Sunteți pe pagina 1din 10

TRAFICUL DE PERSOANE

Prin trafic de fiinte umane se intelege “recrutarea, transportarea, transferarea,


adapostirea sau primirea de persoane, prin amenintare sau prin utilizarea fortei sau a altor
forme de constringere, prin rapire, escrocare, inselaciune sau abuz de putere, prin
utilizarea unei pozitii vulnerabile, prin darea sau primirea de bani sau de beneficii pentru
obtinerea consimtamintului unei persoane care are control asupra alteia, in scopul
exploatarii.
Exploatarea include cel putin prostitutia sau alte forme de exploatare sexuala,
munca sau servicii fortate, sclavia sau practici similare sclaviei, servitutea sau prelevarea
de organe” (din documente oficiale ale ONU).
Din punctul de vedere al drepturilor omului, traficul de fiinte umane include:
-sclavia
-munca fortata
-violenta
-abuzul de incredere
-agresiunea fizica si psihica a persoanei.
Din perspectiva economica, traficul de fiinte umane presupune:
-interesefinaniciare
-retele regionale si internationale de trafic de fiinte umane
-crearea conditiilor in care o persoana poate fi transformata in marfa
-circulatia ilicita a banilor pe baza carora se realizeaza traficul
-o stare de saracie accentuata a victimelor care se intorc in tara mai sarace
decat au plecat, unele chiar avand datorii acumulate la plecarea in strainatate.
În ultimii ani s-a constatat o creştere permanentă a traficului de persoane către,
prin şi dinspre Sud-Estul Europei, lucru care reprezintă atât o provocare majoră pentru
forţele poliţieneşti, cât şi o problemă gravă de violare a drepturilor omului.
A crescut din ce în ce mai mult convingerea că lupta împotriva traficului necesită o
abordare coordonată, multidisciplinară la nivel naţional, regional şi internaţional, care să
implice toţi factorii de decizie cu atribuţii în acest domeniu. Acţiunile poliţieneşti de
combatere a traficului de persoane se desfăşoară şi sunt legate în mod complex de un
context mai larg, care include egalitatea dintre sexe, antidiscriminarea, respectarea
drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi a principiilor democraţiei în activitatea poliţiei.
Pe lângă studierea fenomenului şi a modului de operare folosit de reţelele de trafic, este
importantă şi cunoaşterea unui element deosebit de important în lupta antitrafic: definirea
infracţiunii de trafic de persoane, aşa cum apare ea în diferitele acorduri internaţionale.
Dacă infracţiunea nu este clar definită, atât studiul problemei cât şi elaborarea unor soluţii
devin aproape imposibile. De asemenea, soluţiile găsite vor varia în funcţie de modul în
care este definită infracţiunea. Lipsa unei definiţii clare îngreunează şi cooperarea
transfrontalieră. Atâta vreme cât guvernul, poliţia, instituţiile judiciare şi organizaţiile
OIG-ONG nu se vor concentra pe acelaşi tip de infracţiune şi pe acelaşi tip de victime,
strategiile şi soluţiile propuse vor rămâne necoordonate şi ineficiente.

