P. 1
Pasoptismul

Pasoptismul

|Views: 51,880|Likes:
Published by sundown1987

More info:

Published by: sundown1987 on May 07, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

01/13/2015

pdf

text

original

Coordonator

:

Prof. Stefan Ioan Hoza

Propunator:

Frunza LauraAna

1

An scolar 2009-2010

Justificarea temei......................................................................p ag. 3 • Pasoptismul.............................................................. ................pag. 4 • Pasoptistii si ideea unitatii nationale.....................................pag. 6 • Istoria Militans.................................................................... .....pag. 8 • Dacia literara..................................................................... ........pag. 10 • Pasoptistii si literatura.............................................................pag . 14 • Poezia pasoptista................................................................. ......pag. 18 • Proza in perioada pasoptista.....................................................pag. 20
• 2

• Reprezentantii pasoptisti..........................................................pag. 22 • Vasile Alecsandri................................................................. ......pag. 23 • Alecu Russo....................................................................... .........pag. 25 • Costache Negruzzi................................................................... ...pag. 28 • Grigore Alexandrescu............................................................ .....pag. 31 • Ion Heliade Radulescu................................................................ pag. 32 • Nicolae Balcescu................................................................... .......pag. 34 • Andrei Muresanu.................................................................. ......pag. 37 • Concluzie.................................................................. ...................pag. 40 • Bibliografie............................................................... ...................pag. 41

3

“Istoria noastra are destule fapte

eroice, frumoasele noastre tari sunt destul de mari, obiceiurile noastre, destul de pitoresti si de poetice, pentru ca sa putem gasi si la noi sujeturi de scris, fara ca sa avem pentru aceasta trebuinta sa ne imprumutam de la alte natii.”

4

Termenul pasoptism care desemneaza o perioada importanta din istoria literaturii romane este provenit de la denumirea haplologica a anului revolutionar 1848. In literatura romana “Momentul 1848” reprezinta momentul fundamentarii literaturii nationale prin orientarea oferita de revista “Dacia literara” care a lansat un current si a format generatia cunoscuta sub numele: “generatia scriitorilor pasoptisti” Perioada premergatoare revolutiei de la 1848 a insemnat inceputul poeziei noastre romantice Epoca pasoptista inseamna, inainte de toate, epoca inceputului literaturii noastre moderne si romantice; prin opera scriitorilor afirmati dupa 1830, se instaureaza un nou climat literar si o noua stare de spirit. Cultura trecutului – o cultura predominant feudala, intarziata in raport cu restul Europei – va fi pusa in discutie din perspectiva modernizarii, adica din cea a acordului cu evolutia literaturii europene. Punerea de acord se
5

manifesta si in faptul ca intreaba literatura pasoptista va fi creata in spiritul esteticii romantice, adica in spiritul curentului literar dominant in Europa acelor ani. Ca prima generatie romantica si prima generatie a literaturii noastre moderne, scriitotii pasoptisti au creat – din multe puncte de vedere – o literatura substantial noua fata de epocile anterioare: de aceea, ei au jucat rolul unor novatori, chiar rolul unor pionieri in variate zone ale literaturii. Cronologie: Aceasta epoca inteleasa in sens larg se poate diviza in trei perioade: Prepasoptismul (1830 -1840) Pasoptismul (1840 -1860) Postpasoptismul (1860 – 1870) Pasoptismul nu trebuie inteles doar ca o perioada literara, ci mult mai larg ca o perioada de avant cultural in care cultura romaneasca se deschide catre valorile occidentale. Aceasta revolutie culturala nu ar fi fost insa posibila fara niste transformari cum ar fi: 1863 Al. Ioan Cuza da o lege prin care invatamantul primar devine 6ratuity si obligatoriu 1860 Apare prima universitate romaneasca, universitatea de la Iasi 1864 Apare universitatea Bucuresti 1816 Prima reprezentatie de teatru la Iasi 1829 Apar primele ziare romanesti: Tara Romaneasca Curierul romanesc, cu suplimentul Curier de ambe sexe Moldova Albina romaneasca cu suplimentul Alauta romaneasca Transilvania Gazeta de Transilvania cu suplimentul Foaie pentru minte, inima si literatura Adevarata revolutie apare nu insa cu ziarele ci cu aparitia primelor reviste literare: 1840 Dacia literara
6

1844 Propasirea 1855 Romania literara Pasoptismul este o perioada importanta pentru literatura romana si datorita faptului ca acum sunt puse bazele primelor specii literare cum ar fi : meditatia, elegia, pastelul, balada, poemul filozofic, satira, epistola, fabula, idila si egloga. Din punct de vedere cronologic, epoca pasoptista dureaza, prin urmare, aproximativ intre 1830-1860; aceasta nu inseamna ca opere in spirit pasoptist nu ar fi existat si inainte de 1830, dupa cum si dupa 1860. O generatie de scriitori afirmati dupa Revolutia de la 1848, scriitori care aduc unele elemente noi, continuand – in liniile ei fundamentale- directiile literaturii pasoptiste, apartine epocii numite “postpasoptiste”. In general, exista o continuitate de stil si de spirit intre opera scriitorilor pasoptisti si a celor postpasoptisti: dupa cum arata si numele dat de istoria literara, ceea ce ii apropie este mai important decat ceea ce ii desparte. In jurul anului 1848 romantismul este un curent la moda in toata Europa, astfel incat el ajunge si in tarile romane sub o forma moderata insa, fiind mai ales un curent cultural, impregnat de idei iluministe. Reprezentantii romantismului de acum dau operei lor un pronuntat caracter militant ei fiind deopotriva scriitori si revolutionari. Reprezentanti Vasile Alecsandrii, Grigore Alexandrescu, Alecu Russo, Costache Negruzzi, Ion Heliade Radulescu, V. Carlova, D. Bolintineanu, Nicolae Balcescu.

Pasoptistii si ideea unitatii nationale
7

Scriind despre mersul revolutiei in istoria Romanilor, Nicolae Balcescu definea viiorul patriei, deci definitivarea miscarii de la 1848, in termeni extrem de moderni: “In zadar veti ingenunchia si va veti ruga pe la portile imparatilor, pe la usile ministrilor lor. Ei nu va vor da nimic, caci nici vor, nici pot. Fiti gata, dar, a o lua voi, fiindca imparatii, domnii si boierii pamantului nu dau fara numai aceea ce le zmulg popoarele...Ziua izbandirii, ziua dreptatii se apropie, in care se vor ridica popoarele ca sa mature ramasita tiranilor de pe fata pamantului”. Randurile sunt scrise in exil, la Paris, in 16 septembrie 1850, dar contin ceva mai mult decat esenta ideologiei burgheze, pe aunci revolutionara: Aceste cuvinte au ceva din spiritul Manifestului comunist. Cateva principii ferme au format axa gandirii istorice pasoptiste; printre acestea ideea ca romanii nu pot sa castige nimic decat prin forta si organizarea lor proprie; numai asa a fost posibila viziunea unei patrii libere si unitare a Romanilor. Ideea de unitate nationala, desi nu figureaza in mod expres printre paragrafele Proclamatiei de la Islaz, este un lait-motiv al ideologiei pasoptiste. Articolele din Poporul suveran semnate de principalii colaboratori ai ziarului, poeziile publicate de Bolintineanu in “Albumul Pelerinilor Romani de la Paris” (1851), Manifestele Comitetului revolutionar emigrat in Franta (condus de N. Balcescu, C.A. Rosetti si N. Golescu), corespondenta emigrantilor, toate aceste documente istorice atesta ideea unitatii nationale. Un asemenea manifest, ca cel din 1 iulie 1851, tiparit la Paris, se incheie cu urarea “Traiasca Romania libera, una si nedespartita!”. Dar cea mai elocventa ilustrare a acestei viziuni ne-o da Nicolae Balcescu prin “Istoria Romanilor subt Mihai Voda Viteazul”. Comitetele incep sa se numeasca “revolutionare si nationale”. Dar pasoptistii n-au conceput o teorie revolutionara, n-au lasat lucrari speciale de ideologie romantica ci doar au pregatit prin litaratura si istorie raspandirea ideilor nationale. Aceste idei
8

ale pasoptistilor, oameni de baricade dar si oameni de carte, au favorizat dezrobirea nationala a romanilor si formarea unei organizari democratice a statelor romanesti. Genurile si telurile cultivate de pasoptisti erau numai cele adecvate propagandei ideologice: genul dramatic punea in contact direct pe scriitori cu poporul; poezia lirica dadea glas entuziasmului tineresc al generatiei; istoria constituia un exemplu de lupta si de afirmae a unitatii nationale. Dar gandind unitatea nationala in termeni noi, pasoptistii reformau istoria. In locul istoriei regilor si a razboaielor puneu istoria popoarelor si a dezvoltarii claselor sociale. In litaratura si arta, aceste idei se traduceau printr-o noua estetica. Pasoptistii romani, romantici prin tot ce au dat ca opera literara, dupa cum am vazut, au inteles istoria ca o frenetizare, ca o mitilogizare eroica a unor idealuri. Apelul la folclor, stimularea unei literaturi originale, descoperirea originalitatii in toate planurile (pe plan politic, istoric, social, artistic, lingvistic), intr-un cuvant crearea unei “constiinte nationale”, ai fost castigurile si in acelasi timp coordonatele pe care s-a dezvoltat o alta lume la noi. Fara sa fie romantici metafizici ca unii din poetii germani, si nici clasicizanti, ca cei francezi, pasoptistii romani gandeau in viitor bazandu-se si pe traditiile romanesti. Ei descopereau nu numai “istoria” ca stiinta moderna a natiunii, ci si istoria ca fiinta a unui trecut pe care se sprijina prezentul si viitorul. Unitatea romanilor, propagata prin scrieri literare si istorice, etse argumentata in 1848 si mai ales dupa inabusirea revolutiei, prin articole si manifeste, intr-un cuvant prin cele mai moderne instrumente de lupta ideologica. Un elocvent exemplu e manifestul redactat de C.A. Rosetti la 1 iulie 1851: “Libertatea de la 1848 fu rastignita si ea fiindca nu sustinsem cu toata puterea cuvenita, fiindca noi ca si toata lumea eram nepregatiti atunci si populii si guvernele lor nu stiau ca nu trebuie sa lase arma din mana pe cat va mai fi pe pamant un singur tron, o singura lege nedreapta. Aceascta o invatam in acesti ani de durere si crucieri, si acum armarea si unirea cea mai deplina a tuturor populilor se pregateste neincetat. Credinta dar, inima si
9

rabdare, iata tot ce va cerem, in numele suferintelor noastre, in numele libertatii si a Romaniei intregi”. Aceste repere istorice ne ajuta sa intelegem de ce Balcescu ii scria lui Alecsandri la moartea Elenei Negri “Iubita noastra este Romania”.

