Sunteți pe pagina 1din 29

1.Structura si proprietile molecule de apa.

Molecula de apa e formata dintrun atom de oxygen si 2 atomi de hydrogen,uniti de atoml de oxygen prin legaturi
covalente.Prin metoda de difractie cu raze X sa constatat ca molecula de apa poseda forma triunghiulara.Fiecare
legatura OH cu lungimea de 0,96A reprezinta un dipole electric.Legaturile OH formeaza intre ele un unghi de
104grade28min.
Conventional directia momentului e considerate de la sarcina negativa in directia axei dipolului.Momentul dipolar al
apei este de 1,84 debye
CARACTERISTICI
Moleculele de apa se contracta usor cu moleculele vecine legaturi(punti)de hydrogen.

Legaturile de hydrogen reprezinta un tip de interactiuni intermoleculare slabe raspindite in structurile


macromoleculare
Apa lichida obisnuita e formata dintrun amestec de ,molecule libere:monomer
H2o,dimeri(H2o2),tretameri(H2o3) si octameri H2o8.procentul fiecarei dintre aceste fractiuni depend de
temperature.

2. Disocierea molecule de apa.Notiune de PH.Valorile PH in lichidurile Biologice.


1. Apa se disociaza in ioni H+ si OH-.Ionul H+nu are invelis electronic,Poseda o mare capacitate de
hidratare.Daca se leaga de o molecula de apa formeaza ionul de hidroniu (H 3O+)avind si o mare
mobilitate,protonul trece de la o molecula la alta.Gradul de disociere al apei la t=250

[ H+]=[OH-]=10-7mol/l.

2. Logaritmul zecimal cu semn schimbat al concentratiei ionilor de hidrogen se numeste PH


PH=-lg[H+]

3.

Daca: PH=7 solutie neutral


PH>7 solutie bazica
PH<7 solutie acida
La om PH=7,4
Solutie tampon sunt acele lichide biologice unde se poate adauga cantitati relative rari de acizi sau baze fara
ca PH-ul sa se schimbe simtitor.In singe solutiile tampon sunt Seroproteinele.
PH-ul in unele lichide biologice:
Lichidul
PH
Singe
7,4
Sucul gastric
1,8
Urina
5,6
Sucul pancreatic
8,0

3 Proprietatile fizice ale apei.Apa grea (D2O) si apa tritiata (T2O)

1. Caracterul dipolar al apei si capacitatea de ase angaja in legaturi de hydrogen cu moleculele vecine explica
proprietatile apei in cele 3 stari de agregare.
Masa specifica a apei dupa densitate se are forma:

= V

a apei in stare solida e mai mica ca a apei in stare lichida la 4 0.


Oopunctul de congelare a apei
100oC punctual de fierbere la presiunea atmosferica normal.
Pentru apa pura densitatea la 4oC are valoarea =1000kg*m3.
Pentru gheata =910 Kg*m-3.
Viscozitatea apei.
La curgerea laminara a unui fluid forta de frecare dintre straturile fluiduluiin
contact se determina de relatia lui Newton.Ea are forma:

V
F=S x

-coeficient de

viscozitate.
Unitatea de viscozitate in SI este Pascal*secunde(Pa*S).In medicina este folosit
mai des centipoises(CP) 1CP=10-3Pa*S
Pt apa pura l-a 200 =10-3Pa*S
Tensiunea superficial.
Fortele de tensiune superficial iau nastere c-a urmare a interactiunii
moleculelor l-a frontiera dintre 2 faze ce tinde sa micsoreze suprafata
interfazei.

Marimea ce revine l-a o unitate de lungime a conturului suprafetei


F N

( )

lichidului e numit coeficient de tensiune superficial. = l m

sau

J
m2
dw )
=
ds

Pt apa pura la temperature de 200C

=72,6103 Nm1 . Fortele de

t.s.sunt implicate intr-o serie de fenomene:copilaritate,embolie


gazoasa,fagocitoza.
Proprietati calorice
Calorie-unitatea asistemica de masura a energiei termice utilizata si in
present in practica cercetarile medico-biologice.
O calorie reprezinta cantitatea de energie termica necesara pt a ridica
temperature unui gram de apa pura de la 14,50 pina la 15,50C.
Capacitatea termica specifica.
a necesara pt a ridica temp unei mase m de subst cu
Energia termica
t

grade se determina din relatia:a=c*m*t pt apa pura


c=4,2*103y*kg -10*K-1
Caldura specifica de vaporizare
Reprezinta cantitatea de energie termica necesara pt a transforma in
vapori 1 kg de subst la temp de fierbere.
Pt apa pura r=22.6*105y*kg-1
Formula Q=r*m.
Apa grea(D2O) si apa tritiata(T2O).Electroliza apei obisnuite la tensiuni
ridicate mareste procentul fractiunii de apa grea.
Asociera oxigenului cu izotopii hidrogenului conduce la formarea apei grele
si a apei triate aceasta fiind radioactiva.
Sunt 2 forme a apei grele D2O si DOH.
Dotajul apei grele in apa obisnuita poate fi masurata prin masurarea
indecelui de refractie.
Apa tritiata T2O poate fi detectata pe baza emisiei radiatiei de catre
titriu.
Apa grea provoaca sterilitatea anumalelor,adduce la inhibarea transportului
active si contractiei musculare.
4. Rolul biologic al apei si repartitia in organismul omului.

Apa unul din cele mai raspindite substante pe globul pamintesc e singurlul lichid anorganic din organismul uman fara
de care nui nici un process vital.
Rolul:
este elemental ce regleaza presiunea osmotic celor 3 sectoare hidrice

reprezinta mediul unde au loc multe reactii chimice shi biochimice


participa la mentinerea constanta a organismului
fiind un bun solvent formeaza o serie de substante solide care vehiculeaza din mediul intern al organismului
in celula si invers
proteina mecanica a fatului. In greutatea omului sunt 70%de apa.

m
V= C
Pentru a cunoaste volumul plasmei se folosesc macromolecule ce pot trensversa
endoteliu vascular cum ar fi serul de albumine marcat cu iod radioactive.

5.Dinamica fluidelor.Ecuatie de continuare.Curgerea laminara si


turbulent.Numarul lui Reynolds.

Fluidele le vom considera incomprimabile iar curgerea-in regim


stationar(viteza de curgere itr-un timp nu variaza intimp).
In aceste conditii V de scurgere a fluidului printr-un tub cu sectiunea variata
situate orizontal variaza in asa mod incit produsul dintre viteza V si aria
sectiunii transversale S in orice loc al tubului este acelasi:S1V1=S2V2=
=SnVn.
Conform legii conservarii energiei in mecanica,energies totala a unei mase

mv 12
m in lichid perfect in orice loc al tubului trebuie sa fie acelasi: P1V+
2

+mgh2.Aceasta relatie este ecuatia de continuare.


Marirea vitezei de curgere a unui fluid real duce la aparitia virtejilor si
miscarea devine turbulenta.Spre exemplu single capata posibilitatea sa
treaca prin lumenul mic al arterei aceasta devine turbulenta.In acest
regim viteza particolelor in orice punct variaza continuu si haotic.
Pt a determina care este regimul de curgere se foloseste numarul lui

Reynolds.Re=

qvr

Re<1000-curgere laminara ; 1000<Re<2000-curg.nestabila ; Re>2000-curgere turbulent

6.Ecuatia lui Bernoulli.Aplicatia ei la sistemul vascular.Presiunea arteriala


(sistolica,diastolica si medie).
2
PV
Ecuatia lui Bernouli P+
+qgh=const. P-presiune static
2

q-densitatea lichidului
V-viteza de curgere
h-inaltimea
In cazul ingustarii prin arteroscleroza,fenomenul duce la accentuarea inchiderii
lumenului vascular in locul abstructiei,aici se aplica aceasta lege.
PA este surplusul de presiune in vasul sanguine arterial in raport cu presiunea
atmosferica,masurat l-a nivelul cordului.Cauzata de caracterul pulsabil al sist
vascular,PA variaza in timp intre valoarea maxima in momentul sistolei Ps si
valoarea minima in momentul diastole Pd.
Ps(om sanatos)-130mm Hg(17 RPA)
Pd(om sanatos)-80mm Hg(10 KPA)
Ps+ 2 Pd
Pm(valoare medie)=
3
La om PA variaza si in spatiu:
Cord PA=13KPA
Cerebral=8,1KPA
Picioare=25,74KPA.

7. Rezistenta vasculara

Cresterea rezistentei este direct proportionala cu lungimea vaselor de sange si invers proportionala cu grosimea vaselor de sange.
Cresterea rezistentei vasculare este intalnita atunci cand avem de a face cu tensiuni sistolice si diastolice usor crescute, insomnie
corelata cu deficiente ale inimii si ale splinei, insomnii provocate de hipervascozitatea secretiei bronsice, etc.
Declinul apare atunci cand avem de a face cu un declin al tensiunii sistolice si diastolice, hipotesiune usoara, deficienta Yin si Huo,
insomnia provocata de exuberanta, etc.

8. Entalpia.Termodinamica starilor de echilibruale sistemelor.


1.

ENTALPE Mrime termodinamic de stare a unui sistem fizic egal cu diferena dintre energia intern i lucrul mecanic
efectuat de sistem n orice transformare reversibil, izentrop i izobar. Pentru ca un sistem termodinamic s fie n echilibru
fa de transformrile reversibile, trebuie ca variaia e. s fie nul.

Ea este legat de alte mrimi termodinamice fundamentale prin relaia[1]

2. Termodinamica se ocup cu studiul macroscopic al fenomenelor, de orice natur, n care are loc un transfer de energie sub
forma de cldur i lucru mecanic. Pentru orice disciplin a fizicii, obiectul de studiu este un sistem. n contextul termodinamicii

acesta va fi un sistem termodinamic: o poriune finit, precis delimitat, din realitatea material, care poate include
att substan ct i radiaie. Pentru ca un sistem s se afle n echilibru termodinamic este necesar (dar n general nu i
suficient) ca lumea nconjurtoare cu care se afl n contact s ofere condiii neschimbate n timp. Urmtoarea constatare, de
natur experimental, este numit uneori principiul zero al termodinamicii:[1][2]

9.Entropia.Caile principale de mentinere a entropiei scazute in sistemele vii.


1. ENTROPE mrime care, n termodinamic, permite a evalua degradarea energiei unui
sistem. msur care indic gradul de organizare a unui sistem.

10. Circulatia energiei in biosfera.Transformarile de energie la nivelul biosferei.


1. Activitatea sistemelor vii este integral sustinuta de fluxul de energie solara care se revarsa asupra

Pamantului.Din cantitatea totala, 2/3 strabate atmosfera, 1/3 fiind reflectata in spatiul cosmic. Cantitatea
interceptata intr-un an este de ordinul a 5 x 1020 kcal (1.75 x 1017 W), Aceasta energie se repartizeaza
inegal, pe continente 1.4 x 1020 kcal, iar pe intinsul oceanelor 3.6 x 1020 kcal.Suprafetele cu vegetatie
absorb energie in proportie mai mare decat cele fara vegetatie. Pentru o vegetatie densa din zona temperata
17% din radiatia solara este reflectata, 70% absorbita de vegetatie si 13% transmisa de ea in sol.Energia
termica contribuie direct la desfasurarea proceselor fiziologice cum sunt: fotosinteza, respiratia, transpiratia,

2. Transformarile de energie la nivelul biosferei:

11. Energetic celulara a organismelor aerobe.


Mitocondriile au o compozitie chimica strict specializata, capabila de a cataliza reactiile etapei (fazei) oxigenice a procesului
de respiratie. Prin urmare, functia esentiala a mitocondriei este cea legata de respiratia celulara In timpul unei reactii de
oxidare, un atom sau o molecula pierde electroni. Intrucat in natura nu exista electroni in stare libera, inseamna ca ei vor fi
luati de la un atom al altei molecule. Achizitia unui electron constituie o reactie de reducere. Reducerea este o reactie care
absoarbe energie. Dimpotriva, oxidarea este o reactie care degaja energie.

12. Elasticitatea peretilor vasculari.Unda pulsatila.


1. Elasticitatea vasculara se refera la rata de expansiune a elasticitatii vasculare in timpulejectiei
sistolice.

2.

