I.

Structura celulei. Componena protoplastului i paraplastului.

CELULA VEGETAL
ASPECTE GENERALE
Celula reprezinta unitatea morfofiziologica a vietii. Ea face obiectul de studiu al citologiei, capitol al
anatomiei vegetale. Organismele inferioare sunt unicelulare, iar cele superioare au corpul alcatuit din
numeroase celule, fiecare cu existenta partial independenta. Celula este un nivel de organizare a
materiei vii care functioneaza ca un sistem deschis de tip biologic, caracterizat prin integralitate,
echilibru dinamic si capacitate de autoreglare.
Celula bacteriilor si algelor albastre-verzi este de tip procariot. Restul plantelor, precum si animalele,
prezinta celula de tipeucariot. Deosebirile accentuate dintre ele evidentiaza o discontinuitate a evolutiei
n lumea vie. Caracterul distinctiv esential se refera la modul de organizare a materialului genetic: la
procariote genomul celular este reprezentat printr-o macromolecula de ADN circulara, dublu catenara,
fara continut de proteine histonice si dispusa liber n 131i88b citoplasma, pe cnd la celulele eucariote
materialul genetic este delimitat de citoplasma printr-un nvelis nuclear din doua membrane
elementare, iar ADN este n cantitate mai mare si se asociaza cu proteine histonice.
Un alt caracter esential este acela ca la procariote spatiul intern celular nu este compartimentat,
functiile celulare sunt ndeplinite de structuri asemanatoare organitelor celulare, realizate de invaginari
ale membranei plasmatice. La eucariote spatiul intern celular este compartimentat de un sistem de
membrane, fiecare compartiment corespunznd unui organit cu functii n metabolismul material si
energetic al celulei.
CELULA EUCARIOT
Este alcatuita din protoplast (ansamblul componentelor celulare interne) si perete celular (fig. 1).
Protoplastul consta din protoplasma (totalitatea compusilor vii) si substante ergastice (produsi pasivi ai
protoplastului). Protoplasma este alcatuita din citoplasma si nucleu. Citoplasma includematrixul
citoplasmic (substanta fundamentala) mpreuna cu entitati structurale distincte
(plastidele,mitocondriile, microtubulii etc.) si sistemele de membrane (reticulul
endoplasmic si dictiozomii) ce sunt suspendate n matrix si pot fi vazute n detaliu doar cu ajutorul
microscopului electronic. De peretele celular citoplasma este delimitata de o membrana plasmatica
denumita plasmalema saumembrana celulara. n celula eucariota vegetala se mai dezvolta una sau mai
multe cavitati,vacuolele, pline cu suc celular (suc vacuolar), marginite de o membrana plasmatica
denumitatonoplast.
Celulele izodiametrice sunt numite parenchimatice, iar cele alungite, prozenchimatice.

Fig. 1 - Organizarea celulei eucariote vegetale (schema n spatiu):

1- nucleu; 2-dictiozom; 3- mitocondrie; 4 - polizom; 5 - cmp de punctuatiuni primare n peretele

celular; 6 - cloroplast; 7 - spatiu intercelular (meat); 8 - peroxizom; 9 - reticul endoplasmic neted; 10reticul endoplasmic granular (dupa Raven, P.H. si colab., 1992)

II.

Vacuolele si rolul lor in celula. Compozitia chimica a sucului celular.

Organit important al celulei delimitat de o membrana plasmatica numita tonoplast, care isi mareste
volumul periodic, umplandu-se cu apa, iar apoi se contracta brusc, eliminand continutul in afara
celulei. Sub actiunea diferitilor factori, forma si distributia vacuolelor in celula pot varia. Vacuolele,
dupa rolul fiziologic si consistenta lor, pot fi grupate in: vacuole neuronare, vacuole digestive, vacuole
gazoase si vacuole propriu-zise care au in interior suc celular care este un produs metabolic al
protoplastului.

