Curs 5

Faptul juridic licit ca izvor de obligatii. Faptul ilicit ca izvor de obligatii

Faptul juridic in sens restrans este o actiune sau inactiune de care legea leaga anumite
efecte juridice. Distinctia dintre actul juridic si faptul juridic in sens restrans consta, in primul
rand, in rolul vointei juridice. Cand e vorba de un act juridic, vointa juridica sub forma intentiei
ca reprezentare subiectiva, este suficienta pentru a naste efectele juridice. Cand e vorba de un fapt
juridic in sens restrans in forma actiunii sau inactiunii, fenomenul de vointa juridica nu este
exclus. Intr-adevar, orice actiune sau inactiune presupune si o reprezentare subiectiva a autorului
faptei. Dar efectele juridice nu se produc ca efect al intentiei si al vointei juridice, ci ca urmare a
faptului ca legea leaga de actiune sau inactiune acel efect.
Asadar, in cazul unei actiuni sau inactiuni, pe langa fenomenul volitiv, pe langa aspectul
intelectiv, e nevoie intotdeauna de o anumita fapta fie in forma actiunii fie in forma inactiunii.
Prin ea insasi, in acest caz, vointa nu este suficienta. Asadar, fenomenul de vointa nu este exclus
in cadrul faptului juridic in sens restrans, dar acest fenomen de vointa juridica nu este suficient
pentru a produce efecte juridice, e nevoie si de fapta omeneasca.
Astfel inteles, faptul juridic in sens restrans este fie licit, fie ilicit.

Faptul juridic licit

NCC reglementeaza 3 categorii de fapte licite:
1. gestiunea de afaceri
2. plata lucrului nedatorat
3. imbogatirea fara justa cauza
Spre deosebire de VCC, NCC reglementeaza in mod distinct si imbogatirea fara justa
cauza. In VCC aveau reglementare proprie numai gestiunea de afaceri si plata lucrului nedatorat.
In plus, NCC a inlaturat confuzia pe care VCC o facea prin utilizarea notiunii de cvasicontract.
Intr-adevar, in conceptia VCC, gestiunea de afaceri si plata lucrului nedatorat erau considerate
cvasicontracte. Aceasta notiune era inexacta si inutila din punct de vedere metodologic. Intradevar, intre faptul juridic licit si contract nu exista niciun fel de apropiere. Nu putem numi faptul
juridic licit un cvasicontract, adica un aproape contract. In realitate, este total diferit de contract.

I.

Gestiunea de afaceri reglementata de art. 1330 art. 1340 NCC

Gestiunea de afaceri este un fapt juridic licit care consta in savarsirea de acte materiale si
incheierea de acte juridice de catre o persoana, numita gerant, care administreaza in mod voluntar
si oportun interesele altei persoane, numite great, fara a avea mandat din partea acesteia si fara a
dori sa faca o liberalitate sau fara a crede ca lucreaza pentru propriul interes.

Curs 5

Conditiile gestiunii de afaceri:

Exista conditii cu privire la obiectul gestiunii, cu privire la oportunitate si cu privire la
atitudinea subiectiva a partilor fata de gestiune.
Cat priveste obiectul gestiunii, rezulta din definitie ca gerantul poate sa savarseasca acte
materiale sau sa incheie acte juridice. Actele materiale pot fi de la executarea unei lucrari pana
la salvarea unui bun dintr-un incendiu. Cat priveste actele juridice, in contextul gestiunii de
afaceri, intereseaza actele de conservare si cele de administrare, intrucat actele de dispozitie nu
pot forma obiectul gestiunii, dar notiunea de act juridic de administrare are sensuri diferite in
ipoteza in care actul de administrare e privit ut singuli si in ipoteza in care actul de administrare e
privit in contextul unui patrimoniu. La gestiunea de afaceri, actul juridic de administrare este
privit in contextul patrimoniului. Chiar daca un act juridic privit ut singuli ar avea semnificatia
unui act de dispozitie, el poate sa devina, in contextul administrarii patrimoniului, doar un act de
administrare.
NCC foloseste termenul de oportunitatea gestiunii. In sfera acestei notiuni intre 2 idei:
ideea de necesitate si cea de utilitate. Gestiunea este oportuna in masura in care este fie
necesara, fie cel putin utila.
Necesitatea gestiunii presupune ca gerantul evita, prin administrarea afacerii, o
pierdere patrimoniala pentru gerat (ex. salveaza un bun dintr-un indendiu).
Alteori, gestiunea este doar utila, in sensul ca prin administrare gerantul poate sa
creasca valoarea patrimoniului geratului. Este motivul pentru care NCC apreciaza utilitatea
gestiunii in functie de sporul de valoare care rezulta in patrimoniul geratului.
Distinctia dintre necesitate si utilitate este relevanta pentru ca raspunderea gerantului fata
de gerat se modeleaza in functie de aceste doua situatii. Cand gestiunea este necesara, gerantul
raspunde pentru pagubele pe care le creeaza cu ocazia gestiunii numai daca a actionat cu intentie
sau din culpa grava. Simpla neglijenta, chiar daca provoaca o paguba geratului, nu va atrage
raspundere gerantului, tocmai pentru ca gestiunea etse necesara. Cand gestiunea este utila,
gerantul va raspunde pentru prejudiciile cauzate indiferent de forma de vinovatie cu care a
actionat.
Este posibil ca gerantul sa savarseasca o fapta ilicita cu ocazia administrarii. In aceasta
situatie, pe gestiunea de afaceri se greveaza un fapt ilicit al gerantului de natura sa atraga
raspunderea delictuala, care poate fi atrasa indiferent de forma de vinovatie.
In al treilea rand, exista anumite cerinte cu privire la atitudinea subiectiva a partilor fata
de gestiune. In ce il priveste pe gerant, cum a rezultat din definitie, el administreaza in mod
voluntar afacerea. Acest caracter voluntar al gestiunii facute de gerant nu asminileaza gestiunea
cu un act juridic. Intr-adevar, gerantul actioneaza cu intentia de a administra afacerile geratului,
dar efectele juridice nascute intre parti nu izvorasc doar din aceasta intentie, vointa jurdica. Ele
izvorasc din gestiunea de afaceri in ansamblul ei. Facem referire la intentia si la vointa gerantului
numai pentru a contura mai bine campul de manifestare a gestiunii de afaceri. Daca gerantul nu

Curs 5

stie ca lucreaza pentru altul, nu are intentia de a lucra pentru altul, este in confuzie si crede ca
lucreaza pentru sine, nu suntem in prezenta gestiunii de afaceri, iar raporturile dintre parti vor
intra sub incidenta imbogatirii fara justa cauza. Nu este insa exclus ca gerantul sa lucreze si
pentru gerat si pentru sine. In aceasta situatie gestiunea exista in masura in care gerantul lucreaza
pentru gerat. Aceasta idee este clar precizata in art 1330 alin 2.
Mai este si situatia in care, sub aspectul atitudinii subiective e gerantului, acesta doreste sa
faca o liberalitate. Nu mai este vorba de gestiune de afaceri.
Cat priveste atitudinea subiectiva a geratului, acesta, in principiu, este strain de gestiune,
adica nu stie de ea. Totusi, sunt situatii in care chiar daca geratul cunoaste gestiunea, nu este in
masura sa o preia si ca urmare, chiar daca o cunoaste, subzista gestiunea de afaceri. Rezulta din
aceasta prezentare a atitudinii subiective a partilor fata de gestiune ca problema capacitatii se
pune in mod diferit in functie de gerant si de gerat. Intr-adevar, intrucat gerantul incheie si acte
jurdice, el trebuie sa aiba capacitate de exercitiu. Intrucat geratul doar beneficiaza de gestiune,
conditia capacitatii de exercitiu nu functioneaza pentru el.
Efectele gestiunii de afaceri obligatiile care se nasc in sarcina partilor:
Obligatiile gerantului:
Gerantul are obligatia de a-l informa pe gerat in legatura cu gestiunea.
art. 1331 NCC obligatia de instiintare
Gerantul trebuie sa-l instiinteze pe great despre gestiunea inceputa de indata ce acest
lucru este posibil.
Rostul instiintari este ca, in masura in care este posibil, geratul sa preia gestiunea. In acest
context este de inteles si a doua obligatie pe care o are gerantul si anume obligatia de a continua
gestiunea pana cand:
a) isi indeplineste misiunea, adica pana cand o poate abandona fara riscul unei
pierderi pentru gerat
b) geratul, personal sau prin reprezentat, ori mostenitorii pot prelua gestiunea
Rezulta ca gerantul nu are o obligatie fara limita in timp. Pentru ca altfel un gest de
bunavointa s-ar transforma intr-o obligatie prea severa.
A treia obligatie a gerantului este obligatia de a exercita gestiunea cu diligenta unui bun
proprietar. Aceasta obligatie defineste criteriul care trebuie sa fie respectat de gerant in activitatea
de gestiune. Nu este nici un criteriu maxim, nici un criteriu minim. Este un criteriu obiectiv, si nu
unul subiectiv. Criteriul diligentei bunului gospodar este un criteriu mediu, de factura obiectiva.
Chestiunea se pune doar atunci cand gestiunea este doar utila, nu necesara. Pentru ca daca
gestiunea este necesara, gerantul raspunde doar daca actioneaza cu intentie sau din culpa grava,
ceea ce lasa fara interes criteriul diligentei in executarea gestiunii. Daca insa este vorba de culpa
simpla, atunci criteriul de apreciere este foarte important. Cum apreciem daca gerantul a fost
neglijent sau nu in savarsirea gestiunii? In functie de acest criteriu mediu al bunului gospodar, pe
care orice om trebuie sa il aiba atunci cand isi gestioneaza afacerile.