1
Într-un număr considerabil de ţări, legea penală nu prevede traficul de persoane ca
infracţiune distinctă. Traficul este pedepsit prin intermediul altor legi sau nu este pedepsit
deloc. În astfel de cazuri, traficanţii femeilor în scopul prostituţiei sunt puşi sub acuzare
pentru infracşiunea de contrabandă sau pentru infracţiuni legate de prostituţie, cum ar fi
proxenetismul sau favorizarea prostituţiei. Prin caracterul restrâns al acestor legi şi
pedepsele minore acordate, traficanţii scapă cu o pedeapsă destul de mică, poate chiar
numai cu o amendă, pe care nu le este greu să o plătească. Această situaţie nu reflectă în
nici un fel caracterul grav şi brutal al infracţiunilor de trafic de persoane şi duce la
percepţia unor infracţiuni cu "profit înalt şi risc scăzut", percepţie care încurajează
infractorii din "crima organizată" să se implice în acest tip de activităţi.
De mult prea multe ori, victimele sunt urmărite în instanţă pentru intrare ilegală în
ţara respectivă sau pentru alte infracţiuni, din simplul motiv că legile sunt aplicate în mod
mecanic, împotriva unor persoane care nu au fost încă identificate ca victime ale unor
infracţiuni grave. În plus, eforturile de a combate traficul de persoane prin urmărirea în
instanţă pentru delicte legate de prostituţie, implică faptul că guvernele consideră traficul
de persoane ca fiind egal cu diferitele forme de muncă în industria sexului, indiferent
dacă victimele au participat sub constrângere sau nu. Traficul de persoane cuprinde toate
formele de muncă forţată, sclavie şi aservire în toate industriile, de exemplu în industria
sexului, în producţie sau în agricultură. El nu ar trebui amestecat cu contrabanda
(introducere ilegală de persoane) sau cu prostituţia, fiind vorba de o infracţiune distinctă,
care implică grave încălcări ale drepturilor omului.
În alte state, chiar dacă traficul de persoane este prevăzut de lege ca infracţiune
separată, se pedepseşte numai traficul pentru scopuri sexuale şi se omit celelalte forme de
exploatare, în care victimele traficate sunt ţinute în condiţii de muncă forţată, sclavie sau
aservire. Prin aceast, legea nu protejează victimele traficate în scopul muncii forţate în
gospodărie sau în fabrici sau în scopul serviciilor sexuale altele decât prostituţia, cum ar
fi pornografia, strip-tease-ul sau masajul. În toate aceste cazuri, traficanţii nu vor fi
urmăriţi în justiţie şi nu vor fi pedepsiţi.
- Definiţia Naţiunilor Unite privind traficul de persoane
Până acum câtva timp, la nivel regional şi internaţional nu exista o definiţie universal
valabilă şi obligatorie din punct de vedere legal. Lucrătorii din acest domeniu utilizau
diferite definiţii, care deseori se suprapuneau sau se dublau.Această problemă a fost
rezolvată prin efectuarea unor cercetări, care au dus la elaborarea şi publicarea
Protocolului Naţiunilor Unite pentru prevenirea, combaterea şi pedepsirea traficului de
persoane, în special femei şi copii, ca anexă la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva
crimei organizate transfrontaliere.Această convenţie, cunoscută mai mult sub numele ei
scurt de "Protocolul de la Palermo", a stabilit un standard referitor la infracţiunile de
trafic. În multe state, legislaţia specifică luptei anti-trafic a fost elaborată sau se află în
curs de elaborare, bazându-se în întregime pe prevederile acestui Protocol.
Inventarierea actelor criminale comise în lume, frecvenţa acestora, efectele lor
dramatice în planul victimelor umane şi al distrugerilor materiale, diversificarea
metodelor folosite, întinderea ariei geografice în care se produc dau imaginea reala a
amplorii şi complexităţii fenomenului.
De aceea, cunoaşterea şi combaterea eficientă a fenomenului criminalităţii, obligă
comunitatea internaţionala la concentrarea eforturilor şi o abordare globală a problemei,
după o strategie bine elaborată şi într-un cadru internaţional organizat, instituţionalizat.

2
În doctrina Dreptului Internaţional au existat multiple încercări de definire a
infracţiunii internaţionale, încercări ce au dorit să contureze cât mai precis elementele
constitutive ale acesteia, tocmai pentru a o delimita de infracţiunea cu caracter strict
intern.

DEFINITII ALE INFRACTIUNII INTERNATIONALE

Una din aceste definiţii îi aparţine juristului român Vespasian Pella care considera
infracţiunea intenţională ca: „o acţiune sau inacţiune sancţionată de o pedeapsă
pronunţată şi executată în numele comunităţii internaţionale”.
O altă încercare de a defini infracţiunea internaţională este cea întâlnită în
doctrina Interpolului şi anume:”o infracţiune este socotită ca fiind internaţională dacă
sunt implicate cel puţin două state în ceea ce priveşte locul comiterii ei, autorului
(autorilor), locul depozitării sau a traficării obiectelor corp delict, etc”.
O definiţie mai completă, deoarece conţine întreaga gamă de fapte care intră în
sfera de preocupare a dreptului internaţional, este cea a reputatului specialist în Drept
Internaţional Public – Grigore Geamanul – care defineşte infracţiunea internaţională
ca:”un act constând dintr-o acţiune sau omisiune contrară dreptului internaţional, iar
elementul esenţial al acesteia este periculozitatea manifestată pentru pacea şi securitatea
internaţională, ceea ce atrage în mod obligatoriu sancţiunea penală”.
În ceea ce priveşte noţiunea de criminalitate internaţională, aceasta include în
conţinutul său două aspecte:
• criminalitatea, având în vedere infracţiunile comise pe teritoriul
tuturor statelor intr-o anumită perioadă, statistică greu de realizat;
• criminalitatea internaţională, care are în vedere numărul de
infracţiuni comise într-o anumită perioadă de timp prin care au
fost violate, obligatoriu,legislaţiile a cel puţin două state.
Sintetizând toate aceste elemente,se poate considera că noţiunea de criminalitate
internaţională cuprinde totalitatea actelor infracţionale internaţionale făptuite într-o
perioadă de timp bine determinată pe teritoriul tuturor statelor comunităţii internaţionale
sau a unor zone geografice,de către persoane fizice.
Cariere tipice pentru crima organizată.