Istoria Militans
In poezia populara literatorii revolutionari de la 1848 vedeau o oglinda a vietii sociale si nationale. Poeziile populare sunt considerate, “comori nepretuite” care definesc specificul noastru national” “Intr-o epoca ca aceasta, unde tarile noastra au a se lupta cu dusmani puternici care cerc a intuneca nu numai drepturile politice, dar si chiar nationalitatea romanilor, poezia populara ne va fi de mare ajutir spre apararea acesteia”. Specificul nostru national e definit astfel prin limba, traditii, obiceiuri, prin cantece si “giocuri”, scrie undeva Alecsandri. In rezumat, ideile lor despre folclor sunt idei politice, poezia populara, in conceptie pasoptista vine sa consolideze o stare de spirit, sa fundamenteze artistic existenta unei constiinte nationale. Poetii ce se inspirau din folclor sau din istorie nu promovau o ideologie literara aparte sau o conceptie singulara in epoca. Ca si ceilalti pasoptisti, ca istoricii de exemplu, ei concepeau o arta militanta, punandu-si opera in slujba societatii si natiunii. Intregii
10

lor activitati, vietii si operei lor li se potriveste calificativul de “poeti cetateni”. Pe plan politic si social, poetii pasoptisti au simpatizt.at, fara sa ajunga la radicalismul lui N. Balcescu, miscarea de emancipare a claselor asuprite. In multe privinte, opiniile despte moderatia ideologica a unora dintre acestia ca Heliade sau Alecsandri ar trebui revizuite. Poezia lui Alecsandri, dedicata dezrobirii tiganilor, e un strigat sincer si spontan, o dovada de umanism. In 1881, in scrisoarea adresata lui Ion Ghica, intitulata “Painea amara a exilului”, poetul realiza o satira la adresa demagogiei liberale, saira in care se intalnea pe aceleasi poziii cu Eminescu si Caragiale. Frumoasa sa naratiune, conceputa ca o episola catre acelasi Ion Ghica, Vasile Porojan, e pornita dintr-o adeziune sincera pentru emanciparea robilor. Trebuie sa subliniem caracterul de manifest al poeziei pasoptiste. Poetii au fost in vremea lor spirite active si combative. Putem spune, parafrazand pe Maiorescu si extinzand paraafraza, ca toate ritmurile istoriei au vibrat in acesti poeti totali. Cuvantul “pasoptism” a devenit aproape sinonim cu romanismul politic romanesc, a devenit egal cu o zona istorica determinata de o ideologie, o estetica, o filozofie anume. Eminescu omagia pe scriitorii revolutiei de la 1848 ca pe niste firi vizionare, care credeau nu numai in scrisul lor, dar care credeau si in visele lor. Ne uimeste azi numarul impresionant de scriitori pe baricade la 1848. Autori de articole sau poeme, de studii sau de nuvele, scriitorii pasoptisti erau umar la umar cu strada. Apelul contemporan la romantism actualizat pe plan istoric si politic, gaseste in pasoptism un punct de sprijin. Epoca pasoptista, epoca de mare avant revolutionar dar si de mari creatii literare si artistice, a fost determinata pe plan social si politic de ridicarea noii clase sociale, revolutionara pe atunci, burghezia. Curentul dominant in literatura noastra pasoptista a fost, in mod evident, romantismul. In realitate, in opera marilor romantici romani (Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, Vasile Alecsandri) intalnim insa si multe elemente clasiciste. O recenta lucrare prezinta clasicismul romanesc ca o
11

coordonata permanenta a literaturii romane. O alta cercetare considera poezia de inspiratie istorica a ruinelor ca un element preromantic. Epoca incepe, pe un plan cultural, cu o puternica influenta occidentala. Asistam la o invazie de traduceri si la fixarea unei mode occidentale in tot ce se face la noi. Revista “Dacia literara” a supus, cu fermitate, unei critici pertinente aspectele daunatoare ale acestor influente. “Meritul ei nu e de a fi denuntat niste erori, ci mai ales acela de a fi promovat o indrumare pozitiva, de a fi indicat cu claritate temelia pe care se poate inalta o cultura autentica.” Am socotit necesar sa urmarim si inspiratia istorica in poezia romaneasca din perioada preromantica (Vasile Cirlova, Gh. Asachi), trecand la marii poeti pasoptisti (D. Bolintineanu, Cezar Bolliac, C. Negruzzi, Vasile Alecsandri) si la marii oameni de cultura dar si cu o activitate poetica. Opera acestor creatori n-ar fi fost posibila fara programul “Daciei literare”, deci fara ideile Revolutiei de la 1848, idei care au animat o generatie unita de mari creatori, care, asa cum spunea Eminescu, “credeau in scrisul lor”. Animati de ideile revolutiei, Kogalniceanu si Balcescu publica, dupa cum am vazut, cronici si documente care vor deveni izvor “concret” de inspiratie si documentare literara. Raspandirea si circulatia operelor cu tematica istorica se explica prin faptul ca epoca insasi era frenetizata de sentimentul trecutului eroic, de mandria nationala. Poezia de inspiratie istorica se realiza paralel cu poezia de inspiratie populara, pornita tot din programul “Daciei literare” Numai asa se poate explica elogiul superlativ al lui Eminescu din “Epigonii” adresat scriitorilor pasoptisti. Dar ideile pasoptiste n-au ramas inchise in epoca; ele au continuat sa fecundeze si epoca urmatoare; cand o alta generatie, a marilor clasici, ducea mai departe sentimentul trecutului si inspiratia istorica: Hasdeu in drama “Razvan si Vidra” sau in “Ion Voda cel cumplit” in care ia drept model opera capitala a lui Nicolae Balcescu (“Romanii subt Mihai Voievod Viteazul”), Odobescu in nuvelele istorice sau chiar in cateva poeme, Eminescu in “Scrisoarea aIII-a” si in cateva postume (“Memento mori”, de exemplu).
12

Revista “Dacia literara” apare la Iasi, in anul 1840, sub directia lui Mihail Kogalniceanu, si va fi interzisa chiar dupa primul numar, caci, prin chiar numele ei, revista se adresa romanilor din toate cele trei tari intr-un moment politic dificil, in care unirea nu era inca posibila. Autorul isi expune aceasta intentie in mod lamurit si plastic, afirmand ca revista va fi un repertoriu general a literaturii romanesti, in care, ca intr-o oglinda, se vor vede scriitorii moldoveni, munteni, ardeleni, banateni, bucovineni, fiestecare cu ideile sale, cu limba sa, cu chipul sau. Aceasta deschidere catre toti romanii reprezinta primul pas catre cladirea unei literaturi si a unei limbi unitare. In spiritul acestei recomandari se va dezvolta literatura noastra preromantica (momentul pasoptist) si romantica (Eminescu), pana aproape de inceputul
13

secolului nostru; semanatorismul si poporanismul vin pe aceeasi directie. Programul estetic din Introductia lui Mihail Kogalniceanu se intemeiaza, asadar, pe idei care vizeaza formarea unei literaturi nationale. Kogalniceanu porneste de la o observatie simpla: in cultura romana domina traducerile din literaturi straine. El recunoaste ca este nevoie si de modele, dar traductiile nu fac o literatura, ci pot fi primejdioase pentru ca ucid duhul national; de aceea trebuie cautate subiecte in spatiul romanesc. Astfel, el recomanda ca scriitorii sa fructifice episoadele eroice din istoria noastra, sa transfigureze artistic frumusetile naturii si sa prelucreze folclorul autohton. Acestea sunt si principalele teme romantice, dar, in cazul literaturii romane, ele constituie fundamentul unei literaturi originale. Implicati in revolutiile democratice de la 1848, majoritatea scriitorilor din aceasta perioada manifesta interes pentru ideile lui Kogalniceanu, contribuind decisiv la cladirea unei literaturi moderne. Totodata, Kogalniceanu pune pentru prima oara problema unei critici obiective, in acest sens el vorbind despre o interpretare directa a scriiturii (a se critica cartea, iara nu autorul) si despre o critica facuta fara ura si partinire. Aceasta va duce implicit la constituirea unui sistem de valori.

Si rubricile revistei, anuntate in acest program, sunt de interes. Kogalniceanu concepe publicatia in patru parti: in prima vor fi publicate compuneri originale a conlucratorilor foaiei; a doua parte va cuprinde scrieri publicate in alte ziare romanesti; partea a treia va fi dedicata criticii literare, iar in incheiere vor fi prezentate informatii culturale diverse si tot ce poate fi vrednic de insemnat pentru publicul roman. Introductia lui Kogalniceanu
14

a contribuit la crearea curentului national si a deschis drumul literaturii moderne. Programul Daciei litarare: În primul număr al revistei, sub titlul „Introducţie”, M. Kogălniceanu, întemeietorul revistei, publică un articol – program care sintetizează în patru puncte idealurile literare ale scriitorilor paşoptişti: 1. Combaterea imitaţiei scriitorilor străini şi a traducerilor mediocre: îngrijorat de sărăcia literaturii române, ale cărei opere se puteau număra pe degete, Ion Heliade – Rădulescu lansase un apel încurajator către tinerii scriitori: „Scrieţi, băieţi, orice, numai scrieţi!” Interpretînd îndemnul din punct de vedere cantitativ, multe publicaţii ale epocii au încurajat o literatură mediocră, adesea imitată după creaţii siropoase occidentale, pervertind gustul public. M. Kogălniceanu avertizează asupra pericolului unei astfel de literaturi, care elimină criteriul estetic; 2. Crearea unei literaturi de specific naţional: în loc să imite pe scriitorii străini, românii ar putea făuri o literatură autohtonă, inspirată din istorie, natură şi folclor. Preluată din estetica romantică europeană, această triplă recomandare se va regăsi în operele paşoptiştilor: o Folclorul va face obiectul preocupărilor teoretice, dar va deveni şi sursă importantă de inspiraţie. Alecu Russo, în studiul „Poezia poporală”, defineşte folclorul ca pe o oglindă realistă a vieţii poporului şi ca pe un izvor nesecat de inspiraţie pentru literatura cultă. El îl va ajuta pe Alecsandri să alcătuiască prima culegere de „Poezii poporale ale românilor” (1852), urmată de „Balade (Cîntice bătrîneşti)”. Multe dintre poeziile volumului „Doine şi lăcrimioare”, de V. Alecsandri sunt în metru popular. Gh. Asachi valorifică mitologia populară într-o suită de balade şi legende. Expresia cea mai profundă à inspiraţiei folclorice se regăseşte însă în capodopera „Zburătorul”, de Ion Heliade-Radulescu;;
15

