Sociologie generala

Cap. I Notiuni teoretice ale sociologiei

I.Problematica sociologiei :
Teme:
1. Conceptul de sociologie
2. Problematica si functiile sociologiei
3. Realitate sociala
4. Comunitati umane
1. Conceptul de sociologie
Cea mai curenta definitie a sociologiei este ca ea e stiinta vietii sociale . Viata sociala e
obiectul acestei stiinte ,numai ca ea este inteleasa si explicata in diferite moduri ,incat
definitia de mai sus este numai formala , referindu-se pur si simplu la termenul sociologie .
Desi ca stiinta ,sociologia e noua ,caci are in jurul a numai 100 de ani (Auguste Comte
1828-1842 ) , totusi cercetari cu caracter sociologic au existat si mai inainte de aceasta data ,
ba chiar problemele sociale s-au impus cu mai multa tarie decat cele pur stiintifice , pentru ca
ele au interesat si pe indivizi personal,si societatea omeneasca in acelasi timp, fiind mai
aproape de intelegerea si de viata oamenilor.
Nu este nicio mirare ca sociologia s-a dezvoltat atat de tarziu ,pentru ca alta era
mentalitatea in trecut ,spiritual fiind dominat rand pe rand de idei si reprezentari foarte diferite
de conceptele si explicarile din zilele noastre . Daca pentru primitive si pentru antichitate
natura insasi era spiritualizata si fiece fenomen era privit ca manifestare a unei forte
suprafiresti sau a unui spirit ,pe care omul trebuia sa si-l faca prieten ,se intelege usor ca nu
era loc pentru cercetarea stiintifica . Pornind de la magie , care este cea dintai atitudine a
omului fata de tot ceea ce este in jurul sau sic ea dintai credinta , trecand apoi prin
religie,pentru a ajunge la explicarea stiintifica,popoarele au oarcurs un drum fiare lung si
anevoios .
In antichitate au lipsit deci principiile fundamentale necesare oricarei cercetari
stiintifice obiective .
Grecii au contribuit al cercetarea sociologica , inca din secolul V inainte de Hristos s-au
preocupat de politica in sensul ei practic, de arta politicii ,cercetand cu aceasta ocazie
comunitatea de viata pe baza careia se construieste cetatea si lasand astfel pretioase
informatii asupra structurii societatii vechi . Gasim la greci ,ca si la alte popoare din aceeasi
epoca ,multe izvoare si documente prin ajutorul carora putem reconstitui tipul de societate
din antichitate .Gasim ,de asemenea , cercetari asupra unor fenomene sociale si date

statictice , dar toate acestea nu contituie sociologia propriu-zisa,caci lipseste din ele spiritual
stintific sociologic .
Platon scrie Statul si Legile ,in care se ocupa de clasele sociale ,de constitutie si de legi,
de cea mai buna forma de stat etc. Si tot asa ,Aristotel ,care face intr-adevar teoria generala a
statului .
Lasand la o parte aceste exceptii trebuie sa recunoastem ca nu se poate vorbi de
sociologie propriu-zisa in antichitate .
Evul mediu a fost absorbit de preocupari filosofice si religioase,care distrageau atentia
de la empiric ( practic) si social , ba chiar pana la inceputul secolului al XIX-lea se inglobau
in filosofia istoriei sau in etica aproape toate cercetarile sociologice .
Iata de ce stiinta sociologiei este atat de noua .
In toate timpurile , problemele sociale s-au impus cu destula acuitate ,dar cercetarea
sociologica sistematica a vietii sociale este un produs al timpurilor noi si apartine in special
Europei Occidentale. De cand socieatatea si cultura pe care o produce ea au fost private ca
realitati supuse legilor pe baza unei cauzalitati empirice ,s-a nascut stiinta sociologiei .
Exista numeroase conceptii sociologice si foarte diferite feluri de a intelege sociologia , dar
faptul acesta , desi poate trezi neincredere in stiinta sociologiei , nu este un argument in contra
ei .
Iniiatorii sociologiei ca tiin si abordarile acestora
Emile Durkheim (1858 1917)
Nscut la Epinal, i face studiile la Paris, dup care activeaz ca profesor la Bordeaux
i la Sorbona. n 1894 public Les regles de la methode sociologique, iar n 1897, Le
suicide. Din punctul su de vedere, sociologia trebuie s ndeplineasc dou condiii pentru a
se constitui ca tiin:
- s i defineasc obiectul propriu de cercetare: faptele sociale deosebite de obiectul altor
tiine.
- faptele sociale trebuie observate i explicate cu aceeai rigurozitate metodologic.
Cea dinti problem care se pune sociologului este de a defini faptul social, n acest sens
trebuind s aib dou caracteristici: s fie exterior individului i s se impun individului cu o
for coercitiv.
Este fapt social orice fel de a face, fixat sau nu, capabil s exercite asupra individului
o constrngere exterioar, sau care este general pentru o ntreag societate dat, avnd totui o
existen proprie, independent de manifestrile sale individuale. (Durkheim). Astfel, faptul
social se delimiteaz n mod clar de faptul biologic, fiind reprezentare sau aciune i de faptul
psihic, fiind exterior individului, impunndu-i-se cu o for de constrngere.
Faptele sociale se difereniaz n fapte normale i fapte patologice, aceast clasificare
avnd la baz tot criterii statistice.
Faptele normale sunt caracteristice majoritii indivizilor n timp ce faptele patologice
sau anomice apar la un numr relativ restrns de indivizi i au o condiionare spaiotemporal. Astfel, anumite fenomene considerate patologice, precum crima sau suicidul, devin
normale din punctul de vedere al lui Durkheim, o societate fr crime sau sinucideri fiind
imposibil, iar aceste fapte trecnd n rndul normalitii.
Dup definire i clasificare, faptele sociale trebuie supuse metodei de cercetare, prima
regul fiind aceea de a considera faptele drept lucruri, pentru a deveni obiectivi n studiu,
eliminnd subiectivismul caracteristic gndirii speculative, psihologismului i ideologismului.
De asemeni, explicaia faptului social trebuie s fie de ordin cauzal, aceast cauz fiind tot din
mediul social i nu din cel psihologic sau biologic, iar funcia pe care o ndeplinete trebuie s

fie tot din mediul vieii sociale. O alt necesitate pe care metoda o impune este cercetarea din
punct de vedere statistic a faptelor sociale, precum i stabilirea de corelaii ntre diversele
tipuri de fapte sociale. El va aplica aceste reguli n celebrul studiu asupra suicidului, Le
Suicide.
Max Weber (1864 1920)
Nscut la Erfurt, face studii de drept, economie, istorie i filosofie, dup care activeaz
ca profesor la Freiburg, Heidelberg i Munchen.
n lucrrile sale abordeaz trei teme majore: natura dominaiei, caracteristicile
raionalitii, raporturile dintre idei i interesele materiale (ideile religioase i activitatea
economic).
n definirea sociologiei, Weber va pleca de la distincia dintre judecile de valoare i
judecile de raportare la valori. Primele nu intr n corpul tiinei, n timp ce celelalte servesc
la selecia i ierarhizarea faptelor sociale devenite subiect al tiinei.
A doua etap a metodei propuse de Weber const n explicaia cauzal a faptelor sociale,
care trebuie s fie universal valabil. La acest nivel, cercettorul trebuie s se supun
principiului neutralitii axiologice, trebuind s dea dovad de obiectivitate, verificabilitate
independen i consisten logic.
n viziunea lui Weber, sociologia este o tiin care i propune s neleag prin
interpretare activitatea social i prin aceasta s explice cauzal desfurarea i efectele
activitii sociale. Astfel, sociologia este o tiin comprehensiv i explicativ a faptelor
sociale. Ea are obligaia nelegerii acestor fapte i apoi a explicrii lor prin interpretare.
Sarcina sociologiei este de a reduce formele cooperrii umane la o activitate comprehensibil.
Talcott Parsons (1902 1979)
Nscut n Colorado Springs, urmeaz cursurile unor prestigiose universiti americane i
europene, dup care va activa ca profesor la Universitatea Harvard. Este principalul
reprezentant al structuralismului funcionalist din sociologia american, n viziunea sa,
sistemul social constnd dintr-o pluritate de actori individuali inclui ntr-un proces de
interaciune i motivai de obinerea unor satisfacii optime. El a introdus i conceptele de rol
i status social, statusul reprezentnd poziia individului n cadrul sistemului social, n timp ce
rolul definete latura dinamic a acestuia, activarea sa n viaa social. Astfel, aciunea uman
este modelat de norme, valori i simboluri sociale care delimiteaz comportamentul adecvat
i permis al actorilor implicai n viaa social.
Conform lui Parsons, sistemul social se confrunt cu nevoia de integrare social a
indivizilor i meninerea echilibrului funcional, n acest scop reliefnd patru funcii: funcia
de intergrare, de adaptare, de atingere a scopului i de pstrare a structurilor sociale i
atenuare a tensiunilor. Echilibrul funcional poate fi pstrat prin socializarea valorilor i prin
controlul social asupra indivizilor.
2.Functiile sociologiei
Definita ca studiul sistematic al societatilor umane, punand accent in special pe sistemele
moderne industrializate ,implicand metode de investigare si evaluare a teoriilor necesare
evidentierii si argumentarii logice ,sociologia are urmatoarele functii importante :
a)
b)
c)
d)

Expozitiva
Explicativa
Critic-Ameliorativa
Aplicativa sau Pragmatic-Inginereasca

a.Expozitiva este functia de descriere a realitatii sociale ,de prezentare a faptelor

