Sunteți pe pagina 1din 10

Pentru ce traiesti?

Cu catva timp in urma, psihologul William Moulton Marston a pus la 3000 de persoane
urmatoarea intrebare: "Care este scopul pentru care traiesti?". El a fost socat sa afle ca 94%
traiau pur si simplu indurand prezentul si asteptand viitorul. Oamenii descriau aceasta
asteptare spunand ca asteapta ca ceva sa se intample, si anume, asteptau ca sa creasca copiii si
sa plece de acasa, asteptau urmatorul an, asteptau vremea potrivita pentru a pleca in excursia
mult visata, asteptau ziua de maine. Toti asteptau fara sa-si dea seama ca tot ce aveau era ziua
de azi, pentru ca ieri a trecut, iar maine nu vine niciodata!

NU LASA FOCUL SA SE STINGA


In jurul anilor 1770-1780, un om din Carolina de Nord, numit John Morris si-a construit o
casa in Rutherfordton. Folosind doua pietre de cremene, el si-a aprins un foc in semineu.
Impresionat de felul cum focul a inviorat atmosfera casei, Moris a hotarat sa pastreze acel foc
sa arda continu. De aceea cu o deosebita atentie, s-a ingrijit ca focul sa nu se stinga niciodata.
Mai mult decat atat ; atunci cand a construit o casa noua pentru fiul sau, a luat un carbune din
focul din semineul casei sale si a aprins focul si-n noua casa. Mandri de aceasta realizare,
membrii familiei Morris , au hotarat sa pastreze focul aprins din generatie in generatie, in
onoarea tatalui si-a bunicului lor.
In anul 1920, din intreaga familie Morris, a mai ramas un singur urmas direct, ce era stra-strastra-nepot a lui John Morris, numit William Morris. Acesta era in varsta de aproape 80 de ani,
nu se casatorise si nici nu avea nici un urmas.
Prin multe incercari William a dorit sa-i determine pe cei ce-i erau rude mai indepartate sa
pastreze traditia familiei si sa nu lase focul sa se stinga . Dar niciunul dintre acestia n-au fost
gata sa preia acest angajament. Auzind de framantarea batranului, un vecin de-al acestuia l-a
vizitat si s-a angajat ca sa pastreze focul sa arda si in generatiile urmatoare.
In anul 1948, la moartea lui William Morris, trecuse deja mai mult de 170 de ani de cand
focul a fost aprins si-a ars continu.
In aceasta vreme si noi suntem chemati sa pastram aprins un foc care a inceput sa arda cu mai
mult de 2000 de ani in urma. Au trecut razboaie, revolutii, iar pe scena lumii au venit si au
trecut curente filozofice si miscari religioase ;dar flacara aprinsa de Hristos, nu s-a stins.
Aceasta lumina a stralucit continu in intuneric. Acum este randul tau sa ingrijesti ca aceasta
flacara sa nu se stinga. Iti vei implini aceasta slujire ?

CADOUL CEL MAI DE PRET


Un pastor din Anglia a povestit despre un postas care primea scrisori ce erau trimise lui Mos
Craciun. De foarte multe ori acesta primea scrisori cu adresa incorecta, incompleta sau scrisa
iligibil. El avea datoria sa citeasca toate aceste scrisori, incercand sa gaseasca expeditorul si
apoi sa implineasca cererea ce-a fost adresata lui Mos Craciun.