Curs 5

A patra obligatie este obligatia de a da socoteala la sfarsitul gestiunii (descarcare de

gestiune), pentru a preveni litigiile posibile in mare masura. In obiectul gestiunii, intra nu doar
savarsirea de acte materiale, ci si incheierea de acte juridice cu tertii. Gerantul incheie acte
juridice cu tertii pentru administrarea intereselor geratului. Gerantul are o raspundere contractuala
fata de terti, in masura in care a lucrat in nume propiu. Daca a lucrat in numele geratului si cu
cunoasterea acestuia, atunci gerantul va raspunde fata de terti numai daca nu va putea fi atrasa
raspunderea geratului.
Daca se constata ca n-a fost utila gestiunea pentru gerat, acesta nu executa obligatia. Deci
gerantul va raspunde fata de terti. Atunci cand gerantul lucreaza in nume propriu, raspunderea lui
fata de terti este principala si explicita. Atunci cand gerantului lucreaza pentru gerat, raspunderea
lui este doar subsidiara, adica va raspunde numai daca nu va putea fi tras la raspundere geratul.
Obligatiile geratului:
Principala obligatie este obligatia de a-l indemniza pe gerant pentru cheltuielile facute cu
ocazia gestiunii. In plus, geratul raspunde si fata de tertii cu care a contractat gerantul. Ne aflam
in prezenta exceptiei de la principiul relativitatii efectelor contractului? NU, pentru ca obligatia
juridica nu se naste din contractul incheiat de gerant cu tertul, ci din faptul ca legea leaga de
acesta producerea efectelor juridice. Atunci cand gestiunea este utila, iar gerantul a lucrat in nume
propriu, tertul are o alegere: fie poate sa se indrepte impotriva gerantului sau a geratului, fie se
poate indrepta impotriva ambilor, dar nu pentru a obtine de doua ori despaubirea, ci o singura
data. in aceasta situatie, gerantul si geratul raspund in solidum. Fiecare este obligat la intreg fata
de tert.
In ipoteza in care gerantul a lucrat pentru gerat, in pricipal raspunde fata de terti geratul,
iar gerantul va raspunde doar subsidiar. Este o inovatie pe care o introduce NCC.
Cat priveste aprecierea utilitatii gestiunii ca o cerinta pentru a functiona obligatia de
indemnizare a gerantului de catre gerat, ea depinde de criteriul pe care il avem si anume cresterea
valorii patrimoniului geratului. Daca gestiunea este necesara, indemnizarea trebuie sa fie
completa.
art 1338 NCC
Cel care incepe sau continua o gestiune cunoscand sau trebuind sa cunoasca
impotrivirea titularului afacerii poate cere numai restituirea cheltuielilor necesare. In acest caz,
instanta, la cererea titularului afacerii, poate acorda un termen pentru executarea obligatiei de
restituire.
Cel care ignora impotrivirea titularului este raspunzator pentru prejudiciile cauzate chiar
si din cea mai usoara culpa.
Legiuitorul are in vedere ipoteza in care geratul nu numai ca cunoaste existenta gestiunii,
dar se si impotriveste. Nu putem gera afacerea altei persoane impotriva vointei sale exprese,
astfel ca nu mai functioneaza gestiunea intr-o astfel de situatie. Totusi, daca gestiunea e necesara,
atunci geratul va fi obligat sa restituie gerantului numai cheltuielile necesare. In plus, desi
gestiunea e necesara, gerantul nu va mai fi exonerat de raspundere in situatia in care a actionat si
din culpa cea mai usoara. Se reintregeste raspunderea civila delictuala, astfel incat ea poate fi

