Sunteți pe pagina 1din 5

1

Evreii in Epoca moderna

Una dintre monstruozitatile pe care le-a comis ratiunea “iluminata” in iluziile


sale desarte este antisemitismul-ura fata de evrei ca noua miscare de masa
aparuta dupa industrializare. « Dialectica luminilor » nu a oprit « proiectul
modernitatii » in fata evreilor, ci le-a pregatit acestora catastrofe inimaginabile:
emanciparea, asimilarea, antisemitismul, Auschwitz, sionismul, statul Israel si
conflictul din Orientul Apropiat sunt legate intre ele printr-o serie complexa de
cauze si efecte dialectice (=care interactioneaza neintentionat). Nici un factor
nu poate fi explicat fara ceilalti. Istoria evreilor dupa 1789 trimite mai mult
decat oricare alta la anumite tonalitati de un tragism aparte al istoriei
universale. Dialectica « progresului » i-a aruncat pe evrei peste procesul de
emancipare, de asimilare si peste antisemitism, spre monstruozitatea crimelor in
masa comise la scara industriala, monstruozitate intruchipata la Auschwitz.
Iluminismul voltarian si revolutia franceza si cea industriala faceau deja
necesara, ca un pret pentru acordarea de drepturi civile individuale, o solutionare
la nivel colectiv a problemei evreiesti. Nationalismul, national-socialismul si
comunismulau accentuat dialectica dintre emancipare si asimilare, luand
asimilarea fortata rept paravan al urii manifestate in Epoca moderna impotriva
evreilor. Antisemitismul va fi escaladat, el executand consecinte latente ale
logicii « iluministe », consecinte duse pana la cele mai amare deznodaminte-
Auschiwtz, ca ascensiune extrema a antisemitismului de « dreapta », ura
« treptata » fata de sionism si fata de statul Israel, dinspre « stanga ».
Dupa Revolutia franceza si cea industriala se va accentua tensiunea creata
de izolarea si asimilarea (voita sau fortata) a evreilor, factori importanti ai
istoriei generale si ai celor evreiesti contopindu-se in complexe explozive, care
se vor intoarce impotriva evreilor: pe langa modificarea relatiilor socio-
economice dintre sefarzi si askenazi,industrializarea va aduce cu sine si o
repotentializare mai catastrofala decat oricand a constantelor treditionale ale
« existentei evreiesti ».Conflictelor legate de formarea si afirmarea identitatii
evreilor, variabile dupa loc si perioada, li se va adauga o alta scindare, aparuta
odata cu Iluminismul si cu varianta acestuia, « Haskala »: contrar evreimii care
facea presiuni din Ghetto, reprezentata de catre Moses Mendelssohn si discipolii
sai, se va mentine o « evlavie » fundamentalista, restransa pe cat posibil la
« ghetoul mesianic », evlavie simbolizata astazi Mea Sherim din Ierusalim
(fondata in 1873). Toate conflictele interevreiesti vor lua nastere intre
ortodoxia evreiasca poloneza si modernizarea prin asimilare.
In spiritul iluminst, revolutia franceza va asigura emanciparea evreilor in
doua etape : cea a sefarzilor(1790) si cea a asenazilor(1791). Insa o data cu
2

