie umana in nevoia de absolut (At. Mateescu)
- Clasa star ... pentru amatori
- Stea cu stralucire maxima (C. Broiu)
A idolatriza:
- A intrece masura intr-un caz de afectiune (A. Bacalu)
Idi:
- Zis-a neamtu' ... catre Iic (P. Ciurea)
Ie:
- Pusa pe tors la tara/claca (G. Stroe, I.erban); In pus pe tors (A. Rbonescu);
Frumusetea torsului (D. ipluic); Luata la tors de fete; Aleasa pentru tors (I.
Iosif); Pusa pe tors la o sezatoare (I. erban)
- Port romanesc (P. Abdula); Integrata in ansamblul portului (C. Georgescu);
Vedeta portului (A. Doboan); Marfa autohtona in port (C. Bcu, I. Isac)
- Un port de ruri (P. Damian); Strabatutra de rauri (V.Feru); Podoaba de femeie
ce se scalda in rauri (D. Nad); Port specific pentru rauri (C. Herescu); Albia
raurilor (M. Anghel); nrurire (!) ... artistic (C. Herescu)
- Bucat de tort pe care o vedem de srbtori (I. Mnica); Torturi ornate (sing)
(M. Frunz)
- Natura moarta cu flori (Gh. Dobrescu Jr.); Pnz cu imagini florale (A. Botea,
A. Crciunescu); Ilustrata cu flori de camp; Piesa de succes reprezentata la
concursul "Floaea din gradina" (C. Herescu); In inflorit (M. Frunz)

Ied:

Ieder:
(N.

Iele:

- Celebra noastra nationala (N. Dumbrav); De talie nationala (C. Crbu)


- Mandra mandrelor (A.M. Samsonic); O mandrete/frumusete de fata (B.
Stoianovici, V. Potolinc)
- Frumusetea aleasa de la sezatoare
- Reprezentant de tradiie la o prezentare de mod (D. Popa)
- Susine anumite motive (I. erban); Are tot felul de motive (D. Bgrean)
- Camp de bumbac inflorit, napadit de fluturi (N. Popescu)
- Trasa la dezvelirea bustului (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazr)
- Aflat/Sta cu poalele-n bru (A. Tudose, A. Curelici)
- Se poarta cu catrinta (C. u); Imbracata peste catrinta (N. Banu)
- Ambalaj pentru mere dulci (N. Caraiman); Voal peste sani (E. Ndrag)
- Urechi de iepure! (I. rlea)
- Carne de miel ... si de ied! (C. Herescu); Miezul miezului! (L. Popescu); Miez
de fier! (P. Goja)
- Final de receptie!; Staie terminus! (A. Doboan); Incheie o definitie ... sau o
semnificatie! (Gh. Arvinte)
- Colinda cu capra pe la tara (B. Stoianovici); Colinda cu capra mult inainte de
anul Nou (I. Ptracu, C.Trnoveanu); Colindator cu capra (D. Guinea); Merge
cu capra; La pascut cu caprele (C. u); Se tine ca ria de capra (A. Doboan);
Saritor la capra (Gh. Chiril, St. Ceampuru); Mititei din carne de capr (sing)
(S. Contz)
- Boboc ncorporat n grupa cprarului (I. E. Meteleu); Recrut neinstruit aflat in
subordinea caprarului (P. Vasilache); A intrat de curand in trupa caprarului
(V. Trolea)
- Un zburdalnic din Poiana tapului (P. Haa); Mai putin de(cat) un tap (H. Albert,
G. Manta); Dupa un tap ... niste mititei deliciosi (sing)
- Tanar ... barbos (C. ua); Copil de ce suge ... cu barbita (C. Crbu); Pui
cu cioc (M. Popescu)
- Un pap lapte ajuns cu timpul ncornorat (A. Antonesei); Unul caruia i-au
crescut cornitele de mititel (D. Bako. V. Butoi); Fiul unui tat ncornorat (M.
Frunz)
- Moartea cprioarei (Gh. Oncioiu, Gh. Toia)
- Cpriorii caselor de la ar (sing) (T. Capot)
- Trei din povestile lui Creanga (sing) (I.G. Gruni); Pui ... de lup (L. Stncescu)
- Se ridic la nlime .. la scar redus (V. Negreanu, N.B. Verciuc)
- Sritor cu caliti genetice (B. Stoianovici); Junior remarcat la sarituri
(I.Apostol, V.Onofrei)
- Agat la domiciliu (D. Munteanu, T. Ploni); Agtoare de perete (E.M.
Cernea, M. Gabor); Una care se agata de casa omului, umbrindu-i existenta
Mrgineanu)
- Sarpe de casa, de culoare verde (A. Rbonescu); Acopera casa cu frunze de mur
(V. Petreanu)
- Inconjoar uneori turnurile (V. Negreanu)
- Creatoare de tapete verzi pe pereti (I. Iosif)

- Femei de noapte foarte ispititoare (V. Trolea); Rapitoare de noapte (I.


Mihalache);
- Frumoasele noastre din nopile cu lun (O. Eftimie), Frumoasele nopii, care
farmec brbaii (S.T.Cacuci); Frumoasele basmelor noastre (C. uculeasa)
- Niste fete care intarzie seara, desi se zice ca pleaca dis de dimineata (A.
Doboan)
- Echipa feminina ce joaca in nocturna (C. Crbu, I. Socolov); Evolueaza numai
in nocturna (G. Ciopron)
- Dansatoare intr-un ambient nocturn (D. Hurtupan)
- Au un joc feeric (C. u)
- Frumusei de vraj (L. Popescu)
- Fantasticele invenii romneti (E. Gldu)
Ienicer:
- Mergea pe jos unde-l duceau pasii (A. Tudose); Mergea pe urmele pasilor ...
pierduti (I. Filip, P. Scrltescu)
- Om instruit la Imperiului Otoman (D. Nad)
- Prizonieri luati in lupte de turci (sing) (A.Tudose)
- Inrolat la pifa, bre (A. Doboan)
Ienupr:
- Esenta de gin
Iepure:
- tie toat lumea de frica lui (D. Bldea)
- Corigent notoriu la scoala curajului (Gh. Gndu)
- El fugitivo (L. Popescu)
- Bun de mancare ... dar de unde sare ? (M. Bornemisa)
Ierarh:
- Cota superioara a bisericii (A.Gagniuc, E. Mnica)
Ierarhie:
- Scar/Ordine de serviciu (M. Mrdrescu, C. ua)
Ierarhizare:
- Aezare pe vertical, remarcabil prin ordine (T. Capot); Punere n ordine (T.
Capot)
- Intocmirea clasamentului (Gh. Gndu)
- Inregistrarea unei succesiuni de valoare (M. Bornemisa)
Ierbar:
- Volum cu multe foi (P. Vesa, t.Ciocianu); Caiet/Volum de botanica (C.
Tuculeasa, R.Vasilescu); Volum de culegeri cu multe flori/foi (Gh. Guru)
- Album de .. culegeri (I. Buzdugan)
- Strange uscaturi din padure (I.I.Zamfirescu); Sandvis cu uscaturi la pachet (M.
Zgubea)
- Conserva din plante
Ierbivor:
- Serveste un meniu vegetarian (M. Anghel, I. Ttar)
Ieri:
- Trecut la distanta foarte apropiata (C. Herescu); Trecutul apropiat (D. Guinea, I.
Ttar); Trecut extrem de aproape (C.Stnescu); Trecut pe aproape(D. Manog);
Trecut prin apropiere (A. Morar); Trecut recent pe la noi (A. Doboan)
- Trecut (a prima) n ordinea de zi (E. Gldu ,D. Bldea, I. erban); Consemnare

trecuta la zi (V. Potolinc); O zi din trecut (Gh. Toia, M. Zgubea)


- Dat nainte sau napoi (D. Bldea); Data in functiune cu o zi mai devreme (D.
Marcu)
- Pierdere de timp .. in fiecare zi (D. Constantinescu); O zi pierduta (A. Boboc,
I.G. Gruni)
- Ziua cea din/(de pe) urma (G. Stroe, Gh. Toia, M. Zgubea)
- Se termina zilnic la prima ora (C. Herescu)
- E trecut de miezul noptii (S. Petric)
- Doar o singur fil ntoars n calendar .. (N. Banu)
- Amintire psotuma de data recenta (E. Diradurian)
- Maine, poimaine (Tr. I. Cioclteu, Panad)
Iernat:

- Petrecerea care se ntinde pe doi ani (M.R. Pascalu); Petrecere in timpul


revelionului (C. Herescu); Petrecere hibernala (D. Georgescu)
- Trecut dintr-un an n altul (I. Muat)
A ierta:
- A certifica o absolvire (I. Ttar)
- Un fel de a se scuza (N. Banu)
- A trece de la pozitia in genunchi la pozitia in picioare (L. Popescu)
- A face ... gratii (M. Frunz)
Iertare:
- Sfarsit de spovedanie (A. Doboan)
- Trecerea cu vederea, din pcate (I. Buzdugan)
- Treaba facuta cu ochii inchisi (T. Popescu)
- Certificat de absolvire (Florian Lazr)
- Acceptarea scuzelor (C. Herescu)
- Ceruta din greseala (I. Socolov)
Iertat:
- Beneficiaza de scutire
Iertciune:
- Act de absolvire
Ierttor:
- Fara spirit de observatie (G. Magheru)
Iesle:
- Loc unde se poate servi ceva la botul calului; Servita la botul calului (D.M.
Ivnu, M. Munteanu)
- Baza/masa furajera (D. Marcu, F. Matei)
- Serveste un meniu vegetarian (B. Vlad)
- Locul sfant unde s-a aratat, pentru prima oara, mantuitorul (M. Frunz)
A iei:
- A se pleca inafara (D tirbu-Nica, C. Herescu); A pierde din culoare ... pe afara
(M. Anca)
- A da curs unei invitatii la plimbare (I. Degeratu, V. rdea)
Ieire:
- Intrarea din dos/spate (C. Herescu, I. Magla); Intrare al crei sens a fost
schimbat (M. Zgubea); Contra la intrare (D. Hulu)
- Da afara (din casa) (V. Potolinc, T. Capot)
- Un loc aflat n prsire (Gh. Oncioiu); Loc de oprire pentru cei ce conduc (N.

Stanciu)
- Solutia unei probleme (M. Zgubea)
- Reacie violent (N.B. Verciuc)
- La capatul rabdarii (M. Guja)
Ieit:

- Depasaste planul (P. Goja);


- Scos in relief/afara (C. Herescu)
- Disparut de la domiciliu (P. Ciurea)
Ieitur:
- O parte scoas afar din cas (M. Guja)
Iet:
- Bietul si-a pierdut capul ! (L. Popescu)
Iez(/e)r:
- Ochi nlat spre cer (T. Capot); Ochi de lant (P. Abdula,T. Capot, P. Haa, S.
Rus, Gh. Oncioiu)
- Oglind clar pentru vrfurile brazilor (F. T. Vasilescu); Oglinda la circ (L.
Popescu)
- Rezervor de apa plasat la mare inaltime. (L. Popescu)
- Pui de balta (A. Tudose)
Iezuit:
- Necuratul .. in haina monahala (C. Mateescu)
If:
- Verifica in fond ! (L. Popescu), In fond e un certificat ... de polifonist ! (I.
Moraru); Miez de chifla !
- Un calif cu calul sau ! (C. Crbu, I. Socolov); Un Sisif dezarmat ! (Gh.
Oncioiu);
- Pupa schifului ! (C. Prvu)
Ifos:
- Aer viciat (.. la morga) (Gh. Constantinescu, C. Dumitriu, Gh. Lazr, V.
Potolinc); Aer de mare (V. Smilovici, D. Guinea), Un aer greu de respirat
(Gh. Oncioiu);Aer inspirat la mare inaltime (E. Ndrag)
- Poza de vedeta afisata in public (I. Ptracu); Poza trucata (C. Tuculeasa)
- Un fel de fudulii (C. Untaru); Fuduliii ... necomestibile (sing) (L. Popescu)
- Fumuri patand imaginea decentei (Ed. Anca); Fum fr foc (N. Banu)
- D strlucire strasurilor (Gh. Braoveanu)
- Abuz de incredere (I. Ttar, D. Dogaru, I. Paun)
- Semn aparut la cei afectati (T. Calot)
- Bastard uzurpator la rang de fala. (E. Diradurian)
- Spoiala stralucitoare a banalului cotidian (C. Raia)
- Dilatare subiectiva a unui corp (M. Bornemisa)
- Emite pretentii nejustificate la prima infatisare (C. Voica, O. perlea)
Ig:
- Ramasitele digului dupa ce brigandul arunca brandul ! (P. Vasilache)
- Sfarsitul frigului! (T.Popescu, G.epelu); Iesire in frig !
- Cheia enigmei se afla la ctigtor ! (At. Mateescu)
Igien:
- Disciplin meninut printr-o zdravn spuneal (A. Ciurung)
- Baz de medicin preventiv (V. Zaicu)

- Legea sanitara (M. Frunz)


Igienic():
- Asigura un mediu sanatos
- Gen de hartie folosita odata (C.Herescu)
Igienist:
- Cer curat (sing) (C. Stnescu); Cer luna (sing) (D. Bldea)
Igli:
- Incrucisata la ochi (C. Herescu; T. Nicov); Trage cu ochiul (C. Herescu)
- Umple plasa (V. Zaicu)
- Practica intr-o intreprindere de impletituri (N. Badea)
Iglu:
- Adpostul oamenilor de zpad (M. Ghidescu); Constructie acoperita de zapada
(P. Ciurea); Vizuina omului zapezilor (C. Herescu)
- Casa de odihna cu zapada pe acoperis (O. Manto Jr.)
- Casa Alb (M. Bornemisa, B. Vlad)
- Bloc ngheat pentru locuit (V. Trolea)
- Calot glaciar a Polului Nord (. Leoveanu)
Igni:
- Deschiderea focului (C. Herescu)
Ignifug:
- Un fel de leac preventiv pentru pojar (L. Popescu); Previne rspndirea
pojarului
(T. Capot)
A ignora:
- A bjbi prin ntuneric (Gh. Luculescu)
- A fi necunoscator intr-un anumit domeniu (A. Boboc)
Ignorant:
- Debutant in invatamant (C. Herescu)
- Tufa de Venetia in gradina cunoasterii (At. Mateescu)
- Ramas in nestire (C. Herescu)
Igrasie:
- Scoas cu greu din cas (. Leoveanu); O muiere de cas (V. Trolea)
- Un fel de secretare la domiciliu
- Pictura murala (executata in culori de apa !) (P. Berteanu); Pictura murala
realizata in acvaforte (Gh.Dobrescu-Jr)
- Pete de culoare in aqua-forte (M. Guja)
- Floare de col (A. Vljoag)
- Trasa la perete (Al. Cristici)
Igrasios:
- Sufera de o boala provocata de apa (A. Ciurunga)
Iguan:
- Gulliver .. in tara soparlelor (L. Popescu)
- Ramasiele unor fiare vechi (sing) (G. Magheru)
Ih:
- Prins in mijlocul stihiilor! (Gh. Braoveanu); Rima de stih ! (C. Herescu); Rima
la un stih! (I. Iosif); Rima unui stih!
- Neprihanit in fond ! (M. Bornemisa)
Ihtiolog:

- Preparat pe baza de peste (M. Zgubea)


Ii:

- Unu si unu! (C. uta); Unu ... doi ! (Gh. Boban); Doi din unu ! (I.G. Gruni)
- Doua bete, puse cap la cap! (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Bare verticale ! (M.
Ciornei); Bara indoita! (V. Trolea)
- Parii din gradini ! (D. Iacovi); Pari la vii ! (S. Petric); Aracii viilor (G.
Magheru); Araci ... de vii !
- Scurt metraj privind penaltiul (C. Herescu)
- Un unsprezece cu specific national ! (E. Ndrag)
- Plecat de la idei ! (T. Hedeiu)
- Un cuplu de viitor !
- Concluzii desprinse in final ! (B. Vlad)
- Ioni ... la poli ! (I. Muat)
Ikebana:
- O minunata asezare japoneza (T. Capot)
II:
- Romanul doi (D. Bldea)
- Patruzeci i nou la un milion! (M. Gzea); Lecuieste-ma! (A. Doboan)
- Femeia din film! (I. erban); Film fara femei! (M. Popescu);
- Unu dupa colt ... ad litteram! (V. Feru); Pusi la colt ! (D. Serban)
- Cap ilustru! (A. Doboan); Iluzii pierdute pe parcurs! (I.Apostol, V.Onofrei)
-Vila centrala (la Milano)! (V. Potolinc, L. Popescu); Interior de vila! (R.Arpad);
Interior familial!
- Umilit in suflet, devine ostil in cele din urma ! (E. Anca)
- Admirabil la urma urmei, dintr-o pornire ilarianta! (N. Murean)
- Iele care apar prin chilie! (I.erban)
- Crocodil pe cale de disparitie! (Gh. Toia, M. Zgubea); Detestabil in concluzii !
(N. Murean); Urma de proiectil ! (D.T.Brbulescu)
- Ilizibil.. de la cap la coad! (P. Goja); Icul ... nelipsit din orice grila! (N.
Popescu)
Ila:
- Repetitie corala intr-un ansamblu oltenesc (N. Murean); Cntare pentru olteni
(M. Frunz)
- Apostile! (I.E.Meteleu)
Ilar:
- Are de unde dispune (Gh. Luculescu, E. Gldu, A. Antonesei, T. Popescu, I.
erban); Fcut pentru a dispune (N.C. Dumitru); Dispus sa dispuna (O. Huul);
Aflat in situatia de a dispune dupa bunu-i plac; D o bun dispoziie la mas
(S.R.Cacuci); E la dispozitia publicului
- Determin explozii n lan (Th. S. Ciobncan); Declanseaza explozii in mina (M.
Anghel, I. Ttar)
- D natere cascadelor (N. Caraiman); Omul cascadelor (T. Capot)
- Se face de ras (L. Popescu); Facut de ras (E. Drng); Ajuns de rasul lumii (A.
Doboan); Situatie in care te confrunti cu rsul (masc)
- Rizibil in felul lui
- Sublimul ridicol al comediei umane(M. Dogeanu);Comic de situatie(L.
Popescu)
- Figura de referinta pentru un clovn (D. Huluta); Compliment pentru un clovn (I.

Seicean)
- Caracter predominant la o humoresca (L. Popescu); Caracter deosebit de grav
(O. Huul)
- Dezamorseaza minele in atmosfera (P. Haa)
- Te face sa-ti dea lacrimile (A. Doboan)
- Atributul banal al unui caraghioslic sadea (C. Trnoveanu); E un caraghios
(t.Ciocianu)
- Tip de distrat/comedie (C. Sgrcea, I Buse, I.G. Gruni)
- Cap de mascarici
- Tragicul rarat (M. Bornemisa)
- Aspirant iluzoriu la secta morocanosilor (N. Murean)
Ilaritate:
- Reacie exploziv n mas dup tratarea cu sare i acid n concentraie (M.
Guja); Explozie la o dispozitie buna (T. Capot)
- Motiv de petrecere cu lacrimi n ochi (B. Vlad, I. Bue)
- Se face de rs (A. Mitu)
- Unda vesela (Gh. Dobrescu-jr)
Il:
- Cmil .. cu aproximaie ! (T. Capot)
Ilu:
- Se bate cu o voin de fier (E. Gldu); Ia btaie cu fierul ncins (E. Gldu);
Ciuca btilor (T. Capot); Tine la bataie
- Fierul batut cat e cald (P. Goja); Batut de sar scantei (Gh. Boban)
- Suporta cu tarie prezenta fiarelor (E. Drng)
Ileana:
- Ca o zana din povesti (C. Herescu); Frumusetea basmelor noastre (A. Dobosan)
Ilegal:
- Act scos de la aprobare (A. Boboc)
- Nu-i de acord cu articolul (O. Slvuc)
- Subiect de cercetare facut in clandestin (P. Haa)
Ilegal:
- Activitate n subteran (C. inca)
- Judecata ... nedreapta (C. Herescu)
Ilegalitate:
- Act nestatutar (A. Dinu)
- Depete norma (T. Capot)
Iliac:
- Sta la marginea bazinului (V. Negreanu); Delimiteaza bazinul (G. Petrone); Intr
n bazin (O. Slvuc, C. Bnzaru); Dau ocol bazinului (sing) (L. Popescu)
- Lat/Tare n olduri (E. Robciuc, C. Herescu); Prins la sold (C. Herescu)
Ilic:
- Pies ce amintete de celebrul bolero (M. Frunz);
- Un fel de bolero
romanesc
(I. Ilie); (Un) bolero popular (L. Popescu, C. Stnescu)
- Haina cu manecile lasate (A. Boboc); Nu-l poti trage de maneca (A. Doboan, J.
Dolis, I. erban); Cu el n-o poti bag ape mneca (C. Sgrcea, I. Buse)
- Iti lasa mana libera (E. Drng, A. Doboan)
- Tinuta/Tras cu mainile goale (S. Rus, Gh. Oncioiu,V. Anghel, Gh. Boban);

Ilicit:

(O.

Ilie:

Tinuta unui coate-goale; Straie pentru un coate - goale (sing) (G. Petrone)
- Se pune pe tors la tara (I. Manzur, S. Cozma, Gh. Pintiliasa); Incheiatul torsului
la ar (N. Badea); Bun de tors (V. Negreanu); Se foloseste la tors; Tinute la
tors (sing) (T. Nicov); Protector pentru tors (A. Tudose); Tesut din fire de tors
(C. Oglan)
- Stranse la piept de barbati (sing) (V. Potolinc); Tinut la piept atat de barbati cat
si de femei (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Tinut la piept pe la tara (A.
Doboan); Tine piept la frig (D. Nad); Tine piept oricui; Are multe decoraii
pe piept dar nu e purtat pe brae (B. Stoianovici)
- Imbracaminte exterioara pentru cosuri (B. Stoianovici); Mini-ambalaj pentru
couri (B. Stoianovici)
- Hain .. scoian (A. Mitu)
- Veste de la ar (sing)(M. Frunz);Veste prin corespondenta (sing) (V. Trolea)
- Nu e purtat pe brate (B. Vlad)
- Imbrcat doar de la bru n sus (M. Frunz)
- Pies din echipamentul naional (D. Georgescu)
- Port al tarii fara legatura cu Canalul Manecii (D. Nad)
- Venit pe banca acuzarii; Venit pe cai ocolite (D. Manog)
- Inclcare a termenului legal (E. Gldu, T. Hedeiu, E. Mnica); Nu are
susintor legal (Gh. rdea)
- Acuzat care nu se incadreaza in nici un articol din lege (Florian Lazr)
- Unul care nu se poate inscrie la drept (C. Butic); Plecat din lumea drepilor
perlea)
- Castigul din paguba altora (L. Popescu)
- Lucrator (ce executa activitati) in subteran (T. Hedeiu, A. Boboc, T. Nstase)
- Bun de plata pentru depasiri ... personale (I. Magla)
- Un fel de producator clandestin ... de cheag (I. Boar)
- Rezultatul depasirii normei (I. Mihalache)
- Evocat cu sfinenie pentru o ploaie bun (M. Frunz)
- Vine cu carul la descrcat (E. Gldu)
- Un patron ... care tuna si fulgera (A. Doboan)

Ilizibil:

Ilogic:
Ilot:

- Cuvant care provoaca neintelegerea cititorilor (N. Caraiman); Lipsit de


nelegere (chestie de caracter) (T. Capot)
- Ia note proaste la citire (T. Capot)
- Ieit din mini (T. Capot)
- Dat in judecata cand apuca pe drumuri gresite (L. Popescu)

- Supus cu adevrat unui regim spartan (M. Zgubea); Om stapanit (de tip spartan)
(I. Ttar,V. Potolinc, P. Georgescu)
Iluminat:
- Venetic in casa noptii cu veleitati diurne (E. Diradurian)
Iluminist:
- Trecut luminos .. in trecutul intunecat (P. Berteanu)

Ilustrat:
- Carte de calatorie cu poze (N. Ciocalteu)
Ilustraie:
- Figuri din carti (sing) (D. Hulu)
- Reprezentare grafica
Ilustrisim:
- Termen de respect pentru parinti (C. Herescu)
Ilustru:
- Titlu de glorie (R. Vasilescu)
Iluzie:
- Optica gresita (D. Guinea)
- Abuz de ncredere (I. Caraiman)
- Fals inregistrat la perceptie (B. Stoianovici)
Iluzionism:
- Modalitate agreabila ... de a ne lasa inselati (A.M. Samsonic)
- Iuteala de mana si nebagare de seama (C. Herescu)
Iluzionist:
- Artizanul priceput al marilor prefaceri (T. Capot)
- Face minuni in meserie (T. Popescu)
Im:
- La intalnirea dintre pamant si apa (L. Popescu); (E) tot o apa si-un pamant (P.
Goja, C. Dincovici); Praf luat cu ap (C. Crbu); Fcut pulbere cu ap (T.
Popescu)
- Pamant extrem de reavan (Gh. Chiril); Pamant foarte reavan (T. Nicov);
Pamant bun de lipit (A. Tudose); Dat cu muierea de pamant (T. Hedeiu)
- Alegerea prafului dupa ploaie (N. Popescu); Se face c plou (E. Gldu)
- Cand se produce pe drum, te poti impotmoli de-a binelea (H. Albert); Sol pe
drumuri de tara (A. Antonesei, T. Popescu)
- Pasta de ghete gasita pe drum (T. Capot); Past de lipit pentru nclminte (A.
Dinu)
- Ramas pe ulita dupa multa udatura (D. Hurtupan)
- Eclipseaza luna (D. Bldea)
- Sol al primaverii, pe care te sfiesti sa calci (N. Popescu)
- Intrat in mocirla (V.M. Patru); Curat murdar (M. Frunz)
- Unu mai ! (A. Rab); Puii mici !
- Impuse din/la timp! (A. Doboan, D.I. Nicula); Impuse din timp chiar la limita!
(V. Opri); Impuse aici! (P. Georgescu); Timp nelimitat!; Impus la inceput, a
ramas in cele din urma anonim! (M. Gzea); Impune! (V. Potolinc)
- Intrare in impas ! (A. Botea, M. Dinc, D. Guinea); Impur ca atare! (L.
Popescu); Impuls initial (M. Frunz);
- Impresii la debut! (I. Socolov); Prima impresie! (D. Serban); Primele impresii
din Timioara! (I. Socolov)
- Trimis de la centru !; Medii la chimie (... la limita) ! (I. Magla, V. Borza)
- Nota trei ... la retrovesriune ! (M. Guja)
Imaculat():
- Tip de curatenie generala (Cl. u)
- Nu mai este ea, cand i se pune pata
Imaginar:

- Face o impresie gresita (Z. Turdeanu)


Imaginat:
- Scos din minte(P. Berteanu)
Imaginativ:
- Plin de fantezie (L. Popescu)
Imaginaie:
- Viziune de inventator (Gh. Gandu); Ajuta la inventare (A. Kadar); Premisa
pentru inventare (I. Cretu)
- Plin de fantezie (M. Chiricu)
- Se remarca prin creatrii stiintifico-fantastice (G. Negrea)
Imagine:
-Inregistrare video (D. Arghir)
Imam:
- Printele naiunii arabe (O. perlea); Printele islamului (V. Potolinc)
- Parinti, in desert vorbind (sing) (G. Onea); Pstor in deert; In deert se roag
(E. Ndrag)
- Varful moscheei (Gh. Luculescu, O. Eftimie)
- Slujitor credincios la poart (C. Herescu)
Imamea:
- Biberonul unuia care se preteaza la ciubuc (P. Vasilache)
Imanent:
- Tine de natura intima a anumitor lucruri (Ed. Anca)
Ima:
- Platou pentru masa strungarului (M. Zgubea); Platou de mancare de vita (A.
Tudose); Platforma ecologitilor (Gh. Constantinescu)
- Arie (din simfonia) pastorala (Gh. Oncioiu, I. erban); Aria de raspandire a unor
ierbivore (I. Stanciu); Arie de raspandire pentru rumegatoare autohtone (C.
Broiu)
- Rase de vite ... verzi (sing) (P. Haa); Pascutul vitelor (Gh. Gndu); Cel ce se
ocup cu vitele satului (V. Trolea)
- Cmpul cu oile (A. Moreanu); Spatiu mioritic (A. Doboan); Crescator de
animale (V. Potolinc)
- Loc de masa rezervat vegetarienilor; Gradina de vara cu mese la iarba verde
(I.E.Meteleu); Masa (la iarba) verde (V. Potolinc, T. Capot, I. Riti)
- Verdeata pentru mielul de paste (N. Caraman)
- Teren pe care se trage la firul ierbii (Gh. Chiril, V. Bogo); Teren napadit de
ierburi (A. Doboan)
- Areal privat pentru picnicul necuvantatoarelor (M. Gzea)
- Lot de furaje concentrate (Gh. Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu)
- Producator ... de otava
- Ocupat cu pastoritul (E. Mnica)
Imaterial:
- Nu este sub nici o form (A. Delca); Nu-i deloc in forma (I. Hanga, C. uta)
- Trasat cu gndul pe planeta imaginaiei (D. Popa)
Imatur:
- Subiect insuficient dezvoltat
- Prost crescut (Gh. Oncioiu)
- Nu are un nivel mediu de trai (O. Huul)

Imberb:
- Cu o treapta inaintea maturitatii (Gh. Toia)
Imediat:
- Indicator/Termen de extrema urgenta (H. Albert, H. Petcu); Perspectiva fericita
a rezolvarii unui caz de urgenta (D. Nad)
- Aproapele nostru (T. Capot)
- Vine pe neasteptate (L. Popescu)
Imens:
- Ii spunem .. la mai mare (I. Manzur); Dincolo de mare (P. Cojoac); Intrecere la
mare (R. Vasilescu)
- Crescut bine (N. Nsui, V. Onofrei)
- E ceva ce ne depaseste
- Asta nu are nimic in cap
Imensitate:
- Limita spatiala care tinde la infinit (V. Negreanu); Expresie ce admite limita la
infinit (N. Barbu)
- Ocean fr rmuri (M. Zgubea); Marea cea mare (V. Potolinc)
Imers:
- Cazut in fund
- Bagat la apa (C. Herescu)
Imersi(un)e:
- Trecere sub nivelul marii (V. Potolinc)
- Actiune soldata cu o intrare la apa (A. Mitu)
Iminent:
- E de ateptat (D. Preda, P. Rotaru)
- Pregatit pentru petrecere (I. Ttar)
- Venit sigur (I. Buzdugan); Vin repede in mod cert (sing)
- Aflat in curs de aparitie
A imita:
- A prelua fara reticenta un mod de lucru consacrat (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- A face o reproducere fidela (V. Negreanu); A face copii (A. Rbonescu); A-i
face cuiva felul (M. Zgubea)
- A se lua dupa original (O. Huul)
- A se da drept altul (L. Popescu)
- A crea un precedent
- A face pe papagalul (O. Huul)
- A invata prin contagiune (I. Iosif)
Imitare:
- Actul de natere al copiilor (V. Trolea); Boala/Naerea copiilor (M. Anghel, I.
Ttar)
Imitat:
- Are copii desi nu e tatal lor (C. Herescu)
Imitatoare:
- Mama copiilor (V. Trolea)
Imitator:
- Autor de reproduceri fidele (V. Butoi); Specializat in reproduceri (D.
Georgescu)
- Se strduete s semene .. dar nu rsare (M. Guja)

- Face totul ca lumea (D. Bldea)


- Te urmeaza dar ramane independent (Gh. Chirila)
- Lucreaza dupa model (I. Ttar)
- Unul dupa altul (N. Ciocalteu)
- Omul evoluat din maimuta (N. Caraiman)
Imitaie:
- Copie .. neconforma cu originalul (I. Buzdugan)
Imixtiune:
- Surpriza nedorita a unui musafir nepoftit (I. Patrascu, C. Trnoveanu)
Imn:
- Melodie dupa care se joaca in toate tarile (D. Guinea), Melodie pentru primul
loc in top (V. Trolea), Cantec/Melodie de la tara (D. Georgescu, P. Goja)
- Cantec de slava (pentru invingatori) (I. Stanciu, I. Manzur), Cntec pentru/la
ar
(Gh. rdea, Gh. Gndu)
- Cantare pentru combatanti inainte de meci (V. Trolea); Cntare de aur (T.
Capot); Cantarea cantarilor; Clasat pe primul loc n Cntarea Romniei (I.
Buzdugan)
- O oper n slav (I. Mnica); Ridicat in slvi/slav (N. Ciocalteu, L. Popescu);
Slav Domnului (M. Chiricu)
- Acorduri solemne (sing) (P. Berteanu); Acorduri la nivel de stat (C. Herescu);
Acord (major) la nivel nalt (B. Stoianovici,I. Ttar); Acord international care
se preteaza la unele interpretari (I. Tatar); Acorduri internaionale (sing) (M.
Anghel, I. Ttar)
- Sanctuar naional zidit cu crmizile gamei (E. Diradurian)
- Modulaii vibrante .. cu efect nltor (V. Negreanu)
- Slagar popular, interpretat la tara (T. Hedeiu); Muzica populara (A. Schindarli)
- Participant mondial la deschidere (A. Doboan, P. Goja, I.Ttar)
- Note oficiale (I. Boar)
- Efectul de rasunet al unei medalii de aur (C. Herescu)
- Ridica asistenta in picioare (M. Guja)
- Fond de premiere (pentru fruntasi) (O. Eftimie, A. Doboan)
- Marsul triumfal al victoriilor pacifiste (I.E.Meteleu)
- Mod de apreciere a marimilor in sistemul metric (Gh.Dobrescu-Jr)
Imobil:
- Iesit din zid (T. Hedeiu)
- Lipsit de miscare ... desemneaza alteori o casa oarecare (M. Guja)
- Aflat in perfecta stare (I.E.Meteleu)
- Forma de stat (D.M. Ivnu, M. Munteanu)
Imobilitate:
- Proprietate de stat
Imobilizare:
- Masura ferma luata pentru siguranta statului (T. Hedeiu)
Imobilizat:
- Supus statului (Gh. Luculescu)
Imoral:
- Depaseste normele in vigoare (I. Ttar); Inregistreaza abateri peste normele
admise

- Se abate de la codul bunelor maniere (G. Manta)


- Cel care nu face cinste (E. Ndrag)
- Principii la periferia societatii (sing) (A. Ciurunga)
- Degradat din cauza stricaciunilor (Gh. Gndu)
- Gasit pe la gunoaie dupa purtare
Imoralitate:
- Stricaciune in dauna unei persoane fizice (T. Calot)
A imortaliza:
- Verbul pomenirii in vecii vecilor (N. Mutulig); A face de pomina (T. Capot)
- A face elogiul nemuririi (C. Herescu)
- A scrie cu caractere mari (M. Frunz)
Impacientat:
- Izvor launtric de miscare perpetua (D. Popa)
- Depaseste normele impuse de stapanire
Impact:
- Incident intr-un trafic .. de influenta (M. Bornemiza)
- Ciocnire dorit sau nedorit (Al. Psrin)
- Tare socant in felul lui (A.M. Samsonic)
Impar:
- Eliminat la proba de dublu perechi (C. uta); Unul fr pereche (T. Capot)
- Ramas cu ceva in plus dupa o separare in care totul s-a impartit la doi
- Nu se poate imparti juma-juma
Imparial:
- Nu se d de-o parte (V. Potolinc)
Impas:
- Prob de greutate (N. Caraiman); Greutate specifica (I.E. Meteleu)
- Stopul ovitor la rscrucea deciziilor (I. E. Meteleu)
- Strmtoare n care i se neac toate corbiile (A. Vljoag)
- Te surprinde n plin evoluie (E. Gldu)
- Intervine cand ramai in pana (C. Herescu, D. Huluta)
- Momentul in care cauti iesirea (I.I. Zamfirescu)
Impediment:
- Circumstanta spulberata in cursa invingatorului (Gh. Constantinescu)
- Punct de trecere intr-o cursa auto (S. Petric)
- Trecut/Depasit la realizari (A. Lcan, C. Untea, N. Mutulig)
Impermeabil:
- Aflat in corespondenta cu o canadiana
Impertinent:
- In termeni politicosi, da dovada de tupeu (C. Pricop)
Impetuos:
- Greu de stapanit (L. Popescu)
Implacabil:
- Nu poate fi tratat cu blndee (V. Amihiesei)
- Nu-i poi intra nicicum n voie (A. Rab)
Import:
- Primire de marfa (V. Potolinc)
- Intrarea n Comerul Exterior (M. Dinc)
Importat:

- Adus la tara (N. Mutulig)


Important:
- Cel cu o valoare recunoscuta (V. Vasilache)
Importan:
- Pompa auto de umflat in pene (D. Popa)
Imposibil:
- Asa ceva nu se poate (P. Haa)
- Desprins de realitate (M. Chiricu)
Impostor:
- Fals in acte publice (C. uta)
Impostur:
- Substituire de persoana (C. Herescu)
Impozant:
- Tip de stat dominant (D. Popa)
Impozitare:
- Rol fiscal (M. Chiricu)
Impresar:
- Ii iese painea dupa o reteta buna (T. Hedeiu)
Impresariat:
- Organizatie autofinantata a artistilor independenti
Impresionat:
- Inregistrat pe film.
Imprimare:
- Rezultat de rasunet inregistrat dupa proba de disc (I. Caraiman)
Imprimerie:
- Las scris (N. Badea)
Improbabil:
- E cam nesigur (T. Capot)
Impuntor:
- Om care se respect (C. u)
Impur:
- Curat murdar (D. Vacarciuc)
Impuritate:
- Un punct negru .. n fond (L. Popescu)
- Oaspete nepoftit la masa (O. Huul)
Imuabil:
- Nu-i deloc un prefcut (T. Capot)
- Constant universal (masc) (C. Pricop)
Imun():
- Certificat (medical) de vaccinare (N. Badea, M. Gzea, C. uta, I. Vlase);
Certificat de sntate cu scutire de la medic (B. Stoianovici)
- E sntos tun dei are scutire de la medic (L. Popescu)' Nu are cautare la medici
(V. Hotea)
- Beneficiaza de scutire de boala (V. Butoi); D boala peste el (O. Alexe);
Bolnavul inchipuit (D. Constantinescu)
- Nu cade la pat (V. Potolinc); Cade greu la pat (D. Iacovi)
- (Un om) lipsit de afeciune (A. Boboc, I. Ttar, T. Capot); Insensibil la
afectiune (V. Potolinc)

- Corp de neptruns (M. Ghidescu)


- Imposibil de tratat (Gh. Luculescu)
- Ocrotit de vreme rea sub umbrela lui Esculap (At. Mateescu)
- Ramas rece la o epidemie (M. Puiu)
- Neam internat (T. Porcuan)
- Nu se prinde nimic de el (I. Boar)
- Ferit de rele (P. Berteanu)
Imunitate:
- Garda de corp (M. Stancu)
- Certifcate de vaccinare (sing) (V. Stoian)
Imunizat:
- Un tratat .. cnd nu mai este cazul (O. perlea)
Imunolog:
-: Luptator in rezistenta (D. ipluic)
In:
- Un fir de albastrele (Gh. Guru);Fir de ata (D. Bako. V. Butoi)
- E batut pana-i scos din fire (L. Popescu); Floare btut (V. Trihub); Se bate dupa
o muiere (V. Butoi, G. Popescu);
- Batut pentru tort (C. Herescu); Fire/Specialitate de tort (sing) (V. Potolinca);
Materie prima pentru tort (R.Arpad)
- Ne da de furca (P. Vesa)
- Un strop din marea albastra (A. Morar)
- Dupa topire devine material de razboi (Gh. Chiril)
- Debut ... interpretativ! (V. Anghel); La stanga, unde-i inima! (M. Guja); Inele
.. dar nu pentru femei ! (. Leoveanu); Incizii incipiente! (D. Guinea); Diferenta specifica dintre un amic si un inamic! (I.E.Meteleu)
- Pelerin in Orient! (L. Popescu); Vin cu/faraveste! (Gh. Luculescu, M. Guja);
- Floare de mina! (A. Ciurunga); Floarea din gradina!
- Prinsa la talie! (A. Tudose)
Ina:
- Tras la tinta!
Inabil:
- Nu-i prea descuraret (T. Capot)
Inaccesibil:
- Nu-i obinuit s fie atins (F. Matei); Nu e de ajuns (I. G. Gruni)
Inactiv:
- Nu face nimic (N. Caraiman)
Inadaptat:
- Cu totul neobisnuit (I. Manzur)
Inadecvat:
- Merge pe sens contrar (V. Potolinc)
Inamic:
- Adversar/Partener/Concurent la lupte clasice (G. Toia, D. Serban); Partener la
lupte (D. Hulu)
- Aflat in spatele liniei frontului (M. H); Distins n faa frontului (B.
Stoianovici)
- Un om urt (D. Bldea)
- Efectiv urmrit cu concentrare n armat (P. Haa)

- Blocul de vis-a-vis (V. Trolea)


- Forta de respingere, de sens contrar (C. uta)
- Nu-ti da pace (D. Hurtupan)
Inamovibil:
- Post de lunga durata (C. Horowitz)
Inaniie:
- Lipsa produselor din alimentare (Gh. rdea)
- Boala celor care au slbiciune la mncare (E. Gldu)
- Intervine in ultima instanta cand se face greva foamei (C. Herescu)
- Te afecteaza serios cand ai un gol in stomac (Gh. Gustescu)
- La capatul rabdarii (S. Radu)
- Caz de inapetenta
Inapetent:
- Nu te invita la masa (V. Potolinc)
Inapt:
- Respins la examenul de capacitate (D. Georgescu); Neinscris la proba de
capacitate (M. Puiu); E cu neputinta sa treaca proba de capacitate (Gh. Crian,
I. Socolov); Ii lipseste o anumita capacitate (M. Guja)
- Asta-i cu neputinta ... de inteles (T. Popescu, G.epelu)
- Respins de la prima prob (N. Banu)
- Trece drept nebun (I. Manzur); Considerat ca nebun
- Fr permis de port-arm (M. Anghel, I. Ttar)
- Lipsit de posibilitati (V. Potolinc)
- Nebun (C. Horowitz); E un incapabil (I. Pun)
- Nu are trecere la alegatori (Gh. Crian, I. Socolov); Nu e de treaba (I. Ttar)
Inar:
- Ofera flori albastre (F. Stefanescu); Stapan pamantean peste intinderi albastre
(P. Vasilache)
- Vinde materie prima pentru torturi (P. Goja)
Inatacabil:
- Nu i se poate lua aprarea (A. Tudose)
Inaugurare:
- Linie de start marcat oficial (A. Baican)
- Deschidere realizata printr-o foarfeca (T. Capot); Noutate in deschidere
- Termen de dare in folosinta (A. Boboc)
- Spectacol de gala al unor debutanti (E. Gldu)
Inc:
- Joaca .. cand e cu chef (C. Herescu); Poft de joc (G. Ciopron); Invitatie la joc
(C. Oglan)
- Stimulativ pentru jocul juniorilor (C. Herescu)
Inca:
- Sudamerican care a inregistrat o infrangere zdrobitoare din partea Spaniei (Gh.
Chiril); Inaintas sudamerican (A. Schindarli)
- Indian naturalizat american (D. ipluic); Indian de ocupatie sudamericana (Gh.
Guru); Un indian care n-a pus piciorul in India (A. Ciurunga)
- Vechi lucrtor cu lama (C. uta)
Incendiu:
- Tratat cu ap de gur (M. Frunz)

- Foc in camin (V. Trolea)


Incert:

- Cu siguranta trasa (D. Georgescu)


- Ii lipseste venitul net (D.I. Nicula)
- Element nesigur in felul sau. (V. Potolinca)
- Aleatoriu in perspectiva
Inchizitor:
- Printe vitreg (V. Trolea)
Incinerare:
- Focurile iadului pentru un mort (V. Potolinc)
Incipient:
- Aflat la primii pasi (V. Potolinca)
Incisiv:
- Se descoper n faa coroanei (N. L. Popa)
- Sunt primii la mancare (sing) (A.M. Samsonic)
A incita:
- A trimite spre iesire (Fl. Morcov)
- A monta in mod defectuos (C. Herescu)
- A face ceva ... cu multa placere (I. Avram)
Incitat:
- Indreptat spre iesire (Gh. Toia)
- Pus pe foc dupa o prealabila fierbere (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Fiert la foc
domol (D. Hurtupan)
Incizie:
- Operatie primara (V. Anghel, I. Vlase)
Incoerent:
- Candida cu mari sanse de a pierde (masc) (A. Tudose)
Incognito:
- Situaie n care numele proprii nu se declin (T. Capot)
Inconstan:
- Precept de cameleon (M. Bornemisa)
Inculpat:
- Generator al unui proces (V. Trolea)
Incult:
- Inoptat la cunostinte
- N-are carte buna (L. Popescu)
Incurabil:
- Om pentru care viitorul exclude trecutul (D. Bldea)
- Nu-i scap nimic (sing) (E. Guja)
Incursiune:
- Mijloc avansat de cercetare (L. Popescu)
Indecis:
- Asta nu se hotaraste la judecata (I. Socolov)
- Are probleme serioase in alegeri
Index:
- Manual de dirijare (D. Hulu)
Indian:
- Termenul unui ir (Fl. Barbu)

A indica:
- A da drumul cuiva. (A. Boboc)
Indicare:
- Formula de prezentare (I. rlea)
Indicat:
- Aratatul cu degetul
- Dat uitarii (P. Ciurea)
Indicator:
- Conduc in deplasare (sing)
Indice:
- Da raportul cu rigurozitate (A. Stoica)
- Simbolul muncii de lamurire dus in lumea cifrelor (C. Voica, O. perlea)
Indiferent:
- Genul ... neutru (I. Boar, I. Manzur)
- Complet dezinteresat
Indigest:
- Nu respect ramazanul (L. Popa)
Indigo:
- Culoare imprimat pe faa copiilor (V. Trolea)
- Material de reproducere
Indiscret:
- Tradator prin dezvaluire (I. erban)
Individ:
- Figurant stereotip in spectacolul stradal. (At. Mateescu)
Indulgen:
- Manifestare de voie buna (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazr)
Industria:
- Fabrica de vanzare (I. erban)
Inechitate:
- Nu se poate nscrie la drept (E. Ndrag)
Inedit:
- Vine la nou fix (masc) (E. Gldu)
- tiute de noi (masc, sing) (T. Hedeiu)
- Necunoscut pana azi (V. Feru)
- Conform cu originalul (A. Tudose)
- Prezentat in premiera. (R. Arpad, T. Nstase)
- Marcheaza o noua aparitie (masc) (Z. Turdeanu)
- Copilul rezultat din geneza inventiei (P. Vasilache)
Ineficace:
- Transform toate ocaziile n gol (Gh. Luculescu)
Ineficien:
- Nu duce la nici un rezultat
- Vana ... pentru oprit fluxul in productie
- Diferenta specifica (masc) (Al. Cristici, C. Herescu)
Inegal:
- Factor dezechilibrant pe balanta sortilor de izbanda (N. Murean)
Inegalabil:
- Persoana de care nu te poti apropia (T. Hedeiu)

- Nu-i de ajuns
Inegalitate:
- Baza de exploatare (M. Guja)
Inel:
- Artat/Incercat cu degetul (A. Moreanu, A. Tudose, Gh. Luculescu, M. Stancu,
L. Stncescu); Se invarte/numr pe degete (A. Lcan, C. Untea, N.C.
Dumitru); Le poti numara pe degete (sing) (P.Berteanu); Lucruri care se pot
insira pe degete (sing) (L. Popescu); Se dau dupa deget (sing) (A. Mitu); (Un)
degetar gaurit/obinuit (M. H, C. Herescu)
- Element de siguran la prinderea minilor (N. Banu); Cercul mainilor .. de aur
(Dorina si P. Berteanu); Ofert simbolic pentru cererea minii (D. Bldea)
- Lasa amprente digitale (C. Herescu); Afisaj digital (A. Tudose)
- Un gol de valoare marcat cu finete (V. Trolea); Gol marcat (V. Trolea); Gol
marcat si primit in cadrul unei partide oficiale; Notat cu zero (V. Popovici)
- Btut/Placat cu pietre (V. Trihub, P. Scrltescu); Suport de piatra (N. Puna)
- Bijuterie cosmica (E. Anca); Bijuterie de familie (S. Petric); Bijuterie de pret
care poarta pecetea trecutului (H..Simon)
- Verig trainic pentru nlnuit destine (E. Anca); Verig de legtur (M.
Zgubea, D. Nad); Stabileste legatura (T. Nastase); Legatura matrimoniala (V.
Feru)
- E in pom la bilantul anual (T. Popescu); Ce-aduce anul la copaci si la unele
femei (Gh. Geafir)
- Semn de trecere prin padure (V.M. Patru); Circulare privind defrisarile padurilor
(sing) (P. Haa)
- Cerc de gimnasica (I. Plischi); Suspendat la competitiile de gimnastica
- Cerc familiar (Gh. Nicolau-Expo); Cercul bijutierilor (E.Globau, C. Mangu)
- Martor pretios la declararea unei casatorii (P.Vasilache); Dar de nunta (I. Hanga,
C. uta, N. Cioclteu); Cadou traditional la o nunta ... de aur (E. Diradurian)
- Cel mai cunoscut reprezentant al unui cerc de valoare (Gh. Crian); Simbolul de
valoare al contopirii inimilor (E. Diradurian, A. Vljoag)
- Element de valoare la o proba de dublu mixt (B. Stoianovici); Marcheaza un
angajament intr-o partida de dublu mixt (I. Musat)
- Prezenta familiara in stanga mirilor (D. Bako, E. Gldu)
- Schimbate la inceputul partidei (sing) (I. Mihalache)
- Pecetea dragostei mplinite (B. Stoianovici)
- Pies de transformat n dam (S.R. Cacuci, D. Onofrei)
- Se expune in public prin aruncarea manusii (Gh. Chirila)
- Simbolul unui cuplu (I. Manzur)
- Se invartesc din fire (sing) (C. Herescu); Par rotat (T. Hedeiu)
- Prins/Ferecat n lanuri (B. Stoianovici, M. Frunz)
- Distinctie data cu mana (I. erban)
- Suspendat din activitatea gimnastilor
Inelar:
- Impodobit la o nunta de aur (C. Herescu); Impodobit de nunta (S. Petric); Are
acoperire n aur (N. Caraman, Gh. rdea)
- Unul avut la mana (C. Sgrcea, I. Buse); Manual de valoare
- Intre mic si mijlociu, (numarat pe degete) (M. Guja, L. Popescu); Unul cu
degetarul (N. Banu)

Inelat:

Inele:

- Gtitul domnioarelor la logodn (M. Dinc)


- Martor la o cstorie (F. T. Vasilescu)
- Intrat ntr-un cerc intim/valoros (A. Doboan, P. Goja, I. Ttar, I. Vlase)
- Poarta verighet (L. Popescu); Poarta simbolul unirii (D. Tipluic)
- Se incarca adeseori cu iese de orfevrarie (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Loc rezervat pentru ambasadorul casniciei (N. Murean)
- Pastrator al valorilor .. de casa (B. Stoianovici)
- Prelucrat prin frezare (V. Trolea)
- Aranjat in mod permanent (D. Guinea)
- Sucit din fire (A. Tudose)
- Soi de par african

- Aparat .. de facut bucle (M. Moleag); Aparatul de sus (C. Herescu); Aparat cu
evolutie in aer (P. Ciurea)
- De ce sunt suspendati uni sportivi in activitatea lor competitionala (O. Manto
Jr.); Sportive ... suspendate (C. Herescu)
Inerent:
- E din firea lucrurilor (M. Gzea)
- Integrat definitiv n structurile existente (A. Boboc)
Inept:
- Condamnat fara judecata
Inepie:
- Spus pe negndite (N. Stancu)
Inepuizabil:
- Asta nu se mai termina
Inerent:
- E de nedespartit (L. Popescu)
- Membru permanent in felul lui (D. Bako, E. Gldu)
Inert():
- Imobil stil trecut in proprietate de stat (Gh. Oncioiu); Imobil proprietate personal/particulara (Gh. rdea, C. Suta); Imobil de stat (Gh. Toia, M. Zgubea);
Un fel de imobil; Imobil in stare proasta (C. Herescu)
- Perpetuum imobile (sing) (S. Spiru)
- Schimba ... mobila (A. Doboan)
- Angajat la stat (T. Capot); De sine statator (B. Vlad)
- Nu d nici un semn de via (V. Potolinc)
- Aflat intr-o stare grava (Tr.I.Cioclteu)
- Scos din circulaie (A. Rbonescu)
- Mai mult mort decat viu (C. Herescu, B. Bogos)
- Lipsit in totalitate de bun simt (R. Arpad)
- Nu se mic deloc (M. Guja)
- E un nesimtit (S. Petric)
- Ramas ferm pe pozitie (B. Stoianovici)
- Ieit din vigoare (I. Cristea)
- Atribut de circumstanta al unui grup statuar (Ed. Anca)
- Victima unei stari maladive (T.Popescu, G.epelu)
Inerie:

- Uitarea de sine a materiei in voiajul ei universal. (E. Diradurian)


- Forta de opozitie (care sustine statul degeaba) (C. Mateescu, I. Manzur)
- Proprietate de stat (D. Serban)
- Mentine sta-tuo-quo-ul (C. Horowitz)
- Rezerva care apare cand se fac schimbari (N. Blteanu)
- Tendinta care vizeaza criza de energie (E. Purcherea)
- Pe loc repaos pana la noi ordine (At. Mateescu)
Inestetic:
- Tine de urat (V. Feru, V. Trolea)
- Iese primul la un concurs de frumusee (T. Capot)
- Ipostaza neplacuta la prima vedere (C. Georgescu)
- Critic ... de arta (V. Anghel)
Inestimabil:
- Unul pe care nu poi pune (nici un) pre (T. Popescu, Gh. Tirdea)
Inevitabil:
- Nu scapa dintr-o intamplare (T. Hedeiu); Nu poate fi deloc ndeprtat (T.
Capot); Nu tine pe ocolite (I. Musat)
- Vin garantat (sing) (V. Potolinc)
Inexistent:
- Face pe inchipuitul (I. Covalschi)
Inexpresiv:
- Gol de aer (V. Trolea)
A infatua:
- A se incorona cu aureola impaunarii (P. Vasilache)
Infect:
- Rau famat (G. Stroe)
Inferior:
- Date jos (sing ) (L. Popescu)
Infern:
- Cuptor unde se coc poamele (I.I.Zamfirescu)
Infestare:
- Conditia impusa la o deparazitare (P. Rotaru-Coli)
Infirm:
- Asta nu e intreg
A infirma:
- A nu fi recunoscut (A. Doboan)
Infirm:
- Prezinta fenomenul de respingere (N. Cioclteu)
Inflamabil:
- Desteapta foc (N. Caraiman)
Informator:
- Receptor conectat la o reea (I. Manzur)
- Un om care vinde (A. Mitu)
Informaie:
- Relatie utila (C. Horowitz)
- Trecuta prin sita (T. Ploni)
Infraciune:
- Judecata de apoi (A. Doboan)

Ingenuitate:
- Spirit de casta (M. Frunz)
Ingerin:
- Amestec greu de nghiit (C. Bnzaru)
- Bagare ... de seama
Inginer:
- Mare maestru, recunoscut in materie de tehnica (V. Trolea); Cadru de educatie
tehnologica (I. Iosif)
Inginerie:
- Pregatire de tehnician sef (M. Zgubea)
Ingrat:
- Om fara raspundere la serviciu; Fara retur la serviciu (P. Goja); N-are
replica/raspundere la serviciu (S. Leoveanu, C. Mateescu)
- N-are cuvinte s mulumeasc (Gh. Oncioiu)
- Fara pair-play la avantaj prinire (N. Mutulig)
- Rau de plata (A. Tudose)
- E de nerecunoscut (V. Potolinc)
Ingredient:
- Accesoriu al bunului gust (B. Stoianovici); Confera un plus de bun gust; Un plus
de bun gust (G. Barboni)
A inhala:
- A aspira ceva ce nu-i de nasul nostru (I. Pun); A fi aspirant ... la medicina
(I.C.Pun)
Inhalat:
- Inspirat doar in unele cazuri (C. Herescu)
- Tras la cos (I. Hanga, C. uta)
Inhalator:
- Sursa de isnpiratie ... la inaltime (C. Herescu)
Inhibat:
- Reinut nuntru (T. Capot)
Inic:
- E un tip lipsit de dreptate (V. Potolinc)
Inie:
- Prefigureaza dezghetul intr-o atmosfera glaciara (M. Ghidescu)
- Abia cand se sparge gheata e in apele ei (I. Negru)
- Astea-s viiturile din iarna trecuta (D. Cioflica)
Inim:
- Pomp de/pentru irigaie (I. G. Gruni); Pomp pentru vii (T. Capot); Pomp
utilizat n vii (O. perlea); Pompa din dotarea personala (V. Potolinc);
Camera de pompare (N. Caraiman); Pompe care fac concurenta celor funebre
(sing)
- Motor individual/auto n doi timpi (B. Stoianovici, C. Herescu); Motor cu ardere
interna (M. Bornemisa); Motor personal (A. Pasre); Motoras cu patru camere
(N.Medru, D.Cioflic)
- Motor care ntrerupe alimentarea la stopuri (A.Boboc); Motor oprit la stop;
Oprit la stop (V.Negreanu, A. Rbonescu); Se opreste la stop (I.E.Meteleu)
- Agent/Mijloc de circulaie (pe o arter principal) (M. Bornemisa, N.C.
Dumitru, I. Caraiman, H. Albert); Dirijeaza circulatia (L. Popescu, C. Sgrcea,

I. Buse); Centru cu circulatie continua (Gh. Dumitrescu); Centru de importanta


vitala in dirijarea circulatiei (L. Popescu); Cu circulatia pe stanga (N.Banu)
- Centru de colectare a sangelui (B. Stoianovici); Una de centru stnga (Gh.
Constantinescu, F. Mrescu); Bate in rosu, deci e .. de centru - stanga (D.
Constantinescu); Central cu autopropulsie (A. Schindarli)
- Muschi in sange (M. Bornemisa, I. Riti); Plina de sange (P. Rotaru-Coli)
- Obisnuita cu bataia (A. Rbonescu); Ne bate pana la moarte (D. Bldea);
Impune cu bataia conditiile de trai (V. Negreanu); Asta ne tine cu bataia (P.
Ciurea)
- Complet cu patru camere si oficiu de contractare (A. Ciurunga); Sufer dese
contracii musculare (A. Stroe)
- Cup de rubin umplut cu elixirul vieii (C. Butic); Paznic de veghe angajat pe
viata (At. Mateescu)
- Generatoare de tensiune (C. Herescu); Tine vasele sub presiune (C. uta)
- Stransa la piept (M. Stancu)
- Nucleul .. pulsarilor (D. Bldea)
- Ceas care marcheaz secundele vieii (I. E. Meteleu)
Inimitabil:
- Asta nu poate avea copii (A. Morar)
- Singur pe lume (V. Potolinc)
- Rmas fr replic (V. Feru); Cel fara de pereche (L. Popescu)
Inimos:
- Vine cu ajutoare umanitare (P. Haa)
- Vibreaza ca strunele viorii si la bine si la rau (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
A iniia:
- A face instructie cu bobocii (I. Magla)
- A te angaja pe o cale noua (L. Popescu)
Iniial:
- Cuvant .. inainte (P. Vesa); Inainte de toate (R. Vasilescu)
- Recunoscut ca primar (N. Badea)
- Felul nti (A. Botea)
Iniiat:
- Se descurc n orice situaie apelnd la cunotine (A. Boboc); Adus la
cunotinta (dupa o pregatire prealabila) (M. Dogeanu, V. Potolinc); Are
cunostinte pe care se bazeaza la nevoie (T. Popescu)
- Un boboc cu instructia facuta (Z. Turdeanu)
- A primit o parte din domeniu (E. Mnica)
Iniiativ:
- Pune bazele intr-o intreprindere (T. Nicov); Prima intreprindere particulara (T.
Porcuan); Angajata la o noua intreprindere (V. Patru); ntreprindere fruntasa
(C. Herescu)
- Stimulent pentru masa (A. Rbonescu)
Iniiator:
- Fruntas/Sef la intreprindere (I. Covalschi, P. Ciurea); Incepator intr-o
intreprindere (Z. Nichici)
- Inaintas in actiune (H.S. Simon)
- Scanteie ideatica scaparata din amnarul inventivitatii (P.Vasilache)
Iniiere:

- Uvertur la orice oper (C. Butic)


Injust:

- Termen acceptat al judecatii strambe (At. Mateescu)


Inocent:
- Cooptat accidental ntr-un cmp de parazii (V. Crstei)
- Exponenta a spiritului de casta (masc) (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Invesmantat in toga petalelor de lamaita (Fl. Titu Vasilescu)
Inocen:
- O sancta simplicitas (L. Popescu)
- Preacurata si nevinovata fecioara (C. Herescu)
- Castele n felul lor (sing) (N. Badea)
A inocula:
- A se baga pe sub pielea altuia (I.I. Zamfirescu)
Inodor:
- Insusire ... de exceptie a organului olfactiv (B. Vlad)
- Nu-i de nasul vostru
Inoperand:
- Incheiat cu un rezultat nul (C. Georgescu)
Inopinat:
- Venit neprevazut/neasteptat (L. Popescu, T. Capot)
Inoportun:
- Venit pe cap de locuitor (D. Bldea)
- Se prezinta peste asteptari (L. Popescu)
Inopozabil:
- Un lucru de necontestat (I. Socolov)
Inorog:
- Cabalina si cornuta (N. Badea); Solo la corn (Tr. I. Cioclteu)
- Un incornorat facut de basm (N. Badea)
A inova:
- A aduce noi imbunatatiri (I. Riti); A trage pentru noi; A se schimba cu efecte
noi
- A pregati o noua premiera
- A activa din nou
- A face de-alea nefacute (A.Gagniuc, E. Mnica)
Inovator:
- Infirma adagiul "Nimic nou sub soare" (At. Mateescu)
- Fruntas in inteprindere (I. Ttar)
Inovaie:
- Not nou la o lucrare original (T. Capot)
Inoxidabil:
- Sunt nite fiare dure .. ajunse la cuite (sing) (M. Guja)
Ins:
- Element neidentificat dintr-o multime (Gh. Constantinescu, C. Dumitriu, D.
Mnzat); Pierdut in multime (N. Caraiman); Element de baza in formarea
multimilor (I. Ptracu, C.Trnoveanu); Nume insignifiant dintr-o multime
nedefinita (P. Vasilache)
- Un om intre oameni (A. Boboc, M.Gabor); Un om obinuit/indiferent (V.
Potolinc, Gh.Luculescu); Om de lume (P. Berteanu, L. Popescu); Un om din

lumea mare (N. Banu); Un om la masa comuna (V. Antoniu); Om fara


identitate (C. Herescu); Un om ... indiferent
- Fa/Unitate (legata) de mas (C. Herescu, A. Vljoag, N. Stancu, P. Berteanu,
S. Cozma, V. Crstei, D. Hurtupan, V. Potolinc, I. Iosif); Unitate de masura
pentru masa (I. Ilie); Nechemat ... la masa (A.M. Samsonic); Unitate de interes
social (M. Frunz); Unitatea lumii nconjurtoare (T. Capot)
- Fac o masa comuna (sing)
- Substituire de persoan (A. Botea, A. Crciunescu, C. Raia); Persoana fara
personalitate (P. Abdula); Personaj incognito (C. Stnescu);
- Figura comuna (Gh. Neme); Figuri oarecare (sing) (P. Haa)
- Exemplar anonim cu amprenta gloatei (At. Mateescu, T. Nicov); Figurant
anonim pe scena vietii (L. Popescu); Ramas in anonimat (E. Darnga); Unicat
anonim detasat dintr-o mare multime (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Valuri trecatoare din mareea umanitatii (sing) (P.Vasilache)
- Un tip fara chemare (A. Doboan); Chemarea necunoscutului (C. Suta, V.
Potolinc); Ilustrul/Aproape necunoscut (P. Berteanu, A. Botea)
- Mister X (N. Dumbrav); Unu, X .. fara doi (!) (L. Popescu)
- Desemnat .. fara numire (A. Doboan)
- Fractiune civila (C. Oglan)
- Element de referinta al unei multimi
- Un om fara veleitati deosebite (C. Herescu)
- Standard individual de viata (M. Frunz)
Inscripie:
- Cuvinte care fac pietrele sa vorbeaca (sing); Scriere din epoca pietrei (I. Bue)
- Caractere cioplite (Gh. Luculescu)
Insectar:
- Grup inofensiv de insecte cu ac (A. Moldovan)
- Casa aripilor frante (B. Stoianovici)
Insecticid:
- Invingator prin K.O. la categoria musca (M. Anghel); Rele de musc (sing) (E.
Ndrag)
- Cu sta nu faci purici (L. Popescu)
- Eficient in combaterea parazitismului (R. Vasilescu)
A insera:
- A face o trecere in revista (P. Haa)
Insidios:
- Te duce pe nesimtite, gratie unui drum complicat pe care il cunoaste foarte bine
(E. Drng)
Insign:
- Stea cu rol principal in westernuri.
A insinua:
- A face o legatura indirecta (I.I. Zamfirescu)
Insipid:
- Unul cam lipsit de bun gust (T. Capot); Nu e apreciat deloc la o gustare
Insisten:
- Munca de lamurire (V. Potolinc)
Insolvabil:
- Nu mai poate da inapoi (C. Oglan)

- Ramas cu casa goala (P. Rotaru-Coli)


Insomnie:
- Rapitoare de noapte (Gh. Docea)
Inspectorat:
- Serviciu de control de calitate (I. Ttar)
- Mai marele poliitilor (cu grad de general !) (C. Herescu)
Inspecie:
- Lucrare de control (M. Gzea)
Inspiraie:
- Trageri aeriene (sing) (Gh. Luculescu)
- Suflet de poet (C. Herescu)
- Cele mai bune ganduri (sing) (V. Butoi, G. Popescu)
A instala:
- A pune in functie (M. Anghel)
Instantaneu:
- Planuri de perspectiva realizate prin actiuni fulgeratoare (sing) (Ed. Anca)
- Fotografie surprinzatoare/ocazionala (G. Stroe)
- Se remarca printr-o scurta expunere
Instan:
- Brigada de arbitri (P. ecman)
Instaurare:
- Calificare de baza (T. Ploni)
A instiga:
- A face o montare defectuoasa (I. Ilie)
Instigator:
- Banda de montaj (sing) (Gh. Luculescu)
- Asa zis specialist in materie, cu rezutate proaste in activitate (Gh. Oncioiu)
Institut:
- Baza unui studiu de specialitate (Gh. Toia, M. Zgubea)
Institutor:
- Pregateste personalul bancilor (M. Anghel)
Instituie:
- Casa de drept (A. Antonesei)
Instrucie:
- Disciplina ... specific militara (I. Riti)
Instruit:
- Formatii in cazarma (sing) (P. Ciurea)
Instrument:
- Piesa muzcala pentru orchestra (G. Manta)
- Are loc rezervat la opera, in loja (M. Frunz)
Insuficient:
- N-ajunge niciodat (T. Capot)
Insul:
- Tinut in apa (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazr, E. Ndrag)
- Soluie salvatoare apreciat n mare (A. Vljoag)
- Lacrima telurica pe fata oceanului planetar (E. Diradurian)
- Fiica Geei si a lui Poseidon (M. Frunz)
Intact:

- N-are nici o absen (B. Stoianovici); Certific absena .. absenelor (Gh. Toia,
M. Zgubea)
- Unul care n-a pierdut niciodata nimic
- Exemplu de integritate (C. Herescu)
- Fara lipsuri la compunere (I. Iosif)
- Are tot ce-i trebuie (B. Stoianovici)
Integritate:
- Obstinatia urechilor surde la cantecul ispitelor (Fl. Titu Vasilescu)
Integru:
- Un cuvant bun pentru cel trecut in lumea dreptilor (M. Dogeanu)
Intelectual:
- Isi pune mintea la contributie (L. Popescu)
- Merge mai tarziu la lucru, dupa multa pregatire (Gh. Boban)
Inteligent:
- Lesne/D de inteles (L. Popescu, D.R. Giuglea); Manifesta multa intelegere fata
de altii (I. Iosif)
- Minte cu multa pricepere (V. Trolea)
- Mai mare in facultati (A. Doboan)
- Tare de cap (I. Seicean)
Inteligen:
- S-a deteptat mai devreme (T. Capot)
- Zestrea de pret a lumii la vrerea ursitoarelor (At. Mateescu)
Inteligibil:
- Un tip priceput (T. Capot)
Intemperie:
- Urta din buletin (V. Potolinc)
- Haina pentru vreme buna (V. Opri)
- Fenomen de criza la vremea ei (D. Dogaru, I. Paun)
Intempestiv:
- Venit neasteptat in felul lui (C. uculeasa)
Intens:
- Arde de viu in felul lui (Ed. Anca)
Intensiv:
- In ritm vioi (C. Herescu)
Intensitate:
- Intrata in calculul puterii (P. Ciurea)
Intenie:
- Realizabila printr-un efort de vointa (Z. Nichici)
- Cele dorite (sing) (N. Badea)
- Prim plan prins in obiectiv (Gh. Crian)
Inter:
- Pozitie de mijloc ... la debut (V. Butoi)
- Bate pe la porti, penduland intre centru si periferie (E. Anca); Situat aproape de
centru (C. Herescu)
- De nivel mediu (M. H)
Intercalat:
- Are o situaie de mijloc (E. Gldu)
Interes:

- Forta de atractie (I. Manzur)


- Automobil popular (T. Capot)
- Baz a concepiei materialiste (Gh. Oncioiu)
- Arata o preocupare deosebita (R. Vasilescu)
Interesant:
- Atrage/Retine/Impune atenia (M. Zgubea, V. Potolinc); Iti atrage atentia pe
buna dreptate (L. Oranu)
- Om bine vazut de lume (T. Hedeiu)
- Evidentiat de ochii lumii (B. Stoianovici)
Interesat:
- Supus atraciei (L. Cplna, M. Zgubea); Are nenumarate puncte de atractie (T.
Hedeiu); Atras intr-o afacere aparent rentabila (C. Herescu); Atras de
promisiuni tentante (V. Negreanu)
- Tinteste profitul in inteprindere (G. Onea)
Interesant:
- Atrage atentia in mod serios (N. Mutulig)
Interimar:
- Pus in functiune provizoriu (D. Mant,og)
Interimat:
- Situaie de moment (C. Butic)
- Perioada cand se folosesc rezervele (V. Potolinc)
- Functie periodica de gradul doi (L. Popescu)
Interior:
- Intestine (sing) (N. Caraman)
- Prezent in casa omului (V. Potolinc)
Interjecie:
- Tusa finala intr-o reproducere dua natura (Gh. Toia, O. Tudor)
Intermediar:
- Pozitie de mijloc (masc)
Internat:
- Asezamant de stat pentru tinerii studiosi (Gh. Chiril)
Internist:
- Inrolat in armata salvarii (D. Georgescu)
Interogare:
- Cerere prezentat n justiie (Gh. rdea)
- Tragere la raspundere (G. Onea)
Interpelare:
- Cere explicaii (M. H, F. Georgescu)
- Proces verbal de imputare urmat obligatoriu de o nota explicativa (A. Mitu)
Interpret:
- Pus in slujba intelegerii internationale (D. Manog)
Intersecie:
- Loc de rendez-vous pentru conducatorii auto (B. Vlad); Loc de intalnire
(E.Globau, C. Mangu)
Intervenie:
- Amestec in treburile altor neamuri (V. Feru)
Interviu:
- Schimb de cuvinte intr-o partida amicala (At. Mateescu)

Intim:
- Cadru (re)strns (B. Stoianovici, V. Potolinc); Cadru propice unor nelegeri
amicale (B. Stoianovici); Cadru de proportii reduse (R. Vasilescu)
- Aproape nou (V. Potolinc, Gh. Luculescu); Omul cel mai apropiat (D. Guinea)
- Ascuns foarte aproape de noi (Gh. rdea)
- Situat in imediata apropiere (A. Ciurunga); Aflat in apropiere
- Cunostinte restranse pentru marturisiri confesionale (sing) (A. Vlajoaga)
- In general se poate spune ca e ceva particular (C. Crbu, I. Socolov)
- Nu transpira usor (G.epelu)
A intimida:
- A cauza pierderea semenilor (V. Trolea)
Intimidare:
- Motiv de zapaceala (A. Antonesei)
- Actionare .. de frica (T. Porcuan)
- Produce pierderi descurajatoare (D. Banculescu, E. Galdau, T. Hedeiu)
- E ceva de speriat (L. Popescu)
Intimitate:
-Atmosfer creat din aproape n aproape (V. Bogo); Aflata prin apropiere (I.
Filip, P. Scrltescu)
- Microclimat propice spevedaniei, asigurat de o bisericuta (A. Antonesei, T.
Popescu)
- Cunoscuta in particular dar tainuita in general (C. Trnoveanu)
- Secret de familie (I. Riti); Zona tabu pentru intrusi
Intitulat:
- Botezat fara apa (C. Herescu); Chemat la botez (C. Herescu)
A intona:
- A se pune pe cntat (V. Trolea)
Intonare/Intonat/Intonaie:
- Subliniere intr-un proces verbal
- Se remarca la oral (Fl. Georgescu)
- Un fel de vorbire ... cu accent (H. Albert)
Intra:
- Folosit inainte ca ... inter. (V. Potolinca)
A intra:
- A avea loc rezervat (V. Potolinc)
- A depasi un anumit prag (A. Ridiche)
- A iesi pe dos (D. Marcu)
- Un fel de a se interioriza
Intrare:
- Forma de patrundere interioara (T. Hedeiu); Formula de atac cu cantec
- Accese trectoare (sing) (T. Capot)
- Aparitia unuia care are usa in spate (D. Bold); Iesirea ... din spate (M. Gzea)
- Poarta in casa (D. tefan)
- Uvertura (N. Cioclteu)
- Varianta de deschidere cu o pereche de popi (V. Cernicica)
Intratabil:
- Diagnostic fara leac (V. Butoi, G. Popescu)
- Condamnat la moarte fara vina (V. Stoian)

Intravilan:
- Locuri rezervate pentru niste oameni asezati (M. Dogeanu)
Intrnd:
- Cand trebuie, se face zid in jurul lui
Intrigant:
- Fire de urzeala (H. Albert)
Intrigat:
- Intrat in alerta .. pe neprins de veste (A.M. Samsonic)
- Curios si suspicios (D. Bako, E. Gldu)
Intrig:
- Samanta de scandal (D. ipluic)
- Maestrie actoriceasca dobandita in culise (O. Manto Jr.)
- Artificiu de calcul intr-un joc de societate (M. Dogeanu)
- Lucratura de finete.
- Schita literara (I. Ttar)
Introducere:
- Preludiu la o tem dat (M. Bornemisa)
- Bgare de seam (T. Capot)
- Actiune obisnuita pentru un bagaret (I. Riti)
- Forma ... de vizibilitate redusa (I. Degeratu, V. rdea)
Intrus:
- Venit ... in plus (V. Stoian); Venit pe nepusa masa (I. rlea); Venit
suplimentar/ilicit/necinstit (E. Ndrag, L. Popa, D.M. Ivnu, M. Munteanu)
- Un musafir neasteptat (V. Potolinc)
- Se prezint fr s dovedeasc chemare (Fl. Mrescu)
- Subiectul unei introduceri neagreate (T. Capot)
- Un tip de esenta patrunzatoare
A intui:
- A ptrunde n mare vitez (B. Stoianovici)
- A da din cap ... inainte (Gh. Gustescu)
Intuiie:
- Idei preconcepute (sing) (M. Tun, C. Untea)
- Spirit de prevedere
Inuman:
- Ceva ce nu ne aparine (E. Gldu)
- Nu e de-o seama cu noi (H. Albert)
A inunda:
- A se ineca la mal (N. Badea)
- A intra la apa din cauza debitelor mari
Inundat:
- Inecat .. la mal (V. Smilovici)
Inutil:
- Se remarca printr-o aruncare la cos (I. Boar); Bun de aruncat la co (Gh.
Nicolau-Expo)
- Nu faci nici o treaba cu el (M. Guja); N-ai treab cu el (L. Popescu)
- Lipsit de uzuri evidente (V. Trolea)
- Respins la proba practica (O. Manto)
- Nu apelezi niciodata la serviciile lui (Gh. Boban)

- Datul de pomana (I. Manzur)


Inutilitate:
- Nota proasta la lucrari practice (M. Frunz)
- Motiveaza o absenta de la serviciu
- Nominalizari de capatai pe lista abandonului (sing) (N. Murean)
Invariant:
- Imobil cu destinatie fixa (A. Boboc)
- Mentine sta-to-quo-ul (orice s-ar intampla) (A. Dobosan)
Inventar:
- Lucrare de control (N. Banu)
Inventator:
- Isi castiga painea cu patentul (C. Pricop); Tip de patent (T. Pocutan)
- Creator de prototipuri (V. Trolea)
- Ne d maina lui nou (Gh. rdea)
- Portretist de avangard al chipului viitorului (F. T. Vasilescu)
A inversa:
- A face schimb de locuri (V. Potolinca)
Investiie:
- Paralele care determin un plan (sing) (V. Trolea)
- N-ai treaba cu el (L. Popescu)
- Ales cu o not de trecere la proba practic (T. Popescu)
- Dare de seama privind obiectivele de viitor (Gh. Chiril)
Invitat:
- Chemat pe nume (I. erban)
Invincibil:
- Asul de cupa ... mereu in carti (N. Mutulig)
Io:
- Primul cuvant al Domnului (D. Manog); Statea inaintea Domnului (T. Capot)
- Afirmarea personalitatii voevozilor nostri (I. Stanciu)
- Inainte ... de Stefan cel Mare (I. Filip, P. Scrltescu)
- Al doilea eu
- O frumusete de juninca intr-un context mitic (Gh. Dunca)
- Nota cea mai de sus (I. Boar)
- Mai mult ca nou! (V. Feru)
- Unu la zero! (D. Serban)
- Numrul de la picior! (T. Capot)
- Vocalele unui diftong! (V. Trolea)
- Un fior in inima ... si-n strune de vioara! (N. Popescu); Fior la inima! (V.
Potolinc)
- Sufletul unui pasionat de biologie!; Zece la biologie! (V. Opri, A.Tudose); Zece
dintr-un milion! (V.Trolea)
- Un pion in pozitie centrala! (I. Boar, I. Manzur); Miez de brio! (Gh. Gutescu)
- Adio inseamna sfarsitul! (D. Hurtupan)
Iobag:
- I se impune legatura cu pamantul (C. Oglan)
- Vecinul nostru din Moldova (A. Doboan)
- Un bun vecin (C. Mateescu)
Ioc:

Iod:

Iol:

privita

Ion:

- Nimic de zis (I. Coresciuc), Nimic scris (D. Bldea), Pentru nimic (C.
Georgescu), Un tip de nimic (R. Vasilescu), Nu-i nimic familiar de la turci (P.
Haa)
- Dispariie total (A. Tudose)
- Legat de nul (A. Botea, A. Crciunescu)
- Adverb .. de loc ! (Z. Turdeanu)
- Expresia definitorie a lichidarii stocului (B. Stoianovici)
- Numit in lipsa (I. Riti)
- Neam de origine turceasca (V. Trolea); Neam de turci
- Solutie care se impune intr-un caz de tamponare (C. Herescu); O solutie
salvatoare (G. Magheru); Solutie tampon (T. Nicov)
- Bun de pus la rana (V. Trolea)
- Nota unu la chimie (ad literram !) (C. Herescu)
- Baza de dezinfectare (O. Manto Jr)
- (O) panza (data) la/pe apa (V. Hotea, T. Capot); Mica panza de apa (C.
Herescu); Panza la apa (O. Huul)
- Papuc de lac cu panza (V. Trrolea)
- Corabie intrata la apa (V. Potolinc); Corbioar necomestibil (I. G. Gruni)
- Un fluture zburand pe valuri (I.E.Meteleu); Fluture de apa
- Pescru rtcitor pe ntinderi albastre (E. Diradurian); Pescarusi de mare cu
aripile frante (sing) (V. Stroe)
- Un vas mic ... asa in mare (D.M. Ivnu, M. Munteanu); Plina de gratie ...
in mare (L. Popescu)
- Cuvnt la mare ! (B. Stoianovici); O duce vantul (V. Feru); Purtat pe unde de
vnt (M. Zgubea); Merge pe unde o duce vantul (A.Gagniuc, E. Mnica); Se
orienteaz dup cum bate vntul (N. Badea)
- Dansatoare graioas pe creste de azur (E. Anca)
- Fondul lichid o ajut n libera circulaie (Gh. rdea)
- Ministar .. de clasa (V. Feru)
- Plecata intr-o cursa de placere (I. erban)
- E un nume in fizic/chimie (A. Doboan, I. Mnica); Nume deja cunoscut n
fizica nuclear (A. Stoica); Manifesta atractie fizica fata de partenerul opus (I.
Degeratu, V. rdea); Barbatul unei chimiste ... de renume national (D.I.
Nicula); Detasat la combinatul chimic (I. Degeratu, N. Banu)
- Plus-minus ntr-un proces avansat de disociere (O.Eftimie); Cu plus i minus n
determinarea soluiilor (V. Negreanu, N.B. Verciuc)
- Vine incarcat de la camp cu sarcini in plus (O. Eftimie); Au sarcini insemnate
(sing) (A. Doboan); Au diferite sarcini (sing) (T. Frasin); Primete sarcini de
tot felul (E. Mnica);
- Are sarcini deosebite in problemele de energie (I. Ptracu); Cu sarcini sporite n
domeniul energiei (sing) (I. Manzur)
- Parvenit prin pile si insemnat pentru fluctuatie de sarcini (R. Iftodiu)
- Grup energetic atomo-electric.
- Dirijat prin semne (A. Botea, A. Crciunescu)

- (Tip insemnat din) gruparea radicalilor independenti (E. Ndrag, P. Goja)


- Influentat in mod preferential de atractia polara (B. Stoianovici); Navigator spre
pol; Calator spre pol; Dirijabil intr-o calatorie spre pol (C.V.Popa)
- Particula onomastica (V. Trolea)
- Intoarse ... sunt ca si noi ! (D. Tipluic); Se intorc la noi ! (N. Gheorghiu)
Ionatan:
- Rosu la fata din America (C. Bnzaru)
- Soi bun legat de florile marului (M. Frunz)
Iordan:
- Numele de botez al lui Hristos (C. Herescu)
Iordane:
- Verbiaj teribilist in perimetrul familial (At. Mateescu)
- Iti strici gura de pomana ... cand te tii de ele (A. Doboan)
Iot:
- Indice aproape de zero (L. Popescu); Zero absolut intr-un anumit context (E.
Anca)
- Minimum minimorum in expresie (D. Bako, E. Gldu); Un minimum admis
de tiin (B. Vlad, I. Bue); Nivelul minim de cunoastere (Gh. Crian, I.
Socolov)
- Cea mai mica particula elementara (Gh.Dobrescu-Jr)
- Nimic deosebit (A. Morar); Mai nimic (L. Popescu)
- Fiica ignorantei (Gh. Constamtinescu)
- Putinul pe care trebuie sa-l stim (A. Boboc)
- Neam de-al lui Nica de la Humulesti (Gh. Crian, I. Socolov)
Iov:
- Sarac .. cu duhul (I. Iosif)
Ip:
- Capi rasturnati! (D.N. Nicula)
- Debutul ipocriziei! (L. Popescu)
- Interiorul unei cripte! (P. Berteanu); Ax... gripat!
- Tip fara capatai! (Z. Nichici); Tip de aripa dreapta! (P. Matei); Urme de nisip!
(V. Butoi);
- Inscrise intr-o elipsa si o hiperbola! (C. Herescu)
- Unu cu peste !
- Teme neprezentate la timp! (Gh. Gndu)
Iperit:
- Arde gazul sta (L. Popescu)
Ipo:
- Ipoteza la debut ! (L. Popescu)
Ipochimen:
- Pesonaj vetust, ajuns azi de rasul lumii (C. Pricop)
Ipocrit:
- Omul cu masca (A. Mitu); Cu masc i fr masc (P. Goja)
- Fals in acte publice (V. Trolea)
Ipocrizie:
- Punte improvizata peste rigorile legii (C. Georgescu)
Ipohondrie:
- (Un) caz de bolnav inchipuit (P. Berteanu, I. Vlase); Boala unui om sanatos (L.

Popescu)
- Suferinta cand nu e cazul (V. Trolea)
Ipohondru:
- Bolnavul inchipuit (G.Neme); Atins de boala bolilor (I. Ttar)
Ipostaz:
- Forma de prezentare (E. Drng)
Ipotecare:
- Creante garantate pentru bunuri imobile (sing) (I. Caraiman, M. Guja)
Ipotec:
- Un fel de casa de amanet (D. Huluta)
- Baz de recuperare (Gh. rdea)
Ipotetic:
-Merge nesigur (I. Caraman)
Ipotez:
- Te bazezi pe ea cand mergi la demonstratie (A.Gagniuc, E. Mnica); Punct de
plecare la demonstratie (V. Potolinc)
- Baza teoretica a calculului probabilitatilor (C. Herescu); Calculul
probabilitilor
(L. Popescu)
- Baza de cercetari fundamentale (C. Herescu)
- Avansat n domeniul tiinei (M. Frunz)
Ipsos:
- Scos din ghips (.. nevindecat) (P. Abdula, C. Herescu)
- Praf luat cu ap ca ntritor (Gh. Chiril); Dat cu apa ca intaritor
- Material pentru prize de perete (M. Frunz)
- Alb ca varul, (se tine de pereti) (I. Manzur, L. Popescu)
Ir:
- Un soare! (S. Avramescu); Unsoare/Pasta de gtit (care nu-i unge tigaia) (T.
Popescu, S. R. Cacuci, T.Capot, C. uta, C. Herescu, St. Marinescu); Merge
uns la tara; Reteta de gatit (V. Feru, I. Filip),
- Crem preparat pentru gtit (A. Boboc); Crema pentru manjire (P. Haa);
Crema satului
- Face o figura frumoasa (Gh. Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu,A. Boboc)
- Gras/Tras/Supt la fata (... dei e gras) (D. Mantog, D. ipluic, M. Popescu, V.
Butoi, Cl. u, N. Badea); Era supt la fata (A.Gagniuc, E. Mnica); Intra in
fata (V. Negreanu); E de fata (L. Popescu); Dat pe fata (M. Frunz); Tras la
fata ... desi e gras (M. Popescu); Iritat pe fata! (P. Berteanu); Face fata cu
stralucire; Face fata unei tate (I. Ttar)
- Intins de-o mandra la pielea goala (I.erban)
- Intins in fata unor moldovence (V. Trolea), S-a pierdut in fata moldovenilor
(E. Galdau)
- Ingroasa obrazul (cand e vorba de femei) (N. Banu, I. Dragomir); Chestie de
obraz (M. Moleag); Cu obrazul supt (I. Caraiman)
- Motiv de friciuni pentru femei (Gh. Chiril)
- Lanolina diafana a batranei doamne (S. Leoveanu)
- Spoiala unor persoane (V. Potolinc)
- Fond de intretinere (P. Goja)
- Se aplica la figura (Gh. Neme)

Ira:

- Oblojeala lipoida folosita in dermatologia rurala (P. Vasilache)


- Suliman magnificul (I. Socolov)
- Ingrasamant ad-hoc pentru ... suprafetele aride (I. Ptracu, C.Trnoveanu)
- Poate astupa sapaturile din mina (I. erban)
- Articol de piele (A. Doboan)
- Alifie gasita la spartul targului! (E. Ndrag)
- Situatia circului ramas fara bice! (M. Zgubea); Iesire la circ! (L. Popescu),
Iesire din arena circului!; Arena circului! (L.Popescu); Iesire din fire/labirint
(V. Trolea, A. Doboan)
- Iradiere ... cand nu bate nici un pic de vant! (Gh. Dobrescu Jr.)
- La inceput iritate, apoi scoase din fire! (C. Herescu); Iesire din fire ! (V.
Trolea); Stranse din fire ... in circuit!
- Cuier din cire! (D. Munteanu, T. Ploni); Cuier ( ... pentru mundire) ! (Gh.
Gustescu)
- Icre ce se taie ! (V. Trolea)
- Lipsuri de fond la inventar! (St. Iavorovski, C. Herescu)
- Inima de mire! (L.Popescu); Plin de spirit! (V.Feru); Fire deschisa (C.Stnescu);
Centru de inchiriere! (B. Vlad, T. Nicov); Interior ... gol! (N. Badea); Icosar
gaurit! (P. Georgescu); Infirmat in fond !
- Tras la tir! (A. Doboan, S. Varsami, N. Badea)

- Strigat de mirare ... a unui pirat fara capatai ! (I. Ptracu, C. Trnoveanu);
Semnul mirarii(D. ipluic); Se exprima cu mirare in glas (D. Nad)
- Cnd leul nu ia parte la cursul lirei! (A. Boboc)
- O scapare uimitoare (V. Potolinc)
A iradia:
- A se remarca prin degajare (M. Puiu)
- A se manifesta cu caldura (V. Butoi, G. Popescu); A da caldura (I. Iosif)
Iradiat:
- Tratat de oncologie (M. Gzea, I. Manzur)
Iran:
- Locul unde regele a fost facut sah (D. Hurtupan)
Iranian:
- Persan veritabil (A. Tudose)
Irascibil:
- Gata de ambalat/pornire (T. Capot, I. Murgoci)
- Pornit spre iesire (A.M.Samsonic)
- Se aprinde uor la orice tensiune (M. Rdulescu, C. uta)
- Pachet de nervi (M. Guja)
Iraional:
- Nu se poate justifica in nici un fel la judecata (C. Herescu); Respins la procesul
de judecat (I. Vlase, Gh. Prodan); Condamnat ... fara judecata
- Exemplu de judecata nedreapta (I. Riti); Scpat unei judeci drepte (O.
perlea); Nu are parte de o judecata dreapta (V. Potolinc)
- Nu poate sta n cap (E. Gldu); Sare la cap (T. Nstase)
- Pe negndite (L. Popescu); Cu gandul dus (S. Petric)
- Neluat n seam (A. Botea)
- Picat la examenul de logica

Ireal:
- Lipsit de sprijin material (S. Radu, Gh. Brasoveanu); Lipsit de orice mijloace
materiale de existenta; Lipsit de orice baza materiala (P. Vesa)
- (Caracterizat ca fiind) un inchipuit (I. erban, Gh. rdea); E o inchipuire (C.
Herescu)
- Opus noua, intr-o interpretare fantastica (O. Manto-Jr.); Concret si palpabil intro lume fantastica (A. Vlajoaga)
- Rodul fanteziei din lumea agnosticilor (P. Vasilache)
- Datele unor inventii care te trimit in lumea viselor (sing); Nepipait de nimeni,
ceva de vis nu alta (D. Georgescu)
- Curentul abstract (I. Riti); Cuvant de duh (C. Herescu)
- Soluie imaginar (masc) (V. Negreanu, N.B. Verciuc)
- Trecut n nefiin (V. Bogo)
- De negasit (V. Potolinc)
- Nu are asigurat existena (Gh. rdea)
- Sa-i vezi si sa nu-i crezi (sing) (C. Herescu)
- A fost odata ca-n povesti si ca-n povesti el va ramane (N. Murean)
- Asa este ... cand nu este (P. Abdula)
- Adevarul despre minciuni (D. Georgescu)
- N-are seaman in lume (I. Muat)
- E efectiv ... imposibil (T. Popescu)
Irealitate:
- Viata ca-n basme (S. Petric)
- Interpretata intr-o maniera fantastica
- O lume mincinoasa
- Formulare pentru omologarea inventiilor (C. Pricop)
- Aflata in lumea viselor (C. Herescu)
- Iesita din fire (N.Medru, D.Cioflic)
Irealizabil:
- Nu se poate face asa ceva (P. Berteanu); Nu se califica pentru faza finala
- Gen de plan nerealist (D. Nad)
Irecuzabil:
- Candidat sigur la admitere (O. Manto Jr)
Iredentist:
- Varf de atac la nationala (I. Socolov)
Iremediabil:
- Scos de la reparat (M. Anghel, I. Ttar)
Ireparabil:
- Un lucru terminat (V. Potolinc)
- Respins la testarea depanatorilor (P. Haa)
- N-are anse de ndreptare (Gh. Nicolau-Expo)
- Sentin de casare (V.M. Udrite)
Irepetabil:
- Nu admite nici o replic (V. Potolinc)
Ireproabil:
- Mai mult ca perfectul (C. Raia)
Irespirabil:
- Nu poti sa-l suferi ce aere isi da (Gh. Crian); Nu-l ai la suflet (L. Stncescu)

- Nu-i de nasul nostru (A. Boboc)


Ireveren:
- Lipsa de tact in raporturile cu persoane respectabile (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Irevocabil:
- Un fel de sentinta in ultima instanta (masc) (C. Herescu); Sentinta cu caracter
definitiv (D. Georgescu); Prezentat intr-o forma definitiva.
- Exclude orice posibilitate de revenire (C. uculeasa)
Irezistibil:
- Nu poate avea nimic mpotriv (M. Gzea)
- A reveni la sol (M. Frunz)
A iriga:
- A reveni bine n teren (V. Trolea)
- A potoli setea de cultura (P. Ciurea)
Irigare:
- Aduce apa pe pamant (V. Vasilache)
Irigat:
- Asigurat cu find lichid (N. Caraiman)
- Adapat de la izvoarele culturii.
Irigator:
- Solutie pentru splturi (F. Matei)
Irigare:
- Reclam la o revenire pe uscat (Gh. Oncioiu)
Irigaie:
- Ploaie artificiala (T. Nastase); Ploaie cu soare (I.E. Meteleu)
- Ap n schimbul pinii (N. Caraiman)
- Leac de plante uscate (N. Caraiman)
- Trecere in sectorul circulatiei (P. Abdula)
Iris:
- Floare pe care o ai mereu n vedere (V. Hotea, Gh. rdea); O floare rasarita la
vedere (D. Hulu); Floare colorata zarita printre lacramioare (D. Nad);
Floarea uitarii inecata in roua tristetii (D. Nad); Flori multicolore pe fond alb
(M. Gzea); Floarea ochilor (D.M. Ivnu, M. Munteanu); Floare cu bulb (V.
Trolea); Floarea lirismului ! (T. Capot)
- Floare pe glob (M. Zgubea); Reprezentant de culoare dintr-o regiune centrala a
globului (C. Crbu); Gen de curcubeu unic pe glob (E. Ndrag)
- In vazul lumii (L. Popescu)
- Cunoscut din vedere (A. Doboan, P. Goja, I. Ttar); Se cunosc din vedere
(sing) (I. Riti); Avut in vedere (I. rdea); (In jurul unui) punct de vedere (N.
Caraiman, P. Berteanu); Prezinta un punct de vedere personal (C. Herescu)
- Ochi pentru ochi (C. Herescu); Atins de albeata la ochi (B. Bogos, Gh. Dunca,
G. Negrea); Pata de culoare vizibila cu ochii deschisi (P. Haa)
- Dau o tenta de culoare unor puncte de vedere obisnuite (sing) (Ed. Anca); Placa
de culoare la receptoarele video (D. ipluic)
- Protejatul pupilei (T. Capot); Face curte unei pupile (N. Banu)
- Televizor (!) ..color (Gh. Oncioiu); Filtru pentru imagini color (P. Ciurea);
Centru de distribuire a vederilor color; Distincii particulare ale oamenilor .. de
culoare (sing) (V.M. Udrite)
- Cerc foto cu admiteri limitate (I. Magla); Cercul privitorilor (A. Ciurung); Cerc

A irita:

orbital (L. Popescu)


- Distins dintr-o privire (Gh. Luculescu)
- Un stanjen de pamanat/gradina/parc (Gh. Constantin, C. Dumitru, Gh. Lazr, N.
Badea, C. Dincovici, L. Popescu, M. Bornemisa, Gh. Dobrescu Jr.); Se
masoara cu stanjenul (V. Butoi, G. Popescu); Cel care stnjenete (N.
Gheorghiu); Nu mai mult de un stanjen (V. Potolinc); Echivalent cu un
stanjen (St. Marinescu)
- Un fel de ... lancier la curte in gradina (I. Stanciu)
- Combinatie de verde cu mov (in straturi !) (V. Anghel, I. Vlase)
- Soi liliachiu apreciat la gradina de vara

- A conduce pe cineva spre ieire (B. Stoianovici); A mpinge spre ieire (E.
Gldu, Gh. Igna); A porni spre iesire (V.Trolea); A renunta la control la
iesire (M. Zgubea)
- A se pune pe foc (V. Potolinc); A pune la fiert (Gh. rdea)
- A suferi de tensiune (D. Munteanu, T. Plosni)
- A face un atac de nervi
- A duce lupta de guerilla la nivel meschin (E. Diradurian, A. Vljoag)
- A incalzi la rosu (S. Rus, Gh. Oncioiu); A se rosi la fata (H. Albert)
Iritabil:
- Tip de pornire rapida (T. Capot)
- Acumulator de tensiune.
Iritant:
- Agent provocator al unei eruptii (N. Popescu)
- Generator de tensiune (Gh. Boban)
Iritare:
- Conduce le iesire (M. Gzea); Stare de fapt care conduce la o congestie (I.
Ptracu, C. Trnoveanu)
- Expresie in urma careia rosesti ... de jena (C. Georgescu); Te face sa rosesti (E.
Gldu)
- Evitata cu calm (Gh. Constantin, C. Dumitru, Gh. Lazr)
- Scanteia care declanseaza focul
- Ambalare inainte de pornire (B. Stoianovici)
- Culmea ... ironiei (A. Doboan)
Iritat:
- Pornit/Condus/Orientat spre ieire (Gh. rdea, T. Capot, A. Boboc, Gh.
Constantinescu, C. Dumitriu), Inregistrat la iesire.
- Pregtit n vederea unei erupii vulcanice (M. Zgubea); Pregatit pentru scena (O.
Huul)
- Pus/Conectat la inalta tensiune (L. Popescu); Cuplat la tensiune; Chemat in
situatii tensionate (V. Potolinc)
- Trecut de punctul de control (A. Doboan)
- Pornit prin autoaprrindere (D.R. Giuglea)
- Tratat cu calmante (V. Potolinc)
- Ca racul, dup ce a fost fiert (N. Nsui, V. Onofrei); Rou aprins (T. Nstase)
- Ambalat la pornire (O. Huul)
- Tun i fulger (B. Stoianovici)
- Un om necajit (H..Simon)

- Nu e bine ras .. i nici bine dispus (C. Herescu)


Iritaie:
- Face mncare (P. Haa); Mncare de spital (M. Frunz)
- Primejdia roie simit pe pielea noastr (M. Guja)
- Una care te mananca de viu
- Pornire spre iesire (I. Hanga, C. uta); Replica la provocare (C. Herescu)
A iriza:
- A picta dup natur (A. Mitu)
- A mprtia apele (M. Frunz)
Irizare:
- Cocktail de culori ntr-un pahar de lumin (E. Diradurian)
- Curcubeu observat n ap (A. Rbonescu)
Irizat:
- Scaldat in mai multe ape (V. Potolinc)
Irizaie:
- Apa minerala .. la sticla (N. Caraiman)
Irlandez:
- Locuitor al unei insule cu numele legat de ... o mare (B. Vlad)
Irod:
- Popular actor de comedie (M. Frunz); Chemarea micilor actori (sing) (C.
Herescu)
- Colind de Crciun (M. Chiricu)
- Patronul Stelei (Gh. Guru)
Ironic:
- Tip de reactie acida, in solutie acustica (T. Hedeiu); Acid n reacii (M.
Frunz); Are in el o doza de aciditate (P. Ciurea)
- Cu acele arme se face remarcat (Gh. Constantin, C. Dumitru, Gh. Lazr)
- Lucreaza cu acul (L. Popescu)
- Raneste muscand .. cu gura (Gh. Constantinescu, C. Dumitriu, Gh. Lazr)
- Aruncator de sageti otravite
- Producator de sare .. amara (I. Caraiman, M. Guja)
- Piscator la limba (I. Covalschi)
Ironie:
- Sgeat/neptur veninoas (A. Mitu, M. Dumitrescu)
- O uoar luare peste picior (M. Guja)
- Ciupitura ... de obraz
- Usturime de limb la oameni (E. Gldu, T. Hedeiu, E. Mnica); Taisul limbii
(Gh. Toia)
- Joc de cuvinte cu deturnari de sensuri (At. Mateescu)
- Tratament prin acupunctur (C. Butic)
Ironizat:
- Muscat de limba (Z. Nichici)
A irosi:
- A evolua in pierdere (L. Popescu); A fi n pierdere (Gh. rdea); A se pierde cu
totul (A. Tudose)
- A da bani de pomana (Gh. Arvinte)
- A scapa printre degete
Irosire:

- Intreprindere in care se inregistreaza pierderi peste norma ... in fond (Gh.


Chiril); Lucrare executat n pierdere (L. Popescu)
- Cheltuieli de consum (sing) (I. Socolov)
- Scapare printre degete (D. Guinea)
Irosit:

- Pur i simplu, mprtiat (M. Mrdrescu)


- Lansat n deriv pe apa smbetei (F. T. Vasilescu)
A irumpe:
- A produce o explozie interna (R.Arpad)
A irupe:
- A fi fortat sa iasa afara (P. Goja)
Is:
- Uns ... ad litteram! (C. Herescu)
- Cap istet! (P. Berteanu); Capul Istria !
- Plin de risc! (V. Mihalacu, N. Badea); (Inscrise in) centrul prismei! (C.
Crbu, I. Socolov, C. Broiu); Pliseu la talie! (t.Ciocianu); Pisc central in
Muntii Bistritei! (V. Opri); Esenta de tisa!
- Centru turistic la periferia Parisului ! (M. Dogeanu); Fr so la Paris ! (E.
Robciuc)
- Din discutie au ajuns in final la un compromis! (B. Stoianovici); Sfarsitul unui
vis! (I. Manzur)
A isca:
- A porni pe neasteptate (Gh. Stoica); A se starni din senin (C. Herescu)
- A se infiripa din nimica toata
- A pricinui un factor determinant (A. Botea)
- A lansa o provocare
Iscare:
- Proces de autoaprindere (Gh. Arvinte)
- Realizarea unui producator (I.erban)
Iscat:
- Raspuns la provocare (C. Herescu)
A iscli:
- A se prezenta in cod grafic, indescifrabil (I. Iosif); A-ti face numele indescifrabil
(Gh. Geafir)
- A-si pune amprenta personalitatii in scris (T. Capot)
Isclit:
- Act legalizat (in cele din urma) (C. Herescu)
Isclitur:
- Reprezentare grafica de autor (P. Ciurea); Consfinteste un drept de autor (G.
Onea)
- Semne fcute cu mna n nume propriu (F. Matei); Scriere de mn pentru nume
proprii (A. Boboc)
- Amprenta analfabetismului (Gh. Luculescu)
- Incheie dintr-un condei toat corespondena (V. Amihiesei); Tras din condei la
final de carte (F. Mrescu)
- Incheierea unui act (H. Albert)
- Scrisoare de acreditare (N. Nsui)
Iscoad:

- Angajata la vanzarea cu amanuntul (L. Popescu)


- Tip de cercetari secrete (C. Herescu)
A iscodi:
- A patrunde in adancuri (I. Isac)
Iscoditor:
- Cercetator sui generis (I. Vlase)
- Ochii care nu se vd i se uit (sing) (A. Tudose)
Iscusin:
- Castig obtinut prin munca (M. Frunz)
Isis:
- Sunt .. n dublu exemplar ! (L. Popescu)
- Doua caise ! (C. Bnzaru)
Islam:
- Imperiul lui Mohamed (D. Bldea)
- Partea lumii luminat de ciobul lunii (D. Bldea)
- Tinut sub semnul Semilunii (P. Ciurea)
Islaz:
- Sectorul zootehnic la pmnt (M. Frunz)
Ison:
- Companie in cadenta (P. Rotaru-Coli); Companie de sunet (E. Ndrag);
Companie productoare de cntare (E. Gldu, T. Hedeiu, E. Mnica);
Companie muzicala (G. Belu, A. Imre, M. Bornemisa)
- Manifestare muzicala plina de monotonie (I. Stanciu)
- Prelungirea unui acord interpretabil (I. Mnica); Punere de acord pentru un
acompaniament (M. Puiu); Acompaniament ... cum rar intalnesti (D.
Georgescu)
- Tinut de obicei de dascal (M. Gzea, Ed. Anca); Tinut de dascalime (M.
Mnica); inut n imediat apropiere (Gh. rdea); Tinut in orchestra (R.
Arpad);
- O voce din spate (M. Gzea), Vocea a doua (N. Cioclteu, C. Horowitz)
- Aport cu cntec al unor tovari de drum (A. Mitu); Un plus la cntare (V.
Trniceanu)
- Da nastere la unele interpretari (T. Hedeiu); Dubleaz un interpret (A. Botea)
- Susintor al armoniei (M. Frunz); Aduce armonia (M. Frunz)
- Ecou de rasunet in lumea muzicala (L. Popescu); Ecoul unor povesti de la
serviciu
- In acelai ton (J. Doli)
- Insotitor in strana (N. Barbu)
- Ingn o melodie (B. Vlad); E ca o inganare (V. Potolinc)
- Un fel de rugat frumos
- Cu el iti iese muzica pe nas (I. Ptracu)
A ispi:
- A fi intr-o postura de condamnat (A. Tudose)
Ispire:
- Actiune de condamnat (C. Herescu)
Ispit:
- A obinut dovad de absolvire (L. Popescu)
Ispit:

- Atractie universala (V. Potolinc, A. Ciuringa); Forta de atractie (Tr. I.


Cioclteu)
- Magnetism personal (N. Cioclteu); Magnet permanent
- Chemarea necunoscutului; Raspunde la chemare
- Iti face pofta (P. Haa)
- Proba de rezistenta (M. Zgubea)
- Caz de forta majora
- Lanuri mentale pentru sclavii dorinelor (sing) (E. Diradulian)
A ispiti:
- A pune sirenele in functiune (I. Plischi)
Ispitire:
- For de atracie (V. Bucur)
Ispitit:
- Tributar forei de atracie (L. Popescu)
- Czut ntr-o curs cu obstacole (Gh. Luculescu)
Ispititor:
- Are forta proprie de atractie (G.epelu)
Isprav:
- Ce s-i spun .. mare scofal (B. Stoianovici)
A isprvi:
- A fi ntr-o situaie de finalizare (M. Zgubea)
Ist:
- Asta-i moldovean suta la suta (Gh. Georgescu); Asta-i provincial sadea.
- Aproapele nostru de peste Prut
- Tot asta e (L. Popescu)
- Preistorie! (D. Cruicu, A. Rbonescu)
- Pista ... falsa da capo al fine! (C. Herescu)
- Tip de pistol care nu costa nici macar un pol ! (P. Vasilache)
Istea:
- Vine devreme acas (E. Guja)
Isteric:
- Tip de turba (V. Tirsolea)
- Tratat de psihiatrie (t.Ciocianu)
Istericale:
- Ieire n lume (D. Bldea)
- Cai de acces (E. Anca, M. Gzea)
- Reactii scapate de sub control (A. Tudose)
Isterie:
- Ieire zgomotoas (E. Robciuc); Caz de iesire necontrolata ... care cere palme
(M. Gzea)
- Tunete si fulgere pe cerul intunecat al sufletului (sing) (N. Murean)
Iste:
- Da lovituri cu capul (D. Banculescu, E. Galdau, T. Hedeiu); Tare de cap (T.
Popescu); Cap limpede
- Minte cu pricepere (M. Gzea); Minte de stinge (M. H)
- Calificare de maestru (D. erban); Calificat ca maistru (A. Doboan)
- Model de buna intelegere intre oameni (C. Raia); D dovad de mult nelegere
(A. Boboc); Ajung repede la intelegere (sing) (C. Herescu)

- Halal de el cum se descurca in toate celea (I. Ptracu, C.Trnoveanu); Descurca


itele (B. Bogos); Nu se-ncurca (C. Tuculeasa)
- Prinde bine (I. Muat)
- Greu de dus (N. Gheorghiu)
Isteime:
- Uurina de a da cu capul (Gh. rdea)
- Premisa pentru a realiza repede o intelegere (C. Herescu)
- Calitate de mare maestru (P. Berteanu)
- Sclipirea argintului viu (C. uta)
Istm:
- Stramtoare intre maluri de pamant (E. Ndrag); Strmtoare/Legatura intercontinental (Gh. Oncioiu, A. Doboan)
- Bagheta magica care despica apele (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Scaldat in doua
ape (I.I. Zamfirescu); Drumul apelor (F. Matei)
- Legatura la cap (T. Capot)
- Legat la pmnt aa, n mare (V. Negreanu); O limba pamanteasca (I. Isac)
- Loc unde malurile sunt foarte apropiate (C. Herescu)
- Coama valurilor (E. Gldu, Gh. Dobrescu Jr)
- Limb de circulaie/comunicare intercontinental (F. Mrescu, V. Trolea)
Istoric:
- Pred tafeta generaiilor (L. Popescu)
- (Un) nvatator din veacul trecut (P. Damian)
- Aparut din inatmplare (G. Magheru)
Istorie:
- Stafeta generatiilor (L. Popescu)
- Carte .. de povesti (L. Topor); Cartea eroilor neamului
Istorioar:
- Drajeu moralist pentru adormit copiii. (At. Mateescu)
Istoriograf:
- Inregistreaza faptele asa cum s-au petrecut (P. Georgescu)
Istorisire:
- Prezentare la o petrecere (Gh. Luculescu)
Istov:
- Termen final depasit (D. Manog,C. Bnzaru)
Istovit:
- Dus cu fora (Gh. Luculescu)
- Ieit din vigoare (T. Capot)
- Terminat dupa program (C. Bacu); Sfarsit de activitate
I:
- Umplutura de fric !
It:
- Joaca-n batatura (O. Huul); Lucreaza cu spatele la batatura (T. Hedeiu); Apare
in batatura la terminarea razboiului
- Ramane in spate; Trage sforile pe la spate; Pus la spate; Pitit la spate !
- Asigur spatele la rzboi (N. Banu); Da motive de bataie la razboi (E. Galdau);
Mobil de razboi (C. Herescu)
- Asezat cu un rost (P. Ciurea); Baton cu unt! (C. Herescu)
- Chit si scotch ! (V. Trolea); Imprimat pe ambele fete! (P. Damian)

Italia:

- Iesite ... din competitie! (A. Boboc)


- Speteaza la sarituri ! (N. Popescu)
- Inceput de itinerar in circuit prin Italia! (C. Herescu)
- Iesit din spital! (D. Bgrean); Interni la spital! (I. rlea); Carne de vita sau de
vital la tocanita! (C.Herescu); In centrul capitalei! (Gh. Braoveanu); Medii la
admitere in politehnica! (V. Trolea); Arbitrat la centru! (A. Moreanu);
Politica interna! (A. Doboan); Centru de gravitatie!; Site mijlocii! (N.Banu);
Incarcatura de pocnitoare (P.Goja)
- Ritm mediu! (A. Doboan); Plin de ritm! (I. Moraru);
- Venit in urma (la Titu)! (I. erban, Z. Nichici); Zorit din urma! (P. Berteanu);
Ratacit in cele din urma!(L. Popescu);
- Nit cu capul rupt! (T.Popescu, G.epelu); Sosit la potou (in vitez)! (C.
Herescu, H. Albert); Sfarsitul sfarsitului!; Strans .. unit!(P. Berteanu);Ultimul
cuvant al unui mucalit! (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Intrat pe cai laturalnice .. si iesit intocmai ! (B. Vlad); Iesit dintr-o situatie
critica! (I. Riti)

- Leaganul romanului contemporan (P. Rotaru-Coli)


Italian:
- Ipostaza comun a romanului contemporan (T. Capot); Romanul contemporan/
modern (N.V.Barbu)
Continuare la un roman (Gh. rdea)
- O napolitana in felul ei (masc) (S. Ciocianu); Tip de napolitana (masc) (N.
Badea)
- CIA O saluta ! (G. Onea)
Italic:
- Cu inclinatii spre dreapta (ad litteram) (C. Herescu); Un tip de caracter (cu
inclinatii la scris (V. Trolea, A. Rab); Caracter lipsti de verticalitate (P.
Ciurea)
- Aplecat pe rand (I. erban)
Italienesc:
- Privitor la cea mai mare cizma din lume (Gh. Enachescu)
Iterat:
- Subiectul unei recidive din universul livrescului (N. Murean)
Iteraie:
- Repetitii care au si ele socoteala lor (sing) (A. Antonesei); Repetitie la adunarea
generala (R. Arpad)
- Revizia calculatorului (E. Mnica)
- Act refacut (C. Herescu)
Iti:
- Teste - intrebare! (T. Capot)
- Intreite!
Itinerant:
- Ctig/Lucreaza n deplasare (E. Gldu, L. Popescu, C. Raia); Unul care se
deplaseaza in interes de serviciu (M. Puiu)
- Eternul trecator (V. Trolea)
- Lucreaza desi a ajuns pe drumuri (P. Haa)
- Delegat permanent (C. Herescu)

Itinerar:
- Conducator la curse (C. Stnescu); Program de curse (C. Herescu); Iti da drumul
dupa ce te prinzi in cursa (Gh. Toia)
- Marcaj/Indicator rutier (A. Botea, M. Zgubea); Indicator de plan, urmarit pe
parcurs (Gh. Dunca, G. Negrea); Indicator de circulaie (I. Buzdugan)
- Pe-aci ti-e drumul (P. Georgescu); Drumul spre int (D. Cruicu); Drum marcat
(pentru turisti) (I.C.Pun); Pus pe drumuri (Gh. Enachescu)
- Insemnare de cltorie (M. Anghel, I. Ttar); Inscris pentru cltorie (A.
Ciurunga)
- Traiectorie pentru atingerea unor tinte in deplasare (Gh. Constantinescu, C.
Dumitriu, D. Mnzat); Are o functie de indrumare si control in deplasare (C.
Herescu); Schema fixa folosita in deplasare. (L. Popescu)
- Proba de orientare turistica ( C. Tarniceanu); Croiala tip turist (Gh. Luculescu)
- Prevazut cu puncte de trecere (L. Popescu)
- Fixat pe parcurs (I. Pun)
- D semne de ndreptare (M. Anghel, I. Ttar)
- Ghid de voiaj (D. Dogaru, I. Paun)
- Dirijor in turneu (C. Herescu)
Itit:
- Biscuit ! (C. Herescu)
ITN:
- Un co valabil (A. Doboan)
Ia:
- A-ti intoarce vorba! (M. Guja)
- Pia cu pete! (C. uta)
Ian:
- Om suspus (T. Capot,V. Potolinca); Om n lanuri (T. Capot)
- Se intalneste la nivel inalt (V. Feru); Un om de inalt nivel (O. Huul); Recunoscut ca avnd un nalt nivel de trai (D. Cruicu); Are un nivel de trai destul de
ridicat; Isi traieste viata la un nivel superior (E. Darnga)
- E la inaltime cu munca (Gh. Gtescu); Un tip mereu la inaltime (P. Ciurea)
- Creierul/Iinima muntilor (Gh. Luculescu, A. Boboc, M. Mrdrescu, C. uta);
Iubeste muntele de-o viata (O. Huul)
- Alpinist din tata-n fiu (D. Marcu); Alpinist prin descendenta (L. Popescu)
- Intalnit la tot pasul (P. Ciurea)
- Situat la o cota mai ridicata (C. uculeasa)
- Privete lumea de sus (N.C. Dumitru)
- St pe vrfuri (B. Stoianovici, E. Mnica)
- Umbla cu capul in nori (D. Hurtupan)
Iari:
- Se strng la bru (A. Rbonescu); Se tin de bru (V. Potolinc); Se prind in
brau, perechi-perechi (C. u); Prinsi la brau de flacai (N. Banu); Imbracati
pana la brau (A. Botea); De la brau in jos (Gh. Gandu)
- Cei de la jocuri populare care se incing la brau (P. Vasilache); Prinsi de brau la
hora (C. Herescu)
- Stau bine pe picioare cand se-ncinge brauletul (C. Pricop); Luai peste picior la
strmtoare/tara (A. Antonesei, R.Arpad); Abia merg pe picioare (B. Stoianovici); Fcui s se in pe picioare (V. Bucur)

I:

- Albii rneti (Gh. rdea, V. Feru, I. Filip)


- Se luau de pantaloni (D. Bnculescu, E. Gldu, C. Mrgrit)
- Ridicati de la opinca (V. Potolinc); De la opinca-n sus
- White-jeans autohtoni (Gh. Dobrescu Jr.); Blugi pentru un cow-boy autohton (N.
Banu)
- Intrati in port pana in zona coastelor (D. Tipluic)
- Se imbraca sub suman
- Echipament/Piesa/Suport de rzboi (M. Anghel, I. Ttar, V. Trolea, T.
Ploni); Retea specializata n manevre de razboi (A. Boboc); Se trage n
cadrul unor manevre de rzboi (M. Zgubea); Cadru de baza al industriei de
razboi (E. Ndrag); Efect al razboiului (T. Capot); Se ncrucieaz la rzboi
(Gh. rdea); Element de baza intr-un razboi; In spate la razboi (P. Damian);
O mulime n rzboi (sing) (A. Tudose); Trasa prin razboaie (E. Mnica);
Intarita cu rost in razboi (C. Untaru); Participanta la un razboi ... civil (A.M.
Samsonic); In razboi pe timp de pace (I. Muat); Detine un rol preponderent
intr-un razboi fara arme (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Dispozitiv pasnic intr-un
razboi fara victime (E. Diradurian); Obisnuita razboaielor noastre (T. Capot)
- Manevrata/Adus/Urzit/Trasa din spate (A.M. Samsonic, I. Vlase, L. Popescu);
Intr/Trece prin spate (M. Frunz, M. Gzea); Se deplaseaza cu spatele (A.
Doboan); Merge cu spatele ... cu un anumit rost (N. Mutulig); Trece-n spate
cu un anumit rost (G. Barboni); Intins/Purtata/Foarfeca pe spate (M. Frunz,
V. Gogea, P. Goja, A.Vljoag); Mereu/Jucat/Trasa cu spatele (B.
Stoianovici, N. Mutulig, L.Popescu); Actionata cu spatele si ciocnita in cele
din urma (N. Barbu); Se bate la spate dupa o filare (D. Banculescu, E. Galdau,
T. Hedeiu); (Ne) lucreaza pe la spate (I. Boar); Lucreaza cu spatele la batatura
(T. Hedeiu)
- Trage cu ochiul prin batatura (M. Zgubea); Opereaza la bataturi (V. Potolinc);
Intra-n batatura; Nelipsita din batatura taranului (Gh. Georgescu); Calcata prin
batatura, nu fara un rost anume (Gh. Guru); Solutie pentru bataturi; Tip de
batatura ... nedureroasa (I. Manzur)
- Ii are rostul ei (n bttur) (A. Boboc); Se bat ca sa-si faca un rost (sing) (A.
Doboan); Batuta cu rost (D.R. Giuglea); Batator ... de covoare (M. Zgubea);
Suport pentru batut covoarele (Gh. Luculescu); Potrivit/Tine la btaie (E.
Gldu, B. Stoianovici)
- O intriganta notorie care trage sforile (N. Puna); Firul incurcat al unei intrigi
(C. Herescu); Vocabula adoptiva la sanul intrigii (E. Diradurian)
- Complice in cursa urzelilor;Umbla cu urzeli (M. Mnica); La baza unei urzeli
(L. Popescu)
- Se mai incurca si ea uneori (V. Potolinc); Un fel de incurca-lume (C. Herescu);
O incurca-lume (P. Berteanu); Motiv de ncurcturi (N. Dumbrav); Da nastere
la incurcaturi
- Specializata in materie (C. Herescu); Cadru de specialitate in materie (C.
Herescu)
- Incadrata la tesatorie (D. Nad)
- Remarcata intr-un paienjenis (L. Popescu)
- Complice inocenta la un plan esuat (D. Popa)
- Trage de fire la fiecare operatie a tesutului; Gen de tesut (V. Potolinca)

Ie:

- A da uitarii pentru o clipa (C. Raia)


- Se descurca cand e cazul (T. Nicov)
- Centru de echitatie! (A. Dobosan)

- Uniti implicate n manevre de rzboi (V. Trolea); Sforarii din culisele


razboiului (Gh. Crian, I. Socolov, D. Bldea); Strang randurile la razboi (D.
Ndrag); Prinse in masinaria razboiului (G.epelu); Aliniate la razboi
- Veterane de razboi afectate la spate; Trec din fata in spate ... si viceversa (I.
Manzur); Batute la spate; Trase cu spatele (A. Tudose)
- Fire de tort (E. Anca); Fire de incurca lume (C. Herescu); Fire de descurcaret
- Cu astea nu va mai incurcati ! Dezlegati-le si gata (C. Herescu)
- Aliniatele unui material batut la masina (C. Bcu, I. Isac)
- Se potrivesc la bataie (E. Gldu); Bat covoarele
- Au si ele rostul lor (C. ua)
- Rame pentru panze (V. Trolea); Trag la rame (N.V.Barbu)
A(se) ii:
- A trimite o vedere (I. Caraiman)
- A scoate la iveala (V. Potolinc)
- A face un scurt act de prezenta (C.Stnescu); A face o scurta prezentare (D
tirbu-Nica); A-ti face o aparitie
- A iesi din anonimat (A. Gagniuc, E. Mnica)
- A trece pe la locul faptei
- A debuta pe plan vizual (I. erban)
- A se arata cu zgarcenie (P. Ciurea)
- A se descoperi instantaneu la intalnirea cu noi (P. Vasilache)
Iit:
- Ieit/Scos la iveala (I.G. Gruni, O. Eftimie)
- Uitat n grab (A. Mitu)
- Vzut i nevzut (D. Bldea)
- Abia intrat in scena (I. Pun)
Iu:
- Chiotul feciorilor/flacailor in valtoarea dansului (At. Mateescu)
- Prolog la o strigatura (G. Negrea)
- Prezenta vesela la hora (L. Topor)
- Unu i unu! (T. Capot); O caia cu o potcoava! (C. Herescu)
- Iute de cap! (A. Schindarli); Iubire la prima vedere! (T.Popescu, G.epelu)
- Miezul zilei! (M. Cioclteu); Invelite in pliuri!
- Incheierea unui pariu! (Gh. Chiril); Sfarsit de mileniu! (A. Doboan); Sfarsitul
concediului! (D. Hulu)
A iubi:
- A avea o afectiune la inima (I. Socolov)
Iubire:
- Interaciunea dintre dou corpuri datorat forei de atracie (O. Alexe); Valoarea
maxima a fortei de atractie
- Tradusa in dragoste (D. Marcu)
- Focoase ... cu autoaprindere (sing) (D. Nad)
- Partitura pentru un duet ... la unison (B. Stoianovici)
- Jubilatie solara pe mareele sangelui (At. Mateescu)

- Otrava dulce a sagetii lui Cupidon (D. Popa)


Iubit:

Iubit:

- Subiect de dragoste (I. Vlase)


- Apreciat cu not maxim (E. Gldu)
- Provoaca dureri de inima (I. Ptracu)
- Om de legatura (I. Magla)
- Regele de cupa (P.Berteanu)

- Figura draga a unui om (T. Hedeiu)


- Pe asta o avem la inima (V. Petreanu)
Iubitor:
- Manifest al dragostei de oameni (E. Diradurian, A. Vljoag)
Iuda:
- Vnztor de bun credin (M. Frunz); Vanzator model (Gh. Docea)
- Un traductor din Biblie (V. Trolea); Traducator al Noului Testament (C.
Herescu)
- Membru blamat al micrii de orientare cretin (D. Popa)
- S-a vandut candva pe 30 de arginti (A. Doboan)
Iugr:
- O msur luat n teren (G. Ciopron)
- O bucata din trupul Ardealului (G. Onea); Un fel de sfoara ardeleneasca (V.
Trolea)
Iugoslav:
- Un fel de srb (masc) (I. G. Gruni)
Iui:
- O curba intre doua linii drepte ... ad literram ! (Gh. Boban)
Iuit:
- Se-aude ca s-a prins la hora (Gh. Guru)
Iul:
- Cuptor scurt (N. Caraiman)
Iulian:
- Un nume scos ditnr-un vechi calendar (I. Ttar)
Iulie:
- Cuptor cu energie solara (M. Guja); Cuptor(ul) n care se coace pinea (Gh.
rdea, Tr.I.Cioclteu); Cuptorul numrul apte (L. Popescu)
- Episodul 7 din serialul de luni (I. Magla); Episod arzator din serialul de luni (V.
Negreanu)
- Clasata prima dupa semestrul I; Prima luata in semestrul II
- Are perioada de coacere in mijlocul verii
Iunie:
- Sase la numar intr-un an (I. Isac)
- In fata cuptorului (I. Ttar)
- Mai inaintea ei (L.Popescu)
Iure:
- Atac in tromba (D. Huluta, Gh. Oncioiu; I. Ttar); Formula de atac (D. Bldea)
- Supliment de viteza (M. H)
- O masa luata in fuga (C. uta)
- Actiune deschisa ... impotriva apararii (O. Manto Jr)

Iurt:

Iut:

Iute:

- Navala (C. Suta)


- Produsul masei si al acceleratiei (C. uta)
- Odaie de locuit la han (Gh. Oncioiu); Popas la han (O. Alexe); Traditionala casa
a oamenilor de la han (C. Stnescu); Constructia unui han (A. Tudose)
- Ascunztoare pentru nite galbeni (F. Matei)
- Bgat/Pus n sac (L. Popescu, S. Varsami, A. Doboan); O bagi n sac (C.
Anton)
- Firul covorului (D.N. Nicula)

- Supliment/Schimbator de vitez (T. Hedeiu); Concurent la vitez (D. Ionescu)


- Pus pe fuga (S. Petric); Mod de executare pentru o fuga (A. Stnescu)
- Repezit cateodata de nu se vede (I. Stanciu); Pic la repezeal (C. Raia)
- Afectat de precipitaii (V. Trolea)
- O alerta in felul ei
- Ca o zvarluga (C. u)
- Vin tare (sing) (Gh. Luculescu)
- Un fel de ardei (I. rlea); Ardei ... peste asteptari (V. Potolinc); Calitatea unui
ardei platit cu sughituri (N. Murean)
- Calitate de piper (N.Banu)
- Piscator la limba (I.E.Meteleu)
Iueal:
- Proprietatea unui bun mobil (V. Trolea)
- Replica spusa la repezeala (D. Constantinescu)
A iui:
- A repezi ceva mai tare (C. Herescu); actiona la repezeala (I. Manzur); A face
ceva la repezeala (Gh. Chiril, D. Ndrag)
- A apasa pe acceleratie (A.M. Samsonic)
- A se gati cu boia
Iuire:
- Accelerare la un sprint (A. Doboan)
Iuit:
- Un repezit (V. Potolinc)
- Accelerat in cursa (M. Anghel); Accelerat in felul sau (V. Potolinc)
IV:
- Caz n care 1+5:4 (A. Boboc)
- Locul de langa podium (ad litteram !) (D. Manog)
Iv:
- Cvartet clasic de la Roma, prezent in Bolivia! (E. Diradurian, A. Vljoag)
- Intra dupa el in livada ! (O. Eftimie)
- Ivan cel mic (n-are nici un an!) (D. Ndrag)
- Ivit de la inceput ... este obiectiv in cele din urma !
- Trup de diva, admirat din priviri! (Gh. Dunca); Privit drept in centru ! (L.
Popescu); Individa din mijloc! (D. Georgescu)
Ivan:
- Ioan Slavici (Gh. Oncioiu)
Ivr:

Iveal:

- Aparator pus pe linia portii (pentru mai multa siguranta) (T. Hedeiu, B.
Stoianovici); Aparator al portii (C. Horowitz); Aparatorul portii (Fl. Morcov);
Aparator plasat pe linia portii (M. Dogeanu); Ultimul aparator cand se trage pe
spatiul portii (L. Topor)
- Tras la poarta printre aparatori (St. Ciocianu); Trasul la poarta (C. uta, T.
Capota); Tras la poart (cu mna) (D. Georgescu, L. Popescu); Trasul cu mana
la poarta (A. Tudose); Tras pe spaiul porii (I. Vlase, Gh. Prodan,(I.uelescu
D.Georgescu); Tras la poarta prin intoarcere (Gh. Crian, I. Socolov); Tras
razant pe langa spatiul portii (N. Badea); Trgtor la poart (C. Herescu)
- Bara transversal a porii (V. Trolea); Bara (trasa) la poart (D. Cruicu, M.
Gzea, E.Globau, C. Mangu); Bara de protectie. (L. Popescu)
- Intrebare incuietoare de trecere (Gh. Crian, I. Socolov); Chestie incuietoare (V.
Potolinc); Tip de incuiat
- Genunchiul broatei (Gh. Oncioiu); Coada de broasca (P. Georgescu, V. Rusu);
Metamorfozat in broasca (P. Ciurea)
- Scos/Dat pe usa afara (C. Herescu, I. rlea); Servete la u dup ora nchiderii
(N. Badea);
- Inchide usa pe dinauntru (T. Popescu, G.epelu); Unul care inchide clanta
definitiv (T. Hedeiu); Inchis pentru sigurana statului (M. Zgubea)
- Manual de deschideri (C.Herescu)
- Supliment de asigurare impotriva spargerilor (T. Nstase); Asigurare pentru cas
(A. Doboan, P. Goja, I. Ttar)
- Pies mutat n deschidere (G. Magheru)
- Bariera pe o cale de acces (L. Popescu)
- Barajul de la Portile de Fier (M. Frunz)
- In spatele usilor inchise (I. erban)
- Cerber de tinichea implicat in custodia avutului (P. Vasilache)

- Dezvalurire facuta in public (V. Stroe)


A (se) ivi:
- A face o prezentare (A. Botea); A se prezenta la fata locului (M. Gzea); A se
prezenta la vedere (T. Popescu, G.epelu); A face act de prezenta
- Un mod de a se face public (B. Stoianovici); Un mod de a aparea (Gh. Neme)
- A intra in vederile noastre (D.M. Ivnu, M. Munteanu); A intra ... in uitare (D.
Georgescu)
- I iesi in fata la o manifestare intempestiva (P.Vasilache); A-ti iesi in cale (L.
Popescu)
- A aparea din ambele sensuri (C. uta)
- Dovada ca unul cu sase nu fac intotdeauna sapte (D. Marcu)
- Doi mprit cu cinci! (T. Capot)
- Veste cu dungi verticale in loc de maneci !
Ivire:
- Termen de infatisare
- Act de infiintare (V. Trolea)
Ivit:
- Prezentat la vedere (A. Dobosan)
- Luat la ochi
- Iesit din necunoscut (D. Nada)

Ivorin:

Ix:

Iz:

- Apreciat la aparitie (C. Herescu)


- Aparut pe neasteptate (N.Banu)
- Reproducere dupa un colt din natura (T. Calot); Masa din col (D. ipluic);
Floare de colt (Z. Turdeanu)
- Se sparge prin cariere (C. Herescu)
- Oricum se mai citete ! (T. Capot)
- Nou ne e lsat din strbuni (M. Zgubea); Latina nou (V. Trolea)
- Unu ori ... noua ! (B. Stoianovici)
- Inainte de secolul X (I. Stanciu)

- Odoare intr-un fel mai vechi (C. Herescu); Odor pe care nu-l iubim deloc (C.
Raia); Un odor mai puin ndrgit (V. Negreanu); Miros ... din odorizator !
- Vine cu miros urat (T. Hedeiu); Miros ... de crizanteme ! (E. Ndrag)
- Stramba din nas (I. Dumitru); Prins de nas (V. Potolinc); Il tradeaza nasul (D.
ipluic)
- Informaie primit pe calea undelor (V. Bogo)
- Tip ... puturos. (A. Boboc)
- Abatere olfactiva de la perceptia bunului simt (P. Vasilache); Magnet olfactiv
(C. Dincovici)
- Ori starneste, ori taie pofta de mancare (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Miz substanial! (A. Doboan); Aflate in miza! (L. Popescu); Avizat de la
centru! (D. Hulu)
Izbvit:
- Fcut de mntuial (I. Caraiman)
- Scapat de sub control (Gh. Magheru)
Izbnd:
- Actiune incheiata cu brio (S. Varsami)
Izbelite:
- De asta se lasa... neaparat (!) (C.Herescu)
A (se) izbi:
- A da lovitura (M. Nastase); A se lovi de ceva mai tare (C. Herescu)
- A bate ca berbecii la stane ferecate (P. Vasilache)
- A soca puternic (I.Apostol, V.Onofrei)
Izbitur:
- Provocata la bataie (N. Badea)
Izbuc:
- Tanire impetuoasa pe un traseu acvatic (T. Capot)
Izbucnire:
- Exteriorizare exploziva (C. Herescu)
Izgonit:
- Foarte .. indepartat (V. Feru)
Izm:
- Ceaiul vivifiant oferit de farmacia verde (P. Vasilache); Specialitate de ceai
verde
- Creata din fire (N. Banu)
Izobare:

- Sinuoase in plan, datorita unor congruente situatii apasatoare (E. Anca)


A izola:
- A interveni cu protecie (B. Stoianovici); A imbraca o haina de protectie
- A evita contactul cu un electrician (P. Haa)
- A feri de curent (V. Potolinc)
Izolabil:
- Predispus la retragere (T. Capot)
Izolant:
- Separator in functiune (C. Herescu)
Izolare:
- Sabordarea sufletului n oceanul mueniei (E. Diradulian)
- Taina necunosctutului (P. Ciurea)
- Punerea unor cmi pe srm (E. Gldu)
- Despartire de public (V. Potolinc)
- Trecerea in rezerva (I. Musat)
- Taierea contactelor (P. Berteanu)
- Condiie de via n turnul de filde (F. T. Vasilescu)
Izolat:
- Trecut n rezerv (I. Buzdugan)
- Rmas n pan de curent (I. Vlase, Gh. Prodan)
- Conductor n haine de parad (B. Stoianovici)
Izolator:
- Sistemde protectie electric (P. Goja)
Izolaie:
- Separatoare in functiune (de uz curent !) (sing)
Izoterm:
- Linii egale pe scara termometrului (sing) (M. Frunz)
Izvor:
- Surs primar de curent (I. Manzur); Generator de curent continuu racordat la
retea (Gh. Crian)
- Sursa de apa curenta (M. Gzea); Scoate apa din pamant (N. Dumbrav)
- Prezent la inceputul unui curs; Inceptor/Debutamt la cursuri (V. Trolea, I.
Socolov)


i:

- Impresurati si impinsi pe margini ! (I. Ptracu, C. Trnoveanu)


mbrbtare:
- Transplant de inima. (L. Popescu)
- Descantec de frica pentru cei slabi de inger (I.E.Meteleu)
mblsmat:
- Moart dup o toalet persistent (P. Haa).
mbtrnire:
- Trecere intr-o toamna vesteda si gri, cu parfum de nostalgii (I.E.Meteleu)
A mbia:
- A insista pentru acceptare (C. Herescu);
- A supralicita oferta (D. ipluic).
- A pofti la masa (V. Potolinca)
mbiat:
- Solicitat pe linie de serviciu
mbibare:
- Cuprinsul apelor (G. Magheru).
mbietor:
- Plcut n felul su (P. Maftei).
- Poftit la masa (V. Stroe)
mbinat:
- Pus pe imbucate (I. Avram)
mbolditor:
- Generator de impulsuri (M. Dogeanu)
A mbrca:
- A intra n port (C. Herescu).
A mbria:
- A fi cu mnile nlnuite (A. Curelici).
mbriare:
- Exercitiu clasic de gimnasica sentimentala (T. Capot);
- O abordare cuprinztoare (T. Capot);
- Strngere de mini (T. Pocuan).
- Avantpremiera promitatoare sturlubacilor lui Amor (N. Murean)
mbrnceal:
- Mn-n vnt (D. ipluic).
- Socul ... trecutului in tehnica primitiva a propulsiei (N. Popescu)
mbrobodire:
- Lintoiul iluzoriu in care se infasoara cei dusi
mbuntit:
- Dus spre perfectiune
mbucurtor:
- Unul care d satisfacie (T. Capot).
A mbutelia:
- A trage din butoi pe nfundate (D. Bldea).
mi:

- Urmeaza dupa mie (L. Popescu)


- Atestat pentru eul meu (N. Mutulig)
A mpna:
- A face o introducere de bun gust (T. Capot).
mpcat:
- Om lipsit de judecata (N. Banu)
mprat:
- ahul prin coresponden n Europa (E. Ndrag);
- Recunoscut ca fiind un crai (T. Hedeiu).
mprie:
- Concurent (frunta) la regate (M. Dinc, T. Hedeiu).
mprtit:
- Servit cu pine i vin .. n tain (C. Herescu).
mpreal:
- Drept de motenire (A. Mitu).
- Actiune intr-un proces de partaj (I.E.Meteleu. T. Hedeiu)
A mpri:
- A face repartitii pentru beneficiari (Gh. Toia, M. Zgubea)
mperechere:
- Act pentru succesiune (Gh. Luculescu).
mpilare:
- Rau de mare (M. Dogeanu)
mpletitur:
- Incrucisata .. la ochi (B. Stoianovici)
mpopoonat:
- Decorat la exceptional
mpotrivire:
- Trecerea puterii n opoziie (E. Ndrag).
mprtiat:
- Aflat ntr-o proast dispoziie (P. Vesa).
- Face proba unei lipse evidente de concentrare
mprejmuit:
- Supus unei veritabile ngrdiri (T. Capot).
mprejur:
- Indicator uzual pentru mediul ambiant (C. Herescu).
mpresurare:
- Activitate cuprinztoare (T. Capot).
mpricinat:
- Ajuns de necaz n ultim instan (Fl. Barbu).
mpricinai:
- Doi protagonisti pentru unnsingur rol (M. Frunz)
A mproca:
- A arunca la gunoi (M. Frunz).
A mprumuta:
- A-ti face datoria (atunci cand e nevoie!) (C. Herescu)
mpunstur:
- Una cam nepat (T. Capot).
mpuctur:

- Rasunatoare fapte de arme (sing) (E.Globau, C. Mangu)


- Corul vntorilor (sing) (C. Herescu).
mpuinare:
- Operatie de scadere (C. uta)
n:
- nscris la naintasi ! (C. Herescu); Varf la inaintare ! (C. uta)
- Cuvant introductiv (L. Popescu); Chestie de introducere (I. Plischi);
- ncepe cu ... inceputul ! (A. Doboan); La inceputul inceputurilor (T. Nstase)
na:
- Inainte, tot inainte ! (P. Berteanu)
nadins:
- Proces de intentie la modul expres (At. Mateescu)
A nainta:
- A lua un avans de deplasare (V. Anghel)
naintare:
- Dispozitiv de marcare (C. Herescu)
nainta:
- Jucator la marcaj (Gh. Arvinte)
- Bate la poart (A. Tudose);
- Calificativ pentru cei care fur (E. Gldu).
nainte:
- Deschizator de drumuri prin amintiri (Gh. Boban)
- Creeaz un precedent (C. Herescu).
- Formula de atac (M. Gzea)
nalt():
- Mare n talie (A. Botea, A. Crciunescu); Ridicat in tarie
- Tip de stat dezvoltat (D. Guinea)
- Cu capul/fruntea sus (Gh. Neme, L. Popescu); Umbla cu capul in nori
- Se ridica primul de la masa ca dovada a unei bune-cresteri (P. Vasilache)
- Calificat din oficiu la lungime
- Bun de aruncat la co (Gh. Luculescu).
- Selectionata la baschet
naripat:
- Planurile lui sunt sa se ridice deasupra tuturor (Gh. Crian, I. Socolov)
- Pregatit pentru o evolutie la inaltime (Gh. Crian, I. Socolov)
narmare:
- Pregatire de lupta (T. Nicov)
- Concurent fara sanse la cursa pacii (C. Herescu)
narmat:
- Se crede o for (M. Frunz).
nbueal:
- Maxima in cuptor (D. Bgrean)
nbuite:
- Durerile lui Sadoveanu (D.I. Nicula)
A nla:
- A se ridica de jos (L. Popescu)
nlat:
- D dovad de bun cretere (M. Zgubea).

nltor:
- Angajat la o intreprindere cu ridicata (C. Herescu)
- Folosit pentru ndreptarea putilor (T. Capot).
nlime:
- Diferenta naturala dintre munte si mare (O. Eftimie)
- Tinta pentru alpinisti (I. Isac)
nsprit:
- Vin cu intepaturi usoare (A. Boboc)
- Cum e mai ru (A. Tudose).
A ncasa:
- A primi n cas (M. Stancu).
ncasare:
- Intrarea in casa (Gh. Toia, M. Zgubea)
ncasator:
- Adun banii de la populaie (Gh. rdea).
- Un om primitor la casa lui (C. ua)
nc:
- Suprasolicitare ( cand e nevoie) (C. Herescu, Gh. Constantinescu, C. Dumitru,
Gh.
Lazr), Un solicitant n plus (V. Potolinc), Formulare pentru
solicitatori (V. Potolinc);
- Tip de supliment/ suprasolicitare (t. Ciocianu, L. Popescu)
- Supliment de comand (N. Cioclteu), Solicita un supliment (A. Tudose); Cerere de
suplimentare (D. Hulu)
- Vine pe deasupra (A. Rbonescu);
- ndemn personal cu cerere de supliment (At. Mateescu);
- Fomulare de completat (Gh. Enchescu, A. Rbonescu), Cere o completare (C. Cpn)
- Un mai schimbator, dar lipsit de neprevazut (Gh. Chiril); Mai precis (P.R. Coli).
- E vorba de asteptari neimplinite
nclecare:
- Act cavaleresc (C. Herescu)
- Debutanta la calarie (I. Degeratu)
A (se) ncla:
- A o lua pe picior (Gh. Oncioiu); Un fel de a se pune pe picioare (V. Trolea).
nclri:
- Clcate n picioare (C. Butic).
ncptor:
- Mare nghiitor de pui (P. Ciurea) .
A ncpna:
- A face precum mgarul (A. Moldovan).
ncpnat:
- Are o poziie fix (T. Capot);
- Nu se ndoaie deloc (I. Ttar).
ncpere:
- Data de pereti (V. Potolinc)
- Camera fara anvelop (t. Ciocianu)
ncrcat:
- Cursa narmrilor (P. Ciurea).

ncrctur:
- Se aprinde la cntatul cocoului (C. Stnescu).
nceptor:
- Lipsit de antecedente (M. Gzea)
ncepere:
- Activitate de iniiere (T. Capot).
nceput:
- Punct de plecare (V. Negreanu, M. Puiu)
- Inregistrat la debut (D. Hulu)
- Cuvnt de inaugurare (I. Manzur);
- Dat de natere (Gh. Luculescu).
ncercare:
- Trecere de probe (A. Doboan).
ncercuire:
- Activitatea celor care ne nconjoar (E. Ndrag).
- Actiune pe ocolite (V. Potolinc)
- Face prizonieri de razboi... care raman inarmati
ncercuit:
- Pizonier de razboi ... care continua sa lupte (D. Nad)
ncet:
- Luat cu binisorul (L. Popescu)
- Lipsit de precipitatii (L. Popescu)
- A suferit o micorare a volumului (B. Vlad, I. Bue);
- Vorbitor slab in felul sau (C. Herescu)
- Vin pelin ! (E. Ndrag).
ncetinit:
- Are o evolutie mai slaba in deplasare (C. Herescu)
ncetinitor:
- Face o reducere la accelerat (T. Capot).
nchegat:
- Declarat in mod formal dupa actul unirii (V. Bucur)
nchipuit:
- Gradoman ca el ... nici ca exista
nchisoare:
- Casa pensionarilor (N. Stancu).
A ncinge:
- A prinde la mijloc (N. Badea).
ncins:
- Prins la brau (C. Herescu)
nciudat:
-Privete napoi cu mnie (N. Caraman).
nclinaie:
- Atu competiional (G. Ciopron).
ncolire:
- Iesire la iarba verde (A. Doboan)
ncopciere:
- Lucrari de clasat (sing) (N. Badea)
ncordare:

- Generatoare de tensiune (C. Herescu)


ncornorat:
- Tradus incorect (D. Bnculescu, E. Gldu, C. Mrgrit).
ncorsetat:
- Strans la mijloc. (C. Herescu)
ncredere:
- Centura de garantie a bunelor intentii (At. Mateescu)
ncremenire:
- Ce naste din stupoare, paralizie mananca (N. Murean)
- Luarea unor pozitii aparent de neclintit (I. Stanciu)
ncreztor:
- Usor la dus (T. Pocuan).
- Fire de siguranta (I. Pun)
ncriminat:
- Cazul ... acuzativ (L. Popescu)
ncruciare:
- Aflat la rscruce (L. Popescu).
ncrustat:
- Btut cu pietre (A. Lcan, C. Untea).
ncuiat:
- Prins de chei (M. Ciornei)
ncuietoare:
- Se opune oricrui mers nainte (Al. Cpn).
ndat:
- Termen preant care nu suporta amanare (N. Popescu)
ndatorire:
- Tip de sarcin (V. Negreanu).
ndrtnic:
- Merge .. nainte (Gh. Luculescu).
ndemnare:
- Avantajul iuelii de mn (M. Bornemiza);
- Factor de cretere a productivitii muncii (Gh. Constantinescu).
ndeprtat:
- Distantat ca atare (T. Popescu)
A ndesa:
- A face presiuni la proba de admitere (I. Iosif)
ndesat:
- Plin pana la refuz (A. Doboan); Plin de sine (H..Simon)
- Mic-gros
ndoliat:
- Omul negru (V. Trolea).
ndrgostire:
- Faza de autoaprindere (M. Bornemisa)
ndrgostit:
- Vulnerabil la clcie (T. Capot).
ndrgostit:
- Orbita dragostei (D. Bldea).
ndreptar:

nec:

- Itinerar pe drumul anevoios al cunoasterii (I. Ptracu, C. Trnoveanu)


- Calauze de meserie (sing) (V. Potolinc)

- (ntmplare ce-i) taie respiraia (M. Frunz,V. Hotea); Criza de inspiratie


- Stingere cu ap (A. Lcan, C. Untea, C. Herescu); Curatare in apa (C. uta); Cazul in care
bei multa apa ... pe nerasuflate (E. Mnica)
- Moartea unuia care s-a cam ntrecut cu butura (I. erban); Situatie tragica in care moartea
se da la fund; Disparitie subacvatica (M. Frunz)
- Accident pe calea aerului (N. Badea); Accident la ochi (A. Doboan)
- Nod in gat (C. Broiu)
- Motiv de indispozitie pe seama unor corabii (At. Mateescu)
A se neca:
- A se stinge/duce cu ap (A. Mitu, I. Srbu).
- A se chinui neavand buna inspiratie (P. Haa)
necare:
- Stingere cu apa (t.Ciocianu)
necat:
- Stins cu/in ap (C. Ciurcanu, I. Avram), D. Ursuleanu); Sfritul apelor (B. Stoianovici);
- Mort dup butur (V. Onofriu, L. Stncescu, T. Nicov); A baut peste masura (V. Feru)
- I s-a pus nod in gat (I.E.Meteleu)
neccios:
- Greu de nghiit n felul su (C. Herescu).
- Ne ia dintr-o suflare
necciune:
- Accident pe calea aerului(N. Badea).
- O asa asfixie mai rar (V. Vasilache)
nfiare:
- Schimbarea la fata (V. Potolinc)
A nfiora:
- A fi profund impresionat (V. Potolinc)
nfiortor:
- Face sa te treaca toate naduselile.
nfipt:
- Prezentat in introducere
- Blocat la o patrundere in adancime
- Reprezentant al puterii de stat
- Un tip intepat
nfiripare:
- Revenire la putere dup o perioad mai neagr (A. Curelici).
nflcrare:
- Carare fierbinte spre inaltimea nazuintelor. (Fl. Titu Vasilescu)
nfofolire:
- inut la rece (I. Buzdugan)
nfrngere:
- Bataie de joc (C. Herescu)
ngduin:
- Voie bun (V. Onofriu, L. Stncescu).
nger:

- Zburator imaginar plin de candoare (V. Butoi); Zburtor legendar nlat n slava
cerului
(I. E. Meteleu);
- Pasare erotica in varianta antropomorfica (At. Mateescu); Pasrea paradisului/cerului (A.
Rab, N.Caraiman);
- Reprezentarea inaripata a unei frumuseti ireale (M. Guja); Tip de frumusete divina
- Paz bun (A. Tudose);
- Corp ceresc ignorat de astronomi (V. Feru);
- Nelipsit din suita Domnului (C. Herescu)
- Suflet de copil inaripat
nghe:
- Vestigiu sinodic din perioada glaciara(E. Diradurian)
- Pericol de gradul zero (D. Bldea).
nghiitur:
- Preluarea dintr-o bucata (Gh. Toia)
nglobare:
- Forme de incorporare (sing) (Al. Cristici)
ngrmdit:
- Comprimat .. de uz curent (N. Caraiman).
- Determinat prin cresterea densitatii (I. erban)
ngreunare:
- Obtinerea unui supliment la masa (I. Socolov)
ngrijit:
- Bine gtit (T. Capot)
ngrijorat:
- Integrat in sistemul de alarma (P.Berteanu)
A ngropa:
- A intra n posesia pmntului (B. Stoianovici).
ngustat:
- Revenit din larg (O. perlea).
njghebat:
- Dat gata dintr-o nimica toata (C. uta)
njosit:
- Lipsit de demnitate (D. Manog)
nlcrimat:
- Ochi de scalda (D. Bgrean)
A nltura:
- A proceda la eliminare (C.Stnescu)
nlturare:
- In departare! (P. Georgescu)
A nmii:
- A inzeci si a insuti (C. Herescu)
nmugurire:
- Prima lucrare a primverii fcut prin livezi (T. Popescu).
nmuiat:
- Ieit din vigoare (T. Capot).
nmulire:
- nvat la tabl (E. Gldu).

nmulitor:
- Tip de reproducere (D. Manog)
A nndi:
- A face legtura (Gh. Luculescu).
nndit:
- Rezultat strans dupa prelungiri (M. Frunz)
- Una din doua ... in stransa legatura (masc) (P. Ciurea)
nnditur:
- Trstur de unire (O. perlea).
A nnegri:
- A finaliza prin tu (M. Chiricu).
nnobilat:
- Avansat nainte (M. Guja).
nnoire:
- Tratament de refacere (N. Barbu).
- Transformare reusita (A. Tudose)
nnoit:
- Ieit din recreaie (Gh. Oncioiu).
- Dat la refacut (V. Trolea)
nnorare:
- Inchis pe afara (V. Trolea)
not:
-Mersul la trand/pete (I. Boar, P. Haa, Gh. Luculescu); Specialitate de pete (A.
Doboan); Bataia pestelui. (I. Riti)
- Avansare obtinuta doar dintr-o miscare eleganta de bazin (P. Vasilache); Ansamblul de
micri din bazin (A. Boboc); Micare (de susinere) din bazin (T.
Capot); Miscarea de
sustinere a bazinului; Deplasare de bazin (D. Bgrean); Micri ritmice din
bazin/
oglinda (T. Capot);
- Fluture acvatic (T. Capot); Fluture de ap (D. Bnculescu, E. Gldu, C.
Mrgrit);
- tiut.. ca pe ap (M. H); Dus de ape (B. Stoianovici);
- Asigura o avansare prin parcurgerea unui curs (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Asigur o
ieire spectaculoas de la cursuri (T. Hedeiu);
- Cunoscut ca poloist (D.I. Nicula); Deplasare la o competitie de polo (B. Vlad)
- Trecere de care se bucura unul care nu poate fi inghitit (C. Toma); Trecerea de care se
bucura un tip ... care nu poate fi inghitit (M. Dogeanu)
- Incercare/Soluie de a iesi la liman (M. Gzea, Ed. Anca, O. Coglniceanu)
- Act de flotant (L. Stncescu, A. Doboan)
- O zbatere din ochi la care te ia somnul (O.P. barboni)
- naintare n valuri (A. Boboc);
- Mersul pn la mal (Dorina, P. Berteanu);
- Salvare/salvator de la nec (L. Popescu, A. Tudose);
- Autopropulsie n domeniul hidromecanicii (M. Puiu);
- Mod de a te menine pe linia de plutire (T. Popescu);
- Prob/Sportiv de culoare (A. Boboc, N. Giol)
-Un mod de supravieuire aa .. n mare (Z. Turdeanu);

- Manevr de infanterie marin (Gh. Toia);


- Mod activ de a te mentine la curent (Gh. Boban)
A nota:
- A intra la apa cu buna stiinta (A. Manolache); A se zbate pentru a nu intra ru de
tot la ap
(M. Zgubea);
- A merge la pete (N. Nsui, V. Onofrei).
- A supravietui ... asa in mare
- A se tine la curent
notat:
- Solutia unei avansari ... dupa ce ai intrat bine la apa (E. Anca)
nottoare:
- Trag la pete (P. Ciurea);
- Muiere n ap (C. Herescu).
nottor:
- Sportiv de culoare (L. Popescu);
- Specialist n hidrotehnic (L. Popescu).
A nrdcina:
- A prinde bine (A. Boboc).
- Un fel de a ramane pe loc (V. Potolinc)
nrdcinat:
- Legat de pmnt (C. uculeasa).
A nri:
- A face din bun ... nebun (C. Georgescu)
nrutire:
- Stare avansata de boala (A. Doboan)
nrutit:
- Schimbat n defavoare (D. Bldea).
nrobit:
- Dat n exploatare (P. Vesa).
nroire:
- Expunere pe fata (V. Potolinc)
ns:
- Darul vorbirii (E. Ndrag, D. Manog, I. Socolov); Este dar .. s-a terminat !
(A. Ciurung);
Un dar .. mai mare/deosebit (A. Tudose, C. uta); Dar ... nepretuit/
conditionat (P.
Abdula); Schimb darul (N. Cioclteu); Dat ca dar (I. Ttar);
- Cuvnt pus la indoiala
- Tip .. de conditie. (C. Herescu)
- Liantul verbal al schimbului de idei (N. Muresan)
A nsila:
- A ncropi ceva la repezeal (Gh. Igna).
A (se) nsmna:
- A se da pe brazda (A. Doboan)
nsmnare:
- Program in premiera la gradina.
nscunare:

- Atestat pentru o mai veche asezare omeneasca la inaltime (G. Petrone)


A nscena:
- A lucra in regie (I. Caraiman)
nsemnat:
- Remarcabil in fel si chip (I. Tatar)
nsemntate:
- Definita valorii (V. Vasilache)
nseninare:
- Descarcare atmosferica (V. Anghel)
- Rupere de nori (A. Moreanu).
- Deschidere in plafon.
nsetat:
- Trage la sond (M. Zgubea).
- Consumat dupa dorinta (T.Popescu, G.epelu)
nsingurat:
- ndeprtat dintr-o societate de aciuni (E. Ndrag)
nsorit:
- Timp de expunere la raze (I. Boar, I. Manzur)
A nsoi:
- A acompania la o petrecere (V. Potolinc).
nsoire:
- Petrecere n deplasare (I. Ttar).
nsoitor:
- Companie de invalizi (P. Haa).
nstrit:
- Plin de osnz (Gh. Luculescu).
- Are proprietati deosebite (Gh. Postelnicu, Fl. Vldulescu)
A (se) nsura:
- A pune bazele unor partide noi, dup alegeri (D. Bldea); A se nregistra ntr-o partid
dubl (P. Goja).
nsurat:
- Calificat la dublu mixt
nelciune:
- Duce la inregistrarea unor pierderi neplanificate (N. Banu)
neltor:
- Lipsit de fair play (G. Ciopron).
A nira:
- A trage pe sfoar (M. Chiricu).
- A pune cap la cap (B. Vlad)
nirat:
- Produs in serie in felul lui (I.Stanciu)
- Implicat intr-un proces de succesiune (L. Popescu)
ntiinare:
- Se afiseaza cu o noua relatie (I. Isac)
ntiinat:
- I se duce vestea (D. Iacovi)
ntrtare:
- ntinderea corzii (V. Potolinc).

- Pornire spre o cale de acces (C. ua)


A ntri:
- Un fel de a imputernici (B. Vlad)
ntrire:
- Rezultatul unei ridicri la putere (A. Rbonescu).
ntriri:
- Vin cu forte proaspete (V. Potolinc)
ntrit:
- Pregtit pentru o prob de rezisten (A. Boboc);
- Fortificatii in felul lor (sing) (M. Gzea, Ed. Anca)
- Ridicat la putere (E. Trifan).
- Prins n priz (Gh. rdea);
ntritoare:
- Forme de ... imputernicire (G. Belu)
ntritur:
- Form de asigurare pentru construcii (A. Boboc);
- Recomandare pentru fortificare (V.M. Udrite); Leac fortifiant (C. Herescu)
ntrtare:
- Conduce(re) spre ieire (C. Georgescu, A. Rbonescu).
- Montare ... defectuoasa
ntrtat:
- Conectat la nalt tensiune (A. Boboc).
nti:
- Loc de cinste (Gh. Luculescu); Un loc de vis (A. Doboan); Loc de obinere a aurului (E.
Gldu);
- Cuvant inainte (t. Ciocianu)
- Ce-i scris, in frunte-i pus. (B. Stoianovici)
- Cea mai mic zi (I. Caraiman).
- Fara precedent (M. Ciornei)
ntia:
- Prima dat (T. Porcuan).
- Tip de ordine printre fruntae (sing) (C. Herescu)
ntietate:
- Data cu rosu in calendarul prioritatilor (Gh.Dobrescu-Jr)
ntmplare:
- Lunga mana a destinului (M. Bornemisa)
- Petrecere cu peripetii (E. Gldu)
ntmpltor:
- Produs de ocazie cu efect surpriz (At. Mateescu).
ntrziere:
- Remarcabil n prelungiri (V. Potolinc).
- Ramanere in urma (Z. Turdeanu)
ntemeiere:
- Cladire istorica (P. Georgescu)
ntemeietor:
- E primul la Inaltare (A. Doboan)
nteit:
- Ridicat la putere

ntinare:
- Tratament cu nmol (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazr).
ntindere:
- Cuprins (t. Ciocianu)
ntinerire:
- Circulaie n sens invers pe drumul vieii. (D. Bldea).
- Trecerea la reanimare a unui pacient batran (C. Voica, O. perlea)
- Vis de toamna
ntinerit:
- Arata mai mic decat inainte (t. Ciocianu)
ntins:
- Plecat la odihn (A. Doboan); Pozitie de pat (M. Gzea)
ntiprire:
- Introducere n memorie (V. Potolinc).
ntoarcere:
- Situatia de inapoiere a celor indatorati (P. Vasilache)
ntors:
- Un napoiat n felul lui(A. Antonesei).
ntorstur:
- Turnuri n diferite situaii (sing) (V. Trolea).
- Surpriza itineranta din odiseea revenirii (P. Vasilache)
- Drum ocolit. (M. Gzea, Ed. Anca)
A ntovri:
- A fi n pas cu amicii (A. Curelici).
ntre:
- Indica un mijloc de legatura (Gh. Musc, C. Stnescu); Pozitie de mijloc (I. Muat)
- Stabileste raporturi bilaterale (A. Boboc)
- Ofera varianta intermediara (D.I. Nicula)
ntrebare:
- Chestiune de nelamurit (G. Onea)
ntreg:
- Nici vorb s se despart (A. Boboc);
- Rezultatul integrrii (Gh. Toia);
- Plin de el (T. Hedeiu).
- Tot aa (N. Badea);
- Certificat de sntate (A. Boboc);
ntremat:
- Ridicat la putere ... cand e cazul (V. Anghel)
ntretiere:
- Loc unde se face cruce (O. Manto Jr)
- Efectul obisnuit la concurentei
ntreinere:
- O sum achitat la stat (T. Capot).
- Asigurare pe viata (Gh. Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu)
ntreinut:
- Sta vremelnic la muiere (N. Mutulig)
- Ca petele pe uscat (Gh. Constantinescu);
ntrezrire:

- O mic bnuial (T. Capot).


ntrezrit:
- Fugar urmrit (M. Frunz).
- Ipostaza de prevazut (T.Capot)
ntunecat:
- Corp de iluminat (L. Popescu).
A nturna:
- A reda intocmai (T.Popescu, G.epelu)
nrcare:
- Primul conflict intre mama si copil
nelegere:
- Rezultat al muncii de lamurire (C.V.Popa)
- Cuvant de incheiere mult apreciat la o masa ... rotunda (Gh. Chiril)
- Acord global (V. Potolinc);
- nsuire bun (V. Potolinc).
- Dare de seama (C. Herescu)
- Tratat ... cu bunavointa (I. Riti)
- Ajunsa la negocieri (V. Potolinc)
nelegtor:
- Da dovada de pricepere (D. Bako, E. Gldu)
- Plin de compasiune (C. uculeasa)
nelept:
- Complet de judecat (M. Guja).
neles:
- Schimb accepia unui termen (I. Iosif);
- Substratul definiiei (V. Potolinc).
- E priceput (P. Haa); Priceput in felul sau (I.G. Gruni)
A nepa:
- A aciona cu vrf i ndesat (M. Ghidescu).
nepat:
- Fiert n suc propriu (L. Popescu).
neptur:
- Gaura de tesut ... cu acul (E. Ndrag)
- Punct dureros (Al. Cpn).
nepenit:
- Tare pe poziie (A. Boboc).
- Imobilizat pe loc (F. Mndru)
nv:
- Prostul obicei
nvat:
- Minte cu bun tiin (C. u); Minte cu pricepere (T. Capot).
nvtoare:
- efa clasei n cursul primar (C. uculeasa).
nvtor:
- Dascl la slujb (I. Buzdugan).
- Asta ne da de inteles (A. Morar)
nvtur:
- Act de colarizare (E. Guja).

- Lumina in noapte (I. Isac)


nvelitoare:
- O acoperire ordinara .. tot sa nu mai pui mana pe carte
nvoial:
- Motiv de a da un aldamas
nzpezire:
- O pana insolita intr-un morman de fulgi (G. Petrone)
nzorzonat:
- Gtit cu un gust neplcut (A. Curelici).
s:
- Sunt pe cale de dispariie (A. Boboc); Sunt .. mai concentrate (P. Berteanu); Sunt din
provincie/popor/sat (A. Boboc, Gh. Constantinescu, C. Dumitriu, N. Mutulig); Sunt
intr-o permanenta circulatie prin provincie (O. Manto Jr.); Sunt de rs! (E.Globau, C.
Mangu)
- Este ... luat din scurt (P. Berteanu)

J
Ja:

- Deja sunt pe terminate! (I. Manzur)


Jachet:
- Tricotat dup tors (C. Pricop).
Jackpot:
- Bani castigati din o simpla invarteala (I. Socolov)
Jacuzzi:
- Baie de multime de senzatii (A. Tudose)
Jad:
- Scantaiere verde la parada bijuteriilor (P. Vasilache)
- Tare ... verde (V.Feru)
Jaf:
- Atac la persoan (D. Popa);
- Aciune urmat de o deposedare neregula-mentar (T. Hedeiu).
Jalb:
- Cerere de hrtie nregistrat oficial (M. Frunz);
- Croit la cererea solicitantului (N. Banu).
- Specialitate la protap.
Jalon:
- Indrumator de teren (Gh. Musc, C. Stnescu); Marcheaza pe teren (D. Guinea)
- Bara de directie (C. uta)
A jalona:
- A marca puncte pe teren (I. Filip, Gh. Glea).
Jaluzea:
- Pleoap de lemn pentru un ochi de sticl (E. Diradurian); Gene artificiale pentru
ochi (sing) (P. Berteanu)
Jant:
- Geanta din cauciuc (V. Trolea)
Jap:
- Scos la bataie (T. Capota)
Japca:
- Cu ea se poate lua ceva n sil (A. Tudose).
Japonez:
- Un galben bine cotat in actiunile asiatice (A. Tudose)
Japonia:
- ara lui Galben mprat (D. Bldea).
Jar:
- Intretine o atmosfera calda itnr-un camin (M. Anghel)
- Sursa de radiatie provenind din combustibili conventionali (B. Vlad)
- Pus de friptur la grtar (I. Buzdugan);
- Scaunul incomod al nerbdrii (B. Stoianovici);
- Lemn rosu (N. Badea); Patima roie (N. Caraiman).
- Forma incandescenta a... materiei cenusii (M. Dogeanu)
Jardinier:
- Grdini pentru cei mici, deschis ntrun bloc la etaj (C. Herescu).
Jargon:

- Limba condimentata cu multe adaosuri (B. Stoianovici)


Jarite:
- Urma focului de tabr n pdure (M. Guja).
Jartea/Jartier:
- (Una care) strange la ciorap (I.I. Zamfirescu).
- O pereche de ciorapi de dama (P. Haa)
Javr:
- Cine ru (de tot) (Gh. Luculescu, L. Ivana)
J:
- arj finala !
Jratic:
- Varianta pentru meniul unui Pegas autohton (D. Bgrean)
Jl:
- Scaun mai vechi folosit i ca divan (A. Doboan).
- Inaltul scaun (A. Stnescu)
Jc:
- Joc cu balonul rotund ! (A. Schindarli).
- Un valet ic ! (L. Popescu)
Jder:
- Unul din fraii lui Sadoveanu (V. Trolea); Fratii ... Ceahlaului (sing)
- Craiul de ghinda (L. Popescu)
Jeep:
- Poart pe teren (V. Trolea).
Jeg:
- Dus la baie (Gh. Luculescu).
Jeluitoare:
- Babeasca neagra ce se consuma la ultima petrecere
Jelit:
- Exprimat intr-o plangere (I. erban)
Jenant:
- Fcut de ruine (P.R. Coli).
- Greu de suportat
Jen:
- Un fel de a se face de ruine (C. Herescu); Manifest ruine (C. Stanescu); Un
pic
de rusine
- Paralizant n felul ei (V. Potolinc);
- Rezerv care salveaz onoarea n unele dispute (T. Hedeiu).
- Manifestare reticenta intr-o situatie penibila (Ed. Anca)
Jepi:
- neap n coaste (I. Muat).
Jeratic:
- Lsat la vatr (I. Ttar); Strlucitoarea urm din vatra noastr milenar (T.
Hedeiu).
- Curent pentru vechile fiare de calcat (I. Caraiman)
Jerb:
- Aranjamnent floral intr-un anumit sens
Jerseu:

- Elastic pentru confectii (D. Guinea)


Jet:

Jeton:

- Lansare la apa (O. Manto-Jr, T. Nicov)


- Vin ... de la robinet.
- Curent de mare intensitate (I. Riti); Curs intensiv (A. Tudose)
- For hidraulic (N. Banu);
- Obinut n urma presiunilor (I. Muat).
- Moneda de schimb in jocul hazardului; Plcu la joc (V. Potolinc).
- Adjudecat la masa verde (A. Mitu); Bon valoric pentru servit unele mese.
- Cartonas acordat intr-o partida cu miza.

Ji:

- Juni ca atare ! (T. Nicov)


- Bot de jivina ! (C. uta)
- Inima unei ingrijitoare ! (Gh. Gtescu)
Jigodie:
- Afectiune de caine (C. Herescu)
Jilav:
- Ca bobul auriu de grau in roua diminetii (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Jiletc:
- Veste de la rasarit (sing) (A. Morar)
Jind:
- Un chef de pomin (D. Manog).
Jir:
- Mncare porceasc (T. Capot); i face felul procului mistre (T. Hedeiu).
- Un fel de porc de pdure (Gh. Oncioiu); Creste in padurile de fag (C. Herescu)
Jm:
-In mijlocul vrajmasilor ! (T. Capota)
Jo:
- Joben in cap la un jongler ! (C. Herescu)
- Un banjo gratis ! (A. Baican).
Joagr:
- Roade lemnul cu dinii (L. Popescu).
Joben:
- Cilindru de tip demodat (N. Caraiman).
Joc:
- Activitatea din teren (V. Trolea).
- Miscarea populara la o reuniune publica (Gh. Crian)
- Un hobby cu o mie de fatete, incitand din toate timpurile, toate varstele (C.
Demetriade)
Jocheu:
- Castiga pe spinarea altora (I. Socolov)
Joker:
- Piatra pretioasa (buna de etalat in anumite ocazii) (C. Herescu, I. Ivana)
- Cartea cartilor.
Jogging:
- Fug clasic n transcripie modern (B. Vlad).
Joi:

Joj:
Jos:

Jovial:
Jr:
Jt:
Ju:
A juca:

- Episod mediocru dintrun serial ce dureaz de luni (M. Puiu).


- Gazda temporara asteptand pe Sfanta Vineri (P. Vasilache)
- Zua cea mai scurta
- Scufundata in baie
- Nivel/poziie de baz (I. Buzdugan, L. Bot, V. Buzea); Are un nivel foarte scazut
(C. Herescu);
- Un fel de munca in subteran (Gh. Gtescu); Situat la un nivel inferior
- Grav in exprimare (C. Bnzaru)
- Asortat cu vesela (T. Capota)
- Aluat n jar ! (A. Botea).
- Jucat numai pe extreme ! (C. Demetriade)
- Un jurat in prima instanta!; Jumari luate ca aperitiv!
- Juma-juma! (C. uta)

- A fi prins la bru (A. Tudose).


Juctor:
- Susintor al unor partide neparlamentare (I.I. Zamfirescu).
- Chemat la intrecere (D. Hulu)
Judector:
- Calificat ca arbitru (G. Ciopron); Apreciat la arbitraj (D. Hulu).
Jude:
- Formatie divizionara la noi, care urmeaza sa promoveze in faza regionala (P.
Haa)
Jug:
- Cuplu la un vehicul cu dubla tractiune (C. Herescu)
- Specialitate de vita la protap (D. Manog)
A jumuli:
- A dezbrca o puicu la piele (M. Anghel).
- A lucra pentru inlaturarea penelor (Cl. u)
Jumulit:
- Nu are nici o pan (N. Caraiman).
Junghi:
- Asa zis simptom care insoteste tusea (A.M. Samsonic)
- Dorul de la inimioara (D. Serban)
Jungl:
- Leagn pentru maimue (I.I. Zamfirescu).
- Taie padurea (A.M. Samsonic)
Jup:
- Articol nehotrt la feminin (B. Stoianovici).
Jupn:
- Un patron de mod veche (A. Antonesei, T. Popescu).
A jura:

- A da cuvntul judectorilor (N. Badea).


Jurat:

- Omul din curte (N. Caraiman);


- Obinuit la nfiare (E. Gldu).
Jurmnt:
- Formulare tip pentru angajare (D. Manog).
Jurnal:
- Scriere inspirat din realitatea de zi cu zi (A. Schindarli).
Justificare:
- Aduce motive ntemeiate (T. Hedeiu).
Juv:
- Cravata ... ucigasa (I. Apostol)

K
Kaizer:

- Mancare ... imparateasca.


Kamikadze:
-Vedet nipon care s-a remarcat prin celebrele salturi mortale (N. Caraiman).
Karma:
- Arbitru oriental in viata de apoi (I. Socolov)
Katharsis:
- Curenia sufleteasc a iubitorului de arta (C. Mateescu).
Kent:
- Cartus de manevra
Ketchup:
- Picanterie ieftin din bulionul economiei de pia (O. Eftimie);
- Din sticl roie, aranjat cu gust (N. Caraiman).
Kibbutz:
- Cap la evrei (D. Bgrean)
Kilometraj:
-Acumulator .. auto (I. Boar).
- Indicator de circulatie pentru soferi
- Cititul de la distanta (I. erban)
- Cutia milei la americani (D. Bgrean)
Kilometru:
- Nu are nici o mil (D. Bldea); Mai mare mila (L. Ivana)
Kilt:
- Celebr naional scoian (A. Doboan);
- Motiv pentru care homosexualii se in dup fuste (T. Frasin).
Kir:
- Domn fanariot (M. Frunz, C. Crbu).
Kitsch:
- Oper de trei parale (Gh. Luculescu);
- Arta naiv a copiilor (T. Capot);
- Lucrare bun de aruncat pe pia (A. Tudose);
- Nimic de semnalat la o expoziie cu pretenii artistice (D. Bldea);
- Replic vulgar (C. Mateescu).
Knockdown:
- Semifinale la box (V. Trolea).
Knockout:
- ncheierea anticipat a unui spectacol de gal (I. Buzdugan).
- Un OK dat peste cap ! (C. Mateescu);
Knowhow:
- Documentare pentru un anumit proces (T. Capot).
Koine:
- E vorba de intelegere (Gh. Guru)

L
La:

Lab:

Labil:

- Aezat/Plasat (direct) pe(ste) sol (M. Puiu, T. Capot, A. Ciurunga, C.