Curs 5

angajata si pentru cea mai usoara culpa. In mod surprinzator, NCC are o prevedere conform
careia cand gestiunea este inoportuna, totusi geratul ar trebui sa il indemnizeze pe gerant in
masura in care geratul a obtinut un avantaj. Notiunea de avantaj are semnificatia unui avantaj
patrimonial. Ori daca el a obtinut un spor de valoare asupra patrimoniului, inseamna ca gestiunea
este utila, nu inoportuna.
In masura in care, pe parcursul executarii gestiunii, geratul ratifica actele de gestiune,
raporturile dintre cei doi vor fi guvernate de regulile contractului de mandat si nu de regulile de la
gestiunea de afaceri.
Cat priveste proba gestiunii de afaceri, trebuie sa facem distinctie intre actele materiale si
actele juridice. Acte materiale pot fi dovedite prin orice mijloc de proba, la actele jurdice
distingem intre raporturile dintre gerant si terti si raporturile dintre parti.
In primul caz, in raporturile dintre gerant si terti, se aplica regulile din materia actului
juridic. Geratul, fiind tert, poate sa faca dovada cu orice mijloc de proba.
Gestiunea de afaceri are o configuratie autonoma.

II.

Plata lucrului nedatorat - reglementata in NCC la art. 1341 art. 1344

Este cunoscuta sub numele de plata lucrului nedatorat sau plata nedatorata. NCC extinde
sfera acestei obligatii in raport cu VCC. In VCC, sintagma plata lucrului nedatorat era corecta
pentru ca VCC avea o anumita acceptie a termenului plata in acest context. NCC are alta
acceptie.
Conditiile platii nedatorate:
a) sa fie vorba de o plata
Plata inseamna executarea unei prestatii indiferent de natura ei care formeaza obiectul
unei obligatii construirea unei case, transportul unei marfe. Nu este deci vorba doar de o suma
de bani. In raport cu aceasta sfera extinsa a notiunii de plata, VCC se referea doar la prestatiile
care constau in predarea unui lucru sau in transmiterea unui drept de aceea se numea plata
lucrului nedatorat. NCC vorbeste de plata nedatorata, ceea ce inseamna ca are in vedere cea mai
larga sfera a notiunii de plata.
b) plata sa fie nedatorata
Cel care face plata sa nu aiba in realitate datoria de a plati. Este posibil ca, de la bun
inceput datoria sa nu existe. Alteori, datoria nu mai exista ca urmare a desfiintarii actului juridic
din care s-a nascut, fie ca este vorba de nulitate, fie de rezolutiune sau de orice alt mod de
desfiintare a actului juridic. Uneori, s-a facut distinctie intre ipoteza in care datoria nu a exista de
la bun inceput si ipoteza in care a disparut ca urmare a desfiintarii actului. In a doua situatie, s-a
spus ca ar fi vorba de o imbogatire fara justa cauza.
c) plata tebuie sa fie facuta din eroare
Cel care plateste credea ca datoreaza, dar in realitate nu datora. Sunt anumite ipoteze in
care, desi cel care plateste nu este in eroare, totusi ne aflam in prezenta acestui izvor de obigatii.

