Sunteți pe pagina 1din 74
Practica liturgica Anul I, Teologie Pastorald, Semestrul 1 1.- Octoihul si perioada lui: Perioada liturgicd cea mai lunga din anul bisericesc, care dureaza de la Duminica Tuturor Sfingilor pana la Duminica Vamesului si a Fariseului. Praznicul cel mai important din perioada Octoihului este Nasterea Domnului urmat de Botezul Domnului. Aceasta perioada reinnoieste, prin slujbele Bisericii, activitatea profetica, didactica si invatatoreasc a Méntuitorului nostru lisus Hristos, prin care El a dat lumii invatatura dumnezeiasca a Evangheliei Sale. Octoihul (Ohtoih, din limba greacd oktoihos sau ,,opt tonuri”) este Cartea bisericeasca destinata cultului ortodox care va conduce slujbele din aceasta perioada liturgicd. Ea cuprinde cAntarile fiecirei zile din s4ptmana pe opt glasuri (tonuri), fiecdrei saptamani consacrandu-i-se succesiv cate un glas. Se numeste "octoih" pentru ca este structurata pe opt glasuri. A fost compus de teologul bizantin Sfantul loan Damaschinul in secolul al VIII-lea. Octoihul Mare este cartea utilizaté pentru toate zilele saptamanii, iar Octoihul Mic, sau Catavasierul este folosit pentru duminici, praznice mari si sfinti cu polieleu. Catavasierul cuprinde: - cntarile invierii pe cele opt glasuri; - podobiile celor opt glasuri; - polieleul cu marimurile (stihurile); - catavasiile praznicelor imparatesti gi - alte cantari de trebuinta la slujba Utreniei. 2.- Sfanta Evanghelie: Ca text Sfanta Evanghelie (in greac: evangelie" inseamna "veste buna" sau "buna vestire") este mesajul si transmiterea lucrarii Mantuitorului lisus Hristos. Viafa Bisericii are in centrul ei Evanghelia lui Hristos. Ea reprezinta implinirea vie a Legii si a Profetilor, adica Hristos Mantuitorul gi Rascumparatorul promis, Care este tot timpul prezent in mijlocul credinciosilor, a Bisericii, prin Duhul Sfant. Acest lucru este semnificat de prezenta cartii evangheliilor pe Sfanta Masa a Sfantului Altar in bisericile ortodoxe. Mesajul evanghelic al lucrarii de mantuire a Invatatorului Iisus Hristos este predicat din Biserica inca din ziua Cincizecimii, inainte ca el sa fie pus in scris de ucenicii lui Hristos. in Biserica Ortodoxa, Sfanta Evanghelie (gr. Evayyéhov, Evangélion) sau Evangheliarul este un obiect al cultului liturgic. Sfanta Evanghelie este considerata ca 0 icoana a lui Hristos, si este cinstita ca si icoanele, Liturgic, Sfanta Evanghelie, este utilizatd, in ortodoxia rasariteana, la toate slujbele. in mod obisnuit, Sfanta Evanghelie este citita public doar de catre un preot sau episcop, cu toate ca alte pasaje din Sfanta Scriptura pot fi citite de alte persoane desemnate. Sfanta Evanghelie este citita de un diacon dupa ce a primit binecuvantarea de la preot sau episcop. Ca si in alte biserici, toti stau in picioare, sau se aseaza in genunchi, in timp ce se citeste Sfanta Evanghelie. Locul Sfintei Evanghelii este pe Sfanta Masa in Sfantul Altar. Sfanta Evanghelie se gaseste in mijlocul Sfintei Mese din Sfantul Altar, dupa cum si Sfanta Cruce a Mantuitorului Hristos a fost asezaté in mijlocul Pamantului. Aceasta pozitionare a Sfantei Evanghelii reprezinta, deasemeni, activitatea Invatatorului Hristos la momentul Creatiei (Altarul patrat reprezentand lumea vazuta). Sfanta Evanghelie sta pe Sfantul Antimis, care se afla tot timpul pe Sfanta Masa a Sfantului Altar, la fel cum si Hristos va ramane in Biserica pana la sfarsitul lumii. Singurul lucru care poate sa-i ocupe acest loc, pe Sfanta Masa, este Trupul si Sangele Domnului in timpul Sfintei Liturghii, sau Crucea in anumite zile de sarbatoare. Cand se citeste Sfanta Evanghelie aceasta este scoasi in naos, in procesiune, iar apoi este pusa inapoi la locul ei.. in mod traditional, ortodocgii nu acopera niciodata Sfanta Evanghelie in piele - pielea unui animal mort -, deoarece cuvintele lui Hristos sunt considerate a fi datatoare de viata. Pieile de animale amintesc, deasemeni, de Caderea omului, cand Dumnezeu le-a facut haine din piele lui Adam si Evei, in urma neascultarii lor. Sfantul Apostol Pavel vorbeste despre Hristos ca Noul Adam, iar ortodocsii fl percep pe Mantuitorul Hristos ca venind sa imbrace lumea in hainele primordiale de lumina pe care Adam si Eva le-au pierdut in Paradis. Dupa traditie, Sfanta Evanghelie este imbracata in aur, elementul pamantesc care simbolizeaza cel mai bine slava Raiului. Daca aurul nu este disponibil, ea poate fi imbracata si in alt metal sau in panza. Cartea Sfantei Evanghelii are o impdrtire liturgica speciala: - Prima perioada de la invierea Domnului pand la Pogorarea Sfantului Duh; - Partea a doua incepand cu luni intaia s4ptamana dupa Pogorarea Sfantului Duh, care este si praznicul Sfintei Treimi, pana la Duminica a 33-a dup’ Pogorarea Sfantului Duh, a Vamegului si a Fariseului; - Saptaménile premergatoare Postului Mare; - SaptamAnile Postului Mare; - Saptaména Patimilor; - Cele 11 Sfinte Evanghelii ale invierii; - Sfintele Evanghelii din cursul lunilor, urmand Sinaxarul anului bisericesc, incepand cu luna septembrie; - Sfintele Evanghelii de obste, in zilele sfintilor care nu au Evanghelii de rand la lunile din sinaxar; - Sfintele Evanghelii de la morti pentru zilele de rand; - Sfintele Evanghelii de la Sfantul Maslu si - Sfintele Evanghelii de la toata trebuinta. Citirea zilnicaé este determinata de calendarul liturgic, dar in zilele de sarbatoare se citesc unele parti suplimentare sau in locul celor dictate de canonul obisnuit. in zilele de rand se pun trei Sfinte Evanghelii: 1. Sfanta Evanghelie de rand, a zilei sdiptdmGnale de rand; 2. Sfinta Evanghelie a Sfantului din ziua calendaristicd respectiva si 3. Sfinta Evanghelie a mortilor pentru ziua sptamanald de rand. Chiar dacé Evangheliile unor duminici se schimba abatandu-se de la randul lor, cele din zilele de rand, din saptaménile respective, rman la randul lor si se citesc in continuare, fara sa se tina seama de schimbarile duminicilor. Preotul slujitor trebuie sa-si noteze in calendarul liturgic aceasta randuiala, tinand cont si de insemnarile tipiconale de la Duminica Vamesului si a Fariseului. Ciclurile canonului de citire a Sfintei Evanghelii incep la invierea Domnului cu Sfanta Evanghelie dupa Ioan. Astfel: 1. Sfanta Evanghelie de la Ioan se citeste de la Sfanta si Marea Duminica invierii Domnului pana la Duminica Pogorarii Sfantului Duh, cu mici excep 2. Sfanta Evanghelie de la Matei se citeste de la praznicul Sfintei Treimi pana la indltarea Sfintei Cruci, cu mici exceptii; 3. Sfanta Evanghelie de la Luca se citeste de la Inaltarea Sfintei Cruci pana la Duminica Fiului Risipitor, cu mici exceptii; 4, Sfanta Evanghelie de la Marcu se citeste in unele momente din paragrafele de mai sus si in mod special in primele cinci sambete si in duminicile a 2-a, a 3-a, a 4-a si a 5-a din Sfantul si Marele Post al Patimilor Mantuitorului. Cartea Sfantei Evanghelii cuprinde si data Pastilor de la 1961 pina la 2118 dupa vechea pascalie, pe stil nou, cu toate explicatiile de rigoare, necesare pentru intocmirea calendarului bisericesc de peste an. La Utrenia de Duminicd, dupa ce preotul citeste Sfanta Evanghelie (una din cele 11 ale Invierii), strana canta fnvierea lui Hristos..., preotul scoate Sfanta Evanghelie in mijlocul bisericii, iar credinciosii saruta Sfanta Evanghelie. Cartea Sfintei Evanghelii contine pericopele (textele) Sfintei Evanghelii care se citesc la Vecernie, Utrenie, Sfanta Liturghie, Sfintele Taine (Botez, Cununie, Sfantul Maslu) gi alte slujbe. La inceputul Sfantei Liturghii preotul ridica Sfanta Evanghelie, face semnul Sfintei Cruci cu ea deasupra Sfantului Antimis si rosteste binecuvantrea mare. in cadrul sfintelor slujbe, in biserica si spiritualitatea noastra ortodoxa sunt mai multe binecuvantari: 1. Binecuvantarea mare: Binecuvantata este Impdardyia Tatdlui si a Fiului yi a Sfancului Duh, totdeauna acum si pururea si in vecii vecilor. Amin! Aceasta binecuvantare se rosteste la toate Sfintele Taine. x Binecuvantarea mica: Binecuvantat este Dumnezeul nostru, totdeauna acum si pururea yi in vecii vecilor. Amin! Aceasta benecuvantare se rosteste la sfintele ierurgii si toate celelalte slujbe, cu mici exceptii. 3. Binecuvantarea tuturor credinciosilor crestini: Pentru rugdciunile sfingilor Paringilor nostri Doamne lisus Hristoase Fiul lui Dumnezeu si Dumnezeul nostru miluieste-ne pe noi. Amin! Aceasta binecuvintare o rosteste credinciosul crestin la inceputul rugaciunilor particulare, de dimeneata, de seara, la masa, cdnd citeste din Psaltire, un acatist, paraclis sau canonul de pocainta, cand se pregateste pentru Sfanta Spovedanie etc. si preotul sau credinciosul la sfarsitul tuturor slujbelor. 4. Binecuvéntarea speciald: Slava Sfintei si Celei de o Fiinja si nedesparyitei Treimi, totdeauna acum yi pururea si in vecii vecilor. Amin! Aceasta binecuvanrate se rosteste la inceputul Slujbelor de multumire si Te Deum, la inceputul Utreniei din perioada pascala a Sfintei invierii Domnului, la inceputul slujbelor de priveghere. Sfanta Evanghelia este purtatd in procesiune in anumite momente, insotité de lumanari, cel mai frecvent in timpul Vohodului Mic, moment care precede citirea Apostolului si a Sfantei Evanghelii. Dupa citirea Sfantei Evanghelii preotul ii binecuvinteaza pe credinciosi cu aceasta. Cand este hirotonit un episcop, el ingenuncheaza, isi apropie fruntea de Sfanta Masa, iar Sfanta Evanghelie este deschisa i pusa cu scrisul in jos peste gatul lui, in timp ce episcopii care il hirotonesc igi pun mAinile pe Evanghelie si rostesc rugaciunea de hirotonire. CAnd se intalneste un sinod de episcopi, adesea, Sfanta Evanghelie este asezata intr-un loc proeminent, ceea ce arata ca Insusi Hristos prezideaza peste acea intalnire. Cand este inmorméntat un preot sau episcop, el este inmorméntat impreund cu Sfanta Evanghelie, ca 0 indicatie a vocatiei sale de a propovadui Sfanta Evanghelie tuturor oamenilor. 3.- Apostolul: Cartea liturgica ce confine toate citirile din epistolele Sfintilor Apostoli in ordinea citirilor la slujbele de peste an. Un apostol sau o epistold este o scriere catre o persoana, sau trimisa unei persoane sau unui grup de persoane, de obicei o scrisoare dar una foarte conventional, didactic si eleganta. Scrisorile Apostolilor catre crestini, din Noul Testament, sunt prezentate sub numele de epistole. in cadrul Sfintei Liturghii sau alte slujbe liturgice, epistola se refera mult mai precis la un pasaj precizat din epistola din Noul Testament care este programata sé fie citita intr-o anumita zi sau cu o anumita ocazie, Citirea Apostolului urmeaza randuiala citirii Sfintei Evanghelii, iar pentru prochimen trebuie cutat la sfarsitul c&rfii unde se gasesc: prochimene, aliluia si chinonice pentru toata saptamana. 4, - Liturghierul: Cartea cea mai principala a preotului liturghisitor. Ea cuprinde randuieli la Priveghere, laude, slujbe de sear, slujbe de dimineaja, slujbele celor tei Sfinte Liturghii, Sfanta Impartasanie; invataturi despre otpusturi, ecfonise, stihuri, tropare si condace; felurite randuieli si rugdciuni; cereri la felurite trebuinfe din viafa omului; pavatuiri si invataturi privind pregatirea slujitorilor, savarsirea sfintelor slujbe, materiile folosite la sfintele slujbe, neajunsuri ce se pot intampla etc. 5, - Ectenia (gr. Extevij¢ ; sl. Extenna - Ektenija) este o secventa de scurte rugaciuni de cerere rostite de diacon sau de preot in numele tutuor celor prezenti. Dupa fiecare rugaciune, poporul prezent sau strana raspunde: ,Doamne, miluieste", ,,Da, Doamne" sau ,,Tie, Doamne". Se mai poate intalni (rar) cu denumirea de litanie. Fiecare ectenie se incheie cu o doxologie sau ecfonis de proslavire a Sfintei Treimi, rostita de preot. Cele mai importante ectenii sunt: a.- Ectenia Mare; b.- Ectenia mica; c.- Ectenia cererii; d.- Ectenia intreita; e.- Ectenia marita; f.- Ectenia celor adormiti; g.- Ectenia catehumenilor; h.