POEME CREŞTINE

de

GABRIEL S. IORDAN
DOROBANŢU

(GAVRIIL STIHARUL)

Teologie pentru azi

Bucureşti
2008
 2

Cu smerenie,
dedic toate stihurile mele
PREASFINTEI NĂSCĂTOARE
DE DUMNEZEU

Această plachetă de versuri a fost publicată online

cu sprijinul
Părintelui Drd. Dorin Picioruş şi al Preotesei Drd. Gianina Picioruş,
cărora
le mulţumesc pentru ajutor.
 3

ELEISON ME TON AMARTOLON

[Miluieşte-mă pe mine păcatosul]

Doamne, credinţă am avut de neclintit

când valurile negre mă trăgeau in jos,
semeţii munţi i-am clătinat…dar m-am mândrit:
miluieşte-mă pe mine cel pacatos.

Doamne, în stihuri Te-am cântat şi Te-am slăvit,

căci dulce stih mi-ai dat şi graiul cuvios,
cu aripi de rime am zburat…dar m-am mândrit :
miluieşte-mă pe mine cel pacatos.

Doamne, pentru Tine m-am lăsat osândit,

pentru sfântul Tau nume dulce şi duios,
ocări şi spini am suportat…dar m-am mândrit :
miluieşte-mă pe mine cel păcatos.

Doamne, cu Tine am fost pe cruce şi am pătimit,

cu Tine am gustat din bice pân’ la os
şi oasele-mi zdrobite au fost…dar m-am mândrit :
miluieşte-mă pe mine cel păcatos.

Doamne, de atâtea ori spre raiul înflorit

Îngeri m-au purtat şi-n cerul Tău frumos
cu sfinţii în rugăciune-am fost…dar m-am mândrit:
miluieşte-mă pe mine cel păcatos.

Doamne, atâtea lucruri bune au răsarit

din rugăciunile rostite cu folos.
Atât de minunate sunt…dar m-am mândrit :
miluieşte-mă pe mine cel păcatos…
 4

SFĂNTA DREPTMĂRITOARE

Cât de fragilă bucurie îmi aduce vremea,

în fântana adancă mi-a fost dat să-mi scald privirea.
Maică, apa ta e bună,din piept stins-a durerea,
păcatul iertat a fost, venit-a mântuirea.

Ca fiu risipitor de taine azi mă-ntorc suflet amar,

mai sărac în Dumnezeu, dar tu maică ai pregătit,
pâinea caldă, masa plină,curcubeul în ştergar
şi viţelul Tatălui păşunat în Nesfârşit.

Niciodată casa nu mi-a fost mai albă, mai frumoasă,

ca într-o sărbatoare mare fu gătită-n neprihană.
Cu odaia-mpodobită: flori de aur şi iarbă grasă,
dulcea casă mă aşteaptă cu Fecioara în icoană.

Ochii mei din prea-ntristare sunt în lacrimi şi mai ard,

apele cele amare pe obraji îmi curg fierbinţi,
dar tu mă-ntareşti acuma cu mireasma cea de nard,
cu tăria cea din îngeri, cu răbdarea cea din sfinţi.

Maică, tu, nepământească, veşnică mult primitoare,

cu îngereasca strălucire în cernitul tău veşmânt,
lan de raze izvrorăşte din icoane. În altare,
peste daruri neîntinate se pogoară Duhul Sfânt.
 5

A FI CREŞTIN

A fi creştin înseamna a iubi

cu patimă cuvântul ce te-ndeamnă,
să arzi în Hristos şi să mai ştii
ca dragostea nicicând nu se destramă.

A arde în iubirea Celui care

la ospaţul lumii a întins o pâine,
spăland picioarele tremuratoare
tuturor înfometaţilor de mâine.

A fi creştin înseamnă a fi încredinţat

că eşti în starea leprosului, şi-n tine,
creşte neoprit minunea. A fi vindecat,
mereu vindecat de nepământescul Bine.

A fi creştin înseamnă a te străpunge

Spinii durerii şi a zâmbi înţelepciunii,
cu tăria luată din cel ce mai frânge
pâinea nemuririi la cina lumii.

A fi creştin înseamnă a urca mereu

golgotele, călcând sfios pe colţi
de piatră şi a crede că pasu-ţi greu
e-al lui Hristos Cel înviat din morţi.
 6

SURSUM CORDA!
[Sus inimile!]

Diavolul îndoielii îşi întinde-o gheară,

iadul necredinţei îşi arata faţa,
deznădejdea urlă tragic ca o fiară…
Sus inimile! Nu ucideţi speranţa !

Nenorocirea ne otraveşte traiul,

nepăsarea lumii mai rece ca gheaţa,
crucea-i tot mai mare şi mai dureroasă…
Sus inimile! Nu ucideţi speranţa !

