Sunteți pe pagina 1din 13

Concurs de eseuri: "UNIUNEA EUROPEANĂ, UN PROIECT DE VIITOR" , Ediț ia I

Universitatea "Babeș -Bolyai" Facultatea de Studii Europene, Cluj-Napoca

LICEUL TEORETIC CAREI

Clasa: a XI-a

Localitate/Județ : Carei, judeţul Satu Mare

Nume si prenume: SAVA Ionuţ Eugen Radu

Am luat la cunoştinţă faptul că, la momentul aplicării pentru una dintre specializările Facultăţii de Studii Europene, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, prin această preînscriere beneficiez de nota 10 la proba eseu. Această notă reprezintă 20% din media de admitere.

eseu. Această notă reprezintă 20% din media de admitere. Acasă, în Europa Ideea unificării Europei, înainte

Acasă, în Europa

Ideea unificării Europei, înainte de a deveni, în adevăratul sens al cuvântului, un obiectiv politic, nu era decât un vis al vizionarilor şi al filozofilor. Idealurile umaniste l-au inspirat pe Victor Hugo, de pildă, să avanseze ideea “Statelor Unite ale Europei”, dar circumstanţele primei jumătăţi a secolului al XX-lea nu au fost favorabile datorită războaielor care au devastat continentul. O nouă speranţă, însă, a luat naştere din ruinele clădirilor dărămate de inamici, din lacrimile copiilor care au rămas fără părinţi, o speranţă care dorea să pună capăt antagonismului internaţional şi rivalităţilor dintre popoarele Europei, creând o pace durabilă. La începutul anilor ‘50, câteva personalităţi politice ale perioadei, precum Robert Schuman, Konrad Adenauer, Winston Churchill şi Alicide de Gasperi şi-au pus în gând că este imperios necesar să convingă cetăţenii de necesitatea unei schimbări, bazată pe interesele comune ale ţărilor lor, care ar garanta egalitatea între toate statele Europei. Europa secolului al XXI-lea nu este, poate, cum şi-a imaginat-o Jean Monnet sau Robert Schuman, având în vedere că ideea de bază a fost doar instituirea unei Comunităţi Europene a Cărbunelui şi Oţelului. Însă, rezultatele şi evoluţia acestei comunităţi sunt, din punctul meu de vedere, nişte realizări mult mai însemnate şi grandioase, luând în considerare ideea de bază şi rezultatul de astăzi şi îmi place să cred că şi aceste personalităţi ar fi fost mulţumite dacă ar fi trăit în prezent pentru a vedea rezultatele ideii lor, care a evoluat involuntar. De asemenea, obiectivele şi complexitatea acestora s-au schimbat o dată cu evoluţia omenirii. Misiunea Uniunii Europene pentru secolul al XXI-lea este crearea unui cadru necesar cooperării practice între ţările europene, asigurarea securităţii, promovarea

1

Concurs de eseuri: "UNIUNEA EUROPEANĂ, UN PROIECT DE VIITOR" , Ediț ia I

Universitatea "Babeș -Bolyai" Facultatea de Studii Europene, Cluj-Napoca

solidarităţii nu doar economice, ci şi sociale, respectiv păstrarea identităţii şi diversităţii europene în contextul globalizării. De-a lungul istoriei, realizăm că europenii aveau o dorinţă de a impune oarecum principiile lor şi idealurile în care credeau. De aceea, cel mai bun exemplu în acest sens este procesul de încreştinare a întregii lumi, prin colonizările pe care le-au întreprins în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. Această încreştinare avea şi alte scopuri, care vin în contradicţie cu ideile creştinităţii, mai ales cu cel al toleranţei: „…o manipulare a religiei lui Christos în folosul alteia, subterane: cea europeană.” 1 De asemenea, expansionismul european s-a dovedit a fi, pe parcurs, un joc ludic”, aceştia dorind întotdeauna implementarea unui sistem propriu al valorilor. Toate aceste caracteristici generale ale europenilor şi-au păstrat, mai mult sau mai puţin, forma şi au evoluat, transformându-se astăzi în practicarea comerţului internaţional, spre exemplu, sau relaţiile cu statele slab dezvoltate, majoritatea fiind chiar foste colonii. Ba chiar relaţia cu Turcia este un bun exemplu, care se dovedeşte a fi interesată de ani buni de aderarea la Uniunea Europeană, chiar dacă aşa-zisul “club al creştinismului” evită, pe cât se poate, un asemenea pas. Şi aici aş dori să fac o comparaţie între Croaţia, care şi-a depus candidatura mult mai târziu, este o ţară cu o majoritatea populaţiei creştină şi va adera anul acesta, şi Turcia, care şi-a depus candidatura prin anii ’80, iar specialiştii încă preconizează că aderarea ţării nu va fi posibilă înainte de 2015. Uniunea Europeană devine tot mai complexă. De la o simplă propunere a lui Schuman din 9 mai 1950, se ajunge, şapte ani mai târziu, la Roma, ca şaşe state să semneze un tratat, menit să constituie o piaţă comună mai extinsă. Acest proiect a avut un succes atât de mare, încât Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit al Marii Britanii au hotărât să se alăture, în 1973, urmând ca în 1975 să se înfiinţeze un Fond european de dezvoltare regională. Iunie 1979 a reprezentant un alt pas decisiv înainte, prin organizarea primelor alegeri directe pentru Parlamentul European, acestea având loc şi astăzi din cinci în cinci ani. Anii ’80 aduc alte extineri, cu precădere în sudul Europei, iar structura politică s-a schimbat dramatic. Aceasta a condus la unificarea Germaniei în octombrie 1990 şi la democratizarea ţărilor Europei Centrale şi de Est prin eliberarea de sub control sovietic. În acelaşi timp, statele membre negociau un nou tratat, adoptat de către Consiliul European, care este format din şefii de stat sau de guvern, în decembrie 1991, la Maastricht. Prin adăugarea dimensiunii cooperări interguvernamentale, în domenii precum politica externă şi securitatea internă, la sistemul comunitar existent, Tratatul de la Maastricht a creat, de fapt, Uniunea Europeană, intrând în