- Ectenia credinciosilor. Mare sau Ectenia pacii incepe cu cuvintel a Ecte Cu pace, Domnului si ne rugam", De obicei, se gaseste la inceputul slujbei si cuprinde diferite rugaciuni de cerere pentru prosperitatea si mantuirea poporului lui Dumnezeu, Ecfonisul este CA Tie se cuvine toata salva, cinstea si inchinaciunea, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin! b.- Ectenia mica este o forma prescurtata a Ecteniei mari. Incepe cu cuvintele: ,,lara si iara, cu pace Domnului sa ne rugam", Cuprinde doar céteva cereri (vezi anexele xerox din Liturghier). c.- Ectenia cererii sau ,,a implorarii" incepe cu cuvintele: ,,Sa plinim rugaciunea noastra Domnului!", iar partea a doua se termini cu: ,(de) la Domnul s& cerem", la care strana sau credinciosii raspund Da, Doamne!". In aceste rugaciuni, credinciosii implora pe Domnul sa le daruiascé bunuri duhovnicesti. Rugaciunea initial poate fi modificaté pentru a indica momentul zilei (de ex: ,,S& plinim rugaciunea noastra cea de dimineafa sau de seara Domnului"), astfel ca Ectenia staruitoare mai poate primi si numele de Ectenia diminetii sau Ectenia de seara in functie de slujba bisericeasca in care este inclusa. La Sfanta Liturghie, care, nefiind inclusa in randuiala celor sapte Laude, se consider a se gsi ,,in afara timpului", in vesnicie, de aceea, la Ectenia cererii, nu se aminteste momentul din zi in care este rostita. d. - Ectenia intreita; sau ,,a cererii staruitoare" incepe cu cuvintele ,,Milueste-ne pe noi Dumnezeule...”, se caracterizeaza prin intreirea cAntarii stranei (si/sau a credinciosilor): ,Doamne, miluieste!" de trei ori, si de aici denumirea de ,,staruitoare". in aceasta ectenie, credinciosii cer in rugiciune lucruri care tin de nevoile particulare are fiecdruia, precum si ale intregii Biserici, ale tarii lor gi ale intregii lumi. INTRU SLAVA SFINTEI $I CELEI DE O FIINTA ‘SI DE VIATA FACATOAREI $I NEDESPARTITEI TREIMI SFINTA SI DUMNEZEIASCA EVANGHELIE TIPARITA CU APROBAREA SFINTULUI SINOD SI CU BINECUVINTAREA PREA FERICITULUI PARINTE TEOCTIST PATRIARHUL BISERICIT ORTODOXE ROMANE ® EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC $I DE MISIUNE ‘AL BISERICII ORTODOXE ROMANE ‘BUCURESTI - 1991 LAMURIRI DESPRE RINDUIALA CITIRIT EVANGHELIILOR IN CURSUL ANULUL SI DESPRE FOLOSIREA EVANGHELISTARULUL (© Rinduiala citirit celor patra Evanghel in cursul anuluj Sfinta Evanghelie de 1a ‘ee citeste in sapte siptimini intregi, tneepind de le Sfinta si Marea Duminicd a Pastilor si sfirsindu-se 1a Duminica Pogorfrii Sfintulul Duh, afar de trei ile, si anume ! marfi fn Siptimina Luminatl, Du- minica Mironosifelor si Joia Inflfarii, cind nu se citeste de la Sfintul BvanghelistIoan. Sfinta Evanghelie de laatel)se citer de lunl, dup’ Duminfea Pogoriril Sfintulul Duh, adich din ziua prazniculul Sfintel Treimi, pink vinerl dup’ Inilfarea Sfintel Crucl, cuprinzind astfel 17 siptiminl, dintre care: tn primele 11 siptiminl se citeste numai din Evanghelia de la Matel in toate zilele; din a 12-a stptimint Snainte, In primele cinci zile ale siptiminii se citeste ‘din Sfinta Evanghelie de la Marcu, lar fn simbete si duminicl se citeste iarisl de la ‘Matei, sfirsindu-se cu duminica a 17-2 dup’ Po- gorfrea Sfintulul Duh (a Cansnesacii). Sfinta Evanghelie de la(Luca se citeste in- cepind de luni dup Inilfarea Sfintel Cruci pind 1a Duminica Fiului Risipitor, cuprinzind 12 sip- fimfni intregii iar de luni dup Duminica Ficlut Risipitor, pind la Duminica Msatulul sec de brinzi, fn primele cinci zile din siptimink se citese Evangheliile. de la Marcu, iar in simbete si duminicl se citese Evangheliile de la Luca si de Ja Matel. Sfinta Evanghelie de 1a Marcu) aferk de plrfile care se citesc fn allele aratate mal sus, se citeste in primele cincl simbete si tn dumi- nicile a 2-a, a 3-2, a 4-2 gi a S-a din Postul Sfintelor Past 2. Cum se citese Evangheliile de Ja duminica cea dup’ Botezul Domnului pind la inceputul Triodului Cind Pastile cade 1a datele cele mai tim- purii (4 $15 sprilie), Intre Pogorfrea Sfintului Duh $i duminica dineintea Indlfarii Sfintei Cruci, hu fncap dectt primele 15 duminici dup’ Pogo- rirea Sfintulul Duh, iar de la duminica dup Inflferea Sfintel Cruci se incepe totdeauna sirul Evangheliilor de la Luca, adici duminica a 18-a dupi Pogorirea Sfintulul Duh si urmitoarele. Evangheliile de la Matei din duminicile a 16-a sia 17-a dup& Pogorirea Sfintulul Duh, au in- cap deci nicfodati 1a rindul lor, adie dupa du- minica a 15-2 dup’ Pogorirea Sf'ntulul Duh, ef se pun numai inaintea Duminicii Vamegului $i a Fariseulul, fn cazul cind Pastile cade de la 15 aprile Inainte, precum se va vedea mai departe. Intre Boboteaz’, slrbitoare cu dath ne~ schimb&toare, si inceputul Triodulut, din Duminica Vamesului sia Fariseului, care se schimbi in legitura cu data Pastilor, ¢ un ristimp variabil de la an la an, cuprinzind mal multe sau mal pufine duminici, dupi cum Pastile cade mai firziu sou mai, de vreme, In aceste duminici, Evangheliile se citese precum urmeazt : Cind Pastile cade la 4, 5, 6 sau 7 aprilie, intre duminica cea dup& Botezul Domnulul si inceputul Triodului (Duminica Vamesului sia Fariseului) ¢ 0 singurk duminic¥, in care se ci- ‘teste Evanghelia duminfeii a 32-a dupa Pogorirea Sfintului Duh (a Int Zaheu). Cind Pastile cade la 8, 9, 10, 11, 12, 13 sau If aprilie, intre duminica cea dupl Botezul Domnului si fnceputul Triodului sint dou’ du- minicl; fn cea dintii se citeste Evanghelia din duminica a 28-2 dup Pogorfrea Sfintulul Duh {a celor zece leprosi), iar fn a dous, Evanghelia duminicii a 32-a dup Pogorfrea Sfintulul Duh (a lui Zaheu). Cind Pastile cade la 15, 16, 17, 18, 19, 20 sau 21 aprilie, intre duminica cea dupi Botez si inceputul Trioduluf sint trei duminici ia cea Gintli se citeste Evanghelia duminicii ‘a 29-2 dup Pogorirea Sfintului Duh, in cea de-a dou, Evanghelia duminicii a 32-a dupi Pogorirea Sfintului Duh, iar In cea de-a treia, Evanghelia duminieil a 17-a dup’ Pogorfrea Sfintulul Duh, Cind Pastile cade la 22, 23, 24, 25, 26, 27 sau 28 aprilie, intre duminica cea dup Botez si fnceputul Triodulul sint patra duminiel, in care Evanghelille se citesc astfel : in cea dintii, Evanghelia duminicli a 29-a dup Pogorirea Sfin- tului Duh; fn a doug, Evanghelia duminicii a 31-a dup& Pogorfrea Sfintului Duh; in a treis, Evanghelia duminicil a $2-a dup Pogorirea Sfin- tului Duhj jar in a patra, Byanghelia duminicii a 17-a dup Pogorirea Sfintului Duh. Cind Pastile cade la 29 si 30 aprilie, 1, 2, 3, 4, sau 5 mal, tntre duminica dupt Bote gi Inceputul Trioduluf sint cincl duminici, in care se citese urmitoarele Evanghelii: in cea dintii, Evanghelia duminicii a 29-2 dup Pogorirea Sfin- tulul Duh; in a doua, Evanghelia duminicil a 31-a dupa Pogrirea Sfintulul Duh in a treia, EVANGHELISTAR A. doua, cind pomenim pe cel 630 Stinti Périnfi_adunati la Sinodul IV Ecumenie Ia Cal~ cedon, in anul 451, tn duminica dintre 13 51 19 iulie, 1m care, pe lingk Evanghelia duminicii dup Pogorfrea Stintulul Duh care va fi de rind atuncl, adiugim si Evanghelia SfintSlor Parinfi, aritatl mal sus; A treia, in duminics @ 21-c dupd Pogo- rirea Sfintului Duh, care cade tntre 11 i 17 octombrie, cind facem pomenirea celor 367 Sfinti Piringi adunafi la al gaptelea Sinod Ecumenic Ia Niceea, fn anul 787 ; pe lingi Evanghelia du- minieij (Luca VII, 5—15), adiugim atunci #1 pe cea a Stintilor Parinf{, aritath mal sus. b) In duminica penultim’ dinaintea Nasterit Domsului, mumitK a Stinfilor Strimosi sau a Drepfilor Vechiului ‘Testament, cere cade intre 11 @ 17 decembrie, se citeste totdeauna Evan- ghelia duminicit a'28-a dup Pogorirea Sfin- tului Duh (Luca XIV, 16—24), iar in duminica dinaintea ssteia se citeste totdeauna Evanghelia duminicii a 27-a dupd Pogorirea Sfintului ‘Duh (Luca XIII, 10—17). c) Trebuie si mai stim ci Evanghelia du- minicii a 22-a dupd Pogorirea Sfintului Duh (Luca XVI, 19—31) se citeste totdeauna fn du- minica dineinte de 6 notembrie, care cade intre 30 octombrie si 5 noiembrie, iar Evanghelia du- inicii a 30-a dupd Pogorirea Sfintului Duh (Luca XVII, 18—27), se citeste totdeauna fn ultima duminicy din luna nofembrie——————~ “@)Se tuvine-si-stim, de asemenea, ci, desi | fanghelile acestor duminiel se mutk fa legiturd \ jcu datele de ma sus, abitindu-se_ de la rindul lor, totusi Evangheliile zilelor; de rind, din sip- timinile respective, rimin la rindul lor si se citese in continuare, fir si se fink seama de / schimbirile duminicilor. 7 ee et ee 52 LITURGHIER Strana: Binecuvinteazi. Preotul: Cel ce este binecuvantat intareste, Dumnezeule, sfanta si dreapta credin{i a dreptslivitorilor crestini... Preotul: Preasfant Nascitoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Strana: Ceea ce esti mai cinstiti... Preotul: Slav Tie, Hris- toase Dumnezeule, nidejdea noastri, slavi Tie. Sirana: Slava. Si acum... Preotul zice apolisul zilei de rind, ineepind cu: Hristos, ade- viratul nostru Dumneze sfintul zilei care se priiznuieste si inchele cu: Pentru rugiciunile Sfintilor Parintilor nostri.... daci nu se citeste indati Pavecernita. La Vecernia din zilele Sfantului si Marelui Post, se de cele ce se arata in Ceaslov ei se cuvine a se rice sia se fa timp al anului bisericese, . Usile imp avand caput ‘sa dinspre mi: - ajungind in pronaos*, ¢3 ia Minei 1 este diacon, preotul rosteste ectenia aceasta: Antuieste, Dumnezeule, poporul Tau si bine- cuvinteaz4 mostenirea Ta, cerceteaz4 lumea Ta cu mild si cu indurdri, inalfé fruntea dreptslavitorilor oat trimite peste noi milele iti Tale cele bogate; rugiciunile Preacuratei ae 4 * Dupa obiceiul indatinat in bisericile de mi, oat rinduiala Litil se sivaryeste in aijlocul biseriel, Inainte de Stihoavna. Dei, in ‘mers in fafa mesei pe care se afl artosele i celelale, iar, dupi ce se nti $i acum. de la Lite, ncep ectenia Stipanei noastre, de Dumnezeu Nascatoarea gi pururea Fecioara Maria; cu puterea Cinstitei si de viata facitoarei Cruci; cu ocrotirile cinstitelor si cerestilor netrupesti Puteri; pentru rugaciunile cinstitului si sivitului Prooroc, inaintemergatorul si Botezdtorul Ioan; ale Sfintilor, slavitilor si intru tot laudatilor Apostoli; ale celor intre Sfinti Pa- rintii nostri, mari dase: i lumii si lerarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvantatorul de Dumnezeu gi Joan Gura de Aur; ale Sfintilor Atanasie, Chiril si Ioan cel Milostiv, patriarhii Alexandriei, si ale Sfantului Nifon, patriarhul Constantinopolului; ale celor intre sfinti Parintii nostri, Nicolae al Mi- relor Lichiei si Spiridon al Ti undei, facatorii de minuni; Calinic de la Cernica, losif cel Nou, Io- rest si Sava, Antim Ivireanul, Iosif Marturisitorul, Ghelasie si Leontie si ale tuturor sfintilor ierarhi; ale Sfintilor si slavitilor mari Mucenici: Gheorghe, purtatorul de biruinté, Dimitrie, izvoratorul de mir, Teodor Tiron, Teodor Stratilat si loan cel Nou de la Suceava; ale Sfantului sfintit Mucenic Ha- ralambie; ale Sfintilor Muceni ichita Romanul, Serghie si Vah, Ioan Valahul si Oprea; ale Sfintilor Marturisitori Ioan si Moise; ale Sfintilor martiri BrAncoveni: Constantin voievod cu cei patru fii ai sii, Constantin, Stefan, Radu si Matei, si sfetnicul Ianache; ale Sfintelor Mucenite Filoteia si Tatiana si ale tuturor sfintilor buni biruitori mucenici si ay Oe ey ay LITIA 55 mucenite; ale Sfintilor Voievozi Stefan cel Mare si Neagoe Basarab; ale Sfintilor Cuviosi si de Dum- nezeu purtatori Parinti ai nostri: Grigorie Decapo- litul, Nicodim cel Sfintit, Dimitrie cel Nou, Daniil Sihastrul, Vasile de la Poiana Marului, Paisie si Ioan Iacob de la Neamt gi ale tuturor sfi viosi parinti; ale Sfintelor Cuvioase Maici Paras- cheva de la Iagi si Teodora de la Sihla gi ale tutu- ror sfintelor cuvioase maici; ale Sfintilor (\), a ciror pomenire sivarsim; ale Sfintilor si dreptilor dumnezeiesti Parinti Ioachim si Ana si pentru ru- giciunile tuturor Sfintilor, rugamu-ne, mult-mi- lostive Doamne, auzi-ne pe noi, pacatosii, care ne rugim Tie, si ne miluieste pe noi. Dacét doreste, in locul rugaciunii de mai sus, preotul poate rosti rugaciunea de mai jos, care