- Rol
Depoziteaz substane de rezerv;
Particip la meninerea echilibrului osmotic;
Pot pstra n cadrul structurii lor deeuri metabolice, pe care ulterior le elimindin cadrul lor;
Pot conine diferite enzime, coenzime, substane organice i anorganice. pigmenineasimilatori i
fermeni, necesari unei bune funcionri a celulei.
Mentinerea compozitiei constante (homeostazie)
Compozitia chimica a sucului celular
glucide
- variaza de la specie la specie si iar si in aceeasi planta, dependent de perioada de vegetate
- glucoza este forma circulanta, de transport, a glucidelor asimilate prin fotosinteza, de la locul de
formare la cel de depozitare
- prin polimerizare (policondensare), glucoza da nastere la polizaharide (glucide superioare)
- fructoza se gaseste in fructe coapte si dulci (pere, struguri)
- zaharoza e un dizaharid raspandit in regnul vegetal
- materii prime industriale: - trestia de zahar (saccharum officinarum) contine 25% zaharoza - sfecla
de zahar (beta vulgaris) contine 20 % zaharoza
- inulina este un polizaharid caracteristic plantelor din familia asteraceae (inula helenium, dahlia
variabilis, cichorium intybus, helianthus tuberosus, taraxacum officinale), campanulaceae, unele
lobeliaceae, apiaceae si liliaceae
- prin hidroliza totala a inulinei se obtine fructoza

III.

esuturi fundamentale (de nutriie), clasificareai funciile lor.

Tesuturile vegetale- o grupare de celule care au aceiasi forma si structura si care indeplinesc aceleasi
functii. Tesuturile sunt specific plantelor pluricelulare si s-au format in urma procesului de diferentiere
celulara. De la celula ou sau zigot prin diviziune si prin modificari morfologice, biochimice,
fiziologice se formeaza tesuturile definitive specializate. Procesul este coordonat genetic sau hormonal
dar si de factori externi , de mediu.

esuturile fundamentale
esuturile fundamentale au diverse funcii: de asimilaie, de absorbie, de depozitare a substanelor
organice de rezerv etc.
Rizoderma i velamen radicum sunt esuturi de absorbie a apei. Velamen radicum absoarbe apa sub
forma vaporilor de ap din atmosfer i o depoziteaz.
Parenchimul acvifer este un esut de depozitare a apei. El este specific plantelor xerofile (care triesc
n zonele aride) i halofile (care triesc n medii srturoase). Parenchimul aerifer depoziteaz aer,
fiind specific plantelor acvatice.
Clorenchimul este parenchimul specializat pentru asimilaie. El conine celule cu cloroplaste, care
realizeaz fotosinteza.
Celulele verzi reprezint celule asimilatoare, dotate cu cloroplaste. Dup dispunerea lor, esutul
asimilator este de dou feluri palisadic, unde celulele sunt dispuse pe straturi i lacunar, unde celulele
prezint mari spaii ntre ele.
esuturile de susinere au rolul de a susine planta. Aceste esuturi sunt reprezentate de sclerenchim
i colenchim. Sclerenchimul este alctuit din celule cu pereii uniform ngroai, iar colenchimul este
alctuit din celule a cror perei sunt ngroai doar la capete. Colenchimul ofer plantei att plasticitate
ct i elasticitate.
esuturile conductoare sunt esuturile care asigur circulaia sevelor brut i elaborat n corpul
plantelor. Vasele conductoare sunt de dou feluri liberiene i lemnoase. Vasele lemnoase sunt folosite
pentru circulaia sevei brute (apa i srurile minerale) iar vasele liberiene sunt folosite pentru circulaia
sevei elaborate (produii fotosintezei). Vasele sunt asociate cu fibre lemnoase i liberiene, parenchim
vascular i celule anexe.
Cambiul vascular este un meristem secundar care produce esut liberian i lemnos secundar,
determinnd astfel creterea n grosime a plantelor.
esuturile speciale
esuturile senzitive sunt esuturile care n permit plantei s recepioneze excitaiile produse de anumii
factori de mediu precum atracia gravitaional, lumina i factorii mecanici. Plantele prezint celule i
esuturi speciale pentru recepionarea acestor stimuli din mediu i dezvolt reacii specifice.
esuturile de detaare ajut la detaarea unor organe care nu mai sunt necesare plantei, de exemplu
frunzele toamna.
Printre esuturile speciale se ncadreaz i esuturile secretoare, care secret uleiuri volatile, mucilagii,
latex, nectar etc. Glandele digestive ale plantelor carnivore sunt considerate tot esuturi secretoare.
Crceii plantelor agtoare prezint organe denumite punctuaiuni senzoriale, care au rolul de
recepiona excitaiile tactile. La ntlnirea unui suport solid, crcelul, recepionnd informaia la
nivelul punctuaiunilor, se rsucete pe suport.

