DREPT COMERCIAL ROMÂN

Capitolul 1
Noţiuni introductive privind dreptul comercial

1.1. Precizări prealabile

Din punct de vedere economic, comerţul este o activitate al cărei scop este schimbul şi circulaţia mărfurilor de la
producători la consumatori.
Juridic, noţiunea de comerţ are un conţinut mai larg, deoarece, pe lângă operaţiunile de interpunere în schimb
şi circulaţie a mărfurilor, cuprinde producţia de bunuri, executarea de lucrări şi prestarea de servicii.
Dreptul comercial cuprinde normele juridice care reglementează activităţile comerciale:de producere, de
circulaţie şi de prestări servicii.

1.2. Obiectul dreptului comercial

Pentru stabilirea obiectului dreptului comercial în literatura de specialitate s-au conturat două teorii, ce oferă
criteriile de comercialitate prin care se definesc actele, faptele juridice şi operaţiunilor economice comerciale .
Potrivit primului criteriu, denumit obiectiv dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile comerţului, adică
actelor juridice, faptelor juridice şi operaţiunilor economice calificate de lege ca fiind de comerţ
indiferent de persoana care le săvârşeşte.
Potrivit celui de-al doilea criteriu denumit subiectiv dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile
comercianţilor. Din acest punct de vedere, dreptul comercial este un drept profesional care se aplică tuturor
persoanelor care au calitatea de comerciant.
Codul Comercial român are la bază sistemul obiectiv. Articolul 3 Cod com. stabileşte actele juridice, faptele şi
operaţiunile considerate fapte de comerţ cărora li se aplică dispoziţiile codului comercial indiferent de persoana care
le săvârşeşte, indiferent că are sau nu calitatea de comerciant. Combinând cele două criterii rezultă că dreptul
comercial are ca obiect normele juridice aplicabile atât faptelor de comerţ cât şi comercianţilor .

1.3. Definiţia dreptului comercial

Dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice de drept privat aplicabile raporturilor juridice izvorâte din
săvârşirea actelor, faptelor juridice şi operaţiunilor economice considerate de lege fapte de comerţ precum şi
raporturilor juridice la care participă persoanele ce au calitatea de comercianţi.

1.4. Izvoarele dreptului comercial

Izvoarele formale sunt : Codul comercial şi Codul civil.

În funcţie de natura lor deosebim :
-izvoare normative: Constituţia-legea fundamentală a ţării-care reglementează principiile de organizare ale activităţilor
economice,Codul Comercial care cuprinde reglementarea de bază a activităţilor comerciale şi reglementează instituţiile
fundamentale : faptele de comerţ, comercianţii, obligaţiile comerciale; legile comerciale speciale. Pentru că nu tot dreptul
comercial se află în Codul Comercial, art. 1Cod Com. face să se înţeleagă că principalul izvor al dreptul comercial îl
reprezintă legile comerciale şi legile comerciale speciale: Legea nr. 31/1990 cu privire la societăţile comerciale, republicată
şi modificată, Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată şi modificată, Legea nr. 11/1990 privind
combaterea concurenţei neloiale, modificată, Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, modificată, Legea
335/2006 privind camerele de comerţ şi industrie, Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, Ordonanţa
nr. 70/1990 privind impozitul pe profit şi norme, regulamente şi ordine adoptate de organele competente.
-izvoare interpretative: au rolul de a ajuta la interpretarea voinţei manifestate în raporturile comerciale. În această
categorie includem :
- uzurile comerciale. Uzul comercial este o regulă de conduită născută din practica socială. În dreptul comercial
român uzurile comerciale nu sunt izvoare normative dar doctrina şi practica juridică recunosc uzurile interpretative
(convenţionale) ca rezultând din voinţa prezumată a părţilor cu rolul de a lămuri sensul şi limitele acestei voinţe.
- doctrina. Se admite că doctrina nu este izvor de drept, dar este un important instrument de interpretare a
legilor comerciale şi de aplicare a acestora.
- practica judiciară. În mod tradiţional nu a fost recunoscută ca izvor de drept, dar soluţiile date de instanţele
judecătoreşti contribuie la interpretarea legilor comerciale fără să aibă puterea precedentului judecătoresc. Un rol
important în interpretarea legilor comerciale tinde să-l dobândească deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

1.5. Principiile dreptului comercial

Autonomia de voinţă - dreptul civil recunoaşte libertatea contractuală (în interpretarea actelor juridice prevalează
voinţa internă a contractanţilor, fundamentul fiind autonomia de voinţă). În dreptul comercial însă, voinţa declarată
primează asupra voinţei interne prin utilizarea înscrisurilor imprimate, a contractelor tip,etc.
Rolul aparenţei – în dreptul civil aparenţa este producătoare de efecte juridice, în anumite cazuri, de exemplu eroarea

1
comună, produce efecte juridice. În dreptul comercial necesităţile creditului determină o recunoaştere mult mai largă
a efectelor aparenţei prin sacrificarea realităţii: titlurile comerciale de valoare (cambia) unde legea impune anumite
condiţii de formă foarte riguroase pentru valabilitatea titlurilor.
Ordinea publică – în dreptul civil libertatea contractuală este ţărmurită de normele privind ordinea publică. În dreptul
comercial ordinea publică ca limită a libertăţii contractuale cuprinde domenii mai largi decât în dreptul civil: controlul
judiciar al constituirii societăţilor comerciale, verificarea condiţiilor cerute pentru desfăşurarea activităţilor
comerciale.Doctrina recunoaşte ca principii ale dreptului comercial :
- în comerţ actele juridice sunt cu titlu oneros;
- în comerţ întotdeauna banii sunt fructiferi, produc dobânzi;
- în contractele comerciale în caz de dubiu se aplică regula care favorizează circulaţia;
- contractarea în favoarea celui de-al treilea este o activitate obişnuită în materie comercială.

Capitolul 2
FAPTELE DE COMERŢ

2.1. Noţiune. Prin folosirea noţiunii de “fapte de comerţ” legiuitorul român se îndepartează atât de modelul
său, codul de comerţ italian cât şi de codul comercial francez (ati de commercio, actes de commerce). Pentru cei ce
apreciază că reglementarea română se deosebeşte de cea de origine, argumentul constă în aceea că în teoria dreptului
actele juridice se disting de faptele cu semnificaţie juridică.
Actele juridice sunt manifestări de voinţă facute cu intenţia de a produce efecte juridice, în timp ce faptele juridice
(stricto sensu) sunt acţiuni ale omului făcute fără intenţia de a produce efecte juridice, acestea producându-se în
virtutea legii, independent de voinţa autorilor.
Utilizarea de către legiuitor a noţiunii de “fapte de comerţ” nu ramâne fără consecinţe juridice, deoarece
considerăm că termenul ca atare are un înteles mai larg, desemnând toate operaţiunile de comerţ.Prin urmare,
noţiunea de fapte de comerţ cuprinde atât “actele juridice de comerţ, cât si faptele juridice, stricto sensu, de comerţ.
Intenţia legiuitorului este de a supune legii comerciale nu numai obligaţiile izvorâte din acte juridice, ci şi obligaţiile
născute din fapte juridice ilicite (îmbogăţirea fără justă cauză, plata nedatorată şi gestiunea de afaceri) sau ilicite
(fapte de concurenţă neloială).
Reglementarea faptelor de comerţ. Interesul determinării faptelor de comerţ permite:
- stabilirea domeniului dreptului comercial ,adică faptele sau actele de comerţ (concepţia obiectivă) şi
comercianţii (concepţia subiectivă) ,şi
- definirea comercianţilor, deoarece art. 7 C. com. prevede “sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ
având comerţul ca o profesiune obisnuită şi, societătile comerciale.
Faptele de comerţ sunt reglementate în articolele 3, 4 ,6 şi 56 din Codul Comercial.
⇨ Art. 3 C.com. prevede: “Legea consideră ca fapte de comerţ...” şi enumera 20 dintre acestea, fără să le
definească, ca atare. În opinia pe care o îmbrăţişăm, enumerarea amintită are caracter enunţiativ, exemplificativ iar
nu limitativ. Aceasta inseamnă că, la enumerarea facută de cod se pot adauga şi altele, cu condiţia să aibă
caracteristicile faptelor de comerţ reglementate de lege. În lumina acestei opinii doctrina şi practica judiciara au
recunoscut că fapte de comerţ şi alte acte şi operaţiuni care nu sunt prevăzute expres în Codul Comercial, dar în
condiţiile actuale îndeplinesc caracteristicile amintite: activitatea hotelieră, publicitatea, producţia de film,
televiziunea , leasingul, franciza etc. Independent de cum este considerat caracterul enumerării faptelor de
comerţ de la art. 3 C. com., acestea au o caracteristică comună – sunt calificate “de comerţ” indiferent de calitatea
persoanei care le săvarşeşte ,comerciant sau necomerciant.
Iar în doctrină sunt considerate comerciale prin natura lor ,deoarece în conţinutul lor există, în mod obiectiv,
una din operaţiunile pe care legiuitorul însuşi o califica ,,de comerţ ,, de exemplu, intermedierea sau interpunerea în
schimb şi circulaţie. Şi cum potrivit sistemului (concepţiei) obiectiv, dreptul comercial cuprinde normele juridice
aplicabile comerţului, adică faptelor de comerţ indiferent de persoana care le savarşeşte, actele şi operaţiunile
enumerate de art. 3 sunt denumite fapte de comerţ obiective.
⇨ Art. 4 C.com. consideră ca fiind de comerţ toate actele juridice şi operaţiunile comerciantului. Şi cum potrivit
sistemului subiectiv, dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile comercianţilor, actele juridice
îndeplinite de aceştia – cu limitele prevazute de lege – sunt denumite fapte de comerţ subiective. În lumina acestui
articol, calitatea de comerciant a persoanei conferă natură comercială şi actului savarşit de acesta.
Coroborând art.3 cu art.4 C.com.,apreciem că –aşa cum s-a afirmat şi în doctrină - Codul comercial român are
la baza sistemul obiectiv de calificare a faptelor de comerţ (art. 3 C.com.) completat cu prezumţia de comercialitate in
privinţa “celorlalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant (art. 4)”.
⇨ Art. 56 C.com. reglementează regimul juridic aplicabil actului comercial numai pentru una dintre părţi,
stabilind legea aplicabilă acestuia.
Astfel, “dacă un act este comercial numai pentru una din parţi, toţi contractanţii sunt supusi, în cât priveşte
acest act legii comerciale, afară de dispoziţiile privitoare la persoană chiar a comercianţilor şi de cazurile în care legea
ar dispune altfel”. Actul juridic avut în vedere de art. 56 C.com. este denumit mixt sau unilateral deoarece este
comercial pentru una din părţi şi civil pentru cealaltă.
Prin urmare ,putem clasifica faptele de comerţ în trei categorii: fapte de comerţ obiective; fapte de comerţ
subiective; fapte de comerţ mixte sau unilaterale.
Încercând să definească faptele de comerţ doctrina a propus următoarele teorii : a speculaţiei, a circulaţiei şi a
2
întreprinderii. Aceasta, n-a adoptat însă o unică teorie în definirea actelor de comert, ci a facut sinteza lor folosind un
criteriu mixt.
Astfel, actele de comert, sau ,în sens larg, fapte de comert sunt: acte juridice de interpunere în circulaţia marfurilor – ca operaţiuni
izolate, acte juridice îndeplinite printr-o întreprindere - privite în sens de activitate organizată, efectuate cu scopul de
a obţine profit.
2.2.Clasificarea faptelor de comerţ.
Faptele de comerţ obiective sunt acele acte sau operaţiuni juridice prevăzute de legiuitor in art. 3 C.com. Ele
sunt comerciale indiferent de calitatea persoanei care le indeplineşte, comercialitatea acestora rezultând din lege. Se
împart în trei grupe, pe bază unor criterii economice care au la bază: natura comercială, funcţia economică şi forma
lor :
1. Operaţiunile de intermediere în schimb asupra mărfurilor şi titlurilor de credit (corespund accepţiunii
economice de comerţ);
2. Operaţiunile de intermediere în schimb purtând asupra muncii organizate – întreprinderile (corespund accepţiunii
economice de comerţ) – prin activitatea de intermediere – la care se adaugă criteriul forma organizatorică-
întreprinderea.Aceste două grupe sunt acte de comerţprin natura lor .
3. Faptele de comerţ conexe (accesorii)- prin natura lor sunt civile, devin însă comerciale pentru că se află într-o
legătură strânsă cu un act de comerţ prin natura lui .
A. Faptele de comerţ obiective.
1. Operaţiunile de intermediere în schimb asupra mărfurilor şi titlurilor de credit
a) Cumpărarea şi vânzarea comercială (art. 3 pct. 1 şi 2).
Potrivit art. 3 pct. 1şi 2 C.com. “Legea consideră ca fapte de comerţ”:
- cumpărările de producte sau mărfuri spre a se revinde fie în natura, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în
lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea şi cumpărarea spre a se revinde de obligaţiuni ale Statului sau alte titluri
de credit circulând în comerţ;
- vânzările de producte, vânzările şi închirierile de mărfuri în natură sau lucrate şi vânzările de obligaţiuni ale
Statului sau alte titluri de credit circulând în comerţ, când vor fi fost cumparate cu scop de revânzare sau închiriere.
Potrivit art. 1294 C.civ., vânzarea este contractul prin care una din părţi – numită vânzator – se obligă să
transmită ,în principal,celeilalte parţi – numită cumpărător – proprietatea unui bun, în schimbul unui preţ.
Definiţia prezentată este valabilă şi pentru vânzarea comercială. Caracterul special, comercial, al vânzării-
cumpărării este dat de elementul de ordin economic, specific negoţului, şi anume interpunerea în schimbul bunurilor, care
presupune intenţia de revânzare. Aşadar, cumpărarea este comercială dacă a fost făcută cu intenţia de revânzare sau
închiriere (după caz), iar vânzarea este comercială dacă a fost precedată de o cumpărare (comercială) făcută cu scop
de revânzare. În doctrină s-a arătat ca vânzarea-cumpararea comercială se prezintă ca “un inel în lanţul producţiei şi
al schimbului de mârfuri şi produse în drumul lor de la producător la consumator”.
Intenţia de revânzare sau închiriere (considerată intenţia iniţială, nu cea nascută spontan, ulterior), ca
trasătură distinctivă a vânzării-cumpărării comerciale: trebuie să existe la data cumpărării; să fie manifestată în
exterior de cumpărător, deci, cunoscută de vânzător , sau să rezulte făra echinoc din imprejurarile actului; sa poarte,
în principal, asupra obiectului cumparat.
Obiectul vânzarii-cumpărării comerciale, potrivit art. 3 pct. 1, poate fi format numai din bunuri mobile (producte,
mărfuri, obligaţiuni ale Statului sau titluri de credit care circulă în comerţ). Acestea pot fi revândute, astfel cum au fost
dobândite, sau după ce, în prealabil au fost prelucrate sau transformate (cofetarul cumpără ingrediente pentru a le
revinde sub form produsului finit – prajituri, de exemplu).
b) Operaţiuni de punere in consignaţie a mărfurilor sau productelor în scop de vânzare. Contractul
de consignaţie este acel contract în temeiul căruia o parte numită consignant, încredinţeaza celeilalte părti, numită
consignatar anumite bunuri mobile spre a le revinde, în nume propriu, dar pe seama consignantului.
c) Operaţiunile pe termen asupra titlurilor de credit. Contractul de report (art. 3 pct. 3).
Operaţiunile de bursă. Potrivit art. 3 pct. 3 C. com., sunt fapte de comerţ contractele de report asupra obligaţiunilor de
stat sau altor titluri de credit circulând în comerţ. Contractul de report este reglementat de art. 74-76 C.com., pe care-
l defineşte ca fiind cumpărarea pe bani gata a unor titluri de credit circulând în comerţ şi revânzarea simultanee cu
termen şi pe un preţ determinat către aceeaşi persoană a unor titluri de aceeaşi specie. Operaţiunile de bursă se
încadrează în categoria operaţiunilor speculative de valori şi sunt considerate fapte de comerţ alături de contractele
de report.
d) Operaţiunile referitoare la subscrierea, cumpărarea şi vânzarea de părţi sociale şi acţiuni ale
societăţilor comerciale (art.3 pct.4 C.com.). Părţile sociale sunt diviziuni ale capitalului social al societaţii cu răspundere
limitată, iar acţiunile sunt fracţiuni ale capitalului social al societătii pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni. Cumpărările
de parţi sociale sau acţiuni intervin atât la constituirea societaţii comerciale şi suntem în prezenţa unei subscrieri de
părţi sociale sau acţiuni,cât şi ulterior, pe parcursul funcţionării acesteia. În ambele situaţii, operaţiunile de cumpărare
sunt fapte de comerţ, în care cumpărătorul dobândeşte calitatea de asociat.Vânzarea acţiunilor şi părţilor sociale
conduce la pierderea calitaţii de asociat a vânzătorului (dacă ,bine înţeles ,înstrăinează tot pachetul de acţiuni sau
părţi sociale). Indiferent că operaţiunile de vânzare, de cumpărare, de acţiuni şi părţi sociale, sunt sau nu făcute în
scop de speculaţie comercială, sunt fapte de comerţ.
e) Operaţiunile de bancă şi schimb (art.3 pct.11 C.com.). Banii şi creditul pot constitui obiectul circulaţiei.
Operaţiunile comerciale,ce au ca obiect banii şi creditul vor fi guvernate, aşa cum s-a precizat în doctrină, de aceleaşi
principii ca şi cele care privesc circulaţia mărfurilor şi productelor. Aceste operaţiuni însă, nefiind definite de
Codul Comercial, urmează a fi precizate conform Legii nr. 58/ 1998 privind activitatea bancară. Activitatea bancară
3
este realizată de Banca Naţională a României şi de societaţile bancare. Operaţiunile de bancă constau în : depozite de
sume de bani sau de titluri, acordare de credite, operaţiuni asupra titlurilor de credit, efectuarea de plăţi, plasament
financiar. Operaţiunile de schimb sunt operaţiuni de schimb valutar : schimbul de monede, de bilete de bancă
naţionale sau străine, transmitere de fonduri,etc. Regimul valutar este reglementat prin Regulamentul Băncii
Naţionale a României nr. 1/ 2004 privind efectuarea operaţiunilor valutare.
f) Cambiile sau ordinele în producte sau mărfuri (art. 3 pct. 14). Cambia şi biletul la ordin sunt fapte de
comerţ prin natura lor, indiferent dacă părţile sunt sau nu comercianţi sau dacă sunt emise pentru acte civile sau
comerciale. Cambia şi biletul la ordin sunt reglementate de Legea 58/ 1934. În doctrină s-a precizat că ordinul în
producte sau mărfuri, este tot o cambie care prezintă particularitatea că obligaţia ”de plată” are ca obiect nu o sumă
de bani, ci o cantitate de producte sau de mărfuri.
g) Operaţiunile asupra imobilelor în scop de speculaţie. În concepţia Codului comercial român,
vânzarea-cumpărarea comercială nu poate avea ca obiect bunuri imobile. S-a formulat în doctrină, opinia ca
legiuitorul român a înlăturat operaţiunile imobiliare din categoria faptelor de comerţ de la art. 3 C.com., deoarece
valoarea imobilelor este mult mai mare decât cea a mobilelor. Aceasta excludere nu se mai justifică, s-a precizat într-o
altă opinie, deoarece în prezent există unele bunuri mobile cu valoare mult mai mare decât a unor bunuri imobile. In
sustinerea acestei opinii, s-au adus dispoziţiile art. 1 lit. e din Legea 298/ 2001, potrivit cărora imobilele sunt incluse în
fondul de comerţ. Prin urmare, excluderea operaţiunilor cu privire la imobile din categoria faptelor de comerţ, nu se
mai justifică.
Acte de intermediere în operaţiunile de schimb purtând asupra muncii organizate – intreprinderile.
Noţiunea de întreprindere, nefiind definită de Codul comercial ,care doar enumeră categoriile de întreprinderi ca fapte
de comerţ, urmează a fi precizată conform Legii 346/ 2004. Astfel, potrivit art. 2 din lege prin întreprindere se înţelege
orice formă de organizare a unei activităţi economice, autonomă patrimonial şi autorizată potrivit legilor în vigoare să
facă acte şi fapte de comerţ, în scopul obţinerii de profit ,în condiţii de concurenţă, respectiv ,societăti comerciale,
societăţi cooperative, persoane fizice care desfăşoară activitaţi economice în mod independent şi asociaţii familiale
autorizate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare. Potrivit art. 3 C.com. ţntreprinderile se împart în doua grupe: de
producţie şi de prestări servicii.
Întreprinderile de producţie.
a) Intreprinderile de construcţii (art. 3 pct. 8 C.com.).Întreprinderea de construcţii are ca obiect de activitate :
construirea, amenajarea ,transformarea, reparaţia imobilelor, etc. Acestea organizează forţa de munca, pe care o
speculează în scopul obţinerii de profit. Întreprinderea se interpune între client (beneficiar) şi lucrători. Ea este considerată
faptă de comerţ, atât în cazul în care întreprinzătorul procură materialele, cât şi în cazul în care materialele sunt
procurate de beneficiar. Toate actele şi faptele juridice savârşite pentru realizarea lucrărilor de construcţii au
caracter comercial, de exemplu: contractele de vânzare-cumparare pentru procurarea materialelor, contractele de
antrepriza încheiate cu clienţii etc.
b) Întreprinderile de fabrici, de manufactură (art. 3 pct. 9). Acest tip de întreprindere are ca obiect transformarea
materiilor prime, materialelor, inclusiv prelucrarea lor în vederea obţinerii unor produse finite. Procurarea materiilor
prime şi materialelor poate fi făcută atât de întreprinzător cât şi de beneficiar. În doctrină s-a arătat că, sunt
comerciale şi acele întreprinderi care transformă (lucreaza materia primă oferită de client (beneficiar), chiar dacă
activitatea lor nu este de “producţie” ci de prestări servicii, deoarece clientul plăteşte manopera.
Întreprinderi de prestări servicii
c) Întreprinderile de imprimerie (art. 3 pct. 9), au ca obiect operaţiunile de multiplicare a operelor stiinţifice, literare
şi artistice, prin folosirea oricărei forme de multiplicare, manuală sau mecanică.
d) Întreprinderile de furnituri de lucruri sau mărfuri. Întreprinderea de furnituri presupune o activitate organizată,
prin care, în schimbul unui preţ stabilit anticipat, întreprinzătorul asigură prestarea unor servicii sau predarea
(livrarea) unor produse la termene succesive pe baza unui contract de furnizare. Contractul de furnizare are deci ca obiect livrarea
de produse sau prestarea de servicii, în baza unui contract de locaţie de servicii.În cazul livrării, întreprinderea are obligatia
de a transmite dreptul de proprietate asupra mărfurilor (obligatie de a da), de a le preda şi de a răspunde pentru vicii
şi evicţiune (obligaţii de a face) ca şi la vânzare-cumparare. Spre deosebire de vânzare-cumpărare, predarea
produselor (furnizarea de electricitate, a gazului metan, de exemplu) se face la mai multe termene succesive, iar
preţul serviciilor şi produselor este stabilit anticipat. În cazul prestării de servicii , întreprinderea are obligaţia de a
face, adică de a presta servicii cu caracter continuu pe baza unui contract de locaţie de servicii (de exemplu ridicarea
gunoiului menajer).
e) Întreprinderi de spectacole publice (art.3 pct.6). Întreprinderile de spectacole publice pun la dispoziţia publicului,
producţiile culturale, sportive, în vederea obţinerii unui profit. În doctrină s-a arătat că specificul acestei întreprinderi
este de a specula talentul artiştilor sau spotivilor şi curiozitatea publicului. Întreprinderile de spectacole publice
organizează munca altora interpunându-se între artist (sportiv) pe de o parte şi spectator, pe de altă parte. Toate
actele şi faptele juridice îndeplinite pentru realizarea spectacolului: închirierea de săli, contracte de publicitate,
contracte cu artiştii, procurarea recuzitei, etc., sunt calificate drept fapte de comerţ.
f) Întreprinderile de comision, agenţii şi oficii de afaceri (art.3 pct.7). Încheierea tranzacţiilor comerciale se face
de cele mai multe ori printr-un intermediar a cărui activitate este organizată în acest scop. În concepţia legii, sunt
fapte de comerţ numai operaţiunile de intermediere realizate printr-o Întreprindere. Întreprinderile ”de comision”
încheie afaceri (contracte de vânzare-cumpărare, de transport etc.) în nume propriu, dar pe seama comitentului. Un
act izolat de comision nu este act de comerţ. Agenţiile şi oficiile de afaceri intermediaza afaceri între comercianţi şi
clientelă : procurarea de clienţi, obţinerea de informaţii, mijlocire în afaceri etc. Întreprinderile de agenţii şi oficii de
afaceri sunt organizate în diverse domenii : turism, publicitate, , imobiliar etc. Întreprinzatorul intermediar poate fi
4
comisionar, mandatar sau mijlocitor, cu toate consecinţele ce rezultă din calificarea respectivă.
g) Întreprinderile de editură, de librărie şi de vânzare a obiectelor de artă (art.3 pct.9). Întreprinderea de
editură are ca obiect reproducerea şi difuzarea operei. Activitatea acesteia se întemeiază pe contractul de editare, în
baza căruia autorul unei opere stiinţifice (literare sau artistice) cedeaza întreprinzatorului (editorul), în schimbul unei
remuneraţii, dreptul de a reproduce şi de a difuza opera. Întreprinderea de editură este un intermediar între autorul
operei, pe de o parte şi întreprinderea de reproducere a operei (tipografia) şi întreprinderea de difuzare (libraria) pe de altă
parte.Dacă autorul, publică opera pe riscul lui încheind direct contracte cu tipografia şi librăria, nu savarşeşte ”fapte
de comerţ” ,deoarece lipseşte elementul de interpunere specific ”comerţului”.
Întreprinderea de vânzare a operelor de artă este faptă de comerţ dacă se interpune între autor şi
cumpărător, deoarece legea cere ca întreprinzătorul să fie o altă persoană decât autorul operei. Vânzarea operei de
artă direct de către autor nu este faptă de comerţ ci act civil , prin interpretarea ”per a contrario” a art. 3 pct. 10
C.com. “când altul decât autorul sau artistul vinde”.
h) Întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apă sau pe uscat (art.3 pct.13 C.com.). Deşi
Codul comercial reglementează transportul pe apă şi pe uscat - prin enumerarea formelor de transport cunoscute la
data adoptarii sale - considerăm că şi transportul aerian poate fi avut în vedere, deoarece Codul comercial, apreciem
că avut intenţia de a reglementa transportul în general, indiferent de calea pe care se realizează. Prin urmare, si
transportul aerian de persoane şi mărfuri constituie faptă de comerţ. Operaţiunile de transport sunt fapte de comerţ
dacă sunt exercitate în condiţiile unei întreprinderi. Activitatea de transport se desfaşoară, în principal în baza
contractelor de transport. Toate actele şi faptele juridice efectuate în cadrul acestei activitaţi sunt comerciale.
Contractul de transport este reglementat de Codul comercial în art.413 – 411 C.com. Prin contractul de transport de
mărfuri, întreprinderea de transport numita cărăuş se obligă în schimbul unui preţ, faţă de expeditor, să transporte
anumite mărfuri, pe care să le elibereze la destinaţie. Contractul de transport are ca obiect şi persoanele. În acest caz
întreprinderea de transport (cărăuşul) se obligă, faţa de o persoană să o transporte până într-un anumit loc în
schimbul unui preţ.
i) Întreprinderile de asigurare (art.3 pct.17 – 18 C.com.). Sunt fapte de comerţ, potrivit art. 3 pct.17 – 18 C.com.
”asigurările terestre, chiar mutuale, în contra daunelor şi asupra vieţii”, precum şi asigurările chiar mutuale contra
riscurilor navigaţiei”. Deşi legiuitorul foloseşte termenul ”asigurări”, sinonim cu ”operaţiuni”, în doctrina comercială s-
a apreciat pe de o parte că nu se pot concepe asigurări fără existenţa unei întreprinderi, iar pe de altă parte că
întreprinderea de asigurare este conformă evolutiei comerţului de asigurare. Activitatea de asigurare este realizată
numai de către societăţile de asigurare ce se constituie şi funcţionează pe baza Legii nr. 32/ 2000, modificată, şi a
Legii nr. 31/ 1990, republicată şi modificată. Asigurările sunt: obligatorii (au ca izvor legea) şi facultative (au ca izvor
convenţia părţilor). Codul comercial la pct. 17 – 18 are în vedere numai asigurările facultative. Acestea se realizează în
temeiul contractului de asigurare potrivit Legii 136/ 1995 privind asigurările şi reasigurările în România.În cadrul
asigurărilor facultative, codul comercial prevede ca fiind fapte de comerţ şi asigurările mutuale. Acestea se realizează
între mai multe persoane expuse unor riscuri similare, toate părţile contractante (asociaţii) obligându-se la plata
primei de asigurare – numită cotizaţie – în vederea realizării unui fond comun, din care urmează să plătească la
survenirea cazului asigurat, îndemnizaţia de asigurare, asociatului în cauză sau altor persoane îndreptaţite.
j) Depozitele în docuri şi antrepozite (art. 3 pct. 20). Sunt fapte de comerţ ”depozitele în docuri şi
antrepozite, precum şi toate operaţiunile asupra recipiselor de depozit (warante) şi asupra scrisorilor de gaj liberate de ele”.
Textul codului comercial are în vedere, pe de o parte, activitatea de depozitare a mărfurilor în întreprinderi specializate, cum ar fi
docuri, antrepozite, silozuri şi,pe de alta parte operaţiunile de depozitare care privesc documentele de depozit şi
scrisorile de gaj emise de întreprinzătorul acestor stabilimente. Documentele ce formează obiectul operaţiunilor
prevăzute în textul acestui articol şi care dovedesc existenţa mărfii în depozit sunt:
-recipisa de depozit, care se eliberează deponentului (proprietar), atestă dreptul de proprietate al titularului
acestui înscris asupra mărfii depozitate;
-warantul sau scrisoarea de gaj, atestă că marfa este gajată, titularul warantului are un drept de gaj asupra
mărfii depozitate;
-talonul, rămâne la administraţia depozitului.
Faptele de comerţ conexe (accesorii). Faptele de comerţ conexe sunt acte juridice sau operaţiuni care
dobândesc caracter comercial datorită legăturii lor cu un fapt de comerţ, prin natura lui, potrivit principiului
”accesorium sequitur principale”. Au caracter accesoriu următoarele acte juridice:
a) Operaţiunile de mijlocire (sămsărie) în afaceri comerciale (art. 3 pct. 12 C. com.). Mijlocirea constă
într-o acţiune de intermediere între două persoane, în scopul de a înlesni încheierea unui act juridic pentru care acestea sunt
interesate. Operaţiunile de mijlocire sunt fapte de comerţ numai dacă privesc afaceri comerciale. Prin urmare,
caracterul comercial al actului juridic mijlocit determină, prin conexiune, comercialitatea acţiunii de
mijlocire.Mijlocitorul, fără a fi un reprezentant al părţilor, face demersuri pentru a pune în legatură două persoane, în
vederea încheierii actului juridic comercial, care este principalul.
b) Expediţiunile maritime şi toate contractele privitoare la comerţul pe mare şi la navigaţiune (art.3
pct.15 si 16 C.com.). Sunt fapte de comerţ, potrivit legii comerciale, toate operaţiunile ce privesc comerţul pe mare şi
navigaţia: construirea de vase pentru navigaţie, cumpărarea şi vânzarea vaselor, actele juridice referitoare la
echiparea, dotarea şi aprovizionarea vaselor.Sunt calificate ca fiind comerciale: expediţiile maritime şi închirierile de
vase (pct. 16), împrumutul maritim şi ipoteca maritimă etc. Cum activitatea principală este comerţul pe mare,
operaţiunile în legătură cu această activitate, devin comerciale , prin conexiune, potrivit regulii amintite.
c) Depozitele pentru cauza de comerţ (art. 3 pct. 19). Aceste depozite (contracte de depozit) – ca operatiuni
izolate – sunt fapte de comerţ, numai dacă au cauza comercială, adică, ori de câte ori, privesc depozitarea unor
5
mărfuri care au fost cumparate în scop de revânzare. În acest caz, contractul comercial de vânzare-cumpărare este
faptul principal, iar depozitul este accesoriul, care devine “fapt de comerţ” prin legătura cu actul principal.
d) Contul curent şi cecul (art. 6 alin 2). ”Contul curent şi cecul nu sunt considerate ca fiind fapte de comerţ în
ceea ce priveşte pe necomercianţi”, afară dacă ele nu au cauza comerciala. Înseamna că, per a contrario, contul curent
şi cecul sunt fapte de comerţ dacă au cauză comercial. Cauza comercială, s-a arătat în doctrină, poate consta, de
exemplu, în contractul de cont curent încheiat de părti în vederea prestaţiilor reciproce rezultate din contracte
comerciale, sau în cazul cecului emis pentru plata unor mărfuri cumpărate în scop de revânzare.
e) Contractul de garanţie reală mobiliară şi contractul de fidejusiune. Aceste contracte sunt fapte de comerţ
când obligaţia garantată este o obligaţie comercială.Comercialitatea obligaţiei principale garantate determină
comercialitatea şi a contractului de garanţie reală mobiliară sau a contractului de fidejusiune, prin accesorietate.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 99/ 1999 (privind regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare), contractul de garanţie
reală mobiliară este contractul în temeiul căruia se constituie o garanţie reală în bunuri sau drepturi în benefciul unui
anumit creditor.Fidejusiunea este reglementată de art. 1652 C.civ. şi reprezintă contractul prin care o persoană,
numită fidejusor, se obligă faţă de creditorul altei persoane să execute obligaţia debitorului, dacă acesta nu o va
executa.Doctrina comercială a încadrat în categoria faptelor de comerţ accesorii urmatoarele:acte juridice,precum,
promisiunea unilaterală de a cumpăra un fond de comerţ, contractul comercial de mandat; fapte juridice
ilicite,precum, gestiunea de afaceri comerciale, plata nedatorată a unei datorii comerciale, îmbogatirea fără justa
cauză;fapte juridice ilicite (delicte şi cvasidelicte)de exemplu, fapte de concurenţă neloială.
B. Fapte de comerţ subiective. Potrivit art. 4 C.com.: “Se socotesc afară de acestea (adică acelea prevazute la
art.3), ca fapte de comerţ, celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau
dacă contrariul nu rezultă din insuşi actul. Prin urmare, faptele de comerţ subiective sunt acele fapte juridice sau
operaţiuni care dobândesc caracter comercial datorită calitaţii de comerciant a persoanei care le îndeplineşte.
Legiuitorul stabileşte în art. 4 C.com. o prezumţie iuris tantum, de comercialitate ,cu privire la toate actele juridice ale unui comerciant.
Prezumţia de comercialitate este înlaturată dacă obligaţia ce rezultă din actul juridic, are caracter civil sau
necomercialitatea rezultă din însusi actul îndeplinit de comerciant.În prima categorie de acte intră actele juridice civile
săvârşite chiar de comerciant. Doctrina comercială a precizat că includem în această categorie actele de drept privat
care prin structura şi funcţia lor esenţială nu se pot referi la activitatea comercială şi care rămân civile indiferent de
calitatea pesoanei care le savârşeşte – comerciant sau necomerciant. Amintim în acest sens: căsatoria, adopţia,
testamentul, acceptarea sau renunţarea la moştenire, recunoaşterea unui copil din afara căsatoriei, etc. Referitor la
cea de-a doua categorie de acte a caror necomercialitate rezultă din chiar actul îndeplinit de comerciant, art. 5 C.com.
prevede că “nu se poate considera că faptă de comerţ cumpărarea de producte sau de mărfuri ce s-ar face
pentru uzul sau consumaţiunea cumpărătorului, ori a familiei sale; de asemenea, revânzarea acestor
lucruri şi nici vânzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are după pământul sau cel
cultivat de dânsul. Prin urmare, sunt acte civile - actele juridice care vizează nevoile personale ale cumpărătorului
sau familiei sale – uzul sau consumaţiunea individuala – chiar îndeplinite de un comerciant – actele juridice de vânzare
ale proprietarului sau cultivatorului de teren agricol, ce au ca obiect rezultatul culturilor agricole : cereale, fructe,
legume.
În legătura cu intreprinderea agricolă, opinia majoritară înclină spre caracterul civil al acesteia datorită
caracterului imperativ al dispoziţiilor art.5 C.com. care precizează că activitaţile agricole nu sunt fapte de
comerţ.Legea 36/ 1990 cu privire la societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură a creat o situaţie
specială, deoarece aceste entitaţi juridice sunt considerate comerciale chiar dacă obiectul social al lor este civil. În
acest caz, comercialitatea societătii rezultă nu din obiectul acesteia ci din forma sa juridică.
C. Faptele de comerţ mixte sau unilaterale. Potrivit art. 56 C. com. ”dacă un act este comercial numai pentru
una din parţi, toţi contractanţii sunt supuşi în ce priveşte acest act, legii comerciale afară de dispozitiunile privitoare la
persoana chiar a comercianţilor şi de cazurile în care legea nu dispune altfel. Din textul codului comercial rezultă că :
un act poate fi de comerţ numai pentru una dintre parţile raportului juridic,şi că ,actul de comerţ numai pentru una din
parţi – numit mixt sau unilateral, este supus legii comerciale cu doua excepţii : legea comercială nu se aplică
comercianţilor;legea comerciala nu se aplica atunci când legiuitorul prevede expres acest lucru.
Referitor la prima excepţie, în doctrina juridică, s-a arătat că legea comercială reglementează numai actul
juridic încheiat de părţi, iar în privinţa statutului juridic al părţii pentru care actul juridic nu este de comerţ, nu are nici
o consecinţă juridică. Prin urmare, necomerciantul oricâte acte juridice ar încheia, nu devine comerciant. Referitor la a
doua excepţie, un caz în care dispoziţiile legii comerciale nu se aplică este acela al faptelor de comerţ unilaterale care
privesc obligaţiile cu pluralitate de debitori.De exemplu, art. 42 C. com. stabileşte prezumţia de solidaritate a
debitorilor în obligaţiile comerciale, ca apoi să precizeze că această prezumţie ”nu se aplică la comercianţi pentru
operaţiuni care, încât îi priveşte, nu sunt fapte de comerţ”, deoarece pentru ei faptul juridic din care izvorăsc
obligaţiile are caracter civil, ori în dreptul civil, regula este că, obligaţiile sunt divizibile (conjuncte).În literatura juridică
s-a prezentat în acest sens, ca exemplu, contractul de vânzare-cumpărare a unor produse agricole încheiat de doi
agricultori cu un comerciant. În situaţia dată răspunderea agricultorilor faţă de comerciant, în privinţa nerespectării
obligaţiilor asumate nu va fi solidară, ci divizibilă, deoarece obligaţiile izvorăsc dintr-un act care, pentru agricultori, nu
este faptă de comerţ (potrivit art.5 C.com.).
Un alt exemplu de act de comerţ ,mixt sau unilateral, este prevăzut în art.6 C.com care reglementează
contractul de asigurare “asigurările de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comerţului şi asigurările asupra vieţii
sunt fapte de comerţ numai pentru asigurător “, ceea ce înseamnă că pentru asigurat sunt acte civile.