cuprinde mai multi sfingi roméni re Antuieste, Dumnezeule, poporul Tau gi bine- | cuvinteazi mostenirea Ta; cerceteazi lumea Ta cu mila si cu indurdri; inalté fruntea dreptslavitorilor crestini si trimite peste noi milele Tale cele bogate; pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre, de Dumnezeu Nascatoarea gsi pu- rurea Fecioara Maria; cu puterea Cinstitei si de viati facitoarei Cruci; cu ocrotirile cinstitelor si cerestilor netrupesti Puteri; pentru rugaciunile cinstitului si sLivitului Prooroc, inaintemergitorul si BotezAtorul Ioan; ale Sfintilor, slavitilor si intru RP RD 56 LITURGHIER tot liudatilor Apostoli; ale Sfintului Apostol Andrei, cel intéi chemat, ocrotitorul Romaniei; ale celor intre Sfinti Parintii nostri, mari dascdli ai lumii si Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie de Dum- nezeu Cuvantatorul si loan Gurd de Aur; ale Sfin- tilor Ierarhi Atanasie, Chiril si loan cel Milostiv, patriarhii Alexandriei; ale Sfintilor Nifon si Ata- nasie Patelarie, patriarhii Constantinopolului; ale celor intre sfinti Parintii nostri: Nicolae, arhiepis- copul Mirelor Lichiei, Spiridon al Trimitundei si Nectarie de la Eghina, facatorii de minuni; Bre- tanion, Teotim si Efrem, episcopii Tomisului; Lri- neu de Sirmium si Niceta de Remesiana; Tachint de la Vici a, Antim Ivireanul si Grigorie Dascalul, ‘arii Romanesti; Varlaam, Dosoftei si de la Brazi, mitropolitii Moldovei; Iosif cel Nou de la Partos mitropolitul Banatului; Ghe- lasie de la Ramet; Ilie Iorest, Sava Brancovici, Simion Stefan si Andrei Saguna, mitropolitii Tran- silvaniei; Petru Movili, mitropolitul Kievului; Leontie de la Radauti, loan de la RAsca gi Secu gi Pahomie de la Gledin, episcopii Romanului; Ca- linic de la Cernica, episcopul Ramnicului si ale tu- turor sfintilor ierarhi; ale Sfantului intai Mucenic si Arhidiacon Stefan; ale Sfintilor si slavitilor mari Mucenici: Gheorghe, purtitorul de biruinta, Dimi- trie, izvoratorul de mir, Teodor Tiron, Teodor Stra- ay Oe Ney oy ke ee LITIA 57 tilat, Mina si Ioan cel Nou de la Suceava; ale Sfintilor sfintiti Mucenici Haralambie gi Elefterie; ale Sfintilor Mucenici: Epictet si Astion de la Hal- is; Nichita si Sava de la Buzadu; Zotic, Atal, Camasie si Filip de la Niculitel; Emilian, Dasie, Ni- candru, Marcian, Iuliu Veteranul, Pasicrat, Va- lentin gi Isihie de la Durostorum; Chiril, Chindeu si Tasie de la Cernavoda; Macrobie, Gordian, Helie, Lucian si Valerian de la Tomis; Anastasia, Claudiu, Castor, Sempronian si Nicostrat de la Sirmium; Donat gsi Silvan diaconii, Romul preotul si Venust din Cibales; Maxim, Cvintilian si Dadas din Ozovia; Ermil, Stratonic, Montanus preotul si Maxima din Singidunum, Hermes si Lup; Serghie si Vah, loan Valahul si Oprea din Salistea Sibiului; ale Sfintilor martiri Bréncoveni: Constantin voievod cu cei patru i sti, Constantin, Stefan, Radu si Matei, si sfetnicul Ianache; ale Sfintilor Marturisitori Ioan din Gales, Moise din Sibiel, Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra, Vasile din Telciu; ale Sfintelor Mucenite Filoteia de la Curtea de Arges si Tatiana de la Craiova si ale tuturor sfintilor buni biruitori mucenici si muce- nite; ale Sfintilor Voievozi Stefan cel Mare al Mol- dovei si Neagoe Basarab al Tarii Romanesti; ale Sfintilor Cuviosi si de Dumnezeu purtatori Parinti ai nostri: Ioan Casian, Gherman si Dionisie Exiguul, oy Oa Nay ay RY So 58 LITURGHIER cei din Dobrogea, Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucurestilor, Grigorie Decapolitul de la Bistrita Valcii, Nicodim cel Sfintit de la Tismana, Daniil Sihastrul de la Voronet, Ioan de la Prislop, Simeon si Amfilohic de la Pangarati, Iosif si Chiriac de la Bisericani, Rafael si Partenie de la Agapia Veche, Chiriac de la Tazlau, Visarion Sarai si Sofronie de la Alba-lulia, Antonie de la Iezerul-VAlcii, Paisie si Ioan Iacob de la Neamt, Vasile de la Poiana Maru- lui, Onufrie de la Vorona, Antipa de la Calapo- desti, Gheorghe de la Cernica si Caldarusani, losif de la Varatec, Ioanichie cel Nou de la Muscel, Iro- dion de la Lainici si ale tuturor sfintilor cuviosi parinti; ale Sfintelor Cuvioase Maici Parascheva de la Iasi si Teodora de la Sihla gi ale tuturor sfin- telor cuvioase maici; ale Sfintilor (N), a ciror po- menire savarsim; ale Sfintilor si dreptilor dum- nezeiesti Parinti Ioachim si Ana si pentru rugaciu- nile tuturor Sfintilor, rugimu-ne, mult-milostive Doamne, auzi-ne pe noi, pacatosii, care ne rugam Tie, si ne miluieste pe noi. Strana: Doamne, miluieste (de 12 ori). Diaconul: inc ne rugim pentru Preafericitul Parintele nostru (N), Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romine [pentru (inalt) * Acolo unde sunt doud strane, se cintd alternatiy ay EE EY Oy LITIA 59 Preasfintitul (Arhi-) Episcopul (si Mitropolitul) nostru (9)] si pentru tofi fratii nostri cei intru Hristos*. Strana: Doamne, miluieste (de trei ori). incd ne rugim pentru binecredinciosul popor roman de pretutindeni, pentru conducatorii {iri noastre, pentru mai- marii oraselor si ai satelor si pentru iubitoarea de Hristos oaste (armatda), pentru sinatatea si pentru mantuirea lor. Strana: Doamne, miluieste (de trei ori). inca ne rugim pentru tot sufletul crestinesc cel necajit si intristat, care are trebuinti de mila si ajutorul lui Dum- nezeu; pentru apirarea tirii aceste celor ce vietuiese in ea; pentru pacea si buna ayezare a intregii lumi; pentru buna stare (statornicie) a sfintelor lui Dumnezeu Biserici; pentru mantuirea si ajutorul celor care, cu osirdie si cu fried de Dumnezeu, se ostenese si slujese, piri nostri; pentru ci 3 pentru cei ce sunt in cAlatorie; pentru tamaduirea celor ce zac in boli; pentru odihna, usurarea, i fa pomenire a tuturor nese aici si pretutindeni; pentru izbavirea celor robi pentru fratii nostri care sunt in slujbe si pentru cei ce slu- jesc si au slujit in sfant locasul acesta, si zicem. Strana: Doamne, miluieste (de trei ori). inc& ne rugim pentru ca si se pazeasca sfant locasul acesta, {ara aceasta gi toate orasele si satele: de boali, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de in mani ererea in care sunt pomenifi staretul tea monahal, dupa rAndulal Re Ro LTURC HIER ea altor neamuri asupra noastri si de rizboiul cel intre noi; si pentru ca milostiv, blind si lesne iertitor si ne fie noua bunul si iubitorul de oameni Dumnezeul nos- tru, si indeparteze si si impristie toati mania care se por- neste asupra noastri, si ne izbiveascd pe noi de mustrarea Lui cea dreapti, care este asupra noastra, si si ne miluiascd pe noi. Stra ined ne rugim gi pentru ca Domnul Dumnezeu si aud’ glasul rugiciunii noastre, a pacatosilor, si si ne miluiases pe noi. Doamne, miluieste (de 40 de ori) Stran: : Doamne, miluieste (de trei ori). {Daca doreste sA pomeneasca pe cei vii, se adauga cererea: inci ne rugim pentru mila, viata, pacea, sinitatea, mintuirea, cercetarea, Lisarea si iertarea pacatelor robilor lui Dumnezeu (N) si pentru ca si li se ierte lor toat gre- seala cea de voie si cea fard de voie. Strana: Doamne, miluieste (de trei ori).| Preotul zi Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, MAntuitorul nostru, nidejdea tuturor marginilor pAmantului i a celor ce sunt pe mare departe, si, milostive Stipine, milostiv fii noua fati de picatele noastre si ne miluieste pe noi. Eefonisul: C& milostiv si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie | slav indltim, Tatilui si Fiului si Sfantului Duh, acum gi | pururea si in vecii vecilor. Strana: Amin, Preotul: Pace tuturor. $i duhului tau. Diaconul: Capetele noastre, Domnului si le plecim. si Tie, Doamne. Si, plecdnd toti capetele, preotul, descoperindu | cu glas tare: pane mult-milostive, Doamne Iisuse Hris- toase, Dumnezeul nostru, pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre, de Dumnezeu “Nisciitoarea si pururea Fecioara Maria; cu pu- terea Cinstitei si de viati facdtoarei Cruci; cu ocrotirile cinstitelor si cerestilor netrupesti puteri; pentru rugaciunile cinstitului si slavitului Prooroc, Inaintemergatorul si Botezatorul Ioan; ale Sfintilor, slivitilor si intru tot laudatilor Apostoli; ale sfin- tilor si slavitilor buni biruitori mucenici; ale sfin- tilor cuviosi si de Dumnezeu purtatori Parinti ai nostri; ale Sfintilor (N), a cAror pomenire sivarsim; ale Sfintilor si dreptilor dumnezeiesti Parinti Toachim si Ana si pentru ale tuturor sfintilor Tai, bine-primita fa rugdciunea noastra (Strana: Amin); daruieste iertare greselilor noastre (Strdna: Amin); acoperi-ne cu acoperamantul aripilor Tale (strana: Amin); depArteaza de la noi pe tot vrijmagul si po- trivnicul; impacd viata noastri; Doamne, milu- ieste-ne pe noi si lumea Ta si mAntuieste sufletele noastre, ca un bun si iubitor de oameni. rile Stihoayne ), protosul isi acoper Daca Litia s-a capul si merge Strana: Amin, Si se incep ¢ pronaos (ca la mana pe patru asezate in forma de cruce, iar a cincea deasupra: (spre apus), altul, eu putin vin (in stinga) si altul, ew untde dreapta), sfegnicele asezindu-se in partea de rasirit a mes! lav’ acum..., de la Stihoavna, se Acum slobozeste pe robul Tau, Stapin ori), Slava..., $i acum..., Preasfintd Treime. ieste (de trei ori), Slava..., $i acum..., Tatil nostru... Preotul 7 Ci a Taeste imparitia, si puterea, si slava, a Tatilui si a Fiului sia Sfantului Duh, acum si pururea gi in veci Sfinte Dumnezeule... Doamne, ecfonisul: Strana: Amin. Preotul, Iudnd cAdelnita, bineew strana a zis Amin, cdideste masa (de trei ori) imprejur, pe ri, ffird a se pleca, iar diaconul, daca este, merge in: ‘inarea aprinsa, stand in fata preotului, de cealalta parte. oara in partea de nord, preotul trece in fat si, dupa ce cele patru rimanind in fata mesei, pe care o cddeste, apoi pe dia- di cddelnita; iar acesta il cdeste pe preot. \ “CAind se cadeste masa imprejur, daci este sambiti seara, se cnt de fiecare data troparul, pe glasul al 5-lea: Niscitoare de Dumnezeu, Fecioari, bucurii-te, ceea ce esti plind | de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvantati esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau, cd ai naiscut pe Mantuitorul \sufletelor noastre. ay Cee ay toarea unui sfint cu polieleu, se canta mai jui (de doua ori) si apoi Naseatoare de Dum- nezeu, Fecioari.. Cind este praznic, se cinti numai troparul pramnicului (de trei ori). Apoi preotul, dnd ci 08 $i tose 4 apoi la loc. isi descoperi capul si zis e ce urmeazi mai jos. Lar cind ajunge la cuvintele: Insufi binecuvinteazd..., atunci, cu mina dreap eax cele puse inainte, in chipul crucii, adie ul si untdelemnul Diaconul i ne rugdim. Strana: Doamne, miluieste. Preotul: isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai binecuvantat cele cinci paini in pustie si ai siturat cu ele cinci mii de barbati, Insuti binecuvinteaza si painile acestea, graul, vinul si untdelemnul si le inmulteste in sfant locagul aces- ta, in oragul (satul sau manastirea) acesta, in tara aceas- ta si in toaté lumea Ta, iar pe credinciosii Tai robi, care vor gusta din ele, ii sfinteste; ca Tu esti Cel ce binecuvintezi si sfintesti toate, Hristoase Dum- nezeul nostru, si Tie slava indltim, impreuna gi Parintelui Tau Celui fara de inceput si Prea- sfantului si Bunului si de viaté Facdtorului Tau Duh, acum si pururea gi in vecii vecilor. Dupi aceasta preotul isi acopers capul. 