Natura va face obiectul unor ample relatări de călătorie, ca O primblare la munţi sau Balta Albă, de Vasile Alecsandri, „Memorial de călătorie”, de Grigore Alexandrescu ş. A. Elogiul frumuseţilor patriei apare de asemenea în volumul „Pasteluri”, de V. Alecsandri; o Istoria este privită ca model pentru contemporani, fie pentru a exprima idealul de eliberare şi unitate naţională, fie pentru a ilustra satiric realităţile sociale. „Alexandru Lăpuşneanul”, de C. Negruzzi, face parte dintr-un întreg ciclu de „Fragmente istorice” în proză, în timp ce Alecsandri creează ample poeme eroice, ca „Dan, căpitan de plai”, „Dumbrava Roşie” sau drame istorice ca „Despot-vodă”. Foarte gustate în epocă sunt fiziologiile (echivalente în proză ale satirei sau ale fabulei), cum ar fi „Cuconiţa Drăgana”, de Ion HeliadeRadulescu sau „Fiziologia provinţialului”, de Costache Negruzzi; 3. Lupta pentru unitatea limbii: „Ţălul nostru este realizaţia dorinţei ca românii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi”. Eforturile Şcolii Ardelene de unificare a limbii sunt continuate de paşoptişti, care încearcă să formuleze normele limbii literare, respingînd exagerările latiniste şi pledînd pentru introducerea alfabetului latin. Alecu Russo, într-o serie de „Cugetări” publicate în „România literară” respinge curentele latiniste care prin sistemele lingvistice propuse înstrăinează moştenirea naţională. Ion HeliadeRadulescu scrie „Gramatica românească”, în care combate scrierea etimologică şi are păreri juste despre îmbogăţirea limbii cu neologisme; 4. Dezvoltarea spiritului critic: sperînd ca prin impunerea acestor reguli să creeze un sistem de valori pentru publicul român, M. Kogălniceanu introduce şi conceptul de critică obiectivă, subliniind că analiza critică se va face numai asupra operei: „Critica noastră va fi nepărtinitoare. Vom critica cartea, iar nu persoana.”
o

16

“Dacia literara” dispare dupa foarte putin timp, dar programul expus in “Introductie” a avut o semnificatie ca trece de cele cateva numere ale revistei, inaugurand o noua baza a literaturii romane. Operele care vor aparea in deceniul urmator (1840-1850) vor purta marca unei originalitati mai evidente si a unei orientari mai nete vatre realitatile nationale; in acest deceniu vor fi scrise multe dintre prozele lui C.Negruzzi, principalele poezii ale lui Gr. Alexandrescu sau C. Boliac, va fi descoperit folclorul prin prima culegere a lui Alecsandei, vor aparea scrieri ale istoricilor N. Balcescu si M. Kogalniceanu. Se poate spune ca principalele reviste de cultura ale perioadei vor fi tot atatea “reeditari” ale “Daciei literare”: acelasi M. Kogalniceanu scoate efemera, dar foarte importanta publicatie “Propasirea” (1844), iar, dupa revvolutie, programul “Daciei literare” va capata o noua intrupare, mai consistenta, in revista lui V. Alecsandri, “Romania literara” (1855).

Pasoptistii si literatura
Prima jumatate a secolului XIX aseaza intreaga societate romaneasca intr-uncurent modernist, un curent al innoirilor, in toate domeniile. In urma Pacii de la Adrianopol(1829) Tara
17

Romaneasca si Moldova au intrat in circuitul economic european, putand sa ia contact mai bine cu toate transformarile din lumea apuseana. Se va produce acum o adevarata efervescenta culturala in Tarile Romane. Se dezvolta invatamantul in Moldova datorita activitatii lui Ghe. Lazar si Ion Heliade-Radulescu. In 1860 se infiinteaza Universitatea din Iasi, in 1864 in Bucuresti, de catre Dimitrie Bolintineanu. Se dezvolta teatrul datorita activitatii lui Ghe. Asachi in Moldova si lui I. HeliadeRadulescu in Tara Romaneasca. Primul spectacol are loc in inlimba romana la Iasi, in 1816, iar la Bucuresti in 1819. Cu prilejul spectacolului de la Bucuresti, Iancu Vacarescu a scris un Prolog in care sintetiza conceptia pasoptistilor despre teatru: “Vam dat teatrul/ Vi-l paziti ca pe-un lacas de muze/ Cu el curand veti fi vestiti/ Prin vesti departe duse/ In el naravuri indreptati/ Dati ascutimi la minte/ Podoabe limbii voastre dati/ Cu romanesti cuvinte.” In anul 1840, la conducerea Teatrului National din Iasi au venit Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi si Mihail Kogalniceanu, care au pus bazele repertoriului dramatic original romanesc. De asemenea, se dezvolta presa in Moldova sub conducerea lui Ghe. Asachi. Se afirma “Albina Romaneasca” si suplimentul sau, “Alauta Romanasca”. In Tara Romaneasca, sub conducerea lui I. H.-Radulescu se afirma “Curierul National” cu suplimentul “Curierul de ambe sexe”. In Transilvania, sub conducerea lui Ghe. Asachi, apare “Gazeta de Transilvania” si suplimentul “Foaie pentru minte, inima si literatura”. Acest curent innoitor a cuprins si literatura. In anul 1830 I. H.-Radulescu a tradus in limba romana “Meditatiile poetice” ale lui Lamartine, act simbolic prin care se marca trecerea literaturii romane de sub sfera de influenta a literaturii orientale sub sfera de influenta a literaturii occidentle, in primul rand sub sfera de influenta a literaturii franceze. Tot acum se produce un eveniment de mare importanta in evolutia literaturii romane: 1840-apare la Iasi, sub conducerea lui Mihail Kogalniceanu, revista “Dacia literara”, cu rol important in orientarea literaturii nationale in epoca, dar cu rol important si in jalonarea directiilor viitoare de dezvoltare a a literaturii noastre.
18

Uniii critici chiar au afirmat ca a existat in literatura romana un curent al “Daciei literare”. Printre cele mai importante reviste care au preluat ideile se numara “Propasirea” si “Romania literara”. Revista “Dacia literara” a aparut numai in trei numere, dintre care primul continea articolul-program numit “Introductie”. Acest articol se deschide printr-o trecere in revista a tuturor publicatiilor aparute in Tarile Romane pana in 1848. Articolul sublinia caracterul local al acestor publicatii si necesitatea aparitiei unei reviste exclusiv literare in care sa se stearga diferentele locale dintre romani. O astfel de revista isi propune Mihail Kogalniceanu sa faca din “Dacia literara”: “In ea ca intr-o oglinda se vor vede scriitorii moldoveni, munteni, ardeleni, banateni, bucovineni, fiestecare cu ideile sale, cu limba sa, cu chipul sau.” Astfel, revista a jucat un rol important in realizarea unitatii nationale a romanilor pe plan cultural. Articolul “Introductie” pune, de asemenea, problema criticii literare, Kogalniceanu subliniind necesitatea unei critici literare juste, obiective, capabila sa impuna adevaratele valori literare: “Vom critica cartea, iar nu persoana.” De asemenea, Mihail Kogalniceanu pune problema traducerilor literare. El constata ca scriitorii romani din perioada pasoptista realizeaza numeroase traduceri, dar ca in literatura nationala nu mai aparusera opere de mare valoare. De aceea el a criticat traducerile, spunand: “Traductiile nu fac literatura. Ele au devenit la noi o manie primejdioasa pentru ca omoara in noi duhul national.” In acest context, articolul “Introductie” va incuraja dezvoltarea literaturii nationale. In conceptia lui Mihail Kogalniceanu, pentru realizarea unei literaturi romane originale, trebuia ca scriitorii sa se inspire din folclor, istorie nationala, natura patriei, realitatile sociale prin care opera va capata o culoare locala. Kogalniceanu afirma ca: “Istoria noastra are destule fapte eroice, obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si de poetice, frumoasele noastre tari sunt destul de mari pentru ca sa gasim si la noi sujeturi de scris fara sa mai avem pentru aceasta trebuinta
19

sa imprumutam de la alte natii.” Datorita orientarii spre aceste surse de inspiratie, articolul “Introductie” a fost considerat manifestul romantismului romanesc. Literatura “pasoptista” acopera, ca denumire, o realitate in acelasi timp sociala, culturala si literara. In mod aproape inanim, istoria literara fixeaza perioada literaturii “pasoptiste” intre finele deceniului al 6-lea (aproximativ 1860). Legata de importante evenimente politico-sociale, aceasta delimitare cronologica nu are totusi nimic rigid: trebuie doar sa precizam ca debutul perioadei pasoptiste este legat de iesire Tarilor romane de sub dominatia exclusiv otomana si de inceputul “europenizarii” economice; iar incheierea perioadei pasoptiste va fi marcata de realizarea celui mai aprins vis al generatiei, Unirea Principatelor si de dobandirea libertatilor politice. Dupa aceasta data, adica dupa 1860, frontul pasoptist se destrama, iar unitatea asigurata de idealurile comune apartine trecutului. Din punct de vedere literar, limitele perioadei sunt marcate de aparitia primelor scrieri declarat romantice si de orientarea pro-romantica a sensibilitatii publicului; astfel, traducerea – in anul 1830 – a “Meditatiilor” poetului romantic francez A. De Lamartine de catre I.Heliade Radulescu capata aproape valoare de simbol. La cealalta extremitate a prioadei, anul 1860 aduce afirmarea in cultura noastra a nei noi generatii, a generatiei “post-pasoptiste”: Odobescu, Hasdeu si N. Filimon devin cunoscuti in deceniul 1860-1870. Aparitia lui M.Eminescu si impunerea noii mentalitati generate de “Junimea” si de critica lui Titu Maiorescu pun capat peioadei pasoptiste si postpasoptiste; odata cu primele poezii eminesciene se schimba fundamental stilui poetic romanesc, iar maniera pasopista de a scrie versuri apare caduca. Romantismul pasoptist Majoritatea scriitorilor pasoptisti sunt romantici, literatura acestei epoci prezentand o omogenitate remarcabila si neatinsa de etapele ulterioare. Romantismul pasoptist este un romantism specific, colorat national, inchinat idealurilor Revolutiei de la 1848: evenimentele
20