Gerogescu); Deasupra solului (V. Feru, I. Filip, V.M. Udrite, I. Plischi)
- Se ridic prima de la sol (I. E. Meteleu, T. Hedeiu); Nota acordata dupa
evolutia la sol (Gh. Gndu)
- ndreptar .. de muzic (D. Bldea); Director muzical (P. Abdula); Directia
muzicala (M. Bornemisa)
- Not pentru ndreptare (T. Capot, V.Feru); Nota/Mijloc de indreptat/indreptare
(I.G.Gruni, I. Ttar); Nota celor care se ndreapt (T. Capot); Indreptar pentru
conducere (I. Seicean); Indicatoare de orientare (E. Mnica)
- Nota direciei (A. Mitu, L. Popescu); Nota/Formulare/Sugestie pentru directie
(D. erban, I.erban); Indica directia (Z. Nichici); Indicator de directie/plan!
(V. Negreanu); Directionat in regulament ! (I. Socolov)
- Locul sase la paralele (A. Doboan); Clasat a asea la paralele egale (L.
Popescu).
- Indicator - tip (N.Puna); Indicator de plan! (D. Bgrean); Indicator de circulatie pentru sens unic (A. Dobosan); Indicatie de circulatie (E. Drng)
- Ghid muzical (pentru coristi) (C. Herescu, B. Stoianovici); Indicatie muzicala
intr-un singur glas ! (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Clar in esenta! (D. Georgescu); Glas luntric! (L. Bo, V. Buzea); Plin de elan!
(A. Doboan); Luna in spatiul planetar!
- Bi ... laterala ! (P. Berteanu)
- Da tonul cand incepe larma! (D. Georgescu); Lansat pe extrema stng!
(I.Socolov)
- Folosita la calcat (V. Potolinc); Calca in varful picioarelor (D. Guinea); Cu
picioarele pe pmnt (A. Boboc).
- Sprijin de stat (O. Huul)
- Cu talpi de piele mai groasa (C. Herescu)
- Membru inferior (I. Buzdugan, V. Potolinc)

- Omul schimbrilor radicale (M. Frunz);


- Se remarc printr-o micare defectuoas (E. Gldu);
- Nu sta prea mult pe ganduri (I. Socolov)
- Greu de fixat (Gh. Igna).
Labilitate:
- Piedic datorit creia i pierzi echilibrul (D. Hurtupan); Echilibru precar la
oamenii nehotarati (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Implicata intr-un schimb permanent de opinii(A. Botea, M. Dinc, D. Guinea);
- Facilitate de schimb
Labirint:
- Veche construcie cu turnuri (D. Bnculescu, E. Gldu, T. Hedeiu):Constructie
cu incuietori pentru probele de orientare. (mit)
- Compozitie monumentala bazata pe subtile jocuri de culoare (M. Guja);
Campion/Joc de culoare (D. Bldea, D.R. Giuclea)
- Cursa olimpica cu obstacole (I. Riti)

- Te pune ntr-o situaie fr ieire (Gh. Guru);


- Incurcate sunt caile lui (A. Doboan)
Laborator:
- Loc de munca pentru niste oameni cu experienta
Laborios/Laborioas:
- Susinut n munc (V. Potolinc); Munca grea in felul ei (V.Feru)
Lac:
- E tot o ap (T. Frasin); Ap la pantofi (T. Capot); Starea apelor (T. Capot);
Luciul apei (I. rlea); Se zice cnd e apa nchis (Fl. Barbu)
- Apa de ru (C. Herescu); Plin de ruri (C. Herescu)
- Calificativ maxim pentru sudori (C. Oglan); Adunarea general a sudorilor (T.
Capot)
- Acumulator special pentru hidrocentrale (C. Herescu); Acumulator de curent (V.
Negreanu); Surs de energie prin acumulare (B. Stoianovici)
- Se face c plou (E. Gldu); Ramas balta (A. Ciurunga)
- ntinderea regatelor (D. Bldea);
- Baz de nataie (N. Caraiman);
- Mare ... subdezvoltata (P. Berteanu)
- Poarta numele ... tau
- Ctigtor la baraj (V. Potolinc, I. Iosif)
- Dar perfid din tolba Dianei (V. Negreanu);
- Oglinda cu suprafata valurita (Gh. Crian, I. Socolov); Oglinda pentru regina
noptii (O. Eftimie); Oglinda de exersat piruetele unei balerine crescuta in puf
(N. Murean); Oglinda de mobil (M. Anghel, A. Dobosan, I. Ttar); Oglinda
cu ape
- Asigura o stralucita protectie (V. Stroe); Protector .. strlucit (S. Rurean); Face
fa cu strlucire (D. erban);
- Fa (speciala) pentru/de mobila de lux (I. Vlase, B. Vlad); Material special
pentru protejarea mobilei de lux
- Comunica in exterior printr-un emisar (Gh. Crian, I. Socolov)
Lact:
- Paznic tare de urechi (D. Bldea); Urechea care prinde bine orice secret (M.
Frunz);
- Strjer n armur aflat n slujba porii (T. Nicov); Consolideaz aprarea n faa
porii (D. Georgescu); Prins la poart (V. Butoi);
- Legat de chei (M. Frunz); Predat la cheie (D. Hulu); i ofer casa la cheie
(V. Ptru);
- Obiect de studiu la coala sprgtorilor (D. Bldea)
- nchis n aprare (S.R. Cacuci, D. Onofrei); Aprtor n faa porii (I. Isac);
- Leac pentru logoree (Gh. Igna)
- Fiare domesticite (sing) (A. Ciurunga)
- Dat pe usa afara
- Dispozitiv antifurt (P.Ciurea)
Lacheu:
- Funcie de grad inferior ntr-un domeniu (V. Negreanu, N.B. Verciuc)
- Plecat (mai tot timpul) (N. Badea,V. Feru); E plecat mai mereu ... de la servici
Lacom:
- Acumulator auto (V. Feru); Tip de acumulator de mare consum (G. Magheru);

Lacr:

Bun de larg consum (I. Ilie)


- Fruntas in domeniul alimentatiei publice (I. Stanciu); Fruntas la o competitie de
masa (C. uta)
- Cunoscut pentru insusirile lui rele (D. Marcu)
- Remarcabil in adunari (V. Potolinc)

- O cutie cum rar mai doresti sa vezi (D.I. Nicula)


Lacrim:
- Picturi de ochi (sing) (I. Dragomir, A. Doboan); Picaturi ... pentru alinarea
durerilor (sing) (M. Dogeanu)
- Apa care curge cand se aduna norii (Gh. Crian, I. Socolov); Apele sarate care
inconjoara globul (sing) (I. Riti)
- Scpat din vedere (Gh. Oncioiu, Gh. Crian, I. Socolov); Scapata de durere (R.
Arpad)
- Cristale lichide (sing) (E. Guja)
Lacrimogen():
- Una dupa care ni se scurg ochii (G. Belu)
- Te aduce intr-o stare de plans (P. Berteanu)
Lactaie:
- Perioada cand incep sa creasca snii (V. Stroe)
Lacun:
- Gol marcat printr-o sritur la cap (Gh. rdea); Gol marcat de propria formaie
(B. Stoianovici); Marcheaza un gol (T. Michinici)
Lad:
- Forma de depozitare (I. erban)
- Constituie un mijloc de transport in comun (T. Nicov)
- Era luata in casatorie de tanara (D.I. Nicula)
- Container deschis
Lagr:
- Fond de rulment (V. Anghel, V. Rusu, Gh. Arvinte)
- Favorizeaza invarteli de tot felul (I. Manzur)
- Asociatie de idei (V. Negreanu)
- Baza militara unde se aduna inamicii (P. Vasilache)
- Punct de concentrare a fortelor (I. Ttar)
- Casa sufletelor inlantuite (C. Mateescu)
- Ingradire indezirabila pentru promenada captivilor (P. Vasilache)
- Loc de munca de trista amintire (Gh. Gtescu)
Lagun:
- Compromis intre mare si uscat (I. Socolov)
- Oglinda venetiana (A. Tudose)
Lai:
- Par lnos (C. Herescu)
Laibr:
- Sta la tara cu poalele-n brau (L. Popescu)
Laic:
- Ignorant fi al profesiunii de credin (D. Popa); N-are nici o legatura cu o
profesiune de credinta
- Cel ce da ocol bisericii

Laie:

- Fara nici un Dumnezeu (A. Marcu)


- Independent de prini (V. Negreanu, M. Puiu)
- (Un) om de lume (N. Banu)

- Un negru de pe meleagurile noastre (fem) (C. uculeasa)


Laitmotiv:
- Motiv de repetare a unei melodii ... care nu a fost bisata (E. Ndrag)
Lai:
- Banca naional/agricola/populara (I. Serban, C. uta, V. Potolinc); Un schimb
bun la banca (E. Mnica)
- Loc rezervat in camera comunelor, pentru oamenii de stat (C. Herescu)
- Lucrare de stat (E. Guja); Unitate de stat la tara (C. Herescu)
- Divanul ad-hoc (I. Filip, P. Scrltescu)
- Blana intinsa de-a lungul peretelui (I. Negrut)
- Forma de asezare in mediul rural (C. Herescu)
Lalea:
- Cupa horticultorului/primaverii/Olandei (N.C. Dumitru, Al. Cristici, S.
Leoveanu); Printesa de vaza in Tarile de Jos (O. Eftimie)
- Frumoasele olandeze din simfonia primaverii (sing) (A. Boboc, S,t.Leoveanu)
- Isi disputa celebritatea cu morile de vant (A. Moreanu)
- Floare/Fire de ceap (N. Banu, V. Bucur)
Lam:
- Te scap cu faa curat (O. perlea, V. Potolinc); Face fata cum se cuvine (A.
Rbonescu); Trasa la fata (N. Dumbrav); Actioneaza pe fata cu beneficii
personale (B. Stoianovici)
- Te scoate cu obrazul curat (I.erban)
- Soluie de curat obrazul la lsarea brbii (T. Popescu); Soluie de/pentru ras
(A. Vljoag, I.I. Zamfirescu)
- Dat pe rztoare (I. Boar)
- Ascutita ... brici (Gh. Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu)
- Obiectul preferat al tocilarilor (M. Frunz)
- Remarcabila in atacul la baioneta (A. Tudose)
- Ii intra omului in fire (F. Stefanescu)
- Element de baza al analizei microscopice (D. Novacovici)
- Limba moarta, folosita mai ales in termeni tehnici (N. Popescu)
- Animal ... gata pentru tiat (Gh. Chiril)
- Scuipatoare americana (T. Capot)
Lamel:
- Sustine o proba de cercetare in laborator (Gh. Constantin, C. Dumitru, Gh.
Lazar); Cercetata cu atentie la microscop (Gh. Stoica)
Lamentabil:
- Vrednic de mila.
Lampadar:
- Mobila de lux (M. Frunz)
- Astru comandat manual pe orbita casnica (N. Murean)
Lampagiu:
- Vagabond romantic la aprinsul stelelor (At. Mateescu)
Lamp:

- Luminatoare itnr-o casa veche (Z. Turdeanu); Luminatoare de case vechi (L.
Popescu)
- Luceafarul de seara alunecat pe-o raza (At. Mateescu)
- I se baga fitile (N. Dumbrava)
Lan:

Lance:

- Codru/Bucata de paine (L. Popescu, M. Frunz, I. Vlase, Gh. Prodan, E.


Diradurian, A. Botea, T. Capot)
- Paine netaiata inca (Fl. Barbu); Pine necoapt (N. Dumbrav); Painea zilei de
maine (A. Moldovan); Painea care se coace in cuptor (Dorina si P. Berteanu)
-Unitate/Fond de cultura (la tara) (S. Petrica, Gh. Constantinescu, F. Mrescu,
D tirbu-Nica, R. Vasilescu); Unitate de cultura pentru oamenii din campul
muncii (C.Stnescu); Domeniu specific oamenilor de mare cultura (A.
Dobosan); Domeniul culturii (V. Potolinc); Cultura cu maci (Gh. Stoica);
- Lot de cereale
- Lotul de bob (I.I. Zamfirescu); Datul in bobi (I. Tatar); Blond clasat foarte bine
la bob (T. Hedeiu)
- Mas cmpeneasc (N. Banu); Ilustrate cu flori de cmp (sing) (Gh. Oncioiu)
- (Unitate agricola cu) pamant roditor (C. u, V. Feru, V. Potolinc, G. Stroe);
- Colectiv la stransul recoltei (D. Manog); Colectiv iesit pe teren; Iesit din fire
(V. Potolinc)
- Dispare secerat (V. Potolinc); Cad secerate in camp deschis (sing)
- Marea galben (Gh. rdea, I. Murgoci)
- Se coace vara de cldur (L. Popescu)
- Platou cu bucate ( C. Pricop)
- Centru de recoltare (A. Boboc)
- Realizare la sol incununata cu aur (M. Guja)
- Tava aurie cu motive purpurii din patrimoniul tarii (O. Manto-Jr.)
- Teren unde evolua Gloria (T. Ploni)

- Tragea cu varf si indesat pe la turnire (P. Haa)


- Se nfige la btaie (N. Stancu); Se arunca in lupta (I.Apostol, V.Onofrei)
Landou:
- Duc copiii la plimbare (sing) (N. Caraiman)
A lansa:
- A iesi ... la produs
Lansare:
- Debut pe calea undelor (C. Herescu)
Lansat:
- Pornit in cura ... inainte de start (A. Gagniuc, E. Mnica)
Lanset:
- Se arunca aoclo unde-i apa mai mare (B. Vlad)
- Se da in vant dupa peste (G.epelu)
Lantern:
- Manuale cu fascicole (sing) (A. Antonesei)
Lan:
- Ochi n ochi (T. Capot, L. Popescu); Legat la ochi (Gh. Toia, M. Zgubea);
Crnat cu ochiuri (V. Trolea); Fcutul cu ochiul (A. Boboc)
- Verigi de legatura (sing) (Gh. Chiril, P. Berteanu)

- Cosmarul unei vieti de caine (P. Ciurea); Strns legat de specia canin (M.
Frunz)
- Fiare in captivitate (sing) (V. Potolinc)
- Simbol al continuitatii (M. Has)
- Unde se ntlnete munte cu munte (A. Botea); E mai mult decat un munte (I.
Musat); Intins la culme (S. Petrica)
- Confectii de zale (sing) (St. Ciocianu)
- Realizeaza o transmisie directa intr-o cursa ciclista (Gh. Constantinescu, C.
Dumitriu, D. Manzat)
- Ansamblu de magazine (I. Iosif)
Lapidare:
- Moarte dupa pietre (C. Herescu)
Lapon:
- Omul zpezilor (N. Caraman); Om de zapada (L. Popescu, N. Caraiman)
- Nord-american (I. Tatar)
- Unul care taie elanul (R. Vasilescu)
- Tip de cerc suspus (I. Isac)
- Constanta cercului intr-o localizare sui generis (masc) (M. Frunz)
Lapsus:
- Situaie de-i st mintea (Gh. Oncioiu)
- Autogol inscris cu capul (M. Anghel)
- Pagini alese intr-un volum de amintiri (sing) (M. Zgubea)
Lapte:
- Strans la sanul mamei (I.I. Zamfirescu); Strans la piept (M. Ciornei)
- Mancare de pui (C. uta)
- Cap de alimentare (C. Herescu)
Lapi:
- Past de icre (Gh. Luculescu)
Larg:
- Chemarea departarilor pe intinderi albastre (M. Dogeanu); Chemarea departarilor pentru lupii de mare (D. Hulu)
- Orizontul marii (L. Popescu); In mare parte; Localizat sui generis in marea
pustie (Gh. Boban)
- Aflat inafara apelor teritoriale (C. Herescu)
- Scpat din strnsoare (D. Preda, P. Rotaru)
- Multilateral dezvoltat
- Se poarta fara pic de jena (A. Tudose)
Lari:
- Zeii ... veniti cu clarificari ! (D.I. Nicula)
Laringe:
- Ansamblu de coarde si vocal (B. Vlad); Cadru adecvat petru un ansamblu de
coarde (Ed. Anca)
- D din gur (C. uculeasa)
Laringolog:
- Acordor de corzi (Z. Turdeanu)
- Cand e cazul ... ti se vr pe gt (Al. Cristici)
Larm:
- Sparge linistea (A. Doboan); Dispare n linite, dar face s-i iuie urechile (T.

Popescu); Tare de urechi (I. Riti)


- Iesita din multime (D. Constantinescu)
- Mult zgomot pentru ceva .. (C. Pricop); Galagioasa in felul ei (V. Potolinca)
- Ansamblu .. de muzica (V. Potolinc)
- Muzica haotica a marilor furnicare umane (N. Murean)
Larvar:
- Un pas naintea pupei (T. Capot)
Larv:
- Tot insira la gogosi (F. Lazar)
- Vine inaintea pupei (R. Vasilescu)
- Transformata intr-o nimfa (M. Bornemisa)
Laser:
- Unda de soc (L. Popescu)
- Instument chirurgical de mare precizie inlocuitor al bisturiului (B. Stoianovici)
Lasou:
- Prinde vitele cu laul (P. Berteanu); Prinde din zbor (I. Boar, I. Manzur)
- Ochiul boului (Gh. Luculescu, A. Vljoag)
- Arma cu care e obisnuit sa traga orice cow-boy
La:
- Ieit primul la lupte (N. Caraiman, M. Frunz), Iese primul dintr-o confruntare
(V. Negreanu); Iese din atac (E. Drng); Pleaca primul la atac (A.
Rbonescu); Primul la fuga (I. Caraiman)
- Iese la btaie (E. Gldu); Ofera dosul la bataie (C. Pricop)
- Face fata cu spatele (V. Potolinc), Pune spatele la rzboi/greu (I. Boar, V.
Potolinc)
- Nu stie sa raspunda .. de fapt (C. Stanescu); Are o groaza de raspunderi (I.
Ttar, F. Georgescu)
- Unul care fuge la intamplare (I. Ttar); Campion la fug lipsit de glorie (L.
Popescu); Mai mult fuge decat merge (N.Banu)
- Apt necombatant pentru lupta (P. Ciurea); Erou mort la datorie pe cmpul de
lupt (T. Popescu)
- Clasat pe ultimul loc la categoria onoare (B. Stoianovici); Golul de onoare (A.
Dobosan, G. Oncioiu)
- D tot napoi (A. Boboc)
- Dus la greu (A. Rbonescu); Spala putina la greu
- Retras din intreprindere, lasa actiunile altora (B. Stoianovici)
- Contravaloarea ... unui leu (V. Anghel)
- Invins prin abandon (G. Onea)
- Invalid de razboi (A. Doboan)
- Sare ... inapoi (L. Popescu)
- Inapt pentru armata (C. Herescu, H. Albert, t.Ciocianu)
- Se sperie si de umbra lui (D. Guinea)
Laitate:
- Te trage din fata primejdiei (A. Kadar)
Lat:
- Intins la/pe orizontal/vorba (E. Robciuc, M. Gzea, D.M. Ivnu, M.
Munteanu,
D. Bako. V. Butoi, A. Morar); Intins pe-o parte (I. Boar)

- Unul care s-a facut turta (V. Potolinc); Cam turtit dupa ce s-a intins peste
masura
- Multilateral dezvoltat
- Se simte (bine) in largul lui (Tr.I.Cioclteu)
Lat:

- Plata care se face la presa (T. Hedeiu); Forma de plata (H. Bijacu)
- Expresie plastic a ce s-a petrecut (T. Capot)
- Iese in fata la lungime (E. Mnica)
- Face o ntindere (T. Capot)
Latent():
- Aflat in expectativa pentru a putea irupe la momentul oportun.
- Desi nu o arata, e gata sa izbucneasca la o adica (L. Popescu)
- Starea introvertitului ca efect al mocnirii (P.Vasilache)
Lateral:
- De centru-dreapta sau de centru-stanga (P. Ciurea); Indeprtat de la centru (I.
Raiu, D. Hurtupan); Loveste in stanga si in dreapta (I. Ptracu)
- Element periferic (B. Stoianovici)
- Dat la o parte (A. Boboc, C. uta)
- Iesit din fire (Z. Turdeanu)
- Vazut cu coada ochiului (M. Molesag)
Laterit:
- Depozit de aluminiu la tropice (C. Bnzaru)
Latifundiar:
- Poziia celui ntins la pmnt (B. Stoianovici); Boier care si-a bagat banii in
pamant (A. Antonesei)
Latifundie:
- Mari ca moii (sing) (N. Badea)
- Lotul extins al nationalei
Latin:
- Neam de neamul nostru (A. Tudose); Neam de cizma (A. Mitu)
- Roman clasic/prafuit (I. Moraru, V. Bucur); Roman .. parizian (M. Frunz)
- Inaintas roman (Fl. Georgescu); Prefata la un ... roman (Ed. Anca); Personajul
care se identifica intr-un roman (T. Hedeiu)
- Moii notri tradiionali (sing) (M. Frunz); Bunii si strabunii nostri (sing) (M.
Anca)
- Un tip de caracter (M. Vasile)
Latin:
- Limba boastra, la radacina (Gh. Gustescu); Limba rupt de la cizm (A.
Doboan, P. Goja, I. Ttar)
- Grafica de carte
Latinitate:
- Nume comun pentru urmasii Romei (L. Popescu); Nume comun pentru romanul
istoric (O. Huul)
Latitudine:
- Creste pana la un pol sau doi (N. Caraiman); Alegere .. dintre doi poli (A.
Rbonescu); Dreptul de a alege (V. Potolinc)
Latur:
- Cursa in circuit (C.Herescu)

- Extrema dreapta sau stanga (P. Matei)


La:

Lae:
Laud:

- Instrument iret de tras cu ochiul (M.R. Pascalu)


- Se strange rapid cand ii intra ceva in ochi (L.Popescu)
- Inchide din ochi (A. Latcan, C. Untea); Ochi gata de inchidere (V. Trolea);
Ochi(ul) care se inchide la tragere; Prinde cu ochiul (I. Musat); Ochi (format)
de vntor vechi (V. Trolea, M. Mrdrescu); Are un ochi format pentru
trageri (B. Stoianovici); Are un singur ochi (si nici cu acela nu vede) (C.
Herescu); Ochiul mortului (M. Frunz); Ochiul iret (al vulpoiului de vntor)
(D.Bldea, O. Coglniceanu, N. Banu); Ochi viclean (A. Rab); Ochi care te
las rece (D. Cruicu); Ochi mare care se face mic (L. Popescu); Ochi de
pasare (Al. Cristici); Te prinde din ochi; Tras cu coada ochiului (A. Vljoag);
Arma (de vanatoare ...) la ochi (I. Degeratu, V. rdea, E. Manafu)
- Cu cravat la gt (C. Herescu); Atarnatoare pentru gat (V. Potolinc); Inchis la
gat dupa moda vanatoreasca (L. Popescu);Se strang de gat (sing) (D. Iacovi);
Se strang la vanatoare (sing) (O. Huul); Strangator din fire (A. Doboan)
- Curs scurt prin pdure (E. Mnica); Cursa in circuit (inchis) (C. Herescu);
Cursa stransa (T. Capot); Cursa cu final strans (I. Tatar)
- Face prinsoare (A. Tudose); Prins cu arcanul (E. Gldu, Gh. Dobrescu Jr); Pus
la prins (Gh. rdea)
- Cercul micilor vntori (I. Mnic); Cercul vanatorilor
- Manualul pasararilor
- Lasou indigen (C. Georgescu)
- Sentin cu suspendare (A. Mitu); Executa o suspendare
- Provoaca insuficienta respiratorie
- Pr slbatic (T. Capot)
- Prost crescute .. din fire (P. Vardol)

- Critic favorabil (G. Magheru, C. Raia, N.V.Barbu)


Laur(i):
- Incununarea unui succes (Tr. Cioclteu); Incununati de succes (C. Suta)
- Specialitati de succes preparate din foi de dafin (C. Crbu, I. Socolov); Scoate
foi de mare succes; Isi da foile primului venit (M. Anghel);
- D foile premianilor (N. Banu); Element de frunte la premiere (G. Petrone);
Nelipsit de la premiere (L. Popescu); Premiul pus pe capul cuiva (B. Vlad)
- Gloria de care au parte invingatorii (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh.
Lazar); Aura de invingator (Gh. Chiril);
- Material de saltea pentru somnul victoriei (At.Mateescu)
- Incoronat cu frunzele victoriei (N. Caraiman); Incoroneaza eforturile castigatorului (S. Cozma); Coroana verde a asilor (D. Bgrean)
- Dreptul celui care castiga (P. Goja)
- Fruntasul fruntasilor (V. Potolinc, A. Imre)
- Se iau la intrecere (de cei vizati) (A. Doboan, I. Ttar)
Laureat:
- Purtator de coroana aclamat de multime (V. Butoi)
Lavabil:
- Calitatea materialului care intra la spalat (P. Berteanu)

Lav:
- Coborata din varful unui trunchi de con (I. Socolov); Face un calcul la aria
conului (A. Doboan, P. Goja, I.Ttar)
- Incrctura unor guri de foc (M. Guja)
- Erupie de couri (C. Oglan)
- Piatr ars (G. Magheru)
- O sarja din productia interna a sferei noastre materiale (O. Eftimie)
- Masa fierbinte cu efecte nefaste (M. Gzea)
- Materie prima pentru o centrala termica subterana (V. Trolea)
- Centrala termica din incinta unui bloc, in faza de proiectare (O. Manto Jr.)
Lavet:
- Stergatoare la masina (S. Petrica)
- De serviciu la bucatarie
- Batiste frantuzesti pentru clasa muncitoare (sing) (I. Iosif)
Lavin:
- Cadere masiva de zapada (D. Hurtupan, C. Pricop)
- Prabusirea muntilor (Gh. Toia, M. Zgubea)
Lavi:
- Banca naional (V. Scrltescu)
- Construcie tipic pentru vechile aezri rneti (A. Botea)
Lavoar:
- Toaleta de cas (V. Trolea)
- O solutie pentru spalaturi (I.G. Gruni)
Lax:
- Aflat in largul lui (P. Vasilache)
- Scapat din stransoare (D. ipluic)
L:
- Lupta pe flancuri!
Lbrare:
- Procesul prin care limea devine mai mare dect lungimea (E. Gldu)
Lbrat:
- Nota proasta la scris (N. Medru, D. Cioflic)
Lca:
- Reedin de stat (M. Anghel, I. Ttar)
- Biserica .. care se foloseste si ca locuinta (T. Hedeiu)
- Creatie umana pentru raspandirea luminii (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Refugiu vizat de transhumantii dogmaticii (P. Vasilache)
- Casa parintilor
Lcra(i)e:
- Exces de apa (B. Stoianovici)
Lcrmioar:
- Moneda marunta risipita pe altarul regretelor (Gh. Dunca)
A lcui:
- A turna o pelicul (A. Botea)
Lcuit:
- Box de nalt clas (T. Capot)
Lcust:
- Sare cu picioarele i face prpd (C. Butic)

Ldi:
- Naveta scurta (A. Boboc)
A lfi:
- A te simti undeva in largul tau (C. Herescu)
Li:
- Lcuiete ! (D. Bldea)
Lie:
- Pe umeri pletele-i curg ru (M. Chiricu); Cu pletele-n vant (Gh. Dobrescu Jr.)
A lli:
- A ingana un cantec fara cuvinte (folosind o singura nota) (T. Nicov)
Lmi(e):
- Esenta de .. ceai (P. Maftei)
- Acra-n felul ei (D. Iacovi)
Lmurire:
- Sursa de lumina (I. Caraiman)
Lmuritor:
- Foarte priceput (E. Nadrag)
Lptior:
- Crescator de albine (L. Popescu)
- Iesit din matca (C. Herescu)
Lrgu:
- Intins putin peste masura (I. Socolov)
A lsa:
- A ceda cu greutate (D. ipluic)
- A acorda o permisie (V. Rusu)
Lsare:
-O scpare cu bun tiin (A. Rbonescu)
Lsat:
- A cedat in urma presiunilor (L. Popescu)
Lscaie:
- Luata la bani marunti (I. Manzur)
Lstar:
- Fiul nou nascut al unei familii de vita (Gh. Dobrescu Jr.); Copil de vita (I. Iosif)
- Copilul din codru (V. Potolinc); Ii pui .. (Al. Cristici)
- Creanga .. in copilarie (S. Cozma, Gh. Pintiliasa, P. Damian); Creanga ... in
editie princeps (A. Doboan)
- Crescut in umbra padurii
- Bra de lemn prins pe un ciot (I. Vlase, Gh. Prodan)
- Fir scos din rdcin (V. Potolinc)
- Niste tineri abia inradacinati (sing) (P. Haa)
Lstri:
- Ramuri neproductive (sing) (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Puiul padurii
- Padure fara uscaturi
Lstun:
- Pui de rndunic (Gh. Chiril)
A ltra:
-A trage .. la hamuri (D. erban)

Ltrat:
- Atacat de caini (A. Doboan)
- Slagar coltos de alungat intrusii (N. Murean)
- Limba dogilor (V. Feru)
- Prins in hamuri
Lturalnic:
- E cam intr-o parte (V. Potolinc)
Lturi:
- Solutie lichida utilizata pentru mentinerea puterii calorice a godinului
Lime:
- Deine locul secund n plan (I. Muat)
Lit:
- Facut turta (M. Puiu)
- Intins .. jos (V. Butoi, G. Popescu)
Los:
- Unul care nu mai are grija parului (T. Popescu)
- Tip de tuns (N. Badea)
Ludat:
- Prezentat cu vorbe bune (M. Guja)
- Pomul cu surprize (A. Moreanu)
Luntric:
- Incadrat la interne
Lutar:
- Fura cu urechea incordandu-si auzul (T. Popescu); Te face sa joci ... dar cam
dupa ureche (V. Potolinc); Animator la joc (D. Bgrean)
- Artist al poporului (Gh. Oncioiu)
- Interpret cunoscut de muzica pop
Lut:
- Cantareata de muzica pop (V. Potolinc)
- Iesita de la scaldat (Gh. Dobrescu Jr.)
- Ansamblu de coarde ... pentru cobzari
Luz:
- Prima chemare a mamei (C. Herescu)
Luzie:
- Evident dup actul de natere (T. Capot)
Ln:
- Zapada mieilor (N. Caraiman); Acoperamant pentru oi (I.I. Zamfirescu)
- Cojoc de oaie (A.Doboan)
- Fire de berbec (Gh. Luculescu)
- Intors (!) cu furca (C. u); Tunsa cu forta
- Groas la esuturi (E. Gldu)
Lb:
- Un lob ... cu gaura! (C. Herescu)
- Involburat in larg! (C.Stnescu)
Lc:
- Ia-o din loc! (I. Buzdugan); Loc gol ... la balcon! (O. Huul)
- Esenta de salcam sau de ... salcie !; Craterul unui vulcan ! (B. Stoianovici)
Ld:

Le:

Leac:

Leaf:

- Centura de soldat ! (M. Ciornei); Le are soldatul la inima (I. Socolov)


- Landul n care se face abstracie de timp ! (E. Diradurian)
- Articol de lege! (Gh. Chiril); Legat la cap! (G. Belu, N. Medru, D. Cioflic);
Intrare in legatura!
- Legala, dar fara fason ! (D.I. Nicula)
- Lectie lipsita de continut! (I.Socolov); Lectie deschisa la engleza (E. Mnica)
- Cele ce nu se vad! (A. Dobosan); Iau nota zece la o prezentare de iole!
- Centru de bilete! (P. Abdula); In mijlocul falezei ! (M. Gzea); Esenta de ulei!;
A. Doboan); Plin de intelesuri! (Gh. Boban); Alee centrala! (M. Mnica)
- Probele finale la paralele inegale! (At. Mateescu); Cule la castele! (I. Stanciu);
Zilele din urma ale calendarului!
- n josul vaii! (A. Tudose)
- Participant activ la o actiune de binefacere (M. Anghel); Opera de binefacere
(A. Dobosan)
- Solutie de refacere (I. Iosif); Solutie salvatoare (N. Badea)
- Sfrit/Ajutor de boal (I. Vlase, Gh. Prodan, A. Rbonescu); D n boal (N.
Caraman)
- Impiedic un atac care te poate duce la pat (S.R. Cacuci, D. Onofrei); Te ajut s
te ridici din pat (E. Robciuc)
- Perspectiv empiric a rezolvrii unor cazuri (V. Negreanu)
- Soluie ad literam pentru readucerea poporului la putere (P. Blan)
- Te face sa nu mai simti nici un fel de afectiune
- Articol de baza la un tratat (M. Has); Un fel de tratat medical (A. Doboan); Gen
de tratat (P. Georgescu)
- Medicina generala (A. Tudose)
- Facut de mantuiala (B. Stoianovici)
- Unitate farmaceutica (M. Gzea, Ed. Anca)
- Luat de rau in popor (I. erban)

- Mic de stat (M. Frunz)


- Dreptul la munca (Gh. Luculescu); Dreptul muncii
- Venit de pe Luna (A. Morar)
Leagn:
- Patul putilor (T. Capot)
- Scaunul pe care nu-l pierzi atunci cand ti se face vant (T. Popescu)
- Primul aparat de zbor din istoria omenirii (Gh.Dobrescu-Jr)
- Consemneaza abandonul familial (D.N. Nicula)
- Somnifer pentru copii.. ignorat de farmacisti (A.M.Samsonic)
Leal:
- Franc (Gh. Trdea); Din neamul francilor (M. Guja); Francul cotat in tara
noastra
- Tip de siguran (E. Gldu)
- Apreciat foarte corect (Fl. Mrescu); Corect in aprecieri (A. Tudose)
- Adept al fair play-ului (D. Bldea)
- Bun de cinste (D. Dogaru, I. Paun)
- Incadrat in termenul de garantie (I. Socolov)

- Un drept incontestabil (I. Degeratu)


Lealitate:
- Termen de garantie (I. Ttar)
Leandru:
- Un tanar ca o floare (A. Tudose)
Lear:
- Rege .. de paie (D. Bldea)
Leas:
- Specialitate de gratar (S. Rus, Gh. Oncioiu)
Leat:
- Serie de arma (A. Rbonescu, M. Tun, C. Untea)
- Periodic lunar mentionat in cronici (Gh. Boban); Perioad de instrucie (I. Boar)
- A disparut cu anii (T. Hedeiu); Anul trecut (T. Capot, B. Stoianovici);
Reuniune anuala (D. Hurtupan)
- Plecat odata la oaste (A. Ciurunga)
- Coleg de promotie (Gh. Luculescu)
Lebd:
- Albie de ap (M. Gzea); Zana lacului (O. Eftimie)
- Solista prodigioasa intr-un concert de adio (T. Niscov)
Lecitin:
- Praf de limpezit memoria (D. Bldea)
Lector:
- Ii nva pe studeni fr s fie profesor (T. Popescu)
- Face instructie la un nivel superior (V. Potolinc)
Lectur:
- Formulare ... pentru foi de parcurs (A.M. Samsonic)
Lecie:
- Forma clasica de invatamant de nivel mediu (I. Ptracu, C.Trnoveanu)
- Material didactic (L. Topor)
- Proces verbal de predare (P. Berteanu)
Lecuit:
- Subiect bine tratat (t. Ciocianu)
Lecuitor:
- Aflat la baza unui tratat de medicina populara (D. Bnculescu, E. Gldu, T.
Hedeiu)
Lefegiu:
- Luptator .. profesionist (V. Potolinc)
- Lasat in plata Domnului sa-si faca datoria (I. Socolov)
- Angajat ... cu statut de mercenar
Lefter:
- Perfect curatat
A lega:
- A face prinsoare (D. tirbu); A prinde bine (C. uta)
Legal:
- Cadru angajat in indeplinirea normei
Legalitate:
- Termen de valabilitate (V. Potolinc)
Legalizare:

- Decizie oficiala
Legat:

- Bun ramas la despartirea finala (M. Zgubea); Bun ramas prin scrisoare (D.
Guinea)
- Drept de urmas (N. Mutulig)
Legatar:
- Isi ia un bun ramas (Gh. Luculescu)
I se fac formele de lasare la vatra (M. Popescu)
- Evidentiat la testare (C.Stnescu)
Legmnt:
- Forme de angajare la o intreprindere, promise cu stoicism (E. Drng)
A legna:
- A te da dup cum bate vntul (V. Trihub)
- A merge la baut
Legtor:
- Nelipsit de la epilogul unei cri (A. Rbonescu)
Legtorie:
- Atelier de .. literatura (C. Herescu)
Legtur:
Face prinsoare (M. Popescu)
- Punte sentimentala intre maluri sufletesti (E. Diradurian)
- Conditie sine-qua-non de buna amicitie (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Lege:
- O bucata de cod ... conservat (E. Guja); File de cod (M. Frunz)
- Se da fara tocmeala (I. Musat)
Legend:
- Ne d explicaii prin semne (M. Frunz)
- Broderii populare cu motive traditionale (sing) (T. Capot)
- Vestigii istorice pastrate in seiful literaturii (sing) (E. Diradurian, A. Vljoag)
Leghe:
- Inghitita cu noduri (M. Guja)
Legic:
- Termen de judecata (V. Gogea, P. Goja)
- Caracter impus de la sine in orice reglementare (M. Puiu)
Legionar:
- Verde crud (O. Slvuc)
- Roman istoric de rzboi (D. Munteanu, T. Ploni)
Legislatur:
- Viata de parlamentar (P. Ciurea)
Legitim:
- In dreptul lui (N. Gheorghiu); Se sustine cu dreptul (E. Robciuc)
- Luat cu acte in regula (M. Gzea); Inscris cu acte in regula la un camin (T.
Nicov)
- Merge dupa dreptate (I. Pancotan)
Legitimare:
- Lucrare de control (N. Badea)
- Formul de prezentare (N. Dumbrav)
Legitimaie:

- Proba scrisa la o lucrare de control (V. Petreanu)


- Supliment informativ la un buletin cetatenesc (Gh. Brasoveanu)
- Schimbare de permis (D. Hurtupan)
Legiuitor:
- Porneste cu dreptul la lucru (At. Mateescu)
- Tip de cod (A. Schindarli)
Legum:
- Servita cu supa (A. Tudose)
- Muscata din ghiveci (V. Trolea)
Lehamite:
- Nivelul maxim al acumularii intr-o ipostaza demna de dispret (B. Stoianovici)
Leit():
- N-are nimic deosebit (A. Tudose); Altfel nu au nimic (sing) (Gh. Luculescu);
Fara deosebiri (C. Georgescu)
- Primul/FruntasRemarcabil/Bun/Iesit la semanat (T. Capot, P. Gavrilut, C.
Prvu, C. Suta, P. Ciurea); Rezultat de exceptie la semanat (T. Hedeiu); Cu
bune rezultate la semnat (N. Stancu, C. Herescu); Cei mai buni la semanat
(sing) (V. Potolinc)
- Caz de asemanare netratat de manualul de geometrie (Ed. Anca)
- Figuri/De asemenea (sing) (V. Potolinc, C. uta); Li s-a fcut aceeai figur
(sing) (V. Bucur); Atributul unei figuri asemenea (I. rlea); Seamana bine dar
nu culege (A. Ciurunga); Figura comuna;
- Apreciere favorabila pentru copii (sing) (A.M. Samsonic); Calificativ acordat
copiilor (sing) (D. Ndrag)
- Chiar asa (C. Stanescu)
- Motiv serios de confuzie (N. Mutulig)
- Conform cu originalul (A. Doboan)
- Ca doua picaturi de apa (sing) (Gh. Dobrescu Jr.)
Lejer:
- Se simte in largul lui (V. Potolinca)
Lele:
- Prima doamn a rii (M. Frunz)
- O femeie populara (A. Dobosan)
- Mandra mea de altadata (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- nlocuire de la tusa.(Gh. Magheru)
- Bile (mari)! (A. Moldovan, S.T. Cacuci, D. Onofrei)
Leli:
- Dragoste de tara
- Folosita de obicei in loc de li
Lem:
- Situate in fata la demonstratii (sing) (L. Popescu); Prima la demonstratie
(A.Tudose)
Lemn:
- Furnizor de blan (natural) (M. Anghel, I. Ttar, P. Haa); Bucat de blan (V.
Amihiesei); Material pe care-l intalnim la o blana (Gh. Gustescu)
- Scurtatura prin padure (M. Frunz); Materie aflata sub scoarta (I. Buzdugan)
- esut cu noduri (M. Livescu)
- Face pluta pe apa (A. Tudose)

Lene:

Lene:

- Masa obezilor (P. Ciurea)


- Interne la camin (sing) (C. Herescu)
- Batut de necaz (E. Mnica)
- Cucoana mare (care cere de mancare) (A. Tudose, A. Boboc); Cucoan mare
proverbial (C. Bnzaru); Spleenul vetust al unei amri cocoane (E. Diradurian,
A. Vljoag)
- Dispoziie pentru ncetarea activitii (A. Boboc); Dispozitie/Forma de stat (I.
Musat, Gh. rdea)
- Emblematica pentru cei cu o facultate de stat
- Regina timpului pierdut in tara nemiscarii (E. Diradurian)
- Stare de fapt (A. Doboan)
- Boal parazitar (Gh. Oncioiu)
- Face autostopul (D. Bldea)
- Frana auto (V. Potolinc)
- Se opune cu mult elan (E. Drng)

- Un om de obicei cu stare (V. Antoniu); Om cu stare (... de obicei) (V. Rusu,I.


rlea)
- Angajat la stat fara retineri (B. Stoianovici);N-are retineri la stat (B. Stoianovici)
- Nu prea e de treaba (C. Georgescu); Nu-i om de treaba (I. Filip, P. Scrltescu),
Nu se d la treab (A. Boboc)
- Pleac de la munc pentru c are o groaz de treburi (T. Popescu)
- Victima a sedentarismului
- Sufera de o boala imobilizatoare (L. Popescu)
Lenevie:
- Statul fara frontiere (P. Abdoula)
- O boala pe care o contactezi tot odihnindu-te (Z. Turdeanu)
Lenevire:
- Statul de drept (N. Badea)
Lenjereas:
- Pregatita sa lucreze cand e nevoie de schimburi (Gh. Gtescu)
Lenjerie:
- Haina de piele (A. Tudose)
- Nu se vede ntr-o situaie de gol (D. Bnciulescu, E. Gldu, T. Hedeiu)
Lent:
- Merge cu binisorul (L. Popescu); Derulat/Desfasurat cu incetinitorul (I. Pun)
- Inscris pe itinerarul timpului cu intarziere planificata (R. Iftodiu); Vesnicul
intarziat (V. Potolinc)
- Extrem de iute (T. Nstase)
- La pas (B. Stoianovici)
Lentil:
- Model de contact n condiiile deplinei transparene (M. Frunz)
- Avuta in obiectiv (N. Cioclteu)
- Prinsa in colimator (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, D. Manzat)
- Pusa/Prinsa in rama (C. Herescu, D. Hulu)
Leoaic:
- Partea celui mai tare (M. Guja)

Leoarc:
- Venus Anadyomena iesita din spuma marii (At. Mateescu)
Lepdtur:
- Omul .. invizibil (N. Dumbrav)
Lepidopter:
- Fura omizi (sing) (D. Constantinescu)
Lepr:
- Te mananca de viu (A. Doboan); Poama viilor (T. Ploni)
Lepros:
- Victima unei plgi sociale mai vechi (O. Eftimie)
Ler:
- Repetatul colindei (A. Bacalu)
- Cantec de zile mari (N. Rotaru)
Les:
- Legtura (stransa) dintre om i cine (. Leoveanu, D. Nad); Masoara distanta
dintre om si caine (M. Molesag); Forma de atasament a cainelui fata de om (L.
Popescu)
- Fru legat de ham (Gh. Toia, M. Zgubea); Ham la ham/caini (A. Ciurunga,
Gh. Geafir)
- Prinsa/Prinztoare de caini (C. Herescu, A. Doboan); Dusa cu cainele la
plimbare (Gh. Gandu); Se poarta caineste (L. Popescu)
- Protectie la canini (T. Hedeiu); Forma de atasament canin (P. Abdula)
- Tempereaza elanul vanatoresc al ogarului (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Legatura pe care o avem cu cei mai buni prieteni ai nostri (I. Socolov)
- Una care sufera o intindere de mana (V. Bucur)
Lesne:
- Usor de facut (R. Vasilescu)
Lespede:
- Se asterne la drum (L. Popescu); O bucata de drum pietruit (D. Hulu)
- Este un acoperamant pentru un loc de odihna ... dupa slujba
- Folosita de obicei pentru astuparea gropilor (T. Capot)
Lest:
- Nisip gsit n cale (O. perlea); Pus (greu) la cale (M. Gzea, V. Potolinc, D.
Hulu); Pietrele din cale (D. Vacarciuc); Pietre asezate in cale (I. Boar)
- Mentine echilibrul ... cu destula greutate; Greutate n controlul balonului (D.
Bldea)
- Aduce pe linia de plutire (R. Arpad)
Le:
- Corpul medicilor legisti (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazar); Corpul
medical ajuns la pmnt (M. Frunz); Corp rigid (Tr. Cioclteu)
- Rece in felul sau (V. Potolinc); Rcit de-a binelea (C. inca); Tare racit (C.
Herescu); Un om racit (mai tare !)
- (Un) om fara (pic de) suflet (I. Ttar, N. Gheorghiu, P. Abdoula)
- Imobil intrat n degradare (B. Stoianovici)
- Plecat dintre noi, nu mai da nici un semn de viata (M. Dogeanu)
- O viata stricata cu trecerea timpului (I. Socolov)
- Vanatul imobil al rapacelor hiene (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Laitmotiv pentru un cor de corbi (E. Anca)

Leie:

Lein:

- Rest ramas de la curatat (P. Ciurea)


- Paneuropean in felul lui (C. uta)
- Apa minerala hipersodica, captata in propria-i albie (C. Herescu); Slcii la apa
(sing) (D.M. Ivnu, M. Munteanu)
- Solutie de baza (C. Herescu, T. Nstase)

- Caz tipic de nesimtire (I. Hanga, C. uta); Lipsa bunului simt (Gh. Luculescu)
- Te determina sa-ti pierzi controlul (E. Darnga); O pierdere de obicei
recuperabila (I. Cretu)
- Evitat cu sruri (N. Caraiman)
- Trecere subit de la poziia vertical la cea orizontal (N. Caraman)
- Situatie limita cand nu poti apela la cunostinte (S. Ceampuru)
- Specie de somn ... care nu se cauta (M. M. Popescu)
- Un sfarsit nefericit
A leina:
- A pierde contactul cu realitatea (C. uculeasa); A se pierde cu firea
Leios:
- Niste salcii in felul lor (sing) (P. Abdula)
Letal:
- Ia viata in serios (P. Ciurea); Unul incompatibil cu viata (P. Ciurea); Viaa nu
reprezint nimic pentru el (N.C. Dumitru)
Letargie:
- Stare maladiv .. cnd nu se mai poate face nimic (B. Vlad, I. Bue)
- Refugiul vietii la hotarele eternitatii (E. Diradurian)
- Ipostaza sui generis pentru ... cadavrul viu (M. Gzea); Ipostaza a celui care nu
are pic de bun simt (Al.Cristici)
- Stare proasta, cand esti mai mult mort decat viu (C. Trnceanu)
Letcon:
- Face o lipitur (T. Nstase); Aparatul vital al lipitorilor (V. Trolea)
- Intretine calde legaturi (Gh. Toia)
Letopise:
- Astazi este apreciat ca un act istoric din trecutul tarii noastre (C.Herescu)
- Varianta cronica din trecut (A. Morar)
Le:
- O parte din gard (Gh. Guru)
Lecaie:
- Banul rii Romneti (Fl. Mrescu)
Leu:
- Sum de bani (C. u, N. Banu); Aduna ban cu ban (Gh. Toia); Fcut cu bani
(E. Gldu)
- Face multe parale (M. Cioclteu)
- Bun de plata (E. Guja)
- Unitate in fond (D. Hulu); Unitate de comert interior (A. Doboan); Unitate de
valoare (C. Butic)
- Mijloc autohton de circulaie (Gh. rdea)
- Specialitate de casa romaneasca (E.Globau, C. Mangu); Specialitatea traditio-

nala a caselor romanesti; Mici de casa consumati la targ (sing) (Gh.


Oncioiu);
- Se strang la serviciu (sing) (A. Gagniuc, E. Mnica)
- Piesa de schimb confectionata din metal;
- Un fir de malai ... de mamaliga
- Piesa de valoare privind un rege ... fabulos (E. Diradurian, A. Vljoag); Un
rege ... cu bani; Marele mister al lumii animalelor (V. Trdea)
- Un animal care omoara pe zebra (E. Mnica)
- Simbolul vitejiei (D. Dogaru, I. Paun)
- Eleva din Bulgaria! (A. Tudose)
Leuc:
- Sprijin nedrept pe care-l gseti i astzi (T. Capot)
Leucemie:
- Ne face sange rau
Leucoplast:
- Aplicatie pe teren accidentat (D.I. Nicula)
Leutean:
- Fir de legatura (O. Enache, M. Popa, O. Sperlea)
Leva:
- Pui de lei .. la Plevna (sing) (E. Gldu)
Levier:
- Brat de fier (A. Tudose)
- Bara ... de directie
Levitaie:
- O treab fcut fr greutate (N.C. Dumitru)
Lexic:
- Permite o serie de luari de cuvant (N. Rotaru); Lista inscrierilor la cuvant;
Ogorul manos din care rasar o seama de cuvinte (Gh. Dobrescu Jr.)
- Tot ce se poate spune (P. Vasilache)
A leza:
- A rni, cu sau fr snge (N. Caraman)
- A arde la propriu sau la figurat (M. Bornemisa)
Lezare:
- Deteriorarea unui tesut (V. Potolinc)
- Producatoare de rosii si vinete (A. Tudose)
Lezat:
- Lipsit de respectul cuvenit (C. Sgrcea, I. Buse)
Lf:
- Inima de delfin ! (L. Popescu)
Lg:
- Extract de alge ! (C. Herescu); E scos inafara legii !
Li:
- Romane citite in '51 (I. erban); 51 la un milion ! (E. Gldu)
- Lei ... din pusculita! (N. Badea); Lei in plic ! (D. Marcu)
- Cap limpede!; Varf de lingurita! (V. Butoi); Spuse din plin in varful limbii! (L.
Popescu); Intrare la liceu! (I. Buzdugan); Locuri libere la liceu! (A. Doboan)
- Limit la care nu se accept perul! (A. Baican); Devine livid la anumarea
golului! (C. Crbu)
- In plin centru!

Liana:
Lian:

Liane:
Liant:

- Las caii-n uli! (E. Gldu)


- Legaturi bilaterale! (C. uta)
- O fata crescuta in jungla (V. Potolinc)
- arpe verde de genul constrictor (T. Nstase); Cresc ca erpii n jungl (sing)
(M. Guja)
- Specie arboricola in jungla (I.G. Gruni)
- Leaganul maimutei (G. Stroe); Se agata toti maimutoii de ea (A. Doboan)
- Trapez de exersat acrobatiile lui Tarzan (N. Murean)
- Franghie rezistenta de legat copacii (Fl.T.Vasilescu); Spnzurat de copac (A.
Kadar)
- Se muleaza pe trunchi (M. Has)
- O sfoara de padure (V. Trolea)
- Ramura transporturilor aeriene (V. Onofriu, L. Stancescu)
- Se rasuceste pe brate (E. Darnga)
- O legatura de verdeata (I. Sasu, D. Guinea)
- Sfori cu radacina (T. Arghezi)

- Agent (secret) de legatur (constructiv) (A. Dobosan, N. Nsui, V. Onofrei,T.


Capota, D. Georgescu, C. Broiu); Da repede legatura (A. Gagniuc, E. Mnica)
- Face legtura la priz (O. Enache); Material de priz (I. Bue); Element cu priza
la mare (C. Herescu)
- Asigura o unitate n construcie (V. Trolea)
- Trecut pe lista aderarii (Gh. Guru)
Libaie:
- Despre partea nchinrii .. (T. Capot)
Liber:
- Nu are nici o legtur (V. Feru)
- Tip de autoconducere (C. Stanescu)
- Fara retineri .. la stat (T. Porcutan)
- Spatiu de manevra (A. Boboc)
Libero:
- Bec cu sarcin excesiv (V. Trolea)
Libertate:
- Grad de latitudine (C. Herescu)
Libertinaj:
- Moral foarte scazut (C. Herescu)
Librrie:
-Unitate de volum (M. Gzea)
Libret:
- Vorbe cu cantece (M. Lazr); Poveste cu cantec (M. Anghel)
- Compunere pentru care se acorda note bune (A. Boboc); Lucrari scrise pentru
care se dau note bune (sing) (Gh. Boban)
Licr:
- Lumin stins pe timpul nopii (N. Gheorghiu); Tremur de stea in taciunele
noptii (A. Morar)

- Spoturi uraniene cu amplitudine variabil (sing) (P. Haa)


- Indicator economic, cu efecte stralucite in perspectiva (N. Popescu); O clipa de
stralucire (M. Frunz)
- Un pic de lux (D. Hulu)
Licrire/Licrit:
- Parada stelelor (D. Hulu)
Licean:
- O fiin dintr-o clas superioar (V. Trolea)
- Cu acces la doua trepte (A. Boboc)
Licene:
- Betesuguri ale picioarelor (M. Dogeanu)
Liceniat:
- Reusit la facultate (C. Herescu)
Liceu:
- Colegiu de invatatura (V. Trolea)
- Sfarsit cu bacul (P. Rotaru-Colti)
Licheni:
- Patin de lemn (A. Antonesei, T. Popescu)
Lichid:
- Prezent la curs (V. Bucur)
Lichior:
- Tare ... dulce (M. Frunz, A.M.Samsonic)
Licit:
- Unde-i lege se-ntelege (L. Popescu)
- Cu drept de joc (I. Ttar); Are dreptul la baza (L. Stncescu)
A licita:
- A cumpara la preturi cu ridicata (R. Vasilescu)
Licitare:
- Desfacere la preturi cu ridicata (V. Feru)
Licitaie:
- Inteprindere comerciala de vanzare cu ridicata (C. Herescu); Forma de vanzare
... cu ridicata (A. Stnescu)
- Concurs unde victoria se plateste cel mai scump (D. Bldea)
- Competitie castigata ... la a treia bataie (T. Nicov)
- Intrecere intre achizitori (N. Cioclteu)
Licoare:
- Lacrima lui Christos picata in curtea lui Bachus
- Soi de vin superior.
- Certificate de calitate pentru bauturi (sing)
Licorn:
- Niste inchipuiti ce nu pot fi inselati (sing) (A. Stroe)
Licurici:
- Lumina vie (I.E. Meteleu, L. Popescu); Luminis in bezna padurii (C. Herescu)
- Stelute presarate prin iarba (P. Abdula)
Lider:
- Capul n mare (V. Trolea)
- Dirijor de seam al unui important grup de voci (Fl. T. Vasilescu)
- Ieit primul din competiie (D. Georgescu)

- Pozitie dominanta a asilor (L. Popescu)


Lied:

Lift:

- Bijuterie liric, made in Germany (F. Vasilescu); Armonic de tip german (V.
Crstei)
- Intermezzo liric (I. Ttar); Liricul ce canta versul (D. Georgescu); Arie de opera
lirica (V. Butoi); Vocalele textelor lirice (sing) (E. Anca)
- Poezie plina de armonie (V. Potolinc); Poezie cu cantec; Muzica poeziei (Gh.
Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazar); Muzicalitatea unei scurte poezii (M.
Dinc)
- Compoziie cu gust dulceag (I. Muat)

- Mobil pentru scrile interioare (M. Frunz)


- Naveta spatiala care te asteapta la scara (D. Nad)
Ligament:
- Legatura organica (V. Hotea)
Lig:
- Asociatie de idei (Z. Turdeanu, P. Berteanu)
- Ansamblu de jocuri populae din Marea Britanie (C. Herescu)
- Unitate divizionara in Anglia
- Organizatie sportiva cu mai multe echipe in campionat (C. Voica, O. perlea)
Lighean:
- Baie de plante (Gh. Oncioiu)
Lila:
- Soi de violete (M. Zgubea); (Nuanta de) violet (C. Florea, L/ Popescu); Replica
Violetei (A. Boboc, S,t.Leoveanu)
- Un fel de liliac
- Bate n albastru (V. Trihub)
Liliac:
- Prins n plafon (M. Frunz)
- Specialist n zborurile de noapte (L. Popescu); Ca pasarea-n zbor (A. Doboan)
- Soarecele pe care nu-l prinde pisica (C. Crbu, I. Socolov)
Liliput:
- Lumea celor mici (B. Stoianovici); Un mic, ceva mai special (N. Dumbrav)
Liman:
- Acumulare inregistrata la sfarsitul cursurilor (D. Hulu); Finalul unei curse
acvatice (N. Caraman); Un sfarsit fericit dupa o cursa dramatica (T.Popescu)
- O int atins (P. Goja)
- Ajuns la not (M. Frunz)
- O gura de apa ... mai statuta; Pamantul din apa (T. Hedeiu)
- Loc n care se ajunge greu cu salvarea (T. Capot)
- Lac de acumulare .. in aval (D. Hulu)
- Luminita din capatul tunelului (M. Puiu)
Limb:
- Foaie verde, foaie lata (R. Arpad)
Limbari:
- Flux continuu la moara (B. Stoianovici)
Limb:
- Are un mod de exprimare articulat

- Dezlegata cu chef (D.I. Nicula)


- Se plimba de placere in incinta palatului (Gh.Dobrescu-Jr)
Limbut:
- E foarte comunicativ (L. Popescu)
Limitat:
- Marginit in felul lui (N.V.Barbu)
Limitativ:
- Indicator de restrangere la strictul necesar (Gh. Igna)
- Ingradeste unele actiuni (V. Potolinc)
- Care pune cap la cap (D. Hurtupan)
Limit:
- Termen final (A. Stnescu); Sfrit (T. Frasin)
- Extrema clasica (I. Ttar)
- Indicator pentru lips de viteza
- Moartea aparenta a infinitului (E. Diradurian)
- Granita insurmontabila pentru niste actiuni de rutina (E. Anca)
Limitrof:
- De prin partile locului (S. Rus, Gh. Oncioiu)
Lin:
- Lipsit de nclinaii deosebite (N. Stancu, S. Petrica); Lipsit de dificultati pe
parcurs (M. Has)
- Bun de plat (masc) (B. Stoianovici, Gh. Luculescu)
- Extrem de repede, ct ai zice pete (Gh. Toia); Pete de ap .. dulce (A. Rab, L.
Popescu)
- (Usor de pescuit .. desi e) alunecos ca un tipar (C. Crbu, I. Socolov,
.Simon); Usor ... de/la pescuit/urcat (C. Herescu, E. Ndrag, C. Bcu, I. Isac);
Usor de vazut ... in oglinda! (M. Guja)
- Zacatoare autumnala pentru arome bahice (Ed. Anca)
- Abia urca (A. Tudose)
- Vas ... de pescuit
- Articol de presa
- Nilul parcurs spre izvoare!
- Plin cu peste! (Gh. rdea)
Lingou:
- Execuie de form a unui nobil ce a fost turnat (V. Cernicic)
Lingur:
- Servita la felul unu (P. Abdula, A.M.Samsonic, M. Gzea)
Linguri:
- Servita cu dulceata (I. Manzur)
Linguitor:
- Tip amabil care prin vorba dulce multi mai duce (P. Abdula)
Lingvistic:
- Invatatura unei limbi dupa toate regulile (Gh. Stoica)
A linia:
- A face paralele (V. Feru)
Linie:
- Converge ntr-un nod de reea (V. Crstei)
- Punct in deplasare inscris la limita (At. Mateescu)

- Calcata de tren
- Directoare la Casa de Moda
Linite:
- Galagie in pauza. (T. Capota)
- Intervine abia la sistarea discuiilor (t.Ciocianu)
- Ordin de concentrare (C. Dincovici)
A liniti:
- A interveni cu calm (V. Potolinc)
Linititor:
- Factor cu rol benefic in depasirea crizelor (I. Iosif)
Liniue:
- Leaga si ele doua, trei cuvinte (P. Vasilache)
Linoleum:
- Intins la podea (T. Capot)
Lins:
- Spalator pentru pisici. (I. Riti)
- Drept din fire (O. Coglniceanu)
- Tras/Mancare de limb (D. Bldea, C. Herescu)
- Gestul de prietenie al unui boxeur (Gh. Crian)
Linoiu:
-Val asternut peste marea tacere. (At. Mateescu)
Linx:
- Incadrat la vntori de munte (M. Zgubea)
Liot:
- O masa in stil popular (Gh. Brasoveanu); Masa framantarilor (P. Ciurea);
Chemare la masa (T. Popescu)
- Oameni de adunatura, paraca ar fi la balci (sing) (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- O gramada vie (M. Puiu); Grup pop (A. Tudose)
- Copii n mai multe exemplare (L. Popescu)
Lip:
- Scpat de sub papuc (M. H, F. Georgescu)
Lipa:
- Un fel de a da papucii (A. Doboan)
Lipit:
- Dansul lebedelor (A. Boboc, Gh. Constantinescu, C. Dumitriu)
A lipi:
- A stabili legaturi trainice (P. Berteanu)
Lipid:
- Grasime bio care se curata greu de pe vase ... dar nu cu apa
Lipie:
- Plata pentru paine (I. Iosif); Plata painii (V.M. Ptru)
- Placinta ... fara umplutura (P. Berteanu)
Lipit:
- Crpit manual (N. Banu)
- Asta se tine bine
Lipitoare
- Suge sngele poporului (Gh. rdea)
- Vampiri vetuti acionnd n numele lui Esculap (sing) (Gh. Oncioiu)

Liposolubil:
- Pierdut in ulei (T. Capot)
Lips:
- Un gol nedorit (I. Ttar)
Lir:
- Instrument bancar (N. Stancu); Instrument .. pe la cursuri (D. Georgescu); Lua
note bune ... la cursuri (V. Potolinc)
- Ansamblu de coarde, valoros in felul sau (L.Popescu); Formatie de coarde
pentru muzica preclasica (C. Herescu); Clasica formatie de coarde
- Companie clasica in zborul lui Pegas (Ed. Anca)
- Luata-n brate si ciupita (T. Capot)
- Canta daca o mangai intre coarne (Gh. Boban); Pasare ... cantatoare (de pret !)
(L. Popescu, V. Stroe)
- Moneda ... acordata (D.T. Brbulescu)
- Leul britanic (V. Feru, M. Frunza, T. Hedeiu, L. Popescu); Reprezentativa
Italiei, depit net de cea a Angliei (M. Zgubea); Se bate pentru accesul pe
piata italiana (E. Drng)
- Bacsis consistent aruncat pe tejgheaua Albionului (N. Murean)
- Mijloc de intretinere al unui mister (V. Trdea)
- Paralele la meridianul zero (sing) (A. Bacalu)
Liric:
- Gen literar n care intr toate operele (A. Boboc); Gen de afeciune manifestat n
picioare (Gh. Oncioiu); Genul celor care scriu cu picioarele (V. Negreanu, M.
Puiu); Cel ce se exprima in picioare (I. erban)
- Ansamblu/Gen de oper (P. Haa, M. Has)
- Responsabil cu miscarea artistica
- Specialist in sunet care isi pregateste cuvintele (L. Topor)
- Cntre de suflet (C. uta)
Liric:
- Ansamblul cantaretilor (I.I. Zamfirescu)
- Intima cu poetii (M. Frunz)
Lis:
- Neted (Gh. rdea)
List:
- Act de succesiune (A. Boboc, V. Potolinc, T. Popescu, G.epelu)
- Imaginea unei multimi ordonate (Gh. Braoveanu); Scriere ordonata (C.
Tuculeasa)
- Carte de bucate (T. Nicov, G. Barboni)
- Lucrare de inventariere (St. Marinescu)
- Unitati incolonate petnru apel (C. Crbu, I. Socolov)
Lii:
- Vntoare de balt (T. Capot)
Litanie:
- Expunere de durata (D. Georgescu); Expunere prolixa cu multe citate (C.
Herescu)
- Una care tine mult la slujba (P. Ciurea)
Literat:
- Reusit la scris (D. Bako, E. Gldu)

Literatur:
- Volum de scrieri (alese) (V.M. Udrite, Fl. Morcov, S. Arvinte, V. Anghel, A.
Schindarli)
- Fondul de carte (E. Ndrag)
- Arie la oper (A. Vljoag)
- Evaluata in mod critic (L. Topor)
- Deintoarea unei ntregi colecii de titluri (A. Rab)
- Flota cuvintelor n oceanul stilurilor (E. Diradurian)
Liter:
- Semnele distincte ale unui om cu carte (B. Stoianovici); Semn de carte (B.
Stoianovici, P. Vesa)
- Fragment dintr-o culegere de scrieri ... alese (N.V.Barbu)
- Samanta de vorba (R. Pieleanu)
- Inscrisa la cuvant (V. Potolinc, N. Rotaru)
- Perla diamantina strecurata pe colierul beletristicii (P. Vasilache)
- Caracterul latin al limbii romne (A. Doboan, P. Goja, I.Ttar)
- Lumina tiparului (A. Mitu)
- Leul din jungl (M. Gzea)
Litiaz:
- Tare ca piatra (D. Bldea)
- Caz de calcul complicat (A. Moreanu)
Litier:
- Pat cu picioare .. care se mic ncet (I. Buzdugan)
Litoral:
- Face plaja la mare (I. Filip, Gh. Glea)
- I se vad coastele (I. Caraiman); Localizat in zona coastelor
- Infrunta neclintit asaltul valurilor (L. Popescu)
Litr:
- Concurenta la greutate calificata in sferturi (Gh. Oncioiu); Calificata in sferturi
(cu greutate) (C. Voica, O. perlea, Gh. Tirdea);
- Sfertul neacademic (L.Popescu, C. Georgescu, P. Ciurea); Un sfert mai puin
academic (F. Vasilescu); Ipostaza sui generis a sfertului neacademic
- Msur 1/4 (I. Muat)
Litru:
- Unitate pentru desfacerea bauturilor. (Gh. Toia)
Li:
- St/Pusa/Aflata n siguran (N. Caraman, P. Abdula, Gh. Luculescu, S. Rus,
Gh. Oncioiu, P. ecman); Conduce cu siguranta intr-un circuit de viteza (Ed.
Anca)
- O gseti cu siguran la un patron (E. Gldu, T. Hedeiu, E. Mnica);; In
functie la un patron (V. Ptru); Exploatata/Bagata la patron (M. Popescu, V.
Negreanu)
- Cresterea tensiunii i este fatala (C. Herescu)
- Slaba din fire, nerezistand la tensiuni; Smoc din fire (A. Stan)
- Minima rezistenta (N. Cioclteu)
- Moart dup un oc electric (A. Botea)
- Form colectiv de asigurare pentru tablouri (A. Vljoag)
- Firicel/fascicol de lumin (A. Boboc, Gh. Igna)

Lie:
- Colectiv de conducere (C. Herescu)
Livad:
- Domeniu cu roade la nlime (C. Georgescu)
- Pdure fr slbticiuni (M. Frunz)
- Suprafa pe care crete prul (M. Frunz)
- Gem de fructe (sing) (A. Rbonescu)
Livid:
- Transfigurat in expresie (I. Iosif)
- Palit tare de tot, apare si ... invinetit (C. Herescu)
Livrea:
- Portul pe la chei ! (Gh. Chiril)
- Tinuta obligatorie la intrarea intr-un restaurant de lux
Livret:
- Legitimatii pentru rezerve (sing) (I. Boar)
Lizier:
- Ocol(ul) silvic (Gh. Crian, M. Cristea, M. Zgubea, M. Frunz)
Ll:
- Bile ! (I. Vlase, Gh. Prodan); Calcul biliar ! (C. Herescu)
- Le repet, pentru dumneavoastra ! (V. Potolinc); Pui de lele! (P. Abdula)
- El si dublura! (A. Stoica)
Lm:
- Intrari intr-un local modernizat! (I. Stanciu)
- In sfarsit ... calm! (C. Horowitz)
- Dupa capacitate! (I. Iosif)
Ln:
- Lesin! (Gh. Constantinescu); (Tip de) lesin ... pentru/la un bolnav de inima (C.
Herescu, P. Ciurea);
- Lene! (C. Horowitz); La marginile lanului ! (L. Popescu)
- Trup falnic ! (M. Rdulescu, C. Stnescu)
Lo:
- Primii locatari intr-un bloc de locuinte! (C. Herescu); Primii locatari din bloc!
(P. Damian);
- Obrsia Lotrului! (C. Herescu, D. Nad); Logoree intrerupta din start ! (N.
Murean); Intrare in spatiul locativ! (A. Stnescu); Fac debutul la lopata! (Gh.
Gtescu); Gasite in capul locului! (I. erban); Locurile din fata! (V.Trolea)
- Eliminat din lot! (Gh. Luculescu)
- Loveste fara veste, fiind cuprins de gelozie! (E. Diradurian, A. Vljoag)
- Bloc in centru!; Esenta de plop!
Loatr:
- N-o prinzi la locul de munca
Loaz:
- Gunoi pe strada
Lob:
- Ptruns n ureche (M. Dinc); Atarna la urechi (C. Herescu)
- Pavilion ... coborat (C. Raia); Coboratul pavilionului (Gh. Boban); Plasat jos in
pavilion (A. Doboan); Aflat sub orice pavilion (V. Trolea)
- Traiectoriile inalte ale rachetelor (sing) (S. Arvinte, V. Anghel); Traiectoria

Loc:

nalt a rachetei (T. Capot)


- Actiune intreprinsa peste capul cuiva (S. Varsami); Se da peste cap pentru
depasirea adversarului (B. Stoianovici)

- Asigurare/Luat de stat (V. Ptru, Gh. Igna); Oficiu ... de stat; Inregistrat la o
banca de stat (V. Potolinc); Spaiu destinat statului (C. uta)
- Se ocup cu diverse lucruri (V. Trolea); Se ocupa cu tot felul de lucruri (V.
Feru)
- Specific culturii fiecruia (D. Bldea)
Local(e):
- De-ale noastre, de prin partile locului (Tr. I. Cioclteu); Loc de cinste (V.
Potolinc)
- Cas de comenzi (N. Banu)
- Bufet cu sticle multe (E. Nadrag)
- Unitate de masa (M. Has)
Localitate:
- Cerc topografic (M. Puiu); Cerc de orientare geografica (A. Tudose)
- De la sat ... la oras (A.M. Samsonic)
- Mari unitati de constructii (sing) (C. Herescu)
Localizare:
- Luare de poziie (M.R. Pascalu)
Loca:
- Pregatit pentru imbucare (A. Rbonescu)
- Locul ocupat de un tragator la proba de tir (S. Petrica)
- Schimb de casa (C. Herescu)
Locatar(i):
- Om aezat la casa lui (B. Stoianovici)
- Grupai n bloc (sing) (N. Caraiman)
- Asociatie in constructiile civile (E. Anca, M. Gzea)
Loco:
- Destinatia unei expeditii de interes local (B. Vlad); Local pentru expeditii (I.
Ttar); local pentru anumiti factori (A. Doboan); Expresie locala (C.
Georgescu)
- Corespondent pe raza orasului (Gh. Constantinescu, C. Dumitriu, Gh. Lazar)
- O asezare comuna specifica (T. Capot)
Locomotiv:
- Fruntasa pe linie de transporturi (P. ecman)
Locor:
- Spaiu restrns (C. Herescu)
Lociitor:
- Persoana a doua (E. Robciuc)
- Schimbul unu la locul de munc (C. Herescu)
- Vine in urma sefului (Gh. Gndu)
Locuin:
- Gospodarie de stat (C. Herescu)
- Schimbare de domiciliu (C. uta)
- Loc al mirificelor visari din rastimpuri de ragaz (R. Iftodiu)
Loden:

Loess:

Logic:

- Luat inaintea paltonului (M. Puiu)


- Purtat de vant si ploaie (D. Vacarciuc)
- Rasa galbena acoperind marea campie chineza (V. Trolea)
- Depunere de colb pe scoar (F. Mrescu)
- Varsat de vant (I. Suselescu)

- Atribut definitoriu pentru o via raional (E. Guja)


- Termen de judecat (P. Haa)
Logic:
- Pornind de la anumite premise, trage concluzii corespunzatoare (N. Cioclteu)
- Redus la absurd (Gh. Oncioiu)
- Stiinta ..exacta (V. Potolinc)
Logodn:
- Angajament n deschiderea partidelor (D. Munteanu, T. Ploni)
- Inclzire la partidele de dublu mixt (D. Bldea); Preliminarii la dublu mixt
(sing); Faza de inceput a unei partide de dublu mixt (M. Dumitrescu)
- Alegeri anticipate (sing) (M. Frunz)
Logodnic:
- Femeia din curte angajata la casa omului (Gh. Crian, I. Socolov)
- Declarata castigatoare la alegerile anticipate (Gh. Crian, I. Socolov)
Logoped:
- D n blbial (Gh. Oncioiu)
- Indreptar de cuvinte. (V. Feru)
Logoree:
- Debit mrit (M. Gzea)
Loial:
- Cinstit cu trie (V. Trolea)
- Demn de toata increderea
Loialist:
- Corectii in aplicarea normelor (sing) (A. Doboan)
Loialitate:
- Parametru de nalt fidelitate (V. Trolea)
- Manifestare specifica credinciosilor (A. Boboc)
Loitr:
- Batuta cu leuca-n cap (C.Stnescu)
Loj:
- Loc de cinste (M. Frunz)
- Colective teatrale apreciate de spectatori (sing) (C. Herescu)
Lombar:
- Legat de ale (M. Anghel)
Longevitate:
- Cu multi ani in urma (M. Has)
- Nivel ridicat de trai (Gh. Stoica)
- Timp record intr-un galop de sanatate (Gh. Boban)
- Asigura supravietuirea (C.Herescu)
Lopat:
- O palm de pmnt (M. Chiricu)

- Instrumente cu coada in finalul unui mars funebru (sing) (I. Moraru)


- Lemne care se baga in cuptorul de paine (sing) (D. Marcu)
A lopta:
- A da din mn ca s se ajung la liman (Gh. Oncioiu)
Loptar:
- Da din coate .. inaintand cu spatele (M. Has)
- Lucrator la salvamar (Gh. Dobrescu Jr.)
Lord:
- Membru al unei formaii engleze de camera (C. Butic); Tipul unei camere cu
specific englezesc (I. Boar)
- Tip de tinuta prin ceata londoneza (Gh. Gustescu)
Lorniet:
- Manual de optica (P. Gavrilut)
Lostri:
- Sirena de apa dulce (C. Pricop)
Lot:
- Mai marele echipei (D. Georgescu); O echip cu toate rezervele .. pe teren (M.
Zgubea); Un teren bine ntreinut (A. Boboc); Terenul .. fotbalistilor (V.
Potolinc, . Leoveanu)
- Baza de selectie pentru cei trimisi in arena (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Ieit din
lupta pentru selecie (N. Dumbrav)
- Grupare sportiv (T. Capot)
- Serie scurta (Fl. Morcov)
- Rezultatul unui meci de trial (P. Damian)
- Partida pregatita pentru o evolutie in deplasare (C. Herescu)
- Forma de proprietate funciara (A. Boboc, St.Leoveanu)
- Loc de munc n agricultur (A. Boboc)
- Fragment dintr-o arie (C. Butic)
- Aproape ferm (M. Frunz)
- Sol al culturii (L. Popescu); Formatie culturala (Gh. Toia, M. Zgubea); Limitat
in domeniul culturii (I.erban)
Lotc:
- Unde d i unde crap (S.R. Cacuci, D. Onofrei)
- Cuib de lopatari (in Delt) (C. Herescu, (T. Capota)
- Pescador de mic tonaj (D. Arghir)
Loterie:
- Intreprinderea care lucreaz cu pierderi planificate pentru alii (I. Caraiman)
- Prezinta numere de mare succes (pentru unii !) (L. Popescu)
- Jocul anselor (Gh. Chiril)
- Ofera bilete pentru joc cu locuri numerotate (C. Herescu)
- Moara cu noroc
Loto:
- Jocul cu bile (A. Tudose); Jocul bilelor (Gh. Toia, M. Zgubea); Isi dezvolta
cifrele de afaceri cu cei pe care ii chinuie bila
- Jocul intamplarii (V. Trolea); Jocul hazardului la tonetele Fortunei (S.
Leoveanu); Jocul hazardului la care se iau bilete (C. uculeasa); Joc de masa
(T. Capot); Joc numeric (G. Barboni)
- Administraia cu ctiguri sigure numai pentru proprii angajati (P. Haa)

Lotru:
Lotus:
Loz:

Lp:

Lr:
L.S.:
Ls:

Lt:

L:
Lu:

A lua:

- Se joaca cu norocul nostru (G. Onea); Cu el mergi la noroc (L. Popescu); Moara
cu noroc (N. Caraiman)
- Atacul Fortunei la aritmetica hazardului (I. E. Meteleu)
- Incercarea sansei (O. Hutul)
- Speranta unor castiguri fara munca (A. Doboan)
- Inainta specializat n atacuri prin deposedare (L. Popescu)
- Privit n oglind arat nfloritor (M. Frunz)
- Fluture de hartie cu aripi muiate in cupa sperantei (V. Negreanu); Vechiul lot de
sperane (V. Negreanu)
- O sansa surazand in spatele unei masti de hartie (E. Diradurian)
- Bilet de favoare pentru alesii Fortunei (Gh.Brasoveanu);Bilet procurat la agentie
- Un lup ramas cu burta goala ! (C. Voica, O. perlea); Piele de lup ! (C. uta)
- Disc .. comprimat (M. Nastase)
- Palpat la interne/inima! (V. Feru, V.Trolea)
- Vin dupa K.O.! (A. Doboan)
- Un locsor gol ! (A. Doboan); Lujer gol ! (C. Herescu)
- Curele rasucite ! (M. Rdulescu, C. Stnescu)
- Punct marcat i consemnat oficial pe foaie (M. Frunz)
- I se aplica o parafa (T. Hedeiu)
- Esenta de balsam! (I. Tatar); Balsam in esenta! (D. Bako. V. Butoi)
- Nota luata in fals!
- Vals in masura 3/4!
- Ofiter de rangul intai (abr) (M. Gzea)
- Epoleti de locotenent care se poarta si la palton! (P. Vasilache)
- Cadouri de la loto!
- Legat la capete! (I.Socolov)
- Umplutura la saltea! (Z. Turdeanu); Peltic in fond! (I.E.Meteleu)
- Salt inapoi! (I. Manzur); Asalt final ! (I. rlea);
- Cult la inaltime ! (P. Ciurea); Cult si linistit in limitelele sale normale! (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Cult!
- La urma urmei este mult! (I. Boar, I. Manzur)
- Inaltime medie!; Mijloc de inalare! (D. Hurtupan)
- Semiluna!; Izvor de lumina in lume! (M. Dogeanu)
- Mediu poluat ... in valuri! (D. Nad); Incarcatura unor salupe aflate in ecluza !
- Un leu in valuta! (C. Herescu)
- Usile din fata ... de la club! (I. Iosif)
- A face ceva pe apucate (I. Hanga, C. uta); A-ti insusi ceva necesar (D. Ndrag)

- A prinde bine la o adica (I. Manzur)


- A trece in posesie (S. Petrica)
- A transfera dreptul de proprietate (E. Mnica)
- A servi la masa (I. Mihalache)
Luare:

- Inceput de partida (C. Stanescu)


Luat():
- Intrat n posesie (Gh. rdea)
- Dat in primire
- Lucru nsuit (D. Bldea)
- Ca mireasa la maritis
Lubeni:
- Rezervor de ap .. dulce (A. Rbonescu)
Lubrifiant:
- Leac recomandat pentru prevenirea griparii (I. Socolov)
Lucarn:
- Ochi de cas fcut la capac (V. Negreanu)
Luceafr:
- Corp venusian (P. Ciurea)
A luci:
- A face reflecii/lumina (M. Chiricu, C. uta); A se reflecta din oglinda lacului
(O. Eftimie)
- A da lustru (C. Herescu)
- A face fete-fete (C. Bnzaru)
Lucid:
- Vede totul clar (B. Stoianovici)
- Cap de inregistrare (Gh. Constantinescu)
- Minte cu buna stiinta (V. Trolea)
Luciditate:
- Starea specifica a oamenilor care nu si-au pierdut simtul realitatii (G.
Georgescu)
- Siguran la nalt tensiune (A. Vljoag)
- Sine-qua-non al celor care privesc in perspectiva (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Lucios:
- Reflecta .. dupa o toceala zdravana (I.I.Zamfirescu)
Luciu:
- Luxul srciei (M. Frunz)
- Ia ochii (V. Potolinc)
Lucrare:
- Proces de productie (N.V.Barbu)
Lucrtor:
- In general e om de treab (A. Tudose)
Lucrtur:
- Solutie de compromis (I.Socolov)
Lucru:
- Manual de scoala veche (C. Herescu)
Ludic:
- Luat in joaca

Luft:
- ut sec (N. Badea)
- Mod lamentabil de a executa o lovitura in gol (Gh. Boban)
A lufta:
- A trage in gol.
Lujer:
- Tanar participant la incoronare (C. Voica, O. perlea)
Lulea:
- Co de fum cu tiraj la gura de evacuare (A. Boboc, V. Hotea); Cos de fum cu
ardere inceata (L. Popescu)
- Articol obisnuit pentru detectivi (N.Banu)
- Cosul pieptului, la fumatorii de tutun (A. Boboc)
- Ciubuc luat de la turci (P. Vesa)
Lumnare:
- Se consuma la biserica (A. Tudose)
- Ultima raza inaintea caderii intunericului (I. Manzur)
- Obiect artizanal de lux (I. Ttar)
- Caderea intunericului (I. Caraiman)
- Sta de veghe dupa stingere (O. Manto, M. Dogeanu)
- Mistuita de un foc la inima (Gh. Boban)
Lumnrar:
- Vechi meter n alungarea ntunericului (N. Badea)
Lume:
- Forma de viata (V. Potolinc)
- Oameni in toata firea (sing) (V. Potolinca)
Luminat:
- Ca orice om destept ... e si bine vazut (Gh. Chiril)
Lumin:
- Clarific lucrurile (Gh. Luculescu)
- Efectul luxului ntr-o societate civilizat (Fl. Barbu)
Luna:
- Se nvrtete pmntul cu ea (Gh. rdea); Una cu pamantul (V. Potolinc)
- Fiic a revoluiei (C. uta)
- Evolueaza in faze (V. Potolinc)
- Regina noptii (D. Bldea, D. Hulu)
- Reflectoare in nocturna
- Sol extraterestru cu care au luat contact pamantenii (V. Potolinc)
Lunar:
- Privitor la astrul nopii (Gh. Chiril)
Lunatic():
- Automat cu activitate nocturn (B. Stoianovici)
- Calator visator (D. Bldea)
- Doarme de-a-n picioarelea (Gh. Toia)
- Sonata lunii (L. Popescu)
- Orbita satelitului nostru (Gh. Boban)
Lun:
- Periodice anuale (sing)
- Ii sunt zilele numarate

- Etalon de curatenie (I. Iosif); Superlativul curateniei (A.M. Samsonic)


- Luciul proverbial al cheilor (D. Manog)
Lunecare:
- Miscare periculoasa in conditii de sporita instabilitate (I. Caraiman, M. Guja)
Lunet:
- Tub video (A. Boboc); Tub de televiziune (Gh. Boban)
- Obiectul de studiu al astronomiei (Al. Cristici)
- Cercetatoare a spatiului cosmic (Tr. I. Cioclteu)
Lunetist:
- Se apropie stand cu arma in mana (T. Hedeiu)
Lungan:
- Bun de aruncat la co (A. Doboan, C. Herescu)
- Neobisnuit cu inaltimea (P. Goja)
A lungi:
- A face o intindere (C. Herescu)
Luni:
- Prim sptmal pentru activitate (A. Doboan)
Luntra:
- Incadrati cu rame (sing) (I.I. Zamfirescu)
Luntre:
- Leganata de valuri (L. Popescu)
Lup:
- Un caine ... bun la urma urmei (L. Popescu); Cainele soldatului (A. Stnescu, M.
Bornemisa); Tratat mai rau ca un caine (A. Doboan)
- Iese iarna la drumul mare (L. Popescu)
- Dat gata cu o friptur de capr (M. Frunz)
- O groaz de oi (Gh. rdea)
- Comparativ pentru un mare consumator (I. Stanciu)
Lup:
- Obiectiv important in activitatea de cercetare a unor specialisti de marca (O.
Manto-Jr.)
- Crete .. sub ochii notri (V. Potolinc); Crete vazand cu ochii (A. Dobosan, I.
Danciu)
- Creste mare (A. Doboan); Prezinta totul in mare (I.G. Gruni); Fereastra rotunda
cu vedere la mare (Gh. Gndu)
- Amplificator video (D. Hulu)
- Obiectul de studiu al filateliei (C. uculeasa)
Lupt:
- Calea Victoriei (Panad)
Lustragiu:
- Profesionist in lumea boxului (M. Zgubea)
Lustr:
- Isi etaleaza bratele cu lux (Gh. Constantinescu); Cu bratele sus
- Prinsa in plafonul de casa (C. Herescu)
- O gramada de lampioane atarnand din tavan (C. Crbu, I. Socolov)
Lustru:
- Luna curateniei (V. Bucur)
Lut:

Lutier:

Lutr:
Lux:

Luxat:

- Pamantul care se invarteste (P. Haa, A. Ciurunga); Pamant pentru ghiveci (P.
Aidimireanu); Pamant de-o palma (T. Nastase); Un pamantean de-al nostru
(G. Belu)
- Framantat, pus in oale si bagat la cuptor (E. Drng); Se frmnt pentru o
strachin de ciorb (F. Matei)
- Tras pe roat (nainte de ardere) (V. Zaicu, P. Berteanu)
- Ajuns oale si ulcele (H. Petcu)
- Sol major pentru opere populare (M. Frunz)
- Material pentru prima constitutie (T. Calota); Material plastic (L. Popescu);
Masa plastica (t. Ciocianu)
- Articol de baza al primei constitutii din lume (T. Capot)
- Materie prima pentru o viata (O. Huul)
- Fcut om (T. Capot)
- Autorul unor piese muzicale de rezonanta (I. Iosif); Lucreaz n regim de
rezonan (V. Crstei)
- Virtuoz la vioara intai (A. Tudose)
- Vidra comun (T. Capot)
- Masura adoptata pentru iluminat (D. Hulu); Iluminare unitara (V. Trolea); O
masura luata de noi la lumina ! (P. Vasilache)
- Facut cu multa pricopseala (P. Ciurea)
- Cauza care determina imprastierea leilor in pustiu
- Indicator al unui nivel de tarai foarte ridicat
- E scrantit de-a binelea (P. Cornei)

M
Ma:

Mac:

- Juma - juma! (A. Mitu);


- Materii prime!; Pasi de initiere intr-o mazurca! (N. Murean); Inainte mars ! (C.
uta); Debutanti la maraton! (V. Potolinca); Intrare in Marea Marmara! (Ed. Anca)
- Medii la matematica! (C. Broiu); Camasa cu manecile suflecate! (Ed. Anca); Amar
la miez!
- La urma urmei! (O. Huul, Gh. Gndu); Masea cariata! (P. Berteanu)
- Pn la prnz .. se ntoarce! (T. Hedeiu); Intoarcerea de dimineata! (D.N. Nicula)
- Repetare la matematica! (N. Mutulig)

- Roii .. n bucate (sing) (N. Dumbrav); Un rou vzut pe teren (T. Hedeiu); Rosii
(de camp sau) de gradina (sing) (I. Sasu, T. Capot); Rosu de cupa (V. Feru); Rou
cu semine comestibile (B. Stoianovici); Rosii cu paine (... in viitor) (sing) (D.I.
Nicula, V. Potolinc)
- Fir rou cu care se poate prinde un somn (E. Gldu); (Un) Rou de somn (M.
Frunz); E .. un somnoros (M. Frunz);
- Motiv stacojiu pe un covor campestru (C. Raia); Copil al campului cu palarie de
purpura (Fl. Titu Vasilescu); Ca un rubin intr-o mare de smarald (M. Dogeanu);
Sange vegetal (M. Frunz)
- Are efectul unui cntec de leagn (L. Popescu);
- O cup de vise (B. Stoianovici); Floare de vis (D. Constantinescu); Floarea ..
scoienilor (V. Hotea);
- Furnizor de capsule de opiu (V. Trolea);
- Cu larg circulaie la scoieni (N. Caraiman);
- Concluzie a unor discutii avand ca subiect rata (M. M. Popescu); O roial (M.
Guja);
- Puncte negre pe o fa rumen (I.I. Zamfirescu);
- Servit cu covrigi (I. Riti); Produs de simigerie
- Il cam ai pe dos .. de la stomac! (Gh. Gutescu); E cam intors pe dos! (V. Anghel, I.
Vlase); E cam sucit! (V. Potolinc)
Macadam:
- Drum pietruit cu bune legaturi pe parcurs (D. Georgescu); Drum bun, cale batuta (L.
Popescu); Se aterne la drumuri grele (D. Georgescu); La drum intins
Macara:
- Lucreaz cu ridicata (T. Capot); Unitate cu ridicata (I. Buzdugan, A. Tudose)
- Halterofil cu o tehnic deosebit (N. Caraman);
- Ridica bratul cu greutate (C. Georgescu)
- Poarta la un santier de constructii
Macaroan(/e):
- Tub de alimentare (D.R. Giuglea); Tub digestiv (C. uta)
- Pasta de dinti (A. Doboan)
- Intr-un fel, sunt goale si apetisante
Macat:
- Se d jos din pat nainte de culcare (N. Badea)
- Asigura o lnie aparte unei intregi garnituri (C. Georgescu)
Macaz:
- Calauza care indruma pe calea cea buna (C. Raia)
- Se da la o parte cand e de indreptat sistemul feroviar
Macedon:
- Prim campion la dezlegari rapide. (M. Guja)

Machet:
- Copii mici de la camine (sing) (M. Guja)
Maculatur:
- Opera de trei parale (V. Potolinca)
- Nereusita la scris (C. Pascu)
- Tirajul cel mai mare la cos (D. Georgescu)
- Material de imprimerie cu defecte (D. Georgescu)
- Carti proaste ... cu care pierzi sigur (N. Badea)
Madam:
- E o doamna .. oricum ai lua-o (S. Petrica)
Madrigal:
- Scurta scrisoare de dragoste adresata unei femei (O. Manto Jr.)
Maestru:
- Sportiv de categorie grea (C. Herescu)
Mafiot:
- Asociat cu nasul intr-o afacere de familie
Mag:
- Tip de vraja (A. Tudose); Imprastie vraja (D. Baldea)
- Alerga dup o stea (V. Feru); Cititor in stele (D. Nstase); Aflat cu Steaua in turneu
(I. erban)
- (E de-a dreptul) un tip fermector (D. Cruicu, T. Capot)
- Lucra pe banda rulanta (C. Stnescu)
- Crai nou ... pentru amatorii de muzica (C. Herescu)
- Conservator de muzica (I. Riti)
- Ghicitori din creatia populara (sing) (B. Stoianovici)
Magazin:
- Centru de achizitii
Magherni:
- Ultimul nivel al unei construcii (M. Frunz)
Magic:
- Are farmecul lui (I. Vlase, Gh. Prodan)
- Ochiul care ne arata acordul (T. Capot)
- Incredibil de adevarat (Gh. Gurau)
Magie:
- Spectacol artistic incantator, nemaivazut (B. Stoianovici)
- Domeniul numerelor uimitoare (I. Iosif)
- Condamnata pentru vrajitorie (D. Guinea)
Magistrat:
- Un procesoman ... in sensul bun al cuvantului (I. Mihalache)
Magm:
- Roca eruptiva (C. Herescu)
- Cuprins n volumul conului (V. Negreanu, N.B. Verciuc)
- E cu caldura la pamant (S. Petrica)
- Centrala termica subterana
Magnet:
- Obiectiv de mare atractie localizat intr-o regiune polara (P. Vasilache)
Magnetic:
- Atragator in felul lui (A. Curelici)
Magnetism:
- Puterea implicat n apropierea dintre polii opoziiei (C.I. Miron)
- Cmaa de for din garderoba fizicii (E. Mihu)
Mai:

Maia:

- Forma a lunii dupa cea de-a patra faza (M. Zgubea)


- Inca .. o luna (L. Popescu); O lun .. n plus (T. Capot); O luna la Mamaia ! (Gh.
Dobrescu Jr.); Vine peste .. o luna (P. Ciurea); Lun de miere (A. Rbonescu, St.
Cacuci, L. Popescu, Panad); Repetiie/Solicitare lunar (Gh. rdea, D. Nad);
- Gen de supliment ... lunar (C. uta); Cerere de suplimentare (P. Maftei, T. Popescu,
V. Trolea)
- Implicat cu forta intr-o bataie ... cu flori (Gh. Dobrescu Jr.); Perioada infloritoare (A.
Doboan)
- Da lovituri la drumul mare (A. Tudose); Bate drumurile cu folos (N. Caraiman);
- Executa o batuta pe loc (A.Tudose)
- Face treaba prin batatura (Gh. Oncioiu); Se da cu capul de pamant (V. Anghel, I.
Vlase); E un mare pisalog.
- Exprima o dorinta neimplinita (C. uta)
- Diferenta specifica (C. Herescu)
- Se framanta pentru o paine (A. Doboan); Intrat n pine (N. Banu)
- Are o bun cretere (M. Gzea); Auxiliar de buna crestere (L. Popescu)
- Produs de panificatie (N. Dumbrav)

Maic:

Maieu:

- Femeie de ras neagr (A. Mitu); Femeia care se cucereste fara a fi luata de nevasta
(C. Broiu)
- Retrasa pentru slujba (V. Potolinca)
- Castele inchinate Domnului (sing)
- Servitoare in casa parintilor (I. Muat)

- Il simti pe propria piele (D. Manog); Pieptar/Imbracaminte de piele (A. Tudose, V.


Trolea)
Maigret:
- Supersticlete francez (L. Popescu)
Majoritate:
- Priveste masa cu mici retineri; Unitate de masa
- Asigura castigarea alegerilor; Impune la vot
- Jumatate trecute fix
Mal:
- Uscat pe margine (N. Caraman); Iesit uscat din apa (R. Arpad)
- Obsesia romului cand intra la apa (C. Georgescu); Hotar de ape la sfarsitul
pamantului
- Aflat la captul pmntului/punii (A. Schindarli, C. Horowitz); Sfarsitul pamantului
- Face plaja pe litoral (E. Ndrag); Loc potrivit pentru plaja (Gh. Dobrescu Jr.); Loc de
pescuit (V. Potolinc)
- Borduri de navigatie (sing) (E. Galdau); Limita mediului lichid (N.B. Verciuc)
- Un neajuns n caz de nec (A. Stroe)
- Stoper de nadejde in fata unor atacuri in valuri (V. Negreanu)
- Iesit din albie (V. Patru); Cap(t) de pod (A. Tudose, T. Ploni)
- Tinta unor trageri la marina (P. Ciurea)
- Element de baza in port (C. Bnzaru)
- Nelipsit de la cursuri (I. Ttar)
Malac:
- Crescut n limite normale (T. Popescu)
- Se deplaseaza cu greutate (N. Cioclteu)
- Tanar care face bai de namol (B. Stoianovici)
Malarie:

- Contractat n perioada marilor friguri (V. Trolea)


Maldr:
- Adunare general (G. Magheru)
Maleabil:
- Usor presat (N. Popescu)
Malformaie:
- Eroare de conceptie (I. Iosif)
- Greeal de tipar
Maliie:
- Calitatea unora de a te face sa mori de ras (M. Dogeanu)
Maliios:
- Fire de urzic (V. Trolea)
- Produce rani prin muscare (M. Molesag)
Malnutriie:
- Criza de energie (I.I.Zamfirescu)
Mal:
- Cafeaua bunicului (P. Ciurea)
- Asigura o buna crestere (Gh. Gurau)
- Merge la o bere
Mam:
- Originale/Dulceata pentru copii (D. Preda, P. Rotaru, P. Ciurea, N.Banu)
- Face copii dupa actul de nastere (M. Puiu); Certificate de nastere (sing) (V. Trolea,
T. Capot, F. Georgescu)
- Prima doamna a zilelor noastre (V. Potolinc); Prima dragoste care ne-a luminat
copilaria (D. Nad); Prima iubire care nu se uita niciodata (D. Marcu)
- Crescatoare de pui (N.Medru, D.Cioflic)
- Purttoare de sarcini (V. Negreanu)
- Bun cnd este mare (M. Frunz)
Mamifer:
- Clasa superioara (M. H)
Mamo:
- Un om in toata firea cu apucaturi de copil (O. Manto Jr.); Un om de viata (I.
Caraiman)
- Medic specialist n acordarea primului ajutor (E. Guja)
- Detector de sarcini (M. Guja)
- Certificat de nastere (V. Feru)
Mamut:
- Relicva din cimitirul elefantilor (V. Anghel, I. Vlase); Marele disparut din cimitirul
elefantilor (V. Opri)
- Barosanul fiarelor vechi (I. Caraiman)
Man:
- O romanta care merge drept la inima ! (L. Popescu)
Manager:
- Umbra sportivului cu succes de casa (C. Voica, O. perlea)
Man:
- Moarte de/printre/pentru vii (Gh. Oncioiu, A. Mitu, I. Caraiman)
- Ajutor venit de sus (D.V. Tofoleanu)
- Stropi de ploaie sub sarutul soarelui (E. Diradurian)
Mandat:
- Bani care vin din oficiu (V. Potolinca)
Mandea:
- Al doilea eu intr-o ipostaza nonconformista (C. Herescu)

Mansard:
- Conditii modeste pentru un inalt nivel de trai (sing) (M. Stancu)
Manechin:
- Fluture vestimanetar la lumina reflectoarelor. (N. Muresan)
- Corp de proba (N. Badea)
Manej:
- Centrul Calarasilor/cavalerilor (S. Leoveanu)
Manet:
- Manual de dirijare (I. Cretu)
- Se apuca de facut manevre (E. Galdau)
Maniac:
- Tip de pasarele la colivie
Manichiur:
- Lucru manual (C. Herescu)
Manifestare:
- Mijloc de exprimare fara cuvinte (D. Huluta)
Manipulare:
- Lucru de mana
Manometru:
- Lucreaz sub presiune (M. Frunz)
Man:
- Directie de zbor (C. uta)
Manufactur:
- Ce-si face omul cu mana lui ... (P. Goja)
Manta:
- Efecele iernii (sing) (N.Medru, D.Cioflic)
Mantinel:
- Perete de ghea (I. Vlase)
- Desemnata pentru executarea loviturilor indirecte, pe un teren alunecos (D. Bako,
E.
Gldu)
Map:
- Una care se ntinde pe biroul efului (N. Nsui, V. Onofrei); Merge la bratul sefului
(A. Rabontescu); Plicul efului (A. Moreanu)
- Depozit de hrtii/dosare (P. Goja, D. ipluic)
- Purtat pe drumuri din raiuni birocratice (E. Anca)
- Volum de coresponden (D. Bldea, Tr. I. Cioclteu, V. Potolinc); Loc de depunere
a corespondentei (R.Arpad)
- Inainteaza actele (N. Cioclteu)
- Magazie de hartoage la purtator (N. Murean)
- Se prezinta cu cererea la semnat (Gh. Toia)
Marafet:
- Maruntis la casa (C. Sgrcea, I. Buse)
- Nimic concret (D. Hurtupan)
Maram:
- Podoaba capilara (L. Popescu)
- Se tine de capul mandrelor pana intra in casa
Maramure:
- Pitorescul bilor nordice (M. Frunz, C. Crbu)
Marasm:
- Giulgiul fostelor virtuti (B. Stoianovici)
Maraton:

- O cursa intinsa la drumul mare (I. Boar)


- Recordman la alergari (S. Spiru)
- Goana dupa vctorie cu pretul sacrificiului suprem (od) (I.E.Meteleu)
- Fond maxim (D. Bldea)
Maratonist:
- Solul legendar al Atenei (V. Negreanu, M. Puiu)
- Specialist chemat .. cand se intind cursele (A. Tudose); Automobil (!) de cursa lunga
- Un om bun in fond
A marca:
- A da de gol (R. Vasilescu)
Marcat:
- Inscrise .. la inele (sing) (V. Butoi)
Marcator:
- Face semne (A. Doboan)
- Luptator fervent pe frontul acerb al publicitatii (P. Vasilache)
Marc:
- Vedeta cu lipici adorata de hobby-sti (At. Mateescu)
- Ilustrate pentru album (sing) (M. Anghel, A. Dobosan, I. Tatar)
- Firm comercial (C. Herescu)
- Producatoare de prestigiu (I. Trlea)
Marchiz:
- Nu duce dar aduce (T. Capot); Duce ... la o avansare in grad (Gh. Oncioiu)
Mare:
- Depozit angro de apa plata; Apa, potop, nu alta (A. Moreanu)
- Simfonie albastra pentru ansamblu coral (Gh. Oncioiu)
- Face plaja la tarm (V. Potolinca); Se pierde in nisipul de pe tarm (Gh. Crian)
- Aflata dincolo de zona coastelor (P. Ciurea)
- Sfarsitul aproape logic al celor nascute in zodia Varsatorului (V. Petreanu)
- Are un nivel foarte scazut (G. Negrea)
- Cu maluri, nisipoase uneori (T.Ivana)
Maree:
- Fluctuaii ale cursurilor pe scar planetar (I. Boar)
- E un dute-vino pe litoral (St. Ciocianu)
- Deplasare lunara (C. Herescu)
Mareal:
- In cel mai nalt grad (I. Caraiman); Ajuns in ultimul grad (D. Marcu)
Marfar:
- Lung de linie (C. Herescu)
- Mare capacitate in transport uri(V. Potolinc)
Marf:
- Unitate comerciala
Margine:
- Msur de suprafa (A. Boboc)
- Indicatoare de bord plasate lateral (sing) (A.M. Samsonic)
- E intr-o parte (I. Serban)
Mariaj:
- Evoluie la perechi (V. Negreanu)
- Incheierea unei partide (V. Trolea)
- Sfanta alianta (I.E. Meteleu)
Marin:
- Mediu extraterestru (V. Potolinc)
Marinar:

- tie lecia ca pe ap (Gh. Oncioiu)


- Unitate a flotei (N. Caraiman)
Marinat:
- Pregatit in sos tomat
Marin:
- Arm care funcioneaz pe baz de ap (D. Bldea); Pictura in culori de apa (Gh.
Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu)
- Raspunde de mersul pe drumul ... mare (L. Popescu)
Marionet:
- Figura fatarnica a unuia care trage sforile (I.E.Meteleu)
Maritim:
- Drum trasat pe unde se nimerete (A. Antonesei)
- Determinat de fond pentru un drum fara pulbere (Ed. Anca)
Marmit:
- Luata de urechi si dusa la instruire (D.I.Nicula)
Maro:
- Culoare de trecere prin parcuri cand cad castanele (P. Vasilache); Culoare de mai
(Gh. Guru)
- Fire de vulpoi (V.Feru)
Maroniu:
- Nuanta de negru (D. Georgescu)
Marsupiu:
- Geant din piele (E. Mnica)
Mar:
- Se da la caini cu rautate (A. Doboan); Alergtura ... cinilor (M. Dinc); Pune cainii
pe fuga; O groaza de caini (E. Galdau)
- Prob atletic de alergri pentru cini (F. Matei); Cursa de atletism in care concurentii ... nu alearga
- Inaintarea echipei militare (V. Trolea)
- Circulatie in coloana (I. Manzur)
- Note de drum (I. Tatar)
Martir:
- Victim a bunei sale credine (I. Muat)
- Erou al rezistentei supreme (V. Potolinc)
- Om de sacrificiu intr-o intreprindere (A. Boboc)
- O viata pentru o idee
Martor:
- Chemat la judecata fara pricina (D. Manog)
- Privitor la un spectacol de ocazie (Gh. Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu)
- Face o declaratie oficiala (N. Cioclteu)
- Asistentul celui care opereaza; Asistent la scena deschisa (I. Iosif)
- Deponent de circumstanta in contul adevarului (At. Mateescu)
Mar:
- Linie ndoit/dubl (D. Crstea-Firez, M. Zgubea, H. Albert)
- O dubla reusita la table
- Repriza incheiata cu 2-0
Mari:
- Ateptat de luni (V. Zaicu); Vine dupa luni ... de zile (A. Doboan)
Marian:
- Tip de planeta din sistemul nostru solar (A. Tudose)
Mas:
- Petrecere/Tragere de noapte (L. Bot, V. Buzea, M. Ciornei)

Masacrare:
- Taiatul viilor (V. Feru)
Masaj:
- Face cura de slabire (P. Abdula)
- Stimulent sportiv acceptat de regulament (I.I. Zamfirescu)
- Intindere musculara (P.R. Colti)
- Framantare pentru relaxare (A. Morar)
- Manual de fizioterapie (D. Hulu)
Masat:
- Pus pe frecuuri (A. Mitu)
Mas:
- Unitate de baz n alimentaia public (F. Matei); Unitate de alimentatie (R. Arpad);
Operaie periodic de alimentare (B. Stoianovici)
- Se intinde .. de foame (Gh. Gurau); Tine de foame (N. Mutulig)
- De obicei e de mai multe feluri (C. Prvu)
- Cu serviciu de intretinere (V. Potolinc)
- E pusa pe picioare (I. Tatar)
- Rezultatul adunarii (V. Potolinca)
- Aflata cu greutate (V. Potolinc)
Mascarad:
- Actiune de prefacere (V. Feru)
- Spectacol de gala pe scena imposturii (F.T. Vasilescu)
Mascat:
- Om cu doua fete (I. Degeratu)
Masc:
- Fata-n fata (A. Doboan); Schimbarea la fa (M.R. Pascalu); Lucru de ascuns, dat
pe fata (Gh. Chirila);
- (Face) schimb de figuri (I. Musat, I. Tatar, V. Feru); Schimba figurile (Gh. Neme);
Figuri suprapuse (sing) (Tr. I. Cioclteu)
- Termen pentru o noua infatisare (E. Nadrag, Cl. Crbu)
- Reprezentanta a Thaliei (D. Nad)
- Ipocrizie de salon (C. Broiu)
- Micul ecran pentru cei mari in jocul de-a v-ati ascunselea (At. Mateescu)
- De-ale carnavalului (sing); Piesa de carnaval (P.Ciurea)
Mascot:
- Ofera, dupa unii, ceva sanse in plus (C. Herescu)
Mascul:
- Indicat pritnr-o sageata la cerc (A. Morar)
Maseur:
- Tragator de mare precizie (I. Tatar); Trag bine dar rmn pe banca de rezerve (sing)
(C. Untea)
- Traieste (efectiv) pe spinarea/pielea altora (C. Georgescu, A. Rbonescu)
Masiv:
- Prins n lanuri (T. Capot)
- Mare si munte.
- Bloc (mare) de piatra (B. Stoianovici, D. Hulu)
- Cu varf si indesat (C. ua)
Masivitate:
- Proprietate fizic a corpurilor solide (L. Popescu)
Masor:
- Face o cura de slabire (V. Potolinc)
Mastic:

- Pansament sui-generis pentru pomi fructiferi (O. Eftimie)


Mastodont:
- Morman de ... fiare vechi (C. uta)
Main:
- Trenul in viziunea Mariei Tanase (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Mainu:
- Articole pe care le poarta copiii la joaca, garnisite cu volanase (sing) (B.Vlad)
Mat:
- Imposibil de trecut cu vederea (L. Popescu); Nu poate fi trecut cu vederea (I. Riti);
Nu-l poti trece cu vederea (D. Guinea)
- Geam bine inchis (I.I. Zamfirescu); (Ca o) sticla nchis (masc) (I. Dragomir, V.
Hotea)
- Nu-i dat uitrii (A. Boboc)
- Ochi cu albeata in felul sau
- Declaratie formala la caderea regelui (H.S. Simon); Moartea/Caderea regelui (D.
Baldea, O. Huul); Situatie cand regele cedeaza presiunilor unor partide (E.
Galdau)
- Abdicarea sahului (T. Capot); Succede/Succesorul ahului (L. Popescu, A.
Dobosan); Rul de dup ah (V. Bogo)
- Sfrit de partid .. neclar (Gh. Oncioiu)
- Incheiere la tabl (N. Caraiman)
- Anunta o pierdere (A. Tudose)
- Lovitura de gratie aplicata la figura
Mata:
- O vorba buna pusa pentru dumneavoastra (B. Vlad)
Matador:
- Eroul unui carnagiu rasplatit cu bezele si esarfe (N. Murean)
Matc:
- Schimb de regina (I. rlea, N. Dumbrav)
- Coada la bilete (T. Nicov)
Matelot:
- Are un serviciu de vase (S. Petrica)
- Trece apa pe o punte (P. Haa)
- Parcurge cursurile de specialitate (D. Bldea)
Matematic:
- Cadru de specialitate pentru relatii (C. Pascu); Cadru de specialitate in operatii de
mare precizie; Cadru pentru operatii (A. Doboan); Specialitatea operatiilor facute
cu precizie (L. Popescu)
- Baz de calcul (A. Doboan)
- Invat cu problemele (L. Popescu, A. Tudose)
Material:
- Intra in valuri (E. Daranga)
- Produse de confectii (sing) (V. Potolinc)
Matern:
- Se leaga de o femeie cu copii (V. Potolinca)
Maternitate:
- Cuibul de barza la varsta candorilor (At. Mateescu)
- Casa de creatie (A. Mitu)
- Locul nasterii (P. Goja)
Matineu:
- Manifestare pretimpurie (P. Ciurea)
- Vine primul la spectacol (D. Vacarciuc)

- Program cu publicul ... numai dimineata


Matrapazlc:
- Model oriental implementat in economia noastra de piata (Gh. Constantinescu)
Matriarhat:
- Locul intai ocupat de femei de-a lungul istoriei (I. Mihalache)
Matrice:
- Loc de tragere (C. Herescu)
Matri:
- Organ de reproducere (I. Coresciuc)
Matroz:
- Tip de nava (P. Goja)
- Barbatul care si-a gasit marea ... pasiune (C. Crbu, I. Socolov)
- Adoarme de obicei cand este leganat
Matur:
- Copt in viziune biografica (M. Puiu); Forma de copt (C. Horowitz)
- Bine crescut (H. Albert)
- Ajuns la un nivel mediu de trai (A. Kadar)
- Tanar de viitor
- Omul puterii (Gh. rdea)
- Complet de judecat (N. Badea)
- Fur fete mari (masc, sing) (V. Trolea)
Maturitate:
- Form de copt (N. Banu, C. uta)
- Nivel mediu de trai (C. Pricop)
- La multi ani (!)(C. Broiu)
- Mijloc de existenta (D. Hulu)
Maturizare:
- Coacerea viilor (V. Trolea)
Maturizat:
- Ajuns la sfarsitul perioadei de coacere
Ma:
- Vesmant pentru/de patricieni (M. Rdulescu, C. Stnescu, C. uta)
- Operat de apendicit (C. uta, V. Hotea)
- Ambalaj (special) pentru mezeluri (Al. Cristici, B. Stoianovici)
- Merge la umplutura (D.I. Nicula)
- Specialitate de carnati (M. Gzea)
- Protagonistul unei rasuciri ventrale (L. Popescu)
Mau:
- Luat prin surprindere (M. Gzea)
Maur:
- Tipul cuceritor al spaniolului (I. Serban); Cuceritor spaniol; Vestit conchistador al
Spaniei (C. Herescu); Intrat n Europa prin intermediul Spaniei (M. Frunz);
Pursange arab (la curtea regilor Spaniei) (D. Popa)
- Comuna nord africana cu specific arab (masc) (M. Zgubea)
- Creator de arabescuri (M. Chiricu)
- Consacrat in Othello (N. Cioclteu)
- Un om nchis (B. Stoianovici)
Mausoleu:
- Loc inaccesibil pentru muritorii de rnd (A. Botea)
Maxi:
- Pus n faa celor care bat recordul (V. Trihub)
Maxim:

- Norma nedepasita (N. Caraiman)


Mazre:
- Bagata in teaca (A. Tudose)
A mazili:
- A aduce domnului la cunostinta ultima dorinta a sultanului (T. Capot)
M:
- Formular de trimitere la bai; Articol mini folosit pentru bi (V. Cernicic); Articol
minim folosit deseori la bai (P.Vasilache); Un fel de bi (pentru barbati)
(T.Capot); Schimb pentru bi (V. Potolinc)
- Chemare la o ntlnire intim (B. Stoianovici); Chemare neprotocolara la masa (M.
Zgubea); Apel neprotocolar (B. Stoianovici)
- Adresa de contact la modul nonconformist (At. Mateescu)
Mcar:
- Minim exigen (A. Dinu)
- Se incadreaza perfect .. in barem (Gh. Docea); Inlocuitor de barem (V. Trolea)
- Barem minim (A. Tudose)
Mcel:
- Spectacolul degradant al distrugerii in masa (Gh. Gndu)
- Condamnat ... la o moarte violenta
Mcelar:
- Un om de sacrificiu (I. Manzur); Tip de sacrificiu intr-un templu laic (Ed. Anca)
- Taie in carne vie (P.Goja)
Mcelrit:
- Vin in transe (sing) (V. Bucur)
Mce(e):
- Aprinse pe rug (V. Trolea)
- Silvestru Trandafir (Gh. Oncioiu)
Mcin:
- Munte la cea eroziunea este cea mai accentuata (T. Capot)
Mdular:
- Membru ... cu vechime (C. Herescu)
Mduv:
- Dispusa in coloana in spatele nostru (I. Socolov)
Mgar:
- Refuz s trag n popor (E. Gldu)
- Urc cu greu pe munte (Gh. Oncioiu, V. Zaicu)
Mgri:
- Ferma zootehnic (M. Frunz)
Mi:
- Apel intr-o convorbire prieteneasca (N. Badea)
Mlai:
- Pulbere galben (N.B. Verciuc)
-Macinatul porumbului (Gh. Gndu)
- Un fel de pui la ceaun; Pui ... de mamaliga (D. Nad)
Mlie:
- Forma de copt (I.C.Pun)
Mlin:
- Planta medicinala cu flori liliachii (P. Goja)
Mlur:
- Da in spic (A. Tudose)
Mmligar:
- Pregteste pui la ceaun (N. Dumbrav)

Mmlig:
- Soarele pe masa, metofora pentru o compozitie autohtona (M. Guja)
- Specialitate de pui la ceaun (Gh. Oncioiu)
- Hrana consumata intr-o anumita forma .. de urs (M. M. Popescu)
Mmic:
- Dezmierdarea primei femei iubite (M. Frunz)
- Are mangaierea inceperii unei vieti noi (D.N. Nicula)
Mnunchi:
- Strangator din fire (C. Oglan)
Mnu:
- O pereche de palme (sing) (D. Marcu)
- Potrivita cu mana (P. Abdula)
Mr:
- Fruct oprit .. in gat (A. Tudose); Nod in gt (masc!) (L. Popescu); Iti sta in gat; Scos
din gat (C. Herescu, C. Stnescu)
- Fructul care nu se poate inghiti (A. Tudose); Fructul dezbinrii (V. Opri); Fruct copt
(C. Herescu)
- Un fel de a bate cu multa insistenta (I. Riti), Zis la btut (S. Rurean); Batut bine (I.
Iosif)
- Arbore .. genealogic de la Adam i Eva (M. Frunz); Oferta machavelica facuta de
unul cu sange rece (Ed. Anca); Muscatele ... din paradisul pierdut (sing) (M.
Bornemisa)
- Un dar de mare frumusete primit de la Paris (T. Capot); Premiu la Paris (C.
Horowitz);
- Motiv de discordie la Paris
- Premiul intai la frumusetea feminina (M. Puiu); Buletin de vot la un concurs de
frumusete (At. Mateescu)
- Nascut din flori ... si ajuns langa drum (D. Ndrag); Copil din flori, nascut in
familia ... rozaceelor (E. Diradurian)
- Pom decorat cu globuri colorare verzi, rosii, aurii (A. Dobosan)
- Domnesc printre pomicultori
- Nu iese la numar ! (A. Doboan)
Mrar:
- Nu se amestec unde nu-i fierbe oala (V. Zaicu); Marunt din fire se baga unde-i
fierbe oala (Ed. Anca)
- Se bag n ciorba unora (N. Dumbrav); Se baga si el in ciorba (A. Tudose)
Mre:
- Ridicat la cer (M. Frunz); Ridicat n semn de respect (A. Baican)
- Evolueaza la inaltime (I. Tatar)
- Se impune de la sine (V. Potolinc)
- Demn de toata admiratia (L. Popescu)
Mrgritar:
- Comoara din adncuri (V. Butoi)
Mrgean:
- Reprezentant al vechilor colonii din atolii Pacificului (C. Georgescu)
Mrgina:
- Aflat intr-o situatie limita (Gh. Postelnicu, Fl. Vldulescu)
A mri:
- A se trata in extenso (I. Boar, I. Manzur)
Mricel:
- In drum spre mare (L. Popescu)
Mrinimos:

- Remarcat printr-o dare de seama (V. Potolinc)


Mrire:
- Slav veche (T. Capot)
- Tratare in extenso
- Te face sa cresti in ochii altora
Mrit:
- Rezultat normal al unei bune cresteri (V. Potolinc); Da dovada de buna crestere (A.
Boboc); I s-a dat o buna crestere (T. Capot); Binecrescut ! (P. Goja)
- Un element luat la scar macro (N.B. Verciuc)
- De la mic la mare (D. Ndrag)
- Inregistrat cu plus (D. tirbu)
A mrita:
- A face o legatura de viitor... fata de parinti (N. Mutulig)
Mritat:
- Dam capturat cu ajutorul unui ofier (T. Capot)
Mriti:
-Partidele femeilor (sing) (I. Bogdan)
- Legatura de familie (C. Herescu)
- Intrare intr-o casa noua (N.V.Barbu)
Mrluire:
- Deplasarea frontului (A. Rbonescu)
Mrturie:
- Proba pentru verificarea cunostintelor (A. Latcan, C. Untea)
- Suprema dovada de fidelitate impinsa pana la sacrificiu (I. Degeratu, V. rdea)
Mrturisire:
- Actiune inteprinsa in scop de recunoastere (I. Degeratu)
- Momentul adevarului (P. Goja)
Mruni:
- Luat cu de-amanuntul (P.Berteanu)
Mrunit:
- Impartit in multe parti (I.G. Gruni)
Mscarici:
- Jocul lui in arena este de rasul lumii (T. Capot)
- Omul maimuta (I.E.Meteleu)
Msea:
- Care poate, oase roade (V. Trolea); Os de ros (Gh. Luculescu)
- Situata dupa colt (C. Herescu)
- Dinte umflat (M. Frunza)
Msurat:
- Apreciat la masa (I. Tatar)
Msur:
- Dimensiune obisnuita (R. Vasilescu)
Msurtoare:
- Actiune in care se implica unele unitati (E. Manica, T. Hedeiu)
Mtase:
- Specalitate de gogosi (I. Manzur)
Mtnii:
- Se bat cu capul de pmnt (A. Tudose)
Mtsos:
- Se simt placut cand sunt mangaiati (sing) (D. Georgescu)
- Ca un fir de borangic (D. Georgescu)
Mtur:

- Pies de schimb pentru aspirator (T. Nstase)


- Bratul oamenilor .. de zapada (V. Feru, I. Filip)
Mturtor:
- Ecologist pus la munca de jos (M. Anghel); Aspirator diletant trecut la munca de jos
(At. Mateescu)
- Inlatura efectul ratarilor la cos (Gh. Constantinescu)
- Plecat pe drum la serviciu (E. Manica, T. Hedeiu)
- Tip de tomberon (V. Opri)
Mturic:
- Particip la o curenie de mic (E. Gldu)
Mtu:
- Nate vara (L. Cplna, M. Zgubea)
M:
- Esenta de lamie ! (C. Herescu)
Mine:
- Viitorul incert al rezolvrilor birocratice (M. Guja); Viitorul intai (C. Herescu)
- Data in avans (I. Isac)
- Ziua de apoi (C. Herescu)
Ml:
- Il strange draga la sanul ei (I. Isac); l poarta draga in sn
- Strat fin ce acopera fundul de ochi (C. Crbu, I. Socolov); Fund de ochi (A. Kadar)
- Unde apa si pamantul se intalnesc (I. Caraiman)
- Pamnt destelenit (t. Ciocianu)
- Acumulare la cursuri (P. Abdoula)
- Pasta naturala asezata pe un fund de clestar (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
A mna:
- A o lua la zor (O. Huul)
Mnat:
- Conducerea din sectorul zootehnic (D. Hurtupan)
Mn:
- Lucratoare dibace facand treaba pe apucate (Gh. Oncioiu); Lucreaza pe apucate (D.
Constantinescu)
- Una buna de munca pentru orice om (Gh. Gtescu)
- Data pentru oficierea unei casatorii (T. Hedeiu); Ceruta in casatorie (R.Arpad)
Mnstire:
- Resedinta dominicana (M. Frunza)
Mncare:
- Buna de gura (V. Potolinc)
- Preparate dupa reteta (sing) (I. Iosif)
Mncat:
- Bagat pe gat (V. Potolinc)
Mnctorie:
- Lucrare subteran (M. Frunz)
Mndr:
- Femei satisfacute in dragoste (P. Haa)
Mnec:
- Cu bratele pline (sing) (I. Caraiman)
Mner:
- Ii face serviciul doar pe apucate (C. Raia); Unul cu mai multe apucaturi
Mniat():
- Are suparari mari (C. Herescu)
- Dama de pica (C. uta)

Mnie:
Mnz:
Mr:

- Ambalat de la pornire (T. Popescu)


- Revarsare clootinda peste zagazul rabdarii (Gh. Dunca)
- Sub un cal putere (D. Tipluica); Cai verzi (sing) (Gh. Arvinte)

- Primul tip de ham (C. Herescu); Scos naintea hamurilor (V. Trolea); Precursorul
hamului (A. Tudose); Slabeste hamurile (I. Tatar)
- Avertisment canin (A. Boboc, S,t.Leoveanu)
Mrlan:
- Aflat n stare brut, nelefuit (B. Stoianovici)
M:
- Un papa-lapte mustacios (C. Georgescu)
- Coad de pisic (I. G. Gruni)
- Figura de gratie ... felina (N. Cioclteu)
- Intervine pe parcursul unui ghem (D.M. Ivnu, M. Munteanu)
- Mai mare ... rsul (D. Georgescu)
M:
- Coada soricelului
- Calificata ca torcatoare (D. Hulu)
Mzgleal:
-Nu se pricepe la citit (V. Trolea)
- Nereusita la proba scrisa (I. Musat)
Mb:
- Carambolaj in plin centru ! (D. Georgescu)
Mc:
- Unde merge mia, merge si suta! (I. Manzur)
- Mac/Prenume scotian! (N. Cioclteu)
- Fac un meci cu ei! (Gh. Toia)
Me:
- Laitnotiv dintr-o arie pastorala
- Doarme (intr-o camera)! (P. Vasilache, V. Potolinc); Doarme ... intr-un moment !
(I. erban)
- Mereu/Mersul inainte! (Gh. Toia, M. Gzea, N. Rotaru); Inceput memorabil ... de
comedie!; Medic debutant! (M. Frunz); Cure de mere!
- n mijlocul semenilor! (M. Bornemisa); Nucleul cometei! (N. Puna); Limba de miel
(A.Tudose)
- Lume orientala ! (B. Bogos)
- Mititele la capete ! (D. Ndrag)
Mea:
- Arata a cui e vina inca din titlu (M. Zgubea)
- Inregistrata la mine (C. Herescu)
Meandru:
- Zeul apelor (V. Trolea)
- Si nu oase! (sing) (A. Tudose)
Mecanic:
- Se descurc cu chei potrivite (V. Feru); Joc cu cheie (A. Boboc)
- Controlor de tren (M. H)
Meci:
- S-au stabilit pentru o intalnire (P. Haa); Intalnire la iarba verde; Intalnire in public
(T. Capot); Prilej de intalnire cu adversarii
- Partidele la care se fac inscrieri (sing) (G. Onea); Partide (neparlamentare) (sing) (I.I.

Zamfirescu, D. Popa)
- Prilej de ntlnire la nivel nalt ntre microbiti (I. Boar)
- Disputa intre fotbalisti (T. Hedeiu)
- Activitate pe teren (D. Bako. V. Butoi, I. Isac); Program de teren
- Joc popular cu strigaturi
Medalie:
- Agat printr-o cucerire (E. Gldu)
- Pusa sub ordine (L. Popescu)
Median():
- Mijlocas intr-o formatie; Linie de mijloc
Medic:
- Examineaza in orele de consultatii (C. Butisca)
- Specialist cu sanse de a ajunge primar (A. Tudose)
- Om de viata (I. Vlase)
- Sora lui e mai mica decat el.
Medicament:
- Bun de pus pe picioare (C. uta)
- O doz de afeciune (M. Livescu)
- Baza de reparatii (!) auto (t. Ciocianu)
- Factor de inbunatatire a conditiilor de viata in unele cazuri (H..Simon)
Medicinist:
- Isi ia ... doctoratul (E. Ndrag)
A medita:
- Infinitivul unui verb reflexiv (T. Capot)
Mediu:
- Impartit in mod egal (H.S. Simon)
Meditativ:
- Tip de reflectare (A. Kadar)
Meditator:
- Bun la nvtur (A. Kadar)
Mediu:
- Decor in mare (A. Tudose)
Meduz:
- Ciuperc n/la saramur (N. Caraiman, I. Caraiman, C. Herescu, A. Tudose)
Megaloman:
- Crete n ochii lui (Gh. Nicolau-Expo)
Megalomanie:
- Ameitorul aer de mare (T. Capot)
- Importanta nimicului (C. Mateescu)
Megie:
- Te atinge la bttur (E. Gldu)
Mei:
- Dat la psri (I. Iosif); Mancare de pasare (N. Caraiman, R. Vasilescu,V. Potolinca,
E.Globau, C. Mangu)
- Bun de papagal (A. Dobosan)
Melan:
- Se baga in plapuma (D. Guinea)
Melancolic:
-E de o veselie rar ntlnit (Gh. Oncioiu)
- Logodnicul toamnei tarzii (C. Georgescu)
Melas:
- Sirop de calitate inferioar (Al. Cpn)

Melc:

- Duce greul casei in spinare (I. Boar, I. Manzur); Duce tot greul casei; Sortit sa duca
tot greul casei (I. Degeratu, V. rdea)
- Incornorat in propria casa (I. Socolov); Mica fiinta crescuta in casa (E. Guja)
- Evolueaza foarte slab la inaintare (A. Schindarli)
- Automobil cu rulota (P. Vesa)
- E ntr-o ureche (M. Chiricu)
- Se misca in spirala (I. Negrut)
Meliorativ:
- Pus sa faca cinste
Meliat:
- Produs pentru tort (C.Herescu)
Meli:
- Mijloc de trecere ... in fire (H. Albert)
Melodie:
- Note aranjate (I. Boar)
Meloman:
- Ureche muzical (M. Frunz)
- Trage la cantare (N. Cioclteu); Dragostea lui e cu cantec (L. Popescu)
Melon:
- Tare de cap (V. Feru, D.R. Giuglea); Moalele capului (I. Boar)
- Inalta protectie (C. Bacu)
Memorie:
- Este de nvtur (Gh. Oncioiu)
- Banca de date ... la purtator (I. Magla)
- Buna la cap (V. Potolinca)
- Proces soldat cu o retinere pe termen lung (I. Iosif)
- Volum de amintiri (C. Herescu, D. Huluta)
Memorii:
- Vestigii atestate in scris (B. Stoianovici)
Memorizare:
- Inregistrare audio-video
Menaj:
- Viata intima dupa casatorie (I. Negrut)
A menaja:
- A scapa de greu (D. Marcu)
Menajament:
- Grija fa de om (D. Cruicu)
- Masur de protecie social (D. Bnculescu, E. Gldu, C. Mrgrit)
Menajerie:
- La sosirea vizitatorilor, gazdele se ncuie nuntru (N. Badea)
- Depozit de fiare (D. Constantinescu)
Menestrel:
- Interpret de muzica folk in turneu prin Franta (od) (L. Popescu)
- Mester de cantare in Evul Mediu (Gh. Dobrescu Jr.)
Menghin:
- Strange puternic din falci
A meni:
- A lasa in voia soartei (I. Manzur)
- A indica destinatia (V. Onofriu, L. Stancescu)
Menire:
- E ceva hotarator pentru soarta (P. Haa)

Menit:

- Dat (N. Caraman)


Men(i)u:
- Pus la mas (O. Enache)
- Lectura contraindicata in cura de slabire (E. Diradurian)
Ment:
- Specialitate de ceai verde
Mentor:
- Invata bine (D. Bako, E. Gldu)
Mercenar:
- Angajat in lupta (E. Robciuc)
Mercur:
- Patronul patronilor (D. Bldea)
A mere:
- A se deplasa ... in provincie (R. Vasilescu)
Mereu:
- Tinde ctre infinit (O. Alexe)
A merge:
- A face pai (spre avansare) (B. Stoianovici, T. Capot)
Meridional:
- Tarile de Jos in profil teritorial (sing) (C. Herescu)
Merinos:
- Variant apreciat a Mioriei (A. Boboc)
Merit:
- Moneda de schimb a notorietatii (N. Muresan)
- Remarcat prin laude (V. Potolinc)
- Gir de credit (P. Ciurea, N.Banu)
A merita:
- A fi bun de cinste (V. Antoniu)
Meritos:
- Demn de toata lauda
Mers:
- Activitate in deplasare (C. uta); Forme pentru deplasare (sing) (N. Puna); Evolutie
in deplasare (H..Simon)
- Se deruleaza pas cu pas (L. Popescu)
- Clcat n picioare (N. Caraman)
- Activitate privat n perioada de tranziie (D. Cruicu)
- Perspectiv/Posibilitate de avansare (M. Chiricu, M. Zgubea)
- Mijloc de transport auto (I. Manzur)
Mersi:
- Pretioasa recunostinta (V. Potolinc)
Mesager:
- Umbl cu vorbe (N. Caraman)
- Sol major (I. Avram)
Mes:
- Chemare seara la slujb (E. Deutsch)
Meschinarie:
- Mizeria unei conditii umane (C. Mateescu)
Mesean:
- Exponent al societatii de consum (C. Herescu)
Meseria:
- Evolueaza ca profesionist (V. Opri)

Meserie:
- Brara de aur a bijutierului (A. Boboc)
- Capacitate de productie care adduce venituri (St. Iavorovski)
Me:
- Par altoit (... care nu da roade) (O. Eftimie, A. Mitu, N. Caraiman,V. Potolinc, M.
Anghel, D. Guinea); Altoi de par (T. Butoi, Gh. Moldovan, G. Popescu)
- Adaos prelucrat la freza (I.I.Zamfirescu)
- Imbogatire pe capete (M. Frunz)
- Petec de acoperit goliciunea unei luni pline (N. Murean)
Meter:
- Calificat la locul de munca (Al. Capatana); Calificare in finala (E. Guja)
- Varf de meserie (P. Matei)
Meteugar:
- O meserie practica (O. Huul)
Metabolism:
- Declansator de energie organica (L. Popescu); Chimie organic (M. Frunz, V.
Hotea)
- Motorul nostru cu ardere interna (A.M. Samsonic)
- Transformare de importanta vitala (D. Hulu)
Metafor:
- Figur plin de subneles ntr-un joc de picioare (Gh. Oncioiu); Figura luminoasa a
poetului (M. Guja)
Metal:
- Fondul monetar (V. Potolinca)
- Varietati prezentate cu fiare (sing) (I.erban)
Metalizare:
- Aparatoare de tabla (T. Capot)
Metalurgie:
- Disciplin de fier (E. Mnica); Are la baza fieraria (S. Petrica)
- Cadru de specialitate pentru produsele preparate la cuptor (E. Ndrag)
Metamorfoz:
- Proces n care se decide o nou nfiare (T. Hedeiu)
- Schimb in natura (A. Mitu)
Meteo:
- Vine inainte de vreme (C. Herescu); Inceput devreme ! (C. Herescu)
Meteor(it):
- Tariile cerului (sing) (M. Zgubea)
- Steaua fara nume (M. Frunz, E.Guja)
Meteorolog:
- E tot timpul cu capul in nori (M. Anghel); Anticipeaza fazele din timp (Gh. Gndu);
Ia masuri de prevedere la timp (M. Ciornei); Oracol modern prevestitor al timpurilor ce va sa vina (E. Ndrag)
- Om de stiinta al vremurilor viitoare (C. Herescu); Tine pasul cu vremea, ba o ia chiar
inainte (At. Mateescu)
- D bun ziua cnd trece (A. Vljoag)
Meterez:
- Apararea beton a formatiei militare (M. Anghel)
Meticulos:
- Socoteste orice maruntis (C. Stanescu)
- Specialistul patrunderilor in adancime (C. Pascu)
Metis:
- Rezultat dintr-un concurs de ncruciri (T. Capot); Rezultatul unei incrucisari (M.

Mnica); Rezultatul unei partide de dublu mixt (O. Manto-Jr.)


- Alba-neagra (sing) (A. Dobosan)
Metod:
- Tine de bunele maniere (D.I. Nicula)
Metop:
- Pies artistic a lumii elenistice (M. Livescu)
Metrolog:
- Om cu simtul masurii (Gh. Luculescu)
Metronom:
- Actioneaza cu tact (N. Sumuleanu)
Metrou:
- Merge pe jos (D. Baldea)
- Cartita strabatatoare prin subsolurile citadine (P. Vasilache); Poarta la subsol
- Cu doua linii sub sol
- Ascunse sunt caile lui (L. Popescu)
Metru:
- St n trei picioare (E. Gldu); Luat ... peste picior (I. rlea)
- D msura nzestrrii poetice (T. Capot)
- Schimbare de ritm (A. Tudose)
Meu:
- Certificat de proprietate (A. Doboan)
- Intrat in propria posesie (I.erban)
- Cu drepturi strict personale (V.Feru)
Mezalian:
- Sacrificiu de sange abastru pe altarul dragostei fara bariere (Gh. Dobrescu Jr.)
Mezanin:
- Ramas intre etaje (B. Vlad)
Mezat:
- Schimbare realizata dupa mai multe schimbari de pret (T. Hedeiu)
- Targul falitilor (C. Cpn)
Mezel:
- Tob .. fr gaze (N. Caraiman)
Mezin:
- Venitul cel mai mic din familie (T. Capot); Ultimul tip de cmin (de familiti) (D.
Munteanu, T. Ploni)
- De mic copil si-a facut un nume (D. Tipluica)
Mg:
- Margini defrisate de arini! (D. Nad); Merg pe de lturi!
Mi:
- Punctul de pe prima linie (T. Capot); Punct marcat pe prima linie (P. Ciurea)
- Al treilea pitic din suita Euterpei (T. Niscov); Terta muzicala
- Suprafata de notare! (T.Capot)
- Un milion in cap! (A. Ciurunga); Militar de frunte! (I.C.Pun); Tria mierii (.
Leoveanu)
- Cocoasa camilei! (Gh. Postelnicu, Fl. Vldulescu); Plin de uimire!; Lumina centrala!
(D. Iacovi)
- 1001 romane! (T. Capot)
- Pe jumatate mimi ... pe jumatate comici! (C. Herescu)
- A carmi la pupa! (M. Gzea)
- Munci pe capete! (P. Haa)
Mia:
- Scurt din blan de oaie (N. Banu); Facuta de oaie (D. Manog)

Miar:

- Frageda intrupare in spatiul mioritic (T. Capot); Tanara pe plai mioritic


- Crescuta la stana (D. Georgescu)
- Casta ciobanilor; Draguta baciului; Iubita lui Pastorel
- Tanara vedeta pe un teren ... de oina (!)(A. Doboan)

- (Spor de) zece la suta (T.Popescu, G.epelu, C. Herescu)


Miasm:
- Duh ru (M. Frunz); Odorul cel ru (L. Popescu)
Miau:
- Claxon declansat la semnalizarea cu ochi de pisica (P. Vasilache)
Miazzi:
- Sensul migratiei pasarilor calatoare de la noi (I. Magla)
Mic(i):
- Prost crescut din nastere; Unul cam prost crescut (N. Ciocalteu); Sunt niste prost
crescuti (I. Socolov)
- Foarte departe de mare (E. Nadrag)
- Subiect slab dezvoltat (D. Manog)
- Portie redusa de mancare (T. Porcutan); Putin in felul lui
- Cu probleme de vedere (Gh. Enachescu)
- Merg cu tapul (N. Mutulig)
- Farmecul suculent al gradinilor de vara (E. Diradurian, A. Vljoag)
Mic:
- Facuta praf de perete (S. Petrica)
- Sclipitoare in lucrari murale (Gh. Dunca, G. Negrea)
Miceliu:
-Cultivator de ciuperci (E. Guja)
Micro:
- Introducere n lumea atomului (A. Botea)
- Gen de control periodic la interne (Ed. Anca)
Microb:
- Agent la interne (M. Nastase)
Microbist:
- Stlp de galerie (N. Badea)
Microbuz:
- Reducere la mijloacele de transport n comun (T. Capot)
Microfilm:
- Copii mici (sing) (N. Caraiman)
Microfon:
- Intareste spusele (C. Herescu)
Microscop:
- Creste vazand cu ochii (C. Mateescu, M. Ciornei)
- Examinator special pentru cei mici (C. Herescu)
A micora:
- A face operatiunea de scadere (C. Prvu)
Mie:
- Emul (!) in scrierile unui roman (V. Trolea)
- Zero la sut (adaos) (A. Mitu, N. Banu, L. Popescu, A. Antonesei); 10% (ad litteram)! (C.Herescu); Zece la/dintr-o sut (M. Chiricu, M. Gzea, Ed. Anca, I.
Tatar, B. Stoianovici); Zece la suta ... la premiere (Gh.Dobrescu-Jr); O suta ... zece
(A. Gagniuc, E. Mnica); Prima din clasa cu o sut de 10 pe linie
- Unu ... cu covrigi in coada !
- O copilarie de milioane (E. Diradurian, A. Vljoag)

- Imediat dup trei nouari (N. Banu)


- Un numar personal (C. uta)
Mied:
Miel:

- Vin de prisaca (N. Dumbrava)

- Facut de oaie dar fara urmari (D. Georgescu)


- Ucenic la strungarie (E. Ndrag)
- Junior de categoria B (!) (L. Popescu)
- Tanar vlastar dintr-o rezervatie bucolica (O. Eftimie)
- Un ghem de lana (L. Stncescu)
- Speranta muncii de cioban (I. erban)
- Micui i zburdalnici n prima zapad (sing) (M. Frunz)
- Pascal sacrificat de adepi (M. Frunz)
Mielin:
- Form de exteriorizare nervoas (M. Frunz)
Miere:
- Specialitate de bun gust preparata in ulei (B. Vlad); Lucrare in ulei (M. Anghel);
Compozitie de ulei ... in stil cubist
- Fondul lichid al lucratoarelor (P. Goja)
- Cu un buchet ... de flori (V. Potolinc)
- Edulcorant vascos, pastrator fidel al parfumului specific (P. Vasilache)
Mierl:
- Cantareata de culoare acompaniata la frunza (I.G. Gruni)
Miez:
- Centru de bobinaj ( pentru radioamatori) (C. Herescu, M. Frunz); Centru de atractie
(T. Capot); Centru de pine (T. Capot)
- Mijloca la deschidere (D. Bldea); Prins la mijloc (T.Capot)
Migal:
- Lucru de amanunt in arta manuala (D. Huluta); Des... facere cu amanuntul (D.
Hulu)
- Scoasa din rabdari (I. Tatar)
Miglos:
- Lucrul la o intreprindere cu amanuntul
Migrator:
- Avarii cu mari daune (sing) (D. Bldea)
- Popoare care au intrat n Europa (sing) (M. Frunz)
Migraie:
- Mutatie in bloc (N. Badea)
Migren:
- Lovitura laterala la cap (I. Manzur); Tare/Grea de cap (sing) (E. Robciuc); Vai de
capul celor care au de-a face cu ea (Florian Lazar)
- Atac frontal si pe plancuri (C. Herescu)
- Afectiune a bilei, insotita de greturi (C. Herescu)
Mihai:
- Ban care s-a impus primul in Tarile Romane (I. Stanciu)
Mihnea:
- Domnul luat n nume de ru (V. Feru)
A miji:
- A iesi prima la mustata (D. Manog)
Mil:
- In mare msur (M. Mrdrescu); Mai mare peste mare (M. Frunz)
- Are o multime de picioare (G. Belu)

Mileu:

- Inghitita cu noduri (I.I. Zamfirescu)


- Lungime de unda
- Marin englez (M. Frunz, C. Crbu)
- Mirabila smn pentru copacul alinrii (E. Diradulian)
- Donatie facuta din suflet (I.E. Meteleu)
- Una dupa care ti se scurg ochii la o adica (Gh. Gurau)
- Colac de salvare oferit zadarnic celor inecati in lacrimi (Gh. Boban)

- Sta pe capul unora (ah, femeile !) (M. Guja)


Mililitru:
- Capacitate de un centimetru cub (C. Herescu)
Milimetric:
- Luat la marele fix (L. Popescu)
Milion:
- Mie de o mie de ori imi vine asta la socoteala
Milionar:
- Castiga ... cu sase la zero (I. Manzur)
Militar:
- Evolueza pe post de aparator (T. Hedeiu)
- Venitul anual al unitatii (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Saritor fervent la trambulina confruntarilor (P. Vasilache)
- Corp ... de armata (I. Degeratu)
- Om instruit (V. Potolinc)
Miliian:
- Btea n albastru .. pe fond rou (V. Trihub)
Miliie:
- Sigurana pe care ne-a dat-o comunismul (E. Gldu, T. Hedeiu, E. Mnica)
Milog:
- Om cu multe lipsuri la activ, care solicita ajutorul altora (C. uta); Iti intinde o mana
de ajutor (A. Antonesei)
Milos:
- Are un caracter de binefacere in felul sau (I. Stanciu); Apreciat ca bun (Gh.
Nistoroaia)
- Un om de compatimit (V. Feru)
Mim:
- Un actor care nu poate da nici o replic (M. Mrdrescu); Un actor care nu-si invata
replicile (A. Dobosan); Un actor ramas fara replica (E. Daranga); N-are dreptul la
replica
- Capabil de gesturi sugestive (V. Trolea); Mereu capabil de gesturi frumoase (B.
Stoianovici)
- Tip de miscare expresiva (D. tirbu); O fata expresiva care spune multe (P. Haa)
- Vorbeste pe fata; Face fee-fee (E. Ndrag)
- Urmarit in tacere (N. Caraiman); Tace si face (N. Caraiman)
- Generator de imagini fr sunet (V. Negreanu)
- Juctor necomunicativ (D. Bldea)
- Figurant la spectacol (S. Petrica)
- Iti fac figuri intr-un joc (sing) (T. Hedeiu)
- Se agita pe scena, dar nu-l asculta nimeni (M. Anghel)
A mima:
- A realiza imitatii artistice (C. Herescu)
Mimare:
- Joc fara replica (C. uta)

- Prefacere cu buna stiinta a celui care vorbeste dand din maini


Mimic:
- O expresie teatrala (I. Boar)
- Gen de expunere fr cuvinte (B. Stoianovici)
- Mijloc de comunicatie prin mime (M. Stancu)
- Masca fara masca si fara vorbarie (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Modeleaza chipurile de amorul artei (C. uta)
Mimoz:
- Frumuseea de neatins a florilor (V. Hotea)
- Tip de mare sensibilitate (O. Enache, M. Popa, O. Sperlea)
- O frumoasa care raspunde la orice mangaiere
Minaret:
- Lumnare pentru Allah (M. Livescu)
- Lance-nfipta in zenit la ceasul smereniei (At. Mateescu)
- Turn la poarta
Min:
- Schimb pentru baie (N. Caraiman); O baie din care iesi nespalat (T. Capot); Baia
celor din adncuri (I. Boar); Te duce la baie (D. Banculescu, E. Galdau, T. Hedeiu)
- Pozitie de sut dupa o deschidere in adancime (Ed. Anca)
- Loc unde se lucreaza la negru (A. Doboan)
- Avansare in cariera pe cai obscure
- Ocn (N. Caraiman)
- Face fa de bine, de ru (S.T.Cacuci); O figur aparte (A. Boboc)
- Masca la purtator (M. Bornemiza)
- Distrugator al marinei (militare) (I. rlea, C. Herescu)
- Contratorpilor ! (N. Dumbrav)
- O calca carul ... si crapa
- Trage si puncteaza in lungul liniei (V. Negreanu)
- Scrie cu pixul (Gh. rdea)
Mincinos:
- Main de debitat gogoi (M. Guja)
- Infloreste tot timpul (O. Huul)
Miner:
- Se cufund n baie (N. Banu); Iese din baie (V. Zaicu)
- Activ la galerie; Face galerie la orice sut (C. Herescu)
- Ca sa mearga la munca, e luat in suturi (Gh. Gtescu); Degajeaza cu un sut in
adancime; Obisnuit cu suturile (S. Ceampuru); Patrunde in adancime si isi creaza
culoare de sut (T. Hedeiu)
- Luminat la cap dar aflat la munca de jos (A. Morar)
- Om al tenebrelor n sprijinul luminii (A. Mitu)
Mineralier:
- Le stau in cale bogatiile pamantului (sing) (L. Popescu); Monstru marin ce poarta in
pantece bogatiile pamantului (Gh. Boban)
Minereu:
- Obarsia fiarelor (I. Caraiman)
- Il stim ca face cariera (D.I.Nicula)
Minerit:
- Economia subteran (M. Frunz)
- Ocupatie in baie (I. Tatar)
- Deprindere de a merge cu echipa, facand galerie (I. Ptracu)
Minge:
- Form sportiv atins pe teren (D. Bldea)

Mini:

- Batuta atat pe teren propriu cat si in deplasare (M. Zgubea)


- Luata-n suturi (G. Stroe)
- Sfera de interes general (C.Georgescu)

- Format de mic (T. Hedeiu)


- Model de economie promitor, expus n vzul lumii (I. Boar)
- Deschide cu generozitate o expozitie (D.I. Nicula)
Miniatural:
- Redus de felul lui (V. Potolinca)
- L-a atras pictura de mic (M. Frunz)
Minijup:
-Ambalaj doar pentru bikini (A. Rbonescu)
Minim:
- Pragul de jos (M. H, Gh. Igna, C. uta); Treapta de jos pe scara existentei (T.
Niscov)
- Tinde spre zero (M. Frunz)
A minimaliza
-A pune in inferioritate (R. Vasilescu)
Minister:
- Intr n cabinet (Gh. rdea)
Minor:
- Puti .. calibru redus (sing) (T. Capot)
- Un copil de trupa in felul lui
- Mititei cruzi (sing) (N.Banu)
- Aflat sub tutela
- Apreciat ca prematur intr-o anumita faza (B. Stoianovici)
Minoritar:
- Ca el nu-s multi (O. Hutul)
- Ramas in inferioritate numerica (C. Herescu)
Minoritate:
- Inregistrata in perioada adolescentei
Mintal:
- Legat de cap (V. Trolea)
Minte:
- Element care sta la baza unui comportament rational (V. Negreanu, M. Puiu);
Culmea raiunii (C. Herescu)
- Eminen cenuie (M. Dinc)
- Acumulator ce produce scntei (B. Stoianovici)
- Lumina calauzitoare pe drumul vietii (M. Gazea)
- Ratacita pe la casa de nebuni (Gh. Gandu)
Mintos:
- Judecator fruntas (C. Stanescu)
Minit:
- Femeie mbrobodit (D. Bldea)
Minus:
- O linie luat n calcul (M. Frunz, C. Crbu)
- Diferenta specifica (C. Herescu)
Minut:
- Inregistrat/Trece/Merg cu 60 pe/la or (V. Butoi, N. Caraman, Gh. Igna, P. Haa)
- Fragment dintr-un ceas fcut buci (M. Frunz)
- Apostrofat la timp (A. Ciurung, V. Potolinca)
- Venit la ora fixa

Minutar:
- Da o tura intr-un ceas (D. Baldea); Mai mult ... de un ceas (C. Herescu)
- Limba lunga care toaca tot timpul (I.E.Meteleu)
Minut:
- Scurt consemnare (B. Stoianovici)
Minuturi:
- Mncruri iui (M. Frunz)
Minuios:
- Fcut atent (C. Stanescu)
Miop:
- Nu se uit uor (N. Badea); Un om ce foarte greu se uit (V. Trolea)
- Pune dou sticle la vedere (E. Gldu)
- Te observa de aproape (I. Buzdugan); Citeste aproape ... bine
- Oameni cu puncte de vedere foarte apropiate (sing) (M. Zgubea)
- Ne urmareste cu bicicleta (N. Badea)
- Barna din ochiul altuia e pai in ochiul lui (L. Ivana)
- Isi baga nasul in toate
Miopie:
- Semnalat prin apropierea crilor (D. Bldea)
- Boala celor dornici de marire
Mir(i):
- Loc de frunte (Gh. Luculescu, P. ecman); Pus in fruntea credinciosilor (P. Goja);
Pus in fruntea lumii crestine
- Insemn de la biserica (D.N. Nicula)
- Unsul divin (M. Frunz); Unsoare pentru nava
- Cavaleri la cununie
A se mira:
- A se comporta de minune (Gh. Oncioiu)
- A fi surprins ... pe neasteptate (L. Popescu)
Miracol:
- Nestiute cai ale Domnului (sing) (T. Nastase)
- S vezi i s nu crezi (P. Haa)
- Intrece orice ateptri (M. Anghel, I. Ttar)
- Te face sa te simti minunat (V. Negreanu)
Miraculos:
- Ceva ca-n basme, e nemaipomenit (D. Georgescu)
- Detinatorul unei proprietati fabuloase (M. Puiu)
Miraj:
- Fiul desertului hranind sperante in van (Gh. Oncioiu)
- Parelnice imagini intr-un stil suprarealist (T. Niscov)
Mirare:
- Stimulator de gur-casc (L. Popescu)
- Impresioneaza si deschide ochii (M. Anca); Face ochii mari (A. Gagniuc, E. Mnica)
Mirat:
- N-a ajuns la nici o intelegere (Gh. Toia)
- Acei oameni minunati ... (sing) (C. Herescu); Un om minunat (C.Stnescu)
- Surprins asupra faptului (C. Stnescu); Omul surprizelor (D.I. Nicula)
Mir:
- Contribuie la mbuntirea imaginii televiziunii (Gh. rdea); Imagine reluat zilnic
la televizor (C. Dincovici); Data in premiera la televiziune (R. Arpad)
- Prima TV (D. Marcu); Stop-cadru TV (I. Ilie)
- Teleghidare !

Mire:

- Merge cu nasul (V. Potolinca); Isi are naul lui (V. Potolinca)
- Alegtor i ales n ziua cea mare (D. Bldea); Ramane de ales (t. Ciocianu)
- Dus de mn la biseric (Gh. rdea)
- Prima chemare pentru un barbat (A. Boboc, t.Leoveanu)
- Sotul dintai (Gh. Boban)
- Cap proaspat de familie (V. Potolinca)
- Fondatorul unui camin (L. Popescu)
- Liderii noilor partide (sing) (I. Caraiman)
- Trece cu greu pragul casei sale (N. Mrgineanu)
- Flori pentru mirese (sing) (A. Dobosan)
Mirean:
- Triete departe de prini (O. Eftimie); Despartit de parinti (V. Feru)
- Un individ care nu e de rasa (Gh. Gndu)
- Nu fac ce face popa, dar nici ce zice (sing) (O. Huul)
- Pentru cine bat clopotele (sing)
Mireas:
- Debutant ntr-o partid de dublu mixt (M.R. Pascalu)
- Aparitie feciorelnica in ultima instanta (Gh. Dobrescu Jr.)
Miri:
- Alesii ... mergand la biserica (Gh. Chiril)
- Legati cu inele (V. Smilovici)
- Protagonistii partidelor infiintate (N. Caraiman)
- Merg cu naul (V. Bucur)
Mirite:
- epi ai unor plante de cultur (A. Boboc)
Mironosi:
- Prefacuta .. in sfanta (A. Tudose)
Miros:
- Descoperire intr-un moment de inspiratie (V. Trrolea)
- Interceptie facuta la o degajare (I. Stanciu)
Mirt:
- Ulei .. cu unt ! (I. Caraiman)
Miruit:
- Traznit la cap (C. Oglan)
Miscelaneu:
- Colectiv de creatie (C. Herescu)
Misionar:
- Colinda cu icoana (P.R. Colti)
Misit:
- Actionar in sfera cererii si ofertei (V. Potolinca)
- Dus cu vorba (Gh. Luculescu)
Misiv:
- Cartea prin pot (I. Boar)
- Fascicul transmis spre un cititor (V. Crstei)
- Ale gandurilor semne franco domiciliu (At. Mateescu)
Misogin:
- Respingator asiduu al scenelor sentimentale (C. Raia)
Miss:
- Floarea domnioarelor (V. Hotea)
- Regina care a cucerit lumea (C. Mateescu)
- Zeita frumusetii renascand an de an tanara si frumoasa (E. Ndrag)

Mist:
Mister:

- Floare aleasa dintre flori (P.Ciurea)


- Urma de zapada benefica pentru rodnicia ogoarelor (I. Ptracu, C. Trnoveanu)

- Un domn enigmatic (Gh. rdea)


- Protejat contra transpiratiei (Gh. Constantinescu)
- Cade la intelegere (A. Gagniuc, E. Mnica)
Mistificare:
- Substituire de persoana
Mistificat:
- Imbrobodit anapoda (I. Coresciuc)
Mistre:
- Specimen silvestru de rm (V. Trolea)
- Crai de ghinda (in tara lui Verde Imparat) (Gh. Dunca, C. Herescu)
Mistrie:
- Mic ndreptar pentru zidari (D. Preda, P. Rotaru); Ajutor de zidar
- Manuale pentru constructori (sing)
A mica:
- A combate inertia (T. Capot)
Micat:
- Atins la coarda sensibila (V. Potolinca)
- Sarit de pe fix (I. Boar)
Mima:
- Incurcatura in afaceri (P.R. Colti)
- Amestec condamnabil (Cl. u)
Mito:
- Bataie de joc (ca la usa cortului) (I.E.Meteleu, T. Capot)
Mit:
- O poveste pe jumatate adevarata (E. Daranga); Vechea povestire (N. Badea); Eterna
poveste (I. Buzdugan)
- Istorie romantata (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazar); Istorii neelucidate
(sing) (M. Zgubea)
- Fila de preistorie (Al. Cristici); Preistoria omenirii (C. Herescu)
- Scenariu vetust cu acte apoteotice (T. Niscov)
- Panoptic narativ din lumea fantastica a olimpienilor (V. Negreanu)
- Fragment de reportaj dintr-o competitie greco-romana (A. Ciurunga)
- Incredibila poveste a unor figuri de legenda (C. Trnoveanu); Trecut in legenda (O.
Huul)
- Fiction sui-generis cu extraterestri (Ed. Anca)
- Invenie lansat n jurul unei stele (M. Frunz); Creatie dupa inventii stravechi
(I.erban)
Mit:
- Solutie de uns (Gh. Nistoroaia); Unsoare .. rau mirositoare (A. Dobosan); Lichid (!)
murdar ... de ungere (C. uta)
- Avans la serviciu (D. Cruicu); Venit degeaba la serviciu (A.Gagniuc, E. Mnica)
- Venit pe cai ocolite (I. Riti)
- Dare de mn (V. Pisu)
- Adaos practicat ilegal (A. Tudose)
Mitic:
- Un erou de legenda in felul sau (M. Gzea)
- Ajuns de poveste (V. Potolinc)
Miting:

- O multime de revendicari (T. Nastase)


Mitocan:
- Exemplu negativ vizand codul bunelor maniere (E. Diradurian, A. Vljoag)
Mitomanie:
- Diagnostic pentru un bolnav de minte (V. Trolea)
- Cresterea gogosilor (N. Caraiman)
Mitral:
- Legat de valva cardiaca (P. Ciurea)
Mitralier:
- Main de secerat (N. Caraman); Masina automata de gaurit (I. Magla)
- Snopeste in bataie (C. Cpn)
- Cateaua de la poligon (A. Dobosan)
Mitr:
- Valoare de schimb a unei coroane (I. Buse)
Mitropolit:
- Postul mare opentru biserica ortodoxa (C. Herescu)
A mitui:
- A folosi o solutie de uns (N. Mutulig)
Mituire:
- Primele ... care aduc multi bani (sing) (D. Marcu)
Mixare:
- Intervine pe coloana (D. Tipluica)
Mixer:
- Bate la masina (N. Caraiman)
Mizantropie:
- Viata monahala (P. Ciurea)
- Diagnosticul celor trecuti la izolare fara nici o afectiune (I. Caraiman)
Miz:
- Antrenata intr-o competitie de masa (D. Constantinescu)
- Cota de participare (G. Stroe)
- Prima de joc (I. Manzur)
- Pot sa se ia (D. Tipluica)
Mizerie:
- O adevrsara de lux
Mizilic:
- Fleacuri .. de-ale gurii (sing) (A. Dobosan)
- Luat pe nepusa masa
Ml:
- Malul spart!
Mltinos:
- Gen de loc ... unde ti se poate infunda (C. Herescu)
Mm:
- Doime dintr-un milimetru! (M. Frunz)
- Minim delimitat! (Gh. Igna)
- 2 Mai ... ca la Mamaia ! (O. Huul)
Mn:
- In fata unor opere! (V. Potolinc); Vin in urma leului (V. Trolea)
- Picior de lemn! (t. Ciocianu); Le tai din lemn! (B. Stoianovici);
- Demn de reinut! (C. ua); Domn afon! (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh.
Lazar)
- Asezate la rand dupa el!
Mo:

- Au un nebun ntre ele! (S.R. Cacuci, D. Onofrei); Doar un nebun le desparte ! (M.
Anghel); N-au decat sa se desparta la succesiune! (E. Galdau)
- Omul din oglinda ! (M. Gzea)
- Moment initial!; Introducere in morala! (Al. Cristici); Primele monede din
Moldova !
(C. Herescu)
- Cuprins de amor! (C. u); Moda pentru mofturosi !
Moac:
- Schimbarea la fata
- Figura de bataie (I.E. Meteleu)
- O prostuta care se impiedica la tot pasul (I. Ptracu)
- Ajutor de strungar (Gh. Luculescu)
Moale:
- Cedeaza usor la presiuni (L. Popescu, P. ecman); Opune o slaba rezistenta la
presiuni (I. Iosif); Nu rezista la presiuni
- Usor pe pus la indoiala (G. Magheru)
- Se preteaza la o deformare manuala
- Masa inconsistenta (M. Frunz)
- Pipit cu mare plcere (A. Rab)
Moar:
- Material remarcabil privind apele (C. Herescu)
Moar:
- Ce inghite, face praf (L. Popescu); Praful se alege din ea (C. uta)
- Popndu uria hrnit de gospodarii satelor (E. Diradurian)
- Fabrica de paine (N. Badea)
- Gura .. stricata (V. Potolinca)
- Adversar iluzoriu al literaturii spaniole (A. Ciurunga)
Moarte:
- Limita de varsta (N. Badea)
- Ultimul act pe scena vieii (A. Boboc)
- Actul final intr-o tragedie clasica (C. Herescu)
- Stingerea luminii urmata de 1001 speculatii mistico-stiintifice (N. Murean)
Moa:
- Prima femeie care iti iese in cale (N. Bedighian)
- Sora mamei (C. u)
- Post medical de prim ajutor (S. Arvinte, V. Anghel)
- Ia viata de la inceput (V. Onofriu, L. Stancescu)
Moate:
- Sfintele de la mnstire (M. Frunz); Trecute la cele sfinte
- Pastrate cu sfintenie de parinti (T. Porcutan)
- Pupate reci (D.I. Nicula)
Moa:
- Luat de la trg (D. Bldea)
- Strns legat de viaa apusenilor (M. Frunz)
Moae:
- Sucitele din fire (I. Buzdugan)
- Matrite pentru inele false (V. Trolea, B. Vlad)
Mobil:
- Ansamblu de camera (D. Tipluica)
Mobilier:
- Ansamblu de camera (D.R. Giuglea)
Mobilitate:

- Calitate apreciata in deplasare (D. Georgescu)


Mocan:
- Stationar la munte (C. Herescu)
- Lucreaza la cote maxime (A. Ciurunga)
Mocni:
- O femeie cu strungareata (C. Herescu)
- Cursa muntilor (G.epelu)
Mod(alitate):
- Fel de fel (A. Mitu, M. Tun, C. Untea, Cl. u, C. Bnzaru, (M. Livescu)
- Forma unor actiuni conjugate (M. Frunz, P. Ciurea)
Mod:
- Transformare de linie n port (M. Guja); Urmarita in port (D. Guinea); Schimbatoare
in port (P.Ciurea); Ultimul port (L. Popescu)
- Ghid de buna purtare in societate (T. Capot); Schimbtoare la purtare (L. Popescu);
Scoala de corectie care urmeaza dupa scaderea notei la purtare
- Ni se prezint nou (Gh. rdea)
- inut la zi (A. Kadar)
- Spectacol de aleasa tinuta, cu piese lansate in premiera (N. Popescu)
- Brianta reverenta asupra efemerului (N. Muresan)
- Atrage atentia femeilor la parada (C. Broiu)
Model:
- Copiatul n acte (B. Stoianovici)
- Exemplu de urmat
Modelare:
- Lucrare de arta plastica
Moderare:
- Un fel de a o lasa mai male (C.Stnescu)
Moderat:
- Situat pe o pozitie de mijloc (P.Ciurea)
Moderator:
- Arbitru de linie la o disputa verbala (M. Puiu)
Modern:
- Noi intre noi (sing) (M. Guja)
Modernism:
- Commedia dell'arte in vizuune contemporana (L. Popescu)
Modest:
- Unul care face ... si tace (L. Popescu)
- Nu se afiseaza la loc vizibil (Gh. Toia)
Modificare:
- Din una in alta (V. Potolinc, A. Tudose)
Modist:
- Ii face de cap singur (N. Caraiman)
Modul:
- Circula odata la luna (M. Bornemisa)
Moft:
- Capricios in felul sau (N. Dumbrava)
Mogldea:
- Depasire de plan pe teren (Gh. Dobrescu-jr)
Moin:
- Creterea temperaturii n caz de rceal (D. Crstea-Firez, M. Zgubea)
- Tipul avansarii la gradele inferioare (M. Puiu)
- Vreme cand se topeste ... inghetata (E. Gldu, Gh. Dobrescu Jr)

Mojar:
Molar:

- Vas din care se alege praful si pulberea (M. Frunz)

- Os (bun) de ros (R. ene, P. Haa, A. Latcan, C. Untea)


-Aflat dupa colt (V. Antoniu)
- Bijuteriile coroanei (sing) (Gh. Constantinescu)
- Toaca tot ce ii dai (I. Plischi)
Molat(e/i)c:
-Mersul lenesului (T. Capot)
- Redat cu incetinitorul (V. Potolinca)
- Incetul cu incetul (Gh. Docea)
Molecular:
- Mas substanial (masc) (T. Capot)
- Greutati in activitatea chimistilor (sing, masc) (V. Hotea)
Molestare:
- Tratament dureros (Gh. Dumitrescu)
Moleire:
- O muiere neplacuta la corp (V. Trolea)
Molid:
- Trunchi de con (I. Degeratu)
Molie:
- Descendenta inaripata a unui neam de rozatoare (D. Popa)
- Fluturas care nu vine bine unei haine (L. Topor)
- O nepftita in casa, primita cu flori de levantica (C. Demetriade)
Molim:
- Un caz cand se curata masa
Momie:
- Piatra de hotar din lumea satului (Gh.Dobrescu-Jr)
Momeal:
- Plas de pescuit (M. Zgubea)
- Masa pescareasca cu peste ... prajit (M. Frunz)
- Gasita ispititoare de toti parlitii (M. Dogeanu)
Momentan:
- Acum ... e totuna (B. Stoianovici)
A momi:
- A actiona promitator (D. Baldea)
Momit:
- Prins in perspectiva (L. Popescu)
Monarh:
- Un domn de la ar (D. Bnciulescu, E. Gldu, T. Hedeiu)
Mondial:
- Intins la pmnt (M. Zgubea)
Moned:
- Se bate pentru a fi nscris n circulaie (A. Botea)
- Piesa de valoare
Monetar:
- Inventar valoric (St. Iavorovski)
Monitor:
- Aparat pentru controlul vederii (N. Cioclteu)
- Urmarit in desfasurarea unui program (D.V. Tofoleanu)
- Elev fruntas ... la marina militara (C. Herescu)
Mono:

- Unicul concurent la compunere (T. Capot)


Monoclu:
- Luat la ochi (I. Mihalache)
Monogam:
- Adepi ai partidelor unice (sing) (M. Frunz)
Monosilabic:
-Inscris o singura data la cuvant (I. Tatar)
Monstruos:
- Provoac reacia de respingere (T. Capot)
Mont:
- Activitate de conceptie (Gh. Luculescu)
Mops:
- Cu botul tamponat (S. Varsami)
Moral:
- Coborat intr-o depresiune (I.I. Zamfirescu)
- Are o conduita ireprosabila (D. Georgescu)
Moralizator:
- Sens cutat prin ndreptare (T. Capot)
Morar:
- Face praf avutul altuia/altora (A. Doboan, F. Matei); Unde pune mana, se alege
praful (D. Georgescu); Angajat sa faca totul praf (P. Haa)
- Tip de paine necoapta (D. tirbu)
- Specialist in valuri (N. Dumbrav)
- Fabrica de panificatie (C. Stnescu)
- Da in bobi (V. Feru)
Moratoriu:
- Sentinta de amanare a unui proces incheiat cu achitarea (V. Patru)
Morb:
- D semne de afeciune (A. Antonesei, T. Popescu)
- Vierme care roade la rdcina vieii (E. Diradulian)
Morfologie:
- Disciplina impusa privind isncrierile la cuvant (C. Herescu)
Morg:
- Spectacol de tinuta la parada vedetelor (C.V.Popa)
Moric:
- Se invarteste in bataia vantului (A. Schindarli); Umbla cu mici invarteli (T.Capot)
Morman:
- Aduntura celor de aceeai teap (P. Haa)
- Prost ... facut gramada (G. Barboni)
A mormi:
- A se exprima ca un mos (I. erban)
Morocnos:
- Inchis nuntru/(in carapace) (T. Capot, I. Boar)
- Un individ care nu ne spune mai nimic (M. Dogeanu)
Morse:
- Puncte i linii de comunicaie (M. Frunz)
- Stalp de telegraf (N. Dumbrav)
Mort:
- Are toata viata inainte (L. Popescu)
- Dus la secerat (V. Onofriu, L. Stancescu)
Mortalitate:
- Raport cu privire la inregistrarea unor pierderi (N. Popescu)

Mortier:
- Execut un lob n terenul de int advers (D. Bnciulescu, E. Gldu, T. Hedeiu)
Mori:
- Cu orice pret (chiar si al vietii!)
Morun:
- Un soi de caviar (I. Brindea)
Mosc:
- O specie de parfum secret (T. Capot)
- Miros fin de cprior (D. Bldea)
Mostr:
- Marfa .. de exemplu (St. Iavorovski)
Mo(i):
- Bun nainte de Crciun (I. Iosif); Insotitor de Craciun (M. Puiu)
- Pelerini de departe ajunsi in fapt de seara (At. Mateescu)
- Brbaii care fur (D. Bldea)
- Om avansat la timpul su (V. Feru)
- Trecutul omenirii (P. Berteanu)
- Titlu acordat la seniori (V. Potolinc)
Moie:
- Bogatia pamantului (T. Popescu)
Motenire:
- Bun de legat (C. Herescu)
Motenitor:
- Isi ia un bun ramas (I. Manzur)
- Pus in posesie dupa moarte (I. Boar)
- I se fac formele de lasare la vatra (N. Badea)
- Inscris la testare (D. Bako. V. Butoi)
Motan:
- Tom ecranizat (C. Crbu); Tom ... ros de un soricel (D. Iacovi)
- Toarce pentru placerea lui (M. Gzea)
- Trubadur domestic cu cizme de muschetar (At. Mateescu)
- Intervine obisnuit pe parcursul fiecarui ghem (Tr.I.Cioclteu)
- O pereche de pisici (D. Tipluic)
Motel:
- Loc de parcare pe marginea drumului (I. Riti); Te face s rmi pe drumuri (E.
Gldu)
- Autostop pe sosele (C. Herescu)
Motiv:
- Mobilul .. cu pricina (T. Porcutan)
- Baz de plecare (A. Mitu)
- Propulsie auto (D. Cruicu)
A motiva:
- A accepta circumstantele in care apar unele lipsuri (M. Puiu)
- A pune bazele unei inteprinderi (A. Morar)
Motor:
- Responsabil cu miscarea in parcul auto (D. Vacarciuc); E de-a dreptul miscator (A.
Boboc)
- Organ de mers care ... tuete (A. Tudose)
- Herghelie de cai (L. Popescu)
- Inim rece (I. E. Meteleu)
- Comanda lansata in regie.
- Factor activ al revolutiei tehnico-stiintifice (Gh. Gndu)

Motorizat:
- Ajutat .. de cai putere (A. Rbonescu)
Motto:
- Cuvnt nainte din partea autorului (B. Stoianovici); Cuvant introductiv (T. Capota)
- Deschiderea la cri (M. Frunz)
- Procedeu utilizat de a lua vorba din gura altuia (C. Pricop)
- Solist la loc de frunte (N. Caraiman)
- Element de anticipatie, aflat la obarsia creatiei (E. Diradurian, A. Vljoag)
Mo:
- Fudulie de curcan/cocos (M. Gazea, S. Cozma, Gh. Pintiliasa, C. Suta); Decoratia
curcanilor (N. Caraiman)
- Pune vrf la toate (I. Buzdugan); Form de vrf (I. Manzur)
- Da din cap intr-un fel aparte (Gh. Toia); Se ridic-n cap (A. Mitu)
- Fire rasucite pe papiote (sing) (C. Herescu); Sucit din fire
- Stigmatul pompos al trufiei vanitoase (I.E.Meteleu)
- Distinctie de frunte (Fl. Morcov)
- Vartej in par (C. Herescu)
- Reprezentant al muntenilor printre ardeleni (M. Zgubea)
- Apusenii Romaniei (sing) (V. Smilovici); Comuna in Muntii Apuseni (masc)
- Din neamul lui Nenea Iancu
Moat:
- Insemnat in frunte (A. Tudose); Cu pene-n frunte; Se pune in fruntea grupului pentru
poza (I. Iosif)
A moi:
- A trece provizoriu prin lumea viselor (Ed. Anca)
Moit:
- Somn uor (O. Sperlea)
Mov:
- Violeta n travesti (A. Rbonescu); Gen de spectru .. infraviolet (Al. Cristici)
- Radiatia spectrala emisa de liliac (D. Georgescu); Un iris in felul sau (C. Herescu)
- Copie la indigo (D.R. Giuglea)
- Pastel in amurg (N. Caraiman)
Mp:
- Nu-i ca la cmp ! (D. Crstea-Firez, M. Zgubea)
- Un careu clasic (abr) (I. Hanga, C. uta)
Mr:
- Nemultumire canina manifestata expres (E. Ndrag)
- Marfar descarcat !; Mor pe capete! (S. Petrica); Coperte de maculator!
- Mere rase! (A. Dobosan, I. Boar, D. Manog)
Mreje:
- Prind cu ochiul (V. Trolea)
- Trase in plasa la paianjen (C. Herescu)
- Te duc in ispita (t. Ciocianu)
Ms:
- Cum spuneti! (M. Molesag)
- Insemnari notate pe margine de manuscris! (T. Capot)
- Mese stranse! (A. Tudose)
M:
- Cume intoarse (pe dos) ! (Gh. Boban, V. Potolinc)
- Arrmate in mar ! (I. Iosif)
- Mijloca remarcat pe ambele aripi ! (P. Matei)
Mt:

- Nu vin dupa ele!


- Muntele Mic ! (Al. Cristici, L. Ivana); Munte (in Neamt) ! (V. Potolinc)
- Masurat la capete ! (Gh. Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu); Muscat sec ! (D.
Bako. V. Butoi); Mancat pe margini ! (P. Berteanu); Masurat da capo al fine ! (V.
Opri); Polii unui magnet ! (V. Rusu); Un micut gol-golut ! (D. Ndrag)
Mu:

Muc:

- Limb de vit/vac ... (in saramura) (M. Chiricu, B. Stoianovici, P. Berteanu, N.


Rotaru, N.V.Barbu, V. Trolea); Produs din limba de vit (Gh. rdea)
- Lait motiv intr-o simfonie pastorala
- Fondul sonor al unei scene cu cowboy (O. Manto Jr.)
- Ison bovin pe/la sunetul/cantecul talangii (P. Vasilache, D. Popa)
- Primii muguri ... in ramuri! (M. Popescu); Muzici ... din vremuri de demult !

- Se lasa de fumat (D. Marcu); Lasat de fumat; Te face sa renunti la fumat (E. Daranga);Urma/Urmare a fumatului (I.Ilie, I.E.Meteleu); Sta izolat de fumatori (O.Huul)
- Plin de fumuri (M. H, F. Georgescu)
- Ultima tigare (I. Negrut)
Mucalit:
- Un hatru bun de glume
- Vorbind serios, e amuzant (B. Stoianovici)
Mucegial:
- Paguba in ciuperci (N. Caraiman)
A mugi:
- A tine hangul pe sunet de talanga (P. Vasilache)
Muiat:
- Lasat mai moale (C. Herescu)
Muic:
- Mama lor, a oltenilor (L. Popescu); Originea oltenilor (Al. Cristici)
Muieresc:
- Specific feminin (Tr. Cioclteu)
Mujdei:
- Apa data la catei (E. Daranga); Catei serviti cu friptura (C. uta)
Muls:
- Intreprindere de colectare a laptelui (V. Rusu)
Mult:
- Cu valoare mare (V. Vasilache)
- Plus cu plus (A. Mitu)
- Apreciere obisnuita referitoare la un anumit exces (M. Dogeanu)
Mumie:
- Rege mort .. copt (D. Baldea)
- Stinsa in fasa (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Rezultatul unor idei conservatoare din antichitate (P. Berteanu)
Mumificare:
- Efect al balsamurilor pe chipuri mpietrite (A. Rbonescu)
Muncel:
- Treapta catre piscuri (L. Popescu)
Muniie:
- Cu capsa pusa, gata sa explodeze (M. Guja)
- Hrana pentru pusti (C. uta)
Munte:
-: Daca tai calea trecatorilor, il calci pe varfuri (D. Baldea)
Muntean:

Mur:

- Intalnit la orice pas (V. Antoniu)

- Vi de poam neagr (D. Preda, P. Rotaru); Se inegreste vara la munte.