Tipuri de tesuturi: (clasificare)

1) Dupa forma celulelor: - a) parenchimuri- din cellule izodinamice, cu pereti celulari subtiri si cu
spatii intercelulare. -b) prozenchimuri- din cellule lungi, cu perrti celulari ingrosati, lignificati.
2) Dupa origine: - a) primare - b) secundare
3) Dupa gradul de diferentiere a celulelor plantele au: - tesuturi embrionare sau de diviziunemeristematice - tesuturi definitive- din cellule differentiate cu forma si structura dupa functia la care sau adaptat.
4) Dupa rol: - tesuturi meristematice - tesuturi de aparare - tesuturi fundamentale - tesuturi mecanice tesuturi conducatoare - tesuturi secretoare - tesuturi sensitive.
Tesuturile meristematice Formate din cellule mici, fara spatii intercelulare, cu citoplasma bogata in
ribozomi, mitocondrii, dictiozomi, cu vascuole mici si numeroase, cu un perete cellular subtire si au o
capacitate ridicata de diviziune.

IV.

Rdcini metamorfozate, funciile lor.

Radacina este organul care se dezvolta in pamant, avand ca functii specifice fixarea plantei si absorbtia
apei cu saruri minerale din sol, iar ca functii accesorii regenerarea plantei si cea de organ de
depozitare . Dupa originea si functiile lor, radacinile se impart in : normale, adeventive, si
metamorfozate.

Radacini metamorfozate sunt radacinile care au suferit anumite moditicari, adaptandu-se pentru
indeplinirea altor functii decat cele specifice radacinii normale.

Pe langa functiile de fixare si absorbtie unele radacini pot indeplini si alte functii. Uneori functiile
esentiale pot deveni secundare ceea ce determina modificari ale formei si structurii radacinei
respective. Aceasta modificare poarta numele de metamorfoza iar radacinile se numesc metamorfozate.
Se pot metamorfoza fie radacinile normale fie cele adventive.

V.

Noiuni de mugur, structura i funcia lui.

Mugurii sunt lstari scuri cu noduri foarte dese, protejate la exterior de frunze modificate numite
catafile.
Bobocii din punct de vedere organic sunt muguri florali.

Dup poziie

muguri terminali (apicali)

muguri axiali

Dup organele la care dau natere

foliari

florali

micti

Aezarea mugurilor pe tulpina poate fi

altern

opus

verticilat

VI.

Frunza i funciile ei. Structura morfologica a frunzei i anexele foliare.

Frunza este organul aerian al plantei, aflat pe tulpina. Ea are rol important n desfasu-rarea functiilor de
fotosinteza, respiratie si transpiratie. Frunza are urmatoarele parti componente: limb, petiol si teaca.
Limbul este partea cea mai lata a funzei, strabatuta de o retea de vase care formeaza nervurile. Limbul
se leaga de tulpina, la cele mai multe plante, prin petiol (codita) si teaca (partea latita a petiolului).
Uneori petiolul poate lipsi. n acest caz, limbul se leaga de tuplina prin teaca, nfasurnd o parte a
tulpinii (ex. la gru, porumb). n alte cazuri, pot lipsi si teaca si petionlul, iar limbul se leaga direct de
tulpina (frunzele de mazare, de opaita, de floarea-cucului etc.).
Limbul frunzei se orienteaza n asa fel nct sa primeasca o cantitate de lumina ct mai mare. Frunzele
au forme, marimi si nervuri diferite n functie de tipul de planta si de conditiile de mediu. Ele se prind
n mod diferit de tulpina.
Lumina este foarte importanta pentru plante, iar frunza este organul adaptat pentru captarea luminii.

Prile componente:
O frunz complet este format din trei pri: limb, peiol i baz (teac).