Curs 5

Un exemplu este acela in care debitorul a platit creditorului, dar a pierdut dovada platii si e
obligat sa plateasca a doua oara. Cand descopera dovada, debitorul poate sa ceara restituirea celei
de-a doua plati. De asemenea, se mai spune ca si atunci cand se desfiinteaza un contract
prestatiile executate se restituie pe temeiul platii nedatorate.
Daca aceste 3 cerinte sunt indeplinite, se nasc efectele specifice platii nedatorate.
Principalul efect este obligatia celui care a primit plata de a o respinge. Totusi, aceasta obligatie
nu se naste in ipoteza prevazuta la art 1342 NCC.
Restituirea nu poate fi dispusa atumci cand, in urma platii, cel care a primit- cu bunacredinta a lasat sa se implineasca termenul de prescriptie ori s-a lipsit, in orice mod, de titlul sau
de creanta sua a renuntat la garantiile creantei.
In acest caz, cel care a platit are drept de regres impotriva adevaratului debitor in
temeiul subrogatiei legale in drepturile creditorului platit.
Rezulta din text ca, pe de o parte, este vorba de un creditor de buna-credinta, adica el
primeste plata fara a sti ca nu este datorata. Nu numai debitorul e in eroare. Pe langa bunacredinta a creditorului, mai e necesar ca creditorul sa fi lasa sa se implineasca termenul de
prescriptie sau sa se fi lipsit de titlul de creanta sau sa fi renuntat la garantiile reale. Intr-o
asemenea situatie, restituirea nu poate fi realizata. In schimb, platitorul are o actiune in regres
impotriva adevaratului debitor care trebuia sa plateasca in realitate. Intr-o asemenea ipoteza, cel
care plateste se substituie prin subrogatie in drepturile celui care a platit.
Cat priveste modul in care se face restituirea, limitele restituirii, componentele restituirii,
NCC trimite la art 1635-1649 care reglementeaza general restituirea prestatiilor. Legiuitorul a
alcatuit un set de reguli cu valoare generala cuprinse in textele mentionate si care se aplica ori de
cate ori e vorba de restituirea prestatiilor.
Plata lucrurlui nedatorat este faptul juridic licit prin care o persoana, numita solvens,
executa o prestatie fara a exista datoria corespunzatoare, catre o alta persoana numita accipiens,
solvensul fiind in eroare, fapt juridic din care se nasc drepturi si obligatii intre cei doi.
Plata nedatorata este un fapt juridic licit cu configuratie autonoma, distincta de alte fapte
jurdice licite.

III.

Imbogatirea fara justa cauza - reglementata de art. 1345 art. 1347 NCC

Rezulta din textele din NCC ca mai multe conditii sunt necesare: atat materiale, cat si
juridice. Conditiile materiale sunt in numar de 3:
a) sa existe o sporire a patrimoniului unei persoane
b) sa existe o saracire a patrimoniului altei persoane
c) atat imbogatirea, cat si saracirea sa fie efectele unei cauze comune (fie un
eveniment, fie o actiune umana)

Curs 5

NB: imbogatirea nu este cauza saracirii si nici vice-versa. Ambele sunt efecte. Exista o
cauza comuna a acestor efecte.

Conditiile juridice sunt doua:

a) cele doua efecte nu trebuie sa aiba o cauza legitima.
Prezenta unei cauze legitime a imbogatirii impiedica existenta acestui fapt licit. De
exemplu, daca cel caruia ii creste valoarea patrimoniului a primit o donatie, imbogatirea are o
cauza legitima. Orice imprejurare legitima care justifica imbogatirea impiedica imbogatirea fara
justa cauza.
b) pentru a se putea cere restituirea, nu trebuie sa existe un alt mijloc juridic la
indemana celui care a saracit.
Aceasta actiune in imbogatire are caracter subsidiar. In masura in care toate cerintele
materiale si juridice sunt indeplinite, se naste efectul imbogatirii fara justa cauza. Prin actiunea in
imbogatire fara justa cauza se cere cea mai mica dintre valori. Obligatia celui imbogatit este de a
restitui valoarea cea mai mica.

