OMUL - MANUAL DE UTILIZARE

SCURT ÎNDRUMAR PENTRU ECHILIBRUL FIZIC, MENTAL ȘI EMOŢIONAL
Francisc Manolescu

PARTEA I
În această parte a materialului vom vorbi pe scurt despre sistemele organismului nostru şi modul
în care funcţionează ele, care sunt legăturile între aceste sisteme şi care sunt cele mai eficiente
surse de energie pentru buna funcţionare a fiecăruia. Vom aborda subiectul sănătăţii într-o
manieră mai tehnică, cu detalii specifice, astfel încât să se înţeleagă cum funcţionează corpul
nostru, mecanica sistemelor şi care este modul optim de alimentare a acestora cu energie. Ne
alimentăm cu energie, iar calitatea energiei care ne alimentează, determină invariabil modul în
care noi funcţionăm în viaţa de zi cu zi.
CAPITOLUL I - Nutriţia şi sistemul nervos
Creierul şi nervii sunt corelaţi cu stomacul. Mâncatul şi băutul greşit au ca rezultat gândirea şi
acţiunea greşită. Ellen White
Tipul de neurotransmiţători produşi şi eliberaţi de neuronii noştri şi destinaţia lor finală în creier
depind extrem de mult de ceea ce mâncăm. Astfel, stilul de hrănire este un element foarte
important în reglarea activităţii cerebrale. Iată câteva detalii despre acest fapt:
- Deşi reprezintă doar 2% din masa corpului, creierul justifică undeva la 15% din totalul
metabolismului nostru.
- Creierul foloseşte glucoză, un carbohidrat simplu, ca sursă de energie.
- Celulele cerebrale au nevoie de anumite substanţe nutritive pentru producerea diverşilor
neurotransmiţători. Prezenţa acestor substanţe determină nivelul şi potenţa neurotransmiţătorilor.
Pe scurt, un creier sănătos și coerent din punct de vedere energetic este esenţial în procesul de
creştere şi dezvoltare personală a individului. Calmul, echilibrul, claritatea gândurilor se vor
instala ca stări fundamentale.
Substanţe nutritive valoroase pentru funcţiile cerebrale
Lecitină: nuci, soia, fasole, mazăre, linte, păpădie
Vitamine B (B1,B6): drojdie de bere, germeni de cereale, fructe şi legume uscate
Carbohidraţi: cereale integrale
Glucoză: miere, fructe proaspete
Colină: vegetale cu frunze verzi
Fosfor: cereale integrale
Antioxidanţi: afine, seminţe de in, seminţe de măr, varză de Bruxelles
Acizi graşi Omega 3: seminţe şi ulei de in, ulei de rapiţă, nuci, spanac
Boabele de fasole reprezintă cea mai bună sursă de L-dopa (substanţă folosită de creier pentru
producerea dopaminei, unul dintre hormonii esenţiali pentru buna noastră dispoziţie și motivare).
Se foloseşte pentru tratarea bolii Parkinson. Toate tipurile de fasole sunt bogate în lecitină şi
colină, mărind concentraţia de acetilcolină din creier şi îmbunătăţind memoria.
Recomandat este să se evite alimentele ce pot declanşa atacurile de migrenă, alimente precum:
ciocolata, băuturile de tip Cola, cafeaua, alimentele grase şi prăjite, brânzeturile, excesul de sare
și alimentele care conţin aditivi alimentari (nitratul de sodiu, tartrazina).
Deşi este cunoscută că stimulent, cofeina se dovedeşte a fi un factor depresiv. Reduce producţia
de norepinefrină – noradrenalină (substanţă cu efect antidepresiv, secretată de creier), creşte în
exces nivelul acetilcolinei şi al dopaminei, tulburând echilibrul sensibil al transmisiei nervoase

1

din creier. Acest fapt duce la apariţia nevrozelor, fricii, diverselor psihoze, anorexiei nervoase şi
chiar a afecţiunilor mai grave, precum schizofrenia.
CAPITOLUL II - Nutriţia şi sistemul endocrin
Sistemul digestiv furnizează elementele nutritive necesare pentru buna funcţionare a glandelor şi
materia prima necesară pentru sinteza hormonilor.
Glandele suprarenale sunt ajutate în buna funcţionare de alimente precum: ţelină, pătrunjel,
ceapă şi struguri.
Pentru tiroidă: roşcove, fasole încolţită, nuci, varec (o specie de alge), ovăz
Glicemia este reglată de: usturoi, ceapă, urzică, creson
Lactaţia (îmbunătăţirea laptelui matern): anason, coriandru fasole, soia, mărar. Toate acestea
conţin estrogeni vegetali.
Pe de altă parte, o alimentaţie conţinând carne, zahăr, lactate, produse rafinate şi bogate în aditivi
chimici, mesele neregulate, mâncatul în exces și alcoolul, îngreunează activitatea glandelor. Iată
câteva fapte reale în urma cercetărilor făcute de specialişti: diabetul juvenil poate fi declanşat de
consumul de lactate pasteurizate, zahărul şi produsele rafinate determină dereglarea pancreasului
şi a glandelor suprarenale, creşte nivelul cortizolului şi a hormonilor steroizi, ca şi a adrenalinei
şi insulinei, dând naştere hipertensiunii şi nervozităţii.
Carnea şi laptele perturbă funcţionarea tiroidei şi a suprarenalelor. O dată cu carnea animalelor,
introducem în corp şi hormonii acestuia (mai ales adrenalina, secretată înainte de moarte), ca şi
hormonii administrați acestora pentru o creştere excesivă în greutate, de dragul profitului.
Cancerul de prostată apare pe fondul unor dezechilibre hormonale. Proteinele de origine animală
(cazeina - proteina laptelui) determină organismul să producă hormonul IGF-1 (factorul de
creștere de tip insulinic) şi implicit celulele cancerigene.
Consumul mărit de grăsimi creşte nivelul plasmatic al hormonului prolactină, implicat în apariţia
cancerului glandei mamare.
CAPITOLUL III - Nutriţia şi sistemul cardiovascular
Alimentele pe care le consumăm determină în mod direct şi calitatea sângelui. Să nu uităm că
sângele hrăneşte fiecare celulă a corpului nostru. Elementele ideale pentru un sânge de calitate se
regăsesc într-o dietă constituită din alimente aflate într-o formă cât mai simplă şi mai naturală.
Cele mai valoroase alimente pentru bună funcţionare a sistemului cardiovascular sunt: afinele,
ceapa, coacăzele, grepfrutul, hrişca, lămâia, leurda, lucerna, măceşele, perele, pătrunjelul, urzica,
păpădia, sparanghelul, strugurele, usturoiul, varza.
Clorofila (sângele verde al plantelor) are o structură aproape identică cu cea a globulelor roşii din
sângele uman. Acest fapt explică efectele extraordinare pe care o cură cu clorofilă (sub formă de
sucuri din plante verzi de sezon) le are în tratarea anemiilor şi a tulburărilor de coagulare. Putem
folosi urzica, grâul verde, ovăzul şi orzul verde, frunzele de pătrunjel.
Usturoiul are efect hipotensor şi este indicat în tratamrea hipertensiunii, aterosclerozei şi a altor
boli de circulaţie.
Vitamina K este necesară în procesul de coagulare a sângelui. O găsim cu precădere în varză,
spanac, pătrunjel şi în general în vegetalele de culoare verde închis.
Consumul de zahăr stimulează apariţia bolilor cardiovasculare, precum hipertensiunea arterială,
cardiopatie ischemică, infarct miocardic. Zahărul crește nivelul colesterolului şi al trigliceridelor
și scade imunitatea organismului, blocându-se astfel acţiunea globulelor albe.
CAPITOLUL IV - Nutriţia şi sistemul excretor
Sistemul digestiv este direct legat de sistemul excretor, oferind rinichilor elementele nutritive
necesare, sau, în cazul unei nutriții nepotrivite, poat deteriora funcţiile acestuia. În cazul unei
2

diete mixte, urina are un pH acid (6,2 -6,6). Alimentaţia carnată variază pH-ul între 5,2 și 5,5, iar
un regim vegetarian îl aduce undeva între 7 și 7,5, adică spre zona alcalină. O urină acidă uzează
atât rinichii, cât şi căile urinare, conducând către diverse afecţiuni: cistite, litiaze etc.
Acumularea de acid uric induce inflamarea rinichilor şi a căilor urinare. Consumul de carne duce
la creşterea oxalatului din urină, din cauza căruia se formează calculii renali. Sarea iodata
perturbă activitatea rinichilor.
Printre alimentele ce ajută la o bună funcţionare a sistemului excretor sunt: afinele, castravetele,
ceapa, fasolea verde, iarba-grasă, seminţele de in, lămâia, loboda, măceşele, migdalele, mărarul,
merisorul, napii, ovăzul, păpădia, pătrunjelul, prazul, ridichea, salata, strugurele, ţelina, urzica.
CAPITOLUL V - Nutriţia şi sistemul respirator
Şi sistemul respirator este infuenţat în mod direct de stilul alimentar abordat. Astfel, oferim
plămânilor şi celorlalte organe respiratorii elemente benefice sau îi putem altera funcţiile.
Alimentele cu efecte extraordinare pentru buna funcţionare a sistemului respirator sunt: ceapa,
cimbrul, chimenul, hreanul, inul, morcovul, napii, ridichea neagră, urzica, pătlagina, varza roşie.
Amidonoasele rafinate, lactatele şi produsele ce conţin zahăr alb pot înfunda căile respiratorii şi
sinusurile, formând mucus în exces, cauzând astm, bronşită, sinuzită.
Consumul unei mari cantităţi de alimente la o singură masă împiedică respiraţia profundă prin
restrângerea mişcărilor diafragmei. Vom discuta mai detaliat despre importanţa respiraţiei
profunde, abdominale, într-un alt capitol.
Alimente precum laptele, ciocolata, ouăle și alimentele cu aditivi de genul tartrazină sau dioxid
de sulf pot provoca astmul bronşic şi rinita alergică.
CAPITOLUL VI - Nutriţia şi sistemul osteo-articular
Sistemul osteo-muscular primeşte din partea sistemului digestiv elementele vitale pentru
construirea ţesutului osos (calciu, fosfor, magneziu şi sodiu, proteine, substanţe minerale,
vitamine) şi glucoză – necesară producerii de energie la nivelul acestui sistem. Ţesutul
conjunctiv (din componenţa muşchilor) are nevoie de proteine şi calciu. Funcţia de locomoţie
(mişcarea corpului) şi exerciţiul fizic necesită cantităţi mari de energie, precum glucoză.
Produsele din soia, mai ales laptele şi făina de soia, sunt un excelent ajutor pentru stoparea
pierderii de substanţă osoasă. Soia are o acţiune estrogenă, hormonul estrogen fiind responsabil
de asimilarea calciului şi consolidarea oaselor. Pe deasupra, este bogată în calciu şi magneziu.
Alte alimente bogate în calciu sunt: seminţele de susan şi floarea soarelui, migdalele, alunele,
meiul, hrişca, ovăzul, napii.
Glucoza din fructe şi mierea reprezintă sursa de energie ideală pentru funcţionarea muşchilor.
Consumul excesiv de carne duce la producerea de acid uric, care se depune pe articulaţii şi în
muşchi, inflamând articulaţiile și producând dureri musculare – gută. În acest sens, proteina
animală este extrem de vătămătoare.

PARTEA a II-a
Oricine a auzit de enzime, proteine, lipide, glucide, fibre, minerale, vitamine. Există nenumarate
mituri și programe de nutriţie complexe în legatură cu aceste substanţe, iar urmatoarea parte a
acestei cărţi va clarifica pentru toţi ce anume reprezintă fiecare, rolurile și detaliile de funcţionare
ale acestora, iar la final, cititorul îşi va putea face propria opinie despre modul în care este cel
mai potrivit pentru el însuşi să abordeze acest aspect al nutriţiei. Fiecare are propriul sistem
intuitiv, un radar intern care poate discerne ce este de folos şi ce nu.
CAPITOLUL I - Enzimele
Ce sunt enzimele şi care sunt funcţiile lor? Enzimele sunt printre cele mai importante elemente
constitutive ale organismului uman. Fără un aport adecvat de enzime, corpul se îmbolnăveşte
3