7 Strana: Amin. Apoi: Fie numele Domnului binecuvantat, de in si pana in veac (de trei ori). LITURGHIE Si se cdntis Bogafii au saricit si au Mlimanzit; iar cei ce-L cauti pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele. Si, Anta stihul acesta (de trei ori: 0 dati de preot si diacon, i ori), | protosul si ceilalti stujitori vin inaintea Usilor imparatesti si, stind eu (ata spre credinciogi Diaconul zice Domnului si ne rugim. Str : Doamne, miluieste. Preotul: Binecuvantarea Domnului sa fie peste voi, cu al Siu har si cu a Sa iubire de oameni, totdeauna, acum si pu- _rurea si in vecii vecilor. | Strana: Amin. | Daca se face Priveghere, se continua cu rinduiala Utreniei, i pfindu-se citirea celor sase psalmi. Dac slujba Utreniei se sivargeste a doua zi dimineata, atunei preotul face apolist is Dumnezeule, nadejdea noastra, slava Tie. | Doamne, miluieste (de trei ori). Pirinte, binecuvinteaza. ‘.. Preotul face apolisul (a se vedea paginile 375-383): Hristos, Adevaratul nostru Dumnezeu, pentru rugiciu- nile Preacuratei Sale Maici, ale Sfintilor slivitilor si intru tot Liudatilor Apostoli, ale Sfantului (N), (a! cirui hram i poarta biserica), ale Sfantului (N), a cirui pomenire si- varsim, ale Sfin{ilor si dreptilor dumnezeiesti Parinti loa- chim si Ana si pentru ale tuturor sfinfilor, si ne si si ne mAntuiascd pe noi, ca un bun si de oameni iubitor. Strana: Amin, Preot Pentru rugiciunile Sfinfilor Parintilor nostri, Doamne lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe n Strana: Amin, Preotul, apoi, miruieste pe credinciosi, cirors apart artosele tiiate gi stropite eu v INVATATURA: Se cuvine a st Painile, graul, vinul si untdelemnul care se folosese la Litie nu se pot binecuvanta a doua oard. Ele se yor folosi, dupa cum urmeav: au binecuvantat la Litie se v osilor prezenti, care pot sie rici, dupa slujba Litiei fie acasi, mai inainte de alte bucate, - Graul se va semiina sau se va consuma fiert - Vinul se va consuma eu buna cucernicie, fiind bineeuvaint - Untdelemnut se pune in eandela de la tetrapod, unde sti sfainta icoana spre sirutare si din care se miruieste cu el poporul sau se con sumi ca aliment binecuvntat. Nu este ingidui binec Daruri pentru Sf RANDUIALA PREGATIRU SFINTITILOR SLUJITORI INAINTE DE iNCEPEREA PROSCOMIDIEI spre miazinoap fiaconul pe cea dinspre mijlocul bisericii, merg la arhierew pentru bin iar dack lacesta lipseste, fac metanie la tronul arhierese, fara si se inchine — ay CER oy Ry cs 110 LITURGHIER . cu fata spre Altar, ita preotului, zice: Binecuvinteaza, parinte! Preotul (tot incet): Binecuvantat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Diaconul: Amin, Preotul incepe a zice: Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slavii Tie! imparate ceresc, Mangiietorule, Duhul adevirului, Care pretutindenea esti si pe toate le plinesti. Vistierul \ bundtitilor si Datitorule de viata, vino si Te silisluieste intru noi si ne curdteste pe noi de toata intindciunea si | mAntuieste, Bunule, sufletele noastre. | Apoi continua diaconul, Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fird de moarte, miluieste-ne pe noi (de trei o Slava Tatilui gi Fiului si Sfantului Dub. $i acum si pururea si in vecii vecilor. Ai Preasfanté Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curiifeste picatele noastre. Stipane, iarti firidelegile noastre. Sfinte, cerceteazt si vindeci neputinfele noastre, pentru numele Tau. Doamne, miluieste (de trei ori), Slava..., $i acum... fatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasci-se numele Tau, vie imparatia Ta, faci-se voia Ta, precum in cer asa ¢ pimiint. PAinea noastri cea spre fiinti di-ne-o noua ay ae ey a SLUJBA SFINTEI LITURGHI astizi. $i ne iarti noua greselile noastre, precum si noi iertim gresitilor nostri, si nu ne duce pe noi | izbaveste de cel viclean. C4 a Ta este impiritia, si puterea, si slava, a Tatilui jului si a Sfintului Duh, acum si pururea si in vecii vonul: Al ea zic, pe rind, troparele de umilinta, glasul al 6-1 Iuieste-ne pe noi, Doamne, miluieste-ne, cA, nepri- cepfindu-ne de nici un rispuns, aceasti rugiciune aducem ca unui Stipan, noi, picktosii ro pe noi. Slava... Doamne, miluieste-ne, c4 intru Tine am nadajduit; nu ‘Te mAnia pe noi foarte, nici pomeni fardelegile noastre, ci cauti si acum ca un Milostiv si ne izbaveste de vrijmasii nostri, ck Tu esti Dumnezeul nostru si noi suntem poporul ‘Tau; tofi lucrul mainilor Tale si numele Tau chemim, Si acum... Usa milostivirii deschide-o noua, binecuvantati Nisci- toare de Dumnezeu, ca si nu pierim cei ce nidajduim intru tine, ci si ne izbivim prin tine din neyoi, ci tu esti méntuirea neamului crestinesc. Apoi merg la icoana Mantuito Preacuratului Tau chip ne inchinam, Bunule, cerfind iertare greselilor noastre, Hristoase Dumnezeule; ci de Ry Ss 112 LITURGHIER voie ai binevoit a Te sui cu Trupul pe Cruce, ca si izbivesti robia vrijmasului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceas- ta, cu mulfumire strigim Tie: Toate le-ai umplut de bucurie, MAntuitorul nostru, Cel ce ai venit si méntuiesti lumea. Si, inchindndu-se, iyi des ea, tree la icoana Nascito pera capul si siruti icoana, Dupa de Dumnezeu, zicdnd tropat Ceea ce esti izvorul milei, invredniceste-ne pe noi Niscitoare de Dumnezeu; cauti spre poporul cel picitos; arati, precum de-a pururea, puterea ta, ci, intru tine nid3jduind, strigim fie: Bucur’-te, ca si oare- cAnd Gavriil, mai-marele voievod al celor fara de trup. Se inching si sirut apoi la celelalte icoan icoana, avand capul descoperit. $i trecdnd are se giisese de 0 parte si de alta a Usilor imparatesti, si anume: intai la icoana hramului si la cele ce s-ar mai afla spre miaziizi de ea, apoi la icoanele dinspr Jnoapte de icoana Nascitoarei de Dumnezeu zic la fiecare troparul sau condacul sfintului sau al sfintei care va fi acolo, se inchina si le siruti. Dupa i de pe iconostas si zice: aceea, trece la icoana inv invierea Ta, Hristoase, Mantuitorule, ingerii o laud’ in ceruri gi pe noi, pe pimAnt, ne invredniceste, cu inima curati si Te sHivim. Daca pe iconostas se afla alti icoani - a praznicului sau a sfin- tului sirbatorit - atunci se va rosti troparul sau condacul respectiv. Apoi, trecind la Axioniti (icoana Maicii Domnului din stinga tetrapodului), se inchink dupa aceeasi randuiala, zicdnd: Cuvine-se cu adevarat..., si, mergind in mijlocul biserieii, diaconul zice: Dom- nului si ne rugim, iar preotul zice rugiciunea aceasta: Doamne, trimite mAna Ta dintru indlfimea sfintulu Tau locas si mi intireste spre slujba ce-mi este pusi ay OeOY ay inainte, ca, neosindit stnd inaintea infricositorului Tiu altar, si sivarsesc Jertfa cea fark sfnge. CA a Ta este pu- terea, si slava, in vecii vecilor. Amin. Apoi, ridicdndu-si eapetel si acoperindu-le, preotul zice: Slava Tie, Hristoase Dumnezeule, niidejdea noastra, slavii Tie. Diaconul: Slava... $i acum..., Doamne, Pirinte, binecuvinteaza. iiegte (de trei ori), ar preotul face apolisul cel 1 fel: este dumis Cel ce a inviat din morti, Hristos, Adevaratul nostru Dumnezeu, pentru rugiciunile Preacuratei Sale Maici, ale celui intre sfinfi PArintele nostru toan Gur de Aur, arhi- episcopul Constantinopolului (sau: Vasile cel Mare, arhi- episcopul Cezareei Capadocici), a cirui Dumnezeiasca Liturghie vom sivarsi, si pentru ale tuturor sfintilor, s4 ne miluiascA si si ne mAntuiascX pe noi, ca un bun gi de oameni iubitor. lar daci este alt& zi din cursul siptamani nostru Dumnezeu... Hristos, Adevaratul Dupa sivargirea apolisului mic, se pleacd spre drea stanga si intra in altar: preotul pe usa dinspre n pe usa dinspre miaziinoapte, ziednd fiecare Intra-voi in casa Ta, inchina-mi-voi in biseriea Ta cea sfanta, intru frica Ta. Doamne, povatuieste-ma intru drep- tatea Ta, iar pentru vrajmasii mei, indrepteaza inaintea Ta calea mea (Psalm 5, 7-8). ’ (rand in Sfintul Altar, fac trei inchindictu Mese, apoi preotul siruti Sfiinta Evanghelie, Sfanta Cruce gi SE Masi, iar diaconul, numai marginea Sfintei Mese. ay ae ay a Ry RD 114 LITURGHIER face trei Dumnezeule, curdfeste-m pe mine, pAcdtosul, si mi miluieste. Dupa preot si, plecindu-si capul, cere binecuv Binecuvinteazi, pirinte, si manecutele! 1 arul dimpreund cu orarul preotul, binecuyantand, Binecuvantat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Dupa aceasta, diaconul siruta retrgindu-se la 0 parte, se otului yi veymintele, apoi, Bucura-se-va sufletul meu intru Domnul ci m-a | imbricat in vesmantul mantuirii si cu haina yeseliei m-a impodobit; ca unui mire mi-a pus cununa gi ca pe o mireasi m-a impodobit cu podoaba (/saia 61, 10). Dup& aceasta, sarutnd semnul Sfintei Cruci de pe orar, zi Sfant, Sfant, Sfant, Domnul Sayaot! Plin este cerul, si pAmantul, de slava Ta (saia 6, Pune orarul pe sub mina dreapta fata, celilalt capi ‘irul sting si, petrecdnd capatul din faci p il aduce prin spate iarasi peste umarul sting ‘miniind spre spate. -cutele, sarutd de asemenea semnul Sfint Dreapta Ta, Doamne, s-a preaskivit intru tirie; mana Ta cea dreapti, Doamne, a sfirfmat pe vrijmasi si, cu — ay AE oy RY oF SLUJBA SFINTEL LITURGHIL 115 (“multimea slavei Tale, ai zdrobit pe cei potrivnici (/esire 15, 6-7) | Mainile Tale m-au facut si m-au zidit; infelepfeste-ma si voi invata poruncile Tale (Psalm 118, 73). Apoi diacon ind la Proscomidiar, pregateste Sfintele Vase, puniind S ga lui si Sfantul Potir in dreapta lui, iar pe celelalte, cu bund randuiali, te agi i de o parte Preotul se imbracd in acelasi timp cu d n acest chip: lund stiharul in mana s A si inchi -se de trei ori spre risarit, precum s-a spus, il binecuvinteaza, zicdnd: Binecuvantat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Si sarutand sei 1 Sfintei Cruci de pe el, se imbraca, sicind ) Bucura-se-va sufletul me a la sftrit Dupa aceea, daci este pi rang bisericese (dupa imb A gio sir vreun oarecare alt nd_bedernita, 0 nd: tosinghel s: area stiharului), I dupi care o pune, zi incinge sabia Ta peste coapsa Ta, Puternice, cu podoa- __ ba Ta si cu frumusefea Ta si incordeaza si bine sporeste si stipdneste pentru adevar, blindefe si dreptate; si minunat Te va povatui dreapta Ta (Psalm 44, 4- Dup rutd sei inteaa si, dupa ce si- ne pe grun nd: Binecuvantat este Dumnezeu, Cel ce varsi harul Siu peste preotii Sai, ca mirul pe cap, ce se pogoara pe barbi, pe barba lui Aaron, ce se pogoar’ pe marginéa vesmin- , Apoi ia br i mnul Sfintei Cruci de ta mijlocul lui, se ineinge eu el, ziednd: Binecuvantat este Dumnezeu, Cel ce mi ineinge cu putere si a ficut fri prihani calea mea, Cel ce intocmeste picioarele mele ca ale cerbului si peste cele inalte mi pune (Psalm 17 dupa ce le binecuvinteaza si le sa cla fel ca diaconul and apoi fe ul (sfita), il binecuvinteaza si, sat randuiala, se imbraca, zicin Preotii Tai, Doamne, se vor imbrica intru dreptate si cuviosii Tai intru bucurie se vor bucura (Psalm 131 Daca preotul are rangul bisericese ce-i di dreptul si poarte cea pectoral (iconom stavrofor, protosinghel sau arhimandrit), acesta, sirrutind crucea, 0 pune pe grumaz, Zis-a Domnul: Cel ce voieste si vina dupa Mine, sa se lepede de sine, si-si ia crucea sa gsi si-mi urmeze Mie (Marcu 8, 34). Dupa aceea, mergind la spaliitor, atét preotul cit si diaconul, isi spalii méinile, ziedin Spala-voi intre cei nevinovati mAinile mele si voi incon- jura altarul Tau, Doamne, ca si aud glasul laudei Tale si si spun toate minunile Tale. Doamne, iubit-am bunicuvi- inta casei Tale si locul silasluirii slavei Tale. SA nu pierzi cu cei necredinciosi sufletul meu si cu varsatorii de sange viata mea, in mAinile cXrora sunt farddelegi; dreapta lor s-a umplut de daruri, iar eu intru nerdutatea mea am umblat. Izbiveste-ma, Doamne, si mi miluieste. Piciorul meu a stat intru dreptate; in biserici Te voi binecuvanta, Doamne \_ Psalm 25, 6-12). RANDUIALA DUMNEZEIESTIL PROSCOMIDIL Preotul vine la Proscomidiar cu capul descoperit, imbracat in (daca este), zice Dumnezeule, curifeste-mi pe mine picktosul si ma miluieste (de trei ori). Dupi aceasta, preotul i si copia cu aman- dou mainile, le ridic& pnd in dreptul fruntii si Rascumpiratu-ne-ai pe noi din blestemul Legii cu scumpul Tau Sange. Pe Cruce fiind ristignit si cu sulita impuns, nemurire ai izvorat oamenilor, Mantuitorul nos- tru, slava Tie. Apoi diaconul zice: BinecuvinteazA, pirinte!