Sunteți pe pagina 1din 5

Diego Velasquez

Fabula lui Arachne

Diego Velasquez (1599-1660), a fost un foarte apreciat pictor spaniol de


secol al XVII-lea, care a castigat admiratia atat a altor mari artisti ai spatiului iberic
al epocii, cat si a regelui Philip al IV-lea, in slujba caruia a lucrat pentru cea mai
mare parte din viata sa, insa faima sa il precedase dincolo se granitele spatiului
peninsular.
Arta baroca, isi trage radacinile din neregulat-ul pe care il desemneaza,
in mod figurative vorbind impotriva regulilor. Isi primeste numele in secolul al
XVIII-lea, si este la originea ai o arta catolica, care este prin aceasta, in sinea ei, o
arta controlata apartinand insa strategiei Contrareformei, adica raspunsului Papei
impotriva lui Luther. Se incearca implicit prin aceasta forma de expresie, arta,
recastigarea in gratiile Bisericii Catolice (si deci sub impluenta papei) , pe aceia care
apelasera la alternative protestantista. Cum Biserica ducea o lupta acerba pentru
recastigarea complete a puterii si a supusilor, arta reprezenta o forma subliminala,
discreta de manipulare in vreme ce cu acelasi scop, functiona incepand cu 1534,
Orinul Iezuit, de aceasta data cu interventii mai directe in viata sociala, in serviciul
direct al Papei si impotriva lui Luther.
Frumusetea artei ce se naste in aceasta perioada de tumult si necesitate,
este portretizata in capodopere de prestigiul, ale unor artisti nepieritori precum
Cravaggio, Rembrandt, Rubens, Velasquez s altii. Expresie a regulilor pe care le
stabileste pentru sine, barocul pune in scena o folosire cu character dramatic a
luminii si umbrelor, care nu mai servesc doar pentru modelarea volumelor ci si
pentru a intensifica expresivitatea unei lucrari picturale, dinamismul redat prin
asocierea dintre miscare si repaos, ajutate de folosirea luminii, a compozitiilor
diagonale si a gesticii cu un rol foarte important.
Opulenta este de asemenea o marca a stilului, ajuns in punctual sau zenith in
Perioada Absolutista, in care Biserica pierduse tot mai mult teren in fata celeilalte
mari forte, regalitatea. De aici deriva compozitiile elaborate, expresie a puterii si
bunastarii, a omnipotentei si interioarelor luxoase.

In ceea ce il priveste pe Velasquez, acesta incorporeaza cu deosebita


maiestrie idealurile artei baroce, cuprinsa in opere laborioase nu doar la nivel
compozitioal ci si al substratului, multe dintre picturile artistului fiind controversate
si avand o latura mistica ce il poate face pe rpivitorul interesat sa revina mereu la
operele sale, pentru a castiga implinirea de a-I fi elucidate complet toate misterele.
Opera aleasa, Fabula lui Arahne, este un bun exemplu de astfel de opera.
In ea se infatisaza nu doar personaje accesibile oricarui tip de privitor, ci si, aflate in
planul secund, ca o taina, personaje mitologice ce dau un farmec anume picturii, si
care se prezinta inca mai interesante pentru cunoscatori.
Tabloul este ulei pe panza, in dimensiunile 220 x 289 cm, provenind din colectia
unui anume don Pedro de Arce si intrat in colectia regala din secolul al XVIII-lea
(actualmente expusa astazi la Muzeul Prado, inca din 1819). A fost realizat cu
aproximare in anul 1657, in perioada de maturitate a artistului, cand acesta facuse
deja, desi sub patronajul regelui, cele doua calatorii in spatiul Italian, de unde isi
perfectionase stilul. Opera sa este in buna masura inchinata figurilor regale de la
curtea lui Philip al IV-lea, el fiind reprezentatul puterii regale pe domeniul artei, in
opozitie cu Bartolome Esteban Murillo, care se afla sub patronajul papei, deci al
bisericii (evident in slujba careia sunt si creatiile sale).
Fabula lui Arachne, avea la origini dimensiuni mici si confirma
cunostintele artistului in domeniul mitologiei.Se observa doua planuri ale creatiei. In
tablurile pictate in perioada tineretii, tema religioasa aparea schitata in fundal,
tehnica iterative reluata abordata si mai tarziu, in opera de fata, actiunea principala
fiins concentrata in planul second, in vreme ce atelierul de tesut din prim-planul
lucrarii este proiectat in realitatea cotidiana imediata, prin reprezentarea ghemelor
de lana,a mosoarelor si chiar a unei pisici ghemuite printre caltii imprastiati peste
tot pe podeaua atelierului, lipsita de interes fata de desfasurarea de forte si actiuni
dinamice din jurul sau.
Tabloul este asemenea construit, incat privitorul are impresia ca este invitat
in decorul pictural, in atelierul dominat de femei, ca poate chiar patrunde in decorul
decundar, spre legendara poveste infatisata, mai mult, ca ia insusi parte la
povestea Arahnei. Niciuna dintre figuri nu priveste insa spre privitor, personajele de
sex feminine redate, sunt cuprinse in unicul lor spatiu, comunica intre ele in cadrul
compozitiei, fara a fi ins constiente de evenimente straine lucrului in care sunt
prinse.
In partea stanga a tabloului, personajul feminine este aplecat spre un dialog
cu o alta tesatoare, dar in acelasi timp strange in mainile sale draperia rosie care
altfel ar fi putut separa privitorul de cadrul pe care tesatura l-ar fi ascuns. Personajul
din imediata vecinatate a acesteia, poarta pe cap un sald e culoare alba, si are in
fata Roata razboiului ( distinctiv si subtil pentru opera radata, Atena mai fiind
cunoscuta prin filiera antica si ca zeita razboiului, nu doar a intelepciunii). Roata se