Faza nr.1

-Surse de bani, la început provenite din afaceri ilegale, ca:


-droguri;
-contrabandă cu maşini;
-comerţ cu oameni;
-prostituţie;
-şantaj;
-trafic cu armament;
-înşelăciune;
-tăinuire, etc.

3
Faza nr.2
-Primele afaceri legale ca:
-gastronomie;
-automate de jocuri;
-imobiliare;
dar continuă şi afacerile ilegale.

Faza nr.3

Investirea câştigurilor legale în afaceri legale, acum au loc primele contacte cu


societatea înaltă, cu sfera politică, economică, culturală, încep să se creeze primele relaţii.

Faza nr.4
Ascensiunea la rangul de om de afaceri cinstit şi onorabil se fac cu sponsorizări, acte
de binefacere, afaceri aproape numai legale, ce exercită influenţă în politică, economie
datorită noului sau statut social.
Ameninţarea pentru stat şi societate a crimei organizate o putem deduce şi din modul de
gândire din perspectiva delicventului care acţionează în aceste organizaţii, apreciind ca :
- noi lucrăm global şi electronic;
- cu mijloacele noastre financiare, totul este posibil (toată lumea poate fi
cumpărată);
- nu cunoaştem sistemul de buget;
- ne permitem orice specialist;
- pentru poliţie există limite, pentru noi nu;
- urmărirea penală eşuează prin legi depăşite;
- securizarea datelor ne ajută pe noi;
- cei responsabili discută mult despre crima organizată, noi acţionăm şi răspundem
doar faţă de noi înşine;
- noi suntem cu câţiva paşi înaintea lor;
- o organizaţie deconspirată nu mai este organizaţie;
- violenţi, noi nu mai suntem de oprit;
- cu legile voastre de ieri contra structurii crimei organizate de azi ne descurcăm
noi.

Ameninţarea traficului de persoane


la adresa societăţii

Traficul de fiinţe umane reprezintă o formă de criminalitate transfrontalieră, prin care


indivizi fără scrupule recrutează, călăuzesc, găzduiesc, organizează reţele şi fac trafic cu
fiinţe umane. Aceştia se fac vinovaţi de încălcarea drepturilor fundamentale ale omului,
prin impunerea unei forme de sclavie modernă. Departamentul Infracţiune şi Justiţie al
Naţiunilor Unite estimează că profitul global al traficului cu fiinţe umane este egal cu
profitul generat de traficul cu stupefiante. Aşadar, traficul se referă numai la bani, ca şi
toate celelalte forme de activitate criminală organizată.
Traficul cu carne vie, cum mai este denumit, produce milioane de drame omeneşti.
Prezent mai ales în zonele afectate de conflicte şi în statele confruntate cu dificultăţi