** Ni ete ingdultpreotului sk sivryeased Proscomidia fa afi vesmintcle. * acd va slut preotl fr dla teazk pirat. ss Impunge, pire. —_————— PEPER PORE DUMNEZEIASCA LITURGHIE A CELUI INTRE SFINTI PARINTELE NOSTRL IOAN GURA DE AUR, ARHIEPISCOPUL CONSTANTINOPOLULUI ¢ si dvera ridicata, diaconul zice Binecuvinteazi, pirinte! Preotul, avind capul descop ta Evanghelie cu amin- dowd mainile yi, ficdnd semnul zice cu glas tare: < Binecuvantata este impariitia Tatilui gi a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii-vecilor. Apoi aseaza Sfinta Evanghelie pe Sfintul Antimis. Strana: Amin, LITURGHIER de Usile Imparitesti*, iar diaconul aceastii ectenie 0 zice preotul, in Cu pace (in pace), Domnului si ne rugim. Strana: Doamne, miluieste. ~ Pentru pacea de sus si pentru mantuirea sufletelor noastre, Domnului si ne rugim. Pentru pacea a toat lumea, pentru buna stare (stator- nicia) a sfintelor lui Dumnezeu Biserici si pentru unirea tuturor, Domnului si ne rugim. Pentru sfanta biserica aceasta si pentru cei ce cu cre- dint, cu evlavie si cu fried de Dumnezeu intra intr-insa, Domnului si ne rugim. Pentru Preafericitul Parintele nostru (N), Patriarhul Ortodoxe Romane [pentru: (inalt) Preasfintitul -opul (si Mitropolitul) nostru (N)], pentru cin- e si cea intru Hristos diaconime, pentru tot clerul si poporul, Domnului si ne rugim**. Pentru binecredinciosul popor roman de pretutindeni, pentru conducatorii tarii noastre, pentru mai marii oraselor si ai satelor si iubitoarea de Hristos oaste (armati), Dom- nului si ne rugim. Pentru sfaint locasul acesta, fara aceasta, pentru toate ora- sele si satele si pentru cei ce cu credinti locuiese intr-insele, Domnului si ne rugim. ea in care sunt pomenifi stareful - dupa rnduiala , 5, LITURGHIA SF. IOAN GURA DE AUR 157 Pentru buna intocmire a vizduhului, pentru imbelsu- garea roadelor pimAntului si pentru vremuri pasnice, Domnului si ne rugim, Pentru cei ce cakitorese pe uscat, pe ape si prin aer, pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenese, pentru cei robiti si pentru mantuirea lor, Domnutlui si ne rugim. (ici se pot pune cereri pentru diferite trebuinge, care sunt tiparite la sfarsitul carfii acesteia, paginile 433-482) Pentru ca si fim izbaviti noi de tot necazul, mania, primejdia si nevoia, Domnului sa ne rugim. Apara, mAntuieste, miluieste si ne pizeste pe noi, Dumnezeule, cu harul Tu. Pe Preasfanta, curata, preabinecuvantata, slivita Stipina noastri, de Dumnezeu Nascitoarea si pururea Fecioara Maria, cu tofi sfintii si o pomenim. Strana: Preasfintd Niscatoare ... Pe noi ingine si unii pe alfii si toatd viata noastra lui Hristos Dumnezeu si o dim. ‘ie, Doamne. Preotul, aflfindu-se inaintea Sfintei Mese, citeste in taina: Rugiciunea Antifonului intai* oamne, Dumnezeul nostru, a Carui stapanire [A este neaseminata gsi slavA neajunsa, a Carui mila este nemasurat& si iubire de oameni a insuti Stipdne, dupa milostiyirea Ta, rosti aceasta rugie jn timpul Liturghie singur, va rosti respectiva rugaciune in timpul cautd spre noi si spre aceasta sfantd bisericd si fa bogate milele Tale si indurarile Tale cu noi si cu cei ce se roaga impreuna cu noi. Preotul incheie rug: a, rostind cu glas tare eefonisul: C4 Tie se cuvine toata slava, cinstea si inchina- ciunea, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea gi in vecii vecilor. Strana: Amin, Si se canta Antifonul intai. Dupa ecfonis, diaconul s tuitorului, ti dup sfarsitul antifonului, diaconul merge inaintea Usilor imparatesti si, inchinandu-se, zice ectenia mica, Daca nu este © zice preotul din fata Sfintei Me lara si iarX, cu pace (in pace), Domnului si ne rugim. Strana: Doamne, miluieste. | Ap&ra, mantuieste, miluieste si me pazeste pe noi, | Dumnezeule, cu harul Tau. Pe Preasfanta, curata, preabinecuvantata, slivita Stipfna noastra, de Dumnezeu Nascitoarea si pururea \Fecioara Maria, cu tofi sfinfii si o pomenim. } Strana: Preasfanti Nascatoare. Pe noi insine si unii pe alfii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu si o dim. Strana: Tie, Doamne. Preotul, aflandu-si tea Sfintei Mese, citeste i = LITURGHIA SF. IOAN GURA DE AUR Rugaciunea Antifonull | doilea rz i 5) Tau si binecuvinteazi mostenirea Ta; plind- 44 tatea Bisericii Tale o pazeste; sfinteste-i pe cei ce iubese frumusetea (bund-cuviinta) casei Tale. Tu, pe acestia, ii rasplateste, preamarindu-i cu dumnezeias- ca Ta putere, si nu ne parasi pe noi, cei ce nidajduim intru Tine. fi jq oamne, Dumnezeul nostru, mantuieste poporul Preotul incheie rugaciunea, rostind cu glas tare ecfonisul: | Ca Ta este stipanirea si a Ta este impariitia, ls puterea, si slava, a Tatilui sia Fiului si a Sfain- tului Duh, acum si pururea gi in vecii vecilor. se cfintd Antifonul al doilea. Dupa ecfo ndu-se, merge in fi de Dumnezeu, ul la piept cu tr mainii drepte, dupa care, sfa merge inaintea Usilor Impiratesti si zice « este diacon, 0 zice preotul, din fata Sfintei Mese: Iara si Apird, mantuieste..., Pe Preasfanta..., Pe noi insine... Preotul citeste in tain Rugaciunea Antifonului al treilea* el ce ne-ai daruit aceste rugiciuni obstesti si impreund-glasuite, Cel ce si la doi si la trei, care se unesc intru numele Tau, ai fagaduit si le implinesti cererile, insuti, si acum, implineste ind preotul slujeste cu diacon, va rosti aceasti rugiciune, in taina, in timpul ccteniel; dact va sluji Sfinta Liturghie singur, va rosti respectiva rugdciune in timpul lui. Preotul saruta Sfinta 1 Sfintei Cruci spre credi ‘i, dup s, cu partea care se deschide eatre r in acest moment, se poate rosti predica, potrivit t Dupa rostir preotul inchide Usile testi si, venind in fa face ilitonul (acoperdméntul Sfantului Antimis). in acest timp, conul vine ta locul cel obignuit, din mijlo diacon, preotul, stdnd in fata Sfintei Mese, zice Ectenia intr (a cererii staruitoare): Sa zicem tofi, din tot sufletul si din tot cugetul nostru, sa zicem. ‘Strana: Doamne, miluieste. Doamne, AtotstipAnitorule, Dumnezeul parintilor nostri, rugimu-ne Tie, auzi-ne si ne miluieste. | __ Miluteste-ne pe nol, Dumnezeule, dup mare mila Ts, | rugiimu-ne Tie, auzi-ne si ne miluieste. \ Strana: Doamne, miluieste (de trei ori). < Preotul sau diac inci ne rugim pentru Preafericitul Parintele nostru (N), Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romdne [pentru (inalt) Preasfintitul (Arhi-) Episcopul (si Mitropolitul) nostru (N)], pentru sinatatea si mantuirea lui*. * fin mandstiri i schituri, aici se pomenese staretul(starefa) sau egumenul (e fa) ew soborul. Ry KD LITURGHIA SE. IOAN GURA DE A 151 inci ne rugim pentru binecredinciosul popor roman de pretutindeni, pentru conduedtorii {irii noastre, pentru mai- marii oraselor si ai satelor si pentru iubitoarea de Hristos oaste (armata), pentru sinitatea si pentru mantuirea lor. incX ne rugim pentru fratii nostri: ieromonahi, preoti, ierodiaconi, diaconi, monahi si monahii, si pentru toti cei intru Hristos frati ai nostri. inci ne rugim pentru mila, viata, pacea, sinitatea, mintuirea, cercetarea, Lisarea si iertarea picatelor robilor lui Dumnezeu enoriasi (inchindtori), ctitori si binefacitori ai acestui sfant locas. inc& ne rugim pentru feri pururea pome! tori ai acestei sfinte biserici (mandstiri) si pentru toti mai inainte adormifi pirinti si frati ai nostri, dreptslivi- tori crestini, care odihnesc aici si pretutindeni. (Aici se pot pune cereri pentru diferite trebuinte, care sunt tiparite la sfarsitul cartii acesteia, paginile 433-482). inca ne rugim pentru cei ce aduc daruri si fac bine in sfanti si intru tot cinstiti biserica aceasta, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei ce cinta si pentru poporul care sti inainte si asteaptd de la Time mare gi bogat mild. ‘iunea cererii staruitoa fA oamne, Dumnezeul nostru, primeste aceasta Ke rugiciune staruitoare de la noi, robii Tai, si ne miluieste, dup multimea milei Tale, si tri- mite induririle Tale peste noi si peste tot poporul Tau, care asteapta de la Tine mare si bogata mila. nea rugiciunilor antifoan: iilosti si iubitor de oameni... aceasta rugiciune se citeste inaintea ecto ay Oe NOX io CEE AE AE He He 152 LITURGHIER Preotul ‘ugiciunea, rostind cu glas mare eefonisul: CA milostiv si iubitor de oameni Dumnezeu esti ie slavi indltim, Tatalui si Fiului si Sfantului {Das acum si pururea si in vecii vecilor. Strana: Ami lar cnd se face pomenire pentru adormiti*, diaconul (daca este) sau preotul, zice Ectenia pentru cei adormiti jeste-ne pe noi, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, \setewse Tie, auzi-ne si ne miluieste. Strana: Doamne, miluieste (de trei ori), inc& ne rugim pentru odihna sufletelor adormifilor robilor lui Dumnezeu (\) si pentru ca s& li se ierte toati greseala cea de voie si cea furd de voie. Ca Domnul Dumnezeu si aseze sufletele lor unde | dreptii se odihnese. | Mila lui Dumnezeu, imparifia cerurilor si iertarea | picatelor lor, de la Hristos, imparatul Cel fard de moarte \ si Dumnezeul nostru, si cerem. Strana: Da, Doamne. Diaconul: Domnului si ne rugim. Strana: Doamne, miluieste. in Siptimana Pat Preotul rosteste rugiiciun aa umnezeul duhurilor si a tot trupul, Care ai A calcat moartea si pe diavol I-ai surpat si ai ©) daruit viata lumii Tale, insuti, Doamne, si sufletele adormitilor robilor Tai (N) odihneste-le \ in loc luminat, in loc cu verdeata, in loc de odihna, | de unde au fugit toata durerea, intristarea si suspi- | nul. Si orice greseala au sAvarsit ei cu cuvantul, cu fapta sau cu géndul, ca un Dumnezeu bun si iu- bitor de oameni, iarta-le. Ca nu este om, care sa fie viu si si nu greseasc4; numai Tu singur esti fara de pacat; dreptatea Ta este dreptate in veac si cuvan- tul Tau este adevarul. nalt, ecfonisul*: reotul rosteste, cu gla C& Tu esti invierea si viata si odihna adormi- , filor robilor Tai (N), Hristoase, Dumnezeul nostru, ie slava inaltam, impreuna gi Cel inceput al Tau Parinte si Preasfantului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Acolo unde este 0 tul, zice si urmatoarele: intru fericit’ adormire, vesnici odihn’ di, Doamne, sufletelor adormifilor robilor Tai, care s-au pomenit, si le fA lor vesnic’ pomenire. = Despre forma corects a eet ‘Lamuririle de la sfaryitul acestel earl 1 rugdclunii pentru cei adormiti, a ve vedea ay Oe eY a, RY RY Re 154 LITURGHIER Si se canta, in Sfantul Altar o data, apoi la strana, de dowd ori Vegnicd pomenire*. Apoi. preotul desface Sfiintul Antimis, in timp ce diaconul (dacd este) zice Ectenia pentru cei chemagi ( Rugati-va, cei chemati, Domnutlui (se destace partea div spre miazinoapte a Sfintului Antimis). Strana: Doamne, miluieste. hemati si ne rugim, ca Dom- | nul si-i miluiase’ pe diingii (se destace partea dinspre miazavi) invete pe dansii cuvantul adevarului (se desface partea dinspre apus). SX le descopere lor Evanghelia dreptitii (se destace partea dinspre rasarit). cotul incepe si stearg rit. wu buretele Sfaintul Antimis, din u sfanta Sa, soborniceasea si apostoleases (apostolicd) Bisericd. | MAntuieste, miluieste, apird | Dumnezeule, cu harul Tau. Cei chemati, capetele voastre Domnului sa le plecati. Strana: Tie, Doamne. Preotul citeste in taina: pizeste pe dans Rugiaciunea pentru cei chemati (La desfacerea Sfantului Antimis) oamne Dumnezeul nostru, Care intru cele de 8 sus locuiesti si spre cei smeriti privesti, Cel ce A ai trimis mantuire neamului omenese pe Unul-Nascut Fiul Tau si Dumnezeu, pe Domnul RY as, LITURGHIA SF.IOAN GURA D 155 nostru Tisus Hristos, cauti spre robii Tai cei chemati, care si-au plecat grumajii inaintea Ta, si invredniceste-i, la vremea cuvenita, de baia nas- terii celei de a doua, de iertarea pacatelor si de vesmantul nestriciciunii; uneste-i cu sfanta Ta soborniceasca si apostoleasca (apostolica) Biserica si numara-i cu turma Ta cea aleasa. in timpul cefonisului, preotul face semaul Sfintei Cruc cu buretele deasupra Sfantului Antimis, il saruta si il pune ta locul tui, in pa jea de sus misului, zicind cu glas tare ecfonisul Ca si acestia, impreuna cu noi, si sKiveascd preacinsti- tul si de mare cuviinti numele Tu, al Tatilu si al Sfantului Duh, acum s i pururea si in veci a: Amin, Diaconul zice din mijlocul bisericii lar daci este si un al doitea diacon, zice si acesta: | Ati sunteti chem: | Cei chemafi, iesiti! | Apoi | CAti sunteti chemati, iesiti! Al doil acon: \ / Ca nimeni din cei chemati si nu ramina, Diaconul, di