Propulsia ionica este o descoperire a inceputului secolului al XX-lea, care a adus

beneficii imense zborului spatial. In 1923, Hermann Oberth, fizician german,

specialist in astronautica, nascut la Sibiu, considerat a fi unul dintre fondatorii
explorarii cosmice, a proiectat un motor a carui forta de propulsie rezulta din
accelerarea ionilor (incarcati electric), care, la iesirea dintr-o duza, erau neutralizati.
Astfel de propulsoare ionice accelereaza relativ lent, insa pot functiona un timp
indelungat, deoarece isi procura energia din lumina solara, valorificata prin
intermediul panourilor solare. Intr-un motor ionic, carburantul (xenonul, un gaz
nobil, cu toate straturile ocupate complet de electroni) nu este ars, ci ionizat
actiune care consta in pierderea sau adaugarea de sarcina electrica la un atom sau la
o molecula. Forta de accelerare a ionilor genereaza o forta de reactie de sens invers
adica propulsia ionica. Pentru navetele spatiale, avantajele motoarelor ionice sunt
remarcabile, deoarece necesita mai putin carburant (in comparatie cu motoarele
conventionale), sunt, deci, mai usoare, nu trebuie sa suporte constrangerile unor
temperaturi si presiuni enorme si pot functiona o lunga perioada de timp (chiar si
ani), fara a se opri. In felul acesta, s-a creat posibilitatea strabaterii spatiului cosmic
pe distante foarte indepartate
Principalele aplicatii ale propulsiei ionice :

Alimentarea satelitilor de telecomunicatii, cum ar fi Astra 2A, construit de

Boeing, pentru canale de radio si de televiziune, din Insulele Britanice,
Inmarsat 4 si Intelsat X-02, concepute de Astrium, grup industrial
european (EADS), care se ocupa de sisteme si servicii spatiale civile si
militare. Pentru acesti sateliti, fortele de atractie ale Lunii si ale Soarelui,
variabile, implica o corectie permanenta a traiectoriei, pentru mentinerea
pe orbita.

Sonda spatiala SMART-1, a Agentiei Spatiale Europene (ESA), lansata pe

orbita in 2003, are, de asemenea, motor ionic. Cu o greutate de 367 de
kilograme (dintre care 52 de kilograme reprezinta combustibilul xenonul),
SMART-1 a strabatut orbita terestra la inaltimi din ce in ce mai mari, iar in
2004, a efectuat primul inconjur al Lunii, parcurgand peste 100 000 de
milioane de kilometri. In 2006, asa cum era prevazut in program, s-a
prabusit pe suprafata Lunii.

In 2003, si Japonia a lansat o sonda spatiala cu propulsie ionica

Hayabusa care a reusit sa se pozitioneze pe asteroidul Itokawa, dupa ce
a parcurs in jur de 300 de milioane de kilometri, in 31 000 de ore de zbor,
prelevand, cu ajutorul unui mini-robot, esantioane de roca.

Intre 2007-2015, Sonda spatiala Dawn, cu motor ionic, din cadrul

programului Discovery (NASA), are ca misiune studierea asteroizilor Vesta
si Ceres, din centura de asteroizi situata intre Marte si Jupiter. Vesta si
Ceres fac parte din categoria protoplanetelor, a caror principala
caracteristica este ca au ramas neschimbate de la formarea lor, in urma cu

peste patru miliarde de ani si reprezinta o dovada indubitabila a genezei

Sistemului nostru solar. Aparatura din dotarea sondei fotografiaza si
cartografiaza cele doua corpuri ceresti, efectueaza analize spectrale asupra
distributiei rocilor si a elementelor chimice semnificative.

In prezent, NASA lucreaza la dezvoltarea unui motor ionic care va fi

alimentat cu energie cu ajutorul unui reactor nuclear. In acest fel, zborurile
cosmice pe baza de propulsie ionica vor deveni posibile si la mari distante

de Soare, acolo unde panourile fotovoltaice nu mai pot furniza energie.