6
2.3. Caracterul civil al operaţiunilor din domeniul agriculturii

În mod tradiţional activitatea agricolă nu intră sub incidenţa legii comerciale. În acest sens, art. 5 Cod .com. prevede : ,,Nu se
poate considera ca fapt de comerţ ...vânzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are de
pe pământul său, sau cel cultivat de dânsul. Soluţia îşi găseşte justificarea în ideea de protejare a agricultorilor,
care nu au obligaţiile profesionale ale comercianţilor, adică: de a se înmatricula în registrul comerţului, de a ţine
registre comerciale, de a li se aplica procedurainsolvenţei,etc.
Prin urmare, potrivit art. 5 Cod.com. vânzarea produselor astfel cum au fost obţinute de cultivator este considerată act
civil, nu comercial .
În privinţa caracterului civil sau comercial al întreprinderii agrare opiniile sunt împărţite.
În doctrina românească a prevalat opinia împărtăşită de jurisprudenţa din perioada interbelică .
Referitor la societatea comercială agrară, prin Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere
în agricultură se precizează că proprietarii de terenuri agricole care beneficiază de dispoziţiile legii fondului funciar
nr.18/1991,precum şi alţi proprietari de terenuri agricole pot să-şi exploateze pământul sub forme de asociere cum
sunt : asociaţia simplă ,contractul de societate reglementat de Codul civil, societatea comercială constituită în condiţiile Legii
nr.31/1990 privind societăţile comerciale şi societatea agricolă. Asociaţia simplă, contractul de societate
reglementate de Codul civil şi societatea agricolă (potrivit art.5 alin.2 din Legea 36/1991) nu au caracter comercial ci
au caracter civil. Se recunoaşte caracterul comercial actelor şi operaţiunilor de exploatare a terenurilor agricole de
către o societate comercială organizată potrivit Legii nr.31/1991. Legea 36/1991consacră o derogare de la regula
generală potrivit căreia caracterul comercial al societăţii este dat de obiectul ei , în sensul recunoaşterii că societatea
poate fi comercială datorită formei sale juridice ,chiar dacă obiectul ei este civil

Capitolul 3 Subiectele dreptului comercial

3.1. Precizări prealabile

Subiecte ale raporturilor comerciale sunt comerciantii, persoane fizice, persoane juridice (societati comerciale) şi necomercianţii
. Comercianţii sunt reglementaţi de următoarele acte normative Codul comercial, Legea 31/1990 privind societăţile
comerciale, Legea nr. 26/1990 privind la registrul comerţului, Legea nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi
asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent, Legea nr. 85/2006 privind procedura
insolvenţei, Legea nr. 509/2002 privind agenţii comercianţi permanenţi, Legea nr. 161/2003 numai în privinţa grupurilor de
interes economic - comerciant
→ Potrivit art. 7 Cod com. „Sunt comercianti aceia care fac fapte de comert, avand comertul ca o profesiune obisnuită -
persoana fizică şi societătile comerciale-persoana juridică.
Prin urmare, dacă săvârşirea faptelor de comerţ are caracter profesional persoana fizică care le săvârşeşte devine
comerciant (art.7 Cod com.). Odată dobândită această calitate toate actele juridice încheiate de aceasta sunt
prezumate a fi comerciale (art.4 Cod com.).Însă ,dacă actele săvîrşite au caracter accidental se supun legii
comerciale, fără ca persoana care le săvârşeşte să devină comerciant (art. 9 Cod com. .)
→ Persoana fizică poate efectua activităţi comerciale cu titlu profesional în condiţiile stabilite de Legea nr. 300/2004
cu privire la autorizarea persoanelor fizice a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod
independent
→ În afara categoriilor de comercianti prevăzute de codul comercial Legea 26/1990 republicată, include in categoria
comerciantior asociatiile familiale si regiile autonome.
Astfel, art 1 alin 2 din Legea nr. 26/1990 dispune „In sensul prezentei legi, comerciantii sunt persoane fizice si asociatiile familiale care
efectueaza in mod obisnuit acte de comerţ,, societătile comerciale, companiile naţionale şi societăţile naţionale, regiile
autonome şi societăţile cooperative( Legea nr.1/2005).
Nu pot avea calitatea de comercianţi Statul si unităţile administrativ teritoriale – potrivit art 8 Cod com., meseriaşii şi ţăranii
care îşi desfac produsele din gospodăria proprie deoarece art. 1 alin. 3 din Legea 26/1990 coroborat cu art. 5 Cod com. dispune
ca aceştia nu au obligaţia înregistrării în Registrul Comertului
De asemnea, nu au calitatea de comerciant nici persoanele care prestează o activitate în baza unui statut profesional
propriu stabilit in temeiul unei legi speciale (art 1 alin 2 L. 300/2004) .

3.2. Comerciantul Persoana Fizica.

Conditiile impuse comerciantului persoana fizica sunt de doua feluri:
a) conditii necesare protejarii persoanei interesate in realizarea faptelor de comert – referitoare la capacitate juridica a persoanei respective.
b) conditii necesare protejarii intereselor generale, care se refera la cauze de incapacitate sau incompatibilitate
Potrivit art. 7 C.com. şi Legii nr. 300/2004, pentru ca o persoană fizică să devină comerciant trebuie să îndeplinească
următoarele conditii:
persoana fizică sa aiba capacitatea juridica cerută de lege ;
sa exercite in mod obisnuit cu titlu de profesie fapte de comert.
comertul astfel desfasurat sa se fi realizat in nume propriu
activitatea comerciantului sa aiba drept scop obtinerea de profit excluzandu-se in principal activitatea nelucrativa.
comerciantul persoană fizică sa actioneze pe riscul său
comerciantul persoană fizică sa fie autorizat de lege.

7
3.3. Comerciantul angajat propriu, potrivit Legii nr. 300/2004
Membrii asociatiei familiale si persoanele care desfasoara activitati economice in mod independent sunt denumiti expres de L. 300/2004 angajati
proprii.
Angajatul propriu nu presupune raporturi de munca fata de un angajator, ci aceasta calitate se refera la dreptul celui in cauza de a fi asigurat in
sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, al asigurarilor sociale de sanatate si al asigurarilor pentru somaj in conditiile prevazute
de legile speciale .
L. 300/2004 în art. 3 alin.3, interzice in mod imperativ si expres atat pentru comerciantii independenti cat si pentru cazul asociatiilor familiale
dreptul ca acestia sa incheie contract individual de munca cu salariati pentru desfasurarea activitatilor autorizate.

3.4. Comerciantul agent permanent, potrivit Legii nr. 509/2002

Potrivit 509/2002 agentul comerciant permanent este comerciantul pf sau pj care in calitate de intermediar independent est imputernicit in mod
statornic:
-sa negocieze afacerile pentru o altă persoană fizică sau persoană juridică, numită comitent
-sa negocieze si sa incheie afaceri in numele si pe seama comitentului.
Agentul permanent isi desfasoara activitatea in schimbul unei remuneratii primite de la comitent.

3.5. Condiţiile impuse comerciantului persoană fizică

a. Capacitatea comerciantului persoană fizică

O persoană fizică dobandeste capacitatea de a fi comerciant de la implinirea varstei de 18 ani. Nu au capacitatea de a fi

comercianti:
- minorul cu capacitatea de exercitiu restransa (14-18 ani), doar daca poate incheia anumite acte juridice (de la 16 ani) pentru care nu are
nevoie de incuviintarea prealabila a reprezentantului legal.
-interzisii judecatoresti, deoarece nu au capacitate de exercitiu deplina, neavand discernamantul faptelor pe care le realizeaza datorita starii de
alienatie mintala.
Art 5 C.com. precizeaza de altfel ca persoanele puse sub interdictie nu pot fi comercianti nici nu pot continua un comert.
In aceasta lumina se regasesc si dispozitiile legii 300/2004 art 5 alin 1 litera a.
„Pot desfasura activitati economice in mod independent sau in cadrul asociatiilor familiale persoanele fizice care au implinit varsta de 18 ani, in
cazul pf care solicita autorizarea pentru desfasurarea de activitati economice in mod independent si a persoanelor fizice care au initierea constituirii
asociatiei familiale, respectiv varsta de 16 ani, in cazul membrilor asociatiilor familiale.”
Prin urmare:
-comerciantii persoane fizice pot presta activitatea economica in mod independent numai de la varsta de 18 ani, la aceasta varsta dobandind
capacitatea comerciala.
- persoanele fizice pot presta activitati in cadrul asociatiilor familiale de la varsta de 16 ani in calitate de angajati proprii (asa cum îi numeste Legea
nr.300/2004 in cuprinsul art 3 alin 1), cu conditia sa nu aiba calitatea de reprezentanti ai acelor asociatii familiale.
In cadrul asociatiilor familiale se regasesc comerciantii persoane fizice. Asociatia familiala ca entitate juridica neavand personalitate juridica.
Asociatia familiala se constituie din membrii de familie ce locuiesc in aceeasi localitate si care hotarasc asocierea pentru obtinerea unui profit.
Potr. prezumtiei legii, membii de familie sunt: sotul, sotia si copii acestora care au implinit varsta de 16 ani, la data autorizarii aociatiei familiale
precum si rudele acestora pana la gradul al 4-lea inclusiv.
Asociatia familiala se constituie la initierea unor pf din cadrul familiei respective, aceasta persoana (sau un reprezentant al acesteia) fiind
reprezentantul asociatiei in relatiile cu tertii.
Reprezentantul asociatiei familiale (ca subiect colectiv de drept) trebuie sa fi implinit 18 ani.
Femeia casatorita inainte de 18 ani daca a dobandit capacitate de exercitiu deplina nu poate dobandi si capacitatea comerciala.
Persoanele cu privire la care s-a constituit curatela (art 152 C Fam.), desi au discernamant nu pot sa-si apere singure interesele datorita bolii
infirmitati sau batranetii.
Teoretic aceste persoane nu sunt incapabile cu privire la exercitarea comertului, practic, insa este greu de imaginat posibilitatea de a exercita
activitati comerciale.

a.1.Incompatibilităţi. Nu pot fi comercianti, datorita functiei pe care o detin: parlamentarii, functionarii publici in conditiile impuse de
statutul propriu, potrivit Legii nr. 188/1999, magistratii (judecătorii şi procurorii ), militarii etc.
Nu pot fi comercianti, datorita profesiei, acele persoane care exercita profesiuni liberale: avocatii, notarii, medicii.Activitatea pe care o
desfasoară nu are caracter speculativ, chiar dacă obţin câştig.
De asemenea Legea nr.300/2004 stabileste expres ca prevederile legii nu se aplica persoanelor fizice care au dreptul de a exercita profesiuni in baza
unor legi speciale.
a.2. Decaderi. Sunt decăzute din dreptul de a fi comercianţi persoanele care au fost condamnate penal pentru una dintre
faptele (infractiunile) prevazute de lege (art. 1 lit. i – Legea nr.12/1990 modificata) .Trebuie sa existe o hotarare judecatoreasca (de
condamnare) în acest sens.
Totodata Legea 300/2004, la art. 5 alin. 1 lit. d prevede ca o persoana sa poată dobandi calitatea de comerciant ( sau membru
intr-o asociatie familiala) se impune ca aceasta sa nu fi fost condamnata prin hotarare judecatoreasca definitivă,
pentru savarsirea unor infractiuni sanctionate de legile finainciare, vamale si cele care privesc disciplina financiar-
fiscala de natura celor care se inscriu in cazierul fiscal.
a.3. Interdictii. Interdictiile pot fi legale si conventionale.
Interdictiile legale se refera la anumite activitati care nu pot face obiectul comertului (particular) privat si care sunt monopol de stat (prelucrea

8
tutunului, prospectarea si extractia carbunelui, a minereurilor feroase) sau activitati care sunt considerate infractiuni (fabricarea sau comercializarea
unor droguri sau narcotice in alt scop decat de medicament).
Interdictiile conventionale sunt stabilite sub forma clauzelor inserate in contract si produc efecte numai intre partile constractante.
Spre ex.: 1) clauze de exclusivitate prin care un distribuitor se obliga fata de producator sa nu vanda decat anumite produse – in speta, cele fabricate
de producator.
clauze de nonconcurenta cu privire la comerciantul agent comercial permanent, caruia i se impune o anumita restrangere de activitate prin aceasta
clauza.
b. Activitatea desfasurata de comeciantul persoana fizica
Persoana fizica trebuie sa exercite in mod obisnuit cu titlu de profesie fapte de comert.
Potrivit criteriului obiectiv de definire a comerciantului, persoana fizică dobandeste aceasta calitate daca savarseste
fapte de comert, si in mod exceptional fapte conexe (auxiliare) de comert.
Ex: O persoana (comerciant) imputerniceste o alta persoana sa desfasoare comert in numele comerciantului. Persoana imputernicita nu poate fi
calificata comerciant.
Persoana fizică trebuie sa detina calificarea – pregatirea profesionala sau, dupa caz, experienta profesionala necesara pentru a
desfasura activitatea economica pentru care se solicita autorizatia. Calificarea se poate dovedi cu:
diploma certificatul sau adeverinta de absolvire a unei institutii de invatamant preuniversitar sau universitar
certificat de absolvire a unei forme de pregatire profesionala
certificat de competenta profesionala
cartea de mestesugar
carnetul de munca al solicitantului din care sa reiasa ca acesta a fost incadrat in munca pe o durata de minimum 2 ani in activitatea, meseria sau
ocupatia pentru care solicita autorizatia
declaratia de notorietate

c. Desfaşurarea comerţului în nume propriu

Persoana care exercită o activitate de comert în numele şi pe seama altei persoane, nu dobandeşte calitatea de
comerciant.
Astfel, nu sunt comercianti auxiliarii de comert – prepusul, procuristul, vanzatorul, comisul-voiajor.
O situatie aparte o prezinta cazul agentilor comercianti permanenti potrivit Legii nr. 509/2002. În calitatea lor de intermediari sau
imputerniciti ai beneficiarului (comitentului agentilor) sunt mandataţi pentru:
- a negocia afaceri pentru comitentul persoana fizica sau juridical;
- a negocia si incheia afaceri in numele si pe seama comitentului.
Chiar daca agentul (comercial permanent) realizeaza acte in numele si pe seama comitentului agentul nu este prepus al comitentului (art 1 alin 5).
Agentul săvârşeşte acte de intermediere. În condiţiile în care le realizează în nume propriu, potrivit art 3 Cod Com., face
acte de comert obiective.
Agentul are obligatia de a actiona cu buna credintă şi cu diligenta unui profesionist (art 5 alin 2).
d.Desfasurarea comertului pentru obtinerea unui profit

Se exclude astfel o activitate nelucrativa. Ceea ce intereseaza este intentia comerciantului de a obtine profit. (Comerciantul poate fi angajat in cadrul
unei unitati pe baza contractului individual de munca cu un salariu, concomitent cu activitatea comerciala.)

e. Desfasurarea comertului pe riscul comericiantului

Comerciantul actioneaza pe riscul sau si cu raspundere nelimitata.

Raspunderea nelimitata este carcteristica pentru comerciantul persoana fizica. El raspunde cu intreaga sa „avere”, adica cu toate bunurile sale mobile
si imobile, prezente si viitoare care se gasesc in patrimoniul sau.
Creditorii ale caror creante izvorasc din faptele de comert ale comerciantului se afla in concurs si e aceeasi pozitie cu ceilalti creditori ai
comerciantului, creditori ai caror creante izvorasc din acte civile.

f. Obtinerea autorizatiilor prevazute de lege

Pentru ca o persoana fizica sa poata desfasura activitate economica in mod independent sau pentru a putea infiinta si a putea functiona intr-o
asociatie familiala este necesar sa obtina in prealabil o autorizatie eliberata in conditiile legii.
Autorizatia se alibereaza la cerere de catre primarii comunelor, oraselor, municipiilor, respectiv ai sectoarelor municipiului Bucuresti, pe a carui raza
teritoriala isi are domiciliul persoana fizica.
Potrivit legii 300/2004 (art 1 alin 1 ) pot desfasura activitati economice in mod independent sau pot constitui asociatii familiale nu numai cetatenii
romani ci si cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene si ai celorlalte state apartinand spatiului economic european (SEE).
Cererea de autorizare este o cerere tip care trebuie sa cuprinda, obligatoriu semnatura solicitantului, iar in cazul asociatiei familiale este necesara pe
cererea tip semnatura tuturor membrilor asociatiei.
Cererea si documentatia astfel intocmita se solutioneaza de catre autoritatea competenta in termen de 10 zile lucratoare de la data inregistrarii sale.
Exercitarea activitatilor economice fara autorizatia emisa in conditiile legii constituie infractiune si se pedepseste potrivit legii penale.
Autorizatia se poate completa daca persoana fizica sau juridica doreste sa desfasoare o alta activitate decat cea mentionata in autorizatie (potrivit
procedurii urmate la obtinerea autorizatiei).
O persoana fizica sau o asociatie familiala nu au dreptul sa detina decat o singura autorizatie – principiul unicitatii autorizatiei :
cerere tip (semnata de toti membri asociatiei familiale )
rezervarea denumirii la Oficiul Registrului Comertului.
9
certificatul de cazier fiscal al persoanei solicitante (si al fiecarui membru al asociatiei familale)
copii de pe actele de identitate
certificatul medical pentru persoana fizica (si pentru fiecare membru al asociatiei familiale care sa ateste ca starea sanatatii ii permite sa desfasoare
activitatea pentru care se solicita autorizatia.)
declaratia pe propria raspundere ca indeplineste conditiile de functionare prevazute de legislatia specifica in domeniul sanitar, sanitar-veterinar,
protectia muncii, protectia mediului.
copii de pe documentele care dovedesc pregatirea profesionala, experienta profesioanala referitoare la activitatea pentru care solicita autorizatia.

Autorizatia poate fi anulata daca titularul incalca dispozitiile legale.

Persoana fizica (sau asociatia familiala) poate renunta la autorizatie. Cererea de renuntare se adreseaza in forma scrisa acelorasi autoritati care au
emis autorizatia. Cererea se solutioneaza in termen de 15 zile lucratoare de la data inregistrarii ei.
Capitolul 4
Obligaţiile profesionale ale comercianţilor

4.1. Precizări prealabile

Cele mai importante obligaţii ale comercianţilor sunt : înregistrarea la Registrul Comerţului şi întocmirea registrelor
comerciale.
Comercianţii, precum şi alte persoane fizice sau juridice, prevăzute în mod expres de lege, sunt obligaţi :
1) înainte de începerea activităţii acestora, să ceară înmatricularea în registrul comerţului. Prin înregistrare se
înţelege atât înmatricularea comerciantului, cât şi înscrierea de menţiunilor, care conform legii se menţionează în
Registrul Comerţului;
2) în cursul exercitării comerţului, să ceară înscrierea în acelaşi registru a menţiunilor privind actele şi faptele a
căror înregist are este prevăzută de lege( art.1 din Legea nr.26/1990 republicată).Potrivit Legii nr.26/1990,
comercianţii sunt atât persoane fizice, cât şi asociaţiile familiale ce efectuează în mod obişnuit acte de comerţ,
societăţile comerciale, companiile naţionale, regiile autonome, grupurile de interes economic cu caracter comercial şi
organizaţiile cooperatiste (societăţile cooperatiste, Legea nr.1/2005);
3) la încetarea comerţului, să ceară radierea din Registrul Comerţului;
Prevederile Legii nr.26/1990 referitoare la obligaţia inregistrării în Registrul Comerţului nu se aplică meseriaşilor şi
tăranilor care-şi desfac produsele din gospodăria proprie (acest lucru reiese şi din art.5 Cod comercial care prevede
că: „vânzarea de produse agricole de către producători/cultivatori nu este act de comerţ, deci meseriaşii şi ţăranii nu
sunt comercianţi).

4.2.Organizarea Registrului Comerţului

Oficiile registrului omerţului, se organizează în subordinea Oficiului Naţional al Registrului comerţului şi

funcţionează pe lângă fiecare tribunal (art. 9 alin.1, Legea nr. 26/1990, rep. ).
Oficiile registrului comerţului comunică Oficiului Naţional al Registrului Comerţului orice înmatriculare sau
meţiune operată, în termen de cel mult 15 zile de la efectuare(art. 9 alin. 3, Legea nr. 26/1990, rep. ).
Comercianţii cer înmatricularea la Oficiul Registrului Comerţului din judeţul sau municipiul Bucureşti unde-şi au
sediul.
Oficiul Registrului Comerţului este obligat să elibereze pe cheltuiala persoanei care a făcut cererea, copii
certificate de pe înregistrările efectuate în registru şi de pe actele prezentate, precum şi certificatele constatatoare că
un act sau fapt este, sau nu este înregistrat.
Actele pentru care s-au solicitat de către persoane, copii, pot fi cerute şi eliberate şi prin corespondenţă.
Înmatricularea şi menţiunile sunt opozabile terţilor, de la data efectuării lor în Registrul Comerţului, ori de la
publicarea lor în Monitorul Oficial al României, partea a IV- a.
Actele ori faptele neînregistrate, pentru care legea cere să fie înregistrate nu pot fi opuse terţilor, cu excepţia
cazului în care se face dovada că ele erau cunoscute de aceştia.
Înregistrările în Registrul Comerţului se fac în baza unei încheieri a judecătorului delegat, sau după caz a unei
hotărâri judecătoreşti irevocabile ( în afara cazurilor în care legea prevede altfel).
Încheierile judecătorului delegat privind înmatricularea sau la orice alte înregistrări în Registrul Comerţului sunt
executorii de drept şi sunt supuse recursului. Termenul de recurs este de 15 zile şi pentru părţi, curge de la data
pronunţării încheierii. Pentru orice alte persoane interesate, termenul de recurs curge de la data publicării încheierii,
sau al actului modificator, actului constitutiv în Monitorul Oficial al României.
Recursul se depune şi se menţionează la Registru Comerţului unde s-a făcut înregistrarea.
Competenţa de soluţionare a recursului revine Curţii de Apel în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau
sediul comerciantului. În cazul sucursalelor înfiinţate în alt judeţ, competenţa de soluţionare a recursului revine Curţii
de Apel în a soluţiona recursul, revine Curţii de Apel unde-ţi are sediul, sucursala.
În termen de 3 zile de la data depunerii, Oficiul Registrului Comerţului, înaintează recursul Curţii de Apel (în
ambele cazuri).
Motivele de recurs se pot depune la instanţă cu cel puţin 2 zile înaintea termenului de judecată. Dacă recursul
este admis, decizia instanţei de recurs va fi menţionată în Registrul Comerţului.

4.3. Efectuarea înregistrărilor

10
 Efectuarea înregistrărilor presupune o cerere de înmatriculare a solicitantului în Registrul Comerţului:
A. Înmatricularea comerţului la începutul activităţii
1. cererea persoanei fizice va cuprinde:
 nume, prenume, codul numeric personal, domiciliul, cetăţenia, data şi locul naşterii, starea civilă, activitatea
comercială anterioară;
 firma comercială şi sediul acesteia;
 obiectul comerţului, cu precizarea domeniului şi activităţii principale aşa cum sunt prevăzute în autorizarea
pentru exercitarea comerţului;
 numărul, data şi organul emitent al autorizaţiei pentru exercitarea comerţului.
2. cererea asociaţiei familiale trebuie să cuprindă:
 numele şi prenumele fiecăruia dintre asociaţi, codul numeric personal, domiciliul, cetăţenia, data şi locul
naşterii;
 calitatea de membru al familiei;
 starea civilă şi activitatea comercială anterioară;
 datele de identificare ale persoanei care reprezintă asociaţia în relaţiile cu terţii, care este de fapt membrul de
familie din iniţiativa căruia s-a înfiinţat asociaţia, sau împuternicitul acestuia;
 firma comercială şi sediul acesteia;
 obiectul comerţului, cu precizarea domeniului şi activităţii principale aşa cum sunt prevăzute în autorizarea
pentru exercitarea comerţului.
Pentru ambele cazuri (1,2), aceasta va trebui însoţită de actele doveditoare ale datelor pe care le cuprind. Oficiul va înscrie la
Registrul Comerţului toate datele din cerere, iar pentru asociaţiile familiale - codul unic de înregistrare atribuit
conform legii.
3. cererea societăţii comerciale va cuprinde datele conţinute în mod obligatoriu în actul constitutiv şi va fi însoţit
de documentele doveditoare potrivit Legii nr./1990, modificată şi republicată. Oficiul va înscrie la Registrul Comerţului
toate datele din cerere, inclusiv codul unic de înregistrare atribuit conform legii.
4. cererea de înmatriculare a unei regii autonome, companii naţionale sau societăţi naţionale va trebui să
cuprindă:
 actul de înfiinţare, denumirea, sediul şi, dacă este cazul, emblema acesteia;
 obiectul de activitate, cu precizarea domeniului şi activităţii principale;
 unităţile componente ce pot intra în relaţii contractuale cu terţii, persoanele împuternicite să le reprezinte,
precum şi limitele împuternicirii acordate;
 numele, prenumele, domiciliul şi cetăţenia, data şi locul naşterii persoanelor împuternicite să le reprezinte, precum
şi limitele împuternicirii conferite.
Oficiul va înscrie la Registrul Comerţului toate datele din cerere, inclusiv codul unic de înregistrare atribuit
conform legii.
5. societăţile cooperative, reglementate de Legea nr.1/2005 (foste organizaţii cooperatiste), se înmatriculează în
Registrul Comerţului cu respectarea reglementărilor privind cooperaţia meşteşugărească, cooperaţia de consum,
cooperaţia de credit (Legea nr.1/2005).
Oficiul va înscrie la Registrul Comerţului toate datele din cerere, inclusiv codul unic de înregistrare atribuit
conform legii.
Cererea de înmatriculare se face în termen de 15 zile, termen care începe să curgă diferit, în funcţie de momentul
constituirii solicitantului care cere înmatricularea:
a) de la data autorizării – pentru comercianţi, persoane fizice şi asociaţii familiale;
b) de la data încheierii actului constitutiv – pentru societăţile comerciale;
c) de la data actului de înfiinţare - pentru regiile autonome, companiile naţionale, societăţile naţionale sau
societăţile cooperative.
Cererea de înmatriculare a unui comerciant persoană fizică va fi făcută personal sau prin împuternicit cu procură
specială şi autentică.
Cererea de înmatriculare a asociaţiei familiale se face de către membrul de familie din iniţiativa căruia s-a înfiinţat
asociaţia sau împuternicitul acestuia cu procură specială şi autentică. Pentru dovedirea specimenului de semnătură,
comerciantul persoană fizică, respectiv
reprezentantul asociaţiei familiale semnează la Oficiul Registrului Comerţului în prezenţa judecătorului delegat sau a
directorului Oficiului sau a înlocuitorului acestuia care va certifica semnătura. Semnătura comerciantului persoană
fizică, respectiv a reprezentantului asociaţiei familiale poate fi înlocuită în absenţa acestuia prin prezentarea unui
specimen de semnătură legalizat de notarul public.
Cererea de înmatriculare în Registrul Comerţului a unei societăţii comerciale va fi semnată cel puţin de un
administrator sau, după caz, de reprezentantul acestuia sau de oricare asociat.
Cererea de înmatriculare în Registrul Comerţului pentru regiile autonome, companiile naţionale, societăţile
naţionale sau societăţile cooperative va fi semnată de către persoanele împuternicite să le reprezinte. Pentru
dovedirea specimenului de semnătură a administratorilor, a reprezentanţilor societăţilor comerciale şi a persoanelor
împuternicite să reprezinte regiile autonome sau societăţile cooperative, persoanele autorizate (administrator,
reprezentant etc.) semnează la Oficiul Registrului Comerţului în prezenţa judecătorului delegat sau a directorului
Oficiului sau a înlocuitorului acestuia care va certifica semnătura. Cererea de înmatriculare va fi însoţită de acte
doveditoare. La orice înmatriculare se vor menţiona numărul şi data încheierii judecătorului delegat.
11
B. Pe parcursul exercitării comerţului, comerciantul este obligat să înregistreze menţiuni referitoare la:
a) donaţia, vânzarea, locaţiunea sau garanţia reală mobiliară constituită asupra fondului de comerţ, precum şi
orice act prin care se aduc modificări înregistrărilor în Registrul Comerţului sau care fac să înceteze firma în fondul de
comerţ;
b) numele, prenumele, cetăţenia şi codul numeric personal pentru cetăţenii români, seria şi paşaportul pentru
cetăţenii străini, data şi locul naşterii împuternicitului sau a reprezentantului fiscal (dacă este cazul).
Dacă dreptul de reprezentare este limitat la o anumită sucursală, menţiunea se va face numai în Registrul unde va fi
înscrisă sucursala, iar semnătura împuternicitului sau reprezentantului fiscal va fi dată în aceeaşi formă ca pentru
comerciantul persoană fizică, asociaţia familială, societăţile comerciale, regiile autonome, companiile naţionale şi
societăţile naţional.
c) brevetele de invenţie, mărcile de febrică, de comerţ, denumirile de origine, indicaţiile de provenienţă, firma
emblemă şi alte semne distinctive asupra cărora societăţile comerciale, regiile autonome, societăţile cooperative,
comerciantul persoană fizică sau asociaţia familială are un drept;
d) hotărârea de divorţ a comerciantului, precum şi cea de împărţire a bunurilor comune obţinute în cursul
exercitării comerţului (dacă este cazul);
e) hotărârea de punere sub interdicţie a comerciantului sau de instituire a curatelei acestuia, precum şi hotărârea
prin care se ridică aceste măsuri;
f) deschiderea procedurii de reorganizare juridică şi de faliment, inclusiv înscrierea menţiunilor corespunzătoare
procedurii;
g) hotărârea de condamnare a comerciantului, administratorului sau cenzorului pentru fapte penale care-l fac
nedemn sau incompatibil să exercite această activitate;
h) orice modificare cu privire la actele, faptele şi menţiunile înregistrate.
Comerciantul este obligat să solicite modificarea menţiunilor prevăzute mai sus în cel mult 15 zile de la data actelor şi
faptelor supuse obligaţiilor de înregistrare. De asemenea, orice persoană interesată poate cere înregistrarea
menţiunilor prevăzute în termen de cel mult 30 de zile de la data când au cunoscut actul sau faptul supus înregistrării.
Menţiunile se vor înregistra din oficiu în termen de 15 zile de la primirea copiei legalizate a hotărârii irevocabile,
referitoare însă numai la actele şi faptele prevăzute la literele e), f), g). Comerciantul nu este scutit de obligaţia de a
cere înregistrarea menţiunilor pentru faptul că efectuarea lor se poate face şi la cererea altor persoane sau din oficiu.
♦ Înregistrarea sucursalei şi a filialei
Comerciantul care are sucursale trebuie să ceară înmatricularea acestora la Oficiul Registrului Comerţului de la
sediul fiecărei sucursale. În cerere, pe lângă datele prevăzute de Legea nr.26/1990, pentru înmatricularea
comerciantului se va arăta şi oficiul unde a fost înmatriculată firma sediului principal. Oficiul Registrului Comerţului de
la sediul sucursalei va transmite Oficiului Registrului Comerţului de la sediul principal al comerciantului un extras de
pe înregistrarea efectuată pentru a fi menţionată în Registrul Comerţului respectiv.
♦ Înregistrarea în România a sucursalelor sau a filialelor unui comerciant care au sediul principal în străinătate
Înfiinţarea în România a unei sucursale sau filiale de către comerciantul care are sediul principal în
străinătate este supusă tuturor dispoziţiilor referitoare la înmatricularea, menţionarea şi publicarea actelor şi faptelor
cerute pentru comercianţii din ţară. În acest caz, cererile de înmatriculare vor indica şi:
a) denumirea sucursalei şi numele sau denumirea, forma juridică şi sediul comerciantului din străinătate;
b) numele şi calitatea persoanelor care pot reprezenta faţă de terţi şi în justiţie pe comerciantul din străinătate,
precum şi al celor dintre ele care se ocupă nemijlocit de activitatea sucursalei;
c) ultima situaţie financiară a comerciantului din străinătate aprobată, verificată sau publicată potrivit legislaţiei
statului în care comerciantul îşi are domiciliul sau sediul.
Se vor înregistra, dacă este cazul, şi următoarele menţiuni referitoare la:
a) deschiderea unei proceduri judiciare sau extra – judiciare de insolvenţă asupra comerciantului din străinătate;
b) dizolvarea societăţii din străinătate, numele şi prenumele lichidatorilor;
c) închiderea sucursalei.
Toate formalităţile corespunzătoare menţiunilor se vor face la sediul Oficiului Registrului Comerţului de la
sediul sucursalei. Dacă o societate cu sediul în străinătate înfiinţează mai multe sucursale în ţară, documentele de
constituire şi alte acte ale aceleiaşi societăţi necesare pentru înmatricularea unei sucursale se depun numai la una
dintre sucursale.
C. Radierea înregistrărilor
Orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-o menţiune în Registrul
Comerţului are dreptul să ceară radierea înregistrării păgubitoare în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale
acesteia.
Radierea se cere în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în tot sau în parte
sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea dacă prin hotărârea
judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în Registrul Comerţului. Cererea de radiere se depune şi se
menţionează în Registrul Comerţului la care s-a făcut înmatricularea comerciantului. Oficiul Registrului Comerţului în
termen de 3 zile de la data depunerii cererii o înaintează tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul
comerciantului, iar în cazul sucursalelor înfiinţate în alt judeţ – tribunalului acestui judeţ. Tribunalul se pronunţă asupra
cererii. Vor fi citaţi Oficiul Registrului Comerţului şi comerciantul. Hotărârea judecătorească de soluţionare a cererii
poate fi atacată numai cu recurs. Termenul de recurs curge de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la
comunicare pentru părţile lipsă. Radierea va fi efectuată de Oficiul Registrului Comerţului care va publica hotărârea
judecătorească irevocabilă în Monitorul Oficial al României pe cheltuiala părţii care a introdus cererea. Data înregistrării în
12
Registrul Comerţului este data la care înregistrarea a fost efectiv operată în acest registru. Înregistrarea în registru se
operează în termen de 24 de ore de la data încheierii judecătorului delegat de autorizare a înmatriculării.
Comerciantul este obligat să menţioneze pe facturi, oferte, comenzi, tarife, prospecte şi orice alte documente
întrebuinţate în comerţ şi numele sau denumirea, sediul comercial, codul unic de înregistrare şi, dacă este cazul,
codul numeric personal. De la această cerinţă sunt exceptate bonurile fiscale emise de aparatele de marcat
electronice care vor cuprinde elementele prevăzute de legislaţia în domeniu.

Capitolul 5
Fondul de comerţ

5.1. Precizări prealabile

În dreptul român ,expresia ,,fond de comerţ,, este prevăzută în art. 21 şi art. 42 din Legea 26/1990 privind
registrul comerţului ,republicată şi modificată ,precum şi în Titlul VI al Legii 99/1999 privind unele măsuri de acelerare
a reformei economice. În prezent, expresia este utilizată de legiuitor în Legea 11/1991 privind combaterea concurenţei
neloiale, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea 298/2001.
Fondul de comerţ este un ansamblu de bunuri mobile şi imobile, corporale şi incorporale pe care un comerciant le
afectează desfăşurării unei activităţi comerciale, în scopul atragerii clientelei şi obţinerii de profit.
5.2. Delimitarea noţiunii
fondului de comerţ de alte noţiuni

Fondul de comerţ şi patrimoniul . Fondul de comerţ are ca izvor voinţa persoanei, iar patrimoniul are ca izvor legea.
Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor comerciantului ce au valoare economică. Fondul de comerţ
a fost denumit în literatura economică drept patrimoniu comercial. Această opinie este eronată deoarece o persoană
nu poate avea două patrimonii, unul comercial şi altul civil, ci numai unul singur.
Fondul de comerţ şi întreprinderea. Întreprinderea priveşte nu numai bunuri ci şi capital şi
muncă. Deci întreprinderea înglobează elemente care nu fac parte din fondul de comerţ, spre exemplu, forţa de
muncă.

5.3. Elementele fondului de comerţ

Elementele fondului de comerţ sunt, corporale şi necorporale.
Elemente corporale sunt :
- imobile, prin natură (cladiri), prin destinaţie (instalaţii, utilaje, maşini). Actele de vânzare-
cumpărare cu privire la aceste bunuri sunt acte de comerţ;
- mobile corporale (materii prime, materiale, produse rezultate din activitatea comercială
chiar dacă rezultatul are o legătură mai slabă cufondul de comerţ, fac parte din acesta).
Elemente necorporale sunt: firma, emblema, clientela, vadul comercial, brevete de invenţii, drepturi de autor, mărci
de: fabrică, comerţ, serviciu.
a. Firma este element de individualizare a comerciantului şi constă în numele sau denumirea sub care un comerciant îşi
exercită comerţul şi sub care semnează (art.30 alin 1, Legea nr. 26/1990).
Firma comerciantului persoană fizică se compune din numele comerciantului, scris în întregime, sau din numele şi iniţiala
prenumelui acestuia (art.31 alin.1, Legea nr.26/1990, rep. şi modif. ) deci firma acestuia corespunde cu numele său
civil.
Firma unei asociaţii familiale trebuie să cuprindă numele membrului de familie la iniţiativa căruia se înfiinţează
asociaţia familială, cu menţiunea ,,asociaţie familială,, scrisă în întregime.
Firma comerciantului societate comercială are conţinut diferit în funcţie de forma juridică a societăţii comerciale .
Firma societăţii în nume colectiv - SNC - se compune din numele a cel puţin unuia dintre asociaţi plus menţiunea
„societate în nume colectiv” scrisă în întregime(art. 32, Legea nr.26/1990).
Firma societăţii în comandită simplă - SCS - se compune din numele a cel puţin unuia dintre asociaţii comanditaţi
(nume şi prenume) plus menţiunea ,,societate în comandită,, scrisă în întregime (art. 33, Legea nr.26/1990).
În scopul protejării terţilor, dacă numele unei persoane străine de societate figurează în componenţa firmei societăţii
în nume colectiv ori a societăţii în comandită simplă aceasta devine răspunzătoare nelimitat şi solidar de toate
obligaţiile societăţii. Aceeaşi regulă se aplică şi comanditarului al cărui nume figurează în firma unei societăţi în
comandită (art. 34, Legea nr.26/1990).
Firma societăţii pe acţiuni - SA – sau a societăţii în comandită pe acţiuni - SCA - se compune dintr-o denumire
proprie, de natură a o deosebi de firma altor societăţi, plus menţiunea scrisă în întregime sau
prescurtat societate pe acţiuni sau societate în comandită pe acţiuni - după caz (art. 35, Legea nr.26/1990).
Firma societăţii cu răspundere limitată - SRL – se comune dintr-o denumire proprie, la care se poate adăuga numele
unuia sau mai multor asociaţi, plus menţiunea scrisă în întregime SRL sau perscurtat(art. 36, Legea nr.26/1990).
Firma sucursalei din România a unei societţi străine va trebui să cuprindă şi menţiunea sediului principal din
străinătate (art. 37, Legea nr.26/1990).
Firma comerciantului persoană juridică, se scrie în limba română
Firma se caracterizează prin noutate. Astfel, orice firmă nouă trebuie să se deosebească de cele existente (art.38
alin.1, Legea nr.26/1990, rep. şi modif.).
Când o firmă nouă este asemănătoare cu o alta, trebuie să se adauge o menţiune care să o deosebească
13
de aceasta, fie prin desemnarea mai precisă a persoanei, fie prin indicarea felului de comerţ exercitat
sau în orice alt mod. (art.38 alin. 2, Legea nr.26/1990, rep. şi modif.).
Legea prevede că Oficiul Registrul Comerţului este obligat să refuze înscrierea unei firme care, neintroducând elemente deosebite în
raport cu firme deja înregistrate, poate produce confuzie cu acestea (art.39 alin.1, Legea nr.26/1990, rep. şi modif.)..
Nici o firmă nu va putea cuprinde o denumire folosită de comercianţii din sectorul public (art.40, Legea
nr.26/1990, rep. şi modif.). Prin înregistrare comerciantul dobândeşte un drept de folosinţă exclusivă asupra firmeii.
Firma dobândeşte şi valoare economică. Poate fi înstrăinată numai împreună cu fondul de comerţ.
Dacă se înstrăinează fondul de comerţ, cu orice titlu, dobânditorul acestuia va putea să continue activitatea
sub firmă anterioară, care cuprinde numele unui comerciant persoană fizică, sau al unui asociat al unei
asociaţii familiale, societăţi în nume colectiv ori comandită simplă, cu acordul expres al titularului
precedent sau al succesorilor săi în drepturi şi cu obligaţia de menţionare în cuprinsul acelei firme a
calităţii de succesor (art.41 alin.1, Legea nr.26/1990, rep. şi modif.).
Păstrarea firmei precedente este permisă societăţii pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau societăţii cu
răspundere limitată, fără menţionarea raportului de succesiune(art.41 alin.1, Legea nr.26/1990, rep. şi modif.).

b. Emblema este un plus de de identificare a comerciantului. Dacă firma are caracter obligatoriu, emblema are caracter
facultativ.
Emblema este semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de altul de acelaşi gen (art.30 alin.2,
Legea nr.26/1990, rep. şi modif.).
Emblema se caracterizează prin noutate. Astfel, orice emblemă va rebui să se deosebească de emblemele
înscrise în acelaţi registru al comerţului, pentru acelaţi fel de comerţ, precum şi de emblemele altor
comercianţide pe piaţa unde comerciantul îşi desfăşoară activitatea (art. 43 alin.1, Legea nr.26/1990, rep. şi
modif.).
Dacă emblema cuprinde o denumire, firma va fi scrisă cu litere avînd mărimea de cel puţin jumătate din cea a literelor
cu care este scrisă emblema.
Emblema va putea fi folosită pe: panouri de reclamă, facturi, scrisori, tarife, afişe, publicaţii ţi în orice alt
mod, cu condiţia să fie însoţită în mod vizibil de firma comerciantului(art. 43 alin.2, Legea nr.26/1990, rep. şi
modif.).
Se înstrăinează şi separat şi împreună cu fondul de comerţ. Dobânditorul va putea folosi emblema numai cu
consimţământul transmiţătorului.

c. Dispoziţii comune cu privire la firmă şi emblemă.