acestui an vor reprezenta punctul crucial al existentei tuturor scriitorilor de care ne ocupam. Participanti sau simpatizanti ai revolutiei, scriitorii creeaza o literatura in care idealurile inaintate ale epocii isi fac simtita din plin prezenta. Existenta sociala a majoritatii scriitorilor pasoptisti – cel putin a celor din Principate – se aseamana” fii de mari boieri sau de mici boieri, pasoptistii si-au facut educatia in Franta, au asimilat ideile culturii franceze a epocii lor; hraniti si cu ideile social-politice ale Revolutiei franceze, au incercat sa le aplice tarii noastre, aflate inca intr-o organizare sociala aproape feudala; intrand in conflict cu propria lor clasa si cu domeniile regulamentare, impuse de o putere straina, au suferit persecutii, inchisoare sau surghiun au fost impiedicati de cenzura sa-si exprime direct ideile in scris; dupa infrangerea revolutiei si intrarea trupelor straine in tara, au fost exilati vreme indelungata sau izolati in interior; in fine, dupa Pacea de la Paris (1856), s-au intors in tara, si-au reluat activitatea, realizand Unirea Principatelor si inceputul modernizarii tarii. Aceasta “schema biografica” este valabila pentru majoritatea scriitorilor pasoptisti: inca o dovada a faptului ca generatia s-a simtit solidara, angrenata in opera de renastere nationala si actionand sub imperative comune. Ca prima generatie romantica si prima generatie a literaturii noastre moderne, scriitorii pasoptisti au creat – din multe puncte de vedere – o literatura substantial noua fata de epocile anterioare: de aceea, ei au jucat rolul unor novatori, chiar rolul unor pionieri in variate zone ale literaturii. Programele teoretice ale unui curent sau ale unei miscari literare prezinta o deosebita importanta: ele cristalizeaza tendintele fundamentale si dau coerenta indrumarilor. La fel ca oricare alta miscare, si literatura pasoptista s-a regasit in anumite luari de pozitie teoretice. Contstituirea deplina a romantismului pasoptist este marcata de un alt program teoretic, al carui autor a fost Mihail Kogalniceanu: programul revistei “Dacica literara”. Aparuta in fruntea primului numar al revistei (1840), “Introductia” sintetizeaza o noua etapa a pasoptismului, pe care am putea-o
21

numai “etapa critica”. Remarcand ca traducerile aparute in numar prea mare risca sa fie daunatoare, Kogalniceanu proclama necesitatea originalitatii, care poate fi obtinuta prin atasarea de sursele nationale: de trecutul istoric si de folclor. Romantismul neselectiv de pana atunci trebuia corectat, prin urmare, in sens national. In alta ordine de idei, principiul critic isi reclama prezenta: intr-un numar al revistei, Kogalniceanu insista cu deosebire asupra “obiectivitatii”, precizand ca va fi criticata “opera si nu persoana”, iar rezultatul nu va putea fi decat o literatura superioara. In fine, se preconiza inlaturarea provincialismului prin unirea in paginile aceleiasi publicatii a tuturor scriitorilor romani. In general, se poate vedea ca programul “Daciei literare” este un program de inspiratie romantica si nationala; indicarea surselor posibile de inspiratie se incadreaza catehismului romantic. Dar, prin acest program, romantismul era pentru prima data adaptat unor noi realitati, iar dezideratul “critic”, mentionat explicit, izvora din necesitatile strict locale.

Poezia pasoptista
22

Poezia pasoptista raspunde, in general, directiilor si principiilor formulate de Mihail Kogalniceanu in articolul “Introductie” din primul numar al revistei “Dacia literara”, in sensul ca este o poezie sociala, adaptata la momentul istoric si chiar politic, conforma cu idealurile de libertate si unire ce animau sufletele romanilor de pretutindeni. Acum se afirma cu putere spiritul national, increderea in valorile traditionale, populare, in istoria, natura si folclorul romanesc, care devin acum, alaturi de evenimentele social-politice ale momentului, teme predilecte ale poetilor. Ceea ce ii uneste pe scriitorii pasoptisti este militantismul regasit in creatiile literare, care se constituie in adevarate manifeste pentru implinirea unitatii si independentii nationale, pentru dreptate sociala. Se dezvolta astfel o poezie retorica, declamativa, grandilocventa, cu exprimare directa a ideilor si sentimentelor, intr-un stil avantat; cu un limbaj adecvat intelegerii de catre marea masa de cititori, in care teme vechi precum iubirea, destinul, fericirea, moartea etc. Se completeaza cu meditatia asupra locului omului in istorie, cu motivul constiintei sociale, al luptei, al creatorului-bard, al ruinelor,al mormintelor, al revolutiei etc. Satirizarea viciilor oranduirii feudale si evocarea realitatilor sociale constituie o alta caracteristica a literaturii pasoptiste, scriitorii ironizand cu severitatea moravurilesocietatii,condamnand cu fermitate abuzurile si nedreptatile manifestate in epoca. Se manifesta, in ansamblu, doua tendinte de ordin cultural si literar: deschiderea spre cultura si literatura lumii, alaturi de revenirea spre valorile morale si artistice ale spiritualitatii romanesti. Scriitorii devin constienti ca literatura si cultura romana pot intra in universalitate doar prin valorificarea specificului nostru national, a surselor tematice si de exprimare pe care le ofera folclorul si istoria nationale.
23

Din punct de vedere compozitional, operele scriitorilor pasopstisti impletesc romantismul cu clasicismul, iluminismul cu preromantismul, de unde a rezultat si o mare varietate de specii literare: ode, elegii,meditatii, epistole, satire, fabule, pasteluri, idile,sonete, balade. Ideea nationala poate fi considerata nucleul tematical poeziei pasoptiste, nuantata sub forma atasamentului la valorile poporului,ale pamantului si ale traditiilor romanesti (Gh. Asachi, “La patrie”, C.Bolliac, “O dimineata de Caraiman”, I.HeliadeRadulescu, “Zburatorul”), a elogiului realizarilor poporului (Gh. Asachi, La introducerea limbii nationale in publica invatatura, C.Bolliac, “La cea intai corabie romaneasca”), a prezentarii trecutuluica model pentru prezent (Gr. Alexandrescu, “Umbra lui Mircea”. “La Cozia”, I.Heliade-Radulescu, “O noapte pe ruinele Targovistei”). Un loc aparte in valorificarea tematicii istorice il ocupa balada, o impletire de elemente epice, lirice si dramatice, poate cea mai complexa specie a amomentului, in care, sintetizand, patetismul cu patriotismul si cu valorilemorale, poetii devin cantaretiai trecutului glorios ( D.Bolintineanu, “Muma lui Stefan cel Mare”, Gh. Asachi, “Dochia si Traian”). Un alt pilon tematic il reprezinta critica societatii contemporane, sub forma satirei ( Gh. Alexandrescu, “Satira duhului meu”, Gh. Asachi, “Sotie de moda”) si a fabulei (Gr. Alexandrescu, “Cainele si catelul”, Gh. Asachi,” Musca si carul”, I.Heliade-Radulescu, “Cumatria cioarei, cand s-a numit privighetoare”). Iau avant lirica filosofica ( I.Heliade-Radulescu, V”isul”, D.Bolintineanu, “Scopul omului”), cea religioasa ( I.Heliade Radulescu, “Cantarea diminetii”, Gr. Alexandrescu, “Candela”) si cea erotica ( Gh. Asachi, “Dorul”, Gr. Alexandrescu, “Asteptarea”, D.Bolintineanu, “O fata tanara pe patul mortii”). Se afirma artistul-cetatean, exponent al constiintei colective, asa cum se observa in poezia “Un rasunet” a lui Andrei Muresanu sau “Anul 1840” a lui Gr. Alexandrescu.

24

Proza in perioada pasoptista

Prima parte a perioadei pasoptiste inregistreaza o serie de opere in proza care insa apar izolate si nu toate semnificative: abia dupa 1840, in deniul 5 si imediat dupa revolutie, isi scriu operele fundamentale prozatorii de prima marime: C. Negruzzi, Al. Russo, V. Alecsandri si N. Balcescu. Romantismul romanesc sa colorat in acest caz in forme specifice: va predomina romantismul memoriilor, al bucatilor sentimentale sau ironice, va fi romantismul vag si delicat al sensibilitatii medii, cu alte cuvinte – va lipsi romantismul total, grav sau filozofic. In acelasi timp, formulele prozodice novatoare, reformele decise ale frazei si ale compozitiei pe care romantismul le-a adus pe alte meridiane vor
25

face in literatura noastra figura izolata: “poemele in proza” ale lui Gh. Asachi, I. Heliade-Radulescu sau Cezar Boliac (de fapt un soi de meditatii lirice improvizate) raman aproape neobservate. Numai “Cantarea Romaniei” va avea mai mare notorietate. Domina, in schimb nuvela si memoriile. Cea mai frapanta trasatura a prozei in epoca pasoptista este caracterul memorialistic, lipsa inventiei pure, a fictiunii: aflata la inceput de drum, proza romaneasca pune, inainte de orice, faptul trait; am putea vorbi chiar de o anumita pornire – comuna tuturor prozatorilor epocii – de a respinge inventia. Tudor Vianu spunea ca “primul nostru realism este memorialistic”, dar observatia se poate extine la proza pasoptista in ansamblul ei. Primele incercari notabile a lui I. Heliade-radulescu, in deceniul al IV-lea, sunt amintiri (“Dispozitiunile si incercarile mele de poezie”); capodopera prozei lui C. Negruzzi este constituita de descrierea unor fapte traite (“Negru pe alb”); insemnarile de calatorie fac o moda durabila (la V. Alecsandri, D. Bolintineanu, Gr. Alexandrescu); pe detalii autobiografice se bazeaza multe dintre bucatile in proza a lui V. Alecsandri. Chiar si capodopera nuvelisticii romanesti din aceasta perioada, “Alexandru Lapusneanul” de C. Negruzzi, atesta aceeasi trasatura, desi indirect: calitatea fundamentala a nuvelei ramane concentrarea, dramatismul ei perfect gradat. Cele patru parti par – asa cum a remarcat G. Calinescu – patru acte ale unei drame, in care totul se dizolva in replici, in alegerea cuvintelor celor mai potrivite, in gesturile indispensabile. Aproape ca nu exista descriere sau reltare a autorului in aceasta capodopera de concizie. Totusi, si aici apare incapacitatea autorului de a inventa: C. Negruzzi a selectat din cronicile lui Gh. Ureche si Miron Costi cateva episoade exceptionale prin dramatismul lor si le-a imbinat in cunoscuta nuvela. Meritul deosebit a lui Negruzzi este tocmai acela de a fi dus la desavarsire unele virtuti latente existente in scene sau fapte relatate de cei doi cronicari. A doua trasatura globala a prozei pasoptiste o constituie importanta pe care continua sa o aiba retorismul, mostenirea oratorica a perioadei clasice si a culturii din secolele precedente. Proza larga, in care fraza se afla construita pe tiparul perioadei
26

clasice si in care scriitorul cauta sa provoace efecte retorice, a inflorit mai cu seama in Muntenia si in Transilvania. In perioada imediat urmatoare infrangerii revolutiei, a existat o intensa productie de scrieri “mesianice”, unde nenorocirile prezentului trebuiau sa fie prilej de renastere a sperantelor, iar apelurile la istoria patriei aveau acelasi sens exemplar.

