Anatomia ariculatiei temporo-mandibulare

Articulatia temporo-mandibulara este singura articulatie mobila a

craniului.Aceasta face legatura intre mandibula si baza
craniului,fiind o articulatie de tip diartroza.
Componente anatomice
Capsula articulara-formata din fibre conjunctive
lungi,superficiale,bine vascularizate si inervate,si fibre scurte
profunde.Aceasta capsula secreta lichidul sinovial,ce faciliteaza
alunecarea suprafetelor articulare,avand totodata si proprietati
bactericide.Volumul lichidului sinovial este mic in raport cu
volumul articular.
Membrana sinoviala-captuseste fata profunda a capsulei,fara sa
acopere suprafetele osoase articulare
Discul articular-formatiune fibrocartilagionoasa intre tuberculul
aricular si capsula articulara,format din tesut conjuctiv lipsit de
fibre nervoase si vase.Acesta este sustinut de ligamente.Celulele
discului secreta condroitin sulfat -un glicozaminoglican specific
cartilajului-substanta responsabila de rezistenta la compresie si
elasticitate.Cantitatea de condroitin sulfat creste direct
proportional cu gradul de solicitare si inaintarea in varsta.
Ligamentele articulare se impart in intracapsulare si
extracapsulare.Cele intracapsulare sunt: ligamentul lateral si
ligamentul medial.Cele extracapsulare sunt in numar de
patru:sfenomandibular,stilomandibular,pterigomandibular si
timpanomandibular.(1)

Vascularizatia si inervatia articulatiei temporo mandibuare

Vascularizatia articulatiei deriva din artera temporala superficiala

in partea laterala,si din artera maxilara in partea mediala.Venele
dreneaza spre vena temporala superficiala si spre vena faciala.
Partea centrala a discului articular si tesuturile articulare nu
prezinta inervatie.Ramurile nervilor maseter si auriculotemporal,si nervi simpatici postganglionari inerveaza ligamentele
capsulare si extensia bilamelara posterioara a discului.Capsula
articulara,ligamentul lateral si tesutul retroauricular contin
nociceptori si mecanoreceptori ce reprezinta o sursa de senzatii
propioceptive ce ajuta la conrolul pozitiei si miscarii mandibulei.
(1)

Disfunctia articulatiei temporo-mandibulare pare sa afecteze un

numar semnificativ al populatiei.Simptomatologia poate include
:dureri in regiunea temporo-mandibulara,dureri de cap,dureri
musculare,zgomote articulare(cracmente,crepitatii),limitarea
amplitudinii de deschidere a cavitatii bucale,devierea mandibulei
in timpul deschiderii sau inchiderii cavitatii bucale,blocarea
mandibulei si modificari ocluzale datorate alterarii pozitiei
mandibulei.Evaluarea ATM incepe cu aflarea istoricului medical al
pacientului si examenul clinic propriu-zis.In unele cazuri,aceste
date sunt suficiente in punerea unui diagnostic preliminar si
instaurarea unui tratament conservativ.Totusi,in alte cazuri,se
impun investigatii imagistice pentru a obtine date suplimentaredate nefurnizate de examenul clinic.
Indicatiile pentru investigatiile imagistice sunt: tratament
conservativ esuat sau simptome ce s-au agravat dupa urmarea
tratamentului,pacienti ce au suferit traumatisme,disfunctii

majore-senzoriale sau motorii,modificari importante ale ocluziei

sau in cazul suspectarii unei anomalitati osoase,unei
infectii.Rezultatele examenelor clinice trebuie corelate cu cele
paraclinice pentru a ajunge la un diagnostic si un plan de
tratament corect.

Examene clinice si paraclinice ale articulatiei temporomandibulare

Examenul obicetiv al articulatiei se face prin inspectie,palpare si
ascultatie.Se va consemna orice abatere de la normal cum ar fi:
inegalitatea excursiei condiliene,excursii reduse sau
absente,senzatii de durere,zgomote articulare,etc.
Analizele cel mai des efectuate in detectarea cauzei disfunctiilor
temporo-mandibulare sunt: hemoglobina,hemoleucograma,VSHul,Ca,acidul uric,fosfataza alcalina,factorul reumatoid.
Examenul radiografic poate da informatii exacte privind forma si
structura componentelor osoase temporo-mandibulare.Tehnica
imagistica de explorare se va alege in functie de situatia
clinica,de tesutul care trebuie analizat,de doza de radiatii,de cost
si de tipul si cantitatea de informatii oferita de o anumita tehnica.
De obicei,tesuturile dure sunt investigate primele,pentru a putea
evalua contururile osoase,pozitia si relatiile condililor si fosei
glenoideInterpretarea imaginilor radiografice ale tesutuilor dure
include evaluarea morfologiei componentelor condiliene si
temporale si integritatii suprafetelor osoase
articulare.Investigarea tesutului moale este indicata cand sunt
necesare informatii despre pozitia si morfologia discului articular
sau pentru a releva abnormalitati la nivelul muschilor sau
tesuturilor vecine.(2)