,fenomenelor si proceselor sociale ,asa cum acestea au loc . Este asa-numita dimensiune
sociografica a sociologiei .
b.Explicativa . Ca orice stiinta ,sociologia urmareste explicarea a ceea ce se intampla in
societate ,analiza diferitelor aspecte ale realitatii sociale ,clarificarea si intelegerea diverselor
relatii dintre diversele laturi ale vietii sociale ,dintre faptele ,fenomenele si procesele sociale
care caracterizeaza o societate .
c.Critic Ameliorativa ,prin studierea fenomenelor sociale ,critica realitatilor problematice
si propunerea de solutii ce pot fi integrate in diferite politici sociale. Dimensiunea critica a
sociologiei face ca aceasta disciplina sa nu se poata dezvolta cu adevarat decat in societatile
democratice.
d.Aplicativa sau Pragmatic-Inginereasca . Rezultatele cercetarilor sociologice pot fi
utilizate in elaborarea politicilor sociale ,sociologul neputandu-se substitui insa politicianului
Implicatiile practice ale sociologiei sunt deosebit de importante . Sociologia poate contribui la
critica sociala si la practica reformei sociale in mai multe feluri . intre acestea mentionam:
-Imbunatatirea intelegerii unui anumit complex de circumstante sociale ne ofera ,adesea o
sansa in plus de a le controla ;
-Sociologia ne asigura mijloace de a spori sensibilitatea culturala, permitand politicii sa se
bazeze pe constiinta valorilor culturale divergente ;
-Putem investiga consecintele intentionale si neintentionale ale adoptarii unui anumit
program politic
Sociologia produce constiinta de sine,oferind indivizilor si grupurilor o sansa sporita de asi determina conditiile propriilor lor vieti.
3.Realitate sociala
Realitatea sociala poate fi abordata din doua puncte de vedere:
A. cunoasterii comune ( Spontane ) despre societate, al bunului simt , sau al rationalitatii
eronate
B. cunoasterii stiintifice
A. Cunoasterea comuna ( spontana )
Toti avem o anumita perceptie asupra societatii si asupra raporturilor acesteia cu
individual. Termenii de individ si societate au un sens destul de precis in cunoasterea
comuna . De pilda , o ancheta efectuata intr-un orasel Canadian cu privire la realtiile sociale si
afective ale locuitorilor ,a relevat faptul ca la nivelul simtului comun,societatea se reduce la
vecinatate ,la familia si rudele care traiesc in apropiere ( studiul a fost efectuat in anul 1987) .
Pentru alti indivizi insa ,societatea inseamna lumea larga ,accesul la alte culture si o
experienta diversificata .
In consecinta ,diferitele medii sociale percep diferit societatea.Ceea ce este evident pentru
unul , nu este la fel de evident pentru celalalt si invers .
Adesea ,in cadrul cunoasterii comune ,individual apare ca principal actor al vietii proprii si
artizanul deciziilor pe care trebuie sa le ia . datorita vointei si talentului pe care le are,
individual poate devenii ceea ce doreste . In acest caz ,societatea ,structurile sociale si
institutiile sociale nu exercita sau au o mica influenta asupra lui.
Sunt si situatii in care membrii unor grupuri considera ca evolutia ,traiectoria lor sunt
rezultatul actiunii societatii , societatea este singura responsabila de soarta acestora .
De fapt zi de zi ,fiecare dintre noi observam si interpretam realitatea sociala .

Cu totii ne lansam in discutii si speculatii cu privire la cauzele si implicatiile fenomenelor si

proceselor in care suntem antrenati si care ne influenteaza viata .
Vazut din perspective individuale, unul si acelasi fenomen sau proces genereaza
semnificatii diferite .
Perspectivele individuale insa sunt in mod inevitabil partiale si incomplete ,deoarece este
practic imposibil sa cuprindem dintr-odata toate laturile si implicatiile fenomenelor si
proceselor sociale. In scopul de a ne organiza observatiile,de a intelege semnificatia datelor
obtinute si de a ne orienta comportamentul si acitunile ,trebuie sa avem o anumita
perspectiva.
Dupa modul de dobandire a cunostintelor se pot identifica doua forme esentiale ale
simtului comun:
-Simtul comun de prima mana care semnifica ansamblul cunostintelor spontane
fondate pe experienta directa a agentilor cunoscatori
-Simtul comun de mana a doua care reprezinta ansamblul cunostintelor stiintifice
transformate in imagini si folosite in practica
Se constata asadar ca intre activitatea practica a oamenilor si activitatea de cunoastere
exista o evidenta interferenta ,ca tipul cunoasterii spontane ,al rationalitatii eronate a fost
depasit treptat in decursul evolutiei societatii de cunoasterea stiintifica .
Caracteristicile cunoasterii comune ( spontane )
a) Caracterul iluzoriu arata ca la nivelul simtului comun cunoasterea are un caracter iluzoriu
datorita unei serii de factori:
- Enculturatia : Transmiterea culturii de la o generatie la alta ,are efecte
limitative asupra cunoasterii. Perceptia lumii inconjuratoare este conditionata
de
caracteristicile gramaticale si semantice ale limbii subiectului cunoscator .
- Socializarea : procesul de formare a personalitatii in acord cu normele si
valorile societatii in care individul se naste si traieste. Atat socializarea primara ( proces ce
incepe din primele saptamani de viata ale individului si in care joaca un rol determinant
parintii ) cat si socializarea secundara ( realizata in cadrul institutiilor specializate prin
transmiterea de cunostinte si formarea de deprinderi , atitudini , convingeri ) se desfasoara
diferit de la un grup la altul . In acest fel indivizii isi formeaza abilitatile de cunoastere
spontana foarte diferentiat .
- Implicarea subiectiva a oamenilor in viata sociala - caracterul iluzoriu al
cunoasterii spontane decurge si din aceasta implicare a indivizilor in functie de scopurile si
interesele lor particulare, ceea ce ii face sa se insele adesea .Nu numai societatea in evolutia
ei ,dar si structura propriei personalitati,motivatia propriului comportament raman partial
necunoscute celui care se bazeaza numai pe cunoasterea spontana .
b) Caracterul pasional . Pe parcursul vietii si activitatii fiecare om are interese,
scopuri, conceptii, prejudecati etc. De obicei oamenii nu se multumesc numai sa constate
numai ce se petrece in jurul lor ci judeca, interpreteaza, apreciaza realitatea uneori
denaturand-o sau falsificand-o. Pentru a-si forma o imagine obiectiva a realitatii, oamenii
trebuie sa dispuna de o pregatire speciala si sa faca apel la un continuu examen critic .
c) Caracterul contradictoriu . Permanent indivizii oscileaza intre sentimentul
liberului-arbitru si cel al fatalitatii.Acest mecanism psiho-social de fluctuatie permanenta, la
nivel individual ,nu este acceptabil intr-un demers stiintific .
d)Caracterul limitat.In general indivizii au experiente de viata care se inscriu in mediile
sociale in care traiesc. Ei nu se afla decat ocazional sau nu cunosc nimic despre ceea ce se

intampla in alte grupuri, societati, culturi. De aceea, ceea ce nu le este cunoscut, familiar,
adeseori le apare ca anormal sau scandalos.
Asadar cunoasterea comuna nu ne ofera o cunoastere adecvata a realitatii sociale . A
ramane la nivelul simtului comun in cunoasterea realitatii inseamna a-i acorda acestuia o
autoritate pe care el n-o mai are de multa vrenme in celelalte stiinte.
B.Cunoasterea stiintifica. Nasterea sociologiei,ca stiinta a insemnat punerea sub semnul
intrebarii a simtului comun in abordarea si interpretarea fenomenelor si proceselor cu care
suntem confruntati zilnic . De asemenea, ea a pretins adoptarea unei atitudini prudente ,daca
nu chiar de respingere totala,fata de intuitie, speculatie, superstitie, mit etc.
In present, tot mai multi sociologi se pronunta pentru distantarea cunoasterii teoretice
de cunoasterea spontana .
Definite in mod esential ca Studiul explicativ si comprehensive al realitatii sociale in
totalitatea ei , precum si a unor parti ,fenomene si procese ale acestei realitati in legaturile lor
multiple ,variate si complexe cu intregul (Achim Mihu ,1992),sociologia ofera raspunsuri la
problemele care ne preocupa , printr-o cercetare sistematica directa sau puse la dispozitie de
alte stiinte ,analizate si interpretate in conformitate cu anumite cerinte riguros determinate .
Din aceasta succinta caracterizare a obiectului sociologiei rezulta ca ea este o stiinta si
in acelasi timp o constiinta de un tip aparte.
4. Comunitati umane
Comunitatile umane teritoriale reprezinta cadrul de desfasurare a vietii sociale . Ele
sunt constituite din grupuri de oameni,care traiesc intr-o anumita arie geografica, sunt cuprinsi
intr-o anumita diviziune sociala a muncii, au anumita cultura comuna si un sistem social de
organizare a activitatilor, sunt constienti de apartenenta lor la comunitatile resprective,
actionand in mod colectiv si organizat.
Datorita diversitatii mari a punctelor de vedere izvorate atat din varietatea abordarilor
disciplinare ,cat si din multitudinea formelor de comunitati, definitiile date comunitatilor
umane teritoriale pot fi grupate in urmatoarele clase distincte :
Definitii de tip Istorico-Genetic ,care au in vedere devenirea social istorica a comunitatilor
teritoriale ;
Definitii statistico-administrative. In cazul Romaniei , organizarea administrative opereaza cu
urmatoarele tipuri de comunitati teritoriale :
a. Municipiul
b. Orasul
c. Comuna suburbana
d. Comuna rurala- avand ca subdiviziune satul
Definitii sociologice care au la baza in principal criterii sociologice si care sunt de o mare
diversitate;
Comunitatile rurale :
Realitati complexe ,cu variate determinari si caracteristici , comunitatile rurale
reprezinta o mare diversitate e la o societate la alta si de la o perioada isrtorica la alta .
Neputand fi reduse la un fenomen social omogen ,comunitatile rurale pot fi definite cu
dificultate .
Referindu-ne la vechile comunitati rurale romanesti,le putem defini pornind de la o
serie de caracteristici demografice, economice, sociale si culturale:
a. Satul era un grup biologic relativ redus bazat pe legaturi de rudenie
b. Sub aspect economic satul era autarhic

c. Intreaga activitate a satului era organizata si controlata de obste

d. Satul avea o cultura proprie cu caracter folcloric
e. Comunitatile rurale intretineau legaturi unele cu altele in cadrul unor veritabile
societati taranesti regionale .
Exista un set de variabile in functie de care putem identifica ,defini si deosebi o asezare rurala
de o comunitate urbana .
a. Ocupatiile locuitorior
b. Caracteristile ecologice
c. Densitatea populatiei
d. Dimensiunea asezarii umane ( numar de locuitori)
e. Stratificarea sociala
f. Omogenitatea sau eterogenitatea socioculturala
g. Mobilitatea sociala
h. Tipul de interactiune sociala
i. Tipul de solidaritate sociala
Comunitatea rurala se defineste prin faptul ca este un tot uman ,avand la baza
urmatoarele criterii:
-Identitate
-Omogenitate
-Dimensiuni reduse
- Autonomie
Comunitatile urbane :
Ca si in cazul comunitatilor rurale ,definirea termenului de comuniate urbana ,oras este
la fel de dificila. Cateva caracteristici,care intrunesc consensul specialistilor ,pot fi considerate
definitorii pentru comunitatile urbane :
-Volum demografic relativ mare
-Prezenta numeroaselor ocupatii specializate in cadrul diviziunii sociale a muncii
-Preponderenta activitatilor industriale si in sfera serviciilor
-Organizarea sociala bazata pe diviziunea ocupationala si pe structura sociala
-Reglementarea formala ,institutionala a relatiilor sociale
- Insemnatatea redusa a relatiilor de rudenie si a celor de intercunoastere
-Viata sociala rationalizata
Dezvoltarea urbana cunoaste trasaturi specifice fiecarei societati sau regiuni ,incat nu se
poate vorbii de o teorie generala a urbanizarii .