Intr-o seara de ajun, acesta a ramas sa lucreze peste program. Ramas singur in tot oficiul
postal, era impovarat de durere, amaraciune si singuratate . Pe masa sa erau inca multe
scrisori si o gramada mare de daruri ce urmau a fi expediate celor ce le asteptau.
In acele momente cand era stapanit de nerabdare ca sa-si termine slujba din acea zi, s-a auzit
un zgomot ce-a anuntat venirea ultimului postas ce-a adus ultima corespondenta din acea zi.
Si aceste ultime scrisori au fost rasturnate pe masa, alaturi de celelalte ce inca nu fusesera
desfacute.
Postasul de serviciu s-a uitat repede la ele si-a fost surprins cand colegul sau i-a spus ca o
scrisoare care nu poarta nici o adresa, i-a fost data de o fetita de pe strada Stejarului nr.302 !
Cand postasul de serviciu a auzit numele strazii , a tresarit , pentru ca si-a dat seama ca
aceasta era adresa unde el locuia. A luat repede acea scrisoare care era impachetata frumos
intr-un plic micut si adresata lui Mos Craciun. A desfacut-o si-a nceput sa-o citeasca . Si-a dat
repede seama ca cea care a scris scrisoarea era chiar fica lui , ce avea o rugaminte deosebita
pentru Mos Craciun. Iata ce era scris :
Draga Mos Craciun ! Anul acesta in familia noastra am avut o durere deosebita si de aceea
mie nu trebuie sa-mi aduci nimic. Micutul Charlie, fratele meu a murit si-a mers n cer ,
saptamana trecuta ! De aceea cand vei trece prin casa noastra, iti cer sa-mi faci o favoare
deosebita, implinind cateva lucruri pentru el: Cand vei ajunge in casa noastra , te rog sa iei
jucariiile lui preferate si sa i le duci n cer. El a plecat fara ca sa si le ia. Eu voi aseza intr-un
colt langa soba, calutul sau pe care calarea toata ziua, trenuletul cu care se juca si toate
celelalte jucarii preferate. El nu se va putea bucura in cer fara aceste jucarii si mai ales fara
calutul sau !
Te rog sa iei toate aceste jucarii si sa i le duci ; iar mie sa nu-mi lasi nimic! Daca poti sa-i
aduci ceva lui tata, ca sa-l faci sa nu mai planga in fiecare zi dupa fratiorul meu, aceasta imi
va fi cea mai mare favoare pe care mi-o vei face la aceste sarbatori !
L-am auzit pe tata spunand mamei ca numai eternitatea ii poate vindeca durerea inimii; eu nu
stiu ce inseamna aceasta, dar te rog sa-i aduci ceva din acest dar !
Daca ii vei duce jucariile lui Charlie si-i vei aduce darul eternitatii lui tata, iti promit ca voi fi
fetita cea mai cuminte. Semnat Marian !
Poti sa-i aduci ceva din eternitate ? Ce cuvinte marete asezate pe hartie de un copil !
Avem nevoie din cand in cand si noua ca acelui parinte indurerat, sa ni se aduca aminte ca
eternitatea este mai mult decat jucarii, case , haine, masini, sau oricare alt cadou. Craciunul
este un timp al amintirii faptului ca Domnul Isus , Dumnezeul Etern, a coborat in mijlocul
lumii noastre ca sa ne mangaie in necazurile noastre si sa ne aduca ceva din eternitate !
Iasaia a aratat ca oamenii se vor bucura pentru ca Slava lui Dumnezeu va fi revelata.
Omenirea este insetata dupa glorie . Dar multi oameni se opresc numai la o stea care
straluceste, o colinda care incanta inima, sau un dar pe care il primesc. Adevarata Glorie o

descopar numai cei ce il intanesc pe Domnul Isus si primesc darul mantuirii si-al vietii
vesnice !
Typical Lifespan
Someone has calculated how a typical lifespan of 70 years is spent. Here is the estimate:
23 years
.32.9%
16 years
22.8%
8 years
11.4%
6 years
8.6%
6 years
8.6%
4.5 years
6.5%
4 years
5.7%
2 years
2.8%
0.5 years
0.7%
70 years
100%
Our Daily Bread, November 25, 1992
1