27

V ASILE ALECSANDRI

Din 1842 datează importanta sa călătorie în munţii Moldovei, în urma căreia descoperă valoarea artistică a poeziei populare. Vasile Alecsandri (n. 21 iulie 1821, Bacau — d. 22 august 1890, Mircesti, judetul Iasi) a fost un poet, dramaturg,
28

folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician român, membru fondator al Academiei Romane, creator al teatrului românesc şi a literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei şi apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea. În anul 1834, împreună cu alţi tineri boieri moldoveni, printre care viitorul domn Al.I. Cuza şi pictorul Ion Negulici, a fost trimis la studii la Paris, unde şi-a dat bacalaureatul în anul 1835. În 1837 s-a pregătit pentru un bacalaureat în ştiinţe, urmând cursurile Facultăţii de Inginerie, pe care nu a terminat-o. În 1838 apar primele încercări literare în limba franceză: Zunarilla, Marie, Les brigands, Le petit rameau, Serata. În anul următor s-a întors în ţară şi a ocupat un post în administraţie până în 1846. Împreună cu Costache Negri a făcut o călătorie în Italia, care a devenit motiv de inspiraţie pentru nuvela romantică Buchetiera de la Florenţa. În 1840, împreună cu Mihail Kogălniceanu şi Costache Negruzzi a luat conducerea teatrului din Iaşi şi şi-a început activitatea de dramaturg care i-a adus cele mai constante succese. Opera sa dramatică însumează circa 2000 de pagini, rămânând cel mai rezistent compartiment al activităţii sale literare şi va constitui baza solidă pe care se va dezvolta dramaturgia românească în principalele sale direcţii tehnice: comedia străină şi drama istorică. În noiembrie s-a jucat Farmazonul din Hârlău, iar în februarie 1841, Cinovnicul şi modista, ambele preluate după piese străine. Poezii în limba română pe care le va grupa mai târziu în ciclul Doine şi care sunt foarte strâns legate de modelul popular din care au luat naştere.
29

A fost unul dintre fruntaşii mişcării revoluţionare din Moldova, redactând împreună cu Kogălniceanu şi C. Negri Dorinţele partidei naţionale din Moldova, principalul manifest al revoluţionarilor moldoveni. În 1854 – Apare sub conducerea sa România literară, revistă la care au colaborat moldovenii C. Negruzzi, M. Kogălniceanu, Al. Russo, dar şi muntenii Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, Al. Odobescu. În 1859 – Este numit de domnitorul Al. I. Cuza ministru al afacerilor externe; va fi trimis în Franţa, Anglia şi Piemont pentru a pleda în scopul recunoaşterii Unirii. Primeşte Premiul Academiei pentru Literatură în 1881. In 1890 bolnav de cancer fiind,, se stinge vara, la 22 august, ramanandu-i in priviri universul casei de la Mircesti. A fost dus la mormant intr-un car tras de patru boi.

30

ALECU RUSSO

Alecu Russo (17 martie 1819, Chişinău - 5 februarie 1859) a fost poet, prozator, eseist, memorialist şi critic literar român (originar din Basarabia), ideolog al generaţiei de la 1848. Este autorul volumului „Cântarea României”, tipărit anonim. Fără a revendica vreodată explicit această operă, a furnizat unul dintre cele mai cunoscute litigii de paternitate literară din istoria literaturii române. S-a născut în familia unui boier de viţă veche, dar cu o situaţie socială relativ modestă. Copilaria şi-a petrecut-o la ţară, în mijlocul ţăranilor. Pe la 1829 o cumplită epidemie de holeră i-a secerat familia.Rămas orfan de mamă, Alecu Russo e trimis de parintele său la studii în Elveţia. După studiile din Elveţia, îşi continuă studiile la Institutul lui Francois Naville din satul Vernier de lânga Geneva. Pe băncile institutului scrie primele sale încercari literare. Majoritatea lucrărilor au fost scrise în limba franceză şi au apărut postum în traducerea lui Alecsandri

17 martie 1819 – Se naşte Alecu Russo (numele vechi este Rusul sau Rusu), fiul lui Iancu Rusu, proprietar de pământuri într-un sat pe valea Bâcului, în Basarabia, Prodăneştii Vechi. 1829 – Este trimis de către tatăl său (mama îi murise în acest an în urma epidemiei de holeră) în
31

• •

Elveţia, la Institutul lui François Naville de la Vernier, unde învaţă limbile franceză şi germană. 1836 – Tânărul Russo scrie poemele „La mort d’Alibaud şi Epitaphe d’Alibaud” în limba franceză. „Louis Alibaud fusese un tânăr care a întreprins un atentat împotriva regelui Ludovic Filip, dar, nereuşind, a fost condamnat la moarte. De pe acum, Russo se dovedeşte un revoltat, cu un deosebit simţ al dreptăţii şi al egalităţii, un liberal în gândire, fiind, mai apoi, ideologul mişcării revoluţionare de la 1848 din Moldova. 1839 – Se întoarce în Moldova, probabil la moşia de la Negrişoasa, în ţinutul Bistriţei, unde tatăl său arendase nişte pământuri. Împreună cu Alecsandri întreprind o călătorie în ţinuturile Neamţului, intrând în contact cu frumuseţea folclorului, cu peisajul românesc. Acestea toate, călătorii şi impresii, vor deveni material etnopsihologic pentru celebra „Piatra Teiului”. 1840 – Se stabileşte la Iaşi, în urma unor dezacorduri cu familia. Impresionat de locuri şi de locuitori, Alecu Russo scrie „Iaşii şi locuitorii lui la 1848” (în franceză). o Scrie „Studie naţionale”, lucrare apărută postum sub îngrijirea lui V. Alecsandri. 1841 – Domnitorul Mihail Sturdza îi încredinţează un post de funcţionar la Tribunalul districtual de la Piatra Neamţ. 1845 – Alecu Russo scrie piesele „Băcălia ambiţioasă” şi „Jicnicerul Vadră sau Provincialul la Teatrul Naţional”. o La Mânjina, moşia lui C. Negri, face cunoştinţă cu mai mulţi intelectuali progresişti munteni, printre care şi Nicolae Bălcescu. 1846 – Se reprezintă la Iaşi „Băcălia ambiţioasă” şi, apoi, „Jicnicerul Vadră”. o Apare în „Albina Românească” articolul „Critica criticii”, un studiu programatic în spiritul Introducţiunii de la „Dacia literară”. o În urma reprezentării comediei Jicnicerul Vadră, Alecu Russo este surghiunit la Mănăstirea Soveja; scrie
32

jurnalul „Soveja. Ziarul unui exilat politic la 1846”, publicat postum de Al. Odobescu. 1847 – Scrie articolele „Poezia populară” şi „Decebal şi Ştefan cel Mare”, publicate postum în „Foaia societăţii pentru literatură şi cultură română” din Bucovina. o După încercarea lui Negruzzi din 1840, Poezia populară devine o operă fundamentală de cercetare a folclorului. 1848 – Participă la mişcarea revoluţionară din Moldova alături de V. Alecsandri; în urma eşecului acesteia, Russo pribegeşte mai întâi în Ardeal, pentru ca apoi să se stabilească la Paris. 1850 – Apare în „România Viitoare”, revistă politică a românilor exilaţi la Paris, „Cântarea României” (versiune franceză): „Dar ceea ce ar ajunge a face din Russo unul dintre numele mari ale literaturii noastre e tânguirea intitulată «Cântarea României» ... E o scurtă ochire asupra trecutului ţării, în toată vitejia şi durerea ce cuprinde, cu blesteme de profet fanatic împotriva ticăloşilor timpului de faţă şi cu perspective limpezi deschise asupra viitorului. O simţire tot atât de aleasă pe cât de puternică, o mare putere de a concretiza în icoane gândurile de păreri de rău sau de speranţe dau acestei scurte bucăţi o valoare pe care unii nau atins-o şi n-o ating, şi nimeni, în curgerea vremurilor, n-a mai găsit astfel de accente pentru a mângâia şi îmbărbăta maica în suferinţă, «ţara cea dragă», şi în acelaşi timp, pentru întâia oară se caută în desfăşurarea venimentelor ce alcătuiesc istoria noastră un rost filosofic“ (Nicolae Iorga). 1851 – Se întoarce în ţară; publică în „Zimbrul” scrierea „Studie moldoveană” sub pseudonimul „Terenţie Hora”.
33

1855 – După o absenţă mai lungă în publicistică, Alecu Russo publică în „România literară” a lui Vasile Alecsandri „Cugetări”. Adept al unui conservatorism literar şi lingvistic, fără a fi potrivnic influenţelor apusene, înverşunat critic al „restauratorilor“ limbii, al latiniştilor şi al „ardelenismului“, Alecu Russo vede evoluţia limbii şi a literaturii române cu o cumpănită gândire, ţinând seama de tradiţie: „Dacă este ca neamul român să aibă şi el o limbă şi o literatură, spiritul public va părăsi căile pedanţilor şi se va îndrepta la izvorul adevărat: la tradiţiile şi la obiceiurile pământului, unde sunt ascunse încă şi formele şi stilul; şi de aş fi poet, aş culege mitologia română, care-i frumoasă ca şi cea latină şi greacă; de aş fi istoric, aş străbate prin toate bordeiele să descopăr o amintire sau o rugină de armă; de aş fi gramatic, aş călători pe toate malurile româneşti şi aş culege limba“.