Năpârcile fricii se strecoară-n gânduri,

moartea pare mai reală decât viaţa.
De crezi că Scriptura nu-ţi mai foloseşte…
Sus inimile! Nu ucideţi speranţa !

Nu ucideţi porumbiţa din fereastră,

căci din neştiut vesteşte dimineaţa,
când noaptea a biruit raza de lumină…
Sus inimile! Nu ucideţi speranţa !
 7

ASCULTĂ CUM CÂNTĂ BISERICA VIE !

Copilule, crescut la cântece de noapte,

mugind de patimi, hulă şi trufie,
în ritmuri bacante şi-n vorbe desfrânate…
Ascultă cum cânta Biserica Vie !

Cântă Biserica dis-de-dimineată ,

salută voios, mulţumeşte creştin…
Auzi cum urcă versul către Viaţă
şi ziua începe cu pace de-amin.

Ascultă cum cânta creştinul şi-adastă :

cântă tinereşte omul pe ogor,
legănand pruncul, tânara nevastă
dă slavă lui Hristos pentru fecior.

Cântă Biserica în marea săptămână

prin chilii şi case curate.
Tineri şi bătrâni cântă impreună,
dau slavă lui Hristos pentru toate.

Dă slavă fecioara pentru curaţie,

dă slavă nevasta zămislitoare,
mulţumeşte mireasa pentru cununie,
mulţumeşte feciorul pentru îndreptare.

Dă slavă brutarul pentru aluatul

din care pâinea se va plămădi.
Mulţumeşte seara acasă bărbatul
pentru cina cea buna şi pentru copii.

Cântă zidarul, dând temelia

bisericii noi, cu turla-n azur.
Voinţa lui se prinde de piatră,
mortarul fluid se-ncheagă dimprejur.

El cântă un cântec de dor şi de slavă,

Nervul si braţul vânjos vibrează-ncordat.
Inima, în ritmul poeziei suave,
Transformă ideea în beton armat.

Dimineaţa, în atelier, tâmplarul,

 8

cânta, punându-se inimos pe treabă.

El Domnului mulţumeşte...şi harul
coboară în ale lui mâini degrabă.

Minune! S-a oprit mirat. Priveşte :

din lemnul inform ivitu-s-a perfect
un lucru util. Dulgherul slăveşte
pe Domnul Iisus, lemnar din Nazaret.

Auzi pe cizmar cum cântă-n bucurie,

lucrează cu sârg, cu suflet şi nesaţ,
mâna-i alearga într-o simfonie,
Hristos e pe buze şi duhul e-n braţ.

Dau slavă cinstita preoţime,

pentru slujba Liturghiei sfinţite,
şi cea intru Hristos diaconime
pentru darurile bineprimite.

Auzi cum cântă Biserica Bizantină,

apostolească, vie, ocrotitoare…
Cântă poporul ei răsfăţat de lumină,
de lina lumină a Slavei biruitoare.

Copilule crescut la cântece de noapte,

mugind de patimi, hula si trufie,
în ritmuri bacante şi vorbe desfrânate…
Ascultă cum cântă Biserica Vie !
 9

ÎNVIERE LA DUMNEZEIASCA LITURGHIE BIZANTINĂ

Din cerul de lavă scânteie un fulger,

s-aşază peste beznă-ndurarea.
Cu chip neprihănit, palid, un înger
Pogoară-o stea pe-un muc de lumânare.

Se-mprăştie bezna cum se ridic-o ceaţă

Scânteia astrului aprinde încăperea :
Oh! Doamne, ce lumină şi dulceaţă
Transfigurează tainic chipul şi durerea !…

În patima Ta, Doamne, ceru-i mai aproape,

Sufletul e prohod şi întrebare,
Mir îmi adastă în gânduri şi pleoape
Când lacrimi picură din lumânare.

Trupul Tău, Hristoase, poposind în moarte,

Sub giulgiu odihneşte cu cântări preasfinte.
Pleoapa Maicii Tale din icoană se zbate
Cu aripi de porumbiţe istovite.

Îngerul bun îmi scutură durerea

La dumnezeiasca strajă spre dimineaţă.
S-aprind în altar lumini. E Învierea,
Lanuri de mâini se-ntind să ia Viaţă.

Hristos a înviat! Fii fără frică…

Troparele învierii se toarnă în lumină.
Moartea e-nvinsă.E Sfânta Duminică.
E Dumnezeiasca Liturghie Bizatină.
 10

MAI CRED COPIII NOŞTRI ÎNTR-O MINUNE?

Veacul disperării perfid si mişel

renaşte dumnezei cu pântec de-oţel,
eresuri străine poleite-n cuvinte
coboară-n suflet şi-n minte.