1 Ovidiu Pecican, Europa, o idee in mers, Editura Fundaț iei pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 1997;

2

Concurs de eseuri: "UNIUNEA EUROPEANĂ, UN PROIECT DE VIITOR" , Ediț ia I

Universitatea "Babeș -Bolyai" Facultatea de Studii Europene, Cluj-Napoca

vigoare la 1 noiembrie 1993. Perioada anilor ’90 nu doar că aduce alte extineri, ci încep şi pregătirile pentru cea mai mare provocare din istoria Uniunii Europene. Astfel, şi-au depus candidatura şase dintre fostele state ale blocului sovietic (Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România, Slovacia), cele trei state baltice care au făcut parte din Uniunea Sovietică (Estonia, Letonia şi Lituania), una dintre republicile fosei Iugoslavii (Slovenia), precum şi două state mediteraneene (Cipru şi Malta), astăzi toate dintre acestea fiind state membre ale Uniunii Europene. Totodată, anul 2013 va aduce în componenţa Uniunii Europene cel de-al 28-lea stat membru, şi anume Croaţia. “Uniunea Europeană însă nu este un stat, nu are deci un teritoriu naț ional pe care să îl apere, nu are interese naț ionale politice, economice, culturale, sociale pe care să le promoveze (interesele pe care Uniunea Europeană le promovează reprezintă în fapt cel mai mic numitor comun al intereselor ț ărilor membre), trebuie să evolueze pe o scenă politică internaț ională dominată în mod tradiț ional de state, organizată şi reglementată de acestea pentru a corespunde propriile interese. Uniunea Europeană însăşi susț ine în politica sa europeană crearea unor grupări regionale puternice care să îi poată servi drept interlocutor ” Cetăţenia Uniunii Europene este consfinţită prin Tratatul privind funcţionarea Uniunii

Este cetăţean al Uniunii orice

persoană care are cetăţenia unui stat membru. Cetăţenia Uniunii nu înlocuieşte cetăţenia naţională, ci se adaugă acesteia.” 3 Dar ce înseamnă, în practică, această cetăţenie? În calitate de cetăţean european, avem dreptul de a călători, a munci şi a locui oriunde pe teritoriul Uniunii. Dacă absolvim o facultate cu o durată de cel puţin trei ani, calificarea obţinută va fi recunoscută în toate ţările Uniunii, calitatea sistemelor de învăţământ şi de formare europene fiind recunoscute reciproc de toate statele membre. Avem dreptul de a munci în toate domeniile sănătăţii, educaţiei şi altor servicii publice, cu excepţia poliţiei, a foreţlor armate ş.a., din orice ţară a Uniunii Europene. Într-adevăr, ce poate fi mai normal decât un profesor britanic să predea limba engleză la Tallinn sau ca un tânăr absolvent spaniol să aplice pentru un loc de muncă în administraţia publică din Suedia? În urma cu puţini ani mi s-a ivit o oportunitate. Aceea de a emigra în Statele Unite ale Americii. Nu mă gândeam niciodată că la nici 10 ani împliniţi voi pune piciorul pe pământ american. Însă, am profitat, să zic aşa, de ocazie şi am „ieşit” în lume. Nu pot spune că nu mi-

2

Europene. La articolul 20, alineatul 1 se stipulează „[

]

2 N. Păun, C.A. Păun, G. Ciceo, R. Albu Comănescu, Finalitatea Europei, consideraţii asupra proiectului instituţional şi politic al Uniunii Europene, Cluj-Napoca, Editura Fundaţiei pentru Studii Europene, 2005, p.386