Foarte bolnav, plin de datorii, moare sarac la 40 de ani, doar la cateva zile de la Unirea din 24 ianuarie 1859. Mormantul sau se afla in interiorul bisericii Barboi din Iasi.

34

COSTACHE NEGRUZZI

Născut în Trifeştii Vechi (astăzi Hermeziu), din apropiera Prutului, lângă Ia şi, este fiul lui Dinu Negruzzi, de origine răzăşească, ajuns boiernaş în rang de paharnic, şi al Sofiei Hermeziu. Şi-a început învăţătura în greaca cu unul din dascălii greci mai cu renume pe atunci în Iaşi, iar româneşte învăţă singur dintr-o carte a lui Petru Maior, precum însuşi mărturiseşte într-un articol intitulat Cum am învăţat româneşte, foarte interesant pentru detaliile pe care le dă asupra metodelor întrebuinţate de profesorii din acea vreme. Izbucnind revoluţia din 1821, a fugit în Basarabia cu tatăl său. La Chişinău face cunoştinţă cu poetul rus Puşkin, care-i deşteaptă gustul pentru literatură şi cu un emigrant francez de la care ia lecţii de limba şi literatura franceză. Din această perioadă datează primele sale încercări literare: Zăbavele mele din Basarabia în anii 1821, 1822. Dupa moartea tatălui său, intră copist la visterie, începând astfel viaţa politică, cum făceau toţi fiii de boieri pe atunci. În acest timp publică câteva traduceri de poezii („Mnemon” de Voltaire, „Prostia Elenei” de Marmontel), şi câteva nuvele, care făcură mult efect. Îndemnat de scrierile patrioţilor de peste munţi, studie istoria şi dădu la lumină Aprodul Purice ca un fel de protestare indirectă la adresa domnului şi boierilor din timpul său. Ales, în 1837, deputat de Iaşi în Obşteasca obişnuită adunare, instituită de Regulamentul Organic, apoi ca funcţionar superior, şi ca director al teatrului (alături de Mihail Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri), se
35

arată pătruns de idei liberale şi doritor de progres. În 1840 este ales primar al oraşului Iaşi. Negruzzi nu ia parte la mişcarea din 1848 şi mult timp rămâne retras din afacerile statului, reintrând numai mai târziu ca judecător, ca membru în Divanul domnesc (1857) şi apoi, sub domnia lui Cuza, ca director al departamentului finanţelor, ca deputat şi ca epitrop la Sf. Spiridon. Se stinge din viaţă la 24 august 1868, şi este înmormântat în cimitirul bisericii din Trifeştii Vechi.

• • •

• •

1808 – Se naşte la Trifeştii Vechi (Iaşi) Costache Negruzzi, fiul paharnicului Dinu Negruţ şi al Sofiei Hermeziu. După ce învaţă în casă limba greacă şi franceză, îşi însuşeşte limba română cu un dascăl de la Seminarul de la Socola, episod povestit cu mult umor în Cum am învăţat româneşte. Adevărata românească o învaţă după cărţile populare Floarea darurilor şi Istoria lui Arghir şi a prea-frumoasei Elene şi după cartea lui Petru Maior Despre începutul românilor – „Astfel Petru Maior m-a învăţat româneşte.“ 1821/1822 – Familia părăseşte Iaşii în urma mişcării eteriste, stabilindu-se la moşia Şărăuţi din ţinutul Hotinului, apoi la Cernăuţi, unde viitorul scriitor a avut privilegiul de a-l cunoaşte pe Aleksandru Puşkin, exilat aici de autorităţile ţariste. 1823 – Familia se întoarce la Iaşi. 1826 – Moare tatăl scriitorului, Dinu Negruţ. 1825/1835 – În urma morţii tatălui, ocupă diverse funcţii administrative, de la aceea de diac la vistierie până la cea de secretar al Adunării Obşteşti. 1835 – Traduce Triizăci ani sau viaţa unui jucătoriu de cărţi după opera cu acelaşi titlu a lui Victor Ducange şi M. Dinaux. 1836 – În Muzeul Naţional (nr. 36, 37) apare Corespondenţa dintre doi români, unul din Ţara Românească şi altul din Moldova, pe de o parte I.H. Rădulescu, pe de alta C. Negruzzi, pe teme lingvistice de mare actualitate:
36

simplificarea alfabetului, introducerea neologismelor, limba română unitară. 1837 – Traduce, la îndemnul lui Heliade care proiectase acea vestită Bibliotecă universală, Angelo, tiranul Padovei şi Maria Tudor, drame ale lui Hugo. Publică poemul Aprodul Purice, sursa de inspiraţie fiind o legendă din O samă de cuvinte a lui I. Neculce, gândit drept un fragment din proiectata epopee Ştefaniada. 1837/1838 – Curierul de ambe sexe al lui Heliade publică nuvela romantică Zoe, apoi traducerea poemului Şalul negru de Aleksandr Pushkin. 1839 – Tot în Curierul de ambe sexe publică povestirea anecdotă Au mai păţit-o şi alţii, în Albina Românească apare Regele Poloniei şi domnul Moldovei. 1840 – Apare la Iaşi Dacia literară sub direcţia lui Kogălniceanu, a lui Alecsandri şi a lui C. Negruzzi. În chiar numărul 1 al Daciei literare apare nuvela istorică Alexandru Lăpuşneanul,care este de asemenea si prima nuvela istorica din literatura română. G. Călinescu afirmă: „Numele lui C. Negruzzi este legat de obicei de nuvela istorică «Alexandru Lăpuşneanul», care ar fi devenit o scriere celebră ca şi «Hamlet«» dacă literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale“. Face parte din comitetul de direcţie al Teatrului Naţional din Iaşi, alături de Kogălniceanu şi de Alecsandri. Publică în Albina Românească nuvela Provinţialul, devenită Fiziologia provinţialului. 1842 – În Albina Românească apare Păcală şi Tândală sau Morala moldovenească: „capodopera acestei proze de hilaritate clasică este «Păcală şi Tândală», deschizând drumul lui Anton Pann şi a lui Ion Creangă“ (G. Călinescu). 1844 – În Propăşirea apare prelucrarea Toderică după Federigo a lui Prosper Merimée, care nemulţumeşte autoritatea domnească; autorul este exilat, iar revista oprită.
37

• •

• • •

• • •

• • •

Tipăreşte Vânătorul bun, o carte pe tema vânătorii pe care Odobescu o cunoaşte, devenindu-i model pentru Pseudokinegeticos, operă terminată cu un fragment negruzzian. 1846 – În Almanahul de învăţătură apare nuvela istorică Sobieski şi românii. 1848 – Conservator în gândire, un cumpătat, având relaţii bune cu domnitorul, Negruzzi nu este printre participanţii la evenimentele revoluţionare din acest an. 1849 – La Teatrul Naţional din Iaşi se reprezintă vodevilul Doi ţărani şi cinci cârlani, devenit Cârlanii. 1850 – Este numit director al departamentului finanţelor. 1851 – Publică farsa într-un act Muza de la Burdujeni la sfârşitul căreia Negruzzi adaugă o notă: „Noi am zis – nu ne mai aducem aminte unde – că sunt mulţi care schingiuesc şi sfâşie frumoasa noastră limbă şi în loc de creatori se fac croitori, şi croitori răi. Asta ne-a îndemnat a compune această mică comedie crezând că facem un bine arătând ridicolul unor asemine neologişti“. 1853 – Negruzzi scoate revista Săptămâna. 1855 – În România literară a lui V. Alecsandri apar Istoria unei plăcinte şi Ochire retrospectivă. 1857 – Apare volumul Păcatele tinereţilor, care cuprinde toate scrierile lui Negruzzi grupate în patru cicluri: o I. Amintiri din juneţe (Cum am învăţat româneşte, Zoe, O alergare de cai); o II. Fragmente istorice (Aprodul Purice, Alexandru Lăpuşneanul, Sobieski şi românii, Regele Poloniei şi domnul Moldovei); o III. Neghină şi Pălămidă (Cârlanii, Muza de la Burdujeni); o IV. Negru pe alb (Scrisori de la un prieten). 1862 – În revista Din Moldova apar Studii asupra limbii române. 1866 – La înfiinţarea Societăţii Academice Române este numit membru al acesteia. 1868 – C. Negruzzi moare la Iaşi, fiind înmormântat la moşia sa Trifeşti.
38

GRIGORE ALEXANDRESCU

S-a născut la Târgovişte, în anul 1810, în mahalaua Lemnului, fiind al patrulea copil al vistiernicului M. Lixandrescu. Rămâne orfan şi sărac, dar de mic e deştept, cu o memorie extraordinară. Învaţă greaca şi franceza. Ajuns la Bucuresti, este elev la pensionul Sfântul Sava, fiind coleg cu Ion Ghica. Face cunoştinţă cu Heliade. Uimeşte pe toţi prin talentul său poetic. Va sta şi acasă la Heliade, care-i va publica prima poezie „Miezul nopţii” în „Curierul Românesc”, urmată de elegia Adio la Târgovişte. O vreme, a fost ofiţer, dar a demisionat (1837). Din pricina unor scrieri (Anul 1840 şi „Lebăda şi puii corbului”) este întemniţat. A ocupat funcţii mărunte. În 1848 e redactor al ziarului „Poporul suveran”. În ultimii 25 de ani de viaţă a fost marcat de alienare mintală. A murit sărac la Bucureşti în anul 1885. A debutat cu poezii publicate în „Curierul Românesc” condus de Ion Heliade Rădulescu. Poezia sa a fost influenţată de ideile care au pregătit revoluţia din 1848. Poetul liric scrie, mai întâi, meditaţii romantice, sub influenţa lui Lamartine. Tonul este extraordinar de fantastic si umoristic. Cea mai reuşită este Umbra lui Mircea la Cozia (făcuse o călătorie în Oltenia, cu prietenul Ion Ghica). E ultimul fabulist autentic din literatura română, lăsându-ne vreo 40 de fabule, în care adevărul e mascat, din cauza cenzurii autorităţilor („Câinele
39