Vopsiţi in roşu, mânjiti pe braţe si dinţi

pe stadioane hipioţii dau concerte
in stranii ritualuri. Se numesc chiar sfinţi,
cu aura lor strâmbă prelinsă peste plete.

Un bărbos guru de-apartament

şi-a convins ciracii – extaz si încântare – ,
învaţându-i că ar fi un instrument
divin, Mesia în chip de reîncarnare.

Doamne, ispitele ne zguduie tăria,

căci veacul e-ntors spre alta menire!
E hipiotul un sfânt? E guru, Mesia?
Sunt ale lor fraze... mesaj de mântuire?

Privirea mi-o întorc către Răstignit

şi sufletul o clipa se ridică.
Văd patru cuie şi-un Hristos smerit
ce patima o-ndură din dragoste de oameni.

Văd spinii Lui si-o înviere care

va fi a noastră şi Raiul în mine creşte,
cum creşte Liturghia in Altare,
când preotul solemn împărtaşeşte.

Văd o mână mică, sfioasă si albă,

bătând mătănii la icoana poleită
a Sfintei Fecioare. O rugaciune caldă
se murmură cuvioasă şi smerită.

Mai cred copiii Tăi in Altare şi minuni,

în Maica Sfantă şi Pruncu-i de la sân,
în holdele sfinţite, în datini şi-n goruni,
în naşterea Ta, Doamne,din staulul cu fân?
 11

FRUMOASA MEA VEŞNICIE

Vai, ce luptă se dă-n mine

când trupul este pe moarte !…
Să-l miluiască... n-are cine...
Vai, cât plânge şi se zbate !…

Irmosul, ecou îmi bate-n veac,

mi se vesteşte-n parastas…
Un gol străin şi fără leac
se adânceşte ceas de ceas.

Ca frunza toamna coborî-voi

în goliciunea de-început,
făra straie, scumpe, moi,
şi podoabe de-mprumut.

Dar eu ştiu că într-o zi sfinţită

lumina se va-ntoarce-n pleoape,
porumbiţă împodobită,
ram de măslin pe ape.

Voi trage puteri din slava curată,

sorbi-voi puhoaie de zări,
ochiul mirat va creşte roată
îmbrăţişat de mii de culori.

Atingerea pleopei uşoare

în ritmul zborului rar
vesti-va în lumea reală
curcubeul Tău de har.

Eu…ridicat din beznă si somn

la viata plămădita sus !
Eu ridicat...dincolo de om,
prin jertfa Ta, Bunule Iisus!

Mai ştiu, că-n ziua cea mare,

împodobi-mă-vei din neştiut
cu straie sfinte, cu slavă mare…
Unde e moarte, goliciunea din mormânt ?
 12

CREZUL MEU PENTRU VEŞNICIE

Cred într-Unul Dumnezeu

Ziditor de pâine
şi mai cred in darul Său,
în ziua cea de mâine.

Cred în Iisus Mântuitorul

şi in mierea-I din cuvinte.
Cred în stihuri şi în dorul
din colinde nesfârşite.

Cred în Duh de prorocie,

mângâiere pentru viaţă
şi într-o dulce veşnicie
cu Hrisos loc de verdeaţă.

Cred in sfinţi şi in cununa

mucenicilor răsplată
din Biserica stărbună,
binecuvântată.

Cred in pâine şi în vin

şi-n Sfânta Predanie,
în puternicul Amin
şi în spovedanie.

Cred în patima şi moartea

Dumnezeului durerii
şi-n cuvintele înalte
din troparele-nvierii.

Cred într-unul drum prea drept

Al Sfintei Dreptmăritoare,
că Iisus din Nazaret
va veni cu slavă mare.

În botezul din cuvinte

îmi mărturisesc prihana,
aştept morţii din mormânt
iarăşi să deschidă geana.
 13

STIHUITORII LUI HRISTOS

Sunt trist, bolnav sau poate surd

de ploaia de cuvinte grele
din vorbele drăceşti, urlând,
din cântecele rele.

Eu vin la voi, stihuri sfinte,

Din cântari şi rugăciune,
care-n zilele cumplite
mi-aţi fost pâine şi minune.

La voi, rapsozi ai lui Hristos

ce aţi postit cu rânduială –
ne-aţi dat în dar cuvânt frumos,
cum l-aţi trudit cu osteneală.

La icoana ta mă-nchin,
lucrătorule cel darnic,
vine vremea, drag creştin,
să te pomenim la praznic.

Stihurile tale bune

le-am păstrat în scoarţe groase,
m-au tămaduit de lume
şi de amagiri intoarse.