dobandirea unor drepturi civile egale in cadrul a ceea ce se va numi « nation une
et indivisible », ei isi vor pierde drepturile colective traditionale de comunitate
autonoma, urmand sa dispara ca popor si religie in urma procesului de asimilare
individuala. Anexiunile vor duce si mai departe ambivalenta emanciparii evreilor
prin intermediul francezilor, Napoleon I restrangand-o deja, prin ceea ce se va
numi « decret infame »(1808).
In secolul al XIX-lea, evreii se vor lasa asimilati in mod semnificativ nu
numai in Germania, ci pretutindeni in Europa unde ei au avut ocazia sa o faca (cum
este de pilda cazul in Norvegia, dupa 1850). Astfel, antisemitismul modern va
reactiona la fel de dusmanos ca si miscarea spaniola dinb 1391, soldata cu un
pogrom si cu botezuri fortate,si orientata impotriva « conversos », sau
neocrestinilor: evreii asimilati, chiar si cei botezati nu ar fi fost decat o
deghizare a « evreului etern », in tentativa lacoma a acestuia de a deveni
« stapan al lumii ». Evreii ortodocsi, ramasi in « ghetourile mesianice », erau din
aceasta perspectiva incorigibili si indaratnici : ei nu se puteau face agreabili nici
macar in medilu incomjurator.
In anul emanciparii askenazilor in Franta (1791), Rusia tarista va gasi
solutia, moderata pentru ea, la problema evreilor, problema care aparuse in Rusia
« curata de evrei » de pana atunci, ca un efect secundar nedorit al impartirii
Poloniei : « raionul » ii va izola pe acestia in zona vestica a Poloniei de pana atunci,
creandu-le un statut special (1791), care va institutionaliza si va inaspri
« statutul evreului » (1804). Represiunea autocratiei tariste va viza atat poprul
imperial rus, cat si minoritatile, insa antisemitismul adus la rang de politica de
stat va provoca o explozie in existenta specific evreiasca, deoarece evreii
secularizati se vor angaja intens in miscarea revolutionara menita sa conduca la
rasturnarea autocratiei si sa rezolve in spiritul egalitatii problemele sociale si
nationale si implicit propria problema. Totusi, prin aceasta tactica ei vor da
antisemitismului o noua substanta, sintetizata in ceea ce national-socialistii si
comunistii sovietici au numit « complotul mondial iudeobolsevic », respectiv
« iudeo-sionist ».
Revolutia industriala si noile nationalisme vor genera noi tensiuni explozive :
faptul ca dupa eliberarea lor din ghetouri in cadrul procesului de modernizare si
industrializare evreii vor sti, prin succesul inregistrat in plan economic, sa
plateasca respectul celor din jurul lor, va fi intampinat cu o escaladare rapida a
resentimentelor antievreiesti. Foarte curand, aceste resentimente vor avansa
catre modelul de ura ideala, si anume lupta de clasa: evreul bogat, capitalist,
speculant la bursa si antreprenor era vazut ca dusmanul de clasa innascut si
« sabotor al poporului ». In plus, tonul antisemit va fi inasprit si de traditionalele
reprosuri de « camata », venite in mod direct dinspre dreapta si oarecum mascat
dinspre extrema stanga.
3

Cuplarea problemelor sociale cu cea nationala va conduce in mod direct la


national-socialism : in etapa protonationala de autodefinire, natiunile vechii
Europe au recurs la un proces de raspandire generala a evreilor (1290, 1394,
1492, 1497).In mod corespunzator, noile nationalisme, care dupa 1789 se vor
reclama de la modelul francez al dreptului la autoafirmare al popoarelor, vor
folosi antisemitismul in scopul unei delimitari mai accentuate a propriei
identitati : cu exceptiile notabile ale Italiei si Greciei, toate vor fi antisemite.
Dupa instituirea « raionului « rusesc » (1791), aparitia unor crize nationale
sau economice va fi marcata cel mai adesea de debutul unui episod antisemit: un
exemplu in acest sens il reprezinta « szlachta » poloneza (adunare a nobililor)
aparuta dupa esecul revoltei poloneze din ianuarie(1864) si conceptia acestora
despre « munca organica » in contextul industrializarii si in mediul urban, acolo
unde ei se izbeau de concurenta evreilor (si a germanilor). Acordul incheiat in
cadrul monarhiei bicefale austro-ungare(1867) va deschide Ungariei calea catre
o maghiarizare furibunda a tuturor minoritatilor, inclusiv a celei evreiesti. In
Franta, antisemitismul va incepe o data cu infrangerea suferita in fata Germaniei
in 1870/1871, iar in Germania si Austria o data cu cea de-a doua criza economica
mondiala (« crahul fondatorilor » 1873).
In ceea ce-i priveste pe evrei, antisemitismul va genera, in Rusia incepnad
din1881, iar in Franta incepand din 1884 polarizarea intre ortidocsi si
secularizati. Solutiile evreilor vor fi socialismul si sionismul, ca variante
secularizate diferite ale mesianismului traditional. In Rusia aceste solutii se vor
manifesta chiar intr-o rivalitate deschisa cu fundalul politic. Socialismul rus va
avea cel putin doua variante-angajare revolutionara intr-un partid politic, care va
corespunde la inceputul motivului fundamental egalitar al gandirii evreiesti si
angajare in slujba unui socialism evreiesc.
Sionismul, grupat prin lucrarile Congresului de la Basel si prin Programul de
la Basel (1897) in Organizatia soinista mondiala, a cerut in fapt, prin formula
moderata a unei « patrii nationale », fondarea unui stat national-evreu, ca azil
pentru evreii persecutati de antisemitism. Aceasta cerere va da nastere, mai
devreme sau mai tarziu, unor probleme legate de « dubla loialitate » a evreilor,
probleme proiectate chiar si asupra celor care se dovedeau a fi patrioti convinsi
in cadrul statului in care traiau, si care constau in aceea ca in perioadele de criza
lor li se imputau cu rautate dinspre anumite medii ostile o preferinta secreta
pentru « statul evreilor ». Nu intamplator, decizia de a-i scoate pe evrei din
sfera in care isi exercita puterea national-socialismul, evacuandu-i catre
Madagascar, a procedat-o pe cae care viza « solutia finala la problema
evreiasca » prin ucidere in masa.
Accentuarea antisemitismului german a fost generata de primul razboi
mondial si de criza economica mondiala din 1929. Iudaismul si socialismul
internationalist secularizat, numite impreuna « complotul mondial al iudeo-
4