II.Notiuni de antropologie:
Teme:
1)Antropologie fizica
2)Antropologie culturala
3) Religia din punct de vedere al sociologiei

4) Socio-Antropologia (Elemente ce stau la baza constituirii societatii romanesti)

1.Antropologia fizica
Despre homo sapiens nu se poate spune ca in ultimii 3000 de ani ,asupra corpului sau
s-a produs vreo modificare structurala din punct de vedere biologic sau fiziologic . Cu toate
astea ,odata cu evolutia societatii , necesitatile fiziologice (de hrana ,de igiena ,etc.) au
cunoscut numeroase modificari, in functie de adaptarea individului la mediul inconjurator ,
concomitent cu momentul dat in care s-a aflat la momentul respectiv societatea .
Daca vom compara spre exemplu practicile actuale de igiena cu cele din Evul Mediu ,
contrastul este frapant: clientii unui han din Evul Mediu scuipau pe jos si mancau dintr-un
platou comun cu mana ,care le servea si ca batista . Noaptea ,cei care dormeau la han
imparteau patul cu strainii .
Este limpede ca deprinderile de igiena s-au transformat cu timpul . Oamenii din Evul
Mediu nu aveau aceeasi experienta ca noi cu privire la ce inseamna curat si murdar . Intr-un
remarcabil studiu asupra igienii corpului in Evul mediu , Georges Vigarello (1985) arata ca
doar mainile si fata faceau obiect de peocupare in privinta sanatatii . Oamenii din acea vreme
nu faceau nicio legatura intre igiena si sanatate .
Abia in secolul al XIX lea , clasa bogata extinde curatenia si la vesminte si in secolul al
XXlea se pune problema asocierii unei bune sanatati fizice cu practica igienei intregului corp .
Si astazi se remarca lipsa de igiena in anumite tari ,datorita conditiilor geografice si de viata
foarte dificile.
Pe de alta parte, de la o tara la alta, diferentele intre practile de igiena pot fi uriase. In
multe tari, de pilda, este obisnuinta sa faci dus si sa-ti schimbi hainele zilnic. Nevoia de igiena
intalnita la membrii acestor societati nu este resimtita cu aceeasi intensitate in altele . In multe
tari, de altfel, deprenderile de igiena din tarile dezvoltate sunt imposibile, indeosebi datorita
lipsei de apa. Absenta apei in unele tari ii impiedica pe cei care le locuiesc sa stabileasca un
raport similar celui pe care il au cu corpul lor oamenii din statele dezvoltate.
Exemplul referitor la deprinderile de igiena nu este decat o ilustrare a faptului ca
indivizii adera la un ansamblu de practici pe care le impartasesc si nu le pun in discutie .
Aceasta le permite sa se integreze intr-un anumit mediu social . Aceste moduri de a gandi ,de
a simti si de a actiona ,in materie de practica de igiena ,formeaza cultura spontana si comuna
mai multor membrii dintr-o anumita societate. Ea se distinge de cultura secundara care se
exprima in productia de bunuri culturale .
2.Antropologie culturala
Sociologul E.B.Taylor cuprinde in definitia culturii toate cunostintele si aptitudinile
pe care le-a acumulat omul in lupta cu natura, dar si legile ,obiceiurile ,arta ,moravurile
,credintele insusite in decursul istoriei sale .
Teoria culturii ,trebuie sa tina seama de cele doua laturi ale naturii omului : latura
biologica si cea sociala .
Cultura are o baza biologica ,elementele ei fiind inventate pentru satisfacerea nevoilor
elementare ale oamenilor. Ea este un tot constand din bunuri de consum , drepturi
constitutionale acordate grupurilor sociale , idei si mestesuguri , credinte si obiceiuri .
Indiferent daca examinam o cultura foarte simpla si primitiva sau o cultura foarte
complexa si dezvoltata , ne lovim de acest mecanism material ,u man si spiritual cu ajutorul
caruia omul poate rezolva problemele specifice cu care este confruntat .
Antropologii americani A.Kroeber si K. Kluckhohn , care au consacrat o lucrare
speciala istoriei conceptului de cultura , ocupand-se de natura culturii ,de elementele

componente si proprietatile sale , de raporturile acesteia cu psihologia , cu limba,cu

societatea,privesc cultura intr-o relatie tridimensionala si anume:
Relatia omului cu natura
Relatia omului cu valoarea
Relatia omului cu omul
Cultura consta din metodele implicite si explicite ale comportarii si pentru comportare
,acumulate si transmise prin simboluri,incluzand si realizarea lor in unelte . Miezul esential al
culturii consta din idei traditionale aparute si selectionate istoric si in special din valorile ce l-i
se atribuie . Sistemele de cultura pot fi considerate ,pe de o parte , ca produse ale actiunii si
pe de alta parte ca elemente ce conditioneaza actiunea viitoare .
Pentru sociologul Leslie A. White axioma este Omul si cultura constituie un tot
inseparabil. El distinge doua planuri ale culturii : cel care reprezinta cultura reala si cel
logic in care include credinte obiceiuri ,arta, institutii,etc. , pe care le are orice popor .
Referindu-se la continutul culturii ,el afirma ca acestea ar consta in organizarea
actelor( modele de comportament) , obiectelor ( unelte de munca) , ideilor
( cunostinte,credinte) si sentimentelor umane . El extinde explicatia afirmand ca aceasta
consta in obiecte materiale( unelte ,ustensile ,ornamente) ,fapte ( actiuni) ,credinte si atitudini
si atrage atentia asupra diferitelor aspecte ale culturii .
Un interesant punct de vedere este si acela ca societatea este elemental fundamental in
definirea culturii . Aceasta este produsul corelatiilor trecutului care orienteaza corelatiile
prezentului si pe cele viitoare si in care personalitatea prezinta aspectul subiectiv al culturii .
Cronologic , societatea este prima iar cultura o urmeaza Societatile dezvolta culturi iar
culturile isi pun amprenta asupra societatii .
Cultura este un produs specific uman de interactiune sociala . Ea ofera modele sociale
acceptate de membrii societatii:
Este cumulativa
Este transmisa din generartie in generatie
Este semnificativa pentru ca este simbolica
Este un determinant de baza al personalitatii
Depinde de functionarea continua a societatii
Este independenta de orice individ sau grup
Clasificarea teoriilor antropologice ale culturii .
Ele se clasifica in trei mari grupuri:
1. Cele care urmeaza traditia si care abordeaza cultura din unghiul istoriei
culturale .Curentul are meritul de a fi depasit teoriile statice ale culturii ,teorii
ce se limitau la stabilirea pentru fiecare tip de societate a unui catalog pe cat
posibil complet al cunostintelor ,tehnicilor si credintelor sale.Orientarea
istorica pune in evidenta aspectul dinamic al culturii , procesul formarii si
dezvoltarii culturilor si civilizatiilor
2. Scolile care analizeaza cultura in raport cu anumite tipuri de personalitate .
Se disting aici, din punct de vedere al clasificarii culturilor, civilizatiile arhaice
si personalitatile corespunzatoare in doua tipuri:
- Apoliniene orientate spre armonie pasnica ,intelepciune si echilibru ;
- Dionisiace care exalta tendintele agresive ale individului.
Aceste scoli vor evolua spre teoriile si analizele dezvoltate in jurul notiunii de
personalitate de baza .
3. Cele care studiaza cultura in raporturile sale cu teoria comunicarii ,ajungand
la structuralism . In aceste conceptii, in cultura, se observa simultan un
sistem de comportamente pe care societatea il impune indivizilor si un sistem

de comunicare pe care ea il stabileste intre ei . Structuralismul are unele

inrudiri cu functionalismul ,care explica fiecare element al unei culturi prin
rolul sau functia pe care o indeplineste in cadrul ei si prin contributia la
conservarea unui grup sau al unui sistem cultural .
3.Religia din punct de vedere al sociologiei
Tipuri de religie
n msura n care se poate stabili o form oarecare de religie a existat n toate
societtile cunoscute. Dar formele pe care le-a luat au variat n mod considerabil. Diferiti
oameni au adorat toate felurile de obiecte si fiinte si s-au angajat ntr-o ordine de
comportament religios.
a) Supranaturalismul
Supranaturalismul este o form de religie care presupune existenta unor forte n afara
lumii obisnuite, n supranatural, care influenteaz evenimentele umane att n bine, ct si n
ru. Nu este implicat un anumit zeu sau spirit, doar forte supranaturale impersonale. Desi, n
general, un element al societtilor preindustriale, unele aspecte ale supranaturalismului pot fi
vzute n practica contemporan de a purta laba de iepure sau de a crede n noroc.
b) Animismul
De asemenea, religia poate lua forma animismului, o credint n activitatea spiritelor
n lume. Aceste spirite pot exista n oameni sau n orice fiinte din lumea natural, cum sunt
arborii si animalele. Aceste forte spirituale pot fi folositoare sau duntoare fiintelor umane
sau indiferente fat de ele. Spiritele pot fi influentate prin magie, practici rituale care permit
oamenilor s foloseasc puterea supranatural sau spiritual pentru propriile lor scopuri.
Religia animist a fost obisnuit printre diverse triburi din Africa si din alte locuri.
c) Teismul
Teismul este credinta n existenta unor zei despre care se presupune c sunt puternici si
interesati de activittile fiintelor umane. Acesti zei trebuie s fie venerati si cinstiti ntr-un fel
oarecare. Exist dou forme majore de teism:
Politeismul
Cea mai obisnuit form de teism este politeismul, credinta n existenta mai multor zei.
Deseori, un zeu este considerat mai puternic dect ceilalti, un zeu al zeilor.

Monoteismul
A doua form de teism este credinta ntr-un zeu. Desi monoteismul nu este la fel de
obisnuit ca politeismul, cele trei religii monoteiste iudaismul, crestinismul si islamismul
au, laolalt, mai multi membri dect orice form de religie.
d) Idealismul transcendent
Idealismul transcendent nu implic venerarea nici unui zeu, spirit sau fort
supranatural; el se bazeaz pe principii sacre de idei si actiuni. Scopul su este s dea
fiintelor umane posibilitatea de a atinge cel mai nalt potential. Forme de idealism
transcendent se gsesc ndeosebi n Asia; budismul este un exemplu.
Teorii sociologice asupra naturii religiosului
A) Perspectiva functionalist
n general, functionalistii consider religia o fort pozitiv n societate. Ea ndeplineste
functii sociale importante si, ca atare, exist ntr-o oarecare form n toate societtile.