Bunule,cu dulce grai,

ca un sfânt din Pateric,
să te odihneşti în Rai
cu slavă de mucenic.
 14

CRĂCIUN SFÂNT

În noapte-adancă se rostogoleşte luna,

în candele amurgul se-ntoarce aprins,
la Poarte Raiului aud cum bate mâna
lui Moş Crăciun, hoinar, cu părul nins...

Prin beznă, trece uşor şi se duce…

Bolta podoabe de stele îşi pune,
se tulbură somnul Pruncului dulce
din braţele Mamei preasfinte şi bune.

Blând, Micuţul întinde o mană,

magii uimiţi se-ntorc în Scriptură,
El mută hotarul de vis şi de ape
al Iordanului nostru din bătatură.
 15

LA LOC CU VERDEAŢĂ
[priceasnă]

Trec în zbor nori

spre alte zări
şi anii-n şirag
duc cu ei ce e drag.

Geme pe pămant
prelung jalnic cânt –
e-n zadar chemat
sufletul plecat.

E-n zadar chemat

omul răposat
ce-a fost pe pămant…
acum e-n mormânt.

Cei rămaşi în urmă:

frate, soră, mumă,
vor veni la rând,
vor veni curand.

Plânge cu amar
pleopa în zadar,
ochiul tulburat,
pentru cel plecat.

– Sufleţelul meu,
plânsu-mi este greu,
lacrimile mele
vor seca şi ele.

Vor seca de ape,

vor fi scurse-n noapte...
Cerule, cât rabzi
pe pâmat să cazi !
 16

– Nu mă mai jeliţi,
fraţii mei iubiţi,
căci eu am în cer
dulcele năier.

Nu vă întristaţi,
iubiţii mei fraţi,
căci, în ceruri sus,
îl am pe Iisus.

Am pe Născătoarea,
pe Apăratoarea,
Maica bucuriei,
Maica veşniciei.

Şi mai am un Tată
Ce-n ruga curată
Îl numim cu dor
Atotţiitor.

Şi mai am in dar
sfinţi din sinaxar,
care mijlocesc
şi mă pomenesc.

Mai am bune fapte

de Domnul lucrate
şi m-am spovedit,
m-am impărtăşit.

Şi n-am întinat
casa unde-am stat,
lucrul cel oprit
eu nu l-am poftit.

Şi daca am poftit
lucrul cel oprit,
am fost dezlegat
de al meu păcat.
 17

Mai am o credinţă
ca o biruinţă,
că voi fi mereu
cu-al meu Dumnezeu.
 18

PETALE DIN GRADINA MAICII SFINTE

Creştinul ortodox

Ochi sărutând icoana,

gând îmbrăţişând ochiul,
suflet lăcrimând gândul.

Înţelepciunea dumnezeiască

Acoperindu-i lumina veacului,

acestui pustnic orb
i-ai dat puterea licuriciului.

Taina isihastului

Albit de ani,
călugărul crede
că i-a înflorit raiul.

Taina spovedaniei

Hristos nevăzut,
duhovnic atent,
sfinţii de pe catapeteasmă
îndepărtându-se.

Lucrarea lăuntrică

Mănastire…
sfinţii respiră
prin rugăciunile călugarilor.

Necredinţă

Dumnezeu la lucru,
Minuni pretutindeni…
Atâtea irosindu-se.
 19

Epifanie

Drum şerpuind spre mănastire,

Dumnezeu şi Sfântul Petru
printre pelerini.

Miercurea trădarii

Punând capul pe pernă,

ţipă un gând :
Ghetsimani!

Vinerea Mare

Hristos pe cruce…
Până şi cei nenăscuţi
Îl biciuiesc.

Zbor înalt

Aripile Îngerului
se deschid înlăuntru…
rugăciunea lăuntrică !

Rugăciunea inimii

Rugăciunea s-a oprit

şi cu ea
respiraţia sufletului.

Înviere

Neplânsă,
moartea moare
la miez de noapte…
Hristos a înviat !

Canon de pocăinţă

Stropi de ploaie
bat pământul
asemenea unor mătănii.
 20

Ziua inainte-mergatoare

În mohorâtul ianuarie,
o zi de primăvară:
Boboteaza.
 21

RUGĂCIUNE UCISĂ PRIN NEROSTIRE

Dă-mi, Doamne, rostirea sfinţilor

ca să-Ţi pomenesc dumnezeiescul Nume.

Dumnezeule, candela îmi este stinsă,

limba îmi este străină
şi inima îmi bate cu disperare într-un zid de piatră
dincolo de care eşti Tu.

Numele Tău sfânt geme biciuit de cuvinte făţarnice,

iar noi credem că-l laudam şi-l cântăm.

Eu ştiu că rugăciunea este ucisă prin nerostire

ca un prunc în pântecele mamei prin nenaştere...