- Izolant mai rar in lucrarile de constructii (M. Frunz)
- Pus la zid (L. Stncescu)
A mura:
- A pica bine de sus (A. Tudose)
Mural:
- Un fel de tablou fixat pe perete (C. Herescu); Se ine de perei (I. Iosif)
Murat:
- Departe tare de uscat
Mur:
- Gasita prin rugi (T. Capot); Legata de rug (G. Oncioiu)
Murtur:
- Intrata la conservator in sesiunea de toamna; Absolventa de conservator
- Scoasa din pepeni in cele din urma
- Un fel de gura stramba
Murdar:
- Asta-i chiar necuratul
Mus:
- Nod marinresc (n navigaie) (N. Caraiman, S. Radu, E. Nadrag); Puti pentru
instrucie la marin (M. Frunz); Ajutor de marinari (N.Banu); Mic pentru mare (I.
Plischi)
- Pui de lup (A. Dobosan, D. Bgrean)
- Elev prezent la cursuri (C. Dincovici)
- Ucenic invatad meserie departe de pamantul natal (I. Boar)
- Face studiul in mediu acvatic (A. Ciurunga)
Musai:
- Sensul su e negreit (V. Trolea)
Musc:
- Scutura plasa la paienjen (C. Herescu)
- Centru de performanta la tir (I. Caraiman)
- Catete! (Gh. Gutescu)
Must:
- Vin .. imediat (D. Manog, H. Petcu); Vin de la inceput (P. Cornei); Vin mai tarziu
(Gh. Gndu); Vin ... in cele din urma (P. Berteanu)
- Recolta reusita la stransul strugurilor (I. Degeratu); Rezultat la stransul recoltei cu
boabe; Fruntas la stransul boabelor (T. Nicov)
- Stadiu intermediar spre un elixir de viata lunga (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Avanpremiera la puterea ursului (At. Mateescu)
Musta:
- Perie de gur (M. Frunz)
- Podoaba care nu-i de nasul femeilor (I. Manzur)
Mustrie:
- Local unde clientul bea vinul .. fara sa se aseze (Gh. Luculescu)
Muama:
- Cortina necinstei (Gh. Gndu)
Muchetar:
- Cavaler de onoare la curtea Regelui Soare (P. Vasilache)
Muchi:
- Pune osul la treaba (D. Nad)
Mutar:

- Declanator de autoaprindere (D. Bgrean)


- Ingredient ... sare uneori (C. Horowitz)
Muuroi:
- Rezultatul de varf al unei activitati la galerie (E. Diradurian, A. Vljoag)
Mut:
- Un om fr cuvnt (N. Caraman); Nu-i om de cuvant; Nu te poti baza pe cuvantul lui
(V. Potolinc); Om care isi tine cuvantul (I. Tatar); Se inscrie la cuvant prin
agitarea mainilor (B. Vlad, M. Zgubea)
- Ii sta vorba in gat (V. Potolinc); Unul caruia nu-i ies vorbe (M. Popescu); Nu umbla
cu vorbe (L. Popescu); N-o sa-l auzi ca duce vorba (E. Mnica); Oprit sa vorbeasca
(S. Petrica); I s-a dus vorba
- Subiect care nu se exprim verbal (T. Capot); Neconsemnat in procesul verbal (E.
Robciuc)
- Fara discutie, (e un om de inteles) (B. Vlad, N. Caraiman); Fara discutie te poti
intelege cu el (A.Doboan); Nu ia parte niciodat la discuii (A. Schindarli)
- Atins la coarda sensibila, ramane fara replica (C. Crbu, I. Socolov); Blocat in
corzi (S. Ciocianu)
- Un om de taina (P. Ciurea, N.Banu); Om cu semne particulare (I. Seician)
- Sta prost cu articulatiile (V. Hotea)
- Da semne de intelegere (C. Stanescu)
- (Tip de) limb moart (A. Tudose, Tr. Cioclteu, I.E.Meteleu)
- Lipsit de orice posibilitate de afirmare
- i merge gura ca o moara stricata (C. Prvu)
- Mimeaza natural
- Restantier la proba orala
- Masa tacerii (sing) (D. Guinea)
- Nu zice nici ps (N.Medru, D.Cioflic)
- (Un) film in premiera (mondiala) (A. Doboan, V. Antoniu, P. Ciurea);
Mutant:
- Nou nascut intrucatva anormal (N. Caraiman)
Mutare:
- Scene de lupt regizate n alb-negru (sing) (Gh. Oncioiu)
Mutat:
- Dus de-acasa (D. Tipluica); Schimb la casa (I. Stanciu)
Mutaie:
- Vin cu modificari pe la gene (sing) (A. Imre)
- Atestarea documentara a unui nou venit (V. Opri)
Mutilare:
- Procedeu de deofrmare plastica (Gh. Toia)
Mutilat:
- Nu-i ntreg sracul (N. Caraman)
- Cu greu ii faci fata (A. Doboan)
Mutr:
- Termen pentru o noua infatisare (C. Crbu, I. Socolov)
- E o figura in stil popular (V. Vasilache)
Mui:
- Intre ei, cuvintele nu-si au rostul (L. Popescu)
Muunache:
- Tras pe sfoar (M. Gzea)
Muz:
- Coautoare cu multa imaginatie a unor opere de arta (I. Boar); Moaste care asista la
nasterea operelor de arta (sing) (Z. Turdeanu)

- Maestra cu idei la sectia de creatie (T.Popescu, G.epelu)


- Nou la impresia artistic (sing) (M. Frunz)
- Sursa clasica de inspiratie (C. Herescu, V. Stoian)
- Deine controlul asupra lirei (M. Frunz)
Muzic:
- Gen de compozitie realizata cu multa arta (D. Hulu)
Muzicolog:
- Interpret de muzica de toate genurile

N
Na:

Nabab:

- Oferta/Definitie de serviciu (facuta fara protocol) (E. Ndrag,I. Magla, P.


Berteanu); Oferta de serviciu, (dar ... prea putin protocolara) (Gh. Chiril)
- Invitatie neprotocolara/neeleganta (A. Gagniuc, E. Mnica, O. Huul); O mica
donatie, neprotocolara
- Oferta formulata fara protocol (At. Mateescu); Oferta nababului ! (M. Gzea);
Oferta ... bataioasa (L. Popescu)
- Termen/Aviz de predare (I. Ttar, V. Potolinc)
- Datul din gur (C. Pricop); Rspuns pozitiv la cerere (V. Antoniu);
- Proces verbal de pedepsire infantila (N. Muresan); Pronuntarea pedepsei cu
bataia (V. Trolea)
- Invatatura primita la scoala de corectie (C. Mateescu)
- Un simbolic grunte de sare (T. Capot); Bucic de sare (I. Boar); Sare, dar
numai un pic (C. Toma)
- Element din natura (G.epelu)
- Servete .. la turnare (N. Constantinescu).
- Navele fara panze! (V. Trolea)
- Cununa din petale de nalba! (Gh. Gndu); Cununa de narcise! (C.V.Popa); Nuna
mare! (L. Popescu); Una cu una! (Gh. Luculescu);
- Esenta de banana si de ananas! (P. Damian); Centru de antrenament pentru
oina! (P. Haa); Canale interne ... la anatomie!(R.Arpad); Serveste la minaret!
- Nea ... care nu se topeste niciodata! (T. Capot)
- Jos cortina! (L. Popescu)
- Tine-o tot asa ! (A. Gheorghe)

- Rege neincoronat in jungla marilor capitaluri (M. Dogeanu); Regele finantelor


(M. Frunz)
- Omul asta are un cheag care nu-l deranjeaza deloc (Gh. Gustescu)
- Are proprieti cu totul deosebite (M. Dinc);
- n foarte bun stare (V. Bogo);
- Un oarecare avut (V. Trolea).
- Campion la fond (A. Doboan)
Nacel:
- Se nal la/dup balon (M.R. Pascalu,I.I. Zamfirescu); Luat n balon (B.
Bogo, Gh. Chiril); Ataat la un balon (N.B. Verciuc); Asigura un bun
control al balonului (I. Buzdugan); Urmareste si retine balonul; Obiectul unei
suspendari in sportul cu balonul (L. Popescu); Are priza la balon
- Covorul fermecat in editie moderna (At. Mateescu)
Nad:
- Curs acvatic (A. Antonesei, T. Popescu, M. Dinc, T. Capot); Curs pregatit
pentru prins fazanii (T. Nicov).
- Pe unde sunt atracii (sing) (T. Capot);
- Chemarea pescarilor la mas (Gh. rdea);
- Produse piscicole (sing) (B. Stoianovici)
- Momeala petilor (T. Capot);
- Nimfa ispititoare curtata de toti naivii (O. Manto-Jr.)

Nadir:
Nae:
Naft:

- Petecul de cer de care ne desparte pmntul (Fl. T. Vasilescu).


- Tip de observator la inalt nivel (V. Rusu)
- Nea ... incurca lume ! (E. Ndrag)

- Vechea denumire a Petrolului (M. Guja).


Nafur:
- Pinea ctigat la slujb (A. Doboan, P. Goja, I. Ttar).
Nag:
- Bibicul venit sa petreaca o vreme pe la noi (E. Diradurian)
Nai:
- Ia note pe suflate (N. Banu); Formaie de fluierai/suflatori (D. Bldea; I. Filip,
P. Scrltescu); Ansamblu (muzical) de sufltori (V. Butoi, G. Popescu, C.
Butic, T. Capot, C. Cpn, (D. Hulu)
- Ansamblu care e fluierat ... cand se arata pe scena (M. Gzea); Ansamblu fluierat
la scen deschis (T. Popescu); Ansamblu de fluiere care evolueaza cu suflet
(T. Hedeiu);
- Tip de fluierar obisnuit (M. M. Popescu); Un fluier repetat (M. Guja); Fluier ..
a pagub (E. Ndrag); Colectiv de guristi din neamul lui fluiera-vamt (N.
Popescu)
- Colectiv muzical care canta din gura (C. Herescu); Cu cantecul pe buze (D.
Georgescu, O. Huul)
- Org de buzunar (N. Banu, P. Berteanu); Manual ... de orga (C. Herescu, C.
Raia)
- Emite muzica pe mai multe canale (P. Damian); Emitator pe mai multe canale
(A. Stnescu)
- Faci cu el o treaba ... cu cantec (Gh. Gtescu)
- Vrjitorul nimfelor (T. Capot)
- Anii schimbarii! (I. Socolov)
Nailon:
- Pus/Bagat la ciorap (B. Vlad, G. Petrone, P. Rotaru)
- Un tip subire din fire dar cam artificial (P. Haa)
Naiv():
- Om de incredere (Gh. Luculescu); Increzator in viitorul unor ... planete (N.
Banu); Adept al dictonului "Crede si nu cerceta"
- Usor la dus si la intors (V. Trolea)
- Un parlit de escroc (A. Doboan)
- Simpla noastra scrisa (D.I. Nicula)
- Inghite tot fara sa mai rumege (Gh. Crian, I. Socolov)
- Specie de papagal ... inrudit cu fazanul (Gh. Crian, I. Socolov)
Namil:
- Tip de stat supradezvoltat (A. Doboan); Mare om de stat (D. Guinea); Mare de
oameni (V. Potolinc); E mare in felul ei
- Portret de referinta dintr-o simeza guliveriana (N. Murean); Guliver in tara
piticilor (Ed. Anca)
- Superman (M. Frunz)
Nan:

Nana:
Nani:

- Un om tare redus (A. Dobosan); Micul om ... mare (Z. Turdeanu)


- Mic la masa (T. Ploni); Ala micu (A. Doboan)
- Stat subdezvoltat (M. Anghel)
- Antren ! (V. Potolinc)
- Cu noaptea-n cap (A. Ciurunga)
- Bataia pustilor cu repetitie (C. Herescu)
- Nici una, nici alta! (A. Doboan)

- Nada pentru un pui de somn (P. Ciurea); Momeala pentru somn (V. Trolea)
- Somnifer pentru copii administrat pe cale orala (V. Trolea)
- Refrenul piticilor (M. Frunz, C. Crbu)
- Imbie la visare (D. Serban)
Nanism:
- Afectiune deosebita pentru cei mici (C. Bnzaru)
Nano:
- Prefix pentru subunitati in varianta noua (S. Petrica)
Naos:
- Nava construita pentru a ajunge in cer (D. Tipluica); Nava in care te indrepti
spre cer (A. Moldovan); Model de nava ridicata spre cer (V. Potolinc)
Nap:
- Un fel de porc/rt/rmtoare (V. Negreanu, M. Puiu, C. Herescu); Delicii/
Specialitate/Mancare de porc (E. Nadrag, A. Tudose, M. Anghel, A. Dobosan,
I. Ttar, D. Guinea); Crescator de porci (V. Potolinc); Bafta porceasca (N.
Mihai)
- Mncare de mistre (N. Nsui); Mncat de la rdcin (E. Gldu)
- Rod din pamant
Napalm:
- O chestiune arztoare (T. Capot); Arzator cu benzina de uz militar (M.
Bornemisa)
- Produs de bombe incendiare (T. Nicov)
Napoleon:
- Campion francez la lupte clasice (M. Frunz)
A nara:
- A depana un caier (I. erban)
Narator:
- Tip obisnuit de povestire (P. Vardol); Se tine de povesti (V. Butoi, G. Popescu)
- Ajunge la potou in sa
Nar:
- Aspiratoare de praf (V. Feru); Aspirator proprietate personala (T. Capot)
- Mijloc de inspiraie popular (T. Capot); Acces al cailor respiratorii (V.
Trolea)
- Loc unde creste vegetatia parazita (C. Herescu); Zona de vegetatie (C. Pascu)
- Sonda de prospectiune din dispozitivul detectorului de gaze (P. Vasilache)
- Tragatoare la cos (I. rlea, P. Goja); Trage la cos de la distanta (C. Herescu);
Trag doua peste gura (sing) (V.Potolinc); De tras in piept (N. Mutulig);
- Conduct de aer care asigur tirajul la co (A. Antonesei); Iesire la aer (V.
Trolea); Trage in aer (L.Popescu, V. Potolinc); Supape la o pompa de aer

(sing) (I.Serban); Poart aerian (L.Popescu)


- Sistem de ventilaie pentru aer condiionat (N. Cioclteu); Tip de aer conditionat
(P.R. Colti)
- O fereastra dubla deschisa pentru aerisire (M. Dogeanu)
- Camere decomandate cu sistem propriu de ventilatie (sing) (O. Manto Jr.)
- Se scobeste in nas (cu degetul) (Fl. Lazar, N. Badea, A. Schindarli); Iti iese pe
nas (P.Georgescu)
- Tangent pentru sinus (C. Herescu)
- Prinde miros (N. Badea)
- Tub de oxigen (T. Nstase)
- Acces ... pulmonar (C. Herescu)
- Galerie de mina (A. Gagniuc)
- O mucoasa in felul ei (C. Herescu)
- Intrare prin fata la palat (I. Stanciu); Trecere in fata (T. Popescu); Partea din fata
a palatului (C. Bcu, I. Isac)
Narcisism:
- Dragul de el (C. Crbu)
Narcoman:
- Se alimenteaza ilegal de la priza (G. Onea)
Narcomanie:
- Prostul obicei cand se alege praful (S. Petrica)
Narcotizat:
- Pregatit pentru practicarea meseriei de chirurg (C. Herescu); Pregatit pe masa
operatorului (C. Herescu)
- Gata de interventie (C. Bcu)
- Da dovada de totala nesimtire (L.Popescu)
Narcoz:
- Stare premergtoare unei intervenii (S. Rurean)
- Pui de somn, pregatit pe masa (C. Herescu)
Narval:
- Inottor cu dinii n afar (V. Bogo)
Nas:
- Ieit/Fa/Scos n fa (Gh. Toia, M. Zgubea, L. Popescu, O. perlea, A.
Curelici, T. Nicov, A. Rbonescu, I. Filip, Gh. Glea); Ne iese drept in fata
(D. Iacovi); Suflatul pe fa (C. Crbu); Ascutit la fa (Gh. Gndu)
- Conducte de aer ce asigur tirajul la co (A. Antonesei, T. Popescu); Filtru de
aer (V. Hotea, S. Contz, I.I. Zamfirescu, N. Barbu, C. Sgrcea, I. Buse)
- Trage-n aer (V. Potolinc); Tragator la cos (C. Herescu); Ne trage in piept
- (E chiar) sub ochii nostri (V. Potolinc, P. Georgescu); Aflat sub ochii notri
(Gh. Oncioiu)
- Mijloc de inspiratie folosit asa .. pe fata (I. Buzdugan)
- Tuburi de oxigen (sing) (N.Banu)
- Sustinator al biciclistilor (I. Riti); a pentru bicicleta (V. Trolea)
- Ochelarist ... cand e cazul (V. Feru)
- Prinde miros (S. Ceampuru, N. Badea)
- Se strmb cnd ceva este n neregul (D. Bgrean)
- Sensibil la valoarea odoarelor (M. Frunz)
- Detector aflat n dotarea cainilor de vntoare (I. Boar)

Nasol:

- Calauza aspiratiilor noastre (N. Popescu)


- Prospector ambiant la nivelul fatuitatii (At. Mateescu)
- Record (neomologat) la saritura cu prajina (M. Molesag, T. Capot)
- Creste la gogosi (D. Guinea)
- Ptat de vin .. rou (M. Frunz)
- Varful capului (V. Potolinca, D. Hulu)
- Curge numai cand e racit (D.T. Brbulescu)
- Poarta dubla la o intrare prin fata (M. Guja)
- Formula ... binara (!)(I. rlea)

- Urat in cartier (D. Constantinescu)


Nasture:
- Forme de incheire a unui material dupa prelucrare (sing) (B. Stoianovici);
Forma
de incheiere a materialelor prelucrate (T. Hedeiu)
- Purtat la butonier (V. Butoi, P. Ciurea)
- Scos uneori printr-o fent (Gh. Oncioiu)
- Ancoreaza/Ancor in port
Na(i):
- Participant la actul unirii (C. Dincovici); Martorii unirii (D. Georgescu);
Domnul unirii (Gh. Boban)
- Prezent/Nelipsit la inaugurarea/fondarea unei case noi (M. Anghel, I. Ttar)
- Martor de circumstanta la un juramant de credinta (M. Dogeanu); Martori
obisnuiti pentru un ofiter (sing) (B. Stoianovici)
- Cununa fina (V. Potolinc)
- Maestru de ceremonii (M. Anghel, I. Ttar)
- Poarta la biserica (C. Mateescu)
- Om pus pe capatuiala (T. Hedeiu)
- Nume de botez masculin (C. Herescu)
- Sta la originea unor nume proprii (M. Frunz)
- Perechea mirilor (C. uta)
- Arbitru al unei partide de dublu mixt (P. Abdula)
- Insotitor la un inceput de drum... in doi (I. Manzur)
- Urmeaza ritualul cununiei religioase (P. Haa)
- Agent de legatura (A. Schindarli)
Na:
- Si-a gasit naul (Gh. Constantinescu, C. Dumitriu, D. Manzat)
- Nume feminin de botez (Tr.I.Cioclteu)
- Femeia cu pruncul de la biseric (A. Mitu)
- Buna de facut casa (I. Iosif)
A (se) nate:
- A duce inmulirea pana la capat (D.I. Nicula); A face o operatie de inmultire (I.
Ttar)
- A face sa apara (A. Dobosan)
- A nchide un ciclu odat cu luna nou (D. Bldea)
- A iesi in lume (D. Bakos)
Natere:
- Realizare sublima intr-un act de creatie (V. Negreanu); Moment de referinta din

Nat:
Natal:

istoria creatiei universale (I. Boar); Form de creaie (A. Mitu)


- Intrare n scen consemnat n actul nti (L. Popescu)
- Facerea lumii (N. Medru, D. Cioflic)
- Fanatici ! (G. Negrea)

- Loc de start pentru maratonul mondial (N. Caraiman); Loc de tragere (pe care
nu-l putem alege)/(plecare) (L. Popescu, S. Ceampuru, V. Feru); Loc de
plecare in evolutia vietii pe Pamant (M. Frunz); Locul propriei creaii (C.
uta)
- Certificat de nastere (V. Feru, D. Arghir, I. Hanga, C. uta)
Natalitate:
- Aflat la tabla nmulirii (A. Rbonescu)
- Indice de productivitate pentru vii (T. Hedeiu)
- Luata in seama la facerea lumii (P.Goja)
- Data de nastere
- O problema de viata si de moarte (V. Bogos)
- Baza de dezvoltare sociala (E. Drng)
Nataie:
- Montaj coreografic in arealul sirenelor (N. Murean)
Nativ():
- Data de nastere (Gh. Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu)
- (E) pur si simplu (la pamant) (D. Bldea, A. Kadar); Perfectul simplu (V. Bucur)
- N-are nici o combinatie (V. Feru)
- Scos din fire
- Iese curat din baie
Natriu:
- Inlnuit pe la ocne de sare (C. Herescu); Bagat la sare
- Cununa .. din tablou ! (P. Goja)
Natural:
- Strain de efectele marilor productii industriale (T. Niscov)
- Fcut/Iesit/Rupt/Tras din fire (A. Rbonescu, Al. Cristici, D. Anghel, I. Riti);
Legat de fire (D. tirbu)
- Perfectul simplu (A. Dobosan)
- N-are nici un amestec (A. Curelici, I. Ttar)
- Un tip fara masca (C. u)
Naturalee:
- Forma de comportare fireasca conform bunelor maniere (O. Manto-Jr.)
- Comportament de om normal (L.Popescu); Intr n normalitate (E. Robciuc)
- Nota buna la purtare (A. Antonesei)
- Un fel de a fi pur si simplu (I.G. Gruni); Scoasa din fire
Naturalist:
- Om de stiinta in toata firea (P. Georgescu); Un om in toata firea (V. Butoi, G.
Popescu)
- Pregatit pentru viata (V. Bogos)
Naturalizat:
- Adoptat, adaptat (A. Dinu)
Natur:

Naie:

- Ni se infatiseaza ca o fire nestatornica (M. Dogeanu); Apropiata .. din fire (G.


Magheru); Fire schimbatoare (I. Ttar, B. Stoianovici, C.Stnescu)
- Cumularea mediilor (P. Ciurea); Mediu ambiant pentru toata lumea (T.
Hedeiu); Cunoscuta in lumea intreaga (P. Goja)
- Materie prima care sta la baza existentei (C. Trnoveanu)
- Mama mare (G. Negrea)

- Lumea/Oamenii/Colectiv de la tara (Gh. Docea,Gh. Arvinte, R. Vasilescu); O


comuna la tara (C.V.Popa)
- Mare adunare popular (E. Ndrag); Vorba plina de inteles a poporului (E.
Galdau)
- Entitate peren (C. Georgescu)
- Unita-n cuget si simtiri (I.Socolov)
Naional:
- Reprezentant al poporului/tarii (I. Manzur, D. Bakos)
A naionaliza:
- A trece la stat (T. Capot)
Naiune:
- Masa/Lumea de la ar (I. erban, C. u)
- Oameni de stat (M.R. Pascalu)
Naufragiat:
- Dupa spargere ramane la locul faptei si striga dupa ajutor (A. Moldovan)
- Trage dintr-un fond lichid (T. Ploni)
Nautic:
- Priveste intreceri sportive pe unele canale
Naval:
- Din mediul marin (A. Tudose)
- Priveste vapoarele/vasele (A. Tudose, Gh. Oncioiu)
Nav:
- Aflata pe calea undelor (H. Albert); Pe unde-o apuc (M. Mrdrescu)
- Vehicul mergnd pe baz de ap (V. Trolea); Pelerina de apa; Te trec toate
apele (sing) (V. Potolinc)
- Insula cu elice (C.Stnescu)
- Vas .. pentru oficierea serviciului religios (P. Goja. M. Zgubea); Un vas in care
sampania da pe dinafara (Gh. Toia)
- Face calea batuta (I. Vlase)
- Obiect abordat in mare (T. Capot)
- Adapost sacral pentru enoriasii pioseniei (P. Vasilache)
Navet:
- Deplasare zilnica pe linie de serviciu (B. Stoianovici); Cursa intinsa la serviciu
(T. Hedeiu)
- Mijloace de transport n comun (sing) (N. Badea)
- Calatorie in circuit pentru excursionistii de profesie
- Executanta a unui du-te vino regulat (V. Opri)
- Ambalaj de sticle (D. Nad)
Navetist:
- Face deplasari zilnice in interes de serviciu (F. Mndru)
A naviga:

- A nghii o mulime de ape (V. Trolea)


Navigabil:
- Calea apelor in felul ei (P. Berteanu)
Navigator:
- Cltor extraterestru (V. Negreanu)
- In mare e mereu pe drumuri
Navomodel:
- Flota redusa (P. Vesa)
Naz:
- Varianta optionala frizand paroxismul (C. Raia)
- Dezavuarea unor manifestari capricioase (A. Botea, M. Dinc, D. Guinea)
- Moft de primadona cu tenta infantila (At. Mateescu)
Nazuri:
- Capricii interpretate n manier personal (I. Buzdugan)
- Dragele mandrului afisate la parada
N:
- Pn la capat ! (D.R. Giuglea)
- O figurin ... cu figuri ! (Gh. Neme)
- Sfarsit de toamna !
Nbdi:
- Cuprinse de furie (D. ipluic)
Nbdios:
- Perpetuum mobile (L. Popescu); Molto impetuoso (L. Popescu)
Nbuc:
- Specie de antilopa (C. Herescu)
Nclit:
- Curat murdar (C. Stanescu)
Ndrag(i):
- Luai peste picior, folosind o expresie popular (D. Crstea-Firez, M. Zgubea)
- Se poarta barbateste (C. Broiu)
Nduf:
- Incarcatura exploziva cu pericol de autoaprindere (M. Dogeanu)
- Rau la suflet.
Ndueal:
- Ap termal (M. Frunz)
A ndui:
- A suporta consecintele unor eforturi sustinute (I. Mihalache)
Nier:
- Batranul lup de mare (I. erban)
Nluc:
- Replic/Vorb/Prezenta de spirit/duh (M. Frunz, C. Herescu, Gh. Arvinte, I.
Vlase, C. Herescu)
- Parere exprimata cu neincredere (E. Drng); Parere ... neautorizata (A.
Doboan); O prere .. dintr-un anumit punct de vedere (C. Broiu)
- Pomenire pentru sufletul mortilor (C. Herescu)
- Imaginea care se deterioreaza (A. Boboc)
Nmete:
- Depozit de fulgi (I. Caraiman)

- Un troian arhicunoscut
Nmei:
- Muni la care se practic .. notul (L. Popescu); Munii n sezonul hibernal (M.
Frunz)
- Baze de inot pentru sezonul de iarna (P.Ciurea)
Nmol:
- Pmnt scos de sub ape (P. Haa); Tot o ap i-un pmnt (V. Trolea)
- Calitate de lac care nu se gaseste pe toate drumurile (N. Popescu)
- Material de impachetat (D. Dogaru, I. Paun)
- Negrul ochiului (T. Hedeiu); Un negru intins pe plaja (A. Doboan); Varianta la
negru a tratamentului pentru reumatism (A.Gagniuc, E. Mnica)
Nn:
- Intern ... ad litteram! (C. Herescu)
Nna(i):
- Protagonistii unor afaceri de cumetrie (Gh. Gndu)
- Stalp traditional pentru o casa noua (I. Boar)
- Barbati cu care te poti casatori fara jena (N. Murean)
- Poarta la biserica
Npstuit:
- Sufera din cauza multiplelor lovituri primite (S. Petric)
Nprc:
- Curba ... periculoasa (H. Albert)
- Ru si perfid ... actionand mereu cu sange rece (T. Ploni)
- Se lanseaza ca o sageata ... otravita (B. Stoianovici)
Nrav:
- Prostul obicei al unor nonconformisti sui-generis (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Neghina pasiunii din lanul obiceiurilor (E. Diradurian)
- De obicei e prost (O. Manto-Jr.); De obicei ... il stiu toti ca-i prost; Rau de obicei
(C. uta)
- Discipol al raului, imbracat in hainele obisnuintei (E. Diradurian, A. Vljoag);
Placerea de a face rau (V. Potolinc); Rau la invatatura (D. Georgescu); Rau
obisnuit
- Palavrageala in sine (N. Rotaru)
- E tare neplcut (B. Stoianovici)
- Ciulin din fire agatat de fracul educatiei
- Tare de caracter (sing) (T. Popescu, G.epelu)
Nrva:
- Nebun intre cai (V. Trolea); Calul care sare (E. Nadrag); Calul care nu se
cauta la dinti (P. Ciurea)
Nrvit:
- Ru la invatatura (C. Herescu)
Nri:
- Cuplu de sufltori dovedind o bun inspiraie (L. Popescu)
- Culegatoare de buchete (pl) (I. Riti)
- Acces pulmonar (C. Herescu)
- Niste mucoase care ne trag in piept
- Duse de nas (Gh. Luculescu)
- Aspiratoare in priza

Nrod:
- Redus la un simplu examen de psihiatrie (B. Vlad)
- Nu face apel la ratiune (P.Berteanu)
A (se) nrui:
- A se termina o construcie (V. Potolinc)
Nruit:
- Cazut in ruina (V. Potolinc)
Nslie:
- Masa (la o petrecere) de adio (A.M. Samsonic, N. Caraiman)
- Poarta aeriana ... in ultima instanta (N. Puna)
Nscocire:
- Scoatere din mini (E. Robciuc)
Nscocitor:
- Inregistrat la inventare
Nscut:
- Intrat in randul lumii (P. Vardol); Ieit n lume (T. Nstase)
Nstrunic:
- Un tip curios (A. Tudose); Curioase de felul lor (masc, sing) (T. Capot)
- Conform cu originalul
- In mod surprinzator depaseste norma (V. Bucur)
Nire:
- Numire traditionala in cadrul bisericii (D. Popa)
Ntfle:
- Are mereu neintelegeri de rezolvat la judecata
Ntru:
- Nu se poate destepta (N. Badea)
- Dovedeste lipsa de pricepere (O. Manto-Jr)
Ntng:
- Nu-i bun sa judece (V. Potolinc); E legat la judecata (T. Hedeiu)
Nuc:
- Unul care trage bine cu capul (I. erban); Marcat dup o lovitur cu capul (E.
Robciuc); Cu capul plecat (T. Nstase, V. Zaicu); Batut la cap
- Lasat de capul lui prin lume
- Manifesta o totala lipsa de orientare (M. Anghel, I. Ttar); Nu are busola la
proba de orientare (I.Ttar); Prezentat fara busola la proba de orientare (I.
Socolov)
- E tare ametit, desi n-a consumat bauturi alcoolice (C. Herescu)
- Tulburat prin oc (P. Maftei)
- E un zapacit (A. Tudose)
- Traznit din natura (C. Georgescu)
- Cu gandurile aiurea (I. Magla)
- Si-a pierdut uzul ratiunii (A. Doboan)
Nut:
- Boabe de cafea (A. Moldovan); O boaba de cafea (S. Petrica); Merge la o
cafeluta (T. Popescu); Prostul invitat la o cafea (D. Bnculescu, E. Gldu, C.
Mrgrit)
Nval:
- Mas luat n fug (O. perlea); Executarea unei fugi fara dirijor (M. Gzea);

Interpretarea allegro a unei fugi


- Produsul masei si al acceleratiei (C. uta)
- Un tip de tabara (T. Capot)
Nvlitor:
- Vin n fierbere (sing) (A. Boboc)
Nvod:
- Reeaua pescarilor n mare (Gh. rdea); Reteaua de apa (H.S. Simon)
Nzbtie:
- Se intrece putin cu gluma (Gh. Toia)
Nzdrvan:
- Un hatru bun de glume (A.M.Samsonic)
Nzdrvnie:
- Grija parintilor pentru copii (A. Boboc)
Nb:
- Imperativul sporit al unei atentii sporite (arb) (Gh. Gndu)
- Pustiul Namib! (C. Herescu); Nimb inconsistent! (Gh. Boban); Nimb ... pe
capete ! (I. Apostol)
N.B.:
- Va rog sa luati aminte: e bine de stiut (At. Mateescu)
- Nota de referinta intr-o proba scrisa (I.E.Meteleu)
Nc:
- Nuc gaunos ! (A. Gagniuc, E. Mnica)
- Adancite in sine, stau in banca lor!; Nu ... e banc! (Gh. Geafir); Centru bancar!
(D. Marcu); Miezul de mancat ! (B. Vlad)
- Puncte centrale din orasul Panciu! (I. Ptracu, C.Trnoveanu)
Nd:
- Nod la capete! (D. Nstase)
- Mediu caracteristic condorului! (M. M. Popescu)
- Date la fund la strand ! (T. Popescu)
Ne:
- Simbol luminos (O. Huul)
- Cliseu negativ al fetei! (C. Herescu); Pus in fata, neaga totul (D. Marcu); Neaga
totul inca de la inceput (T. Popescu)
- Nesigur (.. in manevre)!; Neretinute! (G. Negrea); Nevroze la cap! (A. Doboan); Nebun bun de dat afara! (N. Badea); Preludiul nefericirii! (L. Popescu);
Cap de nevastuica! (A. Tudose)
- E un nonsens (din capul locului) (C. Herescu)
- Te face din om neom ! (P. Berteanu)
- Renegat dupa ce i s-a luat regatul! (D. Nad)
- Schimba sensul din start (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazar)
- Ca (si) noua (I. Ttar, T. Capot); Varianta noua (M. Frunz)
- Maine pe seara sau vineri la amiaza (At. Mateescu); Mine la inchidere ! (D.
Bako, E. Gldu)
- Neam din Onesti/Venetia! (V. Potolinc, A. Tudose)
- In loc de amin la o rugciune! (A. Baican)
- Bazice ... in orice combinatie! (A.M. Samsonic)
- Fruntas al opozitiei (C. Herescu)
- Expresia contradictiei

Nea:
- O hain la doi poli (V. Trolea); Hain .. greu de transformat (N. Banu);
- Asezare polara (A.Doboan)
- Manta de vreme rea (T. Popescu, Gh. Boban)
- Ptur care se aterne n paturi (M. Zgubea); Ptur groas la aternut (T.
Hedeiu); Asternut "lucrat" pentru iarna (P. Haa); Se pune pe asternut (L.
Topor); Cade usor la asternut (D.I.Nicula)
- Vesmant pentru luna albiturilor (S. Leoveanu); Roi de fluturi albi (A. Dobosan)
- Depozit frigorifer (C. Herescu); Depozit de fulgi (I. Murgoci); Ii zboara fulgii
- Aglomeratie/Pulbere de stele (L. Popescu, T. Capot); Stele reci, muribunde la
apropierea Soarelui (I. Socolov)
- Fond de depunere (judecnd la rece) (Gh. rdea, I. erban); Mas rece (N.
Dumbrav)
- Deschisa non-stop in sezonul hibernal (I. Tatar); Aparitie hibernala (V.
Potolinc)
- Material pentru schiuri (I. Buzdugan); Baza de schi(I.G. Gruni); Schi-fond (I.
Isac)
- Sta mai tot timpul pe varfuri (I. erban)
- Ploaie de stele cu efect orbitor (E. Diradurian, A. Vljoag); Roi de stele
cazatoare in drum spre Terra (Gh. Chiril)
- Omul .. de zpad (D. Georgescu, N. Banu, V. Butoi, G. Popescu); Invelitoare
de iarna (St. Iavorovski)
- Diafan vemnt de fecioara peste trupul Geei (Gh. Dunca)
- Rochie dezbracata de zana cu ghiocei la tample (N. Murean)
- O trec caldurile (C. Cocos)
- Un fel de a se zice ... la mai mare (Gh. Toia, M. Zgubea); Apel de la mic la mare
(C. Herescu); Mai marele satului (O. Huul)
- Termen de respect pentru un mosneag (A. Tudose); Termen de apel (H. Albert)
- Unchiul de la tara (V. Feru)
- Cum zici ... matale (N. Badea)
Neadevrat:
- Tip de conceptie nerealista, cu totul rupta de viata (Gh. Chiril)
Neadormit:
- Cu vigilenta treaza (C. Herescu)
Neagr:
- E o cioara in fond (D. Georgescu)
- O culoare (din doua !) batand spre mat (A. Ciurunga)
Neajuns:
- Hop si el (E.Globau, C. Mangu)
Neajutorat:
- Stangaci ambidextru
Neam:
- Rase de pe suprafata pamantului (sing) (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh.
Lazar)
- Familie stabilita la tara (A. Boboc, Gh. Constantinescu, C. Dumitriu); Nume de
familie (P. Vardol, C. Tuculeasa); Mostenire scumpa de familie (P. Ciurea);
Masa in familie (V. Feru); Marile familii (sing) (V. Rusu); Asociaie familiar
(M. Frunz, O. Huul)

- Lotul (nostru) national (I. Ttar, A. Doboan); Echipa naional (D. Bldea)
- Loc de tragere (T. Capot)
- Forma de comunitate omeneasca (I. Ptracu)
- Se inteleg in mai multe limbi (sing) (A. Ciurunga)
- Soi de vi (I. Cristea)
Neam:
- Om de ordine ... de la judet (G. Onea); Tip de ordine (E. Ndrag)
- Sas comun (I. Pncotan)
Neant:
- Un nimic in materie (Gh. Enachescu); Nimica toata (P. Berteanu); Absolut
nimic (C. Herescu)
- Marea Neagra localizata in timp si spatiu (Gh.Dobrescu-Jr)
- Deertul cel mare
- Vid absolut (T. Popescu)
- Judecat in lipsa
Neao:
- Iti vorbeste cum e vorba si se poarta cum i-e portul (G. Petrone)
- Om la locul lui (T. Capot); Oamenii pmntului (sing) (A. Boboc)
- Certificat de autenticitate (A. Moldovan)
Neaprat:
- Ordin de executie din ratiuni imperative (N. Murean); Termen obligatoriu de
executie (I. Socolov)
- Solicitat de urgenta (R. Arpad)
- Indispensabil de uz curent (P. Ciurea)
- Ramas fara nici o protectie
Nearticulat:
- Tip de grai fara cuvinte (Gh. Stoica)
Neasemnat:
- Unic in felul lui (P.Berteanu)
Neastmpr:
- Energie care pune in miscare (T. Capot)
Neateptat:
- Intervine prin surprindere (Z. Nichici)
Neatent:
- Asta n-are nici un interes (C. Crbu)
Neatenie:
- Eliberare din concentrare (I. Caraiman)
Nebut:
- Departe de a fi cinstit (N. Banu)
Nebun(i):
- Ofier n armata ahului (M. Chiricu); Cu capul plecat deasupra tablei de ah
(M. Frunz)
- Luptatori din ordinul .. cruciatilor, facand parte din garda regala (E. Anca)
- Figura caracteristica pentru diagonalele sale (M. Frunza)
- Sarit(ul) la jocul cu capul (I. Boar, V. Potolinc)
- Om normal la balamuc (T. Popescu)
- De ment ! (masc) (E. Guja)
Nebunie:

- Ciripit de psrele (M. Frunz)


Necaz:

- Se spune la suprare (T. Frasin)


- Pica la intelegere; Pica ... mare
- Obstacol neprevazut in calea aspuratiilor (R. Iftodiu)
- Luat in nume de rau
- Situatie jenanta de care se poate face haz (M. H)
- Greutate specifica (V. Potolinc)
Necjit:
- Scos din fire printr-o lucratura abila (Ed. Anca)
Necesar:
- Model de indispensabil (A. Doboan)
- Cuvnt spus n lips (T. Capot)
Necesitate:
- La nevoie se cunoaste (A. Boboc, S,t.Leoveanu, T. Nastase)
- Apel n lips (F. Matei)
Nechezat:
- Parol de recunoatere la o arj de cavalerie (I. Boar)
Necioplit:
- Debutant la sculptura in felul lui (V. Potolinc)
- Om de o rara delicatete (D. Iacovi)
Neclar:
- Nu este bine vazut (S. Varsami); E prost vazut de toata lumea (I. Degeratu)
- Aflat ntr-o vizibil eclips de form (D. erban)
-Necesita precizari suplimentare pentru realizarea unei intelegeri (P. Damian)
Neclintit:
- Stat .. totalitar (A. Kadar)
Nectar
- Rodul timpuriu al florilor (A. Dobosan); Nada florilor (I. Ptracu)
- Dulceata de trandafiri (L. Popescu)
- Specialitatea casei la barul Olimp (C. Georgescu)
Necunoscut:
- Domeniu de cercetare (C. Crbu)
Necurat:
- E tot un drac (M. Anghel, A. Dobosan, I. Ttar)
- Curat ... murdar (Z. Turdeanu); Murdar ... ca dracul (I. Musat)
- Ar cam merita sa fie curatat (V. Potolinc)
Nedormit:
- Ca un paznic de noapte la sfarsitul activitatii
Nedumerire:
- Ridica sprancenele si casca ochii mari (D tirbu-Nica)
- Pusa sub semnul intrebarii (H..Simon)
Nefast:
- Aduce ghinion (I. Cristea)
Nefericire:
- Noaptea sperantelor abandonate (D. Nad)
Nefericit:
- Batut de soarta (M. Mnica)

Neg:
- Pungu(li) de piele (L. Popescu, V. Potolinca, I. Manzur); Bumb catifelat de
piele; Negru la piele (D. tirbu); Mic volum legat in piele ... maro (C. uta);
Nu e prea placut sa fie el in pielea noastra (I. Socolov); Nu-si (mai) incape in
piele (.. de rau ce e) (V. Potolinc, L. Popescu, t. Ciocianu); Apare pe piele ca
urmare a excesului de carne (E. Drng); Apare la pielea goal (N. Badea)
- Un punct nedorit (I. Serban); Punct dermatologic (M. Puiu); Tratat de
dermatologie (Gh. Constantinescu)
- Gen schimbat! (Gh. Gutescu); Gen de scris de la dreapta la stanga, parol!
(C.Herescu)
A nega:
- Un fel de a fi ... nerecunoscator (D. Manog); A nu recunoaste nimic
(I.E.Meteleu. T. Hedeiu)
- A intoarce adevarul pe dos, ca o haina veche (At. Mateescu)
Negare:
- Manifestare a opozitiei (D. Hurtupan)
- Formulare pentru contestatie
Negativism:
- O conceptie in minus (C. Horowitz)
Negaie:
- Informa de gradul unu
Negndit:
- Luat pe nepregatite (Gh. Luculescu)
Neglijabil:
- Scos din calcul (G. Petrone)
Negociator:
- Avocatul ambelor pri (A. Rbonescu)
Negociere:
- Trguial fcut nainte de salariu (A. Tudose)
Nego:
- Intreprindere comerciala (A. Schindarli)
Negreal:
- Intrusa in universul albului imaculat (E. Diradurian, A. Vljoag)
Negru:
- Inchis din motive rasiale (T. Pocutan); Ochi inchisi in felul lor (sing) (M.
Mnica)
- Minele de crbune ale Africii (sing) (I. Socolov)
Negustorie:
- Activitate desfasurata in schimburi (D. Hurtupan)
Nehotrt:
- Un ... anume gen de articol (I. Stanciu)
Neica:
- Neavenit in cultura populara ! (D.I. Nicula)
Neneles:
- Un nepriceput (A. Tudose)
Nelmurire:
- Czut la nelegere (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Umbra capului (N. Caraiman)

Nelegitim:
- Anulat de drept (V. Trolea)
Nelimitat:
- Nu este deloc conturat (V. Negreanu)
Nelipsit:
- La cea mai inalta frecventa (N. Caraiman)
- Nu are absente (A.M. Samsonic)
Nemaiauzit:
- Remarcat prima data la o receptie (C. uta)
Nemrginire:
- Unde nu-i cap ... (T. Popescu, G.epelu)
Nemsurat:
- Prevazut in planul de masuri ! (I. Cretu)
Nemeritat:
- Un fel de a fi primit fara a fi cinstit (V. Trolea)
Nemernic:
- Cazatura periculoasa (P.Ciurea)
Nemilos:
- Inima rece (L. Popescu)
- Neiertator in natura (O. Eftimie)
Nemicat:
- Imobil obisnuit
Nemurire:
- Cel mai mare succes al gerontologiei (T. Capot)
Nene:
- Sinonim cu nea (I. Apostol); Nea .. care nu se topeste niciodata (T. Capota, I.
Socolov)
- De la mic la mare (Gh. Chiril)
- Unchiul nostru de la ar (B. Stoianovici)
- Apelul fratesc al lui Praslea (Gh. Oncioiu)
Nenoroc:
- Cauza unor pierderi ... peste norma (C. Herescu); Inregistrat la pierderi (G.
Belu)
Nenorocire:
- Lovitura dureroasa (L. Popescu)
Nenorocit:
- Srmanul ticlos (V. Feru)
Nenumrat:
- Nepregtit pentru .. recepia cantitativ (A. Schindarli)
Neo:
- Incepator/Inaintas pentru noi (C. Herescu)
- D semnalul noirii (C. Georgescu)
- Inainte de ... noua (A.M.Samsonic)
- Prefigureaza modernul cu inflexiuni retro (M. Molesag)
- Creaza o compozitie inedita (N. Cioclteu)
Neobservat:
- Lasat fara vedere (A. Boboc)
Neofit:

- Vin dupa altii .. mergand ca bobocii (sing) (Gh. Constantinescu, C. Dumitru,


Gh. Lazar)
Neologism:
- Un nou termen pentru pronunare (V. Trolea); Cel ce se pronunta din nou (Gh.
Gurau)
- Forma de imprumut in care cuvantul dat e in joc (G.epelu)
Neom:
- Cazut la intelegere (P. Ciurea)
Neon:
- Gaz de lampa/iluminat (folosit in economie) (Gh. Chirila, V. Trolea, Gh.
Boban); Gazul cu care se aprinde lampa (A. Boboc); Gaz lampant
- Un nobil autentic prezentat intr-o lumina favorabila (P. Berteanu); Luminator
de ... uz curent (I. Manzur)
- Materie prima pentru tuburi de sticla (O. Enache, M. Popa, O. Sperlea); Fond
luminos intr-o inchisoare de sticla (Fl. Titu Vasilescu)
- Face reclam la mai toate firmele (V. Cernicic); Face lumina in domeniul
firmelor (P. Haa)
- "Reclamagiu" sui generis, care atrage atentia la multa lume (C. uta)
Neoplasm:
- Numele tiinific al racului (T. Capot)
- Caz de proasta crestere (C. Horowitz)
Neostenit:
- Perpetuum mobile (sing) (T. Capot)
Nepieritor:
- Trecut in eternitate. (T. Capota)
Neplcut:
- Aflat in dizgratie (A. Mitu)
Nepot:
- Copil de suflet la varsta senectutii (Ed. Anca); Vin la camin dupa copii (sing) (T.
Pocutan)
- Scumpete la moi (T. Capot)
- Mostenitor al unui anumit bun (D. Bako, E. Gldu); Dulceata pentru bunici
(L.
Popescu)
- In crestere la batrani (N. Badea)
Nepoi:
- Au un bun comun (V. Potolinc)
Nepriceput:
- Personal aerian (Gh. Luculescu)
- E iun neinteles in felul lui
Nepricopsit:
- Om cu multe lipsuri la activ (I.G. Gruni)
Neprieten:
- Nu-i o noutate ca se ia de adversar (E. Mnica)
Neras:
- Fa nebarbierit (masc) (C. Herescu)
Nerbdare:
- Depete toate ateptrile (Gh. Luculescu)
Nerbdtor:

- Il cam mananca pielea (D. Iacovi)


- Opusul unui pacient (C. Stnescu)
Neregul:
- Tare n organizare (sing) (V. Trolea)
- Deliciu revizoral (M. Bornemisa)
Nero:
- Romanul unei pasiuni mistuitoare (D. Bldea); Roman de groaza (S. Petrica)
- Acuzat candva de malpraxis la Roma (A. Doboan)
- Un august in flacari (V. Petreanu)
Nerod:
- Cu noaptea-n cap (T. Nicov)
- Capacitate redus (M. Frunz)
- Mintea de pe urma (D. Manog)
- Are multe neinetelegri (I. Isac)
- Cum e mai prost (N. Badea)
Neroditor:
- Scos din productie (N. Caraiman)
Nerozie:
- Idei cu picioare de lut sfidand realitatea (sing) (E. Diradurian)
- Pronuntare gresita (I.Socolov)
Neruinare:
- Partea opusa obrazului (T. Capot)
- Pusa pe seama unei penurii de cherestea (M. Puiu)
Nerv:
- Firul conducator al unei activitati de senzatie (Ed. Anca); Element de senzatie cu
reactii spontane (B. Stoianovici); Face/Produce senzatie (Gh. Nemes, Gh.
Toia, M. Zgubea); Vehiculeaza stiri de senzatie (B. Vlad)
- Mesager personal, sensibil si ... simpatic (At. Mateescu); Coarda sensibila (E.
Ndrag)
- Antreu neurologic (M. Bornemisa)
- Plin de bun simt (R. Arpad)
- Fir de transmisiuni (A. Tudose)
- Trasul la masea (A.Doboan)
- Extras la cariere (I.Socolov)
Nervi:
- Alice devastatoare improscate de pusca irascibilitatii (E. Diradurian)
- Cedeaza dupa tracasari repetate (I. Degeratu, V. rdea)
- Obinuiii scenelor (T. Capot)
Nervos:
- Conectat la inalta tensiune (I. Manzur)
Nervozitate:
- Aflata la capatul rabdarilor (D. Mant,og)
- Surs de tensiune continu (I. Buzdugan)
Nes:
- Gen de cafea, in care nu se poate ghici (E.Globau, C. Mangu); Cafea fara nici
un viitor (T. Butoi, Gh. Moldovan, G. Popescu)
- Recomandat in caz de oboseala (I. erban)
- Praf pentru insomnie (I. Boar)

Nesa:
- Gaura neagr a universului gastronomic (N. Caraiman)
- Dorinta de a acoperi lipsuri de toate felurile (A. Vlajoaga)
- Pofta buna (V. Trolea)
- Chef monstru dupa care platesti de te doare burta
Nesbuin:
- Factor de risc care poate compromite o inteprindere (P. Vesa)
Nestul:
- Mai are multe de inghitit (I. Iosif)
Nesimitor:
- In plin criz de nervi (Gh. Toia, M. Zgubea)
Nestpnit:
- Vin tare (sing) (I. Tatar)
Nestemat:
- Izvor de ape ... minerale (B. Vlad); Minerale de la bai (sing)
Nestrmutat:
- Tare pe poziie (M. Frunz)
Neans:
- Ii urmrete pe outsideri (V. Trolea)
- Generatoare de pierderi peste norma (M. Bornemisa)
Netirbit:
- Reusit cu nota maxima la examenul ... oral
Netiutor:
- Capul verde (P. Florea)
Net():
- Ramase la urma dupa ce sunt luate tare (sing) (D. Banculescu, E. Galdau, T.
Hedeiu); Lmurit dup ce se ia tare (E. Gldu); Deosebit de tare (F. Stefanescu)
- Venit curat la serviciu (A. Boboc); Foarte curat (V. Potolinc); Face ... curat
- Fr supliment la mas (S.R. Cacuci); Ia masa fara nici un fel de garnitura (Gh.
Oncioiu); O masa curata (masc) (Cl. u)
- Venit dupa trageri; Venit neimpozabil (I. Riti)
- Inregistrat in evidenta (A. Tudose)
- Categoric de felul lui (V. Potolinc); Categoric in exprimare (O. Huul)
- Bine vazut in general (D. Georgescu)
- Fara nici o indoiala (Gh. Dobrescu Jr.); Fr subnelesuri (O. Slvuc)
- Afirmat cu hotrre (T. Capot)
- Cel mai mic salariu pentru noi (I. Musat)
- Lipsit total de angarale (L. Popescu)
- Se distinge in mod deosebit
- Atributul unei victorii de proportii (I. Buda)
- Detasat la mare distanta (Gh. Crian)
- Evidentiat intr-o lumina favorabila (P. Ciurea)
Neted:
- Form de plat (n natur) (masc) (L. Popescu, V. Potolinc); Plata in natura
(masc) (V. Trolea)
- Indicator de plan (S. Arvinte, V. Anghel, N. Cioclteu, A. Doboan); Termen
pentru plan (V. Trolea)

- Ce-i drept e drept, nu are nici o iesire (B. Stoianovici); Loc din care nu se
intrevede nici o iesire (I. Stanciu); Nu iese nimic in relief (P. Maftei)
- Se prezint fr plusuri i minusuri (L. Popescu)
- Face parte dintr-un domeniu limitat (V. Trolea)
Neterminat:
- E un neispravit in felul lui (A. Tudose)
Netezime:
- Normala la un plan (V. Trolea)
Neto:
- O masa luata fara vase (V. Trolea)
- Venit nud ... in mare vorbind.
- Lipsa totala de ambalaj ... pentru marfa (I. Stanciu)
- Se remarca prin absenta oricarui surplus ponderal (I. Socolov)
Netot:
- Minte fr pricepere (I. Bogdan); Condamnat fara judecata (A. Boboc)
Netrebnic:
- Aflat printre ultimii oameni (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazar)
Ne:
- (Lovitura care) scutura plasa (C. Herescu, I. Muat); Luarea plasei la o ntlnire
(V. Trolea); Un fel de a lua plas la joc (E. Gldu); Ia plasa usor (Gh.
Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazar); Numele celui care ia usor plasa la
serviciu (T. Hedeiu); O plasa luata la serviciu (Gh. Tardea); O plasa ...
nedorita (P. Berteanu)
- Depasire cu bucluc neadmisa la serviciu (C. Georgescu); Prilejuiete revenirea
la
serviciu (T. Capot); ansa rencadrrii n serviciu (Gh. Oncioiu); Cere
angajarea intr-un alt servici (O. Manto-Jr); Serviciul pe care-l mai incerci
odata (P. Ciurea)
- Tras/Lovitura n band (E. Gldu, M. Frunz); Lovitura data bandei (V.
Potolinc)
- Treapta mijlocie/intermediara a rachetelor (G. Manta, C. Herescu)
- Declaratie oficiala in urma unui ... sarut la fileu (E. Diradurian, A. Vljoag);
Specialitate de fileu (I. rlea)
Nermurit:
- Forma a nemarginirii, tinzand spre infinit (Gh. Dunca); Tinde catre infinit (N.
Badea)
Neuitat:
- E de domeniul amintirilor (P. Vesa)
- Trecut si prezent.
Neural:
- Asta-i legat bine la nervi
Neurastenie:
- Face nopti albe (N. Cioclteu)
Neurologie:
-Trateaz cu calm orice ieire (M. Ghidescu)
Neuron:
- Unul mic cuprins de nervi (V. Trolea)
- Releu pe traseul unor stiri de senzatie (M. Anghel, I. Ttar)

- Membru al unei retele interne de transmisiuni (P. Georgescu)


- Celula de alarma (E. Ndrag)
A neutraliza:
- A se opune n for (I. Mnica)
Neutron:
- O bucic nelipsit de la mas (I. Boar)
- Colaborator pasnic al centrelor atomice (C. uta)
Neutru:
- Asistent neimplicat intr-o disputa (T. Hedeiu)
Nevast:
- O femeie ... si jumatate (F. Georgescu)
- Ca mireasa la maritis (A. Dobosan)
Nevztor:
- Nu ne priveste, asta-i problema lui (M. Zgubea)
Neverosimil:
- Tras de par
- Cazut la proba de admitere (P. Ciurea)
Nevinovie:
- Luata in calcul la achitare (D. Mant,og)
Nevoie:
- Tovarasa de suferinta (Gh. Magheru)
- Stare de necesitate (I. Plischi)
Nevrozat:
- Sare la orice (N. Caraiman)
Newton:
- Msur de for (T. Capot)
Nf:
- Secat de naduf! (E.Globau, C. Mangu); Marginile intoarse ale fulgarinului !
- Ultimele sunete scoase de la un fonf ! (A. Doboan)
- Combinatie azot-fluor! (I.erban)
Ng:
- La cangur in punga ! (C. Herescu)
Nh:
- Partea centrala a unui menhir! (R. Iftodiu); In centru, la anhai ! (N. Badea)
Ni:
- Element simbolic pentru o acoperire la baie
- Vorba de alungat boala (I.erban)
- Varianta noua (Al.Cristici)
- Nuni ... ca la cununie!; Cununie la olteni! (D. Tipluic); Pasari rapitoare care nu
se dau la gaini! (V.Potolinca)
- Nimeni pe extreme la un joc de tenis! (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Notatii
marginale in cronici! (C. Herescu); Nisipuri in deert! (D. Serban)
- O mare lips de la noi! (D. Bnciulescu, E. Gldu, T. Hedeiu)
- Niste incepatoare! (A. Stoica)
- Veniti la centru! (L. Popescu); Esenta de anin! (C. Horowitz); Ranita la bazin!
(N. Muresan); Penite care lasa pete in urma! (D. Nad); In mijlocul unui furnicar! (L.Popescu)
- Ultimii ... bani ! (A. Doboan); Luni dupa pranz! (C. uculeasa)

- Cuneiforme ... latine! (A.M. Samsonic); Puse-n cui ! (A. Doboan)


Niagara:
- Prezint un spectacol impresionant care constituie totui o cadere (L. Popescu);
O cadere spectaculoasa (L. Popescu)
Nicieri:
- Nici aici, nici in alta parte
Nici:
- Cuvntul opoziiei (A. Antonesei, T. Popescu)
- Particul de excepie (A. Tudose)
- Negativist notoriu (R. Vasilescu); Cliseu negativ (A.M.Samsonic)
Nicicnd:
- Niciodata intr-o alta forma (A. Ciurunga)
Nicicum:
- Nu se poate spune (M. Frunz)
Niciodat:
- Termen nelimitat (V. Patru)
Nicotin:
- Otrava care se bea (A. Boboc)
Nicoval:
- Butucul pe care se-ntind fiarele (I. Ttar); Arena pe care se imblanzesc fiarele
(C. Herescu)
- Unitate de fierarie (H. Petcu); Traditionala masa a fierarilor (Gh. Toia)
Nictalop:
- Vede totul n negru (Gh. Oncioiu)
- Spectator in nocturna (C. Herescu); Face din noapte zi
Nictalopie:
- Face nopti albe
Nil:
- Ca Dunarea la Alexandria (V. Feru)
Nimb:
- Discul extrateretrilor (V. Potolinc); Cununa de aur (S. Rus, Gh. Oncioiu)
- Superiorul sfintilor (imaginat de iconari) (Gh. Boban); Face pe sfntul (T.
Capot)
- Podoab printeasc (V. Potolinc)
- Aurul unei efigii din imemoriale vremi (V. Petreanu)
Nimeni:
- Lipsa de personalitate (A. Latcan, C. Untea); Lips omeneasc (T. Capot)
- Motivare pentru absenta (t. Ciocianu)
Nimerit/Nimereal:
- Unul care vine totdeauna la fix (B. Vlad); Vine la fix (A. Latcan, C. Untea)
- Reuit .. n alegeri (D. Popa)
- Potrivire intru totul (C. Broiu)
Nimf:
- O pupa cand pleaca (I. Ttar)
- Umplutura de gogosi (C. Herescu)
Nimic(a):
- Zero absolut (B. Vlad, M. Zgubea, I. Socolov, I. Hanga, C. uta); Egal cu zero
(L. Popescu)

- Gol valabil (A. Schindarli, C. Herescu); Dat de gol (V. Smilovici)


- Neam (de pe la tara) (T. Hedeiu, V. Feru)
- Se opune la tot (N.C. Dumitru)
- Rezultatul impartirii fara rest (M. Zgubea)
A nimici:
- A face lichidarea pe loc (N.V.Barbu)
- A trece in nefiinta
- A lua viata in serios
Nimicit:
- Traieste doar din amintiri
Nimicitor:
- Adept al rasului total (M. Livescu)
- Isi pregateste actele de lichidare (S. Petrica)
- In mare ... un fel de distrugator.
- Cel care termina lucruri (P. Haa)
Nimicuri:
- Obiecte care nu au pret (B. Stoianovici)
- Mai putin decat minore (V. Potolinc)
A ninge:
- A pica din nori (judecand la rece !) (L. Popescu)
Nins:
- Par tomnatic (N. Barbu)
- Albit de vreme (N. Mutulig); Ajuns devreme!
Ninsoare:
- Cernere de fina prin sita vzduhului (E. Diradurian)
- Roi de stele cazatoare (C. Herescu)
Nirvana:
- Indica fericire intr-o ipostaza sui generis (N. Banu); Stare de fericire indica (I.
Iosif)
Niscaiva:
- Un cuvant ambiguu insemnand totusi ceva (V. Trolea)
Nisip:
- Face plaja la mare (M. Guja); Face plaja pe malul marii (D. Constantinescu);
Face plaja pe litoral (I.G. Gruni, Gh. Dobrescu Jr.); Face plaja indiferent de
vreme (M. Puiu); Se ntinde pe plaj (V. Trolea); Intins la mal ca sa faca
plaja (T. Popescu)
- Mulimea fin a litoralului (B. Vlad, I. Bue)
- Praf de copt (Gh. Onicioiu)
- Calcul infinitezimal aplicat in teoria multimilor (N. Popescu)
- Baz de calcul (T. Capot)
- Un fel de graunte mici si tari (C. Herescu)
- Ilustreaza plastic scurgerea timpului (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, D.
Manzat)
- Grla in Sahara (T.Ivana)
Ni:
- Gol marcat pe lng zid (N. Caraiman, D. David); Gol (nefinalizat ..) prin zid
(T. Pocutan, A. Boboc); Fereastra la un zid ... prin care nu patrunde lumina
(Gh. Guru); Deschidere n adncime prin zid (T. Capot)

Nite:

Nit:

- Intrare intr-o camera .. fara iesire (B. Bogos); Camera de rezerva


- O gaura data intr-o casa (T. Hedeiu); Intrand in casa (L. Bot, V. Buzea, L.
Popescu); Situatie de gol acasa (L. Popescu)
- Mica incapere intr-o gospodarie ... anexa (V. Trolea)
- Adpost pentru sigurana noastr (T. Capot); Adapost ... subteran (A.
Doboan)
- Forma de aprofundare a unei lucrari murale (Ed. Anca)
- Izolata in laborator (N. Dumbrav, D. Hulu)
- Intrarea secundara (A. Doboan)
- Un loc liber la galerie (I. Socolov)
- Aspiratoare de gaze
- Mancarea din stomac (E. Darnga); Lovitura primita la stomac (A. Doboan)
- Indicatie pentru un colectiv oarecare (A.M. Samsonic); (Termen de referinta
pentru un) colectiv anonim (T. Capot, P. Cornei)
- Prezint un numr oarecare (T. Capot); Numr realizat fr precizie (O.
Sperlea)
- Multime variabila/nedefinita (C. Oglan, N. Cioclteu)
- Articol pentru cei multi (V. Trolea, T. Capot)
- Luati la gramada (S. Petrica)
- Batut (la cap) ca sa prinda (si el) ceva (A. Rbonescu, Gh. Luculescu, M.
Anghel); Se bat pe capete (sing) (Gh. rdea); Tine la bataie (St. Ciocianu, I.
Tatar)
- Intepeneste dupa ce ii dai in cap (I.I. Zamfirescu); Cerber cu dou capete care
prinde fiare (V. Cernicic)
- Prinde bine cand e batut (L. Popescu); Prinde bine la btaie (A. Ciurung); Se
prinde dup mult btaie de cap (A. Dinu, Gh. rdea); Prinde cte ceva,
numai dac e btut (A. Boboc)
- Btut la table (L. Popescu, I. rlea, Fl. Georgescu); Incheie un joc de table (A.
Mitu, Gh. Oncioiu); Anuleaza jocul la table (N. Caraiman); Antijoc ... la table
(C. Herescu); Adversar ... la jocul de table (I. Manzur); Pies esenial n jocul
de table (C. Pricop)
- Intrerupe definitiv jocul in urmaunei batai zdravene (O. Manto Jr.); Impune o
eliminare din joc
- Tija cu o floare batuta in forma de ciupercuta (I. Degeratu); O tija cu doua flori
(C. Voica, O. perlea); Tije cu flori batute (sing) (M. Gzea); Lujer de fier cu
flori btute (C. Raia)
- Prinde bine la o bataie cu flori; Laitmotiv pentru o bataie cu flori (A. Mitu)
- Strange din floare in floare (I. Ttar); Strngtor din floare-n floare (V. Hotea,
C. Herescu)
- Punct de convergenta cu rezonante de tinichea (V. Negreanu); Punct de legtur
(V. Negreanu)
- Un cui ... care nu inteapa (A. Boboc)
- Mentine o legatura trainica (A. Latcan, C. Untea)
- Legator de foi (N. Caraiman)
- Incheierea unor lucrari de constructie (N. Caraiman)
- Strpunge un montaj n paralel (V. Crstei)

- Cununie ! (N. Cioclteu)


- Sudor la santierul naval (M. Bornemisa)
A nitui:
- A bate la cap (A. Mitu)
Nituire/Nituit:
- Btut la cap pn prinde ceva (L. Popescu)
- Punctat la table pentru a termina jocul (O. Huul)
- Metoda de sudura la rece
Niel:
- Un pic mai lung (L. Popescu)
- Cunoscut in mica masura
- Replica pentru putin (C. Herescu)
Niic:
- Are proprietati de mica (E. Mnica)
Nivel:
- Face planul in constructii (D. Marcu); Plan de constructii prevazut de stat (P.
Haa)
- Urmarit la cursuri (D. Mant,og)
A nivela:
- A realiza planul (T. Capot)
- A elimina diferentele (A. Morar)
Nivelare:
- Realizarea planului pe teren
Nivelat:
- Un plan realizat exemplar (C. ua)
Niznai:
- Indiferen afisata in cunostinta de cauza (N. Mutulig)
N:
- Inscris pe dos! (I. Iosif)
Nl:
- Obiectiv naval atins la prova si la pupa ! (D.T. Brbulescu)
- Gol nevalabil ! (C. Herescu)
- Nelegal si nefondat ! (Gh. Boban)
Nm:
- Neam cu o femeie! (V. Trolea); Neam cu ea! (A. Tudose, C. uta, Gh. Igna)
Nn:
- Bine faci, bine gasesti! (T. Popescu, G.epelu); Bine! (A. Curelici); Bine
servit/facut! (D. Tipluica, T. Hedeiu); Ne pare ... bine! (Gh. Gutescu)
- Doine in(tr-o noua)/alta interpetare ! (D. Marcu); Doine din Transilvania !
- Neon la periferii! (Gh. Gndu); Neon in vid ! (C. Herescu)
No:
- Centru de inot (si canotaj)! (C. Herescu); Centru de inot pentru minori! (G.
Onea)
- Intrare in normal! (Gh. Chirila); Normal la cap!
- Putin noroc la pronosport! (M. Bornemisa), E norocos la inceput ! (D. Iacovi);
Noroc bun de la inceput! (V. Negreanu); Numar mic, pus la noroc! (M. Anca)
- Ruperi de nori! (A. Dobosan); Mai in fata lor! (A. Doboan); Plecati de la noi!
(M. Gzea); Un peste dupa ele! (Gh. Chiril); Nostim dar lipsit de respect!

(F. Matei)
- N-are aproape nimic! (C. Crbu)
- Nord-Vest!
Noapte:
- Ziua din urma (D. Bako. V. Butoi, C. uta); Cu o zi in urma (L. Popescu);
Lsate de la o zi la alta (sing) (R. Tene); Zile negre (sing) (I. Seician); Zi
dupa zi (N. Badea)
- Cadru propice pentru prinderea somnului (T. Hedeiu)
- Creste toamna ... in intuneric
- Perioada de vis pentru cei aflati la odihna (T. Capot)
- Eclipsa totala de Soare (N. Banu)
Noatin:
- Tanar incadrat la sectia strungarie (E. Gldu, Gh. Dobrescu Jr)
- Un pui de ciobanas (V. Trolea)
Nobel:
- Un suedez cu reusite fulminante in cariera
Nobil:
- Duce la general (V. Feru)
- Titular al echipei de seniori (M. H, F. Georgescu)
- Detinator al titlului(V. Potolinc)
- Persoana tanara, de familie buna (O. Manto Jr.)
Nocturn:
- Desfurat n timpul lunii (M. Gzea)
- Prilej de a te deplasa pe un teren .. pe inserate (H. Albert)
Nod:
- Baza de dezvoltare pentru o ramura productiva (A. Boboc); Fruntas pe ramura
(I. Socolov); Evidentiat la nivel de ramura (A. Boboc)
- (Un) capat de ata (V. Potolinc, D. Bakos); Atarna de un fir de ata (A. Ciurunga)
- Incurca toate itele (Gh. Toia)
- Necazul din fire (Gh. Oncioiu)
- Legat de ochi (Gh. Oncioiu); Ochi inchis.
- O piedica in calea uitarii (A. Doboan)
- Inghitit in sec (N. Ciocalteu); Se opreste in gat (V. Potolinc)
- Motiv pentru care se trag niste sfori (P. Vasilache); Piedic pentru trasul sforilor
(M. Bornemisa)
- (Consfinteste) o legatura stransa (V. Potolinca, T. Capot); Intretine stranse
legaturi (N. Barbu); In stransa legatura (L. Popescu)
- Strnsul minilor n stil marinresc (M. Frunz)
- La rascruce de drumuri C. Herescu)
- Esen tare (G. Magheru, I. Degeratu)
- Punct unde se ntlnesc liniile paralele (T. Popescu)
- Problem pentru dezlegtori (M. Frunz)
- Dat in viteza, dar cu mila (V. Negreanu, M. Puiu)
Noe:
- Bun scapat de la inec (A. Doboan); Salvator de la inec (A. Tudose); Primul
ajutor in caz de inec (P.Ciurea)
- Director de zoo, intrat la ap (N. Caraman)
- Invingator neegalat intr-o cursa acvatica (A. Boboc)

Noi:

- Precursor la Salvamar (T. Butoi, Gh. Moldovan, G. Popescu)


- Protectorul plimbrii perechilor prin ploaie (M. Frunz)
- Vatman ales pe tramvaiul cu dobitoace (N. Murean)
- Sunt nite persoane a-ntia (T. Capot)
- Pronume ... de data recenta (M. Anca)
- Alter ego mentionat ... intr-un decret imparatesc (Gh. Boban)
- Multiplu de noua (C. Herescu)

Noian:

- Element de baza in teoria multimilor (C. Stanescu)


- Masa mare cu numerosi participanti (N. Popescu)
- Grupa mare (Gh. Boban)
- Inghite multe (C. Herescu)
Noiembrie:
- Un unsprezee prezent n topul anual (C. uta)
Noim:
- Sens de circulaie restrns (Gh. Braoveanu); Sensul figurat (Gh. rdea);
Indicator de sens (C. Stanescu)
- O definitie care da de inteles (Gh. Gurau); Da de inteles ca-si are rostul ei (N.
Mutulig); Pe deplin inteles (G. Onea); Plin de nelegere (I. Boar)
- Mai puin dect optimi (sing) (V. Trolea)
Noi:
- Modificare de fond la o unghie; Albul unghiilor (Z. Turdeanu);
- Punct alb (N. Caraiman)
Nomad:
- Calatorul caruia ii sade bine cu drumul (Gh. Gurau); Cltor .. obinuit (C.
Herescu)
- Are domiciliul flotant (L. Popescu)
- Greu de stabilit (I. Serban)
Nomenclator:
- Lista de cuvinte tematice clasificate dupa anumite criterii (T. Popescu,
G.epelu)
Nominal():
- Insirat unul dupa altul (L. Topor)
- (Un) gen de nume propriu (C. Herescu, C. Bnzaru)
- Confirmarea valorii (C. Georgescu)
A nominaliza:
- A spune lucrurilor pe nume (E. Drng)
Nominalizat:
- Chemat la apel (I. Vlase)
Non:
- Indicator de sens contrar (T. Capot)
- Contrar celor spuse ... la inceput (V. Potolinc)
- Particula negativa provocand mutatii lexicale (E. Diradurian, A. Vljoag)
Nonet:
- Cunoscuta formatie care evolueaza acum intr-o formula ... noua (P. Vasilache)
Nonsens:
- Da nastere la neintelegeri (C. Herescu)

- Conceptul absurdului (M. Bornemisa)


Nonalan:
- Hain de camumflaj pentru obrznicia n ofensiv (E. Diradurian)
No(u)r:
- Element (usor) care alcatuieste/compune plafonul (V. Potolinc, A. Dobosan);
De la un anumit plafon n sus (. Leoveanu); Plafon la cursul curent (M.
Frunz)
- Umbrela/Palarie de ploaie/soare (V. Feru, A. Doboan, L. Popescu, I. Boar, I.
Manzur); Corp ceresc care produce eclipse de soare (C. Herescu)
- Cauza obisnuita a unor eclipse de Soare (si de Luna)
- Face umbra pamantului (Gh. Luculescu); Inchide bolta
- Perdea vaporoasa care intuneca vederea (C. Georgescu); Tesatura ... vaporoasa
(A. Boboc)
- Cand se ridica ceata (N. Medru, D. Cioflic)
- Masa in aer liber (D.V. Tofoleanu, R. Vasilescu); Aer ... lichid (P. Berteanu);
Iesiri la aer (sing) (D.I. Nicula); Calator pe trasee aeriene (H. Albert)
- In final ... apa de ploaie (G. Petrone); E tot o ap de ploaie (L. Popescu); Regele
unei ri ploioase (E. Guja); Le tot ninge si ploua (sing) (St. Ciocianu)
- Vin cu apa (sing) (Gh. Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu, S.R. Cacuci);
Stropitori cu apa (sing) (I. Riti); Albii din care picur apa (sing) (A. Dinu);
Forma de evaporare a apei la temperatura obisnuita (C. Herescu); Peste
zburator ... de apa dulce (M. M. Popescu)
- Izvor de apa curgatoare (E. Nadrag); Izvor/Rezervor de ap (aflat) la nlime (P.
Haa)
- Daca nu trece ... pica (O. Huul); Lasa cate-un pic in trecere (O. Huul)
- Se descarca fulgerator (M. Bornemisa); Condensator electric cu descarcare
fulgeratoare (M. Frunz); Cand se intalnesc, tuna si fulgera (sing) (A.
Doboan); Tuna si fulgera a intalnirile cu altii (N. Mutulig)
- Acumulator electric de tip superior (V. Potolinc)
- Se scutur de Sf. Ilie (M. Frunz)
- Corabii celeste ce pier in furtuna (sing) (E. Diradurian); Rupi n furtun (sing)
(C. uta)
- Factor de hidroamelioratii la cel mai inalt nivel (I. Stanciu)
- Loc cu umiditate atmosferica ridicata (D. Hulu)
- Aparut din senin (A.Doboan)
- Ridicat in slavi (I. Riti)
- Furnizor capricios al elixirului vietii (At. Mateescu)
- Zburtor care iarna i scutur fulgii (D. Bnculescu, E. Gldu, C. Mrgrit)
- Zapada inaltimilor (I. Caraiman)
- Corabie somnabula pe un ocean de cobalt (At. Mateescu)
- Unul care sfideaza gravitatile (D. Tipluica)
- Un petec de cer.
Nor:
- Problem pus soacrelor (A. Rbonescu); Darul mirelui pentru socrii mari
(I.E.Meteleu)
- Jumatate, atribuita fiului prin procedura legala (G. Petrone); inuta fiului fa de
prini (D. Bgrean)
- Dragostea sotului pentru mama lui (V. Trolea); Soia tatlui meu (A. Doboan)

Nord:

- Spinul poamei acre (A. Botea)


- Fiic adoptiv (I. Buzdugan, I. Manzur, D. Ndrag)
- Piatra din cas care nu se mai mrit (A. Mitu)
- Ce va sa zica o nevasta la casa barbatului (Gh. Boban)
- Perechi de baieti poposind in noul camin (sing) (C. uta)

- Punct fix la o caseta de directie (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazar)


- Directia generala de orientare a cadrelor de conducere marinareasca (I. Ptracu,
C. Trnoveanu)
- Aratat cu acul (C. uta)
- Apreciat dupa muschi (T. Nicov)
Normal:
- Intrat in randul lumii (V. Potolinc)
- Ieit din comun (A. Rbonescu); Dreptul comun
- Pierdut n mulime (I. Vlase, Gh. Prodan)
- Confirma regula fara a fi o exceptie (I. Plischi)
Normal:
- Situatie fara iesire
Normalizare:
- Proces de refacere (I. Buzdugan)
Normare:
- Raportarea executarii unei lucrari la timp (T. Pocutan)
Normator:
- Calculator introdus in procesul de productie
Norm:
- Rigoare a bunei cuviinte (I. Manzur)
- Unitate de (lucru in) productie (T. Hedeiu, C. u)
- Obligatie de serviciu (A. Latcan, C. Untea)
- Plan de munca (I. Riti); Zi-munca (A. Doboan)
Noroc:
- Scurt toast rostit cu paharul n mn (A. Botea); Dat mesenilor ntre dou pahare
(M. Frunz)
- Salutare in interventii la o ciocnire intre prieteni (I. Degeratu, V. rdea)
- Aripa ingerului pazitor (Gh. Constantinescu, C. Dumitriu, Gh. Lazar)
- Spus la inchinare (A. Tudose)
- Start la o prob de tragere (T. Capot)
- Condiie fizic pentru ctigarea unor jocuri (T. Capot)
- Intervine cu succes infruntand orice risc (Gh. Boban)
- Fond de castiguri (C. Herescu)
Norocos:
- Are castig de cauza (M. H)
Noroi:
- Mediu propice degradarii umane (Gh. Constantinescu, C. Dumitriu, Gh. Lazar)
- Imaginea plastica a toamnelor bacoviene (Gh. Dunca)
- Un fel de talp (M. Livescu)
Noroit:
- I s-a pus pamantul la picioare (B. Vlad)
Norm:

Noroc:

- Aproape de standard
- Protocol uzual cu recomandari de conduita (R. Iftodiu)

- Asigura un succes de exceptie la loteria vietii (E. Diradurian, A. Vljoag)


- Aduce unora castiguri insemnate (A. Boboc)
- Intamplare benefica nascuta sub semnul incertitudinii (A. Mitu)
Nostalgic:
- Se gandeste la ce-a fost si nu mai este. (V. Feru)
Nostim:
- O figura de gratie in felul lui (T.I. Cioclteu)
- Vesela de folosinta uzuala (masc) (H.S. Simon)
- Privit cu simpatie (I. Isac)
- Ne lumineaza temporar (D.I.Nicula)
- Are pe vino-ncoace
- Merge pe poante
Nostrom:
- Tip de echipaj mai mare (V. Trolea)
A nota:
- A face un lucru insemnat (P. Haa)
Nota Bene:
- Atenie la paranteze (M. Frunz)
Notabil:
- Scos in evidenta (A. Tudose)
Notar:
- Tatal copiilor recunoscut in fata instantei (E. Ndrag); Tatal legal al copiilor (B.
Vlad, M. Zgubea); Printe de copii (S. Ceampuru); Cel mai mare dintre copii
(L. Popescu); Evideniat n scrisul copiilor (B. Stoianovici); Are grij de copii
(T. Nstase); Are o casa de copii (T. Popescu, G.epelu); Traieste de pe urma
copiilor
- Specializat n copiat la lucrrile scrise (N. Banu)
- D trie actelor noastre (C. Butic)
Notare:
- Extras personal dintr-un proces verbal (C. Trnoveanu)
Notariat:
- Clubul plagiatorilor, protejat fi de lege (N. Murean)
- Un fel de cas de nateri pentru copii (V. Feru)
- Local de testare (N. Badea)
Notat:
- Prins i reinut (M. Livescu)
- Mntionat in scris (P. Damian)
Notaie:
- Semn grafic cu valoare de simbol (B. Stoianovici); Semne particulare (sing) (V.
Potolinc)
- Scrisoare ... netimbrata (D. Nad)
Not:
- Dat la coal pentru nvtur (V. Trolea); Radiografia nvturii (T.
Muatescu)
- Semn de carte (S. Rurean); Marca de catalog (G. Stroe, I. Plischi)

- Calificare la locul de munca .. pentru ucenici (E. Nadrag)


- Luata prin cunostinte (N. Dumbrava)
- O chestiune insemnata (V.Trolea)
- Adresa de la subsol (P. Ciurea)
- Recompensa pentru personalul bancilor (Gh. Gndu)
- Are pret de catalog (D.I.Nicula)
- Criteriu valoric (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Ultima servita la restaurant
Note:

Notes:
Notist:
Noti:

- Prevazute cu chei pentru deschidere (C. Herescu)


- Constributii insemnate pentru realizarea unui acord (C. Herescu)
- Dau nastere unor interpretari cu cantec (I. Degeratu, V. rdea)
- Carnet de note (E. Nadrag); Carnet cu note mici (N. Mutulig)
- Descifreaz cu ajutorul cheii (N. Stancu)
- Scrie temele la muzica

- Scriere cu caracter informativ (A. Boboc, Gh. Constantinescu, C. Dumitriu)


- Inscrisa la cursul scurt (D.I. Nicula)
- Lucru mic dar nsemnat (N. Caraiman, P. Ciurea)
Notorietate:
- Piedestalul gloriei (B. Stoianovici)
- Cunostinte generale (sing) (N. Puna)
Notoriu:
- Cu multe cunotine (T. Capot)
- Aflat in evidenta (t. Ciocianu)
Nou:
- Are puin timp nainte (N. Nsui, V. Onofrei); Cu puin timp n urm (A. Botea)
- Fara spor de vechime (I. Ttar); Se opune vechiului (P. Berteanu)
- (Prevzut pentru) anul viitor (C. Herescu, R. Vasilescu, A. Doboan); Anul care
bate la porile iernii (D. Popa)
- Iata ceva ce n-a mai fost niciodata si acuma este (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Nu are nici o intrebuintare (V. Potolinc); Fara nici o intrebuintare
- Nu are patina vremii (Gh. Igna)
- Fapt fara precedent (G. Petrone)
- Nevazut..necunoscut (E. Anca)
- E ceva nemaipomenit (V. Potolinc)
- Lipsit de cunostinta/antecedente (V. Onofriu, L. Stancescu)
- Chemat la prima infatisare (C. Stanescu); Face impresie la prima vedere (N.
Banu)
- Prezent la premiere (D. Hulu)
- Are nota zero la purtare.
- De dat recent (A. Boboc)
- Consemnat la inventare (Gh. Oncioiu)
- Mingi schimbate la tenis (sing) (I. Iosif)
- Neadmis la Conservator (V. Trolea)
Noutate:

- Necunoscuta care starneste interesul general (D. Nad)


- Aflata fara cunostinta (A. Antonesei)
- Se prezint de obicei ultimele la ziar (sing) (E. Guja)
Novator:
- Face totul din nou (V. Potolinc)
Novel:
- E veche dar pentru noi e o noutate (D. Tipluic)
Novice:
- Fara antecedente (J. Dolis)
Nox:
- Aere care nu ne fac bine (P. Vasilache)
Np:
- (Doar) o mare le desparte ! (M. Zgubea, V.Feru)
- Maluri de nisip (.. cu o mare intre ele) ! (E. Diradurian, A. Vljoag)
Nr:
- Numar (mic) de inregistrare (T. Capot, C. Herescu, V. Negreanu, G. Barboni);
Numr adunat/restrns (M. Frunz, I.G. Gruni); Numar pus la punct (I. Vlase);
Numar prezentat cu maxima concentrare (Gh. Gndu)
- Un nor si nimic in plus (Z. Turdeanu)
- Insemnari pe marginea unui op!
- Nerefacute ca atare! (B. Stoianovici)
Ns:
- Nes concentrat ... dat pentru consum! (V. Antoniu); Gol norocos ! (D. Iacovi)
- Transmis de la centru ! (N. Cioclteu); Consum intern ! (A. Doboan)
- Impins din spate la avansare! (C. Herescu); Nins pe afar/spate! (Gh. rdea, L.
Stncescu); Sens final la transporturi! (N.Banu)
NS:
- Axa verticala din cartografie (V. Negreanu)
- Puncte de reper stabilitae cu compasul (B. Vlad)
N:
- Stranse in manon!
Nt:
- Vin dupa mese ! (L. Stncescu)
- Nete ca atare !; Net in continut !; Netezi ! (G. Negrea)
- Gol neasteptat ! (C. Herescu); Un nit rmas fr tij (M. Zgubea); Nelimitat ...
limitat ! (I. Pun); Neclintit la hotare!; Nituit la capete!; Scurta incursiune la
frontierele neantului ! (N. Murean)
- Din centru pana la capatul pamantului ! (I. Patrascu, C. Tarnoveanu); In plin
centru !; Stancute ... de munte ! (C. uta); Cantar fara talere ! (I.G. Gruni);
Purtate in pantofi !
- Deznodamant final ! (L. Popescu); In spatele frontului ! (C. Georgescu); Sunt in
urma!; Sprint final! (M. Ciornei); Cuvant de incheiere! (C. Crbu, I.Socolov)
- Nota de jos, specifica unui interpret (B. Vlad)
N:
- Esenial in fond ! (A. Boboc)
- Enuntare in final ! (V. Potolinc); Enun ! (V. Potolinc)
Nu:
- Afirmat n rndul opoziiei (N. Caraman, I. Pncotan); Afirmat in opozitie;

Cuvantul opozitiei (I. Hanga, C. uta)


- E de-a dreptul respingator (M. Zgubea); Vorba respingatoare (V. Potolinc)
- Ba da (Gh. Neme); Ba-i totuna! (A. Mitu, L. Popescu); Nu-i bai! (L. Popescu);
Ba-i la fel (V. Potolinc)
- Termen inacceptabil (Tr. Cioclteu); E ceva de neadmis (C. Herescu)
- Nota de corijenta la un examen de marinimie (N. Murean)
- Particula negativa (V. Potolinca);
- Articulatie de infirm
- Scapat ... de negi (M. Popescu); Un numar infinit ... de negi! (T. Capot)
- Sens interzis (t.Ciocianu)
- Aviz nefavorabil (A. Boboc)
- Un sucit, care neaga totul ! (D. Tipluica)
- Numere(le) prime! (A. Antonesei, T. Popescu, V. Antoniu); Cu unu ... incepe
numaratoarea! (C. Crbu)
- Tinuta de talie la cununie! (M. Popa); Ia banui din plin! (Gh. Gtescu); E un
nonsens ... in enunt! (C. Herescu)
Nuanat:
- Cu variatiuni pe aceeasi tema (C. u)
Nuan:
- Culoare de trecere (T. Capot); Schimb de culoare (D. David)
- Ton schimbat (V. Trolea)
- Variatiuni pe aceeasi tema (sing) (A. Boboc)
Nuc:
- Ciuca batailor temeinice intr-un decor autumnal (P. Vasilache), Se bate pentru o
recolt bun (M. Frunz), Luat la cules cu bataie (Gh. Gtescu); Batut cu
prajina toamna, prin livada (I.erban)
- Valoros in esenta (D. Vacarciuc); Esenta de fructe pentru praline (I. Riti)
- Face fructe cu doua randuri de coaja (Gh. Chiril)
- Furnizeaza o blana fina (C. uta); Are o blana pretioasa (I. Hanga, C. uta)
Nuc:
- Obiectiv pentru un sprgtor (L. Popescu); Desfacuta de spargator (I. Avram); O
deschide spargatorul .. cu forta (M. Anghel) Motiv de baza pentru un
spargator celebru;
- Caset de lemn deschis de ctre un sprgtor (A. Rbonescu); Caset din lemn
preios (L. Popescu)
- Roade in lemn (sing) (T. Capot); Rod din coaja tare (Gh. Luculescu)
- Cade la pamant dupa o bataie zdravana; Se strng dup o btaie (sing) (Gh.
rdea)
- Esenta de fructe pentru cozonac; Miez de cozonac (C. Oglan)
- Potrivita in perete, intr-o expresie uzuala (M. Guja)
- Da lapte .. la negru (A. Rbonescu)
- Sistem de legaturi mobile (A.M. Samsonic)
- O vorba cu mult miez (S. Rus)
Nuclear:
- E o forta in materie
Nucleu:
- Centrala atomica (T. Capot)

Nud:

Nufr:
Nuia:

Nul:

Nul:

- In pozitie clara de gol (G. Ciopron); Aflat ntr-o situaie de gol (A. Botea, A.
Crciunescu); Gol superb apreciat de cei din galerie (M. Anghel); Gol de
senzatie pentru deliciul galeriei (M. Frunz); Gol .. pentru galerie (M.
Bornemiza); Un gol de toata frumusetea (I. Socolov, M. Anca)
- Panza ... goala cu pretentii artistice (E. Ndrag); Vorba goala (S. Rus)
- Mod de prezentare cand o statuie este dezvelita (C. Herescu); Ramas cu totul
descoperit; Fara acoperire
- Copie necuviincioasa a perfectiunii umane (Gh. Gndu)
- Expunere la plaja fara efecte asupra corpului
- Tinuta in baie (M. Guja)
- Dat cu totul uitarii (C. Raia)
- Pur si simplu (V. Potolinc)
- Imbracat in piele naturala (N. Caraiman); Numai piele i os (G. Magheru)
- Nu are nimic de ascuns (M. Frunz)
- Iesit din ultimul schimb
- Ieit cu bobocii pe lac (D. Bldea); O frumusete de lac (V. Potolinc)
- Floarea ochiului (A. Dobosan)
- Tremura ca varga (V. Anghel, I. Vlase)
- Un pedagog de scoala veche; Manual de pedagogie de tip vechi
- Element de corectie (A. Rbonescu)
- Ram(ur) (pregtit) de altoit (N. Stancu, C.Grigore, N. Banu)
- Sfantu Nicolae pe stil vechi (C. Herescu)
- Desi batoasa, da totusi dovada de flexibilitate (A. Latcan, C. Untea)
- Tip de incrucisare destinata cosului (N. Badea)
- Instrument de percutie... care nu face parte din nici o orchestra (O. Manto Jr.)
- Nu i se poate aprecia valoarea (A. Boboc); Nepreuit ca valoare (I. Ttar); O ...
valoare (I. Tatar); Inel marcat ... fara valoare (C. Herescu)
- Zero absolut (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazar); Egal cu zero (P.
Berteanu)
- Numit aa, fr nscriere (T. Capot)
- Preluarea fazei (T. Capota)
- Nu mai face nimica (Gh. Oncioiu)
- Considerat ca ... invalid (!)(C. Herescu)

- Cifra rotunnda (C. Herescu)


Nulitate:
- De nepretuit ca valoare (A. Moldovan); Considerat fara valoare (V. Vasilache)
- Calificativ zero la bursa valorilor (M. Guja); Un zero (N. Badea)
- Zerouri strecurate in statistica valorilor (sing) (P.Vasilache)
Numr:
- Cu sot ... sau fara (Gh. Dobrescu Jr.)
- Desemnat drept corespondent al anului (E. Gldu)
- Ordoneaz apariiile periodice (A. Moreanu)
- Unitate de masura echivalenta cu piciorul

- Prins in fata portii (A. Tudose)


- Scris cifrat (B. Stoianovici)
A numra:
- A face casa ( cu bani) (St. Iavorovski)
Numrat:
- E stimat de toti matematicienii ! (Gh. Constantinescu)
Numrtor:
- D raportul la nivel superior (M. Frunz)
Nume:
- Mostenire de familie (A. Boboc, S,t.Leoveanu); Mostenire de la tata
Numerar:
- Element indispensabil pentru baza unei case (C. Mndrea); Bani de casa (I.G.
Gruni)
- In fond e o forma lichida
Numeric:
- Remarcabil in lumea cifrelor (C. Stanescu)
Numerotare:
- Scriere cifrat (A. Tudose)
A numi:
- A pune n funcie dup schema de baza (O. Enache); A pune in functiune (C.
uta)
- A pregati ceva de post
- A boteza ... fara apa (V. Potolinc)
- A da curs unei chemri (I. Mnica)
Numire:
- Recepionarea unui post de calitate (E. Gldau)
- Asezare in scaun (A. Dobosan)
Numit:
- Model care merge uns pentru a fi instalat (P. Vasilache); Inlocuitor folosit pentru
uns (A.M. Samsonic)
- Pus sa tina post (A. Doboan)
- Are chemare (T. Popescu)
- Scos din anonimat (D. Tipluic)
Numismatic():
- Partea leului (M. Mrdrescu)
- Fond banesc destinat muzeelor (T.Popescu, G.epelu)
Nun:
- Prezent/Arbitru la o partida de dublu mixt (G. Ciopron,S. Ciocianu); Arbitru
asistent la o partida inaugurala (I. Socolov)
- Asistent de regie la spectacolul Unirii (Dan Popa)
- Cunun (fin)! (Gh. rdea)
Nunta:
- Participant la unele legturi (N.B. Verciuc); Participant la o asociaie familial
(M. Frunz); Participant la festivitatea de incheiere a unei partide (B. Vlad)
- Joaca in deschidere la o partida in cuplaj (C. Herescu)
- Particip la formarea unui cuplu n regim permanent (V. Crstei)
Nunt:
- Examenul de maturitate al tinerilor nzestrai (Gh. rdea)

- Prima petrecere la noua casa (I. Ttar)


- Start festiv in maratonul dragostei (At. Mateescu)
- Roirea a doua familii ce dau miere doar o luna (Gh. Boban); Unirea religiilor
intr-o singura familie (P. Haa)
Nuntit:

- Chemare la petrecere in casa noua (A. Bacalu)


Nuniu:
- Ambasador la Vatican (P. Rotaru-Colti); Chemarea in tara a ambasadorului de la
Vatican
Nur:
- Farmecul adolescentei itnr-o ipostaza specific feminina (E. Ndrag); Element de
interes general al miscarii feminine(A. Stroe); Chemarea femeii (Gh. Enachescu)
- Formula atraciei universale (V. Potolinc); Forta/Sfera de atractie (Gh. Boban)
- De la dama de Pica pentru Don Juan (N. Cioclteu); Atu de dama (Z. Turdeanu)
- Ispititoare nada a fumusetii (T. Capot); Nada .. pentru pesti (D. Georgescu)
- Cuvant de gratie (A. Dobosan)
- Farmecul tineretii (Gh. Dumitrescu)
- Carligul miresei (V. Feru)
Nurc:
- Blan scump care se nmoaie ct timp e purtat (B. Stoianovici)
-Se aga de gtul femeilor (M. Chiricu)
Nuri:
- Forme (practice de manifestare a forei) de atracie (M. Guja, C. Cpn)
- Mrejele frumuseii aruncate n rul plcerilor (E. Diradulian)
- Doamne ajut .. n dragoste (V. Trolea, B. Stoianovici)
- Lipici de genul feminin (V. Feru); Seducatori ... de femei (C. Herescu)
Nurori:
- Soi de afine ... alese (!) (Gh. Magheru)
Nut:
- O imbucatura ... care nu tine de foame
Nutrie:
- Roztoare de blnuri scumpe (N. Dumbrav); Rod in blanuri scumpe (sing) (D.
Georgescu)
Nv:
- Naiv in conversatie! (I.E.Meteleu)
Nx:
- Nori ... dupa condensare (C. Herescu); Nori sui-generis! (D. Hulu)
- Necaz mare in tranzitie! (P. Ciurea)

O
Oa:

Oac:

- Recital de nceput pe scena lumii (V. Butoi, G. Popescu); Debut sonor pe scena
lumii (C. Georgescu); Semnal de iesire in lume; Prima emisiune sonora (la
inceput de an!) (D.Georgescu)
- (Primul) semn de via (B. Stoianovici, I. Iosif); Prima strigare (C. Crbu);
- Striga copiii in gura mare (N. Mutulig); Compozitie vocala cu care debuteaza
de obicei copiii (D. Nad);
- Melodie in prima auditie (A. Doboan); Vocea intai (C. Herescu)
- Discurs monosilabic la prima ntlnire cu publicul (E. Diradurian);
- Una si una! (I.E.Meteleu)
- (In) Capul oaselor! (M. Bornemisa, P. Berteanu)
- Eroare esentiala! (L. Popescu); Mediu radioactiv! (V. Trolea)

- Limb/Scrit de broasc (I. Vlase, C. Untaru, M. Chiricu, V. Trolea, I.E.


Meteleu); Clan la broasc (C. Stnescu, D. ipluic);
- Replica obisnuita a unora cu sange rece (C. Georgescu)
- O gur de ap (D. Bldea, A. Doboan)
- Refren bolborosit (M. Frunz);
Oache:
- Min nchis/de crbune (St. Ciocanu, T. Capot).
Oaie:
- (Ne) d de furc (V. Hotea, Gh. Luculescu, N. Badea); Da de furca tarancilor
(C. u)
- Trece prin mna strungarului (I. erban); Painea strungarului (Gh. Arvinte);
Piesele strungarului (sing) (V. Feru);
- Rasa de lupi (,ocrotita de zootehnicieni) (M. M. Popescu, R. Vasilescu); Rasa
de lupi, ocrotita totdeauna de ciobani; Cuvant potrivit pentru o foame de lup
(E. Diradurian)
- Urca muntele ... cu mocanita (C. Herescu); Merge n grup la munte (D. Bako);
- Dus cu mgarii la pscut (A. Doboan); Coad de mgar (sing) (Gh.
Enchescu);
- Pe-un picior de plai (L. Popescu); Pe plaiuri mioritice (sing) (G. Barboni)
- Evidentiata intr-o arie pastorala (L. Popescu); Eroina de balada
- Trage la firul ierbii (A. Boboc, Gh. Constantinescu, C. Dumitriu)
- Mia cu valoare n cretere la masa verde (D. Bldea); Nuanta de alb pe un fond
verde (I. Socolov)
- Varianta anonima a Mioritei (A.Doboan)
- Tuns anual/primavaratic (A. Doboan, D. Bldea);
- Poarta imbracaminte de lana (C. Herescu)
- Fata ... care valoreaza cat o perche de berbeci
- Patruped ciobanesc.
- Li se da ocol (sing) (O. Huul)
Oal:
- Cu gura pana la urechi (I. erban); Cu gura mare, adesea trasa de urechi (A.
Dinu)
- Mobila ... de toaleta (B. Vlad); Piesa de toaleta de stricta necesitate (E. Manafu),

Articol de toaleta (D.T. Brbulescu)


- Obiectiv domestic pentru nasul indiscretilor (At. Mateescu); Obiectiv vizat de
nasul indiscretilor (T. Nicov)
- Sta cu fundul pe soba (B. Stoianovici); Este de serviciu la buctrie (D.
Bldea); Se nclzesc la foc n vatra rneasc (sing) (A. Boboc)
- Vas cu aburi (T. Capot, I. Seicean, I. Riti)
- Oua mari de la tara (sing) (A. Boboc)
- Trasa pe roata (N. Mutulig, Gh. Gndu)
Oar:

Oare:

- Data ... intr-o anumita ordine (M. Bornemisa); Data cu numar de ordine
- Spusa la o anumita ocazie (A. Mitu)
- Oricum .. e la singular (C. Herescu)
- Ceasul din urma (C. Herescu)

- Are ca efect mrirea suspansului (A. Botea)


- O vorba spusa cu indoiala (P. Ciurea); Pus la indoiala (I. Buzdugan)
- Emisiune de oameni minunati (I.erban)
- Trecut in rezerva
Oarecare:
- Comuna .. pierduta in anonimat (L. Popescu)
- Un anume necunoscut (St. Marinescu)
Oarece:
- Putin imprecis (N. Caraiman)
Oaspete:
- Face vizite cand e chemat pentru tratare la domiciliu (C. Crbu, I. Socolov)
Oaste:
- Masa de manevra (V. Potolinc); Mas cazon/de campanie (A. Mitu, V.
Trolea); Reuniune cu iz cazon (A. Tudose)
- Nelipsita din paginile istoriei militare (I. Ptracu, C.Trnoveanu); Marea
formatie militara (A. Boboc); O calificare istorica a formatiei militare
- Ansamblul armatei (L. Popescu)
- Putere/Forta de concentrare (D. Bldea, M. Popescu); Forta mobilizatoare
(t.Ciocianu, C.Stnescu)
- Increztoare n general (V. Potolinc)
- O multime de pusti (I. Boar, I. Manzur)
- Invatata sa lupte (L. Popescu)
- Unitati de masura ale spiritului belicos (sing) (G. Onea)
- Se odihneste in pace (V. Trolea)
Oa:
- ar nordic (P. Haa)
- Bar la oras ! (Gh. Constantinescu)
Oaz:
- Speranta/Cutat/Viata n deert (O. Sperlea, H.S. Simon, T. Capot, V.
Trolea); Un loc cu verdeata ... pentru care ne rugam in desert (E. Mnica)
- Un pustiu de bine
- O insul nconjurat de o plaj imens (N. Badea)
- Aurul beduinului (P. Ciurea)
- Raritate exotica la spatii verzi, mult cautata de vizitatori (N. Popescu)

- Cultivata pe terenuri nisipoase (C. Herescu; I. Degeratu, C.V.Popa)


Ob:

- Cerc si cub date la o problema! (V. Cernicica);


- Primele semne de oboseala! (C. uculeasa); Gura oborului! (V. Potolinc)
- Compoziie pentru toba!; Umplutura de toba! (A. Boboc); Tataie de la toba!
(M. Faiceac); Bate la tobe! (L. Stncescu); Se ard in sobe !
- Facut zob si decapitat ! (P. Berteanu)
Obad:
- Lucru pus pe roate (T. Capot); Mari cat roata carului (sing) (M. Frunza)
- Mobila din lemn curbat (V. Negreanu)
- Parte a rotii in contact cu sina (D. Bgrean)
Obrie:
- Perimetru de intoarcere .. auto (E. Daranga)
Obelisc:
- Privire mpietrit spre un cer imemorial (Al. Mateescu); Memento care impunge
cerul (A. Morar)
- Ridicat in slava
Obez:
- Greu bolnav (I. Buzdugan, Gh. Luculescu, O. Huul)
- Plin de mncare (A.Botea)
- Caz de incalcare a regimului prescris
- Are o pondere ridicata (C. Herescu)
Obial/Obiele:
- Crpa la picioare (Gh. Docea); Luata peste picior (intr-o societate cazona)
(Fl.T.Vasilescu, A. Tudose); Luate peste picior in repetate randuri; Invelitoare
pentru picioare (G. Belu)
Obicei:
- Maestru de ceremonii la nunta oamenilor din popor (Gh. Dobrescu Jr.)
- Regula nescrisa (P. Maftei)
- Iesit din obisnuinta (S. Varsami)
- Scos din exercitiul functiunii (C. Broiu); Scos din uz (Gh. Chiril)
- Practica rituala/uzuala (D. erban); Deprins cu practica (C. uculeasa)
Obida:
- Dor in popor (A. Boboc)
Obidit:
- Renegatul unui destin potrivnic, purtandu-si resemnat crucea (N. Murean)
Obiect:
- Disciplin de la coal (V. Potolinc, D. Vacarciuc); Disciplin impus la coal
(F. Matei); Disciplina in care sunt invatati elevii (D. Hulu)
- Notat in catalog (M. Gzea)
- Corp neinsufletit
A obiecta:
- A exprima opinii diferite (Gh. Arvinte)
Obiecie:
- Dreptul de veto (M. Gzea)
- Sulita indreptata spre pieptul bombat al certitudinii
Obiele:
- Protectoare ale plantelor (T.Capot)

Obinuin:
- Schimb de experienta (A. Rbonescu)
Oblduitor:
- Tip de protecie social (A. Boboc)
Oblic:
- Restanier la drept (M. Frunz); Nedrept in orientari (V. Trolea)
- Inclinatii la scris (sing)
Obliterat:
- Pus sub sigiliu (L. Popescu)
Oblon:
- Pleoape grele ce se lasa seara (sing) (N. Caraiman)
- Pus in vedere (A. Doboan)
- Protectie la un ochi de sticla (Gh. Guru)
- Intrerupator de lumina (A. Tudose)
Oblu:
- Dreptul poamantului (Tr. Cioclteu); Facultate de drept (C. Bcu, I. Isac)
Oboi:
- Fluier cnd i se trage clapa (T. Capot)
- Piesa orchestrala pusa in valoare prin dubla suflare (M. Puiu)
Obol:
- Contributie de valoare (dar nu cine stie ce !); Contribuie modest n fond (A.
Dinu)
- Oferta fara pretentii (V. Potolinc)
- Prim ajutor (V. Potolinc)
- Mruni aruncat in palaria altruismului (At. Mateescu)
Obor:
- Pia liber (N. Caraiman); Piata de carne vie (I. Boar); Piata comuna indigena
(R. Vasilescu)
- Targul lui Bucur (Ciobanul) (V. Butoi)
- Centru de achiziii pentru animale (Gh. Chiril)
- Aici se dau nite boi la noi (E. Gldu)
- Inchisoare sui-generis pentru un dobitoc (V. Joldi)
- Locul unde se bate palma i se bea pe capete (V. Cucerzani)
Oboroc:
- Tip de ascunzatoare (Gh. Nistoroaia)
Oboseal:
- Ataca in forta (N. Cioclteu)
- Ratiune de stat (P. Berteanu)
- Produse de larg consum (sing) (C. Suta)
Obosit:
- Sfarsitul lucrului (D. Marcu)
Obositor:
- Produce unele caderi de la putere (D. Banculescu, E. Gldu, T. Hedeiu)
Obraz:
- Gir dat intr-o afacere pe cinste (V. Negreanu); Etalon pentru cinste (A. Pasre);
Fata de oameni, e cinstea personificata (B. Stoianovici)
- Sustinatorul unui favorit (V. Trolea); Sustin favoritii (sing) (Gh. Toia, M.
Zgubea)

- Firma inregistrata pe cuvant de onoare (At. Mateescu)


- Aria lui Figaro (E. Guja, N. Cioclteu)
- Locul unde infloresc bujorii (P. Vesa)
- Laturile simetrice ale unei figuri (sing) (N. Banu)
- Se inroseste de rusine (V. Potolinca)
- Fond de ten (E. Ndrag)
- Valea plangerii (Gh. Arvinte)
- Stanga si dreapta la figura (masc, sing) (N. Badea)
Obraznic:
- E mai mult decat indraznet (L. Popescu)
- Vorbeste ... fara menajamente (P. Berteanu)
Obscennitate:
- Ingredient de opera licentioasa (I. Iosif)
Observator:
- Participa la reuniuni ca invitat (I.Socolov); Participant independent la alegeri (A.
Boboc)
- Chibit de ocazie, cu ochii in patru (At. Mateescu)
- Bagator de seama (T.Capot)
Obsesie:
- E ceva de neuitat (ne urmareste in permanenta) (A. Doboan); Urmareste cu
perseverenta (o idee !) (V. Potolinc)
- Pasarica chinuitoare (O. Hutul)
- Imagine iterativa pe ecranul constiintei (V. Negreanu)
Obstinaie:
- Mentinerea cu indarjire a unei pozitii de neclintit (A.M. Samsonic)
Obstretic:
- Urmareste finalizarea unor sarcini (P. ecman)
Obstrucie:
- Imbratisare pe ring (A.M. Samsonic)
- Bete-n roate
Obte:
- Unde sunt meseriasii de altadata ... ? (D.I. Nicula)
- Se intinde peste limita de drept (A. Botea)
Obuz:
- Tras cu bolta (P. Berteanu)
Oc:
- Opus .. 100 % (C. Bcu)
- E o nulitate si ... ceva mai putin! (C. Raia)
- Un covrig si un corn (ad litteram)!
- Precocitate! (R. Vasilescu)
- Deschide ochii! (E. Ndrag); Ochii din cap! (L. Popescu); Occipital .. frontal !
(A. Doboan); Ocazie ratata in cele din urma! (I. Riti); Intrarea in ocol! (D.
Hulu)
- Ocolire pe la stanga! (V. Tirsolea)
- Blocat la/in centru! (R.Arpad, D. Guinea)
- Barocul tarziu reflectat in brocarturi !
- Iese prima la joc! (D. ipluic)
- Cu el, la un loc! (M. Guja); Le elimini din capul,locului! (St. Marinescu)

- Blocaj la centru intr-un loc! (M. Dogeanu)


Oca:

Ocar:

- O.K.! (C. Herescu)


- Capacitate neglijat (A. Boboc); Tip de o capacitate ... redusa (A. Boboc);
Respinsa la capacitate, prea mica fiind
- Masura scoasa din circulatie (N.Banu)
- Cunoscuta (in trecut) intr-o mai mica masura (I. Vlase, M. Anghel); Cunoscuta
odinioara intr-o masura mai mica (P. Georgescu); O masura luata de un
negustor necinstit (I. erban); Masura pentru un pocal, servit in ... local! (I.
Ptracu, C. Trnoveanu)
- Cand era mica era ... groasa (intr-o anumita masura !) (V. Feru) ; Uurat .. ntro anumit msur (la timpul su !) (C. Herescu); Intrece o anumita masura
- Lansat de mic n economia de pia (M. Frunz); Se cunosc de mici (sing)
(Gh. rdea); Fcea necazuri cnd era mai mic (T. Capot); Prinsa de mica cu
minciuna; Cand e mica, e mincinoasa (M. H); Mic .. la marea ciupeal (V.
Potolinc)
- Tragea la cantar mai mult sau mai putin
- Greutate depit (M. Livescu); Recunoscuta prin scaderea in greutate
- Unitatea colonelului Cuza (A. Mitu); Referinta istorica de vanzari ilicite (I.
Iosif)
- Volum redus de vanzari (I.I.Zamfirescu)
- Marime, simbol de cinste si corectitudine (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Intrata la apa pentru o frauda in piata
- Superioara chilei (I. Murgoci)
- Un litru de vin vechi (M. Zgubea)
- Blocate in centru intr-o localitate! (V. Potolinc); Capacitatea unui pocal!
(A.Tudose)

- Proces verbal de imputare (I. Avram, Al. Cristici, M. Anghel); Forme de


imputare (sing) (N. Badea)
- Gen de contrazicere (C. Herescu)
- Mustrare verbala (T. Capot)
- Spurcat la gur (M. Gzea)
- Vorbe de dor (sing) (V. Trolea, Gh. Arvinte, I.E.Meteleu)
- Cuvantul acuzarii la judecata (P. Abdoula)
- Discurs pentru capetele plecate (Gh. Chiril)
- Situaie de compromis (T. Capot)
- Otrav admimistrat pe cale oral (V. Trolea)
- Formulare de observatie (C. Herescu)
- Parere de rau exprimata public (C. uta)
- O portie de trei parale (M. Bornemisa)
- Baie de nmol (Z. Turdeanu)
- Tratament cu venin (I. Iosif)
- Atac nepermis provocand numeroase raniri (O. Manto Jr.)
- Critica de jos (V. Potolinc)
Ocarin:
- Privighetoare/Pasare din/de lut (L. Popescu)
- Are multe gauri dar ia note bune la suflat (E. Purcherea)

- Pasare cu triluri din gama sol (V. Cernicica)


Ocazie:
- Se intalneste rar (V. Feru)
- Prilej de a face autostopul (M. Ciornei)
Ocazional:
- Evideniat din ntamplare (I. Buzdugan); Rod al intamplarii (L. Popescu)
- Merge cand si cand (I. Coresciuc)
- Desprins din cotidian (I. Vlase, Gh. Prodan)
Ocrre:
- Critica neprincipiala. (V. Feru)
Ocrt:
- Pedepsit cu mustrare verbala (Gh. Chiril)
- Trecut printr-un proces verbal de imputare (C. Bcu)
Occidentali:
- Muntii nostri care aur poarta (I. Iosif)
Occipital:
- Prins de gat ... cu capul dat pe spate (N. Cioclteu)
Ocean:
- E foarte mare ... dar mare n-a fost niciodata (Gh. Chiril); Superlativ pentru
mare (T. Capot); Extrem/Sare de mare (C. uta, A. Tudose); Peste mri (C.
Bnzaru); Colosul marilor; Largul marii (D. Hulu)
- Uriasul a carui imparatie se intinde peste mari si tari (N. Popescu); Imparatie
fara stapan la hotarele pamantenilor (At. Mateescu)
- Monstru marin in atentia navigatorilor (E. Ndrag); Monstru acvatic/marin (I.
Boar, Gh. Boban, C. Herescu, P. Haa)
- Albastru ultramarin (C. Herescu)
- Intercontinentalul ca atare (I. Manzur); Intercontinental (N. Caraiman)
- Oglind terestr pentru nemrginirea cerului (M. Gzea)
- Las Pmntul .. uscat (. Leoveanu)
- Sfarsitul cursurilor (V. Feru)
- Hidrocentral de mare capacitate, generatoare de .. curent continuu (O. Enache)
- Baza pentru dezvoltarea unui cod (D.I. Nicula)
- Pat de azur pentru somnul vedetelor (V. Cernicic)
- Da la pete ...
- Indian ... din nordul Australiei (P. Ciurea)
Oceanolog:
- Admiratorul celui mai impresionant fund (M. Frunz)
- Ochiul iscoditor din adancul adancurilor (V. Trolea)
Ochead:
-: Fulger globular (A. Moreanu)
Ochelari:
- Dusi de nas (D. Manog)
- Ajutor la pscutul oilor (D. Preda, P. Rotaru)
Ochelarist:
- Ii ndreapt privirea la noi (D. Munteanu, T. Ploni)
- Nu te vede cu ochi buni (E. Guja)
Ochi:
- Sunt de vazut (N. Badea); Puncte de vedere (Gh. Guru)

A ochi:

- Face inregistrari video (I. Manzur)


- Nu mai servesc dupa inchidere (N. Badea); Inchii n dormitor (M. Frunz, C.
Crbu)
- Prinsi in lanturi (C. Herescu)
- Organ clasic pentru aplicarea legii talionului (C. Pricop)
- Ras .. n cap (M. Frunz)

- A fixa o tinta (I. Filip, Gh. Glea); A se fixa in tinte (I. Vlase)
Ochire:
- Ultima cerin naintea execuiei (N. Badea)
- Indreptarea evilor (T. Capot)
Ochit:
- Apreciat .. la prima vedere (Gh. Constantinescu)
- Pregatit pentru trageri
Ocna:
- Furnizor/Tip de sare amar (B. Stoianovici, M. Anghel, A. Doboan, I. Ttar);
Pus mai demult la sare (I. Socolov); I s-a prescris un regim de sare .. amar (N.
Caraman)
- Trecut la munca de jos drept pedeapsa (I. rlea)
Ocn:
- Mina inchisa (T. Capot), O mina ... de bun gust
- Depozit de gunoaie; Depozit de sare la subsol (I. Ttar)
- Facuta cu multa sare (D. Iacovi), Marea cu sarea (P. Berteanu, M. Zgubea),
Baie cu sare .. amar (C. Georgescu), Baie srat (Gh. Luculescu)
- O masa foarte sarata (M. Bornemiza)
- Subteran plin cu rufctori (M. Frunz)
- Colivie de pamant pentru pasari de prada (M. Gzea)
Ocol:
- Face un drum mai lung (V. Potolinc); Drumul cel mai lung (E. Guja); Drum
lung i cu ngrdiri (M. Zgubea); Lungul drumului (I.I.Zamfirescu)
- Drum lung din cale afara (I. Buzdugan); Abatut din cale-afara (C. Baroiu)
- Drum tradiional ales de un diplomat (F. T. Vasilescu)
- Manevra de invaluire in vederea evitarii intalnirilor directe (P.Vasilache)
- Varianta pentru soferii mai putin grabiti (A. Tudose)
- Face cale intoarsa (A. Antonesei, T. Popescu)
- Da roata pe la stana (T. Ploni); Miscare de rotatie (C. Herescu)
- Amenajare Romsilva pe terenul lui Verde Imparat (S. Leoveanu)
- Tura (E. Nadrag)
- Mai marele padurii (N. Dumbrava)
- Concurs de fond (M. Frunz)
- Deviere de traseu (O. Enache)
- Cauza ntrzierii (M. H, F. Georgescu)
- Asteptat la cotitura
- Activitate de cerc (V. Potolinc)
A ocoli:
- A se departa de la drumul cel drept (N. Barbu); A o lua mai pe departe (C. uta)
- A face o roata .. inutila (I. Caraiman, M. Guja)
Ocolire:

- Inscrisa la o deplasare in circuit (M. Puiu); Inscriere in cerc (D. Marcu)


- Supliment de cltorie (I. Muat)
- Evitarea de a face un drum mai lung (T. Popescu)
- Activitate desfasurata in ture (prin rotatie !) (I. Riti)
Ocoli:

- Insemn de abate (Gh. Oncioiu)


Ocrotire:
- Serviciu de protectie (P. Ciurea)
Ocru:
- Culoare printre viile culese (A. Latcan, C. Untea); Culoare de pamant
(O. Huul); Culoare pamantie (G. Stroe)
- Chip de lut (C. uta)
Octaedru:
- Notat cu opt la geometria in spatiu (V. Rusu)
Octav:
- Ansamblu de muzica ... clasica (P. Georgescu); Ansamblu muzical
Octavin:
- Fluiera cand i se trage clapa (D. Marcu)
Octet:
- Opt pentru interpretare (V. Trolea)
- Formatie care evolueaza intre 7 si 9 (T. Hedeiu)
- Formatiune pentru stabilitate atomica
- (Se prezinta intr-o) formatie ... aproape noua (D. Guinea, Formatie ... aproape
noua (V. Opri); Aproape noua ca formatie (C. Herescu); Evolueaza intr-un
nonet (Gh. Guru)
Ocular:
- Opus in principiu oricarui obiectiv (B. Vlad, M. Zgubea)
- Privit la microscop (C. Bcu, I. Isac)
Oculist:
- Face treaba de ochii lumii (Gh. Oncioiu)
Ocult:
- Subiect de tain pentru oamenii de spirit (D. Bldea); Are stranse legaturi
spirituale (D. Guinea)
- Pierdut din vedere (V. Potolinc)
- Magic ... pur si simplu (V. Trdea)
A ocupa:
- A inainta .. ramanand pe loc (P. Maftei); A sta pe loc (C. Stanescu)
- Un fel de a valorifica atacul (P. Matei)
Ocupat:
- Prins ... fara sanse de evadare (V. Bucur); Prins in cursa (A. Doboan)
Od:
- Abreviatie ... cu vechime (I. Mihalache)
- Ode ce sunt inca la moda ! (P. Haa); Incepe odata ! (A. Morar); Putin odicolon
de odinioara ! (C. Herescu)
- Inima mastodontilor ! (Gh. Braoveanu)
Odaie:
- Nu depete un anumit plafon (Gh. rdea)
- Inchis n cas (G. Magheru);

- nchisa intre patru pereti (A.Doboan); Singura intre patru pereti (Gh. Toia)
- Unitate de stat/cazare (A.M.Samsonic, M. Zgubea)
- Spatiul locativ (I. Boar)
- Interior rustic (E. Daranga)
- Camera comunelor (I. Boar, I. Manzur)
- Geometrie in spatiu determinata functional (At. Mateescu)
- Centru locuit; Scena de familie
- Stabilita la vechiul domiciliu (A. Morar)
Odalisc:
- Floare aleasa din gradina de la poarta (T. Nstase)
- Avea in grija sa odoarele sultanului (C. Herescu)
Odat:
- Timpul pierdut (A. Boboc); Anunta timpul probabil
- Vreme demult apusa (M. Gzea)
Od:
- Inlat/Aclamare/Aplauze n picioare (Gh. rdea, A. Tudose, E. Gldu, C.
inca); Se nchin n picioare (B. Stoianovici); Periu pentru cap cu picioare
(M. Frunz)
- Adresa literara la care ajungi numai daca ai picioare bune (L. Topor)
- Cntare pentru oameni cu greutate/mari (T. Hedeiu, C. Herescu, B. Vlad, M.
Zgubea, P. Berteanu, V. Potolinc, M. Bornemisa); Cantare pentru oameni ..
grei (C. Herescu); Cantare de tip mare (B. Stoianovici); Cantarea cantarilor
(Al. Cristici)
- Un cantec de succes (C. Crbu); Cantec de toata lauda (A. Ciurunga); Cantec
de tip popular; Cntec la mod ! (V. Potolinc)
- Pies interpretat n slav (N. Nsui, V. Onofrei); Scriere in slava (I. Boar);
Slava domnului (I. Ttar)
- Se nal spre cei ajunsi pe culmi (A. Botea, A. Crciunescu); Aprecierea n
metri a nlimilor (A. Mitu); Versuri la inaltime (B. Stoianovici)
- Lucrare inaltata la mare (C. Stanescu); Inlat cu civa metri (T. Capot);
Inaltata spre cer (Gh. Docea)
- Preamarire a poetilor (stabilita de la antici) (B. Vlad, N. Badea)
- Niste versuri care intrunesc numai laude (sing) (C. Herescu); Magna cum laudae
intr-o interpretare cu cantec
- Semn de recunoastere pentru cei mari (E. Anca)
- Amplificatoare de imagine (A. Doboan)
- Reverenta simandicoasa in fata merituosilor vremii (N. Murean)
- Elogiu liric (L. Popescu); Iubita lui Horatiu
- Remarcata in plina glorie
Odi:
- Proiectata in spatiu la scara redusa (A. Moreanu)
Odgon:
- Legatura de chei (I. Avram)
- Grosolan din fire (A. Manolache)
Odihn:
- Intrerupere de sarcina (Gh. Luculescu)
- Sfarsita de oboseala (C. Prvu)
Odios:

- Acuzat de rele purtari


- Un fel de rautate personificata respinsa de oprobiul public (M. Dogeanu)
- Ipostaza groaznica de fapte (masc)
Odisee:
- Serial de aventuri (T. Capot)
Odiseu:
- A mizat pe calul ctigtor ntr-o curs celebr (V. Feru)
Odoare:
- Batute cu pietre (T.I. Cioclteu)
- Sculele bijutierului (V. Trolea)
Odor:
- Amorul propriu exacerbat al unor parinti (M. Dogeanu)
- Angel capricios intr-un paradis conjugal (O. Manto-Jr.)
- Are o inestimabila valoare pentru creatorii sai (C. Georgescu)
- Lumina ochilor notri (A. Mitu)
- Scump si in cazul celor avuti (D. Georgescu)
- Dragoste de mama (H. Petcu)
- Tratat la pediatrie
- Puisor de aur (C. uta)
- Giuvaer de familie (P. Berteanu)
- Are o emisie de esenta (I. Musat)
Odrasl:
- Micile slabiciuni ale celor mari (sing) (D. Ndrag)
- Creanga copil (T. Capot)
- Amor propriu (Gh. Toia)
Oe:
- Osie! (L. Popescu)
- Retras de la ore! (C. Stanescu)
- Oase fara maduva! (I. Iosif), Extremitati de oase! (I. Boar); Oale goale! (I. Riti)
- Suflet de poet! (A.Tudose)
Oenolog:
- Se mperecheaz cu vierul (M. Frunz)
- Devine specialist ! (A. Doboan)
Of:
- Se exprima cu greutate (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, D. Manzat); Un cuvant
la greu (N. Rotaru)
- Suflu ce demonstreaz o afeciune la inim (M. Frunz); Durere de inima (E.
Manica, T. Hedeiu); Durere nbuit (T. Capot); Cu durere in suflet
- Un neajuns sufletesc (T. Capot); Un suspin (L. Popescu)
- Merge cu chiu, cu vai (L. Popescu)
- Nespus de fericit (V. Trolea)
- Varf ofensiv ! (P. Berteanu)
- Vorba de dor (M. Mnica)
- sta-i baiul (A. Tudose)
Ofensator:
- Fire de atins (T. Ploni)
Ofensiv:
- Predispus atacului (D. Hurtupan)

Ofert:
- Facuta/Raspunde la cerere (D. Manog, C. Butic); Rezolva favorabil unele
cereri
- Incercare de a da raspuns solicitantilor (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Dari de seama urmate de alegeri (sing) (I.Socolov)
A oficia:
- A arbitra o partid de dublu mixt (A. Doboan, P. Goja,I. Ttar)
Oficial:
- Termen legal acceptat ca atare (V. Bucur)
Oficiere:
- Implinirea actului unirii (Gh. Igna)
A (se) ofili:
- A iesi din vigoare (T. Capot)
- A ajunge la ruina dupa o perioada de inflorire
Ofilit:
- Palit din senin (T. Nastase)
- Trecut (N. Caraman)
Ofier:
- Oficial la unele partide (T. Capot); Arbitru la o partida oficiala (M. Mnica)
- Militar chemat la ordine (D. Banculescu, E. Gldu, T. Hedeiu)
- Nebun .. dup ah (S.R. Cacuci, D. Onofrei)
Ofiera:
- Depreciere intr-un anumit grad (C. Voica, O. perlea)
Ofrand:
- Sacrificiu de calitate (Gh. Toia)
Oft:
- Cu durere in suflet (S. Rus, Gh. Oncioiu)
A ofta:
- Un fel de a-ti exprima dorul din suflet
Oftalmolog:
- Om cutat cnd tragi cu ochiul (V. Trolea)
- Un om care lucreaza cu ochelari (I.Socolov)
Oftat:
- Termen de expirare .. nedorit (V. Trolea); Termen pentru o rasuflare grea (G.
Onea)
- Smuls din inim (L. Popescu)
- Cantec de sirena (Gh. Dobrescu Jr.)
Ofticat:
- Bolnav .. de suparare (L. Topor)
Oftic:
- Formula de atac (S. Radu)
Og:
- In fata oglinzii (la fotograf) ! (N. Gheorghiu, C. uculeasa)
- Elogii din inima !
- Cu ele fac golanii gologanii in autogara!
Ogar:
- Alergator profesionist, tintind trofeul (Gh. Toia, Mihai Zgubea); Alergator cu
aport substantial la cucerirea trofeului (C. Voica, O. perlea); Alergator de

Ogiv:

curse pe care mizeaza englezii


- (Foarte) slab alergator (A. Antonesei,V. Trolea); Alergator slab (A. Tudose);
Slab .. la alergari (L. Popescu); Etalon de slbire (V. Zaicu)
- Dnd dovad de slabiciune, e prins uneori n curs (C. Crbu)
- O mare slabiciune pentru animale (P. Ciurea); Slabiciune cinegetica cu un
anumit aport (V. Negreanu); Slabiciunea vanatorului (A. Doboan)
- Companie/Glont de vanatori (P. Haa); Tras la vanatoare (V. Potolinc, M.
Nastase); Iute la o mas vntoreasc (S.R. Cacuci); Merge la vanatoare ... fara
arma (E. Gldu)
- Uscat rapid in urma focului (Florian Lazar)
-Vitezist la startul unui foc de arm (I. E. Meteleu)
- Coechipierul unui tragator (T. Hedeiu)
- Gonaci participanti la intalnirile cinegetice (sing) (I. Degeratu)

- Elemente de arhitectur .. nuclear (M. Bornemisa)


- Cheia de bolt a nlimilor revolute (I. Boar)
- Forma arcuita sub bolti magnifice de piatra (C. Trnoveanu)
Oglind:
- Obiect de studiu individual (A. Doboan); Ofera largi posibilitati de studiu
individual (C. Butisca)
- Ecran video cu controlul imaginii (At. Mateescu)
- Confidenta muta a deceptiilor unei femei (Fl. Titu Vasilescu)
Ogor:
- Lot care intr n teren (A. Antonesei); Lotul naional (D. Bldea)
- Masura pentru terenuri agricole (A. Boboc); Sector agricol (I. Buzdugan)
- Se ocup cu cultura (V. Trolea); Trm cultural (A. Vljoag, I. Muat)
- Teren amenajat pentru bob (N. Caraiman); Teren arabil (C. u)
- Unul care se cultiva doar periodic (P. Haa); Se cultiva mereu (L. Popescu)
- Campul muncii (V. Potolinc)
- Pamant roditor
Ograd:
- Bttura pe care calci (M. Mrdrescu); Bataturi specifice ale unor maini de
gospodari (sing) (Nelu Popescu)
- Curte in toata regula (L. Popescu)
- Atasata de casa omului (A. Ciurunga)
Oh:
- Emisiune evocatoare a unui memorial al durerii (T. Capot)
- Cu chiu, cu vai (L. Popescu)
Oho:
- Replica la un atac prin surprindere (C. Herescu)
Oi:
- Animale lsate in voie! (Gh. rdea); Animale situate ntre mgari i cini (N.
Caraman)
- Primul calificat la proba de strungrie (M. Ialomieanu)
- Intruchiparea spiritului de turm (D. Popa)
- Bat campii (N. Rotaru)
- Citite... pe-un picior de plai (M. Anca)
- Metafora oamenilor ... de litere (I. Caraiman)

Oier:

Oierit:

Oin:

Oite:

Oi:

Oiic:
Oj:
Oj:

- Doi de pic! (V. Trolea); Osii! (A. Tudose); Rame de ochelari! (E. Guja)
- Cuprins de indoiala ! (I. Degeratu)
- Persoana calificata in meseria de strungar (T. Hedeiu), Calificat ca strungar
- Om cu strangareata (M. Bornemisa)
- Specialist autorizat al spatiului mioritic (Gh. Dobrescu Jr.)
- Ajutat de un magar (V.Feru)
- Ne d de furc (A. Vljoag)
- Face curte Mioarei (V. Butoi)
- Supraveghetor la nlime (A. Rbonescu)
- Prinde cheag in afaceri (I.I.Zamfirescu)
- Stationar-tip la munte mult solicitat in sezonul estival (I. Stanciu)
- Cavalerii fluierului la iesirea pe teren (sing) (O. Manto Jr.)
- Recunoscut ca .. printele crilor (M. Dinc)
- Meserie de strungar (A. Tudose, D. Georgescu)
- Paine cu branza (I.E. Meteleu)
- Iesire zilnica la iarba verde (I. Socolov)
- Varianta autohton a unui joc cu btaie lung (V. Negreanu, M. Puiu); Joc cu
bataie (V. Potolinc); Joc din batrani cu bataie si prindere de mana (V. Rusu);
Asta-i jocul din strbuni (A. Boboc); Jocul de-a prinselea (R. Vasilescu, M.
Bornemisa); Se joac cu bastonul (V. Bogo)
- Activitate de teren la tara (C. Herescu); Nationala pe teren (A. Moreanu)
- Berbec nepotrivit n asaltarea unor garduri (D. Popa); Batul .. din gard (A.
Boboc)
- Bara de directie la vehicule cu dubla tractiune (C. Herescu)
- Forma de circulatie cu doua roti (B. Bogos)
- Prins n cruce (I. Cristea, I. Buzdugan); Axul drumului la tara (I. Socolov)
- Element de conexiune intre cai si boi (D. Popa)
- Mia cu valoare de cretere la masa verde (D. Tanu)
- Eroina alintata in cantece de balada (V. Negreanu)
- Fat de la stn (I. Stanciu)
- Tanara care sfarseste prin a ne da de furca (N. Popescu)
- Un pui de ciobanas cu mioarele (C. Herescu)
- Miorita .... in editie de buzunar
- Loja centrala ! (T. Capot)
- Rosii de gatit (sing) (V.Feru); Lacul Rou (N. Banu, A. Doboan);
- Lacuri i vopsele (sing) (D. ipluic); Lac de mic ntindere (L. Popescu)
- Pelicula color cu distributie exclusiv feminina (T. Niscov, M. Anghel); Pelicula
color la moda (O. Eftimie)
- Culoare prin care se umbla in varful degetelor (I. Boar); Merge n varful
degetelor (D. Crstea-Firez, M. Zgubea); Pe fiecare deget un strop de visiniu

Ojoc:
Ol:

Olac:

Olan:

(At. Mateescu)
- Lucru ce trdeaz o mn de femeie (V. Cernicic); Lucru de mn pentru femei
(D. Bnculescu, E. Gldu, C. Mrgrit)
- Ajutor de coar
- Consecinta a miscarii de rotatie a pamantului (A. Doboan); Obtinut prin rotirea
pamantului (T. Capot)
- Arsul pamantului (Gh. Guru)
- Rezultatul unor invarteli cu mainile murdare (D. Manog)
- Cupa satelor (A. Doboan)
- Miniatura de arta ceramica (T. Hedeiu)
- Produs de serie, definind un artist plastic popular (M. Guja)
- Imagine plastica plasmuita de-o fermecata roata (R. Iftodiu)
- Executat prin tragere pe roat i apoi aruncat n foc (C. Butic)
- Nscut din lut fr aportul divinitii (D. Popa); Chip de lut, cu picioare de idol !
(E. Diradurian, A. Vljoag); Chip de lut in idolatrie ! (C. Herescu)
- Un vas ... ancorat intr-un golf in Olanda ! (I. Socolov); Un vas ... in golf ! (O.
Manto-Jr.)
- Vas liliputan de apa dulce (I. Boar, I. Manzur)
- Fond de dezvoltare ! (A. Doboan)
- Opuscul ! (A. Stoica)
- Articol final!
- Factor comun, nainte (V. Feru)
- Vechi distribuitor de cri (D. Crstea-Firez, M. Zgubea)
- Schimb de stafeta (P.Berteanu)

- Aprtor al casei expus intemperiilor (D. Popa); Protector suspus pentru unele
case (D. Dogaru, I. Paun); Constituie o acoperire de cas (L. Popescu);
mbracaminte/Pamant de casa (D. Bako, E. Gldu, V. Potolinc)
- Un pamant ars, batut de ploi (V. Negreanu); Pist de lut pentru raliul picturilor
de ploaie (E. Diradurian); Albie pentru apa de ploaie
- Se scald-n ape tulburi (A. Mitu)
- Roii coapte i bine splate (sing) (M. Frunz); Rosii cu tugui (D. Tipluic)
- Tras pe roata si pus la afumat (Ed. Anca); Plin de fumuri (A. Tudose)
- Contribuie decisiv la cresterea tirajului (I. Ttar)
- Urcat pe coama (A. Stan); Coama capriorului (A. Boboc)
- Ghebosul de pe creasta (M. Molesag); Urcat sus pe creste
- Rulouri arse in cuptor (sing) (M. Zgubea);
- Plin de fumuri (G. Barboni)
- Izolator de ceramica, pentru uz casnic (V. Rusu)
- Mijloc de acoperire (V. Potolinc)
- Dincolo de pod
- Merge la cos
- Un pamantean de vaza lasat la vatra (Ed. Anca)
- Alee pentru promenada pisicilor (I. Socolov)
Oland:

- O pnz .. de ar (A. Rbonescu); O panza ... cu lalele (V. Potolinc)


Olar:

Olat:

- Truditor/Lucrator al pamantului (din timpuri imemoriale) (T. Niscov,M. H, A.


Botea, A. Crciunescu, L. Popescu); Om care traieste din rodul pamantului (T.
Hedeiu); ran care triete doar din produsele pmntului (A. Boboc); Taran
care lucreaza pamantul (M. Popescu); Taran evoluat legat de pamant (Gh.
Igna); Arde pamantul (L. Popescu); Demiurg care schimba fata pamantului (I.
Ptracu, C. Trnoveanu); Trudeste o viata intreaga in pamant (C. Georgescu);
Pastrator al traditiei, cu munca la pamant (I. erban); Un om simplu, inclinat
spre framantarile pamantesti (Dorina si P.Berteanu)
- Om care da pamantului roata (Gh. Chiril); D roat pmntului (O. Slvuc); Cu
pmntul lipit de roat (Gh. rdea); Trage pe/la roat (T. Nstase, I. Hanga,
C. uta); Se bazeaz pe o singur roat (N. Caraiman); Mesteresc la roti (sing )
(A. Moreanu); Au pus pe roate o afacere (sing)(P. Ciurea)
- Specialist in rotatia pamantului (P. Goja); Lucreaza prin rotatie (N. Medru, D.
Cioflic)
- Demonstreaza ca pamantul se invarteste (I. erban); Castiga din invartelile cu
pamantul (E. Manica, T. Hedeiu); Face nvrteli cu pmntul (T. Capot); Se
nvrte pmntul cu el (V. Amihiesei); Traieste din invarteli (L. Popescu);
Meterul unor nvrteli n stil popular (A. Boboc); Mester al invartitelor
finalizate cu mult foc (L. Popescu)
- Imprim o micare de rotaie pmntului (Gh. rdea); Lucreaza in schimburi
prin rotatie (Z. Turdeanu)
- Specialist in valorificarea solurilor argiloase (A. Kadar); Executa piruete la sol
(M. Anghel, A. Doboan, I. Ttar)
- Om de vaza in meseria lui; Profesionist/Pamantean de vaz (C. Ciurcanu,
C.V.Popa)
- Tip de ceramica (I. Boar, I. Manzur)
- Persoan implicat n afacerea vaselor (D. Bldea); Constructor de vase (T.
Capot); Porneste cu vasul de la uscat (P. Ciurea) ; O duce cu vasul (M.R.
Pascalu); Secundul vasului (C. Oglan)
- Scoate produse rumenite din cuptor (E. Anca); Scoate pinea din cuptor (V.
Feru)
- Celebru lutier de pe la noi (A. Doboan); Oameni de lut (sing) (Gh. Igna)
- Artist plastic (A. Boboc)

- Soi de regiune apreciat prin vechime


Olcar:
- Fcator comun la o operatie de impartire (od) (O. Manto Jr)
Olrit:
- Exprimare artistic pentru truditorii pmntului (Fl. T. Vasilescu); Lucrare
timpurie in cultura pamantului (Gh. Constantinescu); Tributar miscarii de
rotatie a pamantului (L. Popescu); Domeniu de activitate al taranului legat de
pamant (C. Herescu); Tehnica pmntului prjolit (M. Frunz)
- Mijloc concret de a da roata pamantului (Ed. Anca)
- (Un fel de) tragere pe roata (D.M. Ivnu, M. Munteanu, V. Butoi); Loc de
executie prin tragere pe roata (P. Georgescu)
Ole:

- Susine lupta n aren (D. Munteanu, T. Ploni); Trimis n aren din rndul
spectatorilor (N. Badea); Ecoul unor dispute desfasurate in arena (I. erban);
Insoteste o fenta in arena (T. Capot); Forma de motivare a spectatorilor in
arenele hispanice (G. Onea)
- Ecoul reuniunii de la Madrid (A. Doboan)
- Lait motiv la un capriciu spaniol (B. Stoianovici); Galeria spaniola (E.M.
Cernea);
- Imbold verbal pentru gladiatori iberici (P.Vasilache); Ura ... iberica (I.
Seicean)
- (Refren din) Aria toreadorului (P. Berteanu, I.Socolov)
- Bucuria unei coride (C. Bnzaru)
- Strigat de lupta pe timp de pace (N. Rotaru)
- Ovatii adresate unui macelar de lux (N. Murean)
Oleac:
- O masura mica (V. Potolinc)
- Putin ... popular (Al.Cristici)
Olecu:
- Puin cte puin (B. Vlad, I. Bue)
Oligarhie:
- Gen de exploatare in comun la tara (A. Tudose)
Olimp:
- Muntele de pietate (M. Frunz, C. Crbu)
Oli:
- Toaleta celor mici (M. Anghel, I. Ttar, V. Trolea); Toalet sumar (N.
Caraiman)
- Vas pentru mititei la care se renun cu uurare (M. Zgubea)
- Model de scaun pentru copii (M. Zgubea); Mobil cu scaune (A. Botea)
- La nevoie i se simte lipsa (Gh. Crian); Tinuta in casa de nevoie (T. Hedeiu)
- Tronul printisorului (Gh. Guru)
- Rezolva o cerere de necesitate la grdi
- Luata de urechi, chiar daca-i mica (I.I. Zamfirescu)
- Mici pe aragaz (sing) (E. Mnica)
- Pui la oala (M. Rdulescu, C. Stnescu)
Oliv:
- Culoare de trecere .. de la galben la verde (A. Antonesei); Verde ingalbenit (M.
Frunza)
Olog:
- Realizatorul unor slabe performane n deplasare (M. Frunz); Evolueaza slab in
deplasare (Gh. Dobrescu-jr)
- Inapt pentru mars (C. uculeasa)
- Trag cu picioarele (V. Potolinc)
Oloi:
- Ce-ti poate face un pisalog (T. Capot)
Olt:
- Albie pentru muierile juveilor (M.R. Pascalu); Trecutul juvetilor peste pod
(Gh. Guru); Apa unde cresc juveti (Gh. Geafir)
Oltean:
- Tip de papornita (P.R. Colti)
Oltenia:

- Tinutul banilor (A. Morar)


Om:

- Rezultat in urma unei evolutii superioare (O. Enache, M. Popa, O. Sperlea);


Ratiune superioara (P. Ciurea)
- Sfarsitul evolutiei vietii pe pamant
- Capodopera din creatia universala (Gh. Crian, I. Socolov); Creatie de varf (in
domeniul biologiei) (I. Ptracu, C. Trnoveanu, V. Potolinc); Creatie divina
- Prima minune a lumii (A. Doboan); Pri de lume (sing) (O. Sperlea)
- Tip de constiinta ... la romni ! (Gh. Crian, I. Socolov); Tip de societate/
judecata (N. Dumbrava, C. Prvu); Un tip comun (A.Doboan)
- Se implica de unul singur intr-un proces de judecata (T. Hedeiu); Face apel la
judecata (C. Crbu); Unic reprezentant intr-un proces de judecata; Judecator
fruntas
- Cel ce gandeste singur (O. Huul); Distins prin gandire
- Un element din multimea rationala (V. Trolea); Viata rationala (C. Herescu);
Are rezon ... parol (Al. Cristici)
- Floarea vietii (H..Simon)
- Urias al faunei terestre (L. Popescu); Extraterestru (P. Haa, D. Constantinescu)
- Vorbitor in felul sau (P. ecman); Are mereu ceva de spus
- Mintea de pe urma
- Solutie unica la enigma sfinxului (V. Trdea)
- Cu eminenta cenusie in cutie (A. Morar)
- Supremul efort al materiei vii (At. Mateescu)
- Tom ... degetelul (C. Herescu)
- Capital social (D. Bldea)
- Nume de familie ... pentru o femeie (C. Herescu)
- Aflat in coma profunda ! (A. Doboan); Nucleu atomic! (I. Riti)
- O figura inscrisa intr-un romb ! (Gh. Neme)
A omagia:
- A ridica n slav (D. Bldea)
- A face o expunere retrospectiva (Gh. Dobrescu Jr.)
Omagiat:
- Cinstit cum se cuvine (O. Hutul)
Oman:
- Mascat cu nisipul din jur (V. Trolea)
Omt:
- Aternut clcat n picioare (V. Bogo); Asternut alb pe care umbli incaltat (E.
Manica, T. Hedeiu); Asternut de un alb senzational (E. Diradurian, A.
Vljoag); Albul asternutului (A. Tudose); Asternut pe jos cand se face cald in
casa (V. Potolinc)
- Vemntul de mireas al Donnei Alba (E. Diradurian); Vesmant/Imbracaminte
de iarna (M. Anghel, I. Vlase)
- Gen de apa necurgatoare (C. Herescu); Ap tare (M. Frunz, V. Hotea)
- Baza de schi (M. Anghel); Material pentru schiuri; Schi-fond (C. Herescu)
- Depozit/Plapuma de fulgi (M. Gzea, I. Seicean); Adunatul fulgilor (M. Tun, C.
Untea); Ii merg fulgii (N. Mutulig)
- Pulbere/Aglomeratie de stele (E. Ndrag, L. Popescu); Ploaia de stele (A.
Firimi)

- Polenul astral al florilor de gheata (Gh. Gndu); Florile dalbe (V. Hotea)
- Depozit natural in timpul iernii (I. Filip, Gh. Glea); Iarna pe ulita (t. Ciocianu)
- Patura care tine de frig (P. Vesa)
- Precipitat alb obtinut la temperaturi scazute
- Strat izolator .. la rece (V. Negreanu)
- Depus la rcoare (A. Botea, A. Crciunescu)
- Varf de munte la mare inaltime (C. Herescu, A. Boboc)
- Baza pentru sporturile de iarna
- Cazut pe partie (V. Trolea)
- Naftalin celest (A. Mitu)
- Blana de urs polar obtinuta gratuit (At. Mateescu)
- Se duce la raze (L. Popescu)
Ombilic:
- Taiatul din fasa (Gh. Guru)
- Legatura ce dureaza o viata (E. Guja)
- Centru alimentar desfintat la termen (At. Mateescu)
Ombilical:
- Un fel de cordon purtat de gravide (C. Herescu)
A omeni:
- A servi cu cinste (C. Herescu)
- A da o masa (V.Feru)
Omenie:
- Insuirea unui bun (V. Trolea); Cea mai buna nota la purtare (C. Georgescu)
- Umanitatea in felul ei (T. Popescu, G.epelu)
- Notiunea de fair-play la scoala vietii (A. Schindarli)
Omenire:
- Asociaie umanitar (A. Vljoag)
- Chemarea lumii (Gh. Luculescu)
Omenit:
- Recunoscut ca fiind un om cinstit (D. Bldea); E un om cinstit (I. Filip, P.
Scrltescu); Cinstit cum se cuvine (E. Gldu)
- Tratat gratuit (I. Muat)
Omenos:
- Tip de caldura (D.I. Nicula)
- Face parte din lumea buna (T. Popescu)
Omerta:
- Lege care ingradeste libertatea cuvantului (M. Frunza)
Omid:
- Da iama prin fructele pomilor (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Roade din pom/
livezi (V. Trolea, D. Baldea)
- Serpuieste printre frunze verzi (A.M. Samsonic); Se inmultesc cat ii frunza
(sing) (A. Ridiche); Figura insolita din grupul celor care taie frunze (C.
Georgescu)
- Dauneaza coroanei inainte de maturizare (N. Barbu)
- Papillon inainte de marea evadare (L. Popescu)
- Mai trziu o pup (Gh. rdea)
Omis():
- Unul care e sarit de-a binelea (C. Pricop); Sarit la minte (I.E. Meteleu); Sarit de

felul lui (A. Rbonescu); Apreciat ca sarit (A. Rbonescu); Scoasa din sarite
- Facut... scapat
- Trecut dincolo de orizontul ateniei (C. Georgescu)
- Absent nemotivat la apelul mentiunilor (P. Vasilache)
- Ii iei gndul de la el fr s vrei (Gh. Constantinescu)
- Se uit n urm (V. Trolea)
Omisiune:
- Pierderea memoriei (M. Gzea)
- Nu-i inregistrata la receptie (N. Badea)
- Pata alba in albumul amintirilor (N. Muresan)
- Pe cuvant, e ceva ce nu s-a pomenit (B. Stoianovici)
- E ceva de necuprins (I. Ilie)
A omite:
- A trece neobservat (P. Ciurea)
- A pierde cunostinta in urma unui atac cerebral (P.Vasilache)
Omitere:
- Lips de la apel (N. Badea)
Omlet:
- Un fel de jumari ... de pasare (A. Doboan); Preparat din produse de pasare (Gh.
Toia)
- I se bate ochiul ... de la o puicuta (B. Stoianovici)
- Mncare ncropit cu civa bnui (C. Crbu)
Omniprezent:
- Caz clasic de unicuitate (M. Gzea, Ed. Anca)
Omogen:
- O compozitie de structura unitara (masc) (N. Cioclteu)
- Oriunde l-ai cuta, este peste tot la fel (G. Magheru)
- Nu accepta straini la masa (B. Vlad)
Omogenizare:
- Rezultatul unei combinatii reusite (N. Puna)
Omolog:
- Aflat in corespondenta (I. Ttar); Corespondent fidel (L. Popescu)
Omologare:
- Inregistrarea unui record oficial (C. Herescu); Inscris oficial in campul
performantei (V. Patru)
Omologat:
- Avizat pentru productia de serie
Omonim:
- O pereche avnd acelasi nume (sing) (N. Cioclteu); Copii dupa nume (sing) (T.
Capot)
- O vorb cu dublu neles (I. Boar)
- Cuvant care creaza confuzie (A. Ridiche)
- Intrat in similitudine de interpretare (I. Degeratu)
Omoplat:
- Lat n umeri/spate (V. Trolea, T. Nastase)
Omor:
- Termen/Act de achitare (D. Georgescu, Gh. Oncioiu)
- Rupt de viata (C. Herescu); Ia viaa n serios (N. Dumbrav, I. Ttar)

- Curatatul viilor (V. Feru)


- Pacat de moarte (V. Petreanu)
- Trat de cirminalistica
- Calificat ntr-o prob de tir cu arma (M. Frunz)
Omort:
- Curatul armelor (N. Caraiman)
- Un om omplet rupt de viata (C. Herescu)
Omule:
- Strans in talie (A. Tudose)
On:
- Opus ... numarul unu! (C. Bcu)
- (Pentru) onor ... inainte! (L. Popescu, C. Untaru); Porneste onorabil dar ajunge
la coada plutonului!; Oneste (in fond)! (A. Moreanu, V. Potolinc)
- Un tont fara pereche! (I. Mihalache), Un tont caruia ii tinem parte !
- Plin de ironie! (B. Stoianovici); Cont deschis! (Tr.I.Cioclteu); Incluse in cont la
onorar!
- Un capat de creion, bont in fond! (C. Herescu); Un ciot de creion, atat a mai
ramas! (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Un final la maraton! (V. Potolinc);
Incheietor de pluton!
Oncologic:
- Legat de rac (I. Musat)
Onctuos:
- Realizat n ulei (T. Capot)
Ondin(/e):
- Ispitele fiordurilor pentru vikingi (sing) (A. Boboc, S,t.Leoveanu)
- Nimfa scandinava ademenind sub zodia pestilor (P. Vasilache)
Ondulare:
- Pregatire intensa la proba de inele (I. Boar)
Oneros:
- Schimb ... dezavantajos, uneori chiar necinstit (C. Georgescu); Da cinstea pe
rusine
- Iti pune in carca sarcini nedorite (I. Manzur)
- Emitent abuziv de obligatii la purtator (C. Oglan)
- Caracterul impovarator al unei conventii (V. Negreanu)
Onest:
- Un coleg bun de cinste (Gh. Geafir); Cuvant de cinste (P. Georgescu); E bun de
cinste (V. Potolinc)
- O vorba buna pentru un om de treaba (I. Buzdugan)
- Domnul cumsecade cu mainile curate (At. Mateescu)
- Trecut in lumea celor drepti (P. Berteanu); Remarcat drept in fata noastra
Onest:
- Cicaleala ! (G. Oncioiu)
Onestitate:
- Bun de cinste (L. Popescu, P. Vesa, A. Morar, A.Doboan)
- Calificativ acordat la modul corect (V.M. Ptru)
- Pozitie de drepti
Oniric:
- Manifestare deliranta in felul ei (masc) (A. Manolache), Tip de manifestare in

delir (C. Herescu)


- Cunoscut dupa aiurelile sale (L. Popescu); Legat de un aiurit (V. Trolea)
- Viseaza .. fara sa doarma (I. Mihalache); Viseaza cu ochii deschisi
- Tip de dormitor ... realizat cu multa imaginatie (C. Crbu, I. Socolov)
- Poarta catre o lume de vis (V. Potolinc)
Onirism:
- E o adevarata aiureala (L. Popescu)
Onix:
- Un negru de valoare apreciat la inele (V. Patru)
- Negru vartos (C. Herescu)
Onoare:
- Cuvant cu cuvant (Gh. Toia, M. Zgubea, I. Boar, I. Manzur); Se d pe cuvant
(V. Potolinc)
- Floarea cea mai de pre oferit de cavaleri (I. Boar); Titlu de cavaler (Z.
Turdeanu, M. Popescu); Unitate de cavalerie
- Pusa la loc de cinste (C. Pricop, V. Feru); Face cinste tuturor
- Atentie sporita (N. Sumuleanu)
- Serviciu de garda
- Gir de circumstanta pentru incredere (Gh. Dunca, G. Negrea)
- Verticala demnitatii mai presus de orice (At. Mateescu)
- Motiv de satisfactie
- Problema de deontologie
- Aparata cu orice pret (A. Rbonescu)
Onomastic:
- Date vizand chemarea unor persoane (sing); Un fel de chemare pe nume (A.
Tudose)
Onomatopee:
- Procedeu de redare a sunetului natural (O. Coglniceanu); Bang sonic (A.
Tudose)
- Rezonanta literara la soaptele naturii (E. Diradurian, A. Vljoag)
- (O vorba) reprodusa din auzite (P. Damian); Vorba reprodusa dupa ureche (A.
Mitu)
- Reproducere dupa natura (A. Doboan, V. Negreanu, M. Puiu)
- Tare in imitatii (C. Herescu)
Onor:
- Se prezint la nlime (Gh. Oncioiu); Prezentat cu arma in/din dotare (E.
Daranga, D. Marcu); Prezentat cu pusti (V. Potolinc); Se prezinta cu tehnica
de lupta (I.I. Zamfirescu)
- Dat unor oameni cinstiti (I. Ilie)
- Salutare pe linia frontului (C. Stanescu)
- Cntec omagial pentru trompet solo (D. Popa)
- Primit cu surle i trmbie (A. Boboc)
- Tinut la respect (T. Popescu, G.epelu)
A onora:
- A da bani pentru schimbul de serviciu (T. Hedeiu); A da cu banul (S.
Leoveanu)
- A plati in alt termen (G. Negrea); A plati o polita (P. Ciurea)
- A te achita de obligaiile asumate (B. Stoianovici)

- Un fel de a executa o comanda (I.C.Pun)


- A acorda prioritate (I. Pun)
- A face cinste (T. Nastase)
Onorabil:
- Cel care se respect (Gh. rdea)
Onorant:
- Bun de cinste (V. Potolinc)
Onorar(iu):
- Obligatie/Plat de/la serviciu (Gh. Luculescu, N. Caraiman, V. Potolinc);
Contravaloarea unui serviciu (St. Iavorovski)
- Venit de la munc (D. Bldea); Venit pe post de aparator (O. Huul); Venit in
aparare
- Dreptul de angajare prin contract a unui profesionist (O. Manto Jr.); Dreptul n
medicina legal (M. Frunz); Dreptul pentru avocati.
- Stimulente luate de profesionisti (sing) (O. Manto-Jr)
- Barem pentru arbitraj (A.Doboan)
Onorat:
- I s-a fcut cinste (L. Popescu)
- Pus la respect (I. Socolov)
ONU:
- Pe scurt, angajeaz toate neamurile (V. Feru)
Oo:
- Executii reusite la inele (C. Herescu)
- Niste nimicuri (P. Georgescu)
- Doua bile albe (A. Doboan)
- Configuratii in forma de cerc (Gh. Neme)
- Zece ce se pierde la zoo ! (S.T.Cacuci); Iaz .. la zoo ! (N. Ciocalteu); Cercuri de
zootehnie ! (C. u)
- Postari pe Yahoo fara nici o valoare!
- Odata, de doua ori .. ! (A. Tudose)
- O pereche ca atare! (A.M.Samsonic)
- Biologic! (I. Ilie)
Oolit:
- Chip de piatr (T. Capot)
Op:
- Mica unitate de volum (Z. Turdeanu); Volum academic (C. Butisca); Volum
cuprins intre coperti! (Gh. Crian)
- Carte miniatural (D. Preda, P. Rotaru); Nume de carte (Z. Nichici); Carte ...
mica (E.Globau, C. Mangu)
- Cea mai scurta specie literara (C. Herescu)
- Opera mare si totusi mica (M. Bornemisa); Opera clasica (M. Anca)
- Intrare in opozitie ! (T. Popescu); Opozitie de stanga! (A. Tudose)
- Dop de scos afar ! (V. Onofrei); Eliminat din top ! (M. Puiu)
- Capodopera din popor ! (D. Manog)
Opac:
- Situatie foarte clara ... de mat (N. Mrgineanu); Mat (dat de alb) (T. Capot, E.
Nadrag); Varianta de mat (P. Cornei)
- Greu de trecut cu vederea (A. Doboan, P. Goja, I. Ttar); Nu poate fi trecut cu

vederea (T. Capot, V. Potolinc); Netrecut cu vederea (I. Ttar); Vedeti? E de


netrecut (I. Caraiman); Se opune unor puncte de vedere; Unul fara nici un
punct de vedere
- De nevazut in felul sau (I. Filip, Gh. Glea); E ceva de nevazut
- O piedic n calea uitrii (masc) (T. Nstase)
Opacizat:
- Adus ntr-o situaie de mat (T. Capot)
Opai:
- Para chioara in casa saracului (V. Trolea); Face o par mica (L. Popescu)
- Obiect de lux in casa saracului (Gh. Constantinescu, C. Dumitriu, D. Manzat);
Obiect de lux din vremuri de mult apuse (N. Dumbrava)
- Lumina primitiva din noaptea ratiunii (O. Eftimie); Lumina ce vine .. de la apus
(S. Leoveanu); Lumina din strbuni (V. Potolinc)
- Izvor de lumin cu debit sczut (M. Zgubea); Geana de lumina la apus (Gh.
Dunca, G. Negrea)
- Luminator pentru case vechi (P. Maftei, V. Potolinca, D. Hulu); Luminator in
casele de altadata (I. Isac)
- O lampa veche care fileaza (C. Herescu)
- Slab la vedere (N. Cioclteu)
- Firav luptator cu fantasmele noptii (I. Ptracu)
Opal:
- Izvor de ape minerale (C. Pricop)
- Tare frumos si laptos (V. Trolea, D. Hulu)
- Piatra ... din batista (A. Tudose)
Opalescent:
- Varianta de alb care duce la mat (T. Capot)
A opri:
- A da in clocot (St. Ciocanu, R. Vasilescu)
Oprit:
- Dat in clocot (C. Herescu, L. Popescu)
- Corp supraincalzit prin contact cu un fluid (M. Bornemisa)
- Iritat ... de mic copil (I. Pun)
- Trecut de partea pieilor-rosii (A.Gagniuc, E. Mnica); Pieile rosii (sing) (N.
Caraiman)
Open:
- Deschidere engleza (S. Leoveanu)
A opera:
- A taia in carne vie (P. Berteanu)
Operare:
- Evidentierea intr-o munca de birou (M. Guja)
Operat:
- Tratat de chirurgie (A. Helman, O. Enache, M. Popa, O. Sperlea)
Operator:
- Om bun de manevrat (B. Vlad)
- Arunca o privire prin camera (D. Marcu)
- Urmareste miscarile stelelor prin obiectiv (P. Vasilache)
Operaie:
- Taiere in carne vie cu efect benefic (L. Popescu)

- Interventii pe la diferite organe (sing) (C. Herescu)


- Jocuri usoare in lumea cifrelor (sing) (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Operaiune:
- Baza de calcul (C. Stnescu)
Oper:
- Teatru in care actorii nu vorbesc pe scena (C. Herescu)
- Pies pentru cntare (M. Frunz); Ansamblu de cantece si jocuri (M. Gzea)
- Partener de balet (D. Bldea)
- Titlu de autor (I. Buzdugan)
- Creaia lumii (N. Caraman)
- Suma obtinuta in urma unor activitati de conceptie (dacapo al fine!) (E. Anca)
Opercul:
- Marcheaza iesirea la aer a unuia care e clean
Operet:
- A treia specialitate vieneza dupa snitel si vals
- O lucrare facut pe un libret (T. Capot)
- Replici cu cantec (A. Tudose)
A opina:
- A intra la idei (V. Potolinc)
- A-si exprima optiunea (S. Varsami)
- Un fel de a spune ce crezi ca e bine
Opinc:
- Pe-un picior .. de plai (T. Butoi, Gh. Moldovan, G. Popescu)
- Talpa tarii (D. Manog)
- Incaltaminte care nu se mai poarta (D. Guinea)
Opinie:
- Chemare la judecat (M.R. Pascalu)
- Pozitie sociala (V. Potolinc, B. Vlad)
- Schimb de pareri (Gh. Enachescu)
- Termen de referinta (P. Georgescu)
- Avanseaza doar o idee (I. Isac)
Opis:
- Piesa cuprinzand mai multe acte; Isi are actele in ordine
- Lista de inventar la arhiva; Deschis dupa inventar (Gh. Toia); Oglinda de la
inventar (I.erban)
Opiu:
- Alb care se d la negru (D. Bldea)
- I s-a interzis fumatul cu desavarsire (O. Manto Jr.); Fumatul interzis (L.
Popescu)
- Zeul somnului, venerat la tailandezi (E. Gldu); Prafuri contra insomniei (A.
Doboan)
Oponent:
- Sunt de neneles (sing) (D. Bldea)
- Ataca ... echipa aflata la conducere (C. Herescu)
Oportun:
- Sosit in timp util (A. Tudose)
Oportunist:
- Purtatorul de fes al interesului (C. Cpn); Adept al dictonului "Interesul

poarta fesul" (I. Plischi)


- Etern adept al negativismului subiectiv (din principiu!) (E. Anca)
- Osciloscop de circumstan (T. Capot)
Opozant:
- Se ridic la putere (V. Potolinc)
- Aflat de obicei in minoritate (C. uta)
Opoziie:
- Lupt pentru putere (I. Bogdan); Se lupt cu toat puterea (Gh. rdea)
Opresor:
- Angajat efectiv ntr-o mare exploatare (B. Stoianovici)
A se opri:
- A se mobiliza pe loc (A. Boboc)
Oprire:
- Teritoriu de stat (C. Herescu)
- Stop-cadru (I.G. Gruni)
Oprit:
- Functie de stat (C. Herescu)
Oprire:
- Statul de drept (M. Frunz); Intreprindere de stat (I. erban)
Opt:
- (Un) Infinit(ul) pe verticala (V. Potolinca, C. Horowitz, Gh. Stoica, C. uta)
- Aproape nou (B. Stoianovici, A. Tudose); Nu-i chiar noua (T. Capot); E
superior noua (C. Herescu); Nou ni se pare c-l ntrece (I. Boar)
- Peste aptesprezece ! (M. Frunz)
- Numar realizat in intregime de catre doua cercuri (N. Badea); Suprapunerea
unor cercuri tangente (I. Riti)
- Un numar de colaci si de covrigi(A. Botea); Forma pentru covrigi (O. Manto-Jr.)
- Numarul mucenicilor (M. Anghel, A. Doboan, I. Ttar)
- Un cub foarte mic (B. Stoianovici)
- A treia not de sus (M. Frunz)
- Un loc ... din top! (A. Tudose)
A opta:
- A participa la alegeri. (V. Feru); Un fel de a candida la alegeri (E.Globau, C.
Mangu)
- A incita un favorit la o proba de selectie (E. Ndrag)
- A iesi dintr-o confuzie decizionala (M. Puiu)
- A nu trece totul cu vederea (Gh. Dobrescu Jr.)
Optar:
- O carte aproape noua (P. Berteanu)
Optare:
- Este de preferat (V. Opri)
Optativ:
- Mod de exprimare a preferintelor (M. Anghel, I. Ttar); Un mod anumit n care
se poate exprima o dorin (B. Vlad, I. Bue)
Optic:
- Un punct de vedere .. in lumina noastra (T. Porcutan); Vedere dintr-o parte a
lumii (O. Eftimie)
- Capitol luminos din istoria tiinei (G. Magheru); Scoate legile la lumina (M.

Frunz)
- Mod de a judeca faptele (J. Doli); Mod de interpretare (V. Potolinc)
Optimism:
- Sprijin de nadejde (D.R. Giuglea)
Optimist:
- Om de bine (J. Doli)
Opiune:
- Alegeri libere (sing) (D. Popa)
- Vot favorabil (Gh. Gndu)
Opulent:
- Revarsat din cornul abundentei (D. Guinea)
A se opune:
- A fi pentru contra (M. Guja)
Opus:
- Contraindicat n anumite cazuri (L. Popescu); E pentru contra (D. Popa)
- Sens contrar (C. Georgescu); Contrasens ! (V. Potolinc); Contrazis ! (L.
Popescu)
- Reprezentantul opozitiei (S. Cozma)
- Din blocul de vizavi (A. Doboan)
- Lucrare cu cantec (Fl. Morcov)
- Implacabilul cobor dupa orice ascensiune (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Or:
- Un dar mai aparte (I. Degeratu); Un mic dar (V. Feru); Un dar mititel (T.
Capot); Darul vorbirii (V. Trolea)
- Curent alternativ la priza ofertelor (A. Vljoag)
- Dovada indoielnica a liberatii alegerilor (C. Mateescu); Hotarator in alegeri (D.
Georgescu)
- Indicator optional intr-o intersectie de idei (V. Cernicica)
- Exprima o indoiala
- O bifurcatie la care se intalnesc alegatorii de la tara
- Repetitiile unui orator !
- Orb din nastere!; Origine a originii! (L. Popescu); Absente la ore! (I.
Mihalache)
- Cord deschis!; Miez de tort! (Z. Nichici); Corp la corp!; Prinse de mijloc la
hora! (C. u); Prinsi in hora! (Gh. Arvinte); Sora ... mijlocie! (L. Popescu);
Focare ... calorice! (M. Bornemisa); Ciorb de burt! (C. Herescu); Ingrediente
la ciorba si la bors! (C. Herescu)
- Intr-o corabie, in port la Orova! (C. Oglan)
- Martor in ultima instanta! (A. Boboc); Dor .. de dus ! (Gh. Constantinescu); Dor
de-a se duce !; Evolutia finala a unui planor la coborarea din zbor! (C.
Herescu); Ampenaj de planor! (M. Mnica); Scor final ! (A. Ciurunga,
H..Simon, E. Gldu); Un picior in spate! (M. Frunz); Drept de autor! (C.
uta); Coada de topor! (M. Bornemisa); Ultimul aparator pe spatiul portii! (A.
Schindarli); Scor final ! (M. Rdulescu, C. Stnescu)
- Ore la istorie ! (A. Tudose)
Oracol:
- Lucrare de anticipaie (D. Bldea); Autor clasic de anticipaie (C. Pricop)
- Cheia viitorului (T. Nastase); Amintiri despre viitor (N. Cioclteu);

Oral:

Oral:

- Vizionare in viitor (sing) (N. Badea); Vizionar desuet n servicii publice (M.
Gzea); Loc pentru vizionare (B. Stoianovici);
- Prevedere obisnuita intr-o ipostaza sibilica (O. Manto-Jr.); Oficiu de prevederi
(Gh. Oncioiu)
- Institutie de prognoza din prima generatie (M. Bornemisa)
- Ghicitoare din batrani/strabuni (C. Herescu, M. Frunz)
- Pronostic olimpic (I. Vlase, Gh. Prodan, V. Feru)
- Revelatia absconsa a nestiutului maine (At. Mateescu)
- Zgaiala ezoterica dncolo de barierele prezentului (N. Murean)
- Omida pentru care ar fi trebuie sa ne luam masuri de prevedere
- Luat de la gura (L. Popescu); Bun de gura (T. Nastase); (Ceva) de-ale gurii (D.
Tipluica, L. Bot, V. Buzea); Intrat in gura lumii (A. Tudose); Cel ce se ia dupa
gura lumii (T. Popescu); Din gura-n gura (L. Popescu)
- Un fel de a spune (C. Herescu, S. Cozma, Gh. Pintiliasa);
- Un mod de exprimare (D. Georgescu); Exprimarea unui om fara caracter
- La drept vorbind .. cam asta-i (A. Mitu); Teoretic vorbind (N. Badea); Prilej de a
sta de vorb cu profesorul (N. Nsui, V. Onofrei)
- Se administreaza pe cale bucala (V. Trolea); Mod de a se administra (T.
Capot)
- Examen la care trec cei care nu scriu nimic (V. Potolinc); Examen trecut doar
daca reusesti la colocviu (V. Patru)
- Postscriptum (!) la un examen; Post scriptum (pus sub semnul intrebarii) (L.
Popescu, A. Moldoveanu)
- Interpretare vocal (C. Butic)
- Exercitiu care solicita mai rar articulatiile
- Form de expunere a materiei (B. Stoianovici)
- Mijloc de transmitere inplicand un ansamblu de coarde (M. Puiu)
- Prin viu grai (V. Vasilache)

- De-ale gurii (sing) (C. Cpn)


Oralitate:
- Retorica nonsalanta consemnata intr-un proces-verbal (P.Vasilache)
Oranj:
- Arat ca o portocal (A. Botea)
Orar:
- Caracteristica de funcionare pe o anumit perioad (V. Crstei)
- Timp garantat de functionare; Indice de utilizare a timpului (H. Petcu); D la
timp anumite indicaii (E. Guja)
- Act intocmit pe timpuri la scoala (C. Herescu); Act de scolarizare (B. Vlad)
- Organizarea invatamantului de zi (V. Potolinc); Programa de nvmnt/
scolara (D. Bldea, L. Popescu, I. Ttar)
- Lista obiectelor de uz didactic (Gh. Toia)
- Tine evidenta la cursuri (M. Zgubea)
- Program pentru personalul bncilor (L. Popescu); Program de masa/munc (D.
Bldea, V. Potolinca); Schimbare de program (V. Potolinc); Program special
pentru functionare (Tr.I.Cioclteu)
- Schema/Forma/Sistem de programare (D. Nad, M. Tun, C. Untea); Cadru

Ora:

special/(de specialitate) pentru programare (I. Mihalache); Programarea functionarii (N. Ciocalteu); Are o functie de programator
- Pus pe usi ... cand e vorba de inchis si de deschis (V. Rusu); De obicei prezinta
deschidere pentru clienti (V. Bucur)
- Tabl de materii (pe timpuri) (A. Tudose, A. Ciurung, N. Dumbrav); Tip de
fus pe timpuri
- Cadru de ordine si disciplina (P. Ciurea); Cel ce da ordine in timpul instructiei
(V. Trolea)
- Dispozitie de lucru (O. Huul)
- Plan de munca aflat mereu in studiu (I. Stanciu)
- Purtat de parinti la slujba (I. Ttar)
- Are un fix al lui (E. Gldu)
- Limba greoaie, pusa in circulatie intr-un cerc restrans (A. Dinu); Limba de
circulatie ceva mai redusa (M. Guja); Scurt de limba (I. Riti)
- Un ac ceva mai scurt/mic (A. Rab, V. Butoi)
- De viteza medie (V. Feru, I. Filip)

- Primele aezri umane (sing) (M. Zgubea); Asezare pe verticala (M. Bornemiza)
- Unitate mare de constructii (C. Herescu); Mare unitate de constructie (I. Riti)
- Mai marele comunei/trgului (A. Ciurunga, C. Pascu, T. Porcutan, L. Popescu,
Gh. Chirila); Ieit din trg (V. Potolinc); Schimburi efectuate la targuri (sing)
(A. Botea, M. Dinc, D. Guinea)
- Unul care a plecat din comuna (I. Ttar); Cu baza comun (Gh. Luculescu); Au
rdcini comune (sing) (Gh. Onicioiu); Fiul satului (M. Frunz)
- Furnicar de oameni (Gh. Dobrescu Jr.); Produc senzaia de furnicare (sing) (A.
Stroe);
- Asociatie infiintata la nivel de blocuri (A.Gagniuc, E. Mnica); Mare ansamblu
de blocuri (I. Buzdugan); Mare adunare cetateneasca (E. Guja)
- Ajunge sa fie cu importanta capitala (C. Bnzaru, E. Gldu)
- (Copilul civilizatiei) inconjurat de o lume suburbana (P.Vasilache,D. Georgescu)
- Puncte cardinale inscrise pe harta (sing) (E. Guja)
- Cerc al geografilor (V.Feru); Cerc de cartografie (D. Hulu)
- Biosistem complex al vieii umane (I. E. Meteleu)
- Aglomeratie mare in jurul administratiei edilitare (P. Haa)
- Centru vital la oameni (C. Prvu)
- Centru de dezvoltare edilitara (I.erban); Cadru edilitar (B. Vlad)
- Cu mahalagioacele adunate pe margini (C. Proca)
- Romanul moldovenesc (M. Frunza); Romanul nostru modern
- Mare de stat (P. Georgescu)
Orator:
- Ii d cuvntul n public (T. Nstase); Mester in a-si da cuvantul (A. Antonesei);
Om de cuvnt (N. Caraiman, V. Gogea, P. Goja); Se ine de cuvnt (I.
Stanciu); Din lumea celor care .. cuvanta (P. Cornei)
- Maestru de ceremonii la logodna cuvintelor (N. Murean)
- Evidentiat in(tr-un) proces(ul) verbal (C. Herescu, Gh. Constantinescu, C.
Dumitru, Gh. Lazar, A. Doboan, B. Stoianovici)
- Chemare la vorbitor (D. Cruicu, C. Oglan)
- E cel mai tare-n gura (T. Hedeiu)

- Un exemplu elocvent (T. Capota)


- Are loc rezervat la tribuna (V. Rusu, E. Gldu)
- Nu sta la discutie (P. Goja)
Oratoric:
- Legat de tiina formulelor (A. Botea)
Oratorie:
- Arta .. vorba sa fie (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, D. Manzat); Darul vorbirii
(C. Herescu)
- Caracteristica oamenilor de cuvant (L. Popescu)
Oraie:
- Poezia nceputului lunii de miere (L. Popescu)
- Trasa de urechi pe la nunta (I.erban)
Or:
- Perioad de instrucie/acumulare/scolarizare (A. Doboan, B. Stoianovici, Z.
Nichici, D. tirbu);
- Unitate de invatamant/instructie (P. Goja. M. Zgubea, I. Coresciuc, Gh. Boban
A.Manolache, T.Popescu, G.epelu); Unitati de predare (sing) (M. Zgubea);
Unitate scolara (de referinta. model) (A. Doboan, Gh. Arvinte)
- Uniforma la scoala (T. Porcutan, A. Vljoag); inut n coal (N. Caraman);
Impun ordinea in scoli (sing) (A. Boboc); Se duc la scoala unele dupa altele
(sing) (V. Petreanu)
- Parte a materiei (B. Stoianovici); (Forma de) diviziune a materiei (A. Moreanu,
Gh. Oncioiu)
- Termen de predare (P. Georgescu); Se preda la banca (Gh. Guru)
- Impartita pe clase (I. Boar); Cadru didactic (V. Potolinc); Numar prevazut in
program (C. Herescu)
- Perioada de reproducere la cuc (M. M. Popescu); E vremea sa cante cucul (A.
Doboan)
- Eliberata de o pasare inchisa (I. erban)
- Periodic care apare zilnic in doua editii (C. Herescu); Periodic saptamanal
pentru cadre didactice (Gh. Dobrescu-jr); Periodic ... cotidian
- Timpul de studiu (D. Crstea-Firez, M. Zgubea);Timpul .. curs (E. Nadrag);
Hul timpului ! (M. Dinca); Norm de timp (V. Scrltescu); Consultata la
timp (E. Drng); Batuta la timpul potrivit (M. Anghel); Masura zilnica de
organizare a timpului (Ed. Anca); Msur pentru timp, cntat-n vrful limbii
(I. E. Meteleu); Crmizi efemere pentru casa timpului (sing) (E. Diradurian);
Anuntate la fix si date la posturi, se incadreaza in limita timpului (sing) (E.
Daranga); Inregistrata in timpul zilei; Recunoscuta la timp, dupa orientarea
varfurilor (P. Matei)
- Exprimat/Citit n dou (sau mai precis n trei) limbi (C. u, C. Bnzaru, V.
Trolea); Se exprim (curent) n dou limbi (diferite) (M. Anghel, I. Ttar);
Exprimare curenta in doua limbi diferite (P. Vasilache); Ii arat limba (Gh.
Oncioiu); Indicaia limbii (N. Caraman)
- Numerotata in ordinea de zi (C. Herescu); Pui de o zi (I.I. Zamfirescu, C.
Herescu); Raie zilnic (V. Butoi); La ordinea zilei (Gh. Toia, M. Zgubea);
Prima parte a zilei (N.V.Barbu); Se bate de dou ori pe zi (V. Trolea)
- Model/Marca de ceas (A. Tudose, M. Chiricu); Ceas de ceas (P. ecman,V.
Trolea); Le sun ceasul la fix (sing) (E. Gldu, T. Hedeiu, E. Mnica);

Ceasul arata 12 fix (sing) (I. Muat);


- Element de duzina stabilit in timp si spatiu (I. Ptracu, C. Trnoveanu);
Element de duzin extras din cotidian (A. Botea)
- Specialitate a la minut; Bate minutul (S. Cozma)
- Pasi efemeri pe aleile eternitatii (sing) (C. Voica, O. perlea)
- Rate de participare la o petrecere diurna (sing) (N. Murean)
- Date privind evolutia vremii (sing) (V. Trolea)
- Haul timpului (A.M.Samsonic)
- Indicatia acelor fara ureche (R. Arpad, D. Bako); Prinse cu acele (sing)
(P.Ciurea)
- Optime la serviciu (T. Capot)
- Desemnata printr-o indicatie bilingva (D. Manog)
- Reper conventional la orientarea omului in spatiu (O. Manto Jr.)
- Se schimba-n depanare dupa fus (I. Iosif); Se schimba de doua ori pe an (G.
Barboni)
- Date exacte la emisiunile RTV (sing) (T. Nstase)
A orci:
- A canta a o nunta prin Bali (D. Tipluic)
Orcit:
- Simfonie lacustr (M. Gzea)
- Deschiderea unei broaste (N. Caraiman)
Orean:
- Triete departe de ar (I. Pun)
- Nelipsit din peisajul citadin (I.C.Pun)
Orel:
- Aezarea copiilor n ateptarea lui Mo Crciun (M.R. Pascalu)
Ortanie:
- Calca pe batatura (T. Capot)
- Crescuta in puf
A orndui:
- A face o buna tocmeala (A. Morar)
Ornduial:
- Punerea lucrurilor la punct (I. Iosif)
Orb:
- Nu are nici un punct propriu/personal de vedere (C. Herescu, V. Petreanu);
Trecut cu vederea (A. Mitu); Pierdut din vedere (N. Medru, D. Cioflic); Lipsit
de un punct de vedere propriu (T. Hedeiu); Lipsit de vederi personale (I.
Ttar); Fara puncte de vedere (I. Suselescu); (Un individ) fara vederi personale
(A. Doboan, N. Banu); Nu e indicat sa-i spui ... la revedere (C. Herescu)
- Vede totul n negru (T. Capot, I. Mihalache); I se fac mereu zile negre (O.
Sperlea); Specializat de nevoie n activiti "la negru" (D. Bldea)
- Merge pe nevazute (L. Popescu); Merge pe varful degetelor (D.I. Nicula); Om
care nu se uita pe unde merge (Gh. Guru);
- Nu se uita (pe unde calca) (V. Bucur, V. Feru); Om de neuitat (P. Damian, C.
Raia); Un asemenea om nu se poate uita niciodata (P. Berteanu)
- Il vedem cu ochii nchii (E. Deutsch); N-are ochi s vad .. sau e lipsit de
discernmnt (M. Guja)
- Sarman ratacitor in labirintul noptii (I.E.Meteleu); Prizonier al noptii eterne (A.

