Sunteți pe pagina 1din 5

Nutritie - Curs 1 - 12.10.

2015
Sursele de hrana ale animalelor
Exista o varietate de nutreturi, ca surse de hrana ale animalelor,
principale fiind cele de origine vegetala. Totusi, au contributia lor la acoperirea
necesarului animalelor si sursele de origine animala, de origine minerala sau
sursele sintetice.
Nutreturile de origine vegetala
1. Nutreturile verzi
O importanta sursa de hrana pt ierbivore in timpul sezonulu cald,
apreciat in Romania la cca 6 luni. Inainte de toate, nutreturile verzi se
caracterizeaza printr-un continut ridicat in apa 70-85%, cea care imprima
acestora un grad ridicat de consumabilitate, efecte diuretice si dietetice. Au o
buna valoare nutritiva energetica si proteica, sunt exelente surse de vitamine si
de minerale, contribuind decisiv la mentinerea starii de sanatate a animalelor si
la realizarea productiilor. De asemenea, sunt cele mai ieftine surse de hrana,
influentand pozitiv pretul de cost al produselor animaliere. Nutreturile verzi se
pot obtine de pe pajsti si din culturi de plante furajere.
* Pajistile
Din punct de vedere tehnic, cea mai simpla pajiste este aceea creata
prin insamantarea unei singure specii de plante (evident pasunabila), care poate
fi o graminee perena (ex. raigras englezesc) sau o leguminoasa perena (ex.
lucerna). Acest tip de pajiste are o durata scurta de exploatare (1-4 ani) si este
descrisa drept pajiste temporara.
Exista si pajisti permanente, naturale, cu crestere permanenta care
includ mai multe tipuri de plante, atat graminee cat si leguminoase, precum si
buruieni. Pentru Romania, pajistile permanenta naturale reprezinta o importanta
sursa de hrana pentru ierbivore, prin potentialul productiv, dar mai ales prin
suprfata ocupata (cca. 20% din suprafata agricola a tarii).
Alimentatia animalelor pe pasune este diferita de cea a animalelor din
incinta fermelor, dinmai multe motive:
1. Ratiile pot fi formulate doar cu o anumita aproximatie, datorita variabilitatii
mari a productivitatii si a valorilor nutritive (evident daca acestea sunt bine
cunoscute, oportunitatile de formulare a unor ratii corecte sunt mai mari).
2. Animalele la pasune petrec mai mult timp si consuma mai multa energie
pentru consumul hranei.
Pajistile naturale au compozitii si valori nutritive variabile, date de mai
multi factori de influenta, precum:
- stadiul de vegetatie;
- familia botanica;

- tipul solului;
- folosirea ingrasamintelor;
- conditiile de exploatare.
Stadiul de vegetatie. Cu cat plantele avanseaza mai mult in
vegetatie, cu atat ele acumuleaza cantitati mai mari de celuloza bruta, de la
200g/g SU la plantele tinere la 400g/kg SU la plantele mature. In aceste conditii
digestibilitatea substantei organice oscileaza de la 85% la plantele tinere
primavara, la numai 50% la plantele mature toamna.
Intr-o situatie inversa cu celuloza se gaseste proteina, care scade pe
masura avansarii plantelor in vegetatie (prin raportare la substanta uscata).
Familia botanica. Plantele furajere de pe pajistile naturale apartin in
principal familiilor graminee si leguminoase, la care se adauga si alte familii in
proportii mai mici. Se admite ca o pajiste de calitate trebuie sa contine: 65-75%
graminee, 20-25% leguminoase si 5-10% alte specii. Calitatea unei pajisti este
data, insa, nu numai de proportiile familiilor botanice, ci si de speciile
reprezentative ale fiecarei familii. Astfel, dintre graminee sunt considerate specii
bune raigrasul englezesc si raigrasul italian dintre graminee, iar dintre
leguminoase trifoiul alb/rosu si lucerna.
Tipul solului. Acesta influenteaza compozitia pajistilor, in special
continutul in minerale - fosfor, magneziu, cupru si cobalt (deficit in cazul
plantelor care cresc pe pajisti). In mod normal plantele reactioneaza la deficitul
solului in minerale fie prin limitarea cresterii lor, fie prin reducerea concentratiei
lor in aceste elemente nutritive. Aciditatea solului este un important factor
care influenteaza in particular nivelul microelementelor minerale din plante, in
special al molibdenului, in timp ce pe soluri calcaroase , manganul si cobaltul
sunt slab absorbite de plante.
Fertilizarea pajistilor. Aceatsa poate influenta atat ritmul de crestere
al plantelor, cat si continutul lor. Fertilizarea cu ingrasaminte azotate conduce
la cresterea nivelului proteinei brute din plante, dar si al continutului acestora in
amide si nitrati, precum si la stimularea dezvoltatii gramineelor in detrimentul
leguminoaselor.
Factorii de exploatare. In special pasunatul nerational, efectuat fie
prin sub-pasunat, fie prin supra-pasunat, duce la disparitia speciilor valoroase si
la aparitia speciilor cu valoare scazuta.
2. Nutreturile verzi cultivate
Nutreturile verzi cultivate constituie sursa principala de hrana a
erbivorelor - graminee + leguminoase.
Leguminoasele verzi