Firmele şi emblemele vor fi scrise în limba română(art. 30 alin.3, Legea nr.26/1990, rep. şi modif.).
Prin înscrierea firmei şi emblemei în registrul comerţului titularul dobîndeşte un drept de folosinţă exclusivă asupra
acestora.
Verificarea disponibilităţii firmei şi a emblemei se face de către oficiul registrului comerţului înainte de întocmirea
actelor constitutive sau, după caz, de modificare a firmei sau a emblemei.
Firmele şi emblemele radiate din registrul comerţului sunt indisponibile, în principiu, pentru o perioadă de doi ani de la
data radierii1

d. Clientela şi vadul comercial (achalandage-ul) – legea nu cuprinde o reglementare referitoare la acestea. Clientela reprezintă
totaliatea. persoaneor fizice şi juridice care apelează în mod obişnuit la acelaşi comerciant (la FC al acestuia) pentru
procurarea de mărfuri şi servicii. Vadul comercial reprezintă aptitudinea FC de a atrage clienţi (locul unde se află
amplasat imobilul, calitatea mărfurilor, serviciile, preţuri practicate, comportarea personalului comerciantului). Se
înstrăinează numai împreună cu fondul de comerţ . În timp ce clientela apare ca un factor obiectiv,ca un element material al
fondului de comerţ , vadul comercial se prezintă ca un factor subiectiv al acestuia . În concepţia tradiţională sunt
considerate ca fiind elemente identice. După o altă opinie - pe care o împărtăşim – şi care este majoritară în doctrina
comercială cele două elemente sunt distincte aflându-se într-o strânsă corelaţie. Clientela este consecinţa vadului
comercial.
e. Drepturile de proprietate industrială şi intelectuală sunt :mărcile de fabrică de comerţ şi de servicii , brevete
de învenţie , desene şi modele ale produselor ,
know-how(savoir-faire) , programe din domeniul informaticii ,drepturile de autor (ce rezultă din creaţia ştiinţifică literară şi
artistică ).
Aceste elemente sunt regelementate fiecare în parte de legi speciale mai puţin know-how-ul. Astfel ,mărcile şi îndicaţiile
geografice sunt prevăzute de Legea 84/1998,modificată ; brevetele de învenţie de Legea 64/1991; desenele şi
modelele îndustriale de legea 129/1992 ; drepturile de autor de Legea 8/1996,modificată.
f. Mărcile de fabrică sau de comerţ .Sunt semne ,desene şi chiar denumiri care individualizează produsele unui
fabricant sau mărfurile unui comerciant ,deosebindu-le de ale altui fabricant sau comerciant.
Condiţiile de valabilitate ale mărcilor sunt de fond şi de formă .
Condiţiile de fond sunt :
• noutatea mărcii.Prin marcă se vor deosebi produsele unui comerciant de ale altora ,şi de mărcile legitim dobândite

1 Cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 41, Legea nr.26/1990, şi anume, în situaţia dobândirii fondului de comerţ cu orice titlu când dobânditorul va
putea să continue activitatea sub firmă anterioară, cu acordul expres al titularului precedent sau al succesorilor săi în drepturi, cu menţionarea
raportului de succesiune. Este însă vorba numai de firma care cuprinde numele unui comerciant persoană fizică sau al unui asociat al unei
asociaţii familiale, societăţi în nume colectiv ori comandită simplă.
14
 de alţii. Condiţia noutăţii este relativă ,spre deosebire de a brevetelor de invenţie a cărei noutate este absolută .
• specializarea mărcii constă în calitatea mărcii de a individualiza şi de a distinge mărfurile unui comerciant.Nu este
suficient ca o marcă să fie nouă ,originală,faţă de toate celelalte înscrise şi folosite în aceeaşi ramură de comerţ
sau industrie, ci trebuie ca marca să distingă provenienţa mărfurilor sau produselor uniu anumit comerciant .
Condiţii de formă
Marca trebuie înregistrată la O.S.I.M.(Oficiul de stat pentru învenţii şi mărci) înregistrarea avînd efect constitutiv cu
privire la dreptul de proprietate asupra ei.Marca pote fi înstrăinată şi împreună şi separat de fondul de comerţ,prinacte
juridice ca : vînzare – cumpărare,donaţie ,testament etc.Marca se bucură de protecţie dacă afost înregistrată la
O.S.I.M..Protecţia juridică produce efecte timp de 10 ani .
g. Brevetele de invenţie, fac parte din creaţiile noi (alături de know-how, desene şi modele ale produselor –
industriale).Condiţiile de valabilitate ale acestora sunt de fond şi de formă.
Condiţii de fond .Noutatea trebuie să fie absolută,adică invenţia să fie originală .
Brevetele se împart în două categorii : principale şi de perfecţionare .
Condiţii de formă.Brevetul trebuie înregistrat la O.S.I.M. .Protecţia asupra invenţiei opereză timp de 20 de ani.Acestea
se transmit şi împreună şi separat de fondul de comerţ.
h. Regimul creanţelor şi datoriilor . Creanţele şi datoriile comerciantului nu fac parte din fondul de comerţ
pentru că , acesta este un ansamblu de elemente corporale şi incorporale, deci nu constituie o universalitate juridică.
Acestea nu se transmit împreună cu fondul de comerţ în cazul înstrăinării acestuia.

5.4. Actele juridice privind fondul de comerţ

Operaţiunile juridice cu privire la fondul de comerţ sunt fapte de comerţ obiective conexe (accesorii). Fiind o
universalitate de fapt mobiliară fondul de comerţ se poate transmite pe cale succesorală în condiţiile prevăzute de
Codul civil.
Vânzarea –cumpărarea fondului de comerţ presupune vînzarea acestuia în întregime cât şi vânzarea separată a
bunurilor mobile şi imobile ce intră în componenţa fondului de comerţ . Referitor la înstrăinarea imobilelor
componente ale fondului de comerţ îi sunt aplicabile regulile dreptului comun referitoare la înstrăinarea imobilelor
(inclusiv cele de la publicitatea imobiliară). Vânzarea fondului de comerţ este un act care trebuie înregistrat în
registrul comerţului (menţiunea devine opozabilă terţilor din momentul înregistrării). Firma, clientela şi vadul comecial
se înstrăinează numai împreună cufondul de comerţ . Dreptul de autor şi emblema se înstrăinează separat de acesta .
Transmitera ca aport a fondului de comerţ într-o societate comercială – acest act se deosebeşte de vânzarea fondului
de comerţ deoarece nu comportă primirea unui preţ, în schimbul fondului de comerţ. Asociatul va primi părţi sociale şi
acţiuni în funcţie de forma juridică a societăţii.
Locaţiunea fondului de comerţ – în schimbul unui preţ, proprietarul fondului (ca locator) transmite locatarului folosinţa
asupra fondului de comerţ. Locatarul are dreptul să continue exercitarea comerţului sub firmă proprie, exploatând
fondului de comerţ, dar ,poate să continue activitatea şi sub firma anterioară cu menţiunea însă a calităţii sale de
succesor.
Locatarul este obligat să respecte destinaţia economică şi funcţională a fondului de comerţ. Nu poate aduce schimbări
în organizarea şi structura FC decât cu acordul locatorului. Locatorul are obligaţia să nu facă concurenţă locatarului
prin desfăşurararea unui comerţ de acelaşi gen.
Despre locaţiune se face menţiune în Registrul Comerţului. O aplicaţie a acestui contract este locaţia de gestiune;
gestiunea presupune ansamblul de operaţiuni care asigură administrarea bunurilor unei secţii, uzine, şi punerea lor în
valoare.
Garanţia reală mobiliară asupra fondului de comerţ. Aceasta poate să aibă ca obiect un bun mobil individualizat sau
determinat generic ori o universalitate de bunuri mobile, inclusiv fondul de comerţ . Conţinutul şi caracteristicile
garanţiei vor fi determinate de părţi. Se constituie pe baza unui contract de garanţie. Se poate constitui cu sau fără
deposedarea de bunul care face obiectul garanţiei. Legea cere îndeplinirea unei formalităţi de publicitate, pentru
protejarea dreptului real de garanţie dobândit de creditor. Această cerinţă se consideră îndeplinită din momentul
înscrierii avizului de garanţie reală la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.
Legea 26/1990 prevede obligaţia comerciantului de a cere înscrierea în Registrul Comerţului a menţiunii privind
constituirea garanţiei reale mobiliare asupra fondului de comerţ. Menţiunea devine opozabilă terţilor de la data
efectuării ei în Registrul Comerţului.

Capitolul 5 AUXILIARII DE COMERŢ

5.1.Precizări prealabile
Auxiliari de comerţ sunt de două categorii : dependenţi şi autonomi sau independenţi.
Auxiliarii dependendenţi, depind de comercianţi aflându-se în raporturi de muncă cu aceştia; în această categorie se
includ : prepuşii ,comişii pentru negoţ şi comişii călători pentru negoţ
Auxiliarii autonomi sunt independenţi faţă de comercianţii cu care cooperează ; din această categorie fac parte :
mijlocitorii (intermediarii) şi agenţii de comerţ.
5.2.Reprezentarea
Pentru a înţelege raporturile dintre comercianţi şi auxiliarii lor independenţi este necesar să analizăm instituţia care stă la
baza acestor raporturi. Instituţia se numeşte reprezentare, şi pentru dreptul comercial are o importanta covârşitoare.
Reprezentarea este procedeul tehnico-juridic prin care o persoană numită reprezentant încheie un act juridic în
15
numele şi pe seama altei persoane numită reprezentat ,efectele actului astfel încheiat producându-se direct în
persoana celui reprezentat. În funcţie de izvorul său reprezentarea este de 2 feluri: legală (împuternicirea de reprezentare
izvorăşte din lege) şi convenţională ( împuternicirea de reprezentare izvorăşte din convenţia părţilor ).În funcţie de
întinderea puterii de reprezentare, deosebim reprezentarea totală(generală ) care conferă reprezentantului puterea de
a încheia pentru reprezentat toate actele juridice ale acestuia –cu excepţia celor strict personale şi reprezentarea
parţială(specială )care conferă reprezentantului puterea de a încheia fie numai un act juridic fie numai anumite acte
juridice.
Pentru a fi valabilă, reprezentarea trebuie să îndeplinească trei condiţii : existenţa împuternicirii de reprezentare,
intenţia de a reprezenta, şi voinţa valabilă a reprezentantului.
- împuternicirea dată de reprezentat este un act unilateral; ea pote fi constatată printr-un înscris numit procură.
Reprezentantul trebuie să acţioneze numai în limitele împuternicirii primite de la reprezentat .
- reprezentantul trebuie să acţioneze cu intenţia de a reprezenta pe cel de la care a primit împuternicirea . Mai mult
reprezentantul trebuie să aducă la cunoştinţa terţului calitatea sa de reprezentant .
- la încheierea actului juridic cu terţul reprezentantul îşi manifestă voinţa sa proprie. Din acest motiv voinţa sa trebuie
să fie liberă şi neviciată, pentru ca actul juridic încheiat să fie valabil .
Încetarea reprezentării. Reprezentarea are caracter intuitu personae. Dacă acest caracter este afectat de anumite
împrejurări, reprezentarea încetează. Împrejurările avute în vedere sunt: revocarea împuternicirii, renunţarea la
însărcinarea primită, moartea, înterdicţia, insolvabilitatea sau aplicarea procedurii insolvenţei.
Reprezentantul nu are voie sa depăşească limitele împuternicirii primite. Dacă actele încheiate de reprezentant
depăşesc împuternicirrea primită ,folosesc (sunt utile) reprezentatului, se încadrează în categoria reprezantării
aparente şi sunt considerate valabile . Aceste acte pot fi ratificate ulterior de reprezentant.
Reprezentarea indirectă.Acest tip de reprezentare, presupune că reprezentatul dă reprezentantului împuternicire ca
acesta să încheie actul juridic cu terţul în nume propriu (proprio nomine),dar pe seama reprezentatului. Efectele actului
juridic se produc astfel numai faţă de reprezentant pentru că l-a încheiat în nume propriu. Dar adevăratul beneficiar al
efectelor actului juridic este reprezentatul ,în temeiul raportului de reprezentare dintre reprezentat şi
reprezentant,deci efectele actului juridic se produc în patrimonial reprezentatului. Reprezentarea indirectă cu
consecinţele arătate ,a fost reglementată de lege în material contractului de commision ( art.405-412 C. com. )

5.3.Auxiliarii dependenţi .
Auxiliarii dependenti nu pot dobandi nicioadata calitatea de comercianti, chiar daca savarsesc acte de comert.
Intermedierea realizată de aceştia între patron (reprezentat) şi tert are la bază, nu o imputernicire (procură) ci un
contract de muncă. Deci relaţia patron( comerciant ) reprezentat este de subordonare.
Din categoria auxiliarilor dependenti fac parte: prepuşii comercianţilor, comişii pentru negoţ(comerţ ), comişii călători
pentru negoţ sau comisul voiajor.
Prepuşii comercianţilor. Potrivit art. 392 Cod com. ,,Prepus este acela care este însărcinat cu comerţul patronului
său,fie în locul unde acesta îl exerctă, fie în alt loc,, .O persoană are calitatea de prepus dacă :
-este împuternicit să efectueze toate operaţiunile pe care le reclamă exercitarea comerţului patronului său,

-activitatea comercială este desfăşurată la locul unde comerciantul îşi exercită comerţul ( la sediul
comerciantului ),sau în alt loc determinat (la sucursală,spre exemplu).
Prepusul reprezintă un alt ego al comerciantului.Puterile prepusului sunt generale fiind jalonate de obiectul comerţului pe care
este împuternicit să-l exercite şi au caracter permanent, reprezentarea fiind exercitată până la încetarea calităţii sale de
prepus.
Puterile prepusului au însă anumite limite ,în sensul că acesta nu poate face acte care sunt străine comerţului pentru
care a fost însărcinat de comerciant. Cu ocazia încheierii actelor cu terţii ,prepusul este obligat să aducă la cunoştinţa
acestora calitatea sa de prepus ( de reprezentant), iar dacă actul se încheie în formă scrisă este obligat,lîngă numele
şi prenumele său, şi numele şi prenumele sau firma comerciantului să scrie pe act menţiunea ,,prin procură,, .În caz
contrar actul va fi considerat în nume propriu, şi îl va angaja personal .
Deoarece îl înlocuieşte pe comerciant în comerţul său, prepusului îi revin anumite obligaţii profesionale
specifice comercianţilor. Astfel ,prepusul este obligat să ţină registre comerciale de contabilitate .Iar potrivit art. 397
Cod com. ,prepusul este obligat să nu-l concureze pe comerciant( obligat la cluza de nonconcurenţă),, prepusul nu poate,fără
învoirea expresă a comerciantului ,să facă operaţiuni în numele său propriu şi nici nu poate să ia parte ,pe seama sa
ori a altei personae,la un comerţ de felul aceluia cu care a fost însărcinat. Asemenea operaţiuni sunt considerate fapte
de concurenţă neloială.
Calitatea de prepus încetează prin revocarea împuternicirii, renunţarea prepusului, prin moartea, interdicţia,
insolvabilitatea şi aplicarea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului comerciantului.
Comişii pentru negoţ. Potrivit art. 404 Cod com., comişii pentru negoţ sunt prepuşii pentru vânzarea în detaliu a
mărfurilor. Deşi legea îi denumeşte prepuşi, nu au calitatea de prepuşi în sensul precizat anterior. Calitatea de
reprezentant a comişilor pentru negoţ rezultă din împuternicirea expresă sau tacită a comerciantului ori din natura
funcţiei îndeplinite. Puterile acestor reprezentanţi sunt limitate. Astfel, sunt salariaţi ai comerciantului, fiind obligaţi să
exercite comerţul numai în limita spaţiului (localului) autorizat pentru acesta. Pentru operaţiunile efectuate în afara
localului are nevoie de împutrnicire specială din partea comerciantului, altfel operaţiunile sunt încheiate pe riscul lor.
Art.404 Cod com. precizează în acest sens, că ,,Afară de magazin ei nu pot cere plata creanţelor patronului fără
autorizaţie specială,,. În cazul vânzării de bunuri, ei pot cere şi încasa preţul acestora, putând da chitanţă valabilă în
numele patronului lor ( art.404 Cod com. )
16
Comişii călători pentru negoţ sau comişi voiajori. Spre desebire de comişii pentru negoţ care aşteaptă într-un local
autorizat clientela, comişii călători pentru negoţ călătoresc în alte localităţi pentru a găsi această clientelă (localităţile
sunt stabilite de obicei de comerciant -patron). Ei sunt salariţi ai comercianţilor, fiind plătiţi prin salariu fix sau cu un
comosion pentru fiecare afacere încheiată.
Comercianţii însărcinează pe comişii călători pentru negoţ ,,să trateze sau să facă operaţiuni de ale comerţului său
(art.402 Cod com.).
Aceşti reprezentanţi sunt însărcinaţi să caute şi să găsească clienţi, să adune oferte sau comenzi, iar actele juridice
perfectate sunt încheiate în numele şi pe seama comerciantului. Calitatea lor de reprezentanţi, care poate rezulta din
circulare scrisori avize sau alte documente ale comerciantului, trebuie adusă la cunoştinţa terţilor în momenul
încheierii actelor juridice cu aceştia, în caz contrar sunt obligaţi personal faţă de ei .
Faţă de terţi, comerciantul va fi angajat prin actele juridice ale comişilor pentru negoţ numai în limita puterilor
conferite.
Comisul voiajor nu încheie actul juridic cu menţiunea „prin procură” (această menţiune revine exclusiv prepuşilor),
trebuie totuşi să arate numele patronului pentru care lucrează (potrivit art 403 C.com.).

5.4.Auxiliarii independenţi – autonomi

Agenţii comerciali permanenţi.
Activitatea de întermediere comercială s-a realizat şi prin intermediul unei alte categorii de auxiliari denumiţi agenţi
de comerţ. Deoarece Codul comercial n-a reglementat această categorie în mod expres, statutul juridic al agenţilor de
comerţ a fost definit pe baza pricipiilor generale ale intermedierii comerciale şi dispoziţiilor art. 402 C.com. referitoare
la comişii călători pentru negoţ .
În prezent, Legea nr. 509/2002 privind agenţii comerciali permanenţi este cea care reglementează statutul juridic al
acestei categorii de comercianţi profesionişti.
Agentul comercial permanent este un comerciant persoană fizică sau persoană juridică, care, în calitate de
intermediar independent, este împuternicit în mod statoric să negocieze sau să negocieze şi să încheie afaceri pentru
o altă persoană fizică sau juridică ,denumită comitent ,în schimbul unei remuneraţii . Raporturile dintre agent şi
comitent nu sunt raporturi de muncă (prepuşenie) ci se stabilesc prin contractul de agenţie. Dreptul agentului la
remuneraţie din partea comitentului este condiţionat nu numai de încheierea prin intermediul său a operaţiunilor cu
terţii ci şi de executarea obligaţiilor rezultate din contractele de intermediere.
Mijlocitorul
Deşi activitatea de mijlocire este prevăzută în Codul comercial la art. 3 pct. 12, ca faptă de comerţ nici condiţia
juridică a acestuia şi nici contractul de mijlocire nu sunt reglementate de acesta .În dreptul comerţului internaţional,
mijlocitorii poartă denumirea de curtieri iar activitatea acestora se realizează prin intermediul contractului de curtaj.
Milocitorul urmăreşte să pună faţă în faţă două persoane care vor să încheie o afacere şi, graţie diligenţelor sale, să le
determine să încheie contractul avut în vedere, deci, pune în contact cererea cu oferta.
Statutul juridic al mijlocitorului are următoarele caracteristici:
- mijlocitorul nu este un reprezentant al părţilor, el pune în legătură potenţialii contractanţi şi face demersurille pentru
a-i determina să încheie operaţiunea ;
-mijlocitorul este un auxiliar independent, el prestează serviciile sale unui număr nelimitat de persoane. Natura
juridică a relaţiei dintre mijlocitor şi respectivele persoane este cea a unui contract de locaţiune de servicii.
-mijlocitorul este un comerciant profesionist, pentru că desfăşoară activitate în nume propriu, şi această activitate constă
în operaţiuni pe care codul comercial le consideră fapte de comerţ - art.3 pct. 12. În această calitate, mijlocitorului îi
revin toate obligaţiile profesionale ale comercianţilor.
Pentru operaţiunile încheiate prin intermediul lor, mijlocitorii sunt remuneraţi, fie de ambele părţi, fie numai de una
din ele, după caz. Dreptul la remunaraţie se naşte din momentul în care părţile puse în legătură au încheiat
contractul. Dreptul mijlocitorului la remuneraţie nu este legat de executarea contractului încheiat de părţi.
În mod tradiţional, în categoria mijlocitorilor au fost incluşi agenţii oficiali ai bursei, chiar dacă în materie bursieră
există reglementări specifice. Amintim în acest sens, Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital. Mijlocitorii sau
agenţii oficiali ai bursei nu lucrează în numele şi pe seama bursei, ci în nume propriu, realizând operaţiuni de mijlocire
potrivit insarcinarii primite.

5.5. Mijlocirea în operaţiunile imobiliare. Activitatea de mijlocire în actele juridice care au ca obiect bunurile imobilea
fost reglementată de O. G. nr. 3/2000 privind organizarea activităţii agenţilor imobiliari. O.G. nr. 3/2000 a fost respinsă
de Legea nr. 581/2003. Astfel că în prezent, activitatea de mijlocire în operaţiunile îmobiliare este supusă regulilor
generale privind mijlocirea în activitatea comercială.

TITLUL II

Capitolul 1. SOCIETĂŢILE COMERCIALE

1.1. Reglementare
Deoarece reglementarea privind societăţile comerciale cuprinsă în Codul comercial era în mare parte depăşită, ea a
fost înlocuită cu o nouă reglementare, ce face obiectul Legii 31/1990, republicată şi modificată, privind societăţile
comerciale
Legea 31/1990, în prezent, este reglementarea generală a societăţilor comerciale. Însă, pentru anumite domenii de

17
activitate au fost adoptate reglementări speciale, cum ar fi spre exemplu Legea 58/1998, modificată, în materie
bancară, Legea 32/2000 modificată, în domeniul asigurărilor, etc.
Reglementarea generală şi specială se completează cu dispoziţiile codului comercial şi a ale codului civil. Legea
31/1990:
- reglementează cinci forme juridice de societăţi comerciale - societatea în nume colectiv, societatea în comandită
simplă, societatea pe acţiuni, societatea în comandită pe acţiuni, societatea cu răspundere limitată ; şi
-cuprinde atât regulile comune aplicabile acestora cât şi regulile speciale fiecărei forme juridice, indiferent de obiectul
de activitate.
Legea 31/1990 reglementează şi societăţile comerciale cu participare străină, cu completările dispoziţiilor O.U.G. nr.
92/1997, privind stimularea investiţiilor directe.
Dispoziţiile generale (Legea nr. 31/1990) şi dispoziţiile speciale (Legea 58/1998, 32/2000, modificată etc.) cu privire la
societăţile comerciale se completează cu prevederile Codului comercial, ale Codului civil, ale Codului muncii şi ale
legislaţiei fiscale .
Există şi societăţi fără personalitate juridică, însă, au reglementări proprii, spre exemplu, societăţile în participaţiune
(reglementate de Codul comercial) şi asociaţiile familiale, (reglementate de Legea 300/2004).
Societatea comercială este în acelaşi timp contract şi persoană juridică..
Vom analiza în continuare societatea comercială din perspectiva laturii contractuale şi apoi din perspectiva calităţii sale
de persoană juridică

1.2. Contractul de societate

Condiţii de fond. Condiţii de formă

2.I. Precizări prealabile. La baza societăţii comerciale stă, indiferent de forma juridică a acesteia, contractul de societate
şi/sau statutul. Astfel, art. 5 din Legea nr. 31/1990 prevede că, societatea în nume colectiv sau în comandită simplă se
constituie prin contract de societate, iar societatea pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau cu răspundere limitată se
constiuie prin contract de societate şi statut. Societatea cu răspundere limitată se poate constitui şi prin actul de voinţă al
unei singure persoane. În acest caz se întocmeşte numai statutul.
Contractul de societate şi statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic, denumit act constitutiv.Denumirea act
constitutiv, potrivit Legii nr. 31/1990 desemnează atât înscrisul unic, cât şi contractul de societate şi/ sau statutul
societăţii .
Pentru că, nici Codul comercial nici Legea nr. 31/1990 nu cuprinde o definiţie a societăţii comerciale apelăm la
dispoziţiile Codului civil respectiv la art.1491 care reglementează contractul de societate , adică societatea civilă .
Definiţie. Art.1491 Cod civil dispune: ,,Societatea este un contract prin care două sau mai multe persoane se
învoiesc să pună ceva în comun, cu scop de a împărţi foloasele ce ar putea deriva,, În continuare art. 1492 Cod civil
reglementează obiectul contractului de societate, referire care întregeşte definiţia de mai sus . Astfel ,,orice societate
trebuie să aibă ca obiect un ce licit şi să fie contractată spre folosul comun al părţilor . Fiecare membru al societăţii
trebuie să pună ceva în comun sau bani, sau alte lucruri, sau industria sa,,.
Potrivit dispoziţiilor celor două articole (art. 1491 şi 1492) literatura de specialitate a definit societatea ca fiind
un contract în temeiul căruia două sau mai multe personae (numite în continuare, în mod ,,generic,, asociaţi indiferent de forma
juridică a societăţii) se înţeleg să pună în comun anumite bunuri pentru a desfăşura împreună o anumită activitate ,în
vederea realizării şi împărţirii beneficiilor care vor rezulta. Din această definiţie rezultă că societatea presupune
existenţa unor elemente de care depinde validitatea contractului şi delimitatrea lui de alte contracte: aportul (valoarea
patrimonială pe care asociaţii o pun în comun), obiectul societăţii (activitatea comună la care se obligă asociaţii şi care
constituie), realizarea şi împărţirea beneficiilor la care participă toţi asociaţii.
Caracterele juridice ale contractului de societate sunt următoarele :
- caracterul plurilateral, la încheierea contractului participă două sau mai multe persoane ;
- caracterul oneros, presupune urmărirea de către fiecare asociat a unui folos patrimonial ;
- caracterul comutativ, asociaţii cunosc din momentul încheierii contractului întinderea obligaţiilor lor;
- caracterul consensual, simplu accord de voinţă al părţilor este sufficient pentru valabilitatea contractului, iar forma
scrisă este cerută numai pentru probă (ad probationem ).
Societatea civilă şi societatea comercială. Deoarece societatea civilă şi societatea comercială sunt două
forme ale societăţii, între ele există asemănări şi deosebiri.
Asemănări:
- sunt grupări de persoane şi de bunuri, cu scop patrimonial (economic sau lucrativ). Din acest motiv art. 1491 Cod
civil defineşte atât societatea civilă cât şi societatea comercială.
- iau naştere prin contract de societate, ale cărui elemente de valabilitate referitoare la aport, la obiectul
de activitate, la obţinerea şi împărţirea beneficiilor se regăsesc atât în contractul de societate civilă cât şi în contractul
de societate comercială.
- urmăresc realizarea şi împărţirea beneficiilor, au prin urmare scop patrimonial (pecuniar).
- se deosebesc de asociaţii sau fundaţii ale căror membri urmăresc un scop ideal, moral, nepatrimonial.
Deosebiri: Deosebirile privesc, obiectul de activitate, personalitatea juridică, constituirea, funcţionarea.
-Obiectul de activitate al societăţii comerciale este comercial fiind format din acte /fapte de comerţ. Din acest
motiv în doctrina juridică s-a precizat că obiectul de activitate comercial dă comercialitate societăţii comerciale.
Societatea civilă are obiect de acivitate civil cu excluderea actelor / faptelor de comerţ
- Societatea comercială are personalitate juridică în timp ce societatea civilă rămâne un simplu
18
contract, nu devine subiect de drept .
- Constituirea şi funcţionarea celor două forme de societăţi. În timp ce Legea 31/1990 în art.2
stabileşte pentru societatea comercială anumite forme juridice: societatea în nume colectiv, societatea în comandită
simplă, societatea în comandită pe acţiuni, societatea pe acţiuni, societatea cu răspundere limitatată, societatea civilă
nu depăşeşte cadrul contractual.
- În plus faţă de societatea civilă, societatea comercială :
• are şi anumite obligaţii profesionale care revin numai comercianţilor: obligaţia de a se înmatricula în
registrul comerţului, de a ţine registre de contabilitate, de a desfăşura activitatea comercială în limitele concurenţei
licite, etc.
• intră sub incidenţa Legii nr. 85/2006 cu privire la procedura insolvenţei. Definiţie. Societatea
comercială este o grupare de persoane constituită pe baza unui contract de societate, care se bucură de
personalitate juridică, în care asociaţii pun în comun anumite bunuri, pentru exercitatea unor fapte de
comerţ, în scopul realizării şi împărţirii profitului care rezultă.

2.II Condiţiile de fond ale contractului de societate

Contractul de societate face parte din categoria faptelor de comerţ obiective conexe.
a. Ca orice contract şi contractul de societate trebuie să îndeplinească condiţiile de fond, generale,
esenţiale, de valabilitate ale oricărei convenţii, condiţii impuse de dispoziţiile art. 948 Cod civil, referitoare la
consimţământul valabil al părţilor care se obligă, la capacitatea de a contracta, la un obiect determinat şi la o cauză licită.
b. Contractul de societate trebuie să îndeplinească şi condiţii ce îl particularizează faţă de celelalte contracte,
numite condiţii de fond speciale, referitoare la: aportul asociaţilor, intenţia asociaţilor de a colabora în
desfăşurarea unei activităţi comune (affectio societatis) şi realizarea şi împărţirea beneficiilor

Condiţiile de fond, generale şi esenţiale, ale contractului de societate

a. Consimţământul părţilor. Încheierea contractului de societate presupune manifestarea de voinţă a părţilor în
acest sens. Părţile contractului de societate sunt asociaţii, în societăţile de persoane sau acţionarii în societăţile de
capitaluri. Pentru a produce efecte juridice voinţa părţilor trebuie: să fie declarată, să fie făcută cu intenţia de a
produce efecte juridice, şi să nu fie alterată de vicii. În cazul contractului de societate consimţământul părţilor are o
particularitate ce constă în intenţia de a desfăşura în comun o activitate comercială numită şi affectio societatis.
Persoanele care încheie contractul (semnatarii acestuia), şi persoanele care au rol determinant în constituirea
societăţii au calitatea de fondatori. Părţile contractului de societate (asociaţii) pot fi persoane fizice, persoane juridice,
române sau străine, comercianţi sau necomercianţi.
De asemenea, persoana fizică-asociat poate avea în aceeaşi societate şi calitatea de salariat.
Pentru a fi valabil consimţământul trebuie să nu fie alterat de următoarele vicii de consimţîmânt: eroare, dol, sau
violenţă.
Eroarea (art.954 C. civil) reprezintă falsa reprezentare a realităţii la încheierea actului juridic. Dacă falsa
reprezentare a realităţii cade asupra persoanei asociatului în cazul unei societăţi de persone, contractul este lovit de
nulitate, pentru că la constituirea unei astfel de societăţi se au în vedere calităţile personale ale asociaţilor. În cazul
societăţilor de capitaluri, acest tip de eroare –asupra persoanei – nu are relevanţă pentru încheierea contractului,
deoarece societatea se constituie în considerarea capitalului şi nu a asociaţilor.
Dolul (art. 960 C. civil) reprezintă inducerea în eroare a unei personae pentru a o determina să încheie un act
juridic. În cazul contractului de societate, dolul viciază consimţământu lunui asociat numai dacă provine de la toţi
ceilalţi asociaţi sau de la personae care reprezintă valabil entitatea colectivă şi are o anumită gravitate, de exemplu,
folosirea unui bilanţ fals pentru a determina subscrierea acţiunilor unei societăţi.
Violenţa este un viciu care nu se întâlneşte în practica constituirii unei societăţi comerciale. În cazul ivirii unei
asemenea situaţii, se vor aplica principiile dreptului comun (art. 955-959 C. civil)
Capacitatea părţilor. Pentru încheierea contractului de societate, persoana fizică trebuie să aibă capacitatea cerută
de lege pentru încheierea actelor juridice, în condiţiile dreptului comun, adică trebuie să aibă capacitatea deplină de
exerciţiu.
Această opinie are ca temei legal art. 6 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 care prevede că nu pot fi fondatori
persoanele care potrivit legii sunt incapabile.
Obiectul contractului. Obiectul contractului în sensul dreptului comun (art. 962 C civil) este “acela la care părţile se obligă“. În
materia societăţilor comerciale noţiunea de obiect al contractului de societate este reprezentată de activitatea
societăţii desfăşurată prin intermediul faptelor de comerţ. Mai mult asociaţii, potrivit art. 7 şi 8, punct c din Legea
31/1990 trebiue să prevadă în contractul de societate “obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi
a activităţii principale”. Obiectul societăţii poate consta în producerea şi comercializarea mărfurilor, executarea de
lucrări ori prestarea de servicii.
Cauza contractului. În privinţa cauzei contractului nu există un punct de vedere unitar. Astfel, după unii autori cauza
contractului se confundă cu obiectul acestuia, după alţi autori sunt elemente de fond distincte. Opinia pe care o
împărtăşim este aceea potrivit căreia “acest element psihologic care determină consimţământul şi explică motivul
încheierii actului juridic este “participarea fiecărui asociat la rezultatele activităţii comerciale desfăşurate în comun,
adică împărţirea beneficiilor“. Cauza contractului, potrivit art. 968 C.civil, trebuie să fie licită şi morală, adică să nu
încalce ordinea publică şi bunele moravuri.
Nerespectarea condiţiilor de fond ale contractului de societate atrage după sine nulitatea acestuia.
Condiţiile de fond –speciale- ale contractului de societate
19
 1. Aportul asociaţilor. În sens juridic, prin aport se înţelege obligaţia pe care şi-o asumă fiecare asociat de a aduce în
societate un anumit bun, o valoare patrimonială. Operaţiunea este analizată în doctrină ca fiind un contract încheiat
între asociaţi şi viitoarea societate comercială, numită şi contract de aport.
În sens etimologic, aportul înseamnă bunul adus în societate de către asociat. Potrivit art.1492 C.civil “fiecare asociat
trebuie să pună în comun sau bani, sau alte bunuri, sau industria sa“. Aportul poate orice obiect sau bun cu valoare
economică: în numerar, în natură şi în industrie (prestaţii în muncă).
→ Aportul în numerar are ca obiect o sumă de bani. Potrivit art. 16 alin. 1 din Legea 31/1990, republicată şi modificată,
aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea oricărei forme de societate. Aportul asociatului la
capitalul social nu este purtător de dobândă (art. 68 din L. nr. 31/1990 rep.).
→ Aportul în natură are ca obiect:
bunuri imobile, prin natură (terenuri, clădiri), prin destinaţie (instalaţii, utilaje),
bunuri mobile corporale (materii prime, materiale, mărfuri, etc), bunuri mobile incorporale (creanţe, fond de comerţ, sau
anumite elemente din fondul de comerţ care se pot transmite separat de acesta: emblema, brevete de invenţie).
Aporturile în natură sunt admise la toate formele de societate comercială.
Aceste aporturi sunt vărsate prin transferarea drepturilor corespunzătoare oligaţie de a da) şi
prin predarea efectivă către societate a bunurilor aflate în stare de utilizare (obligaţie de face), potrivit
art.16 alin. 2 din Legea 31/1990.
Se poate transmite către societate atât dreptul de proprietate asupra bunului cât şi dreptul de folosinţă asupra
acestuia. Potrivit art. 65 alin. 1 din Legea 31/1990, “bunurile constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia din
momentul înmatriculării ei în registrul comerţului, în lipsă de stipulaţie contrară“.
Aporturile în natură trebuie să fie evaluabile din punct de vedere economic, în vederea stabilirii
părţilor de înteres, a părţilor sociale sau acţiunilor cuvenite asociatului în scimbul aportului (art.16. alin.2). Evaluarea se face
fie de către asociaţi –pe cale convenţională, fie de către experţi.
Evaluarea se face în mod obligatoriu de către experţi dacă:
- este vorba de o societate cu răspundere limitată cu unic asociat. Astfel, valoarea aportului în natură va fi
stabilită pe baza unei expertize de speciaitate (art. 13 alin. 3, Legea nr.31/1990) ;
- în cazul societăţii pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică
. dacă există aporturi în natură,
. avantaje acordate oricărei persoane care a participat la constituirea societăţii sau la
tranzacţii conducând la acordarea autorizaţiei,
. operaţiuni încheiate de fondatori pe seama societăţii ce se constituie şi pe care
aceasta urmează să le ia asupra sa. În aceste cazuri fondatorii vor solicita judecătorului delegat numirea unuia
sau mai multor experţi (art. 26 alin.1) ;
- în cazul societăţii pe acţiuni2, judecătorul delegat va putea dispune, prin încheiere, efectuarea unei
expertize în contul părţilor, precum şi administrarea unor dovezi. Judecătorul delegat numeşte în termen
de 5 zile de la înregistrarea cererii, unul sau mai mulţi experţi din lista experţilor autorizaţi. Aceştia vor
întocmi un raport cuprinzând descrierea şi modul de evaluare a fiecărui bun aportat şi vor evidenţia dacă valoarea
acestuia corespunde numărului şi valorii acţiunilor acordate în schimb, precum şi alte elemente indicate de
judecătorul delegat (art. 37 alin. 3 şi 38 alin. 1, Legea nr. 31/1990)
- în cazul majorării capitalului social prin aporturi în natură. Astfel, adunarea generală care a hotărât
aceasta va propune judecătorului delegat numirea unuia sau mai multor experţi pentru evaluarea
acestor aporturi în condiţiile art. 38 şi 39, Legea nr. 31/19903, potrivit art. 215 alin. 1
Actul constitutiv al societăţii în nume colectiv, în comandită simplă şi cu răspundere limitată trebuie să prevadă
printre alte clauze ,,valoarea aportului în natură şi modul evaluării ,,(art. 7 pct. d, Legea nr. 31/1990 ), iar actul
constitutiv al socieăţii pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, ,,natura şi valoarea bunurilor constituite ca aport în
natură,, (art. 8 pct.e, Legea nr. 31/1990 ).
Aporturile în creanţe, potrivit legii au regimul juridic al aporturilor în natură. Ele nu sunt admise :
- la societăţile pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică,
- la societăţile în comandită pe acţiuni,
- la societăţile cu răspundere limitată.(art. 16 alin. 3, Legea nr. 31/1990 ).
Aportul în creanţe se consideră vărsat (liberat) numai după ce societatea a obţinut plata sumei de bani care
face obiectul creanţei. Dacă plata nu s-a putut obţine prin urmărirea debitorului cedat, asociatul, în afară de daune,
răspunde de suma datorată, cu dobânda legală din ziua scadenţei creanţelor (art. 84 alin.1 şi 2, Legea nr. 31/1990).
Raporturile dintre asociat în calitate de cedent şi societatea comercială în calitate de cesionar sunt cârmuite de
regulile cesiunii de creanţă din dreptul comun (art. 1391 C.civil). Spre deosebire însă de dreptul comun, asociatul
cedent răspunde de solvabilitatea debitorului, potrivit art. 84, din Legea 31/1990.
→ Prestaţiile în muncă sau servicii nu pot constitui aport la formarea ori la majorarea capitalului socia (art. 16 alin. 4, din Legea
31/1990).
Acestea au ca obiect munca sau activitatea pe care asociatul promite să o efectueze pentru societate potrivit
competenţei şi calificării profesionale.
Prestaţiile în muncă sunt permise, cu titlu de aport, fără a putea constitui aport la formarea sau majorarea
capitalului social, numai asociaţilor în societatea în nume colectiv şi asociaţilor comanditaţi, deci asociaţilor cu

2 Dacă există aporturi în natură, avantaje acordate oricărei persoane care a participat la constituirea societăţii sau la tranzacţii conducând la
acordarea autorizaţiei, operaţiuni încheiate de fondatori pe seama societăţii ce se constituie şi pe care aceasta urmează să le ia asupra sa.
3 Idem
20
răspundere nelimitată. Caracteristicile prestaţiilor în muncă :
- nu sunt cuprinse în capitalul social, deoarece legea precizează,, nu pot constitui aport la formarea capitalului social
(art. 16 alin. 5, Legea nr. 31/1990). Prin urmare, nu constituie un element al gajului general al creditorilor societăţii ;
- dau dreptul asociatului să partcipe la împărţirea beneficiilor şi a activului social, şi îl obligă să participe la pierderi
(art.16 alin. 5, Legea nr. 31/1990);
- trebuie evaluate şi precizate în actul constitutiv.

Constituirea şi executarea aportului.

Asumarea obligaţiei de aport se numeşte subscriere4 la capitalul social. Acest angajament se naşte:
prin semnarea contractului de societate (în cazul societăţii în nume colectiv, în comandită simplă, şi cu răspundere limitată şi
a societăţilor pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni care se constituie prin subscripţie simultană) sau
prin partciparea la subscripţia publică (în cazul societăţii pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni care se constituie prin
subscripţie publică) .
Capitalul subscris reprezintă totalitatea aporturilor cu care asociaţii se obligă să contribuie la formarea capitalului
social al unei societăţi comerciale. Efectuarea aportului poartă denumirea de vărsare a acestuia. Prin urmare, capitalul
vărsat reprezintă totalitatea bunurilor intrate efectiv în patrimoniul societăţii comerciale, consecinţă a subscrierii
asociatului la formarea capitalului social. Executarea acestei subscrieri poartă denumirea de vărsământ,
corespunzătoare noţiunii de liberare .
Asociatul care întârzie să depună aportul social este răspunzător de daunele pricinuite iar pentru cazul în care
aportul a fost stipulat în numerar legea prevede că asociatul “este obligat la plata dobânzilor legale din ziua în care
trebuia să se facă vărsământul” ( potrivit art. 65 alin. 2 din L. nr. 31/1990). Mai mult, potrivit art. 222 li. a, din Legea
31/1990, nerespectarea obligaţiei privind efectuarea aportului poate avea şi consecinţa excluderii asociatului din
societate5.

Capitalul şi patrimoniul societăţii.

