Sunteți pe pagina 1din 1

Heidegger l parafrazeaz pe Nietzsche i subliniaz faptul c fiecare dintre noi are un

col al lui n care st i noi nu putem vedea dincolo de acea perspectiv, ns Nietzsche
susine de asemenea c exist un punct de vedere transcendent, adic acel punct de
vedere lipsit de puncte de vedere. Dar cum poate decide Nietzsche ntre cele dou?
Fie considerm posibil excluderea fiecrei umanizri, caz n care trebuie s existe un
punct de vedere liber de alte perspective, fie esena fiinei umane este dezvluit printr-un
punct de vedere stabil, caz n care o concepie obiectiv despre lumea ca ntreg trebuie s
fie respins. Cum decide, aadar, Nietzsche ntre cele dou? Ei, bine, se decide pentru
ambele.1
Acesta este, bineneles, dualismul pe care l-am menionat anterior. Heidegger admite
posibilitatea existenei unei perspective transcendente perspectiva numit anterior
cosmologic. Pentru a lmuri dac i cum funcioneaz acest dualism asumat n filosofia
lui Nietzsche, Heidegger introduce problema libertii versus determinism pe care o voi
rezuma succind. Aceast problem are legtur direct cu doctrina eternei rentoarceri:
dac un eveniment n fiecare existen nu este dect o repetiie a unui ciclu anterior de
evenimente, atunci totul este determinat, chiar i actele individuale ale voinei. Atunci,
dac interpretm doctrina eternei rentoarceri literal, nseamn c nu exist niciun
Supraom, ns Nietzsche nu ar fi vrut ca doctrina eternei rentoarceri s fie interpretat ca
absolut determinism. Chiar Heidegger prsete aceast presupoziie cnd ncearc s
formuleze o concluzie la adresa doctrinei eternei rentoarceri ca ntreg, pare c e o
modalitate sinuoas de a abandona discuia, cci afirm unitatea intrinsec dintre cei trei
poli care constituie forma doctrinei: eternal rentoarcere, voina de putere i reevaluarea
tuturor valorilor (nihilism). Coerena filosofiei lui Nietzsche este inteligibil doar dac
nelegem noiunea de etern rentoarcere n mod dialectic, ca ncercare de a construi un
pod ntre dou perspective ireconciliabile de via i cosmologie.2

1
2

Ibidem, p. 95
Ibidem, pp. 96-97