Cu cat este mai mare volumul bataie cu atat este mai mare fractia de ejectie.
Daca volumul bataie nu este mic, viteza de ejectie nu este mare si fractia de ejectie este de asemenea mica, deci avem
posibilitatea ca vasele de sange sa se fi intarit . Cresterea elasticitatii vasculare este intalnita cand avem de a face si cu o
tensiune sistolica usor crescuta,sau o tensiunea diastolica usor scazuta,
Unda pulsatila:

13. Difuzia simpla.Legea lui Fick.Coeficientul de difuzie.Relatia lui Einshtein.


Difuzia este un proces de amestecare spontan iniiat a particulelor a dou substane, acionnd treptat pn
la completa i ireversibila omogenitate a acestora.Daca intro eprubeta turnam solutie de Eozina si Ionii sau
Moleculele treptat migreaza din solutie in apa pura fenomenul se numeste Difuzie simpla.Sub aspect
cantitativ difuzia intrun mediu support omogen este descrisa de legile lui Fick Masa de substanta ce se
difuzeaza normal printr-o suprafata oarecare este proportional cu aria
suprafetei,gradientul de
concentratie si durata timpului.legea lui Fick are urmatoarea forma:
m

m=DS

c
t
x

Coeficientul de difuzie Reprezint componenta densitii curentului de particule dup o ax dac gradientul numrului
volumic de particule pe aceast direcie este egal cu unitatea.. metru ptrat/secund

Intrun mediu fluid,coeficientul de difuzie se determina din relatia lui Einshtein

D=
Unde: T-temperatura absoluta
K- constanta lui Boltzman(1,38*10-23J*0k-1)
F Coeficient de frecare

KT
f

14. Difuzia prin membrane artificial.Membrana pentru dializa.


1. Membranele artificiale pot fi semipermiabile sau selective permeabile.cele semipermeabile permit trecerea

2.

moleculelor solventului,insa nu si trecerea moleculelor solvitului.ca urmare are loc difuzia solventului din
compartimentrul cu solutie hipotonica in compartimentul cu solutie hipertonica.asa solutie se numeste
osmoza.M.A. cum sunt cele din celofana sau de masa plastic sunt intrebuintate in practica
medicala.Proprietatea lor este ca sunt substante poroase ce permit trecerea micromoleculelor si retin
macromoleculele.
In medicina se foloseste pe larg membrane artificial pentru Dializa.Ca exemplu poate servi principiul
functionarii rinichiului artificialsi permite de a purifica,odata la 2-3 zile single pacientului cu insuficienta
renala.
Aceste membrane de dialize pot fi utilizate pentru purificarea solutiilor ce contin particule de dimensiuni in
cercetari fizico-chimice si farmaceutice.

15. Difuzia prin membrane celulare.Coeficientul de permeabilitate.


1. Membrana celulara reprezinta o structura hidrofoba care separa solutiile apoase intra shi
extracelulare.in compozitia acestor membrane sunt o multime de protein ioni si apa.Proteinele
fiind macromoleculele responsabile pentru organizarea spatial a membranelor celulare precum si
functionarea lor.Astfel cu ajutorul lor are loc difuzia prin aceste membrane.

2.

Factorii care determin Coeficientul de permiabilitate al membranei celulare::


1. Coeficientul de partiie,raportul dintre solubilitatea unei substane ngrsimi (sau solvenii lor) i solubilitatea ei n ap.

Compui nepolari substane ai cror electroni sunt repartizaiuniform. Au o solubilitate mare n grsimi i sczut n ap (mare).Se numesc compui liofili i
traverseaz foarte uor membranele.

b. Compui polari neionici au o distribuie neuniform a electronilor,avnd grupri electropozitive i electronegative. Coeficientul de partiieeste moderat, deci
traverseaz mai uor membrana.

c. Compui ionici substane care disociaz n ioni pozitivi i negativi(electrolii). Ionii rezultai formeaz un strat de hidratare n jurul lor, n acest fel micndu-se
independent n soluie. Sunt solubili n ap iaproape insolubili n grsimi.

16. Transport pasiv.Sisteme de transport pasiv.Transportul facilitat.


1. Transportul pasiv,care se realizeaza fara consum de energie rezultata dinmetabolismul celular, substantele strabatand
2.

3.

membrane conformgradientului de concentratie (pentru substantele neincarcate electric) sauelectro-chimic pentru ioni;
substanta difuzeaza spontan din regiunea cu concentratie mairidicata spre cea cu concentratie scazuta, la care in cazul
particulelor incarcate electric, intervine suplimentar sarcina si diferenta de potential electric dintre celedoua suprafete ale
membranei, existand permanent tendinta deplasariiparticulelor catre acea fata a membranei incarcata cu sarcina de semn
contrar).Gradient de presiune osmotica/presiune hidrostatica (apa si substantelemicromoleculare traverseaza membrana
celulara dinspre partea cu Ph mai marespre partea cu Ph mai mica; acest mecanism sta la baza transportului.
Transportul facilitata se produce de la o concentratie mai mare la una mai mica, dar substantele
transportate trec mult mai rapid (de 100.000 de ori) decat ar fi de asteptat pentru dimensiunea si
solubilitatea lor in lipide. Substantele sunt transportate de proteine specifice, care se comporta ca niste
enzime legate de membrana, deoarece difuziunea facilitata are caracteristici comune cu cataliza
enzimatica.Fiecare proteina transportoare are un loc specific de legare a substratului (substanta
transportata). Viteza transportului atinge valoarea maxima (V max) caracteristica pentru fiecare transportor,
atunci cand acesta este saturat (toate locurile de legare sunt ocupate). Apoi, fiecare transportor are o
constanta caracteristica de legare a substantei ce o transporta, numita KM, egala cu concentratia substantei
cand viteza de transport atinge din valoarea maxima.

17.Transportul active.Sisteme de transport active.Pompa Na + K+

1.

Transportul moleculelor si a ionilor contra gradientului electrochimic,realizat de celula din contul energiei proceselor
metabolice,se numesc transport activ.De exemplu la om in repaos cca 30-40% din energia proceselor metabolice e
cheltuita pentru asigurarea transportului active.

2.

Sistemele de transport active reprezinta cel mai efectiv mechanism ce determina permeabilitatea selective a membranelor
celulare,comunicindule totodata si anumite proprietati.Cel mai raspindit sistem present la toate celulele vertebratelor este
pompa Na+ K+ .

3.

Na + / K + pompa se gaseste in membranele de mai multe tipuri de celule. n special, aceasta joac un rol foarte
important n membranele celulare nervoase. Observai c 3 ioni pozitivi (Na +) sunt pompate din celula pentru fiecare 2
ioni pozitivi (K +) pompat n celul . Acest lucru nseamn c nu exist taxe mai pozitive care prsesc celula dect
introducnd-o. Ca urmare, taxa de pozitiv se acumuleaza in afara celulei, comparativ cu interiorul celulei.Diferena dintre
taxa n exteriorul i interiorul celulei permite celulelor nervoase de a genera impulsuri electrice care duc la impulsuri
nervoase.Na + / K + pomp ilustreaz "transport activ", deoarece se mic Na + si K + impotriva gradieni de
concentraie lor. Asta se datoreaz faptului c exist deja o concentrare mare de Na + n afara celulei i o concentraie
mare de + K in interiorul celulei. n scopul de a muta ionilor (Na + si K +) Incredibil pante lor, energia este necesar.
Aceast energie este furnizat de ATP

18. Originea potentialelor bioelectrice.Relatia lui Nernst.Biopotentialul fibrelor nervoase ne-excitate.Ecuatia


lui Goldman

1. O caracteristica de baza a celulei vii este existenta unei diferente de potential electric intre fata interna si cea externa a
membrane celulare, generate de o repartitie inegala a sarcinilor electrice in cele doua compartimente.

2. Cel mai simplu model al sursei de biopotential membranar este elemental de concentratie a lui Nernst. In el solutiile ionice
de diferita concentratie ale unei sari sunt separate de o membrana care poseda(!!!!)
Vloarea potentialului de echilibru dse determina prin ecuatia lui Nernst:

V eq =V iV e =

RT C i
ln
ZF
Ce

Z- sarcina ionului
F- numarul lui Faraday
R- constanta universal a gazelor
T- temperature absoluta
Ci si Ce- concentratiile categoriei de ioni pe partile respective ale membranei
3. Biopotentialul fibrelor nervoase neexcitate. Prin membrane celulara au loc in permanenta fluxuri dionice passive in sensul
reducerii gradientului electrochimic,dar acesta sunt compensate de fluxurile active ce se desfasoara in sens contrar cu consum
de energie metabolic.potentialul membranar de repaos reprezinta acea diferenta de potential electric dintre cele doua fete ale
membrane,pentru care curentul electric total prin membrana datorat tipurilor de ioni se anuleaza.
4.
Ecuatia lui Goldman
Teoretic, potentialul de repaus al celulei se calculeaza cu relatia Goldman-Hodgkin-Katz

+ K
+ Na
Cl
i

+ K
+ Na
Cl
PK
RT
PR=
ln
F

Unde:

[] Concentratia P- permeabilitatea pentru categoria de ioni.

Potentialul de repaos poate fi calculate si cu ajutorul unui milivoltmetru si a doi electrozi,a caror dispunere este prezenta

19. Biopotentialul fibrelor nervoase excitate. Potentialul de actiune. Graficul potentialului de actiune.
1. Atunci cind asupra fibrelor nervoase actioneaza un stimul de durata are loc o acomodare manifestata pin cresterea pragului

2.

3.

de excitabilitate.Acomodarea poate fi rapida sau lenta.Daca depolarizarea locala este superioara pagului de excitabilitate
dupa perioada refractata absoluta unui spike se produce si in al doilea rind,fibra prezentind un raspuns repetitiv.prin aceasta
se realizeaza codificarea in frecventa a amplitudinii stimulilor.
Potentialul de actiune este o depolarizare trecatoare a membranei celulare prin care interiorul celulei devine mai putin
negative decit in stare de repaus si diferenta de potential dintr-o parte si din alta a membranei celulare scade.Este o
depo;arizare trecatoare a membrane celulare pin care interiorul celulei devine mai putin negative decit in stare de repaus si
diferenta de potential deo parte si de alta a membranei celulare scade.
Graficul potentialului de actiune.

AB- Faza de prepotential


BCD- Spike-ul apare numai atunci cind stimulul depaseste nivelul pragului de excitatie
DE- Potential negativ
EF- Potential pozitiv

20. Bazele fizice ale electrografiei.Electrocardiografia


1. Aparatul detecteaz ECG i amplific modificrile mici electrice de pe piele, care sunt cauzate atunci
cand muschiul inimii depolarizesla fiecare btaie a inimii . La restul, fiecare celula muchiului inimii are o sarcina
negativa, numit potenial de membran, n ntreaga samembranei celulare . Reducerea aceast sarcin
negativ spre zero, prin afluxul de cationii pozitive, Na + i Ca + + , este numit depolarizare, care activeaz
mecanismele din celula pe care o cauzeaza s se contracte.

2. ELECTROGRAFE Metod modern de investigare a organismelor vii cu ajutorul curentului electric. este o
interpretare electrica activitii inimia pe o perioad de timp , cum este detectat de electrozi anexate la
suprafaa exterioar a pielii i nregistrate de ctre un dispozitiv extern la corpul. nregistrarea produs de
aceastneinvaziv procedur este numit ca electrocardiograma (ECG sau EKG, de asemenea,).Un test ECG
inregistreaza activitatea electrica a inimii.ECG este utilizat pentru a msura rata i regularitatea batai de
inima, precum i dimensiunea i poziia camerelor, prezena de orice deteriorare a inimii, precum i efectele
drogurilor sau dispozitive folosite pentru a reglementa inima, cum ar fi un stimulator cardiac.Cele mai multe
ECG sunt efectuate n scopuri de diagnostic sau pentru cercetare pe inima omului , dar poate fi, de asemenea,
efectuate pe animale, de obicei, pentru diagnosticul de anomalii cardiace sau de cercetare.

21.Transmiterea informatiei prin canale biologice de comunicatie.

22. Luminiscenta.tipuri de luminiscenta.Fotoluminiscenta.legea lui Stokes.


1. Luminiscenta reprezinta radiatia suplimentara a corpului in raport cu radiatia lui termica la temperature data,care dureaza un timp mult
2.

mai mare decit perioada undelor de lumina.


Tipurile de luminiscenta :

3.

4.

Fotoluminiscenta ce apare ca rezultat al absorbtiei luminii


Electroluminiscenta conditionata de cimpul electric in care este plasata substanta
Catodoluminiscenta provocata de iradierea substaneti cu electroni rapizi
Triboluminiscenta determinate de actiuni mecanice
Chimiloluminiscenta ce apare in unele procese chimice
Bioluminiscenta ce se observa la unele bacteria,ciuperci,insect si altele

FOTOLUMINESC'ENT, se produce o emisiune de lumin prin iluminarea prealabil a substanei emitoare sau
prin iradierea ei cu radiaii ultraviolete ori cu raze X.Se clasifica in fluorescent (de scurta durata)si fosforescenta (de lunga
durata).Dupa mecanismul proceselor elementare sunt atestate fotolumiscente:de rezonanta,spontana,stimulate si de recombinare.Actul
initial al Fotoluminiscentei este excitarea atomului sau molecule cu un foton din exterior.
De regula fenomenul Fotoluminiscentei se supune legii lui Stokes-spectrul de luminiscenta in raport cu
spectrul de excitare este deplasat in domeniul cu lungimi de uda mai mari.

23. Analiza luminiscenta.Utilizarea luminiscentei in medicina.


1. Metoda de cercetare a diferitor abiecte,bazata pe luminiscenta lor se numeste analiza luminiscenta.

Se cerceteaza luminiscenta proprie a obiectului iar in cazul cind obiectul nu este luminescent se cerceteaza luminiscenta
luminuforului care se prelucreaza preventiv obiectul.
2. Este folosita pe larg in diagnosticarea diferitor maladii de piele,in criminalistica si alte domenii.Sta
la baza microscopului luminiscient. Terapia cu diode luminiscente (LEDT) este o forma de
fototerapie care implica aplicarea unei lumini monocromatice peste tesut biologic pentru a
declansa un efect biomodulativ in interiorul tesutului.

24.Ipoteza lui Louis de Broglie.Microscopia electronica.Limita de rezolutoie a


microscopului electronic.
1. ipoteza De Broglie este afirmaia c materia (orice obiect) are o
natur ondulatorie (dualitatea und-corpuscul). Relaiile De Broglie arat
c lungimea de und este invers proporional cu impulsul unei particule i
c frecvena este direct proporional cuenergia cinetic a particulei. Prima ecuaie De
Broglie leag lungimea de und de impulsul particulei sub forma
unde este constanta lui Planck,
este masa de repaus a particulei,
este viteza particulei, este factorul Lorentz, iar esteviteza luminii n vid.Cu ct energia
este mai mare, cu att este mai mare i frecvena i cu att este mai mic lungimea de
und. Dat fiind relaia dintre lungimea de und i frecven, rezult c lungimile de und
reduse au mai mult energie dect cele mai mari. A doua ecuaie De Broglie leag
frecvena undei asociate unei particule de energia total a particulei astfel:
unde este frecvena i este energia total.
2. Un microscop optic este microscopul care foloseste electronii in loc de fotoni sau lumina vizibila la
obiecte mici de imagine. Microscoape de electroni permite extensii ajungnd pn la 5000 de ori mai
puternic decat cel mai bun microscop optic , deoarece lungimea de und de electroni este mult mai mic
dect cea de fotoni "vizibile". Un microscop electronic, cum ar fi imaginea, opereaz cu un fascicul de
electroni generate de un tun de electroni, accelerat printr-un concentrat de nalt tensiune i
de lentile magnetice (toate la vid nalt i electronii sunt absorbite de aer) . Un fascicul de electroni trece
prin proba (corespunztor deshidratate i, uneori, acoperit cu un strat metalic subtire pentru a
mbunti textura) i amplificarea este produs de un set de lentile magnetice, care formeaz o imagine

pe o plac fotografic sau pe un ecran sensibil impact electronic transferul imaginii formate pe ecranul
unui calculator.

3. Diametrul limitat de deschidere nu se poate ajunge la imaginea detaliat, limitnd astfel rezoluia .
Contrastul de amplitudine (care este natura corpusculara electroni) de contrast se datoreaza

difractiei cauzate de pierderea de electroni din fascicul. Acesta este un contrast exemplare
dominante groase.
Contrast faza (care se afl n natura val de electroni) se datoreaz contrastului interferene cauzate
de schimbri n fazele relative ale porii faz. Acesta este un contrast exemplare dominante fine.
Exist, de asemenea, diverse aberaii cauzate de lentile: astigmatic, sferice i cromatice
Problema a funciei de transfer de contrast (CTF): CTF descrie rspunsul unui sistem optic la o
imagine valuri ptratice descompuse.
Materialul biologic prezint dou probleme principale: mediul vid i transferul de energie. Pentru a le
rezolva, folosind tehnici diferite, n funcie de mrimea eantionului:
Pentru probele de mari dimensiuni, cum ar fi organe, esuturi sau celule, folosind trei tehnici:
Fixare chimice sau cryofixation.Includerea n rini (Cryosubstitution).Replica din metal.

25. Ochiul ca sistem optic.Ochiul redus.


1. Ochiul ca sistem optic.
Componenta optica a analizatorului vizual este ochiul, care reprezinta un sistem optic centrat, format din
patru medii transparente: corneea, umoarea apoasa, cristalinul si umoarea sticloasa cu indice de
refractie (n) diefrit, corneea si umoarea apoasa cu n=1.337, cristalinul avind indicele de refractie intre 1.3751.473 si umoarea sticloasa cu n=1.336.

Este cunoscut ca puterea optica lentilelor sferice reprezinta marimea inversa a distantei focale:

Prezinta interes modalitatea de determinare a convergentei unui dioptru sferic, cu indicele de refractie n
situat in aer (n=1), din motivul ca un astfel de dioptru este si corneea ochiului. In acest scop se foloseste
relatia:

1 1
D= m
f

D=

R=SC

n1
R

Folosind aceasta relatie, se determina convergenta corneei, pentru care raza de curbura:

Dcor =

R 7.9mm

1.3371
0.337103
=
=42.13m1
3
7.9 m
7.910 m

2.

Ochiul redus.
In diverse cercetari ochiul normal se inlocueste simplificat, numit ochi redus. In el
reprezinta printr-un dioptru unic.

ansamblul dioptrilor sferici oculari se

26. Acuitatea vizuala.Ametropiile si corectiile lor.


1. Acuitatea vizuala.
Diametrul aparent limita, sub care imaginile celor doua puncte nu se suprapun, poarta numele de
distanta separatoare minima.Inversul distantei separatoare minime se defineste puterea de rezolutie
sau acuitatea vizuala. Ca unitate de acuitate se ia acuitatea unui ochi care vede separate doua
puncte, ale caror raze fac intre ele un unghi de un minut. Un ochi care separa numai doua puncte ale
caror raze formeaza un unghi de 10 minute are o acuitate vizuala egala cu 0.1 min -1.

Ochiul poate vedea separate doua puncte cind imaginele lor formate pe retina se afla la o distant de cel putin 4.5 m una de alta,
fiindca ele sunt separate numai daca se formeaza pe doua elemente diferite ale retinei, care au cam aceasta marime. Calculele arata
ca in realitate distant dintre cele doua puncte trebue sa fie cel putin de 60m, cind ele se afla la distant minima de vedere
distinctive(25cm).
Acuitatea vizuala variaza cu virsta: maximul ei este atins la baieti la 14 ani si la fete la 12 ani. In afara de virsta acuitatea vizuala
depinde de:
Factori dioptrici, cum ar fi aberatia de sfericitate si cromatica, ametropiile, diametrul pupilar si altele.

Factorii retinieni care sunt legati de structura discontinua granulara aretinei, centrul petei ce reprezinta imaginea trebuind sa

se gaseasca pe celule receptoare distincte.


Factorii privind sistemul, forma detaliului, contrastul de luminozitate, timpul de expunere, compozitia cromatica(lumina
monocromatica mareste acuitatea vizuala prin eliminarea aberatiilor cromatice)
Pentru a mari puterea separatoare a ochiului trebue sa-l ajutam cu diferite instrumente optice. Diminuarea acuitatii vizuale se
numeste ambliopie.
3 Defectele de vedere cauzate de incapacitatea ochiului uman de a se acomoda se numesc ametropii. Cele mai frecvente ametropii sunt
miopia, hipermetropia i prezbitismul (boala ochilor btrni). Ochiul miop are o convergen prea mare (este mai alungit dect cel normal), astfel
nct focarul su imagine se afl n faa retinei. Defectul se corijeaz cu lentile divergente, sau cu sisteme optice centrate de lentile echivalente cu o
lentil divergent, care s aib focarul principal imagine in punctul remotum al ochiului miop. Ochiul hipermetrop este mai turtit dect cel normal,
focarul su principal imagine este situat n spatele retinei. Defectul se corijeaz cu lentile convergente, care aduc imaginile pe retin. Lentila, sau
sistemul optic centrat echivalent cu o lentila convergent au focarul principal imagine in PR, astfel incat un fascicul de raze paralele incident pe
sistemul format din lentila corectoare i ochi devine un fascicul convergent

27. Retina ca transductor foto-chemio-electric.


Prima etap este cea a formrii imaginii optice, n care se colecteaz fotonii i se focalizeaz pe retin
A doua etap, numit fototransducere, este etapa traiectului vizual, n care, la nivelul retinei, celulele receptoare ale retinei absorb
fotonii i i transform ntr-un semnal electric, avnd loc aici o foto-chimico-transducere .A treia etap e o continuare a traiectului
fiziologic al vederii, pe care o vom discuta n subcapitolul urmtor al crii, moment n care se prelucreaz, la nivel neuronal,
mesajul electric format la nivelul retinei

28. Mecanismul vederii colorate.Teoria tricomatrica.


1.

1. N
2. K
29. Producerea radiatiei X.Tubul de radiatie Coolidge.
1. Razele X se pot obine n tuburi electronice vidate, n care electronii emii de un catod incandescent
sunt
accelerai de cmpul electric dintre catod si anod (anticatod). Electronii cu vitez mare ciocnesc
anticatodul care emite radiaii X. Electronii rapizi care ciocnesc anticatodul interacioneaz cu atomii
acestuia n dou moduri:

Electronii, avnd vitez mare, trec prin nveliul de electroni al atomilor anticatodului i se apropie de nucleu.
Nucleul, fiind pozitiv, i deviaz de la direcia lor iniial. Cnd electronii se ndeparteaz de nucleu, ei sunt
frnai de cmpul electric al nucleului; n acest proces se emit radiaii X.
La trecerea prin nveliul de electroni al atomilor anticatodului, electronii rapizi pot ciocni electronii atomilor
acestuia. n urma ciocnirii, un electron de pe un strat interior (de exemplu de pe stratul K) poate fi dislocat.
Locul rmas vacant este ocupat de un electron aflat pe straturile urmtoare (de exemplu de pe straturile L, M
sau N). Rearanjarea electronilor atomilor anticatodului este nsoit de emisia radiaiilor X.

2.

Tubul Coolidge , de asemenea, numit tub catod cald , este cel mai utilizat pe scar larg. Acesta funcioneaz cu un
aspirator de calitate foarte bun (aproximativ 10 -4 Pa, sau 10 -6 torr).n tubul Coolidge, electronii sunt produse de efect
termoionic de la un tungsten (wolfram)filament nclzit de un curent electric. Filamentului este catodul tubului.Potenial
de inalta tensiune este ntre catod i anod, electronii sunt astfel accelerate, iar apoi a lovit anod. Anodul este special
conceput pentru a disipa cldura i uzur care rezult din acest baraj intens concentrat de electroni. Tubul are o
fereastr conceput pentru evadare a generat X-ray fotoni.Puterea unui tub Coolidge, de obicei, variaz de 0.1 18 kW .

30. Radiatia X de frinare si caracteristica.Spectru de emisie a unui tub de raze X.


1. Cind un electron cu energie cinetica Ein trece in apropierea unui nucleu sub actiunea fortei de atractie electrostatic isi schimba

2.

directia si este frinat dind nastere unui foton de raze X.Energia acestui foton este hv=E in-Eext. in dependent de distant traiectoriei
electronilor de la nucleu,energia fotonilor de frinare variaza de la 0 pina la E max cind toata energia cinetica a electronului incident
este comunicata fotonului X,formind spectrul continu.
Daca vom cerceta spectrul de emisie al unui tub de raze X vom constata ca el are forma unui fond continuu pe care sunt suprapuse
citeva maxime.Aceasta compozitie dubla corespunde unui dublu mechanism de producer:ionizant pe de o parte si de frinare pe de
alta parte.

31. Metode de difractie cu raze X.Utilizarea in cercetarile Biofizicii.


1. Sa reusit realizarea acestei difractii cu ajutorul cristalului de calcit,unde pe placa fotografica,stabilita la o anumita
distanta de la cristal se va inregistra tabloul de interferenta al acestor doua raze.In rezultat difractia pe cristal formeaza
un ansamblu de pete luminoase pe fintunecat.Sunt alte 2 metode: metoda cu cristal turnat si metoda cu pulberi.In cazul
metodei cristal turnat cristalu se deplaseaza astfel incit axele lui principale sa fie perpendicular pe directia fluxului
incident de raze X.
2. Metoda cu pulbere substanta cistalizata se plaseaza sub forma de pulbere in calea razelor X.Fascicolul dispersat
va forma diferite conuri a caror axa este paralela cu directia fluxului incident.Daca se deplaseaza o placa fotografica
perpendicular pe directia fluxului incident,maximele de difractie vor avea spectrul unor cercuri concentric.
Punctul 2

32. Tomografia computerizata cu raze X.


Tomografie din greaca inseamna a sectiona.Deosebirea dintre el si razele Roentgen consta in faptul ca obtine o
imagine absolute clara a tesuturilor si organelor moi.La baza fiecarui computer Tomograf sta teorema lui A.Einstein
conform careia Imaginea complete a oricarui obiect restabilita dupa proiectiile lui este cu atit mai ampla cu cit mai
multe proiectii ale acestui obiect sunt folosite pu reconstructia lui
La acest computer cu raze X sunt folosite nu citeva proiectii ci sute de mii de proiectii deosebite,la trecerea(rotirea in
jurul axei)a unei raze X inguste printrun anumit sector al corpului uman intrun anumit interval de timp foarte scurt si
focusata pe multiple detectoare de raze X.Rotind combinatia laserului Detector-sursa este posibila obtinerea
informatiei la intersectia razelor X.
33. Interactiunea radiatiei X cu material vie.

34.Cimpul Magnetic.Momentele magnetice ale electronului.


1. Cimpul magnetic reprezinta o forma a materiei pin intermediul careia are loc actiunea de forta asupra sarcinilor
electrice in miscare.Caracteristica cantitativa a cimpului magnetic in vid este Intensitatea iar intrun mediu material
omogen nelimitat Inductia magnetic.Intre aceste 2 marimi are loc relatia:
B=0 H
Unde 0-Constanta magnetica (4*10-7N/m);
-permeabilitatea magnetic relative a mediului;
0= 0 -permeabilitatea magnetic absoluta a mediului.
Forta cu care un cimp magnetic omogen(B=constanta,liniile de inductie paralele si echdistale) actioneaza
asupra unui conductor liniar parcus de current electric se determina dupa legea lui Ampere:
F=I*B* sin
Unde: I-intensitatea curentului;
unghiul dintre directia vectorului B si conductor
L lungimea conductorului.
Inductia unui cimp magnetic omogen numeric este egala cu fort ape care acest cimp o exercita asupra unui
conductor liniar parcurs de current si situat perpendicular pe directia cimpului cind lungimea lui si
intensitatea curentului sunt unitare.
In SI unitatea de masura a inductiei magnetice este tesla (T)
In cazul cind vectorul inductiei magnetice B este perpendicular pe suprafata S(=0)relatia pentru fluxul
magnetic devine:
=BS.
Unitatea de masura a fluxului magnetic in SI se numeste Weber (WB).

1Wb=1T*m2
In aceasta si consta legea fundamental a inductiei electromagnetice descoperita de M.Faraday in anul 1831.Expresia
matematica a acestei legi e data de relatia:

Ei=- t

Aparitia t.e.m. de inductie in circuit la variatia intensitatii curentului prin acelasi circuit se numeste autoinductie-un
caz particular al inductiei electromagnetice:

I
Ea.i.=-L t

Forta Lorentz este forta cu care cimpul magnetic actioneaza asupra unei sarcini electrice in mishcare.Si e
determinat de relatia:

F L=q*V Bsin
Unde: q-sarcina particulei
V-viteza particulei
B-inductia cimpului magnetic
-unghiul format intre directia cimpului si directia miscarii
2 Este cunoscut ca sarcinile electrice in miscare (current electric) creeaza cimpul magnetic.Prin definitie moment
magnetic al unui current electric circular se considera produsul dintre intensitatea curentului I si suprafata S
limitata de circuit.Directia acestui moment se determina conform regulei burghiului.Un moment magnetic este creat
si de microcurentul I care rezulta din miscarea electronului in jurul nucleului fiind numit Moment magnetic orbital.

eVr
= 2

unde: V viteza electronului


r-raza orbitei.
Miscarea ce reprezinta o sarcina electrica in deplasarea si deci un microcurent care ii asociaza electronul un al doilea
momen magnetic numit moment magnetic de spin s.

35. Proprietatile magnetice ale substanelor.Temperatura Curie.


1. Dupa proprietatile magnetice toate substantele din natura se divizeaza in doua clase:Substante
paramagnetice si substante diamagnetice.
Paramagnetice sun substantele ai caror atomi poseda miment magnetic resultant permanent deoarece o
parte din momentele magnetice de spin ale electronilor din atom ramin necompensate(nu toate
momentele magnetice de spin sunt cuplate).Aceste substante amplifica inductia cimpului magnetic
exterior.
Diamagnetice sunt substantele atomii carora sunt lipsiti de moment magnetic permanent(toate
momentele magnetice de spin fiind cuplate).
2, Pentru fiecare substanta feromagnetica exista o anumita temperature numita Punctul CURIE la care
proprietatile feromagnetice dispar complet.Punctul Curie pentru fier e de 768 oC;pentru nichel-358oC si
pentru cobalt 1000oC.
Si omul are o concentratie feromagnetica in glanda suprarenala functia careea este de nedeterminata
pina in present.

36.Momentul magnetic al nucleului.Rezonanta magnetica.

1.
2. Rezonana Magnetic Nuclear, RMN, este o tehnic spectroscopic nuclear foarte des
folosit n chimie, chimie fizic,medicin nuclear, biofizic i inginerie nuclear pentru determinarea

structurii diverilor compui chimici, n biochimie pentru determinarea structurii proteinelor fiind singura
tehnic destinat determinrii structurii proteinelor n soluie (condiii mult mai apropiate de cele native)
sau n imagini diagnostice medicale sau radiologice pentru determinarea caracteristicilor fizicoanatomice a unor organe sau esuturi. De la bun nceput trebuie specificat faptul c
n RMN experimentele se realizeaz pe nucleii atomilor i nu pe electronii acestora, deci informaia
furnizat se refer la poziionarea spaial a acestor nuclei n compusul chimic studiat. Aceti nuclei au o
proprietate intrinsec numit spin dar pentru a explica fenomenologia care se ascunde n spatele acestei
tehnici trebuie s inem cont de urmtoarele considerente fizice:

Orice sarcin electric n micare genereaz n jurul su un cmp magnetic. Acelai lucru se ntmpl i n cazul
nucleilor (sarcini electrice pozitive) cnd, datorit rotaiei n jurul propriilor axe, se genereaz un cmp magnetic
caracterizat printr-un moment magnetic , proporional i de sens opus cu spinul nucleului I. n RMN nucleii de
interes sunt acei nuclei care au valoarea I=1/2 (1H, 13C, 15N, 19F, 31P).
Dac aezm un nucleu atomic ntr-un cmp magnetic extern Bo, atunci vectorul moment magnetic va putea fi
paralel (I=+1/2) sau antiparalel (I=-1/2) cu direcia acestui cmp. Trebuie specificat faptul c energia sistemului
antiparalel este mai mare dect energia sistemului paralel, iar aceast diferen este direct proporional cu
valoarea cmpului Bo (E=B/I).
Dac iradiem nucleul cu un cmp de radiofrecvene RF pe o direcie transversal cmpului constant Bo, acest
cmp transportnd o energie egal cu E, atunci nucleul (spinul) se va excita trecnd din starea de energie +1/2 n
starea de energie 1/2 caracterizat prin energie mai mare.
Dar cum n condiii naturale, orice sistem fizic tinde spre o stare de energie ct mai mic acest nucleu se va relaxa
revenind la starea +1/2 i emind un alt cmp de radiofrecvene din a crui parametri (frecven) se obin
informaii despre natura nucleului (poziia n molecul, respectiv tipul).
0

W0
2 se numeste frecventa Larmour.

Sub actiunea Radiatiei electromagnetice de radio fotonii carora poseda energia E=h 0 unde 0 corespunde frecventei
Larmour au loc 2 fenomene.
Un numar considerabil cu spin parallel absorbind energia fotonilor incidenti sufera o inversiune de spin si trec in
orientarea antiparalela.
Miscarea de precesie a tuturor protonilor se efectueaza in aceeasi faza.Asta si este fenomenul de rezonanta.
Peste un scurt timp dupa introducerea RMN in arsenalul diagnostic al medicinii contemporane termenul
nuclear a fost exclus pentru a nu produce asociatia cu arma nuclear.actualmente in literature medicala
mondiala e folosit termenul tomografie de rezonanta magnetic (TRM). (pag 164).

42.Electroforeza si tipurile ei. Mobilitatea ionilor. Unitatile de masura. Utilizarea electroforezei in


medicina.
Fenomenul elctrocinetic, in care are loc miscarea orientate intr-un anumit mediu a perticulelor incarcate
electric, independent de provinienta lor(ioni, prticule coloidale, alte particule si bule de gaz in suspensie), sub
actiunea cimpului electric exterior, se numeste electroforeza.
In dependenta de natura mediului in care are loc migrarea particulelor, purtatoare de sarcina, sub actiunea
cimpului electric se difera:
Electroforeza in coloane de lichid
Electroforeza in corpuri poroase
Electroforeza in gel
Marimea, care se exprima prin raportul dintre viteza miscarii orientate a unei particule incarcate intr-un
cimp electric si intensitatea acestui cimp, se numeste mobilitatea particulei.
Unitatile de masura in cadrul electroforezei:
[M]SI=m2V-1s-1
[M]pract=cm2V-1s-1
Utilizarea electroforezei in medicina. Metoda electroforetica este folosita pentru separarea si analiza
proteinelor individuale si a altor biopolimeri, a virusilor a structurilor celulare supramoleculare, precum si a
celulelor intregi.
Imunoelectroforeza- este una dintre metodele frecvent utilizate in imunologie care consta in separarea
electroforetica a unui amestec de anticorpi sau antigeni.

Fizioterapie- cu scop curative, care consta in utilizarea curentului electric continuu pentru a introduce
substante medicamentoase(de obicei sub forma ioni).
Electroforeza este o metoda majora pentru separarea fractiunilor proteice din serul sanguin.
43.Determinarea mobilitatii ionilor prin metoda electroforetica
Marimea, care se exprima prin raportul dintre viteza miscarii orientate a unei particule incarcate intr-un
cimp electric si intensitatea acestui cimp, se numeste mobilitatea particulei.
V
M=
E
Daca E=1, atunci sensul fizic al mobilitatii se determina de expresia M=V, adica mobilitatea mobilitatea
particulei este o marime numeric egala cu viteza miscarii ei uniforme, sub influenta cimpului electric a carui
intensitate este unitara.
Asupra unei particule de masa m si sarcina q=Ze, intr-un cimp electric omogen cu intensitatea E , se
exercita o forta Fe data de relatia:
Fe =ZeE
e- sarcina elementara
Z- numarul sarcinilor elementare din particular
Directia acestei forte corespunde directiei cimpului electric, cind particular poseda sarcina pozitiva, in caz
contrar, directia cimpului si cea a fortei sunt de sens opus. Sub influenta acestei forte, particular, conform legii
de baza a dinamicii, obtine o miscare accelerate. Concomitant creste si forta de frecare pe care o exercita
mediul inconjurator asupra particulei. Valoarea fortei de frecare poate fi determinate conform legii lui Stokes:
F S=6 rV
r- este raza prticulei
V- viteza particulei
- coeficientul de viscozitate a mediului in care se misca particula.
Dupa un scurt timp forta de frecare compenseaza forta electrica. Din acest moment, miscarea accelerate se
transforma in miscare uniforma. In acest caz e adevarata relatia:
Fe =F s sau ZeE=6 rV

V=

Ze
Ze
E ; M=
6 r
6 r

Mobilitatea particulei incarcate depinde numai de natura particulei, natura mediului, temperatura.
44.Utilizarea electroforezei in medicina.
Metoda electroforetica este folosita pentru separarea si analiza proteinelor individuale si a altor biopolimeri,
a virusilor a structurilor celulare supramoleculare, precum si a celulelor intregi.
Imunoelectroforeza- este una dintre metodele frecvent utilizate in imunologie care consta in separarea
electroforetica a unui amestec de anticorpi sau antigeni.
Fizioterapie- cu scop curative, care consta in utilizarea curentului electric continuu pentru a introduce
substante medicamentoase(de obicei sub forma ioni).
Electroforeza este o metoda majora pentru separarea fractiunilor proteice din serul sanguin.
45.Originea potentialelor bioelectrice. Relatia lui Nernst.
O caracteristica de baza a celulei vii este existenta unei diferente de potential electric intre fata interna si cea
externa a membrane celulare, generate de o repartitie inegala a sarcinilor electrice in cele doua compartimente.
Cel mai simplu model al sursei de biopotential membranar este elemental de concentratie a lui Nernst. In el
solutiile ionice de diferita concentratie ale unei sari sunt separate de o membrana care

!!!!

poseda(
)
Vloarea potentialului de echilibru dse determina prin ecuatia lui Nernst:
RT C i
V eq =V iV e =
ln
ZF
Ce
Z- sarcina ionului
F- numarul lui Faraday
R- constanta universal a gazelor
T- temperature absoluta
Ci si Ce- concentratiile categoriei de ioni pe partile respective ale membranei

46.Biopotentialul fibrelor nervoase neexcitate. Ecuatia lui Goldman


,,__,,__,,__,,__,,__,,
Teoretic, potentialul de repaus al celulei se calculeaza cu relatia Goldman-Hodgkin-Katz
+
K

+
Na

Cl

+
K

+
Na

Cl

PK
RT
PR=
ln
F
47. Biopotentialul fibrelor nervoase excitate. Potentialul de actiune. Graficul potentialului de actiune.
,,__,,__,,__,,__,,__,,
Potentialul de actiune este o depolarizare trecatoare a membranei celulare prin care interiorul celulei
devine mai putin negative decit in stare de repaus si diferenta de potential dintr-o parte si din alta a membranei
celulare scade.
Graficul potentialului de actiune.

AB- Faza de prepotential


BCD- Spike-ul apare numai atunci cind stimulul depaseste nivelul pragului de excitatie
DE- Potential negativ
EF- Potential pozitiv
52.Absorbtia luminii. Legea lui Bouguer-Lambert
Fenomenul in care are loc atenuarea intensitatii luminii la trecerea prin orice substanta in rezultatul
transformarii energiei de lumina in alte forme de energie, se numeste absorbtia luminii. Absorbtia luminii
poate provoca incalzirea substantelor, ionizarea, excitarea atomilor sau moleculelor, procese chimice.
Legea absorbtiei unui fascicule parallel de lumina monocromatica, intr-un mediu omogen a fost descoperita
de Bouguer si elaborata de Lambert. Deoarece coeficientul natural de absorbtie al substantei depinde de
lungimea de unda a luminii, Legea lui Bouguer-Lambert se scrie pentru lumina monocromatica, obtinind
expresia:
I d=I 0 ek d

k- coeficientul monochromatic natural de absorbtie al substantei


Ia- intensitatea de lumina absorbita de substanta
I0- intensitatea luminii incidenta
Id- intensitatea luminii care a trecut printr-un strat de substanta cu grosimea d

Legea lui Bouguer-Lambert stabileste ca intensitatea luminii, la trecerea printr-un strat de substanta
omogena, se micsoreaza odata cu marirea grosimii stratului, dupa legea exponential, ceea ce inseamna ca
straturile de substanta de aceeasi grosime, in conditii identice, absorb intodeauna aceeasi parte din intensitatea
luminii incidente, indeferent de valoarea absoluta a ei.
53.Legea lui Bouguer-Lambert-Beer.
Beer a stabilit ca absorbtia luminii monocromatice in solutiile colorate are loc conform legii lui BouguerLambert, si ca coeficientul monocromatic de absorbtie al solutiilor colorate depinde direct proportional de
concentratie.
k =
C

- coeficientul monocromatic de absorbtie pentru solutia cu concentratia molara unitara

Substituind formula Legii lui Beer in formula Legii lui Bouguer-Lambert obtinem formula ce exprima
Legea lui Bouguer-Lambert-Beer:

I d=I 0 e
Cd

In cazul solutiilor biologice, care contin mai multi solviti:


I d=I 0 ed ( C +
1

C 2 ++ n C n)

54.Coeficientul de transmisie optica si extinctie a solutiei.


Raportul dintre intensitatea luminii care a trecut prin substanta sau solutia data si intensitatea luminii
incidente ce numeste coeficient de transmisie optica (transmisie sau transparenta) a substantei.
I

= d ;
= d -exprimarea prin flux de lumina
I0
0
Coeficientul de transmisie optica (transparenta) al substantei determina ce parte din fluxul de lumina trece
prin substanta data si se exprima in %.
Logaritmul natural al marimii inverse coeficientului de transmisie optica se numeste extinctia (densitatea
optica) substantei.
I
D=ln

Extinctia este o marime fotometrica ce caracterizeaza masura in care lumina este absorbita de substantele prin
care ea trece.
55.Colorimetria de concentratie si aplicarea ei in medicina.
Colorimetria de concentratie reprezinta un caz particular al fotometriei si se aplica la determinarea
concentratiei solutiilor colorate.
Metoda fotocolorimetrica are o deosebita importanta in studierea microelementelor(substante care se contin
in cantitati foarte mici in componenta singelui si in diferite tesuturi ale organismului uman). Cu ajutorul
colorimetrului fotoelectric se poate determina concentratia microelementelor cu o exactitate cuprinsa in
limitele(10-4-10-8)g/l.
56.Elementele constructive si principiul de lucru al colorimetrului fotoelectric, colorometria.
Colorimetria- Analiz cantitativ a substanelor colorate ntr-o soluie cu ajutorul unui colorimetru.

57.Emisia spontana si emisia stimulate. Inversiunea populatiilor.


Emisia spontana si emisia stimulata- datorita unor cauze interne sau externe, atomul se dezexcita,
electronul revenind pe nivelul energetic initial, emite un foton a carui energie este egala cu cea a fotonului
absorbit. Dezexcitarea este un process aleator, se desfasoara intimplator si are caracter statistic. Acest fenomen
se produce in mai multe moduri. Daca electronul revine de la sine , spontan pe nivelul energetic initial,
fenomenul se numeste emisie spontana. Daca un astfel de electron este obligat, sub actiunea unei cauze
externe, sa revina pe nivelul initial,dupa un timp mai scurt atunci fenomenul se numeste emisie stimulata.
Inversiunea populatiilor-fenomenul prin care marea majoritatea atomilor mediului activ laser se afla in stare
energetica superioara.
58.Pompajul fotonic, cavitatea de rezonanta, mecanismul de functionare a laserului cu gaz.
Inversiunea populatilor este o situatie anormala pentru atom, deoarece tendinta naturala a atomilor este de a
se situa in stari energetic minime. Totodata aceasta stare de neechilibru termodinamic, nu se pote realize decit
daca se consuma energie pentru mentinerea ei.
Pompajul fotonic este procesul prin care are loc transmiterea de energie necesara pentru realizarea
inversiunii populatiilor.
Cavitatea rezonanta- dupa obtinerea inversiunii populatiilor, drept initiator al procesului de emisie
stimulate poate servi chiar unul din fotonii emisi de un atom excitat al mediului activ laser, care la rindul lui
stimuleaza producerea altor fotoni. Pentru a evita pierderea spre exteriorul mediului a primilor fotoni stimulate
si totodata pentru a lungi traiectoria acestora prin mediul active, in vederea dezexcitarii stimulate a unui numar
cit mai mare de atomi, se impune existent unei cavitati rezonante.
Cavitatea rezonanta obliga fotonii sa ramina un timp mai indelungat in multimea de atomi excitati,
asigurind astfel o amplificare a radiatiei.

In laserul cu Heliu-Neon rolul gazului de baza apartine atomilor de neon, iar rolul gazului adaugat atomilor
de heliu. Prin ciocnire are loc transfer de energie de la atomii de heliu la atomii de neon, otinindu-se popularea
nivelului metastabil. Tranzitiile stimulate in cavitatea de rezonanta produc fasciculul laser.
Ferestrele Brewster joaca un rol deosebit in constructia laserelor cu gaz, asigurind:
Evitarea pierderilor energetice ale radiatiei la iesirea si intrarea in tubul de descarcare electrica.
Polarizarea fasciculului laser intr-un anumit plan
Schimbarea tubului de descarcare electrica, in caz de defectare, cu pastrarea oglinzilor rezonatorului
laser, care sunt cu mult mai costisitoare.
59.Proprietatile principale ale radiatiei laser. Aplicarea radiatiei laser in cercetarile biofizice si practica
medicala.
Proprietatile principale ale radiatiei laser sunt:

Coerenta- proprietatea colectiva a radiatiei, aceasta proprietate permite interactiunea intre pachetele
de unde si conduce la aparitia fenomenelor de interferenta si difractie.
Monocromaticitate- proprietatea de a avea o singura lungime de unda pentru toti fotonii constituenti.
Directionalitate- proprietatea de a avea o directie bine stabilita, pentru fiecare fascicule laser dupa o
anumita distanta.
Stralucirea- proprietatea de a avea o densitate electrica mult superioara unei surse clasice de lumina.
Interactiunea radiatiei laser cu substanta poate produce o serie de efecte care depind de frecventa si
intensitatea energetica a radiatiei laser.
Inca de la inceputul aparitiei sale laserul si-a gasit numeroase aplicatii care an de an cuprind noi domenii de
activitate (meteorologie, prelucrarea si transmiterea informatiei, holografie, cibernetica etc.). totodata se
observa o crestere tot mai insemnata a aplicatiilor laserului in in domeniul medico-biologic.
In medicina introducerea laserului permite dezvoltarea unor tehnici medicale care sa inlocuiasca mai
efficient tehnicile conventionale sau sa creeze noi modalitati de investigatie si tratament. Astfel, cu ajutorul
unui dispozitiv laser care emite in infrarosu se pot face determinari ale diferitor substante din singe fara sa se
apeleze la recoltarea probelor sanguine.
In chirurgie si microchirurgie laserul este folosit pentru tratarea glioamelor, la desprinderea unor tumori de
la principalele vase de singe, la vaporizarea unor tumori din ventricule, la extirparea unor tumori cerebrale
vascularizate intens, la excizia nevroamelor, la detasarea muschilor de os. Raza laser este folosita drept
bisturiul classic, doar ca interventiile chirurgicale sunt nesingeroase si nu apar complicatii postoperatorii.
In oftalmologie laserul este folosit in retinopatia diabetica, la ocluzia vaselor retiniene, la prevenirea
hemoragiilor, in chirurgia tumorilor pleoapei, la forme de cataracta si glaucom.
Alte domenii in care se foloseste radiatia laser sunt, otorinolaringologia, dermatologia, ortopedia,
traumatologie si terapie.
60.Difractia luminii. Reteaua de difractie. Metoda de determinare a lungimii de unda si energiei unei
cuante de radiatie laser
Difracia luminii- este un fenomen complex, de compunere coerent a radiaiei provenit de la mai multe
surse din spaiu. n esen ea reprezint ansamblul fenomenelor datorate naturii ondulatorii a luminii,
fenomene care apar la propagarea sa ntr-un mediu cu caracteristici eterogene foarte pronunate.
Reteaua de difractie- este un sistem format dintr-un numr mare de fante realizate ntr-un plan opac, fante
ce sunt identice, paralele, apropiate i egal deprtate ntre ele. Practic reeaua de difracie se obine prin
trasarea unui mare numr de zgrieturi pe o plac de sticl, sau alt material transparent, pe metale, etc.
E1=h 1
Energia unei cuante de laser se detemina din relatia
unde h- este constanta lui Planck
(h=6.62*10-34J*s);

61.Lumina nepolarizata si plan polarizata. Fenmene fizice in care are loc polarizarea luminii(reflexia si
refractia luminii, birefrengenta) dicroizmul.

Lumina nepolarizata- lumina in care oscilatia si directia vectorului P se afla intr-un plan perpendicular pe
planul de propagare.
Lumina planpolarizata- lumina in care oscilatiile tuturor vectorilor de lumina au loc numai in plane
paralele.
Lumina naturala poate fi polarizata prin reflexie, refractia, dubla refractie.
Reflexia luminii este fenomenul de schimbare a direciei de propagare a luminii la suprafaa de separare a
dou medii, lumina ntorcndu-se n mediul din care a venit. Apare la suprafaa de separare intre dou medii
optice.
Refractia luminii este schimbarea directiei luminii la trecerea dintr-un mediu transparent in altul.
Birefringenta este dubla refractive
Dicroismul este proprietatea unor substante birefringente de a absorbi o raza mai mult decit alta.
62.Dispozitive de polarizare a luminii: prizma Nicol, Polaroidul.
Prisma Nicol- Cristal de spat de Islanda. Cristalul se taie dupa diagonala mica, si fetele se lipesc cu balsam
de Canada. Prin difractie apar doua raze polarizate cu planele de vibratie.
Raza ordinara se supune legii refractiei
Raza extraordinara nu se supune legii refractiei
Balzamul Canadian are pentru raza extraordinara un indice de refractie apropiat cu spatul de Islanda, si ea va
trece putin schimbata prin Nicol. Raza ordinara sufera reflexie totala in Prisma Nicol.
Polaroidul- pelicula transparenta de celuloid cu un numar mare de cristale mici orientate de substanta
anizomorfadicroica care polarizeaza lumina si absoarbe raza ordinara.
63.Substantele optic active. Unghiul de rotire specifica.
Unele substante, datorita prezentei unuia sau a mai multor atomi de C asimetrici, poseda proprietatea de a
roti planul de polarizare a luminii incidente. Astfel de substante se numesc substante optic active. Dava
planul se roteste spre dreapta substanta se numeste dextrogira, daca roteste spre stinga se numeste levogira.
[ ]Cl
=
10
[ ] este unghiul de rotire specifica a substantei optic active, care se determina conventional la
temperatura de 20 0C si pentru lungimea de unda =589.4 nm(linia galbena D a flacarii de sodiu) si se noteaza

astfel . Unghiul de rotire specifica [] a substantei optic active depinde de natura substantei, de

temperatura ei si de lungimea de unda a luminii ce trece prin ea.


64.Constructia polarimetrului si utilizarea lui in medicina. Polarimetria.
Polarimetria- metoda de analiza cantitativa si calitativa a diferitor substante optic active prin folosirea
luminii polarizate se numeste polarimetrie.
Polarimetria este bazata pe masurarea ungiului cu care o anumita cantitate de substanta optic activa roteste
planul luminii polarizate. Aparatele utilizate pentru masurarea unghiului de rotire al planului de vibratie a
luminii polarizate se numesc polarimetre.
Cel mai simlu polarimetru consta din doi nicoli identici polarizatorul P si analizatorul A. substanta optic active
se introduce in tubul T. Rotirea analizatorului care este necesara pentru obtinerea aceluiasi cimp, care a fost
stabilit in lipsa substantei, ne da unghiul cu care substanta optic active a rotit planul de polarizare a luminii
polarizate. Deoarece nicolii sunt costisitori in unele polarimetre in calitate de polarizator se folosesc
polaroizii.

65.Emisia si absorbtia energiei electromagnetice de catre atom. Spectre de absorbtie si de emisie.


Fiecare atom in diferite situatii poate emite sau absorbi radiatii cu anumite lungimi de unda, anumite linii
spectrale care sunt proprii numai lui. Linile spectrale sunt caracterizate de configuratia electronic a atomului
caruia apartin.
Spectrele de emisie , cit si cele de absorbtie pot fi sub forma de linii, benzi sau continue, avid o structura
particulara, care depinde de compozitia chimica sau starea fizica a substantei cerecetate.
Spectru de absorbtie- totalitatea radiatiilor de diferite lungimi de unda absorbite de un atom este capabil sa
le absoarba atunci cind se exmineaza intr-un spectru continuu.

Spectru de emisie- totalitatea radiatiilor de diferite lungimi de und ape care un atom sau o molecula este
capabila sa le emita, atunci cind i se furnizeaza energie din exterior.
66.Dispersia luminii. Dispozitivele care realizeaza dispersia luminii.
Dispersia luminii-este fenomenul prin care Newton a demonstrate ca indicele de difractia al sticlei depinde
de frecventa undei luminoase.
Prisma optica- Dispozitiv la care deviatia cit si dispersia sunt inverse in raport cu lungimea de unda.
Reteaua de difractie- este un sistem format dintr-un numr mare de fante realizate ntr-un plan opac, fante
ce sunt identice, paralele, apropiate i egal deprtate ntre ele. Practic reeaua de difracie se obine prin
trasarea unui mare numr de zgrieturi pe o plac de sticl, sau alt material transparent, pe metale, etc.
67.Mersul razelor prin prisma. Unghiul de deviatie.
Fiecare raza monocromatica la trecearea prin prisma este deviata de la directia initiala cu un unghi D, a carui
valoare pentru unghiuri de incidenta mici se calculeaza din relatia:
D=(n2n1) A
n1

indicele de refractie a mediului.

n2

indicele de refractie a materialului din care este confectionata prisma.

A unghiul prismei

68.Spectrometrul cu doua tuburi. Etalonarea unui spectrometru. Analiza spectrala si domeniile de


utilizare practica.
Spectroscopul cu doua tuburi este format dintr-o prisma optica P si doua tuburi- climatizatorul K si luneta
L

Prisma seveste pentru obtinerea dispersiei luminii. Compozitia ei trebue sa corespunda domeniului in care
lucram. Spectroscopul folosit in laborator contine o prisma din sticla obisnuita.
Colimatorul K este construit dintr-o lentila convergenta L1 si o fanta reglabila F, asezata in focarul lentilei.
Colimatorul e minit sa trimita pe fata de incidenta a prismei un fascicul ingust de raze paralele. Fanta se
regleaza astfel, incit sa se asigure o finete corespunzatoare liniilor spectrale observate si concomitent o
luminozitate suficienta.
Luneta L este formata dintr-un sistem obiectiv L2 orientat spre prisma, si un ocular L3, prin care priveste
observatorul. Pentru a aduce succesiv liniile spectrale in cimpul de vedere, luneta se poate roti in jurul unei
axe verticale.
Pentru a se obtine imaginea clara a spectrului, ocularul se deplaseaza in axul longitudinal al lunetei, in
functie de ochiul observatorului.
Etalonarea spectroscopului- etalonarea spectroscopului consta in stabilirea unei dependente intre
diviziunile scarii gradate si lungimile de unde ale radiatilor. In acest scop se utilizeaza surse care emit radiatii
cu lungimi de unde cunoscute si distribuite in tot domeniul spectral vizibil.

Fiecare linie spectrala se fixeaza succesiv in dreptul indicatorului, inregistrind de fiecare data unghiul
respectiv de scara gradata a spectroscopului. Pretul unei diviziuni pe scara orizontala este de 1o, iar pe scara
tamburului- 0.02o. Ulterior se construieste curba de etalonare pe hirtie milimetrica, plasind pe abscisa unui
sistem de axe rectangulare diviziunile scarii gradate, iar pe ordonata lungimile de unda respective. Fiecarei
perechi de valori ii corespunde un punct pe grafic. Unind printr-o linie continua toate punctele, se obtine curba
de etalonare a spectroscopului.
69.Ochiul ca sistem optic.
Componenta optica a analizatorului vizual este ochiul, care reprezinta un sistem optic centrat, format din
patru medii transparente: corneea, umoarea apoasa, cristalinul si umoarea sticloasa cu indice de refractie
(n) diefrit, corneea si umoarea apoasa cu n=1.337, cristalinul avind indicele de refractie intre 1.375-1.473 si
umoarea sticloasa cu n=1.336.
Este cunoscut ca puterea optica lentilelor sferice reprezinta marimea inversa a distantei focale:
1 1
D= m
f
Prezinta interes modalitatea de determinare a convergentei unui dioptru sferic, cu indicele de refractie n
situat in aer (n=1), din motivul ca un astfel de dioptru este si corneea ochiului. In acest scop se foloseste
relatia:
n1
D=
R
R=SC
Folosind aceasta relatie, se determina convergenta corneei, pentru care raza de curbura:
D cor =

R 7.9mm

1.3371
0.337103
1
=
=42.13m
3
7.9
m
7.910 m

70.Ochiul redus.
In diverse cercetari ochiul normal se inlocueste simplificat, numit ochi redus. In el ansamblul dioptrilor
sferici oculari se reprezinta printr-un dioptru unic.

71.Acuitatea vizuala.
Diametrul aparent limita, sub care imaginile celor doua puncte nu se suprapun, poarta numele de distanta
separatoare minima.
Inversul distantei separatoare minime se defineste puterea de rezolutie sau acuitatea vizuala.
Ca unitate
de acuitate se ia acuitatea unui ochi care vede separate doua puncte, ale caror raze fac intre ele un unghi de un
minut. Un ochi care separa numai doua puncte ale caror raze formeaza un unghi de 10 minute are o acuitate
vizuala egala cu 0.1 min-1.
Ochiul poate vedea separate doua puncte cind imaginele lor formate pe retina se afla la o distant de cel putin
4.5 m una de alta, fiindca ele sunt separate numai daca se formeaza pe doua elemente diferite ale retinei, care
au cam aceasta marime. Calculele arata ca in realitate distant dintre cele doua puncte trebue sa fie cel putin de
60m, cind ele se afla la distant minima de vedere distinctive(25cm).
Acuitatea vizuala variaza cu virsta: maximul ei este atins la baieti la 14 ani si la fete la 12 ani. In afara de
virsta acuitatea vizuala depinde de:
Factori dioptrici, cum ar fi aberatia de sfericitate si cromatica, ametropiile, diametrul pupilar si altele.

Factorii retinieni care sunt legati de structura discontinua granulara aretinei, centrul petei ce reprezinta
imaginea trebuind sa se gaseasca pe celule receptoare distincte.
Factorii privind sistemul, forma detaliului, contrastul de luminozitate, timpul de expunere, compozitia
cromatica(lumina monocromatica mareste acuitatea vizuala prin eliminarea aberatiilor cromatice)
Pentru a mari puterea separatoare a ochiului trebue sa-l ajutam cu diferite instrumente optice. Diminuarea
acuitatii vizuale se numeste ambliopie.
72.Retina ca transductor foto-chemio-electric.
Prima etap este cea a formrii imaginii optice, n care se colecteaz fotonii i se focalizeaz pe retin
A doua etap, numit fototransducere, este etapa traiectului vizual, n care, la nivelul retinei, celulele
receptoare ale retinei absorb fotonii i i transform ntr-un semnal electric, avnd loc aici o foto-chimicotransducere
A treia etap e o continuare a traiectului fiziologic al vederii, pe care o vom discuta n subcapitolul urmtor al
crii, moment n care se prelucreaz, la nivel neuronal, mesajul electric format la nivelul retinei
73.Mecanizmul vederii colorate.

74.Cimpul magnetic al nucleului. Rezonanta magnetic nucleara.

1.Componenta si structura moleculei de apa. Disocierea moleculei de apa.


Molecula de apa H2O este formata dintr-un atom de oxigen si doi atomi de hidrogen, uniti
de atomul de oxigen prin legaturi covalente. Prin metoda difractiei cu raze X s-a constatat ca
molecula de apa poseda o forma triunghiulara. Este considerata o asociere a unui ion O2- si a
doi ioni H+ Legaturile OH formeaza intre ele un unghi de 10428.
Structura triunghiulara a moleculei de apa poate fi argumentata si de existenta proprietatilor de
dipol electric.
Apa se disociaza in ioni de H+ si OH- . Ionul de hydrogen neavind invelis electronic, poseda
o mare capacitate de hidratare. Avind o mare mobilitate, protonul trece de la o molecula la
alta. Gradul de disociere a apei este mic, in apa pura la 250C:
[H+]=[OH-]=10-7 mol/l
- Logaritmul zecimal cu semn schimbat al concentratiei ionilor de hydrogen se numeste pH:
pH = -lg[H+]

-Solutii-tampon se numesc lichidele biologice la care se pot adauga cantitati relativ mari de
acizi sau baze, fara ca pH-ul sa se schimbe simtitor. (singe-seroproteinele)
2. Momentul electric al dipolului moleculei de apa.
Un dipol electric este un ansamblu de dou sarcini electrice egale i de semn contrar ale cror
centre de greutate nu coincid. Directia momentului este orientat de la sarcina negativ spre
sarcina pozitiv, in directia axei dipolului. Momentul dipolar rezultant al moleculei de apa este
de 1,84 debye (D) 1D = 3,336x10-30 C m
3. Proprietatile apei H2O si D2O. Dependenta densitatii apei de temperatura.
Apa natural este fomat din 18 specii de molecule de ap rezultate prin
combinarea speciilor de izotopi:
1H Hidrogen 16O
2H Deuteriu i 17O
3H Tritiu 18O
Specia predominant are formula H2O, cu compoziia masic H:O de 1:8.
Exista doua forme ale apei grele: D20 si DOH. Dotajul apei grele in apa obisnuita poate fi
determinat prin masurarea indicelui de refractie.
Densitatea apei se modific cu creterea temperaturii, ntre 0oC i 4oC crete cu
temperatura, apoi scade astfel nct densitatea maxim a apei este, la 4oC, de 1g/cm3. Apa i
mrete volumul la solidificare, gheaa are densitate mai mic dect densitatea apei la 0oC.
Aceste proprieti au o importan deosebit n natur. Cnd timpul se rcete, apele lacurilor,
rurilor etc. se rcesc la suprafa pn la 4oC. Cum apa la aceast temperatur are densitatea
maxim se las la fund iar la suprafa ajunge ap cu temperatur mai mare. Dup ce toat
masa de ap a ajuns la 4oC stratul de la suprafa se rcete i la 0oC nghea. Gheaa fiind
mai uoar dect apa lichid rmne la suprafa. Stratul de ap de pe fundul lacului sau rului
va rmne lichid i la o temperatur n jur de 4oC, permind existena vieii subacvatice.