1. Radiografia simpla a articulatiei temporo-mandibulare se

executa sub incidente diferite care urmaresc evitarea
suprafetelor osoase: Parma,Schuller , Lacronique si Frank.
Incidenta Parma este o incidenta de profil, cu ajutorul careia
se radiografiaza fiecare ATM in pozitie gura inchisa si gura
deschisa . Articulatia de examinat este linga caseta iar tubul
radiogen se afla de partea articulatiei temporomandibulare
opuseTehnica introdusa de Parma a incetat sa mai fie folosita
datorita dozei mari de radiatii folosite.Tehnica imagistica
introdusa de Schuller in 1905, a fost prima tehnica care a
evaluat dinamic Atm ,utilizand imagini cu cavitatea bucala
inchisa si deschisa,permitand o evaluare functionala a
articulatiei. Pe imaginea obtinuta se examineaza structura si
integritatea contururilor osoase, pozitia condilului in
cavitatea glenoida si in excursia de deschidere . Printre
modificarile aparute in disfunctia sistemului stomatognat se
regasesc: contur condilian sters in portiunea anterioara,
resorbtia osoasa in partea superioara a pantei articulare,
fragmentarea meniscului, calcificari distrofice ale meniscului,
suprafete scleroase, neregulate,cu conturul interrupt,
pensarea spatiului articular cu deplasare condiliana ,
excursia exagerata a condilului,hipertrofii
condilieneTotusi,aceasta metoda este inadecvata in
evaluarea disfunctiilor motorii si dinamice ale ATM datorita
lipsei posibilitatii de standardizare a deschiderii gurii in
timpul investigatiei.(3)

2. Ortopantomografia este o metoda de explorare radiologica

stomatologica, ce permite derularea pe un singur film a
imaginilor ambelor arcade dentare, de la o articulatie
temporo-mandibulara la alta.Este metoda de elective pentru:
detectarea modificarilor degenerative osoase,diagnosticul
modificarilor patoogice nespecifice,clasificarea gradelor de

modificare patologica,eveluarea masurilor terapeutice

luate,diagnosticul primar al disfunctiei ATM
(fracturi,chisturi,tumori,inflamatii,aplazie,hipoplazie,hiperpla
ziesi modificari degenerative)Anatomia ATM pe opg nu releva
statusul functional al articulatiei.(3)Ortopantmografia este
inadecvata in detectarea timpurie a eroziunilor osoase
subtile.Aceasta este utila doar in detectarea modificarilor
degenerative avansate ale condililor.Pozitia condililor nu
poate fi eveluata cu precizie,deoarece mandibula
pacientului in timpul procedurii este plasata intr-o pozitie
protruziva cu cavitatea bucala usor intredeschisa.Totodata
fosa glenoida nu apare ca o imagine clara,iar imaginea
suprafetelor articulare ale condililor este distorsionata
datorita unghiului de proiectie.
3. Tomografia este unul din cele mai utilizate examene
paraclinice in detectarea disfunctiilor ATM,relevand
modificari ale condililor,discului articular,cavitatii glenoide si
pantei articulare,si permitand evaluarea articulatiei din mai
multe planuri, reprezentand un examen de o finete
particulara, ce permite diagnosticul facil al unui sindrom
disfunctional articular incipient sau avansat.
Computer Tomografia (C. T.) este o metoda imagistica care
se bazeaza pe realizarea unei imagini, ca urmare a
diferentelor de densitate ale unor structuri anatomice.In
cazul examinarii C. T a sectorului cranio facial, majoritatea
descrierilor se refera la studiul componentei cranio-cefalice.
Acest studiu se face prin sectiuni axiale (transversale), de 10
mm grosime cu 10 mm interval, de obicei 8-12 sectiuni,
paralele cu planul orbito-meatal.
Tomografia computerizata expune foarte bine structurile
osoase ale ATM,pe cand discul articular nu poate fi evidentiat
fara ajutorul artroscopiei.Ct-ul poate evidential modificarile
incipiente si remodelarea structurilor osoae la pacientii cu
nereguli interne articulare,care duc in timp la modificari
degenerative,punand deci un diagnostic intr-o faza

timpurie.Aceste remodelari se refera la largirea fosei

glenoide,aplatizarea discului articular si modificari osteosclerotice pe suprafata articulara.Aceste modificari duc in
final la instalarea osteoartritei degenerative.
(3)Dezavantajele metodei constau in costul ridicat al
examinarii si expunerea la o doza de radiatii semnificativ mai
mare comparative cu tehnicile conventionale radiografice.
4. Artroscopia este considerata cea mai utila metoda de
diagnostificare a ATM,fiind descisa in anul 1944 de catre
finlandezul Norgaard. Metoda consta in introducerea prin
injectare a unei substante de contrast pe baza de iod in
spatiul sinovial al articulatiei, urmata de radiografie ,fiind
folosita in special pentru evidentierea partilor moi.Totodata
evidentiaza anatomia osoasa,pozitia si forma
discului,prezenta unei perforatii a discului,dislocarea
acestuia,dinamica articulatiei.Fiind o metodata relativ
invaziva,cu risc de alergie la agentul de contrast si risc de
infectie post-interventional,aceasta se indica atunci cand
exista incertutudini privind diagnosticul sau in cazul
necesitatii unei interventii chirurgicale.(3)

5. Electromiografia releva asimetriile, contractiile in disfunctii

ocluzale, oboseala musculara si contractiile musculare
dezordonate. In asociere cu alte investigatii paraclinice,
electromiografia se impune ca o metoda de investigatie
indispensabila pentru stabilirea unui diagnostic concret al
disfunctiilor articulare.

Instalarea disfunciei la nivelul unui element anatomic (printre

care i articulaia temporo-mandibular) depinde de capacitatea
de rezisten a acestuiala solicitare, de nivelul la care factorul
disfuncionalizant acioneaz, de intensitatea i durata aciunii,
.

cat si de pacient in sine. Zgomotele articulare reprezint,

conform studiilor recente, cel mai comun simptom al disfunciei
articulatiei temporo-mandibulare (nsoite sau nu de durerea
articular). Aceste studii sunt direcionate in special ctre
zgomotele specifice articulaiei temporo-mandibulare urmrinduse caracteristicile acestora, factorii etiologici, prognostic pe
termen lung i planul de tratament. Rezultatele arata ca aceastea
pot apare la diferite grupe de varsta,cu diferite tipare dentare,dar
cresc proportional cu varsta.