Sunteți pe pagina 1din 90

Prof.

Ileana Constantinescu MD, PhD


Imunologie
Institutul Clinic Fundeni
ileana.constantinescu@imunogenetica.ro
www.imunogenetica.ro

Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

Curs 1: Definirea aspectelor generale ale rspunsului imun

Imunologie
Imunitatea innascuta
Imunitatea dobndit
Selecie clonal
Imunitatea umoral i celular
Migrarea limfocitelor n esuturile limfoide
Centre germinale
Celulele dendritice foliculare
Sistemul imunitar la nivelul mucoaselor
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

Imunologia
Imunologia: aceasta ramura a stiintei biomedicale se ocupa cu studierea raspunsului
organismului la antigene, recunoasterea self si nonself, precum si toate aspectele
fenomenelor imunitare de natura biologica (in vivo), serologica (in vitro) si fizico-chimice.
Imunologia inseamna studierea structurii si functiei sistemului imunitar (imunologie
fundamentala); imunizare, transplant de organe si celule, transfuzii si imunopatologie
(imunologie clinica); testarea in laborator a imunitatii celulare si umorale (imunologie de
laborator) si utilizarea de reactii antigen-anticorp in alte teste de laborator (serologie si
imunochimie)

Memorie imunologica
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

Sistemul imun innascut si cel de adaptare ne


protejeaza de ageni potenial infeciosi
(virusuri, bacterii, etc.), care au obinut acces la
corpul nostru prin piele sau mucoase. Astfel de
sisteme au evoluat pentru a ne proteja nu
numai de agentii intracelulari (virusuri, unii
paraziti mai mici, unele bacterii) i extracelulari
(cele mai multe bacterii, paraziti mari); ageni
patogeni i alergeni (pr de animale, polen,
produse chimice), dar si de noi nine, n ceea
ce priveste potentialul de crestere necontrolat
al unor malignitat si boli autoimune.
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

IMUNITATEA INNASCUTA
Imunitatea innascuta este un rspuns celular i
umoral nespectific care actioneaza ca o prima linie
de aprare mpotriva agenilor patogeni. Patogenii
extracelulari sunt luati imediat i degradati de
catre neutrofile i fagocitele mononucleare.
Parazii mari sunt omorati de eozinofile.
Limfocitele natural killer (NK) ucid unele tumori i
celule infectate viral. Mediatorii solubili
preexistenti ai imunitii nnscute sunt anticorpi
naturali i componente ale complementului, care
se pot atasa, de asemenea, pe membranele
celulare ale multor ageni patogeni.
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

Sistemele nnscute i adaptative


Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

Imunitatea innascuta include, de asemenea, o component celular. Distrugerea


patogenului n fagolizozom. - Receptorii de recunoatere a pattern-ului - PRR

Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

Principalele caracteristici i componente ale imunitii nnscute apar n rspunsul inflamator. Dac un organism
intr n corp prin ruperea barierelor de la nivelul pielii si mucoaselor ce cptuesc suprafeele corpului, vine n
contact cu fagocitele (neutrofile, eozinofile, monocite / macrofage) i / sau cu celule natural killer (NK), precum i
cu sistemul complementului.
Complementul este format din peste 20 de proteine, toate care interacioneaz n cascad pentru a atrage
celulele fagocitare (chemotaxie), invelisul bacteriilor (opsonine) astfel nct celulele fagocitare le recunoasc i
apoi le inghit, i s interacioneze cu anticorpii pentru a liza membrana celular a organismului invadator.
Astfel, principalii mediatori ai imunitii nnscute sunt enzime lizozomale i interferoni, precum i a altor
citokine, proteine ale complementului i proteine de faz acut (CRP MBL).
Trebuie remarcat faptul c aprarea innascuta a gazdei se gseste n toate organismele multicelulare, dintre care
majoritatea nu au un sistem imun adaptativ. Cu toate acestea, n organismele multicelulare cu un sistem adaptiv,
multi dintre mediatorii imunitii nnscute pot recruta celulele imune adaptative.
n scopul de a gestiona anumiti agenii patogeni, organisme multicelulare au dezvoltat n mare msur un grup
de celule circulante cu receptori foarte specifici pentru fragmente de peptide imunogene att pentru patogeni
intracelulari cat i extracelulari. Cnd aceti receptori sunt activati, celulele pot secreta diversi mediatori solubili
care ataca direct patogenul (anticorpi, granule perforin etc.) sau de a stimula alte celule (citokine).
Celulele prezentatoare de antgen (APC), fie in proces sau peptide antigenice deja prelucrate prezente la
suprafata receptorii de imunoglobulin pe celulele B si receptorii de tip imunoglobulin de celule T. n timp ce
imunoglobulina de suprafa de pe celulele B poate rspunde direct la o pies imunogena (epitop) a unui agent
patogen, n scopul de a se dezvolta in celulele plasmatice mature, au nevoie de obicei de ajutor sub form de
citokine din celulele T.
Prin urmare, celulele T sunt eseniale pentru un rspuns imun adaptatv. Celulele T helper (Th), nu ofera ajutor
numai celulelor B pentru a deveni celule plasmatice, ci ele pot ajuta, de asemenea, la dezvoltarea celulelor
citotoxice T la fel ca in cresterea activitatii macrofagelor. Cu toate acestea, spre deosebire de celulele B,
receptorii de pe suprafaa celulelor T pot doar recunoaste epitopii antigenici prelucrati care le sunt prezentati ca
MHC de suprafa. Capacitatea celulelor T de a vedea antgenul strain cuplat numai cu MHC se numeste
restricte MHC si este o masura Curs
de siguranta
critica
sistemul imunitar adaptativ pentru a elimina numai
1: Imunologie,
Prof.pentru
Ileana Constantinescu
8
agentii patogeni, si nu celulele normale.

Interaciunile dintre sistemul imun innascut si cel adaptativ


Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

Celulele Th centrale ale rspunsului imun adaptativ


Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

10

Celulele T si B se dezvolta cu receptorii lor


adecvati pentru epitopul unui antigen i fr a
vedea acest antigen nainte, o dat
confruntate cu acest antigen vor genera un
raspuns imun complet, si ulterior i vor aminti
de aceasta prim ntlnire.
Prin urmare, atunci cnd aceste celule T si B cu
memorie
reintalnesc
acelai
antigen,
rspunsul lor este mult mai rapid i mai
puternic.
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

11

Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

12

Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

13

Activarea celulelor fagocitare prin legarea de receptori Pattern Recognition (PRRS). Legarea PRRS la patogeni asociaza modele
moleculare (PAMPs) asupra celulelor microbiene, stimuleaz fagocite s devin activate, crescnd dimensiunea lor, activitatea
fagocitar, producerea de substane antimicrobiene i producia de citokine i chemokine pentru a atrage i activa alte
componente ale sistemului imunitar.
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

14

Celulele Natural killer(NK). Celulele (A) NK folosesc o varietate de receptori pentru a identifica celulele int spre a fi
omorate. Acestea includ receptori Fc, receptorii complementului i receptori care evalueaz moleculele MHC I
prezente pe celulele int.
In plus, celulele NK pot influena dezvoltarea celulelor T n iniierea rspunsurilor imune adaptative.
Celulele (B) NK utilizeaza receptori de activare killer (KAR) s recunoasc celulele. Odata angajat, KAR activeaza
celula NK pentru a ucide inta. Receptori inhibitori Killer (KIR) "examineaza" obiectivul de niveluri suficiente de
molecule "independene" MHC I. n cazul n care KIR sunt implicate suficient, programul de ucidere este ncheiat. Dac
nu, uciderea din celulele int.
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

15

SELECTIA CLONALA
Cnd antigenul se leag la oricare
imunoglobulin de suprafa de pe celulele B
sau receptorul su specific de pe celulele T,
acestor celule le este indusa o proliferare rapida.
Prin urmare, antigenul selectat si clona specifica
generata se leag i rspunde fata de el.
Acest process se numeste selectie clonala si este
o parte extrem de importanta in raspunsul imun
adaptativ.
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

16

Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

17

IMUNITATEA CELULARA SI UMORALA


Imunitatea umorala este mediata de antcorpii secretat
de celulele B differentate - celule plasmatce. Imunitatea
mediata celular implica celulele T care recunosc antigenul
intr-o maniera MHC-limitata si fie secreta cytokine (Th
cells) fie devin celule citotoxice (Tc cells) care omoara
celulele infectate viral sau celulele anormale ale gazdei.
Ar trebui s se neleag faptul c, n multe cazuri, un
rspuns umoral normal nu va continua dac nu este
acompaniat de un raspuns al celulelor Th; aceasta se
datoreaz faptului c celulele Th secreta variate citokine
care sunt necesare pentru maturarea completa a celulelor
B i schimbarea clasei de anticorpi.
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