MAI FRUMOASA-I CASA TATALUI MEU


Un sef de trib din Noua Zeelanda, ce devenise crestin, vizitand Anglia, s-a remarcat printr-o
adanca spiritualitate si o continua desfatare in Cuvantul lui Dumnezeu, intr-o zi, cineva 1-a
dus sa viziteze un maret castel de la marginea Londrei. Persoana care 1-a dus, se astepta ca
seful de trib sa fie uimit de frumusetea si grandoarea acelui castel, dar strainul n-a dat nici un
semn de mirare. Atunci, a cautat inadins sa-i atraga atentia asupra a ceva deosebit, dar strainul
a ripostat prin cuvintele: "Mult mai frumoasa-i casa tatalui meu", intr-o alta mare incapere, i-a
aratat peretii pictati excelent, tavanul, care era o minunatie, dar Tamahana, asa se numea seful
de trib, a dat din nou din mana si a zis: "Mult mai frumoasa-i casa tatalui meu".
- "Casa tatalui tau?" - se intreba englezul, care stia ca tatal sau avea doar o cocioaba facuta din
pari impletiti cu nuiele si cu o lipitura de noroi. Si se mira de vorbele lui. Nedumerit fiind, in
cele din urma, englezul il intreba cum se poate sa fie mai frumoasa casa tatalui sau decat
castelul acela. Atunci, Tamahana i-a explicat ca el are sus in cer un Tata si ca acea casa cu
multe locasuri e mult mai glorioasa decat orice castel de pe pamant. E mare lucru sa ai o asa
casa!
DRAGOSTEA TATALUI
Cu mai multi ani in urma, un fermier de linga Chicago si-a trimis baiatul cu o caruta plina de
saci cu griu, pe care trebuia sa-i descarce la un negustor, sa primeasca banii si apoi sa vina
acasa. Dupa ce a descarcat griul si a primit banii, baiatul s-a dus la un restaurant sa ia masa.
Acolo, a vazut pe altii ca joaca carti si cistiga si s-a gindit ca s-ar putea ca si el sa cistige. Cum
nu se pricepea la cartile de joc, iar ceilalti au vazut ca are bani, 1-au prins in cursa lor. El a
pierdut toti banii si caii si caruta. Atunci, n-a mai indraznit sa se reintoarca acasa si a apucat
calea pribegiei. Vazind ca nu se reintoarce, tatal s-a temut ca poate niste hoti i-au luat banii si
1Galaxie Software, 10,000 Sermon Illustrations (Biblical Studies Press, 2002;
2002).

1-au omorit. Spre a afla ce s-a intimplat, el s-a dus la negustorul dinChicago, care i-a spus ca a
primit griul si ca i-a dat banii, ca de la el a plecat sa ia masa la restaurantul de alaturi.
Mergand la restaurant, a aflat ca baiatul a jucat carti si a pierdut toti banii. Nimeni nu stia
unde s-a dus. Fiind si un bun vestitor al Evangheliei, tatal a inceput sa cutreiere orasele mai
mari, in cautarea baiatului. Mergea la biserici si isi spunea durerea lui, cerind ca daca stie
cineva ceva despre fiul lui sa-1 anunte. De la cineva, a aflat ca baiatul ar fi in San Francisco.
Numaidecat, a luat trenul intr-acolo, a dat un anunt in ziare ca va predica duminica urmatoare
in biserica cutare. Duminica a fost popor mult si cu adinca durere, printre lacrimi, el a vorbit
despre fiul risipitor si le-a spus ca asa e si fiul sau, pe care il cauta de atita timp; ca e gata sa-1
ierte de tot ce a facut si sa-1 duca cu bucurie acasa, in timp ce tatal plingea la amvon, din
spate, de sub balcon s-a ridicat un tinar si el cu ochii plini de lacrimi si a inaintat spre amvon.
Era fiul cel pierdut. Dragostea tatalui 1-a biruit.
CINE A FURAT PLACINTELE!
CULEGERE DE IONICA RACEALA
Hamisi locuia intr-un sat mic din Tanzania si el intotdeauna gasea ceva de facut. Intr-o
zi.mama lui a facut niste placinte mici pe care le-a prajit intr-o tigaie si l-a trimis pe Hamisi sa
le vanda. Ea facea adeseori lucrul acesta, iar Hamisi se ducea cu placintele in piata si le
vindea trecatorilor infometati.
Intr-o dimineata cand el vinduse deja citeva bucati, niste caini din apropiere au inceput sa se
bata. Hamisi, a pus repede banutii care-I castigase in farfuria cu placinte, a pus farfuria pe o
piatra mare, si a fugit repede impreuna cu alti baieti ca sa vada lupta dintre caini.
Cand lupta s-a terminat, el descoperi cu uimire ca farfuria era goala. Intreba repede pe niste
baieti din apropiere, dar acestia ii raspunsera in batjocora.
Nu le-a luat nimeni au raspuns ei. Piatra pe care ai pus farfuria a mancat placintele si
a luat banii.
Nu, ea nu poate sa faca lucrul acesta
Ba da, a putut zisera baietii.
Sunteti niste mincinosi! Spuse Hamisi suparat.
Si tocmai atunci a venit un om sa vada ce este cu galagia aceea.
-Ce probleme aveti baieti? Intreba el.
-Am fost sa ma uit si eu la niste caini care se bateau si cand m-am intors cineva mi-a furat
placintele si banii zise Hamisi.
- Care dinte voi i-ati luat placintele si banii? Intreba trecatorul
-Noi nu am luat nimic zisera baietii piatra asta a mancat placintele si a luat banii.
-Sunteti siguri?
-Da, suntem siguri!
- Bine acum vom merge impreuna la seful pietei. Voi baieti ridicati piatra si luati-o cu voi.
Cand au ajuns la seful pietei acesta a zis:
- Hei! Ce va aduce pe la mine. Iata ca voi aduceti si piatra aceasta, Dar ce s-a intamplat?
Hamisi povesti din nou cum s-a intamplat si cum ramase si fara placinte si fara bani.
- Care dintre voi i-ati luat placintele? A intrebat seful pietei.
- Nu le-am luat noi. Piatra asta este de vina. Ea le-a luat impreuna cu banii.