mijlocul bisericii: | CAti suntem credinciosi, iar si iar, cu pace (in pace), \ Domnutui si ne rugim. Stran joamne, miluieste. Ry} se, 156 LITURGHIER chemati, iesiti! Cati i! Ca nimeni din cei chemafi si nu | vimana. Cati suntem credinciosi, | pace), Domnutui si ne rugim. \ Si se inchide dvera de ta Usile impar Strana: Doamne, miluieste. -cteniile si rugie (inclusiv), nu se tul Anti ite: CX milostiv si iubitor de oameni nehizndu-se dvera, diaconul sau preotul meaz’ si Diaconul preotul: [ Apr, mAntuieste, miluieste si ne pazeste pe noi, Dumnezeule, cu harul Tu. L Strana: Doamne, miluieste. in timpul ectenici, preotul citeste, in taina: Rugiciunea intai pentru credinciosi (Dupi desfacerea Sfantului Antimis) ultumim Tie, Doamne, Dumnezeul Puterilor, Care ne-ai invrednicit a sta si acum inaintea sfantului Tau jertfelnic i a cidea la indura- rile Tale, pentru pacatele noastre si pentru cele din nestiinta ale poporului. Primeste Dumnezeule, ru- gaAciunea noastra; fa-ne s& fim vrednici a-Ti aduce rugaciuni, cereri si jertfe fara de sange pentru tot oN ae Ney oy LITURGHIA SF. IOAN GURA DE AUR 157 poporul Tu; si ne invredniceste pe noi, pe care ne-ai pus intru aceasta slujba a Ta, cu puterea Duhului Tau celui Sfant, ca fara de osAnda gi fara de sminteala, intru marturisirea curaté a cugetu- lui nostru, si Te chemim in toatd vremea si in tot locul si, auzindu-ne, milostiy si ne fii, pentru multimea bunitifii Tale. : Diaconul: infelepciune! Preotul zice ecfonisu CA Tie se cuvine toata slava, cinstea si inchina- , ciunea, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum gi C pururea si in vecii vecilor. Str: min, nul sau preotul: lara si iard, cu pace (in pace), Domnului si ne rugim. Strana: Doamne, miluieste. numai cénd slujeste si diacon, se obignuieste sa Pentru pacea de sus si pentru mantui! noastre, Domnului si ne rugim. Strana: Doamne, Pentru pacea a toati lumea, pentru buna stare (stator- nicia) a sfintelor lui Dumnezeu Biserici si pentru unirea tuturor, Domnului si ne rugim. Pentru sfanta biserica aceasta si pentru cei ce cu cre- ding, cu evlavie si cu fried de Dumnezeu intra intr-insa, Domnului si ne rugim. Pentru ca sa fim izbavi de tot necazul, mania, primejdia si nevoia, Domnului si ne rugim.| \piri, mAntuieste, miluieste si ne pazeste pe noi, Dumnezeule, cu harul Tiu. Daca nu este diacon, sau nu este obiceiul rostirii acestor cereri, se zice indai lara jara..., piri, mantuieste... in timpul rostirii ceteniei, preotul citeste in taina: ciun Ruga Fea arasi si de multe ori cddem inaintea Ta gi ne ki 4 rugim Tie, Bunule si Iubitorule de oameni, ==) ca, privind spre rugiciunea noastra, sa curd- testi sufletele si trupurile noastre de toata necu- ratia trupuli duhului si si ne dai noua sa stam nevinovati si fara de osfnd& inaintea Sfantului Tau jertfelnic. $i daruieste, Dumnezeule, si celor ce se roagad impreund cu noi, spor in viata, in cre- ta si in intelegerea cea duhovniceasca. Da-le lor s&-Ti slujeascd totdeauna, cu frica si cu dragoste, si, in nevinovitie si fari osAnda, sA se imparta- geasca cu Sfintele Tale Taine sis se invredniceasca de cereasca Ta imparatie. a doua pentru credinciosi ~ - Diaconul: intelepciune! Diaconul intra in Sfantul Altar pe usa dinspre miazinoapte, iar \preotul zice ecfonisul: 4 Ca, sub stipfnirea Ta totdeauna fiind pazi | Tie slava si indltam, Tatalui si Fiului si Sfantului (Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. aS NNN a area heruvimied: ficdtoarei de viati acum, si 0 lepadam... (pana la: Ca pe imparatul. lar preotul, stind inaintea Sfintei Mese, citeste in tains iunea din timpul cntarii heruvimice imeni din cei legati cu pofte si cu desfatari trupesti nu este vrednic sa vini, si se apropie sau sa slujeasca Tie, Impiarate al slavei; caci a Tie este lucru mare si infricosator chiar pen- tru puterile ceresti. Dar, totusi, pentru iubirea Ta de oameni cea de negrait si nemasurata, fari mu- tare si fara schimbare Te-ai facut om, si Arhiereu al nostru Te-ai facut si, ca un Stip4n a toate, ne-ai dat slujba sfanta a acestei jertfe liturgice si fara de sange; cA numai Tu, Doamne Dumnezeul nostru, stapanesti peste cele ceresti si cele pimantesti, Cel ce sezi pe Tronul Heruvimilor gsi esti Domnul sera- fimilor si imparatul lui Israel, Cel ce singur esti Sfant si intru sfinti Te odihnesti. Deci, pe Tine Te rog, Cel ce singur esti bun si binevoitor, cauta spre mine, picatosul si netrebnicul Tau rob, si-mi cu- riteste sufletul si inima de cugete viélene; si pe mine, cel ce sunt imbricat cu harul preotiei, in- vredniceste-ma, cu puterea Sfantului Tau Duh, si stau inaintea acestei sfinte mese a Tale si sa jertfese Sfantul si preacuratul Tau Trup si scumpul Tau LITURGHIE Apoi preotul, intoredndu-se eatre diacon, zice: Roagi-te pentru mine, frate si impreuna slujitorule! Diaconut: Duhul Sfant si vind peste tine si puterea Celui preainalt ste umbreasca. Acelasi Duh s& lucreze impreuna cu noi in toate zilele vietii noastre. Diaconul, plecdndu-si capul pe colful drept al Sfintei Mese, {ine orarul cu trei degete ale mainii drepte si zice cAtre preot Pomeneste-mi, pirinte! Preotul, binec SA te pomeneascX Domnul Dumnezeu intru imparatia Sa, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. preotului, iese pe usa din- spre miazinoapte si, stand in mijlocul hisericii, rice: x nia cererilor a ee SA plinim rugiciunea noastri-Domnului. Strana: Doamne, miluieste. Pentru Cinstitele Daruri ce sunt puse inainte, Domnu- lui si ne rugim. * Aceasta este forma corcetd 2 dialogului dintre preot si diacon Ia acest moment al Durmnez iturghii. Pentru precizari, a se vedea Limurirde de ta sfirsitul acestel arti (pagina 603) Pentru sfanta biserica aceasta si pentru cei ce cu cre- dint’, cu evlavie si cu frici de Dumnezeu intra intr-insa, Domnului si ne rugim. Pentru ca si fim izbiviti noi de tot necazul, mania, primejdia si nevoia, Domnului si ne rugim. \para, mAntuieste, miluieste si ne pizeste pe noi, Dumnezeule, cu harul Tau. Ziua toati desivarsitd, sfanti, in pace si fara de picat, de la Domaul si cerem. Strana: Di, Doamne! inger de pace, credincios indreptitor (cilducitor), pizitor al sufletelor si al trupurilor noastre, de la Domnul si cerem. Mili si iertare de picatele si de greselile noastre, de la Domnul si cerem. Cele bune si de folos sufletelor noastre si pace lumii, de la Domnul si cerem. Cealalti vreme a vietii noastre, in pace si intru pocdinta a o sivarsi, de la Domnul si cerem. Sfargit crestinese viefii noastre, fri durere, neinfrun- tat, in pace si rispuns bun la infricositoarea judecata a lui Hristos, si cerem. Pe Preasfinta, curata, preabinecuvantata, slivita Stipina noastri, de Dumnezeu Nisc&toarea si pururea Fecioara Maria, cu tofi sfinfii st o pomenim. Pe noi insine si unii pe alfii si toati viata noastri lui Hristos Dumnezeu si o dim. ie, Doam Dupa ayezarea Cinstitelor Daruri pe Sf n timp ce dia- conul rosteste , preotul zic RD Re 168 LITURGHIER ainte Rugaciunea pun fa oamne, Dumnezeule, Atottiitorule, Cel ce sin- Re ] gur esti Sfant, Care primesti jertfa de lauda E | de la cei ce Te cheama pe Tine cu toata inima, primeste si rugdciunea noastra, a pacatogilor, si 0 du la sfantul Tau jertfelnic; fa-ne vrednici a-Ti aduce daruri gsi jertfe duhovnicesti, pentru pi- catele noastre si pentru cele din nestiintéi ale poporului. $i ne invredniceste sA aflam har inain- tea Ta, ca si fie bine primit& jertfa noastra si si se salasluiascé Duhul cel bun al harului Tau peste noi, peste aceste Daruri ce sunt puse inainte gi peste tot poporul Tau. Preotul incheie rug \ Cu indurarile Unuia-Nascut Fiului Tau, cu Care esti binecuvantat, impreuna cu Preasfantul si | bunul si de viati facitorul Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Strana: Amin, Preotul (cu fata spre ¢ Pace tuturor! nea, rostind cu glas tare ecfonisul: ciosi, binecuvantindu-i): ‘Strana: $i duhului tau. Diaconul: SA ne iubim unii pe altii, ca, intr-un gand, sA marturisim. Strana: Pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, Treimea cea de o fiint’ si nedespartita. in vremea ac taina, de fiecare data findu-se de tret , preotul, inchin ay eee oy LITURGHIA SE_IOAN GURA DE AUR 169 lubi-Te-voi, Doamne, vartutea mea, Domnul este intarirea mea si scdparea mea si izbavitorul meu (Psaim (7, 1), Aceasta rugiciune poate fi si cantata, de slujitori in Sfantul Altar sau de cintiret la strani ori de eatre cor* Saruti apoi Cinstitele Daruri, asa cum sunt acop Sfintul Dise, apoi Sfintul Potir si marginea Sfintei Mese Ia locul unde sti, se inehina gi nta Cruce de pe 0 Dacd vor sluji mai multi preoti, prot cel din stitele Daruri, apoi trece mai la o parte, spre miazizi. Lar ¢ venind pe rnd pe partea de miazinoapte a Sfintei Mese, se inchina si srutd si sta rice edtre eel de-al doilea si urn Hristos in mijlocul nostra, iar cel de-al doilea rispunde: Este si va fi. Si se siruti unul pe altul pe umeri, Totdeauna, acum gi pururea gi in vecii vecilor. Amin. Si, treedind Ia dreapta celui are, ayteapt struta gi ceilalti Cinstitele Daruri si vin pentru sirutarea picii Ia cei dinaintea lor, cum s-a ardtat. Daca sunt mai mulfi diaconi, ei nu sirutt Cinstitele Daruri, ei fiecare Sfanta Cruce de pe orarul sau si apoi, unul pe altul, pe ume! rostind aceleasi cuvinte ea si preotii. Dupa ce la strani se teri “Antarea: Pe Tatal..., diaconul de la locul sau, zice eu glas tare: Usile, usile! Cu infelepciune, si luim aminte! Se deschide dvera Usilor imparatesti, iar preotul, ridicdind Aerul deasupra Cinstitelor Daruri si elitinandu-l, singur ori cu ceilalti preo preund-slujitori, daci sunt mai multi, zice, impreuna cu toti cre- inciosi ’ * Atunci cind este sobor de preotl, acest stih se recomanda fe cintat de strani pentru a acoperi timpul in eare sfintigi su tarea frifeased, sivarsitit la 180 LITURGHIER Preotul merge apoi la sp si diacon intéi pomeneste, Doamne, pe Preafericitul Parintele nostru (N), Patriarhul Bisericii Orto- doxe Romane [pe (inalt-) Preasfintitul (Arhi-) Episcopul si (Mitropolitul) nostru (N)], pe care- daruieste sfintelor Tale Biserici in pace, intreg, cin- stit, sanatos, indelungat in zile, drept invatdnd cuvantul adevarului Tau*. Strana canta: Pe tofi si pe toate. lar preotul se ro: [x du-Ti aminte, Doamne, de oragul (satul sau ma- B 1) | nistirea aceasta) acesta, in care vietuim, si de 4) toate orasele gi satele si de cei ce cu credinta locuiesc intr-insele. Adu-Ti aminte, Doamne, de cei ce calatoresc pe uscat, pe ape si prin aer, de cei bolnavi, de cei ce patimesc, de cei robiti si de man- tuirea lor. Pomeneste, Doamne, pe cei ce aduc daruri si fac bine in sfintele Tale biserici si isi adue aminte de cei siraci; si trimite peste noi toti milele Tale. Ecfonisul Anaforalei (cu glas tare): Si ne da noua, cu o gura gi o inima, a slavi sia cfnta preacinstitul si de mare cuviinti numele al ierarhului care ocirmuieste <, ae LITURGHIA SE. IOAN GURA DE AUR 181 Tau, al Tatdlui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Strana: Amin, Cand preotul zice acest ecfonis, diaconul vine in dreapta tui si, plecindu-si capul, preotul il binecuvinteaza pe erestet, dup’ care dia mijlocul bisericii Preotul se intoarce catre credinciosi si, binecuvantindu-i cu esti, zice ecfonisul 4 dreapta, din dreptul Usitor imp: Si Si fie milele marelui Dumnezeu si Mantuitorului nostru lisus Hristos cu voi cu tofi. Strana: $i cu duhul tau. Dupa aceasta, se ta obignuit d tul Alta este diacon, preotul, din Sfin- Pe tofi sfintii pomenindu-i pace), Domnului si ne rugim. iark gi ri, cu pace (in 5 Strana: Doamne, miluieste. | Pentru Cinstitele Daruri ce s-au adus si s-au sfintit, Domnului si ne rugim. Vy Ca Iubitorul de oameni, Dumnezeul nostru, Cel ce le-a _, Primit pe ele in sfantul, cel mai presus de ceruri si ) / duhovnicescul Siu jertfelnic intru miros de bunk mireas- mi duhoyniceasca, si ne trimiti noua dumnezeiescul har Ls darul Sfantului Duh, si ne rugim. ’ Pentru ca si fim izbivifi noi de tot necazul, mania, si nevoia, Domnutui si ne rugim. oa