repede, degenerează şi moare. Ele sunt substanţe care fac posibilă existenţa vieţii, fiind necesare
oricărei reacţii chimice care are loc în organismul nostru. Nicio substanţă minerală, vitamină sau
hormon nu poate lucra fără enzime. Enzimele mai sunt numite şi “scânteia vieţii”. Ele se împart
în două categorii:
antioxidante şi digestive - produse de organismul uman pentru neutralizarea radicalilor liberi şi
finalizarea digestiei.
alimentare - prezente numai în alimentele crude, proaspete, îndeplinindu-şi funcţia în mediul
acid al stomacului, unde iniţiază procesul de digestie a proteinelor, grăsimilor şi carbohidraţilor.
Cu cât alimentaţia noastră este mai bogată în enzime, cu atât mai multe sunt sursele de viaţă ce
ajung în organism, din care se pot forma celule tinere. Aceasta înseamnă un surplus de energie şi
mai multă rezistenţă, o creştere a imunităţii împotriva bolilor, un aspect fizic frumos, armonios,
echilibru al greutăţii corporale, sânge şi ţesuturi mai curate.
Pare de necrezut, dar cauza principală a tuturor bolilor infecţioase este aceeaşi: sedimente inutile
formate din cauza unei alimentaţii greşite. Dăm vina pe germeni, pe agenţii patogeni, pe aşa-zişii
viruşi, însă, adevărul este că, fără sedimentare, virusul nu poate face niciun pas în organism. Un
corp curăţat de tot ce nu e folositor, nu se îmbolnăveşte. Astfel, încetinirea procesului
îmbătrânirii este strâns legată de cantitatea enzimelor din corp.
Ce trebuie să ştim este faptul că cuptorul cu microunde distruge enzimele din alimente şi le
impregnează cu radicali liberi. Microundele se aseamnănă mult cu razele X din spectrul
electromagnetic. Expunerea alimentelor la radiaţii care alternează polaritatea magnetică a
atomilor de mii de ori pe secundă, producând căldură și modificări în structura moleculară prin
fricţiune atomică, dând impresia că sunt gătite, generează grave probleme de sănătate. Enzimele
şi substanţele nutritive sunt distruse, la fel şi potenţialul energetic al alimentelor .
Surse bogate în enzime: broccoli, varză roşie, varză de Bruxelles, salată, conopidă, varză albă,
spanac, sparanghel, gulii, ridichi de lună, ceapă verde, sfeclă roşie, dovleac, pepene galben,
banane, caise, ardei roşii dulci, căpşuni, smochine, fasole păstăi, lăstari de soia, lobodă roşie.
Consider că numai hrană proaspătă, în stare crudă, reprezintă hrană vie, pentru că numai
aceasta conţine factorii specifici vieţii, pe care îi numim enzime. Dr. Norman W. Walker,
„Sfaturile unui medic care a trăit 116 ani”
Alimentele să vă fie leacurile şi leacurile să vă fie alimentele. Hipocrat, părintele medicinii
CAPITOLUL II - Proteinele
Termenul de “proteină” definește o structură a lanţurilor de aminoacizi. Dar organismul uman nu
este conceput pentru a utiliza şi metaboliza structuri, ci cei mai simpli compuşi şi bioelemente
din natură. El trebuie să descompună aceste structuri în elementele din care sunt formate, apoi să
utilizeze aceşti compuşi mai simpli pentru nevoile proprii. Organismul nu poate folosi o structură
proteică, și o va descompune până la forma cea mai simplă, adică aminoacizii, elementele
fundamentale. Aşadar, organismul are nevoie de aminoacizi, nu de proteine.
În secolul al XIX-lea, cuvântul “proteină” era sinonim cu “carne”, şi s-a păstrat această credinţă
timp de mai bine de 100 de ani. Mulţi oameni pun încă semnul egal între proteină şi hrana de
origine animală. Această confuzie este prezentă și în zilele noastre. Oamenii care discută despre
adoptarea unei diete vegetariene îşi pun întrebarea: “Dar de unde-mi mai iau proteinele?” De
unde? Din plante! Plantele conţin proteine. Există totuşi îngrijorarea cu privire la calitatea
acestora, care este percepută ca fiind inferioară proteinelor animale. În prezent, se cunoaşte că
organismul uman îşi poate obţine toţi aminoacizii esenţiali din proteinele vegetale şi nu e nevoie
să mâncăm cantităţi mari de proteine pentru obţinerea echilibrului. O cantitate prea mare de
proteine reprezintă una din cauzele majore ale bolilor degenerative.
Proteinele prezente în carne trebuie descompuse prin hidroliză în aminoacizi simpli, înainte de a
putea fi folosite, iar procesul de digestie este unul prelungit, în urma căruia se consumă multă
4

energie, rămânând multe reziduuri, spre deosebire de proteina vegetală a cărei structură e simplă
și durata de digestie, scurtă.
Aminoacizii esenţiali ce trebuie luaţi din alimentaţie:
- la adulţi: izoleucina, leucină, lizină, metionină, fenilalanină, treonina, triptofan, valină.
- la copii: leucină, lizină, metionină, fenilalanină, treonina, triptofan, valină, histidină, arginină.
De câtă proteină avem nevoie?
Un adult are nevoie de mai puţin de 60 de grame de proteină pe zi. Mulţi nutriţionişti afirmă că
raţia zilnică recomandată a fost stabilită la 0.8 g/kg de greutate corporală. Astfel, un bărbat de 70
kg va avea nevoie de 56 g de proteine. Majoritatea oamenilor consumă însă între 150 și 300 g de
proteine zilnic. Acest lucru împovărează organismul, privându-l de energie şi provocându-i boli
degenerative, precum cancer, diabet, boli cardiovasculare. Excesul de proteine creează aciditate
în organism, îngroaşă sângele şi suprasolicită arterele şi inima. Poate cauza probleme gastrointestinale, de ficat sau rinichi, precum şi osteoporoză.
Surse de proteine vegetale și procentul lor la 100 grame: soia uscată 38g, seminţe de floarea
soarelui 27g, linte verde 24g, năut 23g, migdale 18,3g, arahide 16,5g, ovăz 14g, grâu 13g,
porumb 9,4g, pâine integrală 8,9g, orez 7,2g, mazăre verde 6,7g, măsline 4g, smochine, ciuperci.
CAPITOLUL III - Lipidele
Lipidele (grăsimile) sunt compuşi chimici care au ca proprietate comună faptul că sunt insolubili
în apă şi sunt formaţi pe bază de atomi de carbon, hidrogen şi oxigen. Grăsimile, ca şi proteinele,
sunt folosite în corp ca blocuri de construcţie, pentru producerea energiei. Fiecare perete celular
este constituit dintr-un strat dublu de acizi graşi şi proteine. Organele vitale sunt căptuşite cu
ţesuturi grase. Sistemul imunitar are nevoie de acizii graşi potriviţi. Grăsimile servesc drept
mediatori antiinflamatori.
Acizii graşi sunt constituenţii principali ai grăsimilor și se împart în două mari clase:
- acizi graşi saturaţi (au o consistenţă solidă la temperatura camerei şi aproape toţi sunt de
origine animală)
- acizi graşi nesaturaţi (sursa principală sunt vegetalele, în special nucile, migdalele şi alte
fructe oleaginoase) sunt de două feluri: acizi graşi polinesaturați și acizi graşi mononesaturați.
Acizii graşi saturaţi sunt grăsimile cele mai periculoase pe care le putem folosi în alimentaţie.
Ei intră în componența produselor de origine animală (lapte, ouă, brânză, unt) şi cresc foarte
mult nivelul colesterolului sanguin, împiedicând activitatea de dizolvare a cheagurilor şi făcând
sângele gros, crescând atacurilor de cord şi al accidentelor vasculare cerebrale. Grăsimile
saturate influenţează şi hormonii, ridicând nivelul de estradiol în sânge și favorizând astfel
cancerul de sân şi de prostată.
Acizii graşi polinesaturați sunt de consistenţă fluidă la temperatura camerei şi se găsesc în
uleiurile vegetale, seminţe, cereale, legume. Cel mai des întâlnit este acidul linoleic, acidul gras
omega 6 și acidul gras omega 3. Dintre aceştia, omega 3 are efect favorabil asupra organismului.
Acizii graşi mononesaturați sunt cei mai utili sănătăţii, protejând împotriva bolilor cronice,
scăzând colesterolul rău și tensiunea arterială, ameliorând fluxul sanguin, ajutând la echilibrarea
glicemiei şi scăzând riscul de cancer. Faptul că acizii graşi mononesaturati sunt cel mai util tip de
grăsimi pentru organism, fără să producă reziduuri şi toxicitate crescută, validează principiul
conform căruia organismul nostru foloseşte substanţele simple pentru nevoile sale.
Acizii graşi esenţiali pentru organism, dar care nu pot fi sintetizati pe cale naturală, trebuie
obţinuţi din dietă. Aceştia sunt: acidul linoleic, acidul linolenic, acidul arahidonic. În medie,
omul n-are nevoie de mai mult de 14 g de grăsime zilnic, pentru a-şi acoperi necesarul de acizi
graşi esenţiali și a-şi sintetiza substanţele vitale. Din nefericire, omul obişnuit consumă cam de 8
ori mai mult, surplusul depunându-se pe artere.

5

Colesterolul este acel tip de grăsime albă, ceroasă, fabricată de corpul nostru, şi care intră în
structura pereţilor celulari, fiind folosită la prelucrarea unor hormoni. În cantităţi rezonabile, el
este esenţial vieţii. Prea mult colesterol în fluxul sanguin poate duce la ateroscleroză. Din acest
motiv, nivelul crescut al colesterolului în sânge se corelează cu bolile de inimă.
Corpul produce toată cantitatea de colesterol de care are nevoie chiar dacă nu preia colesterol din
alimentaţie. Aportul extern nu este deloc necesar, deci consumarea grăsimilor saturate trebuie
drastic limitată, pentru sănătate şi echilibru.
Cele mai bogate alimente în colesterol sunt: creierul (2300mg/100g produs), gălbenuşul de ou
(1500mg/100g produs), ficatul (360mg/100g produs), untul (250mg/100g produs), brânzeturile
grase, mezelurile, smântâna, laptele. Fructele, cerealele și zarzavaturile nu conţin colesterol.
Colesterolul oxidat. Colesterolul expus la atmosferă tinde să se combine cu oxigenul din aer,
producând ceea ce se numeşte colesterol oxidat. Acesta are un efect mortal asupra vaselor de
sânge, distrugând celulele peretelui interior al arterelor. Produsele oxidate, precum crema în care
se combină ouăle, laptele şi zahărul, la fel ca şi îngheţata sau laptele praf, brânza parmezan şi
untura ridică riscul manifestării unui infarct sau al unui accident vascular cerebral.
Efecte şi boli cauzate de excesul de grăsimi
Tratarea cu succes al astmului este posibilă printr-o dietă fără grăsimi.
Pacienţii care manifestă boală Crohn (enterită regională) nu tolerează grăsimile în dietă.
O dietă bogată în grăsimi duce la un conţinut ridicat de colesterol al bilei şi la formarea de calculi
biliari. De asemenea, reduce excreţia de acid uric, putând provoca atac de gută.
Grăsimile în exces duc la pierderea calciului din organism.
Margarina polinesaturată duce la un anumit grad de demineralizare al oaselor.
Durerile severe ale încheieturilor în artrita reumatismală dispar printr-o dietă săracă în grăsimi.
Scăderea eficienţei mecanismului insulinei, ca efect a excesului de grăsimi, duce la diabet.
Excesul de grăsime creşte vâscozitatea şi aderenţa sângelui, încetinind circulaţia şi ducând la
lipirea (aglutinarea) globulelor roşii, acestea fiind incapabile să se mai încarce cu oxigen şi
devenind mult mai predispuse la îmbolnăvire.
Consumul mărit de grăsimi produce afecţiuni ale sistemului cardio-cerebro-vascular, influenţând
apariţia diverselor forme de cancer: de colon, al glandei mamare, prostatei, organelor genitale
(ovar,uter,testicul), al ficatului, al pancreasului.
Acizii graşi Omega-3
Acizii graşi Omega-3 sunt sintetizati din acidul linolenic şi au efect benefic asupra organismului:
- protejează vasele sanguine, împiedică formarea cheagurilor şi spasmele coronariene.
- tind să scadă tensiunea arterială
- suprimă creşterea tumorală, prevenind cancerul de colon şi sân
- diminuează fenomenele inflamatorii în poliartrita reumatoidă
- au efect favorabil în psoriazis, scleroză multiplă, boala Crohn
- măresc reacţia organismului la insulină
Acizii graşi Omega-3 pot fi obţinuţi din mai multe alimente vegetale. Cele mai potrivite surse
bogate în Omega-3 sunt: uleiul de in, uleiul de canola, uleiul de nuci, untul de arahide, uleiul de
germeni de grâu, nucile, boabele de soia, jirul, germenii de ovăz, iarba grasă, spanacul, fasolea.
Acizii graşi Omega-3 se găsesc în cantitate mare şi în grăsimea de peşte, dar ţinând cont că peştii
sunt afectaţi de poluarea apelor, încorporând în ei cantităţi uriaşe de pesticide, acid clorocarbonic
şi metale grele, este de preferat folosirea surselor vegetale. Peştele conţine grăsimi saturate şi
colesterol, grăsimea de peşte provoacă rezistenţă la insulină şi creşte nivelul zahărului din sânge.
Uleiurile vegetale
Când sunt consumate în starea în care ni le oferă natura, grăsimile sunt elementele sănătoase şi
hrănitoare ale alimentelor. În procesul de deshidratare sau solidificare, gradul de saturaţie al unei
grăsimi creşte. Uleiurile sunt alimente foarte concentrate, ele sunt grăsime sub formă lichidă. O
6

