FLUORUL

Raspandire in natura. Fluorul se gaseste in natura numai in stare combinata: in

fluorina (fluorura de calciu, CaF2), in criolit, hexafluoaluminat de sodium, Na[AlF6],
in apatit[un mineral de compozitia Ca6[(PO4)]2(F,Cl,OH)], in unele ape minerale etc.
El este mai abundant (0,065%) decat clorul (0.55%) in scoarta terestra.
In cantitati mici, fluorul se gaseste in sol, de unde este luat de plante(de aceea
cenusa plantelor contine fluor). Oasele si smaltul dintilor contin cantitati mici de
fluor sub forma de apatit.
Prepararea. Din cauza actiunii distrugatoare pe care o are fluorul asupra
materialelor, prepararea lui intampina greutati tehnice. In general, fluorul se obtine
prin electroliza acidului fluorhidric, caruia, nefiind conductor, I se adauga KF.
Electolitii uzuali sunt KF*2-3HF, care este topit la 70-100 grade C, si KF-HF, care este
topit la 150-270 grade C. in topitura rezulta diflorura acida de potasiu, KHF2.
Procesul electroltic este:
La anod:
La catod:
Celula pentru electroliza este confectionata de obicei din hotel special, cupru sau
metal Monel, acoperit cu un strat nereactiv de fluorura. Catozii sunt din otel sau
cupru, iar anozii din carbon negrafitizat. O diafragma de metal, perforata, separa
fluorul de hidrogenul rezultat la electroliza.
Proprietati. Fluorul este un gaz de culoare slab galbuie, cu miros foarte
patrunzator si iritant. In conditii normale se lichefiaza la -188 grade C, trecand intrun lichid de culoare galbena deschisa.
Fluorul este cel mai reactiv dintre elementele cunoscute. El se combina direct cu
hidrogenul cu formare de acid fluroric. La rece reactia este foarte lenta; ea devine
insa rapida si chiar violenta la temperaturi inalte. De asemenea se combina direct
cu bromul, iodul, sulful, fosforul, arsenul, carbonul,siliciul etc. (cu exceptia
oxigenului si azotului) si cu toate metalele; reactiase desfasoara in functie de
temperatura si de reactivitatea elementului(aurul si platina sunt atacate de fluor
numai la temperatura inalta). De asemenea se combina cu unele gaze rare.
Fluorul reactioneaza cu acidul clorhidric si cu clorurile, punand in libertate clor:

Din cauza tendintei de a se combina cu hidrogenul, fluorul il scoate din substantele

compuse, formand acid fluorhidric. De aceea, el descompune apa, punand oxigen in
libertate:

Substantele organice, ca alcoolul, eterul, benzina, se prind ca fluorul.

Reactivitatea mare a fluorului este atribuita in parte energiei de disociere mici a
legaturii F-F in molecula de fluor. Datorita dimensiunii exceptional de mici a
atomului de fluor (raza atomica de 0,057nm) electronul acceptat pentru a completa
octetul cauzeaza o crestere foarte mare a energiei de respingere la electronii din
stratul de valenta. Energia de disociere mica a moleculei de fluor poate fi deci
considerata ca fiind cauzata de interactiunea intre fiecare atom de fluor si electronul
din legatura, provenit de la celalalt atom de fluor.
Fluorul este foarte toxic; el produce iritatii ale cailor respiratorii si rani pe piele care
se vindeca greu.
Intrebuintari. Fluorul a inceput sa aiba importanta industrial. Sub forma de fluoruri
metalice este intrebuintat la prepararea de derivati fluorurati ai unor hidrocarburi
care se utilizeaza ca agenti frigogeni (freoni), dizolvanti, lubrifianti etc., la
prepararea hexafluorurii de uraniu, UF6 etc.

Combinatiile fluorului
In mod normal, fluorul formeaza numai o singura legatura, manifestand in
combinatii starea de oxidare -1.
Datorita electronegativitatii mai mari, combinatiile fluorului cu oxigenul (difluorura
de oxigen, OF2, si diflorura de dioxigen O2F2) sunt considerate fluoruri de oxigen si
nu oxizi de fluor. Nu se cunosc oxiacizi ai fluorului.
Dintre combinatiile fluorului cele mai importante sunt acidul fluorhidric si fluorurile.
Acidul fluorhidric, HF. Acidul fluorhidric(nume sistematic: fluorura de hidrogen) se
prepara prin tratarea fluorinei, CaF2, cu acid sulfuric concentrat:
H2SO4+CaF2 -> 2HF+CaSO4
In laborator se prepara in vase de platina. Industrial se obtine in cuptoare captusite
cu nichel. Acidul fluorhidric gazos este intai separat de picaturile de acid sulfuric si
de alte substante antrenate, apoi este trecut in turnuri de absorbtie construite din
plumb si umplute cu cocs, unde stropirea se face cu acid fluorhidric diluat cu apa. In
modul acesta se obtine acid fluorhidric in solutie.