Dar, cuvintele mele pământeşti

sunt o cunună de spini pe fruntea Ta dumnezeiască.

Dă-mi, Doamne, rostirea sfinţilor Tai

ca să-Ţi pomenesc dumnezeiescul Nume,
lăudat,cântat şi plâns de sihaştri şi poeţi.
 22

POARTA RAIULUI

Moto:
Nu aurul, ci moaştele sfinte sunt avuţia unei ţări.

Poate că am ostenit să plâng un iad,

Sodome şi Gomore de-amar,
Pe Samsoni şi Caini, pe ingerii ce cad,
străine locuri,chipuri de coşmar.

Mă vreau acum la mine-acasă

loc de verdeaţă, loc minunat,
unde Biserica e încă mireasă
şi Iisus Hristos e cel înviat.

Căci eu sunt din ţara de brazi şi de har,

eu sunt din turma Tatălui,
drumul meu nu fu-n zadar,
căci am bătut la Poarta Raiului.

Eu sunt din ţara cu mucenici,

cu voievozi mărturisind credinţa,
de-a pururi paşii mei rămân aici,
căci am gustat din miere-n suferinţă.

Eu sunt din ţara de neuitate datini,

cu sfinţi sihaştri în posturi priveghind,
cu icoane biruind balauri
şi Brâncoveni în moarte aţipind.

Eu sunt din ţara fără de hotare,

fără oprelişti către infinit,
sunt pravoslavnic, căci la altare,
cu foc pe buze m-am spovedit.

Eu sunt din ţara de holde şi minuni,

cu ploi sfinţite şi rouă miruind,
eu i-am văzut pe Îngeri în furtuni,
pe Dumnezeu pe nori de aur odihnind.
 23

Poate am ostenit să plâng un iad,

Sodome şi Gomore de amar,
eu ştiu un loc mai verde ca un jad…
Eu sunt din ţara de brazi şi de har.
 24

HAIDEŢI SĂ MAI CREDEM ÎN IISUS HRISTOS!

Horoscoape astăzi ne îndrumă sorţii,

cina rugăciunii este tot mai rară,
prin televizoare îşi arată colţii
diavolul ce urlă tragic ca o fiară.

Neştiut de nimeni merge-n veşnicie

un copil al străzii fără lumânare,
soboare de îngeri îi ţin tovăraşie
şi-l înaripează spre cereşti altare.

Un sărman mănâncă supa lui creştină,

pe piept, el îşi face crucea preasfântă,
din puţina pâine opreşte puţină
pentru un câine frate cu privirea mută.

Ţintuit de-o cruce zgâriată-n perete,

satanişti sălbatici pe el se răzbună –
îl batjocoresc lovindu-l cu sete
cu înjurături de Hristos şi mumă.

Căte un tâlhar intră-n puşcărie –

gând de razbunare pentru cel ştiut,
o maicuţă simplă dă o liturghie
pentru pomenirea fiului pierdut.

Părasiţi de rude, merg spre loc de-odihnă

batrâni din azile,oameni fără soartă,
doar Sfânta Fecioară din cer mai suspină
şi un preot le citeşte fără plată.

Carturarii, în letopiseţe,
cată disperaţi poveţe creştine:
sfinţii de demult ne spun cu blândeţe
să avem răbdare căci va fi un mâine.

Ca o prorocire ne îmbărbătează
mâna lor întinsa, gândul lor frumos –
ca nădejdea noastră să rămână trează :
haideţi să mai credem în Iisus Hristos !
 25

TATĂL NOSTRU ŞI PÂINE

Aievea sunt, îmi place să le ştiu în vis

ce azi se cheamă înfometare.
Copii abandonaţi, bătranii părasiţi
orfelinate sumbre, cârciumi funerare.

E adevarat şi aş vrea în vis să fie

tot ce blestem căzu ca o ruşine.
E adevarat şi parc-o lungă tragedie
ne otrăveşte traiul, nădejdea de mai bine.

O cârciumă eu vad în miez de noapte,

flăcari verzi danseză ca-n iad,
boabe de fosfor, albe, răscoapte,
picură-n pahare, sfârâie şi ard.

Pierdut în patimi, mut şi-ntunecat,

robul Tău Doamne, soarbe din pahar
otrava vicleană, alcoolul distilat
plătit cu trudnice braţe, chin şi-amar.

Undeva l-aşteaptă în miez de noapte

copiii înfometaţi de tată şi de pâine,
cu mânuţele fragede, curate,
se roagă pentru ziua cea de mâine.

Dar la cârciumă e-n toi azi veselia,

prin fum de ţigară beţivii înjură,
femei pierdute îşi fac meseria
şi diavolul le toarna vorbe de hulă.