AG eR ay LITURGHIER In timp ce diaconul rosteste ect na ie, Stapane, Iubitorule de oameni, Iti incre- | din¢im toat& viata si nddejdea noastra si ce- rem si ne rugam si cu umilinta cidem inain- invredniceste-ne si ne impartasim, avand cuget curat, cu cerestile si infricositoarele Tale Taine ale acestei sfinte si duhovnicesti mese, spre lasarea pacatelor, spre iertarea greselilor, spre im- partasirea cu Sfantul Duh, spre mostenirea im- paratiei cerurilor, spre indraznirea cea cAtre Tine, iar nu spre judecata sau spre osnda. Diaconul sau preotul Apirk, méntuieste, miluieste si ne pizeste pe noi, Dumnezeule, cu harul Tau. Strana: Doamne, miluieste. Ziua toath desivarsita, sfiint%, in pace si fird de pacat, de la Domnul si cerem. Strana: Da, Doamne. inger de pace, credincios indreptator (céilauzitor), pizitor al sufletelor si al trupurilor noastre, de Ia Domnul si cerem. Mila si iertare de picatele si de greselile noastre, de la Domnul si cerem. Cele bune si de folos sufletelor noastre si pace lumii, de la Domnul si cerem. Cealalti vreme a vietii noastre in pace si intru pocdinta a0 sivarsi, de la Domnul si cerem. RADE AUR 1835 esc viefii noastre, fri durere, neinfrun- tat, in pace si rispuns bun la infricosatoarea judecata a lui Hristos si cerem. Unitatea credin{ei si impartisirea (pdrtdsia) Sfantului Duh cerAnd, pe noi insine si unii pe alfii si toat’ viata noas- tri lui Hristos Dumnezeu si 0 dim. Strana: Tie, Doamne. Preotul zice ecfonisul: ne invredniceste pe noi, Stipne, cu indriznire, fark J de osindi, si cutezim a Te chema pe Tine, Dumnezeu- | Tatil Cel cerese, si a zice: Credinciosii rostese rar si destusit (sau canta) Rug’ Dom. neascd, pe care o zic si clericii in acelasi timp: Tatil nostru, Care esti in ceruri, sfinfeasci-se numele Tau, vie imparifia Ta, faci-se voia Ta, precum in cer, asa si pe pim4nt; pAinea noastri cea spre fiinti di-ne-o noua astizi, si ne iarti noua greselile noastre, precum si noi iertim gresitilor nostri, si nu ne duce pe noi in ispiti, ci ne izbiveste de cel viclean. Preotul zics Ci a Ta este impiritia, si puterea, si slava, a Tatilui si a Fiului si a Sfintului Duh, acum si pururea gi in vecii vecilor. Strana: Amin, 574 LITURGHIER ‘Si acum si pururea gi in vecii vecilor. Amin. Ceea ce esti crestinilor ocrotitoare neinfruntati si mijlocitoare stiruitoare citre Ficitorul, nu trece cu ve- derea glasurile cele de rugiciune ale picitosilor, ci sir- guieste, ca 0 bund, spre ajutorul nostru, care, cu credin(a, strigim citre tine: Grabeste spre rugaciune gi te nevoieste spre mijlocire, aparand pururea, Nascitoare de Dum- nezeu, pe cei ce te cinstese pe tine. Doamne, miluieste (de 12 ori) Ceea ce esti mai cinstitk decat heruvimii si mai slivits, far de asemanare, decat serafimii; care, fara strickciune, pe Dumnezeu Cuvantul ai niscut, pe tine, cea cu adevarat Nascdtoare de Dumnezeu, te mirim. si se face otpustul mic, INVATATURA DESPRE CUM SE CUVINE A SE ZICE OTPUSTUL OTPUSTURILE PRAZNICELOR IMPARATESTI care se zic la V ie, la Utrenie gi la Liturghie LA INALTAREA SFINTEI CRUCI (de la 14 septembrie pina la Odovanie - 21 septembrie inclusiv duminica) Cel ce a inviat din morti, Hristos, Adevaratul nostru Dumnezeu, pentru rugiciunile Preacuratei Sale Maici, cu puterea cinstitei si de viafi facitoarei Cruci si pentru rugiciunile tuturor sfintilor, si ne miluiascd si si ne man- tuiasca pe noi, ca un bun si de oameni iubitor. LA NASTEREA DOMNULUI (de la 25 decembrie pani la Odovanie - 31 decenibrie) Cel ce in pester S-a niscut si in iesle s-a culcat pentru mAntuirea noastra, Hristos, Adevaratul nostru Dumnezeu, 576 LITURGHIE pentru rugiciunile Preacuratei Sale Maici si ale tuturor sfingilor, si i bun si de oameni iu LA TAIEREA-IMPREJUR A DOMNULUL Cel ce a opta zi a primit a fi taiat imprejur pentru méntuirea noastra, Hristos, Adevaratul nostru Dumnezeu, \ pentru rugiciunile Preacuratel Sale Maici.. i celelate, pve- LA BOTEZUL DOMNULUI la Odovanie - L4 ianuarie) | Cel ce in Jordan de la Ioan a primit a Se boteza pentru / mAntuirea noastra, Hristos, Adevaratul nostru Dumnezeu... (de la 6 ianuarie pa LA INTAMPINAREA DOMNL Ia Odov UL ) : Cel ce in bratele Dreptului Simeon a primit a fi tinut ,| pentru mantuirea noastra, Hristos, Adeviratul nostru Dumnezceu... Daca 2 februarie va cidea duminica, se face otpustul | Cel ce ain morti... LA BUNA-VESTIRE , (numai la 25 martie) i Cel ce a binevoit a Se intrupa pentru mAntuirea noas- tri, Hristos, Adevaratul nostru Dumnezeu... LA SAMBATA INVIERI LUI LAZAR Cel ce a inviat din morfi, Hristos, Adevaratul nostru | Dumnezeu, pentru rugiciunile Preacuratei Sale Maici, ale L Sfantului si Dreptului Lazar, cel inviat a patra zi din morti... CUM SE CUVINE A SE ZICE OTPUSTUL 377 LA DUMINICA INTRARIL DOMNULULIN IERUSALIM (in ziua praznicului gi la Vecernia de duminica seara) } Cel ce pe mAnzul asinei a primit a sedea pentru man- (_tuirea noastra, Hristos, Adevaratul nostru Dumnezeu... LUNI, MARTI SI MIERCURI IN SAPTAMANA PATIMILOR (Duminicd seara la Pavecerniti si Denie gi in zilele urmatoare, reuri) irea cea de bumivoie pentru mAntuirea noastri, Hristos, Adevaratul nostru Dumnezeu... iN JOIA MARE (Miercuri seara si Joi la Sfinta Liturghie si la Pavecernita) Cel ce, pentru nemisurata Lui bunatate, cnd a spilat picioarele ucenicilor, calea cea mai buna ne-a aritat a fi smerenia, si pani la Cruce si ingropare S-a smerit pentru noi, Hristos, Adevaratul nostru Dumnezeu... OTPUSTUL SFINTELOR PATIMIRI (La Denia celor 12 Evanghelii din Joia Sfintelor Pati sila Ceasurile impirates Sfanta si Marea i) Cel ce scuipari si biti gi loviri si Cruce si moarte a ribdat pentru mantuirea lumii, Hristos, Adevaratul nos- tru Dumnezeu... iN SFANTA $I MAREA VINERI la Vecernia scoate! Denia Prohodului si la Ceasurile din Sfanta si Marea Sambati) Cel ce pentru noi oamenii si pentru a noastri man- tuire, Patimirile cele infricosatoare si Crucea cea de viata ficitoare si ingroparea cea de voie cu trupul a primit, Hristos, Adevaratul nostru Dumnezeu... 378 LITURGHIE IN SFANTA $I MAREA SAMBATA, LA LITURGHIE Cel ce a inviat din morti, Hristos. IN DUMINICA PASTILOR (si in toata Saptaimana Luminata) Hristos, Cel ce a inviat din morti, cu moartea pe moarte cilednd si celor din morminte viata diruindu-le, Adeviratul nostru Dumnezeu, pentru rugiciunile Preacu- ratei Sale Maici si ale tuturor sfintilor... Apoi preo ‘lini Crucea si fclia, zice de cltre eredineiosi: Hristos a inviat! Credinciosii rispund de fi data: Adevarat a inviat! Preotul, intoredndu-se spre icoana Mantu- itorului, zice: $i me-a diruit nous viat vesnici, $4 ne inchindm invierii Lui celei de a treia zi! Poporul ef e: Hris- tos a inviat din moi LA DUMINICA TOMI (si in toa maAtoare) Cel ce prin usile incuiate a intrat cu trupul la Sfin{ii Sai Ucenici si Apostoli si pe Toma I-a incredinfat, pentru mén- tuirea noastri, Hristos, Adevaratul nostru Dumnezeu... DE LA DUMINICA MIRONOSITELOR PANA LA ODOVANIA PRAZNICULUL INVIERIE DOMNULUI Cel ce a inviat din morti, Hristos, Adeviratul nostru Dumnezeu... \ iNALTAREA DOMNULUI (de fa Vecernia din ajun Cel ce intru slavi S-a indltat de la noi la ceru sezut de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatil, Hristos, Ade- \ viratul nostru Dumnezeu... Re Ro CUM SECL ICEOTPL 379 LA DUMINICA POGORARIT DUHULULSFANT incepind cu Vecernia din ajun si pana ta odovania Praznicului) | Cel ce in chip de limbi de foc, din cer a trimis pe Duhul | cel Preasfiint peste Sfintii Sti Ucenici si Apostoli, Hristos, Adevaratul nostru Dumnezeu... iN DUMINICA POGORARTL DUHULULSPANT, LA VECERNIE (numita si Slujba plecari nunchilor) Cel ce din parintestile sinuri desertindu-se pe Sine, din cer pe pAmAnt S-a pogorat si a luat toata firea noastri sia indumnezeit-o; iar, dupa acestea, iarisi S-a inalfat la ceruri sia sezut de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatal si pe Dumnezeiescul si Sfantul si Cel de o fiinta si de o putere de o slava si impreuna de-a pururea fiitorul Duh L-a tri- mis peste Sfintii Sdi Ucenici si Apostoli si, prin Acesta, i-a luminat pe ci, iar, printr-ingii, pe toati Iumea, Hristos, Adeviratul nostru Dumnezeu, pentru rugiciunile Preacu- cu totul fark de prihana si Sfintei Sale Maici, ale Sfinfilor, skivitilor si intru tot Liudatilor, de Dumnezeu propovaduitorilor si purtitorilor de Duh Apostoli si pen- tru ale tuturor sfinfilor, si ne miluiased si si ne méntu- iased pe noi, ca un bun gi de oameni iubitor. LA SCHIMBAREA LA FATA (de la 6 august si pana la odovania Prazniculu / Cel ce in Muntele Taborului S-a schimbat la fati intra / slavé inaintea Sfintilor Sai Ucenici si Apostoli, Hristos, \ Adevaratul nostru Dumnezeu... in duminicile care cad in perioada de di batori impardtesti, se zice otpustul: Cel ce aS Ne ay ay RO TH) Re 580 LITURGHIER nei cdind suntem in perioada unui praznic imparatese sau al j Domnului, ori in ziua de praznuire a unui sfint cu Poliele L Vecernie, la Utrenie sila Sfanta Liturghie nu se pomenese sfintii din ziua itu: respectiva (Juni, marti, ete.) ( LA PRAZNICELE NASCATOAREL DE DUMNEZEL OTPUSTUL Se cuvine a sti € | Dumnezeu, NU se zice: ... pentru ru terii ei; sau ale Adormiri ei; sau ale Intra ei, Facem aceastd precizare deoarece nu Nasterea N Dumnezeu, nici Intrarea sau Adormirea ei 0 chemam spre rugi de mijlocire e Dumnezeu \d otpustul Ia Praznicele Naseatoarei de (ei, miritei Nas- raznice ale le cinstit sau ale ‘seAtoarei de ne -¢ Dumnezeu, ci pe insasi Preasfinta Naseitoare de La orice praznic al Maicii Domnului, otpustul se face astfel: Hristos, Adevaratul nostru Dumnezeu, pentru rugi- ciunile Preacuratei Sale Maici, a cirei nastere (adormire sau intrare in Biserici) 0 priznuim, ale Sfintilor si drep- filor dumnezeiesti Parinfi Toachim si Ana si pentru ale tuturor sfinfilor, si ne miluiascd si si me mantuiascd pe noi, ca un bun si de oameni iubitor. 1 CU PRAZNUIRE sfintilor sau ta afl pentru rugiciunile Naster a si aducerea moastelor lor, faintului Toan BotezAtorul pomenirea, nezeu, La Praznicul unui st # Hristos, Adevaratul nostru Dumnezeu, pentru rugi- le Preacuratei Sale Maici, ale Sfinfilor, skivifilor si intru tot Kiudatilor Apostoli, ale Sfantului (N), ocrotitorul nt cu Polieleu sau Privegher ay ERY ay Ro ~ sfintul ocrotitor al acestui sfant locas, ale Sfantului (\), a carui pomenire sivirsim, ale Sfinfilor si dreptilor dumnezeiesti Pai Joachim si Ana si pentru ale tuturor sfinilor, si ne miluiasci sisi ne mAntuiased pe noi, ca un bun si de oameni iubitor. OTPUSTUL ZILELOR DE RAND SAMBATA seara, la VECERNIE Cel ce a inviat din morti, Hristos, Adevaratul nostru Dumnezeu, pentru rugiciunile Preacuratei Sale Maici, ale Sfintilor, slivitilor si intru tot Kiudatilor Apostoli, ale Sffin- tului (N al cirui hram il poarta biserica), ocrotitorul acestui sfant locas, ale Sfantului (\), a cdrui pomenire o sivarsim, ale Sfintilor si dreptilor dumnezeiesti Parinti Toachim si Ana si pentru ale tuturor sfintilor, si ne miluiascd si si ne | mAntuiascd pe noi, ca un bun si de oameni iubitor. DUMINICA, LA UTRENIE Cel ce a inviat din mori, Hristos, Adeviratul nostru Dumnezeu, pentru rugiciunile Preacuratei Sale Maici, ale Sfintilor, slivitilor si intru tot Kiudatilor Apostoli.. alte, precum s-a aratat mai sus. cele- LA DUMNEZEIASCA LITURGHIE Otpustul este ai elagi ca la Vee pomeni rub dum Liturghie se savarseste. «ale celui intre sfinti Parintele nostru Ioan Guri de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului...; sau ..ale celui intre sfinti Parintele nostru Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei tre sfinti Parin- ay ae ay Re o Ro 582 LITURGHIER tele nostru Grigorie Dialogul, episcopul Romei, a cirui | dumnezeiascd Liturghie am sivarsit... \ DUMINICA, LA VECERNIE $I LUNI, LA UTRENIE \ _ Hristos, Adevaratul nostru Dumnezeu, pentru rugi- | ciunile Preacuratei Sale Maici, cu ocrotirile cinstitelor si \.