Aporturile asociaţilor în totalitatea lor, fără prestaţiile în muncă, formează capitalul social. Capitalul social este
denumit şi capital nominal, reprezentând suma totală a valorii bunurilor cu care asociaţii la o societate comercială
contribuie la constituirea patrimoniului acesteia. Aceste aporturi reprezintă elemente ale patrimoniului societăţii.
Capitalul social, ca sumă a acestor aporturi, şi patrimonial societăţii sunt două concepte srtâns legate între ele
care, nu trebuie confundate însă. Prin urmare:
- patrimoniul include totalitatea drepturilor şi obligaţiilor societăţii comerciale, fiind alcătuit din activ şi pasiv;
- capitalul social reprezintă o valoare constantă pe întrega durată a existenţei societăţii –putând fi majorat
numai în condiţii prevăzute de lege, prin modificarea actului constitutive;
- patrimoniul se măreşte şi se micşorează în funcţie de operaţiunile curente de înregistrarea profitului sau
pierderilor înregistrate în activitatea societăţii;
- capitalul este o parte a patrimoniului societăţii comerciale .
Capitalul social are dublă semnificaţie, contabilă şi juridică .
Din punct de vedere contabil reprezintă o cifră convenită de asociaţi. Ca valoare a totalităţii aporturilor, capitalul
este evidenţiat la pasiv în bilanţul societăţii, pentru că la dizolvarea acesteia aporturile trebuie restituite asociaţilor.
De asemenea, nu trebuie confundat capitalul cu activul patrimonial, pentru că în timp ce capitalul figurează la pasiv,
după cum am arătat, bunurile şi aporturile în numerar figurează la activ.
Din punct de vedere juridic, capitalul social constituie gajul general al creditorilor societăţii, reprezintă limita
urmăririi de către creditorii societăţii, deoarece aceştia au luat cunoştinţă de capitalul social prin publicitatea
contractului de societate .
2. Intenţia asociaţilor de a colabora pentru desfăşurarea unei activităţi comerciale . Acest element psihologic,
intenţional, îl întâlnim în literatura juridică sub denumirea de affectio societatis. Această voinţă de a colabora nu are
relevanţă în cazul societăţii cu răspundere limitată cu unic asociat. În privinţa acestei societăţi, se poate vorbi doar de
intenţia de a constitui o societate pe calea aporturilor individuale ale unei singure personae în vederea desfăşurării
unei activităţi comerciale, în nici un caz de colaborare.
În privinţa celorlalte societăţi, cu doi sau mai mulţi asociaţi, indiferent de forma juridică, affectio societatis
presupune intenţia de colaborare voluntară a acestora de a lucra în comun, suportând tote riscurile activităţii
comerciale. Colaborarea asociaţilor presupune egalitate juridică între aceştia şi, în consecinţă, lipsa oricăror raporturi
de subordonare. Elementul psihologic affectio societatis constituie un criteriu de distincţie între societatea comercială şi
anumite grupuri economice sau contracte.
3. Realizarea şi împărţirea profitului. Scopul constituirii oricărei societăţi comerciale este acela de a realiza profit din
activitatea comercială pe care o desfăşoară şi de a-l împărţi între asociaţi
Cota-parte din profit ce se plăteşte fiecărui asociat se numeşte dividend (art. 67 alin. 1, Legea 31/1990). Dacă
societatea nu înregistrează profit, ci pierderi, asociaţii trebuie trebuie să le suporte, datorită elementului psihologic,
affectio societatis, care-i uneşte .
Noţiunea de profit. Stricto-sensu profitul înseamnă câştigul evaluabil în bani rezultat din orice activitate
economică, care măreşte patrimonial asociaţilor. În sens larg, profitul reprezintă nu numai câştigul evaluabil în bani, ci

4Actul juridic al subscrierii de către asociat este un act de dispoziţie, cu efecte asupra transmiterii dreptului de proprietate asupra bunului de la
asociat la societatea comercială respectivă.
5 Legea vizează asociaţii din societatea în nume colectiv, din societatea cu răspundere limitată, şi asociaţii comandităţi din ambele societăţi în
comandită.
21
şi ,,serviciile sau bunurile procurate, în condiţii mai avantajoase decît acelea care s-ar obţine individual,,. În timp
noţiunea de profit a dobîndit un înţeles mai larg. Astfel, profitul reprezintă şi evitarea unei pierderi sau realizarea unei economii,
obţinute spre exemplu prin intermediul societăţilor de asigurări mutuale. Prin reglementarea asociaţiei de asigurare
mutuală (art. 257-263) codul comercial român consacră concepţia largă a noţiunii de profit.
Pentru a putea fi repartizat, profitul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii :
- să fie real, adică, să se fi înregistrat un excedent faţă de capitalul social, pentru că nu se vor distribui dividende
decât din profituri determinate potrivit legii (art. 67 alin.3 din Legea 31/1990)
- să fie util, adică să reprezinte profitul rămas după întregirea capitalului social, când activul patrimoniului s-a
micşorat în cursul exerciţiului financiar. Astfel, dacă se constată o pierdere a activului net, capitalul social va
trebui reîntregit sau redus, înainte de a se putea face vreo repartizare sau distribuire de profit (art. 69 din L.
31/1990) .
Dacă potrivit situaţiei financiare anuale nu există profit nu pot fi distribuite dividende asociaţilor. În caz
contrar, dividendele sunt fictive, iar ceea ce se distribuie reprezintă o parte din capitalul social, cu prejudicierea
drepturilor creditorilor. Dividendele fictive repartizate astfel trebuie restituite societăţii, dacă societatea dovedeşte că
asociaţii au cunoscut neregularitatea distribuirii sau, în împrejurările existente trebuiau să o cunoască (art. 67 alin. 4,
L. 31/1990).
Împărţirea profitului. Actul constitutiv trebuie să prevadă ,,partea fiecărui asociat la profit şi pierderi,,(art. 7 lit. f,
din L. 31/1990) sau ,, modul de distribuire a beneficiilor şi de suportare a pierderilor,, (art. 8 lit.k, L. 31/1990), ceea ce
înseamnă că asociaţii sunt liberi să decidă în privinţa împărţirii profitului. Dacă asociaţii nu precizează în actul
constitutiv modul de împărţire a profitului şi de suportare a pierderilor, art. 67 alin.2 din Legea 31/1990 prevede că
,,dividendele se distribuie asociaţilor proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat,, . Deci
fiecare asociat va avea beneficii şi va suporta pierderi, în funcţie de contribuţia sa la constituirea capitalului social.
În privinţa prestaţiilor în muncă (în industrie) în lipsa unei evaluări a acestuia, asociatul va avea dreptul la o cotă
din profit şi pierderi, egală cu cea a asociatului care adus în societate cota cea mai mică de capital (art. 1511 Cod.
civil) .
În actul constitutiv sunt interzise clauzele leonine, acele înţelegeri care stipulează în favoarea unui asociat totalitatea
câştigurilor, sau prin care s-a convenit ca unul sau mai mulţi asociaţi să fie scutiţi să participe la pierder. Articolul
1513 Cod civil prevede că este nul contractul care stipulează o astfel de clauză.
Plata dividendelor. Dividendele se plătesc în termenul satbilit de adunarea generală a asociaţilor sau, după caz,
stabilit prin legile speciale, dar nu mai târziu de 6 luni de la data aprobării situaţiei financiare anuale aferente
exerciţiului financiar încheiat6. În caz contrar, societate va plăti daune-interese pentru perioada de întîrziere la nivelul
dobînzii legale, dacă prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a acţionarilor care a aprobat situaţia
financiară aferentă exerciţiului financiar încheiat nu s-a stabilit o dobândă mai mare ( art. 67 alin.2, L. nr.31/1990).
Dreptul la acţiunea de restituire a dividentendelor, plătite contrar legii, se prescrie în termen de 3 ani de
la data distribuirii lor (art. 67 alin. 5, L. 31/1990.).
Dividendele care se cuvin după data transmiterii acţiunilor aparţin cesionarului, în afară de cazul în care părţile au
convenit altfel. (art. 67 alin. 6, L. 31/1990.).

2.IV.Condiţiile de formă ale contractului de societate

2. IV.a. Forma scrisă a actului constitutiv.

Actul constitutiv al societăţii comerciale se încheie în formă scrisă, sub semnătură privată, se semnează de toţi
asociaţii, iar în cazul societăţii pe acţiuni şi societăţii în comandită pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică
de fondatori (art. 5 alin.6 din L.nr. 31/1990) .
Actul constitutiv îmbracă formă autentică obligatorie, dacă :
- printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren ;
- se consituie o societate în nume colectiv sau în comandită simplă ;
- se constituie o societate pe acţiuni prin subscripţie publică.
Prin depunerea la oficiul registrului comerţului, sau după caz, prin autentificare actul constitutiv dobândeşte
dată certă (art.5 alin. 7 coroborat cu art. 17 alin. 1, L. nr. 31/1990).
Semnatarii actului constitutiv, precum şi persoanele care au rol determinant în constituirea societăţii sunt consideraţi
fondatori (art.6 alin.1 L. nr. 31/1990). Calitatea de fondatori nu o pot avea persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile, sau care au fost
condamnate pentru una din infracţiunile economice7, şi pentru infracţiunile prevăzute la art.143-145 din Legea
nr.85/2006 privind procedura insolvenţei sau pentru cele prevăzute de Legea nr. 31/1990.
2.IV.b. Cuprinsul contractului de societate.
Articolele 7 şi 8 din Legea 31/1990 stabilesc cuprinsul actului constitutiv al societăţilor în nume colectiv, în comandită
simplă, şi cu răspundere limitată şi respectiv al societăţilor pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni. Contractul de
societate cuprinde clauze comune tuturor societăţilor comerciale dar şi clauze specifice, potrivit formei juridice
respective.
Clauzele comune privesc identificarea părţilor, individualizarea viitoarei societăţi, caracteristicile societăţii,
gestiunea acesteia, drepturile şi obligaţiile asociaţilor, dizolvarea şi lichidarea societăţii, etc.

6 Întrucât dreptul la dividende se întemeiază pe actul constitutive, obligaţia societăţii privind plata devidendelor este o obligaţie comercială. În
consecinţă dobânda legală aplicabilă societăţii comerciale care nu a plătit dividendele la termen este dobânda legală privind obligaţiile comerciale
7 Sunt avute în vedere infracţiunile: gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, dare sau luare de mită.
22
 Clauzele sunt:
1. Clauze referitoare la identificarea asociaţilor. Contractul de societate trebuie să prevadă :
- datele de identificare8 ale asociaţilor; la societatea în comandită simplă se vor arăta şi asociaţii comanditaţi (art. 7
lit.a) ;
- datele de identificare ale fondatorilor ; la societatea în comandită pe acţiuni vor fi menţionaţi şi asociaţii comanditaţi (art.8
lit. a) ;
2. Clauze referitoare la identificrea viitoarei societăţi. Aceste clauze privesc forma juridică a viitoarei societăţi (societate
pe acţiuni, societate în nume colectiv, etc.), denumirea (firma) şi sediul social (art. 7 lit. b şi art 8 lit. b).
3. Clauze ce privesc caracteristicile societăţi. Aceste clauze privesc :
- obiectul de activitate al societăţii cu precizarea domeniului şi a activităţii principale (art. 7 lit.c, art. 8 lit.c) ;
- la societăţile în nume colectiv, şi în comandită simplă, se va preciza ,,capitalul social, cu menţionarea
aportului fiecărui asociat, în numerar sau în natură, valoarea aportului în natură şi modul evaluării (art.7 lit. d) ;
- la societăţile cu răspundere limitată se vor preciza numărul şi valoarea nominală a părţilor sociale,
precum şi numărul părţilor sociale atribuite fiecărui asociat pentru aportul său (art. 7 lit.d) ;
- la societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, potrivit art.8 lit. d, e, f,
▪ capitalul social subscris şi cel vărsat şi, în cazul în care are un capital autorizat, cuantumul acestuia,
▪ natura şi valoarea bunurilor constituite ca aport în natură, numărul de acţiuni acordate
pentru acestea şi numele sau după caz denumirea persoanei care le-a adus ca aport,
▪ numărul şi valoarea nominală a acţiunilor, cu specificitatea dacă sunt nominative sau la
purtător. Dacă sunt mai multe tipuri de acţiuni, se vor arăta, valoarea nominală şi drepturile conferite fiecărei
categorii de acţiune,
▪ orice restricţie cu privire la transferul de acţiuni.
▪ numărul acţiunilor comanditarilor în societatea în comandită pe acţiuni;
4. Clauze referitoare la conducerea şi gestiunea societăţii.
- la societăţile în nume colectiv, şi în comandită simplă, se vor menţiona, asociaţii care reprezintă şi administrează
societatea sau administratorii neasociaţi, datele lor de identificare, puterile ce li s-au conferit şi dacă ei urmează să le
exercite împreună sau separate (art.7 lit.e),
- la societăţile cu răspundere limitată, dacă sunt numiţi cenzori sau auditor financiar, se vor menţiona, datele
acestora de identificare ale primilor cenzori, respectiv, ale primului auditor financiar (art.7 lit.e, indice 1),
- la societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, potrivit art.8 lit. g, se vor menţiona,
▪ datele de identificare a primilor membrii ai consiliu de administraţie, respectiv a primilor membri ai
consiliului de supraveghere,
▪ puterile conferite administratorilor şi, după caz, directorilor, şi dacă ei urmează să le exercite împreună sau
separat ;
▪ datele de identificare a primilor cenzori sau a primului auditor financiar,
▪ clauze privind conducerea, administrarea, funcţionarea şi controlul gestiuni societăţii de către organele
statutare, numărul membrilor consiliului de administraţie sau modul de stabilire a acestui număr( art. 8 lit.i)
▪ puterile de reprezentare conferite administratorilor, şi, după caz, directorilor, respectiv membrilor
directoratului, şi dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat .
5. Cauze privind durata societăţii (art.7 lit. h şi 8 lit. j). Actul constitutiv trebuie să prevadă durata societăţii, care
poate fi determinată sau nedeterminată, în timp.
6. Clauze cu privire la modalitatea de participare la profit şi pierderi concretizate în drepturi şi obligaţii ale asociaţilor/
acţionarilor.
-societăţile în nume colectiv, în comandită simplă şi cu răspundere limitată trebuie să precizeze ,,partea
fiecărui asociat la beneficii şi la pierderi,, (art.7 lit. f);
- societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni trebuie să prevadă ,,modul de distribuire a beneficiilor şi de
suportare a pierderilor,, ( art.8 lit. k ).
7. Clauze referitoare la înfiinţarea de sedii secundare. Dispoziţiile art. 7 lit.g şi 8 lit.l sunt identice, în privinţa acestei
clauze. Astfel că, actul constitutiv al societăţilor comerciale indiferent de forma juridică, va cuprinde menţiuni în
legătură cu constituirea de sedii secundare – sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea entităţi fără
personalitate juridică, atunci când se înfiinţează odată cu societatea, sau condiţiile pentru înfiinţarea lor ulterioară,
dacă se are în vedere pe viitor o atare înfiinţare de către asociaţi.
8. Clauze cu privire la unele drepturi pe care le au acţionarii în societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni (art. 8
lit. m). Acest tip de clauze privesc numai societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, după cum urmează :
- orice avantaj special acordat, în momentul înfiinţării societăţii sau până în momentul în care societatea este autorizată să îşi
înceapă activitatea, oricărei persoane care a participat la constituirea societăţii ori la tranzacţii conducând la
acordarea autorizaţieiîn cauză, precum şi identitatea beneficiarilor unor astfel de avantaje;
9. Clauze privind ,,cuantumul total al sau cel estimativ al tuturor cheltuielor pentru constituire ,,(art.8 lit.o), pentru actul constitutiv al societăţii
pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni.
10. Clauze referitoare la dizolvarea şi lichidarea societăţii. Actul constitutiv al societăţilor comerciale indiferent de forma

8 Datele de identificare includ, potrivit art.8, L, nr.31/1990, :

- pentru persoanele fizice: numele, prenumele, codul numeric personal şi, dacă este cazul, echivalentul aestuia, potrivit legislaţiei
naţionale aplicabile, locul şi data naşterii, domiciliul şi cetăţenia;
pentru persoanele juridice: denumirea, sediul, naşionalitatea, numărul de înregistrare în registrul comerţului sau codul unic de înregistrare, potrivit
legii naţionale aplicabile.
23
juridică a acestora, va cuprinde menţiuni referitoare la condiţiile în care societatea îşi încetează activitatea, prin
dizolvare şi lichidare(art. 7 lit.i şi art.8 lit. p). Asociaţii, de cele mai multe ori, reproduc dispoziţiile legale sau fac
trimitere la ele.

2.V. Statutul societăţii

Noţiune. Statutul societăţilor comerciale este un act de natură consesuală, cu excepţia statutului care stă la baza
societăţii cu răspundere limitată cu unic asociat .
Statutul, şi contractul de societate pot fi încheiate separat sau pot îmbrăca forma înscrisului unic. Şi împreună şi
separat se numesc acte constitutive. Ambele stau la baza societăţilor pe acţiuni, în comandită pe acţiuni şi cu
răspundere limitată.
Societăţile pot opta între a încheia două acte constitutive distincte -contract de societate şi statut –sau a
încheia unul singur, care să le cuprindă pe ambele (art.5, L. 31/1990). Statutul s-a împus societăţilor pe acţiuni, în
comandită pe acţiuni şi cu răspundere limitată datorită complexităţii acestor entităţi juridice, şi a necesităţii dezvoltării
clauzelor contractului de societate.
Fiind o convenţie între asociaţi, statutul trebuie să îndeplinească condiţiile de valabilitate împuse de art. 948 Cod.
civ. referitoare la: consimţământ, capacitate, obiect şi cauză.
În privinţa condiţiilor de formă, statutul se încheie sub semnătură privată sau în formă autentică potrivit condiţiilor
cerute de art. 5 din Legea 31/1990.
Statutul nu repetă clauzele contractului de societate, ci le dezvoltă. Dispoziţiile Legii 161/20039, a adăugat la art. 5,
din Legii 31/1990 că: ,,în cazurile în care contractul de societate şi statutul constituie acte distincte, acesta din urmă
va cuprinde datele de identificare ale părţilor şi clauze reglementând organizarea, funcţionarea şi desfăşurarea
activităţii societăţii,, .

2.VI.Formalităţile necesare constituirii societăţilor comerciale

2.VI.a.Precizări prealabile.
Formalităţile necesare constituirii societăţilor comerciale sunt întocmirea actului sau actelor constitutive în forma cerută de
lege şi înregistrarea şi autorizarea funcţionării societăţii .
În cazul constituirii societăţilor pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni prin subscripţie publică aceste formalităţi sunt
precedate de anumite operaţiuni speciale.
→1. Întocmirea actului sau actelor constitutive presupune :
- redactarea actului sau actelor constitutive şi, dacă e cazul,
- autentificarea înscrisurilor actelor respective.
► Redactarea actului constitutiv. Înscrisul este redactat de asociaţi în cazurile în care legea permite ca acesta să se
încheie în formă scrisă sub semnătură privată. Actul întocmit sub semnătură privată trebuie datat şi semnat de
toţi asociaţii, iar în caz de subscripţie publică de fondatori. Potrivit art.5 alin.7, din Legea 31/1990 actul constitutiv
dobândeşte dată certă şi prin depunerea la oficiul registrului comerţului. La autentificarea actului constitutive (în
situaţiile prevăzute de art.5, L. 31/1990) sau, după caz, la darea de dată certă a acestuia se va prezenta dovada
eliberată de oficiul registrului comerţului privind disponibilitatea firmei şi declaraţia pe propria răspundere privind
deţinerea calităţii de asociat unic într-o singură societate cu răspundere limitată (art. 17 alin 1, L. 31 /1990).
La acelaşi sediu vor putea funcţona mai multe societăţi, dacă este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele
condiţii:
a) imobilul, prin structura lui, permite funcţionarea mai multor societăţi în încăperi diferite
b) cel puţin o persoană este, în condiţiile legii, asociat în fiecare dintre societăţi;
c) dacă cel puţin unul dintre asociaţi este proprietar al imobilului ce urmează a fi sediul societăţii (art. 17 alin.2 L. 31
/1990).
Notarul public va refuza autentificarea actului constitutive sau, după caz, persoana care dă data certă va
refuza operaţiunile solicitate, dacă din documentaţia prezentată rezultă că nu sunt îndeplinite condiţiile referitoare la
disponibilitatea firmei şi la declaraţia pe propria răspundere.
De obicei pentru redactarea actelor constitutive asociaţii apelează la un avocat, notar sau la un serviciu specializat din
cadrul oficiului registrului comerţului.
►Autentificarea înscrisurilor actelor constitutive.
Redactarea înscrisului pentru care legea impune forma autentică se face în condiţiile legii nr. 36 /1995 a
notarilor publici şi a activităţii notariale, potrivit art 44, numai de către notarii publici, avocatul părţii interesate,
consilierul juridic ori reprezentantul legal al persoanei juridice, ori de serviciul specializat din cadrul oficiului registrului
comerţului.
Înscrisul actului constitutiv este prezentat notarului public pentru autentificare de către persoana desemnată în
calitate de administrator al societăţii comerciale ori de către un asociat anume împuternicit.
Potrivit art. 5 alin. 5 din Legea 31 /1990, legea impune prezenţa tuturor asociaţilor, personal sau prin mandatar, cu
procură specială în formă autentică .
La autentificarea actului sau actelor consitutive (sau la darea de dată certă, în cazurile prevăzute la art.5 alin. 6) se va
prezenta dovada eliberată de oficiul registrului comerţului privind disponibilitatea firmei, iar în cazul unei societăţi cu

9Legea nr. 161/privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri,
prevenirea şi sancţionarea corupţiei (M. Of., Partea I, 279 din 21. 04. 2003).
24
răspundere limitată cu unic asociat declaraţia pe propria răspundere privind deţinerea calităţii de asociat unic într-o
singură societate cu răspundere limitată.
Verificarea disponibilităţii firmei (şi a emblemei) se face de către oficiul registrului comerţului înainte de întocmirea
actelor constitutive sau, după caz de modificare a firmei şi/sau a emblemei (art. 39 alin.8 din Legea nr. 26/1990
republicată). Dacă nu sunt îndeplinite condiţiile referitoare la disponibilitatea firmei (…) şi la declaraţia pe propria
răspundere (…), notarul public va refuza autentificarea actului constitutive sau, după caz, persoana care dă dată certă
va refuza operaţiunile solicitate.
Procedura de autentificare a actelor constitutive ale societăţii comerciale este reglementată de Legea 36 /
1995 referitoare la autentificarea înscrisurilor, în art.58-67. Potrivit acestei legi notarul public are competenţa să
verifice legalitatea actelor constitutive a căror autentificare o face. Astfel, art.6 din Legea 36 /1995, prevede
obligaţia notarilor publici de a verifica actele pe care le instrumentează pentru a nu cuprinde clauze
contrarii legii şi bunelor moravuri. Dacă actul cuprinde asemenea clauze notarul public îi va refuza autentificarea.
Notarul public, de asemenea, va verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile de fond şi de formă ale înscrisurilor redactate
de părţi ori de către reprezentanţii lor, având posibilitatea să le aducă modificări şi completări corespunzătoare cu
acordul părţilor. Pentru autentificarea actului sau actelor constitutive se vor plăti onorariile notariale legale potrivit art. 282
din Legea 31 /1990.
Ca urmare a întocmirii actelor constitutive viitoarea societate comercială dobândeşte anticipat capacitate de
folosinţă restrânsă, mai exact de la data redactării înscrisului sub semnătură privată, respectiv de la data autentificării
acestuia. Capacitatea de folosinţă restrânsă are în vedere numai drepturile şi obligaţiile asociaţilor referitoare la
constituirea valabilă a societăţii comercial. Din momentul dobândirii capacităţii de folosinţă societatea comercială
dobândeşte şi capacitate de exerciţiu. Aceasta din urmă presupune posibilitatea îndeplinirii actelor juridice necesare
constituirii valabile a societăţii comerciale, de către administratorii societăţii (persoane anume desemnate prin actele
constitutive), şi în lipsa acestora de către oricare dintre asociaţi.
→ 2. Înregistrarea şi autorizarea funcţionării societăţii comerciale
Societatea comercială este supusă procedurii înmatriculării în registrul comerţului, înregistrării fiscale şi autorizării
funcţionării pe baza declaraţiilor tip pe propria răspundere ale persoanelor juridice, care au obligaţia să ceară
înmatricularea în registrul comerţului, în temeiul Legii nr, 359/2004 modificată şi completată prin O.U.G.75/2004.
► Prin autorizarea funcţionării se înţelege asumarea de către societatea comercială (numită de lege în art. 2
solicitantă) a responsabilităţii privitoare la legalitatea defăşurării activităţilor declarate.
► Prin înregistrarea în registrul comerţului se înţelege:
- înmatricularea societăţilor comerciale (a societăţilor comerciale şi companiilor naţionale, a grupurilor de
interes economic, a regiilor autonome, a organizaţiilor cooperatiste şi a sucursalelor înfiinţate de acestea);
- înscrierea de menţiuni, precum şi
- înregistrarea altor operaţiuni care se menţionează în registrul comerţului potrivit legii.
În vederea efectuării înregistrării în registrul comerţului, fondatorii, administratorii sau reprezentanţii societăţii (sau
orice persoană interesată) întocmesc o cerere de înregistrare, pe care o depun la biroul unic din cadrul oficiului registrului
comerţului de pe lângă tribunal.
Înregistrările în registrul comerţului se fac pe baza unei încheieri a judecătorului delegat sau a unei hotărâri
judecătoreşti irevocabile.
Societatea comercială - ca şi celelalte persoane juridice prevăzute de O.U.G. nr. 75/2004, numite solicitanţi -
dobândeşte personalitate juridică de la data înregistrării în registrul comerţului a încheierii judecătorului delegat, prin
care se dispun autorizarea constituirii şi înmatricularea societăţii .
Actele înregistrate astfel în registrul comerţului devin opozabile terţilor, cu excepţia cazurillor în care legea prevede
condiţia cumulativă a publicării acestora în Monitorul Oficial al României.
► La înmatriculare, societăţii comerciale (solicitantului) i se eliberează certficatul de înregistrare, ce conţine numărul
de ordine din registrul comerţului şi codul unic de înregistrare atribuit de Ministerul Finanţelor Publice, însoţit de încheierea
judecărorului delegate.
La înregistrarea modificărilor actului constitutiv al societăţii comerciale i se eliberează certificatul de înscriere de
menţiuni, însoţit de încheierea judecătorului delegat.
► Certificatul de înregistrare şi după caz, certificatul de înscriere de menţiuni se eliberează în termen de 3 zile,
respective 5 zile, calculate de la data înregistrării (potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă dacă judecătorul
delegate nu dispune altfel).
Certificatul de înregistrare conţinînd codul unic de înregistrare reprezintă dovada că societatea
comercială (persoana juridică –solicitant) a fost luată în evidenţa oficiului registrului comerţului de pe
lângă tribunal şi în evidenţa organului fiscal. Legea nr. 359/2004, în art. 9 alin. 4 consideră că, societatea
comercială (persoana juridică –solicitant) a fost luată în evidenţa organului fiscal dacă certificatul de înregistrare al
acesteia conţine şi atributul “ R”.
Extrasul de registru emis de oficiul registrului comerţului de pe lîngă tribunal (valabil 30 de zile de la emitere) este actul care
dovedeşte pe parcursul existenţei societăţii comerciale (persoanei juridice-solicitant) starea acesteia – referitoare la:
funcţionare, insolvenţă, reorganizare judiciară, faliment sau suspendare temporară a activităţii. Extrasul de registru se
eliberează în cel mult 24 de ore de la data înregistrării cererii.
►Atribuirea codului unic de înregistrare. Cererea pentru solicitarea înregistrării fiscale se face prin depunerea acesteia la
biroul unic din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal, iar codul unic de înregistrare care se atribuie
de Ministerul Finanţelor publice, se acordă dacă cererea de înregistrare în registrul comerţului este admisă de
judecătorul delegate.
25
 Oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale transmit direct sau prinintermediul Oficiului Naţional al
Registrului comerţului, pe cale electronică, Ministerului Finanţelor, datele referitoare la înregistrările efectuate în
registrul comerţului şi cele conţinute în cererea de înrgistrare fiscală, în vederea atriburii codului unic de înregistrare
fiscalăde către Ministerul Finanţelor publice .
Ministerul Finanţelor Publice atribuie pe baza datelor transmise codul unic de înregistrare în termen de maxim 8 ore.
Pentru societăţile comerciale (ca şi pentru celelalte persoane juridice – solicitanţi) structura codului unic de
înregistrare se stabileşte de Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Ministerul
Sănătăţii, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Justiţiei. Acest cod este utilizat de toate sistemele
informatice care prelucrează date privind societăţile comerciale (şi celelalte persoane juridice - solicitanţi) precum şi
de acestea în relaţiile cu terţii, inclusive cu autorităţile şi instituţiile publice, pe toată durata funcţionării lor.
►Publicarea în Monitorul Oficial. După efectuarea înmatriculării societăţii comerciale în registrul comerţului, un extras10 al
încheierii judecătorului delegate se comunică, din oficiu, Regiei Autonome “ Monitorul Oficial ”, spre publicare, pe
cheltuiala solicitantului.
Oficiul registrului comerţului va menţiona pe extrasul încheierii judecătorului delegat codul unic de înregistrare
atribuit şi numărul de ordine în registrul comerţului. Acest document poate fi transmis şi pe cale electronică.
Încheierea judecătorului delegat se publică integral în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a la cererea şi pe
cheltuiala solicitantului.
►Procedura autorizării funcţionării societăţilor comerciale. În vederea eliberării certificatului de înregistrare sau,
după caz, a certificatului de înscriere de menţiuni de către biroul unic din cadrul Oficiului registrului comerţului
de pe lângă tribunal, societatea comercială (solicitantul, potrivit art. 15 din Legea 359/2004) are obligaţia să depună,
odată cu cererea de înregistrare şi actele doveditoare, declaraţia tip pe propria răspundere semnată de asociaţi sau
de administratori din care să rezulte, după caz (potrivit art 15 din Legea 359/2004) că:
- persoana juridică nu desfăşoară la sediul social sau la sediile secundare, activităţile declarate, o perioadă de
maximum 3 ani ;
- persoana juridică îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul prevenirii şi
stingerii incendiilor (P.S.I.), sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii, pentru activităţile
precizate în declaraţia- tip.
Datele din declaraţiile- tip se vor înregistra în registrul comerţului de către oficiul registrului comerţului de pe lângă
tribunal (potrivit art 15 din Legea 359/2004).
Procedura de autorizare a funcţionării pe baza declaraţiei-tip pe propria răspundere se desfăşoară prin intermediul
biroului unic din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal, la care societatea comercială (solicitantul)
are obligaţia înregistrării sediului social secundar.
Oficiile registrului comerţului, efectuează următoarele activităţi:
- primesc, verifică, înregistrează cererile de înregistrare şi actele depuse, precum şi declaraţiile tip ;
- încasează taxele şi tarifele pentru operaţiunile effectuate de oficiile registrului comerţului, precum şi cele datorate
altor autorităţi implicate în procedura de înregistrare ;
- ţin evidenţa declaraţiilor tip în sistem computerizat ;
- transmit autorităţilor publice competente declaraţiile-tip, în copie şi pe cale electronică, datele de identificare ale
persoanelor juridice înregistrate în registrul comerţului ;
- completează şi emit în termen certificatele constatatoare privind înregistrarea declaraţiilor-tip;
- urmăresc termenele prevăzute de Legea nr. 359/200 modificată de O.U.G.75/2004 şi eliberează societăţilor
comerciale (solicitanţilor) certficatele de înregistrare, certficatele de înscriere de menţiuni, încheierile judecătorului
delegate, ca şi certificatele constatatoare.
Certificatele constatoare se eliberează de biroul unic din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal,
pe baza declaraţiilor-tip, odată cu certificatul de înregistrare sau certificatul de înscriere de menţiuni.
Certificatul constatator reprezintă dovada că :
- s-a înregistrat declaraţia-tip pe propria răspundere din care rezultă că la sediul social sau secundar nu se desfăşoară
activităţile prevăzute în actul constitutive sau modificator;
- s-a înregistrat declaraţia-tip pe propria răspundere din care rezultă că sunt îndeplinite condiţiile de funcţionare
prevăzută de legislaţia specifică(în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor –P.S.I.- sanitar, sanitar - veterinar,
protecţiei mediului şi protecţiei muncii, pentru activităţile declarate) ;
- s-a înregistrat declaraţia-tip pe propria răspundere din care rezultă modificările intervenite faţă de declaraţia tip
anterioară;
Oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal transmite autorităţilor publice competente11 în vederea efectuării
controlului copiile declaraţiilor-tip şi pe cale electronică, datele de identificare a societăţilor comerciale (solicitanţilor )
în termen de 30 de zile de la data înregistrării în registrul comerţului .
Dacă autorităţile naţionale constată nu sunt îndeplinite condiţiile legale de funcţionare, notifică acest fapt societăţii

10 Extrasul încheierii judecătorului delegate cuprinde următoarele elemente: numărul şi data încheierii; denumirea; sediul social şi forma juridică,
numele şi adresa fodatorilor, administratorilor şi, dacă este cazul, a cenzorilor; domeniul şi activitatea principală; capitalul social; durata de
funcţionare.
11 Autorităţile publice competente, potrivit art.17alin. 2 din O.U.G. 75/2004, sunt :
- brigăzile şi grupurile de pompieri militari din subordinea ministerului Administraţiei şi Internelor ;
- direcţiile de sănătate publică teritoriale din subordinea Ministerlui Sănătăţii sau ministerele cu reţea proprie de sănătate publică ;
- Autoritatea Naţională Sanitară-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor sau ministerele cu reţea sanitară veterinară proprie ;
- Autorităţile publice teritoriale de protecţie a mediului din subordinea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor;
- inspectoratele teritoriale de muncă din subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.
26
comerciale respective (solicitantului), la sediul înregistrat, acordând un termen în vederea remedierii neregularităţilor
constatate. În cazul în care nu sunt remediate neregularităţile constatate, autorităţile publice competente notifică
oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal, actul prin care s-a interzis desfăşurarea activităţii (în 3 zile de la
emiterea acestuia).
Arhivarea tuturor documentelor aferente procedurii de autorizare a funcţionării pe baza declaraţilor –tip pe propria
răspundere este asigurată de oficiile registrului comerţului .
►Preschimbarea certificatului de înmatriculare. Societatea comercială (persoane juridice - solicitanţi) a avut obligaţia ca
până la dat de 31 decembrie 2004 să-şi preschimbe certificatul de înmatriculare şi cel de înregistrare fiscală cu noul
certificate de înregistrare care conţine codul unic de înregistrare, solicitând acest lucru oficiului registrului comerţului
de pe lângă tribunalul din judeţul în a cărui rază teritorialăîşi are sediul său secundar.
Procedura pentru autorizarea funcţionării pe baza declaraţiilor-tip pe propria răspundere se aplică şi preschimbărilor12 .
Sancţiunea pentru neefectuarea preschimbării certificatului de înmatriculare şi a celui de înregistrare conţinând
codul unic de înregistrare, este dizolvarea de drept a societăţilor comerciale (persoane juridice -solicitanţi) respective.
Dizolvarea de drept se constată prin încheierea judecătorului delegat, pronunţată la cererea oficiului Naţional al
Registrului Comerţului.
Încheierea judecătorului delegate se înregistrează la registrul comerţului şi se comunică concomitant societăţii
comerciale (persoanei juridice -solicitant) la sediul social, Ministerului Finanţeor Publice, la Agenţia Naţională de
Administrare Fiscală pe cale electronică, şi se publică concomitant pe pagina de internet a Oficiului Naţional al
Registrului Comerţului precum şi la sediul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal.
Oricare persoană interesată poate face recurs împotriva încheierii de constatare a dizolvării de drept, în termen de
15 zile de la publicarea efectuată.
Dacă nu s-a declarat recurs sau recursul a fost respins societatea comercială introă în lichidare în condiţiile Legii
31/1990 privind societăţile comerciale republicată cu modificările şi completările ulterioare.
Reprezentantul legal al societăţii copmerciale are obligaţia numirii şi înregistrării în registrul comerţului a
lichidatorului, în termen de 6 luni de la data pronunţării încheierii de dizolvare, sau, după caz, de la data respingerii
recursului formulat împotriva acesteia.
Dacă societatea comercială nu numeşte un lichidator (sau persoana juridică, asociaţia familială nu are reprezentant)
în termen de 6 luni, la cererea oricărei personae interesate, judecătorul delegat numeşte un lichidator de pe Lista
practicienilor în reorganizare şi lichidare.
Lichidatorul va fi remunerat din averea persoanei juridice dizolvate, sau în lipsa acesteia, din fondul de lichidare constitui potrivit Legii nr.
85/2006 privind procedurainsolvenţei.
Dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat cu nici o cerere de numire a lichidatorului, în termenul prevăzut de lege
societatea comercială (persoana juridică- solicitant) se radiază din oficiu din registrul comerţului, prin încheiere a
judecătorului delegate, pronunţată le cererea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

2.VII. Condiţiile de formă ale contractului de societate - Formalităţile specifice pentru constituirea
societăţii pe acţiuni