-Hei ! Piatra! Tu le-ai luat? Zise seful pietei uitandu-se la piatra.


Toata lumea se uita atenta spre piatra, dar bineanteles ca ea nu a raspuns nimic.
Piatra nu vorbeste spuse seful pietei. Deci trebuie sa aflam care dintre voi este hotul.
El lua o farfurie cu apa si o puse pe biroul lui.
Acum fiecare dintre voi puneti banii din buzunarele voastre in aceasta farfurie, iar daca
nu aveti bani puneti numai mina voastra in apa.
Primul baiat isi puse banii in farfurie, apoi al doilea, al treilea, al patrulea si al cincilea. Cand
ultimul si-a aruncat banii in farfuria cu apa, seful pietei a spus:
Tu esti hotul! recunosti?
Da, recunisc dar cum ai aflat?
Simplu. Banii lui Hamisi se unsesera de uleiul din farfuria cu placinte, iar uleiul
pluteste totdeauna deasupra apei si asa sa intamplat cand ai pus tu banii in farfuria cu apa.
Acum va trebui sa vii cu mine caci va trebui sa fii inchis o saptamana pentru ceeace ai facut.
TOM, MICUL ORFAN
Intr-o odaie micuta si saracacioasa din podul unei case situate in mahalaua unui mare oras,
zacea un baiat orfan, cu numele Tom. De mai bine de doi ani zacea acolo, culcat pe un pat
saracacios. Parintii lui murisera de multi ani si l-au lasat in grija unei rude batrane, pe care
baiatul a numit-o mama-mare. Tom se nascuse olog si in tot timpul vietii sale tot suferind a
fost. Cat i-a fost cu putinta, mai facea cate o treaba la cate cineva, ca sa castige cativa lei. Dar
foarte curand dupa moartea parintilor lui n-a mai putut sa paraseasca patul. Proprietareasa
casei, o batrana, a dat orfanului odaita din podul casei, ca sa stea acolo. Cand traia mama lui,
ea 1-a invatat sa scrie si sa citeasca, dar aceasta fiind crestina numai cu numele, n-a avut cinei vorbi de Domnul Isus. De multe ori, iarna s-a dus si la adunare, dar mai mult ca sa se
incalzeasca langa soba din sala. Rebegit de frig, ostenit si flamand cum era, abia era in stare
sa ia aminte la cele ce se spuneau acolo.

Cand a venit insa vremea sa zaca singur in odaita lui, atunci si-a adus aminte de acele seri. Sia adus aminte de cate un cuvant pe care 1-a auzit atunci si, incet-incet, s-a nascut in el dorinta
sa afle cat mai mult despre acele lucruri dumnezeiesti si, daca s-ar putea, sa aiba si o Biblie
care sa fie a lui.

Intr-o zi a rugat-o pe mama-mare sa-i faca rost de o Biblie. Raspunsul pe care 1-a primit n-a
fost deloc imbucurator. Batrana i-a spus cu ton batjocoritor ca ea nu-si bate capul cu acestea.
Si apoi, pentru ce i-ar trebui o Biblie?

Tom a ramas foarte intristat ca nu putea sa ajunga sa obtina Cartea dorita. Totusi dorinta nu i-a
parasit sufletul, ci dimpotriva, 1-a inflacarat tot mai mult. Intr-o zi, Tom zacea ca de obicei in
patul lui, cand deodata a auzit pasi repezi urcand pe scara. in clipa urmatoare iata ca Iacob,
singurul prieten pe care-1 mai avea pe lume, a intrat in odaia sa. Bine te-am gasit, Tom! striga
lacob foarte miscat. Am gasit serviciu in alt oras.Maine plec sa-1 iau in primire si am venit sa-

mi iau ramas bun de la tine. Apoi s-a asezat pe marginea patului, stergandu-si sudoarea de pe
frunte.