1. Functiile religiei

functia cognitiva: explicarea lumii n conditiile lipsei de cunoastere stiintifica si chiar n

prezenta acesteia, dar ca revers al saturatiei de tehnicism;
functia actionala: religia este o forma de extensie a capacitatilor umane de actiune
inevitabil limitate. Omul a ncercat s subordoneze lumea prin magie; cnd a constatat
imposibilitatea acestui demers a aparut religia, omul subordonndu-se fortelor naturale
pentru a le ndupleca (FRAZER);
functia de coeziune sociala: religia actioneaza ca o forta unificatoare n societate,
asigurnd un ansamblu mpartasit de idei, valori si norme n jurul caruia oamenii pot
forma o identitate comuna. Religia devine un unificator, o modalitate de a stabili un limbaj
comun; ea este liantul care leaga un grup laolalta, oferindu-i un ansamblu comun de
valori. De pilda, evreii, raspnditi pe glob n diferite culturi timp de secole, si-au mentinut
identitatea caracteristica n mare
masur prin ideile si practicile religioase comune.
S-a sustinut, totusi, c aspectele unificatoare ale religiei sunt mai aparente n societatile
care au doar o religie. Aceasta a fost deseori cazul n societatile preindustriale; la aceste
societati se referea Durkheim cnd a scos n evident aspectul unificator al religiei.
functia de oferire a unui sens n viata: n general, religia ofera raspunsuri satisfacatoare
emotional marilor ntrebari n legatur cu existenta umana si scopul ei. n particular, ea
rezolva problemele vietii si ale mortii, descrie felul de viata pe care oamenii trebuie s-l
duc scopul lor n viat - si explic ce li se ntmpl dup ce mor. Religia este,
esentialmente, singura institutie social care ncearc s rezolve aceste probleme
importante;
functia de control social: normele societtii sunt, deseori, bazate pe un ansamblu de idei
religioase. Cele mai multe dintre cele mai importante legi din societatea american (e.g.,
legea care interzice omorul) dobndesc o fort moral, precum si una legal, deoarece ele
sunt incluse n valorile religioase; li se d o legitimitate sacr. n evul mediu, se credea c
regii domnesc prin drept divin, iar legea n trile islamice este justificat prin Coran,
cartea sfnt a islamului.
Unii autori (RADCLIFFE BROWN) considera ca functia principala a religiei este
tocmai aceasta functie sociala:
cel mai adesea riturile religioase nu sunt reductoare de anxietate, ci dimpotriv,
generatoare de anxietate n jurul evenimentelor sociale importante, asigurnd astfel o
integrare sociala mai eficienta (SCHACHTER: anxietatea determin afilierea);
n consonanta, antropologia cultural indica faptul ca numeroase tabu-uri si prescriptii
religioase trebuie interpretate ca modalitati de adaptare a colectivittilor umane la
ecosistemul din care fac parte (obiceiuri alimentare etc.);
functia de sprijin psihologic: religia ofer multor oameni sprijinul afectiv si psihologic de
care au nevoie ca s supravietuiasc ntr-o lume complex si nesigur. Ea este deosebit de
utila n vremuri de criza, cum este moartea cuiva apropiat. Ea sugereaz un oarecare scop
n a muri si ofera un ansamblu de practici rituale pentru doliu
_ (priveghiul la crestini sau siva la evrei, de pild) care usureaz suferinta
supravietuitorilor.
Opus unui punct de vedere mentionat mai sus, aceast functie de reducere a anxiettii
(MALINOWSKI) se manifest n situatiile care depsesc posibilittile umane efective de
control.

B) Perspectiva conflictualist n abordarea religiei

Teoreticienii conflictului nu consider religia institutia sociala pozitiva descrisa de
functionalisti. Ei prezinta cteva caracteristici negative ale societatii care si au originea direct
n religie sau sunt aprate de ea:
religia ca opiu al poporului
Religia, sustin teoreticienii conflictului, sustine si legitimeaz sistemul existent. Ea
realizeaz aceasta prin abaterea atentiei celor oprimati de la problemele lor si de la orice
ncercare de a le rezolva. ntr-o expresie memorabil, Marx (1848) a numit religia opiului
poporului. El voia sa spuna ca, la fel ca opiul, religia i face pe oameni sa se simta bine, dar
le abate atentia de la existenta lor si de la actiunea necesar pentru a o schimba.
Teoreticienii conflictului consider religia un alt element n luptele pentru putere n
societate. Ea este folosita de cei de la putere att pentru a-si justifica pozitia, ct si pentru a
descuraja orice ncercare a celor fara putere sa-si schimbe situatia. Religia abate atentia de la
problemele si suferintele lumii prezente, promitnd recompense n viata de apoi;
religia si inegalitatea
Stabilitatea si coeziunea pe care religia le asigur sunt considerate, de teoreticienii
conflictului, exemple ale naturii sale distructive. Dect sa se mpace cu inegalitatile despre
care teoreticienii conflictului cred c exista n toate societatile moderne, oamenii constienti
social, cu simtul istoriei, ar trebui s lupte ca sa le elimine. Dar religia deseori asigura
legitimitatea morala pentru aceste inechitati, descurajnd schimbarea sociala. Regii domnesc
si si oprima poporul n virtutea unui drept divin si, astfel, sunt imuni fata de critica. Mai
general, conditiile economice existente, pe care Marx si teoreticienii conflictului le considera
fortele fundamentale n societate, influenteaza forma, directia si rolul religiei n societate.
Astfel spus, structura economica si sociala da forma sistemelor de idei si valori, inclusiv
religiei.
Religia, din perspectiva conflictului, este o forta conservatoare n lume. Ea deriva din
statu-quo si pstreaz ordinea sociala existent si descurajeaza schimbarea social.
Chiar astazi, multe dintre religii importante au rezistat, n diferite grade, la puterea si
autoritatea din ce n ce mai mari ale femeilor n ierarhiile lor;
religia si conflictul social
n societatile n care exista mai multe religii, n loc de una majora, probabilitatea ca
religia sa creeze dezbinare sociala si conflict dect sa promoveze coeziunea sociala este mai
mare. Irlanda de Nord si Pakistanul sunt exemple evidente. n cel de-al doilea caz, conflictul
ntre hindusi si musulmani a devenit att de acut, ca tara a trebuit s fie mpartita pe baza
religiei. n Irlanda de Nord, conflictul ntre catolici si protestanti pare fara sfrsit, asa cum
pare si conflictul ntre evrei si musulmani n Orientul Mijlociu.
n toate societatile, arata teoreticienii conflictului, religia produce conflict social.
Cruciadele i-au attat pe crestini mpotriva musulmanilor si au provocat nenumarate
distrugeri. Una dintre justificrile majore pentru colonizarea european a Africii, Asiei si
Americii de Sud a fost sa-i converteasca pe pagni, oameni care se nchinau la idoli sau la
multi zei.
Productiile sociale ale religiei
Organizarea social a religiei

Pe lng ansamblul de credinte si ritualuri, religia, ca si alte institutii sociale, are o

structura organizatorica ce ia diverse forme. Cele mai obisnuite patru forme de organizare
religioasa sunt:
a) Biserica
Biserica este o organizatie religioas stabila care este integrata bine n societate si care
pretinde ca este singura cale spre adevarul religios. Deseori, ea are o ierarhie de functionari
bine definita si o oarecare forma de organizare birocratica. Acesti functionari se ocupa de
ritualurile religioase relevante. Printre religiile lumii, romano-catolicismul, de pilda, are una
dintre cele mai ierarhice si birocratice structuri.
Bisericile tind s fie conservatoare. Deseori, ele accepta obiectivele majore ale
societatii si se opun schimbarii. Acest fapt este evident, de pilda, n opozitia Vaticanului,
sediul autoritatii Bisericii Catolice, fata de eliberarea teologiei, care si are originea n
ideologia marxista. Preotii latino-americani care subscriu la aceasta ideologie se dedica
promovarii salvarii spirituale, dar si ameliorarii conditiilor materiale ale saracilor, prin
schimbari economice si sociale.
b) Secta
n unele privinte, sectele se aseamna cu biserica. La fel ca biserica, sectele pretind
singura legitimitate pentru adevarul religios, dar ele nu se ncadreaza la fel de confortabil n
cultura majorittii. Ele tind s fie mici si exclusiviste, deseori resping normele si valorile
culturii dominante. Deseori, sectele se formeaz dup ce un mic numr de indivizi se
desprinde dintr-o biseric mai mare si mai bine constituit.
Sectele sunt organizate mai putin formal dect biserica. Conducerea este, deseori,
bazat pe charism, calitti personale extraordinare care atrag si tin adeptii. n timp ce
biserica tinde s se concentreze asupra ritualurilor formale, sectele pun accentul pe experienta
personal. Practicile religioase n cadrul sectelor deseori reprezint o form de schism
mpotriva vreunui aspect al culturii mai mari sau mpotriva bisericii mai traditionale. De pild,
anabaptistii reformei (miscarea din secolul al XVI-lea care a dus la instituirea
protestantismului) au negat validitatea botezului copiilor si au practicat botezul adultilor.
c) Confesiunea
O confesiune este o organizatie la fel ca biserica, n general integrat n societate, dar
nu pretinde legitimitate exclusiv pentru sistemul su de credinte. Acceptarea pluralismului n
religie este una dintre caracteristicile unei confesiuni. n general, confesiunile au un cler
constituit si prezint mai putin fervoare emotional n ritualurile lor religioase.
ntr-o oarecare msur, confesiunile ar putea fi considerate secte care au ajuns mai
mari si s-au adaptat ntr-o oarecare form la societate. Prezbiterianismul este o confesiune
calvinist condus de btrni numiti prezbiteri.
d) Cultul
Cultul este o form de organizare religioas care are o relatie antagonist cu societatea
nconjurtoare. Cultele, ca si sectele, deseori depind de o conducere charismatic. Ele deseori
tind s-si izoleze membrii de societatea mai mare, pe care o consider coruptoare.
Cultele ncearc s le ofere membrilor un stil de viat complet care, deseori, este cu
totul diferit de cel avut anterior intrrii n cult. Apartenenta la un cult deseori implic o
transformare personal considerabil. Drept consecint, ultimele dou decenii au fost
martorele unei ngrijorri considerabile n privinta cultelor si abilittii lor de a spla creierul
un termen popular pentru ceea ce sociologii numesc resocializare tinerilor si alienatilor.
Meditatia Transcedental (MT) o miscare condus de Maharishi Malesh Yogi, si Biserica

