Sunteți pe pagina 1din 2

Dan, cpitan de plai

de Vasile Alecsandri

Opera, impresionanata prin dimensiuni, a fost publicat n 1875 n revista Convorbiri


literare. Vasile Alecsandri resusete evocarea unei figuri legendare - neatestat istoric
- a secolului al XV-lea, fost otean al lui Stefan cel Mare care apara tara si dupa
moartea domnitorului.
Poemul aparine genului epic deoarece autorul i exprim gndurile i sentimentele n
mod indirect (prin intermediul aciunii i al personajelor), iar ntmplrile sunt povestite
de narator, respectndu-se ordinea fireasc a momentelor subiectului. Ca specie,
poezia este un poem eroic deoarece evoc fapte istorice sau legendare din viaa unui
popor, iar personajul central este nsufleit de sentimente deosebite si capabil de a
svrsi fapte mree.
Vasile Alexandri evoca n Dan, capitan de plai un moment din luptele duse
de poporul roman mpotriva cotropitorilor. Aciunea este povestit pe parcursul a apte
capitole, desfurndu-se ntr-o gradaie ascendent.
Dan, capitan de plai, intruchipeaza personajul pozitiv al operei, fiind un erou imaginar,
dar prezentat de scriitor asemenea unui erou de legenda.
Batranul Dan, retras n singurtatea aspr a munilor Carpai, fost otean al lui tefan
cel Mare, este personajul principal al poemului. Acesta continu s-i fac datoria de
cpitan de plai, n ciuda vrstei naintate, fiind prezentat ca traind n strns legtur
cu natura, capatand astfel puteri supranaturale de a nelege glasul acesteia, aflnd
astfel de nvlirea ttarilor.
Faptul ca Dan este eroul principal al poemului este dovedit si de faptul ca participa la
toate momentele importante ale naratiunii. El reprezinta simbolul al vitejiei poporului
roman, dovedind intelepciune, seninatate, curaj, prietenie statornica, demnitatea,
avand ca trasatura fundamentala dragostea de tara.
Pentru creionarea personajului principal, Alecsanadri mbin naraiunea cu descrierea
i dialogul, dar si descrierea directa cu cea indirecta. Dan este caracterizat n mod
direct de ctre autor, ntr-un sugestiv portret Btrnul Dan triete ca oimul
singuratic. Tot n mod direct este caracterizat si de alte personaje ale poeziei cum ar fi
hanul ttar, care ii recunoaste intelepciunea O, Dan om inelept, cunosc al tu
renume sau ii admir viaa i faptele vitejeti: O Dan, ferice de tine care pere/Avand
o via verde n timpul tineretii / Si alba ca zapada in iarna batranetii.
Prin asocierea epitetului btrn cu numele personajului este indicata vrsta naintat
a personajului, iar comparaia ca oimul singuratic contureaza trasaturile morale ale
personajului cum ar fi curajul, mndria, si semeia. Dan este un erou al altor timpuri,
rmas singur din timpul su afar reprezentand un simbol al vremurilor eroice.

Principala modalitate de caracterizare este cea indirect


ce reiese din gndurile,
faptele, si modul de a vorbi al personajului. Batranul Dan s-a izolat in munte si ca toti
inteleptii acestuui neam se gandeste la moarte cu seninatate. La vremea tineretii el era
aparatorul hotarelor tarii Ai timpilor eroici imagine august/Pe cnd era el tnr,
lumea-i prea ngust , i mult iubea cnd ara striga: La lupt, Dane!/S vnture ca
pleava otirile dumane./Atunci a lui mnie ca trsnetul era,/n patru mari hotare tuna
i fulgera,/Iar ara dormea-n pace pe timpii cei mai ri/Ct Dan veghea-n picioare la
cptiul ei.
Dan este infratit cu natura careia ii cunoaste glasul Btrnul Dan ascult grind doi
vechi stejari si cand afla ca tara este in primejdie, gaseste puterea de a porni la lupta
Un fulger se aprinde n ochii lui pe loc./La lupt, Dane! ara-i n jac, ara-i n foc!.
Alaturi de prietenul sau Ursan savarseste adevarate minuni de vitejie, tinand piept unei
armate intregi. Eroul este surprins in paralela cu Ursan, prin intermediul acestui
personaj, poetul subliniind trasaturile de caracter si vitejia eroului principal.
Maretia lui Dansi este dovedita de atitudinea sa in fata lui Ghirai. Ranit, cuprins de
lanturi maret intra romanul. In fata amenintarii cu moartea el se dovedeste demn,
increzator in destinul neamului sau. El stie ca moartea sa nu inseamna moartea tarii,
caci alte siruri de luptatori se vor naste.
Dan refuza propunerea lui Ghirai consideranad ca aceasta este e o cupa mult
plina
de amaruri si nu doreste sa se incline in fata nenorocirii. Se socoteste de
neclintit in fata greutatilor si nenorocirii ca si Ceahlaul in fata furtunii. Toata viata I-a
fost cinstita, demna, de aceea prefera moartea in locul unei vieti rusinoase.
Dragostea de tara este sentimentul cel mai puternic al eroului si de aceea in ceasul
mortii grele nu are dorinta mai mare decat sa mai vada odata pamantul tarii. Felul de
a vorbi al acestui erou exprima profunda sa intelepciune, fiecare replica a lui Dan il face
pe Ghirai sa cada pe ganduri si apoi sa exclame cu admiratie in fata adversaruluiO
Dan, om intelept.
Pentru a sublinia trasaturile deosebite ale personajului principal, Vasile Alecsandri
utilizeaza pe parcursul poemului
si autocaracterizarea. Astfel, eroul nsui fiind
constient de calitatile sale si animat de dragostea de tara, el i ndeamn calul N-aibi
grij mai oimane /Eu am i duc cu mine / O vraj rea de dumani / i bun pentru tine.
Impresionant este autocaracterizarea pe care btrnul i-o face n faa hanului ttar
Alb am trit un secul pe plaiul romnesc /i vreu cu faa alba/ senin s m sfresc. /
Ruinea e o rugin pe-o arm de viteaz/un vierme ce mnnc roeaa din obraz. / Nu
voi nici pat pe-a mea arm / Nici pe obrazul meu.
In acest erou, Alecsandri a surprins maretia, vitejia, intelepciunea si demnitatea
intregului popor roman.

S-ar putea să vă placă și