3 Tratatul privind Funcţionalitatea Uniunii Europene;

3

Concurs de eseuri: "UNIUNEA EUROPEANĂ, UN PROIECT DE VIITOR" , Ediț ia I

Universitatea "Babeș -Bolyai" Facultatea de Studii Europene, Cluj-Napoca

a lărgit orizonturile, dar după câţiva ani am decis că este mai bine să revin acasă, în Europa. De atunci am realizat sentimentul unui destin comun şi al apartenenţei la aceeaşi colectivitate, care nu poate fi creat în mod artificial, şi am rămas fascinat de el. Doar o conştiinţă culturală comună poate da naştere acestui sentiment, de aceea Uniunea Europeană, din punctul meu de vedere, trebuie să se concentreze nu numai asupra chestiunilor economice, ci şi asupra educaţiei, cetăţeniei şi culturii. Mulţi oameni pe care îi cunosc în diverse circumstanţe mă întreabă: de ce ai făcut acest pas (de a reveni în Europa)? Şi de fiecare dată le dau acelaşi răspuns: dpentru a-mi finaliza studiile în Europa, deoarece aici este o anumită tradiţie, o anumită performaţă pe care, consider eu, nu o putem găsi altundeva decât pe „bătrânul” continent. Ideea că există o altă ţară la o aruncătură de băţ mă fascinează. De asemenea, am rămas impresionat, după revenire, de sistemul de învăţământ european, de faptul că Uniunea Europeană desfăşoară programe de promovare a schimburilor de experienţă în educaţie, care nu se întâlneau înainte în România. Astfel, tinerii pot călători în străinătate pentru a se forma sau a studia, a învăţa limbi noi şi a lua parte la activităţi comune alături de şcoli sau universităţi din alte ţări. Aceştia sunt adevăraţii factori care mă determină, mă motivează să pun în aplicare o înţelepciune a vieţii: „Fă ca pe unde ai trecut tu să fie mai bine decât înainte.4 În acest context, pot spune că acasă este Europa, pentru că uniunea continentului nostru este pusă în slujba cetăţenilor, iar viitorul său trebuie modelat prin implicarea activă a europenilor din toate categoriile sociale. „Nu coalizăm state, ci unim oameni.” 5 Aşadar, ajung la concluzia că trebuie să lucrăm împreună de astăzi pentru Europa de mâine. Trebuie să conştientizăm că Uniunea Europeană are capacitatea de a răspândi, dincolo de orice frontieră, valori pentru respectarea drepturilor omului, pentru menţinerea anumitor standarde sociale, pentru protecţia mediului, dar şi pentru consolidarea statutului de drept. Dacă Europa se bucură de succese, atunci restul omenirii o poate privi drept exemplu. Europa va rămâne, fără doar şi poate, o sursă de inspiraţie pentru restul lumii, la fel cum a fost şi în demersul colonizărilor şi al extinerii omenirii şi se va bucura, în continuare, de respect şi credibilitate. Eu, în calitate de cetăţean european, mă declar mulţumit de societatea în care trăiesc, mă simt motivat că pot avea un viitor mai bun alături de oameni care îşi doresc acest lucru, iar cea mai întemeiată dovadă în acest sens este, în opinia mea, chiar faptul că am decis să mă reîntorc acasă.

4 Citat de Nicolae Iorga;

5 Citat de Jean Monnet;

4

Concurs de eseuri: "UNIUNEA EUROPEANĂ, UN PROIECT DE VIITOR" , Ediț ia I

Universitatea "Babeș -Bolyai" Facultatea de Studii Europene, Cluj-Napoca

LICEUL/COLEGIU NAŢIONAL: ELENA CUZA, CRAIOVA

Clasa: XI D

Localitate/Judeţ: Craiova, Dolj

Nume si prenume: Schnel Theodora- Cristina

Am luat la cunoştinţă faptul că, la momentul aplicării pentru una dintre specializările Facultăţii de Studii Europene, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, prin această preînscriere beneficiez de nota 10 la proba eseu. Această notă reprezintă 20% din media de admitere.

Uniunea Europeană, un proiect de viitor -perspectivă globală, dimensiune transatlantică şi parteneriat euroasiatic

Motto: „Si je suis convaincu, alors je fais de mon mieux pour

convaincre les autres, mais pas à la légère. Je me concentre

et je pense que si je n’étais pas moi-même convaincu, je

n’agirais pas.” 6

(Jean Monnet)

În eseul meu voi pleda în favoarea ideii că Uniunea Europeană reprezintă un proiect de viitor viabil pentru statele Bătrânului Continent, în ciuda euroscepticismului manifestat de un număr tot mai mare de cetăţeni europeni. Totodată, voi încerca să scot în evidenţă dimensiunea globală a acestei entităţi politice şi rolul acesteia pe scena relaţiilor internaţionale. Eforturile mele se vor axa şi pe analizarea câtorva aspecte care ţin de relaţia cu SUA ( principalul partener la nivel mondial pe care Uniunea Europeană îl are şi l-a avut încă de la constituirea sa), dar şi cea cu cele două mari puteri asiatice, China şi Japonia ( ale căror

6 „Dacă cred cu tărie în ceva anume, atunci fac tot ceea ce îmi stă în putinţă să-i conving şi pe alţii, dar nu oricum. Mă concentrez şi gândesc că dacă eu însumi nu aş fi convins, nici nu aş vorbi despre acel ceva.”