Unificrii a reverendului Sun Myung Moon (Moonies) sunt dou exemple de culte
contemporane.
Productiile sociale ale religiei
solidaritatea religioas;
riturile: pelerinajul, rugciunea, sacrificiul;
credintele (ideologia central)
Deosebit de important aici este interpretarea raportului stiint-credint:
imaginatia si magia (ca suport al credintelor) ocup tot terenul lsat liber de stiint si
tehnic;
orice progres al stiintei si tehnicii produce un recul al imaginatiei si magiei n
problema considerat si pentru persoanele implicate;
dogmele religioase sunt rationale (coerente si plauzibile), nestiintifice (nu pot fi
verificate experimental), mitologizabile (pot fi reperate n tot felul de mitologii)
(BAECHLER);
regulile de viat.
4. Elemente de antropologie ce stau la baza constituirii societatii romanesti
Psihologia popoarelor se configureaza prin intrepatrunderea factorilor fizici -rasa,
clima, configuratie geografica, si a celor istorico-sociali relatiile cu vecinii, situatia
geografica, institutiile politice, sociale si economice.
Rasa
Nemul romanesc nu apartine unei singure rase istorice se compune dintr-un amestec
nedefinit, haotic de rase multiple si felurite (in proportii diferite). Pastrand sirul cronologic,
fara a tine cont de proportii se pot desprinde urmatoarele elemente:
1. Primul fond etnic este stratul tracic, format din geto-dacii care au absorbit la venirea
lor elementele ramase intre Dunare si M-tii Carpati de la vechile populatii ale acestori
tari: scytii si agatirisi. [geto-dacii ar fi un trunchi despartit din marele trunchi de rase
germanice frati cu scandinavii, danezii, saxonii].
2. Pe acest fond etnic s-a altoit sangele si civilizatia latina. Sangele roman nu era nici el
limpede si nici curat, deoarece, Traian a adus din intreaga lume romana o multime de
oameni pentru a munci campul si pentru a reface orasele. Printer acestia se numarau
galii cautatori de aur, asiatici, egipteni etc, veniti din Galia, Iliria, Dalmatia, Asia
Minor, Italia. Toate aceste populatii vorbeau o limba comuna pentru a se putea
intelege, limba oficiala a Imperiului Roman, limba latina.
3. Ilirii au constituit cea mai mare proportie dintre aceste populatii. Ei veneau din
dreapta Dunarii, din Macedonia si Albania de astazi.
Dupa ce o parte din populatia coloniilor a fost retrasa din Dacia si Moesia, populatia ramasa sa contopit din nou. Aceste poulatii romanizate din mijlocul provinciei Dacice au fost din nou
imprastiate pe ambele maluri ale Dunarii o data cu navala hunilor, gotilor si avarilor.
4. In prima jumatate a secolului al IV-lea au venit si triburile slave impinse de valurile
navalitorilor. Ei veneau ca fugari, singuri si linistiti cu turme de oi si de boi, traind
alaturi de populatiile romanice, in M-tii Daciei (N.Iorga).
O data cu inaintarea lor spre Apusul Europei, avarii au coborat si spre capmiile sudice unde au
continuat procesul de cotropiri reciproce.
A.D.Xenopol a observat si afirmat ca elemental roman a fost mai puternic deznatiolizand
populatia slava.

5. La jumatatea secolului al VII-lea vin triburile bulgare denumite si barbare. O

ramura a lor se aseaza intre Nistru, Prut si Dunare. Cu timpul acestia vor trece pe
malul drept al Dunarii si se amesteca
cu populatia trco-germanica. Limba, moravurile si credinta le imprumuta de la slavi, care
aveau o cultura mult mai puternica.
La sfarsitul secolului al IX-lea, inceput de secol XI, pe teritoriul tarii noastre isi fac aparitia
triburile pecenege, ungurii si cumanii care au avut si ele destule influente.
6. In secolul al XII-lea isi fac aparitia hoardele salbatice ale tatarilor.Dintre toate
aceste cotropiri cele care au influentat populatia bastinasa au fost bulgarii, ungurii si
cumanii in Muntenia si Moldova timp de 200 de ani. Aceasta a fost evidentiata prin
studierea numelor localitatilor.
Timp de cateva veacuri, neamurile neolatine s-au limpezit si s-au separat de unguri care s-au
retras.
7. Din secolul al XIV-lea apar turcii si tulbura linistea stabilita de doua secole. La
sfarsitul secolului, Principatul Munteniei se supune turcilor, apoi Moldova, iar in
secolul XV si Transilvania. Influenta turcilor dureaza de la 1320 la 1880. Turcii nu au
avut o influenta covarsitoare asupra romanilor.
Dupa 1880, navalirile barbare inceteaza si fac loc navalirilor semi-civilizate, cele grecesti si
ruse.
8. Grecii moderni vin la sfarsitul secolului XIX, inceput de secol XX. Acestia sunt
negustori si se aseaza in special in orasele de la malul Marii Negre. Ne-au influentat
prin economia si religia lor. Veneau spre noi grecii lihniti de foame si inraiti de robia
si mizeria turceasca. (sec XV-XVII).
9. Rusii veneau pe urmele vechilor navaliri slave. S-au stabili mai ales in Moldova si
Basarabia.
10. La inceputul secolului XIX, apare o inraurire franceza prin plecarea la studii in
Franta la Paris a rinerilor intelectuali romani. Limba romana, gramatica si sintaxa
propozitiei s-au resimtit profound incercand sa imite limba franceza.
Un scriitor anonim francez spunea: Romanii au imprumutat moravurile si viciile
popoarelor care i-au guvernat sau protejat: ei au imprumutat de la greci lipsa lor de bunacredinta in afaceri;de la principii fanarioti amestecul lor de josnicie si de vanitate; de la rusi
desfraul lor; de la turci lenevia; polonezii i-au inzestrat cu divortul lor.
Izvoarele entice ale sufletului romanesc
Dacii. In constiinta (filosofia) poporului romanesc apare idea nemuririi (ca la toate
triburile de rasa tracica). Aceasta credinta a influentat viata morala si sufletul romanesc.
In lupte dacii erau de neinvins, erau foarte curajosi, nu se temeau de moarte; o doreau si
chiar o binecuvantau. Simteau dispret fata de viata (de aici decurge mandria pe care o aratau)
si preferau sa moara decat sa traiasca in rusine.
Cruzimea era o caracteristica a lor; a omora un dusman inseamna ai face un bine, de
aceea acesta trebuia chinuit pentru a simti pedeapsa.
Ascetism, preotii si calugarii nu se casatoreau, nu mancau carne Nirvana budista.
Putere de vointa si de a se stapani .
Minte active, agera, dispusa sa ia lectii de la dusmani si sa imite.
Popor razboinic urau munca campului, o considerau injositoare, preferand sa traiasca
din prada.
Si-au dezvoltat duplicitatea, viclenia, prefacatoria si dibacia de a insela.
Decebal era cunoscut ca un bun diplomat si strateg.

Romanii, popor de plugari soldati, aveau o fire violenta, vointa tenace, prevazatoare,
impulsive si stapana pe sine; masurati politic, spirit de ordine si disciplina de regularitate
statornica; distingea partea esentiala de cea neesentiala a lucrurilor; predilectie pentru ideile si
vederile universale, pentru ideile largi, pentru sinteze elocinte. Elocinta puterea de
convingere si spiritul batjocoritor al satirei.
Caracter egoist, hraparet, aspru, perfid, sentiment religios superficial redus la
implinirea formalitatilor exterioare, practice si lipsit de orice temelie mistica sau metafizica.
Ingaduitori cu toate religiile, nu cunosteau fanatismul si erau inclinati spre superstitii.
Slavii, popor de plugari si de pastori cu moravuri blande, pasnice, idilice, iubitori de dans,
cantec, libertate, anarhie. Sensibilitate impresionabila, nestatornicie, elasticitate ii ingradeau
de a reveni si de a se regasi. Ospitalieri, primitori, sociabili, inteligenta vioaie, simplista,
indrezneata; logica radicala inclinata spre absolut. Cultivau orice stiinta si arta, invatau
limbile popoarelor cu care veneau in contact. Se mladiau la
toate obiceiurile, puteau lua infatisarea si purtarea tarii in care traiau dar nu isi schimbau
fondul.
Au devenit ortodoxi, credeau in viata de dupa moarte, considerau moartea ca o calatorie
pentru o alta viata; credeau in fiinte nevazute care aduc boli contagioase atat omului cat si
animalelor.
Din toate aceste neamuri, psihologia romanilor s-a format ca o rasa occidentala cu
obiceiuri orientale.

III.Viata sociala
Teme:
1)Relatia individ-societate
2)Factorii vietii sociale (socializare,umanizare,educatie)
1)Relaia individ societate
Cum nu exista societate fara comunicare, asa nu exista nici personalitate, individ fara
interactiune cu mediul social. Intre individ si societate putem stabili o relatie sistemica, in care
personalitatea integrate in diverse subsisteme (structuri de activitati sociale care realizeaza
functii ale sistemului social, activitati economice, politice, de familie, culturale, etc.), este in
raport cu societatea, considerat sistem global, element in sistem, agentul actiunii sociale.
In cadrul acestei relatii, societatea formeaza, modeleaza individual si personalitatea
acestuia conform sistemului de norme si valori acceptate intr-un moment istoric dat, iar
personalitatea prin activitatea sa creatoare, optimizeaza societatea, perfectioneaza
mecanismele sistemului social, doar cand se impune, proiecteaza, creeaza noi structuri
sociale, adecvate sensului devenirii istorice. Societatea participa la modelarea personalitatii, a
comportamentului social, iar cand individual este activa, acest lucru se repercuteaza asupra sa
si totodata societatea asupra personalitatii individului in stare pasiva a acesuia.Suficient fiind
doar prezenta in acel mediu si apoi actiunea individului asupra mediului.
Trebuie admis si ca mediile inconjuratoare in care traieste individul sunt asa de
variate si de diversificate incat a intelege impactul pe care ele il pot avea asupra existentei
individului, nu este o sarcina la indemana oricui, aceasta pentru ca mediile inconjuratoare
diferite produc diferente sensibil nu numai intre societati, dar si in interiorul fiecareia dintre
aceste societati, dar si in interiorul fiecaruia dintre indivizii acestor societati.
2) Factorii vietii sociale(socializare,umanizare,educatia i rolul su n dezvoltarea
societii) :
a)Socializare
Proces psihosocial de transmitere, asimilare a unor atitudini, valori, conceptii, modele
de comportare specifice unui grup sau unei comunitti n vederea formrii adaptrii si
integrrii sociale a unei persoane.
Mecanismul fundamental al socializrii este nvtarea social.
Exist mai multe tipuri de socializare:
adaptativ si anticipativ;
asociativ si institutional;
pozitiv si negativ.
Procese corelate cu socializarea , desocializarea si resocializarea:
desocializarea este izolarea fizic si social a unei persoane, deprtarea ei de contextele
sau persoanele care i-au satisfcut necesittile de interactiune;
resocializarea se abandoneaz vechile norme si se nvat altele noi (ex: imigrantii,
puscriasii etc.).
Agentii socializrii:
familia;
scoala;
grupurile (de apartenent, de referint);
mijloacele de comunicare n mas.