lingură de ulei conţine aproape 14 grame de grăsime (cantitatea de care are nevoie organismul
într-o singură zi), de aceea, chiar şi cele mai sănătoase uleiuri trebuie consumate în cantităţi mici.
O adevărată bombă de grăsimi saturate este uleiul de cocos. Uleiul de palmier este asemănător,
ambele îngrăşând cel mai uşor organismul.
Uleiurile care pot fi folosite în cantităţi moderate sunt cele bogate în acizi graşi mononesatura ți
sau în acizi graşi Omega-3.
- uleiul de măsline extravirgin are un procent redus de grăsimi saturate şi conţine squalen - o
substanţă care reduce colesterolul.
- uleiul din seminţe de in este cea mai bogată sursă vegetală de acizi Omega-3, stimulează
sistemul imunitar, are efect antiinflamator și este benefic în tratarea bolilor cardio-vasculare.
- uleiul de rapiţă are cea mai scăzută concentraţie de grăsimi saturate dintre toate uleiurile,
conţinând şi acizi graşi Omega-3
- uleiul de sâmburi de struguri conţine substanţe antioxidante benefice în combaterea cancerului
şi două fitoelemente – quercitina şi acidul elagic – puternice în combaterea radicalilor liberi.
Dacă veţi alege totuşi uleiul de floarea soarelui (care conţine acizi graşi polinesatura ți, nu atât de
buni pentru sănătate), este indicat sa folosiţi varianta presată la rece.
Uleiul rafinat
Rafinarea uleiului de floarea soarelui folosit în alimentaţie se face după următoarea schemă:
- eliminarea impurităţilor prin decantare, filtrare sau centrifugare
- hidratarea cu cantităţi mici de apă, la cald
- neutralizarea acizilor graşi liberi cu ajutorul soluţiilor diluate de hidroxid de sodiu sau potasiu
- îndepărtarea săpunurilor formate prin spălarea cu apă
- decolorarea prin absorbţia pigmenților pe cărbune sau pământuri decolorante
- dezodorizarea cu jet de aburi sub vid la cald (160-180° C) cu vapori supraîncălziţi
- polisarea, care constă în reţinerea pe filtre a precipitatelor formate după răcire
Prin aceste procese se pierd fosfolipidele și substanţele proteice, se reduce conţinutul în vitamina
E, se formează compuşi ciclici de polimerizare, care au un grad ridicat de toxicitate, temperatura
ridicată de prăjire şi distilare dă naştere radicalilor liberi, iar produsul final prezintă încă urme de
solvenţi. Astfel, avem în faţă imaginea unui produs alimentar denaturat încă de la bun început, pe
care îl consumăm fără a şti în realitate nivelul riscurilor la care ne expunem organismul.
Acizii graşi de tip TRANS (AGT)
Atunci când grăsimile din alimente de origine vegetală sunt extrase din celulele plantelor şi
prelucrate, structura şi legăturile chimice ale acizilor graşi sunt modificate sau deteriorate, astfel
încât produc pagube şi inhibă activitatea celulei. Grăsimea polinesaturată trebuie rafinată şi
dezodorizată, putând fi, de asemenea, hidrogenată, pentru a fi folosită la producerea margarinei
sau a grăsimilor necesare frăgezirii aluatului. În timpul solidificării, grăsimea capătă însuşiri noi
şi ciudate, necunoscute în starea naturală. Aceştia sunt acizii graşi de tip TRANS, incompatibili
cu organismul nostru.
Iată câteva afecţiuni cauzate de folosirea acizilor TRANS:
- tulburări de ritm cardiac.
- astuparea arterelor şi îngroșarea sângelui
- slăbirea sistemul imunitar
- producerea unei sperme anormale şi scăderea nivelul testosteronului
- favorizarea cancerului de sân şi de prostată
- celule rigide, inflexibile, disfuncţionale
- afectarea pancreasului
Verificaţi cu atenţie etichetele produselor, căutaţi termenii „uleiuri vegetale hidrogenate” sau
„parţial hidrogenate” – sunt alte denumiri pentru acizii de tip TRANS (AGT)

7

Sursele principale de AGT sunt: margarina, produsele lactate procesate, dressing-uri vegetale
pentru salate, majoritatea alimentelor grase prăjite cu uleiuri rafinate și alimente procesate pentru
creşterea duratei de valabilitate.
CAPITOLUL IV – Carbohidrații sau hidraţii de carbon - Glucidele
Hidraţii de carbon sau carbohidraţii se mai numesc şi glucide, ei fiind principala sursă de energie
pentru toate funcţiile corpului uman şi oferă calorii într-o formă extrem de rapidă, fiind formaţi
doar din atomi de carbon, hidrogen şi oxigen. Carbohidraţii sunt efectiv pachete de energie solară
formate prin fotosinteza plantelor, folosiţi pentru a menţine viaţa. Clasificarea lor este:
- monozaharide, formate dintr-o singură moleculă, pot fi asimilate într-o formă directă şi rapidă;
cele mai întâlnite sunt glucoza şi fructoza; se găsesc în toate fructele şi în miere.
- dizaharide, formate din două molecule: zaharoza (în sfeclă, banane, ananas), maltoza (în
malțul de orz ) şi lactoza (în laptele mamiferelor)
- polizaharide, formate din mai multe monozaharide, sunt trei tipuri: dextrine, celuloză, amidon
Deoarece organismul uman nu poate utiliza decât substanţe în forma lor cea mai simplă, toate
zaharurile complexe (di- şi polizaharidele) trebuie mai întâi descompuse în monozaharide.
Carbohidraţii se găsesc aproape în exclusivitate în produsele de origine vegetală: cereale, fructe,
zarzavaturi, precum şi în multitudinea de produse obţinute din acestea, incluzând pâinea, pastele
făinoase, produsele de patiserie etc. Totuşi, carbohidraţii proveniţi din alimentele rafinate nu
ajută sănătatea, chiar dacă provin din mediul vegetal. Dacă veţi cerceta tabelele cu proprietăţi ale
alimentelor, veţi observa că produsele de origine animală sunt lipsite de glucide, toate prezintă
un zero sau foarte aproape de zero la această categorie. Cu excepţia laptelui mamiferelor, care
conţine lactoză, nu întâlnim alte surse de glucide în produsele animaliere. Această realitate
cunoscută şi cercetată spulberă încă un mit: „carnea oferă multă energie”. Glucidele sunt cea mai
puternică sursă de energie, iar carnea nu conţine aşa ceva. Dacă vreţi energie, căutaţi-o în fructe
şi legume, într-o formă cât mai proaspătă şi naturală. Carnea conţine în ţesuturile ei multă
adrenalină, o parte din aceasta fiind secretată de glandele suprarenale ale animalelor la abatoare,
iar asta dă consumatorului senzaţia de energie. Dar această formă de stimulare e de scurtă durată,
iar aportul energetic nu e mare, consumandu-se enorm de multă energie în procesul digestiv.
Glucoza şi fructoza
Creierul foloseşte ca sursă de energie glucoza, un carbohidrat simplu, justificând un procent de
15% din metabolismul nostru, deşi reprezintă doar 2% din masa corpului nostru. Corpul tinde să
conserve carbohidraţii mai ales pentru funcţia creierului, iar grăsimile, pentru celelalte funcţii.
Privând organismul de fructoză şi glucoză (carbohidraţii cei mai simpli şi mai bogaţi în energie)
obţinuţi din fructe, seminţe şi legume, acesta este nevoit să folosească proteinele şi lipidele
pentru a obţine energia necesară, prin oxidare rezultând surplus de reziduuri metabolice, care
intoxică şi îmbâcsește sistemul.
Neuronii se hrănesc în special cu fructoză, care este absorbită foarte uşor de membrana celulară
prin procesul de difuziune; fructoza este bogată în electricitate, minunată pentru regenerarea
sistemului nervos.
Combustibilul principal al corpului nostru este glucoza, care poate ajunge cu uşurinţă în fiecare
celulă numai în prezenţa insulinei, produsă de pancreas. Când nivelul glicemiei creşte,
capacitatea rinichilor de a reţine zaharurile încetează, acestea trecând direct în urină. Astfel, se
ajunge la o urinare excesivă, oboseală precoce, foame excesivă.
Carbohidraţii din alimentele rafinate
Există două tipuri de hidraţi de carbon disponibili: cei rafinaţi şi cei complecşi. Cei rafinaţi sunt
de fapt amidonurile şi zaharurile obţinute din plante prin îndepărtarea mecanică a straturilor
exterioare care conţin majoritatea vitaminelor, mineralelor, proteinelor şi fibrelor acestora.
Aceste alimente au valoare nutritivă foarte scăzută. Astfel, consumul de zahăr şi făină albă
obişnuite, paştele făinoase rafinate, fulgii îndulciţi, bomboanele, băuturile răcoritoare bogate în
8

zahăr, ar trebui evitate pe cât posibil. Alimentele bogate în carbohidraţi complecşi, precum
fructele şi legumele proaspete, neprelucrate, și cerealele integrale sunt extraordinare surse de
energie pentru susţinerea sănătăţii corpului. În schimb, combinaţia zahăr alb și orez alb e extrem
de dăunătoare. Din cauza înlăturării complexului vitaminelor B din orez, carbohidraţii arşi prin
procesul de rafinare al zahărului provoacă dezechilibru şi cresc cererea de vitamine în sistem.
Pâinea albă
Marea majoritate a oamenilor consumă pâinea albă, un aliment gustos, cu aspect plăcut, cu multe
calorii, însă cu valoare nutritivă aproape nulă, din cauză că din făină sunt eliminate practic toate
fibrele alimentare, vitaminele şi mineralele esenţiale. În plus, când calitatea grâului nu este cea
mai bună, se adaugă amelioratori, aşa-numitele E-uri, iar pentru albirea şi accelerarea maturării
făinei este folosit bioxid de clor, triclorură de azot şi peroxid de benzoil, cauzând în timp majore
afecţiuni ale sistemului nervos, favorizând obezitatea şi sporind nivelul de toxine din organism.
Deficitul de vitamine din complexul B aduce după sine un sistem imunitar slăbit și dezechilibre
hormonale. Săracă în calciu şi magneziu, pâinea albă poate determina în timp afecţiuni osoase,
rahitism și tulburări nervoase.
Zahărul
Zahărul de masă obişnuit este o dizaharidă, dar un produs rafinat, deposedat de mineralele şi
vitaminele care se găsesc în mod natural în sfeclă şi trestie, fiind foarte concentrat. Îngreunează
sistemul, inhibând delicatele procese chimice care au loc în celule. Iată câteva efecte ale sale:
- subminează sistemul osos, utilizânf (mai degrabă, furând) calciul din corp pentru metabolizare
- produce carii dentare prin creşterea acidităţii în cavitatea bucală, determinând un deficit de
minerale la suprafaţa dinţilor
- produce deficit de vitamina B perturbând astfel activitatea sistemului nervos central; dă naştere
depresiei, anxietăţii, oboselii cronice, afectează memoria
- predispune organismul la hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, infarct miocardic
- afectează sistemul hormonal, producerea de insulină (alergii şi diabet)
- produce polipi de colon, apendicite, acnee
Îndulcitorii artificiali
Zaharina (E-954) este de până la 300 de ori mai concentrată decât zahărul. Utilizarea zaharinei
este strâns legată de apariţia cancerului la vezica urinară. Ciclamatul (E-952) a fost interzis de
către FD (Agenţia pentru Administrarea Alimentelor şi Medicamentelor în SUA).
Aspartamul, cunoscut sub brandul comercial Nutrasweet, este o neurotoxină care se descompune
în formaldehidă (formol). Folosirea lui dă tot felul de alergii, afecţiuni dermatologice, tulburări
ale vederii, colici, ameţeli, cefalee, apatie.
CAPITOLUL V - Fibrele vegetale
Fibrele vegetale fac parte din marea categoria a glucidelor, însă cele mai multe dintre ele prezintă
particularitatea de a nu fi digerate de către organismul nostru. Ele sunt pur şi simplu un balast ce
se elimina o dată cu celelalte reziduuri, în urma procesului de digestie şi fermentaţie, funcţionând
că nişte mături intestinale, absorbind toxinele. Din acest motiv s-a ajuns să se creadă că ne putem
lipsi de ele, deşi fibrele sunt esenţiale pentru buna funcţionare sistemului. Cu cât alimentaţia este
mai săracă în fibre, cu atât conţinutul intestinului gros va fi mai dens, mai dur şi mai aderent.
Presiunea creată la acel nivel va favoriza apariţia diverticulilor şi a hemoroizilor. Presiunea va fi
crescută şi în interiorul abdomenului, favorizând apariţia herniilor abdominale, în special hiatale.
Fibrele asigură microflora intestinală normală, scade durata de menţinere a deşeurilor în colon,
având un efect favorabil în prevenirea cancerului de colon. Iatăprincipalele afecţiuni ce pot fi
prevenite utilizând suficiente fibre:
- tulburări intestinale
- diabet
9