4
economice, traficul cu fiinţe umane a cuprins şi România, atât ca ţară de origine dar şi de
tranzit al victimelor.
Oricât de crudă ar părea alăturarea celor doi termeni ,,trafic’’ şi ,, fiinţe umane’’, ea este
reală: fiinţele umane sunt reduse la condiţia de MARFĂ, vândute şi revândute din ce în
ce mai scump ca simple obiecte şi exploatate.
Cunoscut şi sub numele de sclavie modernă, acest gen de trafic reprezintă o ameninţare
pentru libertatea, integritatea fizică, psihică şi viaţa celor care îi cad pradă.
În materie de imigraţie sau de alte fluxuri migratoare, nu este lipsit de importanţă să
amintim că Europa se confruntă în prezent cu o provocare considerabilă.
Din raportul O.N.U. privind divizarea populaţiilor, precum şi agravarea inegalităţilor de
dezvoltare şi de bogăţie, se desprind numeroşi factori care lasă să se întrevadă o creştere a
diferenţelor demografice până în anul 2050, aceasta ducând aflux migrator.
Totuşi, chiar dacă Europa are nevoi de un astfel de aflux migrator, se înţelege de la sine
că ea trebuie să asigure temperarea acestuia şi să aibă o politică echilibrată în materie de
azil şi imigrare.
Voinţa de temperare a afluxului migrator se confruntă cu realitatea unei puternice
imigraţii ilegale. Este necesar aşadar să se insiste tocmai pe importanţa filierelor
organizate în sprijinul imigrării clandestine.
Creşterea activităţii acestor filiere şi organizarea lor din ce în ce mai structurată şi dotată
cu mijloace şi tehnică favorizează în mod consecvent intrarea clandestinilor.
Astăzi asistăm la mondializarea fără precedent a fluxurilor migratoare. Mondializarea se
măsoară în mii de kilometri efectuaţi de către străinii care merg în ţări faţă de care nu au
nici o afinitate culturală, lingvistică sau istorică.
La acest nivel de organizare nu ne mai aflăm doar în lupta împotriva imigraţiei ilegale, ne
aflăm în lupta împotriva criminalităţii, ori folosirea unor documente false sau fraudă
documentară, luată în general, favorizează foarte mult activitatea filierelor şi constituie,
prin excelenţă, mijlocul de introducere a clandestinilor în România în scopul tranzitării
pentru a ajunge în ţările occidentale.

Astfel transpunerea metodelor mafiote la gestionarea fluxurilor migratoare ilegale pune


reale greutăţi poliţiei de frontieră pentru contracararea acestui fenomen. Este vorba de o
activitate care dă prilejul unor acţiuni de natură criminală (răpiri, ameninţări, chiar
sechestrări, etc.) practicate cu mijloace logistice şi tehnice considerabile.
Filierele de imigrare ilegală sunt internaţionale, în general foarte structurate. Acestea
sfidează organizarea serviciilor clasice de poliţie, cu atât mai uşor cu cât riscurile la care
se expun nu se pot compara cu
profiturile pe care le obţin. Astăzi această activitate criminală este incontestabil una
dintre cele mai lucrative. Ea se află de acum în mâinile unei adevărate mafia care adaugă
la această activitate criminală, în plus faţă de activitatea clandestină a străinilor fără
documente, alte infracţiuni precum proxenetismul, traficul de stupefiante, spălarea de
capitaluri.

5
FACTORII PUSH(respingere)

Motivul cel mai important pentru emigrarea ilegala în statele membre UE este
situaţia economică proastă în anumite ţări terţe. Este vorba în special de cetăţeni din
Serbia şi Muntenegru, Irak, Turcia, Rusia, Afganistan, China, India şi de pe continentul
african. Aceştia au fost sau sunt nevoiţi să-şi părăsească ţara, pentru a avea condiţii de
viaţă mai bune. În unele cazuri aceşti cetăţeni trăiesc la limită sau sub limita sărăciei.
Apoi există anumite conflicte etnice care influenţează puternic fenomenul emigraţiei.
Acestea sunt de exemplu conflictul curzilor cu guvernele din Irak şi Turcia, conflictul din
Kashmir între India si Pakistan. Atâta timp cât aşteptările cetăţenilor amintiţi mai sus nu
sunt îndeplinite, nici nu putem aştepta, ca dorinţa lor de a emigra să devină mai mica.
Până în acest moment nu s-a creat presiunea emigraţionistă aşteptată în urma
războaielor din Irak şi Afganistan. Situaţia trebuie însa ţinută sub observaţie, deoarece
situaţiile umanitare şi politice s-ar putea modifica pe viitor. La o analiză atentă a situaţie
actuale nu pare probabilă o mişcare migraţionistă spre Europa.

FACTORII PULL(atragere)

Factorii pull existenţi în UE sunt permanenţi.