5

Concurs de eseuri: "UNIUNEA EUROPEANĂ, UN PROIECT DE VIITOR" , Ediț ia I

Universitatea "Babeș -Bolyai" Facultatea de Studii Europene, Cluj-Napoca

economii au o pondere foarte crescută în economia globală). Nu în ultimul rând, îmi voi rezerva spaţiu pentru exprimarea unor opinii personale susţinand aceasta alinţa. Voi începe prin a vorbi despre Uniunea Europeană şi voi aduce argumente in favoarea ideii că este o soluţie de viitor pentru statele care sunt deja sau care vor deveni membre. Ideea de a crea o Europă unită are rădăcini mult mai adânci decât am fi tentaţi să credem, o primă încercare în această direcţie fiind realizată în jurul anului 800 de către Carol cel Mare, cel care a creat Imperiul Carolingian şi care avea să fie văzut ca un „părinte al Europei”, construcţia sa nefiind una de durată. Făcând un salt în timp, ajungem la data de 9 mai 1950, când Declaraţia Schuman propunea instituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) care avea să devină realitate prin Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951, prin acesta creându-se o piaţă comună a cărbunelui şi a oţelului între cele şase state fondatoare (Belgia, Republica Federală Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Olanda). Scopul, în urma celui de- al doilea război mondial, era de a asigura pacea între popoarele europene învingătoare şi cele învinse şi de a le apropia, facilitându-le colaborarea de pe poziţii egale în cadrul unor instituţii comune. La data de 25 martie 1957, prin Tratatul de la Roma, Cei Şase au hotărât să instituie Comunitatea Economică Europeană (CEE) bazată pe o piaţă comună mai extinsă, incluzând o gamă largă de bunuri şi servicii. Taxele vamale între cele şase state au fost eliminate în totalitate la data de 1 iulie 1968, iar în cursul anilor 60 au fost create politici comune, în special în domeniul comerţului şi al agriculturii. Anii ce au urmat au dus mai multe valuri de aderare, în 1973 aderând Marea Britanie, Danemarca şi Irlanda, apoi Grecia (1981), Spania şi Portugalia (1986), Austria, Finlanda şi Suedia (1995- primele care adera propriu-zis la Uniunea Europană, noua denumire a CEE, începand cu 1 noiembrie 1993, când intră în vigoare Tratatul de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992), Malta, Cipru, Slovenia, Ungaria, Slovacia, Republica Cehă, Polonia, Lituania, Letonia, Estonia (2004) 7 , Bulgaria şi România (2007), iar cel mai nou membru va fi Croaţia, de la 1 Iulie 2013. Dar care este direcţia în care ar trebui să ne îndreptăm? În discursul său anual despre Starea Uniunii, susţinut la Strasbourg, în septembrie 2012, Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a accentuat ideea că sunt necesare o nouă direcţie şi o un nou fel de a gândi când vine vorba despre Europa, creionând calea spre o unitate europeană prin care să se poată depăşi criza şi prin care să fie menţinută suveranitatea într-o lume tot mai globalizată:

“Globalizarea cere mai multă unitate la nivelul Uniunii, o unitate sporită solicită un mai mare

7 Ovidiu Pecican, Europa- o idee în mers, la

consultat în 7 aprilie 2013;