Vestea pe care i-o aducea Iacob nu-1 bucura deloc. Pentru ca daca nici Iacob nu mai era,
atunci nu mai avea pe nimeni care sa mai dea pe la el cateodata.
-Ti-am adus un dar frumos, spuse Iacob. Uite, Tom, iti aduc aici o hartie de 100 de lei. Nu-i
asa ca ai sa cheltuiesti acesti bani numai atunci cand vei avea mare nevoie de ei?
-O, Iacob, tu esti asa de bun! spuse Tom miscat. Uite, acum, acum am neaparata trebuinta de
ei.
-Adevarat? Si pentru ce anume?
- Ca sa-mi cumpar o Biblie.
-O Biblie?! Deci asa! Cine a mai auzit vreodata ca un baiat sarac sa dea atatia bani pe o
Biblie! Saptamani si luni de zile au trecut pana sa strang ban cu ban aceasta suma.
-Draga Iacob, nu te supara! se ruga sarmanul baiat. Uite, tu pleci si eu am sa fiu si mai singur
ca pana acum. De aceea doresc atat de mult o Biblie. Te rog, adu-mi una, adu-mi-o repede. Nu
departe de aici locuieste un om care vinde Biblii. Du-te la el si cumpara una.
- Dar, Tom, ce vrei sa faci cu ea? Intreba prietenul profund nemultumit ca banii lui, adunati cu
atata truda, urmau a fi cheltuiti pe un astfel de lucru. Tu nici n-ai fost la scoala si acum vei
putea sa intelegi ce scrie acolo, in Biblie?
- Se poate, Iacob. Dar am o dorinta asa de mare dupa o Biblie! Stii tu pentru ce? Cred ca iti
aduci aminte cum am fost amandoi de cateva ori la adunare. Si acum vreau sa stiu daca
oamenii aceia au spus adevarul despre Domnul Isus. Acest lucru il pot afla numai din Biblie.
Te rog, Iacob, cumpara-mi o Biblie care sa-mi fie, din partea ta, un dar de frumoasa amintire.
Prin aceasta ma vei face foarte fericit.
- Ei bine, Tom, atunci am sa ma duc sa-ti cumpar una. Dar nu stiu de unde.
- Nu departe de aici sta omul care vinde Biblii. Intreaba si tu de el, pentru ca toti il cunosc si
ai sa-1 gasesti indata.

Dar Iacob nu se grabea. El dorea sa implineasca rugamintea prietenului sau, insa pe fata lui se
vedea bine ca nu o facea cu voie buna. A plecat, coborand scara mult mai incet decat o urcase.
Totusi era baiat bun la suflet, asa ca pana sa se intoarca cu Biblia, i-a pierit nemultumirea.
Bucuria si recunostinta lui Tom erau fara margini pe cand strangea Cartea la piept. Acum sunt
fericit. Ce bine ai facut, Iacob, ca ai strans acesti bani pentru mine!
Putin dupa aceea, Iacob si-a luat ramas bun de la prietenul sau si de atunci nu s-au mai vazut
pe acest pamant. Daca ar fi stiut Iacob ce comoara pretioasa va ajunge Cartea Sfanta pentru
prietenul sau, s-ar fi simtit rasplatit cu prisosinta pentru jertfa pe care o facuse. De atunci Tom
nu se mai plictisea; nu se mai simtea singur si parasit. Dupa multa citire si cercetare a
cunoscut calea mantuirii prin Domnul Isus si a gasit la El iertare de toate pacatele si viata
vesnica. Ce-i mai pasa lui acum ca era singur si parasit de oameni in odaita intunecoasa? El
avea pe Domnul Isus. Ce-i trebuia mai mult?

Acum inima lui Tom ardea de dorinta sa spuna si altora despre Domnul Isus. "Nu se cuvine sa
tin numai pentru mine aceste lucruri minunate", spunea el. Dar cum putea el, un biet olog, sa
duca mai departe aceste binecuvantari, cand nu putea nici macar sa se dea jos din culcusul lui?
Se gandea insa intruna la aceasta, in cele din urma i-a venit un gand. Pentru aceasta trebuia sa
faca rost de un creion si de putina hartie alba. Ce bucuros a fost cand a avut in mana hartia si
creionul! Taia frumos hartia bucati mici si pe fiecare foaie scria cat putea mai bine cate un
verset din Biblie. Deasupra, pe fiecare foaie, mai adauga: "Trecatorule, te rog sa citesti!" si
arunca foitele in strada prin fereastra. Avea speranta ca una sau alta dintre foile lui va fi luata
de cineva si va ajunge astfel un mijloc de a spune si altora despre Domnul Isus si despre
lucrarea Lui de mantuire.