invarteste cu o viteza atat de mare incat nu i se vad spitele, iar mana care pune
roata in miscare pare o simpla pata de culoare. Roata care se invarte mai poate face
trimitere si la trecerea timpului intrucat prim-planul este o poveste cotidiana, spusa
in vremea lui Velasquez , in vreme ce nu departe de acest cadru, Arahne isi
intalneste destinul in mainile puternicei zeite Atena. Stilul lui Velasquez se
caracterizeaza prin reprezentarea vizuala a corpurilor in miscare, anticipand deci cu
aproape trei secole, activitatea pictorilor futuristi.
In coltul de la extremitatea estica a lucrarii, figura femeii cu par auriu,
aplecata si ea asupra propriei munci, este usor acoperita de o alta, asezata pe un
scaun si care tese. Toate femeile din tablou sunt reprezentate ca fiind desculte.
Trupul tinerei care tese, se apleaca flexibil, cu naturalete , in concordanta cu
rotatiile razboiului de tesut, echilibrand totodata compozitia. Tinuta celor doua
tesatorare din prim-plan este specifica stilului abordat de Michelangelo pentru
Capela Sixtina, Pe care Velasquez o admira in timpul unuia dintre sejururile sale in
Italia (de altfel, Velasquez era un mare admirator al operei renascentiste).
Pana in anul 1948, tabloul a fost interpretat ca o lucrare ce ilustreaza ctivitatea din
atelierul Fabricii Regale de tapiserii din Madrid (unde se afla curtea regala si unde
artistul si-a petrecut mare parte din viata), atelier pe care Velasquez il vizita deseori
in calitate de sambelan al curtii.
Opera este extreme de simpla, cu panourile laterale ale scenei proiectate
in plan diagonal, in vreme ce in centrul cmpozitiei, se afla o tesatoare invaluita in
umbra, in contrast cu fundalul luminat de o raza de soare si de treptele care urca
spre postamentul pe care troneaza tapiseria admirata de tinere doamne. Ea este
asezata, dar totdata se si apleaca, cel mai probabil spre unul dintre caltii de pe
podea. Aceasta optureaza oarecum privirea celui ce admira lucrarea, care in
absenta acestui persona jar fi avut in fata imediata scena mitologica. Doua tipuri de
trepte se regasesc in tablou, cel ce face trecerea de la planul principal la planul
secundar si o scara amplasata pe peretele din partea stanga a lucrarii si care nu
este deloc ascunsa privirilor, facand trimitere la ascensiune si la lumea cereasca.
Velasques demonstreaza inca o data stilul sau liber, de neegalat, prin
amestecurile directe de culori, vibratia pensulei, manuireapasionala a
instrumentelor de lucru si prin tranzitiile densitatii luminii. In atmosfera tacuta de
lucru, in subtila vibratie a aerului, aproape ca putem simti parfumul fin al lanii si
auzi zgmotul razboiului de tesut, dar si simti usoara tensiune care pare sa cuprida
cel de-al doilea plan.
Tema mitologica are ca sursa Metamorfozele lui Ovidiu si este ilustrata
chiar si pe tapiseria din capatul atelierului: legenda spune ca, Arahne, o simpla
muritoare, devenise atat de desavarsita in meseria sac a tesatoare, incat s-ar fi
declarat capabila sa invinga chiar si zeii de I s-ar fi dat ocazia sa isi dovedeasca
maestria. Atena (sau Minerva a romanilor), zeita tesaturilor, se simte provocata si I

lanseaza lui Arahne propunerea de a se intrece si de a-si compara tesaturile. Cum