Familia leguminoase are cca 18000 de specii cu abilitatea de a creste in


simbioza cu bacteriile fixatoare de azot si prin rezistenta la seceta.
Leguminoasele sunt perene (se recolteaza mai multi ani) sau anuale.
Leguminoasele perene verzi - sunt cultivate pe suprafete mari datorita
valorii nutritive ridicate productivitatii mari si pentru ca se preteaza a fi folosite
in hrana multor categorii de animale. In primul rand, sunt excelente surse de
proteina, atat sub aspect calitativ, cat si cantitativ - acest lucru face ca,
administrate singure animalelor, sa duca la o risipa de proteina, datorita mai
ales dezechilibrului acesteia cu energia, de aceea se recomanda ca
leguminoasele perene sa nu se administreze singure animalelor, ci in
combinatie cu nutreturi recunoscute printr-o concentratie proteica mai mica si o
concentratie energetica mai mare.
Lucerna (Medicago sativa) - avantaje:
- productii mari obtinute la hectar;
- in conditii de irigare se poate cosi si de 4-5 ori/an;
- se mentine eficient in cultura pana la 4 ani;
- continut ricat in substante nutritive, in special in proteina, in calciu si in
caroten;
- rezista bine la seceta si reactioneaza foarte bine la irigatii;
- lasa pamantul mai bogat in substanta organica si in azot decat il gaseste si
este, prin urmare, o excelenta planta premergatoare.
Lucerna este pretentioasa, insa, la tipul solului (rezultate slabe pe
soluri acide).
In cazul lucernei, dar si a altor leguminoase perene,productivitatea
maxima nu se obtine in acelasi timp cu valoarea nutritiva maxima.
Productivitatea creste de la primele stadii de vegetatie pana la inflorire, dupa
care are tendinta sa scada valoarea nutritiva este maxima in primele starii de
vegetatie, iar pe masura avansarii plantelor in vegetatie, scade.In aceste
conditii trebuie surprins momentul optim de recoltare - pentru lucerna acest
moment este cuprins intre sfarsit de imbobocire si inceput de inflorire (exceptie:
lucerna la prima coasa, cand momentul optim pentru recoltare este jumatate
inflorire, pentru a permite o mai buna regenerare).
Lucerna poate fi administrata sub forma de nutret verde
transformata in fat sau in faina de lucerna sau se poate insiloza. cu conservanti
sau alte nutreturi usor insilozabile, pentru ca, datorita continutului mare in
proteina lucerna singura se insilozeaza greu Sub diferitele ei forma se poate
administra in hrana tuturor speciilor de animale.
Are o valoare nutritia energetica VNE usor scazuta = 0,70-0,75 UFL/kg SU si
o valoare nutritiva proteica VNP relativ ridicata = 17-19% PB in SU sau 110130g PDIN/kg SU. Are si o valoare foarte ridicata de calciu = 16g/kg SU.