6

Concurs de eseuri: "UNIUNEA EUROPEANĂ, UN PROIECT DE VIITOR" , Ediț ia I

Universitatea "Babeș -Bolyai" Facultatea de Studii Europene, Cluj-Napoca

grad de integrare, iar un mai mare grad de integrare solicită o democraţie şi mai accentuată”. Cu acceaşi ocazie, Preşedintele Barroso a invocat necesitatea avansării pe direcţia creării unei federaţii de state naţionale; nu un mega- sau supra-stat, ci o federaţie democratică de state naţionale care să înfrunte problemele comune prin împărtăşirea suvernaităţii, în aşa fel încât fiecare să-şi poată controla mai bine destinul. Barroso a atins în discursul său şi problema schimbărilor unor clauze din tratate, lucru de o dificultate crescută care trebuie bine pregătit dar care, pe de altă parte, nu trebuie să distragă Uniunea de la sarcinile pe care deja le are şi trebuie să le ducă la bun-sfârşit. Cu alte cuvinte, o uniune economico-monetară strânsă se poate dezvolta sub auspiciille tratatelor în vigoare, dar va fi completă doar atunci când un nou tratat se va fi semnat. În încheierea discursului său, Preşedintele Comisiei Europene a reamintit că Uniunea este mai puternică atunci când acţionează ca un tot unitar, idee pe care trebuie să ne-o însuşim în calitatea noastră de cetăţeni europeni. 8 Nu trebuie să uităm însă că Uniunea nu îşi limitează acţiunile la spaţiul geografic al statelor care o compun. Uniunea se implică oriunde valorile democraţiei sunt puse în pericol. Nu militar, căci până la urmă nu este o organizaţie militară, ci în rezolvarea crizelor umanitare, gestionarea situaţiilor post-conflictuale etc. Uniunea oferă sprijin ţărilor în curs de dezvoltare, având semnat, spre exemplu, un acord în acest sens cu ţările Zonei Africa- Caraibe-Pacific (ACP)- Acordul de la Cotonou (2000), obiectivul fundamental al acestui vast acord de asistenţă şi de schimb comercial fiind acela de a „promova şi de a accelera dezvoltarea economică, culturală şi socială a ţărilor ACP şi de a consolida şi diversifica relaţiile lor [cu Uniunea Europeană şi statele sale membre] în spiritul solidarităţii şi interesului reciproc”. 9 Când vine vorba despre relaţiile internaţionale, trebuie început prin a se spune că în urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, la 1 decembrie 2009, Consiliul European a numit-o pe Baroneasa Catherine Ashton în calitate de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, dânsa prezidând Consiliul Afaceri Externe şi conducând Politica Externă şi de Securitate Comună. Aminteam în introducerea acestei lucrări despre relaţia Uniunii Europene cu Statele Unite ale Americii, pe de-o parte, şi cu Japonia şi China, pe de alta. Despre faptul că pentru Washington relaţia cu Uniunea Europeană este una de maximă importanţă s-a tot vorbit şi nu doresc să insist prea mult pe acest aspect. În contextul dispariţiei ameninţării militare din partea Federaţiei Ruse- ba chiar

8 http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/president/news/archives/2012/09/20120912_1_en.htm , consultat în 7 aprilie 2013 ;

9 http://europa.eu/abc/12lessons/lesson_2/index_ro.htm , consultat în 8 aprilie 2013 ;

7

Concurs de eseuri: "UNIUNEA EUROPEANĂ, UN PROIECT DE VIITOR" , Ediț ia I

Universitatea "Babeș -Bolyai" Facultatea de Studii Europene, Cluj-Napoca

mai mult decât atât, a creşterii gradului de dependenţă energetică faţă de acest stat- există voci care „propovăduiesc” posibilitatea renaşterii discursului anti-american, mai ales în capitalele nucleului dur al Uniunii, adică la Paris şi Berlin, posibilitate înlesnită întrucâtva de atitudinea inertă şi flegmatică a Marii Britanii, care, deşi ajunsă în secolul al XXI-lea, încă mai are reminiscenţe din era „splendidei izolări”. Este adevărat că această relaţie euro-americană a fost determinată de realitatea postbelică şi că Europa Occidentală a fost salvată de Planul Marshall, dar cu toate acestea a existat flexibilitate din partea ambelor părţi, chiar dacă, uneori, Europa nu a sprijinit sau încurajat cu toată încrederea tendinţele de pacificare prin arme ale „Unchiului Sam”. Mai mult decat atât, nu trebuie uitat faptul că prin crearea uniunii monetare în urma Tratatului de la Maastricht, Europa a generat premizele naşterii unei monede concurente dolarului, anume euro, care a intrat in 1999 ca deviză pe piaţa financiară, iar din 2002 s-a regasit în buzunarele europenilor, în prezent 17 dintre statele membre avându-l ca moneda naţională. Vorbind despre relaţiile euro-nipone, trebuie precizat faptul că acestea se bazează pe o declaraţie politică din anul 1991, iar din 2001 a intrat în vigoare un plan de acţiune ce are ca obiectiv consolidarea parteneriatului bilateral şi trecerea de la consultare la comerţul comun. Planul de acţiune conţine patru obiective principale: promovarea păcii şi a securităţii, consolidarea parteneriatului economic şi comercial prin utilizarea simultană a dinamicii globalizării în avantajul tuturor părţilor implicate, soluţionarea provocărilor globale şi sociale, apropierea oamenilor şi a culturilor. 10

Cât despre relaţiile cu cealaltă mare putere asiatică, trebuie spus că acestea nu au fost mereu cele mai cordiale, existând perioade în care cele două părţi au sistat colaborarea. Principale obiective al relaţiilor chino-europene au fost dezvoltarea relaţiilor comerciale (determinarea Chinei să participe în continuare pe scena internaţională prin integrarea acesteia în economia mondială), sprijinirea tranziţiei Chinei către o societate deschisă, bazată pe statul de drept şi respectul pentru drepturile omului, sprijinirea procesului de reformă economică şi socială în curs de desfăşurare în acest stat. Dialogul politic continuă pe baza acordului instituit în 1994. Retrocedarea Hong Kong-ului (1997) şi a regiunii Macao (1999) nu au modificat