Trecusera cateva saptamani de cand facea acest lucru, din iubire si cu multa rugaciune dar fara
sa auda ceva despre foitele lui.

Intr-o seara, cativa pasi s-au auzit urcand pe scara. Un domn in varsta si bine imbracat a intrat
in odaie, 1-a salutat frumos si s-a asezat langa patul lui.
-Tu esti acela care arunci pe fereastra foite cu versete din Biblie? a inceput strainul.
- Da, raspunse Tom, si o raza de bucurie i-a inundat fata palida. Ati auzit despre cineva care a
luat vreuna de pe jos?
-Da, chiar eu am ridicat aseara una si mi-a facut mult bine.
-Cred, fiindca stiu ca este plin de putere Cuvantul lui Dumnezeu, raspunse Tom.
- Eu am venit, spuse domnul acela, ca sa-ti multumesc.
- Nu mie. Eu nu pot decat sa scriu. Dumnezeu este Acela Caruia trebuie sa-I multumesti.
- Esti fericit in aceasta lucrare pentru Hristos?
- Mai fericit decat sunt acum nici n-as putea sa fiu vreodata pe pamant. Durerile pe care le am
in spate sunt cateodata mari de tot, dar nu pot sa-mi ia bucuria care m-a cuprins. Cu cat mai
mare va fi fericirea mea cand voi vedea pe Domnul Isus si voi putea sa-I spun ca am facut
pentru El ce a stat in slabele mele puteri! Dumneavoastra aveti multe prilejuri ca sa-I slujiti,
nu e asa?
- Ah, copile, cu parere de rau trebuie sa spun ca pana acum n-am folosit aceste prile juri. Dar,
cu voia lui Dumnezeu, de acum inainte va fi altfel. Am la tara, departe de aici, un fiu bolnav,
care este pe moarte. Acum cateva zile, cand am plecat de acasa pentru niste treburi grabnice
aici, in oras, mi-a spus: "Tata, as dori sa fac ceva pentru Domnul Isus. Nu pot sa ma impac cu
gandul ca in curand voi sta inaintea Lui cu mainile goale". Aceste cuvinte m-au urmarit toata
ziua aceea si in cele urmatoare. Cand am trecut aseara pe aici, tocmai a cazut una din foitele
tale. Am luat-o si am citit pe ea cuvintele: "Cat este ziua, trebuie sa lucram lucrarile Celui ce
m-a trimis; vine noaptea cand nimeni nu mai poate sa lucreze" (Ioan 9.4). Am simtit ca parcas fi primit o instiintare de-a dreptul din cer. Cuvintele acestea m-au desteptat dintr-un somn
lung, de ani de zile, si m-au silit sa cad in genunchi; in aceasta noapte n-am gasit odihna pana
nu mi-am recunoscut vina si am cerut iertare Domnului Isus, al Carui sange mi-a spalat toata
vina. Da, copilul meu, de douazeci si doi de ani marturisesc ca si eu cred in Domnul Isus, dar

a fost o credinta mai mult cu capul, nu cu inima. N-am trait pentru Domnul meu. Cercetand
insa si afland astazi cine este acela care arunca astfel de foite pe fereastra, am fost asa de
rusinat, incat m-am hotarat ca, intorcandu-ma acasa, sa lucrez si eu. Lacrimi de bucurie
curgeau pe obrajii slabi si ofiliti ai baiatului.

- Este prea mult, prea mult! sopti el.


- Dar acum, spune-mi, draga baiete, spuse vizitatorul uitandu-se cu mila de jur imprejur in
odaita saracacioasa, cum ai facut rost de hartia de care ai nevoie?
- O, n-a fost atat de greu. Am vorbit cu mama-mare despre aceasta si am rugat-o sa nu-mi mai
dea dimineata canuta mea de lapte, ca sa aiba cu ce sa-mi cumpere hartie. Trebuie sa stiti,
domnule, ca eu nu voi mai avea mult de trait. Un doctor care m-a vazut a spus ca o mai duc
cel mult doua sau trei luni. O raceala .si s-a sfarsit cu mine. Si atunci, ce sunt cateva picaturi
de lapte pe care le jertfesc pentru Domnul meu, care Si-a dat viata pentru mine?