Cei mai răspândiţi factori pull sunt :
-situaţia economică şi socială foarte bună precum ;
şi prezenţa membrilor de familie, a rudelor, care se află fie legal fie ilegal într-un stat
membru.
În conformitate cu o statistica ONU în ultimii ani, un număr de migranţi au găsit un nou
domiciliu în Uniunea Europeană. Dorinţa de a-şi reantregi familia după prima stabilire se
va întări pe viitor. Ţari ca Franţa, Portugalia, Olanda şi Marea Britanie sunt legate prin
trecutul lor de imperii coloniste cu ţări din lumea a treia.
Alţi factori de atracţie sunt şansele de a găsi o slujba bine plătită şi de a-şi sprijini
financiar familia rămasă în ţara de plecare. Începând cu 15.09.2006, au devenit
operaţionale şapte din cele 15 Centre Regionale din cadrul Agenţiei Naţionale împotriva
Traficului de Persoane, in localităţile Bucureşti, Constanta, Craiova, Cluj-Napoca, Galaţi,
Iaşi si Timişoara.
Centrele Regionale împotriva Traficului de Persoane sunt constituite in judeţele in
care funcţionează Curţi de Apel si au ca principale atribuţii :
- analizarea fenomenului la nivel local si informarea asupra aparitiei unor noi
moduri de operare ;
- monitorizarea aplicării prevederilor Planului Naţional Anti-trafic la nivel local ;
- identificarea disfunctionalitatilor si formularea propunerilor de
imbunatatire a sistemului naţional de identificare si referire ;
- facilitarea comunicării locale si regionale intre structurile implicate in lupta
anti-trafic ;
- sesizarea autoritarilor competente pentru soluţionarea problemelor cu care se
confrunta victimele traficului in procesul de asistare si in cel de reintegrare ;
- monitorizarea si evaluarea activităţilor adăposturilor destinate victimelor
traficului.

6
Estimările privind femeile şi copiii traficaţi în fiecare an pe piaţa sexuală (adesea
prin forţă sau răpire) şi pe piaţa muncii forţate variază considerabil, între 700.000 şi 4
milioane. Vânzarea tinerelor pentru sclavie sexuală, o încălcare gravă a drepturilor lor şi
o ameninţare pentru sănătatea lor, a crescut considerabil în ultimii 10 ani. Sărăcia
extremă, statutul inferior al femeilor şi al fetelor, controalele vamale îndoielnice şi
implicarea celor care ar trebui să aplice legea în activităţile de trafic, toate acestea
contribuie la răspândirea fenomenului.
În Asia şi Europa de est, fete de 13 ani sunt traficate ca “soţii la comandă” (sursa:
UNICEF. The Progress of Nations, 1997). În India, se estimează că două din cinci femei
care prestează servicii sexuale au sub 18 ani (sursa: UNICEF, UNAIDS şi OMS, 2002).
Conform unor estimări regionale, între 1 şi 2 milioane de bărbaţi şi femei sunt victime ale
traficului în fiecare an, majoritatea în Asia. Peste 225.000 dintre ei provin din Asia de sud
est, iar aproximativ 150.000 din Asia de sud. (Huntington, Dale. 2001. Anti-Trafficking
Programs in South Asia: Appropriate Activities, Indicators and Evaluation
Methodologies: Summary Report of a Technical Consultative Meeting: 11-13 September
2001, Kathmandu, Nepal New Delhi: The Population Council).
Traficul de persoane a devenit o afacere globală care generează profituri imense
pentru traficanţi. Noi rute pentru trafic sunt stabilite în mod regulat, iar piaţa
documentelor false de călătorie, a transportului clandestin şi a trecerii graniţei în mod
fraudulos devine tot mai bine organizată.
Unele victime sunt ademenite prin reclame la locuri de muncă atrăgătoare. Altele
sunt vândute de rude, cunoştinţe sau prieteni de familie. Traficanţii aleg comunităţile
sărace şi îşi fac apariţia în timpul unei secete sau înainte de strânsul recoltei, când este
lipsă de hrană, pentru a convinge familiile sărace să-şi vândă fetele pentru sume mici de
bani.
Problema este larg răspândită. Deşi cea mai mare parte a traficului are loc în Asia,
apare destul de mult şi în Africa şi America Latină. Recent, Comisia Europeană şi-a
exprimat îngrijorarea cu privire la creşterea traficului de femei în Europa de est – se
estimează că aproximativ 500.000 de femei au fost forţate să se prostitueze. Conform
unui raport al CIA, aproximativ 50.000 de femei şi copii sunt duşi în SUA în fiecare an
sub diverse pretexte şi sunt forţaţi să se prostitueze, să muncească abuziv sau să devină
servitori. Puţine cazuri ajung în justiţie.
Sărăcia şi inechitatea sunt cauzele de bază ale traficului. Discriminarea de gen în
cadrul familiei şi al comunităţii, precum şi toleranţa faţă de violenţa îndreptată împotriva
femeilor şi a copiilor, au şi ele un rol important. Lipsa legislaţiei corespunzătoare şi a
voinţei politice de a aborda această problemă, politicile de imigrare restrictive,
globalizarea industriei sexuale şi implicarea reţelelor transnaţionale de crimă organizată
sunt alte cauze ale acestei probleme.
Conform datelor mai multor ONG-uri europene, traficul de persoane ia amploare
pe continent. Daca in Europa, numarul celor afectati de fenomen se ridica la 200.000, la
nivel mondial, acesta ajunge la aproape 2,5 milioane de persoane. Organizatia
Internationala a Muncii estimeaza ca anual, pe tot globul, acest trafic genereaza venituri
de 27 de miliarde de euro. In tot acest business foarte banos, Romania este o tara-sursa,
dar si o tara de tranzit pentru barbati si femei adusi din Moldova, Ucraina sau Rusia si