\, cerestilor netrupesti Puteri, pentru rugiciunile sfantului ] (CN) al edirui hea »|, ocrotitorul acestui sfant | locas, ale sfiintului (\), a cirui pomenire o sivarsim, ale Sfin{ilor si drepfilor dumnezeiesti Parinti loachim si Ana pentru ale tuturor sfinfilor, 4 ne miluiased gi si ne man- \tuiasca pe noi, ca un bun si de oameni iubitor. LUNI, LA VECERNIE SI MARTI, LA UTRENIE Hristos, Adevaratul nostru Dumnezeu, pentru rugi- ciunile Preacuratei Sale Maici, ale cinstitului si sKivitului Prooroc, inaintemergatorul si Botezitorul Ioan... MARTI, LA VECERNIE $1 MIERCURI, LA UTRENIE Hristos, Adevaratul nostru Dumnezeu, pentru rugi- le Preacuratei Sale Maici, cu puterea cinstitei si de viati fieKtoarei Cruel \ MIERCURI, LA VECERNIE $I JOL, LA UTRENIE | Hrristos, Adevaratul nostru Dumnezeu, pentru rugi- ciunile Preacuratei Sale Maici, ale Sfintilor, slivitilor si | intru tot Hiudafilor Apostoli, ale celui intre sfinti Parintele | nostru Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, ficitorul de minuni... JOL, la se zice otpustul de m: RNIE si VINERI, la UTREN la Vecernie si de miercu ‘trenie CUM SE CUVI A SE ZICE OTPUSTUL 3583 VINERL, LA VECERNIE $1 SAMBATA, LA UTRENIE | Hristos, Adeviratul nostru Dumnezeu, pentru rugi- je Preacuratei Sale Maici, ale Sfintilor, stivitilor si {| intru tot Liudatilor Apostoli, ale sfintilor si skivitilor buni biruitori Mucenici, ale cuviosilor si de Dumnezeu purtito- rilor PSrinti ai nostri, ale sfiintului [(N) al carui bran i |. ocrotitorul acestui Sfant locas, ale sfintului | (\), a clirui pomenire o sivarsim, ale Sfintilor si dreptilor poarti biserie: dumnezeiesti Parinti loachim si Ana si pentru ale tuturor sfinfilor, si ne miluiascd si si ne mAntuiased pe noi, ca un & sna ‘ __ bun si de oameni iubitor. * LA PAVECERNITA, LA MIEZONOPTICA SILA CEASURL IN TOATA SAPTAMANA, SE FACE OTPUSTUL CEL MIC Hristos, Adevaratul nostru Dumnezeu, pentru rugi- ciunile Preacuratei Sale Maici, ale cuviosilor si de Dum- nezeu purtitorilor PArinti ai nostri si pentru ale tuturor / sfinfilor, si ne miluiasca si si ne mAntuiascd pe noi, ca un bun si de oameni iubitor. Numai duminica se adauga, Ia inceputul otpustului: Cel ce a inviat din morti. ita si Duminica nu se cuv \¢ a ice la otpust: Cu puterea de vreme ce, i, la otpust, se face nu rznicut n Postul face stu in zilele w indltarii Sf | Mare SE CUVINE A STI: Acolo unde este hramul Mantuitorului L n Domnului sau celetalte otpustul de peste siptimand nu se zice niciodatd otpustul Hramutui, ci iua praznicului si pind ta odovania lui. Lar in tot anul se zice Hristos, Adeviratul nostru Dumnezet tei Cruci (14 septembri iua de 1 august (Scoaterea SI Re ee 584 LITURGHIER inte de Evangheliile a si Marea Vineri (la Denia de joi seara) ) C4 a Ta este stapanirea si a Ta este imparatia, si pu- | terea, si slava, a Tatilui si a Fiului si a Sfantului Duh, \ acum i pururea si in vecii vecilor. Ecfonisul al doilea: CX bun si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie slavi \ inaltim, Tatilui si Fiului si Sfintului Duh, acum si pu- \_rurea si in vecii vecilor. Amin. Ecfonisut al treilea: CA s-a sfintit si s-a preaslivit preacinstitul si de mare- cuviin¢ numele Tau, al Tatilui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in yecii vecilor. Eefonisul al patrul C4 Tu esti Dumnezeul nostru si Tie slavé inaltim, Tatilui si Fiului si Sfintului Duh, acum si pururea gi in ca Fie stapanirea preasliviti, a Tatil si pururea si in ve Tale binecuvantata si ia Sfantului Duh, acum Ecfonisul al saseleaz C4 s-a binecuvantat numele Tau si s-a preaskivit im- piriifia Ta, a Tatlui si a Fiului sia Sfintului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Oy ae ey ay tes ECFONISE VANGHEL )R_SF.PATIM 585 Eefonisul al saptetea: Ci pe Tine Te lauda toate Puterile ceresti si Tie slav 3 inalfim, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pu- rurea gi in vecii vecilor. * Eefonisul at optutea ¢ CA Tu esti sfintirea noastra si Tie slava indlfim, Tatilui iului si Sfantului Duh, acum si pururea siin vecii vecilor. Eefonisul al nousilea CA pe Tine Te laudi toate Puterile ceresti si Tie slava inai¢im, Tatalui si Fiului si Sfintului Duh, acum si pu- rurea si in vecii vecilor. LITURGHIER inci ne rugim pentru fratii nostri si pentru tofi cucernicii si dreptslivitorii crestini. Preotul zice ecfonisul: Ci milostiv si iubitor... Apoi ajungiind la usa bisericii, diaconul iarisi zice: Miluieste-ne pe noi, Dumnezeule... {inci ne rugim pentru cei ce aduc daruri si fac bine in sffnta si intru tot cinstiti biserica aceasta, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei ce cfinti si pentru poporul care stitinainte si asteapti de la Tine mare si bogati mili. inca ne rugiim ca si se pizeasci acest sfant locas si fara aceas- ta... si celelalte. Preotul: Auzi-ne pe noi, Dumnezeule... si Ci milostiv si iubitor... Dupi aceasta, se intra in biseric’, iar cAntiretii cAnta stihira, glasul al S-lea: Veniti sit fericim pe Iosif cel pururea fericit.... preotii, ajungand cu Sfaintul Epitaf in fata Usilor impiraitesti si, oprindu-se acolo cel mai mare, zice: Infelepciune ! Drepfi! Apoi intra in Sfantul Altar printre Usile impiritesti, iar strana cnt troparul, glasul al 2-lea: Iosif cel cu bun chip... 0 dati. $i preotii intind Sfantul Epitaf pe Sfainta Masi. Apoi, la strand se cfinti indati: troparul proorociei, de dou ori, si prochimenul, glasul al 4-lea: Scoali-Te, Doamne, ajuti-ne noui... Apoi, citire din proorocia lui Iezechiel (XXXVII, 1-14): Fost-a peste mine mina Domnului... Dupi aceasta, preotul: SA luim aminte! Pace tuturor !, prochimenul Apostolului, glasul al 7-lea: Scoali-Te, Doamne, Dum- nezeul meu... si se citeste Apostolul din Epistola I citre Corinteni (V, 6- 8; Gal. IM, 13-14): Fratilor, putin aluat toati friméntitura o dospeste... In acest timp, diaconul sau preotul face cidire mic’. Apoi se citeste Evanghelia de la Matei (XXVII, 62-66): lar a doua zi, care este dupa Vineri... cu sfarsitul ..§i au pecetluit piatra. Apoi ecteniile: Si zicem tofi.. si Sa plinim rugiciunea noastri cea de dimineati..., dupa care urmeazit apolisul special. ADUNARE DE CERERI la felurite trebuinte din viata omului Aceste cereri se fac dupa rénduiata si la vremea aritaté mai jos: | MULTUMIRE (\ / pentru implinirea cererii si pentru toat’ binefacerea | \ primita de la Dumnezeu (La Proscomidie, preotul, dupa ce a scos mirida pentru si scoate 0 mirida, 0 pune pe Sfantul Dise la ceata celor vii si insusi, oamne, lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primeste jertfa aceasta, pe care, cu multu- mire pentru binefacerile Tale, 0 aducem Tie, intru miros de buna mireasma duhovniceasca, in Jertfelnicul Tau cel mai presus de ceruri, si, cu milostivire, pazeste de tot riul si de toati stramte- rarea vazutilor si nevazutilor vrijmagi pe robii Tai, pe care ai binevoit a-i auzi si a-i milui; ajuta-le tot- ay NNN os deauna spre implinirea dragostei celei cAtre Tine si ciitre aproapele si spre toate faptele cele de bune si eens cerestile Tale bunatati. mare/dupa cererea: Pentru eel ce i cererile speciale de mai jos: ciitorese... spat Pentru ca si primeasci cu milostivire, in sfintul cel mai presus de ceruri si duhovnicescul Siu Jertfelnic, multumirea si rugdciunea noastri de acum, a nevred cilor Sai robi, si cu indurare si ne miluiasci pe noi, Dom- nului si ne rugim. Pentru ca si nu se intoarcé de la mulf{umirea noastra, a nevrednicilor Sai robi, pe care 0 aducem cu inim sme- rit, pentru binefacerile pe care le-am primit de la Dansul, ci, ca 0 timaie cu bun miros si ca o ardere de tot, bine- primita si-i fie Lui, Domnului sa ne rugim. Pentru ca si auda glasul rugiciunii noastre, a nevred- lor Sai robi, si buna cerere si dorire a credinciosilor Sii, totdeauna spre bine si le plineascA si ca un milostiv, totdeauna si ne daruiascd binefaceri noua si Sfintei Sale Biserici si intregului Su popor dreptcredincios, Domnului si ne rugim. Pentru ca si izbiveasci Sfainta Sa Biserici si pe robii Sai (N), de tofi vrijmasii vazufi si nevazuti si, cu sinitate, intru lungime de zile, in pace si cu ocrotirea ingerilor Sii, totdeauna si-i ingrideasci pe credinciosii Sii robi, Dom- nului si ne rugim, Apoi se continua Eetenia mare. aS CYeKey a Dupa Voh Troparul, glasul al 4-1 Multumitori find noi, nevrednicii robii Tai, Doamne, pentru binefacerile Tale cele mari, pe care le-ai facut asupra noastra; Hudand, Te binecuvantim, multumim, cAntim gi skivim marea Ta milostivire si, cu dragoste, ca niste robi, strigim Tie: Bineficitorule, Mantuitorul nos- tru, slavi Tie. Condacul, glasul al 3 De binefacerile si darurile Tale, ca niste robi netreb- nici, inyrednicindu-ne in dar, cu osirdie alergim citre Tine, mul{umire ifi aducem dup putere si, skivindu-Te ca pe un datitor de bine si a toate facitor, strigim: Slavs Tie, Dumnezeule, intru tot indurate. Prochimen, glasul al 4-lea: C4nta-voi Domnului, bineficitorul meu, si voi cdnta numele Domnului Celui Preainalt (Psalm 12, 6). ‘Stih: Bucura-se-va inima mea de mantuirea Ta (Psalm 12, 6). Apostol Din Epistola citre Efeseni a Sfintului Apostol Pavel, citire: Frafilor, ca fii luminii si umblafi... (Apostolul de tu siptimana intai dupa Rusalii, Efeseni v, 8-19). Al glasul intai Stih: Liauda-voi numele Dumnezeului meu cu cAntare si-L voi preaslivi pe El cu lauda (Psalm 68, 34). * Stih: Ci a auzit Domnul pe cei siraci, si pe cet ferecati ai Si nu i-a urgisit (Psalm 68, 37). LITURGHIER Evanghel Din Sfinta Evanghelie dupa Luca, citire: in vremea aceea, intrand lisus intr-un sat, L-au intampinat pe el zece leprosi pelia din duminica a douazesi sinouw dupa Lue: 9) crerii stiruitoare), dupa cererea: ined ne ¢ pot adduga si aceste cereri spe- at si ln Utrenie, preeum si alte Ca niste robi nevrednici, cu fricd si cu cutremur mul- {umind milostivirii Tale, Mantuitorule si StipAnul nostru, Doamne, pentru binefacerile Tale, pe care cu imbelsugare le-ai revirsat asupra robilor Tii, cidem inaintea Ta si, ca unui Dumnezeu, iti aducem doxologie si, cu umilinta, strigim: Izbiveste din toate nevoile pe robii Tai si, ca un milostiv, totdeauna implineste dorintele noastre, ale tutu- ror. Cu dinadinsul ne rugim Tie, auzi-ne i ne miluieste. Precum ai ascultat cu milostivire rugiciunile robilor Ti, Doamne, si le-ai aritat lor marea Ta iubire de oameni, asa si de acum inainte, netrecindu-i cu vederea, implineste, spre slava Ta, toate bunele dorinte ale credinciosilor THi robi si arati spre noi tofi, mila Ta cea bogatii, trecind cu vederea greselile noastre. Rugimu-ne Tie, auzi-ne si ne miluieste. te timfie cu bun miros si ca o ardere de tot, iti si fie, intru tot bunule Stipane, aceasti multumire a noastri, inaintea slavei Tale, si trimite tot- deauna, ca un indurat, mila Ta cea bogata si indurari Tale si izbiveste de toate mestesugirile vazutilor si neviizu- tilor vrijmasi, pe robii Tai, Biserica Ta cea sfant’, orasul (satul) acesta si pe tot poporul Tau, diruind tuturor sini- tate, lungime de zile si sporire in toate faptele cele bune. intru tot indurate imparate, auzi-ne si degrab ne miluieste. si se continua ectenia cererii staruitoare cu ined ne rugim pentru cei ce adue darw Preotul zice cu glas ecfonisul CX milostiv si iubitor de oameni Dumnezeu esti i slava indltim, Tatilui si Fiului si Sfantului Duh, acum gi pururea si in veeii v Strana: Amin. Chinonicul: Binecuvantat este Dumnezeu, Care n-a departat rugiciunea mea si mila Sa de la mine. Aliluia, aliluia, aliluia (Psalm 65, 19). Dupa nr ‘a amvonului, preotul, stind in fata Usilor imparatesti, Rugiciune de multumire Dumnezeul indurarilor si a toata milosti- virea, a Carui mild este nemAsurata si iubire de oameni adanc neajunsi, la a Ta slava cazAnd, cu fried si cu cutremur, ca niste robi nevrednici, cu umilin¢4 aducem acum multumire bunatatii Tale, pentru binefacerile ce au fost asupra fobilor Tai (N); si, ca pe Domnul, StipAnul si Binefacatorul, Te slavim, iti cintim si Te iudam. $i iarasi, c4- z4nd inaintea Ta, multumim, rugand cu umilinta nemasurata si nespusa Ta milostivire, ca, precum ff oamne, lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru,

S-ar putea să vă placă și