2.VII.a. Precizări prealabile

Societatea pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni se constiuie prin contract de societate şi statut (art 5 alin 1 din Legea
31/1990). Contractul de societate şi statutul pot fi încheiate separat sau sub forma înscrisului unic, denumit act constitutiv (art 5
alin. 3 din Legea 31/1990).
Potrivit art. 9 din Legea 31/1990 societatea pe acţiuni se constituie prin două modalităţi:
1) subscripţie integrală şi simultană a capitalului social de către semnatarii actului constitutiv, sau
2) prin subscripţie publică. În cazul constituirii prin subscripţie publică actul constitutiv al societăţii pe acţiuni
trebuie să îmbrace forma autentică (art 5 alin. 6, din Legea 31/1990).
2.VII..b. Constituirea prin subscriere integrală sau simultană a capitalului social.. Pentru ca o viitoarea societate să se
constituie prin subscripţie simultană trebuie să fie îndeplinite condiţiile prevăzute la art. art. 9 alin. 2, din Legea nr.
31/1990:
- existenţa a minimum 2 acţionari (art.10 alin.3); În cazul în care societatea are mai puţin de 2 acţionari pe o
perioadă mai lungă de 9 luni, orice persoană interesată poate solicita insatnţei dizolvarea societăţii. Societatea nu va
fi dizolvată dacă, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti de dizolvare, numărul minim de acţionari
prevăzut de Legea nr. 31/1990 este reconstituit.
-vărsarea prealabilă de către toţi semnatarii actului constitutiv, a cel puţin 30% din capitalul social
subscris. Diferenţa de capital social subscris va fi vărsată :
a) pentru acţiunile emise pentru un aport în numerar, în termen de 12 luni de la data înmatriculării
societăţii ;
b) pentru acţiunile emise pentru un aport în natură, în termen de cel mult 2 ani de la data
înmatriculării;
Prin această modalitate 13capitalul social se formează prin aporturile asociaţilor care înfiinţează societatea.
Capitalul social al societăţii pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni nu poate fi mai mic de 90 000 lei. Guvernul va putea
12 Autorizarea funcţionării societăţilor comerciale (persoane juridice -solicitanţi) în cadrul procedurii de preschimbare sau la înfiinţarea sediilor
sociale secundare din alte judeţe, se solicită la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul din judeţul în a cărui rază teritorială se află acest
sediu .
13 Este o procedură simplă de constituire a societăţii pe acţiuni, caracteristică de altfel şi celorlalte societăţi comerciale: în nume colectiv, în
comandită simplă şi cu răspundere limitată.
27
modifica, cel mult o dată la 2 ani, valoarea minimă a capitalului social, ţinând seama de rata de schimb, astfel încât
acest cuantum să reprezinte echivalentul în lei a sumei de 25 000 euro ( art.10 alin.1, L.nr.31/1990).
Cu excepţia cazului în care societatea este transformată într-o societate de altă formă, capitalul social al societăţilor
prevăzute mai sus nu poate fi redus sub minimul legal prin adoptarea unei hotărâri de majorare de capital în acelaşi
timp cu hotărârea de reducere a capitalului. În cazul încălcării acestor dispoziţii, orice persoană interesată se poate
adresa instanţei pentru a cere dizolvarea societăţii. Societatea nu va fi dizolvată dacă, până la rămînerea irevocabilă a
hotărârii judecătoreşti de dizolvare, capitalul social este adus la valoarea minimului legal prevăzut de Legea nr. 31/1990.
Numărul acţionarilor în societatea pe acţiuni nu poate fi mai mic de 2. În cazul în care societatea are mai puţin de 2
acţionari pe o perioadă mai lungă de 9 luni, orice persoană interesată poate solicita instanţei dizolvarea societăţii.
Societatea nu va fi dizolvată dacă, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti de dizolvare, numărul
minim de acţionari prevăzut de Legea nr. 31/1990 este reconstituit.
După subscrierea integrală a capitalului şi a efecuării vărsământului de 30 % din capitalul social subscris, asociaţii
vor putea trece la constituirea societăţii pe acţiuni, prin încheierea actelor constitutive şi îndeplinirea formalităţilor
prevăzute de lege. În cazul acestei modalităţi capitalul social al societăţii se formează în acelaşi timp cu încheierea
actelor constitutive.
2.VII.c.Constiuirea continuată sau prin subscripţie publică. Această modalitate de constituire se iniţiază de
asociaţii care nu au suficiente mijloace financiare pentru a vărsa minimul cerut de lege.
Condiţiile referitoare la constituirea societăţii pe acţiuni prin subscripţie publică sunt prevăzute la art. 21 alin.
1şi 2, L. 31/1990, după cum urmează :
- să existe minim 2 acţionari ;
- întregul capital social a fost subscris ;
- fiecare acceptant- persoană care acceptă subscrierea, numită în continuare acceptant sau subscriitor - a vărsat în
numerar jumătate din valoarea acţiunilor subscrise la C.E.C.-S.A. ori la o bancă sau la una dintre unităţile
acestora. Restul de capital subscris va trebui vărsat în termen de 12 lunide la înmatriculare.
-acţiunile ce reprezintă aporturi în natură vor trebui acoperite integral.
Vărsămintele astfel efectuate pentru constituirea societăţii pe acţiuni prin subscripţie publică, vor fi predate
persoanelor însărcinate cu încasarea lor prin actul constitutiv, iar în lipsa unei dispoziţii, persoanelor desemnate prin
decizie a consiliului de administraţie, respectiv a directoratului, după prezentarea certificatului la oficiul registrului
comerţului, din care rezultă înmatricularea societăţii (art. 29 alin. 1).
Dacă constituirea societăţii nu a avut loc, restituirea vărsămintelor se face direct acceptanţilor.
Capitalul social se formează astfel prin subscripţie publică procedură iniţiată de fondatori prin oferta de
subscriere adresată oricărei persoane care are mijloace financiare şi doreşte să devină asociat prin cumpărarea de
acţiuni .
►Prospectul de emisiune. Primul act al fondatorilor este întocmirea unui prospect de emisiune, care trebuie să cuprindă o informare
completă asupra datelor ce privesc viitoarea societate şi care să permită publicului, ca în cunoştinţă de cauză, să facă
subscrieri.
Astfel, prospectul de emisiune trebuie să conţină aceleaşi clauze prevăzute pentru actul constitutiv (de la art. 8) mai puţin
cele privitoare la administratori şi directori, respectiv pe membrii directoratului şi ai consilului de supraveghere,
precum şi pe cenzori sau, după caz, pe auditorul financiar.
Prospectul de emisiune trebuie să stabilească data încheierii subscripţiei (art.18 alin.1 din L.nr. 31/1990).
Semnat de fondatori în formă autentică, prospectul de emisiune trebuie depus la registrul comerţului din judeţul în
care se va stabili sediul societăţii, pentru ca judecătorul delegat (la oficiul registrului comerţului) constatând
îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege să autorizeze publicarea lui (art. 18 alin. 3 din Legea 31/1990).
Prospectele de emisiune care nu cuprind toate menţiunile sunt sancţionate cu nulitate (art. 18 alin. 4 din L. nr.
31/1990). Legea 31/1990 nu reglementază conţinutul şi forma acestei publicităţi. În practică publicitatea se face în
presă.
►Subscrierea acţiunilor. Luînd cunoştinţă, prin faptul publicării, de conţinutul prospectului de emisiune, persoanele
interesate îşi manifestă voinţa de a deveni acţionari ai viitoarei societăţi, prin cumpărarea de acţiuni. Actul subscrierii
asimilat cumpărării acţiunilor societăţilor comerciale şi considerat faptă de comerţ obiectivă conexă de Codul
comercial (în art.3 pct.4) este un contract încheiat între subscriitori şi fondatori. Subscriitorii trebuie să aibă
capacitatea deplină de exerciţiu pentru a îndeplini un astfel act.
Subscrierile de acţiuni se vor face pe unul sau mai multe exemplare ale prospectului de emisiune al fondatorilor,
vizate de judecătorul delegat (art. 19 alin. 1, Legea 31/1990).
Subscrierea va cuprinde: numele şi prenumele sau denumirea, domiciliul ori sediul subscriitorului; numărul, în litere,
al acţiunilor subscrise; data subscrierii şi declaraţia expresă că subscriitorul cunoaşte şi acceptă prospectul de
emisiune (art. 19 alin.2, L.nr. 31/1990).
În cazul în care subscrierile publice depăşesc capitalul social prevăzut în prospectul de emisiune sau
sunt mai mici decât acesta, fondatorii sunt obligaţi să supună aprobării adunării constitutive majorarea
sau, după caz, reducerea capitalului social la nivelul subscripţiei (art. 22, L. nr. 31/1990).
Acţiunile ce reprezintă aporturi în natură vor trebui acoperite integral
► Rolul adunării constitutive şi al fondatorilor în procedura de constituire a societăţii pe acţiuni prin
subscrepţie publică.
La adunarea constitutivă participă fondatorii şi persoanele care acceptă subscripţia, numiţi acceptanţi sau
subscriitori (art. 25 alin. 1, art.24 alin.1, etc.).
► Adunarea constitutivă este legală dacă sunt prezenţi jumătate plus unu din numărul acceptanţilor şi ia hotărâri cu
28
votul majorităţii simple a celor prezenţi (art. 25 alin. 4).
Fondatorii sunt persoanele care au obligaţia să întocmească lista acceptanţilor, cu menţionarea numărului acţiunilor
fiecăruia (art. 23 alin.1). Lista va fi afişată la locul unde se va ţine adunarea, cu cel puţin 5 zile înainte de adunare.
Adunarea constitutivă alege un preşedinte şi doi sau mai mulţi secretari.
Participarea acceptanţilolor la adunarea constitutivă va fi constatată pe liste, semnate de fiecare dintre ei şi vizate
de preşedinte şi de unul dintre secretari (art. 24 alin.1).
Înainte de a intra în ordinea de zi a adunării, oricare dintre acceptanţi are dreptul să facă observaţii asupra listei afişate
de fondatori, iar adunarea constitutivă este cea care decide asupra observaţiilor.
În adunarea constitutivă fiecare acceptant are dreptul la un vot, indiferent de acţiunile subscrise. Acceptantul
poate fi prezent la adunare, sau reprezentat prin procură specială (art. 25 alin.1).
Nimeni nu poate reprezenta mai mult de 5 acceptanţi. Acceptanţii care au constituit aporturi în natură nu au
drept de vot în deliberările referitoare la aporturile lor, chiar dacă sunt şi subscriitori de acţiuni în numerar ori se
prezintă ca mandatari ai altor acceptanţi (art. 25 alin.3).

► Dacă există aporturi în natură, avantaje acordate oricărei persoane care a participat la constituirea
societăţii sau la tranzacţii conducând la acordarea autorizaţiei, operaţiuni încheiate de fondatori pe
seama societăţii ce se constituie şi pe care aceasta urmează să le ia asupra sa, fondatorii vor solicita
judecătorului delegat numirea unuia sau mai multor experţi (art. 26 alin. 1).
Raportul expertului sau experţilor va fi pus la dispoziţia subscriitorilor, la locul unde urmează să se întâlnească
adunarea constitutivă.
Dacă valoarea aporturilor în natură, stabilită de experţi, este inferioară cu o cincime aceleia
prevăzute de fondatori în prospectul de emisiune, oricare acceptant se poate retrage, anunţându-i pe
fondatori, până la data fixată pentru adunarea constitutivă (art. 27 alin. 3).
Acţiunile revenind acceptanţilor care sau retras pot fi preluate de fondatori în termen de 30 de zile sau ulterior,
de alte persoane, pe cale de subscripţie publică.
► La societăţile pe acţiuni, dacă există aporturi în natură, avantaje rezervate oricărei persoane care a
participat la care a participat la constituirea societăţii sau la tranzacţii conducând la acordarea autorizaţiei, operaţiuni
încheiate de fondatori pe seama societăţii ce se constituie şi pe care aceasta urmează să le ia asupra sa, judecătorul
delegat numeşte, în termen de 5 zile de la înregistrarea cererii de înmatriculare, unul sau mai mulţi experţi din lista
experţilor autorizaţi. Aceştia vor întocmi un raport cuprinzând descrierea şi modul de evaluare a fiecărui bun aportat
şi vor evidenţia dacă valoarea acestuia corespunde numărului şi valorii acţiunilor acordate în schimb, precum şi alte
elemente indicate de judecătorul delegat (art. 38 alin. 1).
Fondatorii vor depune raportul în termen de 15 zile de la data aprobării sale la oficiul registrului comerţului.
Registrul va transmite o notificare cu privire la această depunere
Judecătorul delegat dispune efectuarea unei expertize în contul părţilor, şi numeşte în termen de 5 zile de la
înregistrarea cererii unul sau mai mulţi experţi din liste experţilor autorizaţi.
Nu pot fi experţi, potrivit art 39 din Legea 31/1990:
- rudele sau afinii până la gradul al patrulea inclusiv ori soţii acestora care au constituit aportur în natură sau ai
fondatorilor ;
-persoanele care primesc sub orice formă pentru funcţiile pe care le îndeplinesc, alele decât aceea de expert, un
salariu sau o remuneraţie de la fondatori sau de la cei care au constiuit aporturi în natură (art. 39 din Legea 31/1990).

▪ În cadrul acestei proceduri adunarea constitutivă are următoarele obligaţii (art. 28 din Legea 31/1990) :
- verifică existenţa vărsămintelor ;
- examinează şi validează raportul experţilor de evaluare a aporturilor în natură; aprobă participările la beneficii
ale fondatorilor şi operaţiunile încheiate în contul societăţii ;
- discută şi aprobă actul constitutiv al societăţii ,membrii prezenţi, reprezentând în acest scop, şi pe cei absenţi,
şi desemnează pe aceia care se vor prezenta pentru autentificarea actului şi îndeplinirea fomalităţilor cerute pentru
constituirea societăţii ;
- numeşte primii membrii ai consiliului de administraţie, respectiv ai consiliului de supraveghere, şi primii cenzori
sau, după caz, primul auditor financiar.
De asemenea, adunarea constitutivă este cea care va hotărî asupra cotei din profitul net ce revine fondatorilor
unei societăţi comerciale care se constituie prin subcripţie publică; cota parte din profit nu poate depăşi 6% din
profitul net şi nu poate fi acordată pe o perioadă mai mare de 5 ani de la data constituirii societăţii (art. 32 alin.1 şi 2
din Legea 31/1990).
Dacă se majorează capitalul social, drepturile fondatorilor pot fi exercitate numai asupra profitului
corespunzător capitalului social iniţial (art. 32 alin. 3 din Legea 31/1990). De cota parte din profit de 6% beneficiază
numai persoanele fizice cărora li s-a recunoscut calitatea de fondator prin actul constitutiv (art. 33 din Legea 31/1990).
Dacă societatea se dizolvă anticipat, fondatorii au dreptul să ceară daune de la societate, numai în cazul în care
dizolvarea s-a făcut în dauna drepturilor lor. Dreptul la acţiunea în daune se prescrie în termen de 6 luni de la data
publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a a hotărârii adunării generale a acţionarilor care a decis
dizolvarea anticipată.
▪ Îndatoririle fondatorilor în procedura de constituire a societăţii pe acţiuni prin subscripţie publică. Răspunderea
fondatorilor şi a primilor administratori. În constituirea societăţii pe acţiuni prin subscripţie publică un rolul
determinant revine fondatorilor, deoarece :
29
 -întocmesc şi lansează prospectul de emisiune;
-organizează subscrierea acţiunilor;
-convoacă adunarea constitutivă.
Îndeplinind formalităţile referitoare la constituirea societăţii, fondatorii iau asupra lor consecinţele actelor şi ale
cheltuielilor necesare constituirii acesteia, şi dacă societatea nu se constituie, din orice cauză, ei nu se pot îndrepta
împotriva acceptanţilor (art. 30 alin.1, L. nr. 31/1990).
După consituirea societăţii, fondatorii sunt obligaţi să predea consiliului de administraţie, respectiv ai
directoratului, documentele şi corespondenţa referitoare la constituirea societăţii, în termen de 15 zile.
De asemenea, din momentul constituirii societăţii fondatorii şi primii membrii ai consiliului de administraţie,
respective ai directoratului şi ai consiliului de supraveghere, sunt solidar răspunzători, faţă de societate şi de terţi
pentru:
-subscrierea integrală a capitalului social şi efectuarea vărsămintelor stabilite de lege sau de actul constitutive;
-existenţa aporturilor în natură;
-veridicitatea publicaţiilor făcute în vederea constituirii societăţii (art. 31 alin.1 din Legea 31/1990).
Fondatorii sunt răspunzători de valabilitatea operaţiunilor încheiate în contul societăţii înainte de constituire şi luate
de aceasta asupra sa (art. 31 alin. 2 din Legea 31/1990).
►De asemenea, alături de reprezentanţii societăţii şi de primii membri ai organelor de conducere, de
administrare şi de control ale societăţii, fondatorii, răspund nelimitat şi solidar pentru prejudiciul cauzat (art. 49, din
Legea 31/1990) prin neregularităţile ce rezultă din încălacarea cerinţelor legale de constituire a societăţii (art. 46-48,
din Legea 31/1990):
- cînd actul constitutiv nu cuprinde menţiunile prevăzute de lege ori cuprinde clauze prin care se încalcă o
dispoziţie imperativă a legii sau când nu s-a îndeplinit o cerinţă legală pentru constituirea societăţii. În acest caz
judecătorul delegat, din oficiu sau la cererea oricăror persoane care formulează o cerere de intervenţie, va respinge,
prin încheiere, motivat cererea de înmatriculare, în afară de cazul în care asociaţii înlătură asemenea neregularitate.
Judecătorul delegat va lua act în încheiere de regularizările efectuate. Dacă au fost formulate cerei de intervenţie,
judecătorul va cita intervenienţii şi se va pronunţa asupra cererilor acestora potrivit art.49 şi următoarele din codul de
procedură civilă;
- când fondatorii sau reprezentanţii societăţii nu au cerut înmatricularea societăţii în termen legal. În acest caz
oricare asociat pote cere oficiului registrului comerţului efecturea înmatriculării, după ce, prin notificare sau scrisoare
recomandată, i-a pus în întârziere pe fondatori şi aceştia nu s-au conformat în cel mult 8 zile de la primire. Dacă totuşi
înmatricularea nus-a efectuat în termenul precizat mai sus, asociaţii sunt eliberaţi de obligaţiile ce decurg din
subscripţiile lor, după trecerea a 3 luni de la data autentificării actului constitutiv, în afară de cazul în care acesta
prevede altfel. Dacă un asociat a cerut îndeplinirea formalităţilor de înmatriculare, nu se va mai putea pretinde de nici
unul dintre ei eliberarea de obligaţiile ce decurg din subscripţie.
- când au fost constatate unele neregularităţi după înmatriculare .În acest caz societatea este obligată să ia
măsuri pentru înlăturarea lor, în cel mult 8 zile de la data constatării acelor neregularităţi. Dacă societatea nu se
conformează, orice persoană interesată poate cere tribunalului să oblige organele societăţii, sub sancţiunnea de
daune cominatorii să se regularizeze. Dreptul la cţiunea în regularizare se prescrie printrecerea unui termen de unan
de la data înmatriculării societăţii.
După constituirea societăţii, adunarea generală nu va putea da descărcare fondatorilor şi primilor administratori
pentru răspunderea ce le revine în cazurile precizate mai sus, timp de 5 ani, inclusiv în situaţiile în care:
- actele sau faptele, pentru nu s-a efectuat publicitatea prevăzută de lege. Actele sau faptele respective nu pot
fi opuse terţilor, în afară de cazul în care societatea face dovada că aceştia le cunoşteau (art.50 alin.1din Lgea
31/1990).
- operaţiunile efectuate de societate înainte de a 16-a zi de la data publicării în Monitorul Oficial al României
partea a IV-a a încheierii judecătorului delegat. Acestea nu sunt opozabile terţilor, dacă dovedesc că au fost în
imposibilitate de a lua cunoştinţă despre ele (art. 50 alin.2 din Lgea 31/1990). Terţii pot invoca însă actele sau faptele
cu privire la care nu s-a îndeplinit publicitatea, în afară de cazul în care omisiunea publicităţii le lipseşte de efecte.
Potrivit att 52 din Legea 31/1990, societatea este obligată să verifice identitatea dintre textul depus la Oficiul
Registrului Comerţului şi cel publicat în Monitorul Oficial partea a IV-a sau în presă. Dacă se constată neconcordanţă,
terţii pot opune societăţii oricare dintre texte, în afară de cazul în care societatea face dovada că ei cunoşteau textul
depus la oficiul registrului comerţului.
De asemenea, fondatorii reprezentanţii şi alte persoane, care au lucrat în numele unei societăţi în curs de constituire,
răspund nelimitat şi solidar faţî de terţi pentru actele juridice încheiate cu aceştia în contul societăţii, în afară de cazul
în care societatea, după ce a dobândit personalitate juridică le-a preluat asupra sa. Pentru a se sustrage de la
obligaţiile asumate, nici societatea şi nici terţii nu pot opune o neregularitate în numirea reprezentanţilor,
administratorilor sau a altor persoane, care fac parte din organele societăţii, atunci când această numire a fost
publicată potrivit legii .
Societatea pe acţiuni constituită prin subscripţie publică trebuie avizată în mod obligatoriu de către Comisia
Naţională de Valori Mobiliare, iar acţiunile emise de acestea cad sub incidenţa prevederilor Legii 197/2004 privind
piaţa de capital

2.VIII. Înmatricularea societăţii

2. VIII. a. Precizări prealabile

30
 Societăţile comerciale se înmatriculează în registrul comerţului, potrivit dispoziţiilor Legii 26/1990 ţi ale Legii nr.
359/2004, modificată prin O.U.G. nr. 75 /200414.
Înmatricularea în registrul comerţului este o operaţiune de luare în evidenţă a comerciantului sau a
persoanei obligate să se înregistreze în registrul comerţului15.
Înmatricularea societăţii comerciale se realizează în baza unei cereri tip adreasate biroului unic din cadrul
oficiului registrului comerţului în a cărei rază teritorială se va afla sediul societăţii16
Fondatorii, primii administratori sau, dacă este cazul, primii membrii ai directoratului şi ai consiliului de
supraveghere ori un împuternicit al acesteia, vor cere înmatricularea societăţii în termen de 15 zile de la data
încheierii actului constitutiv. Înmatricularea se va face în registrul comerţului în a cărui rază teritorială îşi va avea
sediul societatea.
Potrivit art. 36 alin. 2, cererea de înmatriculare va fi însoţită de:
a) actul constitutiv al societăţii;
b) dovada efectuării vărsămintelor în condiţiile actului constitutiv. O astfel de dovadă se face prin înscrisuri emise de
bancă ori de C.E.C.;
c) dovada sediului declarat şi a disponbilităţii firmei; Această cerinţă legală presupune dovada deţinerii în baza unui titlu
legal a spaţiului aferentsediului social, şi anume: contract de vânzare – cumpărare, contract de închiriere, certificat de
moştenire (certificat de legatar, sau de moştenire legală).
Potrivit art. 17 alin. 2, din L. 31/1990, la acelaşi sediu vor putea funcţiona mai multe societăţi, dacă este
îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii :
- imobilul, prin structura lui, permite funcţionarea mai multor societăţi în încăperi diferite;
- cel puţin o persoană este, în condiţiile legii, asociat în fiecare dintre societăţi;
- dacă cel puţin unul dintre asociaţi este proprietar al imobilului ce urmează a fi sediul societăţii.
d) în cazul aporturilor în natură subscrise şi vărsate la constituire, actele privind proprietatea, iar în cazul în care printre ele
figurează şi imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate;
e) actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi aprobate de asociaţi;
f) declaraţia pe propria răspundere a fondatorilor, a primilor administratori şi, după caz, a primilor directori, respectiv
a primilor membrii ai directoratului şi ai consiliului de supraveghere şi, dacă este cazul, aprimilor cenzori, care
îndeplinesc condişiile prevăzute de Legea nr. 31/1990. Declaraţia reprezintă dovada că aceste persoane nu intră sub
incidenţa interdicţiilor stabilite de art. 6 alin. 2 şi art. 153 indice 14, din L. nr. 31/1990
g) alte acte sau avize prevăzute de legi speciale în vederea constituirii. Pentru înmatricularea unor societăţi
comerciale, legea solicită existenţa unor avize şi autorizaţii prealabile, de exemplu, autorizaţia Comisiei de
Supraveghere a Asigurărilor – pentru societăţile de asigurare, autorizaţia provizorie a Băncii Naţionale a României –
pentru societăţile comerciale bancare, avizul de princioiu şi autorizaţia Comisiei Naţionale a valorilor mobiliare –
pentru societăţile de servicii de investiţii financiare potrivit Legii nr. 297/2004, privind piaţa de capital.
Cererea de înmatriculare se depune la oficiul registrului comerţului, în termen de 15 zile de la data încheierii
actului constitutiv în forma cerută de lege.
La data depunerii cererii de înregistrare, reprezentanţii societăţii sunt obligaţi să depună la oficiul registrului
comerţului semnăturile lor, dacă au fost numiţi prin actul constitutiv, iar ce aleşi în timpul funcţionării societăţii, în
termen de 15 zile de la alegere (art. 45 alin. 1).
2. VIII.b. Rolul judecătorului- delegat la oficiul registrului comerţului în procedura de înmatriculare
a societăţilor comerciale.
Cererea de înmatriculare a societăţii se soluţionează de judecătorul delegat17.
Potrivit art. 37 alin. şi 2, din L. nr. 31/1990 ,,la începutul fiecărui an judecătoresc, preşedintele tribunalului va
delega la oficiul registrului comerţului unul sau mai mulţi judecători ai tribunalului,,. Controlul legalităţii actelor sau
faptelor care, potrivit legii, se înregistrează în registrul comerţului, se exercită de justiţie printr-un judecător delegat
(art. 37 alin. şi 1, din L. nr. 31/1990).
Prin urmare, respectarea condiţiilor de fond şi de formă pe care trebuie să le îndeplinească actul sau actele
constitutive este examinată de judecătorul delegat. În cadrul acestei verificări judecătorul delegat, va putea dispune,
prin încheiere motivată, efectuarea unei epertize, în contul părţilor, precum şi administrarea altor dovezi (art. 37 alin.
3, din L. nr. 31/1990).
De asemenea, la societăţile pe acţiuni, judecătorul delegat numeşte în termen de 5 zile de la înregistrarea
cererii, unul sau mai mulţi experţi din lista experţilor autorizaţi, dacă există :
- aporturi în natură,
- avantaje rezervate oricărei persoane care a participat la constituirea saocietăţii sau la tranzacţii conducând la
acordarea autorizaţiei,
- operaţiuni încheiate de fondatori pe seama societăţii ce se constituie şi pe care urmează să le ia asupra sa
(art. 38 alin. 1).

14 Potrivit acestor acte normative se înmatriculează şi societăţile şi companiile naţionale, grupurile de interes
economic, regiile autonome şi organizaţiile cooperatiste, precum şi sucursalele înfiinţate de acestea.
15 A se vedea, Stanciu Cărpenaru, Drept commercial roman, Ediţia a VI-a revăzută şi adăugită, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2007, pg, 99.
16 Modelul şi conţinutul cererii sunt stabilite prin ordinul ministrului justiţiei nr. 455/C/2006 (M. Of., Partea I, nr. 122/8.
02. 2006.
17 Crenguţa Leaua, Unele aspecte privitoare la procedura necontencioasă şi rocedura contencioasă de soluţionare a cererii de înmatrciculare a
societăţii comerciale şi a cererilor de înregistrare de menţiuni, în Dreptul,, nr. 2/2002, p. 86 şi urm.
31
 Experţii desemnaţi vor întocmi un raport cuprinzând descrierea şi modul de evaluare a fiecărui bun aportat şi
vor evidenţia dacă dacă valoarea acestuia corespunde numărului şi valorii acţiunilor acordate în schimb, precum şi
alte elemente indicate de judecătorul delegat. Raportul astfel
întocmit va fi depus de către fondatori, în termen de 15 zile de la data aprobării sale la oficiul registrului comerţului.
Registrul comerţului va transmite o notificare cu privire la această depunere către regia Autonomă ,,Monitorul
Oficial,,pentru a fi publicată pe cheltuiala societăţii (art 38 alin. 2).
►În cazul în care cerinţele legale sunt îndeplinite, judecătorul delegat, prin încheiere, pronunţată în termen
de 5 zile de la îndeplinirea acestor cerinţe,
- va autoriza constituirea societăţii şi
- va dispune înmatricularea ei în registrul comerţului.
Încheierea de înmatriculare cuprinde, după caz, menţiunile (clauzele) actului constitutiv prevăzute la art. 7 şi 8.
Societatea comercială este persoană juridică de la data înmatriculării în registrul comerţului (art. 41 alin. 1).
Înmatricularea se efectuează în termend e 24 de ore de la data pronunţării încheierii judecătorului delegat prin
care se autorizeazăn înmatricularea societăţii comerciale.
►Când actul constitutiv nu cuprinde menţiunile prevăzute de lege ori cuprinde clauze prin care se încalcă o
dispoziţie imperativă a legii sau când nu s-a îndeplinit o cerinţă legală pentru constituirea societăţii, judecătorul
delegat din oficiu sau la cererea oricăror persoane care formulează o cerere de intervenţie, va respinge, prin încheiere,
motivat, cererea de înmatriculare, în afară de cazul în care asociaţii înlătură asemenea neregularităţi (art. 46 alin. 1).
Reguralizările efectuate vor fi cuprinse în actul de încheiere al judecătorului delegat.
Dacă au fost formulate cereri de intervenţie, judecătorul va cita intervenienţii şi se va pronunţa asupra
cererilor acesora în condiţiile art. 49 şi următoarele din Codul de procedură civilă (art. 46 alin. 2).
Potrivit art. 60 alin. 1, încheierile judecătorului delegat cu privire la înmatriculare sau la orice alte împrejurări în
registrul comerţuluisunt executorii de drept şi sunt supuse recursului. Termenul de recurs este de 15 zile şi curge de
la data pronunţării încheierii pentru părţi şi de la data publicării încheierii sau a actului modificator al actului
constitutiv în Monitorul Oficial al României, Partea a IV- a, pentru orice persoană interesată.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………St cărp. p. 196 , aspecte procedurale………

2.IX. Efectele încălcării cerinţelor legale de constituire a societăţii.

Încălcarea cerinţelor legale de constituire a societăţii, chiar înmatriculată în registrul comerţului, are ca efect
nulitatea. Această sancţiune poate fi declarată de către Tribunal numai dacă (art. 56 din Legea 31/1990):
- lipseşte actul constitutiv sau nu a fost încheiat în formă autentică;
- toţi fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili, la data constituirii societăţii ;
- obiectul de activitate al societăţii este illicit sau contrar ordinii publice ;
- lipseşte încheierea judecătorului delegat de înmatriculare a societăţii ;
- lipseşte autorizaţia legală administrativă de constituire a societăţii ;
- actul constitutive nu prevede denumirea, sediul societăţii, obiectul său de activitate, aporturile asociaţilor şi capitalul
social subscris;
s-au încălcat dispoziţiile legale privind capitalul social minim, subscris şi vărsat;
- nu s-a respectat numărul minim de asociaţi, prevăzut de lege.
Societatea comercială nu mai pote fi declarată nulă, în cazul în care cauza de nulitate invocată în cererea de
anulare, a fost înlăturată înainte de a se pune concluzii în fond la tribunal.
Societatea încetează fără efect retroactive şi intră în lichidare la data la care hotărârea judecătorească de declarare
a nulităţii a devenit irevocabilă. Lichidatorii societăţii se vor numi prin hotărâre judecătorească de declarare a nulităţii.
Hotărârea judecătorească prin care se constată nulitatea va fi comunicată de Tribunal ,oficiului registrului comerţului,
după care va fi trimisă în vederea publicării, Monitorului Oficial al României, partea a IV-a .

2.X. Condiţiile necesare constituirii sucursalelor şi filialelor societăţilor comerciale

2.X.a.Precizări prealabile
Înfiinţarea sucursalelor şi filialelor poate fi hotărâtă fie în momentul constituirii societăţii comerciale, printr-o clauză
expresă în cuprinsul acului constitutiv, fie ulterior, după constituirea societăţii, în cursul existenţei acesteia, printr-un
act modificator (act adiţional) al actului constitutiv, în condiţiile art. 204 din Legea 31/ 1990.
2. X. b. Sucursala
Sucursala constituie o modalitate de extindere a societăţii comerciale fondatoare, menită să producă sau să distribuie
mărfuri, să presteze servicii ori să execute lucrări pentru clientelă, contribuind la realizarea obiectului ei specific de activitate.
Potrivit art. 43 alin. 1, sucursala este un dezmembrământ fără personalitate juridică a societăţii comerciale ,,o
modalitate de descentralizare a activităţii societăţii mame care o patronează ,,făcând parte din structura organică a
acesteia. Totuşi dispune de o anumită autonomie, însă în limitele stabilite de societate.
Sucursala se înmatriculează, înainte de a-şi începe activitatea, în registrul comerţului din judeţul în
care va funcţiona (art. 43 alin. 1). Dacă se înfiinţează într-o localitate din acelaşi judeţ sau în aceeaşi
localitate cu societatea fondatoare, ea se va înmatricula în acelaşi registru al comerţului, însă distinct,
ca înmatriculare independentă (art. 43 alin. 2, din Legea 31/1990). Neavând personalitate juridică, sucursala nu participă în
nume propriu la circuitul civil.
Potrivit art. 43 alin 3, regimul juridic al sucursalei se aplică oricărui alt sediu secundar–agenţii, reprezentanţe,
indiferent de denumirea lui căruia societatea care îl înfiinţează îi atribuie statut de sucursală.
32
 Celelalte sedii secundare - agenţii, reprezentanţe, puncte de lucru – sunt dezmembrăminte fără personalitate
juridică ale societăţilor comerciale şi se menţionează numai în cadrul înregistrării societăţii în registrul comerţului
sediului principal.
Nu se pot înfiinţa sedii secundare sub denumirea de filiale (art. 43 alin. 4, din Legea 31/1990).
Reprezentantul sucursalei trebuie să depună semnătura sa la registrul comerţului în aceleaşi condiţii prevăzute
de lege pentru reprezentanţii societăţii (art. 45 alin. 2, din Legea 31/1990).
2. X. c. Filiala
Spre deosebire de sucursală, filiala este o societate comerciă înzestrată cu personalitate juridică (art. 42 alin.
1, din Legea 31/1990),, iar ,,particularismul care diferenţiază filiala de o societate comercială fondatoare decurge din
consideraţiuni economice,, Astfel ,,capitalul filialei înclude în mod necesar aportul subscris şi vărsat de una sau mai
multe societăţi comerciale care o tutelează pe ce dintâi,,. Aşadar pe plan economic filiala este dependentă de
societatea fondatoare, chiar dacă din punct de vedere juridic, este subiect distinct de drept, autonom. Prin urmare,
filiala are patrimoniu propriu, distinct de cel al societăţii comerciale, încheind contractele cu terţii în numele şi pe
contul său. Potrivit art. 43 alin.5, din Legea 31/1990 nu se pot înfiinţa sedii secundare sub denumirea de filială.
Filialele se înfiinţează în una din formele juridice prevăzute de art. 2, şi în condiţiile prevăzute pentru acea
formă din Legea 31/1990: societate în nume colectiv, în comandită simplă, pe acţiuni, în comandită pe acţiuni,şi cu
răspundere limitată. Condiţiile de constituire şi regimul juridic al filialelor sunt aceleaşi ca pentru formele juridice de
societate comercială care le înfiinţează (art. 42 din Legea 31/1990).
Sucursalelor, filialelelor, agenţiilor şi reprezentanţelor înfiinţate de societăţile comerciale străine în România le
sunt aplicabile dispoziţiile Legii 31/1990 referitoare la sucursale şi filiale. Societăţile comerciale străine pot înfiinţa în
România astfel de dezmembrăminte, numai dacă acest drept este recunoscut de legea statutului lor organic (art. 44
alin. 1, din Legea 31/1990).

3.Formele juridice ale societăţilor comerciale

3.I.Precizări prealabile
Am arătat că societatea comercială are două laturi, una contractuală, care porneşte de la dispoziţiile art.1491
Cod civil şi defineşte societatea în sensul de contract de societate, şi cealaltă instituţională, potrivit căreia societatea
este privită din prisma calităţii sale de persoană juridică, de subiect de drept. Acest din urmă aspect, referitor la
personalitatea juridică a societăţii comerciale este cel care priveşte formele juridice ale acesteia.
3.II.a.Clasificarea societăţilor comerciale
►Prima clasificare a societăţilor comerciale după anul 1989, a fost realizată de Legea 15/1990 cu privire la
transformarea întreprinderilor de stat în societăţi comerciale şi regii autonome. Potrivit acestei legi clasificarea s-a
făcut în funcţie de titularul de capital al societăţii comerciale. Astfel, societăţile comerciale puteau fi:
-societăţi cu capital integral de stat ;
-societăţi cu capital mixt (de stat şi privat) ;
-societăţi cu capital integral privat.
În temeiul Legii 15/1990, Regiile Autonome, au luat fiinţă prin reorganizarea unităţilor economice de stat în ramuri
strategice ale economiei naţionale. Ele au personalitate juridică, şi desfăşoară o activitate comparabilă cu cea a
societăţilor comerciale .
Prin O.U.G. nr. 30/2000 s-a modificat fundamental existenţa Regiilor Autonome. Astfel o parte din regii s-a desfiinţat, o
altă parte s-a reorganizat sub forma unor societăţi naţionale sau companii naţionale, deoarece avea ca obiect activităţi de
interes public, iar cele considerate a funcţiona în domenii esenţiale ce privesc interesele statului au continuat să
existe în forma iniţială. Potrivit Legii 15/1990 societăţile naţionale sau companiile naţionale sunt considerate a fi societăţi
comerciale
►Potrivit art.2 din Legea 31/1990, societăţile comerciale se vor constitui în una din următoarele forme : a) societatea
în nume colectiv ; b)societatea în comandită simplă; c) societatea pe acţiuni ; d) societatea în comandită pe acţiuni ;
e) societatea cu răspundere limitată.
În continuare art. 3 alin. 2 şi 3 instituie drept criteriu de clasificarea celor 5 forme de societăţi comerciale ,,întinderea
obligaţiilor pe care asociaţii şi le asumă pentru datoriile contractate de societate în cursul activităţii,,. Deşi obligaţiile
sociale, indiferent de forma juridică a societăţii comerciale, sunt garantate cu patrimonial social (art.3 alin.1), întinderea
lor este diferită după cum urmează:
- asociaţii în societatea în nume colectiv şi asociaţii comanditaţi în societatea în comandită simplă sau în
comandită pe acţiuni răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale. Creditorii societăţii se vor îndrepta mai
întâi împotriva acesteia pentru obligaţiile ei şi, numai dacă societatea nu le plăteşte în termen de cel mult 15 zile de la
data punerii în întârziere ,se vor putea îndrepta împotriva acestor asociaţi .
- acţionarii, asociaţii comanditari, precum şi asociaţii în societatea cu răspundere limitată răspund numai până la
concurenţa capitalului social subscris.
Deosebim prin urmare, societăţi cu răspundere nelimitată, al căror prototip este societatea în nume colectiv, şi
societăţi cu răspundere limitată, categorie din care fac parte societatăţile pe acţiuni şi cu răspundere limitată.
Din punct de vedere al răspunderii asociaţilor societăţile în comandită au o poziţie intermediară datorită prezenţei
celor două categorii de asociaţi/acţionari, care răspund diferit :
- comanditaţii care răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale,şi
- comanditarii, a căror răspundere este limitată până la concurenţa capitalului subscris.
►În literatura de specialitate s-au propus şi alte criterii de clasificare :
33
 - în funcţie de structura capitalului: societăţi al căror capital este fracţionat pe părţi sociale, şi societăţi al
căror capital este fracţionat pe acţiuni. Prin parte socială se înţelege cota din capitalul social, care se cuvine
asociatului, în schimbul aportului său în societate. Capitalul social al societăţilor cu răspundere limitată este divizat pe
părţi sociale (art.7 pct. d, art. 193, 202, 203), iar al societăţilor în nume colectiv, şi în comandită simplă, în părţi de
interes. Partea de interes este un drept de creanţă al asociaţilor împotriva societăţii, pentru dividente şi pentru cota parte
corespunzătoare din patrimoniul social, în caz de lichidare. Deosebirea dintre părţile sociale şi părţile de interes este
în principiu, nominală. Considerăm că Legea 31/1990 nu desemnează expres fracţiunile de capital social pentru
societatea în nume colectiv şi pentru societatea în comandită simplă, deoarece pentru aceste entităţi juridice acelaşi
act normativ nu prevede un minim de capital social la constituire, deşi un capital trebuie să existe, pentru a fi
persoană juridică. În literatură juridică străină nu se face distincţie între partea socială şi partea de interes. Din
spiritual Legii 31/ 1990 însă rezultă că părţile de interes nu se pot transmite nici între vii - inter vivos, nici pentru cauză
de moarte – mortis cauza. Părţile sociale însă se pot transmite între vii, în condiţiile art. 202 alin. 2 şi 3, între asociaţi, iar
către alte persoane din afară societăţii numai dacă există aprobarea asociaţilor care reprezintă cel puţin trei pătrimi
din capitalul social, şi prin succesiune în condiţiile art. 202 alin. 4.
Acţiunile reprezintă fracţiuni de capital social ale societăţilor pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni. Prin contrast cu
părţile de interes/părţile sociale, acţiunile sunt transmisibile sau negociabile. Ele sunt reprezentate prin înscrisuri sau
titluri de valoare. Acţiunile se transmit fie pe calea cesiunii de drept comun, fie prin modalităţi specifice dreptului
comercial, prin predarea lor materială noului titular sau tradiţiune în cazul acţiunilor la purtător, şi prin înscrierea
operaţiunii în registrul societăţii emitente, în cazul acţiunilor nominative.
Atât părţile sociale/părţile de interes cât şi acţiunile conferă asociaţilor/acţionarilor dreptul de a participa la luarea
hotărârilor în organele de conducere ale societăţii, dreptul de a încasa la finele fiecărui an de gestiune dividende, iar
în caz de retragere, excludere ca şi în ipoteza dizolvării şi lichidării societăţii, dreptul, în schimbul aportului pe care l-
au vărsat, la contravaluarea corespunzătoare.
- în funcţie de obiectul de activitate: societăţi de producţie, de distribuţie sau de circulaţie, societăţi de prestări
servicii (de transport, de consultanţă ) şi de executări de lucrări. Acest criteriu de clasificare cuprinde ,,o
compartimentare mai detaliată a societăţilor comerciale ,,în: societăţi bancare, de asigurare, de audit, de editură, de
turism,agricole etc., societăţi care intră sub incidenţa unor legi speciale .
- în funcţie de posibilitatea emiterii unor titluri de valoare, în: societăţi emitente şi societăţi care nu emit titluri
comerciale de valoare. În timp ce, societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, emit acţiuni şi obligaţiuni,
societăţile în nume colectiv, în comandită simplă, şi cu răspundere limitată, sunt entităţi juridice neemitente
- în funcţie de preponderenţa elementului personal –subiectiv, sau a celui patrimonial-obiectiv, societăţile
comerciale se impart în societăţi de persoane şi societăţi de capitaluri. Din prima categorie fac parte societatea în
nume colectiv şi în comandită simplă, iar din cea de-a doua, societatea pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni.
Această clasificare nu trebuie absolutizată, deoarece, nu există tip de societate comercială, în care să nu existe
îmbinat elementul patrimonial, cu cel personal. Problema este a prevalenţei elementului personal, sau patrimonial.
Alături de aceste societăţi Legea 31/1990 reglementează societatea cu răspundere limitată care împrumută atât
trăsăturile caracteristice ale societăţilor de persoane cât şi acelea ale societăţilor de capitaluri, în componenţa
acesteia intrând în egală măsură atât elemental personal cât şi elemental patrimonial.

Societăţile de persoane. Societatea în nume colectiv: trăsături caracteristice.