Faptul juridic ilicit (Raspunderea civila delictuala)

Libertatea este indisolubil legata de responsabilitate, iar impreuna trimit la ideea de
raspundere. Altfel spus, avem libertatea sa actionam sau sa nu actionam, dar sa nu incalcam
obligatia generala de a nu pagubi pe nimeni (neminem laedere). Incalcarea obligatiei generale de
a nu pagubi pe nimeni este specifica raspunderii civile delictuale, dar raspunderea delictuala este
o forma de raspundere civila. Iar raspunderea civila este o forma de raspundere juridica. Ca
urmare, vom avea o raspundere juridica specifica dreptlui civil, alta specifica dreptului
administrativ, etc.
Intr-un fel sau altul, fiecare ramura de drept contureaza anumite reguli pentru raspunderea
juridica. Dreptul civil face distinctie intre raspunderea contractuala si raspunderea
extracontractuala. Forma cea mai importanta este rapsunderea delictuala. Ea se naste dintr-un
delict civil, faptul juridc ilicit este tocmai delictul civil. Este motivul pentru care denumirea
acestei raspunderi este raspundere delictuala. Sub aspect terminologic, termenii sunt echivalenti.
Vorbim de fapt juridic ilicit sau de delict civil, ceea ce inseamna ca vorbim de originea raportului
de raspundere civila delicutala.
Obligatia care se naste din delictul civil este o obligatie de raspundere delictuala, adica in
continutul acestui raport intra dreptul victimei de a fi despagubit si obligatia autorului faptului
ilicit de a oferi despagubiri. Astfel inteleasa, raspunderea civila delictuala are mai intai o functie
preventiva, in al doilea rand a o functie reparatorie. Functia reparatorie, care inseamna
despagubirea victimei cu echivalentul prejudiciului, evidentiaza raspunderea delictuala ca
raspundere civila de sanctiunile penale. Mai mult decat atat, raspunderea delictuala este o
raspundere civila care nu se confunda nici cu pedepsele civile. Ideea de pedeapsa presupune

Curs 5

caracterul personal. Pedeapsa este strict personala, dar functia reparatorie a raspunderii, care
presupune ca victima are un drept de creanta impotriva autorului, permite transferul acestui drept
de creanta la mostenitorii victimei. Asadar, suntem in prezenta unui raport obligational tipic, nu
este vorba de un caracter intuitu personae, creanta si datoria se transmit la mostenitori.
Pe de alta parte, raspunderea civila delictuala se diferentiaza de raspunderea civila
contractuala. Ambele sunt forme de raspundere civila, iar NCC are in capitolul IV din Cartea
despre obligatii 2 texte introductive care marcheaza tocmai diferenta dintre raspunderea
delictuala si raspunderea contractuala art. 1349 si art. 1350 NCC
Desi capitolul IV se cheama raspunderea civila, in realitate singurul care se refera la ea
este art 1350.
Asemanarile si deosebirile dintre raspunderea delictuala si raspunderea contractuala:
Asemanari:
a) in ambele cazuri, exista o fapta ilicita ca temei al raspunderii
b) in ambele cazuri conditiile raspunderii sunt aceleasi.
Astfel, pe langa fapta ilicita, care se afla la temeiul ambelor forme da raspundere civila,
trebuie sa existe un prejudiciu, un raport de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu si
vinovatia autorului faptei ilicite. Atunci cand vorbim de raspunderea contractuala, aceste
elemente se particularizeaza, in sensul ca fapta ilicita consta in neexecutarea unei obligatii
contractuale, sau in executarea necorespunzatoare a acesteia. De asemenea, prejudiciul in cadrul
raspunderii contractuale este de regula echivalentul prestatiei care formeaza obiectul obligatiei
cntractuale neexecutate sau executate in mod necorespunzator.
Diferente:
a) temeiul celor doua raspunderi, desi are semnificatia unei fapte ilicite, are in

fiecare caz in parte o configuratie proprie.