7
traficati catre Italia, Spania, Germania, Elvetia, Republica Ceha, Cipru, Grecia sau
Austria, in scopuri de munca fortata si exploatare sexuala.
Solutii sau vorbe de la ONG-urile europene?

Sambata, 18 octombrie, a fost ziua europeana pentru lupta


impotriva traficului de persoane. Cu aceasta ocazie, mai
multe ONG-uri europene s-au intalnit la Paris, pentru a
incerca sa atraga atentia oficialitatilor europene in
legatura cu acest fenomen foarte grav. „Traficul este in
plina dezvoltare in Europa. Aceasta se explica, aici ca si
in alte parti, prin atractia economica si raspunde aproape
intotdeauna unei nevoi de supravietuire“, declara Geneviève Colas, reprezentanta uneia
dintre aceste organizatii. „Atunci cand este vorba despre copii, tinte usoare ale
traficantilor, avem datoria sa le furnizam o protectie mai mare. Problema este cu atat mai
dificila, cu cat este vorba aproape intotdeauna de copii straini, uneori izolati“, explica
aceeasi Geneviève Colas.

Romania depune eforturi...


România nu îndeplineşte întru totul standardele minime în vederea eliminării
traficului de fiinţe umane, constată Raportul anual al Departamentului de Stat (DS)
privind traficul de persoane. DS al SUA a făcut public Raportul anual privind traficul de
persoane pentru anul 2009. Potrivit acestui document, care monitorizează perioada aprilie
2008-martie 2009, România este ţară de origine, de tranzit şi de destinaţie pentru bărbaţii,
femeile şi copiii traficaţi în scopuri de exploatare sexuală şi muncă forţată. Bărbaţi, femei
şi copii din România sînt traficaţi în special către Spania, Italia, Grecia, Republica Cehă
şi Germania în scopuri de exploatare sexuală, cerşetorie forţată şi muncă forţată în
agricultură, construcţii şi sectorul de servicii. Potrivit aceluiaşi raport, bărbaţi şi femei din
România sînt traficaţi şi către Cipru, Olanda, Slovacia, Polonia, Portugalia, Belgia,
Turcia, Suedia, Ungaria şi Danemarca în scopuri de exploatare sexuală şi muncă forţată.
Astfel, în general, cetăţenii români sînt traficaţi pe teritoriul ţării în scopuri de exploatare
sexuală şi muncă forţată, inclusiv cerşetorie forţată şi furturi mărunte. 69% dintre
victimele române identificate în 2008 au fost traficate în scopuri de muncă forţată.
România este ţara de destinaţie pentru un număr mic de femei din R. Moldova, Columbia
şi Franţa, traficate în scopuri de prostituţie forţată şi pentru un număr mic de bărbaţi din
Republică Democratică Congo şi din Honduras, traficaţi în scopuri de muncă forţată.
Astfel, DS evaluează că Guvernul României nu îndeplineşte întru totul standardele
minime în vederea eliminării traficului de fiinţe umane, dar stipulează că se depun
eforturi însemnate în acest sens. Cu toate acestea, numărul victimelor care au beneficiat
de asistenţa statului a scăzut semnificativ în 2008. Deşi 69% dintre victimele identificate
au fost traficate în scopuri de exploatare prin muncă, Guvernul nu a reuşit nici acum să
raporteze luarea unor măsuri ample în vederea combaterii traficului în scopul muncii
forţate. În 2008, autorităţile au anchetat 494 de noi cazuri de trafic de fiinţe umane, în
comparaţie cu 232 de cazuri noi anchetate în 2007. S-au dat 125 de condamnări pentru
infracţiuni implicînd traficul de persoane, în scădere faţă de cele 188 de condamnări
înregistrate în 2007; 106 dintre cei 125 de traficanţi condamnaţi au executat pedepse cu
închisoarea. În 2008, 48 de traficanţi au primit pedepse cu închisoarea între 1 şi 5 ani, 56