-Contractul care stă la baza societăţilor de persoane are caracter intuitu personae, asociaţii se unesc în baza
cunoaşterii şi încrederii reciproce .
-Componenţa firmei trebuie să conţină numele tuturor, numai al unuia sau al unora dintre asociaţi, deci are un
puternic caracter personal.
- Legea 31/1990 prevede un număr mic de asociaţi, minim 2, şi maxim, 50.
În literature juridică sunt considerate societăţi închise datorită preponderenţei elementului personal. În sprijinul
acestei afirmaţii stau dispoziţiile art 87 alin. 1 ,,Cesiunea aportului de capital social este posibilă dacă a fost permisă
în actul constitutive,, pentru că cesiunea aportului presupune înlocuirea asociatului (titularului aportului ) cu o altă
persoană, fapt care aduce atingere caracterului intuitu personae al societăţii .
- Legiuitorul nu prevede un minim de capital social, deşi societatea trebuie să aibă un capital pentru a dobândi
calitatea de persoană juridică.
- Asociaţii pot aduce orice tip de aport: în numerar, în natură şi prestaţii în muncă sau industria lor. În
legătură cu prestaţiile în muncă însă, legea face o precizare ,,asociaţii în societăţile în nume colectiv şi asociaţii
comanditaţi se pot obliga la prestaţii în muncă cu titlu de aport social, dar care nu pot constitui aport la formarea sau
la majorarea capitalului social. În schimbul acestui aport, asociaţii au dreptul să participe, potrivit actului constitutiv la
împărţirea beneficiilor şi a activului social, rămânând totodată, obligaţi să participe la pierderi,, (art. 16 alin. 5,).
-Capitalul social este divizat în ,,părţi de interese,, care nu sunt transmisibile (în principiu) şi negociabile. Partea
socială se poate transmite doar pentru cauză de moarte. Astfel, dacă un asociat a decedat, şi în actul constitutiv este
prevăzută o clauză de continuare a activităţii societăţii cu moştenitorii asociatului decedat, partea acestuia se poate
transmite prin moştenire succesorului/succesorilor (art 230 alin. 1). Această dispoziţie se aplică societăţilor în nume
colectiv, a celor cu răspundere limitată şi societăţilor în comandită simplă, în caz de deces al unuia dintre asociaţii
comanditaţi (art. 229 alin. 1). Deci moştenitorul /moştenitorii pot rămâne în societate în calitate de asociat.
-Asociaţii în societăţile în nume colectiv răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale. Răspund
nelimitat, în sensul că fiecare asociat răspunde şi cu bunurile sale personale, însă numai după ce creditorii socoali se
34
vor îndrepta împotriva societăţii şi numai dacă aceasta nu plăteşte în termen de cel mult 15 zile de la data punerii în
întârziere (art. 3 alin. 2). Prin urmare, asociaţii dacă se văd acţionaţi de creditorii sociali înainte de a fi fost acţionată
societatea pot invoca beneficiu de discuţiune.
Al doilea aspect al răspunderii este solidaritatea asociaţilor faţă de creditorii sociali. Aceştia pot urmări pe oricare
asociat pentru acoperirea creanţei lor. Între asociaţi însă, obligaţiile sunt divizibile, în sensul că asociatul care a plătit,
va avea acţiune în regres împotriva celorlalţi coasociaţi (debitori), fiecare urmând să răspundă în funcţie de modul
cum au convenit să participe la beneficii şi pierderi.În lipsa unei asemenea stipulaţii contractuale, asociaţii răspund
proporţional cu cota de participare la capitalul social.
- Legea nu instituţionalizează o adunare generală propriu-zisă. Voinţa societăţii este reprezentată hotărârile
adunării generale a asociaţilor. Hotărârile adunării asociaţilor se adoptă de regulă cu unanimitate de vot.
Dacă actul constitutiv nu prevede altfel, administrarea societăţii se face de către unul sau mai mulţi administratori
ales/aleşi de către asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social (art. 77 alin.1). Administratorii
sunt aleşi dintre asociaţi. Potrivit art. 75, fiecare administrator are dreptul să reprezinte societatea, afară de stipulaţie
contrară în actul constitutiv.
Controlul de gestiune se realizează de asociaţii care nu au calitatea de administratori, prin urmare, nefiind necesari
cenzori ai societăţii.
-Dizolvarea societăţii în nume colectiv se face atât pentru cauze generale, comune, tuturor societăţilor
comerciale (art.227) cât şi pentru cauze specifice (art. 229 alin.1). Acestea sunt cauze care privesc exclusiv calitatea
asociatului, deci elementul personal al societăţii, şi anume: falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau
decesul unuia dintre asociaţi, când, datorită acestor cauze, numărul asociaţilor s-a redus la unul singur .

Societatea în comandită simplă: trasături caracteristice

-Societatea în comandită simplă prezintă multe analogii cu societatea în nume colectiv, totuşi ceea ce o
deosebeştede aceasta este este faptul că alături de asociaţii care răspund nelimitat şi solidar pentru pasivul social
numiţi în acest tip de societate comanditaţi şi cărora li se aplică regimul juridic al asociaţilor din societatea în nume
colectiv, coexistă o categorie de asociaţi numiţi comanditari, a căror răspundere este limitată la aportul lor.
-Fiecare categorie de asociaţi are o poziţie juridică specifică în organizarea funcţională a societăţii, şi anume:
▪ firma societăţii se compune din numele a cel puţin unuia dintre asociaţii comanditaţi ;
▪ numai asociaţii comanditaţi pot avea calitatea de administratori ai societăţii (art.88 );
▪ asociaţii comanditari au puterea de comandă a societăţii, o finanţează fără să participe direct la coordonarea şi
administrarea patrimoniului acesteia.
Societatea în comandită simplă este valabil constituită dacă are cel puţin 2 asociaţi, dintre care unul comanditat şi
altul comanditar. Societatea se dizolvă pentru aceleaşi caze specifice ca şi societatea în nume colectiv (faliment,
incapacitate, retragere, excludere sau decesul unuia dintre asociaţi) dacă acele cauze privesc pe singurul asociat
comanditat sau comanditar.

Societăţile de capitaluri. Societatea pe acţiuni: trăsături caracteristice.

- Contractul care stă la baza societăţii pe acţiuni are caracter intuitu pecuniae, elemental personal chiar dacă
există în acest tip de societate este estompat în favoarea elementului patrimonial –capitalul.
Alături de contractul de societate legea prevede şi întocmirea unui statut de funcţionare. Contractul şi statutul pot fi
încheiate sub forma unui înscris unic, denumit act constitutiv.
- Societatea pe acţiuni se constituie alături de subscripţia simultană ca posibilitate pentru toate tipurile de
societăţi şi prin subscripţie publică pe baza unui prospect de emisiune.
- Firma se compune dintr-o denumire, prin urmare numele asociaţilor nu mai intră în componenţa acesteia ca
în cazul firmei societăţilor de persoane, datorită irelevanţei elementului personal
-Clădite pe noţiunea de capital, de unde şi nevoia de a avea un număr mare de acţionari, legiuitorul prevede
un număr minim de 2 acţionari şi un maxim nelimitat.
-Din acelaşi motiv Legea 31/1990 prevede şi un minim de capital la constituire, de 90 000 lei echivalentul a 25 000 euro.
-Datorită limitării elementului personal, prestaţiile în muncă nu pot fi aduse ca aport în societate permiţându-se
numai aporturile în numerar sau în natură.
- Capitalul social este fracţionat pe acţiuni, reprezentate prin titluri de valoare, negociabile şi transmisibile, atât
pe pieţe financiare organizate (cum sunt bursele de valori), cât şi pe pieţe organizate atunci când acţiunile nu sunt
cotate la bursă. Acţiunile se pot transmite numai dacă au fost în întregime liberate, adică atunci când aporturile au
fost vărsate integral.
- Societatea pe acţiuni este o societate emitentă. Ea emite ca titluri de valoare, pe lângă acţiuni, şi obligaţiuni.
Obligaţiunile încorporează o îndatorire a societăţii de a rambursa o sumă împrumutată de aceasta. Ca şi acţiunile
sunt reprezentate prin titluri de valoare, negociabile, şi transmisibile.
-Răspunderea acţionarilor este limitată până la concurenţa capitalului social subscris. Pentru societăţile care se
constituie prin subscripţie simultană – capitalul vărsat să nu fie mai mic de 30% din capitalul social subscris, iar
principala obligaţie a acţionarilor se referă la plata diferenţei de capital social subscris:
- în termen de 12 luni de la data înmtriculării pentru acţiunile emise pentru un aport în numerar ;
- în termen de cel mult 2 ani de la data înmatriculării, pentru acţiunile emise pentru un aport în
natură.
Pentru societăţile care se constituie prin subscripţie publică capitalul social să fie integral subscris, iar obligaţia
35
fiecărui acceptant este de a vărsa în numerar jumătate din valoarea acţiunilor subscrise la C.E.C. – S.A., sau la o
bancă. Restul de capital social subscris va trebui vărsat în termen de 12 luni de la înmatrculare.
- Voinţa societăţii este reprezentată de adunarea generală a acţionarilor, prin hotărârile sale. Aceasta poate fi
ordinară şi extraordinară. Hotărârile adunării generale se adoptă pe principiul majorităţii voturilor acţionarilor.
- Societatea pe acţiuni poate opta pentru unul din cele două sisteme de administraţie: sistemul unitar sau dualist.
Potrivit sistemului unitar societatea este administrată de unul sau mai mulţi administratori (art 137 alin. 1). Când sunt
mai mulţi administratori, ei constituie un consiliu de administraţie. Acesta poate delega conducerea societăţii unuia
sau mai multor directori, numind pe unul dintre ei director general (art. 143 alin.1). În condiţiile sistemului dualist, societatea pe
acţiuni este administrată de un directorat şi de un consiliu de supraveghere
Conducerea societăţii revine în exclusivitate directoratului. Directoratul reprezintă societatea în raport cu terţii
şi stă în justiţie (art. 153, ind. 3 alin. 1). Acesta îşi exercită atribuţiile sub controlul consilului de supraveghere.
Consiliul de supraveghere reprezintă societatea în raport cu directoratul.
-Controlul gestiunii administratorilor se face de trei cenzori şi un supleant dacă prin actul constitutiv nu se prevede
un număr mai mare (art. 159 alin. 1).
Situaţiile financiare ale societăţilor comerciale supuse obligaţiei legale de auditare vor fi auditate de către auditori
financiari –persoane fizice sau personae juridice (art.160 alin.1).
-Societăţile comerciale pe acţiuni care optează pentru sistemul dualist de administrare sunt supuse auditului
financiar (art. 160 alin.1 ind.1).
La societăţile comerciale ale căror situaţii financiare anuale nu sunt supuse, potrivit legii auditului financiar, adunarea
generală a acţionarilor va hotărî contractarea auditului financiar sau numirea cenzorilor, după caz.
- Pe lângă cauzele generale, comune, de dizolvare a societăţilor comerciale, societatea pe acţiuni se dizolvă şi
datorită unor cauze specifice. Acestea sunt următoarele :
▪ dacă în urma unor pierderi, constatate de consiliul de administraţie, respectiv directoratul, activul net,
determinat ca diferenţă între totalul activelor şi totalul datoriilor societăţii, s-a diminuat la mai puţin de
jumătate din valoarea capitalului social subscris. Consiliul de administraţie, respectiv directoratul vor convoca
adunarea generală extraordinară, pentru a decide dacă societatea trebuie dizolvată(art.153 ind. 23) ;
▪ când capitalul social se reduce sub 90 000lei (minimul prevăzut de lege) pentru o perioadă mai lungă de 9 luni (art. 10
alin. 1 şi 2);
▪ când societatea pe acţiuni are mai puţin de 2 acţionari pentru o perioadă mai lungă de 9 luni (art. 10 alin. 3);

Societatea în comandită pe acţiuni: trăsături caracteristice .

Societate în comandită pe acţiuni împrumută trăsăturile societăţii pe acţiuni. Astfel, potrivit art 187 societatea
în comandită pe acţiuni este reglementată de dispoziţiile referitoare la societatea pe acţiuni, cu excepţia celor
referitoare la sistemul dualist de administrare.
Acţionarii comanditaţi răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale, şi numai ei pot fi administratori ai
societăţii (art.188 alin. 1).
Comanditarii răspund în limita aportului la capitalul social.
Asociaţilor comanditaţi li se aplică dispoziţiile referitoare la asociaţii comanditaţi şi asociaţii în societatea în nume
colectiv (art.80-83) i comanditarilor, ispoziţiile cu privire la comanditarii (art.89-90) din societăţile în comandită
simplă.

Societatea cu răspundere limitată: trăsături caracteristice.

Societatea cu răspudere limitată este entitatea juridică care îmbină în cea mai mare măsură elementul
personal cu cel patrimonial. Dn acest motiv a fost numită în literatura juridicăcă ,,un tip hibrid de societate care
împrumută atât trăsături ale societăţilor de personae cât şi din acelea ale societăţilor de capitaluri ,,.
Societatea cu răspundere limitată a apărut mai târziu în activitatea comercială. Prima dată a fost reglementată în
anul 1896, în Germania. A fost preluată apoi în Franţa, în anul 1925. În temeiul legii din 6 martie 1906, funcţiona în
Bucovina un număr important de societăţi cu răspundere limitată, iar din 1990 prin Legea 31/1990, s-au înfiinţat şi în
România.
Asemănări cu societăţile de persoane.
-Contractul de societate are caracter intuitu personae, bazîndu-se pe faptul că asociaţii se cunosc şi au încredere între ei.
Din acest motiv, legiuitorul prevede un număr limitat de asociaţi, minim şi maxim, 50.
- Capitalul social ese împărţit în părţi sociale care nu sunt reprezentate prin titluri de valoare, negociabile. Ca
principiu nu sunt transmisibile, legea prevăzând condiţii restrictive în acest sens (art.202). Astfel, părţile sociale se pot
transmite:
▪ între asociaţi (alin.1);
▪ şi către persoane din afara societăţii, u aprobarea asciaţilor care reprezintă cel puţin trei pătrimi in capitalul social
(alin.2) ;
▪ prin succesiune, societatea este obligată la plata părţii sociale către succesori conform ultimului bilanţ aprobat.
-Societatea este administrată de unul sau doi administratori, asociaţi sau neasociaţi, numiţi prin actul
constitutiv sau de adunarea generală (art. 197 alin.1). Dispoziţiile referitoare la administrarea societăţilor în nume
colectiv (art. 75, 76, 77 alin. 1 şi 79), se aplică în mod corespunzător şi societăţilor cu răspundere imitată
- Societatea cu răspundere limitată se dizolvă pentru cauze comune, generale tuturor societăţilor, dar şi pentru
cauze specifice societăţilor de persoane: faliment, incapacitate, excludere, deces al unui asociat dacă societatea
rămâne cu un singur asociat şi în actul constitutiv nu există clauză de continuare a activităţii societăţii cu moştenitorii
36
asociatului decedat, sau dacă nu se hotărăşte transformarea.
Asemănări cu societăţile de capitaluri.
-Societatea se constituie prin contract de societate şi statut (art.5 alin.1).
-Firma se compune dintr-o denumire oarecare.
-Legiuitorul prevede un minim de capital social la constituire, respectiv 200 lei, chiar dacă este mult mai mic decât la
societăţile pe acţiuni.
-Aporturile la capitalul social pot fi în numerar şi în natură. Nu sunt admise aporturile în creanţe (art. 16 alin. 3)
şi prestaţiile în muncă.
-Hotărârile asociaţilor se iau în adunarea generală (art.191 alin. 1).
-Dispoziţiile prevăzute de legea nr. 31/1990, pentru cenzorii societăţilor pe acţiuni se aplică şi cenzorilor din
societăţile cu răspundere limitată (art. 199 alin. 4) Dacă numărul asociaţilor trece însă de 15 numirea cenzorior
este obligatorie. (art. 199 alin. 3)
-Asociaţii au limitată răspunderea la capitalul social, ca şi acţionarii în societatea pe acţiuni.

Societatea cu răspundere limitată cu unic asociat.

Societatea cu răspundere limitată se poate constitui şi prin actul de voinţă al unei singure persoane (art.5 alin.
2 ). Suntem în prezenţa unei societăţi unipersonale ,a cărei denumire corectă a adoptat-o legislaţia franceză
,,întreprindere unipersonală cu răspundere limitată,,.
Temeiul juridic al societăţii îl constituie numai statutul (art.5 alin. 2).
O persoană fizică sau persoană juridică nu poate fi asociat unic decât într-o singură societate cu răspundere
limitată (art.14 alin. 1). Iar societatea cu răspundere limitată alcătuită dintr-o singură persoană, nu poate fi asociatul
unic într-o altă societate cu răspundere limitată (art.14 alin.2).
Asociatul unic în societatea cu răspundere limitată:
▪ are drepturile şi obligaţiile ce revin adunării generale a asociaţilor (art.13 alin. 1);
▪ iar dacă este administrator, are obligaţiile prevăzute de lege pentru această calitate (art.13 alin.2).
Dacă asociatul unic aduce la constituirea capitalului aporturi în natură, valoarea lor va trebui stabilită pe baza unei
expertize de specialitate (art. 13 alin.3).

B.4. Funcţionarea societăţilor comerciale

B.4.I. Precizări prealabile

Potrivit art. 1, din L. 31/1990, societatea comercială este persoană juridică (...). În această calitate,
întruneşte cele trei elemente constitutive ale personalităţii juridice :
▪► patrimoniu propriu, distinct de patrimonial asociaţilor. Bunurile aduse ca aport de asociaţi ies din
patrimoniul lor şi trec în patrimoniul societăţii, ceea ce determină pe creditorii personali ai asociaţilor să nu mai poată
exercita nici un drept de urmărire aupra lor. Deci, creditorii sociali nu vor veni în concurs cu creditorii personali. Se
realizează astfel, separarea patrimoniului asociaţilor de acela al societăţii. În sprijinul acestei afirmaţii vin dispoziţiile
art. 66 alin. 1care prevăd ,,pe durata societăţii,creditorii personali ai asociaţilor pot să-şi exercite drepturile lor numai
asupra părţii din beneficiile cuvenite asociatului după bilanţul contabil, iar după dizolvarea societăţii, asupra părţii ce i
s-ar cuveni prin lichidare,,. Aliniatul 2 al aceluiaşi articol confirmă acest lucru: ,,creditorii personali ai asociatului pot
totuşi popri, în timpul duratei societăţii, părţile ce s-ar cuveni asociaţilor prin lichidare sau pot sechestra şi vinde
acţiunile debitorului lor,,. Prin posibilitatea popririi părţilor sociale sau a sechestrării acţiunilor, creditorul personal nu
face decât să exercite un drept asupra unui bun propriu al asociatului. Iar acţiunile şi părţile sociale sunt elemente
patrimoniale ale asociatului şi nu fac parte din patrimonial societăţii; o ultimă precizare referitoare la bunurile aduse
ca aport de către asociaţi este aceea că, formează gajul general al creditorilor sociali. Din momentul constituirii
societăţii aceste bunuri formează garanţia creditorilor a căror creanţă s-a născut dintr-o obligaţie directă a societăţii .
▪► organizare de sine stătătoare. Structura organizatorică a societăţii comerciale indiferent de forma
juridică a acesteia presupune, fără distincţie :
- organe reprezentate prin adunarea generală a asociaţilor/acţionarilor care formează voinţa societăţii; adunarea
generală este organul deliberativ al societăţii; Adunările generale sunt ordinare şi extraordinare (art. 110 alin. 1)
- organele de gestiune curentă sau organele de administraţie; administratorii/consiliul de administraţie,
care pot delega atribuţii de conducere către directori, sau după caz directorat ;
- organele de control, reprezentate de cenzori, sau după caz, de auditori interni,; sunt organe chemate să verifice respectarea
legii, a actelor constitutive şi a deciziilor adunării generale a asociaţilor/acţionarilor ;
Funcţionarea societăţii comerciale este asigurată astfel de organe: deliberative, executive şi de
control.
▪►un scop determinat. Scopul constiuirii oricărei societăţi comerciale este obţinerea de profit, realizat prin
înfătuirea obiectului de activitate, respectiv a actelor sau faptelor de comerţ. Şi în materia societăţilor comerciale
funcţionează principiul specialităţii capacităţii de folosinţă, potrivit căruia, adaptat la această materie, sunt valabile
numai actele sau faptele de comerţ încheiate de societatea comercială, care sunt circumscrise obiectului de activitate
pentru care aceasta s-a constituit.

B.4.II.Reguli comune privind funcţionarea societăţilor comerciale

Funcţionarea societăţii comerciale este reglementată de Titlul III din Legea 31/1990. Acest titlu cuprinde ,,Dispoziţii

37
comune,, (în Capitolul I) şi ,,Dispoziţii specifice ,,(în Capitolele II-VI) referitoare la funcţionarea societăţilor comerciale .
Dispoziţiile comune cuprind prevederi referitoare la:
▪ regimul juridic al bunurilor aduse ca aport în societate;
▪ dreptul asociaţilor la dividende ;
▪ administratorii societăţii ;
▪ obligaţiile societăţii cu privire la anumite acte emise de aceasta.
▪►Regimul juridic al bunurilor aduse ca aport în societate. Patrimoniul societăţii este format din totalitatea drepturilor
şi obligaţiilor cu caracter patrimonial care aparţin societăţii.
În activul patrimonial intră drepturile patrimoniale reale şi de creanţă. Aceste drepturi privesc:
-bunurile aduse ca aport de asociaţi la constituirea societăţii; reamintim că din momenul intrării lor în patrimonial
societăţii formează gajul general al creditorilor sociali.
-bunurile dobândite de societate ulterior constituirii ;
- beneficiile nedistribuite.
În pasivul patrimonial intră obligaţiile patrimoniale ale societăţii, denumite şi obligaţii sociale, care pot fi contractuale
sau extracontractuale .
Referitor la bunurile aduse ca aport de asociaţi, devin proprietatea acesteia din momentul înmatriculării ei în registrul
comerţului, afară de cazul în care s-a convenit altfel prin contractul de societate (art. 65 alin.1). În schimbul acestor
bunuri asociaţii primesc părşi de interes, părţi sociale sau acţiuni, în funcţie de forma juridică a societăţii comerciale.
Dacă asociatul întârzie să depunăaportul social, este răspunzător de daunele pricinuite, iar dacă aportul a fost stipulat
în numerar, asociatul este obligat şi la plata dobânzilor legale din ziua în care trebuia să se facă vărsământul (art. 65
alin. 2).
Aportul asociaţilor la capitalul socal indiferent de obiectul său nu este purtător de dobândă (art.68).
Bunurile dobândite de societate ulterior constituirii, sunt rezultat al înfăptuirii obiectului de activitate, respectiv al actelor sau
faptelor de comerţ.
Beneficiile nerepartizate sau profitul net al societăţii reprezintă scopul asociaţilor şi unul din elementele esenţiale ale
contractului de societate.
O cotă parte din profit se plăteşte fiecărui asociat şi reprezintă dividend (art. 67alin.1), iar cel puţin 5% din acest profit,
se va prelua, în fiecare an, pentru formarea fondului de rezervă, până ce acesta va atinge minimum a cincea parte din
capitalul social (art.183 alin.1 ) .
▪► Dividendele se distribuie asociaţilor proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin
actul constitutiv nu se prevede altfel (art. 67 alin. 2). Termenul de plată al dividendelor este stabilit de adunarea
generală a asociaţilor, sau după caz, prin legile speciale, dar nu mai târziu de 6 luni de la data aprobării situaţiei
financiare anuale aferente exerciţiului financiar încheiat. În caz de întârziere a plăţii dividendelor, societatea
comercială va plăti daune- interese, la nivelul dobînzii legale, dacă prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării
generale a acţionarilor care a aprobat situaţia financiară aferentă exerciţiului financiar încheiat nu s-a stabilit o
dobândă mai mare.
Dividendele nu se vor putea distribui decât din profituri determinate potrivit legii(art. 67 alin. 3).
Dividendele care se plătesc cu încălcarea dispoziţiilor legale, se restituie, dacă societatea dovedeşte că
asociaţii au cunoscut neregularitatea distribuirii sau trebuia să o cunoască, dat fiind împrejurările existente. În acest
sens, legiuitorul prevede şi un drept de restituire a dividendelor, care se prescrie în termen de 3 ani de la data
distribuirii lor
În cazul transmiterii acţiunilor prin cesiune, dividendele, care se cuvin după data transmiterii acţiunilor, aparţin
asociatului, dacă părţile n-au convenit altfel. Deşi legea foloseşte expres ,,transmiterea acţiunilor,, considerăm că
putem asimila acestei dispoziţii şi părţile sociale, dacă sunt îndeplinite condiţiie prevăzute în art. 202, ţinând cont de
faptul că aceste prevederi fac parte din capitolul ,,Dispoziţii comune,, tuturor formelor juridice de societăţi
comerciale .
Pe durata societăţii, creditorii asociatului pot să-şi exercite drepturile lor numai asupra părţii din beneficiile
asociatului, după bilanţul contabil, iar după dizolvarea societăţii,asupra părţii ce i s-ar cuveni prin lichidare(art.66
alin.1) .
În timpul duratei societăţii creditorii asociatului pot popri părţile ce s-ar cuveni asociaţilor prin lichidare sau pot
sechestra şi vinde acţiunile debitorului lor (art. 66 alin. 2).
▪►Fondul de rezervă. Dacă fondul de rezervă, după constituire, s-a micşorat din orice cauză, legea cere
reconstituirea lui, tot prin preluarea a minimum 5% din profit, până la valoarea corespunzătoare plafonului legal,
respectiv, la o cincime din capitalul social (art. 183 alin.2).
În fondul de rezervă se include excedentul obţinut prin vânzarea acţiunilor la un curs mai mare decât valoarea
lor nominală, dacă acest excedent nu este întrebuinşat la plata cheltuielilor de emisiune sau destinat amortizărilor
(art.183 alin.3).
Fondul de rezervă prevăzut la art.183 este numit şi rezervă legală, are caracter obligatoriu. Legiuitorul nu arată
destinaţia rezervei legale şi nici natura sa juridică. Literatura juridică însă, a precizat că ,,fondul de rezervă este
destinat să umple pierderile de capital social şi să ajute societatea, în alte împrejurări grele:
-rezerva reprezintă ca şi capitalul, cazul general al creditorilor sociali;
-nu poate fi folosită decât la acoperirea golurilor capitalului social în anii deficitari, cu condiţia ca, îndată ce în
exerciţiile finaniare ulterioare anilor deficitari se înregistrează beneficii, fondul de rezervă să fie completat, până la
atingerea plafonului stabilit de lege (a cincea parte a capitalului social);
-nu poate fi folosită pentru distribuirea de dividende, în anii în care nu se înregistrează profit, ci pierderi, pentru că
38
s-ar aduce atingere capitalului social;
-figurează în bilanţ la pasiv, pentru că are aceeaşi natură juridică ca şi capitalul social. Rezerva legală este o
prelungire a capitalului social ;
-dacă asociaţii/acţionarii se retrag din societate au dreptul să ceară să fie calculată cota lor asupra întregului
active social, cuprinzindu-se în acesta şi rezervele.
Raţiunea prevederii rezervei legale nu stă numai în tendinţa de ocrotire a acţionarilor (spre exemplu, în cazul
pierderii capitalului social), ci şi în spiritual de protecţie a creditorilor, deoarece în societatea în care asociaţii au
răspundere limitată la valoarea capitalului social, creditorii nu au altă garanţie decât existenţa reală a acestuia.
Alături de rezervele legale, actul constitutive poate să prevadă şi constituirea unor reserve denumite facultative.
Rezervele facultative nu fac parte din din capitalul social, ci din activul patrimonial. Ele sunt profituri raportate, mai
precis, partea din profit nerepartizată sub formă de dividende, a căror împărţire a fost amânată pentru anii în care
profitul nu este îndestulător. Destinaţia lor este hotărâtă de adunarea generală ,,fie pentru realizarea de investiţii, fie
pentru desfăşurarea unor activităţi de marketing sau pentru acoperirea unor pierderi din activul patrimonial generate
de împrejurări obiective care implică un risc.
▪►Administratorii societăţii comerciale.
Gestiunea curentă a societăţii comerciale de orice fel o asigură administrtorii. Potrivit art. 70 alin.1,
adinistratorii pot face toate operaţiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societăţii,
afară de restricţiile arătate în actul constitutive.
Obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la contractul de mandate şi de
cele special prevăzute în Legea 31/1990, art. 72.
○ Obligaţiile administratorilor :
-obligaţia de a participa la toate adunările societăţii, la consiliile de administraţie şi la organele de conducere
statutare, adică sunt implicaţi în structura organizatorică a societăţii comerciale.
Structura organizatorică a societăţii comerciale, indiferent de forma juridică a acesteia, cuprinde fără distincţie :
a. organele reprezentate de voinţa a asociaţilor/acţionarilor, respectiv, de adunarea generală;
b. organele de gestiune curentă sau organele de administraţie ;
c. organele de control, sunt cenzorii sau auditorii .
- obligaţia pentru administratorii care reprezintă societatea de a nu transmite acest drept, cu excepţia situaţiei în care
această facultate li s-a acordat în mod expres .În cazul nerespectării acestei interdicţii societatea poate pretinde de la
cel substituit beneficiile rezultate din operaţiune. Îar dacă îşi substituie altă persoană fără dreptul de a o face,
aministratorul răspunde în solidar cu persoana substituită pentru eventualele pagube produse societăţii.
○ Răspunderea administratorilor.
Administratorii sunt solidar răspunzători faţă de societate pentru (art. 73 alin.1):
a. realitatea vărsămintelor efectuate de asociaţi ;
b. existenţa reală a dividendelor plătite;
c. existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere ;
d. exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale ;
e. stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutive le impun.
Obligaţiile societăţii în privinţa unor acte emise de aceasta .
Art. 74 alin. 1 prevede că în orice factură, ofertă, comandă, tarif, prospect şi alte documente întrebuinţate în comerţ
care emană de la o societate comercială, trebuie să se menţioneze denumirea, forma juridică, sediul, şi codul unic de
înregistrare.
De la această obligaţie sunt exceptate bonurile fiscale emise de aparatele de marcat electronice, care vor cuprinde
elementele prevăzute de legislaţia în domeniu.
Va trebui să se menţioneze, de asemenea:
- pentru societatea cu răspundere limitată, capitalul social,
- iar, pentru societatea pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, şi capitalul social din care cel efectiv vărsat potrivit
ultimei situaţiei financiare anuale aprobate.
Prin itermediul menţţiunilor cuprinse în actele societăţii, terţii iau cunoştinţă de elementele de identificare ale
societăţii comerciale şi de garanţiile pe care societatea le oferă pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate.

B.4.III.Reguli specifice referitoare la funcţionarea societăţilor comerciale

Aspectele specifice cu privire la funcţionarea societăţilor comerciale privesc menţiuni referitoare la asociaţi, în
privinţa: aporturilor lor, a drepturilor, îndatoririlor şi răspunderilor lor în cadrul participării la structura organizatorică a
societăţii, respectiv, în organele de conducere, de administraţie(gestiune ) şi de control.
Funcţionarea societăţilor în nume colectiv.
○ Aportul asociaţilor. Obiectul aportului nu cunoaşte nici o restricţie .Acesta poate fi, în bani, în natură, creanţe, în
muncă.
Aporturile în bani sunt obligatorii, iar aporturile în natură sunt doar admise (art. 16 alin.1 şi 2 ). Cînd aportul la capitalul social
- aport în bani sau în natură (bunuri) - aparţine mai multor persoane ,acestea sunt obligate solidar faţă de societate,
fiind obligate să desemneze un reprezentant comun pentru exercitarea drepturilor ce decurg din acest aport (art.83).
În privinţa aportului în creanţe Legea 31/1990 în art.84 alin.1 face precizarea că, asociatul care a depus, una sau mai
multe creanţe nu este liberat de obligaţia de aportare cât timp societatea nu a obţinut de la debitorul cedat plata
sumei pentru care au fost aduse. Următorul alineat ,,introduce o formă de garantare a creanţelor societăţii în nume
39
colectiv,, ,în sensul că ,asociatul răspunde atât de suma datorată ,cu dobânda legală din ziua scadenţei creanţelor,
cât şi de daunele provocate,dacă plata nu s-a putut obţine prin urmărirea debitorului cedat .
Prin faptul aportării în creanţe, asociatul dobândeşte calitatea de cedent ,societatea în nume coleciv de cesionar, iar debitorul
asociatului, de debitor cedat .
Prestaţiile în muncă sau în industrie pot fi aduse cu titlu de aport social, dar nu pot constitui aport la formarea sau la majorarea capitalului
social (art.16 alin 5).În schimbul acestui aport asociaţii au dreptul să participe la împărţirea beneficiilor şi a activului
social şi sunt obligaţi să participe la pierderi.
Drepturile şi îndatoririle asociaţilor în cadrul participării acestora la structura organizatorică a societăţii .
▪Administraţia sau gestiunea societăţii. Administratorii.
Societatea în nume colectiv poate avea unul sau mai mulţi administratori aleşi de către asociaţii care reprezintă
majoritatea absolută a capitalului social, din rândul acestora, sau numiţi prin actul constitutiv.
Aceeaşi asociaţi care aleg administratorii, fixează şi puterile, durata însărcinării şi eventuala lor remuneraţie, afară
numai dacă în actul constitutiv nu se prevede altfel.Revocarea administratorilor sau limitarea puterilor lor, se face cu
aceeaşi majoritate cu care au fost aleşi, cu excepţia cazului în care au fost numiţi prin actul constitutiv.
Un administrator poate avea iniţiativa unei operaţiuni ce depăşeşte limitele operaţiunilor obişnuite comerţului pe
care îl exercită societatea, numai dacă înştiinţează pe ceilalţi administratori, înainte de a o încheia. În caz contrar va
răspunde individual pentru pierderile ce rezultă din această operaţiune.
Oricare administrator are dreptul să facă opoziţie referitor la operaţiunea respectivă, însă, în privinţa acesteia vor
decide asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social .Operaţiunea încheiată în contra opoziţiei
făcute este valabilă faţă de terţii cărora nu li se va fi comunicat această opoziţie .
Dreptul de a reprezenta societatea aparţine fiecărui administrator, afară de stipulaţie contrară în actul constitutiv.
Administratorii pot lucra împreună sau separat.Dacă în actul constitutiv se prevede ca aceştia să lucreze împreună,
decizia trebuie luată în unanimitate. Numai în caz de divergenţă între administratori, vor decide asociaţii care
reprezintă majoritatea absolută a capitalului social. Poate decide şi un singur administrator în lipsa celorlalţi, dar
numai pentru actele urgente, a căror neîndeplinire ar cauza o pagubă mare societăţii .
Adunarea generală.
Organul suprem de conducere al societăţii este adunarea generală formată din toţi asociaţii. Este organul de
deliberare şi decizie care exprimă voinţa socială hotărând în toate problemele esenţiale ale activităţii
societăţii,inclusiv în numirea celorlalte organe ale acesteia : administratori şi cenzori .
Deoarece, în cazul societăţii în nume colectiv Legea 31/1990 nu instituţionalizează adunarea generală ca organ al
societăţii, deciziile în privinţa tuturor problemelor referitoare la existenţa societăţii se iau de către asociaţi în temeiul
regulilor care guvernează adunarea generală, în afara cazurilor în care aplicarea lor ar contraveni specificului acestei
societăţi comerciale.
Drepturile asociaţilor societăţii în nume colectiv .
▪ au putere de decizie în ceea ce priveşte viaţa societăţii în nume colectiv :
- aleg administratorii, le fiează puterile, durata însărcinării, remuneraţia (art. 77 alin.1),
- revocă administratoriişi le limitează puterile (art. 77 alin.2),
-rezolvă divergenţele dintre administratori (art. 76 alin. 1),
-aprobă situaţia financiară anuală (art. 86).
▪ au dreptul să folosească fondurile societăţii numai în limita fixată pentru cheltuielile făcute sau pentru cele ce
urmează să le facă în iteresul societăţii (art.81 alin.1). În caz contrar asociatul este răspunzător de sumele luate şi de
daune .Actul constitutiv poate stipula că asociaţii pot lua din casa societăţii anumite sume pentru cheltuielile lor particulare
(art.81 alin. 3);
▪ au dreptul la beneficii. Actul constitutive trebuie să prevadă printre clauzele sale ,,partea fiecărui asociat la beneficii
,,(art.7 pct.f). Asociaţii au dreptul la cota parte din profit –dividende-care se plăteşte proporţional cu cota de
participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutive nu se prevede altfel;
▪ pot hotărî, în caz de dizolvare a societăţii, odată cu această operaţiune, şi modul de lichidare a societăţii, atunci
când sunt de accord cu privire la repartizarea şi lichidarea patrimoniului societăţii şi când asigură stingerea pasivului
sau regularizarea lui în acord cu creditorii (potrivit art.235, decizia se ia cu cvorumul şi majoritatea prevăzută pentru
modificarea actului constitutiv);
▪ în caz de lichidare asociaţii în societatea în nume colectiv sunt cei care îi numesc pe lichidatori ,dacă prin actul
constitutive nu se prevede altfel (art.262 pct.1);
▪ după terminarea lichidării ,asociaţii au dreptul sa li se restituie din activul rămas valoarea aporturilor efectuate la
constituirea societăţii (art.262 pct. 1);
▪ fiecare asociat are dreptul să efectueze controlul gestiunii societăţii .
Obligaţiile asociaţilor în societatea în nume colectiv :
▪ să aducă în societate bunurile ce formează obiectul aportului lor .
Din acest motiv ,asociatul care întârzie să depună aportul social este raspunzător de daunele pricinuite ,iar dacă
aportul a fost stipulat în numerar ,este obligat şi la plata dobânzilor legale din ziua în care trebuia să facă
vărsământul(art.65 alin.2). Articolul 222 alin.1 prevede o sancţiune mai gravă pentru neîndeplinirea acestei oblgaţii,şi
anume ,,asociatul care,pus în întârziere ,nu adduce aportul la care s-a obligat poate fi exclus din societate.
Când aportul la capitalul social aparţine mai multor persoane, cestea sunt obligate solidar faţă de societate şi trebuie să
desemneze un reprezentant comun pentru exercitarea drepturilor ce decurg din acest aport (art. 3).
Dacă aportul asociatului constă în una sau mai multe creanţe, cesta nu este liberat cât timp societatea nu a obţinut plata
sumei pentru care au fost aduse (art.84 alin.1).Dacă plata nu s-a putut obţine prin urmărirea debitorului cedat,
40
sociatul răspunde ,pe lângă daunele pricinuite, de suma datorată plus dobânda legală din ziua scadenţei
creanţelor(art.84 alin.2).
▪ să nu facă concurenţă societăţii –obligaţia de nonconcurenţă;Asociatul în societatea în nume colectiv
-nu poate avea calitatea de asociat într-o altă societate cu răspundere nelimitată, ncurentă ,sau care are
acelaşi obiect de activitate,
-nu poate să facă operaţiuni în contul lor sau al altora cu privire la acelaşi fel de comerţ sau într-unul
asemănător, ără consimţământul celorlalţi asociaţi (art.82 alin 1).
Legea consideră că s-a dat consimţământul în privinţa lor, acă participarea la aceste operaţiuni a fost cunoscută de
ceilalţi asociaţi sau operaţiunile fiind anterioare actului constituirii nu au fost interzise continuarea lor (art 82 alin 2 ).
Dacă se constată încălcarea acestor prevederi, ocietatea are dreptul :
- să decidă că operaţiunea s-a efectuat în contul ei,
- să ceară despăgubiri sau, şi cel mai grav
- să excludă pe asociat (art.82).
▪ de a nu folosi patrimoniul societăţii în interes personal.Asociatul nu are voie să întrebuinţeze capitalul ,bunurile sau
creditul societăţii în interes propriu sau în interesul altei persoane ,fără consimţământul scris al celorlalţi asociaţi .În
caz contrar este obligat să restituie societăţii beneficiile ce au rezultat din aceasta şi să plătească despăgubiri pentru
daunele cauzate . Asociatului i se poate fixa prin actul constitutiv o limită a cheltuielilor pe care le poate efectua di
fondurile societăţii în interesul acesteia, altfel răspunde de sumele luate şi de daune. De asemenea, se poate stipula
prin actul constitutiv posibilitatea, pentru asociat ,de a lua din casa societăţii anumite sume pentru interes personal .
▪ răspunderea asociaţilor pentru obligaţiile societăţii. Deşi, potrivit art.3 alin.2, asociaţii în societatea în nume colectiv
răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale ,şi potrivit art.85 alin.1,pentru operaţiunile îndeplinite în numele
societăţii de persoanele care o reprezintă ,pentru obligaţiile societăţii răspunderea revine mai întâi societăţii.
Răspunderea asociaţilor pentru obligaţiile societăţii are caracter subsidiar ,deoarece,potrivit art.3 alin.2
,creditorii societăţii se vor îndrepta mai întâi împotriva acesteia pentru obligaţiile ei ,şi numai dacă societatea nu le
plăteşte în termen de cel mult 15 zile de la data punerii în întârziere ,se vor putea îndrepta împotriva acestor asociaţi .
Asociaţii au beneficiu de discuţiune , asemănător celui prevăzut de codul civil ,în favoarea fidejusorului , dacă sunt
urmăriţi mai întâi de creditori .Beneficiu de discuţiune reprezintă posibilitatea pe care legea o conferă asociatului de a
cere creditorului care a pornit executarea contra sa ,să urmărească mai întâi bunurile societăţii ( debitorului) ţi numai
în măsura în care nu ţi-a acoperit integral creanţa să-l urmărească pe el. Răspunderea asociaţilor este o răspundere
nelimitată şi solidară ( art.85 alin.3) :
-este nelimitată, fiindcă asociatul urmărit va răspunde pentru creanţa debitorului ,cu toate bunurile sale ,mobile şi
imobile ,prezente şi viitoare (art.1718 Cod civil ) ;
-este solidară, pentru că asociatul urmărit va răspunde pentru întreaga creanţă a creditorului ,neputând invoca
beneficiu de de diviziune.Astfel ,dacă sunt mai mulţi asociaţi, creditorul se poate adresa oricărui asociat pentru
executarea integrală a obligaţiei datorate de toţi creditorului. Se caracterizează prin aceea că, datoria nu se divide
între asociaţii societăţii .
Hotărârea judecătorească obţinută împotriva societăţii este opozabilă fiecărui asociat .
►Cesiunea aportului de capital social
Cesiunea aportului de capital social este posibilă numai dacă a fost permisă prin actul constitutiv (art.87 alin.1).
În literatura juridică s-a arătat că aportul la capitalul social se poate cesiona ,,chiar în lipsa unei atare stipulaţii în actul
constitutive ,dacă există consimţământul tuturor celorlalţi asociaţi (…) dacă nu sunt afectate interesele lor . Deoarece
Legea 31/1990, republicată şi modificată, nu reglementează condiţiile cesiunii ,considerăm că acestei opreaţiuni îi
sunt incidente dispoziţile generale ale cesiunii de creanţă din codul civil ,respectiv dispoziţiile art.1391-1398 .
O condiţie specială impusă de caracterul intuitu personae al societăţii în nume colectiv este existenţa consimţământului
asociaţilor, dat prin contractul de societate sau ulterior încheierii acestuia .Cesiunea aportului de capital social este un
contract prin care cedentul –asociat se obligă în schimbul unui preţ să transmită partea sa de capital cesionarului .
Pentru ca operaţiunea să fie opozabilă terţilor trebuie îndeplinite următoarele formalităţi :
-contractul trebuie încheiat în formă autentică ;
-contractul de cesiune se înregistrează în registrul comerţului potrivit art.21 din Legea 26/1990 republicată. Cesiunea îşi va
produce efectele din ziua efectuării menţiunii privind acest act în registrul comerţului.
-cesiunea trebuie notificată societăţii (debitorul cedat).
Deşi cedentul nu mai are calitatea de asociat, ca urmare a efectuării cesiunii,Legea 31/1990 în art.8 alin 2 nu-l
consideră liberat de ceea ce datorează societăţii din aportul său de capital .
Asociatul cedent rămâne obligat faşă de terţi pentru operaţiunile făcute de societate ,până la dat înregistrării cesiunii
în registrul comerţului (art.87 şi art 225 alin.1).Iar dacă la această dată sunt operaţiuni în curs de executare ,asociatul
este obligat să suporte consecinţele, şi nu-şi va putea retrage partea care i se cuvine decât după terminarea acelor
operaţiuni(art.225 alin.2).
►Controlul gestiunii societăţii.
Controlul gestiunii societăţii este realizat de asociaţii care nu au calitatea de administratori .
Funcţionarea societăţii în comandită simplă
Specificul funcţionării societăţii în nume colectiv este dat de existenţa celor două categorii de asociaţi : comanditaţi şi
comanditari ,deoarece fiecare categorie de asociaţi are drepturi şi obligaşii deosebite în cadrul societăţii .
Deoarece, potrivit art. 90, dispoziţiile referitoare la funcţionarea societăţii în nume colectiv –respectiv art. 75,76 alin. 1, art.
77, 79, 83, 84, 86 şi 87 - se aplică şi societăţii în comandită simplă, înseamnă că :
- societatea poate fi reprezentată de fiecare administrator, iar în cazul societăţii în comandită simplă numai de
41
asociaţii comanditaţi (art.75) ;
- administratorii comanditaţi pot lucra împreună sau separat, iar dacă lucrează împreună deciziile se iau în
unanimitate (art.76 alin.1) ;
- deciziile se iau prin votul asociaţilor care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social în cazul :
◦ alegerii administratorilor ,a fixării puterilor lor,a duratei însărcinării , a remuneraţiei acestora ( art.77 alin.1 );
◦ revocării administratorilor, a limitării puterilor lor ( art.77 alin.2) ;
◦ divergenţei dintre administratori ( art.76) ;
◦ aprobării situaţiei financiare anuale ( art.86) ;
◦ deciziilor referitoare la introducerea acţiunii în răspundere administrativă ( art.86) .
- asociatul –comanditat sau comanditar ,care într-o operaţiune determinată ,are ,pe cont propriu sau pe contul altuia
,interese contrare acelora ale societăţii nu poate lua parte la nici o deliberare sau decizie privind aceste operaţiuni;
- dacă aportul social aparţine mai multor persoane –comanditat ,comanditar –acestea sunt obligate solidar faţă de
societate. Ele sunt obligate să desemneze un reprezentant comun pentru exercitarea drepturilor ce decurg din acest
aport ( art.83);
- asociatul –comanditar ,comanditat –care a depus ca aport una sau mai multe creanţe nu este liberat cât timp
societatea nu a obţinut plata sumei pentru care au fost depuse ( art.84) ;
- cesiunea aportului de capital social este posibilă dacă a fost permisă prin actul constitutiv (cu toate consecinţele ce
decurg din această operaţiune )
-asociatul comanditat sau comanditar au obligaţia să efectueze aportul. .Nerespectarea acestei obligaţii atrage
răspunderea asociaţilor (art.65 alin.2) şi chiar excluderea acestuia din societate ( art.217 lit.a) .
Drepturile asociaţlor comanditaţi
Administraţia societăţii în comandită simplă este încredinţată unuia sau sau mai multor asociaţi comanditaţi
(art.88).Iar dreptul de a reprezenta societatea aparţine fiecărui administrator, deci exclusive comanditaţilor (art.75).
-Comanditatul poate folosi capitalul, bunurile sau creditul societăţii în folosul său sau în în acela al unei alte persoane
,numai cu consimţământul scris al celorlalţi comanditaţi, în caz contrar este obligat să restituie societăţii beneficiile ce
au rezultat şi să plătească despăgubiri pentru daunele cauzate ( art.80).
-Comanditatul poate folosi fondurile societăţii dar nu mai mult decât i s-a fixat pentru cheltuielile făcute sau pentru cele ce
urmează să le facă în interesul societăţii .În caz contrar este răspunzător pentru de sumele luate şi de daune .Actul
constitutiv poate prevede dreptul asociaţilor comanditaţi de a lua din casa societăţii anumite sume pentru cheltuielile
particulare (art.81).
- Comanditaţii sunt obligaţi nelimitat şi solidar pentru operaţiunile îndeplinite în numele societăţii de persoanele care o
reprezintă (art.85).
Legea 31/1990 prevede şi în privinţa comanditarilor anumite drepturi, şi anume :
- poate încheia anumite operaţiuni în contul societăţii numai în baza unei procuri speciale pentru operaţiuni
determinate dată de reprezentanţii societăţii şi înscrisă în registrul comerţului .În caz contrar ,comanditarul devine
răspunzător faşă de terţi ,nelimitat şi solidar ,pentru toate obligaţiile societăţii contractate de la data operaţiunii
încheiate de el ( art.89 alin.1) ;
- are dreptul să îndeplinească servicii în administraţia internă a societăţii ,să facă acte de supraveghere ,să participle
la numirea şi la revocarea administratorilor (când legea prevede acest lucru ,potrivit art,89 alin 2) ;
-are dreptul să acorde autorizarea administratorilor pentru opreaţiunile ce depăşesc puterile lor ;
are dreptul să ceară copii de pe situaţiile financiare şi să cotroleze exactitatea lor prin cercetarea registrelor
comerciale şi a documentelor justificative ( art.89 alin.3).
Controlul gestiunii societăţii .
Gestiunea societăţii poate fi controlată de oricare asociat comanditat care nu are calitatea de administrator,sau de
oricare asociat comanditar,care în temeiul art.189 alin.3 are posibilitatea de a cerceta registrele comerciale şi
documentele justificative .
Funcţionarea societăţii pe acţiuni
Cu privire la funcţionarea societăţii pe acţiuni Legea 31/1990 are în vedere aspectele referitoare la :
◦ titlurile de valoare emise de societăţile pe acţiuni : acţiunile şi obligaţiuile ;
◦ organele societăţii pe acţiuni,reprezentate de :
- adunările generale ;
- administraţia societăţii ;
- auditul financiar ,auditul intern şi cenzorii ;
◦ registrele societăţii şi situaţiile financiare anuale ;
Titlurile de valoare sau valorile mobiliare emise de societăţile comerciale.
Conceptul de ,,valoare mobiliară ,,a fost limitat iniţial la acţiunile şi obligaţiunile emise de societăţile comerciale .În
prezent,în doctrina juridică comercială se arată că acest concept înglobează tot mai multe instrumente negociabile,
cât mai originale : obligaţiunile convertibile în acţiuni ,instrumentele financiare derivate, titlurile nenumite, cum ar fi
titlurile participative şi certificatele de investitor ,etc.
Valorile mobiliare numite-descrise şi reglementate de lege ,lasă din ce în ce mai mult loc pe piaţă valorilor mobiliare nenumite
al căror regim juridic este prevăzut de societatea emitentă .Valorile mobiliare din perspective instituţiei tradiţionale a
titlurilor de credit sau de valoare sunt instrumente specifice de drept comercial care încorporează drepturi şi
obligaţii .Titlul de valoare este un înscris cu valoare comercială prin care se constată existenţa unei obligaţii
comerciale ce urmează a fi executată la o anumită scadenţă.Până la scadenţă ,creanţa nefiind exigibilă ,i se acordă
debitorului un credit .Titlurile comerciale de valoare sunt :
42
- titluri representative ale mărfurilor ( ce încorporează dreptul asupra unei mărfi ) :poliţa de încărcare,scrisoarea de
trăsură ,conosament,recipisa de deposit ,warantul,etc. ;
- titluri ce dau dreptul la o prestaţie din partea debitorului ,care poate consta într-o sumă de bani ( titluri de rentă
,bilete de loterie ,de bancă ,bonuri de tezaur ,cecuri ,bilete la ordin) o marfă( ordine în producte)un serviciu
( documente de transport,mărci poştale timbre) ;
-titluri de participare : acţiunile ,obligaţiunile ,certificatele de investitor ,etc

Acţiunile emise de societăţile pe acţiuni

Noţiune . Potrivit art.10 alin.1,capitalul social al unei societăţi pe acţiuni nu poate fi mai mic de 25 milioane lei .Acesta
este reprezentat prin acţiuni (art.91 alin.1) .
Din perspectiva Codului civil ,art474,acţiunile sunt calificate drept bunuri mobile prin determinarea legii ,iar alin 2 al aceluiaşi
art.precizează că sunt bunuri mobile prin determinarea legii numai în ceea ce-i priveşte pe asociaţi şi numai pe durata
existenţei societăţii
Noţiunea de acţiune are mai multe accepţiuni :
a. este o fracţiune a capitalului social .Fracţiunile de capital social trebuie să fie de o valoare egală (art.94 alin1) ;
b. dreptul ce poartă asupra acestei fracţiuni de capital ,rezultă din calitatea de acţionar a persoanei din cadrul
raportului juridic de tip societar; raportul juridic este stabilit între acţionar şi societate şi este născut ca urmare a aportului
efectuat ;
c. este un, titlu de valoare, ce încorporează drepturile şi obligaţiile izvorâte din calitatea de acţionar . Calificarea
de valoare mobiliară a acţiunii este legată de instituţia societăţii cotate şi a ofertei publice.Acţiunile emise prin ofertă
publică şi înregistrate ca atare în evidenţele C.N.V.M.,fac parte din categoria valorilor mobiliare,fiind reglementate
astfel atât de Legea societăţilor comerciale cât şi de Legea 297/2004.Aceste acţiuni se mai numesc şi ,,acţiuni
cotate,,,ele se tranzacţionează pe pieţele organizate de capital ,sub controlul şi supavegherea C.N.V.M.,şi numai prin
intermediari autorizaţi.
Caracterisicile acţiunii
a. O acţiune are o valoare nominală, stabilită prin actul constitutiv .Acţiunile nu pot fi emise pentru o sumă mai mică
decât valoarea lor nominală (art.92 alin.1).Valoarea nominală a unei acţiuni nu va putea fi mai mică de 1000 lei .La
momentul constituirii societăţii are valoarea nominală stabilită de actul constitutive.Pe parcursul funcţionării
acesteia ,valoarea nominală a unei acţiuni poate să crească sau poate să scadă ,,după cum activul net este mai mare
sau mai mic decât capitalul ,, ;
b. Acţiunile trebuie să fie de valoare egală ,acordând ,prin urmare, posesorilor drepturi egale (art.94 alin 1). De la
această regulă există o excepţie ,potrivit art.94 alin.2,în sensul că actul constitutiv poate prevede emiterea acţiunilor
preferenţiale care conferă titularilor drepturi diferite (în condiţiile art.95şi 96) ;
c. Acţiunile sunt indivizibile(art.102 alin.1).O acţiune nominativă poate deveni proprietatea mai multor persoane ,caz
în care societatea nu este obligată să înscrie transmiterea atât timp cât acele persoane nu vor desemna un
reprezentant unic pentru exercitarea drepturilor rezultând din acţiune .
Când acţiunea la purtător aparţine mai multor persoane ,acestea trebuie să desemneze un reprezentant comun .Dacă
acţiunea nominativă sau la purtător este proprietatea indiviză sau comună a mai multor persoane ,acestea sunt
răspunzătoare în mod solidar pentru obligaţia de efectuare a vărsămintelor datorate .
d. Acţiunile sunt titluri negociabile.La constiuirea societăţii sau în momentul emiterii lor au o valoare nominală
sau de emisiune .Ulterior acestor momente ,acţiunile au o valoare mai mică sau mai mare ,care reprezintă valoarea
reală .Deci acţiunea încorporează o anumită valoare ,care poate fi diferită în raport de criteriul de valoare adoptat,fiind
considerate titluri de valoare ,denumite şi valori mobiliare . Ele se pot transmite în condiţiile legii,prin mijloacele dreptului
comercial, transmisibilitatea acţiunii fiind de esenţa acesteia .Datorită posibilităţii transmiterii lor sunt calificate ca titluri
negociabile. Nu sunt considerate titluri de credit perfecte ,ci titluri speciale ,denumite de literatura juridică titluri
corporative ,societare sau de participaţiune .
Tipuri de acţiuni.
1. După modul de transmitere ,acţiunile sunt nominative şi la purtător .
Acţiunile nominative pot fi emise în formă materială,pe suport hârtie ,sau ,în formă dematerializată,prin înscriere în cont
,caz în care se înregistrează în registrul acţionarilor .Acţiunile emise în formă dematerializată ( prin înscriere în cont )
sunt definite în doctrina juridică drept bunuri mobile incorporale .
Acţiunile pe suport hârtie pot fi emise şi sub forma unor titluri cumulative pentru mai multe acţiuni (art.92
alin.5).Acţionarului i se poate elibera un înscris care să cuprindă mai multe acţiuni . Dacă nu a emis şi nu a eliberat
acţiuni în formă materială, societatea din oficiu sau la cererea acţionarilor le va elibera câte un certificat de acţionar.
Acesta trebuie să cuprindă datele prevăzute de lege referitoare la cuprinsul acţiunilor ,atât nominative cât şi la
purtător ,potrivit art.93 alin.2 şi 3,şi în plus :
- numărul şi valoarea nominală a acţiunilor ,proprietate a cţionarului,
-poziţia la care acţionarul este înscris în registrul acţionarilor şi ,după caz,
-numărul de ordine al acţiunilor (art.97).
Indiferent de tipul lor –nominative sau la purtător –acţiunile au următorul cuprins :
-denumirea şi durata societăţii,
-data actului constitutiv, numărul din registrul comerţului sub care este înmatriculată societatea, codul unic de
înregistrare şi numărul Monitorului Oficial al României, Parta a IV-a ,în care s-a făcut publcarea ,
-avantajele acordate fondatorilor.
Acţiunile trebuie semnate de 2 administratori,dacă sunt mai mulţi,sau de unicul administrator .
43
Tipul acţiunilor –nominative, la purtător -este determinat prin actul constitutiv,dacă acesta nu o face,ele vor fi
nominative .
Acţiunile neplătite în întregime sunt întotdeauna nominative (art.92 alin.2).
Legea 31 1990 prevede şi posibilitatea convertirii acţiunilor, a celor nominative în acţiuni la purtător şi invers ,prin
hotărârea adunării generale extraordinare a acţionarilor ,luată în condiţiile art.115 ( potrivit art.92 alin4) .
2. Articolul 94 reglementează categorii de acţiuni,denumite ordinare, care conferă posesorilor drepturi egale (alin.1 ),în
care intra toate tipurile de acţiuni :nominative, la purtător,dematerializate ,pe suport hârtie , şi categorii de acţiuni
care conferă drepturi diferite denumite(alin.2 ) ,acţiuni preferenţiale ,cu dividend prioritar fără drept de vot ,ce conferă
titularului (art.95 alin1) :
-dreptul la un dividend prioritar prelevat asupra beneficiului distribuibil al exerciţiului financiar, înaintea oricărei alte
prelevări ;
-drepturile recunoscute acţionarilor cu acţiuni ordinare,cu excepţia dreptului de a participa şi de a vota ,în temeiul
acestor acţiuni, în adunările generale ale acţionarilor .
Acţiunile preferenţiale, nu pot depăşi o pătrime din capitalul social şi vor avea aceeaşi valoare nominală ca şi acţiunile
ordinare (art.95 alin.2) .Nu pot fi titulari de acţiuni preferenţiale : reprezentanţii,administratorii şi cenzorii societăţii .
Acţiunile preferenţiale ţi acţiunile ordinare pot fi convertite dintr-o categorie în alta prin hotărârea adunării generale
extraordinare a acţionarilor (art.95 alin.4),luată în condiţiile art.115.
3. O altă categorie de acţiuni sunt cele proprii dobândite de societăţile comerciale. În principiu, potrivit art. 103 alin.1,
societatea nu poate dobândi propriile acţiuni ,fie direct ,fie prin persoane care acţionează în nume propriu ,dar pe
seama altei societăţi ,decât dacă hotărăşte adunarea generală extraordinară a acţionarilor .
În acest sens, adunarea generală extraordinară autorizează :
- dobândirea acţiunilor proprii de către societate ;
- modalităţile de dobândire ;
-numărul maxim de acţiunice urmează a fi dobândite ;
-contravaloarea lor minimă şi maximă;
-perioada efecuării operaţiunii, care nu va putea depăşi 18 luni de la data publicrii hotărârii adunării generale în
Monitorul Oficial al României, partea a IV-a.
Societatea dobândeşte propriile acţiuni cu autorizarea adunării generale extraordinare numai dacă (art. 103 alin. 3, 4,
5) :
-valoarea acţiunilor proprii, dobândite de societate, inclusiv a celor aflate în portofoliul său nu poate depăşi 10% din
capitalul social subscris;
- acţiunile sunt integral liberate şi capitalul social subscris este integral vărsat;
-plata acţiunilor dobândite în acest fel se face numai din profitul distribuibil şi din rezervele disponibile ale societăţii
,cu excepţia rezervelor legale ,înscrise în ultima situaţie financiară anuală aprobată .
Raportul de gestiune care însoţeşte situaţia financiară anuală va trebui să arate, potrivit art.103 alin.6 :
-motivele care au determinat dobândirea de acţiuni proprii ;
-numărul, valoarea nominală, contravaloarea acţiunilor dobândite ;
fracţiunea de capital social pe care acţiunile o reprezintă.
Dacă acţiunile proprii sunt dobândite în altfel de condiţii decât cele prevăzute de Legea 31 1990, republicată şi
modificată, ele vor trebui înstrăinate în modul stabilit de adunarea generală extraordinară în termen de cel mult un an
de la data subscrierii lor .Acţiunile neînstrăinate în acest termen vor trebui anulate, societatea fiind obligată să reducă
corespunzător capitalul social.
Restricţiile referitoare la dobândirea propriilor acţiuni de către o societate comercială, prevăzute la art 103, nu sunt
aplicabile dacă societatea dobândeşte un număr determinat de acţiuni proprii, integral liberate, în vreuna dintre
următoarele situaţii (art.104):
-cu scopul de a reduce capitalul social, prin anularea unui număr de acţiuni proprii de o valoare corespunzătoare
reducerii ;
-pentru cesionarea către personalul societăţii a unui număr de acţiuni proprii, în limitele şi în condiţiile aprobate de
adunarea generală a acţionarilor;
-prin efectul succesiunii universale sau al fuziunii ori al unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-o procedură de
urmărire silită împotriva unui debitor al societăţii;
-cu titlu gratuit;
-în scopul regularizării cursului acţiunilor proprii pe piaţa bursieră sau pe piţa organizată extrabursieră, dar numai cu
avizul Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare .
O societate nu are dreptul să acorde avansuri, sau împrumuturi şi nici să constituie garanţii în vederea subscrierii sau
dobândirii propriilor acţiuni de către un terţ ( art.105 alin.1).
Potrivit legii ,dobândirea propriilor acţiuni se poate face şi prin constituirea de garanţii reale mobiliare asupra propriilor
acţiuni ,fie direct,fie prin persoane care acţionează în nume propriu dar pe seama societăţii ( art.105 alin 2).Acţiunile
astfel dobândite vor fi contabilizate separat.
Acţiunile proprii dobândite de societate, cu autorizarea adunării generale extraordinare a acţionarilor ,potrivit art.103,
nu dau drept la dividende ,şi nici la la vot în adunările generale pe durata posedării lor de către societate ( art.107 ) .
Condiţiile de emitere a acţiunilor.
a. Acţiunile pot fi emise :
- numai la o sumă cel puţin egală cu valoarea lor nominală (art. 92 alin.1) ;
- numai după înmatricularea societăţii în registrul comerţului ,deoarece potrivit art.93 alin. 1 pct.b cuprinsul acţiunii
44
trebuie să prevadă numărul din registrul comerţului sub care este înmatriculată societatea.
b. Nu se vor putea emite noi acţiuni şi nu se va putea majora capitalul social până nu vor fi complet plătite cele din
emisiunea precedentă (art.92 alin.3).
-Acţiunile emise de o societate pe acţiuni, ca urmare a subscripţiei prin ofertă publică de valori mobiliare sunt supuse
reglementărilor aplicabile pieţei organizate pe care acele acţiuni sunt tranzacţionate (art.91 alin.3) în conformitate cu
Legea 297/ 2004 privind piaţa de capital .
Transmiterea acţiunilor .
◦ Dreptul de proprietate a acţiunilor nominative ,atât a celor în formă materială cît şi a celor prin înscriere în cont ,se
transmite în baza unei declaraţii făcută în registrul acţionarilor, semnată de cedent şi de cesionar sau de mandatarii lor
În cazul acţiunii materializate se face menţiune şi pe titlu despre transmiterea acesteia.
Acţiunile emise în formă dematerializată şi tranzacţionate pe o piaţă organizată se transmit potrivit Legii 297 /
2004.
Subscriitorii şi cesionarii ulterori răspund nelimitat şi solidar pentru plata acţiunilor timp de 3 ani, termen care
începe să curgă de la data când s-a făcut menţiunea de transmitere în registrul acţionarilor.
Potrivit art.108, acţionarii pot înstrăina aţiunile lor şi prin ofertă publică, astfel ,,acţionarii care oferă spre
vânzare acţiunile lor prin ofertă publică sunt obligaţi să întocmească un prospect de ofertă în conformitate cu
pevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 297/2004 privind piaţa de capital.
◦ Dreptul de proprietate asupra acţiunilor la purtător se transmite prin simpla tradiţiune –predare, a acestora (art. 99).
◦ Prin actul constitutiv se pot prevede şi alte forme de transmitere a dreptului de proprietate asupra acţiunilor
(potrivit art.98 alin.1),după cum se pot stipula restricţii convenţionale privind transmiterea acestora. ,,În măsura în care
clauzele de restrângere a transmisiunii nu fac decât să reglementeze această operaţiune ele sunt valabile (…) trebuie
introduse, însă, în actul constitutiv odată cu întocmirea ,fără să fie nevoie de modificarea acestuia,,.
◦Transmiterea acţiunilor poate fi restricţionată şi prin lege ,astfel că ,potrivit art 103 alin.1 ,,societatea nu poate
dobândi propriile acţiuni ,, decât cu aprobarea adunării generale extraordinare a acţionarilor, şi cu respectarea
dispoziţiilor imperative impuse de Legea 31/1990.
Garanţia reală mobiliară asupra acţiunilor.
Nu numai acţiunile proprii dobândite de societate pot forma obiectul unei garanţii reale mobiliare ,ci şi celelalte tipuri
de acţiuni .
Consituirea de garanţii reale mobiliare asupra acţiunilor se face prin întocmirea unui înscris sub semnătură
privată .Acesta trebuie să cuprindă :
-cuantumul datoriei,
-valoarea şi categoria acţiunilor cu care se garantează,
-menţionarea garanţiei pe titlu, în cazul acţiunilor la purtător şi nominative în formă materială, semnată de creditor şi
debitorul acţionar sau de mandatarii acestora.
Garanţia se înregistrează în registrul acţionarilor ţinut de administratori sau,după caz,de societatea independentă care
ţine registrul acţionarilor .
Creditorului în favoarea căruia s-a constituit garanţia reală mobiliară asupra acţiunilor i se eliberează o dovadă a
înregistrării acesteia.
De asemenea, garanţia se înregistrează şi la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, dată de la care devine
opozabilă terţilor şi dobândeşte rangul în ordinea de preferinţă a creditorilor.
Drepturile şi obligaţiile acţionarilor .
○ Drepturile acţionarilor
1. Dreptul de a participa la adunările generale ale acţionarilor.
Acţionarii au dreptul să participe la adunările generale, direct sau prin reprezentanţi .Pot fi reprezentaţi numai de
către alţi acţionari ,în baza unei procure speciale În cazul titularilor de acţiuni indivizibile procura specială poate fi dată
şi altui coproprietar (art.102 alin.2 şi 3). Prin actul constitutive însă se poate deroga de la dispoziţiile referitoare la
reprezentarea numai prin acţionari (art. 125 alin. 4). Nu are dreptul de a participa la dunările generale titularii
acţiunilor preferenţiale
2. Dreptul acţionarilor de a participa în adunările speciale.
Adunările speciale se întrunesc de cătree titularii fiecărei categorii de acţiuni: adunări speciale ale titularilor de acţiuni
nominative, de acţiuni la purtător, de acţiuni preferenţiale, şi altele .
Actul constitutiv al societăţii este cel care stabileşte condiţiile în care se convoacă, se întrunesc şi se desfăşoară
aceste adunări.
Oricare titular al unor asemenea acţiuni are dreptul să participe la aceste adunări (art. 96).
3. Dreptul la vot în adunările generale
Orice acţiune dă dreptul la un vot în adunarea generală, dacă prin actul constitutive nu se prevede altfel. Ca regulă,
acţionarii exercită deci dreptul la vot proporţional cu numărul acţiunilor pe care le posedă (art.120), cu excepţia
cazului în care actul constitutiv limitează numărul voturilor aparţinând acţionarilor care posedă mai mult de o acţiune
(art.120).
Acţionarilor, care nu sunt la curent cu vărsăminele ajunse la scadenţă, li se suspendă exerciţiul dreptului la vot.
Titularii de acţiuni preferenţiale nu au dreptul de vot în adunările generale (art. 95 alin. 2).
Referitor la acţiunile proprii dobândite de societatea comercială,pe toată durata posedării lor de către aceasta dreptul
de vot pe care îl conferă este suspendat ,iar majorităţile de prezenţă şi de vot pentru luarea în mod valabil a
hotărârilor în adunările generale se raportează la restul de capital social ( art.107).
Dreptul de vot conferit acţiunilor grevate de un drept de uzufruct aparţine uzufructuarului în adunările generale ordinare
45
şi nudului proprietar în adunările generale extraordinare (art.124 alin.1). Iar dacă acţiunile sunt grevate cu garanţii reale
mobiliară, dreptul de vot conferit acestora aparţine proprietarului (art.124 alin.2).
Este interzisă cedarea dreptului de vot ca şi exercitarea acestui drept în alt mod decât cel prevăzut de lege.Orice
convenţie referitoare la modificarea exercitării dreptului de vot este nulă ( art.128).
4. Dreptul acţionarilor la dividende.
Dividendele se plătesc proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se
prevede altfel (art. 7 alin.2), în termenul stabilit de adunarea generală a acţionailor sau, după caz, prin legile speciale,
dar nu ami târziu de 8 luni de la data aprobării situaţiei financiare anuale aferente exerciţiului financiar încheiat. În caz
contrar, ocietatea va plăti o penalitate aferentă perioadei de întârziere, la nivelul dobânzii legale.
Dreptul acţionarilor de a consulta, în cele 15 zile care preced întrunirea adunării generale, raportul cenzorilor, sau
după caz, al auditorului financiar (art.184 alin.1).
Acţionarii au dreptul să ceară consiliului de administraţie, respectiv directoratului pe cheltuiala lor, copii de pe aceste documente
(art.184 alin.2).
5. Dreptul acţionarilor asupra părţii cuvenite din lichidarea societăţii.
Potrivit art. 268 alin.1, după terminarea lichidării, lichidatorii întocmesc situaţia financiară finală, prin care arată
partea ce se cuvine fiecărui acţionar din repartizarea activului societăţii, însoţită de raportul cenzorilor sau, după
caz,raportul auditorilor financiari .
○Obligaţiile acţionarilor.
1. Principala obligaţie a acţionarilor este de a efectua vărsământul subscris.
-Art. 8 lit.d, prevede în acest sens că ,,la constituire, capitalul social subscris, vărsat de viecare acţionar, nu va putea fi
mai mic de 30% din cel subscris. Dferenţa de capital social subscris va fi vărsată, pentru acţiunile emise pentru un
aport în numerar, în termen de 12 luni de la înmatriculare, iar pentru acţiunile emise pentru un aport în natură, în
termen de cel mult 2 ani de la data înmatriculării.
-Sau, pentru societatea pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică, se impune ,,ca întregul capital social să fi
fost subscris şi fiecare acceptant să fi vărsat în numerar jumătate din valoarea acţiunilor subscrise la C.E.C.-S.A., sau
la una dintre unităţile acesteia. Restul de capital social subscris va trebui vărsat în termende 12 luni de la înmatriculare,,.
Dacă acţionarii nu au efectuat plata vărsămintele la termenele prevăzute, societatea le va da o somaţie colectivă, prin
care îi va invita să-şi execute obligaţia (art.101 alin.1). Somaţia se va publica de două ori, la uniterval de 15 zile în
Monitorul Oficial al României partea a IV-a, şi într-un ziar de largă răspândire.
Dacă nici în urma acestei somaţii acţionarii nu vor efectua vărsămintele, consiliul de administraţie, respectiv
directoratul, va putea decide (art.100 alin.2) :
-fie urmărirea acţionarilor pentru vărsămintele restante,
-fie anularea acestor acţiuni nominative.
Decizia de anulare se va publica în Monitorul Oficial al României partea a IV-a, cu specificarea numărului de ordine al
acţiunilor anulate. Locul acţiunilor anulate va fi luat de acţiuni noi emise de societate, care vor purta acelaşi număr, şi care
vor fi vândute. Sumele obţinute din vânzare vor fi întrebuinţate pentru acoperirea cheltuielilor de publicare şi de
vânzare, a dobânzilor de întârziere şi a vărsămintelor neefectuate; restul va fi înnapoiat acţionarilor .Dacă din preţul
obţinut nu se acoperă toate sumele datorate societăţii şi dacă vânzarea nu se realizează datorită lipsei
cumpărătorilor, societatea se va putea îndrepta împotriva subscriitorilor şi cesionarilor . Dacă nu s-au realizat sumele datorate
nici în urma acestor formalităţi, se va proceda de îndată la reducerea capitalului social în proporţie cu diferenţa dintre
acesta şi capitalul existent.
2. Dacă o acţiune este proprietatea indiviză sau comună a mai multor persoane ,acţionarii răspund nelimitat şi
solidar pentru efectuarea vărsămintelor datorate ( art.102 alin.4 ) .De altfel , potrivit art.109 ,situaţia acţiunilor trebuie
să fie cuprinsă în anexa la situaţia financiară anuală şi,în mod special ,să se precizeze dacă ele au fost integral liberate
şi, după caz,numărul acţiunilor pentru care s-a cerut fără rezultat ,efectuarea vărsămintelor .
Obligaţiunile
Obligaţiunea este un titlu comercial de valoare, negociabil, emisă de societatea pe acţiuni, care încorporează o
creanţă pe termen lung asupra acesteia.
Obligaţiunile conferă titularilor de obligaţiuni -numiţi obligatari – drepturi de creanţă, egal , ce corespund valorii
nominale a obligaţiunilor.
Regulamentul C.N.V.M.nr.5/2003cu privire la ofertele publice de valori mobiliare denumeşte obligaţiunile emise de
societăţile comerciale drept ,,obligaţii corporatiste .
›Natura juridică a obligaţiunii.
Natura juridică a obligaţiunii se poate defini prin comparaţie cu cea a acţiunii:
-Acţiunea este o fracţiune egală a capitalului social,
Obligaţiunea este fracţiune egală a unui împrumut unic pe care-l face societatea emitentă.
-Posesiunea acţiunii conferă titularului calitatea de asociat/acţionar, din care rezultă posibilitatea pentru acesta
de a exercita anumite drepturi patrimoniale (dreptul la beneficii ,dreptul la partea din patrimoniul societăţii după
lichidare )şi nepatrimoniale (dreptul de a participa la adunările generale ,dreptul la vot ).
Posesinea obligaţiunii conferă calitatea de creditor obligatarului, cu posibilitatea pentru acesta de a exercita
drepturile referitoare la suma ce reprezintă valoarea obligaţiunii subscrise, la dobânzile aferente acesteia.
-Raportul juridic ce stă la baza emisiunii de acţiuni este un raport societar cu efecte juridice deosebite, diferit
de raportul juridic care dă naştere emisiunii de obligaţiuni:împrumut, convertirea unui debit ce rezultă dintr-un cont
curent, convertirea unor acţiuni în obligaţiunii, dare în plată.
Acţiunile şi obligaţiunile au în comun:
46
 - natura de titluri comerciale de valoare, egociabile ,,cu corolarul circulaţiei,,;
- regimul lor juridic din aceeaşi emisiune, are este unitar: obligaţiunile, a şi acţiunile, otrivit art168 lit.f sunt
nominative şi la purtător iar prospectul de emisiune publicat de administratorii societăţii trebuie să indice tipul
acestora.Ca şi acţiunile ,obligaţiunile nominative pot fi emise: în formă materială, pe suport hârtie, au în formă
dematerializată, rin înscriere în cont (art. 67 alin. 3). Obligaţiunile la purtător pot fi emise numai pe suport hârtie.
Drepturile încorporate în titlu aparţin şi pot fi exercitate numai de posesorul titlului (art. 909 Cod civil) al cărui nume
nu este menţionat pe titlu. Obligaţiunea nominativă are menţionate pe titlu: numele ,prenumele şi domiciliul
obligatarului, respective, denumirea şi sediul acestuia .
›Conţinutul obligaţiunii.
Indiferent de tipul acesteia, obligaţiunea trebuie să cuprindă, potrivit art168, următoarele menţiuni, referitoare la :
- denumirea, obiectul de activitate, sediul şi durata societăţii ;
- capitalul social şi rezervele ;
- data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a ,a încheierii de înmatriculare şi modificările ce s-au adus
actului constitutiv ;
- situaţia patrimoniului social după ultimul bilanţ contabil aprobat ;
- categoriile de acţiuni emise de societate ;
- suma totală a obligaţiunilor care au fost emise anterior şi a celor care urmează a fi emise, modul de rambursare,
valoarea nominală a obligaţiunilor, dobânda lor, indicarea dacă sunt nominative sau la purtător, precum şi indicarea
dacă sunt convertibile dintr-o categorie în alta, ori în acţiuni ;
- sarcinile ce grevează imobilele societăţii;
- data la care a fost publicată hotărârea adunării generale extraordinare care a arobat emiterea e obligaţiuni .
De asemenea, titlul obligaţiunii, trebuie să cuprindă, potrivit art. 170 alin. 3, şi numărul de ordine şi tabloul plăţilor în
capital şi dobânzile .
›Condiţiile emiterii de obligaţiuni
- Emiterea de obligaţiuni este hotărâtă de adunare a generală extraordinară (art.113 lit.l ).
- Valoarea nominală a unei obligaţiuni nu poate fi mai mică de 25 000 lei (art.l67 alin.1 ).
- Obligaţiunile din aceeaşi emisiune trebuie să fie de o valoare egală şi acordă posesorilor lor drepturi egale
(art.l67 alin.2).
- Valoarea nominală a obligaţiunilor converibile în acţiuni va trebui să fie egală cu cea a acţiunilor (art. l70
alin.5).
Pentru a emite obligaţiuni prin ofertă publică (de vânzare) administratorii unei societăţi comerciale vor publica
un prospect de emisiune aprobat de C.N.V.M. (art.l83 alin.1din Legea 297/2004). Deoarece legea nu precizează unde
se publică prospectul de emisiune, acesta se va publica în presă.
Oferta publică de vânzare va fi făcută printr-un intermediar autorizat să prestaze servicii de investiţii financiare (art.l83
alin.2 din Legea 297/2004).
Prospectul de ofertă va cuprinde informaţii necesare investitorilor, pentru a realiza o evaluare în cunoştinţă de cauză
privind :
- situaţia activelor şi pasivelor,
-situaţia financiară,
-profitul sau pierderea,
-perspectivele emitentului –a societăţii comerciale – şi ale entităţii care garantează îndeplinirea obligaţiilor asumate de
emitent, dacă este cazul, precum şi a drepturilor aferente respectivelor valori mobiliare-obligaţiuni (art.l84 alin.1 din
Legea 297/2004),
- menţiunile din cuprinsul titlului obligaţiunii prevăzute în art 168 din Legea 31/1990 .
Prospectul de ofertă aprobat de C.N.V.M.este valabil 12 luni după publicare,putând fi folosit în cazul mai multor
emisiuni ,în acest interval , cu condiţia actualizării acestuia (potrivit art.179 din Legea 297/2004).
›Subscrierea obligaţiunilor .
Obligaţiunile vor fi subscrise pe exemplarele prospectului de emisiune .Valoarea obligaţiunilor subscrise trebuie să fie
integral vărsată.
›Transmiterea obligaţiunilor.
○ Dreptul de proprietate asupra obligaţiunilor nominative emise în formă materialăse se transmite prin declaraţia
făcută în registrul obligaţiunilor şi prin menţiunea pe titlu, semnată de cedent şi de cesionar; părţile pot fi reprezentate
şi prin mandatari.
○ În cazul obligaţiunilor dematerializate, dreptul de proprietatea se transmite prin declaraţia făcută în registrul
obligaţiunilor, semnată de cedent şi de cesionar sau de mandatarii lor.
○ Transmiterea dreptului de proprietate asupra acţiunilor la purtător se face prin simpla remitere materială, respectiv
prin tradiţiunea acestora .Cesiunea obligaţiunilorla purtător, ca şi a acţiunilor la purtător, are caracteristicile unui contract
real .
Posesorul de bună credinţă al titlului este considerat proprietar, fiind în drept să exercite drepturile incorporate în
acesta (potrivit art.1909 Cod civil ).
○ Obligaţiunile emise prin ofertă publică se transmit în condiţiile Legii 297/2004, art. 183-192.
›Drepturile deţinătorilor de obligaţiuni.
Deţinătorii de obligaţiuni, în calitatea lor de creditori ai societăţii, beneficiază de anumite drepturi:
1. de a se întruni în adunările generale ale obligatarilor, care se organizează şi funcţionează după principiile adunării
generale ale acţionarilor (art.171) ;
47
 2. de a rambursa la scadenţă sau anticipat, obligaţiunile, cu dobânzile aferente (art.176 alin.1 şi 2) ;
3. de a converti obligaţiunile existente în alte tipuri de obligaţiuni, sau în acţiuni ale societăţii emitente ,în
condiţiile stabilite în prospectul de ofertă publică (art.176 alin.3) ;
Dreptul de a se întruni în adunări generale.
Legea 31/1990, reglementează posibilitatea organizării obligatarilor în adunări generale, în vederea apărării
drepturilor lor.
Convocarea adunării generale se face pe cheltuiala societăţii care a emis obligaţiunile, la cererea unui număr
de deţinători care să reprezinte a patra parte din titlurile emise şi nerambursate.După ce au fost numiţi reprezentanţii
deţinătorilor de obligaţiuni şi aceştia pot cere convocarea adunării generale.
Adunării generale a obligatarilor – în ceea ce priveşte formele, condiţiile, termenele convocării, depunerea
titlurilor şi votarea, i se aplică dispoziţiile prevăzute pentru adunarea ordinară a acţionarilor.
La adunarea generală a obligatarilor au dreptul să participe toţi deţinătorii de obligaţiuni din aceeaşi
emisiune .Obligatarii pot fi reprezentaţi în adunare prin mandatari, în privinţa cărora legea introduce o restricţie, în
sensul că, nu pot avea această calitate ,,administratorii, cenzorii sau funcţionarii societăţii (art.171 alin.3). La
deliberările adunării deţinătorilor de obligaţiuni societatea emitentă nu poate participa în baza obligaţiunilor pe care le
posedă.
Potrivit art.172 alin.1, adunarea generală a deţinătorilor de obligaţiuni, în condiţiile în care este legal
constituită este îndreptăţită:
a. să numească un reprezentant al deţinătorilor de obligaţiuni şi unul sau mai mulţi suplenţi, cu dreptul de a-l
reprezenta faşă de societate şi în justiţie ,fixându-le remuneraţia; aceştia nu pot lua parte la administrarea
societăţii ,dar vor putea asista la adunările sale generale ;
b. să îndeplinească toate actele de supraveghere şi de apărare a intereselor lor commune sau să autorizeze
unreprezentant cu îndeplinirea lor ;
c. să constituie un fond, format dintr-o parte a dobânzilor cuvenite obligatarilor, pentru cheltuielile necesare
apărării drepturilor lor; stabileşte regulili pentru gestiunea acestui fond;
d. să se opună la orice modificare a actului constitutiv sau a condiţiilor împrumutului, prin care s-ar putea adduce
atingere drepturilor deţinătorilor de obligaţiuni ;
e. să se pronunţe asupra emiterii de noi obligaţiuni.
Hotărârile adunării vor fi aduse la cunoştinţa societăţii, în termen de cel mult 3 zile de la data doptării lor.
Pentru validitatea deliberărilor hotărârea se ia după cum urmează :
-în vederea numirii reprezentantului obligatarilor, a îndeplinirii actelor de supraveghere şi constituirea fondului necesar cheltuielilor,
hotărârea se ia cu o majoritate reprezentând cel puţin o treime din titlurile emise şi nerambursabile ;
-în vederea executării opoziţiei la modificarea actului constitutiv sau a condiţilor împrumutului şi pentru emiterea de
noi obligaţiuni, este necesară prezenţa în adunare a deţinătorilor reprezentând cel puţin două treimi din titlurile
nerambursate şi votul favorabil a cel puţin patru cincimi din titlurile reprezentate de adunare.
Hotărârile adunării sunt aduse la cunoştinţa societăţii, în termende cel mult 3 zile de la adoptarea lor.
Hotărârile adoptate de adunarea obligatarilor sunt opozabile şi deţinătorilor de obligaţiuni care nu au luat parte la
adunare sau care au votat contra .Aceştia sunt îndreptăţiţi :
-să ceară înserarea în procesul verbal al şedinţei, faptul că nu au participat la adunare sau că au votat contra ;
-să atace în justiţie hotărârile adunării obligatarilor.
Termenul şi efectele aplicabile acţiunii în justiţie împotriva hotărârilor adunării generale a obligatarilor de către cei
îndreptăţiţi sunt aceleaşi ca pentru acţiunea în justiţie împotriva hotărârilor adunării generale a acţionarilor (art.132-
133).
›Rambursarea obligaţiunilor.
Obligaţiunile se rambursează de societatea emitentă :
- la scdenţă ,
- anticipat, înainte de scadenţă.
○ La scadenţă fiecare titular de obligaţiune va primi suma de bani corespunzătoare valorii nominale a obligaţiunii şi
dobânda aferentă menţionată pe titlu, lângă tabloul plăţilor în capital şi celelalte date (prevăzute de art.168) .
○ Înainte de scadenţă, pot fi rambursate obligaţiunile din aceeaşi emisiune şi cu aceeaşi valoare nominală, prin
tragere la sorţi. În acest caz rambursare se face la o sumă superioară valorii lor nominale, stabilită de societate şi anunţată
public cu cel puţin 15 zile înainte de data tragerii la sorţi.
›Convertirea obligaţiunilor.
Obligaţiunile convertibile, existente pot fi preschimbate în alt tip de obligaţiuni sau în acţiuni ale societăţii
emitente. Condiţiile în care pot fi convertite obligaţiunile sunt stabilite în prospectul de ofertă publică, ceea ce
înseamnă că obligaţiunile convertibile în acţiuni trebuie să fie emise în urma unei oferte publice.
Conversiunea obligaţiunilor în acţiuni este un atribut al adunării generale extraordinare a acţionarilor (art.113
pct. k). Aceasta are ca rezultat majorarea capitalului social al societăţii cu valoarea obligaţiunilor convertite.
►Organele societăţii pe acţiuni.
Elementul constitutiv al personalităţii juridice al societăţii comerciale, respectiv al societăţii pe acţiuni este dat de
existenţa organelor deliberative, de executare şi de control :
- adunarea generală a acţionarilor, organ deliberativ, prin excelenţă colectiv, reprezintă voinţa colectivă a societăţii
prin intermediul hotărârilor sale;
- administraţia societăţii pe acţiuni este asigurată, de adminiostratoripotrivit sistemului unitar, sau de consiliu de
supraveghere şi ditectorat potrivit sistemului dualist.
48
- cenzorii, organ de control, care verifică activitatea organelor de gestiune .