Ce fericiti trebuie sa fie acei oameni care pot sa-I dea mult! Ochii vizitatorului s-au umplut de
lacrimi. Un oftat adanc i-a iesit din piept.
- Draga baiete, spuse el in sfarsit cu glasul tremurand, prin ceea ce faci pentru Domnul Isus, tu
esti aici, in aceasta odaie saraca, mult mai fericit decat mii si mii care marturisesc ca sunt ai
Lui, care au timp, daruri si bani, dar care fac asa de putin sau aproape nimic pentru El.
- Atunci ei nu-L iubesc, spuse Tom serios. Cine cunoaste pe Domnul Isus trebuie sa-L si
iubeasca; si cine-L iubeste nu poate sa stea fara sa lucreze pentru El. Negresit ca, fara
dragoste, nu merge.
- Ai dreptate, Tom. Dar acum sa vorbim ceva despre tine. Cea dintai lucrare a mea pentru
Domnul Isus trebuie sa fie aceasta: sa-ti fac viata mai placuta, atat cat sta in puterile mele. Ce
ai spune daca te-as duce intr-un camin pentru copii ologi? Acolo ai avea o buna ingrijire, ai
putea sa te bucuri vazand florile si pomii si auzind pasarile cantand. As putea sa staruiesc sa
fii primit in acel camin care nu este departe de unde locuiesc eu. Ce spui de asta?

Ochii obositi ai ologului priveau fata iubitoare a vizitatorului. Dupa un timp oarecare, baiatul
a raspuns:
- Va multumesc. Am auzit despre astfel de camine. As vrea insa sa nu ma duc acolo. Mi-e
teama sa nu mor in belsug, cand Domnul Isus a murit pe cruce in chinuri. Lucrurile de care-mi
vorbiti ar putea sa ma atraga prea mult. Mai bine raman aici sa astept pe Domnul Isus si sa fac
lucrarea aceasta pentru El, pana va veni ca sa ma ia acasa. Este, intr-adevar, o bucurie mare
pentru un baiat ca mine sa aiba siguranta ca in vecii vecilor va fi la El sus. El are din belsug
lucruri pentru un copil orfan si pentru mine este o fericire de a trai pentru El aici si apoi sus
pentru vesnicie.

Vizitatorul era foarte miscat de aceste cuvinte. Ele ii rascoleau adancul inimii si-i aratau mai
mult decat oricand desertaciunea vietii pe care a trait-o.

- Bine, dragul meu, a spus el atunci cu o liniste greu ascunsa, vei ramane aici, dar voi avea
grija sa primesti o hrana buna si hartie cat vrei, toata viata ta. Iar acum, inainte de plecare, as
avea o rugaminte: sa te rogi acum pentru mine.
- Spunand aceste cuvinte, omul acela voinic a ingenuncheat langa patul ologului si, abia
stapanindu-si plansul, si-a acoperit fata cu mainile. Tom a inceput sa tremure cand a auzit pe
acest domn strain cerandu-i sa faca un astfel de lucru. Cand 1-a vazut insa cu capul plecat si
suspinand inabusit, a prins curaj. Ceva din stralucirea cereasca s-a asezat pe fata lui palida si
cu un glas in care se simtea o adanca cinstire a Domnului, a inceput: "Doamne Isuse, stiu ca
Tu ne asculti. iti multumesc ca ai trimis aici pe acest domn, ca sa ma incurajeze in lucrarea
mea. Iti multumesc pentru Cuvantul Tau, pe care l-am scris pe hartie, ca a adus rod pentru
Tine. Si acum, Doamne Isuse, Tu vezi cat este el de trist, ca in anii trecuti n-a lucrat destul
pentru Tine. Te rugam acum sa-l ajuti ca in zilele ce vor urma sa nu-si mai piarda vremea, ci
sa se duca la ceilalti oameni bogati si sa le spuna ca ei nu Te iubesc, daca nu lucreaza pentru
Tine. Si iti mai multumesc si pentru toata hartia si mancarea pe care mi le vei da cat voi mai
trai. Daca vrei, mai lasa-ma aici pe pamant, ca sa scriu pentru Tine versete din Biblie. Si
binecuvanteaza si pe acest domn care este asa de bun cu mine si ajuta-l sa faca intotdeauna
voia Ta. Amin!"
"Amin!" a rasunat si de pe buzele celui ce ingenunchease acolo. Apoi vizitatorul s-a sculat si
si-a luat ramas bun de la tanarul sau prieten. Inainte de a parasi orasul a luat masuri ca baiatul
sa nu duca lipsa de nimic. Apoi s-a intors acasa cu o inima fericita si cu hotararea ferma de a
trai de atunci inainte pentru Domnul Isus. Si, prin harul Domnului, s-a tinut de aceasta
hotarare. O viata cu totul noua a inceput in casa lui. Dupa un timp a zidit chiar o casa de
adunare pe pamantul lui si aducea in ea satenilor vestea buna despre Domnul Isus. Cateodata,
vorbind celor care veneau sa-1 asculte despre pacatul nepasarii, le istorisea despre acest tanar
olog prin care si el a fost vindecat de nepasare. Aceasta misca mult pe ascultatori si a fost
pentru multi o binecuvantare.