Tudose); Pierdut in noapte (T.Capot)


- Insensibil la lumina (P. Haa); Triete fr s tie ce-i luxul (C. Pricop)
- Citete pe puncte (T. Capot); Citeste atunci cand pune mana pe o carte
- Are o viziune abstract cu privire la realitate (A. Mitu)
- Avanseaza prin tatonare (V. Potolinc)
Orbecial:
- Gen de cercetare in care (cel mai adesea) se bajbaie (V. Stroe)
A orbi:
- A pierde din vedere (C. Herescu)
Orbire:
- Privire pierdut (Gh. Toia, M. Zgubea)
Orbit:
- Ajuns ntr-un asemenea hal de furie (T. Capot); Plin de furii nestavilite (P.
Ciurea)
- Nu mai are nici un punct de vedere (N. Mutulig)
- Pus intr-o lumina nefavorabila (I. Isac)
Orbit:
- Circuit electronic (C. Herescu, P. Haa)
- Plina ... ochi (C. Herescu, A. Baican)
- Zone ale globului (sing) (T. Capot)
- Drum galactic desenat in haos (V. Negreanu)
- Itinerar pentru o calatorie in jurul pamantului (Gh. Dunca, G. Negrea)
- Intunecata cale spre stele (M. Bornemisa)
Orbite:
- Inchid ochii (C. uta)
Ordie:
- O armat cum nu s-a mai vzut (E. Gldu)
Ordin:
- Venit de sus (D. Bldea); Dat de sus la munca de jos (C. Baroiu)
- Termen de execuie (F. Matei)
- Categoric face parte dintr-o clas (T. Capot)
- Executat fara judecata (D. Hurtupan)
- Ascultat de oameni drepti (T. Hedeiu)
- Cu putere de a bate medalii (A. Doboan)
- Decoratii cu panglici (sing) (I.Socolov)
Ordinar:
- Numitor ... comun (I. Degeratu)
Ordine:
- Afectata de o proasta dispozitie (V. Anghel)
- Rezultat obtinut cu aranjamente (G. Magheru)
Ordonare:
- Lucrare de sistematizare (A. Kadar)
Ordonat:
- Bine dispus (in felul lui) (C. Herescu, Gh. Toia, M. Zgubea); Bine dispus dupa
niste aranjamente reusite (P. Haa)
Ordonan:
- Plecat militar (V. Trolea)
Orez:

- Baza alimentara in Extremul Orient (N. Cioclteu); Element al culturii orientale


(T. Calota); Clasic al culturii orientale
- Form de via pe malurile Fluviului Galben (N. Murean);
- Alb ... de fel din Asia (Gh. Musc, C. Stnescu); Un alb maruntel, usor asimilat
de chinezi
- Un fel de capetenie la chinezi (N. Ciocalteu); Cotidian de limba chineza (Gh.
Toia); i face felul unui chinez (A. Tudose)
- Ridicat din mocirl (P. Cojoac)
- Fcut pilaf (I. Caraiman)
- Firul apei (t.Ciocianu)
Orezrie:
- Furnizoare de materie prima pentru diverse feluri de .. bete (D. Hulu)
- Arie de raspandire a unei vechi culturi orientale (V. Stroe)
Orfan():
- Copil dorit ntr-un cmin (M. Frunz)
- Singur la prini (T. Capot); Singura fata (I. Boar)
- Flori de timpuriu desprinse de pe ramuri care mor (sing) (Gh. Dunca)
Orfevrrie:
- Produse scumpe, oricum le-ai lua (A. Doboan)
Organ:
- Conducator al unui proces functional in uzinele vietii (E. Diradurian)
- Are o functie de importanta vitala (A. Boboc), Are o functie apreciata la interne
(I. Riti)
- E o parte a trunchiului (A. Doboan)
Organizare:
- Lucrare/Complez de sistematizare (C. Herescu, P. Ciurea, N.Banu)
- Ordinea de drept (Gh. rdea)
Organizaie:
- Unitate partinica (G. Stroe)
Org:
- Formatie de suflatori (E. Ndrag); Canta totul dintr-o suflare (P. Goja); Furnizoare de muzica rasuflata (L. Popescu)
- Articol muzical pe mai multe coloane (O. Sperlea); Pies monumental de art
muzical (C. uta)
- Evideniat ntr-un spectacol de sunet i lumin (F. Matei)
- Organul central catolic (M. Frunza)
- Fluiera in biserica (Gh. Gandu)
Orgie:
- Revolta simurilor n imperiul cumptrii (E. Diradurian)
- Intalnire in lumea pacatelor (I. Boar)
- Desfacere "en gros" de alimente si bauturi (M. Anghel)
Orhidee:
- Mandra de langa cale (T.Capot)
Ori:
- Dilema dinaintea alegerilor (T. Capot); Semnul crucii ... la alegeri; Pus in
situatia de a alege (D. Manog); (Iti) confera dreptul de a alege (I. Socolov, C.
Herescu); Da posibilitatea de a a alege (I. Isac); Un cuvnt la alegere (M.
Guja); Un semn.. utilizat in alegeri (P. Haa); Auxiliar cu rol exclusiv in

Oribil:

alegeri (P. Haa); Situatie de cumpana, cand ai de ales (T. Popescu)


- Curent alternativ (Gh. Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu, C. uta, I. Ttar,
N.V.Barbu); Situat ntre o alternativ i alta (B. Vlad, I. Bue); Alternativa
care te pune in dilema (D. Bako. V. Butoi)
- Utilizat ca alternator (V. Negreanu)
- Pronostic X pentru cei aflai n dilem (N. Murean); Mister X (A. Tudose, T.I.
Cioclteu)
- Cuvinte incrucisate (sing)
- Emblema incertitudinii (B. Stoianovici); Semn .. de indecizie (T. Porcutan)
- Plasat/Indicator la rascruce (A. Doboan, T. Nicov)
- Pus in dubiu/dilema (Z. Turdeanu, G. Belu)
- Un dar mai aparte (A. Antonesei, T. Popescu)
- Balansoarul lexical al tuturor posibilitilor (D. Popa)
- Element specific pentru un sistem oscilant (I. Boar)
- Punct ntr-o expresie (V. Trolea); Punct algebric (Gh. Chirila)
- Determinant n realizarea unui produs (V. Negreanu, N.B. Verciuc); Contribuie
la realizarea unui produs (C. Bnzaru)
- Folosit pentru multiplicat (C. Herescu)
- Deinmultit si inmultitor (Al. Cristici, G. Manta, A. Doboan); Bun pentru
inmultire (I. Sasu)
- Intersectie in matematica (Gh. Toia)
- Are inclinatie pentru cruci (D. Banculescu, E. Gldu, T. Hedeiu)
- Varianta ... in deschidere (C. Herescu); Deschide o noua perspectiva (N. Puna)
- Spade incrucisate (Fl. Calafeteanu)
- S-au schimbat ! (S. Petrica)

- Condamnat de la prima infatisare (I. Iosif)


- Chip ... de neuitat (M. Popescu)
- Favorizeaza evolutia la .. maciuca (T. Capot)
- Spectacol de groaz (V. Feru)
- Tine de urt (C. Raia)
Oricnd:
- Termen la alegere (V. Butoi)
Orict:
- Raspuns indiferent la solicitarea unui sprijin (Gh. Gndu)
- Nu conteaza cantitatea (P. Ciurea)
- Vine cu o oferta nelimitata (G. Onea)
Orice:
- Are gradul de general (A. Botea)
- Rezultatul dezinteresului in alegeri (Fl. Morcov)
Oricine:
- Face o substitutie de persoana (I.E.Meteleu. T. Hedeiu)
Oricum:
- Exprim o manier fr pretenie (V. Trolea)
- Uzual ... in orice fel
Orient:
- Geografia diminetilor cu fascinatia misterului (At. Mateescu)
- Teritoriul intins in rasaritul Europei (C. Herescu)

- Originea pailor (B. Stoianovici)


- Poarta soarelui (V. Potolinc)
- Apropiatul lumii arabe (Gh. Oncioiu)
- Sursa inepuizabila de galbeni (I. Riti)
- Este ! (A. Ciurunga)
A se orienta:
- A ti ncotro s o apuci (I. Buzdugan)
Orientare:
- Sistem de dirijare (C. u)
Orientat:
- Intr-un anume sens e .. indreptat (V. Antoniu)
Orientativ:
- Conducator la directie (C. Herescu)
Orier:
- Are un sac de peste (A. Doboan)
Orificiu:
- Comunicare intre cele inchise (Florian Lazar)
- Gol realizat dintr-o deschidere in adancime (I. Ttar)
- Razbatator de felul lui (V. Potolinc)
Original():
- Model de urmat pentru copii (M. Molesag)
- Ramas fara replica (A. Tudose)
- Un tip cu reactii neasteptate in orice ocazie (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Nota de noua la proba de creatie (D. Nad)
- Prime pentru dactilografe (C. Herescu)
- Ciorna batuta la masina
Origine:
- Locul nasterii (M. Ciornei, Tr. I. Cioclteu); Locul unde se inregistreaza un act
de nastere (A. Boboc); Certificat de nastere (M. H)
- Bune pentru tragerile de odinioara (sing) (C. uta)
A (se) oripila:
- A se prezenta in stare bruta (M. Stoicovici)
- A instala o linie de inalta tensiune(E. Neagu)
Oriict:
- O masura care nu conteaza (P. Ciurea)
Orizont:
- Bariera iluzorie in calea infinitului (C. Raia)
- Limita de vizibilitate (A.M. Samsonic)
- Cerul cobort pe pamant (P. Abdula)
Orizontal:
- Total lipsit de inclinatii (L. Popescu)
Orizontal:
- Una cu pamantul (A. Rbonescu)
A orna:
- A gati pentru o masa festiva (V. Butoi, G. Popescu); A decora intr-un cadru
festiv
- A face fata (C. Oglan)
- A face o expuenre de motive in mod ostentativ (C. Raia)

- Verbul celor decorati


Ornament:
- Element de art aplicat (A. Doboan)
- Motivul unei operatii estetice ... la fata (O. Manto-Jr)
Ornamental:
- Care vizeaz obinerea unor decoraii (N. Barbu)
Ornamentare:
- Procedeu clasic in tratamentul de infrumusetare (Ed. Anca)
Ornare:
- Finisare artistica. (L. Popescu)
Ornat:
- Gtit dup gustul nostru (V. Potolinc)
- Tratat cu frumoscul (Gh. Toia)
- Distinge cu o decoratie (C. Raia)
Ornic:
- Un ceas ramas in urma (Gh. Constantinescu, C. Dumitriu, D. Manzat); Merge
precum ceasul (D. Georgescu)
- D indicaii la timp (D. Crstea-Firez, M. Zgubea)
Oroare:
- E ceva de groaz/neuitat (A. Vljoag, L. Popescu); Fapt de neuitat (Al. Cristici)
- O groaza de lume (V. Potolinc, L. Popescu)
- Comar nscut din somnul raiunii (D. Popa)
- O scarba de om (S. Leoveanu)
- Chipul rului zrit n oglinda absurdului (E. Diradulian)
- Fenomen/Reacie de respingere (A. Tudose, I. Ttar); Conditie pentru
producerea fenomenului de respingere (Ed. Anca)
- Trezita dintr-un cosmar (D. Tipluica)
Orologerie:
- Centru de cercetare a limbilor moarte (M. Livescu)
- Meserie care se invata cu timpul (D. Constantinescu)
Orologiu:
- Inchis in turn ... pe timpuri (Gh. Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu); Intors n
turnul su (A. Boboc)
- Mai mult ca un ceas (C. Herescu)
Oropsit:
- Are multe lipsuri in felul lui (D. Guinea); Lipsit de griji (Gh. Luculescu)
- Sufer o mare cdere de tensiune n exploatare (V. Crstei)
Ornitorinc:
- Are ceva cu raele din Australia (L. Cplna)
- Mamifere care fur ou (sing) (L. Cplna, M. Zgubea)
Ort:
- Taxa pentru un drum numai dus (A. Ciurunga); Taxa achitata totdeauna de altii
(M. Puiu); Taxa pentru plecarea definitiva
- Plata ... pentru un drum fara intoarcere (I. Manzur)
- Ban dat de pomana (M. Anghel); Ban dat de pomana ... in ultima instanta (A.
Doboan); Bani doar pentru dus (sing) (Gh. Chiril, A. Rbonescu); Ultimii
bani de drum (sing) (M. Anghel, I. Ttar); Banul ... din economia subterana
- Donaie fcut cu ochii nchii (A. Mitu); Donatie pentru un prapadit

Ortac:

- Obol nerambusabil dat la plecare (M. Gzea)


- Moneda pe cale de disparitie (D. Constantinescu)
- Pies .. cu deznodmnt tragic (D. Cruicu, M. Gzea)
- Achitare modica acordata postum (V. Negreanu)
- Cheltuial la o petrecere de adio (D. Preda, P. Rotaru)
- Se da de ceasul mortii (Gh. Oncioiu)
- Pe vremuri era partea leului (Cl. u)
- Dat la curatat (N. Banu)
- Un chior de popa

- Isi creaza in adancime culoar bun de sut (E. Manica, T. Hedeiu); Tragatorul ...
de suturi dintr-o echipa (V. Potolinca); Luat in suturi (A. Doboan, Gh. rdea)
- Om de sut apreciat la galerie (M. Dogeanu); Se agit la galerie (Gh. Oncioiu)
- Aproape de mine (I. erban)
- Iese tot murdar din baie (P.Ciurea)
Ortcie:
- Relaie bun pentru mine (M. Prloiu)
Orto:
- Drept la prima infatisare (A. Doboan); Formula pentru intrarea la drept (A.
Doboan); Drept... inainte
Ortoped:
- Omul cu picioare de lemn (A. Mitu)
- Pune osul la treaba (E. Daranga)
Orz:
- Nu se recomand unor gsculie (T. Capot); Scumpetea gastelor (A. Tudose)
- Prajit bine si servit la bere (C. uta); Servit la bere ... asa la botul calului (P.
Berteanu)
- Furnizor de nechezol (V. Feru)
- Nuanta confuza de roz! (N. Gheorghiu)
Orzar:
- Producator de surogat de cafea (D. Georgescu)
Os:
- Muscat de caini (... fara sa-l doara) (Gh. Boban, I. G. Gruni, Gh. Enachescu, G.
Belu, L. Popescu); Urmarit de caini si muscat cand e prins (B. Stoianovici);
Un
fel de caine (M. M. Popescu, N. Medru, D. Cioflic); Fericire suprem
pentru o via de cine (E. Diradurian); Duce o viata de caine (Gh. Luculescu,
A. Doboan); Un fel de caine (O. Huul)
- Limita de inghet (M. Gzea); Limit pentru pictura gerului (C. Raia); Limita
de patrundere a frigului (R. Arpad)
- Punct nevralgic atins cu cutitul (D. Popa)
- Limita suportabilitatii .. cand se taie in carne vie (Gh. Constantinescu, C.
Dumitriu, Gh. Lazar); Centru de carne (S. Contz, C. Dincovici, V. Feru, A.
Doboan); Adaos comercial la carne (t. Leoveanu); Tine mereu carne
proaspata
- Fiind tare, e pus pe treab (Gh. Chiril); Tarele omului (N. Caraiman); Tare la
constituie (D. Popa); Articol de constitutie (P. Goja); Materia de baza la
constituie (I. Boar)

Osana:

- Tip de corp rigid/solid (E.Globau, C. Mangu, D. Hulu); Gen de corp .. solid


(C. Herescu); Specificul unui corp solid (N. Banu); Element de sustinere a
corpurilor (A. Ciurunga);
- Elemente incorporate ale unui structuri de rezistenta (sing) (A.Tudose)
- Piesa de rezistenta intr-un schelet (L. Popescu); Aparitie scheletica (Gh.
Dobrescu-jr)
- Rupt in bataie (P.Berteanu)
- Rmn i dup nmormntare (sing) (L. Cplna, M. Zgubea); Component al
unei vechi structuri, nmormntat pentru totdeauna (M. Frunz)
- Suporta o intindere musculara (P. Ciurea); Plin de muchi (T. Capot)
- Pus la munc (D. Bldea)
- Sudat cu ghips (D. Hulu)
- Atlas anatomic (C. Oglan)
- Meniu servit la masa pricopsitilor (C. Raia)
- Ceea ce este atlasul pentru om
- Un soi de vita nobila (I. Riti); Rasad de vi (R. Vasilescu)
- Domnesc ntr-o dinastie (M. Frunz)
- Titlu de noblee (E. Mnica)
- Neam de neamul nostru (V. Bucur)
- O bucat de pete ales (M. Frunz)
- Adaos din prostie ! (Gh. Guru)
- Ros pe la incheieturi (A. Stnescu, G. Barboni)

- (Ridicata in) slava cerului (S. Cozma); Slava veche/Domnului (L. Popescu, V.
Trolea); Interjectie in slava (N. Caraiman)
- Inaltata la cer (A. Tudose)
- Ridicata din genunchi/minaret (T. Porcutan, T.Ivana)
- "Ave Maria" din fonoteca de aur a Religiilor (S. Leoveanu)
- Cuvntul printelui ctre fiu (Gh. Oncioiu)
- Tratament la inaltime (D. Novacovici)
- Dulcea pentru lingi (A. Botea)
Osanale:
- Inlate la mare (D. Bgrean)
- Cununi de lauri la cap (P. Ciurea)
Osatur:
- Structura de rezistenta (L. Popescu)
- Sistem solid pentru sustinerea constitutiei (T. Niscov)
- Intaritoare de uz intern (C. Herescu)
- O specie de vertebrate asa in ansamblu (C. Crbu, I. Socolov)
Osndit:
- Tinut la racoare (A. Tudose)
- In spatele usilor inchise (A. Mitu)
Osnz:
- Capital acumulat printr-o uria investiie de calorii (E. Diradurian)
Osrdie:
- Diligena de altdat (T. Capot)
Oscar:
- Un colos pentru marele ecran (A. Doboan)

- Ofrada adusa monstrilor sacri


- Recompens pentru fruntaii n producie (D. Bldea)
- Premiere de cinematograf (V. Trolea)
- Titlu cu care sunt inobilati artistii (I. Stanciu)
- Statueta stelei (A. Tudose)
A oscila:
- A evolua pe extreme (E. Ndrag)
Oscilare:
- Bataia pendulei (C. Pricop)
Oseminte:
- Mrturii ale unei viei pierdute (M. Bornemisa)
- Corpuri scheletice (C. Herescu)
- Oameni care au fost (V. Feru, I. Filip)
- Tria lor se pstreaz i dup moarte (Gh. Chiril)
Osie:
- Scartaie din roti alene (A. Doboan,V. Feru); Merge pe dou roi (N. Badea);
Gen de vehicule pe doua roti (C. Herescu); Se deplaseaza intr-o sareta cu doua
roti (B. Vlad)
- Bee/Bate in roate (sing) (A. Ciurunga, V. Potolinc, A. Tudose); Bete bagate in
roate (sing) (I.Socolov); Lucru pus pe roate (P. Haa)
- Arbore de fier/cauciuc (V. Trolea); Arbore pus la car (T. Popescu); Arbore
plasat in centrul puntii; Arbori intalniti pe toate drumurile (sing) (N. Badea)
- Bagata-n butuc
- Axa de rotatie (S,t. Ciocianu); Pus pe nvrteli (M. Anghel, I. Ttar); Baza
pentru invarteli (V. Potolinc)
- Arbore frecvent intalnit pe arterele de circulatie
- Legatura intre doua cercuri apropiate (Gh. Crian)
Osmanlu:
- A la turca, bre (masc) (F. Matei)
Osmiu:
- Os luat simbolic din sistem (Gh. Gustescu)
Osos:
- Sistem rigid (A. Tudose)
- Se prezinta slab la examene
- Bios ! (C. Oglan)
A ospta:
- Un fel de a raspunde la serviciu
Osptar:
- I s-a dus vorba ca vine de obicei cu intarziere la servici (Gh. Crian, I. Socolov);
Aflat la serviciu (A. Doboan); Tip de serviciu comandat (A. Doboan)
- Se misca doar la comanda (I. Socolov); Isi face treaba doar la comanda (Gh.
Crian, I. Socolov); Raspunde la comanda noastra (Gh. Guru)
- Mereu n criz de timp, scoate totui o remiz (L. Popescu); Obtine in final o
remiza de salon (I. Socolov); Isi face calculul si pentru o eventuala remiza (A.
Tudose)
- Maestru oferind un simultan la mai multe mese (O. Manto-Jr.); Face plimbari
zilnice intre mese; Ultimul invitat la masa (C. uculeasa)
- Vinee .. cand il chemi (M. H)

Osptat:
- Cinstit cum de cuvine (S. Rurean)
Osp:
- Simpozion pe teme de arta culinara (At. Mateescu)
- O mas mare de oameni (T. Capot); Mari actiuni de masa (sing) (N. Caraiman);
Mas ntins (E. Robciuc)
- Mai mare in alimentatia publica (V. Antoniu)
- Cornul abundenei la dispoziia gurmanzilor (M. Gzea)
- Paradisul generos jinduit de toti flamanzii (D. Nad)
- Visul din totdeauna al calicilor (Ed. Anca)
Ospeie:
- Un fel de banchete mai lungu pentru musafiri (sing) (M. Frunz)
Ospiciu:
- Centru de depanare pentru computerele personale (A. Doboan)
Ospitalier:
- Atentii cu ocazia unei vizite (sing) (V. Trolea)
- Primete i nu d nimic n schimb (Gh. rdea)
- Asigura o buna receptie (C. Tuculeasa)
Osta:
- Om/Tip de companie/ordine/aparare (C. Herescu, I. Anghel, I. Ttar, N. Puna,
V. Potolinc, A. Stnescu)
- Unitate de lupt (F. Mrescu, I. Caraiman, Gh. Luculescu); Unitate militara
(V. Potolinc, A. Rbonescu)
- Baza de instructie (P. Ciurea)
- Antrenat in atac si in aparare (D. Nad)
- Raspunde prompt la comenzi (B. Stoianovici)
- Are perspectiva sa ajunga fruntas (I. Boar, I. Manzur)
- Chemat la confruntari (L. Popescu)
- Militar in termen (I. Socolov)
- Stlpul aprrii (L. Popescu)
Ostat(i/e)c:
- Garant in prevenirea unei posibile stari conflictuale (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Retinut cand e vorba de recompensa (V. Negreanu, M. Puiu); (E) un om retinut
(C. Bnzaru, N. Caraiman)
- Prizonier de razboi ... civil, cu perspective sumbre (B. Vlad)
- Cazut pe campul de lupta (Gh. Luculescu)
Osteneal:
- Consecinta negativa a consumului exagerat de energie (C. Crbu, I. Socolov)
Osteolog:
- Studiaza elementele de baza ale constitutiei (B. Vlad)
Ostie:
- Furculita pentru peste (V. Smilovici)
- Specie rapitoare de peste cu dinti mari (C. Herescu)
Ostil:
- Manifest al opozitiei (C. Herescu); Face parte evident din opozitie (V. Potolinc)
- Privit dintr-un unghi nefavorabil (M. Frunza)
- Atributul unui dusman declarat (B. Stoianovici)
- Vazut cu ochi rai (P.R. Colti)

Ostilitate:
- Cade la pace (L. Popescu)
- Reflex consecutiv unui demers punitiv (N. Murean)
A ostraciza:
- A face o izolare la mas (T. Capot)
Ostre:
- Element obligatoriu executat la proba de garduri (Gh. Oncioiu); Participant la
garduri (M. Gzea, Ed. Anca)
- Proba de baraj pentru pescari (Gh. Constantinescu)
Ostropel:
- Unul bun de gura cand sunt cateii legati
Osuar:
- Patreaza cele mai dure amintiri din vremea razboiului (A. Ciurunga); Amintirea
jertfei strabunilor
- Monumente ale eroilor necunoscuti (sing)
- Edificii cu schelete ... nemetalice (sing) (M. Bornemisa)
Oan(c):
- Cocon in fusta pe malurile Izei (N. Murean)
- Mandra din Tara de Sus (V. Trolea)
Otean:
- Soldat ... fruntas (A. Doboan)
- Veche unitate de lupta (D.I. Nicula)
- Stalp de sprijin la vatra
Otire:
- Mas cazon (C. Dincovici); Baza militara (Fl. Georgescu)
- Taberele luptatorilor (sing) (V. Opri);
- Parti aflate in conflict (sing); Chemata la confruntari (I. Tatar)
- Capacitate de aparare in situatii limita (B. Stoianovici)
Ot:
- De la stramosi citire in letopisete (At. Mateescu); De la cei vechi citire (P.
Cornei)
- Poarta otomana! (C. Herescu, T. Capot)
- Cota medie (pe malurile Oltului)! Gh. Gndu); Cota parte dintr-un tot ! (V.
Opri); Plin de socoteli/note! (I. Stanciu, Gh. Guru); Iesite la loto central !
(E. Anca); Proton din nucleu! (L. Popescu, A.Tudose); Esenta unui moto atotcuprinzator! (P. Cojoac)
- Coada de casalot! (V. Butoi, Z. Nichici, I. Plischi, D. Guinea); Inot pe spate!; La
capot, in poale! (Gh. Gustescu)
- Ia un sip de la sipot!
- Face totul cu un unt!; Opt cupe ! (I. Muat); Covrig cu unt! (C. Herescu); Limite
de cuprindere a orizontului !
- Preluat din port! (P. Ciurea)
- Un apret ca atare! (C.Herescu)
Otav:
- Patura din fire naturale de calitatea a doua (O. Manto-Jr.); Iesire din fire ... cand
se repeta (C. Herescu); Revenire in fire (C. Herescu)
- Repetitie la iarba verde (I. Avram, V. Rusu); Castigul la masa verde
- Tuleie tomnatice din barba lui Verde Imparat (M. Dogeanu)

Otgon:

- Generaia urmtoare czut sub aceeai coas (V. Cernicic)


- Una pe platou (V. Butoi)

- Colac fcut de marinari .. cnd nu le mai trebuie (V. Trolea)


- Legatura de chei cu care nu se poate descuia nimic (E. Ndrag)
- Corzile ringului (sing) (C. Herescu)
Othello:
- Tip de intriga teatrala (Al. Cpn)
Oti:
- O vorba spusa la ureche (L. Popescu)
Otic:
- Manual de intretinere a plugului (C. Pricop)
- Dat pe brazda (P. Vesa)
- Acorda asistenta fiarelor cu coarne (A. Ciurunga)
- Curata o palma de pamant (I. Ttar)
Otit:
- Provoac tulburri la recepie (Gh. rdea); Vine nedorita la receptie (B.
Stoianovici); Rul de la recepie (A. Baican); Nesuferita la receptie
- Caz cand se inregistreaza defectiuni la receptie (N. Banu); Caz de defectiune pe
canalul de receptie; Caz n care paraziii deranjeaz recepia (C. uta); Caz
cand receptia este bruiata de paraziti (C.Herescu)
- Caz ntemeiat cnd se trage cu urechea (D. Popa); Caz in care esti nevoit sa tragi
cu urechea (I. Covalschi); Motiv intemeiat pentru a trage cu urechea (M.
Zgubea); Tare de urechi (sing) (T. Capot, A. Stroe, S. Radu); Un lucru rau
care ne ajunge la urechi (E. Mnica)
- Amplific o slab audiie (A. Doboan, I. Ttar)
- Face pe surdul (E. Gldu, Gh. Luculescu)
- Boala tratata in pavilioane speciale (D. Novacovici)
Otnoenie:
- Veche hotarare de guvern (I. Socolov)
Oto:
- Vorba spusa la ureche (V. Patru); Legat de ureche (V. Feru)
Otoman:
- Isi tinea nevestele la poarta (V. Feru)
- Divanul ad-hoc (Al.Cristici)
Otonel:
- Soi de .. mpleticit paii (B. Stoianovici)
Otoree:
- Curs de care nu se mai aude (Gh. Oncioiu)
- Deranjament la aparatul de receptie (I. Ttar)
Otova:
- Formal, oricum ai lua-o, tot una e (L. Popescu)
- Viciu de form (A. Boboc)
- Plata in natura (I. Degeratu)
Otrav:
- Soluie/Buna de curat (M. Frunz, V. Butoi); Solutie pentru stins (E. Daranga)
- Cur pe cale chimic (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Paguba-n ciuperci (N. Banu)

- Pasaport malefic pentru tara de dincolo (At. Mateescu)


- Da stingerea dupa mancare (M. Anghel, A. Doboan, I. Ttar)
- Compozitie grava, care se incheie uneori cu un mars funebru (N. Popescu)
- Ia viata ... asa cum este (V. Bucur)
- Asta ne mananca zilele
- Cocteil servit din cupa de "Adio!" (N. Murean)
- Esti mort dupa ea (A. Ciurunga); Nu mai e de trait cu ea (V. Bucur)
- Asasin virtual n umbra capului de mort (Al. Mateescu)
- Antibiotic (!) .. de uz intern (C. Herescu)
A otrvi:
- A da stingerea dupa masa (I. Ttar)
Otrvire:
- Curenie chimic (N. Badea)
- Pericol recunoscut sub semnul pirailor (D. Popa)
Otrvit:
- Tratat cu un antibiotic (M. Frunz)
- Stins cu substante chimice (L. Popescu)
- Mort dupa mancare si bautura (Gh. Gandu)
Otrvitor:
- Tratat de toxicologie (I. Cretu, C. Herescu, P. Berteanu)
- I se interzice orice fel de consum (D. Georgescu)
- Scoate sufletul din om (R. Arpad, D. Bako)
Otreap:
- O pnz prfuit i fr valoare (N. Banu)
- O carpa la muiere (P. Rotaru-Colti)
O:
- Furii din popor (sing) (A. Vljoag)
- Te duce .. la tara (T. Hedeiu)
- Siret scurt (C. Mateescu)
- Se desparte de sot! (A. Stoica, V. Potolinc); Mot taiat in frunte! (D. Hulu)
- Varf de otel ! (C. Broiu)
- Cuprinse de emoie! (M. Gzea)
- Pezevenghi de cota medie! (I. Musat)
A (se) or:
- A zice ceva la suparare
Orre:
- Acreal dup acreal (N. Caraiman)
- Lava tasnita din craterul indignarii (N. Murean)
Ort():
- Pregtit pentru aprindere (A. Rbonescu)
- Face figuri de prost gust (C. Herescu); Cavalerul tristei figuri (P. Ciurea)
- Gata sa-si dea drumul la nervi (L. Popescu)
Oreal:
- Reactie caustica (N. Badea)
Oel:
- Bate/Taie fierul (V. Onofrei, N. Badea, Gh. rdea, M. H)
- Renumit ca tarie (V. Potolinc); Exemplu de tarie (T. Capot); O masura de tarie
(Gh. Brasoveanu)

Oelar:

A oeli:
Oelit:
Oet:

Oetar:

- Aliat cu puterea (I. Bogdan); Aliat de ndejde n lupt (F. Mrescu); Aliatul
care participa la lupte
- Se face cri (L. Popescu); E crita (L. Popescu)
- Cunoscut ca fiind iute (V. Potolinc)
- Concurent remarcabil la proba de tenacitate (D. Popa)
- Sunt la cutite (sing) (N. Banu)
- Asigura masa lamelor (A. Rbonescu)
- Combinat siderurgic (G. Petrone)
- Turnat in cupe ... fierbinte (Tr. Cioclteu)
- Specialitate la cuptor (I.erban)
- Material foarte rezistent pentru anumite confectii (Gh. Gustescu)
- Compozitie in gama la...minor ! (I. Moraru)
- Flinta cu cremene si amnar (P. Ciurea)
- Maestrul sarjelor fierbinti (L. Popescu); Autorul arjelor tari (N. Caraiman)
- (Ii) scoate pinea din cuptor (A. Mitu, M. Molesag, I. Avram); Specialist fieraralchimist in preparate la cuptor (S. Leoveanu); Preparat/Pregatit la/pentru
cuptor (I. Ttar, A. Tudose); Tip de cuptor (V. Rusu);
- Lucreaza pentru turnatori (A. Latcan, C. Untea); Turnator calificat (C.
uculeasa)
- Omul cu masca ... de fier
- Fierar promovat in munca (T. Popescu)
- A recurge la ntriri (C. Suta); Un fel de a se intari.
- A se nla/urca n trie (T. Capot, I. Tarlea); A sustine cu tarie (A. Boboc)
- Tratat cu tarie (V. Trolea); Obinuit cu triile (S. Ceampuru); Intarit ca atare
- Un tip dur (M. Frunz)
- Vin mai trziu la mas (A. Rab); Vin vechi (servit la masa in sticle mici) (L.
Popescu, N. Caraiman); Soi de vin invechit (V. Potolinc); Vin (la masa) cu
intarziere (Gh. Oncioiu); Vin in schimbul doi (R.Arpad); Vin la ultimul schimb
(D.M. Ivnu, M. Munteanu); Vin altadata (I. Ttar); Vin .. cu gustul
infrangerii (E. Nadrag); Vinul de viata lunga (A. Doboan); Vin intr-un tarziu
de la conservator (Gh. Crian)
- Vinde muraturi/salata! (I. Ttar, Gh. Constamtinescu)
- Conserv pentru iarn (O. Slvuc); Conserva la borcan (N. Caraiman, t.
Ciocianu)
- Descendent de vita atins de boala timpului (E. Diradurian); Degenerat dintr-o
vi nobil (M. Anghel, I. Ttar)
- Un acru de vie (Gh. rdea)
- Remarcat n rndul conservatorilor (V. Amihiesei)
- Produs de fabricaie lent (A. Doboan, P. Ciurea)
- Fars bahic pregtit cu rbdare (Fl. T. Vasilescu)
- Produce aciditate in felul sau (R. Vasilescu)
- Eternul degenerat al elixirului de viata lunga (N. Murean)
- Ingredient obligatoriu la o papara buna (M. Puiu)

- Lucreaza asa incetul cu incetul, pana i se acreste (C. Crbu); Ii face treaba
ncet i cu rbdare (I. Muat)
- Servit la masa cu ... ulei (Tr. Cioclteu)
- Producator de vinuri invechite (C. Horowitz)
Oeire:
- Proces de durata in tehnologia invechirii vinurilor (I. Riti)
Oeit:
- Soi de vin vechi (N. Badea)
- A trecut ... in zona cramei (O. Huul)
Ou:
- Il pui cand pui de pui (Gh. Guru); Pui care n-a fcut ochi (C. Herescu); Cuib
pentru pui (A. Doboan); Pui pe maine (D. Hulu)
- Leaganul puilor (C. u); Leaganul vietii pe Pamant
- Cas spart de inoceni (Gh. rdea); Casa de bani care se poate sparge usor
(St. Marinescu)
- Alb ... galbui asa la ochi (D.M. Ivnu, M. Munteanu); Mancat uneori din ochi
(P. Berteanu)
- Tip de gainarie (C. Herescu); Facut prin gainarii (Gh. Chiril); Orbul gainilor
(A. Ciurunga)
- Specialitate de pasare (Gh. Postelnicu, Fl. Vldulescu); Aliment din carne de
pasare (N. Caraiman)
- Mica unitate avicola (Tr. Cioclteu); Unitate "Avicola"
- Simbolul inmultirii (Gh. Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu); Semn de
inmultire (D. Hulu)
- Devine folositor prin spargere (Z. Turdeanu)
- Mirabila samanta
- Poarta gene .. naturale (B. Bogos)
- Model de creatie (O. Manto-Jr)
- Tipicul reproducerii in speta (D. Nad)
- Termen de incubatie
- Pe la cuiburi de aduna (A. Doboan)
- Ciupit din interior (C. Raia)
- Pusculita cu un (singur) banut (S. Leoveanu, A. Doboan)
- Servit cu maioneza (A. Stan)
- Ovalul mesei (M. Frunz)
- Pretext intr-o disputa ... pentru intaia oara
- Luat la bataie in urma unor vehemente proteste stradale (Gh. Chiril)
A oua:
- A face ca toate pasarile (B. Vlad)
Ouor:
- Tip marunt de gainarie
Outsider:
- Vine dupa campion (M. Anghel)
Ou:
- Micutul pe care-l mananci din ochi (A. Doboan)
- E o mica gainarie (V. Potolinc)
Ov:
- Cap oval ! (L. Popescu)

Oval:

Ovar:

Ovaie:

- A lovi in fond! (St. Iavorovski)


- Capatul ostrovului, vazut din prova ! (V. Negreanu, M. Puiu)
- Una care vine inainte de cinci ! (I. Socolov); O mare veste ! (C. Bcu)
- (Iesit intr-un) cerc vicios/largit (L. Popescu, D. Manog, I. Ttar, A. Doboan)
- Un cerc cazut in desuetitudine (Ed. Anca)
- Form eliptic (M. Chiricu)
- Se da rotund ... dar s-a cam turtit (V. Potolinc); Roata turtita (L. Popescu)
- Balonul ... dirijabil aflat in faza de incercari (N. Popescu)
- Forma de expunere a oualelor
- Prinde via la sfritul sorocului (P. Haa); Lacasul intim al vietii de apoi (D.
Nad)
- Furnizor de oua (C. Herescu); Cu oua umplute (sing) (A. Tudose)
- Caracteristica sexului frumos (D. Bldea)
- Fruct necopt (M. Dinc)
- Secreta la inmultire (M. Nastase)

- Ura n mulime (M. Bornemisa)


- Procese verbale nsoite de palme (sing) (A. Kadar)
- Aplauza verbale (sing) (P. Vesa)
Ovaionare:
- Ura exprimat de public (Gh. Luculescu)
Ovaionat:
- Primit cum se cuvine pentru merite deosebite (V. Anghel, I. Vlase)
Ovz:
- Pine .. pentru cai (D. ipluic); La botul calului (D. Constantinescu)
- Tragator la talere (I. Vlase)
Ovin:
- Sectorul de strungarie (M. Zgubea); Domeniu de lucru pentru strungari (P.
Haa)
- Vine de la capre (A. Boboc)
- Atribut al berbecului (E. Anca)
- Vorba spusa cand e sa o facem de oaie (C. Pricop)
Ovin:
- Adept a spiritului de turm (D. Bldea)
- Miorita si colegele ei de clasa (sing) (T. Capot); Pe plaiuri... mioritice
- Pinea strungarului (C. uta)
Ovoid:
- Format ... de ou (A. Boboc); Un fel de oua (C. uta)
Ovul:
- Legtor de sarcin (A. Boboc)
- Productor de ou (C. Oglan)
- Micile secrete ale inmultirii (sing) (D.I. Nicula)
Oxid:
- Mnctor de fiare (C. Bnzaru)
Oxigen:
- O trece la chimie (N. Caraiman); O mare in elementul sau (C. Herescu)

Oz:

Ozalit:
OZN:

Ozon:

- Oul simbolizat ca element al vietii (V. Trolea); Absorbit de nevoile vietii


- Apa vie pentru cei insetati de viata (Gh. Dobrescu Jr.)
- Taram de exersat magii literare (N. Murean)
- Omega in dubla ipostaza (C. Herescu)
- Zeul cu cerc in frunte ! (T. Niscov)
- Prinse in poza ! (Z. Turdeanu)
- Caractere comune la ovaz, orz si orez! (T.Capot)
- Hartie de calc (D. Tipluica)
- O zburtoare necunoscut care strnete senzaie (C. Herescu); Dovada ca nu tot
ce zboara se mananca (D. Constantinescu)
- Disc controversat inregistrat incognito (T. Capot); Intrus incognito (P. Ciurea)
- Vine din cer i este pus sub semnul ntrebrii (A. Mitu)
- Lucrare SF la tema zborurilor extraterestre (P. Haa)
- Indicatie terapeutica pentru o pana de inspiratie (M. Dogeanu)
- Creaza o atmosfera propice la cele mai inalte cote (C. Raia)
- Eliberat dupa spargerea frontului
- Gazde la munte! (D. Bldea)

P
Pa:

Pac:
Pace:

- Silaba pronuntata in pragul despartirii (T. Capot); Silaba la despartire (T.


Capot); La despartire intr-o silaba; Semn ... la despartire (L. Popescu); Se
pronunta pentru despartire (V. Stoian); Cuvant la o despartire vremelnica (I.
Degeratu, V. rdea); Spus in ultima clipa la despartire (T. Nstase); Tandra
despartire din vremea inocentei (At. Mateescu)
- Te desparte de cei dragi (M. H);
- Declaratie la sfarsitul unei intalniri amicale (C. Herescu); Comunicat final dupa
o intalnire amicala/prieteneasca (C. Crbu, I. Socolov, V. Feru); Finalul unei
ntlniri amicale (D. Marcu);
- Un bun rmas (V. Potolinc); Bun ramas, luat din departare de la Paris ! (I.
Ptracu, C. Trnoveanu); Au revoir ... la Paris ! (L. Popescu)
- Gangureala in preambulul unei despartiri ce contine promisiunea revederii (N.
Murean)
- Bezea servit la o rscruce de drumuri (T. Hedeiu); Srutul degetelor (L.
Popescu);
- Dat copiilor la plecarea de acasa
- Salve/Cuvant de adio (D. Manog, D. Guinea);
- Vorba de pe urma (V. Potolinc)
- Pe curand ... (Z. Turdeanu)
- Palid la fata! (P. Berteanu); Pare retras! (D. Nada); Suita la pas ! (A. Doboan)
- La prova si la pupa! (V. Antoniu); Pru fr ap ! (A. Boboc); O para chioara!
(St. Iavorovski); Piatra seaca!
- Cu el i iau rmas bun romnii din Europa de Est ! (Gh. rdea);
- Efectul unei arme cu repetiie (A. Rbonescu).
- Zgomot care te face sa intorci capul ! (I. uelescu)

- Disprut/Pierit n rzboi (D. Bldea,T. Nstase, M. Pascalu); Prima victima


a razboiului (N. Caraiman); Vaduva de razboi (V. Feru); Intoarsa dupa
terminarea razboiului (D. Marcu)
- Anuleaz un ordin de lupt (A. Rbonescu)
- Solutie de stingere de la final de campanie (I. erban)
- Acord general atribuit dup stingerea unor nenelegeri (B. Stoianovici); Capodopera acordurilor armonice (N.V.Barbu)
- Pune piedica la arme (T. Hedeiu)
- Pauza dintre batai (I. Moraru)
- Castig in acord (V. Potolinc)
Pachet:
- Masa de oameni .. in deplasare (P. Ciurea)
Pacific:
- Ultramarin ! (Gh. Constamtinescu)
Pacoste:
- Vorb spus la necaz (B. Stoianovici)
Pact:

- Solicit o oarecare putere de nelegere(E. Gldu); Buna intelegere (I.G.


Gruni);

Da dovada de intelegere (V. Bucur)


- Tratat de intelegere de neamuri (A. Doboan); Tratat pe intelesul tuturor; Tratat
ca intre straini (M. H)
- Acord final/major (P. Cornei, A. Rab)
- Rezultat notabil la o intalnire inter-tari (C. Herescu)
- Procedeu de prindere la lupte
- Juramant de credinta pe o ramura de maslin (At. Mateescu)
A pactiza:
- A te face frate cu dracul (A. Ciurunga)
Pad:
- Romanul fluviu (I. Boar)
Padin:
- Platou cu verdeata servit la masa Inaltimii-sale (P. Vasilache)
Padoc:
- Ingrdete micrile cailor (V. Negreanu)
Ocolul hipodromului (M. Popescu)
- Gradina zoologica (V. Trolea)
Paf:
- Ramas cu gura cascata (P. Ciurea)
Pafta:
- Pusa la ncins (N. Badea)
- Strange cureaua (N. Dumbrava)
Pag:
- Mai ceva decat un cal breaz (L. Popescu)
Pager:
- Claxon auto (E. Nadrag)
Paginator:
- Da ordine la trecerea in revista (N. Barbu)
Pagin:
- Un anumit numar de carti (S. Petrica)
- Fondul literar (I. Caraiman)
Pagod:
- Indica ... o piramida in trepte (cu ritualul respectiv !)
Paguba:
- Acompaniate de fluieraturi (sing) (M. Puiu)
Pahar:
- Simbol clasic al unei prietenii de circumstanta (E. Ndrag)
- Unitate de desfacere cu amanuntul a bauturilor (I. Stanciu)
- Obsesie ce macina o conditie umana marginalizata (N. Murean)
- Msura norocului (M. Frunz)
- Spartul unui chef monstru (C. uta)
- Necazul ... cu bautura
- Subunitate de serviciu la baterie
Paharnic:
- Valetul de cup (Gh. Onicioiu, L. Popescu)
Pai(e):

Paia:

Pair:

Paj:
Pal:

Palan:
Palat:

- Servit cu racoritoare/citronad (V. Potolinc, S. Arvinte, V. Anghel); Servit la


botul calului (Gh. rdea)
- Galben de supt (O. Manto-Jr.); Soarbe-zeama (M. Dogeanu)
- Accesoriu pentru sonde (R. Hecher); Tub de/la sond (A. Doboan); Conducta
de extractie la sonda (I.Socolov)
- Aparat de suflat (I.I. Zamfirescu)
- Se da de gol la un pahar
- Un dedesubt al produciei de gru (E. Gldu)
- Ridica productia de boabe la hectar (A. Doboan)
- Cade secerat (V. Trolea); Produse la treierat (C. u)
- Tip de fire obtinute din seminte de cereale (D. Georgescu)
- Da in spic (C.Herescu)
- Sunt pe capul omului cu palarie de soare (sing) (Gh. Gustescu)
- Dezechilibru n optica unora (Gh. Constantinescu)
- Speran firav descoperit n extremis (D. Popa)
- Comicul in literatura populara (Gh. Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu)
- Figura schimonosita ... de rs (Gh. Gndu)
- Papusa pentru oameni mari (P. Ciurea)
- De-ale carnavalului (sing) (O. Manto-Jr.)
- Titlu de mare valoare in relatiile franco-engleze (A. Mitu); Soi de vita nobila
englezeasca (D. tirbu)
- Mister ... la camera (D. Hurtupan); E un mare mister (E. Gldu)
- Se poarta ca un lord (L. Popescu)
- Un adolescent care face curte (C. Herescu)
- Chip de ceara (V. Butoi)
- Imitatie de blana
- Para chioara (masc) (C. uta)
- Pus intr-o lumina proasta (P.Berteanu)
- Ridica greutati in activitatea productiva (R. Arpad, D. Bakos)

- Cas regal/domnitoare (O. Coglniceanu, M. Bornemisa); Vrful casei (D.


Hulu); O casa ca-n povesti (A. Tudose); Cas mare cu curte (M. Frunz)
- Un cuib de nobili (T. Hedeiu)
- Mare de stat (D. Bldea)
- Recomandat pentru ... scaun (D. Novacovici)
- Termen de referinta pentru marile constructii (sing) (C. Trnoveanu)
- Jumatate de gura (Ion Buzdugan)
Palavragiu:
- Nu reusesti sa-i iei vorba din gura (Gh. Gustescu); Trece repede de la o vorb la
alta (A. Boboc)
Palavre:
- Gen de discutii neprincipiale
Pal:

- Pe aripile vantului (Gh. Constantinescu)


- O boare ce-a venit intai pe deasupra viilor (E. Anca)
- Una care iti da de furca (P.Berteanu)
Paleontolog:
- Profanator de morminte nepedepsit de lege (I. Socolov)
Palet:
- Tragatoare evidentiata intr-o competitie ... de masa (M. Bornemisa); Baza
materiala a unui sport de masa (M. Guja)
- Sursa de imagini color (I. Manzur)
- Un fel de racheta cu raza mica de actiune (A. Tudose)
Palicar:
- Erou anonim din lupta pentru independenta Greciei (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Palid:
- Un cuvant care poate fi ... sters ((G. Petrone); ters pe fa (M. Bornemisa)
- Figura de ceara (masc) (I. Hanga, C. uta)
- Chip de groaza
- Spus verde-n fata (A. Doboan)
Palier:
- Nivel de trai la o cas mare (A. Antonesei, T. Popescu); Indicator de nivel (F.
Georgescu)
- Loc rezervat la etaj intr-o casa ... de odihna (O. Manto-Jr.)
- Realizeaza planul in constructii (I. Cretu)
Palimpsist:
- Scrieri vechi care pot fi citite printre randuri (sing) (F. Stefanescu)
Palm:
- Amplasamentul celui mai mic pod din lume (A. Mitu); Fiecare cu podul ei (A.
Tudose)
Paloare:
- Efecete de groaza ... inchipuie (sing)
- Imprimata pe fata unui galben (L. Popescu)
Palo:
- Tia in carne vie (N. Dumbrav)
Paltin:
- I se imprastie roadele de aripi ... de vant (P. ecman)
Palton:
- Scos la nclzire (D. Bldea)
Pan:
- Domn al Poloniei (D. Mant,og)
Panaceu:
- Doctorie pentru vraci (C. Mateescu)
Pana:
- Motul curcanului (B. Stoianovici)
- Un fel de gatit ... din pasare (I. Caraiman)
Pan:
- Unitate pentru desfacerea lemnelor de foc (I. Cretu)
- Vechi stil scriitoricesc; Amintiri scriitoriceti (B. Stoianovici)
- Crescuta in puf (N. Medru, D. Cioflic, V. Rusu)
- Usoara ca fulgul (P. Haa)

- Caz de moleeal datorat lipsei de aer (E. Gldu, T. Hedeiu, E. Mnica)


- Accident de circulatie (V. Hotea)
- K.O. tehnic (C. Herescu)
Pancard:
- Articol .. demonstrativ (C. Herescu)
Panel:
- Placa mobila (T. Capot)
- Sortiment de mobila (N.Banu)
Paner:
- Cosul din sufragerie. (L. Popescu)
- Detinut! ... la pastrare, prelucrat cu nuiaua (P. Vasilache)
Panicard:
- Incadrat pe post de sperietoare (A. Tudose)
Panic:
- Situatie derutanta (V. Potolinc)
Panoramic:
- Cu un orizont larg (A. Boboc)
Panou:
- Sector rezervat pentru aruncatori si saritorii la inaltime (M. Zgubea)
- Au cosuri pe fata (sing) (O. Manto-Jr)
A pansa:
- A trata raul din fasa
Panseu:
- De valoare maxima (C. Oglan)
Pantalon:
- Stransul curelei (O. Hutul)
- Luai peste picior (sing) (C. Butic)
Pant:
- Plan ce te poate duce de rapa
Pantof:
- Are un anumit numar ... de picioare (sing) (I. Socolov); Calca ... cat il tin
picioarele (I. Plischi)
- Cu botul pe labe (L. Ivana)
Pantomim:
- O piesa mut n joc (T. Capot)
A pansa:
- A se nchide rana (Fl. Barbu)
Paos:
- Vin la mort (I. Tatar)
Pap:
- Lipitori aplicate pe piele (sing) (C. Herescu); Legatura de piele (V. Potolinc)
- Lipitoare (I. Caraiman); Lipicios in felul sau (T. Popescu); Liant a la Chiorpec
(D. Georgescu)
- Fina care prinde bine la casa omului (M. Zgubea)
- Paste fainoase necomestibile (sing) (P. Berteanu)
Papagal:
- Vorbete i el, dei nu se pricepe (C. Herescu)
- Un imitator inascut (L. Popescu)

Papar:
- Un fel de bataie ... cu oua; Luata la bataie (N. Dumbrava); Un fel de a manca ...
bataie; Btaia putilor (T. Capot)
Paparud:
- Pelerin de ploaie (A. Doboan); Prevestete ploaie (B. Stoianovici)
Pap:
- Vrful unei (mari) biserici (N. Caraiman, Gh. rdea)
- Mai marele pstorilor (A. Tudose)
- Primul roman religios (M. Frunz)
- Mancare de pui (B. Vlad)
Papir:
- Tip de hartie gasita mai greu (S. Petrica)
Papuc:
- Incaltaminte de comanda pentru femei ... maritate (A. Tudose); Incaltaminte
pentru cei desculti (sing) (T. Capot); Incaltat dupa descaltare (B. Vlad)
- St la baza unei existene retrase (S. Contz)
- Zburator pe suprafata marii (Gh. Dobrescu Jr.)
Papur:
- Fara noduri .. in apa (N. Badea); Firul apei (V.M. Udrite)
Par:
- Stand rudimentar pentru obiecte din ceramic (N. Barbu)
- Aprtor de ndejde contra atacurilor nedorite (M. Gzea)
- Pus pe teren in situatia de a marca (I. Buzdugan)
- Mijloc de aparare la indemana oricui (A. Doboan)
- Se lovesc cu batele/ciomegele (sing) (A. Doboan)
Para:
- Piesa de schimb (M. Bornemisa)
- Circula odinioara in tara noastra (N.Banu)
- Poama ... luata la bani marunti (P. Goja)
Paracliser:
- Ajutor pentru prini (O. Alexe)
- Slujba religioasa (C. Herescu)
Parad:
- Tinuta de/la sarbatoare (M. Guja, I. Tatar)
- Superproductie festiva cu concursul armatei (At. Mateescu)
- Umflat cu pompa (P.Ciurea)
Paradenatoz:
- Curata dintii (T. Popescu, G.epelu)
Paradis:
- Prototip demiurgis pentru gradinile suspendate. (E. Diradurian)
Paraf:
- Un fel de iscalitura. (T. Capota)
- Da gir actelor altora (M. Anca)
Parafrazare:
- Reluarea unei explicatii mai pe larg
Paralele:
- Nu ajung la intalnire (R. Vasilescu)
Paralelism:

- Termen de comparatie (A. Kadar, D. Constantinescu); Studii comparate (sing)


(A. Dobosan)
- Act de identitate (M. Anghel, I. Ttar)
Paraleu:
- Unul de doi bani, care face pe zmeul (V. Butoi)
Paralitic:
- Lipsit de bun simt (H. Albert)
Paralizat:
- Imobil in stare proasta. (P. Haa)
Parapet:
- Vedere de pe pod (I. Negrut)
Paraplegic:
- Imobil pentru clinica de boli nervoase (F. Stefanescu)
Parastas:
- Masa cu dar, pomennita din timpuri memoriale (E. Anca); Masa tcerii (O.
Alexe)
- O slujba .. de trista amintire (C. Herescu)
Parautare:
- Saritura la inaltime
- Manevra a extraterestilor pentru contactul cu pamantenii (P.Vasilache)
Paraut:
- Limitator de mers in gol (C. Herescu, I. Tatar)
- Sine qua non al omului de sare (N. Caraiman)
- Femeie de proasta calitate ... la inaltime (A. Doboan)
Parautist():
- Specialist la sritura n nlime (A. Boboc); Deine recordul la sritura n
inlime (N.C. Dumitru); Saritor la inaltime (H. Albert)
- Militar care pica/cade la datorie (P. Haa); Militar ce sare in aer (O. Huul)
- Crai/Dama de pica (Gh. Igna, L.Popescu)
- Sportiv de inalta performanta (A. Doboan)
- Aruncator aer-sol (B. Bogos)
- Gata sa sara daca-i luat pe sus (M. Guja)
- Lansat printr-o deschidere in adancime
Parat:
- Respins la joc (A. Schindarli)
- Ferit de lovituri (C. Herescu)
Paratrznet:
- Ii tun i i fulger (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Sistem de aparare contra loviturilor aeriene (A. Doboan)
- Protectorul suspus al casei (R.Arpad)
- Conductor electric izolat plasat la ianltime (P. Goja)
Paravan:
- Cu privirile de nepatruns (I. rlea)
Parazit:
- Profita de bunatatea gazdei (T. Hedeiu)
Parazitism:
- Proprietate de stat (A. Tudose)
Par:

- Le crete prul (sing) (D. Bldea)


- Form de turnare la rece (B. Stoianovici)
- Limba pentru friptura (Gh. Crian, I. Socolov)
- Scoasa din foc (I. Vlase); Ea face mereu focul (P. Haa)
- Una care iese numai cu sotul (Gh. Crian, I. Socolov)
Parm:
- Cablu pentru legarea la pamant (M. Zgubea)
Parbriz:
- Trecut cu vederea de catre conducator (D.I. Nicula)
Parc:
- Sediul unor banci de stat (C. Georgescu); Terenul bancilor de stat (T. Hedeiu);
Are propria retea de banci (D. Marcu)
- Spaiu special amenajat pentru oxigenare (M. Frunz)
- Petec verde pe haina cenuie a oraului (B. Stoianovici)
- Oaza citadina
- Izvor din Bucuresti (I. erban)
- Autogara ! (N. Cioclteu)
Parcare/Parcaj:
- Detine autovehicule de stat
- Loc rezervat pentru automobilisti
Parcel:
- Diviziune a muncii in agricultura (C. Herescu)
Pardoseal:
- Se oprete n prag (V. Potolinc)
Parfum:
- Un buchet de flori primit cu placere (M. Dogeanu)
Parfumat:
- Analizat cu placere intr-un moment de inspiratie (I.I.Zamfirescu)
- Isi lasa odorul slobod (M. Guja)
Parfumerie:
- Nascuta din flori (G.epelu)
Paria:
- De clas foarte joas (C. Butic)
A paria:
- A face o intelegere ... la o neintelegere (I. Ttar)
Paricopitat:
- O boala des picata la unghii ! (A. Doboan)
Parior:
- Se remarca la jocul cu caii
- Unul care se prinde repede (T.Capot)
Paris:
- Juriu uninominal pentru ntia Miss Univers (E. Diradurian)
Paritate:
- Sistem de echilibru la paralele inegale (P. Abdula)
- Confera calitatea de sot (Gh. Chiril)
Pariu:
- Personal angajat la hipodrom pentru a participa la curse (Gh. Boban); Form de
angajare la hipodrom (E. Gldu, T. Hedeiu, E. Mnica); Angajat la hipodrom

(V. Feru)
- Disputa financiara incheiata cu o strangere de mana (P. Goja); Joc de doi cu
prindere de mana (C. Herescu)
- Conventie democratica la o neintelegere (I. Tatar)
Parlament:
- Constructie cu doua camere (A. Tudose)
Parodie:
- Replic cu umor la o creaie literar (N. Nsui)
- Realizare in falset pe tema unei prealabile creatii (C. Demetriade)
Parodiere:
- Reluare din actiune ... care starneste rasul (D. Guinea)
Parol:
- Cliseu lexical pentru "crede si nu cerceta" (At. Mateescu)
Parol:
- Termen uzual pentru un militar aflat in recunoastere (I. Stanciu)
- Cheie de contact (D. Bldea)
- Cuvant de taina (E.Globau, C. Mangu)
Parolist:
- Om de incredere printre angajati (C. uta)
Pariv:
- Degradat din cauza purtarii (C. Mateescu)
Parte:
- Fractie ordinara (I. Buzdugan)
Parter:
- In josul scrii (L. Popescu)
- Lipit pamantului (I. Caraiman)
- Aflat intr-un bloc supraetajat (D tirbu-Nica)
Participant:
- Prezentul in actiune
Particular:
- Poate ajunge n cele din urm la gradul de general (D. erban)
Partid:
- Fundamentul casei (I. Ttar)
Partitur:
- Album al frumusetii muzicale (C. Georgescu)
- Lucrare prevazuta a se executa in acord (I. Degeratu)
Parturiie:
- Schimbata la nastere (A.Gagniuc, E. Mnica)
Parvenit:
- Urcat pe scara din spate. (I. Caraiman)
Pas:
- Bucatica luata din mers (Florian Lazar); Modific poziia de mers (V.
Negreanu); Msur pentru bunul nostru mers (A. Boboc)
- Masurat cu piciorul (T. Hedeiu); Numarat/Calcat in picioare (V. Feru)
- Facut cu picioarele (A. Antonesei); Fcut din mers (C. u)
- Inainte mergator (I. Iosif)
- Unitate de/in mar/deplasare (A. Botea, N. Caraiman, A. Morar); Unul dupa
altul in mars (sing)

- Trector obinuit (I. Cristea); Tip de trecere pietoni (V. Butoi)


- Minietapa in deplasare (Fl. Georgescu)
- Anunta o retragere provizorie din joc.
- Se spune la o carte proasta (T. Hedeiu)
- Drum in sea (C. Herescu)
- Depresiune .. trectoare (A. Antonesei)
- Unde se intalneste munte cu munte (M. Guja)
A pasa:
- A face multe si marunte (A. Tudose)
Pasager:
- Poate circula cu masina si fara carnet (M. Anghel, I. Tatar)
Pasaj:
- Se bucura de multa trecere la pietoni si soferi (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Fragment din opere alese (C. Voica, O. perlea)
Pasarel:
- Legatura de chei (C. Herescu)
Pas:
- Transmisiune sportiva (in direct) (P. Abdula, D. Marcu, V. Gogea, P. Goja, T.
Nstase)
- Merge la o intalnire pe teren (Gh. Gndu); Trimisa la intalnire (T. Popescu)
- Legatura de joc (M. Puiu)
- Trecutul altuia (N. Cioclteu)
- Neagr cu ghinion (M. Frunz)
Pasre:
- Avion de anticipatie creat in laboratoarele naturii (E. Diradurian, A. Vljoag)
- Maestra a zborului fara motor (I. rlea)
- Aeromodel ! (E. Guja)
- Are pene tot timpul (N. Caraiman)
- Face ochi dintr-un ou
Pasivitate:
- Stat neutru (Gh. rdea)
- Actiune de sine statatoare (E. Ndrag)
- Starea unei societati cu actiuni slab cotate (A.Gagniuc, E. Mnica)
Parter:
- Ansamblu teatral de un nivel inferior (B. Stoianovici)
Past:
- Bulion concentrat (I. Sasu)
- Substanta utila, intalnita la anumite mine (E. Guja)
- Masa plastica necesara in modelarea celor mici (P. Vasilache)
- Scriitoare de stil modern (I. Isac)
Pastel:
- Poezia culorilor (D. Georgescu)
- Peisaj cu flori de mina (P. Ciurea)
A pasteuriza:
- A cali .. pentru mancare (I. Sarbu)
Pasti:
- Recreatia (!) mica (S. Arvinte, V. Anghel)
- Reprezinta o opera dupa alta (M. Frunz)

Pastor:
- Aflat in capul mesei (D. Marcu)
Pastram:
- Coad la carne proaspt (D. Bnciulescu, E. Gldu, T. Hedeiu)
Paaport:
- Foaie de parcurs cu date personale (A. Boboc)
- Carte de vizita (M. Anghel)
Pa:
- Bani ca la turci (sing) (A. Rab, P. Ciurea, A. Mitu); Ban turcesc (V. Trolea)
Pat:
- Loc/Baza/Unitate de odihna si tratament (D. Marcu, Gh. Guru, C. unea, P.
Berteanu); Loc de tras pe dreapta (L. Popescu); Un loc de vis (V. Trolea)
- Suportul material al visurilor noastre (E. Diradurian, A. Vljoag); Cuib de vise
(P. Vardol); O mobil de vis (N. Badea)
- Ne ndeamn la visare (V. Potolinc)
- Intins la odihna (A. Dobosan); Intins sub asternut
- Ofera un mijloc de destindere (V. Potolinc, D. Hulu); Prilej de a face o
intindere (L.Popescu)
- Lasat de un om destept (A. Tudose)
- Esafod sui-generis pentru un ortoped sadic (Ed. Anca)
- Obiectiv de stat major pentru stat
- Dormitor comun (I. Vlase)
- Divan ad-hoc (A.M.Samsonic, V. Opri)
- Baza de tratament (A. Rbonescu)
- Pliant pentru uzul turistilor (Gh. Broiu))
- Rezultat neconcludent dupa mai multe combinatii (B. Stoianovici)
- Paralizeaza orice miscare (L. Popescu)
- La umar arm' (!)(C. Herescu)
- Remiza 100% (V. Trolea)
Patalama:
- Veche atestare documentara (D. si P. Berteanu); Diplom care atest vechimea
(V. Feru)
- Scrisoare de acreditare (C. Pricop)
- Se dadea pentru invatatura de carte (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Pat:
- Accident cromatic (L. Popescu); Accident de culoare (N. Nsui, V. Onofrei)
- Rezultatul neplcut al unei neglijene la serviciu (I. G. Gruni); Consecinta a
neglijentei in servici (Z. Turdeanu, I. Riti); Amprenta neglijentei (Gh.
Constantinescu, L. Popescu); Amprenta necuratului (M. Guja)
- Schimb de culoare la o proba de fond (L. Popescu); Greeal de fond (Gh.
Luculescu)
- Inegrita la soare (Gh. Boban, V. Potolinc, I. rlea); Umbrele de soare (sing)
(V. Trolea)
- Compromis acuzator pe hlamida constiintei
- Distinctie mizerabila (I. Serban)
- Stigmatul puritatii (A. Rab)
- Nu apare cand e luna (T. Capot)
- Picata in dizgratie (D. Serban)

- Rasare dupa stropi (C. Herescu)


Pate:

- Pasta de mai
Patefon:
- Functioneaza pe o placa turnanta (C. Herescu)
- Vechi interpret de muzica ... disco (C. Raia)
Patent:
- Forme ntocmite la inventare (T. Hedeiu); Act de inventare (P. Cornei)
- Certificat pentru un nou nscut (A. Vljoag)
- Dovada oficiala de recunoastere a paternitatii (B. Vlad)
Patentat:
- I s-au recunoscut oficial toate drepturile de autor (B. Stoianovici)
- Inregistrat la inventare (C. Herescu)
Patern:
- In numele tatalui
Pateu:
- Pasta de dinti (I. Tatar)
Patim:
- Generatoare de impusluri (V. Trolea)
- Inclinatie ce amentinta echilibrul (M. Popescu)
- Afectiune incurabila (D. Guinea)
- Focul ce arde in vestala viciosilor (N. Murean)
- Amplifica tendintele nonconformiste ale unora (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Patin:
- Autoarea unor urme pe gheata (E. Ndrag)
- Tip de executie ... glissando, judecand la rece (I. Moraru)
- Valoare adaugata la spor de vechime
Patinator:
- Vin la ghea (sing) (A. Botea); Unde plteti cu bani ghea (Gh. Oncioiu)
- Actioneaza prin alunecare, in limitele sportive (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Zboara cu gratie si dezinvoltura pe un teren solid (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Patin:
- Valoare din trecut (B. Stoianovici)
Patos:
- Degajare prin autopropulsie (L. Popescu)
- Sufletul actiunii (R.Arpad)
- Motor cu ardere interna (M. Popescu)
Patron:
- Culmea privatizarii (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazar)
Patronimic:
- In numele tatalui (A.Tudose)
Patru:
- Dou duble (Gh. Oncioiu)
- Pica la examen (S. Cozma)
- Scaunel elementar scos la reforma (T. Capot)
Patrulater:
- Careu intr-un sens mai larg (Fl. Georgescu); Un careu tratat la modul general (L.
Bot, V. Buzea); Se poate defini ca un careu obisnuit (V. Feru)

Pauperizat:
- De bani gata (C. Suta)
Paupertate:
- Situaie n care nu ai deloc stare (Gh. rdea)
Pauz:
- Intreruperea temporara a activitatii (F. Stefanescu)
- Scurt timp dupa o ora (I. Tatar)
- O despartire dramatica (M. Guja)
- Gol marcat din actiune (C. Crbu, I. Socolov)
Pavat:
- Drum batut (M. Nastase)
Pavilion:
- Piesa in prima auditie (C. Herescu)
- Pnze din porturi naionale (sing) (A. Boboc)
Paz:
- Sistem de protectie (C. Georgescu); Protectie sociala (E. Nadrag)
- Aciunea de garantare a valorilor (Gh. rdea)
- Dispozitiv antifurt (Gh. Toia)
- Pusa in garda. (C. Herescu)
P:
- Piatra seaca ! (I.G. Gruni)
- Una iesita din apa (V. Vasilache)
- Ramase la coada sapei ! (Gh. Oncioiu)
Pcal:
- Un glumet .. de pilda (I.I. Zamfirescu)
- Titlu .. de duce (pomenit in"Basmele romanilor") (C. Herescu)
- Tip de farsa (I. Seicean)
Pcat:
- (Greseli) iertate de (catre) parinti (sing) (C. Stanescu, A. Rbonescu);
Condamnat de parinti (I. erban)
- Act de libera trecere spre portile iadului (T. Popescu)
- Era tratat cu indulgenta (P. Georgescu)
- Trecere pe sens interzis (Gh. Toia)
- Lucru judecat (N. Badea)
- Tare mari (sing)
Pcleal:
- Ardere pe rugul credinte
-Metoda de traducere in limba romana.
- Cursa de Formula 1 din aprilie (E. Mnica)
A pcli:
- Mijloc de a seduce ! (Gh. Docea)
Pclit:
- Erou de farsa (I. rlea); Tip de farsa intr-un act (R. Vasilescu)
- A inghitit o cacealma (L. Popescu)
Pclitor:
- Catalizator ntr-un proces de ardere (Gh. rdea)
Pctos:
- Moarte pentru o cauz sfnt (masc, sing) (T. Popescu); Condamnat la moarte

(A. Botea)
- Oaia neagra din turma pastorului (N. Dumbrava)
- Discipolul diavolului (A. Tudose)
Pdurar:
- Mai marele copacilor (M. H)
Pdure:
- Roade din codru (sing) (C. Stanescu)
Pianjen:
- Via legat de a (I. Boar)
- Pescuiete la musc cu fir ntins (T. Hedeiu)
- Cu toate panzele sus (D. Marcu)
Pienjeni:
- Expunere de panze (T. Capot)
Pios:
- Atribut de baza al unei mari culturi (M. Guja)
Plrie:
- Sta pe capul omului (I. Manzur); Farfurie aruncata in cap (T. Hedeiu)
- Podoab capilar (M. Zgubea)
- Produs care are borul la baza (V. Hotea)
A pli:
- A bate in galben (A. Mitu)
Plinc:
- Trecuta prin serpentine (D. Bldea)
A pli:
- A trece pe galben (D. Tipluic)
Plit:
- Trecut in sectorul vegetal (D. Bldea)
Plitur:
- Socanta in felul ei (P. Georgescu)
Pmtuf:
- Smocul de pr care duce la albirea brbii (B. Vlad, I. Bue)
- Face spume la gura (I. Vlase)
Pmnt:
- Bulgare de viata rostogolit in spatiu (At. Mateescu)
- Sfera noastra de actiune (Gh. Braoveanu)
- Scoar plin de praf (N. Caraiman)
- Loc de munca la tara (B. Stoianovici)
Ppu:
- Frumusetea unei mame precoce (M. Dogeanu); Frumoasa de la raionul de jucarii
(L. Popescu)
Pr:
- D din cap (A. Botea); Moalele capului (V. Butoi, S. Arvinte, V. Anghel, I.G.
Gruni, M. Chiricu, V. Butoi); Ras in cap (N. Badea); Tiatul capului (A.
Vljoag, N. Caraman); Perii de cap (sing) (C. Herescu)
- Legat la cap, fara sa-l doara (Gh. Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu);
Acopermnt de cap (C. Dincovici); De la cap la coada (P. Vesa)
- Nu-l prea vezi cu caciula pe cap (A.Doboan)
- Iesit din fire (A. Botea, M. Dinc, D. Guinea); Fire mai aparte (sing) (Z.

Turdeanu); Fire schimbatoare (T. Nicov)


- Imbracaminte de piele (N. Barbu. O. Manto-Jr); Produs din piele (V. Potolinc);
Simit pe pielea noastr (N. Caraman)
- Lipsesc de la chei (sing) (L. Popescu); Pierderi de chei (sing) (T. Capot)
- Desiul din care rsare luna (V. Potolinc); Inexistent pe luna (F. Georgescu)
- Se taie cnd se rade (A. Botea)
- Mijloc de cumprare ! (M. Guja)
- Merge permanent la femei (T. Pocutan)
- Transformat cu timpul in argint viu (M. Frunz)
- Au culoare de trecere cu marcare in alb (sing) (I. Manzur)
Prginire:
- Duce la ruina (C. Sgrcea, I. Buse)
- Lasare la vatra (t. Ciocianu)
Prginit:
- Ramas singur e lipsit de griji (D. Arghir)
- Un fel de constructie aproape terminata (masc)
Prsire:
- Lasare in urma (B. Vlad); Lsat fr grij (I. Pun)
- Pus in libertate (Gh. Luculescu)
Prsit:
- Lasat singur in urma (I.C.Pun)
Prere:
- Schimb de opinii (sau simpla impresie) (E. Diradurian); Motiv de opinie
separata intr-o exprimare personala (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Un fel de iluzie optica (I. Buzdugan)
- Credin .. neclar (V. Potolinc)
- Imagine in care se da frau liber fanteziei creatoare (T. Popescu)
- Vorba de spirit (Al.Cristici)
Pros:
- Omul-maimuta (P.Berteanu)
Prtinitor:
- Avantajeaza pe unii (D. Bako, E. Gldu)
- Inclinat ntr-o parte (A. Botea, A. Crciunescu)
- Foarte mult apreciat. (V. Potolinc)
Pruial:
- Gala de box feminin
Psat:
- Mlai mare (L. Popescu)
Psrar:
- Un gainar .. la general (N. Caraiman)
A psui:
- A fi de acord cu suspendarea achitarii (V. Potolinc)
Pit:
- Activitate efectuat n deplasare (B. Stoianovici)
Pune:
- Arie pastorala (A. Stnescu)
Ptat:
- Asta-i necuratul (A. Doboan); Nu-i lucru curat (L. Popescu)

- Picat rau (M. Popescu); Picat ... in dizgratie (C. uta)


- Curat .. murdar (A. Mitu. A. Rbonescu)
Ptima:
- Bolnav de inim (M. Frunz)
- Erou de drama personala .. care sufera mult (M. Dogeanu)
Ptrar:
- Faz desfurat n nocturn, de dou ori pe lun (A. Boboc); Periodic lunar (C.
Herescu)
Ptrat:
- Spatiu de joc
Ptur:
- Ne poate da clas n societate (E. Gldu)
A pi:
- Verb conjugat la intamplare (V.M. Patru)
- A da de ru (I. Boar)
- A o lua pe urmele celebrului Stan (D. Popa)
Pit:
- Om cu experienta (V. Feru)
- Numit din intamplare (A. Morar)
Pun:
- Tapul nostru ispasitor, ajuns de pomina (D.T. Brbulescu); Pus la cale a devenit
ap ispitor (C. Herescu)
- Acar celebru (I.I. Zamfirescu)
- Etalonul infatuarii la curte (P. Ciurea)
- Campionul ... la coada (L. Popescu)
A pzi:
- A duce o viata de caine (A. Tudose)
Pzit:
- Are regim de protecie (I. Cristea)
- Facut de garda (t. Ciocianu)
Pzitor:
- Pus in garda (M. Frunz)
Pcl:
- Incarca atmosfera (V. Potolinc)
Pine:
- Mancare .. de post (D. Cruicu)
Plc:
- Merge la grmad (Gh. Toia. M. Zgubea)
Pndar:
- Privighetori la vii (sing) (T. Capot)
Pnd:
- Cuib de privighetori
Pntec:
- Bazin acoperit (H..Simon)
Pr:
- Tip de reclama (S. Leoveanu, C. Mateescu)
Praie:
- Descendente cu obarsie inalta

Pr:
A pri:
Prt:

- Forma de turnare (la rece) (B. Stoianovici, I. Manzur)


- Plangere cu lacrimi meschine (E. Diradurian, A. Vljoag)
- A turna ntr-o anumit form (N. Barbu)
- Un fel de a spune

- Vine ca turnat (Gh. Luculescu, V. Trolea); Turnat defectuos; Lucrat prin


turnare (Gh. Oncioiu)
- Corijent la purtare ... in cazul acuzativ (At. Mateescu)
- Purtat cu vorba la judet (C. Mateescu); Dus cu vorba
- Altfel spus
- Vandut cu amanuntul (I. Stanciu)
- Ciripitul la sticleti (P. Ciurea)
- Distribuit intr-un rol negativ (A. Doboan)
Prtor:
- Tip de reclama care se afiseaza la sectia de turnatorie (P. Vasilache)
Pru:
- Forma elementara de curs (T. Hedeiu)
- Curent de mica intensitate (V. Trolea)
- Vine de la izvor (V. Butoi); Vin slab cu ap (sing) (E. Gldu)
- Unde medii (sing) (M. Nastase)
Prleaz:
- Usreaza efortul la probele de sarituri peste garduri (D. Arghir)
A prli:
-A clca greit (C. Oglan)
Prlit:
- nfocat ... la fire (L. Popescu)
- Accident de masina, produs din neatentie (N. Cioclteu)
Prg:
- Faza de finalizare pe teren (C. Herescu)
Prloag:
- Lot ramas in odihna, pentru refacere (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh.
Lazar)
Prtie:
- Drum alunecos/inzapezit (I. Manzur, Tr. I. Cioclteu)
- Trecatoare iarna (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazar)
- Soseauan Nordului (Z.Turdeanu)
Psl:
- Are parul des (M. Dogeanu)
Pb:
- Concentrat de plumb (A. Tudose)
PC:
- Lucreaza dupa un program ... scurt
Pc:
- Capete de porc ! (P. Abdoula); Plic fara nimic scris inauntru ! (M. Zgubea)
- Incopciata la mijloc !
Pd:

Pe:

Peco:

- Capete de pod ! (Gh. Musc, C. Stnescu); Pod ... spart! (A.M. Samsonic)
- Franjuri de pled! (C.Stnescu)
- Indicativ pentru o aezare (T. Capot)
- Cuvant cu dedesubturi (L.Popescu); Definit ... cu dedesubturi
- Formulare de depunere
- Director care iese mereu deasupra (T. Popescu)
- Presdigitatie de capo al fine ! (V. Trdea)
- Cap de peste, la aperitiv! (P.Berteanu)
- Intepenita la mijoc !; Perete lateral !
- Fereastra intre ore!

- Statie de masini (P. Vasilache)


Pedagog:
- Om al muncii care invata dupa program (C. Demetriade)
Pedal:
- Clcate n picioare de cei care vor s nainteze (sing) (V. Zaicu)
- Coborata cu piciorul (Gh. Igna)
- Plimbat pe biciclet (N. Badea)
Pedanterie:
- Desfacere cu amanuntul (V. Potolinc)
Pedestrime:
- Se duce pe jos la armata (P. Haa)
Pedestru:
- Inscris in circulatie cu mijloace auto (M. Guja)
Pegas:
- Laureat olimpic la calarie
- Primul tip de monoplan; S-a inselat zburand
- Face bine la picioare
Peisagist:
- Inspiratii din mediul rural (sing) (V. Negreanu)
Peisaj:
- Un colt de natura (D. Bako, E. Gldu)
- Cadru natural intr-o viziune plastica (M. Anghel)
Pelad:
- Boala unui nceput de lun (A. Boboc)
Pelerin:
- Hain care se spal nainte de a fi dezbrcat (Z. Turdeanu)
Pelican:
- Pescar in Delta (cu rezervor personal !) (B. Vlad)
Pelicul:
- Cama subire ntins pe corp (N.C. Dumitru)
- Banda data in urmarire generala (I.E.Meteleu. T. Hedeiu)
Pelin:
- E un amrt n felul su (C. uta); Amarul innecat in vin (N. Caraiman, C.
Stanescu)
Peltea:
- Un fel tremurator si dulce ... de a spune multe si nimic (Gh. Boban)

Peltic:
- Trec cu greutate rul (sing) (A. Boboc); Rau de gura (A. Doboan)
- Nu vorbeste frumos (M. Guja)
- Prezentator al unor opinii greu de inteles (Fl.T.Vasilescu)
Penal:
Penar:

- Dreptul de pedeapsa (V.M. Patru)


- Dura ... lex (masc) (C. Herescu)

- Trusa cotidiana (D. Hulu)


Pendant:
- Figuri asemenea asezate fata-n fata (sing) (A. Boboc)
Pendul:
- Trece de la o extrema la alta (P. Berteanu)
Pendul:
- Bate la ore fixe (V. Trihub)
- Mobil ce se uzeaz .. cu timpul (Gh. rdea)
Penel:
- Smoc de pr asortat la culoare (B. Stoianovici)
- Manual de pictura
- Fire de artist
A penetra:
- A patrunde in forta (P. Matei)
Penetrant:
- Ascutit la nas (A. Boboc)
Penetraie:
- Asigura o legatura bilaterala (N. Sumuleanu)
Peniten:
- Act de impunere (E. Guja)
Peni:
- Scriitoare remarcat n vrf (Gh. rdea); Realizare de varf pentru arta grafica
(M. Guja)
A pensa:
- A scoate din fire (C. Herescu)
Pens:
- Prinsa dupa talie (D. Mant,og)
- Scurteaza anumite articole de imbracaminte mai lungi (O. Manto-Jr.)
Pensie:
- Venit dupa incetarea lucrului (C. Stanescu); Venit dupa terminarea programului
de lucru (D. Hulu)
- Leii care nu ajung la btrnee (D. Bldea)
- Ratii alimentare pentru copiii parasiti
Pensionar:
- Beneficiaza de scoatere din productie (O. Manto Jr)
- Avand subsidii, nu mai lucreaza (P. Haa)
Pensul:
- O apucata care intinde pelicule (I.erban)
Penurie:
- Inregistrat cu importante pierderi la marf (C. Herescu)

Pepene:
- Smn de dovleac (E. Gldu)
Pepinier:
- Muma - padurii (M. Anghel)
Per:
- Raport de ordin comercial (P. Ciurea); Distribuitor la o intreprindere comerciala
(V.Trolea)
- Pune pret pe unitate (Gh. Popa)
- Pentru ... putin in limbaj comercial (I.G. Gruni)
- De fiecare data in fata performantei ! (G. Onea)
Percepere:
- Faz premergtoare, necesar unei bune nelegeri (B. Stoianovici)
Perciuni:
- Considerai favorii (I. Cristea)
Perdaf:
- Luat in raspar
Perdea:
- Scutul decenei pentru arma indiscreiei (I. E. Meteleu)
- Se ridica atunci cand nu mai e nimic de ascuns (I.E.Meteleu. T. Hedeiu)
Peren:
- Bine inradacinat, isi duce viata o buna vreme (E. Anca)
- Unul vesnic pe teren (I. rlea)
- Trainic din fire (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Infrunta cu succes vitregiile timpului (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Perenitate:
- Caz de rezistenta indelungata (I. rlea); Problema de rezistenta (L. Popescu)
Perete:
- Izolant uzual in constructii (Gh. Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu)
- Limita spaiului disponibil (M. Frunz)
- Cvartet de camer (sing) (T. Capot)
- Despartire de casa (Gh. Chirila)
- Tine de structuri (I. Serban)
Perei:
- Componenti nedespartiti ai unui cvartet cameral (D. Nad)
Perfect:
- Fel de a fi corespunzand tuturor exigentelor (E. Diradurian, A. Vljoag)
Perforator:
- Producator de confeti (C. Herescu)
Peri:
- Acele din par (V. Trolea)
- Fire schimbatoare (A. Mitu, A. Doboan)
A peria:
- A sterge praful (B. Stoianovici)
Periculos:
- Merge la risc (R.Arpad)
Perie:
- Foloseste la curatat .. parul (V. Potolinc)
Periferic:

- Scapa interesului general pintr-o plasare nefavorabila (I. Ptracu,


C.Trnoveanu)
- Situat in mediul inconjurator (C. Suta)
Perimat:
- Are multa trecere (L. Popescu)
A (se) perinda:
- A trece in sir unul dupa altul (A.M. Samsonic)
Periscop:
- Ochii unui monstru marin (sing); Ochi de ap (P. Haas)
- Iscoditor din adncuri (C. Ciurcanu)
- Observator in profunzime (A. Doboan)
Periu:
- Linguitoare .. din fire (I. Vlase, Gh. Prodan)
Perl:
- Bogatia apelor (I. Caraiman)
Permanent:
- Statul .. fara schimbari (T. Porcutan)
Pern:
- Una bun la pat cu care ne culcm adesea (V. Trolea)
- "Mama" pentru puisor (P. Ciurea); Un pui mai mare (V. Rusu)
- Ridica sus capul (I. Musat)
Perni:
- Pui cu fulgi moi (L. Popescu)
Peron:
- Lung de linie (I. Manzur)
- Parcursul trenurilor de calatori (V. Negreanu, M. Puiu)
Perorare:
- Vorba lunga (Gh. Luculescu)
Perpetuare:
- Vechi serial ntr-o nou concepie (B. Stoianovici)
Persecutat:
- Luat la ochi i supus unui tir de lovituri (V. Trolea)
- Supus unei presiuni constante de sus in jos (Gh. Constamtinescu)
Persiflator:
- Specialist in tratamente pe baza de ace (I.I.Zamfirescu)
Persistent:
- Invingator la proba de rezistenta (P. Ciurea)
Perspectiv:
- Deschide noi orizonturi (R.Arpad)
Perspicace:
- Tip de sesizare (C. uta)
Pertinent:
- Incadrat la locul potrrivit (Gh. Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu)
Perturbare:
- E o ncurc lume (V. Potolinc)
Peruc:
- Ancorate la capete de chei (sing) (Ed. Anca); Se poarta uneori la chei (O.
Manto-Jr)

Peru:

- Soluie sigur contra cheliei (D. Bldea)


- (Un fel de) pr .. altoit (N. Badea, S. Radu); Varietate de par altoit (I. Vlase)
- Ascuzatoare eficace dupa aparitia lunii (B. Stoianovici)

- Nu imita ... ca un papagal (A. Doboan)


Pescar:
- Omul cruia i place s mute (D. Bldea)
Pescrie:
- Loc amenajat pentru bancurile de pesti (T. Hedeiu)
Pescuit:
- De-a prinsa prin apa (A. Dobosan)
- Tras la mal (Gh. Constantinescu, C. Dumitriu, D. Manzat)
Peso(s):
- Spaniol de valoare (M. Frunz)
- Specificul unor cursuri in America de Sud
Peste:
- Are multe dedesubturi
Pestri:
- Unul stropit la culoare (I. Iosif)
Pein:
- Termen de plata care nu sufera amanare. (C. Herescu)
Pete:
- Fur icrele (sing) (E. Gldu)
- Trage cnd e prins (E. Gldu)
- Inotator inascut.
- Se consum cu frica-n oase (D. Bldea)
Peter:
- Piatra seaca (Gh. Boban)
- Gol spectaculos (A. Tudose)
Petal:
- Decoratiuni florale intr-un cadru natural (sing) (E. Diradurian, A. Vljoag);
Element floral desprins din curcubeu (T. Niscov)
- Victima inocenta a unei batai cu flori (N. Cioclteu)
- Frunze frumos colorate (sing) (Gh. Nistoroaia)
Pete(i)c:
- Soluie tampon n cazul rupturilor de esut (B. Stoianovici); Remediul rupturilor
de tesut (A. Rbonescu); Transplant de tesut (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Element reparatoriu (S. Contz)
- Bucatica rupta (I. Pun)
- Neam de traista (Gh. Dobrescu Jr.)
- Lucru de carpaci (P. Goja)
Petiie:
- Intampinare facuta cu jalba-n protap (T. Popescu)
- Una care se plimba cu plangeri (M. Guja)
- Formulare pentru cereri (sing) (M. Rdulescu, C. Stnescu)
Petrol:
- Scos din pmnt cu sapa (C. Herescu)
Petromax:

- Lamp de benzin (I. Buzdugan)


A pei:

Peit:

- A face o cerere de mana (I. Serban, Gh. Guru, A. Doboan); A adresa o cerere
pentru casa (P. Goja)
- A negocia o partida (D. Vacarciuc)
- A umbla dup femei (A. Rbonescu, St. Cacuci)
- A prezenta candidatura in alegeri (M. Frunz)

- Cerere pentru o casa noua (D. Manog); Formulare pentru cerere (C. Herescu);
Cand cererea si oferta merg mana in mana (E. Ndrag)
- Vizita ... de familie (Cl. u)
Peitoare:
- Curierul de ambele sexe (M. Frunz)
Peitor:
- Prezentator de ocazie la targ, ce face reclama produselor (B. Stoianovici)
- Proiectant de case (care sondeaza terenul!) (G.epelu); Face cerere pentru casa
(I. Tatar)
- Vin pentru nunta (sing) (V. Rusu)
Pf:
- Rasarite din praf! (A. Doboan)
Pfenig:
- Unitate/Copil de marc (T. Capot)
Ph:
- Deschiderea lui Phillidor ! (T. Capot)
Pi:
- Are o prezen constant n cele mai diferite cercuri (C. Pricop); Vine in mod
constant la cerc (A. Boboc); Da raportul la cerc (R.Arpad); Valoare constanta
la cerc (I.erban)
- Cheie de contact la enigma cercului (At. Mateescu)
- Un raport valoros evidentiat in cadrul cercului (C. Crbu, I. Socolov)
- Un anumit numar de cercuri (V. Bucur); Numr cu cercul (N. Banu); Un numar
(infinit) de cercuri (B. Stoianovici, Gh. Guru); Un numar de copii ! (D.
Marcu); Numr neterminat (M. Bornemisa); Numar luat prin rotunjire
- In funcie de auxiliar la cercul matematicienilor (L. Popescu)
- Problema mai veche dezbatuta intr-un cerc de cunostinte (O. Manto Jr.)
- Luat in calcul in anumite imprejurari (B. Stoianovici); Luat in calcul la
inconjurul lumii (T. Niscov)
- Cunoscut pe la Iai (M. Frunz); Vorba pe moldoveneste (D. Manog)
- Spus .. pe romaneste (T. Hedeiu)
- Pe la greci/Atena (E. Ndrag, V. Feru)
- Picurat! (Al. Cristici); Pista ... la popicarie! (G.epelu)
- Raport geometric invariabil, prezent la inceputurile .. picturii (M. Guja)
- Cioc de pitpalac ivit in mijlocul cpiei ! (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Inima de copila! (M. Mnica); Lipite la mijloc (L.Popescu)
Pian:
- Solist de culoare (T. Butoi, Gh. Moldovan, G. Popescu); Marele solist negru (N.
Caraiman)
- Mai marele orchestrei (A. Moreanu)

Piano:

- Si-a adus aportul la sonorizarea filmului mut (I. rlea); Debutant in sonorizarea
filmului mut; Sonorul filmului mut (N. Banu)
- Mecanic intr-un salon plin de vacari beti
- Ansamblu de coarde pus pe picioare
- Functioneaza/Merge cu doua pedale (I. Manzur, V. Potolinc)
- Sensibil la degete (N. Badea)

- Uor de tapat (C. Herescu)


Piastru:
- Bani .. ca la turci (sing) (N. Caraiman)
- Abandonat la aparitia leului
Piatr:
- Material plastic in care doarnme o statuie (At. Mateescu)
- Cand este rara ... e scumpa (I.G. Gruni)
- Btut n strad (V. Trolea)
- Formula de calcul
- Tarie de stanca (I. rlea)
Pia:
- Mare unitate comerciala deschisa permanent (N. Popescu)
- Centru de achizitii pentru produsele agro-alimentare (C. Herescu, C. Georgescu)
- Ceva de care facem economie (E. Gldu)
- Locul unde legea nu mai admite tocmeala
- Templul zeului Mercur (A. Mitu)
Pic:
- Mici ruperi de nori (sing) (D. Ndrag); E puin .. czut din nori (C. Pricop)
- Mica unitate de masura pentru lichide (V. Potolinca); Mic msur pentru
lichide (A.
Mitu)
- Incepe ploaia (C. Stanescu); Putin ... plouat
- Firul apei (N. Nsui, V. Onofrei)
- Dat cu rita (M. Gzea)
- Un strop ... mai putin (V. Stroe); Mai putin de-un strop (M. Zgubea)
- Mic meteor in drum spre Terra (M. Dogeanu)
- Administrat cu pipeta (D. Novacovici)
- Maruntis la debit (M. Guja)
- E o idee .. (L. Popescu); Materializarea unei idei (C. Herescu)
- Ultimul stadiu al averii (B. Stoianovici)
- Hidrosfera ! (M. Zgubea)
Picanterie:
- Servita in diferite ocazii amatorilor de senzatii tari (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Picat:
- Venit neateptat (Fl. Barbu, T. Capot); Venit care nu intra in calcul (G.
Magheru)
- Ridicat in opozitie (Gh. Luculescu)
Pic:
- Frunza verde printre foite (C. Herescu); Frunz presat n cri (E. Gldu)
- Un semn de carte (D. Bldea)
- Durerea muta a oamenilor ce nu iarta (T. Hedeiu)

- Amarul revarsat din noi (Gh. Guru)


Pictur:
- Un pic .. mai lung (L. Popescu)
- Fragment dintr-un rit (D. Bldea)
Pichet:
- Casa la margine de tara (T. Porcutan)
Pici:
- Mititei serviti la gradinita (A. Ciurunga)
- Coca un pic crescuta (B. Vlad)
Picior:
- Sprijin de mas (T. Capot)
- Dreptul omului (Gh. Toia)
- Dor dupa o deplasare mai lunga (sing) (A. Boboc)
Picioroange:
- Carje pentru un om sanatos (N. Badea)
Picnic:
- Motiv intemeiat de a-ti pofti oaspetii afara (O. Manto Jr.)
Pico:
- Tehnic, simbolizeaza o capacitate redusa (M. Puiu)
Picolo:
- Serveste normal cand e la serviciu (D. Georgescu)
- Servant la baterie (C. Herescu)
Picotire:
- Preludiu la pat (P. Vesa)
A picta:
- A se exprima colorat (T. Popescu); A lucra cot la cot cu oamenii de culoare (A.
Curelici); A descrie viata in culori diferite (I. Tatar)
Pictor:
- Artist de culoare (V. Trolea)
- Proiecteaza imagini color pe o panza (Gh. Toia)
- Iti poate face figura (Gh. Neme)
Picur:
- Putin... plouat
A picura:
- A face un lucru cu araita (I. Buzdugan)
Piedic:
- Determina de regula o cadere in dizgratie (M. Dogeanu)
- Cu asta ajungi repede la orizontala (I. Iosif)
Pielar:
- Un profesionist remarcat in lumea boxului
Piele:
- Protecia animalelor (M. Frunz)
- O fa de vit nclat (E. Gldu)
- Restul la carne (D. Preda, P. Rotaru)
- Dat la prelucrat (A. Boboc)
- Chemare pentru box (T. Capot)
- Suprafata tratata cu peri (I. Caraiman); Suprafata unui corp (Al.Cristici)
- Element definitoriu la o expozitie de nuduri (M. Gazea)

Pieli:
- Obrazul subtire ... ce cu cheltuiala se tine (Ed. Anca); Fond de ten pentru obraji
subtiri (M. Dogeanu)
- E o mucoas (I. Caraiman)
Pieptene:
- Scula dintata adaptata ajustarilor la freza
A pieri:
- A fi dus (A. Dobosan)
Pies:
- Este lansat de la ramp (A. Boboc); Se da in spectacol (A. Doboan); Colectie
de tablouri (A. Stoica)
- Prelucrat n ansamblu (Gh. Oncioiu)
Pieton:
- Aflat sub protecia zebrelor (V. Feru)
- Agent de circulatie (V. Antoniu)
- Automobil personal (T. Nstase)
Pietri:
- Il trec apele (I.G. Gruni)
Pietruire:
- Pregatiri obisnuite pentru drum (sing) (D. Hulu)
Piftie:
- Masa ... gelatinoasa (P. Berteanu)
Pigment:
- Tip de culoare vie.
Pigmeu:
- Mic de fapt ... si in fapte (Gh. Arvinte)
Pijama:
- Tinuta in pat (N. Badea)
Pilaf:
- Luat de la turci de pomana
Pil:
- Roztoare cu dini ascuii i cu coad (O. Coglniceanu); Rozatoare printre
fiare
(I. Caraiman); Soi de rozatoare; Roade unghiile (M. Frunz); Roade cu dintii
(P. Abdula); Buna de roade (N.V.Barbu)
- Scula din trusa de interventii
- Agentul unui serviciu secret (I.I. Zamfirescu)
- Crima premeditata la litera legii (E. Diradurian)
- Sistem de protectie auto (A. Boboc)
Pild:
- Invtur de minte (I. Iosif)
- Data drept exemplu (D. Manog)
- Sfatul popular (Gh. Luculescu)
A pili:
- A roade cu dintii (L. Popescu)
Pili(t/re):
- Rosul cu dinii (A. Rbonescu, C. Herescu, Gh. Dobrescu Jr.)
Pilitur:

- Firimituri ramase dupa rosul fiarelor (N. Murean)


Pilon:

Pilot:

- Constructie ridicata pana la pod (O. Manto Jr); Cap de pod (B. Stoianovici)
- Fixat cu mare greutate (D. Georgescu)
- Baza de sustinere (V. Feru)
- Sustinator material care confera siguranta (D. Georgescu)

- Specialist cu inalta calificare (O. Manto-Jr.)


- Cadru de conducere
A pilota:
- A trage ... la masina
Pilotaj:
- Funcie de conducere (Gh. Luculescu)
Pilot:
- Asternut cu fulgi in timpul iernii (G.epelu)
Pin:
- Ramura de brad (D. Banculescu, E. Gldu, T. Hedeiu, C. u, L. Popescu);
Ruda de brad (T. Capota), Inalt/Drept/Verde ca bradul (N. Dumbrav, Gh.
Stoica, M. Bornemisa), Ai notrii ca brazii (sing) (Fl. Barbu)
- Trunchi de con (Gh. rdea); Arbore de pluta (P. Georgescu)
- O lumanare de rasina (G.epelu)
- Depozit de ace (V. Feru)
Pinacotec:
- Expoziie de preparate de ulei, (apreciate dup gust) (Gh. rdea, I. Socolov)
- Universul culorilor (A. Morar); Prezinta un serial in culori, proiectat pe panza
- Cadru obinuit pentru o pnz celebr (N. Gheorghiu)
- Ansamblul lucrarilor executate in atelier (C. Voica, O. perlea)
Pinguin:
- Psri .. congelate (sing) (T. Hedeiu)
Pinion:
- Pentru a merge totul bine, trage cu dintii (P. Goja)
Pinten:
- Fudulii de coco (sing) (A. Tudose, H. Petcu)
Piolet:
- Cltor alpin, totdeauna n frunte (F. Vasilescu); Manual de alpinism
- Cioc de oel pentru "vulturii" nlimilor (D. Popa)
Pion:
- Soldat in oastea sahului (V. Potolinca); Soldatul sahului (E. Nadrag); Soldat din
avangarda otirilor de lemn (V. Cernicic)
- Luptator/Piesa de avangarda (V. Potolinc, I. Tatar); Piesa jucata in premiera
(C. Mateescu)
- Component al unei linii de naintare, specialist n transformri (M. Zgubea)
- Inaintas la deschidere (G. Ciopron); Joaca in deschidere (A. Stoica)
- Bate-n stanga si in dreapta (C. Herescu)
Pionier:
- Porneste la drum (A. Botea)
Pionierat:
- Munc prestat de primari (D. Bnculescu, E. Gldu, C. Mrgrit)

Pios:
Pip:

- Plecat in slava cerului (S. Ciocianu); Plecat la slujb (T. Capot)

- Afumatoare traditionala indiana (V. Potolinc); Afumatoare portabila (E. Guja)


- O posibil soluie pentru fumtorii care renun la igri (A. Boboc); Fumatoare
... fara tigari
- Horn pentru fumuri personale (M. Frunz)
- Accesoriu pentru o gura de lup (C. Herescu); Intrata in gura lupului (I. Socolov);
Prinsa-n coltii lupului de mare (P. Ciurea)
- Folosit la trageri n lipsa cartuelor (V. Negreanu)
-inut n puf (Gh. Oncioiu, N. Gheorghiu)
- Arde la gur cnd se d de but (V. Zaicu)
- Se procura numai cu ciubuc
- Obiectul aspiratiei comune in cadrul consensului general
- Instrument de ratificare a pacii amerindiene (At. Mateescu)
- Ca un fluieras de soc, ce-i zice cu foc (B. Stoianovici)
- Crematoriu ce face deliciul viciosilor (N. Murean)
A pipi:
- A simti pe propria piele
Pipial/Pipit:
- Facuta cu tact (T. Capot); Chestiune de tact (I.Socolov)
- Atins cu o palma (P.R. Colti)
Piper:
- Face o mancare .. iute (N. Caraiman); Cel mai iute bob (Gh. Boban)
- Negrele alice presarate de om in carnea vanatului (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
A pipera:
- A pune s pite .. dup gust (C. Raia)
Piperat:
- Iutit in felul lui.
Pipernicit:
- Nu-i bine crescut (H. Albert)
Pipi:
- Nevoie la care ti se a cu rita (E. Gldu)
Pir:
- Iarba rea din holde piara .. (C. Pascu, Gh. Dunca, G. Negrea)
- Aspru din fire si contra culturii (P. Goja); Fire de nesuportat la locul de munca
(I. Boar)
- Tarator ascuns printre balarii (T. Popescu, G.epelu)
Piramid:
- Stafiile desertului, inutile si splendide (At. Mateescu)
Pirat:
- Cur vase(le) (A. Pasre, M. Anghel); Lasa un vas spart pentru a lua altul (M.
Zgubea)
- Ataca in valuri (I. Manzur, N. Badea); Atacant periculos (P. Matei)
- Rau de mare (V. Potolinca); Abordeaza totul asa, in mare
- Rapitor de apa sarata
- Desuet monstru marin, imaginat uneori cu un singur ochi (E. Diradurian)
- Vanator de lupi (A. Dobosan); Distrugtor al marinei (C. Herescu)

- Tip de aterizare fortata (O. Manto Jr)


- Organizator de curse acvatice
Piraterie:
- Vntoare de lupi (A. Doboan, V.Feru)
Pirex:
- O tarie la sticla (P. Vasilache)
Pirog:
- Concurenta la canoe
Piromanie:
- O pasiune mistuitoare (E. Robciuc)
Piron:
- Cat e de mare, se infige daca e batut la cap (E. Drng); Se infige la bataie (L.
Popescu); Batut zdravan
- Sprijin in cap la barna (M. Guja); Bate cuiul
- Facute la rece (sing) (V. Gogea, P. Goja)
- Fiar care prinde capriori
- Sustinator femr (M. Gabor)
Pirostrii:
- Picioare de pui la ceaun (E. Ndrag)
Piruet:
- Prestatie in ring facuta prin rotatie (E. Gldu)
A pisa:
- Un mod de a desface cu amanuntul (I. Cretu)
Pislog:
- Solist intr-un concert de camera (M. Anghel, A. Dobosan, I. Tatar)
Pisc:
- Folosit adeseori pentru inlocuirea unui varf pe teren; Ajuns in forma de varf
- Obelisc masiv slefuit de milenii (Fl. Titu Vasilescu)
- Culmea singuratatii (C. Cpn)
- Unul cu creasta prins in lanturi (I.E.Meteleu. T. Hedeiu)
- Tinta ascutita pentru alpinisti (N. Badea)
- Punct de observare luat in vizorul vanatorilor de munte (P. Vasilache)
Pisic:
- Una care e mai mare rsul (C. Pricop); Rasa de caini (M. Frunz)
- Specialista in deratizare (D. Novacovici)
Pisoi:
- Solutie radicala contra soarecilor (T. Capot)
- Paseste in viata cu ochii inchisi (M. Frunz)
Pist:
- Ansamblu/Fond de culoare (T. Capot, E. Ndrag, A. Curelici); Culoare care se
evideniaz la imprimare (sing) (B. Stoianovici)
- Alternativa in munca de cercetare (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazar)
- Finala la maraton (G. Manta)
- Face turul stadionului (B. Stoianovici, Fl. Georgescu)
- Portativ pentru o fuga executata in allegro
- Falsa prin definitie
- Drum pe care merge trenul
Pistil:

- Dulceata din petale de flori (S. Petrica); Nada florilor


Pistol:

- Pusti mici (sing) (C. Herescu)


- Pus la ham (L. Ivana)
- Lanseaza cu chemare la intrecere (Gh. Toia)
Pistolar:
- Sportiv ciclop i cu o singur mn (F. Vasilescu)
Piston:
- Remarcat la o masina de curse. (V. Feru)
- Imbracat intr-o camasa de forta (I. Caraiman)
Pictur:
- Mica ciupeal (E. Guja)
Piscot:
- Companie placuta la o cupa de sampanie (Fl. Titu Vasilescu)
Pitac:
-Titulatura vechilor bani (S. Contz)
Pitar:
- Asigura painea domnului sia ostilor sale (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Boierii nostrii cu framantarile lor (I. Stanciu)
Pit:
- Gru copt (A. Tudose)
- Invitata din oficiu la masa cotidiana (At. Mateescu)
Pitencantrop:
- A fost nceput de om (I. Caraiman); Un om mai mult decat original (D.
Constantinescu); Omul-maimuta (A. Doboan)
- Barbatul dintai (V. Feru)
A (se) piti:
- A scapa din vedere (C. Herescu, D.T. Brbulescu)
- A scoate din cmp (V. Feru)
- A intra n adpost (S.T. Cacuci, D. Onofrei)
Pitic():
- Oameni care se cunosc de mici (sing) (M. Zgubea); Micul om mare (I. Boar); O
mare .. mic (masc) (S. Rurean)
- Tip de stat subdezvoltat (G. Stroe); Incadrat cu norma redusa la stat (D. Nad);
E ultimul la examenul de stat (P. Ciurea); N-are prea mult de stat (A.M.
Samsonic)
- (Un tip) prost crescut (A. Dobosan, T. Popescu)
- Strns n talie (D. Bldea)
Pitire:
- Incursiune subtila in domeniul necunoscutului (M. Gazea)
Pitit:
- Ferit de ochii lunii (P. Damian, N. Banu)
- Tinut necercetat (C. Stanescu)
- Sunt din cale-afar de indiscrei (sing) (A. Dinu)
Piton:
- Strange de-ale gurii (L. Popescu)
- Asigurare tehnic pentru o activitate de vrf (T. Capot)
- Btutul munilor (A. Rbonescu)

Piu:
A piui:
Piuit:

- Vorb psreasc (T. Capot); Comunicare scurta pe limba pasareasca (At.


Mateescu)
- A se exprima timid intr-o limba pasareasca (P. Vasilache)
- Verb dupa ... clocit (E.Globau, C. Mangu)

- Semnal audio de nalt frecven (B. Stoianovici)


Piuli:
- Vas ciocnit special pentru a se face praf (B. Vlad, M. Zgubea)
- Una care e fortata sa stranga
- Prinsa-n suruburi (I. Ttar)
Piure(u):
- Legume la grtar (T. Capot)
- Insotitor la masa (T. Capot)
- Vin langa o friptura (sing)
Pivot:
- Post de angajare (D. Bldea)
- Sportiv evidentiat la panou (D. Manog)
Pix:
- Compania minelor (Gh. Toia); Carbune de mina (C. Suta)
- Metamorfoza peste veacuri a stilului de scris (O. Manto-Jr.)
- Toc rezervor (P. Haa)
- Scriitor modern (L. Popescu)
Pizm:
- Simtirea uneia care iti vrea binele (M. Dogeanu)
Pl:
- Cel mai mic multiplu comun (V. Potolinc); Numar multiplu comun (M.
Dogeanu)
- Plata in avans !(I. Buda); Plasati pe primele doua locuri ! (At. Mateescu); Apar
in prim plan
Playboy:
- Crai-nou (M. Guja)
Plac:
- Bunul .. care iti satisface poftele (I. Negrut)
- E ceva de preferat (M. Bornemisa)
- Are note de capricii (D.N. Nicula)
- Manifestare de voie buna.
Plac:
- Cnt din an (C. Butic); Canta prin santuri (E. Guja)
- Lucreaza prin rotatie in domeniul muzical (A. Dobosan)
- Pietrele amintirilor care vorbesc (sing) (Z. Turdeanu)
- Roata dintata (P. Abdula)
- Ce ai de pus n gur cnd nu i ajunge mncarea nici pe o msea (M. Zgubea)
- O falca-n cer (M. Frunz)
Placent:
- Cas de nateri (C. uta)
Plachet:

- Se bat pentru primele trei locuri (sing) (N. Badea)


Placheu:
- Bate din picioare (St. Ciocanu)
- Fier de calcat (C. uta)
Placid:
- Aflat n criz de nervi (V. Negreanu)
- Inregistrat la pasiv
Plafon:
- Barem dac am avea bani (M. Frunz)
- Perete ridicat in constructii (D. Nada)
Plag:
- Faza postoperatorie (A. Dobosan)
Plagiat:
- Copiat gresit la o lucrare scrisa (C. Stanescu)
Plagiator:
- Consacrai n literatura pentru copii (sing) (A. Baican); Au boala copiilor (sing)
(R. Calomfir)
- Copiaza la scris (Al. Cristici)
- Autor de reproduceri
Plai:
- Zona montana
Plan:
- Tema de proiectare; Dreptul pamantului
- Vizeaza tinta (I. Pancotan)
- Marile sperante (sing) (I. Ptracu)
Planat:
- Zbor .. cnd motorul e n aer (A. Rbonescu)
Planet:
- Figura deosebita din anturajul unei stele (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Rupta din
soare (si din stele !)
- Reflectoare in nocturna (sing) (C. Herescu)
- Bilete de papagal in editie princeps (sing) (At. Mateescu)
Planificare:
- Directoare in inteprindere (A. Dobosan)
Planor:
- Vehicul cu motor eolian
Planorism:
- Disciplina participanilor la un miting (M. Frunz)
Plan:
- Plan de proiectare
Plant:
- Copil din flori din tara lui Verde Imparat (C. Crbu)
Plas:
- Reteaua intreprinderilor de comert (cu ridicata) (I. Stanciu, A. Doboan); Retea
de captat (L. Popescu); Retea comerciala (B. Vlad)
- Opreste mingea in spatele portii (A. Mitu); Scoasa in aut de poarta (I. Manzur)
- Limitatoare de mers in gol.
- Treapta intermediara a rachetelor

- Solutie de fixat parul (O. Manto)


- Specialitate de ochiuri
Plastician:
- Chipurile, lucreaza si el (V. Feru)
Plastilin:
- Masa de joac a celor mici (I. Vlase, Gh. Prodan)
Plastograf:
- Maestru al condeiului in reproduceri suspecte (At. Mateescu)
Plasture:
- Pregatit in interventii cand se taie in carne vie (E. Drng)
Plat:
- Prins/Aflat pe picior greit (V. Butoi, P. Maftei, M. Anghel, D. Bako. V.
Butoi); Piciorul drept (C. Butic); Greseala de picior (Gh. Gndu)
- Intins la pmnt (V. Amihiesei)
- Facut turta cu ciocanul (T. Hedeiu)
Platan:
- Sta in cumpana (si se lasa cu greutate) (D. Iacovi, A. Dobosan); inute n brae
cu greutate (sing) (C. Pricop); Echilibrat cu greutate (A. Manolache)
- Farfurie n care se ia masa (I. Boar)
Plat:
- Ieirea din cas (Gh. rdea); Serviciu de casa (M. Guja)
- E un drept al nostru
Platitudine:
- Opera de trei parale (B. Stoianovici)
Plaur:
- Soi de pluta naturala in delta (D. Georgescu); Plute verzi (sing) (M. Gzea)
Playback:
- Duo pe o singura voce (Gh. Dobrescu Jr.); Duet vocal cu un singur solist (C.
Herescu)
Plcere:
- Aduc multe multumiri (sing) (D. Hulu)
Plcintar:
- Impacheteaz brnza n foi (Gh. rdea); Umple foile rand pe rand (D.T.
Brbulescu)
- Mananca paine cu pateu (D. Banculescu, E. Gldu, T. Hedeiu)
Plcut:
- I s-a acordat un aviz favorabil (V. Potolinc)
Plmdeal:
- Asigura un spor vizibil in domeniul panificatiei (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Plmn(i):
- Plini .. de inspiratie
- Trage la cos (V.Feru)
Plpnd:
- Un alt nume dat finului (V. Trolea)
- Tratat de rezistenta (T. Hedeiu)
Plsmuitor:
- Tip de inventii ... care nu se breveteaza (Z. Turdeanu)
- Angajat pentru inventare (Al. Cristici)

Pltit:
Plns:

- Dat afara din casa (C. Herescu)

- Aversa spontana pe fond de melodrama (At. Mateescu)


Pleav:
- Considerata ca ceva lipsit de valoare (V. Vasilache)
Plecciune:
- Micare privind pmntul (V. Potolinc)
- Se impune in fata suveranilor (D. Bldea)
Pled:
- Se msoar cu olul (D. David)
- Acoperis pentru o noapte (I. Caraiman)
Pledare:
- Prezentare la curte (E. Gldu)
Pledoarie:
- inut de avocat (N. Badea)
- La drept vorbind ... (T.I. Cioclteu)
Pleiad:
- Cerc de oameni creatori (T. Hedeiu)
Plen:
- Formaie complet prezent la o ntlnire (A. Schindarli)
- Face totul (T. Capot)
- Numar intreg din multimea rationala
Plenar:
- Asta-i tot (P. Berteanu)
Pleoap:
- Bate la ochi (P. Berteanu); Cu parul pe ochi (N. Badea); Piei din fata ochilor
(sing) (A. Boboc, T. Michinici)
- Pica de somn (S. Ciocianu)
A plesci:
- A lovi apa (V. Vasilache)
Plesnit:
- Expus pericolului de a se face tandari (I. Iosif)
Plesnitoare:
- Iarba de puc (N. Caraman)
Pleuv:
- Tip de chei (sing) (Tr. Cioclteu)
Plete:
- Prinse de coada (T. Porcutan)
Pletos:
- Omul beat (Gh. rdea)
Plex:
- E un pachet de nervi (P. Vasilache)
- Lovit la box ... peste centura (C. uta)
Plezanterie:
- Usor de spus la o sueta (Z. Turdeanu)
Pliat:
- Pus (serios) la indoiala (A. Rbonescu)

- Redus ... printre cei care s-au strans (Gh. Guru)


Pliant:
Plic:

- Masa care se strange (I.Socolov)


- Un lucru fcut cu ndoial (Gh. Oncioiu)

- Poart care se deschide la destinaie (E. Gldu)


-Umbla cu vorbe la adresa altora (B. Stoianovici)
- Haina de voiaj a gndurilor fugare (Fl. T. Vasilescu)
- Trimisul corespondentei (T. Porcutan)
- Casuta postala numarul 1 (S. Arvinte, V. Anghel)
- Sursa de marci uzate (D. Georgescu)
- Unul cu carte (N. Mutulig)
Plictiseal:
- Comar al ateptrilor izvort din dorini nemplinite (F. T. Vasilescu)
- Printesa mofturoasa din Tara Urtului (At. Mateescu)
Plimbre:
- Aflat pe drumuri (Gh. Luculescu)
Plin:
- Remarcat prin datul afar (A. Rbonescu)
- E foarte ocupat (Gh. Luculescu)
- Ras in cap (B. Vlad)
Plin:
- O luna intreaga (C. Herescu)
Plisat:
- Indoit din talie (Florian Lazar)
Plisc:
- Da lovituri in limitele categoriei cocos (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, D.
Manzat); Angajat la lupte de cocosi (C. Herescu)
- Mancator de pasari
Plit:
- O masa calda cu ochiuri la capac; Mas cald cu ochiuri tari (Gh. Luculescu);
Cu ochi de foc (V. Amihiesei)
- De gtit cu ochiuri (T. Capot); Obiect de gteal (M. Chiricu)
- Pregatita pentru incalzire (E. Darnga); Frig ... la cald (sing)
Pliu:
- Ce poi obine prin cutare (T. Capot)
- Calcat de masina (N. Caraiman)
Ploaie:
- Picata din nori (M. Bornemisa); Pic din cer (V. Trolea)
- Cerul saruta pamantul (R. Tagore)
- Stropitoare/Vin cu apa (C. Herescu, A. Doboan, I. Boar); Apa curgatoare
- Ridica nivelul cursurilor (C. Butisca)
- Meteor cazand pe Terra (M. Rdulescu, C. Stnescu)
Plocon:
- Se ofer voit la prima mas, pentru o partid oficial (S.R. Cacuci, D. Onofrei)
- Plata la serviciu fara forme legale (V. Potolinc)
- Atentie marita (N. Andrei)
Ploconeal:

- Spusa la plecare (V. Potolinc)


Plod:

- Mici depreciai (sing) (M. Gzea)


- Tip de pusti (S. Cozma, Gh. Pintiliasa)
Plombagin:
- O mama buna pentru copii (D. Ndrag)
- Mijloc de reproducere a unor lucrari realizate in carbune (C. uta)
Plop:
- Esen de pere cu efect stupefiant (Gh. Oncioiu)
- Flacara verde tasnita spre cer (At. Mateescu)
Plosc:
- Poart n pntece rodul celor vii (A. Botea)
Plouat:
- Vine ... ca turnat
Plural:
- Multiplu comun (C. Herescu)
- Numr mai mare dect unu (M. Frunz)
Plus:
- Intrece orice masura (E. Drng)
- Nu lipseste de la nici o adunare (V. Potolinc)
- Cerere de suplimentare pentru fondul ... de carti (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Opereaza pe coloana(C. Herescu)
Plut:
- Geamandur minuscul supravegheat cu atenie (M. Gzea)
- Post de prim ajutor in caz de inec (asa in mare!) (Tr.I.Cioclteu)
A pluti:
-A merge ca pe ap (T. Capot)
Plutitor:
- Unul care nu poate fi inghitit (M. Dogeanu)
Pm:
- O dup amiaz scurt (D. Munteanu, T. Ploni)
- Pom fara nici un inel ! (F. Stefanescu)
Pn:
- Cum sa spun: ar fi plin de n-ar fi gol! (At. Mateescu); Scoarta platanului ! (I.
Socolov)
- Pene ( ... la pneuri) ! (V. Rusu, D. Arghir, C. Herescu)
- Pneumonie incipienta! (T. Nstase)
Pneu:
- Camer .. izolat (D. Hulu); Ansamblu de camer (T. Capot)
- Tras pe roata (G. Manta, A. Doboan)
- Perna de aer pentru vehicule .. pe roti (V. Butoi); Cu aer tare (Cl. u)
- Garnitura de cauciuc (I. Boar, I. Manzur)
- Se umfl n pene (E. Gldu)
- Autobaza
- Iarna nu-i ca vara pe sosele (A. Boboc, Gh. Constantinescu, C. Dumitriu)
Po:
- Curs de italian (A. Mitu)
- Da capo al fine! (D. Hulu, A. Mitu); Pod de netrecut! (D. Manog); Deschide

poarta! (L. Popescu); Poet de frunte ! (P. Berteanu); Debut in poezie! (M.
Anghel); Primele la potou! (V. Potolinc); Fata de popor! (Gh. Neme); Poate
sunt descusute! (O. Huul); Retrase din port!; Intrare la Politehnica! (V.
Trolea)
Poale:

- Cad la picioarele femeilor (C. Butic)


- Coastele de jos (D. Guinea)
Poam:
- Rezultat fructuos (P. Maftei)
- Baza viticola ... de regiune
- Bijuteriile coroanei (sing)
Poant:
- Happy-end al unei schite umoristice (E. Diradurian, A. Vljoag)
- Vorba de ag (N. Badea)
Poart:
- Cadru sportiv, cu specific de teren (Gh. Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu);
Cadrul unor idile rustice (Gh. Constantinescu)
- Primeste suturi in fund (Gh. Enachescu)
Poc:
- Tare .. socant (P. Maftei)
Pocal:
- Tovaras de pahar, oferind cu larghete bautura (C. uta); Se intrece cu paharul
(V. Potolinc); Aflat in servicul paharnicului (N. Badea)
- Chip de sticl pentru vechii nchintori (F. T. Vasilescu)
- Vas special pentru bere (C. Herescu)
Pocire:
- Actiune de recunoastere (V. Potolinc)
A poci:
- A face urt (M. Frunz)
Pocit():
- Persoana de neuitat
- Urt la maximum (T. Capot)
- Unul care umbla cu strambe pe fata (T. Popescu)
Pocnit:
- Unde dai si unde crapa
Pod:
- Legatur caracteristic pentru ap (M. Frunz); Lucrare conceputa cu picioarele
in apa rece (N. Caraiman); Cai de comunicatie pe ape curgatoare (sing)
- Prezenta obligatorie la cursuri (pentru trecere !) (D. Hulu); Pregatit pentru
trecerea cursurilor (I. Tatar); Isi baga picioarele in ele de cursuri
- Lucrare de geniu, depasind nivelul obisnuit (E. Diradurian, A. Vljoag)
- Depaseste plafonul de casa (T.Capot); Inchide casa (I. Stanciu);
- Ridicatul unei case (A.M. Samsonic); Ridicat la scara (t. Ciocianu)
Pode:
- Micutul care trece apa in picioare, tinandu-se de maluri
Podi:
- Teren suspendat (A. Boboc)
- Tip de platou (D. Guinea)

Podium:
- Treptele afirmarii (C. Herescu)
Podmol:
- Vatra romaneasca (D. Marcu)
Poem:
- Scriere cu caractere mari (A. Moreanu)
Poet:
- Un autor care scrie cu picioarele (A. Tudose); Tare la picioare (S. Rus, Gh.
Oncioiu); Iute de picioare(A. Doboan); Te incanta cu picioarele(V.Negreanu);
Lucreaz cu picioarele (L.Popescu)
- Un compunator care foloseste curent dictionarul invers (I.Socolov)
Poezie:
- Realizat metru cu metru (T. Capot)
Poft:
- Lasa de dorit (Gh. Luculescu)
Pogon:
- Buci la bucate (sing) (A. Rbonescu)
Poian:
- Ochiul din pdure (L. Cplna); Ochiul .. ce privete pdurea (L. Cplna, M.
Zgubea)
- Centrala ocolurilor silvice (Gh. Oncioiu)
Poimine:
- Spus pentru a doua dat (V. Trolea); O data la doua zile (O. Eftimie)
Pol:
- Raspandit/Prezent pe toate meridianele lumii (A. Moreanu, I. Riti, D. Guinea)
- Diametral opusi (sing) (Tr.I.Cioclteu)
- Punct de atracie (A. Vljoag)
- Frecvent contact cand pui o pila (T. Capot)
- Suma de lei si de ursi (St. Iavorovski)
Polar:
- Aflat la capatul pamantului (B. Vlad)
- Ne spune cand nu ar mai fi paralele ... de tinut
- Tinut la rece
Polaritate:
- Dac indicatii asupra unor orientari in fizica (P. Berteanu)
Polarizare:
- Concentrata la un centru anume
A polei:
- A face fata cu stralucire (V. Feru)
Polei:
- Sticla cu apa inghetata (E. Drng)
Poleial/Poleire:
- Face fata cu stralucire (P. Abdula)
Poleit:
- Afiseaza o stralucire de suprafata (T. Nstase)
Polen:
- Semine de flori (M. Zgubea)
- Unul facut praf, cu o activitate fecunda in luna de miere (T. Popescu)

Policandru:
- Element ornamental de mare lux (E. Mnica)
Policlinic:
- Sor la spital (I. Buzdugan)
Policrom:
- Un fel de curcubeu (O. Eftimie)
Poliglot:
- Se nelege bine cu toat lumea (I. Boar)
Polip:
- Surs de inspiraie redus (A. Tudose)
Politee:
- Codul manierelor elegante (Al. Cristici)
Polizor:
- Pila electrica (V. Trolea)
- Un tocilar in exercitiul functiunii (D. Dogaru, I. Paun)
Polo:
- Se joaca cu picioarele goale (C. Herescu); Jocuri de ape (sing) (P. Abdula)
Poltron:
- Robul rau al instinctului de conservare (M. Dogeanu)
- Las' ca se poate si asa (D. Marcu)
A polua:
- A face o natur moart la scar industrial (V. Hotea)
Pom:
- Depozit de fructe proaspete (D. Tipluic); Gem de fructe proaspete (sing) (Gh.
Crian, I. Socolov); Esenta de fructe (C. Herescu)
- Cu rezultate fructuoase (Al.Cristici)
- Roditor in esenta (P. Gavrilut); Cu rezultate rodnice in productie (V. Anghel);
Ansamblul ramurilor productive (E. Robciuc)
- Rezerve de oxigen (sing) (A. Rbonescu)
- Inaltul cerului (I. Boar)
- Are o multime de ramificatii (V. Potolinc); Producator la nivel de ramura (D.
Hulu)
- E laudat uneori prea mult pentru ceea ce face (Gh. Crian, I. Socolov)
- Purtator al coroanei (I. Stanciu); Bagat in pamant cu coroana in cap; Incoronat
in
tara lui Verde Imparat
Poman:
- Echivalent cu o mil (D. Bnciulescu, E. Gldu, T. Hedeiu)
- Ajutor de nmormantare (V. Zaicu)
- Se da la ceasul mortii (P. Berteanu)
Pomenire:
- Chemare din morminte invocnd venicia (I. E. Meteleu)
- O fila din albumul cu amintiri (I. Boar)
Pomei:
- Ingroa obrazul (E. Mnica)
- Umerii pe care plangem (D. Marcu)
Pomicultor:
- Unul cu rezultate bune pe ramur (Fl. Barbu)

Pomicultur:
- Una creia i crete prul (Gh. rdea)
Pomp:
- Ii d aere i se umfl n pene (Gh. Oncioiu)
- Suit de srbtori (A. Boboc)
- Compozitie interpretata la o mare petrecere (E. Gldu)
- Da din lac in put
Pompier:
- Are masina la scara (D. Marcu)
Ponei:
- Cea mai mic baz de cavalerie (N. Caraiman)
- Mititei din carne de cal
Ponoase:
- Rezultate proaste .. la trageri (C. Herescu)
Ponor:
- Coasta rupta (in urma unei alunecari) (T. Nicov, T. Capot)
Pont:
- Schimb de idei (sing) (L. Topor)
- La timpul potrivit (C. u)
- Secret ... de serviciu (I. Caraiman)
A ponta:
- A face act de prezen (V. Potolinc)
Popas:
- Caz de intrerupere a circulatiei (D. Hulu)
- Statiune de odihna (I. Cretu)
- Intermezzo intr-o dumbrava minunata (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Pop:
- Ca la carte ! (Gh. rdea)
- Om de serviciu (... cu valeti in subordine !) (C. Herescu)
- Profesiune de credin (P. Berteanu)
Popicar:
- Isi face probleme cu evolutia bilei (N. Caraiman)
Popice:
- Noua de pica (N. Badea)
- Joc cu popi (L. Popescu)
Poprit:
- Tip retinut la bani (D. Tipluic)
Populat:
- Un centru vital in felul sau (D. Serban)
Por(i):
- Intrand in propria piele (D. Manog); Te ud la piele (D. Bnciulescu, E. Gldu,
T. Hedeiu);
- Punct de desfacere a produselor din piele (O. Eftimie); Mititei in pielea goala pe
care ii trec toate naduselile (L. Popescu); Gol la piele
- Il trec naduselile la greu (P. Ciurea)
- Il trec toate sudorile/apele (E. Drng, M. Bornemisa, A. Dinu); Ieirea la
munc a sudorilor (E. Gldu); Supap vital pentru sudori (M. Frunz); Plin
de sudoare (M. Anghel, I. Ttar); Conduce un curs de sudori (Gh. Musc, C.

Porc:
Port:

Portar:

Stnescu); Se bucura de trecere la sudori (D. Arghir); Guric de sudat (S.


Rurean)
- Canal de scurgere pentru ape reziduale (O. Manto Jr.)
- Mic izvor de apa sarata
- Asigura o buna respiratie (P. Abdula)
- Gol de lucru in turnatorie (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazar)
- Unitate de recepie pentru produsele cosmetice (C. Bnzaru)
- Specie de rm (Gh. Oncioiu); Rm prin gunoaie (D. Tipluic)
- Nod marinaresc (C. Baroiu, P. Georgescu)
- Punct terminus pentru orice vapor (Gh. rdea)
- Baza de lansare pentru nave ... extraterestre (O. Manto-Jr.)
- Tip de stationare pe litoral (I. Riti)
- inut ... in loc (O. Huul)

- Stlpul porii (I. Ttar)


- Limitator de mers in gol (Gh. Toia)
- Fotbalistul nr. 1 al tuturor timpurilor (A. Doboan)
- Intrebare (!) din lumea sportului (D. Bldea)
Portativ:
- Linii trase in carnetele de note (sing) (V. Trolea)
Portchei:
- Grup de deschideri (B. Vlad)
Portic:
- Are sustinatori la galerie (C. Bacu)
Portofoliu:
- Postul mare (A. Botea, A. Crciunescu)
Portret:
- Termen pentru infatisarea infatisarilor (C. Voica, O. perlea)
Portretist:
- Creator sensibil al mtilor sufletului (Fl. T. Vasilescu)
- Iti face figura de ramai tablou (T. Popescu)
- Lucreaza tot facand figuri (P. Haa)
Porelan:
- Continutul unei farfurii (I. Buzdugan)
Porie:
- Rezultatul impartirii (V. Gogea, P. Goja)
- Se da la mancare (Gh. Enachescu)
- Un fel de taine ! (T. Capot)
Porttigaret:
- Container pentru transportul produselor fumigene
Porumb:
- Cu lapte fiert (A. Botea)
Porunc:
- Cuvntul oamenilor de ordine (Gh. Oncioiu)
- Dat n execuie (V. Feru)
Posac:

- Duman natural al rsului (M. Frunz)


- Un om inchis (L. Popescu); Inchis pe dinauntru (I. Tatar)
Poseidon:
- Dumnezeu ... cu mila (mit) (L. Ivana)
Posomort:
- Zi de plumb din atmosfera bacoviana (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Post:
- Pauz de mas (A. Doboan, P. Goja, I. Ttar, D. Dogaru, I. Paun)
- Tinut fara mancare (A. Tudose)
- Pozitie de garda (A. Boboc)
- Lovitura sub centura (I. Boar, I. Manzur)
- Greva foamei din motive religioase (D. Bldea)
Postament:
- Se ocupa cu statui (I. Tatar)
Postav:
- Dat pe fata la masa verde (B. Bogos)
Posteritate:
- Lumea care vine dupa noi (M. Guja); Lumea de maine (T. Capot, I. Isac)
- Ramane tot timpul in urma
Postmortem:
- Tip de onor dat dup stingere (T. Capot)
Postumitate:
- Imagine livresc a lumii de apoi (M. H)
- Timp nregistrat dup ce i-a sunat ceasul (D. Popa)
- Ragaz pios pentru somnul unei umbre (V. Negreanu)
Poet:
- Mijloacre de transport in comun (fem!) (P. Haa)
- Schimb de geanta (Tr.I.Cioclteu)
Potalion:
- Diligente depuse la muzeu pentru vizitare (sing) (Gh. Boban)
Pota:
- Purttor de cuvnt (C. Dincovici)
- Poarta multa corespondenta in sectorul sau de activitate (V. Rusu)
- Recordmen absolut al probelor de mars, fixat din oficiu (O. Manto-Jr.); Castiga
din oficiu (t.Ciocianu)
Pot:
- Unitate de mai muli factori (A. Boboc); Dependenta de anumiti factori (R.
Vasilescu)
- Poarta multa corespondenta in sectorul ei/sau de activitate (D. Hulu, I. Plischi,
I.Socolov)
- Sub conducerea dirigintelui (N. Banu)
Pot:
- Valoarea ridicat a unor cri (B. Stoianovici); Premiu cuvenit pentru cele mai
bune carti (I. Buse); Insuire atribuit celor cu carte (B. Stoianovici)
- Rezultat strans la un joc cu miza (C. Herescu); Rezultat strans intr-o partida cu
miza (M. Rdulescu, C. Stnescu)
- Cel care ia partea altora (N. Caraiman); Luat cu jocul (T. Butoi, Gh. Moldovan,
G. Popescu)

- Rasplata unuia bine servit (M. Ga^zea)


- Castigator la o competitie de masa (A. Tudose)
Potabil:
- Bun de baut (C. Florea)
Potaie:
- 'Gratificatie" acordata in urma unui ... mar (Gh. Chiril); Supusa la mars fortat
(Gh. Arvinte)
- Caine .. rau (V. Antoniu, P. Rotaru)
Potec:
- Taie padurea (C. Herescu)
- Sarpe calcat in picioare (L. Popescu)
Poten:
- Patalama pentru "toate drepturile rezervate" (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Poticneal:
- Frana de picior (V. Potolinc)
Poticnit:
- Impiedicat s mearg pe jos (Gh. Luculescu)
Potir:
- Vas de flori (E. Gldu)
- Cupa cupelor (V. Stoian, E. Gldu); O cupa de nectar (P. Haa); Cupa serviciului credincios
- Pahar pastrat in taina (E. Gldu)
Potolire:
- Transformare realizata cu calm (A Botea)
Potop:
- Muiere strasnica (M. Popescu)
A potopi:
- A lasa totul balta ... la pamant (P. Ciurea)
Potou:
- Final de cai (E. Nadrag)
Potrivnic:
- Reprezentant al opozitiei (Al. Cristici); E de partea opozitiei (T. Capot)
Povar:
- Luate in carca de voie, de nevoie (sing) (V. Bogos)
Pova:
- Ajutor teoretic (V. Potolinc)
Povrni:
- Coasta rupta (I. Isac)
Povestire:
- Proces verbal cu priza la public (G. Andon)
A poza:
- A fi un om model.
Poz:
- Cadru .. de film (A. Schindarli)
Pozna:
- Curios, dar strnete rsul (Fl. Mrescu)
Pp:
- Franjuri la prosop! (N. Badea); Culese din varful si de la poalele Prislopului (I.

Pr:

Ptracu, C. Trnoveanu)
- Cap n cap! (A. Stroe)
- Bipeda!

- Sta unchiu' intre ele! (P. Ciurea)


- A pierdut din par! (I. Buzdugan); A se rade din pr! (V. Trolea)
- Gol de portar! (A. Dobosan); Incadreaza un plutonier !
- Preambulul unui proces ca procedura! (Ed. Anca); Te intimpina in prag ! (I.
Manzur); Primii in fata la premiere !
- Spre centru! (P. Abdula)
Practicant:
- Invatat cu munca (D. Georgescu)
Practician:
- Specialist cu experienta (O. Huul)
Prad:
- Rezulattul unui atac prin deposedare (I. Boar, I. Manzur)
- Venit de la razboi (Gh. Chiril)
Praf:
- Se ridica usor de la pamant (T. Butoi, Gh. Moldovan, G. Popescu); ters .. de pe
suprafaa pmntului (M. Frunz); Pamantul privit din atmosfera (I. Tatar);
Pamant de casa (V. Potolinc)
- Ridicat in nori (C. Herescu)
- Se aterne la drum (E. Ndrag)
- Haina din lunga timpului crare (P. Haa)
- Curatatul covoarelor cu batatorul (M. H)
Prag:
- Calcat in picioare dupa o bataie zdravana (T. Popescu)
- Trecut la intrarea pe usa (D. Nstase); Strans cu usa (I. Boar, I. Manzur)
- Trecutul invitatilor nostri
- Loc de dat cu capul (T. Popescu)
- Bara transversala a portii
- Termen limit (Gh. Luculescu)
- Toc... jos
Pragmatism:
- Teorie aplicata (I. Coresciuc)
Pratie:
- Arunc cu pietre n oameni (Gh. rdea)
- Trage dupa o intindere (Tr. Cioclteu)
- Sistem de propulsie cu aura legendei (At. Mateescu)
Praz:
- Fire de oltean
- O funie de ceapa (I. Tatar)
- Simbolul heraldic al juvetilor (G. Onea)
A prda:
- A deposeda neregulamentar
Prdat:
- Acuz pierderi (V. Crstei)
Prdtor:

- Te face om de bani gata (I. Tatar)


Prjit:

- Ramas cu semne de la pojar (I. Boar)


Prpd:
- Realizeaza o distrugere in masa (T. Hedeiu)
Prpstios:
- Deschis in adancime .. si gol (I. Tatar)
- La el ploaia-i potop (M. Bornemisa)
- Accidentat rau la coasta
Prsit:
- Rezultatul inmultirii (C. Herescu)
Prire:
- Operatia de inmultire (I. Boar)
Prit:
- Aciune de promovare a culturilor (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Leac de buruieni (N. Caraiman)
Prvlie:
- Intermediaza trecerea de la producator la consumator (I. Ptracu, C.
Trnoveanu)
Prnz:
- La douasprezece .. trecute fix (sing) (D.R. Giuglea)
Prsnel:
- Invartitul mititeilor (A. Tudose)
Pre:
- Inscris primul la cuvnt (M. Bornemisa); Inscris pe la cronicari (C. Herescu)
- Inainte, mereu/tot inainte (C. Herescu, E. Gldu); Merge drept inainte (I.
Caraiman); Cuvantul inainte ... ca atare (C. Herescu, P. Florea)
- Un prefacut cuprins de depresie ! (Gh. Guru)
Prea:
- Indicator de depasire interzisa (C. Herescu)
- Extrem de ... cunoscut (V. Potolinc)
Preaslvit:
- Magna ... cum laudae (C. Crbu, I. Socolov)
Preamrit:
- Suita la inaltime (P. Ciurea, N.Banu)
Preambul:
- Introducere (t.Ciocianu)
Precar:
- Clasat ultimul la o proba de rezistenta (I. Negrut)
- Nu are viitorul/existenta asigurat(a) (R. Arpad, P. Damian)
- Aleatoriu in perspectiva
- Nu-i gsete locul (L. Popescu)
- A fi sau a nu fi (V. Potolinc)
- Se mentine cu greu (V. Potolinc)
- Lipsit de siguranta (D. Nstase)
Precipitat:
- Pornit fara zabava la infaptuirea a ceea ce nu era de asteptat (I. Ptracu, C.
Trnoveanu)

- Are o stare febrila cu evolutie rapida


Precis:

- Apreciat pn la un punct (M. Frunz, C. Crbu)


Precizare:
- Formulare pentru completare ... in clar (C. uta)
Precocitate:
- Depasirea nevelului de intelegere al copiilor (D. Nad)
- Devansarea unui termen de judecata
Precursor:
- Bunii si strabunii nostri (sing) (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Fruntas din vechea generatie, apreciat de urmasi (M. Dogeanu)
Predecesor:
- Formula uzuala pentru inaintas (M. Bornemisa)
Predestinat:
- Are viitorul asigurat
Predicator:
- Vorbete n biseric (N. Badea)
- Asigura o slujba buna (I. Sarbu)
- Spune vorbe de duh (I. Boar)
Predispus:
- Inscris la amatori (O. Huul)
Predoslovie:
- Introducere in literatura veche (B. Vlad)
Preerie:
- Tinut numai cu iarba (I. Buzdugan)
Prefa:
- Debutanta la opera
Preferin:
- Indicatoare de direcie (D. Cruicu, M. Gzea)
- Optiune la alegeri (D. Arghir)
Prefix:
- Cuvnt nainte (I. Stanciu)
Preget:
- Scadere brusca, dar de scurta durata a actiunilor (I. Caraiman, M. Guja)
- Timp de gandire (L. Popescu)
Pregnant:
- Se simte foarte bine (Gh. Toia, M. Zgubea)
Preistorie:
- Dup ea s-a nscris o ntreag istorie (D. Bldea); Introducere in cartea de istorie
(St. Ciocanu)
- Primul episod din viata omului (B. Stoianovici)
- Trecutul intunecat in felul sau (T. Nstase)
Prelat:
- Are o pozitie inalta la oficiere (J. Dolis)
Prelat:
- Foaie de parcurs pentru autocamioane (V. Antoniu, S. Rurean); Foaie de drum
pentru camionagii (Tr. I. Cioclteu)
- Pnz de ap (I. Boar); Pnz/Haina tras la main (P. Haa)

Prelungire:
- Tragere de timp (A.M. Samsonic)
Prelungitor:
- Iti intinde o mana de ajutor la nevoie (I. Degeratu)
Prematur:
- Iesit in fata (T. Nastase)
Premeditare:
- Implicata intr-un proces de intentie (C. Herescu)
- Actiuni facute cu cap (sing)
- Situatie cand vorbele, nu faptele vorbesc (E. Gldu)
- Coacere la umbra.
Premergtor:
- Precedent creat
A premia:
- A da un ctig pe merit (D. Popa)
Premier:
- Piesa de schimb noua (Gh. Dobrescu-jr)
Premis:
- Conditie fundamentala (C. Herescu)
Premiu:
- Rasplata pentru un om invatat (V. Potolinc)
- Un vis frumos derulat in alcovul performerilor (N. Murean)
Preocupare:
- Maniferstare a interesului (C. u)
Preopinent:
- L-a luat gura pe dinainte (I. Hanga, C. uta)
Preot:
- Parinte cu multi fii (T. Pocutan)
Preparative:
- Avantpremiera cu usile inchise (pl) (B. Stoianovici)
Preparator:
- Face pregatiri suplimentare (M. Dogeanu)
- Invata dupa program (A. Doboan)
- Acorda mult timp din viata meditatiei (Fl. Morcov)
- Antrenor la exercitii libere (P. Ciurea, N.Banu)
- Profesor secundar (A.M.Samsonic)
Prerie:
- Platou pentru firmele western (V. Trolea)
A presa:
- A juca mereu in deplasare pe terenul adversarilor
- A strage plante intr-un ierbar (V.Feru)
Presat:
- Facut turta (A. Dobosan)
- Executat foarte apasat si in forta (I. Stanciu)
Pres:
- Oglinda lumii ntr-o formul mass media (Al. Mateescu)
- Generic pentru buletinul de stiri (E. Ndrag)
A presra:

- A semna un pic (B. Stoianovici)


Presimire:
- Miros aparte (Gh. Luculescu)
- Face din intamplare sa fie asteptat (E. Gldu)
- Viziune particulara privind viitorul (C. Broiu)
Presiune:
- Gen de atmosfera apasatoare (A.M. Samsonic)
- Crete la adncimi mari (M.R. Pascalu)
- Opus destinderii (N. Caraiman)
Prestaie:
- Oficiul fortelor de munca; Serviciu de masa; Alocatie de stat
- Vorbe de claca (sing)
Prestigios:
- Da dovada de impunere (T. Capot)
Pre:
- Batutul la usa cu piciorul (M. Zgubea)
- Palmuit si calcat in picioare (D. Hulu)
- Desfasurat pe culoare (D. Guinea)
- Mobil de circumstanta al unor trageri pe sfoara.
Preedinte:
- Ajuns la capatul puterilor (A. Rbonescu)
Pretendent:
- Candidat pentru a debuta intr-o partida oficiala (A.M.Samsonic
- E fericit dac i se d mna (E. Gldu)
- Trage la tinta (M. Bornemiza)
- Cer deschis (sing)
Pretenios:
- Un om de conditie buna (V. Potolinc)
- Reclama in stil exagerat (I. Stanciu)
- Cere mai mult decat altii (D. Manog)
Pretutindeni:
- O vorba cu acoperite totala (I. Apostol)
- Prezenta generala obligatorie (M. Guja)
- Arie de raspandire universala (C. Crbu)
- E in toata firea (F. Gheorghe)
- Asta e prea de tot (E. Gldu)
- Tinde catre infinit (C. uta)
Pre:
- Termen de achitare (A. Boboc); Termen de inchidere a negocierilor (Gh. Gandu)
- Pe asta-l discuta targul (A. Doboan); Se vorbeste de el in tot targul (I. Stanciu);
Se afiseaza in targ
- Cifrele unui produs (T. Capot)
- Fond de marf (M. Chiricu)
- Cel care nu sta la tocmeala (V. Trolea)
- Taxa pe valoare ... adaugata (T. Hedeiu)
- Indicat pentru vanzare (I. Stanciu)
- Indice de valoare (R. Vasilescu); Da indicatii de valoare
- Piperatul alimentelor

Preios:
- Element de cert valoare (A. Boboc)
Prevztor:
- Tip de anticipatie (M. Gzea)
Prevestire:
- Punere in garda (S,t. Ciocianu)
- Stiinta a viitorului care ne face increzatori (E. Gldu)
Prezentare:
- Conditie fizica de a te prezenta la examen (A. Moreanu)
Prezentator:
- Gura de canal (Gh. Enachescu)
Pribeag:
- Un fel de pelerina (D. Manog)
Pricepere:
- Califixare de maestru (I. Degeratu)
Prichindel:
- Czut la examenul de stat (I. Hanga, C. uta)
- Un om prost crescut care se tine de pozne
Prici:
- Pat de ... suferinta (C. uta)
Pricin:
- Motiv popular (Gh. Luculescu)
- Smn de scandal (M. Chiricu); Scanteie care produce aprinderea
- Lamurita in cunostinta de cauza
- Adunare de gala
- Dinte de lapte
Prieten:
- Tovarul consilier (V. Trolea)
- Margaritar de suflet pastrat in scoica inimii (At. Mateescu)
Prietenie:
- Exemplu de atasament (I.G. Gruni)
Prietenos:
- Unul cu dare de mn (A. Rab)
A prii:
- A-i da satisfacie (Gh. rdea)
Prim:
- Cap de serie (M. Anghel, I. Tatar)
- Clasat pe locul nti (B. Stoianovici, D. Mant,og)
- Cuvnt de ordine rmas fr precedent (Al. Mateescu)
Primadon:
- Prima doamn a Italiei n transcriere liber (V. Zaicu)
Prim:
- Venit la serviciu dup salariu (Gh. Luculescu)
Primvar:
- Perioad de nclzire la scar planetar (A. Antonesei)
- Epoca Renasterii (I. Stanciu)
- Ne aduce barza (I. Negrut)
Primeneal:

- Termen de promovare a noului (V. Potolinc)


- Intrare n schimb (T. Nicov)
Primitor:
- Te intimpina cu masa pusa (A. Tudose)
- Un om cruia i face plcere s-l calci (A. Antonesei, T. Popescu)
- Asigur o bun recepie (D. Crstea-Firez, M. Zgubea)
Primordial:
- Criteriu de prioritate (Gh. Gandu)
- Aflat la urgenta (S. Petrica)
Primus:
- Arzator de gaz (I. Vlase)
Prin:
- Indicator de trecere (pe parcurs) (Z. Turdeanu, C. Herescu)
Principe:
- Un pion important care se transform n rege (B. Stoianovici)
Principial:
- Titlu conferit unui bun judecator (V. Potolinc)
- De regula se tine bine
Prins:
- Aflat sub ocupatie (V. Negreanu)
Prinos:
- Lasat in plata domnului
Prinsoare:
- Stabileste castigul din paguba (M. Gzea)
Prin:
- Principii care se maturizeaza intr-un regat (sing) (I. Boar); Principii de inalta
clasa (sing) (C. Herescu)
- Concureni cu anse la regate (sing) (T. Capot)
- Ramura a coroanei (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazar)
Prioritate:
- Avantaj acordat dreptei (N. Caraiman); Legea avantajului (I. Boar, I. Manzur)
- Prima de asigurare pentru automobilisti (St. Ciocianu)
- Mereu pe primul loc (V. Negreanu, M. Puiu)
Pripas:
- Venitul pe alte locuri (T. Porcutan)
- Stare de ratacire din lumea celor care nu cuvanta (E. Anca)
Prip:
- Precipitatii de circumstanta (N. Mutulig)
- Procedura de urgenta (H. Albert)
A (se) pripi:
- A nu se gandi la ce are de facut (V. Potolinc)
Pripire:
- Precipitatii in natura (sing) (V. Trolea)
- Actiune in contradictoriu cu "festina lente" (S. Leoveanu)
- Gen de interventie la urgenta
Pripit:
- Nu are timp sa gandeasca ce face (E. Drng)
Pripon:

- Mijloc de prindere a animalelor (N. Badea)


- E in legatura cu vitele la pascut (P. Haa)
- Unul cu legaturi la siguranta statului (T. Popescu)
Prisac:
- Atelierul harniciei (A. Dobosan)
Priscar:
- Exploateaza munca lucratoarelor (A. Tudose)
Prisos:
- Mai mult decat necesar (V. Feru, I. Filip)
Prisp:
- Iesind dintr-o casa patriarhala (C. Stanescu)
Pritoc:
- Schimb de locuri la beci (C. Herescu)
Pritocit:
- Ratiune a celor care se vantura prin crame (ca sa fie limpede) (E. Gldu)
Privat:
- Mentionat in particular (Gh. Luculescu)
Privatizare:
- Particularizare pe care o admitem acum si noi (C. Herescu)
Privelite:
- Tablou expus n aer liber (A. Boboc)
Privilegiat:
- Beneficiaza de pioritate la depasire (Z. Turdeanu)
Privilegiu:
- Acorda prioritate (L. Popescu)
Privire:
- Furiat pe sub arcade (Gh. rdea)
- Acte facute la perceptie (sing) (I. Degeratu)
Priz:
- Sursa de lumina (L. Popescu)
- Ne tin la curent prin fise (sing) (D. Banculescu, E. Gldu, T. Hedeiu)
- Alimentarea stiintifica, in doze bine fixate (N. Popescu)
- Intaritura de beton
- Un lucru facut pe apucate (B. Vlad)
Prizonier:
- Prins in urzeala razboiului (P. Haa)
Pro:
- Vot favorabil (pentru candidatul preferat) (T. Capot, M. Bornemisa)
- Iti face o favoare daca-l bagi in fata (E. Manica, T. Hedeiu)
- Dovada pentru un acord (I. erban)
- Formulare pentru aprobari (N. Barbu)
- Veto ... in opozitie (I. Mihalache)
- E un proscris in fata providentei ! (Gh. Dunca)
Prob:
- Prima intrare n port (O. Slvuc)
- Exercitiul functiunii (D. Marcu)
- Baza materiala a instructiei (I. Socolov)
Procedeu:

- Ghid practic
Proces:
- Survine in urma declansarii unei actiuni (T. Hedeiu)
Procreaie:
- D copii la un act (D. Munteanu, T. Ploni)
Procurator:
- Isi exercita mandatul aflanbdu-se in delegatie
Procur:
- Documentul celor ce atest preluarea puterii (N. Dumbrav)
Productor:
- Face ce trebuie (V. Potolinc)
Producie:
- Pelicul prin care strlucesc stelele (D. Bldea)
- Creatie artistica (M. Nastase)
Produs:
- Bun de munca (M. Nastase)
Profan:
- Luat pe nepregatite (P. Abdula)
- Prezenta inedita la portile cunoasterii (Gh. Dobrescu Jr.)
Profanator:
- Sap groapa altuia (D. Bldea)
- Calificat la aranjarea mormintelor (A. Latcan, C. Untea)
Profesor:
- Inva la locul de munc (N. Stancu); Invata la liceu
Profesoral:
- Corp de iluminat (Fl. Morcov)
Profitabil:
- Defineste momentul cand este posibil sa ne pice ceva (C. Stanescu)
Profitor:
- Atentii la o ocazie (sing) (V. Trolea)
Profunzime:
- O deschidere in adancime (T. Hedeiu)
- Stacheta prea inalta pentru adeptii lucrului de mantuiala (N. Murean)
Progenitur:
- Rezultat bun dupa indeplinirea sarcinii (O. Huul)
Prognoz:
- Realizare n contul viitorului (V. Potolinc)
Programare:
- Pretins pacienilor nainte de consultaie (N. Badea)
Progres:
- Drumul spre inalta societate
Progresiv:
- Aflat in faza de crestere (V. Potolinc)
Proiectant:
- Tragator la plansa intr-o evolutie de mare perspectiva (Gh. Crian, I. Socolov)
Proliferare:
- Reproductie largita (I. Caraiman, M. Guja)
Promisiune:

- Forma de angajare (C. Herescu)


Promoroac:
- Inghetata pe bat (D. Banculescu, E. Gldu, T. Hedeiu)
Pronosport:
- Combinaie realizat cu cap i rsturnat cu picioarele (Gh. Constantinescu)
Pronostic:
- Subiect de anticipatie pentru o mizanscena sportiva (N. Murean)
A pronostica:
- A da cu presupusul (I. Coresciuc)
Propagand:
- Agitatie la masa (O. Huul)
- Specialitate servit de cei care tin regm strict (D. Tipluic)
Pror:
- Aflata pe vas (C. uta)
- Unitate fruntasa in constructia navelor (I. Ilie)
- Sta in fata puntii (V. Potolinc)
Proscris:
- Caz de indisciplina cu excludere de pe teren (At. Mateescu)
Proslvire:
- Inaltare de statui pe piedestaluri de cuvinte (D. Popa)
Prosop:
- Steagul alb al boxerilor (A. Rbonescu)
Prospector:
- Cuttor avizat de bogii ascunse (D. Popa)
Prost:
- Barcagii nopii vslind pe rul ignoranei (sing) (E. Diradulian)
- Cu noaptea in cap (M. Stancu)
Prostituat:
- Isi serveste clientii cu placere (A Botea)
Protagonist:
- Evidentiat in productie (A. Doboan)
Protecie:
- Serviciu de garda (M. Frunz)
- Pila universala (L. Popescu)
Protein:
- Samanta organica din care creste carnea (P. Vasilache)
Protest:
- Dreptul de veto (D. Cruicu, M. Gzea)
Protez:
- Membru supleant (N. Caraman)
- Palatul tirbei (V. Trolea)
- Roata dintata (H. Petcu)
- Fals tratat de medicina (I. Manzur)
Prototip:
- Cap de serie (N. Ciocalteu)
- Prima masina ... de multiplicat (A. Boboc)
Proap:
- Purtator de cruce tinandu-se batos in fata dricului (T. Popescu)

Prov:

- Ruda vizitiului (A. Doboan)


- Par de plans
- Furculita pentru peste (V. Rusu)

- Ataca in valuri (V. Potolinc)


Proverbial:
- Detinator al premiului de popularitate. (At. Mateescu)
Providen:
- Ocrotire sociala de cel mai inalt nivel (D. Georgescu)
Provincie:
- Soi de regiune
Provocare:
- Butonul de comanda al unei reactii adverse (N. Murean)
Proxenet:
- Barbat care face piata cu placere (S,t. Ciocianu)
Proxenetism:
- Manier de valorificare a petelui (T. Capot)
Prun:
- Esenta cu radacinile in pamant si roadele in tarii (Gh. Boban); Arbore de esenta
tare (E. Ndrag, R. Arpad)
Prun:
- Izvor de ap tare (V. Potolinc); Resursele tariei specifice romanului (sing) (D.
Manog)
Prunc:
- Pui ... de barza
- Bijuterie de familie (V. Potolinca)
Prurit:
- Furnicare n zona pieilor roii (T. Capot)
Ps:
- Scurta anexa la o scrisoare; Lipitura scrisorii (I. Caraiman)
- Adaos la o epistola (I. Hanga, C. uta)
- Un semn de aducere aminte cand totul s-a sfarsit (C. Demetriade); Scurta
aducere aminte (N. Cioclteu)
- Scurt epilog la manuscris (t. Ciocianu); Un supliment ca la carte (T. Hedeiu)
- Consemnare dup unele scrieri (B. Stoianovici); Dat sub semnatura (V.
Potolinc)
- Gol memorrabil inscris in prelungiri (abr) (At. Mateescu)
- Pas pe extreme! (V. Antoniu); Plus neesential ! (V. Feru)
- Msuri care se iau la Paris ! (M. Zgubea)
Psalm:
- Oper liric de inspiraie divin (V. Trolea)
- Registru cantabil exprimat intrt-un melos dumnezeiesc (P. Vasilache)
Pseudonim:
- Semnatarul unie opere care nu ii apartine (A. Rbonescu); Semnatura falsa
comisa de un autor adesea neindentificat
- Rechemare ... in scris
- Nume de mare rezonanta a la Bacovia sau Arghezi (C. Trnoveanu)
Psihanaliz:

Psihic:

- Studiul vieii din adncurile insondabile (T. Capot)


- Cunoastere ca de la om la om (D. Constantinescu)

- Dat de suflet (A. Boboc)


- O facultate particular (D. Bldea)
- Fata nevazuta a lumii (E. Ndrag)
Psiholog:
- Observator dotat pentru analiza materiei vii superior organizate (M. Guja)
Psihologic:
- Atribut al sufletului omenesc
Psihologie:
- Disciplina a sufletului (N. Barbu)
- O forma de studiu individual (Gh.Dobrescu-Jr)
Pst:
- Semnal de avertizare (M. Nastase)
- Iti ia vorba din gura
Pt:
- Pentru in cea mai lapidara expresie (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Pentru puin!
(P. Damian)
- Peste cu unt, prajit pe ambele parti !
- Pete uscate ! (Gh. Dunca, G. Negrea)
- Punctat pe margini! (Fl.T.Vasilescu); Pact bilateral!
- Vatra in cuptor !
- Drept .. in picioare! (V. Feru)
Ptru:
- Stop hipic (M. Frunz)
P:
- Pete curatate !
- Put sec! (M. Frunz)
Pu:
- Un gol pentru ... aici! (T. Capot); Pru secat! (G. Barboni)
- Cupeu originar ... din apus! (N. Popescu); Cupeu mare! (C. Georgescu)
- Debut in pblic! (I. Isac); Puici! (C. u); Aproape pur! (D. Arghir)
- Repuse la centru!
Puber:
- Un tanar de viitor
Publicitar:
- Incadrat la serviciul de informatii
Publicitate:
- Sursa de informatii (O. Manto-Jr.)
Puc:
- Patineaza/Aluneca (pe ghea) fara patine (P. Maftei, P. Vardol, A. Tudose, M.
Rdulescu, C. Stnescu); Un mic patinator .. fara patine (C. Herescu)
- Disc de ghea (A. Rbonescu)
- Angajat pe terenul de hochei (T. Nstase)
Pudic:
- Nu se da de gol (Gh. Luculescu)
- Pierdut din ochi (C. Bnzaru)

Pueril:
Puf:

Pufit:
Puhav:
Pui:

- Termen redus de gandire (T. Nastase)


- Cum s-ar zice, e dat in mintea copiilor (At. Mateescu)
- Precede o pana (D. Arghir); (Un) junior la categoria pana (I. Boar, I. Manzur, D.
Hulu); Cel care castigand in greutate, evolueaza la categoria pana (Gh.
Chiril)
- Iesit primul la mustata (T. Popescu)
- Ambalaj pentru pui (I. Boar)
- Suflu lasat de locomotiva (P. Ciurea, N.Banu)
- Cu ochii pe pungile pline (M. Popescu)
- (Mici din) oua clocite (P. Haa, C. Herescu); Glbenuul oulelor (E. Ndrag);
Fur oule de sub cloc (C. Herescu)
- Junior la categoria pana/cocos (I. Buzdugan, I. Socolov, S. Cozma)
- Odrasle crescute in puf (T. Popescu)
- De-abia ieit n lume (T. Nstase)
- Reprezentant al aripii tinere (V. Trolea)
- Semnul/Rezultatul inmultirii (I. Tatar, D. Hulu)

Puic:
Pul:
Puls:

- Pasarea ce ne e draga (V. Potolinc)


- Carat in casa de tablagii (T. Hedeiu); Btut la table (I. Boar)
- Tip de cilindru plat ... pentru dame (A.M. Samsonic); Piese pentru dame (sing)

- Primul si ultimul semn de viata (D. Georgescu); Da semne de viata (A.


Doboan)
- Semn/Indicator de circulaie (T. Capot, Al. Cristici, I. Manzur, N.Banu)
- Luat la mn pentru o minuioas cutare (M. Frunz)
- Generator de tensiune (O. Enache)
- Accelerat n goan (D. Bldea)
Pulverizat:
- Varsat de vant (C. Suta)
Pum:
- Incolete numai pe platourile americane (F. Mrescu); Leul americanilor (V.
Butoi, G. Popescu)
Pumn:
- (Se incheie cu) O strangere de mana (C. Herescu, V. Potolinc)
- inut n palm (N. Cioclteu)
- Arma veche de lupta sui-generis (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Punct:
- Barier grafic n calea exceselor verbale (V. Negreanu)
Punctual:
- Vine ... pe neasteptate (R. Vasilescu)
Pung:
- Aici se strngeau banii odinioar (Gh. rdea)

- Banca de credit cu capital particular (At. Mateescu)


- Unitate comerciala de desfacere a marfurilor preambalate (V. Antoniu)
- Umflate chiar de sub ochii nostri (sing) (Fl. Lazar)
Punitiv:
- Atributul unui factor de corectie (C. Herescu)
Punte:
- (O) legatura de chei (L. Popescu, T. Capota)
- Strat ... de cale (A. Doboan)
Pup:
- Gura de foc ... a pustilor
A pupa:
- A-i astupa gura (N. Badea)
Pup:
- Are n spate un vas (L. Cplna)
Pupz:
- Fosta locatara la o mansarda, undeva in Tei (P. Vasilache)
Pupil:
- Mici de casa facuti de altii (sing)
Pupil:
- Fereastra la o camera obscura (At. Mateescu)
Pupitru:
- Masa de manevra (M. Zgubea)
- Banca de stat (V. Feru)
Pur():
- (Dovedit ca) n-are nici un amestec (A. Rbonescu, N. Caraiman, T. Capot, B.
Stoianovici, D. Banculescu, E. Gldu, T. Hedeiu); Scos din amestec (M.
Zgubea)
- Prea curata si nevinovata ... (A. Boboc); Exemplu de curatenie in fond (Gh.
Guru); Atributul unei curatenii exemplare (C. uta)
- Luat pe nemestecate (V. Potolinc, M. Zgubea)
- In afara combinatelor (sing) (V. Potolinc)
- Tare de virtute (T. Capot)
- Varianta pentru alb (T. Hedeiu)
Purcoi:
- Depozit angro (Gh. Luculescu)
Purgativ:
- Curatenie generala (S. Radu)
Purgatoriu:
- Anticamera pentru colectarea pacatelor lumesti (M. Gazea)
Purice:
- Triete din mica ciupeal (C. Raia, I. Ttar)
- Cunoscut saritor de culoare (care trage ... la sange!) (A. Doboan); O frm ..
de sare (N. Caraiman); Sangele e viata lui (L. Popescu)
- Apariii nedorite pe micul ecran (sing) (V. Feru)
Purificare:
- Curatenie generala (C. Herescu)
Puritan:
- Adept al unei curatenii exemplare

- Castele britanice (masc sing) (A. Tudose)


Puritanism:
- Un fel de a fi mai catolic decat papa (D. Manog)
Puritate:
- Curatenie generala. (A. Boboc)
- Idealul intr-o stricta separatie elementara (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Purtat:
- Atribut valabil pentru un port mai vechi (I. Mihalache)
Pururi:
- Odata pentru totdeauna (T. Capot)
Puseu:
- Indicator de criza (O. Huul)
- Varf de atac
Pust:
- Zona de ocupatie a hanurilor
Pustietate:
- Faza de gol pe teren (C. Herescu)
- Deertciunea deertciunilor (I. Caraiman)
Pustiu:
- Neumblat prin lume (Gh. Toia)
- Inregistrat in faze de gol (V. Anghel)
- Marea galbena (I. Vlase)
Puc:
- Fixata n pat, trage s moar (V. Feru)
Pucria:
- Pus la sare n anii trecui (N. Caraiman)
Puti:
- Armata de trgtori (Gh. Oncioiu)
Putere:
- Mare de stat (V. Anghel)
Putin:
- Se spal pentru a o terge (V. Potolinc)
Putred:
- Stricat de tot (T. Capot)
- I-a facut rau prea multa apa
Putrezit:
- Descompus in chimia organica (O. Huul)
Puturoenie:
- Una care se simte rau si nu merge la munca
Pu:
- Lucrare de control pentru investigari profunde in materia de baza (Ed. Anca)
- Incizie pentru drenarea unei pungi cu aur negru (N. Murean)
- Conduct de gaz (N. Nsui)
- Intrare la apa (I. Manzur)
- Deschide multe orizonturi
- Sapat pana la o sursa (I. erban)
- Patrundere in adancime in teren (I.erban)
- Gaur stopat n pnz (M. Frunz)

- Rezultat la sondaj
Puin:

Pv:
Pz:

- Nu ajunge niciodat unde trebuie (B. Stoianovici); Greu de ajuns (S. Petrica)
- Satisface pe deplin cerintele unui om modest (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Tip
de pretentii modeste (I. rlea)
- Plasat naintea lui cinci ! (P. Haa)
- Margini din postav (R. Dumitrescu); Pasiv la limita (T. Capot)
- Pranz luat pe stomacul gol ! (L. Popescu)

Q
Quarc:
- Mici inclui la mas (sing) (V. Trolea).
Quasar:
- Sfer de raz mare vzut n spaiu (V. Trolea)
- Superstar putin cunoscut (I. Caraiman)
Quipropo:
- Substituire de persoana nepedepsita (I. Caraiman)

R
Ra:

Rabat:

- Zeul Soare (D. Bldea); Soare apus de mult (A. Mitu);


- Unsoare ... din Egipt! (I. erban); Unsoare (!) de prajit
- Flacara stinsa pe firmamentul faraonilor (P. Vasilache); Steaua faraonilor;
Sufletul faraonului, iluminand piramidele!
- Sursa de caldura folosita la copt; Figura luminoasa din teogonia copta (E.
Diradurian, A. Vljoag)
- Era ... ingropat in piramide
- Centrul orasului! (A. Dobosan, T.I. Cioclteu); Strada centrala la oras! (C.
Herescu); Strada ultracentrala in oras! (A. Doboan); Strad ultracentrala in
Arad! (A. Doboan)
- Tras de la centru ... direct in bara din dreapta! (Ed. Anca); Tras in centru! (C.
Georgescu); Centru de karate! (I. Boar, I. Manzur)
- Plin de parale! (M. Bornemisa); Plin de drag! (I. rlea); Esenta de brad (.. si
de frasin)! (C. Herescu)
- Curati la inima! (Gh. Gustescu); Inim n contracie !(B. Vlad);
- Vara e pe sfarsite! (M. Anghel); Scrise pe dosar ! (A. Doboan); Gara de est!;
Inchide gura! (I.E.Meteleu)
- Cum ar fi ramul! (P. Ciurea); Ramura fara rod! (A.M.Samsonic)
- Curea din rafie! (T. Popescu, G.epelu)
- Scrise pe dosar! (A. Doboan)

- Coborrea tachetei (Gh. Constantinescu);


- Forma de scadere (V. Potolinc); Rezultatul scaderii (V. Potolinc)
- Reducere de pre (N. Caraiman).
Rabatat:
- Dat peste cap (V.Feru)
Rabin:
- De serviciu la templu (A. Tudose); Mozaicul din templu (S. Varami).
- nlimea sinagogii (I. erban);
Rabl:
- Masina cu care se merge la cimitir (M. Zgubea); Ultimul tip de masina cu
conducere pe dreapta (Cr. Drgulnescu)
- Lada de gunoi (I. Buzdugan)
- Obiect de folosin ndelungat (M. Chiricu)
- Lucru ... pe sfarsite (A. Boboc)
Rac:
- Dus .. intors (D. Manog, V. Potolinca, S. Petrica, (N.Banu); Merge (calatoreste)
.. intors (C. Herescu, M. Chiricu); Intors pe parcurs (I. Isac)
- Cand pleaca, priveste mereu inapoi (G. Petrone); Cand porrneste la drum, se uita
mereu inapoi (Gh. Boban); Privete napoi cnd pleac la drum (I. G. Gruni);
D/Trage (tot) napoi (Gh. rdea, A. Ridiche, P. Hasas); Are apucturi dar i
d napoi (A. Botea)
- Duce foarfecele inapoi (M. Puiu); Foarfeca pe spate (M. Frunz); Trage prin
foarfece ... din intoarcere (C. Herescu)
- Forma (mai raspandita) de cancer (A. Tudose, I. erban); Cancer .. care

regreseaza (O. Enache, M. Popa, O. Sperlea)


- Vireaza spre rosu la temperatura de fierbere a apei (M. Bornemisa); Daca trece
pe rosu, e mancat; Inrosit in foc (A. Ciurunga); Rosii in fiertura (sing) (N.
Caraiman)
- Blindat n retragere (L. Popescu); Evolueaza retras (St. Marinescu); Se retrage
din circulatie (C. Herescu); Un retrograd incorigibil (B. Bogos); nregistrat
retroactiv in circulatie (C. Herescu)
- Sustine returul in deplasare (D. Marcu); Evolueaza bine in retur. (Gh. Toia)
- La fr vin (M. Frunz)
- Circula in sens invers (B. Vlad, R.Arpad)
- Se ntoarce la naintare (V. Potolinc)
- Are tot timpul in vedere ce lasa in urma lui (Z. Nichici)
- Trage pluta spre gura de varsare (D.T.Brbulescu)
- Ii prind bine foarfecele (C. Herescu);Clestarul lacului (V. Tarsolea, I.E.Meteleu)
; Patent al naturii (Gh. Constantinescu)
- Trage din sticla
- Actioneaza cu succes la desfundarea gatului (T. Hedesiu); Solutie pentru
desfundat gatul (I. Tatar); Intra (tras) pe gat (V. Feru, B. Stoianovici); Bagat pe
gat cu forta (R. Arpad); Ne lasa cu gatul gol (P. Goja)
- Servant la baterie (C. Raia); Tragator fruntas la o baterie (C. uta)
- Forma de desfacere a produselor imbuteliate (S. Cozma, Gh. Pintiliasa)
- Intrus ce dezvaluie secretul lui Bachus (M. Dogeanu)
- Plin de draci ! (P. Berteanu , Gh. Enachescu)
Rachet:
- Manuale de tenis (sing) (A. Stnescu)
- Croiete la rever (N. Badea)
Racil:
- Veriga a slabiciunilor din lantul imperfectiunilor (R. Iftodiu)
Racl:
- Garsonier de lemn n ara umbrelor (E. Diradurian)
- Vesmant special pentru inmormantari (C. Herescu); Dusa la inmormantare (D.
Nad)
- Loc de popas in ultima instanta (V. Anghel, I. Vlase)
- Colet macabru (A. Vljoag)
- Cutii de conserva (sing) (A. Rabontescu)
- Incapere funerara (V. Feru)
- Poarta spre eternitate (R. Arpad)
Raclor:
- Aparat de ras la fund
Racolare:
- Lipire sub presiune
Racolat:
- Obligat la un act de vanzare-cumparare
Racord:
- Mijloc de comunicatie (V. Potolinca)
Racordaj:
- O lucrare de oarecare intindere interpretata la un instrument (V. Tarsolea)
Rad:

- Darul luat inapoi ! (A. Doboan)


Radames:
- Ingropat de viu pentru un amor (Aida, de !) (V. Feru)
Radar:
- Da un raspuns corect, dupa o reflectie rapida (I. Caraiman)
- Cutie de viteze (S. Contz); Indicatoare de limitare de viteza (sing) (I. Tatar); Bun
diagnostician pentru boala vitezei (A. Boboc)
- Cursa intinsa la drumul mare (I.I.Zamfirescu); Curs aerian (A. Rbonescu)
- Controlor de trafic (V. Gogea, P. Goja); Gen de ... autocontrol (I. Ttar)
- Obiectiv de urmarit (N. Badea)
- Prinde totul din zbor (V. Zaicu)
- Agent secret ... de circulatie
- Frana in calea autodepasirii (G. Stroe)
- Statie-pilot (O. Manto Jr)
- Fotograf de ocazie pentru trecatorii grabiti
- Calauza moderna in marea pustie (T.Ivana)
Rad:
- Un loc ferit, numai bun pentru acostare (I. Mnica); O tipa .. buna de acostat (E.
Anca)
- Fata marinarului (A. Botea, A. Crciunescu)
- Nume care s-a impus in domeniul portului (G. Petrone); Aria de rspndire a
unui port (E. Ndrag); Loc de ancorare la intrarea in port (P.Goja)
- Cavitate protejat n zona coastelor (L. Popa)
- Locul in care se pun vasele la saramura (I. Boar)
- Amenajare vizand protectia navala
A rade:
- A se lumina la fata (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazar)
- A cura .. prin porturi (A. Mitu)
- A scoate din fire (S. Arvinte, V. Anghel)
Radere:
- Operatie pe viu, efectuata in oglinda (N. Badea)
- Treaba facuta pe fata (H. Albert)
- Solutie pentru depilat (P. Goja)
Radial:
- Dirijat de la centru (A. Botea, A. Crciunescu)
Radian:
- Unitate .. unde gradul nu mai conteaz (C. uta)
- Masurat din colt in colt (Fl. Barbu)
Radiat:
- A iesit ... in evidenta (V. Feru)
Radical:
- Vindec totul cnd se taie rul de la .. rdcin (C. Pricop); Vizeaza extragerea
unei radacini (A. Ridiche)
- Numar iesit la extragere
- Fundamental (D. Nstase)
Radier:
- Anuleaza erorile dintr-o trasatura de condei (R. Arpad)
- Stergatoare actionata manual (Z. Turdeanu)

Radiografie:
- Tablou de interior
Rafinament:
- Calitate de siret (I. Pancotan)
Rafinat:
- Subtilizat cu finete (C. Herescu)
- iret fin (D. Hurtupan)
Radio:
- Pus pe post de receptioner (N. Dumbrava); Baz de recepie (A. Antonesei, T.
Popescu)
- Se aude c vine pe post (E. Gldu, T. Hedeiu, E. Mnica)
- Cuprins de noianul undelor (Gh. rdea)
Radioamator:
- Care pe unde umbla (T. Capota)
Radiografie:
- Film documentar (N. Caraman)
Radist:
- Ostas ascultator in felul sau (D. Baldea)
- Bate la distanta (T. Nicov)
Radul:
- Furculi pentru o mncare de melci (V. Cernicic)
- Pila unui specimen fr coloan vertebral (C. Mateescu)
Rafal:
- Seceratoare pe camp (I. Manzur)
- Serie inregistrata (D. Bgrean)
- Elan luat de vnt (E. Diradurian)
- Unitate cu foc continuu (D. Bldea)
- Urletul catelei dinaintea mortii (Ed. Anca)
- Stranut ceresc in batistile pamantului (Fl.T.Vasilescu)
Rafie:
- Legata la butuc (V. Negreanu)
Rafinament:
- Nota buna la purtare (M. Puiu)
- Chestie de bun-gust (N. Mutulig); Un gust aparte (P. Hasas)
- Distinctie estetica la parada elegantei (R. Iftodiu)
Rafinat:
- Arbitru al bunului gust (C. Herescu)
- Varf semet in universul subtilului (V. Negreanu)
- Scos de la curatat (S. Leoveanu)
- Merg la fini (sing) (A. Latcan, C. Untea)
Raft:
- Formulare pentru polite (sing) (C. Stanescu); Polita de asigurare a unor bunuri
din gospodarie (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Poli de asigurare pentru diverse
efecte (M. Mrdrescu)
- Solicitat din plin la o expozitie de carte (D. Nad); Un sustinator ... a la carte (P.
Matei)
- Modul de prezentare a articolelor scoase la vanzare (I. Riti); Mobila expusa in
comert (C. Herescu); Forma plata de expunere

- Blana din dulap (N. Caraman, I. Boar)


- Intr drept n bibliotec (E. Gldu)
- Randuri scoase din carti (sing) (N. Dumbrava)
- Piesa de baza la dosar (C. Herescu)
A rage:
- A se manifesta ca un magar (T. Nastase)
- A tipa la animale (D. Tipluic)
Raglan:
- Unul caruia i s-a pus "mana"-n guler si a fost croit bine pe spinare (Gh. Chiril)
- Parizian tomnatic cu umerii cazuti
Rahat:
- Dulce amagire (I.E. Meteleu)
Rahitic:
- Se tine greu pe picioare (T. Capota)
- Subiect nu prea bine dezvoltat (Florian Lazar)
Rai:
- Loc de veci (frumos amenajat) (P.Berteanu, C. Herescu); Visul unui somn de
veci (Gh. Luculescu)
- Grdina minunilor/sperantelor (V. Butoi, A. Mitu); Gradina parinteasca din
pacate pierduta
- Rasplat promis fiilor de ctre prini (V. Trolea); Promisiunea parintilor
(D.V. Tofoleanu)
- Societate italiana cu propria ei imagine (M. Frunza); Imagine paradisiaca
- Nu-l apuc niciodat dracii (P. Haa); Din pacate nu-l cunosti (I. Serban)
- Rsplata abinerilor de o via (Fl. Barbu)
- Primul leagan de copii (Dorina si P. Berteanu)
- Un colt de vis pentru care se da si ultimul banut (P. Goja)
- Pentru mori, numai de bine (Gh. rdea)
- Oaza fericirii ... visata in desert (V. Trolea)
- Loc rezervat celor cu aprobare de sus (N. Barbu)
- Oameni buni, acesta este ultimul vostru refugiu (V. Potolinc)
Raia:
- Dominare teritoriala in fata portii (Gh. Toia); Asezare defensiva in teren, pe
spatiul portii (P. Berteanu)
- Tinut ... sub papuc (Gh. Boban)
Raid:
- Curs (facuta cu) rapid(ul) (I. Boar, N. Caraman, T. Hedeiu); Curse scurte pe
aripi (N. Mutulig)
- Sistem de ancheta rapida (C. Herescu); Gen de ancheta pe teren (R. Arpad)
- Tip de ancheta rapida cu mai multe audieri de martori la locul faptei (C. uta)
- Rapidul intr-o evolutie la inaltime in terenul advers
- Evideniat pe foile de parcurs (V. Negreanu)
- Tur de for (O. Slvuc)
- Circuit de vitez (C. Herescu)
- Incursiune in necunoscut (D. Constantinescu)
- Asigura recunoasterea internationala
- Galopul unor cai inaripati (B. Stoianovici)
- Vanatoarea pasarilor de prada (C. uta)

- Activitate de cercetare n domeniul aviaiei (M. Frunz)


Raion:

Rait:

Rajah:
Raion:
Ral:

- Rezultat la mprirea spaiilor comerciale (V. Bogo)


- Subunitate dintr-o unitate (O. Manto Jr)
- Incadrat intr-un magazin specializat (C.Stnescu)
- Vizita scurta (A. Antonesei, T. Popescu);Vizita de lucru (O. Huul); Vizita
facuta fara intarziere (D. Hulu)
- Prinsa intr-o mica cursa (E. Daranga); Cursa de viteza in circuit (A. Gagniuc, E.
Mnica); Traseul unei curse de viteza. (B. Vlad)
- Scurt circuit (I. Manzur, V. Negreanu); Scurta pentru calatorie (L. Popescu);
Scurta plecare prin care se face recunoasterea (E. Manica, T. Hedesiu)
- Mica intreprindere de cercetare (V.Trolea)
- Circuit de viteza (I.C.Pun); Turneu fulger (T. Nicov); Facuta la repezeala;
Parcurs la repezeala (C. Herescu)
- O vorba pe ocolite (T. Capota)
- Forma de trecere rapida (A. Dobosan)
- Drumetii efectuate intr-un cerc restrans (sing) (E. Ndrag); Roata mica (N.
Caraiman)
- Drum inchis (I. Caraiman); Drum de placere (Gh. Dobrescu Jr.)
- Schimb de tura (M. Bornemisa, N. Ciocalteu, B. Stoianovici, C. Herescu); O
tura care poate fi data pe un cal
- Incursiune intempestiva in peisaj (I. Musat)
- Expeditie de rutina cu termen redus (Ed. Anca)
- Cu grad de fruntas la indieni
- Un magazin ... in magazin (P. Abdula); Sunt fel de fel de magazine (sing) (D.
Bgrean)

- Tiraj zgomotos la cos (A. Boboc, Gh. Constantinescu, C. Dumitriu); Tiraj tare la
co (O. Manto Jr)
- Tare chinuitor in suflet (C. Herescu); Ru la suflet (V. Rusu)
- Inregistrat la un astmatic (D. Novacovici)
A se ralia:
- A se da de-o parte (I. Tatar)
- A se lega la curent ... autorizat (D. Hurtupan)
Raliat:
- Intrat in grup (E.Globau, C. Mangu)
Raliere:
- Act al celor care ajung la putere (E. Gldu)
- Operaie de integrare (V. Trolea)
Raliu:
- Locul unde mrcile sunt puse n circulaie pentru a-i dovedi valoarea (Gh.
rdea)
- Cursa de cai (T. Nastase, A. Doboan, M. Anghel, I. Tatar); Curs ntins (B.
Stoianovici);
- Cursa internationala pentru piloti (E. Ndrag); Proba speciala pentru piloti (N.