8
au fost primit pedepse cu închisoarea între 5 şi 10 ani, iar doi traficanţi au fost
condamnaţi la mai mult de 10 ani de închisoare.
Guvernul a identificat, anul trecut, 1.240 de victime ale traficului de persoane,
faţă de 1.662 de victime identificate în 2007 şi a administrat nouă adăposturi pentru
victimele traficului de fiinţe umane, deşi calitatea condiţiilor din aceste adăposturi a
variat şi cele mai multe dintre victime au preferat adăposturile administrate de ONG-uri.
Ca urmare a tuturor acestor observaţii, România este încadrată în categoria
„Nivelul 2” din trei, în funcţie de acţiunile pe care le întreprinde guvernul vizat pentru a
combate traficul de persoane, dar şi în funcţie de cît de mare este problema traficului
pentru ţara respectivă. Raportul anual al Departamentului de Stat privind traficul de
persoane analizează 175 de ţări şi este cel mai cuprinzător raport global asupra eforturilor
guvernelor de a combate diferite forme de trafic de persoane, considerat o formă modernă
a sclavagismului.
Tara noastra este una dintre sursele cele mai „fertile“ din domeniu. De aici pleaca
„marfa“ inspre celelalte tari ale Uniunii si tot pe aici trec si transporturile dinspre tarile
foste comuniste de la est de noi sau din Asia. Unul dintre principalele motive pentru
aceasta stare de fapt il reprezinta insuficienta securizare a frontierelor, o problema in
legatura cu care Uniunea Europeana ne-a avertizat in mai multe randuri. Chiar si cu
aceasta „ghiulea“ de picior, Romania incearca sa faca progrese in ceea ce priveste
combaterea traficului de fiinte umane. Conform raportului pe 2007 al Departamentului de
Stat, se pare ca inca exista dificultati in identificarea victimelor si in crearea unui sistem
functional de asistenta pentru acestea. „Guvernul Romaniei nu indeplineste intru totul
standardele minime in vederea eliminarii traficului de fiinte umane; cu toate acestea,
depune eforturi semnificative in acest sens“, se arata in raportul citat.

Europa trebuie sa ia masuri

Datele Organizatiei Internationale pentru Migratie – Biroul OIM Bucuresti – arata ca


multe dintre victimele traficului de persoane ajung in tari precum Spania, Austria sau
Germania, in special pentru exploatare sexuala, in Grecia, pentru munca in conditii
ilegale, in Franta si Italia, pentru cersetorie. Potrivit datelor Politiei Romane, victimele
sunt racolate cu predilectie din randul fetelor si femeilor tinere, cu varste cuprinse intre
13 si 33 de ani. Un sfert dintre acestea sunt minore, iar peste jumatate au varste cuprinse
intre 18 si 23 de ani. Dupa cum aratam, problema nu este numai a Romaniei, ci una care
nu poate fi combatuta decat la nivel european sau global. In acest sens, chiar desemnarea
datei de 18 octombrie ca zi europeana de lupta impotriva traficului de persoane reprezinta
un pas important al Comisiei Europene in actiunea de prevenire si combatere a traficului
de persoane. Sa speram ca masurile nu se rezuma doar la atat.

9
UNIVERSITATEA CRESTINA “DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE DREPT-CLUJ NAPOCA

TRAFICUL DE PERSOANE
referat

NOI REGLEMENTARI ALE CODULULI PENAL-partea speciala


Prof.univ. dr. Ioana Vasiu

PARASCHIV OVIDIU CONSTANTIN –MASTERAT STIINTE PENALE


SI CRIMINALISTICA,
AN I, SEM II

10