- hipertensiune arterială
- apendicită
- hemoroizi
- vene varicoase
Carnea, laptele, ouăle şi brânzeturile nu conţin fibre. Cea mai importantă sursă de fibre ar trebui
să o constituie pâinea şi cerealele, neapărat integrale. Pâinea din făină albă este un mare obstacol
în calea stării de echilibru fizic, așa cum am menţionat și mai sus.
CAPITOLUL VI - Vitaminele
Vitaminele sunt substanţe organice esenţiale pentru viaţă. În cele mai multe cazuri, ele nu sunt
produse de organism şi trebuie luate din alimentaţie. E nevoie de vitamine pentru aproape toate
funcţiile organismului: reglează metabolismul, ajută la formarea lipidelor şi a carbohidraţilor în
energie, ajută la formarea oaselor şi a ţesuturilor etc. Vitaminele se împart în două clase:
- hidrosolubile (solubile în apă)
- liposolubile (solubile în grăsimi)
Vitamina A
- este liposolubilă
- se întâlneşte în plante sub formă de carotenoizi
- măreşte acuitatea vizuală, ajută la formarea pigmenților în retină
- protejează integritatea tegumentelor şi a mucoaselor respiratorii, digestive, urinare
- este un antioxidant și un antiinflamator
- creşte imunitatea
- stimulează funcţia de reproducere
Carenţa de vitamina A duce la hemeralopie (slabirea vederii), xeroftalmie (lipsa secreţiei
lacrimale și opacifierea corneei), probleme generale ale ochilor, boli ale pielii şi mucoaselor.
Surse de vitamina A: sfeclă roşie, morcov, cătină, păpădie, nap, spanac, pătrunjel, avocado,
andive, pepenele galben, dovlecel, roşii, ardei, broccoli, caise, coacăze, zmeură, măceşe.
Vitamina B1 – tiamina
- hidrosolubilă
- intervine în metabolismul carbohidraţilor, lipidelor, protidelor
- este antinevritică, facilitează transmiterea de impulsuri nervoase prin activarea acetilcolinei
- măreşte capacitatea de efort
- susţine producerea acidului clorhidric
- stimulează pofta de mâncare
- este un excitant al glandei tiroide
Carenţa de vitamina B1 se manifestă prin oboseală, lipsă de concentrare, iritabilitate, tulburări
gastro-intestinale, tulburări cardiace. Lipsa ei completă duce la boala beri-beri, paralizia şi atrofia
musculară a picioarelor, tulburări circulatorii. Fierberea alimentelor atrage după sine pierderi
importante de vitamina B1.
Surse: drojdie de bere, polen, arahide, germeni de grâu, migdale, nuci, alune, conopidă, orez
brun, soia, linte, năut, mazăre, portocale, smochine, usturoi, seminţe germinate.
Vitamina B2 – riboflavina
- hidrosolubilă
- catalizează reacţiile chimice necesare folosirii carbohidraţilor şi proteinelor
- are efecte în mărirea acuităţii vederii, alături de vitamina A
- previne îmbătrânirea epidermei
- susţine sistemul imunitar
- stimulează respiraţia celulară
- scade glicemia din sânge, acţionând asupra metabolismului glucidelor
10

- acţionează asupra metabolismului lipidelor şi protidelor
Carenţa de vitamina B2 duce la căderea părului, la apariţia dermatitei seboreice, conjunctivitei și
stomatitei, scade rezistenţa la infecţii, dă crampe musculare
Surse: polen, drojdie de bere, grâu încolţit, migdale, alune, nuci, conopidă, frunze de sfeclă și de
nap, soia, ciuperci, avocado.
Vitamina B6 – piridoxina
- hidrosolubilă
- reglează metabolismul proteinelor, în special în ţesutul nervos, ficat şi piele
- participă la sinteza colesterolului şi a fosfolipidelor
- stimulează metabolismul muscular
- îmbunătăţeşte activitatea miocardului.
- contribuie la formarea globulelor roşii şi la menţinerea glicemiei în limite normale
Carenţa de vitamina B6 duce la inflamaţii ale pielii, oboseală, nervozitate, insomnii, anemie,
astenie, dureri abdominale.
Surse: nuci, alune, ardei verde, avocado, germeni de grâu, orez brun, cereale integrale, varză,
seminţe de floarea-soarelui
Vitamina B12 – cianocobalamina
- hidrosolubilă
- singura vitamină care conţine cobalt
- împreună cu acidul folic (vitamina B9) devine indispensabilă în formarea celulelor în sânge, în
special în formarea hematiilor şi a leucocitelor
- ajută la refacerea sistemului nervos
- protejează ficatul, împiedicând încărcarea grasă a acestuia
- păstrează echilibrul hormonal, fiind un factor de creştere
Carenţa de vitamina B12 duce la anemie pernicioasă, prin scăderea numărului de globule roşii.
Pot apărea leziuni la nivelul măduvei spinării, nevrite, simptome digestive şi cardiovasculare.
Surse: bacteriile intestinului gros, care produc şi vitamina K, seminţe încolţite, drojdie de bere,
pătrunjel, lăptuci, praz, sfeclă, conopidă, banane, tătăneasă, orez, seminţe de floarea-soarelui.
Acţiunea vitaminei B12 poate fi blocată de anticoncepţionale, antibiotice, substanţe toxice, stres.
Vitamina C (acidul ascorbic)
- liposolubilă
- activează funcţiile tuturor celulelor, încetinind procesul de îmbătrânire celulară
- stimulează metabolismul glucidelor, lipidelor şi aminoacizilor
- sprijină funcţionarea sistemului imunitar
- protecţie ridicată pentru artere: împiedică obturarea lor, tonifică pereţii vaselor de sânge, face
sângele mai puţin vâscos, reglează nivelul colesterolului în organism.
- favorizează absorbţia fierului în organism
- asigură maturarea globulelor roşii
- stimulează funcţia tiroidei şi a suprarenalelor
- măreşte acţiunea antitoxică a ficatului
- neutralizează toxinele din sânge
- intervine în cicatrizarea rănilor
- grăbeşte formarea calusului osos în fracturi
- utilă în profilaxia cataractei
Carenţa de vitamina C duce la scorbut, debilitate, predispoziţii la infecţii, anemie, hemoragii ale
gingiilor şi pielii, demineralizarea oaselor, pierderea în greutate.
Surse: măceşe, pătrunjel, kiwi, coacăze negre, lobodă, ardei, urzici, broccoli, varză, portocale,
lămâi, grepfrut, spanac, ridichi, varză, roşii, mazăre, fragi.
Vitamina C se distruge prin procesul de fierbere.

11

Vitamina D (calciferol)
- liposolubilă
- facilitează absorbţia calciului în intestin şi depozitarea lui în oase
- sporeşte rezistenţa la infecţii microbiene
- tegumentele expuse la lumina soarelui produc vitamina D
Carenţa de vitamina D permite agravarea unor afecţiuni precum lupus, scleroza multiplă, artrita
reumatoidă, boala Crohn.
Surse: cea mai mare parte a vitaminei D care circulă prin sânge provine din ceea ce sintetizează
propria noastră piele, sub influenţa radiaţiei solare. Se mai poate obţine din drojdia de bere, soia,
banane, ciuperci, seminţe încolţite, lucernă, spanac, varză.
Vitamina E – tocoferol
- liposolubilă
- acţionează că antioxidant protejând celulele împotriva degenerării
- împiedică oxidarea acizilor graşi nesaturaţi, a vitaminelor A,C,D,F, a biotinei, a carotenoidelor.
- previne atacurile de cord şi cerebrale
- ajută la proliferarea globulelor albe, stimulând astfel imunitatea
- intervine în formarea celulelor reproducătoare
- facilitează buna funcţionare a glandei hipofize
- favorizează asimilarea calciului şi a fosforului
- facilitează depozitarea glicogenului în ficat şi muşchi
- îmbunătăţeşte circulaţia capilară, mărind capacitatea de funcţionare a muşchilor
- reduce durerile artritei reumatoide, acţionând împotriva inflamării şi rigidizării
Carenţa de vitamina E duce la afecţiuni circulatorii şi cardiace, tulburări musculare şi ale
sistemului nervos, sterilitate (atrofie testiculară, ovariană, uterină), eczeme, ulcere ale gambelor,
afecţiuni ale globului ocular prin instalarea unei miopii evolutive. La copii întârzie dezvoltarea
organelor genitale, întârzie pubertatea.
Surse: ulei de cătină, oleaginoasele (nuci, alune, migdale), avocado, broccoli, cătină, germenii
cerealelor, uleiuri vegetale neprocesate şi nerafinate, lăptuci, spanac, orez brun, seminţe încolţite.
Vitamina K
- este liposolubilă
- acţionează în ficat, determinând sinteza proteinelor necesare pentru coagularea sângelui
- este o vitamina antihemoragică
Carenţa de vitamina K duce la îmbolnăvirea aparatului digestiv.
Surse: bacteriile intestinale produc vitamina K în cantităţi suficiente. Se mai găseşte în napi,
varză, lăptucă, spanac, mazăre, lucerna, trifoi, roşii, alge marine.
CAPITOLUL VII - Mineralele
În prezent se cunosc 20 de minerale care intră compoziţia organismului nostru. Ele constituie
acel procent de 5% din greutatea corpului. În corpul nostru, mineralele sunt înnoite continuu.
Calciul are nevoie de vitamina D pentru a putea fi absorbit în intestin și de o bună funcţionare a
glandei tiroide şi a paratiroidei. Se recomandă a se consuma 500 mg/zi.
- este mineralul care oferă tărie scheletului şi danturii
- intervine în transmiterea impulsurilor nervoase în special în inimă, menţinând echilibrul
ritmului cardiac
- este necesar pentru coagularea normală a sângelui
- reglează echilibrul acido-bazic al sângelui, evitând ca acesta să devină prea acid
Deficitul de calciu atrage după sine crampe şi spasme musculare, bătăi cardiace puternice şi
neregulate, insomnie, irascibilitate, degradarea şi căderea dinţilor, scăderea rezistenţei oaselor,

12

vene varicoase, hemoragii. Cafeaua, băuturile carbogazoase, sarea în exces, tutunul, zahărul
rafinat, alcoolul, diureticele şi laxativele chimice inhibă sau extrag calciul din oase şi ţesuturi.
Surse de calciu: alge marine, orz verde, seminţe de susan, soia, migdale, alune, spanac, nuci,
fulgi de ovăz, hrişcă, mei, napi, gulii, orez brun, coajă de ou măcinată.
Fierul are nevoie de vitamina C pentru a putea fi asimilat de organismul nostru. Se recomandă
consumul a 15-20 mg/zi. În anumite situaţii, creşte necesarul de fier. Astfel, e nevoie din plin de
fier în timpul menstruaţiei, al sarcinii şi al lactaţiei, după hemoragii sau intervenţii chirurgicale.
- fierul formează hemoglobina, care dă sângelui culoarea roşie şi permite transportul oxigenului
- este constituentul unor enzime respiratorii
- susţine efortul organismului împotriva stresului şi bolii
- întăreşte sistemul imunitar şi sporeşte rezistenţa la infecţii
Carenţa de fier duce la anemie hipocromă, piele palidă și unghii friabile. Excesul de fier produce
boala numită hemocromatoză.
Cercetătorii de la Harvard au analizat obiceiurile alimentare pentru aproape 45.000 de bărbaţi
timp de 4 ani. O parte dintre ei îşi luau necesarul de fier din surse animale (fier heminic). La
aceștia s-au constatat rate mai mari de infarct decât la cei ce-şi luau fierul din surse vegetale.
Surse vegetale de fier: drojdie de bere, soia, susan, polen, fasole albă, linte, năut, ovăz, mei,
grâu, urzică, păpădie.
Magneziul. Este recomandat consumul a 300 mg/zi.
- reglează transmiterea impulsului nervos de-a lungul nervilor periferici
- acţionează în metabolismul glucidelor, proteinelor şi a lipidelor
- intervine în permeabilitatea celulară
- intervine în coagularea sanguină (inhibă vâscozitatea trombocitelor)
- poate contribui la combaterea stresului
- reglează ritmul cardiac
- scade nivelul trigliceridelor, favorizândcolesterolul bun
Alcoolul, diureticele, stresul emoţional sau fizic sărăcesc corpul de acest mineral indispensabil.
Carenţele de magneziu se manifestă prin oboseală şi senzaţie de sufocare, crampe musculare şi
cârcei, tremur al pleoapelor şi al unor muşchi, spasm în diferite organe, palpitaţii, diaree,
tulburări gastro-intestinale.
Surse: dovleac, seminţe de floarea-soarelui, migdale, soia, nuci, alge marine, făină integrală de
grâu, tărâţe, mei, ovăz, spanac, banane, în general legumele cu frunze verde-închis, avocado.
Borul este un element chimic detectabil, ale cărui efecte pozitive au fost ignorate multă vreme.
Borul lucrează împreună cu calciul şi magneziul pentru o bună funcţionare a sistemului osos.
Surse: aproape toate fructele şi legumele, mai ales păpădie, fructe uscate, caise, curmale, prune.
Cromul. Acest mineral detectabil împreună cu insulina ajută la metabolizarea zahărului. Poate
ajuta diabeticii în două feluri: stimulând producerea de mai multă insulină decât e nevoie în mod
normal de către celulele beta din pancreas; face ca insulina să acţioneze într-un mod mai eficient,
în acest fel menţinând un nivel constant de glucoză în sânge.
Surse: drojdia de bere, broccoli, suc de struguri, fasole verde, lăptuci.
Cuprul. De acest mineral este nevoie pentru a transforma fierul din organism în hemoglobină.
Ajută la menţinerea sănătăţii oaselor, a vaselor de sânge şi a nervilor, ca şi la buna funcţionare a
sistemului imunitar.
Surse: grâul, fasolea, prunele uscate, seminţele de toate felurile
Iodul este un micronutrient de importanţă vitală în funcţionarea glandei tiroide, care produce
hormonii ce controlează multe funcţiile ale organismului. Carenţa de iod duce la hipotiroidism,
caracterizat prin letargie, guşă sub barbie, greutate avansată şi frisoane.
Surse: fructele de mare, nucile, algele (chlorella, varecul)
13