În fiecare noapte iadul varsă jar,

şi cârciuma, ca o răsuflare fierbinte,
spulberă scântei ca dintr-un amnar
şi focul s-aprinde in minţi ameţite.
 26

Îmi place în vis să le ştiu:

cârciuma murdară, taverna-mormânt…
Dar aici sunt toate: sticla cu rachiu,
flăcarile verzi, iadul pe pământ.

Doar tu, Iisuse, Te mai răstigneşti,

Golgotele le mai colinzi prin lume,
ai grijă de copiii Tăi şi le mai pune
pe Tatăl Sfânt şi-o pâine-n rugaciune.
 27

LA VREME

La vreme, Domnul trimite înger de lumină

să-ţi picure pe gene clipiri suave, dulci…
când oboseala zilei şi grija cea de mâine
întârzie odihna cu teamă de năluci.

La veme, Domnul trimite binecuvantate ploi,

peste ogorul negru o bură tremurândă.
La vreme e-o primavara în straie tot mai noi.
La vreme mieii zburdă şi ciocârlia cântă.

Nu te teme de valurile vieţii izbitoare,

în fiecare greu e-o pronie cerească,
când Tatăl Sfânt în mâna Sa te are,
nu-i vrabie să cadă, nu-i păr să se clintească.

La vreme, Domnul te scoate la liman,

când marea se răzbună şi se frământă valul.
La vreme, se răceşte şi lava din vulcan,
se linisteşte marera şi se arată malul.

De arde Cuvântul Său veşnicind iubire,

nu-i loc de-ngrijorare, nici cumpatul să-l pierzi.
Când Harul Sfânt dă gândului tărie,
de ziua cea de mâine să nu te-ngrijorezi.

De trimite Domnul pildă de-ntărire :

pasarea mănâncă, deşi n-a semănat…
Crinii se-mbracă în haine tot mai fine –
E vremea să te bucuri…Ce dar minunat !
 28

CUVIOSULUI

Vartejul innoirii şterge,

şi rău, şi bine, şi frumos,
căci viaţa merge înainte...
şi departarea de Hristos.

Dorm sihaştrii-n cimitire,

Lumea nu-i mai pomeneşte,
un monah, la mănastire
un pomelnic le citeşte.

Crucile de pe mormânturi
putrezesc de vreme rea,
de ploi reci si aspre vânturi
stinsu-li-s-a candela.

Dorm azi, intr-un loc uitat,

Moaştele de cuvios,
ce în viaţă a purtat
crucea grea a lui Hristos.

Ca pe oameni din beţie

să-i întoarcă la credinţă,
a dat vot de săracie
şi pe sine jerfă vie.

A purtat straie de sfinţi,

nevoindu-se stingher
şi, in nopţile fierbinţi,
a băut roua din cer.

Doar un mormânt părăsit

fost-a moştenirea sa,
sufletului ostenit
datu-i-s-a liniştea.

Dar eu ştiu c-a fost chemat

către alte zări mai bune –
din loc verde, înmiresmat,
ne-ntăreşte-n rugăciune.
 29

VIS ŞI ÎNGER

Dezrăstignită din ultimele raze,

ziua coboară în locaşul rece…
Roşul asfinţit scurgându-se pe case.
E noapte. Stelele se golesc de lumini.

Nimeni, nimeni nu le culege nectarul de foc.

În băltoace lăcrimează luna
cu palidul chip trist, supt. Şi varul
fardulului ei se descojeşte întruna.

În sala strâmbă, murdară şi neagră

a tristului leagăn de orfani,
cu ochi miraţi de bolta cea largă,
fetiţa bălaie visează.

Ea-n mii de bucaţi

cerul îl vede frânt şi stelele
se coboară în bucăţi de pâine.

Mai vede în suflet luna rotundă

ca o jimblă imensă, aburind,
şi-o mâna albă, delicată, blândă,
pe creştetul ei rotund odihnind.

Dar luna dispare şi stelele se sting.

Rămâne doar sala jalnică şi rece…
Şi ochii ei de pâine mai plâng,
de stelele calde, de luna cea dulce.

Se face întuneric în tristul adăpost

şi-n ochii ei mari,calzi si curaţi,
visul de pâine se frânge.

Se face intuneric şi visul apune,

doar în sufletul ei nepământesc,
Îngerul, flămând de rugăciune,
veghează,ocroteşte şi plânge.
 30

IISUS PE CRUCE

Mainile Tale, slăvite Ziditor, au fost batjocorite,

străpunse, nu mai pot mângâia păsările în zbor…
Pleoapele Tale căzute privesc numai la şerpii
care dau târcoale prăzii, zvârcolindu-se in ţarană…

Urechile Tale nu mai aud decât paşii îngerului morţii…

Melci jilavi se urcă pe lemnul crucii, lăsând în urma lor
dâre argintii.