1. Limbul este partea verde cea mai important a frunzei. Dup alctuirea limbului, frunzele
sunt de dou categorii: simple i compuse. Frunzele simple sunt
caracteristice monocotiledonatelor i multor dicotiledonate, iar cele compuse sunt frecvente la
unele dicotiledonate. Forma limbului difer de la o plant la alta i poate fi:
a. Eliptic - ntlnit la Fagus sylvatica, Viburnum lantana, caracterizndu-se prin diametrul
transversal mai scurt dect cel longitudinal, ntretierea lor fcndu-se la mijlocul limbului.
b. Oval - ntlnit la Pyrus communis, Prunus avium, prezint tot diametre inegale, dar
ntretierea lor se face n treimea inferioar a limbului.
c. Circular - ntlnit la Populus tremula, Celastrus orbiculatus, are diametrele egale i
ntretierea lor se face la mijlocul limbului.
Dintre celelalte forme, derivate din primele trei, menionm: cordiform, asemntoare cu o inim,
ca la Tilia cordata (tei pucios); lanceolat, cu diametrul longitudinal de cel puin 3-4 ori mai lung
dect cel transversal, ca la Salix alba (salcie alb); liniar, ca la Gramineae; acicular, ca
la Pinus,Abies, Picea; filiform, ca la frunzele submerse de Ranunculus aquatilis (piciorulcocoului-de-ap).
2. Peiolul servete, pe de o parte, la circulaia sevei brute spre limb i a celei elaborate
spre tulpin, iar pe de alt parte, la orientarea limbului n poziia cea mai favorabil n raport cu
lumina. Peiolul are i rol mecanic, de susinere a limbului cnd acesta este lovit de stropii
de ploaie, deghea sau cnd este btut de vnt. Cnd peiolul lipsete, frunzele se numesc
sesile.
3. Baza frunzei (teaca) se fixeaz de tulpin. Uneori ea este o simpl dilataie a prii
inferioare a peiolului, ca la Ranunculus ficaria, alteori ea se dezvolt ntr-o teac sau vagin,
care nconjoar tulpina pe o anumit lungime; aceast teac este foarte umflat i voluminoas
la Umbelliferae.
Nervaiunea frunzelor
Nervaiunea frunzei reprezint modul de aranjare a nervurilor (zona fasciculelor conductoare) n limb.
n funcie de grosimea i de poziia lor n limb, nervurile sunt: principale, secundare, teriare .a.m.d. ,
iar cele de ultim ordin se anastomozeaz n mare proporie.
Frunzele pot avea o singur nervur principal (la majoritatea dicotiledonatelor) sau mai multe (la
monocotiledonate).
Frunzele cu o singur nervur principal se clasific n :

frunze uninerve, cu nervura dispus central i longitudinal (la Pinus sylvestris, Elodea
canadensis);

frunze penatinerve, care au o nervur principal, de la care pornesc lateral, de o parte i de alta
a sa, nervuri secundare; frunzele cu nervaiunea penat se gsesc la majoritatea plantelor erbacee,
dicotiledonate; cnd nervurile secundare, teriare se ntretaie i formeaz o reea vizibil, mai ales
pe faa inferioar, nervaiunea este reticulat (la Digitalis purpurea, Hamamelis virginiana, Salvia
officinalis);

frunze palmatinerve, cu o nervur principal scurt, de la care pornesc ramificaii n mod

palmat (la Acer platanoides, Malva sp. ).

Frunzele cu mai multe nervuri principale(3-5 sau mai multe) pot avea urmtoarele tipuri de nervaiune:

nervaiune arcuat, cnd nervurile principale sunt dispuse n mod arcuat fa de cele dou
margini ale frunzei (la Convallaria majalis, Gentiana lutea);

nervaiune dichotomic, cnd nervurile principale se ramific dichotomic (la Ginkgo biloba);

nervaiune paralel, cnd nervaiunile principale sunt paralele unele cu altele.

VII.

Floarea, funciile i partile principale.

Floarea reprezint organul de nmulire al gimnospermelor i angiospermelor.

Florile au fost mult timp admirate i folosite de oameni pentru a nfrumusea mediul lor, dar, de
asemenea, ca obiecte de romantism, ritual, religie, medicin i ca o surs de hran.
Elementele florale sunt formate din: sepale (primele care apar la marginea receptaculului) i petale
(mai spre interior); totalitatea acestor elemente constituie nveliurile florale, dup care urmeaz
dispuse pe 1 sau 2 cicluri, i carpelele, formnd ultimul verticil din centrul receptaculului.

Ea ia natere fie din mugurii florali, fie din mugurii micti ce se gsesc pe ramurile scurte ale tulpinii,
n majoritatea cazurilor la subsoara frunzelor. Ea este format dintr-un lstar scurt, cu frunzele mai
mult sau mai puin metamorfozate, n funcie de rolul care l au de ndeplinit. Partea tulpinal
constituie axul florii, de obicei scurt i lit la vrf, formnd receptaculul floral. Acesta are forme
diferite, bombat ca un disc, scobit ca o cup, cilindric sau conic. Receptaculul reprezint deci partea
mai dezvoltat a codiei florii, care se numete i peduncul floral.