b) Umanizarea. Umanizarea progresiva a omului primitiv i o intrare n posesie prin

cunoaterea de sine, a propriei fiine pe parcursul evoluiei vieii este determinat de
personalitatea individului. Personalitatea presupune, asadar,o bogata viata interioara
dezvoltata prin examene de contiin si bilanuri spirituale n vederea unei potenri si
nencetate creteri,se vorbete de o dezvoltare fr termen,dezvoltndu-se din copilrie i pn
n ultima zi a vieii.
Aceast mbogire si adncire treptat este nsi condiia specific a vieii spirituale
umane,care nu nseamna n timp o curb suitoare, ci ameninat cu destrmri i decderi pe
parcurs.
Personalitatea se formeaza, se cucereste, este ansamblul de dispozitii inascute
dobandite, formate si dezvoltate continuu sub influenta factorilor biologici si a experientelor
personale. Aceasta expresie a structurii sale psihice, este o dimensiune a omului ce
presupune existenta celorlalte dimensiuni, biologica si fiziologica.
Natura bio-psiho-sociala asigura unui individ buna adaptare la mediul natural si
social. O astfel de personalitate si o gandire emotionala dezvoltata il poate ajuta pe individ
sa se integreze mai usor in societatea sa , sa se socializeze, dar si sa se descurce in orice
situatie si orice ipostaza ceea ce duce la valorizarea , afirmarea sa.
Sensul actelor umane savarsite
la nivel
de individ nu
pot fi intelese in afara sistemului

de valori . Interesul individului pentru

cunoasterea valorilor , a modului in care ierarhizeaza acestea este puternic stimulat

de constientizarea influentei pe
care o are asupra
comportamentului sau . Trebuie precizat insa ca acele valori

care se convertesc

din valori declarate in valori traite devin parti constitutive ale comportamentului uman .
Functionalitatea valorilor consta in capacitatea pe
care o au
de a
ajuta individul sa rezolve probleme ale situatiilor tipice oferindu-i un complex
de

solutii
Participarea

codificate
.
la viata sociala a indivizilor implica folosirea de catre

acestia valorile ca pe niste instrumente . Producerea valorilor ca instrumente spirituale in

masura sa reglementeze raporturile individului cu ceilalti si prin aceasta sa guverneze propria
sa aliniere la limitele curiozitatii , propria sa stapanire
de sine , aceleasi in jurul
valorilor istorice constituite ale epocii. Umanizarea individului prin valori reprezinta o
modalitate a existentei si totodata a opozitiei dinamice dintre indivizi si societate . Rupt
de mediul valorilor omul nu se realizeaza ca om si ramane in stadiul
de animalitate .
Valoarea exprima umanizarea progresiva a omului . Istoria a confirmat ca
comportamentul omului , atat
la nivel
de individ , cat si
la nivel

de colectivitate , universul social creste neincetat

exprimand
tot
mai
mult
interiorizarea
necesitatii
naturale
.
Intre nevoie si actiune se interpune valoarea . Necesitatea circumscrie individului granitele
intre
care el urmeaza sa se integreze social , iar valoarea ii serveste ca mijloc ,
ca instrument pentru realizarea acestei integrari .
Infaptuirea procesului
de socializare a individului uman are loc prin
intermediul valorilor . Datorita valorilor, omul invata sa se desprinda
prezentul imediat , sa memoreze experienta colectiva a grupului din

de
care face

parte
,
sa
anticipeze
,
sa-si
dea
valoare
creatiilor
sale
.
Valorile au valoare deosebita pentru dezvoltarea relatiilor interumane , realizand puncte
de legatura intre membrii societatii .
4. Educaia i rolul su n dezvoltarea soc ietii
Prin educatie se urmareste formarea unei personalitati in concordanta cu cerintele
obiective ale societatii, dar si ale individului. Ca orice fenomen social, educatia are in mod
implicit si un caracter istoric. Ea a aparut odata cu societatea, evolueaza si se schimba in
functie
de
transformarile
ce
se
produc
in
cadrul
societatii.
In trecut, educatia se referea doar la o etapa din viata omului, fapt datorat ritmului lent de
dezvoltare a societatii. Dar, chiar si in aceste conditii, marile personalitati ale omenirii, au
insistat pe ideea ca educatia este necesar sa se exercite asupra individului, pe tot parcursul
vietii sale. Deci, educatia permanenta devine o necesitate a societatii contemporane,
reprezentand un principiu teoretic si actional care incearca sa ordoneze o realitate specifica
secolului nostru.
Cel mai important criteriu care impune si justifica educatia permanenta este factorul social
schitat de accelerarea schimbarilor, dinamismului, mobilitatea profesiilor, evolutia stiintelor,
sporirea timpului liber, criza modelelor relationale si de viata, precum si de cresterea gradului
de democratizare a vietii sociale. Mai nou, necesitatea educatiei este impusa si de o serie de
factori individuali cum ar fi necesitatea integrarii dinamice a omului in societate, nivelul
crescut al aspiratiilor individuale, sentimentul demnitatii personale, nevoia de incredere in
viitor si in progres. Scopul fundamental al educatiei permanente este de a mentine si de a
imbunatati
calitatea
vietii
si
progresul.
Asadar, educatia ca proces de modelare a personalitatii, realizat de familie, scoala,
societate are ca scop pregatirea educatului pentru educatie.
Autoeducatia evidentieaza faptul ca omul nu reprezinta un produs inert al unor forte
externe sau interne. Fiinta umana este in mare masura rezultatul vointei proprii. Pregatirea
pentru educatie se realizeaza prin intreg procesul educational.
Educatia este o functie esentiala si permanenta a societatii in doua ipostaze: de
institutie a ereditatii sociale a culturii si civilizatiei si de instrument de actiune pentru
formarea omului. In sens social-istoric educatia este procesul de transmitere si asimilare a
experientei -economice, politice,religioase,filosofice,artistice,stiintifice si tehnice de la
inaintasi la urmasi.
Educatia este procesul de ridicare a individului din stare de natura biologica la cea culturala.
Din ins biologic cu predispozitii normale cognitive, afective, si volitive, in mediul social si
prin el, individul devine o fiinta culturala,asimiland cultura si in situatii de exceptie, creand-o.
Din punct de vedere psihologic, psihogenetic, educatia este procesul de formare a omului ca
personalitate in plan cognitiv ,afectiv-motivational,volitiv, aptitudinal, atitudinal. Structura

psihica a personalitatii se construieste pe fundamentul eredo-nativ al fiintei biologice, in

cadrul relatiei educationale prin continutul cultural al experientei adultului-parinte, invatator,
profesor. Educatia in acest caz este instrumentul formarii individului ca personalitate.
Educaia este fenomenul social complex privit in trei dimensiuni:
-activitate constienta a subiectului educatiei (educator) de stimulare, indrumare, formare a
obiectului educatiei (educat);
-proces de formare a omului pentru integrarea activa in societate, proces de formare
intelectuala, morala, profesionala, fizica, estetica;
-rezultat prin preluarea selectiva a actiunilor informationale si includerea in structuri
comportamentele proprii de cunoastere si actiune.
Toate influentele si actiunile educative care intervin in viata individului, in mod organizat
si structurat (in conformitate cu anumite norme generale si pedagogice,desfasurate intr-un
cadru institutionalizat) sau,dimpotriva, in mod spontan (intamplaror,difuz,neoficial) sunt
reunite sub denumirea de forme ale educatiei.
In functie de gradul de organizare si de oficializare, al formelor educatiei, putem delimita
trei mari categorii:
-educatia formala(oficiala);
-educatia non-formala(extrascolara);
-educatia informala(spontana).
Suportul psihologic al relatiei educationale este trebuinta de a comunica. Se comunica nu
numai cunostinte, informatii ci si atitudini, sentimente si convingeri. Se comunica prin cuvant,
gest, mimica, prin intreaga conduita.
Clasificarea formelor educatiei angajeaza doua categorii de criterii valorice:
a) Criteriul proiectarii care delimiteaza intre formele educatiei institutionalizate (care au in
vedere realizarea unor finalitati specifice,intr-un cadru institutionalizat) -educatia
formala si nonformala ;
b) Si forma educatiei neinstutionalizata (realizata implicit, fara obiective specifice
institutionalizate) -educatia informala (educatia realizata doar pe baza unor influente
implicite) .
b) Criteriul organizarii conform caruia diferentiem educatia realizata pe baza unor actiuni
explicite si influente implicite :
-educatia formal- este dup Philip Coombs:sistemul educational structurat ierarhic si gradat
cronologic, pornind de la scoala primara si pana la universitate, care include, in plus fata de
studii academice, o varietate de programe de specializare si institutii de pregatire profesionala
si tehnica cu activitate full-time;
-educaia nonformal este dup J.Kleis : orice activitate educationala,intentionata si
sistematica, desfasurata de obicei in afara scolii traditionale, al carui continut este adaptat
nevoilor individului si situatiilor speciale, in scopul maximalizarii problemelor cu care se
confrunta acesta in sistemul formal (stresul notarii in catalog, disciplina impusa, efectuarea
temelor etc.)
-educatia informal - se refera la experientele zilnice ce nu sunt planificate sau organizate si
conduc catre o invatare informala. Cand aceste experiente sunt interpretate de catre cei mai
in varsta sau de catre membrii comunitatii ele se constituie in educatie informala. Educatia
informala este procesul care se intinde pe toata durata vietii,prin care individul dobandeste
informatii,isi formeaza priceperi si deprinderi, isi structureaza convingerile si atitudinile, se
dezvolta, prin intermediul experientelor cotidiene.
Functia fundamentala a educatiei este aceea de a vehicula, selecta, actualiza si valorifica
experienta sociala in vederea asigurarii unei integrari eficiente si rapide a individului in
societate si, prin aceasta, in vederea crearii premiselor autodeterminarii individului ca factor

de progres social. Prin educatie, in principal, omul trece de la stare de existenta pur
biologica la aceea de existenta sociala. Daca omul ar fi la nastere inzestrat prin ereditare, cu
posibilitatile adultului, nu ar exista educatie. In ceea ce priveste procesul devenirii omului ca
fiinta sociala nu este nici o deosebire intre copil nascut intr-o mare metropola si cel nascut
intr-un trib primitiv, intrucat amandoi trebuie sa invete totul. O parte a invataturii este
rezultatul contractului spontan al omului cu diferite aspecte ale vietii sociale, dar cea mai
consistenta parte a invataturii se acumuleaza prin instruire, prin forme organizate si
sistematice.
Piaget considera ca scoala trebuie sa fie conceputa ca un centru de activitati reale, practice,
desfasurate in comun, in asa fel ca inteligenta logica sa se formeze in functie de actiunea si de
schimbarile sociale.
Educatia reprezinta, astfel, activitatea psihosociala cu functie generala de formaredezvoltare permanenta a personalitatii umane pentru integrarea sociala optima, angajata
conform finalitatilor asumate, la nivel de sistem si de proces, proiectate, realizate si dezvoltate
prin actiuni specifice avand ca structura de baza corelatia subiect (educator)
obiect(educat),intr-un context deschis,(auto) perfectibil.
Cap.II Identificarea elementelor de

sociologie a colectivitatilor

I. Elemente de sociologie a colectivitatii

Teme:
1. Forme de asociere, colectivitati umane
2. Grupurile sociale
3. Mobilitatate sociala, dimensiunile verticale si orizontale; procesul
de integrare sociala si reintegrare
1.Forme de asociere :colectivitati umane
Sodalitate, sociabilitate, socialitate
Valenta umana de a se asocia cu semenii a fost conceptualizata n mai multe moduri
(Baechler):
sodalitate capacitatea umana de a ntemeia grupuri, definite ca unitati de activitate
(cupluri, familii, echipe etc.);
sociabilitate (termenul sociabil este cunoscut din 1522) capacitatea umana de a
forma retele prin care unitatile de activitate transmit informatii ce le exprima interesele,
opiniile etc.(bresla);
socialitate capacitatea umana de a mentine mpreuna grupurile si retelele, de a le
asigura coerenta si coeziunea ce le constituie n societati.
Sociabilitatea este un concept central al sociologiei, fiind considerata premisa
constitutiva a societatii si este explicata n doua moduri:
consecinta a naturii umane (instinct social);
un produs al ratiunii, o norma sau o valoare sociala.
2. Grupurile sociale