Intrucat acidul fluorhidric ataca sticla, el este manipulat in aparatura construita din
cupru sau metal Monel, sau din materiale plastice, cum este, de exemplu,
Teflonul(politetrafluoretilena).
Acidul fluorhidric este un gaz incolor, care la 19,5 grade C se lichefiaza, trecand intrun lichid incolor ce fumega pternic. Se solidifica la -103 grade C.
In stare de vapori, la temperaturi de peste 80 grade C acidul fluorhidric se gaseste
ca monomer, HF, insala temperaturi mai scazute exista un echilibru intre HF si
hexamerul, (HF)6, care are o structura ciclica. In stare cristalina, acidul fluorhidric
este polimerizat, (HF)n, avand o structura de lant in zigzag. Moleculele de HF sunt
unite intre ele prin legaturi de hidrogen.
Acidul fluorhidric este unul din cei mai buni dizolvanti, atat pentru compusi organici
cat si pentru compusi anorganici. Echilibrul de autoionizare a acidului fluorhidric
este:

Anionii sunt rezultati prin legaturi de hidrogen. Ei sunt stabili.

In solutie apoasa, acidul fluorhidric difera de hidracizii celorlalti halogeni, prin faptul
ca este un acid slab. In solutii diluate se stabilesc urmatoarele echilibre:

Se observa ca ionii[HF2] se formeaza prin aditia ionilor F (rezultati, in mica masura

prin disocierea moleculelor HF) la molecule de HF nedisociate.
In solutii concentrate, aciditatea creste datorita ionizarii la H20, [HF2] si chiar specii
mai complexe.
Pozitia deosebita pe care o ocupa HF fata de hidracizii celorlalti halogeni cand se
gaseste in solutii apoase diluate rezida in urmatorii factori: energia mare pentru
ruperea legaturii H-F si energia de hidrare exceptional de mare. Primul factor
defavorizeaza disocierea acidului, in timp ce al doilea o favorizeaza. Primul factor
este, insa, mai mare si deci predominant.
La temperatura obisnuita, toate metalele sunt atacate de acidul fluorhidric in
solutie, cu dezvoltare de hidrogen, cu exceptia platinei, aurului si a plumbului, care
sunt atacate superficial, reactia continuand la temperatura inalta.
Acidul fluorhidric actioneaza asupra dioxidului de siliciu, formand tetrafluorura de
siliciu, SiF4, volatila:

Reactia este caracteristica.

Acidul fluorhidric gazos ataca puternic caile respiratorii, iar in solutie produce pe
piele rani dureroase, greu vindecabile.
Fluorurile simple si complexe, precumsi unele combinatii organice ale fluorului, sunt
toxice.
Datorita proprietatii acidului fluorhidric de a reactiona cu dioxidul de siliciusi cu
silicatii, el se intrebuinteaza la dezagregarea silicatilor si la gravarea sticlei. In
metalurgia fina foloseste pentru indepartarea nisipului de pe obiectele de metal
turnate in forme de pamant.
Acidul fluorhidric este folositsi la prepararea fluorurii de aluminiu sau criolitului
sintetic (necesar la fabricarea aluminiului), la prepararea fluorurilor de zinc si de
cupru, substante cu proprietati antiseptice (intrebuintata uneori la impregnarea
lemnului), la fabricarea unor antidaunatori necesari in agricultura, la fabricarea
hartiei de filtru cantitative(care nu lasa cenusa dupa calcinare),la prepararea
freonilor necesari aparatelor frigorifice, etc.
Sarurile acidului fluorhidric- fluorurile- sunt substrante solide, lichide sau gazoase.
Fluorurile metalelor sunt in general solide, cristalizate in retele care pot fi
considerate ionice si au puncte de topire foarte inalte (800-1500 grade C).
caracterul ionic este mai accentuatla fluorurile in care metalul se gasestein stari
inferioare de oxidare. Solubilitatea fluorurilor creste cu raza ionica a metalului.
Astfel solubila este fluorura de argint, AgF, si insolubila fluorura de calciu CaF2.
Fluorurile metalelor in stari superioare de oxidare, formate mai ales de metalele
tranzitionale, ca de exemplu,WF6, nu formeaza retele ionice; ca urmare, aceste
fluoruri sunt gaze, lichide volatile sau solide asemanatoare cu fluorurile covalente
ale metalelor. Ele sunt deseori hidrolizate de apa.
Fluorurile nemetalelor sunt lichide sau gaze. In stare solida formeaza retele
moleculare. Nu se dizolva in apa.
Fluorurile acide se obtin prin amestecarea fluorurilor de sodiu, potasiu sau amoniu
cu HF, in raporturi stoichiometrice, ca de exemplu: KF*HF, KF*3HF, KF*4HF. Aceste
fluoruri acide sunt substante cristalizate. Cel mai simplu anion de fluorura acida
este [HF2}, in care atomul de hidrogen se gaseste simetric intre cei doi atomi de
fluor.
Legatura H-F in ionul de difluorura este foarte puternica.