VIII.

Snna. Structura seminei.

Smna este un organ al plantelor superioare, care poate fi fie liber, adic nenchis n fruct ca la
plantele ncadrate n ncrengtura Pinophyta (ex: brad, pin, molid), fie nchis n fruct ca la plantele
din ncrengtura Magnoliophyta (Angiospermatophyta), (vezi Regnum Plantae subcapitolul
Clasificarea regnului). Smna provine din transformareaovulului n urma fecundaiei. Plantele care
produc smn n ciclul lor de dezvoltare ontogenetic sunt denumite spermatofite.
Forma seminei variaz de la o plant la alta i uneori poate constitui caracter de specificitate.

Mrimea seminei depinde de specie, de factorii de mediu din timpul formrii, de agrotehnica aplicat
i n special de numrul de semine pe care le conine fructul.
Smna este alctuit din: embrion, endosperm i tegument seminal.

Embrionul provine din diviziunea oului, ou care dup fecundaie se divide n dou celule suprapuse.
Din embrion, prin germinaie, se poate dezvolta o nou plant, la germinare embrionul
folosete amidonul din smn ca surs de nutriie.
Endospermul provine din diviziunea celulei triploide formate n urma fecundrii nucleului secundar al
sacului embrionar cu unul dintre nucleii spermatici.
Tegumentul seminal provine din transformarea integumentelor ovulului i este alctuit din dou zone
difereniate: testa i tegmen.

Adaptarea plantelor pentru rspndirea seminelor.

Plantele care i disemineaz singure seminele sunt denumite autochore, cele care disemineaz prin
intermediul unor factori externi ai mediului, sunt allochore, iar cele zoochorei rspndesc seminele
prin intermediul animalelor. Exist i plante hidrochore care i rspndesc seminele prin intermediul
curenilor de ap.
Germinarea seminei are loc n urma unor procese calitative i cantitative care determin trecerea de
la viaa latent a seminei n via activ, avnd ca rezultat dezvoltarea unei plante noi. Aceast trecere
este influenat att de factori interni (maturitatea seminei, puterea de germinare, integritatea i
puritatea seminei), ct i externi (solul, apa, aerul, temperatura, lumina).

IX. Diviziunea myxophyta (plasmodiophora brassicae)

Cuprinde ciuperci, organisme heterotrofe (lipsite de clorofil), saprofite sau parazite.
Majoritatea speciilor au talul un miceliu unicelular sau pluricelular, format din filamente ramificate,
numite hife
Ciupercile inferioare sunt unicelulare. Celula poate fi lipsit de perete celular i se numete gimnoplast
(celul uninucleat cu un singur nucleu) sau plasmodiu (celul plurinucleat cu mai multi
nuclei).

Celula poate s prezinte perete celular i se numete dermatoplast (celul uninucleat).

Ciupercile mai evoluate (Phycomycetae) au corpul vegetativ un sifonoplast (celul uria,
plurinucleat, la care peretele celular prezint numeroase ramificatii tubulare).
Ciupercile superioare (Basidiomycetae) au miceliul pluricelular, alctuit din celule aezate una n
continuarea celeilalte, formnd un tal masiv.

Miceliul poate fi: primar (monocariotic), cnd celulele au un singur nucleu; secundar (dicariotic),
cnd celulele au doi nuclei i tertiar (dicariotic), cu talul masiv.
Nutritia ciupercilor este heterotrof. Ele preiau substantele organice necesare metabolismului din
esuturile vii sau moarte, ducnd o viat parazit sau saprofit.
Ciupercile parazite se hrnesc din tesuturile vii i pot fi: parazite facultative, ntr-unul din stadiile de
viat sau parazite obligatorii, pe tot parcursul ontogenezei.
Ele se pot dezvolta n interiorul organismului atacat, fiind numite endoparazite (Plasmopara
viticola - mana vitei de vie, Claviceps purpurea - cornul secarei) i la suprafata organismului, fiind
numite ectoparazite (Erysiphe graminis - finarea gramineelor).
Ciupercile saprofite reprezint marea majoritate a ciupercilor, ele se hrnesc cu materie
organic moart intrat n descompunere. Acestea se clasific n saprofite obligatorii, hrnindu-se
cu materie organic moart i saprofite facultative, cnd triesc att ca parazite, ct i ca saprofite
(Phytophthora infestans - mana cartofului).
nmultirea ciupercilor se realizeaz

vegetativ,

asexuat

i sexuat.
nmultirea vegetativ se realizeaz prin fragmentare de miceliu, prin nmugurire, la drojdia

de bere, prin scleroti, la cornul secarei.