18

Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

19

Prezentare general a procesului implic in imunitatea mediata celular


i imunitatea mediat de anticorpi
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

20

Inducerea de imunitate mediat celular i anticorpi mpotriva unei infecii virale


Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

21

MIGRAREA LIMFOCITELOR IN TESUTURILE LIMFOIDE

Migraia limfocitelor n esuturile limfoide implic o familie de molecule de adeziune numite selectine,
integrine i membre ale superfamiliei imunoglobulinelor
Both naive and memory lymphocytes continue to recirculate between blood and secondary lymphoid
tissue. However, once activated, memory cells tend to recirculate back to the tissue where they were
activated. Lymphocytes respond to chemotactic signals from inflamed tissues or secondary lymphoid
organs initially via surface glycoproteins called selectins. E-selectin (ELAM-1) on endothelial cells binds Lselectin (LAM-1) on lymphocytes, causing a loose associaton or tethering. Firm adhesion is mediated by
lymphocyte integrin proteins such as VLA-4 or LFA-1 interacting with their respective ligand VCAM or ICAM
(member of the immunoglobin superfamily) on the surface of endothelial cells.
Att limfocitele native cat i cele cu memorie sunt recirculate ntre snge i esuturile limfoid secundare
continuu. Cu toate acestea, odat activate, celulele cu memorie au tendinta de a recircula napoi la esutul
unde au fost activate. Limfocitele rspund la semnalele chemotactice din esuturi inflamate sau organe
limfoide secundare iniial prin glicoproteine de suprafata numite selectine. E-selectina (ELAM-1) de pe
celulele endoteliale leag L-selectina (-LAM 1) pe limfocite, provocnd o asociere libera sau legata.
Adeziunea este mediata de proteine de integrare a limfocitelor cum sunt VLA-4 sau LFA-1 care
interactioneaza cu liganzii respectivi VCAM sau ICAM (membru al superfamiliei de imunoglobuline) de pe
suprafata celulelor epiteliale
Aceasta actiune de adeziune provoaca o activare a limfocitelor pentru a creste exprimarea integrinelor,
consolidand astfel aderenta. Celula endoteliala conduce apoi limfocitele spre lamina bazala in acelasi timp
cu procesul de down-regulating al expresiei ICAM. Migrarea limfocitelor intre celulele epiteliale dintr-un
organ sau tesut sufera procesul de up-regulating in ceea ce priveste productia de proteinaze.
Odata ce un limfocit nativ este activat, afiseaza o densitate diferita de molecule de adeziune specifice
pentru tesutul in care a fost initial activat, permitandu-i astfel sa se intoarca in mod repetat la acel tesut.
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

22

CENTRE GERMINALE
Centrele germinale (GCs) se dezvolta in foliculii primari ai ganglionilor limfatici si splinei in timpul raspunsului
imun dat de celulele T. GCs sunt locurile de expansiune clonala a centroblastilor si a hipermutatiilor somatice date
de regiunea VH , selectie de inalta afinitate a centrocitelor producatoare de anticorpi, eeliminarea centrocitelor cu
afinitate scazuta, productia de anticorpi de clasa izotip Th1- si Th2- si eventuala generare a plasmoblastilor sau a
celulelor cu memorie.
Celulele B din ganglionii limfatici si splina intalnesc Ag in zonele bogate in celule T din parocortex si mantaua
limfoida periarteriala (PALS). Ag sunt prezentati acestora de catre celulele dendritice (DCS), care exprima un nivel
ridicat al complexului major de histocompatibilitate clasa II (MHC), adeziune si molecule co-stimulatoare. Dupa
activare, in termen de 2 zile, acesti blasti B produc afinitate scazuta pentru Ig fara mutatii, fiind capabili sa
formeze complexe Ag-Ig pe celulele dendritice foliculare din cadrul foliculilor primari. Multe dintre aceste celule
mor in termen de 10 pana la 12 zile. In medie, trei blasti B colonizeaza fiecare folicul primar si sunt numiti apoi
centroblasti. Centroblastii care se gasesc in baza sau zona intunecata a foliculului, regleaza (prin proces de downregutation) Ig de suprafata si sufera o faza de expansiune clonala, impartindu-se la fiecare 6-7 ore. In timpul
proliferarii, activeaza un locus specific mecanismului de hipermutatie, care introduce mutatii punctiforme
aleatoare in genele lor din regiunea VH a Ig.
Centrocitele sunt descendenti ai unor centroblasti care migreaza apical in zona bazala, unde sufera un proces de
mutatie a suprafetei somatice a Ig prin procedeu de up-regulation (receptori). Aici, reactioneaza cu celulele
dendritice foliculare (FDC), care pot contine Ag neprelucrati sub forma de complexe imune de suprafata timp de
luni de zile. Centrocitele care exprima mutatii somatice ale receptorilor Ig de suprafata cu afinitate inalta pentru
legarea FDC de Ag prin proces de up-regulation si exprimarea bcl-2 (este opusa selectiei de limfocite). Aceste
centrocite interactioneaza cu celule Th2 si pot deveni fie plasmoblasti, fie celule B cu memorie, in functie de
semnalele co-stimulatoarepe care le primesc de la FDC si celulele Th1 sau Th2. Cu toate acestea, ele au, de
asemenea, o tendinta mare de a recicla inapoi in centroblasti pentru a se prolifera si matura in continuare cu
afinitate crescuta. Centrocitele cu afinitate scazuta a receptorilor pentru FDC-Ag reglate de bcl-2 mor prin
apoptoza. Astfel, exista reglajul fin extins al centrocitelor inainte de a li se permite sa produca anticorpi pentru a fi
exportati.
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

23

Centrii germinali (GC)


Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

24

Genele de activare a recombinarii RAG1 si RAG2, care conduc rearanjarea genomica V(D)J
sunt, de asemenea, induse pentru a fi reexprimate in centrocite preapoptotic in zona bazala
luminoasa. Aceasta inductie a unui stadiu imatur in GC centrocitelor pot fi necesare pentru
editarea receptorilor lantului usor receptor in efortul de a salva aceste celule.
Aceasta editare a genelor VL, impreuna cu apoptoza reglata de bcl-2, ofera un mecanism
suplimentar pentru indepartarea eventualelor celulelor autoreactive producatoare de
anticorpi. Astfel, in GC, exista o oportunitate sa apara rearanjarea V(D)J secundara , in scopul
reglarii specificitatii.
Odata ce centrocitele cu Ig de mare afinitate pentru suprafata si inalta expresie a bcl2 au
trecut de mediul discriminator al zonei bazale, migreaza in zona apicala. Aici clasele de Ac
comuta si se matureaza in plasmoblasti sau apar celule cu memorie. Plasmoblastii migreaza in
cordoanele medulare ale nodulilor limfatici si pulpa rosie a splinei, unde se diferentiaza in
celule plasmatice terminale mature si secreta Ac in circulatie.
Unele celule B activate sau plasmoblasti pot parasi organe limfoide secundare, intorcandu-se
in circulatie si reaparand in maduva osoasa si intestin. Celulele B cu memorie se gasesc in
zonele limitrofe GC (mantii foliculare) o zona marginala a splinei.
Proliferarea initiala a centroblastilor conduce la primele focare foliculare in termen de 2 zile,
iar dezvoltarea unei zone complete de intuneric si lumina GC dureaza 14 zile. Dezvoltarea GC
necesita formarea de cluster intre LFA-1 pe celulele B si ICAM-1 pe FDC precum VLA-4 pe
celulele B activate si VCAP pe FDC.
In plus, IL-4,-5,-10 trebuie sa se obtina de la celulele Th1 sau Th2, pentru schimbarea clasei
de anticorpi si dezvoltarea completa a centrocitelor in plasmoblasti sau celule cu memorie.
GC in splina si ganglionii limfatici are un maxim la 2 saptamani si incepe sa scada dupa 3
saptamani; cu toate acestea, GC ramane constitutiv in intestin.
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

25

CELULE DENDRITICE FOLICULARE


FDC au procese lungi i receptorii Fc, C, TNF, precum i ICAM-1, VCAM-1, dar nu si
MHC-II. Ele conin complexe Ag-Ab pe suprafaa lor de luni pn la ani.
Centrocitele care continu s menin niveluri ridicate ale expresiei bcl-2 pot primi
complexe membranare imune (iccozomi) din FDC i induc expresia moleculelor de
suprafata ale celulei T reactive cum ar fi B7.2. Aceast interaciune rezultata
determina dac exist difereniere ntr-un centrocit GC matur sau reciclarea
centroblastului. Cu toate acestea, formarea de clustere FDC are o dependenta
critica fata de TNFa i LT-, deoarece aceste citokine sunt necesare pentru formarea
de cluster FDC i n consecin, foliculi secundari care indic c au TNF-R1s.
Faptul c FDC poate conine Ag pentru perioade prelungite de timp este motivul
pentru care nu avem nevoie s fim frecvent imunizai cu anumite antigene,
deoarece FDC poate oferi un depozit continuu de Ag chiar i fr un GC existent.
Acesta a fost recent recunoscut ca virusul imunodeficienei umane, pentru a
disparea din sange, poate fi sechestrat pe braele dendritice ale FDC pentru un
numr de ani. n cele din urm, FDC nu mai poate ine virusul sub control, virusul
este eliberat n snge periferic, iar pacientul intr etapele letale de SIDA.

Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

26

MUCOASA SISTEMULUI IMUNITAR (MSI)

Mucoasa sistemului imunitar (MSI) este formata din esuturile limfoide i direct n interiorul epiteliului
respirator, genitourinar i tractului gastrointestnal, precum si in sistemul ductal de salivare, lacrimale i
glandele mamare. Suprafaa mucoaselor este de peste 100 de ori mai mare dect cea a pielii i MIS conine
pn la 75% din toate celulele B ale corpului. Produsul principal al MIS este IgA.
n tractul gastro-intestinal, antigenul solubil este preluat de viloziti epiteliu i antigene de particule sunt luate
n principal n poriunea ileala a intestinului subire, prin celulele speciale de pe suprafata microfaldurilor (M).
Celulele M internalizeaza Ag i il transporta la baza macrofagelor pe lamina propria, unde le prelucreaz i le
prezinta la colectii de celule limfoide care fac patch-uri Peyer ileale (PP) din jur.
PP conin foliculi, similari cu ganglionii limfatici i splina, cu venule endoteliale nalte i colecii importante de
celule T ntre. Blastii T i B activati aici merg la cel mai apropiat nod limfatic mezenteric pentru maturar,
schimbarea clasei lantului alfa H, sau formarea de lan J sau tergere. Ei intr apoi in canalul toracic i fluxul
sanguin, intorcandu-se napoi la aceleai site-uri sau mucoase. Astfel, chiar dac o mare parte din procesarea i
reactivitatea la antigen are loc n ileon, protecia prin IgA are loc la mai multe suprafee mucosae.
IgA seric este monomeric i reprezint doar 11% din toate imunoglobulinele din ser. Secretia IgA reprezint
peste 95% din toate Ig gsite n secreiile i este n primul rnd dimeric cu dou uniti monomerice unite
covalent printr-un lan J. IgA dimeric se leaga la un receptor de imunoglobulin polimeric (pIGR) pe suprafaa
bazal a celulelor epiteliale ale mucoasei. Acest complex de IgA pIGR este endocitozat i transportat apical
(luminal) la suprafata celulei epiteliale.
n timpul acestui proces de transport, o mic bucat de pIGR este scindata cu componenta rmasa numita
componenta secretorie. Astfel, IgA este secretata ca dimer IgA legat la o component secretorie.
Secreta de IgA nu actveaz sistemul complement, dar unele invelisurile bacteriene i virusuri (polio,
Coxsackie, Rota, i herpes), prevenind astfel aderarea lor la mucoasele ce cptuesc epiteliul. De asemenea,
unele virusuri n epiteliul de suprafa pot fi neutralizate prin pIGR-internalizate IgA. Cu toate acestea, trebuie
remarcat faptul c imunizarea oral cu Ag solubil nu genereaz ntotdeauna un rspuns imun i poate genera n
schimb lipsa unui raspuns.
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

27

Circuitul Ag si celulelor
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

28

Curs 2: Originea, destnaia i structura celulelor i esuturilor sistemului


imunitar

Maduva osoasa
Celule stem
Eritropoieza
Granulocitopoieza
Eozinofile
Bazofile
Neutrofile
Limfopoieza
Celulele Natural Killer
Monocite
Celule dendritice
Timus
Noduli limfatici
Splina
Tesut limfoid asociat musoaselor (MALT)
Circulare si Recirculare
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

29

MADUVA OSOASA
Maduva osoasa reprezinta aproape 5% din
greutatea totala a corpului si este responsabila
de procesul de formare al sangelui la adulti
(hematopoieza)
De asemenea, ofera un micromediu necesar
pentru maturarea limfocitelor B si formarea de
celule pre-T (limfopoieza)

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

30

CELULE STEM
Toate aceste celule provin din celule stem hematopoietice
pluripotente nediferentiate (PHSC), care pot fi gasite in
embrionul de mamifer, in ficat si apoi in splina.
Celulele stem (SC) sunt pluripotente CD34+ si reprezinta mai
putin de 0,1% din toate celulele din maduva adulta. Celulele
stem au limitat capacitatea proliferativa si prezinta potential
de diferentiere in toate celulele mieloide (eritrocite,
granulocite, monocite si trombocite) sau tesutului limfatic
(celulele T si B). Cand celulele stem se divid, cele doua
celule fiice (DCS) pot continua sa fie ca celuelele stem sau sa
aleaga oricare alta cale de diferentiere.
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

31

Celulele sistemului imunitar - hematopoiez


Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

32

Celulele i factorii de cretere n hematopoiez


Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

33

Daca o celula fiica (DC) se desfasoara in calea diferentierii,


aceasta devine o colonie multipotenta de unitati - splina(CFUS) sau colonii formatoare de unitati limfoid (CFU-Ly) celule
precursoare si apoi o celula de maturizare precursoare
unipotenta de maturizare progresiva pentru oricare din
celulele mature din sangele periferic. Celula precursor pierde
treptat capacitatea de auto-reinnoire si apoi de a se divide
aproape ca un fenotip matur.
Celulele stem nu depind numai de un micromediu specific
pentru maturarea lor, ele depind si de numerosi factori de
crestere glicoproteici care actioneaza in diferite stadii pentru a
controla tipul de celule, precum si viteza de formare
acelulelor. Unii dintre acesti factori de crestere cum ar fi
factorul de celule stem (SCF) si interleukina (IL)-7 sunt
secretate de celulele stromale, dar cele mai multe sunt
produse in alta parte si transportate la nivelul maduvei prin
fluxul sangvin (endocrin). Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu
34

ERITROPOIEZA
Eritropoieza apare atunci cand o celula CFU-S da nastere la unitati
de rupere a stantarii eritrocitelor (BFU-E) si apoi la unitati
formatoare de colonii eritrocitare (CFU-E) toate sub influenta
eritropoietinei (EPO) din cortexul renal ca si IL-3 si factorul de
stimulare al coloniilor de granulocite-macrofage (GM-CSF).
CFU-E formeaza precursori ai eritrocitelor, proeritroblast. In conditii
normale, in fiecare zi sunt produse 2,5x10 11 eritrocite.
Proeritroblast -> eritroblast bazofil -> eritroblast policromatofilic ->
eritroblast ortocromatofilic -> reticulocit -> eritrocit
este
succesiunea evenimentelor din procesul de maturare. In timpul
acestei secvente, nucleul este condensat si apoi se pierde iar celula
ajunge la 6-7 microni.
Aceste evenimente de maturare au loc in jurul macrofagelor, care
fagociteaza nucleele extrudate, asigurand si unii factori de crestere.
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

35

GRANULOCITOPOIEZA
Granulocitopoieza reprezinta producerea a trei
tipuri de granulocite (neutrofile, eozinofile,
bazofile) de catre CFU-S. Celulele mature sunt
denumite dupa colorarea granulelor lor
specifice. Toate provin de la UFC-S (splina) ->
CFU-Eo, -BASO sau CFU-NM- + CFU-N ->
mieloblaste -> promielocite -> mielocite ->
metamielocite -> celule mature.