Excluderea şi retragerea asociaţilor

Titlul V din Legea nr 31/1990 republicată reglementează excluderea şi retragerea asociaţilor din societatea în nume
colectiv ,în comandită simplă sau cu răspundere limitată .
Poate fi exclus din societate :
a. asociatul care ,pus în întârziere ,nu aduce aportul la care s-a obligat (art.222 alin.1din L.31/1990 rep.) .Această
dispoziţie are în vedere asociaţii din societatea cu răspundere limitată ,din societatea în nume colectiv şi asociaţii
comanditari şi comanditaţi din societatea în comandită simplă ;
b. asociatul (cu răspundere nelimitată ) în stare de faliment –dacă este persoană juridică ,sau care a devenit
legalmente incapabil –dacă este persoană fizică (art.222 alin.1).Această dispoziţie are în vedere asociaţii în societatea
în nume colectiv,şi asociaţii comanditaţi în societatea în comandită pe acţiuni şi în societatea în comandită simplă.
c. asociatul (cu răspundere nelimitată )care se amestecă fără drept în administraţia societăţii (art.222 alin.1).
d. asociatul care, fără consimţământul scris al celorlalţi asociaţi întrebuinţează capitalul,bunurile sau creditul societăţii
în folosul său sau al unei alte persoane (art.80).
e. asociatul care , fără consimţăntul celorlalţi asociaţi
• ia parte ca asociat cu răspundere nelimitată în alte societăţi concurente sau având acelaţi obiect de activitate
,
• face operaţiuni pe cont propriu sau al altora ,în acelaţi fel de comerţ sau într-unul asemănător (art.82).
f. asociatul debitor ,în cazul în care creditorii particulari ai asociaţilor dintr-o societate în nume olectiv fac opoziţie
împotriva hotărârilor adunării asociaţilor de prelungire a duratei societăţii peste termenul fixat iniţial ,dacă au drepturi
stabilite printr-un titlu executoriu anterior hotărârii(art.206).Dacă opoziţia a fost admisă ,asociaţii sunt obligaţi să
decidă ,în termenul stabilit de art.206 alin.2,dacă renunţă la prelingire sau exclud din societate pe asociatul debitor al
oponentului.
Cazurile de excludere enumerate sunt aplicabile şi comanditaţilor în societăţile în comandită pe acţiuni (art.222 alin.2).
Iar în privinţa caracterului enumerării cazurilor de excludere a asociaţilor prevăzute în art.206 alin.2,opiniile sunt
împărţite ,între aceeia care consideră că enumerarea este limitativă şi aceeia care consideră că enumerarea este
exemplificativă .

Hotărârea judecătorească de excludere a asociaţilor

Excluderea poate fi cerută de societatea comercială însăşi sau de oricare asociat . Excluderea se pronunţă prin
hotărâre judecătorească.Dacă excluderea este cerută de un asociat ,se vor cita societatea ,prin reprezentantul acesteia ,şi
asociatul pârât .Prin hotărârea de excludere ,instanţa va dispune şi cu privire la structura participării la capitalul social a
celorlalţi asociaţi (art.223 alin.3).
Hotărârea irevocabilă de excludere se va depune în termen de 15 zile ,la oficiul registrului comerţului pentru a fi
înscrisă iar dispozitivul hotărârii se va publica la cererea societăţii în Monitorul oficial al României,partea a IV-a.

Drepturile, obligaţiile şi răspunderea asociatului exclus

Asociatul exclus are dreptul :
-la beneficii până în ziua excluderii sale ,însă nu va putea cere lichidarea lor până ce acestea nu sunt repartizate
conform prevederilor actului constitutiv(art.224 alin.1).
- la o sumă de bani care să reprezinte valoarea unei părţi proporţionale din patrimoniul social (art.224 alin.2).
Asociatul exclus este obligat :
-să suporte pierderile până la ziua excluderii sale
-faţă de terţi , pentru operaţiunile făcute de societate până în ziua rămânerii definitive a hotărârii de excludere
.Asociatul este obligat să suporte consecinţele operaţiunilor în curs de executare ,din momentul excluderii ,şi nu-şi va
putea retrage partea ce i se cuvine decât după terminarea acelor operaţiuni

Excluderea asociaţilor din societatea în comandită simplă şi comanditaţilor în societatea în comandită pe

acţiuni
Poate fi exclus din societate :
a. asociatul comanditar şi comanditat care puşi în întârziere nu aduc aportul la care s-au obligat ,
b. asociatul comanditat în stare de faliment (persoană juridică ) sau care a devenit legalmente incapabil (persoană
fizică) ,
c. asociatul comanditat care se amestecă fără drept în administraţie (art.80 şi 82 din L.31/1990).
d. asociatul administrator-comanditat-care comite fraudă în dauna societăţii sau care se serveşte de semnătura
socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora .
Retragerea asociatului din societate
Retragerea din societate este prevăzută în art 226 ,pentru asociaţii în nume colectiv, ,în comandită simplă sau în societatea
cu răspundere limitată ,iar în art.134 pentru acţionari .
Asociatul se poate retrage :
- în cazurile prevăzute în actul constitutiv ,
- cu acordul tuturor celorlalţi asociaţi,
- în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim ,pentru motive
temeinice .Temeinicia motivelor este apreciată în baza unei hotărâri pronunţată de tribunal ,supusă numai

49
recursului ,în termen de 15 zile de la comunicare .
Acţionarii se pot retrage din societate dacă nu sunt de acord cu hotărârile luate în adunarea generală cu privire la
schimbarea obiectului principal de activitate ,la mutarea sediului sau la forma societăţii .
Acţionarii retraşi din societate au dreptul să obţină de la societate contravaloarea acţiunilor pe care le posedă ,la
valoarea medie determinată de către un expert autorizat ,prin folosirea a cel puţin două metode de evaluare
recunoscute de standardele europene de evaluare (E.V.S.).Odată cu declaraţia de retragere ,acţionarii vor preda
societăţii acţiunile pe care le posedă (art.134 alin.3).Ca urmare a retrageii acţionarilor ,acţiunile acestora vor fi
dobândite de societate în condiţii art.107 alin.7.

Modificarea actului constitutiv al societăţii comerciale

Precizări prealabile .Actul constitutiv ce stă la baza unei societăţi comerciale poate fi modificat :
- prin hotărârea adunării generale adoptată în condiţiile legii ;
- printr-un act adiţional la actul constitutiv ;
- prin hotărârea instanţei judecătoreşti ,în condiţiile art.223 alin.3 şiart.226 alin.2.
Modificarea actului constitutiv prin hotărârea adunării generale şi printr-un act adiţional este rezultatul voinţei
asociaţilor .
>Hotărârea de modificare a actului constitutiv este luată pentru societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe
acţiuni de către adunarea generală extraordinară ,care va putea delega exerciţiul atribuţiilor referitoare la această
modificare consiliului de administraţie sau administratorului unic (art.113 şi art.114 din Legea 31/1990).Modificarea
decisă astfel priveşte :mutarea sediului social ,schimbarea obiectului de activitate ,majorarea capitalului social
,reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiune de acţiuni ,conversia acţiunilor dintr-o categorie în
cealaltă (art.113 lit.b,c,f,g,j ).
Hotărârea de modificare se ia în condiţiile de cvorum şi majoritate cerute pentru adunarea generală extraordinară
(art.115din Legea 31/1990).
> Modificarea actului constitutiv printr-un act adiţional este obligatorie pentru societatea în nume colectiv şi societatea în
comandită simplă ,deoarece pentru aceste societăţi legea nu instituţionalizează adunarea generală .
> Hotărârea instanţei judecătoreşti pentru modificarea actului constitutiv intervine numai în cazul excluderii sau retragerii unui
asociat din societatea în nume colectiv ,societatea în comandită simplă sau societatea cu răspundere limitată (în
condiţiile art.223 alin.3 şi art.226 alin.2).
Forma actului modificator.De regulă ,actul de modificare se întocmeşte în forma înscrisului sub semnătură privată .În mod
excepţional ,actul modificator îmbracă forma autentică ,obligatorie ,atunci cân acesta are ca obiect :
- majorarea capitalului social prin subscrierea ca aport în natură a unui teren;
- modificarea formei juridice a societăţii într-o societate în nume colectiv sau societate în comandită simplă ;
- majorarea capitalului social prin subscripţie publică .
Dacă modificarea actului constitutiv priveşte schimbarea denumirii societăţii ,legea solicită prezentarea dovezii
eliberată de oficiul registrului comerţului privind disponibilitatea firmei ,iar dacă are în vedere continuarea societăţii cu
răspundere limitată cu asociat unic ,legea solicită declaraţia pe propria răspundere privind deţinerea calităţii de
asociat unic într-o singură societate cu răspundere limitată (art.17 alin.1).
Procedura de înregistrare a actului modificator presupune două etape :
1.înregistrarea actului modificator - cu trimiterile la textele modificatoare ale actului constitutiv - în registrul comerţului pe baza
încheierii judecătorului delegat .În cazurile prevăzute de art.223 alin.3 şi art.226 alin.2 ,înregistrarea se face pe baza
hotărârii irevocabile de excludere.
2.trimiterea din oficiu a actului modificator ,spre publicare ,în Monitorul oficial al României ,partea a IV-a ,de către
registrul comerţului ,pe cheltuiala societăţii.
Pentru societatea în nume colectiv sau comandită simplă actul modificator al actului constitutiv în formă
autentică ,se depune la oficiul registrului comerţului şi se menţionează în acest registru ,fără a fi obligatorie
publicarea în Monitorul Oficial al României.
Dacă se aduc mai multe modificări actului constitutiv ,fie concomitent ,fie succesiv ,acesta va fi actualizat cu
toate modificările la zi,şi,în această formă ,va fi depus la oficiul registrului comerţului .
Modificârile actului constitutiv al societăţii nu atrag creare unei persoane juridice noi.
Opoziţia creditorilor particulari ai asociaţilor împotriva modificării actului constitutiv de prelungire a
duratei societăţii .Modificarea actului constitutiv ca urmare a prelungirii duratei societăţii poate afecta creditorii
particulari ai asociaţilor dintr-o societate în nume colectiv ,societate cu răspundere limitată sau societate în comandită
smplă .Aceştia pot face opoziţie –în condiţiile art.62 din Legea nr .31/1990- împotriva hotărârii adunării asociaţilor de
prelungire a duratei soietăţii peste termenul fixat iniţial ,dacă au drepturi stabilite printr-un titlu executoriu anterior
hotărârii. Dacă opoziţia a fost admisă asociaţii trebuie să decidă, în termen de o lună de la data la care hotărârea a
devenit irevocabilă ,dacă înţeleg să renunţe la prelungire sau să excludă din societate pe asociatul debitor al
oponentului .În acest cazdrepturile cuvenite asociatului debitor ,vor fi calculate pe baza ultimului bilanţ contabil
aprobat .

Cazuri de modificare a actului constitutiv al societăţii comerciale

Precizări prealabile.Capitalul social este fix pe durata existenţei societăţii,el putând fi micşorat - astfel încât să
nu se reducă sub minimul prevăzut de lege - sau mărit în condiţiile modificării actului constitutiv .
50
 Referitor la , reducerea capitalului social sau reîntregirea acestuia Legea 31/1990 face următoarele precizări în :
-art.69 ,,Dacă se constată o piedere a activului net ,capitalul social va trebui reîntregit sau redus înainte de a se putea face
vreo repartizare sau distribuire de profit ,,
- art.158 ,,Dacă administratorii unei societăţi pe acţiuni sau societăţi în comandită pe acţiuni ,constată că, în
urma unor pierderi ,activul net determinat ca diferenţă între totalul activelor şi datoriile societăţii reprezintă cel puţin
de jumătate din valoarea capitalului social ,vor convoca adunarea generală extraordinară ,pentru a hotărî, reîntregirea
capitalului social ,reducerea lui la valoarea rămasă sau dizolvarea societăţii ,,
- art.22 ,,În cazul constituirii societăţii pe acţiuni sau societăţii în comandită pe acţiuni prin subscripţie publică
,dacă subscrierile publice depăşesc capitalul social prevăzut în prospectul de emisiune sau sunt mai mici decât
acesta ,fondatorii sunt obligaţi să supună aprobării adunării constitutive majorarea sau ,după caz ,reducerea capitalului
social la nivelul subscripţiei ,,
- art.209 ,, Când societatea a emis obligaţiuni ,nu se va putea proceda la reducerea capitalului social prin restituiri
făcute acţionarilor din sumele rambursate în contul acţiunilor ,decât în proporţie cu valoarea obligaţiunilor rambursate
,,
Reducerea capitalului social .Capitalul social poate fi redus dacă este sau nu motivat de pierderi .Reducerea capitalului
social este motivată de pierderi dacă (art.207 alin.1) :
a. se micşorează numărul de acţiuni sau de părţi sociale ;
b. se reduce valoarea nominală a acţiunilor sau a părţilor sociale ;
c. societatea dobândeşte propriile acţiuni ,urmată de anularea lor.
Reducerea capitalului social nu este motivată de pierderi ,prin (art.207 alin.2) :
a. scutirea totală sau parţială a asociaţilor de vărsămintele datorate ;
b.restituirea către acţionari a cotei părţi din aporturi ,proporţională cu reducerea capitalului social şi calculată egal
pentru fiecare acţiune sau parte socială ;
c.alte procedeee prevăzute de lege.
Reducerea capitalului social este decisă prin hotărârea adunării asociaţilor.Potrivit art.208 alin.1 reducerea capitalului
social va putea fi făcută numai după trecerea a două luni din ziua în care hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial
al României ,Partea a IV-a .Hotărârea de reducere a capitalului social trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii(art.208 alin.2):
-să respecte minimul de capital social ,atunci cînd legea îl fixează ;
-să arate motivele pentru care se face reducerea ;
-să arate procedeul ce va fi utilizat pentru efectuarea ei.
Dreptul de opoziţie al creditorilor societăţii al cărei capital se reduce
În condiţiile art.62,orice creditor al societăţii ,a cărei creanţă este constatată printr-un titlu anterior publicării
hotărârii ,poate face opoziţie(art.208 alin.3)
Împotriva hotărârii de reducere a capitalului social poate face opoziţie orice creditor al societăţii ,cât şi creditorii
chirografari .Creditorii chirografai ale căror creanţe sunt constatate prin titlui anterioare pubblicări hotărârii pot să
obţină pe calea opoziţiei exigibilitatea anticipată a creanţelor lor la data expirării termenului de două luni ( pentru
hotărârea de reducere a capitalului social ) în afară de cazul în care societatea a oferit garanţii reale sau personale
acceptate de creditori
Capitalul poate fi redus şi prin emisiune de obligaţiuni .Se va putea proceda la reducerea capitalului social prin
restituiri făcute acţionarilor din sumele rambursate în contul acţiunilor numai în proporţie cu valoarea obligaţiunilor
rambursate (art.209).
Mărirea capitalului social
Capitalul social al unei societăţi comerciale poate fi mărit prin :
a. emisiunea de noi acţiuni ;
b. majorarea valorii nominale a acţiunilor existente în schimbul unor noi aporturi în numerar şi/sau în natură .
>Mărirea capitalului social prin emisiune de noi acţiuni
O condiţie pentru majorarea capitalului social deci pentru emiterea de noi acţiuni este ca acţiunile din emisiunea
precedentă să fi fost complet plătite (art.92 alin.3).
De asemenea ,acţiunile emise pentru majorarea capitalului vor fi oferite spre subscriere ,în primul rând acţionarilor
existenţi ,proporţional cu numărul acţiunilor pe care le posedă ,aceştia putându-şi exercita dreptul de preferinţă numai
în interiorul termenului hotărât de adunarea generală dacă actul constitutiv nu prevede alt termen .După expirarea
acestui termen acţiunile vor putea fi oferite spre subscriere publicului(art.216alin.1).Operaţiunea de majorare a
capitalului social efectuată fără acordarea dreptului de preferinţă către acţionarii existenţi ,este lovită de nulitate
absolută .
Dreptul acţionarilor de subscriere a noilor acţiuni poate fi ridicat ,în total sau în parte , pentru motive temeinice , de
către adunarea generală (art.217 alin.1). În acest caz,convocarea adunării generale trebuie să cuprindă :
- motivele majorării capitalului social ;
- persoanele cărora urmează a li se atribui noile acţiuni ;
- numărul de acţiuni atribuit fiecăreia dintre aceste persoane ;
- valoarea de emisiune a acţiunilor şi bazele fixării acesteia ;
Noile acţiuni emise în scopul majorării capitaluui social pot fi reprezentate de aporturi în natură sau de aporturi în
numerar.
Dacă noile acţiuni reprezintă aporturi în natură ,dreptul de preferinţă al acţionarilor încetează .
Noile acţiuni, emise atât în schimbul aporturilor în numerar cât şi în schimbul aporturilor în natură ,vor trebui
51
plătite la data subscrierii ,în proporţir de cel puţin 30% din valoarea lor nominală şi integral ,în termen de cel mult 3
ani de la data publicării în Monitorul Oficial al României ,Partea a IV-a ,a hotărârii adunării generale (art.220 alin.1).
Cîn d s-a prevăzut o primă de emisiune ,aceasta trebuie integral plătită la data subscrierii.
Acţiunile noi ,emise pentru majorarea capitalului soial ,sunt liberate.potrivit art.210 alin.2,din Legea 31/1990 :
-prin încorporarea rezervelor,cu excepţia rezervelor legale;
-prin încorporarea beneficiilor ,sau a primelor de emisiune ;
-prin compensarea unor creanţe lichide şi exigibile asupra sociatăţii cu acţiuni ale acesteia .
Diferenţele favorabile din reevaluarea patrimoniului vor fi incluse în rezerve ,fără a majora capitalul social.
>Mărirea capitalului social prin majorarea valorii nimunale a acţiunilor existente în schimbul unor aporturi în
numerarşi/sau în natură .
Mărirea capitalului social prin majorarea valorii nominale ale acţiunilor poate fi hotărâtă numai cu votul tuturor
acţionarilor ,în afară de cazul când este realizată prin în corporarea rezervelor ,sau a beneficiilor .
Hotărârea adunării generale extraordinare pentru majorarea capitalului social se va publica în Monitorul Oficial al
României ,Partea a IV-a,acodându-se pentru exerciţiul dreptului de preferinţă untermen de cel puţin o lună ,cu
începere din ziua publicării .
>Societatea pe acţiuni îşi poate majora capitalul social ,cu respectarea dispoziţiilor prevăzute pentru constituirea
societăţii (art.212 alin.1,Legea 31/1990),în caz de constituire simultană sau subscripţie publică.
În caz de subscripţie publică ,prospectul de emisiune ,purtând semnăturile autentice a doi administratori,va fi depus la
registrul comerţului din judeţul în care îşi are sediul societatea (art.212 alin.2,şi art.18 din Legea 31/1990 ).
Potrivit art.212 alin.2, prospectul de emisiune va trebui să cuprindă :
-data şi numărul înmatriculării din registrul comerţului ;
-denumirea şi deiul societăţii ;
-capitalul social subscris şi vărsat ;
-numele şi prenumele administratorilor,cenzorilor şi domiciliul lor ;
-ultima situaţie financiară aprobată ,raportul cenzorilor sau raportul auditorilor financiari ;
-dividendele plătite în ultimii 5 ani sau de la constituire ,dacă ,de la această dată ,au trecut mai puţin de 5 ani ;
-obligaţiunile emise de societate ;
-hotărârea adunării generale privitoare la noua emisiune de acţiuni ,valoarea totală a acestora ,numărul şi valoarea lor
nominală ,felul lor ,relaţii privitoare la aporturi ,altele decât în numerar,şi avantajele acordate acestora ,precum şi
data de la care se vor plăti dividendele.
Judecătorul delegat la oficiul registrului comerţului ,constatând îndeplinirea condiţiilor legale referitoare la conţinutul
prospectului de emisiune ,la semnăturile autentice ale administratorilor ,la stabilirea datei încheierii subscripţiei , va
autoriza publicarea prospectului de emisiune (art.18 alin.4).Dacă prospectul de emisiune nu cuprinde toate menţiunile
arătate ,acceptantul va putea invoca nulitatea acestuia ,dacă nu a exercitat în nici un mod drepturile şi obligaţiile sale
de acţionar (art.212 alin.3 din Legea 31/1990).
>Capitalul social al unei societăţi poate fi mărit şi prin ofertă publică în condiţiile Legii 297/2004 privind piaţa de
capital (art.213).În acest caz ,administratorii sunt solidar răspunzători de exactitatea celor arătate în prospectul ,de
emisiune ,în publicaţiile făcute de sociatate sau în cererile adresate oficiului registrului comerţului ,în vederea
majorării capitalului social .
>Majorarea capitalului social se face şi/sau prin aporturi în natură :
-atât în cazul emisiunii de acţiuni noi,
-cât şi în cazul majorării valorii nominale a acţiunilor existente .
Adunarea generală extraordinară care a hotărât majorarea capitalului social prin aporturi în natură va trebui să
numească unul sau mai mulţi experţi pentru evaluarea acestor aporturi (art.215 alin.1).Legea 31/1990 interzice
aporturile în creanţe pentru majorarea capitalului social .
După depunerea raportului de expertiză ,adunarea generală extraordinară va fi convocată din nou şi în funcţie de
concluziile experţilor ,poate hotărî majorarea capitalului social.Hotărârea adunării generale trebuie să cuprindă :
-descrierea aporturilor în natură ,
-numele persoanelor ce efectueză aporturile în natură ,
-numărul acţiunilor ce se vor emite în schimbul aporturilor în natură.
Hotărârea adunării generale poate fi luată în mod valabil numai în prezenţa a trei pătrimi din numărul titularilor
capitalului social ,cu votul unui număr de acţionari care să reprezinte cel puţin jumătate din capitalul social (art.217
alin.3).Hotărârea adunării generale privind majorarea capitalului social are efect numai în măsura în care a fost dusă
la îndeplinire în termen de un an de la data sa (art.219).
>Ca şi societatea pe acţiuni ,societatea cu răspundere limitată îşi va majora capitalul ,cu respectarea dispoziţiilor
privitoare la constituirea acestei societăţi(art.221 din Legea 31/1990) .

Fuziunea sau divizarea societăţilor comerciale

Precizări prealabile .Fuziunea sau divizarea societăţilor comerciale se poate realiza în baza modificării actului
constitutiv hotărâtă de adunarea generală extraordinară (art.113 pct.1). Fuziunea şi divizarea sunt cunoscute în
literatura juridică drept procedee tehnico-juridice de restructurare a societăţilor comerciale.Având acelaşi scop de
modificare a societăţii acestea sunt reglementate de Legea 31/1990.
Noţiunea de fuziune / divizare.
Fuziunea societăţilor comerciale se face prin două modalităţi absorbire sau contopire .
52
> Absorbţia presupune înglobarea de către o societate a uneia sau mai multor societăţi .Societăţile astfel absorbite îşi
încetează existenţa .
> Contopirea presupune reunirea a două sau mai multe societăţi ,care-şi încetează existenţa pentru a alcătui o societate
nouă ,care ia fiinţă în acest mod .
Patrimoniul unei societăţi comerciale poate fi împărţit integral sau poate suferi o desprindere .
Primul caz de împărţire integrală ,numit divizare ,presupune :
- împărţirea întregului patrimoniu al unei societăţi comerciale care îşi încetează existenţa între două sau mai multe
societăţi existente sau care iau astfel fiinţă (art.238 alin.3) .
Al doilea caz de împărţire parţială ,numit desprindere , presupune că :
- o parte din patrimoniul societăţii comerciale care nu-şi încetează existenţa se desprinde ,şi se transmite către
una sau mai multe societăţi existente sau care iau astfel fiinţă .
Pot fuziona sau se pot diviza :
- societăţi de aceeaşi formă juridică ;
- societăţi de forme juridice diferite (art.238 alin.4) ;
- societăţi în lichidare ,pentru care nu a început repartiţia între asociaţi a părţilor ce li s-ar cuveni din lichidare (art.238
alin.5) .

Condiţiile fuziunii şi divizării societăţilor comerciale.

Fuziunea /divizarea se hotărăşte de fiecare societate în parte ,în condiţiile stabilite pentru modificarea actului
constitutiv al societăţii . Dacă , prin fuziune sau divizare ,se înfiinţează o nouă societate aceasta se constituie în
condiţiile prevăzute de Legea 31/1990 pentru forma de societate convenită .
∙ În vederea realizării fuziunii/divizării administratorii întocmesc un proiect,în baza hotărârii adunării generale a
acţionarilor a fiecăreia dintre societăţile care participă la fuziune sau la divizare.
∙ Proiectul de fuziune /divizare,potrivit art.241 din Legea 31/1990 ,trebuie să cuprindă :
forma ,denumirea şi sediul social al tuturor societăţilor participante la operaţiune ;
fundamentarea şi condiţiile fuziunii sau ale divizării ;
stabilirea şi evaluarea activului şi pasivului ,care se transmit societăţilor beneficiare ;
modalităţile de predare a acţiunilor sau al părţilor sociale şi data de la care acestea dau dreptul la dividente ;
raporul de schimb al acţiunilor sau al părţilor sociale şi dacă este cazul ,cuantumul sultei ; nu vor putea fi schimbate
pentru acţiuni emise de societatea absorbantă acţiunile societăţii absorbite al căror titular este ,direct sau prin
personae iterpuse ,societatea absorbantă ori însăşi societatea absorbită ;
cuantumul primei de fuziune sau de divizare ;
drepturile care se acordă obligatarilor şi orice alte avantaje speciale ;
data situaţiei financiare de fuziune /divizare ,care va fi aceeaşi pentru toate societăţile participante ;
orice alte date care prezintă interes pentru operaţiune .

OBLIGATIILE COMERCIALE

Trasaturile obligatiilor comerciale.

Solidaritatea obligatiilor
1a. Solidaritatea codebitorilor (art 42 C.com.)

Solidaritatea este definita ca acea modalitate a obligatiilor care impiedica diviziunea lor, chiar daca prin natura lor sunt divizibile.
Solidaritatea debitorilor reprezinta in plus o garantie pentru creditori care poate urmari pe debitorul solvabil realizandu-si astfel creanta.
Solidaritatea (in dreptul civil) este de doua feluri:
solidaritate activa – reprezinta o pluralitate de creditori
solidaritate pasiva – reprezinta o pluralitate de debitori

In dreptul comercial exista dispozitii numai cu privire la solidaritatea pasiva.

Caracterele soldaritatii sunt:
o fiecare codebitor solidar este obligat la plata intregii datorii, fata de acelasi creditor, creditorul putand urmari pe oricare dintre codebitori (la
alegerea sa) pentru intreaga creanta.
o In raporturile dintre codebitorii solidari obligatia este divizata, fiecare raspunzand pro parte (numai pentru partea sa)
o Debitorul care a platit intreaga datorie sau mai mult decat datora dobandeste un drept de regres impotriva celorlalti codebitori solidari.

Solidaritatea poate fi:

legala – cand opereaza in virtutea legii
conventionala – este stabilita de comun acord de catre partile contractante

In drepul civil obligatia solidara nu se prezuma si trebuie stipulata expres in contract.

In dreptul comercial, insa obligatia solidara se prezuma, fiind o prezumtie legala potrivit art 42 CC: „in obligatiile comerciale, codebitorii sunt tinuti
solidariceste, afara de stipulatiune contrarie.
Justificarea acestei prezumtii legale consta in necesitatea asigurarii creditului existent in relatiile comerciale.
Codul comercial a instituit si solidaritatea fidejusorilor, ai garantilor persoanali ai debitorului.

53
1b. Solidaritatea fidejusorilor. In dreptul civil fidejusorul este tinut numai pentru obligatiile debitorului, numai in sibsidiar daca debitorul principal
nu face plata si nu este solidar cu acesta recunoscandu-i-se beneficiul de discutiune si de diviziune (daca sunt mai multi fidejusori, potrivit art 1652
si urm C Civil).
In dreptul comercial, de regula, garantii personali ai debitorului raspund solidar (nemaiavand nici dreptul de discutiune nici de diviziune).
De retinut ca prezumtia de solidaritate a debitorului poate fi inlaturata numai intr-o stipulatie expresa a partilor.
Cu toate acestea nu se poate deroga de la solidaritatea instituita de legiuitor in privinta:
o asociatiilor in societatile in nume colectiv (SNC)
o asociatiilor comanditati in societatile in comandita simpla
o a administratorilor societatilor comerciale
o a lichidatorilor care nesocotesc dispozitiile referitoare la lichidare
o a mandatarilor comerciali.

Solidaritatea debitorilor – in dreptul comercial – este argumentul potrivit careia in aceasta materie se ocroteste in primul rand creditorul acordand
prioritate creditului.

Fructificarea de drept a banilor

Potrivit articolului 1073 C Civil, „oricine se obliga la efectuarea unei prestatii, este indatorat sa o indeplineasca sub sanctiunea daunelor-interese.
Daca prestatia consta intr-o suma de bani, daunele sunt prezumate (deci nu trebuie dovedite de creditor), ele se exprima sub forma dobanzilor
aferente sumelor neachitate. In dreptul civil regula este ca daunele – interese sub forma dobanzilor sunt datorate numai din momentul in care
debitorul a fost pus in intarziere (cerere de chemare in judecata, somatie, notificare)
Dobanda nu curge prin simplul fapt al ajungerii la termen (art 1088, alin 2 C Civil cu doua exceptii:
o In cazul restituirii platilor sumelor nedatorate daca „.accipiensul” este de rea credinta (art 937 Cod civil ) sau
o In cazul neindeplinirii obligatiilor de varsare a aporturilor datorate de asociati catre societate.

Numai in aceste doua situatii, in dreptul civil, dobanda curge de drept.

In dreptul comercial, datoriile comerciale lichide si platibile in bani produc dobanda de drept din ziua cand devin exigibile” (art 43 CC), ceea ce
inseamna ca debitorul este de drept in intarziere prin simpla ajungere la termen.
Orice suma de bani aflata in mana comerciantului trebuie sa produca bani. Acesta dispozitie (art 43 CC) se aplica numai daca este vorba de o
obligatie comerciala care consta intr-o suma de bani.
Dobanzile comerciale se aplica daca sunt intrunite conditiile:
o Obligatia este comerciala (izvoraste dintr-un fapt de comert obiectiv – art 3 CC, dintr un fapt de comer subiectiv – art 4 CC, sau dintr un
fapt de comert unilateral sau mixt – art 56 CC)
o Obligatia consta intr o suma de bani
o Obligatia este lichida – adica reevaluarea ei este determinata
o Obligatia este exigibila – adica a ajuns la scadenta

Anatocismul
Anatocismul – sau dobanda la dobanda este acea intelegere prin care partile contractante convin ca dobanda sa se capitalizeze, adica sa se adauge la
suma datorata si sa se calculeze din nou dobanda.
Anatocismul a fost interzis prin Decretul – lege privind stabilirea dobanzilor si inlaturarea cametei inca din 1938. Atat din raporturile de drept civil
cat si in raporturile de drept comercial, cu exceptia contractului de cont curent, reglementat de codul comercial, in art 370-373.
Aceasta interdictie a fost prevazuta si prin decretul-lege nr. 311/1954.
Anterior actelor normative din 1938 si D. 311/1954, anatocismul era permis in materie comerciala, iar in privinta raporturilor de drept civil, se
aplicasera dispozitiile codului civil, respectiv, art 1089, alin 2:
o Dobanda la dobanda sa fi fost prevazuta in contract sau prin cerere de chemare in judecata.
o Dobanda la dobanda se putea acorda numai pe timp de un an implinit, cu exceptia veniturilor datorate cu titlu de amenzi, chirii, rente
viagere, restituire de fructe, acestea producand dobanzi din ziua intelegerii contractuale sau din ziua chemarii in judecata.

In materie comerciala anatocismul este permis. In prezent potrivit O.G. 9/2000, art 8, alin 1, „dobanda se va calcula numai asupra cuantumului
sumei imprumutate”, cu exceptia prevazuta de art 8, alin 2:
 Dobanzile se pot capitaliza si se pot produce dobanzi in termenul unei conventii speciale incheiate in acest sens, dupa scadenta lor dar
numai pentru dobanzi datorate pe cel putin un an.

Asadar anatocismul este permis numai daca sunt indeplinite conditiile:

 Sa existe un contract de imprumut
 Sa existe o conventie speciala privind anatocismul
 Conventia privind anatocismul trebuie sa intervina dupa data scadentei
 Anatocismul se calculeaza numai pentru dobanzi datorate de cel putin un an

Nu se aplica anatocismul in cazul contractului de cont curent si in cazul cand legea prevede astfel. (art 8, alin 3, OG 9/2000)
Cumulul dobanzilor cu despagubirile:
o Potrivit art 1088 C Civil „cumulul dobanzilor cu desagubirile in principiu nu este admis, cu exceptiile:

- I. Prevazute codul civil

 In privinta fidejusorului (cautiunea reala) care a platit datoria are dreptul de regres (recurs) impotriva debitorului principal (art 1669 C
Civil)
54
 In materia contractului de societate asociatul care intarzie sa depuna capitalul social (in numerar) datoareaza pe langa dobanda legala din
ziua in care trebuia sa efectueze scazamantul plus daune (despagubiri) cauzate societatii.

II. Prevazute de codul comercial si legislatia special:

Mandatarul care intrebuinteaza in alte scopuri sumele primite din contul mandatatului, datoreaza in afara de dobanzi si daune – interese. (art 383
CC)
Art 84, alin 2 din L. 31/90 republicata
Art 65, alin 2 din L. 31/90 republicata

Asadar in raporturile juridice de cod comercial dobanda poate fi cumulata cu despagubirile atat in cazul intarzierii in executare cat si in cazul
neexecutarii obligatiilor contractuale, care constau in sume de bani.

Cumulul dobanzilor cu penalitatile.

Problema cumulului dobanzilor cu penalitatile se simplifica potrivit reglementarilor actuale in materia dobanzilor (OG 99/2000 modificata prin L.
356/6.06.2002).
Daca fapta debitorului consta in intarziere in exectuarea obligatiilor contractuale sau legale banesti, debitorul datoreaza dobanzi sau penalitati care
nicicum nu se pot cumula.

Neexecutarea contractelor bilaterale. Inexistenta termenului de gratie.

In obligatiile comerciale judecatorul nu poate acorda termenul de gratie permis de art 1021 C Civil, potrivit art 44 CC.
Daca una din parti si-a executat obligatiile, iar cealalta nu le-a executat si nici nu este pe cale sa le indeplineasca, partea care si-a onorat obligatiile
are doua posibilitati (in dreptul civil):
Fie sa ceara executarea contractului (cat mai este posibil)
Fie sa ceara rezolutiunea contractului si daune interese compensatorii.

In cea de-a doua situatie, judecatorul poate acorda un termen de gratie, inauntrul caruia partea care nu si-a indeplinit obligatia, sa o poata favoriza.
(art 2 CC)
Aceasta regula are caracter supletiv, partile pot prevedea in contract ca rezolutiunea sa se produca de drept.

In dreptul comercial o asemenea regula, cea de la art 1021 C Civil, este incompatibila cu activitatea comerciala.
Numai partea care si-a executat obligatiile poate acorda celeilalte un termen de gratie. Acest termen este unic si daca nici de aceasta data obligatiile
nu sunt indeplinite, rezolutiunea opereaza de plin drept si orice executare peste termen devine inadmisibila.
Rezolutionarea in cazul termenului esential.
Termenul esential – este acel termen care are o importanta decisiva in executarea constractului fiind considerat ca element determinant la incheierea
acestuia.
Termenul este esential in urmatoarele situatii:
Prin natura insasi a contractului – spre exemplu, contractul de raport sau operatiunile la bursa si in special contractele de vanzare de titluri, de credit
sau de valuta, la termen. Executarea la data stabilita in contract este esentiala fata de posibilitatea variatiei cursului valutar.
Prin vointa partilor contractuale – exprimarea vointei trebuie sa fie neechivoca, spre exemplu, in contractul de vanzare, daca marfa trebuie
transportata si icnarcata pe un anumit vas, la o data fixa.

Codul comercial reglementeaza termenul esential in art 67 CC, in cazul contractului de vanzare cumparare ca modalitate a contractului.
Practica a extins insa aceasta regula la toate obligatiile comerciale.

Rezilierea contractelor cu executarea succesiva.

In cazul contractelor cu executare succesiva, rezilierea pentru neindeplinirea obligatiilor de catre una din parti, produce efecte pentru viitor.
La primaindeplinire i executarea obligatiilor intervine rezilierea care desfinteaza contractul.

Proba obligatiilor comerciale.

In principiu, in dreptul comercial, obligatiile se dovedesc cu aceleasi mijloace ca si obligatiile civile. In materie comerciala formalismul (reclamat de
dreptul comun pentru mai multe operatiuni juridice) este diminuat, dar nu inlaturat in totalitate.
Potrivit art 46 CC, obligatiile comerciale si libero-actiunile se dovedesc cu: acte autentice, acte sub semnatura privata, facturi acceptate prin
corespondenta, prin telegrame, prin registrele partilor, prin martori ori de cate ori instanta judecatoreasca ar crede ca trebuie sa admita proba
testiomoniala, chiar in cazurile prevazute in art 1191 CC.
In sfarsit obligatiile comerciale pot fi dovedite prin orice alte mijloace de proba admise de legea civila.

55