Aparatul vegetativ la ciuperci:
1. gimnoplast la Archimycetae; 2. Plasmodiu la Plasmodiophoraceae; 3. dermatoplast la
Saccharomycetaceae; 4. sifonoplast la Phycomycetae; 5.a,b. tal filamentos la Ascomycetae (dup Olga
Svulescu) Botanic sistematic
nmultirea asexuat se realizez prin spori, care pot fi: mobili, prevzuti cu flageli (zoospori), la
ciupercile primitive i imobili (aplanospori), la ciupercile cele mai evoluate. Acetia se pot forma la
exteriorul organelor sporifere (conidiospori, bazidiospori) i n interiorul acestora (ascospori,
sporangiospori).
nmultirea sexuat are loc prin unirea a dou celule specializate, numite gameti, care pot fi asemntori
sau diferiti ca form i mrime.
Din ncrengtura Mycophyta se vor prezenta 4 clase: Archimycetae, Phycomycetae, Ascomycetae i
Basidiomycetae.

X.

Diviziunea Bryophyta , clasa Hepaticopsida (Marchantia polymorpha)

Increngtura Bryophyta cuprinde muchi, plante autotrofe, de talie mic (10-30 cm). Acetia
sunt mai evoluai dect algele, deoarece au corpul diferentiat n rizoizi, tulpinit i frunzulite, fr
vase conductoare. Circulatia substantelor nutritive fiind asigurat de nite celule alungite din
centrul tulpinitei.
n ciclul de dezvoltare al muchilor, generatia gametofitic (haploid) este de lung durat,
fiind reprezentat de muchiul propriu-zis.
nmultirea se realizeaz prin spori, numiti briospori. Briosporii n conditii optime de
temperatur i umiditate, germineaz i dau natere unui filament pluricelular, verde, numit
protonem. Protonema genereaz mugurai, din care se formeaz plante noi de muchi. La plantele
dioice, pe unele tulpinite se formeaz anteridia cu anterozoizii, organul reproductor brbtesc, iar
pe altele, arhegonul cu oosfera, organul femeiesc.
Generatia sporofitic (diploid) este de scurt durat.
Din zigotul format, n urma fecundrii se dezvolt sporogonul. Acesta este format din
haustor, set i capsul. Haustorul este partea bazal a setei i are rolul de a extrage hrana din
gametofit. Seta este subtire i sustine capsula. Capsula are form cilindric, format dintr-o urn i
un cpcel numit opercul. n interiorul capsulei, prin diviziuni repetate, iau natere celulele mame
ale sporilor, ncheindu-se generatia sporofitic.
5.1.1 CLASA BRYOPSIDA
ncadreaz muchi frunzoi, cu corpul vegetativ diferetiat n rizoizi, cauloid i filoid. Sporii
formeaz protoneme dezvoltate i ramificate. Sporogonul este alctuit la majoritatea speciilor din
set i capsul, care se formeaz n partea apical. Din aceast clas se prezint 2 ordine:
Sphagnales i Bryales.
ORDINUL SPHAGNALES
Familia Sphagnaceae
Sphagnum acutifolium L. - Muchi de turb
Plant peren, cu tulpinia ramificat, cu 3-4 ramuri dispuse n verticil. Tulpinita crete
continuu prin celula iniial apical. Partea bazal a tulpinitei, n conditii de anaerobioz i aciditate,

se carbonific foarte lent, transformndu-se n turb. Absorbtia apei se face prin celule specializate
ale frunzulitelor numite hialocite. Pe tulpinite, n partea apical, se formeaz sporogoanele, mici,
spor protonema arhegon anteridie oosfera anterozoid zigotul (2n) sporogon spori Sporofit (2n)
FR
Gametofit (n) muchi
F = fecundatie; R = diviziune reductional; Botanic sistematic globuloase, brune, nsotite de
caliptr, lipsite de set. Arhegoanele i anteridiile se formeaz pe aceeai tulpinit. Crete n locuri
mltinoase, acide i reci numite tinoave. Turba obtinut se folosete drept combustibil sau n
amestecurile de pmnt pentru flori sau legume.