In cazul raspunderii civile delictuale este o incalcare a obligatiei generale negative de a nu
vatama pe nimeni. In cadrul raspunderii civile contractuale, fapta ilicita este nerespectarea unei
obligatii contractuale.
Pentru a face diferenta intre cele doua forme de raspundere civila, este foarte important sa
vedem daca intre parti exista un contract si care este continutul acelui contract. Stim deja ca
efectele juridice sunt determinate de clauzele contractului. Se clarifica acest contract atunci cand
clauzele se interpreteaza. Conturand in mod clar continutul contractului, stim in ce masura fapta
savarsita de o parte contractanta are semnificatia incalcarii unei obligatii contractuale si, daca este
asa inseamna, ca raspunderea este contractuala.
Cand vorbim de continutul contractului, pe langa clauzele expres prevazute, in contract
mai sunt si clauze implicite, adica cele care in mod firesc ar trebui sa fie in contract potrivit legii,
obiceiului, practicilor dintre parti. Chiar daca e vorba de incalcarea acestor clauze externe,
raspunderea este tot contractuala. In schimb, daca partile contractului cauzeaza, prin faptele lor,
prejudiciul unor terti, raspunderea va fi delictuala. Mai mult, daca in raporturile dintre partile
unui contract, una dintre parti cauzeaza un prejudiciu celeilalte fara legatura cu contractul,

Curs 5

raspunderea va fi delictuala. De exemplu, vanzatorul merge la cumparator sa ceara pretul si

cumparatorul il loveste.
b) diferentieri in ce priveste conditiile celor doua forme de raspundere

Astfel, sub aspectul capacitatii, in materie contractuala facem distinctie intre capacitatea
de folosinta si capacitatea de exercitiu, iar actele juridice pot fi incheiate de catre cei care au
capacitate de exercitiu deplina si de cei care au capacitate de exercitiu restransa(14-18 ani). In
cazul raspunderii delictuale, exista o prezumtie de discernamant incepand cu varsta de 14 ani si o
prezumtie de absenta pana la varsta de 14 ani. Dar asta nu inseamna ca minorul sub 14 ani nu
raspunde. Daca victima dovedeste ca minorul avea discernamant, minorul va raspunde delictual.
Este posibil ca minorul care a implinit 14 ani, desi e prezumat ca fiind cu discernamantul intreg,
sa nu aiba in mod pasager discernamant. El va avea sarcina sa dovedeasca ca nu a avut
discernamant. Nu exista o limita minima pentru capacitate.
c) diferentieri in ce priveste punerea in intarziere
Cat priveste punerea in intarziere, in materie delictuala regula este ca punerea in intarziere
nu e necesara, altfel spus autorul faptei este de drept in intarziere, fara nicio alta formalitate
prealabila. In materie contractuala, e nevoie de punerea in intarziere, ca regula.
d) diferentieri in ce priveste consimtamantul victimei
Consimtamntul victimei priveste o clauza de inalturare a raspunderii sau de diminuare a
rapsunderii. In materie delictuala, de regula, asemenea clauze nu sunt permise. In materie
contractuala ele pot functiona, ca regula.
e) diferentieri in ce priveste efectele raspunderii
Daca avem in vedere efectele raspunderii, in principiu, si intr-un caz si in celalalt, se
include in obligatia de reparare si paguba efectiv suferita si beneficiul nerealizat. Totusi, obligatia
de raspundere in cazul materiei delictuale este mai extinsa atunci cand fapta, delictul civil este
savarsit cu o forma de vinovtie agravata care este intentia. In aceasta situatie, in materie
contractuala se raspunde si pentru daunele imprevizibile, altfel, in absenta intentiei in materie
delictuala se raspunde doar pentru daunele previzibile. In materie delictuala, indiferent de forma
de vinovatie, obligatia de raspundere e integrala, daune previzibile sau imprevizibile.
f) diferentieri in ce priveste dovedirea culpei

Pentru ca atunci cand e vorba de intentie, diferentele dispar, adica sarcina probei este
intotdeauna a creditorului, respectiv a victimei prejudiciului. Numai ca in materie delictuala,
forma de vinovatie nu influenteaza intinderea obligatiei de a repara. Ceea ce are intr-adevar
importanta este cum se dovedeste culpa. In materie contractuala exista o prezumtie de culpa in
sarcina debitorului.
art 1547 NCC
Restituirea nu este datorata decat daca imbogatirea subzista la data sesizarii instantei.
Cel care s-a imbogatit este obligat la restituire, in conditiile prevazute la art. 1639 si
urmatoarele.