Din cand in cand mai primea cate o veste despre starea saracului, dar fericitului, olog. A mai
trait el catva timp, insa la sosirea iernii, cand zapada a acoperit pamantul cu haina ei alba, a
venit vestea ca baiatul a adormit pentru a fi la Domnul Isus. Aceeasi posta a mai adus si un
pachet mic, in care se afla preaiubita si mult intrebuintata lui Biblie. Ea a fost pastrata ca o
scumpa amintire din partea celui adormit. Ba mai mult, cel mai tanar fiu al casei a citit si el in
acea Carte pretioasa. A citit si scurtele insemnari scrise pe marginea Cartii si care dovedeau ca
baiatul olog avusese o credinta vie si luminata. A citit de asemenea si dorinta celui plecat, ca
aceasta Carte Sfanta sa ajunga si pentru altcineva tot atat de Bun Prieten, cum i-a fost lui. Pe
prima pagina era scris: aceasta Carte Sfanta este cel mai Bun prieten pentru oricine, cum a
fost si pentru mine".

Toate acestea au miscat adanc pe acel tanar si l-au facut sa se predea in totul Domnului; si
cand a plecat mai tarziu, sa lucreze pentru Domnul Isus si sa duca si altora vestea despre El, a
luat cu sine si acea Biblie, ca sa vesteasca din ea sarmanilor nestiutori, Evanghelia.

Scumpul meu cititor, cum stai tu fata de Domnul Isus? Il iubesti tu ca acest copilas? Iubesti tu
Cuvantul Lui? Faci tu orice ca sa ai pe buzele tale Cuvantul lui Dumnezeu? Esti tu gata sa dai
lucrul cel mai de pret pentru slujirea lui Dumnezeu? Dar, mai intai de toate, cunosti tu
dragostea lui Dumnezeu?

Dragul meu, Domnul Isus a murit pe cruce pentru tine. Pacatele si nelegiuirile tale L-au suit
pe cruce.Primeste-L acum ca Mantuitor al tau. Nu mai astepta. Acum chiar; ziua de maine nu
este a ta. Poate ca maine nu vei mai fi pe pamant. Primeste-L chiar in clipa aceasta. Stai pe
loc. Nu mai face un pas pana nu primesti jertfa Domnului Isus ca infaptuita pentru tine. Poate
ca pasul pe care-1 mai faci este cel din urma. Opreste-te dar si pleaca-ti inima inaintea Celui
ce a murit pe cruce in chinuri de nespus. Nu cumva copilasul orfan te face de rusine?
Deschide-ti larg inima plina de pacat si nelegiuire si sangele Domnului Isus o va curati pe
deplin, in clipa aceasta, daca tu crezi si-I spui Lui totul. Un indemn sa-ti fie micul orfan, care
prin Cuvantul lui Dumnezeu a aflat ca este un pacatos pierdut din pricina nelegiuirilor si a
aflat iertare prin sangele Domnului Isus. Cand a aflat ca, din dragoste pentru el, Domnul Isus
a murit pentru pacatele lui, inima i s-a umplut de bucurie si de atunci si-a pus-o toata in slujba
Lui. Procedeaza si tu la fel. De acum incolo din inima ta vor curge rauri de apa vie, cum spune
Scriptura. Vino si tu la izvorul apelor vii, adica la Domnul Isus, si bea cu nesat din acest izvor
datator de viata, iar din inima ta va curge multa binecuvantare - pentru tine si pentru cei din
jur.