Manganul activează enzimele necesare pentru asimilarea vitaminei C, a biotinei şi a tiaminei.
Este foarte important pentru buna funcţionare a sistemului nervos şi producerea hormonilor
sexuali. Este un antioxidant, de aceea poate preveni apariţia cancerului şi a bolilor de inimă.
Surse: nuci, cereale, zarzavaturi, mazăre, sfeclă.
Fosforul este esenţial în procesul de transformare a hranei în energie şi în formarea materialului
genetic, a membrelor celulare şi a diferitelor enzime. Pentru a acţiona corect, calciul şi fosforul
trebuie să se afle în raport de 2/1 în organism. Carenţele de fosfor sunt extrem de rare.
Potasiul. Împreună cu sodiul, acest mineral menţine în echilibru cantitatea de apă din organism
şi ritmul cardiac. Este extrem de important pentru buna funcţionare a nervilor şi a muşchilor. Un
aport scăzut de potasiu este asociat cu o tensiune arterială ridicată şi cu aritmie. Surplusul de
potasiu este eliminat prin rinichi, de aceea, cei care suferă de deficienţe renale, n-ar trebui să
consume alimente bogate în potasiu.
Surse: cartofi, dovlecei, caise uscate, banane, suc de portocale, prune uscate.
Seleniul. Deşi nu avem nevoie decât de o cantitate infimă din acest mineral, el este esenţial în
buna funcţionare a organismului nostru. Detoxifică corpul de mercur, cadmiu, arsenic şi alte
substanţe toxice potenţial cancerigene, combinându-se cu ele, pentru a forma compuşi ce sunt
eliminaţi de organism. Seleniul colaborează strâns cu vitamina E, care este tot un antioxidant.
Protejează membranele, reduce riscul de cancer, fortifică sistemul imunitar şi reduce cerinţele de
B12 din organism. Îngrăşămintele pe bază de sulf împiedică plantele să asimileze seleniu. Multe
dintre sourile erbicidate sunt sărăcite de seleniu şi alte elemente valoroase. Procesele de rafinare
a făinii distrug seleniul concentrat în germeni şi tărâţe. Absenţa seleniului din organism conduce
la boli tumorale şi cardiovasculare, oboseală, chisturi, slăbiciune musculară, rezistenţă scăzută la
infecţii, sterilitate, afecţiuni ale ficatului. Creierul privat de seleniu manifestă perturbări ale
activităţii principalilor neurotransmiţători: serotonină, adrenalină, dopamină.
Surse: nuci braziliene, polen, usturoi, ceapă, struguri negri, grâu integral.
Zincul. Acest mineral joacă un rol important în divizarea, creşterea şi repararea celulelor. Din
acest motiv, este extrem de important în procesul de vindecare a rănilor, în care este necesară o
producţie de celule noi. Zincul este esenţial pentru păstrarea nealterată a simţurilor (gust, miros,
auz) ca şi pentru buna funcţionare a sistemului reproducător masculin. Zincul este un mineral
esenţial pentru funcţionarea normală a articulaţiilor. Nu este o surpriză că la reumatici nivelul de
zinc este mai scăzut faţă de persoanele sănătoase. Zincul poate preveni îngroşarea prostatei, una
dintre cele mai întâlnite probleme printre bărbații vârstnici.
Surse: drojdia de bere, fasolea, germenii de grâu, algele marine (varec, chlorella), seminţele de
dovleac şi de floarea soarelui neprajite, sfecla roşie, ciupercile.

PARTEA A III-A - ŞTIAŢI CĂ... ?
Studiile recente arată că ingredientele care intră în compoziţia medicamentelor utilizate în mod
obişnuit pentru răceli, alergii, diverse dureri, determină scăderea nivelului vitaminei A din sânge.
Iar dacă ţinem seama că vitamina A protejează şi întăreşte membranele şi mucoasele care
căptuşesc nasul, gâtul şi plămânii, atunci realizăm că un deficit al acestei vitamine creează un
mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor, prelungind, de fapt, boala pe care medicamentul
trebuia să o vindece.
Aspirina - medicamentul miraculos la îndemâna oricui, cel mai utilizat ingredient din sfera
analgezicelor şi remediilor împotriva virozelor şi sinuzitelor, este de fapt un „hoţ” de vitamina C.
Chiar şi o cantitate mică de aspirină poate tripla viteză de eliminare a vitaminei C din organism.
De asemenea, conduce la apariţia unei carenţe de acid folic şi vitamina B, determinând anemii şi
tulburări digestive.
14

Corticosteroizii (cortizonul, prednisonul) - utilizaţi în artrite, astm, afecţiuni dermatologice,
tulburări oftalmologice şi sanguine, duc la scăderea nivelului de zinc din organism.
Laxativele şi antiacidele afectează metabolismul calciului şi fosforului, distrugând cantităţi mari
de vitamina A,E,D şi K.
Antibioticele şi diureticele prescrise pentru hipertensivi scad nivelul potasiului din organism.
Seminţele de dovleac sunt o bună sursă de zinc şi fier, concentraţia de proteine fiind foarte mare
(30%), și conţin toţi aminoacizii esenţiali. Conţin de asemenea cea mai mare cantitate de
melatonină (hormonul care reface organismul). La aceeaşi cantitate de seminţe de dovleac,
concentraţia fierului este de 3 ori mai mare decât într-o friptură.
Seminţele de susan sunt bogate în magneziu, zinc, calciu şi fier, conţin 20% proteine, toţi
aminoacizii esenţiali, 50% grăsimi, iar la aceeaşi cantitate, concentraţia de calciu este de 20 de
ori mai mare decât în carne şi de 10 ori mai mare decât în lapte şi brânzeturi.
Sarea din bucate: Sarea fină pe care o folosim în mod obişnuit ascunde un lucru pe care nu
foarte multă lume îl cunoaşte: este tratată cu E 535, adică ferocianură de sodiu, o substanţă cu un
înalt grad de toxicitate. Ea nu conţine deloc magneziu (spre deosebire de sarea gemă), un mineral
esenţial pentru sănătatea sistemului cardiovascular. În magazinele naturiste găsim înlocuitori de
succes, precum sarea gemă neiodată, sarea de mare, sau cea mai bogată dintre toate, sarea roz de
Himalaya. Dar chiar şi acestea trebuie consumate cu grijă, în cantităţi potrivite. În cazul unor boli
ale rinichilor sau inimii, în cazul hipertensiunii arteriale sau al bolilor reumatice, se recomandă
reducerea drastică a cantităţii de sare, sau chiar la eliminarea ei din alimentaţie. Pentru obişnuirea
gustului cu hrana fără sare, se pot folosi condimente uşoare precum: pătrunjel, mărar, tarhon,
cimbru, busuioc, oregano, rozmarin, salvie, schinduf etc.
Laptele de vacă este cel mai comun alergen. Se estimează că laptele conţine peste 150 substanţe
alergene. O pauză sau eliminarea totală a laptelui din alimentaţie poate elibera corpul de tot felul
de manifestări alergice. Multe persoane s-au vindecat de afecţiuni foarte vechi, a căror cauză nu
a putut fi determinată de medici, prin simpla decizie de a elimina laptele din alimentaţie.
Numitorul comun al problemelor respiratorii este consumul de lapte. Secreţiile nazale excesive,
tusea şi feluritele infecţii se pot datora reziduurilor antibiotice din lapte (penicilina, eritromicina
şi altele de acest fel sunt prezente în lapte.
Laptele integral, ca și şi laptele praf, asigură un mediu propice pentru oxidarea colesterolului,
făcându-l extrem de dăunător pentru artere. Astfel, colesterolul oxidat devine un factor esenţial în
procesul de îngroşare al arterelor, numit arterioscleroză.
Ceea ce se află în sângele vacii determină calitatea laptelui. Bacteriile, hormonii, pesticidele şi
alte contaminante din lapte ajung în organismul nostru o dată cu consumul de lapte.
Copiii pierd abilitatea de a digera lactoza prezentă în lapte o dată cu încheierea primei perioade
de creştere. Pentru ei este necesar doar laptele matern, ca primă formă de hrană, când vin pe
această lume. În mod natural, în timp, organismul copilului pierde lactaza, enzima necesară
pentru descompunerea lactozei în două zaharuri simple, ce pot fi asimilate de organism. Astfel,
lactoza nedigerată trece în intestinul gros, fiind principala cauză a apariţiei colicilor la copii.
Studiile arată că consumul de lapte de vacă de către copii are legătură cu apariţia unor secreţii de
mucus, tuse şi diferite afecţiuni ale plămânilor.
Răcelile, gripa, oreionul că şi orice inflamaţie limfatică, nu sunt doar nişte „boli ale copilăriei”.
Ele sunt legate direct de consumul de lapte şi produse lactate, iar cei mai mul ți părinţi nu cunosc
acest detaliu extrem de important.
15

Revista medicală britanică Lancet afirmă că scleroza multiplă are legătură cu consumul de lapte.
Scleroza multiplă este o afecţiune neurologică ce distruge ţesutul izolator al celulelor nervoase
ale creierului, nervul optic şi cordul spinal. Laptele este bogat în calciu (acesta este unul dintre
argumentele celor ce-l recomandă), însă doar 10-15% din calciul laptelui este asimilat de
organismul uman, deoarece proteinele laptelui conţin mult sulf şi fosfor, fapt ce determină slaba
asimilare a calciului lactic. Microbacteria paratuberculosis, transmisă prin lactate, are legătură
cu apariţia bolii Crohn a intestinelor.
Brânza este un produs lactat obţinut prin putrefacţie, care are ca rezultat producerea aminelor,
amoniacului, acizilor graşi iritanţi (acidul butiric şi caprilic) şi acidului lactic. Toate acestea sunt
toxine care irită sistemul nervos şi tractul gastro-intestinal. Anumite amine interacţionează cu
nitraţii prezenţi în stomac, formând nitrozamina, un agent cauzator de cancer.
O variantă de început o poate fi eliminarea produselor lactate din alimentaţie pentru o un anumit
timp, pentru a se analiza rezultatele dietei. Pentru rezultate notabile, este recomandată o perioadă
minimă de 21 de zile. Laptele de vacă poate fi înlocuit cu lapte de soia, de migdale, de grâu
germinat sau de seminţe de floarea soarelui, variante foarte gustoase şi mult mai sănătoase.

PARTEA A IV-A
PRINCIPIILE UNEI NUTRIŢII SĂNĂTOASE ŞI ECHILIBRATE
CAPITOLUL I - Mici secrete
Există câteva mici secrete în această complexă zonă a nutriţiei, care dacă ar fi cunoscute şi
urmate la scară largă, calitatea vieţii umane s-ar îmbunătăţi rapid iar marea majoritate a bolilor ar
fi de domeniul trecutului, longevitatea fiind în acest caz ceva firesc. Fiecare dintre noi are datoria
să cunoască aceste secrete şi să le aplice cât mai des în viaţa de zi cu zi, aceasta fiind calea
directă către vindecarea corpurilor noastre și aducerea lor la parametrii optimi. Fără boli, specia
umană ar fi mult mai eficientă pe această planetă, iar nivelul de fericire ar creşte văzând cu ochii.
Să amintim câteva dintre acestea:
- Nu lăsați mult timp în apă fructele, legumele sau verdeţurile pe care vreţi să le spălaţi, pentru că
vor pierde o mare cantitate de vitamine (mai ales cele hidrosolubile) şi alte substanţe valoroase.
Spălați rapid sub jet puternic şi apoi scurgeţi. În cazul rădăcinoaselor, multe dintre substanţele
valoroase se află în coajă. Acesta este motivul pentru care nu este recomandat să îndepărtăm
coaja cu cuţitul. Putem folosi o perie cu care să frecăm energic murdăria și să clătim sub jet.
- Cu cât evităm mai mult tocarea mărunt, cu atât vom avea o hrană mai sănătoasă, deoarece
procesul oxidativ începe din momentul tăierii. Astfel că, este mai sănătos să muşti dintr-un măr
decât să-l tai felii, dar dacă totuşi alimentul este mărunţit, să nu treacă mai mult de jumătate de
oră până când îl mâncați.
- Reîncălzirea mâncării nu-i o idee prea bună. Mâncarea trebuie consumată proaspătă, altfel îşi
pierde aproape toată valoarea nutritivă, devine ingestă şi toxică. Reîncălzirea repetată distruge
toate vitaminele şi mineralele, iar ceilalţi nutrienţi sunt alteraţi, mâncarea devenind practic
moartă din punct de vedere energetic.
- Când folosim mâncăruri şi băuturi fierbinţi sau reci, creăm un şoc pentru mucoasa stomacului
nostru, generând stres biochimic. Ciorba fierbinte sau apa de la frigider sunt bulversante pentru
aparatul digestiv, slăbindu-l în timp. Folosiţi alimentele într-un interval termic de 15-35° C.
- Să evităm amestecul hranei solide cu cea lichidă. Prin amestecarea ciorbei cu felul doi se
diluează sucurile gastrice, întârziind procesul de digestie. Astfel, corpul nostru va pierde foarte
multă energie. Se recomandă ca fiecare tip de mâncare să fie consumat independent, cu o pauză
de minimum 2-3 ore între ele.
16