Ram:

Badea)
- Divertisment mecanic cu circuit integrat (B. Stoianovici); Concurenta loiala in
domeniul mecanicii (M. Anghel)
- Mersul n circuit cu main mic (M. Zgubea)
- Masurarea rezistentei unor conductori (V. Trolea)

- Descendent (submultiplu, diviziune) al coroanei (N. Barbu, I. rlea,


M.Frunz,V. Feru, B. Stoianovici); Participant la incoronare
- Estrada de concert cu interpreti silvestri (Ed. Anca); Estrada pentru un concert in
aer liber (M. Dogeanu)
- Gem de fructe (de padure) (sing) (A. Doboan, Gh. Luculescu, A. Dobosan);
Clap de org n catedralele pdurii (Fl. T. Vasilescu)
- Impodobit cu flori de primavara (P.Ciurea)
- Plecat toamna la cules (R. Arpad); Plecat toamna prin livezi
- Aprozar cu desfacere in aer liber (N. Murean)
- Are un nod la (un) capat (V. Bucur); Legate cu noduri (sing) (M. Frunz)
- (Un) brat de lemn (S. Rus, Gh. Oncioiu, I. Seician); Brate viguroase intinse spre
lumina (At. Mateescu)
- Arbore cotit (P. Abdula, C. Herescu)
- Sustinator material pentru leaganele de copii (C. Baroiu)
- Oricum il iei, e in pom (G. Petrone)
- Indicator de crestere in domeniul forestier (N. Popescu)
- Membru superior al trunchiului (A. Doboan)
- Una din numeroasele fiice ale lui Verde-Imparat (T. Capot); Compendiu din
Creanga (I. Hanga, C. uta)
Ram(/e):
- Forma de incadrare (in limita spatiului disponibil) (E. Daranga, T. Capot, C.
Herescu); Forma de incadrare intr-un atelier; Forma necesara in vederea
incadrarii (D. Georgescu); Formulare pentru cadre (sing) (N. Dumbrav);
Prima la ncadrare (T. Capot); Cadru de bicicleta (C. Herescu); Cadru
expozitional (V. Gogea, P. Goja); Cadru specializat in artele plastice (B. Vlad,
M. Zgubea); Cadru natural pentru florile lui Luchian (V. Hotea); Cadru de
seama al unor expuneri de vederi (E. Ndrag)
- Cadre de specialitate angajat la muzeul figurilor de ceara (sing) (P. Vasilache);
Panopticul figurilor de ceara (C. Herescu, T. Capot); Figuri de cear (M.
Anghel, I. Ttar)
- Poarta lentile .. de contact/vedere (G. Petrone, C. Herescu); Cu lentilele pe nas
- Se incadreaza intr-un ansamblu artistic (Gh. Dunca, G. Negrea)
- Circumscris spatiului creatiei plastice (At. Mateescu)
- Limit impus la o expunere (B. Stoianovici); Limite ferme impuse productiei
de ulei (F. Georgescu)
- Contur reflectat in oglinda (I. Iosif); Prinde contur (M. Ciornei)
- Apartamentele reginei (V. Feru, I. Filip)
- Hidropropulsare cu actionare manuala (M. Guja); Manuale de nivel academic la
unele cursuri (V. Petreanu); Manuale folosite in stil ... academic (Ed. Anca)
- Motoare pentru barci (A. Stnescu); Aripa de lemn stropita de valuri (Fl. Titu
Vasilescu); Concurente la vele (G. Barboni)
- Ai de tras cu astea (P. Ciurea); Trag tare la apa (M. Anca)

Rambursare:
- Termen de inapoiere (D. Georgescu)
Ramificare:
- Dezvoltare multilaterala (H.S. Simon); Dezvoltare pe diverse ramuri (V.
Potolinc)
Ramificat:
- Dus pe brae (E. Ndrag)
Ramificaie:
- E pe cale de desprire (D. Preda, P. Rotaru)
A se ramoli:
- A nu mai fi n vigoare (M. Ialomieanu)
Ramolire:
- Ieire din vigoare (E. Anca, N. Badea)
Ramolisment:
- Rugina cunoasterii intr-o toamna tarzie (M. Dogeanu)
Ramolit:
- Btrn .. rea (N. Nsui, V. Onofrei)
- O aflati ... la vechituri (N.Banu)
Ramp:
- Amenajare la calea ferata care permite urcarea (M. Anghel, A. Dobosan, I.
Tatar)
- Dispozitiv de aruncare in aer (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazar); Loc
de lansare a unor nave (Gh. Dobrescu Jr.)
- Baz de rachete (T. Nstase)
- Lumin ce se aprinde la apariia stelelor (B. Stoianovici)
- Teren de joc in sala (Al.Cristici)
- Cadru reprezentativ pentru slujitorii Thaliei (E. Diradurian, A. Vljoag)
Ramur:
- Estrada pentru un concert in aer liber (Gh. Oncioiu)
- Copil bine crescut (T. Capota)
- Plecata toamna prin livezi
Ran:
- Urmare a unei lupte sangeroase (C. Herescu); Donatoare de sange (P. Berteanu);
Urm sngerie (M. Gzea);
- Floarea rosie din gradina durerii (E. Diradurian); Vemnt rou n garderoba
durerii (E. Diradulian), Rosie de batatura
- Ruptura de tesut mai des la razboi; Tesut striat facut la razboi (A. Dobosan),
Destramare de tesut (C. Prvu)
- Se prind la copca (sing) (A. Curelici); Perforata si incopciata (C. Herescu)
- Haina din piele incheiata in copci (Gh. Oncioiu);Inchisa la piele (M.Bornemiza);
Orificiu/Cusuta in piele (V. Potolinca, I. erban)
- Strns ntre tampoane (Gh. rdea); Tamponata .. in unele cazuri (D. Baldea);
Accident de tamponare
- Supusa unui tratament in fasa (A. Boboc); Infasata in alb (A. Dobosan)
- Deschidere in adancime in urma unui atac taios (B. Stoianovici); Urmare a unui
atac la persoana (I. Caraiman)
- Rezultat inregistrat in urma unei lovituri de pedeapsa
- Reprezinta partea lezata (C. Herescu); Parte vatamata (L. Popescu)

Rang:

- Leziune provocatoare de lacrimi (Fl. T. Vasilescu); Provocat la lupt (M.


Zgubea, N. Voicu)
- Tratate de medicina (sing) (E. Daranga)
- Dor adnc (sing) (A. Boboc)
- Solicita la fata locului un pansament medical (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Taiere in carne vie (I. Riti)
- Accident de circulatie (V. Negreanu)

- Indicator de pozitie/calitate (Gh. Arvinte, C. Herescu)


- Piramida in trepte (C. Crbu)
- Ordin de marime (D. Tipluica)
Rang:
- Brat de fier (A. Mitu)
- Stimulent intr-o deplasare grea (I.I. Zamfirescu)
- Se face parghie, fiind deja crita
Rani:
- Trage pe spate (A. Dobosan); Mic, ndesat i adus de spate (D. Bldea)
- Portbagaj/Burdusita in spate (la autoturism) (V. Butoi, G. Popescu,C. Stanescu,
M. Bornemisa); Portbagaj in spate la ... autoturism (Tr. Cioclteu); Portbagaj
auto (A. Rbonescu, V. Feru)
- Echipament de campanie (C. Tuculeasa)
- O sarcina in plus pusa in circulatie pe umerii nostri (P. Goja)
- Dusa-n carca (M. Vasile); Dusa cu greu in armata (A. Doboan)
Rap:
- Pr dat peste cap .. la discotec ! (T. Capot)
Rapace:
- E prins intr-o strangere patimasa (I. Degeratu, V. rdea)
Rapacitate:
- Neistovita sete de acaparare a tot ce-i bun la altii (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Indica unele apucaturi rele (A. Rab)
- Tendin de concentrare atotcuprinztoare (B. Stoianovici)
- Proba adunarii facuta dintr-un exces de zel (S. Petrica, K. Heinz)
- Pofta buna (M. Puiu)
Rapn:
- Afectiune a pielii ... care se trateaza la bai (t. Ciocianu)
- Negativul puritatii (C. Georgescu)
- Iese la spalat
Rapel:
- Editie adaugita a unui articol privind imunitatea, introdus in Constitutie
Rapid:
- Garnitur iute (Gh. rdea, I. Caraiman); Superior pe o anumit linie (A. Kadar)
- Fulger (A. Moreanu)
- Luat pe neasteptate (V. Trniceanu)
Rapiditate:
- Calitatea marelor viteze (T. Capot)
- Folosit eficient pentru ters (M. Frunz)
- Devanseaza termenul de finalizare (E. Guja)
Raport:

- O chestie de referin .. de la inferior la superior (A. Mitu); Inaintat la un grad


superior (B. Stoianovici)
- Mijloc de legatura (C. Stanescu)
- Prezentat cu titlu informativ (I. Murgoci)
A raporta:
- E un fel de a spune (V. Potolinca)
Rapsod:
- Istoric literar (S. Varsami)
Rapt:
- Insuirea nedorit a unor persoane (V. Trolea)
- Luat prin surprindere (A.Tudose)
Rar:
- Pastreaza distanta (la intalnire) (I. Coresciuc); Tinut la distanta (Z. Nichici, C.
Horowitz); Distantat in felul sau; Distantat vizibil (N. Badea); Inregistrat la
mare distanta (B. Stoianovici)
- Inregistreaza multe goluri (A. Schindarli); Calificat dupa multe faze de gol;
- Marcheaza goluri de la distanta (T. Popescu, Gh. Brasoveanu); Recunoscuti de
la distanta (sing) (Gh. Docea)
- Unul care are cautare (Gh. Geafir); Are mare cautare (Gh. Luculescu, P.
Abdula); Foarte cutat (M. Frunz)
- Prins cu greu n ctare (C. Pricop); Produs cu greutate (I. Iosif); Se gaseste cu
greutate (I. Ttar); Greu/Dificil de aflat (D. Marcu, A.Doboan); Greu de luat
la ochi (V.Potolinc); Se afla mai greu
- Un lucru care poate fi aflat cu dificultate (I. Degeratu); Nu se poate afla usor (V.
Tarsolea)
- Venit din deprtri (Gh. Oncioiu); inut indepartat (I. Riti); Indeprtat la timp
(G. Magheru)
- Curent de joasa frecventa (T. Capota, Gh. Dobrescu-jr); Inscris/Prezent la fr
frecven (D. Bldea, A. Tudose)
- Se prezinta in putine randuri (V. Stroe); Prezentat in putine randuri (V.
Potolinc); Intalnit de putine ori (I. Ilie)
- E ades n opoziie (A. Dinu); Deseori in opozitie (D.I. Nicula)
- Promovat la exceptional; E ceva excepional (A. Mitu)
- Repartizat itnr-un spatiu excedentar (Gh. Braoveanu); Detasat in timp si spatiu
- La anumite intervale (B. Stoianovici)
- Intarzie la intalnire (L. Topor); Asteptat mult si bine
- Scump la vedere (L. Popescu); Cam scump la aparitie (C. Herescu); Distins prin
transparenta (M. Molesag)
- Asa ceva nu vezi la tot pasul (P. Haa)
- Reduce numarul de aparitii (Gh. Constantinescu, C. Dumitriu, D. Manzat);
Aparitie nepunctuala in logica asteptarilor (P. Vasilache)
- Slab concentrat (P. Berteanu); Lipsit de concentrare (M. Dinc); Aerisit (Gh.
Dobrescu Jr.);
- Ramas in competitie cu putini concurenti (C. Herescu)
- Pierdut in spatiu (P. Georgescu)
- Astea sunt niste imprastiate (sing) (A. Tudose)
- Nedesfacut (!) .. ca atare (C. Herescu, S. Cozma)
Rarefiere:

- Reducerea drastica a unor emisiuni nedorite (N. Murean)


Rarisim:
- Ceva foarte rspndit n natur (T. Popescu)
Raritate:
- Piatra pretioasa din orice colectie (V. Negreanu); Exemplar de marca intr-o
colectie (E. Gldu)
- Scumpa la vedere ... ca si la punga (Gh. Chiril)
- Strlucete prin absen (M. Zgubea)
- Curent de joas frecven (D. Cruicu)
- Cautata in desert (A. Dobosan)
- (E) greu de aflat (P. Georgescu, P. Goja)
Ras:
- Iesit cu fata curata dupa o sapuneala zdravana (T. Popescu,V. Potolinc, L.
Popescu); (Te scoate) cu fata curata (I.E.Meteleu. T. Hedeiu, I. Hanga, C.
uta); Scos cu fata curata; Degajare in fata (P. Matei); Degajat la fata (M.
Mnica); Face fa cu succes (stralucire); brbailor (I. Cristea,N. Dumbrava);
Un lucru facut pe fata; Operatie estetica la fata (V. Potolinc);
- Rezultatul depilarii (C. Stanescu); Solutie pentru depilat (Gh. Gurau)
- Solutie pentru curatirea tenului (A. Dobosan, D. Hulu); Scos de la curatat (T.
Capota)
- Masura eliminatorie luata dupa o sapuneala zdravana (Gh. Oncioiu)
- Tuns pana la piele (M. Bornemisa); Tuns ... chilug (V. Rusu)
- Luat de pr (A. Vljoag); Taiat(ul perilor) de la radacina (V. Hotea,Gh. rdea,
D. Georgescu)
- Toaleta pentru barbati (C. Herescu, R. Arpad); Operatie suportata cu barbatie
- Si-a lasat barba (I. Tatar); Lasatul barbii
- Curatat de tepi. (L. Popescu)
- Ritual masculin, insotit uneori de varsare de sange. (E. Diradurian)
- Un fel de taiere a capului (E. Manafu); Sfarsitul seceratului
- Lumineaza chipurile (O. Huul)
- Refuzul barbatilor de a accepta un dar al naturii (At. Mateescu)
- Cu/Are gura plina (A. Boboc, A. Antonesei, B. Stoianovici, S.R. Cacuci); Cu
gura plina (masc) (B. Stoianovici); Face plinul (D. Oncioiu); Iesit cu plin (A.
Antonesei, T. Popescu); Mai mult decat plin (Gh. Constantinescu, C. Dumitru,
D. Manzat)
- Nota maxima la un examen de capacitate (Gh.Dobrescu-Jr)
Ras:
- inut (de prini, inchisa) la mnstire/slujba (M. Rdulescu, R. Arpad, D.
Hulu,I. Sarbu, C. uta); Tinuta pe umeri de parinti (E. Robciuc); Tinuta la
casa parintilor; Piesa din garderoba parintilor (V. Feru, I. Filip); Hain
printeasc pstrat cu sfinenie (B. Stoianovici)
- inuta de frati si de surori (N. Medru, D. Cioflic); Un fel de purtare ca intre
frati
- Echipament pentru o slujba (N.Medru, D.Cioflic)
- O poarta inchisa la manastire (I. Ttar, I. Filip, Gh. Glea); Purtat pe la toate
mnstirile (O. Coglniceanu); Pelerine pe la manastiri (sing) (A. Doboan)
- Productie de confectii, repartizata conform normelor (I. Caraiman, M. Guja)
- Rezultatul dorit n urma unei selecii riguroase (A. Mitu)

- Repartizate pe culoare (sing) (A. Dobosan); Culoare de pamant (O. Huul, V.


Butoi); Una cu pamantul (Gh. Dobrescu Jr.);
- Culoare de pamant (O. Huul)
- Incadrata la varietati (L. Popescu)
Rasism:
- Repartizare contestat pe culoare (T. Capot)
Rasist:
- (Asta) sufera de o boala de piele (A. Doboan)
Rasol:
- O mncare gtit .. cam de mntuial (Gh. Chiril); Mancare in graba (P. Hasas)
- Graba care stric treaba (M. Gzea)
- Un fel ... obtinut la repezeala (V. Butoi); Un fel de vit (N. Dumbrav)
- Sare n ap ca un fel de pete (E. Gldu, T. Hedeiu, E. Mnica)
- Fiertura ... pripita (L. Popescu)
- Iute ... de picior in felul lui
- Inadvertenta lexicala intre critic si gurmand (E. Diradurian, A. Vljoag)
- Semipreparat culinar pentru piftie (C. Herescu)
Rastel:
- Patul putilor (S. Rurean)
- Loc de parcare pentru ... biciclete (A. Tudose)
A rata:
- A atrage in gol spre satisfactia adversarilor (Ed. Anca); A suta in gol (Gh.
Boban)
- A scapa ocazia
- Un fel de a se pierde o viata fara rost (T. Capot)
Ratare:
- Aciune soldat cu .. gol (A. Doboan); Finalizare in gol; Inregistrarea unui gol
(C. Dincovici); Sut (tras) in gol (A. Dobosan, I.I. Zamfirescu)
- Amarare implacabil la rmul nemplinirilor (E.Diradulian)
- Cununa vesteda pe fruntea succesului (At. Mateescu)
- Cotarea obisnuita a unei actiuni falimentare (I. Caraiman, M. Guja)
- Lovitura indirecta la poarta adversarilor (C. Herescu)
- Ipostaza de neajuns (C. Herescu)
Ratat:
- Neajuns/Steril n carier (A. Vljoag, Gh. Constantinescu); Un mare neajuns al
vietii (Gh. Chiril); Neajunsul marilor aspiratii (Gh. Chiril); Tip de neajuns
(B. Stoianovici); N-a fost ajuns (I. Tatar)
- Ajuns/Afirmat in opozitie (A. Doboan, T. Pocutan); Contrar celor afirmate (A.
Rabontescu)
- Un om care s-a sfarsit in viata (N. Barbu); Un om pierdut pe cararile vietii (I.
Boar); O epava pe valurile vietii (C. Herescu); Ratacit pe drumul vietii (R.
Arpad, N.Banu); Unul care si-a pierdut viata (C. Herescu); O viata pierduta
(fara rost) (H. Albert); Decade din timpul vietii (V.Trolea)
- Corbier euat la rmul nemplinirilor (E. Diradurian); Naufragiat pe uscat (Gh.
Toia); Vietuitoare pe corabia desertaciunilor (masc) (V. Trolea)
- Nu mai are nimic de pierdut (L. Stncescu)
- Scapatat spre apus (P. Ciurea)
- Vie fara rod (masc)

Rat:

Rate:

Rateu:

- Jumatate mort, jumatate inexistent (R. Iftodiu)


- De la el nu te poti astepta la nimic bun (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Sterilul din cariera (I. Socolov)
- Balonul trimis in gol (A. Doboan)
- Pierdut in fata portii (T. Capot)
- Intoarcerea unui om oarecare ... de la han! (Gh. Gutescu)
-Retinere menita sa acopere unele obligatii contractuale (I. Ptracu, C.
Trnoveanu)
- Prezenta la datorie (D. Constantinescu); Data datoriei (O. Slvuc); Suma data pe
datorie (D. Tipluic); Se achita (pe rand) de datorie (P. Goja. M. Zgubea, P.
Ciurea); Incasata (ca rasplata!) pentru implinirea exemplara a datoriei (E.
Diradurian); Contributie la implinirea datoriei (F. Georgescu)
- Cota unui debit la vrsare (A. Doboan); Scad debitele, cu timpul (sing) (D.
Iacovi)
- Angajata cu plat lunar (L. Popescu)
- Incasata dupa avans (I. Plischi)
- Ultimul termen pentru un proces in derulare
- Fila desprinsa dintr-o scrisoare de credit (P. Vasilache)
- Cota-parte (Gh. Igna); Platita in parte (A.M.Samsonic)
- Merge cu impartitul la oameni (V. Bucur)
- Fcea naveta la ar (M. H, F. Georgescu); Cursa auto la tara (Gh. rdea)
- Obligaii periodice pentru mplinirea datoriei (D. Popa); Fragmente lunare date
pe datorie (D. Bldea)
- Cote de reducere a debitului (T. Capot); Cotele unui debit aflat in continua
scadere; Unitati de debit calculate la varsare (G. Onea)
- Obligatii cu termene prescrise (!)(B. Stoianovici); Obligatii pe termen fix (T.I.
Cioclteu); Obligatiile partilor (I. Serban)
- Etapele desfasurarii unui retur (G. Ciopron)
- Maresc avansul initial (E. Gldu, Gh. Dobrescu Jr)

- Tragi cu pusca, nu ia foc (A. Doboan); Trasul n gol (Gh. Oncioiu); Tras
defectuos la masina (D. Bako. V. Butoi); Tras fara efect (I. rlea)
- Ordin de evacuare forat (E. Gldu)
- Esuarea startului in cursele auto (I. Riti); Start gresit la curse auto (V.Feru)
- Nota falsa ... la toba (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Bomba cu explozie intarziata (A. Botea, M. Dinc, D. Guinea)
- Tuse ... mecanica (t. Ciocianu)
- Incident in randul tragatorilor (I. erban)
- Cu asa ceva nu ajungi niciodata la tinta (I. erban)
- Mult zgomot pentru nimic (V.Stnic)
Ratificare:
- Realizeaza un acord desavarsit (V. Butoi, G. Popescu); Se face n camer cu
acordul scris i semnat al vecinilor (C. Pricop); Vizeaza incheierea unor
acorduri pe plan superior (P. Vesa)
- Viz final pe un proiect de intenie (N. Murean)
Ra:

- Prinse-n brate !
Ra:

Raie:

- Friptur cu garnitur de varz (N. Dumbrav); Mini-amfibie care esueaza pe


straturile de varza (M. Puiu); Delicatesa la varza (I. Sasu); Preparate pe baza
de varza (sing)
- Nevasta lui Mac ... Donald (M. Bornemisa); Productoare de mac (A. Mitu, Gh.
Oncioiu)
- Stiuta de pe vremea cand era boboc (O. Huul); Soi de boboci (C. Stanescu)
- Intr la ap de bunvoie (L. Popescu)
- Reclama pe marginea santului (C. Mateescu)
- Trecatoare prin pasaj (V. Hotea)

- Rezultat notabil al unei mpriri corecte (B. Stoianovici); Rezultat corect la o


impartire (I. Mihalache); Rezultat scontat la o impartire corecta (P. Vasilache)
- Unitate de mas (alimentara) (T. Capot, V. Potolinc); Mas regulat (I. Pun);
Servita cu regularitate la mese (I.C.Pun); Vine fix la masa (I. erban)
- Msur restrictiv n sectorul alimentar (L. Popescu); Regim alimentar (P. Vesa)
- Cota de/la intretinere (V. Feru)
- Datele unei expozitii culinare (sing)
- Msur pentru stomac (N. Caraman)
- Egale la serviciu (sing) (C. Herescu)
- Bucati de tot felul (sing)
- Meniu fix (D. Bako. V. Butoi)
Raional:
- Termen de judecata (I. Tatar); Face apel la judecata
Raiune:
- Termen de gandire, lasat la latitudinea fiecaruia (Gh. Brasoveanu); Ii d de
gndit (M. Mrdrescu)
- Minte .. pentru justificare (C. Stanescu)
- Facultatea de tiine (A. Doboan)
Raven:
- Valea plangerii cu peretii ruinati (E. Ndrag)
Razant:
- Trecutul foarte apropiat (A. Boboc, L. Popescu)
Raz:
- Element de baza pentru cererea unui cerc (N. Andrei)
- Circulara de la centru (C. Herescu)
- Tip de radiere (I. Magla)
- Marcheaza sferele de influenta
- Prinsa de ochi (V. Tarsolea); Bate la ochi (I. Caraiman)
- Drum luminos (V. Potolinc); Scoasa la lumina
Raze:
- Patrund pana la os
Razie:
- Filtru pentru gunoaie (E. Gldu)
- Incursiuni de rutina in terenurile de vanatoare ale ... apasilor (sing) (Ed. Anca)
Razna:
- Un fel de a umbla brambura (Al. Cristici)

- Rezulta la inventare (Gh. Luculescu)


R:

- Rmasa ca la inceput ! (R. Vasilescu); Rpuse (dintr-o lovitura) (I. Riti,V.


Potolinca); Rasucit la stanga! (I. rlea); Primele raze ale rsritului ! (C.
Prvu); De la rsrit la apus ! (M. Bornemisa)
- Lucrator la centru ! (Gh. Gtescu)
- Fr ... coad! (I. Pun); Coada maturii! (I.Socolov); Aflat la sfarsitul carierei !
(I. Isac); Urma de fiara in mijlocul cararii ! (D. Nad)
- Raita anuntata la periferii! (N. Murean); Ratacita in pustiu! (D. Bako. V.
Butoi)
Rbdare:
- Starea unui pacient (O. Enache, M. Popa, O. Sperlea)
- Darlogii stransi ai dorintelor neimplinite. (Gh. Gndu)
Rbdri:
- Feluri prajite pentru unii pacienti (O. Manto-Jr)
Rboj:
- inea contul datoriilor .. cu lemne (I. erban)
Rcan:
- Tnr stagiar n serviciu la ar (A. Doboan); Incadrat stagiar (N. Cioclteu)
- Invata alfabetul pustilor (Gh. Brasoveanu); Noutate pentru pusti
- Debutant n teatrul armatei (M. Bornemisa); Debutant in formatia militara (Gh.
Toia, M. Zgubea)
- Boboc pe platou (A. Botea)
- Fruntas in executarea comenzilor
- Cunoscuti de noi la o unitate (sing) (D. Guinea)
- Era un militar aflat in capul armatei (Gh. Chiril)
- Copil adoptat sub patronajul zeului Marte (N. Murean)
Rcar:
- Vinde numai ce se da inapoi (M. Puiu)
Rceal:
- Sindromul hibernal .. al proastelor relatii (D. Baldea)
- Caz cand ti-e sufletul greu (C. Herescu)
- Lipsa de miscare (C. Broiu)
A (se) rci:
-A se degrada cu timpul (I. Musat, I. Ttar)
Rcire:
- Proces de degradare (P. Berteanu)
- Trecere de la plus la minus (I.G. Gruni)
- Coborare pe timp de iarna (I. erban)
Rcit:
- Coborat in grad (H.S. Simon); Soldat cu grade inferioare (B. Stoianovici)
- Degradat cu trecerea timpului (D. Bldea); Degradat la timpul sau (P. Berteanu)
- Aflat n clduri (P. Haa)
- Pus la minus la baterie (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, D. Manzat)
Rcitor:
- Conservator popular (T. Capota)
- Lucreaza pentru a mai a jos din calorii
Rcitur:

- Specialitate de supa din carne concentrata, servita la rece (C. Crbu, I.


Socolov)
- Servit la mas cu "adidai" de porc (N. Dumbrav)
- Un fel de oase (sing) (A. Ridiche); Un fel de .. adidasi (M. Zgubea)
Rcnet/Rcnire:
- Protest zgomotos al unui coleric necivilizat (I. Ptracu, C.Trnoveanu)
- Scos cu chiu cu vai (T. Capot)
- Tare de urechi (M. Anghel)
- Gura leului (Gh. Luculescu)
- Acte prin care se intaresc cele spuse (A.M.Samsonic)
Rcoare:
- Visul celor cuprini de clduri (T. Capot)
- Se inteleg bine cu gradele mai mici (sing) (P. Haa)
A rcori:
- A se degrada cu timpul (Gh. Dobrescu-jr)
Rcorit:
- Tratat cu raceala (I.C.Pun)
- S-a vindecat de pojar (T. Hedesiu)
- Trecut la un regim hipocaloric (C. Raia)
- Un debitor rau platnic, ce si-a achitat polita (M. Dogeanu)
Rcoritor:
- Te trateaz de pojar (A. Botea); Vindeca pojarul (P.Berteanu)
- Deosebit de calduros (E. Guja, O. Eftimie)
Rdcin:
- Patrate din matematica (sing) (V. Feru)
- Plina de nerv (C. Herescu)
- Element de baza in dezvoltarea florei (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Legaturi ancestrale cu locul de bastina (sing) (C. Raia)
- Ne trimite la origini
A se rfui:
- A cere socoteala (T. Capota)
Rgaz:
- Moment de respiro (E. Manafu)
- Se cuvine fiecaruia dupa munca prestata (N. Badea)
Rget:
- Gura leului (I. Buzdugan, T. Capot)
Rguit:
- Atins la coarda sensibil, nu ridic vocea (I. Ttar); Cu vocea pierdut (N.
Caraiman)
- Bas de circumstanta (T. Nastase)
Rmas:
- Legat uneori de cru (N. Caraiman)
Rmag:
- Prins ntr-un joc .. de doi (C. Herescu); Prins in joc intr-o maniera conventionala
(B. Stoianovici); Joac .. la ctig (Gh. rdea)
- Se incheie cu strangeri de maini; Strangere de maini dupa o disputa (V.
Negreanu); Divergenta de pareri, sfarsita cu o strangere de mana (V. Butoi, G.
Popescu); Cu dare de mana (N. Caraiman); Prindere de mana

- Manusa aruncata norocului intr-o provocare a sortii (E. Ndrag)


Rmi:
- Brum (B. Stoianovici)
Rmuric:
- Fragile din pdure (sing) (D. Bldea)
Rnire:
- Donatoare de sange (V. Trolea)
- Disconfort fatidic resimtit cand te afli in bataia pustilor (P. Vasilache)
Rnit:
- Tratat ... de razboi/chirurgie (O. Huul, Fl. Georgescu)
Rp:
- Pr dat peste cap ! (A. Doboan)
A rpi:
- A canta la baterie
Rpial:
- Curs intensiv n aer liber (V. Trolea)
A rpi:
- A lua prin surprindere (in sila) (T. Capot,L. Popescu)
- A ridica la stilul smuls (C. Pricop)
Rpire:
- Furat de anumite persoane (T. Capota); Actiune ... care ne fura (D. tefan)
- Mutare fortata (M. Anghel)
Rpit:
- Luat cu frumosul (C. Broiu)
- Luat prin surprindere (L. Popescu)
- Dus de acasa (de nevoie !)
Rpitor:
- Tip de atractie magnetica (I. Iosif)
Rposat:
- Dus cu carul (A. Rbonescu)
- Ingropai de vii (sing) (D. Bnculescu, E. Gldu, C. Mrgrit)
Rpus:
- Ajutat sa se duca (C. Oglan)
- Fcut s nu mite n front (A. Boboc)
A (se) rri:
- A merge spre lumini (N. Dumbrav)
- A da mai departe (V. Anghel, I. Vlase)
- Un fel de a se distanta
- A se indeparta pe loc (D. Bako. V. Butoi)
Rrire:
- Masura luata pentru a se distanta (O. Enache, M. Popa, O. Sperlea)
- Una care mareste pasul cand n-ai vrea sa fii aproape
Rri:
- Are multa lumina in padure (T. Hedesiu); Aproape gol in padure (M. Frunz);
Semnaleaza mai multe disparitii in padure (M. Guja)
- Pierdere n desimea codrului (I. Vlase, Gh. Prodan)
- Ochi verde (V. Potolinca)
- Esen diluat (A. Botea)

Rrit:
- Sczut din intensitate (M. Anghel, I. Ttar)
- Aflat pe un teren putin compact (I. erban)
Rrunchi:
- Organele de la interne (V. Trolea)
Rsad:
- Face obiectul unui transplant (I. Seician); Pregatit pentru transplant (A.
Dobosan); Tip de transplant; Creste dupa transplantare (H. Petcu)
- Un dezradacinat impamntenit pe alte meleaguri (Gh. Chiril); Fir al vieii
renhumat pe alt pmnt (T. Capot)
- Floare pentru flori crescuta la adapost (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Copil din
flori (V. Potolinca)
- Mutat de colo-colo in vederea unei mai bune cresteri (D. Georgescu)
- Faza de trecere a unei culturi timpurii (C. Georgescu)
- Crescand, i se schimba patul (B. Stoianovici)
Rsadni:
- Gradinita tinerei generatii
Rsdit:
- Transferat in campul muncii (F. Georgescu)
A rsri:
- A da coltul (V. Butoi, G. Popescu)
Rsrit:
- Cotidian cu aparitie matinala (M. Bornemiza); Cotidian de dimineata (E.
Manafu)
- Ramp de lansare pentru o evoluie strlucitoare (N. Dumbrav)
- Caderea intunericului (N. Caraiman); Detasare de noapte (I. Caraiman)
- Izvor de lumina (R. Arpad); Iesire la lumina
- E de domeniul cartografiei
- Aparitie zilnica (M. Bornemisa)
- Expuse mai pe larg ! (A. Dobosan); E.. mai popular (N. Caraiman)
- A luat startul intr-o competitie de bob (O. Enache, M. Popa, O. Sperlea); Start
in proba de bob (M. Anghel)
Rsritean:
- Primul om luminat (Al. Cristici)
- Sta cu fata la soare (O. Huul)
Rscoal:
- Sculare de la mas cu burta goal (E. Gldu); Ridicare de la mas/pamant (M.
Zgubea, T. Capot)
- Veche campanie agricol (M. Frunz)
A rscoli:
- A face dezordine (V. Smilovici)
Rscolitor:
- Produce tulburri interne (M. Anghel, I. Ttar)
Rscroial:
- Rezolvarea unor greseli de tipar (V. Tarsolea)
Rscroit:
- Tiat la gt (M. Anghel, I. Ttar)
Rsculat:

- Nu mai suporta (M. Guja)


A rscumpra:
- Un fel de a relua vanzarea (D.R. Giuglea)
Rsf:
- Jocul dragostei
- Moftul romn (P. Georgescu)
Rspr:
- Contra la frez (D. Bldea)
- Un fel de frectie contra caderii parului
Rspntie:
- Intlnire la colul strzii (M.R. Pascalu)
- Impune o decizie, printr-o hotarare a directiei (C. uta)
Rspicat:
- Definit clar (C. Herescu)
- Timbru ultimativ lipit de o somatie (N. Murean)
Rspundere:
- Obligaie de servici (A. Botea, A. Crciunescu)
- Darea unor explicatii ... cand se pune chestiunea (D. tirbu)
Rspunzator:
- Are mereu de facut socoteli (I. Tatar)
A rstlmci:
- A face o deturnare de fonduri dupa o intelegere prealabila (I. Coresciuc)
A (se) rsti:
- A scoate cu forta de la palat
- Un fel de a intari spusele (T. Nicov)
Rstignire:
- Asezare in cruce (I. Riti)
Rstire:
- Erupie vulcanic din material verbal (N. Murean)
Rstit:
- Afirmat la un nivel inalt (V. Bucur)
- Limbaj de reclama (T. Ploni)
- Glasul nemultumirii ridicat ... la sef (D. Hurtupan)
Rsturnare:
- Operatiune inversa ridicarii la putere (N. Sumuleanu)
- Cale de intoarcere; Apar dupa intoarcere (sing)
Rsturnat:
- Dat peste cap (T. Capot)
A rsuna:
- A fi tare de urechi
Rsur:
- Desis rubiniu la margine de crang, in amurg de toamna (I. Ptracu, C.
Trnoveanu)
- Gem de macese (sing) (A. Boboc)
- Vara slbatic a trandafirului (T. Capot)
Rin:
- Lacrimi de chilhlimbar din padurile de brad (I. Ptracu, C. Trnoveanu);
Broboane de sudoare din adancul codrilor de brad (O. Manto-Jr.)

- Esenta lemnoasa (T. Capota)


A rtci:
- A scapa din vedere o indicatie trecatoare (I. Neagoe)
Rtcire:
- Pierderea directiei (V. Hotea); Pierdere neplanificata; Pierdere in deplasare (P.
Goja)
- Calatorie in bezna (O. Manto-Jr.)
- Drumetie pornita de nicaieri si indreptata spre oriunde (N. Murean)
- Un fel de a umbla brambura (F. Georgescu)
Rtcit:
- Om care a apucat-o pe drumuri rele (T. Popescu); Isi cauta de drum (A.
Dobosan)
- Purtat n deriv n zborul spre nicieri (V. Negreanu)
- Nostalgicul dorului de casa, bajbaind in necunoscut (N. Murean)
- Victima unei confuzii, raportat la direcie (Gh. Alexandru)
- A inregistrat o pierdere in deplasare (I. Filip, Gh. Glea)
- A luat-o razna (T. Butoi, Gh. Moldovan, G. Popescu)
- Umbla brambura (H. Albert)
- Din cale afara (Gh. Luculescu)
Rtcitor:
- Dezorientat ... din cale afara (Gh. Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu); Apucat
pe cai gresite (T. Porcutan)
- Evolueaza cam haotic in deplasare (I. Buzdugan)
- Plecat cu colindul (Gh. rdea); Aflat pe duca
- Umbla pe mai multe carari (L. Popescu)
- Om care nu-si gaseste locul (A. Dobi)
- Se duc care-ncotro si nici-unde precis (sing) (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Pierdut pe parcurs (M. Dogeanu)
- i cauta de drum (A. Doboan)
Roi:
- Amiral galagios la o flota de amfibii (V. Negreanu)
- Mac ... Donald pe limba lui.
- Bun inotator care merge leganat (I. erban)
A se roi:
- A intari spusele (D. Georgescu)
Ruc:
- Uratica din basm ... la oglinda (A. Doboan); Urt ca-n poveti (N. Banu)
Ru:
- Pustiu de bine (L. Popescu, I. Iosif); Intoarce binele (L. Popescu); Nu se intrece
deloc cu binele (M. Anca)
- Nu-i bun de nimic (L. Popescu, D.T. Brbulescu); Face ... pe nebunul; Schimb
de nebuni (sing)
- E de o buntate deosebit (Gh. Oncioiu); Lipsit de bun gust (M. Anghel, I.
Ttar);
- Un nepoftit la masa (Al.Cristici)
- Ca un caine ... bun de curte; Caine bun (E. Nadrag)
- Se scalda in albie (N. Ciocalteu)
- Haine pentru barbati (sing) (B. Stoianovici, M. Gzea)

- Neplacut in felul sau


- Reprezentant al prostului gust (C. Trniceanu)
- Apreciat ca necoresponzator (C. Stnescu)
- Revelator pentru orice tip de negativ (I. Magla)
- Necazul sufletului (P. Ciurea, N.Banu)
- Mal cu flori n lirica francez (M. Frunz)
Rufctor:
- Invat .. s calce (E. Deutsch)
Rutate:
- Sageata otravita (Gh. Dobrescu-jr, D.M. Ivnu, M. Munteanu, V. Feru)
Rutcios:
- Haine ... pentru barbati (sing) (Gh. Gustescu)
- Bolnav neverosimil infectat cu microbul ofticarii (P. Vasilache)
Rva:
- Carte de bucate cu dedicaie (D. Bldea); Mai multe randuri date cu dedicatie de
revelion
- Bun ca umplutura la placinte (V. Vasilache); Foaie de placinta (T. Capota, M.
Puiu, A. Boboc)
- Expediie consumat ntr-un document scris (M. Frunz)
- Curier sentimental in prag de idila (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
A rvi:
- A perturba ordinea de drept (P. Ciurea)
Rvit:
- Pus in incurcatura (C. Herescu)
Rzbunare:
- Forma de copt (D.M. Ivnu, M. Munteanu)
Rzbuntor:
- Ru de plat (E. Deutsch)
Rzmeri:
- Scularea de la mas (D. Bnciulescu, E. Gldu, T. Hedeiu)
Rzor:
- Aria florilor (A. Rabontescu,V. Hotea)
- Hotar de tara (N. Caraiman, D. Bgrean)
- Trectoare prin grdin (Gh. Oncioiu)
- Vine nepregatit la lot (D. Banculescu, E. Galdau, T. Hedesiu)
A rzui:
- A da cu banul a noroc (M. Zgubea)
Rzuitor:
- Da luciu la blana
R:
- Primele la rnd! (V. Anghel, I. Vlase)
- Strans la mijloc (la brau)! (C. Stnescu, I. Vlase); Gru decorticat!
Rc:
- Samanta discordiei incoltita pe ogorul intelegerii (Gh. Dobrescu Jr.); Pica la
intelegere (R. Arpad, D. Bakos)
- Element de friciune (E. Ndrag)
- Tensiune de la doua surse aflate la poli diferiti (M. Zgubea)
- Razboiul rece intretinut cu ura de ambele parti (N. Murean)

- Maladie intretinuta cu microbul invrajbirii (P. Vasilache)


A rci:
- A lua n gheare (Gh. Oncioiu)
Rcial:
- Caz cand ti-e sufletul greu (C. Herescu)
A rde:
- A da o replica vesela (M. Gazea); A da o replica de spirit (C. Herescu)
- A aciona pozitiv la sare (C. uta)
Rie:
- Are o aciune nociv asupra pielii (N.B. Verciuc); Haina de piele (D. Baldea);
Forma aparte de a intra in pielea unui personaj (N. Popescu)
- Trecere pe rosu (simtita pe propria piele!) (I. Manzur); Cauza comun a pieilor
roii (T. Capot)
- Te mananca de viu (A. Tudose)
- Caz de infiltratie subcutanata (H. Petcu)
Rm:
- Un fel de mancare de peste (F. Stefanescu); Plasa pentru peste (V. Feru, I. Filip)
- Prinsa de pescari la undita
- Forez vie (L. Popescu)
- Face sapaturi in subteran (C. Herescu)
- Circula ... mancand pamantul (A.M. Samsonic)
Rmtor:
- Prospector superficial al scoartei pamantului (I. Degeratu)
- Isi baga nasul peste tot (A. Tudose)
- Un fel de grasun
Rn:
- Asezare de-a lungul coastelor (D.N. Nicula); Un fel de asezare la o parte (T.
Popescu, G.epelu); De-o parte i de alta (Gh. Nicolau-Expo)
- Laterala la corp (P. Vardol,C. u)
- Parte sedentara (C. Herescu); Parte a trunchiului; Data de partea noastra (P.
Ciurea)
Rnced:
- Vorba de prost gust servita la masa (Ed. Anca)
- Nu miroase a bine (P. Ciurea)
- Oribil de gras (C. Herescu)
Rnd:
- Culegeri literare sui-generis (Gh. Dobrescu Jr.)
- Component al coloanei (L. Stncescu)
- Subtitlul (!) unui articol (sing) (I. Buzdugan)
- Linie de imprimat (V. Butoi, G. Popescu)
- Drept de succesiune (P. Ciurea)
- Factor de ordine publica; Cuvant de ordine (C. Suta)
A rndui:
- Un fel de a aranja lucrurile
Rnduire:
- Asezare sistematizata (C. Stnescu)
Rndunic:
- Calatoare in frac (T. Capota)

A rni:
- A se lua dup animale (D. Bldea)
Rnjet:
- Scosul caninilor (N. Dumbrav)
A rnji:
- A face haz ... de necaz (B. Stoianovici)
Rnta:
- Paste fainoase care se mananca ... cu paine (sing) (C. Herescu)
Rp:
- Cdere de pmnt (V. Potolinc); Cazatura la pamant cu ruptura de coaste (A.
Doboan); Coborare pe pamant (I.Caraiman); Prabusire la pamant (D. Guinea);
Gur cscat care nghite pmntul (D. Popa)
- Prabusure la pamant (dupa un soc produs de intensitatea curentului) (O. Manto
Jr., V. Potolinc);
- O coasta rupta prin alunecare (N. Mutulig); Accident cu rupere de coasta (N.
Popescu); Ruptur de coaste (M. Theodorescu); Coasta rupta (P. Abdoula)
- Deschidere in adancime (I. Boar, I. Manzur)
- Accident banal in urma unei alunecari (B. Vlad)
- Arhiva-ncapatoare pentru esecuri clare (E. Diradurian, A. Vljoag)
Rs(et):
- Explozii in cascada (P. Ciurea); Exploziv la mina (I. Vlase)
- Cascada zgomotoasa raspandita prin ... hauri! (V. Trolea)
- Riposta prostiei la o neintelegere proverbiala (E. Diradurian, A. Vljoag)
- Replica de spirit (A. Boboc, R. Vasilescu); Replica de efect la o vorba de spirit
(E. Guja);
- Efect ... ilar (V. Rusu); Efectul mersului pe poante (D. Arghir); Urmeaza poanta
(V. Potolinca)
- Manifestare de om distrat (C. Herescu, Fl. Georgescu); Gura casca la distractii
(C. Herescu); Un gura-casca (D. Manog)
- Reactie caustica (D. Tipluica); Reactie la sare (S. Cozma)
- Te umfla cand ti se serveste ceva sarat (G.epelu)
- Efectul scontat al unei pilule; Efect deconectant al momentelor vesele (C.
uculeasa)
- Sonorul comediilor mute (E. Nadrag)
- Unda vesela (L. Popescu)
- Vorbe de saga (sing)
- Bun sa dea dispozitii (M. vasile)
- Perspectiva surazatoare (N. Puna)
- Un hatru bun de glume (Tr. I. Cioclteu, B. Stoianovici)
- Flori de mina (sing) (O. Eftimie)
- De buna voie si nesilit de nimeni
- Acea pisica blestemata (Al. Cristici); Pisica padurarului; Pisica de vanatoare (Al.
Cristici)
- O blana din copac (C. Broiu); Hohot ... al padurilor (C. uta)
Rnit:
- Datul in bobi (Gh. Luculescu)
- Facut praf si pulbere (Fl. Georgescu)
Rni:

- Face totul praf (O. Slvuc); Asta face praf toata productia de cafea (P. Haa)
Rt:

Rtan:

Ru:

- (Un fel de ...) botgros! (G.epelu, M. Rdulescu, C. Stnescu, A. Tudose); Bot


de rama (V. Gogea, P.Goja,Gh. Chiril, Gh. Luculescu); Rm .. dar nu merge
ca nada (V. Feru); Rama prin pamant (B. Stoianovici, T. Hedesiu)
- Nas ... cu priza; Nas cu priza ... fara tabac (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Nas care
nu miroase bine (Gh. Oncioiu); Nasu-n pamant (D. Baldea, V.. Bucur); Nas
care se vara in toate (C. Georgescu)
- Dat in laturi (P. Goja); Trage din laturi (I. Serban)
- Unul extrem de urat care mai si miroase; Prinde miros de cocina(A. Rabontescu,
V. Potolinca); Miroase ca-n cocina (P. Goja. M. Zgubea); Cu miros de porc
(V. Butoi)
- Hranitor pentru porci (I. rlea); Dar pentru hrana porcilor; Hraneste porcul
pana in ajun (I. Negrut); Organ bun pentru o mncare de porc (V. Trolea)
- Se baga in tarate (E. Guja); Malaxor pentu tre (M. Gzea)
- Arma de atac pentru mistreti (P. Ciurea); Arme cu "baionete" pentru mistreti
(sing) (S. Petrica); Incoltit de mistreti
- Neobosit cercetator al pamantului (T. Hedesiu); Ara pamantul (E. Ndrag)
- O gura de pamant (V. Potolinc); O gura mai aparte impodobita cu belciug (A.
Vlajoaga); O gura de mar la masa opulentei (D. Tipluic)
- Explorator terestru impins mereu de curiozitate (N. Popescu)
- Plug minuscul manat de un patruped (V. Negreanu)
- Un tic ... de rm (N. Mutulig)
- Umbla prin noroi (N. Caraiman)
- Se hraneste cu ce pica ... din cer (V. Trolea)
- Rascoleste pamantul dupa un vechi obicei (O. Eftimie)
- Unul care bea ca un porc
- Vorbeste numai porcarii (I.E.Meteleu)
- Fir curent conectat la o anumita retea (C. Crbu, I. Socolov); Fir de argint din
pletele muntilor (T. Capot); Un fir tors la fusul izvoarelor (E. Diradurian);
Surse de la izvoare (sing) (A. Doboan)
- Un sarpe de apa (dulce) (P. Ciurea, L. Popescu); Specie de apa dulce (L.
Popescu);
- Curge apa din el (t.Ciocianu); Face s creasc cotele apelor Dunrii (D.
erban)
- Condus de matc (M. Zgubea); Ii urmeaz matca (A. Kadar,T. Capota)
- Hoinar pe drum de tara inecat in mare (At. Mateescu); Cur la mare (V.
Trolea)
- Subiect prezentat curgator la cursuri (D. Nad); Se exprima curgator (C.
Herescu)
- Coboar de la munte (V. Feru); Se varsa ... jos (A. Doboan)
- Furnizor de lac(uri) (C. Herescu, T. Capota)
- Specie acvatica de coasta (C. Herescu)
- Curs mediu/primar (V. Tarsolea, P. Georgescu); Curs de geografie (M. Anca)
- Curent continuu in retea (I. Socolov)
- Spala in albie (I. Caraiman)

- Inghitit de apele fluviului (D. Nad)


Ruri:

Rvn:

- Decoratii prinse la piept unora care au trecut prin razboi


- Jertfe de flori, prinse la piept (C. ua)
- Vin cu ap (E. Gldu, S. unea)
- Unde medii (M. Gzea)

- Impuls launtric pentru realizarea dorintelor (Ed. Anca)


A rvni:
- A da curs unor preferinte (V. Stroe)
Rb:
- Scorbura in esenta !
Rc:
- Parcaj/Marcat in centru ! (I. rlea, T. Nicov); Parcaj central! (P. Berteanu);
Bifurcatii in centru! (I.G. Gruni)
- Piept de curcan! (A. Doboan, N. Gheorghiu); Mijlocasi la marcaj! (L. Ivana);
- Rece in Antarctica! (C.Herescu); Conserva rece ... la borcan!
- Care face ! (N. Badea); Rece la carcera! (A. Doboan); Rece ... in Antarctida !
(G. Magheru)
- Arc adus! (T. Nicov)
- Cadru rustic ... in Turcia! (I. erban)
Rd:
- Cordon ombilical! (C. Herescu); Prinse in cordon ! (I. erban)
- Nord-Est ! (B. Vlad)
- Rnd gol! (M. Anca)
- Doctor intors in garda !;
Re:
- Deschide o noua actiune (P.Ciurea)
- Prefateaza o iteratie (V. Stroe)
- Al doilea pas n ritmul muzicii (V. Cernicic); Muzica in direct ! (V. Tarsolea)
- Nota 2 la recitare/purtare! (T. Porcutan,I.Muat); Nota la limita de jos (I.rlea);
Prima nota de sub linie (O. Huul); Nota de trecere! (I. rlea); O nota de
repros(!) (N. Mutulig); Nota redactiei! (P. Georgescu); O secunda de armonie.
- Nota luata cu greu ... dublata prin reexaminare! (I. erban)
- Isi joaca bine rolul doar la repetitie (M. Popescu)
- Scriere! (P. Abdula); Cure la mare!; Care de reportaj ! (C. Herescu)
- Mi-e foarte apropiat ! (M. Frunz)
- De doua ori in reluare! (I. Ptracu), Bis/Gol in reluare! (B. Stoianovici); Duble
la preluare ! (V.Trolea)
- Trecere in rezerva/revista ! (C. u, A. Boboc); Scriere ca la revista ! (T.
Nicov); Intrare la receptie ! (I. Boar, I. Manzur); Repuse in drepturi ! (G.
Onea); Repunere de la margine ! (H..Simon, D. Georgescu); Replay aplicat in
caz de recidiva ! (At. Mateescu); Nota de predare-primire la receptie ! (C.
Crbu, I. Socolov)
- Orez decorticat ! (D. Manog); Crez intim (exprimat in prezent)! (P. Vasilache,
M. Frunz)
- Tivuri la rochie ! (L. Popescu)
- Perete care ramane asa dupa stergerea petelor ! (P. Vasilache)

- Cel care ... prinde nuca !


Rea:

I.

- Hain obinuit (de toate zilele) (B. Stoianovici); Haina dupa purtare (D.
Manog); Haina la purtat (Gh. Crian, I. Socolov); Haina .. urata (P.R. Colti),
Haina care ne jeneaza (T. Porcutan); O haina de dama (N. Mutulig); Pe masura hainelor (sing) (I. Riti); Model (simplu) de haina (de tip clasic) (A. Boboc,

Dragomir, Gh.Dobrescu-Jr)
- Pe asta nu o da bunatatea afara din casa (I. Ptracu, C. Trnoveanu); E luat de
bun (E. Gldu); Buna de contrazis (A. Doboan)
- Se schimb numai n bine (Gh. rdea); Stricat bine de tot (M. Bornemisa); Ar
fi bine s se spele (sing) (G. Magheru)
- Buna de paguba (R.Arpad)
- Dama de pic (I. Muat); Femeia fatala (M. Dogeanu)
- Limba soacrei, in felul ei (I.E.Meteleu)
- Neplacuta iun felul ei (I. Ttar);
- Soi de poama .. cruda (A. Ciurunga)
- Inainte de a reapare! (V. Onofrei); Smburele de la cirea! (Gh. Crian, I.
Socolov)
Reabilitare:
- Cosmetizare tardiva a unui obraz patat social (N. Murean)
Reabilitat:
- Readus pe calea cea dreapta (D. Hurtupan)
Reactiv:
- Intermediar in schmbul de proprietati (A. Curelici)
A reactiva:
- A folosi din rezerve (A. Vljoag)
Reacie:
- Tip de analiza chimica (P. Maftei)
A readapta:
- A reveni la o mai veche intreprindere (L.Popescu)
Real:
- Are adevrul de partea lui (E. Mnica); (sta) intr-adevar, asa e (C. Herescu,
M. Anghel, I. Tatar, S. Ciocianu); Sambure de adevar spulberand orice
inchipuire (I.E.Meteleu)
- In carne i oase (A. Mitu, V. Hotea); Viu si natural (L. Popescu);
- Material autentic (H..Simon); Certificat de stare materiala (C. Herescu)
- Indeplineste toate conditiile unei totale veridicitati (C. Demetriade); Admis cu
veridicitate (I. erban)
- In privina lui, s nu-i faci iluzii (V. Potolinc)
- N-are pic de imaginaie (T. Capot, A. Curelici); Iese din limitele imaginarului
(A. Doboan)
- Depaseste orice inchipuire (V. Stroe)
- Obiectiv tiinific (C. Dincovici)
- Se simte bine (Gh. Enachescu)
- Tip aievea (C. Stnescu)
- Cum te vad si cum ma vezi (L. Popescu)
- Un ban ... adevarat (D. Georgescu)

- Atribut al existentei (G.epelu)


- Pur si simplu e ceva palpabil (I. Boar, I. Manzur)
- Negativul unui film urmarit cu capul pe perna (Fl.T.Vasilescu)
- Luat in evidenta de organele de perceptie (At. Mateescu)
- Piesa de colectie din tezaurul spaniol (M. Guja)
- Are existenta asigurata (I.erban)
Reales:
- Recidivist ridicat cu mandat (A. Doboan)
- Urmareste profitul reinvestit
Realist:
- Un om intr-adevar statornic (C. Herescu)
Realitate:
- Lips de imaginaie (N. Caraman)
- Topeste gogosile (I. Tatar)
Realizare:
- Incadrata pozitiv in bilantul periodic (M. Puiu)
- Faptul implinit
Realizat:
- E ca un facut (G. Onea)
- Prinde totul in obiectiv (T. Nicov)
Realizator:
- Recunoscut de toti ca faptuitor (V. Potolinc); Recunoscut ca tat (E. Deutsch);
Autor recunoscut (P. Hasas)
- Are rezultate remarcabile in productie (I. Riti)
- Nu se d n spectacol dar l provoac (C. Georgescu)
- Pictor perseverent al chipului unei idei (Fl. Titu Vasilescu)
- Titlu de autor (L. Popescu); Omul faptei
A reamenaja:
- A se pregati pentru noua oranduire (V.M. Patru)
A reaminti:
- A-si revedea cunostintele (M. Zgubea)
A reanima:
- A lucra cu insufletire (M. Puiu)
Reanimare:
- Operatii dupa operatii (sing) (I. Tatar); Tratament pentru salvarea vietii
- Inapoiere n nivelul de trai (M. Frunz)
- Exercitiu clasic de inviorare (I. Degeratu)
Reapariie:
- Reluare la revist (A. Ciurung)
- Un bis servit ca la carte (I. Boar)
- Termen pentru o noua infatisare
Reavn:
- Sol al primverii (M. Frunz)
Reavizat:
- Beneficiar de serviciu care a semnat prelungirea contractului (P. Vasilache)
Reaz(/i)m:
- Un punct de sprijin (N. Dumbrav); Sprijin material venit dintr-o parte.. sau alta
(O. Eftimie);

- Ofera o sustinere materiala (A.Gagniuc, E. Mnica); Sustinator material;


Sustinator al statului de drept
- Angajat cu proptele (P. Ciurea)
- O baza tare (V. Trolea)
Rebegit:
- Zgrcitul pe timp de iarn (A. Boboc)
Rebel:
- (Soi de) pr salbatic (T. Capota, I. Tatar)
- Unul ... care rascoleste
Rebo:
- Sarada ilustrata (D. Guinea)
Rebus:
- Joc gandit in careu (T. Hedesiu)
Rebut:
- Ciumat izolat n lazaretul calitii (E. Diradurian)
- Nu-i atinge scopul (T. Nstase)
- Necorespunzator la locul de munca (C. Herescu)
Rec:
- Cer cuvantul de la urma ! (N. Rotaru)
Recalculare:
- Consecintele unor socoteli gresite (sing) (M. Bornemisa)
A recapitula:
- A face inventarul .. printr-o serie de cunostinte (I. Caraiman, M. Guja)
Recdere:
- Revenire la atac (G. Belu)
Recstorit:
- Intrat n cas nou (T. Capot)
- Ales a doua oara (O. Huul)
Rece:
- Coborat in grad (Ana Antonesei, T. Popescu); Mic n grade (M. Frunz, V.
Potolinc)
- Calitate de apa cand vin caldurile (M. Rdulescu, C. Stnescu); Calitate de
inghetata (C. Herescu)
- Are un aport scazut in calorii (V. Gogea, P. Goja)
- Timp de incalzire (C. Herescu)
- Tratat de frigotehnie (Gh. Dunca, G. Negrea)
- ine lumea la distanta, fara sa recurga la forta (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Temperatura medie a celui trecut in nefiinta (P. Vasilache)
- Sarac cu duhul (P. Ciurea, N.Banu)
- Imun la afeciune (Gh. Constantinescu)
- Sange .. cerut pentru o operatie dificila (Gh. Constamtinescu)
Recensmnt:
- Inregistrri pentru marele public (I. Degeratu)
- Cnd se adun lumea (A. Mitu)
- Tabla nmulirii (A. Vljoag)
Recent:
- Proaspat in felul lui (L. Popescu)
- Vine aproape la timp (I. Serban)

- Unul dintre noi (O. Eftimie)


- Caz fara precedent
Recenzie:
- Nota mare la o lucrare scrisa (I. Caraiman)
Receptacul:
- ine la flori (V. Hotea)
Rechin:
- Lup/Rau de mare (M. Anghel, I. Tatar,D. ipluic, T. Capota); E ca un caine de
mare (V.Trolea)
Recidivist:
- Element negative usor recunoscut de specialistii in drept (D. Nad)
Recif:
- Coral in ansamblu (I. Moraru)
- Colonie din marile sudului
A recita:
- A patrunde in intimitatea unor cuvinte mestesugite (N. Murean)
Recital:
- Se d n spectacol de unul singur (E. Ndrag, I. Covalschi)
- Prob de rezisten la cntare (N. Banu)
Recitator:
- Aduce vorba de cei ce scriu cu picioarele (M. Zgubea)
- Baga texte si se mai da si in spectacol
A reciti:
- A revedea o lucrare scrisa
Recitire:
- Revenire la opera
- Reluare ca la carte
A reclama:
- A face o sesizare (V. Negreanu)
Reclamaie:
- Act (cap) de acuzare (V. Potolinc,P. Vardol)
- Piesa de turnatorie (A. Ciurunga)
- Inscrisa la drept (I. Hanga, C. uta)
Reclam:
- Recomandata pentru comert (A. Doboan); Scrisoare de recomandare (P.
Maftei)
- Promovare in meseria de vanzator (T. Porcutan); Ajutor de vanzator
- Are numai cuvinte de laud (B. Stoianovici)
Recomandare:
- Hrtie special pentru proba de calitate (M. Guja)
- Forma de prezentare
- Indicator in sensul cel bun (D. Nada)
Recomandat:
- Isi anunta prezenta cu o frumoasa carte de vizita (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Trimis special (I. Pun, H.S. Simon)
- Candidat in alegeri (I. Buzdugan)
- Un om prezentabil (I.C.Pun)
- Au timbre de valoare ridicata (sing) (M. Bornemisa)

Recompens:
- Castig obtinut din recuperarea pierderilor (I. Riti); Se ofera pentru recuperarea
pierderilor
- Revine la serviciu (I. Muat)
A reconcilia:
- A relua lucrul in acord (I.Apostol, V.Onofrei)
Record:
- Sportiv de performanta (V. Potolinc); Varf sportiv (C. Herescu); Trecere peste
limitele vietii sportive (E. Daranga)
- Doborat n aren (A. Doboan)
Recrut:
- Selectionat in lotul de tineret al formatiei militare (I. Socolov)
Rectilinie:
- S-a spunem pe-a dreapta (P. Berteanu)
Recto:
- O fila pe verso (C. Herescu)
- Un titlu de prima pagina (D. Marcu)
Rector:
- Conductorul echipei universitare (S.R. Cacuci, D. Onofrei); Trecut primul la
universitate (D. Nad)
- Preedinte al Senatului (D. Popa)
- Tip de invatamant superior (I. Socolov)
- Conduce cursurile superioare in mare (M. Bornemisa)
Rectorat:
- Centru universitar (V. Trolea)
Recucerire:
- Reluare a unui atacant pe teren (C. Herescu)
Recul:
- Reacie dureroas n urma focului (T. Capot); Efectul cutremurator al focului
(I. Riti)
- Intoarcerea armelor impotriva celor ce le folosesc (Gh. Chirila); Bataia armei
(D. Georgescu)
- Lovitura in spate cu un glont (P. Haa)
Reculegere:
- De vorba cu tine insuti (A. Mitu)
Recunoscut:
- Termen de necontestat (D. tirbu)
A recupera:
-A castiga din pierdere (I.I.Zamfirescu)
Recuperabil:
- Se poate castiga ... chiar in pierdere fiind (L. Stncescu)
Recuperare:
- Castigul din paguba (Fl. Morcov)
- Operatie fara rest (P. Ciurea, N.Banu)
Recuperat:
- Pierdut a fost ... si s-a aflat (V. Anghel, I. Vlase)
Recuperator:

- Cale sistematica de a nu da altora restul si de a obtine astfel inportante economii


(I. Caraiman, M. Guja)
- Castiga din paguba altora (O. Huul)
Recurs:
- Reluare pe langa bara intr-o faza de atac (Gh. Toia, M. Zgubea)
A recuza:
- A nu fi de acord cu un arbitru
Recuzat:
- Arbitru cruia i s-a artat cartonaul rou (V. Opri)
Recuzit:
- Piese de teeatru (sing) (I. Boar, I. Manzur)
A reda:
- A zugravi (Gh. Nistoroaia)
- A face o reproducere (A. Rbonescu)
- A face o expozitie de carte (T. Porcutan)
Redacie:
- Loc de intalnire pentru scriitorii de actualitate (I. Seicean)
Redare:
- Cuvant imposibil din vocabularul hotilor (N. Murean)
Redat:
- Refacut din nou pentru un anumit timp (I. Tatar)
Redondan:
- Explozie informaional (A. Tudose)
Reducere:
- Rezultatul unei scderi (L. Popescu)
Redus:
- Aflat in scadere de forma (T. Pocutan); Dat la scadere (V. Potolinc)
Redutabil:
- La puterea nti (L. Popescu); Ridicat n trie (M. Frunz)
Redut:
- Durata de defensiva (V. Tarsolea)
- Verticala riscului escaladata cu mana pe arma (N. Murean)
- Piatra de incercare in zodia lui Marte (At. Mateescu)
Reeditare:
- Bis la oper (C. inca)
- Reproducere dupa scrieri vechi (I. Socolov)
- Renasterea in literatura (I. Stanciu)
Reealonat:
- Rezultat optim dup corectarea mpririi (C. Pricop)
Reexaminare:
- Concesie a colilor superioare n avantajul celor mai slab pregtii (M. Guja)
A se reface:
- A se recrea (A. Tudose)
Referendum:
- Intruneste toate sufragiile (D. Manog)
Referin:
- Scrisoare de prezentare ... pentru un dosar special (B. Stoianovici)
- Pile de degrosat suspiciunile angajatorului (N. Murean)

Referitor:
- Care privete .. ntr-un cuvnt (I. Stanciu)
Reflex:
- Reactie scapata de sub control
Reflux:
- O retragere ... asa in mare (A. Doboan)
Reform:
- Cutremur devastator al lumii vechi (Gh. Dobrescu Jr.)
Refren:
- Repetitie muzicala (cu cantec !) (I. Riti)
- Reluare dintr-o bucata
Refuz:
- Glasul opoziiei (D. Cruicu, M. Gzea)
A refuza:
- A da inapoi (M. Molesag)
Regal:
- Cornul abundentei la dispozitia gurmanzilor (P. Vasilache)
Regalitate:
- Puterea unei coroane (O. Eftimie)
Regat:
- Marile domenii ale coroanei (sing) (C. Tuculeasa); Domeniile coroanei (sing)
(A. Doboan); Statul cu coroana pe cap (T. Capot)
- Dominat de rigi (L. Popescu)
- Moneda de schimb pentru o martoaga (At. Mateescu)
Regat:
- Celebr disput academic (C. Georgescu)
Regsire:
- La revedere (I.E.Meteleu)
Rege:
- ahul ... la sah (Gh. nreanu); Sahist de categoria I-a (C. Herescu); ah prin
coresponden (S.R. Cacuci, D. Onofrei); Are categoria intia la sah (L.
Popescu); Sahist de categoria intai (I. rlea)
- Delfin ajuns la maturitate (I. Socolov); Un delfin cand devine mare (C. Crbu,
I. Socolov)
- Asezat pe scaun (I. Cretu)
Regenerare:
- Facerea lumii in editie revazuta si adaugita (E. Nadrag)
- Reprezentanta de seama a renasterii (E. Ndrag)
Regent:
- Clasat pe locul doi la regate (P. Cornei)
Regesc:
- Ce-i al Cezarului (A. Tudose)
Regie:
- Directoare in miscarea artistica (M. Ciornei)
- Manevr de culise menit s impun un anumit scenariu (C. Butic)
- Coordonatoare de joc (C. uta)
- Montaj cu piese (V. Negreanu)
- Fir al Ariadnei pentru slujitorii Thaliei (E. Diradurian)

- Debit mare (T. Capot)


Regim:

- Mancaruri preparate dupa reteta (sing) (C. Crbu, I. Socolov); Mancare aleasa
(V. Potolinca); Mancat de boala (T. Porcutan);
- Pauza de masa (M. Nastase)
- Ofera torturi pentru gurmanzii pofticiosi (M. Dogeanu)
- Comunist de groaza (S. Petrica)
Regin:
- Mama care-si creste odraslele in chip princiar
Regionalism:
- Fidelitate maxim a unei zone integrate (V. Crstei)
Regizor:
- Aranjeaz piesele (V. Negreanu)
A regla:
- A face ceva potrivit (D tirbu-Nica)
Reglaj:
- Aranjament pentru baterie (Gh. Luculescu)
Regn:
- Rezultat din prima impartire a lumii (R. Arpad, D. Bakos, I. Socolov, D. Nad);
Rezultatul impartirii lumii in trei (Al.Cristici); Primul rezultat la impartirea
pamantului (M. Gzea)
- Marea mas a vegetarienilor (N. Dumbrav)
- Sunt in toata firea (sing) (A. Tudose)
Regres:
- Inaintare pe sens contrar (V. Potolinca)
- Mersul de-a-ndaratelea (Al. Cristici)
Regret:
- Durere de inima resimtita mult mai tarziu (D. Nad); Umbra inimilor sfrmate
(A. Mitu)
- Un gnd prfuit, ascuns n albumul cu amintiri (I. Boar)
Regretabil:
- Un glas tanguitor (P. Ciurea, N.Banu)
Regulament:
- Arbitru implacabil itnr-o disputa (M. Gzea); Ajutor de arbitru (T. Hedesiu)
- Principii de functionare (sing) (V.Trolea)
- Cuvnt de ordine (S. Rurean)
- Coordonator de joc (D. Bldea)
- Norma interna. (R. Arpad)
Regularizat:
- Potrivit normelor in vigoare (C. Herescu)
Regul:
- Impune respect in conventie (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazar)
- Responsabila cu ordinea (V. Feru)
- Respectabila (I. Caraiman)
A regurgita:
- A fi cu burta la gura (D. Tipluica)
Rei:
- Trei fara un sfert ! (L. Popescu)

Reiat:
- Imprimat de linia modei (A. Boboc, Gh. Constantinescu, C. Dumitriu); Prezentat
in linii mari la parada modei; Material prezentat in linii mari (D. Guinea)
- Materiale livrate in valuri (sing) (G.epelu)
- Croit cu varga (si luat peste picior) (P. Vasilache, L. Popescu)
- esut cu vergeaua (Gh. Oncioiu)
- Evidentiat in dese randuri (B. Stoianovici)
- Ca niste tigri la fire (sing) (A. Doboan)
Reiteraie:
- Reluare la repetitie (C. Herescu)
Relache:
- Intreruperea spectacolului la teatru (I. Tatar); O oprire teatrala
- Timp liber rezervat pentru spectacole (A. Moreanu)
- Situaie n care nu se poate prezenta nici un act (N. Caraiman)
- Dispariie scurt n viaa unor stele (Fl. T. Vasilescu)
- Spaiu ntre piese (N. Caraman, I.I. Zamfirescu)
- Interpretare de exceptie la "Jocul de-a vacanta" (Gh. Boban)
- Un time-out intervenit in joc
Relatat:
- Facut de poveste (I. Plischi)
Relativ:
- Tip de conditie (cu oarecare aproximaie !)
- Agent de legatura (V. Anghel, I. Vlase)
Relativism:
- Ne ndeprteaz de obiectiv (A. Botea)
Relativist:
- Pentru el nu exista valori intr-adevar absolute
A relativiza:
- A pune in legatura (I. Iosif)
Relai(e/i):
- Serviciu de intervenie/informatii (M. Frunz, C. Oglan)
- Referin foarte oportun la toate ocaziile (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Aripi ocrotitoare pe crarea implinirilor meschine (sing) (V. Negreanu)
- Cunostinte folositoare/utile (N. Popescu, C. Herescu)
- Acte tinute in secret (sing)
- Sprijin precar in urcusurile vietii (I.E.Meteleu)
- Chemare la raport (P.Berteanu)
Relaxat:
- Rezultat al destinderii (B. Stoianovici)
Releu:
- Unitate de transmisiuni aflata pe teren (L. Topor); Se face c retransmite o
emisiune (T. Capot)
- Intr n dispozitivul de comand (Gh. rdea)
- Agent de legtur (la canal) (I. Moraru, D. Constantinescu); Statie pe canal
(E.Globau, C. Mangu)
- Veriga intermediara in comertul cu noutati evidente (N. Murean)
- Participant sofisticat la o receptie moderna (M. Dogeanu)
Relevant:

- ine de eviden (S. Ceampuru)


Relevat:
- Distins la evideniere (B. Stoianovici)
Releveu:
- Proiect de constitutie (D.M. Ivnu, M. Munteanu)
Relicv:
- O scumpa amintire (L. Popescu, Gh. Boban)
Religios:
- Cel care respecta dogmele crestine (D. Hurtupan)
Relon:
- Sortiment de tricotaje (I. Mihalache)
Reluare:
- Repetitie generala (P. Goja)
- Retragere (!) pe teren (V. Potolinc)
Rem:
- Masura legala in caz de radiere (A.Gagniuc, E. Mnica)
A remaia:
- A strange la ciorap (I. erban)
- A lega la ochi (O. Slvuc)
- A lucra pe rupte (I. Buzdugan)
Remaiator:
- Specialist n dresuri (V. Potolinc)
Remanent:
- Ramas in restanta
A remania:
- A lucra in schimburi la Guvern (P. Haa)
Remaniat:
- Material refacut si inbunatatit ... intr-o forma acceptabila (T.I. Cioclteu)
Remarcabil:
- Tip de marca (L. Bot, V. Buzea)
- Iesit din comun in felul lui (D. Tipluic)
- Reusit pe toate planurile (O. Huul)
Rememorare:
- Lectur parcurs cu ochii minii (A. Moreanu)
- Inapoiere mintal (Gh. rdea)
Remi:
- Joc popular atestat in epoca de piatra (At. Mateescu); Lupt cu pietrele (N.
Caraman)
- Se joac cu tabla n fa (C. Herescu)
- Competitie de masa (A. Boboc)
Remis:
- Dat oficial n primire (B. Stoianovici)
A remite:
- A da dovad de napoiere (N. Dumbrav)
Remiz:
- Rezultatul impartirii (T. Nastase)
- Acord bilateral dup o disput la mas (C. Raia)
- Bani luati la produs cand se vinde (E. Mnica)

- Supliment la masa in alimentatia publica (V. Trolea)


Remorc:
- Vehicul cu motorul n fa (V. Opri)
Remunerare/Remuneraie:
- Dreptul la munca (al oamenilor) (T. Hedesiu, T. Popescu)
- Venit (regulat) la servici (D. Manog,T. Capot, V. Potolinc); Obligatie de
serviciu (O. Eftimie); Contra serviciu (V. Butoi)
- Veniturile statului (sing) (O. Enache, M. Popa, O. Sperlea)
- Pronuntata-n achitare (D. Tipluica)
- Priodic lunar cu profil financiar (N. Dumbrav)
Ren:
- Apeleaz la muchi pentru a lua o gur de hran (A. Boboc);Il tin muschii (V.
Rusu); i cresc muschii (sing) (L. Stncescu); Nu-i lipseste muschiul de la
masa (E. Mnica); Folosete intens un anumit muchi masticator (M. Frunz);
Se hrnete cu muchi (congelat) (Gh. rdea, A. Tudose); Mnnc muchiul
de la ghea (Gh. rdea); Mnnc muschiul rece (I. Tatar); Se orienteaz
dup muchi (T. Hedeiu); Merge spre Nord dupa muschi (M. Frunz)
- Cap incoronat intr-un anumit cerc suspus (C. Herescu); Cap incoronat la
eschimosi (Gh. Musc, C. Stnescu); Cap ncoronat din imperiul alb (B.
Stoianovici); Incoronat in tara lui Alb Imparat (T. Popescu); Un incornorat ...
judecand la rece (N. Cioclteu)
- Tragator de elita, nimerind doar cercul alb (T. Popescu); Trgtor la cerc (T.
Capot); Trage la cercul de sus (L. Cplna, M. Zgubea); Trage ca un caine;
Trage la rece (A.Tudose); Tragator/Remorcher nordic (V. Stoian,N.
Dumbrav);
- Remorcher in Marea Alba (I. Hanga, C. uta)
- Pate la eschimosi (L. Bot, V. Buzea); Un fel de caprior la casa unui eschimos
(V. Tarsolea)
- Merge cu sania in spate fara sa urce pe derdelus (C. Baroiu); Schimba cainii la
sanie (M. Zgubea); Conducator de sanie (I.Apostol, V.Onofrei)
- Calul troienelor (C. Oglan, N. Dumbrava)
- Corabia desertului alb (I. Serban)
- Purtator de sarcini in campul polilor (D. Huluta)
- Tractor pentru/in zapada
- Salbaticiunea inlantuita a albului nesfarsit (E. Diradurian, A. Vljoag); Cunoscut alergator de fond ... alb (C. Herescu)
Renal:
- Un calcul care se rezolva printr-o simpla operatie (D. Marcu); Specific unui
centru de calcul
Renan:
- Strain stabilit in apropiere de ... Constanta (T. Capot)
Renatere:
- Revenirea la vechiul mod de trai
A renega:
- A da o dezmintire (S. Rus, Gh. Oncioiu)
- A face o contestaie (L. Popescu)
Renegat:
- Respins la examenul de drept (D. Cruicu, M. Gzea)

Renghi:
- Se joac spre deliciul spectatorilor (D. Bldea); Se joaca pentru propria
distractie (M. Gzea)
A renova:
- A face ca si noi (Gh. Postelnicu, Fl. Vldulescu)
Renovat:
- Adus pe linia de plutire (A. Rabontescu)
A renta:
- A iesi bine la socoteala (I. Manzur)
- A se asigura obtinerea unui avantaj (A. Doboan)
Rentabil:
- Cu nota buna la cursul de eonomie (G. Negrea)
Rent:
- Venit de pe teren (A. Vlajoaga); Venit de-a gata (L.Popescu);
- Venit dup nite bani (T. Capot); E cu banii la pamant (P. Goja)
- Rezultatul benefic al unei proprieti private (B.Stoianovici)
- Closca de prasila cu puii de aur (At. Mateescu)
- Date de uz general pentru certificatul de proprietate (sing) (E. Galdau)
- Un fel de a avea castigul asigurat (Gh. Chiril)
- Drept de folosinta
Rentier:
- Isi scoate banii din banc (I. Muat)
- Castiga cinstit, fara munca (V. Negreanu, M. Puiu)
Renume:
- Aflat in plina glorie (D. Hurtupan)
A reocupa:
- A pune din nou stpnire pe teren (M. Guja)
Reostat:
- Dispecer care tine la curent intensitatea de trafic pe circuite (G. Petrone); Intra
treptat intr-un circuit (A. Ciurunga); Face curse pe circuit (M. Frunz)
- inut la curent cu indicaii precise (F. Matei)
- Aparat conducator cu posibilitati de manipulare (V. Tarsolea)
A repara:
- A lucra intr-o functie de dregator (C. Herescu)
- A face bine din prostie (E. Gldu); A face un lucru bun (V. Potolinca)
Reparat:
- Pus n funcie de un dregtor (N. Dumbrav)
- Proces de reabilitare terminat cu repunerea in functii (E. Galdau); Repus in
functie dupa o cadere serioasa (P. Ciurea)
Reparaie:
- Proces de revenire la normalitate (E. Gldu)
Repartiie:
- Distribuie aleas (B. Stoianovici)
Repartizare:
- O impartire in care totul se judeca la nevoie (E. Galdau)
Repaus:
- Motiv pentru restrngerea activitii (A. Boboc); Sfarsit de activitate (I. Filip, P.
Scrltescu)

Repede:
- Grabit la petrecere (T. Nastase)
Reper:
- Punct clar de vedere (I. Boar); Punct de control (V. Negreanu)
- Element fata de care se ia o pozitie; Semnalizatoare de pozitie (sing) (N.
Mutulig)
- Coordonat pentru o bun orientare (A. Mitu); Inregistrat cu titlu orientativ (I.
Muat)
- Calauza muta inteleasa prin semne. (At. Mateescu)
- Semn de circulatie (H. Albert)
- Vizat pe parcurs (I. Buzdugan)
- Ii d drumul .. n cele din urm (E. Gldu)
- Masura luata impotriva unor abateri (P. Goja)
Reperat:
- Pus la punct (L. Popescu)
Repertoriu:
- Lista pieselor de schimb (V. Gogea, P. Goja)
- Ansamblu artistic (M. Zgubea)
- Notat in ordine alfabetica (V. Rusu)
A repeta:
- Un fel de a se relua din actiune (P. Maftei)
Repetat:
- Prezentat in reluare (I. Muat)
Repetent:
- Bate pasul pe loc la instrucie (B. Stoianovici)
Repetenie:
- O reluare .. cu ratarea anului (A. Schindarli)
Repetiie:
- Exercitiu pregatitor (L. Popescu)
- Manevre de culise date in vileag in mod spectaculos (sing) (G. Belu)
- Antrenament la scena deschisa (A. Boboc, Gh. Constantinescu, C. Dumitriu)
Repezeal:
- Sosul in care se pritocesc toate rasolurile (Z. Turdeanu)
Replic:
- Cuvinte incrucisate (sing) (P. Georgescu)
Repopulat:
- Refcut ca efectiv pe teren (A. Rbonescu)
Report:
- Transferul unei sume (V. Potolinc); Transfer la contabilitate (N. Caraiman)
- Operatie de transplant la coloana (I. Caraiman)
Reportaj:
- Articol scris .. dup ce a fost cules (N. Banu)
Reporter:
- Oamenii faptelor de fiecare zi (sing) (I. Seicean)
- Furnizor de veste (E. Guja)
Represalii:
- Lovituri de pedeapsa (dictate de un arbitru international) (V. Potolinca);
Repriz:

- Fragmenteaza jocul (C. Herescu)


Reprofilare:
- Redistribuire in alt rol (C. Raia)
Repro:
- Acuzare cu circumstante atenuante (I. Apostol)
- Not de imputare (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Vorbe de dor (sing) (O. Alexe)
- Judecata de apoi (P. Berteanu)
- Bate palma intru intelegere (E. Gldu)
- La antipodul aprecierii (M. Boocea)
- Solutie de spalat pentru indepartarea unor pete (C. Crbu)
- Tine loc de critica (Gh. Braoveanu)
- Must rar e !
Reptil:
- Mare din teriar, azi disprut (C. Herescu)
- Are un nivel de trai (foarte) sczut (M. Anghel, I. Ttar)
- Actioneaza (totdeauna) cu sange rece (V. Butoi, Gh. Luculescu)
Republican:
- Adversaul clasic la regate (C. Voica, O. perlea)
Reputat:
- Indentificat in recunoastere
A rescrie:
- A repeta lucrurile insemnate (V. Tarsolea)
Resort:
- Sta incovrigat in pat (Gh. Musc, C. Stnescu)
Respect:
- Obliga la tinerea distantei (L. Popescu)
- Atentie marita. (Gh. Toia)
Respingtor:
- Provoaca mari neplaceri. (Gh. Toia)
- Un aparator... in exercitiul functiunii
Respingere:
- Merge pana la refuz (A. Boboc, Gh. Constantinescu, C. Dumitriu)
- E ceva de neacceptat
Respins:
- E ceva de neadmis (C. Herescu)
Respiraie:
- Proces pulmonar (S. Cozma, Gh. Pintiliasa); Proces de obtinere a oxigenului (S.
Petrica)
- Actiune personala in aer liber (D. Georgescu); Schimbare de aer recomandata
pentru toti (E. Ndrag); Schimbare atmosferica
- Munca plina de insufletire (P. Ciurea, N.Banu)
- Copii de suflet (sing) (C. u)
- Asigura intretinerea pe toata viata
- Activitate de importanta vitala (M. Bornemisa)
Resort:
- Creaza o anumita stare de tensiune, care nu poate fi tratata de medic (M.
Bornemisa)

Resortisant:
- Tip de administratie straina (P. Goja)
Respect:
- Diplom de onoare obinut la coala vieii (I. E. Meteleu)
Respectare:
- Realizare exemplara a unor angajamente (T. Popescu); Conditie pusa la angajare
(V. Potolinca)
Respirator:
- Aparat specializat in tragerile aeriene (P. Hasas)
Respiraie:
- Obiectiv realizat cu variatie de diafragma (V. Tarsolea)
- Asigura alimentarea unui aparat .. de la interne (T. Porcutan)
- Ventilatie interioara (P. Berteanu)
- Actiune desfasurata pe calea aerului
Rest:
- Inapoiat (de) la cumprturi (M. Bornemisa, V. Potolinc, B. Vlad, M. Zgubea)
- Un ultim bun ramas (P. Ciurea); Cuvant de bun ramas spus la despartire (Gh.
Dobrescu-Jr); Bun ramas luat la despartirea de casa (O. Manto Jr); Dat afara
din casa (P. Goja, M. Zgubea); Intors in casa (V. Potolinc)
- Banii care ies din casa (Gh. Dobrescu Jr.); Luat la bani marunti (A. Doboan)
- Un bun ramas (M. Anghel, I. Tatar, T. Calota); Ramanere in urma (N. Cioclteu)
- Bilant intre ce-am avut si ce-am pierdut (Fl. Morcov)
- Produs prin diferen (V. Negreanu, N.B. Verciuc); Diferenta de valoare (M.
Frunz)
- Fracie ordinar (C. uta)
- Este dat in scadere (G. Petrone)
- Un loc care face cinste oricarui participant (O. Eftimie)
A restabili:
- A iesi dintr-o pasa proasta (V. Trdea)
Restabilire:
- Revenire din concediul medical (M. Frunza)
Restant:
- Un post ... asigurat din oficiu ... la autoservire (N. Popescu); Post obinut din
oficiu (M. Frunz)
- Intrziat la examen (A. Boboc)
- I s-a amnat achitarea (Gh. rdea)
- Joc ... de asteptare (P. Matei)
Restan:
- Ramasa la datorie
- Lsat la examen (M. Zgubea)
Restanier:
- Stabilit dup creterea debitului (N. Dumbrav)
- Prezent la datorie (E. Deutsch)
- Un student .. tomnatic (S. Contz); Asteapta sa treaca toamna
- Subiect picat la examen (A. Doboan)
Restaurant:
- Sal cu spaiu de joc unde, n final se obine remiz la toate mesele (Gh.
rdea); Obine o remiz (V. Negreanu)

- Centru de masa (A. Dobosan)


- Unitate de serviciu. (A. Dobosan)
- Specific local (S. Rurean)
Restaurare:
- Facere de bine (V. Potolinca); Tratament de refacere; Buna pentru refacerea
noastra (D. Iacovi); Solutie de refacere, aplicata doar de fatada (I.erban)
- Operatie estetica de intinerire (D. Arghir)
- Reparatie efectuata intr-un atelier (Cl. u)
- Renasterea in arta (V. Potolinc)
Restaurat:
- Repus n circulaie (Gh. rdea)
Restaurant:
- Unitate de masa (C. Bcu, I. Isac); Unitate in care se executa toate comenzile
Restaurator:
- Pictorul anonim al unor tablouri vestite (O. Manto Jr)
Restituire:
- Stare de inapoiere (T. Capota); Inapoiere ireversibila in plan material (O.
Eftimie)
- Executie prin intoarcere (V. Potolinc)
- Redare cu nalt fidelitate (E. Gldu)
Restrns:
- Rmas dup concentrare (Gh. Luculescu)
Restricie:
- Limiteaza spatiul de manevra
A reapa:
- A imbraca la second hand cu haine cauciucate (A. Morar)
Reapat:
- Cauciuc reparat (I. Muat)
Reou:
- Cu temperatura ridicata in laborator (V. Hotea)
- Incins cu ajutorul cordonului (V. Trolea)
- Piesa de rezistenta cu priza
Retenie:
- Manifesta retinere (N. Badea)
Retevei:
- Par mai altfel (A. Botea)
- Varianta de scurtatura prin padure (I. Negrut)
Reticen:
- Forme de retragere in rezerva (sing) (A. Stnescu)
Reticular:
- Tip de incrucisare in retea (I. Degeratu)
Retin:
- Pelicula video/fotosensibila (A. Tudose); Microreceptor fotosensibil (D. Hulu)
- Face inregistrari video (B. Stoianovici)
- Ramane impresionata de cele vazute (I. Manzur)
- Ecran la purttor (Gh. rdea)
- Da o imagine a lumii inconjuratoare (D. Nad); Captatoare de imagini
Retiprire:

- Moment de reculegere (Gh. Oncioiu)


Retor:

- Om de cuvnt (I. Iosif); Se ine de cuvnt (M. Mrdrescu); Fiinta cuvantatoare


(M. Dogeanu)
- Nu sta la tribuna (A. Doboan); Are loc rezervat la tribuna (P.Goja)
- Antevorbitor (V. Potolinc)
- Zicatori din batrani (sing)
Retoric:
- Unul care te duce cu vorba
Retoric:
- Dar nsoit de vorbe frumoase (A. Vljoag)
- Tehnica gogoilor (M. Bornemisa)
A retracta:
- A lua cuvntul (V. Potolinc)
Retractare:
- Revenire la cele spuse (Gh. Chiril); Revenire de forma (S. Leoveanu)
- Retragere cu abandonarea pozitiilor initiale (C. Herescu); Abandonarea unei
pozitii expuse (Gh. Dumitrescu)
- E de nerecunoscut (V. Potolinca)
Retragere:
- Revenire n retur (A. Ciurung)
Retras:
- Pus/Trecut n rezerv (V. Potolinc, I. Covalschi); Are rezerve
serioase
- Caz izolat (de autoexcludere) (D. Nad, H..Simon)
- Retinut pentr o perioada nelimitata
- Dat inapoi (C. uta); Iesit din comun
- Nu se remarca prin iesiri deosebite (D.I.Nicula)
Retribuie:
- Castig in bani (P. Berteanu)
- Avantajul serviciului
- Dupa fapta si rasplata (D. Georgescu)
Retro:
- Reflect o ntoarcere n timp (I. Iosif)
- Tip de reluare la moda (B. Stoianovici); Tip de moda veche, prezent printre noi
(E. Guja); De moda veche (L. Popescu)
Retroactiv:
- Caracterul unei aplicaii n trecut (T. Capot); Trecut luat din viitor (N.
Mutulig)
A retroceda:
- A da inapoi cand e vorba de pace (Gh. Luculescu)
Retrogradat:
- Scos din funciune (L. Popescu)
Retrovizor:
- Consultat cu privire la urma de pe osea (D. Bldea)
- Oglind cu care vezi prin lunet (A. Boboc)
- Piese auto expuse la vedere (sing) (M. Puiu)
Retur:
- Reluare a serviciului (M. Rdulescu, C. Stnescu); Intoarcere de la serviciu (L.

Popescu); Intoarcerea rachetei (D. Hulu)


- A doua etap de campionat (Gh. Chiril)
- Duce la o stare de inapoiere (Gh. Dobrescu Jr.)
Returnare:
- Revenire din expeditie (D. Georgescu)
Retu:
- Un aranjament ca-n filme (E. Guja)
- Lucrare de arta fotografica (I. Manzur)
- Dezmierdarea finala a unei opere de arta (N. Murean)
- Transformare n bine (L. Popescu)
- (Procedeu uzual ntr-o) operaie estetic (D. Popa, S,t. Ciocianu)
- Intreprindere de reparaii (D. Bldea)
- Schimbarea la fa (L. Popescu)
A retua:
- A ndrepta un tablou (P. Haa)
- A face munca de prelucrare cu noile cadre (I. Seicean)
Retuare:
- Indreptare foto (T. Capot); Lucrare de arta fotografica (I. Avram)
Reea:
- Ochiuri gata preparate (sing) (Gh. rdea); E numai ochi (Al. Cristici); Ochi ...
multiplu (P. Florea)
- Incrucisata la ochi; Model de ncruciare (D. Munteanu, T. Ploni)
- Tesatura cu ochiuri rare
- Grila realizata dintr-o incrucisare (B. Stoianovici); Grila tratata direct (I.I.
Zamfirescu)
- Adunarea general a conductorilor (B. Stoianovici)
- Complicat din fire (N. Barbu)
- Subterana folosita de ilegalisti (C. Herescu)
- Constructie labirintica pe o schema data (M. Gazea)
- Paienjenisul necesar distribuit furnicarului citadin (P. Vasilache)
Reetar:
- D indicaii celor care ne fac felul (sing) (A. Rab); Contine indicatii ... de toate
felurile (C. Herescu)
- List de bucate (N. Badea)
- Colectie de scrieri pentru un viitor tratat (P. Haa)
Reet:
- Adunarea pentru mas, pe platou (S.T. Cacuci, D. Onofrei)
- Secretul marilor buctari (N. Dumbrav)
- Specialitate culinara
- Scrisoare de recomandare in scop de binefacere (V. Negreanu); Scrisoare de
recomandare de la un medic; Scrisoare de cabinet
- Adunare de gala
- Doctorii la rand .. la farmacie (I. Serban); Are scris de doctor
- Insemnari pentru un viitor tratat medical (H..Simon)
- Bilet de tratament (A. Doboan)
- Realizarea unui spectacol de valoare (P. Vardol)
- Partitura pentru o compozitie de bun gust (D. Bako. V. Butoi)
Reinere:

- Autostop de circumstanta (L. Popescu)


Reinut:
- Lipsit de precipitaii (A. Doboan)
- Inchis pe dinauntru (I. Vlase)
Reumatic:
- Il doare n cot (M. Frunz)
A reuni:
- A lucra pentru o asociatie (T. Nstase)
Reunire:
- Intoarcere la unitate (C. uta)
- Strangere impreuna (B. Vlad)
Reuniune:
- Intalnire amicala (D. Hulu)
A reui:
-Mod de a se sfarsi totul cu bine (C. Herescu)
- A se bucura de succes (V. Feru)
Reuit:
- E ca un fcut (Gh. Oncioiu)
- Trecut pe lista de concurs (M. Frunz)
Reuit:
- Proba de trecere (E. Daranga)
Revanard:
- Obsedat de plata datoriilor (N. Gheorghiu)
- Priveste inapoi cu manie (N. Caraiman, D. Manog)
Revan:
- Metoda aplicata pentru vindecarea unor rani
- Intalnire repetata (M. Bornemisa)
Revrsat:
- Iesit din apa pe mal
Revzut:
- Reintrat n vederile noastre (N. Dumbrav)
Revelator:
- Aduce lumina intr-un proces obscur (M. Bornemisa); Dezvaluie un clar obscur
(M. Bornemisa)
Revelion:
- Serbare de sfrit de an (Gh. rdea); Petrecere care tine doi ani (I. Negrut)
A reveni:
- A incheia cu bine turul (B. Vlad)
- Un fel de a se reprezenta
Rever:
- O expediie deosebit n spaiu realizat cu racheta (V. Trolea); Modul de
schimbare a traiectoriei in evolutia unei rachete (N. Popescu)
- Intoarcerea rachetei (E. Ndrag); Intorsul unor haine (L. Popescu)
Reverie:
- Spectacol intr-un loc de vis (M. Nastase)
Revers:
- Partea nevazuta a unui premiu castigat intr-o disputa sportiva (E. Daranga)
- Ilustru necunoscut, bine vazut la intoarcere (E. Anca)

- Arat dosul (T. Capot); Partea opusa (P. Georgescu)


- Locul al doilea la medalii (I. Caraiman)
Reversibil:
- Se intoarce automat (C. Stanescu)
A se revigora:
- A se trezi cu apa rece (V. Vasilache)
Revigorare:
- Trezire din amorteala (B. Vlad)
- Revenire in forta (A. Boboc, Gh. Constantinescu, C. Dumitriu)
Reviriment:
- Se ateapt la ru (I. Muat)
- Aduce unele mbuntiri (L. Popescu)
Revist:
- Ansamblu de jocuri populare (V. Stoian); Cantec, joc si voie buna in ansamblu
- Corespondenta pentru un periodic. (V. Tirsolea)
Revizie:
- Lucrare de control
Revoluie:
- Transformatoare de putere (cu priza la mas) (M. Guja)
- Incheierea unui zbor orbital (A. Tudose)
- Un salt in istorie (M. Guja)
Revolver:
- Dispozitiv pentru tragere din butoi (C. Herescu)
Revuistic:
- De felul celor care se dau in spectacol (sing) (I. Socolov)
Rezemtoare:
- Te susine din spate (Gh. rdea)
- Functia spatarului in Tarile Romane (Al.Cristici)
Rezervat:
- Aflat la discretie (T.Capot)
Rezerv:
- Ajutor de antrenor (A. Dobosan)
- Jucator de perspectiva (D. Hulu)
Rezervist:
- Ofier de stare civil (M. Zgubea, R. Vasilescu, D. Bnculescu)
Rezistent:
- Tare in opozitie
- Dat de-a dura (masc) (V. Potolinca)
Rezon:
- Uzul pierdut al ratiunii (parol!) (C. Herescu)
Rezultant:
- Ce poate face unirea fortelor
Rezumat:
- Produs de sinteza (Gh. Gndu)
Rf:
- Cufere intoarse ! (D.I. Nicula)
- Limitele unui recif !
- Esenta de parfum ! (I. Vlase)

- Un rest de garf ... in farfurie (C. Herescu)


Rg:

Rh:

Ri:

Rial:

- Rege ... in Burgundia/Argos ! (C. Crbu, I. Socolov, P. Berteanu); Micul rege


din Argos! (C. Herescu)
- Curg in larg!
- Riesling sec! (D. Dogaru, I. Paun)
- Incarcatura cargoului ! (I. Boar); Curge din pantecul cargoului ! (Gh. Gndu)
- Baza catargului .. la un cargou (Gh. Toia, M. Zgubea); La spartul targului! (St.
Iavorovski)
- Caractere sanguine (C. Herescu)
- Control inteprins pe arterele de circulatie (O. Manto-Jr.)
- Mediu specific de cherhana!
- Ridate! (A. Boboc, Gh. Constantinescu, C. Dumitriu, V. Potolinc); Riduri pe
frunte! (Gh. Chiril); Ritual nesfarsit (Z. Nichici); Actul I din Rigoletto !(N.
Cioclteu);
- Initiaza o riposta prin surprindere!; Ripostele dintai! (V.Potolinc);
- De doua ori la primarie si odata la notariat!; O pereche de rinoceri (E. Mnica);
Ridica la-nceput ... si la sfarsit din umeri! (P. Georgescu)
- Prin mijloc! (G. Popescu); Cuprins de frig! (L. Popescu, M. Mnica); Marina in
larg! (L. Popescu); Carie la molari! (D. Iacovi); Parfumul de crin din corimbul florilor (P.Vasilache); Vazuta la Riga ... prin centru! (I.erban)
- Ultimele stiri! (A. Stoica); Iesire prin spate! (I. Musat); Calatori sosind la un
centru de turism! (H. Albert); Scrieri din memorie! (A. Doboan); Scrieri in
chirilica! (Gh. Chirila); Suparari care in final conduc la riduri! (E. Diradurian,
A. Vljoag); Treceri! (N.Banu)
- Ultimele lovituri ale boxerilor din ring! (C. Herescu); Ultimii fiori al unei iubiri
tarzii! (I. Degeratu, V. rdea); Ultimele randuri dintr-o scrisoare! (T.
Capot); Iesiri ca atare ! (C. Herescu)
- Scrieri in curs de aparitie! (C. Herescu); Scrieri din Torino! (I. erban)
- Risipiti in stanga si in dreapta ! (Gh. Toia); Nu este om cu romii de la Paris!;
Raiul parasit de Adam ! (D. Constantinescu);
- Ritm cu teme ascunse! (V. Negreanu, M. Puiu); Trei cute!
- Revine inainte de unu! (C. Crbu)

- Pies de valoare la ah (C. Bnzaru); Piesele ahului (sing) (I. Buzdugan); Btut
la ah (Gh. Oncioiu)
- Lucreaza in schimburi prin Iran (Gh. Gtescu); Are permis de circulatie in Iran
(P. Haa); Circula prin Orient (C. Georgescu)
- Ban dat la medici (P. Ciurea)
A ricana:
- Un fel de a batjocori ... pe fata (C. Herescu)
Richard:
- Omul cu mroaga n versiune englezeasc (V. Feru)
Ricin:
- Pregatit pentru curatenie (C. Herescu); Face curatenie generala (P. Goja);
Curenia mpricinailor (Gh. Chiril)

- Da un ulei folosit la nevoie (G. Onea); Ulei greu comestibil (C. Georgescu);
Verdeata cu ulei (M. Frunza)
- Producator de scaune (V. Potolinca)
- Capua plantelor (T. Capot)
A ricoa:
- A se abate de la tinta (C. Suta)
- A o da cotit n faa obstacolelor (M. Mrdrescu)
- A schimba brusc directia de mers (I. Socolov)
Ricoat:
- Inapoiat la proba de tir (A. Ciurunga)
- Respins din faza de proiectare
Ricoeu:
- Abatere de la drumul cel drept (I. Degeratu); Abatere pe la poligon.
- Lovitura indirecta a unui scapat din pusca (Ed. Anca); Indica o lovitura indirecta
(A. Dobosan)
Ric:
- Taxiul galben (E. Mnica, V. Hotea); Caruta cu galbeni (C. Crbu)
- Poarta in stil oriental (A. Dobosan); Poarta in Orient
- Trsur n care vizitiul a schimbat calul (M. Frunz, C. Crbu)
- Vehicul cu un tip special de tractiune (D. Bako, E. Gldu)
- Se misca numai cand se inhama omul la ea (Gh. Crian); Obiectul activitatii
unui om care trage (D.M. Ivnu, M. Munteanu)
- Una care se trage din Asia (D. Tipluic)
Rictus:
- O caricatura pentru un zambet (I. Boar); Zambet chinuit (M. Gzea)
- Un ras inspaimantator (T. Calota)
- Exercitiu de mimica pentru exprimarea crisparii (P. Vasilache)
Rid:
- Spturi n min (sing) (V. Negreanu); Iese din adancul minei (A. Boboc);
Marcheaza timpul petrecut in mina (P. Goja)
- Indicator/Semn/Marcaj de trecere (N. Caraiman, M. Gzea, M. Zgubea, T.
Capota); Marcheaza trecerea (I. Iosif); Marcarea vizibila a semnelor de trecere
(N.Banu); Ondulatie permanenta marcand o figura trecuta (I. Ptracu, C.
Trnoveanu)
- Linie marcand o anumita imbatranire a fetei (M. Guja); Insemnare fcut la
btrnee (N. Caraman); Se face de ras si la batranete (C. Pricop); Element de
frunte evidentiat printre batrani (P. Hasas)
- Cret/Semn la/in frunte (A. Manolache, M. Mnica, L. Popescu, B. Stoianovici);
- Ingrijorarea omului citita pe fata (O. Manto Jr.); Semn de ingrijorare (M.
Bornemisa)
- Urme ale trecutului (sing) (V. Potolinc); Forma prezenta a timpului trecut (B.
Stoianovici)
- Brazda nedorit a plugului vremii (D. Popa); Facut de multa vreme (P. Damian)
- Rabojul timpului (C. Herescu); Lunga timpului carare (N. Dumbrava); Transeu
sui generis sapat intr-o lupta necrutatoare cu timpul (M. Dogeanu)
- Semnele ascunse ale toamnei pe sub perii de argint (sing); Primele semne fatise
ale venirii toamnei (sing) (C. Crbu, I. Socolov); Brazda adanca de toamna
(I. Socolov); Arturile de toamn (sing) (T. Nstase); Aratura de suprafata

- Tratat de cosmetica in curs de aparitie (C. Pricop); Tratat de chirurgie estetic


(D. Georgescu)
- Lovitur n plin fa (M. Frunz); Indoiala citita pe fata
- Amprenta temporala deconspirand cochetaria (E. Diradurian, A. Vljoag)
- Semnul nmulirii anilor (M. Frunz); Semnul crucii pentru un june prim (M.
Frunza)
- Incrustatii in piele (sing) (A. Rabontescu)
- Linie frontal (V. Negreanu, N.B. Verciuc)
A rida:
Ridat:

- A intra in mina (I.I.Zamfirescu)

- Marcat pentru toata viata (V. Negreanu); Marcat de varsta (E. Gldu, Gh.
Dobrescu Jr)
- Brzdatul de toamn (Gh. Oncioiu)
- In chip batranesc (V. Rusu)
- Cre/Insemnat n frunte (D. Bldea);
A ridica:
- A ationa de jos in sus (Gh. Gndu)
Ridicare:
- Trecere la inaltime (C. Herescu)
- Succes partial in lupta pentru anularea gravitatiei (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Ridicat:
- Trecut la proba de majorat (P. Ciurea)
Ridictor:
- Inaltator sui-generis (D. Georgescu)
Ridictur:
- Forma de dominare in profil teritorial (I. Ptracu)
- Accident care intervine pe teren (t. Ciocianu)
- Depasire (nu prea insemnata) de plan (M. Puiu, I. Covalschi, A.M.Samsonic)
- Co de pmnt (D. Hulu)
Ridichi:
- Rdcini muiate n sare (N. Caraiman)
Ridicol:
- Ajuns de plans .. pentru ca e de ras (V. Negreanu, M. Puiu)
Rift:
- Crapatura pe fundul albiei provocata de apa (I. Suselescu)
- Inlesneste ascensiunile la inalt nivel (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Riga:
- Capitala .. cartoforilor (A. Botea)
Rig:
- Craiul cu damele (D. Baldea); Iau damele la joc (sing) (V. Rusu, V. Negreanu)
- Figura barboasa (N. Badea)
- Ca la carte ! (I. Tatar)
- Un monarh de importanta ... capitala
- Se spune ca ar veni paisprezece la masa
Rigid:
- Greu de pus la indoiala (T. Capot); Fara indoiala, asa este (G. Petrone)
- Oprit prin constituie de a comite abateri (J. Doli)

- Nu cedeaz la presiuni (P. Haa)


- Evidentiat in schema fixa.
Rigiditate:
- Evidentiata post-mortem (V. Potolinc)
Rigl:
- Silueta svelta care serveste invariabil in lung .. de linie (P. Vasilache); Linie
urmarita de tragator (L. Popescu); Linia de tragere (S.T. Cacuci, D. Onofrei)
- Directoare tehnic (M. Frunz)
- Calculator din prima generatie (P. Abdula, C. Herescu)
Riglet:
- Se misca pe o linie fixa, nu fara socoteala (A. Moldovan); Inregistreaza bune
rezultate pe o anumita linie (T. Nicov)
- Betisoare pentru calcul (sing) (A. Rabontescu)
Rigoare:
- Amprenta unei discipline severe, tradusa printr-o asprime caracteristica (M.
Guja)
- Obligaiuni fr dobnd (sing) (Gh. rdea)
- Camasa de forta pentru spiritual dezlantuit. (D. Nad)
- Regim de austeritate (M. Puiu)
Rigol:
- Retea stradala (I.E.Meteleu)
- Poart la canal (M. Gzea)
- Indreapta o muiere spre ridicarea nivelului de cultura
Riguros:
- Tip scrupulos (D. Mant,og)
Rimat:
- Potrivit in final (intr-o munca de poet) (P. Haa, T. Nstase); Cu vorbe potrivite
(Gh. Dobrescu Jr.)
Rim:
- Repetarea cuvintelor potrivite (I. Iosif); Potrivire de caracter (Gh. Chirila);
Cuvantul potrivit in incheiere (A. Doboan); Invers potrivita ! (T. Porcutan)
- Cade mereu n picioare (B. Stoianovici); Perechi potrivite la picioare (sing) (P.
Ciurea); Ecourile unor picioare (A. Ridiche); La picioare, zurgalai (sing) (Gh.
Enachescu)
- Perechi de clopotei la picioarele din spate (A. Ciurunga); Un clopotel pe rand (I.
erban)
- Clinchete cristaline la capataiul cuvintelor mestesugite (sng) (N. Murean)
- Un acord muzical intr-o opera lirica (V. Trolea); Acorduri ntr-un final liric
(sing) (P. Haa); Consonanta lirica; Se impereheaza pe acorduri lirice
- Polita in alb a poeziei clasice (E. Diradurian, A. Vljoag)
- Armonii clasice in simfonia versurilor (sing) (E. Diradurian)
- Cuvinte incrucisate (sing) (Fl. Barbu)
- Ultima instan (T. Capot)
Rimel:
- Face ochi dulci (femeilor/fetelor) (M. Zgubea, S.T.Cacuci, B. Vlad, L. Popescu,
C. Georgescu); (Articol de cosmetica) facut de ochii lumii (L. Popescu, T.
Porcutan); Produse date pe ochi frumosi (sing) (C. Baroiu); Culoarea ochilor
(N. Caraman); Face ... cearcane la ochi (V. Rusu);

- Cand vine pe la gene, se inchid ochii; Cunoscut modificator al genelor (A.


Rabontescu); Determinant n mutaiile de gene (N. Banu)
- Subliniaz punctele de vedere (D. Preda, P. Rotaru)
- Potenteaz privirea cochetelor (C. Georgescu)
- Producator de umbre la ferestrele domnitelor (T. Niscov)
- Face o figura frumoasa (B. Stoianovici)
A rimela:
- A face ochi dulci (M. Frunz)
Rin:
- Oglinda mirific a frumoasei Lorelei (N. Murean)
Rindea:
- Buna de netezit pe blana (R. Arpad); Netezeste pe blana (D. Huluta)
Ring:
- Scen de btaie (D. Bldea); Aici se mananca bataie (A. Tudose)
- Loc ocupat simultan de cei doi sportivi combatani (V. Trolea); Loc unde
brutalitatea se poarta cu manusi (N. Badea)
- Teren de joc in sala (C. Herescu); Teren de lupte corp la corp in formatie mixta.
(At. Mateescu); Pregatit de joc (L. Stncescu)
- Zona a liberului schimb unde se incaseaza bine (Gh. Constantinescu,
C. Dumitriu, D. Manzat)
- Patrat magic (I. Iosif)
- Da din colt in colt cand e prins intre corzi (E. Daranga)
- Incercuit intr-o lupta (C. Suta)
- Aranjament de gala (V. Rusu)
Rinichi:
- Filtre la bazin (V. Gogea, P. Goja); Statii de filtrare in amonte de bazin (Gh.
Toia)
- Centru de calcul (V. Anghel)
Rinit:
- Te face mucos (I. Pancotan)
- Tratata .. cu picaturi in nas (C. Herescu)
Rinolog:
- Aranjeaza niste mucoase (T. Hedesiu)
Rio:
- Curs de limba spaniola (D. Manog, t. Ciocianu)
Ripost:
- Pregatita pentru atac (P. Goja); Trecuta la contraatac (P. Vesa); Formula de
contraatac (A.Tudose); Reactie iminenta la un atac in forta (S. Leoveanu)
- Incadrata intr-o functie de raspundere (T. Popescu, G.epelu)
- Raspuns ... platit (T.I. Cioclteu)
Rips:
- Lucratura in valuri pentru o imbracaminte de interior (I. Ptracu, C.
Trnoveanu)
Risc:
- (Prezinta o) expunere deosebita (M. Anghel, A. Dobosan, I. Tatar); Forma de
expunere (O. Hutul); Expunere libera (C. Broiu)
- O descoperire in sine
- Condimentul aventurii (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazar); Aventura

din copilarie (I.E. Meteleu)


- Angajament pentru cascadori adesea scump platit (Gh. Dobrescu Jr.)
- Indicator pentru drum periculos (T. Capot)
- Variant cu care se merge la ctig .. sigur (D. Georgescu)
- Posibilitate de a incheia o afacere (C. Stanescu)
- Aleatoriu in perspective (C. Herescu)
- Forta de propulsie intr-o experienta (V. Hotea)
- Motivatia asigurarii (P. Berteanu)
- Socul viitorului (C. Herescu)
- Jocul cu focul (A.Doboan)
- Angajament pentru cascadori (C. Georgescu); Angajat cu multa indrazneala (Gh.
Dumitrescu)
A risca:
- A avea spor de periclitate (I. Tatar)
- A actiona sub amenintare (N.V.Barbu)
Riscant:
- Aleatoriu in perspectiva (I. Mihalache)
- Gen de expunere (cu nuanta ... critica !) (Gh. Musc, C. Stnescu)
Riscat:
- Expus, direct vorbind
Risip:
- Datul uor din mini (e vorba de oameni de bani gata) (T. Capot)
- Operatia inversa adunarii (T. Hedesiu)
- Scparea leilor .. din cuc (N. Banu)
- Rezultat negativ la impartire (At. Mateescu)
Risipit:
- Consum nerational care duce la inregistrarea unei pierderi peste norma (B.
Stoianovici)
- Scpat printre degete (N. Caraman)
Risipitor:
- Om cu dare de mn (I. Seician)
- Ineficient economic (M. Frunz)
- Srcit din cauza drilor (A. Doboan)
- Distrugator de mare viteza (D. Banculescu, E. Galdau, T. Hedesiu)
- Da mult de pomana
Rist:
- Darea de gol a iretului (D. Bnciulescu, E. Gldu); Lovitura siretului (I.
Caraiman)
- Cauza efectului (M. H, F. Georgescu)
Ricar:
- Arunca banii ... la castig
Ric:
- Una care se joaca cu banii (V. Potolinca); Joc in care se arunca banii .. in mod
hazardat (Florian Lazar); Un ban pus in joc (I. Ttar)
- Ceremonie frusta cu invocarea Fortunei (At. Mateescu)
Rit:
- Tipic pentru o ceremonie (V. Trolea); inute de ceremonie (sing) (A.
Rbonescu); Ceremonial invariabil/obisnuit (L. Popescu, I. Filip, P.

Ritm:

Scrltescu); Ceremonial unde totul e in regula (T. Popescu, G.epelu)


- Tipic pentru anumite servicii (B. Stoianovici); Program la serviciu (C. Herescu)
- Cadrul tipic al unor manifestari de traditie
- Ceremonios de obicei; Obicei care se repeta (I. Dumitru); Obicei respectat cu
sfintenie (A. Botea); Obicei .. tipic printesc (Gh. Oncioiu); Tine/Respectat de
obicei (A.Gagniuc, E. Mnica, (D. Hulu); Este n form de obicei (E.
Gldu); Vechiul obicei (M.Guja); Cu vechime mare de obicei (A. Vljoag);
Conform traditiei/obiceiului (I. Covalschi, P. Abdoula)
- Pastrat cu sfintenie (de obicei) (M. Gzea, A. Dinu)
- inut dup datin, dei e cult (T. Popescu); Tip cult (T. Capota); Tinutul sfant
(A. Doboan)
- Datul de la parinti ca o mostenire spirituala (P. Vasilache); Mostenire de la
parinti (L. Stncescu)
- Cu vechime in slujba (A. Schindarli); Merge de regul la slujb (M. Frunz); Nu
lipseste de la slujba (N. Badea)
- Executat dupa un sablon vechi (M. Gzea, Ed. Anca)
- Confesiune de credinta (V. Negreanu, M. Puiu)
- Forma clasica de procesiune (Gh. Dunca, G. Negrea)
- Procedura de rutina (A. Doboan)
- Centru de racoritoare!

- Conducator/Bataie de joc (C. Herescu, A. Dobosan); Regula jocului (N.


Caraman)
- Urmarit pas cu pas in ring (P.Ciurea)
- Schimba cadenta (S. Cozma, Gh. Pintiliasa)
- Specialitate de tob (D. Crstea-Firez, M. Zgubea)
- Alimentat la baterie (D. Hulu)
- Fcut cu tact (T. Capot)
- Gradate la cantare (sing) (A. Boboc)
- Dirijor de orchestra (M. Frunz)
- Determina o biuna evolutie pe ring (C. Herescu)
- Sistemul periodic al elementelor (T. Capot)
- Invtur pentru o slujb (F. Matei)
A ritma:
- A se exprima cu tact (V. Trolea)
- A picura armonii in versuri (intr-o anumita masura !) (E. Ndrag)
Ritmat:
- Facut cu masura (L. Topor)
Ritmic:
- Executat cu tact (N. Cioclteu)
Ritor:
- Are loc rezervat la tribuna (M. Rdulescu, C. Stnescu)
Ritos:
- Nu cedeaza usor (Gh. Nistoroaia)
- Intrat ferm in pronuntare (D.I. Nicula)
- Greu de induplecat (A. Doboan)
- Tip consacrat de hotarare
Ritual:

- Care se respecta, de obicei (Gh. Gurau); Tine loc de obicei la masa (I. Cretu)
- Program de slujb respectat cu sfinenie (V. Amihiesei);
- Tipic pentru slujitori; Tipic pentru ocazii festive (Florian Lazar)
- Tinut de pastori (St. Ciocianu)
- Demonstratie pe baza anumitor formule (I. Tatar)
- Ceremonios in felul lui/su (M. Frunz, B. Stoianovici)
- Cadru tipic al unor manifestari de traditie; Desfasurat conform traditiei (I. Isac)
- Legea pmntului (D. Bldea)
Rival(i):
- Angajai n lupt pentru un ideal comun (A. Antonesei); Luptatori pentru un
ideal comun (A. Dobosan); Au un ideal comun
- Participanti la o lupta urmarind un scop comun (C. Demetriade); Lupta pentru o
cauza comuna (A. Doboan)
:
- Doi... la mana (A.M.Samsonic)
- Concurent intr-o competitie (P. Georgescu); Asigura concurenta in ierarhia
valorilor (M. Molesag); Concurenti care trag la aceeasi tinta (B. Vlad); Dou
drepte concurente (masc) (A. Botea)
- Se angajeaza in depasire (C. Prvu); Angajat in depasire (R. Vasilescu)
- Eufemistic vorbind, e omul baricadelor opuse (I. Ptracu, C. Trnoveanu);Un
om si umbra lui pe calea implinirii (Fl.T.Vasilescu); Oameni de la cei doi poli
(M. Zgubea)
- Urmresc un el pe diferite ci (I. Muat); O pereche cu o singura dorinta (I.
Caraiman)
- Aliatul nostru din opozitie (I. Iosif)
- Prilej de verificare a propriilor fore (Fl. T. Vasilescu)
- Orice ai face, cu el nu te poi nelege (B. Stoianovici)
- Imposibil de inghitit (L. Popescu)
Rivalitate:
- Iese din competiie (D. Munteanu, T. Plosni); Spirit competitiv (E. Darnga)
- Lupta pentru un tel comun (Gh. Gurau); Chemare la intrecere pentru un el
comun
- Trambulina confruntrilor (C. Georgescu)
- Emulaie nscut n urma unui joc de doi (A. Rbonescu)
- Aflate n disput (sing) (N.C. Dumitru)
- Pretext pentru o angajare in depasire (L. Popescu)
Riveran:
- Titlu de proprietar pe o lunca (Gh. Constantin, C. Dumitru, Gh. Lazar)
- Evidentiat la cursuri
Rivier:
- Apa pe pista (C. Stanescu)
- Groapa de sarituri pentru atleti (C. uta)
Rizom:
- Lalele la subsol (sing)
Rk:
- Precar!
Rl:
- Curele .. rele ! (P. Berteanu); Curele ... cu recul ! (D. Georgescu); Recul ! (C.
Horowitz)

- Relee ... in turle ! (C. Herescu)


- Un rol neesential! (N.V.Barbu)
- O girl aratandu-si picioarele intr-un ansamblu burlesc (Gh. Dobrescu Jr.)
- Transferate de la Harlau la Orlat! (C. Herescu)
Rm:

Rn:

Ro:

Roab:

- Arma de calibru mijlociu! (N. Mrgineanu); Trasa din arma! (I. Musat); Incadrat
la termen in armata! (M. Gzea, Ed. Anca)
- Format mediu! (Gh. Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu); Plin de farmec! (A.
Doboan)
- Carne de ren! (I. Riti); Miez carnos! (N. Badea); Umplutura de carnat din carne!
(C. Herescu)
- Concern ajuns in pragul falimentului!; Tunul din turn! (A. Doboan)
- Marcaj autohton pentru autoturisme (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh.
Lazar); Marc romneasc de autoturisme (M. Frunz)
- Inscris la o masina romaneasca (V. Tarsolea); Specific romanesc in traficul
rutier (Gh. Gandu)
- Reprezentativa Romaniei (M. Molesag); Sigla romaneasca (M. Guja)
- Obligaii iniiale la intrarea noastr n Europa (D. Bldea)
- Langa pista! (A. Tudose)
- Raul grecesc cel mai cunoscut (E. Manica, T. Hedesiu); Car grecesc ! (B.
Stoianovici); Rul grecesc din cronici! (I. erban); Rul grecilor (T.Capot)
Eroul din Troia ! (O.Huul); Traducere n limba greac ! (A. Vljoag);
Recunoscut inca din antichitatea greaca! (D. Georgescu)
- Preludiu/Inceput romantic (la Verona) ! (M. Dogeanu, L. Popescu); Preludiu de
romanta romaneasca! (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Roadele dinti ! (G.
Petrone); Cum este romul! (F. Mrescu); Face un rol mare impreuna cu el !
(V. Negreanu)
- Jumatate maro, jumatate rosu ! (D. Georgescu)
- Europa Central! (C. Herescu); Gros la mijloc! (I. Iosif); Inima de erou!
- Elemente comune in stilurile rococo si baroc!

- (Merge la treaba numai) impinsa de la spate (I. Degeratu); Impinsa cu greutate


(A. Morar)
- Schimb de serva (V. Trolea)
- Unealta rusinoasa pe inventarul trandavilor cu sange albastru (N. Murean)
A roade:
- A intra cu carul in mujlocul lemnelor (Gh. Crian, I. Socolov)
Roade:
- Rezultate fructuoase (D. Georgescu)
- Copii din flori (Gh. Crian, I. Socolov)
Roat:
- Se nvrte pmntul cu ea (B. Stoianovici, D. Bldea); Prins cu nvrteli (D.
Bldea); O invartita (L. Popescu)
- Cu functia de baza in serviciul de circulatie (Al. Cristici); Debutanta in
circulatie; Element de baza in circulatia rutiera (L. Popescu)
- Automobile in circulatie (sing) (C. Herescu); Automobil (!) ... pe perna de aer

Rob:

Rob:

Robie:

- Cerc de arbori (M. Anghel, Dorina si P. Berteanu); Dispozitie ... circulara (A.
Manolache)
- Lucreaza in ture (Gh. Luculescu)
- Se duce de-a dura (V. Potolinca)
- Baz de transporturi (C. uta)
- Un dedesubt al avansarilor rapide (E. Galdau)
- Se rasuceste pe butuc (Gh. Boban)
- Rotunjimile obezilor (sing) (Gh. Arvinte)
- Forma rotofee ... de-a dreptul miscatoare (I. Degeratu, V. rdea)
- Se umfla-n pene dupa ce-si da aere (I. Socolov)
- Rezerva plecata in cursa pe pozitia a cincea
- Unealta de baza in lucrarea pamantului (I. Riti)
- Produse de olarie (sing) (B. Stoianovici)
- Vechi centru de olrit (C. Herescu); Vechi retete de torturi (sing) (M. Anghel)
- Iesita la hora (Gh. Magheru)
- Organ executiv pe timpuri (C. Herescu)
- Muncitor/Lucrator cu roab (A. Dinu, F. Georgescu); Muncitul pe degeaba (Gh.
Oncioiu)
- Osandit/Condamnat la munca silnica pe viata (J. Dolis,T. Pocutan)
- Munceste in deplina stapanire de sine (Gh. Crian); (Un) om stapanit (I. Serban,
C. Herescu, L. Popescu, D. Bako. V. Butoi)
- Angajat intr-o intreprindere non-profit (M. Anghel)
- Exacerbat frenetic pentru o pasiune obsesiva (Ed. Anca)
- Trector pe un drum de stele (A. Mitu)
- Bor rasfrant ! (A. Doboan)
- E uniform n reprezentare (E. Gldu); Uniform n desfurarea unui proces
(M. Frunz)
- Tinuta de serviciu pentru cei care pun dreptatea in balanta (C. Raia); Tinuta de
bara (T. Porcutan); Tinuta la curte (V. Potolinc); inut numai la procese (V.
Potolinc)
- Purtat pe la judeci (N. Banu, I. Filip, Gh. Glea); Purtata prin tribunale (V.
Trolea); Se vantura prin tribunale
- O piesa distinsa de un juriu intransigent (O. Manto Jr.)
- Piesa odinioara la moda, lansata la curte
- Insemn protocolar al solemnitatii universitare (B. Stoianovici)

- Insusirea caracteristica a oamenilor stapaniti


Robinet:
- i lasa gura apa (R. Calomfir, P. Hasas); Ii vine apa in gura (Gh. Gustescu)
- ine cursul pe loc (Gh. rdea)
- Asigur prin rotaie serviciul la debit (I. Buzdugan)
- Comutator de curent alternativ conectat la retea
- Strange cate un pic din invarteli.
- O pereche la baterie (V. Antoniu)
- Ne serveste una calda, alta rece.
Robit:

- Nu depinde de el (L. Popescu)


Robot:

- (Unitate de) lucru mecanic (V. Trolea, V. Potolinca, T.Capot); Mecanic auto
(N.Medru, D. Cioflic, Gh. Dobrescu-jr); Lucreaza ca mecanic (I. Buzdugan)
- Lucreaza dupa program (A. Doboan); Lucreaza fara pic de suflet.
- Lucrator de inalta tehnicitate (C. Baroiu, N. Ciocalteu)
- Face miscari dinainte gandite (S. Varsami)
Robust:
- Puternic .. (B. Stoianovici)
Rocad:
- Caz in care regele se deplaseaza la o distanta mai mare ca de obicei (C. Herescu)
- Mare sau mic la o partid (M Frunz)
- Faza de joc cu schimb de locuri (I. Filip, Gh. Ga^lea)
- Schimb de piese
Roc:
- Baza de cercetari geologice (H. Petcu); Tratate de geologie (sing) (A. Antonesei,
T. Popescu); Subiect de referin ntr-o tem de geologie (Fl. T. Vasilescu);
Obiectul unor studii geologice (R.Arpad)
- Proba expusa la sol (I. Vlase); Prob de sol (A. Doboan)
- Agregat de exploatare la cariera (P. Aidimireanu); Greutate ntlnit n carier
(O. perlea); Tip de cariera (M. Bornemisa)
- Trie alpin (V. Potolinc); Taria pamantului (V. Potolinc); Tare ca piatra (E.
Anca, M. Gazea)
- Baz montan (A. Rbonescu)
- Izvor mineral (N. Banu)
- Portiune de teren stancos (C. Cpn)
- Agregat de suprafata (Gh. Guru)
- Obiectul unor interventii pe scoarta
- Forma dura de exploatare (M. Anghel, I. Tatar)
Rochie:
- Piesa de dame (I. Filip, Gh. Glea); Piesa in schimbul damei (I.Socolov)
Rock:
- Suveica in ring (I. Caraiman)
Rococo:
- Ghiveci de gatit a la francaise (C. Pricop)
Rod:
- Rezultat fructuos (C. Stanescu, P. Abdula); Rezultat al cultivarii (L. Popescu);
Rezultatul inmultirii (A. Dobosan); Rezultat final in productie (P. Ciurea);
Rezultat pe diverse ramuri (N. Ciocalteu); Rezultatul adunrii suprafeelor (V.
Negreanu, N.B. Verciuc); Rezultatul unei inmultiri care trebuie adunat si
impartit (M. Dogeanu)
- Obinut (strns) dintr-o culegere (I. Moraru, M. Frunz)
- Legat si spanzurat de-o creanga (V. Negreanu, M. Puiu); Legat de pom (I.
Musat)
- Strns legat de cultur (M. Frunz)
- Copil din flori
- Odrasla a lui Ceres la varsta implinirilor (O. Manto-Jr.)
Rodat:

- Bun de munca (V. Potolinca)


A rodi:

- A avea rezultate bune pe ramura (I. Serban)


Roentgen:
- Massura luata in caz de radiatii
Rogojin:
- Covor oltenesc (N. Caraiman)
Roi:
- Mutare facuta cu o regina (V. Potolinc); Mutare cu garda la regina (I. G.
Gruni); Garda/Alaiul reginei (F. Matei, S.R. Cacuci, D. Onofrei, I. Buzdugan);
Corp de garda insotind regina (D. Hurtupan)
- Regele i suita reginei (la Paris i la noi) (T. Capot)
- Alai la nunta florilor (Gh. Constantinescu, C. Dumitriu, Gh. Lazar); Alai de
nunta (V. Feru)
- Evadat in sanul naturii pentru o noua lucrare in ulei (M. Anghel); Dispozitiv
pentru schimbarea uleiului (C. Herescu); Plecat sa schimbe uleiul; Dispozitiv
pentru schimbarea uleiului (V. Trolea); Schimba uleiul (V. Potolinc);
Combinat de ulei nou infiintat (C. Herescu)
- O mulime de ace (N. Banu); Ghem cu ace (V. Potolinc)
- Puhoi urmand o noua matca (C. Herescu); Iesit din matca (P. Georgescu, D.
Bgrean)
- Zbor necontrolat (A. Boboc, Gh. Constantinescu, C. Dumitriu); Companie de
zbor (C. Herescu, V. Trolea)
- Gramada ordonata (in deplasare) (I. Tatar)
- Miscare de masa (C. Herescu)
- Flotila de aur in raidurile ei de cercetare (O. Manto Jr.)
- Populatie migratoare care se adaposteste in copaci (C. Herescu)
- Unitate apicola de unde nu poti cumpara (V. Feru)
- Cursa aeriana, mereu aglomerata (C. Herescu)
- Produs de albine (A. Manolache)
Roib:
- Un rosior printre cai (V. Trolea)
Roire:
- Zbor fara intoarcere (P. Goja)
- Revarsarea puhoaielor urmand alta matca (M. Zgubea)
- Parasirea unui dulce domiciliu (C. Broiu)
Roit:
- Clipa autoexilrii reginei (N. Caraman); Miscare de eliberare condusa de regina
- O mutare (comun fcut) cu regina (T. Capot, V. Feru); Mutare cu garda la
regina (C. Herescu)
- Schimb de ulei/regina (A. Antonesei, T. Popescu, S. Rurean); Procedeu
obisnuit pentru schimbarea uleiului (C. Broiu)
- Voiaj ntreprins la intemeierea unei familii (A. Boboc); Voiaj n luna de miere
(Gh. Chiril); Desparte o familie in plina luna de miere (D. Manog)
- Agitatie de masa (I. Manzur, M. Popa)
- Schimbare de locuinta in bloc (C. Stanescu)
- Cltorie de nunt (A. Mitu)
- Puhoi urmand o noua matca (C. Herescu)

Rol:

- Reproductie in apicultura (I. Caraiman, M. Guja)


- Zbor agitat (P. Ciurea)
- Asta e chiar un imprastiat
- Sarcin/Schem de joc (F. Matei, S. Arvinte, V. Anghel, Tr. I. Cioclteu, I.
Seicean, V. Anghel, I. Vlase, T. Capot, I. Degeratu); Pregatit pentru joc (P.
Abdula); Realizat n joc (T. Capot)
- E invatat sa faca scene in public (N. Cioclteu); Viata scenei (L. Popescu); O
viata dedicata scenei (D. Constantinescu); Asta-i viata de artist (A. Dobosan)
- Cel care se joac cu actele (Gh. rdea)
- Text ce d posibilitatea unor interpretri (B. Stoianovici); (Text ce) da nastere la
interpretari (St. Marinescu, C. Herescu); Calauze pentru interpreti (sing) (C.
Herescu); Chestie de interpretare (V. Rusu); E ceva interpretabil (V.
Potolinc); Interpretabil in felul sau (Gh. Dobrescu-jr)
- Subiectul unui studiu teatral (Gh. Brasoveanu); Haina de imprumut din recuzita
teatrului (L. Popescu)
- Parte integranta in multe situatii dramatice (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Te pune
uneori intr-o situatie dramatica (B. Stoianovici)
- Substituire de persoana inregistrata in acte ca atare (C. Crbu); Personalitate
de imprumut (L. Popescu); Prilej de a se da drept altul (L. Popescu)
- Lista cu pricina (M. Frunza)
- Subansamblu de piese (A. Vljoag)
- Corespunde unei misiuni (C. Stanescu)
- Element ntr-un tablou de distribuie (V. Crstei)
- Sarcina de serviciu in regie (M. Gzea, Ed. Anca)
- Creatii cinematografice (sing) (H.S. Simon)
- Face ordine n judeci/tribunal (F. Mrescu)
- Realizeaza adevarate fresce la domiciliu (I. Ptracu, C. Trnoveanu)

Rol:

Rom:

Roma:

- Directoare de film (A. Dinu); Cu rol pincipal .. in film (V. Potolinca); Implicate
in desfasurarea filmului (sing) (T. Hedesiu); Case de filme (sing) (P. Damian)
- Se invarte in lumea filmului (I. Buzdugan); Se nvrtete n cadrul proieciilor
(V. Negreanu, N.B. Verciuc); Unitate de proiectare
- Corp in miscare de rotatie (A. Boboc); Pies cu mult micare (B. Stoianovici)
- Videocaseta pentru marele ecran (A. Mitu)
- Centru de bobinaj pentru transformatoare
- Circulara in atentia zugravilor (P. Ciurea)
- Rezerva de bere a lupilor de mare (I. Boar); Taria matrozului in confruntarea cu
marea (Gh. Chiril)
- Servit cu ceai tare (C. Herescu); Esen de ceai (B. Stoianovici)
- Tare brun (I. Isac)
- Colindator potrivit obiceiului (P. Berteanu)
- Migrator european care-si pune un bir in fata!
- Dumanul tradiional al sedentarismului (O. perlea)
- Samanta indiana care a evoluat in neghina (E. Galdau)
- Dragoste de iganc (S.T.Cacuci, D. tirbu)

- Cetatea Vaticanului (L. Popescu)


- Clasicul roman "La rscruce de drumuri" (C. Herescu)
- Varful cizmei (E. Nadrag)
Roman:
- Context de identificare eroica la varsta adolescentei (E. Diradurian, A. Vljoag)
- Destine zbuciumate pastorite de o imaginatie prodigioasa (sing) (N. Murean)
- O schita foarte ingrosata (P. Maftei); Schita mult ingrosata
- Istoria posibila a unei lumi de hartie (At. Mateescu)
- Scriere in stil prolix (P.Ciurea); Scriere latin (M. Dinc)
- Carte mare (N. Ciocalteu)
- Via lor era cea mai cunoscuta (sing) (V. Bucur)
- Radiografie banala la un crampei de viata (At. Mateescu)
- Un numar de litere (I. Magla)
Romantic:
- Autorul unor carti de vise (A. Dobosan)
Roman:
- Duioasa evocare a trecutelor iubiri (Gh. Dobrescu Jr.)
Romn:
- Intre noi, barbatii (sing) (M. Gzea)
Romb:
- Ptrat imperfect (Gh. Oncioiu)
Romulus:
- Roman de debut (D. Bldea)
Rond:
- Micare fcut la ceasul de control (D. Bnciulescu, E. Gldu)
- Expozitie florala in unele piete (G. Belu)
- Tura de noapte pentru paznici (B. Stoianovici)
Rondel:
- Un trio liric in haina clasica
Rondou:
- Circul din pia (T. Capot)
- Calea intoarsa pe unde (M. Puiu)
- Unde se fac tururile (L. Popescu)
A roni:
- A face o lucrare dentara (P. Ciurea)
Ronit:
- Lucrare dentar (D. Cruicu, M. Gzea)
Ropot:
- Planset in hohote cu lacrimi celeste (O. Manto-Jr.)
- Ploaia ce cade dup spectacol (A. Dinu)
- Batut la o piatra (N. Dumbrava)
- Repeziciune fluenta (L. Popescu)
Ropotit:
- Batutul cu pietre (D. Marcu)
Ros:
- Mncat devreme! (V. Bucur); Mncare "servit" la mas (B. Stoianovici);
Mancare de iepure (G. Barboni)
- Trecut prin pile (D. Georgescu, A. Boboc, V. Potolinc); Unul aranjat cu pile (I.

rlea); Aranjat cu niste pile (I.erban); Tratat cu pile; Rezultatul unei


interventii cu pile (C. Herescu)
- Produs (larg) de uz/consum extern/curent (I. Tatar, St. Marinescu, C. Herescu,
N. Medru, D. Cioflic, C. Herescu); Bun/Produs de folosinta indelungata (A.
Doboan); Trecut in folosinta (O. Huul)
- Marcat de trecere (T. Nastase)
- Treaba facuta din gura (Gh. Gtescu)
- Dat din colt in colt (B. Vlad)
- Atributul ultimului model de hain (N. Banu)
- Bolnav de inima rea (C. Broiu)
Rosinanta:
- L-a dus multa vreme pe un cavaler tomnatic (I. Ptracu)
Rost:
- Loc de trecere in batataura (P. Maftei); Loc de casa unde nu se construieste
nimic (P. Goja)
- Indicator/Schimbare de sens (D. Manog, E. Robciuc); Schimba sensul
- Dat de gol (I. Vlase)
- Stari ... de lucruri (sing) (M. Dumitrescu)
- Spatiu de joc limitat la unele piese (G. Onea)
- Misiune speciala (C. uculeasa)
A se rostogoli:
- A se intoarce mergand pe jos (C. Herescu)
Rostogolire:
- Efect de avalansa (M. Frunz)
Rostogolit:
- Mod verificat de crestere a bulgarilor de zapada (C. Trnoveanu)
Ro:
- Cu camasa ... roie ! (Gh. Gustescu)
Rocovan:
- Min de cupru (O. perlea)
Roea:
- Stigmatul rusinii (C. Herescu)
- Cu bujori in obrajori (C. Herescu)
A roi:
- (Un fel de) a se face de rusine (C. Herescu, D. Tipluica)
- A se sulimeni cu fardul sfiiciunii (C. Raia)
Roie:
- Conservata in bulion (P. Vardol)
- Culoare pe care nu mai trece nimeni (V. Potolinc)
Roioar:
- Petiorul de .. aram (T. Capot)
Roire:
- Inflorirea bujorilor (C. Pricop)
Rou:
- Culoare pentru iesirea din teren (A. Dobosan); Culoare de asteptare (P. Goja)
- Soarele spre asfinit (B. Stoianovici); Afectat de eruptiile solare.
- Starneste dramatismul luptelor cu taurii (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Rotacism:

- Fenomen specific formarii unor ruri (B. Stoianovici)


Rotacizare:
- Punere in locul lui Ene ! (L. Popescu)
Rotant:
- Sistem de functionare in ture (C. Baroiu)
Rotar:
- Care lucreaza (mereu) (Gh. Luculescu, I. Tatar); Care face si drege/desface (A.
Rab, N. Andrei); Ceva care ... il preocupa (C. Prvu); Care dau curent la tara
(sing) (A. Doboan)
- Patronul/Doctorul obezilor (E. Ndrag, Gh. Oncioiu)
- Meserias ramas de caruta (P.Berteanu)
- Iti pune bete in roate (V. Potolinca)
- Ce face el se duce invartindu-se (L. Popescu)
- Lucreaza la cea mai veche inventie (A. Ciurunga)
- Un olar ... calificat la locul de munca (C. Herescu)
Rotat:
- Sucit de-a binelea (D. tirbu)
- Iesit din incercuire (D. Nad)
- Forma rotunjita (D. Georgescu)
- Umflat in pene
Rotaie:
- Activitate in cercuri (sing)
Rotrie:
- Aici se cam pun bete-n roate (M.I.Ialomieanu)
Rotil(/e):
- O patina aparte (C. Georgescu); Patina ...care nu aluneca pe gheata (P. ecman);
Poarta patina vremii ... estivale (E. Guja); Baze de patinaj ... in plina vara (C.
Voica, O. perlea); Asigura deplasarea unor patinatori la concursuri (Gh. Toia)
Rotire:
- Deplasare in circuit (Gh. Chirila); Circular de la centru (A. Boboc)
- Miscare de masa la nivel de cercuri (Ed. Anca); Activitate de cerc (P. Vesa)
- Un fel de invarteli (sing) (A.Tudose)
Rotiserie:
- Unde pui sa tot gasesti (D. Georgescu)
Rotisor:
- Se tine de invarteli la bucatarie (A. Ciurunga)
- Specialitate la gratar (I. Degeratu)
Rotit:
- Intors pe dos (A. Rab)
- Deplasat pe cercuri (N. Badea)
- Joc de dragoste inaripat (Tr.I.Cioclteu)
Roti:
- Cerc restrns (A. Doboan, P. Goja, I. Ttar)
- Se intalnesc la ceas (sing) (I. Isac)
Rotocol:
- Cercul fumtorilor (N. Caraiman)
- Rezultatul rotunjirii.
Rotofeie:

- Idealul feminin in pictura marelui Rubens (I. Ptracu, C. Trnoveanu)


Rotond:
- Constituie un mijloc de expunere in cer
Rotor:
- Pornit pe invarteli (A. Rabontescu); Mobilul unor invarteli (E. Nadrag); Au astea
o sursa de se invart mereu (sing) (D. Georgescu); E (lumea) la curent cu
invartelile (lui) (A.Gagniuc, E. Mnica)
- Se invartesc de obicei in camp (sing); Se-varte si pe camp (N. Mutulig); Se
ntoarce n cmp (T. Capot)
- Coroana unui anumit arbore (N. Caraiman)
- Centru de bobinaj (M. Mnica)
Rotul:
- Bila de os (R. Vasilescu)
- Are loc n picioare, la mijloc (Gh. rdea)
- Nuci potrivite pentru genunchi (sing) (T. Popescu); Asezata pe genunchi (B.
Stoianovici)
- Facute arsice (sing) (P. Damian)
Rotund:
- E la pamant cu forma fizica (St. Ciocanu)
Rou:
- Decorul dimineii cu boabe de mrgritar (M. Gzea)
- O bruma ... ceva mai calda
Rou:
- Lacrima zorilor (L. Popescu); Lacrimi din senin (sing) (Gh. Dunca, G.
Negrea);
Lcrmioare rsrite dimineaa n grdin (Gh. Oncioiu);
- Picaturi de dimineata (N. Dumbrav)
- Aparitie matinala din aburul noptii (I. Stanciu)
Rourat:
- Stropit dis-de dimineata ( ... cu apa neinceputa !) (Z. Turdeanu)
Roz:
- Optimismul reflectat in culoare (P. Abdula); Secventa principala din spectrul
optimistului (I. Manzur); Fond pentru optimism (A. Rbonescu); Trandafirii,
ca simbol al optimismului (I. Musat)
- Rosior degradat (M. Frunza)
- Infrarosu! (Al.Cristici)
Roz:
- Stea folosita pentru orientare (T. Hedesiu); O stea descoperita cu busola (I.
Socolov)
- Numele trandafirului (M. Frunz, I. Tatar)
- Spinoasa din fire (C. Herescu)
Rozet:
- Floare de piatr (V. Negreanu)
Rp:
- Trunchi/Esenta de carpen! (L. Popescu, I. Riti, P. Damian, M. Anghel)
- Flancul drept al unui corp! (E. Anca)
- Fair-play intr-o legatura de inima! (E. Diradurian, A. Vljoag)
Rr:

Rs:

Rt:

Ru:

- Prere (exprimat laconic)! (N. Caraiman, Gh. Enachescu); Repunere! (O.


Manto-Jr); Scriere in dublu exemplar !
- Reluat ... la repetitie! (Gh. Gutescu)
- Bir! (E. Nadrag); Biruite aici ! (P. Berteanu)
- Biserici ... pentru reculegere! (P. Ciurea)
- Perechea Terrei! (C. Herescu)
- Au/Cu pete pe margini! (Gh. Luculescu, M. Anghel, O. Manto-Jr, A. Doboan);
Intre pete ! (T. Hedesiu)
- Face un ou rosu !
- Mers pe jos ... intr-o cursa de mars! (C. Herescu); Mers inapoi! (E. Globau)
- Curse pentru excursii interne! (A. Doboan); Curs la Universitate/varsare! (C.
Herescu, A.Doboan)
- Eres, mentionat intr-un final de vers! (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Mers pe dreapta! (N.Banu)
- Sunt despartite des! (P. Ciurea); Supuse in urma lor! (Gh. Crian, I. Socolov)
- Carte de certa valoare artistica! (Gh. Geafir)
- Start intr-o partida! (A. Doboan); Start la carting!
- Racit ! (S. Cozma, Gh. Pintiliasa); Un gol ratat la poarta ! (I.G. Gruni)
- Arta in esenta! (M. Frunz); Purtat pe mijloc la ortopedie!; La mijlocul unei
uverturi de concert ! (M. Dogeanu); Curtici la harta! (T. Ploni); Curte ... la
parter! (V. Trolea); Umplutura de cartus!
- Raportul final al curtii privind marturiile! (Gh. Crian, I. Socolov); Iesire la
raport !
- Retezat la capete! (Gh. Dunca, G. Negrea); Regent la curte! (O. Huul); Curte!
(N. Rotaru);

- Rupt la intrare! (A. Doboan); Rugata ... la sarutat! (C. Herescu)


- Primele rude ale unui prunc! (D. Ndrag); Rude ... de departe! (Gh. Chirila)
- Primele indicatoare rutiere la o incrucisare de drumuri!; Incepe rularea prin
mijlocul drumului! (M. Anghel); Stau in grup ... in mijlocul drumului! (C.
Herescu); Descarcate din caruta si lasate in mijlocul drumului! (P. Vasilache)
- Daruit din inima! (Gh. Brasoveanu); Trup din trup ! (L. Popescu); Plin la trup !
(C. Prvu); Faruri in faza ... medie ! (A.M. Samsonic)
- Incheie lucrul! (N.Banu)
- Careu (in patrulater)! (V. Stoian, D. Serban)
- Ru secat (C. u, L. Topor); Maluri de ru!
- Apar dupa pete! (A. Doboan)
Rubedenie:
- Mladitele arborelui (sing) (P. Ciurea)
Rubin:
- Pus s fixeze ceasul (Gh. rdea)
Rubl:
- Aflata in circulatie la Moscova
Rubric:
- O unitate trecuta in revista (V. Tarsolea)
Rucr:

- Trecut la pas (N.Banu)


Rudar:
Rud:

- Scobitori de lemn (sing) (A. Boboc); Te serveste cu linguri de lemn

- Nume de familie (D tirbu-Nica)


- Grup (special) de snge (E. Gldu, V. Hotea)
- Vlastar crescut din aceeasi radacina (B. Vlad, M. Zgubea)
Ruf(/e):
- Haina/Articole/Imbracaminte de piele (M. Zgubea, V. Potolinc, I. Manzur);
Echipament de protectie imbracat direct pe piele (L. Popescu)
- Piese de schimb (S. Ciocianu); Schimbate dupa bai (I. Manzur); Schimbul unu
(V. Potolinc); Schimb in port (G. Negrea)
- Intr-o reea intim se poart ca o crp (A. Antonesei, T. Popescu)
- Garda de corp, impotrivindu-se atentatelor la pudoare (A. Vlajoaga)
- Efecte secundare (sing) (N. Popescu)
- Intins ntre ap i uscat (M. Frunz)
Rufrie:
- Panze albe in port (T. Hedesiu)
Rug:
- Pedeapsa obisnuita in trecut pentru cei ce nu ascultau de parinti (C. Crbu, I.
Socolov); Pedeapsa suprem pentru fii nerecunosctori (V. Trolea)
- Finalul incandescent al unei drame medievale (Gh. Toia)
- (Vechi) crematoriu medieval/uman (C.Stnescu, M. Frunz, C. Herescu)
- Altarul bigot al spiritelor luciferice (Gh. Oncioiu)
- Se face foc i par (A. Mitu)
- Focul din codru (V. Potolinca); Foc ucigator (A. Dobosan, At. Mateescu)
- Gem de mure (sing) (I. Tatar); Asta ne da mura-n gura
- Organ de deplasare al unor trtoare (N. Barbu)
Rug(ciune):
- Procedura de apel (Gh. Postelnicu, Fl. Vldulescu)
- Se nal ctre cer (Gh. rdea)
- E ridicata dupa modelul caselor parintesti (E. Galdau)
- Activitate la serviciu (O. Alexe)
- Una de Doamne - ajuta (A. Boboc)
- Formulare pentru cereri (sing)
Rugin:
- Eczem cafenie mistuind trupuri de oel (E. Diradurian)
- Masca de fier (Gh. Postelnicu, Fl. Vldulescu)
- Pastel de toamna (G. Magheru)
Ruginit:
- Afectat superficial de printr-o atingere de patina (T. Capota)
Ruginitur:
- Date la fiare vechi (sing) (L.Popescu)
Rugos:
- Gros la obraz (V. Feru)
A ruina:
- A face pe calicul (A. Botea)
Ruinare:

- Legea caderii corpurilor demonstrata in timp (N. Popescu)


- Acte ... de saracie (sing) (D. Hurtupan)
- Un fel de mancare de casa (V. Trolea)
Ruinat:
- Sfarsitul cheltuielilor (V. Negreanu); A ajuns cu cheltuielile la zero (T. Capota)
- Ajuns intr-o stare de criza grava (Gh. Igna)
- Asta/Asa nu mai are nici o valoare (P. Ciurea, E. Ndrag); Nu mai are nimic de
pierdut (L. Popescu)
- Bursier picat (M. Frunz)
- Un tip/om de bani ... gata (C. u, C. inca); Situatia unui tip de bani gata
(I.erban); Om cu multe lipsuri la activ, care solicita ajutorul altora (C. uta)
- Condamnat la degradare (L. Popescu)
- Pus la pamant (V. Potolinca)
- Unul cruia i s-a extras cheagul (F. Matei)
- Scos in comert (V. Potolinca)
- Construcie ajuns n stadiul final (masc) (A. Doboan); Ajuns in faza finala (A.
Doboan)
- Ajuns la scapatat dupa o perioada luminoasa
Ruin:
- Mesager muribund venit din negura timpului (E. Diradurian); Sol muribund la
portile prezentului (E. Diradurian)
- Restul de la cas (L. Popescu)
- O cas/constructie (gata) terminat (Gh. rdea, T. Pocutan); (O) constructie
terminata (dupa un timp mai indelungat) (C. Baroiu, D. Bldea)
- Constructie ajunsa in stadiul final (A. Doboan); Constructie ... finita (B. Vlad);
Constructie aproape ispravita (C. Herescu); Termen de finalizare a unei
construcii (D. Bnciulescu, E. Gldu)
- Vine dupa scapatat (Gh. Oncioiu)
- Ultimul nivel al cladirii (A. Boboc)
- Apare la spartul tagului
- Zidul mortii (M. Has)
- Consecinta unei condamnari la degradare (L.Popescu)
- Ipostaz dezolant a unei glorii expirate (Al. Mateescu)
- Pastrata ca piesa de muzeu (I. Tatar)
- Cenusa din vatra (E. Gldu, Gh. Dobrescu Jr)
- Epilogul tern al unui camin neglijat (M. Gzea)
- Ultimele pagini dintr-o lucrare de arhitectura veche (sing) (B. Vlad)
- Intervine cand nu mai ai nimic de pierdut (A. Stnescu)
- Asezare in apus (D. Hulu)
- Obiectiv turistic pe cale de disparitie (At. Mateescu); E o cazatura
Ruintor:
- Daunator de casa (C. Herescu)
Ruj:
- Tus de incriminat amprenta unei infidelitati conjugale (N. Murean)
- Rosu la fata (Gh. Oncioiu), Rosii pentru gatit (sing) (S,t. Ciocianu)
- Bun de gur (A. Ciurunga, P. Goja)
- El ... fraga buzelor i-ar da (C. u)
- Pasta de dinti (A. Doboan)

A rula:
- A participa la o cursa ciclista (N.V.Barbu)
- A trage pe roat (M. Chiricu)
- A face valuri (C. Herescu)
Rulad:
- Reet facuta sul
Rulaj:
- Cltorie de afaceri (A. Baican)
- Indicator de circulatie (D. Serban)
Rulant:
- Scar suit la bloc (N. Badea)
Rulare:
- Rotatia cadrelor in proiectari (M. Frunz); Activitate de proiectare (D.M. Ivnu,
M. Munteanu)
- Aciunea unui film (A. Tudose)
- Tip de circulare (D. Hulu)
Rulet:
- Face invarteli la cazinou
- Jocul cu moartea in varianta slava (P. Vesa)
- Un metru de panglica (I. Buzdugan)
- Circulara pentru luarea unor masuri concrete pe teren (M. Popescu)
Ruliu:
- Ddansul navelor in ritmul debordant al valurilor (E. Diradurian)
Rulmeni:
- Inelele arborilor (D. Manog)
Rulot:
- Casa de vacanta cu iesire la drumul mare (A. Boboc)
Rulou:
- Se tvlesc pe strzi cu haine noi (sing) (B. Vlad, I. Bue)
- Camera auto. (B. Stoianovici)
- Inchide un ochi (V. Potolinc)
Rumn:
- Lipit pamantului (N. Caraman)
Rumb:
- Jocul-spectacol al formatiilor din America Latina
Rumen:
- Si-a dat arama pe fata (V. Hotea)
Rumenire:
- Rsrirea bujorilor (Gh. Chiril)
Rumoare:
- Glasul multimii (I. Buzdugan)
- Zvon confuz (care nu se confirma) (N.V.Barbu)
- Cor fara cuvinte (N. Cioclteu)
- Agitatie la masa
- Descarcare in atmosfera (t. Ciocianu)
Run:
- Caractere specific gotice (sing) (A. Doboan)
Runc:

- Pascutul oilor in padure (I. Magla)


Rund:

- Fragment dintr-un spectacol de gala (A. Tudose)


Rund:
- Anuntata printr-o bataie de gong la un spectacol de gala (E. Diradurian)
- Etapa intr-o competitie de masa (I.Socolov)
- Simultane la sah (sing) (C. Herescu)
Runic:
- Caracter nemtesc (T. Capota)
A rupe:
- A face bucata (C.V.Popa)
Rupt:
- Rmas dup o desprire brutal (D. Bgrean); Despartit datorita brutalitatii (V.
Potolinca)
- Culesul florilor (A. Manolache)
Ruptur:
- Despartire sfasietoare (M. Frunz)
Rural:
- Originar de la tara (D. Georgescu, A. Tudose); Numit ... la tara (C. Herescu);
Corespondenta/Vine de la tara (L. Popescu, M. Stancu)
- Denominatie uzuala in etimologia satului (P.Vasilache); Termen de adresare la
sate (Gh. rdea)
- Rustic in felul lui (C. u)
- Un fel de arie campestra (masc) (C. Herescu)
- Tine de vechea vatra stramoseasca (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Suburban! (E. Nadrag)
Rus:
- Ne-am ridicat in slava! (St. Ciocianu); Tip(ul obinuit) de slav (Gh. Oncioiu, D.
Georgescu); Reprezentant demn de slava (M. Puiu); Din slav nscut i atras
de slav (D. Bldea)
- Tip de rubasca (V.Feru)
- Cand au intrat in colhoz, li s-a luat tarina (sing) (E. Mnica)
Rus:
- Variant slav (I. Moraru)
Rustic:
- Venit de la tara (B. Vlad)
- Reprezentant al taranimii (C. Herescu)
Ruine:
- Coboar privirea n pmnt (L. Popescu)
- Fond de ten rou (V. Potolinc)
- Retinerea din evolutia rezervei (N. Barbu)
- Palma usturatoare care lezeaza obrazul subtire (D. Nad)
- Frna auto (A. Botea)
- Incercare de intimidare care se cere combatuta cu curaj (M. Dogeanu)
Ruinos:
- Reinut cu anticipaie (M. Frunz)
Rut:
- Manifestarea unei iubiri animalice (A. Rbonescu, St. Cacuci); Atata animalele

Rut:

Rutier:

cu iubire (I. Ttar); Prologul dragostei animalice (N. Caraiman)


- O dragoste salbatica (M. Anghel); Dragostea de padure (I.G. Gruni)
- Calduri salbatice
- Perioad de excitaie (V. Crstei); Perioada calda a anului petru necuvantatoare
(I. Tatar)
- Faz fierbine n zootehnie (Gh. Constantinescu)
- Indicator de circulatie (pe drumuri publice) (L. Popescu, N. Popescu, M.
Anghel, I. Manzur); Inscris la circulaie (N. Banu)
- Indicat pentru mersul pe mai multe crri (I. Boar)
- Puncte marcate n deplasare (N. Caraiman); Ordine de deplasare (A. Boboc)
- Incadrat n direcie (V. Potolinc); Directie in miscarea turistica (Gh. Constantinescu); Directia generala a drumurilor (M. Anghel)
- Drum inscris in circuitul turistic (I. Sarbu); Proiect de drum (C. Georgescu); Peaici ti-e drumul (A.Gagniuc, E. Mnica); Drum marcat (E. Gldu)
- Ghid turistic
- O cale de urmat (A. Mitu, L. Popescu); Niste urmarite care se vor cai (sing) (E.
Galdau); Insemnari de calatorie (sing) (t. Ciocianu)
- In evoluie pe parcurs (B. Stoianovici)
- Cursa inchisa (T. Popescu)

- Caracteristic circulatiei auto (D. Baldea)


Rutinat:
- Calificat la locul de munca (I. Tatar)
- Lucrator mecanic
- Intra la conservatori
Rutin:
- Calificat la locul de munca (A. Doboan, P. Goja, I. Ttar); Tip de plusvaloare
in procesul muncii (H. Petcu); Munca de robot in felul sau (I. Buzdugan)
- Rezultatul experientei (D. Constantinescu)
- Castig al timpurilor trecute (A. Rabontescu)
- E ceva obinuit (T. Capot)
Rv:
- Cursiv in limbajul nostru! (P. Abdoula)
- ervet cu marginile rupte! (Ed. Anca)
Rz:
- Tulpina si radacina de orz!

S
S:
Sa:

S.A.
Sabat:
Sabie:

- Antet (alfabetic)! (P. Ciurea, Gh. Oncioiu); Grafic sinusoidal (P. Ciurea).
- Sac fara fund! (P.Berteanu)
- Desertul Sahara! (M. Bornemisa); Stnga-mprejur ! (Gh. Oncioiu).
- Sac fara fund ! (L. Popescu)
- Umplutura de terasament (D. Guinea)
- Colectiv restrans al unei societati anonime (Ed. Anca)
- ntlnirea unor femei fermectoare (M. Gzea).