XI. Brassicaceele, sau cruciferele, sunt o familie de plante cu flori (angiosperme). Numele
familiei este derivat din genul Brassica, iar denumirea veche de crucifere provine de la asemnarea
aranjarea petalelor florilor n form de o cruce. Conform ICBN art. 18.5 (Codexul de la Viena) ambele
nume, att Cruciferae ct i Brassicaceae, sunt acceptate i valabile.
Acest familie cuprinde peste 330 de genuri i aproximativ 3700 de specii, conform Royal Botanic
Gardens, Kew. Cele mai numeroase genuri sunt Draba (365 specii), Cardamine (200 de
specii), Erysimum (225 specii), Lepidium (230 specii) i Alyssum (195 specii).

Caracteristici
Sunt plante ierboase, rar lemnoase, anuale, bienale sau perene. Sunt rspndite, mai ales, n emisfera
boreal. Rdcina este pivotant, iar tulpina este simpl sau ramificat. Frunzele sunt alterne, ntregi
sau sectate. Florile sunt hermafrodite, actinomorfe, cu 6 stamine (4 lungi, dou scurte). Fructul este o
silicv sau silicul. Cruciferele sunt folosite n alimentaia omului (varz, conopid, ridiche, gulie).
Unele se folosesc n tratarea unor boli (mutar alb, traista ciobanului) sau n industrie (rapia) pentru
lacuri, vopsele, etc.. Altele sunt cultivate ca plante ornamentale (micuneaua).
Familia cuprinde specii binecunoscute, cum ar fi Brassica oleracea (varza, conopida etc.), Brassica
rapa (nap, varza chinezeasc etc.), Brassica napus (rapia, etc), Raphanus sativus (ridichea), Armoracia
rusticana (hreanul) i multe altele.
Familia curcubitaceae
Castravetele (Cucumis sativus) este o planta originara din nordul Indiei si face parte din familia
Curcubitaceae. Aceasta planta anuala, cultivata des in gradinile de zarzavat, are ramificatii lungi
taratoare si cataratoare. Tulpina sa are multi carcei, frunzele sunt mari si aspre, iar florile sunt melifere
si de culoare galbena. Fructele (castravetii) sunt lungi si au suprafata acoperita cu protuberatii.
In India, castravetele este considerat un fruct sfant, astfel in partile nordice ale tarii oamenii ce
venereaza pe zeul Vishnu la sarbatoarea zilei de nastere a zeului Krishna aduc cate un castravete ca
semn al pretuirii lor.
Castravetele este un aliment usor, bogat in apa si substante hranitoare, care ajuta la pastrarea sanatatii
organismului. Principalele sale elemente constituente sunt: proteinele, hidratii de carbon, vitamina B,
vitamina C, vitamina A, mucilagii, acidul nicotinic, magneziul, sulful, oxidul de calciu, fierul, iodul,
manganul.

Capetele castravetelui au un continut de substante amare de aceea in India ele se taie la 1-1,5 cm.
Samburii de castravete trebuie mancati deoarece au o mare valoare nutritiva contin proteine si
grasimi ajuta la fortificarea organismului. De asemenea, samburii sunt considerati ca ar avea aceleasi
insusiri ca si semintele de dovleac fiind vermifuge, cu mare efect in combaterea viermilor intestinali,
in special impotriva teniei. Coaja de castravete are un bun efect curativ si racoritor asupra pielii, ajuta
la intarirea tesuturilor.
In India castravetele este considerat ca ar avea efect magic in calmarea organismului, in racorirea si
linistirea acestuia. Castravetii cruzi cu putina sare pot fi consumati cu placere in salate sau conservati
in otet, sub forma de muraturi.
Consumul de castraveti cruzi fara coaja este recomandat persoanelor care sufera de intoxicatii,
probleme digestive, iritatii ale cailor urinare, afectiuni respiratorii, deoarece au proprietati calmante,
racoritoare si diuretice. Persoanele care au stomacul sensibil pot manca fara probleme zeama de
castraveti cruzi fara coaja sau fierti in supa.
Castravetele are rol de neutralizare a acizilor din organism, datorita naturii lui bazice. Este un dizolvant
al uratilor si acidului uric de aceea este recomandat in cazuri de litiaza la vezica si rinichi. Daca este
consumat crud si proaspat ajuta la eliminarea apei, mareste cantitatea de urina, vindeca constipatia.
Sucul de castraveti are proprietati calmante in arsurile gastrice. Este cel mai bun aliment pentru
persoanele care sufera de hiperaciditate, ulcere duodenale si gastrice.
Persoanele care doresc sa piarda din greutate trebuie sa consume castraveti deoarece acestia contin o
substanta acidul tartric care determina ca o parte din carbohidratii acumulati la o masa sa nu se
transforme imediat in grasime, ci sa fie eliminati din organism. De asemenea castravetii contin siliciu
care ajuta la indepartarea senzatiei de oboseala cronica dar si in fibromialgie (durere in muschi,
ligamente si tendoane). Castravetele este recomandat in cazuri de hipertensiune arteriala deorece are
un continut mare de potasiu si magneziu.