- Apa poate fi băută fie cu 20-30 minute înainte de masă, fie cu 45-60 minute după masă, dar
niciodată în timpul mesei. Dacă totuşi vă este sete, puteţi bea câteva înghiţituri mici. Reţineţi că
apă băută în timpul mesei diluează sucurile gastrice, încetinind digestia.
- Chimia ne învaţă că, asociind o bază cu un acid, cele două elemente se vor neutraliza reciproc.
Fermentaţia şi putrefacţia înlocuiesc atunci enzimele digestive, făcându-se o descompunere
incorectă a alimentelor, provocând malabsorbție, acidoză şi înfometare celulară.
- Cel mai sănătos este ca fructele să fie consumate singure şi nu împreună cu alte alimente.
Motivul este că fructele au cel mai rapid timp de digestie, iar combinarea lor cu alt tip de
alimente, care se digeră mai lent, le împiedică digestia, ele rămânând captive în stomac multă
vreme, unde fermentează. Același lucru se întâmplă și în cazul pepenelui.
- Dacă un amidon, cartoful, se combină cu o proteină, soia, cele două elemente se ciocnesc, iar
zahărul intrat în fermentaţie produce alcool, ceea ce va crea hiperaciditate și congestionarea
mucoasei stomacale și va afecta ţesuturile hepatice, pancreatice şi ale glandelor suprarenale.
Diabeticii au cele mai mari probleme cu nivelul glicemiei dacă mănâncă în acest mod.
- Oleaginoasele (nuci, migdale, alune) şi seminţele, fiind bogate în proteine, se combină cel mai
bine cu leguminoasele (preponderent proteice).
- Combinaţia lapte/ou/zahăr este un factor major în apariţia sclerozei multiple.
- Amestecurile prea bogate sunt greu digerabile. Cu cât mai simple vor fi mesele, cu atât mai
eficient va fi procesul digestiv.
CAPITOLUL II - Program şi regularitate
Pentru cele mai multe persoane, două mese pe zi sunt suficiente. Aceasta va da stomacului timp
pentru odihnă. Singura excepţie o face diabeticul de tip 1 (insulino-dependent) care are nevoie de
3 mese pe zi şi o gustare înainte de culcare, pentru fazele când glicemia nu poate fi ţinută sub
control. Programul cu două mese pe zi, dă cele mai bune rezultate pe termen lung, obişnuind
organismul să producă acid clorhidric într-un mod ordonat şi nu continuu, baza fiind ritmul de
viaţă circadian (ceasul nostru biologic natural).
Prima masă a zilei este şi cea mai importantă pentru că oferă hrană corpului şi minţii atunci când
acestea sunt cele mai active şi au nevoie de cea mai multă energie. Un mic dejun bogat în fructe,
cereale, nuci, adică bogat în vitamine, minerale, proteine, fibre şi ceva carbohidraţi, produce mai
multă energie, mai puţină somnolenţă, contribuie la susţinerea funcţiilor creierului şi la controlul
nervilor şi muşchilor. Mişcarea după masă este esenţială! Evitaţi odihna sau somnul de după
masă, pentru că acestea încetinesc digestia şi induc, în timp, senilitate. Nu este nevoie să facem
efort masiv. O plimbare sau o activitate uşoară ajută enorm digestia şi instalarea unui echilibru
general în corpul nostru.
CAPITOLUL III Faza interdigestivă – secretul unui surplus de energie
Studiile estimează că cei mai mulţi oameni îşi iau cam 30% din hrana lor zilnică mâncând între
mese. Ne-am transformat în nişte creaturi ciudate, care ronţăie pe apucate. Faza interdigestivă a
activităţii intestinale este o etapă căreia foarte puţini îi dau importanţă, însă ceea ce trebuie să
ştim este că o masă obişnuită are nevoie de până la 4 ore pentru ca tractul intestinal să fie curăţat
în totalitate.Tractul intestinal nu se poate curaţa dacă stomacul şi intestinul subţire nu sunt golite
de hrană, respectiv de reziduurile alimentare.
Mulţi oameni nu cunosc faza interdigestivă, pentru că pur şi simplu nu ştiu că este neapărat
nevoie de pauze între mese. Chiar şi o nucă mâncată între mese va ţine sistemul într-o continuă
etapă de digestie, aceasta fiind principala cauză pentru apariţia numeroaselor boli inflamatorii,
17

ulceraţii sau alte tulburări ale sistemului nostru digestiv, inclusiv îngrăşarea excesivă şi mai ales
cancerul de rect sau colon. Odihnirea sistemului digestiv ne va aduce un surplus energetic vizibil.
Este neapărat necesară stabilirea unui stil de hrănire regulat, dacă ţinem să avem un corp sănătos
şi echilibrat.
CAPITOLUL IV - Prepararea termică a alimentelor
Consumând alimente în stare cât mai naturală, proaspete, vii, ale căror proprietăţi chimice şi
valenţe energetice nu au fost modificate de intervenţia omului, vom observa în cel mai scurt timp
o schimbare majoră a stării generale de sănătate şi a nivelului de vitalitate. Mâncarea preparată
termic determină pierderea multor elemente valoroase. Radicalii liberi prezenţi își transformă
structura chimică şi nivelul de energie electromagnetică, astfel încât hrana noastră va deveni o
aglomerare de toxine împotriva cărora organismul va trebui să lupte, în loc să o utilizeze pentru
acumularea de energie şi regenerare. Cu cât dieta este compusă dintr-un procent mai mare de
hrană în formă pură, cu atât nivelul general de sănătate va fi mai ridicat.
Amidonul, care se gaseşte în cantităţi apreciabile în cartofi şi cereale, necesită fierbere. Prin
fierbere, rezultă compuşi mai ușor digerabili ai amidonului. Bineînţeles, pentru anumite scopuri
terapeutice (de pildă cicatrizarea unui ulcer gastic) şi folosit pe o perioada limitată de timp,
amidonul proaspăt extras cu ajutorul storcătorului electric va avea efecte benefice. Totuşi, pentru
consumul obişnuit, cartoful este bine să fie fiert sau copt.
În faza acută a gastritei hiperacide, a ulcerului gastro-duodenal şi a unor boli legate de inflamarea
intestinelor, se va evita consumul de alimente crude, ce conţin fibre și ar putea să înrăutăţească
manifestarea bolii. De aceea, în astfel de cazuri, se recomandă prepararea termică u șoară a
alimentelor vegetale, care va modifica fibrele vegetale, formând un gel al pectinei, înmuind şi
frăgezind fibrele de celuloză, făcându-le mai tolerante pentru digestie şi tranzitul intestinal.
Acrilamida este o substanţă toxică cu potenţial cancerigen, care se formează în alimente în
timpul preparării lor termice. Ea începe să se producă atunci când temperatura ajunge la 120°C,
concentraţia ei crescând o dată cu temperatura. Acrilamida se formează din reacţia aminoacizilor
cu hidraţii de carbon, când alimentele coapte sau prăjite încep să capete culoare, gust şi miros.
Nivelul riscului apariţiei cancerului din cauza acrilamidei poate fi comparat cu riscul de cancer
din cauza fumatului. Alimente din comerț care conţin cantităţi mari de acrilamidă sunt cipsurile,
pop-corn, pâinea prăjită, sticks-urile, biscuiţii, gogoşile.
Microundele „gătesc” alimentele prin alternarea polarităţii magnetice a atomilor de mii de ori pe
secundă, producând modificări în structura lor moleculară şi căldură prin fricţiune atomică, dând
astfel impresia că alimentele sunt bine gătite. Această alternare a polarităţii rupe pereţii celulelor,
eliberând cantităţi uriaşe de radicali liberi, înalt reactivi, distrugând substanţele nutritive şi
impregnând hrana cu imunosupresori, cauza majoră a îmbătrânirii şi degenerării organismului.
Alimentele conservate, nu sunt doar acelea cunoscute sub numele uzual de „conserve”, ci toate
mâncărurile care în mod normal se alterează destul de repede, dar care prin anumite tehnici se
pot păstra un timp îndelungat, fără deteriorare majoră, cel puţin ca gust și proprietăţi.
Metodele de conservare sunt multiple: congelare, adăugare de substanţe conservante, afumare,
fermentare sterilizare etc. Bineînţeles că nu toate alimentele conservate sunt nesănătoase, dar
trebuie să se înţeleagă că, cu mici excepţii, astfel de surse de hrană – de pildă laptele, care se
degradează în mod normal în maximum 48 de ore, sau sucurile – nu sunt produse proaspete, aşa
cum încerca să ne convingă reclamele comerciale, iar conţinutul lor în vitamine şi minerale
sensibile la păstrare (vitamina C, vitamina P, fier etc.) este datorat exclusiv adaosurilor sintetice.
Hrana conservată, congelată sau cea gătită excesiv poate fi, în cel mai fericit caz, neutră pentru
om, oferind satisfacţie doar papilelor gustative. O hrană lipsită de orice naturaleţe, care, de altfel,
şi-a dovedit pe deplin nocivitatea, ar trebui exclusă din meniul oamenilor care urmăresc să fie şi
să rămână sănătoşi. Ca o concluzie generală, putem spune că tratarea termică a alimentelor este
18

sursa principala de intoxicare și otrăvire cronică, zi de zi, an de an, toată viaţa, de la naştere şi
până în momentul degradării supreme.
Se consideră că, virtual, toate alimentele prelucrate prin căldură conţin compuşi mutageni, mulţi
dintre ei nefiind identificaţi. Organismul uman dispune de sisteme enzimatice de detoxifiere, care
acţionează sub control genetic la nivelul celulei, pentru refacerea structurilor distruse. Enzimele
sunt capabile să elimine riscul creat de cantităţile relativ mici de compuși mutageni care s-ar
putea afla în mod normal într-o alimentaţie naturală. Dar când oamenii consumă cantităţi uriaşe
de hrană procesată termic, pe deasupra şi rafinată şi încărcată cu aditivi chimici, procesul
accelerat de degradare celulară şi îmbătrânire prematură a organismului este inevitabil, aceasta
fiind cauza principala a numeroaselor boli şi a morţii timpurii. Regulile unei hrăniri sănătoase
trebuie să urmărească un comportament alimentar chibzuit, simplu şi cât mai natural.
CAPITOLUL V - Exerciţiul fizic
Cei mai mulţi oameni mai degrabă ruginesc decât se uzează. Cel puţin de două ore pe zi ar
trebui să fie consacrate exerciţiilor fizice. T. Jefferson
Pe lângă dietă, cea mai importantă activitate pentru menţinerea stării de sănătate şi a echilibrului
mental o reprezintă mişcarea. Suntem cea mai complexă maşinărie de pe planetă. Suntem atât de
bine proiectaţi, încât fiecare detaliu contează şi ne poate afecta într-un mod sau altul. În vremuri
preistorice, mişcarea era inevitabilă. Oamenii erau nevoiţi să se miște mult pentru a supravieţui,
pentru a-şi procura hrană sau pur şi simplu pentru a-şi salva viaţa primejduită de animalele de
pradă. Astfel, pe vremea aceea, mişcarea era ceva natural. Cu cât mintea umană a evoluat mai
mult, cu atât oamenii au găsit metode prin care să facă mai puţină mişcare, ajungând în unele
cazuri ca singurele mişcări pe care le fac să fie din degete, la calculator, sau atunci când conduc,
mănâncă, beau sau se uită la televizor. Mişcarea a devenit ceva nefiresc. Nemaifiind nevoit să se
mişte pentru a supravieţui, omul a pierdut această extrem de importantă componentă a sănătăţii şi
a stării de bine, organismul nostru devenind din ce în ce mai predispus îmbolnăvirii. Toate
sistemele corpului beneficiază de avantajele mişcării fizice zilnice. Iată câteva avantaje generale
pe care le poate aduce practicarea exerciţiului fizic:
Sistemul nervos
- mişcarea creşte secreţiile de dopamină şi serotonină, compuşi chimici ai creierului cu efect
euforizant (numiţi şi „hormonii fericirii”) şi în special al betaendorfinei, hormon care calmează
durerile şi creează bună dispoziţie
- îmbunătăţeşte capacitatea de concentrare, echilibrul, creativitatea şi performanţă intelectuală
- reduce stresul, anxietatea şi frustrarea
- ajută la ridicarea moralului, fiind recomandat în locul antidepresivelor sau al calmantelor
- reduce tensiunea nervoasă, atenuând efectele dăunătoare ale expunerii la cortizol, hormonul
produs de glandele suprarenale în caz de stres
- mişcarea funcţionează ca un tranchilizant natural.
Sistemul osos
- mișcarea întăreşte oasele şi îmbunătăţeşte puterea musculară şi rezistenţa
- articulaţiile devin mai flexibile pentru a permite o mişcare mai uşoară
- reduce durerile de spate, prin îmbunătăţirea mobilităţii şi o postură corectă
- reduce riscul de osteoporoză şi fracturi
- îmbunătăţeşte gradul de absorbţie al calciului în oase
- exerciţiul în aer liber furnizează vitamina D
Sistemul circulator
- mișcarea reduce riscul de îmbolnăvire a inimii şi de accident vascular cerebral
- îmbunătăţeşte circulaţia sângelui
19