- Lama de ras (A. Botea)


A sabla:
- A se curata in urma unei furtuni de nisip (D. Marcu)
Sabot:
- Franar la caile ferate (C. Herescu)
- Autostop (N. Cioclteu).
- Talpa detasabila a unui picior de lemn
Sac:
- Punga pentru malai .. mare (M. Zgubea); Punga bogatului (M.
Frunz, N.
Badea); Larg la punga
- I se face gura punga (M. Zgubea); Cu gura mare (V. Potolinca); Plombat la gura
- Subunitate a loturilor de cereale (C. Herescu); Unitate de receptie a cerealelor;
Unitate a comertului cu ridicata (I. Stanciu); Unitate de masura in agricultura
- Ia msuri duble (Gh. Oncioiu)
- Capacitati din domeniul agricol (sing) (I. Riti)
- Se strange dupa adunatul recoltei (N. Mrgineanu); Strans odata cu recolta
- Invelisul protector al semintelor (C. Herescu)
- Ambalaj pentru boabe (P. Ciurea)
- Depozit privat de alimente (A. Botea)
- Pastreaza rezultatele dintr-o culegere (E. Galdau)
- Mijloc de transport in comun (A. Rabontescu)
- Invelitori de panza (sing) (B. Stoianovici)
- Asigura dormitul .. pe jos (T. Capota); Dormitor ... pentru alpinist (V. Potolinc)
- Batut bine la antrenament (V. Potolinc); Btut la box (R. ene)
- Suspendat pentru lovituri n timpul antrenamentului (M. Frunz)
Saca:
- Veche sursa de alimentare cu apa; Umflata de apa (L. Popescu); Aductoare
de
ap (B. Stoianovici); Vas la ap (M. Frunz); Odinioara avea o
functie
importanta la serviciul apelor (L. Popescu); Forma veche de circulatie
a apei in
natura (A. Tudose)

- Butoiul care se poate transforma .. in casa ! (D. Vacarciuc)


- Naveta hidraulica (D. Hulu)
Sacadat:
- Curent alternativ (I. Socolov)
Sacagiu:
- Apar odat pe meleagurile noastre (B. Stoianovici)
Sacz:
- Atins la coarda sensibila (A. Doboan)
- Esenta de rasinoase (I. Boar)
- Un galben pentru lautari (C. Herescu)
- Face s cnte matele (Nelu Caraman)
Saco:
- Duce greul intr-o activitate comerciala (N. Barbu)
Sacralitate:
- E mai catolica decat Papa (R. Arpad)
Sacr:
- Scumpa parintilor (L. Topor)
Sacrificare:
- Pretul platit pe altarul credintei (R. Arpad)
Sacrificiu:
- Determinare .. pe cont propriu ! (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazar)
Sacru:
- Considerat ca un sfant
- Venerabil in felul lui (V. Rusu)
Sacrum:
- Intra n bazin tinndu-se de olduri (J. Dolis)
Sacerdou:
- Grup de pstori (V. Amihiesei)
Sadea:
- Atributul vulgar al unui adevar incontestabil (E. Diradurian, A. Vljoag)
- Get-beget (L. Popescu)
- Pur si simplu (P.R. Colti)
Sadic:
- Savureaz (cu poft) torturile (V. Trolea)
- Se-nfrupta din cruditati (I.E. Meteleu)
- Lovete n amorul propriu (M. Frunz)
Safe:
- Casa la care nu se stie numarul (I. Boar); Casa asigurata (C. Herescu)
Sagace:
- Sagetator penetrant intuind cu subtilitate tinta (R. Iftodiu)
- Un om cu care te intelegi imediat (A. Tudose)
Sahel:
- Loc de trecere catre Sahara (T.Ivana)
Salam:
- Umplutul matelor (T. Pocutan)
Salamalec:
- Plecarea la arabi
Salariat:

- Au venit dup slujb (sing) (Teodor Capot)


- Unul caruia ii iese painea .. plata (P. Goja)
Salariu:
- Primit cu retinere la serviciu (I. Tatar); Schimb de serviciu (T. Nicov)
- Venit la slujb (N. Badea)
Salat:
- (La) masa verde (P. Ciurea, N.Banu, D.T. Brbulescu); Ambalaj verde
pentru un
buchet de vitamine (E. Diradurian); Foaie verde, foaie lata
- Compoziie realizat n ulei (Mihai Rdulescu)
- Supliment de .. friptura.
Sal:
- Incapere de joc (L. Popescu)
- Amenajata pentru practicarea sporturilor in sezonul hibernal (V. Mihalacu)
- Scoas afar din scen (Gh.rdea)
- Camera cu acces ... la dependinte (L. Popescu); Camera mare de oaspeti
- Spatiu construit pentru intalniri la masa (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Salb:
- Spanzurata de gat (D. Huluta)
Salcie:
- O pletoasa la oglinda (N. Caraman)
- Lacrimile ei curg rauri, rauri (Gh.Dobrescu-Jr)
Salin:
- Sare de la locul ei (B. Stoianovici); Baie de sare (Gh. Luculescu); Marea cu
sarea (L. Popescu)
- Labirint subpmntean drapat n alb (M. Gzea)
- Mina ... plina de umor
Salinitate:
- Sare n valuri (Gh. rdea)
Saliv:
- Apa de gura; Da mereu din gur .. fr s spun nimic (B.
Stoianovici)
Salon:
- Camera de garda (P. Hasas)
- Intern in spital.
Salopet:
- Se poarta la serviciu fara prea multe menajamente (C. Herescu)
Salt:
- Proces spectaculos cu ample schimbari de fond (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Moment de cotitura pe un drum liniar (Ed. Anca)
- Imaginea zborului frant de implacabila gravitatie (E. Diradurian)
- Triplu medaliat la atletism
- Pasul elanului
- Tip de anticamera (A. Gagniuc, E. Mnica)
Salon:
- Sala de asteptare clasa I (E. Ndrag)
Saltea:
- Calcata in picioare in toiul luptei (P. Aidimereanu); Teren de lupta (I. Pun);

Campul de lupta (D. Hulu)


- Acoperirea banilor ntr-o economie nesntoas (M. Frunz)
- Sac de dormit (A. Boboc)
Salubritate:
- Toalet public (P. Haa)
- Face curenie n afaceri (E. Gldu)
Salutar:
- Propice de la caz la caz (C. Stanescu)
- Sosit cu salvarea (P.Berteanu)
A salva:
- A scoate la liman
Salvare:
- Main implicat des n accidente (M. Frunz)
Salv:
- Duduie de onoare (M. Has)
Samar:
- Sacoa mgarului (V. Pisu); Pielea luat de pe spinarea mgarului (N. Caraiman); Purtare magareasca (R. Vasilescu)
- Container pentru transporturi montane (C. Trnoveanu); Portbagaj la
munte (V.
Negreanu)
- Bate seaua (P. Ciurea, N.Banu)
- Sarcina de care raspunde mai marele turmei
Samavolnic:
- Tip de impunere nedreapta (R. Arpad); Msur care se impune (masc) (T.
Capot)
- Puterea tiraniei asupra popoarelor (P. Ciurea)
Samovar:
- Vas rusesc cu aburi (M. Dinca)
Samsar:
- Cumparator si vanzator (C. Herescu)
- Isi desfasoara ativitatea in schimburi
Sanatoriu:
- Durat pentru bolnavii care se trateaza (I. erban)
Sanchi:
- Se baga in vorba fara rost (M. Ga^zea)
Sanctitate:
- I-a pus Dumnezeu mana in cap (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazar)
Sanctuar:
- Locul in care pamantul se intalneste cu cerul (I. Boar)
Sanda:
- Merge vara in picioarele goale (V. Potolinca, B. Vlad)
Sanepid:
- Isi face controlul medical (V. Hotea)
Sanie:
- Merge pe zapada cu talpile goale (V. Potolinc, T. Nicov); Apare dupa
prima
zapada (Gh. Ionescu)

- Prevazuta in planul de realizari estivale dar data in folosinta mai tarziu


(Gh.Braoveanu); Durata verii (S. Rus, Gh. Oncioiu)
- Bob marunt (M . Frunz); Varietate de bob (I. Sasu)
- Transportoare printre stele (Fl. Barbu)
- Naluca alergand printre fantasme albe (P. vasilache)
- Trasura oloaga (T. Arghezi)
Sanitar:
- Certificat .. medical (Al. Cristici)
- Intervine ... cand e cazul (B. Vlad)
- Contribuie la o actiune de binefacere
Sap:
- Inregistrata prima la sondaj (I. chiopu)
- Angajat n purificarea culturii (V. Potolinc)
- Roade din pmnt (I. Buzdugan)
- Arma prozaica implicata ntr-un masacru verde (N. Murean)
- Taie raul din radacina (P. Cornei)
Sapiena:
- Minte cu buna stiinta (P. Ciurea)
Saramurat:
- Pus la ap .. sare (N. Caraiman)
Saramur:
- Un fel de peste care trage la mamaliga; Sare n ap mpreun cu petii
(F.
Matei); Moare sa-ti faca felul in combinatie cu pestele
- Solutie adoptata de majoritatea conservatorilor.
Sarcin:
- Viata noua (C. Herescu)
- Certificate de nastere (sing) (C. Herescu)
Sarcofag:
- Cutii de conserve gasite in piramide (sing) (I. Socolov); Casa in forma de
piramida (G. Onea)
Sardea:
- Densitate specifica (M. Frunz)
- Se tine de bancuri (I. Pancotan)
Sare:
- Se potriveste in toate felurile (D. Bako, E. Gldu)
- Cristale de mina (L. Topor)
- Umor servit cu gramul (Gh. Geafir)
- Prezenta de spirit (I. Isac)
Saric:
- Hlamida hibernala din garderoba oierilor (P. Vasilache)
Sarma:
- Un fel de boabe ascunse-n foi de vita (N. Popescu)
Sas:
- Roman - german sau german - roman (M. Frunza)
- Neamtul nostru (Gh. Nistoroaia); Tip de case nemtesti (I.E.Meteleu)
- Compartimentul tehnic (A. Curelici)
Saiu:

Sat:

- Oameni cu puncte de vedere diferite (sing) (M. Zgubea); Au puncte de vedere


divergente (sing) (A. Doboan, V.Feru)
- Efect anacronic in sistemul video (At. Mateescu)

- Unele-s/Parti comune (sing) (V. Butoi, N. Badea); Comun suburban/primitiva


(M. Anghel, I. Ttar, M. Has); Primar de comuna (D. Marcu,
Gh. Luculescu,
V. Trolea); Vecine de comuna (sing) (D. Marcu, O. Huul); Ceva mai jos
de
comun (N.C. Dumitru); Participant la o reuninune ... comuna (Gh.
Toia, M.
Zgubea)
- Slasul oamenilor de cultura (Gh. Geafir); Centru de cultura (V. Rusu)
- Centrul terenului (Tr.I.Cioclteu)
- Colectiv de stat la ar (I. G. Gruni); Unitate de stat in mediul rural (C. Crbu,
I. Socolov); Mediu rural (Gh. Dumitrescu)
- Perenitate ancestrala a spatiului mioritic (Gh. Dunca)
- Ansamblu de locuinte specifice stilului rustic (Gh. Chiril)
- Crescut pe vatr (O. Coglniceanu)
- Baza agricola (A. Dobosan)
- Asezare la baza (V. Potolinca)
- Trecut pe ulite (A. Morar)
Satan(a):
- Un tip de-a dreptul infernal (V. Opri); Un tip al naibii (T. Capot)
- Primul nebun negru (V. Tarsolea)
- Arata ca dracu' (A. Lcan); E ca dracu (E. Mnica)
- Suveran cernit in imparatia viciilor (N. Murean)
Satr:
- Dat pe mna clului (V.M. Udrite)
- (Intervine atunci cand ne ajunge) cutitul la os (D. Marcu, D.
Dogaru, I. Paun);
Bun de dat la oase (Gh. Enachescu); Da tare la oase (I. Plischi);
- Altoieste pe butuc (P. Ciurea, N.Banu)
- Tocator de bucatarie (A. Boboc)
Satelit:
- Un extraterestru care ne da tarcoale
- Trepadus nedezlipit din umbra marilor vedete (T. Popescu)
- Ajutor .. din cer (I. Tatar)
Satin:
- (Unul cu o fata lucioasa care) imbraca haina pe dos (Gh. Gustescu, V.
Potolinc); Imbraca o haina pe dos
Satir:
- Specie care musca din picioare
Satir:
- Bici lexical sfichiuind cu sufletul pe buze (E. Diradurian, A. Vljoag)
- Specie de rs (S. Ceampuru)
- Critica literara (D.R. Giuglea)
Satirizare:

- Critic literar (M. Frunz)


Satisfcut:
- Aflat ntr-o stare multumitoare (S. Contz)
- Scos din rabdari (A. Dobosan)
A satura:
- A face plinul
Sturare:
- Capac care se pune la mncare (E. Gldu)
Sa:
- Senzatie care vine cand ai ceva serios la stomac (Gh. Gustescu); Senzatia
unui
gol anulat (I. Tatar)
- Nepoftit la masa ... servit cu de toate (E. Diradurian, A. Vljoag); Vine dupa o
masa copioasa (A. Boboc, Gh. Constantinescu, C. Dumitriu); Il rzbete
foamea ntre mese (Gh. Oncioiu)
- Taie pofta de mancare; Pune pofta-n cui (V. Potolinc, A.M. Samsonic)
- Face plinul (P. Berteanu)
Saietate:
- D ultima soluie (N. Stancu)
Sau:
- Curent alternativ (E. Ndrag); Ofera o alternativa (I. Buzdugan)
- Prezinta variante la alegere (C. Herescu); Formulare tip pentru alegeri (A.
Gagniuc, E. Mnica)
- Fructul ambivalentei servit unui nehotarat (N. Murean)
Saul:
- Mijloc de legtur pe ap (M. Zgubea)
Saun(/e):
- O abureala care se lasa cu batai cu nuiele (Gh. Crian, I. Socolov); O
abureala
pur si simplu (D. Constantinescu); Vorbind la cald, e o abureala (V.
Potolinc)
- Furnizeaza apa calda, alternativ cu cea rece, la intretinere (Gh. Crian, I.
Socolov)
- Bi, bdie ... bi (V. Feru)
Savan:
- Zon liber n care leul se d la negru (D. Bldea)
Savant:
- Trezorierul unor nestemate din comorile gandirii (Gh. Dunca)
S:
-Poarta srutului! (C. Herescu);
- Piept de pasare! (T. Nstase)
A sdi:
- A face un transplant (A. Mitu)
- A pune un copac/fir la pamant (D. Marcu, B. Vlad)
- Verb al culturii prefigurand perioada renasterii (I. Stanciu)
Sla:
- Loc de pripas (A. Botea, A. Crciunescu)
Slbticire:

-Dresuri luate pe dos (sing) (D. Bldea)


-Necivilizat n orice mprejurare (Fl. Mrescu)
Sgeat:
- Zburatoare agresiva care se infige la bataie (D. Nad)
Sgettor:
- Coada de scorpion (S. Leoveanu)
Sli:
- Uvertur de camer (D. Georgescu)
Sltat:
- Luat pe deasupra (T. Capot)
Smn:
- Fond de cultura (V. Potolinca)
- Data pe brazda (C. Herescu)
Sntate:
- Dispoziie cu caracter organic (E. Gldu); Dispozitie in vigoare (I. Isac)
- Lipsit de orice afectiune
- Bun personal dorit de toata lumea (M. Anca)
- Bunastare generala (P.Ciurea)
- Dusmana de moarte (I. Isac)
Sniu:
- Lansare in zbor pe un covor alb (D. Popa)
A spa:
- A opera n vederea gsirii rdcinilor (V. Negreanu)
- A intra in teren/pamant (Gh. Enachescu);
Spat:
- Sczut ca nivel (N. Badea)
- Lucrare pe teren si prin alte ... locuri (Gh. Geafir)
Sptor:
- Lansat n adncime (Doru Cruicu, Marian Gzea)
Sptmn:
- Cele patru faze ale lunii (sing) (D. Bldea)
Spun:
- Cel la care apelezi cand esti gata sa te cureti (C. Mateescu)
- Grasime scoasa la spalat (Gh. Chiril)
- Face valuri inspumate in albie
- Moartea necuratului (O. Alexe)
Srac:
- Are proprietati negative, fiind evidentiat cum minusuri (I. Stanciu)
- Strlucesc .. n lips (sing) (A. Rbontescu)
- Nu e n stare bun (A. Mitu)
- Privat de multe.. si mai mari si mai marunte (M. Anca)
- Ajuns in situatia de gol (T. Hedesiu)
- Nu mai are ce pierde (Gh. Braoveanu)
Srar:
- Comerciant ajuns la ocn (Gh. Toia)
Srat:
- Czut n dizgraia regimului (E. Gldu); Manifest impotriva regimului
- Servit cu o bucata de drob (M. Zgubea)

- Ajuns la ocna (P.R. Colti)


- Bun de bancuri (S. Radu)
- Tratat cu ap de mare (Gh. rdea)
- Mediul natural al pestilor oceanici (L. Topor)
Srccios:
- Dovedit ca fiind calic (A. Rabontescu)
- Un om care prezinta multe lipsuri (I.C.Pun)
Srcie:
- Stare de necesitate (P. Berteanu)
- O groaza de oameni bogati (A. Tudose)
Srbtoare:
- Data pentru odihna si deconectarea omului (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Srbtorit:
- Evidentiat intr-un cadru festiv
A sri:
- A citi mncnd
- A evolua la inaltime (L. Popescu)
- A juca mutnd calul (S.R. Cacuci, D. Onofrei)
- A trece pragul (O. Hutul, M. Frunz)
- A finaliza cu elan (A. Morar)
Srman:
- Se remarc prin lips (Gh. rdea)
- Un om la nevoie (S. Varsami)
Srut:
- Numai gura e de el (A. Antonesei, T. Popescu); Gura de foc (C. Herescu)
- Caz de afeciune cu tratament bucal (A. Vljoag)
- Fluturele inocentei pe buzele adolescentei (A. Vlajoaga)
- Stampila fara tus pecetluind actul unirii (Gh. Oncioiu)
- Primul cadou al mirilor (N. Caraiman)
- Atingerea amorului propriu (M. Frunz)
- Prologul unor vetuste confruntari taioase (Ed. Anca)
Srutat:
- Gura pacatosului (N. Gheorghiu)
Stean:
- Un om din popor credincios arinei (J. Doli)
- Om al culturii (N. Ciocalteu); Om de cultura (P. Abdula)
Stul:
- Are toate motivele sa refuze tot ce i se ofera (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Bine alimentat (N. Dumbrav)
- Nu mai rabda (L. Popescu)
- Nu necesita punere la masa
- Nu are pofta de mancare (E.Globau, C. Mangu)
- Rupt de foame (T. Popescu)
Su:
- Tip de insusire pentru o terta persoana (I. rlea)
Sc:
- (Face) Haz de necaz (B. Stoianovici)
A sci:

- A da mare bataie de cap (Gh. Crian, I. Socolov)


- A pregati amorsele pentru explozie (Gh. Crian, I. Socolov)
Scial/Scire:
- Da multa bataie de cap (A. Mitu); O lunga bataie de cap (N. Caraiman)
- Fierbere sub presiune (Gh. Oncioiu)
Smbt:
- Plusul de libertate obinut dup revoluie (D. Bldea)
Smburi:
- Scosi din pepeni (Z. Turdeanu)
Sn(i):
- Umatul pieptului (V. Trolea); Bombeaza pieptul (T. Nstase); Scoate
pieptul
inainte (St. Ceampuru); Forma de relief luata-n piept; Luat de piept (I. Riti);
Piept de pui (A. Dobosan); Cel ce d de mncare puilor (B.
Stoianovici);
Buzunarul de la piept (I. Covalschi); Purtati la piept (sing) (A.
Dobosan); Piept
supt (B. Vlad)
- Umple cupa cu gratie
- Fac fata la tors (P. Ciurea, N.Banu)
- Secreta/Hranitor... pentru cei mici (C. uta); Hranitor pentru copii (P. Berteanu)
- Copii de (sing) (C. Herescu)
- Da de mancare micutilor (P. Abdula); Ofera primul fel de mancare (V.
Potolinc); Serveste primul la masa
- Il ascund femeile in decolteu (C. Herescu); Gemeni de sex feminin (sing) (M.
Frunz)
- O dulce amintire din frageda pruncie (G. Glodeanu)
- Piatra pretioasa din zestrea fecioarelor
- Cuib caldut de puisori parasit cu timpul (O. Manto-Jr.)
- Potoleste plansul pruncilor (C. Georgescu)
- Cuibul dragostei de mama pentru odorul ei (Gh. Chiril)
- Mediu familiar (M. Dinca)
- Marul ... Evei (L. Popescu)
- Adapostul caldut al unor maini lenese (C. Raia)
Snge:
- Il trage inima (I. Caraiman); Miscat din inima (C. Herescu)
- Agent de circulatie (C. Herescu, I. Manzur, N.Banu)
Srb:
- Un joc romno-iugoslav (M. Guja)
Srg:
- Spor pentru activitatea in productie (C. Herescu)
Srguincos:
- Activul permanent al intreprinderii (P. Ciurea)
Srm:
- Trasa tare ( .. in plasa) (C. Herescu, Gh. Boban); Subtirica ... trasa prin inel
- Pusa la curent (L. Bot, V. Buzea)
- E tare din fire (D. Marcu)
Ssial:

- Limba de sarpe (V. Feru)


Ssit:
Sb:
Sc:

- Exprimarea gascanului in aparare in fata atacului advers (Gh. Chiril)


- Stramb la (ambele) capete! (Eduard Anca)
- Sub unu nu exista! (A. Morar)

- Scaun la cap ! (I. Vlase); Deschiderea scorului (Tr.I.Cioclteu); Scor stabilit in


prima repriz ! (O. Manto-Jr.); Intrat in scena (T. Nicov); Primele la scaldat
(Gh. Dobrescu Jr.)
- Un sac gol !
Scabie:
- Te mnnc de viu (V. Feru)
Scai:
- Prindere uoar din fire (I. erban); Inteptor din fire (N. Nsui); Lipicios din
fire (A. Botea, A. Crciunescu)
- Planta agatatoare (N. Puna); Se agat .. de un pai (M. Bornemisa)
- Se prinde usor (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazar)
- Pe cat de usor te agata, pe atat de greu e sa te descotorosesti de el (I. Ptracu,
C. Trnoveanu)
Scaiete:
- Agatatoare de haine (sing)
Scala:
- O oper intrat n istoria universal (V. Trolea)
Scal:
- Pusa sa tina toate posturile (C. u); Fixat pe post (V. Potolinc);
Schem cu
posturi (L. Popescu); Tabel cu schema posturilor (T. Hedesiu)
- Indicator de radio-frecventa (Z. Nichici); Indrumare pentru radioamatori (I.G.
Gruni)
Scald:
- Plcere de muiere (I. Boar)
Scalp:
- Descoperirea unui craniu de indian avand semnificatii aparte (O. Manto Jr.);
Peruca purtata de indieni (I. Boar)
- Piele roie capturat n rzboi (T. Capot)
- Tieri pe capete (sing) (T. Nstase)
A scalpa:
- A cheli definitiv (D. Manog)
Scamatorie:
- Dirijat cu bagheta (Vasile Amihiesei)
- Una care se d n spectacol i ne neal aprecierile (Fl. Mrescu)
- Face o impresie extraordinar (L. Cplna, M. Zgubea)
- Inelciune fcut din nebgare de seam (B. Stoianovici)
- Arta de a tricota pe iluziile unei asistente minunate (N. Murean)
Scam:
- Perii de haine (sing) (O. Coglniceanu); Nu poate rezista la perieri (N.
Mutulig)

- Ruptur de tesut (Gh. Oncioiu, A. Morar)


- Inceputul firesc al unui proces de destramare
- Iesita din fire (Tr.I.Cioclteu)
- Ii sta rau in orice tinuta
Scandal:
- Scena montata in aer liber (V.M. Patru)
- Caracterizare verbala de doua parale (R. Iftodiu)
Scaraotschi:
- Negru-Imparat dintr-o lume de basm (T. Capot)
Scar:
- Conditie prealabila pentru o intalnire la nivel inalt (N. Popescu); Ajunge la un
nivel superior de trai (M. Dogeanu)
- Indicator de plan (R. Vasilescu)
- (Ii) are casa la bloc (Gh. Oncioiu, St. Ciocianu, R.Arpad)
- Te ridica, te coboara ...; Suita de cavaleri (T. Capota)
- Se inalta treptat (C. u)
- Forma de ierarhizare (M. Mnica)
Scart:
- Joc eliminatoriu (T. Capota)
Scatiu:
- Compozitor i interpret de melodii originale, cntate din frunz (A. Ciurung)
- Urmasul lui Tanase mentionat (in scris !) (M. Bornemisa); In final la Tnase (V.
Feru)
- Cantaret in struna parvenitismului ciocoiesc (At. Mateescu)
Scaun:
- Form/Functie/Unitate de stat (Gh. Oncioiu, N. Nsui, Fl. Georgescu); Un
sprijin la siguranta statului (T. Hedesiu)
- Sta in picioare la masa (E. Darnga); Servit la masa (N. Badea); Serveste masa
(E.Globau, C. Mangu)
- Ocupat la birou in timpul serviciului (B. Stoianovici)
- Liberele dintre spectacole (sing) (N. Badea)
A scdea:
- A tinde spre zero absolut (V. Potolinc)
Scdere:
- Operatie care se impune cnd nu se crete (D. David); Operatie de calcul
... diferential (I. Isac)
Sclmb:
- Stramb la picioare (A. Doboan)
A se sclmbia:
- A face fee-fee (T. Capot)
A se sclda:
- A se trata la bai (M. Gzea)
Scpare:
- Cum se poate chema salvarea
- Actiune reusita pentru rezolvarea unei faze periculoase (I.Socolov)
Scpat:
- Apucat n sens contrar (V. Potolinc)
- Notiune ... de necuprins (I. Riti)

A scpra:
- A face focul cu bricheta (M. Bornemisa)
Scprare:
- Punerea in practica a ... teoriei chibritului (C. uta)
A scpta:
- A trece in lumea umbrelor. (M. Guja)
Scptare:
- Nefura dinspre apus care se tot accentueaza (P. Vasilache)
Scri:
- Suite de cavaleri
Scri:
- Asociat cu ciocanul (T. Capot)
- Una tare de ureche (T. Hedesiu)
- Redusa ... cu mai multe trepte (C. Untaru)
Scrmnare:
- Activitate care ne d de furc (D. Bldea)
Scrmnat:
- Tras cu dintii (E. Nadrag)
Scrpinare:
- Solutie de calmare dupa iritare (V. Bucur)
Scunel/Scuna:
- Mici la mas (sing) (Gh. rdea); Mic de stat (Panad)
- Micute colege de banca (sing) (N. Mrgineanu)
Scncet:
- O voce plangareata (L. Popescu)
- Scos in lume de mic copil (Gh. Toia)
Scndur:
- Plata unei polite (A. Gagniuc, E. Mnica)
Scnteie:
- Deteapt foc (M. Frunz, I. Ttar, Z. Turdeanu)
- Sare la btaie (M. Tun, C. Untea)
- Produsa de brichete (A. Doboan)
Scnteiere:
- Reflex obisnuit (I. rlea)
- Proces in amanare
Scnteietor:
- Inteligent ... ca un diamant (M. Anca)
Scr:
- Acompaniament strident in ritm de mars (Ed. Anca)
Scrar:
- Din neamul avarilor (C. inca)
- Strns de mn (M. Zgubea)
A scri:
- A iei din balamale (A. Doboan); Un fel de a iesi tare din ttni (C. Herescu)
Scrit:
- Trebuie uns ca sa taca (C. Pricop)
Scenarist:
- Face subiectul unor discutii dramatice (I. Socolov)

- Elaboreaza tot felul de scheme de joc cu indicatiile de rigoare


Scenariu:
- Pretextul (!) unor repetate schimburi de replici (I. Degeratu, V. rdea)
- Inscris la un joc de mare spectacol (Gh. rdea)
- Schita unei piese (L. Popescu)
Scen:
- Spatiul in care este montata o piesa (M. Gzea); Spatiu de joc (B. Stoianovici);
Spatiul patetic al unei lumi inchipuite (E. Diradurian, A. Vljoag)
- Figureaz/Inscrisa n acte (A. Rbontescu, I. Tatar)
- Ansamblu de piese (D. Hulu)
- Se da in spectacol (I. Iosif)
- Cadru reprezentativ (angajat in acte de cultura) (Gh. Gndu, Al. Cristici)
- Detaliu dintr-un tablou (B. Vlad)
- Podium pentru premiere (G. Negrea)
Scenet:
- Teatrul foarte mic (M. Zgubea)
- Piesa reprezentata la scara redusa (P. Ciurea)
- Schema de joc pentru o formatie cu efectiv redus (O. Manto-Jr.)
Scenograf:
- Pregtete cadrul pentru un tablou (M. Ghidescu)
Sceptic:
- Se indoaie mereu (M. Mnica)
Scepticism:
- Atitudine care denota rea-credinta (N. Mutulig)
Sceptru:
- Baston mnuit cu putere (E. Gldu)
- Tinute de domni (sing) (E. Ndrag)
Schel:
- Cadru tehnic ridicat in constructii (I. Ptracu)
Schellit:
- Ham prelungit cu noduri (Gh. Boban)
Schelet:
- Sistem natural de parghii (I. Tatar)
Scheletic:
- Rezultat slab la examen (Gh. Docea)
Schematism:
- Mod de rezolvare a problemelor prin simplificare (C. uta)
- Lucru mecanic (M. Zgubea)
Schem:
- Desen tehnic (P. Vesa)
- Comprimat tipizat pentru aplicatii tactice (Gh. Oncioiu)
Schi:
- Evolutie sportiva prin alunecare (T. Hedesiu)
- Parcurg in paralel pasaje din "Soseaua Nordului" (sing) (N. Gheorghiu)
Schior:
- Omul zapezilor, care lasa urme adanci cu talpile lui uriase (P. Vasilache)
Schit:
- Casa mostenita de mai multi frati (N. Caraiman)

Schilodire:
- Decdere din calitatea de membru (M. Frunz)
Schingiuire:
-Torturi executate la comanda (sing) (T. Calota)
Schism:
- Iese de sub tutela printilor (F. Matei)
- Divorul la catolici (M. Frunz)
Schismatic:
- Asta a renuntat la slujb (T. Capot)
- Sprgtor de biserici (D. Bnculescu, E. Gldu, C. Mrgrit)
Schiare:
- Aciune de conceptie incipient (I. Iosif)
Schi:
- Indicatoare de plan (T. Capot)
Sciatic:
- Cazuri cand tragi cu picioarele (sing) (T. Capot)
A scinda:
- Un fel de a desparti (A. Tudose)
Scindare:
- Miscare separatista
Scindat:
- Desprit definitiv (S.T.Cacuci)
Sclav:
- Tip de sistem iesit din exploatare
Sclavagism:
- Societate cu profil de exploatare (L. Popescu)
- Formatie provenita dintr-o comuna (T. Capota)
- Caracteristica oamenilor stapaniti (L. Popescu)
Sclerotic:
- Alba pe tot globul (L. Popescu)
Sclifoseal:
- Manifestaie neconvingtoare a opozitiei (B. Stoianovici)
- Lacrimi de crocodil (V. Potolinca)
Sclipitor:
- Om de geniu, vazut de muroitorii de rand (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Scoab:
- Fiare de blan (sing) (T. Capot); Fiare ce-si infig coltii in capriorii care se bat ..
cap la cap (sing) (Gh. Boban)
- Prinsa la vinclu (I. Muat)
A scoate:
- A trage la masea.
A scobi:
- A realiza o fenta (T. Hedesiu)
Scobitoare:
- Servita la sfarsitul mesei (C. Herescu); Igienist care lucreaz dup mas (N.
Caraiman)
- Strange din dinti (A. Tudose)
- Trage la masea (S. Cozma)

Scoc:
- Da apa la moara (N. Caraiman); "Apa" de la moar (Gh. Oncioiu); Director la
moara (A. Doboan); Conduce un curs pentru morari (P. Ciurea)
- Albia moraritei (C. ua)
- Pregatite pentru cursuri (sing)
Scofal:
- Fond de acumulare (M. Gzea)
- Cu asta chiar ne-am procopsit
Sconcs:
- Un animal puturos in felul sau (I.G. Gruni)
Scop:
- Finalul unei curse de urmarire (T. Capot); Face obiectul unei urmariri
permanente (Gh. Igna); Urmarit cu interes
- Dintr-un punct de vedere obiectiv (V.M. Patru);
- Element mobilizator in indeplinirea planului (T. Popescu, G.epelu);
Prevedere
de plan (rlea)
- Fixate n tinte (sing) (Gh. Oncioiu)
- Vizat la intreprindere
- E de-ajuns (M. Dinca)
Scor:
- Nscut din goluri (N. Banu); Marcheaza toate golurile dintr-o partida (M.
Rdulescu, C. Stnescu); Inscris n finalul unei partide (I. Vlase, Gh. Prodan)
- Evidenta activitatii de pe teren (Gh. Musc, C. Stnescu); Bilant al activitatii
(desfasurate) pe teren (Gh. Arvinte); Se face ... in caz de detasare pe teren (C.
Herescu)
- Rezultatul nscrierilor (T. Capot); Inscris la joc (V. Potolinc)
- Minicronic sportiv (E. Guja)
- Avut in vedere la o punere la punct. (Ed. Anca)
- Limitat de marcaj (A.M. Samsonic)
Scorbur:
- Casa din lemn pentru locuitorii padurii (T. Capota)
- De esent tare (E. Ndrag)
- Gol marcat printr-o fent de trunchi (D. Bnciulescu, E. Gldu)
Scorburos:
- Are lipsuri in esenta
Scorbut:
- Rau de mare (T. Capota)
Scorer:
- Marcheaza puncte (N. Badea)
Scormonit:
- Inaintarea cu pasi amrunti pe drumul descoperirilor (P. Vasilache)
Scornire:
- Zvacnire necontrolata a capului (I. Boar)
Scorpion:
- Cand da din coada musca rau (A. Doboan)
Scos:
- Rezultat cand tragi tare la masea; Trasul la masea (I.E.Meteleu)

- Rezultatul extragerii (D.I.Nicula)


Scotoceal:
- Proces complex de cercetare (V. Stroe)
Scoian:
- Un fustangiu notoriu (L. Popescu);Un fustangiu cu reputatie de zgarcit (V.
Tarsolea)
Scrnciob:
- Mobile, numite si dulapuri (sing) (N. Caraman)
Scrntitur:
- Rezultatul dureros al unui pas gresit (T. Nicov)
Scrib:
- Autor anonim de manuscrise vechi (V. Butoi)
- Vechiul tip de scriere egipteana (M. Guja)
A scrie:
- A face o prezentare grafica (I. Tatar)
Scriitor:
- Pan de inspiratie general (V. Trolea)
- Alege cu grij caracterele de carte (F. Mrescu)
Scrim:
- O ntalnire cu oameni mascati (Bibi Stoianovici)
- Dansul sabiilor (V. Anghel)
Scrimer:
- Oameni care se inteapa unii pe altii (sing) (I. Boar)
Scrin:
- Depozit de casa (Fl. Morcov); Comoda, stand tot timpul in casa (N. Caraman);
Sunt comode in felul lor (sig) (L. Popescu)
- Container cu piese de schimb(C. Herescu)
- Lada 1800 (I. Riti)
- E chiar comoda, parol
Scripc:
- Vioara a doua (C. Broiu)
Scripte:
- Biblia birocratilor (V. Feru)
Scris:
- Cale de comunicatie (L. Popescu); Comunica(t/re) prin semne (I. Tatar, C.
Broiu)
- Inftiarea unor lucruri nsemnate (T. Capot)
- Asternut pe un bilet (I. erban)
- Pregatit pentru citit (Al.Cristici)
- Purtator de cuvant plin de caracter (Gh. Oncioiu)
- Ce ti-e dat ... (A. Doboan)
Scrisoare:
- Pleaca in expeditie doar cu cateva marci (E. Manica, T. Hedesiu)
Scrob:
- Ochi spart in felul sau (G. Stroe)
Scrobeal:
- Intareste schimburile (N. Badea)
A scrobi:

- A genera asprimea si taria din fire (C. Broiu)


Scrum:
- Rezultatul strans al unei probe de foc (D. Bako, E. Gldu)
- Martor ca a fost consumat cartusul (O. Huul)
- Restul de la tigri (T. Capot)
- Materie cenusie (N. Caraiman, M. Anca)
- Urme de arsuri (sing) (P. Damian); Urmari ale fumatului (sing)
Scrumier:
- Suporta consecintele nefaste ale fumatului (M. Gzea)
- Pregatita pentru stingere (V. Feru)
Scrupulos:
- Nu-i scapa amanuntele (V.Feru)
- Unul care despica firul in patru (Al.Cristici)
A scruta:
- A ptrunde n adncuri (A. Kadar)
Scrutare:
- Ochi adanc (M. Has)
A scuama:
- A se lua pielea de pe cineva (T. Capota)
Scuar:
- Verdeata de la piat (D. Tudose); Economie de piat (I.Boar); Centru de
verdeturi la piata (Gh. Arvinte, S. Cozma); Sectorul floricol al pietii (M.
Anghel); Loc rezervat in piata verdeturilor proaspete (I. Stanciu)
- Inscris la gradinita in oras (I. Tatar)
Scufie:
- Moalele capului (Gh. Arvinte); Sta pe capul celor mici (V. Potolinca)
Scufi:
- Roie nzdrvan din crtile copilriei (B. Vlad, I. Bue)
Scufundtor:
- Tip de adaptare la mediul subacvatic (D. Hurtupan)
Scul:
- Sucit din fire (I.G. Gruni)
- Se face ghem (V. Feru)
- Un fir de colac (I.erban)
Scul:
- Ajutor de mester (L. Popescu); Manuale pentru maistri (sing) (A. Boboc)
- Pusa pe bancuri in timpul serviciului
- Lucreaza pe apucate (D. Tipluic)
Scump:
- Calificat n prima grup valoric (T. Capot)
- Rau de plata (P.Ciurea)
A scumpi:
- A pretui peste msur (Gh. Oncioiu)
Scursur:
- Apa curgatoare poluata (N. Badea)
Scurt:
- Termen de concentrare (I. Degeratu)
- Se poarta dupa moda mini

Scurttur:
- Calea cea dreapta (L. Popescu); Urmeaza calea cea dreapta
- Taiere prin padure (V. Potolinc)
Scut:
- Aparator de profesie, refractar la limbile straine (B. Vlad); Folosit ca
aparator
(Al. Cristici)
- Corp de garda (M. Anghel, I. Tatar); Garda de corp; Unitate de garda in armata
(A.Tudose)
- Protectoare ale cavalerilor la turnire (sing) (C. Stnescu)
- Arma contraatacului (M. Gzea); Dispozitiv de ... contraatac
- Pus in siguranta (V. Onofriu, L. Stancescu)
- Catafalcul eroilor intrati in istorie (Ed. Anca)
Scutec:
- Material de prima necesitate
- Se schimba zilnic de mai multe ori (I. Tatar)
Scuter:
- Outsider la un raliu de motciclete (H. Albert)
- Manzoc naravas adapat cu stropi de aur negru (V. Petreanu)
A scuti:
- A anula o datorie .. la mica ntelegere (A. Antonesei, T. Popescu)
Scutier:
- Purtator de arme in suita domnului (D. Bakos)
Scutire:
- Dispensare pentru bolnavi (N. Caraiman)
Scuz:
- Exprima parerea de rau (L. Popescu)
- S-au pronuntat mereu impotriva provocarilor la duel (sing) (I. Stanciu)
Sd:
- Surd ... de urechi! (P. Berteanu); Polii unui sferoid! (Gh. Braoveanu)
Se:
- Cap de serie! (A.Tudose); Debut la serviciu! (A. Doboan); Prime semestriale!
(C. Georgescu); Sex cu o necunoscuta (St. Ciocianu); Uvertura la
Semiramida!
(At. Mateescu)
- Dupa sesiune! (I. Riti); Sesiune la ASE! (E.Globau, C. Mangu)
- Soarele gol ! (C. Herescu)
- Eseu marcat pe centru la capatul unor pase in seri ! (C. Herescu)
Seac:
- Vorba goala
Seam:
- Fel de fel .. (C. Dincovici)
- Tip de vaza (C. uta)
Seamn:
- Un om intre oameni.
- Mi-e perfect egal (G. Onea)
Sear:
- Pune capt zilelor (D. Munteanu, T. Plonit); Rapitoare de zi (I. Iosif); Cu o zi

nainte (Gh. Oncioiu)


- O ultima halta in lungul drum al zilei catre noapte (C. Georgescu); Prima de
noapte (C. Herescu)
- (In) deschidere la nocturna (L. Popescu, P. Haa); Preludiu la o nocturna (L.
Popescu);Avantpremiera la un spectacol nocturn de scurt metraje(N. Murean)
- Cotidian care apare in editia a treia (ultima!) (C. Herescu)
- Pasaj de trecere inspre zona crepusculara (P. Vasilache)
- Vine din apus (V. Potolinc, N. Badea); Vine cand se stinge lumina (V.
Potolinc)
- Reduce iluminatul (I. Manzur)
- Cand ti se face negru inaintea ochilor (M. Guja)
- Timpul probabil pentru o lun (M. Frunz)
Sebacee:
- Priveste punga atarnata de fir (A. Morar)
Sec:
- Sistem de plata la cerere pentru ... citirea unor carti care nu iti apartin (C.
Crbu); Anunt de plata
- Un gol adevarat si validat de toata lumea (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Un gol ...
marcat cu usurinta (D. Dogaru, I. Paun); Gol valabil (T. Nastase); Suna
a gol;
Ajuns n faza de gol (A. Boboc)
- Nu are nimic de ascuns (A. Botea); Nu are inima (O. Huul)
- Rezultat prin evaporare (N.B. Verciuc)
- Uscatul... uscatului
- Lipsit de coninut/inim (V. Potolinc, F. Matei)
- Timbru de valoare (C. Butic)
- E stors de tot (G. nreanu)
- Termen de plata fara majorari (C. Herescu)
- Lasat la intrarea in post (E. Anca)
- Necuprinsul apelor (I. Ptracu)
- Atribut in domeniul inculturii (C.Herescu)
A seca:
- A realiza un gol (Gh. rdea)
Secant:
- Coarda de arc (I. Ttar)
- O dreapta care intra in figura (A. Doboan)
Secare:
- Descoperirea de noi pmnturi din ape (N. Badea)
Secer:
- Semiluna roie (M. Frunz)
Secet:
- Setea cea mare a panantului cu efect in biotop (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Sechele:
- Consecinte rele in unele cazuri
Secol:
- Reinnoit odata la o suta de ani (C. uculeasa)
- Unele la timp ... cusute! (Gh. Gutescu)
Secret:

- Pastrat sub cheie in seiful discretiei (At. Mateescu); Tinut la discretie (Gh.
Arvinte); Izolat de priviri indiscrete (P. Berteanu)
- Pierdut din cauza unor scurgeri (Gh. Constantinescu, C. Dumitriu, Gh. Lazar)
- Spus la ureche (Bibi Stoianovici)
- Demn de retinut (A. Petrescu-Baciu)
- Lucru invelit intr-o perdea de protectie (M. Dogeanu)
- Moarte .. dupa prima rasuflare (sing) (Florian Lazar)
- Problema cu mai multe necunoscute
Secretariat:
- Anticamera facuta la sef (I. Socolov)
Sect:
- Un fel de biserica noua (P. Maftei); Ocoleste biserica (I. Serban)
- Turm rtcit de pstor (D. Bldea)
Sector:
- unul de prin partile Bucurestiului (T. Popescu, G.epelu)
Secie:
- Incadrata intr-o uzina (Gh. Igna)
Secionare:
- Operatia impartirii (N. Caraiman)
Secure:
- Scula aschietoare
Securitate:
- Vechi aparat de control (I.I. Zamfirescu)
- Siguranta pe care ne-a dat-o comunismul (D. Bnciulescu, E. Gldu)
Sedativ:
- Produce o stare de agitatie (D. Bldea)
- Intervine cu calm (A. Tudose)
Sedentarism:
- Practicarea sportului la TV (sau in tribuna) (At. Mateescu)
Seductor:
- Trior sentimental (L. Popescu)
- Crai ... de curte veche (I. Caraiman)
Seif:
- Asigurare pentru casa (G. Magheru); Schimb de casa (I.G. Gruni); Gen de
casa
cu o broasca mai deosebita (C. Herescu)
- ine cu sigurant la noi (E. Gldu)
- Corp de paza (D.M. Ivnu, M. Munteanu)
- Enigmaticul pastrator al comorilor moderne (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Rezervatie de lei cu deschidere dupa program (N. Mrgineanu)
Seism:
- Val de pamant (V. Anghel, I. Vlase)
Sejur:
- Vacant mic (D. Crstea-Firez, M. Zgubea)
- Concediu platit (M. Anghel)
Select:
- Produs in forma rafinata
Selecionat:

- Iesit din cursa pentru alegeri (N. Ciocalteu)


Selecioner:
- Angajat in cursa de urmarire a celor mai buni sportivi (M. Has)
Seleciune:
- O bucatica aleasa (A. Rabontescu)
- Pagini alese din opere (sing) (V. Potolinca)
Selv:
- O virgina de pe malurile Amazonului
Semafor:
- Regulator al circulatiei arteriale (P. Abdoula); Stop-cadru pe teme de circulatie
(A. Tudose)
- Rou nchis, verde deschis (N. Caraiman)
- Tricolor fixat pe stalp (N. Caraiman)
- Dirijor de culoare... cu trecere la public (C. Broiu)
Semnat:
- Punere la pmnt (E. Gldu)
Semen:
- Oameni vazuti din aproape in aproape (sing) (E. Galdau)
- Cunoscut de-al nostru (V. Potolinc)
Semestru:
- Perioada de acumulari la cursuri (I.E. Meteleu)
Seme:
- Impus la categoria cocos
- Aerul inaltimilor (I. Isac)
A (se) semei:
- A se arata mandru si plin de sine (P. Ciurea)
Semicerc:
- Zero tiat (sing) (A. Mitu)
Semilunar:
- Privitor la poarta .. veche (Gh. Toia, M. Zgubea)
Seminar:
- Izvorul de nvttur al printilor (V. Trolea); Scoala parintilor (Gh. Boban)
Semn:
- Facut de mana (I. Boar); Manuale de conversatie (sing) (I. Buzdugan)
- O distinctie aparte (V. Potolinc)
- Nota de scris (B. Vlad)
- N-au cuvinte de spus (sing) (E. Gldu)
- Memoria rabojului (P. Ciurea)
- Dialog la distant cu alfabetul discretiei (E. Diradurian)
- Urma de varsat (I. Iosif)
Semnal:
- Reper dintr-un cod conventional (I. Serban, D. Nstase)
- Comanda o garnitura (D.I. Nicula)
Semnalment:
- Proprietate privata
Sena:
- Aorta Parisului (A. Morar)
Senat:

- Grup cooptat intr-un ansamblu de camera (I. Stanciu); Camera de stat la mare
inaltime (P. Ciurea)
Senator:
- Roman de mare profunzime aprut i n prezent (B. Stoianovici)
Senectute:
- La multi ani.
Senil:
- Senior decazut din drepturi/functii (V. Potolinc, E. Daranga)
Senilitate:
- Perioada copilriei (A. Vljoag)
- Te face s nu ti mai recunoti trecutul (E. Robciuc)
- Mintea de pe urma (P. Vesa)
- Decaderea seniorilor din functie (I. Tatar)
Senin:
- Linitit dup furtun (D. ipluic)
- Calmul ceresc (A. Vljoag)
- Deconectat .. prin intreruprerea tensiunii (C. Suta)
Senintate:
- Linistea din adancuri (S. Petrica)
Sens:
- Semnificatia cuvantului dat (A. Boboc); Semnificatie directa (L. Popescu)
- Valoare pretinsa intr-un proces de judecata (O. Huul)
- Lumina in bezna (V. Potolinca)
- Definitie fara pista falsa (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Indicator de circulatie (N. Dumbrav, V. Potolinc)
- Director general (T. Capot)
Sentiment:
- Floare crescuta in gradina inimii (V. Hotea); Copil de suflet crescut la gradina
inimii (E. Diradurian, A. Vljoag)
Sentin:
- Rezolvarea unei probleme care necesit judecat (O. Alexe)
- Data in ltima instanta (G. Barboni)
Senzaie:
- O receptie a bunului simt (V. Tarsolea)
Senzual:
- Iti face plcere (C. Butic)
Sepal:
- Rezult cnd se adun laolalt calicii (sing) (B. Vlad, I. Bue)
A (se) separa:
- A se deplasa intr-o detasare (M. Gzea)
Separeu:
- Loc de tain n societatea de consum (D. Bldea)
- Are mese rezervate (N. Badea)
Septembrie:
- Nascut dupa numai opt luni (M. Zgubea)
- Luna noua (I. Caraiman)
Septim:
- Mai mult decat optima (V. Tarsolea)

- O suita de sapte
Septuagenar:
- Venit prin anii '20 (T. Capot)
Sequoia:
- Soi ... gigant de zgarie-nori din California, extrem de trainic in esenta (C.
Herescu)
Ser:
- Asigur uxul/uenta circulatiei (I. Ttar, C. Herescu, I.E.Meteleu,
N.Banu);
Agentul care determin uenta circulatiei (V. Trolea); Agent
cu rol decisiv
n uidizarea circulatiei (E. Gldu);
- Transportor aflat n circulatie (B. Stoianovici); Pus in circulatie ... cu acul (D.
Bako. V. Butoi); Agent de circulatie cercetat la sange (Gh. Oncioiu)
- Agent implicat in traficul de sange (T. Hedesiu); Intrat in sange (L. Popescu);
Exploatat la snge (D. Bldea); Face sa curga sange; De sange ales (L.
Popescu); Vinovat pentru curgerea sangelui (T. Hedesiu)
- Un tip sanguin (D. Marcu)
- Lichidul dintr-un vas (N. Sumuleanu); Fondul nostru lichid (I. erban); Lichid
de infiltratie (S. Rus, Gh. Oncioiu)
- Lichid in pompa de injectie (A. Dobosan); Lichid care alimenteaza pompele de
injectie (N. Barbu)
- Asta nu prinde cheag (D. Bldea)
- Apa vie, (putin cam sarata) (D. Popa)
- Circula prin artere (T. Capot)
- Suc propriu (A.M. Samsonic)
- Confera imunitate (I.G. Gruni)
- Certificat de vaccinare
- Bagat pe sub pielea noastra (T. Capot)
- Folosit la tratamentul prin acupunctura (E. Daranga)
Serai:
- Cas de comenzi cu specific oriental (I. Caraiman); Colectia excesiv a unui
oriental galant (F. T. Vasilescu)
- Sala pailor pierduti (T. Capot)
- Camara pentru dulceturile turcesti (A. Doboan)
Seral:
- Invtat pe ntuneric (V. Butoi)
- Cursurile de dupa amiaza (C. Butisca)
- Diurna socotita in perioada de lichidare (masc) (I. Stanciu)
Serat:
- Soarele de pe meleagurile noastre (sing) (B. Vlad, M. Zgubea)
Ser:
- Casa de cultura construita din sticla cu rol preponderent in dezvoltarea tinerelor
vlastare (L. Popescu); Casa de cultura pentru tineri (C. Herescu);
Casa de
cultura in mediul rural (B. Stoianovici); Casa de cultura cu program in
avantpremiera (At. Mateescu)
- Casa cu gradina (Al. Cristici); Gradina acoperita cu flori de gheata (A.

Rabontescu); Grdinit nchis n sezonul alb (V. Ifrim)


- Miniparc de cultur (N. Banu); Baza de cultura ferita de vicisitudinile vremii
(Gh. Enachescu); Domeniul culturii, remarcat prin transparent (Gh. rdea)
- Scut de sticla pentru florile sagetate de frig (E. Diradurian); O constructie din
otel si sticla ... invadata de balarii (D. Marcu)
- Mica rezervatie florala (Gh. Dunca, G. Negrea); Cloca puilor din ori (V.
Pisu)
- Galerie cu reproduceri dupa natura (G. Magheru)
- Cuib de legume timpurii (A. Boboc)
- Locul n care iarna ctigul e n floare (E. Neagu)
- Unitate vegetariana inchisa in sezonul rece (I. Caraiman)
- Ofera sortimente de ghiveci in orice sezon (I. Sasu)
- Sistem solar (D. Bldea)
Serbare:
- Festivitate de premiere la juniori
Serenad:
- Manifestare de dragoste la adresa iubitei, desferecand ferestrele tristetii
Serial:
- Sirag de piese artistice expus public si supralicitat cu suspans (E.Diradurian,
A.Vljoag)
- Productie care se mparte la vedere (D. Bnciulescu, E. Gldu, T. Hedeiu)
- Etape succesive n evolutia unor stele (D. Bldea)
Serie:
- Colectiv de marca/munca (... in ultima instanta) (Ed. Anca, B. Bogos, V.
Potolinc); Cursul ridicat al marcilor (t. Ciocianu)
- Chemare la succesiune (V. Negreanu, M. Puiu)
- Colectiv de sezonisti (I. Boar, I. Manzur)
Sering:
- Pompa de injectie (M. Anghel, A. Dobosan, I. Tatar)
- Introduce o solutie salvatoare, dupa ce este impinsa de la spate (E. Daranga)
Serios:
- Aflat ntr-o situatie grav (I. Buzdugan)
- Om cu o tinuta sobra (Gh. Gustescu)
- Impune respect (I. Ttar)
Serpentin:
- arpe de munte (V. Feru); Pe drumuri de munte (H. Albert)
- Panglica rasucita in butaforii alpine (V. Negreanu)
- Face cale-ntoarsa (I. Boar, I. Manzur)
- Curba de nivel (A. Dobosan, P. Berteanu)
- Se desfasoara in timpul carnavalului (A. Doboan)
Sertar:
- Mobil de birou (asigurat cu cheia) (A. Boboc, I. Buzdugan); Mobile obisnuite
intr-un birou (sing) (C. Crbu, I. Socolov); Iese afar din birou (Gh. rdea);
Angajat intr-un birou de miscare (Gh. Gurau)
- Chichit de birocrat (Gh. Oncioiu)
- Un dute-vino obisnuit pe la birouri (D. Nad)
A servi:
- A face ceva util (P. Abdula)

Servici:
- Lansare cu racheta (G. Andon)
Servit:
- Adus la slujba (T. Capota)
Servitoare:
- Angajata cu munca la domiciliu (T.Capot)
Sesam:
- Cuvnt de deschidere (B. Stoianovici, N. Caraiman, I. Boar)
- Speraclu pentru niste hoti imbroboditi (I.E.Meteleu. T. Hedeiu)
Sesizare:
- Serviciu de informare (T. Capot)
Sesiune:
- Varf in formatia stidenteasca (D. Manog)
Set:
- Ansamblu instrumental/comercial (P. Ciurea, L. Popescu, D.M.
Ivnu, M.
Munteanu); Unitate in diversitate, cu larga raspandire in comert (I. Ptracu, C.
Trnoveanu)
- Formatie completa din punct de vedere tehnic (I. Socolov); Complet
imbracat
(T. Capota)
- Unitate de galanterie (F. Georgescu)
- Variatiuni pe aceeasi tema (sing) (I. Riti)
- Jocul cu ghemul (Gh. rdea); Se joaca cu ghemurile; Aduna ghem cu ghem (L.
Popescu); Ghemuri stranse (T. Porcutan); Garnitur de ghemuri (N. Banu)
- A doua treapt n evolutia unor rachete (V. Butoi); Treapta intermediara in
evolutia rachetelor (C. Herescu)
- Garnitura de baza .. la jocul de volei (A. Antonesei, T. Popescu); Garnitura ... la
care nu lipseste fileul (I. Ttar)
- E de serviciu de la 6 la 12 (E. Gldu)
- Se distinge in meci (A. Morar)
Setc:
- Fileu pregatit pentru o masa luata la pescarie
Sete:
- Chef de bautura (I.C.Pun); Te ndeamn la butur (T. Nstase);
Cerere de
bauturi (M. Frunza)
- Cerinta vitala acre impune un proces de hidroameliorare (I. Ptracu, C.
Trnoveanu)
- Stins/Tratat cu ap (A. Vljoag, Gh. Luculescu); O trece apa (Gh. Luculescu)
- Deficit de apa in mediul nostru (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Senzatie de pustiu (C. Horowitz)
- Lasata secului (I. Boar, I. Manzur, I. Plischi)
- Dorinta arzatoare (D. Nada)
Setos:
- Calificat la amatori (I. Tatar)
Seu:
- Ingramasant de origine animala (Cl. u)

- Avutia poporului (V. Bucur)


Sev:

Sever:

- Suc hrnitor din plante (T. Hedeiu); Extract de plante (A. Stroe)
- Solutie rezultat n urma extragerii unei rdcini (B. Vlad)
- Alimentatie vegetariana (Cl. u); Plin de vegetatie (V. Patru)
- Din pmnt, din iarb verde (I. Cristea)
- Hrana adusa in vase de lemn (Gh. Enachescu)

- Are multe pretentii (I. Buzdugan)


Severitate:
- Regim de austeritate (M. Puiu); Impune un regim strict
- Amprenta mainii de fier (A. Morar)
Sex:
- Actul unirii (C. Mateescu)
- Face diferenta intre soti (P. Vasilache)
Sexolog:
- Face ordine in acte (D. Tipluica)
Sf:
- La inceput e sfioasa! (M. Anghel); Inceputul sfarsitului ! (C. Crbu, I.
Socolov); Scufe pe capul sfintilor! (I. Socolov)
SF:
- Suprarealism sui-generis cu aplicatii foarte relative (Ed. Anca)
- Pe scurt, e o poveste incredibila
Sfad:
- Schimb de replici prefigurand un final dramatic (I. Stanciu)
Sfat:
- Vorb bun (A. Doboan, P. Goja, I. Ttar)
- Datul din gura la dezbateri (A. Botea, M. Dinc, D. Guinea); Dat drept
povat
(A. Boboc)
- Consiliu/Consilier ad-hoc (A. Dobosan, P. Gavrilut); Oficiu de consilier (L.
Popescu)
- Gen de recomandare (M. Mnica); Cale de indreptare
- Forma a invatamantului elementar (Gh. Toia)
A sftui:
- A pune o vorba buna (I. Tatar)
Sfnt:
- Mai mult ca perfectul (Teodor Capot)
Sfritur:
- Specialitti la tigaie (sing) (C. Pricop)
Sfrc:
- Suptul la piept (N.Nsui, V.Onofrei)
- Protuberant vizibil n "Calea Laptelui" (D. Bldea)
Sfer:
- O roata ... voluminoasa (!)(A.M. Samsonic)
- Masa rotunda (T.Popescu, G.epelu)
Sfetnic:
- Indrumator in arta conducerii (Gh. Tardea)

Sfial:
- ncercare de intimidare (V. Stroe)
- Frn auto (A. Doboan, P. Goja, I. Ttar)
- Sala de asteptare pentru trenul curajului (Fl. Titu Vasilescu)
- Marca de cerneala rosie petru autografele debutantilor (Gh. Boban)
Sfiiciune:
- Insuirea celor care se retin (V. Trolea)
Sfios:
- Infipt n partea opus (T. Capot)
Sfoar:
- E sucita din fire (T. Capota)
- Parm la ancora intrigii (Gh. Gandu)
- Fire de intrigant (sing) (C. Bnzaru)
Sforar:
- Meter testor pregtind urzeala (Gh. Oncioiu); Meserias ... in rolul lui Iago (V.
Potolinc)
- Regizor de culise (I. Degeratu)
- Tip de sucit din fire (P. Vesa)
A sfori:
- A te manifesta intr-un somn foarte agitate (I. Buzdugan)
- A produce zgomote la eliminarea gazelor uzate (t. Ciocianu)
Sfredel:
- Mobilul unor invarteli cu effect razbatator (D. Nad)
- Face gaura-n car
Sg:
- Strung care merge in gol! (M. Frunz); Strang pe margini! (Gh. Geafir); Capete
de simering! (t. Ciocianu); Smog la periferii!
Sh:
- Stih lipsit de continut!; Un stih fara continut !
Shop:
- Magazin in care nu primesti niciodata restul in lei (D. Tipluica)
- Ii duce existenta pe banii altora (E. Gldu)
- Unitate de piat valutar (T. Capot)
Show:
- Cu stea in frunte (Gh. Toia)
Si:
- Acordul in limba italiana (V. Tarsolea)
- Simfonia neterminata intr-o viziune clasica ! (M. Dogeanu); Uvertura simfoniei
- Membru sus-pus al unei formatii muzicale (Al. Mateescu)
- Nota maxima (N. Puna)
- Doare un pic mai jos! (A. Morar)
- Prezicere a unei sibile! (V. Trdea)
- Asia central! (M. Frunz)
- Iese ... pe dos! (D.R. Giuglea)
- Secui din Transilvania! (Gh. Popa)
Siaj:
-Urma de apa (N. Badea); Urma de trecere a apei (D. Huluta)
- Coada vasului (E. Galdau)

Sibil:
- Ghicitori dezlegate de zeii antici (sing) (E. Galdau)
- Femeie ... de viitor in careul magic (V. Trdea)
Sibilin:
- Vagul exprimat in rationamentul profetiei (P. Vasilache)
Sicriu:
- Duse de vii la groap (sing) (N. Gheorghiu)
- Locul mortului (E. Mnica)
- Haina de blana, ultimul model (B. Stoianovici)
- Ocupa ultimul spatiu rezervat din timp (D. Bakos)
- Cutie de conserve garantata nelimitat (At. Mateescu)
Sictir:
- Ordin de deplasare .. n Turcia (N. Caraman)
Sidef :
-Curcubeu miniatural strjuind templul lui Neptun (Gh. Oncioiu)
- Ceva stralucitor si de admirat la nasturi (Gh. Gustescu)
Siest:
- Relache in studio dupa golirea platoului (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh.
Lazar)
- Dispozitie de stat venita dupa ora mesei (I. erban)
- Dupa pofta buna, odihna placuta (I. Manzur)
- Portie de somn servita de niste oameni satui (I. Boar)
- Mod de asimilare fara efort.
Siflant:
- Manifesta zgomotos tirajul la cos (I. Tatar)
Sifon:
- Bula in mijlocul apei (N. Caraiman)
Sifonrie:
- Statie de ncrcare a bateriilor (I. Manzur)
Sigl:
- Varianta minora a unui titlu de frunte (M. Molesag)
- Gen de firma ... ad literam.
- Conventie adoptata in forma ei initiala (O. Eftimie)
Signal:
- Nota de comanda
Sigur:
-Aflat in evidenta (C. Mateescu)
- Fara rezerve
Silab:
- Inscrisa la cuvant (Gh. Nistoroaia); Cuvinte la despartire (sing) (C. Raia)
- Intra-n vorba (V. Stoian); Parte de vorbire (C. Herescu)
- St n picioare (C. Butic)
Silabisire:
- Citirea rupt n bucti (D. Bldea)
- Interpretare puerila a unor texte (T. Nicov)
Silabisii:
- Blbii (N. Rotaru)
Sil:

Silex:
A sili:
Silit:

- Fenomen/Forma de respingere (Gh. Luculescu, I. Isac)


- Plina de amaraciune (Gh. Oncioiu, L. Popescu)
- Prelucrat in mod primitiv (V. Potolinca)
- Materie prima pentru confectionarea topoarelor (P. Vasilache)
- A actiona in forta (M. Guja)
- Are o executie fortat (L. Popescu); Luat cu forta (V. Butoi)
- I s-a aplicat o impunere (A. Dobosan)
- Supus unei forte de presiune (D. Guinea)

Silitor:
Silnic:

- Mareste productivitatea muncii (I. Manzur)

- Atributul unui abuz de putere (Ed. Anca)


Silogism:
- Legaturi pana la a treia spita (sing) (C. Mateescu)
Siloz:
- Ruda megalomana a sacului, gemnand de ofrandele toamnei (N. Murean)
- Punct final la recoltare (P. Gavrilut); Folosit la strasul recoltei (L. Popescu)
- Banca agricol (D. Munteanu, T. Plonit)
- Casa de cultura (T. Nstase)
Siluet:
- Figura din profil (C. Herescu)
A silui:
- A miza pe forta iubirii (D.I. Nicula)
Simandicos:
- Om care tine la eticheta (P. Ciurea)
Simbolist:
- Creator de mod n travesti (V. Bogo)
Simbrie:
- Cu state vechi la serviciu (H. Petcu)
Simetrie:
- Mentine o orespondenta regulata
Similar:
- Arat ca s semene (T. Capota); De asemenea (P. Berteanu)
- Replica perfecta (A. Rabontescu)
Simpatic:
- O figura care place (masc) (Gh. Neme)
Simplitate:
- Plina de naturalete (M. Gazea)
Simptom:
- Semnal de alarma n unele cazuri (M. Tun, C. Untea)
- Indiciu al unei stari anormale (D. Nstase)
Sim:
- Intermediaza contactul cu lumea din afara (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Faciliteaz contactele umane (V. Potolinc)
- Se manifest numai cnd are nervi (E. Mnica)

- Detector la purtator (C. Georgescu)


- Asigurare auto (S,t. Ciocianu)
- Trezit la realitate (M. Frunz)
- Tip de senzatie (Tr. I. Cioclteu)
Simmnt:
- Afectiune a inimii (de natura nervoasa!) (V. Potolinc)
A simi:
- A nregistra la perceptie (M. Guja)
- A exprima cu sensibilitate (I. erban)
Simit:
- nregistrat ... la nervi (C. u)
- Cu nota buna la purtare
Simulacru:
- Marturie mincinoasa (V. Gogea, P. Goja)
- Aparentele care inseala (sing) (D. Hulu)
Simun:
- Constructor al unor efemere castele de nisip (V. Tarsolea)
- Suflete tari in Sahara (sing) (T.Ivana)
Sin:
- Participa cu o lucrare la sinteza !
Sinceritate:
- Calitatea unui vorbitor intr-adevar remarcabil (D. Hulu)
Sincop:
- Schimbare de ritm (L. Popescu)
Sindrofie:
- Adunari pe arbore (sing) (D.I. Nicula)
A sineli:
- A intari albul cu albastru (A. Rabontescu)
Singur:
- Caz izolat (A. Stnescu)
- Sens unic (N.Banu)
Singuratic:
- Specie de cuc (Gh. Nistoroaia)
- E un tip fara pereche (V. Potolinc)
- Consemnat in regim de izolare (P. Ciurea)
Singurtate:
- Izolant are impiedica transmiterea caldurii umane (A. Ciurunga)
Sinistrat:
- Cer dupa potop (sing) (St. Ciocianu)
Sinolog:
- Studiaza galbenii (E. Nadrag)
- Specialist in istoria unui stat -major (V. Potolinca)
Sinonim:
- Se intelege la fel (Fl. Morcov)
Sintax:
- Ikebana gramaticala pentru florile gandirii (O. Manto-Jr.)
Sintetic:
- Creatie .. supranaturala in felul ei (masc) (B. Bogos)

Sintetizare:
- Avansare in general (I. Tatar)
- Termen de concentrare
Sintez:
- Material sintetic (A. Kadar)
Sinucidere:
- Sacrificiu de sine (A.Tudose)
- Solutie de curatat (E. Nadrag)
Sinuciga:
- Isi face lichidarea (S. Petrica)
- Isi iroseste viata ... de pomana (P. Berteanu)
Sinus:
- O functie importanta mai presus de nasul nostru (P. Vasilache); Functie...
craniana (I.Socolov)
- Extinderea arterelor de circulatie (M. Guja)
Sipet:
- Pastreaza nealterat portul popular (Ed. Anca); Pastrator al traditiei noastre
populare (I.erban); Pastrator al tezaurului folcloric
- Inchis ntr-o cas .. de valori (V. Potolinc)
- Cutia noastra ... de amintiri (C. uta)
Sir:
- Mai mult decat un mister (R. Arpad, V. Trdea); Mister cu tenta
aristocratica (A.
Dobosan)
- Nobil ... prin traditia sa (D.I. Nicula)
- Domn al Angliei (P. Hasas)
- Indicat petnru o lady (I. Mihalache)
Siren:
- Femeie combinata la mare cu un peste
- Focoase ale marinei (sing) (Gh. Oncioiu)
- Soprana din saramur .. a la grec (N. Caraiman)
- Chip fermecator descoperit in oglinzile Thalassei (Gh. Dunca)
- Suna la salvare in caz de accident (D. Marcu)
Sirtar:
- Alimentat cu lapte proaspt (Z. Turdeanu)
Sistem:
- Unitate n diversitate (Gh. Oncioiu)
- Combinatie realizata cu multa tehnica (I.Socolov)
Sistematic:
- Adus la ordine (T. Capota)
Sit:
- Loc la Universitate! (N. Mutulig)
Sitar:
- Mort dup Alice! (M. Frunz)
- Face obiectul alegerilor (D.I. Nicula)
Sit:
- Forma de selectie (P. Matei); Tip de selectie ... nenaturala (I. Ptracu, C.
Trnoveanu); Se zbate in vederea selectionarii (D. Nad)

- Alege din ochi (A. Doboan, T. Capot, M. Guja); Face o alegere pe


ochi (Gh.
Toia); Ne da de ales; Un fel de toba de pe care se alege praful (B. Stoianovici);
Serveste dupa preferinta ... la alegere
- Manipulata la alegeri (A.Gagniuc, E. Mnica); Manipulata ... cand e sa se aleaga
praful si pulberea; Scuturata de praf (D.Hulu)
- Obiectul unui trial (D. Georgescu)
- Asigur filtrarea parazitilor prin oscilatii proprii (V. Crstei)
- Lasa si nu lasa sa treaca (D. Georgescu)
- O grila cu mare densitate. (I. Caraiman)
Situat:
- Aflat in buna stare (Gh. Luculescu)
Sl:
- Dat afar din sal ! (N. Banu); Dus la sal ! (C. Oglan)
- Slobod la gura!; Debut slab la vasle! (A. Moreanu)
- Invelis de staniol (C. Crbu)
- Scule ... din Islanda ! (D.I. Nicula); Scule de dislocare! (D. Hulu)
Slab:
- Specie de tr remarcat mai ales in zona coastelor (M. M. Popescu)
- Putin evaluat (V. Potolinc)
- Se descurca la stramtoare (Gh. Constantinescu)
- Ajuns la uscat (I. Manzur)
Slalom:
- Calea cea mai lung spre performant (V. Butoi)
- Dribling prelungit pe un teren inghetat (D. Cruicu)
- Colind de iarna unduind din poarta-n poarta (Gh. Boban)
Slav:
- Multumita de felul ei (E. Robciuc)
Slbnog:
- Nu se prinde in cercul obezilor (T. Capota)
Slbiciune:
- Combatuta cu fermitate (D. Hulu)
- Sfarseste prin a ceda (V. Potolinca)
- Face rabat de la calitate (V. Potolinca)
- Hobby de om neimplinit (I. Pancotan)
Slnin:
- Data cu unsoare (D. Tipluica)
A slvi:
- A da onorul (V. Potolinca)
A slei:
- A duce la sfrit (F. Matei)
Sleit():
- Un fel de hrana rece servita tarziu (C. Herescu); Racit in felul lui (L. Popescu)
- Iesit din vigoare (V. Potolinc)
Slinos:
- Plin de impuritti depuse n straturi (N.B. Verciuc)
Slip:
- Mic port pe litoral; Port la mare

- Scurt i cuprinztor (F. Matei)


- Accesoriu de acoperire minima (I. Iosif)
Slogan:
- Prezentatorul unui spot publicitar (I. Vlase, Gh. Prodan); Text dat publicitatii (N.
Banu)
- Declaratie de principii (A. Dobosan)
- Devize pentru anumite proiecte (sing) (A. Ciurunga)
Sloi:
- Inghetat in apa rece (I. Buzdugan); Inghetate mari (sing) (A. Rabontescu)
- Apa cristalina (.. in cursul primaverii) (Z. Turdeanu, C. Herescu,
N. Banu); Apa
tare (I.E.Meteleu); Bloc luat de apa (T. Hedesiu)
- Navigator pe un rau ... inghetat (Gh. Toia)
- Reliefat n acvaforte (C. Herescu)
Slov:
- Samanta de vorba (L. Popescu)
Slow:
- Reversul rock-and-rollului (derulat cu incetinitorul) (C. Herescu)
Slug:
- Plecata la serviciu (S. Petrica)
Slugrnicie:
- Perie pentru cap (M. Frunz)
- Plecare la mare (T. Capota)
- Se manifest prin nclinatii desebite (P. Haa)
Sluj:
- Posturi de ascultare (sing) (V. Tarsolea)
Slut():
- Tine de urat (Gh. Constantinescu); Urat din partea noastra (G. Magheru);
Dizgratioasa campioana a uratului (T. Capot)
- Rau vazut (St. Marinescu)
Slutit:
- Om ajuns de neuitat (V. Feru)
Sm:
- Scame! (M. Zgubea); Smead la fata! (P. Berteanu)
- Mijloc de transmisie ! (Gh. Braoveanu)
Smal:
- Material pentru coroane dentare (V. Potolinc)
- Se sparge in cariere (A. Gagniuc, E. Mnica)
Smrc:
- Ochi verde (Gh. Boban)
Smead:
- Cu fata umbrita (A. Doboan)
Smerit:
- Sfntul aer (M. Frunz)
- Plecat la slujba (N. Badea)
Smiorcial:
- Zgomotul putilor (T. Capot)
- Mai mare plansul (C. Oglan)

Smirn:
- Gen de odoare la biserica (C. Herescu)
Smoal:
- O fiertur infernal (O. Sperlea); Fiertur a dracului de pctoas (M. Frunz)
- Hidroizolant (M. Frunz)
Smoc:
- Gramada spontana intr-o evolutie pe gazon (O. Manto-Jr.)
- Servit .. la botul calului (N. Caraiman)
- Prul smuls (N. Caraman); uvit rebel (A. Botea)
Smog:
- Atmosfera de condens (O. Eftimie)
- Produs industrial de inalt nivel, a carui desfacere aduce serioase prejudicii (I.
Magla)
A se smoli:
-A se murdri .. ca dracul (D. Bldea)
Smolire:
- Catranire in adevaratul sens al cuvantului (P. Abdoula)
Smolit:
- Ctrnit ru (Gh. rdea)
A smuci:
- A trage tare (V. Potolinca)
Smucit:
- Om normal n balamuc (M. Frunz)
- Tras tare si cu forta (A. Schindarli)
A smulge:
- A trage la msea (C. Herescu)
Smuls:
- Procedeu stilistic abordat cu greutate (At. Mateescu)
Sn:
- Primele prinse in snop ! (Z. Nichici)
- San gol fara ie! (N. Banu); Varfuri de spin ! (A. Boboc); Spun pe dinafara ! (L.
Popescu); Simun in desert ! (C. Herescu); Scaun neocupat ! (A. Gagniuc, E.
Mnica)
- Trasnite in fond ... din senin ! (M. Bornemisa)
Snec:
- Merge ca un melc (L. Popescu); Melc adaptat pentru drumuri cu pulbere
- Vartej... de nisip (T.Ivana)
Snob:
- Participant nechemat la parada modei (I. Buzdugan); Iese in evidenta la parada
modei (B. Vlad, M. Zgubea)
- Manechin dernier cri cu obsesii de bon-ton (At. Mateescu)
- Imbratiseaza cu nonsalanta orice nou venit (D. Nad)
Snobism:
- Parada modei (P. Goja); Poz n revista modei (T. Capot); Placerea de a fi in
pas cu moda (P.Ciurea)
- Filosofia maimutei (I. Pancotan)
Snop:
- Strnsul pioaselor (recoltei) (T. Capot, V. Potolinc, B. Stoianovici); Strnsul

So:

manual al cerealelor (V. Feru); Stransul recoltei (de cereale) (D. Georgescu, S.
Radu); Stransul recoltei, dupa secerat (V. Potolinc)
- Unitate cerealier (N. Caraiman)
- Papusa de paie incinsa la brau (P. Abdoula)
- Se prind la mijloc in hora spicelor (sing) (V. Potolinc)

- Poarta Soarelui! (L. Popescu); Soare rasare! (C. Raia); Rasarit de soare! (P.
Georgescu, Gh. Igna)
- Sonat ... la cap!
- Sta la soacra si mai e si acra! (D. Hurtupan)
Soacr:
- Mrul discordiei ntr-o asociatie familiar (M. Gzea)
- Factor de risc pentru unele afectiuni ale inimii (N. Popescu)
- Afina ... ca poama acra pentru noi (A. Tudose)
Soare:
- Toate se invart in jurul lui (Z. Nichici)
- Aparitie luminoasa in complexul nostru energetic (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Soart:
- Cursul inexorabil al vietii intr-o interpretare fatalista (Gh. Dunca)
- Scrisa ... pentru o viitoare biografie (Gh. Dunca, G. Negrea); Scenariu biografic
interpretat a l'aveugle (At. Mateescu)
- Hotrre irevocabil a unor femei nchipuite (D. Popa); Hotarare venita de sus
(V. Potolinc)
- Scrisa pentru viitor
Soa:
- Directoare la camin (Al.Cristici)
Sobar:
- Lucreaz cu fumuri (L. Popescu)
Sob:
- Duduie... focoasa in sinea ei (C.Stnescu); Duduie n clduri (E. Gldu,
T.
Hedeiu, E. Mnica);
- Locul unor arderi cu degajare mare de cldur (M. Frunz);
Face nclzirea n
sal (T. Capot)
Sobor:
- Sfatul dat de parinti (T. Popescu)
Sobrietate:
- Afisaj public acceptat de toata lumea (V. Negreanu)
Soc:
- Lemnul pustii pustilor (D. Georgescu)
Soclu:
- Se ocup de statui (N. Nsui, V. Onofrei)
Socoteal:
- Iese la numarat (A. Curelici)
A socoti:
- A intra in operatie
Socri:

Socrit:
Sod:

Sodiu:
Soi:

Soia:
Soios:
Sol:

- Printi adoptati de copii (C. uculeasa); Parintii unor copii adoptivi (V. Feru)
- Obtin copii noi dupa actul de casatorie (N. Ciocllteu)
- I s-a facut muzica in familie (N. Cioclteu)
- Arm primitiv din arsenalul curteniei (E. Diradurian)
- De mare ajutor la spalatul rufelor in familie (I. Ptracu)
- Spalatoare comune (sing) (A.Tudose)
- Sare .. jumtate din formul (N. Caraiman)
- Certificat de vita cu sange albastru (At. Mateescu); Certificat de calitate (V.
Rusu)
- Rezultatul unei selectii riguroase (M. Frunz)
- Nume de familie (I. Magla); Nume inpus la varietati (sing) (A. Doboan)
- Fel de fel (N.V.Barbu, N. Mutulig)
- Nobil binevenit la curtea lui Dyonisos (V. Negreanu)
- Soi de fasole grasa (C. Herescu)
- Ii trebuie o sapuneala zdravana (I. Plischi)

- Delegat oficial la o intalnire intertari (C. Stanescu)


- Purtator de esarfa alba la balul tratativelor (P. Vasilache); Purttor de
cuvnt (D.
Popa, M. Puiu); Poart veste (C. uta)
- Dus cu vorba (prin straini) (V. Potolinca, D. tirbu)
- Primit odat cu cartea (D. Bldea)
- Om din popor (A. Tudose)
- Cheia semnrii unui acord cu cntec (Gh. Oncioiu)
- Nota mare ... la gimnastica (C. Herescu); Cea mai mare nota
- Element de baza al faunei terestre (M. M. Popescu)
Solar():
- Lumina vietii noastre (S.T.Cacuci)
- Rezervatie pentru pieile rosii (I. Ptracu)
- Derivat de la unsoare! (A. Boboc)
Sol:
- Pmntul care se rotete (Gh. rdea)
Soldat:
- Isi incepe serviciul ... la zero grade (C. u); Incepe lucrarea la zero rade
- Execut numai comenzi (N. Banu)
Sold:
- Venit de la oaste (E. Guja)
Solfegiu:
- Piesa pentru cantare (C. Suta)
Solicitant:
- Cine cere si nu piere (P. Georgescu)
Solicitare:

Solid:

- Formulare tip pentru cerere


- Facuta in lipsa (V. Potolinca)

- Tarele constitutiei (I.Musat); Tare la zic (M. Frunz); Tare si cu forta


Solidificat:
- Ridicat n trie (T. Capot)
Solie:
- Ambasadoare itinerant n slujba puterii (D. Popa)
- Trimisa in delegatie (M. Ialomiteanu)
- Munca solului (I. Mihalache)
- Cartea prin posta (N. Gheorghiu)
Solist:
- Unu la numr (I. Moraru, C. Herescu)
Solitar:
- Rupt de colectiv (L. Popescu)
- Solist ... de valoare
Solo:
- O voce fr pereche (N. Banu); O voce iesita din comun (I. Vlase)
- Glas de ciocarlie intr-un singur exemplar (At. Mateescu)
- Sens ... unic pentru public (I. Manzur)
Solomon:
- Ajuns n situatia de a omor un copil ca s-i cunoasc mama (V. Feru)
Solstiiu:
- Impune anularea sporului de noapte (C. Herescu)
Soluie:
- Ap mineral (Gh. Oncioiu)
Soluionare:
- Actiune soldata cu bune rezultate (I. Degeratu)
Solvabil:
- Prezent la datorie (D. Tismana Brbulescu)
- Capabil sa dea inapoi (A. Gagniuc, E. Mnica)
Solz:
- Prins de unii pesti (A. Dobosan)
A soma:
- A apela .. la forta (P. Ciurea)
- A mustra cu avertisment (I. Tatar)
Somaie:
- Amenintare oficial (N. Barbu)
Sombrero:
- Panama pentru mexicani. (P. Haa)
Somitate:
- Senior sui generis al unui domeniu bine delimitat (Ed. Anca)
Somnambul():
- Umbra noptii ratacind sub clar de luna (I. Boar); Sonata lunii (E. Guja, Al.
Cristici)
Somnoros:
- E un gura-casca (A.M.Samsonic)
A sona:

- A-si pierde uzul ratiunii (P. Ciurea)


Sonat():
- Tratat de psihiatrie (D. Bldea)
- Melodia .. lunii (Gh. Constantin, C. Dumitru, Gh. Lazar)
Sondaj:
- Iscoada starii de fapt (A. Morar)
Sond:
- Permite descoperirea multor taine ascunse in adancuri (C. Trnoveanu)
- A face injectii in scoarta (I. Ptracu)
Sonet:
- Buchet de 14 flori druite de poeti (E. Diradulian)
Song:
- Melodie pop (A. Doboan)
Sonic:
- Zidul spart printr-o ... detunatura (V. Antoniu)
Sonor:
- Un lucru auzit din lumea filmului (A. Rab); I se dedic o coloan pe marginea
unui film (M. Frunz)
- Coloana in a saptea arta (masc) (Gh. Gurau)
- Producator de filme muzicale (M. Frunz)
- Vorbitor .. ascultat intr-o sala de cinema (I. Degeratu)
- Prins/Tare de urechi (A. Doboan, P. Georgescu)
Sonoritate:
- Ridica tonul (C. Raia)
A sonoriza:
- A imprima vocea pe banda (P.Ciurea)
Sor:
- Asistenta unui vraci modern (V. Trdea)
- Femeia n alb (M. Frunz)
- Ajutor de boala (Al.Cristici)
- Fata mamei (N. Caraiman)
Sorb:
- Ataca in tromba (ca vntul !)
- Aspirant in navigatia fluviala
Sorginte:
- Loc de tragere (M. Ga^zea)
Soroc:
- Termen/final fatidic (D. Hulut)
- Timpul implinirilor (P. Ciurea)
- Incheie un bilant existential (C. uculeasa)
Sort:
- Fel de fel (A. Dobosan, A.Tudose)
Sortare:
- Rezultat definitiv al alegerilor (I. Iosif)
Sortiment:
- Marfuri de soi (E. Daranga)
- Produse comerciale de profil apropiat (sing) (A. Doboan)
- Deosebirile de nuanta din bazarul diversificarii (P. Vasilache)

Sortit:
Sos:
SOS:

Sosie:

Sosire:
Sote:
So(i):

Soie:

- Un drum trasat prin misterul inceputurilor (I. Iosif)


- Garnitura de bun gust (M. Gzea)
- Misiva disperrii purtat de potalionul lui Morse (E. Diradurian); Tip de Morse
... pe cale de disparitie (M. M. Popescu); Morse n pericol (D. Bldea)
- Cerere/Solicitare de ajutor (S. Ceampuru, T. Capot); De mare ajutor (P.
Ciurea); Ajutor de marinar (L. Popescu)
- Veste de salvare in caz de naufragiu (C. Untaru); Chemarea salvarii in cazuri de
urgenta (D. tirbu); Face apel la Salvamar (A. Tudose)
- La cumpana apelor (C. Mateescu); Lansat la apa (I. Coresciuc)
- Apel introdus in ultima instanta (At. Mateescu)
- Dedublarea eului/personalittii (M. Frunz, M. Anghel, I. Ttar)
- Imaginea perfecta a omului in dublu exemplar (Gh. Guru)
- Copii de suflet (sing) (T. Capot)
- Finala in deplasare (C. Herescu)
- Un fel de morcovi (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazar)
- Servit cu unt la masa (A.Gagniuc, E. Mnica)
- Barbat la casa lui (I. Buzdugan)
- Nume de barbat (.. dat unei femei) (D.R. Giuglea, I. Buzdugan); Nume
...barbatesc (N. Puna); Nume de familie (V. Potolinc)
- Perechea damei (E. Nadrag); Partida de dame
- Echipier ntr-o partid de dublu mixt (D. Bldea); Inscris la dublu mixt (N.
Gheorghiu)
- Partenerul care a rupt logodna (M. Frunz); Partener intr-o partida oficiala (R.
Arpad)
- I s-a aprobat o cerere (A. Botea)
- (Rol inedit pentru un) celibatar convins (M. Gzea, M. Frunz)
- Are o tinuta aleasa (Gh. Luculescu)
- Locuiesc in acelasi camin (C. Butisca)
- Amorul propriu al nevestelor (I. Manzur)
- Tatal din partea mamei (A. Moreanu)
- Jumatatea jumatatii ... (V. Potolinc)
- Draguti ... in cele din urma
- Un om de nadejde (V. Potolinc)
- Candidat reusit candva in alegeri (A.Doboan); Candidat ales (C.V.Popa); Ales
pe viat (D. Popa);
- Cocos la batatura (Gh. Geafir)
- O femeie i jumtate (M. Dinc); Jumatate femeie (I. Negrut)
- O tinuta barbateasca aleasa
- O pereche potrivita (D.M. Ivnu, M. Munteanu)
- A fost odat drgut (E. Gldu)

Sp:

Spad:

- Ii au oamenii lor (sing) (D. erban)


- Certificate de casatorie (sing)
- Apar la deschiderea unui spectacol; Debut ... sportiv ! (V. Potolinc); Scoate
banul din sport !; Sprint la start! (M. Zgunea); Spionul fara nume !
- Stop-cadru ! (A. Dobosan)

- Model de incrucisare in maniera clasica (O. Manto Jr.)


- Lasata cu limba de moarte (I. Isac)
- Tragatoare pe plansa
Spaghete:
- Papa de la Roma (T. Capot)
Spaim:
- Inamic personal care trebuie nvins n orice btlie (N. Murean)
- Tremolo spamodic solfegiat la opera grozaviei (P.Vasilache)
- Trasa din mare pericol (P. Ciurea)
- Face maciuci din par
Spanac:
- Fcut cu ochiul (T. Capot); Verdele ochiului (T. Capot)
- Zarzavat .. in stare de depreciere (B. Vlad, M. Zgubea)
- Masa verde (P.Goja)
Spart:
- Un vas cu care se ia apa
- Plesnit bine (T. Capot)
- Lucrat din topor (I. Tatar)
- I-a sarit tandara (C. Stanescu)
Sparta:
- Renumita prin educatia fiilor sai (M. Frunz)
Spasm:
- Incordarea muschilor (D. Bako, E. Gldu); Rezultatul nedorit al
strilor de
ncordare (G. Magheru); Incordare care te face sa i crispat
(I. Degeratu)
- Rezultat la contractari (Al. Cristici); Termen de contractare (E. Robciuc, L.
Popescu); Contractarea unei boli (V. Trolea)
- Inclestare nervoasa (D. Hulu)
- Reflex conditionat de un zgarcit penibil (At. Mateescu)
Spate:
- Batute la razboi (R. Arpad); Angrenate in masina razboiului
- Mobilul servililor (D. Mant,og)
- Ambasadorul lipsei de consideratie (N. Murean)
Spaiu:
- Loc comun (T. Capota)
- Se ocupa cu ceva concret (Gh. Braoveanu)
Splat:
- Intrare la ap .. pentru bani negri (M. Frunz)
Splcit:
- Fata palida (P. Scrltescu)

Spltoreas:
- Muierea muierilor (T. Capot)
- Implicata in actiuni de curatenie in albii
Sprgtor:
- A invatat meseia pe furate
Sprtur:
- Gol realizat prin lovituri in zid (T. Hedesiu);Gol realizat dintr-o lovitura prin zid
Spit:
- Trecut n lumea dreptilor (P. Goja)
Sptar:
- Ofer confortul de stat (O. Slvuc); Angajat la siguranta statului; Asigura
siguranta statului ... cu demnitate (D. Tipluic)
- Ridicat/Inaltat de pe scaun (R. Vasilescu); Urma la scaun (V.M. Udrite,
C.
Herescu); O proptea solid cnd ocupi scaunul (I. Mnica)
- Ridicat din fotoliu (M. Stancu)
- Spate n spate (I. Caraiman)
Spn:
- Un barbat (totdeauna) neras (C. Herescu, V. Potolinca); Ras pentru
intotdeauna
(M. Gzea)
- Nu da nimic pe fata (C. Raia)
Spnzurare:
- Termen de suspendare (L. Popescu)
Special:
- Caz particular cu un specific aparte
Specialist:
- Categorie de mare maestru (V. Feru)
- Omul potrivit la locul potrivit (V. Potolinc)
- Stapanii autoritari ai unor domenii (sing) (I. Stanciu)
Specie:
- Clasificare dup gen (T. Capot); Genul feminin (M. Zgubea)
- Fel de fel (I. Boar)
Spectacol:
- Miscare artistica de masa
Spectator:
- Privitor la evolutia stelelor (M. Ghidescu)
- De obicei se uita (B. Bogos)
- Aflat la intamplare (Gh. Toia)
- De domeniu .. public (C. Herescu)
Spectru:
- Viziune suprarealista
Specul:
- Deschizator de drumuri in medicina (A. Doboan)
Speculant:
- Adept al comertului .. cu ridicata (N. Badea)
- Pune mare pret pe lucruri (E. Mnica)
Specul:

- Act de vanzare-cumparare nelegalizat (A. Mitu)


Spelb:

- Element incolor si insipid (A. Mitu)


Speolog:
- Omul cavernelor (T. Capot)
Sperietoare:
- Arma pentru descurajarea atacurilor aeriene (C. Tuculeasa)
- Plasmuire inspaimantatoare in domeniul culturii (T. Capot)
- Portretul unui paznic in maniera expresionista. (At. Mateescu)
- O stiu de frica cei ce umbla dupa ciuguleli marunte (C. Crbu)
- Om de paie (Panad)
Sperietur:
- Fisur n armura curajului (Fl. Barbu)
Spermanet:
- Preparat de consumat la o lumanare (C. Pricop)
A se speti:
- A o duce cam greu (T. Capot)
Spetit:
- Sfarsitul muncii/ activitatii (A. Tudose, C. Herescu); Terminatul lucrului (V.
Potolinc)
Speze:
- Pierderi planificate ale unei intreprinderi (P. Vesa)
- Fond de cheltuieli personale (pl)
Spic:
- Ciorchine de boabe din care pana la urma se alege praful (Gh. Chiril); Da multe
boabe pe teren (P. Matei); Datul in bobi (I. Degeratu)
- Cununa de paie (T. Nastase); Palarie de paie (Gh. Enachescu);
- Recoltatul granelor (E. Guja); Varf de recoltare (R. Vasilescu, Gh. Igna)
- Blond i-nteap cu mustata (M. Frunz)
- Bun de samanta (A. Rab)
- Familia gramineelor (I. Boar)
- Evolutie cu rezultate rodnice pe teren (A.M. Samsonic)
- Parul din cap (C. Herescu)
Spin:
- Iti face sederea extrem de neplacuta (Z. Turdeanu)
Spinare:
- Adus n fata nvingtorilor (D. Bldea)
- Mijloc de transport n comun (D. Bnculescu, E. Gldu, C. Mrgrit)
Spintecat:
- esut, acolo unde a fost tiat (A. Boboc)
Spion:
- Agent care determina transpiratia (D. Manog)
- Trage cu ochiul si cu urechea .. pe ascuns
- Dat in urmarire generala (I.E.Meteleu, T. Hedeiu)
- Face observatii dumnoase (D. Bldea)
- Revelator de imagine in mediu obscur
Spionare:
- Inregistrare video cu un obiectiv murdar (B. Vlad)

Spiral:
- Se nvrtete n jurul cozii (M. Zgubea); Se duce invartindu-se (L. Popescu)
- Comparat cu melcul (D. Georgescu)
Spiral:
- Lantul cercurilor vicioase (Gh. nreanu); Iese dintr-o ncercuire (A.
Kadar)
- Curba stransa (M. Nastase, Gh. Constantinescu)
- Ii d trcoale singur (V. Pisu)
- Model inflationist (T. Capot)
Spir:
- Sucit din fire (V.M. Udrite)
- Se invarte in jurul cozii (V. Potolinc)
- Organ/Sector de resort (N. Badea, C. Herescu)
Spirit:
- Aparitia bancurilor (N. Nsui, V. Onofrei)
- Copil de suflet (R. Arpad); Duhul cel bun.
- Antimaterie (C. Oglan)
Spiritual:
- Merge pe poante (T. Capot)
Spirt:
- Arde dup distilare (M. Frunz); Arde fara flacara ... dar afuma (D. Hulu)
- Sta pe tampoane (T. Capota)
Spital:
- Tip de tratat medical (D. Novacovici)
- Invesmantat in alb si patronat de Esculap (E. Ndrag)
Spitalizare:
- Petreceri prin saloane (sing) (G. Manta)
Spi:
- Treapta ancestrala (P. Ciurea)
- Neam de neamul lui (Florian Lazar)
- Marile familii (sing) (V. Potolinc)
- Ramura de arbore (O. Huul)
Spierie:
- Sanctuarul profan al izvorului tamaduirii (At. Mateescu)
Splai:
- Drum construit in susul raului (B. Vlad, M. Zgubea); Promenada pe malul raului
(G. Stroe)
- Calea undelor (V.Feru)
Spleen:
- O scrb de om (E. Gldu)
- Spartul chefului (T. Capot)
Splendoare:
- Materializarea unei minuni (S. Petrica)
- Forme concrete ... de vis (sing) (B. Stoianovici)
- Indeplineste toate conditiile unei reale frumuseti (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Splin:
- Organ la interne care sanctioneaza (prompt) excesul de viteza (C. Herescu)
A spoi:

- A scoate negreala dupa o indelungata prajire (Gh. Dobrescu Jr.)


Spoial:
- Imbracaminte stravezie incercand sa ascunda goliciunea cunoasterii (E.
Diradurian)
Spoliere:
- Deposedare neregulamentara (A. Dobosan)
Spontan:
- Intervine de bunavoie si nesilit de nimeni (V. Trolea)
Spor:
- Semnul nmultirii folosit n clasele inferioare (I. Boar); Rezultatul inmultirii (C.
Herescu)
- Mirabila samanta risipita in vant (T. Niscov); Speranta de viata risipita in vant
(Gh. Gndu); Speranta de viata cand se alege praful si pulberea (T. Popescu)
- Reproducere .. originala (C. Herescu); Productivitatea muncii regasia in
reproductia largita (I. Caraiman, M. Guja)
- Te ajuta la treaba (E. Darnga)
- Evolueaz crescendo (L. Popescu)
- Apar la diferite palarii (sing) (Gh. Gustescu)
- Dac-i lips, pagub-n ciuperci (N. Cioclteu, L. Popescu)
A spori:
- A da/avea o bun cretere (D. Bldea, C. ut)
- Un fel de a se ajunge la marire; Un fel de a creste si a se inmulti (T. Nstase)
Sporovial:
- Proces verbal .. ncheiat fr rost (L. Popescu)
- Crosul intempestiv al cuvintelor nepastorite (N. Murean)
Sport:
- Ansamblu de jocuri populare (L. Popescu)
Sportiv:
- O disciplina practica (V. Tarsolea)
- Tip de competitie (Gh. Brasoveanu)
Spot:
- O geana de lumina (I. Boar)
- Stralucitor in rolul sau pe scena (A. Dobosan)
- Bare pentru sport! (Gh. Gutescu)
Spovedanie:
- Marturisirea credintei (V. Potolinca)
- Confesiune religioasa secreta (C. Herescu)
Spray:
- Vas sub presiune folosit la gtit (D. Bldea); Butelie de capacitate mica, folosita
la gatit (A. Boboc)
- Cel care merge apsat i rsufl uurat (F. Mrescu)
- Stropitoare ... cu dichis
- Are un puf parfumat (E. Gldu)
- Sistem modern de proiectare in industria chimica.
Sprncean:
- Criteriu inefabil pentru a selectie riguroasa (Gh. Gandu)
Sprncenat:
- Candidat cu sanse in alegeri

Spre:
- Mjloc/Termen de ndreptare (M. Dinc, T. Ploni)
- Indicator de circulatie
- Directioneaza sensul la inceput de drum (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Iti arata calea de urmat (M. Bornemisa)
Sprijinire:
- Interventie cu proptele (C. Herescu)
Sprint:
- Accelerat in cursa (V. Anghel); Finale la curse (sing) (St. Ciocianu)
- Supliment de viteza (M. Anghel, A. Dobosan, I. Tatar)
- O fuga cu executare allegro (Al. Cristici)
- Calificat in finale la alergari (R. Arpad)
A sprinta:
- A se repezi in fuga (N. Badea)
- A executa o fuga allegro con brio (N. Cioclteu)
Sprinar:
- Cu un bun joc de picioare (T.I. Cioclteu)
Spumant:
- Produce basici cu ceva lichid (C. Herescu)
Spum:
- Ras de oameni, cu barb (V. Feru); Crema de ras
- Gulerul alb al unei blonde (M.R. Pascalu); Bere ... superioara
-Adunare select de valori incontestabile (M. Gzea)
- Albeata specifica tuturor cataractelor (Gh.Dobrescu-Jr)
A spune:
- A-i iesi vorba (St. Ciocianu)
Spuse:
- A la maniere de Hamlet: vorbe vorbe, vorbe (At. Mateescu)
Spuz:
- Praf de copt (A. Boboc)
- Amintirea cenusie a trairilor inflacarate (M. Gazea)
Sr:
- Limiteaza scorul (I.G. Gruni); Scor alb in fond ! (A. Doboan); Sar n laturi !
(G.
Navarra); Ser concentrat ! (M. Frunz); Scoarta unui sicomor ! (M.
Anghel)
- Secure ! (D. Iacovi)
- Curse retur ! (N. Caraiman); Curs ... din aval in amonte !
Ss:
- Se dubleaza pur si simplu! (I. Plischi)
- Sos la care nu se adauga nimic! (M. Zgubea)
- Spus la repetitie! (V. Potolinca); Scris pe ambele parti ! (M. Anghel); Scos in
lateral (V. Potolinc)
- O miss cu picioare remarcabile! (C. Georgescu); Stres superficial! (A. Botea)
Sst:
- Reduce la tcere (N. Dumbrav); Impune o tacere ... prelungita (Tr. Cioclteu)
- Tratament linistitor pentru crapaturile buzelor (Gh.Dobrescu-Jr)
- Amortizor de sunet (I.G. Gruni)

- Da semne de neliniste
St:

- Reclama incheierea grabnica a unui proces verbal (I. Degeratu); Impune


incheierea unui proces verbal (I.E.Meteleu. T. Hedeiu)
- Termen pentru sistarea discutiilor
- Apel pentru pace (C. Herescu)
- Putina liniste (A. Rabontescu); Este, lapidar spus, linsitiea din pustiu ! (C.
Demetriade); Linistea impusa de sete ! (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Linistea dinaintea startului (Gh. Toia)!; Primele la start! (A. Doboan); Intrarea
la stadion ... in stanga ! (S. Rus, Gh. Oncioiu); S-a dat startul la intrarea pe
stadion! (M. Gabor); Inceput de stagiune! (D. Nstase); Studii primare! (I.
Isac)
- Fond de investitii! (A. Boboc); Trunchiul castanului! (Gh. Braoveanu, Gh.
Chiril, I. Ptracu); Esenta de castan! (Gh. Igna)
- Un parasutist la aterizare ! (V. Mihalacu)
- Frontiere/Hotare de stat (G. Stroe, Gh. Postelnicu, Fl. Vldulescu); A plecat

din
sat ! (A. Boboc); Sete stinsa cu degetul pe buze ! (Gh. Dobrescu Jr.);
Sete ! (D.

A sta:

tirbu)
- Casete imprimate in studio! (C. ua)
- De la vest la est! (Gh. Dobrescu Jr.)

- A fi un om aezat (C. uta, D. Bako. V. Butoi); A intra intr-o asezare (L.


Ivana); A realiza o asezare omeneasca (T. Hedesiu)
- A-i menine poziia (fr a se baza pe fapte) (Gh. Alexandru,B. Vlad); A se
mentine (ferm) pe pozitie (M. Anghel, A. Tudose)
- Verb care nu exprim nici o aciune (D. Georgescu); A stinge o aciune (D.
Hurtupan)
- A face orice micare inutil (E. Gldu); A se opri/iesi dintr-o miscare (D.T.
Brbulescu); A fi strict oprit (M. Bornemisa)
- A renuna la functionare (T. Capota, A. Tudose); A renuna la
responsabilitatea
unei activiti (A. Baican)
- A se retrage din activitate (C. Herescu); A n activitate .. n pauz (I.
Buzdugan)
- A pune punct in deplasare (T. Capot); A nu avea rezultate in deplasare (D.I.
Nicula)
- A iesi din circulatie (Gh. Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu, R. Vasilescu)
- A ine locul ocupat (I. Muat); A tine pasul
- A contramanda o deplasare (S. Petrica)
- A face autostopul (C. Herescu); A face un stop pe loc (G.epelu); A face ceva
pe loc (C. Prvu);
- A face economie maxima de energie; A reduce la minim consumul de energie
(N.V.Barbu)
- A fi n dezacord cu tranziia (A. Botea)
- A ajunge la capatul drumului (H. Albert); Un fel de a ajunge la fix (C. Herescu)
- A se depune la banca (I.E. Meteleu); A se pune la loc (G. Barboni)

- Un fel de a se servi la masa (C. Herescu)


Stabil:

- Ferm n sustinerea pozitiei (masc) (S. Contz); Ferm model (masc) (L.
Popescu)
- Are un fix de durat (Fl. Barbu)
- Are locul asigurat (I. Plischi)
Stabilitate:
- Siguranta statului (P. Berteanu)
Stacan:
- Un fel de halba pentru bere (D. Hulu)
Stadiu:
- O treapta pe scara evolutiei (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Faza care se incheie cu marcarea unei transformari (I. Stanciu)
Stafidit:
- Un zgarcit in felul lui (V. Anghel)
Stafie:
- Replica de spirit.
Stagiar:
- Absolvent care invata sa munceasca (I. Serban)
- Incadrat intr-o forma de invatamant postuniversitar (C. Herescu)
Stagiatur:
- Perioada de pionierat (D. Georgescu)
Stagiune:
- Timpul de joc efectiv (M. Frunz); Etapa de activitate creatoare (I. Manzur)
A stagna:
- A bate pasul pe loc (Bibi Stoianovici)
- A se mentine pe aceeasi pozitie
Stal:
- Asamblu teatral (cu cei mai multi spectatori) (C. Herescu); Ansamblu teatral de
nivel inferior (t. Ciocianu; Un punct de vedere in teatru (V. Butoi); Locul
insemnat pe care il ocupa unii in teatru (D. Georgescu)
- Priveliste din balcon (V. Feru); Vedere de ansamblu din balcon (D. Georgescu);
Vedere de la balcon (P. Georgescu)
- Cu locuri rezervate la parter
- Loc public de unde privim uneori stelele; Ia un loc in sala (I.E.Meteleu. T.
Hedeiu)
- Se ridica tot mai sus din spatele fotoliilor (Fl.T.Vasilescu)
- Grupa mare in fata la loja (Gh. Boban)
Stalagmit:
- Coloan de ap rece (V. Trolea)
Stalactit:
- Coloana neterminata prinsa-n bolta unui palat imemorial (I.Ptracu, C.
Trnoveanu)
- Sculptura superioara obtinuta la galerie cu un pic .. de rabdare (C. Pricop)
- Atarnata in pesteri ca liliecii, cu capul in jos (I. Tatar)
- Calcio vechio la bolta rece
Stamin:
- Brbtia nebnuit a gingaelor flori (E. Diradurian); Centru de desfacere a

Stan:
Stan:

Stand:

florilor (P. Damian); Farmecele mirelui la nuntirea florilor (At. Mateescu);


Barbat in floare (A. Doboan)
- Invatat notoriu pentru experientele sale (At. Mateescu)
- Tot patitu-i priceput (P. Ciurea)
- Bloc nelocuibil (O. Alexe); Unitate de monolit
- Spatiu mioritic (I. Vlase)
- Tip de imobil de piatra; Fata pietrarului cea nesimtitoare; Femeie... tare ca piatra
(P.Berteanu)
- Inlemnit e putin spus (Gh. Chiril)

- Mic bibliotec mobil cu vnzare (Zeno Turdeanu)


- Da cartile pe fata (V. Potolinca, I. Patrascu)
Staniol:
- Un strat subtire de ciocolat (A. Botea); Glazura de ciocolata (B. Bogos, A.
Doboan)
- Pelicul comercial de mare strlucire (V. Trolea)
- Conservant pentru dulceturi.
Stan:
- Face figuri asemenatoare intr-o situatie presanta (Eduard Anca)
Star:
- Omul cu platoul (D. Bldea); Vrful platoului (T.Nstase, M. Dinca, Gh.
Igna, D. Bako, V. Butoi); Varf pe platou (Gh. Igna); Vrf admirat din
zona
platourilor (P. Blan)
- Varf de productie (.. in proiectare) (O. Eftimie, Gh. Oncioiu); Norma care nu se
poate depasi in productie (I. Tatar); Jucator in postura de varf (P. Matei)
- Fruntas la proiectare
- Stea de celuloid (A. Vljoag); Stea ... de mare (M. Bornemisa, T. Nicov)
- Actor recunoscut sub orice masca (A.Doboan)
- Rmas n memoria peliculei (I. Iosif)
- Superlativ celest onornd zeitti de mucava (V. Cernicic)
- Are joc mare la articulatiile unor piese
- O vedeta pentru jucatorii profesionisti (C. Herescu)
- Subiect stralucit pentru filme .. de mare succes. (D. Nad)
- Primul interpret de film (N. Badea)
- Vis de artist (P. Damian)
- Pretendent la Oscar
- Luminile rampei (sing)
Stare:
- Situatie de fapt (V. Potolinca, I. Socolov)
- Mod de prezentare/existenta (P. ecman, V. Potolinca)
- Conditie fizica (C. Herescu); Nivel de trai
- Avatarurile materiei in spatiu si timp (sing) (E. Diradurian)
- Proprietate de valoare (D. Bako, E. Gldu)
- Stop-cadru (V. Feru)
Stare:

- Lider regional al unei entitti de ras neagr (C. Herescu); Ras-n frunte/cap (D.
Bldea, Gh. Enachescu)
- Postul mare pentru calugari (V. Trolea)
Stare:
- Sor .. pe post de frate mai mare (D. Crstea-Firez, M. Zgubea); Sora cea/mai
mare (D. Bldea, N. Caraiman); Sor ef (n viata privat) (M. Frunz); Sora
sefa .. care nu face injectii (E. Daranga)
- Femei ajunse .. la manastire (sing) (Gh. Toia)
Starlet:
- O frumusete de platou (M. Dinc)
Staroste:
-Titlu de mare maestru (D. Mant,og)
Start:
- Lansarea unui pistolar (A. Mitu)
- Indemn alegro cu acompaniament acustic (N.P. Chiritescu)
- Furat la repezeal (G. Magheru)
- Lansarea unui concurs cu tem sportiv (E. Neagu)
- Mecanism detonator al unor explozii ce-arunc n aer o multime de oameni
(E.Diradurian)
Starter:
- Tragator la curse (V. Potolinc); Trage tare la inceputul unei curse (Gh. Chiril)
Stas:
- Care respecta normele in vigoare (A. Doboan); Norm de productie
(A.Doboan, P. Goja, I. Ttar, Gh. Luculescu); Norma aplicata in munca de
proiectare
(Gh. Chirila)
- Act intocmit pentru receptia calitativa (C. Herescu); Controlor tehnic de calitate
(P. Ciurea); Document de baza la receptia calitativa (Fl. Georgescu)
- Etalon de conformare tehnica (I. Iosif); Director tehnic (A. Moreanu)
- Un tip de fabrica (L. Popescu)
- Model de prezentare (I. Isac); Top - model (C. Mateescu)
Stat:
- Act/Bun/Termen de plat (A. Doboan, Gh. Toia, I. Serban); Prezent la serviciu
doar in zi de plata (I.I. Zamfirescu)
- Trecut in lista la financiar (T. Hedesiu)
- Lista cu drepturile omului (D. Tipluic)
- Forma de remuneratie (de uz curent la tara !) (C. Herescu)
- Prezinta fondul de castiguri (I. Pun)
- Fixat pe pozitie (A. Botea, A. Crciunescu)
- Strict oprit (V. Feru, Cl. u, (I. Isac, Tr.I.Cioclteu)
- Oprit la granit/frontiera/vama (L. Popescu, Gh. Chiril, C. Bnzaru, N. Badea);
Schimbat la trecerea prin vama (Gh. Crian, I. Socolov)
- Unul recunoscut de talie internationala (C. Oglan)
- Subordonatele federatiei (sing) (D. Bako, E. Gldu)
- Formatiune de masa ... la nivelul intregii tari (E. Ndrag)
- Rezultat din impartire pamantului la diverse neamuri (T. Capota)
- O pata pe glob (I. erban)

- Unitate de putere (Gh. Oncioiu)


- Apreciat/Masurat la inaltime (L. Popescu, V. Potolinca); Etalon conventional al
inaltimii umane (N. Dumbrav)
- Ridicatura de la pamant (Gh. Crian, I. Socolov)
State:
Static:

- Dau bani celor ce dau autografe (T. Hedesiu)

- E in perfecta stare (V. Potolinc); Un fel de imobil ... in buna stare (M. Ciornei)
- Un tip rigid, lipsit de mobilitate (Ed. Anca); Imobil ... nelocuit (C. Herescu)
- Se remarca in faze fixe (P. Hasas)
- Stabileste un echilibru de forte (G.epelu)
Statistic:
- Raport la general (St. Ciocanu)
Stativ:
- Calificat ca ajutor de laborant (I. Muat)
- Sustinator al unei echipe de chimisti (B. Stoianovici)
Stator:
- Nu se invarte prin camp (L. Stncescu)
- Imobilul unui centru de bobinaj (D. Guinea)
Statornic():
- Ferma model (C. Herescu)
A se statornici:
- A se fixa pe loc (I. Isac)
Statuet:
- Gen de bibelou
Statuie:
- Piatr mngiat de harul artistului (E. Diradurian); Copii fara suflet, cu inima
de piatra (sing); Expresie plastic definind un suflet mpietrit (D. Bldea)
- Constructie inaltata in slava (I.I. Zamfirescu); Ridicata-n slava (D. Iacovi)
- Monstru sacru destituit orgoliului national (At. Mateescu)
Statur:
- Masura ... in talie
Statut:
- Strict oprit odinioara (G. Manta)
Staie:
- Stop n circulatie (L. Popescu)
- Plasata pe linie (H. Petcu)
- Limitator de viteza (Gh. Dobrescu Jr.)
- Loc de popas (V. Potolinc)
Staionare:
- Starea tehnic a autovehiculelor (Gh. rdea, V. Hotea)
Staiune:
- Baie publica amplasata intr-un cadru natural (I. Socolov)
Staul:
- Casa de odihna intr-un decor pastoral (D. Guinea); Casa Mioarei (F.
Matei);
- Spatiu mioritic
- Cadru zootehnic care se ocupa de oi (Gh. Chirila); Se ocupa de animale (C.

uta)
Staz:
St:

- Blocheaza circulatia (C. Herescu)

- Ce face omul la casa lui (V. Feru)


- Unu la suta! (A. Doboan)
Stpn:
- Certificat de proprietate (M. Chiricut)
Stpnire:
- Controlul impus la iesire (Gh. Toia)
Streie:
- Arealul rasei negre (I. Musat)
Struitor:
- Depune tot interesul intr-o intreprindere (A. Boboc)
- Tragator asiduu la tinta (P. Ciurea)
Sttut:
- N-are ntrebuintare (V. Feru)
Stvilar:
- Se opune iesirilor spontane de la cursuri (T. Hedesiu)
- O poarta pe calea undelor (M. Guja)
Stlcit():
- Vorbit de rau (P. Vesa)
- Un fel de limba stricata (A. Tudose)
Stlp:
- St cu un picior n groap (C. Butic)
- Sustinator inca de la inceputuri, al telegrafiei cu fir (Gh. Chirila)
- Punct de sprijin (I. Tatar)
Stn:
- Locul confruntrii ntre cini i lupi (M. Frunz); Pensiunea lupilor (Gh. Geafir)
- Ocolul muntelui, vara (B. Stoianovici)
- Se ocupa cu oile (V. Potolinca)
- Sectie de strungarie (P. Georgescu)
- Statie pentru mocanita
- Bloc unde nu lipseste spiritul de turma (N. Mutulig)
Stnc:
- Masiv muntos (C. Herescu)
Stncos:
- Coasta barbara (masc) (C. uta)
Stnga:
- Locul in care iti sta inima
A stnjeni:
- A produce deranj
Strc:
- Traieste pe picior mare numai din pescuit (T. Nstase); Un pescar pe
catalige (P.
Haa)
- O barza care nu aduce copii (M. Gzea, Ed. Anca)
A strni:

- A declana (B. Stoianovici)


A strpi:
- A realiza in mod necorespunzator o sarcina (C. Raia)
Strpit:
- Ceea ce este cu desfarsire exclus (C. Herescu)
Strv:
- Corp rigid
Stea:
- Luminile rampei (sing) (V. Tarsolea, C. Herescu); Lumini de pozitie la car
(sing) (I. erban, T. Capota)
- Angajat ce asigur desfacerea productiei (M. Frunz); Valoare confirmat de
productie (Gh. rdea); Ocupa primul loc in productie (I. Tatar); Fruntasa in
productie (I.G. Gruni)
- Oferta generoasa a cuceritorului de inimi (M. Gazea); Oferta de exceptie a unui
producator (T. Capota)
- Paiete fosforescente, decorand mantia celesta (sing) (E. Diradurian)
- Prim de joc (C. inca)
- Dupa o activitate stralucitoare dispare in negura uitarii (I. Socolov)
- Face si ea pe grozava (A. Botea, M. Dinc, D. Guinea)
- Masura pentru bauturi tari (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, D. Manzat)
- Vedet a curselor nautice (I. Vlase, Gh. Prodan); Vedeta ridicata in slavi
(G.epelu)
- Obiectiv luminos al unui telescop (V. Tarsolea)
- Roata dintata (C. Herescu); Soare ... cu dinti
- Corp cu temperatura foarte mare (D. Novacovici)
Steag:
- Panza zugravita in culori de vitejie (C. Raia); Panza de tara (C. Herescu);
Toate
panzele sus (sing) (A. Boboc)
- Reprezentativa nationala (P. Rotaru-Colti, A. Vljoag)
- Purtat pe sus spre victorie (A. Moldovan)
- Se ridica la lupta (Gh. Braoveanu)
- Manual pentru arbitri de fotbal (D. Bako. V. Butoi)
Stearp:
- Scoasa din productia de lapte (V. Vasilache)
Steganografie:
- Limba vorbita in scrierile moderne (E. Ndrag)
Stegar:
- Primul in lupta cu lancea in mana (Gh. Toia)
- Ipostaza sui-generis pentru un arbitru de tuse
Stei:
- Coltos din fire; Un colt din natura (P. Ciurea); Colt tare ... care nu muc
(E.
Anca); Un colturos aat in lanturi (C. Stanescu)
- Forma de varf la care ajung alpinistii; Calicat ca varf (T. Hedesiu)
- Corp masiv izolat (V. Crstei)
- Cocotat pe inaltimile muntilor (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Sfarsitul teretru al unei evolutii aeriene (E. Ndrag)

Stejar:
Stel:
Stem:

Stenic:

- Purtator de coroana, apropiat de cer (B. Vlad); Aproape de cer (T. Nicov)
- Post scriptum lapidar (B. Stoianovici)
- Reprezentativ national (C. Bnzaru)
- Distinctie de stat (A. Botea, A. Crciunescu, Tr. Cioclteu)
- Tratate de heraldica (sing)

- Aduce ntriri (L. Popescu)


- Generator de forta (S. Ceampuru)
Stenogram:
- Se ntelege prin semne (N. Badea)
- Note dintr-un tempo allegro (sing)
Stentor:
- Afecteaza sensibilitatea timpanului
Step:
- Bate pasul pe loc (I. Bue); Batut la talpi (M. Zgubea)
- Il bat pantofii (I. Tatar); Numar la pantofi (O. Manto-Jr.)
- Joc de picioare (n ring) (V. Trolea, E. Robciuc, P. Berteanu)
- (Executat n) btaie de joc (Gh. Oncioiu, I. Manzur, L. Ivana)
Step:
- Model de platitudine asociata cu lipsa de cultura (B. Vlad); Cu forma de plata (I.
Caraiman)
- Intinderea uscatului (I.erban)
Ster:
- Unitate de productie pentru muncitorii forestieri (C. Herescu);
Unitate de munca
a lucratorilor forestieri (D. Nad); Unitate forestiera (I. Hanga, C. uta);
Unitate de forestier (I. Isac)
- Volum de combustibil (Gh. Constantinescu, C. Dumitriu, Gh. Lazar)
- Cub de lemn (pentru oameni in toata firea) (B. Stoianovici, C. Cpn, C.
Dincovici)
Stereo:
- Gen de muzica .. spatiala (Gh. Igna)
Stereotip:
- Un mod plictisitor de a repeta acelasi lucru (D. Mant,og)
- Prezent la repetitia generala (I. Iosif)
Stereotipie:
- Prezenta la repetitii (T. Butoi, Gh. Moldovan, G. Popescu)
Steril:
- Aflat ntr-o situatie de neconceput (M. Guja); E de neconceput (V. Stroe)
- Lipsit de conceptii personale (I. Tatar)
- Imposibil de reprodus (V. Potolinc); Cuvant ... care nu se poate reproduce (Gh.
Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu); Un cuvant ... de nereprodus
- Pamantul care revine industriei (O. Eftimie)
Sterilitate:

- Se afla intr-o stare de neconceput (L. Stncescu); E ceva de neconceput


(Gh.
Luculescu)
- Reproducerea oprita (B. Stoianovici)
Sterilet:
- Interzice reproducerile (C. Oglan)
Sterlin:
- Acompaniament la lira intr-o piesa de mare valoare (Gh. Crian)
Stern:
- Furca de tors (L. Ivana)
- Aflat in fata coloanei (P. Goja)
- Tinut de coaste
- Aprtor central ce tine piept singur la atacuri (Gh. rdea)
Stetoscop:
- Urechea externa pentru medici (D. Mant,og)
- Asculta glasul inimii (I. Degeratu, V. rdea)
Stewardes:
- Sritoare la nltime (L. Cplna)
- Companie de zbor (N. Badea, S. Cozma)
Sti:
- Mastic la jumtate ! (V. Trolea)
Sticlar:
- (Membru al unei) formatii de suflatori (P. Vesa, B. Stoianovici); Protagonist
intr-o formatie de suflatori (B. Vlad); Sufltor i modelator de produse
transparente (M. Guja); Depune mult suflet n ceea ce face (D. Bldea)
- Geamgiu ... intr-un sens larg (E. Gldu, Gh. Dobrescu Jr)
Sticl:
- Turnat n pahar (L. Popescu); Toarna in pahare
- Trecuta cu vederea (V. Rusu)
- Unitate pentru desfacerea bauturilor (A. Doboan)
- Functioneaza pe lampi (M. Frunz)
Sticlrit:
- Lucrare pentru suflatori (G. Belu)
Sticlu:
- Mignona receptiva la miresme si licori (At. Mateescu)
Stigmatizat:
- Rau insemnat (I. Muat)
Stih:
- Un rand de duh si slava desprins dintr-un poem (At. Mateescu)
- Cuprins de poezie (I. Musat)
- Masurat in metri si picioare (V. Trolea)
Stil:
- Proprietate/Distincie personal (T. Capot, V. Potolinc); Personal ... artistic
(M. Mnica); Mod de exprimare cu totul personal (Gh. Igna)
- Amprenta autorului (T. Hedesiu); Recunoscut dupa amprenta (Gh. Toia, M.
Zgubea)
- Un tip de caracter (E. Ndrag); Gen literar (P. Goja. M. Zgubea)
- Maniera proprie de abordare (A. Gagniuc, E. Mnica)

A stila:

- Scriitor din antichitate (L. Popescu); Scriitor clasic


- Manual pentru scrib (A. Tudose)

- A studia codul bunelor maniere (P. Abdoula)


Stilare:
- Cultul personalitatii (Gh. Luculescu)
Stilat:
- Un fecior apreciat la casa lui (Z. Turdeanu)
- Cu maniere alese la serviciu (V. Antoniu); Aplica eticheta la un serviciu (D.I.
Nicula)
Stilet:
- Vrf de atac ntr-o triplet .. cu extremele (C. Herescu)
- Junghi evoluat (L. Popescu)
- Lama de ras (A. Stnescu)
- Are limba ascutita (L. Popescu)
Stilizare:
- Proces de form (N. Gheorghiu)
- Prezentarea pe scurt a unor motive (I.E.Meteleu. T. Hedeiu)
Stilizat:
- Reprodus n linii mari (N.C. Dumitru)
Stilou:
- Pelican ... cu pene aurii in frunte (M. M. Popescu); Pana maiastra (I. Boar)
A stima:
- Un fel de a se da onorul (M. Mnica)
Stim:
- Vorb de luat n considerare (I. Vlase, Gh. Prodan)
- Cuvant de onoare (R.Arpad)
- Termen de respectat
- Adevaratul pret al valorii platit cu aurul recunostintei (V. Petreanu)
Stimul:
- Generator de energie (N. Caraiman)
Stimulativ:
- Bun la inaintare (I. Sarbu)
- Aflat in faza de crestere (S. Petrica)
Stimulator:
- (i) da inimii ghes (I. Cretu); Face ca inima sa bata mai tare (C. Herescu)
- Generator de impulsuri (L. Popescu)
Stimulent:
- Catalizator activ (V. Potolinca)
- Generator de impulsuri/for (V. Antoniu); Generator de energie
Stingtor:
- Unul care face spume la gura (Panad)
Stingere:
- Botezul focului (I. Boar)
Stingherit:
- Are unele retineri (T. Capot)
Stins:
- Lipsit de vlaga ca un muc ars de lumanare (I. Ptracu, C. Trnoveanu)

Stipulare:
- Articol de lege (S. Petrica)
Stipulaie:
- Inscris ... la drept (C. Cpn)
Stirpe:
- Nume de familie (Gh. Luculescu)
Stiv:
- Dispozitie care nu contrazice oarecare ordine (B. Stoianovici); Gramada
ordonata (Gh. Chirila)
Stoarcere:
- Determinarea aproximativa a uscatului (Gh. Gandu)
Stoc:
- Rezultatul operatiunilor de adunare (B. Stoianovici); Adunarea din fabric (T.
Capota); E o aduntur (A. Mitu)
- Realizarea scontata a supraproductiei (I. Boar)
- Trecut (mai demult) in rezerva (I. Stanciu, M. Anghel, M. Gzea, M. Ciornei);
Rezerva care ne scoate din impas (T. Hedesiu)
- Intrare fara iesire (Gh. Toia)
A stoca:
- A trece in rezerva (I.I.Zamfirescu)
Stocare:
- Rezultatul adunrii sau al nmultirii (M. Zgubea)
- Trecere in rezerva (S. Ceampuru, L. Popescu)
Stof:
- Material "bun de tipar" (E. Ndrag)
Stog:
- Depozit de nutreturi concentrate (A. Doboan); Depozit in aer liber viznd
creterea eptelului (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Claie peste gramada (M. Gzea)
Stoic:
- Om cu multa rabdare (I.G. Gruni)
- Indurator din principiu (D. Manog)
- Calificat la proba de rezistenta (I. Serban)
- Ferma model (masc) (C. Herescu); Ferma de la rascruce (masc) (P. Ciurea)
- Partizanii virtutilor asociati la niste ferme (sing) (P. Vasilache)
- Stanca de neclintit de care se sparg toate valurile vietii (Gh. Dobrescu Jr.)
Stol:
- Formatie care folosete din plin aripile pentru deplasare (A. Boboc); Formatie
cu
spetaculoase evolutii in aer liber (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Formatie de
zbor (Gh. rdea)
- Un nor purtat pe aripi calatoare (O. Eftimie); Randuri inaripate intr-un pasaj la
inaltime (M. Frunz)
- Companie/Brigada aeriana (I. Filip, Gh. Glea, A. Baican, T. Nicov)
- Escadril de planoare cu propulsie proprie (F. Vasilescu)
- Reuniune la un inalt nivel. (Gh. Toia)
- Asociatie ornitologica (P. Berteanu)
Stomac:

- Laborator alimentar (N. Caraiman)


Stomatolog:
- Promovat la examenul oral (M. Zgubea); Gura casca la examenul oral (T.
Capota)
- Bun de gura cand trage la masea
- Dregtorul coroanei (M. H, F. Georgescu)
- Specialist la o inteprindere de extractie (A. Tudose); Extrage rdcini (V.
Negreanu, N.B. Verciuc)
- Se tin cu dintii (sing) (Gh. Oncioiu)
- Apreciat la serviciu ca bun de gura (C. Pricop)
- Lucrator ... la cariere (I. Ilie)
Stop:
- Comanda de stat (V. Potolinca)
- Interzice orice fel de trafic (N. Cioclteu)
- Aflat ntr-un colt .. de stat (E. Gldu); Intalnit la colt de strada (A. Boboc)
- Panou luminos pe strazile orasului (A. Botea)
- E pentru ntrerupere (Bibi Stoianovici)
- Trece pe rosu cu masina cu frana pusa (P. Haa);Rosu la culoare (D.R. Giuglea)
- Punct de expedieri telegrafice (S. Contz)
- Caz mortal la cardiologie (D. Novacovici)
- Blocaj central ... urmat de o racire lenta (M. Bornemisa)
- Reglementeza circulatia ... arteriala
Stopare:
- Tratament pentru refacerea rupturilor de tesut (C. Herescu)
Stoper:
- Becul din fata portii (Ioan Manzur)
Stor:
- Pleoapa (fibroas) la un ochi de sticl (N. Caraiman, P. Ciurea); Pleoapa
ochiului (E. Daranga); Acopera ochiul (V. Potolinca); Inchide un ochi (la
soare) (Gh. rdea, V. Potolinca); Lasat pe ochi impiedica vederea (I.I.
Zamfirescu)
- Intrerupator/Geana de lumina (V. Potolinca, N. Caraiman); Gardian postat la
portile luminii (V. Cernicic)
- Ecran impotriva razelor (C. Herescu)
- Coboara pe fereastra; Inchide fereastra (P. Haa)
Storctor:
- Articol de presa (M. Gzea)
- Scot niste boarfe din apele lor (sing)
Stors:
- Scos din vigoare (I.E.Meteleu)
- Stransul lucrului pentru lasatul secului (Gh. Oncioiu)
- Produs deshidratat (Al. Cristici)
- Tras spre uscat
- Ca lamaia (Gh. Dobrescu Jr.)
Str:
- Drumul cel mai scurt care duce la ora (D. Bnciulescu, E. Gldu, T. Hedeiu)
- Cea mai mica strada (L. Popescu); Strada mica (din Strehaia)! (N. Mutulig, I.
Iosif); O mica strada in Bistrita!

Strabism:
- Cauza unor puncte de vedere diferite (O. Eftimie)
- Incrucisare de priviri (V. Trolea)
Strad:
- Drum facut la oras (O. Manto-Jr)
- Mijloc de circulatie (Gh. Chiril)
- Candidata la alegeri aflata la rascruce (I.I. Zamfirescu)
- Batute cu piatra (sing) (N. Caraman)
- Sunt inregistrate pe benzi (sing) (E. Dara^nga)
- In fata portii (V. Antoniu)
- ncruciri pe teme citadine (sing) (M. Guja)
- Bate ulitele (P. Berteanu, Tr.I.Cioclteu)
- Deschidere pentru comertul exterior (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh.
Lazar)
Strai(e):
- Msuri luate pentru acoperire (E. Gldu); Constituie o acoperire (L. Popescu)
- Model tip de imbracaminte (S. Ceampuru)
- Are diverse motive pentru anularea unui gol (Gh. Oncioiu)
- Haina noastra traditionala (E. Robciuc)
- Ansamblul pieselor de schimb (D. Ndrag); Un set de piese (I. Pun)
- Imbraca forme diferite (I. Degeratu, V. rdea)
Straj:
- Gard national (M. Frunz); Pusa in garda (T. Nicov)
Stran:
- Loc de stat la slujb (M. Bornemisa); E ocupat la slujb (N. Badea); ine de
scaun la slujb (J. Doli)
A strangula:
- A taia rasuflarea (F. Stefanescu)
Straniu:
- Mai mult decat curios (Al.Cristici)
Strapontin:
- Rezerv de stat (alocata pentru cultura) (P. Haa, I. Tatar)
- Acorda sprijin pe culoarele teatrului (sing) (Gh. Oncioiu)
- Supliment de loc
- Scaun la cap
Stras:
- Sticla taiata de diamant (C. Baroiu)
- Straluceste in costume de gala
Strat:
- Baza de ultura la nivel de gradinita; Unul de la gradinita (I. Tatar);
- Pat de la gradinita (M. Zgubea); Pat pentru tinerele vlastare (A.
Doboan); Intins
pe pat (D. Guinea)
- Pamant de flori (I. iu); Aria orilor (L.Popescu); Scena adecvata pentru
"Floarea din gradina" (C. Crbu, I. Socolov)
- Form de cultivare a grdinii (E. Gldu)
- Aezare din timpuri strvechi (S. Rurean)
- Foaie de depunere (Gh. Oncioiu)

- Unul ... peste altul (A.M. Samsonic)


Stratagem:
- Tehnica de lucru la razboi (A. Rab); Urzeala rzboiului (L. Popescu); Dusa la
razboi (C. Herescu, F. Georgescu)
- Schem tactic pentru un atac surprinztor (I.E. Meteleu)
- Fenta in atac (N. Cioclteu); Fenta derutanta
- Cheia succesului cand intransigenta este pusa la bataie (Gh. Constamtinescu)
- Farsa jucata la un teatru si armata (M. Bornemisa)
- Mijloc de lupt, bine camumflat (V. Bogo)
- Generatoare de piste false (A. Rbontescu)
- Inselaciune cu premeditare (L. Popescu)
Strateg:
- Tip operativ la o masa de ... jocuri (E. Anca)
Stratificat:
- Pus in ordine intr-un depozit (T. Capota)
Str:
- Spor de vechime (Gh. Chiril), Trecut la vechime; Element de frunte care atesta
vechimea (A. Tudose);Ne indica vechimea pe aceste meleaguri (F. Georgescu)
- Are un iz vechi (A. Doboan)
Strbatere:
- Are mare trecere
Strbttor:
- Trece cu usurinta prin materie
Strbun:
- Neam de departe (V. Butoi, G. Popescu)
- Umbra a trecutului proiectata pe retina veneratiei (E. Diradurian)
Strabunic:
- Vie ... la a treia generatie cu rod (masc)
Strbunic:
- Femeia bun .. la superlativ (B. Stoianovici)
- Vie ... la a treia generatie cu rod
Strdanie:
- Foc sustinut pentru atingerea tintei (Gh. Boban)
Strduin:
- Forma de angajare la o intreprindere (S. Petrica)
Strin:
- Chemarea necunoscutului (V. Bucur); Element necunoscut (N.B.
Verciuc)
- Un tip nemaipomenit (I.Socolov)
- Total lipsit de cunostinte (O. Enache, M. Popa, O. Sperlea)
- Nu-i de ici de colo
Strintate:
- Lumea de dincolo de noi (I. Plischi)
- Mama vitrega a tarilor pauperizate (N. Murean)
Strlucire:
- Act ... reflex (O. Manto Jr); Ape minerale (sing) (A. Rab, N.Banu)
- Bate la ochi (A. Rbontescu)
- Parada stelelor (E. Robciuc)

Strlucitor:
- Remarcabil prin reflectiile sale (T. Capot)
- Mai mult dect bine vzut (L. Popescu)
Strmo(i):
- Inaintasii formatiei locale (Gh. Gndu); Unul dintre inaintasii nostrii,
bun si la
aparare (M. Stancu)
- Buni la cultivarea viei (sing) (E. Gldu)
Strmutare:
- Schimb de locuri pe teren (L. Popescu)
Strmutat:
- Cu totul i cu totul deplasat (C. Dincovici)
Strnepot:
- Lumea a treia in curs de dezvoltare (Gh. Arvinte)
Strnut:
- Explozie cu suflu puternic (Gh. Toia); Explozie in mina (V. Tarsolea); Explozie
la .. suprafata (V. Feru)
- Pretext pentru urari de sanatate (E. Guja)
- Intervine dupa racire (P. Vardol)
- D un aer de fort (N. Stancu)
Strpuns:
- Rupt de trecut (Gh. Docea)
Strnicie:
- Aflat n vigoare (A. Rbontescu)
A strmba:
- A face ceva nedrept (I. Degeratu)
Strmb():
- Plecat din rndurile celor drepti (D. Bnciulescu, E. Gldu, T. Hedeiu)
- Exemplu de nedreptate crasa (C. Herescu)
Strmbtur:
- Figura de clovn
Strmt:
- Creaza o stare de jena (V. Potolinc)
- Nu se simte mai deloc in largul lui (Gh.Dobrescu-Jr)
- Da senzatia de neputinta in deplasare
- Nevasta! (masc) (V. Tarsolea)
Strmtoare:
- Un gat de apa (I. Caraiman)
Strmtorare:
- Strange baierele pungii (S. Rus, Gh. Oncioiu)
Strmtorat:
- Ocolit de grijile materiale (A. Dobosan)
Strngtor:
- Adept al acumulrilor n economie (Gh. rdea)
Strnsoare:
- Adunare populara (C. Suta)
Streain:
- Limitele unei acoperiri de casa (sing) (T. Capota)

- Loc de adunare pentru un circuit n mijlocul naturii (Gh. rdea)


- Apeduct in constructie la inaltime (M. Dinca)
- Pleoapa plangatoare peste un ochi de sticla (Gh. Gandu)
A (se) strecura:
- A scapa de inghesuiala (P. Vesa)
- A alege... cu umezeala in ochi (D.I.Nicula)
Strecurare:
- Alegerea felului nti (I. Vlase, Gh. Prodan)
- O patrundere disimulata in lumea interlopa (M. Dogeanu)
Strecurtoare:
- Daca nu curge, pica (P. Georgescu)
Strepezeal:
- Strage din dinti
Streptococ:
- Te baga in boala (S. Petrica)
Stress:
- Nascut intr-un mediu ostil (I.I. Zamfirescu); Caz de neadaptare la mediu (V.
Potolinc)
- Influenta negativ a anturajului prost (A. Doboan)
- (Generator de) inalt tensiune (I. Manzur)
- Reactie intern fat de un agent strin (B. Stoianovici)
- Consecinta neplacuta a unei atmosfere incarcate (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Striat:
- Se simte bine la pipait (E. Manica, T. Hedesiu)
- Tesut cu dungi reiate (D. Georgescu)
- (Material) scos in relief in mai multe randuri (Ed. Anca, B. Stoianovici, C.
Crbu )
A strica:
- A fi degradat din functie (V. Feru)
- A face pe nebuna! (A. Doboan, P. Goja, I. Ttar)
Stricare:
- Face numai lucruri rele (V. Potolinc)
Stricciune:
- Rmas/Rea la pagub (T. Capot, N. Caraiman)
Stricnin:
- Solutie de curtat la rece (B. Stoianovici)
Strict:
- Impiedica deraierile de la linia dreapta (B. Vlad, M. Zgubea)
- Riguros exact (A. Boboc)
Striden:
- Incongruenta cromatica afectand intempestiv bunul gust (M. Dogeanu)
Stridie:
- Un fel masa gelationoasa (T. Hedesiu, B. Stoianovici)
- Specialitate pescareasca ... la capac (Z. Nichici)
A striga:
- A scoate cu groaza din gura (I. Ttar)
Strigtur:

- Cuvant spus in bataie de joc (I. Ilie); Vorba spusa in bataie de joc (R.
Arpad); O
gura data in bataie de joc (T. Hedesiu)
- Fcut de rsul satului (la hora) (E. Gldu)
- Poanta .. intr-o miscare de dans (V. Butoi, G. Popescu)
Strigoi:
- Prezent de spirit (Gh. Oncioiu)
- Cadavrul viu (in aparenta) (P. Berteanu)
Stringent:
- Aflat in criza de timp (A. Doboan)
Strip-tease:
- Dezvluiri publice de senzatie ntr-un numr de revist (F. Mrescu)
Striu:
- Linia dreapta a modei (P. Ciurea)
- Val de stofa (O. Manto-Jr)
- Reliefat in unele materiale (A.M. Samsonic)
- O simpla zgarietura (T. Capota)
- Scobitura in metale (V. Hotea)
Strivire:
- Efect apstor (V. Bucur)
Strof
-: Grupare poetica (N. Ciocalteu); Moment poetic (C. Prvu)
Strop:
- Mica apa curgatoare (Gh. Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu); Pui de apa
(I.
Tatar); Firul apei (P.R. Colti)
- Capitol succint dintr-o materie de curs (V. Tarsolea); Scursul din pahare (A.
Botea)
- Msur elementar luat n caz de ploaie (D. Bnciulescu, E. Gldu); Multime
aflat n ploaie (sing) (I. Boar); Singularul .. de la ploi (St. Ciocanu); Putin ...
plouat (P. Georgescu)
- Printr-o ampla comasare duc la realizarea marilor oglinzi (sing) (I. Ptracu, C.
Trnoveanu)
- Un pic mai mare (M. Bornemisa)
- Rupere de nori
Stropire:
- Muiere uoar (I. Muat)
Stropitoare:
- Provoac o ploaie din senin pe zone locale (B. Stoianovici); Insotitoarea omului
care aduce ploaie (Ed. Anca); Umpluta cu apa de ploaie (C. Herescu); Vas cu
apa de ploaie (C. Herescu)
- D ap cu ciurul (L. Popescu)
Stropit:
- Deformata bine (D. Nstase)
Structurare:
- Aranjamentul unei compozitii (T. Capot)
Strugure:
- Un spanzurat printre vii (L. Popescu); Culesul viilor

- Vin mai tarziu (V. Tarsolea)


Strun:
- Canta cand se ciupeste (I. Isac)
Strung:
- Centru de colectare a laptelui
- Vadul Oii (A. Doboan)
Strungrea:
- Rostete (!) printre dinti (M. H, F. Georgescu)
Strungrie:
- Loc unde se lucreaza prin rotatie. (R. Arpad)
Stru:
- Pasre care zboar .. dnd din picioare (D. Crstea-Firez, M. Zgubea, I. Tatar)
- Oua ... oua foarte mari (M. Gzea, Ed. Anca); Oua .. foarte multe oua (C.
Herescu)
- Alergator african (I. Serban); Campion african la pana (I.G. Gruni)
Stuc:
- Iese n relief expunndu-i decoratiile pe fat (C. Pricop)
- Fals in arta decorativa (A. Mitu)
- Marmorean in felul sau (Tr.I.Cioclteu)
Student:
- Acumulator de inalt nivel tehnic (L. Popescu)
Stuf:
- Da cu trestia-n balta (St. Ciocianu)
- Adapost lacustru (Tr. Cioclteu)
- Face un acoperis primitiv prin Delta (I. erban)
- Garnitura naturala pentru palarii de casa (Fl.T.Vasilescu)
Stup:
- Locuinta alocata unei familii adunata d pe drumuri; Tablou de familie n
ulei (N.
Caraiman)
- Adaposturile unor familii vizitate de niste mascati (sing) (I.erban)
- Csut de turt dulce (L. Popescu)
- Unitate de produse zaharoase (L. Popescu)
- Centru vital ... salvat prin acupunctura (D. Novacovici)
- Muzeul figurilor de cear (Gh. rdea)
- Ulei plin de muste (A. Tudose)
- Nivel de stabilizare al puhoaielor iesite din matca
Stupefacie:
- Masca ... fara masca (efectiv cu surprize !) (V. Feru)
Stupefiat:
- Sub efectul unei bombe fr explozie (V. Feru)
Stupin:
- Muzeul figurilor de ceara (B. Stoianovici)
Su:
- Suita la cap! (Gh. Toia); E suficient pentru inceput! (P. Berteanu); Sudate in
trasura!
- Masura la talie ! (D.M. Ivnu, M. Munteanu)
- Spatiu gol!

Suav:
Sub:

- Termen/Plin de gratie (D. Guinea)

- Cuvnt cu dedesubturi (V. Potolinc)


- Pus n inferioritate (D. David)
- Mai putin apreciat (I. Serban)
Subliniere:
- Inscriere memorabila (E. Daranga)
Subminare:
- Mncare de regim (A. Mitu)
Substantiv:
- Se schimba de la caz la caz (N. Armau)
Subtilitate:
- Lupe convexe la ochelarii mintii (sing) (Fl.T.Vasilescu)
Subtilizare:
- Evaporare rapid (M. Frunz)
- Insusire de mare finete (Gh. Dumitrescu)
Subtrefugiu:
- Fenta de ocolire facuta cu abilitate (Gh. Dumitrescu)
Suc:
- Te baga in racori (M. Anghel)
- Solutie de preparare a unor fructe (H..Simon)
Sucal:
- Pusa pe depanat (D. Tipluic)
Succes:
- Realizarea unei intreprinderi (A. Dobosan)
- Fond de castiguri la loteria vietii (M. Dogeanu)
A suci:
- A executa o micare de ntoarcere (A. Boboc)
- A umbla cu invarteli (L. Popescu)
- A realiza un tur de forta (I. Stanciu)
Sucit:
- Inregistrat dupa intoarcere (I. Socolov)
Sud:
- Pus jos la pamant; Punct marcat pe jos (N. Banu)
- Seul pe harta (V. Tarsolea)
- Deosebit de Nord (C. Herescu)
- Dus de la spate! (V. Trolea); Dus - intors ! (Gh. Luculescu)
A suda:
- A face legatura (L. Popescu)
Sudare:
- Picurare insotita de descarcari electrice (A. Moreanu)
Sudat:
- Prins de fiare (L. Popescu)
Sudoare:
- Lac artificial, efect al trudei omului (M. Mrdrescu)
Sudor:
- Mascatul care prinde niste fiare

- Vede stele inaintea ochilor cand porneste la treaba (M. Guja)


Sudur:
- Metoda de prindere cu arcul (Gh. Gurau)
- Procedeu de obtinere a unor oteluri ... aliate (M. Frunz)
- Solutie de lipit (E.Globau, C. Mangu)
- Chemarea la unire facuta cu multa caldura
Suferta:
- Serviciu turistic (D. Bakos)
Suficient:
- Ajunge unde trebuie (V. Potolinca)
Sufix:
- E intotdeauna codas la vorba
Suflet:
- Produs controversat al materiei emancipate (At. Mateescu)
Suflu:
- Un fel de bataie ... asta-i cuvantul ! (C. Suta)
Sugar:
- (Pui de) papa-lapte (E. Nadrag, I. Secula); E un papa-lapte; Un papalapte in
adevaratul sens al cuvantului (I. Degeratu, V. rdea);
- Puti n legnare (C. Herescu)
- Strans la piept (N. Banu)
- Se schimb zilnic de mai multe ori (C. Herescu)
- Un incepator in anul intai la scoala vietii (C. Crbu, I. Socolov)
Sugativ:
- Se prinde la tampoane (C. Herescu)
Sugiuc:
- Salam .. de dulce (I. Caraiman)
A (se) sui:
- A merge mai mult n sus (A. Boboc)
- A evolua la nltime (N. Barbu)
- A se ridica de jos (C. Herescu); A lasa poalele in jos (I.erban)
- A reusi la treapta (I. Caraiman)
Sui:
- Carare in crestet (M. Zgubea)
- Actiuni cu cota in crestere (sing) (B. Vlad, M. Zgubea)
- Drumul spre culmi (C. Untaru); Mersul pe varfuri
- Chemare la ramp (M. Frunz)
- Il ai n coasta (M. Chiricut)
Suit:
- Mersul pe varfuri (P. Berteanu)
- Asezat undeva ... de pescari! (Gh. Gutescu)
Suit:
- Urmasii imparatului (sing) (S. Cozma, Gh. Pintiliasa)
- Formatie care acompaniaza (E. Ndrag)
- Insotitoare la mare/inaltime (C. Pricop, I. Iosif)
- O echip de prim rang (Gh. Oncioiu)
- Partea curtii din spate (N. Caraiman)

Sul:
- Facut din hartie pentru transport (A. Moldovan); Stransul hartiei (P. Hasas);
Ambalaj gol de hartie (N. Badea)
- Forma de invaluire (G. Stroe); Panze in valuri (sing) (C. uta)
- Forma de act care nu se poate depune la dosar (H. Albert); Form de
prezentare
a vechilor scrieri (B. Stoianovici)
- Imaginea spatiala a unui proiect iesit de pe planseta (E. Diradurian)
- Documentar de arhiva (C. Herescu)
- Clasic sistem de rulare (V. Potolinc)
- Intoarce foaia (D.I. Nicula)
Sul:
- Perforator de mn (E. Gldu, T. Hedeiu, E. Mnica)
Sulemenire:
- Schimb de mina cu ajutor din afara (A. Antonesei)
Sulf:
- Un fel de apa rece (I. Isac)
- Element de baza in teoria chibritului (I. Riti)
Suliman:
- Dres de femeie tras peste fata (A. Tudose)
Sulita:
- Lupttor care-i arunc armele (M. Guja)
Sultan:
- Postul mare la musulmani (E.Globau, C. Mangu)
- Judecator in sala pasilor pierduti (S. Leoveanu)
- Inaltimea unei porti vechi
Sumar:
- Arata cum scrie la carte (D. Nstase); Fond de carte (O. Slvuc)
- Recapitulare .. pe capitole (M. Gazea)
- Dat la cuprins (A. Boboc)
- Anexa la o lucrare scrisa (A. Doboan)
- Material sintetic
Sum:
- Adunare general sub semnul crucii (E. Anca); Cuvant de inchidere la o adunare
(I. Magla)
- Numrul trecut sub coloan la tabl (S.R. Cacuci, D. Onofrei)
- Ansamblu ... de valoare (A. Boboc)
- Un grup de lei (T. Capot)
Sumo:
- Concurs la care se intra cu greutate (A. Doboan)
A suna:
- A face apelul (I. Seicean)
Sunare:
- Aviz telefonic (H. Albert)
Sunet:
- Tulbura linitea (C. Herescu); Dispare in liniste (V. Anghel, I. Vlase);
Produce
neliniste (D. Nad)

- Prins/Tare de urechi (Al.Cristici)


Supap:
- Mentine aerul conditionat ntr-o camer (O. Coglniceanu)
- Specialitate la capac (O. Manto-Jr.)
Sup:
- Zi de post (S. Contz)
- Un fel de a inghiti galusca (C. Herescu)
Suprare:
- Viituri tumultoase care ne ineaca corabiile (sing) (V. Negreanu)
- Produse de larg consum (sing) (Gh. Toia)
Superb:
- Rapitor innascut (J. Dolis)
Superficial:
- Manifesta usurinta in tot ce face.
Superior:
- Urcat pe scara de serviciu
Superlativ:
- Culegere de maxime (sing) (A. Ciurunga)
Suplu:
- Proba de agilitate (C. Stanescu)
Suprafa:
- Interpretare in stil prelungit a unei cunoscute arii
Supt:
- Tras n piept (T. Capot)
- Mancarica dulce de pui (P. Ciurea); Mancat de copilasi (L. Bot, V. Buzea)
Supus:
- Om cu scaun la cap (Gh. Onicioiu)
- Plecat in caz de forta majora (D. Huluta)
Sur:
- Trecut prin par (D. Crstea-Firez, M. Zgubea, T. Capot); Soi de par tomnatic
(Gh. Toia, V. Antoniu)
- Oameni in trecere (sing) (N.Banu)
- Determinat de aparitia ghioceilor (I. Buzdugan); Cu ghiocei la tmple (V.
Hotea); A strans ghiocei
- Alba-neagra (masc) (E. Ndrag)
- Deschis la fire (Gh. Postelnicu, Fl. Vldulescu)
- Gripare! (I. Tatar, B. Stoianovici)
Surs:
- Semn de inseninare (A. Moreanu)
- Intinde gura dulce (G. Barboni)
- Schita vesela ... care te face sa zambesti (B. Vlad)
- Licar de lumina revarsata peste fata lumii (Gh. Dunca)
- Pui de rs (V. Rusu); Mai mare rasul!
- Flori de mina (sing) (T. Nicov)
Surcea:
- Una uscata care se aprinde repede (M. Faicec)
- Amintire ramasa de la creanga (D. Bold)
- Firimitura cazuta de la masa taietorilor de lemne (I. Manzur)

Surd:
- Rmne indiferent cnd i se uotete la ureche (L. Popescu); (Unul care) trage
cu urechea (N. Badea)
- Absent la receptie (Gh. rdea)
- Neascultator in felul lui (I. Avram)
Surogat:
- Un loctiitor in felul sau (C. Crbu)
Surori:
- Se au ca fratii (P. Berteanu)
Surmenaj:
- Abuz de serviciu (C. Baroiu)
A surpa:
- A cadea la pamant (t.Ciocianu)
Surs:
- Baza sistemelor informationale (N. Barbu); Baza de aprovizionare tehnicomateriala (I. Degeratu)
- Locul din care se trage (P. Ciurea)
Surzenie:
- Lipsa inregistrata la receptie (C. Herescu)
Sus:
- Punctul terminus al unei ascensiuni obisnuite (L. Popescu)
- Reprezinta o depasire de nivel (T. Hedesiu)
- Proiectie in sens unic a coloanei fara sfarsit (At. Mateescu)
- Imperativ inaltator (M. Bornemisa)
Susan:
- O legatura de ... covrigi
Suspendare:
- Prindere in cuie (P. Georgescu)
Suspin:
- Exprima amaraciunea unui suflet chinuit (I. Degeratu, V. rdea)
Sutan:
- Tinuta cu piese negre (E. Nadrag)
- Travesti maxin pentru slujitorii cerurilor (At. Mateescu)
- Acoperamantul clericilor
Sut:
- Roman ce ... s-a scris demult (G. Magheru); Cedat la romani! (Gh.
Constantinescu, C. Dumitriu, Gh. Lazar)
Sutien:
- Tine piept la toate femeile (D. Iacovi)
- Cosul cu mere, apreciat la o gratioasa gospodina (P. Vasilache)
Susintor:
- Un om de nadejde (V. Potolinca)
- Stalp al apararii (V. Potolinc)
A susine:
- A lupta pentru afirmare (T. Capot)
Sutar:
- Hartie de valoare (P. Georgescu)
Suveic:

- Avanseaz rapid prin urzeli bine ticluite (Gh. Toia, M. Zgubea)


Suzet:
- Luat de piept (I. erban)
Sv:
- Se trece i cu cinci! (N. Banu)
- Partile unui stativ
Svelt:
- Mic de talie (V. Trolea)
Sveter:
- Strans la piept cu caldura (M. Dogeanu)
Sx:
- Limitele unui sufix ! (N. Dumbrav)
Sz:
- Scuze ! (T. Nastase)


(e)a:
- (Prevazuta) cu scari la urcare (P. Abdoula, V. Feru); Escaladat/Suit pe scri (V.
Potolinc, H. Petcu); Dotat cu dou scri (Gh. rdea); Se urc pe
scar (R. Vasilescu);
Cu acces la scara (V. Potolinc ,A. Morar); Are scari cu o singura treapta (Gh. Boban)
- Pus n circulaie n interesul/folosul statului (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh.Lazr);
Lucrarea de stat a elarului (P. Haa); Pus pe nelat (D. Bldea);
- Un scaun ce nu poate fi cedat de cavaleri (B. Vlad, M. Zgubea); Scaunul celui de sus (Gh.
Geafir); Scaun cu sase picioare (I. Caraiman)
- Loc ocupat ntr-o curs ciclist (Gh. Chiril, I. erban); Locul ocupat de un
ciclist in cursa
(M. Frunz); Suportera pentru un jocheu in plina cursa (I. Ptracu, C. Trnoveanu);
Baz pentru practicarea ciclismului/echitatiei (L. Bo, V. Buzea, Ed.
Anca, R.Arpad)
- O pereche pe motocicleta (P. ecman)
- Btut cu intenie/pricepere (Gh. Oncioiu, Gh. Constantinescu); Btut n numele alteia
(V. Feru);
- Piesa luata la o miscare cu calul (D. Hurtupan)
- Piele (tbcit) de cal (L. Topor, M. Dinc); Lucrata din piele ... de cal (I. Riti);
Merge pe
cal (T. Hedeiu); Excrescenta de piele aparta in regiunea dorsala a cailor domestici
(M.
M. Popescu); Loc rezervat la Calul Balan;
- Prins/Strns n chingi (L. Popescu, V. Rusu, A. Stan)
- Faciliteaz o purtare cavalereasc (M. Anghel, I. Ttar); Baz de cavalerie (V. milovici);
Sustinatoare a cavalerilor (I. Stanciu)
- Tronul amazoanelor oferit cavalerilor turfului (E. Mihu, Gh. Dunca);
- Poarta la hipodrom (C. Herescu)
- Loc de trecere la pas (Gh. Igna, C. Herescu, D. Guinea); Un pas spre
culmi (M. Frunz);
Merge la pas (F. Mrescu); Pas de manevra (A. Doboan); Pasul
drumeului (I. Boar);
- O trecatoare ... sus pe cal (M. Anca); O trecatoare mai domoala (V. Potolinc)
- Cuprins de depresiune (A. Doboan); Depresiune ... trecatoare (T.Popescu, G.epelu)
- Punct de legatura intre doua inaltimi apropiate (C. Trnoveanu); Forma clasica de
legatura intre doua inaltimi (I. Ptracu, C. Trnoveanu);
- Spatiu intercostal (t.Ciocianu)
- Cdere de pmnt (M. Ciurunga); Rupere de coaste (A. Doboan).
- Unde intalneste muntele cu munte (A. Doboan)
- Vehicul de poveste (I. Boar, I. Manzur); Suita cu un final de poveste
.a.:
- Corp de figurani anonimi (arb) (Gh. Toia, M. Zgubea).
- Cel mai mic multiplu comun (C. Herescu)
acal:
- Mai ru ca un cine (E. Drnga);

ag:
ah:

ahist:
aib:
al:

- Jefuitor de cadavre (I. Boar)


- Vine ca lupul (L. Popescu).
- Se ntrece cu gluma (F. Matei); O poveste glumea (D. Marcu);
- Chestie de neseriozitate (M. Gzea).
- Partid care se ncheie cnd ajungi la pat (Gh. rdea); Sport care duce pe unii la pat (C.
Broiu)
- Sistem prin care este atacat un rege (E. Gldu, T. Hedeiu, E. Mnica);
- Joc de doi cu figuri (L. Popescu);
- Partenerul ideal pentru o spaniol, o indian sau o sicilian (M. Frunz);
- Foloseste in joc mai multe figuri (Gh. Neme)
- Fixata cu suruburi (M. Bornemisa)
- Luat/Dus pe (dupa) umeri (A. Botea, M. Dinc, D. Guinea, V. Potolinc); Dus/Purtat

pe
umeri (A. Rbonescu, V. Feru); Luat de/dup gt/umeri (I. Ttar, N.
Caraiman, Gh.
Chiril); Cuprinde femeile pe dup umeri (S. Ceampuru);
- Spanzura de gat (I. Boar, I. Manzur), Strns/Prins de gt (L. Popescu, N.
Dumbrav);
Tesut de la gat (I. erban); Dat pe gat (V. Potolinca); Se aga cu cldur de gtul
nostru
(Fl. Mrescu); arpe inofensiv incolacit la gat; Se recomanda in caz de raceala la
gat
(L. Popescu); Se ia contra racelii si durerilor de gat (I. Riti)
- Motiv de imbrobodire pentru femei (Ed. Anca)
- Se las uneori pe spate (T. Frasin);
- Podoaba capilara (I.G. Gruni)
- Se ine de capul muierilor (I. Ttar);
- nfurare contra curenilor (V. Crstei);
- treang inofensiv n decor hibernal (M. Gzea);
- O podoab de brbat care mai mbrobodete pe cte una (T. Popescu).
ale:
- Aflate n mijlocul nostru (B. Stoianovici);
- Crupe ... superioare (Gh. Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu)
aman:
- Membru al cercului magic (V. Trdea)
amot:
- Interna la camin
ampan:
- Un vas plin de galbeni
ampanie:
- Face spume la gur cnd te dai la ea (V. Pisu).
- Vin puhoi la o intalnire de cupa (C. Crbu)
ampon:

- Schimba parul ... dar naravul ba


an:

ans:

an:

- nclat fr ciorapi (T. Porcuan, Z. Turdeanu); Se incalta fara ciorapi; nclat cu pantofii
altuia/stpnului (A. Rbonescu, T. Popescu); nclat n cas (N. Badea, S. Rus)
- Poart nclminte strmt (D. Crstea-Firez, M. Zgubea); Articol de incaltaminte
care nu se poarta (G. Stroe)
- Model de incaltaminte de casa (A. Doboan); Model potrivit pentru picioare (P. Ciurea)
- Incaltator pentru pantofi (C. Prvu); Il strange pantoful (N. Badea)
- Ajutor de cizmar, specializat in modelare; Calul de bataie al cizmarilor
- O lab tare (T. Butoi, Gh. Moldovan, G. Popescu);
- Picior de lemn (T. Capot, C. Butic, D. Manog); Picior eapn (F. Matei);
- Membru corespondent (Gh. Constantinescu);
- Un dur ce umfl botul la box (C. Crbu);
- Bagat cu forta sub piele (M. Gzea)
- Loz ctigtor la jocul ntmplrii (M. Gzea); Variant ctigtoare (T. Capot); Ctig
de cauz (I. Ttar);
- Ui deschise care duc n alcovul Fortunei (sing) (E. Diradulian);
- Conjunctura favorabila in asigurarea succesului (I. Degeratu, V. rdea)

-Alturi/Tovar de drum (cunoscut la betie) (G. Glodeanu, V. Potolinc, D. Bldea, I.


Buzdugan); Amenajatul drumului pentru o circulatie fluida (E. Mnica)
- Insoitor de-a lungul unui drum (H. Albert); nsoitor n transporturile rutiere (I.
Caraiman,
M. Guja).
- nregistrat pe disc (Gh. Luculescu, H. Albert)
- Linie melodica urmarita dupa imprimare (E. Guja)
apc:
- Ne st pe cap n sesiunea de iarn (C. Butic); De cap s v fie (A. Mitu);
- Aprtoare la nlime n cadrul porii (C. Herescu).
arad:
- Termen uzual pentru ceva greu de neles (B. Stoianovici).
aret:
- D jumtate de cru la un cal (E. Gldu); Vehicul de curse de un cal putere (V.
Potolinc); Purtat n spatele unui cal (T. Capot);
- Participa la curse pe doua roti (C. Herescu)
arm:
- For de atracie (A. Doboan, N.B. Verciuc, V. Crstei);
- Parfum personal revrsat n anturaj (V. Negreanu).
- Aer cald si placut (M. Frunz)
- Spirit universal (N. Badea);
- Respingere la polul opus (V. Trolea);
arnier:
- Scotch de marca consumat de filatelisti (E. Diradurian, A. Vljoag)
arpe:
- Omoar/Uciga cu snge rece (B. Stoianovici, V. Trolea);
- Strangator de felul lui (I. Ttar)
as:

- ase fara un sfert ! (N. Cioclteu)


ase:

asiu:

- E ca i nou dup ntors (I. Pun, L. Popescu); ntoars pe dos, arat ca nou (M. Dinc);
Opus ...noua (I.C.Pun)
- Un numar la care apelam in caz de pericol (D. Marcu)
- Indicator de avertizare (D. Guinea)

- Pus pe roate (A. Doboan);


- Baza de turism (O. Manto-Jr)
- Cadru de baza din transporturi
aten():
- Nici laie nici balaie (C. Herescu, I.Socolov)
- Altoi sui-generis ntre par i .. castan (M. Zgubea).
atr:
- Grup de colindatori conform obiceiului (V. Opri)
- Tabara cu oameni inchisi (P.Ciurea)
trar:
- Calitate de rom (Gh. Chiril).
b:
- Varfuri/Capete de surub! (O. Manto Jr, V. Potolinc); Repere importante in dimensionarea
suruburilor ! (Fl.T.Vasilescu)
- Ajunge stab cu datul pe goarna !
c:
- Scoala la care nu se da capacitatea! (Gh. Crian); Esec la deschiderea scolii! (T. Ploni);
Inceputul scolii! (R.Arpad); colar fruntas! (V. Butoi);
coal:
- Izvor de lumin la hotarele materiei (T. Capot); Surs de lumin (n flux continuu) (Al.
Cristici, I. Ttar); Pepiniera cu flori scoase la lumina (A. Botea, M. Dinc, D. Guinea)
- Centru de instruire pentru juniori (A. Boboc);
- Entitate impartita pe clase (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Cadru cu studii medii (Gh. Boban)
- Sediile bncilor (sing) (M. Zgubea);
- Matc pentru cursuri (I. Coresciuc);
colar :
- Primul dintre nvai (Gh. rdea);
- Personalul unor bnci (sing) (I. Ttar).
- Inocentul insetat care se adapa de la izvoarele cunoasterii (P.Vasilache)
colarizare:
- Inscrisuri necesare pentru acumulari si depozite bancare (sing) (I. Socolov)
edere:
- Aciune de stat (C. Herescu).
ef :
- Om de serviciu pus s fac ordine (D. Bnciulescu, E. Gldu, T.
Hedeiu); Om de ordine
(D. Bgrean); Salt calitativ pe scara de serviciu (At. Mateescu); St n cap n
timpul
serviciului (N.Nsui, V.Onofrei); Prime la servici (masc, sing) (D.
Bldea); Decisiv la

efie:

serviciu (I. Iosif); As din serviciu (P. Cornei);


- Postul mare pentru supusi (I. Socolov); Servit/Botezat n postul mare (N. Banu);
- Functie de gradul intai (D. Nad)
- Instalat primul la mas (I. Ttar);
- Chemat la conducere (C. Herescu)
- Mrime relativ (C. Broiu);
- Om de ordine (I. Ttar, V. Potolinc);
- Unul uns .. cu pinea i cuitul n mn (T. Popescu).
- Sus pe scar (A. Rbonescu);

- Functie de gradul intai. (M. Gzea, Ed. Anca)


eherezada:
- Povestea regelui din "1001 de nopi" (D. Bldea); Povestea ahului (D.V. Tofoleanu).
eic:
- Paii profetului (sing) (V. Trolea).
- Principii de viata in conditii de desert (sing) (N. Popescu); Numele domnului luat in deert
(I. Socolov)
- Tip de mare putere in lumea araba (C. Herescu)
- Cap din zona Golfului (I.erban)
elar:
- Profesionist al calariei.
- Tragator la ham; Face ham, dar nu musca
emineu:
- D foc casei (I. Buzdugan).
- Merge la camin (I. Tatar)
enal :
- Deschidere pe calea undelor (Gh. Guru).
- Partea unui curs de navigatie
enil:
- Band de circulaie (F. Matei); Fier de calcat (I. Riti)
- Merge cu tancul pe un drum ... serpuitor (P. Haa)
erif:
- Marele alb (A. Doboan)
erpar:
- La un taran ... mijlocas (N. Puna)
erpa:
- Campion al Asiei la alpinism (I.G. Gruni)
es:
- Dreptul la cultura/munca (A. Doboan, D. Bako, E. Gldu); Dreptul agrar (C.
Herescu);
- Plan de dezvoltare in agricultura (A. Boboc, Gh. Constantinescu, C. Dumitriu); Plan de
perspectiva in profil teritorial; Planul unei hri (O. Coglniceanu);
- Tinut ca-n palma (A. Prjescu)
- Teren fr denivelri (P. Abdula, A. Tudose, A. Doboan); Plan de activitate pe teren
(I.Apostol, V.Onofrei)
- ntins la pmnt (M. Zgubea, M. Gzea)
- Productor agricol (M. Frunz, C. Crbu);

- Nivelul mic al recoltei (S. Petric).


- Arie campestra (C. Herescu)
esime:
- Mai mult dect optime (D. Preda, P. Rotaru).
est:
- Plan subteran (C. Mateescu);
- ine de ase (P. Ciurea).
evalet:
- Suport uzual in anumite ateliere (Ed. Anca)
eztoare:
- Vorba de claca (A. Tudose)
ezut:
- Forma de asezare omeneasca (pentru cei cu stare) (C. Crbu, I. Socolov)
fan:
- Luat la bani mrunti (T. Capota)
h:
- Luat/Pierdut la ah ! (Gh. Constantinescu, A. Tudose); A pierdut/cedat la sah ! (B. Vlad,
A. Tudose, I. Socolov)
hocking:
- Vrea s impresioneze America (P. Aidimireanu).
i :
- Particul cu semnul plus (O. perlea); Spune ceva n plus (Fl. Barbu); nregistreaz un
plus (V. Butoi);
- Prezent/Nelipsit la adunare (B. Stoianovici, I. Tatar, P. Ciurea)
- E n stare s lege dou vorbe (Gh. rdea); Leag bine cuvintele (E. Drnga); Agent de
legatura (O. Manto-Jr); Mijloceste o legatura
- Formulare pentru completat (N. Stancu);
- Not cumulativ (C. Herescu, I. Filip, Gh. Glea);
- Sugereaz c ar mai fi ceva de spus (P. Goja);
- Bun ... delegat ! (D tirbu-Nica)
- ir redus ! (Gh. Luculescu); Pasi inapoi ! (C. Untaru)
ic:
- Se lanseaza la parada modei; Model la parada modei (V. Stoian, V. Potolinc); Moda ...
maxi (P. Berteanu)
- Oameni cu purtari alese in felul lor (sing) (C. Herescu)
- Arbitrul elegantei (O. Manto-Jr.)
- Confera o distinctie aparte (V. Stroe)
- Chestiune de bun gust (D. Georgescu).
icanare:
- Da multa bataie de cap. (A. Dobosan)
icanat:
- Are multa bataie de cap
ican:
- Atac .. de nervi (C. Herescu);
- Deranj gratuit (T. Capot)
- Una care intarzie voit la curs (F. georgescu)
- Intervine la curgerea lichidului de frana (I. Negru)
- E o mizerie (N. Banu).

in:
- Ajung la linie cap la cap (sing) (N. Gheorghiu); Linie dubla (I.G. Gruni); Lung de linie
- Calcata ... cu fierul (C. Suta); Clcat de tren/tramvai (A. Boboc, D. Cruicu, V.
Potolinc);
- Drum fcut cu trenul (D. Bako); Sta la baza mersului trenurilor (N. Banu)
- Paralelism pozitional ce duce pana la urma la remiza (C. Crbu); Paralele aate n
circulaie (sing) (Gh. rdea);
- Conducatoare de drezine (t. Ciocianu)
- Pies/Pus la dosar (O. Alexe, I.G. Gruni)
ip:
- Ambalaj de sticl (I. Buzdugan); Sticla obtinuta din nisip! (A. Moreanu); Sticl
cu ceva ..
de regiune (C. Crbu); Grota de sticla cu aroma de regiune (Fl.T.Vasilescu);
Sticl cu
vin de regiune (M. Frunz),
ipc:
- Remarcat n serie la garduri (B. Stoianovici);
- Blni bun pentru confecii de interior (I. Ptracu, C. Trnoveanu);
- Limb de lemn (M. Frunz).
ipot:
- Izvor de ap vie (P. Ciurea).
ir:
- Aezare de indieni (C. Georgescu, V. Bucur, Gh. Luculescu, V. Potolinc); Asezare de
indieni (Gh. Toia, M. Zgubea); Indianul nlnuit (M. Frunz); Indian de rand (D.
Marcu); Serial indian (P. Abdoula, I. rlea); Formatie indiana ... cu iz de mister (I.
Moraru)
- Specialitate tradiional indian (R. Arpad, D. Bako);
- Rezultat previzibil al unui proces de succesiune (B. Stoianovici); Implicat intr-un proces
de succesiune (D. Nad); Titlu de succesiune
- Dispozitie dat prin succesiune (A. Doboan); Aranjament organizat ... pentru buna
dispozitie (O. Manto Jr)
- Chemare la ordine, in flanc cate unul. (At. Mateescu); Ordine impus la o adunare
(A.
Boboc);
- Titlu .. de serial (C. Herescu); Produs de serie (I.G. Gruni)
- Linia frontului
- Randuiala dreapta (I. Manzur)
- ine loc la rnd (N. Cioclteu);
- Luat de coad (D. Bnculescu, E. Gldu, C. Mrgrit)
- Pierdut din neatenie (Gh. Constantinescu);
irag:
- O podoaba ... de rand (C. Prvu)
- Forma de succesiune (V. Potolinc)
ir:
- O coloana care l-a facut pe om sa tina capul sus (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Coloana
(din
spate) (A. Rbonescu, N. Caraiman);

- ine capul sus (E. Deutsch, O. Huul); De la cap .. la coad (C. Ciurcanu);
- Sustinatoare ... in corpore (D. Hulu)
- Os peste os (N. Caraman);
- Specii de vertebrate (sing) (V. Rusu)
- Nutre/Furaj concentrat (A. Botea, A. Crciunescu, C. Raia); Depozit de nutreturi concentrate
- Plrie de paie ridicat la ntlnirea cu toamna (E. Diradurian, P. Vasilache)
- Grmad ordonat/organizat pe teren (I. Ttar, I. Filip, P. Scrltescu)
- Formatie in camp
- Inalte rezultate la stransul recoltei (sing) (I. Stanciu)
- Strange snop cu snop
iret:

- O pereche de pantofi (sing) (A.M. Samsonic, A. Doboan, D. Hulu)


- Smecher in felul lui (O. Manto-Jr); mecherul ghetelor (V. Pisu);
- Jumuleste fazanii (V. Negreanu, M. Puiu)
- Si copoi si vulpoi ... in felul sau (Z. Turdeanu)
- Cuvant care iti sta pe limba (I. erban); Aa limbii (M. Frunz);
- Subire i rafinat (Dorina i P. Berteanu);
- Beneficiaz de nevinovie (D. Munteanu, T. Ploni);
- Un om incantator (Gh. Geafir)
- Talent nativ n arta scamatoriei (N. Murean).
- Tip de fenta (Gh. Gndu)
- Inselator in felul lui
iretlic:
- Curs de prins fazani (Gh. Dobrescu-jr).
- Sprijinit ... pe dedesubt (S. Rus, Gh. Oncioiu)
ireturi:
- O pereche de pantofi (L. Popescu).
iroaie:
- Vine ... primavara (L. Popescu)
iroi:
- Plansetul navalnic al zapezilor de altadata (E. Ndrag)
- Lacrimile de crocodil ale norilor (sing) (B. Stoianovici)
ist:
- Bloc din plci de roc (M. Gzea); Eantion de roc (D. Bldea).
istar:
- Capacitatea grajdurilor traditionale
i:
- Limba in care se exprima apasii in diplomatia banditismului (P. Vasilache); Limba
apailor (V. Potolinc, I. erban)
- Se infige la bataie (G. Magheru)
- Varful bastonului (C. Herescu)
- Junghi (T. Popescu);
lagr:
- Arie de rspndire, avnd la baz o compunere (A. Moreanu); Arie celebra (L. Popescu);
Arie de circulatie (I. Caraiman)
- Cntec popular (A. Boboc); Un cantec, o floare (Gh. Arvinte)
- Fluierat de toata lumea (A. Rbonescu);

- Obsesie sonora cu efect extensiv (M. Dogeanu)


leau:

- Gen de transmisiune in direct (N. Medru, D. Cioflic)


A lefui:
- A face fa la pietre (I. Riti)
lem:
- Pre maxim obinut la licitaie (F. Mrescu).
lep:
- Companie navala pentru transportul marfurilor (G. Magheru); Companie naval de
transport (V. Trolea);
- Se face luntre i punte s te scoat la liman (T. Popescu).
- Catar docil care-nghite amarul drumului cu noduri (Gh. Boban)
li:
- Pravalie, mai mult inchisa (O. Huul); Deschiderea prvliei proprii (D.
Bldea);
- Deschidere la toalet (C. Georgescu).
m:
- Cume ! (N. Badea)
motru:
- Un mod de a jumuli bobocii
- General de armata
- Actionare cu comenzi numerice
- Bate palma pentru intelegere
n:
- Prini la inima ! (I. rlea)
napan:
- iret cu care nu te poi prinde (B. Stoianovici);
- Actioneaza invartindu-se (I. Boar, I. Manzur)
- Specialistul aciunilor de de posedare (I.I.Zamfirescu).
- Figura inselatoare a naivitatii (B. Stoianovici)
- Titlu .. de duce (I. Filip, Gh. Glea);
naps:
- Tare la ciocan (D. Guinea)
niel:
- Bucat vienez btut ntr-o anumit msur (M. Frunz); Btut (cu ciocanul) peste .. fund
(A. Doboan, P. Rotaru-Coli).
- In felul sau, intai e batut si apoi tavalit (N. Banu)
nur:
- Brandenburgul de altdat (I. rlea);
- Decoratie pentru militari
- Element de legtur n circuit (I. Creu).
- Sucit din fire (Gh. Boban, I.Socolov)
-Mare siret (Tr. I. Cioclteu)
- Cozi de banane (sing) (C. Herescu)
o:
- Mar forat (L. Topor);
- Ordin de atac (P. ecman)
- Stimulent pentru incoltire (C. uta)

- Aport invers (Gh. Constantinescu).


- Pune dulaul pe tine (P. Ciurea)
- Oricum o iei, e tot pentru Grivei (T. Capot);
oapt:
- Vorb dulce.. (M. Zgubea).
- Sursa de informatii secrete
oarec(e):
- Animal de curse (M. Bornemisa)
oc
- Lovitur direct executat prin surprindere (D. Georgescu); Lovitura fulgeratoare (A.
Botea); Lovitura .. de stat (P. Berteanu); Lovitura de cap (C. uta); Lovitura cea mare (P.
Berteanu); Lovitura dupa lovitura
- Replic la o lovitur (Gh. rdea);
- Produce tulburri violente (B. Stoianovici);
- Amator ce sper s treac la profesionism (M. Frunz);
- Rezultat surpriz (N. Dumbrav);
A oca:
- A atenta la linistea sufleteasca a alutia (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- A lovi prin surprindere (B. Stoianovici)
ocant:
- Produce tulburri interne (D. Popa).
ocat:
- Lovit n moalele capului (V. Trihub);
- Rscolit n mruntaie (D. Vacarciuc);
- Sare pentru te miri ce (N. Caraiman).
- Accidentat la o tamponare (L. Popescu)
A ofa:
- A avea o munc de conducere (G. Magheru).
ofer:
- Beneficiarul unor deplasari in regie proprie (I. Ptracu, C.Trnoveanu)
oim:
- Vanator de munte (I. Tatar); Vanator ce se poarta cu manusi
- Partener de vanatoare, totdeauna la inaltime (Ed. Anca)
old:
- Prinse de picioare (sing) (C. Butic).
omaj:
- Scoatere din producie (N. Caraiman).
omer:
- Beneficiar de trei parale al economiei libere (At. Mateescu);
- Fura la serviciu ... de n-au treaba (sing) (P. Haa); Lipsete (motivat) de la
serviciu (P.
Abdula, N.Nsui, V.Onofrei);
- Model de stat n stat (D. Bldea);
- Urmrete slujba (D. Bldea).
oric:
- Strat de slnin (V. milovici).
oricel:
- Un pui ... de pisica (C. Herescu)

ort:
or:

osea:
oset:

- Mare reducere la pantaloni de dama si barbatesti (At. Mateescu)


- Articol de protectie a muncii insusit la intrarea in schimb (Gh. Gndu); Imbracaminte de
protectie in timpul lucrului (P. Haa)
- Uniform la vase (P. Abdula).
- (O casnica) tinuta in/la bucatarie (V. Trolea)
- Band pregtit pentru rulare (Gh. Oncioiu).

- Scurt n/la picioare (C. Mateescu, N. Caraiman).


ooni:
- Izolatori termici folositi exclusiv in zonele umede (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
A ooti:
- A spune o vorb dulce (Gh. Luculescu).
otie:
- Delict minor, sanctionat cu un zambet (M. Dogeanu)
otron:
- Joc de picioare (S. Petric).
- Concurs cu desene pe asfalt; Concurs de sarituri pentru juniori (T. Popescu, G.epelu)
paclu:
- Realizeaza planul in constructii.
- Lam de ras (N. Badea).
pag:
- Atenie deosebit pentru serviciu (Al. Cristici);
- Avansat pe ci ocolite (C. Mateescu).
palt:
- Prima pagin a ziarului (M. Zgubea); Pagini alese pentru copii (sing) (I. Socolov)
- Rezultat la cules (P. Abdula, T. Capot);
- Proba scrisa (I. Caraiman)
pan:
- Cret/Indreptat la freza (I.G. Gruni, P. ecman, T. Capot, D. Bldea); Crlion de
la frez
(N. Caraiman); Bucl (rebel) de la frez (L. Popescu, M. Frunz);
- Talas de esenta tare (D. tirbu, V. Potolinc, S. Cozma, F. Georgescu)
- Spiralul burghiului
- Sarpe metalic (I. Hanga, C. uta)
- Material scos dintr-o pies (C. uta);
- Tiat cu cuitul (D. Georgescu).
- Urtul de barbier ... (V. Potolinc)
peraclu:
- Forma provizorie de intrare in spatiu locativ (I. Caraiman)
per:
- Atenie mrit la serviciu (T. Capot).
perar:
- I se acorda o atentie nejustificata (M. Popa)
pil:
- Plan de dus (V. Potolinc)

pi:
pri:

r:
rot:

- Form de vrf fotbalistic (D. Bldea).


- Instrument/Unealta pentru torturi (sofisticate) (N. Caraiman); Aparat folosit la torturi (T.
Capot).
- Soluie acid din baterie (I. Manzur); Tras la baterie (P. Haa); Lichid de baterie (Gh.
Gndu);
- Coctail prietenesc (N. Dumbrav);
- Scosi din sir! (A. Dobosan)
- Halva presata ... pentru Joiana (M. Bornemisa); Rest de la halva (T. Capot);
- Vegetarian care se face ... turta (A. Manolache)
- Se preteaz la porcrii (A. Doboan, P. Goja, I. Ttar).
- Fruntas in productie la morarit (A. Stnescu)

s:
t:
tab:

- es! (D. tirbu)


- Linistitor in find ! (M. Frunz)
- Sut in gol ! (P. Berteanu)

- Postul mare respectat cu supuenie (M. Gzea); ef de post (V. Feru);


- Un fel de grangur de talie mare car-si duce viata in colivie; Cap mare (A. Dinu);
- nlime greu accesibil (B. Stoianovici);
tafet:
- Se schimba repede la culoare
taif:
- Ridicat pe tocuri (B. Vlad)
tanator:
- Foarfec din tabl (N. Badea);
- Persoane de marc (sing) (C. Oglan).
tan:
- Marcheaz dup o ptrundere n adncime (Gh. Igna).
- Scot in relief unele gravuri (sing) (Fl. Georgescu)
techer:
- n contact direct cu tot ce este la curent (L. Popescu).
- Merge snur ... direct la sursa
- Servit cu banane
tergar:
- Rmne murdar dup mbiere (M. Zgubea);
- esut deshidratat (!) (M. Anghel, I. Ttar).
tergere:
- Specialitate de burei pentru rasol (I. E. Meteleu).
terpeleal:
- nsuire negativ (I.E. Meteleu).
terpelire:
- Deposedare neregulamentar (C. Stnescu).
ters:

A ti:

- Facut dupa un tratament la bai (M. Gzea, Ed. Anca)


- Factor de corectie ... ad litteram (D. Guinea)
- Omul .. invizibil (V. Potolinc); Prost vzut (O. Huul);

- A se descurca cu ajutorul cunostintelor (M. Zgubea); A avea cunotine (D.


Bldea); A
face apel la cunostinte (N. Popescu)
- A avea constiinta incarcata (C. Herescu); A avea informatii precise
- A fi la curent cu retinerile (C. Raia); A avea anumite retineri (C. Herescu)
- A avea bagajul fcut (M. Zgubea); A prezenta bagajul la control
- Verbul celor avizati (C. uta); A avizat (S. Rurean);
- A fi pregatit pentru a raspunde (D. Nad); A da un raspuns favorabil; Conditie pentru a
putea fi raspunzator
- A-i asuma rspunderea (P. Goja. M. Zgubea, Gh. Enchescu); A avea
munca de
raspundere
- A dovedi prostia/pricepere (P. Goja, B. Stoianovici); A dovedi multa
ignoranta (P. Ciurea)
- A fi bine preparat (N. Badea); A fi in tema (I. Manzur); A fi cunoscator in materie (T.
Nicov); A pregtit pentru a da cu capul (I. Boar).
- A scoate din mini(A. Mitu);
- A face caz de acumulri anterioare (A. Ciurung)
- A ajunge la o deplina intelegere (M. Dogeanu)
tift:
- Batut in talpi
tiin:
- nvtur de minte (T. Capot);
- Baz de cercetare (E. Drng);
- nsuirea de baz a materiei (T. Hedeiu).
- Magazin universal cu autoservire pentru curiosi (At. Mateescu)
tir:
- Se vr uneori n ciorba noastr (L. Popescu); Se baga-n ciorba unora
- Un fel de bors care nu e lichid
- Taiatul procului pentru preparatele specifice
tirb:
- Ru de gur (A. Doboan, P. Goja, I. Ttar).
tirbitur:
- Tare-n gur (sing) (T. Nstase).
tire:
- Evenimentul zilei difuzat n public(M. Gzea); Lucru nou n fiecare zi (I. Degeratu);
- Noi cunostinte (sing) (I. Filip, P. Scrltescu); O simpla cunostinta
- Element nou, cunoscut prin radioactivitate (M. Frunz);
- Dat din buletin (I. Bue, T. Capot).
- Faptul inserarii (V. Potolinc)
tiuc:
- Apuc s prind ceva de la cursuri (E. Drng).
tiulete:
- Ciorchine de boabe (V. Feru)

tu:
:
u:
ub:

- Element de legatura la o retea de scurgere (T. Popescu)


- caimac de swart, stimulativ in extremis ! (Ed. Anca)
- Ordin de zbor
- Centru de parautism!

- Ras ciobneasc (M. Frunz).


- Cu blana ei infrunta iarna cea grea (C. Georgescu)
ubred:
- Putin rezistent
ucare:
- Facute bine ... dupa un rom (P. Ciurea)
uet:
- ntreinere uoar (M. Frunz); Usor de intretinut (vorba vine !) (D. Serban)
-Discutie libera intr-o adunare fara ordine de zi (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Comentarii la o intalnire amicala (C. Herescu)
urub:
-mecherie cu ghivent (I. Buzdugan).
- Prins cu nvrteli (P. Ciurea); Se nvrte ca s avanseze (F. Stefnescu);
- Bate un cui (R. Vasilescu)
ut:
- Schimb pentru baie (I. Buzdugan, C. Pricop); Schimb de ture (Gh. Luculescu);
- Tura figurilor negre (V. Trolea, S.R. Cacuci, D. Onofrei); O tura cu un pic de treaba (P.
Ciurea)
- Ziua minerilor (C. u)
- Cu acces la subsol (N. Caraiman);
- O repriza muncita ... apreciata de galerie (C. Crbu, I. Socolov)
- Lovitura data in joaca, dar cu naduf (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Btaie de joc (M.
Dinc,
S. Ciocianu);
- Tras de picior/tunar (M. Rdulescu, Tr. Cioclteu);
- Ghiulea expediat pe cmpul de lupt (P. Haa).
- Lanseaza baloane (A. Gagniuc, E. Mnica)
- Dat de gol
A uta:
- A da la ocazie cu piciorul (Gh. Constantinescu); A da de gol (I. Plischi)
uvi:
- Ajustata la freza (N.Medru, D.Cioflic)
uvoi:
- Iuresul impetuos al apelor grabite (M. Dogeanu)
v:
- Caimac la var ! (Gh. Boban)
var:
- Ap neagr, chiar dup ce a fost fiart i filtrat (. Leoveanu).