10 http://oldtokyo.mae.ro/index.php?lang=ro&id=75579 , consultat în 8 aprilie 2013 ;

8

Concurs de eseuri: "UNIUNEA EUROPEANĂ, UN PROIECT DE VIITOR" , Ediț ia I

Universitatea "Babeș -Bolyai" Facultatea de Studii Europene, Cluj-Napoca

relaţiile dintre cele două părţi, UE urmărind o politică a „Chinei unice” şi recunoscând Guvernul R.P. Chineze drept singurul guvern legal al Chinei. 11

Înainte de a încheia, aş vrea să spun că pentru noi ,cetaţenii europeni o buna guvernare nu înseamna impunerea de noi restricţii ,ci crearea de viitoare oportunitaţi. De asemenea, întregul proces trebuie să fie realizat într-un mod transparent, eficient, asupra căruia să se exercite un control democratic.

Întrebată în dese rânduri despre cum văd viitorul Uniunii, am răspuns mereu că scopul Uniunii este de a integra în sine, treptat, toate statele Europei care doresc să fie parte la aceasta costrucţie şi că doar printr-un acut simţ al unităţii, UE se va menţine un actor de prim- rang pe Glob şi va putea face faţa unor ameninţării externe (terorismul, crizele economice, proliferarea armelor de distrugere în masă) sau interne (îmbătrânirea demografică, rata crescuta a şomajului, cotrastele dintre diferitele zone de dezvoltare regionala). Noi ca români trebuie să conlucrăm cu ai noştri colegi în această direcţie şi să sperăm că, atunci când ne va veni rândul să deţinem Preşedinţia Uniunii prin rotaţie, mai precis de la 1 Iulie 2019, vom reuşi să ne achităm cu brio de obligaţiile pe care le presupune o asemenea poziţie.

Bibliografie electronică:

4. www.business24.ro

9

Concurs de eseuri: "UNIUNEA EUROPEANĂ, UN PROIECT DE VIITOR" , Ediț ia I

Universitatea "Babeș -Bolyai" Facultatea de Studii Europene, Cluj-Napoca

Uniunea Europeană- proiect dinamic al popoarelor europene

Neştiut Maria, Colegiul National ”George Coşbuc” Năsăud, clasa a11-a.

Uniunea Europeană este o comunitate economică, politică şi culturală vie, dinamică, iar ideea europeană este una fluidă, care concretizează un organism în continuă dezvoltare şi transformare, o comunitate înrădăcinată în trecutul istoric, bine ancorată în prezentul empiric şi totodată, proiectată într-un viitor concret, palpabil, pentru generaţiile viitoare. Astfel, Uniunea Europeană reprezintă o adevarată „fiinţă istorică ce transcede diferitele parţi ale continentului” (Julien Benda), căci ea ataşează o idee integratoare, ce se bazează pe principiul universal al unei esenţe comune, în virtutea căreia naţiuni şi forme de organizare politică diferite alcătuiesc un întreg. Acest întreg, care cuprinde fiecare cetăţean al U.E., duce o politică de dezvoltare continuă atât pe plan intern (politica regională), cât şi pe planul relaţiilor externe, ce presupune o dimensiune de relaţionare globală, transatlantică şi euroasiatica. Aşadar, este vorba despre o comunitate bine închegată de naţiuni care, funcţionând ca un întreg, îşi proiecteaza perspectivele în viitor, relaţionând, simultan, cu statele extraeuropene în condiţii de stabilitate politică si economică. În primul rând, unitatea U.E., coagulată prin integrarea într-un grad din ce în ce mai ridicat a statelor ce formează comunitatea, îşi are originea încă din antichitate, locuitorii continentului părând să deţină această conştiinţă a apartenţei, acest simţ al integrităţii din totdeauna. Atât din punct de vedere poltic ș i administrativ, cât ș i cultural, continentul european s-a văzut ipostaziat în repetate rânduri ca un întreg; imperiul lui Alexandru Macedon a adus popoarele unificate într-o formatiune politică aproximativ unitară, dar cultura elenistică a uniformizat mai mult decât perspectiva teritorială, conştiinţa culturală a continentului. Mai târziu, popoarele Europei au fost din nou unite sub pecetea romanităţii şi din nou, dincolo de aspectul teritorial, o cultură majoră, grandioasă, dezvoltată, cultura latină a fost împărtăşită de întregul continent; aşadar, Europei i-au fost oferite anumite valori de bază, valori-arhetip, împreună cu o conştiinţă definită a apartenenţei, ale căror rezonanţe se resimt şi astăzi; Imperiul Romano-German a fost, de altfel, ș i el o încercare a Evului Mediu de restaurare a gloriei Imperiului Roman, din nou în spiritul unei construcţii comunitare, integratoare, deș i la nivelul ideologiei politice a vremii respective. In repetate rânduri,