Curs 5

art. 1548 NCC

Cererea de restituire nu poate fi admisa, daca cel prejudiciat are dreptul la o alta
actiune pentru a obtine ceea ce ii este datorat.
In materie delictuala, vinovatia, indiferent de forma ei, trebuie sa fie dovedita de victima.
g) diferentieri din perspectiva divizibilitatii obligatiei

In materie delictuala, obligatia de reparare este solidara. Solidaritatea este regula. In

materie contractuala, cand sunt mai multi creditori, regula este divizibilitatea. Partile pot sa
prevada solidaritatea, insa.
art. 1350 alin. (3) NCC cumulul raspunderii contractuale cu cea delictuala
Daca prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre parti nu poate inlatura aplicarea
regulilor raspunderii contractuale pentru a opta in favoarea altor reguli care i-ar fi mai
favorabile.
Este posibil sa combinam regulile raspunderii delictuale si regulile raspunderii
contractuale pentru ca creditorul sa aiba anumite avantaje in actiunea pe care o formuleaza
impotriva debitorului?
Este posibil ca creditorul sa introduca mai intai o actiune pe temei delictual si apoi pe
temei contractual sau invers?
Exclude existenta unui contract raspunderea delictuala pentru incalcarea obligatiei
contractuale?
Primele doua intrebari au intotdeauna un rapsuns negativ.
In schimb, se pune uneori problema alegerii intre temeiul contractual si temeiul delictual
al raspunderii. Regula este ca existenta unui contract inlatura apelul la raspunderea delictuala.
Problema optiunii intre cele doua temeiuri se pune atunci cand simultan ar fi indeplinite cerintele
pentru ambele forme de raspundere.
Exista exceptii de la art 1350 alin (3). Exceptia apare atunci cand delictul civil poate fi
calificat in acelasi timp si ca infractiune. Este posibil ca aceeasi fapta ilicita sa dobandeasca mai
multe calificari. Intr-o asemenea situatie, daca se porneste procesul penal si daca in cadrul
procesului penal victima porneste actiunea civila impotriva inculpatului, atunci in procesul penal,
chiar daca fapta consta in neexecutarea unui contract, temeiul nu mai e contractual. In penal,
regula e ca e exclus temeiul contractual. Victima opteaza de la inceput pe temeiul delictual.
In momentul in care victima alege sa inceapa actiunea civila in procesul penal, inseamna
ca a si ales intre cele doua temeiuri.
S-a spus, pe buna dreptate, ca si in procesul penal, intr-o imprejurare exceptionala este
posibil ca victima sa aleaga intre cele doua temeiuri. Daca victima e o persoana minora, actiunea
civila se pune in miscare din oficiu. Plecand de la aceasta forma de protectie, s-a afirmat ca, daca

Curs 5

nu am ingadui optiunea intre cele doua temeiuri, masura de protectie a minorului este in
defavoarea minorului. Echitabil este ca sa i se permita victimei sa aleaga in procesul penal intre
cele doua temeiuri.

Forme de raspundere delictuala

1. raspunderea delictuala pentru fapta proprie 1357-1371
2. raspunderea pentru fapta altuia 1372-1374
3. raspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale sau de lucruri 1375-1380
Pe langa aceste forme de raspundere reglementate in NCC, exista forma speciale de
raspundere reglementate in legi speciale (raspunderea pentru prejudiciile cauzate pe aeronave,
raspundere pentru fapte anticoncurentiale, raspunderea pentru fapte de incalcare a obligatiei de
protejare a mediului etc)
Raspunderea delictuala pentru fapta proprie de manifesta in doua variante:
a) raspunderea delictuala a persoanei fizice
b) raspunderea delictuala a persoanei juridice
Dreptul comun este raspunderea pentru fapta proprie a persoanei fizice. La persoana
juridica se aplica aceleasi reguli, singurele diferente avand in vedere doar identificarea
persoanelor fizice in cadrul persoanei juridice ale caror fapte atrag rasunderea persoanei juridice.
Analizand raspunderea pentru fapta proprie, trebuie sa facem referire la cele 4 conditii:
a)
b)
c)
d)

delictul civil
prejudiciul
legatura de cauzalitate
vinovatia autorului.