- ajută la scăderea colesterolului rău (LDL) şi creşterea colesterolului bun (HDL)
- relaxează arterele şi scade tensiunea arterială prevenind apariţia hipertensiunii arteriale .
- măreşte eficienţa inimii; o inimă mai puternică şi mai eficientă are un număr mai mic de bătăi
pe minut; de pildă, scăderea numărului de bătăi pe minut de la 70 la 60 va scuti inima de 14.000
de bătăi pe zi; imaginaţi-va ce înseamnă această economie adunata în mai mulți ani...
- prin exerciţiu fizic, vasele care transportă sângele spre inima cresc în număr şi în dimensiune
Sistemul digestiv
- mișcarea face poftă de mâncare și facilitează o absorbţie eficientă a nutrienţilor din alimente
- provocând transpiraţie, mișcarea ajută la eliminarea masivă de toxine din organism
Sistemul respirator
- mișcarea reduce rata declinului funcţiei pulmonare
- îmbunătăţeşte capacitatea organismului de a folosi oxigenul
- măreşte eficienţa plămânilor, mai multe globule roşii din sânge fiind transportate spre ţesuturi
Sistemul imunitar
- efortul fizic declanşează modificări benefice în componentele celulare ale sângelui
- sistemul reacţionează prin creşterea numărului de leucocite şi al celulelor natural killers - o
subpopulaţie de globule albe, cu rol de „ucigaşi naturali” ai celulelor cancerigene sau a celor
infectate cu viruşi
- prin mişcare se eliberează interleucine – substanţe chimice modulatoare ale sistem imunitar
Alte beneficii ale mișcării
- contribuie la dezvoltarea fizică armonioasă în perioada de creştere
- reduce probabilitatea de apariţie a diabetului şi a unor tipuri de cancer
- ajută la menţinerea unei greutăţi corporale normale
- ajută la odihna organismului prin îmbunătăţirea calităţii somnului
- stimulează măduva osoasă să producă de celule sanguine şi ajută la absorbţia fierului
- stimulează creşterea numărului de globule roşii, fiind de mare ajutor în tratarea anemiei
- activează producerea de receptori de insulină și normalizează glicemia la diabetici
- exerciţiul fizic este esenţial în tratamentul artritei reumatismale
- uşurează crampele menstruale
- dezvoltă puterea voinţei şi determinării personale
- îmbunătăţeşte imaginea de sine şi sentimentul de încredere în forţele proprii
Îndrumări privind exerciţiile fizice
Încălzirea. Aparent, cel mai dificil moment atunci când cineva începe antrenamentul, este prima
etapa, cea a încălzirii. Motivul este că cei mai mulţi nu știu un mic secret, extrem de important
pentru a duce la bun sfârşit un un antrenament complet. Corpul nostru are două căi de a produce
energie: sistemul anaerob (care nu are nevoie de oxigen) şi sistemul aerob (care are nevoie de
oxigen). Sistemul anaerob face posibile zvâcniri scurte, rapide, sprinturi de genul alergării după
autobuz. Acest sistem ne aprovizionează cu o energie imediată, de moment,dar care nu este
eficient pe termen lung, întrucât produce mari cantităţi reziduale, cum ar fi acidul lactic, care
provoacă spasme musculare, febra musculară, dureri. Sistemul aerob ne pune la dispoziţie mult
mai mută energie, dar el devine activ după câteva minute de mişcare, când fluxul sângelui se
măreşte și devine mai bogat în oxigen.
Când începem să ne antrenăm ca începători, în prima fază, corpul nostru apelează la sistemul lui
anaerob. Dacă începem un antrenament de lungă durată fără încălzire, corpul va extrage prea
multă energie din sistemul anaerob, urmarea fiind că vom obosi foarte repede şi vom face febră
musculară, riscând chiar să ne accidentăm, corpul nefiind adaptat la noul tip de mişcare. De
aceea este foarte importantă încălzirea de dinaintea antrenamentului de durată. În primele 10-20
de minute va apărea senzaţia de oboseală, dar dacă depăşim acest moment fară să renunţăm,
20

sistemul aerob va intra în funcţiune, iar restul antrenamentului poate fi continuat fără probleme,
cu un minim de oboseală resimţită. Așa că, reţineţi: 10-20 de minute de încălzire sunt esenţiale
înainte de orice tip antrenament.
Pentru un antrenament eficient, orice formă de exerciţiu ritmic şi continuu este binevenită, atâta
timp cât sunt solicitate toate grupele de muşchi şi toate încheieturile. Mersul rapid, jogging-ul,
înotul, schiatul, mersul pe bicicletă, fitness, kangoo jumps etc. sunt foarte utile, ca şi micile
trucuri de genul urcatului pe scări în locul folosirii liftul, mersul pe bicicletă sau pe jos la lucru
sau parcarea maşinii la câteva sute de metri de locul de muncă – toate sunt excelente dacă sunt
introduse ca obiceiuri, prin repetare regulată, în stilul nostru de viaţă.
Exerciţiile foarte solicitante nu sunt esenţiale, pentru unii putând fi chiar dăunătoare, devenind o
formă de stres. Orice doză de exerciţiu fizic regulat, de intensitate moderată, aduce beneficii
pentru sănătate. Dacă nu vom face altceva decât să mergem pe jos o jumătate de oră, de 4-5 ori
pe săptămâna, deja riscul de moarte prematură deja se reduce cu 25%. Dacă mai adăugăm o oră
de exerciţii fizice intense, riscul scade până la 50%. Nu e nevoie să facem mişcarea într-o singură
repriză zilnică. Se pot face exerciţii de încălzire şi întindere dimineaţa, iar seara putem practica
exerciţii mai intense. Este o necesitate pentru corpul nostru să facă mişcare de cel puţin 3 ori pe
săptămână, zilnic fiind cel mai eficient.
Motivarea este aspectul cel mai important. Crezi că eşti prea ocupat că să mai faci sport? Dacă
serviciul, familia şi zecile de probleme care apar în fiecare zi te obosesc şi la sfârşitul zilei nu
mai vrei decât să te întinzi în pat şi să dormi sau să te uiţi la un film, aminteşte-ţi că nimic nu se
face fără motivaţie. Stabileşte, înainte să-ţi planifici exerciţiile, de ce vrei să faci sport şi cât de
important e pentru ţine acest lucru. Fie că vrei să slăbeşti, să ai un mod de viaţă sănătos sau o
stare de spirit mai bună, motivul îţi poate veni în ajutor când vrei începi să faci sport. Eventual,
scrie undeva, mare, la vedere, motivele pentru care vrei să-ți faci din mișcare obicei zilnic. Nu
pleca la drum fără motivaţie! Nimic nu e mai greu decât să te apuci de ceva fără să fii motivat.
Trebuie mereu să ai în minte obiectivul principal. Ţine un jurnal sau un calendar de lucru, pentru
a-ți monitoriza progresele. Este extrem de eficient. Fără efort nu câştigi nimic. Durerea poate să
apară oricând în timpul unei sesiuni de fitness. Dacă renunţi definitiv la sport doar pentru că ai
dureri, nu obţii nimic. Fă o pauză de câteva zile şi încearcă din nou! Trebuie să ai voin ță. Iată
câteva trucuri utile pentru automotivarea de a face din mişcarea regulată un mod de viaţă:
Timp pentru tine. În timp ce mulți oameni îşi fac timp să aibă grijă de alte persoane (copii,
consoartă, colegi, şefi etc.), nu-şi fac timp şi pentru nevoile personale. Fă din timpul dedicat
propriei persoane o necesitate şi nu rata antrenarea fizică. Nu se va ocupa nimeni de sănătatea ta
personală mai mult decât tine.
Atingerea unui obiectiv. Fixează-ţi un obiectiv: o greutate corporală anume, o circumferință a
taliei, un număr de zile în care să faci mişcare sau un număr de kilometri pe care să-i alergi într-o
săptămână. A-ţi fixa şi a urmări un obiectiv te motivează să-l realizezi. Un calendar dedicat
practicii exerciţiilor fizice e foarte util.
Cum te simţi după un antrenament. De cele mai multe ori, după un antrenament fizic te simţi
înviorat, mult mai energic şi mai plin de viaţă, excepţie făcând primele câteva sesiuni. Trebuie să
ai tot timpul acest lucru în minte, pentru a te motiva să faci exerciţii pe viitor.
Distrează-te. Exerciţiile ar trebui să fie distractive. Dacă nu sunt, încearcă un tip diferit de
activitate care îţi place. Atât timp cât te pui în mişcare, totul e perfect.
Recompense. Dacă faci exerciţii fizice câteva zile la rând, oferă-ţi o recompensă. După o
săptămâna, o altă recompensă. Apoi vei găsi motivaţia necesară pentru a face mişcare.
Un partener de exerciţii. Prezenţa altei persone te poate motiva foarte mult, pentru că, prin
natura noastră, suntem competitivi.
Bucură-te şi de realizările mărunte. O dată ce-ai recunoscut că ai nevoie de timp ca să obții
schimbări notabile, chiar şi o jumătate de kilogram pierdut sau ceva masă musculară câştigată e
un motiv de sărbătoare. Bucură-te de ele!

21

CAPITOLUL VI - Respiraţia abdominală
Respiraţia este aparent o banalitate. Toţi respirăm, altfel n-am mai fi aici. Cu toate acestea, există
momente în care respiraţia superficială, din piept, facilitează hiperventilația, care apare uneori în
atacul de panică, menţine activarea fiziologică specifică anxietăţii generalizate sau perpetuează
starea de stres. Respiraţia superficială suprasolicită organismul şi poate crea dezechilibre în
procesul de schimb de oxigen şi bioxid de carbon din sânge.
Există o legătură majoră între emoţiile noastre şi felul în care respirăm: când suntem calmi şi
relaxaţi, ritmul respiraţiei e într-un fel, când avem o emoţie puternică, ritmul respiraţiei e altfel:
mai alert şi folosind mai mult partea superioară a plămânilor. După ce emoţia puternică a trecut,
urmează o respiraţie „din rărunchi”, însoţită de un fel de oftat: „uuuf” sau „hăăă”. Putem verifica
foarte uşor dacă respirăm din piept, plasând o palmă pe piept şi cealaltă pe abdomen, imediat sub
ultima coastă. Respiraţi normal și observaţi care mână se deplasează cel mai mult pe inspiraţie.
Dacă răspunsul e mâna de pe piept, atunci e foarte probabil să aveţi o respiraţie superficială.
Pornind de aici, s-au identificat multe tehnici de respiraţie, respiraţia abdominală fiind doar una
dintre ele. Aceste tehnici sunt folosite pentru a obţine diferite efecte: mai multă linişte mentală,
mai multă vitalitate, eliminarea unor emoţii negative, schimbarea ritmurilor fiziologice etc.
Tehnicile de respiraţie au devenit practic puntea de legătură între conştient şi subconştient. Le
regăsim în yoga sub numele de pranayama, descrise de Patanjali în „Yoga Sutra”.
Tehnicile de respiraţie, inclusiv cea abdominală, sunt prezente în toate practicile de qi gong şi
arte marţiale interne, cum ar fi taijiquan sau aikido. Tehnici de respiraţie găsim și la şamanii din
nordul Siberiei, din munţii Anzi sau din insulele Hawaii, pentru a obţine stări de concentrare a
minţii şi control al corpului. Mai nou, sportivii care se pregătesc pentru olimpiade stăpânesc bine
și tehnicile de respiraţie, aşa că de ce nu le-am folosi cu toţii? Nu e oare viaţa însăşi o olimpiadă,
un proces de continuă evoluţie şi perfecționare?
Cum funcţionează respiraţia abdominală?
Respiraţia abdominală utilizează diafragma – un muşchi situat între abdomen şi plămâni, a cărui
funcţie este de a controla respiraţia – pentru o oxigenare adecvată a organismului şi un echilibru
mai bun între oxigen şi bioxidul de carbon. Exersând respiraţia corectă, putem preveni senzaţiile
cauzate de încercarea organismului de a compensa dezechilibrul O2–CO2, cum ar fi ameţeala,
durerea în piept, furnicături la nivelul membrelor sau vederea înceţoşată.
Procedura
Luaţi o poziţie confortabilă şi plasaţi o mâna pe piept şi cealaltă pe abdomen. Încercaţi să duceţi
aerul inspirat până în stomac. Cu fiecare inspiraţie ar trebui să observaţi o mişcare spre exterior a
mâinii situate pe abdomen. Mâna de pe piept rămâne nemişcată. Cu fiecare expiraţie, stomacul
revine la poziţia iniţială. Păstraţi respiraţia calmă şi fluidă. Nu trageţi brusc aer în piept şi nu
expiraţi totul dintr-o dată. Imaginaţi-va că aerul curge lin, nu este eliberat subit, în calupuri. Nu
contează dacă respiraţi pe nas sau pe gură, deşi pe nas poate fi mai uşor să menţineţi ritmul.
Începeţi să număraţi în gând respiraţiile în felul următor: unu pe inspiraţie, relaxat pe expirație,
doi pe următoarea inspiraţie, relaxat pe expirație. Continuaţi până la zece şi apoi număraţi invers,
până la unu. Concentraţi-va doar pe respiraţie şi pe numărat. Acest lucru poate fi greu la început.
Dacă apar şi alte gânduri, nu vă enervaţi şi nu renunţaţi. Lăsaţi gândurile să treacă fără să le dați
atenţie şi reveniţi la numărat. La început este posibil să ameţiţi puţin, să aveţi senzaţia că nu aveţi
suficient aer şi ritmul respiraţiei să se accelereze. Pe măsură ce continuaţi, aceste senzaţii vor
dispărea şi ritmul respiraţiei se va stabiliza. Pentru început, exersaţi timp de 5-10 minute, de
două-trei ori pe zi. Treptat, acestă deprindere se va automatiza, iar efectul de relaxare va apărea
mai repede. Psihologic, este demonstrat că dupa 3 săptămâni de practică, sistemul psiho-somatic
îşi va însuşi acest proces de echilibrare. De fapt, acest tip de respiraţie este cel natural. Puteţi
vedea asta la bebeluşii care respiră doar abdominal.
22