10

Concurs de eseuri: "UNIUNEA EUROPEANĂ, UN PROIECT DE VIITOR" , Ediț ia I

Universitatea "Babeș -Bolyai" Facultatea de Studii Europene, Cluj-Napoca

popoarele europene au împărtăşit, voluntar sau involuntar, valori ș i credinţe comune, plecând de la creştinism ca religie a majorităţii, şi ajungând la curente ca umanismul şi iluminismul, care promovau ideologii bazate pe demnitatea umană şi pe capacitatea omului de a raţiona, ca fiinţă înzestrată cu inteligenţă, discernământ şi o sete avidă de cunoaştere. Deşi istoria oferă precedente demne de admiraţie, prezentul reuneşte toată diversitatea unui continent de naţiuni ș i popoare distincte, cu valori autohtone dar cu o bază comună într-o filosofie a integrării ce se caracterizează prin complementaritate ș i unitate, în virtutea faptului că tocmai ceea ce ne deosebeşte ne face mai unitari. Un alt aspect care poate fi uşor observat în istoria nelipsită de tatonări ș i meandre a Europei, este faptul că după fiecare perioadă de criză politică, identitară, economică sau de natura beligerantă unitatea ca sentiment colectiv (indiferent dacă acesta era poziţionat în subconştientul comunităţii continentale, sau era afirmat deschis), a fost vizibil fortificat. Istoria recentă ne demonstreaza cel mai reprezentativ acest lucru, întrucât după starea sumbră a celor două Războaie Mondiale, popoarele continentului s-au concretizat într-o formă bine conturată, sub o ideologie a integrării unanim acceptată, tocmai pentru promovarea acestei unităţi ca şi concept ideologic ce reuneș te spiritul pacifist, bunăstarea popoarelor, prosperitatea acestora, concept bine pus în practică de catre instituţiile avizate în sensul acesta ale U.E. Pe de alta parte, la nivelul realităţii imediate, forma actuala a U.E. este rezultatul unei abordări graduale, în paşi mici şi siguri a unor domenii din ce în ce mai vaste care puteau reprezenta o forma de realizare a integrarii europene, o colaborare economică, politică, militară, culturală şi socială a statelor membre.” Părinţii fondatori” ai integrării, Jean Monnet, Robert Schumann şi Alcide de Gasperi au oferit o anumită coerenţă acestui proiect prin construirea unor planuri concrete de dezvoltare cu aplicabilitate mare, astfel încât, deşi la început U.E. era doar o uniune de natura economică, vamală şi comercială, s-a transformat, treptat, prin înfiinţarea unor instituţii ș i încheierea de înţelegeri interstatale într-o comunitate care împărtăşeşte ţeluri, obiective comune, realizate prin intermediul unor valori comune ș i reprezentate de simboluri ce definesc Uniunea Europeana; astfel, după momentele CECO ș i CEE, în momentul Tratatului de la Maastricht (1992) toate aceste organizaţii internaţionale de integrare s-au transformat într-o singură comunitate, comunitatea U.E. Se realiza astfel unitatea într-un cadru de cooperare paşnic, în care libertatea şi identitatea fiecărui popor în parte era respectată, Europa primind ocazia de a-şi putea controla destinul şi de a ocupa un statut important şi un rol pozitiv în situaţia globală. În plus, prin recentul Tratat de la Lisabona (2007), caracterul democratic al U.E. a fost consolidat, statutul de cetăţean european mai bine conturat din perspectiva drepturilor şi intereselor sale care, în limita neîncălcării drepturilor

11

Concurs de eseuri: "UNIUNEA EUROPEANĂ, UN PROIECT DE VIITOR" , Ediț ia I

Universitatea "Babeș -Bolyai" Facultatea de Studii Europene, Cluj-Napoca

celorlalţi, sunt urmărite, apărate şi reprezentate de Uniune; în acest sens, în cadrul încheierii acestui tratat, Carta drepturilor fundamentale capată valoare juridică şi are aceaşi valoare juridică cu tratatele. Aşadar, U. E. Urmăreș te să promoveze o politică regională de dezvoltare durabilă într-un spirit integrator, unificator, aplicată în scopul creşterii gradului de coeziune economico-socială a ansamblului comunitar, care să aibă astfel continuitate şi perspective în viitor. Deşi este evident că în momentul actual U.E. este o comunitate solidă, cu obiective şi politici clar definite, care, dintr-o perspectiva globală are un rol marcant în relaţiile internaţionale, pentru a putea continua în acelaşi spirit, trebuie conştientizată importanţa aspectului cultural şi social comun, atât de către cetăţeni cât şi de către statele membre, perspectivele viitorului să fie proiectate în aceaşi manieră unitară a comunităţii internaţionale. Jean Monnet spunea, referindu-se la procesul de construcţie europeană “dacă ar fi să reîncep, aș începe cu cultura”. Aceste cuvinte sunt reflectate şi în textul Tratatului de la Lisabona, care declara scopul U.E. promovarea ,,păcii, valorile sale şi bunăstarea popoarelor sale”, „coeziunea economică, socială şi teritorială, precum şi solidaritatea între statele membre” (Art.2), prin aceste declaraţii ea devenind şi o comunitate de valori, o comunitate de scop, de destin. Dacă realitatea europeană s-ar concretiza în viitor într-o formă diferită, aceasta ar fi cu siguranţă structurată în jurul culturii, a bogăţiei patrimoniului cultural european, bogăţie dată tocmai de această dualitate dintre valorile şi moştenirea comună şi diversitatea regională ș i locală. Este vorba de două paradigme valorificate din plin de societatea actuală, atât paradigma comună a “casei europene” cât ș i cea proprie, autohtonă, a fiecărei naţiuni în parte. Prin îmbrăţişarea acestei paradigme culturale şi sociale comune, niciun stat nu pierde nimic din specificitatea proprie, ci câştigă la nivelul aderării în profunzime la o comunitate cu tradiţii străvechi. Impactul social şi economic al investiţiilor resurselor în cultură şi creativitate, în prezervarea patrimoniului comun şi în dialogarea între statele membre, instituţiile comunităţii şi societatea civilă nu poate să fie, astfel, decât unul pozitiv.