Grupul social este important n sociologie. Punctul de vedere individualist nu este

productiv; viata sociala apare n esenta ca fiind mai degraba opera unor grupuri dect a
indivizilor considerati ca atare.
Schimbarile sociale sunt produse de grupuri, state, clase, natiuni, multimi.
Sociologia trebuie sa raspunda la intrebarile: Ce sunt grupurile?, Prin ce se
deosebesc ntre ele!, Ce functii au?
Grupul social reprezinta un ansamblu de persoane caracterizat de o anumita
structura si cu o cultura specifica, rezultat din relatiile si procesele psiho-sociale dezvoltate
n cadrul sau.
Grupurile sociale sunt unitati, ansambluri de indivizi conditionate social-istoric reunite
prin anumite relatii si activitati.
Studiul sistematic din punct de vedere sociologic al grupului social a fost dezvoltat
de Scoala de la Chicago (Thomas, Park, Mead) care consider grupul ca faptul social primar.
Pentru a sublinia ideea de dezvoltare a grupului si procesele din interiorul sau, Lewin dezvolta
ideea dinamicii de grup.
Clasificare grupurilor se poate face dup mai multe criterii:
1. dupa tipul de relatii:
grupuri primare (face-to-face) relatii directe ntre membri;
grupuri secundare (Cooley);
2. dupa normalitate:
grupuri formale (oficiale, institutionalizate);
grupuri informale (neoficiale);
3. dup apartenenta:
grupuri de apartenenta (Hyman, Merton);
grupuri de referinta (grupurile din care individul ar dori/doreste sa faca parte; aceste
grupuri au mai multe functii: normativa, comparativa, publica).
Tipuri de grupuri
Cuplul. Este cel mai mic grup posibil si existenta sa trebuie corelata cu cteva
caracteristici recente alte atitudinilor fata de casatorie:
coabitarea acceptarea de a alcatui un cuplu fara ritul social al casatoriei;
instabilitatea relatiilor premaritale si maritale;
ntrzierea pronuntata a vrstei de casatorie;
celibatul; explicat prin mai multi factori din care principalul pare a fi conceptia
partenerilor de a-si asigura conditiile pentru urmarirea/atingerea obiectivelor proprii.
Grupul mic.
de la 2 la 30-40 chiar 70-80 indivizi;
momentul decisiv al aparitiei grupului mic l reprezinta activitatea de munca, dar si
criterii afective, preferentiale;
din numarul de membri rezulta anumite caracteristici:
relatii complexe
relatii de comunicare
relatii de simpatie, de afinitate
structuri de dominare
coeziunea de grup masura n care grupul este unit, dispune de unitate; coeziunea:

are un sens valoric

factor temporal se realizeaza n timp
dinamica specifica a statutelor si rolurilor
Ca efect al coeziunii si dinamicii de grup apare climatul de grup(atmosfera)

Coeziunea + climatul factori ai productivittii grupului.

Grupul mare (grupul secundar)
Grupul secundar const din dou sau mai multe persoane implicate ntr-o relatie
impersonal si au un scop practic specific. Oamenii coopereaz cu alti semeni pentru
realizarea unui scop. Spre deosebire de grupul primar, relatia dintre membrii grupului
secundar este un mijloc pentru atingerea unui tel. Exemple de grupuri secundare: corporatiile,
scolile, unitatile de munca, unitatile militare, comunitatile etnice si nationale.
Prin natura lor, grupurile secundare se manifesta ca medii sociale n care indivizii se
produc ca actori sociali.
Relatiile interumane se stabilesc n temeiul unor regulamente pe care, fie ca le accepta
sau nu, individul trebuie sa le respecte. Numai astfel insul integrat ntr-un grup secundar este
acceptat ca membru si poate sa realizeze scopurile sale. Mai mult, n acest tip de grup,
oamenii se reunesc dincolo de diferentele ce-i marcheaza, pentru ca nu au alta cale de
nfaptuire a intereselor lor. Ilustrativ este n acest sens grupul secundar specific unitatilor de
munca. ntr-o uzina lucreaza indivizi ce urmaresc, prin interactiunea lor, motivatia si
satisfactia date de exercitarea unei ocupatii sau obtinerea unui cstig, prestigiu profesional etc.
Daca grupul primar ramne prioritar n socializarea primara a individului, initiindu-l si
introducndu-l n mecanismele vietii de grup si ale vietii sociale, grupul secundar are rol
esential n afirmarea social si profesionala a individului. n grupurile secundare individual
fiinteaza ca realitate social. Grupul primar actioneaza pentru insul concret, iar grupul
secundar activeaza individual prin statusurile sale. De pilda, n grupul primar poti fi prieten,
conditie suficienta. n grupul secundar existi cu precadere printr-un status social, profesional,
cultural, religios etc.
Diferentele ntre grupul primar si cel secundar sunt prezentate mai jos (dup James W.
Vander Zanden, 1988, p.110).
Caracteristicile grupurilor
primare
- numar mic de persoane
- implicarea ntregii individualitati
- relatie personala
- interactiune continua
- durata lunga
- asteptari informale
- constrngeri impuse informal
- legaturi expresive
Grupul de presiune

Caracteristicile
secundare

grupurilor

- numar mare de persoane

- implicarea unor segmente ale vietii
unei persoane
- relatie impersonala
- interactiune sporadica
- durata scurta
- asteptari formale
- constrngeri impuse formal
- legaturi instrumentale

Grupul de presiune este constituit dintr-un numar de persoane cu anumite interese si

directii comune de actiune si care urmaresc atingerea unor scopuri sociale sau politice n mod
declarat sau ascuns. Aceste grupuri pot actiona agresiv sau opresiv, cu mijloace deschise,
controlabile, ex: sindicatele, sau dimpotriva, ele pot fi formale sau informale. Una din
modalitatile de actiune: lobby presiune pentru a obtine o influenta sociala sau politica. n
principiu grupurile de presiune urmaresc sa-si amplifice la maximum influenta asupra
centrelor de decizie.
3. Mobilitatate sociala, dimensiunile verticale si orizontale; procesul de integrare sociala
si reintegrare
A.Definitie si clasificare
Miscarea indivizilor n cadrul unei structuri sociale si accesul la ocuparea unor pozitii
corespunzatoare calitatilor si mijloacelor de care dispun (studii, bunuri materiale, putere
politic etc.) reprezinta procesul de mobilitate sociala (concept introdus de P.SOROKIN,
1927).
Exista mai multe tipuri de mobilitate sociala, corespunzatoare criteriilor utilizate
pentru clasificare si polimorfismului fenomenului.
Astfel, n functie de sensul miscarii, distingem mobilitatea orizontala, adica
deplasarea de la un status (pozitie) la un alt status, de acelasi nivel (salarial, de prestigiu etc.)
si mobilitatea verticala trecerea indivizilor de la un status social la altul, n sens ascendent
sau descendent.
Mobilitatea verticala poate sa apara sub doua forme speciale: ca schimbare de status
n raport cu cel al parintilor, denumita mobilitate intergenerationala si ca schimbare de status
n raport cu pozitiile anterioare ocupate de aceeasi persoana, viznd cariera unui individ,
denumita mobilitate intragenerationala sau de cariera.
Cu ct evolutia sistemului social determina extensia unor statusuri, aparitia altora noi si cu ct
facultatile indivizilor sau sistemul de promovare sociala contribuie la ridicarea, stagnarea sau
decaderea n status, cu att mobilitatea inter si intragenerationala este mai puternica si exercita
efecte sociale favorabile sau nefavorabile asupra indivizilor si societatii, ceea ce capata o
importanta deosebita n procesul schimbarii generale, n progresul social..
Un loc important l ocupa n cadrul procesului de mobilitate sociala si mobilitatea
ocupationala, deoarece prin trecerea la profesii de calificare tot mai nalta, cu importanta
sociala, se realizeaza ascensiunea pe plan social. Se obtin salarii mai mari, prestanta si
prestigiu mai nalte, apreciere sociala si economica deosebite. Este calea prin care se
realizeaza o schimbare importanta n stratificarea sociala n societatile avansate.
ntelegerea acestui proces este importanta att pentru cunoasterea factorilor care pot
influenta mobilitatea sociala, ct si pentru realizarea unor modele care sa faciliteze producerea
sa n sensul n care poate fi util progresului social.
Desfsurarea mobilitatii implica nsa si fenomene care preced procesul n sine, cum ar
fi: mobilitatea spatiala, geografica sau teritoriala cuprinznd migratia cu obiectiv
profesional de la sat la oras sau invers, cu schimbarea profesiei si a altor conditii de viata, cu
acces la valori sociale noi etc. De asemenea, avem n vedere chiar si miscarea navetista ca
preludiu al mobilitatii sociale si chiar alte fenomene care i premerg si o favorizeaza.
Factori ai mobilittii
Factori structurali sau de macronivel:
dezvoltarea economica
diversificarea structurilor ocupationale n societate
Factori de micronivel

vointa indivizilor, aspiratii. Dezvoltarea economic, diversificarea structurilor

ocupationale, precum si alti factori determin schimbari si la nivel psihoindividual.
Sistemele motivationale ale indivizilor sunt conditionate social-istoric, dupa cum
procesele de dezvoltare economica/tehnologica sunt si procese de creare a unor noi
aptitudini. n consecinta, si nivelele aspirationale ale indivizilor se schimba. un alt
factor de micronivel: pozitia familiei n ierarhiile de prestigiu/sociale. Acest factor se
afl ntr-o strns legtur cu:
educatia. Opiniile specialistilor sunt mpartite:
- scoala (educatia) reprezint un instrument de reproductie sociala, de perpetuare a
structurilor existente;
n acest sens, paradoxul lui Anderson arat faptul c a transmite fiului o diplom mai
ridicat nu i asigur acestuia o pozitie superioar n societate, dup cum obtinerea unei
diplome inferioare nu conduce automat la o pozitie inferioar;
o conditie necesar desi nu suficient pentru mobilitatea ascendent rezid ns n
nivelul de instruire.
Evolutia mobilittii
Analiza studiilor privind mobilitatea duce la cteva concluzii interesante:
exist o foarte puternic mobilitate de la o generatie la alta;
mobilitatea ascendent este mai puternic dect cea descendent;
totusi, mobilitatea ascendent are o evolutie curbilinie: marcheaz o crestere n perioada
1930-1955, dup care o scdere semnificativ;
exist o corelatie medie ntre originea social si destinul fiului:
a crescut mobilitatea la agricultori si la nivelele superioare ale salariatilor;
ereditatea meseriei rmne puternic la functionari si muncitori;
mobilitatea descendent este mai accentuat la comercianti etc.
Efectele sociale ale mobilittii

efect pozitiv: ncadrarea pozitiilor din societate cu oameni valorosi;

efctele negative:
cresterea asteptrilor de ascensiune peste nivelul posibilittilor si, consecutiv, aparitia unor
stri de frustratie, deziluzie, nstrinare; la cei cu mobilitate descendent: panic, umilint
etc