şi căţelul”, „Boul şi viţelul”, „Dreptatea leului”, „Vulpea liberală” s.a.). Lui Alexandrescu îi revine meritul de a fi consacrat în literatura română ca specii literare autonome epistola, meditaţia şi satira. A tradus din Lamartine şi Byron. Apreciere critică: ,, Alexandrescu este incontenstabil cel mai de seamă fabulist al nostru...” ( D. Popovici)

ION HELIADE RADULESCU

Ion Heliade-Rădulescu (n. 6 ianuarie 1802, Târgovişte — d. 27 aprilie 1872, Bucureşti) a fost un scriitor, filolog şi om politic român, membru fondator al „Academiei Române” şi primul său preşedinte, considerat cel mai important ctitor din cultura română prepaşoptistă. După obiceiul şi în spiritul vremii, Ion Heliade Rădulescu învaţă limba greacă, înainte de a învăţa să citească româneşte din lucrarea Istoria pentru începutul românilor în „Dachia a lui Petru Maior” (asemeni lui C. Negruzzi, în Moldova). În 1818, el devine elevul lui Gh. Lazăr, căruia îi va urma la conducerea şcolii de la „Sf.Sava”. Este
40

membru activ al asociaţilor culturale din epocă: „Societatea Literară” (din 1827), „Societatea Filarmonică” (din 1833), întemeietor al presei din Ţara Românească: „Curierul Românesc” (1829) şi „Curierul de ambe sexe” (1837), tipograf, editor, poet, prozator, critic. În 1846, Heliade propune planul unei „biblioteci universale”, menită sa înzestreze cultura noastră cu toate capodoperele literare, istorice, filozofice ale tuturor timpurilor, întreprindere uriaşă, ce depăşea cu mult chiar puterile unei generaţii, oricât de ambiţioase.

• •

• •

Fondator al unor reviste, printre care cea mai importantă este considerată a fi „Curierul românesc de ambe sexe” publicată începând cu 1829, primul ziar apărut în Ţara Românească, dar şi „Gazeta Teatrului Naţional”, „Muzeul naţional”, difuzate prin librăria românească a lui Iosif Romanov. Fondator al Societăţii Filarmonice (1833). Implicat în evenimentele de la 1848 (a participat la redactarea Proclamaţiei de la Islaz, membru în guvernul provizoriu, etc.) Teoretician şi îndrumător literar în Regulile sau gramatica poeziei. Poet al viziunilor grandioase de tip hugolian a scris poemul eroic „Anatolida” sau „Omul şi forţele”, realizat fragmentar, a cultivat meditaţia cu motive preromantice, lamartiniene „O noapte pe ruinele Târgoviştei”, elegia „Dragele mele umbre”, mitul popular „Sburătorul”, capodopera sa literară, satira şi fabula politică. Proză cu conţinut satiric şi pamfletar, în maniera fiziologilor, „Domnul Sărsăilă autorul”, „Conu Drăgan şi cuconiţa Drăgana”. Este autor a numeroase traduceri, imitaţii şi prelucrări din clasici ai literaturii universale (Boileau, La Fontaine, Dante Aligheri, Goethe, Byron ş.a.m.d.. A militat pentru unificarea limbii române literare (Gramatica românească), 1828).
41

• •

Preocupări de natură filosofică şi religioasă de inspiraţie gnostică („Biblicele”, 1858; „Echilibru între antiteze”). Membru fondator al Societăţii Academice Române (Academia Română) şi primul preşedinte al acesteia (1867 – 1870).

Nicolae Balcescu
42

Născut în Bucureşti, într-o familie de mici boieri, era fiului pitarului Barbu sin Petre şi al „serdăresei” Zinca PetreascaBălcescu. Va lua numele de familie al mamei sale, originară din Bălceşti, Vâlcea, în locul celui al tatălui, Petrescu. Tatăl lui Nicolae Bălcescu a murit în anul 1824. Nicolae Bălcescu avea doi fraţi: Costache şi Barbu, precum şi două surori: Sevasta şi Marghioala. Într-un alt document se mai pomeneşte şi de o altă soră: Eleni. Studiază la Colegiul „Sfântul Sava”, începând cu 1832, fiind pasionat de istorie, avându-l coleg pe Ion Ghica, iar ca profesori, între alţii, pe Ion Heliade Rădulescu. La 19 ani intră în armată, iar în 1840 participă, alături de Eftimie Murgu, Marin Serghiescu Naţionalul, la conspiraţia Filipescu, care este descoperită şi este închis la Mănăstirea Mărgineni, unde a rămas doi ani, până la 21 februarie 1843, la plecarea domnitorului Ghica şi venirea lui Bibescu. Mitiţă Filipescu este ţinut doi ani, cu picioarele în apă. După ce este eliberat înfiinţează împreună cu Ion Ghica şi Christian Tell o altă organizaţie secretă denumită Frăţia, călătoreşte prin toate teritoriile locuite de români: Ţara Românească, Moldova, Transilvania, Bucovina, precum şi prin Franţa şi Italia şi studiază istoria, fiind editor, alături de August Treboniu Laurian, la o revistă istorică numită Magazin istoric pentru Dacia, care a apărut începând cu 1844. În Franţa se va implica în revoluţia din februarie 1848, dar inspirat de această revoluţie se întoarce la Bucureşti pentru a participa la revoluţia din 11 iunie, fiind timp de două zile ministru de externe şi secretar de stat al guvernului provizoriu instaurat de revoluţionari. Va fi de partea liberalilor, dorind împroprietărirea ţăranilor şi vot universal.
43

Fiind arestat pe 13 septembrie 1848 de autorităţile Imperiului Otoman care au înăbuşit revoluţia, reuşeşte să evadeze, plecând în Transilvania, de unde a fost expulzat apoi de autorităţile habsburgice. În primele luni ale anului 1849, trece prin Trieste, Atena şi ajunge în Constantinopol. Apoi, la Debreţin, se întâlneşte cu Lajos Kossuth, conducătorul revoluţiei maghiare, încercând un aranjament „pacificator” între revoluţionarii români transilvani şi cei maghiari. Lajos Kossuth îi face lui Bălcescu o impresie bună, el este de acord cu „proiectul” revoluţionarului român. La 2 iulie 1849 se găseşte la Pesta, unde este semnat „proiectul de pacificare”, un acord româno-maghiar cu revoluţionarii unguri. Avram Iancu şi revoluţionarii săi se declară de acord să rămână neutri faţă de acţiunile militare ale maghiarilor, aceştia însă nu îşi respectă promisiunile, se ajunge din nou la conflict. În acelaşi timp însă trupele imperiale contrarevoluţionare habsburgice şi ruse intră în Transilvania şi revoluţia maghiară condusă de Kossuth este înfrîntă. Ca istoric, marea sa operă a fost „Românii supt MihaiVoievod Viteazul”, pe care a scris-o în exil, începând cu 1849, rămasă manuscris şi publicată de Alexandru Odobescu. Se exilează la Paris, unde încearcă să coaguleze forţele revoluţionare europene aflate în exil, pentru întemeierea unei confederaţii europene. Cu un paşaport eliberat la Paris, la 27 septembrie 1850, „au nom de Sa Majesté l’Empreur des Ottomans”, în primăvara lui 1852, pleacă la Constantinopol, de aici, la Galaţi şi încearcă să pătrundă în Ţara Românească, însă autorităţile nu-i permit, deşi era bolnav şi voia să o vadă pe mama sa, care era în vârstă şi bolnavă. Medicii îi sfătuiesc să se stabilească în Italia, unde clima e mult mai blândă. Trece prin Malta, Napoli şi se stabileşte la Palermo, în Sicilia, la hotelul „Alla Trinacria”. Moare la Palermo de tuberculoză la vârsta de 33 de ani. În anul 1977, Cantemir Riscutia a făcut parte dintr-o delegaţie română plecată la Palermo pentru a descoperi locul în care se spunea ca ar fi înmormântat Bălcescu. Totul pornise de la mărturia unui marinar, care credea ca trupul românului mort în exil se afla în galeria de mumii a călugărilor capuccini. Riscuţia
44

a analizat 2.000 de schelete, dar nici unul nu se potrivea trăsăturilor lui Nicolae Bălcescu. Într-un final, au aflat că românul fusese înmormântat într-un osuar de onoare al capuccinilor, loc sigilat în urma unei epidemii de holeră. Trupul lui Nicolae Bălcescu nu a mai fost scos la lumină.

Nicolae Bălcescu pe bancnota de 100 de lei, România, 1952

Ideologia comunistă românească, sprijinindu-se pe unele lucrări ale lui Karl Marx, îl considera pe Nicolae Bălcescu drept un înaintaş al acesteia. De aceea, pe biletele bancare româneşti, de 1.000 de lei, ediţia 1950, precum şi pe cele de 100 de lei, ediţiile 1952 şi 1966, a fost gravată imaginea lui Nicolae Bălcescu. Peste 10 localităţi rurale, precum şi străzi din România comunistă au primit numele lui Nicolae Bălcescu, în memoria revoluţionarului paşoptist.