Structura unitară a U.E., integrarea cu success realizată pe planuri multiple şi variate (de la economic şi administrativ, la social şi cultural) a statelor membre care îşi menţin statutul autonom a făcut din aceasta un organism unic la nivel internaţional, fiind nevoită să facă faţă provocărilor clasice, fie că e vorba de cele de ordin intern sau extern, într-un mod inedit. Astfel, comunitatea a devenit o forţă unitară, un întreg ce actionează sub un singur impuls, acela al urmăririi intereselor cetăţeanului european, fapt ce ii conferă un statut special pe scena relaţiilor internaţionale şi un rol important în dimensiunea perspectivei globale.

12

Concurs de eseuri: "UNIUNEA EUROPEANĂ, UN PROIECT DE VIITOR" , Ediț ia I

Universitatea "Babeș -Bolyai" Facultatea de Studii Europene, Cluj-Napoca

Interesele U.E. şi implicit ale cetăţenilor europeni sunt formulate şi urmărite în relaţiile politice şi economice globale, prin implicarea acesteia în organizaţii ca G20, un forum creat pentru a reuni economiile dezvoltate şi marile economii emergente, ţările G20 reprezentând două treimi din populaţia planetei şi aproape 90%din PIB-ul acesteia, sau G8, un forum internaţional al unor state dezvoltate din punct de vedere economic, tehnologic si militar, organizaţii în care U.E. este prezentă prin reprezentanţii săi (preşedintele Consiliului European în cadrul forum-ului G20 şi presedintele Comisiei Europene în cadrul forum-ului G8). De asemenea, în vederea extinderii perspectivei globale, şi a dimensiunii transatlantice, U.E. a anunţat recent (februarie 2013) că urmează să înceapă negocieri pentru încheierea unui parteneriat comercial şi investiţional transatlantic cu S.U.A. , unul din cele mai ample acorduri comerciale bilaterale încheiate vreodată; în plus, în vederea întăririi relaţiilor euroasiatice, în 2012 a avut loc summit-ul U.E.- Asia, dar şi parteneriate culturale în curs de dezvoltare ca şi Creative Encounters, proiect care să faciliteze schimburile culturale şi dialogul euroasiatic. Aceste fapte nu fac decât să evidenţieze rolul important deţinut de U.E. atât din punct de vedere economic, dar şi cultural şi social în relaţiile internaţionale globale, în ciuda condiţiilor de criză economică actuală. Această criză economică şi chiar identitară nu face, în ciuda aparenţelor, decât să fortifice structura uniunii, care aşa cum istoria a dovedit-o în repetate rânduri, îşi redefineşte şi intensifică spiritul de integrare şi unitate după fiecare criză, de orice natura ar fi ea. În concluzie, Uniunea Europeană reuşeşte cu succes să adune o serie de „abordări multiple cu privire la conceptul integrării, de la cele economice, juridice şi politologice, la cele culturale, ideologice şi antropologice” 12 , dincolo de acestea citindu-se sensul şi valoarea unei adevărate creaţii istorice, un sens spiritual şi social, traduse într-o politica de protejare şi promovare a bunăstării şi valorilor cetăţeanului, a societăţii , concomitent cu întărirea structurilor profunde din construcţia sa. Astfel, Uniunea Europeană poate fi numită o forţă reală, ale cărei perspective se întind atât în spaţiul global, al relaţiilor internaţionale cât şi în viitor, un viitor al statelor unite sub aceaşi egidă comună a casei europene.

Referinţe bibliografice: Lorena Stuparu, Unitatea europeană-între filosofie şi ideologieAugustin Fuerea, Ideea de unitate europeană, Ioan Ciupercă, „Istoria Europei şi a ideii de Europa”

12 -Lorena Stuparu, Unitatea europeană-între filosofie şi ideologie, p.74

13