Sunteți pe pagina 1din 2

Procesul de invatamant, ca activitate intreprinsa deliberat in vederea realizarii unor

scopuri, presupune ca necesitate o organizare. Aceasta activitate se prezinta ca un sistem


complex.
Organizarea pe clase si lectii a cunoscut cea mai larga raspandire, fiind dominanta in
invatamantul contemporan de pretutindeni.
Paralel insa cu extinderea si perfectionarea sistemului pe clase si lectii au fost aplicate si
alte moduri de organizare a procesului instructiv-educativ.
Fiecare din acestea introduc schimbari in structura si functionalitatea unor componente
ale modelului de organizare pe clase si lectii: gruparea elevilor, organizarea continutului
instruirii, promovarea unuia din modurile de instruire frontal, individual, pe grupe, rolul
educatorului in conducerea procesului didactic, determinarea elevilor pe parcursul scolaritatii etc.
Noile forme de organizare a procesului de invatamant isi propun, printre altele, sa
promoveze moduri de organizare mai bune adaptate particularitatilor individuale ale elevilor, sub
aspectul organizarii continutului, gruparii elevilor, metodologiei, relatiei pedagogice propunatorelevi etc.
Din randul acestora, pot fi mentionate:
Planul Dalton dupa numele orasului din SUA a fost experimentat de Hellen
Parkhurst, in care clasele obisnuite sunt transformate in laboratoare pe discipline, oferind elevilor
materiale documentare si indicatii de lucru pentru activitatea individuala. Laboratoarele pentru
aceeasi disciplina prezinta materiale de studiu ordonate dupa gradul lor de complexitate si
dificultate. Fiecare elev lucreaza conform unui program individual, in ritmul sau propriu de
lucru, iar profesorul acorda, periodic, consultatii cand este solicitat. Trecerea elevilor de la o
etapa la alta se efectueaza, pentru fiecare elevi in parte, in momente diferite, pe baza verificarii
asimilarii continutului dat.
Sistemul Winnetka a fost experimentat de Carl Washburne, in Chicago, prin care se
incearca imbinarea activitatii scolare in comun cu activitatea individuala, astfel ca programul sa
fie compus din activitati colective si lucru individual, in proportii aproximativ egale.
Metoda centrelor de interes a fost elaborata de Ovid Decroly, fiind aplicata in Belgia.
Ea introduce schimbari mai ales in organizarea continutului instruirii. Disciplinele de invatamant
sunt inlocuite cu grupe de teme, constituite in jurul a patru centre de interes ale copiilor,

corespunzatoare unor nevoi fundamentale de hrana, de aparare contra intemperiilor, de lupta


impotriva primejdiilor si nevoia de activitate in comun.
Sistemul proiectelor a fost fundamentat de J. Dewey si W. Kilpatrick. Se urmareste
instruirea elevilor prin studierea unor proiecte (teme complexe), concepute pe baza intereselor
spontane ale elevilor. Prin asimilarea unui proiect sunt asimilate cunostinte din diferite domenii
stiintifice.
Alte moduri de organizare isi propun sa promoveze activitatea in grup a elevilor si, in
acest fel, sa realizeze o mai buna adaptare a procesului didactic la particularitatile individuale ale
elevilor si stimularea activitatii lor. Din randul acestora, mentionam activitatea pe grupe mari
de elevi, preconizata de pedagogul francez Roger Cousinet, promovand lucrul in echipa, pentru
executarea unor sarcini date, cu scopul de a intari caracterul social al activitatii scolare si, in
acelasi timp, de a stimula activitatea elevilor. Asemanatoare acestui mod de organizare este si
activitatea pe grupe cu sarcini de rezolvare a unui proiect, conceputa si experimentata in Franta
de reprezentant al scolii active - Celestin Freinet. Alti pedagogi, Robert Dottrens, preconizeaza
imbinarea a patru modalitati de organizare a procesului de invatamant: lectia, munca in echipa,
invatamantul individualizat si instruirea programata.
Sistemele prezentate constituie modalitati de adaptare a procesului de invatamant la
particularitatile psihice ale diferitelor grupe de elevi, de stimulare a activitatii elevului, a
interesului lor pentru studiu etc. In acelasi timp, insa, ele prezinta numeroase limite, constand in
diminuarea rolului educatorului in conducerea procesului de instructie si educatie sistemul
monitorial, planul rolului educatorului in conducerea procesului de instructie si educatie
(sistemul monitorial, planul Dalton); restructurarea continutului instruirii pe discipline,
inlocuindu-l prin ordonarea acesteia pe teme mai cuprinzatoare (sistemul centrelor de interes,
metoda proiectelor): nu asigura insusirea sistematica a continutului instruirii scolare si cultiva
atitudini indivudualiste (planul Dalton, planul Winnetka) etc. Experienta scolara a dovedit ca
aceste metode necesita mai multe resurse materiale si financiare, fara a conduce la rezultate mai
bune in pregatirea tuturor elevilor.