Antrenarea unei respiraţii corecte poate fi utilă în următoarele situaţii:
- controlul şi prevenirea atacurilor de panică, prin prevenirea hiperventilaţiei
- anxietatea generalizată (produce o stare de relaxare)
- managementul stresului
- insomnie
- dureri de cap
- hipertensiune
- dureri în piept nedatorate unei condiţii cardiace
- agitaţie gastrointestinală
Există şi contraindicaţii pentru respiraţia abdominală. O femeie gravidă, mai ales în ultimele luni
de sarcină, e mai bine să se abţină, ori să practice această respiraţie supravegheată de o persoană
calificată. Când tocmai aţi suferit o intervenţie chirurgicală la abdomen, iarăşi este bine să evitaţi
acest tip de respiraţie. Desigur, imediat ce apare o durere ori o senzaţie de neplăcere e bine să vă
opriţi. Respiraţia abdominală influenţează major la nivel mental şi fiziologic, are efecte pe
termen scurt şi lung şi ne poate susţine eficient în tot ce facem pentru a fi mai sănătoşi:
Mental – pe termen scurt: ajută la distragerea atenţiei de la gândurile obişnuite, ceea ce poate fi
odihnitor şi relaxant, oprind astfel din timp crize de anxietate ori deprimare. Mintea devine clară,
iar atitudinea optimistă.
Mental – pe termen lung: practica autocontrolului asupra gândurilor şi posturii ne ajută să
rămânem calmi în situaţii de criză, să fim spontani când suntem cu prietenii ori colegii. Atenţia
acordată corpului duce la o conexiune mai profundă cu propriul corp, deci la o capacitate mai
mare de relaxare și control. Capacitatea crescută de relaxare permite ca socializarea să fie mai
spontană, somnul mai odihnitor, iar o mică sesiune de respiraţie abdominală la trezire ne ajută să
începem ziua mai optimiști și cu mintea mai clară.
Fiziologic – pe termen scurt: permite liniştirea bătăilor inimii în cazul palpitaţiilor. Duce la
oxigenarea crescută a ţesuturilor, deci permite un efort fizic mai mare şi de mai lungă durată.
Această tehnică de respiraţie relaxează şi diafragama, elimininand contracţiile ce apar la nivelul
acestui muşchi ca urmare a stresului.
Fiziologic – pe termen lung: practica pe termen lung a respiraţiei abdominale permite un masaj
uşor al tuturor organelor aflate la nivelul abdomenului între care pancreas, ficat, intestin subţire,
intestin gros, glande suprarenale. Masajul delicat al acestor organe duce un flux de sânge
oxigenat la nivelul celulelor, ceea ce înseamnă o digestie și o asimilare mai bună, o asimilare mai
bună. Masajul asupra stomacului şi intestinelor ajută corpul să elimine mai uşor toxinele, şi astfel
creşte efectul diferitelor diete purificatoare.
CAPITOLUL VII - APA
Apa curăţă pata de cerneală de pe mâini, spală rana sângerândă, iar vara, când după o zi de
muncă obositoare ne spălăm cu apă rece, avem senzaţia că reînviem; ea ne răcoreşte, ne
înviorează şi ne întăreşte. Sebastian Kneipp – părintele hidroterapiei
Primul nutrient de care corpul nostru are nevoie este apa. Apa generează energie. Fiecare funcţie
a corpului necesită apă, fiind pivotul majorităţii proceselor de absorbţie şi excreţie, mediul în
care se desfăşoară procesele de biosinteză şi biodegradare. Componentă majoră a sângelui, apa
transportă nutrienţii şi hormonii în tot organismul. În procesul digestiei, este prezentă sub formă
de salivă ce ajută la mestecarea şi înghiţirea hranei şi sub formă de sucuri digestive ce ajută la
descompunea alimentelor. Creierul este căptuşit cu lichid cerebro-spinal iar măduva spinării este
protejată de o pelicula lichidă împotriva şocurilor. Ochii au nevoie de apă, muşchii sunt 75% apă,
chiar şi oasele au aproape 20% apă în compoziţie. În 24 de ore, corpul recirculă echivalentul a
40.000 de pahare de apă pentru a-şi menţine funcţiile fiziologice normale. El face asta în fiecare
zi a vieţii lui. În funcţie de condiţiile de mediu, cu acest metabolism al apei şi al procesului de
recirculare, corpul pierde în fiecare zi între 6 şi 10 pahare de apă. Acest deficit trebuie să fie
suplinit zilnic.
23

Corpul uman are nevoie constantă de apă. El pierde apă prin plămâni, în timpul expiraţiei. Pierde
apă prin transpiraţie, prin urină şi fecale. Un bun indicator al nevoii de apă a organismului nostru
este culoarea urinei. O persoană bine hidratată produce urină incoloră. O persoană cu o
deshidratare medie produce urină galbenă. O persoană extrem de deshidratată produce urină
portocalie. O excepţie o constituie cei care iau diuretice şi elimină apa din corpurile lor deja
deshidratate şi care produc urină incoloră.
A crede că ceaiul, cafeaua, alcoolul sau alte băuturi pot acoperi nevoia de apă a corpului este o
gravă eroare, mai ales când corpul este supus stresului şi problemelor zilnice. Este adevărat că
aceste băuturi conţin apă, dar majoritatea conţin și substanţe deshidratante, cum ar fi cafeina.
Aceste substanţe elimină din corp apa în care sunt dizolvate şi o altă cantitate din rezervele de
apă ale corpului. Când bem cafea, ceai sau bere, corpul nostru elimină mai multă apă decât este
conţinută în acea băutură. Cu siguranţă, băutorii de bere au remarcat faptul că, după ce beau bere,
elimină mai multă urină decât volumul băuturii. O altă cale prin care corpul pierde apă este
transpirația de după băutul unor băuturi fierbinţi (ceai, cafea). Practic, cerinţele de apă ale
corpului nostru sunt foarte mari. Avem nevoie de multă apă pentru a funcţiona echilibrat.
Primul lucru pe care ar trebui să-l facem dimineaţa e să bem apă, ca să compensăm deshidratarea
din timpul somnului. Se poate bea apă cu 30 minute înainte de a mânca. Aceasta pregăteşte tubul
digestiv, mai ales la cei care suferă de gastrită, duodenită, arsuri la stomac, ulcer peptic, colită
sau indigestii care produc gaze. Este recomandat să se bea apă la minimum două ore şi jumătate
după masă (nu mai devreme) pentru a completa procesul digestiei şi a corecta deshidratarea
produsă de desfacerea alimentelor în substanţele componente. Înainte de exerciţiile fizice, ar
trebui să bem apă, pentru a avea de unde să producem transpiraţia. Dacă vom bea mai multă apă,
sănătatea noastră se va îmbunătăţi, corpul va deveni mai elastic şi va funcţiona mai echilibrat,
bolile vor fi mai rare, iar calitatea generală a vieţii va creşte.
Apa este singura băutură pentru un om înţelept. Henry David Thoreau
CAPITOLUL - VIII SOARELE, AGENTUL VINDECĂRII
Soarele este, incontestabil, sursa vieţii pe această planetă. De lumina lui depind toate procesele
biochimice, ciclul zi-noapte, anotimpurile, clima, culturile agricole... Dintotdeauna s-a ştiut acest
lucru, de aceea nu întâmplător la majoritatea civilizațiilor antice cele mai importante zeităţi erau
cele ale soarelui. Cercetările ştiinţifice actuale au demonstrat că razele ultraviolete ale soarelui
stimulează metabolismul, glanda tiroidă, sistemul digestiv, circulaţia sanguină și respiraţia,
întărind imunitatea organismului uman. Radiaţiile calorice asigură energia necesară proceselor
vitale, iar radiaţia luminoasă stimulează sistemul nervos. Lipsa luminii influenţeaza negativ
dezvoltarea intelectului. Helioterapia este o metodă de vindecare la îndemâna oricui şi complet
gratuită. Razele soarelui sunt un tonic extraordinar, atâta timp cât nu se abuzează. Terapia cu
razele soarelui ajută organismul să reţină mai bine calciul şi fosforul. Îmbunătăţeşte schimburile
de gaze la nivelul plămânilor şi ne înviorează întreagă fiinţă.
Helioterapia poate vindeca:
- arterioscleroza, spondilita anchilozantă, artroze pareze, paralizii, rahitism, anemii, osteoporoză,
astm bronşic, bronşite cronice. Terapia este recomandată şi persoanelor care suferă de surmenaj,
obezitate sau de anumite boli de piele (acnee, eczeme, psoriazis);
- dispepsii de origine nervoasă, stare generală proastă, randament scăzut al muncii intelectuale,
dureri de cap, insomnii;
- debilitate fizică, pubertate întârziată, anemie, hipocalcemie, tuberculoză osoasă şi articulară,
abcese reci, peritonită tuberculoasă, adenite cronice;
- oboseală, convalescenţă;
- plăgi atone, supuraţii cutanate, lupus, osteoartrite, reumatism, stafilococcie cutanată (furuncule,
acnee), fistule, anexite, nefrite;
24

- dureri de coapse și de spate, reumatism cronic, diaree, leucoree;
- tuberculoză pulmonară: în cazul acesteia, mai întâi este necesară o perioada de aclimatizare de
8-10 zile, care poate fi însă prelungită dacă apar fenomene nedorite (febră, guturai).
Mult-râvnita vitamină D se secretă atunci când organismul este expus la soare. Aceasta fixează
calciul în oase, ajută la întărirea sistemului imunitar, creşte numărul de celule albe, stimulează
circulaţia, scade tensiunea arterială. Lipsa vitaminei D creşte riscul apariţiei bolilor cardiace.
Soarele ajută şi la scăderea nivelului colesterolului şi al trigliceridelor din sânge, precum şi la
producerea serotoninei (hormonul fericirii) care, o dată eliberată, induce starea de calm, fericire,
linişte şi satisfacţie, activeaza starea de saţietatea şi reduce apetitul. Lipsa serotoninei din corp
este asociată cu stările de depresie şi un apetit ridicat.
Heliotarapia nu se face la întâmplare, orele cele mai potrivite pentru expunerea la soare fiind
între 8:00 şi 11:00 sau 17:00 și 20:00. Ea se face progresiv. În primele zile, expunerea va dura 510 minute, durata crescând în următoarele zile puţin câte puţin. Pentru ca efectele terapiei să fie
vizibile, se recomandă cure de 21 zile. Putem beneficia de efectele acestei metode şi când cerul
este acoperit de nori. Efectul este foarte puternic atunci, deoarece razele sunt filtrate. Totuşi, cel
mai bun moment de a face o baie de soare este vara, la răsărit, când acesta are cea mai potrivită
temperatură pentru corpul nostru. Expunerea corpului la lumina solară la primele ore ale
dimineții ne poate îmbunătăţi viaţa, aducându-ne în corp cantităţi nebănuite de energie.
O practică puţin cunoscută în lumea occidentală este un tip de meditaţie folosită de călugarii
tibetani. Se ştie că aceştia se antrenează zilnic pentru a atinge performanţe uimitoare cu mintea şi
corpul lor. Ei privesc soarele pentru câteva zeci de minute, atât la răsarit cât şi la apus, când
intensitatea luminii este acceptabilă. Se pare că după câteva luni de practică, absorbind lumina
prin irisul ocular, glanda pineală aflată în centrul cerebrumului îşi modifică funcţiile, permiţand
creierului sa funcţioneze ca un fel de antenă. Ei spun că fenomenele de tip telepatic sau intuitiv
sunt absolut fireşti atunci când creierului i se activeaza noi funcţii. Este o practică ce merită
încercată, măcar de dragul experienţei.

EPILOG
Toate aceste informaţii au fost culese cu scopul de a oferi un îndrumar „de buzunar” oricui îşi
propune scopul clar de a nu mai avea vreodată nevoie de consultaţia unui medic. Dacă tot mai
mulţi oameni ar cunoaște aceste pricipii fundamentale după care funcţionează fiinţa umană,
societatea n-ar mai necesita un sistem medical, fiecare şi-ar cunoaşte propriul corp, ar şti care
este cauza dezechilibrului și ar avea o viaţa lungă și plină de sănătate. Altfel, cei mai mulţi sunt
încă dependenţi de prescripţii, reţete şi tratamente medicamentoase care mai de care mai
costisitoare, și care, în final, nu fac decât să amelioreze temporar simptomele bolii care s-a
instalat ca urmare a neatenţiei legate de propria stare de bine. Ştim foarte bine că marea
majoritate a cabinetelor medicale se folosesc de puterea pe care oamenii le-au dat-o, pentru ca,
împreună cu companiile farmaceutice, să devină afaceri de milioane, construite DOAR pe baza
ignoranţei publice. Oare cum ar arăta o societate în care toţi banii cheltuiţi pe medicamente şi
tratamente ar rămâne în buzunarele noastre? Cum s-ar schimba nivelul de trai?
Omenirea poate evita toate aceste probleme. Sănătatea este condiţia noastră naturală. Putem trăi
viaţa ca pe o experienţă uimitoare, fără griji și fară dificultăţi din pricina lipsei stării de bine. Este
nevoie doar de puţină determinare pentru a schimba ceva şi alegerea momentului potrivit pentru
a face această schimbare. În doar cateva luni, rezultatele uimitoare ce vor fi obţinute vor face pe
fiecare să recunoască faptul că efortul a meritat, starea generală de bine fiind o recompensă pe
măsura efortului depus. Iar generaţiile ce vor urma se vor bucura să primească drept moştenire
un nou sistem de valori, care să le scutească de sacrificiile care nouă ne-au provocat atatea
probleme. Merită... de dragul unei lumi mai bune.

25

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful