Jacques Prévert

Plimbarea lui Picasso

Pe-o farfurie rotundă de porţelan

pe-o farfurie adevărată
pozează-un măr cam trist
de-astădată
în faţa sa un pictor realist
degeaba-ncearcă să picteze
mărul aşa cum e
pentru că mărul nu se lasă dus
el are un cuvânt de spus
mărul
şi multe-ocoluri în coaja lui de măr
şi iată-l că se-ntoarce
pe farfuria lui adevărată se întoarce
încet fără să mişte ca o undă
parcă ar vrea chiar şi de sineşi să se-ascundă
şi-ntocmai ca şi ducele de Guise ce-i de-ghiz-at în bec de gaz
căci nu vrea fără voie-i portretul să i-l facă
mărul se travesteşte în fruct frumos şi deghizat
să-i facă în necaz
şi dezolat
abia atunci pictorul realist
începe să priceapă şi să fie trist
cînd vede că-orice aparenţă a mărului e contra lui
şi
ca bietul vagabond hai-hui
ca bietul nevoiaş ce s-a trezit deodată că de el dispune-o
societate-nsemnată şi binefăcătoare şi caritabilă
şi chiar temută tare ca teamă binefacere şi caritate
de vrei ori nu vrei
nenorocitul pictor realist nu mai insistă
şi-şi dă deodată seama că-i prada tristă
a unui nenumărat şir de-asociaţii de idei
iar mărul întorcîndu-se îşi aminteşte tam-nesam
de mărul de-altădat’ şi raiul pămîntesc de Eva şi Adam
şi stropitoarea Parmentier şi scara şi spalierul livada
merele Rainette Api de Hesperide Normandia şi Canada
de şarpe şi de miere de jurăminte şi de suc de mere
şi de păcatu-originar
de-originile artei chiar
apoi Elveţia cu Wilhem Tell
şi desigur Isaac Newton cel
ce pentru operele sale a fost adesea premiat la Expoziţia Gravitaţiei Universale
iar pictorul e ameţit
ba chiar scăpînd modelul din vedere-a adormit
atuncea Picasso
trecea pe-acolo liniştit
aşa cum trece el obişnuit
în fiecare zi pe oriunde ca la el acasă
şi vede pictorul cum doarme şi mărul şi farfuria rotundă şi frumoasă
şi-şi spune
ce idee-i şi asta ca să pictezi un măr
şi-apoi pune
mîna pe el şi-l mănîncă iar măru-i mulţumeşte
şi Picasso mai sparge şi farfuria care nici pîs nu zise.
Şi-apoi plecînd zîmbeşte
iar pictorul ce-i smuls din vise
ca un dinte
se trezeşte singur de tot sub soarele fierbinte
în faţa unei pînze neterminate c-o natură moartă
ce are drept în mijloc pe farfuria spartă
fără să ştii
îngrozitorii sîmburi ai realităţii vii.

în româneşte de Ion Caraion

Revista Secolul 20, nr.1/1967