Pentru tratarea crapaturilor si mancarimilor pielii se poate folosi sucul de castravete sub forma de
lotiune. Exista o serie de preparate din suc de castravete care ajuta in pastrarea frumusetii tenului si a
mainilor. La fel ca si aloe vera, castravetele ajuta la calmarea arsurilor solare si a unor iritatii ale
pielii. Pentru catifelarea pielii se poate prepara o crema speciala astfel: se amesteca doua parti suc si o
parte untura topita in baie de apa pana ce se omogenizeaza foarte bine, apoi se lasa la racit.

Tenul gras se trateaza cu o lotiune preparata din: o parte suc de castravete si o parte alcool de 60.
Tenul uscat se trateaza cu aceeasi lotiune in care se adauga si ulei vegetal de migdale dulci. Mastile
cosmetice din pulpa de castravete ajuta in tratarea tenului ofilit si obosit. Ridurile si pungile de sub
ochi pot fi reduse prin aplicarea de rondele de castravete direct pe zonele afectate. Pistruii sunt
indepartati prin anumite lotiuni din castravete macerat in lapte crud.
Pentru uz extern pulpa castravetelui este indicata in tratarea iritatiilor, inflamatiilor si arsurilor usoare
de la nivelul pielii.
In medicina veterinara sucul de castraveti este folosit pentru tratarea eczemelor la caini, iar la vaci
pentru vindecarea unor crapaturi usoare ale ugerului.

Castravetele-amar (Momordica charantia) este o planta cataratoare, originara din America de Sud,
care face parte din aceeasi familie Curcubitaceae. Aceasta planta creste pana la lungimea de 2 m si este
cultivata in diferite regiuni tropicale. Are fructele de forma alungita, cu multe protuberatii,
asemanatoare castravetilor prezentati mai sus.
Fructele de la castravetele-amar sunt foarte gustoase si au un continut bogat de minerale si vitamine
magneziu, calciu, potasiu, siliciu, zinc, fier, vitamina B - dar si carotenoizi, proteine, etc. Pot fi
consumate ca orice leguma. Mai mult decat atat, ele sunt cunoscute pentru proprietatile lor medicinale
fiind recomandate de specialisti mai ales in tratamentul diabetului zaharat si al hipoglicemiei, pentru
ca au momordina, charantina care ajuta la mentinerea nivelului normal de zahar in sange - si
polipeptidul p numit insulina-verde, avand compozitia similara cu a insulinei. Pe langa o dieta
echilibrata desigur este foarte important ca persoana bolnava de diabet sa duca un stil de viata activ, sa
renunte la fumat (in cazul cand are acest obicei) si sa slabeasca (daca are un exces de greutate).
In tarile asiatice, castravetele-amar este folost in alimentatie in cazuri de viermi intestinali, hepatita,
febra, anumite infectii, colici si desigur diabet. In Brazilia in medicina naturista acest fruct este utilizat
pentru tratarea reumatismului si a parazitilor intestinali. De asemenea poate indiuce avortul si este
afrodisiac. In Peru castravetele-amar este cunoscut ca planta ce trateaza rujeola, malaria si alte tipuri de
inflamatii. Locuitorii din Nicaragua folosesc castravetele-amar in combaterea durerilor de stomac,
racelii, febrei, malariei, hipertensiunii arteriale, diabetului si infectiilor.
Castravetele-amar nu este recomandat persoanelor gravide si copiilor. Toate aceste informatii sunt doar
cu rol orientativ, in cazul oricarei afectiuni trebuie intotdeauna consultat un medic de familie.