4. Rolul biologic al apei si repartitia ei in organismul uman.


Rolul apei in organism e determinat de faptul ca reprezinta un constituent principal al
materiei vii si participa la procesele fundamentale ale organismului:
-elementul esential care regleaza presiunea osmotica a clor 3 sectoare hidrice.
-mediul in care au loc multiplele reactii chimice si biochimice in organism.
-participa la mentinerea constanta a temperaturii organismului.
-participa la eliminarea deseurilor din organism pe cale renala.
-rol in protectia mecanica a fatului.
Apa totala: 60-70%
Apa intracelulara: 40%
Apa extracelulara: 20%
Plasma: 4%
Lichidul interstitial si limfa: 15%
Lichidul transcelular: 1%
Vol. Intracelular: vol. Total vol. Extracelular
Vol. Interstitial: vol.extracelular vol. Plasmatic (intravascular)

5. Dinamica fluidelor. Ecuatia de continuitate a curgerii lichidelor.


Dinamica fluidelor studiaza comportarea fluidelor in timpul curgerii si interactiunea lor cu
frontierele solide, tinand cont atat de fortele active care intretin starea de miscare cat si de
fortele rezistente, care se opun curgerii.
Viteza de curgere a fluidului printr-un tub cu sectiunea variata, situat orizontal, variaza in asa
mod, incit produsul dintre viteza V si aria sectiunii transversale S in orice loc al tubului este
aceeasi:
P1V+mv1 2 /2+mgh 1 = P2V+ mv22/2 + mgh2 , unde V- volumul masei de fluid
P-presiunea statica in locul dat a tubului.
2
Ecuatia lui Bernoulli: P+pv /2 + pgh = const Aceasta reprezinta presiunea totala a
lichidului.
P-presiuna statica in punctual dat
p-densitatea lichidului
v-viteza de curgere
h-inaltimea punctului in curentul de fluid
Cind tubul e situate orizontal h=const. ecuatia este: P+Pv2/2=const
Legea lui Bernoulli are drept consecinta faptul ca in portiunile inguste ale arborelui circular,
unde viteza de circulatie este mare, presiunea laterala este minima.
6. Curgerea laminara si turbulenta. Numarul lui Reynolds.
Curgerea laminar este un tip de curgere care are loc n straturi plan-paralele fr
intersectarea acestora. La curgerea laminara are loc legea lui Poiseuille care stabileste
volumul scurs intr-o unitate de timp a unui lichid imperfect, indiferent de orientare: V=
r4/8l x P/ l , unde V-volumul de lichid transportat prin sectiunea tubului intr-o unitate de
timp, r-raza tubului, P/ l gradientul de presiune pe sectorul l al tubului.
Curgerea turbulenta are loc atunci cind curgerea e dezordonata si apar virtejuri. In acest
regim viteza particulelor variaza continuu si haotic.
Pentru a determina care este regimul de curgere se foloseste numarul lui Reynolds, Re,
exprimat prin relatia: Re=p vr/,
unde v-viteza de curgere a fluidului
-coeficientul de viscozotate
p- densitatea fluidului
r-raza conductei.
In functie de valoarea acestui numar deosebim regimuri de curgere:
Re < 1000 curgere laminara;
1000 < Re < 2000 curgere nestabila;
2000 < Re curgere turbulenta.
7. Fenomenul osmozei. Presiunea osmotica.
Difuzia solventului din compartimentul cu solutie mai diluata catre cel cu solutia mai
concentrata se numeste fenomenul de osmoza. Presiunea necesara pentru a impiedica
transportul solventului catre solutie se numeste presiune osmotica a solutiei.
8. Legile osmozei.
Legea concentratiei:
Presiunea osmotica a unei solutii diluate la temperature constanta este direct proportionala cu
concentratia molara: Pos=KT CM , KT-constanta exprimata in N.m/mol
Legea temperaturii:
Presiunea osmotica a unei solutii diluate la concentratie constanta este direct proportionala cu
temperature absoluta: Pos= Kc T, unde Kc: N. m-2/ 0K
Legea lui Vant Hoff:

Presiunea osmotica nu depinde nici de natura solventului, nici de natura substantei dizolvate,
ci doar de nr. de particule intr-o unitate de volum.
Presiunea osmotica poate fi calculata dupa Legea lui Mendeleev-Clapeyron: Pos V=niu RT,
unde V-volumul ocupat de solutie;
R-constanta universala a gazelor;
Niu-numarul de moli;
T-temperatura absoluta.
Legea lui Dalton: (pt amestec de solutii)
Presiunea osmotica totala este egala cu suma presiunilor osmotice a fiecarei solutii in parte.
9.Osmometria. Osmometru Dutrochet.
Este confectionat dintr-un vas de sticla, al carui fund este inlocuit cu o membrana
semipermeabila. In parte superioara vasul se prelungeste cu un tub cu diametrul mic, situate pe
un cadran gradat in milimetri. In osmometru se introduce o solutie de zahar pina la nivelul
inferior al tubului vertical si se scufunda intr-un vas cu apa distilata, care trebuie sa fie la
acelasi nivel cu al solutiei din interior. Lichidul din vasul interior va urca incet in tubul capilar.
Inaltimea maxima a coloanei determina presiunea osmotica a solutiei.
10. Masurarea indirecta a presiunii osmotice. Crioscopul Bechman.
Exista o serie de metode indirecte de masurare a presiunii osmotice , bazate pe procedee de
determinare a concentratiei molare a solutiilor, dupa care se calculeaza presiunea osmotica,
insa cea mai utilizata metoda este crioscopia (concentratia molara se determina dupa puntul de
solidificare al solutiei) Crioscopul Beckman este prevazut cu un vas confectionat din sticla, in
care se introduce amestecul racitor. In acest amestec se introduce 2 eprubete din sticla,
coaxiale. Eprubeta interioara e prevazuta cu 2 brate laterale si pe axa cu un dop perforat prin
care se introduce in interior termometrul Beckman. Stratul de aer dintre cele 2 eprubete
permite o racire lenta a solutiei. Starea de suprafuziune se realizeaza agitind cu o bara
magnetica pusa in miscare de rotatie cu ajutorul unui magnet in forma de potcoava. Magnetul
e fixat pe axa unui motor electric, alimentat la reteaua de curent. El este prevazut in partea
superioara cu un rezervor suplimentar cu mercur, care comunica cu rezervorul inferior.
Mercurul din acest rezervor se foloseste pentru a regla cantitatea de mercur din rezervorul
inferior, ceea ce este necesar pentru a face posibila masurarea variatiei de temperatura in
intervalul dorit.
11. Fenomene celulare dependente de osmolaritatea mediului.
In mediile hipotonice apa patrunde prin endosmoza in interiorul celulei, producind
turgescenta la celulele vegetale. In mediile hipertonice apa iese din celule, provocind
separarea celor 2 membrane la celulele vegetale, fenomen numit plasmoliza. Celula se
micsoreaza si membrane plasmatica se desprinde de invelisul celulozic.
12. Metode fizice de cercetare a permeabilitatii membranelor.
- Metoda osmotica, care consta in evidentierea vitezei de variatie a volumului celulelor
introduse in solutiile hipotonice sau hipertonice.
-Metoda indicatorilor, care se bazeaza pe nivelul de variatie a culorii continutului
intracellular la patrunderea in celula a anumitor substante.
-Metoda conductibilitatii electrice a membranei. Cind masurarile se efectueaza la frecvente
joase a curentului alternativ, conductibilitatea electrica este masura permeabilitatii membranei.
Aceasta metoda e utilizata numai in studiul permeabilitatii membranei pt ioni.

-Metoda atomilor marcati, care se bazeaza pe folosirea izotopilor radioactivi. Patrunderea


substantei in celula sau iesirea din celula poate fi inregistrata cu ajutorul controlului de radiatii
ionizante.
Acest studio are o mare importanta mai ales pt farmacologie si toxicologie. Efectivitatea
preparatelor farmaceutice deoinde in mare masura de permeabilitatea membranelor celulare
pentru ele.
13. Coeficientul de viscozitate si unitatile de masura. Formula lui Newton.
In fluide, fortele de atractie intermoleculare se opun deplasarii relative a moleculelor
vecine, determinind aparitia unei frecari interne, numita viscozitate. Expresia fortei de frecare
este data de formula lui Newton:
F= S v/x, unde F-forta de frecare;
S-suprafata de contact;
v/x gradientul de viteza;
-coeficientul de viscozitate absoluta, o constanta
caracteristica fluidului.
Coeficientul de viscozitate absoluta este numeric egal cu forta de frecare pe care o exercita
un strat mono-molecular din interiorul uni fluid asupra altui strat mono-molecular cind
gradientul vitezei relative este unitar.
Unitatea de viscozitate in SI este Pa.s, iar in CGS in poise, de obicei folosindu-se,
centipoise (1cP=0,01P)
14. Curgerea lichidului prin tuburi capilare. Legea lui Poiseuille.
Studiind curegerea laminara prin tuburi capilare, Poiseuille, a stabilit ca volumul de lichid V
scurs intr-un interval de timp t este dat de relatia:
V= r4p/8l x t, unde p-diferenta de presiune hidrostatica la capetele
tubului prin care curge lichidul, r-raza tubului, l-lungimea tubului, - coeficient de viscozitate.
Este dificil de determinat coeficientul de viscozitate absoluta a lichidelor, de aceea in practica
se accepta coeficientul de viscozitate relativa, care reprezinta raportul dintre viscozitatea
absoluta a lichidului studiat si cea a unui lichid de referinta.
15. Determinarea coeficientului de viscozitate prin metoda lui Ostwald.
Fie t timpul de curgere al lichidului cercetat si t0 de curgere al apei distillate. Deoarece
lungimea si raza capilarului precum si volumele scurse V si V0 are loc relatia: r4p/8l x
t= r4p/80l x t0
Simplificind, obtinem: p t/=p0t0/ 0
Curgerea lichidului se face sub presiunea exercitata de greutatea proprie a coloanei de lichid,
deci rezulta: P=pgh
P0=p0gh unde h este inaltimea coloanei.
Inlocuind, obtinem:
p g h t/ = p0 g h t0/ 0, de unde / 0 = p/p0 . t/t0
Valoarea lui poate fi usor calculata dupa formula:
= 0 . pt/ p0t0
16. Legea lui Stokes. Coeficientul de viscozitate relativa a singelui. Viscozitatea singelui
circulant.
Numai pentru corpuri sau particule de forma sferica, care se misca cu viteza constanta
printr-un fluid, este valabila legea lui Stokes, care are urmatorul enunt:
Forta de rezistenta F opusa miscarii corpului este proportionala cu coeficientul de vascozitate
al fluidului, raza corpului si viteza miscarii.
Fr=6 rv
Asupra particulei actioneaza 3 forte: Forta de greutate: mg; forta lui Arhimede Fa;

si forta de rezistenta Fr. Miscarea particulei va deveni uniforma cind rezultanta acestor forte
va deveni nula: mg+Fa+Fr=0
17. Natura si directia fortelor de tensiune superficiala. Coeficientul de tensiune
superficiala si unitatile de masura.
Fortele de tensiune superficiala iau nastere ca urmare a
interactiunii moleculelor la frontiera dintre 2 faze, tinzind sa
micsoreze suprafata interfetei. Pe fiecare portiune a conturului
suprefetei libere, aceste forte actioneaza perpendicular pe contur
si tangential la suprafata lichidului.
Marimea fortei de tensiune superficiala, ce revine la o unitate de lungime a conturului
suprafetei libere a lichidului este numita coeficient de tensiune superficiala : =F/l
Coeficientul de tensiune superficiala se poate defini si prin relatia:
=w/s, unde w- este variatia energiei libere;

s- variatia suprafetei stratului interfazic.