Îţi pipăie rănile, apoi se chircesc în cochiliile lor

ca într-un mormânt de piatră, aşteptând învierea Ta.

Din lumină picură stropi mari de lacrimi,

Boabe de lut nepământesc, spălandu-Ţi rănile :
Plânge lumina?
Numai Tatal Tău poate face o astfel de minune
la moartea Fiului.

E târziu…
Păşind peste osemintele Golgotei ca pe trepte,
îngerul morţii a ajuns până la Tine.
Ochii lui plecaţi te-au rugat de iertare,
apoi el Ţi-a cerut sufletul.
Tu,Ţi-ai dat ultima suflare în mâinile Tatălui...

Ţi-ai încovoiat trupul ostenit aidoma unui semn de-ntrebare:

Părinte al Meu, pentru ce M-ai părăsit?...
O pasare a ţipat sfâşiind întunericul…
Fiul Omului a murit…

A murit frumos, legănându-se peste lacrimile amare

ale Maicii Sale, peste jalea cernita a îngerilor de lumină.

În noapte, sălbăticiunile dormind în necuvinte au ieşit la pradă.

Pe tâmple mi se aşterne oboseala şi somnul mă învinge :
gânduri nimicitoare trec prin sufletul meu
ca printr-o ţara pustie.
 31

DULCEA CHEMARE A VEŞNICIEI

Ascultă cum te cheamă astăzi Hristos,

cu stihuri de foc şi cântec de nai,
cum Maica Sfântă te-ndeamnă duios,
cum ochii îi picură boabe de rai.

Ascultă cum te cheamă astăzi Cuvântul,

în traistă îţi pune psalmi şi cântare,
din rugăciune,croieşte-ţi veşminte,
şi soarbe-nsetat izvorul de zare.

Ascultă cum te cheama astăzi Hristos,

crucea din spate rabd-o-n tăcere,
lacrima să-ţi fie treaptă de folos,
necazul şi spinii: pâine şi miere.

Ascultă cum te cheama astăzi Iisus,

când ploaia se cerne mărgele-n şirag
şi valurile bat în norii de sus:
ascultă chemarea şi vino cu drag!

Ascultă cum te cheamă la viaţă,

cu stihuri de foc, cu cântul de nai:
Dincolo de azi e-o zi mai măreaţă,
razele de înger, boabele de rai.
 32

NEBĂNUITE STIHURI, CUVÂNT DE COLINDĂ

Nebănuite stihuri, cuvânt de colindă,

îţi vin acum în casă cu blagoslovire…
Deschide, deschide uşa frate creştine!
Priveşte cum ard în flăcări de iubire!

Din Scriptura preadulce, silabele calde

în rime coboară, tremură şi sună,
când cerul îşi scutură petalele albe
şi ninge prin ţară cu raze de lună.

Cand Îngeri păşesc pe căi neumblate

şi heruvimii tămâiază înalt,
când harul sfânt tremură şi arde
şi-n stihuri pogoară mireasma de nard.

Versul cel dulce duios cântă şi-alină,

din ochii Presfintei o lacrimă cade,
mâna smerită la icoane se-nchină,
pe nori albi de stele Părintele şade.

Priveşte cum ard şi pornesc spre tine

nebănuite stihuri de iubire,
Deschide, deschide uşa creştine,
bate în suflet cuvânt de Psaltire!
 33

RUGĂCIUNE PENTRU STRICAREA LUCRĂRII DIAVOLEŞTI

Tu, Ce-ai stricat lucrarea diavolească,

eşti veşnic mântuire dumnezeiască,
Iisuse, mântuire dumnezeiască !

Mă zbat în boale, mai aproape de mormânt,

trimise de vrăjmaşul prin vrăji şi descânt,
pe patul suferinţei prin vrăji şi descânt.

Doctorii din spitale leacul nu-mi găsesc,

căci suferinţa mea n-are leac pământesc,
Boala mea n-are leac pământesc.

Ascultă-mi, Doamne, smerita rugăciune,

fă cu mine astăzi încă o minune,
o preafrumoasă şi dulce minune.

Dă-mi limpezimea apei de izvor curat,

sufletul mi-l spală în chip minunat,
de vrăji mi-l spală în chip minunat.

Pentru rugăciunile maicii Tale,

curăţeşte-mă de păcat şi întristare,
cu mila Ta, de păcat şi întristare.
 34

LUMINĂ LINĂ

Din piatra de vatră strămoşească

murmură glasuri ca de vaier,
buciumul le duce mai departe,
vremea le prinde în al ei caier.