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

36

Eozinofilele
Eozinofilele necesita in procesul de maturare
GM-CSF, IL-3 si IL-5. Ele reprezinta 2-4% din
celulele albe din sangele periferic. Granulele
lor specifice contin o serie de factori, inclusiv
histaminaza, fosfataza acida si proteine majore
de baza. Ele sunt importante in distrugerea
parazitilor, fagocitarea complexelor antigenanticorp si combaterea nivelurilor histaminice
in timpul reactiilor alergice.
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

37

Bazofilele
Bazofilele necesita in procesul lor de maturare
GM-CSF, IL-3 si IL-4. Ele reprezinta <1% din
celulele albe din sangele periferic. Granulele
lor specifice contin histamina, heparina si
factori chemotactici pentru eozinofile si
neutrofile.
Ele sunt asemanatoare cu celulele mastocitare
care participa la reactiile de hipersensibilizare
mediate de IgE.
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

38

Neutrofilele
In procesul de maturare, neutrofilele necesita GM-CSF, IL3 si de factor stimulator de colonii granulocitare (G-CSF).
Spre deosebire de eozinofile si bazofile, CFU-S da nastere
la o celula CFU-NM, care, in functie de nivelul de
granulocite si de factorul de stimulare al coloniilor de
macrofage din mediul inconjurator, se pot diferentia intr-o
celula CFU-Neut sau CFU-M. 60%-70% din totalul celulelor
albe sunt neutrofile.
Granulele lor specifice contin fosfataza alcalina, lizozim,
lactoferina, fagocite si colagenaza de tip IV. Acestea sunt
cele mai timpurii celule fagocitare care apar intr-o infectie
bacteriana si sunt un element constitutiv proeminent.
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

39

LIMFOPOIEZA
Limfopoieza reprezinta abilitatea CFU-Ly de a forma CFU-LyB sau
CFU-LyT in maduva osoasa.
Celulele CFU-LyB se dezvolta in prezenta IL-7 si IL-3 in celulele B cu
IgM din maduva imunocompetentilor.
Maturarea in continuare a acestor celule are loc in centre
germinale de tesut limfoid secundar. Celulele CFU-Ly T devin celule
pre-T, care parasesc maduva osoasa si gasesc drumul spre zona
subcapsulara a cortexului timusului in cazul in care prolifereaza si
se matureaza adanc in cortexul timusului intr-una din celulele
CD3+4+ sauCD3+8+.
Astfel, maduva osoasa si timusul sunt considerate tesuturi limfoide
primare, iar ganglionii limfatici, splina, tesutul limfoid asociat
intestinului si altele, sunt considerate tesuturi limfoide secundare.

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

40

CELULELE NATURAL KILLER


Celulele Natural killer (NK) dezvolta, de
asemenea, in maduva si apoi se gasesc in sangele
periferic, sinusoide hepatice si sinusoidele
splenice, dar nu in conductul limfatic toracic.
Celulele NK apar devreme in infectii bacteriene,
pot secreta interferon-y si pot ucide spontan
unele celule infectate viral si unele celule
tumorale.
Ele raspund la IL-2 si se dezvolta independent de
timus.
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

41

MONOCITELE
Monocitele se dezvolta din celulele progenitoare CFU-M sub influenta
GM-CSF, IL-3 si G-CSF. Ele reprezinta 3%-8% din leucocitele din
sangele periferic.
Monocitele au numeroase granule azurofile (lizozomi) in citoplasma
lor si pot lasa usor circulatia a da nastere la macrofage in aproape
fiecare organ. Astfel, ei sunt sursa sistemului fagocitar mononuclear
din intreg corpul.
Ele sunt chiar mai fagocitate decat neutrofilele sau eozinofilele, de
aceea pot degrada bacterii mai mari in cadrul fagozomilor prin
formarea de peroxid de hidrogen, acid hipocloros si superoxid.
Ele pot, de asemenea, fuziona pentru a forma un corp strain cu celule
gigante, ca raspuns la o incarcare antigenica mare. Macrofagele
exprima clasa II a complexului major de histocompatibilitate si pot
functiona ca procesator de antigene si prezentator de celule. Ele
secreta citokine proinflamatorii IL-1, IL-6 si factorul de necroza
tumorala (TNF) asupra
activarii.
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu
42

CELULELE DENDRITICE
Celulele dendritice sunt celule din maduva osoasa
derivate, specializate pentru prezentarea de
antigeni fie CD4+ sau CD8+, celule T, in scopul de a
initia un raspuns imun primar.
Aceste celule par a fi generate din celule CD34+ si
necesita GM-CSF, TNF- si posibil si TGF- pentru
maturarea completa. Celulele dendritice se gasesc
in toate tesuturile limfoide unde au nume specifice.
Datorita functiei lor sunt extrem de eficiente in
prezentarea antigenului, ajungand sa fie numite
adjuvantul naturii.
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

43

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

44

TIMUSUL
Timusul este un organ limfoid primar necesar in generarea
celulelor imunocompetente CD3+4+ si CD3+8+ necesare in
raspunsul imun adaptativ.
Stroma timusului este compusa din celule epiteliale care provin
din a treia punga embrionara a emrionului. Parenchimul este
alcatuit din timocite care sunt fie pozitive, fie negative selectate
pentru maturare (<1%) sau sterse prin apoptoza (>99%).
Cea mai mare parte a eliminarii celulelor are loc in cortex, cu
medulara care contine in principal celule mature.
Dupa SLG+ celule B, celule pre-T, monocite, celule NK si celule
dendritice s-au dezvoltat in maduva si CD3+4+ si CD3+8+.
Celulele s-au maturizat in timus, parasesc aceste organe limfoide
primare si migreaza periferic in tesuturi limfoide secundare:
ganglioni limfatici splina si mucoasele asociate tesutului limfoid.
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

45

NODULI LIMFATICI
Ganglionii limfatici (LN) sunt structuri incapsulate
care sunt plasate strategic pe tot corpul pentru a
primi antigenele de filtrare si celule de la fluidul
interstitial periferic si limfatic. Toate LNS in cele
din urma dreneaza in sistemul de conducte
toracice si inapoi in sangele periferic.
Exista aproximativ 550 de noduli limfatici
reniformi in corp care au diametre cuprinse intre
1-10mm. Hilurile lor contin sange si vase
limfatice.
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

46

Structura nodulului limfatic


Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

47

Astfel, LN au doua tiraje, limfa si sange, care permit


patrunderea in stroma a colagenului de dimensiuni mare
tipul III si tipul I. Colagenul de tip III este aranjat astfel incat
sa formeze sinusuri limfatice ce sustin un parenchim
format din celule imunocompetente T si B, precum si
macrofage si alte celule prezentatoare de antigen. Aceste
celule sunt localizate in:
CORTEXUL SUPERFICIAL: contine foliculi primari si
secundari cu centri germinativi ce contin zone luminoase si
zone intunecate;
CORTEXUL DE PROFUNZIME: contine venule postcapilare
endoteliale;
MEDULARA: cu cordoane medulare.
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

48

Limfa intra intr-un LN la suprafata sa si numeroase orificii aferente


ale capsulei de colagen de tip I si se goleste in sinusul subcapsular.
Apoi patrunde prin cortex in sinusurile medulare de unde paraseste
hilul prin limfaticele aferente.
Artera hilului dreneaza spre maduva spinarii si cortexul profund, dar
apoi se varsa intr-o retea capilara pe fiecare parte a foliculilor
corticalei superficiale. Aceste capilare se scurg in reteaua de venule
post-capilare (PCV), cu un endoteliu cuboidal in cortexul profund.
Trec prin maduva spinarii si parasesc nodulii sub forma de vene
hilare. In venulele post-capilare (PCV) din profunzimea cortexului
circula celule T si B care adera la endoteliul PCV si migreaza intre
celule prin intermediul nodulului (diapedeza)
Cele mai multe celule B migreaza superficial in foliculi, cu cele mai
multe celule T ramase in cortexul profund. Pot ramane in LN pentru
o perioada nedeterminata sau sa intre intr-un sinus limfatic si sa iasa
prin intermediul unui limfatic eferent. Vom dezvolta in continuare
structura LN in timpul unui raspuns imun.
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

49

SPLINA
Splina este un organ ncapsulat cu tesut limfoid
numit pulpa alb (WP), care poate rspunde la
antigenele transmise prin sange nconjurate de
pulp roie (RP). Mai multe limfocite circula prin
ea in fiecare zi decat prin oricare alt organ limfoid
secundar.
Similar cu LN, splina are o stroma de tip III i I
(capsul i trabecular) colagen care sprijin
parenchimul WP i un sistem sinusoidal sangvin
cu legaturi hemopoetice i esut limfoid numit RP
separate una de alta printr-o zon marginal.
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

50

Structura de splin centrul de culoare alb, cu teaca limfoida periarteriolare (PALS)


Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

51

Partea Pulpei Albe (WP) din jurul unei arteriole centrale este numita teaca
limfoida periarteriolara (PALS) si contine in principal celule T. Astfel, este
analog cu cortexul profund al LN. Intre periferia WP si zona marginala este
un sinus marginal umplut cu sange, care primeste ramuri capilare din
arteriola centrala. Celulele T si B parasesc circulatia splenica si migreaza la
PALS sau foliculi.
Zona marginala contine macrophage si unele celule B cu memorie. Aceasta,
alaturi de functia sinusului, ca puncte de intrare a celulelor B si T in WP
este similara cu venulele endoteliale inalte ale LN, dar sinusul marginal are
endoteliu scazut. Celulele B si T pot migra din WP intr-un cordon RP prin
canalele de legatura (BCS), in zona marginala.
Pulpa rosie (RP) contine sinusoide de sange cu macrofage asociate si
cordoane de celule. Unele cordoane RP contin granulocite, dar altele se
conecteaza cu foliculii WP si contin celule plasmatice. Macrofagele
sinusoidale distrug trombocitele vechi si eritrocitele. Arteriolele centrale se
golesc direct in cordoanele RP sau sinusuri si apoi in venele trabeculare.
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