T
Ta:

- Glas de aram la pori cazone (D. Popa); Alarma la cazarma (A.


Doboan)
- Silaba din fonetica unor alamuri (C. Raia)
- O femeie in genul tau (V. Trolea); Tul Doamnei
- Indicator de proprietate (C. Horowitz)
- Poate ajunge cu ncetul un talent ! (V. Cernicic); O taina ... abia
descifrata (V.
Trdea); Talcul ... de exemplu! (P. Vasilache); Talmes-balmes ! (P. Ciurea,
N.Banu)
- Tapete ... imaculate!; Tare retrase! (M. Frunz); Taliban fara tara! (L.
Stncescu); Perechea lui tata! (N. Nsui).
- Mijloc de atac!; Mijlociu/Centru de stat! (I. Buda, I. Isac); Suflet de satana!;
Constantin in sinea lui! (A.M. Samsonic)
- La urma urmei, asta-i! (V. Butoi); Dorinta din urma! (N. Popescu); Judecata de
apoi ! (A. Doboan); Poanta finala! (P. Florea); Plata la urma !
Tabac:
- Merge/Servit la priza (A. Curelici); Pus la/n priz (M. Frunz);
- Scoate fum la tragere (T. Capot);
- S-a lasat de fumat (E. Mnica)
- Obinuit cu ciubucul (M. Gzea).
Tabacher:
- Stau mai mult inchise .. pentru fumatori (sing) (Gh. Gurau)
- Pachete de tigari ... tari (sing) (A. Tudose)
Tabr:
- Sat(ul) de vacanta (M. Frunza, Gh. Dobrescu Jr.); Isi are focul ei la sfarsitul
zilelor de vacanta (Gh. Dobrescu Jr.)
- Se ocup de copii n timpul liber (A. Doboan, P. Goja, I.Ttar)
- Parti adverse (sing) (V. Stoian); Partea opusa;
- Grupari in opozitie (sing) (C. Herescu)
- Centru militar (Gh. rdea)
Tabel():
- Formular completat dup ce are fiecare n cap (Gh. rdea)
- Act de succesiune
Tabernacul:
- Adapost parintesc pentru odoare (C. Pricop)
Tabiet:
- Deprindere cu viaa de huzur (A. Doboan, P. Goja, I.Ttar)
Tabl:
- Titular la catedr (V. Potolinc)
- Loc unde cei chemati sunt ascultati (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Oglinda clasei (V. Rusu)
Table:
- Jucate adesea cu casa inchisa (C. Stanescu)
- Piese la sah
Tablou:

Tabu:

Tac:

asupra

- Produs in ulei, pentru consumatori cu gusturi alese (A. Ciurunga)


- Incadrat intr-un atelier ... de galerii (C. Herescu)
- Sens interzis (I. Filip, Gh. Glea, V.M. Udrite, H..Simon, I. Riti, T.I.
Cioclteu, C. Cpn)
- Sentin de interdicie (V. Butoi)
- Indicatorul de oprire asupra caruia insista parintii (D. Nad)
- Calitate indiscutabila (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazar)
- Cuvantul care se tine (M. Zgubea)
- Stat de vorb (T. Capot)
- Nevoie! (I. Caraiman)
- Baston de salon (M. Bornemisa); Baston pentru cei bolnavi cu bila (I. Tatar)
- Pune bila la contribuie (N. Banu); Stimulent pentru bila (V. Antoniu, B. Vlad);
Face un atac la bila; Tratament de soc aplicat la bila (At. Mateescu); Tacm de
lemn la masa bolnavilor de bil (M. Gavril); Instrument pentru operatii
bilei (Gh. Chirila); Tip de esenta tare care ataca bila (I. Manzur); Dirijor contondent intr-un concert de bile (N. Murean); E cam bt la joc si

chiar ..
debila! (D, si P. Berteanu)
- Da lovitur(a/i) la masa verde (D. Cruicu, I. Socolov); Da un impuls pentru
castiguri la masa verde (P. Goja); Impulsiv la masa verde (O. Manto Jr);
Autorul unor ciocniri violente la masa verde (E. Diradurian); Ciocnesti cu el la
masa (Gh. Luculescu); Ciocnesc la masa, pe campul verde; Produce o
coliziune pe verde (A. Doboan); Muta la masa verde (O. Hutul); Se strecoara
printre degete la masa verde (I. rlea); Anima/Sti-muleaza jocul la masa
verde (I. Mihalache, C.V.Popa); Sunt mereu servite la masa verde (sing) (C.
Herescu); Initiatorul unor intalniri la masa verde (E. Ndrag)
- Da lovitura (cu efect) la buzunare (P. Ciurea, Gh. Chiril); Asta d lovitura la
buzunar (D. Iacovi)
- B pentru lovituri cu efect (V. Trihub); Loveste cu efect (L. Popescu);
- Cel ce lovete mingile tari (V. Trolea)
- Mai trage si prin deviere cu mantinela
- Mobil intr-o disputa care genereaza ciocniri in lant (G. Onea)
- Executantul unor lovituri de la margine (I. Riti)
- Implicat intr-un carambol (T. Pocutan, V. Gogea, P. Goja)
- Urmarea fireasc a unui tic (I. Vlase, Gh. Prodan); Insoit de un anumit tic (N.
Nsui)
- Secund in ordinea de bataie (I. Iosif); Secundar la ceas (D. Bgrean, P.
Vesa);
Secunda batuta la ceasornic (A. Dobosan); O jumatate ... de ceas
(O. Huul)
Tacm:
- Se aseaza la masa inaintea invitatiilor (P. Hasas); Se aseaza primul
la masa (A.
Tudose); Garnitura de masa (I. Tatar)
- Folosit intr-un fel sau altul (M. Guja)

Tacit:

- Lucru manual (I.I. Zamfirescu)


- Ansamblu de piese de diferite feluri (O. Manto-Jr.)

- Indiscutabil, e si el de acord (D. Constantinescu)


- Candidat la admitere (A. Boboc)
- I s-a dat consimmntul (V. Amihiesei)
- Acceptabil asa cum e (D. Constantinescu)
- Un fel de a se intelege din priviri (L. Popescu); Inteles prin semne (I. Socolov)
Taciturn:
- Mai putin graitor (St. Marinescu)
Tacla:
- Peltea de cas (G. Magheru)
Taclale:
- Ciripitul .. gastelor (D. Manog)
- Discutii care se incheie fara concluzii (Gh. Arvinte)
Tact:
- Atasat diplomatic (A. Dobosan); Angajat in diplomatie (B. Stoianovici); Prezent
la orice act diplomatic (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Msur/Cale diplomatic
(.. cu aplicaie dup ureche) (Gh. Constantinescu, F.Mrescu, V. Potolinca);
Facultatea care ii consacra pe diplomati (B. Vlad)
- Msur de prevedere (N. Gheorghiu); Un lucru fcut cu msur (Gh. Oncioiu);
O treaba facuta cu masura (Gh. Gtescu)
- Conducator de joc (C.Herescu); ine msura la joc (M. Guja);
- Exercitiu impus la sol (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazar); Echilibru ..
la sol (Gh. Constantinescu)
- Pauz ntre bti (C. Butic); Btaie de joc (I. Bue, V. Trihub, M. Gazea)
- ine pasul (B. Stoianovici)
- Formatie ritmica (D. Bako. V. Butoi)
- Merge in cadenta
- Ratiune .. cand se merge pe pipaite (I. Boar)
- Figureaza in arsenalul diplomatilor (Gh. Neme)
- Dovada de bun simt (M. Gzea)
Tactil:
- Priveste cum se pipaie
Tactic:
- esatura facuta la razboi (Gh. Constantinescu)
- Lasata in pace (Gh. Gurau)
Tactician:
- Antrenor la lupte clasice (C.V.Popa)
Tacticos:
- Lipsit de precipitaii (M. Frunz)
Tagm:
- Adunare ... obsetasca (V. Opri)
Taic:
- Chemat in intimitate pe la manastire (I.erban)
Taifas:
- Sfatul popular (Gh. Luculescu)
- Mijloc de intretinere pentru oameni fara ocupatie (M. Frunz)

- Schimburi in ton... de calitate discutabila (N.Banu)


Taiga:
Tain:

Tain:

- Gigant forestier siberian (L. Popescu); Marea Siberiei (A. Bacalu)


- Padurea rusa
- O portie de mancare servita la botul calului (P. Hasas); Menu fix servit la botul
calului (I.E.Meteleu); Consumatie zilnica la botul calului (Ed. Anca)
- O bucat de pine (Gh. Oncioiu); O bucat la fel (V. Potolinc); Bucica de la
gur (S. Ceampuru)
- Felii care se pun la mas (D. Bnculescu, E. Gldu, C. Mrgarit); Unitate de
mas (V. Trolea)
- Cota parte (pentru intretinere) (P. Abdoula, I. Seicean, P. Georgescu)
- Strictul necesar in dieta supravietuirii (P. Vasilache)
- Bani papati (od) (A. Botea)

- Se evapora odata cu transpiratia (I.Socolov); Eliminata prin transpiratie (B.


Vlad); Tinuta ca sa nu transpire (I. Serban)
- Nu se poate aa la discretie (B. Stoianovici); Nu se afla la discretie;
Se tine la
discretie;
- Departe de curiozitatile omenesti (I. Boar); Moart de curiozitate (E. Gldu)
- Un adevar pastrat sub obroc de ochii lumii (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Nu se arata in public (V. Zugravu); Nu se bucura de publicitate (B. Stoianovici)
- Asa ceva nu se spune (Gh. rdea)
- Invluit n cea (B. Stoianovici); Aflata in plin mister (E. Ndrag)
- Enigma pe care nu a putuit-o inca nimeni dezlega (I.E.Meteleu)
- Asupra ei se asterne tacerea (V. Butoi)
- Informatie secreta
- Ramasa fara rasuflare (T. Ploni); Rasufla din greu
- Aflata sub juramant (I. Iosif)
Taine:
- Serviciile secrete ale Bisericii
Tainic:
- Strict secret (C. uta)
- Izolat de lume (C. Herescu); Unul care nu se dezbraca in public
- Nu se duce la impartasit
Taini:
- Discreta in felul ei, pastreaza secretele (A.M. Samsonic); Asigura secretul
depunerilor; Pastreaza secretele care i se incredinteaza (C.Herescu)
- Inregistrata la camera ascunsa
Taior:
- Doua piese pentru o premiera ... la moda (C. Broiu); Combinatie la dame ... cu
doua piese suprapuse (V. Rusu); Schimb de doua piese pentru dama
(I.Socolov)
- Varianta luata in calcul in schimbul unei dame
- Costumul Evei (B. Vlad, M. Zgubea)
Talang:
- Indicator de trecere a animalelor (S. Leoveanu)

Talaz:
Talp:
Talc:

- Laitmotiv al simfoniei pastorale (C. Herescu)


- Sunatoare pentru o boala de gat (A. Doboan)
- Framanta coca .. fara sa o inmoaie in apa (C. Stanescu)
- Ofera un sprijin solid la razboi (Ed. Anca)

- Manual pentru evolutii la bara (L. Ivana)


- Praf pentru pusti .. la pieile rosii (C. Stanescu)
- Bgat n priz la unele aparate (E. Gldu)
- Soluie de oprit (Gh. Luculescu)
- Ca fina .. pentru mititiei (T. Hedeiu)
Talcioc:
- Pia de desfacere pentru mrfuri expirate (M. Bornemisa); Piata veche a
orasului (T. Capot)
Talent:
- Baza de lansare .. la geniu (I. Tatar); Locotenent/Subunitate/Unitate de geniu (N.
Caraiman, E. Guja); Darul ursitoarelor la nasterea unui geniu (D. Popa)
- Implicaie divin n actul creaiei (B. Stoianovici); Fermentul creatiei (C.
Georgescu)
- Marile sperante (sing) (D. Hulu)
- Proprietatea artistului (P. Rotaru-Colti)
Talentat:
- Vine cu stofa lui (N. Banu)
Taler:
- Pasari de lut care se nasc si pier sub semnul focului (E. Diradurian); Se
arunc n
foc (M. Frunz)
- Farfurie zburtoare (dezintegrata n zbor) (D. David); Farfurie pentru vanat
(C. Pricop); Vnat din zbor (V. Potolinc); Zburtor nensufleit dobort de
alice (D. Popa)
- Aruncat in sant (S. Petrica)
- Snopit in bataie (V. Potolinc)
- Concurent la disc (M. Has)
- Imparte dreptatea cu bratele (A. Doboan); Leganat pe brate (I. Caraiman)
- Se apleac/mic/echilibreaza cu greutate (B. Stoianovici, V. Potolinca)
- Moned forte pentru ipocrii (E. Diradurian)
- Unul cu doua fete, dar valoros in felul lui (V. Potolinca)
Talie:
- Linia mijlocie (V. Negreanu, N.B. Verciuc); Linia de centura (H.S. Simon)
- Mijloc pentru stransul curelei (L. Popescu); Mijloc de fixare a unor proportii
variabile (D. Georgescu)
- Componenta de baza in aprecierea unei femei de mijloc (I. Ptracu, C.
Trnoveanu)
- Rezultatul unor masuri verticale (V. Potolinca); Masura luata de stat (St.
Ciocianu); Masura prevazuta in planul unei inteprinderi de confectii (Ed.
Anca)
- Stat mediu (L.Popescu)

Talion:

- Mediana unui corp (M. H, F. Georgescu)


- Numarul hainelor (I. rlea)
- Inaltimea voastra (Cl. u)

- Jude abuziv .. desfinat (D. Bldea)


- A legiferat pe vremuri principiul "ochi pentru ochi, dinte pentru dinte"
(A.M.Samsonic)
Talisman:
- Mascota cercului magic (V. Trdea)
- Protectie iluzorie (B. Vlad)
- Constituie obiectul unei adoratii (C. u)
Talon:
- Statul de drept al pensionarilor (C. Dincovici)
- Restul la bon (N. Caraiman); Restul la cumpararea unui bilet (R. Arpad, D.
Bakos)
- Un mic carton dreptunghiular, circuland impreuna cu posesorul (M. Guja)
- Coada la bilete (L. Popescu)
- Strans/Ascuns la ciorap (C. Georgescu)
Talp:
- O palma ... de pamant (C. Herescu)
- Merg pe jos (sing) (I. Manzur)
- Baza unui stat de drept (O. Huul)
Tam:
- Vestit in lumea tobelor (A. Ciurunga)
- Semiton in muzica africana (Al. Cristici)
Tam tam:
- Morse din zona african (V. Trolea)
Taman:
- Termen care precizeaza cu exactitate ca ceva ... e chiar asa (Gh. Chiril);
Intocmai asa (L. Popescu)
- Apare la fix la momentul potrivit (B. Stoianovici); Potrivit la fix (M. H, F.
Georgescu)
- Dovedeste potrivire de caracter (A. Doboan)
Tambur:
- Tip de cadenta la parada (M. Gzea)
Tamisa:
- Fluviu in ceata (L. Popescu)
Tampon:
- Interzice trecerea pe rosu (A. Dobosan)
- Legatura feroviara (N. Badea)
A tampona:
- A preveni varsarile de sange (A. Tudose)
Tamponare:
- Intalnire accidentala (Ed. Anca)
Tanagra:
- Celebru muzeu subteran al Eladei (A. Ciurunga)
Tanc:
- Cu turele in pozitii superioare (sing) (V. Tarsolea); Iesite la atac cu turele (sing)

(I. erban); Ataca cu turele (sing) (V. Trolea)


- Loveste tinta din miscare (A. Boboc, Gh. Constantinescu, C. Dumitriu)
- Client obisnuit al unui ... anticar (C. Herescu)
- Circula pe doua benzi (I.I. Zamfirescu)
- Vas in care se transporta petrolul (Gh. Gandu)
Tandem:
- O bicicleta ... care nu e fara pereche (V. Potolinca); O pereche potrivit (T.
Capot)
- Inelat de dou ori (Gh. rdea); Din doi .. in doi (T. Capota)
- Dublu inteles (Gh. Luculescu)
Tandru:
- Unduios (M. Frunz)
Tangaj:
- Miscare oscilatorie de inclinare a unei nave (V. Vasilache)
Tangent:
- Atinge la figura (D. Manog)
Tangent:
- Legatura intercercuri (P. Ciurea)
Tangenial:
- Abia atins (V. Potolinc)
Tangibil:
- Poti pune mana pe el, cu conditia sa vrei (A. Moldovan)
Tango(u):
- Cntec de leagn sudamerican (E. Gldu, T. Hedeiu, E. Mnica)
- Formula de joc bazata in special pe un-doiuri (Al.Cristici); Formula de joc cu
undoiuri (C. Herescu)
- Evolutie in ring la categoria usoara (V.Feru)
Tanin:
- Tonic pentru piele (M. Gzea); Produs de pielarie
- Specialitate de tabacar (C. Georgescu)
Tantal:
- Elementul unui rege flmnd (A. Vljoag)
Tanti:
- O femeie n genunchi ! (Gh. rdea)
- Apel de la mic la mare (fem) (C. Herescu)
Tantiem:
- Drept de conducere (P. Ciurea)
Taon:
- Tip de ciorap mai gros (M. Gzea)
A tapa:
- A obtine/beneficia un credit nerambursabil (M. Nastase, V. Negreanu)
- A face un imprumut fara acoperire (M. Has)
- A lua la bani marunti (O. Huul)
- Mod de a trage clapa (C. Herescu)
- A face prul mciuc (S. Ceampuru)
- A ramane dator toata viata fata de un parlit (P. Vasilache)
Tapare:
- (Formulare prin care se solicita un) imprumut nerambursabil (T. Popescu, N.

Tapat:
Tapet:

Tapir:

Caraiman)
- Actiune premeditata cu sorti de castig (M. Gazea)
- Urcare in par (T. Porcutan)
- Cu prul mciuc (D. Bldea)
- Picat de lei (C. Raia)
- Dat pe perete (Gh. Enachescu); Lipit de perete (L. Popescu); Solutie pentru
inlocuit huma de pe pereti (A. Rabontescu); Pnz pe perei (T. Capot);
Suprafata (!) unui perete interior (D. Nad)
- Pus la zid pentru o simpl vedere (E. Gldu)
- Pelicula color din camera (V. Tarsolea)
- Lucrare murala (in culori) (C. Horowitz, P. Berteanu)
- Aplicatie a muncii de zugrav (I.erban)

- Un nasos tropical (V. Negreanu)


- Marele negru sud-american, remarcabil la ... trompeta (C. Herescu)
A tapia:
- A face patul (Gh. rdea)
Tapier:
- Cum iti asterne, asa dormi (C. Untaru)
Tara:
- Greutate inerenta unei tranzactii (Gh. Chiril); Concurenta la greutate (I. Ttar)
- Plus la cantar (D.N. Nicula)
- Masa de ambalare (C. u); Mas la pachet (M. Frunz)
- Vara, cand apare o schimbare de vant!
Tarab:
- Baz a comerului exterior; Unitate/Oficiu de comer exterior (V. Butoi, V.
Rusu)
- Form de expunere n public (B. Stoianovici)
- Mobila de vanzare (D. Hurtupan)
- Unitate comerciala deschisa permanent (L. Ivana)
Taraf:
- Formatie de muzica pop (A.M. Samsonic)
- Gac de igani (L. Cplna, M. Zgubea)
- Trupa de artisti populari (C. Suta)
- Zice d-alea de-ale noastre (N. Badea)
Taragot:
- Cnt din gur n taraf (V. Bogo)
Tarat:
- Un neajuns evident (T. Capot)
- Prins in lantul slabiciunilor (I. Tatar)
- Cazut victima unor influente nefaste din trecut
- Beneficiarul unei mosteniri cu bucluc (C. Herescu)
- Plin de metehne (D. Tipluic)
Tar:
- Motenire cu bucluc (L. Popescu, B. Stoianovici, C. Stanescu, P.
Abdoula) ;

Greaua mostenire (V. Potolinca); Mostenire nedorita (V.


Bogos)
- Betesug cu cauza in gene (M. Puiu); Vine (rau) pe la gene (I. Coresciuc, C.
Herescu)
- Meteahna veche (J. Dolis)
- Vara, cand apare o schimbare de vant!
Tardiv:
- Mai bine mai tarziu decat niciodata (A. Doboan)
Tare:
- Concureaza cu succes la o proba de rezistenta (C. Stanescu)
- Ridicat la putere (M. Stancu); Dat de-a dura (A. Dinu)
- Atribut pentru un atu (L. Popescu)
- Greutati neinsemnate (N. Dumbrav)
- Stigmate la orizontul unei vieti chinuite (N. Murean)
- Caz de forta majora (C. Herescu)
- Avansat in grad cu mai multe stele (I. Socolov)
- Nu se lasa cu una cu doua (M. Anca)
Targ:
- Pat de suferin (M. Gzea, P. Goja. M. Zgubea); Pat de trei persoane (I. G.
Gruni); Mobila tip pat (M. Ciornei)
- Mijloc de transport pentru cazuri urgente (Gh. Gandu)
- Forma de internare la spital (I. Buzdugan)
- Poarta .. aeriana (C. Herescu)
Tarif:
- Banii luai (N. Caraiman)
Tarla:
- Solarii! (sing) (L. Ivana)
- Tablou rustic cu margini batute (Fl.T.Vasilescu)
- Arie interpretata in muzicologia taranilor (P.Vasilache)
Tarod:
- Pregateste strangerea surubului (C. Pricop)
Tars(ian):
- Prins in labe (in felul lui) (F. Georgescu, V.Feru)
Tarsiene:
- Poarta numarul sapte la picior (A. Dobosan)
Tartar:
- Viespar mustind de odraslele ntunericului (N. Murean); Tinut in intuneric (C.
Tuculeasa)
- Unitate de foc continuu
- Plin de draci (Gh. Luculescu)
Tart:
- Gem de fructe printre prjituri (sing) (A. Antonesei)
- Forma de copt pentru prajituri (E. Ndrag); Forma de prezentare a unor
produse
de cofetarie (I. Patrascu, C. Tarnoveanu)
Tartin:
- Felie cu felie (V. Potolinc)
- Se mananca una pe alta ... avnd ceva intre ele (sing) (B. Vlad)

- Combinatii in dschidere ... la o intalnire de masa (sing) (B. Stoianovici)


Tartor:

Tartru:

Tas:

- Cap de drac (F. Matei); Un sef dat dracului (M. Popescu)


- Capul rautatilor (C. Herescu)
- Tortionar demodat al ispasirilor postume (At. Mateescu)
- Depunerea unor coroane (I. Caraiman); Pietrele unei coroane aflate in dizgratie
(B. Vlad)
- l gasesti cazut dupa butoi cand se termina vinul (V. Ifrim)
- Negru care cade in fund in crama (F. Georgescu)
- Coboar/Lucreaza/Oscileaz cu greutate (T. Capot, Gh. rdea, A. Vljoag,
I.I. Zamfirescu); Se (cam) las/apleac cu greu(tate) (P. Ciurea, A. Bacalu, D.
Munteanu, T. Ploni, Gh. Oncioiu, P. Berteanu); Ia o masura cu greutate (I.
Ttar); Lasat cu greu sa ia masa
- Apasat de obicei de greutati (M. Anghel); Supus greutilor (C. Oglan)
- Pus in cumpana (M. Zgubea)
- Farfurie inut n echilibru (N. Banu); Element de echilibrare a balanelor
comerciale (Gh. rdea); Echilibrist ad-hoc cu tot felul de greutati (Gh. Boban)
- Platoul pietei (I. Boar, I. Manzur); Batranul platan din piata (M. Frunz); Specie
de platan (D.M. Ivnu, M. Munteanu)
- Plan ... de masuri (N. Popescu)
- Piesa de cntare (I. Moraru)
- Aflat in cumpana
- Intoarcerea la sat!

A tasa:

- A se bate ... pentru pamant (V. Potolinc); A bate pe teren (P. Hasas)
- A lucra cu greu pamantul (Gh. Docea)
Tasare:
- Producatoare de mase aglomerate prin autopresare (C/ Herescu)
- Asezare aglomerata (M. Bornemisa); Asezare in teren (I. rlea)
Tasat:
- Btut pe teren (A. Doboan)
Tastatur:
- Serveste la inscrierea unei masini
Tast:
- Care se misca in urma unor lovitura (S,t. Ciocianu)
- Piesa pentru pian (Fl. Georgescu)
Tac:
- Legata la gura dupa o burduseala zdravana (D. Manog)
- Traista cu povesti (I. Boar)
- Companie vanatoreasca
- Schimb de geanta
Tataie:
- Papa pentru cei mici
Tatami:
- Pusul jos la judo (A. Doboan)
Tat:

- Originalul care se prezinta la notar pentru legalizarea copiilor (Gh. Crian, I.


Socolov); Originalul copiilor (P. Hasas, Gh. Toia, M. Zgubea);
Atestat prin
copii; Autor pentru copii, foarte indragit de cei mici (D. Ndrag); Tip de camin
pentru copii (P. Abdoula); Director la un camin pentru copii (Z. Turdeanu)
- Tip creativ (S. Ceampuru); Creator al lumii noi (C. Herescu); Creatorul unor
bijuterii de familie (B. Vlad); Reprezentant al creaiei populare (D. erban);
Coautor declarat ntr-un proces de creaie (B. Stoianovici)
- Titlu acordat ca drept de autor (A. Baican); Titlu de autor (I. Pun, P. Damian,
V. Potolinc); Numele autorului (D. Bldea)
- Parinte fara parohie (A. Tudose); Parintele ceresc (I. Tatar)
- Bunicul .. parintelui (C. Stanescu); Bunicul mamei mele (A. Doboan)
- Ne este ca si o mama (I.C.Pun); Dragoste de mam (T. Capot, N.
Gheorghiu,
H. Albert); A avut o mama draguta; Mama lui e buna cu noi (L. Popescu)
- Barbati cu pusti (sing) (I. Boar); Barbat cu conceptii personale; Autorul unei
conceptii personale
- Crescator de pui (C. Herescu)
- Responsabil de camin (I. Caraiman)
- Erou necelebrat de rodnicia stirpei (At. Mateescu)
- Inaintas la juniori (C. Herescu)
- E mare atunci cand devine bunic (Gh. Crian, I. Socolov)
A tatona:
- A incerca sa gasesti ceva bajbaind pe intuneric (C. Herescu)
- A se apleca temeinic asupra unui studiu introductiv (P. Vasilache)
- A cerceta pe pipaite (I. Plischi)
- A initia un sondaj pe teren
Tatonare:
- Studiu de debut in domeniul cercetarii (V. Antoniu); Debutanta in activitatea de
cercetare (Gh. Chiril); Fruntasa in activitatea de cercetare (C. uta)
- Pregtirea dinaintea unei confruntri (A. Boboc)
- Luarea pulsului (N. Ciocalteu)
A tatua:
- A se bga pe sub pielea omului (D. Bldea); A face un lucru pe pielea altuia (N.
Badea)
- A picta pe cineva in pielea goala (C.Herescu); A picta pe viu (Tr. Cioclteu)
- A obtine rezultate insemnate in urma unui tratament cu acupunctura (M.
Anghel)
Tatuaj:
- Pictur la pielea goal (C. Herescu)
- Acupunctura executata artistic (Gh. Constantin, C. Dumitru, Gh. Lazar);
Tratament cu acupunctura (I. Boar, I. Manzur)
Tatuare:
- Realizarea desenelor animate (M. Frunz)
Tatuat:
- Ornamentat cu acul (I. Tatar); Tratat de acupunctura (I. rlea)
- Un om insemnat (O. Manto Jr)
Taur:

- Cand e rosu ... vede negru inaintea ochilor (P. Berteanu); Incins la rou (C.
u,
R. Arpad); Foreaz trecerea pe rou (Gh. Oncioiu); Accelereaza
de regula la
culoarea rosie (N. Mutulig); Da reactii la rosu (A. Ciurunga); Bate-n rosu
aprins; Bolid trecand pe rosu (I. Socolov)
- Sustine lupta in arena pana la ultima suflare (I. Tatar); Eroul arenelor (T.
Capota)
- Ucis pe campul de lupta (I.I. Zamfirescu); Lupt pn la sfrit (A. Doboan);
Outsider la lupte (C. Prvu)
- Combatant sacrificat in luptele hispanice (I. Boar)
- Perechi de vaci (sing) (N. Caraman); Tip de expresie bovina (A. Tudose)
- Remarcabil in aria toreadorului (N. Cioclteu)
- Ataca forntal cu doua varfuri (V. Negreanu); Foloseste doua varfuri de atac (M.
Anghel); Celebru atacant spaniol
Taurine:
- Boii ... din familia celor incornorati (P. Vasilache)
Tautologie:
- Viciu de forma al unei idei formulate anterior (A. Tudose)
Tavan:
- Se sprijina de (toti) pereti(i) (I. Buzdugan, N. Caraiman; Pus pe toti peretii (T.
Capota); Aplicat/Fixat pe pereti (A. Dobosan, T. Nicov)
- Acopera peretii in orice camera (I. Degeratu); E la inaltime intr-un ansamblu de
camera (V. Potolinc)
- Perete ridicat in constructii (M. Has)
- Dincolo de pod (C. Herescu); Se ridica un pod peste el
- Suport pentru lustre (Gh. rdea)
- Orizontul marginit al unui lenes (Tr. Cioclteu)
Tav:
- Plata la autoservire (I. Stanciu); Plat (facuta) pentru (unele) servicii
(R. Arpad,
A. Tudose, A. Botea, T. Nstase); Plata la un serviciu manual (G.epelu)
- Mijloc de transport la serviciu (Gh. rdea); Unitate de serviciu (V. Potolinc);
Sprijin material la serviciu (Gh. Braoveanu); Colective de baza la serviciu
(sing) (C. Herescu)
- Intra in serviciu ca ajutor de ospatar (I. Manzur); Ajutor de osptar (V. Butoi)
- Intinsa la servitul mesei (P. Damian)
- Platforma sufragiului (I. Bogdan)
- Susintoare de mai multe feluri (N. Barbu)
- Dus la teatru pentru ntia oar (M. Zgubea)
Tavern:
- Bomb cu efect local (M. Zgubea)
- Rotonda grobiana cu iz de spelunca (N. Muresan)
- Un primar local lipsit de veleitati (A. Botea)
A taxa:
- Un fel de a se califica
Tax:
- Bun de plat (V. Trolea); Tip de serviciu platit (B. Bogos)

Taxi:
- Automobilul in care pot intra mai multi oameni (M. Zgubea); Automobil special
pentru curse; Face curse pentru lei (C. uta)
- Ii ia banii din mers (B. Stoianovici)
T:

- Un pic de tarie! (N. Dumbrav); Tiata ca atare! (M. Gzea)


- Ultima rata de achitat! (C. Herescu); Lasata la urma! (M. Gzea); Casata in
final! (Fl. Georgescu); Final la trompeta intr-o cantata! (Ed. Anca); Plecata pe
jos! (M. Bornemisa); Scurta de coada! (I.Socolov)
- Dat fr aprobare! (I.Creu); Tun n lupt! (D. Bldea); Cuta la fusta! (t.
Ciocianu)
Tbcar:
- Cel ce-si pune pielea la saramura pentru altii (T. Popescu); Ctig pe pielea
altora (L. Popescu)
Tbcrie:
- Fabric de blnuri (V. Butoi)
A tbci:
- A executa o operatie la piele (V. Potolinca)
- A face un tratament cutanat (A. Tudose)
Tbcire:
- Lucrare (cu legatura) .. in piele (t. Ciocianu)
Tbcit():
- Produs de blnrie (I. G. Gruni)
- Pielea care ne imbraca tot mai putin (A. Morar)
Tcere:
- Incheiere consemnat n procesul verbal (T. Capot); Incheie un proces verbal
(I. Ptracu)
- Pastratoare de secrete (C. Herescu)
- Intervine dupa sistarea discutiilot
- Se exprima in limbi moarte (C. Herescu)
- Nu se mai aude de ea (V. Potolinc)
- Din lumea celor care nu cuvanta (C. Herescu)
- Specialitate de peste (I. Sarbu)
Tciune:
- Lasat la vatra (dupa ce a primit botezul focului) (N. Cioclteu, T. Capot)
Tcut:
- Se abtine sa ia cuvantul (N. Rotaru); Nu-i om de cuvnt (Gh. Crian)
- (Un) vorbitor foarte slab (A. Dobosan); Vorbitor extrem de slab (V. Potolinc)
- Se neleg n linite (sing) (V. Trolea)
- Reinut pentru discuii (V. Potolinc)
- Se pronunta cu greutate (T. Nicov)
Tgad:
- Infirm n felul ei (A. Kadar)
- E pentru contra (N. Mutulig)
A tgdui:
- A se exprima cu dezacorduri
Ti:
- Vine dup mei (T. Capot)

A tia:
- A face ceva cu limba (T. Hedesiu); A face parte din ceva (I. Plischi);A
face

Tiat:
Tiere:

cuiva bucata (E. Mnica)


- A inmulti un intreg (Gh. Toia)
- Actiune intr-un caz de despartire (E. Mnica); A se desparti dureros (D.
Iacovi)
- A scurta drumul (L. Popescu)
- Prezentat n seciune (V. Negreanu, N.B. Verciuc)

- Actiune pe muchie de cutit (P. Berteanu)


- Proces de despartire (T. Hedesiu)
Tietur:
- Urma de lama (L. Popescu); Rana deschisa (P. Berteanu)
- Acces in sala operatorie (M. Zgubea)
Tinuire:
- Pleoapa de plumb peste ochiul curiozitatii. (Fl. Titu Vasilescu)
Tinuit:
- Facut pe ascuns (M. Bornemisa)
Ti:
- Limba apailor (A. Rbonescu); Limba ascutita (T. Capota,
I.E.Meteleu);
Ineptor la limb (E. Ndrag)
- Gen de lama, folositoare daca nu se profita abuziv (M. M. Popescu)
- Se implica atunci cand lucrurile ajung la cutite (Gh. Chirila); Pe muchie de cutit
- Pregatit cu grija pentru executia capitala (Ed. Anca)
- Incisivul ascutit (V. Trolea)
- Realizeaza desprinderi fortate
Ti(e)ei:
- (Cei mici) servii cu sup (V. Trolea, M. Dumitrescu); Servii cu sup (la
mas) (N. Badea, M. Bornemisa)
Tinuit:
- Asigurat impotriva transpiratiei (I. erban)
A tlzui:
- A efectua o transmisie pe calea undelor (O. Manto Jr)
Tlic:
- Adresa personala pentru dumneata (V. Potolinc)
Tlpia:
- Luata la fuga (P. Rotaru-Colti)
Tmie:
- Fumigena parfumata care sperie in draci (P. Vasilache); Od fumigen (A.
Moreanu)
- Una data dracului
Tmioas:
- Soi de boabe cu iz ecleziastic (T. Nicov)
Tnase:
- Cunoscut intr-un anumit limbaj .. de lemn (M. Has)

- Scatiu ... literar (L. Popescu)


Trboi:
- Zvon intarit (Gh. Gandu)
- Tare de urechi (R. Vasilescu)
A trgna:
- A o intinde ... o vreme (I. Avram)
Trgnare/Trgnat/Trgneal:
- Batuta pe loc (I. Boar, I. Manzur)
- Tactica temporizarii (A. Tudose)
- "Festina lente" intr-o interpretare birocratica (M. Puiu)
- Un factor care intarzie la serviciu (T.Popescu, G.epelu); Intarziere de la
serviciu (I.erban)
- Marcat in prelungiri (L. Popescu)
- Vorba lunga (masc) (I.E.Meteleu)
Trenie:
- Povestea lui Stan Patitu' (I. Manzur)
Trm:
- Soi de regiune (V. Potolinca)
- Domeniu cunoscut din povesti (I. Stanciu); Tarina din poveste (D.
Baldea)
Tr(/e):
- Tochitura pusa la bors (I. Tatar); Un fel de bors (V. Potolinca)
- Ieite pe locul doi la selecia de bob (sing) (P. Goja)
Trcat:
- (Arata) ca un tigru (la fire!) (A. Doboan,V. Butoi)
- Croit cu varga (L. Popescu)
- Trecut pe zebra (O. Huul)
Tricel:
- Tare rasfatat (L. Popescu)
Trie:
- Avansat/Ridicata n grad (Gh. Luculescu, P. Goja, Gh. Dunca, G. Negrea); Are
gradele insemnate .. si cu stele (C. Herescu)
- Ceai de but .. concentrat (E. Ndrag); Putere ... de concentrare
- Ameteste mai repede decat altele de felul ei (M. Gzea)
- Esenta unei fericiri ametitoare, derivata din prea mult ... noroc (N. Popescu)
- Calitate de otel (D tirbu-Nica)
- Adusa la masa intr-o mica masura (I. Iosif)
- Caz de forta majora (A. Ciurunga)
- Puterea cereasca (Dorina si P. Berteanu)
- Taram de necuprins in sferele albastre (At. Mateescu)
Trm:
- O lume ca-n basme
- Domeniu de referinta (Gh. Musc, C. Stnescu)
Tt:
- Moldovean pe de-antregul (V. Patru)
- Tot in Ardeal (P. Abdula); Tot din popor provine (P. Berteanu)
Ttar(i):
- Un calator plecat la han (O. Manto Jr); Calator la (vechiul) han (D. Hulu);

Tragea pe vremuri la han (T. Hedesiu); Om de serviciu la han


(Gh. rdea); Se
intalneau in jurul hanului (sing) (M. Anghel); Se intalnesc la han
(sing) (I.
Seicean); Garla in spatele hanului (N. Medru, D. Cioflic)
- Galbeni adunati la han (sing) (D. Tipluic); Galben care a circulat si pe la noi (I.
erban)
- Navalnic din fire (P.Berteanu)
Ttroaic:
- Femeie de la han (V. Negreanu, M. Puiu)
Ttic:
- Un parinte pentru copiii sai (L. Popescu); Papa pentru copii (C. Herescu)
Tu:
- Ap rece .. care nu curge (C. Herescu); Apa statuta (C. Herescu); Apa la care se
inregistreaza de obicei cote mari (C. Herescu); Caldare cu apa rece de la munte
(I.erban)
- Ochi de broscoi/lant (C. Herescu, M. Tun, C. Untea, C. Georgescu, A. Doboan); Ochi limpede (N. Cioclteu); E periculos daca-i intra ceva in ochi (B.
Stoianovici)
- Gheaa topit din cldrile munilor (C. Butic); Lacrim rece pe chipul
muntelui (E. Diradurian); Oglindeste frumusetile muntelui (D. Hurtupan)
- Varietate de lac superior (C. Herescu)
- Pui de balt (I. Ptracu); Lasat balta (A. Ciurunga)
- Al vostru, de unul singur (V. Trolea)
- Iti revine de drept
Tun:
- Te neap cnd i se ia snge (N. Stancu)
- Parazit traind pe spinarea unui dobitoc (V. Tarsolea)
- Suge la vac (N. Banu)
Tura:
- Mititei din carne de vaca (sing) (P. Vesa); Un tnr .. cu vacile (I. Buzdugan)
- Colinda cu buhaiul
Tvlire:
- Pregatirea unui snitel cu pesmet (C. Herescu)
Tvlug:
- Masa de presiune manipulata pe strazi (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh.
Lazar)
Tlc:
- Da de inteles (I. Mihalache); Vorba cu subnteles (I. Isac)
- Da explicatii vizand realizarea unei intelegeri (C. Crbu, I. Socolov)
- Sens unic (A. Ciurung)
- Semnificativ in felul lui (C. Prvu)
- Face apel la ratiune (C. Bacu)
- Clenci oracular servit fara cheie (At. Mateescu)
Tlhar:
- Fiul vitreg al codrului (I.E.Meteleu)
Tlmaci:
- Interpret popular (A. Tudose)

- Prilejuieste tot felul de schimburi de vorbe (M. Guja)


- Ghid de conversatie bilingv (A. Boboc)
- Specialitate de limba (I.E.Meteleu)
Tmp():
- Prostul satului (M. Zgubea)
- Nu are parte de o dreapta judecata (V. Potolinca)
- Tutele in felul lor (sing) (V. Trolea)
Tnr:
- Om/Barbat de viitor (Gh. Nicolau-Expo, B. Stoianovici , A. Doboan, P. Goja, I.
Ttar, V. Opri)
- Candidat la examenul de maturitate (D. Hurtupan); Se pregtete pentru examenul de maturitate (Gh. Chiril, M. Firimi)
- Verde .. crud (V. Hotea); Verde-n fata; Aproape copt (V. Potolinc)
- Fruct neparguit ce tinde catre amiaza vietii (N. Murean)
- Element al unei mulimi de perspectiv (V. Negreanu, N.B.Verciuc)
- Sub media de varsta (Gh. Toia)
- Personificarea nonsalantei in abordarea viitorului (E. Diradurian, A. Vljoag)
- E foarte apropiat de copii (G. Magheru)
- Seniorul de maine (I. Stanciu)
Tnr:
- Se transforma in dama (E. Nadrag)
Tr:
- De la coada ... la rt! (Gh. Gutescu)
A (se) tr:
- A duce greul (A. Ciurung); A trage la greu (Gh. Arvinte)
- A (se) deplasa/trage/merge pe jos. (V. Tirsolea,D. Serban, C. Stnescu)
- A se misca precum melcul (C. Sabin)
Tr:
- Mers ntins (L. Popescu)
Trt:
- Avansare la nivel de sol (A. Dinu); Ajuta sa avanseze la nivelul solului (P. Goja.
M. Zgubea)
- Tras la firul ierbii (D. Manog); Tras pe teren (B. Stoianovici)
- Deplasat cu greu intr-o pozitie de tragere (C. uta)
Trtur:
- Merge pe burta (V. Feru)
Trf:
- O dama usor de luat (V. Tarsolea, S.R. Cacuci, D. Onofrei)
Trg:
- Peisaj citadin ... la piata (R. Vasilescu)
- Teren de vnzare la invoial (M.R. Pascalu)
- Unitate de comert exterior (N. Dumbrava)
- Rund de negocieri (Gh. Constantinescu)
- Iesit din schimb (A. Manolache)
- Vechiul centru al oraului (B. Vlad, I. Bue); Copii de oras (sing)
Trn:
- Ajutor de mturator (V. Trolea); (Un simplu) maturator de strada (A.
Dobosan, I. Seicean)

- Bate drumurile in toaleta de strada (C. Raia)


- Un snop de ramurele pentru o toaleta de curte (M. Dogeanu)
Trncop:
- Sfarm Piatra (A. Schindarli)
Trziu:
- Depaseste asteptarile (I. Magla)
- Avansat in timp (C. Bcu, I. Isac)
Tb:
- Trib depopulat ! (S. Rus, Gh. Oncioiu); Capete de tub ! (C. u)
Tc:
- A plecat/iesit la atac! (M. Zgubea, P. Matei)
- Tragic in situatii limita ! (A. Manolache); Gol tehnic ! (M. Popescu); Tanc
erodat de vreme !
- Etc.! (A. Boboc); Tai si ce-i scris! (I. Filip, P. Scrltescu); Unt la ceai ! (I.
Boar, I. Manzur)
- Portile unui triptic .. lipite cu letconul! (C. Herescu)
Td:
- Varfuri de tarod! (L. Popescu); Extremitatile tribordului! (I. Socolov); Timid, cu
sufletul pierdut ! (E. Diradurian, A. Vljoag); Imbracaminte de tweed ! (N.
Cioclteu)
- Tunde scurt ! (M. Bornemisa, t.Ciocianu)
Te:
- Prima soapta de iubire (H..Simon)
- Cute in frunte! (C. Herescu); Este la urma dar si in frunte ! (O. Huul)
- Teorie simplificata pentru un cap tembel! (E. Diradurian)
- Intrarea la teatru prin spate ! (I. Socolov); Capete de taurine (C. u)
- Plin de putere !; O artera de la inima! (Gh. Gustescu); Tuse seac ! (A.
Mitu)
- Ultimele trepte ... ale terasei ! (M. Vasile); Ultimele aplaudate la intrarea pe
teren!; Spate-n spate!; Intrate in final! (P.Ciurea); Mintea de pe urma!
Teac:
- Echipament special pentru bob ... ignorat de boberi (E. Diradurian, A. Vljoag);
Echipament pentru bob (P. Gavrilut, M. Anghel); Strange bob cu bob
(V.
Anghel, I. Vlase)
- Recipient (originar) pentru mazare boabe (C.Herescu, M. Mnica); O punga
cu
fasole (A. Tudose)
- Ambalaj traditional pentru lame ... de ras (B. Stoianovici); Ambalaj pentru
lame
(T. Hedesiu)
- Gur sui-generis pentru o limb ascuit (I. E. Meteleu); Pstreaz/Inghite limba
(M. Frunz, I.E.Meteleu)
- Vemntul armelor (V. Negreanu, M. Puiu); Se ocup cu armele (sing) (V.
Trolea)
- Inghiitoare de sbii (A. Antonesei, T. Popescu, Gh. Stoica, A.
Tudose); Poarta
sabia prinsa la sold (C. Herescu);

- Echipament de protectie pentru spadasini (C. ua); Incinsa cu spada (I.


Stanciu); Partea introductiva la un film de capa si spada (Gh. Dunca)
- Adposturi de tragere.. pentru cavalerie (S.T. Cacuci, D.Onofrei)
- Depozite de arme (sing)
- Toc maxi demodat (M. Livescu)
Teafr:
- Admis la medicin n urma unui examen sever (B. Vlad, I. Bue)
Team:
- Cunoscuta formatie britanica/londoneza (I. Tatar, V. Potolinc); Ceata de la
Londra (A. Doboan)
- Grupare concurenta in asociatie cu englezii (M. Frunz); Joaca in stil englezesc
- Echipa cu .. fair-play (Gh. Docea)
Team:
- Rezerva interna; Rezerva secreta aruncata-n lupta de cei curajosi
- Dispozitie de retinere (I.G. Gruni); Motiv de ezitare (D. Georgescu)
- Aflata in pericol (Gh. Luculescu)
- Se soldeaza cu pierdere (L. Popescu)
- Element natural pentru conservare (Gh. Chirila)
- Arde siguranta (N. Rotaru)
- Blocaj afectiv, prevestind socul viitorului (Gh. Dunca)
- Inceput de inghet
- Zagaz surpat de talazul cutezantei (I.E.Meteleu)
Teanc:
- O gramada de bani in banca (I. Serban)
- Bloc cu multe nivele
Teap:
- Categoria minim de ncadrare (E. Gldu)
- Fel de fel (F. Matei, M. Chiricu)
Teasc:
- Loc de strangere a boabelor dupa recoltare (C. Herescu); Strange bob cu bob (I.
Isac); Strange toamna rodul viilor
- Presa de altdat (T. Capot)
- Produc noi soiuri de vin (sing) (C. Herescu)
- Prototip autohton in tehnica mass-media (C. Demetriade)
Teatru:
- Ansamblu ce funcioneaz cu piese de schimb (A. Antonesei, T. Popescu);
Ansamblu de piese (P. Berteanu, T. Nicov); Loca pentru piese (A. Boboc);
Cadru de montare a pieselor (T. Capot)
- Loc de munca in regie (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazar); Locuri de
joaca pentru mari si mici (sing) (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Locul marilor
prefaceri
- Casa de joc (A. Tudose)
- Camp de bataie (A. Doboan)
Tec:
- Esenta ... de pus in coca; Esenta tare luata la bord
- Arborele principal al corabiilor
- Tarele vaselor de lemn
Tectonic:

- Specializata in operatii de studiu pe scoarta (B. Stoianovici); Studiaza totul din


scoarta in scoarta (A. Boboc)
TeDeum:
- Inaltat la Cel de sus (I. Tatar)
Tegument:
- Imbrcminte de piele naturala/veritabil (Gh. Nicolau-Expo, L.Popescu);
Imbracaminte de corp .. cu un singur nasture (Sgrcea, I Buse); Suprafata unui
corp (C. Herescu)
Tei:
- Esenta liricii eminesciene (evocata la un ceai) (P. Vasilache, B. Vlad, M.
Zgubea, V.Trolea); Esenta sentimentala a biografiei eminesciene (Gh.
Chirila);
- Esen pentru/de ceai (verde) (N. Caraman, D.C. Panu, M.
Chiricu, I. Ttar, I.
Pun), Esenta ... aromata (A.M. Samsonic); Esenta de parfum (I.Apostol,
V.Onofrei); Specialitate ieseana ... in esenta (I. Filip, P. Scrltescu)
- Arborele de ceai (T. Capot); Producator de ceai verde (C. Herescu); Bun la ce
ai ! (L. Popescu);
- Da o infuzie de sanatate (I. Ptracu)
- Dulceata unei luni de miere (Gh. Boban)
- Da sfoara-n tara (Gh. Oncioiu), Tras pe sfoara
- Scortos diin fire (D. Bako, E. Gldu)
Teic:
- Facuta albie de porci (V. Anghel)
Tel:
- Angrenat intr-o bataie cu frisca (P. Goja); Eroul principal al btilor cu fric
(V. Butoi); Clasic pentru btile cu fric (M. Frunz); Cunoscut din
batailor cu frisca (M. Puiu)
- Arc folosit la bataie (V. Tarsolea); Arcul care ine i loc de int (M. Rdulescu)
- Spumant/Manual de bucatarie (Gh. Boban); D btaie la buctrie (L.
Popescu)
- Resortul micilor gospodrii (N. Caraiman); Resortul culinar (T. Capot, L.
Popescu)
- Spumant de uz gospodaresc (I. Mihalache)
Telal:
- Negustor vetust de tinuta .. ireprosabila (At. Mateescu)
- Umbl cu nite boarfe (T. Capot)
Telecinema:
-Lucreaza la adaptarea unui film la televiziune (A. Moldovan)
Teleferic:
- Sustinut pentru a merge pe sarma (V. Potolinc)
- Poarta spre imparatia muntilor (C. Broiu)
Telefon:
- Purtator de cuvant impulsiv si scump la vorba (At. Mateescu)
- Cu numere pe srm (N. Banu)
Telegar:
- Formula pentru cal-putere (N. Caraiman); Cnd la trap, cand la galop (L.
Popescu)

- Tineri trgtori remarcai n deplasare (sing) (B. Stoianovici)


Telegenic:
- O prezenta placuta pe micul ecran (C. Georgescu)
Telegrafie:
- Specie de morse (M. Frunz)
Telemetrie:
- Disciplin impus pe teren prin msuri luate de la distan (C. Pricop)
Telemetru:
- Masuratoare din ochi. (Gh. Toia)
Telepatie:
- Transmiterea paselor la distan (E. Guja)
- Legatura fara fir
Telescaun:
- Te ajuta sa te ridici in pozitia sezut (M. Zgubea)
Telescop:
- Ochi iscoditor n lumea stelelor (Gh. rdea)
Televizor:
- Isi au mirele lor (sing) (T. Capota); Prezinta mirele .. la prima vedere (M. Has)
Tematic:
- Propriu unui plan de dezvoltare (P. Berteanu)
Tem:
- Problemele de-acas (sing) (D. Georgescu); Probleme acasa, in varianta pasnica
(sing) (A. Vlajoaga)
- Se pregateste pentru a merge la scoala (G. Andon); Dat la coal (N. Caraman,
P. Haa)
- Cadru didactic cu rezultate notabile; Cuprinsul unui proiect didactic (A. Botea,
M. Dinc, D. Guinea); Tip de proiect pentru dezvoltare (I.
Manzur); Fondul de
dezvoltare (S. Arvinte, V. Anghel)
- Baza de tratat (L. Popescu)
- Invatata la propriul domiciliu (I. Sarbu)
- Pusa in discutie (V. Potolinca)
- Cuprins (t. Ciocianu)
- Element de compunere (Gh. Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu)
- Fir calauzitor intr-o expunere scrisa sau verbala (I. Ptracu, C. Trnoveanu);
Expunere ce obliga la alegerea cuvintelor (L. Popescu)
- Cu variate posibilitati de interpretare (V. Anghel)
- Lucrare originala apartinand unor scriitori... de clasa (O. Manto-Jr.)
- Subiectul pentru predicat (V. Bogo, V. Zaicu)
- Inganata pe note (I.E. Meteleu)
Temtor:
- Inchis pe baza de retinere (I. Socolov); Aflat in stare de retinere (R.Arpad)
A (se) teme:
- A sti de frica (L. Popescu); A avea sentimentul fricii (V. Vasilache)
Temei:
- Motiv popular (T. Capota); Motiv ... de baza (D. Georgescu); Baza oricrei
aciuni (D. Georgescu)
- Termen de garantie (B. Vlad, M. Zgubea)

Temeinicie:
- Siguranta statului (I. Boar)
Temelie:
- Element de baza pentru urarea "casa de piatra" (A. Vlajoaga); Element de baza
in orice casa (D. Hulu)
- Constructie subterana; Prime n construcii (sing) (N. Badea);
Temenea:
- Figura unuia plecat spre inaltimi (B. Stoianovici); Salutari de la cei plecati (sing)
(I. Manzur)
- Salve .. de la turci (M. Gzea)
Temerar:
- Infrunta constient furtunile naturii si valurile vietii (C. Trnoveanu)
- Calificare de cascador (I. Cretu)
- Echivalentul vitezei (E. Daranga)
- O ia pieptis (L. Popescu)
Temere:
- Apare in zona de risc (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazar)
- Motiv de retinere (V. Potolinca)
- Angoasa raita la intrevederea previziunilor sumbre (P. Vasilache)
Temeritate:
- Baza de plecare in aventura a cutezatorilor (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Calitate de cascador (D. tirbu); Sine-qua-non al cascadei (A.
Vljoag)
- Factor de risc, specific marilor viteze (P. Cornei)
- Incurajeaza pe cei indrazneti
- Calea Victoriei (V. Bogos)
Temnicer:
- Cine de paz (A. Mitu)
Temni:
- Instituie de stat dup ora nchiderii (O. Sperlea)
Temperament:
- Energie neconventionala (T. Capota)
- Apa vie izvorand din adancul naturii (O. Manto-Jr.)
- Fel de fel de oameni (I. Muat)
Tempo:
- Schimbator de viteze ... din diferite piese (I. Caraiman)
Temporar:
- Are un character de provizorat (P. Haa)
Temut:
- E ceva de groaza (D. Georgescu)
Ten:
- Alta fata a omului (Gh. Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu); O alt fa a
lumii
(B. Stoianovici); Schimbare la fata (V. Potolinca); Face fa la
orice pretenii
(T. Capot); Fata in fata (T. Capota, I. Bogdan, R. Vasilescu,
N. Ciocalteu); La

toi de fa (L. Popescu); Privit drept in fata (A. Boboc); Fete


simandicoase
(sing); Fa de piele (D. erban);
- Piele fina pe umeri osoi (B. Vlad)
- Depinde/Chestie de obraz (L. Popescu, N. Puna); Spus de la obraz (V.
Potolinca, T. Capota); Obrazul subtire (St. Ciocianu)
- Cherestea de calitate (Gh. Constamtinescu); Cherestea calitatea I
(A. Dobosan)
- Atlas de studiat geografia expresivitatii (N. Murean)
- Da distinctie si personalitate unei figuri (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Suprafata
unei figuri (C. Herescu, V. Antoniu); Supus unor operatii faciale;
- Dres de dama (D. Hurtupan, V.Trolea); Tratat de cosmetic (C. uculeasa)
- Intretinut cu fonduri speciale
- Invelit cu dresuri fine (M. Frunz); Masca vie (O. Hutul)
- Locul unde infloresc bujorii (V. Hotea)
- Infatisat in chip superficial (C. Herescu)
- Suport pentru co (Gh. Oncioiu)
- Rase de oameni (D. Baldea)
- Culoare de mina (C. uta)
Tenace:
- Navigator spre rmul pnzelor albe (F. T. Vasilescu)
- Remarcat n probele de rezisten (P. Goja)
Tenacitate:
- Rezisten n serie (V. Negreanu); Prob de rezisten (A. Rbonescu)
- Calitate n care nu se renun uor (A. Vljoag)
- Tinuta obisnuita de lucru .. la o ferma (Gh. Constamtinescu)
- Conducatoare pe drum de glorii (D. Tipluic)
Tencuial:
- Fond pentru realizarea plafonului de cas (M. Frunz); Acoperire de casa (L.
Popescu)
- Punere la zid (M. Anca)
Tendenios:
- Da sugestii ... inacceptabile (N. Puna)
Tender:
- Vechi depozit de cale ferat (S. Rurean)
Tendon:
- Vine la ciolan (sing) (F. Matei)
Tenebr:
- Infiat n culori sumbre (L. Popescu)
Tenebros:
- Prezentat in culori sumbre
Tenie:
- Intrusa strecurata in reteaua alimentara de la purtator (N. Murean)
- O panglic nepotrivit pentru nici o main de scris (A. Moreanu); Panglica de
interior (N. Cioclteu)
- Banda de frecventa medie pentru paraziti (D.M. Ivnu, M. Munteanu)
Tenis:
- Lupta cu rachete (P. Abdula); Evolutia rachetelor (cu raza scurta de actiune!)

Tenisman:
- Sportiv ... specializat la cros.
Tenor:
- Ia de obicei note ridicate (C. Herescu); Se exprima pe un ton ridicat (C. Pascu);
Tip de cantare .. cu ridicata (I. Manzur); Foloseste un ton ridicat cand se
exprima in public (C. ua)
- Un artist care urca pe scena (D. Guinea); Urca pe scena in ritmul muzicii (A.
Botea)
- Ridica glasul in public (T. Capota)
- Interpret de inalt nivel
A tenta:
- A face poft (I. Buzdugan)
- A duce in ispita (I. Socolov)
- A prezenta un interes deosebit (t. Ciocianu)
Tentacul:
- Braul molatec ce te strnge la piept (B. Stoianovici)
Tentacular:
- Legat de bratul unei caracatite (A. Tudose)
- Multilateral dezvoltat (P. Ciurea)
Tentat:
- Prins in sfera de atractie (I. Isac)
Tentativ:
- Proces de intenie (M. Zgubea)
Tentaie:
- Provocare pentru nehotarati (N. Mutulig)
- (Forta de) atractie (universala) (A. Dobosan, T. Capot, A. Tudose)
- Proba de rezistenta (P. Ciurea); Chemare (E. Daranga)
- Mirajul tulburand apele sufletului (D. Popa)
- Implicata intr-un proces de intentie (B. Stoianovici)
Tent:
- Not specific ntr-o gam cromatic (D. Preda, P. Rotaru)
- Schimb de culoare (I. Isac)
- Se ivete din umbr (E. Gldu)
- Da tonul (I. Isac)
Teodolit:
- Ia masuri pe teren (I. Mihalache)
Teolog:
- Participant activ la seminar (C. Butisca)
Teorem:
- Quod erat demonstrandum (C. Herescu)
Teorie:
- Baz pentru susinerea probelor practice (V. Trolea); Materie prima pentru o
proba practica (I. Plischi); Pusa-n practica (M. Bornemisa)
- Prezenta la isntructie in spiritul disciplinei de rigoare (G. Petrone)
Teracot:
- Obtinuta prin ardere in cuptoare la temperatura joasa (L. Popescu); Caramida
din cuptor (D. Georgescu)
Terapeutic():

- Modalitate de tratament ... si de a da in boala (M. Anca); Dependent de


tratament (S. Petrica)
- Te simti bine cu el (D. Constantinescu)
- Tentativa de restabilire a ordinii interne (Fl.T.Vasilescu)
Terasament:
- Suportul material al unui drum de fier (M. Gzea); Suport pentru cale (S.
Petrica)
- Lung de linie (... pe teren) (P. Berteanu, D. Hulu)
- Baz rutier (N. Caraiman); Baza de dezvoltare a cailor ferate (T. Porcutan);
Insotitor la calea ferata (D. Georgescu)
Teras:
- Aflata la o casa de odihna (P. Goja); Iesita in fata casei pentru odihna (D.
Marcu)
- Copii de gradini (sing) (A. Tudose)
- Noi trepte de cultura (sing)
- Arie lautareasca (P. Ciurea)
- Data afara din local (C. uta)
-Teren amenajat pentru agricultura la inalt nivel (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Terci:
- Sortiment de paste fainoase de culoare galbena (D. Huluta)
Teren:
- Loc bun pentru parteneri (S.T.Cacuci); Loc clasic de intalnire (P. Ciurea); Loc
pentru partide (I. Bogdan); Locul de munca (Gh. Boban); Loc de munca in
domeniul cultural (M. Dogeanu)
- Scena in aer liber pentru unele jocuri populare (T. Capot)
- Btutul din poart-n poart (M. Mrdrescu)
- Arie n gama sol (C. Butic)
- Teatru de ostilitati cu combatanti a l'amiable (dar nu cine stie ce) (At. Mateescu)
- Platforma unor partide cu program implementat pe etape
- Sustine jocuri in deplasare (t. Ciocianu)
- Spatiu de expunere pentru un numar de tricouri (Gh. Gustescu)
- Programul de lucru afisat inafara cabinetului; Domeniul de existenta al unei
functii
- Plan de evolutie pe etape (D. Hulu)
Terestru:
- Face parte din lumea noastra (I. Isac)
- Trupe aflate la pamant cu pregatirea militara (sing) (P. Hasas)
Tergiversat:
- Produs cu termen depasit. (G. Stroe)
- Intarziat la serviciu (in mod repetat!)
Teribil:
- Asta-i culmea
Teribilism:
- Parada succeselor (C. Stanescu)
Terifiant:
- E de-a dreptul grozav (I. Pancotan)
Teritorial:
- Din partea locului (T. Capot)

Teritoriu:
- Unele din partea locului (sing) (Gh. Oncioiu)
Termal:
- Izvor de calorii (V. Amihiesei)
Termen:
- Timpul mplinirilor (Gh. rdea); Planificat la timp
- Participant la o adunare
Terminal:
- Un capat de tara
Terminare:
- Idealul neisprvitului (M. Frunz)
Terminaie:
- Duce vorba pn la capt (E. Gldu)
- Ultima inscrisa la cuvant (S. Petrica)
Termit(/e):
- Roade direct din pom
- Carul mare vaxut in zonele tropicale (pl) (M. Anghel)
Termo:
- Cuvant inainte .. plin de caldura (T. Capota)
Termometru:
- Inaintat n grad ntr-o cald ambian (A. Ciurunga); Purtator de grade (V.
Potolinc)
- Da indicatii la timp (A. Manolache, V. Negreanu)
Termostat:
- Generator de aer conditionat (L. Popescu)
Tern:
- Fara sanse de evidentiere (T.I. Cioclteu)
- ters cu guma anonimatului (D. Bldea)
- Nu se simte bine (Al. Cristici); Palid de tot
Teroare:
- Amosfera apasatoare (L. Popescu)
- O groaza de lume (C. Herescu); E ceva de groaza (V. Potolinc)
A teroriza:
- A ine sub presiune (V. Feru)
Terra:
- Figura distincta in complexitatea unui continent (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Pamant pentru cultivat
Tertip:
- Cursa pentru prins fazani (Gh. Luculescu)
- Face parte din familia oprlelor (B. Stoianovici)
- Scenariu insidios regizat din culise (M. H)
- Folosit si la dus si la intors (D. Georgescu)
Ter():
- Aflat in subordinea secundului (I. Degeratu); Vine dup o secund (Gh. rdea,
T. Capota)
- Completeaza un cuplu (D. Hurtupan)
- Pusa la persoana a treia (D. Georgescu)
- Exclus dintr-o anumita cauza (T. Capota)

Teret:
Terio:

- Cea mai mica formatie muzicala... fara pereche (G. Magheru)

- Plasat in randul trei (P. Ciurea)


Tescuit:
- Stransul boabelor toamna (C. Herescu
Test:
- Termen/Material de prob (N. Banu, V. Potolinca); Material de prob pus n
gril (Gh. Constantinescu); Piatra/Proba de incercare (pentru oameni .. de
stiinta) (P. Vesa); Probe cu obstacole (sing) (I. Tatar)
- Admise ca proba la judecata (sing) (V. Potolinca)
- Intrebari la care se cere un raspuns (sing) (I. Degeratu, V. rdea); Intrebari fara
raspuns (V. Rusu)
- Msur de capacitate (I. Manzur, T. Nstase, . Leoveanu, C.
Pricop, I. Tatar, D.
Georgescu, N. Dumbrav); Unitate de masura pentru capacitate (P.Ciurea)
- Examenul alegerilor (M. Frunz)
- Control tehnic de calitate (I. Tatar); Lucrare de control (D. Hulu)
- Tari de cap (sing) (D. Huluta)
- Verificari ale scoartei, cu ocazia unor investigatii (sing) (D. Georgescu)
- Instrument de verificare a nclinaiilor (A. Antonesei)
- Criteriu de departajare la o competitie de masa (M. Frunz)
Testament:
- Carte de capatai cu dedicatie, publicata postum (Ed. Anca); Scriere (cu autograf)
aparuta postum (A. Tudose, T. Nstase)
- Tabla .. mpririi (A. Vljoag)
- Legat de avere (M. Frunz); Dispun de avutie (sing)
- Actul final (St. Ceampuru)
- Forma de lasare la vatra (G. Petrone)
Testare:
- Certificate de calitate (sing) (I.I. Zamfirescu)
- Incercare de proba
Testat:
- Prezent la examenul de capacitate (D. Bako. V. Butoi)
A tei:
- A o tia piezi/cruci (C. Herescu)
- A trage la colt (N. Ciocalteu); A umbla pe la colturi (N. Gheorghiu)
Teit:
- Retezatul, luat ca varf (Gh. Chirila), Cu varfuri boante (L. Popescu); Rezultat
prin rotunjire (D. Cruicu), Rezultat rotunjit
- Colul n care s-a tras cu putere (T. Capot); Unul crita... pilit la colt (P. Ciurea)
- Luat la cap (V. Potolinca)
- Turtit ... rau (I. Mihalache)
Tetanos:
- Caz de afectiune ... pamanteasca (A.Tudose)
Tetier:
- Una cu scaun la cap (M. Anghel); Sprijin neocnditionat acordat celor cu scaun la
cap (P.Vasilache)

Tetin:
Mama

- Copii de (sing) (A. Mitu); Copii la sanul mamii (sing) (N. Puna)
- Duce copiii la masa (Florian Lazar); Bun de adormit copiii (L. Popescu);

adoptiva pentru copii (C. Raia)


- Luata de la gura copiilor (S. Petrica); La gura pustilor
- Furnizoare de lapte la crese (C. Herescu); Produs de lapte pentru cei mici (C.
Herescu) ; Calea lactee pentru primii oameni (C. Herescu)
- Plas luat la piept (N.C. Dumitru)
- Plosca primului an de via (N. Caraman)
- Un fel de mam vitreg (L. Popescu)
- Gum de mestecat n gur (N. Nsui, V. Onofrei); Se ia de gura cu cei mici (P.
Haa)
Tetralogie:
- Cvartet la oepra (T. Capota)
Teu:
- Linie dreapta pentru planete (C. Cojan, C. uculeasa); Linie arhitectonica/arhitecturala (L. Popescu, A. Stnescu); Linie directoare pentru realizarea
planului;
Linie ndoit (I. Vlase, Gh. Prodan); Incrucisare de linii
- Director de aeroport (I. Mihalache)
- Mistrie de lemn pentru zidarii proiectelor (E. Diradurian)
- Manual de desen tehnic (C. Herescu)
- Urmrit de trgtor (V. Trolea); Ghidul tragatorului (A.M.Samsonic)
- Cel cu paralele (N. Caraiman)
- Untdelemn ! (P. Georgescu, P. Rotaru-Colti); Teste la desen! (M. Guja)
Teuton:
- Cavaler de moda veche (I. Covalschi)
Tevatur:
- Replic de scandal (M. Frunz)
- Harmalaia luptei pentru ciolan (I. Iosif)
Texan:
- Unul din Dallas (N. Badea)
Texas:
- Trecut legal din Mexic n SUA (Fl. Barbu)
Text:
- Foaie de parcurs (I. Suselescu, M. Rusescu)
- Purtator de cuvant (N. Rotaru)
Textilist:
- Pregatita pentru razboi (N. Dumbrav)
Tez:
- Verificare periodica a personalului din banci (St. Ciocianu); Control semestrial
pe la banci
- Verificarea acumularilor trimestriale (N. Banu); Dare de seama semstriala
privind acumularile din banci
- O groaza de elevi
- Sustinuta in lupta pentru un titlu; Sustinuta in activitatea stiintica
(Gh.

Tf:
Tg:

Thar:
Ti:

Tiar:

Constamtinescu)
- Lucrare ce trebuie predat la termen (L. Popescu)
- Scrisa de doctor (I. Riti)
- Piatra de incercare cu irizari savante (N. Murean)
- Limitele unui tarif! (C. unea); Taraf la periferii! (P. Goja)
- Un targ mititel ... si marginas! (M. Dogeanu); Periferiile targului!; Apar la
spartul targului!; Trg parasit de musterii! (N. Murean)
- Trag in lturi! (L. Popescu)
- Desertul ... indicilor (T.Ivana)
- Soc admirativ exprimat indelung (At. Mateescu)
- Tic .. ce dispare! (V. Negreanu, M. Puiu); Tragere la tir! (I. Tatar, V. Potolinc)
- Cutie (de plastic) ! (V. Potolinc, E. Nadrag)
- Taciuni pentru rotisor! (C. Bnzaru); Imbraca un trenci! (Gh. Gustescu)
- Tigri decolorati! (P. Haa); Cap de tigru (I.G. Gruni); Tineri debutanti !; Tineri
timizi la debut ! (E. Gldu); Arde o pasare la tigaie !
- Medii in latina! (L. Popescu);Cuprins/Plin de patima ! (t. Ciocianu, G. Belu)

- Echivalentul a trei coroane (V. Zaicu); Pre de trei coroane (A. Vljoag, D.
Georgescu); O lucrare de trei coroane (T. Porcutan)
- Piesa superioara .. de sah (R. Arpad); (Importanta) piesa la sah (I.
Tatar, L.
Popescu)
- Marea cupola a Vaticanului (E. Anca)
- Cununa de crini pe o frunte divina (D. Popa)
Tibet:
- Intins sub acoperisul lumii (S. Petrica)
- Arealul lamei
Tibie
-Fluier de os (N. Caraman)
- Prinse cu labele (sing) (C. Herescu)
Tibru:
- Un curs local pentru cei de la Roma (M. Guja)
Tic:
- Lucru mecanic (Gh. Oncioiu, L. Popescu, V. Stoian); Mecanic auto (C. inca, C.
uta, I. Manzur, G. Oncioiu); Mecanic prost invatat (I. Serban); Mecanic ... de
ceasuri (C. Broiu)
- Scapat din controlul auto (A. Tudose)
- Apucaturi necontrolate (sing) (M. Molesag); Gest de nesupunere la control (P.
Ciurea); (Micare) scpat de sub control (M. Mrdrescu, I. Covalschi);
Necontrolat in miscari (S. Petrica)
- Miscare cu participare volens- nolens (Ed. Anca); Miscare impotriva
stapanirii
(Gh. Chirila); Miscare plina de nerv (Gh. Toia, M. Zgubea); O micare
negndit (O. Sperlea); Miscare obisnuita/involuntara (V. Vasilache);

Continua miscare.
- Automat cu repetitie (A. Rabontescu); Automat de productie proprie (A.
Dobosan); Automat neprogramabil (A. Rab)
- Actioneaza impotriva stapanirii (Gh. Crian, I. Socolov); Nu se poate stapani (A.
Doboan); E de nestapanit
- Impuls in sistemul de transmisie .. necontrolat (Gh. Constantinescu)
- Un gest negndit/necugetat (A. Doboan, J. Dolis, Gh. Arvinte)
- De obicei nu-i prea bun la invatatura; Rezultat prost la invatatura (D. Hulu)
- Semn particular (S. Ceampuru)
- Puterea obinuinei (E. Gldu)
- Manifestare conform obiceiului (A. Doboan)
- Desfacut fara voie ! (D. Georgescu)
- Un prost obicei capatat cu timpul
- Lovitura data la timp cu tacul (C. uta); Lovitur/Batut cu tacul (Gh.
Toia, M.
Zgubea); Bate cu tacul tot timpul; In varful tacului, inainte de bataie (Gh.
Crian, I. Socolov)
- Bataie tare de inima (D. Nad); O btaie a inimii (A. Mitu); Primul la
bataie (M.
Frunz)
A tici:
- A tine ritmul timpului (N. Caraiman)
- A merge precum ceasul (P.Berteanu); A merge ceas (M. Tun, C. Untea)
- A palpita la aparitia fiintei iubite (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Ticsit:
- Iese din aglomeraie (C. Butic)
- Un tip de ingramadit (D. Marcu)
Tifl:
- Lungul nasului (C. Oglan); O palma data peste nas (I. Buzdugan)
Tifon:
- Bun sa-l pui la rana (L. Popescu); Bun de pus la rana (V. Trrolea)
- Legatura de sange (I. Tatar)
- O panza rara expusa intr-un salon
- Aplicatie pe campul de operatii, executata rar (Ed. Anca)
Tigaie:
- Gen de tinichea prinsa de coada (C.Herescu); Apucata de coada si pusa cu
fundul pe foc (A. Morar)
Tigrat:
- Un fel de zebra (masc) (C. Herescu)
Tij:
- Coada la flori (V. Tarsolea)
Timid:
- (Un) om retinut (A. Tudose, I. Buzdugan), D.V. Tofoleanu); Retinut ... in
rezerva (C. Stnescu)
- Pierdut in furtuna (A. Moreanu); Pierdut din vedere (N. Dumbrav); Se pierde
prin multime (T. Hedesiu)
- Se consum cnd se nroete (Gh. rdea)
- Nefericitul prizonier al prorpiului sau eu (M. Dogeanu)

- Are in permanenta destule rezerve


- Corigent la scoala curajului (C. ua)
- Manechin .. pentru dame (N. Banu)
Timiditate:
- Form/Dispozitie de reinere (A. Boboc, M. Anghel)
- Determina o purtare rusinoasa (S. Varsami)
Timol:
- Prob de ficat (N. Caraman)
- Examenul din mai (M. Molesag)
Timon:
- Manuale pentru navigatori (sing) (Gh. rdea); Cadru de conducere pentru
navigatori; Cadru de conducere in marina (M. Dinca)
- Calauza pe drumuri fara contur (C. Georgescu)
- Roata cu care se merge pe apa (T. Popescu)
- Volane in port (sing)
Timonier:
- Director responsabil cu navigaia (A. Antonesei, T. Popescu)
Timorat:
- Nu raspunde la intimidari (N. Sumuleanu)
Timp:
- Scurs n clepsidr (N. Nsui, V. Onofrei)
- Cronometrat intr-o cursa de viteza (P. Ciurea)
- Un trecator care nu se intoarce niciodata din drumul lui (M. Dogeanu)
- E ceva de durata
Timpan:
- Emitator/Curent la baterie (B. Stoianovici, I. Hanga, C. uta)
- Receptor la purttor (O. Enache); Personal la recepie (M. Tun, C. Untea)
- Perete la casa melcului (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Ureche ... muzicala (Gh. Arvinte)
Tin:
- La intalnirea/granita dintre pamant si ape (O. Eftimie, G. Manta); Limita dintre
pamant si apa (I. Caraiman); Pamant foarte reavan; Pamant departe de uscat
(V. Trolea); Pamant ardelenesc; E tot o apa si-un pamant (P. Ciurea)
- Un fel de lipici pentru incaltaminte (I. Ttar)
- Rasare din pamant dupa ploaie (C. Herescu)
- Strangerea prafului facut de muiere (T. Capota)
- Cmpul negru (V. Negreanu)
- Merge la namol
Tind:
- Servite ca antreuri in case taraesti (sing) (C. u)
Tineret:
- Exponent al innoirilor in viata unei natiuni (L. Popescu)
Tineree:
- Vrsta de aur a omenirii (T. Capot)
- Vremea regretelor trzii (T. Capot)
- Perioada de coacere
- Trecut la maturitate (I. erban)
Tingire:

- De-atata prajeala s-a inegrit (Gh. Dobrescu Jr.)


Tinichea:
- Firma din tabla de poasta calitate (T. Popescu)
Tinichigiu:
- Un tablagiu ... trecut la profesionism (A. Stnescu); Castiga in mod regulat la
table (D. Tipluica);
Tip:
- Cap/Produs de serie (V. Potolinc, M. Frunz, I. Stanciu, P. Ciurea); Sablon
pentru productia de serie
- Pierdut in anonimat (M. Zgubea); Personaj scos din anonimat (B. Vlad)
- Chemarea necunoscutului (S. Radu, M. Puiu, D. Guinea); Necunoscutul de la
masa (C. Georgescu, V. Potolinca); Referinta pentru persoana necunoscuta
(D. Hulu)
- Creaie original (A. Boboc); Exemplarul original. (C. Herescu); Primul ...
exemplar.
- Figura ... model/oarecare (Gh. Neme, O. Huul); Realizare model (I.
Buzdugan)
- Intruneste toate calitatile unui cap de serie (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Fel de fel (T. Nstase)
- Om de rnd (L. Popescu)
- Exemplu de urmat (I. Pun)
- Unitate de masa (V. Potolinc, P.Ciurea)
- Substituire de persoana
- Elemente comune multimilor rationale (sing)
- Component al unui lot reprezentativ (E. Guja)
Tipar:
- Teasc pentru roadele culese (D. Bnciulescu, E. Gldu, T. Hedeiu); Rezultat in
urma culesului
- Forma de reproducere (Gh. Constantinescu); Form, n fond (N. Caraiman)
- Tip de scriere de origine germana (M. Frunza); Main de scris (N. Caraiman)
- Scriitor de mare tiraj, nestiutor de carte (At. Mateescu); Scriitor clasic,
foarte
prolic (R. Arpad)
- Face o trecere in revista (E. Ndrag)
- Procedeu de tragere a unui material in foi (V. Tarsolea)
- Corespondent de pres (F. Matei)
- Produs de serie (I. Buzdugan)
- Model de urmat/imbracaminte (M. Anghel, A. Dobosan, I. Tatar, V. Potolinc);
Model pentru creatorii de moda; Executie model realizata prin foarfeca;Unitate
model (I. Magla)
- Asigura luarea unor masuri concrete (R. Vasilescu)
- Ajutor de croitor
A tipri:
- A face cartile (C. Herescu)
Tiprit:
- Inregistrat la sfarsitul culesului (C. Herescu); Realizat dupa cules (C. Herescu)
Tipritur(/i):
- Scrieri alese (N. Rotaru); Scriere mecanic (E. Ndrag)

Tipic:

- Subiect editorial de referinta (I.erban)


- Servita a la carte (C. Sgrcea, I. Buse)
- Lucrari publice (sing)

- Specificul proprietii personale (I. Boar); Specifica ceva in felul sau\lui (P.
Abdoula, Gh. Chiril, A. Moreanu)
- Exemplu de ... proprietate particulara (A. Boboc)
- Totul este in regula (P.Berteanu)
Tipicar:
- Detailist sui-generis profilat pe maruntisuri (C. Herescu); Se pierde in detalii
- Lucrtor cu amnuntul (N. Banu)
- Ridic mici pretenii (M. Frunz)
- Face pe preocupatul asa, de forma (V. Potolinca)
- Un om obisnuit (M. Popescu)
Tipograf:
- Specialist n culesul manual (M. Frunz)
Tipografie:
- Casa crii (V. Potolinc)
- Inteprinderea oamenilor de caracter (M. Frunz)
Tiptil:
- Uor de parcurs (Z. Turdeanu);Mers cu pas uor (B. Stoianovici)
-Trecere in nesimtire (M. Gazea)
- Atributul unei avansari discrete (E. Daranga)
- Subrefugiu abil aplicat in tehnica furisarii (P. Vasilache)
Tir:
- Joaca cu focul n limitele sportivitii (V. Cernicic); Competitie sportiva
disputata cu foc (S. Arvinte, V. Anghel); (Intreprindere cu) foc continuu (M.
Anghel, I. Tatar, N. Caraman); Ploaia de foc (a climatului de neincredere) (Gh.
Dobrescu Jr., A. Mitu, D. Bako. V. Butoi); Linie de foc (E.Globau, C.
Mangu); Trasul cu foc la o baterie; Dezlnuire controlat a
uraganului de foc
(N. Murean); Iesit din focul luptei (C. Herescu); Botezul focului (B.
Stoianovici); Foc de tabara (V. Anghel, I.Vlase)
- Joc de pusti (I. Filip, Gh. Glea); Joaca pustilor (I. Seicean); Executat prin
impuscare (M. Frunza)
- Intrecere n care se nimerete s ctige cel mai bun (D. Bldea); (O) ntrecere la
nimereal (N. Caraiman, I. Serban)
- Intrecere la categoria musca; Vanatoare ... de muste (D. Georgescu); Joaca dea
prinde muste (Fl. Morcov)
- Sport n care se marcheaz goluri de la distan (Gh. Oncioiu); Sport n care se
nscriu goluri pe tabela de marcaj (T. Capot); Primeste 10 la sport (D.I.
Nicula)
- Tragerea plumbului in tevi (V. Trrolea); Aici e de tras (N. Caraiman)
- Btut(ul) n inte (D. Bldea, N. Nsui, V. Onofrei, C. Suta, V. Potolinca)
- Stol de psri ucigae n zbor rectiliniu (E. Diradulian)
- Secera pe camp (I.I.Zamfirescu)
- Caz de executie cu arma (T. Hedesiu)

TIR:

- l tin bateriile (A. Doboan)


- Corul vanatorilor pe o scena in aer liber (D. Nad)

- Implicat in traficul de frontiera (N. Mutulig)


- Poart la drumul mare (V. Trolea)
Tirad:
- Cuvnt/Vorb lung() (M. Dinc,D. Baldea)
- Dezvoltarea temei la oral (N. Ciocalteu)
- Proces verbal redactat intr-un stil prolix (C. Bcu)
Tiraj:
- Editii de opere complete (sing) (B. Stoianovici)
- Masa de circumstanta a cuvantului scris (Ed. Anca)
- Distributie apreciata pentru un numar de revista
Tiran:
- Rul cel mai mare (Gh. rdea); Rau de inaltime (C. Horowitz, R. Vasilescu,
N. Puna);
- Specialist in regimuri bazate pe cruditati (A.Gagniuc, E. Mnica); Tip de regim
cu cruditati (D. Novacovici)
- Lider de necontestat (D. Bldea); Marime negativa
- Campionul en-titre al autocratiei (V. Negreanu)
- Haina de comanda (masc) (Gh. Luculescu)
- Conduce la pierderea libertatii
Tiranic:
-Hain la comand (masc) (N. Caraiman)
Tiranie:
- Tip de regim bazat pe cruditi (S-R. Cacuci); Regim de cruditati (C. Herescu)
- Relatia dintre forta, presiune si masa; Conducere auto in forta (V.
Hotea)
- Autoritate suprem de stat (A. Botea)
- Mana de fier care tine libertatea sub cheie (C. Raia)
Tir:
- Folosita intr-o oarecare masura
Tirbuon:
- Merge ca racul (C. Stanescu)
- Tragator la baterie (C. uta)
Tiribomb:
- Invrtita moilor (A. Boboc)
Tirs:
- Toiag pentru tatl beivanilor (V. Feru)
- Sceptrul unui zeu petrecaret (P.Ciurea)
- Bastonul de maresal din ranita lui Bachus (P. Hasas)
- Copacel, copacel (M. Anghel)
Tis:
- Fala codrilor de brad (I. Isac, A. Kadar); Ramura de brad (M. Frunz); Ai nostrii
ca brazii (sing)
- Copac dus la ap (B. Stoianovici)
Titan:
- Mai marele zeilor pe pamant

- Concurent la inaltime inclus in lotul olimpic (O. Manto-Jr.)


- Campion la categoria super-grea (B. Stoianovici)
- Cuprins intre munte ... si mare (I. Caraiman)
- Varful ... Omul (C. Herescu)
- Un gigant in chimie (I. Isac)
Titanic:
- Vals .. pe calea undelor (A. Mitu)
- Vasul fantom, ediie secolul XX (N. Caraiman)
- Carnaval (!) englezesc cu denodamant tragic (Fl.T.Vasilescu)
Titirez:
- Rotative pentru copii (sing) (P. Maftei)
- Mic vartej ca din joaca (O. Eftimie)
- Invartit pe degete (V. Feru)
- Unul de fuse (T. Capot)
- Iute ca prsnelul (E. Guja)
Titlu:
- Supracopert (Gh. Toia, M. Zgubea); Capodopera! (I. Isac)
- Nume ... livresc (C. uta)
- Functie de grad superior
Titrare:
- Interpreta de film (P. ecman)
Titrat:
- E in toate facultatile (N. Sumuleanu)
- Certificat de studii superioare (T. Nastase)
- Trecut prin scoli inalte (P. Ciurea)
- Acreditat ca diplomat (V. Butoi)
- Realizat ... pe baza de licenta
Titubant:
- E ca un facut
Titular:
- Sef de post (A.Doboan); Pus pe post (I. Vlase, Gh. Prodan); Tine
post n
permanen (L. Popescu)
- Statornic pe o pozitie obtinuta prin investitura (E. Anca)
- Om ales pentru o anume partida (Gh. Toia)
- Fixat pe linie de serviciu (M. Bornemisa)
- Are unele rezerve (T. Popescu)
Titulatur:
- Modul de lansare (P. Ciurea, N.Banu)
A titulariza:
- A se hotari ramanerea pe loc
Tiv:
- Incheierea lucrrilor ntr-un atelier de confecii (B. Vlad, I. Bue); Incheierea
(obligatorie) la hain (C. Prvu, A. Boboc, S. Ceampuru, N. Stancu); O
incheiere clasica la orice parada a modei (D. Georgescu)
- Intarituri aduse pentru apararea integritatii portului (sing) (P.Vasilache)
- Fixat la poale (V. Potolinca); Da poalele peste cap (I. Negrut)

- O fasie de panza cusuta pentru cap (C.Herescu); Legaturi de panza


pentru cap
(sing) (C. Herescu)
- Capatuit ... material (C. Herescu)
- (O) piedica in calea destramarii (I. Boar, I. Manzur, A. Kadar)
- Tras pe margine, nu favorizeaza o iesire din fire (T. Hedesiu)
- Lucrare la periferie (V. Potolinca)
- Tras la bordura (N. Mutulig)
- Ultima linie a modei (I. Buzdugan)
- Siguran la volan (Gh. Luculescu)
- Intrerupe o scurgere din reea (V. Crstei)
- Indoitur n josul foii (D. Bldea)
A tivi:
- A dubla la limita (A. Ciurunga)
- A interveni salvator intr-un proces de destramare (N. Muresan)
- A conduce maina pe un drum lturalnic (D. Bldea)
Tivire:
- Formarea unor cadre in materie de broderie (C. Herescu)
- Tragere cu masina pe margine (E.Globau, C. Mangu)
- Incheiere obligatorie la haina (C. Bnzaru)
Tivit:
- Prelucrare pe marginea unui material (C. Herescu)
- Impiedicat ... sa iasa din fire (C. Herescu)
Tix:
- Praf de soi (N. Badea)
Tiz:
- Ne poarta numele (Gh. Nistoroaia); Au doar un singur nume (sing) (V. Opri);
Coincidenta de nume (I. Riti);
- Variant cu nume comun (V. Negreanu); Tip de nume comun (A. Tudose, D.
Manog); Cu numitor comun (N. Caraiman)
- Raspunde in numele tau la apel (I.E.Meteleu. T. Hedeiu); Raspunde la
acelasi
apel (L. Topor)
- Rspunde la chemarea altuia (V. Trolea, M. Zgubea, E. Deutsch)
- Oameni cu o chemare comun (sing) (V. Trolea)
- Termen pentru rezolvarea corespondenei (O. Eftimie)
- Nominal isi sustine identitatea cu acte similare (I. Ptracu, C. Trnoveanu);
Corespondent nominal (T. Capota), Cu aceeasi valoare nominala (R.
Vasilescu)
- Este un veritabil alter ego cu acte in regula (I. Ptracu, C. Trnoveanu);
Alterego (C. Georgescu)
- Oameni cu aceeasi chemare (sing) (B. Stoianovici)
- Raspunde uneori pentru noi
Tl:
- Telegrafice! (A. Stoica, T. Capot); Televizate in direct! (N.V.Barbu);
Televiziune !
- Tunel prin masivul Atlasului! (C. Herescu) ; La capetele tunelului ! (M. Gzea)
- Total lipsit de continut ! (A. Doboan); Vid total!

Tla:
Tm:

Tn:

- Aflate intr-un cotlon! (P. Berteanu); Os la cotlet ! (M. Tun, C. Untea)


- Faraon liric (D. Baldea)
- Teme la aritmetica! (A. Doboan, R. Arpad); Teme nescrise, vizand un teriblism
lipsit de continut! (Gh. Chiril); Teme majore pentru un tom lipsit de continut!
(Ed. Anca); Teribilism nefondat ... in abordarea unor teme! (M. Dogeanu)
- Traim cu iluzia vietii de apoi! ; Incadreaza un traumatism! (I.erban)
- Teste mici! (N. Badea); Unt cu mici ! (V. Potolinca)
- Ritm final ! (C. Horowitz)

- Etnici! (M. Livescu)


- Centrul/Craterul Etnei ! (R. Vasilescu, I. Tatar)
- Sunete scoase pe un ton sec! (E. Diradurian, A. Vljoag); Ton sec ! (D.
Manog, (V. Anghel, I. Vlase); Ten uscat!
- Teren neocupat de mult timp! (B. Stoianovici); Teren viran! (I.
Isac,V. Tarsolea,
I.Apostol, V.Onofrei); Terenul la care se pierde vremea! (D. Marcu); Perioade
mari eliminate din teren! (E. Anca); Tragere de timp in teren! (N. Popescu)
- Limiteaza un tronson! (I. Seicean); Ten uscat! (Fl. Georgescu);
- Rocade la tron! (P. Ciurea)
To:
- Se simte bine la mas (arb) (C. u); Asezata simbolic la masa mare (D. Popa)
- State cu ceva fara valoare! (V. Vasilache)
- Preot la ortodoci! (C.Herescu)
- nainte de toate ! (P. Berteanu); Inceput de toamna!; Toart fcut fr pic
de
maiestrie (E. Gldu); Cum ar tomul unui scriitor ! (M.
Zgubea); Prima de
toxicitate (St. Iavorovski)
- Nucleul unui atom de plutoniu ! (C. Herescu, V. Feru); Atomul in nucleu ! (T.
Nicov); Nucleul atomului! (T. Hedeiu)
- Centru tectonic ... la ecuator ! (Gh. Chiril); Centru anatomic pentru toaleta
stomacului ! (P. Vasilache)
- Stoc mediu exprimat in tone! (B. Stoianovici)
- Stop ... fara cadru ! (C. Herescu)
Toac:
- Solicit prezena la slujb (M. Guja); Batuta/ (Se bate) la/pentru (o) slujba (I.
Tatar, . Leoveanu, D. Bldea, A. Latcan, C. Untea, A. Doboan)
- Btut de prini (M. Frunz); Care bate mrunt (B. Stoianovici)
- A dracului pedeapsa (A. Latcan, C. Untea)
Toalet:
- inut ngrijit (L. Popescu); Tinuta zilei (L. Popescu)
- Schimb de dame (Gh. Toia, M. Zgubea); Pies de schimb (I. Manzur)
- Reteta/Mobila pentru gatit (N.V.Barbu, Al. Cristici)
- O treaba facuta cu tot dichisul
- Construcie privat n care intri de nevoie (Gh. rdea)
Toamn:

Toan:

- Are o vara primara (R. Vasilescu)


- Isi da arama pe fata (N. Caraiman)
- Nascuta in ... luna a noua (C. Proca)

- Micare violent .. dintr-un capriciu (M. Guja); Capriciu executat n stil propriu
(I. Buzdugan); Capricioasa in felul sau (H. Albert)
- Obinuit s dea diferite dispoziii (P. Goja); Pusa la dispozitie (D. Tipluica);
Dispozitie ad-hoc (I. Ilie, C. u)
- Buruiana bunului plac pe tarlaua rsfului (E. Diradurian); Fiica rasfatata a
naturii schimbatoare (M. Dogeanu)
- Atac care creaza faze critice (Ed. Anca)
- Moftul roman (T.Popescu, G.epelu)
Toant:
- Una cu multe subnelesuri (Gh. Luculescu)
Toart:
- Luata de urechi (P. Vesa)
- Lucru pe apucate (V. Potolinc)
- Mijloc de transport in domeniul vaselor
- Ochi la capac (I. Manzur)
- Prinsa la belciuge (B. Vlad); Prinsa de mana
Toast:
- Cuvnt nainte pentru un om cinstit (T. Capot); Ridicarea de la masa .. pentru
un loc de cinste (T. Hedesiu)
- Vorbe ce le spui cnd ai chef (Gh. rdea)
- E vorba de un pahar (P. Haa)
- Menirea unei societati de consum (A. Ciurunga)
Toate:
- Astea-s n pr (T. Capot)
Tob:
- Cnt numai dac e btut (L. Popescu); Ciuca batailor (T. Popescu); Victima a
unei batai cu cantec (V. Antoniu); Se bate alaturi de ring (B. Vlad); Folosit n
btaie de joc (N. Caraman); Batuta la porunca (L. Stncescu); Carte cu care se
bate (M.R. Pascalu)
- Emitator/Frapata la baterie (D. Huluta, C. Herescu); Curent la baterie (D.M.
Ivnu, M. Munteanu); Piesa grea la baterie
- Ansamblu de sunet sub bagheta dirijorului (E. Ndrag)
- Instrument de msur (Gh. Oncioiu)
- Marcheaz cadena (B. Stoianovici)
- Purttoare de veste (T. Capot)
- Specialitate in aspic (Gh. Postelnicu, Fl. Vldulescu)
- Filtru de gaze toxice (M. Frunz)
Tobogan:
- Varianta de coborare pentru cei mici (A. Dobosan)
Toc:
- Cui .. lung (M. Zgubea); (Cui) batut in talpa (I. Buzdugan, B. Bogos, T. Capot);
Cui pentru pantof (N. Ciocalteu); Cuie pentru incaltamintea de dama (sing)
(T. Capota); Varful pantofului (P. Goja)
- Ne inalta in ochii oamenilor (V. Potolinca); Ridica pe orice om in ochii

A toca:

semenilor lui (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Ne ridica ... in picioare (T. Nicov);
Ridica lumea in picoare
- Asigura o protectie deosebita bicicletelor (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Parcare
pentru biciclete (T. Capot)
- Dulap in perete (cu usa) (M. Anghel, A. Dobosan, I. Tatar); Strans cu usa (C.
Herescu, P. Damian, V.Feru)
- Laitmotiv din aria ciocanitorii (M. Gzea, Ed. Anca); Cioc .. de ciocanitoare (A.
Botea)
- Talpa ingrosata la calci (A. Rab); Batut la talpi (M. Gzea)
- Msur la picior (D. Preda, P. Rotaru)
- Cu pistolul incarcat (Gh. Toia, V. Tarsolea); Inchizator de arma (C. Bacu)
- Se ocupa cu lucruri marunte (B. Vlad, M. Zgubea)
- Poarta ochelari (inchisi) (C. Herescu, V. Feru)
- Da ocol ferestrei fara sa faca zgomot (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Auxiliar eficient la ridicarea nivelului (At. Mateescu)
- Efect de senzatie al unei lovituri (N.V.Barbu)
- Suna la usa repetat (A. Doboan)
- Cadrul portii (P. Matei)

- A desface maruntisuri (A.M. Samsonic);A schimba in maruntis (Tr.I.Cioclteu)


- A prepara niste ... mici (V. Potolinc)
Tocan:
- Servita cu sos (A. Tudose)
- Un fel de maruntisuri (P. Berteanu)
Tocat:
- Fcut mrunt din buze (B. Stoianovici)
- Taiat in ultimul hal
Toc:
- Purtata pe la procese (C. Broiu); Purtata pe la toate instantele (V. Butoi)
Toctur:
- Form de desfacere cu amnuntul pentru preparate din carne (V. Butoi)
- Schimbata in maruntis in diverse feluri (M. Dinca)
Toceal:
- Tip de nvat (N. Badea); Invatatul, angajat la scoala perseverntei (P.
Vasilache)
A toci:
- A trece prin pile (A. Boboc)
- A lua fata (V. Potolinca)
Tocilar:
- Candidat in stiinte pana-n panzele albe (At. Mateescu)
- Invatator de moda veche
- Se exprima .. taios (L. Popescu)
Tocil:
- Actioneaza pe muchie de cutit (V. Potolinca)
- O ascutitoare care nu face varf; Piesa pentru ascutitori (L. Popescu)
Tocit:
- Trecut prin pile (C. uculeasa)
- Peodus de larg consum. (C. Herescu)

Tocmeal:
- Facuta pentru scaderea unor valori (R. Vasilescu)
- Preliminarii la un acord pe piaa liber (B. Stoianovici)
Tog:
- Invelitoare de panza pentru un roman (L.Popescu); Invelitoare de roman (T.
Nicov); Uniforma romanilor (V. Potolinca); Moda romanului ... retro
(A.M.Samsonic)
- Echipament obisnuit la Roma (A. Schindarli); Ptur de stnga din vechea
Rom
(I. E. Meteleu); Cdea la picioarele romanilor (. Leoveanu)
- Port antic pe teritoriul Italiei de astazi
- Tinute in forum (sing)
Toi:
- Momentul principal al unui proces (C. Herescu); Punct culminant ntr-un proces
de execuie (I. Iosif)
- Perioada de varf a circulatiei (I. Manzur); Activitate de varf (D. Serban); Varf
in actiune (Fl. Georgescu, I. Isac)
- In plin activitate (aciune) (I. Filip, A. Kadar); Mijloc de actiune
(C. Broiu);
- Culmea intamplarii/culmilor (S. Arvinte, V. Anghel, V. Opri)
- Punct de maximum (A. Doboan)
- Un miez al disputelor (V. Stroe)
Toiag:
- Bun sustinator, mai ales in deplasare (H. Petcu)
- Ajut btrnii (Fl. Mrescu)
- Picior de lemn (T. Capota)
- "Lumineaza" calea unuia care s-a dus
Tol:
- Piese de table (sing) (Gh. Arvinte); Scoasa la tabla (pentru o lucrare la
transformator) (P. Haa); Tabla supusa la forfecare (I. Buzdugan)
- Bate o foaie de tabl (V. Zaicu); Foaie implicata intr-un proces de transformare
(R. Arpad, D. Bakos)
- Centru de bobinaj
Tolb:
- Se umple doar printr-un aport sustinut (A. Dinu)
Tolerant:
- Cu vederi liberale (D. Popa)
Tom:
- Apreciabil/Definit ca volum (de lucrari) (V. Negreanu, N.B. Verciuc, C.
Stanescu, I. Iosif); Formula pentru aflarea volumului (N. Rotaru); Unitate
pentru/de volume (D. Manog)
- Parte implicata intr-un tratat (G. Magheru); Tratat cu laconism (A. Ciurunga)
- Titlu de carte (N. Badea); Imparte cartile; Carte mare cat un degetel (P.
Berteanu)
- Bucata din aria operei; Solist la opera
- Un soarece ... de biblioteca (A. Doboan)
- Cuprinde multe pagini si ... caractere (M. Anca)
Tomahawk:

- Toporas printre rosii (T. Capota)


Tomat:
- Rosie .. verde sau galbena (C. Georgescu); Gogonele ... verzi (sing) (T. Capot)
- Un pumn de bulion
Tomberon:
- Primeste restul de la casa (N. Sumuleanu)
- Mobilul unui maturator de strada (I. Ilie)
Tomografie:
- Imaginea unui plan de redresare a sistemului sanitar (E. Manica, T. Hedesiu)
Ton:
- Unitate de masura pentru cantare; Esential/Etalon la cantare (T. Butoi,
Gh.
Moldovan, G. Popescu); Ordine inut la cntare (E. Gldu,
T. Hedeiu, E.
Mnica)
- Initiativa ce iese cu cantec (P. Haa)
- Preludiu/Avantpremiera muzical(a) (L. Popescu, V. Potolinca);
Creator de
ambianta intr-o disputa cvasi-muzicala (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Creator
de muzica (R. Arpad); Sunetul muzicii (S. Petrica); Nota buna la
muzica (C.
Herescu); E ct se poate de muzical (L. Popescu)
- Initiatorul unor acorduri tinute sub cheie (V. Negreanu); Impune un acord in
stilul de interpretare (A. Boboc); Preambulul unor acorduri; Mentionat in orice
acord
- Cerut in cor (Gh. Igna, Fl. Georgescu); Inceptor la cor (T. Capot); Uvertura
corala (D. Georgescu)
- Startul dat la plecarea intr-o expeditie cu cantec (P. Vasilache); Pornire cu
cntec (E. Robciuc); Un peste cu ... cantec (I. Sasu)
- Preludiu la on interpretare armonica, necuprinsa in partitura (I. Ptracu, C.
Trnoveanu)
- Ghid pentru interprei (I. Bue)
- Nota ... de trecere (N. Gheorghiu)
- Bun la note (S. Ceampuru)
- Se ridic n situaii limit (I. Muat); Puterea cuvantului (A. Boboc)
- Chestie de nuanta (I. Manzur); Se exprima nuantat (M. Gzea)
- O apa prinsa in culorile unei picturi (I. Ptracu, C.Trnoveanu)
- Trecere pe culoare (V. Bogo); Interpret de culoare (N. Cioclteu)
- Expresie particulara in vorbirea curenta (Ed. Anca)
Tonaj:
-Trasul la main (N. Banu)
Tonalitate:
- Ansamblu de culoare in galerii
Ton:
- (Cuvant la) o masa mare (I. Caraiman, C. Georgescu); E de referinta
la o masa
mare (M. Bornemisa)
- Raie la o mas copioasa (M. Frunz); Masa copioasa cu o mie de portii (Gh.

Gndu); Unt de mas ! (A. Botea)


- Se exprima cu mare greutate (L. Popescu, A. Morar); (Definita) cu mare greutate
(P.Abdula, D. Georgescu); Msur luat cu mult greutate (I.
Buzdugan)
- Are loc asigurat in vagon (V. Potolinca); Compartimentul din fata al unui vagon
(D. Nad)
Tonet:
- Unitate de comert exterior (M. Has)
Tonic:
- Are un rol esential in fortificatii (P. Abdoula)
- Vinul de viata lunga (A. Dobosan); Vin cu recomandari medicale (D.R. Giuclea)
A tonifica:
- A ridica la putere (I. Degeratu)
Tonomat:
- Top disco (A. Vljoag); Casa de discuri (N. Caraiman)
- Complex de plci aglomerate (L. Popescu)
Tont:
- Dovedeste lipsa de pricepere (P. Georgescu, P.Goja); Lipsit de pricepere (L.
Popescu)
- Inapoiat la facultate (A. Tudose)
- Il duce mintea (V. Feru)
- Cade la intelegere (P. Vesa)
- Creierul mic (M. Frunza)
- Absent la judecata (H. Petcu)
- Cu noaptea in cap (C. Suta); Ramas in intuneric
Tonus:
- Forele de munc (Fl. Mrescu)
Top:
- Aranjament cu muzica (T. Butoi, Gh. Moldovan, G. Popescu)
- Serie de valori cu celebritati muzicale (O. Eftimie); Scar valoric/
muzicala
(Gh. rdea, L. Popescu, D. Marcu); Scar cu trepte pn la
stele (B.
Stoianovici)
- Formulare tip propusa pentru clasare (Gh. Toia); Lider in clasament (Z.
Turdeanu); Clasament n proba de disc (B. Stoianovici); Proba
de disc (de
exemplu) (C. Herescu)
- Caruselul/Clasamentul preferinelor/notelor (A. Mitu, A. Tudose, Al.Cristici);
Rezultat conform preferintelor (P. Hasas)
- Forma de varf pentru superstaruri (V. Negreanu)
- Prilej pentru a impinge favoritii spre frunte (Gh. Gandu)
- Parada vedetelor/succeselor (P. Berteanu)
- Sondaj de opinie vox populi vox dei (At. Mateescu)
- Volum cu pagini albe (D. Popa); Ambalaj de hartie (A. Doboan, I. Muat)
A topi:
- Un fel de a pica ... dupa o muiere (T. Popescu)
Topit:

- Si-a pierdut forma la incalzire (M. Puiu)


- Calitate care permite nceperea cursului (D. Bldea)
- Trecut ntr-un fond lichid (M. Gzea)
Topless:
- Face fata cu pieptul gol (A. Doboan)
Topometrie:
- Cadru tehnic desemnat pentru intocmirea unor planuri de masuri (I. Boar, I.
Manzur)
Toponimie:
- Indrumator la tara (cu numele !) (L. Popescu)
Topor:
- Bate n lemn (I. Cristea, C. Herescu); Atac lemnul (I. Boar); Calificat ca tietor
de lemne (M. Anghel, I. Ttar); Unitate pentru desfacerea lemnelor de foc (S.
Cozma)
- Spargator la casa omului (L. Popescu)
- Scula aschietoare (A. Doboan, L. Popescu)
- Are o coada proverbiala prin excelenta (A. Ciurunga)
Topora:
- Vioara intai (T. Hedesiu)
- Patrunzator de mic in esenta (I. Iosif)
Toptan:
- Spus cu totul altfel (Gh. Oncioiu)
- Mulime ntlnit sub semnul belugului (M. Gzea)
Tor:
- Colac de salvare in maniera geometrica (V. Negreanu)
- Iesit din coloana (pe ocolite) (I. Degeratu, V. rdea); Grosul coloanei
- Rotocolul fusului (C. Herescu)
Torace:
- Co de aerisire (D. Bldea); Cos ... valabil (Gh. Gndu)
- Zona circumscrisa regiunii coastelor (I. Degeratu); Zon de coast (Gh.
Luculescu); Marginit de coaste (P. Cornei); Conturul coastelor (P. Haa)
- Compartiment al inimii (Gh. Dobrescu-jr)
- Torsul cu furca (M. Frunza)
- Legat de mini i de picioare (P. Scrltescu)
Torctor:
- Unitate specializata in prepararea torturilor (N.Medru, D.Cioflic)
Toreador:
- Isi omoara adversarii in lupta (B. Stoianovici)
Torent:
- Curent alternativ de mare intensitate (Gh. Postelnicu, Fl. Vldulescu)
- Volbur de munte (E. Deutsch)
- Curs intensiv (V. Tarsolea, A. Stnescu, A. Doboan)
- Spumosul varsat de sus (N. Caraiman); Vin spumos (... la turnare) (sing) (C.
Herescu, A. Botea, A. Tudose)
- Unda de soc. (L. Popescu)
Torenial:
- Tare plouata (masc) (C. Herescu); Vin dupa ploile de vara (sing) (C.
Georgescu)

Torid():
- Avansat n grad (P. Haa)
- Vara de gradul unu in felul ei (Gh. Chiril)
- Arzatoare pentru cuptor (sing) (I. Socolov)
- Intrat in calduri (N. Mutulig)
- Frig tare (sing)
A toropi:
- A ceda unei muieri (M. Frunz)
Toropitor:
- Provoaca muierea (V. Tarsolea)
Torpil:
- Dispusa sa distruga totul in cale
- Arma de vanatoare subacvatica (N. Badea)
- Pericol, in mare vorbind (T. Capot); Un explozibil asa ... in mare (T. Nstase)
Tors:
- Activitate care da de furca femeilor la tara (I. Socolov)
- Luat din furculi (N. Dumbrav)
- Pieptul dezvelit, mai ales in timpul unei ceremonii (D. Georgescu)
- Sucit din fire (D.I. Nicula, T. Popescu); Schimbare in fire (C. Stnescu)
- Pregatit sa intre in port
Tort:
- Mai marele cofetarilor (P. Berteanu); Mare unitate de cofetarie (N. Banu)
- Impodobit cu lumanari aprinse la cumpana anilor (C. Herescu); Sfesnic de
ocazie marcand cumpana anilor (Ed. Anca)
- Constructie de zile mari (I.I. Zamfirescu)
- Facut pe blat (G.epelu)
- Ruptura de tesut (pop) (I. Cretu)
- Cnepa din batatura (Gh. Boban)
A tortura:
- A se czni (ru) (D. Preda, P. Rotaru)
Tor:
- Stafeta olimpica fara invingatori sau invinsi (E. Ndrag); Purtatoare a flacarii
olimpice (T. Capota)
- Obiect de lux purtat pe la procesiuni
- Foc declansat in timpul retragerii (C. Herescu, Gh. Dumitrescu)
- Corespondenta la Facla (A. Doboan)
- Poarta veste (sing)
Torionar:
- Fiare salbatice din jungla vanatorilor de denunturi (sing) (P. Vasilache)
Tos:
- Merge doar dupa zahar (M. Bornemiza); Maruntul pentru zahar (T. Pocutan);
- Un tip de zahar; Un tip dulce (A. Rbonescu)
- Produs zaharos, de consum curent (C. Herescu); Produs zaharos de larg consum;
Produs zaharisit
Tot:
- O parte ntreag (C. Butic); Realizat/Cuprins in intregime (C. Herescu, N.
Banu)
- Model de integritate (I. Muat); Evidentiat prin integritate (D. Manog);

Rezultatul integrrii prin pri (V. Trolea); Responsabil de unitate ... integru
(T. Popescu)
- Nu are nimic de adaugat (S. Rus, Gh. Oncioiu); Nu-i lipseste nimic (C. Broiu)
- Nelipsit oriunde-l cauti (A. Boboc); E nelipsit pe unde-l cauti (C. Crbu);
Stau

Total:

mpreun i nu au lipsuri (sing) (S.T.Cacuci)


- Sortiment/Efectiv complet (C. Voica, O. perlea, I. Mihalache); Un complet
unanim recunoscut (M. Popa); Complet de judecata (P. Goja)
- Apreciat pentru faptul ca nu are nici o absenta (V. Potolinca); Evidentiat pentru
nici o absenta (Gh. Musc, C. Stnescu)
- Se prezinta in formatie completa (L. Popescu)
- Notiune de ansamblu (L. Popescu)
- Tratat in extenso (C. Herescu)
- Marea cu sarea (N. Caraiman)
- Majoritate absolut (I. Bogdan)
- Suta la suta (D. Baldea)
- Fara nici o retinere (D. Dogaru, I. Paun)
- Pe deplin inteles
- Alternativ de nimic (M. Frunz)
- Plenitudine exprimata intr-o maniera prozaica (N. Murean)

- Bilantul adunarii generale (N. Caraiman); Adunare general (N. Caraiman);


Cand se tot aduna (M. Guja)
- Incheierea unei operatii pe coloana (C. Cpn); ncheiere (t. Ciocianu)
- Notat cu plus n cele din urm (E. Gldu)
- Generalul cu multi bani (M. Anghel)
Totalitate:
- Notiune de ansamblu (C. Pascu)
- Exemplu de integritate (A. Vljoag)
Totem:
- Noroc ca-l luam cu noi (A.Gagniuc, E. Mnica)
- Chipul adorabil/adorat al unor lumi pgne (B. Vlad, I. Bue, D. Popa)
- Un idol venerat de primii oameni din familie
- Patron recunoscut pentru primitivismul su (V. Bogo)
- Cunoscut aparator indian (H.S. Simon)
- Obiect de cult (A. Dobosan)
Totemic:
- Aduce vorba de un venerabil chip cioplit (C. Pricop)
Toi:
- Maximul frecventei (D. Mant,og)
- Adunare generala (in care sunt excluse absentele) (Ed. Anca, Gh.
Luculescu);
- Aati in plen (A. Rabontescu)
Tovrie:
- Colectiv de munca (I.G. Gruni)
Toxin:
- Un rau pe care si-l produce omul singur (Gh. Toia)
Tp:

Tr:

Tra:

- Punte peste ... margini de timp!; Unt cu peste! (B. Vlad)


- Turc ... caduc ! (P. Ciurea)
- (Tip) neimplinit la trup! (C. Herescu, B. Vlad); Trup gol! (S. Arvinte, V.
Anghel)
- Limite de timp! (I. Stanciu)
- Trei jumate din patru! (I. Socolov)
- Borduri de trotuar! (I.G. Gruni)
- Tine loc de locomotiva la tren! (M. Zgubea)
- Asa incepe tragedia! (P. Berteanu); Incepe un tratament! (P. Abdula); Tras la
fa! (I. Ptracu, P. Berteanu, Gh. Arvinte); Trecute in fata! (C.V.Popa);
Traci! (V. Feru)
- Trai pe vatrai! (D. Bgrean); Adus la tara pentru un trai cu mai putin stres ! (D.
Tipluic); Dizolvate in eter! (P. Ciurea)
- Varful unui triunghi inscris intr-un patrat!
- Instruit la centru!; Intrat prin mijloc! (V. Rusu); Centrul ... patratului ! (P.
Berteanu); La patron in vitrina! (N. Mutulig)
- Una doborata de un tunar! (P. Haa)
- Tor care nu are forma inelara! (C. Broiu)

- Inceput de lalaiala, parol (C. Herescu)


- Satra ... la care nu se mai inseala! (D. Tipluic)
Trabuc:
- Arzator fara flacara care scoate fum la gura (M. Bornemisa); Mare fumator
(C.
Herescu)
Trac:
- Pierderea unor acte (E. Gldu); Pierderea premierei (F. Matei); Pierderi in
domeniul spectacolelor (sing) (M. Anghel, A. Dobosan, I. Tatar); Pierderea
inceputului spectacolului (P. Vesa); O mare pierdere pentru lumea teatrului (P.
Haa); Pierderea unei reprezentatii teatrale (C. Georgescu); E o pierdere
pentru artiti (Gh. rdea)
- O rezerva intrand in joc (C. Herescu); O rezerva la intrarea in joc (V. Rusu); O
rezerva inainte de a intra in joc (Z. Turdeanu); Rezervat la intrarea in
joc (A.
Rab, V. Smilovici); Nebun la joc (V. Tarsolea); Rezerva de jucator
(I. Filip, P.
Scrltescu, Gh. Arvinte)
- Opreste jocul inainte de a incepe (I. Socolov)
- Manifestare teatral cu deosebit ncrctur emoional (L. Popescu); Miscare
teatrala (T. Capot); Lovitura de teatru (A. Doboan)
- Ia cuvntul la intrarea n scen (I. Stanciu); Micare pe scen (T. Capot); Apare
neinvitat pe scena
- Scurtcircuit in luminile rampei (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, D. Manzat);
Scurtcircuit la rampa de lansare (C. Stanescu)
- Te lasa fara replica (Gh. Constantinescu, C. Dumitriu, Gh. Lazar, A. Antonesei)
- General .. al dacilor (A. Doboan); Dacii mai vechi (sing) (D. Baldea)
- Marea familie a Getei (sing) (E. Manica, T. Hedesiu)

A tracasa:
- A fierbe sub presiune (Gh. Oncioiu)
Tracasant:
- Tare plictisitor in felul lui (V. Butoi, G. Popescu); Te face sa fii plictisit (M.
Bornemisa)
- Pus pe sacaieli (N. Mutulig)
Tracasare:
- Da multe batai de cap
- Calcare pe nervi
A tracta:
- A face deplasare la un cuplaj (I. Tatar)
Tractare:
- Tragere speciala (I. Plischi, G. Barboni)
Tractor:
- Automobil de teren (A. Boboc)
Tractorist:
- Tip de complex agroindustrial (A. Botea, A. Crciunescu); Tip de masina de
teren (T. Popescu, G.epelu)
- Cadru de conducere in agricultura (D. Mant,og)
Traciune:
- Motoare de masini
Tradiie:
- Reprezentativ naional (D. Bldea)
- Mostenire de la parinti (V. Potolinca)
Tradiional:
- Produs de folosinta indelungata
Traductor:
- Angajat ntr-un schimb de cuvinte (I. Stanciu); Angajatul unei companii straine
(S. Petrica)
- Prezentator bilingv (A. Rbonescu)
- Specialitate de limba (I.E.Meteleu)
- Remarcabil interpret pe plan international (A. Rab); Interpret de clasa internationala (M. Bornemisa)
- Element cheie intr-un sistem de translatie (Gh. Gndu)
Traducere:
- Actiune inselatoare (M. Rdulescu, C. Stnescu)
Trafic:
- Mijloc/Indicator de circulatie (D. Bgrean, C. Herescu); Ieit din circulaie
(E.
Ndrag)
- Presiune asupra unei artere (T. Capot)
- Permis de trecere (M. Molesag)
- Curent continuu pe retea (D. Hulu)
- Vanzare neautorizata (T. Capot)
Traficant:
- Implicat intr-un fel de comert .. cu ridicata (I. Serban)
A trafora:
- A executa figuri artistice din panza subtire (M. Anghel, A. Dobosan, I. Tatar)

A trage:
- A produce curent din energia eoliana (S. Petrica)
Tragedian:
- Face niste scene de te apuca plansul (R. Arpad)
- Componentul unei formatii, aplaudat cu lacrimi in ochi la sfarsitul jocului (O.
Manto Jr.)
Tragere:
- Plecarea ca din pusca (N. Ciocalteu)
Trahee:
- Forma de acces la plamani (A. Dobosan)
Trai:
- Dus pe la casele oamenilor (D. Baldea)
- Viata cea de toate zilele (A. Gagniuc, E. Mnica); Un tip/forma de viata
(Gh.
Toia, M. Anghel, I. Ttar)
- Un fel de a fi (V. Tarsolea, C. Herescu, V. Potolinc)
- E vorba de existenta oamenilor (D. Georgescu)
- Trece cu timpul (I. Isac)
Traiect:
- Cale de urmat (I. Murgoci)
Trailer:
-Greul drumului (I. Boar)
Trainic:
- Data de-a dura (masc)
Traist:
- Sac de voiaj/poveti (C. Stanescu, B. Vlad
- Servita/Deservit la botul calului (N. Cioclteu, Gh. Constantinescu)
- Bagajul cunostintelor noastre din lumea satelor (C. Herescu)
- Purtata pe drumuri de tara (A. Doboan)
Tralala:
- Cantec fara cuvinte (Gh. Dobrescu-jr)
Trandafir:
- Poart coroane de spini (Gh. rdea)
- Intepator din fire (A. Rabontescu); Cu miros ... intepator (C. Broiu)
Transalpin:
-Depaseste Alpii (T. Butoi, Gh. Moldovan, G. Popescu)
Trans:
- Stare de spirit (M. Ga^zea)
Transfuzie:
-Punere in circulatie (D. Tipluica)
Translator:
- Umbl cu vorba de colo pn colo (C. Georgescu)
- Interpret care nu cnt (N. Badea)
- Meditator servind buna intelegere intre popoare (I. Magla)
Transparent:
- Un fel de geam.
Transpirat:
- Lac de ap srat (Gh. rdea)

- Udat de sudori la munc (Gh. rdea)


- Unul care i-a pus carnea la saramur (C. Pricop)
Transpunere:
- Schimbarea unui actor ntr-un spectacol (B. Stoianovici)
Tranzistor:
- Element radioactiv (A. Boboc)
- Pus pe post .. de recepioner (M. Chiricu)
Tranzit:
- Un trecut fr ntreruperi (O. Sperlea)
Trap:
- Proba hipica ... fara calareti (M. Gzea); Cursa de cai fara calareti (I. Ilie);
- Cursa de cai pe deelate (D tirbu-Nica); O cursa intinsa la jocul cailor
(I. Boar)
- Cursa de viteza pe doua roti (C. Herescu); Cursa pentru vehicule de un cal
putere (C. Herescu)
- Pas alergator (I. Buzdugan, N. Dumbrav)
Trap:
- Intrare/Iesire in scena/decor (E. Guja, M. Has, Gh. Enachescu)
- Deschidere (spectaculoasa) n adncime (S. Ceampuru, D. Bldea)
- Artificiu tehnic pe calea disparitiei (M. Gazea)
- Usa pentru coborare
- Poarta pe jos
- Cale de acces spre pod
Tras:
- Trimis ca din pusca (P. Hasas)
- Cantatul cocosului (P. Ciurea)
- Trecut in lumea umbrelor(D. Hurtupan); Trecut prin diverse liere(N.
Ciocalteu)
- Ajutat de cel de sus (A. Boboc)
- Impins pe dos (D. Bldea)
Trasare:
- Indicatoare de directie (I. Riti)
Trasat:
- Schitat in linii mari (I.I. Zamfirescu)
Traseu:
- Schi de ndreptare (T. Capot)
- Inscris in circulatie; Indicator de circulatie; Linie directoare (N.
Ciocalteu)
- Pe-aci i-e drumul (Gh. rdea)
- Note de calatorie (sing) (R. Arpad)
Trasoare:
- Pregatite pentru descarcare in timpul noptii (C. Stanescu)
A trata:
- A da n boal (A. Vljoag)
- A avea cautare (T. Capota)
- A participa la trguri (A. Botea)
Tratament:
- Actiune de binefacere (V. Smilovici, C. uta); Aciuni n staionare (sing) (M.

Gzea)
- Unul care te face sa te simti bine (S. Petrica)
- Cel ce i prescrie reete (D. erban); Scris de doctor (E. Mnica)
- Inscris la consultatie
- Act de sanatate (V. Tarsolea)
- Aplicat pentru indreptare (de la caz la caz) (P. Vardol)
- Ajutor in caz de boala, acordat in mai multe transe (Gh. Luculescu)
- Scenariu procedural in regia lui Hipocrat (At. Mateescu)
- Se schimba de la caz la caz (I. Ptracu)
Tratare:
- Actiune/Act de binefacere (Gh. Luculescu, I. Boar, I. Manzur)
- Procedeu de indreptare
Tratat:
- Sfarsit in razboi (R. Arpad)
- Camasa de hartie pentru un modus vivendi (Fl. Titu Vasilescu)
- Iese dupa o pregatire prealabila a solului (Gh. Crian, I. Socolov)
- Acceptat de oamenii care dau dovada de intelegere (Gh. Crian, I. Socolov)
- Acorduri inalte (sing) (D. Iacovi)
- Intelegere in limbi diferite (L. Popescu)
- Cinstit cum se cuvine
- Are cautare (C. Herescu)
- Dovada atestata stiintific; Titlu stiintific (C. Herescu)
Tratative:
- Lucrri de pregtire ale solului (T. Capot)
- Se duc la masa (I. Tatar)
Trataie:
- Ne face sa fim cinstiti (A. Boboc)
- Serviciu de masa
Traumatism:
- Reclamat de partea vatamata (Gh. Nistoroaia)
- Tare de cap (sing) (M.R. Pascalu)
- Efectul unei lovituri directe (V. Tarsolea)
Trat:
- E cu dare de mana (Gh. Dobrescu Jr.)
Trauler:
- Vas care se incarca ... in largul marii (A. Doboan)
Traumatism:
- Consecinta unei lovituri libere directe, puternic executate (I. Socolov)
- Reprezinta partea lezata (I.E.Meteleu)
Traum:
- Dezastru inregistrat dupa trecerea undei de soc (T. Popescu)
- Caz de violenta (C. Herescu)
- Partea lezata (Gh. Arvinte)
Travaliu:
- Varf de sarcina (V. Feru)
Travestire:
- Operatie de schimbare a sexului (T. Nastase)
- Schimb de vederi care face parte dintr-un joc (E. Gldu)

Trdare:
- Rea.. de transpiratie (I. Iosif)
- Act de vanzare-cumparare (I. Seicean)
Trdtor:
- Vnztor cu de-ale gurii (I. Pun); Vanzator calificat (I. Stanciu)
- De rea credinta (I.C.Pun)
Trgaci:
- Aflat sub arme (N. Badea)
Trgtor:
- Constructor de linii. (L. Popescu)
- Umbla dupa agatat (V. Anghel, I. Vlase)
A tri:
- Un fel de a fi (C. Herescu, M. Popescu, A. Doboan, M. Mnica)
Trinicie:
- Antrenat la rezisten fizic (Fl. Barbu)
Trire:
- Caz n care suntem implicai (E. Gldu)
- Interior intim pentru meditaie (D. Bldea)
- Trecere prin vami (A. Doboan)
Trit:
- Periplul cotidian al vieii ctre moarte (M. Gzea)
Trncneal/ Trncnire:
- Proces verbal redactat intr-un stil prolix (L. Popescu)
- E vorba de intretinere (V. Potolinc)
Trpa:
- Cal necalarit (V. Opri)
- Prins in cursa dar neinselat (V. Trolea)
Trstur:
- O definitie ... expresie (V. Anghel, I. Vlase)
Trsnit:
- Se face foc si para (M. Bornemisa)
Trsur:
- Brisca de la tara (T. Capot)
A trzni:
- A lovi fulgerator (V. Potolinc)
- A se descarca cu zgomot (D. Nstase)
Trmbiare:
- Anunturi ... si muzica (sing) (E. Ndrag)
Trndav:
- Ii place cnd intervine statul n producie (Gh. rdea)
- Strateg consacrat tacticii neimplinirii (P. Vasilache)
Trndvie:
- Retragere din activitate (C. Herescu)
Trnt:
- Chemare la lupt (R. ene); Lupta milenara a poporului nostru (D. Baldea);
Lupta dreapta din basme (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
A trnti:
- A dobor in lupta (D.M. Ivnu, M. Munteanu)

Trntit:
- Cazut cu tronc (E. Ndrag)
Trntor:
- Static intr-o lume plina de miscare (V. Butoi)
- Favoritul reginei (D. Bldea)
Treab:
- Lucru obisnuit in activitatea de zi cu zi (Gh. Dobrescu Jr.)
- St la taclale (M. Zgubea)
Treact:
- Parcurs .. fugitiv (I. G. Gruni)
- Evolutie in deplasare (M. Ciornei)
Trean:
- Ruptura de tesut (Gh. Boban)
Treapt:
- Calcata in picioare din dorinta de a ajunge sus (Gh. Constantinescu, C. Dumitru,
Gh. Lazar)
- Mijloc de ascensiune (V. Potolinca)
- Asezate pe scara in ordine crescatoare (sing) (M. Has); Vecine de scar (sing)
(A. Boboc)
Treaz:
- Un tip detept (A. Doboan); E cu adevrat detept (T. Capot); Apreciat ca
detept, (pentru c n-a but) (E. Deutsch, T. Nstase); Detept pentru c nu a
but (A. Botea); Nu se poate spune c nu e detept (T. Capot)
- E destept dar nu-i cinstit; Om necinstit, dar detept totodat (V.
Trolea); Un fel
de a necinstit (D. Mant,og)
- Cap limpede (Gh. Constantin, C. Dumitru, Gh. Lazar)
- I se da permis de conducere (C. Herescu)
- I s-au spulberat toate visele (N. Banu)
- Ia plasa la somn (D. Bgrean)
Treb(ur)i:
- Afaceri curente din sectorul particular (B. Vlad, M. Zgubea)
Trectoare:
- Merge la pas (P. Georgescu); La tot pasul (I. Tatar); Pas (.. parol) (T.
Nastase, B.
Stoianovici, P. Georgescu)
- Aprut pe cretet la chei (B. Stoianovici); Se deschide cu chei adecvate (I.
Muat); Chei cu care se deschid lanurile (D. Bnciulescu, E. Gldu, T.
Hedeiu); Rupe lanul (S. Rurean)
- Subiect de admiraie pe strad sau pe culmi (C.Georgescu); Este stramtorata la
culme (M. Bornemisa)
- Pasaj la nlime .. pentru pietoni (C. Herescu)
- Punte de legatura care nu tine mult (D. Georgescu)
- Pozitie cheie pentru curse montane (Ed. Anca)
Trector:
- Pasager care se deplaseaza cu mijloace auto (H. Albert); Pasager ... fara bilet
(N. Badea)
- Nu-i in stare (B. Stoianovici)

A trece:
- Un fel de a se potoli dorul (V. Potolinc)
- A se afla intr-un regim tranzitoriu (V.Trolea)
Trecut:
- Reusit in lupta pentru promovare (C. Herescu); Reusit la examen (I. Plischi)
- Inregistreaz timpi mori (C. Herescu)
- Creaza un precedent (I. Isac)
- Un fost in viata (A. Ciurunga)
- Azi, maine (V.Feru)
- Oglinda retrovizoare (S. Arvinte, V. Anghel)
Trefl:
- Ca frunzele .. presate n cri (N. Nsui, V. Onofrei)
- Trifoiul .. cu care se poate bate toba
Trei:
- Doua si jumatate fix (N. Caraiman); Continuarea frazei dupa ... un-doi (G.
Magheru)
- Patru fr un sfert (V. Trolea, Gh. Luculescu)
- Cardinal celebru, alaturi de muschetari (B. Vlad)
- Loc de obtinere a bronzului (A. Doboan)
- Primul loc ocupat pe podium
Treier:
- Selectie prin care se elimina pleava (D. Bold)
- Perioada de campanie privind alegerile (Gh. Guru)
- Se alege cu o bataie de la o batoza (S. Voinea)
Treierat:
- Alesul unei veri (L. Popescu)
- Finis intr-o competitie de bob (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Campanie de alegeri (I. Isac)
Trem:
- Punct cu punct (I. Caraiman)
- Semnul unei modificari pronuntate (I. Magla)
Tremolo
- Mesaj vibrant (transmis pe calea undelor) (C. Mateescu, G. Enache); Vibratie de
efect pentru o coarda sensibila (I. Boar)
- Sensibilitatea deosebita a unui tip de cantare (M. Stoicovici)
- Cantare cu oscilatii normale (C. Stanescu)
Tremur:
- Micarea oscilatorie a corpurilor (N. Badea)
- Simptom de raceala
A tremura:
- A actiona cu raceala (I.I. Zamfirescu)
Tremurtor:
- Cuprins de friguri (M. Gzea)
- Se mic uor (A. Rbonescu)
- Un fel de aspic (I. Riti)
- Calitate speciala de piftie (masc) (C. uta)
Tren:
- Avanseaz n linie cu maina de foc n fa (Gh. Chiril); Are o linie proprie (C.

uta); Lung de linie (E. Ndrag, V. Potolinca, Al.Cristici)


- Merge/Umbla pe doua carari (D. Marcu, P. Berteanu); Are un mers ca la carte
(E. Gldu)
- Ii urmeaz calea mergnd pe o anumit linie (M. Zgubea); Isi urmeaza neabatut
propria cale (C. Herescu)
- Vehicul cruia i se apreciaz viteza n noduri (M. Frunz)
- Garnitura pregatita pentru drum (P. Hasas); Servit cu garnitura (L. Popescu);
Garnitura mobila (L.Popescu)
- Multiplu al vagonului (V. Butoi, G. Popescu, V. Potolinc)
- Admis in serviciu doar cu doua clase (A. Boboc)
- Main mic cu cntec (V. Negreanu)
- Coborat din avion (D. Georgescu); Se ascunde n avion dup decolare (Gh.
rdea)
- Neam de mocanita
- Trectoare prin muni (sing) (Gh. Oncioiu)
- Transportor pe banda rulanta (C. Herescu)
- Un dute-vino cu marfuri si calatori
- Calca pe ace (V.Trolea)
- Mohorat si trist ca o gara pustie (At. Mateescu); Asteptat la gara (C. Broiu)
- Fiecare cu naul lui (A. Doboan)
- Favorizeaza bunul mers in traficul aerian pe aeroport (Ed. Anca)
A trena:
- A (se de) rula cu incetinitorul (C. Tuculeasa)
Tren:
- Lungimea obisnuita a unei rochii de mireasa (Z. Turdeanu); Luneca usor pe
urmele mireselor cochete (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- inuta miresei (S. Contz); Se intinde pe jos in urma miresei (Gh. Dobrescu Jr.);
Coada de matura .. din zestrea miresei (T. Popescu); Coada la maritat (N.
Badea)
- Vine in spatele imparatesei (M. Gzea); Tinuta in spate (A. Morar)
- inut la o petrecere de doamne (V. Trolea)
- O codita unduitoare prinsa la spate (I. Boar); Coada la articole vestimentare (S.
Varsami)
- Cu ea femeile sterg podelele (C. Herescu)
- Gen de accelerat in cursa (C. Herescu)
- Aproape de stele (sing) (I.Socolov)
Trening:
- inut .. mai mult la antrenament (V. Trolea)
- Deux-piece adecvat la moda joggingului (D. Popa)
- Apare in mod obisnuit intr-o tinuta sport (Gh. Gustescu)
A trepana:
- A intra bine n cap (M. Frunz); A face operatii complicate in cap
Trepanaie:
- Operaie care d bti de cap (C. Pricop); Aciune soldat cu spargerea unor
capete (D. Popa)
- Deschiderea coliviei cu sticlei (L. Popescu)
Trepidaie:
- Tremuratul din main (A. Boboc); Tremur tot (I. Caraiman)

Tres:

- Las o impresie zguduitoare (L. Popescu)


- Forma de agitatie in masa
- Micare ce nu se face la fix (E. Gldu)

- Distinctie pentru un fruntas/grade (R. Arpad, I. Moraru); Masurate in grade


(sing) (C. Tuculeasa); Distinctie militara pentru gradati (D. Hulu)
- Propusa pentru avansare (T. Porcutan); Siretul care avanseaza (V. Feru)
- Linii marcate in ierarhii cazone (sing) (V. Negreanu)
- O banda inarmata ! (I. Tatar)
Tresltare:
- Actiune trepidanta
A tresri:
- A da raspuns unui atac prin surprindere (E. Dara^nga)
Trestie:
- Formaie care nu se sinchisete de vnt (D. Georgescu)
- Sulite inofensive printre care se zbenguiesc pestii (sing)
- Fir folosit pentru pescuitul la bee
- Prelucrat pentru fluier (L. Popescu)
- Nuia de dat la fund (E. Guja)
Trestii:
- Siluete mladioase remarcate in oglinda (I. Degeratu, V. rdea)
Tretin:
- Trecuta la romani drept taxa pe hotie (A.Gagniuc, E. Mnica)
A trezi:
- A-i spulbera cuiva toate visele (C. Herescu); A-ti implini visele (Gh. Geafir)
Trezire:
- Pan de somn (N. Badea)
- Asta te face mai detept (T. Capot)
Trezit:
- Un om cruia i-a sunat ceasul (T. Nstase)
- Ipostaza de om destept (C. Herescu); Un om detept (C. uculeasa)
- Scos dintr-o poziie de pat (T. Capot)
Trezorerie:
- Banca de rezerve
Tri:
- (Vine) inainte de trei (I. Degeratu, V. rdea, T. Nicov)
- Face ct trei n deschidere (P. Haa); Cuvantul de deschidere la patru fara un
sfert (C. Pacalu); Fixat pentru deschiderea la sase jumatate (I. Negru)
- Dublu depasit ... de la inceput (V. Feru)
- Mai mult decat dispus
- Constituie miezul oricarei intrigi ! (C. Cpn)
- Cu un cerc, face un trio!
A tria:
- A efectua o mprire (D. David)
- A opera optional intr-un mediu divers (At. Mateescu)
- A face mai multe clase (M. Puiu)
- A alege ce-i mai bun (E. Daranga)
- Un fel de a crea soiuri selectionate (A. Rab)

Triaj:

Trial:

Triat:
Trib:

- A trece pe merit dintr-o clasa in alta (T.Popescu, G.epelu); A trece prin sita
(L. Ivana)
- Depozit pentru garnituri (T. Capota); Selectie pentru garnitura feroviara (Gh.
Arvinte)
- Munca pe alese (P. Haa)
- Proba la alegere (D. Guinea); O partid .. la alegere (S.T.Cacuci); Se prezinta la
alegeri (D. Hurtupan); Intalnire in vederea alegerilor (B. Vlad, M. Zgubea);
Alegerea spumei (B. Vlad)
- Joc de verificare pentru lot (A. Doboan)
- Selectioner sportiv (I. Riti, A.Tudose)
- Scoate in evidenta pe cei mai buni dintre cei buni (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Alegeri partiale (sing) (R. Vasilescu); Reusit la alegeri (V. Potolinc)
- Bine clasat la selectie

- (Organizare obsteasca la nivel de) comuna primitiva (M. Frunz, P. Abdula)


- Familie mare (A. Mitu)
- Asociaia apailor de altdat (Z. Turdeanu)
- Un grup din partea de rasarit a lumii
- Micul univers al copilariei omenesti (C. Demetriade)
Tribunal:
- Complet de judecata (I. Tatar)
Tribun:
- Sector de stat in intrecere (M. Frunz)
Tribut:
- Trimisul Domnului, la sultan (T. Porcutan)
Triciclet:
- Se claseaza pe primul loc la ciclism (A.Tudose); Prima de joc .. la ciclism
(A.
Rab); Debutanta la ciclism (A. Schindarli)
- Inclecat pe o ea, de cei mici (C. uta)
Triciclu:
- Clasat pe locul trei la ciclism (A. Botea, A. Crciunescu)
Tricorn:
- Un acoperamant vetust pentru un cap ... aproape patrat (M. Dogeanu)
Tricotat:
- Specialitate de ochiuri (M. Has); Incrucisat ... la ochi (V. Potolinc)
Tricou:
- Cmaa sportivului (A. Mitu)
- Haina de piele (M. Bornemisa)
Trident:
- D de furc lui Neptun (L. Popescu)
Triere:
- Metoda pentru obtinerea unor soiuri selectionate (Gh. Dunca, G. Negrea)
- Alegeri cu retinere (sing) (I. Tatar); Alegatoare .. care nu voteaza (C. Herescu);
Reuit n alegeri (L. Popescu)

Trigon:
- Prajitura taiata in trei (V. Trolea)
Tril:
- Se exprima cu glas tremurator (C. Herescu); (Zis) cu tremor in glas (I.
Buzdugan, M. Vasile, I. Buzdugan)
- Ornamentul de la instrumente (L. Popescu); Ornament prins de urechi (A.
Antonesei, A. Dobosan)
- Floricica la ureche (Gh. Dobrescu-jr); Bijuterie pentru o ureche muzicala (D.
Nad); Bijuterii suprapuse la urechi (sing) (Gh. Gndu)
- Infloritura din ramurele (B. Vlad)
- Emisiune ornitologica (I. erban)
- Fragment ditnr-un concert in padure (A. Mitu)
- Acorduri .. dup cum le cnt o psric (sing) (M. Guja)
- Moment liric naripat (N. Dumbrav); Melodie inaripata (P. Georgescu)
- Farmecul muzicii (D.R. Giuglea)
- Efect modulator de audio-frecven (I. Manzur)
- Sunete n revrsare (N. Caraiman)
- Acrobatie lirica pe sarmele portativului (At. Mateescu)
Trilion:
- Un rezultat mai rar intalnit: 10 la 18 (!) (I. Buzdugan)
Trimitere:
- Plecare in expditie (T. Capot)
Trinchet:
- Un arbore mai mic (T. Capot)
Trinitate:
- Numirea celor trei sfinte in sanul bisericii (E. Daranga)
Trio:
- Evolueaz naintea unui cvartet (M. Ghidescu); Cvartet fara un solist (A.
Antonesei, T. Popescu)
- Evoluia unui duet (Gh. rdea)
- Formaie cu un singur mijloca (F. Matei)
- O pereche i jumtate (T. Capot)
- Un om atasat de perechea lui (C. Herescu)
- Tripla alianta intr-o ipostaza cu cantec (I.E.Meteleu)
Triolet:
- Fragment muzical interpretat in masura ... 3/2 (I. Riti)
Triplu salt:
- Proba, cum ca trei batai nu strica (T. Popescu)
Tripou:
- Cadru monden plin de neprevazut in care adesea intorci buzunarele pe dos (E.
Daranga)
Trirem:
- Are sase randuri de rame suprapuse plasate bilateral (C. Herescu)
Trist:
- Trectori printr-o depresiune (sing) (T. Capot); Tip de depresiune adanca (C.
uta)
- Din nefericire, e grav (M. Soare)
- Cei afectati de inchiderea minelor (sing) (E. Purcherea); Mine inchise din cauza

nerealizarilor (sing)
- Unul care a pierdut rasul din catare (V. Cernicica)
Tristee:
- Vl cernit asternut la portile sufletului (M. Dogeanu)
Triat:
- Trecut in randul celor dusi.
- Evidentiat prin niste insemnari (I. erban)
Trior:
- Personaj negativ din (lumea) carti(lor) (M. Anghel, D. Georgescu, Gh.
Braoveanu); Erou negativ al crilor (T. Capot); Pacaliciul cartilor (Gh.
Nistoroaia)
- O baga pe maneca atunci cand e vorba de carte (C. Toma); Pune semn de carte
acolo unde are de citit (I. Negru); Distribuitor de carte cu lucrari scoase pe sub
mana (V. Cernicica, I. Manzur)
- Ineal n joac (I. Seician); Joaca cu fente (G. Barboni)
- Isi face norocul cu mana lui (I.I. Zamfirescu)
- Jucator profesionist care obtine castiguri ilicite (C. Herescu)
- Virtuos fara virtute la masa hazardului (At. Mateescu)
Triton:
- Tip de sirena, ceva mai vechi (Dorina si P. Berteanu)
- Omul-amfibie (P. Aidimireanu)
- Simbioz fabuloas n zodia petilor (V. Joldi)
Triumf:
- Glorie ... cu carul (A. Mitu)
Triumvirat:
- Trei la puterea ... intai (Z. Nichici); Putrerea ... trei
Tro:
- Troia ! (M. Frunz)
Troacar:
- Piesa executata in masura 3/4 (Al.Cristici)
Troac:
- Facuta albie de porci (A. Dobosan, C. Crbu, I. Socolov); O farfurie cu
delicatese de porc (M. Frunz)
- Se ocupa cu hrana animalelor (N. Badea); Albia apei pentru unele
animale (F.
Matei)
- tiute ca niste boarfe (sing) (T. Hedeiu)
Troc:
- Asa ... se mai schimba lucrurile (C. Herescu); Schimb de proprietati (I.I.
Zamfirescu); Primele schimburi comerciale (sing) (C. Tuculeasa);Prima
schimbare (D. Bldea); Incadrat in primul schimb; Schimbul nti
(P. Goja)
- Targul mosilor (P. Ciurea); Targul de odinioara (V. Potolinc); Vechiul trg
(A.
Vljoag); Fruntas la targ (Gh. Dumitrescu)
- Negustorie fr bani (M. Frunz)
- Numarul unu mondial in lumea afacerilor (desi nu e magnat!) (A. Schindarli)
Trofeu:

- Dovad c nu toi vntorii spun poveti (M. Zgubea); Corn de vntoare (L.
Popescu)
Troficitate:
- Asigurarea hranei pentru viata (I. Tatar)
Troian:
- A fost odata un om ... mare de zapada (E. Ndrag)
- Iarna pe ulita (A.Ciurunga)
- Prin el iti croiesti drum cu plugul
Troic:
- Parafeaza un contract trilateral (I.E.Meteleu. T. Hedeiu)
Troi:
- Crucea din drum (D. Hurtupan); Cruci pentru locuri insemnate (sing)
(T.
Capota)
Troleibuz:
- Inscris in curse cu tractiune electrica (I.erban)
Troleu:
- Mijloc popular de transport pe liniile aeriene (T. Capota)
- Umbla pe sarma (A. Doboan)
Tromb:
- Ridicat n slav (F. Matei)
Tromboz:
- Atac periculos la picioare
Tromp:
- Cap-robinet cu dus flexibil
Tron:
- Scaun la cap (A. Boboc, D. Manog, I. Filip, Gh. Glea, D. Constantinescu,
C. Herescu, C. Bnzaru); Scaun (nalt) cu sptar (N. Banu, L. Popescu, Gh.
Constantin, C. Dumitru, Gh. Lazar, A. Dobosan); Inaltul scaun (I. Isac)
- Se transmite prin ungere (E. Gldu)
- Cel mai bun loc la Sala Palatului (P. Haa)
- Final la opera "De-as fi rege" (N. Cioclteu)
- Patruped ... de curte (L. Popescu)
- Piesa de mobilier stil Ludovic al XIV-lea (At. Mateescu)
- Tip de asezare la inaltime (A. Boboc)
A trona:
- A avea o actiune de perspectiva viznd obiceiurile .. delfinilor (M. M. Popescu)
Tronc:
- Fcut cumsecade ! (D. Bldea)
- Lovitura tare (la inima !) (V. Potolinc)
Trop:
- Tact cavaleresc (C. uta); Clcat de cal (Gh. Luculescu)
- Lait motivul unei sarje de cavalerie (I. Degeratu)
A tropi:
- A bate pasul pe loc (P. Florea)
- A parcurge pe sarite
Tropial:
- Lovituri de picior ... cazute (sing) (A.M. Samsonic)

Tropit:
- Efectul rasunator al unei sarje de cavalerie (E. Ndrag)
Tropi:
- Figuri de poei (T. Capot)
Tropical:
- Tinut la caldura (E.Globau, C. Mangu)
Tropot:
- Lovituri de picior (N. Caraiman)
- Baterea pasului pe loc (L. Popescu)
Trosc:
- Scos dintr-o cadere (Gh. Enachescu)
- Suspinul codrului uscat
Trot:
- Obtinut scurt, batand din pinteni
A trota:
- A o lua la trap (N.Medru, D.Cioflic)
Trotil:
- Bun de aruncat (N. Dumbrava)
- Bucata de sare (A. Latcan, C. Untea)
- Sfrete printr-o explozie (C. Grigore)
Trotuar:
- Clcat n picioare la margine de drum (I. Muat); Insoitor de drum (Gh. rdea)
- Orasan, sustinator recunoscut al mersului pe jos (I. rlea)
- Batut in deplasare (A. Doboan); Batut cu picioarele (S. Petrica)
- Loc amenajat pentru trecere pietoni (Z. Turdeanu, L. Popescu); Loc de trecere
pentru pietoni (N.Banu)
- Banda de circulatie cu cel mai inalt grad de siguranta in exploatare (E. Daranga)
- Trecatoare pe strada (sing) (t.Ciocianu)
Trubadur:
- Copilul lui Traista-n bat din Tara Muzicii (E. Anca)
- Interpret de muzica pop in turneu non-stop (At. Mateescu)
Truc:
- Implicat intr-un proces cu uz de fals si inselaciune (M. Dogeanu); Cu efect
inselator; Aparentele care inseala (sing) (I. Vlase)
- Arm pregtit pentru manevre (L. Popescu)
- Procedeu tehnic menit sa mascheze .. ceva (O. Manto Jr)
- Figura de baza in programul unui iluzionist (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Lucratura de siret (Ed. Anca)
- Gen clasic de iluzie optica (A. Tudose)
A truca:
- A obine rezultate neateptate printr-o serie de pase derutante (D. Bldea)
- A actiona sub acoperire (I. Socolov)
- A face uz de fals in acte
Trucaj:
- Fals nesesizat de perceptie (Gh. rdea); Fals in acte care nu constituie o
infractiune (D. Hulu)
- Vanzator de iluzii
- Cu spor la munca (C. Herescu)

Trucat:
- Produs artificial (T. Capot)
- Are iluzii privitor la lumea filmului (E. Daranga)
Trud:
- Intreprindere energofag (D. Bldea)
- Spor de munc (grea) (A. Boboc)
Truditor:
- Face eforturi, obtinand destul de greu castigul
- Sfarsitul muncii
Trufanda:
- Crud i bun n acelai timp (V. Trolea)
- Prezentata in premiera la gradina (L. Popescu)
- Materie prima pentru piata de desfacere
Trufa:
- Om de ncredere (V. Potolinc)
- Se mandreste cu noi. (V. Feru)
Trufie:
- Mandrie fara judecata (T. Nicov)
Truism:
- Sfnta banalitate n ara slovelor savante (E. Diradurian)
Trunchi:
- Legat de maini si de picioare (M. Nastase)
- Incoronat pe viata (M. Mnica)
Trup:
- Corp rigid (V. Potolinc); Schimb de corp (N.Banu)
- Forma de atractie itnr-o parada a modei (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Haina la/de suflet (V. Tarsolea, Gh. Luculescu)
- De la cap la coada (V. Potolinc)
- Constitutie adaptata la cerintele vietii (T. Popescu)
- Iese in evidenta in timpul sarcinii (C. Sabin)
Trup:
- Produse de concentrare cu efecte uniforme (sing) (D. Tipluic)
- Formaie pregatit pentru joc (A. Boboc)
- Masa de operatii (V. Tarsolea)
- General de armata (N. Dumbrava)
- Multime ordonata
Trus:
- Un set ncheiat (N. Caraman)
- Cu elemente ajuttoare pentru intrarea la aparat (Gh. Constantinescu)
- Ansamblu instrumental (D. Constantinescu)
- Tinuta de doctor cand face vizita (R. Vasilescu)
Trusou:
- Intr n graiile unei fete (Z. Turdeanu)
Trust:
- Gigantul care inghite creatia a mii de oameni (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Asociaie patronal (A. Boboc)
- Are multe complexe (A. Mitu)
Ts:

- Un tuns ... si un ras! (V. Potolinca); Tuns cu numarul unu!; Tuns scurt ! (V.
Potolinca, P. Goja)
- Unt uns! (O. Huul); Scut intors! (V. Potolinc)
- Tras din ambele parti! (I. Boar, I. Manzur); Tras pe alaturi! (A. Botea); Tras la
umbr! (M. Zgubea)
- Liniile de margine la tenis (Gh. Toia); (Pe) tue la tenis! (N. Dumbrav, Gh.
nreanu, T. Popescu, I. Isac)
- Tras in gol! (P. Abdula); Transcris ad-litteram da capo al fine! (B. Vlad)
- Tors fara nici o indoiala!; E un kitsch in fond! (A. Doboan)
Tsunami:
- Un val de cutremure (M. Frunz, C. Crbu)
- O groaza de galbeni (D. Tipluica)
T:
- Cuete intoarse ! (V. Anghel, I. Vlase); Un sut sec executat prin intoarcere ! (C.
Voica, O. perlea); Sut-gol dat prin intoarcere !
Tt:
- Parte (dintr-un to(r)t) ! (D. Baldea, I. Degeratu, T. Hedesiu, A. Mitu, Z.
Turdeanu); Parte dintr-un watt! (C. Herescu)
- Totul n absena nimicului! (N. Barbu); Tot fara nimic! (M. Frunz); Tot un
marginit e! (L. Popescu); Rmas tot gol! (N. Banu); Fac totul numai cu un
ou!; Taiat pe margini si luat ca parte! (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Tivit pe
margini! (A. Doboan); Tesite la capete! (T. Popescu); Tratat bilateral! (M.
Frunz, H. Albert); Tainuit fara a se afla ce este inauntru! (V. Trdea); Tocat
cu masura! (M. Stancu); Tratament extern! (A. Doboan); Tacit! (E. Nadrag)
- Jumatate de watt in ultima instanta!;
- Bitter la jumate! (D.I. Nicula); Un bit ...neinformativ! (M. Bornemisa); O
pereche de setter ! (D.I. Nicula); Punte care s-a indoit!
- Literat ad-hoc in dubla ipostaza! (At. Mateescu); Repetate ad litteram ! (A.
Tudose)
TTR:
- Serviciu scurt (arb) (N. Caraman)
T:
- Istee ! (C. uta)
Tu:
- Chemare de aproape (V. Trolea, C. Mateescu); Apel fcut de aproape (B.
Stoianovici); Apel la prieteni (O. Huul)
- Personalul din linia a doua (T. Capot); Personal, clasa II-a (G.
Stroe); Personal
de serviciu, in relatii de amicitie (T. Popescu); Personal intrat in
drepturi! (D.
Georgescu)
- i se adreseaz (Al. Cpn); Cum zici, mata
- Oponent verbal (I. Bue)
- De la egal la egal, amical (D. Bldea)
- O forma de apropiere pentru dumneavoastra (P. Abdula)
- Favorabil destinderii in convorbiri bilaterale (B. Vlad)
- Expresie a relatiilor amicale (I. Degeratu)
- Bresa decisiva facuta-n bastionul intimitatii

- Nespus de respectuos (V. Trolea)


- Mijloc constituional ! (N. Cioclteu); Matca in stup ! (Marian Gzea, Ed.
Anca); Aplica un timbru sec ! (A. Doboan)
- Tunete ! (A. Moreanu); In fruntea tuturor ! (G. Negrea); Retras din tur ! (T.
Hedesiu); Trase la teu!; Primele oi din turma !
- Teu folosit la contur ! (V. Negreanu, M. Puiu)
Tub:

- Gol de productie in transporturi (Gh. Toia); Gol dupa o faza de foc (S.
Ciocianu)
- Golul lasat de glonte (L. Popescu, R. Arpad, H..Simon, D. Hulu)
- Cu un gol marcat .. din bara (A. Dinu); Gol din bara (I. Serban); Bara .. cu gol
(N. Caraiman)
- Piesa compusa pentru orga (I. Tatar); Solist la org (V. Amihiesei)
- Hain special pentru trupuri fluide (C. Raia)
Tub:
- Piesa de fanfara cu registru grav (L. Popescu)
Tuberculos:
- Omul cavernelor (N. Caraman)
Tubulatur:
- Mecanica fluidelor (Gh. Gurau)
- Vase comunicante (sing) (C. uta)
Tuci:
- Pusul de mamaliga (T. Butoi, Gh. Moldovan, G. Popescu, C. Stanescu); I se pun
pirostriile (V. Potolinc)
- Mamaligar sadea care descinde din Afumati (P. Vasilache)
- Suspendat ntr-un triunghi de foc (D. Georgescu)
Tuf:
- Urma de la eruptie (Gh. Enachescu); Rezultat dupa eruptie (D. Baldea); Semn
ramas de la o eruptie (V. Potolinc)
- Depunere rece dupa un prealabil proces fulminant (I. Ptracu, C.Trnoveanu)
Tuf:
- Cu ramurile pn la pmnt (T. Capot)
- Creste sub copaci
- Buchet de flori cu tijele legate.
- Se prinde bine intr-un gard viu (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Calificativ pentru necunoscatori (V. Potolinca)
Tufi:
- Adapost de circumstanta pentru starea de necesitate (D. Baldea)
Tufos:
- Ramurele impletite ... in coronite (sing) (M. Frunz)
Tui:
- Pavilionul turcesc (V. Onofriu, L. Stancescu); Veche reprezentativa nationala a
Turciei (I. Tatar)
- Lucrare de mare vizir purtata de stegar (P. Haa); Steagul Mntuitorului
(A.
Botea); Steagul de la poarta (A. Doboan)
Tul:
- Transparenta .. la moda (Gh. Constantinescu, C. Dumitriu, D. Manzat); Renumit

prin transparen (C. Bnzaru)


- Se ine de capul miresei (S.T.Cacuci, A. Rbonescu); Tesatura/Finul miresei
(C. u, D. Nad)
- Impienjenete privirea (A. Botea, A. Crciunescu); Sita diafana pentru cernut
privirile (I.E.Meteleu)
- Retea feminina de spionaj (E. Galdau)
- Subtire in felul sau (L. Popescu)
- Tesut strabatut de raze (D. Novacovici)
- Straveziu la fata (B. Vlad)
- Se face foarte fin pe la ochi
Tulburtor:
- Da emotii
Tuleie:
- Perii de puf care gadila barba (P. Vasilache); Perii din puf (V. Trolea)
- Se lasa cu barba (I. Serban)
A tuli:
- A lua startul pe furate (A. Antonesei)
- A face ... o intindere (la picior !) (C. Herescu)
Tulnic:
- Se intrece cu buciumul (Gh. Nistoroaia)
Tulpan:
- Se tine de capul femeilor (D. Hurtupan)
Tulumb:
- Mare pomp (T. Capot)
Tumb:
- Mijloc de avansare prin nvrteli (M. Gzea)
- Roata copiilor (L. Popescu)
- Dans acrobatic pe meridianele bucuriei. (N. Muresan)
Tumoare:
- Rufctoare, nchis n celul (C. Bnzaru)
- Rezultatul unei inmultiri gresite (C. Georgescu)
- Nascuta in zodia racului (I. Filip, P. Scrltescu)
Tumult:
- Evidentiat prin agitatie verbala (C. Stanescu)
Tun:
- Solist/Servit la baterie (D. Guinea); Bate (cu foc) la baterie (N. Stancu,I. Boar,
A. Doboan)
- Bate la razboi, avand o mare putere (F. Stefanescu)
- Greu de luptat cu el (Gh. Oncioiu); De categorie grea la lupte; Aruncator de
greutate (D. Hulu)
- Lovete tare (A. Moreanu)
- Sntos .. i trage s moar (T. Frasin); Calificativ exceptional in domeniul
sanatatii (Ed. Anca)
- Sortiment de inghetata (Fl. Georgescu); Reclam pentru o anume
ngheat (C.
Georgescu);
A tuna:
- A se exprima violent (V. Potolinc)

Tunar:
- Solist/Curent la baterie (L. Popescu, Gh. Luculescu,I. Musat, I.Isac); Isi incarca
bateriile inainte de bataie; Vin la baterie (sing) (I. Ilie)
- Casca pentru protectia urechilor (L. Popescu); Casca de protectie la tir (C.
Herescu)
- Trage din greu (C. Herescu)
Tuntor:
- (Prins) tare de urechi (M. Zgubea, V. Potolinc)
Tundr:
- Intindere de muschi (C. uta); Specialitate de muschi tinut la rece (O. Manto-Jr.)
Tunel:
- Gol marcat n teren n urma unei ptrunderi frontale (A. Schindarli)
- Strabate muntii (L. Popescu); Trecator prin munti
- Galeria feroviarilor (A. Mitu); Culoare de tren (sing) (I. Muat)
- Realizat n urma unor explozii n lan (A. Dinu)
Tunet:
- Are un debut fulgerator (Gh. Oncioiu)
- Element sonor ntr-o simfonie celest (M. Gzea); Emisiune de sunet si lumina
(A. Doboan)
- Zgomotul furtumii (V. Potolinca)
- Uvertura la concertul stropilor de ploaie (E. Diradurian)
- Tariile cerului (C. Georgescu); Tare de urechi
Tunic:
- inut nchis (V. Bucur)
- Efecte ale apararii (sing) (Gh. Igna)
- Stransa la piept cu caldura
- Martora pasiva a unui conflict armat (N. Murean)
Tuns:
- Scos din fire (D. Georgescu)
-Prelucrat la freza.
- Munca facuta cu capul (V. Potolinca)
- Proces de vlaguire imputat Dalilei. (N. Muresan)
Tunsoare:
- Pedeaps capilar (I. Caraiman)
- Cules din par (I. Riti)
Tupeu:
- Depirea interzis (T. Nstase)
A se tupila:
- A nu se da uitarii (V. Tarsolea)
Tupilat:
- Pus la secret (A. Ciurunga)
Tur:
- Roata obligatorie/obisnuita pentru participantii la cursa (M.
Gazea, B. Vlad);
Roat .. fr spie (A. Vljoag); O roat pe drum (Gh.
rdea)
- Rezultat al miscarii de rotatie (Gh. Arvinte)
- Ocol pe camp (M. Gazea, D. Huluta, P. Berteanu); Drum nchis/ocolit (E.

Gldu, N. Badea); Parcurs pe ocolite (I. Pun)


- Obtinut pe cai ocolite... adica pe la spate (P.Berteanu)
- Circulare aplicate pe teren (sing) (C. u); Scurt circuit (C. Broiu, E.Globau,
C. Mangu)
- Cerc atletic (D. Cruicu, M. Gzea)
- Sens giratoriu (V. Potolinc)
- Te aduce in punctul de pornire (Fl. Barbu)
- Inceput de an fotbalistic (Gh. Chiril)
- Prima etap de campionat (F. Matei, A. Doboan)
- Repriza intai a meciurilor (V. Feru); Etapa cu meciuri care se rejoaca
- Taler al echitatii la balanta confruntarilor sportive (E. Diradurian)
- Cadru de evolutie pentru un sportiv ... tomnatic (E. Ndrag)
- Imbracat ... pe dos (D. Georgescu)
- Supus la presiuni de stat (I.I.Zamfirescu)
- Croit peste fund (t. Ciocianu); Lasat la fund
- Bate ... eaua (C. Herescu)
- Celebru ciclist al Frantei (A. Dobosan)
- Traseu de onoare pentru invingatorii arenei (D. Popa)
Turare:
- Caz de varsat (V. Opri)
Turat:
- Tare in invarteli (N. Caraiman)
Turaie:
- Ne arata cate invarteli se pot face (E. Mnica); Se evidentiaza prin fel de fel de
invarteli (V. Petreanu); Rezultatul nvrtelii (Gh. rdea)
- Activitate in cercuri (M. Bornemisa)
Tur:
- Schimb (la schimb) (C. Herescu, St. Iavorovski); Schimb de
serviciu/roata (I.
Moraru, M. Bornemiza, A. Morar, V.Trolea); Schimb pe tabla de
sah (S.
Petrica)
- Piesa ... de schimb/calitate (V. Potolinc, N. Badea)
- Infipte in coastele cailor (sing) (Gh. Gndu); St lng cal (L. Cplna)
- Pusa la colt (C. Georgescu, A. Dobosan); Execut o lovitur de la col (Gh.
Oncioiu); Piese rotunde si .. in colturi (sing) (L. Popescu)
- Bucl pentru care muli sportivi se ntrec (sing) (P. Haa); Cerc sportiv (P.
Ciurea)
- Scurta iesire pe teren (O. Eftimie); Ocol pe teren (M. Bornemisa)
- Rezultatul temporar al diviziunii muncii (C. Raia)
Turban:
- Legat la cap fara sa-l doara (E. Robciuc)
- Parasolar individual de origine orientala (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Turbat():
- Rea de musca ! (D. Baldea)
- Caine foarte rau (M. Popescu)
Turb:
- Surogat de crbune din lumea plantelor (A. Mitu)

Turbulen:
- Stridenta sonora in corul neintelegerilor (M. Gazea)
- Consecinta unei stari e mare agitatie (V. Potolinc)
Turc:
- Exemplu de neintelegere ... intr-un context popular (M. Frunz)
- Mereu la stramtoare, totdeauna bun de plata (Gh. Chiril)
- Pai mruni (sing) (Gh. Oncioiu); Pasii imperiali ai Profetului (sing)
Tureatc:
- In limba rii sub form de cizm (M. Frunz)
Turel:
- Corp de blindate (P. Hasas)
Turist:
- Calatorii de placere (sing) (V. Bogos)
- Aflat pe drumuri
- Merge mereu in tururi (L. Popescu); Merge cu colindul (L. Popescu)
- Colectionar de tablouri, fara panza si fara rama (I. Apostol)
- Tin deruta! (sing) (D.I.Nicula)
Turl:
- Platforma petrolifera ridicata pe uscat (Gh. Boban)
- Forma de sondaj (Z. Turdeanu)
- Bolta cereasca (I.E.Meteleu)
Turm:
- Masa credinciosilor (I. Tatar)
- Isi petrece vara la munte, in grup (L. Popescu)
- Adunare de Paste, la care iau parte si unii cu coarne
Turmentat:
- Unul care a luat masuri extreme (O. Huul)
- Un om bine facut (A.M.Samsonic)
Turn:
- Drum pe verticala, prefigurand dorinta de a atinge cerul (E. Diradurian, A.
Vljoag)
- Un tip vechi de zgarie-nori (P. Ciurea)
- Inaltimea sa domina la castel (I. Stanciu)
- Lucrare de control la clasa aeronave (E. Manica, T. Hedesiu)
- Controlor de zbor la aeroport (I. Socolov); Organ de control la aeroport (C.
Herescu)
- Pus la colt (V. Potolinc)
A turna:
- Un fel de a spune (A.M.Samsonic)
Turnant:
- Marcheaza o cotitura in evolutia atletilor.
Turnat:
- Spus .. la o adica (B. Bogos)
- Pus in forme .. dupa scoaterea din cuptor (C. Herescu)
Turntor:
- Orchestr de sufltori huiduit de public (sing) (N. Murean)
Turntorie:
- Act de vanzare-cumparare

Turneu:
- Miscare specifica unui joc in deplasare
Turnir:
- Competitie de anvergura destinata seniorilor (B. Vlad)
- Posibilitate de manifestare cavalereasca (I.erban)
Turt:
- Roata brutarului (N. Dumbrav)
- Este dulce in felul sau ... dar se cam clatina (M. Bornemisa)
- Prea cinstit in felul sau (A.M.Samsonic)
- Urma ... de ulei comestibil (P. Goja)
A turti:
- A face o intindere la o actiune in forta
Turtit:
- A suferit o ntindere (D. erban)
- Forme de plata (sing, masc) (I. Seicean)
- Unul care da dovada de mare cinste (V. Bucur)
Turturea:
- Un soi de porumb salbatic (V.Trolea)
A turui:
- A bate gura de pomana (Al.Cristici)
Tuse:
- Primul ajutor in caz de inec (I. Avram, C. Herescu)
- Pan de inspiraie (L. Ionescu)
- Explozie nefericit pe linie aerian (M. Frunz)
- Matusa ruda cu unghiul Junghiu (E. Ndrag)
- Leac expectorant (D. Novacovici)
Tu:
- Muniie/Incarcatura pentru trgtor (O. Alexe, N. Caraiman);
Incarcator ...
pentru tragator; Tip de tragator ... invingator in pozitia culcat (C. Herescu);
Lasat in urma de tragator (D. Baldea)
- Castigator la o tragere in pozitia culcat (C. Herescu)
- Solutie aflata la baza realizarii unor lucrari in centrele de proiectare (E.
Daranga)
- Solutie pentru calcul cu desene (N. Badea)
- Recomanda muierile unui grafician (I. Serban)
- Asternut pe planseta (V. Potolinca)
- Imprim un anumit caracter (Gh. Oncioiu); Evidentiaza o trasatura
de caracter;
- Face imprimari de ochii lumii (I.erban)
- Bun de tipar (P. Ciurea)
- Dovada peremptorie a lui "scripta manent" (B. Stoianovici)
- Knockaut .. care pune capat luptei (C. Herescu); Fixarea strategiei luptelor (M.
Frunz); Ruperea podului sub greutatea luptatorilor (T.Popescu, G.epelu)
- Valabil cu tampil (N. Banu)
- ut din intoarcere.(.. de la tu)! (Gh. Gutescu, S. Cozma)
Tu:
- Evidentiata in urma aplicarii unui marcaj strict pe teren (C. Herescu); Extrema

pe teren
- Limita impusa in unele competitii (N. Mutulig); Limit sportiv (V.
Trolea);
Limitator de mers n gol (I. Manzur)
- Semnaturi inconfundabile ale maestrilor culorii (sing) (T. Niscov)
Tueu:
- Mod de a traga clapa (D. Marcu)
A tui:
- A respira un aer tare (P. Vasilache)
Tuit:
- Act ... de prezenta, ca o atentie
Tutelar:
- Atributul celor care au in ingrijire copii ... prematuri (C. Crbu, I. Socolov)
Tutel:
- Protectie acordata de catre un for superior (I. Vlase)
- Munca de raspundere. cu probleme ... minore (D. Hulu)
- Forma de aripa (V. Trolea)
- Profilata pe aparare
- Cazuta la sfarsitul razboiului pentru independenta (I. Stanciu)
Tutore:
- Responsabil cu juniorii (E. Ndrag)
- Se poarta ca un tata cu copiii altora (E. Gldu); Poarta sarcina copilului altuia
- Calificat laminor ! (I. Tatar)
A tutui:
- A se adresa prieteneste (Dorina si P. Berteanu)
TutuireTutuial:
- Chemare de aproape (V. Potolinc)
- Mod de a face apel la cunostintele obisnuite (O. Manto Jr.)
Tutuit:
- Relatie amicala stabilita amical (M. Gazea)
Tutun:
- Pltit n regie (Gh. Oncioiu)
Tutungerie:
- Debit inscris la activ (I. Caraiman)
- Magazie de cartuse (D. Tipluica)
- Camera de luat vederi (A. Doboan)
Tv:
- Doar unu le desparte ! (I. Tatar)
- Eu intre ele ! (C. Herescu)
TV:
- Lanterna magica a timpurilor noastre (M. Bornemisa)
- Tine post chiar in perioada receptiei (P. Haa)
Tz:
- Taluz lateral ! (A. Boboc); Bazele trapezului !
- Teze date intr-un termen scurt ! (E. Mnica)


a:

ac:

- Br oi ... pentru capra (C. u); Colindator cu capra (C. Herescu)


- Tara Soarelui Rasare !
- Dorinta din urma!(N. Popescu)

- Degajat prin foarfeca


ambal:
- Numai btut ia note bune (N. Banu);
- Ansamblu de coarde cu rezonane folclorice (O. Eftimie).
anc:
- O vorba spusa la timpul potrivit (B. Vlad); Spus la timpul potrivit (O. Eftimie)
- La mare fix (M. Chiricu); Pic la fix (A. Dobosan);
- Modele pentru puti (sing) (C. Stnescu).
ano:
- Evolueaz la categoria coco (L. Popescu).
ap:
-Victim apriori pe altarul justiiei (At. Mateescu); "Pun" ncornorat n ograda justiiei (I.
E. Meteleu);
- Ispaseste pentru altii (A. Doboan); Simbol al ispasirii nedrepte (L. Popescu)
- Inlocuitor de drept, pe nedrept (C. Crbu)
- Vinovat(ul) fr vin (V. Feru, A. Mitu, I. Socolov, P. Berteanu, I.Socolov)
- Cap de acuzare (I. Caraiman);
- Nefericitul "beneficiar" al ponoaselor altora (B. Stoianovici);
- Un pagubos notoriu (ajuns de poveste)
- Fraier cu cioc, ptimind degeaba (T. Popescu); Animal ... cu cioc (C. Herescu)
- Acuzat pentru respectarea tradiiilor (I.E. Meteleu);
- Pedepsit ...sa dea o bere (V. Potolinca); Servit cu puin bere (V. Potolinc); Se
ntlnesc
la o bere (sing) (L. Popescu); Masura care limiteaza consumul de bere
(A.Gagniuc, E.
Mnica)
- Merge la o bere mic (D. David);); Un mic servit la o bere (I. Vlase, Gh.
Prodan, M.
Rdulescu); Mici cu bere (sing) (M. Popescu); Mici la o bere (sing) (A. Mitu);
- Doi mici la o halba (M. Guja); Prea mic pentru o blonda buna (O. Huul); Unul care se
pune cu blondele (I. Iosif)
- Un gulerat care i-a fcut veacul prin crciumi (A. Antonesei); Tip barbos ... si gulerat (N.
Puna)
- Face spume la gur (I. Ttar);
- Era primit cu cinste la Conu Iancu (B. Stoianovici)
- Tip vechi de sonda (M. Frunz)
- A fcut capra cu trei iezi (T. Hedeiu); Iezi mai cucuieti (sing) (St. Marinescu); Iedul
cel mare, (dac ar fi scpat de lup) (M. Zgubea, C. uculeasa);
- Urca cu caprele la munte (I. Isac); Merge cu caprele la pascut (M. Anca)
- Subordonat caprarului (C. Herescu)
- Moartea caprioarei

- Saritor negru la inaltime (C. Herescu)


- Uite-asa o barba avea ... (N. Rotaru)
apinar:
- i desfoar activitatea la Buteni (I. Dumitru); Cu serviciul la Busteni (O. Eftimie)
apin:
- Face operatii pe trunchi; Face pluta
ar:
- Un crai de la rsrit (A. Mitu, N. Caraman, S. Rus, Gh. Oncioiu); Apus ... la
rasarit (B.
Stoianovici)
- Cezar Ivan (E. Gldu); Kaizer a la russe (M. Gzea);
- Mare n Rusia (V. Gogea, P. Goja); Cap de tara indepartat in vechea Rusie (T.
Nicov); I
s-a luat permisul de conducere in Rusia (E. Mnica); A iesit in pierdere la rusi; Cap de
rus nenorocit (E. Gldu);
- Ttucul care nu mai este (V. Feru); Dumnezeul pravoslavnicilor (E. Guja);
- Ultimul apus ... in octombrie (B. Stoianovici)
- Demnitar scos de la naftalina muscalilor (N. Murean)
- Era mare la bulgari (T. Popescu)
- (Om) legat (in trecut) de tarina lui (A. Dobosan, T. Capot, O. Manto-Jr.)
- Principii dup care s-a nlat comunismul (sing) (D. Bldea);
- Sahul (prin corespondenta,) in varianta slava (I. Socolov, S. Arvinte, V. Anghel); Varianta
slava la sah (Gh. Boban, A. Doboan); Regele alb n varianta slav (S.R.
Cacuci, D.
Onofrei); Rege facut mat in varianta slava (B. Stoianovici); Tip de palat din tarile
slave
(V. Trolea)
ar:
- Unitate de suprafata in sistemul international
- Conglomeratele Terrei, strict delimitate (sing) (Gh. Dunca)
- Regiune interurbana (V. Feru); Unitate teritorial (M. H).
- Prsit (de toi) la vam (Fl. Morcov, t. Ciocianu);
- Se ntlnesc la frontier (sing) (T. Capot);
- Oficiu de stat (D. Dogaru, I. Paun)
- Imparte pamantul la oameni (D. Marcu)
- Arie cu specific national (P. Ciurea)
- Casa poporului (V. Potolinc)
- Statul de functiuni ... aprobat de mai-marele neamului (V. Petreanu)
arc:
- Ocupat cu animalele (O. Huul); Se ocupa de animale (E. Guja)
- D ocol la stn (C. uculeasa); ngrdiri n activitatea strungarilor (M. Gzea);
- Gril careu pentru cei mici (C. Herescu); Teren de joc imprejmuit (pentru pitici !) (O.
Manto Jr)
- Bete-n roata
arin:
- Intinsa ... la uscat (I. Isac)
- Lotul lrgit (F. Lazr).
- Primavara si toamna arata bine (L. Popescu)

- Slava Domnului (A. Bacalu);


a:

- Purttoare de cuvnt (M. Dinc, Gh. Luculescu); Nu-i ine cuvntul (M. Rdulescu);
- Gur de foc (L. Popescu); Gura Portiei (A. Doboan); Gura lumii sloboda (A. Ciurunga)
- Mai marele noastre pe care le stimam (sing) (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Mai mare peste
surori (N.Medru, D.Cioflic)
- ncadrat ca sor n mediul rural (D. Georgescu); E ca o sor mai mare (I. Buzdugan);
- Trimiterea la tu (T. Hedeiu).
- Pui de lele (M. Gzea)
- Femeie fara maniere alese (Z. Turdeanu)
- Purtatoarea de cuvant a taranistilor (V. Potolinc)
- Nentrecut la muzicu (A. Doboan);
- Reprezentant volubil a economiei de pia (V. Cernicic);
- O lady de Ciorogarla cosmetizata cu ir (N. Murean)

- Tinuta pe tusa ! (V. Potolinc); eav goala !