Trec turmele să se-adape,

e încă tulbure izvorul,
răsar în câte-un ochi de apă
stropi albi îngemănaţi cu dorul.

Un cântec păgân se toarce-n noapte,

aspida iese la lumină
adulmecând strachina cu lapte
şi vrăji se ţes pe lună plină.

Cerul s-a întunecat şi plouă,

din pleoape-nalte cad în taină,
lacrimi limpezi precum roua,
în boltă s-a deschis o rană.

Făra de veste aspida fuge,

vraja în două se rupe gemând,
păstorii se trezesc din gânduri
uimiţi să vadă un om cu chipul blând.

S-apropie tăcut ca o lumină,

pasul uşor mângâie pământul,
păstorii înspăimântaţi se-nchină
căci este Dumnezeu Preasfântul.

Norii se arcuiesc peste păduri,

un vuiet trece prin mugurii verzi,
omul vorbeşte ca din Scripturi
şi-i linişteste cu vorbele blânzi.

Se limpezeşte către zori izvorul,

turmele sorb din apă creştină,
se pierde în zare Călătorul
într-o lumină, lină lumină.
 35

NOAPTE SFANTĂ

Să-mi pun smerit sărutul pe-a Ta icoană,

pe răstignirea Ta de moarte omorâtoare :
sa-Ţi sorb iubirea şi să-mi fie hrană
şi rugăciunii să dau aripi de cocoare.

Se cutremură stihiile-n zare

şi bat in lemnul crucii plin de praf
ca-n toaca din preasfânta Vineri Mare
când lacrimi curg pe Sfântul Epitaf.

Eu vin la Tine cu povara-n spate,

Iisuse al me cu chipul din icoană,
paşeşti pe moartea care ne desparte
cu învierea ta din fiecare rană.

Osteneşte vâsla închisă între pleope…

slova aţipeşte în Psaltire,
Mă visez cu Tine mergător pe ape,
când luna păşeşte pe valul subţire.
 36

POEM NICIODATĂ ÎNCHEIAT…

Când am fost părăsit de toţi,

Am lăcrimat...Apoi am zâmbit.

Clipele acelea au trecut,destramându-se ca o haină veche,

ce lasă în urmă doar amintirea,
amintirea vârstă, amintirea gând, amintirea dor.

Când singur mi-am dus crucea

umerii au curs înlauntru trăgând dupa ei
toată disperarea lumii…

Doamne, cum simţeam bucuriile iubirii ca pe o povară

şi petalele florilor de mai ca pe o zăpadă de ianuarie!

Priveste, un nou început a venit atunci

când mi-ai oblojit umerii cu balsamul sfânt al cuvintelor Tale !

Hristoase, mi-ai cerut ca să-Ţi deschid porţile

şi mi-ai trecut bucuros pragul.

De atunci ascult neîncetat vorbele Tale

ca pe un poem ce-mi trece prin suflet
niciodată încheiat…
 37

Cuprins
ELEISON ME TON AMARTOLON………………………………….3
SFĂNTA DREPTMĂRITOARE………………………………………4
A FI CREŞTIN…………………………………………………………5
SURSUM CORDA……………………………………………………..6
ASCULTĂ CUM CÂNTĂ BISERICA VIE…………………………...7
INVIERE LA DUMNEZEIASCA LITURGHIE BIZANTINĂ.............9
MAI CRED COPIII NOSTRI ÎNTR-O MINUNE ?..............................10
FRUMOASA MEA VEŞNICIE…………………………………….…11
CREZUL MEU PENTRU VEŞNICIE……………...............................12
STUHUITORII LUI HRISTOS………………………………..…........13
CRĂCIUN SFÂNT……………………………………………………14
LA LOC CU VERDEAŢĂ……………………………………….…....15
PETALE DIN GRĂDINA MAICII SFINTE…………………….……18
RUGĂCIUNE UCISĂ PRIN NEROSTIRE……………………..….....21
POARTA RAIULUI…………………………………………………...22
HAIDEŢI SĂ MAI CREDEM ÎN IISUS HRISTOS…………………..24
TATĂ SI PÂINE………………… ……………………………………25
LA VREME………………………………… …………………………27
CUVIOSULUI…………………………… ……………………………28
VIS SI ÎNGER………………………………………………………….29
IISUS PE CRUCE………………………………………………………30
DULCEA CHEMARE A VEŞNICIEI………… ………………………31
NEBANUITE STIHURI,CUVÂNT DE COLINDĂ……………………32
RUGĂCIUNE PENTRU STRICAREA LUCRĂRII DIAVOLEŞTI ….33
LUMINA LINA…………………………………………………………34
NOAPTE SFANTĂ……………………………………………………..35
POEM NICIODATĂ ÎNCHEIAT…………………………………..…..36