Rezulta ca valoarea coeficientului de tensiune superficiala este egala cu valoarea lucrului
mechanic consumat pentru marirea suprafetei libere a lichidului cu o unitate.
Unitatea de masura pentru coeficientul de tensiune superficiala este:
-In SI: []SI = N/m=J/m2
-In sistemul tolerat (CGS) []CGS =dyn/cm
18. Fenomene capilare. Formula lui Laplace.
Ridicarea lichidului aderent si coborarea lichidului neaderent intr-un tub capilar are loc sub
actiunea presiunii suplimentare create de suprafata curba a meniscului. Valoarea acestei
presiuni depinde de raza de curbura r a meniscului si de tensiunea superficiala a lichidului,
conform formulei lui Laplace:
P=2 / r
Daca in lichidul din capilar se afla o bula de gaz si presiunile la capetele capilarului sunt
egale, atunci sunt egale si razele celor 2 curburi. Prin urmare si presiunile suplimentare sunt
egale. Cind o presiune din exterior pune lichidul in miscare are loc modificarea ambelor
meniscuri. Rezultanta acestor presiuni se opune presiunii din exterior. La un numar n de bule
de gaz aceasta presiune poate deveni egala cu valoarea presiunii din exterior sint in rezultat
curgerea prin capilare se va stopa. Cind mai multe bule de gaz nimeresc in capilarele
sistemului vascular sangvin se formeaza embolia gazoasa.
19. Stalagmometrul. Determinarea coeficientului de tensiune superficiala prin metoda
relativa.
O picatura de lichid de masa m se va desprinde de gura capilarului daca greutatea picaturii
devine egala cu forta de tensiune superficiala:
G=F sau mg= l mg=2 r , unde r-raza raza capilarului, l=2 r lungimea conturului
gurii capilarului.
Daca notam cu M masa lichidului si cu n numarul picaturilor de masa m putem scrie:
M=m.n. Masa unei picaturi se poate exprima in functie de densitatea p si volumul V al
lichidului:
M=p Vm n= p V, deci m= p V/n
Inlocuind pe m din ultima relatie, obtinem:
p V/n . g = 2 r

Pentru solutia de referinta vom avea:


p 0V/n 0 . g = 2 r 0 , unde 0 - coeficientul de tensiune superficiala al
apei distilate; V-volumul lichidului; p 0 - densitatea apei distillate;
n 0 nr. picaturilor de apa distilata.
Impartind ultimele 2 relatii, obtinem: p n 0 / p 0 n = / 0
Relatia din care se poate exprima coeficientul de tensiune superficiala a solutiei: = 0 .
n0p / np0
Stalagmometrul Traube reprezinta un capilar fixat vertical intr-un stativ. Portiunea de
mijloc a capilarului reprezinta un rezervor cu volumul V, delimitat cu un reper superior A si
unul inferior B. La extremitatea superioara se gaseste atasat un tub de cauciuc, cu ajutorul
caruia se aspira lichid in stalagmometru.
20. Determinarea coeficientului de tensiune superficiala prin metoda desprinderii
inelului. Substante tensoactive.
Fie un inel de metal pentru care lichidul cercetat este aderent. Inelul se aduce in contact cu
suprafata libera a lichidului; la inel adera un strat subtire de lichid, asupra caruia actioneaza
fortele superficiale, care se compun intr-o rezultanta Ft
Luind in consideratie faptul ca stratul mentionat are 2 suprafete, forta rezultanta a tensiunii
superficiale se determina din relatia:
Ft = 2 r1 + 2 r2 = 2 (r1+r2) unde:
-coeficientul de tensiune superficiala;
r1 raza interioara a inelului;
r2 raza exterioara a inelului;
Pentru ca sa desprindem inelul de pe suprafata lichidului, trebuie sa actionamcu forta F:
F=Ft
Determinind aceasta forta, cu ajutorul unei balante de torsiune si tinind cont de relatia de
mai sus, obtinem formula:
= F/ (d1+d2) unde d1 si d2 sunt diametrele respective ale inelului.
21. Producerea ultrasunetului. Inregistrarea ultrasunetului.
Ultrasunetele sunt vibratii mecanice ale particulelor unui mediu elastic ce se propaga in
spatiu sub forma de unde longitudinale, frecventa carora e cuprinsa intre 2 . 104 Hz si 1010 Hz.
Producerea ultrasunetelor se realizeaza cu ajutorul dispozitivelor numite transductoare de
tip piezoelectric sau magnetostrictiv.
Efectul piezoelectric direct consta in aparitia diferentii de potential electric pe fetele unor
cristale, sub actiunea unei presiuni din exterior.
Transductorul magnetostrictiv se bazeaza pe modificarea dimensiunilor unui corp
fieromagnetic, situate intr-un cimp magnetic exterior.
Receptionarea ultrasunetelor se face cu un dispozitiv care functioneaza in baza efectului
piezoelectric direct. Undele ultrasonore duc la polarizarea cristalului piezoelectric si ca
urmare la generarea cimpului electric alternativ.
Propagarea undelor ultrasonore, prin medii elastice, are loc cu vitee ce depend de
elasticitatea si densitatea mediului, fiind cuprinse intre 3 . 102 m/s si 6 . 103 m/s.
Avand o lungime de unda mica, ultrasunetele se propaga sub forma de fluxuri inguste bine
orientate.
22. Efecte fizice ale ultrasunetelor.
Efectele fizice ale ultrasunetelor sunt: mecanice, termice, electrice, optice, chimice.

Din efectele mecanice fac parte: cavitatia, dispersia, precipitarea, degazarea lichidelor,
coagularea.
Cavitatia este un fenomen complex urmat de efecte secundare importante, apare la
propagarea ultrasunetelor cu energii mari in lichide. Sursele de ultrasunete pot emite oscilatii
de energii considerabile si cu presiuni de zeci de atmosfere. In asa caz apar ruperi locale ale
lichidului cu aparitia unor cavitati initial vidate, dar se umplu rapid cu gaze rarefiate sau cu
vaporii lichidului.In bulele formate presiunea variaza cu zeci de atmosfere in ritmul impus de
frecventa ultrasunetelor. Fiecare zona a lichidului e supusa unor comprimari si dilatari
excesive. Bulele gazoase mici, umplute cu vapori, care se dilate rapid, apoi revin la un volum
extrem de mic formeaza implozia. Ele provoaca unde de soc cu presiuni mari si produc ruperi
de legaturi chimice, provoaca ionizari si duc la distrugerea microstructurii substantei.
Dispersia are loc la intensitati si frecvente relative mari. Iradierea cu ultrasunete permite
formarea unor sisteme de dispersie. Efectul are loc fiindca particulele substantei oscileaza cu
amplitudini diferite, iar in lichide-datorita cavitatiei.
Precipitarea este fenomenul invers dispersiei si apare la intensitati mici ale ultrasunetelor.
Sub influenta presiunii acustice se amplifica miscarea particulelor si duce la cresterea
probabilitatii ciocnirilor si la formarea unor aggregate moleculare.
Degazarea lichidului are loc atunci cind cavitati relative stabile se unesc si se ridica la
suprafata lichidului, emitind gaze dizolvate.
Efectele termice se datoreaza energiei absorbite de catre substanta, depinzind de intensitatea
si frecventa ultrasunetelor si de coeficientul de absorbtie al substantei.
Efectele electrice constau in aparitia de tensiuni alternative in lichid ca urmare a oscilatiei
particulelor purtatoare de sarcini electrice. In cavitati apar diferente de potential electric intre
peretii lor si pot produce descarcari electrice in gazelle rarefiate.
Efectele optice constau in modicarea indicelui de refractie al substantei ca rezultat al
comprimarii si dilatarii succesive a mediului in care se propaga undele ultrasonore.
Distrugerea bulelor in timpul cavitatiei e insotita uneori de emisia de radiatii ultraviolete.
Efectele chimice depend de temperatura mediului si de concentratia substantei. Sunt legate
de cavitatie, constind in declansarea sau accelerarea unor reactii chimice.
23. Efectele biologice ale ultrasunetelor.
Efectele biologice depend de caracteristicile undei ultrasonore: intensitate, frecventa, doza.
Din punct de vedere al efectelor biologice ultrasunetele au fost clasate in 3 grupe: de
intensitate mica (0,5-1,5 W/cm2), de intensitate medie (1,5-3W/cm2), de intensitate mare
(3-10 W/cm2).
La intensitati mici, tesuturile nu sufera schimbari morfologice, doar functionale. Apare un
curent citoplasmatic ce stimuleaza procesele fiziologice.
La intensitati medii curentii citoplasmatici devin puternici si impiedica desfasurarea normala
a mecanismelor celulare. Se modifica permeabilitatea celulara.
La intensitati mari se produc modificari structurale ireversibile. Tesuturile embrionare si in
general celulele tinere sunt mai sensibile la iradierea cu ultrasunete decit celulele mature.
Pt un biosistem viu cavitatia e ft periculoasa datorita temperaturilor si presiunilor mar ice
insotesc unda de soc a imploziei. La nivel molecular se produc oxidari si polimerizari, apar
radicali liberi. La nivel cellular se produce hemoliza, rupture si luxatii ale unor cili, se
modifica permeabilitatea membranei, creste volumul mitocondriilor.
24. Inhalatorul ultrasonor.
Inhalatorul ultrasonor e destinat pentru profilaxia si tratamentul sistemului respirator.
Constructiv, aparatul include 3 elemente principale:
-blocul electronic

-camera de pulverizare
- transductorul piezoelectric.
In camera de pulverizare se toarna solutia unei subst. medicamentoase pina la nivelul reperului
de sus. Capacul cu tubul de respiratie se plaseaza astfel ca cea mai ingusta fanta sa coincide cu
orificiul in pahar. Camera se conecteaza la blocul electronic, apoi inhalatorul la priza
curentului in retea. In camera se observa formarea aerosolii, iar peste citeva sec. prin tubul de
respiratie apare un get vizibil de aerosol.
25. Relatia Dopler. Determinare vitezei de curgere a singelui prin metoda ultrasonora.
Metoda ultrasonora bazata pe efectul Doppler se explica prin faptul ca daca unda incidenta
intilneste un mediu in miscare, unda reflectata are o alta frecventa decit unda incidenta. Astfel,
se poate determina viteza de miscare a mediului, analizind frecventa undei reflectate
de pe hematii.
Modificarea frecventei ultrasunetului se poate calcula dupa relatia data de Doppler: f = 2f
v/c . cos * unde: f-frecventa cristalului emitator;
f variatia de frecventa suferita de unda incidenta;
v- viteza singelui;
c-viteza ultrasunetului in mediul dat;
*- unghiul format intre directia fasciculului ultrasonor si directia de deplasare a singelui.
Astfel viteza sangelui se poate calcula dupa relatia:
v= c/ cos * . f/ f
26. Electroforeza. Ce factori influentiaza asupra vitezei de migrare in solutii(intr-un
mediu a unei particule incarcate intr-un cimp electric omogen.
Electroforeza fenomen electrocinetic, in care are loc miscarea orientata intr-un anumit
mediu a particulelor incarcate electric, independent de provenienta lor, sub actiunea cimpului
exterior. Migrarea particulelor coloidale, purtatoare de sarcina electrica de acelasi semn intrun cimp electric constant.
Mobilitatea particulei: M= v/E;
v- viteza miscarii orientate a unei particule.
E intensitatea cimpului.
Daca E=1, atunci M=v;
Tisselius a precizat factorii care influentiaza asupra vitezei de migrare in solutie a unei
particule incarcate intr-un cimp electric omogen:
forma, marimea particulei; valoarea sarcinii electrice; intensitatea cimpului electric
exterior; pH-ul mediului; temperature i vscozitatea mediului n care se face migraia.