52

TESUTUL LIMFOID ASOCIAT MUCOASELOR (MALT)


Mucoasa epiteliala, lamina propria si submucoasa tracturilor
gastrointestinal, respirator, genito-urinar, contin celule solitare, agregate
in noduli secundari care pot deveni incapsulati. Toate acestea sunt
numite generic tesut limfoid asociat mucoasei (MALT).
In timp ce partea cea mai mare de tesut limfoid difuzat si agregat
(MALT) este responsabila de producerea de IgA, cele mai multe limfocite
intraepiteliale (IEL) sunt celule T CD8+ (60%) sau (40%). Se pare ca
celulele pot reactiona la hsp65 bacterian. Captuseala epiteliala pe
placile Peyer (PP) contine antigen specializat in transportul celulelor M,
care transporta antigen luminal sub antigenul limfocitelor reactive.
De asemenea, trebuie realizat ca, multe din celulele activate in MALT
raman sau se intorc in MALT. Astfel, celulele stimulate in PP sau
amigdale intra in ganglionii limfatici mezenterici sau cervicali pentru
maturare pe mai departe.

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

53

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

54

TESUT LIMFOID ASOCIAT MUCOASEI (MALT)


ORGAN

Tonsile Palatine
Faringiene

LOCALIZARE

EPITELIU

Orofaringe
Nasofaringe

Scuamos stratificat
Pseudostratificat
ciliat columnar
Lingual
Parte distala a limbii Scuamos stratificat
Patch-uri Peyer
Ileon
Simplu columnar cu
celule M (microfold)
Apendice
Colon
Simplu columnar
Tesut limfoid asociat Bronhii
Respirator
bronhiilorplaman(BALT)
Genitourinar
Ureter, Vezica
Tranzitional

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

55

CIRCULATIA SI RECIRCULATIA

Atat celulele T cat si B circula si recircula continuu, sange-> limfa> sange. Aproximativ 1-2% circula la fiecare ora. Cu toate acestea,
celulele NK se gasesc numai in sange, splina si ficat.

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

56

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

57

Cursul 3: Antgenul

Definitie
Imunogenitate
Specificitate
Determinanti antigenici
Superantigenii
Structura si functie
Imunizare
Vaccinare
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu

58

Definitie

Antgen: substanta care poate declansa un raspuns imun si care poate reactona in mod specific
cu antcorpii corespunzatori sau receptorii celulelor T. Un antgen poate contne factori
determinant.
Determinant antigenic sau epitop: portiune a unui antigen care marcheaza contactul cu un
anumit anticorp sau receptor de celule T.
O proteina poate avea determinanti secventiali si/sau conformationali.
Derivatie antigenica: modificare minora in suprafata a unui microorganism patogenic.
Ex. Dderivatia antigenica a virusului Influenza tip A este rezultatul mutatiilor in genele
hemoglobulin si/sau neuraminidaza.
Variantele antigenice apar prin selecia de mutani, care sunt mai puin sensibili la neutralizare
prin anticorpii dominanti n gazda infectata.
Schimbul antigenic: schimbare majora brusca intr-un antigen de suprafata a unui organism
Infectia virala tip A: marile variante antigenice sunt numite subtipuri de variatie antigenica.
Pcat antigenic original: tendina de a reaciona la imunizare prin producerea de anticorpi la un
determinant pe antigen stimulator care seamn cu un determinant de pe antigenul ntlnit
anterior. Anticorpii care reacioneaz ncruciat cu antigenul original sunt produsi preferenial.
Termenul a fost folosit prima pentru a descrie rspunsul la reinfectare cu gripa cnd gazda a
prezentat un raspuns imun secundar la tulpina de gripa a unei infecii anterioare. n intervalul
dintre infecii, virusul gripal a suferit o schimbare de antigen.
Autoantgen: un antgen care, in ciuda unui tesut consttuen normal este tnta unui raspuns
imun mediat umoral sau celular, ca in bolile autoimune. Mai este numit si antgen de sine.
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu

59

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu

60

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu

61

Un antigen se leaga la un anticorp specific pentru a furniza un mecanism prin care antigenul
este recunoscut si inactivat. In acest mod, un antigen cu un anticorp specific, astfel incat
complexul se poate atasa la celulele imune specializate care fie internalizeaza complexul sa
o distruga fie elibereaza mediatori biologici, cum ar fi histamina care induce un raspuns
alergic/inflamator.
Procesul de legare a antigenului la forme de anticorpi specifici reprezinta baza unui test
numit ELISA (enzyme-linked immunosorbent assay) care poate fi utilizat pentru a masura
cantitatea de antigen intr-un fluid biologic.
Dupa cum se observa intr-o proba de fluid biologic cum este serul sangvin, acesta este
plasat intr-o celula solida care a fost acoperita cu un anticorp care recunoaste in mod
specific o anumita parte a unor antigene gasite in sange. Acest antigen se leaga la
anticorpul de acoperire si este detectata prin adaugarea unui alt anticorp care recunoaste in
mod specific o alta parte specifica a antigenului care este legat la anticorpul de acoperire.
Aceasta detectie de anticorp este legat de o enzima care reacioneaz n mod specific cu
un substrat care este apoi adugat la amestecul de reacie pentru a se obine o soluie
colorat. Intensitatea culorii a soluiei indic cantitatea de antigen din proba de fluid (mai
nchis culoarea, mai mare cantitatea de antigen prezent n prob testat). Astfel, legarea
unui antigen la un anticorp specific asigur medicului un mijloc pentru a msura
concentraia de un antigen specific n fluidele biologice.
ANTIGEN: Un antgen este o molecula care se leaga de o proteina structurala specifica numita antcorp.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu

62

Schema testului ELISA


Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu

63

Imunogeni, haptene si tolerogeni


Exista trei tipuri de antigeni: imunogeni, haptene si
tolerogeni.
Imunogenii sunt molecule care pot, prin ele nsele, att sa
stimuleze un rspuns imun cat i, la rndul su, s fie o int a
unui rspuns imun ulterioare expunerii la acelai imunogen
ducand n general la rspunsurile secundare sporite de ctre
sistemul imunitar adaptativ.
Haptene sunt molecule mici, care, prin ele nsele pot stimula
rspunsuri imune i servesc ca inte ale acestor rspunsuri.
Spre deosebire de imunogeni, expunerea ulterioar a
sistemului imun la aceeai tolerogen duce la diminuarea
rspunsului
mpotriva
ei.
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu

64

CONJUGAREA HAPTENEI APLICATIE CLINICA

Cuplarea hapteneI la o protein purttor (carrier) mbuntete


imunogenitatea haptenei. Aceast abordare este folosit cu succes pentru a
prepara vaccinul mpotriva Haemophilus influenzae tip B.
Ca urmare, meningita din cauza Haemophilus B, care a fost cea mai frecventa
cauza de meningita la copii, a fost practic eliminat.

Specificitate: Capacitatea anticorpilor sau limfocitelor de a alege


-

ntre diferiti liganzi.


Antigenemia prezenta antigenelor in sange.
Antigenemic prezentand antigenemie.
Antigenic are proprietatile unui antigen
Antigenicitate proprietatea de a fi capabil de a induce un raspuns imun
specific sau gradul in care o substanta este capabila sa stimuleze un raspuns
imun. Numit de asemenea imunogenitate.
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu

65

SUPERANTIGENII
Superantigenii sunt anumite glicoproteine virale i bacteriene care
se leaga antigene TCR i MHC clasa II n afara anului convenional
pentru peptide antigenice de legare, ceea ce duce la activarea
nespecific a mai multor clone de celule T.
n timp ce o singur peptid antigenica poate fi recunoscuta de ctre
un numr mic de clone de celule T, o categorie aparte de antigene,
cunoscut sub numele de superantigene, au capacitatea de a stimula
mai multe clone de celule T. Superantigenele, care au fost
identificate pn n prezent ca glicoproteine virale i bacteriene,
sunt super-stimulatori de celule T, deoarece acestea sunt capabile
s se lege la un numr mare de receptori de celule T - secvene V,
precum i la moleculele MHC clasa II in afara peptidei canelure.
Legarea superantigenilor la regiuni relativ non polimorfe de
molecule MHC i TCR promoveaz adeziunea celulelor T la celule
prezentatoare de antigen, indiferent de specificitate TCR. Astfel de
legare incrucisata a TCR cu moleculele MHC conduce la activarea
multor clone de celule T, n special celule CD4 +.
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu

66

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu

67

Molecule antgenice. Microbii invazivi exprima mai multe molecule antigenice care pot fi
identificate individual de diferii receptori de antigen (imunoglobuline).
Prin urmare, rspunsul anticorpilor mpotriva unui microb poate consta din mai multe
imunoglobuline diferite recunoaterea diferitelor anumite site-uri pe microb. O molecul
singura poate consta chiar din piese mici, care sunt recunoscute n mod specific de ctre
diferite imunoglobuline.
Cea mai mic entitate n parte, care poate fi detectat de un receptor este denumit un
epitop.
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu

68

Imunogenitatea. Antigenele care sunt mai complexe n structura tind sa aiba site-uri mai
multe de legare i exprima o varietate mai mare de diferiti epitopi.
Antigenii care pot fi recunoscuti de cea mai mare gama de receptori disponibili pe celule T i
B i anticorpi, vor stimula, n general, cele mai puternice rspunsurile imune generale (care au
mai mare imunogenitate).
Antigenicitate: capacitatea unui antigen de a: 1. induce un rspuns imun
2. se combina cu anticorpi specifici i / sau
receptori celulari.
69
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu

Immunogene, haptene i tolerogene. Imunogenele i tolerogenele, prin ele nsele, pot


atat stimula cat si servi ca inte ale rspunsului imun. Haptenele nu poate stimula
rspunsurile pe cont propriu, dar pot servi ca inte ale rspunsurilor generate dac
haptena este ataata la un imunogen. Re-expunerea la immunogene i haptene
genereaza, de obicei, rspunsuri sporite. Re-expunerea la tolerogene duce de obicei la
rspunsuri diminuate.
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu

70

IMUNOGEN:Unimunogenesteunantigencareactiveazaceluleleimunepentruageneraunraspuns
imunimpotrivaluiinsusi.Unimunogenesteunantigendarunantigennuesteneaparatunimunogen.

Prin ea nsi, penicilina este un antigen care se poate lega de un anticorp


specific, dar nu este imunogen; nu poate activa celulele imune pentru a
declana un rspuns imun pentru a produce aceti anticorpi specifici.
Pentru a fi imunogena, penicilina trebuie s devin mai nti o molecul
reactiv chimic, cum ar fi acidul penicilloic, care este capabil de a se ataa
covalent cu o protein vehicul endogen, cum ar fi albumina seric sau alte
proteine membranare de suprafa celular. In acest mod, molecula de acid
penicilloic-proteina devine un imunogen care este capabil s activeze
limfocitele T i Bpentru a obtine producerea de anticorpi de ctre celulele B,
care sunt capabile s se lege n mod specific la penicilin, antigenul.
Trebuie subliniat faptul c termenii de antigen i imunogen sunt adesea
folositi alternativ n cele mai multe manuale i articole, o nelegere a diferenei
conceptuale dintre cei doi termeni este esenial pentru nelegerea
mecanismului prin care rspunsuri imune sunt generate mpotriva antigenilor.
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu

71

HAPTENA: O haptena este o molecula organica de dimensiuni mici care nu este imunogena de
la sine

Pentru a studia specificitatea de legare a antigenului de molecule de


anticorpi, cercettorii au sintetizat molecule organice mici ale cror structuri
pot fi modificate n mod specific la anumite site-uri.
De exemplu, inele de benzen, fie cu grupari nitrozo sau arsonate cu diferite
poziii ale inelului posed numai un loc pentru legarea unui anticorp i sunt
denumite haptene. Folosind o hapten cuplat la un anumit purttor de
protein imunogen, un anticorp specific poate fi produs care se leaga fie
puternic la care haptena specifice singura, i nu la haptene conexe, sau se
leag puternic la haptena specifica, i slab la haptene aferente.
Aceste efecte ofer o baz mecanica pentru capacitatea unui anticorp de a
lega alte molecule care se aseamn ndeaproape cu o anumit structur
antigenic (reacie ncruciat).
Alte exemple de haptene includ acizi nucleici, fosfolipide, i molecule mici cu
greutate molecular, cum ar fi penicilina.
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu

72

Conjugat de acid peniciloic-proteina


Grupe de acid Penicilloic pot fi uor conjugat la proteine. Conjugarea are loc de obicei la
gruprile amino ale lizinei.
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu

73

n afara laboratorului, haptenele prezint un risc grav pentru sntatea


oamenilor. Acest risc a crescut dramatic n ultimii ani, de cnd oamenii
sunt expui la un numr tot mai mare de haptene n mediul lor.
Atunci cnd aceste haptene obin intrarea n gazd, ele pot forma complexe
cu proteine gazda pentru a crea molecule imunogenice haptena-proteina. In
acest mod, o hapten de mediu, cum ar fi nichelul, poate ini ia complex cu
proteine gazd i provoac producerea iniial de anticorpi mpotriva
haptenei. Cu toate acestea, dup re-expunerea la nichel, pot avea loc dou
reacii separate.
O reacie este de protecie i implic producerea de anticorpi care se leaga
de haptena i il scot din circulaie. Cealalt reac ia este patologic i
implic legarea antigenului la anticorp specific IgE care este ata at la
celulele mastocitare, precipitarea eliberarii de histamin i o reac ie
alergic.
Astfel, haptenele sunt antigene mici nonimmunogenice care pot fi fcute n
imunogene care pot provoca reactii imune fie clinice fie patologice.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu

74

Antcorpul recunoaste un epitop specific pe o


molecula (ex. Acid peniciloic) atasat unei
proteine

Afinitatea de legare a anticorpului


Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu

75

Ali factori care determin gradul de imunogenitate al antigenului include: calea de administrare a
antigenului, doza de antigen, frecvena de administrare a antigenului si utilizarea adjuvantilor. De exemplu,
particulele precum bacteri i virui, sunt mai imunogene cnd sunt administrate intravenos. In contrast,
antigenele solubile, cum ar fi proteinele, acizii nucleici i carbohidra i, sunt mai imunogene cnd sunt
administrate subcutanat.
De asemenea, antigenele administrate oral (parenteral) pot provoca rspunsuri imune in intestin care permit
producerea de anticorpi ce ne protejeaz de traversarea mucoasei intestinale a antigenului i patrunderea sa
in compartimentele interne ale corpului.
Cu toate acestea, administrarea parenterala de antigene poate induce, de asemenea, o stare de toleran la
antigenul respectiv n cazul n care ar patrunde pentru a doua oar in organism printr-o alt cale n doze
adecvate. Acest din urm fenomen poate fi legat de constatarea c doze foarte mici sau foarte mari de
antigen, nu sunt n msur s declaneze un rspuns imun puternic i pot induce o stare de fapt de raspuns
imun nonresponsiveness / toleran n gazd.
In contrast, doze intermediare de antigen provoaca rspunsuri imune puternice care s ofere protec ie
gazdei mpotriva antigenului.
Frecvena administrarii antigenului, determin de asemenea mrimea rspunsului imun care este generat
impotriva unui antigen. Cele mai multe antigene au nevoie de mai multe administrari pentru a atinge
imunogenitatea optim.
De ex. o administrare primar a antigenului determin un rspuns imun primar de o anumita magnitudine.
O a doua administrare a antigenului determin un rspuns secundar care este de o magnitudine mai mare
comparativ cu rspunsul primar. O a treia administrare a antigenului provoac un raspuns imunitar i mai
mare i, n final, imunogenitatea antigenelor solubile poate fi crescuta atunci cnd sunt administrate n
asociere cu compuii cunoscui ca adjuvani.
Adjuvanii, cum ar fi mycrobacterii ucise sau Bordetella pertussis, contribuie la sporirea rspunsul imun
care este generat de un anumit antigen
Mecanismele responsabile de aciunea adjuvan ilor nu sunt bine n elese n prezent, dar probabil implica
activarea celulelor prezentatoare de antigen, cum ar fi macrofagele, pentru captarea eficienta a antigenului
i prelucrarea lui pentru prezentarea peptidelor imunogene degradate celulelor T.
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu

76

FACTORI CARE DETERMINA POTENTIALUL IMUNOGEN AL UNUI


ANTIGEN

Gradul de instrainare: gradul de satisfacere al unei molecule este diferit de


moleculele care se gasesc in mod normal in organism;
Distanta in relatile filogenetce: celulele soarecelui sunt imunogene la
oameni;
Accesibilitatea unui epitop antigenic de recunoastere a celulelor imunitare;
epitopii in cadrul unei structuri sunt slab imunogeni.
Calea de administrare a antgenului: iv. pentru antigene particulate,
subcutanat pentru antigene solubile;
Doza de antgen: doze foarte mari sau mici pot induce o stare de lipsa a
reactiei.
Frecventa de administrare a antgenului: mai multe administrari de antigen
face antigenul mai imunogen;
Adjuvant: cresterea imunogenitatii unui antigen solubil
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu

77

REZUMAT

Sistemul imunitar trebuie s fie capabil s disting singur ceea ce aparine


organismului de ceea ce este nonself. Celulele Nonself pot intra in organism din
exterior sau pot reprezenta o modificare ireversibila n interiorul organismului (de
exemplu, transformarea unei celule sanatoase in celula maligna).
Sistemul imunitar uman este complex
Sistemul imunitar este compus din mai multe organe, tipuri de celule, si molecule
care trebuie s lucreze mpreun.
Protecia mpotriva infeciei iniial este asigurat de barierele mecanice (cum ar fi
pielea i mucoasele) i prin bariere chimice (cum ar fi moleculele microcidale
secretate de unele celule ale pielii), care pot bara destul de eficient intrarea
microbilor n organism.
Noi folosim dou sisteme imunitare pentru a combate invazia de organisme
infecioase. Unul este un sistem antic de auto-aprare, sistemul imunitar nnscut
(uneori numit sistemul imunitar "nespecific"). Cealalalt este sistemul imun
adaptativ specific prin antigene (numit sistemul imunitar "specific").
Folosind o varietate de receptori de suprafa, celulele pot interactiona nu numai
cu mediul lor, dar i cu celulele i moleculele cu care vin n contact.
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu

78

Un antigen este o structur ce poate fi recunoscut i legat de receptorii specifici limfocitelor


T sau B. Antigenii pot fi proteine, carbohidrai, lipide, sau combinaii cum ar fi glicoproteine
sau glicolipide.
Un antigen poate provoca reacii diferite la fiecare persoana.
Cea mai mica parte identificabil a unei molecule antigenice care pot fi recunoscuta de ctre
un receptor de celule T sau B se numete un epitop sau determinant.
Immunogenii sunt molecule antigenice care pot stimula un rspuns imun sau pot fi la rndul
lor o int a unui rspuns imun. Expunerile ulterioare obin, de obicei, rspunsuri sporite
mpotriva imunogenului specific.
Haptenele sunt molecule mici, care nu pot stimula singure un rspuns imun, dar pot fi
recunoscute de sistemul imunitar n cazul in care apare legat de o molecul imunogen.
Telerogenii sunt molecule care, la fel ca imunogenii pot stimula rspunsuri imune i servesc ca
inte ale acestora, dar expunerile ulterioare duc la un rspuns redus al telerogenilor specifici.
Procesul prin care suprafata receptorilor transfera informatii n citoplasm i de multe ori la
nucleul este cunoscut sub numele de transducie a semnalului. Acest proces implic o serie
de etape care activeaz seturi succesive de enzime ce pot modifica moleculele de substrat
pentru a deveni biologic active.
Rspunsul imun adaptativ este iniial ntmpltor i rezultat al celulelor T i B, care (1)
identific nonself n mod corespunztor, (2) sunt potenial reactive sau (3) care vor
finefunctionale in organism (n cazul limfocitelor T).

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu

79

PREVENIREA INFECTIEI: VACCINAREA


Oamenii cunosc vaccinurile si efectele acestora de sute
de ani
Vaccinarea este o inoculare de microbi nevirulenti sau
inactivati, ca mijloc de inducere a imunitii specifice.
Cei care au supravieuit bolii, cum ar fi ciuma, variola,
precum i a altor boli epidemice au fost folositi pentru
boli asemanatoare dezvoltate iar de catre alti oameni
care puteau muri. Nu numai c supravieuirea lor a fost
o binecuvntare pentru ceilalti supravieuitori, dar, de
asemenea, au dat societatii un set de indivizi capabili sa
ajute pe alii i de a efectua activiti critice n faa
epidemiilor ulterioare.
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu

80

Istoria vaccinarii
Vechii egipteni i chinezi au experimentat forme de vaccinare pentru a ncerca s se
protejeze mpotriva bolilor, cum ar fi variola, prin expunerea persoanelor la pulberi formate
din crustele si escarele persoanelor infectate. persoanele astfel tratate au suferit forme
usoare de boala sau aceasta a lipsit cu desavarsire, acele persoane dezvoltand protectie.
n 1794, Edward Jenner a demonstrat c inocularea intenionat cu cowpox (o boal uoar la
om cauzate de o form de vaccina, un virus care infecteaza in mod normal bovine) confer
protecie mpotriva variolei, a unei boli umane cu potential letal cauzata de o form
relevanta, dar mai virulent de vaccina. La acea vreme, desigur, nu a existat nici o cunoatere a
rolului microbilor n a provoca astfel de boli. Jenner numit vaccinare procedura sa, iar
cuvntul mai trziu a fost adaptat pentru a numi organismul viral identificat a fi fi agentul
cauzator. Mai trziu, descoperirea lui Robert Koch a rolului microbilor specifici n boli
specifice a stimulat activitatea n domeniu. Louis Pasteur a avansat tiina de vaccinare ctre
dezvoltarea de vaccinuri eficiente impotriva bolilor epidemice la animale domestice i n cele
din urm a efectuat o demonstraie dramatic a unui vaccin antirabic care a salvat viaa unui
biat mucat de un cine turbat. Din acel moment, vaccinarea a revoluionat sntatea
uman i animal. Vaccinarile de rutina ale copilariei au eliminat o mare parte din afectiunile
invalidante, mutilante si chiar fatale date de afectiuni aparent banale cum ar fi rujeola,
difteria, i poliomielitei.
Variola, o boala care a ucis mii de oameni, la rndul su, a fost practic eliminata, iar virusul
variolei exista acum doar n cteva laboratoare protejate.
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu

81

APLICATII CLINICE ALE VARIOLEI


Variola este o boal foarte contagioas care se raspandeste de la o persoana la
alta, de multe ori prin picaturi de saliva din gura persoanei afectate. Primele
simptome sunt similare cu cele ale gripei si includ febra mare, dureri de cap,
oboseal, dureri musculare i vrsturi. In aproximativ 2 - 3 zile de la debutul
simptomelor, apare o erupie cutanat. Eruptia este vzuta iniial pe fata si
orofaringe, apoi se rspndete la nivelul braelor, picioarelor i trunchi.
Rata de mortalitate este de aproximativ 30%, moartea apar de obicei cu a doua
sptmn de boal. Tratamentul pentru variola este, n principal de susinere,
pentru c nu exist nici un tratament eficient cunoscut. Vaccinarea n decurs de 4
zile de expunere la variola poate preveni consecine fatale i poate reduce
severitatea bolii.
Thomas Jefferson, ntr-o scrisoare la 1806 catre Edward Jenner, a scris c:
"Naiunile viitoare vor ti numai din istorie c scarboasa variola i prin tine a
fost extirpata". Din cauza unui program de succes de vaccinare la nivel mondial,
nici un caz de variola, nu a fost raportat din 1977. n Statele Unite, vaccinarea de
rutina a copiilor pentru variola s-a ncheiat n 1972. Exist, totui, preocuparea
curent cu privire la utilizarea potenial a variolei ca arma biologica.
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu

82

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu

83

Impactul benefic al vaccinrii a fost raspandit att de mult incat ne


confruntm acum cu situaia n care muli oameni nu mai recunosc
pericolele care au fost. Un numr tot mai mare de prini nu reuesc s
recunoasc nevoia de a vaccina copii, iar unele persoane susin eliminarea
vaccinrilor pentru c ei cred ca acestea sunt responsabile pentru multe
alte afectiuni avand ca argument efectele adverse destul de rare. Ca
urmare, exist pericolul ca un bazin de indivizi neprotejati sa poata fi
creat, care ar putea fi din nou supusi principalelor boli infecioase.
Probabil c nu este necesar ca fiecare individ dintr-o populaie sa fie
vaccinat. Att timp ct o populaie suficient de mare este vaccinata,
ansele ca un agent infecios "sa gaseasca" o persoan neprotejata devin
foarte mici, iar populaia n ansamblu rmne n esen rezistenta. Acest
concept se numeste imunitate de turma. Riscul inerent este apare n
cazul n care un organism infecios infecteaz un numr semnificativ de
persoane neprotejate, infecia se poate rspndi rapid ntre ei, iar
mutaiile care decurg neprevzute de vaccin ar putea pune n pericol
persoanele vaccinate.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu

84

Caracteristcile eseniale ale vaccinurilor


Pentru ca vaccinrile sa fie eficiente n protejarea populatiilor
destinate, mai multe caracteristici trebuiesc indeplinite
Vaccinul trebuie s asigure o protecie eficient mpotriva agentului
patogen din care este derivat fr pericol semnificativ de a cauza de
fapt boala sau efecte secundare severe.
Protecia oferit de vaccin trebuie s fie eficienta pe o perioad
lung de timp.
Vaccinul trebuie s stimuleze dezvoltarea acestor rspunsuri imune
care sunt cele mai eficiente mpotriva patogenului respectiv
(rspunsuri ale celulelor T protectoare).
Acesta trebuie s stimuleze producerea de anticorpi neutralizani,
pentru a minimiza reinfectarea.
Trebuie s fie suficient de stabil pentru depozitare, transport i
utilizare.
Vaccinurile sa fie economice pentru a putea fi folosite pe scara
larga.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu

85

Tipuri de vaccinuri
Vaccinurile pot fi preparate din organisme patogene ntr-o varietate de moduri.
Vaccinurile vii sunt cele care includ organismele capabile de infecii normale i replicare. Aceste vaccinuri nu sunt utilizate
mpotriva agenilor patogeni care cauzeaz boli grave.
Vaccinurile atenuate sunt cele n care organismele incluse sunt vii, dar capacitatea lor de a reproduce i a provoca o boala a fost
deteriorat prin tratament cu cldur, substane chimice, sau prin alte mijloace. Aceste vaccinuri provoca numai forme subclinice
sau usoare ale bolii n cel mai ru.
Vaccinuri ucise include organisme care au fost ucise prin tratamentul cu ageni fizici sau chimici i pot include toxine inactivat
(toxoizi). Acestia ar trebui s fie incapabili de replicare sau infecie, dar nc n msur s provoace rspunsuri imune.
Extractele sunt vaccinuri compuse din materiale derivate din materiale izolate din organisme perturbat i lizate. Aceste vaccinuri
ar fi cele mai potrivite pentru protecia mpotriva bolilor n care organismele sunt att de virulente ca nici vaccinurile ucise nu
sunt folosite, din cauza riscului pe care cteva organisme pot supravieui tratamentului menit s le omoare.
Tehnici moderne de biologie molecular au permis unor forme suplimentare de vaccinuri s se dezvolte.
Vaccinurile recombinante sunt cele n care organismele au fost proiectate n laborator prin eliminarea anumitor gene critice
pentru capacitatea lor de a provoca de fapt boala (gena care codific o toxin critica) sau sa reproduca complet. Aceste
organisme sunt de obicei capabile s infecteze celulele gazda si sa prolifereze, dar nu pot induce boala si nici nu se asociaza cu ea.
Vaccinurile ADN sunt acelea n care materialul genetic al organismului este injectat n gazd. ADN-ul a fost, de obicei, modificat
pentru a elimina unele gene care sunt critice pentru care provoaca boala, ci ii include pe cei ale cror produse vor stimula
rspunsuri imune. Intenia este ca celulele gazd sa aleaga ADN-ul, sa-l incorporeze i si sa exprime produsele de gene de la
agentul patogen. Stimulul antigenic rmne intact mai mult timp dupa ce vaccinul este eliminat prin diferite metode rapide din
gazda i stimularea sistemului imunitar se oprete.
n general, vaccinurile vii genereza rspunsurile imune cele mai eficiente, iar vaccinuri atenuate mai puin, urmate de vaccinuri
ucise i extracte. n mod paradoxal, vaccinul mai sigur ar putea fi mai puin eficient. Traind, replicarea organismele poate sintetiza
i exprima molecule care sunt extrem de stimulatoare pentru sistemul imunitar, dar aceste molecule pot fi absente din vaccinuri
care conin organisme doar ucise sau atenuate. Potenialul vaccinurilor poate fi crescut prin administrarea de adjuvanti modificati.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu

86

Adjuvanti

Adjuvanii sunt substane sau amestecuri care sunt date mpreun cu


vaccinuri pentru a spori eficacitatea vaccinrii.
Adjuvanii prelungesc perioada de timp n care un vaccin persist pentru a
stimula rspunsurile imune i / sau atragerea celulelelor fagocitare la locul
de aplicare i stimuleaz activarea lor, astfel nct prezentarea antigenelor
limfocitelor este crescuta. Adjuvanii sunt amestecuri de componente
bacteriene suspendate n mediu sonic cum ar fi uleiul s ncetineasc i s
prelungeasc dispersarea lor n esuturi.
Materialul bacterian provoac o inflamaie uoar, atrage fagocitele i alte
celule la un loc. Unele componente ale vaccinului pot servi ca adjuvani. In
vaccinul DTP (difterie-tetanuspertussisa), componenta pertussis (de la
Bordetella pertussis, agentul cauzator de tuse convulsiva) este un adjuvant
eficient. Alti adjuvani includ alum si BCG (Bacillus Calmette Guerina).
Acesta din urm nu este folosit pentru vaccinarile omului n Statele Unite i
n alte ri, deoarece foloseste materiale derivate din Mycobacterium i
poate provoca indicaii fals-pozitive la persoanele testat pentru tuberculoz.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu

87

Dificultat in dezvoltarea vaccinurilor


Dezvoltarea de vaccinuri eficiente nu este neaprat una simpl. Dei principalele boli
infecioase periculoase sunt acum prevenite sau reduse la minimum prin vaccinarea de
rutin, multe altele, cum ar fi malaria, schistosomioza si SIDA nc nu au vaccinuri eficiente.
Adesea dificultatea de a elabora un vaccin este legat de caracteristicile organismului
infecios. Aa cum am menionat mai devreme, capacitatea celulelor de a se adaposti n
anumite tipuri de celule gazd de efectele anticorpilor. Dac gazda nu este generatoare de
rspunsuri celulare suficient de eficiente, clearance-ul agentului patogen este dificil. i, aa
cum am descris mai devreme, anumii ageni patogeni, cum ar fi Plasmodium intra in
eritrocite care nu exprima molecule MHC clasa 1 sau 2 i sunt n mod esenial invizibile
pentru celulele T.
In multe cazuri, ns, dificultatea const n capacitatea agentului patogen de a-si schimba
antigenele astfel incat raspunsul imun sa devina ineficient. Cel mai bun exemplu este HIV.
Sistemul imunitar poate genera raspunsuri puternice mpotriva anumitor structuri de pe
suprafata virale si pentru c virusul se transforma foarte rapid in timpul replicrii, sunt
generate un numr mare de noi structuri de suprafa care sunt necunoscute pentru
sistemul imunitar.
Acesti mutanti sunt liberi s continue replicarea in timp ce sistemul imunitar ncearc s
ajung din urm. Din pcate, dac i cnd o face, noi generaii de noi mutani au fost deja
dezvoltate, iar rspunsul imun ramane depasit.
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu

88

Bibliografie recomandata
Abbas AK, Lichtman AH. General properties of immune responses. In Cellular
and molecular immunology, 5th ed. Philadephia: WB Saunders Co., 2003.
Berzofsky JA, Berkower IJ. Immunogenicity and antigen structure. In Paul WE,
ed. Fundamental immunology, 5th ed. Philadelphia: Lippincott Williams &
Wilkins, 2003.
Chaplin DD. Overview of the immune response. J Allergy Clin Immunol 2003;
111 :S442.
Janeway CA, Jr. Evolution of the immune system. In Janeway CA Jr, Travers P,
Walport M, Shlomchik P, eds. Immunobiol-ogy: The immune system in health
and disease, 6th ed. Philadephia: Garland Publishing, 2004:665-682.
Paul WE. The immune system: An introduction. In Paul WE, ed. Fundamental
immunology, 5th ed. Philadelphia: Lippincott Williams & Wilkins, 2003.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu

89

- Rodey Glenn E : HLA beyond tears. Introduction to human histocompatibility,


second
edition, De Novo,Inc.Durango,CO, 2000.
- Tsongalis Gregory J, Coleman William B :Molecular Diagnostics a training and
study
guide, AACC Press,2002.
- Battler Alexander, Leor Jonathan, Eds, Stem Cell and Gene-Based Therapy,
Frontiers in
Regenerative Medicine,Springer - Verlag London Limited.
- Wood Peter : Understanding Immunology, second edition, 2006.
- Cant Andrew J, Galloway Angela, Jackson Graham :Practical Hematopoietic
Stem Cell
Transplantation, Blackwell Publishing Ltd. 2007
- Forsythe John L.R :Transplantation, Fourth Edition, Saunders Elsevier, 2009.
- Ileana Constantinescu : Imunologia transplantului, Editura Universitara "Carol
Davila", Bucuresti, 2009.
- Jorde Lynn B,Carey John C, Bamshad Michael J: Medical Genetics, Mosby
Elsevier,2010
Curs 3: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu

90