Psihologia sportului, atletii cu risc, si echipa medicala sportiva

John Heil
Amenintarea leziunilor este omniprezenta in sport. Abilitatea de a ramane relativ
neranit si de recuperare rapida este importanta pentru longevitatea si succesul oricarui atlet.
Data fiind frecventa leziunilor si efectele lor devastatoare, avem nevoie de o mai buna
intelegere a rolului fortelor psihologice in accidentari si valoarea metodelor de reabilitare
psihologica.
Baza unei psihologii a leziunilor sportive a fost pusa de o serie de progrese in sport,
care
includ:
- o crestere a aprecierii scopului, severitatii, si a cauzelor care stau la baza leziunilor,
dezvoltarea
medicinei
sportive
ca
specialitate
multidisciplinara,
- aparitia unei psihologii pentru imbunatatirea performantei in sport, si
- cresterea medicinei comportamentale.
Am doua obiective generale pentru acest capitol introductiv. Primul eate acela de a
identifica atletii ca o populatie speciala cu risc extraordinar de leziune. Predispozitiile
psihologice si consecintele joaca un rol critic in determinarea impactului final al leziunii. Al
doilea obiectiv este sa urmaresc aparitia interventiei psihologice in performanta sportiva si in
managementul leziunilor si sa clarific rolul psihologului in echipa de medicina sportiva.
Consideratii speciale in tratamentul atletilor
O abordare aprofundata si sistematica a tratamentului psihologic al leziunilor este
bazata pe o intelegere a provocarilor, presiunilor, si hazardelor care pot modela lumea
atletilor. Aceasta intelegere incepe cu o apreciere a sportului ca o subcultura in care regulile
sunt implicit intelese dar rareori spuse ca ghid comportamental. Asteptarile constante pentru
performante mari nu sunt nicaieri mai prezente ca in sport. Conceptele de comportament
schimbat asa cum se reflecta in conceptele clinice si de cercetare a " in limitele normalului"
si "semnificatie statistica" isi pierd intelesul in lumea sportului, unde mici diferente in
comportament pot fi de mare importanta.
Subtila interactiune a psihologiei si a factorilor fiziologici este evident de acuta in
sport, necesitand o abordare multidisciplinara in tratarea leziunilor sportive si problemelor
asociate in functionarea atletilor. Aceasta abordare integrata este parte a unei tendinte in
crestere cu populatii speciale si una care este naturala in mediul sportiv. Serviciile
psihologice, in particular, trebuie sa fie oferite cu o ingrijire continua care incorporeaza atat o
psihologie a sanatatii orientata catre performanta si o psihologie clinica a tulburarilor
comportamentale.
Sportul ca subcultura
Sportul e o lume in sine, in mod special penteu competitorii seriosi. Este marcata de
urmarirea excelentei, intensitate emotionala, si asteptari privind luarea de riscuri. Este util sa
ne gandim la sport ca la o subcultura in care comportamentul este ghidat de un set unic de
principii, care sunt implicit observate si fundamentale pentru acceptare si succes. Subtilitatile

limbajului si comportamentului disting membrii de spectatori. Privilegiile speciale si

recunoasterea sunt acordate concurentului elitist. Calea catre statutul de elita implica
"supravietuirea celui mai adaptat". De la sportul in tinerete la sport in liceu si colegiu si pana
la variate grade de sport profesionist, urcarea de scara excelentei competitive devine mai
abrupta si mai provocatoare, lasand loc pentru tot mai putini atleti. Leziunile au in rol
semnificativ in a alege cine va supravietui.
Ideea de atletism ca eroism este tesuta chiar de la inceputurile sportului si dateaza de
la rasaritul sportului competitiv. Este cunoscut faptul ca dupa o victorie importanta a armatei
Greciei asupra unei forte de invadare Persane, Pheidippides a alergat de la locul luptei de la
Marathon la Atena pentru a anunta victoria. Dupa ce a dat aceasta veste s-a prabusit si a
murit. Efortul lui este imitat in maratonul de azi, si mai important, comportamentul lui
reflecta importanta indelungata a intensitatii, determinarii si sacrificiului in sport. In sportul
modern atletilor li se reaminteste "fara durere, nu e castig, nu e faima". Sunt incurajati sa
joace cu durere, sa ofere 110%, sa fie puternici mental. Asteptarea la performante mari si
efort maxim patrunde in lumea sportului. In sporturile de mare vizibilitate, fanii si media se
alatura atletilor si antrenorilor in evaluarea performantei dupa aceste standarde. Ca o
consecinta, atletul este implicit incurajat sa isi asume riscuri care au potential de impact atat
asupra starii de bine fizice cat si mentale.
Atletii sunt de asemenea incurajati sa caute corpul ideal pentru performanta, iar relatia
dintre tipul de corp si succesul in sport este evidenta. Urmarirea tipului de corp ideal poate
duce la extreme comportamentale, cum ar fi folosirea de droguri ergogenice, droguri si
masuri extreme de control al greutatii, care poarta riscuri substantiale pentru sanatate ca si un
risc crescut de accidentare.
Importanta masei musculare mari in sporturi ca fotbalul a dus la cresterea folosirii de
steroizi anabolici si a substantelor asemanatoare. Preocupari privind efectele medicale pe
termen lung si pe termen scurt asupra dispozitiei ca si a simptomelor asemanatoare retragerii
au alimentat controversele care inconjoara folosirea steroizilor (Lubbel, 1989b; Tricker &
Cook, 1990; Wadler & Hainline, 1989). Sunt dovezi care arata ca atletii care folosesc steroizi
sunt mai predispusi la leziuni ale tesuturilor moi care apar in timpul activitatilor de rutina.
Dansatorii, la fel ca si femeile care concureaza in sporturi in care atractia formei fizice
poate influenta scorul ( ex.: gimnastica si patinajul artistic), au risc mai mare de tulburari de
nutritie. Prin expozitia de probleme medicale ce se pot ivi din problemele de nutritie sunt
schimbarile care fac atletii mai predispusibla fracturile de stress. (Lloyd et al., 1986;
"Fracturile de stress repetat", 1989). In acea masa musculara mare pentru barbati si o forma
subtire pentru femei se reflecta dominarea stereotipurilor culturale sexuale, urmarirea
corpului ideal este reflexia unei probleme mai mari a societatii. Oricum, presiunea adaugata a
sportului competitiv ofera atletilor toate vulnerabilitatile acestor tipare de comportament.
Atitudinile si asteptarile in sport, combinate cu riscul inerent al sportului in sine fac din
accidentare un eveniment obisnuit.
Artistul care performeaza ca atlet
Legendarul maestru de balet Joffrey se referea la dansatorii lui ca la atleti artisti,
reflectand atleticismul fundamental al baletului. Oricum, pentru ca esteticul este standardul

final de calitate in arta de performanta, importanta dibaciei fizice de baza trece adesea
nerecunoscuta. Nevoia de a dezvolta abilitati motorii fine la fel ca si intensitatea emotionala
si nevoia de a face fata cu eficienta stressului performantei sunt impartite atat de atleti cat si
de artistii sportivi. Lumile artei vizuale cat si ale sportului sunt destul de asemanatoare in
eforturile de pregatire mentala si atitudinea privind urmarirea excelentei (Koesters & Heil,
1986).
Intr-o evaluare a aptitudinilor fizice necesare pentru performanta optima a unei
varietati de activitati atletice, pregatit de Institutul de Medicina Sportiva si Trauma Atletica
( Nicholas, 1976), baletul si alte forme de dans au fost considerate comparabile cu sporturi in
termeni de intensitate si diversitate de aptitudini atletice.
Aspectele fizice ale antrenamentului de actor si performanta teatrala trec adesea
neapreciate, de asemenea. Performanta teatrala necesita uneori afisarea unei dibacii fizice in
forma acrobatiilor, a jocurilor de sabii, si a altor forme de lupta de scena. Variate tehnici
fizice sunt de obicei incluse in antrenamentul actorilor (Spolin, 1963).
Trauma fizica este la fel de devastatoare pentru atlet si pentru artist. Dansatorii si
muzicienii, ca particioanti sportivi, sufera deseori de de sindroame de suprasolicitare.
Dansatorii sunt predispusi la raniri acute de asemenea, care sunt legate de cerintele atletice
intense ale practicii si performantei. Printre muzicieni, practica indelungata in pozitii ciudate
este un factor semnificativ ce contribuie la ranire. Pentru muzicieni, ranirea poate sa apara nu
numai ca o consecinta directa a suprasolicitarii dar si indirect datorita schimbarilor de pozitie
compensatorii care apar ca o consecinta a oboselii sau a durerii persistente.
Medicina sportiva ar trebui deci sa fie considerata o medicina a artelor (Strauss,
1989). De fapt, dezvoltarea unei medicine sportive orientata pe dans este deja in curs. Pentru
toti performerii, ingrijirea medicala este guvernata de o preocupare majora: intoarcerea
adecvata la joc. Folosirea riguroasa a abordarilor de chirurgie si recuperare restaurative
pentru performeri, indiferent daca sunt atleti, dansatori sau muzicieni, este necesara.
Excelenta: in afara "limitelor normalului"
Aceia care sunt dedicati urmaririi excelentei ( in sport si in alte domenii) vor judeca
inevitabil performanta dupa un standard superior si mai riguros decat cel reflectat in
comportamentul de rand. Un element distinctiv al sportului este extrem de important in ceea
ce in viata de zi-cu-zi pot insemna diferente banale in timp si distanta. Motto-ul " citius,
altius, fortius" expune acest aspect. Abilitatile fizice si mentale excelente sunt semnele
distinctive ale performantei sportive, chiar si o reducere mica in aptitudinile fizice si mentale
pot afecta performanta. In esenta, variatiile functiilor fizice si pilsihologice care sunt " in
limitele normale" pentru un comportament de zi-cu-zi pot fi de o importanta critica in arena
sportiva foarte solicitanta. Chiar si intreruperi subtile sau tranzitorii in starea mentala sau
emotionala pot avea impact asupra performantei fizice. Acestea pot fi precipitate de un numar
de
factori
care
includ
durerea,
teama
de
ranire
si
diaforia.
In ciuda naturii inerent stresante a traumei, atletii tind in general sa se recupereze bine si sa
se intoarca la joc fara complicatii evidente. Oricum, viteza recuperarii fizice dupa ranire si
recuperarea mentala asociata variaza. Accelerarea recuperarii unui atlet la forma optima in
cateva zile sau chiar o saptamana pot afecta semnificativ succesul atletului cat si al echipei.

Factorii care influenteaza performanta in timpul competitiilor ( ,durera sau teama de

ranire) pot afecta de asemenea procesul de reabilitare dupa ranire. Consecvent, managerierea
variatiilor " in limitele normalului" in factorii psihologici care isi pun amprenta pe
eficacitatea reabilitarii este un aspect important a tratamentului traumei. Acesta se potriveste
cu obiectivul de baza al medicinei sportive: reintoarcerea rapida si in siguranta la joc. Chiar si
atunci cand recuperarea dupa ranire este cu succes, interventia psihologica este justificata
daca tratamentul duce la o reabilitare mai rapida sau mai putin stresanta sau la o mai buna
intelegere a managementului durerii si ranirii.
Atletii cu risc
O estimare de 17 milioane de raniri sportive se produc in fiecare an la atletii
americani. Estimarea de 1 milion de raniri la fotbalistii de liceu includ aproximativ 10
fatalitati. Aproape unul din doi jucatori de fotbal de liceu sufera o ranire suficient de severa
pentru a pierde timpul de joc. O treime din cei 15 milioane de joggeri fac o accidentare
musculo-scheletala in fiecare an. Aproape jumatate din alergatorii obisnuiti experimenteaza o
ranire a extremitatilor inferioare in fiecare an. Si in fiecare an, 1000 de raniri ale coloanei
vertebrale au loc atunci cand innotatorii se scufunda in piscina sau alte corpuri de apa. In plus
dupa trauma fizica atletii risca "raniri" medicale si psihologice ca o consecinta a participarii
sportive. Sindromul de supraantrenament, tulburarile de nutritie si abuzul de droguri sunt
principalele exemple. Acestea au un impact direct asupra sanatatii si performantei si in
schimb cresc riscul de ranire fizica.
Aceste detalii asupra ranirii sportive reies din cercetarile epidemiologice si de
supraveghere a ranirilor, tot mai crescute ale sportivilor. Desi aceasta dezvoltare in colectarea
datelor este relativ noua, deja si-a dovedit valoarea. Munca depusa de Centrul National de
Cercetare a Ranirilor Sportive Catastrofale in identificarea frecventei si circumstantelor in
care se produc ranirile grave a dus la schimbari efective de reducere a ranirilor in anumite
sporturi. De asemenea, recunoasterea costurilor emotionale si financiare extraordinare a
ranirilor sportive, de catre Institutul National de Artrita si Boli Musculo-scheletale si ale
pielii, a facut ca ranirile sportive sa fie considerate probleme de sanatate majore.
Mecanismul psihologic al riscului
Multi factori fizici si psihologici interactioneaza pentru a influenta riscul de ranire si
efectivitatea reabilitarii. Pierderea timpului de joc si potentialul lui impact asupra succesului
cat si durerea si rigorile reabilitarii sunt surse semnificative de suferinta psihologica ce apar
ca urmare a ranirii fizice. Suferinta psihologica poate de asemenea sensibiliza atletul la
durere, mai alea atunci cand recuperarea dupa accidentare este prelungita datorita severitatii
sau repetarii ranirii. Factorii psihologici par de asemenea sa fie implicati in pazirea musculara
ce apare ca o sechela dupa ranire.
Factorii psiholigici si fizici care interactioneaza se intensifica in timpul unei
competitii. Stressorii psihologici, cum sunt frica de ranire sau re-ranire, pot facilita un ciclu
de efecte psihologice si fizice care rezulta in performanta inrautatita. Frica poate diminua
concentrarea si increderea in sine si sa produca schimbari psihologice ca tensiune musculara

crescuta si supraexcitare. In completare la acestea, atletul tinde de asemenea sa devina

preocupat de senzatiile fizice crescute la locul ranirii sau de micile scaderinin performanta.
Aceste senzatii pot fi intensificate de dinamica psiho-fiziologica a raspunsului de frica, si
atletul le poate percepe ca semne de ranire. Aceste perceptii afecteaza performanta prin
scaderea eficientei in biomecanica executarii abilitatilor, folosirea saraca a resurselor
energetice, si atentie scazuta asupra factorilor legati de performanta. Simtul atletilor ca au
performanta slaba poate apoi exacerba factorii psihologici si fiziologici care debutau, ceea ce
duce la un ciclu autonom de reintarire mutuala. De exemplu, constientizara schimbarilor
autonome cum ar fi accelerarea ritmului cardiac pot distrage atletul. Constientizarea crescuta
a durerii, sau o scadere a increderii in sine pot duce la cresterea accelerarii ritmului cardiac.
Mai mult decat atat, se pare ca este un efect de potentare printre mecanismele fiziologice la
fel ca si prin cele psihologice. De exemplu, tensiunea musculara si schimbarile autonome se
pot antrena una pe alta la fel ca si mecanismele bazate pe abilitati si de interpretare
psihologica.
Sindromul subclinic de adaptare psihologica
Jean-Claude Killy, primul schior alpin din timpurile lui, a povestit despre o ranire care
l-a facut inabil in practicarea ca si un competitor important.. El a relatat ca singura pregatire
pentru aceasta cursa a fost sa o repete mental. Performanta sa s-a dovedit a fi uimitoare,
atestand importanta pregatirii mentale pentru performanta. Desi putin atleti poseda
combinatia lui Killy de resurse si pur talent, toti spera la recuperari rapide si remarcabil de
eficace dupa ranire. Aceasta anecdota ridica intrebari precum ,,cand este interventia
psihologica adecvata,,. Tipic, este folosita ca sa atenueze suferinta si dereglarile psihologice.
Totusi, medicina sportiva promite mai mult, mai exact, recuperarea sa fie cat de rapid
posibila. Inseamna ca interventia psihologica nu trebuie limitata la cazuri bine delimitate de
probleme clare de adaptare. Desi nu e fezabila sau de dorit pentru toate tipurile de traume,
interventia psihologica este in mod clar benefica in multe situatii, chiar si atunci cand nevoia
nu este aparenta. Sindromul subclinic, descris anterior, ii identifica pe cei care pot sa
beneficieze semnificativ de pe urma tratamentului psihologic in absenta unei probleme clare
de comportament.
Abordarile medicale si psihologice traditionale ale acestei dereglari sunt notabile
pentru concentrarea lor pe bolile si dereglarile manifeste in devieri mari de la norma; de aici,
urmeaza tratamentul. Devierile mai mici sunt mai putin probabil sa fie imediat perturbatoare
pentru persoana, deci primesc mai putina atentie, ele rezolvandu-se natural sau continuanduse pe perioade lungi fara sa fie observate de altii. Sindromul subclinic este identificat prin
aceste mici deviatii care prevad performante si sanatate diminuate, dar sunt lipsite de
dereglari, asa cum sunt definite traditional.
Sindromul subclinic de adaptare psihologica apare cel mai probabil atunci cand
trauma este severa, necesita operatie sau o perioada lunga de recuperare, sau este perceputa
ca o amenintare pentru cariera atletului. Mecanismul din spatele acestuia este un proces
relativ incet de reorganizare emotionala dupa accidentare. Asta poate rezulta intr-o intarziere
a pregatirii mentale pentru intoarcerea la sport, stress psihologic continuu si o recuperare
fizica lenta. Magnitudinea stressului emotional poate fi evidenta doar sub o atenta verificare.

Asta se intampla cand atletul ori refuza intentionat sa recunoasca stressul de frica sa nu para
slab sau neaga stressul lui/ei atat de puternic la nivel personal ca va fi inconstient de impactul
emotional al ranirii- desi acesta poate fi vizibil de catre ceilalti. Pentru a identifica acest
sindrom, practicantul ar trebui sa caute atent o parte din acest subset de semne
comportamentale care pot fi doar subtil manifestate:
- Plangeri de dureri neobisnuite
- tulburari de somn,
- oboseala,
- stare de spirit schimbatoare,
- anxietate de situatie,
- probleme de adaptare,
- intarzieri in reabilitare,
- optimism excesiv sau ciudat,
- slaba intelegere a reabilitarii.
Majoritatea celor care sufera de sindroame subclinice se recupereaza incet, dar sigur.
Altii vor parea ca se refac bine dar nu se vor intoarce niciodata la nivelele de abilitate de
dinainte. Altii vor dezvolta sindroame clinice in intregime. Interventia psihologica timpurie
va grabi recuperarea si va preveni dezvoltarea problemelor mai semnificative de adaptare.
Fundamente Istorice ale Medicinei Sportive a Mintii
Toti cei implicati in sport recunosc deja rolul critic al jocului mental. Desi este mai
semnificativ acolo unde competitorii au aceleasi abilitati fizice, jocul mental este un factor
important la toate nivelurile de sport. Dezvoltari simultane in medicina sportiva, medicina
comportamentala si psihologia sportului au pavat calea pentru o echipa de medicina sportiva
ce trateaza si corpul si mintea.
Medicina Sportiva
Aceasta este o disciplina relativ noua. Radacinile sale sunt nesigure, dar se pare ca
dateaza de cel putin din era duelurilor formale de onoare. Era o practica comuna in era
duelurilor sa ai un medic disponibil sa iti ofere ingrijiri medicale prompte la sfarsitul
duelului. Uitandu-ne si mai mult inapoi in timp, Galen trata ranile atletice ale gladiatorilor din
secolul al 2-lea.
Din anii 1960, medicina sportiva s-a dezvoltat ca o zona specializata de studiu.
Aceasta si alte stiinte legate de sport se concentreaza pe beneficiile si cerintele participarii
atletice si pe nevoile speciale ale atletilor. Scopul medicinii sportive este larg, incluzand nu
numai diagnostic si tratament, dar si prevenire si imbunatatirea performantei.
Diagnosticul si tratamentul ranilor s-au imbunatatit substantial prin dezvoltari
integrate in tehnici speciale si tehnologie. De exemplu, dezvoltarea artroscopiei, ce ii permite
chirurgului sa vada inauntru si sa opereze un genunchi si alte articulatii prin o mica incizie, a
dus la o mai rapida recuperare dupa ranirile urmate de operatii. Aparate computerizate noi de
testare a muschilor permit determinarea mai precisa a progresului reabilitarii si pregatirea
atletului de a se intoarce la sport. Dezvoltarea tehnicilor de conditionare imbunatatite si a

echipamentului special de protectie precum si alte masuri preventive nu sunt de asemenea de

uitat. Intoarcerea rapida si sigura la joc a aparut ca atribut al medicinei sportive.
Medicina comportamentala
Medicina comportamentala implica aplicarea practicilor si principiilor de psihologie
clinica la managementul problemelor medicale. Aparitia ei in anii 1970 a inceput cu aplicarea
tehnicilor comportamentale ( care erau initial facute pentru tratamentul problemelor de
sanatate mental) la tulburarile medicale. Dezvoltarea medicinei sportive a fost incurajata de
recunoasterea crescanda a rolurilor exercitiilor, dietei si a altor comportamente in timpul
bolii si al ranirii. A fost de asemenea o constientizare crescanda a faptului ca bolile cronice
trebuiesc gestionate in locul vindecarii. Alt impulsul a fost dat de dezvoltarea biofeedbackului ca o tehnologie aplicata ce permite masurarea precisa si controlul schimbarilor in
substraturile psihofiziologice ale comportamentului. Zonele initiale de aplicare includeau
obezitatea, fumatul, hipertensiunea si durerile de cap. Acestea au fost urmate de lucrul cu
insomnia, durerea cronica, astmul, bolile vasculare periferice si predispozitiile coronare. Mai
recent, munca a fost directionata catre boli gastrointestinale, artrita, diabet si cancer.
Medicina comportamentala incorporeaza nu doar evaluarea si tratamentul, dar si
prevenirea. Au fost dezvoltate abordari sistematice de a gestiona complianta cu regimurile
medicale prescrise. Este de asemenea un interes crescand in rolul exercitiului in gestionarea
problemelor medicale. Practicienii medicinei comportamentale incearca sa ajunga la anumite
schimbari in comportamentele tinta prin programe care sunt orientate ca scop, limitate ca
timp, si care plaseaza clientul/pacientul intr-un rol activ, bazat pe abilitati.
Studiile initiale asupra efectivitatii medicinei comportamentale au fost incurajatoare.
Interventiile psihologice oportune par sa scada folosirea serviciilor medicale a celor bine
ingrijorati, ce constituie o proportie mare din cei ce cauta tratament medical ambulator. A
fost demonstrat ca serviciile psihologice in combinatie cu tratamentul medical pentru
tulburari fizice descresc costurile de spitalizare. Furnizarea de servicii de medicina
comportamentala catre cei care sufera de boli cronice a rezultat intr-o calitate imbunatatita a
ingrijirii si o descrestere a costurilor generale. Interventia psihologica s-a aratat de asemenea
ca reduce perioada de spitalizare dupa operatie si atacuri de cord.
Psihologia Sportului
Inca din anii 60, psihologia sportului a aparut ca un copil vitreg interdisciplinar al
psihologiei si al stiintelor biologice bazate pe sport. Ca disciplina academica se ocupa in mare
cu relatia dintre comportamentul psihologic, sport si exercitiu. Cele trei zone de studiu focale
- problemele sociale (agresivitatea, rolurile sexelor), sanatatea si bunastarea si imbunatatirea
performantei- sunt reflectate in structura organizatorica a Asociatiei pentru Avansarea
Psihologiei Sportive Aplicate. Centrul atentiei este stiinta aplicata a imbunatatirii
performantei ce abordeaza motivarea, leadershipul, team-buildingul, coeziunea grupului si
antrenamentul mental. Folosirea antrenamentului mental a capturat interesul unui numar
crescand de atleti si antrenori si este parte a unui trend catre specializarea in sport. La fel ca si

antrenorul de forta si modelare ce lucreaza cu abilitatile fizice de baza, psihologul sportiv

lucreaza cu abilitatile mentale de baza.
Psihologia sportiva si medicina comportamentala impart multe lucruri, incluzand o
orientate puternica asupra scopului, un rol activ pentru pacient/client in tratament, si aplicarea
abordarilor autodirectionate bazate pe abilitati pentru a schimba diferite comportamente tinta.
Elementele distinctive ale psihologiei sportive sunt recunoasterea rolului important al
antrenorului in gestionarea atletului si importanta oferirii de servicii direct in timpul practicii
si competitiilor. Dovezi empirice initiale ale efectivitatiii folosirii psihologiei sportive ca o
cale de imbunatatire a performantei atletice sunt promitatoare. Cel mai mare boost al folosirii
continue al abordarilor ce imbunatesc performanta in general, si antrenamentul mental in
particular, este entuziasmul jucatorilor si al antrenorilor care simt ca au fost ajutati.
Desi concentrarea initiala si distinctiva a medicinei sportive a fost asupra imbunatatirii
performantei la atletul sanatos si bine adaptat, nevoia pentru o psihologie clinica a sportului a
devenit tot mai evidenta. Implicarea crescanda a psihologului sportiv in viata atletului a dus
la o intelegere mai plenara a presiunii performantei sportive si a pericolelor unice pe care
atletii le intalnesc. Loviturile sunt doar un exemplu; altele sunt alcoolul si folosirea de
droguri, tulburarile de nutritie, supraantrenamentul, si stressul psihologic. Aceste probleme,
interactioneaza cu accidentarile, functionand ca factori de risc predispozanti si ca sechele ale
ranirii. Consecvent, o psihologie a ranirilor sportive trebuie sa se dezvolte pentru a rezolva
aceste probleme.
Echipa de medicina sportiva
Folosirea unei abordari bazata pe echipa a crescut in cadrul serviciilor de sanatate. In
abordarea echipei multidisciplinare, o calitate mai buna a ingrijirii poate fi oferita datorita
unei palete mai mari de servicii, baze mai largi pentru luarea deciziilor de tratament, si o
continuitate imbunatatita a ingrijirii. Importanta medicinei sportive pentru minte cat si pentru
corp este din ce in ce mai recunoscuta. Datorita multiplelor riscuri pe care sportul le prezinta
pentru sanatatea si starea de bine psihologic ale atletului, o abordare de echipa este necesara
si psihologii sunt o parte importanta a echipei. Totusi, o abordare de echipa in ranirile
sportive ce includ interventia psihologica de rutina este mult mai des exceptie decat regula.
Patru principii fundamentale ghideaza abordarea comprehensiva bazata pe echipa
recomandata aici:
-medicina sportiva este o disciplina multispecializata maleabila la abordarea de echipa
-interventiiile tuturor membrilor echipei medicale sportive au un impact psihologic
-reabilitarea psihologica este un element esential in reabilitarea accidentarilor
-rezultatele optime de tratament se bazeaza pe coordonarea grijulie a ingrijirilor.
Echipa de tratament este formata dintr-un medic sportiv, un specialist in medicina
sportive (fizioterapeut sau antrenor), psihologul sportiv si psihologul clinician. Alianta
naturala intre antrenorul atletic si medical de medicina sportiva, bazata pe o perspectiva
comuna asupra ranirii este deja bine stabilita. Totusi, relatiile dintre ceilalti specialisti din
echipa necesita definire si directionare pentru a se dezvolta. Interactiunile colaborative intre
antrenorul atletic si psihologul sportiv si intre medic si psihologul clinician au crescut odata
cu dezvoltarea psihologiei sportive si medicinei comportamentale.

Relatia intre psihologul sportiv si cel clinician este momentan analizata de ambele
grupuri profesionale. Psihologul sportiv tinde spre o baza larga in stiinte sportive ce este de
obicei orientat specific spre imbunatatirea performantei. Psihologul clinician este antrenat in
tratamentul sindroamelor clinice si problemelor de adaptare. Pentru ca psihologul sportiv si
cel clinic ofera domenii suprapuse de experienta, sunt roluri ce trebuiesc jucate de fiecare in
managamentul psihologic al ranirii.
Este foarte util sa ne gandim la atlet, la antrenor si in unele circumstante la parinti ca
la o echipa extinsa de tratament. Atletul este departe de a fi un observator pasiv in procesul de
reabilitare. Implicarea mai activa a atletului il motiveaza si face reabilitarea o experienta de
invatare. Pentru ca antrenorul este liderul general al echipei sportive, medicina sportiva
functioneaza optim doar cu cooperarea sa. Antrenorul poate contribui cu cunostinte speciale
ale atletului si sportului la procesul de rabilitare. Ca ingrijitori ai atletului minor, parintii
trebuie sa fie implicati in tratament atat din motive practice, dar si legale si etice. Cu cat este
mai tanar atletul, cu atat e mai important rolul parintilor.
Provocarile unei abordari bazate pe echipa sunt substantiale. Comunicarea si
coordonarea ingrijirii au nevoie de mai mult timp,in special la echipa de baza si probleme
precum luarea deciziilor in comun si confidentialitatea pot deveni complexe. Oricum,
beneficiile depasesc potentialele probleme.
Concluzii
Acest capitol a pus baza intelegerii problemelor care sunt de relevanta particulara a
atletului ranit. O abordare plenara este urmarea mai multor factori. O abordare aprofundata a
psihologiei ranirii sportive se bazeaza pe constientizarea unui numar de factori. Acestia
includ
impactul semnificativ al scaderilor subtile in abilitatile psihologice asupra
performantei sportive, si aprecierea relatiilor dintre factorii fizici si psihologici si
sensibilitatea la atitudini ce dau forma performantei sportive. Acest capitol a prezentat o
abordare de tratament orientata catre echipa si a evidentiat importanta unui continuum de
ingrijire de la sanatos la tulburare comportamentala ce incorporeaza interventii medicale si
psihologice.