II. Familia ca grup social (Grupul familial)

Teme :
1. Interpretarea sociologica a familiei
1. Tipologii ale familiei
2. Familia n societate
3. Funcii ale familiei
1. Interpretarea sociologica a familiei
Familia este grupul cel mai important dintre toate grupurile sociale deoarece ea
influienteaza si modeleaza persoana umana. Unii merg chiar mai departe si sustin ca actiunea
ei asupra persoanei e atat de mare , incat ea egaleaza actiunea celorlalte grupuri sociale.
Transformarea individului in persoana adica in individ cu status social este intai de toate
opera familiei.
Sunt doua cauze care explica aceasta influenta a familiei asupra persoanei: una este legata de
faptul ca actiunea familiei se exercita mai de timpuriu iar a doua ca multa vreme familia e
calea prin care se canalizeaza oricare alta actiune de socializare ,ea fiind identica cu intreaga
lume sociala a copilului.
Termenul de familie provine din latinescul famulus, care n sens larg semnific
supus, asculttor, iar n sens restrns,

slug, slujitor. Dicionarul de sociologie

menioneaz 2 sensuri ale termenului de familie:

Familia = un grup social al crei membrii sunt legai prin raporturi de vrst, cstorie,
sau adopie, care triesc mpreun i coopereaz sub aspect economic i au grij de
copii.
Familia, n sens, restrns desemneaz cuplul cstorit i copiii lor.
Familia este vazut drept o form de comunitate uman ntemeiat prin cstorie, care
unete pe soi i pe descendenii lor prin relaii strnse de ordin biologic, economic, psihologic
i spiritual.
Familia este o form de comunitate uman, un grup primar cu toate caracteristicile lui,
dar care se deosebete de celelalte grupuri primare prin cteva note specifice:
unete membrii prin relaii de cstorie, consangvinitate sau adopie;

 membrii unei familii triesc mpreun (de regul), alctuiesc un singur menaj;
desfoar o activitate economic comun;
membrii sunt legai prin anumite relaii de ordin biologic, spiritual i ideologic,
meninnd i perpetund cultura societii date;
i acord sprijin emoional-afectiv, nteracionnd n cadrul rolurilor de so-soie,
mam-fiu.
Acest grup se ntemeiaz pe anumite reguli, prevzute n acte oficiale, n condiiile statului i
a dreptului.
2. Tipologii ale familiei
1. n raport cu gradul de cuprindere al sistemului familial, exiast:
familia nuclear (familia simpl) alctuit dintr-o singur pereche marital i
urmaiilor, care locuiesc i gospodresc mpreun. n familiile nucleare incompete se
stabilesc diade: so-soie, tat-copil, mam-copil;
familia extins, lrgit este tipul de familie ce cuprinde pe lng nucleul familial i
alte rude i generaii, constituite din cuplul conjugal i copiii lor la care se pot aduga:
prinii soului i /sau soiei, bunicii acestora, fraii i surorile soului i/sau soiei,
copiii lor, unchi, mtui ai cuplului. De regul, n familia lrgit triesc trei generaii.
Exist familia extins propriu-zis, familia liniar i familia tulpin.
3. Familia in societate
Familia care reprezinta un bun mediu educativ
Familia trebuie sa fie un colectiv sanatos, adica in componenta sa sa existe toti
membrii care alcatuiesc in mod normal un asemenea colectiv (doi parinti), intre acestia sa fie
relatii de intelegere, respect, intrajutorare, sa traiasca in deplina armonie, sa duca o viata
cinstita, onesta. Opiniile celor doi parinti referitoare la copil trebuie sa fie convergente iar
parintii trebuie sa fie un bun exemplu, avand in vedere cat de puternic este spiritul de imitatie
la copii. In comparatie cu familia cu un singur copil, familia cu mai multi copii reprezinta un
mediu educativ mai bun. Parintii trebuie sa aiba o autoritate asupra copilului. Aceasta
autoritate nu trebuie obtinuta cu ajutorul pedepselor sau a violentei si nici printr-un exces de
bunatate si satisfacerea oricarei dorinte. "Adevarata autoritate deriva din exigenta parintilor
fata de comportarea copiilor, imbinata cu respectul fata de acestia". Copilul trebuie sa simta
iubirea pe care parintii i-o poarta, dar este necesar sa stie ca nu-i vor ingadui orice capriciu.
"Dragostea este astfel nu numai cheagul familiei, ci si calea cea mai eficienta a educatiei, dar
numai daca ea e potrivita si cu masura".

Nu in ultimul rand, "pentru a fi un bun mediu educativ, familia trebuie sa aiba o situatie
economica apta sa satisfaca trebuintele de prim ordin ale membrilor sai".
A educa un copil nu este un lucru atat de usor.
Familia contribuie si la educatia estetica a copilului. Parintii sunt cei care realizeaza contactul
copilului cu frumusetile naturii (culorile si mirosul florilor, cantecul pasarilor, verdele
campului etc.), cu viata sociala (traditii, obiceiuri stravechi etc.). Mijloacele mass-media si in
mod special televiziunea exercita o influenta puternica asupra educatiei estetice. Nu se poate
vorbi despre o influenta strict pozitiva sau strict negativa; pe de o parte exista numeroase
emisiuni culturale, de imbogatire a cunostintelor, dar pe de alta parte sunt difuzate numeroase
programe care pot deforma imaginatia inocenta a copiilor intr-un sens negativ.
Familia care nu reprezinta un bun mediu educativ
a) Familia descompusa - familia care ramane descompusa in urma unui divort sau a
unui deces, nu este un mediu educativ ideal. Dar totusi conditia de viata a copilului
orfan de un parinte depinde foarte mult de puterea de dragoste a celui ramas, care
poate compensa dragostea celui disparut. In trecut divortul era extrem de daunator
pentru copii. Cercetarile actuale par sa indice ca copiii se simt mai bine daca parintii
nefericiti divorteaza decat daca stau impreuna intr-o atmosfera de furie, amaraciune,
violenta
si
ura.
b) Familia reconstituita - Recasatorirea creeaza o familie reconstituita sau combinata
formata din doi parinti, din care cel putin unul aduce in aceasta unitate familiala noua
unul sau mai multi copii dintr-o casatorie anterioara.
c) Violenta in familie este un fenomen ce ia amploare. Maltratarea partenerului si a copiilor
are loc in toate clasele sociale, dar posibilitatea maltratarii creste o data cu problemele
financiare.
d) Alte cazuri in care familia nu este un bun mediu educativ:
- Certurile si neintelegerile dintre parinti au efecte traumatizante asupra copiilor.
- Divergentele dintre parinti cu privire la masurile educative au urmari negative asupra
educatiei.
- Daca parintii mint, fura, injura, sunt necinstiti, in cele mai multe cazuri copilul va imita
comportamentul
acestora.
Forme familiale alternative
Astfel, familia nucleara, caracteristica perioadei anterioare, a trecut la modele familiale
alternative. Sexualitatea, casatoria si copiii tind sa fie realitati distincte, fragmentare, fara
legatura intre ele. Familia nu mai este o institutie fundamentala pentru supravietuirea
individului si reproducerea societatii. Aceasta functie a fost preluata de alte institutii si grupuri
sociale.
Rolul social al familiei, functiile ei sociale, importanta ei pentru functionarea societatii se
estompeaza continuu (Georgeta Ghebrea, Regim social-politic si viata privata).
Dintr-un alt aspect, relatiile sexuale inainte de casatorie nu mai constituie un tabu, ci o
realitate generalizata ale carei consecinte nu s-au lasat prea mult asteptate: nasterile sunt in
scadere datorita utilizarii pe scara larga a contraceptiei moderne, tinerii isi amana tot mai mult
data casatoriei sau renunta definitiv la aceasta practicand un celibat cu tendinte libertine.
Casatoria nu mai reprezinta debutul constituirii uniunilor conjugale si, prin aceasta, debutul
procrearii. Paralel cu scaderea ratei nuptialitatii, creste varsta la prima casatorie, atat pentru

femei cat si pentru barbati. Multe tinere prefera sa aiba copii fara a se casatori, nici cu tatal
copilului, nici cu altcineva iar in familia nucleara moderna copiii devin o sarcina suplimentara
prin costul ntretinerii si educarii lor.

4. Funciile familiei din perspectiva sociologica

Cat de importanta este cresterea copilului, dar si evolutia adultului, intr-o familie
completa, care sa contracareze dezechilibrele venite din mediul extern, este subliniat
amanuntit in lucrarile de sociologie. Potrivit cercetatorilor din acest domeniu, familia
constituie cadrul de realizare al sociabilitatii, premisa deprinderii normelor deziderabile, a
modelelor de conduita asteptate. In cadrul familiei, individul stabileste primele contacte a
perceperii notiunilor de responsabilitate si rationalitate, primele confruntari cu situatii
supuse interdictiilor si evaluarii normelor si idealurilor cadrului social extins.
Din aceeasi perspectiva, se stabilesc patru situatii specifice de realizare a functiei de
socializare a familiei. Pe primul plan sunt plasate situatiile de educatie morala, care au la baza
relatiile de autoritate, prin intermediul carora i se fundamenteaza copilului regulile morale.
Urmeaza apoi situatiile de invatare cognitiva, prin care copilul deprinde sistemul de
cunostinte, atitudini, deprinderi necesare convietuirii in societate si situatiile angajand
inventia si imaginatia, prin care se dezvolta capacitatile creatoare si gandirea participativa. Nu
in ultimul rand se au in vedere situatiile de comunicare psihologica care dezvolta activitatea
specific umana, cu un rol deosebit de important in echilibrul moral si psihologic al
individului.