La rumegatoare, lucerna verde poate provoca timpanism, datorita unor


saponine pe care le contine si care inhiba activitatea respiratorie si digestiva,
Cauza primara a timpanismului este retinerea gazelor de fermentatie in rumen,
acestea neeliminandu-se prin eructatie. Pentru a preveni o asemenea situatie se
recomanda: consumul maxim trebuie atins treptate in 8-10 zile, administrarea in
completare a unor furaje uscate, evitarea consumului de lucerna udata, palirea
ei cand se administreaza la adapost.
Trifoiul rosu- da rezultate mai bune decat lucerna in soluri mai
umede si cu pH mai scazut. Rezista in cultura o durata mai scurta, 2-3 ani. Poate
fi utilizat in cultura pura sau in asociatie cu unele graminee perene, in special cu
raigrasul italian.In general, se poate folosi in hrana animalelor cu respectarea
acelorasi reguli prezentate la lucerna (si el poate provoca timpanism). VNE =
0,75-0,85 UFL/kg SU; VNP = 15-17% PB in SU sau 100-120g PDIN/kg SU.
Trifoiul alb - adaptabilitate mai buna decat trifoiul rosu, rezista
mai bine la frig, inregistreaza productii mai mari decat trifoul rosu, are o mai
mare rezistenta la defoliere in momentul transformarii in fan Se poate utiliza in
cultura pura sau in combinatie cu unele graminee perene. VNE = foarte mare =
0,95 - 1,00 UFL/kg SU la fel si VNP = 20-22% PB in SU sau 130-140g PDIN/kg
SU.
Trifoiul egiptean - se cultiva mai ales in zona mediteraneana si in
India recunoscuta mai ales prin ritmul rapid de crestere la temperaturi mai
scazute si pentru mai buna capacitate de regenerare dupa cosit. VN apropiata
de cea a lucernei.
Sulfina alba - de obicei pe soluri nisipoase si sarate cu rezultate
mai bune decat alte leguminoase perene; este mai rezistenta la ger si seceta Se
utilizeaza ca nutret verde pana la imbobocire, dupa aceea capata un gust amar
si miros specific cauzate de cumarina, un factor antinutritional (antivitamina K).
Sparceta - leguminoasa perene cu rezultate mai bune in zone
calcaroase si mai secetoase. Pleaca mai bine in vegetatie primavara decat
lucerna si trifoiul. Dupa stadiul de inflorire, tulpina se lignifica puternic, devenind
greu digestibila. Nu produce timpanism, probabil datorita abilitatilor taninurilor
pe care le contine de a precipita proteinele solubile.
Ghizdeiul - se poate utiliza singur (in cantitati mai mici decat
lucerna si trifoiul, nefiind consumat cu placere de animale din cauza gustului
amar) sau in amestecuri. Da rezultate mai bune decat lucerna si trifoiul in
regiuni umede si cu soluri acide; cultivat in monocultura se recomanda a fi
transformat in fan (gustul amar dispare)
Leguminoasele anuale verzi - folosite pe scara mai redusa decat
cele perene in hrana animalelor Se cultiva in cultura pura ocazional, cel mai
adesea impreuna cu unele graminee anuale (orz, ovaz) formand borceagurile.
Mazarea comuna si mazarea furajera - in functie de momentul
insamantarii, mazarea are o forma de toamna si una de primavara. Cea de

toamna se cultiva adesea cu orzul si graul, iar cea de primavara cu ovazul si


secara. Se poate cultiva si in culturi intercalate (un rand mazare/un rand
porumb). Se poate cultiva si in cultura pura - avantaj: paraseste terenul
devreme, permitand insamatarea in acelasi an si pe acelasi teren a altor plante
= culturi duble. Recoltarea pentru masa verde se face intre inflorire si inceputul
formarii boabelor, deoarece dupa aceea tulpinile se lignifica si planta devine
greu digerabila. Se remarca un echilibru la varf, printre alte nutreturi verzi, intre
energie si proteina = 0,80 - 0,90 UFL/kg SU si 16-17% PB in SU (85-90g PDIN/kg
SU), are un continut ridicat in calciu 11-12g/kg SU.
Mazarichea - are forma de toamne/primavara. Foarte rar se cutiva
in cultura pura, cel mai adesea in combinatii cu aceleasi graminee anuale ca la
mazare. Are o perioada de vegetatie mai scurta decat mazarea, asa incat,
pentru conditiile din Romania poate fi folosita ca sursa de masa verde chiar la
sfarsitul lui aprilie-inceputul lui mai. Acest lucru este dependent de cereala cu
care intra in combinatie, cel mai devreme putandu-se recolta daca i se alatura
secarei, apoi orzului, apoi graului. Are valoare nutritiva asemanatoare cu cea a
mazarei.
Bobul - 3 varietati: cu bob mare, cu bob mijlociu, cu bob mic.
Ultimele doua se pot cultiva si pentru masa verde, iar ulterior se pot transforma
in silozuri. Ca nutret verde se recomanda a se administra in cantitati mai mici
sau in amestec cu alte nutreturi, deoarece are un grad mic de consumabilitate.
Lupinul - alb, galben, albastru. Se foloseste mai putin si in cantitati
mai mici, datorita gustului amar si continutului in anumiti factori antinutritionali. S-a creat o varietate de nutret dulce, fara gust amar si cu un
continut mai scazut in factori anti-nutritionali, care se poate include in ratii in
cantitati mai mari sau se poate utilizata in scop dietetic.
Soia - ca nutret verde este utilizata pe scara redusa, desi poate
constitui o resursa furajera foarte valoroasa. Pentru nutret verde s eutilizeaza
soiuri diferite decat cele pentru boabe, mai tardive, cu talie mai inalta, cu o
masa foliara mai bogata. Recoltarea se face la formarea pastailor. Intr-o faza de
vegetatie mai avansata (bob in lapte) se poate insiloza impreuna cu porumbul,
formand o combinatie valoroasa.