bolsevicilor », reprezentau pentru national-socialism, ca mesianism secularizat de


dreapta, rivali la scara planetara in lupta pentru suprematia absoluta asupra
lumii. Dupa 1933, Hitler va escalada antisemitismul traditional pana la nivelul
genocidului la scara industriala, simbolozat prin Auschwitz, el creandu-si despre
sine imaginea celui care va izbavi umanitatea de rul « evreimii mondiale ». Din
ridicarea acestei tendinte la dimensiunile delirante ale unei drame-cosmice,
Hitler si cel de-Al Treilea Reich isi vor extrage energia criminala care va
alimenta cele doua crime monstruoase ale secolului nostru-cel de-al doilea razboi
mondial si fenomenul Auschwitz.
Cea mai mare contributie la fondarea statului Israel au avut-o crimele in
masa comise asupra evreilor europeni-« solutia finala/holocaustul ». Fondarea
noului stat trebuie vazuta si ca o compensatie pentru atrocitatile comise in
timpul persecutiilor din Germania national-socialista, si ca o usurare a constiintei
incarcate fata de evrei. Deoarece sionismul a respins sistematic sionismul
cultural, care voia un stat comun iudeo-arab, el a provocat, potrivit mecanismelor
istorice traditionale, conflictul din Orientul Apropiat, din “Tara sfanta”, conflict
legat de pamant, apa si lacasele sfinte. Ca modernizatori si colonizatori veniti din
Europa, membrii miscarii sioniste si-au constituit si partide socialiste, carora
inca din 1948 Stalin le va asigura majoritatea parlamentara viitoare, dupa care
Uniunea Sovietica se va grabi sa recunoasca statul Israel si ii va livra de o
maniera discreta armament german, destinat luptei impotriva pretentiilor arabe,
mai numeroase si mai puternice si se va intoarce la ura prerevolutionara fata de
sionism, ura coroborata cu antisemitismul.
Ortodocsii fundamentalisti vor respinge sionismul si statul Israel,
considerandu-le ca pe o prevenire blesfamica asupra venirii lui Mesia,
neparticipand nici la constituirea statului si nici la apararea lui, incepand din
1948. Ca de obicei, intre evreii absolut « evlaviosi » si cei secularizati a existat
un spectru de pozitii intermediare ale unor partide religioase care au contribuit
la evolutia statului laic Israel catre un stat national evreu.
Ca tara de emigranti, Israel prezinta ierarhia sociala clasica: in frunte se
afla cel mai adesea primii veniti, in timp ce aceia veniti mai tarziu ocupa o pozitie
inferioara, insa cu toate acestea superioara localnicilor,care la randu-le au
propria lor ierarhie sociala. Astazi, fortele celor care sunt pregatiti sa accepte
un acord cu mediul arab si cele ale celor care sustin o optiune national-evreiasca
pura sunt aproximativ egale. Astfel au explodat deja conflicte interevreiesti
intre « evlaviosi » si secularizati, conflicte care aminteau cumva de cele generate
de antisemitism, in special atunci cand evreii secularizati au ponegrit Tora.
Dupa patru razboaie in Orientul Apropiat si interventia sangeroasa in
razboiul civil libanez si dupa intifada, Acordul de autonomie de la Oslo, acord ce
vizeaza Ierihonul si fasia Gaza, ofera sperante pentru o pace reala in regiune.
Dupa ocoluri sangeroase, Israelul s-ar indrepta catre solutia sionismului cultural.
5

Cu toate acestea, fundamentalistii de ambele parti au vrut sa submineze acordul


prin teroare. De partea evreiasca-israeliana, subminarea s-a produs prin lozinci
de tip rasist, care s-au materializat in cadrul masacrului de la Hebron, din
moscheea Ibrahim(1994). Coloniile construite incepand din1976 in teritoriile
ocupate, in intentia sprijinului strategic, se constituie astazi in material
incendiar. Daca procesul de pace din Orientul Apropiat va esua intr-un final,
lumea ar fi cu o speranta mai saraca.