Arahne nu o poate refuza, cele doua concureaza pentru a-si dovedi talentul. Insa se
pare ca Arahne, chiar este capabila de maiestria cu care se laudase, caci ea
egaleaza harul zeitei . In vreme ce Atena creeaza tapiserie care prevestea soarta
oamenilor ce aveau indrazneala sa se compare cu o zeitate, Arachne reproduce
episodul rapirii Europei, amintind de dragostea zeilor. Abilitatea lui Arachne,
comparabila cu a sa, o maniaza pe Atena care o loveste in repetate randuri pe
femeia neajutorata. Speriata de mania pe care o starnise, Arachne decide sa se
sinucida spanzurandu-se, insa Atena o transforma intr-un paianjen , acest
deznodamant explicand abilitatea arahnidelor de a-si construi mereu cu perfectiune
panza.
Aceasta poveste este reluata in opera artistului, in planul second acolo
unde a creat un alcov inundate de razele soarelui, a pentru a atrage si mai mult
atentia privitorului catre destinatia finala catre care trebuie sa se indrepte atentia
sa. In cadrul planului second, se afla femei elegant imbricate, care asista la intreaga
scena si care sunt intoarse cu spatele la privitor. Femeia din partea stanga si care
poarta pe cap un coif este chiar Atena. Zeita tinu bratul ridicat si pare gata sa o
loveasca pe neputincioasa muritoare. In opozitie cu ea, Arachne care pare chiar
desprinsa din tapiseria pe care o lucrase si care il infatisa pe tatal zeitei, Jupiter,
intr-una dintre escapadele sale amoroase.
Planul al doilea il echilibreaza pe cel dintai. Velasquez imprumuta tema
tapiseriei de la una dintre celebrele lucrari ale lui Tizian, Rapire Europei, de
asemenea existenta si intr-una dintre creatiile lui Peter Paul Rubens, tocmai pentru
a-si arata veneratia artistica fata de maestrul venetian.
In jurul anului 1636, Rubens pictase o versiune a aceleiasi povesti, pentru
Torre de la Parada,, infatisand pedeapsa lui Arahne, cand aceasta a fost
transformata intr-un paianjen. Vesalquez omite acest detaliu, tratandu-si
personajele ca fiind egale. Prin comparatie cu incarcatura simbolica din planul al
doilea, el reprezinta munca simpla a femeilor din prim-plan, cu o demnitate
monumentala intrucat aceasta este baza tehnicii fara de care nici o zeitate nu si-ar
putea practica arta. Reprezentarea este inca relevanta, daca putem considera ca
artistul a reluat figura Atenei (din planul doi, care desi deghizata isi arata
frumusetea fara de varsta prin piciorul dezgolit) si a lui Arahne, in primul plan, prin
opozitia dintre femeia in varsta (cea care poarta pe cap salul alb) si cea tanara care
tese. Cu toate acestea, opera pastreaza inca o aura de mister ce imbie specialisti si
privitori de o potriva sa ii dezlege enigma la fel de nemuritoare ca si operele
artistului.
In opinia mea, opera reprezinta o dovada in plus de evidentiere a
calitatilor artistului ce poate introduce in compozitia sa, vaste intelesuri ce largesc
aria de interpretare a unei opere pana la un numar mare de interpretari, asa cum o
fac alte opera ale sale, precum Infanta. Adaugarea misterului si substratului in

opera, este o tehnica ce asigura nemurirea operei, reprezentand nu doar un model


de viata al societatii din perioada artistului, cum este planul intai al operei, ci si
capacitatea de redare intr-o maniera exmemplara a unor continuturi si cunostinte ce
au dainuit inca din timpul antichitatii. Toate aceste elemente, precum si
caracteristicile stilului baroc, care se intalnesc si aici prin folosirea luminii cu scopul
de a accentua si intari dramatismul si figurile, cat si dinamica personajelor prinse in
mreaja propriei lor lumi fictive, bogatia de detalii si rafinamentul lor, dau operei un
caracter esential mistic, unde se vad clar trasate preferintele autorulu pentru
subtextual si pentru modelele renascentiste, pentru verosimil si pentru ideea de vis,
de readucere a unui fragment din trecutul constiintei collective in prezentul in care
acestea inca au o valoare morala semnificativa.

Bibliografie :
Marile Muzee ale Lumii, Muzeul Prado, Adevarul, Biblioteca de Arta, p. 128.
Art, Paragon Books 2011, UK,
http://www.diego-velazquez.org/the-spinners.jsp
https://en.wikipedia.org/wiki/The_Rape_of_Europa_(Titian)
https://en.wikipedia.org/wiki/Diego_Vel%C3%A1zquez

S-ar putea să vă placă și