Sunteți pe pagina 1din 1

Perioada literara

In perioada postbelica, teatrul cunoaste o dezvoltare fara precedent fiind


abordate ca specii literare atat drama cat si tragedia sau teatrul parablogic ce
cultiva categoria estetica a absurdului. Marin Sorescu si Eugen Ionesco sunt cei
doi creatori ai teatrului modern care se elibereaza de formele traditionale sub
forma teatrului parabola si teatrul absurdului. Modernitatea celor doua forme
teatrale consta si in alaturarea comicului categoriei estetice a tragicului, lipsa
conflictului, succesiuni temporale incalcate, conturarea unor personaje idee sau
simpla insertie a liricului.
Volum
In anul 1968, Marin Sorescu publica opera numita Iona care alaturi de
Paradiserul si Matca formeaza volumul intitulat Setea muntelui de sare.
Volumul are un titlu sugestiv pentru conturarea dorintei omului nesfarsita de a
cauta un absolut pe tot parcursul vietii. Paralela este expresiva: cum un munte de
sare nu-si va potoli niciodata setea, nici omul nu va inceta sa viseze la o realitate
la care nu va ajunge probabil niciodata.
Teorie
Parabola este o povestire epica sau dramatica de tip alegoric ce are la baza
invataturi morale sau biblice al caror targ descifreaza sensul parabolei.
Alegoria este procedeul artistic prin care datorita unei insiruiri de metafore,
epitete, personificari, comparatii, se trece de la o reprezentare abstracta la una
concreta, materiala.
Drama este specia literara a genului dramatic in versuri sau in proza care
prezinta o actiune cu un conflict puternic si personaje conflictuale, dar puternice
ce sunt angajate in lupta cu destinul sau cu sine.
Absurdul este categoria estetica specifica genului dramatic prin care sunt
evidentiate fapte sau elemente ciudate, bizare al caror inteles este ilogic.
Tehnici de constructie a subiectului
Chiar daca existenta in scena a unui singur personaj poate parea surprinzatoare,
ea nu este neaparat neobisnuita, caci, asemeni majoritatii dramaturgilor moderni,
Sorescu isi construieste piesa dupa regulile teatrului clasic. El renunta in primul
rand la dialog, obligandu-si personajul (si implicit, actorul) sa se dedubleze, sa
se plieze si sa se stranga dupa cerintele vietii sale interioare si trebuintele
scenice ca si cand in scena ar fi doua persoane. Consecintele sunt disparitia
conflictului si a intrigii si plasarea actiunii in planul parabolei.
Lumea pestisorilor nu este acvariul, in fond o inchisoare, dar ei dau veseli din
coada, parand a se fi adaptat pe deplin la situatia anormala in care se afla. Este
ceea ce va face si Iona, odata inghitit de gura imensa de peste pe care
nepasator o ignorase de atata vreme.