Iată un exemplu de caracterizare făcută de către ideologia comunistă lui Nicolae Bălcescu: „Nicolae Bălcescu este figura cea mai luminoasă a revoluţiei de la 1848. E tipul revoluţionarului care, înţelegând mersul istoriei, şi-a dat seama că adevărata revoluţie trebuie să se sprijine pe forţa poporului, să-i exprime năzuinţele şi drepturile. Bolnav de ftizie, având de îndurat lipsurile şi greutăţile exilului, în preajma ultimei sale călătorii spre ţărmurile cu climă blândă ale Mediteranei, unde îşi va da sfârşitul, Nicolae Bălcescu ne apare în acest portret[3] cu fruntea vastă de gânditor, dominată de focul privirii, cu ochii mari, pătrunzători, care exprimă o adâncă viaţă interioară. Nicolae Bălcescu pe bancnota de 100 de lei, România, 1966
45

Acest portret, de o mare sobrietate, nu ne transmite numai imaginea personajului, ci şi admiraţia pictorului pentru adevăratul conducător al revoluţiei de la 1848. Lucrat cu măiestrie, portretul exprimă personalitatea vastă de gânditor şi de luptător al lui Nicolae Bălcescu şi se înscrie în galeria portretelor psihologice de seamă din istoria picturii noastre.”[5]

Andrei Muresanu
Andrei Mureşanu (n. 16 noiembrie 1816, Bistriţa – d. 12 octombrie 1863, Braşov) a fost un poet şi revoluţionar român din Transilvania. Născut într-o familie de ţărani, a studiat filozofia şi teologia la Blaj, lucrând apoi ca profesor la Braşov, începând cu
46

1838. A început să publice poezie în revista „Foaia pentru minte, inimă şi literatură”. A fost printre conducătorii Revoluţiei din 1848, participând în delegaţia Braşovului la Adunarea de la Blaj din mai 1848. Poemul său „Un răsunet”, scris la Braşov pe melodia anonimă a unui vechi imn religios (Din sânul maicii mele[1] ) şi denumit ulterior „Deşteaptă-te, române!”, a devenit imn revoluţionar – fiind numit de Nicolae Bălcescu „Marseilleza” românilor. Din 1990, acesta a devenit imnul României. După revoluţia din 1848, Mureşanu a muncit ca traducător la Sibiu şi a publicat în revista „Telegraful Român”, operele sale având tentă patriotică şi de protest social. În 1862, poeziile sale au fost adunate într-un volum. Având sănatatea precară, a murit în 1863 la Braşov. Andrei Mureşanu s-a născut la 16 noiembrie 1816, în oraşul Bistriţa. Părinţii poetului erau oameni simpli. Tatăl, Teodor, ţinea în arendă, la Bistriţa, o moară de argăsit scoarţă, care abia asigura existenţa familiei relativ numeroase: soţia şi trei copii. Casa în care locuiau era compusă dintr-o singura chilie ceva mai largă, şi o tindă. Câţiva ani după naşterea poetului, tatăl moare strivit de un car de argăseală. Întreaga greutate a întreţinerii celor trei copii mici rămâne în seama mamei. Fraţii mai mari ai poetului, datorită greutatilor materiale, nu pot urma la şcoli mai înalte, pentru a se califica intr-o profesie intelectuală. Unul a ajuns cântăreţ bisericesc, altul morar, ca şi tatăl. Singur poetul, ajutat de împrejurari şi de o înclinaţie deosebită pentru studii, a mers mai departe. Primele cunoştinţe le primeşte de la un bătrân grănicer, Dănilă Doboş, din Valea-Rocnei. În anul 1825 e primit ca elev la Şcoala normală săsească din Bistriţa, iar peste câţiva ani trece la liceul piariştilor, din acelaşi oraş, făcându-se remarcat printre elevii cei mai buni. În 1832 vine la Blaj, unde e ajutat de profesorul Nicolae Marin şi unde studiază doi ani filosofia, apoi teologia. Aici îl are coleg de
47

studenţie, cu câţiva ani mai mare, pe George Bariţiu, organizatorul unei echipe teatrale, care dădea spectacole de teatru în limba română. Cu Bariţiu leagă o prietenie adâncă, prelungită apoi de-a lungul multor ani la Braşov. Mediul cultural al Blajului, unde, pe lângă spectacolele stângace date de diletanţi, un Timotei Cipariu, de pildă, scria versuri (Egloga, scrisă la 1832 şi reprezentată la un spectacol în anul următor), va înrâuri pe fiul morarului din Bistriţa, stimulându-l pe calea lecturii şi a scrisului. Când George Bariţ părăseţte Blajul, preluând conducerea şcolii române din Braşov, în anul 1837, se gândeşte să-l aducă de la Blaj şi pe Muresanu. Întrucat poetul era încă student în ultimul an, Bariţiu îi obţine dispensa de a intra în învaţământ fără a-şi fi terminat studiile. Astfel că în anul 1838 Mureşanu se stabileşte la Braşov, ca institutor la şcoala română condusă de Bariţiu. Peste doi ani, în 1840, trece ca profesor la gimnaziul românesc, în care calitate funcţionează până în anul 1849. Paralel, el începe să colaboreze la gazetele lui Bariţ, „Foaie pentru minte...” şi „Gazeta de Transilvania”, cu poezii şi articole. În acest timp are prilej să cunoscă o seamă de poeţi din Principate, pe Grigore Alexandrescu, Ion HeliadeRădulescu, Cezar Bolliac, mai târziu pe Dimitrie Bolintineanu şi Vasile Alecsandri, care obişnuiau să vină vara, cum ne informeaza Bariţiu, la băi la Vâlcele, nu departe de Braşov. Acest contact cu poeţi deja consacraţi va stimula începuturile literare ale bardului ardelean şi va influenţa în mod vizibil creaţia sa poetică.
48

Poezia sa e din ce în ce mai combativă, mai legată de frământările sociale ale poporului. La 1848 e printre fruntaşii revoluţiei. Cu acest prilej scrie „Răsunetul”, care devine marşul revoluţionarilor români din Transilvania. În 1849, după înfrângerea revoluţiei, poetul trece în Muntenia, împreună cu Bariţiu. Aici e luat prizonier de armata ţaristă şi dus până în nordul Moldovei. La întoarcere se stabileşte ca funcţionar la Sibiu : „concepist guvernial” şi translator de limba română la Buletinul oficial al guvernului. Aici colaborează la ziarul local Telegraful român, cu poezii şi cu un ciclu de articole, nesemnate („Artile sau măiestriile cele frumoase”, „Românul şi poezia lui”, „Românul în privinta muzicei”, „Românul în privinţa picturei”, „Măiestria tiparului”), care urmăreau iniţierea publicului cititor în diferite ramuri ale artei. Poetul suportă greu munca de conţopist. Câţiva ani el închină ode măgulitoare împaratului austro-ungar şi guvernatorului Transilvaniei. Treptat se însingurează. Rândurile scrise la 1855 fostului său profesor Simion Bărnuţiu, care-i propunea să vina la Iaşi, unde-i făcuse rost de o catedră, sunt ale unui decepţionat. Poetul continuă să scrie poezii patriotice, cu caracter social protestatar. În ultimii ani ai vietţi traduce „Nopţile lui Young”, precum şi o buna parte a „Analelor” lui Tacit. Cu ani în urmă scrisese şi o gramatică românească în limba germană. Manuscrisele acestor lucrări nepublicate nu s-au păstrat. La 1861 e pensionat, dar pensia dată de guvernul cezaro-crăiesc al Transilvaniei nu-i ajunge să-şi întreţină familia. La 1862 îşi tipăreşte în volum poeziile. Volumul cuprindea cea mai mare parte a poeziilor originale publicate de autor în presă, precum şi o parte din traduceri. Vânzarea cărtii i-ar fi adus, pe langă o reconfortare morală, o oarecare înviorare în bugetul familiei. Dar cărţile se vând greu. Iacob Mureşanu face apeluri insistente către publicul român, în „Gazeta Transilvaniei”, de a-l ajuta pe poetul aflat în mizerie şi bolnav, cumpărându-i poeziile. Societatea „Astra” îi acordă lui Mureşanu un premiu de 50 de galbeni. Peste un an, în noaptea de 11 spre 12 octombrie, poetul se stinge la Braşov, în sărăcie, „în urma unui morb nervos îndelungat”, cum
49

se menţiona în anuntul mortuar publicat în „Gazeta Transilvaniei”, lăsând în urmă un băiat, pe nume Gheorghe, elev în clasa a VII-a la gimnaziu, o fetiţă de 11 luni, Eleonora, şi pe soţia sa Suzana. Înmormantarea i-a fost cu pompă: a luat parte un numeros public, profesorii şi tineretul şcolar din oras, care însoţeau sicriul cu torţe şi decoruri.

Concluzie

In perioada pasoptista se afirma primii nostri scriitori moderni in cadrul curentului national popular, „Dacia literara”. Mihail Koganiceanu, in articolol-program al acestei reviste, subliniaza clar ideile care vor sta la baza
50

orientarii literaturii: combaterea imitatiei si a traducerilor mediocre; necesitatea crearii unei litaraturi nationale prin stimularea scrierilor originale, inspirate din istoria patriei, din frumusetea ei, din pitorescul obiceiurilor populare; realizarea unei limbi unitare si a unei literaturi nationale. Mihai Kogalniceanu arata ca: „Dorul imitatiei si-a facut o manie primejdioasa, prntru ca omoara in noi duhul national. Aceasta manie este, mai ales, covarsitoare in luteratura. Mai in toate zilele ies de sub teasca cartii in limba romaneasca. Dar ce folos! Ca sunt numai traductii din alte limbi si inca acelea de ar fi bune. Traducerile insa nu fac o literatura. Noi vom prigoni cat vom putea aceasta manie ucigatoare a gustului original, insusirea cea mai frumoasa a unei literaturi. Istoria noastra are destule fapte eroice, fumoasele noastre tari sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si de poetice, pentru ca sa putem gasi la noi sujeturi de scris, fara ca sa avem pentru aceasta trebuinta sa ne imprumutam de la alte natii” Aparand ideea de originalitate in literatura, mentorul generatiei pasoptiste dezvolta in acelasi timp si spiritul critic, exercitand, in acest fel, o influenta hotaratoare asupra fizionomiei culturii romanesti de la mijlocul secolului trecut. Critica noastra – spunea Mihail Kogalniceanu – va fi nepartinitoare: „vom critica cartea, iar nu persoana”.

BIBLIOGRAFIE

CARTI:
51

• „Poezie si istorie la 1848”, Editura Albatros, 1974 • „Sinteze de literatura romana”, Editura didcatica si pedagogica, Bucuresti, 1981 • Limba si litaratura romana (Manual pentru clasa aXIa), George Adreleanu, Matei Cerkez, Nicolae Manolescu, Dumitria Stoica, Ioana Triculescu, Editura Sigma, bucuresti 2006 • Tainele inimei-scrieri literare si istorice, Mihail Kogalniceanu, Editura Albatros, Bucuresti 1987 • Reflectii, mihai Kogalniceanu, Editura Albatros, Bucuresti 1988

LINK-URI:
http://www.referate-romana.com/referate/MihailKogalniceanu/MIHAIL-KOGALNICEANU--Introductie-laDacia-Literara---re-rom.php http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/f6/Sign ature_of_Mihail_Kogalniceanu.png http://ro.wikipedia.org/wiki/Dacia_literara http://www.dacialiterara.ro/index.htm http://www.e-referate.ro/referate/Pasoptismul200706-22.html http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Balcescu http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Negruzzi http://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_Muresanu http://www.brasov.ro/nou/images/stiri/imn.jpg http://articole.famouswhy.ro/literatura_romana_in_perioa da_pasoptista http://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Alecsandri http://ro.wikipedia.org/wiki/Alecu_Russo http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Heliade-Radulescu http://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Alexandrescu
52

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->