- Drept de folosinta ! (P. Berteanu, P. Berteanu)
clie:
- Ascuit la fa (A. Tudose).
- Brbi pentru oameni mari
cnit:
- Acompaniament pentru o sonata (N. Barbu)
- Cu capul plecat (R.Arpad)
- Zgomotul produs de morse (V. Trolea);
- Nebun (E. Ndrag).
ran:
- Om de cultur (A. Rbonescu, D.. Hulu); Oamenii nostri de mare cultura (sing)
(M.
Anca); Are o permanent preocupare pentru cultur (A. Boboc);
- Evidentiat in campul muncii (C. Herescu); Iese n cmp (V. Negreanu);
- Castiga pe teren propriu (D. Nad); Om cu munca de teren
- Titular la lot (B. Stoianovici); Omul nostru de la lot (G. Onea)
- Localizat n centrul pmntului (C. Herescu), Om cu sperana la pmnt (T. Popescu);
- Face pregtirea la sol (Gh. Constantinescu);
- Viaa satului (M. Bornemiza, I. Boar, A. Doboan);
- Ruda apropiat a fermierului (V. Feru).
- Pretendenii arinei (sing) (S.T.Cacuci);
rnime:
- Mas de contact direct cu pmntul (O. Enache).
rnism:
- Mediul oamenilor de cultur (N. Caraman).
rn:
- Loc de munca in domeniul culturii (O. Manto-Jr.); Unitate de cultura la tara (P.Goja)
- Sol .. dus (M. Zgubea);
- Loc pentru ntoarcerea celor disprui (T. Hedeiu).
- Evidentiata post-mortem (C. Herescu)
rm:
- Sfrit n apele mrii (I. Vlase, Gh. Prodan); Limitele apelor teritoriale (sing) (G. Belu)

- Uscat in apa (V.Trolea)


- La capatul pamantului (M. Guja)
- Prezent la toate cursurile (A. Doboan, P. Goja, I. Ttar);
- Hotarat sa-nfrunte vanturile, valurile (At. Mateescu)
ru:

c:
fn:
nc:

-(Cel ce s-a) btut la hotare (limit) (pentru o palm sigur de pmnt) (T. Popescu, N.
Nsui, V. Onofrei, Gh. Luculescu); Btut ca la ua cortului (P. Ciurea); (Pare)
btut n cap (C. Pricop, L. Popescu); Apare nfipt dup btaie (I. erban);
- Marcator pe teren (P. Maftei); Pivot care marcheaza (E. Ndrag); Fac un marcaj stric la
extreme (sing) (D. Nad)
- Par de-o chioap (C. ua);
- Adresa de la gradinita de copii (A. Doboan); Se adreseaza copiilor (A. Doboan); Chip de
copil (Gh. Neme)
- Aer viciat (F. Matei, V. Potolinc)
- Haina de parada la o fata simandicoasa (M. Dogeanu)

- Mic mititel (Al. Cpn);


- Plin de cruditate (I.I. Zamfirescu).
- Pui crescuti in casa (sing) (Gh. Toia)
nar:
- Plin de sange in urma unor intapaturi (I. Ilie); Ne pune ventuze pentru a lua ..
snge (D.
erban); Setos de sange desi e mic (Fl. Georgescu)
- Ala micu care bazaie (nu se potoleste decat daca-l pleznesti!) (C. Herescu)
- Cand vine in casa de la balta... e luat la palme
- Suprtor la ureche (L. Popescu).
- Face semne cu trompa (A. Rbonescu);
- Inamicul numarul 1 al calatoriilor in Delta (I. Ptracu, C.Trnoveanu)
r:
- O mare slbiciune (E. Robciuc); Da dovada de slabiciune (I. Isac)
- Tip subtire (D. Hulu); Un om subire (I. Mihalache); Omusor ! (C. Herescu)
- Model de siluet (I. erban);
- Uscatul pentru pescari (I. Muat); Scos din apa ... gata uscat (P. Berteanu); Dei st n ap,
rmne uscat (T. Popescu); Uscatul care iese din apa; Un fir de apa (I. Iosif);
Trasul din
apa
- Se prezint slab n materie de pescuit (L. Popescu);
- O prad uoar n valuri (D. Georgescu);
- Mic tratat de ihtiologie
- Procedur de apel (R. Vasilescu); Apel scurt; Se aude la apel (O. Huul)
- Semn de atentie la usa omului (O. Huul)
- Refren din "Balada greierului"
- Aviz telefonic. (I. Riti)
r:
- Putin apreciata din toate punctele de vedere (D. Nad)
- Un pic mai altfel (C. Broiu)

- O idee olteneasc (D. Bgrean).


A ri:
- A face apel pe la ui strine (Fl. Barbu); A face apelul (C. Herescu)
- A da un maruntis dintr-un fond lichid
rit(ur):
- Balada unui greier mic (N. Caraiman)
- Somatie de la telefoane (Gh. Toia); Procedura de apel (M. Mnica)
- Curs inferior
A ni:
- A iesi repede la iveala
:
- Crescut cu lapte (V.M. Udrite); O pung de lapte (P. Haa); Centru de lapte (N.
Cioclteu); Calea Lactee. (C. Herescu)
- Pieptul supt (C. uta, B. Stoianovici), Balon prins la piept (C. Herescu);
- Papa dulce pentru cei mici (I. Degeratu, V. rdea); Dat la mas celor mici (N.
Dumbrav);
- Furnizoare pentru puti (A. Vljoag);
- Umfltur ca la urcior (N. Badea);
- Primele surse de alimentare auto (sing) (B. Stoianovici).
- Sfera de atractie (C. Herescu)
n(/i):
- Se bate n u ca s se deschid (A. Boboc); Strns cu usa (N. Dumbrav, I. Vlase, L.
Popescu);
- Faciliteaz deschiderile pe linia porii (A. Boboc);
- Se plaseaz unde e uor (Gh. Luculescu);
- Mobile cu scart care merg pe tocuri (P. Vasilache)
b:
- Bee rasucite!
c:
- In fond e un cocar! (N. Banu)
e:
- Pereche la musc (N. Voicu).
- Tesut cusut ! (A. Tudose)
- Miez de otel ! (I. rlea)
eap:
- Vrf percutant (T. Capot); Escrocherie la varf
eapn:
- Evidentiat post-mortem (V. Potolinc)
- Un fel de inghetata... necomestibila (masc) (C. uculeasa)
east:
- Tare de cap (A. Doboan); Cap sec
- Un soi de dovleac (V. Trolea);
- ine minte (I. erban);
- Carcas de calculator (N. Caraiman).
eav:
- Mijloc de transport dat la ap (I. Iosif); Trage apa n cas (T. Hedeiu);
- Mijloace pentru transportul intern (sing) (C. Broiu); Cale de transport intern (N.
Gheorghiu)

- Bara si gol
- Vase comunicante (sing) (C. Herescu).
- Loc (special) pentru descarcare
- Prinsa la capatul patului (C. Herescu); Prinsa de pusti (D.M. Ivnu, M. Munteanu)
- Gurit/Ciuruita de gloane (O. Enache, M. Popa, O. perlea, C. Herescu)
el:

- Motivare/Fixat de ajuns (F. Matei, O. Huul); E de ajuns (G. Stroe, V. Potolinc, Gh.
Luculescu);
- O tinta care cade cand este atinsa (Gh. Toia, M. Zgubea); Vrf de atins (Gh.
Enachescu);
- Perspectiva antrenanta a unor linii directoare (Gh. Gndu); Prins in perspectiva (O.
Eftimie)
- Scop n sine (Gh. rdea);
- Obiectiv de lupta (A. Moreanu)
- Avut n vedere (Al. Cristici, E. Gldu);
- Cel urmrit (L. Popescu);
- Aflat ntr-un plan ndeprtat (Gh. rdea);
- Proiect de activitate n cadrul unei intreprinderi (B. Vlad, I. Bue);
- Puncte vizate de la nceput (sing) (A. Doboan); Vizat pe parcurs (I. Manzur);
- Stea cluzitoare pe drumul mplinirii (Gh. Dobrescu Jr.).
- Dorinta proiectata pe coordonata timpului virtual (E. Diradurian)
- Statuia intereselor personale, ruinata adesea de vicisitudini (N. Murean)
- Propunere analizata in mod obiectiv (I. Socolov)
elin:
- Teren cu iarba (H. Albert)
ep(i):
- Arme cu caracter defensiv in razboiul rozelor (Al. Cpn); St pe roze (N. Nsui,
V.
Onofrei);
- Cui in floare (M. Frunz)
- Sulitas strajer al petalelor de catifea (E. Ndrag)
- Pericol care ne paste prin tufisuri (P. Ciurea)
- Ac de cojoc
- Rasi la fata (I.Apostol, V.Onofrei, D. Hulu)
epe:
- I-a servit pe turci cu vrf i ndesat (D. ipluic).
epos:
- Pr de perie (A. Boboc)
- Tip cu barba (V. Potolinc)
- Un gen de cactus
esal:
- Cu dinti de cal (Gh. Postelnicu, Fl. Vldulescu)
eslat:
- Cosmetizare la unele sectoare zootehnice (M. Puiu).
estor:
- Lucreaza cu mainile la spate; Castiga punand spatele la treaba
- Furnizor de confectii (I. Stanciu)
- Creierul mainii de rzboi (P. Haa).

estur:
- Structura unor fibre (N. Caraman);
- inta final a multor rzboaie (F. Vasilescu).
A ese:
- A prinde un fir (I. Dragomir);
- A lucra la un anumit material (C. Herescu).
- A trage la razboi (t.Ciocianu)
est:
- Unitate rurala de panificatie (Gh. Toia); Produs de panificatie la tara
- Coc demodat (sing) (D. Bldea).
- Inchizatoare la broasca (Gh. Toia)
estoas:
- Are un sistem osos de protectie
estos:
- Imbracat intr-o camasa ... de forta. (A. Boboc)
esut:
- Aciune de rzboi (P. Ciornei); Operaie la rzboi (I. Avram); Ieit din rzboi (I. Srbu);
- Prins/Legat n pnz (Gh. rdea, C.Herescu)
- Lucrat pe la spate (P. Aidimireanu).
ee:
- Rea de musc (V. Pisu).
f:
- Fee la oglind ! (P. Ciurea)
i:
- Vine dupa mi (N. Badea)
- Cap de ipar! (I. Ilie)
- Goleste oiul! (D. Iacovi)
- Printi si conti pe cale de disparitie! (I. Stanciu); Rotile din spate! (A.Tudose)
icnit:
- Tip de judecata nedreapta (L. Popescu, H. Albert); Judecator nedrept (C. Herescu)
- Un fel de tacanit (A.Tudose)
- Lasat de capul lui
ie:
- Un fel de mie, imprumutata de la tine (V. Trolea)
igan:
- Rom pentru export (T. Capota); Esen de rom (T. Capot)
- Colindator conform obiceiului (P. ecman, I.Socolov)
- Local indian (E. Gldu).
iganc:
- Ghicitoare popular (M. Anghel, I. Ttar).
ignos:
- Folosit ca adaos cu esen de rom (C. Pricop).
igare:
- Rezultatul muncii in regie (B. Vlad)
- Vine intr-un pachet timbrat
igaret:
- Cilindrul unui cartu (T. Capot).
iitoare:

- Femeia cu care trieti (A. Boboc).


iitor:
A ine:

- Om fara acte (P. ecman)

- A prinde bine (C. Sua).


inere:
- Imbratisare pe ring (M. Gzea)
- Cu putin timp in urma (B. Stoianovici)
int:
- Apreciata in mod obiectiv (V. Potolinc)
A inti:
- A se pregati pentru tir (T. Nstase)
inut:
- Luat de mana (D. Bako, E. Gldu)
inut:
- Fcut pe apucate (D. Hulu).
- Model de uniform (A. Antonesei, T. Popescu).
intar:
- Moara de .. tabl (A. Tudose); Moar unde se pierd boabe (D. Bldea).
inta:
- Tragator ... fara tus (L. Popescu)
int:
- i btut, i-mpucat i atins cteodat (V. Pisu); Tije cu flori batute (sing) (V. Opri)
- Btut de puti (A. Doboan); Visul spre care se ndreapt nite puti (T. Capot).
- n centrul ateniei (M. Bornemisa);
intit:
- Luat in colimator (P. Ciurea)
intuit:
- Fixat pe loc (D. Serban)
inut:
- Cuprins odinioara intr-o forma administrativa (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Localizare la suprafata (St. Marinescu); Intins la uscat (V. Feru)
- Termen cu caracter provincial (I.erban)
- Soi de regiune (V. Potolinc).
- Strans de mana (A. Imre)
A ipa:
- A se afirma cu trie (V. Potolinc); A intari spusele (V. Potolinca, M. Rdulescu, C.
Stnescu)
- A face o emisiune de maxim audien (T. Capot);
- A face gura mare ... ca o femeie oarecare (P. Guja)
- A forta intrarea intr-un pavilion (T. Ploni)
ipar:
- Ca un sarpe de apa. (T. Capota)
ipt:
- Manifestare excesiv cu disconfort sonor (V. Negreanu);
- E ceva de speriat (N. Caraman);
- Intareste spusele (I. Hanga, C. uta)
- Rezultatul unui dialog la cea mai inalta tensiune (C. Crbu, I. Socolov)

- Realizare oral a temei (T. Capot);


iptor:
- Fel de a vorbi pe intelesul surzilor (I. Seicean)
A istui:
- A reduce vorbitorul la tcere (D. Popa).
istuial:
- Vorba linititoare a unui ssit (E. Gldu).
itei:
- Ceva rafinat n cele din urm (C. Herescu);
- Rezultat n urma unor sondaje (St. Ciocianu).
- Scos din pamant ... cu sapa (D. Bakos)
- Sange negru ascuns in adancuri (Fl.T.Vasilescu)
- Se plimb cu tancul (V. Feru);
- Sta la baza rezolvarii unor probleme de incalzire (M. Bornemisa)
- Rezultat scontat pe terenul Petrolului (P. Haa)
iter:
- Ansamblu de coarde (A. Tudose).
iu:
- Mai subtire decat un r (B. Vlad)
A iui:
- A avea o stare acuta la urechi (M. Bornemisa)
iuit:
- Bruiaj sonor de inaalta frecventa in registru acut (Gh. Boban)
- Legatura telefonica realizata la inaltime (Gh.Dobrescu-Jr)
- Proba de microfon (P. Berteanu)
iuitur:
- Atentat la ureche(A. Ciurung).
m:
- rm pustiu ! (M. Bornemisa)
n:
- Un taran cu-n papagal (E. Mnica)
oal:
- Piese vechi, ale unui ansamblu popular (sing) (V. Bogo); Piesa in stil pop
(A. Boboc)
- O hain care se poart mai rar (E. Gldu); Ultimul model de hain (P. Rotaru-Coli);
- Un port ndeprtat (sing) (Gh. Luculescu); Depreciat n port (I. Vlase, Gh. Prodan);
Portul vechi (D. Hulu)
oc:
- Dat din vrful buzelor (A. Ciurung).
oi:
- Comanda de foc la o bomba; Gur de foc;
- E mic dar plin de trie (A. Baican); Msur care s-a impus cu trie (E. Gldu);
- Un ciocan de sticla (V. Trolea); Concurent ... la ciocan (aflat in plina actiune !) (C.
Herescu, Gh. Dobrescu-jr); Se bate cu ciocanul
- Servit cu uic .. la mijlocul petrecerii (M.R. Pascalu);
- Ameete cnd se d peste cap (P. Goja);
- I s-a lungit gatul pentru o gura de tarie
- E un tip de pahar (F.tefanescu).

ol:

om:
p:
r:
:
T:
u:
ucal:
ugui:
uic:

up:
upa:

- Msur (mic) la picior (C. Herescu, D. Ndrag); Mic n picioare (V. Trolea); Parte a
piciorului (L. Popescu);
- Ia msura la o blan (T. Capot); Masura privind armele de foc (T. Capot)
- Se desfoar pe culoare (I. Manzur); Se desfoar n sal (C. Herescu);
- Presul (t. Ciocianu)
- (Pus) sub covor (V. Potolinc);
- Iese prin batatura
- Ptura (de jos a) rnimii (A. Boboc); Patura de jos
- Hain .. de clcat (A. Antonesei).
- Ritm de crestere pe un grafic britanic (Fl.T.Vasilescu)
- Englezul care arata cu degetul (P. Haa)
- Cei zece care sunt tinuti in palma (sing)
- Mo dat pe spate ! (I. Dragomir)
- A sorbit din ap !; ap golit ! (C. uta)
- A plecat din ar (A. Doboan)
- Capaete de tarus ! (N. Medru, D. Cioflic)
- Tee ! (M. M. Popescu)
- inut pustiu ! (M. Mnica)
- Cuu! (P. Georgescu)
- Alaturi de tine, la nevoie (P.Berteanu)
- Sus la munte (V. Potolinc)
- Form de vrf pentru atleii la nlime (P. Haa).
- Tria specific poporului romn (E. Gldu); Trie dat pe gt (Gh. Oncioiu).
- Varianta alambicat a apei tari, preferabil de un tip trznit (T. Popescu);
- Esen de prun (V. Potolinc); Un fel de prune .. cu noroc (A. Ciurung);
- Btrn generatoare de stri euforice (L. Popescu); Buna ... cand e batrana (Gh. Boban)
- Preparat la cazan (C. Herescu)
- Ridicat n grad (B. Stoianovici);
- Sortiment de phrue (I. erban).
- Un fel de hop (V. Trolea).
- E vorba de-o saritura (V. Potolinc)

- Exclamaie la contactarea solului (A. Rbonescu).


urur:
- Stalactita (judecand la rece) (V. Feru, I. Filip)
- Acele care ne stau in cap (sing) (D.I. Nicula)
- Apa cristalina izvorand de la inaltime (T. Capot)

- Ornament pentru pomul de iarna


u:

- Indica victima unui atac prin surprindere (M. Dogeanu); Un fel de a ramane surprins (A.
Stnescu)
- Stare mirobolanta de domeniul incredibilului (P. Vasilache)
- Semnul mirarii
- Face cale-ntoarsa (P. Berteanu)

U
Ua:

U:

Ub:

Uc:

Ucaz:

- Numai una si-una !


- Medii poluante! (C. Herescu); Luat la mijloc! (Fl. Georgescu, L. Popescu)
- Au dat pe spate! (Gh. Guru); Au sa se intoarca! (V. Feru); Citit-au in oglinzi
ca intr-un manual! (E. Diradurian)
- 2-4%! (St. Iavorovski)
- Inceput de urmarire cu un final de pomina! (E. Diradurian)
- Va propun un calcul: nou pe din dou! (At. Mateescu)
- Cele absente din cul! (O. Huul)
- Urn goala! (D. Hulu)
- Tras dintr-un tub! (T. Capot); Cele retrase din club! (T. Capot); Club fara cele
necesare !
- Imbracate-n suba! (A. Doboan); uba fara maneci!; Aici la mijloc e buba !
- Varf de surub !
- Eunuc! (V. Trolea).
- Insemnari marginale intr-un uric! (A.M. Samsonic)
- Incadreaza un ucenic! (I.erban); Ucenici fruntasi ... la lucru! (C. uculeasa)
- Miez de nuca! (N.V.Barbu, N.Banu, t.Ciocianu); Umplutura de fructe! (C.
Voica, O.perlea); Golul unic inscris la o rejucare! (D.Nad)
- Coada de gugustiuc! (D.I. Nicula); Papuc dezlipit! (T. Ploni)
- Cuprins din spate! (Gh. Gutescu)

- Ordonanta domnului (Cl. u)


Ucenic():
- Un meserias de clasa intai (H.S. Simon); Vanator/Invatator de meserie (V.
Trolea, I. erban)
- Copiator profesional (V. Trolea)
- Copilul care crete pe domeniu (E. Gldu)
- Minor apt de munca (I. Boar)
- Aspirant la dobandirea unei bratari de aur (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- O nvtoare la locul ei de munc (A. Vljoag); Un om invatat (V. Potolinc)
- Baiat de treaba (P. Georgescu)
Ucenicie:
- Perioad de instrucie (C. uculeasa)
- Invatatoare de meserie (C. Herescu); Facuta la meserie (N. Mutulig); Vechea
scoala de arte si meserii (C. Herescu)
- Stagiu/Practica in productie (C. Herescu, S. Arvinte, V. Anghel)
Uci:
- Luciu nemarginit ! (I. Caraiman)
A ucide:
- A scoate si sufletul din om (D. Bgrean)
Uciga:
- Scoate sufletul din noi (I. Socolov); Ii scoate sufletul (I. Caraiman)

- Scurteaz viaa oamenilor (A. Ciurung); A luat viaa n serios (E. Gldu)
- Se ocupa de curatatul viilor (A. Ridiche)
- Te las rece (Gh. rdea)
- Platit la lichidare (C. Georgescu)
Ucis:

Ud:

- A primit o bataie sora cu moartea (L. Popescu, A. Stnescu); Ajuns la punctul


mort
- Forat s ia poziie de drepi (A. Botea)
- Trimis iremediabil pe trmul amintirilor (D. Popa)
- Achitat nainte de scaden (C. Pricop); Sfarsit inainte de termen (C. Herescu)
- Facut sa plece mai devreme (M. Zgubea)
- I s-a taiat rasuflarea
- Dat gata (B. Stoianovici)
- Impins in groapa (I. Musat)
- Un om rupt de lume (C. Raia); Scos din randul lumii (L.Popescu)

- Departe/Poriune de uscat (A. Rbonescu, T. Nstase, N. Banu,N. Badea, I.


Covalschi); La mare distan de uscat (D. Preda, P. Rotaru); Departe de uscat
(Tr. Cioclteu)
- Facut de muiere (V. Butoi); Ieit de la o muiere (E. Mnica); Victima/Rodul
muierii (C. uta, D. Huluta); A ajuns astfel datorit unei muieri (I. Mnica)
- De la el ai ce stoarce (T. Capot); Bun de sters/stors (T. Nastase, V. Potolinca,
Gh. Luculescu, M. Anghel); Se sterge .. desi nu este gresit (C. Herescu)
- Intrat/Dat la apa (L. Popescu, S. Petrica); Vin din apa (sing); Ramas ca atare
dupa retragerea apelor (E. Ndrag); Tratat cu apa chioar (N. Caraiman, A.
Doboan, V. Butoi, G. Popescu); Intrat zdravan intr-un mediu apos (B. Vlad)
- Ramane asa ... dupa ce pica (D. Nad); Picat cum e mai rau; Picat la examen (t.
Ciocianu); Un sol picat din cer (A. Doboan)
- Unul cam plouat (V. Potolinc); Varianta masculina a unei curci plouate (M.
Gazea)
- Rezultat dupa multa sudoare (M. Frunz); Rezultat dupa ploaie (F. Georgescu)
- Ieit la liman (N. Caraman); Aa cum iese din turnare (A. Dinu)
- Aflat pe calea undelor (A. Tudose)
- Acoperit cu o pelicul/strat de lac (M. Frunz, V. Zaicu, M. Zgubea)
- Afectat de precipitatii (P. Ciurea)
- Tratat cu picaturi contra pojarului (R. Arpad)
- Crescut in umezeala (N.V.Barbu)
- Revenit la sol (A.Gagniuc, E. Mnica)
- Trecut printr-un curs din care a mai retinut cate ceva (I. Stanciu)
- Supus unui tratament la bazin
- Pretext de schimb pentru cei mici (A. Doboan); In felul acesta se mai schimba
copiii
- Rude retrase!; Cand creste, e crud ! (Gh. Docea)
- E ceva ciudat la mijloc! (M. Dogeanu)
A (se) uda:
- A canaliza resurse lichide n domeniul culturii (Gh. Gandu); A face un act
esential de cultura (t. Ciocianu)
- A aplica un tratament cu picaturi (Gh. Toia)

Udare:

Udat:

- A intra la ap (F. Matei)


- A se da muiere adevarata
- Muierile noastre (sing) (N. Caraiman); O muiere serioasa (T. Capot)
- Tratament cu picaturi (V. Feru, I. Filip)
- Evidentiata la cursul de sudori
- O mic atenie n viaa unei flori (N. Murean)

- Muiere nefericita ca urmare a tratamentului cu picaturi (P. Vasilache); Supus


muierii (N. Caraiman, T. Pocutan)
- Tratament eficace contra pojarului (I. Degeratu); Tratat cu apa chioara (V.
Potolinca)
- Motiv de schimbare n viaa sugarilor (Gh. Chiril)
- Revenit la sol (A. Doboan)
- Sta plouat (I. Caraiman)
- Cinstit la inaugurare (V. Potolinc)
Udtur:
- Vrsatul care alung pojarul (Z. Turdeanu)
- Aspiratoare de praf (N.Banu)
Udeal:
- Dovedite de-o muiere (Gh. Crian, I. Socolov)
- Se face ca ploua (Gh. Crian, I. Socolov)
Ue:
- Eu .. in alt sens ! (C. Herescu)
- (La) periferiile urbei ! (L. Popescu, I.G. Gruni); Urbe la periferii (V. Potolinc)
- Urme laturalnice! (A. Ciurunga); Urechea stanga si cea dreapta! (P. Haa);
Unitate la capete!
- Ingenue intr-un duet! (C. Herescu); Canalul de Suez! (E. Gldu, Gh. Dobrescu
Jr)
UE:
- Zona de trafic deschisa noua
Ued:
- Cursuri fara frecventa (sing) (I. Buzdugan); Curs special fr frecven (M.
Frunz); Las apa s curg n deert (S. Contz); Prezentat curgtor cu
intermitene (B. Stoianovici)
- Apa cu plaja cea mai intinsa din lume (E. Daranga); Apa cu nisip (A. Ciurunga)
- Trece valea seaca ... (A. Doboan)
Uf:
- Scapat de plictiseala (D. Georgescu)
- Memorialul durerii
- Bufa in continut ! (N. Cioclteu)
- Coada de pamatuf! (L. Popescu)
UFO:
- Farfurii englezeti (abr) (T. Capot)
Ufolog:
- Se uita cu jind la farfuriile altora
Ug:
- Sambure de struguri! (V. Anghel)

- In plina fuga! (I. Buzdugan); Prinse in fuga! (A.M. Samsonic); In fuga de la


Lugoj la Cugir!
- Trece la urma ca un tavalug, tot intr-o fuga! (P. Haa)
- Urme de plug! (E. Ndrag)
Uger:

Uguit:
Uh:

Ui:

- Surs de lapte direct de la productor (D. Popa); Centru/Depozit de lapte


(amplasat mai in spate) (I.E.Meteleu, L. Popescu, V. Potolinc, I.Riti);
Rezervor la fabrica de lapte (V. Potolinc); Punct de colectare a laptelui (D.
Arghir); O punga cu lapte dulce (A. Tudose); Container pentru vase de lapte
proaspat (C. Herescu); Cornulete cu lapte (S. Leoveanu)
- Mamele viteilor (sing) (A.M. Samsonic); Hranitor pentru vitei (N. Dumbrav);
Folosit la alimentarea viteilor (A. Schindarli)
- Supt nainte de a fi rumegat (E. Gldu); Supt din e (D. Tipluica);
- Piept de vita. (E. Guja)
- Oficiu alimentar (N. Murean)
- Lactobar cu autoservire pentru o clientela minora (N. Murean)
- Vorbe de claca la usa porumbarului (Gh. Oncioiu); Cntare pentru porumb (V.
Trolea)
- Uhi bade ! (V. Feru, I. Filip)
- Vorba .. fara de duh ! (Gh. Dobrescu-jr)
- Hai dupa unu ! (D. Bgrean)

- Unu si/plus unu! (M. Guja, O. Manto Jr)


- Se scoate dintre ui ! (L. Popescu); Laturile unui unghi! (V. Trolea)
- Uimire zugravita pe fata! (C. Crbu, I. Socolov); Primii pasi pe drumul uitarii!
(Fl.T.Vasilescu)
- Aflati in cuib de pinguin! (M. Gzea); Prins in cuie!; Cui fara floare! (A.M.
Samsonic)
- Ai lui, fr el! (N. Caraiman); Pui fara cap! (D. Ndrag); Cucui la cap! (C.
Herescu)
A uimi:
- A ataca prin surprindere (P. Abdoula, D. Guinea); A surprinde pe cineva (T.
Capota); A face cuiva o surpriz (C. Herescu)
- A casca bine ochii (P. Ciurea)
- A depasi orice pronostic (I.I.Zamfirescu)
Uimire:
- Te face s te simi minunat (A. Botea); Face ochii mari (I. Tatar)
Uimit:
- Un chip minunat (A. Boboc, Gh. Constantinescu, C. Dumitriu); Minunat in felul
lui (N. Rotaru); E intr-adevar minunat (V. Rusu)
- Tratat cu ocuri (T. Frasin)
- Pus sub semnul ntrebrii (P. Haa)
- A fost atacat prin surprindere (Gh.Dobrescu-Jr)
Uimitor:
- Da lovitura prin surprindere in felul lui (A. Manolache)
- Stupefiant ... neinterzis (V. Negreanu)

A uita:
- A goli sacul cu amintiri (E. Ndrag); Mod de a nu mai trai din amintiri; A se
pierde in amintiri (A. Tudose)
- A nu avea reineri (D. Bldea); A se manifesta fr reinere (N. Barbu)
- A trece cu vederea (Gh. Arvinte)
- A inregistra o pierdere datorita neglijentei (I. rlea)
A se uita:
- A avea in vedere (C. Herescu); A trece cu vederea (I. Degeratu); Un fel de a
vedea lucrurile (P. Berteanu)
- A se angaja in cercetare (A. Bacalu)
- A face cu ochiul (C. Herescu)
Uitare:
- Pierdere n negura vremii cu slabe anse de recuperare (P. Haa); Pierdere
inregistrata din lipsa de atentie (A. Dobosan); Pierdere prin abandon (C.
Herescu); Soldata cu pierderi (B. Stoianovici)
- Pierdere in amintiri (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, D. Manzat); Pentru ea,
amintirile sunt o pierdere de vreme (Gh. Chiril); Noaptea amintirilor (M.
Bornemisa, M. Guja)
- Neglijente in urma catora se inregistreaza pierderi (sing) (C. Herescu)
- Rezultat inregistrat la o pierdere prin abandon (Gh. Dobrescu Jr.)
- Iesire/Scoatere din minti (N. Caraiman, A. Doboan, A. Tudose); Noaptea
coborata pentru intinderea mintii (A. Vlajoaga)
- Se manifesta fara retineri (L. Popescu)
- Trecere in anonimat (V. Potolinca)
- Autogol inscris cu capul (M. Anghel)
Uitat:
- Aflat n pierdere (B. Stoianovici); Inregistrat la pierderi (I. G. Gruni)
- Personaj scos din amintiri (Gh. rdea); Ieit/Scos din mini (N. Caraiman, St.
Ciocianu)
- Absenta nemotivata la apelul mentiunilor (P.Vasilache)
- Pierderea cunostintei (t. Ciocianu)
- Trecut definitiv in rezerva (A. Ciurunga)
- Sarit bine (L. Popescu)
Uittur:
- Scapata din ochi (L. Popescu); Apreciata dupa ochi (V.Trolea)
Uite:
- Comanda pentru ochire (M. Has)
Uituc:
- Ii scrie memoriile (D. ipluic); Nu-si poate scrie memoriile (V. Feru)
- Are mai putine retineri decat altii (I. Boar, I. Manzur)
- Saritor la cap (cu goluri la activ !) (P. Matei)
Uiu:
- Scos la hora
Uium:
- Raie de mlai (N. Badea)
- Oprit in dreptul morii
Ul:
- E unu' cu el n celul ! (C. Pricop)

- Uile de la aul ! (V. Opri); Usile de la dulapul ... de scule ! (N. Popescu)
- Leu schimbat n guldeni ! (Gh. rdea)
- Incepe ultimul si termina primul ! (Ed. Anca)
- Mult mai putin periferia! (I. Musat); Aflati in aule! (N. Dumbrav)
Ulan:
Ulcer:
Ulcic:

Ulcior:
Ulei:

Ulise:
Uli:

Uliu:

- Lupta cu caii (V. Potolinca)


- Nisa cu acizi, in perete (N. Caraiman)
- Dor mistuitor intr-o ipostaza cu multa afectiune (sing) (N. Popescu)
- Olita .. pentru oameni mari (C. Herescu)
- Mic recipient de alimentare (N.B. Verciuc)
- Pmntul n viziunea creatorului (D. Bldea)
- Vas cu curse limitate (I. Caraiman)
- Interpus pentru aplanarea unor frecuuri (Gh. Constantinescu); Pus sa atenueze
tot felul de frictiuni (D. Georgescu)
- Grsimea fiarelor (A. Ciurung); Grasime ... de urs (C. Herescu)
- Dat .. la mir/gresat (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazar, I. Ilie)
- Remediu contra griparii (A. Tudose)
- Lichid special pentru baia mainii (N. Caraiman); Iese deasupra apei, in baie (D.
Georgescu)
- Articol de presa (Gh. Gurau)
- Fondul plastic pentru pictori (C. u)
- Casa de lemn pentru o familie numeroasa
- Asiociatie familiala recunoscuta pentru harrnicia lucratoarelor (P. Vasilache)
- Servit cu salata (A. Stnescu)
- Imprimeu (!) ... pe panza (A. Doboan)
- As in jocul de cai in vechea deschidere greaca (A. Doboan)
- Se bucura de trecere in lumea satelor (C. u); Aflat n trecere prin sat (M.
Bornemisa); Cu trecere n lumea satului (A. Boboc); Are trecere in satul sau;
Deirata satului (N. Caraiman)
- Bttur facut de opinci (M. H, F. Georgescu); Calcata printre bataturi (M.
Stancu); Btuta noastr rneasc (I. Vlase, Gh. Prodan)
- Face un drum la tara (G.epelu); Drum de tara (L. Popescu)
- Copila strzii (privita cu nostalgie.. la margine de Bucuresti) (A. Vlajoaga, A.
Dobosan)
- Decor pentru colindatorii populari (Gh. Luculescu)
- Culoare ntre garduri (sing) (L. Popescu)
- Retras din circulaie (C. Herescu)
- Supraveghetor la pui (C. u); Gata de atac daca-i pui; Unde-i pui, acolo pica
(N. Banu); Se arunca prin ograda pentru ciugulitul puilor
- Se da la pui pentru hrana (A. Rabontescu); Se da la pasari (I. Tatar)
- Zmeul cel rau plecat pentru rapirea unei frumoase puicute (P. Vasilache); Se da

Ulm:

Ultim:

in vant dupa puicute;


- Pirat al aerului (T. Popescu)
- Are orbul gainilor (P. Berteanu)
- Specializat in curatirea bataturilor
- Aparitie rapitoare pe la curte (D. Hulu)
- O roata ... in esenta (P. Berteanu); Fcut roat (N. Banu); Un alb pentru care ...
trebuie sa mai dam o roata; Arborele rotilor (A. Latcan, C. Untea)
- Masa obezilor (I. Serban)
- Arbori din care (sing) (A. Doboan)

- Termen consacrat al unei victorii retorice (Fl.T.Vasilescu)


Ultimatum:
- Nota de predare (O. Enache, M. Popa, O. Sperlea)
- Verb conjugat ... la modul imperativ
Ultimativ:
- Act intocmit pentru predare (I. Degeratu)
Ultra:
- Marcheaza peste masura de la inceput (A. Doboan)
- Prea n fa (C. uta)
- Calitate extra (V. Feru)
Ultraj:
- Fapt demn de reinut (G. Magheru)
- Infractiune care duce la lezarea unui organ (I.E.Meteleu. T. Hedeiu)
Ultrasunet:
- Sonor dat la maximum care totusi nu se aude (C. Herescu)
- Manifestare vibranta la care ramai surd (B. Vlad)
Uluc:
- Da apa la moara (Gh. Toia)
- Prtie de bob (B. Stoianovici)
- Produs pentru hrana vitelor
Uluc:
- Confecii din blan (sing) (A. Boboc); Blana uscata la gard (A. Doboan)
A ului:
- A face sa te simti absolut minunat (O. Huul); A fi minunat (t.Ciocianu)
Uluit:
- Ramas cu gura cascata (P. Abdula)
Uluitor:
- Gur-casc
Um:
- Neutrul Romei antice (I. Caraiman)
- Casa Armatei (abr) (I. Tatar)
- Putin umor, nu gluma ! (C. Herescu)
- Suma medie ! (L. Popescu); O suma in fond !; Glumet in sinea lui ! (L. Popescu)
- Cum e unul la inceput ! (D. Huluta); Cum i ce se pierde ! (V. Trolea)
- Post-scriptum ! (A. Moreanu); Cadre luate la drum ! (E. Gldu); Medium in
ultima sa transa! (V. Trdea); Acum ... e fara varf ! (P. Matei)
- Volum aparut in cele din urma ... postum ! (C. Herescu); Aparitii postume ale

unor volume (V. Bucur)


Uman():
- Ceva ca lumea (M. Chiricu); Sensibil la problemele din lume (T. Hedesiu);
Sensibil la problemele lumii (O. Huul); Definitoriu pentru lumea in care traim
(T. Capota);
- Bun al omenirii (D. Hulu); Bun in felul lui (I. Sasu); Asta-i buna (N. Badea)
- Sta in firea semenilor (masc) (S. Leoveanu); (E) de-o seama cu noi (sing)
- Cu dragoste de oameni (V. Vasilache)
- Unitate de masura pentru respectul bunavointei (P. Vasilache)
- Model pentru o fata de masa
- Nobil pentru noi (I. Stanciu)
Umanism:
- Grija fa de lumea nconjurtoare (T. Capot)
Umanist:
- Apreciat ca bun, dup ce a fost cultivat (A. Botea)
- Increzator in semenii sai (L. Popescu)
Umanitar:
- Face parte din lumea bun (C. u)
Umanitarism:
- Insusirea unui bun (V. Trolea)
- Emanatie de caldura de aproape (O. Eftimie)
Umanitate:
- Iubire intre oameni (A. Boboc); Oameni in toata firea (C. Herescu)
Umanoid:
- Primatul lumii rationale (V. Trolea)
Umr:
- Mijloc de transport auto (N. Banu); Posibilitate de transport auto a unor poveri
(I. erban); Solicitat n transportul auto (Gh. Constantinescu); Autobaza de
transport (I. Boar)
- Batut prieteneste (T. Nastase); Batut intr-o intalnire amicala (C. uta); Loc
stabilit pentru bti amicale (M. Gzea); Loc pentru o bataie intre prieteni (I.I.
Zamfirescu)
- Legati cu mainile la spate (sing) (Gh. Guru); Legati de maini (sing) (Gh.
Luculescu); Prins de mana (V. Trolea, Al.Cristici)
- Legat la/de gat (P. Haa, O. Manto-Jr, Gh. Boban); Prins cu mna de gt (D.
Preda, P. Rotaru)
- ine mna la cap (A. Vljoag); i-e cam peste mana (P. Goja. M. Zgubea)
- Ridicati pe brate (sing) (C. Herescu); Prins de brat (M. Gzea, I.rlea, V.
Feru); Antebra ! (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Membru superior al trunchiului (C. Herescu, V. Butoi, I. Filip, Gh. Glea);
Punct de ramificatie pe trunchi. (A. Boboc)
- Tacutii ridicati in necunostinta totala (sing) (T. Niscov); Se ridic n netire
(sing) (N. Caraman, A. Boboc)
- Dau semne de nedumerire (sing) (O. Manto-Jr.)
- Pus la grea incercare (T. Popescu, V. Potolinca, M. Anghel); Pus unde-i munca
mai grea (V. Potolinca); Pus la greu (D. Hurtupan)
- Ajutor la locul de munca (H..Simon); Loc de munca pentru docheri (Cl. u,
H. Albert)

- Un plan de sprijin pus in aplicare cu greutate


- Intr n aria lateral a corpurilor (V. Negreanu, N.B.Verciuc)
- Nivelul peste care oriicine se ridic cu un cap (I. Boar)
- Extremitati ale membrelor, cu rol de sustinere (sing) (B. Vlad)
- Dovada concreta de solidaritate in caz de nevoie (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Se ascunde in dulap dupa ce s-a dezbracat omul (P. Haa)
- Piedica pusa la arma, in timpul tragerii (P. Hasas)
- Amortizor de recul; Amortizor pentru puti (V. Trolea); Patul pustii
- Loc de munca pentru docheri (I.Apostol, V.Onofrei)
Umbel:
- Aranjament floral cu iz de papadie
Umblat:
- Rezultat n deplasare (T. Capot)
Umbrar:
- Mijloc preventiv contra arsurilor. (Gh. Gndu)
- Insul reconfortant ntr-un ocean fierbinte (Fl. T. Vasilescu)
Umbr:
- Ne insoteste in drumurile noastre pe jos (B. Vlad)
- Aflat ntr-o lumin nefavorabil (M. Tun, C. Untea)
- Racoritoare (sui-generis) in sezonul estival (T. Capot, Gh. Dobrescu-jr)
- Mica in amiaza mare
Umbrel:
- Rasar ca ciupercile dupa ploaie (sing) (R. Vasilescu)
Umed:
- Deosebit de uscat (V. Feru); Nu departe de uscat (N. Caraman); Situat in
preajma uscatului (D. Guinea)
- Rezultatul unei deshidratari partiale (M. Molesag)
- S-a ales cu o muiere usoara (C. Sgrcea, I. Buse); Foarte apropiat de muieri (D.
Bgrean)
- Jilava, o vreme nchis (masc) (T. Capot)
Umera:
- Imbracat acasa ... dupa ce ne dezbracam (A.M. Samsonic); Se imbraca la
garderoba (Gh. Nistoroaia); Se imbraca cu haine purtate (Gh. Toia)
- Prins gol in dulap cand ne intoarcem de la o petrecere de tinuta; Mobila .. tip
dulap (C. Sgrcea, I. Buse)
- Pastreaza imbracamintea nepurtata (Gh. Magheru)
- Bara de poart (N. Caraiman)
- Ajutor de croitor (D. Guinea)
- Atarna hainele pe el (C. Baroiu, C. Bnzaru)
- Dupa ce se intoleste, se duce la agatat (D. Tipluica)
- Simplu manechin (I. Serban); Manechin pregatit pentru parada modei (P.
Vasilache)
Umeri:
- Ridicati fara (ajutorul) cunostinte(lor) (A. Tudose, M. Zgubea)
- Prilej de bataie intre prieteni (E. Guja)
Umezit:
- Se supune usor muierii(E. Nadrag); Supus unei muieri usoare (V. Trolea);
Abia dovedit de o muiere (G. Onea)

- Rezultat n urma unei plngeri (N. Badea)


Umiditate:
- Ap gazoas (M. Frunz)
Umil:
- Interesat cnd se pleaca (M. Gzea); Capul ce se pleaca (A. Vlajoaga, N. Banu)
- Plecat (la mare) n interes de serviciu (V. Feru, C. Sgrcea, I. Buse); Plecat
la/catre mare (pe cont propriu) (D. Bakos); Slugarnicul plecat la mare (C.
uculeasa); Plecat in lume (V. Potolinca, D. ipluica)
- Predispus la plecare (A. Boboc); Pregatit/Gata de plecare (B. Stoianovici, T.
Capota); Plecat in chip rusinos (S. Arvinte, V. Anghel)
- Privitor la pamant (A.M. Samsonic)
- Contemplatorul resemnat al existentei pe verticala (M. Dogeanu)
- Aflat intr-un complex de inferioritate (L. Popescu)
Umilin:
- Apsare de sus (N. Caraiman)
- Se spune la plecare (I. Buzdugan)
Umilire:
- Incepe cu momentul plecrii (N. Cioclteu)
Umilit:
- Supus plecat ctre un suspus (A. Dinu); Pregtit de plecare (E. Gldu)
- Ramas fara pic de orgoliu (E. Daranga)
- Pus in inferioritate (L. Popescu)
Umilitor:
- Te obliga sa fii mereu plecat (C. Pascu); Pleaca des capetele (C. Broiu)
Umlaut:
- Puncte de schimbare a timbrelor (sing) (F. Mrescu)
Umoare:
- Apa din ochi (G. Onea)
Umor:
- Se face de rasul lumii (E. Daranga); Facut de ras (I. Tatar)
- Compus al srii prescris n medicaia viciilor (V. Cernicica); Sare .. la noi (N.
Caraiman)
- Bun de gluma (V.Feru); Luat mai in gluma, mai in serios (Gh.Chirila); Trdeaz
seriozitatea (A. Botea)
- Domeniul spiritelor i .. al duhurilor de altdat (I. Cristea); Se manifesta cu
prezenta de spirit (A. Stnescu)
- Spargator de gheata in mediile cu multa raceala (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- De buna voie (si nesilit ... ) (Gh. Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu)
- Rege incoronat in Tara comediilor (Fl.T.Vasilescu); I se acorda rolul principal
intr-o comedie
- Da dispozitii bune
- Spumos ... gustat cu voie buna (D. Nada)
- Creator de momente vesele (I. Iosif)
- Cheia mucalitilor pentru clanta posacilor (I.E.Meteleu)
Umorist:
- Lipsit de seriozitate in munca (D. Constantinescu)
- Acid pe baz de .. sare (L. Popescu)
- Compune opere bufe (A. Rbonescu); Isi da duhul (L. Popescu)

- Directorul bazei de agrement.


- Vanator de rs (A. Ciurunga)
A umple:
- A promova la capacitate (St. Ciocanu)
Un:
- Dei e nehotrt, este pus n frunte (T. Capot); Pus in fata unui fapt, ramane
nehotarat (E. Anca)
- Prim solist (V. Potolinc, D tirbu-Nica); Numar pentru solist (C. Herescu);
Numar solo/prim (G. Stroe)
- Primul pe scara valorilor stabilite de arabi (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Articol masculin (N.Banu)
- Unitate fruntasa ! (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Caz singular (A.M. Samsonic); Reprezentant al solitudinii (I.erban)
- Tras din tun ! (M. Tun, M. Puiu)
- Singur ... in Lun! (O. Huul); Buna la inima!; Suna inauntru!; Repunere la
centru!
- Nu se ntoarce la munc ! (M. Frunz)
Una:
- Numar pentru solista (L. Popescu, I. Isac)
- Solitudinea femeii (B. Stoianovici); Singurtatea feminin (Gh. Toia); O
anonima la adresa femeilor (V. Trolea)
- Perechea unuia (N. Badea); O ... pereche nu are (V. Potolinc)
- Singuric, singuric .. (I. Cristea)
- Rmas fr replic (A. Tudose)
- O jumtate la dou (I. Boar); O varianta ... de schimb; O ... varianta mai lunga
- Ca Eva in paradis (A. Tudose)
- Ea si numai ea (O. Huul)
Unanim:
- (Incadrat n) acord global (S. Contz, S. Radu)
- Exprimat la modul general (P. Goja); Cu grad de general (D. Constantinescu);
- De valoare ... universala (C. Herescu)
- Rezultat total in aprecierea multimilor (Ed. Anca)
Unanimitate:
- Obinerea unui acord, vorbind la general (T. Capot); Coeficient de acord 100%
(D. Guinea)
- Dovada a deplinei intelegeri (B. Stoianovici)
- Aduna toate aprobarile (T. Capota)
- Reprezinta totul intr-o campanie electorala victorioasa (D. Nad)
Unchi:
- Brbat ajuns mo (M. Frunz)
Uncie:
- O msur valoroasa (C. uta)
Und:
- Baz pentru practicarea surfingului (M. Gzea)
- Apa vie (M. Dinca, L. Popescu, B. Stoianovici)
- Miscarea in aer liber (M. Zgubea, A. Dobosan)
- Permanent cu ondulatie (E. Nadrag)
- Ce e val, ca valul trece

Unde:

- Ridurile care se vad in oglinda (C. Toma)


- Fac meseria de marinar cu suisuri si coborasuri (M. Stoicovici)
- Unitate de radiodifuziune (E. Ndrag)
- Hotaratoare in incadrarea pe un anumit post (Gh. Toia)
- Invizibila mesagera a unor creatii orale (Ed. Anca)

- O chestiune ce vizeaz poziia (V. Trolea)


- Solicita o incadrare in spatiu (E. Guja)
Undi:
- Unealta buna de tulburat apele (I. Boar); Firul apei (V. Potolinc)
- Soi de peste rapitor (C. Herescu)
Unealt:
- Obisnuita cu munca (E.Globau, C. Mangu); Ajutor de mester calificat la locul
de munca (B. Vlad); Prim ajutor la locul de munca (M. Guja)
- Face jocul altora
Unele:
- Distinsele doamne (E. Gldu)
- O (pl) (Al.Cristici)
Uneltire:
- Intrare dura din spate
Uneltitor:
- Fire de urzeal (M. Guja)
- Sapa ... fara coada (N.Banu)
Uneori:
- Frecventa facultativa (T. Capota)
A unge:
- A interveni acolo unde scartaie ceva (Gh. Boban); A actiona pe unde scartaie
- A gresa (A.M. Samsonic)
Ungere:
- Instaurarea monarhiei (P. Ciurea)
Unghie:
- Aranjata cu pile (D. Manog)
Uni:
- Culoare la singular (T. Capot); Solist/Ansamblu de culoare (M. Gzea, I.
Manzur); E singur pe culoare (E. Mnica)
- Modalitate simpla de a obtine totul (O. Manto Jr.); A face totul (M. Has)
- Unul la compunere (Gh. Chirila)
- Monoton in fond (C. uta)
A uni:
- A intermedia o legtur (Gh. Luculescu); A pune/intra in legatura (Gh.
Luculescu, C. Herescu); A se lega de cineva (T. Nstase)
- Verb de o anumita conjugare (V. Trolea); Infinitivul specific unei conjugari
(V. Trolea)
- A se pune la o parte (T. Nastase)
- A face totul (T. Capot, B. Stoianovici, O. Manto-Jr.)
- A intra in bloc (V.Feru)
- A inchega un ansamblu
- A prinde bine la o adica (I. Boar, I. Manzur)

Unic(at):
- Ramas fara replica (Gh. Luculescu, C. Crbu, E. Mnica); Nu-si gaseste
replica (V. Potolinca); N-are replica (T. Capota, E. Ndrag)
- Solist/Exemplar de exceptie (P. Hasas, I. Isac, B. Stoianovici, I.Apostol,
V.Onofrei)
- Caz cu totul izolat (M. Bornemisa, A. Moreanu)
- Marele singuratic in padurea banalitatii (E. Diradurian); (Ramas) singur pe lume
(T. Nicov); Singurul ... cuvant fara plural (Gh. Chiril)
- Nu se apropie nimeni de el (A. Rabontescu)
- A fost odat ! (V. Potolinc)
- Fara sot si fara copii (V. Trolea)
- Irepetabila aparitie (V. Potolinc)
- Extrem de rar
- Fara seaman (G. Manta); Incomparabil (V. Vasilache)
Unicat:
- Singur in absenta copiilor (Gh. Chiril); Singur pe lume (T.Michinici)
- Solist al operei (I. Boar, I. Manzur)
Uniform:
- Nu iese cu nimic in evidenta (M. Ciornei)
Unii:
- Singular .. plural (C. Herescu)
Unilateral:
- Merge pe sens unic (V. Amihiesei); Indicator de sens unic (A. Baican)
- Proces de reprezentare a unei singure partide (L. Topor)
- E intr-o parte (V. Potolinca)
- (O) tie una i bun (Gh. rdea, I.E.Meteleu, P. Goja)
- Tip de profil ingust (C. uta)
- Opozitie hotarata de stanga sau de dreapta ! (A. Tudose)
Unire:
- Alianta care vizeaza puterea (Gh. Chirila); Alianta facuta numai de dragul de a
ajunge la putere (M. Zgubea); Factor de putere (D. Popa, P. Rotaru, A.
Doboan)
- Confera putere celor mici la o adunare generala (D. Ndrag)
- Amplificator de putere legat la masa
- Marea adunare nationala (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazar)
- Sistem de prindere (I. Vlase)
- Soluie pentru ntrire (A. Stroe)
- Cuplu de forte
- Construirea unui bloc in comun (E. Daranga)
- Generatoare de forta cu randament optim (L. Popescu)
- Realizare notabila pentru unele combinate (A. Doboan)
- Face totul (A. Ciurunga)
- Sarcina ofierului strii civile (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Partide (sing) (D. Popa)
Unison:
- Gen de cor cu partitura unica (A. Imre); Cor pe o singura voce (V. Feru, I. Filip)
Unit:
- Prins cu altul\alta (Gh. Constantin, C. Dumitru, Gh. Lazar, D.I. Nicula)

- Pus/Intrat in legatura (C. Herescu); I s-a facut legatura


- Trecut/Vazut prin apropiere (C. Herescu, I. Socolov)
- Fac totul (sing) (E. Guja)
Unitar:
- E peste tot la fel (V. Potolinc); Tot ... una e (B. Stoianovici); Face totul
- N-are nici un amestec (P. Haa)
- Aparut din toate partile (T. Capot)
Unitate:
- Factor de putere (O. Enache, M. Popa, O. Sperlea)
- Notiuni aritmetice servite clasei intai (sing) (R. Arpad, D. Bakos)
- Contribuie la fondul de coeziune (V. Bucur)
Univers:
- Un cuvnt de apreciere pentru toat lumea (T. Capot)
- Campion mondial absolute la toate categoriile (C. Herescu)
Universal:
- (Are) Grad de general (C. Butic, V. Potolinc)
- Se leaga de toata lumea (C. Herescu); (Unul) bun la toate (Gh. Igna)
Universiad:
- Facuta cu concursul celor din banci (D.I. Nicula)
- Momentul de sarbatoare al adunarii mondiale a studentilor (P. Vasilache)
Uns:
- Unul corupt.. care faciliteaza toate invartelile (D. Manog); Unul caruia i s-a pus
pata (A. Boboc)
- Pregatit sa inchida ochii (Gh. Gndu)
- Dat la gresat (Tr. I. Cioclteu, I. Avram); Dat cu alifie (A. Boboc)
- Supus unei muieri grase (V. Trolea);
- Protejat de grasime (A. Rabontescu, D. Bldea)
- Tratat preventiv contra griprii (A. Boboc)
- Nu merge sa-l iei cu frecusuri (D.I. Nicula)
- Pus n post de prini (L. Cplna, M. Zgubea); Pus in functiune (I. Isac)
- Numit in functie ... desi e manjit (I.E.Meteleu. T. Hedeiu)
- Ridicat la putere (Gh. Constantin, C. Dumitru, Gh. Lazar)
- Asezat pe scaun (Gh. Luculescu, O. Manto-Jr, I. Plischi)
- Validat printr-o vointa superioara (I. Iosif)
- Rezultatul unei dri de seam (Gh. Oncioiu)
Unsoare:
- O grasa de la bucatarie, apreciata dupa cum se gateste
- Cu ea nu mai scrie (L. Popescu)
- Data la gresat (C. Bcu)
Unt:
- Merge ntins (Gh. Oncioiu), ntins la masa (Ana Antonesei, T. Popescu, D.
Bldea), Se ntinde dup o bucat de pine (Gh. rdea), Se ntinde de
diminea (pn la ceai) (E. Gldu)
- Servit cu pine la micul dejun (A. Tudose), Servit cu sandvisuri (I.G. Gruni),
Servit cu mamaligut calda (C. Untaru)
- Iese cu btaie la lapte (E. Gldau, T. Hedeiu, E. Mnica, I. Socolov), Se lasa cu
bataie la stana (D. Hurtupan); Cu cat e batut mai zdravan, cu atat creste in
putere (R. Iftodiu), Se consuma in urma unei batai zdravene (Gh. Chirila); Iesit

Untar:

dintr-o bataie pasnica (I.erban)


- (Specialitate de) frisca batuta (T. Popescu, G.epelu, G. Petrone)
- Crem de lapte (M. Tun, C. Untea), Lapte condensat (I. Ptracu); Un grasun
de lapte (T. Nicov)
- Galben la fa (Fl. Barbu)

- Ctig .. dac bate (S.R. Cacuci, D. Onofrei); Batator de frisca (Al. Cristici)
Untur:
- Topita dupa carnea de porc
- Schimb de ulei (V. Petreanu)
Unu:
- Numar(ul de) la poarta (L. Popescu, N. Badea); Un numar in premiera (E.
Nadrag); Un numar egal cu inversul sau (I. Boar); Numar pentru solist (D.
Hulu)
- Introducere in calculul numeric (C. Sgrcea, I. Buse)
- Caz singular (C. Herescu); Singur singurel (Al. Cpn)
- Debutant in lumea cifrelor (Tr. I. Cioclteu)
- I se da primul par in spate (D. Bold, M. Faiceac)
- Lider nehotarat propulsat in fruntea unei multimi (P. Vasilache)
- Asta nu poate fi schimbat de la putere (D. Cioflica)
- Zi de lun nou (N. Caraman)
Uo:
- Eu si nimic in plus! (C. Herescu); 1-1 si 2-2 ! (I. Magla)
- Duo, dupa debut ! (N. Badea); Fuior din care iese firul! (I. Ttar); Exaequo in
finala! (B. Vlad)
- Unu si una! (P. Georgescu)
Up:
- Rupt la mijloc! (R. Vasilescu); Supt cu sete! (N. Banu); Interior ... ocupat! (L.
Popescu); Focarul luptei! (V. Antoniu); Prinse-n focarul lupei!
- Coruptia in toi ... la un nivel superior! (V. Negreanu, M. Puiu)
- Cuprins de suparare, e neinduplecat la inima! (E. Diradurian, A. Vljoag)
- Grup de dreapta! (M. Rdulescu, C. Stnescu)
Upercut:
- Solutie pentru a rade barba (St. Ciocanu); Rade barba .. (dand contra)/ (de jos in
sus) (I. Manzur, V. Trolea, D. Bldea, M. Anghel, I. Tatar)
- Lovitura de gratie ... data cu manusi (C. Cpn)
- Tarie care face sa-ti tremure barbia
A upercuta:
- A rade barba (Gh. Oncioiu)
Ur:
- Ursul pacalit de vulpe (A.M. Samsonic, Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh.
Lazar, D. erban); Ilustrare a ursului pescar (I. Degeratu)
- Ia urma de la inceput si ajungi sigur la capat ! (I. Ptracu, C. Trnoveanu);
Urmari ale schimburilor in ture! (T. Capot); Pe ultimele pozitii si in tur si in
retur! (M. Frunz); Ursita cu finalitate neguroasa! (N. Murean)
- Antereu! (A. Boboc); Usier la curte(a cu juri)! (t.Ciocianu)
- Gol uluitor! (I. Isac)
- Ab urbe condita !; Filon de uraniu la suprafata ! (N. Murean); Primele urgente

A ura:
Ura:

la urologie! (C. Herescu); Urcat ... dar nu la etaj ! (C. Herescu); Introducere in
urologie ! (A. Doboan); Urata la fata ! (D. Dogaru, I. Paun); Urmari ... fara
urmari ! (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Turn central (intr-un burg) ! (D. Georgescu, D. Nstase, A. Tudose); Scurta de
talie medie! (I.G. Gruni); Curs mediu la bursa! (A. Mitu); Cura interna ! (A.
Doboan); Nucleu de neuron!; Aflate-n gura! (A.M. Samsonic); Esenta pura
din struguri! (C. Herescu)
- Suflat n aur ! (Gh. Luculescu); Coada de balaur ! (I. Ptracu, C. Trnoveanu);
Capat de snur ! (N. Medru, D. Cioflic)
- O bura fara inceput si fara sfarsit !
- A dori binele cuiva (V. Feru); Un fel de a ... binecuvanta (M. Anghel)

- Semnal/Vrf/Formul de atac (N. Puna, Fl. Calafeteanu, P. Georgescu, A.


Doboan, B. Stoianovici); Companie in atac (T. Capot)
- Forma de manifestare a entuziasmului colectiv (I. Ptracu, C. Trnoveanu);
Forma de aprobare colectiva (G. Negrea)
- Ultima strigare la ctig (V. Zaicu); Strigatura populara (V. Trolea)
- Entuziasm exprimat in gura mare (V. Butoi)
- A umbla cu vorbe pe la alii (E. Gldu, I. Buzdugan)
- Plin de curaj, exprimand entuziasmul ! (C. Trnoveanu)
- Mediu rural ! (C. Suta)
Uragan:
- Deplasare cu mare viteza pe cala aerului (I. Mihalache); Fortele aeriene (sing)
- Sursa eoliana convertita in curent de inalta tensiune (Gh. Toia)
- Suflete tari/mari (sing); Cu suflet mare (D.V. Tofoleanu)
- Bataie violenta (V. Potolinca)
- Specie de volbur (T. Capot)
Urale:
- Ansamblu coral (A. Mitu)
- Acorduri fortissimo (I. Buzdugan)
- Odraslele glgioase ale entuziasmului (E. Diradulian)
Uraniu:
- Producator de ciuperci otravitoare (C. Crbu, I. Socolov)
- Protagonistul unor emisiuni radio (C. Suta)
Urare:
- Cuvntare pentru oameni de bine (M. Frunz); Invocare a binelui insotita de
inchinari (I.E.Meteleu); Una care arata bine in expresie (T. Hedesiu)
- Dorinta de mai bine (V. Anghel, I. Vlase); Dorinta (arzatoare) exprimata deschis
(A. Doboan); Dorinta ce prefigureaza viitorul (B. Stoianovici)
- Darul vorbirii (E. Nadrag); Vorbit de bine (V. Butoi); Vorba/Declaratie de buna
intentie (A. Latcan, C. Untea, V. Potolinca)
- Comunicare de bun augur pentru ocazii festive (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Cu muli ani .. nainte (V.M. Udrite)
- Obiceiuri de Anul Nou (sing) (O. Enache, M. Popa, O. Sperlea); E vorba de
Anul Nou
- Dusa cu sorcova
- Expresia bunelor intentii (D. Nad)

Urat:

Ur:

- Mesaj altruist (P. Ciurea)


- Drum bun (L. Popescu)
- Activitatea celui care colind lumea (B. Stoianovici); Activitatea cu plugul
(A.M.Samsonic)
- Vorbe de prisos pe care se pot cldi unele sperane (T. Popescu)
- Poem scurt inchinat dorintelor sincere de bine (P. Vasilache); E ceva de dorit (O.
Manto-Jr); Dorinta de mai bine
- Formulare pentru felicitari (sing) (D. tirbu)
- Facut ... cu multi ani inainte (V. Potolinc); Semanat ... la sfarsitul anului (C.
Herescu)
- Cantec de viata lunga

- Pica tare/mare (T. Calota, V. Negreanu); Pic .. din pornire (A. Moreanu); Picantre oameni (T. Pocutan); Pica pe cate unul (I. Caraiman); Pica de inima
neagra (P.Ciurea)
- Fenomen care duce la respingere (T. Hedesiu); Fenomen de respingere (mai rar
intalnit) (Gh. Igna, M. Guja); Forma acuta de respingere (V. Opri)
- Afectiune/Criza de inima rea (C. Herescu, A. Doboan, M. Gzea, I. Ttar, N.
Medru, D. Cioflic); Iti face inima rea (Al.Cristici)
- Rea-vointa (N. Badea); Se poarta rau
- Se opune iubirii/dragostei (N. Banu, S.T.Cacuci); Sentiment pe msur n
schimbul iubirii (T. Popescu); Un iubit intors pe dos (V. Trolea)
- Crescuta intr-un mediu de intoleranta (P. Ciurea); Se impune prin lipsa tolerantei
(E. Robciuc)
- Mrul discordiei (A. Firimi)
- Rceal avansat, netratat la timp (B. Stoianovici)
- Venin de sarpe (A. Dobosan)
- Pornire spre adversar (S. Leoveanu)
- Lasata in pace
- Diagnostic pentru o boala
- O rautate de fiara (L. Popescu)
- Te face sa nu (mai) suferi (Gh. Luculescu, I. Degeratu)
Urtor:
- Cantaret ambulant care ne vrea binele (P. Goja. M. Zgubea); Ne vorbeste doar
de bine (N. Dumbrava); Vine cu vorbe bune pe la ocazii (B. Stoianovici)
- Un om care ne seamana (Gh. Luculescu)
- Purtator de cuvant ocazional (D. Hulu)
- Ofera felicitari la o aniversare (V. Stoian)
Urtur:
- Facuta pentru un om ... de bine (V. Potolinc)
A ur:
- A ine la cineva n mod deosebit (D. Cruicu)
- A privi ... cu parere de rau (C. Bnzaru); A te simti rau
Urt:
- Cu mari sanse sa iasa printre primii la un concurs de frumusete (Fl. Lazar); Ieit
primul la un concurs de frumusee (N. Banu); Contracandidat la un concurs de
frumusete (E. Nadrag); De o frumusee deosebit (A. Boboc); Luat de frumos

(M. Creu)
- Iubit ntr-un mod deosebit (A. Doboan, P. Goja, I. Ttar)
- Nu-ti intra in gratii (B. Stoianovici)
- Un chip de neuitat (A. Dobosan, V. Potolinc); Nu este chip s-l priveti (E.
Gldau);
- (Un om) rau vazut (E.Globau, C. Mangu);
- Se prezinta cu defecte (I.I. Zamfirescu)
- Cum nu ne place (V. Potolinc)
- Face o impresie neplacuta (D. Georgescu)
- Certat fi cu legile armoniei (D. Popa)
- Tratat de estetica (D. Tipluica, S. Cozma)
- Respinge ... fara lupta (Tr. Cioclteu)
- E un nesuferit (I. Mihalache)
- Intervine cand nu mai e nimic de facut (C. Herescu)
- Prezenta nedorita in momentele de singuratate; Nscut n singurtate (Gh.
Oncioiu); Boala marelui singuratic (C. Suta)
- Plictisitor in felul sau (V. Potolinc); Plictisitor din cale afara (G. Magheru);
Tine de plictiseala (A. Boboc)
Urt:

- O femeie de neuitat (S.T.Cacuci); Nu trebuie data uitarii (N. Caraiman)


A se uri:
- A se trece n fa (V. Trolea)
Uric:
- Urt .. frumoas (A. Rbonescu)
- Destul de neplacuta si totusi mangaiata (D. Georgescu)
Urban:
- Corespondent de la oras (D. Tipluica)
- Specific la marele trg (I. G. Gruni)
Urbe:
- Aglomeraie mare (C. inca)
A urca:
- A evolua la un nivel superior (C. Stanescu)
Urcare:
- Pornire in panta (P. Vesa)
- Rezultat foarte bun la treapta
Urcat():
- Face parte dintr-o suita (Gh. Luculescu)
- Stabilit la inalt nivel (C. Herescu)
Urc:
- Nu-i acru, dimpotriv ! (E. Guja)
Urctor:
- Catarator (D. Bakos)
Urcior:
- Ii umfl ochii (V. Trolea)
Urcu:
- Evolutie spre spatiile infinitului albastru (I. Ptracu, C.Trnoveanu)
- Executat la scar (I. Vlase, Gh. Prodan)
- Poarta spre culmi (D. Georgescu)

Urdar:
Urd:

- Termosul oierului (D. Bakos)

- Ultima bucat de brnz (A. Baican)


- Fiertura de zer (N. Badea)
Urdini:
- Acces la palatul reginei (C. uta)
Urdoare:
- Pecetea somnului peste genele lasate (I.E. Meteleu)
- Galbene la ochi (sing) (I. Cristea)
Ureche:
- Aparat de audio-recepie la purttor (D. Bgrean); Baz de recepie (M.
Mrdrescu)
- Plecat i asculttoare (Gh. Oncioiu)
- Se odihneste in liniste (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Spioana sui generis aflata mereu in spatele usilor inchise (O. Manto-Jr.)
Urgent:
- Indicator de prioritate (V. Trolea)
Urgen:
- Asaltul timpului (L. Popescu)
- Indicatoare de prioritate (C. Herescu)
Urgie:
- Ru din fire (C. Herescu)
- Una care nenoroceste o viata de om (T. Hedesiu)
Uria:
- Nu se opreste la mare (E. Manica, T. Hedesiu); Marea n cretere (masc) (V.
Potolinc); Peste mare (M. Anghel)
- Tip de supraputere (Gh. Oncioiu)
- Nu-ti permite sa-l cuprinzi (I. Degeratu, V. rdea)
- Cu gabarit depasit (D. Baldea)
- Intrece masura (V. Potolinca)
- Recordmen la inaltime
- Derivat al titanului (V. Metean)
- Mutant obtinut prin luarea unor masuri exceptionale (P. Vasilache)
Uria:
-O mare de oameni (A. Rab)
Uric:
- Document din arhivele statului (E.Globau, C. Mangu)
Uricar:
- A fost cel mai mare dintre copii (Gh. Chirila)
- Pan de scris scoas din uz (M. Gzea)
- Arhivar cu vechi state de serviciu
A urla:
- A-i iesi vorbe tari (V. Potolinc);
- A zice cu trie (M. Tun, C. Untea); A sustine cu tarie cele spuse (B. Stoianovici)
- A-i exprima durerea (M. Frunz)
- A da dorului glas (C. Herescu)
- A raspunde la lovituri

Urlet:
- Scapat din gura fiarei (N. Caraman); Timbru de un leu (I. Tatar)
- Exprimare la nivel inalt (V. Feru)
- Tare de urechi (T. Porcutan)
- Scos la bataie cu chiu ... cu vai (D. Nad)
- Emisie poluant (A. Botea)
- Gura de lup (I.E.Meteleu)
Urmare:
- Exemplu de continuitate (Gh. Postelnicu, Fl. Vldulescu)
Urma:
- Apare ntr-o succesiune fireasc (Gh. Constantinescu)
- Exemplu de continuitate (N. Badea)
- Snge conservat (V. Pisu)
- Lstar n arborele genealogic (V. Feru)
- Gasit la descindere cu acte in regula (B. Stoianovici)
- Certificat de nastere (O. Manto-Jr.)
- Soi de vita rasarita mai tarziu
- Secunzii primarilor (sing) (M. Gzea)
- Unul dupa altul (I. Boar, I. Manzur)
Urm:
- Indicator de trecere (pentru cei antrenai pe o pist) (L. Popescu, M. Guja)
- Lasata de obicei la plecare (I. Manzur); Lsat din mers (M. Tun, C. Untea);
Recunoscuta si dupa mers (N. Rotaru)
- Figura de om umblat
- O restanta oarecare (C. Butisca)
- Semn de circulatie (N. Caraiman)
- Tipar de incaltaminte (P. Goja)
- Buletin de identitate n tunelul timpului (E. Diradulian)
- Impresie puternica (E. Anca, M. Gazea)
- Aparitii noi in domeniul cercetarii (sing) (Gh. Braoveanu)
Urmrire:
- Acompaniament discret cu intenii indiscrete (Al. Mateescu)
- Cursa vanatoreasca (M. Bornemisa)
Urmtor:
- Succesor direct (C. Herescu)
Urn:
- Cadru special pentru alegeri (N. Cioclteu); Servita la alegere
- Acumuleaza cele mai multe voturi la alegeri (C. Oglan); Primeste toate voturile
.. fara sa fi candidat (M. Stancu)
- Intruneste toate sufragiile (D. Manog)
- Forma uzuala a optiunilor (B. Stoianovici)
- Moara cu noroc
- Tip de tragere speciala la loto
- Vas .. de ales spuma (I. Boar); Vas pregatit pentru ars (D. Marcu); Vas
predestinat unui ... sfarsit in flacari (D. Nad)
- Sicriu pentru un om parlit (E. Manica, T. Hedesiu)
- Cutia cu materia cenusie (M. Anghel, I. Degeratu, V. rdea)
- Amintire a trecutului (M. Dogeanu)

A (se) urni:
- A se misca cu greutate (V. Trolea); A porni la un drum ... greu (A. Doboan)
- A trage din greu (M. Frunz); A trage in forta de pe loc (R. Arpad)
- A se misca ... la turnir ! (I. erban)
Urnit:
- Pornit in deplasare (I.G. Gruni)
Urs:
- Masiv in Carpati (Fl. Georgescu); Masiv carpatin (D. Bakos, C. uta); Masiv
muntos de la noi (C. uta)
- Joac de-i ard clciele (C. Butic); Antrenat in jocul satrei de tigani (V.
Potolinca); Jucator cu gabarit depasit (P. Ciurea); Marele nostru jucator de
altadata (C. Herescu); Danseaza inlantuit dupa gat (A. Doboan)
- Specialitate de rom (A. Dobosan); Joac sub influena romului (N. Caraiman);
Dansator stimulat de rom (M. Frunz);
- Calca ... greu (P. Georgescu); Fiare (vechi) de clcat (sing) (T. Capot, V.
Potolinca); Din categoria fiarelor ... de calcat (Al. Cristici)
- Leac traditional pentru inmuiatul salelor (Gh. Dobrescu Jr.)
- Dusul vulpii la pescuit (N. Dumbrav); A pierdut coada la peste (D. Marcu);
Exemplar .. decodat (Al. Cristici)
- Daca-s albi, prefera marea, dar nu se bronzeaza (sing) (Gh. Dobrescu Jr.); Albii
in care intra focile (sing) (T. Popescu); Albii mereu cu ghea la mal (sing) (I.
Boar); Albul banchizei (T. Hedesiu); Marea Alba din nord (masc) (D.
Georgescu)
- Oaspete nepoftit la castelul de aur al reginei (O. Manto-Jr.); Mare consumator de
ulei (D. Hulu)
- Se implineste prin rugi
- Un bo de mamaliga (V. Potolinc)
Ursa:
- Care-s la nlime (sing) (D. Crstea-Firez, M. Zgubea); Care ... sunt tratate ca
atare (sing) (D. Novacovici); Acestea care sunt (sing) (T. Capot); Parcare (!)
pe timp de noapte (sing) (D. Baldea)
- Un car de stele (T. Hedeiu); Forma de ghicit in stele (V. Trdea)
- Vehicul cosmic conceput n dou modele (Al. Mateescu); Vehicul spatial (M.
Has)
- Figura celesta (B. Stoianovici)
- Mica ... sau mare in tarie (E. Gldu)
Ursar:
- Coreograful tuciuriu cu un balerin brun (S. Leoveanu)
- Se da in spectacol cu fiare grele (I. Iosif)
A ursi:
- A inetrpreta simfonia destinului (Gh. Brasoveanu)
Ursit:
- Chemarea destinului (Gh. Luculescu)
- Alesul domnului; E ca si ales
- Lovit de soarta; Lasat in voia soartei (I. Vlase); Trasul la sorti
- Tratament prescris pentru noii nascuti
Ursitoare:
- Dorete s asigure un viitor copilului (M. Frunz)

- Hotaratoare la inceputurile vietii (D. Nad)


Urson:
Ursuz:

- Seamana cu ursul la blana (D. Manog)

- Un om care nu poate suferi din cauza racelii (V. Trolea)


Urticarie:
- Fel de mancare (V. Trolea)
A urui:
- A te manifesta zgomotos in deplasare (M. Gazea); A umbla cu mult zgomot (I.
Boar)
Uruial:
- Prima la moara (L. Topor)
- Malai mare intr-o alta varianta (Gh. Toia)
- Baza cerealiera a sectorului zootehnic
- Bob marunt (Gh. Luculescu)
Uruit:
- Activitate de morarit .. asa in mare (D.R. Giuglea)
- Glasul rotilor de tren
Urzeal:
- Torturile razboiului (sing) (C. Suta)
A urzi:
- A face pregatiri de razboi (C. Stnescu)
Urzic:
- Plant cu mncrime pe limb (V. Pisu)
- Impunge cu liliputane tepe.
Urzictor:
- Unul care arde rau (I. Tatar)
Urzire:
- Impletirea firelor (D. Bldea)
Us:
- Plin de must! (I. Musat); Cuprins de naduseli in august!; Gustul in fond!
(I.E.Meteleu)
A (se) usca:
- A se lecui de muieri (P. Ciurea)
- A se zvanta in bataie (A.M. Samsonic)
- A scoate din apa (Gh. Postelnicu, Fl. Vldulescu)
- A muri pe teren (I. Iosif)
Uscat:
- Unul ce a ramas fara muiere (T. Nicov)
- N-are nici un pic ... de inteles (A. Doboan)
- Se ntinde dup ap (Paul Haa); Fragment de dantela inmuiat in apa
(Fl.T.Vasilescu)
- Pamantul printre navigatori (C. Suta); Pamantul dintre ape (T. Popescu,
G.epelu)
- Extraterestru n felul lui (C. Herescu)
- Zvntat n btaie (Gh. Oncioiu)
- Nazuinta cotidiana a oamenilor marii (T. Niscov)
- Generator de aburi (I. Buda, V. Feru, S. Rus)

Uscat:
- Lasata secului (P. Berteanu)
Usctur:
- Natura moarta in padure (O. Eftimie)
User:
- Portarul pentru naintai (N. Caraman)
Ustensil:
- Folosita cu indemanare de maestru (V. Butoi, G. Popescu); Ajutor de maistru
(t.Ciocianu)
- Cuvant uzual folosit pentru caracterizarea unui articol aflat in lucru (E. Daranga)
Usturime:
- Mancare de urzici (D. Huluta)
Usturoi:
- (Catel) legat cu funia (E. Nadrag, O. Alexe); Impletitul funiilor (D. Bldea)
Usuc:
- Se face de oaie (V. Stoian)
U:
- Sperietoare de pasari (P. Ciurea)
- Aruncata de la tusa! (T. Hedesiu); Tras n tu! (T. Hedeiu, A.Doboan)
- Cuprins de naduseli in august!
U:
- Chemare ... la poarta (T. Nicov); Poart-n cas (T. Capot); Poarta masura mica
(I. Caraiman); Poarta mini (D. Vacarciuc); Portita de iesire (N. Caraiman)
- Mobila ... obisnuita intr-o camera de trecere (G. Belu); Mobila tip paravan intr-o
camera de trecere (C. Herescu); Mobila suspendata de perete (I.G. Gruni);
Mobila dusa dintr-o camera in alta (L. Topor); Mobila (tip) n (orice) cas (A.
Vljoag, I. Hanga, C. uta); Mobil dintr-un lemn uor (D. Bldea); Mobil
din lemn (N. Dumbrav); Mobil n construcie (I. Pun)
- Trece(re)/Intrare prin zid (I. Serban, V. Trolea, L. Bot, V. Buzea, L. Popescu);
Trecuta prin zid (S. Petrica); Inchisa si pusa la zid (Gh. Brasoveanu)
- Detine un rol de raspundere in casa (C. Stnescu); Se bucura de trecere in orice
casa (M. Gzea, V.M. Udrite, G. Barboni)
- Intreceri deschise! (sing) (A. Stnescu); Locuri comune pentru trectori (sing)
(B. Stoianovici)
- Locul unde bati ... si ti se deschide (V. Mihalacu); Pies n deschidere (Gh.
Chiril); Mutata/Utilizata in faza de deschidere (C. Herescu, Al. Cristici, V.
Antoniu); Deschisa in comunicari (S. Rus, Gh. Oncioiu); Deschisa la culoare si
predispusa la bataie (P. Vasilache)
- Se crapa cand dau unii cu ciocul (V. Bucur)
- Inchisa (sau deschisa) la culoare (M. Chiricu, F. Matei); Manevrata la
inchidere (E. Daranga); Inchisa din cauza unor hoti (I.E.Meteleu. T. Hedeiu)
- Statul la intrare (T. Capot); Inregistrata la intrari-iesiri (E. Daranga); Oficiu de
intrari-iesiri (I.C.Pun); Intrare ieire (A. Mitu); Data cu capul de perete la
intrarea cu dreptul; Victima nevinovata a unor iesiri nervoase (Gh.
Constantinescu)
- Cale de comunicatie (D. Guinea, A. Doboan); Cadru de comunicatie bilaterala
(I. Cretu); Mijloc de comunicatie pe plan local (C. Stanescu); Mijloc de
comunicare intern (V. Stoian); Forma de comunicare la domiciliu (O. Manto-

Jr); Forma de comunicare intercamerala; Face unele comunicri (V. Potolinc)


- Se preda la cheie (M. Zgubea); Fixate la chei (sing) (A.M. Samsonic); Tinuta
sub cheie pentru mai multa siguranta (I. Ptracu)
- Suprafata pe care isi fac aparitia broastele (I. Patrascu, C. Tarnoveanu); Loc
unde se prind de obicei broatele (T. Capot); Obisnuite cu broastele (sing) (T.
Capota); A fost prinsa cu o broasca chiar la intrarea in casa (P. Haa)
- Calca pe tocuri (sing) (N. Barbu); Prinsa in toc(uri) (V. Potolinc, N. Dumbrav); Fiecare cu tocul sau (t. Ciocianu)
- Prinsa ... cat se poate de usor (V. Rusu); Luata cu usorul (T. Capota, D. Baldea);
Usor ... intr-o parte (C. Herescu)
- Iti vine pana in prag (A. Boboc); Inaltimea pragului (A. Morar)
- Se da la o parte numai daca o bati (E. Darnga); Scpat de btaie cu ajutorul
soneriei (Gh. Chiril); Batuta de oaspeti in deschidere (I.erban)
- Dai n ea ca s fii luat n vizor (M. Frunz)
- Apare prima la intampinarea musafirilor; Loc pentru musafirii nepoftiti (Gh.
Geafir)
- Loc de trecere (C. uta)
- Ferecata pentru siguranta statului (D. Hurtupan)
- Forma de izolare la domiciliu (T. Popescu, G.epelu); Forma de asigurare a
imobilelor
- Numerotata la scara.
- Ii intindem mana de bun venit, de bun ramas (At. Mateescu)
- (Se antreneaza cat) o tin balamalele (T. Popescu, D. Bako, E. Gldu)
- Permite accesul la curte, uneori sub protectia unei marchize (I. Stanciu)
- Generatoare de curent de uz casnic (N. Badea)
- Stop-cadru pentru interior (G. Magheru); Cadru pentru anunturi familiare
- Pliante ce se desfac n autobuz, tramwai etc (sing) (C. Herescu)
- O pereche intr-o masina mica (sing) (C. Herescu)
Uer:
Uier:

Ui:

Uor:

- Un fost mare portar (M. Frunz)


- Conducator moldovean in sala tronului (D. Nad)
- Cadrul portii (I. Ilie); Plasat la poarta (L. Popescu)
- Portar la old-boys (M. Frunza); Rezerv de portar (. Leoveanu)
- Mereu cu clana pe la recepie (V. Feru); Bun de clanta (V. Feru)
- Maestru al deschiderilor clasice (E. Nadrag); Tip de deschidere a portierelor
(A.M. Samsonic); Angajat in deschidere
- Om cu trecere la o intreprindere (S. Cozma)
- Asigura accesul spre lume al unui stat putin dezvoltat (A. Ciurunga)
- Deschisa adesea penru servirea mititeilor (N. Mutulig)
- Micutele care evolueaza in deschidere (sing)
- Poarta mini
- Trage si el putin la cantar ... (V. Potolinc); Slab la cantare (A. Tudose)
- Il sufla vantul (V. Feru)
- Ca un fulg (E. Ndrag)
- Are o pondere redusa (V. Feru)

A uui:

- Nu se simte prea bine la masa (C. uta); Tip de masa modesta (C. Raia, P.
Ciurea)
- Caracterul unui om fara greutate (T. Hedesiu); Scapat de greutati (A. Stan);
Stalp .. cu greutate redusa (P. Ciurea)
- O bara a portii (T. Capot)
- Tine tocul (T. Capota)
- Plin de frivolitate (L. Popescu)
- Varietate de lin, alaturi de ... somn (M. Frunz)
- Rosu .. ca racul ! (A. Tudose, P. Haa)

- A curata zona de gainari (A. Doboan)


- A pune pasarile pe fuga
A uura:
- A ridica greuti (B. Vlad); A trage din greu (A. Dobosan)
- A avea un grad de dificultate ridicat (P. Haa)
Uurat:
- Rezultat (absolut) la aruncarea greutii (B. Stoianovici, M. Zgubea); Lipsit de
greutate (M. Frunza)
Uuratic:
- Trece fr probleme de la una la alta (P. Haa)
Uurel:
- Un mod fin de a lua (A. Vljoag)
- Alegro ma non tropo (L. Popescu)
:
- Mititei apreciati la masa (C.Stnescu)
Uvertur:
- Evoluie n deschidere (D. Georgescu)
Ut:
- Prim solist (D. Hurtupan); Primadona ! (St. Ciocanu)
- Cadoul clasic/demodat/bunicilor! (C. Suta N. Caraiman); Cadoul dintr-o
partitura veche! (M. Puiu)
- Veche uvertura pentru o gama de cantece ... la lautari ! (Gh. Dunca)
- Dovezi din trecut ! (C. inca); Bune pentru doici ! (P. Ciurea, N.Banu)
- Cum ar fi s fie mut ! (E. Gldu); Le luati din lut ! (A. Rabontescu); Ne ia din
unt ! (A. Tudose)
- Incepe cu utilul si sfarseste cu placutul ! (Gh. Musc, C. Stnescu); Util in prima
faza dar un rebut in final !
- Unit din doua parti ! (T. Capot); Uscat ... in deert ! (D. Dogaru, I. Paun)
- Centru de greutate! (A. Ciurung); Ajutat la centru! (A. Stoica); Fond de ajutor!
(C. Herescu); Cautat la interne!; 100 minus 14! (M. Frunz)
- Inceput la sfarsit! (Gh. Toia); Sfarsitul ... inceputului! (L. Popescu); Salutul de
pe urma!;Urme imprimate in lut!(T.Popescu);A reusit la institut! (A. Doboan);
Un recrut incorporat la urma!
- Tu dai napoi! (N. Caraiman)
UTC:
- Veche grupare pentru ucenici (I.I. Zamfirescu)
Uter:
- Cadru de concepie (T. Capot); Loc unde nu se concepe nimic fara o expulzare
(M. Frunza)

Util:

Utilaj:

- Poarta sarcini .. din placere (D. Vacarciuc)


- Protectorul fructelor dragostei (A. Rbonescu, St. Cacuci)
- Mitre purtate de femei (sing) (P. Haa); Prima mitra a Papei (A. Tudose)
- Tine o viata de om (E. Daranga)
- Casa copilului (Gh. Luculescu)
- La nevoie se cunoaste (T. Nastase, N. Banu, A. Botea, A. Moldovan, B.
Stoianovici); Aflati la nevoi (sing) (V. Potolinca); Te ajuta la nevoie (I. Riti)
- Practic uzual (masc) (C. Herescu, V. Hotea); Practici de uz general (sing);
- Bun la treaba/practica (A. Rabontescu); Bun de uz curent (V. Trolea)
- Se intrebuinteaza serios.
- (Cu) valoare de intrebuintare (A. Gagniuc, E. Mnica, C. Herescu); Un obiect de
valoare (Gh. rdea)
- (Unul care) se folosete de noi (V. Trolea, G. Onea); Trage foloasele (V.
Bucur); Cel cu folosul (L. Popescu)
- Eficient n cazul strii de necesitate (D. Popa); Aflat in stare de necesitate (O.
Huul)
- Strict(ul) necesar (C. Tuculeasa, D. Bldea, V. Potolinca ); Necesar/Produs de
uz curent (V. Negreanu, S. Cozma, Gh. Pintiliasa)
- i-a gsit un rost (G. Magheru)
- Aa ne trebuie (V. Feru)
- Apt pentru lucru (C. Herescu)
- Produs de uz curent in felul sau (T. Capota)
- Apreciat la serviciu (Gh. Musc, C. Stnescu)
- Serveste fara repros (I. Filip, P. Scrltescu)
- Certificat de angajare in campul muncii (V. Petreanu)
- Nu se d deloc n lturi (Fl. Mrescu)
- Un general bun in perioada ocupatiei
- Toate cele bune (sing) (A. Boboc)
- Unul care se foloseste de noi (P. Ciurea)
- Nimerit in aplicatii (I.erban)

- Parte implicata intr-un proces (P.R. Colti); Lucreaza in productie (A. Dobosan)
- Unitate de lucru mecanic (C. Pricop)
- Colectiv tehnic la o inteprindere industriala (C. Herescu)
Utilare:
- Dotare tehnica (V. Potolinca)
- Prevedere din contractul de munca (V. Bogos); Imbunatatirea conditiilor de
munca (I. Socolov)
Utilat:
- Bine dotat pentru munc (N.C. Dumitru); Dotat pentru o activitate productiva
(P. Berteanu)
- Acompaniat de un ansamblu instrumental (O. Huul)
- Echipat complet (A. Doboan)
- Tip inzestrat
Util:
- Cea care la nevoie se cunoaste (N. Ciocalteu)
Utilitar:

- Bun dat in folosinta omului (T. Hedesiu)


Utilitate:
- Valoare de ntrebuinare (A. Ciurung)
A utiliza:
- A face ceva folositor (C. Herescu)
- A pune infunctiune. (P. Damian)
Utilizabil:
- Bun de larg consum (A. Boboc)
- Servete exact unde trebuie (L. Popescu)
Utopic:
- Atributul unui plan ambitios dar rupt de realitate (I. Caraiman, M. Guja)
- Un fel de proiect plin de fantezie (C. Herescu)
Utopie:
- Visul inocentilor (C. Cpn); Un vis prea frumos ca sa fie adevarat (A.
Stnescu)
- Te imbata o idee, de pierzi contactul cu lumea reala; Rupta de realitate (V.
Onofriu, L. Stancescu)
- Proiectata fara fundament (L. Popescu)
- De necrezut, dar asa e (D. Georgescu)
Utopist:
- Un om cu idei imposibile.
- Autor de proiecte fantastice (I.G. Gruni)
Utrenie:
- Una mica de dimineata la slujba; Tinuta de dimineata la slujba (Gh. Gustescu)
U:
- Diferenta dintre ban si banut!; Uie la o casu! (C. Proca)
- Picior de stru! (T.Ivana)
Ua:
- (Un) cntec de leagn (L. Popescu, t. Ciocianu, V. Vasilache); Un cantec
leganat (D. Georgescu); Insoitor la leagnul de copii (M. Zgubea); Un fel de
leagan (Fl. Georgescu); Obisnuita din leagan; Amintire din leaganul copilariei;
Insoete o micare de balans (A. Boboc)
- Afectuos cantec ce insoteste o miscare de pendulare (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Interpretare puerila a mecanicii oscilatorii (B. Vlad); Formula micrii
oscilatorii (M. Zgubea)
- Formula pendulului (intr-o interpretare puerila) (B. Vlad, M. Zgubea, M.
Gzea); Formulare pentru deplasari dus-intors (Gh. Braoveanu)
- Replica la "Doi pe un balansoar" (L. Popescu); Trei ... intr-un balanosar
- Replica unor imbranceli in joaca
- Chemarea pentru zbor a copilariei (E. Galdau)
- Termen de cumpanire (C. Herescu); Balans tare (D. erban)
- Momeala pentru somn (S. Leoveanu)
- Vorba-n vant
Uu:
- Semnal din gara (I.E. Meteleu); Semnal tip CFR (H. Albert)
- Fac ca trenul (T. Capota)
- Numai unu si unu ! (T. Nastase); Unu dat de gol ! (D. Dogaru, I. Paun)
- Pereche de potcoave ! (E. Gldu); Potcoave ad litteram (V. Potolinc)

Uv:

- Final ambiguu ! (I. Boar, I. Manzur); Efect tardiv al curentului continuu !


(Fl.T.Vasilescu)

- Unu si cinci dintr-un cuvant ! (C. Crbu, I. Socolov)


- Inceputul uverturii (I. Riti); Plesuv la cap ! (Gh. Toia)
- Matca fluviului (t. Ciocianu, I. Muat); Cu aluviuni in matca fluviului ! (C.
Herescu)
- Continutul unei cuve ! (I. iu)
- Cute in fata ! (A. Doboan)
Uvertur:
- Evolutie in deschidere (A. Rabontescu)
- Prefa/Debutant la oper (C. Proca, D. tirbu)
- Fragment aflat in prima auditie (R. Arpad)
- Prima acordata pe un livret.
- Aperitiv servit la masa melomanilor.
Uz:
- Instructiune de folosire (A. Doboan)
- Termen (redus) de folosin (M. Frunz, C. Cpn); Poate fi dat in folosinta
(T. Hedesiu)
- Mod/valoare de utilizare (ntrebuinare) (N. Badea, A. Botea, E. Manafu, D.
Manog, V. Antoniu, H. Petcu);
- Bunele maniere (sing)
A (se) uza:
- A trece la productia de serie (C. Herescu); A se trece in productie (P. Hasas, I.
Degeratu)
- A face ceva folositor (Al. Cristici, C. Herescu); A termina de folosit (E. Mnica)
- A face un lucru de larg consum (I. Tatar); A se pune in consum (A(I. Magla).M.
Samsonic)
- A termina lucrul (M. Zgubea)
- A roade (A. Botea)
- A face un fel de mancare (I. Tatar)
- A degrada din funcie (B. Stoianovici)
- A face apel la un drept aprioric stabilit (C. Trnoveanu)
Uzan:
- Precept invariabil in derularea actiunilor (T. Nicov)
- Regula scoasa din practica (V.M. Patru)
- Scenariu acceptat intr-un ceremonial laic (M. Gazea)
- Repetabila povar (E. Anca)
- Datina stramoseasca (B. Stoianovici)
Uzare:
- In trecere fie spusa (T. Nastase)
Uzat:
- Termen de folosin ndelungat (C. Herescu); Scos din folosinta (V. Negreanu)
- Cu mult dup noi (sing) (A. Ciurunga); Indeprtai de noi (sing) (V. Trolea);
Nu se mai afla printre noi (T.Popescu, G.epelu)
- Mancat de mult timp (A. Tudose); Consumat la timp (D. David)
- (Proba de) trecut (I. Caraiman, N. Caraman)
- Sfritul lucrului (T. Capot)

Uzin:

- Produs finit (N. Ciocalteu)


- Rosii de consum (sing) (A. Dobosan)

- Manej cu fiare mblnzite de om (I. E. Meteleu)


- Model de organizare pentru toate atelierele (A. Schindarli)
A uzita:
- A se ntrebuina la cea mai nalt frecven (T. Capot)
Uzual:
- Servit conform obiceiului (C. Herescu)
- Dat in folosinta curenta (T. Popescu)
Uzur:
- Semn de buna purtare (Gh. Chirila, C. Suta, M. Mrdrescu); Proprietate a
bunurilor acumulata in timp
- Consum specific (I. Boar, I. Manzur)
- Trecere n producie (L. Popescu, A. Tudose)
- Un fel de mancare (T. Hedesiu)
Uzurpat:
- Luat cu fora (V. Feru)
Uzurpator:
- Titular de drept ... fara voie (Gh. Gndu)

V
Va:

- Construcie pentru viitor (M. Anghel); E de viitor (Gh. Geafir)


- Termen apropiat de Sfntulateapt (D. Popa);
- Viata in pustiu, disparand lent in Levant! (D. Nad)
- Face olul oval ! (T. Capot); Exterioarele vilei ! (T. Capota)
- Vara innorata la inceput de vacanta! (A.Gagniuc, E. Mnica); Inceputul vacantei
de vara! (N. Banu); Varianta in deschidere! (I.Socolov); Prova vaporului... la
etrava! (T.Capot)
Vacan:
- Recreaia mare (L. Popescu)
- Recompens forte n valuta rgazului (E. Diradurian).
Vacarm:
- Mult zgomot pentru nimic
Vac:
- Unitate lactovegetarian (Gh. rdea)
- Fat .. mare la ar (C. Herescu).
- Hranitoare pentru vitei (V. Rusu)
- Eroina povetilor cu cowboys (L. Popescu);
Vaccin:
- Tip de tratament obisnuit la un corp ... de paza (B. Stoianovici); Garda de corp
- Aparator consacrat in slujba lui Esculap (Ed. Anca)
- Te imbolnaveste ... ca sa nu te mai imbolnavesti (I. Ttar)
Vacs:
- Produs cosmetic aplicat pe fata, la box (At. Mateescu)
Vad:
- Sufletul comertului (S. Arvinte, V. Anghel); Loc ravnit de cei care lucreaza in
comert (Gh. Gtescu)
- (Unul care) se bucur de mult trecere (P.R. Coli, V. Butoi, I. Ttar);
- Pasager pe calea undelor (P. Gavrilu);
- Teren de vnzare (Gh. Docea).
Vadr:
- Proba de capacitate notata cu zece (N. Gheorghiu)
Vag:
- Intr cu greu n vederile noastre (I.I. Zamfirescu); Cu tulburari de vedere
- Nu poate fi lmurit (T. Capot); nceoat (A. Moreanu);
- Creator de confuzii mentale (A. Ciurunga)
- Necesita precizari suplimentare (T. Nicov)
- Extrem de clar (N. Mihai)
Vai:
- sta e i amar cnd dai de necaz (I. rlea).
Vaiet:
- Produse deale gurii scoase la btaie (sing) (E. Gldu).
Vajnic:
- Face pe grozavul (Gh. Constantinescu, C. Dumitru, Gh. Lazr).
Val:
- nregistrat pe unde (B. Stoianovici); Und de oc (C. Herescu, M. Frunz);

- Ajunge totdeauna la liman (N.Medru, D.Cioflic)


- Material rulant (M. Anghel, I. Ttar, I. Filip, Gh. Glea);
- Vin cu ap (sing) (V. Trolea); Iesit din apa
- Un neistovit dute-vino intalnit pe malul marii (C. Trnoveanu)
- Unitate de desfacere pentru tesaturi (C. Horowitz)
Valabil:
- Declarat valid
Vale:
- Spaiu intercostal (D. Preda, P. Rotaru, V. Potolinc, C. uta); Ligament/
Regiune
intercostal() (Gh. Chiril, L. Popescu);
- Tratata ca o depresiune trectoare (T. Nstase); Depresiune aprut n lan (I.
Iosif);
- Tinut in poale (P. Ciurea, N.Banu); Poale largi, cu rauri (sing) (A. Boboc)
- Final n proba de coborre (I. Buzdugan).
- Intrare n teren (G. Andon);
- Bate seaua (I. rlea)
- Invaluita adesea in ceata (V. Trdea)
Valet:
- Slujitor al misterului (D. Man,og);
- i practic meseria la domiciliu (D. Bldea).
Valid:
- Un om care se simte bine (V. Potolinc); Un om de treab (Gh. Luculescu).
- Certificat legal de buna functionare (B. Stoianovici)
Validitate:
- Bunastare personala (C. Herescu)
Valiz:
- Portbagaj auto (O. Slvuc).
- Calatoreste fara bilet, desi are loc rezervat in tren
- Se duce cu schimbul (P. Ciurea, N.Banu)
- Tovarasa de drum (I. Caraiman)
Valoare:
- Intra n pre (C. Broiu).
- Inchise-n casa (sing) (Gh. Musc, C. Stnescu)
Vals:
- nvrteal cu cntec (conceputa in stil vienez) (M. Dogeanu, L. Popescu);
- Ambasadorul Euterpei la Viena (S. Leoveanu).
Val:
- Organ de presa. (C. Herescu)
- Asistent activ la nasterea fainei (Fl.T.Vasilescu)
Valut:
- Material rulant de import
Valv:
- nchiztoate pentru perle (D. ipluic).
Vam:
- Adevarata piatra de hotar ... in trecut (Gh. Chiril); Piatra de hotar (N. Puna)
- Trecut la stat (O. Slvuc); Trecut sub controlul forelor de paz (D. Bldea);
- Poart la ar (I. Ttar);

Vame:

- O ieire controlat (R. Vasilescu);


- Venit n trecere (Gh. Luculescu).

- Controlor de trafic. (I. Buzdugan)


Vampir:
- Soi de liliac (H. Albert).
- Are bautura in sange (T. Nicov)
- Se zice ca .. are un dinte impotriva noastra (P. Ciurea)
Van:
- Zadarnic si fara rost (V. Trniceanu)
- E numai deertciune (V. Potolinc);
- Dat pe degeaba (P. Vasilache).
- Nu se poate justifica in nici un fel (C. Herescu)
Van:
- Vas gaurit, inundat de apa (P. Haa); O gura (mare) de ap (I. Vlase, I.E.
Meteleu)
- Loc de tratament la bi; Baia comuna (N. Gheorghiu)
Vanitos:
- Isi da singur seama (Gh. Musc, C. Stnescu)
- Si mandru-n toate cele
Vapor:
- Superficial, toata viata lui (I. Caraiman)
- Insula cu elice (R. Vasilescu)
Var:
- Hain subire de cas (L. Popescu); ine casa deschis (N. Caraiman); "Lapte"
de
cas (B. Stoianovici); Se consuma pentru casa sub forma de lapte proaspat (I.
Ptracu, C. Trnoveanu)
- Face corp comun cu peretii caselor noastre (C. Trnoveanu); Dat de toti pereii
(V. Negreanu); Se ine de perei cnd e bine spriuit (C. Herescu);
- Material de baza in estetica de fatada. (N. Popescu)
- Se intinde dupa atingere (Gh. Braoveanu, Gh. Chiril, I. Ptracu)
- Deschide camera (N. Caraiman);
- Pus la zid (N. Caraiman); V. Potolinc)
- Dat de pereti (P.Berteanu)
- Stins n groap (I. Vlase, Gh. Prodan).
- Servit cu un sprit (C. Herescu)
- Piatra arsa (L. Popescu)
Var:
- Ne tine un timp la soare (O. Huul); Aflat mai tot timpul n clduri (A. Mitu);
- Vin cu multe calorii (sing) (Gh. rdea).
- Producatoare insolita a unor figuri de bronz
- Timp pentru atrnat ghetele n cui (D. Georgescu);
Perioada marilor migratii (A.Doboan); Perioada ce se incheie in luna a noua
(N.V.Barbu)
Varg:
- Pregatit pentru croit (C. Stnescu).
Variant:

- Deriva din traseu (I. Manzur)


Variat:
Varg:
Varz:
Vas:

Vasal:
Vast:

Vast:
Vat:

- Mozaic sortimental cu de toate pentru toti. (At. Mateescu)


- Evidentiaza o tinuta de condamnat (D. Manog)
- (Cu) foi prinse la cotor (R. Arpad, I. Vlase)
- Infrunta apele, de la micul strop la marele ocean (I. Ptracu, C. Trnoveanu);
Aici poi intra uor la ap (D. Hurtupan);
- Pe unde se duc (sing) (V. Potolinc); Remarcat pe calea undelor (C. Prvu)
- Itinerant solitar care n-a calcat niciodata pe pamant (Ed. Anca)
- Uscatul pnzelor (E. Ndrag);
- Barlogul lupilor
- Subordonat capitanului (C. Herescu)
- Cale nchis pentru circulaie (B. Vlad, I. Bue); Bun conducator in circulatie
- Se inchina Domnului (M. Puiu);
- Aflat in serviciul unui stat de drept (M. Moleag).
- Atributul unei extinderi in spaiu.
- Exprima puncte largi de vedere (V. Bucur)
- Multilateral dezvoltat (I. Muat, P. Ciurea)
- Marea cea mare (P. Berteanu)

- Prim ajutor la care apelezi n caz de tamponare (I. Dragomir);


- Element de blocaj la un accident de circulaie (Gh. rdea).
- Izolatoare pentru curent (P. Vesa);
- Zapada artificiala
Vatican:
- Mic roman cu caracter religios (D. Bldea).
Vatman:
- Conductor pe firul electric (T. Capot);
- Cu munc de conducere, pus la curent (N. Caraiman);
- Tip de tren cu doua vagoane (A. Tudose).
Vatr:
- Plina de foc (Gh. Dobrescu Jr.)
- Specialitate la cuptor (G.epelu)
- Loc de aezare (A. Boboc);
- Casa Armatei (M. Frunz).
Vax:
- Scoate n eviden boxul (O. Slvuc); Un negru remarcat la box (V. Trolea).
- (Gen de) Saracie cu lustru (Gh. Boban, C. Herescu)
Vaz:
- Cup .. de onoare (A. Botea).
- Ghiveci de verdeturi.
- Potirul florilor

V:
Vcar:

Vdit:

- Vorba deart/goala ! (I. Pun, I. Riti)


- Post de pate (Gh. Luculescu);
- Cap de vit (M. H, F. Georgescu);
- Paznic la fabrica de lapte (Gh. Chirli).
- Obisnuit cu boala (P. Ciurea)

- Nare nici un dubiu (V. Potolinc).


- Luat in evidenta
Vgun:
- Camera obscura sui-generis
Vicreal:
- Vorbe de dor (sing)
Vl:
- Pleoapa diafana tainuind privirile
Vltuc:
- Dat de-a rostogolul (P.Berteanu)
Vmuire:
- Oprire la o ncercare de depire (Gh. rdea).
Vpaie:
- Par coapt (D. Georgescu).
Vr:
- Se trag de la tusa (sing) (V. Potolinc); Copii de tuse (sing) (I. Seicean)
- Fiul lui nenea (V. Feru).
Vrar:
- Vinde calciu efervescent (L. Stncescu)
Vratec:
- Atributul roadelor coapte intr-un cuptor de duzina (Ed. Anca); Copt de timpuriu
(Gh. Chiril).
Vrrie:
- Cuptor de piatr (M. Moleag).
- Sursa de praf alb (A. Doboan)
Vrsat:
- Boala ciupitului (C. Raia).
Vtmare:
- Dureri care se alina in instanta (sing) (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
A vtui:
- A ridica din umeri (I. rlea)
Vtuit:
- Bumbcit bine (I.I. Zamfirescu).
Vz:
- Simul culorii/imaginii (C. Bnzaru, I. Buzdugan); Responsabil cu imaginea (A.
Doboan);
-Gen de uitare peste care nu se aterne colbul trecerii timpului (Gh. Dobrescu
Jr.).
- Sistem video la purtator (N.V.Barbu)
Vzut:

- Fcut cu ochiul (C. Herescu).


V:
Vsl:
Vnat:

Vnt:

- Cuvant esential ! (B. Stoianovici)


- Stimuleaz naintarea n valuri (L. Popescu).
- Urmarit cu cainii in goana mare (Ed. Anca); Actiune desfasurata asa, in goana
(I.E.Meteleu)
- I-a cazut cu tronc cocosului (B. Stoianovici)

- Ca un om cu snge albastru (A. Botea).


Vntaie:
- Ran nchis (R. Vasilescu).
- Evidentiata in lupta corp la corp (I. Caraiman)
Vnt:
- Sora cu Violeta
Vntor:
- Ravneste la obtinerea trofeului
Vnt:
- sta se simte numai dup btaie (T. Capot); Zvanta in bataie (I. Isac); Bate de
zvnt (T. Popescu);
- Miscarea in aer liber sustinuta cu tarie (D. Marcu); Micare n aer liber (I.
Muat); Aer de neliniste (C. uta)
- Dirijeaza circulatia aeriana (Z. Nichici); Fore aeriene (sing) (I. Dragomir).
- Schimb atmosfera (N. Caraiman); Precipitaii atmosferice (sing) (Gh. Gndu);
- Urias nebun care trece rascolind cu maini nevazute crestetul copacilor batrani
(D. Anghel)
- Curent continuu sau alternativ (C. Herescu)
- Duhovnicul gradinii (Al. Philippide)
- Porneste din suflet
Vnturare:
- Incheierea treierisului (C. Stnescu)
A vr:
- A face o introducere intrand in subiect (E. Ndrag)
Vrf:
- Inteapa primul in atac (A. Boboc)
Vrtej:
- Hora indracita pe strune de acvilon (I.E.Meteleu)
Vsc:
- Parazit apreciat odat cu trecerea anilor (A. Boboc); Parazitul care aduce noroc
(M. Guja).
Vsl:
- Motor de barc (N. Badea);
- Pe unde ajut naintarea (N. Caraiman);
- Manuale necesare pentru a merge la cursuri (sing) (N. Stancu).
- Aripile lopatarului din Delta (sing) (I. Caraiman)
- Alearga mult si nu cauta pe nimeni (N. Iorga)
Vb:

- Verb ... neesential ! (L. Ivana)


Vc:
Vd:
Ve:

Veac:

Vechi:
Vecie:

Vecin:

- 95 dintrun veac ! (T. Capot); Avans de 5% ! (M. Frunz).


- Vad n exterior ! (Gh.rdea).
- Spus verde in fata! (E. Diradurian, A. Vljoag); Vezi la inceput!; Intrare in
Veneia/vestibul! (F. Georgescu)
- Veghe la hotare! (P. Berteanu); Vine pe de laturi! (A. Botea); Vorbe goale! (G.
Stroe); Vorbe fara continut !
- Cuve ... din Ravenna! (D.N. Nicula)
- Termen fixat la orice centenar (I. erban); Centenar la vremea lui (C. Herescu);
Mare la vremea sa (A. Doboan)
- Fuscel pe o scara milenara (Gh. Dunca)
- Cu mult trecere la vremea lor (V. Trolea).
- Asta nu se mai afla printre noi
- Are tot timpul (P. Berteanu)
- Eternitate locala, intr-o editie de masa (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
- Starea vremii (B. Stoianovici).

- Luat in vizor (Gh. Constantinescu, C. Dumitriu, Gh. Lazr).


- Legat de gard (P. Damian, I. Degeratu)
- Omul de langa tine (T. Nicov); Aproapele nostru (I. Isac)
Vedere:
- Realitatea ilustrat (M. Frunz); Ilustraie de carte (V. Potolinc)
Vedet:
- Clas de actori (N. Nsui).
- Zeitate a belsugului invocata de realizatorii unor productii fabuloase
A vegeta:
- A fi cu nivelul de trai la pamant (V. Bucur)
Vegetarian:
- Amator la masa verde (E. Ndrag)
Vel:
- Motor de iol (N. Banu);
- Pnz expus n aer liber (A. Doboan); O panza de apa (I. Sasu)
- O pnz pus n btaia vntului (M. Mrdrescu); Aripile vntului (sing) (I.
Boar);
- Material special legat de folosirea energiei eoliene (L. Popescu); Hidropropulsoare folosind energia eoliana (Z. Turdeanu)
- Se umfl cu noduri dup o acalmie (sing) (E. Gldu).
Veleat:
- Anul vechi (D. Arghir)
Velier:
- Cu toate pnzele sus (T. Butoi, Gh. Moldovan, G. Popescu).
- Mijloc de transport pe calea aerului (I. Magla)

Velin:
- Patura taranimii (C. u)
Venal:
- Lucreaz cinstit (M. Gzea).
- Tip de caracter care prezinta interes. (A. Mitu)
Venalitate:
- Insusire necinstita pe baza de coruptie (V. Stoian)
Ven:
- Artera de circulatie cu sens unic; Cale de circulaie (T. Nstase);
- Vas pentru luat probe de snge (A. Boboc).
- Canal de irigatie
- Noroc la cri (D. Marcu)
Veneraie:
- Ofrand juvenil pe altarul senectuii (M. Gzea).
A veni:
- A proceda la un gest obisnuit de apropiere (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Venin:
- Spus la suprare (L. Popescu).
Venit:
- Dreptul la munc (E. Gldu); Scos din campul muncii (P. Haa)
Ventilator:
- Produce curent electric (O. Coglniceanu); Generator de curent. (L. Popescu)
- Vantura-lume (C. Herescu)
- Racoritoare in sezonul estival (sing) (C. Herescu)
Ventilaie:
- Creeaza o atmosfera placuta (M. Bornemisa)
Ventuz:
- Pahar pentru sorbit in sanatatea oamenilor
- Fac prinsoare pe pielea noastra (sing) (N. Banu)
Venus:
- Frumoas ridicatn slav (B. Stoianovici).
Verb:
- E de acord cu subiectul (T. Nstase).
Verde:
- Simbol legendar cmpenesc (I.erban).
- Deschizator de drumuri (A. Doboan)
- Culoare de trecere. (Gh. Toia)
- Departe de uscat (C. Herescu)
Verdea:
- Remarcata pe gazon (O. Eftimie)
Veresie:
- Gratuitate acordat celor care se prezint la datorie (E. Gldu); atorie
nemplinit
(L. Popescu);
Veridic:
- St n picioare (C. Butic).
Verificare:
- Lucrare de control fara calificative (N. Mutulig)

Verificat:
- Legitimat de controlori (D. Hurtupan).
Verig:
- Agent de legtur (M. Anghel, A. Doboan, I. Ttar).
- Ferecata in lanturi
Vers:
- Inscris in cadenta (D. Manog)
- Acord de lira (M. Rdulescu, C. Stnescu)
- Au picioare frumoase (sing) (V. Bucur).
Versatil:
- In felul lui schimba mereu pareri sau chiar simple impresii (C. Raia)
Versificat:
- Creat de poei (Al. Cristici).
Vertical:
- Se pune de-a curmezisul cand scrieti ... acum (D.I. Nicula)
Vertij:
- Creaza haos la judecata (I.E.Meteleu. T. Hedeiu)
Vesel:
- Prezent la serviciu (S. Ceampuru).
Veselire:
- Semn bun de nseninare (D. Georgescu).
Vespasian:
- Local public numai pentru domni (O. Coglniceanu).
Vest:
- Hain de interior (D. Hulu).
- Coate-goale in port (C. Herescu)
Veste:
- Mereu prezenta in presa, la radio si tv (I. Ptracu, C. Trnoveanu); Aduse de noi
n pres (sing) (Gh. rdea).
- Prezentat n premier (A. Doboan);
- Comunicativ (M. Frunz);
- Intr n alctuirea unor coloane (E. Gldu);
- Date cu caracter informativ (sing)
Vestigiu:
- Ramas de-aungul istoriei. (I. Magla)
Venic:
- Luat n considerare tot timpul (Gh. Constantin, C. Dumitru, Gh. Lazar).
Veteran:
- Luptator pentru pace in cateva razboaie (At. Mateescu)
Veterinar:
-Doctorii pentru bolnavii care nu pot spune cei doare (sing) (I. Vlase, Gh.
Prodan).
Veto:
- Moiune de cenzur a opoziiei (C. Mateescu); (Dati) cuvantul opozitiei (D.
Tipluic, N. Badea); Liderul opozitiei (D. Tipluic)
- Expresia forei de respingere (I. Bue);
- E de neadmis (D. Manog); E ceva de neacceptat (C. Herescu)
Veveri:

- Specie apropiata de alun (M. Frunz)


Vexat:
Vg:
Vi:

Via:

- Atributul victimei unui proces verbal de ultraj (A. Ciurunga)


- Veghe ! (A. Ciurunga)
- Cu viitorul in fata!; Ia viata de la inceput! (C. Horowitz); Vis neimplinit! (A.
Gagniuc, E. Mnica); Vise neimplinite in viata! (C.Herescu)
- Lovita din plin ... la nervi ! (Gh. Gustescu)
- Romanul ase scris de Lovinescu! (P. Haa); ase orizontal! (N. Mutulig)

- Indicator de direcie la un drum cotit (I. Boar) ; Indicatoare de trecere (pe


parcurs) (C. Herescu); Indica un punct de trecere (L. Popescu)
Viabilitate:
- Firul trainiciei, care asigura durabilitate peste ani (C. Demetriade)
- Drum in viata! (N. Badea)
Viaduct:
- Portiune de drum cu circulatia suspendata (B. Vlad)
Viager:
- Cunoscut drept inalienabil
Via:
- Certificata/Data de natere (P. Abdula, A. Mitu, E. Gldu, V. Trrolea)
- Mam prtinitoare cei rsfa doar unii copii (F. T. Vasilescu);
- Cursa incheiata fara castigator pe autostrada timpului (O. Manto-Jr.)
- Minunata opera a creatiei divine (P. Ciurea); Culme a creatiei (D. Hulu)
- Un fel de a fi (L. Popescu).
- Se pierde usor in faza de lichidare
A vibra:
- A fi n micare (N. Dumbrav).
Vicar:
- ine loc de predicat (M. H, F. Georgescu).
- Unul care munceste in credinta (Gh. Gtescu)
Vice:
- (Rezolva o) functie de gradul doi (D. Iacovi, V. Negreanu, N.B. Verciuc)
- Situat imediat sub cap (N. Caraiman).
Viceversa:
- Pe de-a ndoaselea (G. Negrea)
Victorie:
- Final de partida avantajos (E. Gldu)
Vid:
- Un gol care plutete n aer(T. Capot); (Inregstrat intr-o) faza de gol (C.
Herescu,
Gh. Postelnicu, Fl.Vldulescu); Situaie clar de gol (I. Muat); Gol golu (A.
Mitu);
- Mediu in care nu se mai intalnesc ... gazele (M. M. Popescu); Mediu irespirabil
(V. Potolinc)
- Descrcare atmosferic (A. Moreanu);
- Pustiu, desert... (T.Ivana)

- Loc neocupat (C. Herescu).


- Cuvnt spus de oameni de nimic (E. Gldu);
Vidanjor:
- Prinde un post pe mai multe canale
Vid:
- Mulimea cea mai srac (T. Capot).
Vie:
- (Ansamblu de coarde) angajat pentru un concert bahic (M. Dogeanu, N. Mihai);
(Mare) ansamblu de coarde (N. Badea, Gh. Luculescu); Iese din corzi (D.
Munteanu, T. Ploni); Prinsa in corzi
- Un car de butuci. (I. Caraiman); Pus pe butuci (D. Constantinescu);
- Teren de cultura pentru boabe (I. Seicean, C. u); Tarla cultivat pentru boabe
(V. Butoi); Da o buna recolta de boabe (D. Georgescu)
- Triete muncit de gndul c trebuie s dea de but (N. Gheorghiu);
- mbrcatn foi de vi (L. Popescu, V. Potolinc); Neam de vi (t.Ciocianu)
- Creatoare de foi mini, marca "Eva" (I. Caraiman);
- Depozit de vin (C. uculeasa).
- Recomandata pentru o cura de struguri
- Evolueaza suspendata la bara fixa
Vier:
- Craiul de ghind (A.M.Samsonic, L. Popescu).
Viespe:
- Amazoan zburtoare cu lnci otrvite (F. T. Vasilescu).
- Inteapa dureros cu acul (A. Boboc)
- Aripi de albine (sing)
Vietate:
- Reprezentanta a faunei terestre (P. Berteanu); Reprezinta un anumit nivel de trai
(I. Stanciu)
- Lupt pentru existen (V. Trolea);
- Alergtor de pluton n cursa vieii (Gh. Dobrescu Jr.).
Vieuitoare:
- Luata in evidenta dupa nastere (C. uculeasa)
Vifor:
- Suflet rece (M. H).
Vigilen:
- Comandamentul sigurantei (M. Guja)
Viguros:
- Forte (N. Cioclteu)
Viitorolog:
- Specialist in domeniul prevederilor sociale (C. uculeasa)
Vil:
- Schimb de locuinta in mediul rural (a. Mitu)
Vilegiatur:
- Vacanta dintre tur si retur
- Evadare reusita la care si-au adus aportul si agentii
- Deplasare in interes personal (D. Guinea)
Vin:
- Curent la baterie (O. Enache, M. Cplna, M. Zgubea); Element de baterie(M.

Gzea);
- Bun de cinste (F. tefnescu); Are un buchet n cinstea cuiva (T. Hedeiu);
- Servit cu mncare la mas (A. Tudose);
- Producator de euforie ce deconspira adevarul (E. Diradurian, A. Vljoag)
- Sosesc cu 716 grade (D. Constantinescu).
Vindecare:
- Ieire dintro situaie de pat (V. Opri).
Vinicol:
- Legat de vii (sing) (I. Negru).
Vinovat:
- Cap de acuzare dovedit
Vioar:
- Cantarete cu par pe gat (sing) (T. Capot); Cnt cnd i se bag cluul (V.
Hotea).
- Se tine cu mainile de barbie (intr-o ipostaza cu cantec) (R. Vasilescu)
- Plange pe umarul lautarului (E. Guja)
- Atinsa la coarda sensibila
Vioi:
- Vesel pentru brbai (T. Capot).
Viol:
- Act illegal (I. erban).
A viola:
- A iei din convenie (M. Anghel).
Violent:
- Tip de turb (Gh. Luculescu).
Violentare:
- Intrare forat (A. Rbonescu).
Violet:
- Laitmotiv cromatic n lirica bacovian (L. Popescu).
Violoncel:
- E destul de grav cnd i se cnt n strun (t. Leoveanu).
Violonist:
- Punndui cluul, obine chiar lauri (T. Capot).
Viper:
- Cu limba de moarte (I. Manzur)
Viraj:
- Il asteapta pe sofer la coltul strazii (B. Vlad); Ateptat la cotitur (I. Buzdugan).
- Schimbare de direcie (V. Potolinc); Sens giratoriu (D. Manog)
Virament:
- Trecere in banca (L. Popescu)
Viran:
- Teren pe care se consemneaza un gol (T. Capot); Gol de activitate pentru un
edil (V. Potolinc)
- Loc uitat de lume (S. Petric).
Virgin:
- Chemarea necunoscutului
Virgul:
- Virusul .. gramaticii (L. Popescu).

Viril:
- Un barbat in plina putere (M. Dumitrescu)
- Caracter brbtesc (L. Popescu).
- Aflat in vigoare
Virilitate:
- Puterea n aciune (I. Bogdan).
Virulent:
- Tratat de toxicologie (V. Stoian)
Virus:
- Certificat de boal (I. Ttar).
- Raufacator nevazut (cand e cazul) (M. Dogeanu)
Vis:
- Film cu un singur spectator (Gh. rdea); Film (vzut doar) de autor (N. Badea);
Film la care spectatorii dorm (S. Ceampuru);
- Tele..viziune particular (D. Bldea);
- Reprezentare n poziia culcat (E. Gldu);
- Nscut din somnul raiunii (O. Eftimie);
- Vedeniile nopii (sing) (T. Porcuan); Viata de noapte (A. Stoica)
- Teatru absurd cu un singur spectator (At. Mateescu)
- Mica piesa ... pentru dormitor (D.M. Ivnu, M. Munteanu)
- Irealitatea ilustrata (P. Berteanu)
- Reprezentative de sperante in drumul spre afirmare (sing) (M. Dogeanu); Marile
sperante (sing) (Gh. Musc, C. Stnescu, M. Dogeanu)
A visa:
- A realiza in regie proprie un film de fictiune (C. Trnoveanu)
Visare:
- Da fru liber imaginatiei
Vistierie:
- Casa batraneasca (la tara) (Gh. Toia, M. Chiricu)
Vistiernic:
- Cerber la ochiul dracului de altadata (A. Botea, M. Dinc, D. Guinea)
Viin:
- Un acru de livad (M. Frunz).
Viinat:
- Roie tare la aperitiv (V. Trolea).
Viin:
- Acr .. ca o cirea (P. Goja. M. Zgubea).
Vital:
- Ceea ce ne trebuie (M. Frunz).
- Tip de viata (Tr. Cioclteu)
Vitamin:
- ABC farmaceutic (N. Caraiman).
Vitez:
- Castigatoare la curse (A. Boboc, Gh. Constantinescu, C. Dumitriu)
Viticol:
- Sector n care, pentru reuita produciei, se ntinde coarda (E. Mnica).
Viticultor:
- Neam de vi (B. Stoianovici).

- Stalpul de la terasa (A. Doboan)


Vitraliu:
- Arie de coloratura dintr-o compozitie (G. Magheru)
Vitrin:
- Ochi magic la magazin (I. Apostol)
Vi:
- Mentionata din vremuri stravechi ca sursa de euforie (I. Ptracu, C.
Trnoveanu)
- Se ingroapa in pamant pentru hibernare (I. Muat)
- Cu capul pe butuc (D. Bldea);
- D o recolt ridicat de boabe (P. Gavrilu).
- Formatie de coarde (V. Opri)
Viu:
- nc na murit dar e aprins (T. Popescu).
- Captiv in paranteza dintre doua vesnicii (At. Mateescu)
- Om cu suflet (O. Huul)
Vivace:
- Vita de vie (A. Imre)
Vivacitate:
- Proprietate la vie (D. erban).
Vivandier:
- Dama de companie (R. Vasilescu)
Vizare:
- Punere ... de acord
Viz:
- Semn de trecere (C. Herescu)
Vizir:
- Ajuns printre primii la poart (I. Muat);
- Se afl peste civa pai (T. Capot).
Vizitiu:
- Colinda cu capra. (Gh. Chirila)
Vizor:
- Ochi deschis spre lumea exterioar (M. Gzea).
Vl:
- Vele stranse ! (S. Arvinte, V. Anghel)
- Gol valabil ! (D. Manog)
Vlah:
- naintaii notrii, aprnduse deseori n faa porii (sing) (V. Trolea).
Vlaicu:
- Celebru pilot de formula unu (N.Banu)
Vlstar:
- Descendentul coroanei (A. Boboc); Mijitul din gene (I. Dragomir);
- Copilul junglei (A. Doboan).
Vm:
- Vacuum ... vid ! (E. Ndrag); Insemnari pe marginea unui volum !; Copertile
unui volum (I. Boar, I. Manzur)
Vn:
- Vin pe capete! (T. Capota), Vin sec! (Cl. u, V. Trolea)

- Vagon descarcat de continut! (I.Socolov)


Vo:
Voal:

- Evoluat ! (C. Pricop); Voce ce se pierde ! (A. Doboan);


- Vorba de inceput!; Volan pe stanga! (V. Trolea)

- Un fel de ceata care se lasa peste ochi (E. Ndrag); Un fel de perdea vaporoasa
care te face sa vezi ca prin sita (Gh. Dunca)
- Confectie de cochetarie feminina prefigurand timid discretie (I. Ptracu)
- Masc de fa (T. Capot);
- armul rochiei de mireas (L. Topor).
A voala:
- A strica imaginea cuiva (E. Ndrag).
Voalat:
- Un ratat in lumea filmului (D. Nada)
Vocabular:
- Specialiti de limb (sing) (M. Puiu).
Vocal:
- Bun de gur (P. Haa).
Voce:
- I se aud vorbe (L. Popescu); Scoas la vorbitor (G. Petrone).
- Creaia de rsunet a unui ansamblu de coarde (P. Cornei);
- Emisiune radiofonica in direct (I. Socolov)
- Deale gurii (V. Potolinc);
Vociferare:
- Proces verbal (N. Rotaru)
Vod:
- Schimbarea domnului (D. Bldea).
Vodc:
- Ridicata in tarie (I.Socolov)
Voiaj:
- Deplasare n interes personal (B. Vlad).
Voiajor:
- Comis cu acte n regul (t. Ciocianu).
Voie:
- Dispoziia cuiva (T. Capot).
- Parol de trecere (B. Stoianovici).
- Poarta de acces in cetatea nazuintei
Voinic:
- Greu de dovedit (C. Herescu).
Voin:
- Voie bun la chef (A. Boboc).
- Automotor sui-generis (I.Socolov)
Volan:
- Director n circulaia rutier (V. Hotea); Rsucit ntro anumit direcie (E.
Gldu).
Volant:
- Varianta modern a zburtorului (T. Capot).
Volbur:

- Valvrtej (T. Capot).


Volei:

- Schimb des serviciile (V. Butoi).


Volier:
- Gardul care separa gradina de adapostul de pasari (Gh. Crian)
Volt:
- E permanent n tensiune (D. Bldea).
Volt:
- Micare circular (F. tefnescu).
Volubil:
- Are un debit mare (T. Capot).
Volum:
- Tratat de literatur (A. Doboan).
- Spatiu tipografic (M. Frunz)
Vom:
- Cazul care refuza mancarea (A. Doboan)
Vopsitor:
- Confera o nuanta deosebita. (Gh. Toia)
Vorb:
- Mod de exprimare (L. Popescu).
Vorbre:
- Nui ine cuvntul (V. Butoi).
Vorbire:
- Manuale pentru surdomui (sing) (V. Trolea).
Vorbit:
- Inclinatie larg dezbatuta de partea feminina (I. Degeratu, V. rdea)
Vot:
- Prezentat la alegeri (E. Drng); Cu aa ceva neam ales (N. Caraiman);
Convenia democratic n alegeri (O. Eftimie);
- Note bune pentru candidati (sing) (Gh. Arvinte); Proba de selectie pentru
candidati (C.V.Popa)
- Luat n calcul n stabilirea puterii (V. Negreanu, N.B. Verciuc).
- Expresie populara din clasa a opta
- (Roade recoltate la) sfarsit de campanie (M. Dogeanu, O. Manto-Jr)
- Modul optativ (N. Puna)
- Gen de buletin eliberat la circa (D. Nad)
A vota:
- A se exprima pentru cel ales (A. Rbonescu, St. Cacuci) ; A-si exprima
optiunile
(P. Abdula)
Vp:
- Cinci cupe ! (I. Boar).
Vr:
- Miez de covrig! (R.Arpad)
- Voiajor da capo al fine! (N.Banu)
Vrac:
- O gramada de marfa in felul ei(Z.Turdeanu);Gramada neordonata (V. Potolinc)
- Depozit comercial en gros (M. Frunz);

- Vrsat .. mrunt (I.E. Meteleu).


Vraci:

- Doctor fara voie (I. Boar, I. Manzur, Gh. Postelnicu, Fl. Vldulescu)
- Membru al cercului magic (V. Trdea)
Vraite:
- Se opune deschis ornduirii (N. Gheorghiu).
Vraj:
- Farmecul deosebit al igncilor (C. Stnescu).
Vran:
- Centru de desfacere pentru vinul varsat din butoaie (Gh. Chiril)
- Gaura buricului unui pantecos pe unde se scurge sangele celor vii (V. Petreanu)
Vrjit:
- Privitor la dansul ielelor (C. Herescu).
A vrea:
- A se manifesta ca amator (D. Cruicu).
- A avea voie (C. Herescu)
Vreasc:
- Verde .. uscat (C.u).
Vrej:
- Prins la pepeni (Gh. rdea); Scos din pepeni (I. Vlase)
- Iese din cuib tarandu-se
Vreme:
- Timp schimbator (Gh. Postelnicu, Fl. Vldulescu)
Vremelnic:
- Dispune de un timp limitat (R. Vasilescu).
Vreo:
- Numar incert (R. Vasilescu)
Vrere:
- Impuls launtric petnru o actiune revendicativa (M. Dogeanu)
Vrie:
- Cdere catastrofal (I. Filip, Gh. Glea).
Vs:
- Vas spart! (N. Puna); Un vis neimplinit
Vt:
- Pe aripile vantului!; Nu e timp cu vant! (D. Marcu); Vorbit pe la colturi ! (D.
Nstase)
Vu:
- Gol la vinclu!; Marcate din lateral la vinclu ! (T. Capot)
- Avut esential ! (I. Ttar)
A vui:
- A sufla tare (L. Popescu); A iei la aer tare (N. Dumbrav);
- A avea un efect de rsunet (S. Ciocianu).
Vuiet:
- Fluiera- vant (N. Badea)
Vulcan:
- Buricul pmntului, cu manifestri violente (M. Moleag);
- Gur de foc din arsenalul Pmntului (D. Popa);
- Lulea de pmnt ars (E. Guja).

Vulgar:
- Comuna primitiv (masc)(C. Herescu).
- Prim solist in recitalul prosului gust (N. Murean)
Vulpe:
- Vanatoare de pasari ... rapitoare (sing) (M. Guja)
Vultur:
- Ochitor la inaltime (N.Medru, D.Cioflic)
Vz:
- Viteaz cu inima strapunsa ! (P. ecman); Viteaz in extremis! (I.Socolov)

W
Warcops:
- Se invarte tragand sforile
Watt:
- Unitatea care d puterea (T. Capot); Undes muli puterea crete (N. Badea, A. Doboan);
E la putere i l pltim (T. Capot); Putere fizic (I. Ttar);
Wattmetru:
- E la curent cu nregistrrile de ultim or (T. Capot).
Weekend:
- ndrgite faze ale lunii (sing) (I. Boar).
- Iti taie saptamanal din zilele de lucru (Gh. Guru)
Western:
- Celebritate a marilor platouri americane (T. Capot); Tip de ... platou din vestul salbatic
(C. Herescu)
- Productie de tip occidental cu specific american (S. Cozma)
- Ecranizarea unor intamplari cu pionieri (M. Zgubea)
What:
- CE din Anglia (T. Capot).
Whisky:
- Butura .. avarilor (A. Doboan).
Widia:
- Mai tare ca oelul (T. Capot);
- Desface sticlele, una dupa alta (N. Caraiman).

X
Xa:
- Mijloc de fixare a unei taxe! (C.Herescu)
Xe:
- O dubla pentru Xerxe ! (A. Ciurunga)
Xenofob:
- Unul de la ar carei urte vecinii (P. Vasilache).
Xenon:
- Nobil de o larg respiraie (P. Vasilache).
Xeres:
- Vine din Spania cu un buchet la mas (P. Vasilache).
Xerograe:
- Concepia tehnicist a copiilor de astzi (T. Capot);
- Tehnica mai nou de repetiie a actelor pentru public (C. Pricop).
Xerox:
- Fotograf sui generis care lucreaza numai pentru copii (C.Herescu); Tat de copii (C.
Stnescu);
- Reproductor de mare ecien (T. Capot);
- Copiaz la lucrarea scris (P. Vasilache).
Xi:
- Un unsprezece de referinta in Mexic ! (C. uta)
- Medie maxima ! (V. Feru)
Xilen:
- Combinat petrochimic (M. Anghel, I. Ttar).
Xilofonist:

- Ciocnitori care cnt cnd bat n lemn (sing) (V. Trsolea); Cnt ca o
ciocnitoare (C.
Pricop); Cel ce scoate niste bucati din lemne (I.erban)
Xilogravur:
- Realizarea artistic a scobitorilor de lemn (T. Capot).
Xl:
- Ei au plecat in exil ! (V. Negreanu, M. Puiu)
Xm:
- Oricum ! (C. uta)
Xo:
- Incrucisare ... buna de nimic ! (C. Herescu)
Xr:
- Un mister ... recunoscut ! (V. Rusu)
Xt:
- Eliminate din text! (A. Tudose)
- Intoarcere la teorie! (D. Hulu)

Y
Yal:
- ngerul pzitor al cminului (. Leoveanu);
- Introdus n poart pentru sigurana aprrii (F. Mrescu).
- Stadiu avansat in metamorfoza broastelor. (E. Guja)
Yak:
- Bou la culme (D. Hurtupan); Cocoat ca un bou (I. erban);
- Un fel de vit servit pe platou (Gh. Toia).
- Fata din Tibet (O. Huul).
Yale:
- nchid .. o univesitate american (A. St. Alexandrescu).
Yankeu:
- Cel mai cunoscut transamerican (C. Prvu); Bastinas nord-american (C.
Herescu)
Yard:
- St n trei picioare (E. Gldu);
- Unitate britanic n mar (T. Capot);
- Reprezentantul Marii Britanii la lungime (D. Popa);
- Unul mic cuprins de mil (V. Trolea).
Yen:
- Galbenul din Japonia (V. Trolea); Chiorul japonez (T. Capot).
Yeti:
- Masivul himalaian nvluit n cea (V. Trolea).
Yoga:
- Aleea pavat cu renunri a templului Nirvanei (Gh. Dobrescu Jr).
Yoghin:
- Indice de reecie (V. Trolea).

Z
Za:

legat

A zace:

-Verig de legtur (R. Arpad), N. Dumbrav); Prinde legatura (N. Gheorghiu)


- Materie prim pentru o cma de for (N. Nsui); Ochiurile unei cmi de for
(sing)(L. Popescu); Tinuta in camasa de forta (I. Socolov)
- Se in lan (sing) (T. Capot); Ferecat/Prins in lanturi (sing) E. Mnica); Bun de
n lanuri (T. Capot); Se dau in lanturi (sing) (V. Stroe)
- Captiva aflata in broderia inlantuirii (P. Vasilache); Asigur o nlnuire (L. Topor);
- Un ochi facut tare (G. Onea); Ochi in ochi (L. Popescu)
- Unitate de confecii metalice (A. Antonesei);
- Raz fr cerc ! (Gh. Chiril).
- Inel luat din bazar !

- Verbul suferinei ntro ipostaz static (V. Negreanu).


Zadarnic:
- Unul care se potriveste cu vana (T. Capot)
Zaharisit:
- Hai ca esti dulce (G. Petrone)
Zahr:
- Servit cu dulci delicatese (P. Ciurea).
Zaiafet:
- Masa intinsa
Zal(/e):
- Tunic/Cama de for (A. Mitu, B. Stoianovici , t. Ciocianu)
- Costum demodat pentru o toalet de rzboi (D. Popa).
- Se tin de petreceri in lant (S. Arvinte, V. Anghel); Ferecate-n lanturi (Tr. I.
Cioclteu)
- Veriga de legatura (I. Muat)
Zar:
- i d o ans ntre unu i ase fix (A. Bacalu);
- Determin ctigtorul prin punctele marcate (B. Vlad);
- Puncteaz un/in joc (V. Butoi, I. Caraiman, D.N.Nicula); Punctat la joc (V.
Potolinc);
Cea mai mobil pies de pe tabla de joc (N. Banu);
- Btut la table (E. Guja, Gh. Luculescu, T. Capot); Duble la table (sing) (V.
Trolea)
- Os din care se fac linii (I.E. Meteleu); Chipul de os al hazardului (E. Diradurian);
Oase
care se lovesc la poart (sing) (E. Gldu).
- Reprezentant al cubismului, cu puncte tatuate pe fata (P. Vasilache); Miniatura ...
cubista (C. uta); Un cubulet de joaca pentru oameni in toata firea (I. Ptracu, C.
Trnoveanu)
- Datul cu paharul ... la noroc (B. Stoianovici); Se arunca la noroc (A. Tudose); Se
arunca sa dea noroc
- Bun de poarta-n casa (P. Ciurea)
- Instrument de opiune n rezolvarea dilemei (Al. Mateescu);
- Factor de risc pentru soarta lui Cezar (N. Popescu)
- Cel cu mai multe fee .. i pistruiat (P. Vesa);
Zaraf:
- Schimbtor .. cu paralele (N. Caraiman).

Zare:

- E mereu departe de ochii lumii (A. Botea);


- Linie imaginar de demarcaie (V. Negreanu);
- Aflat la captul pmntului (P. Goja).
- Limita de vizibilitate (N. Puna, G. Barboni); Limita uitarii (T.Capot)
- Linia de fund a terenului (B. Vlad)
Zarite:
- Hotarul nestatornic al imparatiei Soarelui (Fl.T.Vasilescu)
Zarv:
- Tulburarea undelor (E. Deutsch).
- Stare de neliniste acuta (Z. Turdeanu)
Zarzavagiu:
- Un tip care se hrnete cu rdcini (D.ipluic).
- Serveste o masa vegetariana
Zarzavat:
- Vegetatie specifica platourilor. (C. Broiu)
- Ajuns o leguma
Za:
- Substana unei ghicitori (T. Capo); Text ilustrativ pentru ghicitori (D.I. Nicula);
Solutie la o ghicitoare (E. Guja); nchis pentru practicarea ghicitului (D. Bldea);
Ghicitul in cafea/ceac (N. Banu, Gh. Luculescu, N. Gheorghiu)
- Cea mai proast calitate de cafea (L. Popescu); Cafea insolubil (A. Boboc, St.
Leoveanu); Cafea decofeinizata (C. Herescu); Depozit de cafea (M. Zgubea);
Restul
de la cafea (A. Boboc);
- Negrul rmas ultimul, pe vasul gol si abandonat (N. Caraiman); Urmele unor profeii
negre (sing) (D. Bldea).
- Litere de tipar (sing) (C.V.Popa)
- Decoreaz cetile (A. Rbonescu);
- Rodul culegatorilor, bun de trimis la teasc
Z:
- Iesirea din criza ! (C. Bnzaru)
Zbav:
- Restrangere de activitate (Gh. Arvinte)
Zbrele:
- Pdurea cu arbori de fier a intunericului (Gh. Dobrescu Jr.).
Zduf:
- Maxima verii (A. Doboan).
Zgaz:
- Aprtor n calea puhoaielor (I.. erban).
Zlogit:
- Retinut la trecerea in rezerva
Zlud:
- Intr-un cuvant: de menta! (masc) (P.Berteanu)
Zmislire:
- Tip de creaie (I. Srbu).
Znatec:
- Umbl cu capul plecat (M. Zgubea).
Zpad:
- Puzderia de stele din cer (I. Ttar).
- Donna Alba cazand la asternut (E. Ndrag)
- O puritate mincinoasa (Goethe)

A zpci:
- A pierde judecata. (Gh. Toia)
Zpcit:
- Cu capul plecat (C. Sua).
A zri:
- A nu vedea bine pe cineva (B. Vlad); A avea in vedere (P. Abdoula); Un fel de a
vedea lucrurile (Ed. Anca)
- A trage cu ochiul (I. Filip, Gh. Glea);
Zu:
- Jurmnt sfnt (V. Feru);
- Termen de asigurare(C. Herescu).
A zmbi:
- A intinde gura dulce (C. Herescu)
Zn:
- Regina nemuritoare a frumuseii nepmntene (D. Popa);
- Rapitoare din basme (C. uta); Frumusetea basmelor noastre (C. Mateescu).
- Femeie frumoasa dar inchipuita (C. Herescu)
- Diafana aparitie de basm si poezie (I. Ptracu, C. Trnoveanu)
Zt:
- O groaza de pisici
- Respingator pentru un motan (L.Popescu)
Zzanie:
- Atins dup o ceart (T. Hedeiu).
- E ceva de neinteles.
- Generatoare de tensiune continua (Gh. Arvinte)
Zbatere:
- Ultimele secvene din dansul morii (sing) (M. Gzea).
Zbrcitur:
- n chip btrnesc (R. Arpad).
- Vin de viata lunga (sing) (I. Musat)
Zbenguial:
- Joc de juniori (I. Musat);
- Distracie juvenil n aer liber (M. Gzea);
- Micare brownian n pantaloni scuri (E. Diradurian).
- Neuitata zburdalnicie din anii fericiti ai copilariei.
Zbieret:
- O gur cu trie (V. Trolea).
Zbir:
- Cine poliist (A. Rbonescu);
- Capul rutilor (D. Hulu, C. Herescu), C. Stnescu)
- Ru crescut (E. Ndrag); Rau de inaltime (C. Herescu); Ne pare rau ... dar asta e (G.
Magheru)
- Impune un regim cu multe privatiuni (t.Ciocianu)
Zbor:
- Evoluie/naintare pe aripi (Gh. rdea, V. Trolea).
- Incepe la naltare (A. Tudose)
- Mers in gol (P. Berteanu)
- Miscare in aer liber (R. Vasilescu)
Zbuciumare:
- In mijlocul furtunilor (M. Dogeanu)
A zbura:
- A face miscare in aer liber (D.I.Nicula)

Zburtor:
- Navigator solitar pe un drum fr pulbere (M. Gzea);
- O artare pentru junele nopilor fierbini (I. Boar).
- Evolueaza la inaltime in deplasare (M. Rdulescu, C. Stnescu)
Zburdalnic:
- Pasul strengarului. (Gh. Gndu)
Zc:
- Muchii de zinc ! (M. Ciornei)
Zd:
- Scosi din zid ! (D. Manog)
A zdrngni:
- A interpreta un cantec de jale (A. Doboan)
Zdrngnit:
- Mult zgomot pentru nimic (S. Varami).
Zdrean:
- Degradat din fire (V. Trolea).
Zdrenuit:
- Apreciere pentru cel care se poart ca o crp (V. Trolea).
A zdrobi:
- A asigura desfacerea cu amanuntul
Zdrobit:
- Patruns de greuti (V. Trolea).
Zdrobitor:
- Cu efect de distrugere n mas (S. Varami).
Zdup:
- Coresponden argotic de la nchisoare (V. Trolea).
Ze:
- Zebre! (V. Potolinc)
- Zestrea initiala! (A. Manolache)
- Zece jumtate! (Gh. rdea); Zero taiat ! (I. Riti)
- Raze dupa apusul soarelui! (M. Popescu); Proteze la picioare! (A.M. Samsonic)
Zeam:
- Se lungete ntrun mod neplcut (E. Gldu);
- Rezultat la strngerea recoltei de boabe (A.M. Samsonic).; Rezultata la strangerea
fructelor (C. Herescu)
Zecimal:
- Fractiuni de dreapta (sing) (C.Herescu)
Zecime:
- Apare dup o secund (A. Rbonescu).
Zefir:
- Btaie primit ca o adevrat mngiere (D. Constantinescu).
Zece:
- Mai mare peste uniti (L. Popescu);
- Maxima nvatului (A. Doboan).
- Cel mai bun la trageri
- Rezultatul unei calificari de exceptie (B. Stoianovici)
Zecime:
- O suta de miimi
Zeghe:
- Pies poliista (M. Frunz).
- Tinuta de ciobani (C. u)
Zeitate:

Zel:
Zelos:

- Idolatrizat de nite oameni fr Dumnezeu (E. Gldu).


- Accelerator in activitate (P. Abdoula)
- Mareste productivitatea muncii (D. Manog)

- Cnd vrea s fac treab, e repezit (Gh. Chirila); Om de treab (N. umuleanu);
- Cu spor de depire (M. H);
- Mare consumator de energie n intreprinderi (Gh. Toia).
Zemos:
- Te face si lase gura ap (V. Feru).
- Copt in suc proprie
Zenit:
- Astai culmea (I. Ttar);
- ntlnirea convenional de la 12 fix (I. Ptracu, C.Trnoveanu).
Zer:
- Nu face nici o brnz (M. Frunz); Un rest/pic de branza (D. Arghir, E. Gldu, T.
Popescu); Coada la branza, de la care te alegi cu urda
- Ap curent la stn (M. Mrdrescu);
- Un fel de emulsie pentru strungari (C. ua);
- Ultimele picturi de lapte (Gh. Constantinescu).
- Inlaturat de la cascaval
- Produs la caarie (P. Damian)
- Obtinut matematic din extragerea unui zero din el insusi ! (I. Magla)
Zero:
- O mare de cifre (M. Zgubea); O ... cifra (Gh. Braoveanu)
- Oul pus la socoteala (T.Capot)
- Nimic din matematic (Gh. rdea). O .. interpretare matematic (N. Caraiman);
- O .. nimica toat (I. Buzdugan); Nimic de zis
Zestre:
- Se prezint n deschidere la o partid cu miz (G. Manta);
- Inventarul din dotare (P.R. Coli).
Zear:
- Alege (, alege ..) pn culege (ad litteram) (Gh. Luculescu, A. Boboc); Obine bune
rezultate la cules (T. Hedeiu); Pregatit pentru cules; Lucrtor manual la vremea
culesului (Gh. Gndu); Autor al unei culegeri n sfera culturii (T. Capot); Autor de
culegeri (ad litteram!) (B. Stoianovici)
- Om de litere (V. Potolinc)
- Executantul unor combinaii ca la carte (T. Hedeiu).
- Cunoscutul autor al unui univers literar de plumb (E. Ndrag)
- Realizarile sale apar zilnic in presa (A. Doboan)
- Primul in ordinea aparitiei
Zeu:
- Titular in formatia/echipa olimpica (N. Banu, D. Nad); Celebritate olimpic (D.
Hulu); Component al lotului olimpic (N. Caraiman); Face parte din comitetul
oolimpic (A. Doboan); Spirit olimpic (A. Doboan)
- Beneficiar de sezon permanent la Olimp.
- Mare la care se pleca n trecut (D. Bldea);
- Superman tradiional (T. Capot);
- Arbitrii la luptele grecoromane (sing) (M. Zgubea).
- Un tip deosebit de cult (Gh. Musc, C. Stnescu)
- Protector sus-pus
Zg:

- In zigzag pe extreme ! (M. Frunz)


Zgaib:
- Crusta ramasa dupa eruptie (A. Orza)
Zgard:
- Forma de tienre sub control a unei reactii in lant (O. Eftimie)
- Trecuta in stapnirea dogilor (I. Caraiman)
Zgrci:
- Clei de oase (I. Boar)
Zgrcit:
- Avarul n travesti (A. Tudose).
Zgriat:
- Remarcat dup ce a atins o form de vrf (D. ipluic).
Zgrietur:
- (Operaia de) tiere a unghiilor (C. Herescu, D. ipluic).
- Semn cu inteles mai adanc intr-un plan oarecare.
Zgrunuros:
- D dovad de asprime (T. Capot).
- Plan nerealizat fiindca nu s-a recurs la pile (I. Musat)
Zgur:
- Roie clcat n picioare (Gh. rdea);
- Baza de lansare a unor rachete (I.erban).
Zi:
- Noua diminea (M. Zgubea);
- Mnnc/Piere noaptea (S.R. Cacuci, N. Caraiman, Gh. Musc, C. Stnescu);
Schimb(ul) de noapte (... intr-un azil) ! (L. Stncescu, A. Doboan, V. Feru); Cu
noaptea n cap (L. Popescu, V. Stoian); Pierduta in noapte; Se intalnesc la miezul
noptii (sing) (E. Guja)
- Intrerupta din cauza intunericului (Z. Nichici)
- O dat pe lun (V. Potolinc); O stim din Luna (I. Iosif); Un numar de luni (Gh.
Arvinte); Realizatoarea serialului de luni (T. Nstase);
- Periodice saptamanale (sing) (C. Herescu)
- Apare cnd se crap (T. Capot); Se face din ce se crap (T. Capot);
- Timp nsorit (A. Tudose, A. Botea); Vreme insorita (V. Butoi)
- Nscut n rsrit (C. Herescu);
- Plin de lumin (M. Zgubea);
- Cat vezi cu ochii (P. Ciurea)
- Vizita protocolara a unui print de foc. (Fl.T. Vasilescu)
- Scurta de iarn (D.V. Tofoleanu);
- Lucrtoare n producie (Gh. Igna);
- Luata dintr-o data. (Gh. Toia)
Ziar:
- Cotidianul ... buletin de stiri (A. Manolache); Inscris in aspectul cotidian (Gh.
Chirila); Obisnuitul cotidian (C. Herescu)
- Articol de fond in presa (A. Moreanu); Apare in presa. (P. Haa); Publicat zilnic in
presa (D. Hulu)
- Foaie de parcurs (, completat zilnic) (T. Hedeiu, A. Boboc); Parcurs zilnic (L.
Popescu)
- Apare de fiecare data schimbat dupa truda unei nopti (B. Stoianovici)
- Diurn pentru reporteri (M. Gzea, S. Varsami).
- Magazin bine aprovizionat cu articole de profil (Gh. Toia)
- Construit pe coloane de diferite dimensiuni (Gh. Toia, M. Zgubea)
- Furnizor de note informative

Zical:
A zice:
Zicere:
Zid:

Zidar:

- Cu valoare maxim (A. Rbonescu).


- A-i iesi vorbe (L. Stncescu)
- Proces verbal (A. Doboan)
- Colectivul aparatorilor din fata portii (I. Isac); Aprtor n faa porii (A. Curelici);
- Pavz pentru unele lovituri (Gh. Toia, M. Zgubea); Se opune lovitorilor de pedeapsa
- Cldire aflat n construcie (C. Herescu); Cldit .. pe teren propriu (Fl. Barbu);
- Un soi de mur (V. Trolea); Lucrare murala (V. Potolinc, P. Haa)
- Ridicat pe scar pn la ultimul etaj (T. Popescu).
- Faci casa buna cu el (A. Boboc, Gh. Constantinescu, C. Dumitriu)

- Menit sa dureze vesnic pentru statul nostru (C. uta); Dureaza ... mult (si bine) (M.
Frunz, C. Herescu)
- Are o poziie constructiv (T. Capot).
- Face si drege la casa omului (Tr. I. Cioclteu)
Zidrit:
- O meserie apreciata in mod constructiv (S. Rus, Gh. Oncioiu)
A zidi:
- Un fel dea dura (A. Schindarli).
- A inchide o usa, o fereastra etc (C. Herescu)
Zidit:
- Inaltat de la baza (Gh. Dobrescu Jr.)
Ziditor:
- Inaltator folosit pentru obiectivele fixe (I. Socolov)
Zilier:
- Cu plata la zi (P. Georgescu); Muncete toat ziua (T. Nstase);
- Pltit dup munc (C. Sua).
Zilnic:
- Corespondentul unui cotidian (V. Trolea).
Zim(i):
- Vine cu pas mrunt (D. Bnciulescu, E. Gldu, T. Hedeiu);
- Dini de metal (sing) (C. Herescu).
- Limite banesti (I. Caraiman)
- Margini ale unui fost ducat (I. Stanciu)
- Creast de cocoel (Gh. Oncioiu);
Zimat:
- O marca stantata lateral (masc) (C. Herescu)
Zinc:
- Face fata la table
Zircom:
- Surs de ape minerale cu pre redus (V. Ptru).
Zis:
- Transmis prin viu grai (C. uculeasa)
- Inscris la cuvant (D. Bgrean)
- Supus unui apel nominal (P. Haa).
- Renumit ... in felul sau (C. Herescu)
Zk:
- Zi de munc ! (Gh. Luculescu).
Zlot:

- Bani pltii odat (sing) (Gh. rdea).


- Batut de lesi (A. Doboan)
Zmeu:

- Inventie acionat de curent, cu legtur monofilar la pmnt (N. Caraiman);


Inventie
romaneasca cu multe guri de foc (C. Herescu)
- Foi intinse pe franghie in bataia vantului (sing) (I. Stanciu); Foaie volant (S.
Ciocianu, B. Vlad)
- Planor cu comanda manuala (Gh. Crian)
- Urc trgnd sforile (I. Dragomir);
- Zburtorul din anii copilriei (I. Manzur);
- Fiul rului ntrun trm ireal (M. Gzea);
- O groaza de povesti (I.Socolov)
- Campion legendar la aruncarea greutii (D. ipluic).
Zmeur:
- Rug rosu ... aprins (I. Caraiman)
Zmeur:
- Aprins pe rug (V. Trolea).
Zmeuri:
- Martin Eden
Zn:
- La un paznic... in bezna! (N. Mutulig)
Zo:
- Apar in zori la orizont! (C. Herescu); Se ivesc zorile! (A. Tudose)
- Nucleu de azot, extras din ozon! (I.erban)
- "Barba" pentru Zorba! (t.Ciocianu)
Zoaie:
- Iese murdar de la splat (P. Gavrilu).
- Apa reziduala (C. Herescu)
Zob:
- Urmarea unei spargeri (A.M.Samsonic); Gsit dup o spargere (D. ipluic).
Zodiac:
- Carte de duzina din literatura de anticipatie (M. Guja)
- Privire ainainte la lumina stelelor (Gh. Crian)
Zodie:
- Ciob de cer reflectnd destinele naive (F. T. Vasilescu).
Zoe:
- tefan i-a cerut barbatia (D.I. Nicula)
Zonal:
- Soi de regiune (R. Vasilescu)
Zon:
- Soi de regiune (Gh. Dumitrescu, Gh. Enchescu);
- Unitate de teren (A. Tudose).
- Determinarea ariei cand se cunoaste perimetrul (B. Vlad)
Zoo:
- Grdin unde sunt tratai pensionarii (V. Hotea); Grdin n care se vd pensionarii
(B.
Stoianovici); Grdin npdit de gura leului (V. Trolea).
- Lumea celor care nu cuvnt (T. Capot);
- Parcul cu muli pensionari (M. H);
Zoologic:
- Parcul n care i duce viaa fauna oraului (N. Barbu).

Zor:

Zorea:

- Munca la inalt nivel (V. Potolinc), Spor la munca (I. Riti)


- Accelerator auto (N. Cioclteu);
- Metod de gtit repede (D. Georgescu);
- Mn forte (I. Buzdugan);
- Anun precipitaii furtunoase (M. Frunz);
- Susine frenetic o activitate de producie (T. Hedeiu).
- Factor de crestere a intensitatii (G. Magheru)
- Schimbator de viteze (I. Caraiman)

- Buna dimineaa n fire (G. Petrone).


Zorele:
- Plnii din lut (D.N. Nicula)
- Frumueleadormiele (T. Capot).
A zori:
- A actiona la repezeala (I. Plischi)
Zori:
- Lumin care vine de la rsrit (E. Ndrag); Izbanda luminii in viata de zi cu zi
- Lenjeria imaculat a dimineii (N. Murean); Cotidian de dimineata (V. Trolea)
- Fac din noapte zi (I. Buzdugan);
- Trandafirii cu rou (D. Bldea).
Zorit:
- Nu intarzie niciodata la munca (P.Berteanu)
- Pus pe fug (N. Stancu);
-Vin ntins (sing) (S. Petric).
A zorni:
- A scutura lanurile (I. Boar).
Zornit:
- O reacie n lan (D.R. Giuglea).
Zp:
- Iadu'n zdup ! (I. Boar).
Zs:
- Zdrentarosul de la periferii ! (I. Boar, I. Manzur); Zis fara suflet ! (D. Georgescu)
Zr:
- Nimic nui n zadar ! (N. Dumbrav); Ia tiat din ziar ! (T. Capot).
Zt:
- Un zlot gaurit, zimtat pe margini ! (Gh. Dunca)
- Cutezante !
Zu:
- Zuluf in frunte ! (S. Arvinte, V. Anghel); Zeu ... la zulusi ! (O. Huul)
Zuluf:
- Sucit din fire (I. Vlase)
Zumzet:
- Ecou din lumea apicultorilor (C. Cpn); Produs apicol nevalorificat de stupari
Zurbagiu:
- Subiect de ceart (D. Georgescu).
Zurliu:
- Cu capul plecat (A. Doboan).
Zv:
- Zvcnitura la cap ! (A. Boboc)
Zvelt:
- Om deosebit de gras i de talie mic (T. Popescu).

Zvonist:
- Tip de amplificatory (V. Feru)

Autori:

Nicolae Badea (Ploieti)


Andrei Baican (Ploieti)

A
Picret Abdula (Mihail Koglniceanu - Constana)
Corneliu Achim (Turnu Mgurele)
Petre Aidimereanu (Bucureti)
Heinrich Albert (Bucureti)
A. t. Alexandrescu (Bucureti)
Gheorghe Alexandru (Bucureti)
Opric Alexe (Turnu Mgurele)
Vasile Amihiesei (Trgu Neam)
Eduart Anca (Turnu Severin)
Mihai Anca (Bucureti)
Georgica Andon (Crevedia - Dmbovia)
Mircea Anghel (Lugoj)
Vasile Anghel (Focani)
Ana Antonesei (Iai)
Victor Antoniu (Galai)
Tudor Arghezi (Bucuresti)
Nic Sabin Armau (Gura Vii)
Sergiu Arvinte (Adjud)
Gheorghe Arvinte (Adjud)
Ion Avram (Bistria, Focani)
Sorel Avramescu (Constana)
B
Anton Bacalu (Flticeni)

Dumitru Bako (Constana)


Nicolae Banu (Craiova)
George Barboni (Lugoj)
Ovidiu Petru Barboni (Gen. Berthelot, Hunedoara)
Florin Barbu (Reia)
Narcis Barbu (Bucureti)
Narcis Vlad Barbu (Lehliu)
Dan Bgrean (Cluj)
Doru Bnculescu (Trgovite)
Daniel Tismana Brbulescu (Constana)
Constantin Broiu (Bucureti)
Corneliu Bcu (Focani)
Damian Bldea (Rmnicu Vlcea)
Corneliu Bnzaru (Trgu Mure)
Mircea Brsan (Media)
Gheorghe Belu (Turnu Magurele)
Dorina Berteanu (Bucureti)
Petre Berteanu (Bucureti)
Angela Bistriceanu (Craiova)
Lucian D. Blaga (Suceava)
Petru Blan (Oradea)
Vasile Blidaru (Buzau)
Ioan Boar (Lugoj)
Gheorghe Boban (Timioara)
Aurel Boboc (Craiova)

Ioan Gh. Bogdan (Totoreni - Bihor)

Claudiu Crbu (Timioara)

Victor Bogo (Bacu)

Constantin Cmpeanu (Cmpeni de Pomezeu Bihor)

Dan Bold (Oltenia)


Mircea Bornemisa (Bucureti)
Viorel Borza (MediaViorel Borza (Media)
Liviu Bo (Rodna)
Adi Botea (Dublin Irlanda)
Gheorghe Braoveanu (Bucureti)
Ion I. Brindea (Constana)
Vladimir Bucur (Bucureti)
Valentin Bucur (Craiova)
Ileana Buda (Constana)
Iustin Bue (Drobeta Turnu Severin)
Tina Butoi (Constana)
Victor Butoi (Constana)
Laurian Buture (Adjud)
Constantin Butic (Oradea)
Victor Butoi (Constana)
Ion Buzdugan (Bucureti)
Viorel Buzea (Rodna)
C
Stelian-Radu Cacuci (Oradea)
Florin Calafeteanu (Bucureti)
Teodor Capot (Cluj)
Nelu Caraiman (Bucureti)
Alexandru Cpn (Bucureti)
Lucian Cplna (Aiud)

Doru Crstea-Firez (Trgovite)


Stelian Ceampuru (Alexandria)
Vasile Cernicica (Caransebe)
Mihai Chiricu (Bucureti)
Gheorghe Chiril (Bucureti)
tefan Chiril (Craiova)
Nae Petre Chiriescu (Oravia)
Nicolae Cioclteu (Bucureti)
Traian Ianu Cioclteu (Craiova)
tefan Ciocianu (Brila)
Dumitru Cioflica (Abrud)
Mihai Ciornei (Buzu)
Galaction Ciprion (Iai)
Costel Ciurcanu (Oneti)
Panait Ciurea (Brila)
Andrei Ciurunga (Bucureti)
Virgiliu Crstei (Piteti)
Ovidiu Coglniceanu (Piteti)
Constantin Cojan (Bucureti)
Paul Cojoac (Turnu Mgurele)
N. Constantin (Turnu Mgurele)
Dorina Constantinescu (Bucureti)
Gheorghe Constantinescu (Braov)
Sanda Contz (Bucureti)

Isidor Coresciuc (Iai)

Ionel Dragomir (Tei - Dmbovia)

Petre Cornei (Bucureti)

Nelu Dumbrav (Roman)

Ioan Covalschi (Cmpulung Moldovenesc)

Gheorghe Dumitrescu (Braov)

Sorin Cozma (Bacu)

Costic Dumitriu (Braov)

V. Crciun (Bucureti)

Marcel Dumitrescu ((Alexandria)

Adrian Crciunescu (Turnu Mgurele)

Rodica Dumitrescu (Alexandria)

Petre Crciunescu (Brila)

Ilie Dumitru (Focani)

Iona Creu (Broteni - Suceava)

Nicolae Ctlin Dumitru (Ibneti - Vaslui)

Gheorghe Crian (Timioara)

Gheorghe Victor Dunca (Sighetu marmatiei)

Ion Cristea (Mnzleti - Buzu)

Alexandru Cristici (Caracal)

Oprea Eftimie (Bucureti)

Doru Cruicu (Turnu Mgurele)

Octavian Enache (Fgra)

Viorel Cucerzani (Cluj)

Gheorghe Enache

Adrian Curelici (Lugoj)

Gheorghe Enchescu (Botoani)

Ioan danciu (Bucureti)

Marian Faicec (Rm. Vlcea)

Dumitru David (Brlad)

Victor Feru (Galai)

Ion Degeratu (Trgovite)

Ioan Filip (Galai)

Constantin Demetriade (Piteti)

Constantin Florea (Bucureti)

Marian Dinc (Turnu Mgurele)

Petre Florea (Media)

Cristian Dincovici (Ploieti)

Marcel Dan Fola (Miercurea Ciuc)

Eugen Diradurian (Piteti)

Teodor Frasin (Bucureti)

Aurel Doboan (Lugoj)

Mihai Frunz (Brila)

Gheorghe Dobresc-jr (Diaconeti - Dmbovia)

Gheorghe Docea (Petroani)

Ananei Gagniuc (Groi, Maramure)

Mihai Dogeanu (Timioara)

Petric Gavriliu_ (Flticeni)

Jean Doli (Bucureti)

Gheorghe Glea (Predeal)

Eliade Gldu (Trgovite)

Gheorghe Guru (Galai)

Gheorghe Gndu (Bacu)

Marian Gzea (Turnu Mgurele)

Ion Hanga (Oradea)

Gheorghe Geafir (Craiova)

Paul Haa_ (Oradea)

Dionisie Georgescu (Bucureti)

Marin H (Cmpulung)

Costel Georgescu (Bucuresti)

Arnold Helman (Sibiu)

Florin Georgescu (Cmpulung)

Colea Herescu (Bucureti)

Gheorghe Georgescu (Media)

Niculae Herescu (Bucureti)

Nicolae Gheorghiu (Bucureti)

Cezar Horowitz (Bucureti)

Alexandru Gheorghe (Oradea)

Vasile Hotea (Baia Mare)

Neagu Gheorghe

Dinu Hulu (Bacu)

Mihai Ghidescu (Craiova)

Dumitru Hurtupan (Bucureti)

Nicu Giol (Constan

Otto Huul (Siret - Suceava)

Dan Robert Giuglea (Alexandria)

Emil Globau (Alexandria)

Dumitru iacovi (Frtuii Vechi, Suceava)

Valentina Goga (Craiova)

Mihai Ialomieanu (Bucureti)

Vasile Gogea (Braov)

Vasile Ifrim (Focani)

Petru Goja (Braov)

Romulus Iftodiu (Rdui)

C. Grigore (Bucureti)

Gheorghe Igna (Constana)

Anca Grosescu (Ploieti)

Gheorghe Gh. Ignat (Constana)

Ioan Groza Gruni (Lugoj)

Ion Ilie (Adjud)

Dumitru Guinea (Bneasa - Teleorman, Turnu


Mgurele)

Traian Iliescu (Alexandria)

E. Guja (Bucureti)
Gheorghe Guja (Bucureti)
Mircea Guja (Bucureti)
Gheorghe Gutescu (Rece)

Augustin Imre (Media)


Ion Iosif (Brila)
Ioan Isac (Focani)
Lidia Ivana (Slatina)
Traian Ivana (Slatina)

Doina Maria Ivnu (Constana)

Camil Mateescu (Ploieti)

Florin Matei (Arad)

Viorel Jolde (Cmpeni - Alba)

Paraschiv Matei (Trgovite)

Eugen Mnica (Trgovite)

Andrei Kadar (Blaj)

Marian Mnica (Tr. Mgurele)

Gheorghe Al. Kissling (Brlad)

Florin Mrescu (Braov)

Mircea Mrdrescu (Oneti)

Florian Lazr (Galai)

Cristian Mrgrit (Trgovite)

Gheorghe Lazr (Braov)

Florin Mndru (Focani)

Adrian Lcan (Megidia)

Dorin Mnzat (Braov)

erban Leoveanu (Craiova)

Nicolae Medru (Abrud)

Gheorghe Luculescu (Galai)

George Mehedinu (Turnu Mgurele)

Ion Ene-Meteleu (Trgovite)

Paraschiv Maftei (Trgovite)

Ni Mihai (Focani)

George Magheru (Bucureti)

Ioan Mihalache (Lugoj)

Ioan Magla (Bucureti)

Victor Mihalacu (Constana)

Eugen Manafu (Buzu)

Eugen Mihu (Cmpeni - Alba)

Carmen Mangu (Alexandria)

Cezar Iulian Miron (Roman)

Adrian Manolache (Bucureti)

Adrian Mitu (Bucureti)

Gabriel Manta (Bucureti)

Florin Mndru (Focani)

Oscar Manto Jr. (Timisoara)

Alexandru Moldovan (Bucureti)

Dumitru Manog (Motru)

Gheorghe Moldovan (Constana)

Ioan Manzur (Lugoj)

Mihai Moleag (Tulcea)

Dumitru Marcu (Satu Mare)

Ion Moraru (Galai)

Dumitru Marcu (Chicago, SUA)

Florin Morcov (Alexandria)

Teodor Marinescu (Babadag)

Anton Moreanu (Brila)

At. Mateescu (Bucureti)

Monel Moscovici (Bucureti)

Dorel Munteanu (Roman)

Traian Nicov (Braov)

Marian Munteanu (Orova)

Dan Novacovici (Plenia), Dolj)

Nicolae Murean (Zalu)

Ion Murgoci (Buzu)

Nicolae Oan

Gheorghe Musc (Ploieti)

Ioan Odobescu (Bedeciu, Cluj)

Ioan Muat (Bucureti)

Ciprian Oglan (Oneti)

Nicolae Mutulig (Ramnicu Valcea)

Gheorghe Oncioiu (Buzu)

Grigore Onea (Drobeta Turnu Severin)

Dumitru Nad (Bacu)

Dnu Onofrei (Oradea)

Eugen Ndrag (Bucureti)

Viorel Onofrei (Brlad)

Maricel Nstase (Galai)

Victor Opri (Turnu Mgurele)

Toader Nstase (Galai)

Nicuor Nsui (Brlad)

Panad (Galai)

Eugen Neagu (Mcin)

A. Pasre (Bucureti)

Nicolae Neghin

Constantin Pascu (Galai)

George Negrea (Sighetu Marmaiei)

Maryus Robert Pclu (Nvodari)

Vasile Negreanu (Suceava)

Alexandru Psrin (Turnu Mgurele)

Sandu Negril (Braov)

Ion Ptracu (Bucureti)

Petre Negru

Virgil Miron Ptru (Bucureti)

Ionel Negru (Brila)

Ion C. Pun (Piteti)

Gheorghe Neme (Botoani, Baia Bora)

Ionel Pncotan (Oradea)

Daniela tirbu-Nica (Clrai)

C. Prvu (Bucureti)

Zvezdan Nichici (Timisoare)

Haralambie Petcu (Brlad)

Corneliu Nicolau

Victor Petreanu (Montreal, Canada)

Gheorghe Nicolau-Expo (Sighioara)

Stan Petric (Alexandria)

Dinu-Ioan Nicula (Bucureti)

George Petrone (Iai)

Gheorghe Nistoroaia (Bucureti)

Radu Pieleanu (Flticeni)

Gheorghe Pintiliasa (Bacu)

Arpad Rab (Braov)

Valentin Piu (Horezu)

erban Radu (Craiova)

M. Prloiu (Bucureti)

Corneliu Raia (Timioara)

Cornel Prvu (Piteti)

Ionel Raiu (Feteti)

Ion Plischi (Bucureti)

Aurel Rbonescu (Zalu)

Traian Ploni (Roman)

Cristian Rduic (Bucureti)

Constantin Viorel Popa (Piteti)

Mihai Rdulescu (Bucureti)

Mircea Popa (Sibiu)

Marius Rdulescu (Ploieti)

N.L. Popa (Bucureti)

Sabin Rurean (Bucureti)

Dan Popa (Bucureti)

Alexandru Ridiche (Bucureti)

Mihai Popa (Focani)

Ionel Riti (Braov)

Gabriel Popescu (Constana)

Emil Robciuc (Botoani)

Liviu Popescu (Craiova)

Nicolae Rotaru (Bucureti)

Mihai Marian Popescu (Ploieti)

Petre Rotaru-Coli (Buzu)

Nelu Popescu (Craiova)

Silvia Rus (Buzu)

Toma Popescu (Iai)

Marcel Rusescu (?)

Traian Porcuan (Campulung Moldovenesc)

Vasile Rusu (Cmpulung Moldovenesc)

Gheorghe Postelnicu (Caracal)

Vasile Potolinc (Flticeni)

Clin Sabin (Constana)

Adrian Prjescu (?)

Anton Mircea Samsonic (Brila)

Dan Preda (Piteti)

Vasile Sandu (Turnu Mgurele)

Constantin Pricop (Brila)

Ioan Sasu (Vieul de Sus)

C. Proca (Bucureti)

Ioan Srbu (Dudetii Vechi - Timi)

Gheorghe Prodan (Focani)

Puiu Scrltescu (Brila)

Mihai Puiu (Suceava)

Adrian Schindarli (Timioara)

Eduard Purcherea (Tulcea)

Matei Scutaru (Brila)

Ioan Seician (Media)

Constantin Sgrcea (Timioara)

Ionel erban (Brlad)

Horia tefan Simon (Arad)

Cristian inca (Brila)

Octavian Slvuc (Roman)

C. inea (Bucureti)

Mihaela Soare (Trgoviste)

Victor milovici (Bucureti)

Ilie Socolov (Timioara)

Ovidiu perlea (Braov)

Sorescu Romulus (Piteti)

Florin tefnescu (Bucureti)

Stelian Spiru (Buzau)

Daniela tirbu (Clrai)

Aristidi Stan (Buzu)

Nicolae umuleanu (Gherla)

Ion Stanciu (Galai, Braila)

Ion uelescu (Bucureti)

Marin Stancu (Mceu de Sus - Dolj)

C. unea (Bucureti)

Nelu Stancu (Bucureti)

Constantin ua (Oradea)

Lucian Stncescu (Brlad)

Cleopatra u (Bucuresti)

Anastasie Stnescu (Cluj-Napoca)

Constantin Stnescu (Ploieti)

Daniela Tanu (Cluj)

Victor Stoian (Timisoara)

Cezarina Trniceanu (Alexandria)

Bibi Stoianovici (Bucureti)

Vasile Trniceanu (Alexandria)

Adrian Stoica (Bucureti)

Iosif Ttar (Lugoj)

Gheorghe Stoica (Constana)

C. Trnoveanu (Bucureti)

Marian Stoicovici (

Vasile Trolea (Bucureti)

Adrian Stroe (Bucureti)

Dan Vasile Tofoleanu (Tecuci)

Vasile Stroie (Constan

M. Theodorescu (Bucureti)

George Stroe (Galai)

Gheorghe Toia (Bucureti)

Valeriu Stroe (Tei - Dmbovia)

Lucian Topor (Constana)

Eremia Trifan (Focani)

Ion chiopu (Constana)

Vasile Trihub (Bacu)

Petric ecman (Timioara)

Andrei Tudose (Urlai)

Dumitru erban (Buzu)

Constantin Toma (Iasi)

Mihai Tun (Feteti)

Petre Vesa (Arad)

Zeno Turdeanu (Cluj)

Bogdan Vlad (Bucureti)

Ionel Vlase (Focani)

Gheorghe rdea (Bucureti)

Ion Vldoiu (Mangalia)

Victor Trdea (Gura Ocniei)

Adrian Vljoag (Piteti)

Ion rlea (Bucureti)

Florin Vldulescu (Caracal)

Rodian ene (Turnu Mgurele)

Cornel Voica (Braov)

Gelu epelu (Iai)

Nicolae Voicu (Bucureti)

Doru ipluic (Reia)

Sorin Voinea

Iulian iu (Alexandria)

Gheroghe nreanu (Alexandria)

Ion Iulian Zamfirescu (Bucureti)

Constantin uculeasa (Bucureti)

Viorel Zaicu (Motru)

Mihai Zgubea (Bucureti)

Victor Marin Udrite (Crevedia Mare - Giurgiu)

Vasile Zugrau (Media)

Constantin Untaru (Constana)


Costel Untea (Feteti)
V
Dumitru Vacarciuc (Bucureti)
Florea Vduva (Turnu Mgurele)
Stere Varami (Stuttgart - Germania)
Petre Vasilache (Feteti)
Matilda Vasile (Alexandria)
Florentin Titus Vasilescu (Bucureti)
Relu Vasilescu (Ploieti)
Stanca Vn (Crian, Constana)
Petre Vrdol (Turnu Mgurele)
Nicolae-Bujorel Verciuc (Suceava)

S-ar putea să vă placă și